ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” DEPARTAMENTUL MASTERATE, DOCTORATE ȘI PREGĂTIRE PSIHOPEDAGOGICĂ TEZĂ DE DOCTORAT TEMA: CONCURENȚA ÎN… [623293]

ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
DEPARTAMENTUL MASTERATE, DOCTORATE ȘI
PREGĂTIRE PSIHOPEDAGOGICĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

TEMA: CONCURENȚA ÎN DREPTUL INTERN ȘI
EUROPEAN

Conducător de doctorat :
Prof. univ. dr. VLAD BARBU

Doctorand: [anonimizat] 2011 –

Cuprins

Capitolul I: Concurența – mijlocul prin care se asigură echilibrul și
progresul economic pe piață
Secțiunea 1: Noțiunea de concurență
Secțiunea a 2 -a: Clientela – finalitatea principală a confru ntării dintre
întreprinderi
Subsecțiunea 2.1. Noțiunea de clientelă
Subsecțiunea 2.2: Felurile clientelei
Secțiunea a 3 -a: Felurile concurenței
Subsecțiunea 3.1. Concurența pură și perfectă și concurența eficientă
Subsecțiunea 3.2. Concurența licită, con curența patologică (ilicită) și
concurența interzisă
Subsecțiunea 3.3. Factori destabilizatori ai concurenței perfecte
Subsecțiunea 3.4. Curente de idei neoclasice
Secțiunea a 4 -a: Reglementarea internă, comunitară și internațională
Subsecțiunea 4.1. Ne cesitatea edictării unor norme de concurență
Subsecțiunea 4.2: Reglementarea concurenței în dreptul comunitar
Subsecțiunea 4.3: Reglementarea concurenței în dreptul român
Subsecțiunea 4.4: Reglementarea concurenței în plan internațional.
Organisme inter naționale cu preocupări în domeniu

Capitolul al II -lea: Domeniile de aplicare a regulilor de concurență
Secțiunea 1: Noțiunea de întreprindere
Secțiunea a 2 -a: Concurența comercială
Subsecțiunea 2.1: Comercianții
Subsecțiunea 2.2: Alte entități care int ră în sfera noțiunii de întreprindere
Secțiunea a 3 -a. Concurența în domeniul profesiilor liberale
Subsecțiunea 3.1: Profesiile liberale – definiție
Subsecțiunea 3.2: Profesiile liberale și concurența
Subsecțiunea 3.3: Profesiile liberale în România
Subsec țiunea 3.4: Unele precizări cu privire la concurența profesională
Secțiunea a 4 -a: Concurența în dreptul muncii
Subsecțiunea 4.1: Piața muncii – noțiune și elemente specifice
Subsecțiunea 4.2: Necesitatea intervenției statului în pieței muncii
Subsecțiunea 4.3: Obligația de fidelitate
Subsecțiunea 4.4: Clauza de neconcurență din contractele individuale de
muncă
Secțiunea a 5 -a: Instituțiile administrației publice centrale sau locale
Secțiunea a 6 -a: Domenii sustrase concurenței
Subsecțiunea 6.1: Domenii su strase concurenței prin lege
Subsecțiunea 6.2: Domenii sustrase concurenței prin convenție. Clauza de
neconcurență

Capitolul al III: Politica de control a principalilor factori destabilizatori ai
concurenței

Secțiunea 1: Concentrările economice
Subsecțiu nea 1.1: Reglementarea la nivel comunitar și național
Subsecțiunea 1.2: Noțiunea de concentrare economică
Subsecțiunea 1.3: Modalități de realizare a concentrărilor economice
Subsecțiunea 1.4: Dimensiunea operațiunii de concentrare
Subsecțiunea 1.5. Aprec ierea operațiunilor de concentrare
Subsecțiunea 1.6: Controlul concentrărilor economice
Subsecțiunea 1.7: Aspecte specifice reglementării românești
Subsecțiunea 1.8: Studiu de caz
Secțiunea a 2 a: Controlul ajutoarelor de stat
Subsecțiunea 2.1: Aspecte in troductive
Subsecțiunea 2.2: Noțiunea de ajutor de stat
Subsecțiunea 2.3: Regula “de minimis”
Subsecțiunea 2.4: Metodologia de bază utilizată în evaluarea ajutoarelor de
stat
Subsecțiunea 2.5: Excepții de la principiul incompatibilității ajutoarelor de sta t
Subsecțiunea 2.6: Categorii de ajutoare exceptate potrivit Regulamentului
Comisiei Europene nr. 880/2008
Subsecțiunea 2.7: Categorii de ajutoare de stat
Subsecțiunea 2.8: Executarea controlului ajutoarelor de stat
Secțiunea a 3 -a: Statutul întreprinderi le publice
Secțiunea a 4 -a. Activitățile economice sub monopol de stat

Capitolul al IV: Practicile anticoncurențiale
Secțiunea I: Noțiunea de piață relevantă
Subsecțiunea 1.1. Noțiunea de piață relevantă
Subsecțiunea 1.2: Piața relevantă a produsului ( serviciului)
Subsecțiunea 1.3. Piața geografică relevantă
Secțiunea 2: Înțelegerile anticoncurențiale
Subsecțiunea 2.1. Noțiune și reglementare
Subsecțiunea 2.2. Condițiile de existență a unei înțelegeri anticoncurențiale
Subsecțiunea 2.3. Exemple de înțel egeri anticoncurențiale
Subsecțiunea 2.4. Exceptări de la principiul interzicerii înțelegerilor
anticoncurențiale
Secțiunea a 4 -a: Aspecte procedurale privind aplicarea prevederilor art. 101
și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Subsecț iunea 4.1: Scurt istoric
Subsecțiunea 4.2: Modernizarea aplicării art. 101 și 102 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene
Subsecțiunea 4.3: Sancțiunile aplicabile pentru încălcările regulilor de
concurență
Subsecțiunea 4.4: Prescripția în materi a aplicării de sancțiuni
Subsecțiunea 4.5: Politica de clemență

Capitolul al V -lea: Concurența neloială
Secțiunea 1: Noțiunea de concurență neloială
Secțiunea a 2 -a: Tipurile de acte și fapte de concurență neloială

Subsecțiunea 2.1: Confuzia
Subsecțiunea 2.2: Dezorganizarea
Subsecțiunea 2.3: Denigrarea
Subsecțiunea 2.4: Parazitismul economic
Secțiunea a 3 -a: Răspunderea pentru actele de concurență neloială
Subsecțiunea 3.1. Răspunderea civilă
Subsecțiunea 3.2. Răspunderea penală
Subsecțiunea 3.3. Răspun derea administrativă
Secțiunea a 4.a: Concurența neloială pe piața internațională

Capitolul al VI -lea: Concurența în dreptul comparat
Secțiunea 1: Franța
Secțiunea a 2 -a: Suedia
Secțiunea a 3 -a: Elveția

Capitolul VII: Concluzii și propuneri de lege feren da
Secțiunea 1: Concluzii
Secțiunea a 2 -a: Propuneri de lege ferenda

Bibliografie

1. Concurența reprezintă un element sine qua non al
existenței economiei de piață, o adevărată forță regulatoare a
acesteia. Ea poate fi definită ca fiin d „confruntarea dintre agenții
economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitată în
domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și conservarea
clientelei, în scopul rentabilizării proprii întreprinderi”.
Concurența are un rol hotărâtor în dez voltarea economiei
și a societății, în general. Ea stimulează preocupările pentru
creșterea, diversificarea, îmbunătățirea calității ofertei de mărfuri
și servicii, pentru adaptarea ei la dinamica cerințelor cererii;
determină întreprinderile să se particu larizeze față de rivali;
asigură o alocare rațională a resurselor în variatele utilizări
solicitate de piață și statornicește o repartizare a beneficiilor,
proporțională cu contribuția efectivă a întreprinderilor în procesul
de producție și distribuție de bunuri. De asemenea, prin
concurență se descoperă mărimea și structura optimă a activității
desfășurate de o întreprindere.
Ideea de concurență apare ori de câte ori mai multe persoane
urmăresc un scop identic, în activitatea economică. Desfășurarea
aceste i „competiții” trebuie să se realizeze într -un cadru organizat,
comercianții fiind obligați să -și exercite activitatea cu bună –
credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor
consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale.
Concurența p oate fi privită atât ca un scop în sine
(concurența – condiție), condiția tuturor progreselor economice și
de a cărei existență depinde însăși existența libertății economice
pe piață, cât și ca mijlocul necesar de asigurare a echilibrului și
progresului e conomic (concurența – mijloc). Ea alimentează
optimismul întreprinderilor, stimulându -le creativitatea, făcând ca
acestea să se preocupe permanent de eficiență, de maximizarea
profitului și, implicit, de satisfacerea în condiții bune a nevoilor de
consum.
2. Odată cu trecerea la economia de piață, s -a simțit nevoia
reglementării raporturilor dintre profesioniști și în țara noastră,
redescoperind norme care au funcționat cu succes în perioada
antecomunistă, privind, totodată, spre marea familie europeană
care urma să ne reintegreze. S -a ajuns, astfel, la adoptarea unor
norme de concurență moderne, actuale și armonizate cu cele
europene (grație reformei din 2010), însă, pe alocuri, perfectibile,

