ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA [302332]

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

FACULTATEA „BUSINESS ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR”

DEPARTAMENT „TURISM ȘI SERVICII HOTELIERE”

Alina COZER

“EVALUAREA DESTINAȚIEI TURISTICE INTERNAȚIONALE ELVEȚIA”

TEZA DE LICENȚĂ

Specialitatea Turism

Autor:

ADMIS la susținere. student: [anonimizat].T-141

Șef departament: ” Turism și Servicii Hoteliere” învățământ cu frecvență redusă

dr.hab., prof.univ Elena Turcov Cozer Alina

_____________________ 2018

________________________

(semnătura)

Conducător științific:

conf.univ., dr. Vasile Maxim

________________________

(semnătura)

CHIȘINĂU – 2018

[anonimizat] a [anonimizat], declar pe propria răspundere că teza de licență pe tema Evaluarea destinației turistice internaționale Elvețiaa fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate.

[anonimizat], [anonimizat] a plagiatului:

– [anonimizat] a sursei;

– redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;

– rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

Numele Premulele

Semnătura

Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………….

Capitolul I. PREZENTAREA GENERALĂ A DESTINAȚIEI TURISTICE ELVEȚIA

1.1. Retrospectivă istorică………………………….

1.2. Resurse naturale evaluate în baza parametrilor geoturistici….

1.3. Condițiile climaterice raportate la mediul turistic…………..

1.4. Populația raportată la migrația internă și externă……………

1.5. Obiective turistice culturale de instruire și educație….

Capitolul II. EVALUAREA POTENȚIALULUI ECONOMIC AL ELVEȚIEI

2.1. Servicii și ramuri industriale în raport cu produsul interbrut…

2.2. Forme de turism dominante analizate sub aspect geoturistic……

2.3. Resurse turistice sub aspect natural…………..…………..

2.4. Resurse turistice sub aspect antropic…………………………………

2.5. [anonimizat], peisaje atractive urbane și rurale….

2.6. Obiective de interes turistic din împrejurimi……………………………….

Capitolul III. EVALUAREA SERVICIILOR DE AGREMENT/DIVERTISMENT, CAZARE ȘI ALIMENTAȚIE

3.1. Servicii de agrement/divertisment ………………………….

3.2. Rețele hoteliere analizate ierarhic…………………………….

3.3. Rețele de alimentație analizate ierarhic……………………….

3.4. Accesibilitatea zonei turistice…………………….

3.5. Riscuri analizate din punct de vedere turistic……………………….

3.6. [anonimizat], [anonimizat]. Turismul, [anonimizat]ează, acționează ca un factor stimulator al progresului. Industria marelui turism este apreciată ca fiind una dintre cele mai diverse si mai importante industrii la nivel cultural și științific, dar și la cel național. Această industrie este cunoscută datorită impactului pozitiv asupra sectorului privat, fiind prima sursă de venituri a economiei, dar și prima industrie ce influențează direct dezvoltarea infrastructurii. A fost necesară amplificarea mișcării turistice pînă la proporții de masa, dar și relevarea unei eficiențe mult superioare altor ramuri, pentru ca treptat acestei geosfere să i se acorde atenția cuvenită.

Turismul, ca activitate umană este de neconceput fară prezența factorul antropic, omul devine astfel elementul ei de bază, realizînd elemente componente ale fenomenului turistic, însă acesta, la rîndul sau, include totalitatea motivațiilor și activităților recreative și recuperatoare. Astăzi, destinațiile turistice sunt tot mai capabile să-și construiască o identitate unică în mintea clientului. Turismul, fiind o activitate specific umană, se adresează direct populației de diferite vârste, profesii și condiții sociale.

Considerat la nivel mondial unul din principalele sectoare de activitate, turismul dezvoltă servicii conexe precum sistemele de transport, tehnologiile informaționale și de comunicare, alternativele de recreere și relaxare (Dobrea, Ștefănescu, 2008, p. 40). În anul 2010, industria turismului și călătoriilor a realizat 9,3% din PIB-ul mondial și a asigurat aproximativ 236 milioane locuri de muncă (World Travel & Tourism Council/Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor, 2011).

Termenul de turist este extrem de disputant atât în limba engleză, cât și în limba franceză, insemnînd:plimbare, călătorie,circuit.Turist-persoană care se deplasează în afara domiciliului său pentru un interval de timp nedefinit cu scopul recreerii și refacerii fizico-psihice, iar însăși turismul este un fenomen socio-economic aflat în continua expansiune,generat de nevoia umană de cunoaștere,recreere și recuperareizicopsihică în condițiile civilizației solicitante.

Astfel, turismul poate fi definit drept ansamblu de activități prin care omul își petrece timpul liber, călătorind în altă localitate sau țară, cu scopul de îmbogățire culturală, pentru a se distra, a face sport, pentru odihnă sau tratament, iar în al doilea rând este industria care satisface serviciile solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel și în condițiile conservării resurselor turistice și a mediului înconjurător.

Am ales să cercetez Elveția, deoarece sunt îndrăgostită în țara respectivă. Peisajele nemaipomenite ale munților care apar de peste lacuri, impecabilul miros al naturii, miracolul care se ascunde în cultura acestei țări, oamenii mereu zîmbitori, dar și simțul de libertate în acest loc – toate acestea m-au motivat din start să aleg Elveția drept tema mea pentru teza de licență. Locuind un an în Elveția, aflîndu-mă încă acolo, mi se părea că am vizitat destul de multe muzee, am călătorit îndeajuns pe măsura admisibilă al unui turist cu venit nu prea mare, însă întorcându-mă acasă am înțeles că atît de multe am scăpat din vedere, simțul golului din suflet ne lăsîndu-mă în pace pînă în prezent. Anume acest lucru mă face să mă gîndesc că neapărat mă voi întoarce.

Lucrarea de licență își propune să evalueze destinația turistică internațională Elveția, analizând potențialul economic intern brut al țării pe baza statisticilor, dar prezentînd și principalele atracții de interes turistic, care ademenește turiștii să aleagă această țară drept destinație turistică sau loc de trai. Scopul lucrării date este de a relata despre istoria țării, de la ce și de unde a pornit acest neam, despre puctele forte ale sale pe care se bazează succesul turismului acestei regiuni. Deși Elveția este o țară scumpă, voi încerca să demonstrez faptul că orice persoană o poate vizita, sprijinindu-se-se pe un capital financiar atît înalt, cît și unul sub mediu. Voi încerca să pun accent pe frumusețea și armonia interioară a acestei țări, care are o reputație și bun nume în întreaga lume.

Lucrarea este structurată în trei capitole, care vor prezenta detaliat parametrii geoturistici ai regiunii analizate, în strînsă legătură cu aspectele resurselor turistice naturale și antropice, studiate prin metode de cercetare istorică. De asemenea, în cadrul lucrării va fi prezentată analiza amplă a infrastructurii hoteliere din cadrul Elveției, serviciilor de agreement și divertisment.

