ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” ȘCOALA DOCTORALĂ „ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ” Doctorand: POPESCU LAURENȚIU TEMĂ: RISCURI ȘI… [607061]
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
ȘCOALA DOCTORALĂ „ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ
NAȚIONALĂ”
Doctorand: [anonimizat]: RISCURI ȘI AMENINȚĂRI LA
ADRESA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE
REZUMAT
Coordonator de doctorat:
Prof. univ. dr. ȚICAL GEORGE MARIUS
Teză elaborată în vederea obținerii titlului de doctor în domeniul „Ordine
publică siguranță națională”
BUCUREȘTI 2014
CUPRINS:
ARGUMENT
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SISTEMULUI DE
ORDINE PUBLICĂ
1.1. Definiri conceptuale
1.2. Ordinea publică, securitatea națională și democrația constituțională
1.3. Normativele europene sub incidența ORDINII PUBLICE
1.4. Impactul globalizării asupra sistemului de ordine publică
CAPITOLUL II. DUALISMUL SISTEMULUI DE ORDINE PUBLICĂ 2.1. Sistemul forțelor de ordine din România 2.2. Poliția – garant al ordinii în stat ul de drept
2.2.1.Poliția Română
2.2.2. Poliția locală
2.2.3.Poliția administrativă 2.3. Jandarmeria – componentă a sistemului național de apărare și securitate
națională
2.4. Dualitatea sistemului de ordine publică – garanție a ordinii și siguranței într –
o Europă Unită
2.5. Optimizarea raporturilor dintr e autoritate și libertate
CAPITOLUL III. PARTICIPAREA STRUCTURILOR DE ORDINE PUBLICĂ
LA GESTIONAREA SITUAȚIILOR DE CRIZĂ LA NIVEL NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL
3.1. Managementul intervenției st ructurilor de ordine publică în restabilirea
ordinii și liniștii publice
3.2. Competențe și strategii de intervenție pe plan internațional
3.3. Competențe și strategii de intervenție pe plan național
3.4. Structurile de ordine publică în contextual participării eficiente la
gestionarea unor cazuri pe plan internațional
CAPITOLUL IV. STRATEGII MANAGERIALE DE ASIGURARE A
SECURIT ĂȚII ÎN CONTEXTUL PROCESULUI DE GLOBALIZARE
4.1. Rolul strategiilor în luarea deciziilor politice cu impact asupra securității
4.2. Optimizarea strategiilor în contextul apariției crizelor
4.3. Securitatea și apărarea – deziderate majore ale umanității
4.4. Politica Europeană de Securitate Comună (P.E.S.C.)
4.5. Politica Europeană de Securitate și Apărare
4.5 Politica de securitate internă a UE
4.5.2.Gestionarea crizelor politico- militare
4.6. Instrumentele gestionării civile și militare a crizelor
4.7. Modelul de securitate al O.S.C.E. 4.8. Alianța nord -atlantică și gestionarea securității regionale și globale
4.9. Premisele schimbării mediului de securitate internațional
CAPITOLULV. STRATEGII MANAGERIALE REFERITOARE LA
STRUCTURILE DE ORDINE PUB LICĂ- ELEMENTE DE DREPT COMPARA .
5.1. Dreptul polițienesc în Uniunea Europeană
5.2. Dreptul polițienesc în Franța și Anglia
5.3. Sistemul forțelor de ordine în Italia
5.4. Sistemul olandez de siguranță publică
5.5. Sistemul de ordine și siguranță publică în Polonia
5.6. Sistemul forțelor de siguranță publică în Turcia 5.7. Strategia de securitate națională a României
5.8. Participarea României la consolidarea sistemului de securitate și apărare a
Uniunii Europene
CAPITOLUL VI. DETERMINAREA STRUCTURII RISCURILOR ȘI
AMENINȚĂRILOR LA ADRESA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE
6.1. Riscul și ordinea publică 6.1.1. Analiza factorilor de risc
6.1.2. Criză, conflict, tensiuni, competiție
6.1.3. Gestionar ea securității și a ordinii publice
6.2. Analiza de risc în domeniul ordinii și siguranței publice
6.2.1. Evaluarea stării de vulnerabilitate
6.2.2. Conformitatea d intre riscuri și vulnerabilități
6.2.3. Evaluare factorilor de risc la adresa ordinii publice
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
BIBLIOG RAFIE SELECTIVĂ
ANEXE
ARGUMENT
Funcționarea statului de drept și democratic nu poate fi concepută în lipsa unui cadru normativ
adecvat, cu încălcarea frecventă a ordinii și securității publice. Drept urmare, orice țară este îndrituită
și, în același timp, obligată să- și adopte măsurile pe care le consideră necesare în acest domeniu,
măsuri circumscrise normativității internaționale la care a aderat și să asigure condițiile pentru traducerea lor în viață.
Securitate a statului și a societății, siguranța persoanei, constituie o valoare socială
fundamentală, de existența și nestingherita ei realizare depinde normala desfășurare a activității
statului în realizarea sarcinilor și funcțiilor care îi revin. Reglementarea ri guroasă a relațiilor sociale,
așezarea întregii vieți pe bazele trainice ale legalității, ale ordinii de drept și disciplinei, reprezintă o
cerință firească a democrației.
Problema ordinii publice și a siguranței cetățeanului se pune în spațiul european, c u multă
actualitate, fiind tot mai evidente preocupările factorilor de decizie în acest sens, dar, în egală măsură, și ale cetățenilor cărora le este din ce în ce mai greu să accepte climatul de insecuritate. De aceea, în centrul preocupărilor autoritățilo r publice se află ordinea publică și siguranța cetățeanului, ca repere
majore ce condiționează buna funcționare a organelor de stat abilitate.
Un loc deosebit de important îl ocupă asigurarea și menținerea ordini publice și a securități
publice, administra rea organelor în atribuțiile cărora intră atât apărarea regimului politic, a intereselor
cetățenilor, măsurile care contribuie la executarea legilor și hotărârilor judecătorești, buna conviețuire în societate, cât și buna funcționare a serviciilor de stat. De altfel, ordinea publică este o stare de drept
și de fapt care permite realizarea echilibrului bazat pe consensul social necesar funcționării optime a ansamblului social în condițiile reglementărilor juridice interne, consacrării apărării și respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, avutului public și privat, a celorlalte valori supreme, în scopul promovării și afirmării progresului social într -o societate democratică.
Asigurarea ordini publice reprezintă o cerință esențială a stabilității interne care garantează
asigurarea condițiilor corespunzătoare edificării unui stat de drept. Cu alte cuvinte, asigurarea ordini
publice reprezintă o necesitate socială, realizată prin activități specifice de organe speciale –forțele de
ordin e publică, ce reprezintă autorități deținând competențe și atribuții în materie de ordine publică și
cărora, prin lege și prin alte acte normative, li se conferă sarcini în exercitarea dreptului de poliție a
statului.
O importanță deosebită în realizarea f uncției de garantare și asigurare a ordinii publice, a
securității persoanei și a societății o are activitatea de dirijare a organelor menite să asigure ordinea
publică.
Pentru a activa în mod eficient este necesar a cunoaște legitățile și factorii social -economici,
care determină ordinea publică, baza normativă și organizațională de activitate a organelor care
asigură ordinea și securitatea publică.
O însemnătate majoră îi revine cunoașterii relațiilor de dirijare, care apar în procesul de
organizare și realizare practică a activității de menținere și restabilire a ordinii publice, și reglementarea normativă a acestor activități.
Obiectul administrării organelor care asigură ordinea publică este însăși activitatea de
asigurare a ordinii publice, iar conținutul de bază al activității acestor organe rezidă în realizarea
sarcinilor de: ocrotire a ordinii publice; asigurarea securității publice; contracararea faptelor
infracționale; ocrotirea relațiilor sociale cu privire la proprietatea privată și cea publică; ocrotirea
intereselor, drepturilor și libertăților legitime ale cetățenilor și organizațiilor; prevenirea comportamentului deviant și a celui cu caracter infracțional.
Tendința de escaladare a fenomenului infracțional, a riscurilor și amenințărilor la secu ritatea
națională, la ordinea și securitatea publică, va rămâne și în viitor. De aceea se impune perfecționarea sistemului de asigurare a ordinii publice, a siguranței persoanei și a securității publice, și, în primul rând, a administrării organelor care a sigură ordinea publică.
Important este de relevat faptul că Tratatul de la Lisabona acordă atenție maximă „spațiului de
libertate, securitate și justiție”(Titlul V), acționând „pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri de prevenire a crimin alității, a rasismului și a xenofobiei, precum și de combatere a acestora,
prin măsuri de coordonare și de cooperare între autoritățile polițienești și judiciare și alte autorități competente, precum și prin recunoașterea reciprocă a deciziilor judiciare î n materie penală și, după
caz, prin apropierea legislațiilor penale.”
1
„Statele membre au libertatea de a organiza între ele și sub autoritatea lor forme de
cooperare și de coordonare pe care le consideră oportune, între serviciile competente ale administrațiilor acestora care răspund de asigurarea securității naționale.”
2
Cu toate acestea, studierea siguranței publice din perspectiva proceselor de globalizare
actualmente nu are o arie prea mare de investigație și acest spațiu se limitează numai la problemele
specifice unui anumit grup de țări.
Studiile realizate anterior au îmbogățit cunoștințele noastre despre măsurile de asigurare a
ordinii publice și despre dirijarea forțelor antrenate în menținerea ordinii și siguranței publice. Menționăm că at ât doctrina juridică românească, cît și cea moldovenească s- au arătat preocupate de
definirea diferitelor aspecte ale problemei respective, fără a ajunge însă la o concepție cristalizată. În prezent nu există un studiu complex în ceea ce privește problema vizând administrarea organelor de
stat care asigură ordinea publică. Prezentul studiu este o încercare de a acoperi acest gol.
1 Tratatul de la Lisabona, Titlul V, Capitolul 1. Dispoziții generale, art. 67 alin (3), C 83/73
2 Tratatul de la Lisabona, Titlul V, Capitolul 1. Dispoziții generale, art. 73, C 83/74
Scopul și obiectivele tezei de doctorat
Prezenta cercetare are drept scop studiul problemelor vizând administrarea organelor de stat
care asigură ordinea și siguranța publică, inclusiv al conceptului de ordine publică, securitatea publică,
precum și al sistemului de asigurare a ordinii publice în România în contextul globalizării. Acest scop
este îndreptat spre îmbunătățirea activit ății organelor care asigurară ordinea publică în temeiul
concluziilor ce se desprind din investigarea științifică, atât sub aspectul teoretic, cât și din punctul de
vedere al practicii în domeniu.
Scopul investigațiilor efectuate ține de sporirea eficiențe i activității organelor afacerilor
interne ca urmare a perfecționării mecanismului de administrare a lor în condițiile globalizării.
Pentru realizarea scopului enunțat, au fost conturate următoarele sarcini :
– identificarea coraportului dintre conducerea adm inistrativă, conducerea socială și
administrarea sistemului ordinii și siguranței publice;
– analiza factorilor social -economici care influențează activitatea organelor afacerilor
interne;
– aprecierea gradului de compatibilitate a activității organelor afacer ilor interne cu noile
condiții social -economice și juridice care au fost influențate de globalizare;
– a analiza sistemul organelor de stat care asigură ordinea publică în România, și în unele
state ale lumii;
– a analiza sistemul existent de administrare inte rnă și externă a organelor de stat care
asigură ordinea publică;
– a evidenția principiile generale vizând asigurarea ordinii publice și cele specifice
administrării în domeniul asigurării ordinii publice în contextul globalizării;
– a evidenția posibilele riscuri și amenințări la adresa ordinii și siguranței publice în
contextul globalizării;
– a defini noțiunea de administrare în domeniul asigurării ordinii și siguranței publice în
contextul globalizării și conținutul ei;
– a formula unele propuneri și recomandări care au drept scop perfecționarea sistemului de
administrare a organelor de stat care asigură ordinea și siguranța publică.
Obiectul de bază al cercetării îl constituie activitatea de combatere a criminalității și de
menținere a ordinii și siguranței publice realizată de organele afacerilor interne în condițiile
globalizării, edificării statului de drept, formele și metodele de perfecționare a activității de administrare a organelor afacerilor interne.
Baza empirică a lucrării cuprinde:
– rezultatele cercetărilor realizate de autor, în vederea studierii diverselor subiecte în
conformitate cu Strategia de Securitate a României, Tratatul de la Lisabona și strategia Ministerului
Afacerilor Interne;
– analiza activității de administrare în sistemul organelor d e poliție în etapa actuală;
– generalizarea propunerilor practice ale subdiviziunilor Ministerului Administrației și
Internelor, ale altor organe de ocrotire a normelor de drept, ministere, servicii, agenții etc.
Suportul metodologic și teoretico -științifi c al cercetării
În cadrul investigației au fost aplicate un complex de metode teoretice și empirice care au
permis cercetarea nivelului de influență a procesului de globalizare asupra securității naționale a
României pe calea trecerii de la abstract la con cret și de la global la local.
Deoarece determinarea cadrului conceptual al securității și globalizării este, în primul rând, o
problemă de percepție, metoda sistemică ne-a permis să abordăm aceste două fenomene ca o stare de
echilibru dinamic al unui sist em în care au loc diverse procese organizate și dezorganizate și să
identificăm dimensiunile ordinii și siguranței publice.
Metoda empirică ne-a permis să observăm principalele trăsături caracteristice insecurității
țărilor mici în contextul globalizării, cum ar fi România, oferindu- ne suportul necesar pentru stabilirea
particularului și generalului în cadrul procesului de asigurare a siguranței publice.
Sectorizarea sau analiza pe sectoare (dimensiuni) este o metodă ale cărei dezvoltare serioasă
începe odată cu publicarea The Logic of Anarchy: Neorealism to Structural Realism de Barry Buzan,
Charlers A. Jones și Richard Little in 1993. Este vorba de faptul, că fiecare sector aduce lumină particulară asupra securității naționale, iar natura amenințărilor var iază în interiorul fiecărui sector și
afectează securitatea actorului statal într -o manieră specifică. Sectoarele nu sunt subsisteme, dar niște
lentile analitice pe parcursul cărora autorul analizează ordinea și siguranța publică ca un sistem în
raport cu riscuri, amenințări și vulnerabilități.
