ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI [310625]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Litere

Departamentul de Studii culturale

LUCRARE DE LICENȚĂ

Sărbători si tradiții familiale

Conducător științific:

Conf. univ. dr. Narcisa Alexandra Știucă

Absolvent: [anonimizat] 2016

Cuprins

Introducere

Capitolul I: Sărbătoarea, perspectivă etnologică

1.1 Sărbătoarea – între sacru și profan

1.2 Cadrele tradiționale ale sărbătorii și sărbătoririi

Capitolul II:[anonimizat]

2.1 Celebrarea schimbărilor de statut în satul tradițional

2.2 Sărbători comunitare

2.3 Sărbătoare, sărbătorire – atribute ale conviețuirii tradiționale

Capitolul III: Sărbătorile în societatea contemporană

3.1 Concepții și perspective actuale

3.2 Configurația sărbătorilor

Capitolul IV: Evenimentele personale și familiale ca sărbători

4.1 Cadrul social și jaloanele

4.2 Cadrul familial

Capitolul V: Trăirea sărbătorii azi ([anonimizat].[anonimizat] , fiind mărturii vii ce au vechimi seculare.[anonimizat] , afară de cazurile unde am găsit de cuviință că e strict necesar.

Folclorul, tradițiile, [anonimizat]. Fiecare popor are propriile tradiții ce definesc identitatea lui si transmit din generație in generație valorile culturii tradiționale. Obiceiurile tradiționale fac parte din patrimoniul cultural al zonelor și subliniază specificitatea culturală; [anonimizat], dansurile si cântecele specifice.

[anonimizat] o [anonimizat], creștem și ne afirmăm. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] a menține în prezent valorile culturale tradiționale deoarece in acest mod se continua un sistem de valori specific comunitatii. Acest lucru este și mai necesar cu cât generației tinere trebuie să i se ofere modele culturale pentru a [anonimizat]. Redescoperirea valorilor strămoșești poate fi o șansă de a dezvolta spiritul de apartenență la neam.

Conceptul de sărbatoare implica pastrarea si dezvoltarea relatiilor inter si intra familiale si inter si intra comunitare. [anonimizat] I

Sărbătoarea, perspectivă etnologică

1.1. Sărbătoarea – [anonimizat] o manifestare a idealului și a sacrului. Sărbătorile presupun derularea de obiceiuri și ceremonii "măști pe care și le pun sacrul si profanul pentru a se arăta unul altuia" ce fixează o legătură între viață și om. În cadrul sărbătorii ne descoperim pe noi", ea fiind legată de sacru și văzută ca specifică pentru o instrumentare de tip popular". Totodată prin intermediul acestora evoluăm, mai ales pe plan cultural și intelectual. E important sa ne cunoaștem trecutul, deoarce așa putem menține o legatură strânsă între oameni, ea fiind transmisă mai departe din generație în generație.

Putem observa în prezent ca omul se îndepărtează de tradiții și sărbători, având o atitudine nepăsătoare, sărbătorile fiind tratate îndeosebi de omul modern ca zile obișnuite, iar concepțiile cu privire la importanța sărbatorilor diferă odată cu trecerea timpului. Așa cum afirmă și Eliade, "pentru omul religios, spațiul nu este omogen, ci prezintă rupturi și spărturi; unele porțiuni de spațiu sunt calitativ diferite de celelalte", relația dintre sacru si profan fiind așadar una intimă.

Așadar putem constata ca nevoia oamenilor de sacru este totodată un element esențial pentru liniștea si purificarea sufletului, pentru că și omul profan, fără să își dea seama, păstrează și preia din comportamentul omului religios, deoarece nevoia de religie persistă in fiecare din noi. Sărbătoarea ″lasă pentru o clipă in umbră sacrul și profanul pentru a se impune ea insăși ca valoare, ca energie în construcția omului." și produce asupra noastra o stare de purificare și binefacere și totodată schimbă si mediul din jurul nostru, prin tonificare și înfrumusețare. Ziua de sărbătoare rămâne o zi sfântă, ce realizează legătura dintre om și Dumnezeu, ce ne oferă liniște sufletească si creează o armonie in sufletele noastre. Sărbătoarea este ziua dedicată lui Divinității: ″pentru omul satului arhaic sărbătoarea este punctul luminos al calendarului, putem spune chiar că intreg calendarul este în funcție de sărbătoare.″

Din perspectiva lui M. Eliade sărbătoarea este o reamintire si o alimentare cu energie și vitalitate conform modelelor mitice. În viziunea oamenilor religioși întreg mediul devine sacralizat, sacrul fiind înfățisat ca o realitate normală ce se tranformă în una supranaturală. Pentru omul religios tot ce îl înconjoara este sacru și ″dorința omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorința lui de a se situa în realitatea obiectivă, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără sfârșit a experiențelor pur subiective, de a trăi într-o lume reală și eficientă și nu într-o iluzie.″

Calendarul are și el un rol important in viața noastră, mai ales pentru oamenii religioși ce respectă cu desăvârșire sărbătorile; el este neschimbător, ne ghidează cum sa trăim și să facem o deosebire calitativă între zile. Putem observa că tot calendarul este alcătuit in funcție de sărbători și de intervale de activitate: ″calendarul ar fi apărut din necesitatea distincției în timp între sacru și profan, așa cum se produc actele rituale și cultul.″

In decursul anilor, oamenii au perceput sărbătoarea ca niște zile sfinte în cadrul cărora se respecta anumite ritualuri, ce țin atât de starea fizică, cât și de starea morală. Totodată sărbătorile sunt zilele dedicate lui Dumnezeu: omul își purifică sufletul prin rugăciuni, odihnirea trupului și post. Fiecare sărbătoare are ritualul și importanța ei, ele fiind celebrate fiecare în felul său, îin așa fel încât să aducă lumină și pace în viața lor.

Cea mai comună sărbătoare, după cum știm, este duminica, ziua Învierii Domnului și în același timp proclamată zi de odihnă, așa cum este scris și în Biblie: „Șase zile să lucrați, iar ziua a șaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: nicio muncă să nu faceți; aceasta este odihna Domnului în toate locuințele voastre.” (Levitic 23, 3). Omul are un alt comportament în zilele de sărbătoare față de zilele lucrătoare, gasește un echilibru între divinitate și viața cotidiană. Omul modern, spre deosebire de omul arhaic, se poate salva de trecutul istoric prin modelarea noul trai. În viziunea lui Eliade sacrul și profanul apar ca doua moduri de viață opuse, sacrul fiind ″realul prin excelență″, ce apare sub numele de hierofanie ″manifestarea sacrului într-un lucru oarecare, o piatră ori un copac, pînă la hierofania supremă care este, pentru un creștin, întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos, nu există ruptură.″, iar profanul este realitatea obișnuită. Omului modern se raportează și el, la rândul lui, la orice este sacru în jurul său, pentru că mereu vor exista perioade, momente și gesturi repetabile.

În general, majoritatea tradițiilor se păstrează la sat, deoarece acolo oamenii trăiesc prin prisma culturii din generație în generație. Satul – comunitatea în întregimea ei – presupune existența și conviețuirea a cel puțin două categorii de trăitori: una ar fi aceea a oamenilor obișnuiți, a celor care duc de secole pe umerii lor și binele, și răul vremurilor, sperând mereu într-o miraculoasă schimbare care să le marcheze viața altfel decât până atunci; cealaltă ar fi compusă din cei care ies din comun prin ereditate, conjunctură, temperament ori destin. Nu mai puțin importanți pentru comunitate decât primii, ei aduc totuși ceva în plus acesteia: specificitate locală, atmosferă, dramul de eternitate necesar dăinuirii, adică acel ceva inefabil care face să se deosebească un sat de altul, o comunitate de alta, o zonă de alta. De aceea, satul rămâne pentru veșnicie un amestec fascinant de memorie și sentiment, de bine și de rău, de istorie adevărată și legendă, de mistic și păgân; mai exact ″oricare ar fi dimensiunile spațiului său familiar – țara, orașul, satul, casa -, omul societăților tradiționale simte nevoia de a exista mereu într–o lume totală și organizată, într–un Cosmos.″

Altfel spus, comunitatea unui sat are o structură concentrică. Pornește de la un punct individual ca entitate fizică și spirituală, se continuă ca apa liniștită, spintecată dintr-o dată de greutatea unei pietre aruncate în ea: familia, neamul, vecinii, ulița, prietenii și dușmanii, satul cu hotarele lui, mai apoi, necunoscutul și nefamiliarul. Important este că țăranii rămân ei înșiși; cu un soi de cumințenie și puritate neaflate altundeva, deoarece ei sunt mai mult decâ o clasă socială, sunt poporul însuși, sau cum ar spune Liviu Rebreanu, sunt ″omul român″.

În privința transferului de norme și valori între sat și oraș, acesta trebuie judecat în corelație cu alte două elemente: evoluția social-economică normală a comunității, pe de o parte, și pe de altă parte, fracturile istorice care au dus la modificarea satului românesc. Prin prisma sărbătorilor putem vedea un timp prin care sacrul se revarsă în profan, ″sărbătoarea fiind legată de sacru și văzută ca specifică pentru o instrumentare de tip popular a lui.″Viața satelor și-a urmat cursul necontenit ca un râu, iar schimbările s-au produs evolutiv. Asemenea fenomene au cunoscut și obiceiurile cu riturile lor. Unele, în scurgerea timpului, au dispărut definitiv, altele sunt pe cale de a avea aceeași soartă ori s-au modificat substanțial. Cele ce au rămas și au dăinuit în timp și spațiu se impune ca o datorie națională și patriotică de a fi păstrate și transmise generațiilor viitoare.

Tradițiile și obiceiurile fac parte din însăși istoria vieții complexe a celor ce le-au creat și practicat și astfel ″sărbătoarea lasă pentru o clipă în umbră sacrul și profanul pentru a se impune ea însăși ca valoare, ca energie în construcția omului.″

Spații sacre sunt considerate și locurile unde se află arborele cosmic: arborele vieții, cu ipostazele lui – arborele de naștere, nunta, înmormântare – sau de unde se înalță coloana cerului cu stâlpii ciclului vieții, de judecată, de trasare a vetrei așezării. Comun la toate ramurile poporului român, spațiul sacru, Locul, este, în al doilea rând, moșia satului și vatra satului. Între mediul rural și mediul urban nu există un conflict cultural propriu-zis, instituțiile culte, foarte puține de altfel, au apărut târziu, stratul mitologic, folcloric fiind în continuare precumpănitor.

