ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLODVEI FACULTATEA BUSINESS ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR CATEDRA MANAGEMENT Vitalii GUREU MANAGEMENTUL RISCU RILOR ÎN… [600896]
1
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLODVEI
FACULTATEA BUSINESS ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
CATEDRA MANAGEMENT
Vitalii GUREU
MANAGEMENTUL RISCU RILOR ÎN ÎNTREPRINDERILE
DIN REPUBLICA MOLDOVA
(pe baza materialelor SRL ” AUTOINTERCOM – SERVICE ”)
TEZ Ă DE LICENȚĂ
Specialitatea 363.1 Business și administrare
Autor:
student: [anonimizat]. BA 121,
învățământ cu frecvență redusă
Vitalii GUREU
______________________
(semnătura)
Conducător științific:
dr., conf. univ. Gheorghe ȚURCANU
___________________ __
(semnătura)
CHIȘINĂU – 2016
ADMIS la susținere
Șef catedră:
conf. univ. dr. Țurcanu Gheorghe
________________________
”___”______________20__
(Times New Roman, 12 pt.)
2
DECLARAȚIA PRIVIND P ROPRIA RĂSPUNDERE
Subsemnatul, Gureu Vitalii , absolvent: [anonimizat],
speciali tatea Business și Administrare , declar pe propria răspundere că teza de licență pe tema
„Managementul riscurilor în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova ” pe baza
materialelor SRL ”Autointercom – Service” a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată
niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate. De
asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu
respectarea regulilor de evitare a plagiatului :
fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând referința
precisă a sursei;
redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.
Gureu Vitalii
3
CUPR INS
DECLARATIA PRIVIND PROPRIA RASPUNDERE …………………………………… ……2
INTRODUCERE …………………………………………………………………………… ……4
CAPITOLUL I. BAZE TEORETICE ȘI METODOLOGICE PRIVIND
MANAGEMENTUL RISCURILOR ………………………………………………………. ……7
1.1 Conceptul de risc și incertitudine……………………………… …………………… …..……8
1.2 Funcțiile riscului î n cadrul întreprinderilor …………………… ………………………. …….13
1.3 Factorii ce pot influenta apariția riscului în activitatea întreprinderilor ……………… …….15
1.4 Tipologia riscuri lor în cardul întreprinderilor și clasificarea lor …………………… ..….24
CAPITOLUL II. – ANALIZA RISCURILOR LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR DE
PRESTARE A SERVICIILOR DE REPARAȚIE ȘI DESERVIRE AUTO …………….. 30
2.1 Analiza sectorului economic al prestării serviciilor de reparație și deservire auto …… ……30
2.2. Evaluarea riscului în baza analizei situației financiare a SRL ”AUTOINTERCOM –
SERVICE” …………………………………………………………………………………… …35
2.2.1. Caracteristic i de bază a întreprinderii SRL„AUTOINTERCOM – SERVICE ”…… … . 35
2.2.2. Specificul s istemul ui de manage ment al întreprinderii ……………… …….. ……… …. . 36
2.3. Analiza riscurilor în cadrul sectorului de prestare a se rviciilor de reparație și deservire auto
………………… ……………………… …………………………………………………… ….48
CAPITOLUL III. – MANEGMENTUL RISCURILOR ȘI C ĂI DE REDUCERE A LOR ÎN
CADRUL ÎNTREPRINDERILOR ……………………………………………………………51
3.1 Metode de evaluare a riscurilor utiliz ate în practica SRL ”AUTOINTERCOM – SERVICE” …..51
3.2 Modalități de control și gestiune a riscurilor …………. ………………………………………………. …….55
3.3 Strategii și direcții de dezvoltare a managementului riscurilor în cadrul întreprinderilor …57
CONCLUZII ……………………. ………………… …………………………………………………………….. ……….62
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………….. …………… ……………………………………. …64
ANEXE ………………………………………… …………………………………………. ……66
4
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei. Funcționalitatea și performanțele unei întreprinderi economice ,
indiferent de contextul național, depind în mare măsură de modul în care managerii reu șesc să
gestioneze eficient riscurile . Prin studierea “ Managementul ri scului în întreprinderile din
Republica Moldova ” pe baza materialelor SRL ” AUTOINTERCOM – SERVICE ”, s-a dorit
tratarea problematic ii succesului sau insuccesului economic a înterprinderilor . Riscul la ora actuală
este un concept cunoscut în teoria economi că, dar din pă cate puțini manageri din Republica
Moldova iau în considerare implicațiile riscului în activitatea profesională. Însăși buna îndeplinire
a funcțiilor managementului ține de luarea în considerare a riscului economic. Aceasta se explică
prin fa ptul că luarea deciziei, care este principalul instrument al conducerii, prezintă un anumit
grad de risc.
Un management eficient al riscului îi permite unei întreprinderi private să facă față la
diverse expuneri la pierderi într -un mod eficient. Manageme ntul riscului deasemenea permite
întreprinderilor să facă față mai bine riscurilor în afaceri. Eliberată de grija cu privire la riscurile
accidentale, o companie își poate urmări cu mai multă tenacitate și siguranță obiectivele propuse.
Totodată, are loc o îmbunătățire a calității și eficienței deciziilor luate. În ultimii ani, organizații și
întreprinderi de toate felurile au început să recunoască necesitatea unui management al factorilor
de risc. Cum viața în general a devenit tot mai complicată, interacți unile au devenit mai nesigure,
mai numeroase, mai complexe, au aparut noi tipuri de expuneri la risc iar tipurile mai vechi de risc
s-au amplificat.
Lipsa managementului riscului sau gestionarea necorespunzătoare a acestui proces duce la
alterarea mai mult or componente ale managementului întreprinderii , iar pe de altă parte, lipsa unor
abilități si a culturii organiza torice privitoare la aceste componente invalidează multe procese .
În ceea ce prive ște analiza riscurilor la nivelul întreprinderilor de presta rea serviciilor de
reparație și deservire auto din Republica Moldova a scos în evidență multe probleme ce pot fi
evitate în cazul gestiunii corecte a riscurilor potențiale, mai ales în cazul concurenței, care capătă
o piață tot mai mare în țară, or, parcul de autovehicule crește în continuu .
Gradul de studiere: Tema tezei de licență presupune abordarea unei problematici privind
managementul riscurilor în cadrul întreprinderilor private , analiza tipurilor de riscuri în scopul
eficientiz ării procesului de ad optare a deciziilor manageriale și optimizarea costurilor
întreprinderii. În practica de cercetare economică și managerial ă din Republica Moldova au fost
5
realizate investigații privind activitatea înt reprinderilor private , avînd drept sursă materialele SRL
”AUTOINTERCOM – SERVICE , proceduri de activitate, cadrul legislativ, precum și aspecte
practice în ceea ce privește organizarea eficientă a managementului riscului în cadrul
întreprinderilo r private în manuale de specialitate, ghiduri de analiza economic ă, articole în reviste
etc.
Studii valoroase în domeniu au realizat cercetătorii autohtoni și străini: Bușă Georgeta ,
Breban Vasile , Cișmașu Irina Daniela , Craioveanu Mihaela Theodora , Costel , Stihi Liudmila ,
Popescu Nela , Williams Smiths Young, Stana Elena Silvia , Negoiescu Gheorghe , Stoian Ion , etc.
Scopul lucrării constă în analiza aspectelor practice și teoretice a p racticilor de management a
riscurilor în cadrul întreprinderilor la general, precum și în cadrul unor întreprinderi de prestarea
a serviciilor de reparație și deservire auto din Republica Moldova .
Sarcinile lucrării
Analiza posibilităților de îmbunătățire a calității procesului de management al riscurilor
întreprinder ilor;
Studierea strategiilor și direcțiilor de dezvoltare a managementului riscului în întreprinderi;
Analiza importanței gestiunii riscurilor în adoptarea deciziilor și elaborarea planurilor de
activitate ale întreprinderii,
Studierea modalității de ela borare a strategiilor de management al riscurilor și impactul
acesta asupra activității economice a întreprinderilor ;
Baza științifico – metodologică. Sub aspect științific și metodologic teza a fost realizată în
contextul abordării conceptelor economice privind activitatea întreprinderilor și în special
gestionarea procesului de management al riscurilor acestora . Țin țnd cont de complexitatea temei
cercetate la realizarea acesteia a fost aplicat ă metoda de analiză, sinteză, analiza comparativă a
datelor.
Teza este structurată în trei capitole, introducere, concluzii și o anexă .
CAPITOLUL I. BAZE TEORETICE ȘI METODOLOGICE PRIVIND MANAGEMENTUL
RISCURILOR , unde a fost tratat – conceptul de risc și i ncertitudine , analizate funcțiile riscului în
cadrul întreprinderilor și factorii ce pot influenta apariția riscului în act ivitatea întreprinderilor. O
deosebită atenție s -a acordat tipologi ei riscuri lor în cardul întreprinderilor și clasific ării lor.
CAPITOLUL II. – ANALIZA RISCURILOR LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR DE
PRESTARE A SERVICIILOR DE REPARAȚIE ȘI DESERVIRE AUTO . Acest capitol a ur mărit
analiza sectorului economic al prestării serviciilor de reparație și deservire auto , evaluarea riscului
6
în baza analizei situației financiare a SRL ”AUTOINTERCOM – SERVICE” cu caracteristic ile de
bază a întreprinderii SRL „ AUTOINTERCOM -SERVICE ” și specificul s istemul ui de
manage ment al întreprinderii iar la finalul capitolului s -a analiza t riscuril e în cadrul sectorului de
prestare a serviciilor de reparație și deservire auto .
CAPITOLUL III. – MANEGMENTUL RISCURILOR ȘI C ĂI DE REDUCERE A LOR ÎN
CADRUL ÎNTREPRINDERILOR
Detaliază unele metode de evaluare a riscurilor utiliz ate în practica SRL ”AUTOINTERCOM –
SERVICE” ” și modalități de control și gestiune a riscurilor . Tot aici sunt selectate unele Strategii
și direcții de dezvoltare a managementului riscu rilor î n cadrul înterprinderilor .
Concluziile scot în evidență importanța serviciilor prestate de întreprindere, direcțiile de
dezvoltare, precum ș i aplicarea unor măsuri în scopul perfecționării managementului riscurilor în
cadrul întreprinderilor la general și în cadrul sectorulu i de reparații și deservire auto în particular .
Totodată sunt evidențiate anumite con cluzii generale .
7
CAPITOLUL I. BAZE TEORETICE ȘI METODOLOGICE PRIVIND
MANAGEMENTUL RISCURILOR
Dacă este deja unanim acceptată ideea conform căreia man agementu l e o artă, în mai mare
măsură decât o știință, atunci managementul riscului r eprezintă arta de a lua decizii întro lume
guvernată de incertitudine – proces compl ex de identificare, analiză și răspuns la riscurile față d e
care întreprinderea este expusă. Racordarea economiei naționale la siste mul economic european și
global amplifică importanța acest ei teme. Provocările pe care mediul antreprenorial a l tinerei
economii de piață din Republica Moldova le va avea în continuare de depășit sunt n umeroase,
difici l de gestionat, accesul la competitivitate și implicit la piețele inte rnaționale fiind condiționat
de aplicarea riguroasă a principiilor și tehnicilor de m anagement internațional și, dat fiind
contextul macroeconomic și particularitățile s ale specifice, în mod special a tehni cilor de
gestionare a riscului. Importanța studiului riscului este considerabil amplificată de evoluția crizei
economice ce se dezvoltă alarmant, proces inițiat pri n declanșarea crizei creditelor subprime, în
Statele Unite ale Americii, în august 2007 , și propagat în mod inevitabil și tot mai greu controlabil
în toate sferele vieții economi ce internaționale, afectând, ca o consecință evidentă a globalizării,
tot mai vaste și mai diverse zone ale afacerilor , înclusiv și a celor din țara n oastră, inclusiv din
sectorul prest ării serviciilor de reparație și deservire auto .
Date fiind aceste condiții, actualitatea și importanța studiului riscului devin evidente. Însăși
buna îndeplinire a func țiilor managementului ț ine de l uarea în considerare a riscului economic.
Aceasta se explică prin faptul că luarea deciziei, care este principalul instrument al conducerii,
prezintă un anumit grad de risc. Riscul, ca element, ap are tocmai din faptul ca exista posibilitat ea
alegerii dintre mai multe opț iuni, ale căror consecinț e însă nu sunt pe deplin cunoscute. Ne punem
întrebarea – de ce este atât de important managementul riscului? Constatările fiind diferite – pentru
că ne confrunt ăm cu situa ții dificile în care suntem pu și să facem alegeri ale c ăror rez ultate nu le
putem anticipa atât în via ța familial ă cât și în cariera profesional ă. De asemenea este bine să ne
luăm măsuri de prevedere împotriva unor poten țiale evenimente negative, pentru a le putea evita
sau în cel mai r ău caz a trece mai u șor peste el e [Iancu Silviu Costin, 2006 ].
Managementul riscului abordeaz ă problematica si terminologia legate de identificarea,
măsurarea și soluționarea (ca propuneri) a diverselor expuneri la pierderi accidentale poten țiale.
Multe dintre pierderile accidentale nu s unt dramatice, dar mai multe evenimente negative de mic ă
amploare acumulate pot ameninț a supravi ețuirea afacerii, pot duce la s căderea c îștigurilor sub un
nivel acceptat, întrerup operaț iunile curente sau înce tinesc creșterea economic ă. Toate afacerile se
desfășoară sub riscul unor pierderi. Team a că se poate întâmpla ceva rău face viața mai puțin
plăcută, îl poate determina pe manager s ă evite implicarea în anumite activități și chiar poate duce
8
falimentarea întreprinderii . Un management efici ent al riscul ui îi permite unei întreprinderi,
inclusiv private să facă față la diverse expuneri la pierderi într -un mod eficient.
În ultimii ani, întreprinderi de toate felurile au început să recunoască necesitatea unui
management al factorilor de risc. Cum viaț a în g eneral a devenit tot ma i complicat ă, interac țiunile
au devenit mai nesigure, mai numeroase, mai complexe, au apă rut noi tipuri de expuneri la risc iar
tipurile mai vechi de risc s -au amplificat și mai mult .
1.1. Conceptul de risc și incertitudine
Dicționa rul complet al economiei de piață definește riscul drept un ” eveniment viitor și
probabil, a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. El poate fi previzibil atunci când
factorii care ar aduce pierderi pot fi prevăzuți cu anticipație și imprevizib il atunci când este
determinat de situații fortuite ” [ Bușă Georgeta ,1994]. Dictionarul limbii române definește riscul
ca “posibilitate de a ajunge în primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o
pagubă ”[Vasile Breban, 1980]. Riscul apare , conform acestei concepții, sub forma unui pericol pe
care omul încearcă să -l prevină sau măcar să -i atenueze efectele nedorite. Conform acepțiunii
latine, termenul risc se referă nu numai la șansa de pierdere, ci și la șansa de câștig. Cu toate
acestea, termenul „ risc” tinde să fie utilizat în limbajul cotidian cu semnificația pericolului unei
pierderi. Cuvântul latin „ riscum ” avea atât conotații negative cât și pozitive. Riscul trebuie privit
prin ambele sale valențe, și anume riscul pur și riscul specul ativ. Riscul pur desemenează doar
pericolul unei pierderi, fără să ia în considerare posibilitatea de câștig. Exemplele de risc pur includ
pagubele potențiale ale incendiilor, inundațiilor sau ale cutremurelor sau posibilitatea deceselor
premature ca urmar e a accidentelor sau a îmbolnăvirilor fatale. Riscul speculativ acoperă atât
posibilitatea unui câștig, cât și pericolul unei pierderi. Afacerile sau jocurile de noroc implică risc
speculativ.
Primele manifestări ale riscului au apărut concomitent cu apa riția vieții pe pământ. Atunci
când strămoșii noștri au atacat un ani mal, ei și -au asumat un risc ce era legat de viața lor, adică
posibilitatea de a fi ucis de animal în cazul în care omul nu o va face primul.
O astfel de judecată l -a făcut pe marele Solomon (640-558 î.e.n.), unul din cei șapte înțelepți
ai Greciei Antice, să scrie: „Orice acțiune, orice întreprindere iși are riscul ei și nimeni nu știe unde
va ajunge atunci când începe ceva…".
Inițial, deci, riscul a apărut drept categorie istorică, at unci, când la om s -a ivit simțul fricii în
fața morții, reprezentând un pericol posibil, conștientizat de om.
Drept categorie economică riscul reprezintă un eveniment care poate avea loc sau nu. Adică
9
o probabilitate că evenimentul preconizat va avea loc s au nu în urma acțiunii anumitor factori sau
împrejurări. Ca rezultat al îndeplinirii acestui eveniment, consecințele pot fi de trei tipuri:
a) negative, ce se manifestă prin daună, eșec, faliment, pierdere;
b) zero, prin care nu se obține nici pierdere, nici câș tig;
c) pozitive, ce se manifestă prin câștig, beneficii etc.
Dar ce este, totuși, riscul ?
Multitudinea definițiilor tratează în mod diferit această noțiune, autorii ei fiind influențați de
diferite sisteme social -economice existente.
Noi vom analiza doar cât eva dintre aceste definiții:
1. Adam Smith în opera sa „Avuția națiunii și cauzele îmbo gățirii” a marcat că
„realizările celui mai mic venit întotdeauna sunt legate de un nivel mai mare sau mai
mic de risc”.
2. Piter Heine în lucrarea sa „Modalitatea de gândire economică”, afirmă că „venitul
apare din cauza incertitudinii, în lipsa căreia totul ce se referă la obținerea venitului, ar
fi bine cunoscut, toate posibilitățile sale de obținere ar fi epuizate și, evident, venitul
avea să fie egal cu zero”.
3. Ioteph Shu mpeter în lucrarea sa „Teoria dezvoltării eco nomice”, afirmă că „dacă
riscurile nu se iau în considerare, atunci ele devin sursă de pierderi, pe de o parte, și
sursă de venit, pe de altă parte”.
Abordarea riscului a fost făcută și de cele mai vestite școl i ale gândirii economice, așa ca cea
clasică și neoclasică.