Metoda comparativă ne-a servit la relevarea trăsăturilor distinctive ale sistemului de securitate
națională a României și a vecinilor regionali, ținand cont de vulnerabilitățile interne ale țării. În același
timp, ne -a permis să analizăm dinamica opiniei publice in România și a actorilor regionali, cum ar fi
Ucraina și Moldova, cu privire la fenomenul de integrare în Uniunea Europeană și NATO.
În cadrul cercetării date au fost utilizate, de asemenea, analiza și sintez a, abstractizarea și
raționalizarea, inducția și deducția.
Ne-am propus efectuarea unei cercetări calitative care implică metode interpretative de analiză
a documentelor ce fac parte din baza legislativă a securității naționale a României, cât și a țărilor
vecine. În proiectul de cercetare științifică vom utiliza și metoda interviului focalizat care a permite să
evaluăm problemele cele mai arzătoare cu care se confruntă Români a în acest moment și să investigăm căile de asigurare a ordinii și siguranței pub lice. De asemenea, vom utiliza rezultatele
cercetărilor realizate de centrele naționale și internaționale: analiza de conținut (content -analiza) a
diferitor surse de informații din România, sondajele de opinie .
La baza investigației se află: principiul interdisciplinar , permite să evidențiem corelațiile
specifice rezultate din influența procesului de globalizare asupra securității naționale.
Principiul determinismului servește drept călăuză în analiza vulnerabilităților social -politice
ale României prin pri sma cauzelor și efectelor exercitate asupra sistemului de securitate a țării.
Investigația se bazează pe principiul obiectivității , în măsura în care vom reuși să cercetăm aspectele
securității naționale și globalizării din perspectiva evoluției situației interne și externe a României.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a tezei
Sugestiile, propunerile și recomandările ce vor fi formulate în cercetarea științifică sunt
importante mai ales în procesul armonizării și perfecționării legislației în conformitate cu dreptul
comunitar, la fel permit optimizarea competenței și structurii organelor de ordine publică. Rezultatele
obținute sunt utile atât pentru cercetările științifice ale problemelor ce apar în legătură cu administrarea organelor de asigurare a ordinii publice.
Sugestii, probleme expuse și ridicate vor fi publicate în articolele științifice, cu scopul de a fi
preluate și aplicate de diferite in stituții de asigurare a ordinii publice.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute .
Studiul oferă o analiză profundă a conceptului de ordine publică, evidențiază trăsăturile și
elementele constitutive ale ordinii publice, apreciază posibilele riscuri l a adresa ordinii publice,
determină sistemul organelor de stat cu atribuții de asigurare a ordinii publice în România, în el sunt formulate și propuse principii de activitate specifice administrării organelor de asigurare a ordinii publice.
În procesul inv estigației s- a încercat să se fundamenteze următoarele teze:
– Dreptul – ca element al conducerii sociale în raport cu subsitemul administrat –servește în
calitate de mijloc și formă de organizare, de exercitare a funcției de administrare. Influența dreptulu i
asupra relațiilor sociale, acțiune cu caracter organizațional, are loc prin intermediul mecanismului
juridic de administrare, care se deosebește de mecanismul de reglementare juridică prin orientarea sa
funcțională, deoarece asigură influența de administ rare. În structura acestui mecanism pot fi incluse
mijloacele juridice de organizare a activității subsistemului administrat și de exercitare a influenței organizatorice asupra obiectelor administrate.
– Aplicarea dreptului în calitate de fenomen autonom poa rtă un caracter intern specific.
După conținutul său, aceasta constă în emiterea de către organele de stat competente a prescripțiilor juridice, în conformitate cu dispozițiile normelor de drept, care sunt adresate nemijlocit unor subiecți
concreți de drep t. Particularitățile activității de aplicare a dreptului depind de organul competent care
trebuie să aplice dreptul și, într -o măsură considerabilă, de ordinea suprastructurală.
– Influența organizatorică a dreptului asupra relațiilor sociale are loc prin in termediul
mecanismului juridic de dirijare. Ultimul se deosebește de mecanismul reglementării normative prin
orientarea sa funcțională. Subiecții, obiectele și mijloacele administrării formează structura conducerii
de stat, caracterizând elemente important e ale fenomenului „statul”.
– Mecanismul organizațional -juridic de administrare socială reprezintă o astfel de
organizare sistemică a normelor, principiilor, formelor, metodelor și mijloacelor prin intermediul
căreia subiectul asigură acțiunea de administrar e. Raporturile de aplicare a dreptului constituie forma
universală în cazul realizării conducerii de stat efectuate asupra unor anumite persoane sau grupuri. A conduce înseamnă a decide, decizia fiind de fapt, motorul managementului, iar rezultatele obținute de
organizație depinzând direct de calitatea deciziilor luate. În același timp, mecanismul de acțiune administrativă va steril în cazul în care nu se va ține seama de factorul uman.
– Mecanismul organizațional -juridic de administrare a organelor afa cerilor interne trebuie
supus unei analize sistemice. Potrivit acestei abordări, mecanismul în cauză ni se înfățișează ca un sistem cu o structură extrem de complexă, fiind alcătuită dintr -o multitudine de subsisteme, fiecare cu
o structură inerentă specif ică.
– Eficiența administrării sistemelor sociale, inclusiv a organelor afacerilor interne, depinde,
în mare măsură, de alegerea corectă și aplicarea cu iscusință a metodelor. Realizarea sarcinilor noi, nestandarde, mai ales în condițiile schimbării bruște a situației operative, necesită o abordare
neordinară în aplicarea metodelor de administrare. Toate metodele sunt legate între ele, se completează reciproc și sunt utilizate într -o unitate organică.
– Organele afacerilor interne, ca sistem social, suportă div erse influențe externe și interne,
atât pozitive (creative), cât și negative (distructive), iar lipsa de coordonare între elementele sistemului
poate contribui la dezorganizarea activității acestuia. De aceea condiția de interdependență a acestora
presupune asigurarea organizării optime (susținerea) a interacțiunii dintre subdiviziunile structurale și coordonarea eforturilor acestora de către subiectul administrării. Prin urmare, toate elementele sistemului trebuie să se afle în interacțiune. În cazul organ elor afacerilor interne acest principiu ar
trebui să -și găsească expresia, mai întâi de toate, în determinarea exactă și delimitarea clară a funcțiilor
subdiviziunilor structurale și a atribuțiilor funcționale ale unor colaboratori aparte, a subordonării ș i
răspunderii lor. Totodată, este caracteristic că toate elementele trebuie să se afle în raporturi reciproce
de cauzalitate și efect atât între ele, cât și cu sistemul în ansamblu. Schimbările din interiorul unui
element exercită influență asupra funcționării altora.
– La nivelul organelor afacerilor interne, subiecții administrării nu trebuie să posede doar
capacitatea și posibilitățile obiective de a percepe acțiunile de administrare (comenzile de administrare) pentru a dirija obiectele de administrare sub ordonate, ci și calitățile parametrului
administrat, adică trebuie să li se ofere, mai întîi de toate, împuterniciri autoritare și garanții normative de realizare a lor.
– Reproiectarea unei strategii în direcția perfecționării legislației României și a spor irii
rolului dreptului, în vederea îmbunătățirii continue a structurii organizaționale a conducerii, trebuie să
prevadă atât măsuri de depășire a dispersării departamentale, de perfecționare a administrării ramurale
și teritoriale, cât și forme viabile de realizare a programelor cu scop bine determinat, inclusiv
propuneri privind ridicarea rolului organelor administrației publice locale prin extinderea nu numai a
drepturilor aparținând acestora, dar și a inițiativei cetățenilor.
Considerăm că, în actualul stadiu al stabilirii și definitivării cadrului general al sistemului, la
nivel național, în general, și în spațiul comunitar, în special, sunt necesare eforturi consistente pentru operaționalizarea acestuia.
Analizând mediul în care își desfășoară activitat ea componentele Ministerului
Afacerilor Interne, putem constata că acesta este marcat încă de procesele de evoluție de la o
societate centralizată, orientată către combaterea provocărilor Războiului Rece, către o
societate democratică, în care aspectele de autonomie, descentralizare, deconcentrare, precum
și ideea de serviciu public în ideea comunității și a cetățeanului sunt dominante. La peisajul intern se adaugă provocările regionalizării și globalizării care se concretizează în riscuri și
amenințări la adresa securității, dar și în deschiderea de noi posibilități de acțiune favorizate
de fluidizarea schimburilor și de creșterea interdependențelor.
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND
SISTEMULUI DE ORDINE PUBLICĂ
1.1. Definiri conceptuale
Sintagma conceptuală „ordine publică și securitate națională”, respectiv „ordine publică și
siguranță națională”, relevă conexiuni specifice ce se stabilesc între cele două domenii esențiale –
„ordinea constituțională” și „securitatea națională” – impunându- se o analiză a raporturilor dintre
ordinea publică și ordinea constituțională. Astfel, în sens larg, ordinea publică este conceptul cu sfera de cuprindere cea mai largă, incluzând ordinea juridică, începând cu cea constituțională, alături de
ordinea pol itică, economică, ordinea publică implicând atât cadrul de manifestare – legea -, cât și
mijloacele concrete de menținere a sa, instituțiile și mijloacele concrete de aducere la îndeplinire.
În același timp, tendințele și perspectivele geo -politice și geo -strategice extind, tot mai mult,
noțiunea de „securitate națională”
3 asupra componentelor economice, societale, tehnologiei
informației și comunicației, diplomatice și ecologice sau de altă natură, devenind o necesitate ca
resursele informative și militar e să fie utilizate pentru rezolvarea problemelor generate de sărăcie,
foamete, lipsa apei sau poluare, înainte ca acestea să genereze crize și conflicte violente.
Sistemul național de securitate se amplifică, astfel că tot mai multe componente ale ordinii
publice devin elemente de securitate. În același timp, prin procesul constituționalizării dreptului, tot
mai multe reglementări intră sub directa incidență a Constituției, astfel că sfera securitații naționale se
extinde, tinzând să se suprapună cu cea a ordinii constituționale4.
În acest context, ordinea constituțională constituie cadrul general definitoriu, matricea care
determină toate componentele ordinii publice. Ceea ce constituie și locul de intersecție, de suprapunere
parțială, cu noțiunea de secur itate națională, cu funcțiile și conținutul acesteia. Aceasta deoarece, atât
pentru noțiunea de «ordine constituțională», cât și pentru cea de «securitate națională», conceptul de stat, respectiv de «națiune de stat», reprezintă fundamentul logic și atribu tul definitoriu. În modul cel
mai sintetic spus, ordinea constituțională este o premisă a securității naționale, reciproca fiind la fel de
valabilă. “Evoluția societății românești, în contextul actual, se circumscrie celor două coordonate
principale: cea a fundamentării statului de drept în relația sa cu celelalte state europene și cea a
creșterii siguranței și securității naționale”, ce evidențiază raporturile dintre conceptele enunțate: stat
3 ”Securitatea națională este un drept imprescriptibil, care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se
fundamentează pe ordinea constituțională și se înfăptuiește în contextul securitații regionale, euroatlantice și
globale”. Strategia de securitate natională a României, București, 2006
4 Pentru argumente pro si contra referitoare la acest binom, vezi, Bridge, ER., Bullen, Roger, The Great Powers
and the European States System . Longman, New York, 1980, p.78 și urm.
de drept (ordine juridică, inclusiv constituțională) și securita tea națională, respectiv siguranța
națională5.
În literatura de specialitate, cât și în legislația internă și internațională, între noțiunile de
democrație, drepturile omului, ordinea publică și statul de drept, există un raport de interdependență în
sensu l că nu există democrație fără garantarea drepturilor omului, iar acestea nu se pot realiza decât
într-un cadru organizat, într -un climat sigur de ordine socială.
Pentru asigurarea acestui climat de ordine publică, implicit de securitate națională, fiecare stat
își constituie instituții speciale denumite în termeni generali, forțe de ordine publică, (în documentele oficiale internaționale acestea sunt denumite forțe polițienești ), servicii de informații cu atribuții
speciale în domeniul siguranței naționale și alte categorii de forțe cu atribuții în aplicarea Strategiei de
securitate națională.
CAPITOLUL II. DUALISMUL SISTEMULUI DE ORDINE
PUBLICĂ
Sistemul forțelor de ordine din România
În România, ordinea publică este parte componentă a ordinii de drept, reprezentând proiecția
acesteia în plan politico -economic și social având, la rândul ei, trei componente: menținerea,
asigurarea si restabilirea, care presupun măsuri si acțiuni prin car e se realizează un cadru adecvat
pentru manifestarea democrației constituționale în baza prevederilor înscrise în Constituția României, ca lege fundamentală a statului român, și în întreaga legislației în vigoare. Cele trei componente au,
după cum se obser vă mai jos, elemente organizaționale, de reglementare sau care țin de modul de
acțiune atât comune, cât și specifice. Noțiunile de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice
sunt des utilizate dar ușor interpretabile în actualul context juridic românesc, de aceea vom încerca o
definire a acestora pentru a avea o viziune clară și obiectivă asupra acțiunilor forțelor de ordine destinate îndeplinirii acestora. Menținerea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor, activităților
și acțiunilor org anizate si desfășurate cotidian de către forțele de ordine publică, pentru funcționarea
normală a instituțiilor statului, protejarea și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, a
normelor de conduită civică, a regulilor de conviețuire socială, a avutului public și privat, a celorlalte
valon supreme.
Asigurarea ordinii publice cuprinde ansamblul măsurilor ce se întreprind pentru respectarea
legalității, prevenirea și descurajarea unor acțiuni care generează tulburări sociale sau manifestări de violență pe timpul adunărilor și manifestațiilor publice, activităților culturale și sportive, precum și
5 Pișleag, Țuțu, Acțional și operațional în ordinea publică, Eseuri, București, 2002, p. 11.
altor manifestări similare cu participare numeroasă și se asigură de forțele principale și de sprijin,
potrivit competențelor.