În realitate, sacralizarea, după concepția mitologică a românilor, este tot opera divină: spațiul mitic este conceput ca fiind loc de purificare în vederea unui contact cu divinitatea; timpul sacru este un timp mitic readus la starea inițială din trecut. Sărbătoarea sfântă este ″reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc într–un trecut mitic,la începutul începuturilor iar participarea religioasă la o sărbătoare implică ieșirea din durata temporală obișnuită și reintegrarea în Timpul mitic actualizat de acea sărbătoare.″ Întinderea sacră a cursului vieții se află în mare măsură în noi oamenii: noi controlăm evenimentele din viața noastră și tot noi avem puterea de a ne transmite experiențele mai departe. Omul religios reactualizează timpul inițial în care s-au desfășurat tradițiile sacre. Dorința omului de a căuta sacrul și a trăi în el stă de fapt în credința lui de a găsi acel Loc, de a-și găsi liniștea sufleteasca, așa cum Întruparea lui Dumnezeu în Isus Hristos este considerată o manifestare sacră. Fiecare popor are credința lui și totodata diverse manifestări sacre: ″omul religios simte nevoia să se cufunde periodic în acest Timp sacru și indestructibil, fiind încredințat că acesta determină celălalt timp, obișnuit, durata profană în care se desfășoară orice existență omenească.″

În contrast cu omul profan, omul religios tinde mereu să creadă în orice semne sacre considerându-le semne divine; el încearcă să trăiasca prin prisma zeilor aspirând spre o reîntoarcere în trecut, dar în timpul sărbătorii ″recuperarea vremii pierdute a genezei culturale sau personale, primordiale sau matriceale, se produce prin inversarea regresiunii, prin venirea mitului și a visului în structura prezentului festiv spre care aspiră și care e împlinire a dorințelor proprii visului și mitului.″

Societatea din zilele noastră tinde spre desacralizare, puțini mai sunt cei care respectă zilele închinate lui Dumnezeu, fiecare sărbătoare fiind o erupție a sacrului, având atașate obiceiurile și ritualurile ei specifice zonei sau poporului. Spațiul sacru poate fi consacrat, în sensul că este conceput ca un loc de purificare în legătură cu divinitatea. Timpul sărbătoresc ″este masca pe care și-o pun timpul sacru și timpul profan pentru a se împodobi și a se sacrifica reciproc.″

Proverbul românesc ″omul sfințește locul, nu locul pe om ″ demonstrează faptul că în om stă puterea de a schimba ceva în viața lui, el fiind o făptură sfântă, concepută și lăsată de Dumnezeu pe pământ pentru a face bine și a trăi în pace și armonie; el are capacitatea de a transforma un spațiu într-un loc sacru. Paul Valery afirma ″că a trăi înseamnă a te transforma în incomplet și că a te construi implică adevărata viață fără de moarte″. Omul ca sa fie om trebuie să se modeleze dupa un anumit tipar, să nu păcătuiască și să respecte cuvântul lăsat de cel de Sus.

Timpul sărbătoresc nu e conceput odată pentru totdeauna, nu reprezintă o întoarcere la izvoare și o retrăire rituală a trecutului, deoarece este un cadru spiritual care uneori acționează independent. Timpul Creației ″este un Timp sacru și „puternic“: sacru pentru că era transfigurat de prezența zeilor, „puternic“ pentru că era Timpul celei mai uriașe creații cunoscute vreodată, aceea a Universului. Omul era din nou, în mod simbolic, contemporan cu cosmogonia și lua parte la Facerea Lumii. În Orientul Apropiat, participa chiar, în timpuri străvechi, la această creație.″

În zilele noastre s-a produs o laicizare a sărbătorilor, în condițiile în care acestea au ajuns să nu mai fie serbate din punct de vedere religios, ci sunt văzute și tratate ca o formă de distracție. Întânirea sacra dintre om și Dumnezeu este un rezultat al prezenței divine, ″desacralizarea este proprie experienței totale a omului nereligios al societăților moderne, căruia îi este prin urmare din ce în ce mai greu să regăsească dimensiunile existențiale ale omului religios al societăților arhaice.″

Nevoia spirituală de a valorifica timpul și tradițiile a determinat oamenii să trăiască și să valorifice zilele de sărbătoare, așadar ″caracterul „profan“ al unui comportament înainte „sacru“ nu presupune o ruptură; „profanul“ nu este decît o nouă manifestare a aceleiași structuri constitutive a omului, care se manifesta înainte prin expresii „sacre“.″!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+%l!^+a? b

1.2. Cadre tradiționale ale sărbătorii și sărbătoririi

Elementul cultural autohton a avut suficientă forță încât să se păstreze aproape intact, schimbul de norme și valori dintre mediul rural și urban făcându-se în favoarea ambelor părți, fiind excluse improvizațiile de prost-gust, străine matricei originare a culturii. În această lume impresionant de complexă, populată cu simboluri și certitudini, cu măsurile necesare de sacru și păgân conviețuind din timpuri străvechi, trăiește și se înmulțește omul tradițional, dar și cel modern.

Sărbătorile nu puteau fi trăite în izolare, ele presupuneau participarea familiei, a grupului de vârstă și gen, deoarece acestea sunt concepute în primul rând ca schimbări de statut, ca treceri ale unor praguri, de aceea se impunea un scenariu obligatoriu, ritualizat. La rândul său, orașul împrumută satului formule administrative, bunuri materiale și civilizatorii necesare, transferul de norme și valori între sat și oraș nu mai este direct și durabil, în conformitate cu tradiția, ci sporadic și realizat prin intermedieri supuse exclusiv unor surogate ale modei cotidiene. Cu ocazia sărbatorilor ″se obținea cu îngăduirea sacrului activizat, facerea prezentă a întrunirii grupului uman, până atunci risipit, se activizau comportamentele interpersonale de uniune, uitate în scurgerea zilelor.″

Termenul a sărbători este echivalent cu celebrarea sau celebrarea unui eveniment social-istoric important sau a unuia religios, în cadrul căruia se organizează diverse festivități și serbări; a sărbători mai poate fi echivalat cu termenul provenit din limba slavă ″a prăznui″, ce are o semnificație puternic religioasă. Sărbătorescul simbolizează ″vremea prilejului potrivit pentru ieșirea din timp și intrarea în aevitic; întâlnirea între linia temporalității și cercul aeviticului mitic are loc în sărbătoare și duce la apariția unui al treilea timp, având o formă de buclă.″

Sărbătoarea are un rol important în unirea membrilor familiei și celebrarea împreună a evenimentelor religioase, chit că sunt plecați, chit că au de muncă, în preajma sărbătorilor majoritatea oamenilor depun orice efort pentru a fi cu toții împreună. Ceremoniile sunt cele ce fac parte din cadrul sărbatorilor care au rolul de a păstra și reda gesturile divine, stabilindu-le oamenilor modelele sacre. Sărbătorile ″redau dimensiunea sacră a existenței, amintind cum anume zeii sau Strămoșii mitici au făcut omul și i–au împărtășit comportamentele sociale și muncile practice.″

Capitolul II

Tradiții și ceremonii-timp și spațiu festiv

2.1. Celebrarea schimbărilor de statut în satul tradițional

Sărbătorile familiale presupun celebrarea momentelor de trecere de la o vârstă la alta, de la un statut la altul (ziua de naștere, botezul, căsătoria, aniversarea acesteia, absolvirea unui ciclu de studii, pensionarea). Dar și sărbătorile religioase precum Paștele, Crăciunul, Anul Nou capătă conotații familiale, indiferent că vorbim despre mediul țărănesc tradițional sau despre cel urban. Anumite gesturi, acte au caracter ritmic și ceremonial caracterizând viața unui nucleu familial, fapt care poate fi caracterizat ca o modelare a tradițiilor generale și o adaptare a lor în funcție de anumiți factori sociali și psihologici. În următoarele rânduri vom analiza felul în care oamenii întâmpinau sărbătorile în trecut, ce obiceiuri și ritualuri săvârșeau, astfel vom vedea cât de mult s-au modificat până în prezent din cultură și tradiție.

Am luat ca exemplu județul Gorj , satul Bălcești , de unde provin bunicii mei și unde am cules numeroase informații și poze despre cum decurgeau tradițiile și sărbătorile acolo.

Deci venirea pe lume a unui prunc nu se realiza în satul tradițional fără asistența unei persoane cu experiență, moașa satului sau chiar moașa de neam („de baștină”) cum era cunoscută de oameni. Aceasta era de obicei o femeie care se pricepea la îngrijirile necesare viitoarei mame; unele nașteri aveau loc chiar pe câmp sau pe deal, acolo unde obligațiile gospodărești o sileau pe tânăra femeie să se afle chiar și în momentele apropiate evenimentului. Imediat ce începeau durerile facerii, moașa plimba femeia prin casă căutând să o liniștească. Odată pruncul născut, cu o custură sau foarfecă purificată în foc, îi se tăia cordonul ombilical. Proaspăta mamă nu avea voie să se ridice timp de trei zile din pat, moașa fiind aceea care pregătea masa, o hrănea și îmbaia copilul.

La prima baie, moașa punea în apă un ban de argint, ca pruncul să fie bogat, un ciob alb, de sticlă sau de porțelan, ca să fie frumos și câteva fire de lână, ca să aibă pricepere și drag de animale. După baie, apa se arunca la rădăcina unui copac; după trei zile de naștere „se puneau ursitorile”. Până a nu apune soarele, în camera în care se afla copilul se așeza o masă rotundă și trei scăunele. Pe masă se așezau în funcție de sexul copilului, printre altele: o cană cu vin, o cusătură cu acul în ea, o carte, un caiet, un creion. Fiecare obiect avea semnificații și funcții ritualice bine determinate: caietul – știința de carte, cusăturile – hărnicia fetei. La miezul nopții erau așteptate cele trei Ursitoare, care, odihnindu-se pe cele trei scaune, meneau de bine sau de rău copilului.

Între timp se fixa data botezului, zi de mare veselie, mai ales dacă pruncul era băiat. Nașterea unei fete presupunea zestre la măritiș, ceea ce reprezenta o greutate în plus, îndeosebi pentru familiile cu mai mulți copii. La biserică pruncul era dus de moașă, iar la întoarcere, de nașă. După oficierea botezului urma ospățul, părinții pregăteau masă mare, la care participau nașii, moșii, rudele, vecini, prieteni. Atunci când beau, mesenii închinau în cinstea nou născutului: ″Să trăiască pruncul ce s-a creștinat, împreună cu părinții nașii și moșii!” La finalul ospățului se făcea darul care se așeza pe pieptul micuțului.