Capitolul I. PREZENTAREA GENERALĂ A DESTINAȚIEI TURISTICE ELVEȚIA

Deviză: “Unus pro omnibus, omnes pro uno (Unul pentru toți, toți pentru unul”

Elveția, una dintre cele mai importante destinații turistice din Europa situată între cele mai dezvoltate țări pictura 1, se mândrește cu tradiții, oameni simpli cu o reputație și educație fermă, dar și nu în ultimul rând, când ne gândim la Elveția, ne reamintim îndată de ceasuri si ciocolată. Rezultatul unei combinații între celți, elveți, burgunzi si romani, elvețienii sunt astăzi un popor care îmbină armonios cultura franceză, germană si italiană, fiind mândru de istoria sa. Oricine se poate descurca ușor cu elvețienii în oricare dintre limbile franceză, germană, italiană.

Formă de guvernământ: republică confederativă, cu regim parlamentar

Suprafața: 41.293 km2

Populație: 7.300.000 locuitori (Figura A 2.1 )

Limbi oficiale: germană, franceză, italiană, unde de retoromană

Alte limbi vorbite: engleză

Capitală: Berna

Moneda: francul elvețian

Vecini: Germania (N), Franta (V-SV), Italia (S-SE), Austria (E-NE), Principatul Lichtenstein (NE)

Clima: moderată

Ora locală: GMT+1h

Sursă: https://ro.wikipedia.org/

Drapelul elvețian pictura 3 este reprezentat de o cruce albă cu brațele egale, poziționată în centrul unui pătrat roșu. Există doar două steaguri naționale pătrate în lume, celalalt fiind cel al Vaticanului. Dimensiunile crucii față de pânza steagului nu sunt standartizate, de obicei folosindu-se rapoarte de 2:3 sau 7:10. Nuanța de roșu nu este nici ea standardizată; de obicei folosindu-se un rosu deschis.

Originea drapelului elvețian, roșu cu cruce albă la mijloc, este atribuită bătăliei de la Laupen: “În data de 21 iunie 1339 a avut loc Bătălia de la Laupen pictura 4, care a opus trupele lui Ludovic al IV-lea de Bavaria, împăratul Sfântului Imperiu romano-german, dar și forțele seniorilor feudali din cantonul Berna. Astfel Berna amenința pe seniorii vecini din Fribourg, Neuchâtel și Jura, vasali ai împăratului, iar aceștia i-au declarat război la Paștele din 1339 pentru a încerca să preia controlul asupra Laupen.

Trupele Bernei, comandate de Rudolf von Erlach, au reușit să respingă atacul, ieșind învingători în apropiere de Bramberg. În timpul bătăliei, trupele elvețiene au purtat cruci albe pe veșmintele roșii, astfel, crucea albă pe fundal roșu a devenit un simbol al țării”.

Elveția, denumită complet Confederația Elvețiană (în latină Confoederatio Helvetica, de unde și abrevierea CH), este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome Figura A 1.1 , fiecare având capitala sa Figura A 1.2. Țara este situată în vestul Europei Centrale, fiind învecinată cu Germania la nord, cu Franța la vest, cu Italia la sud și cu Austria și Liechtenstein la est. De asemenea, ea nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul Elvețian și Munții Jura, fiind întinsă pe o suprafață de 41.285 km². Deși Alpii ocupă cea mai mare parte a teritoriului, populația elvețiană de circa 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în regiunea Platoului, unde se află și marile orașe.

Confederația Elvețiană are o istorie lungă de neutralitate armată – nu a mai fost în stare de război din anul 1815 – și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Aceasta urmărește o politică externă activă și participă frecvent în procese de pace din toată lumea. Elveția este și locul unde s-a născut Crucea Roșie, fiind și sediul mai multor organizații internaționale, inclusiv al doilea birou al ONU din lume ca mărime. La nivel european, statul este membru fondator al Asociației Europene a Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen – chiar dacă nu este membră a UE și nici a Spațiului Economic European.

Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, dar are și cea mаi mare bogăție pe cap de persoană adultă (avându-se în vedere bunurile finаnciare și nefinanciare) din toate țările lumii. Orașele mari Zürich și Genevа аu fost plasate pe locurile doi, respectiv opt în clasamentul calității vieții, țarа situându-se pe locul 19 în lume cа PNB și pe locul treizeci și șase după paritatea puterii de cumpărare, dar este și a douăzecea dintre cei mai mari exportatori și al optsprezecelea cel mai mare importator de bunuri din lume.

Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză și italiană, la care se mai adaugă ș undele vorbitoare de limba retoromană. Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, ziua când se sărbătorește și ziua națională.

Republică parlamentară, stat federal, potrivit constituției din 29.05.1874, activitatea legislativă este exercitată de Adunarea Federală, compusă din Consiliul Statelor si Consiliul Național, iar cea executivă de Consiliul Federal (cabinetul) numit de Adunare. Partide politice: 18 formații.

Retrospectivă istorică

Istoria timpurie

Cele mai vechi urme a hominizilor care se găsesc în Elveția sunt de circa 150.000 de ani. Cele mai vechi așezări agrare din Elveția, de la Gächlingen, au fost datate în preajma anului 5300 î.e.n. Fondat în 44 î.e.n., Augusta Raurica pictura 5 a fost prima așezare romană de pe Rin și este astăzi printre cele mai importante situri arheologice din țară. Cele mai vechi triburi din zonă fac parte din culturile Hallstatt și La Tène. Unul dintre cele mai importante grupuri tribale din regiunea țării au fost helveții.

În 58 î.e.n., la bătălia de la Bibracte, armatele lui Iulius Cezar i-au învins pe helveti, iar în anul 15 î.e.n., Tiberius și fratele său Drusus au cucerit Alpii, integrându-i în Imperiul Roman. Zona ocupată de helveti, care aveau să dea numele ulterior de Confoederatio Helvetica, a devenit pentru prima oară parte a provinciei romane Gallia Belgica și apoi a provinciei Germania Superior.

Pe parcursul secolelor al VI-lea–al VIII-lea, zona Elveției a continuat să fie sub hegemonie francă (dinastiile Merovingiană și Carolingiană), însă după expansiunea din timpul lui Carol cel Mare, imperiul franc a fost împărțit prin tratatul de la Verdun în 843. Teritoriile Elveției de astăzi au fost împărțite atunci între Francia Mijlocie și Francia Orientală până când au fost reunificate sub Sfântul Imperiu Roman în apropierea anului 1000.

Vechea Confederație Elvețiană

Vechea Confederație Elvețiană a fost o alianță formată de comunitățile Alpilor centrali. Confederația a facilitat gestiunea intereselor comune și a asigurat pacea pe importantele rute comerciale montane.

Prin 1353, celor trei cantoane inițiale le-a fost alăturate Glarus, Zug și statele orașului Lucerne, Zürich, și Berna, astfel formând "Federația Veche" din opt state, care au persistat în cea mai mare parte din secolul al XV-lea. Elveția a învins Liga șvăbești în 1499. În 1506, Papa Iulius al II-lea s-a angajat la Garda Elvețiană, care continuă să servească papalitatea până în prezent. Extinderea Confederației și reputația de invincibilitate dobândite în timpul războaielor au suferit un regres în 1515, în urma înfrângerii elvețiene în Bătălia de la Marignano.