Restabilirea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor legale, preponderent represive,
bazate pe forța de constrângere, inclusiv pe forța fizică și a armelor albe sau de foc, aplicate de
organele cu atribuții legale pentru readucerea la starea de legalitate a situației cr eate prin încălcări
grave ale ordinii publice generatoare de pericol pentru ordinea si siguranța națională.
Ordinea publică nu înseamnă nici pe departe doar ordinea constituțională, legi, ordonanțe,
forțe și mijloace care să le impună și să le gestioneze, care să supravegheze, să monitorizeze, să
asigure dominanța puterii, perpetuarea netulburată a sistemului și oprirea procesului în parametrii convenabili celor care conduc și gestionează, care să asigure, cu alte cuvinte, liniștea publică. Scopul
ordinii publice nu este asigurarea liniștii publice, ci a condițiilor care să crească eficiența
angajamentului public, a efortului public, precum și responsabilitatea factorilor de decizie și a fiecărui
om în parte față de calitatea condiției umane. Ordinea publică este o construcție dinamică, după o
arhitectură complicată, la care participă, deopotrivă, toate componentele sistemului și procesului, și nu
doar cei ce- și asumă sau cred că li se cuvine privilegiul și condiția benefică și orgolioasă a conducerii
altora
6. Jean -Jacques Rousseau, în romanul L'Elite ou l'Education, arată că, în realitate, nu cei care se
află în procesul educației se supun voinței conducătorului, ci, dimpotrivă, acesta se supune voinței lor, pe care numai el, mentorul, o poate sesiza, analiza , înțelege și îndeplini.
Ordinea publică nu este, deci, și nu trebuie înțeleasă ca un sistem de constrângeri pentru binele
și securitatea instituțiilor și al tuturor – pentru că nu există așa ceva decât în regimurile dictatoriale – ci,
înainte de toate, ca o arhitectură determinată de ceea ce Hegel numea necesitate înțeleasă, sau ca
datorie a libertății. „Sclavul nu poate avea nicio datorie și numai omul liber are datorii. Dacă toate
drepturile s -ar afla într -o parte, și toate datoriile în alta, atunci într egul s -ar dizolva, căci singură
identitatea constituie baza lui, pe care trebuie să o păstrăm aici neclintită
7”.
Principiile definirii și redefinirii ordinii publice într -o societate democratică se situează în
acest palier de libertăți intrinseci și de necesități înțelese, de cunoaștere și respectare a voinței publice,
ca expresie de sinteză a sistemului, ca determinare a evoluției acestuia, ca suport, ca izvor. Între aceste principii, s -ar putea situa, pentru această etapă a arhitecturii ordinii publice ro mânești: respectul
persoanei; respectul proprietății; respectul instituției; funcționalitatea sistemului și procesului; securitatea persoanei; securitatea identității; securitatea sistemului și procesului; flexibilitatea;
finalitatea.
În ceea ce privește o rdinea publică, principiile acționează în corelație dinamică, asigurând
îmbinarea caracteristicilor intrinseci ale sistemelor și proceselor cu cele de metasistem și de
6 Marian Țigănuș, op.cit , p. 91.
7 Georg Wilhelm Frierdrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului, traducere de Virgil Bogdan și Constantin
Floru, Editura Academiei Române, București, 1969, p.192.
metaproces. Aceste caracteristici, chiar dacă în forma lor pot fi aceleași, diferă foart e mult în
conținutul lor, având un caracter de confluență și de contingență8.
Ordinea publică nu este doar un act de voință și de conștiință, ci, în termenii teoriei haosului, o
încercare de echilibrare și reechilibrare temporară și funcțională a sistemelo r și proceselor departe de
echilibru. Așadar, efortul de construcție și menținere a ordinii publice cere o investiție foarte serioasă
de voință, conștiință, realism și inteligență. Pentru că, în cele mai multe cazuri, ceea ce rezultă dintr -un
efort unilate ral, adesea disperat sau prea încrezător, nu reprezintă decât o ordine superficială și o
dezordine dintre cele mai profunde9.
Ordinea publică națională face parte, în principiu, din tipologia ordinii publice specifice
statului. Ea nu se deosebește de ceea ce numim ordine publică internă, dar, în opinia noastră,
precizează mai bine, mai clar, aria de cuprindere a conceptului, în raport cu ceea ce s- ar putea numi,
spre exemplu, ordine publică europeană sau ordine publică internațională. Eliminarea cuvântului național din discursul cotidian și chiar din denumirea unor instituții poate fi o măsură de ieșire din
ceea ce se poate numi naționalism îngust sau exagerat, de o nefericită generalitate, dar și un exces de
prudență. Ordinea publică națională ține de ordinea publică a statelor de drept. Ea se referă la arealul
unui stat și nu la o anume națiune
10.
CAPITOLUL III. PARTICIPAREA STRUCTURILOR DE
ORDINE PUBLICĂ LA GESTIONAREA SITUAȚIILOR DE CRIZĂ
LA NIVEL NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL
Managementul intervenției struc turilor de ordine publică în restabilirea ordinii și liniștii
publice
Sunt calificate drept "crize momentele de tensiune dintre state, ca de pildă acea perioadă de
intensă activitate diplomatică din vara anului 1914, așa numită criză de la Sarajevo sau cea a rachetelor din Cuba din 1962.
Secolul XX, a fost marcat de 56 de crize, altele decât cele provocate de cele două conflagrații
mondiale și cele menținute în stare de permanență între Est și Vest ca urmare a războiului rece
declanșat în 1947 și până în 1989
11.
8 Marian Țigănuș, op.cit , p. 92.
9 Ibidem.
10 Ibidem.
11 Ion Petrescu – Managementul crizelor, editura Expert, 2006, pag. 56 -67;
La început de secol XXI, se adaugă noi crize, determinate îndeo sebi de manifestările teroriste
violente în S.U.A., Spania, Londra, precum și conflictele din Afganistan, Irak și Orientul Mijlociu,
toate, pe fondul luptei comunității internaționale împotriva terorismului politic, informatic, religios,
etc.
În contextul strategiei și mediului de securitate actual, al căror nou conținut este determinat de
încheierea "războiului rece" și de dispariția structurii mondiale bipolare, statele nu mai sunt supuse
unor amenințări militare majore dar, apar tot mai mult, conflicte locale interetnice, solicitări de
autonomii și independente formând enclave în interiorul unor state, nerecunoașterea statelor unitare
prin mișcări economice, politice și sociale cu scop de destabilizare statală.
Riscurile la care sunt supuse statele, precum și sursele potențiale din instabilitate – așa cum
reiese din Strategia de securitate națională a României decurg și din dificultățile economice, sociale și
politice ale activităților concrete de integrare europeană ale fostelor state comuniste, proces aflat în
plină desfășurare. În mediul de securitate actual sunt prezente riscuri militare și neconvenționale complexe care creează noi tipuri de provocări la adresa securității naționale și internaționale. Astfel de riscuri și posibile situații de risc sau criză, aproape cu caracter permanent, îl reprezintă așa după cum
am menționat, terorismul, crima organizată, traficul ilegal, migrația, amenințările la adresa mediului înconjurător dar și, conflictele etnice, naționalismul extrem, rivalitățile politice in terne pot fi la
originea crizelor ce pun în pericol stabilitatea și securitatea statală.
Charles Hermann
12 consideră criză ca fiind o situație care: amenință obiectivele net prioritare
ale unității de decizie; reduce timpul de răspuns în timp util înainte ca decizia să poată fi transformată în acțiune; surprinde pe membrii unității de decizie prin apariția sa (a crizei n.a.).
În opinia profesorului Jean- Cristophe Romer
13 criza este definită drept: "un moment de
ruptură în interiorul unui sistem organizat. Ea implică obligația factorilor decizionali de a -și defini o
poziție fie în favoarea conservării, fie pentr u transformarea sistemului dat, în perspectiva întoarcerii
sale la un echilibru.
Ca trăsături caracteristice comune tuturor crizelor putem sintetiza următoarele:
– extinderea cadrului psihologic al crizei pune în evidență dimensiunea
subiectivă, asociată cu sentimentul de amenințare, cu angajarea degradării și dezbinării în fața
înlăturării de rupturi, a violenței energiilor eliberate, a incoerenței generalizate, distructivă pentru
solidarități și entități;
– înfruntarea forțelor antagoniste fără mediere și în care contradicțiile
ascunse sau reprimate de ficțiunea unitară a proiectului inițial ies din nou la suprafață. Energiile sunt
cu atât mai puternice cu cât fuseseră multă vreme necunoscute;
12 Hermann Ch. – Crisis in Foreigu Policy, Indianapolis, Bob -Merril Co – 1969
13 Romer, J -Cf. – este profesor la Universitatea din Strasbourg și la Școala militară de la Saint -Cyr;
– impactul trăsăturilor riscurilor sau crizelor se manifestă ca o paralizie;
– nehotărârea vizează subiectul social colectiv lipsit de resurse;
– propagarea, criza plecând de la un punct care poate părea mai întâi nu prea
important, dar atinge din aproape în aproape întreg sistemul absorbind toate energiile, multiplicând
disjuncțiile.
Definirea crizei din domeniul ordinii publice și siguranței publice, manualele de specialitate
definesc în mod diferit criza, iar N.A.T.O. n- a aderat la o definiție anume, ci acționează în gestionarea
fiecărei crize statale sau internaționale în raport cu particularitățile fiecăruia.
Cu toate acestea putem evidenția câteva semnificative definiții ale crizei, respectiv:
a) Situația creată la nivel internațional, național, departamental sau local prin care valorile,
interesele ori obiectivele prio ritare ale părților implicate sunt amenințate.
b) Un ansamblu de evenimente care se succed rapid, exacerbând incidența forțelor
destabilizatoare asupra unui sistem (internațional, național, local) sau asupra unui subsistem al său
dincolo de nivelul de normal itate, creându- se posibilitatea destabilizării acestuia prin violență.
c) O modificare a situației caracterizată prin accentuarea interacțiunii perturbatoare a doi sau
mai multor adversari. Fază gravă în evoluția lucrurilor, a evenimentelor, a ideilor.
d) O sit uație sau riscul apariției unei situații în care procedurile cu care un guvern
(organizație) operează în mod obișnuit la nivel național sau internațional nu sunt suficiente pentru a gestiona eficient situația creată, care pune în pericol viața, proprietate a, mediul înconjurător ori
stabilitatea statală sau internațională.
e) O sursă de evenimente neprevăzute care intensifică impactul forțe1or destabilizatoare
asupra sistemului general internațional/intern sau a oricăruia dintre subsistemele sale, depășind substanțial limita normalității și determinând escaladarea violenței în sistem.
f) O succesiune de interacțiuni între guvernele a două sau mai multor state suverane aflate
în dispută, exceptând conflictul armat, dar implicând perceperea unei probabilități mari de declanșare a acestuia.
g) Modificarea unei situații, caracterizată de o creștere în intensitate a interacțiunilor
distructive dintre doi sau mai mulți adversari, având o mare probabilitate de izbucnire a ostilităților militare.
h) Situația sau eventualitate a în care proceduri guvernamentale normale, la nivel național ori
internațional, nu sunt suficiente pentru a susține o gestionare eficientă a situației, iar aceasta pune în
pericol vieți omenești, proprietatea, mediul înconjurător, stabilitatea internațion ală (seminarul "The
Baltic Crisis Management").
Declararea stării de risc sau criză este o problemă politică, un atribut al statului. Aceasta
impune o mare responsabilitate din partea factorilor politici, în special atunci când se produc riscuri și
crize interne, sunt situații în care aceste nu sunt recunoscute ca atare, fapt ce tergiversează soluționarea
rapidă a lor și duce la urmări extrem de grave.
Competențe și strategii de intervenție pe plan internațional
Sistemul social contemporan trebuie să aibă capacitatea de a preveni și, în situația în care acest
lucru nu este posibil, de a asigura managementul crizei. Aceasta activitate importanta este de
competența organelor politice ale statului, în funcție de tipu l, amploarea, intensitatea și locul în care se
produce criza.
În manualul N.A.T.O.14 de gestionare a crizelor se arată că "managementul crizelor poate
îngloba, într -o manieră generală organizația, dispozițiile și măsurile vizând, în principal:
– plasarea cr izei sub controlul responsabililor de gestionare a acesteia;
– să permită responsabililor gestionării crizei că, prin acțiunile lor, să
contureze cursul viitor al crizei și să o rezolve într -o manieră compatibilă.
Procedurile și activitățile vizând managem entul riscurilor sau al crizelor rezultă din culegerea,
prelucrarea și analizarea informațiilor referitoare la acțiunile părților implicate, stabilirea obiectivelor,
compararea posibilităților de acțiune și aplicarea deciziilor stabilite.
În contextul arăt at managementul riscurilor și al crizelor se poate materialize conceptual în
"totalitatea, procedurilor și activităților menite să permită responsabililor gestionării crizei să aibă sub control criza și, prin acțiunile lor, să determine o evoluție normală a lucrurilor". Managementul crizei
este condiționat de o serie de factori, cum ar fi: surprinderea, lipsa de informații, evenimente în
cascadă ce pot duce la escaladare, lipsa controlului, sporirea atenției din partea celor neimplicați în criză, dezvoltare a unei mentalități de asediu, panică, disfuncții ale procesului decizional, concentrarea
liderilor asupra proceselor de planificare decizie și acțiune pe termen scurt sau de intervenție
operativă.
În scopul asigurării unui management eficient al crizelor, statele și -au creat sisteme naționale
de gestionare a crizelor. Cele mai perfecționate și eficiente sunt sistemele statelor membre ale
N.A.T.O. Cu toată marea lor diversitate sistemele de management al crizelor sunt interoperabile atât între ele, cât și c u sistemul Alianței Nord Atlantice care privește gestionarea crizelor interne în statele
care au conflicte interetnice, dar și internaționale în conflictele interstatale ori cele care au la bază acte teroriste.