Căsătoria și nunta, ca momente cruciale ale vieții, duceau la modificarea statutului social, la asumarea responsabilității întemeierii unei familii, a creșterii și educării unor copii. Căsătoria a rămas evenimentul cel mai complex în viața satului. În universul rural, dragostea împlinită prin căsătorie nu a reprezentat întotdeauna relația fundamentală dintre doi tineri, deseori părinții fiind cei care hotărau soarta noii familii, unitatea de măsură constituind-o, evident, averea. Un rol important îl juca vârsta; fetele rămase nemăritate până la 20 de ani, erau considerate fete bătrâne. Evenimentul nunții cuprindea trei momente concrete: pețitul, nunta propriu-zisă, obiceiurile de după nuntă. Pețitul presupunea vizita băiatului împreună cu părinții lui acasă la familia fetei discutând zestrea pe care o va primi fata în cazul căsătoriei; dacă zestrea era considerată mulțumitoare, se fixa deja logodna. Cu câteva zile înainte de nuntă, se duce vestirea la naș de către tatăl băiatului. De asemenea erau tocmiți lăutarii, fără de care ceremonialul nu ar fi fost posibil.

Mireasa ajutată de prietene își pregătea zestrea, totul fiind lucrat în casă, cu excepția pantofilor de nuntă, care erau cumpărați. Tot cumpărate erau și darurile pentru nașă și naș, iar mireasa termina de cusut o cămașă cât mai frumoasă pentru soacră. De obicei nunta avea loc sâmbătă seara și se termina marți seara; petrecerea de bază avea loc la părinții ginerului, la socrii mari. În aceeași seară, la casa miresei se adunau fete și băieți ca să pregătească bradul. La casa mirelui cântăau lăutarii și avea loc ritualul „bărbieritul ginerelui”. Textul cântecului nu este mult diferit de cel din „Cântecul miresei”, evidențiindu-se același sentiment al despărțirii de cei de aceeași vârstă și intrarea în cadrul celor însurați. Odată ajunși la mireasă, nuntașii mirelui găseau porțile închise și curtea plină de nuntașii ei. Conform ritualului, între cele doua cete de nuntași avea loc un dialog aprins, plin de umor, un fel de tocmeală privind domiciliul fetei. Se întindea apoi masa pentru cei ce participau la ritual, iar nașa începea să învelească mireasa. Cât timp dura învelitul, lăutarii interpretau Cântecul miresei. Despărțirea de familie, de un statut bine definit până atunci și accederea către altul, în care grijile și nevoile nu vor lipsi, genera tristețe și lacrimi.

După ce nuntașii petreceau o vreme, se punea masa mare, nașii invitând toți participanții; în capul mesei stăteau mirele și mireasa, înconjurați de nași. Mirii mâncau amândoi din aceeași farfurie, cu o singură lingură, semn al unirii deplinde dintre ei. Masa se încheia practic odată cu strigarea darului; după strigarea darului mireasa mergea în casă unde i se dădea voalul jos de pe cap, în locul acestuia punându-i-se o basma, semn al intrării în rândul femeilor măritate.

După cum observăm, în trecut oamenii respectau cu desăvârșire fiecare moment ceremonial din viața lor, ritualurile erau o formă obligatorie din viața lor, respectând aceste tradiții ei simțeau că îl respectă pe însuși Dumnezeu. În general ″actele festive au reprezentat și au fost înțelese drept comemorare și celebrare a ceva valoros, drept aducere în prezent și înălțare din prezent a fundamentului semnificativ.″

În zilele noastre aceste ritualuri nu mai sunt practicate, oamenii preferând ceva mult mai complex și modern, uneori chiar putem spune că cei din trecut se distrau mult mai bine la petreceri, deci putem realiza faptul că obiceiurile tradiționale aveau și rolul de a aduce armonia între oameni; în zilele noastre se omit multe din aceste ritualuri și deseori armonia la petreceri nu este aceeași ca pe timpuri. Festivitățile ″marchează ocazii ale începuturilor și sfârșiturilor, sunt punți și de aceea mare parte din acțiunea lor este îndreptată spre modelarea timpului de fiecare zi, ele constituie nu numai calendare sacre ale eterne întoarceri ale lui illud tempus ci și calendare experimentale și existențiale.

Cred că asemenea evenimente – numite de savanți „rituri de trecere” (A. van Gennep) sau „obiceiuri ale vieții de familie” (M. Pop) – au fost menite să reîntregească familia, să creeze armonie și bunăstare în sufletele oamenilor, probabil și de asta în zilele noastre nu mai există atata bunătate în oameni, deoarece s-au desprins de cultură și tradiție.

2.2. Sărbători comunitare

Alte sărbători, cum ar fi nedeile, bâlciurile, ce se organizează în sate sau localități sunt cele comunitare sau ale orașului, care dăinuie și conservă tradiții impresionante. În sudul țării, fiecare sat își are nedeia lui, serbare populară cu rădăcini adânci în trecutul îndepărtat al neamului nostru. Nedeia este unul dintre marile evenimente ale satului. Nedeile cu hramurile bisericilor mai cunoscute sunt: Sf.Vasile, Sf.Ion, Sf.Gheorghe, Sf.Maria Mare, Sf. Dumitru, Sf.Nicolae.În concepția lor , ei nu își sărbătoresc propriu zis ziua numelui lor ,ci praznicul sfântului al cărui nume îl poartă.Masa care se dă la prânz este praznic în cinstea răposaților , patronați de sfântul din acea zi.În ziua praznicului masa nu se ridică până noaptea târziu.Cei care nu au putut din cei invitați să ia parte la prânz , vin seara la orice oră.Un străin dacă vine neinvitat nu îi refuză și este ospătat cu ceilalți.

În ziua nedeii femeile duc la biserică mâncare și băutură pentru praznicul ce are loc. În curte sau lângă biserică se așază două sau trei rânduri lungi de mese ale întregului sat, iar jos, pe pământ se aștern mese de pânză pe care se așază mâncarea și băutura. Paralel cu praznicul de la biserică, se face și un praznic acasă la care iau parte rudele, vecinii, prietenii.

În jurul nedeii este un mic târg, unde sunt expuse tot felul de vase de pământ, jucării, dulciuri, răcoritoare.La nedeie se fac mai multe hore și se joacă până seara.

Petrecerile din sat erau practicate tot în familie sau cu prietenii, întâlnindu-se cu toții; în zilele noastre nedeile au început să dispară, rar printr-un sat se mai aude că e o nedeie, dar lumea preferă alte locuri mai moderne și uită de unde a pornit și ce înseamnă cu adevărat armonia și distracția, locurile copilăriei unde unii au crescut și au copilărit.

În ansamblul de evenimente ″ideea de fericire explică paradoxul faptului că fiecare epocă istorică, deși e o vreme de fier construiește amintirea și proiectul unei vremi de aur,dar ea se și împlinește în prezent;prin festiv acea existență atemporală a umanului coboară în cea mai exactă temporalitate.″

Țăranul român a știut să trăiască și să valorifice sărbătoarea, ele fiind momente de trăire spirituală și divină la cotă maximă.

Sărbătorile în familie ar trebui să înfățișeze o abundență de amintiri frumoase, mâncare și voie bună și nu în ultimul rând plăcerea de a se strânge toți împreună. Aceasta este marea bucurie a vieții, de a păstra vie tradiția și a menține unită familia.

2.3. Sărbătoare, sărbătorire – atribute ale conviețurii tradiționale

Potrivit tradiției, cultura pur comercială, nocivă în integralitatea ei dacă nu este concurată prin instituțiile publice specializate de o alternativă tradițional morală și deocamdată acest fapt nu se petrece, este amplificat de cei întorși în sat, orășenii devenind factori inocenți, dar reali, de contaminare a spiritualității rurale.

Se poate spune că țăranul are o viziune integratoare asupra lumii sale, în vreme ce orășeanul doar una secvențială. Unul trăiește în cotidian, celălalt își are cele mai puternice rădăcini în trecut. Orășeanul este sintetic, ″e un revoluționar, e un revoltat orgolios de puterea persoanei sale. Acest orgoliu și l-a arătat nu numai față de semeni, ci și față de realitatea cosmică și metafizică.”, iar țăranul analitic, comparând în permanență elementele, implicându-se fizic și moral în tot ceea ce face, acesta ″manifestă și neîncredere față de nou, formulele și fanteziile nu-l ademenesc. El dă Cezarului ce este al Cezarului− fiindcă știe că nu are încotro.” și pentru el bunul de civilizație pentru a fi acceptat trebuie sa devina bun cultural.

Orășeanul își creează stări existențiale, țăranul le trăiește în permanență, primul este captat de răspunsuri, al doilea de întrebări. Mobilitatea spirituală a trăitorului în sat este generată de capacitatea nativă de creație, a celuilalt, de înlocuire rapidă a unei forme împrumutate cu alta.

Țăranul nu acceptă nimic fără discernământ, orășeanul preia deseori forme fără fond, pentru că unul trăiește până la epuizare în tradiție, în datină, respectând obiceiul ca pe un ritual existențial al existenței cotidiene, în vreme ce al doilea transformă ritualul în ludic, într-un spectacol fragil.

Așadar ce îi lipsește orășeanului de astăzi ? Prin ce se deosebește el fundamental de țăran? Cred ca prin absența credinței în puterea datinei, a codului viețuirii eterne. Oscilând între tradiție și modernitate, satul fiind o comunitate spirituală specifică, trebuie privit ca o sursă primordială de norme și valori existențiale. Locuitorii, participanți la sărbători și ritualuri, sunt foarte comunicativi, guralivi, glumeți, serviabili. Cred că trăsătura principală a oamenilor ce încă respectă tradițiile este hărnicia, ce i-a făcut să fie ambițioși, să nu se lase mai prejos unul față de celălalt, fapt care a generat înflorirea gospodăriilor.

O altă prezență importantă în conviețuirea tradițională o constituie indiscutabil reprezentantul bisericii, preotul. El rămâne o figură exemplară prin faptul că dincolo de harul prin care încearcă stabilirea legăturii cu Dumnezeu, aducând alinare sufletelor aflate în necaz, a fost primul știutor de carte și de lege, divină și lumească din lumea arhetipală a satului românesc. Tradiția, datina, cutuma devin un adevărat cod existențial, în funcție de care se compune întregul univers al vieții satului.