În teoria clasică, riscul este tratat ca o probabilitate matematică de pierderi, care pot apărea
în cazul primirii unei decizii incorecte. În acest caz, riscul apare ca o daună, pagubă care este
consecința unei decizii greșite.
În anii 30 ai sec. XX, economiștii A. Marshal și A. Pigu au ela borat bazele teoriei neoclasice
ale riscului, care constau în urătoarele: antreprenorul, activând în condiții de incertitudine,
primește un profit care este o v ariabilă neconstantă și, încheind contractul, trebuie să se conducă
de două criterii:
– Mărimea venitului preconizat;
– Mărimea abaterilor posibile de la venitul preconizat.
Definițiile contemporane ale noțiunii de risc îl tratează în următorul mod:
– Riscul e ste un eveniment posibi l și nedorit, previzibil sau imprevizibil, producător de
pierderi materiale sau morale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni și raporturile dintre om
și natură [Ion Stoian , 2000] .
10
– Academicianul Costin Ckirițescu și dr. Emil ian M. Dobrescu definesc noțiunea de risc drept
„examinarea în termeni pro babilistici a posibilității de obținere a unor rezultate favo rabile sau
nefavorabile într -o afacere: eveniment viitor și pro babil a cărei producere ar putea provoca
anumite pierde ri. Poate fi natural: cutremur, inundație, epidemie etc., social -politic: grevă, război,
criză de guvern, schimbarea regimului politic; economic: fluctuațiile prețurilor sau valutare,
neplata unor mărfuri livrate”.
– În domeniul comercial, riscul reprezint ă un eveniment viitor posibil, a cărui producere poate
provoca pierderi materiale, adică este o categorie socială, economică, politică sau natu rală care se
caracterizează prin următoarele trăsături:
— este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflân -du-se în incertitudine;
— este un eveniment păgubitor; efectele lui odată produ se nu mai pot fi înlăturate;
— apare în pericolul activității umane sociale, economi ce, politice și în raporturile
dintre om și natură.
De fapt, multitudinea acestor tratări își are explicația în comple xitatea fenomenului riscurilor,
precum și în punctul de vedere aplicat – teoretic sau practic. Însă ținem să menționăm că
majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscurilor. [Liudmila Stihi, 2010]
În viziunea noa stră, riscul este un eveniment posibil, previzibil sau im previzibil, inevitabil în
activitatea antreprenorială, care poartă probabi litatea de obținere a câștigului sau pierderilor în
urma luării unei decizii.
În mod structurat, riscul poate fi descris pr in intermediul urmă toarelor caracteristici:
pericol, supunerea riscului, sensibilitatea față de risc și gradul de interconexiune cu alte riscuri.
Fenomenele de risc în economia de piață sunt multiple și va riate, dacă luăm în considerare
numai câteva exem plificări recente , cum ar fi falimentul unor agenți economici și chiar bănci
(Banca de Economii, Banca Socială) , căderea cursului va lutar al unor monede naționale , sau
fluctuațiile lui mari , înregistrarea de pierderi în loc de profit, situații conjunctura le: greve, moțiuni,
revoluții și războaie locale, cala mități naturale etc. Atunci ne putem da seama de prezența posibi –
lității de risc ce poate apărea la un moment dat.
Analiza multiplelor definiții ale noțiunii de risc ne permite să evidențiem unele mom ente de
bază, care sunt caracteristice pentru situațiile de risc :
– caracterul întâmplător al evenimentelor care determină acea variantă, a cărei probabilitate
de realizare este ma ximă;
– existența soluțiilor alternative;
– posibilitățile mari în determinarea c onsecințelor rezultate din aplicarea soluțiilor
(deciziilor);
11
– probabilitatea de a falimenta;
– probabilitatea de a avea pierderi;
– probabilitatea de a avea venituri mari.
De regulă, consecințele adeveririi unei situații de risc se răsfrâng nemijlocit asupra a celuia
care l -a întreprins (generat, acceptat). Însă realitatea de astăzi ne demonstrează că aceste
consecințe afectează și pe cei care nu au nici o atribuție la situația de risc (de ex. accidentul
avionului care trecea prin spațiul aerian al Ucrainei ).
Pentru a se înțelege mai bine noțiunea de risc, este necesară realizarea unei distincții clare
între risc și incertitudine . Riscul se referă la situațiile în care se pot identifica probabilități obiective
pentru rezultatele posibile. Cu alte cuvinte el poate fi cuantificat. Incertitudinea se referă în schimb
la situațiile sau evenimentele despre care nu există informații suficiente pentru a identifica
probabilitățile obiective . Prin urmare, atunci când informațiile necesare înțelegerii și anticipării
evoluții lor, schimbărilor ce pot avea loc într -un anumit context sunt fie insuficiente, fie
indisponibile, situația este catalogată ca fiind una incertă. Elementul cheie în a face distincția intre
risc și incertitudine este probabilitatea . Probabilitatea se referă la posibilitatea ca un anumit
fenomen sau eveniment să se producă în condiții bine determinate. În funcție de probabilitate pot
fi evidențiate 3 categorii de situații:
– certitudinea absolută
– incertitudinea
– riscul
Certitudinea absolută – poate fi definit ă ca situația decizională în care evoluția viitoare a
evenimentelor, consecințele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau
evenimente neasteptate. Se poate afirma că rezultatele oricărei decizii sunt cunoscute cu exactitate
înainte a adoptării lor deoarece probabilitatea ca rezultatul respectiv să fie atins este de 100% .
Dacă ar exista certitudinea absolută, fiecare decident ar dispune nelimitat de informații complete
și s-ar putea realiza o listă completă a evenimentelor viitoare ș i ale consecințelor adoptării unei
decizii.
La polul opus al certitudinii se află incertitudinea . Marele dezavantaj al incertitudinii este acela
că la un nivel ridicat al ei indivizii nu mai sunt capabili să aleagă, din moment ce orice alegere
duce la rez ultate aleatorii imposibil de prevăzut. Prin urmare este necesară reducerea incertitudinii
când atinge niveluri prea mari. Gradul de incertitudine este dat de numărul factorilor care pot afecta
cursul unei acțiuni și de frecvența și amplitudinea schimbăril or aferente lor. De asemenea este
influențat de nivelul cunoașterii pe care îl posedă firma sau individul în domeniul în care
12
acționează. Un nivel al cunoașterii mai ridicat permite o apreciere mai corectă a factorilor care
acționează și duce la scăderea p osibilității unor predicții eronate.
Riscul se află situat între certitudine și incertitudine. El este un fenomen care provine din
circumstanțe pentru care decidentul este în măsură sa identifice evenimente posibile, și chiar
probabilitatea materializării acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care dintre
aceste evenimente se va produce efectiv [Stana Elena -Silvia, 2003]. Riscul provine din
imposibilitatea de a aprecia cu o anumită acuratețe care este evenimentul identificat ca atare de
decident care se va materializa efectiv și va determina un anumit rezultat negativ. Chiar dacă
probabilitatea estimată pentru materializarea efectivă a unui anumit factor generator de risc este
ridicată, decidentul nu poate fi sigur dacă acel eveniment este cel care se va produce cu certitudine
și nu altul. Riscului îi este asociată o distribuție obiectivă de probabilitate măsurată ca număr de
apariții al unui rezultat determinat în urma unui număr mare de observații. Această distribuție este
considerat ă valabilă pentru acțiunile care se desfășoară în condiții identice cu altele care deja au
avut loc și a căror rezultate au fost cuantificate prin metode statistice.
Deasemenea în domeniul economic multe decizii în afaceri se iau plecându -se de la
estimări asupra viitorului. Luarea unei decizii în baza unor estimări, prezumții, așteptări,
previziuni, prognoze asupra evenimentelor viitoare implică o doză bună de risc, uneori destul de
dificil de definit și, în cele mai multe cazuri, imposibil de măsurat cu p recizie, dată fiind natura
complexă a mediului economic în care acți onează interprinderea economică . Ca și în multe alte
domenii, conceptul de risc în economie este folosit pentru a descrie situații sau evenimente cu
rezultate sau consecințe incerte.
Mare a problemă a deciziilor economice ține de faptul că se poate face cu greu o diferențiere
între probabilități obiective și cele subiective cu privire la rezultatele lor posibile. Opiniile
agenților economici din cadrul interprinderilor private, indiferent că sunt producători, consumatori
sau intermediari când iau o decizie se bazează pe stabilirea unor probabilități în funcție de datele
pe care le cunosc și de experiența proprie. Cu cât aceste date sunt mai apropiate de realitate cu atât
putem vorbi mai mul t de risc și mai puțin despre incertitudine. Problema este că niciodată nu poți
știi în ce măsură informațiile deținute mai sunt reale sau sunt complete. [Stana Elena -Silvia, 2003] .
Deasemenea, trebuie menționat că incertitudinile nu sunt asigurabile, dat fiind faptul că nu este
posibil să se stabilească nivelul primei de asigurare (suma pe care asiguratul este obligat să o
plătească asiguratorului, reprezentând costul asigurării) necesare pentru a acoperi ceva ce este
calificat ca fiind incert și indefinib il. Riscurile, în schimb, pot să fie asigurabile pentru că sunt
calculabile.
Formula de calcul este următoarea:
13
unde:
– probabilitatea producerii evenimentului i,
– amplitudinea pierderii sau câștigului asociat afacerii, în cazul producerii
evenim entului i. [Popescu Nela, 2004] .
Este însă necesar a se asigura că acțiunea programată nu va eșua datorită apariției unor
erori în modul de previzionare a evoluției ulterioare. Aceste erori apar ca urmare a unei cuantificări
greșite a riscului datorită un or informații insuficiente. Informația este primordială în cuantificarea
riscului economic.
Prin urmare, riscul este o noțiune complicată și funcționează numai din momentul în care este
luată decizia care îl comportă .
1.2. Funcțiile riscului în cadrul în treprinderilor
Funcțiile riscului reprezintă instrumentele prin care managerul poate eficient să preîntî mpine
și să gestioneze o gamă foarte variată de riscuri. Deoarece natura riscului este diferită vom
prezenta în continuare următoarele funcții de bază a le riscului, identificate după unii autori:
1. Funcția inovațională – pe care riscul managerial o reali zează prin stimularea găsirii unor
noi soluții, netradiționale la problemele care stau în fața managerului . Practica mondială ne arată
că companiile obțin mari succese, devenind competitive dato rită utilizării acestei funcții. Orice
produs/serviciu nou implică un număr mare de riscuri. Însă, în cazul când evaluările au fost făcute
corect, rezultatele obținute pot cu mult depăși cele planificate. Imple ment area eficientă a acestei
funcții se realizează prin intermediul aplicării metodelor de stimulare a creativității, așa ca:
Braims torming, Phillips 66 , SWOT etc.
2. Funcția reglatorie a riscului, care se manifestă în două forme:
a. Constructivă – reprezintă capac itatea managerului de a merge la risc, dar prin utilizarea
unei baze informaționale complete și complexe, primirea deciziilor colective care, prin
urmare, contribuie la maximizarea rezultatelor obținute;
b. Distructivă – când riscul se manifestă ca un subiect ivism în cazul lipsei informaționale,
fără cercetarea factorilor in terni și externi de influență asupra activității interprinderilor
economice .
3. Funcția de apărare – se manifestă prin aceea că dacă pentru întreprinzător riscul este o
stare naturală, apoi este normală și o reacție adecvată în cazul în care adeverirea situației de risc
conduce la eșec.
14
4. Funcția analitică – prezența situației de risc îl impune pe întreprinzător să analizeze
multitudinea de soluții alternative și conse cințele lor înainte de a adopta decizia respectivă, utilizând
metode matematice, statistice și, evident, implicând în aceasta propriile cu noștințe, experiență și
intuiție și mult suflet .
Conform altor autori, funcțiile riscului sunt:
Figura 1.Funcțiile riscului
Sursa: Боровк ова В. А. Управление рисками в торговле. – СПб.: Питер, 2004. – 288 с, стр.13.
Funcția stimulatorie constă în faptul că prin intermediul in vestițiilor riscante întreprinderea
stimulează progresul tehnico -științific, majorarea locurilor de muncă, dezvoltar ea procesului
comercial -tehnologic și a circuitului mărfurilor în general.
Funcția de apărare vizează în căutarea de către întreprindere a mijloacelor și formelor de
protejare de la posibilele int rări nedorite, care să stabilizeze activitatea lor .
Funcți a de preîntâmpinare a riscului constă in utilizarea mijloa celor întreprinderii (inclusiv
formarea fondurilor de risc) pentru micșorarea gradului și urmărilor riscului, adică pentru efectuarea
tuturor activităților preventive de apărare de la posibilele ur mări ne gative în viitor.
Funcția compensatorie se manifestă prin crearea fondurilor – țintă de risc în formă bănească Funcțiile
risculuiReglatoare
De gestiune a
investițiilor riscante și
a relațiilor social –
riscante
Compensatorie
De
preîntîmpinare
StimulatoareSocialăDe apărare De control
15
sau naturală, care asigură compen sarea pierderilor suportate din cauza unor fenomene negative
impre vizibile (activității economice inef iciente, dezastrelor, accidentelor și altor fenomene
nefavorabile de diferit gen), acordarea ajutorului material lucrătorilor întreprinderii la apariția
anumitor evenimente în viața lor, precum și tuturor celor cărora întreprinderea, în urma des –
fășurării activității sale, le -a afectat negativ viața, sănătatea, proprie tatea. în plus, posibila
existență a riscului îl face pe întreprinzător să includă „plata (compensația) pentru risc” în prețul
produsului, ser viciului, lucrării, ce permite evitarea pierderi lor catastrofale.
Funcția de gestionare a investițiilor riscante și a relațiilor social -riscante se exprimă prin
funcționarea managementului riscului. Managementul riscului este un sistem de gestionare
rațională a mă rimii (nivelului, gradului) riscului, a investițiilor riscante, a organi zării relațiilor
riscante cu scopul asigurării stabilității financiare a în treprinderii. Gestionarea se efectuează cu
ajutorul multiplelor me tode ale mecanismului riscului.
Funcția de control se manifestă prin crearea și utilizarea atât a sistemului de control al
parametrilor calitativi și cantitativi ai pro ceselor riscante ce apar la întreprindere, cât și a formării
și utilizării concrete a resurselor fondurilor de riscuri. Datorită funcției de control a riscului,
întreprinderea cunoaște cum se formează struc tura capitalului, zonele principale de risc, cât de
econom și efectiv se utilizează resursele etc.
Funcția socială se realizează în procesul securizării materiale a angajaților, atrași în activitatea
riscantă, pe ca lea plății compensa țiilor, alocațiilor pentru paguba adusă sănătății, vieții, situației
finan ciare etc., astfel asigurând susținerea nivelului lor de viață [Liudmila Stihi, 2010 ].
Concluzia adesprinsă scoate în evidență faptul că, ambele clasificări n e demonstrează
importanța cunoașterii acestor funcții și a aplicării lor pentru eficientizarea acti vității
întreprinderilor dar și a siguranței managerului .
1.3. Factorii ce pot influ enta apariți a riscului în activitatea întreprinderilor
Factorii inter ni de influență asupra apariției riscurilor Riscurile antreprenoriale apar ca rezultat
al influenței multor factori. Unii dintre aceștia pot fi prezenți în strategia firmei, în modul ei de
activitate sau pot apărea drept consecință al activității nemij locite ale antreprenorului.
Apariția riscurilor poate constitui urmarea unor decizii primite în interiorul firmei sau din
exteriorul ei, așa ca: acțiunile concuren ților, ale furnizorilor, opiniile publice, modificările
conjuncturii pie ței, lipsa informației necesare etc.
Conform studiului elaborat de Asociația Națională a Pro ducătorilor din SUA, în medie de 10
ori pe an firmele erau afectate de situații de risc ca urmare a influenței următorilor factori:
– Reclamații și amenzi pentru marfa necalitativă;
16
– Accidente la întreprinderi și defect e de utilaj;
– Scurgerea informației confidențiale;
– Defect e în sistemul electronic;
– Influența zvonurilor neadeverite
Mai rar după frecvență, dar mai mari după consecințe, influen țează așa factori precum
calamități le naturale, incendiile și exploziile, apariția imprevizibilă a unor concurenți, moartea
conducătorilor sau a specialiștilor -cheie din firmă.
Prin urmare, putem evidenția două grupe mari de factori care influențează apariția
riscurilor:
Factorii interni su nt cei ce apar în interiorul firmei și care in fluențează doar activitatea ei. La
rândul său, antreprenorul poate in fluența în mod direct asupra acestor factori, diminuând
consecințele negative ulterioare sau valorificându -le pe cele pozitive așteptat e. La acești factori se
referă:
Strategia firmei este o direcție generală de activitate a firmei pe o perioadă îndelungată de timp,
ce poartă un caracter obligatoriu de realizare, însă poate fi modificată în funcție de factorii
mediului intern și extern al în treprinderii.
Elaborarea și modificarea strategiei poate fi realizată cu ajutorul metodei analizei SWOT.
Piter Drucker evidențiază patru strategii care au diferit grad de risc:
I. „Aruncă in luptă toate resursele pe care le ai” este strategia cea mai puțin previzibilă, este
necruțătoare și nu admite greșeli. Cu această strategie nu există a doua șansă.
II. „Lovește acolo unde nu este nimeni” , care se consideră și o imitație creatoare, și un judo
antreprenorial.
III.„Breșele ecologice". Această strate gie aspiră la obținerea controlului, monopolului într -o
zonă limitată, impunând firmele să se facă imune la concurență. Cei care practică această strategie
nu sunt mari, dar se aleg cu bani. Cel mai important lucru în această strategie este să fii atât de
discret, în ciuda faptului că produsul este esențial procesului, încât nimeni să nu fie tentat să
concureze.
Există trei strategii de acest gen, fiecare având cerințele, limitele și riscurile ei:
1. Strategia barierei – se referă la niște produse noi, dar care au un grad înalt de utilitate
pentru consumator, iar prețul nu este factorul primordial. Firmele care utilizează această
strategie devin mono poliste pe o piață limitată , avînd niște cerințe stringente, precum:
– produsul trebuie să fie esențial pentru u n proces, deoarece riscul de a nu -l folosi este mult
mai mare decât costul produsului;
– piața trebuie să fie atât de limitată, încât oricine o ocupă primul trebuie s -o domine .