Folosit inițial în țările anglo -saxone, conc eptul de management a cunoscut o rapidă dezvoltare
pe toate meridianele lumii. Folosit astăzi în toate activitățile politice, economice, sociale, inclusiv în
domeniul gestionării riscurilor sau crizelor de orice tip. Termenul management s- a impus în sfera
14 Manualul NATO, Parteneri și Cooperare, Oficiulde informații și presă al NATO, Bruxelles; Editura Nemira,
Bucurețti, 1997, pag.241.
acestor domenii în ultimii 60 de ani și aceasta datorită răspunderii imediate și atotcuprinzătoare a
lucrării lui James Burnham "The Managerial Revolution" publicată prima oară la New York în anul
194115.
Semnificația teoriei științifice manageriale constă în aceea că îndeplinește anumite funcții cum
ar fi16:
– sintetizare într -un limbaj propriu a unui vast material de informație;
– capacitatea de mijlocire a comunicării cunoștințelor umane, precum și de
organizare și de sistematizare a acestora;
– posibilitatea de a oferi explicații pentru o serie extinsă de evenimente sau
fenomene și de a prevedea căile și modalitățile concrete de desfășurare ori de soluționare a situațiilor dificile;
– asigurarea intervenției active și a controlului desfășurării evenimentelor, a
actelor manageriale de gestionare a situațiilor de risc sau criză.
– Ministerul Afacerilor Interne are un rol important în conducerea
permanentă a activității forțelor de ordine și de siguranță publică, atât la nivel național cât și teritorial,
pe timp de pace și pe timp de stare de urgență sau stare de asediu.
– În vederea unei gestionări cât mai eficiente a situațiilor complexe care pot
apărea în domeniul securității naționale, un rol important revine cooperării forțelor de ordine și
siguranță publică atât l a nivel intra -instituțional, cât și inter -instituțional, pe baza protocoalelor,
planurilor și metodologiilor de cooperare.
– Pentru realizarea în bune condiții a misiunilor, în toate cazurile cooperării
este important ca fiecare participant la misiune să- și asigure însușirea misiunilor și atribuțiilor ce le
revin, a modului concret de acțiune, precum și situațiile pentru care se organizează cooperarea.
– Pentru perfecționarea activității forțelor de ordine și siguranță publică,
precum și pentru armonizarea și compatibilizarea acestora cu sistemul european, considerăm că este
necesară dezvoltarea permanentă a relațiilor de colaborare cu structurile similare din străinătate în
domeniul ordinii și siguranței publice, în conformitate cu tratatele și acordurile încheiate de Guvernul
României în plan regional, subregional și internațional.
15 J. Burnham a ținut seama de realitățile vieții sociale și de analizele făcute de J.B.Sy (1767 -1832) și Alfred
Marschall (1842 -1924) și a impus în mod categoric și definitiv noțiunea de manager, ca vect or al inovației și
progresului, cea de management, iar adjectivul managerial l -a cuprins în titluI lucrării sale, cu semnificația de
analiză interdisciplinară a poziției și rolului managerului în societatea contemporană. Ideea nouă și de mare
valoare și actualitate pusă în circulație de Burnham este aceea că orice societate, indiferent de regimul ei ideologic, juridic sau politic, are nevoie de manageri dacă vrea ca economia ei să prospere în ritm novator și creator.
16 Popa C. – Structura și funcțiile teoriei științifice, în Teorie și Experiment, Editura Politică, București, 1971.
pag. 61;
– CAPITOLUL IV. STRATEGII MANAGERIALE
DE ASIGURARE A SECURITĂȚII ÎN CONTEXTUL PROCESULUI
DE GLOBALIZARE
–
–
– În perioada post -război rece, omenirea este pusă în fața unei noi realități,
atât pe continentul european cât și în lume. Lumea se schimbă, supusă modificărilor impuse de
fenomenul globalizării, fenomen caracterizat de “multidimensionalitate” la nivel economic, politic,
militar, social și cultural17.
– Noul mediul de securitate este t ot mai complex și într -o dinamică
imprevizibilă; Europa și, nu numai, a fost confruntată cu un număr tot mai mare de conflicte18, a căror
escaladare a depășit, în multe cazuri, chiar estimările inițiale, conferindu -le, acestora, o anvergură
,,internațională ”, ca în cazul războiului din Golf declanșat cu ocuparea Kuwaitului, în 1990, războiului
civil din Iugoslavia iar după 11 septembrie 2001, și celor din Afganistan și Irak, acestea două din urmă, încă, în desfășurare.
– El semnalează, deopotrivă, creșterea și diversificarea tipului de actori de
securitate prin apariția unor noi actori statali cu veleități globaliste, actori transnaționali de securitate
de genul grupărilor teroriste ori mișcărilor religioase sau etnice, O.N.G. -uri cu preocupări de natură
diferi tă (umanitare, antiglobaliste, pentru protecția mediului), etc., tendința de reformare, dinamizare
și extindere a organizațiile responsabile pentru securitatea europeană, euroatlantică și mondială –
O.N.U., N.A.T.O., U.E.O., U.E., O.S.C.E. – însoțite de transformări și renegocieri ale principalelor
aranjamente de securitate.19
– Mai mult, mediul de securitate al începutului de secol XXI este profund
marcat de ,, momentul 9/11”,un moment care generează o ,,nouă etapă” în relațiile internaționale și care
transcen de clasicismului sistemului mondial post -război rece.20
17 Constantin Hlihor, ,, Geopolitica și geostrategi în analiza relațiilor internaționale contemporane,, Editura
Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București, 2005, p. 10
18 Wilma A. Dunaway, ,,Ethnic Conflict in the Modern World -System: The Dialectics of Counter -Hegemonic
Resistance in an Age of transition,,
19 Constantin -Gheorghe Balaban ,, Provocări ale unui mediu de securitate aflat într -o dinamică imprevizibilă ,, în
,,Securitatea și apărarea spațiului sud- est european, în contextul transformărilor de la începutul mileniului III ,,
Sesiunea anuală de comunicări științifice, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I,, 2006, București
20 Const antin -Gheorghe Balaban ,, Provocări ale unui mediu de securitate aflat într -o dinamică imprevizibilă ,, în
,,Securitatea și apărarea spațiului sud- est european, în contextul transformărilor de la începutul mileniului III ,,
Sesiunea anuală de comunicări știin țifice, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I,, 2006, București
– 9/11 este “momentul” care aduce un element nou și în practica juridică
internațională prin invocarea Articolului 51 din Carta Națiunilor Unite, dreptul la legitimă apărare,
individuală sau colectivă21.
– Drept urmare, încep primele operații militare, concertate internațional,
împotriva organizațiilor teroriste sau a statelor care le sponsorizează.
– Percepția asupra amenințărilor la adresa securității se schimbă și ea, iar
realitatea o demonstrează cu priso sință: 11 martie 2004 la Madrid, dubla catastrofă aeriană din Rusia
urmată de operațiunea comandoului pro- cecen la școala din Beslan – loc al unei sângeroase luări de
ostateci la începutul lui septembrie 2004 în Osetia de Nord – atentatele comise în capitala Marii
Britanii în luna iulie 2005 și nu numai.
– O realitate ce evidențiază apariția unui ,,nou” terorism . Un terorism al
cărui scop final este, – după cum se menționează în literatura de specialitate – ,,distrugerea civilizației”.
– Un terorism care se adaptează și el modificărilor mediului internațional
printr -o diversificare fără precedent a modalităților de manifestare, care face ca problematica sa să
devină chestiunea cea mai gravă și îngrijorătoare a acestui început de secol.
– O realitate și un conte xt care îndreptățește și legitimează Uniunea
Europeană să adopte, în decembrie 2003, o strategie de securitate proprie pe care a intitulat -o: ,,O
Europă sigură într -o lume mai bună,, o strategie prin care U.E. – ca viitor actor global – trebuie să fie
gata să își asume “responsabilități în domeniul securității globale”. Europa, și nu numai, se confruntă
cu o serie de provocări la adresa securității .
– Alături de terorism, și proliferarea armelor de distrugere în masă
(ADM/WMD), între principalele amenințări post-război rece sunt identificate și conflictele din
Orientul Mijlociu, nordul Africii, Caucaz, Transnistria, dar și instabilitatea statală.
– De asemenea, Europa tinde să devină tot mai evident obiectiv pentru crima
organizată mai ales prin dimensiunea ex ternă a acesteia. Este vorba de traficul transfrontalier de
droguri, ființe umane, arme și bani și, nu în ultimul rând, migrația ilegală.
– Și, totuși, sistemul ei de securitate continuă să se bazeze – chiar și după 16
ani de la încetarea Războiului Rece – pe un număr de instituții create în timpul acestuia, confruntate cu
dificultatea de a se adapta la noua situație pentru a putea răspunde cât mai rapid și adecvat la
provocările unui mediu de securitate aflat într -o dinamică imprevizibilă22.
21 Vezi, Rezoluția Nr. 1368, adoptată la 12 septembrie 2001, prin care Consiliul de Securitate recunoaște dreptul
națiunilor de a acționa în legitimă apărare, individuală sau col ectivă, ca răspuns la un atac terorist internațional
22 Constantin -Gheorghe Balaban ,, Provocări ale unui mediu de securitate aflat într -o dinamică imprevizibilă ,, în
,,Securitatea și apărarea spațiului sud- est european, în contextul transformărilor de la în ceputul mileniului III ,,
Sesiunea anuală de comunicări științifice, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I,, 2006, București
– Temerea că violențele interconfesionale din Irak ar putea degenera într -un
război civil, criza dosarului nuclear iranian și acțiunile“provocatoare” ale liderilor de la Teheran23,
poziția conducerii palestiniene în procesul de pace din Orientul Mijlociu, scandalul decl anșat de
publicarea caricaturilor considerate blasfematoare cu profetul Mahomed în ziarele occidentale, criza
gazelor rusești ca și schimbarea radicală a poziției Administrației de la Washington față de India24,
deschid o nouă eră în politica internațională, în care securitatea și implicit, competiția pentru
consolidarea noilor actori în “jocul puterii mondiale” ocupă și va continua să ocupe un loc central în
determinarea evoluției lumii și stabilirea unei noi ordine la nivel mondial25.
– Schimbările ce survin în politica de securitate a principalilor actori ai
scenei internaționale impun reconfigurări geostrategice importante și la nivelul structurilor militare ale N.A.T.O. și ale principalelor țări membre
26.
– Alianța și -a mutat centrul geostrategic în Orientul Mijlociu. Sunt
operaționalizate atât strategii preventive cât și reactive, de preîntâmpinare și contracarare a unor
acțiuni teroriste .
– Se adâncește cooperarea în cadrul unor coaliții27 ori sub egiba O.N.U., U.E.
și O.S.C.E. La fel și dialogul și conlucrarea interregională care se dovedesc tot mai necesare în
activitatea preventivă antiteroristă.
– Schimbările din strategia americană privind poziționarea globală a bazelor
proprii capătă și ele contur, facilitând creșterea relevanței Statelor Unite și N.A.T.O. în Asia Centrală.
– Pe de altă parte, Japonia își întărește prezența în Marea Chinei de Est.
China și Rusia încep primele exerciții militare comune din istorie.
– Mai mult, în Declarația cu privire la ,,ordinea mondială al secolului al
XXI-lea”, semnată la Moscova, de către președinții Rusiei și Chinei, sunt condamnate ,,tentativele de
dominare în afacerile internaționale”, precum și orice ,,politică a dictatului”.
23 Potrivit săptămânalului The Sunday Telgraph, liderii religioși iranieni au spus că este “foarte firesc” ca Iranul
să dețină bombe nucleare ca o “contramăsură” împotriva altor puteri nucleare
24 India, țară nesemnatară a Tratatului de Neproliferare și sancționată începând cu 1998 pentru că a testat arme
nucleare, este scoasă, acum, din izolare și adusă în clubul selesct al țărilor posesoare de tehnolodie și arme
nucleare
25 A se vedea, pe larg, Vasile Paul, Ion Coșcodaru, Centrele de putere ale lumii, Editura Științelor sociale și
politice, 2003, pp. 13- 30; C.G.Balaban, Securitatea și dreptul internațional – Provocări la î nceput de secol XXI,
Editura All Beck, București, 2006
26 Pentru mai multe detalii vezi ,,România și politica SUA de reconfigurare a bazelor sale militare din Europa”,
Autor, col. prof. dr. Constantin Hlihor, Observatorul militar nr. 50 (829) 14- 20 decembri e 2005, p. A5
113 Începând cu anul 2006, militari din forțele speciale rusești participă la aplicații N.A.T.O.
– Și, astfel de declarați i-avertisment devin tot mai frecvente în ultimul timp.
La fel de relevante sunt și afirmațiile politologului rus, Veaceslav Nikonov, referitoare la interesul
comun al statelor Organizației de Colaborare de la Shanghai – organizație regională condusă de Chi na
și Rusia – legat de ,,posibila limitare a influenței americane în Asia”.
– La 21 noiembrie 2005, Statele Unite retrocedează autorităților de la
Tașkent Baza Aeriană Karshi -Khanabad din sud- estul Uzbekistanului.
– Statele Unite și -au făcut deja cunoscute “pr ioritățile securității” ele fiind
pregătite pentru atacuri preventive împotriva statelor teroriste și care sunt considerate o amenințare.
– Documentul dat publicității la 16 martie 2006, se raportează, în special, la
regimul iranian și cel nord- coreean, amb ele deținătoare a unor programe nucleare.
– Casa Albă acuză regimul de la Teheran, că susține terorismul, amenință
Israelul, încearcă să contracareze eforturile de pace în Orientul Mijlociu și neagă aspirațiile de libertate ale poporului. Mai mult, că dezvoltă în secret bomba atomică.
– De asemenea, în Raportul Quadrenial Defence Review, dat publicității de
către Pentagon, se arată că printre prioritățile armate americane se numără și potențiala confruntare cu
o superputere rivală28.
– Desigur, deciziile radicale care trebuie luate nu pot fi evitate, dar acestea
trebuie bine gândite și pregătite. Pentru că lovitura preventivă nu trebuie folosită împotriva oricui. Și,
după cum argumentează Harlan Ullman de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale “ un
asalt militar împotriva Iranului ar putea fi nesăbuit ”. Și astfel de opinii continuă.