Obiceiul, în general, este ansamblul manifestărilor legate de un anume eveniment sau dată, în vreme ce datina presupune tot ceea ce se practică dupăă anumite reguli ancestrale. În decursul unui an calendaristic, obiceiurile și datinile se împletesc organic, preponderența acestora fiind semnalată totuși iarna și primăvara, adică în acele abotimpuri legate de nașterea și destinul pământean al lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Adăugând acestora alte cutume și practici, chiar magice, precum și un număr relativ mare de supraviețuiri, observăm că elementele religioase sunt secondate îndeaproape de acelea cu accent păgân, moștenite din vremuri memoriale.

Cele mai frumoase și complexe obiceiuri rămân cele de iarnă, sărbătorile ținându-se lanț de la Crăciun și până la Sfântul Ion: conlindețul, steaua, sorcova, plugușorul.

În ajunul Crăciunului, toată suflarea satului este pregătită să-i primească pe „colindeți”. În funcție de înlesnirile materiale ale fiecărui gospodar, aceștia vor primi: colaci, mere, nuci, biscuiți, vin sau țuică fiartă. Cei mai nerăbdători sunt copiii care, cu noaptea în cap, se îndreaptă spre locul tradițional de adunare. Colindețul se face de obicei pe sate. În urmă cu multe decenii, obiceiul avea o desfășurare mai amplă: vătaful, care se afla în frunte, intra în casa gospodarului și făcea urări de bine întregii familii, alături se aflau lăutarii care, dacă stăpânul casei dorea și plătea, dădeau semnalul încingerii în fața casei a unei hore mari.

Din păcate, practica ultimelor decenii, cunoscută de noi din proprie expeiență, a simplificat mult ceremonialul colindețului, în sensul că obiceiul s-a redus la trecerea colindătorilor prin fața caselor și dăruirea, respectiv primirea, semnelor distincte ale ritualului. Doar oamenii în vârstă mai zăbovesc la un pahar de vin sau țuică fiartă, făcând și cuvenitele urări gospodarului. Tot în seara de Ajun se împodobește bradul de Crăciun. Obiceiul, deși cunoscut și acceptat ca atare de toată lumea, era pus în practică doar de familiile mai înstărite. În ultimul timp, mai exact de când o parte a locuitorilor au avut contacte permanente și de durată cu orașul, împodobirea bradului de Crăciun a devenit o practică familiară. În ziua de Crăciun, copiii între zece și doisprezece ani umbă cu Steaua, cântând și alte colinde, învățate din cărți, de la cântărețul bisericii (″Florile dalbe″, ″O, ce veste minunată !″).

Prilej de mare bucurie este și Anul Nou. În seara din ajunul sărbătorii se organizau petreceri, prin bună înțelegere, la diferite gazde contactate din timp. Fiecare participant aducea mâncare și băutură pe săturate. Fondul muzical îl constituia cântecul din fluier. În aceeași seară se practicau și o serie de datini, una dintre acestea fiind „vrăjitul”. Pe o masă se așezau nouă ulcele de lut ars, sub fiecare ascunzându-se un obiect cu semnificații cultice: banul – bogație, oglinda – frumusețe, boabe de grâu – avere, lână – noroc la oi, fus gol – sărăcie, sare – pagubă. Obiectele puteau fi și altele, după obiceiul casei sau ingeniozitatea gospodarului. Doritorul ridica trei dintre ulcele, obiectele găsite dezvăluindu-i caracterul sau destinul pentru următorul an.

O altă datină era practicată exclusiv de fete, având semnificație maritală. În noaptea de Ajun, fata mare mergea în grajd și lovea cu piciorul una dintre vitele culcate. Dacă aceasta se ridica de la prima lovitură, fata se va mărita în anul imediat următor. Dacă animalul se ridica la a doua lovitură, evenimentul va avea loc peste doi ani.

Noaptea se pornea cu Plugușorul. Ceata era alcătuită în general din băieți de 18-20 de ani, dar participau deseori și bărbați mai tineri. Membrii grupului împodobeau cât mai frumos un plug, tras de un cal. Un băiat ținea calul de frâu, unul mâinile pe coarnele plugului, altul semăna boabe de grâu și altul acoperea cu sapa sămănătura. Toți purtau măști pe față, care de care mai ingenios confecționate.

În dimineața de An Nou, copiii umblau cu Sorcova. Melodia și textul sunt cele de circulație generală.

De Sfântul Gheorghe spre exemplu s-a păstrat datina „cântăritului”, iar la poartă se pun frunze de leuștean ca așa e bine, iar de Sfântul Toader, femeile caută rădăcina de iarbă-mare, pe care o fierb iar cu fiertura obținută se spală pe cap; obiceiul spune ca e una dintre cele mai bune soluții pentru a avea părul sănătos.. Unele datini din cele menționate mai sus încă sunt păstrate, iar altele ușor-ușor își pierd din însemnătate, dar precum vedem semnficațiile lor sunt evidențiate și în calendar, acesta fiind un model de la Dumnezeu.

La țăranul român ″sărbătorile religioase nu-s ca pentru unii orășeni, o convenție și o igienă, ci apariții de fond ale unei realități mai adânci.”, astfel sărbătoarea este trăirea la maxim a momentului, o bucurie a vieții, un prilej de a arăta recunoștința față de Divinitate. Însă în zilele noastră sărbătoarea nu mai este apreciată ca pe vremuri: oamenii având alte preocupări mai importante uită de tradiție și de trecut. Cred că punctul cel mai important al sărbătorii este acela ca întemeiază și păstrează relațiile între prieteni și familie. Tendința de urbanizare a casei, a omului este un fenomen benefic in esența sa, atât timp cât împrumutul nu înseamnă abdicare de la normele tradiționale, de la obiceiuri și credințe. Fără voia noastră rămânem însă cu un strop de nostalgie după imaginea vechiului sat românesc. Nuanța unei culturi depinde în mare parte de felul în care se formează și se valorifică viziunea realității „Omul se mai poate defini și prin cultură, iar ideea transcendentului este sâmburele acesteia“.

Totodată cultura are importanța sa în cultivarea și transmiterea din generație în generație a ideilor, obiceiurilor. Sărbătoarea ne definește rădăcinile, trecutul și mai ales ne conturează viitorul într-un mod cu totul aparte, pentru ca sărbătoarea asigură mai ales liniștea sufletească si voia bună ce apar în fiecare casă, în fiecare om. Echilibrul societății este susținut de taina sărbătorii, sărbătoarea fiind momentul de trăire spirituală în care omul are caapcitatea de a se bucura și totodata de a provoca bucurie celor din jurul său.

Capitolul III

Sărbătorile în societatea contemporană

3.1. Concepții și perspective actuale

Odată cu trecerea timpului societatea s-a modernizat, iar preocupările s-au schimbat în același timp, unii oameni uitând de trecutul cultural, ce poate azi a ajutat la dezvoltarea lor.

Sărbătorile au un rol aniversar sau comemorativ. Ele au rolul să păstreze în mintea generațiilor de credincioși amintirea momentelor memorabile și a persoanelor sfinte din istoria culturală a Mântuirii.

Țăranul român a fost legat mereu de pământul său, de casa sa, de locurile unde a crescut și s-a definit ca om, spre deosebire de omul modern ce caută mereu noul, ineditul, iar mediul rural i se pare uneori învechit, înapoiat, uitând frumusețea locurilor ce ne înconjoară sau unde a trăit. Cum ne evidențiază și Ernest Bernea „Casa părintească însemna pentru țăranul român tradiție vie, însemna lege, însemna rudenie, care uneori e de natură spirituală, însemna cuib de lumină și radiație de binefaceri ale unor date venite din adâncimi necunoscute, dar care acționează puternic.″Nimic nu poate exista fără istorie. Oamenii sunt cei care au făcut istoria, tradiția și au punctat timpul cu sărbători pentru a-l putea „stăpâni”. Fiecare sărbătoare reprezintă o contribuție valoroasă la cunoașterea realităților istorice ale unei comunități. Este împlinirea unei datorii morale și o mândrie locală să poți demonstra că aparții existenței știute și neștiute a acestui trecut relevant, trăind în prezent și construind pentru viitor o monografie durabilă, dedicată generațiilor trecute, părinților și bunicilor. Elementele tradiționale sunt principalele caracteristici ce redau identitatea noastră , ce ne definesc ca popor și familie.

Orașul nu a putut reacționa întotdeauna pozitiv față de această agresiune spirituală, el însuși reprezintă acum un alt tip de cultură, lipsită sau, oricum, îndepărtată de substratul folcloric. La sate sunt respectate mult mai mult datinile întrucât oamenii din mediul rural consideră că le ritmează viața, de aceea țin cont de ele, în vreme ce orășenii sunt acaparați de nou și uită de promovarea valorilor tradiționale. În general satul românesc conservă și menține cultura și tradițiile noastre , țăranul manifestând neîncredere față de ce este nou.

Satul nostru românesc a acumulat un ansamblu de valori morale, culturale și spirituale care trebuie aduse din nou la ordinea zilei , fără a intra într-o stare de melancolie a repetării trecutului. Din păcate , în prezent se observă un moment critic a satului românesc atât din perspectivă spirituală , cât și practică. În zilele noastre , satul românesc este într-un anumit sens uitat între abandonare practică și între unitatea tradițională. „Moravurile sunt, așadar, corpul viu al culturii. Pentru a fi astfel, trebuie să le înțelegem în sensul lor cel mai larg și mai adânc, ca un ansamblu coerent de atitudini față de lume și viață, vădite în practici colective mai mult sau mai puțin pitorești, dar întotdeauna în concordanță cu sensul lor spiritual. Considerate astfel, moravurile sunt însăși viața spiritului, sunt cadența culturii în istorie, sunt ritmul existenței generale trecând prin om și structurându-se specific în om“.

În societatea din zilele noastre , graba și constrângerile ce se fac pentru introducerea și tolerarea în societatea românească a anumitor valori în care nu ne regăsim , iar care oamenii nu le acceptă , s-a ajuns la pierderea tradiției , la înlocuirea obligată cu noi valori , care nu fac parte din valorile comunității noastre.

Într-adevăr tradițiile populare au participat la laicizarea credinței ,mai ales răsândirea ei în mediul rural . În spațiile cu o puternică influență tradițională , unde au fost menținute și împărtășite tradițiile din generație în generație , mai ales în cadrul familiar , putem spune că există un creștinism popular. Așadar ansamblul de sărbători și datini este unul destul de elementar , în cadrul căruia s-au format tradiții , superstiții și ritualuri.