17
Limitele folosirii acest ei strategii: este o poziție fundamental statică.
2. Strat egia calificării în specialitate – Spre deosebire de breșa companiilor -„barieră”, această
breșă este foarte mare și unică, fiind obținută prin dezvoltare și specializare de clasă , avînd ca
cerințe : ea trebuie să apară la începutul unei industrii, al unui n ou obicei, al unei noi piețe sau al
unei noi tendințe, cu imple mentarea unor elemente cu adevărat inovatoare. O astfel de breșă nu se
găsește din întâmplare și necesită o perfecționare continuă, pentru a rămâne în poziție de
conducere.
Limitele: vederea î ngustă necesară păstrării poziției de control; dependența de alte firme pentru
a-și introduce produsul pe piață (forța firmelor producătoare de aparatură electrică pentru auto –
mobile se datorește și faptului că existența lor este necunoscută producătorilor de anvelope etc.);
momentul în care specialitatea încetează să mai fie specialitate și devine universală.
3. Strategia pieței.
IV.„Schimbarea valorilor și a caracteristicilor ” este o strategie prin care se creează un client nou,
fiind aplicate și câteva stra tegii anterioare. Această strategie poate fi realizată prin urmă toarele
moduri: crearea de utilitate; utilizarea sistemului de prețuri; adaptarea la reabilitarea socială și
economică a clientului; livrarea a ceea ce prezintă valoare pentru client. Crearea de utilitate este
o strategie care oferă clienților posi bilitatea de a obține ceea ce servește intereselor lor la niște
prețuri nesemnificative. Aceasta funcționează pentru că întrebarea care se pune este: „Ce
înseamnă „serviciu”, „utilitate” pentru clie nt?”. Crea rea utilității dă posibilitate oamenilor a -și
satisface dorințele și nece sitățile în felul lor propriu. Sistemul de prețuri este o strategie prin care
producătorul oferă posibilitate clientului să plătească serviciul sau produsul de care are ne voie dar
nu ceea ce face furnizorul .
Resursele și utilizarea lor. Orice întreprindere, indife rent de domeniul său de activitate, utilizează
următoarele resurse: umane, financiare, materiale, informaționale. Mo dalitatea și intensitatea
folosirii acestor r esurse generează firmei un set de riscuri care, în mod direct, influențează asupra
rezultatului final scontat. Astfel se observă o legătură invers proporțională dintre cantitatea de
resurse folosite și profiturile obținute pentru un volum de pro ducție con stant.
Calitatea și nivelul de folosire a marketingului este un factor intern, care îndeplinește funcția de
informator pen tru managementul firmei, fără de care firma este „oarbă”, răspunzând la întrebările:
ce să producă?; pentru cine?; cui să vândă?; câ nd să vândă? în cazul în care marketologul sau
lucrătorii compartimentului de marketing nu sunt suficient de competenți, sau nu cunosc toate
moda litățile de obținere și prelucrare a informației, ei generează un set întreg de riscuri, inclusiv
pe cel de fa liment, chiar dacă managementul firmei a fost perfect. Deci, gestiunea corectă, dar cu
informația greșită este o cauză importantă în generarea de riscuri, dar care poate fi controlată și
18
îndreptată în direcția potrivită,
Factorii externi de influență asupr a apariției riscurilor
Factorii externi sunt cei ce prezintă pericol pentru firmă din exterior, pe care antreprenorul nu –
i poate influența, însă este obligat să țină cont de ei, întrucât aceștia contribuie la rezultatul și
activitatea lui.
Factorii externi se împart în două grupe: a factorilor de influență directă și de influență
indirectă.
Factorii externi de influență directă includ:
Legislația ce reglementează activitatea de antreprenoriat este un factor extern de influență
directă, care dictează antrepr enorului „re gulile de joc”, pe care el trebuie să le respecte, deoarece
activitatea lui se desfășoară intr -un anumit stat, cu utilizarea totală sau parțială a resurselor din
statul respectiv. Insă aceste „reguli” nu tot timpul sunt favorabile pentru o act ivitate eficientă de
antreprenoriat, fapt ce -i generează antreprenorului anumite riscuri, pe care el nu le poate prevedea
și, în majoritatea cazurilor, influența.
Sistemul fiscal. Practica economică ne -a demonstrat că scoaterea de la plătitorii de impozite
până la 30% din venit reprezintă acea limită, după care se începe procesul de reducere a cotelor
investiționale în economie, realizate de firmele ce activează pe teritoriul țării respective. In cazul
în care impozitele reduc venitul cu 30 -40%, atunci aces t proces conduce la diminuarea
stimulentelor pentru inițiativa antre prenorială și lărgirea producerii. In țările dezvoltate de către
legislație sunt stabilite cotele -limită de impozitare a veniturilor antreprenorilor: In SUA – 34%;
Marea Britanie – 35%; J aponia și Franța – 42%.
În Republica Moldova sistemul dat este într -o permanentă modificare, fiind influențat de
factorii politici și cei internaționali.
Relațiile cu partenerii, de asemenea, influențează în mod direct activitatea firmei prin lipsa
sau ins uficiența furnizorilor de materie primă pe piața internă, neîdeplinirea obligațiilor asumate
conform contractului etc.
Concurenta antreprenorilor impune antreprenorii permanent să introducă mici sau mari
inovații în activitățile lor, rezistând în așa mod I n lupta concurențială, care la moment are un grad
înalt de înăsprire. Orice decizie a concurentului, în mod direct, afectează anumite rezul tate ale
celuilalt producător sau prestator de servicii, generându -i riscuri și impunându -l să accepte, la
rândul să u, alte riscuri care i -ar permite să domine o anumită perioadă această situație.
Deși acești factori generează riscuri din exterior, totuși antre prenorii pot, într -o anumită măsură,
să-i influențeze, diminuând ast fel consecințele rezultate din influențel e riscurilor. Spre exemplu,
19
în elaborarea legislației ce reglementează activitatea de antreprenoriat tot mai des sunt implicați
cei ce realizează aceste activități, fapt ce le permite să promoveze anumite mecanisme de
eficientizare și de stimulare a dezvol tării activității de antreprenoriat în R. Moldova.
Factorii externi de influență indirectă includ:
Situația politică din tară . care favorizează sau nu accesul antre prenorilor la diverse surse
financiare externe, extinderea activității pe alte piețe creeaz ă un climat favorabil sau nefavorabil
pentru crearea sau/și dezvoltarea activității de antreprenoriat în interiorul țării. De asemenea,
situația politică din țară poate contribui la apariția unor situații de forță majoră, așa ca greve,
perturbări sociale, război, care prezintă pericol pentru unele domenii de activitate antreprenorială,
astfel fiind influențată și economia țării.
Situatia economică din tară . Asupra rezultatelor activității antreprenoriaie influențează atât
situația economică din țară, cât și situația economică din domeniul în care firma își desfășoară
această acti vitate. Conjunctura economiei de piață are tendința de a se modifica în mod ciclic.
Nivelul înalt al cererii se schimbă cu perioade de de presie, când întreprinderea nu -și poate rea liza
produsele la preț accesibil. Prin urmare, criza supraproducerii contribuie la mărirea ni velului
riscului antreprenorial. O influență enormă asupra nivelului riscului antreprenorial o are inflația.
Procesele inflaționiste reduc sti mulentele pentru cr eșterea economică, ridicarea eficienței
producției din contul progresului tehnico -științific, deoarece tehnica și tehno logiile noi devin tot
mai scumpe și neaccesibile pentru antreprenori. Inflația denaturează calculele economice, face
incerte perspective le de dezvoltare, mărește riscul legat de noi proiecte investiționale. Ca rezultat,
se reduc proiectele de lungă durată, se micșorează volumul creditelor acordate pe perioade
îndelungate, deoarece acestea ge nerează pierderi enorme pentru antreprenori. îns ă aceasta nu în –
seamnă că totul se stopează. Da, o firmă în parte nu poate lupta cu perioadele de criză, însă în
posibilitățile acesteia este de a promova o politică flexibilă de activitate, care i -ar permite să
reducă consecințele negative ale declinului general. (Exemplu relevant în acest sens, la începutul
secolului XXI, îl prezintă criza economică mondială, începutul căreia vine din SUA -criza
financiară, fiind răspândit efectul negativ și asupra altor țări cu economii puternice și mai puțin
puternice).
Factorii internaționali . Deoarece mediul economic mondial tinde spre globalizare, tot mai
evidentă devine dependența diferitelor eco nomii de factorii internaționali. Intrarea țărilor în
diverse organizații in ternaționale conduce la asumarea țărilor -memb re a anumitor obligații la nivel
național și internațional, care creează anumite limite în activitatea și dezvoltarea economică a
acestora. Dependența de anumite resurse naturale, amplasarea geografică nefavorabilă generează
anumite riscuri micro – și macro economice, care blochează activitățile antreprenoriale. (Spre
20
exemplu, lupta țărilor pentru dominarea pieței mondiale a petrolului; concurență dură cu referire
la costul forței de muncă, care a generat emigrări de companii în alte țării, sporind nivelul
șomajului dincolo de limitele admisibile).
Calamitățile naturale . Sub influența îndelungată a omului asupra naturii, tot mai frecvente
apar situațiile legate de influențele negative ale factorilor naturali asupra activităților
antreprenoriale. „Lupta” naturi i cu dorințele omului capătă o amploare tot mai mare, cu diverse
forme de manifestare. Spre exemplu, ciclul inundațiilor în toată Europa din vara anului 2003,
zăpada în mijlocul verii în Noua Zeelandă și SUA, secetele din anii 2001 și 2002 din Republica
Moldova și inundația din vara anului 2008.
însă există localități unde acești factorii sunt o caracteristică îpecifîcă amplasării geografice a
țării, care sunt tratați drept riscuri potențiale, dar care pot fi previzionați, astfel reducându -se
conse cințele negative obținute (spre exemplu, Japonia, care este amplasată In locuri seismice,
SUA – în zone de vârtejuri și ț sunami).
Existența și influența ambelor grupe de factori nu trebuie să formeze bariere pentru
antreprenori în crearea și dezvoltarea afa cerilor, însă să -i mobilizeze spre o prognozare și estimare
corecta a posibilit ăților și consecințelor pentru a putea gestiona eficient acti vitatea, ținând cont
de acești factori.
Factorii de risc pentru tipurile de bază ale activi tății de antreprenoriat
Pentru diferite domenii de activitate antreprenorială este dife rită gama riscurilor care le
influențează. Cauzele acestui fenomen sunt destul de evidente: asupra fiecărui domeniu de
activitate antre prenorială influențează anumiți factori de risc specifici, s unt diverse mărimile de
pierderi și câștiguri.
In funcție de eforturile depuse pentru realizarea obiectivelor și modalitățile de obținere a
rezultatelor, activitatea de antreprenoriat poate fi divizată în:
– Activitate de producere
– Activitate financiar -creditară
– Activitate comercială
– Activitate de intermediere
Pentru a pute identifica riscurile, este important a cunoaște specificul activității pentru fiecare
din aceste domenii de antre prenoriat. In continuare vom prezenta principalele tipuri de activ ități
specifice pentru aceste patru domenii de bază, care cu siguranță că nu poată un caracter
ideal/șablonat, dar se intercalează reciproc, permițându -ne să înțelegem mai bune natura riscurilor
specifice și a metodelor de gestiune a acestora.
21
Activitatea de producere
Scopul acestui tip de activitate este de a obține profit din fabricarea produselor sau a serviciilor
pentru ulterioara lor comer cializare către consumatori. Principalele tipuri de activitate de pro –
ducție sunt prezentate în figura 2. [Stoian Ion, 2000 ].
Activita tea financiar -creditară
Scopul acestei activități poate fi redat metaforic prin: „a face bani din bani sau din ceva ce
seamănă cu banii".
Este remarcabil că fară acest tip de activitate nu ar fi posibile celelalte tipuri de activitate
antreprenorială.
Principalele tipuri de operațiuni financiar -creditare sunt prezen tate în figura 3.
Figura 2. Principalele tipuri de activitate de producție
Sursa ; Балдин С. Б., Воробьев С. Н. Управление рисками. – Москва: изд -во ЮНИТИ, 2005. – C.35.
22
Figura 3. Operațiu nile financiar -creditare
Sursa : Балдин С, Б., Воробьев С. Н. Управление рисками. – Москва: изд -во ЮНИТИ, 2005. – С.39.
Activitatea comercială
Scopul acestui tip de activitate constă în obținerea de profit din promovarea, comercializarea
sau revânzarea pro duselor finite către consumatori la prețuri ce depășesc prețul de procurare.
Pentru aceas ta, produsele sunt procurare în locurile cu ofertă foarte mare, iar comercializate în
locurile cu ofertă foarte mică.
Principalele tipuri ale activității comerciale s unt
prezentate în următoarea figură 4.
Activitatea de intermediere
Scopul acestui tip de activitate este de a obține
profit din acor darea unor servicii membrilor
interesați ale relațiilor marfa -bani rea le. Sarcina
principală a intermediarului este de a ajuta părțile
afacerii în a se găsi și a se înțelege privind obiectul
afacerii.
23
Principalele tipuri de activitate de intermediere sunt prezentate în figura 5.
Figura 5. Tipurile de activitate de intermediere
Sursa : Балдин С. Б., Воробьев С. Н. Управле ние рисками. – Москва: юд -ю ЮНИТИ, 200S. -C.48.
Drept obiect al activității de intermediere pot servi afacerile reale în procesul de relații reale
de drept și de marfa -bani ale su biecților implicați.
În continuare vom prezenta principalele grupe de factori ce in fluențează profilul riscurilor
antreprenoriale.
Toți acești factori pot fi condiționat divizați în două grupe: obiectivi și subiectivi.
La grupa factorilor subiectivi putem atribui: personalitatea an treprenorului, strategia și tactica
de realizare a afacerii.
Toți ceilalți factori poartă un caracter obiectiv față de antre prenor.
Bazându -ne pe aceste descrieri generale, vedem că fiecare tip de activitate, pe lângă influența
unui grup de riscuri generale, este afec tat de multiple riscuri specifice fiecăruia, de unde există
instrumente specifice de identificare, evaluare și gestiune, ceea ce va fi discutat în temele
următoare.
24
1.4. Tipologia riscurilor în cardul întreprinderilor și clasificarea lor
Clasificarea sistemică a riscurilor care sunt gen erate de diferite tipuri de activitatea economică
reprezintă o etapă importantă în con știentizarea mecanismului de antreprenoriat riscant. Această
perce pere conceptuală a riscului economic ajută persoanelor decidente să aibă o atitudine mai
aprofundată ș i responsabilă față de analiza sco purilor și evaluarea rezultatelor activității de
antreprenoriat. Cunoaș terea de către antreprenor a tipurilor de risc îi permite să înțeleagă destul de
clar principalele consecințe rezultate din influența riscurilor, ca apoi, pornind de la ceea ce dorește,
să aleagă metodele cele mai potrivite și mai eficiente de realizare a obiectivelor sale.
În procesul activității economice, antreprenorii vin in contra dicție cu ansamblul tipurilor
de riscuri, care se deosebesc între e le după tipul și locul apariției, totalitatea factorilor interni și
externi ce influențează nivelul lor.
Toate tipurile de risc sunt strâns legate între ele și influențează mult asupra activității
antreprenorilale. Aceste condiții împiedică luarea deciziil or privind optimizarea riscului și necesită
o analiză profunda în complexul riscurilor concrete, cauzelor lor și factorilor apariției lor.
În literatura economică, dedicată problemelor antreprenoriale, nu există o clasificare strictă a
riscurilor. Există o multitudine de criterii de clasificare a riscurilor care, de regulă, sunt stabilite
drept scopuri și misiuni de bază ale clasificării.
Deoarece în literatura de specialitate există o mulțime de clasificări ale riscurilor , am selectat doar
cele ce fac refe rire la întreprinderile private , astfel t oate riscurile antreprenoriale pot fi clasificate
conform urmă toarelor criterii:
După apariția lor:
riscuri retrospective – analiza lor, a caracterului și meto delor de micșorare dă posibilitatea de a
prognoza mai precis riscurile curente și cele perspective;
riscurile curente sunt acelea care apar nemijlocit în procesul desfășurării activității de
antreprenoriat, având o probabi litate înaltă de apariție, dar care în majoritatea cazurilor nu
generează mari pierderi pentru firmă (riscul de producție, riscul defectării utilajului, riscul de
personal etc.);
perspective sunt riscurile potențiale, apariția cărora nu este strict delimitată în timp, însă la care
poate fi determinată probabilitatea de apariție și mărimea po tențialelor conse cințe. Aceste riscuri
îi permit antreprenorului să -și elaboreze eficient planurile de activitate a firmei, reducând
pierderile generate de situațiile de risc.
După factorii principali de apariț ie, riscurile pot fi di vizate î n:
economice – sunt riscurile condiționate de schimbările nefa vorabile ce au loc în economia țării sau
în a întreprinderii. Acestea sunt riscurile fluctuației conjuncturii pieței, a pre țurilor la diferiți factori
25
de producție și active financiare, a va lutei național e și străine, a inflației ș.a. Tot aici se atribuie și
riscurile pierderii pozițiilor concurențiale ale întreprinderii;
politice – sunt riscurile legate de situația politică și activitatea statului, condiționate de schimbările
acestora, care influențează n egativ rezultatele activității întreprinderii, precum și riscurile
schimbărilor în politica internă a întreprinderii;
tehnico -tehnologice – sunt posibilitățile apariției urmărilor negative în legătură cu implementarea
tehnicii și tehnologii lor noi și cu c atastrofele tehnogenice;
ecologice – sunt riscurile legate de probabilitatea apariției răspunderii civile pentru cauzarea atât a
pagubelor mediului înconjurător, cât și a sănătății, vieții și proprietății persoa nelor terțe (fizice,
juridice);
legislativ -juridice – sunt riscurile legate, pe de o parte, de nestabilitatea legislației naționale, străine
și internaționale, de legile și hotărârile imprevizibile ale guvernului, iar, pe de altă parte, de
aplicarea nerațională și neefectivă a normelor legislative ș i hotărârilor la întreprindere;
informaționale – sunt riscurile generate de lipsa integrității și exactității, de întârzierea și
denaturarea informației de diferită proveniență. Riscul informațional reprezintă și probabilitatea
apariției detaliilor false, nesigure în rapoartele statistice, operaționale, financiare, contabile, și
scurgerea informației confidențiale;
morale – sunt legate de răspunderea morală pentru luarea deciziilor în condiții de risc și pentru
urmările luării acestor decizii. Ele sunt, înd eosebi, actuale pentru întreprinderile co merciale din
două puncte de vedere: în primul rând, privind posibilitatea furtului și a fraudelor din partea
cumpărătorilor; în al doilea rând, în legătură cu posibilitatea de a cauza pagube cumpărătorilor ca
urmar e a comercializării produselor cu ter menul de valabilitate expirat, a produselor de calitate
joasă, necertificate sau contrafăcute etc.
