ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI [604016]

1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ECONOMIE TEORETICĂ ȘI APLICATĂ

Etică și responsabilitate socială a firmelor
Eseu

Profesor coordonator: Studen t:
Conf. univ. dr. Dragoș Huru Leonte Alexandru Constantin

București 201 7

2

Evaziunea fiscală …

Evaziunea fiscală este fără doar și poate un fenomen economic , dar și social
în mare măsură , cu care se confruntă toate statele de astăzi și ale cărui efecte și
consecințe nedorite sunt supuse limitării, eradicarea acestora fiind totuși imposibilă,
dacă nu , foarte greu de atins.
Fenomenul este unul condamabil și condamnat de masa populației, de multe
ori judecățile de valoare fiind emise în lipsa unui proces de rațiune potrivit:
Evaziunea fiscală este bună sau rea? De ce apare? Este vinovat ”evazionistul” ( un
om rău, lipsit de scrupule ) sau statul ( care se comportă ca un tâlhar care oferă
ultimatum -uri ), sau ambii, vinovați în aceiași măsură?
Întrucât evaziunea fiscală poate fi privită ca o abatere de la niște norme
cunoscute și acceptate de către indi vizi înaintea producerii acțiunii menite a genera
anumite obligații fiscale, fenomenul poate fi considerat imoral sau privit ca pe o
înșelătorie. Ce putem spune însă despre schimbările care apar în materie de
fiscalitate, de taxe și impozite și nivelul ace stora care de multe ori sunt schimbate pe
parcurs de către stat ale căror decizii nu presupun o consultare cu persoanele menite
a-și îndeplini obligațiile fiscale? Se poate afirma ca atare că nici măcar despre
înșelătorie nu mai poate fi vorba într -o situa ție în care individul este pus în fața
faptului împlinit , ci doar o regândire strategică.
Dacă definim un sistem de etică ca pe un ansamblu de norme în raport cu
care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și
acceptabil în realizarea scopurilor putem foarte ușor să ajungem la concluzia că
evaziunea fiscală poa te să apară de cele mai multe ori în momentul în care costurile
pe care le suportă un ”evazionist” sunt mai mici decât beneficiile pe care acesta le
are în urma recurgerii la această ”înșelătorie”.

3
Ideea dominantă de înșelătorie în economia rațională aparț ine economistului
Gary Becker care a sugerat că oamenii comit infracțiuni bazate pe analiza rațională
a fiecărei situații. Ca un borfaș de rând fiecare individ își urmărește propriul avantaj
în timp ce își croiește drum prin viață. Când aceste abateri își fac simțită prezența
societatea dispune de două m ijloace , care raportate strict la tema în discuție sunt:
creșterea probabilității de a fi prins pe de o parte ( multiplicarea factorilor de control
și supraveghere a activității menite să producă efecte fisc ale ) și pe de altă parte
înăsprirea pedepselor pentru cei care sunt prinși în așa fel încât costurile evaziunii
fiscale să egaleze cel puțin sau să depășească beneficiile acestei activități.
Oamenii nu sunt nici pe departe perfecți mai ales în situația ac tuală în care
din punct de vedere material toți indivizii urmăresc profitul , iar în ceea ce privește
evaziunea mecanismul constă în desfășurarea de activități comerciale fără a ceda
statului partea care i se cuvine rezultând creșterea profitului și a foloaselor
necuvenite de către ”evazionist”.
Într-o perspectivă diferită de cea d efinită la început din care reiese că
societatea are de suferit în urma existenței evaziunii fiscale putem analiza și
beneficiile pe care le au consumatorii dar chiar și statul în urma existenței
fenomenului de evaziune fiscală.
Beneficiile directe pe car e le au consumatorii pot fi prețurile și tarifele
sensibil mai mici la produsele și serviciile oferite de către ”evazioniști”. În ceea ce
privește statul , surplusul pe care ”evazioniștii” îl acumulează îl investesc în alte
activități evazioniste, care vor aduce și mai multe beneficii poulației, sau îi folosesc
pentru uzul propriu , adică își cumpără mașini scumpe , plătind TVA mare,
alimentează cu benzină (multă) plătind instant TVA și accize, își cumpără vile,
cu TVA, desigur, zboară cu avionul, merg la restaurante și hoteluri de lux , își fa c
cumpărături în magazinele de scumpe etc. Cu alte cuvinte, banii negri vin la
suprafață, fiind cheltuiți pe produse care generează taxe pentru stat. Există desigur

