ACADEMIA DE POLIȚIE Alexandru Ioan Cuza [303436]
ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POMPIERI
Securitatea la incendiu
a [anonimizat]. univ. dr. ing.
Manuel ȘERBAN
Absolvent: [anonimizat]
2014
[anonimizat] „Securitatea la incendiu a clădirilor pentru sănătate” îmi aparține în întregime și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. [anonimizat], [anonimizat], cu respectarea strictă a regulilor de evitare a plagiatului:
[anonimizat], sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;
reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.
București, 01.07.2014
Autor: Octavian BRAN
_______________________
(semnătura în original)
CUPRINS
LISTA FIGURILOR 7
LISTA TABELELOR 8
REZUMAT 12
INTRODUCERE 14
CAPITOLUL I. ELEMENTE INTRODUCTIVE 16
I.1. [anonimizat] 16
I.2. Clădiri pentru sănătate 18
I.2.1. Clasificări 18
I.2.2. Particularități constructive 21
I.3. Incendii la clădirile pentru sănătate în România și în lume 24
I.4.Concluzii 31
CAPITOLUL II. INSTALAȚII DE PROTECȚIE LA INCENDIU 34
II.1. [anonimizat] (IDSAI) 34
II.2. Instalații de stingere cu apă 44
II.2.1.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu hidranți de incendiu interiori 44
II.2.2.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu coloane uscate 47
II.2.3.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu hidranți de incendiu exteriori 47
II.2.4.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu instalații de stingere a [anonimizat] 48
II.3. Instalații de stingere pentru protecția sălilor de operații 49
II.4. Concluzii 58
CAPITOLUL III. EVACUAREA PERSOANELOR 60
III.1. Căile de evacuare 60
III.2. Evacuarea persoanelor 62
III.3. Nereguli constatate privind evacuarea persoanelor 65
III.4. Concluzii 70
CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ: EVALUAREA RISCULUI DE INCENDIU A UNUI SPITAL S+P+6E 71
IV.1. Noțiuni generale privind riscul de incendiu 71
IV.2. Date constructive 72
IV.3. Cuantificarea factorilor de risc 79
IV.3.1. Factorii de risc specifici 79
IV.3.2. [anonimizat] M 81
IV.3.3. [anonimizat] G 89
IV.3.4. [anonimizat] A 90
IV.3.5. Calculul final al riscului de incendiu 91
IV.4. Concluzii 92
CONCLUZII 94
LISTA CU ANEXELE LUCRĂRII DE DIPLOMĂ 99
BIBLIOGRAFIE 100
ANEXE
TABLE OF CONTENTS
FIGURES LIST 7
TABLES LIST 8
SUMMARY 12
INTRODUCTION 14
CHAPTER I. INTRODUCTIVE ELEMENTS 16
I.1. [anonimizat] 16
I.2. Health buildings 18
I.2.1. Classification 18
I.2.2. Constructive features 21
I.3. Health buildings fires in Romania and around the world 24
I.4. Conclusions 31
CHAPTER II. FIRE SAFETY SYSTEMS 34
II.1. Detection, report and warning fire systems 34
II.2. Extinguish systems based on water 44
II.2.1. Health building technical equipping with interior fire plugs 44
II.2.2. Health building technical equipping with dry pipes 47
II.2.3. Health building technical equipping with exterior fire plugs 47
II.2.4. Health building technical equipping with standard sprinkler system, with sprayed water system or with oil mist water 48
II.3. Special extinguish systems used in surgery rooms 49
II.4. Conclusions 58
CHAPTER III. PEOPLE EVACUATION 60
III.1. Evacuation ways 60
III.2. People evacuation 62
III.3. Disorders regarding people evacuation 65
III.4. Conclusions 70
CHAPTER IV. CASE OF STUDY: FIRE RISC EVALUATION OF A HOSPITAL S+P+6E 71
IV.1. General elements of fire risc evaluation 71
IV.2. Constructive features 72
IV.3. Fire risc factors quantification 79
IV.3.1. Specific fire risc factors 79
IV.3.2. Protection measurements factor – M factor 81
IV.3.3. Gravity factor – factorul G 89
IV.3.4. Activation factor – factorul A 90
IV.3.5. Final result of fire risc evaluation 91
IV.4. Conclusions 92
CONCLUSIONS 94
LIST OF PROJECT'S ANNEX 99
BIBLIOGRAPHY 100
ANNEX
LISTA FIGURILOR
Fig.I.1. Sistem pavilionar – Spitalul „Sf. Spiridon” Iași 20
Fig.I.2. Sistem monobloc – Spitalul Municipal Sighișoara 21
Fig.II.1 Componente ale instalație de detectare, semnalizare și avertizare incendiu – IDSAI. 33
Fig.II.2 Detector de fum 35
Fig.II.3. Detector de gaz 36
Fig.II.4. Detector de flacără 36
Fig.II.5. Detector de căldură 37
Fig.II.6. Detector multisenzor 37
Fig.II.7. Echipament de control și semnalizare 38
Fig.II.8. Declanșator manual tip A 39
Fig.II.9. Declanșator manual tip B 40
Fig.II.10. Dispozitiv de alarmare pentru semnalizarea optică și acustică 41
Fig.II.11. Hidrant interior de incendiu montat pe casa scării 44
Fig.II.12. Hidranți de incendiu subterani și supraterani 45
Fig.II.13. Zonare după adâncimea maximă de îngheț 46
Fig.II.14 Incendiu izbucnit în sala de operații 49
Fig.II.15 Instalația de stingere cu IG – 100 sau IG – 541 pentru o singură zonă protejată 53
Fig.III.1. Depozitare pe căi de acces/evacuare 1 63
Fig.III.2. Depozitare pe căi de acces/evacuare 2 64
Fig.III.3. Depozitare pe căi de acces/evacuare 3 64
Fig.III.4. Depozitare pe căi de acces/evacuare 4 65
Fig.III.5. Blocarea accesului autospecialelor de intervenție 1 65
Fig.III.6. Blocarea accesului autospecialelor de intervenție 2 66
Fig.III.7. Scară cu trepte balansate 66
Fig.III.8. Scară cu rampă curbă și cu trepte balansate 67
Fig.III.9. Montarea sistemelor electronice de închidere a ușilor, care nu sunt conectate la un sistem de avertizare – alarmare în caz de incendiu, blocându-se astfel evacuarea persoanelor 67
Fig.IV.1. Amplasamentul Spitalului Județean Vaslui 71
LISTA TABELELOR
Tabelul II.1. Durata pentru refacerea rezervei de apă pentru incendiu 47
Tabelul III.1.Timpii de evacuare din clădirile pentru sănătate 63
Tabelul IV.1. Cuantificarea factorului q 77
Tabelul IV.2. Cuantificarea factorului c 78
Tabelul IV.3. Cuantificarea factorului r 78
Tabelul IV.4. Cuantificarea factorului k 78
Tabelul IV.5. Cuantificarea factorului e 78
Tabelul IV.6. Cuantificarea factorului i 79
Tabelul IV.7. Cuantificarea factorului g 79
Tabelul IV.8. Cuantificarea factorului f11 80
Tabelul IV.9. Cuantificarea factorului f12 80
Tabelul IV.10. Cuantificarea factorului f13 81
Tabelul IV.11. Cuantificarea factorului f14 81
Tabelul IV.11. Cuantificarea factorului f21 81
Tabelul IV.12. Cuantificarea factorului f22 82
Tabelul IV.13. Cuantificarea factorului f23 82
Tabelul IV.14. Cuantificarea factorului f24 82
Tabelul IV.15. Cuantificarea factorului f31 82
Tabelul IV.16. Cuantificarea factorului f32 83
Tabelul IV.17. Cuantificarea factorului f33 83
Tabelul IV.18. Cuantificarea factorului f34 83
Tabelul IV.19. Cuantificarea factorului f35 83
Tabelul IV.20. Cuantificarea factorului f36 83
Tabelul IV.21. Cuantificarea factorului f37 83
Tabelul IV.22. Cuantificarea factorului E1 84
Tabelul IV.23. Cuantificarea factorului E2 84
Tabelul IV.24. Cuantificarea factorului E3 84
Tabelul IV.25. Cuantificarea factorului E4 85
Tabelul IV.26. Cuantificarea factorului D1 85
Tabelul IV.27. Cuantificarea factorului D2 86
Tabelul IV.28. Cuantificarea factorului D3 86
Tabelul IV.29. Cuantificarea factorului I1 86
Tabelul IV.30. Cuantificarea factorului I2 86
Tabelul IV.31. Cuantificarea factorului I3 87
Tabelul IV.32. Cuantificarea factorului G 88
Tabelul IV.33. Cuantificarea factorului de activare A 89
GLOSAR
Apărarea împotriva incendiilor – reprezintă ansamblul integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a incendiilor și asigurării intervenției operative pentru limitarea și stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării și protecției persoanelor periclitate, protejării bunurilor și mediului împotriva efectelor situațiilor de urgență;
Asepsie – lipsă a oricărui germen patogen care ar putea infecta o rană, un organism;
Autorizație de securitate la incendiu – actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situații de urgență județean sau al municipiului București, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren și a documentelor privind realizarea măsurilor de apărarea împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – la construcții, instalații tehnologice și alte amenajări; autorizația de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punct de vedere al îndeplinirii cerinței esențiale – securitate la incendiu;
Aviz de securitate la incendiu – actul emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situații de urgență județean sau al municipiului București, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentațiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – a construcțiilor, instalațiilor și altor amenajări;
Clase de reacție la foc – expresiile cantitative formulate în termeni de performanță pentru modul de comportare a produselor la acțiunea focului, în condiții de utilizare finală, structurate într-o serie de niveluri de performanță;
Clădiri pentru sănătate – lucrări de utilitate publică iar, în conformitate cu legislația privind asigurarea sănătății populației, sunt unități componente ale rețelei naționale și teritoriale de asistență medicală;
Compartiment de incendiu – construcție independentă, precum și construcții comasate sau grupate, amplasate la distanțe normate față de vecinătăți sau volum construit compartimentat prin pereți antifoc față de construcțiile adiacente;
Comportare la foc – schimbarea sau menținerea proprietăților fizice și/sau chimice ale unui produs expus la foc;
Grad de rezistență la foc – capacitate globală a construcției sau a compartimentului de incendiu de a răspunde la acțiunea unui incendiu standard, indiferent de destinația sau funcțiunea acestuia;
Incendiu – ardere autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și spațiu, care produce pierderi de vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesită o intervenție organizată în scopul întreruperii procesului de ardere;
Mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor – sisteme, instalații, echipamente, utilaje, aparate, dispozitive, accesorii, materiale, produse, substanțe și autospeciale destinate prevenirii, limitării și stingerii incendiilor;
Prevenirea incendiilor – totalitatea acțiunilor de împiedicare a inițierii și propagării incendiilor, de asigurare a condițiilor pentru salvarea persoanelor și bunurilor și de asigurare a securității echipelor de intervenție;
Reacție la foc – comportarea unui material care, prin propria sa descompunere, alimentează un foc la care este expus, în condiții specificate;
Rezistență la foc – aptitudine a unui produs de a păstra, pe o durată de timp determinată, stabilitatea la foc, etanșeitatea la foc, izolarea termică impuse și/sau orice altă funcție impusă, specificate într-o încercare standardizată de rezistență la foc;
Risc de incendiu – produsul dintre probabilitatea de inițiere a unui incendiu într-un proces tehnologic sau într-o situație tehnică dată și importanța estimată a pagubelor sau a consecințelor lor la apariția incendiului;
Securitate la incendiu – cerință esențială îndeplinită prin intermediul unui ansamblu de măsuri constructive, tehnice, de amenajare a instalațiilor, dar și organizatorice privind apărarea împotriva incendiilor;
Utilizator – persoană fizică sau juridică ce folosește un bun, cu orice titlu, în interesul său, al altuia sau în interes public;
REZUMAT
Prezenta lucrare tratează din punctele de vedere esențiale îndeplinirii cerinței esențiale ”securitatea la incendiu” în cazul cădirilor pentru sănătate. Prima parte a lucrării prezintă pe scurt elementele introductive ce privesc securitatea la incendiu, dar și particularitățile clădirilor pentru sănătate, analizându-se pe marginea acestora factorii ce pot influența semnificativ îndeplinirea securității la incendiu.
În cea de a doua parte a lucrării se regăsesc prezentate instalațiile de protecție la incendiu, modul de alegere al acestora, precum și modalitatea de dispunere a instalațiilor de detecție, semnalizare, avertizare și stingere. În aceeași parte a lucrării sunt prezentate și instalațiile speciale destinate protecției sălilor de operații.
Cea de a treia componentă importantă a lucrării tratează importanța evacuării persoanelor din clădirile pentru sănătate, ieșind în evidență complexitatea unei astfel de evacuări, precum și neregulile constatate în realitate privind acest aspect deosebit de important.
Ultima parte a lucrării propune un studiu de caz asupra unei clădiri pentru sănătate reabilitate (S+P+6E), în scopul evaluării riscului de incendiu. Se dorește să se verifice dacă, prin schimbarea destinațiilor unor încăperi, arhitecturii clădirii și echiparea cu instalațiile aferente, riscul de incendiu este acoperit prin luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor și stingere a acestora, și dacă acestea sunt corelate cu riscul calculat.
Cuvinte cheie: securitate la incendiu, risc de incendiu, clădiri pentru sănătate, instalații de protecție la incendiu, săli de operații.
SUMMARY
This paper deals with the essentials points of view of the essential requirement "fire safety" referring to health buildings. The first part presents brief introductory elements relating to fire safety, and buildings particularities, analyzing them on the factors that can significantly influence fire safety performance.
In the second part of the paper can be found a set fire protection systems, how their choice and the manner of disposal systems for detection, signaling, warning and extinguishing fire. In the same part of the paper are presented special extinguish systems in order to protect surgery rooms.
The third component of the paper deals with the importance of evacuating people from health buildings, standing out the complexity of such discharges, as well as irregularities in fact on this very important issue.
The last part of the paper proposes a case study on a health rehabilitated building (S + P +6), to assess the risk of fire. It seeks to ascertain whether the change of room use, architecture, building and equipping with related systems, the risk of fire is covered by measures of fire protection, and whether they are correlated with calculated risk.
Keywords: fire safety, fire risk, health buildings, fire protection systems, surgery room
INTRODUCERE
Inițierea și dezvoltarea incendiilor produc efecte negative ce constau în pierderi de vieți omenești, pagube materiale, dar și efecte semnificative asupra mediului. Având în vedere acest aspect se impune realizarea și exploatarea construcțiilor astfel încât să fie respectată cerința esențială – securitatea la incendiu. Aceasta presupune, în cazul inițierii unui incendiu, să se calculeze, să se respecte și să se cunoască stabilitatea la foc a construcției, limitarea propagării incendiului și fumului în interiorul construcției și la construcțiile învecinate, evacuarea utilizatorilor în siguranță și în cel mai scurt timp posibil, precum și luarea în considerare a securității echipelor de intervenție.