Orice întreprindere trebuie să minimizeze riscurile. Dar dacă com portamentul acesteia este
guvernat de încercarea de a evita riscul, ea va termina cu acceptarea celui mai mare risc din toate:
riscul de a nu face nimic, întotdeauna există motive bune pentru a nu face nimic, dacă cineva
începe să caute negativul. Riscurile, cât de importante nu ar fi, nu sunt motive de acți une, ci
restricții pentru acțiune, iar acțiunile propriu – zise trebuie selectate astfel, încât să maximizeze
oportunitățile.
După caracterul evidenței riscurile se impart în:
externe: aici se atribuie riscurile care influențează activitatea firmei din exte riorul ei, așa ca riscul
inflaționist, riscul valutar, riscul natural etc., aceasta fiind nemijlocit legate de activitatea
întreprinderii sau de mediul său de contract. La nivelul riscurilor externe acționează o multitudine
de fac tori: politici, economici , demografici, sociali, geografici, (modificări imprevizibile în
26
legislația ce reglementează acti vitatea de antreprenoriat, instabilitatea regimului politic din țară și
din lume);
interne: la riscurile interne se atribuie riscurile condiționate, în marea majoritate, de activitatea
nemijlocită a întreprin derii, cât și a partenerilor săi de contact, la care se atribuie furnizorii,
copartenerii afacerii și consumatorii. La nivelul acestor riscuri acționează activitatea de conducere
a întreprinderii , alegerea strategiei optime de marketing, a politicii și tacticii de activitate și alți
factori; potențialul de producere, înzes trarea tehnică, nivelul specializării, de competență și califi –
care a forței de muncă, a tehnicii securității etc.
După sfera apariției la baza căreia stau domeni ile acti vității manageriale :
sfera producției – antreprenorul folosește nemijlocit, în ca litate de factori antreprenoriali, elemente
ale muncii, forță de muncă, informații, servicii etc.;
sfera comercială – antreprenorul joacă r olul de comerciant, având producția finită, pe care o
cumpără de la producători. Astfel, profitul rezultă doar din diferența de preț. Tipurile de bază de
astfel de activitate sunt licitația, aucționul, comerțul cu ridicata și amănuntul, asigurarea;
sfera f inanciară – o formă deosebită a antreprenoriatului comercial, în care în loc de obiectul de
vânzare -cumpărare apar banii. Antreprenoriatul financiar este vinderea unor mijloace bănești în
schimbul altora (de exemplu: banca, in stituțiile financiare, asocia țiile de economii și împrumut);
activitatea intermediară – adică antreprenorul nu produce și nici nu vinde, ci apare în calitate de
intermediar. La acest domeniu de activitate se atribuie: activitatea de notariat, de brokeraj, de
evaluare, de recrutare, de avocat.
După nivelul de realizare a riscului:
riscurile legate de strategie (alegerea pieței, planul de pro ducție, planul canalelor de distribuție);
riscurile operaționale (până la realizarea comenzii, între comandă și expedierea mărfii).
După obiect – (impactul probabil al riscului):
riscuri ce afectează bunurile (mijloacele fixe, stocurile de ma terii prime, materialele);
riscuri ce afectează investițiile nemateriale (brevete, licențe, mărci comerciale);
riscuri ce afectează resursele financiare ;
riscur i ce afectează personalul întreprinderii ;
În dependență de durată :
riscuri de scurtă durată – reprezintă un pericol pentru antreprenor pe o perioadă definită de timp
concret, care dis par concomitent cu încetarea acțiunii (spre exemplu: riscul de transport , riscul de
neîndeplinire a obligațiilor asumate conform contractului);
riscuri permanente – prezintă tot timpul pericol pentru acti vitatea de antreprenoriat, pe un teritoriu
geografic anumit sau într -un domeniu al economiei naționale (spre exemplu: riscu l natural specific
27
unei regiuni geografice, așa ca Japonia; riscul neachitării permanente într -o țară unde legislația
este imperfectă).
În funcție de limita după care este posibil falimentul:
admisibile – reprezintă pericolul pierderii venitului de la rea lizarea unui anumit risc sau set de
riscuri în urma desfășurării activității antreprenoriale. în acest caz, mărimea pierderilor este mai
mică decât mărimea venitului preconizat, iar antre prenorul înregistrează o scădere a profitului;
critice – reprezintă pericolul de pierderi în mărimea chel tuielilor de producție, necesare pentru
realizarea unei anu mite activități de antreprenoriat;
catastrofale – reprezintă pericolul de a suporta pierderi în mărime egală sau mai mari decât toată
averea firmei, ceea ce o conduce spre faliment.
După caracterul urmărilor :
Riscurile pure – apar când pentru o anumită situație există șansa numai de a pierde fară s ă existe și
șansa de a câștiga. Aceste riscuri au următoarele caracteristici:
– nu sunt acceptate, deoarece apariția lor face ca agenții eco nomici să suporte o pierdere
neavând șansă de câștig;
– nu pot fi delimitate de sfera de activitate, întrucât condu cerea firmei nu poate să evalueze
și să decidă, înainte de apariția unui fenomen, care sunt pagubele ce se pot pro duce și
mărimea lor. în cazul acestor riscuri există pro babilitatea ca mărimea rezervelor financiare
constituite pentru acoperirea pierderilor să fie mai mică decât ni velul pagubei;
– nu se realizează în timp, fiind imprevizibile, apar fără ma nifestarea unor semnale
precedente de activitatea desfă șurată;
– nu pot fi controlate, fiind reduse posibilitățile de interve – nire;
– apar drept consecință a unor evenimente accidentare și întâmplătoare, care au o anumită
probabilitate de apariție.
Prin urmare, gestiunea a cestor riscuri se complică prin faptul că este dificil de a stabili timpul de
apariție și intensitatea feno menelor, de a găsi mijloacele de intervenție și protecție și de a le aplica.
Riscurile speculative – apar atunci când există simultan atât șanse de pierdere, cât și de a câștiga.
Pentru activitățile specifice mediului antreprenorial, riscul speculativ este cel mai frecvent, având
adesea la baza apariției sale riscul speculativ. Spre exemplu, pierderile din procesul de producție
pot fi și consecințele riscului pur, cauzat de uz area tehnologiei de fabricație. Aceste riscuri au
următoarele caracteristici:
– sunt ușor delimitate de sfera de activitate, firma putând să decidă angajarea activității sale
în limitele unui buget corespunzător (pentru publicitate, cercetare etc.);
– se realizează în timp și sunt datorate activității firmei;
28
– apar doar în urma desfășurării unor activități anterioare (spre exemplu, acordarea de credit
– risc ereditar, efectua rea unei investiții – risc investițional, politica financiară greșită – risc
inflaționist, risc financiar etc.);
– sunt controlabile, agentul economic putând să -și dea sea ma de fenomenele ce pot apărea
în activitatea desfășurată, luând măsuri de reducere a lor;
– sunt dependente de existența unor factori, cum ar fi: de cizia puterii publice, factorii
financiari, factorul uman, factorii organizatorici și de structură.
Tabelul 1.
Sursele de apariție a riscurilor pure și speculative
Surse de apariție a riscurilor
PURE SPECULATIVE
– Existența unor centre de risc, care
frînează funcționarea normală a
întreprinderii(condiții climatice
nefavorabile, incendii, explozii) ;
– Neglijența personalului de conducere
și a celui de execuție;
– Sustragerea de fonduri;
– Erori de concepție și de producție;
– Abuz de putere și diferite escrocheri i. – Proiectarea greșită a unui brevet;
– Plasarea necorespunzătoare a unor
fonduri și obținerea unor rezultate
neadecvate;
– Fluctuațiile cursului de schimb valutar;
– Obținerea de rebut;
– Existența unor prețuri sub nivelul celor
de pe piață.
Sursa: Liudmila Sti hi, 2010
În funcție de nivelul de adoptare a deciziei:
la nivel macroeconomic (deciziile luate la nivelul economiei naționale);
la nivel microeconomic (deciziile adoptate în cadrul unităților economice ).
Riscurile financiare conțin mai multe riscuri specif ice activității financiare, care apar în condițiile
unei economii de tranziție, purtătoare, prin esența acesteia, de riscuri:
29
Figura 6. Clasificarea riscurilor financiare
Analizând criteriile de clasifi care a riscurilor, managerii pot fi mai încrezuți î n desfășurarea
activității lor economice și vor putea lua decizii corecte referitoare la previziunea riscurilor,
diminuarea și ma nagementul acestora sau evitarea unora în întregime.
30
CAPITOLUL II. – ANALIZA RISCURILOR LA NIVELUL ÎNTREPRINDER ILOR DE
PRESTARE A SERVICIILOR DE REPARAȚIE ȘI DESERVIRE AUTO
2.1 Analiza sectorului economic al prestării serviciilor de reparație și deservire auto
Analiza riscurilor la nivelul unor întreprinderi din Republica Moldova nu este un lucru
tocmai ușor de întreprins. Numărul foarte mare de sectoare economice si caracteristicile foarte
diferite ale fiecăruia fac o abordare holistica a riscului aproape imposibila. De asemenea inclusiv
riscurile cu care se confrunta firmele din același domeniu nu sunt aceleași . Daca la nivel de macro –
riscuri cum sunt riscul de țară, riscul politic se poate pune un diagnostic comun, la nivel de micro –
riscuri: riscul de firmă, de plan de afaceri sau de produs pot fi foarte diferite.
Din acest motiv, și anume faptul că la nivelul unei întregi economii nu se poate face un diagnostic
al riscului și nici propuneri de ameliorare a lui am deci s sa tratam în cadrul prezentei teze riscurile
în afaceri la nivelul unui sector economic și anume – prestarea serviciilor de reparație și deserv ire
auto. Am ales pentru aceasta un domeniu reprezentativ pentru economia națională și domeniul în
care am desfășurat practica de licență. Pentru început câteva date despre acest sector:
Acest sector aparține ”Agenției Naționale Transport Auto” – este auto ritatea care asigură
implementarea documentelor de politici publice și strategiilor naționale de dezvoltare în domeniul
transporturilor rutiere, controlează și supraveghează respectarea legislației naționale și
internaționale în domeniu de către operatorii de transport rutier și de către întreprinderile ce
desfășoară activități conexe transportului rutier.
Sporirea permanentă a numărului și calității autovehiculelor în Republica Moldova
necesită lărgirea rețelei întreprinderilor de service auto precum și re construcția întreprinderilor
existente. Dezvoltarea businessului mic și mijlociu în domeniul transportului auto poate fi
efectuată prin organizarea întreprinderilor specializate pentru prestarea serviciilor de trafic și de
întreținere tehnică a mijloacelor de transport.
După destinație întreprinderile auto pot fi clasificate în câteva grupe:
– întreprinderi de transport auto,
– terminale sau centre logistice auto,
– întreprinderi de service auto,
– întreprinderi auto pentru deservirea populației
– întreprinderi pentru reparația capitală a automobilelor.
Întreprinderile de Service Auto pot fi comerciale, tehnice și mixte. Întreprinderile comerciale de
Service Auto sunt destinate pentru:
• realizarea automobilelor;
31
• realizarea pieselor de schimb și accesoriilor a uto;
• realizarea automobilelor, pieselor și accesoriilor auto;
• realizarea și alimentarea automobilelor cu combustibili lichizi, gaz petrolier lichefiat și cu gaz
comprimat (stație de alimentare cu combustibil).
Întreprinderile de Service Auto tehnice sunt destinate:
• pentru prestarea serviciilor de deservire tehnică și reparație curentă a autovehiculelor comerciale
(autocamioane, autobuze și autoturisme);
• pentru prestarea serviciilor de deservire tehnică și reparație curentă a autoturismelor part iculare;
-pentru testarea tehnică a autovehiculelor (Centre de testare tehnică – C.T.A.).
Întreprinderile de Service Auto mixte îndeplinesc funcțiile întreprinderilor de Service Auto
comerciale și tehnice. Punctul de service auto – este destinat pentru ef ectuarea lucrărilor de service
limitat:
• spălarea – curățarea automobilelor;
• schimbarea uleiului;
• demontarea – montarea anvelopelor etc.
Punctul de Service Auto pe lingă stația de alimentare cu combustibil – este destinat pentru
efectuarea lucrăril or de schimbare a materialelor de exploatare, de spălare – curățare a
automobilelor.
Stațiile de Service Auto (S.S.A.) în funcție de amplasare se clasifică în două grupe:
– S.S.A. urbane și S.S.A. situate pe drumuri magistrale.
– S.S.A. situate pe drumuri ma gistrale sunt destinate pentru prestarea serviciilor de RT
și RC a automobilelor, care se deplasează pe porțiunea respectivă de magistrală.
Pot fi în formă de stație de asistență tehnică și stație de service auto pe lingă motel.
S.S.A. urbane pot fi:
• cu ciclul complet de service : vânzarea automobilelor, pieselor, accesoriilor auto și serviciile de
RT și RC a automobilelor;
• cu ciclul incomplet de service: vânzarea pieselor, accesoriilor auto și serviciile de RT și RC a
automobilelor;
• cu prestarea nu mai serviciilor de RT și RC a automobilelor;
Stațiile de Service Auto urbane autorizate (de firmă) posedă contracte directe de dealer sau de
distribuitor cu uzina producătoare de automobile sau cu reprezentantul general al producătorului
abilitat de produ cător de a vinde și de a asigura service auto în regiunea acordată.(exemplu: SRL
„Autointercom – Service” centrul auto Volvo figura 7. )
32
Figură 7. centrul SRL „Autointercom – Service”
Distribuitorul este un agent monopol de comerț al uzinei producătoar e de automobile, care deține
un depozit regional și asigură realizarea, service de garanție și de postgaranție a automobilelor prin
rețea de dealer în regiunea acordată.
Dealerul este un agent monopol al distribuitorului sau uzinei producătoare de automob ile, care
deține de un depozit regional și asigură în regiunea acordată realizarea, service de garanție și de
postgaranție a automobilelor prin întreprinderile sale sau prin agenții de service și de comerț.
Agent de service – întreprindere de service auto , care a încheiat un acord cu dealerul sau cu
distribuitorul pentru efectuarea lucrărilor de service de garanție și de postgaranție a automobilelor.
Agent de comerț – întreprindere de comerț, care procură de la dealer piese de schimb și le
comercializează consumatorului (clientului) final.
Stațiile de Service Auto urbane independente nu dispun de contracte directe de la dealer sau de la
distribuitor cu uzina producătoare de automobile. Avantajul stațiilor de Service Auto independente
este prețul mai redus al serviciilor prestate, dezavantajul – calitatea mai proastă a RT și RC a
automobilelor. S.S.A. pot fi universale și specializate pe tipuri de autoturisme sau pe tipuri de
lucrări efectuate. S.S.A. specializate pe tipuri de lucrări efectuate necesită inve stiții mai reduse,
mai mic este și prețul de cost al serviciilor prestate. Capacitatea S.S.A. este determinată de numărul
de posturi de lucru și de numărul de muncitori productivi.
Tabelul 2.
Clasificarea S.S.A după capacitate
Capacitatea S.S.A. Numărul de posturi de
muncă Numărul de muncitori
productivi
Mică Pînă la 2 1-4
Medie 3-9 5-20
Mare 10-19 10-40
33
Foarte mare 20-35 21-70
Sursa: http://www.anta.gov.md
Numărul de muncitori productivi sunt în dependență de r egimul de lucru
S.S.A. de capacitate mică, de regulă, sunt „întreprinderi de familie”. În dependență de asigurarea
tehnică materială stațiile de service auto pot fi de categorii diferite: clasă de elită, clasă de
prestigiu, clasa I, clasa II, clasa III, fă ră clasă. Structura organizațională a S.S.A. urbane poate fi
următoarea ( figura 8):
Figură 8. Structura organizațională a S.S.A. urbane
Centrele Auto (Centre Tehnice Auto) sunt întreprinderi de service auto de diferită capacitate și
reprezintă centre reg ionale sau zonale cu S.S.A. subordonate, amplasate la periferie. Centrul Auto
posedă un depozit central de automobile și piese de schimb, serviciile centralizate de funcționare,
centrul de instruire, centrul analitic, serviciul de marketing, servere și reț ea de calculatoare.
34
Centrele de testare tehnică a autovehiculelor sunt destinate pentru testarea obligatorie a
autovehiculelor în scopul verificării vehiculelor în vederea corespunderii normelor și standardelor
naționale de siguranță a circulației rutiere și a protecției mediului.
Activitatea de autoservice din țară se desfășoară în conformitate cu Codul Transporturilor Rutiere
Nr. 150 din 17.07.2014
Art. 93. – (1) Prevederile prezentului capitol se aplică tuturor întreprinderilor care desfășoară
activități prin care se pot influența parametrii constructivi, funcționali și de calitate ai vehiculelor
rutiere.
(2) Activitatea de autoservice poate fi desfășurată numai în ateliere specializate, în baza
autorizației pentru desfășurarea activității de autoservice, care atestă dreptul de a efectua, în
conformitate cu legislația în vigoare, activitățile prevăzute la art. 94.