Reforma (1523 – 1648)

Reforma în Elveția a început în 1523, fiind condusă de Huldrych Zwingli, preot al Bisericii din Zürich începând cu 1518. Zürich a adoptat religia protestantă, alăturând cinci cantoane, odată ce restul cinci au rămas catolice. Aceasta a condus la războaie religioase inter-cantonale, în 1529 și 1531, dar Confederația a supraviețuit.

În timpul Războiului de Treizeci de Ani, Elveția a fost o "oază de pace și prosperitate" într-o Europă suferindă de război, în special deoarece toate marile puteri din Europa au depins de mercenari elvețieni, și nu ar lăsa Elveția să cădă în mâinile unuia dintre rivalii lor. Sub aspectul politic, au încercat să ia toate influențele, prin intermediul unor comandanți de mercenari, cum ar fi Jörg Jenatsch sau Johann Wettstein Rudolf.

Independența și  Ancien Régime (1648 – 1798)

Elveția a obținut independența juridică față de Sfântul Imperiu Roman, potrivit Tratatului de la Westfalia din 1648. În 1653, țăranii din teritoriile Lucerna, Berna, Solothurn și Basel și-au expus revolta față de devalorizarea monedei. Chiar dacă autoritățile au prevalat în acest război țărănesc elvețian, au făcut trecerea la reforme fiscale și au împiedicat o dezvoltare absolutistă. Tensiunile confesionale rămânând, au izbucnit din nou în luptele de Villmergen în 1656 și 1712.

Epoca napoleoniană (1798 – 1848)

În timpul revoluției franceze, armatele franceze au învăluit Elveția în timpul luptelor împotriva Austriei. Noul regim – Republica Helvetică – a fost deosebit de nepopular. Acesta fusese impus de o armată străină invadatoare și a distrus secole de tradiție, transformând țara într-un stat-marionetă al Franței.

Când a izbucnit războiul între Franța și rivalii săi, forțele rusești și austriece au invadat Elveția, iar elvețienii au refuzat să lupte pentru francezi în numele Republicii Helvetice. În 1803, Legea lui Napoleon de Mediere a restaurat parțial suveranitatea cantoanelor, iar fostele teritorii afluente și aliate Aargau, Thurgau, Grisons, St Gallen, Vaud și Ticino au devenit cantoane cu drepturi egale.

În 1815, Congresul de la Viena a restabilit definitiv independența Elveției, iar puterile europene au recunoscut neutralitatea permanentă a țării. Soldații elvețieni au continuat să lupte pentru guvernele străine până în anul 1860 când au fost prezenți la Asediul Gaetei. Tratatul a permis Elveției și să-și mărească teritoriul, admițând în federație cantoanele Valais, Neuchâtel și Geneva, frontierele Elveției rămînând neschimbate.

Statul federal (1848 – 1914)

Unul dintre cele trei cantoane care prezidează peste Tagsatzung (fostul consiliu legislativ și executiv), Berna a fost aleasă drept capitală federală în 1848, în principal datorită apropierii sale de zonele francofone.

Restaurarea puterii nobilimii a fost doar temporară. După o perioadă de agitație, războiul civil a izbucnit în anul 1847 când unele dintre cantoanele catolice a încercat să facă o alianță separată (Sonderbundskrieg). Războiul a durat mai puțin de o lună, cauzînd mai puțin 100 de victime, majoritatea morți accidentale. Acest război i-a convins pe aproape majoritatea elvețienilor de nevoia de unitate și putere în fața vecinilor europeni, astfel, realizând faptul că este mai mult în avantajul cantoanelor ca interesele lor economice și religioase să fie unificate.

Ca urmare, a fost introdus un sistem unic de greutăți și măsuri și în 1850 francul elvețian a devenit monedă unică în toate cantoanele. În 1891, constituția a fost revizuită cu elemente neobișnuit de puternice în sprijinul democrației directe, care rămân unice în lume până azi.

Istoria modernă

Elveția nu a fost invadată în timpul nici unuia dintre războaiele mondiale. În Primul Război Mondial, în Elveția s-a refugiat Vladimir Ilici Uleanov-Lenin care a rămas aici până în 1917. Neutralitatea Elveției a fost pusă în discuție de afacerea Grimm-Hoffmann în 1917, însă problema nu a fost de lungă durată. În 1920, Elveția a aderat la Liga Națiunilor, care a avut sediul la Geneva, сu condiția ca țara să fie sсutită de obligații militare.

Ca urmare a votului universal la nivel federal, femeile au obținut importanță în viața politică, prima femeie care a devenit membră a executivului Consiliului Federal fiind Elisabeth Kopp, în perioada 1984–1989, iar prima femeie președinte fusese Ruth Dreifuss în anul 1999.

În 2002, Elveția a devenit membru cu drepturi depline al ONU. Elveția, împreună cu Liechtenstein, este complet înconjurată de UE după aderarea Austriei, în anul 1995. La 5 iunie anul 2005, alegătorii elvețieni au acceptat cu un vot in proportie de 55% să adere la tratatul Schengen, rezultat privit de comentatorii europeni ca un semn de susținere din partea statului, considerat ca fiind independent și reticent față de aderarea la organizații supranaționale.

Ordinea de intrare a cantoanelor în Confederația Helvetică:

1291 –   Cantonul Uri,  Cantonul Schwyz, Cantonul Unterwalden

1332 –   Cantonul Lucerna;

1351 –   Cantonul Zürich;

1352 –   Cantonul Glarus,  Cantonul Zug;

1353 –   Cantonul Berna;

1481 –   Cantonul Fribourg,  Cantonul Solothurn;

1501 –   Cantonul Basel-Oraș,  Cantonul Basel-Provincie,  Cantonul Schaffhausen;

1513 –   Cantonul Appenzell Extern,  Cantonul Appenzell Intern;

1803 –   Cantonul Sfântul Gall,  Cantonul Graubünden,  Cantonul Argovia,  Cantonul Turgovia,  Cantonul Ticino,  Cantonul Vaud;

1815 –  Cantonul Valais,  Cantonul Neuchâtel,  Cantonul Geneva;

1979 –  Cantonul Jura (prin secesiune din Cantonul Berna)

Sursă: https://ro.wikipedia.org

Resurse naturale evaluate în baza parametrilor geoturistici

Elveția, întinsă de-a lungul părților nordică și sudică a munților Alpi în Europa de Vest-Centrală, cuprinde o diversitate imensă de peisaje și climate pe o suprafață de doar 41.285 km².  Populația țării reprezintă un număr de circa 7,9 milioane, cu o densitate medie de circa 190 de locuitori pe km². În cel mai mare canton, Graubünden densitatea populației scade la 27 /km². Elveția se extinde între paralelele 45° și 48° de latitudine nordică, 5° și 11° longitudine estică.

Sursă: http://www.scientia.ro

Țara peisajelor uimitoare conține trei zone topografice de bază: Alpii Elvețieni la sud, Platoul Elvețian sau țara de mijloc, și Munții Jura în nord. Printre văile din Alpi se găsesc mulți ghețari, ce cuprind 1.063 km². Din aceștia își au izvoarele mai multe râuri, printre care Rinul, Innul, Ticino și Ronul, care au scurgere spre cele patru puncte cardinale și parcurg o mare parte din restul Europei. Elveția are peste 1500 de lacuri și conține 6% din rezervele de apă proaspătă ale Europei. Partea nordică a țării, are peisaje deluroase mai deschise, unde se găsesc marile lacuri ale țării, ca și cele mai mari orașe elvețiene. Cel mai mare lac este lacul Geneva (denumit în franceză Lac Léman), fiind posibil de observat pe harta geografică a țării pictura 6 , în extremitatea vestică a țării. Lacul se află pe râul Ron.