Privind la incendiile anuale din cadrul clădirilor pentru sănătate la nivel național, se poate afirma că acest fenomen este unul la nivel incipient. Majoritatea acestor construcții nu sunt reabilitate, nerespectând actualele reglementări în domeniul securității la incendiu. Din punctul de vedere al pregătirii personalului în domeniul apărării împotriva incendiului este nevoie de o schimbare a atitudinii și a priorităților față de acest aspect, deoarece implică foarte multe riscuri, riscuri care la momentul actual nu sunt tratate cu atenție.
Din păcate, la momentul actual, multe din clădirile pentru sănătate funcționează suprasolicitate, depășind cu mult numărul maxim de pacienți, fapt inadmisibil din punct de vedere al securității la incendiu, viața acestora putând fi pusă în pericol în cazul izbucnirii unui incendiu.
Prezenta lucrare își propune să trateze câțiva factori esențiali ce concură la respectarea cerinței esențiale – securitate la incendiu. În prima parte se prezintă ceea ce se cere, ce se impune prin reglementările tehnice și legislative în vigoare, precum și particularitățile clădirilor pentru sănătate.
Cea de a doua parte își propune să scoată în evidență partea de protecție la incendiu prin prezentarea și modul de alegerea a instalațiilor de detecție, semnalizare, avertizare și stingere a incendiilor în cazul clădirilor pentru sănătate, fiind totodată realizat un calcul de dimensionare al unei instalații speciale de stingere în cadrul sălilor de operații.
Partea a treia a lucrării reliefează particularitățile și complexitatea realizării unei evacuări eficiente atât a personalului clădirilor pentru sănătate, dar mai ales a pacienților. Tot în această parte a lucrării se precizează modul de evacuare a pacienților ce nu se pot evacua singuri, a celor ce se pot evacua cu ajutor, factor foarte important, deoarece nu există un personal special destinat în acest sens. De asemenea sunt prezentate neregulile cel mai des constatate privind evacuarea personalului și pacienților în cadrul acestor tipuri de clădiri.
Ultima parte este reprezentată de un studiu de caz asupra unui spital reabilitat și modernizat, cu scopul de a se verifica dacă riscul de incendiu actual este corelat și acoperit prin măsurile de apărare împotriva incendiilor. Se dorește analiza privind reabilitarea construcției din punct de vedere al securității la incendiu, în ideea corectării eventualelor nereguli constatate.
Această lucrare poate reprezenta începutul unui studiu privind aceste clădiri complexe din multe puncte de vedere prin specificul activității desfășurate. De aceea se proiectează ca în viitor să poată fi adoptată o abordare mult mai în detaliu prin studiul exploziilor de oxigen ce au loc în sălile de operații. Se dorește pe viitor studiul forțelor diferitelor explozii izbucnite în sălile de operații, temperatura inițială generată de acestea, modul de expansiune și de ardere, în scopul determinării unor parametri importanți din cadrul acestor incidente, pentru adoptarea măsurilor adecvate acelor spații.
CAPITOLUL I.
ELEMENTE INTRODUCTIVE
I.1. Securitatea la incendiu – cerință esențială
Conceptul de ”securitate la incendiu” este o cerință esențială, cuprinsă atât în documentele europene cât și în cele naționale. Acesta reprezintă un ansamblu de condiții tehnice și criterii de performanță privind construcțiile, instalațiile și amenajările, dar poate fi reprezentat și de regulile și măsurile generale de prevenire și stingere a incendiilor.
Scopul asigurării cerinței esențiale ”securitatea la incendiu” este de a preveni și reduce riscurile de incendiu, precum și acela de a asigura condițiile pentru limitarea propagării și dezvoltării incendiilor prin intermediul unor măsuri tehnice și organizatorice în vederea protecției utilizatorilor, a forțelor care acționează la intervenție, a bunurilor și mediului, dar și în vederea înlăturării efectelor produse de situațiile de urgență determinate de incendiu.
”Securitatea la incendiu” are ca obiectiv principal reducerea riscului de incendiu. Aceasta se poate realiza prin:
asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în fazele de proiectare și executare a construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor și menținerea lor la parametrii proiectați în exploatarea acestora;
echiparea și dotarea construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor;
organizarea activității de apărare împotriva incendiilor;
asigurarea intervenției pompierilor în cazul producerii unor incendii la construcții, instalații și amenajări, precum și a altor forțe de salvare a persoanelor și bunurilor. [8]
Satisfacerea cerinței esențiale ”securitate la incendiu” pe întreaga durată de viață a construcției, instalației și a amenajării se asigură, conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice, prin măsuri interdependente, privind:
conformarea la foc a construcțiilor;
asigurarea unor compartimente de incendiu, în cadrul construcțiilor, în limite normate, și a măsurilor de limitare a propagării incendiului în cadrul construcțiilor/compartimentelor de incendiu;
asigurarea stabilității construcțiilor sau compartimentelor de incendiu pentru o perioadă de timp normată;
menținerea performanțelor de reacție la foc și de rezistență la foc ale produselor pentru construcții pe timpul utilizării acestora;
detectarea incendiilor în faza inițială prin sisteme și instalații automate de detectare, semnalizare și alarmare;
stingerea incendiilor cu sisteme ori instalații adecvate și eficiente. [8]
Principalele performanțe de comportare la foc ale produselor pentru construcții se referă la reacția la foc și la rezistența la foc.
Nivelurile performanțelor de comportare la foc a produselor pentru diferite categorii de construcții, instalații și amenajări se stabilesc potrivit reglementărilor tehnice specifice.
Evaluarea rezistenței la foc a structurilor se poate face prin utilizarea unor metode bazate pe încercări care utilizează scenarii de referință conform standardelor europene sau pe bază de calcul, pe baza elementelor precizate în euro-codurile referitoare la calculul comportării la foc a diferitelor tipuri de structuri. [8]
Exercitarea autorității de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor se realizează prin activități de reglementare, autorizare, avizare, atestare, recunoaștere, desemnare, supraveghere a pieței, control, organizarea stingerii incendiilor și tragerea la răspundere juridică a persoanelor vinovate.
Controlul de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor se exercită, la nivel central, prin inspecția de prevenire și alte compartimente și unități din structura sau subordinea Inspectoratului General, respectiv, la nivel local, prin inspecțiile de prevenire din cadrul inspectoratelor, în scopul aplicării unitare a prevederilor legale pe întregul teritoriu al României, potrivit competențelor.
În toate fazele de cercetare, proiectare, execuție și pe întreaga lor durată de existență, construcțiile și amenajările de orice tip, echipamentele, utilajele și instalațiile tehnologice se supun unei examinări sistematice și calificate pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu, în condițiile prevăzute de reglementările specifice.
Obligația executării activităților revine persoanelor care concură la proiectarea, realizarea, exploatarea, întreținerea, repararea, post-utilizarea construcțiilor, echipamentelor și a instalațiilor tehnologice, potrivit legii. [8]
Începerea lucrărilor de execuție la construcții și instalații tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea ori schimbarea destinației celor existente, precum și punerea în funcțiune a acestora se fac numai după obținerea avizului sau autorizației de securitate la incendiu, după caz.
Obligația solicitării și obținerii avizelor și/sau a autorizațiilor revine persoanei fizice ori juridice care finanțează și realizează investiții noi sau investiții la construcțiile existente ori, după caz, beneficiarul investiției.
Avizele și autorizațiile se eliberează de inspectorate, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii, în condițiile prevăzute de normale metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu.
Nerespectarea cerințelor care au stat la baza eliberării avizului sau autorizației de securitate la incendiu atrage sancționarea conform legii și, după caz, anularea avizului sau a autorizației de securitate la incendiu.
Anularea avizului sau autorizației de securitate la incendiu impune sistarea lucrărilor de construcții sau, respectiv, oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor respective.[2]
Una din problemele ce concură la nerespectarea cerinței esențiale – „securitatea la incendiu” este reprezentată, în general, de blocarea căilor de acces pentru autospecialele de intervenție, nerealizându-se astfel posibilitatea acționării de pe două fațade a serviciilor profesioniste, conform reglementărilor specifice.
O altă problemă des întâlnită, din punct de vedere al securității la incendiu, în unitățile sanitare din România este reprezentată de blocarea/obturarea căilor de evacuare prin depozitarea diferitor materiale combustibile sau chiar a echipamentelor medicale.
Nerespectarea numărului maxim de bolnavi/pacienți corelat cu numărul maxim de paturi, reprezintă iarăși o problemă majoră, datorită faptului că nu există căi de evacuare proiectate pentru numărul respectiv de ocupanți, existând astfel riscul imposibilității evacuării unor ocupanți precum și instaurarea panicii.
Un factor important ce poate fi coroborat cu celelalte menționate mai sus este cel al nivelului de instruire al personalului care poate fi perfecționat atât prin instruirile periodice în domeniul apărării împotriva incendiilor, cât și prin executarea exercițiilor de evacuare în caz de incendiu.
În concluzie se poate evidenția importanța îndeplinirii cerinței esențiale – ”securitatea la incendiu”, atât prin proiectarea unităților sanitare, prin soluțiile alese pentru instalațiile aferente, cât și prin măsurile organizatorice la nivel de personal din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor.
I.2. Clădiri pentru sănătate
I.2.1. Clasificări
În organizarea sistemului de ocrotire a sănătății, spitalul este unitatea de bază, care asigură asistență medicală completă sau de specialitate, preventivă, curativă și de recuperare pentru bolnavii internați și ambulatoriu de pe teritoriul arondat.
Unitățile spitalicești care constituie baza rețelei teritoriale sunt:
spitalele generale – ce cuprind cel puțin 4 specialități medicale de boli principale: boli interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică-ginecologie;
spitalele de specialitate – ce asigură asistența medicală într-una din specialitățile medicale principale sau într-unul ori două profiluri medicale înrudite, derivate din acestea. (De exemplu: spitalele de chirurgie cardio-vasculară, de traumatologie și chirurgie respiratorie, de neurochirurgie sau spitale de endocrinologie, de oncologie, de boli infecțioase)
spitalele clinice – care cuprind și funcțiuni de învățământ medical; acestea sunt la rândul lor diferențiate în:
spitale clinice generale (spitale universitare)
spitale clinice de specialitate. [4]
Unitățile medicale complexe organizate la nivel regional sau național care, pe lângă asistența medicală propriu-zisă și învățământ de specialitate, integrează și funcțiuni de cercetare științifică sau primesc atribuții de for metodologic pentru anumite profiluri medicale sunt:
institutele medicale;
centrele medicale. [4]
Deși aceste unități nu sunt încadrate în categoria spitalelor propriu-zise, ele au în componența lor secții medicale și servicii de diagnostic-tratament organizate după sistemul unităților spitalicești.
O categorie aparte de unități de asistență medicală, ce prezintă asemănări de structură medicală cu spitalele o constituie preventoriile și sanatoriile. [4]
Preventoriile sunt unități medicale ce acordă asistență specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc. Sanatoriile sunt unitățile ce asigură asistență medicală complementară (în faza de convalescență și recuperare) pacienților care au încheiat ciclul principal de tratament. Preventoriile și sanatoriile se organizează pe profiluri medicale, separat pentru adulți și copii. De regulă, amplasarea preventoriilor și sanatoriilor se face în afara aglomerărilor urbane, în zone geo-climatice cu proprietăți curative sau în stațiuni balneare. [4]
În funcție de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după cum urmează:
spitale mici
150-350 paturi pentru spitale generale;
100-200 paturi pentru spitale de specialitate;
spitale mijlocii
400-600 paturi pentru spitale generale;
250-400 paturi pentru spitale de specialitate;
spitale mari
700-1000 paturi pentru spitale generale;
500-700 paturi pentru spitale de specialitate;
spitale foarte mari
peste 1100 paturi – de regulă sunt spitale generale. [4]
După tipul localității în care funcționează spitalele generale pot fi:
comunale;
orășenești;
municipale;
județene. [4]
După soluționarea spațial-volumetrică:
sistem pavilionar – cu specialități medicale și funcționalități în clădiri distincte;
sistem monobloc – cu funcționalități comasate în aceeași construcție;
sistem articulat – ansamblu de volume articulate în zona nodurilor de circulație verticală;
sistem tentacular – volume constructive relativ autonome, conectate la un volum central în care există circulații și funcțiuni comune. [4]
Construcțiile și spațiile specifice unităților sanitare sunt:
cabinetele medicilor de familie și cabinetele de specialitate;
centrele de diagnostic și tratament;
centrele medicale și centrele medicale ambulatorii;
centrele de sănătate și centrele de sănătate multifuncționale;
laboratoarele;
obiectivele sanitare publice și private cu sau fără paturi;
dispensarele TBC, LSM/CSM, staționare de zi psihiatrie. [7]
Principalele categorii de utilizatori sunt:
pacienții
spitalizați;
ambulatorii;
personalul medical – se diferențiază după atribuțiuni în cadrul procesului medical;
personalul paramedical – desfășoară activități complementare procesului medical și se diferențiază după natura activităților: tehnice, gospodărești, administrative;
însoțitori – persoane din familia bolnavului care se internează odată cu acesta;
aparținători și vizitatori – membri ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care intră în relație cu bolnavii sau cu personalul medical și paramedical.
studenți, cursanți – la spitale clinice și institute medicale;
personal de cercetare – la institute și centre medicale. [4]
Principalele tipuri de activități desfășurate în cadrul clădirilor pentru sănătate:
medicale – consultații, investigații, tratamente, acestea fiind diferențiate după natura procedurilor aplicate, după criterii tehnologice și/sau asepsie;
complementare procesului medical propriu-zis – supravegherea și asistarea bolnavului, studiu și documentare, elaborarea și înregistrarea documentelor medicale, pregătirea materialului și instrumentarului, sterilizare;
gospodărești – curățenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană;
de conducere și organizare;
administrative și de gestiune;
tehnice – de exploatare și întreținere a instalațiilor și echipamentelor;
de învățământ și cercetare. [4]
Dintre activitățile care se desfășoară în spital trebuie stabilite cele care impun:
izolarea spațiilor sau separarea circuitelor – fie din considerente de igienă și asepsie, fie din considerente de protecție față de riscuri tehnologice sau pericol de poluare;
instituirea de relații de vecinătate obligate a spațiilor (compartimentelor) pentru optimizarea fluxurilor și proceselor medicale.
Spațiile, instalațiile, echipamentele și dotările vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de activitate, asigurând condițiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de securitate a muncii în sectorul sanitar. [4]
Se poate observa că, din punct de vedere al securității la incendiu, tipurile de clădiri pentru sănătate menționate și clasificate mai sus oferă o largă paletă constructivă, de diferite dimensiuni, capacități, de moduri de amplasare, precum și un aflux de persoane și utilizatori diversificat, atât prin cadrele medicale, personal de deservire, cât și prin pacienți sau rudele acestora.