Omul își recapătă echilibrul sufletesc în care problemele cotidiene dispar. În cadrul sărbătorii omul se eliberează de tensiunea strânsă în timp . Sărbătoarea este prin urmare și o împrejurare de eliberare a grijilor. Obiceiurile tradiționale au ca scop și anumite dansuri , vestimentație ritualuri ce se respectă de credincioși , mai ales de oamenii de la sat;cei de la oraș fiind înconjurați de tot ce este nou , uită de cele mai multe ori semnificațiile tradiției.Ocupațiile în trecut erau total diferite de cele ale noastre , bunicile tricotau , făceau goblene , acum preocupările tinerilor variază de la ieșirile în oraș până la navigarea pe internet. Uităm faptul că tradițiile constă într-un număr de valori, o experiență comunitară, în cadrul în care ne naștem și ne dezvoltăm.

Așadar , din nefericire , în prezent , se ignoră credința pentru cultură , chiar dacă debutul culturii românești și europene are baze religioase.Sărbătorile de bază ale anului, sunt dovezi ale îmbinării dintre credință și cultură , întrucât cultura ornează formele credinței, iar credința dă noimă operelor culturale. Arta populară fiind privită de oameni nesemnificativă , poate însă să ne atașeze mai mult de Dumnezeu , să ne facă să ne redescoperim și să găsim pacea sfuletului. Biserica rămâne stâlpul credinței , cea mai convingătoare în păstrarea identității religioase românești.

3.2 Configurația sărbătorilor

Sărbătorile sunt zilele în care oamenii fac o pauză de la muncă și se concentreaza asupra zilei sfinte, care este de obicei scrisă cu roșu în calendar, însemnate cu o cruce roșie înainte. După cum știm, ziua de săarbătoare și de odihnă săptămânală este duminica, zi închinată Domnului, este ziua în care sfințim creearea omului de către Dumnezeu. După importanța lor, principalele sărbători sunt cele domnești, închinate lui Dumnezeu sau fiului său Iisus Hristos.

Spre exemplu Paștele, fiind una dintre cele mai frumoase sărbători, plină de obiceiuri tradiționale și reunirea familiei. În seAra de Paște fiecare om merge la bierică pentru a lua lumină și nimeni nu intră în casă până nu ănconjoară casa cu aceasta, ca să fie ferită de boli și tot anul să aibă parte de sănătate și lucruri bune. Aceste lumânări se păstrează la icoană, aprinzându-le atunci când avem nevoie de Dumnezeu sau pentru înlăturarea bolilor. Lumânarea aprinsă îndeplinește un rol deosebit în viața creștină. Ea transmite lumină, și totodată ne trimite cu gândul la Dumnezeu. Iar după ce s-au întors de la Înviere și iau anafura, toți ai casei trebuie să mănânce un ou roșu și pască: să fie curați ca pasca și sănătoși ca oul. Un alt obicei ce nu lipsește din casa omului în ziua de Paște sunt ouăle roșii ce simbolizează Învierea Domnului. în trecut femeile de la țară fierbeau ouăle în frunzele de ceapă sau în păpădie pentru a le colora. Ulterior au apărut alte metode mai noi pentru a vopsi ouăle, acestea în zilele noastre nu sunt vopsite doar în culoarea roșie, ci în mai multe culori. Creștinii ciocnesc ouă roșii, rostind:″Hristos a înviat!″, ″Adevărat a înviat!″Totodată se spune că cine moare în ziua de Paște merge direct în Rai, iar cel ce se naște va avea noroc toată viața.

O altă sărbătoare la fel de importantă este Crăciunul, prăznuindând Nașterea Domnului și este o sărbătoare fixă ce are loc în fiecare an pe 25 Decembrie. Crăciunul este una din marile sărăbători de care sunt legate o serie întreagă de tradiții cu caracter etnografic și folcloric. Totuși rădăcinile acestei sărbători creștine se pierd în religii antice. La multe popoare existau legende despre nașteri miraculoase, despre moartea și învierea zeilor.Asemenea cazuri se găsesc în mitologia greacă, egipteană,indiană. Egiptenii aveau sărbătoarea primăverii, sărbătoarea încolțirii ierbii, după retragerea Nilului.

Sărbătoarea Crăciunului, stabilită la 25 decembrie, e după solstițiul de iarnă, când ziua începe să se mărească .La data solstițiului astronomic, multe popoare orientale sărbătoreau nașterea zeului Soare sau a primăverii, dădătoare de viață.

Postul Crăciunului, de șase săptămâni, ca și celelalte posturi de peste an, se păstra până mai de curând cu strictețe. Nu e de mirare, deci, cu câtă nerăbdare era așteptată această sărbătoare, ca să scape lumea și mai ales copiii de chinuitorul post.

După datinile vechi, porcul se tăia în ziua de Ignat, la 20 decembrie.De la un timp nu se mai ține seama de această zi.Îl taie omul când poate, bineînțeles tot spre sfârșitul ultimei săptămâni a postului, ca să fie carnea cât mai proaspătă de sărbători. Tot un obicei frumos ce se practică în ziua preajma Crăciunului sunt colindele și nu lipsesc mâncărurile tradiționale românești: sarmalele, cârnații, cozonacul, cartaboșii și nelipsitul vin roșu ce simbolizează sângele Mântuitorului nostru.

Una dintre marile bucurii ale copiilor e în ajunul Crăciunului, 24 decembrie când pleacă „în pițărăi”. Copiii, fiecare înzestrat cu o traistă se adună la un cap al satului, iar de acolo începând de la prima casă, porțile sunt asaltate de pițărăi. Toți locuitorii sunt întâmpinați cu ″bună dimineața la Moș Ajun:ne dați ori nu ne dați″. Tuturor li se oferă colaci, făcuți din grâu acasă, mere, nuci, dulciuri, fructe. Până pe la amiază, colindatul pițărăilor s-a terminat și toți se întorc acasă cu traista plină. Cei care au copii morți dau de pomană în prima zi de Crăciun câte un colac și o lumânare.

În prima zi de Crăciun, după ce au venit de la biserică, înainte de prânz, vecinii se invită acasă unii pe la alții. Se dă de pomană căte o bucată de caltaboș, însoțită de un colac și o lumânare aprinsă. Acestea se dau în cinstea morților ″Să fie pentru sufletul lui cutare″, spune cel ce dă de pomană. Se cinstesc apoi cu țuică fiartă. În cele trei zile ale Crăciunului, grupuri de copii umblă cu Steaua, Capra și Buhaiul. Cu Steaua pleacă mereu numai grupuri de câte trei băieți, reprezentând cei trei Crai de la Răsărit. Datinile cu Steaua, Plugușorul produc un sentiment de familiaritate pentru întreg satul.

Următorea sărbătoare după Crăciun unde se practică multe obiceiuri tradiționale este Anul Nou. Ea marchează începerea următorului an calendaristic, mai este numită și Sânvăsâi (Sf.Vasile) și sărbătorirea lui începe în noaptea din ajun, pe 31 decembrie.

Pe vremuri un cunoscut obicei e Sânvăsâitul care s-a practicat în fiecare casă. Toți oamenii – de la copii la bătrâni – trebuiau „să sânăsâieze sau să fie sânvăsâiat” de altcineva, cu o persoană de care îi plăcea sau se presupunea ca îi place. Era un ritual de divinație cu conotații erotice, care se desfășura astfel: pe vatra sobei se așezau câte două boabe de grâu la o mică distanță unul de altul, fiecare reprezentând câte o persoană:una masculină și alta feminină. Din cauza vetrei încinse, una din boabe sau amândouă sărea fiecare în câte o parte. Dacă fata sărea spre băiat, atunci însemna că ei îi place de băiat, iar dacă ambele boabe săreau unul către altul, însemna că amândurora le era drag unul de celălalt. Se făcea mult haz de „sânvăsâiatul” între tineri când se întâlneau. Prin practica acestui obicei, termenul avea sens de împerechere, de logodnă simbolică în așteptarea primăverii, a noului an.

Tinerii se adunau din loc în loc la câte o casă, unde stăteau până naoptea târziu, practicând cât mai multe obiceiuri tradiționale. În timpul serii de Sân-Văsâi, când se practică aceste obiceiuri descrise mai sus, grupuri de băieți umblă prin sat „cu Buhaiul” de trezesc pe toți oamenii și câinii. Noaptea târziu cântau lăutarii pe le ferestrele caselor, în primul rând la cei pe care îi chema Vasile. E un obicei cu un caracter agrar, în legătură cu plugul și aratul. Zgomotul asurzitor pe care îl produce buhaiul, repezintă gâfâitul vitelor în jug.

În ziua întâi de ianuarie, Anul Nou, se colindă cu Sorcova, Vasilca, Plugușorul, Buhaiul, Irozii. Cu timpul a apărut și Capra, obicei venit din alte provincii, probabil din părțile Moldovei. Cu sorcova se umblă pentru sorcovit chiar din seara Anului Nou. Sorcova e o felicitare și urare cu rădăcini din timpul romanilor care la începutul lui ianuarie, în memoria zeului lor Ianus, practicau acest obicei. Cel mai plăcut obicei e Plugușorul, care e lucrat din lemn și împodobit cu brad. Plugușorul e știut ca un obicei străvechi, caracteristic popoarelor agricole cum erau dacii și romanii. A rezultat la noi colindul cu plugul simbolic, tras la boi sau Plugușorul, împodobit cu panglicuțe, flori și crengi de brad, prin care se urează recoltă bogată și frumoasă.