dată fiind și dinamica relațiilor economice cu care legiuitorul
trebuie să țină pasul.
Normele cu incidență în materia concurenței sunt
concentrate, în mare parte, în Legea concurenței și Legea privind
combaterea concurenței neloiale, la acestea adăugându -se,
bineînțeles, o suită de alte acte normative, aspect ce -l dist inge pe
bravul nostru legiuitor de majoritatea colegilor de breaslă.
Legea concurenței urmărește asigurarea libertății
concurenței; ea aplicându -se actelor sau faptelor care restrâng,
împiedică sau denaturează concurența săvârșite de: întreprinderi
sau aso ciații de întreprinderi; autoritățile și instituțiile
administrației publice centrale și locale, în măsura în care acestea,
prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în
operațiuni de piață, influențând direct sau indirect concurența, cu
excepția situațiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea
altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
Pe de altă parte, legea privind combaterea concurenței
neloiale urmărește asigurarea loialității concurenței, sancționând
acțiuni le culpabile ale întreprinderilor care adoptă un
comportament prejudiciabil cu privire la concurenți sau la
partenerii lor, fără să aducă atingere funcționării pieței. Altfel
spus, legea concurenței protejează concurența, iar legea privind
combaterea concu renței neloiale protejează concurenții.
3. Figura centrală a reglementărilor privind concurența o
reprezintă „întreprinderea”. Noțiunea de „întreprindere” a fost
preluată atât de doctrina noastră juridică, prin intermediul
dreptului comunitar, cât și de le giuitor, prin reforma Legii
concurenței din 2010. Fiind o noțiune cheie pentru domeniul
concurenței, ea a fost definită într -o manieră proprie: „prin
întreprindere se înțelege orice entitate angajată într -o activitate
economică, adică o activitate constând în oferirea de bunuri sau de
servicii pe o piață dată, independent de statutul său juridic și de
modul de finanțare”.
Accepțiunea dată noțiunii de „întreprindere” a evoluat de
la ideea de „organizare unitară a elementelor personale, materiale
și imate riale, legate de un subiect de drept și urmărind în mod
susținut un scop economic determinat” la „unitate economică din
punct de vedere al acordului în cauză chiar dacă, din punct de
vedere juridic, această unitate economică este constituită din mai

multe persoane fizice sau persoane juridice”, pentru ca, în final, să
includă „orice entitate care realizează o activitate economică,
indiferent de statutul ei legal și de modul în care este finanțată
(…)”.
Așadar, trebuie să reținem că ceea ce determină
aplicabilitatea regulilor de concurență este natura activității și nu
calitatea operatorului sau forma sub care acesta acționează. În
consecință, în calificarea unei entități, ca fiind sau nu
întreprindere, se va analiza dacă aceasta exercită sau nu o
activita te economică, în mod autonom, adică dacă aceasta dispune
de suficientă libertate de acțiune pentru a determina ea însăși
elementele susceptibile de a influența concurența.
Conturarea noțiunii de întreprindere are rolul de a permite
identificarea tuturor autorilor obstrucționărilor aduse liberei
concurențe. Lista acestora este una deschisă, orice entitate nou
apărută în peisajul afacerilor, care desfășoară o activitate
economică, putând fi înglobată în sfera noțiunii de întreprindere.
Enumerăm din această categorie: comercianții persoană fizică,
indiferent de forma sub care acționează, societățile comerciale,
regiile autonome, societățile cooperative, societățile cooperative
europene, grupuri de interes economic, grupuri europene de
interes economic, societ ățile europene, asociațiile și fundațiile,
sindicatele și patronatele, precum membrii profesiilor liberale.
4. Includerea profesiilor liberale în sfera noțiunii de
întreprindere a generat o serie de controverse generate, în special,
de membrii acestora. C u toată opoziția lor, extinderea s -a făcut pe
cale jurisprudențială, rolul hotărâtor avându -l Curtea de Justiție,
iar, ulterior, Comisia Europeană care, plecând de la conotația dată
noțiunii de „întreprindere” de către Curtea de Justiție, și -a stabilit
ca obiectiv instaurarea unui mediu concurențial normal în
domeniul profesiilor liberale. În acest sens, Comisia Europeană a
comandat în 2003 un studiu, la nivelul țărilor membre ale Uniunii
Europene, care a evidențiat existența unor diferențe notabile între
țările membre în ceea ce privește nivelul reglementărilor în
vigoare, o dezvoltare a piețelor din țările cu un nivel redus al
reglementărilor, care a condus la câștiguri atât în ceea ce -i privește
pe consumatori, cât și pe practicienii acestor profesii, pre cum și o
tendință de eliminare a unor asemenea reglementări. Principalele
aspecte care au condus la ideea că reglementarea profesiilor

liberale reprezintă o barieră în fața liberei concurențe le -au
constituit: onorariile minime și maxime; publicitatea și r eclama;
îngrădirea accesului în profesie, inexistența unei practici
multidisciplinare.
Și în România au fost constatate o serie de
incompatibilități ale reglementărilor profesiilor liberale cu legea
concurenței, evidențiate în nenumărate rânduri de Consil iul
Concurenței. Cu toate acestea, problema nu este rezolvată pe
deplin nici în prezent. Mai mult, anumite profesii liberale au
rămas intangibile deoarece, cel puțin din punctul lor de vedere,
îndeplinesc un serviciu public și nu pot fi supuși regulilor de
concurență (notarii și executorii judecătorești), fapt pentru care au
păstrat, cu concursul Ministerului Justiției, onorarii minimale și
maximale.
De asemenea, piața românească a profesiilor liberale
prezintă și alte zone vulnerabile din punct de vedere c oncurențial
și anume: obligativitatea apartenenței la o asociație profesională;
impunerea unor restricții privind numărul de profesioniști în
funcție de criteriul geografic sau în funcție de criteriul
demografic, inclusiv prin limitarea numărului de stagia ri;
impunerea unor restricții privind proprietatea; impunerea unor
restricții de publicitate sau asocierea; conferirea unor drepturi de
monopol privind desfășurarea unor activități etc. Cu toate acestea,
se observă o îmbunătățire a legislației în acest sen s, notabile fiind
și reducerile de tarife practicate de notari, chiar dacă ele sunt
generate, în mare măsură, de criza financiară.
5. Remarcăm, de asemenea, faptul că săvârșirea anumitor
fapte de concurență neloială (în special) de către membrii
profesiei atrage, potrivit statutului care reglementează profesia de
avocat, și răspunderea disciplinară a acestora, pe lângă
răspunderea civilă, administrativă sau penală prevăzute de legile
concurenței, ceea ce nu conduce la ipoteza, susținută în literatura
noast ră juridică, potrivit căreia „regulilor generale în materie de
concurență nu sunt aplicabile avocaților” deoarece „profesia de
avocat este organizată ca un corp profesional, care are reguli
proprii de concurență și deontologie” .
6. În ceea ce privește pi ața muncii (a forței de muncă), dat
fiind specificitatea acesteia, ea nu poate exista în afara unor norme
juridice care să o instituie, să organizeze cererea și oferta de locuri

de muncă. Funcționarea ei presupune intervenția statului, în ceea
ce privește, în special, stimularea ocupării forței de muncă și
respectarea normelor juridice în domeniu și a drepturilor
salariaților.
În general, putem afirma că, în acest domeniu, și concurența
prezintă anumite particularități, putând vorbi chiar și de anumite
zone ale concurenței interzise. Astfel, în prezent, exceptând
repartiția forței de muncă, intervenția statului a sustras de sub
incidența concurenței, peste tot în lume, în principal, protecția
muncii, durata zilei de lucru, regimul concediilor de odihnă,
stabilirea vârstei de pensionare pentru bătrânețe, asigurările
sociale etc. Normele respective au caracter obligatoriu și
inderogabil. Remarcăm faptul că, spre deosebire de forma
anterioară, nu mai sunt excluse expres domeniului de aplicare a
legii: piața munc ii și relațiilor de muncă, respectiv piața monetară
și piața titlurilor de valoare (în măsura în care libera concurență pe
aceste piețe face obiectul unor reglementări speciale).
Tot legat de acest domeniu, remarcăm reglementarea, în
Codul Muncii, a oblig ației de fidelitate, o bligație ce cuprinde atât
obligația de neconcurență (obligația de a nu -l concura pe
angajatorul său pe parcursul executării contractului individual de
muncă), cât și obligația de confidențialitate (obligația de a nu
divulga informații le secrete în posesia cărora intră prin natura
activității desfășurate ca salariat).
Nerespectarea obligației de neconcurență poate atrage
sancțiuni disciplinare pentru salariat, putându -se ajunge inclusiv la
desfacerea contractului individual de muncă, iar pe de altă parte,
„oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant
unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte”, constituie
contravenție.
În ceea ce privește obligația de confidențialitate, se are în
vedere faptul că, în exe rcitarea atribuțiilor de serviciu, salariatul ia
cunoștință de anumite secrete de fabrică sau secrete comerciale.
Pentru a asigura protecția acestora, legea sancționează
„divulgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de
către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără
consimțământul deținătorului legitim al respectivului secret
comercial și într -un mod contrar uzanțelor comerciale cinstite”.
Prin specificul ei, obligația de fidelitate are un caracter