– Cu atât mai mult cu cât eforturile diplomatice de soluționare a crizei sunt
departe de a fi epuizate, iar răspunsul Consiliului de Securitate al O.N.U., care dezbate dosa rul iranian,
nu a sosit.
– În Irak, de pildă, unde, oficial, operațiile militare de anvergură din Irak au
fost declarate încheiate la 1 mai 2003, în realitate , războiul continuă prin acțiunile de contrainsurgență
atât la periferiile Bagdadului cât și în rest ul teritoriului.
– Totuși, lumea nu este mai sigură în urma intervenției din Irak.
– Raportul anual, din 2004, al Institutului Internațional de Studii Strategice
(I.I.S.S.), intitulat ,,Echilibrul militar ”, consideră că modul în care Statele Unite și aliații din coaliție
au gestionat ocuparea Irakului este un eșec.
– Un exemplu relevant în materie îl constituie asumarea efectelor războiului
din Irak; nefiind încă identificați adevărații oficiali responsabili.
28Observatorul militar, Nr. 10 (15 -21 martie 2006), p. 10
– Se cunoaște faptul că intervenția militară din Irak a crescut riscul atacurilor
teroriste împotriva statelor occidentale, Al Qaida este prezentă în ,,peste 60 de țări”, iar ,,mișcarea de
recrutare a combatanților Jihadului este în creștere în Europa Occidentală”29.
– Mai mult, de la declanșarea intervenției mi litare în Irak30, de către coaliția
condusă de Statele Unite, armele de distrugere în masă, în temeiul cărora americanii l -au atacat pe
Saddam, nu s -au găsit.
– Pe același palier se poate afirma că și Rusia s -a schimbat, care nu trebuie
confundată cu Uniunea Sovietică.
– Cu atât mai mult, cu cât, după evenimentele de la 11 septembrie 2001, între
Statele Unite și Rusia s -a dezvoltat un “parteneriat strategic”.
– Totuși, în relațiile bilaterale au apărut dez acorduri care tind să pună în
pericol echilibrul existent, vizita la Washington DC a ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, scoțând la lumină o listă întreagă de subiecte asupra cărora cele două țări au opinii diferite.
– Ori, în viziunea analiștilor a mericani, încercarea Rusiei de a trata direct cu
Iranul ar putea prejudicia31 “eforturile americane” de a “schimba” percepția din presa internațională,
conform căreia, “vinovate” de “eșecul negocierilor” cu republica islamică ar fi Statele Unite.
– Pe de altă parte, vizita liderului Hamas – principala mișcare radicală
palestiniană învingătoare la alegerile legislative din 25 ianuarie 2006 – la Moscova este apreciată ca un
succes în recunoașterea grupării sale pe plan internațional, iar pentru Rusia o oportunit ate de a deveni
“actor principal” în regiune și de întărire a poziției sale ca “actor global”.
– Securitatea este condiția esențială a democrației, rezultată din esența pactului
social pe baza căruia statul se obligă să protejeze și să promoveze interesele colectivității, și în același
timp, este și o cerință a societății democratice, deoarece presupune renunțarea expresă a puterii
cetățenilor în favoarea statului, care își asumă obligația de a veghea asupra tuturor indivizilor la nivel
colectiv și la nivel individual.
– În secolul XX, conceptul de securitate s- a identificat cu noțiunea de apărare
militară a statului.
– În prezent , conceptul de securitate s -a schimbat fundamental,
cons ecință a fenomenelor transnaționale și a pluralității originii și naturii noilor riscuri și amenințări
ce caracterizează contemporaneitatea .
29 Pentru detalii, vezi ADEVĂRUL, 21 octombrie 2004, p.8
30 Potrivit sondalelor date publicității, 67% dintre americani consideră că războiul din Irak a fost o opțiune, nu o
necesitate
31 Patrik Clawson, Institutul de Politici pentru Orientul Mijlociu, din Washington DC, apud Celia Sfetcu,
Fragilitatea unui “parteneriat strategic”, Observatorul militar, Anul XVII NR. 10 (840) 15- 21 martie 2006, p.
10
– Securitatea se identifică cu protecția a tot ceea ce afectează bazele înseși ale
statului și ale organizațiilor supra -naționale în care ne- am integrat. Problemele de securitate nu mai sunt
ușor de identificat, nici posibilele soluționări nu mai au formulări atât de simple ca odinioară32.
– CAPITOLULV. STRATEGII MANAGERIALE
REFERITOARE LA STRUCTURILE DE ORDINE PUBLICĂ-
ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
–
–
. Dreptul polițienesc în Uniunea Europeană
–
– În societățile democratice, guvernate de principiul legalității, poliția
îndeplinește funcțiile tradiționale de prevenire, de luptă și de combatere a criminalității, de ocrotire a
liniștii publice, de respectare a legii și ordinii publice și de protejare a drepturilor fundamentale ale
individului.
– Serviciile de poliție sunt considerabil sprijinite în acțiunea lor, chiar dacă
beneficiază de aprobarea și colaborarea strânsă a publicul ui.
– Obiectivul poliției – respectarea Statului de drept – este de a acoperi două
sarcini distincte, dar unite între ele: aceea de a supraveghea la aplicarea legilor fundamentale ale
Statului, asigurând o situație generată de liniște publică și sarcina comu nă, de a se limita strict la
competențele ce- i sunt conferite, abținându- se de la orice act arbitrar și respectând libertățile și
drepturile individuale ale cetățenilor33.
– Consiliul Europei s -a interesat foarte îndeaproape de probleme privind
poliția. Aceas ta, într -adevăr, joacă un rol atât de important în legătură cu protecția valorilor
fundamentale ale Consiliului Europei (democrație pluralistă, Statul de drept și drepturile omului),
deoarece Consiliul Europei oferă un forum, adaptat dezbaterilor privind r olul poliției într -o societate
democratică.
– Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit o jurisprudența
considerabilă. Pe de altă parte, Comitetul european pentru prevenirea torturii (CPT), pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante a elabor at principii directoare importante pentru poliție. Carta
socială europeană și jurisprudența sa cuprind principii referitoare la drepturile sociale și economice ale
personalului de poliție. Comisia Europeană împotriva rasismului și intoleranței (ECRT) a ela borat în
32 Javier Calderon Fernandez, Director General al Centrului Superior de Informații al Apărării Spaniei, Informațiile
secolului XXI, Cursurile de vară ale Fundației Gener ale a Universității Complutense din Madrid și Centrului de
Informații al Apărării.
33 Philipp Stenning, Powers and accountability of police, London, 2003, pag. 97.
domeniul său de competență, principii în atenția poliției, în schimb, Comisia europeană pentru
democrație (Comisia de la Veneția) a adoptat texte despre aspectele constituționale ale poliției. Grupul
de State împotriva corupției (GRECO) are drept sarcină evaluarea administrațiilor naționale, printre
care poliția, sub aspectul corupției34.
– Poliția trebuie, să răspundă așteptărilor autorităților locale și regionale, din
punct de vedere al problemelor de insecuritate urbană. Poliția și relațiile interetnice constituie o altă problematică ce reține atenția. Consiliul Europei a desfășurat activi tăți destinate să sensibilizeze poliția
privind aspectele muncii sale care vizează drepturile omului. Activitățile au permis practicienilor polițiști și specialiștilor în drepturile omului, reprezentanților statelor și organizațiilor nonguvernamentale să s e aplece, împreună, asupra problemelor drepturilor omului, în contextul
profesional al poliției. Printre rezultatele concrete ale acestei munci, poate fi menționată formarea personalului de poliție în materie de drepturile omului și un mare număr de docume nte, manuale, în
legătură cu poliția și drepturile omului. Aceste activități au permis să se înțeleagă mai bine, în serviciile de poliție naționale, necesitatea unei puternice conștientizări a drepturilor omului, la toate nivelele poliției.
– "Declarația pr ivind poliția" adoptată de către Adunarea parlamentară a
Consiliului Europei în anul 197935 a marcat o primă tentativă de stabilire a normelor etice pentru
poliție. Ea a fost, în numeroase State membre, o sursă de inspirație în căutarea răspunsurilor la chestiuni privind opțiunile politice. Deși împărțind punctul de vedere al Adunării asupra necesității
pentru societățile democratice, de a aplica norme etice deosebit de exigente pentru poliție, Comitetul de Miniștri nu a susținut, în masă, declarația care, d e fapt, nu s -a transformat într -un instrument juridic
al Consiliului Europei.
– Începând din 1989, Europa Centrală și Orientală a cunoscut mișcări, care
au determinat consiliul Europei să intensifice considerabil activitățile sale referitoare la poliție. În
cadrul programelor destinate să susțină reformele juridice cât și reforma administrației publice –
incluzând și poliția – un mare număr de activități (seminarii, sesiuni de informare și difuzare, de
expertize de natură juridică) au fost desfășurate în jur ul temelor, cum ar fi "rolul poliției într -o
societate democratică", "etica poliției" și "poliția și statul de drept".
– În contextul reformei poliției, a fost, din nou pusă în evidență necesitatea
unui cadru paneuropean pentru poliție. Comitetul de Miniștr i a creat, prin urmare, Comitetul de experți
privind etica poliției și problemele legate de sarcinile poliției (PC -PO) sub conducerea Comitetului
European pentru Probleme Criminale (CDPC). Mandatul Comitetului PC -PO a fost adoptat de CDPC
34 David Bayley, Democratizing the Police Aborad, Strasbourg, Council of Europe Publishing, 2003
35 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iulie, 1979.
în cea de- a 47 se siune plenară, în 1998 și confirmat de Comitetul de Miniștri în cea de -a 64 reuniune a
Delegaților, în septembrie 1998.
– ”Numeroase State europene își reorganizează, actualmente, poliția,
reorganizare care constituie parte deloc neglijabilă a procesului de promovare și consolidare a
ideilor și valorilor democratice, din societate. Deontologia poliției a devenit deci un aspect important
în diferite State membre ale Consiliului Europei. Această sarcină ar trebui să se finalizeze cu un
raport și/sau o recomanda re despre deontologia poliției, care ar putea servi drept cadru orientativ
Statelor membre, care vizează o reformă a poliției sau elaborarea unui cod național de deontologie al poliției"
36.
– Comitetul a fost alcătuit din experți delegați din următoarele ță ri:
– -Austria, Belgia, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Franța,
Grecia, ltalia, Lituania, Moldova, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Macedonia, Turcia, Regatu1 Unit. Acesta cuprindea experți veniți din ministerele de interne, minist erele de justiție, poliție,
ministerul public și autoritate judiciară.
– Comisia europeană, OICP – Interpol, Asociația școlilor europene de poliție
(the Association of European Police Colleges – AEPC) și Centrul internațional de cercetări și studii
sociologi ce, penale și penitenciare (Intercenter) au avut statut de observator pe lângă Comitet.
Asociația pentru Prevenirea Torturii (APT), Consiliul European al Sindicatelor de Poliție (CESP),
Asociația Europeană a femeilor din poliție (the European Network of Po lice Women – ENP), Federația
europeană a Personalului din Serviciile publice (EUROFEDOP), Federația internațională a
Funcționarilor superiori din Poliție (FIFSP), Asociația internațională de Poliție (AIP) și Uniunea
Internațională a Sindicatelor de Poliție (UISP) au fost consultate în faza finală a lucrărilor.
– Comitetul s -a axat pe instrumente juridice (convenții și recomandări ale
Consiliului Europei și altor organizații internaționale) cât și, pe principiile stabilite de Curtea europeană a Drepturilor Omu lui și de alte organe ale Consiliului Europei Comitetul a organizat audieri
cu reprezentanții Comitetului European pentru prevenirea torturii și pedepselor sau tratamentelor
inumane sau degradante (CPT) și Comitetul European ale Drepturilor sociale. Comitetul a fost, de altfel, informat de proiectele și activitățile ce au legătură cu poliția, desfășurate în cadrul diverselor Direcții generale ale Consiliului Europei. Lucrările Comitetului au fost prezentate și aprobate în timpul
celui de al 12 -lea Colocviu de criminologie organizat de Consiliul Europei, în noiembrie 1999, pe
tema "puterile și responsabilitățile poliției într -o societate democratică, cât și în cadrul Conferinței la
nivel înalt, care a reunit miniștrii europeni de interne, în iunie 2000.
– Comi tetul a organizat șase reuniuni plenare și trei reuniuni ale grupului de
lucru, între decembrie 1998 și martie 2001.
36 Mandatul Comitetului de experți privind etica poliției și problemele legate de sarcinile poliției, sub conducerea
Comitetului European pentru Prolemele criminale.
– Teoreticienii dreptului polițienesc din Europa sunt unanimi în a aprecia
necesitatea reformării nu numai a poliției, dar întregului Sector de Securitate – termen încetățenit în
urma dezbaterilor la nivel european, îndeosebi cu prilejul celui de- al V – lea Forum Internațional de
Securitate care a avut loc la Zurich, în octombrie 2002 și care se referă la "instituțiile statului implicate
în prim ul rând în asigurarea securității, siguranței vieții cetățeanului și a stabilității societății în
general." Conform Programului de Reformă a Sectorului de Securitate, "aceasta se referă nu atât la securitatea militară împotriva unui atac extern, cât la sig uranța și protecția cetățenilor împotriva
amenințărilor activităților criminale, dezordinii sociale, violenței și injustiției
37.
– Sens în care principiile reformei Sistemului de Securitate ar trebui să se
focalizeze pe principii, precum:
– 1. Poliția trebuie să existe și să opereze permanent în interiorul legii.
– 2. O poliție democratică își găsește justificarea existenței în respectarea și
– aparerea totală a drepturilor omului.
– 3. Acțiunile poliției să fie guvernate de corectitudine și imparțialitate,
cetățenii trebuind să se bucure de tratament egal, indiferent de etnie, vârstă, religie, status social, sex sau orientare sexuală.
– 4. Poliția trebuie să fie în serviciul societății, bazându -se pe transparență și
permanent dialog cu comunitatea și atragerea efectivă a societății civile la luarea deciziilor majore de
păstrarea ordinii de drept.
– 5. Poliția trebuie să se afle sub control civil efectiv.