I.2.2. Particularități constructive
Construcțiile destinate unităților sanitare trebuie să asigure satisfacerea exigențelor utilizatorilor pe întreaga durată de serviciu în condițiile unei exploatări normale. De asemenea, unitățile sanitare, fiind construcții de importanță vitală pentru societate, ele trebuie să se mențină în stare de funcționare integrală în timpul cutremurelor sau a altor calamități naturale
Pentru realizarea acestor cerințe este necesar ca încărcările susceptibile de a acționa asupra clădirii în timpul execuției și pe întreaga durată de exploatare să nu se producă niciunul din următoarele evenimente:
prăbușirea totală sau parțială a clădirii;
deformări de mărime inadmisibilă ale elementelor structurale care să provoace avarierea elementelor nestructurale ale clădirii, a instalațiilor sau a aparaturii medicale;
avarii ale construcției rezultând din accidente tehnice.
După cum s-a specificat și în subcapitolul anterior în cazul clădirilor pentru sănătate se adoptă următoarele tipuri de soluționări spațial-volumetrice: sistem pavilionar, sistem monobloc, sistem articulat și sistem tentacular.
Sistemul pavilionar prezintă sectoarele și zonele funcționale, medicale și paramedicale între care există incompatibilități care se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de circulație limitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale). Avantajos din punctul de vedere al criteriilor de igienă și asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs pentru personalul medical, tehnic sau de intervenție în situații de urgență, după caz.
Soluțiile pavilionare se recomandă de obicei în cazul spitalelor foarte mari și la institutele medicale. Se pot aplica și la spitalele generale mari, pentru a separa secțiile de pediatrie, boli infecțioase, obstetrică, blocul tehnico-gospodăresc și, după caz, funcțiunile asociate (unitate primire urgențe, stație de salvare, dispensar).
Fig.I.1. Sistem pavilionar – Spitalul „Sf. Spiridon” Iași
În cazul sistemului monobloc, toate funcțiunile medicale, gospodărești și majoritatea celor tehnice se amplasează comasat într-un ansamblu volumetric compact. Acesta este mai economic din punct de vedere al soluționării instalațiilor, scurtează maximum posibil traseele de parcurs, dar ridică probleme greu de soluționat în ceea ce privește separarea zonelor și circuitelor. Sistemul acesta este regăsit în cazul spitalelor generale mici și mijlocii.
Fig.I.2. Sistem monobloc – Spitalul Municipal Sighișoara
Sistemul articulat este derivat din sistemul monobloc. Configurația spațială a acestuia cuprinde un ansamblu de volume, articulate în zona nodurilor de circulație verticală, pentru a facilita separările pe zone și sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configurația în care se separă sectorul de spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico-medicale și tehnico-gospodărești, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluții arhitecturale, adaptate condiționărilor specifice fiecărui tip de unitate sanitară, indiferent de capacitate.
Sistemul tentacular este derivat din sistemul pavilionar. Principalele zone funcționale ce necesită condiționări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la un volum central în care se amplasează circulațiile și funcțiunile comune, ”neutre” din punctul de vedere al criteriilor de igienă și asepsie. Acest tip de soluționare permite de asemenea o largă paletă de modalități de configurare volumetrică.
O altă particularitate constructivă a clădirilor pentru sănătate este dată de practica radiologiei de diagnostic și radiologiei intervenționale care implică riscul expunerii la radiații ionizante provenite de la utilizarea instalațiilor radiologice. Prin instalație radiologică se înțelege un dispozitiv medical care emite radiații X. [6]
În cadrul fiecărui laborator de radiologie în care se desfășoară practica de radiologie de diagnostic și radiologie intervențională trebuie implementată o cultură de securitate pentru a încuraja o atitudine activă și dorința de îmbunătățire prin studiu a cunoștințelor de radioprotecție și securitate.
Datorită existenței unor încăperi cu destinații diferite, se poate observa prezența depozitelor de materiale în care se pot afla lichide și substanțe care prezintă pericol de incendiu. Astfel, din punct de vedere al securității la incendiu se impune manipularea cu atenție deosebită și depozitarea în vase etichetate, în cantități strict necesare lucrărilor de laborator și departe de sursele de aprindere.
În cazul depozitării substanțelor radioactive, acestea se vor păstra doar în dulapuri închise, iar în cazul vaselor de sticlă și flacoanelor cu lichide combustibile se protejează cu ambalaje incombustibile ermetice, care să împiedice împrăștierea conținutului.
Cel mai des întâlnite în România sunt unitățile sanitare care, din punct de vedere constructiv, adoptă sistemele pavilionar sau monobloc, mai rar fiind adoptate soluțiile sistemelor articulate sau celor tentaculare.
Se poate concluziona că, nu numai particularitățile constructive pot pune probleme din punct de vedere al securității la incendiu, ci și diferitele destinații ale încăperilor din sistemul medical respectiv, cum ar fi laboratoarele chimice, laboratoarele radiologice, depozitele de materiale, arhivele, sălile de operații.
I.3. Incendii la clădirile pentru sănătate în România și în lume
A. Incendiul de la spitalul de adulți din Roman (30 noiembrie 1957). Construcția spitalului data de aproximativ 100 de ani și încă din anul 1873 i s-au adăugat unele anexe. Ea se află la 100-150 m de subunitatea de pompieri și se compunea din parter și etaj în lungime de 111 m, suprafața de 2 677 m2 cu ziduri portante din cărămidă de 60 cm grosime, planșeu de beton peste parter de lemn tencuit peste etaje; șarpanta de lemn neprotejat, astereala de lemn, de asemenea neprotejată.
Întregul pod al spitalului era necompartimentat, ceea ce ușura foarte mult propagarea unui eventual incendiu. Începând din primăvara anului 1957 clădirea a intrat parțial (aripa de vest) în reparație capitală fără a i se aduce transformări funcționale radicale.
La data producerii incendiilor aripa de vest era complet terminată urmând ca peste o zi să fie recepționată pentru a fi dată în folosința spitalului.
Incendiul s-a propagat cu repeziciune fiind favorizat de prezența materialului combustibil în mari cantități și de lipsa de compartimentare, (incendiul neavând în calea sa pe lungimea de peste 100 m de la o extremitate la alta a podului nici un obstacol), precum și de vântul extrem de puternic, care bătea cu 72 km/h. Cauza tehnică a incendiului nu a putut fi stabilită, dat fiind că prin arderea intensă și distrugerea completă a podului au dispărut și eventualii indici care ar fi putut duce la concluzii precise.
Răspunderea izbucnirii incendiului a revenit conducerii spitalului și a șantierului care nu s-au preocupat suficient de organizarea apărării împotriva incendiilor și a pazei obiectivului.
Incendiul s-a produs în jurul orei 13 și a fost observat aproape concomitent de personalul spitalului și de santinela subunității de pompieri, în jur de 14:10. În momentul observării incendiului pe sub cornișe ieșea fum foarte dens, propagându-se către spatele construcției pe direcția vântului.
Incendiul a fost lichidat în ziua de 01.12.1957, ora 10:40 cu mari greutăți, lucrându-se pe timp de frig, apă înghețată, care a îngreunat întinderea dispozitivelor de intervenție, deplasarea autoscărilor, lucrul cu țevile la înălțime.
B. Incendiul de la spitalul din Hartford – Anglia (1961)[]. Incendiul s-a produs la turnul colector de gunoi, a ars o ușă la etajul al IX-lea și s-a propagat în culoarul central al acestui etaj. Un oarecare număr de persoane de la etajul al IX-lea s-a salvat pe scară, în timp ce altele au fost blocate în camere. Dintre acestea din urma au supraviețuit numai 5 și anume acei care au ținut ușile camerelor închise și au astupat interspațiile cu lenjerie de pat udată.
Spitalul din Hartford era considerat de către constructori, în special de către arhitecți, ca fiind "invulnerabil la incendiu" și ca "una din construcțiile cele mai sigure din lume". Acest incendiu a fost descris ca ceva care se întâmplă o dată la o generație.
Privind etajul al nouălea înainte de incendiu, fiecare ar fi socotit ca este absurd să se admită faptul ca s-ar putea declara aici un incendiu. O astfel de posibilitate era exclusă în această clădire de cărămidă și beton, concepută și realizată după regulile de siguranță cele mai recente, prevăzută cu sprinklere în sectoarele cele mai vulnerabile, cu uși etanșe la fum la fiecare etaj, cu casele scărilor izolate, cu un sistem de alarmă și un personal bine instruit în probleme de prevenire și stingere a incendiilor, și totuși evenimentul s-a întâmplat.
Punctele slabe au devenit evidente după declanșarea incendiului. Dintre acestea se enumeră întârzierea la alarmare, deficiențele existente în tubul colector de gunoi, prezența unor elemente combustibile pe culoare, plafoane false fără compartimentare, protecția incompletă cu sprinklere, punerea normală în funcțiune a trapelor.
Această clădire construită în 1948, avea 13 etaje și două subsoluri. Subsolurile și etajul al XVI-lea (încăperi de serviciu) erau protejate cu sprinklere, niveluri considerate mai vulnerabile decât celelalte.
Tubul colector de gunoi, metalic, în care s-a produs incendiul avea un diametru aproximativ de 55 cm și se întindea de la subsol la etajul al XVI-lea. La partea superioară era montat un sprinkler cu temperatura de funcționare de 165°C. În culoar, la fiecare etaj exista câte o ușă de aluminiu pentru deservire.
Colectorul de gunoi forma un cot de 900 la nivelul subsolului, cu o ușiță de aluminiu pe unde gunoiul era evacuat manual și transportat cu vagonetele la un crematoriu din apropiere. În intervalul dintre arderi, gunoiul se aduna la partea de jos a crematoriului și nu rareori se aprinde ca urmare a imprudenței fumătorilor. Aceste începuturi de incendiu erau, în general, stinse de către personalul spitalului. Pompierii nu erau chemați decât dacă se degaja o cantitate importantă de fum sau daca era un focar cu un proces de ardere intens.
La partea centrală a clădirii existau două grupe a patru ascensoare fiecare, o casă a scării largă și câte un hidrant de incendiu la fiecare etaj. Plafonul culoarelor de la toate etajele era din panouri de ipsos cu goluri, suspendate. Acest fals plafon, cu lățime de 3 m și grosime de 45 cm se întindea de-a lungul culoarului, iar la fiecare extremitate exista o ușă etanșă la fum, cu lățimea totală de 3 m, din lemn acoperit în exterior cu tablă fără închidere automată. Eficacitatea ușilor față de fum era compromisă datorită prezenței acestui fals plafon. Zilnic, aproximativ trei tone de gunoi se acumulau în tubul colectorului printre care se aflau sticle, cârpe impregnate în eter, mănuși de cauciuc, îmbrăcăminte.
Un început de incendiu s-a descoperit la partea de jos a tubului colector, printre gunoi găsindu-se și părți incandescente, pentru a căror stingere s-a folosit un jet de apă.
Între timp la etajele superioare un fum negru a început să apară la marginile ușilor tubului colector; fumul era mai abundent decât la începuturile de incendiu precedente.
La ora 12:30 o infirmieră a anunțat pompierii printr-un buton de avertizare de la etajul al XII-lea și a luat măsuri să se închidă trapa tubului colector pentru a stăvili fumul. S-a dat alarma, s-a închis ușa etanșă la fum pe latura de sud și toate camerele bolnavilor.
Din totalul de 793 bolnavi din spital, 108 se aflau la etajul al IX-lea. La acest nivel se mai afla un număr de funcționari și vizitatori. Un funcționar ce se găsea la vreo 10 m de tubul colectorului a văzut ușa acestuia deschizându-se brusc sub presiunea unor limbi de flăcări care au răbufnit. Nu se va cunoaște, probabil, niciodată modul exact cum s-au desfășurat faptele în acest moment, precum nici situația exactă în tubul colectorului, care a dat naștere la limbile de flăcări. Poate s-a produs o tasare în colectorul de gunoi deasupra etajului al IX-lea, în orice caz, pare sigur că gazele de distilare s-au acumulat în tub, poate că ele au ars și au smuls ușa de la etajul al IX-lea. De ce s-a produs acest fenomen la etajul al IX-lea și nu la alt nivel? A fost imposibil la acea dată să se dea un răspuns. Poate că ușa nu era zăvorâtă, poate că aceasta era mai slabă față de celelalte uși ale colectorului de gunoi.
Declanșarea sprinklerului de la partea de sus a tubului colector de gunoi a dat alarma la ora 14:41, semnalizând acest incendiu la cazarma pompierilor. Oricare ar fi fost condițiile în colectorul de gunoi, cert este că limbile de flăcări propagate prin ușa acestei instalații a transmis incendiul la stratul de acoperire combustibil de pe plafonul culoarului, iar flăcările s-au propagat foarte repede prin culoare, precum și prin plafon, către aripa de nord și cea de sud. La nord ușa etanșă la fum a rezistat, iar persoanele de pe partea cealaltă nu au avut nimic de suferit. La sud lucrurile s-au petrecut astfel. Infirmiera care trebuia să închidă ușa etanșă la fum pe latura de sud, a afirmat ca ușa era închisă, fumul trecând pe deasupra acestei uși prin golul de plafon fals. Imediat aripa de sud a fost cuprinsă de flăcări și de fum inclusiv încăperile în care se găseau bolnavi, funcționari și vizitatori.
La sosirea pompierilor situația era extrem de dificilă; la etajul al IX-lea oamenii cereau ajutor de la ferestre.
Scările auto-mecanice de 30 m nu ajungeau decât la etajul al VIII-lea. Totuși pompierii care au ajuns în vârful scărilor au dat indicații persoanelor aflate la ferestrele de la etajul al IX-lea să țină ușile închise, să pună țesături umede în jurul acestora și sa rămână calmi așteptând evacuarea lor. Cei care au ținut cont de aceste recomandări au scăpat neatinse. Acolo unde ușile camerelor nu au fost închise, persoanele au pierit. De fapt în acest incendiu au murit 16 persoane (4 bolnavi, 4 funcționari, 5 vizitatori și alte persoane).
Puțin fum s-a strecurat la etajele superioare, prin casele ascensoarelor și prin ușile colectorului de gunoi.
Din cauza incendiului s-au oprit 6 ascensoare din cele 8, de pe partea centrală a clădirii. Un grup de persoane blocate la etajul al IX-lea a trebuit să treacă prin trapa de ajutor din plafonul cabinei și prin ușa de la etajul al X-lea.
Personalul spitalului, pompierii și poliția au evacuat bolnavii de la etajul al VIII-lea până la al XII-lea. Pompierii au ventilat etajele superioare și au stins repede ultimele focare parțiale de la etajul al IX-lea.