De la amiază până seara se făceau hore în sat, iar în unele sate era nedeie. În ziua de 6 ianuarie, numită și Boboteaza se adapă vitele numai de la râu, apa fiind sfințită și în ziua aceea, deoarece se spune că e deschis cerul. Mai mulți oameni stropesc vitele cu busuioc, legându-le și câte un fir din acesta de coadă. Înainte de a prânzi, se obișnuiește uneori să se dea de pomană la vecini. E credința că dacă ninge sau plouă în ziua de Bobotează, va fi un an bogat, fiind ploaie în timpul verii. ″Sărbătoarea detașează din fiecare noțiune culturală un sens secund , tot așa după cum și instituie în cultură o a doua lume , a bucuriei existențiale.Strada pe care trece alaiul de nuntă sau o paradă , piața orașului sau poiana în care are loc un târg , casa primind colindători sau arcul pe sub care care se defilează , curtea bisericii în care se întinf mese lungi sau distanța între două temple parcursă de o procesiune , camera în care se citește o carte excepțională , sau banca primei întâlniri de iubire sunt locuri ale sărbătorii , fie că sunt sărbătoriri , pun în evidență duhul sărbătoresc.″

Un alt tip de sărbători sunt cele civile (publice) , spre exemplu Ziua Marinei Române ce are loc în fiecare an pe 15 August , fiind organizate diverse manifestări privind spiritul tradițiilor poporului român , ce includ și ceremonii militare organizate de Ministerul Apărării Naționale.Aceste activități constă în folosirea anumitor ritualuri precum ridicarea pavilionului , aruncarea pe apă a unei coroane de flori pentru a onora eroii marinari căzuți la datorie , se organizează o paradă navală ce cuprinde exerciții demonstrative ale navelor civile și diverse jocuri marinărești. O altă sărbătoare civilă este Ziua Aviației Române ce are loc pe data de 20 Iulie , în calendarul ortodox mai exact ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul , pionerii aviației considerându-l pe Ilie ocrotitorul spiritual al zborului.În fiecare an în cadrul ceremoniilor organizare cei ce îndragesc aviația pot vizita Muzeul Național al Aviației Române din București unde pot admira diverse materiale ce țin de aeronautică , precum : avioane militare , machete ,uniforme.Totodată pe lângă acestea în fiecare an are loc o expoziție ce conține numeroase fotografii și aparate de zbor ce confirmă existența aerodromului Pipera.Tot atunci pot fi urmărite pe cer numeroase lansări de zboruri.

Alte sărbători ar fi cele împrumutate sau marketizate , spre exemplu : Valentine′s Day (Ziua Îndrăgostiților) , Mărțișorul , Halloweenul , Ziua Femeii , Ziua Bărbatului.În România sărbătoarea tradițională pentru cei îndrăgostiți este Dragobetele , fiind foarte apropiat de cuvântul dragoste. ″De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice și nici nu se vânau sau blestemau cele sălbatice.Aceste restricțiuni urmăreau să nu turbure rostul împerecherilor.″ Această sărbătoare are loc pe 24 Februarie , însă de ceva timp românii au început să sărbătorească și Valentine′s Day , fiind mai mult sărbătorită de cei tineri , cei în vârstă ținând cont tot de Dragobete.Valentine′s Day sau Ziua Îndrăgostiților are loc pe data de 14 Februarie , numele provine de la Sfântul Valentin ce a fost ucis în data de 14 Februarie.Această sărbătoare este importată din Occident și a devenit una de mărturisire și demonstrare a iubirii din parea cuplurilor , devenind pe parcurs o sărbătoare mai mult comercială și marketizată. În trecut , de Ziua Îndrăgostiților, fetele și băieții trăgeau la alegere dintr-un bol un nume pe care trebuia să îl poarte pe mânecă toată săptămâna următoare.

Mărțișorul este denumirea lunii Martie , care deschide anul agrar și anunță totodată venirea primăverii. În trecut fetele răsuceau două fire: roșu și alb , acest fir era legat de fete la gât unde îl purtau până la înflorirea piersicilor.Atunci acest mărțișor era pus pe o floare , ca să fie toată vara ca floarea de piersic.În prezent mărțișoarele sunt oferite de băieți fetelor , ce le poartă la mână sau în piept în semn de venirea primăverii. Culorile mărțișorului roșu-alb semnfică constrastul dintre iarnă și vară sau frig și căldură.Forma mărțișorului s-a schimbat în timp;inițal era simbolizat de o monedă , iar cu timpul a apărut sub forma unor mici pietre sau mărgele colorate în roșu și alb.În perioada 1-9 Martie se păstrează datina zilelor Babelor.Fiecare individ își alege una dintre zilele intervalului . Dacă în ziua aleasă , când este baba lui , e vreme rea , anul în curs va fi dificil pentru persoana respectivă.Dimpotrivă , dacă este o zi frumoasă.Cea mai importantă babă e Baba Dochia , despre care circulă diverse povești dar cu același fond. Bunica mea povestea că Baba Dochia a avut un fiu pe nume Dragomir , care se căsătorise . Ea era atât de rea încât și-a trimis nora la râu să spele lână negră până o face albă.Zile întregi biata noră spăla lâna și plângea pentru ca nu se făcea albă.Când tânăra ajunsese în culmea disperării , află ca soacra ei cu soțul ei au fost chemați pe munte unde își aveau oile.Acolo fiind ger mare Baba Dochia a trebuit să îmbrace nouă cojoace , iar pe urmă în fiecare zi ce se încălzea , dădea jos câte unul.După ce le-a dat jos pe toate , a vneit primăvara cu timp frumos , adică la nouă martie. De Mucenici , adică pe 9 Martie , când se spune că începe cu adevărat primăvara femeile în vârstă aprind o bucată de cârpă și afumă camerele , curtea , precum și pe copiii mici în scopul declarat de a-i feri de duhuri rele , lighioane și șerpi.

O altă datină puțin mai specială prin caracterul spectacular pe care îl presupune este aceea de împodobire a dovlecilor , care și-a preluat numele din Occident de Halloween.Este practicată îndeosebi de copii și constă în modelarea , cu ajutorul unui cuțit ascuțit .Mai întâi se elimină toată materia interioară , apoi în coaja permeabilă , se încrustează un fel de mască grotească.La lăsarea întunericului , cei mai năzdrăvani introduc o lumânare aprinsă în dovleacul scobit și se plimbă pe ulițele satului.Adolescenții obișnuiesc să se deghizeze în diverese personaje și să cutreiere orașul.Această datină se sărbătorește pe 31 Octombrie , fiind o sărbătoare americană , câștigând de-a lungul timpului teren și în România.

″Activitățile comportamentale și obiectele de civilizație specializate de societățile progresive în scop de autogratificație , ele au ceva sărbătoresc dar nu sunt sărbătoarea , sunt semne și nu simboluri ale ei (festivul ținând mult mai puțin de comunicarea lingvistică și aproape în întregime de productivitatea gestuală.).″

Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în fiecare an pe 8 Martie și are rolul de a scoate în evidență realizările de-a lungul timpului făcute de femei , această zi fiind un prilej de a prețui mai mult femeile din viața noastră , mamele.Pâna acum câțiva ani Ziua Bărbatului se sărbătorea pe data de 9 Martie , când se sărbătoreau Sfinții Mucenici iar tradiția spunea că bărbații trebuie sa consume 40 de pahare în cinstea lor. Însă de anul acesta s-a hotărât ca Ziua Bărbatului să fie oficial pe data de 19 Noiembrie , zi în care sunt apreciate realizările acestora , referitor la familie sau societate .

Toate aceste sărbători , datini , mai puțin sau nu respectate de către oameni , fac parte din viața și trecutul nostru și totodată contribuie la viitorul nostru , chit ca ele s-au mai modificat în timp sau s-a mai introdus ceva nou , avem datoria de a le transmite urmașilor noștri pentru că ele ne definesc și contribuie chiar și la fericirea noastră.

Capitolul IV

Evenimentele personale și familiale ca sărbători

4.1 Cadrul social și jaloanele

Ritualul poate fi definit ca fiind o acțiune cuprinsă de simbolism , ce se practică în fiecare familie. Membrii familiei participă la ritual și devin uniți prin diverse manifestări ceremoniale , în timp ce în plan psihologic aceste acțiuni contribuie la apropierea față de familie. Cu toții trecem prin anumite etape ale vieții ce au rol important în viața noastră și ne conduc spre alte porți deschise ale vieții alături de persoanele dragi nouă. De la adunările festive în scop aniversar până la serbări școlare sau festivitățile de absolvire a facultății , totul e format de formule ritualice.Spre exemplu , o etapă nouă ce duce spre definirea unui viitor este intrarea în școală;pe majoritatea probabil ne-au speriat coridoarele imense și mulțimea necunoscută de copii din jurul , uniforma , primul stilou , prima carte și primul zâmbet al învățatoarei ce încerca cu pași mărunți să ne familiarizeze cu noul mediu.

Fiecare etapă din ciclul vieții duce către formarea noastră ca om , spre alegerea unui viitor cât mai benefic nouă.Intrarea în Armată conturează o imagine puternică a oamenilor ce au decis să o urmeze , întrucât îți stabilești personalitatea și totodată îți faci datoria față de patrie. În contrast cu termenii „obicei“ sau „datina“, ritualul depășește simplul formalism , incluzând un conținut simbolic.Serbările școlare sunt au și ele rolul lor , obiceiurile lor , având scopul de a crea un cadru armonios ce conduc la dezvoltarea personalității copiilor încă de la o vârstă mai fragedă.Copilăria nu poate fi concepută fără lumea basmelor , magică , copiii participând atât afectiv , cât și intelectual în cadrul serbărilor ; costumațiile , jocurile de rol au menirea lor pentru introducerea copiilor în decorul poveștilor. Cel mai des copii sunt cei mai buni ascultători de literatură , ajutându-i sa își dezvolte imaginația , de a se pune în locul altei persoane , unde copilul poate să facă diferența dintre erou și răufăcator și totodata își selectează anumite personaje preferate pe care uneori le imită în viața de zi cu zi.

Aniversările , ocaziile speciale sunt un prilej de a întări legăturile emoționale , iar prima zi sau ultima de școală sunt oportunități în care copiii trăiesc momente speciale alături de cei dragi.Dincolo de tradițiile și sărbătorile religioase , fiecare familie trebuie să aibă și propriile sale ritualuri , spre exemplu o dată pe săptămână toata familia să meargă la film , diverse activități ce apropie membrii familiei și îi fac să petreacă mai mult timp împreună.Zilele de naștere sau cele onomastice amplifică mai mult iubirea dintre membrii familiei , mai ales copiii care sunt cei mai entuziasmați de aceste evenimente , deoarece ele constă în diverse petreceri ce , pregătind cadouri pentru prieteni sau rude.

După ce trec de pragul școlii , o altă etapă importantă pentru adolescenți este absolvirea liceului , urmată de cea a facultății ; fiind o experiență unică a vieții.În cadrul festivității , absolvenții se îmbracă în robe și se strâng toți într-un amfiteatru unde are loc ceremonia de premiere , alături de părinți , profesori și colegi.În cadrul fiecărei festivități , atât cea din liceu , cât și cea din facultate se va ține un discurs de către șefa de an și director , respectiv decan , care reușesc sa surprindă cele mai importante evenimente petrecute în decursul anilor .