permanent pe întreaga durată a exi stenței contractului individual
de muncă (chiar și atunci când este suspendat), însă ea nu
acționează niciodată după încetarea contratului individual de
muncă. Pentru o asemenea ipoteză, prin convenție se poate
conveni încheierea unei clauze de neconcurenț ă, prin aceasta
înțelegând stipulația prin care se interzice salariatului ca, după
încetarea contractului său individual de muncă, să intre în
serviciul unei întreprinderi concurente sau să -și organizeze o
activitate similară pe cont propriu.
7. Anumite domenii sunt sustrase competiției fie prin lege,
fie prin convenție. Este o zonă a așa -zisei concurențe interzise în
care este sancționat orice fapt de concurență. Din prima categorie
enumerăm: raporturile dintre comerciant și prepus sau alți salariați
și raporturile dintre societățile comerciale și anumite persoane din
cadrul acestora (asociați, administratori etc.). De asemenea,
întreprinderile pot să renunțe temporar la confruntarea pe piață
prin încheierea unor convenții de neconcurență sau angajamente
de neconcurență. Prin intermediul acestora părțile se obligă să nu
îndeplinească activități profesionale determinate în detrimentul
celeilalte părți. Ele pot îmbrăca fie forma unei convenții de sine –
stătătoare, fie forma unei clauze speciale inserate într -un contract
principal distinct. În redactarea acestor convenții trebuie avut în
vedere să nu se încalce ordinea publică și bunele moravuri (art. 5
și 966 C. civ.). De asemenea, se va avea în vedere și respectarea
principiului libertății comerțului înscris în art. 134 din Constituție.
8. Jocul normal al concurenței este distorsionat de o serie
de factori, ceea ce conduce la o îndepărtare de la așa -zisul ideal –
concurența pură și perfectă, principalii factori perturbatori fiind
concentrările economice și in tervenția statului în economie.
Întrucât nu se poate vorbi de o eliminare a acestora, se încearcă
controlul lor pentru a se minimaliza efectele nocive și, totodată,
pentru a se potența unele efecte benefice economiei de piață și, nu
în ultimul rând, destin atarului final al protecției concurenței –
consumatorul.
De asemenea, observăm o tendință spre liberalizarea
anumitor sectoare sau piețe la nivelul Uniunii Europene, cu efecte
directe și asupra României: în 1988 piața comunitară de
echipamente terminale de telecomunicații (modem -uri, aparate
telex, cabine telefonice), în 1989 piața serviciilor de

telecomunicații, în 1997 serviciile poștale, iar în 2006 piețele
energiei, electricității și gazului.
9. Controlul concentrărilor întreprinderilor, la nivel
comunitar, face obiectul Regulamentului Consiliului nr. 139/2004
și vizează operațiunile de concentrare economică care au o
dimensiune comunitară și care ar putea împiedica semnificativ
concurența pe piața comunitară sau pe o parte substanțială a
acesteia, î n special ca rezultat al creării sau consolidării unei
poziții dominante. În ceea ce privește dreptul nostru, aspectele
legate de concentrările economice sunt reglementate în cap. III
„Concentrarea economică” din legea concurenței, normele
autohtone fiind în consonanță cu cele comunitare. Ambele
reglementări sunt puse în aplicare cu ajutorul legislației
secundare, cea românească fiind revizuită în toamna anului 2010.
Spre deosebire de reglementarea comunitară, care se aplică
tuturor concentrărilor de dimen siuni comunitare, scopul
controlului concentrărilor economice de către Consiliul
Concurenței este de a veghea împotriva creării de monopoluri sau
întreprinderi cu poziție dominantă pe piața românească.
Noțiunea de concentrare economică include acele operaț iuni
care au ca rezultat modificări de durată ale controlului
întreprinderilor și, prin urmare, în structura pieței, cuprinzând și
operațiunile care conduc la crearea de societăți în comun, care
îndeplinesc în mod durabil toate funcțiile unei entități econ omice
autonome. Modificarea trebuie să fie de durată, adică să nu fie
tranzitorie sau limitată la perioade scurte de timp. Pentru a
elimina unele speculații în legătură cu anumite operațiuni, atât
legislația comunitară, cât și cea română, prevăd anumite e xcepții
în care preluarea pachetului de control nu constituie o concentrare
economică.
Modificarea controlului întreprinderilor poate avea loc fie
prin fuziunea unor întreprinderi independente (contopire,
absorbție sau fuziune de facto ), fie prin preluare a controlului de o
persoană, în cazurile în care persoana respectivă controlează deja
cel puțin încă o întreprindere sau de mai multe persoane (care
controlează o altă întreprindere) și întreprinderi, acestea
exercitând controlul în comun.
Nu toate operați unile de concentrare sunt controlate, ci
numai cele semnificative. Pentru a le putea determina și, totodată,

a stabili competența autorităților de concurență competente
(comunitare sau interne) au fost stabilite anumite praguri valorice,
precum și metoda d e calcul a acestora. Se consideră că o
concentrare are „dimensiune comunitară” în cazul în care cifra de
afaceri totală a întreprinderilor implicate depășește anumite
praguri. Elementul determinant în calculul pragurilor valorice îl
reprezintă cifra de afa ceri – indicator al resurselor și activității
economice a unei întreprinderi. Două cifre de afaceri sunt
importante în calculul pragurilor valorice stabilite pentru o
concentrare de dimensiune comunitară: cifra totală de afaceri și
cifra de afaceri realiza tă în Comunitate.
În funcție de dimensiunea concentrării, competența de
investigare revine Comisiei Europene sau autorităților naționale
de concurență, după caz. În general, concentrările având
dimensiuni comunitare sunt supuse competenței exclusive a
Comi siei Europene. Statele membre nu pot, așadar, să aplice
legislația lor națională referitoare la concurență unor asemenea
tranzacții. Invers, dacă o concentrare nu are o dimensiune
comunitară, ea va putea fi supusă legilor naționale referitoare la
controlul concentrărilor, dacă sunt respectate pragurile valorice
prevăzute de acestea. Este așa -numitul principiu al „ghișeului
unic” potrivit căruia nicio legislație a vreunui stat membru nu va
fi aplicată unei operațiuni care intră în câmpul de aplicare al
regle mentării comunitare. Prin aceasta se evită orice fragmentare a
cauzelor pentru a nu se ajunge la soluții contradictorii sau
ireconciliabile. De asemenea, p rin Regulamentul (CE) nr.
139/2004 a fost instituit un sistemul de trimitere a cauzelor,
derogatoriu de la regula generală, care presupune o colaborare
strânsă între autoritățile din statele membre.
10. Reglementarea ajutoarelor de stat a luat naștere prin
voința fondatorilor de a crea o piață internă unică, în care
condițiile de concurență să fie echita bile pentru toate
întreprinderile care acționează în interiorul acesteia. În această
idee, se consideră că ajutoarele acordate de către state
întreprinderilor sunt incompatibile cu piața internă, ele putând
afecta schimburile dintre statele membre, favoriz ând anumite
întreprinderi sau producții naționale și contribuind la recrearea
frontierelor.

Pe aceste coordonate, niciun stat membru nu poate acorda
un ajutor de stat fără a obține, în prealabil, acordul Comisiei
Europene, care are, în acest domeniu, com petență exclusivă. Mai
mult, acordarea unui ajutor de stat nou este suspendată atât timp
cât Comisia nu s -a pronunțat în ceea ce privește compatibilitatea
acestuia cu piața internă. Eficacitatea controlului are la bază
respectarea regulilor pe fiecare teri toriu național și subliniază
responsabilitatea statelor membre, care au obligația de a notifica
Comisiei orice ajutor nou acordat uneia sau mai multor
întreprinderi.
Controlul ajutoarelor de stat a făcut obiectul unei
modernizări anunțate în 2005, prin pu blicarea Planului de acțiune,
și care s -a finalizat recent (2009). Obiectivul reformei vizează
punerea accentului pe calitatea ajutoarelor de stat în detrimentul
cantității acestora: ajutoarele de stat trebuie să fie mai puțin
numeroase și mai bine țintite . Pentru modernizarea controlului, un
loc important este ocupat de modificarea procedurii și o mai bună
cooperare între și statele membre. Controlul foarte greu de
exercitat de către Comisie a fost ușurat și simplificat prin
extinderea domeniului acoperit de exceptările pe categorii, care
permite acordarea de ajutoare fără notificarea Comisiei.
Punctul de susținere a politicii în materia ajutoarelor de
stat îl constituie art. 107 paragraful 1 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, potrivit căr uia „sunt incompatibile
cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul
resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință
să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi
sau sectoare de producție, în măs ura în care acestea afectează
schimburile comerciale dintre statele membre”.
Noțiunea de ajutor de stat are un sens foarte larg, ea
incluzând toate acele măsuri de sprijin acordate de către
autoritățile publice centrale, locale ori regionale, precum și pe
acelea acordate de organisme private sau alte organisme asupra
cărora statul, o instituție publică sau autoritate locală ori regională
exercită, direct sau indirect, o influență puternică, indiferent de
forma de acordare.
Pentru a fi considerat ajutor de stat, sprijinul acordat
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

 să fie acordat de stat sau din resurse publice, indiferent
de forma pe care o îmbracă
 să fie selectiv
 să confere un avantaj economic întreprinderii
beneficiare
 să distorsione ze sau să amenințe să distorsioneze
concurența și comerțul dintre statele membre.
Întrucât politica în domeniul concurenței trebuie conciliată
cu celelalte politici comunitare, s -a considerat necesară acordarea
anumitor ajutoare pentru dezvoltarea regiona lă ori sectorială,
instituindu -se astfel două categorii de excepții de la regula
prevăzută la art. 107 (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene:
– ajutoare acceptate automat: ajutoarele cu caracter social,
acordate beneficiarilor individuali, cu condiția ca acordarea
lor să fie nediscriminatorie privitor la originea produselor în
cauză; ajutoarele pentru compensarea pagubelor produse de
calamități naturale sau de alte evenimente excepționale;
ajutoarele acordate anumitor regiuni din Germania af ectate de
divizarea țării, în măsura în care acestea sunt necesare pentru
compensarea dezavantajelor economice cauzate de această
divizare;
– ajutoare potențial admise, considerate, în principiu,
compatibile cu piața internă: ajutoarele destinate să
favoriz eze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul
de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de
ocupare a forței de muncă extrem de scăzut; ajutoarele
destinate să promoveze realizarea unui proiect important de
interes european comun sa u să remedieze perturbări grave ale
economiei unui stat membru; ajutoarele destinate să faciliteze
dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni
economice, în cazul în care acestea nu aduc modificări
condițiilor schimburilor comerciale într -o măsu ră care
contravine interesului comun; ajutoarele destinate să
promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în
care acestea nu aduc modificări condițiilor schimburilor
comerciale și ale concurenței în Comunitate într -o măsură
care contravine int eresului comun; și alte categorii de

ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la
propunerea Comisiei.
Pe de altă parte, având în vedere experiența considerabilă
în materie, pentru asigurarea unei supravegheri eficiente și
simplificare a procedurilor administrative, Comisia a fost abilitată
să stabilească prin regulamente, în domenii în care dispune de
suficientă experiență pentru a defini criteriile generale de
compatibilitate, categorii de ajutoare considerate compatibile cu
piața inte rnă, care să fie exceptate de la dispozițiile art. 108 alin. 3
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În acest sens,
Comisia Europeană a adoptat Regulamentul general de exceptare
pe categorii de ajutoare (RGECA) nr. 800/2008, care prevede,
pentru numeroase măsuri de ajutor de stat, exceptarea de la
obligaț ia de a fi notificate Comisiei.
Controlul ajutoarelor de stat se bazează pe un sistem de
autorizări ex ante . În cadrul acestui sistem, statele membre au
obligația de a informa Comisia („ notificare ex ante ”) în ceea ce
privește orice plan de acordare sau modificare a ajutorului de stat
și nu pot aplica un astfel de ajutor înainte ca acesta să fi fost
autorizat de către Comisie. Mai mult, Comisia are competența de
a decide dacă măsura notificată constituie sau nu ajutor de stat în
sensul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, iar, în caz afirmativ, dacă se califică drept excepție
conform art. 107 alin. (2) și (3) din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene.
Statele membre nu pot acorda niciun ajutor de stat decât
dacă acesta a fost notificat și autorizat de către Comisie. Orice
ajutor care este acordat fără aprobarea Comisiei fiind calificat
automat drept „ ajutor ilegal ”, Comisia având obligația de a
dispune recuperarea de la beneficiari a oricărui ajutor ilegal care a
fost găsit ca fiind incompatibil cu piața internă.
După notificare, în cazul în care Comisia decide să nu
ridice nicio obiecție, măsura de ajutor respectivă poate fi pusă în
aplicare. Dacă are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea
măsurii de ajutor notificate cu piața internă, Comisia inițiază
procedurile prevăzute la art. 107 alin. (2) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene. În asemenea cazuri, Comisia
deschide o „investiga ție formală”. Ea publică o descriere a
ajutorului în Jurnalul Oficial și pe site -ul său internet și invită

statul membru respectiv și părțile interesate să prezinte observații.
La sfârșitul anchetei, Comisia adoptă o decizie finală. Aceasta
poate fi poziti vă (ajutorul poate fi pus în aplicare), negativă
(ajutorul nu poate fi pus în aplicare) sau supusă unor condiții
determinate (ajutorul poate fi pus în aplicare dacă sunt îndeplinite
anumite condiții). Limita de timp maximă indicativă prevăzută
pentru o ase menea anchetă este de 18 luni.
Procedura de control a ajutoarelor de stat diferă în funcție
de natura ajutorului. Există trei tipuri de control: preventiv –
pentru ajutoarele noi; permanent – pentru ajutoarele existente; și
eventual – pentru ajutoarele il egale (ajutoarele acordate fără
acordul prealabil al Comisiei).
În situația în care un ajutor a fost acordat fără avizul
Comisiei, se poate vorbi de un ajutor ilegal. În consecință,
Comisia va trebui să facă verificări pentru a afla dacă este vorba
de un ajutor de stat supus notificării și, în caz afirmativ, dacă
acesta este compatibil cu tratatul.
Examinarea unui eventual ajutor ilegal poate conduce la
luarea uneia dintre următoarele decizii: o decizie prin care
Comisia constată că măsura nu constituie u n ajutor de stat; o
decizie prin care constată că măsura nu prezintă îndoieli în ceea ce
privește compatibilitatea ajutorului cu piața internă; o decizie prin
care decide deschiderea unei proceduri oficiale de investigare.
Procedura oficială de investigar e se poate finaliza cu: a) o decizie
pozitivă, în cazul în care ajutorul este compatibil cu piața internă;
b) o decizie condiționată – în cazul în care ajutorul poate fi
considerat compatibil cu piața internă, dar se impun obligații
pentru a permite monit orizarea respectării deciziei; negativă – în
cazul în care ajutorul nu este compatibil cu piața internă. În cazul
în care adoptă decizii negative în cazuri de ajutoare ilegale,
Comisia va emite o “decizie de recuperare” prin care va obliga
statul membru să ia toate măsurile pentru recuperarea ajutorului
de la beneficiar.
11. În dorința de a -și de a maximiza profitul,
întreprinderile depășesc limitele impuse de regulile concurenței.
Suntem în prezența așa -zisei concurențe patologice. Ea poate
consta în aca pararea agresivă de către cei puternici a unor
segmente de piață prin intermediul practicilor anticoncurențiale,
destabilizând piața, sau în acte și fapte de concurență neloială, cu

scopul de a exclude de pe piață concurenții sau de a le capta
clientela.
Practicile anticoncurențiale (dreptul antitrust) desemnează,
în mod tradițional, două tipuri de comportamente ale
întreprinderilor susceptibile de a aduce atingere concurenței pe o
anumită piață relevantă: înțelegerile anticoncurențiale (antantele
sau cart elurile) și abuzul de poziție dominantă.
Pentru a stabili dacă este necesar controlul
comportamentului uneia sau mai multor întreprinderi, în vederea
interzicerii sau sancționării acestora trebuie să se procedeze la
delimitarea pieței relevante.
Piața relevantă are două dimensiuni fundamentale:
produsul și aria geografică. Piața relevantă a produsului cuprinde
toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră
interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor,
prețurilor și utilizării căreia acestea îi sunt destinate. Aceste
produse trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât
consumatorii sau beneficiarii să le ia în considerare atunci când
iau deciziile de cumpărare. Piața geografică relevantă cuprinde
zona în ca re întreprinderile respective sunt implicate în oferta și
cererea de produse sau servicii în cauză, în care condițiile de
concurență sunt suficient de omogene și care poate fi deosebită de
zonele geografice învecinate, deoarece condițiile de concurență
diferă în mod apreciabil în respectivele zone.
Înțelegerile anticoncurențiale sunt interzise atât de art. 101
alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cât și
de art. 5 alin. 1 din Legea concurenței. Principiul interzicerii
înțelegerilor ant iconcurențiale este reglementat în cele două ordini
juridice în termeni destul de apropiați. Formulată într -o manieră
sintetică, interdicția vizează, atât în dreptul comunitar, cât și cel
român, înțelegerile dintre întreprinderi care au ca obiect sau efect
restrângeri ale concurenței pe piață, raportarea fiind diferită din
punct de vedere geografic, legea română având în vedere actele și
faptele care restrâng, împiedică sau denaturează concurența
săvârșite pe teritoriul României, precum și cele săvârșite în afara
teritoriului țării, atunci când produc efecte pe teritoriul României.
Indiferent de denumirea pe care o poartă: antantă, cartel,
coaliție, grup, bloc, federație etc., ea se realizează pe cale
convențională, prin acord, înțelegere, pact, protocol, co ntract și

altele asemenea, putând fi explicită, publică ori ocultă, secretă, dar
întotdeauna fără personalitate juridică.
Pentru a fi declarată interzisă, o înțelegere anticoncurențială
trebuie să întrunească două elemente constitutive: (a) să existe o
înțelegere între întreprinderi; (b) să aibă ca obiect sau ca efect
restricționarea concurenței. La acestea se mai adaugă un al treilea,
în funcție de îndeplinirea căreia se poate stabili competența
autorităților de concurență: înțelegerea este susceptibilă d e a
afecta comerțul dintre state sau restricționează concurența pe o
piață națională ori pe o parte a acesteia.
Realizarea unei înțelegeri anticoncurențiale între două sau
mai multe întreprinderi poate avea loc numai prin voința comună
a acestora de a adop ta un comportament anticoncurențial pe o
anumită piață. De asemenea, pentru a putea vorbi de voința unei
întreprinderi, se cere ca aceasta să aibă autonomie în luarea
deciziei de a adopta un asemenea comportament anticoncurențial.
Coordonarea nu trebuie, î n mod necesar, să fie în interesul tuturor
întreprinderilor implicate.
Realizarea unei grupări de întreprinderi în vederea
coordonării comportamentului concurențial poate îmbrăca forme
variate. În ideea unei aplicări cât mai cuprinzătoare a principiului
interzicerii practicilor anticoncurențiale, atât legiuitorul european,
cât și cel român au optat spre varianta enumerării a trei forme,
anume: acorduri între întreprinderi sau asociații de întreprinderi,
decizii ale asociațiilor de întreprinderi, respectiv practici
concertate ale acestora.
Acordul între întreprinderi presupune un concurs de voințe,
cu sau fără angajament juridic obligatoriu, care emană de la
întreprinderi autonome.
Deciziile asociațiilor de întreprinderi (directive,
reglementări interioare, circulare etc.) sunt acte de voință
colectivă care emană de la organul competent al unui grup
profesional (hotărâri ale organelor statutare de conducere ale
acestora), acesta putând fi dotat sau nu cu personalitate juridică.
Ele sunt condamnabile în măsur a în care au vocația de a impune
membrilor lor un anumit comportament pe piață, chiar dacă,
aparent, nu lasă această impresie.
Practicile concertate sunt acele forme de coordonare între
întreprinderi care conduc la dispariția sau diminuarea