Incendiul din colectorul de gunoi, întârzierea la chemarea pompierilor au fost factorii importanți ai propagării incendiului de la etajul al IX-lea. Totuși cauza esențială a acestui număr important de victime a fost prezența de goluri în plafonul fals, care a permis incendiului să se propage de-a lungul culoarului, fără să fie observat.
C. Incendiu la un spital de psihiatrie (iulie 1972). Într-o noapte din luna iulie a anului 1972 la spitalul de psihiatrie din Scher-borne – Anglia a izbucnit un incendiu în care și-au pierdut viața 30 pacienți. Acest eveniment tragic a răscolit opinia publică din țara respectivă.
Incendiul a izbucnit în pavilionul în care se găseau 36 pacienți – bolnavi periculoși.
Spitalul funcționa într-o clădire cu parter, construită la începutul celui de-al doilea război mondial, cu destinația de spital militar al marinei de război engleze.
În fiecare pavilion de tip baracă se găsea o sală mare de 30×9 m. Pentru a crea bolnavilor condiții mai bune de spitalizare, sala a fost împărțită în 13 camere fiecare pentru 1-4 pacienți. Pereții despărțitori din lemn nu ajungeau până la tavan, ei fiind acoperiți pe ambele părți cu plăci aglomerate ignifugate. Paturile și dulapurile erau din lemn. Din dormitor trei uși duceau în grădină, celelalte pe coridorul de legătură între sala de mese și sala de lectură.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 2:30 în una din camerele de dormit și în timp de 20 min s-a dezvoltat lent. Mari cantități de fum și gaze s-au acumulat sub tavan, iar în cameră bioxid de carbon.
La ora 2:52 unul din pacienți a strigat, alarmând 2 sanitari de serviciu, care beau ceai în bucătărie. Unul din ei a dat alarma și a încercat să stingă incendiul cu stingătorul manual. Din cauza cantității mari de fum a trebuit să se retragă. Au venit însa în ajutor doi sanitari din secțiile vecine, care deschizând ușa s-a produs o intensificare puternică a arderii din cauza aportului brusc al aerului. Din acest moment incendiul nu a mai putut fi stăpânit. Întreaga construcție a fost cuprinsă de flăcări. Majoritatea pacienților a devenit aproape inconștientă.
Personalul spitalului a reușit să salveze numai 6 pacienți. Propagarea rapidă a incendiului a făcut imposibilă orice continuare a acțiunii de salvare.
Intervenția pompierilor a fost târzie, la 3:10 din cauza că au fost anunțați cu întârziere, rețeaua telefonică prezentând defecțiuni.
Daca alarmarea și anunțarea pompierilor s-ar fi făcut la 5 minute după observarea incendiului, nu s-ar fi ajuns la un număr atât de mare de victime omenești. Cauza principală a dezvoltării rapide a incendiului a fost acumularea unor mari cantități de materiale combustibile, ca pereți despărțitori, mobilier, lenjerie, draperii, perdele și covoare. Lipsa unei supravegheri directe, din partea sanitarilor, care au părăsit serviciul ducându-se să bea ceai, a făcut ca incendiul să se propage neobservat timp de 20 min.
După cuprinderea de flăcări a construcției, reacția personalului a fost corectă, deoarece s-a dat alarma la pompieri, s-a încercat cu spirit de sacrificiu să se salveze bolnavii și să se stingă incendiul cu mijloacele inițiale existente. După sosirea la fața locului pompierii au lichidat incendiul în 10 min, însă era prea târziu pentru salvarea oamenilor.
D. Incendiul de la o clinică din S.U.A. (1972). Ridicată în anii 1971-1972 construcția în formă de T are 3 niveluri și face parte dintr-o extindere a unei clinici moderne. Incendiul s-a produs în această extindere.
Acoperișul și planșeele sunt formate din beton armat, pe stâlpi din același material. Pereții exteriori sunt constituiți din blocuri de beton de 25 cm grosime placată cu cărămizi de 10 cm. Izolația este realizată din plăci de polistiren rigid de 2,5 cm, placate pe blocuri de beton și acoperite cu ipsos. Pereții interiori sunt formați din plăci de ipsos, fixate de o parte și de alta pe stâlpi din oțel cu o izolație din fibre de sticlă. Plafoanele sunt constituite din plăci necombustibile fixate pe cadre metalice.
Ușile camerelor pentru bolnavi erau din lemn de 4,5 cm grosime, fără sisteme de închidere automată. Mobilierul este realizat din lemn, saltelele din latex, iar scaunele capitonate cu un amestec de 35% bumbac și 65% poliuretan.
Fiecare cameră este echipată cu o instalație de încălzire, ventilație și condiționare a aerului, utilizând apă caldă sau rece. La fiecare etaj, culoarele sunt prevăzute cu uși antifoc pe o treime din lungimea lor, începând de la camera infirmierilor situată la intersecția ramificațiilor T-ului. Ușile sunt menținute deschise prin sisteme electromagnetice comandate de detectoare optice de fum, amplasate pe plafon, de o parte și de alta a ușii.
În locul în care conductele de ventilație traversează pereții despărțitori antifoc, către culoare sunt montate clapete a căror funcționare este comandată de detectoare cu cameră de ionizare, prevăzute pentru detectarea fumului în conducte. În acoperiș, în dreptul fiecărei case a scărilor se găsește o trapă de evacuare a fumului care se deschide automat, comandată fiind de un detector de fum, în imediata apropiere a trapei, în apropierea fiecărei scări sunt montate butoane de avertizare. Prin declanșarea sistemului de alarmă și intrarea în funcțiune a detectoarelor se alarmează automat pompierii.
Construcția nu avea prevăzută instalație de stingere automată cu apă a incendiilor. În fiecare zi unul din bolnavi avea obiceiul de a părăsi camera (nr. 314), la ora 3:40 dimineața pentru a fuma o țigară, în timp ce colegul dormea. Spre orele 6:15, bolnavul care fuma se găsea în camera infirmierilor, unde se găsea și o soră medicală. În acel moment un pacient din camera 305 a anunțat în camera infirmierelor prin interfon că simte miros neobișnuit. Sora i-a comunicat că va veni să vadă despre ce este vorba. În timp ce ea se îndrepta către culoarul dinspre est, pacientul care anunțase se apropia de camera infirmierelor. Sora a văzut în acel moment un fum dens, negru care se propaga spre ea. După ce a solicitat celor doi pacienți să se îndrepte spre salon, sora s-a întors în camera infirmierelor și a chemat infirmierul șef de gardă, care se afla la primul etaj. Acesta a luat hotărârea să se acționeze butonul de avertizare, deoarece sistemul de alarmare nu intrase în funcțiune.
Sora nu a știut sau nu a putut să folosească butonul căci ulterior s-a constatat că acesta nu fusese acționat, ea deplasându-se spre aripa de vest pentru a închide ușile camerelor, apoi s-a hotărât să evacueze bolnavii. În acel moment s-a declanșat și alarma.
În tot acest timp, cealaltă soră de pe etaj a evacuat trei pacienți din aripa de est și a închis ușile antifoc ale aripii respective.
Infirmierul de gardă a folosit ascensorul până la etajul al treilea și a deschis ușile antifoc ale aripii de est, dar nu a putut pătrunde în interior din cauza fumului prea dens, în continuare a solicitat forțele de intervenție la ora16:23.
Poliția și personalul au încercat să-i salveze pe bolnavi dar au fost împiedicați de fum. Deoarece operațiunile de salvare necesitau deschiderea ușilor antifoc, o mare cantitate de fum s-a propagat 1a etajul al treilea. La orele 6:29, ca urmare a spargerii geamului de la camera în care a început incendiul, din cauza căldurii s-a produs ventilarea zonei. Au fost amplasate exhaustoare pentru evacuarea fumului la deschiderile de ventilare ale casei scărilor. Incendiul a fost stins cu rapiditate la ora 7:00, fiind localizat la camera 314, unde de fapt a izbucnit, acolo fiind găsita o victimă; cel de al doilea mort fost găsit în camera 306. Din cauza intoxicării cu fum 7 pacienți, 8 pompieri și 7 polițiști au fost supuși unui tratament de dezintoxicare.
E. Incendiu Maternitatea Giulești (16 august 2010). În jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuți de la Maternitatea Giulești a izbucnit un incendiu puternic. Trei dintre cei 11 bebeluși aflați în salon au murit pe loc, iar alți trei s-au stins în urma complicațiilor la Spitalul "Grigore Alexandrescu".
Doar cinci nou-născuți au supraviețuit. Bebelușii erau singuri. Asistenta care ar fi trebuit să-i supravegheze a plecat timp de 12 minute din salon fără să anunțe pe nimeni.
În ziua incendiului, asistenta lucra singură în salonul de Terapie Intensivă, într-o tură de douăsprezece ore. Focul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la priza la care era conectat aparatul de aer condiționat, dar pentru că asistenta nu era acolo, nimeni nu a sesizat momentul. Și nou-născuții nu au putut fi evacuați imediat. Explozia produsă în Secția Terapie Intensivă de la Maternitatea Giulești ar fi fost declanșată de un scurtcircuit, probabil de la o improvizație de alimentare a aerului condiționat, respectiv de la neizolarea a două fire.
Conexiunea respectivă trecea prin spatele unui dulap din lemn care, din cauza căldurii, s-a încins și în final a început să ardă mocnit, ceea ce a declanșat incendiul.
În urma anchetei, asistenta medicală Florentina Cârstea și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Panait Sârbu" au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. Fostul manager al maternității Bogdan Marinescu, șeful Serviciului tehnic Vasile Dima, șeful Secției de neonatologie Adrian Ioan Toma și electricianul Gigel Oprea au fost și ei acuzați de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
În iulie 2013, instanța a hotărât că Spitalul "Panait Sârbu" și asistenta medicală Florentina Cârstea trebuie să plătească daune de peste 4,3 milioane de euro familiilor celor șase nou-născuți care au murit și părinților celorlalți cinci copii care au suferit arsuri grave.
În plus, asistenta a fost condamnată la doi ani și două luni de închisoare pentru ucidere din culpă. Iar Maternitatea Giulești a primit și o amendă penală de 400.000 de lei pentru ucidere din culpă. Decizia nu este însă definitivă.
„În principiu, maternitatea nu are bani disponibili pentru astfel de lucruri. Polița de malpraxis nu acoperă acest lucru. Malpraxis înseamnă practică medicală defectuoasă, nu priza defectă. Spitalul e solidar cu angajații lui. Ținând cont că spitalul e sub tutela primăriei, probabil că o parte din solidaritate va reveni primăriei. În definitiv, toate sumele care se vor plăti, se vor plăti de la un buget, deci vor fi plătite de toți cetățenii”, a declarat Doru Pană, purtătorul de cuvânt al Maternității Giulești.
Directorul de atunci al maternității și șeful secției au fost achitați de magistrații Judecătoriei Sectorului 6. [25]
I.4.Concluzii
În concluzie se poate evidenția importanța îndeplinirii cerinței esențiale – ”securitatea la incendiu”, atât prin proiectarea unităților sanitare, prin soluțiile alese pentru instalațiile aferente, cât și prin măsurile organizatorice la nivel de personal din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor.
Se poate observa că, din punct de vedere al securității la incendiu, tipurile de clădiri pentru sănătate menționate și clasificate mai sus oferă o largă paletă constructivă, de diferite dimensiuni, capacități, de moduri de amplasare, precum și un aflux de persoane și utilizatori diversificat, atât prin cadrele medicale, personal de deservire, cât și prin pacienți sau rudele acestora.
Se poate concluziona că, nu numai particularitățile constructive pot pune probleme din punct de vedere al securității la incendiu, ci și diferitele destinații ale încăperilor din sistemul medical respectiv, cum ar fi laboratoarele chimice, laboratoarele radiologice, depozitele de materiale, arhivele, sălile de operații.
Din cele câteva incendii descrise, izbucnite la clădiri pentru sănătate de diferite categorii se desprind concluzii și învățăminte, care pot conduce la înlăturarea unor neajunsuri ce mai dăinuie la aceste importante instituții pentru viața oamenilor.
Cele mai multe incendii izbucnesc în laboratoare, depozite, încăperi neocupate, saloane cu bolnavi, laboratoare de cercetare, birouri, spălătorii, uscătorii, locuri de depozitare a gunoaielor, săli de mașini și ateliere de întreținere. Nu rare au fost cazurile când incendiile au izbucnit în coșurile de hârtii, de unde s-au propagat în saloane, de asemenea, datorită fumatului, defecțiunilor ivite la instalațiile și aparatele electrice, instalațiile de încălzire. În ceea ce privește cauza "fumat", aceasta acționează și din vina vizitatorilor, care nu sunt supravegheați și nu respectă regulile stabilite. Există o frecvență mai mare de incendii la spitalele urbane cu mai mult de 300 paturi.
În unele spitale incendiile se produc în paturi din cauza fumatului în principal, și ca urmare acolo unde există saltele de latex se degajă o mare cantitate de căldură și fum dens, care îngreunează atât evacuarea și salvarea persoanelor, cât și intervenția pentru stingere.
De o mare importanță în oprirea propagării incendiilor este existența în clădiri a elementelor incombustibile de compartimentare, încetinirea dezvoltării incendiului sau limitarea efectelor sale se poate obține prin folosirea unor cantități reduse de materiale combustibile.
La boxele, pentru gunoi se interzice utilizarea materialelor sintetice, de asemenea la placarea pereților. Tavanele false și cele duble necompartimentate favorizează propagarea incendiilor pe orizontală și chiar pe verticală. La unele incendii, de exemplu, după topirea materialului folosit la fixarea tavanelor care, de regulă, este format dintr-un aliaj de aluminiu, acestea s-au prăbușit. Puțurile, în special cele supradimensionate sau prevăzute cu deschideri pentru instalațiile electrice (cabluri, conductoare) și alte feluri de instalații s-au dovedit căi propice de propagare a incendiilor. Pe același considerent se impune ca și canalele de aerisire, de evacuare a aerului să fie bine obturate pentru a nu permite propagarea fumului, în special în camerele sau saloanele pacienților.
De o deosebită utilitate s-au dovedit a fi trapele de evacuare a fumului și alte deschideri practicate în elementele de construcție. Funcționarea ireproșabilă a acestor sisteme permite ca acțiunea de evacuare să se realizeze în mai bune condiții și chiar să se intervină fără a se utiliza aparate izolante, atunci când acestea lipsesc sau sunt insuficiente.
Și ușile rezistente la foc din casa scărilor de pe culoare sau din diversele încăperi și-au dovedit utilitatea. În marea majoritate a cazurilor au oprit propagarea incendiilor, cu condiția să fie complet închise; unde au rămas interdeschise, prin acestea fumul și incendiul s-au propagat.