(3) Cerințele tehnice față de atelierele menționate la alin. (2) sînt prevăzut e în Regulamentul cu
privire la desfășurarea activității de autoservice.
Art. 94. – Activitățile specifice pentru care este necesară autorizația pentru desfășurarea activității
de autoservice sînt:
a) repararea, întreținerea și/sau reglarea ansamblurilo r mecanice:
– motorul și instalațiile anexe;
– transmisia și componentele acesteia;
– sistemul de rulare și componentele acestuia;
– sistemul de direcție și componentele acestuia;
– sistemul de frînare și componentele acestuia;
b) repararea, întreținerea, reglarea echipamentului electric și/sau electronic:
– instalația electrică de pornire a motorului, de încărcare a bateriilor de acumulatori și
componentele acesteia;
– instalația electrică de iluminare și semnalizare și comp onentele acesteia;
– sistemul de gestiune electronică a motorului și/sau a sistemelor vehiculului rutier;
c) repararea structurii caroseriei și/sau înlocuirea șasiului și/sau caroseriei;
d) repararea anvelopelor;
e) dezmembrarea vehiculelor rutiere scoase din uz și a componentelor acestora;
f) reutilarea vehiculelor rutiere;
g) lucrări de întreținere.
Art. 95. – (1) Autorizația pentru desfășurarea activității de autoservice se eliberează de către
Agenție pe un termen de 5 ani.
35
(2) Modelul autorizației pentru desfășurarea activității de autoservice, precum și procedura de
certificare a activității de autoservice sînt prevăzute în Regulamentul cu privire la desfășurarea
activității de autoservice.
(3) Autorizația cu terme nul de valabilitate depășit este nulă.
Lista atelierelor de autoservice autorizate de către „Agenția Națională Transport Auto” la
01.04.2016. sunt prezentate în Anexa 1
2.2. Evalu area riscului în baza analizei situației financiare a SRL ”AUTOINTERCOM –
SERVICE”
2.2.1. Caracteristic i de bază a le întreprinderii SRL „AUTOINTERCOM –SERVICE ”
Întreprindera SRL „Autointercom – Service”, a fost înființată în luna aprilie a anului
1993. Conform legislației în vigoare, forma organizatorico -juridică a acesteia este Societate cu
Răspundere Limitată (în continuare S.R.L.), la conducerea căreia se află dna Valentina Bzov îi.
Adresa juridică: Socoleni 3, municipiul Chișinău, Republica Moldova
Scopul creării „Autointercom – Service” S.R.L. constă în prestarea serviciilor de
reparație și deservire auto, fiind desfășurate din propria inițiativă, din numele Societății, pe risc
și sub răspundere patrimonială proprie, cu scopul asigurării unei surse de venit permanent.
Societatea activează în domeniul prestării de serviciilor auto și deservire tehnică doar a
autoturismelor. Conform statului său, are dreptul la desfășurarea următoarelor genuri de
activități: deservire tehnică a autoturismelor, reparația autoturismelor, diagnosticarea
autoturismelor, pregatirea autoturismelor spre vînzare, scimbul uleiului din motor și soluției
pentru frîne, balansarea roților, deservirea tehnică a acumulatoarelor (fără încărcare și reparație),
deservirea sistemei de elec tricitate, deservirea sistemei de alimenare etc.
SRL „Autointercom – Service” fiind unica întreprindere în domeniul deservirii
specializate a autoturismelor de model „VOLVO” din Moldova.
Înființată în 1993, SRL „Autointercom – Service” este unul dintre lid erii indiscutabili pe
piața internă a Republicii Moldova, care asigură deservirea tehnică a autoturismelor Volvo,
aflată într -o strînsă colaborare cu concernul de producere a automobilelor Volvo din Suedia.
SRL „Autointercom – Service” și -a cîștigat reputa ția de partener de încredere în baza
următoarelor calități:
36
– Calitatea constantă a deservirii auto, condiționată de respectarea strictă a tuturor standartelor
concernului VOLVO;
– Posibilitatea de a deservi clienții printr -o gamă largă de servicii auto, de la operații de
reparare minuscule pînă la deservire amplă și totală a autorurismelor în parte;
– Asortimentul larg al pieselor și flexibilitatea costurilor de deservire;
– Respectarea strictă a condițiilor de deservire auto;
– Pe parcursul activității sale SRL „A utointercom – Service” a atins un grad înalt de
specializare în domeniu asigurând astfel: calitate, posibilități nelimitate în satisfacerea
cantitativă a comenzilor clientului, termeni optimali de deservire auto etc.
2.2.2. Specificul s istemul ui de manag ement al întreprinderii
Performanțele economice ale oricărei întreprinderi sunt indisolubil legate de propria
structură organizatorică. Această afirmație își găsește justificarea în faptul că atingerea
obiectivelor reclamă concentrarea rațională a tuturor resurselor disponibile și canalizarea
eficientă, coordonată, a eforturilor depuse de către firmă. Șansele de succes în afaceri, ale unei,
întreprinderi sunt considerabil sporite și – în același timp – controlate, dacă firma dispune de o
structură organizat orică adecvată scopurilor fixate, coordonată cu natura și cu amploarea
activității desfașurate și adaptabilă condițiilor de mediu.
Structura organizatorică a firmei reprezintă modul de alocare a personalului angajat, în
ansamblul compartimentelor de muncă – constituite în funcție de natura activităților ce le sunt
atribuite și grupate pe baza legăturilor ce se stabilesc între ele.
În baza actelor normative de constituire și în corespundere cu legislația Republicii
Moldova, SRL „Autointercom – Service” iși are conducerea generală prezentată de managerul
întreprinderii.
Managerul își desfășoară activitatea conform legislației și statutului întreprinderii.
Echipa managerială include conducătorii secțiilor principale ale întreprinderii: Director
General, Vice – Director, Contabil – șef, etc. Fiecare din membrii echipei de management dispune
de un înalt grad de libertate în luarea deciziilor, responsabilitățile fiind delegate.
Activitatea de organizare și management la întreprindere este bazată pe structura
organi zatorică. Structura organizatorică este de tip funcțional și este pusă în funcțiune pe axa:
Manager – șefi de secții – subalterni.
La întreprindere funcționează un punct medical, unde salariații pot primi gratis asistență
medicală necesară.
37
Motiv area personalului are loc prin diferite instrumente și anume la îndeplinirea ritmică a
planului de producție, muncitorii primesc premii salariale. Procesul de motivare cuprinde
următoarele activități:
1. Definirea scopurilor întreprinderii și divizarea lor la toate nivelurile ierarhice;
2. Elaborarea instrumentelor de monitorizare a atingerii scopurilor;
3. Aplicarea Planurilor Balansate de Acțiuni în vederea alinieri scopurilor.
4. Elaborarea unui mecanism de implicare eficientă a personalului în soluționarea
probleme lor;
5. Încurajarea angajaților de a organiza eficient locul de munca.
Câțiva ani în urmă la întreprindere a demarat un proces de modernizare intensivă. La
întreprindere au fost inițiate un șir de proiecte care implementează în domeniul deservirii auto
cele m ai moderne concepte și realizări.
Politica de calitate a SRL „Autointercom – Service”.
Sarcina principală de a deservi autoturismele clienților la un nivel de calitate, care ar
satisface la maximum cerințele lor.
Întreprinderea depune eforturi de a conluc ra cu furnizorii de piese auto privind calitatea
solicitată.
Perfecționarea sistemului de instruire profesională a personalului este printre sarcinile
principale în domeniul calității.
Executarea acestei politici se asigură dezvoltând procesul permanent d e îmbunătățire a
activității fiecării subdiviziuni.
Managementul de vîrf al SRL „Autointercom – Service” i-a asupra sa toată
responsabilitatea în ce privește realizarea politicii în domeniul calității.
Procedurile de control corespund organizării procesulu i de producere la întreprinderile
din această ramură: controlul intermediar la fiecare etapă de deservire auto. Controlul
intermediar cuprinde diferite forme: selectiv, curent și super -control (control minuțios la fiecare
operație tehnologică). Responsabil ii de calitate sunt lucrătorii și șeful mecanic. Petrecerea
controlului are loc prin intermediul șefilor mecanici la finele procesului, iar cel intermediar –
tehnologii care observă defectul.
Analiza funcțiunilor întreprinderii
Funcțiunea de personal
Numărul lucrătorilor SRL „Autointercom – Service” pentru perioada anilor 2013 – 2015
a avut o tendință de stabilitate relativă.
38
Matricea structurală a personalului este prezentată în tabelul 3 de mai jos :
Tabelul 3.
Structura personalului pentru orizontul temporal 2013 – 2015
Incluziuni structurale 2013 2014 2015
Conducători 2 2 3
Specialiști 3 3 3
Muncitori 8 8 7
Total 13 13 14
Analiza personalului după vechimea în muncă ne permite să punctăm o anumită
stabilitate a muncitorilor la întreprindere. Cea mai mare pondere în această structură o dețin
angajații cu o vechime în muncă cuprinsă între 5 – 10 ani (persoane tinere), vechimea medie în
muncă fiind de 20 ani .
Categoria managementului include: directorul, locțiitorii lui, șefii mecanici.
Categoria specialiștilor include: contabili, economiști, tehnicieni.
Categoria personalului auxiliar include lucrători din domeniul serviciilor și sfera socială.
Funcțiunea de prestare a serviciilor auto.
Tipul serviciilor prestate de catre SRL „Autointerc om – Service” sunt: deservire tehnică a
autoturismelor, reparația autoturismelor, diagnosticarea autoturismelor, pregatirea
autoturismelor spre vînzare, scimbul uleiului din motor și soluției pentru frîne, balansarea
roților, deservirea tehnică a acumula toarelor (fără încărcare și reparație), deservirea sistemei de
electricitate, deservirea sistemei de alimentare etc.
În procesul evoluției sale, din anul 1993, înterprinderea s –a modernizat și și –a diversificat
activitatea.
SRL „Autointercom – Service” e ste unica ntreprindere specializată din Moldova, cu o experienta
de peste 20 ani. Aici activează o echipă profesionistă, care vă va ajuta să configurați mașina dvs,
și un service la standardele internaționale pe care le presupune marca Volvo.
Volvo reprezi ntă în lumea business -ului contemporan echilibrul perfect dintre o cultură
corporatistă modernă și tradiția unor valori fundamentale: siguranță, calitate și grija pentru
mediul înconjurător. Brandul Volvo a implinit peste 95 de ani de tradiție a acestor va lori si a
principiilor bazate pe respect, responsabilitate și încredere, verificabile la proba timpului.
Actualmente în cadrul întreprinderii funcționează următoarele subdiviziuni:
1. Secția deservire tehnică a autoturismelor;
39
2. Secția reparația autoturismelor;
3. Secția diagnosticarea autoturismelor;
4. Secția pregatirea autoturismelor spre vînzare;
5. Secția scimbul uleiului din motor și soluției pentru frîne;
6. Secția balansarea roților;
7. Sectorul deservirea tehnică a acumulatoarelor;
8. Sectorul deservirea sistemei de elec tricitate;
9. Sectorul deservirea sistemei de alimenare.
Analiza pieții de desfacere.
Piața de desfacere a companiei nu este segmentată după un set anumit de reguli.
Segmentul de piață –țintă pe care ea s e orientează este reprezentat de proprietarii autoturismelor
de marca Volvo, dar nu numai. Deci, cota majoritară, în rândurile clieților este deținută de către
proprietarii autoturismelor Volvo.
Clienții de bază ai întreprinderii este DAAC -Autosport SRL, c are folosește serviciile
deservire tehnică a autoturismelor Volvo, reparația autoturismelor Volvo, pregatirea
autoturismelor Volvo spre vînzare , deservirea sistemei de electricitate și celei de alimenare , etc.
Principalele piețe de desfacere ale SRL „Auto intercom – Service” sunt:
1) Republica Moldova
2) România
3) Ucraina
4) Federația Rusă (regiunile Nord – Vest, Centru și Sud)
Figura 9. Cota parte a livrarilor catre piețele de desfacere
Funcțiunea financiar – contabilă
78%7%
30%
0%
1%
Moldova Ucraina Romaia Federația Rusă
40
Viabilitatea întreprinderii în condițiile c oncurențiale de piață, performanțele acesteia obținute
în procesul desfășurării activității economico -financiare depind în mod esențial de oportunitatea și
argumentarea deciziilor manageriale. Elaborarea deciziilor economice bine chibzuite neapărat este
precedată de etapa analizei informațiilor conținute în diferite surse de date și, în primul rând, în
rapoartele financiare.
În acest sens ne -am propus să efectuăm analiza economico -financiară pentru anii 2010 – 2015
al SRL „Autointercom – Service” prin apl icarea instrumentelor și procedeelor specifice.
Analiza veniturilor din vânzări servește drept punct de pornire la întocmirea diferitor materiale
analitice de uz intern și extern, întrucât de mărimea, evoluția, structura și stabilitatea veniturilor
din vân zări depind consumurile și cheltuielile întreprinderii, profitul și rentabilitatea, precum și
situația financiară.
Sursa – Datele situației financiare ale interprinderii
Datele prezentate în diagrama 1 atestă evoluția instabilă a veniturilor din vânz ări, dar în
creștere, generate de SRL „Autointercom – Service” în ultimii 5 ani.
În particular, constatăm că cel mai mare volum al vânzărilor s -a înregistrat în 2015.
Analiza rentabilității
În procesul activității economico -financiare, întreprinderea utilizează și consumă resurse
economice, numite în Bilanțul contabil – active. De eficienț a utilizării acestora depinde capacitatea
întreprinderii de a supraviețui sub aspect financiar, de a atrage mijloace bănești de la cumpărători
05000001000000150000020000002500000300000035000004000000
2011 2012 2013 2014 2015Diagrama 1. Venitul din v înzări ”Autointercom – Service” SRL
41
și a achita, în termenele stabilite, datoriile acesteia. Unul din cei mai importanți indicatori ai
utilizării efi ciente a activelor este rentabilitatea activelor.
Tabelul 4.
Aprecierea dinamicii rentabilității veniturilor din vânzări ,
activelor și capitalului propriu
Indicatori 2010 2011 Abaterea
absoluta
1 2 3 4=3-2
1.Venitul din v ânzări, lei 1400310 1205072 -195238
2.Profitul până la impozitare. lei 51113 8525 -42588
3.Profitul net, lei 51113 8525 -42588
4.Valoarea medie a ca pitalului
propriu,lei 101470 112694 + 11224
5.Valoarea medie a activelor,lei 404950 443735 +38785
6.Rata pârghiei financiare,coef.
(rd.5/rd.4) 3,9908 3,9375 -0,0533
7.Rentabilitatea vânzărilor,%
(rd.2/rd.1*100) 3,65 0,70 -2,95
8.Numărul de rotații ale activelor
totale,coef. (rd.1/rd.5) 0,3461 2,7157 +2,369
9.Rata corelatiei dintre profitul net
și profitul până la impozitare,%
(rd.3/rd,2*100) 100 100 0
10.Rentabilitatea activelor,%
(rd.2/rd.5*100) 12,622 1,921 -10,701
11.Rentabilitatea capitalului
propriu,calculată în baza:
-profitului net,% (rd.3/rd.4*100)
-profitului până la impozitare,%
(rd.2/rd.4*100) 50,37
7,56 -42,81
Sursa: În baza datelor Raportului Financiar SRL „Autointercom – Service” anii 2010 -2011 .
42
S-au luat doi ani de referință cu cif re ale vînzărilor apropiate, iar din calculele efectuate în
tabelul de mai sus putem constata la SRL „Autointercom – Service” o majorare a tuturor
indicatorilor de rentabilitate față de anul 2010.
Astfel, nivelul rentabilității veniturilor din vânzări, în anul 2010 a constituit 3,65 %, adică la
fiecare leu venituri din vânzări entitatea a câștigat 3,65 bani profit, dar în anul 2011 – doar 0,70
bani, astfel înregistrând o reducere de 2,95 puncte procentuale.
În aceste condiții, putem afirma că, la SRL „Auto intercom – Service” chiar dacă venitul din
vânzări a crescut în dinamică, rentabilitatea venitului din vâzări se află în descreștere.
Ce privește rentabilitatea activelor, putem afirma că și acest indicator are o tendință negativă
de reducere față de anul 2010. Dacă în anul 2010 rentabilitatea activelor a constituit 12,622 %,
adică fiecare leu de active ale entității a generat 12,622 bani profit, atunci în anul 2011, fiecare leu
active a generat și mai puțin – doar 1,921 bani. Astfel rentabilitatea activel or s-a diminuat cu
10,701 puncte procentuale.
Această reducere a fost determinată de diminuarea nivelului rentabilității venitului din vânzări
cu 2,95 puncte procentuale. Acest fapt a dus la reducerea nivelului rentabilității activelor cu 1,02
% (-2,95*0,3 461). Influența negativă a acestui factor a fost parțial redusă de accelerarea rotației
activelor cu 2,369 puncte, ceea ce a generat o majorare a rentabilității activelor cu 1,65 %
(2,369*0,70).
Majorarea numărului de rotații ale activelor este datorată fa ptului că ritmul de creștere a valorii
medii a activelor totale (443735/404950*100=109,57 %) este inferior ritmului de creștere a
venitului din vânzări (1205072/1400310*100=86,05 %). Cauzele care au determinat accelerarea
rotației activelor sunt: diminuare a nivelului stocurilor de materiale și reducerea duratei de încasare
a creanțelor pe termen scurt.
Aceași situație și în cazul rentabilității capitalului propriu. Acest indicator în anul 2011 a
înregistrat o reducere față de anul precedent cu 42,81 p.p. Da că în anul 2010 rentabilitatea
capitalului propriu a constituit 50,37 %, în anul 2011 acest indicator a coborât până la 7,56 %.
La diminuarea rentabilității capitalului propriu a contribuit cel mai mult reducerea
rentabilității venitului din vânzări. Astfe l din cauza reducerii rentabilității vânzărilor cu 2,95 p.p.
rentabilitatea capitalului propriu s -a diminuat cu 4,0745 p.p.
(-2,95*0,3461*3,9908).