incertitudinil or concurențiale caracteristice unei piețe, neputând fi
probată încheierea vreunui acord. Ele se pot fonda pe schimbul de
informații realizat în orice modalitate, fără a fi cerută o
echivalență din punct de vedere cantitativ sau calitativ, dar nu
trebuie c onfundate cu simplele paralelisme dintre
comportamentele întreprinderilor care rezultă din jocul normal al
pieței.
Acordurile, deciziile sau practicile concertate trebuie să
aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau
distorsionarea concu renței. În acest sens, se vor lua în considerare
câțiva factori, în special, conținutul acordului și scopurile
obiective ale acestuia. De asemenea, este posibil să fie necesară
examinarea contextului în care acordul se aplică sau trebuie să se
aplice, prec um și comportamentul efectiv al părților pe piață.
Dovada intenției părților de a restrânge concurența constituie un
factor relevant, dar nu o condiție necesară, efectul restrictiv
putându -se constata chiar și în situația în care părțile la înțelegere
nu au intenționat a -l produce, deși el era previzibil.
Anumite înțelegeri (acorduri) d intre întreprinderi care aduc
atingere comerțului dintre statele membre sunt considerate că nu
au ca efect restrângerea concurenței, în mod semnificativ, în
sensul art.101 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene. Sunt avute în vedere aco rdurile în care cota de piață
cumulată deținută de părți nu depășește 10 % pe nici una dintre
piețele relevante afectate de respectivul acord, atunci când acesta
este încheiat între concurenți; și acordurile în care cota de piață
deținută de fiecare dintre părțile la acord nu depășește 15 % pe
nici una dintre piețele relevante afectate de acord, atunci când
acordul este încheiat între neconcurenți. În cazul în care este
dificil să se stabilească dacă este vorba de un acord între
concurenți sau de un acord î ntre neconcurenți, se aplică pragul de
10 %. Prevederile referitoare la înțelegerile (acordurile) de
importanță minoră nu se aplică acordurilor care conțin restricții
grave.
Acordurile care restrâng concurența pot avea, în același
timp, efecte favorabile concurenței sub formă de creșteri în
eficiență, care pot crea o valoare suplimentară prin reducerea
costului de producție a unui bun, îmbunătățirea calității produsului
sau crearea unui nou produs. Atunci când efectele favorabile

concurenței ale unui acord depășesc efectele anticoncurențiale ale
acestuia, acordul este considerat favorabil concurenței și, în
consecință, compatibil cu obiectivele regulilor de concurență.
Efectul net al acestor înțelegeri este promovarea esenței
procesului de concurență, care constă în câștigarea consumatorilor
prin propunerea unor produse mai bune sau a unor prețuri mai
avantajoase decât cele oferite de concurenți. Acest cadru analitic
se reflectă în dispozițiile art. 101 alin. 1 și 3 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, respectiv art. 5 alin. 1 și 2 din
Legea concurenței, recunoscându -se în mod expres că acordurile
restrictive pot produce beneficii economice obiective, astfel încât
să compenseze efectele negative ale restrângerii concurenței.
S-a ajuns, așadar, la acordarea de exceptări individuale, în
condițiile în care înțelegerile respective îndeplinesc cumulativ
următoarele condiții:
 acordul (înțelegerea) trebuie să contribuie la
îmbunătățirea producției și a distribuției de bunuri ori
la promo varea progres ului tehnic și economic;
 consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă
din beneficiile obținute;
 restricțiile trebuie să fie indispensabile atingerii
acestor obiective;
 acordul (înțelegerea) trebuie să nu ofere
întreprinderilor posibilitatea de a el imina concurența
pe o parte semnificativă a pieței produselor în cauză.
Totodată, acordându -se repetat exceptări unor înțelegeri
anticoncurențiale și constatându -se că acestea au o serie de
trăsături comune, s -a ajuns la cristalizarea unor serii de înțele geri
(acorduri) restrictive a căror existență putea fi admisă în baza art.
101 alin. 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Așadar, experiența acumulată de Comisia Europeană a creat
premisele elaborării unui sistem de exceptări de grup ( pe
categorii , „block exemptions ”), întemeiat pe un ansamblu de
criterii, avându -și izvorul în aceleași norme care justifică și
reabilitările individuale.
Atunci când un acord face obiectul unei exceptări pe
categorii, părțile acelui acord restrictiv sunt scut ite de obligația
impusă de art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 de a demonstra
că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute la art. 101 alin. 3

din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ci vor trebui
doar să dovedească că acordul benefici ază de o exceptare pe
categorii. Aplicarea art. 101 alin.3 în cazul categoriilor de
acorduri, prin intermediul unui regulament de exceptare pe
categorii are la bază prezumția că acordurile restrictive care intră
în sfera sa de aplicare îndeplinesc toate ce le patru condiții.
12. Folosirea, în mod abuziv, a unei poziții dominante pe o
piață constituie cea de -a doua formă de manifestare a practicilor
anticoncurențiale. Deși Tratatul și majoritatea legilor europene
conțin o prevedere expresă care interzice abuz ul de poziție
dominantă, totuși acestea includ rareori o definiție a abuzului de
poziție dominantă, majoritatea enumerând exemple de
comportamente care pot fi considerate ilegale.
Atât dreptul comunitar, cât și dreptul nostru interzic numai
abuzul de pozi ție dominantă de către una sau mai multe
întreprinderi și nu simplul fapt de a deține o poziție dominantă pe
o piață. Diferența dintre reglementarea internă și cea comunitară
este legată de competența autorităților de concurență, cu
precizarea că ori de câ te ori Consiliul Concurenței aplică
prevederile art. 6 alin. 1 din Legea concurenței, în măsura în care
folosirea în mod abuziv a poziției dominante poate afecta
comerțul dintre statele membre, acesta aplică, de asemenea,
prevederile art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.
Există poziție dominantă atunci când poziția de piață
deținută de o întreprindere (…) îi dă puterea de a obstrucționa
menținerea unei concurențe efective pe piața în cauză, acordându -i
posibilitatea de a se comporta, într-o măsură apreciabilă,
independent față de concurenții săi, de clienții săi și, în ultimă
instanță, față de consumatorii săi.
Pentru a putea stabili că o întreprindere se află în poziție
dominantă, se procedează, mai întâi, la delimitarea pieței
releva nte, pentru ca apoi să se evalueze poziția acesteia pe piață.
În evaluarea unei poziții dominante se va ține seama de structura
concurențială a pieței și, în special, de următorii factori: presiunea
exercitată de ofertele existente ale concurenților actual i și de
poziția pe piață a acestora (poziția pe piață a întreprinderii aflată
în poziție dominantă și a concurenților săi), presiunea exercitată
de amenințarea credibilă a unei viitoare expansiuni a concurenților

actuali sau a intrării pe piață a unor conc urenți potențiali
(expansiunea și intrarea pe piață) și de presiunea exercitată de
puterea de negociere a clienților întreprinderii (puterea
compensatorie a cumpărătorilor).
Dominația poate fi obținută de o singură întreprindere sau
de două sau mai multe î ntreprinderi. În cazul dominației
individuale întreprinderea se află, de regulă, pe poziție de
monopol, însă nu este exclusă nici posibilitatea deținerii unei
situații de preponderență pe piață de către o întreprindere care nu
întrunește criteriile teoriei economice privind monopolul. Indiciul
existenței unei dominații colective este relevat de faptul că două
sau mai multe întreprinderi independente acționează, din punct de
vedere economic, împreună pe o piață pertinentă sau au
posibilitatea de a adopta ace eași linie de conduită concurențială pe
piață. Legăturile economice dintre întreprinderi pot să se
manifeste prin intermediul controlului pe care o întreprindere îl
exercită asupra altora, a desemnării majorității membrilor
organelor de administrare etc. T otuși, caracterul colectiv al
poziției dominante nu trebuie să conducă la o confuzie a abuzului
de poziție dominantă cu înțelegerile anticoncurențiale.
Existența unei poziții dominante nu este condamnabilă în
sine, ci doar atunci când aceasta este folosită în mod abuziv.
Totuși, poziția dominantă apare ca o condiție -premisă pentru ca o
întreprindere să o exercite abuziv, între poziția dominantă deținută
de aceasta și practicile abuzive manifestate în comportamentul său
existând o legătură de cauzalitate.
13. Punerea în aplicare a regulilor de concurență prevăzute
de art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene s -a realizat o bună perioadă de timp prin intermediul
Regulamentului Consiliului nr. 17/1962. O dată cu extinderea
Uniunii Europ ene, se impunea o modernizare a regulilor
procedurale, aceasta realizându -se prin intermediul
Regulamentului (CE) nr. 1/2003. Noua reglementare
(regulamentul și comunicările comisiei) a fost rezultatul a cinci
ani de negocieri și discuții publice, urmărind o protecție mai
eficientă a concurenței în Uniunea Europeană.
Prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1/2003 s -a
urmărit: descentralizarea dreptului concurenței prin adoptarea
unui regim de excepții legale ale sistemului de notificare

prealabilă, armoniza rea dreptului aplicabil, întărirea cooperării
între Comisia Europeană, autoritățile naționale și jurisdicțiile
naționale, în special prin crearea „rețelei europene a concurenței”
și întărirea puterilor Comisiei Europene.
Încălcarea regulilor de concurență atrage o serie de
sancțiuni de natură civilă, administrativă sau penală.
Astfel, acordurile interzise potrivit art. 101 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene sunt nule de drept. De
asemenea, Regulamentul (CE) nr. 1/2003 instituie două tipur i de
amenzi (amenzi pentru încălcarea regulilor de concurența și
amenzi procedurale), precum și penalități cu titlu cominatoriu.
Pentru a înlătura orice dubiu în legătură cu natura lor juridică,
Regulamentul prevede că amenzile nu au caracter penal.
Legiui torul român prevede cele două tipuri de sancțiuni la
art. 49 din Legea concurenței (sancțiunile civile), respectiv la art.
50, 501, 51 și 54 din Legea concurenței (sancțiuni administrative),
procedând într -o manieră similară celei comunitare. Mai mult,
acesta instituie răspunderea penală pentru a sancționa anumite
comportamente legate de conceperea, organizarea sau realizarea
de practici interzise (art. 60 din Legea concurenței ).
14. În vederea descoperirii și sancționării cartelurilor deseori
Consiliul Con curenței întâmpină dificultăți tocmai datorită
caracterului secret al acestora. Sub influența dreptului antitrust
american s -a încercat atragerea la colaborare a întreprinderilor
implicate, metodă care s -a dovedit a avea succes. Astfel, o
contribuție decis ivă la declanșarea procedurii de investigație
privind un posibil cartel poate justifica acordarea imunității la
amendă pentru întreprinderea în cauză, sub rezerva îndeplinirii
anumitor condiții suplimentare. De asemenea, orice reducere a
cuantumului unei a menzi trebuie să reflecte contribuția efectivă a
întreprinderii, atât în ceea ce privește calitatea acesteia, cât și
momentul contribuției cooperării. Aceste reduceri de amenzi sunt
acordate numai acelor întreprinderi care furnizează elemente
probatorii (d ocumente, declarații etc.) ce reprezintă un aport
suplimentar semnificativ în raport cu cele deja în posesia
Consiliului Concurenței.
Având în vedere competențele paralele între Comisia
Europeană și autoritățile naționale de concurență, o cerere pentru