Aceste festivități provoacă stări de emoție , de fericire în același timp pentru că se mai termina o etapă din viața lor și totodată de tristețe , deoarece în acești ani se crează prietenii , iar la sfârșit unii din ei o iau pe drumuri diferite.Este o etapă definitorie , ce conțin ritualuri specifice ce conduc spre alegerea unui viitor potrivit.Cu trecerea timpului , mentalitatea oamenilor s-a schimbat , preluând anumite obiceiuri din Occident . Spre exemplu , în trecut nu existau cluburi , ci doar petreceri sau horele din sat ce erau până la o anumită oră.In timpul regimului comunist erau impuse anumite reguli cu privire la intrarea în club , sau ora până la care aveau voie tinerii. Minorii nu aveau voie în club deloc , ceea ce în zilele noastre această regulă este des încălcată ducând la numeroase probleme sau libertatea excesivă a acestora.Sunt cazuri în care alcoolul si tutunul se vând frecvent și cel mai bine minorilor , iar acest lucru este evidențiat de faptul că aceștia văd în jurul lor aceste vicii ce le observă la în cercurile de prieteni , influențându-se unul pe celălalt.Pe parcurs ce înaintăm în viitor, observăm că tinerii sunt din ce în ce mai libertini , sfidând regulile moralității și ale decenței.

Amintirile ″funcționează în timpul sărbătorii nu ca o aducere aminte , ci ca o facere a bucuriei amintirii , o desfășurare a ei , o eliberare a ținerii de minte.″Toate obiceiurile dețin împreună cu datinile o putere deosebită asupra valorilor ce manipulează într-un mod pozitiv membrii societății.Acestea dețin acțiuni ce încurajează conduita ritualurilor.Tradiția în principiu consolidează legaturile dintre prezent și trecut , fiind o componentă fundamentală a conștiinței de sine a unui popor.

Fiecare grup social sau comunitate are propriile obiceiuri în funcție de regiunea unde locuiesc , reflectând reproducerea comportamentului în variantele lui.

Obiceiurile sunt sesizate iresponsabil de noile generații prin prisma faptului că ele direcționează într-un mod riguros acțiunile și comportamentul oamenilor, punând amprenta asupra conștiinței umane.Putem spune că tradiția funcționează în societate cu ajutorul redării anumitor reguli ale actelor și comportamentului uman, dar reguli, la rândul lor, nu sunt asemenea tradiției.″Pentru omul areligios, nașterea, căsătoria, moartea sunt evenimente care nu privesc decât individul și familia acestuia și doar arareori — în cazul unor șefi de stat ori al unor politicieni — reprezintă evenimente cu implicații politice. Dintr–o perspectivă areligioasă a existenței, toate aceste „treceri“ și–au pierdut caracterul ritual: ele nu mai înseamnă nimic altceva decât ceea ce arată actul concret al unei nașteri, al unui deces ori al unei uniri sexuale recunoscute în mod oficial.″

Unele ritualuri poate le-am dobândit de la bunici sau de la alte rude, spre exemplu să nu mâncăm tort decât la aniversări de naștere , pentru ocaziile mai puțin speciale existând prăjituri. Fără îndoială , mai sunt ritualuri legate de sărbători culturale sau religioase , cele legate de zilele de nastere , sau anumite evenimente din viața noastră. Unele le putem crea noi cu membrii familiei . Ritualuri care ne apropie de familie și ne fac să ne simțim deosebiți , care ne fac să ne prețuim familia – săruturi sau gesturi făcute de părinți sau iubiți , o cofetărie unde mergeți întotdeauna cu familia sau prepararea anumitor prăjituri . Unele ritualuri pot fi inventate , de exemplu ″ziua de stat în pijamale″ , care stârnesc imaginația și totodata crează o apropiere sporită.Toate aceste lucruri conduc la accentuarea legăturilor de familie și să percepem atât noi cât și copiii noștri că facem parte dintr-un întreg , că familia noastră e unică , ca împartășim valori comune.Functionează destul de des mai ales în cazul copiilor, dându-le un instinct al apartenenței, de care cu toții avem nevoie; fortifică prietenia dintre ei și totodată îi apropie mai mult de părinți.

În alte țări se practică foarte des ca ritual , cina în familie.În majoritatea cazurilor cina se ia cu toți membrii familiei și prieteni apropiați unde aceștia pot povesti , își pot aminti diverse lucruri făcute împreună sau pur și simplu să povestească evenimentele din timpul zilei sau a săptămânii. Cina in familie reprezintă un ritual care trebuie să existe în fiecare familie , chiar și o dată pe săptămână. Cu toate că trăim într-o societate modernă,desacralizată, nevoia de ritualuri încă se păstrează. Tradițiile și ritualurile au valoare de afirmare a identității.

Ritualul are mereu un sens interpersonal și sunt destul de rare situațiile în care un ritual il face o singura persoană . Prin urmare , într-un ritual sunt incluse mai multe persoane, care se înțeleg și iau parte la același eveniment.După mediul în care se desfășoară , întâlnim ritualuri sociale și ritualuri familiale. ″ Cât despre ritualurile inițiatice propriu–zise, se cuvine să facem deosebirea dintre inițierile de pubertate (categorie de vârstă) și ceremoniile de intrare într–o

societate secretă: diferența cea mai importantă constă în faptul că toți adolescenții trebuie să treacă prin inițierea de vîrstă, în vreme ce societățile secrete nu sunt rezervate decât unui număr restrâns de adulți.″

Obiectivele ritualurilor sunt diversificate: ele ne pot arăta faptul ca avem idealuri comune, pot solidifica relațiile sociale.Cele mai des întâlnite ritualuri sociale sunt ceremoniile. Instituțiile cele mai reprezentative pentru o societate (școala, biserica) au un rol ceremonial pentru diverse activități tipice.Suntem înconjurați în viața de zi cu zi de ritualuri. În circumstanțele în care suntem atenți la lumea din jur, constatăm că toate acele lucruri care se repeta zi de zi sunt de fapt ritualuri. Multe din ele sunt transmise din generație in generație ; de exemplu și micile gesturi uzuale precum spălatul pe dinți dimineața și seara sunt reguli comune de comportament , ce de fapt denotă ritualuri sociale.Ritualurile care urmăresc ciclul vieții , de trecere ,precum Botezul , Nunta , Abolvirea școlii ajută la un nou echilibru familial, iar ritualurile de reuniune , spre exemplu vacanțele , cinele ajută la menținerea armoniei și păstrarea legăturii familiale.

Pe parcurs , aceste ritualuri și-au piedut semnificația în măsura în care descoperirile științifice și tehnologice care au constituit dezvoltarea socială din ultimele secole au întocmit chiar clasificări noi de înțelegere a timpului și a vieții. În modul acesta , asupra etapelor care erau cândva reliefate prin întâmplări cu caracter simbolic și sacru au ajuns să fie înlocuite cu cele de tip comercial , iar cele mai vechi au sfârșit prin a-și pierde considerabil semnificația inițială.Odată cu aceste ritualuri noi , se dizolvă și miturile ce stăteau la bază , pierzându-și energia religioasă ce o trezeau în oameni.

4.2 Cadrul familial

Familia este primul element social de care are nevoie fiecare om ca să conviețuiască. Ea este mediul oportun pentru nașterea, dezvoltarea și dezvoltarea ființei umane. În desfășurarea ei proprie, ea asigură cadrul moral , este prima școală pentru copil pregătindu-l pentru viața socială, obișnuindu-l să-și îndeplinească îndatoririle precum să fie și responsabil , să fie disciplinat și să respecte pe cei din jurul său. Familia este o funcție înaltă a armoniei și disciplinei , al libertății interioare. Mediul familial oferă liniște , siguranță, afecțiune, seninătate, care ajută la crearea unui mediu adecvat pentru dezvoltarea și creșterea corespunzătoare a membrilor familiei.Familia este centrul educativ al copilului , membrii ei având obligația de a oferi mediul educativ potrivit. ″Fără îndoială, ritul de trecere prin excelență este reprezentat de inițierea de pubertate, de trecerea de la o categorie de vîrstă la alta (de la copilărie sau adolescență la tinerețe). Există însă și rituri de trecere la naștere, la căsătorie ori la moarte, și s–ar putea spune că, în fiecare dintre aceste cazuri, este vorba tot de o inițiere, pentru că se petrece întotdeauna o schimbare radicală de regim ontologic și de statut social.″

Copilăria este o etapă remarcabilă din viața oricărui om , poate chiar cea mai frumoasă perioadă. Ea reprezintă momentul cel mai intens de trăire al vieții , deoarece nu avem griji , probleme.Îmi amintesc cu dag de copilăria mea , unde totul era ca o poveste : ne jucam o varietate de jocuri , petreceam mai mult timp cu familia .Spre deosebire de momentul actual , când copiii sunt mult mai interesați de tehnologie , de telefoane și stau numai cu nasul în calculator si tablete , noi chiar putem afirma că am avut copilărie.Odată ce am avansat în tehnologie obiceiurile copiilor s-au schimbat , privesc copilăria prin prisma jocurilor pe telefon sau calculator , în loc sa socializeze sau să se joace pe afară cu alți copii;acesta fiind un lucru destul de grav , întrucât copiii nu mai comunică unii cu ceilalți sau cu părinții lor. Aceștia consideră că găsesc toate răspunsurile pe internet sau preferă efectiv să cunoască realitatea.Din păcate pentru cei care nu știu să se bucure de copilărie ajung la maturitate fără să aibă prea multe amintiri , sau chiar nu știu să lege prietenii cu cei din jurul lor.

În același timp pretențiile acestora au crescut pe parcurs ce anii au trecut , în urmă cu câțiva ani copiii se bucurau când primeau o ciocolată sau o jucărie , acum lucrurile astea li se par nesemnificative.De asemenea , o problemă serioasă o reprezintă faptul că aceștia nu mai citesc , internetul fiind mult mai accesibil pentru ei având în vedere că găsesc acolo orice răspuns , aceștia refuză să mai meargă la bibliotecă. Copilăria din ziua de azi deși este dezvoltată duce la îmbolnăvirea copiilor , sunt legați în permanență de internet , devenind ca un drog pentru ei , iar de mișcare sau jocuri distractive au uitat complet.Fotbalul , dansul , șotronul , ″rațele și vânătorii″ au fost înlocuite de vorbitul la telefon , sau jocurile ce le oferă internetul.Toate momentele din cadrul copilăriei au o semnificașie aparte , spre exemplu pregătirea pentru școală , părinții trebuie să cumpere copilului haine noi , rechizite ,ghiozdan , fiind însoțit în prima zi de școală de părinți.Prima serbare , primul premiu , prima excursie sunt momente unice ce rămân în amintirea copiilor toată viața . După cum decurgea anul , în funcție de rezultatele școlare aceștia premiați cu diplomă și coroniță.