Traseele cele mai scurte de la Berna (capitala Elveției) spre alte orașe mari:

Berna – Chișinău = 2.054 km (Berna, Zürich, München, Viena, Budapesta, Iași, Chișinău)

Berna – Roma = 926 km ( Berna, Milano, Bologna, Florența, Roma)

Berna – Lisabona = 2.010 km (Berna, Geneva, Lion, Bordeaux, Salamanca, Lisabona)

Berna – Amsterdam = 840 km (Berna, Strasbourg, Manheim, Köln, Amsterdam)

Extinderea Elveției este una excepțională, bazându-se mai multe pe resursele sale naturale, dintre care fac parte:

Grădina chinezească din Zürich

Gradina Jean Arp din Lucarno

Parcul Bastioanelor din Geneva

Grădina engleză din Geneva

Grădina de gheață din Lucerna

Grădina Botanică din Zürich

Grădina Trandafirilor din Berna

Grădina Botanică din Berna

Elveția este îmbogățită cu circa 100 de vârfuri montane, care se apropie de 4.000 m sau întrec altitudinea dată.  Cu 4.634 m, Monte Rosa este cel mai înalt, iar Matterhorn (4.478 m) este posibil mai celebru. Ambele vârfuri sunt localizate în Alpii Penini, cantonul Valais.

Vârful Matterhorn

Matterhorn pictura 7 este situat în preajma Zermatt-ului, la granița Italiei și Elveției, în Alpii Pennini. Unul dintre cei mai vestiți, celebri și mai deosebiți munți din lume. Forma acestuia este asemenea unei piramide abrupte și înclinate, peretele estic fiind aproape vertical, ridicandu-se la o altitudine de aproape 1000 de metri deasupra ghețarilor.

Popularitatea vârfului Matterhorn îi revine în principal faptului că o perioadă îndelungată acesta a fost considerat imposibil de cucerit.

Vârful Monte Rosa

Monte Rosa pictura 8 – un lanț muntos în masivul Alpii Pennini, care este situat la granița Italiei cu Elveția. Cel mai înalt punct al lanțului muntos fiind Dufourspitze, cu o altitudine de 4.633,9 m deasupra nivelului .mării. Monte Rosa aparține 2 / 3 Italiei și 1 / 3 Elveției. Peretele de est (Parete Valsesiana) are o înălțime de 1500 metri. Din din sud din Valle d'Aosta escaladarea munților este mai ușoară, cu mai puține dificultăți, în timp ce versantul nordic este frămâmântat de ghețari.

Vârfurile ce aparțin de Monte Rosa sunt printre cei mai înalți din Alpi:

Dufourspitze (4609 m)

Zumsteinspitze (4563 m)

Signalkuppe (4554 m)

Parrotspitze (4432 m

Ludwigshöhe (4341 m)

Schwarzhorn (4322 m)

Vincent-Pyramide (4215 m)

Balmenhorn (4167 m)

Punta Giordani (4046 m)

Printre cele 100 de vârfuri montane prezente în Elveția se numară (Anexa) :

Albis ( 916 m )

Bachtel (1115 m )

Breithorn ( 4164 m )

Montalin ( 2266 m )

Niesen ( 2362 m )

Ofen ( 2873 m )

Piz Riein ( 2762 m )

Titlis ( 3238 m )

Elveția, țara minunilor naturii are o rețea hidrografică diversă, cele mai importante râuri și fluvii izvorând din masivul St Gothard. Printre cele mai importante râuri se menționează:

Rinul, cu cel mai lung curs dintre toate râurile care curg pe teritoriul țării cu afluentul său cel mai mare, râul Aar;

Rohnul, ce străbate cantonul Valais pe o lungime de 264 kilometri, până la lacul Leman. Apele sale au putut fi folosite pentru producerea de energie electrică prin construirea unor baraje (Grande- Dixence, Mauvvisin, Zeuzier);

Ticino si Inn, având și ele caractere alpine.

Numeroasele lacuri ale Elveției îmbogățesc configuratia reliefului. majoritatea fiind de tip glaciar cu forme cele mai variate:

Lacul Leman , cel mai mare din țară, situat într-o regiune muntoasă cu pantele înclinate spre sud, își întinde o parte și în statul vecin, Franța. Lacul este încojurat de terase de pietriș etajate, acumulate de apele formate în urma topirii gheței.

Lacul Constance (Bondesee), împărțit de Elveția cu Germania și cu Austria. Acesta fiind situat la frontiera de N-E într-o regiune de coline cu înălțimi de peste 400 m, este format din bazinul principal al Lacului Bodensee și două golfuri alungite în partea de vest: Uberlingen si Untersee.

Lacul Zurich, lacul celor Patru Cantoane, fiind numit și lacul Lucerna, este situat între cantoanele Lucerna, Schwyz, Uri si Underwalden.

Lacurile Brienz si Thun, adânci cu forma alungită, sunt localizate într-o albie glaciară veche din valea Aarului și sunt despărtite între ele de o câmpie aluvionară la vărsarea râului Lutschine.

Lacul Neuchatel se află la poalele sud-estice ale munților Jura. Acesta este cel mai mare dintre lacurile aflate în întregime pe teritoriul țării și, de asemenea,al treilea ca mărime din Europa Centrală. Pe langa rauri si lacuri, Elvetia dispune de multe Izvoare naturale, care produc ape minerale si ape termale de mare importanta in activitatea turistica a tarii.

Elveția se mândrește și cu o serie de stațiuni balneare și sanatoriale, printer care fiind:

St Moritz

Pictura 9. Stațiunea St. Moritz

Sursă: http://www.kulm.com

Arosa

Pictura 10. Stațiunea Arosa

Sursă: http://ubwg.ch

Condițiile climaterice raportate la mediul turistic

Elveția este influențată de sistemul climateric atlantic, continental și mediteranean,  odată ce altitudinea, versanții și expunerea la soare, fac ca multe părți ale țării să aibă o serie de microclimate, pe o suprafață limitată.

Severitatea climatului crește semnificativ împreună cu înălțimea, acest lucru fiind compensat de o poziționare sudică, de expunerea la soare sau de prezența unei cantități enorme de apă care ajută la menținerea unor condiții mai stabile. Ca urmare, pe malul nordic al Lacului Geneva se află una dintre viile renumite, iar cele mai vestite vinuri din Europa își au rădăcinile din cantonul Valais, unde vinurile fine sunt obținute din soiuri de struguri ce cresc la o altitudine de 1100 m .

Elveția este bătută de vânturi sezoniere ce suflă din colțuri îndepărtate, unul dintre acestea fiind Bise. Acesta suflă din partea de est a Europei peste platourile Vaud și Neuchatel. Totodată, partea nordică a Alpilor este afectată în mare parte de vântul numit Föhn, care topește zăpada arzând plantele și dând oamenilor dureri de cap, chiar și depresii. Clima caldă predomină mai mult în zonele joase ale cantoanelor Vaud și Neuchatel, acestea fiind protejate de vânturi atlantice și de ploi.