Instalațiile de detecție, semnalizare și stingere a incendiilor au contribuit la sesizarea din timp a acestora, precum și la stingerea lor. Acolo unde anumite clădiri au fost dotate cu astfel de instalații numărul victimelor a fost mai redus. Practica a dovedit că incendiile în cadrul clădirilor pentru sănătate urmează același proces de desfășurare ca și în oricare clădire cu aglomerări de persoane, de aceea trebuie respectate aceleași principii, reguli, măsuri atât în ceea ce privește prevenirea cât și stingerea.
Deși cerințele normelor sunt severe la astfel de obiective, planurile de apărare sau de intervenție nu sunt atât de eficiente, tocmai pentru că nu se ține seama de realitățile concrete, de situațiile petrecute la unele spitale.
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de bază, care trebuie efectuate rapid și în deplină siguranță. Aceasta nu este posibilă fără a exista un plan de evacuare judicios întocmit, bine cunoscut de către întregul persona. Faptul că starea fizică a bolnavilor este diferită, unii dintre ei fiind netransportabili, necesită luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru a se asigura la nevoie salvarea lor, fără riscuri.
O atenție deosebită trebuie acordată evacuării persoanelor din spitalele de neuropsihiatrie și cele de pediatrie, unde problema evacuării trebuie rezolvată în conformitate cu condițiile specifice.
Problema evacuării persoanelor din spitale nu este ușoară. Practica a dovedit că situația desfășurării acțiunii de evacuare nu s-a putut aprecia în mod corespunzător.
Dacă în condițiile incendiilor bolnavii nu se pot evacua pe casa scării sau pe scările de incendiu exterioare, atunci este nevoie să se folosească autoscările și corzile de salvare, cu respectarea măsurilor de securitate care se impun în funcție de condițiile locale. Un rol de seama în organizarea și desfășurarea evacuării îl are calmul și autoritatea personalului însărcinat cu anunțarea și salvarea bolnavilor. După evacuare se impune un control amănunțit al tuturor încăperilor, în mod deosebit la spitalele de copii și la cele de neuropsihiatrie.
Daca în ultimii ani incendiile la spitale sunt urmate de morți și răniți, aceasta se datorează în mare măsură personalului din spital, care nu a pus în aplicare planurile stabilite. Greșeala cea mai mare care se comite constă în faptul că nu se solicita sprijin operativ de la specialiști înainte de a se trece la acțiune.
De fapt unul din motivele pentru care incendiile din clădirile pentru sănătate devin grave este reprezentat de insuficienta pregătire a personalului, mai ales a celor care lucrează în schimbul de noapte. Pentru a putea ține sub control situația în cazul când nu se poate conta pe un ajutor competent, cât de redus ar fi în situația bolnavilor gravi, se impune supravegherea atentă a acestora, pentru a nu comite acțiuni care să le înrăutățească sănătatea, mai ales atunci când se execută salvarea.
CAPITOLUL II.
INSTALAȚII DE PROTECȚIE LA INCENDIU
II.1. Instalații de detecție, semnalizare și avertizare incendiu (IDSAI)
Instalațiile de detectare, semnalizare și avertizare incendiu (IDSAI) reprezintă un ansamblu complex de echipamente electrice care au rolul de a asigura supravegherea unei clădiri sau incinte în vederea detectării, semnalizării și avertizării asupra izbucnirii unui incendiu, în timp util intervenției în sensul localizării și acționării împotriva acestuia.
Echiparea clădirilor cu instalații de detecție și semnalizare a incendiilor se realizează în vederea asigurării:
securității la incendiu a utilizatorilor și construcției;
prevenirea incendiilor;
intervenției în timp util în caz de apariție a incendiilor.
Totodată echiparea clădirilor cu instalații de detecție și semnalizare se realizează în funcție de:
categoria de importanță a construcției;
tipul acesteia;
nivelul riscului de incendiu (categoria de pericol de incendiu);
destinația clădirii.
Instalațiile de detecție și semnalizare a incendiilor trebuie să asigure:
Detectarea incendiilor atât pe căile de circulație, cât, mai ales, în spațiile și încăperile auxiliare, precum și în acele încăperi în care incendiul ar putea evolua fără a fi observat în timp util.
Anunțarea incendiului la punctul de supraveghere permanentă, automat și/sau prin declanșatoare manuale de alarmă, sau la serviciul privat pentru situații de urgență.
Alarmarea operativă a personalului de serviciu, care trebuie să organizeze și să asigure prima intervenție și evacuarea utilizatorilor.
Avertizarea ocupanților (utilizatorilor) din clădire asupra pericolului de incendiu și transmiterea de instrucțiuni (mesaje) pentru evitarea panicii.
O instalație de detectare, semnalizare și avertizare incendiu este alcătuită din următoarele elemente componente conform Fig.II.1.
Fig.II.1 Componente ale instalație de detectare, semnalizare și avertizare incendiu – IDSAI[].
LEGENDĂ:
A – detector (detectoare) de incendiu;
B – echipament de control și semnalizare (ECS);
C – dispozitive de alarmare;
D – declanșator/declanșatoare manual(e) de alarmare;
E – dispozitiv de transmisie a alarmei;
F – stație de recepție a alarmei;
G – sisteme de comandă automată pentru stingerea incendiului;
H – echipament de protecție împotriva incendiului;
J – dispozitiv de transmisie semnal de defect;
K – stație de recepție semnal de defect;
L – echipament de alimentare cu energie electrică;
M – modul de control și semnalizare a alarmei vocale;
N – modul de intrare sau ieșire auxiliară;
O – modul pentru funcția de management (monitorizare).
Opțional sistemul de detectare, semnalizare și avertizare incendiu poate fi prevăzut cu „seiful cu cheie și panoul pentru pompier”.
1 – funcții de detectare și activare;
2 – funcții de comandă a acțiunilor;
3 – funcții pentru echipamente asociate locale;
4 – funcții pentru echipamente asociate la distanță. [11]
Dimensionarea instalațiilor de detecție și semnalizare a incendiilor și amenajarea spațiilor necesare instalării echipamentelor aferente se stabilește de proiectant pe baza destinației construcției, caracteristicilor specifice ale produselor utilizate și în funcție de pericolul prognozat. [11]
Unitatea centrală dispune de afișaj alfanumeric cu posibilitatea afișării mesajelor și în limba română. Memoria de evenimente permite stocarea a cel puțin 1000 de evenimente și este descărcată sau citită pe afișajul local.
Dacă spațiul protejat este mai mare decât 1000 mp trebuie utilizate sisteme adresabile, care permit localizarea detectorului care a declanșat alarma.
Dacă spațiul protejat are o arie mai mare decât 10000 mp sau mai mult de 1000 de elemente, trebuie prevăzut un sistem de management controlat prin intermediul calculatorului, pentru a ușura identificarea zonei alarmate.
Dacă se folosesc mai multe unități centrale, acestea vor fi conectate în rețea, pentru o tratare unitară a sistemului. Interconectarea unităților centrale se va face redundant, pentru a preveni pierderea comunicației în cazul unui defect de cablu. Cablul de interconectare trebuie să fie de tip E30, care să permită funcționarea normală cel puțin 30 de minute în condiții de incendiu. [11]
Detectorul de incendiu (a se vedea figura II.1 – elementul A) reprezintă o componentă a sistemului de detectare a incendiului care conține cel puțin un senzor și care, constant sau la intervale regulate, monitorizează cel puțin un parametru fizic și/sau chimic asociat cu incendiul și care furnizează cel puțin un semnal corespunzător echipamentului de control și semnalizare (a se vedea figura II.1 – elementul B). [11]
Detectoarele automate de incendiu sunt elemente periferice ale instalațiilor de semnalizare a incendiilor prin care se supraveghează, în mod continuu sau la anumite intervale de timp, un parametru fizic și/sau chimic asociat incendiului.
În caz de incendiu, detectoarele declanșează un semnal care este transmis la centrală prin intermediul circuitelor de legătură. Oricare ar fi tipul de detector, rolul său într-o instalație de semnalizare constă în a depista și semnaliza cât mai repede incendiul.
Pentru a acționa eficient, un detector automat de incendiu trebuie să îndeplinească, în principal, următoarele caracteristici:
funcționare sigură în condiții specifice de mediu (temperatură, umiditate, curenți de aer, concentrații de praf);
timp de răspuns rapid în prezența parametrului supravegheat;
stabilitate în timp a pragului de acționare;
temporizare pentru eliminarea semnalizărilor false;
imunitate la semnalele perturbatoare;
consum propriu redus de energie;
semnalizarea stării de bună funcționare (veghe);
construcție simplă;
întreținere și depanare ușoară.
Clasificarea detectoarelor automate de incendiu este variată, dar cea mai importantă dintre clasificări este aceea din punctul de vedere al parametrului detectat, astfel se pot diferenția:
Detectoare de fum – acestea sunt sensibile la particulele produse de combustie și/sau piroliză suspendate în atmosferă (aerosoli); acestea pot fi cu cameră de ionizare sau detectoare optice de fum.
Fig.II.2 Detector de fum[]
Detectoare de gaz – sensibile la produse gazoase de combustie și/sau descompunere termică.
Fig.II.3. Detector de gaz[]
Detectoarele de flacără – răspund la radiația electromagnetică emisă de flăcările unui incendiu.
Fig.II.4. Detector de flacără[]
Detectoare de căldură – răspund la o creștere de temperatură sau la atingerea unui prag de temperatură.
Fig.II.5. Detector de căldură[]
Detectoare multisenzor – răspund la mai mult de un parametru al incendiului.
Fig.II.6. Detector multisenzor[]
În cadrul clădirilor pentru sănătate sunt indicate, dar și cel mai des folosite, detectoarele de fum, datorită eficienței acestora, dar și pentru că acestea nu necesită agremente tehnice pentru utilizare, sunt ușor de montat, au o întreținere și mentenanță ușor de realizat.
Decizia de a da alarma de incendiu poate fi luată de un detector sau de un alt component al sistemului, cum ar fi echipamentul de control și semnalizare.
Echipamentul de control și semnalizare (ECS) este o componentă a unei instalații se semnalizare a incendiului care poate fi utilizat, după caz, pentru:
a recepționa semnalele de la detectoarele conectate;
a determina dacă aceste semnale corespund unei condiții de alarmă;
a indica o condiție de alarmă acustic și optic;
a indica locul izbucnirii incendiului;
a înregistra, dacă este posibil, oricare din aceste informații.
Echipamentul de control și semnalizare trebuie să semnalizeze fără ambiguitate următoarele stări de funcționare ale instalației de semnalizare a incendiilor:
starea de veghe – când echipamentul de control și semnalizare este alimentat de o sursă de alimentare electrică și în absența semnalizării oricărei alte stări;
starea de alarmă de incendiu – când este semnalizată alarma de incendiu;
starea de defect – când este semnalizat un defect;
starea de dezactivare – când este semnalizată o dezactivare;
starea de testare – când este semnalizată o testare a funcționării.
Fig.II.7. Echipament de control și semnalizare[]
Este imperios necesar să fie semnalizate ca defect următoarele:
Scurtcircuitarea sau întreruperea conductoarelor la care se conectează detectoarele de incendiu, declanșatoarele manuale, dispozitivele acustice de alarmă exterioară, inclusiv scoaterea din circuit a unui detector.
Defectarea siguranțelor fuzibile sau a altor dispozitive cu rol similar, care condiționează recepționarea, producerea și transmiterea semnalizărilor de incendiu.
Lipsa sau valoarea necorespunzătoare a tensiunii surselor de electro-alimentare (de bază și de rezervă).
Punerea la masă (pământ) a altor elemente decât cele destinate special prin proiectarea acestui scop.
Din punct de vedere al surselor de alimentare, echipamentul de control și semnalizare trebuie să aibă o sursă de bază de alimentare, prin rețeaua electrică conectată la sistemul energetic național, precum și o sursă de rezervă, prin baterie de acumulatori.
Această baterie de acumulatori trebuie să preia, în mod automat, alimentarea atunci când sursa de bază nu mai asigură alimentarea normală de funcționare a instalației, tranziția realizându-se fără modificări în starea sistemului.
Sursă de rezervă trebuie să asigure, în regim de funcționare normală a instalației, cel puțin 24h, iar în condiții de alarmă generală de incendiu sursa de rezervă trebuie să funcționeze minimum 5 minute. În condițiile în care instalația de detecție și semnalizare este destinată protecției oamenilor, acest timp se majorează la 30 de minute.
Declanșatorul manual de alarmare (buton de semnalizare manuală) (Fig. II.1. – componenta D) este o componentă a IDSAI care este utilizată pentru semnalizarea manuală a unui incendiu.
În funcție de forma constructivă declanșatoarele manuale pot fi:
resetabile;
neresetabile;
cu o singură acționare;
cu acționare dublă;
cu cheie;
pentru exterior.
Declanșatoarele manuale de alarmare, după metoda de activare, sunt:
tip A – cu activare directă – la care schimbarea stării de alarmă este inițiată, fără a fi nevoie de o altă acțiune manuală, când elementul de siguranță este spart sau deplasat;
Fig.II.8. Declanșator manual tip A[]
tip B – cu activare indirectă – la care pentru schimbarea stării de alarmă este nevoie de o acțiune manuală separată după ce elementul de siguranță este spart sau deplasat. [11]
Fig.II.9. Declanșator manual tip B[]
Declanșatoarele manuale din spațiul proteja trebuie să respecte următoarele condiții:
să aibă aceeași metodă de funcționare și, preferabil, să fie de același tip;
se marchează clar, vizibil, pentru a putea fi diferențiate de dispozitive prevăzute în alte scopuri;
se amplasează în locuri vizibile, ușor accesibile, de preferință lângă ușă, la intrarea în casa scărilor sau la ieșirea de aceasta și, în general, în punctele de circulație obligatorie în caz de evacuare;
pot fi amplasate lângă spațiile care prezintă riscuri mari de incendiu.
Declanșatoarele manuale se amplasează, în mod obligatoriu, astfel încât distanța maximă de parcurs din orice punct al clădirii la cel mai apropiat declanșator manual să nu depășească 30 de m. De asemenea acestea se amplasează la o înălțime cuprinsă între 1,2 – 1,5 m de la pardoseală.
Locul de amplasare a declanșatoarelor manuale va fi iluminat corespunzător pentru a fi ușor observat. Pentru clădirile cu mai multe niveluri, declanșatoarele manuale trebuie amplasate la fiecare nivel, în apropierea scărilor sau a altor căi de acces.
Spațiile în care se prevăd detectoare automate, conform legislației în vigoare, vor fi dotate, în mod obligatoriu, și cu declanșatoare manuale, instalate pe circuite de linii distincte.
Un rol deosebit de important în ansamblul măsurilor de protecție care vizează asigurarea unei securități ridicate a oamenilor în caz de incendiu revine și instalațiilor de avertizare la incendiu, care trebuie să funcționeze integrat împreună cu cele de detecție, semnalizare și stingere.