O influență negativă asupra rentabilității capitalului propriu a generat diminuarea ratei
pârghiei financiar e cu 0,0533 p.p., fapt ce a contribuit la diminuarea profitului cu 0,101 bani
(0,70*2,7157*( -0,0533)) la fiecare leu de mijlaoce proprii.
43
Influența negativă a factorilor nominalizați a fost parțial redusă de accelerearea rotației
activelor totale cu 2,369 puncte care a dus la majorarea rentabilității capitalului cu 6,6179 p.p.
(0,70*2,369*3,9908).
Analiza situației patrimoniale
Pentu desfășurarea activității economico -financiare, întreprinderea își formează patrimoniul
care reprezintă totalitatea resurse lor economice controlate de agentul economic. În rapoartele
financiare pentru reflectarea acestui patrimoniu se utilizează noțiunea de „activ”.
Analiza situației patrimoniale presupune examinarea activelor controlate de întreprindere,
indiferent de sursa l or de finanțare.
Necesitatea analizei situației patrimoniale rezultă din importanța informației obținute în urma
analizei pentru elaborarea deciziilor de diferit gen din partea utilizatorilor al rapoartelor financiare.
În vederea aprecierii situației pat rimoniale vom studia structura și evoluția resurselor
economice al SRL „Autointercom – Service”.
Tabelul 5.
Analiza structurii patrimoniului întreprinderii
Grupa activelor La începutul anului 2010 La finele anului 2010 Devierea
cotei
±,% Suma, lei Cota,% Suma,lei Cota,%
1 2 3 4 5 6
1.Active nemateriale – – – – –
2.Active materiale în curs
de execuție 399 641 21,69 428 811 26,94 +5,25
3.Mijloac e fixe 934 500 60,16 893 116 69,39 +9,23
4.Investiții pe termen lung – – – – –
5.Stocuri de mărfuri și
materiale 6 212 0,39 3 478 0,27 -0,12
6.Creanțe pe termen scurt 273 530 17,61 43 700 3,39 -14,22
7.Mijloace bănești 2 419 0,15 184 0,01 +0,14
Total active 1 553114 100 1 287 085 100 –
Sursa: În baza datelor Raportului Financiar SRL „Autointercom – Service” .
Informația conținută în tabelul de mai sus atestă faptul că în structura patrimoniului SRL
„Autointercom – Service” prevalează mijlo acele fixe. Totodată însă, se observă reducerea absolută
și relativă a acestei grupe de active. Dacă la începutul anului 2008 mijloacele fixe au constituit
60,16 la sută din patrimoniul disponibil, atunci la sfârșit cota mijloacelor fixe a alcătuit 69,39 % ,
adică cu 9,23 % mai mult.
Constatăm o micșorare absolută și relativă a resurselor economice sustrase în decontările cu
debitorii. Cota creanțelor s -a redus pe parcursul anului cu 14,22 % (de la 17,61 % la începutul
perioadei la 3,39 % la sfârșitul anului ).
44
Cu 0,12 % a scazut cota stocurilor de mărfuri și materiale, care la începutul anului constituiau
0,39 % din valoarea totală a activelor.
Restul modificărilor survenite în patrimoniul entității nu au fost atât de însemnate.
Patrimoniul întreprinderii po ate fi analizat nu doar la valoarea de bilanț, dar și la valoarea netă a
acestuia. În ultimul caz se folosește noțiunea patrimoniului net (activelor nete). O abordare a
patrimoniului net prevede calcularea ca valoare a activelor, diminuată cu mărimea dator iilor (pe
termen lung și scurt).
Tabelul 6.
Calculul și analiza factorială a patrimoniului net (în lei MDL)
Indicatori La
începutul
anului 2011 La sfîrșitul
anului 2011
Abaterea, ± Influența
asupra
patrimoniului
net
1 2 3 4 5
1.Total active 1 255 987 1 260 014 +4 027 +4 027
2.Datorii pe termen lung 873 167 890 520 +17 353 -17 353
3.Datorii pe termen scurt 270 126 268 024 -2 102 +2 102
4.Patrimoniul net
(rd.1 -rd.2-rd.3) 112 694 101 470 -15 428 X
Sursa: În baza datelor Raportului Financiar SRL „Autointercom – Service” .
Din calculele efectuate în tabelul de mai sus rezultă că la sfârșitul anului 2011 SRL
„Autointercom – Service” dispune de patrimoniul net în sumă totală de 101 470 mii lei. Totodată,
în dinamică se observă tendința negativă de reducere a activelor nete, care s -au micșorat în cursul
anului cu 1 542 mii lei.
O creșterea semnificativă s -a produs din cauza creșt erii considerabile a activelor controlate
de entitate. Sub influența acestui factor patrimoniul net s -a majorat cu
4 027 mii lei. Totodată, diminuarea datoriilor pe termen lung și scurt a redus cu 17 353 mii
lei și respectiv 2 102 mii lei influența nega tivă a diminuării activelor entității.
Una din condițiile fundamentale ale activității reușite a întreprinderii o constituie atingerea și
menținerea echilibrului financiar dintre patrimoniul și sursele de finanțare a activelor. Asigurarea
echilibrului fina nciar are o mulțime de aspecte, dintre care cel mai important presupune
concordanța dintre activele curent e și sursele de acoperire a lor
Tabelul 7.
Calculul fondului de rulment net (în lei MDL)
Nr.
crt. Indicatori La începutul anului
2011 La sfîrșitul anului
2011
1 2 3 4
45
1. Prima variantă de calcul
1.1 Activele curente 812 252 855 064
1.2 Datorii pe termen scurt 270 126 268 024
1.3 Fondul de rulment net (rd. 1.1 -1.2) + 542 126 + 587 040
2. A doua variantă de calcul
2.1 Capitalul propriu 112 694 101 470
2.2 Datorii pe termen lung 873 167 890 520
2.3 Capitalul permanent (rd.2.1+2.2) 985 861 991 990
2.4 Activele pe terme n lung 443 735 404 950
2.5 Fondul de rulment net (rd. 2.3 – 2.4) +542 126 +587 040
Sursa: În baza datelor Raportului Financiar SRL „Autointercom – Service” .
Din calculele efectuate în tabel rezultă că atât la sfârșitul, cât și la începutul anul ui 2011 SRL
„Autointercom – Service” dispune de un fond de rulment net pozitiv. Totodată, se constată tendința
de majorare a indicatorului în cauză – în decursul anului de gestiune mărimea fondului de rulment
net s -a majorat cu 44 914 mii lei (587 040 – 542 126). Ultimul fapt impune dezvăluirea cauzelor
ce au provocat scăderea surselor proprii de formare a activelor curente. Analizând raportul
financiar constatăm că această majorare s -a datorat majorării rezervelor prevăzute de statut,
majorării datoriilor pe termen scurt calculate, majorării stocurilor de mărfuri și materiale și a
soldului de mijloace bănești disponibile.
Analiza surselor de finanțare a activelor
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii pornește de la aprecierea generală a
structurii pasivelor. În acest scop se calculează și se interpretează un șir de indicatori, care în
literatura de specialitate se numesc coeficienți ai structurii capitalului, independenției financiare,
de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau co eficienți ai capacității de plată.
Mai jos vom efectua aprecierea generală a surselor de finanțare a activelor SRL
„Autointercom – Service” în cursul anului 2011. În baza datelor Bilanțului contabil vom alcătui
tabelul analitic și vom interpreta rezultatel e obținute.
Tabelul 8.
Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare a activelor
Denumirea
coeficientului Formula de
calcul La începutul anului
2011 La sfârșitul anului
2011
1 2 3 4
1.Coeficientul de
autonomie Capital propriu/
Total pasive 112694/1255987 =
0,08 101470/1260014 =
0,09
46
2.Coeficientul de
atragere a surselor
împrumutate 1-coeficientul de
autonomie
1-0,08 = 0,92
1-0,09 = 0,91
3.Coeficientul
corelației dintre
sursele împrumutate și
proprii Datorii pe termen
lung și scurt/
Capital propriu
(873167+270126)/
112694 = 10,14
(890520+268024)/
101470 = 11,41
4.Rata solvabilității
generale Total pasive/
Datorii pe termen
lung și scurt 1255987/
(873167+270126)
= 1,09 1260014/
(890520+268024)
=1,08
5.Rata generală de
acoperire a capitalului
propriu Total pasive/
Capital propriu 1255987/112694 =
11,14
1260014/101470 =
12,41
Sursa: În baza datelor Raportului Financiar SRL „ Autointercom – Service”.
Datele tabelului atestă nivelul relativ mic al dependenței financiare al SRL „Autointercom –
Service” de sursele împrumutate atrase. Această concluzie rezultă din faptul că în structura
pasivelor absolut prevalează surs ele proprii de finanțare. Astfel, la începutul anului 2011 capitalul
propriu a constituit 8% iar la sfârșitul anului – 9 % din totalul surselor de formare a patrimoniului.
În aceste condiții riscul creditorului este minim, pentru că patrimoniul întreprinde rii, care este
format preponderent din surse proprii, servește drept garanție pentru achitarea tuturor datoriilor
față de creditori.
Astfel, nivelul de îndatorare a entității este relativ mic și în ușoară descreștere, de la 92% la
începutul anului și 91 % la sfîrșitul anul 2011.
Analizând rata solvabilității generale constatăm că entitatea este capabilă de a acoperi sursele
împrumutate cu activele totale care le are la dispoziție.
Calculând rata generală de acoperire a capitalului propriu am constat că ap roximativ doar
12,41 % din valoarea activelor se finanțează prin atragerea surselor împrumutate. În concluzie
putem afirma că entitatea poate fi considerată independentă financiar.
Dat fiind faptul că sursa inițială de finanțare a patrimoniului întreprinde rii o constituie
capitalul propriu, în continuare vom efectua analiza mai profundă a acestuia.
Astfel, vom studia modificările survenite în structura capitalului propriu al SRL
„Autointercom – Service” pe parcursul anului 2011. În baza datelor Bilanțului c ontabil vom alcătui
tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.
Tabelul 9.
Analiza structurii capitalului propriu
Elemen te
componente La începutul anului 2011 La sfârșitul anului 2011
Suma,lei Cota, % Suma, lei Cota, %
1 2 3 4 5
1.Capital statutar 6 820 6,05 6 820 6,72
47
2.Rezerve 8 570 7,57 19 767 19,48
3.Profit nerepartizat
(pierdere neacoperită)
97 349
86,38
74 88 3
73,80
Total capital propriu 112 694 100 101 470 100
Sursa: În baza datelor Raportului Financiar SRL „Autointercom – Service” .
Analizând datele tabelului constatăm că în componența capitalului propriu se include
capitalul statutar, rezervele prevăzute de statut și profitul nerepartizat.
Chiar dacă mărimea absolută a capitalului statutar nu a fost modificată, cota acestuia în
valoarea capitalului propriu a crescut de la 6,05 % la 6,72 % datorită reducerii considerabile a
profitului nerepartiz at. În anul 2011 cota profitului nerepartizat a constituit 73,80 %, cu 12,58 p.p.
mai puțin față de anul precedent.
Totodată se constată o tendință de majorare absolută dar și ca cotă a rezervelor formate de
entitate, de la 7,57 % la începutul anului și 19 ,48 % la sfîrșitul anul 2011.
În ansamblu structura capitalului propriu a entității analizate are un caracter relativ stabil.
Analiza lichidității
Analiza lichidității bilanțului contabil ocupă un loc central în aprecierea situației financiare a
întrepri nderii. Calcularea și interpretarea coeficienților lichidității în mod obligatoriu sunt incluse
practic în orice materiale analitice.
Importanța deosebită a lichidității decurge din natura economică a acestui indice. În cadrul
echilibrului financiar capac itatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din cele
mai importante condiții de existență a întreprinderii pe piață – posibilitatea de a -și onora obligațiile
de plată la termenele scadente.
Astfel, în cele ce urmează vom examina nivelu l și evoluția coeficienților lichidității al SRL
„Autointercom – Service” sub aspectul static prin aplicarea analizei exprese. În baza datelor din
Bilanțul contabil vom alcătui tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.
Tabelul 10.
Calculul coeficienților lichidității în cadrul analizei exprese
N
r. Denumirea
coeficientulu
i
Formula de calcul Calcululul coeficientului
La începutul anului
2011 La finele anului 2011
1 2 3 4 5
1. Lichiditatea
curentă 𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟 𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡 812 252
270 126=3,00 855 064
268024=3,1
2. Lichiditatea
intermediară Mijloace bănești +
Investiții pe termen scurt
+ + Creanțe pe termen scurt
Datorii pe termen scurt
811 184 +133 257
270 126
39 030 +164 379
268 024
48
=0,79 =0,75
3. Lichiditatea
absolută Mijloace bănești
Datorii pe termen scurt 81 184
270 126=0,30 39 030
268 024=0,14
Sursa: În baza datelor Raportului Financiar SRL „Autointercom – Service” .
Din calculele efectuate în tabe lul de mai sus rezultă că la SRL „Autointercom – Service”
în decursul anului 2011 a avut loc tendința negativă de scădere a coeficientului lichidității
intermediare.
Cu toate acestea indicatorul lichidității curente depășește limitele optime de 2 -2,5, e ntitatea
dispunând de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt în sumă deplină.
Dat fiind faptul că lichiditatea intermediară la fel depășește intervalul optim de 0,7 -0,8,
constatăm că entitatea este capabilă a achita suma tota lă a datoriilor pe termen scurt prin
mobilizarea mijloacelor bănești și a creanțelor pe termen scurt.
La cel mai scăzut nivel, în comparație cu intervalul optim (0,2 -0,25), se situează coeficientul
lichidității absolute. Este de menționat că acest nivel nu corespunde cerințelor atât la începutul
(0,30), cât și la finele anului 2011 (0,14) demonstrând însă o evoluția pozitivă în urma majorării
mijloacelor bănești disponibile în condițiile descreșterii datoriilor pe termen scurt. În aceste
condiții, putem afi rma că entitatea practic nu este capabilă să achite imediat valoarea datoriilor pe
termen scurt utilizând doar mijloacele bănești disponibile la momentul dat.
2.3 Analiza riscurilor în cadrul sectorului de prestare a serviciilor de reparație și des ervire
auto
Reieșind din specificul activității acestui sector am identificat următoarele riscuri:
a) Riscurile naturale. factorii naturali nu afecteaz ă în mod direct sectorul serviciilor AUTO , dar
în urma pagubelor pe care le produc diverse fenomene extreme precum ploile abundente,
inunda țiile, grindina, viscolul ș.a. , acest risc apare ca favorabil pentru acest sector, deoarece este
generator de venituri.
b) Riscurile politice. Acestea decurg din modific ările strategiei, t acticii si a acțiunilor curente ale
factorilor politici din propria țară (la nivel na țional, regional și local), din țările cu car e
întreprinderea are contracte directe si indirecte și ale marilor organiza ții interna ționale. Cele mai
frecvent manifestate riscuri politice sunt independent e de ac țiunile întreprinderii și pot fi:
– riscuri de restrângere a importurilor și/sau exporturilor;
– riscul limit ării transferului valutar;
– riscul refuzului admiterii produselor firmei pe teritoriul anumitor state;
49
Libera concurenta cu agenții econom ici din Uniunea Europeana poate avea efecte negative asupra
agenților economici autohtoni, daca aceștia nu reușesc sa vina cu oferte pe piață cel puțin la fel de
atractive. Un alt risc politic ce apare o data cu tendința spre aderarea în Uniunea Europeana, ar fi
ca țara noastr ă sa fie implicata fara voia ei într -un razboi comercial cu mari puteri economice
precum SUA, China sau tarile din Asia de Sud -Est.
– riscul referitor la sechestrarea si/sau rechiziționarea unor bunuri aparținând unor agenți
economici străini . Acest risc se poate datora modificării standardelor de calitate din tara respectiva
fără ca agentul economic afectat sa fie anunțat în prealabil.
c) Riscuri sociale. Se refer ă la acele riscuri care afectează decizia managerială, ca urmare a
confli ctelor ce pot apărea între personalul și conducerea întreprinderii. Î n întreprinderile din acest
sector concurența este foarte mare – în general salariile sunt influențate și de venituri , ceea ce
poate co nstitui un motiv de nemulțumire pentru salariați .
d) Riscuri juridice. Acestea decurg din incidenta legislației naționale si, mai rar, a celei
internaționale asupra activităților întreprinderii. În perspectiva integrării în Uniunea Europeana,
riscurile juridice vor avea amploarea cea mai mare si cea mai ne gativa asupra întreprinderilor care
funcționează în sectorul dat.
e) Riscurile tehnologice. Sunt generate de disfuncționalități tehnologice si organizatorice în
cadrul activității de comercializare a producției . În general principalul risc sunt produsele
contrafăcute. Acest risc apare datorita tendinței multor agenți economici din domeniu de a
modifica procedura de fabricație a produsului sau de a schimba raportul optim dintre ingrediente
pentru a avea costuri mai mici. Ca urmare a acestui risc pot rezult a produse care sa fie refuzate pe
piața și chiar imaginea producătorului și vânzările sale ulterioare vor avea de suferit.
Alte riscuri tehnologice sunt cele de a nu realiza, din punct de vedere cantitativ, producția
prevăzută sau de a depăși consumurile s pecifice normate. Aceste risc uri se datorează faptului ca
la majoritatea unităților din domeniul serviciilor de reparație și deservire auto, stocul de capital
tehnic acti v este deja învechit, iar valoarea investi țiilor în retehnologizare a fost pâna acum d estul
de redus ă și poartă un caracter privat . La aceste riscuri tehnologice clasice se adaugă mai nou riscul
ca tehnologia folosi ta si dotarea cu echipamente de produc ție sa nu fie în concordanta cu cerințele
legislației UE, c eea ce poate duce la închidere a automata a unit ății respective. Acest sector se mai
poate confrunta si cu riscul gene rat de posibilitatea producerii accidentelor de munca, daca nu se
respecta normele de protecție a muncii , precum si cu riscul tehnologic cu substan țe chimice cu
efecte t oxice pentru organism.
f) Riscurile economice . Acestea sunt determinate de evoluțiile contextuale întreprinderii și de
nivelul calitativ al activităților economice desfășurate în cadrul sau. În cadrul riscurilor economice
50
avem riscuri economice propriu -zise, riscuri fi nanciare si riscuri comerciale. Riscurile economice
propriu -zise î și pun amprenta asupra tuturor deciziilor elaborate. Cele mai des întâlnite riscuri din
aceasta categorie sunt:
• riscul cresterii inflatiei ;
• riscul amplificarii ratei dobânz ilor la credite;
• riscul modificarii cursului de schimb valutar. Prin deprecierea leului (MDL) față de monedele de
referin ță în rezultat crește prețul produselor și serviciilor .