– 6. Trebuie să existe o separație clar între sarcinile armatei și cele ale
politiei, instituție ale cărei misiuni fundamentale sunt îndreptate spre folosul cetățenilor. ,,O Poliție
care acționează ca a mașinărie militară, în care ordinele sunt urmate fără discuție, nu poate arata destul
respect pentru drepturile omului”.
– 7. O poliție democratică are un caracter neutr u (nonpartizan) și strict
profesional, polițiștii trebuind să fie în serviciul comunității, să asigure protecția individuală și a societății, nu a politicienilor sau a unui regim sau partid politic.
– 8. Poliția trebuie să dispună de un cod etic al comporta mentului ei, concis
și precis, inclusiv în ce privește apelul la forță în situațiile când aceasta o impune.
– 9. Principiul separației puterilor. Rolul poliției trebuie să fie distinct de al
altor instituții ale sistemului de securitate, cum ar fi procuratu ra, penitenciarele, serviciile de
informații.
– 10. Responsabilitate și transparență. Poliția trebuie să fie în afara
controlului politic, răspunderea majoră fiind în fața comunității.
37 Chris Smith, Security, sector reform developement brekthrought or institutional engineering.
– 11. Poliția își pierde credibilitatea în cazul generalizării în interiorul
acesteia a corupției și a incapacității eradicării la timp a situațiilor de incapacitate profesională și
morală a unora dintre componenții săi.
– CAPITOLUL VI. DETERMINAREA
STRUCTURI I RISCURILOR ȘI AMENINȚĂRILOR LA ADRESA
ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE
Acest capitol se adresează specialiștilor, fiecare având nevoia de a înțelege dezbaterea asupra
modului de a defini, și de a evalua riscul. Prima urmărește pe diverse metode și instrumente de
evaluare a riscurilor alese pentru a asigura securitatea statului.
Publicul include managerii și factorii de decizie care doresc o imagine de ansamblu a
conceptelor de risc și termenii care se refera la astfel de abordări.
În concordanță cu Societatea pentru Analiza de Risc (SRA)38, analiza de risc cuprinde atât
evaluarea riscurilor cât si managementul riscului. Aceasta întrebuințare este larga, deși nu universal
acceptata n rândul comunitarii de analiza a riscului. Acest referat se axează pe componenta de evaluare
a riscurilor și oferă o scurta prezentare pentru, managementul riscului.
Resursele sunt finite, acțiunile de protecție sunt nenumărate, și deciziile pentru alocarea
fondurilor pentru securitate naționala, ordine publică sunt mai dif icil de luat datorita naturii
multidimensionale și nesigure a actelor de terorism.
Există mulți potențiali adversari și avem informații limitate cu privire la intențiile, motivațiile
si capacitățile acestora.
Teroriștii își pot îndrepta armele asupra mul tor obiective, și unele amenințări reprezintă
evenimente potențial catastrofale, în timp ce altele pot fi mai probabile.
Deciziile de securitate ale statelor au loc la mai multe nivele (persoane fizice, companii, orașe,
județe, state și națiuni), pentru sc opuri diferite (de prevenire,protecție, de avertizare, daune, reducere,
precum și de recuperare) și cu cadre de timp diferite (înainte, în timpul, și după).
Exista de asemenea, dorința de a pune în aplicare soluții mutuale (cele care abordează alte
pericol e, în plus față de terorism), care sunt importante pentru evenimente cu probabilitate redusa sau
cu consecințe reduse pentru care cheltuielile de resurse nu ar primi altfel priorități adecvate.
38 Critical Foundations. Protecting America’s Infrastructures. The Report of the President’s Commission on
Critical Infrastrucutre Protection, Washington DC, Octob er 1997
În sfârșit, soluțiile trebuie să aibă un impact limitat asupr a activităților legale și a libertăților
civile.
Referitor la analize de risc sigure, cercetările din spatele acestei activități nu au găsit nicio
analiza a cadrului de munca. Probabil explicația este ca riscul (cum a fost definit anterior) este prea
multi – dimensional, de asemenea,credem că39:
– analizele de risc sunt întreprinderi analitice complexe care necesită diverse domenii
ale forțelor de expertize.
– necesitatea forțează aceste analize sa împartă în părți ușor de gestionat, care trebuie să
fie în cele din urmă sincronizate.
– relația dintre aceste părți trebuie să fie clar înțeleasa.
Un proces non – colaborativ al analizei de risc, care suferă de o gestionare a riscurilor
dezechilibrată poate aduce risc inacceptabil rezidual sau transferul de riscuri, fără creșterea securității.
Riscul rezidual se poate produce, atunci când comunicarea nu reușește între nivelurile de luare
a deciziilor, cum ar fi atunci când un nivel de acte guvernamentale, cu speranța celuilalt nivel va adresa riscuri specifice.
Fără un proces de analiză a riscurilor de obicei înțeles, această așteptare ar putea fi în zadar.
Riscul și ordinea publică
Analiza de securitate presupune folosirea unor concepte specifice. Conceptele de
vulnerabilitate, risc, pericol și amenințare au fost definite de diverse teorii și abordări doctrinare
implicite și explicite din domeniul securității, însă consensul nu pare a fi realizat.
Analiza factorilor de risc
Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acțiuni de a aduce prejud icii valorilor
unei societăți, persoanelor sau bunurilor acestora. În cazul pericolului, sursa, adresa, scopul,
obiectivele și efectele sunt probabile40.
Amenințarea , în schimb, are indicatori mult mai concreți, reprezentând o declarare a unei
intenții de a pedepsi sau a răni o persoană, mai ales în cazul în care aceasta nu dorește să fie avertizată
asupra unui posibil necaz, pericol etc.41
Analiza amenințării poate avea în vedere procesul continuu de compilare și examinare a
tuturor informațiilor disponibi le referitoare la, de exemplu, potențiale activități teroriste.
39 Apud Katzenstein, Peter J. (ed.), The Culture of National Security: Norms and Identity in World Politics ,
Columbia University Press, New York, 1996.
40 Alexandrescu, Grigore, Amenințări la adresa securității , Ed. UNAp, București, 2004, p. 8
41 Oxford Dictionary of Current English, Oxford University Press, 1988, Second Edition by Christina Ruse
O astfel de analiză va evidenția atât factorii existenței grupărilor teroriste, capacitățile,
intențiile, istoria și țintele acestora, cât și mediul de securitate în care operează forțele proprii42.
Cu cât amenințarea este mai specifică, cu atât țintele și sursele sale sunt mai clare. Conform
analistului, Barry Buzan, modelul explicativ43 ce relevă tipul și intensitatea amenințării.
CORELAȚIILE
DINTRE TIPUL ȘI INTENSITATEA AMENINȚĂRII
Intensi tate scăzută Intensitate sporită
Difuz
Îndepărtat (spațiu)
Îndepărtat (timp)
Probabilitate scăzută
Consecințe scăzute
Neutralitate istorică Specific
Apropiat (spațiu)
Apropiat (timp)
Probabilitate ridicată
Consecințe grave
Amplificare istorică
Natura specifică a amenințărilor și amenințarea, în sine, pot fi înțelese numai în relație cu
caracterul particular al obiectului de referință. Viața umană variază în funcție de cadrul în care se
desfășoară și, din acest motiv, pe baza aceluiași criteriu, se poat e vorbi și despre domenii diferite în
care trebuie studiate tipurile de amenințări: politic, economic, social, militar, de mediu ș.a.44.
În domeniul politic , amenințările sunt definite, în mod tradițional, în termeni de suveranitate,
independență și integr itate teritorială. Obiectele de referință pot fi entități politice atât naționale, cât și
42 US Department of Defense, Joint Publication 1 -02. DoD Dictionary of Military and Associated Terms , 12
aprilie 2001 (actualizat la 19 septembrie 2006), p. 542- 543
43 Buzan, Barry, Popoarele, statele și teama. O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de
după Războiul Rece , Ed. Cartier, Chișinău, 2000, p. 147
44 Pentru detalii, a se vedea Buzan, Barry, op. cit. și Buzan, Barry; Ole Waever; Jaap de Wilde, Security: A New
Framework for Analysis, Lynne Rienne Publishers, London, 1998
supranaționale. De exemplu, suveranitatea națională este amenințată de punerea la îndoială a
recunoașterii, legitimității sau autorității guvernării, iar la nivel sup ranațional, structurile internaționale
sunt amenințate de situații ce subminează regulile, normele și instituțiile ce le constituie.
Amenințările la adresa domeniului economic sunt dificil de identificat, fiind constituite de
factori ce subminează regulile, normele și instituțiile sale componente, iar obiectele de referință sunt
reprezentate, ca și în cazul anterior, de o gamă largă de entități: de la regimurile economice specifice la
piața globală. Amenințările de natură economică sunt cu atât mai greu de determinat, cu cât multe din
manifestările lor aparțin competiției economice acceptate, realităților economiei de piață, disproporțiilor economice firești și nu sunt îndreptate în mod direct împotriva instituției -stat. În același
timp, economiile naționale fac parte, într -un anumit fel, din structura statului și constituie fundamentul
acestuia.
Obiectul de referință, în cazul domeniului social , este format din identități colective la scară
largă, ce pot funcționa independent de stat (de exemplu: națiunile, religiile). Ele includ elemente ce se
identifică, de obicei, cu componenta psihosocială a puterii. Întrucât natura acestui obiect de referință este complexă și specială, ierarhizarea amenințărilor în funcție de importanță și intensitate reprezintă o sarcin ă dificilă. Oricum, ele se întind de la gradul de acceptare socială a obiectivelor politice, până la
conștiința de sine a unui popor. Societatea și identitățile sociale se află în permanentă transformare, ca
răspuns la dezvoltările interne și externe, astf el că unele dintre schimbări pot fi reprezentate de subiecți
diferiți, cu interese diferite, ca amenințări sau ca evoluții pozitive.
În domeniul militar , obiectul de referință este, de obicei, puterea militară a statului, deși se
poate vorbi și despre alte entități politice. Pentru multe dintre democrațiile avansate, apărarea statului a
devenit funcția unică a forțelor armate, iar studiile tradiționale de securitate tind să considere toate
problemele de natură militară ca fiind amenințări la adresa securită ții.
De asemenea, se poate vorbi și despre amenințări în domeniul mediului înconjurător , unde
gama obiectelor de referință variază de la entități relativ concrete (supraviețuirea anumitor specii sau
menținerea anumitor tipuri de habitat) la probleme generale ale planetei și ale omenirii. Trebuie
subliniat faptul că majoritatea acestor obiecte de referință au la bază preocuparea referitoare la relația dintre specia umană și restul biosferei în contextul atingerii unui nivel înalt de dezvoltare
civiliza țională. Este tot mai evident, de asemenea, că marile amenințări de natură ecologică nu mai pot
fi rezolvate de un singur actor, ele impunând o colaborare internațională mult mai strânsă.
Amenințările, conform anumitor autori, pot fi definite și în raport cu riscurile, reprezentând
factori de risc ce evoluează către concret, către existența reală, iar într -un anumit context sau mediu
favorabil capătă și direcție și intenție. Strategia de securitate națională a României , în vigoare în
prezent, definește factorii de risc drept „acele elemente, situații sau condiții, interne sau externe, care
pot afecta, prin natura lor, securitatea țării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor
noastre fundamentale”45. Același document identifică și principalii f actori externi de risc la adresa țării
noastre: posibile evoluții negative în plan subregional; proliferarea armelor de distrugere în masă;
proliferarea și dezvoltarea rețelelor teroriste, a crimei organizate transnaționale, a traficului de droguri; migraț ia clandestină și apariția unor fluxuri masive de refugiați; acțiunile de incitare la extremism,
intoleranță, separatism sau xenofobism; decalaje între nivelurile de asigurare a securității și gradul de
stabilitate ale statelor din proximitate; limitarea a ccesului statului român la unele resurse și
oportunități regionale, importante pentru realizarea intereselor naționale. Carta Albă a securității și
apărării naționale
46 completează seria factorilor de risc cu: acțiuni individuale sau colective de
accesare i legală a sistemelor informaționale, de dezinformare și manipulare a informațiilor; riscuri
generate de producerea unor dezastre ecologice în regiune, precum și de efectele potențiale ale unor
procese naturale la nivel global.
În ceea ce privește riscul , în sens larg, se poate afirma că se concretizează în discrepanța
dintre „așteptarea pozitivă” și „evenimentul negativ”, ce se poate produce, și prin probabilitatea sa de a
se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaște cu certitudine
evenimentele viitoare, reprezentând o stare potențială, care, în anumite condiții, poate deveni efectivă.
Sociologia definește riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale a realității
(caracterul probabilist obiectiv al evenimentel or), fie al incertitudinii, al insuficienței cunoștințelor
noastre despre procesele reale47. În același timp, psihologia socială accentuează latura subiectivă a
riscului, definindu- l astfel: fenomen psihologic complex, rezultând din raportul dintre probabil itatea
reușitei și cea a eșecului unei acțiuni îndreptate spre atingerea unui anumit obiectiv („câștig”) cu
semnificație individuală sau socială48.
Riscurile ce afectează securitatea națională pot fi clasificate în funcție de: domenii de
activitate; entităț i comunitare și religioase; arie geografică; timp; volum; importanță (interes,
gravitate); probabilitate49, iar raporturile de interdependență sunt prezentate în Anexa nr. 5 sub forma
unei matrice de analiză.
Analiza de risc investighează, în principal, ris curile la adresa sistemelor naturale sau tehnice și
are ca scop principal determinarea funcțiilor și domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv.
Întrebarea esențială, ce se naște de aici, se referă la relația dintre riscuri și vulnerabilități. În opinia
noastră, vulnerabilitatea poate fi definită, pe larg, drept rezultatul combinării riscurilor existente la
45 Președinția României, Strategia de securitate națională a României , Ed. Monitorul Oficial, București, 2007
46 Guvernul României, Carta Albă a securității și apăr ării naționale , București, 2004
47 Zamfir, Cătălin și Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicționar de sociologie , Ed. Babel, București, 1993, p. 516
48 Bogdan -Tucicov, Ana; Septimiu Chelcea; Mihai Golu; Pantelimon Golu; Cătălin Mamali și Petru Pânzaru,
Dicționar de psihologie socială, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 215 -216
49 Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Riscuri și amenințări la adresa securității. Identificarea,
elaborarea și evaluarea soluțiilor de rezolvare nonconfli ctuală a diferendelor interetnice , în „HOMINIS 2001”
(suport electronic), 2002
adresa unei societăți cu capacitatea acesteia de a face față și de a supraviețui situațiilor de urgență
internă și externă.