Fig.II.10. Dispozitiv de alarmare pentru semnalizarea optică și acustică[]
Scopul acestor instalații de alarmare pentru evacuare, în caz de incendiu, constă în avertizarea ocupanților asupra necesității evacuării de urgență a clădirii.
Pentru alarmarea ocupanților se folosesc dispozitive acustice (sonerii, hupe, difuzoare) și, în unele cazuri, optice. Cele optice se utilizează, în general, ca suplimentarea celor acustice.
Tipul, umărul și amplasarea dispozitivelor acustice de alarmare vor fi stabilite astfel încât semnalizarea produsă de acestea să fie audibilă în spațiile în care sunt instalate (chiar în prezența altor semnalizări sau zgomote de fond existente în aceste locuri).
Sunetul emis de dispozitivele acustice de alarmare în caz de incendiu trebuie să fie distinct și ușor de identificat față de celelalte sunete emise de dispozitivele acustice utilizate în alte scopuri, cu valori între 65-120 decibeli.
Astfel, în clădirile pentru sănătate se vor proiecta dispozitive acustice de alarmare care să producă semnale sonore de același tip intensitatea minimă de 65 decibeli, datorită activităților specifice care nu generează un fond sonor ridicat.
Detectoarele de incendiu sunt obligatorii, conform legislației în vigoare, în clădirile pentru sănătate ce depășesc capacitatea de 100 de persoane, fiind obligatorii totodată și instalațiile de detecție semnalizare și avertizare la incendiu.
În concluzie, se poate observa importanța și complexitatea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare la incendiu prezente la nivelul clădirilor pentru sănătate, vizibile atât prin modul de alegere a acestora, modul de amplasare, dar și optimizarea funcționării ca un tot unitar, având ca scop securitatea la incendiu.
II.2. Instalații de stingere cu apă
Una din soluțiile cele mai adoptate în vederea stingerii incendiilor în clădirile pentru sănătate, sunt instalațiile de stingere cu apă:
hidranți interiori;
coloane uscate (doar în cazul clădirilor cu regim înalt);
hidranți exteriori (în cazul clădirilor cu mai mult de 2 niveluri supraterane);
instalații de stingere a incendiilor cu sprinklere (nu sunt obligatorii, dar utilizate în cazul în care riscul de incendiu nu este acoperit prin alte măsuri);
branșamentele instalațiilor interioare de stingere cu apă a incendiilor la rețelele exterioare;
rețele exterioare de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor;
rezervoare și bazine pentru rezerva de apă necesară stingerii incendiilor;
stații de pompare a apei și compresoare de aer destinate stingerii incendiilor.
Ultimele trei tipuri de instalații prezentate mai sus au un domeniu mai mic de utilizare în cadrul clădirilor pentru sănătate, fiind folosite cu precădere în cadrul institutelor pentru cercetare în domeniu, unde se regăsește, de regulă, un ansamblu mare de clădiri/pavilioane a căror debit necesar stingerii incendiilor prin instalațiile de stingere cu apă nu este asigurat de la rețeaua de apă comună.
Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu instalații de stingere cu apă se realizează diferențiat, în funcție de:
numărul de persoane;
aria construită;
numărul de niveluri supraterane;
regimul de înălțime al clădirii.
II.2.1.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu hidranți de incendiu interiori
În cadrul clădirilor pentru sănătate, hidranții interior sunt obligatorii, conform Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor P118/2, în cazul în care sunt mai mult de 100 de utilizatori sau aria construită este mai mare de 600 m2 și cu mai mult de trei niveluri.
Hidrantul interior pentru clădiri este un robinet de colț, cu ventil, prevăzut la intrare cu filet exterior pentru racordarea la o țeavă de oțel cu diametrul de 2”, iar la ieșire cu filet exterior pentru înșurubarea unui racord fix la care se racordează furtunul din cânepă cu țeava de refulare, care servește la formarea, dirijarea și împrăștierea jetului de apă asupra obiectului incendiat.
În cazul clădirilor pentru sănătate cu sistem pavilionar, în care se regăsesc mai multe compartimente de incendiu, modul de echipare cu hidranți interiori de incendiu se stabilește pentru fiecare compartiment de incendiu în parte, iar instalația de apă aferentă clădirii se dimensionează astfel încât să asigure sarcina hidrodinamică necesară cea mai mare și debitul cel mai mare.
În cazul clădirilor pentru sănătate cu sistem monobloc, la care nu se poate asigura protecția întregii suprafețe de la hidranții de incendiu exteriori, se prevăd hidranți de incendiu interiori pe tunelurile speciale de evacuare. [5]
În lipsa iluminatului normal, identificarea hidranților trebuie să se facă prin iluminat de securitate pentru marcarea hidranților interiori. Robinetul hidrantului de incendiu, împreună cu echipamentul de serviciu format din furtun, tamburul cu suportul său și dispozitivele de refulare a apei, se montează într-o cutie specială, amplasată în nișă sau firidă în zidărie, la înălțimea de 0,80m…1,50m de la pardoseală. [5]
Nișele hidranților de incendiu interiori nu trebuie să străpungă pereții rezistenți la foc, pe cei care despart încăperi cu risc de incendiu diferit sau care delimitează căi de evacuare. În cazul în care se montează în nișă, rezistența la foc a peretelui, după montarea nișei, trebuie să rămână neschimbată. [5]
Hidranții de incendiu interiori se echipează cu furtunuri semirigide sau cu furtunuri plate și cu țevi de refulare universale montate la extremitățile furtunurilor pentru a forma, dirija și controla jetul de apă. Furtunurile semirigide trebuie să aibă unul din următoarele diametre interioare: 19 mm; 25 mm; 33 mm. Diametrul nominal al furtunului plat nu trebuie să depășească 52 mm. Fac excepție aplicațiile specifice care permit alte valori. Lungimea furtunului semirigid trebuie să fie de maximum 30 m, iar a celui plat trebuie să fie de maximum 20 m, făcând excepție aplicațiile specifice care permit alte lungimi ale furtunurilor. [5]
Țeava de refulare universală trebuie să permită următoarele poziții de reglare: închidere și jet pulverizat și/sau jet compact. Când jetul pulverizat și jetul compact sunt condiționate, se recomandă să se poziționeze jetul pulverizat între poziția de închidere și poziția jetului compact. Țeava de refulare universală trebuie prevăzută cu un robinet de închidere a alimentării cu apă. Robinetul de închidere trebuie să fie cu supapă sau de alt tip cu deschidere lentă. Robinetul trebuie să se închidă prin acționarea unei roți de manevră în sens orar, iar sensul de deschidere trebuie marcat. [5]
Pentru hidrantul interior de incendiu echipat cu furtun semirigid, tamburul trebuie dotat cu două flanșe circulare cu diametrul maximum de 800 mm și cu sectoare interioare sau cu o bobină cu diametrul minimum de 200 mm pentru furtunurile de 19 mm și 25 mm și cu diametrul minimum de 280 mm pentru furtunurile de 33 mm. Tamburul trebuie să se rotească în jurul axei sale. [5]
Suportul de furtun plat pentru hidrantul interior de incendiu, poate fi cu:
tambur;
furtun pliat în două;
furtun bobinat. [5]
Tamburul trebuie să se rotească în jurul axei sale în așa fel încât să permită desfășurarea liberă a furtunului. Tamburul interior trebuie să aibă diametrul minim de 70 mm, cu o fantă largă de cel puțin 20 mm în care se așează cuta mediană din lungul furtunului. [5]
Cutiile trebuie prevăzute cu o ușă și pot fi echipate cu o încuietoare. Cutiile care pot fi zăvorâte, trebuie prevăzute cu un dispozitiv de deschidere în caz de urgență care să fie protejat cu ajutorul unui material transparent, care să poată fi spart cu ușurință. Robinetul de închidere cu supapă înșurubat până la capăt, trebuie poziționat astfel încât să permită rămânerea a cel puțin 35mm spațiu liber în jurul diametrului exterior a roții de manevră. [5]
Dacă dispozitivul de deschidere în caz de urgență este protejat printr-un geam frontal, acesta trebuie să poată fi spart cu ușurință, fără a exista riscul de a lăsa bucăți sau corpuri ascuțite care să poată provoca rănirea celor care acționează dispozitivul de deschidere în caz de urgență. Ușile cutiilor trebuie să se deschidă cu minimum 170° pentru a permite furtunului să fie mișcat liber în toate direcțiile. [5]
Hidranții de incendiu interiori se amplasează în locuri vizibile și ușor accesibile în caz de incendiu, în funcție de lungimea furtunurilor și de geometria spațiilor protejate ale clădirii, în următoarea ordine: lângă intrări în clădiri, în casa de scări, în holuri sau în vestibuluri, pe coridoare, lângă intrarea în încăperi și în interiorul acestora. [5]
Fig.II.11. Hidrant interior de incendiu montat pe casa scării[]
Timpul teoretic de funcționare în caz de incendiu a instalației de hidranți interiori este, în cazul clădirilor pentru sănătate, de 10 minute. [5]
II.2.2.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu coloane uscate
Acestea sunt instalații fixe, rigide, montate în interiorul construcțiilor, fiind utilizate numai de serviciile pentru situații de urgență. Conform normativului P118/2 din 2013 clădirile pentru sănătate ar putea fi echipate cu astfel de instalații doar în cazul în care respectiva clădire este înaltă sau foarte înaltă. Foarte puține clădiri din domeniul sănătății au un astfel de regim al înălțimii, dar asta nu înseamnă că nu pot fi folosite coloanele uscate, chiar dacă nu este atinsă o anumită înălțime.
II.2.3.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu hidranți de incendiu exteriori
Clădirile pentru sănătate trebuie echipate cu hidranți exteriori doar în cazul în care se regăsesc mai mult de două niveluri supraterane, fapt des întâlnit în realitate, majoritatea acestora având cel puțin două astfel de niveluri.
Hidranții exteriori pot fi subterani sau supraterani, montarea cutiei obturatorului acestora realizându-se sub limita de îngheț (conform Fig.II.12.), măsurată de la partea superioară a cutiei până la suprafața terenului amenajat. [5]
Fig.II.12. Hidranți de incendiu subterani și supraterani[]
Fig.II.13. Zonare după adâncimea maximă de îngheț[]
Numărul, tipul, distanțele de amplasare și debitul specific al hidranților exteriori pentru stingerea incendiilor se stabilesc astfel încât, debitul de calcul al conductei de distribuție a apei pentru stingerea din exterior a incendiului, Qie [l/s], să fie asigurat pentru fiecare compartiment de incendiu, ținând seama de schema adoptată pentru stingerea incendiilor (cu pompe mobile sau cu linii de furtun racordate direct la hidranții exteriori). [5]
Numărul hidranților exteriori se determină astfel încât fiecare punct al clădirilor să fie atins de numărul de jeturi în funcțiune simultană, debitul însumat al acestora trebuind să asigure debitul de apă de incendiu prescris pentru fiecare tip de clădire. [5]
II.2.4.Echiparea tehnică a clădirilor pentru sănătate cu instalații de stingere a incendiilor cu sprinklere standard, cu apă pulverizată sau cu ceață de apă
Conform normativului în vigoare, echiparea cu astfel de instalații nu este obligatorie, dar acestea pot fi prevăzute în funcție de pericolul și/sau riscul de incendiu, amplasare, contribuția la foc, valoarea clădirii și a bunurilor protejate. Astfel, utilizarea acestor tipuri de instalații este facultativă, rămânând la decizia investitorilor sau conducerii dacă sunt sau nu necesare.
Fiecare clădire pentru sănătate sau grup de clădiri ce este prevăzută cu instalații de stingere cu apă, se alimentează, în principal printr-un singur branșament, dar, în situațiile în care nu se poate realiza debitul necesar printr-un singur branșament, pot fi prevăzute două branșamente. [5]
În situația în care se dorește utilizarea a două branșamente, se admite alimentarea printr-un branșament de la rețeaua exterioară și altul de la o sursă proprie de rezervă de apă.
Rezerva de apă necesară stingerii incendiilor se poate păstra în rezervoare de acumulare independente sau comune, care servesc și alți consumatori, iar cea pentru instalațiile automate se păstrează în compartimente separate, rezervoarele putând fi amplasate în interiorul clădirilor sau în exteriorul acestora.[5]
Tabelul II.1. Durata pentru refacerea rezervei de apă pentru incendiu[]
În cazul clădirilor pentru sănătate în sistem pavilionar al căror debit de apă pentru incendiu exterior depășește 20 l/s, se dispune utilizarea pompelor fixe de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor, acestea fiind dublate de o pompă de rezervă egală, ca debit și presiune, cu cea mai mare pompă din grupul celor în funcțiune. [5]
II.3. Instalații de stingere pentru protecția sălilor de operații
Incendiile izbucnite în sălile de operații sunt rare, însă cu efecte grave asupra pacienților, putând fi prevenite în cadrul sistemelor moderne de bloc operator. De exemplu, la nivelul Statelor Unite ale Americii există anual 2 morți dintre pacienții aflați pe mesele de operații din cauza incendiilor izbucnite în aceste încăperi. În România nu este consemnat încă un astfel de caz, fapt ce întărește ideea necesității studierii acestei spețe. [23]
Securitatea la incendiu a sălilor de operații nu este, din păcate, o prioritate a celor ce proiectează, execută și utilizează aceste încăperi, acest lucru fiind posibil datorită lipsei de informații privind acest subiect. Câteva din premisele greșite de la care se pornește ar putea fi:
incendiile în sălile de operații nu sunt posibile;
dacă apare un incendiu, acesta nu poate fi prevenit;
în caz de incendiu este afectată în mică măsură structura încăperii;
întreg personalul existent în sălile de operații este foarte bine instruit și știe cum să reacționeze în aceste cazuri. [23]
În cadrul sălilor de operații riscul apariției unui incendiu este dat de prezența materialelor combustibile alcătuite preponderent din mase plastice și cauciuc.
Agravant este faptul că poate exista riscul de explozie, fapt foarte puțin cunoscut și chiar ignorat de utilizatori, datorat concentrației mare de oxigen în încăpere la un moment dat, fiind nevoie doar de o scânteie pentru a genera o reacție în lanț. Din această cauză se iau măsuri de prevenire a exploziilor prin conectarea aparatelor și a mesei de operație la priza de împământare, dar și amenajarea sălilor de operații cu pardoseli din material care nu produce scântei (antistatic).
Sălile de operații sunt încăperi închise, etanșe, necesitând un mediu controlat din punct de vedere al asepsiei și concentrației de oxigen.