clemență înaintată unei autorități nu este considerată o cerere
pentru clemență și în fața unei alte autorități.
Asemenea reglementărilor comunitare, Consiliul
Concurenței acordă atât imunitatea la amendă (exonerare de la
aplicarea amenzii pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 din
Legea concurenței și a art. 101 alin. 1 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene), cât și r educerea cuantumului
amenzii, atunci când întreprinderile care dezvăluie participarea lor
la o înțelegere ce afectează teri toriul României nu îndeplinesc
condițiile pentru obținerea imunității. Totuși, pentru a putea
beneficia de o asemenea reducere (de până la 50%), o
întreprindere trebuie să furnizeze Consiliului Concurenței
elemente probatorii referitoare la pretinsa încălc are a legii, care să
aducă o contribuție suplimentară semnificativă în raport cu cele
aflate deja în posesia acestuia și trebuie să îndeplinească condițiile
generale pentru acordarea clemenței.
15. În goana după atragerea de noi clienți în vederea
maximiză rii profiturilor, întreprinderile înregistrează și anumite
derapaje în detrimentul concurenților lor. Suntem în prezența
actelor de concurență neloială, „acte contrare uzanțelor cinstite în
activitatea industrială și de comercializare a produselor, de
execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de
servicii” (art. 2 din Legea nr. 11/1991).
Textul românesc (voit sau din greșeală) se abate de la
conținutul art. 10 bis al Convenției de la Paris din 1883, fapt care
marchează abandonarea tezei cl asice și recunoașterea implicită a
faptului că loiali tatea trebuie să guverneze activitatea comercială
și industrială, chiar în absența unui raport de concurență între
competitori. În consecință, legea noastră referitoare la combaterea
concurenței neloial e are meritul de a urmări o dublă protecție: nu
numai pe cea a întreprinderilor care desfășoară o activitate
economică, dar și protecția colectivității împotriva abuzurilor
săvârșite de acestea, atât în exercitarea activității profesionale, cât
și a utili zării mijloacelor publicitare.
Încălcarea obligației de a -și exercita activitatea cu bună –
credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor
consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale, prevăzută de art.
1 din Legea nr. 11/1991, atrage răspunderea civilă,
contravențională sau penală a făptuitorilor, sfera acestora

depășind -o pe cea a comercianților, acestora adăugându -li-se
salariați, persoane din conducerea societății, persoane liberale etc.
Persoana care săvârșește un act de concurenț ă neloială va fi
obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele
confidențiale însușite în mod ilicit de la deținătorul lor legitim și,
după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.
Acțiunea în concurență neloială treb uie privită ca fiind
derivată din acțiunea în răspundere civilă delictuală , prezentând
anumite trăsături specifice, și nicidecum o acțiune de tip
disciplinar sau o acțiune reală, similară celei care protejează
drepturile de proprietate incorporală . Totuși, nu putem accepta
ipoteza adăugării unei condiții suplimentare la cele ale răspunderii
civile delictuale – condiția existenței unui raport de concurență
între autor și victimă. Un argument semnificativ în acest sens îl
reprezintă abaterea textului românesc de la conținutul art. 10 bis al
Convenției de la Paris din 1883: „act sau fapt (fără a preciza că
este de concurență – n.n) contrar uzanțelor cinstite în activitatea
(…)”. În concluzie, legiuitorul român lasă deschisă calea
sancționării tuturor actelor ne oneste săvârșite în activitatea
comercială sau industrială, chiar și în absența unui raport de
concurență între autor și victimă, cum ar fi cele de parazitism.
De asemenea, sunt sancționate o serie de acte și fapte de
concurență neloială care, în opinia le giuitorului nostru, prezintă un
anumit grad de pericol social întrunind elementele constitutive ale
unei contravenții sau infracțiuni.
16. Pentru a scoate în evidență armonizarea legislației
românești cu cea europeană, precum și existența unei culturi a
concurenței în România, am evidențiat aspectele relevante ale
reglementării domeniului concurenței în 3 dintre statele europene.
În alegerea acestora am avut ca repere faptul că Franța este unul
dintre fondatorii Uniunii Europene și, totodată, motoarele
economiei europene, Suedia, este unul dintre statele cu cel mai
ridicat nivel de trai din Europa, a cărei legislație este sensibil
apropiată de cea a celorlalte state nordice, iar Elveția reprezintă o
insulă de neutralitate în „marea” europeană, ea nefiind s tat
membru al Uniunii Europene.
Așa cum ne așteptam, legislațiile celor trei state enumerate
și legislația românească în materia concurenței sunt destul de
apropiate atât în ceea ce privește protecția concurenței, cât și

protecția concurenților. Acest fapt se datorează influenței
covârșitoare a politicii concurenței promovate de Uniunea
Europeană, aspecte sesizate chiar și în ceea ce privește legislația
Elveției. De altfel, trebuie să remarcăm și contribuția UNCTAD și
OCDE în apropierea legislațiilor în mat eria concurenței, având în
vedere fenomenul globalizării, fiind cunoscută forța societăților
transnaționale, unele dintre acestea ajungând pe diferite piețe în
poziție dominantă.
În acest peisaj, putem afirma că România are o legislație a
concurenței armon izată din aproape toate punctele de vedere,
reforma survenită în vara anului 2010 aducând -o în pas cu opera
de modernizare a reglementărilor comunitare.

Bibliografie

A. Legislație:

a) Legislație comunitară:
1. Versiune consolidată a Tratatului privind Uni unea Europeană și a Tratatului
privind funcționarea Uniunii Europene;
2. Versiune consolidată a Tratatului de instituire a Comunității Europene a
Energiei Atomice;
3. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană
și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona, 13
decembrie 2007;
4. Versiune consolidată a Tratatului de instituire a Comunității Europene a
Energiei Atomice;
5. Documente privind aderarea Republicii Bulgariei și a României la Uniunea
Europeană;
6. Tratat ul de instituire a Comunității Europene, text consolidat 2002;
7. Tratatul privind Uniunea Europeană;
8. Tratatul de instituire a Comunității Europene , text consolidat 1997;
9. Regulamentul (CE) nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice
între întrepri nderi;
10. Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind
aplicarea art. 101 alin. 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
categoriilor de acorduri verticale și practici concertate;
11. Regulamentul CE nr. 1/2003 privind punere a în aplicare a normelor de
concurență prevăzute de art. 81 și 82 din tratatul CE;
12. Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006 cu privire la
dispozițiile generale asupra Fondului de dezvoltare regională, Fondului social
european și Fondului de coeziune;
13. Regulamentul nr. 2349/84 asupra acordurilor de licență de brevete;

14. Regulamentul 4087/88 asupra acordurilor de franciză;
15. Regulamentul nr. 556/89 asupra acordurilor de licență de know -how;
16. Regulamentul nr. 240/96 asupra acordurilor de licență co mplexă;
17. Regulamentul nr. 240/96 asupra acordurilor de licență complexă;
18. Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a
normelor de aplicare a art. 93 din tratatul CE:
19. Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din
Tratatul CE;
20. Regulamentul (CE) nr. 271/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al
Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 9 3 din Tratatul CE;
21. Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului de aplicare a art. 92 și 93 din
Tratatul de instituire a Comunității Europene anumitor categori i de ajutoare de
stat orizontale;
22. Regulamentul Comisiei (CE) nr. 802/2004 de implementare a Regulamentului
Consiliului (CE) nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între
întreprinderi;
23. Regulamentul (CE) nr. 2659/2000 din 29 noiembrie 2000 p rivind aplicarea
articolului 81 alineatul 3 din tratat unor categorii de acorduri de cercetare și
dezvoltare;
24. Regulamentul (CE) nr. 2658/2000 din 29 noiembrie 2000 de aplicare a
articolului 81 alineatul 3 din tratat categoriilor de acorduri de specializare ;
25. Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009
privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea
țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene;
26. Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului di n 11 iunie 2009 privind
protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor
care nu sunt membre ale Comunității Europene;
27. Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7
septembrie 2005 privind recunoaș terea calificărilor profesionale;
28. Comunicarea Comisiei din 18 decembrie 1978 privind evaluarea anumitor
acorduri de subcontractare in temeiul articolului 85 alineatul (1) din Tratatul
CEE;
29. Comunicarea Comisiei Europene cu privire la cooperarea între Comisi e și
jurisdicțiile naționale pentru aplicarea art. 81 și 82 din tratatul CE;
30. Comunicarea Comisiei Europene referitoare la o procedură simplificată de
tratament a anumitor operațiuni de concentrare dată în aplicarea Regulamentului
CE nr. 139/2004 ;
31. Comunica rea Comisiei privind acordurile de mică importanță care nu restrâng
semnificativ concurența în conformitate cu articolul 81 alineatul (1) din tratatul
CE;
32. Comunicarea Comisiei privind examinarea de către Comisie a plângerilor
depuse în temeiul art. 81 și 8 2 din Tratatul CE;
33. Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului
amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri;