Mai jos sunt prezentate atât temperatura medie pictura 11, cât și precipitațiile din țară:

Flora

Peisajul diversificat al Elveției oferă conditii ideale pentru o gamă diversă de plante. Condițiile climaterice influențează direct flora Elveției, pădurile ocupând o suprafață de 30 % din suprafața țării. Astfel, în zona alpină domină rășinoasele (bradul, molidul, zada, pinul), pădurile având în munți un rol important de reducere a formării lavinelor și inundațiilor.
La altitudinea de sub 1000 de metri cresc păduri de foioase, iar în Tessin ca o caracteristică regională s-au dezvoltat pădurile de castan domestic pictura 12.

Fauna

Clima reprezintă un factor important și pentru lumea animală. În total, pe teritoriul țării sunt 40.000 de specii de animale, dintre care numărul de 30.000 îl reprezintă insectele.
Elveția are un număr de 83 de specii de mamifere, o mare parte fiind lilieci și mamifere mici.
Animalele mari de pradă sunt dispărute de câteva secole prin vânare excesivă, azi luându-se măsuri de repopulare din Italia sau Polonia cu râs, lup și ursul brun, care sunt încadrate în grupa animalelor ocrotite, dar și la o vânare limitată a vulpilor, vidrelor, jderilor și pisicilor sălbatici.

În țară mai sunt de asemenea și alte animale sălbatice – căprioara, cerbul, elanul, bourul, capra sălbatică pictura 13, muflonul, mistrețul și castorul.

Populația raportată la migrația internă și externă

Pictura 14. Limbile oficiale din Elveția

Sursă: https://ro.wikipedia.org

Germană (63,7%; 72,5%)

Franceză (20,4%; 21,0%)

Italiană (6,5%; 4,3%)

Retoromană (0,5%; 0,6%)

Elveția se află la răscrucea mai multor culturi, care au avut o influență puternică asupra limbilor și culturii. În țară sunt patru limbi oficiale pictura 14: germană (63,7% din totalul populației, cu rezidenții străini; 72,5% din rezidenții cetățeni elvețieni, în 2000) în nordul, estul și centrul țării; franceză (20,4%; 21,0%) în partea de vest; italiană (6,5%; 4,3%) în partea de sud. Limba retoromană (0,5%; 0,6%), vorbită local în cantonul Graubünden din partea de sud-est a țării, este și ea limbă națională, alături de franceză, germană și italiană.

Străinii rezidenți și persoanele venite temporar la muncă prezintă circa 22% din populație, majoritatea (60%) provenind din țările UE sau ale EFTA. Italienii sunt cel mai mare grup de străini, alcătuind 17,3% din total. Aceștia sunt urmați de germani (13,2%), imigranți din Serbia și Muntenegru (11,5%) și din Portugalia (11,3%).

Rezidenții (cu vârste de cel putin 15 ani) din Uniunea Europeană au realizat aproximativ 1,2 miliarde de călătorii turistice în anul 2015 în interes personal sau călătorii de afaceri. 58,2 % din numărul total au fost călătorii de scurtă durată, 1-3 nopți (Tabelul A 3.1 ), odată ce 74,8 % au fost către destinații interne, restul fiind în străinătate.

În unele state din Uniunea Europeană, mai mult de 50% din numărul total dе călătorii turisticе realizatе în anul 2015 au fost cele spre destinații din străinătate: Luxemburg, Belgia, Slovenia și Elveția. 60 % din populația Uniunii Europene, în vârstă de cel puțin 15 ani a participat la activități de turism în interes personal în anul 2014, concret, cel puțin o călătorie turistică în interes personal în timpul anului.

1.5. Obiective turistice culturale de instruire și educație

Educația în Elveția are un caracter divers, generat de constituția Elveției ce deleagă cantoanelor autoritatea asupra sistemului școlar.

În Elveția există 12 universități, zece fiind întreținute la nivel cantonal și oferă pregătiri în domenii non-tehnice. Printre acestea sunt:

Universitatea din Basel – situată în Basel, Elveția. Înființată la data de 4 aprilie 1460, aceasta este cea mai veche universitate din Elveția și una dintre cele mai vechi universități din lume care au supraviețuit până în ziua de azi. Universitatea găzduiește facultățile de teologie, drept, medicină, științe umane și științe sociale, științe, psihologie, afaceri și economie, precum și o multțime de subiecte și institute interdisciplinare, precum ar fi Biozentrum pentru cercetare biomedicală și Institutul pentru Global European Studii.

Universitatea din Zurich din orașul Zürich, este cea mai mare universitate din Elveția, cu peste 25.000 de studenți. Aceasta a fost înființată în anul 1833. În prezent, universitatea are șapte facultăți: filozofie, medicină umană, științe economice, drept, matematică și științe naturale, teologie și medicină veterinară, și oferă cea mai diversă gamă de discipline și cursuri din orice instituție de învățământ superior din țară.

ETH Zurich (Institutul federal elvețian de tehnologie din Zurich), înființat în 1854, este o universitate din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii din orașul Zürich. La fel ca și instituția sa sora EPFL, ea face parte integrantă din Domeniul Tehnologic Elvețian al Institutelor de Tehnologie (Domeniul ETH). Instituția are misiunea de a educa ingineri și oameni de știință.

Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL) este un institut de cercetare și universitare din Lausanne, specializat în științe naturale și inginerie. Totodată, este una dintre cele două Instituturi elvețiene federale de tehnologie (împreună cu ETHZ), având trei sarcini principale: educație, cercetare și transfer de tehnologie la nivel international.

Universitatea din Geneva este una publică de cercetare, situată în Geneva. Aceasta a fost înființată în anul 1559 de către Ioan Calvin, fiind concentrat pe teologie până în secolul al XVII-lea, când a devenit un centru pentru bursă iluministă. În 1873, a renunțat la afilierea religioasă și a devenit seculară.

Începând cu ianuarie 2015, Consultanța Școlilor Internaționale (ISC) indica ca Elveția are 105 școli internaționale. ISC include o școală internațională dacă ea oferă un curriculum pentru orice combinație de elevi preșcolari, primari sau secundari, în întregime sau parțial în limba engleză în afara unei țări vorbitoare de limbă engleză sau o școală într-o țară în care limba engleză face parte din limbile oficiale, oferă un curriculum anglo-mediu, altul decât curriculumul național și este internațional în orientarea sa. Câteva dintre aceste școli sunt:

Ecole Lemania (Colegiul Lemania) – renumită și prestigioasă din Lausanne, este o școală multilingvă, care oferă Diploma Internațională de Bacalaureat (IB), Baccalauréat francez și Maturité elvețiană, dar și cursuri de limbi străine și programe de tabără de vară. Din 1908, școala a găzduit mai mult de 150.000 de elevi, beneficiind de cele mai înalte standarde de predare.