O definiție specific ă o oferă Strategia de securitate națională a României50: vulnerabilitățile
reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viața internă, care diminuează capacitatea de
reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora.
În situația internă a României, sunt evidențiate câteva tipuri de vulnerabilități ce își găsesc
sursele în tranziția politică, economică și socială prelungită pe care o parcurge țara noastră: persistența
problemelor de natură economică, financiară și socială generate de întârzierea reformelo r structurale;
accentuarea fenomenelor de corupție și de administrare deficitară a resurselor publice; reacții
ineficiente ale instituțiilor statului în fața acutizării fenomenelor de criminalitate economică și de perturbare a ordinii publice și siguranței cetățeanului; menținerea unor surse și cauze de potențiale
conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu în funcționarea unor obiective
industriale; scăderea nivelului de încredere a cetățenilor în instituțiile statului; menținerea unor
disparități de dezvoltare între regiunile țării; menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii
informaționale și întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării etc.
51
Analiza vulnerabilităților ia în considerare factorii de risc de toate tipurile, atât din cadrul, cât
și din afara limitelor fizice ale sistemului, dar și consecințele interne și externe ale acestora. Mai mult,
deși este acoperită o perioadă lungă de timp, analiza vulnerabilităților se centrează pe o anumită
secvență a evenimentelor, din momentul apariției situației de urgență și până când se ajunge la o nouă
stare de stabilitate.
Scurte concluzii:
Managementul riscului operațional (MRO) furnizează mijloace logice si sistematice
de a identifica si de a controla riscurile. Managementul riscului operațional nu este un proces complex, dar necesita ca indivizii sa susțină si sa implementeze principiile de baza in mod
continuu. Managementul riscului operațional oferă indivizilor si organizațiilor un instrument
puterni c de a creste eficienta si de a reduce accidentele. Procesul MRO este folosit si accesibil
tuturor in orice cadru si scenariu posibil. Asigura faptul ca tot personalul va avea un cuvânt de spus în deciziile critice care determina succesul sau eșecul in toa te operațiunile si activitățile.
Implementat intr -un mod adecvat, MRO va îmbunătăți întotdeauna performanta.
Sistemul bazat pe evaluarea riscurilor de nivel mijlociu evaluează:
– amenințări,
50 Președinția României, op. cit. , 2007
51 Ibidem.
– vulnerabilități,
– consecințele,
– relațiile lor asociate cu sistemul găsit în nivelul inferior al securității naționale.
Analiza amenințării descrie scenarii care conduc la atacuri, capacități ale adversarului
și intențiile, și probabilitatea de atac. În timp ce evaluarea vulnerabilității analizează capacitatea
unui sistem de a rezista atacului, evaluarea consecință se referă la efectele fizice,
mentale,economice, de mediu, securitate si vulnerabilitate care apar atunci când sunt exploatate.
Procesul al patrulea se refera cantitativitatea și calitativitatea determinării riscului, pentru a afișa
în mod eficient analiza de risc și de comunicare internă de la analiști la factorilor de decizie.
Rezultatele nivelului mijlociu sprijină luarea deciziilor in cazul informației de risc (de gestio nare
a riscurilor),care are loc la nivelul de sus.
Riscurile cerințelor obiectivelor securității naționale ne provoacă capabilitatile de
gestionare a riscului pe care cu toții le prețuim. Printre procesele iterative de risc si gestionare a acestuia, se afl a oportunitatea pentru a folosi metodele existente,precum si uneltele,in timp ce
tehnicile de urgentare păstrează promisiunile adresate aspectelor de dificultate ale riscurilor
securității naționale.
Contribuie la promovarea dialogului si aplicarea cercet ării la securitatea naționala
precum si a riscurilor ce ghidează eforturile de securizare a națiunii si a gestionarii riscului.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
Transformările sociale și economice produse în România, în ultimii ani au determinat mutații
importante în manifestarea drepturilor și libertăților cetățenilor, în relațiile interumane, în atitudinea
față de proprietate, în organizarea societății și implicit în structura și dinamica fenomenului
infracțional.
Ministerul Afacerilor Interne este autoritatea administrației publice centrale de specialitate,
care exercită, în conformitate cu legea, atribuțiile cu privire la respectarea ordinii publice, apărarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a proprietății publice și private , prevenirea și
combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă, contribuind prin întreaga sa activitate la apărarea democrației
constituționale, suveranității, unităț ii și integrității teritoriale ale României
52.
„Strategia de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței
cetățeanului și prevenirea criminalității stradale ” reprezintă un document programatic care definește
ordinea și siguranță publică și interesul național în acest domeniu, evaluează starea actuală de ordine
publică și factorii de risc, formulează principiile și direcțiile prioritare de acțiune, prevede resursele necesare pentru menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii publi ce și stabilește responsabilitățile
forțelor de ordine publică.
Asigurarea stării de normalitate, de ordine și siguranță publică a reprezentat permanent o
prioritate pentru societate, care prin structurile sale specializate a căutat să identifice cele mai eficiente
forme și modalități de realizare a acestui obiectiv.
Necesitatea armonizării și compatibilizării sistemului românesc de ordine publică cu cel al
statelor Uniunii Europene generează căutări permanente pentru realizarea unui cadru juridic și acțion al
eficient.
Evoluția generală a societății românești impune reevaluarea și aprofundarea reformei la
nivelul structurilor și componentelor abilitate în prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, prin prezervarea prioritară a ordinii și siguranței publice stradale.
Atribuțiile și competențele MAI sunt numeroase și de mare anvergură, iar extinderea prea
mare (inclusiv în domeniul suveranității, unității și integrității teritoriale ale României) poate duce la disfuncționalități greu de gestionat și de coordonat.
Însăși noțiunea de securitate internă – luată în accepțiunea extinsă a termenului, în sensul de
securitate a tot ce ține de spațiul și de arealul românesc, inclusiv cea asociată dreptului de extrateritorialitate sau a unităților și entităților r omâne aflate în teatrele de operații – depășește cu mult
52 H.C.S.A.T. nr. 62/2007 privind Strategia de Securitate Națională a României , p.37.
posibilitățile reale ale MAI. Și atunci nu există decât două opțiuni fundamentale: ori MAI devine o
entitate de entități, dotat cu forțe armate, servicii de informații, elemente de diplomație și de
supraveghere distribuite peste tot în lume (ceea ce este imposibil), ori se rezumă la competențele reale
ale unei astfel de structuri care trebuie să fie integrată unui sistem coerent de securitate internă intrinsecă, fără să fie neapărat gestionarul aceste ia. Părerea noastră este că numai Parlamentul,
Guvernul, Consiliul Suprem de Apărare a Țării și instituțiile specializate în informații și în alte tipuri de acțiuni și de reacții, împreună, într -un sistem coerent și foarte bine integrat pot realiza cu adev ărat
obiectivele securității interne. Inițiativele legislative și, în general, măsurile luate la nivelul MAI
poartă amprenta filosofiei polițienești, se referă, în general la modalități concrete de protecție, prin
mijloace ale poliției și jandarmeriei, de protecție a cetățeanului, proprietății, instituției legii și ordinii
publice. Dar protecția acestor componente esențiale ale unei societăți democratice nu se realizează numai prin mijloace ale poliției, jandarmeriei și structurilor de intervenție rapidă în situații de urgență,
ci prin numeroase alte mijloace: politice, economice, educaționale, informaționale, ale securității și apărării naționale, ale funcțiilor de sistem și de proces specifice societății omenești.
Așadar, ordinea publică – și în calitatea sa de concept al securității interne nu se poate realiza
decât în conexiune cu toți ceilalți factori, cu toate celelalte tipuri de ordine publică. Un rol special îl
are aici interesul cetățeanului, sistemul educațional, sistemul moral, modul de înțelegere a datoriei etc.
Ordinea publică reglementată doar prin mijloacele ministerului de specialitate este o ordine
bazată pe interdicție, pe coerciție, pe supraveghere, monitorizare, asigurare și intervenție. Ordinea
publică reală, flexibilă, adaptabilă evoluției sociale este o ordine de tip integrat și integral, care
cumulează valorile și interesele politice, sociale, economice, educaționale, dar și conjuncturale.
Riscurile și amenințările la adresa ordinii publice, constând în dezvoltarea rețelelor de crimă
organizată, amenințările de tip terorist, efectele negative ale acțiunii umane asupra mediului, lipsa unor
orizonturi politice foarte clare și totodată efectele negative ale globalizării creează foarte multe probleme ordinii și siguranței publice.
În acest co ntext considerăm că se impune o structură de forțe solidă, capabilă să mențină, să
asigure și să restabilească ordinea publică, precum și menținerea statutului României, de stat
democratic, generator de stabilitate și securitate în aria de proximitate geog rafică.
Menținerea la un nivel ridicat a climatului de siguranță civică reprezintă o prioritate pentru
societatea românească. Realizarea ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale este repr ezentată de prevenirea și combaterea fenomenului
infracțional, garantarea proprietății publice și private, asigurarea climatului necesar funcționării instituțiilor statului conform legilor în vigoare.
Astfel, în opinia noastră, considerăm de o importanță deosebită rolul structurilor de ordine și
siguranță publică în asigurarea securității naționale și, de asemenea, necesitatea armonizării și
compatibilizării sistemului românesc de ordine publică cu cele din statele Uniunii Europene.
În acest scop, în prezen t, procesul de elaborare și adaptare a cadrului legislativ a vizat
delimitarea mai clară a competențelor și atribuțiilor instituțiilor implicate, precum și alinierea la
standardele din spațiul european prin adoptarea unei serii de acte normative absolut ne cesare.
Autoritatea statală abilitată să exercite în conformitate cu legea, toate măsurile cu privire la
respectarea ordinii publice în statul de drept este Ministerul Administrației și Internelor. Forțele
principale de ordine publică cu responsabilități î n domeniul securității naționale sunt reprezentate de
Poliție și Jandarmerie. Poliția Română menține ordinea și siguranța publică la nivel național, iar Jandarmeria Română asigură și restabilește ordinea și siguranța publică la nivel național, asigură paza
unor obiective de importanță deosebită pentru activitatea statului, execută misiuni de menținere a
ordinii publice în zone teritoriale bine determinate, prin structuri specializate. Cele două forțe
cooperează permanent atât la misiuni permanente cât și la misiuni temporare de menținere a ordinii
publice.
Pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin forțelor de ordine și siguranță publică din
Ministerul Afacerilor Interne, considerăm că este necesară adaptarea, perfecționarea și specializarea
continuă a struc turilor organizatorice, creșterea capacităților operaționale, precum și sporirea
autonomiei acționale a acestora.
Contribuția forțelor de ordine și siguranță publică din Ministerul Afacerilor Interne la
securitatea națională este dependentă, în mare măsură , de preocuparea forțelor politice în domeniul
consolidării statului de drept, în scopul conștientizării și angajării unitare a eforturilor majorității
populației pentru susținerea și punerea în practică a măsurilor adoptate în vederea apărării democrației
constituționale.
Dezvoltarea unui sistem de forțe de ordine și siguranță publică suficient și capabil să facă
față provocărilor și riscurilor care privesc securitatea națională reprezintă o necesitate și o
responsabilitate față de destinul țării.
Evoluția socială și politică, precum și dezvoltarea tehnologică, considerăm că trebuie să
impună forțe mai mobile și cu o capacitate operativă ridicată, astfel încât noua structură a forțelor principale de ordine publică ale Ministerului Afacerilor Interne, reprez entate de Poliția Română și de
Jandarmeria Română, va fi mai apropiată de cea a structurilor similare din statele Uniunii Europene.
Această compatibilizare va însemna realizarea unui cadru juridic și de acțiune eficient, asigurarea
resurselor umane și financiare a subsistemelor din care este compus Ministerul Afacerilor Interne cu o
delimitare concretă a competențelor și atribuțiilor, prin aliniere la cerințele Comunității Europene.
Problema întrebuințării forțelor de ordine și a armatei în acțiunile de men ținere, asigurare și
de restabilire a ordinii publice grav tulburate, când sunt puse în pericol independența, suveranitatea și
integritatea teritorială ori sunt afectate alte interese naționale, se regăsește, materializată sub forma
unor principii doctrina re sau prevederi legale, în majoritatea statelor europene ori din lume. Țări cum
ar fi Germania, Anglia, Spania, Portugalia, Israel, Ungaria, China, Rusia, Ucraina și altele, nici nu
concep ca acțiunile de tulburare a ordinii publice, indiferent de cauze, să nu fie luate până în momentul escaladării violențelor greu de controlat, prevăzând întrebuințarea unor unități ale armatei alături de forțele de ordine.
Există state însă precum Italia, Belgia, Canada, în care analiștii nu instrumentează prea mult
întrebuințarea armatei în acțiunile de restabilire a ordinii publice, din cel puțin două motive:
– în primul rând, acestea și -au constituit structuri foarte puternice de carabinieri și de
jandarmi, dispuse pe întreg teritoriul național, care sunt capabile să facă față oricăror situații de
tulburare a ordinii publice, acționând fără rețineri întrucât au prevederi legale ce le asigură protecția
indiferent de efectele măsurilor întreprinse ori de schimbarea guvernelor;
– în al doilea rând, țările respective nu s -au con fruntat cu tulburări interne în care să fie
necesară intervenția armatei în sprijinul forțelor de ordine. Dacă totuși s- ar produce astfel de situații,
există posibilitatea instituirii unor stări excepționale în cadrul cărora una din măsuri este și aceea de
preluare a problematicii ordinii publice de către comandamente militare teritoriale.
Istoria nu consemnează exemple în care un stat aflat în situație de criză, generată de
tulburarea gravă a ordinii publice, cu posibilitatea de a -i fi afectată securitatea națională și acesta să nu
fi întrebuințat armata alături de forțele de ordine pentru combaterea violențelor și revenirea în
normalitate.