Copilul este cea mai pură și frumoasă ființă , nu are păcate și tot ce face bucură pe cei din jurul său , ″copilului poți să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seamă copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util″Situația ciudată ce o întâlnim destul de des , este faptul că atunci când ajungem la maturitate și ne simțim copleșiți de probleme și îndatoriri ne dorim să mai fim copii , iar când suntem mici ne dorim să fim maturi , ca timpul să treacă mai repede.″Instituirea inițierii de pubertate pare să fie mai veche decât aceea a societății secrete; este de altfel și mai răspândită, fiind atestată la nivelurile cele mai arhaice de cultură.″

Cuvântul adolescență provine din cuvântul latinesc adolescere, care semnifică a crește.

Adolescența pornește cu pubertatea și se sfârșește cu maturitatea . Este înfățișată printr-o transformare si dezvoltare , de la înălțime până la greutate.Simultan își dezvolă și descoperă capacitățile intelectuale , construindu-și propriul sitem de valori , stabilindu-și anumite relații emoționale față de părinți sau alți adulți.Dezvoltarea oamenilor este un proces ce durează întreaga viață , fiind o etapă cu multe schimbări biologice , morale , fizice și emoționale.Fiecare adolescent simte nevoia de a fi remarcat și de a-și impune propriile păreri , iar majoritatea pun foarte mare preț pe aspectul exterior. Adolescentul începe să se integreze în colectivul din care face parte , la școală , în cercurile de prieteni. Acesta ajunge să vadă viața cu alți ochii și să înțeleagă greutățile ei, și totodată să își pună în valoare învățăturile dobândite.În perioada adolescenței , ei necesită de o îndrumare corectă pentru a-și forma un viitor frumos , trebuie sa-și îmbunătățească conștiința de sine și conduita morală.

″Inițierea este atât de strâns legată de modul de a fi al existenței umane încât un mare număr de gesturi și fapte ale omului modern repetă scenarii inițiatice. De multe ori, lupta cu viața, încercările și greutățile aflate în calea unei vocații ori a unei cariere amintesc într–un fel de încercările inițiatice: în urma loviturilor pe care le primește, a suferinței și a chinurilor morale sau chiar fizice la care este supus, un tânăr se încearcă pe sine, își cunoaște posibilitățile, devine conștient de puterile sale și ajunge în cele din urmă el însuși, adult și creator din punct de vedere spiritual -este vorba de spiritualitate așa cum este ea înțeleasă în lumea modernă.″

Pe vremea bunicilor logodna era mai exact oficializarea relației de iubire dintre două persoane , cu promisiunea de o viitoare nuntă. Aceasta presupunea ca membrii familiei celor doi sa fie de acord cu iubirea lor și cu faptul ca vor deveni rude.La petrecerea de logodnă se alegeau zestrele , deseori logodna avea loc între familii ce se cunoșteau.În prezent lucrurile s-au mai schimbat , inelul de logodnă fiind cunoscut ca un simbol al iubirii veșnice dintre cei doi tineri ce aleg același drum.Nașii trebuie sa fie și ei prezenți , partea cea mai importantă a slujbei de logodnă fiind punerea inelelor pe degetelor celor proaspăt îndrăgostiți.Logodna este un prilej schimbare a grupului social religios din care face parte , ce implică un anumit rit de trecere.

Nunta de argint , de aur sau diamant are loc după 25 ,50 , respectiv 75 de ani . Acestea nu sunt chiar nunți propriu-zise , deoarece în cadrul acestora nu are loc Sfânta Cununie , ci doar o slujbă religioasă alături de familie și cei dragi în semn de mulțumire lui Dumnezeu pentru anii de căsnicie sănătoși și fericiți.Cei doi nu vin îmbrăcați în hainele ce le-au avut la nuntă , ci în haine obișnuite.Evenimentul se poate sărbători cu o mică petrecere în familie , sau o mică vacanță de relaxare pentru soț și soție.Sărbătorile putem afirma că sunt inițieri umane ce ne construiesc viitorul , ne fac să trăim emoții și momente speciale ce ne vor marca într-un mod plăcut viața.

O ultimă etapă din viața omului o reprezintă decesul. De obicei bolnavul trebuie să moară cu lumânarea în mână , aceasta fiind cea dintâi grijă a celor din jurul său.E credința că altfel ca fi întuneric pe lumea cealaltă.Cine moare fără lumânare i se fac 44 de colaci și se cumpără 44 de lumânări , care i se dau de pomană în vinerea patimilor , seara.Acest obicei se continuă în trei ani consecutivi.Numai așa poate să aibă lumină pe lumea cealaltă. După aceea mortului i se face baie , îl primenesc cu haine de moarte , pregătite de unii din timpul vieții cu mult înainte.Pe urmă se face lumânarea de stat , statura de mărimea corpului lui.Se face apoi lumânarea din ceară și se așează încolăcită pe piept , care arde numai când i se citește de către preot ieșirea sufletului și când se face molivda lemnului. De cum moare cineva și până la înmormântare rudele , femeile boceau.Mortul se acoperă cu o pânză albă , iar la colțurile casei se puneau doua fire de bumbac sau ață de culoare roșie , neagră sau albă.

″Orice existență umană este alcătuită dintr–un șir de încercări și cuprinde experiența repetată a morții și a învierii. Din pespectivă religioasă, existența se întemeiază deci pe inițiere, și s–ar putea spune chiar că, în măsura în care ajunge să se împlinească, existența umană este ea însăși o inițiere.″

Capitolul V

Trăirea sărbătorii azi ( Studiu privind ritualurile sărbătorilor familiale)

În studiul de față mi-am propus să tratez dintr-o perspectivă autoetnografică evenimentele tradiționale ce au loc în cadrul familiei.Mi-am propus să fac o cercetare privind ritualurile ce au loc în anumite momente din viața noastră.Informațiile și pozele sunt preluate din familia mea , luând parte la acestea și chiar fiind beneficiar,vorbind în cazul majoratului.

Spre exemplu celebrarea nașterii unui nou membru al familiei.De curând verișoara mea a născut și am asistat la ritualurile ce ce au fost parcurse în timpul acesteia precum și după.După nașterea copilului , mama primește vizite la spital de la rude , moși și nași.De obicei mamele pregătesc dinainte de naștere o mică geantă cu tot ce le trebuie , înainte de venirea copilui pe lume .La noi , în zona Olteniei ,tradiția spune ca moașa trebuie să scoată copilul din spital cu hăinuțe cumpărate de ea și un prosop special pentru bebeluș , poate participa și nașa care la fel trebuie să îi aducă hăinuțe , pampers , trisou.De obicei soțul cu rudele fetei se ocupă de șederea mămicii în spital în cele mai bune condiții , precum și aprovizionarea cu tot ce este nevoie.Acasă bebelușul trebuie să aibă pătuț ,căruciorul , hăinuțe spălate și călcate , scutece , cădiță specială pentru baie.În prima seară când ajunge acasă trebuie să-i facă baie moașa împreună cu mama , la băiță trebuie pus un bănuț de argint , petale de trandafiri , lapte , miere.Tot în prima noapte trebuie puse ursitorile , iar tatăl nu trebuie să doarmă în aceeași cameră cu mama și copilul.La ursitorile copilului se fac 3 turtițe , care se ung cu miere , se pun 3 pahare de suc , iar dacă este băiețel trebuie date la 2 băieți și o fată , iar dacă este fetiță la 2 fetițe și un băiețel.Tot moașa trebuie să meargă la biserică de unde ia apa sfântă pentru băiță și se pune din prima seară până la 6 săptămâni.Până la 7 zile ale bebelușului trebuie să vină un preot acasă care îi citește și după se poate ieși cu bebelușul din casă.Botezul trebuie făcut la 6 săptămâni ale copilului , iar a doua zi după botez se face băița de către mamă și nașă , iar apa de la băiță se pune la un pom fructifer dacă este băiat , la o floare dacă este fetiță.Apa trebuie dusă a doua zi înainte de răsăritul soarelui.În ziua botezului moașa duce copilul la biserică rostind ″duc un păgân și voi aduce un creștin″ În timpul slujbei moșii trebuie să repete după preot de trei ori ″Te lepezi de Satana ?″ ″Ma lepăd de Satana″.După copilul este dat nașilor continuând creștinarea copilului.Când se întorc acasă moașa rostește ″am dus un păgân și am adus un creștin.″

Un alt obicei practicat în zona Olteniei este ″datul de grindă″. În ziua de Sf.Vasile tot moașa vine cu o turtă , trei bani diferiți și cadouri pentru copil. Colacul trebuie pus pe capul copilului împreună cu un pahar de vin de care ține mama și în colțurile colacului trei bani.Acesta este ridicat de trei ori spre grindă ,urându-i de fiecare dată să fie sănătos , să crească mare , cuminte și deștept.După se împarte turta la copiii și adulții prezenți.La un an de la nașterea copilului are loc tăierea moțului , responsabilitatea cea mai mare revenind nașilor , aceștia trebuie să aducă haine noi și o panglică în care va fi păstrat moțul ce urmează tăiat.Nașa este cea care taie moțul cu o foarfecă , după acesta trebuie lipt de un ban împreună cu ceara de la botez și păstrat ca amintire.După tăierea moțului o turtă este ruptă deasupra copilului și cateva obiecte sunt puse pe o tavă , ca de exemplu bani , carte , chei , oglindă ,icoană ,telefon lăsându-l pe cel mic să aleagă.Se spune că primul obiect pe care îl alege copilul este considerat important pentru viitorul său.

Prima zi a copilului în maternitate

Botezul (ceremonia creștinării)

Botezul ( Moașa împreună cu nașa )

Botezul ( Ieșirea din biserică , nașii ținând în brațe copilul )

Botezul ( Îmbrăcarea cu haine noi de către moașă )

Tăierea moțului ( 1 an )

Anexe:

Școala gimnazială

Liceul (pe timpul lui Ceaușescu uniforma fiind obligatorie)

Viața la cămin

Armata

Cununia religioasă

Nunta ( Mirii , nașii și familia )

(Nuntași-batista din piept era semnul că fac parte din alaiul nunții)

Drumeții ( excursie pe munte )

Hram de Sf.Ion

Serbări școlare