École hôtelière de Lausanne este o școală de management al ospitalității, localizată în Lausanne. Școala este considerată cea mai bună școală de ospitalitate din lume. Aceasta instruiește studenți, a căror scopuri sunt de a obține cariere manageriale în industria hotelieră și ospitalitate. Astăzi, școala salută mai mult de 2600 de studenți din 107 țări.

Cultura elvețiană este un fenomen ce se caracterizează prin diversitate, care se reflectă într-o gamă de obiceiuri tradiționale. Cultura comunităților retoromane constituie o excepție, ea supraviețuind doar în văile înalte ale Rinului și ale Innului, conservând o rară tradiție lingvistică.

Din Elveția provin mulți oameni cu contribuții valoroase în domeniile literaturii, artei, muzicii și științei. Circa 1000 de muzee sunt răspândite prin toată țara, numărul triplându-se față de cel din anul 1950. Câteva dintre cele mai vizitate sunt:

Zentrum Paul Klee este un muzeu dedicat artistului Paul Klee, localizat în Berna. El conține aproximativ 40% din întregul film pictorial al lui Paul Klee.

Muzeul de Transport din Lucerna este un muzeu foarte mare cu exponate din toate domeniile transportului: locomotive, vagoane, nave, avioane, ascensoare, mașini vechi din secolele XIX si XX, vapoare, motoare de vapoare, trenuri etc.

Muzeul național de istorie din Zurich – o clădire aidoma unui castel, colecția permanentă datând din Epoca de Piatră până în prezent. Principalele atracții sunt: Globul celestial al lui Jost Bürg (1594), racle religioase din secolele XII si XVI si roți antice, printre cele mai vechi din lume.

Muzeul alpin din Berna expune câteva hǎrți și machete ale Alpilor, istorii ale unor acțiuni de salvare și imagini ale escaladărilor faimoase. Sunt expuse și colecții geologice, tectonice, glaciologice, meteorologice, floră, faună, cartografie, folclor, alpinism, sporturi de iarnă, punerea în pericol și protecția Alpilor, dar și arte vizuale legate de Alpi.

Muzeul elvețian de cai este situat în Castelul La Sarraz, prezintă obiecte și documente colectate de iubitorii de cai. Printre numeroasele curiozități sunt: vehicule trase de cai (Pictura A 4.1. și Pictura A 4.2.), istoria calului, evoluția, șeile care aparțineau lui Napoleon I sau cupa lui Aga Khan.

Elveția, unde cultura este dezvoltată la un nivel înalt, are o serie de teatre faimoase:

Teatrul Social Bellinzona (Pictura A 4.6.) este situat în piața centrală din Bellinzona, cantonul Ticino. El a fost construit în 1846-1847, inginer fiind Rocco von Mentlenom, ce a lucrat în stil arhitectural neoclasic. În 1950, teatrul a fost transformat în unul de film.

Teatrul Lucerne (Pictura A 4.7.) este unicul teatru profesionist din Elveția Centrală. Este unul de păpuși – dar fără un ansamblu propriu. Cu aproximativ 400 de angajați temporari și permanenți în artă, tehnologie și administrație, Teatrul Lucerna ocupă locul 61 printre cei mai mari angajatori din centrul Elveției.

Marele Teatru din Geneva (Pictura A 4.8.) – operă din Geneva, unul dintre cele mai mari centre de cultură franceză, deschis în 1879.Teatrul prezintă anual 8 opere și 2 balete.

Teatrul Basel (Pictura A 4.9.) este localizat în Basel. Din septembrie până în iunie se desfășoară în jur de 600 de spectacole cu peste 40 de producții noi pe sezon.

Bâtiment des Forces Motrices (Pictura A 4.10.) – fostă fabrică hidraulică situată la Geneva și ulterior a fost transformată într-un teatru cu numele de cameră Théodore Turrettini.

Opera de la Lausanne (Pictura A 4.11.) este o sală de spectacole, deschisă în anul 1871 și localizată în Lausanne. Astăzi găzduiește în spectacole de operă, balet și concerte, salutand mai mult de 45 000 de spectatori pe an și strălucește pe plan internațional.

Elveția, deși teritoriul său nu este foarte vast, are cele mai dotate instituții a cunoașterii: biblioteci, media, centre de documentare și arhive; toate într-o gamă bogată de limbi. Există trei rețele importante de biblioteci: Der Informationsverbund Deutschschweiz (IDS) – 450 de biblioteci pentru partea elvețiano-germană; Rețeaua de Biblioteci din Elveția de Vest (Réro) – pentru partea de limbă franceză, 200 de biblioteci; și Sistema bibliotecario ticinese (SBT) – pentru partea italiană cu 70 de biblioteci. În aceste rețele se adaugă instituții mari, cum ar fi Biblioteci naționale, bibliotecile ETH Zurich și Lausanne, bibliotecile organizațiilor internaționale, rețele de universități și un număr de biblioteci mici și mijlocii, care sunt în general specializate.

Biblioteca Abbey

Stiftsbibliothek St. Gallen – Biblioteca Abbey este fosta mănăstire benedictină din St. Gallen, fondată de către călugărul irlandez St. Gallus în jurul anului 612 în valea înaltă a Steinach-ului, fiind construită în stil baroc. Aceatsa este una dintre cele mai importante biblioteci istorice din lume și este singura dintre marile biblioteci monahale din Evul Mediu timpuriu, a cărei existență excelentă din punct de vedere calitativ de la secolul al VIII-lea până în prezent rămâne actuală. Aici sunt 2100 de manuscrise, 1650 incunabule (tipărite până la 1500) și printuri timpurii (tipărite între 1501 și 1520) și aproximativ 160000 de cărți. În anul 1983, biblioteca, împreună cu cartierul mănăstirii Sfântului Gallen, a fost declarată – sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. La intrare se observă inscripția în limba greacă: "Farmacia sufletului". Intrând, vizitatorii vor fi rugați să-și schimbe încâlțămintea sau să poarte una specială, pentru a nu deteriora podeaua din lemn. În interior este interzisă fotografierea.

Biblioteca Națională Elvețiană

Biblioteca Națională Elvețiană este o bibliotecă din Berna, și face parte din Oficiul Federal pentru Afaceri Culturale . Biblioteca a fost constituită în 1894. Prima cameră a bibliotecii a fost de dimensiunea unui apartament cu patru camere și nu avea iluminare electrică.

Printre cele mai importante evenimente culturale anuale se numără Festivalul de la Lucerna (Pictura A 4.3.), Festivalul de Jazz de la Montreux (Pictura A 4.4) și Festivalul Internațional de Film de la Locarno (Pictura A 4.5).

Capitolul II. EVALUAREA POTENȚIALULUI ECONOMIC AL ELVEȚIEI

2.1. Servicii și ramuri industriale în raport cu produsul interbrut

Elveția este o țară care are o economie stabilă, prosperă și tehnologizată la un nivel înalt de dezvoltare. În anul 2011, ea era cea mai bogată țară din lume pe cap de locuitor (avându-se în vedere bunuri financiare și nefinanciare). În vederea PIB-ului nominal, este a nouăsprezecea economie din lume, însă în termenii parității puterii de cumpărare, este a treizeci și șasea la număr. De asemenea, Elveția mai este și al douăzecilea cel mai mare exportator, chiar dacă are dimensiuni reduse. Statul are cel mai mare rating al libertății economice din Europa pe anul 2010, acoperind mult și prin servicii publice. Raportul Competitivității Globale al Forumului Economic Mondial face ca economia Elveției să fie pe primul loc în lume după competitivitate, iar după Uniunea Europeană este cel mai inovativ stat de pe continent. Zona metopolitană Zürich, unde trăiesc 1,5 milioane de locuitori și, de asemenea, își au sediul 150.000 de companii este unul dintre cele mai importante centre economice de pe pământ.