• riscul de exploatare economica referitor la încadrarea în pragul de rentabi litate.
Riscuri financiare. Acestea sunt aferente obținerii și utilizării capitalurilor împrumutate si proprii,
iar cele mai frecvent întâlnite sunt:
• riscul rămânerii fără lichidități , reflectare a variabilității indicatorilor de rezultate financiare su b
incidenta structurii financiare a întreprinderii;
• riscul neasigurării rentabilității , ca efect al falimentului si al unor cheltuieli foarte mari;
• riscul îndatorării excesive;
• riscul creditului poate apare din tranzacțiile pe care întrepri nderea le derulează cu diferiți
parteneri de afaceri, care pot sa devina incapabili sau mai puțin capabili sa-si îndeplinească
obligațiile contractuale. Riscurile financiare sunt în general o consecință a altor riscuri economice,
cum ar fi rămânerea mărfurilor în stoc sau realizarea de mari investiții care nu se amortizează .
Riscuri comerciale. Acestea sunt asociate operațiunilor de aprovizionare si vânzare pe
piața interna si externa. Dintre cele mai importante, pot fi enumerate:
• riscul de preț apare ca urmare a fluctuației preturilor de ap rovizionare și vânzare datorită
modificării raportului dintre cerere și ofert ă. Aceasta fluctuație poate pune firma în situația de a
realiza tranzacții în defavoarea sa.
• riscul de transport și depozitare are o probabilitate fo arte mare în condițiile în care mărfurile
alimentare sunt foarte u șor alterabile. Ele pot ap ărea în orice etap ă a circuitului economic al
produselor daca nu se respect ă condi țiile de p ăstrare optime.
• riscul de vânzare apare în situa ția când firma nu p oate realiza volumul de vânzari prognozat.
Cauzele care duc la aceasta dificultate sunt: concurenta crescuta de pe pia ță, iar aceasta este destul
de mare, inclusiv și în sectorul în care este amplasată întreprinderea, în intervalul Socoleni 1 -3, se
află 2 ast fel de unități care prestează practic aceleași servicii, prețul necompetitiv, insatisfacția
cumpărătorilor .
51
CAPITOLUL III. – MANEGMENTUL RISCURILOR ȘI CĂI DE REDUCERE A LOR ÎN
CADRUL ÎNTREPRINDERILOR
3.1 Metode de evaluare a riscurilor utiliz ate în practica SRL ”AUTOINTERCOM – SERVICE”
Oportunitatea adoptării oricărei decizii manageriale, în natura că reia inițial persistă un anumit
grad de risc, poate fi argumentată numai prin evaluarea și monitorizarea ei în timp. Pentru a conduce
eficient cu întreprinderea, nu este suficient de a ști tipul de risc, care poate influența activitatea antre –
prenorială; este necesar și de a calcula mărimea lui, adică de a evalua consecințele care pot apărea în
urma influenței acestuia.
Principiile de bază după care poate fi efec tuată evaluarea riscului poate fi redusă la următoarele:
Mărimea pierderilor de la influența diferitor tipuri de risc este independentă , reducerea unui tip de
risc nu numaidecât conduce la mărirea sau reducerea probabilității de apariți e a altui tip de risc și
dauna maximă posibilă, rezultată din adeverirea unui anumit tip de risc, nu trebuie să depășească
posibilitățile financiare ale întreprinderii .
Pentru a putea evalua corect mărimea riscului aparent în cadrul activității întreprind erilor, este
necesar în primul rând de analizat principalele tipuri de pierderi pe care le pot genera riscurile. Astfel
se pot deosebi:
1. Pierderi financiare;
2. Pierderi materiale ;
3. Pierderi de timp;
4. Pierderi sociale ;
5. Pierderi de reputație ;
6. Pierderi ecologice directe și indirecte;
7. Pierderi moral -psihologice.
52
Metode calitative de evaluare a riscurilor
Metoda analizei calitative a riscului (Analiza cantitativă a ris cului) presupune evidențierea
surselor de formare a riscului, etapelor și lucrărilor la îndepli nirea cărora apare riscul (stabilirea
zonelor po tențiale ale acestuia, schimbarea riscului în dinamică, evidențierea tu turor momentelor
negative și pozitive referitoare la realizarea deciziei ce conține un risc). Este necesar să se
evidențieze riscurile supli mentare, care îl însoțesc pe cel dominant, și să se pregătească și/sau
completeze clasificatorul detaliat al riscurilor întreprinderii.
Această metodă de analiză are loc prin intermediul următoa relor etape:
În prima etapă are loc compararea rezultat elor pozitive aștep tate în urma alegerii direcției
de activitate antreprenorială cu conse cințele posibile rezultate din această alegere. Consecințele
este opor tun de a le împărți după analogia pierderilor (financiare, materiale, de timp, sociale, de
preferință, ecologice, moral -psihologice). Tot odată, consecințele trebuie comparate cu rezultatele
posibile primite de întreprindere la dezvoltarea direcției respective de activitate.
Problemele acestei corelații trebuie analizate la toate etapele procesului de planificare atât
strategică, cât și tactică, care ar asigura organizarea eficientă a activității manageriale [ Liudmila
Stihi, 2010] .
A doua etapă a analizei calitative constă în determinarea influ enței deciziilor, care sunt
primite la etapa elaborări i strategiei, asupra intereselor subiecților activității antreprenoriale. Cu
alte cuvinte, e necesar a efectua o analiză complexă a influenței deciziilor primite de înterprindere
asupra comportamentului altor participanți. în procesul realizării acestei et ape se evidențiază acele
firme, realizarea unui tip de risc al cărora va fi spre binele ei (ex., experiența R.Moldova a
demonstrat că calitatea proastă a drumurilor aduce cheltuieli în plus proprietarilor de autovehicole,
dar venituri intreprinderilor de r eparație și deservire auto ).
Caracterul probabilistic al deciziilor economice adoptate în condiți ile economice riscante
poate fi evidențiat numai cu ajutorul unor meto de concrete de analiză a riscului și influenței lor
asupra activității intreprinderii de reparație și deservire auto.
Intru realizarea acestor probleme, în teoria riscurilor sunt uti lizate două grupe de metode de
analiză a riscului.
Însă pentru a efectua o evaluare complexă și exactă a consecin țelor unui tip de risc sau a unui
set de risc uri nu este suficient a se li mita la analiza calitativă (deși ea este foarte complicată);
53
trebuie de recurs și la o analiză cantitativă, care ne va spune în cifre efectul re zultat din alegerea
uneia dintre variantele alternative de soluționare a situație i riscante aparente.
Metodele cantitative de evaluare a riscurilor
Analiza cantitativă a riscului reprezintă una din componentele de bază ale procesului de
gestiune eficientă a firmei. Evaluarea cantitativă a riscului contribuie la mărirea posibilităților de
alegere a direcției concrete de activitate reieșind din prioritățile proprii ale întreprinderii. Evaluarea
cantitativă permite a determina probabilitatea matematică a apariției riscurilor identi ficate, suma
pierderilor (sau profitului) ca urmare a acț iunilor în situația de risc și gradul de influență a unui sistem
de factori asupra situației de risc; a pregăti planul optim de comportare a managerilor întreprinderii în
situația de risc și a obține altă informație cu caracter cantitativ referitor la risc urile evaluate. De
asemenea, este necesar să se determine dimensiunea riscului admisibil. Astfel, imediat apare
posibilitatea de a compara rezultatul obți nut ca urmare a evaluării riscului cu această mărime
admisibilă sau cu cea etalon, adică cu varianta optimă pentru un caz concret.
În mod general, metodele cantitative de evaluare a riscurilor pot fi prezentate astfel:
Figura 9. Metode cantitative de evaluare a riscurilor
Indiferent dacă vom alege evaluarea cantitativă sau vom în cerca o evaluare calit ativă, trebuie
luate în considerare următoa rele elemente:
1. Profesionalismul echipei de evaluare/încredere acordată factorului uman;
2. Timpul disponibil pentru a face evaluarea;
3. Momentul identificării riscului în ciclul de viață al siste mului (analiza, proie ctarea,
implementarea, testarea, fun cționarea efectivă);
4. Cheltuielile necesare pentru evaluarea riscului și adopta rea planului de răspuns – de
54
acceptare, de evitare sau de transfer. („Mai are rost evaluarea în cazul în care aceasta
generează un cost mai mare decât daunele care ar putea fi generate în cazul apariției unui
risc?”);
5. Factori STEEP (sociali, tehnologici, economici, de me diu, politici).
Analiza literaturii de specialitate la studierea acestei teme ne -a arătat că actualmente cele mai
răspândite și cel mai des utilizate metode de evaluare cantitativă a riscului sunt:
– metoda statistică
– metoda analizei oportunității cheltuielilor
– metoda expert de evaluare metoda analitică
– metoda analizei impactului încrucișat și metoda valorii așteptate.
Concluzi onând, putem afirma că evaluarea riscurilor are o im portanță majoră, căci de
corectitudinea efectuării acesteia depinde nu doar derularea ulterioară a procesului de gestionare a
riscurilor, ci și întreaga activitate a întreprinderii.
Metode de evaluare a riscurilor utilizate în practica SRL ”AUTOINTERCOM – SERVICE” sunt:
1. În anumite situații, mărimea riscului este determinată drept raportul dintre probabilitatea
succesului și nivelul conse cințelor nefavorabile, care pot apărea în realizarea unei anu mite
activități.
2. Uneori antreprenorii determină nivelul riscului ca produsul dintre mărimea pierderii
așteptate și probabilitatea ei de realizare.
3. Determinarea riscului economic, din punctul de vedere al succesului economic și tehnic,
se realizează prin metoda americană de evaluare a inovațiilor tehnice. Partea cea mai
importantă a acestei metode constă în tendința de a include în evaluare caracterul
probabilistic al rezultatului în condiții de incertitudine, toate cheltuielile și veniturile
așteptate în cadrul întreprinderii.
4. Metoda „arborelui de refuz” este o reprezentare grafică a în tregului lanț al evenimentelor,
realizarea cărora poate genera obținerea de efecte negative celor așteptate, fiind identi –
ficate cauzele acestor rezultate.
55
3.2. Modalități de control și gestiune a riscurilor
Realizarea unui management al riscului oferă posibilitatea de optimizare a deciziei, de
diminuare a riscului și incertitudinii în activitatea economică. Managementul riscului constă în
derularea unei serii de procese de i dentificare, estimare a consecințelor, evaluare, gestionare și
monitorizare a riscurilor unei întreprinderi.
Această etapă se referă la tehnicile, instrumentele, strategiile și procesele prin care se
urmărește evitarea, prevenirea, reducerea sau controlul frecvenței sau magnitudinii pierderilor
sau altor efecte nedorite ale riscului; controlul riscului deasemenea include metode prin care se
urmărește îmbunătățirea înțelegerii sau a conștienței într -o organizație a activităților care
afectează expunerea la risc. [Williams Smith Young, 1995] Deși programele de control și
gestionare a riscurilor variază de la o organizație la alta ca urmare a creativității proprii fiecărei
organizații în parte, se poate face totuși o clasificare a tipurilor de măsuri luate: ev itarea riscului,
prevenirea pierderilor, transferul riscului și asumarea riscului.
Evitarea riscului – Cea mai ușoară și mai rapidă tehnică de reducere a riscului este evitarea sa.
A evita riscul înseamnă a elimina condiția care se află la baza problemei. Spre exemplu, dacă
unei părți a proiectului îi sunt asociate riscuri înalte, atunci respectiva parte este eliminată din
proiect. Evitarea poate lua forma refuzului de asumare a riscului sau abandonării unei expuneri
la pierderi asumată înainte [Williams S mith Young, 1995]
Prevenirea și reducerea pierderilor – Prevenirea pierderilor urmărește să reducă numărul lor
înainte ca ele să devină realitate . Ea se poate realiza fie printr -o intervenție asupra proceselor
pe care le derulează organizația, fie printr -o intervenție asupra mediului în care se desfășoară
acțiunea. Reducerea pierderilor constă în luarea de măsuri după ce evenimentul negativ a avut
loc. Ea are rolul de diminuare a consecințelor neplăcute pentru cei afectați de respectivul
eveniment. Ca măs uri de reducere a pierderilor sunt cunoscute recuperarea pierderilor și
planurile pentru situațiile limită. Recuperarea pierderilor se referă la valorificarea a tot ce mai
poate fi salvat după încheirea evenimentelui negativ și în acționarea în instanță pe ntru obținerea
de daune a celor ce se fac responsabili de pagubele aduse. Planurile pentru situații limită conțin
acțiunile pe care trebuie să le întreprindă organizația ca răspuns la astfel de evenimente.
Transferul riscului Transferul riscului poate fi realizat prin două posibilități. Prima constă în
externalizarea activității generatoare de risc către altcineva. Un exemplu clasic de astfel de
transfer este subcontractarea acelor activități pe care organizația nu vrea să și le asume pentru
că nu are expe riența sau resursele necesare să le ducă la bun sfârșit. Cea de -a doua posibilitate
constă doar în transferul riscului, nu și al activității printr -o înțelegere contractuală. Aceasta se
56
realizează prin încheierea unor contracte de asigurare. Compania de as igurări își asumă o parte
din riscuri în schimbul unui preț (prima de asigurare). Dacă riscul se produce în condițiile
specificate prin contractul de asigurare, asiguratorul va rambursa partea asigurată sau toate
pierderile suferite datorită riscului. Dacă riscul nu apare, asiguratorul păstrează prima de
asigurare.
Asumarea riscului În această abordare, managerul examinează impactul pe care l -ar avea
situația de risc asupra proiectului și hotărăște că riscul nu trebuie să fie tratat. Această abordare
ar trebui să fie utilizată doar în situațiile când impactul riscului este scăzut sau probabilitatea ca
riscul să aibă loc este foarte scăzută. Această abordare este periculoasă pentru riscurile de nivel
mediu sau înalt.
Principalele modalități de control si ges tionare a riscului în cadrul întreprinderilor se realizează
la nivel de:
– întreprindere
Gestiunea riscului acest nivel presupune luarea acelor masuri care vor permite funcționarea
firmei. Întreprinderea își poate reduce riscurile tehnologic si legislativ p rin implementarea
standardelor în conformitate cu cerințele pieței și a UE si în același timp prin adoptarea
managementului calității la nivel de întreprindere. Standardizarea este necesara pentru firme
deoarece duce la eliminarea barierelor din calea com erțului.
– politica întreprinderii
Gestiunea riscului se referă la luarea acelor masuri pentru creșterea competitivității pe piață.
Acțiunile care trebuie întreprinse la nivel de politica de firma sunt:
– realizarea de achiziții de tehnologii , licențe, kno w-how prin care firma își sporește
productivitatea, reduce cheltuielile de exploatare, creste calitatea; prin aceasta măsură
reducându -se riscul tehnologic;
– pregătirea și dezvoltarea profesională – prin acțiuni de training și coaching; necesitatea
acest ei activități în cadrul organizațiilor deriva din rațiunile de ordin economic legate de
creșterea eficientei economice, costurile ocazionate de activitatea de pregătire și dezvoltare
profesionala fiind considerate drept investiții pentru asigurarea progres ului firmei; prin aceasta
măsură se evita riscul social al întreprinderii;
– o altă măsură prin care se reduce riscul social consta în îmbunătățirea condițiilor de muncă ,
prin care se asigura mijloace de munca mai performante, proceduri mai ușor de realiza t care sa
vina în sprijinul angajatului;
57
– introducerea de noi strategii de marketing și vânzări prin care firma încearcă să prevină riscul
comercial; prin aceste strategii se înțelege linia de acțiune pe care firma o va urma în vederea
atingerii obiective lor sale economice;
– angajarea de experți în compartimentele de marketing și vânzări pentru a creste
profesionalismul în relațiile comerciale pe care le are firma cu partenerii de afaceri prin aceasta
măsura reducându -se riscurile în procesul de exploatar e economica;
– reglarea cash -flow-lui se referă la riscul rămânerii fără lichidități, la eliminarea acestuia,
datorita decalajelor dintre încasarea creanțelor si plata datoriilor către terți; se impune
gestionarea corecta a creditului furnizor si a creditu lui beneficiar, prin stabilirea unei perioade
cât mai mari între cele doua tipuri de credite: plata furnizorului trebuie făcută după încasarea
creanței client;
– verificarea solvabilității/lichidității partenerilor de afaceri prin care se diminuează riscul
creditului și anume partenerul să nu fie în incapacitatea să -și onoreze obligațiile contractuale;
nivel de produs
Gestiunea riscului la nivel de produs presupune luarea acelor măsuri care să permită
întreprinderii să aibă o politică corespunzătoare de pro dus. Principalele activități pe care firma
trebuie
sa le adopte sunt cele legate de:
– respectarea ofertelor propuse prin care se reduce riscul tehnologic de a nu atinge
nivelul calitativ prevăzut al serviciilor prestate;
– introducerea de noi servicii si eliminarea acelor piedici prin care se reduce riscul de
vânzare prin scăderea atractivității, încrederii și calității.
3.3. Strategii și direcții de dezvoltare a managementului riscurilor în cadrul
înterprinderilor
Dintre strategiile de dezvoltare a manage mentului riscurilor cea mai recomandată de literatura de
specialitate este diversificarea ca metodă de reducere a riscului iar pentru reducerea riscului,
managerii activează în două direcții:
1) evitarea riscurilor posibile;
2) minimizarea acțiunii riscului asup ra rezultatelor activității productiv -financiare.