34. Comunicarea jurisdicțională consolidată a Comisiei în temeiul
Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului priv ind controlul concentrărilor
economice între întreprinderi;
35. Comunicarea referitoare la cooperarea în cadrul rețelei de autorități din
domeniul concurenței a Comisiei Europene;
36. Orientări privind aplicarea art. 81 alin. 3 din tratatul CE;
37. Orientări privind c alcularea amenzilor aplicate în temeiul art. 23 alin. 2 lit. a
din Regulamentul (CE) nr. 1 /2003;
38. Orientări privind evaluarea concentrărilor orizontale în temeiul
Regulamentului Consiliului privind controlul concentrărilor economice între
întreprinderi;
39. Orientări privind prioritățile Comisiei în aplicarea articolului 82 din Tratatul
CE practicilor de excludere abuzivă a întreprinderilor dominante;
40. Liniile directoare privind aplicabilitatea articolului 81 din Tratatul CE în cazul
acordurilor de cooperare ori zontală
41. Comunicarea Comisiei Europene din 27.09.2005 privind modalitățile de
transmitere electronică a notificărilor ajutoarelor de stat, inclusiv ad resele,
precum și dispozițiile necesare pentru asigurarea protecției informațiilor
confidențiale;
42. Comunicarea Comisiei C (2003) 4582 din 01.12.2003 privind secretul
profesional în deciziile din domeniul ajutorului de stat;
43. Comunicarea Comisiei din 09.04.2009 privind cooperarea dintre instanțele
naționa le și Comisie în domeniul ajutorului de stat;
44. Comunicarea Comisiei din 22.05.2002 privind stabilirea regulilor aplicabile
pentru evaluarea ajutorului de stat ilegal;
45. Comunicarea Comisiei din 15.11.2007 pentru o punere în aplicare eficientă a
deciziilor Comisiei de obligare a Statelor Membre să recupere ze ajutorul de stat
ilegal și incompatibil.
b) Legislație națională
1. Constituția României, republicată;
2. Codul civil;
3. Codul comercial;
4. Codul muncii (Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările
ulterioare);
5. Legea concurenței, nr. 21/1996, cu modificări le și completările ulterioare;
6. Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități
comerciale ilicite, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
7. Legea nr. 148/2000 privind publicitatea;
8. Legea nr. 363/2007 privind combat erea practicilor incorecte ale
comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu
legislația europeană privind protecția consumatorilor;
9. Legea societăților comerciale nr. 31/1990, cu modificările și completările
ulterioare ;
10. Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare;

11. Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, cu modificările și
completările ulterioare etc.
12. Legislația din domeniul protecție consumatorului etc.
13. Legea nr. 161/2003 privind unele măs uri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,
prevenirea și sancționarea corupției;
14. Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor
încadrate în muncă;
15. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și
indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate;
16. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile
naționale în domeniul ajutorului de stat, modificată și aprobată prin Legea nr.
317/2007;
17. Ordonanța nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe
piață;
18. Ordin nr. 519 din 15 octombrie 2010 pentru punerea în aplicare a
Regulamentului privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de
către Consiliul C oncurenței;
19. Ordin nr. 499 din 5 octombrie 2010 pentru punerea în aplicare a
Regulamentului privind analiza și soluționarea plângerilor referitoare la
încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/1996 și a
prevederilor art. 101 și 10 2 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
20. Ordinul nr.136 din 17 martie 2010 privind punerea în aplicare a
Regulamentului pentru modificarea și completarea Regulamentului de
organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, pus în aplicare
prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 61/2004 privind punerea
în aplicare a regulamentelor și instrucțiunilor Consiliului Concurenței, elaborate
în baza Legii concurenței nr.21/1996, cu modificările și completările ulterioare;
21. Ordin nr. 420 din 2 septembrie 2010 pentru punerea în aplicare a
Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile
prevăzute la art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996;
22. Ordin nr. 419 din 2 septembrie 2010 pentru punerea în apl icare a
Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile
prevăzute la art. 50 și 501 din Legea concurenței nr. 21/1996;
23. Ordin nr. 400 din 11 august 2010 pentru punerea în aplicare a
Instrucțiunilor date în aplicarea prevederilo r art. 32 din Legea concurenței nr.
21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la
calculul taxei de autorizare a concentrărilor economice pentru punerea în
aplicare a Instrucțiunilor privind condițiile și criteriile de apl icare a unei politici
de clemență potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din Legea concurenței nr.
21/1996;
24. Ordin nr. 388 din 05.08.2010 pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor
cu privire la definirea pieței relevante;
25. Ordin nr. 387 din 05.08.2010 pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor
privind restricționările direct legate și necesare punerii în aplicare a
concentrărilor economice;

26. Ordin nr. 387 din 05.08.2010 pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor
privind restricționările direct lega te și necesare punerii în aplicare a
concentrărilor economice;
27. Ordin nr. 387 din 05.08.2010 pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor
privind restricționările direct legate și necesare punerii în aplicare a
concentrărilor economice;
28. Ordin nr. 386 din 05.08.2010 pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor
privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată,
funcționare deplină și cifră de afaceri, elaborate în baza prevederilor Legii
concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
29. Ordin nr. 385 din 05.08.2010 pentru punerea în aplicare a Regulamentului
privind concentrările economice, elaborat în baza prevederilor Legii
concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
30. Ordinul nr. 385 din 5 august 2010 pentru punerea în aplicare a
Regulamentul privind concentrările economice.

B. Doctrină:
a) românească

1. Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Drept comercial, Editura CH Beck,
București, 2008;
2. Beligrădeanu Ș., Ștefănescu I.T ., Dicționar de dreptul muncii, Editura
Lumina Lex, București, 1997;
3. Belu Magdo M -L., Drept comercial, Editura HG, București, 2003;
4. Boroi G., Dreptul concurenței. Note de curs, București, 1996;
5. Burloiu P., Managementul resurselor umane, ediția a III -a revi zuită și
adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2001;
6. Butacu C., Legea concurenței. Comentarii și explicații, Editura All Beck,
2005;
7. Căpățână O., Dreptul concurenței comerciale. Partea generală, ediția a
II-a, Editura Lumina Lex, București, 1998
8. Cărpena ru St. D., Drept comercial român, Editura Universul juridic,
București, 2009;
9. Cărpenaru St. D., Drept comercial roman, Editura All Beck, București,
2004;
10. Done I., Salariul și motivația muncii, Editura Expert, București, 2000;
11. Drăgan G., Uniunea Europeană î ntre feudalism și interguvernalism.
Politici comune ale U.E., Editura ASE, București, 2005;
12. Eminescu Y., Concurența neleală. Drept român și comparat, Editura
Lumina Lex București, 1993;
13. Eminescu Y., Tratat de proprietate industrială , București, 1984;
14. Fințe scu I.N., Drept comercial, vol. III, Editat de Al. T. Doicescu,
București, 1930;
15. Georgescu I. L., Drept comercial roman, vol. I, București, 1946;
16. Grigore L., Piața muncii pe plan mondial. Teorii, realități și perspective,
Editura Lumina Lex, București, 200 0;
17. Lazăr V., Concurența neloială, Editura Universitară, București, 2008;

18. Macovei I., Dreptul propietății intelectuale, Editura All Beck, București,
2005;
19. Manolache O., Drept comunitar, Editura All Beck, Bucuresti, 2006;
20. Mihai E., Dreprul concurenței, Editu ra CH Beck, București, 2004;
21. Moșteanu T., Concurența. Abordări teoretice și practice, Editura
Economică, București, 2000;
22. Niculeasa M., Profesiile liberale. Reglementare, doctrină și
jurisprudență, Editura Universul Juridic, București, 2006;
23. Prescure T., Dreptul concurentei comerciale, Editura Rosetti, Bucuresti,
2004;
24. Schiau I., Drept comercial, Editura Hamangiu, București, 2009;
25. Stătescu C., Bîrsan C., Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura
All, București, 1998;
26. Ștefănescu I.T., Tratat de d reptul muncii, Editura Wolters Kluwer,
București, 2007;
27. Turcu I., Dreptul afacerilor, Editura Fundației „Chemarea”, Iași, 1992
28. Țiclea Al., Codul muncii – comentat și adnotat, ediția a 2 -a, Editura
Lumina Lex, București, 2006;
29. Țiclea Al., Tratat de dreptul muncii, ediția a IV -a, Editura Universul
Juridic, București, 2010;
30. Ungureanu G., Procedura insolvenței, Editura Cermaprint, București,
2006;
31. Voicu C., Boroi Al., Molnar I., Gorunescu M., Corlățeanu S., Dreptul
penal al afacerilor, Editura CH Beck, Bucureșt i, 2008;
32. Vlad B., Dreptul muncii, Editura Național, București, 2009;