În prezent toți analiștii consideră că pericolul cel mai mare pentru un stat nu îl mai reprezintă
agresiunile externe, ca urmare a politicii generale de destindere internațională, ci tulburările sau
tensiunile interne, care, dacă nu sunt stăpânite din faza lor incipientă, pot duce la erodarea instituțiilor
naționale fundamentale.
În acest context, forțele de ordine, dar ș i armata trebuie să- și reorienteze întreaga strategie de
pregătire a unităților operative, să -și constituie structuri suple, mobile, dotate cu mijloace specifice
acțiunilor stradale de restabilire a ordinii publice.
În condițiile actuale, caracterizate de reașezarea polilor de putere în plan internațional, dar și
de un val de violențe individuale și colective nemaiîntâlnite, majoritatea statelor consideră, pe lângă
forțele de ordine și armata, drept un important instrument de garantare a securității naționa le, a
climatului necesar pentru asigurarea normalității climatului social pe planul intern.
În concluzie, considerăm că se impune reorganizarea și modernizarea structurilor
Jandarmeriei și Poliției, precum și a celorlalte structuri de ordine publică, punân du-se un accent
deosebit și pe managementul resurselor umane, vizându -se selecția și pregătirea profesională a
personalului la cursurile de formare, perfecționare și în special la locul de muncă. De asemenea,
factorii de decizie trebuie să aibă în vedere t oate riscurile și amenințările la adresa ordinii și siguranței
publice, să finalizeze reorganizarea sistemului de ordine și siguranță publică, să aloce toate resursele necesare realizării acesteia, să acorde o importanță mai mare structurilor de intervenți e rapidă, în
scopul gestionării acțiunilor de restabilire a ordinii și siguranței publice, atunci când este necesar.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
I. ACTE NORMATIVE
a) Legislație internă:
– Constituția României, ediția a II -a, Monitorul Oficial al României
nr.767/2003, revizuită prin Legea de revizuire a Constituției României din
18.09.2003;
– Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, Monitorul
Oficial, nr. 163 din 07.08.1991, București, 1991;
– Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcțion area Poliției
Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002;
– Legea nr. 60/1991 republicată în 2004 privind organizarea si
desfășurarea adunărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 29 septembrie
2004;
– Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei
Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 1175 din 13 decembrie 2004;
– O.U.G. nr. 63/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Internelor și Reformei Administrative;
– O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stǎrilor de urgențǎ;
– Hotărârea Guvernului României nr. 196 din 17 martie 2005 privind
aprobarea Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a
ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale , publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.
243 din 23.03.2005;
– Hotărâre nr.36, din 18 decembrie 2001 privind adoptarea Strategiei de
securitate națională a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 822
din 20 decembrie 200 1
– H.C.S.A.T. nr. 62/2007 privind Strategia de Securitate Națională a
României ;
– Hotărârea Guvernului României nr. 373/2008 privind organizarea,
funcționarea și compunerea Centrului Național de Conducere a Acțiunilor de
Ordine Publică;
– Hotărâre nr. 1040 din 13/10/2010, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 721 din 28/10/2010, pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine
publică 2010-2013.
b) Instrumente juridice internaționale:
– Declarația Universală a Drepturilor Omului de la Geneva, din
10.12.1948 cu Protocoalele adiționale și Protocoalele ratificate de România;
– Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 28, rezoluția 217(III),
10.12.1948;
– Documentele Reuniunii de la Copenhaga a Conferinței pentru
Dimensiunea Umană a O.S.C.E., art. 6, 29.01.1 990;
– Tratatul privind Uniunea Europeană;
– Tratatul de instituire a Comunității Europene;
– Tratatul de la Prüm, din 27 mai 2005;
– Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea
Europeană;
– Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului pentru Uniunea
Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene semnat la
Lisabona la 13 decembrie 2007 ratificat de România prin Legea nr. 13/2008 (M.
Of. nr. 107 din 12 februarie 2008).
II. LUCRĂRI DE SPECIALITATE:
a) Autori români:
– Anghel Andreescu, Traian Andreescu, Corina Zaharia, Aspecte privind
adunările publice în România , Editura Transilvania Expres, Brașov, 1998;
– Antonie Iorgovan, Drept administrativ , Editura Hercules, București,
1996;
– Bontic Neculai, Securitatea internă, ordinea publică și siguranța
națională – o abordare sistematică și deterministă, în Arhitectura mediului de
securitate europeană la început de secol și mileniu, sesiune de comunicări
științifice, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București , 2005;
– Cearapin Tudor, Managementul resurselor umane în domeniul ordinii
publice , Editura Universitas, București, 2000;
– Cearapin Tudor, Toma Gheorghe, Managementul ordinii publice la
început de secol și mileniu, Editura Biotera, București, 2001;
– Cearapin Tudor, Securitatea și apărarea naționalǎ a României, Editura
Fundația Revista Jandarmeriei, București, 2002;
– Chețe Emil, România în politica europeanǎ de securitate și apărare –
prezent și perspective , Editura Universitǎții Naționale de Apărare Carol I,
București, 2007;
– Colectiv de autori, coordonatori Frunzeti Teodor, Zodian Vladimir,
Lumea 2007 , Enciclopedie politicǎ și militară, studii strategice și de securitate ,
Editura Centrului Tehnic -Editorial al Armatei, București, 2007;
– Colectiv de autori, coordonatori Voicu Costică, Sandu Florin,
Managementul organizațional în domeniul ordinii publice , Editura Ministerului
de Interne, București, 2001;
– Coșcodaru Ion (coordonator), Doctina Armatei României (proiect) ,
București, 2007;
– Croitorescu Liviu, Gușatu Vasile, Managementul crizelor care pot
afecta ordinea publică, în Strategii de apărare și securitate la frontiera
răsăriteana a N.A.T.O. și U.E., Editura Universității Naționale de Apărare Carol
I, București, 2006;
– Cuhutencu Ion, Lecu Nicolae, Managementul ord inii publice la pace și
în situații de crizǎ, în Actualitate și perspective în societatea înalt tehnologizatǎ,
Sesiune de comunicări științifice, Editura Universității Naționale de Apărare
Carol I, București, 2006;
– Daniel Dumitru, Studiu privind politica de securitate și apărare a
României din perspectiva P.E.S.C. și P.E.S.A. , Editura Universitǎții Naționale de
Apǎrare Carol I, București, 2007;
– Duțu Petre, Poleanschi Irina, P.E.S.A. și politica de apărare și
securitate a statelor membre ale Uniunii Europene , în Impact strategic, nr.
3/2007, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2007;
– Gabriel Oprea, Radu Timofte, Constantin Onișor, România -integrare și
securitate , Editura Balcanii și Europa, București, 2005;
– Gheorghe Văduva, Mihai Din u, Strategia europeană a integrării ,
Editura Universității Naționale de Apărare Carol I , București, 2005;
– Marian Țigănuș, Implicațiile globalizării asupra ordinii publice în
condițiile integrării europene , Teza de doctorat, Universitatea Națională de
Apăra re Ca rol I, București, 2007;
– Matei Dumitru, Mudura Mircea, Operațiunile militare ale Uniunii
Europene , pag. 17, în Revista Gândirea Militară Românească, nr. 2/2005;
– Mihai Lugurici, Noțiunile de ordine de drept și ordine publică, în
teoria și practica noast ră juridică, Justiția Nouă, nr.1/1961;
– Mihail Jacotă, Drept internațional privat, Editura didactică și
pedagogică, 1976;
– Munteanu Ioan, Riscuri și vulnerabilități la adresa securității
naționale , în Stabilitate, Instabilitate, Manipulare – conflictele începutului de
mileniu, Sesiune de comunicǎri științifice, Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, București, 2002;
– Niculae Constantin, Schimbarea organizației militare – o perspectivă
(neo)instituționalistǎ , Editura Tritonic, București, 2004;
– Pahonțu Luci an, Popescu Cristian, Gestionarea crizelor în domeniul
ordinii publice , extras din Revista Gândirea Militară Românească, nr. 1/2004,
București, 2004;
– Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ , vol.1, ediția a IV -a,
București, 1934;
– Petre Duțu, Securita tea națională în Sud- Estul european, în contextul
globalizării , Editura Universității Naționale de Apărare, 2005;
– Radu Timofte, Securitatea în societatea globalizată , Teza de doctorat,
AISM, Bucuresti, 2005;
– Sarcinschi Alexandra, Dimensiunea umanǎ a P.E.S. A. și securitatea
României, în Exigențe ale P.E.S.A. asupra securitǎții și apǎrǎrii României,
Seminar internațional, Editura Universității Naționale de Apǎrare Carol I,
București, 2007;
– Silion Costică, Impactul globalizării asupra ordinii publice, în Spațiul
sud-est european în contextul globalizării, sesiune de comunicări științifice,
Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, vol 1, București, 2007;
– Stancu Șerb, Constantin Drăghici, Andrei Ignat, Adrian Iacob, Drept
polițienesc și contravenț ional , Editura Tritonic, București 2003;
– Ștefan Pop, Poliția și prevenirea infracționalității, Editura Herman,
Sibiu, 1999;
– Toma Gheorghe, Conflictele sfârșitului de mileniu, Editura Timpolis,
București, 2000;
– Tudor Cearapin, coordonator, Jandarmeria română și ordinea publică,
Editura Ministerului de Interne, 2001;
– Tudor Cearapin, Securitatea și apărarea națională a României,
Fundația Revistei Jandarmeriei, București, 2002;
– Ungureanu David, Aspecte ale coraportului noțiunilor securitate
naționalǎ, siguranțǎ naționalǎ la începutul secolului XXI , în Securitatea și
apǎrarea spațiului sud -est european în contextul transformǎrilor de la începutul
mileniului III – sesiune de comunicǎri științifice, Editura Universitǎții Naționale
de Apǎrare Carol I, București, 200 6;
– Vasilică Ovidiu, Abordarea duală a ordinii și siguranței publice , în
Strategii de apărare și securitate la frontiera răsăriteană a Uniunii Europene ,
Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, vol. 2, București 2007.
b) Autori străini:
– Alvin și Heidi Töffler, Război și anti-război. Supraviețuirea în zorii
secolului XXI , Editura Antet, 1995;
– Alejandro Alegre Rahiela, Directorul General al Centrului de Investigații
și Siguranță Națională (CISN) Mexic, Pentru o lege a informațiilor în slujba
siguranței naționale, în Revista de Administrație Publică, INAP 101;
– Armando Martinez Petelin, Directorul Centrului de Studii Superioare
Navale, Mexic, Puterea și siguranța națională într- o epocă a schimbărilor,
I.N.A.P. 101;
– Barry Buzan, Popoarele, statele și teama, Editura Cartier, Chișinău,
2000;
– Benjamin Olivia Hernandez, S iguranța națională într- o lume
globalizatoare, INAP 101;
– Charles Schultze, Conținutul economic al securității naționale, în
Foreign Affairs, nr.5/1973;
– Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicționar de Relații Internaționale,
Editura Universal Dalsi, București, 2001;
– Georg Wilhelm, Frierdrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului ,
traducere de Virgil Bogdan și Constantin Floru, Editura Academiei Române,
București, 1969;
– Javier Calderon Fernandez, Director General al Centrului Superior de
Informații al Apărării Spaniei, Informațiile secolului XXI , Cursurile de vară ale
Fundației Generale a Universității Complutense din Madrid și Centrului de
Informații al Apărării;
– Ricardo Mârquez Blas, Stat, siguranță națională și cooperare
multinațională , în Revista de Administrație Publică , INAP 101.
III. Alte lucrări:
– Concepții integrate privind securitatea națională a României – 1994;
– Convenția privind protecția drepturilor omului și a libertăților
fundamentale , art.8, în Drepturile omului , Editura Adevărul, 1990;
– Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul
de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura UNIVERS Enciclopedic, București, 19 98;
– Dicționarul explicativ al limbii române , București, 1998, ediția a II -a;
– Doctrina națională a informațiilor pentru securitate , Editura Serviciul
Român de Informații (apărută sub egida C.S.A.T.), 2004;
– Dicționar de drept internațional public , colectiv d e autori, editura
MEDIATM , 2002;
– Glosar de termeni din domeniul ordinii și siguranței publice , 2 pdf.;
– Mică enciclopedie de politologie , ediția 1977, București;
– Strategia de Securitate Națională a României, România Europeană,
România Euro – Atlantică: Pentru o viață mai bună, într -o țară mai sigură,
democratică și prosperă, București, 2006 (proiect), versiunea 21.02.2006;
– Tratatul de instituire a unei constituții pentru Europa, Institutul
European din România, București 2005;
IV. Infografie – pagini WE B
– http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb/116002.htm
;
– http://www.euractiv.com/fr/securite/politique -europenne -securite
defensepesd/ ;
– http://www.cremoc.org/articles/defense -euro2001 ;
– http.www.cultura.ro ;
– http://www.afri -ct.org/article.php3 ;
– http://www.eu.int./oressdata/EN/ reports/76255.pdf;
– http://www.aljazeerah.info / Opinion.htm;
– http://www.consilium.europa.eu ;
– http:// europa.eu.int/eurlex/en/treaties/dat/EU-treaty.html
– http://europa.eu.int ;
– http://w.w.w.europa.eu/lisbon ;
– http://w.w.w.insse.ro/cms/files/statisticiteritoriale 2007/rom/4.htm ;
– http://www.globalsecurity.org ;
– http://www.nato.int .;
– http://w.w.w.mai.gov.ro ;
– http://www.osce.org .;
– http://w.w.w.un.org ;
– http://www.un.org/Docs/sc/ .;
– http://www.studiidesecuritate.ro ;
– http://www.cadranpolitic.ro .;
– www.bmi.gv.at/fahndung ;
– www.carabinieri.it ;
– www.diplomatie.gouv.fr europe/ pesc/ guide.html;
– www.interpol.int ;
– www.politiaromana.ro ;
– www.worldbank.org/wbi/governance
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” ȘCOALA DOCTORALĂ „ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ” Doctorand: POPESCU LAURENȚIU TEMĂ: RISCURI ȘI… [607061] (ID: 607061)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.