Una din metodele de minimizare a riscului este reducerea pier derilor prin intermediul divizării și
combinării riscurilor.
Divizarea riscurilor se efectuează, de regulă, din contul separării activelor între prinderii pe
domenii omogene sau neomogene.
Combinarea riscurilor este o metodă de minimalizare a riscurilor prin care riscul posibil este
58
împărțit între câțiva agenți economici.
O metodă eficientă de separare a activelor firmei, cu o ulterioară combinare a riscurilor, o
reprezintă diversificarea.
Diversificarea activității antreprenoriale constă în raportarea eforturilor și a investițiilor capitale
intre diferite tipuri de activitate legate reciproc. Diversificarea poate avea două forme:
diversificarea de concentrare – completarea numărului serviciilor prestate cu servicii
omogene celor deja prestate;
diversificarea pe orizontală – completarea serbiciilor de bază care se prestează cu unele
complementare, dar care au cerere pe piață.
Ambele forme de diversif icare contribuie la minimizarea unui anumit spectru de riscuri și
întreprinzătorul le poate utiliza, fiind in fluențat de mai mulți factori.
În cadrul SRL „AUTOINTERCOM –SERVICE” cea mai răspândită formă de diversificare este
cea de concentrare .
Diversific area, iși are și riscurile sale, deoarece pe lângă resursele necesare implică cunoașterea
atât a concurenților potențiali, cât și a procesului specific domeniului de activitate. În condițiile de
globalizare, întreprinderea duce lipsă de tehnologii performa nte, resurse manageriale și investiționale,
ceea ce face ca diversificarea pe ori zontală să fie prea costisitoare și neeficientă, mărind considerabil
riscul concurențial al întreprinderii SRL „AUTOINTERCOM –SERVICE”
O altă strategie de reducere a riscuri lor o reprezintă transmiterea resurselor , la care managerul
poate recurge în următoarele cazuri:
când pentru partea ce transmite riscul pierderile sunt abu zive decât pentru partea ce -l
primește;
când partea ce primește riscul dispune de metode mai efi ciente de evaluare și gestiune.
Transmiterea riscului se efectuează prin intermediul contrac tului. Astfel, deosebim
următoarele tipuri de contracte in funcție de risc:
a) Contracte de păstrare și transportare a încărcăturilor
În acest caz, volumul riscurilor tr ansmise depinde de statutul părților implicate și condițiile
ce sunt prevăzute de contract. încheind contractul de transportare a încărcăturilor și depozitare a
lor, firma de antreprenoriat transmite companiei de transport riscuri statice legate de stricar ea sau
pierderea producției de către compania de transport fie întâmplător, fie din cauza lor. Totodată,
pierderile privind micșorarea prețului de piață le suportă firma -antreprenor, chiar daci o astfel de
reducere este legată de reținerea transportărilor.
b) Contracte de vânzare, deservire și furnizare care, de asemenea, prezintă o posibilitate
reală pentru firme de a -și reduce riscul.
59
Producătorul sau distribuitorul, de obicei, propune consumato rului garanție în eliminarea sau
înlăturarea defectelor mărfur ilor ne calitative. Prin aceasta cumpărătorul, achiziționând marfa sau
servi ciu, transmite riscurile legate de exploatarea lor producătorului sau distribuitorului în
perioada de garanție.
c) Contract de chezășie
Într-un astfel de contract participă trei părț i: prima parte – chezașul; a doua parte – beneficiarul
și a treia parte – creditul. Sensul este că chezașul dă garanție creditorului că datoria beneficiarului
va fi întoarsă, indiferent de faptul va fi succes sau pierdere activitatea beneficiarului; de ase menea,
își asumă responsabilitatea în rambur sarea datoriei, însă cota riscului pe care beneficiarul nu o va
putea acoperi în caz de eșec este transmisă chezașilor.
d) Contracte bursiere, care reduc riscul de aprovizionare în con dițiile așteptărilor inflațio niste
și lipsei canalelor operative de reali zare a achizițiilor.
În cheia gestiunii eficiente a întreprinderii o importanță mare are și direcțiile de reducere a
riscurilor . Deoarece înainte de a se adresa după ajutor la alte organizații, firma trebuie să utilizeze
mai întâi de toate posibilitățile sale interne de micșorare a riscului:
în primul rând, controlul partenerilor săi de afaceri;
în al doilea rând, alcătuirea corectă a contractilul de afaceri;
în al treilea rând, planificarea și prognozarea activ ității prin întocmirea
planului de afaceri;
în al patrulea rând, alegerea corectă a personalului întreprinderii, optarea
pentru personalul calificat.
1. Controlul partenerilor de afaceri
În SUA businessmenii practică regula 5 „C”, cu ajutorul căreia se poate evalua capacitatea
creditară a partenerului. În acest caz, firma trebuie să cunoască următoarele:
a) caracterul (character) – personalitatea, reputația în lumea de afaceri, responsabilitatea în
îndeplinirea obligațiunilor luate;
b) posibilitățile financiare (capacity) – capacitatea de a ram bursa împrumutul din contul
încasărilor curente finan ciare sau din contul realizării activelor;
c) averea (capital) – volumul și structura capitalului acționar;
d) asigurarea (collateral) – tipurile și costurile activelor pro puse în calitate de gaj la
primirea creditului;
e) condițiile generale (conditions) – starea conjuncturii eco nomice și alți factori externi.
2. Alcătuirea corectă a contractului de afaceri, ce se bazează pe examinarea condițiilor
60
inițiale oferite de viitorii parten eri.
În tabelul de mai jos sunt propuse unele acțiuni ce pot fi între prinse de manager pentru a
diminua riscurile potențiale în etapa negocierii și parafării contractelor de afaceri.
Tabelul 11.
Căile de reducere a riscurilor prin intermediul contractelor de afaceri
Tipul riscului Acțiunile posibile ale antreprenorului
Riscul de neîndeplinire a
obligațiilor contractuale Încheierea unui protocol de intenții în care s -ar indica termenele
în care fiecare parte poate introduce modi ficări și mărimea
responsa bilității părților în caz de refuz de a semna contractul;
Includerea în contract a sistemului de penalizări pentru fiecare
obligație în mod separat;
Includerea în contract a amenzilor pentru fiecare zi de întârziere
în îndeplinirea obligațiilor contractual e;
Includerea în contract a mărimii responsabilității păr ților în
situații de forță majoră;
Includerea în contract a modalităților de soluționare a litigiilor în
situații conflictuale.
Riscul de neachitare
Utilizarea modalităților de achitare în avans total sau parțial;
Transmiterea drepturilor de proprietate după achitarea totală;
Utilizarea serviciilor bancare prin sistemul acreditiv de achitare;
Includerea în contract a condițiilor de achitare prin gaj;
Includerea în contract a acordului de factoring cu o instituție
financiară. Sursa: Liudmila Stihi, mamagemetul riscului în afaceri, editura ASEM, 2010
3. Alcătuirea corectă a planului de afaceri, este ca încă una din sursele de minimalizare a
riscului managerial.
4. Alegerea corectă a personalului firme i
Cu cât mai mulți oameni lucrează în firmă) cu atât mai mare va fi riscul de la primirea
deciziilor ale fiecărui om. De aceea, o importanță majoră pentru activitatea eficientă a fir mei o are
procedura de selectare și recrutare a cadrelor. Antreprenorul v estit Wilyam Iangher spune ci „ pentru
crearea unei echipe eficiente de specialiști și manageri este necesar de a respecta următoarele
reguli”:
angajați numai persoane cu experiență de muncă;
selectați pe cei mai calificați lucrători;
aflați dacă pregătirea lucrătorilor angajați corespunde culturii organizaționale;
străduiți -vă să căutați persoanele cu care ați mai lucrat;
faceți așa ca echipa de conducere si fie cât mai mică.
5. Căutarea angajaților poate avea loc pe următoarele direcții:
61
a) mijloacele de inform are mass -media;
b) contacte personale – predomină;
c) agenții de selectare a cadrelor;
d) pregătirea propriilor cadre;
e) instituții de învățământ;
f) pe bază de consens.
6. Organizarea protecției tainei comerciale a firmei, care poate fa voriza sau defavoriza
activitatea e i.
Informația nu există singură de la sine, dar este în strânsă legătură cu purtătorii săi, așa ca
documentele de hârtie, casetele video, fișierele din computer, comunicările telefonice, prin fax etc.
Respectiv, pentru protecția tainei comerciale a firmei, este necesar de a organiza corect:
– Ordinea lucrului cu documentele interne ale organizației, care conțin informație
confidențială;
– Controlul asupra mijloacelor de copiere și multiplicare a documentelor;
– Evidența și protecția unor tipuri de materiale și pr oduse finite;
– Ocrotirea teritoriului organizației și a clădirilor strategice;
– Controlul asupra vizitelor făcute pe teritoriul firmei de persoanele străine.
Sursa principală de scurgere a tainei comerciale o reprezintă oamenii .
Pentru reducerea riscului de scurgere a informației c onfiden țiale, managerul trebuie să respecte
următoarele reguli:
– să existe unitatea de decizie a problemelor de producție, comerciale și financiare;
– să selecteze corect persoanele care vor avea acces la infor mația comercială;
– să reducă la minim numărul persoanelor care vor avea acces la această informație;
– să păstreze informația pe diferite suporturi, pentru a evita dispariția sau spionajul ei.
Așa cum s-a descris anterior , riscul ca eveniment potențial generator de pagube nu poate fi o
prezență sută l a sută plăcută în viața nimănui, dar mai ales în activitatea întreprinderilor, de
aceea strategiile selectate privind managementul eficient al riscurilor sunt mai mult decît
importante .
62
CONCLUZII
Din analiza situației sectorului de prestare a serviciilor de reparație și deservire a uto, se
observa faptul ca agenții economici din Republica Moldova nu sunt încă pregăti ți să facă față
riscurilor pe care le presupune integrarea în Uniunea Europeana. Atitudinea fat ă de riscurile cu
care se vor confrun ta în viitor a fost aceea de abordare într-un mod constructiv prin găsirea de
soluții pentru gestionarea lor, ci de ignorare completa. Principalele riscuri cu care se confrunt ă
întreprinderile , sunt riscurile legislative si tehnologice. Riscurile legislative provin din faptul ca
întreprinder ile nu au ajuns sa respecte normele si standardele de func ționare impuse. Aceasta
neconcordanta poate duce la îns ăși anularea licenței de funcționare. Cel de -al doilea mare risc
este cel tehnologic, si se refera la faptul ca întreprinderile folosesc tehno logii si utilaje dep ășite,
fapt care determina o productivitate mai scăzut ă și cu costuri mai crescute decât cea a
întreprinderilor din spațiul comunitar , ce și mai mult accentuează concurența. Impactul riscului
tehnologic se concretizează prin scoaterea d e pe pia ță a întreprinderilor de către concuren ții mai
bine adaptați mediului economic.
Soluția pentru manageri se impune a fi conștientiz area necesit ății implementării la nivel de
întreprindere a: standardelor de calitate, certificării și adoptării de tehnologii moderne .
De asemeni, cercetarea de caz concluzionează asupra adecvării strategiilor vizând:
– ameliorarea costuri lor de producție prin eficientizarea consumurilor,
– creșterea vitezei de rotație a stocurilor,
– creșterea productivității,
– ameliorarea structurii capitalurilor prin diminuarea ponderii capitalului
împrumutat în capitalul de lucru ,
– adaptarea politicilo r comerciale – în special cele de prețuri ,
– reorientarea strategiei de producție cu modificarea gamei de servicii, pentru
creșterea valorii adăugate ,
– modificarea politicilor privind gestionarea capitalului uman
Dintre concluziile cele mai importante și relevante ale acestui demers de cercetare pot
fi exemplificate:
– mediul de afaceri integrat, depinzând atât de furnizori, cât și de clienții cheie,
face
ca pierderea / distrugerea, din orice motiv, a capacității de producție să provoace tulburări grave
ale activității și să pericliteze relațiile de afaceri cu partenerii ;
– în lipsa unor strategii alternative de aprovizionare sau desfacere, un incident
63
apărut la furnizorii sau clienții cheie poate influența negativ, în mod total neprevăzut,
funcționalitatea întreprinderii;
– este necesară includerea în sistemul managerial a componentei de planificare a
continuității afacerii cu rolul de a asigura me nținerea viabilității companiei în cazul producerii
unor evenimente neprevăzute ;
– utilizarea indicat orilor de performanță nu poate acoperi riscul gestionării
numerarului în situații de criză – managementul lich idității necesitând instrumente mai
complexe pentru atingerea și menținerea optimului de lichiditate, diferit de la un
domeniu de afaceri la altul ;
– determinarea optimului nivelului de lichiditate ar trebui să considere și
asigurarea „stocului” pentru situații excepționale cunoașterea debitorilor, a condițiilor
pieței pe care se desfășoară afacerile întreprinderii;
– gestionarea resurselor trebuie să considere mai atent cunoașterea creditorilor și
corecta stabilire a politicii termenelor de plată și a decvarea acesteia la condițiile
concrete și specifice ale fiecărei tranzacții de anvergură .
Managementul riscului trebuie privit între competență și responsabilitate .
Întreprinderile moderne sunt astfel structurate încât specializarea, delegarea competențelor,
disiparea responsabilității de decizie pe nivele ierarhice și de competență să asigure
eficientizarea activității prin r apiditatea deciziei și asumării acesteia, pe nivele de competență.
Infrastructura de m anagement al riscului ar trebui să dispună de un staff independent care să
raporteze unui comitet executiv sau de un manager specializat în m anagementul riscului, având
competențe, atribuții și responsabilități clare de urmărire și gestionare a riscurilor. În Republica
Moldova riscurile sunt trecute în revistă în special de către directorul executiv (directorul
general) sau de către directorul economic (financiar), iar nu de o structură specializată.
La final se poate afirma că, cercetarea întreprinsă și întreg demersul științific complex
au rezultat într -un beneficiu în planul dezvoltării personale depășind considerabil așteptările
începutului de drum și oferă motivație deosebită pentru depășirea fricii de a persevera în
domeniul deschiderii unei afaceri personale, cu evitarea din start a unor riscuri .
64
BIBLIOGRAFIE
I. Acte legislative și normative
1. Legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal 17 -XVI 15.02.07 107 -111/468
din 27.07.2007
2. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și între prinderi, nr. 845-XII din 3
ianuarie 1992 cu modificările ulterioare
3. HOTĂRÎRE Nr. 539 din 23.04.2008 cu privire la crearea Instituției publice “Agenția
Națională Transport Auto” Publicat : 29.04.2008 în Monitorul Oficial Nr. 82 art Nr :
521
4. Codul Transporturilor Rutiere Nr. 150 din 17.07.2014 , articolul 93-109
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
1. Bușă Georgeta – Dicționarul complet al economiei de piață, Editura Soc. Informația ,
București, 1994;
2. Breban Vasile – Dicționar al limbii române contemporane, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1980;
3. Cișmașu Irina Daniela – Riscul, element în fundamentarea deciziei, concepte, metode
și aplicații, Editura Economică, București, 2003;
4. Craioveanu Mihaela Theodora – Risc și incertitudine în economie, Teză de doctorat,
2003;
5. Nistor Costel – Riscul în comerțul exterior (cu aplicație la mărfurile agroalimentare),
Teză de doctorat, 2003
6. Stihi Liudmila , mamagemetul riscului în afaceri, editura ASEM, 2010 ;
7. Popescu Nela – Noi tendințe în analiza riscului afacerilor comerciale, Teză de doctorat,
2004;
8. Williams Smiths Young – Management risc and insurance, Seventh Edition, Ed.
McGraw -Hill, New York, 1995;
9. Stana Elena Silvia – Riscul de țară, Teză de doctorat, 2003
10. Negoiescu Gheorghe „ Risc și incertitudine în economia de piață ”, Galați, 1995
11. Stoian Ion „Comerț Internațional”, editura Caraiman, București, 2000
12. Dicționar economic de management. Editura Diacon Corești, București, 1992
13. Dima I.T. „Riscul managerial" // Tribuna economică nr. 20. 2000
14. Лапуста М. Г. Риски в предпринимательской деятельности. Москва, 1996.
65
15. Балдин К. Б., Воробьев С. Н. Управление рисками . Москва: изд -во ЮНИТИ, 2005.
16. Peter F. Drucker, Inovația și sistemul antreprenoriaî. Editura En ciclopedică. București,
1993.
17. Slobodeanu N., Analiza și evaluarea riscurilor economice și financiare ale întreprinderii’’,
Chișinău, 2008
18. Regester М., Larkin J., Managementul crizelor și al situațiilor de risc, Editura
Comunicare.ro, București, 2003
III. Articole din ediții periodice (reviste, culegeri de articole etc.) ;
1. Popescu D. „ Combaterea riscului în afaceri”, Tribuna Economică nr. 16
2. Budica A. „Metode specifice de asumare a riscului ", Tribuna Economică 2006,
nr.22
3. Райзберг БА. Предпринимательство и риск. – М.: Знание (Серия
«Экономика» №4), 1992. – 64 с.
4. Самочкин В.Н., Тимофеева О А, Калю кин АА, Захаров РА Учет риска при
принятии управленческих решений на этапе формирования бюджета // Менеджмент
в России и за рубежом. – 2000. – №3. – с. 52 -58.
IV. Resurse electronice ;
1. https://www.academia.edu/6917425/Universitatea_Tehnic%C4%83_a_Moldovei_Facul
tatea_de_Inginerie_%C5%9Fi_Management_%C3%AEn_Mecanic%C4%83_PROIEC
TAREA_TEHNOLOGIC%C4%82_A_%C3%8ENTREPRINDERILOR_AUTO_Curs
_universitar
2. http://www.volvo -service.md/ro/servicii
3. http://www.manager.ase.ro/download/art%20st ud/Riscul%20in%20afacerile%20din%
20Romania.pdf
66
Anexa 1
67
68
69
70
71
72
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE A MOLODVEI FACULTATEA BUSINESS ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR CATEDRA MANAGEMENT Vitalii GUREU MANAGEMENTUL RISCU RILOR ÎN… [600896] (ID: 600896)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.