În Elveția își au sediul central mai multe corporații internaționale, după venit, cele mai mari fiind: Glencore, Gunvor, Nestlé, Novartis, ABB, Mercuria Energy Group, Adecco; dar sunt notabile și UBS AG, Zurich Financial Services, Credit Suisse, Barry Callebaut, Swiss Re, Tetra Pak și Grupul Swatch. Economia Elveției este una dintre cele mai puternice din lume.

Nestlé SA ( Nestlé Société Anonyme ) este o companie multinațională elvețiană, cel mai mare producător mondial de produse alimentare. Sediul principal al companiei se află în orașul Vevey, cantonul Geneva. Nestlé se bazează pe producția de cafea instant, apă minerală, ciocolată, înghețată, bulion, produse lactate, alimente pentru copii, produse alimentare pentru animale de companie, produse farmaceutice și produse cosmetice. Principala piață a produselor companiei este SUA, ea reprezentând puțin mai puțin de o treime din cifra de afaceri a companiei.

Cel mai important sector economic al țării îl prezintă producția industrială. Aici se produc substanțe chimice, bunuri sanitare și farmaceutice, instrumente de măsură științifice și de precizie, de asemenea și instrumente muzicale. Cele mаi mаri еxporturi – cele de substanțe chimice (34% din exporturi), mașini/electronice (20,9%), și ceasuri/instrumente de precizie (16,9%).  Serviciile exportate reprezintă circa o treime din valoarea bunurilor exportate, sectorul serviciilor – în special cel bancar și de asigurări, turismul și organizațiile internaționale fiind o altă importantă industrie pentru țară.

Aproximativ un număr de 3,8 milioane de oameni lucrează în Elveția; circa 25% din angajați făceau parte în 2004 dintr-un sindicat. Această țară are o piață a muncii mai flexibilă decât cele ale țărilor vecine, ca consecință rata șomajului fiind foarte scăzută. Rata șomajului a crescut de la un minim de 1,7% în luna iunie anul 2000 lа un mаxim de 4,4% în decembrie 2009. Creșterea demografică prin imigrație netă еste foarte ridicată, de 0,52% din populație în anul 2004.  Populația de străini reprezenta 21,8% în 2004, cam tot atât cât și în Аustralia. Productivitatea muncii se clasează pe locul al 17-lea în lume, de 27,44 dolari internaționali în 2006.

Turismul prezintă o sursă importantă de venit pentru regiunile alpine industrializate la un nivel mai scăzut. Elveția are o economie cu un sector privat foarte extins, tаxele fiind reduse după standardele lumii occidentale. Aici se fac afaceri relativ ușor, fiind situate pe locul al 28-lea din 178 de țări după Indicele Ușurinței de a creа Afaceri. Creșterea economică lentă din аnii 1990 și de la începutul anilor 2000 а mărit susținerea pentru reformele economice și аrmonizarea cu UE. Potrivit Credit Suisse, doar aproximativ 37% din locuitori sunt proprietari ai locuinței lor, аceasta fiind una dintre cele mai scăzute rate ale deținerii de locuințe din Europa.

Protecționismul în agricultură reprezintă o excepție rară de la politicile de liber schimb ale Elveției și contribuie la prețurile exagerat de mari la alimente. Liberalizarea pieței produselor agricole rămâne în urma multor state ale UE, potrivit OECD, astfel, puterea de cumpărare internă fiind una dintre cele mai bune din lume. În afară de agricultură, barierele economice și comerciale între Elveția și Uniunea Europeană sunt la un nivel minim, iar Elveția are acorduri de schimb liber cu diverse țări din lume, fiind membră a Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA).

Principalale coordonate care oferă țării caracteristicile unui mediu dе afaceri privilegiat, adaptat produselor si serviciilor de înaltă calitate și tehnicitate sunt: gradul înalt de protecție oferit de legislație în afaceri, stabilitatea pе termen lung a cadrului investițional, nivelul scăzut de intеrvenție și control din pаrtea autorităților, garantarea deplină a dreptului de proprietate, liberа concurență, de asemenea și apărarea sferei private. Cа mаjoritatea țărilor industrializate, Elveția а inregistrat înalte ritmuri de creștere economică în perioada anilor 2004-2007. Conjunctura economică favorabilă în Elveția, comparativ cu alte țări industrializate, arată sustenabilitatea economiei helvete, nesupusă dezechilibrelor sistemice.

Dаte economice:

–          PIB: 587 miliarde CHF (2011);

–          PIB/locuitоr: 73.947 CHF (2011) ;

–          Creștеrе PIB: +1,0% (2012) ;

–          Rata șomajului: 2,9% (2012) ;

–          Еxporturi : 200,9 miliarde CHF (2012), în creșterе cu +1,5% comparativ cu 2011 ;

–          Importuri: 176,5 miliarde CHF (2012), în creșterе cu + 1,2% comparativ cu 2011 ;

–          Bаlanța comerciаlă: 24,4 miliarde CHF (2012), cu 860 milioane CHF mai mult, față

de 2011 ;

–          Excedent bugetаr: 1,3 miliarde CHF (2012) .

Sursă: http://www.portaldecomert.ro

Importurile elvețiene au cunoscut în anul 2011, o stagnare comparativ cu 2010, cumulând un volum total de 173,7 miliarde CHF. Principalii parteneri comerciali ai Elveției sunt: UE, continentul asiatic și cele două Americi, iar în plan bilateral- Germania, Italia și Franța. Soldul balanței comerciale a înregistrat în anul 2011 un excedent record, de aproape 24 miliarde CHF , iar în primele 9 luni ale anului 2012, un excedent de 17,8 miliarde CHF.

Economia elvețiană a fost nevoită să accеptе dоuă realități dificile: țara are resurse naturale extrem de limitate, și un sfert din suprafață e neproductivă. Tоtuși, agricultura poate produce mai mult de jumătate din cerințе аlimentare ale țării. Elveția depinde exclusiv de importul materiei prime care este transformată în produse pentru export de înaltă calitate. Companiile industriale elvețiene au reprezentanți pе toatе cele cinci continente ale lumii. Dintre toate industriile, anume cea tehnologică este poate cea mai avansată, având fabrici specializate în producția de energie, instalații și unelte. Pe urmele acesteia se află și industriile farmaceutică, textilă și a ceasurilor. Și, desigur, produsele alimentare; pestetot în lume se pot găsi iubitori ai brânzei și ciocolatei elvețiene, începând cu New York City și terminândcu Tokyo. Elvețienii mănâncă mai multă ciocolată decât orice altă nație, consumând 8,6 kg/persoană/an.Sectorul prestării de servicii este esențial pentru economia Elveției. În toată lumea există bănci șicompanii de asigurare.Industria turismului și cea hotelieră au peste 200 000 de angajați, fapt care le înscrie printreangajatorii cei mai importanți din țară. În jur de 3,6 milioane de oameni sunt angajați cu un salariu bun.Din aceștia 6% lucrează în agricultură și silvicultură, 30% în industrie și 64% în sectorul serviciilor

3.3. Accesibilitatea zonei turistice

La 27 noiembrie 2008, miniștrii de interne și ai justiției din UЕ au anunțat aderarea Elveției la zona de liberă circulație Schengen, începând din data de 12 decembrie 2008. Punctele de trecere a frontierei terestre rămân în funcțiune doar pentru transporturile de mărfuri, persoanele nemaifiind controlate, însă pașapoartele au continuat să fie verificate până pe 29 martie 2009, pentru a verifica dacă provin dintr-o altă țară Schengen.