4
și excepții, dar ideea e clară: o bună parte din banii proveniți din evaziune se întorc
în visteria statului sub formă de taxe și impozite.
Această idee se contrapune cu siguranță rațiunii prin care statul cu “visteria
mai mare și mai plină” reușește cu mai multă ușurință și rapiditate să investească în:
educaț ie, sănătate, infrastructură, tehnologie etc., rațiune care dacă s -ar opri aici se
caracterizează printr -o morală și o etică desăvârșită.
Însă dacă statul cu “visteria mai mare și mai plină” investește în: deplasări în
străinătate, parfumuri, vită de kobe, chirii la hoteluri de lux pentru demnitari, mașini
scumpe pline ochi cu carburant scump etc. situații nu rar întâlnite mai putem privi
acumularea în totalitate a “banilor negri” de către stat ca pe o acțiune etică și morală?
Dar dacă statul ar îndeplini o biectivele enunțate în ideea anterioară privite de către
marea parte a populației ca fiind morale și etice dar ar direcționa investițiile prin
licitații ara njate , prin contracte supraevaluate către lucrări de proastă calitate , spre
clientela de partid care este echivalentă, ca și comportament, cu evazioniștii:
beneficiază de bani necuveniți, p e care îi cheltuie cu abnegație? Diferența ar fi doar
aceia că față de evaziune populația nu ar mai avea beneficii directe ci doar ar putea
să admire mărețele realizări ale statului.
Paradoxal putem ajunge la concluzia că există situații multe în care
evaziunea fiscală nu este altceva decât o formă, mai primitivă ce -i drept, de
optimizare fiscală, de distribuire eficientă și corectă a resurselor.
Am putea considera ca validă dorința unui cetățean care nu mai dorește să
participe la costurile statului și să nu mai beneficieze de protecția și serviciile oferite
de către stat decât contra -cost atunci când cetățeanul decide că are nevoie de varii
servicii? Da, dacă aceasta ar fi singura cale ca cetățenii sa aibă libertatea de a -și
păstra banii în propriul buzunar până când vor primi asigură ri rezonabile de la stat
că aceștia vor fi folosiți în beneficiul lor.
În lipsa unui set de norme clar , care să stabilească cu exactitate costurile și
beneficiile apărute în ur ma evaziunii fiscale, surp lusul de resurse care există întâi la

5
“evazionist” poate fi privit condamnabil în aceiași măsură indiferent că acesta
rămâne la cel care l -a creat sau trece în proprietatea statu lui care îl alocă iresponsabil.
Fără a avea pretenția de a epuiza subiectul și de a oferi o soluție finală pot
afirma totuși ca în situația în care ne ghidăm după etică, după ansamblul de norme
morale, evaziunea ar trebui să fie limitată pe cât posibil, ia r surplusul acumulat de
către stat să fie investit transparent pentru creșterea nivelului de trai și al indicatorilor
care reflectă bunăstarea populației.

6
Bibliografie:
– Adevărul (cinstit) despre necinste. Cum îi mințim pe toți – dar mai
ales pe noi înșine – Dan Ariely;
– Institutul Ludwig von Mises România; mises.ro;
– Moral sentiments and material Interests. The foundations of
cooperation in Economic Life – H. Gintis, S. Bowles, R. Boyd, E.
Fehr;