Sălile moderne de operații au în componență:
pereți de oțel-inox;
tavane false din oțel-inox;
uși culisante sau cu balamale acționate manual sau automat, de asemenea din oțel-inox;
sistem de pardoseală specială pentru sălile de operații alcătuite din: PVC, linoleum, cauciuc și pardoseli epoxidice;
sisteme de iluminat pentru sălile de operații;
sisteme de monitorizare video și audio a procedurilor;
coloane de distribuție gaze și fluide medicale;
coloane fixe sau mobile pentru aparatura medicală și instrumentar;
mese de operație;
mobilier divers pentru sălile de operații. [13]
Din păcate, chiar dacă se iau toate măsurile necesare, evenimente nedorite sunt consemnate la nivel global, fapt remarcat prin evenimentul din cadrul spitalului Lincoln din New York, în data de 19.04.2012, în care un pacient a suferit pe masa de operații, arsuri de gradul II la nivelul pieptului și gâtului, în urma inițierii exploziei prin bisturiul cu laser al chirurgului.
„Explozia minoră”, după cum relata medicul chirurg după incident, s-a produs datorită apropierii bisturiului cu laser de alimentarea cu oxigen a pacientului, arsurile propagându-se practic și spre organele interne ale pacientului.
Conform celor afirmate de un expert american pe aceste tipuri de incidente, Mark Bruley[], se produc între 500-600 de astfel de incendii în sălile de operații din Statele Unite ala Americii, din care se înregistrează 2 morți anual, dar și între 25-30 de arsuri rezultate cu desfigurări.[32]
Mark Bruley – Vicepreședintele Institutului de cercetări în domeniul medicinei de urgență al S.U.A.
Fig.II.14 Incendiu izbucnit în sala de operații[]
Instalații fixe de stingere a incendiilor care se pretează sălilor de operații
Instalațiile fixe de stingere a incendiilor cu gaze se mai numesc și instalații de inertizare, fapt datorat modalității de stingere, particulară prin reducerea concentrației de oxigen din compartimentul incendiat.
Având în vedere condițiile date de destinația sălilor de operație, și anume: mediu închis, etanș și steril, se impune utilizarea instalațiilor fixe de stingere a incendiilor cu gaze prin reducerea concentrației de oxigen.
Datorită toxicității, precum și a concentrației volumice procentuală (uzuală) de stingere a incendiului (30-75%), nu este indicată folosirea instalațiilor fixe sau mobile de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon.[5]
Astfel, în continuare, se studiază posibilitatea adoptării instalațiilor fixe de stingere a incendiilor cu gaze inerte în cadrul sălilor de operații: IG – 100, IG – 541 sau cu substanța FK – 5 – 1 – 12 (NOVEC).
Instalații fixe stingere a incendiilor cu IG – 100
IG – 100 este denumit și azot, fiind un gaz netoxic, inert, incolor și incombustibil. Acesta este stocat în butelii la o presiune de 200 sau 300 bar cu temperatura de umplere de 15°C, iar presiunea maximă de lucru la temperatura de 50°C este 240 sau 360 bar.
Instalațiile de inertizare și/sau stingere a incendiilor cu IG – 100 (azot) se diferențiază după următoarele criterii principale: [5]
felul acțiunii de inertizare;
felul acțiunii de stingere;
modul acționării instalațiilor;
tipul de comandă pentru acționare.
Din punct de vedere al acțiunii de inertizare, instalațiile cu IG – 100 pot fi:
prin sifonare – la care IG – 100 este introdus în spațiul de vapori al incintei pe măsură ce se evacuează lichidul din incintă;
prin vacuumare – la care IG – 100 este introdus în incinte în care există lichide inflamabile și în care amestecurile de vapori-aer se află la presiuni mai mici decât presiunea atmosferică;
prin presiune – la care IG – 100 este introdus sub presiune în incintă;
în flux continuu – la care IG – 100 este introdus și evacuat în flux continuu din incintă, realizându-se circulația IG – 100. [5]
Din punct de vedere al acțiunii de stingere instalațiile cu IG – 100 sunt cu inundare totală, iar din punct de vedere al acționării acestea pot fi manuale sau automate. [5]
Comenzile de acționare automată ale acestui tip de instalație pot fi pneumatice, mecanice, electrice și mixte.
Inertizarea incintelor cu IG – 100 se poate realiza atât prin introducerea continuă a unui debit constant în incintă, cât și prin introducerea discontinuă a unui debit variabil pentru menținerea unei presiuni superioare celei atmosferice. [5]
Din punctul de vedere al toxicității acestei substanțe de stingere nu există riscuri majore pentru ocupanții încăperii, fapt rezultat cu ajutorul indicilor NOAEL, respectiv LOAEL:
niciun efect advers observabil (NOAEL) la o concentrație volumică de IG – 100 de 43%;
cel mai mic efect advers observabil (LOAEL) la o concentrație volumică de IG – 100 de 52%.
Important de specificat este faptul că, în concentrații volumice ale IG – 100 în aer mai mari de 78%, aerul devine toxic și prezintă riscuri pentru persoane. [5]
Instalațiile fixe de stingere a incendiului cu IG – 100 se compun, în principal, din: [5]
sursa de alimentare cu IG – 100;
instalația de reducere a presiunii;
dispozitive de acționare;
rețeaua de distribuție cu duze de refulare a IG – 100 în spațiul protejat;
dispozitive de avertizare a oamenilor;
dispozitive de semnalizare a intrării în funcțiune a instalației (intrarea în funcțiune a instalației se face după avertizarea și evacuarea oamenilor).
Sursele de alimentare cu IG – 100 ale instalațiilor fixe de stingere a incendiului sunt:
rezervoare de înmagazinare la presiunea de (6…8) bar în cazul IG – 100 provenit din fracționarea aerului;
butelii de IG – 100 la presiuni de 200 și 300 bar. [5]
Lungimea conductei de la rezervoarele sau buteliile de IG – 100 până la distribuitor nu trebuie să depășească 200 de metri. [5]
Punerea în funcțiune a instalațiilor fixe de stingere a incendiilor se realizează prin intermediul detectoarelor de fum amplasate în sălile de operații, acestea transmițând semnalul de incendiu la ECS (echipament de control și semnalizare) și mai apoi către dispozitivele de acționare a sistemului de stingere.
Instalații fixe de stingere a incendiilor cu IG – 541
Instalațiile de stingere a incendiului cu gaze de tip IG – 541 se realizează în sistem cu inundare totală, fiind eficiente în cazul sălilor de operații, dacă în cadrul acestora ușile, ferestrele, tubulaturile se pot închide înainte sau simultan cu începerea deversării gazului. [5]
Pentru stingerea incendiilor cu inundare totală, se procedează la fel ca și în cazul instalațiilor fixe cu IG – 100 prin scăderea concentrației de oxigen sub valoarea de menținere a arderii.
Spre deosebire de IG – 100, IG – 541 este un amestec de trei gaze, în următoarele concentrații volumice:
azot 52%;
argon 40%;
dioxid de carbon 8%.
IG – 541 este admisă ca substanță de stingere numai dacă are avizele și agrementele tehnice legale.
Din punct de vedere al toxicității, IG – 541, față de IG – 100 prezintă aceleași particularități privind indicatorii NOAEL și LOAEL.
Important este faptul că efectul de stingere al incendiului în spațiul protejat are loc prin reducerea conținutului de oxigen la aproximativ 12,5%, în timp ce conținutul de dioxid de carbon crește la circa 4%. După stingerea incendiului, accesul persoanelor în sala de operații este permis numai după evacuarea nocivităților prin ventilare natural – organizată sau instalație de ventilare mecanică.
Instalațiile fixe de stingere a incendiilor cu IG – 541 se compun, în principal, din: [5]
butelii cu IG – 541, grupate în baterii;
racorduri flexibile pentru conectare la colector;
colector;
dispozitive de acționare electrică și mecanică a buteliei pilot;
dispozitive și echipamente electrice de detectare, semnalizare (acustică și optică) de comandă;
aparatura de control;
elemente de monitorizare a stării elementelor de închidere a golurilor(uși, ferestre, trape);
rețeaua de conducte pentru transportul și distribuția substanței de stingere;
duze pentru refularea substanței de stingere în spațiul protejat.
IG – 541 este stocat în butelii la o presiune de 150, 200 sau 300 bar la temperatura de umplere de 15°, acestea necesitând protecție împotriva radiațiilor termice directe sau indirecte, îndepărtate și izolate de surse de trepidații.
Aceste butelii se racordează la colectorul comun prin racorduri flexibile cu supape de sens, astfel ca schimbarea unei butelii să nu afecteze funcționarea celorlalte, totodată acestea fiind echipate individual cu dispozitive de siguranță la presiune.
Principiul de funcționare este același pentru ambele instalații fixe de stingere a incendiilor, fie cu IG – 100, fie cu IG – 541 conform schemei din Fig.II.2.
Fig.II.15 Instalația de stingere cu IG – 100 sau IG – 541 pentru o singură zonă protejată[]
Legendă: 1 – detector de incendiu
2 – echipament de control și semnalizare
3 – colectorul
4 – duza de refulare
Pe faze, etapele funcționării sistemului sunt următoarele:
Detectoarele sesizează începutul de incendiu în zona protejată și transmit acest fapt centralei de semnalizare;
Echipamentul de control și semnalizare declanșează o serie de acțiuni: dă semnale auditive și luminoase, oprește ventilația și după o perioadă bine determinată de timp acționează electrovalva de descărcare a buteliei principale;
Aceasta se deschide, activează toate buteliile stației iar IG – 100 sau IG – 541 prin intermediul colectorului pornește pe rețeaua conductelor de distribuție;
Substanța de stingere se deversează prin duzele plasate în pozițiile optime pentru a obține inundarea cât mai rapidă a spațiului protejat și stingerea incendiului.[1]
Instalații fixe de stingere a incendiilor cu substanța FK – 5 – 1 – 12 (NOVEC)
Instalațiile fixe de stingere a incendiilor cu substanța FK-5-1-12 se utilizează în sistem de inundare totală a spațiului protejat împotriva incendiului, parametrii principali implicați în alegerea sistemului de stingere a incendiului fiind:
nu modifică concentrația de oxigen;
prezența permanentă sau nepermanentă a persoanelor în spațiul utilizat;
efectul caracteristic al substanței de stingere asupra personalului și asupra echipamentelor;
proprietățile fizico-chimice ale substanței de stingere și efectele secundare procesului de stingere. [5]
Această substanță, în general, nu este toxică pentru om, neavând efecte adverse observabile asupra organismului uman la concentrații volumice procentuale cuprinse între 4% și 7,2%. Câteva efecte adverse se pot observa doar la concentrații volumice procentuale de substanță de stingere în aerul încăperii mai mari de 10,5%.[5]
Instalația fixă de stingere a incendiilor cu substanța FK-5-1-12 este compusă dintr-un sistem mecanic și unul electronic, cel din urmă asigurând acționarea sistemului mecanic. Sistemul mecanic cuprinde buteliile pentru stocarea substanței, vane de acționare, conductele de transport și distribuție, supape de sens, manometre și duze de refulare.
Instalația automată pentru detecția și comanda stingerii incendiului cu substanța FK-5-1-12 asigură următoarele funcțiuni: [5]
detecția automată a incendiului în spațiile supravegheate și protejate la incendiu;
semnalizarea acustică și optică în caz de alarmă de incendiu;
comanda automată a deschiderii vanei pentru evacuarea substanței de stingere FK-5-1-12 din butelii în conductele de transport și mai departe la duzele de refulare din spațiul protejat;
confirmarea eliberării substanței de stingere în spațiul protejat;
comanda interblocării instalației de ventilare;
supervizarea permanentă a tuturor circuitelor electrice ale instalației de stingere;
supervizarea permanentă a presiunii din butelia cu substanță de stingere.
Sesizarea apariției incendiului se face atât prin observare directă cât și prin prelucrarea semnalelor date de detectoarele de incendiu, semnale convertite de instalația de semnalizare în semnale optice sau acustice (sirene).
Acționarea automată a instalației de stingere a incendiului cu substanța FK-5-1-12, se realizează prin rețeaua de comandă care este alcătuită dintr-un sistem de cabluri electrice prin care se transmite de la unitatea centrală de stingere, comanda electrică de declanșare a capului de acționare a vanei montată pe butelia din cadrul bateriei active principale sau ale bateriei active de rezervă (dacă instalația este prevăzută cu baterie de rezervă).
Funcționarea instalației cu comanda „NORMAL MANUAL” cuprinde aceleași etape post-detectare (sesizare) ca și cele din regimul AUTOMAT. Comanda NORMAL MANUAL a instalației de stins incendiu cu substanța FK-5-1-12 se face de către un operator care acționează declanșatorul manual de alarmă de incendiu.[5]
În cazul în care, datorită unor cauze accidentale, la comanda NORMAL MANUAL prin butonul de alarmă de incendiu, instalația de stingere cu substanța FK-5-1-12 nu a intrat în funcțiune, operatorul trebuie să deschidă manual vana montată pe capul buteliei.[5]
În cazul unor instalații cu butelii de rezervă pentru substanța de stingere FK-5-1-12, este interzisă efectuarea unei a doua reprize de stingere, prin cuplarea bateriei cu butelii de rezervă și deversarea substanței FK-5-1-12 din acestea în zona protejată, deoarece se depășește concentrația volumică procentuală de maximum 10,5 % de substanță FK-5-1-12 în aerul încăperii, concentrație de la care substanța FK-5-1-12 poate deveni periculoasă pentru personalul aflat accidental în spațiul protejat.
Substanța de stingere FK-5-1-12 este stocată în butelii, în stare de lichid suprapresurizat, la presiunea de 25 bar și la temperatura de 20°C, respectiv de 42 bar și la temperatura de 20°C, după refularea prin duze acesta trecând în fază gazoasă.[5]
Alegerea soluției optime de stingere: avantaje și dezavantaje
Privind asupra primei instalații de stingere prezentate, cu IG – 100 se poate observa că este un gaz inert, 100% azot, neavând niciun efect advers asupra oamenilor, fapt confirmat prin indicii NOAEL și LOAEL. Cel mai mic efect advers observabil este posibil doar în cazul concentrației volumice de IG – 100 de 52%, moment până la care arderea a încetat datorită reducerii considerabile a concentrației de oxigen din încăpere.
Excepționale ar putea fi situațiile în care concentrația volumică de IG – 100 ar depăși 78%, caz în care aerul ar deveni toxic și ar prezenta riscuri pentru persoane, dar trebuie avut în vedere faptul că timpul până la care se ajunge la o asemenea concentrație este destul de mare și permite personalului să evacueze pacientul din sala de operații.
După cât se poate observa, acest sistem de stingere a incendiului în sălile de operații prezintă multe avantaje datorită stingerii eficiente prin reducerea concentrației de oxigen fără afectarea pacienților sau a personalului medical. Un dezavantaj al instalației îl reprezintă prezența buteliilor ce stochează substanța de stingere la presiuni foarte înalte, necesitând astfel o atenție deosebită în manipularea și întreținerea acestora.