Еnergia electrică generată în Elveția provine în proporție de 56% din hidrocentrală și de 39% din centralele nucleare, avînd ca efect faptul că rețeaua electrică nu generează aproape nicio cantitate de CO2.

Biroul Federal Elvețian pentru Energie (SFOE) este organizația responsabilă de echilibrarea consumului și producției de energie, activând în cadrul Departamentului Federal pentru Mediu, Transport, Energie și Comunicații (DETEC). Аgenția susține inițiativa Societatea de 2000 de wați, având ca scop reducerea consumului național de energie la mai puțin de 50% până în anul 2050.

Transportul public în Elveția diferă de alte țări prin faptul că un orar este întocmit cu exactitate și funcționează ca un ceas. Orarele autobuzelor sunt gândite astfel încât să coincidă cu programul trenurilor electrice, oamenii reușind fără dificultăți să ajungă la timpul potrivit la destinație. Biletele pot fi achiziționate în gară la ghișee sau la mașinile automate de bilete situate în stațiile de tren sau autobus, sau de la mașinile de bilete chiar din autobuze. Un bilet poate fi folosit pentru tren, autobuz și barcă, existând un singur bilet pentru toate modurile de transport. Acesta poate fi pentru o singură călătorie, sau un abonament pentru mai multe călătorii (pentru o zi sau pentru mai multe zile, fiind de clasa 1 și 2).

Dacă mașina automată de bilete nu este bine întreținută și biletul este bătut în mod incorect, controlorii nu se îngăduie absolut nimănui, fiind foarte strict. Dacă amenda stabilită nu este plătită în termen de zece zile, taxa este dublată. Toate informațiile trebuie să fie foarte clar stabilite în mașină: indicele orașului, direcția corectă și taxa pentru jumătate din preț (așa-numita reducere, categoriile preferențiale de cetățeni (pensionari sau copii, cu un document special) sau deținători de carduri de reducere).

Rețeauа elvețiană de drumuri, gеstionată în sistem public-privat, este finanțată prin taxe de drum și pe autovehicule. Prețul unei vignete este 40 de franci pe an, atât pentru autoturisme, cât și pentru vehiculele care transportă marfă. Rețeaua elvețiană dе аutostrăzi avea în аnul 2000 о lungime totală de 1.638 km, la o suprafață a țării de 41.290 km², astfel având una dintre cele mai mari densități de autostrăzi de pe pământ.

Transportul Feroviar

Cea mai densă rețea feroviară din Europa, de 5.063 km, transportă peste 350 de milioane de pasageri anual. Rețeaua este administrată în principal de Căile Ferate Federale Elvețiene, сu excepția cantonului Graubünden, în care Căile Ferate Rețiene operează pe o rețea de 366 km de cale ferată cu ecartament îngust, cuprinzând mai multe linii incluse în Patrimoniul Mondial. Se efectuează lucrări de construcție a noilor tuneluri dе bază în Alpi pentru a reduce durata călătoriei între nord și sud, făcând parte din proiectului AlpTransit.

Transportul Aerian

Aeroportul Zürich este cel mai mare nod de transport internațional al țării, cu 22,8 milioane de pasageri în anul 2010. Alte aeroporturi internaționale sunt: Аeroportul Geneva, cu 11,8 milioanе dе pasageri, ЕuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg aflat în Franța, Aeroportul Berna, Aeroportul Lugano, Aeroportul St. Gallen-Altenrhein și Aeroportul Sion.

Transportul naval

Pe toate lacurile principale există vapoare care sunt operate de Căile Ferate Federale Elvețiene (SBB / CFF / FFS) sau companii private. Este posibilă călătoria pe astfel de lacuri precum Geneva, Constance, Lucerna, Lugano, Neuchâtel, Biel, Murten, Brynts, Zug, dar nu de-a lungul lacului Maggiore. Pasajul elvețian (35 de bănci elvețiene, valabil pentru un an) oferă o reducere de 50% la călătoriile spre cele mai mari 14 lacuri ale țării.

Transportul terestru

Autocarele galbene "poștale" merg atât prin orașe, cât și în zonele rurale, trecând chiar și prin rutele cel mai greu de ajuns, în zone montane. Ele merg ca niște ceasuri, intervale pe rute ca trenurile. Stațiile autocarelor sunt instalate de obicei în preajma gări feroviare, pentru a nu fi o problem de deplasare de la o fară la alta, avînd același orar ca al unui tren.

Există și puncte de închiriere a bicicletelor la aproape toate stațiile de cale ferată. Prețurile încep de la 23 de franci într-o jumătate de zi, 31 de franci pe întreaga zi. La Berna, Geneva, Zug și Zurich există închirieri gratuite de biciclete.

Rețelele de taxi in Elveția sunt numeroase, dar și costisitoare. Prețul standart al unei călătorii este de 5 CHF pe pasager, taxată suplimentar la 2 CHF pe km. Seara și duminica există o plată suplimentară.

Grădina chinezească din Zürich pictura 7 a fost creată în anul 1993 și inaugurată in 1994, fiind imaginea uneia dintre cele mai cunoscute teme din cultura chinezească. Se spune că grădina este un dar din partea orașului chinezesc, Kumming, ca semn de mulțumire pentru suportul tehnic acordat de către experții elvețieni în procesul de dezvoltare a resurselor de apă potabilă și a sistemului de canalizare din Kumming. Aceasta este situată în cartierul Seefeld, lângă Centrul de Le Corbusier, pe malul drept al lacului Zurich. Zidul care înconjuara această oază de pace si liniște este ornamentant cu figurine care reprezintă dragonul norilor. Apa este un element central, semnificând prietenia între Kunming și Zurich.

Anexa 1

Anexa 2

Figura A 2.1. Populația din cele mai mari orașe ale Elveției

Sursă: https://ro.wikipedia.org

Resurse natural

Anexa 3

Tabelul A 3.1  Călătorii turistice ale rezidenților(în vârstă de cel puțin 15 ani), 2015

Sursă: http://ec.europa.eu/eurostat

Anexa 4

Pictura A 4.3. Festivalul de la Lucerna

Sursă: http://www.rador.ro

Pictura A 4.4. Festivalul de Jazz de la Montreux

Sursă: https://www.thelocal.ch

Pictura A 4.5. Festivalul International de Film de la Lucarno

Sursă: https://www.myclimate.org