33. Băcanu I., Libera concurență în perioada de tranziție spre economia de
piață, în revista Dreptul nr. 9 -12/1990;
34. Băjenaru A., Mirea I., Comentariu privind infracțiunea de concurență
neloială, Dreptul nr. 8/2000;
35. Bădică R., Analiza concentrărilor economice din perspective Comisiei
Europene. Studiu de caz EDAS/Nokia – 2005, în Revista Profil Concurența nr.
3/2005;
36. Beligrădeanu Ș., Clauze de neconcurență în contractele de muncă. Prezent
și perspective, în Revista Dreptul nr. 6/1991;
37. Beligrădeanu Ș., Inadmisibilitatea asumării de către salariat – în dreptul
român al muncii – a obligației de neconcurență pe durata existenței contractului
individual de muncă sau a inserării într -un astfel de contract a clauzei de
exclusivitate având caracter relativ sau absolut, în Dreptul nr. 4/2008;
38. Boier M., Concurența neloială. Concept și probleme de aplicare a legii,
Revista de drept penal nr. 3/2006;
39. Boroi G., Boroi D., Considerații referitoare la acț iunea în concurență
neloială, Juridica nr. 4/2001;
40. Butacu C., Miu A., Analiza dispozițiilor art. 6 din Legea concurenței,
Revista Profil: Concurența nr. 3 -4/1999;
41. Crișan N., Legea concurenței și profesiile liberale, Revista Profil
Concurența nr. 3/2005;

42. Crișan N., Teodorescu M., Asociațiile profesionale în contextul dreptului
concurenței, Revista Profil Concurența nr. 2/2006;
43. Crișan N., Teodorescu M., Asociațiile profesionale în contextul dreptului
concurenței, în Revista Profil „Concurența” nr. 2/2006;
44. Dinu R., Politica în domeniul concurenței, Revista Română de Drept
Comunitar nr. 1/2009;
45. Gavriloiu G., Cazul concentrării economice Unicredit/HVB – Polonia vs.
Comisia Europeana, în Revista Profil Concurența nr. 2/2006
46. Ivan M., Studiu de caz. Investiga ție declanșată de către Consiliul
Concurenței pe piața serviciilor de intermediere a tranzacțiilor imobiliare,
având ca obiect fixarea concertată de către 32 de agenții imobiliare din Brăila a
comisionului practicat, în Revista Profil „Concurența” nr. 1/20 05;
47. Radu E., Benko M., Aspecte privind definirea pieței relevante, Revista
Profil Concurența nr. 2/2004;
48. Rusu I.E., Aplicarea descentralizată a Dreptului comunitar al concurenței.
Scurt bilanț al aplicării articolului 81 din Tratatul CE, în R.R.D.C. nr.6 /2007;
49. Ștefănescu I.T., Macovei O., Vartolomei B., Corelația dintre obligația de
fidelitate și clauza de neconcurență inserată în contractul individual de muncă,
în Revista Dreptul nr. 11/2005;
50. Toader M. V., Regimul juridic al concentrărilor economice în dreptul
comunitar, în Revista Profil Concurența nr. 1/2007;
51. Ungureanu D., Zece ani de aplicare a Regulamentului nr. 2790/1999, în
Revista Română de Drept Comunitar nr. 5/2009;
52. Ungureanu D., Cartea albă privind acțiunile în despăgubire pentru cazurile
de încălcare a normelor CE antitrust, Revista Română de Drept Comunitar nr.
1/2010;
53. Ungureanu G., Macsim C., Răspunderea penală – o soluție pentru
împiedicarea înțelegerilor anticoncurențiale?, în RDC nr. 3/2010;
54. Raportul comun al Consiliului Concurenței și Societății Academice
Române: Piața unică, piața națională: politica de concurență în sectoare cheie,
2009;

b. străină
1. Azema J., Le droit francais de la concurrence, edition 2e, Paris, 1986;
2. Cadiet L., Ordre concurrenciel et justice, Melanges Pirovano, 20 03;
3. Carbonnier J., Droit civil, tome 4, Editura Thémis, Paris, 1996;
4. Cavinet G., Droit francais de la concurrence, Librairie Generale de Droit et
de Jurisprudence, E.J.A. 1994;
5. Chaput Y., La transparence: clair -obscur juridique d`un concept
economique, RJc om. 2005., nr. special;
6. Colliard Cl. A., Institutions des relations internationals, Paris, 1985;
7. De Carreau, Th. Flory, P. Juillard, Droit international économiques, Paris,
1990;
8. De Roux X., Voillemont D., Le droit de la concurrence et de la
distributions, 2 volume, Paris, 1986;
9. Denis H., Histoire de la pensee economique, ed. 9, Paris, 1990;

10. Decocq A, Decocq G., Droit de la concurrence. Droit interne et droit de
l`Union euripeenne, LGDJ, Paris, 2010 ;
11. Devolvé P., Droit public de l’économie, Dalloz, Paris, 1998;
12. Druesne G., Droit de l` Union Europeeanne et politiques communautaires,
6e edition, PUF, Paris, 2001, p. 310
13. Farjat G., Droit économique, Editura Themis, Paris, 1982;
14. Frison -Roche M.A., Payet M.S., Dreoit de la concurrence, Dalloz, Paris,
2008;
15. Favret J. M.,Droit communautaire du marche interieur, Ed Gualino, 2001;
16. Flouzat D., Economie contemporaine, vol. I, Paris, 1981;
17. Gavalda, Parléani G., Droit des affaires de l`Union Européenne ; 2-e ed.,
Litec, 1998;
18. Goblot Ed., La vocabulaire philosophi que, Paris, 1901;
19. Guyon Y., Droit des affaires, ed. 6, Paris, 1990;
20. Jauffret A., Manuel de droit commercial, Paris, 1973;
21. Jones R., The Politics and Economics of the European Union, Second
edition, Eduard Elgar Publishing Limited, 2001;
22. Laederich F.J. , Fonds de commerce, n. 34, în Repertoire de droit
commercial, vol. 3, ed. 2, Paris, 1989;
23. Malaurie -Vignal M., Droit de la concurrence et communautaire, 4 e
edition, Sirey, 2008;
24. Passa J., Contrefacon et concurrance deloyale, Litec, Paris, 2004;
25. Ripert G., Roblot R. (sub coordonarea lui M. Germain), Traite de droit
commercial, 18e edition, L.G.D.J., Paris, 2002;
26. Roubier P., Le droit de la propriete industrialle, vol. I, Paris, Sirey, 1952;
27. Nicolas -Vuillerme L., Droit de la concurrence, Vuibert, 2008;
28. Savatier R., L’ordre public économique, Dalloz, Paris, 1965;
29. Vogel L., Droit de la concurrence, LawLex, Paris, 2010;
30. Brault D., La credibilite des institutions qui appliquent les regles de la
concurrence est aujour`hui bien etablie, RLC, ianuarie –martie 2007;
31. Bonnassies P., Les fondaments du droit communautaire de la concurrence:
la theorie de la concurrence -moyen, Etudes dediees a Alex Weill, Dalloz –
Litec, 1983;
32. Bellis J. F., Le régime de concentrations, în „Aspects récents du droit de la
concurrence ”, Bruylant, Bruxelles, 2005 ;
33. Bihl L., Blaise J.B., Bonthoux J.P., Calais -Auloy J., Cas G., Dubois J.,
Ferrier D., Pedamon M., Pizzio J. P, Reich N., Serra Y., Stuyck J.,
Concurrence et consommation, Dalloz, Paris, 1994;
34. Canivet G., Du rapport du group e d`experts sur les relations entre industrie
et commerce a la loi nr. 2005 -882 din 2 aout 2005 en faveur des petit set
moyennes entreprises: un essai (partielment?) transforme, Le Nouveau Droit
des practiques restrictives de concurrence, Dalloz, 2006;
35. Claudel E., Regard sur le droit mou, RJcom, ian -febr. 2006 ;
36. Pedamon M., „20 ans de repression des abus de puissance d`achat”, RLC
janvier -mars 2007;
37. Perelman C., Van der Elst R., Les notions a contenu variable en droit,
travaux de centre national des rech erches de logique, 1984;

38. Selinsky V., Antante orizontale. Schimburi de informații, în Revue
Lemy de la concurrence nr. 13/2007;
39. Selinski V., Montet C., Statele Unite: revirimentul jurisprudenței asupra
prețurilor minime de revânzare impuse, în Revue Lamy de la concurrence nr.
13/2007;
40. Vasseur M., Un nouvel essor du concept contractuel: les aspects juridiques
de l’économie concertée et contractuelle, în „Revue trimestrielle de droit civil”,
1964;
41. Wandlungen Aufgaben in Wettbewerbsrecht, în GHUR, 1937;
42. Waelbroeck D., La modernisation des règles de concurrence, în „Cahiers
de droit européen”, 2001;
43. Waelbroeck D., Le régime des pratiques restrictions de concurrence et le
Règlement (CE) no. 1/2003 relatif à l’application des articles 81 et 82 du Traite
CE, î n „Aspects récents du droit de la concurrence”, Bruylant, Bruxelles, 2005;
44. Zinsmeister U., Lienemeyer M., Die Verfahrensrechtlichen Probleme bei
der dezentralen. Anwendung des europäischen Kartellrechts, în „Wu W”, Heft
4, aprilie 2002;
45. Zurkinder Ph., Le nouveau droit sur les cartels au 1er avril 2004,
Promarca, Berne, 2004;
46. Un droit europeean de la concurrence deloyale en formation, colloque,
Laussane, Droz, Geneve, 1994;
47. *** Le droit et la politique de la concurrence, Syntheses, L`Observateur
OCDE iu lie 2007;
48. Economic impact of Regulation in the field of liberal proffesions in
different member states. Regulation of professional services, edited by
Paterson, Fink, Ogus, Institute for Advance Studies, Vienna, 2003;
49. Rules applicabile to merger control , Europeean Commition, Competition
herdbooks, Brussels, 2010;

C. Surse electronice
1. www.europa.eu
2. www.ec.europa.eu
3. www.eur -lex.europa.eu
4. www.unctad.org
5. www.oecd.org/competition
6. www.wto.org
7. www.concurrences.com
8. www.kkv.se
9. www.weko.ch
10. www.autoritedelaconcurrence.fr
11. ceplis.org
12. www.avocatnet.ro
13. www.juridice.ro
14. www.consiliulconcurentei.ro
15. www.ajutordestat.ro
16. www.proiect -dma.ro