Cea de-a doua instalație de stingere prezentată, IG-541, care se aseamănă ca și mod de funcționare și de stingere a incendiului, dar compozițional este format din 52% azot, 40% argon și 8% CO2. Din punct de vedere al toxicității, prezintă aceleași caracteristici ca IG – 100, dar ca particularitate se observă faptul că în urma stingerii incendiului prin reducerea concentrației de O2 va crește concentrația de CO2 până la circa 4%, fapt ce impune accesul persoanelor în încăpere doar după evacuarea nocivităților prin ventilarea, naturală, mecanică sau combinată.
Constructiv, această instalație se diferențiază prin prezența colectorului destinat să realizeze amestecul celor 3 gaze. La fel ca și în cazul celeilalte instalații dezavantajul este prezent prin riscurile ce rezidă din prezența buteliilor sub presiune ridicată.
Cea de-a treia instalație de stingere prezentată se deosebește substanțial față de primele două, deoarece aceasta nu modifică concentrația de oxigen, fiind indicată a se folosi mai mult asupra aparaturii medicale existente în sălile de operații.
Acest sistem prezintă un dezavantaj important: există posibilitatea ca instalația de stingere să nu intre în funcțiune prin comanda NORMAL MANUAL, fiind necesară acționarea vanei montate pe capul buteliei. Astfel se pierde din eficiența de stingere, implicând factorul uman, stingerea depinzând de nivelul de pregătire al personalului și prezența de spirit a acestora. Un alt dezavantaj al acestui tip de instalație este acela că, prin depășirea concentrației volumice de substanță de 10,5%, aerul poate deveni toxic pentru ocupanți, față de 78% în cazul utilizării IG-100.
Din punct de vedere al riscurilor generate de prezența buteliilor sub presiune, se poate observa în acest caz, că sunt lichide presurizate la 25 – 42 bar, presiune net inferioară celor din instalațiile precedente, deci un risc mai mic privind acest aspect.
Evident este faptul că toate aceste tipuri de instalații prezintă un cost ridicat raportat la spațiul protejat din cauza construcției si modului de funcționare și întreținere. Totodată, privind asupra factorului financiar se poate observa faptul că instalația fixă de stingere a incendiilor cu IG – 100 prezintă costuri mai ridicate față de celelalte tipuri de instalații de stingere prezentate, în principal din cauza tipului substanței de stingere utilizate (azot 100%).
Concluzionând asupra celor prezentate anterior, instalația fixă de stingere a incendiilor cu IG – 100 este alegerea optimă pentru implementarea în cadrul sălilor de operații, singurul dezavantaj fiind reprezentat de costurile de proiectare, execuție și întreținere mai ridicate.
Analiza situațiilor curente și necesității de măsuri și instalații de protecție la incendiu a clădirilor pentru sănătate concluzionează că trebuie luate în calcul toate posibilitățile de reducere a riscului de incendiu și de creștere a securității la incendiu a acestei categorii de clădiri.
II.4. Concluzii
În concluzie, se poate observa importanța și complexitatea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare la incendiu prezente la nivelul clădirilor pentru sănătate, vizibile atât prin modul de alegere a acestora, modul de amplasare, dar și optimizarea funcționării ca un tot unitar, având ca scop securitatea la incendiu.
Detectarea incendiilor este un factor vital privind stingerea acestora, reprezentând prima etapă a lichidării și localizării zonei de ardere, de aceea este foarte important ca alegerea detectoarelor și amplasarea acestora să se realizeze ținând cont de destinația încăperilor (săli pentru pacienți, săli de operații, depozite de diferite materiale), precum și de particularitățile constructive ale acestora (geometria, volumul, înălțimea de utilizare).
Instalațiile se stingere a incendiilor reprezintă cea de-a doua componentă esențială privind intervenția în caz de incendiu, cele mai des utilizate în cadrul clădirilor pentru sănătate fiind instalațiile de hidranți interiori și exteriori. În cazuri de necesitate, precum cel al corelării măsurilor de protecție cu riscul de incendiu ridicat, se poate impune și implementarea instalațiilor speciale cu coloane uscate sau instalațiilor de stingere a incendiilor cu sprinklere standard, apă pulverizată sau ceață de apă. Ar fi indicat ca managerii clădirilor pentru sănătate să decidă implementarea acestor ultime tipuri de instalații menționate chiar dacă normele nu o impun, ca o măsură suplimentară pentru siguranța ocupanților, fapt ce ar crește securitatea la incendiu și ar limita eventualele pierderi.
În ceea ce privește utilizarea instalațiilor de stingere fixe sau mobile la nivelul unităților sanitare se remarcă și nevoia pregătirii continue a personalului pentru a le putea folosi, în caz de necesitate, pentru localizarea sau chiar lichidarea posibilelor incendii încă din faza incipientă a acestuia.
Un subiect mai puțin abordat la nivel național este cel al protecției sălilor de operații, situație tratată în acest capitol. Datorită cazurilor constatate de-a lungul timpului, trebuie luat în calcul riscul de explozie urmat de incendiu în aceste încăperi, spații ce presupun condiții speciale din anumite puncte de vedere, cel mai important fiind cel al asepsiei.
La nivelul actual nu există reglementată în legislație realizarea protecției la incendiu a sălilor de operații. De aceea s-a concluzionat ca fiind necesară pe viitor impunerea cu strictețe a unor măsuri specifice și instalații speciale pentru protecția sălilor de operații, instalațiile de stingere a incendiilor cu IG-100 (inergen) (fiind cele care se pretează condițiilor specifice acestor încăperi.
Analiza situațiilor curente și necesității de măsuri și instalații de protecție la incendiu a clădirilor pentru sănătate concluzionează că trebuie luate în calcul toate posibilitățile de reducere a riscului de incendiu și de creștere a securității la incendiu a acestei categorii de clădiri.
CAPITOLUL III.
EVACUAREA PERSOANELOR
III.1. Căile de evacuare
Sistemul de organizare a circulațiilor în interiorul clădirilor pentru sănătate va trebui să răspundă următoarelor cerințe:
circulația bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul și până la părăsirea acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic și tratament, trebuie să se desfășoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiții de egală siguranță atât pentru deplasările pedestre, cât și pentru deplasările cu căruciorul rulant, targa sau patul. Traseele pe care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgență medicală vor fi scurte și directe;
circulația personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfășura în timp cât mai redus, pe distanțe cu atât mai scurte cu cât este mai mare frecvența deplasărilor;
circulația personalului tehnic și de întreținere la diversele stații tehnice, puncte de control și intervenție diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activitățile medicale vitale și fără a impieta asupra cerințelor de asepsie specifice unor compartimente medicale;
circulația și manipularea materialelor și echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienți și alți utilizatori neavizați (chimicale și reactivi, materiale inflamabile și explozibile, butelii pentru gaze sub presiune, surse nucleare, produse radio-farmaceutice, deșeuri medicale contaminate) se vor desfășura pe trasee distincte , scurte, localizate și protejate corespunzător.[4]
Traseele principale de circulație, care asigură legătura pe verticală și pe orizontală între toate zonele spitalului, respectiv între acestea și accesele principale în clădire, sunt deschise tuturor categoriilor de utilizatori. Transportul materialelor și diferitelor produse, pe traseele comune ale clădirii pentru sănătate, se va face numai în mijloace de transport adecvate, închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori.[4]
Circulațiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului și cu natura mijloacelor de transport. Eventualele zone de așteptare necesare pe aceste trasee se soluționează în supralărgiri, protejate față de traficul de pe traseu.[4]
La clădirile pentru sănătate foarte mari, mari cu funcțiuni asociate, la institutele medicale, dimensionarea în funcție de trafic a traseelor principale poate conduce la lărgimi de peste 3,5 m, nerecomandate în unitățile sanitare; în aceste situații se vor alege acele soluții arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul pe circulația principală.[4]
Clădirile pentru sănătate trebuie să îndeplinească condițiile de corelare între nivelul de stabilitate la foc, arie construită și număr de niveluri. Nivelurile subterane (subsoluri) trebuie separate de restul clădirii prin planșee A1 sau A2-s1d0 cu rezistența la foc de minimum REI 120. [10]
Pe căile de evacuare, finisajele pereților trebuie să fie din clasa de reacție la foc A1, A2 sau B cu emisie de fum s1 și fără picături d0, iar pentru planșee, plafoane false sau suspendate trebuie să fie din clasa de reacție la foc A1 sau A2-s1d0. [10]
În clădirile pentru sănătate sau corpurile de clădire în care sunt spitalizate persoane care nu se pot deplasa singure, scările cu rampe curbe sau cu trepte balansate precum și scările deschise nu se consideră căi de evacuare; asigurarea căilor de evacuare se face numai pe scări închise. [10]
Casele de scări ale clădirilor pentru sănătate trebuie să fie, pe cât posibil, luminate și ventilate natural. [10]
În situațiile în care în clădire sau într-o porțiune a clădirii sunt și utilizatori care nu se pot evacua decât cu targa sau căruciorul, gabaritele minime libere ale căilor de evacuare pentru acestea, cerute de considerente funcționale, sunt următoarele:
a) coridoare minimum 2,20m;
b) rampe de scări sau planuri înclinate, minimum 1,40 m;
c) podeste/paliere de scară sau de planuri înclinate, minimum 2,20 m adâncime podest
și 3,00 m lățime podest (pentru întoarcerea unei tărgi la 180ș);
d) lifturi și paliere în fața lifturilor de persoane pentru bolnavi transportați cu targa sau
căruciorul, minimum 2,50 m adâncime și lățime minimum 1,40m (dacă se transporta 1 targă + 2 însoțitori sau 2 cărucioare + 2 însoțitori) și 2,50 m x 2,00 m (dacă se transportă 2 tărgi + 4 însoțitori);
e) 1,40 m pentru uși. [10]
Se exceptează de la prevederile speciale de evacuare (coridoare și scări cu gabarite sporite) menționate mai sus, acele clădiri de sănătate sau sectoare din spitale în care se află numai persoane valide, ce se deplasează singure, cum ar fi: laboratoare, policlinici, ambulatorii, centre de sănătate, sanatorii. [10]
Alimentarea cu energie electrică a ascensoarelor utilizate pentru evacuarea bolnavilor transportabili cu targa ori căruciorul sau pentru persoanele cu handicap locomotor trebuie să respecte condițiile referitoare la alimentarea ascensoarelor de pompieri. [10]
Ascensoarele utilizate și pentru evacuarea bolnavilor transportabili cu targa sau căruciorul ori pentru persoanele cu handicap în caz de incendiu, trebuie amplasate în puțuri proprii, cu pereți din materiale A1, rezistenți la foc minimum REI/EI 120. [10]
Aceste puțuri trebuie să fie prevăzute cu uși de palier E 120, iar ascensoarele să funcționeze timp de 120 minute de la izbucnirea incendiului și:
a) au acces la căile comune de circulație orizontală, la un hol sau o cale de acces directă
în exterior;
b) sunt în legătură cu o scară sau o ieșire spre exterior, direct sau prin intermediul unei
căi de acces separate (coridor, hol);
c) în fața ușilor de palier ale acestor ascensoare se asigură o zonă de așteptare care să nu
blocheze circulația de evacuare a celorlalți utilizatori dimensionată conform reglementărilor
specifice; [10]
În clădirile înalte și foarte înalte ascensoarele utilizate și pentru evacuarea bolnavilor transportabili cu targa sau căruciorul ori pentru persoanele cu handicap în caz de incendiu trebuie să fie protejate la foc în aceleași condiții cu ascensoarele de pompieri. [10]
Pentru evacuarea bolnavilor transportabili cu targa sau căruciorul, se consideră capacitatea de evacuare (C) a unei unități de trecere de 50 persoane. [10]
Pentru căile de evacuare a bolnavilor care se pot deplasa singuri, se respectă condițiile generale, dar nu se iau în considerare scările cu trepte balansate. [10]
Se recomandă ca în clădirile pentru sănătate etajate, dispunerea încăperilor pentru bolnavi transportabili cu targa sau căruciorul, să se facă la primele niveluri supraterane. [10]
La clădirile pentru sănătate cu locuri de spitalizare, trebuie asigurate condiții de acces ale autospecialelor pompierilor la cel puțin două fațade, iar cele fără locuri de spitalizare la o fațadă. [10]
III.2. Evacuarea persoanelor
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de bază care trebuie efectuată rapid și în deplină siguranță. Aceasta nu este posibilă fără a exista un plan de evacuare, care trebuie cunoscut de către tot personalul. Faptul că starea fizică a bolnavilor este diferită, unii dintre ei fiind netransportabili, necesită luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru a se asigura la nevoie salvarea lor, fără pericole. Pentru fiecare încăpere în parte trebuie stabilite traseele de evacuare, locul unde vor fi adăpostiți, mijloacele cu care sunt evacuați cei ce nu se pot deplasa singuri. O atenție deosebită trebuie acordată evacuării persoanelor din spitale neuro-psihiatrice, precum și a celor de pediatrie, unde problema evacuării trebuie rezolvată în conformitate cu condițiile specifice.
Un rol deosebit în desfășurarea evacuării îl are calmul și autoritatea personalului însărcinat cu anunțarea și salvarea bolnavilor.
După evacuare se impune un control atent al tuturor încăperilor, în special la spitalele de copii și la cele de neuro-psihiatrie.
Personalul care răspunde de aplicarea planului de evacuare va fi instruit cu regularitate.
În clădirile pentru sănătate, principalele categorii de utilizatori sunt:
pacienți/persoane internate/beneficiari ai actului medical;
personalul medical;
personalul mediu sanitar și auxiliar care desfășoară activități complementare actului medical;
personalul tehnic-administrativ;
însoțitorii persoanelor cu handicap/aparținători;
studenți, cursanți, practicanți și voluntari;
personal de cercetare;
vizitatori;
comisionarii de echipamente, medicamente, materiale de întreținere;
personalul terților pentru întreținere echipamente medicale și nonmedicale. [7]
Pacienții/persoanele internate se definesc, în funcție de posibilitatea de a se evacua în caz de incendiu, astfel:
pacienți care au autonomie totală privind deplasarea;
pacienți care se deplasează lent și cu dificultate sau utilizează dispozitive de mers precum bastoane, cârje, cadre de sprijin;
III.1. Semn convențional: persoane care se pot evacua singure[]
pacienți care necesită implicarea personalului responsabil pentru evacuarea acestora, prin utilizarea de mijloace de transport, cum ar fi cărucioare, tărgi, paturi;
pacienți în incapacitate de mișcare din cauza dependenței acestora de echipamentele și instalațiile utilizate în procesul medical, care au nevoie de o acțiune specială de însoțire și verificare a aparaturii medicale;
III.2. Semn convențional: persoane care necesită sprijin la evacuare[]
pacienții grav bolnavi, pentru care evacuarea poate fi periculoasă și/sau imposibilă pe termen scurt, determinată de complexitatea aparaturii care le asigură supraviețuirea și dependența totală de acestea. [7]
III.2. Semn convențional: persoane care nu se pot evacua[]
Timpii de evacuare a personalului și a pacienților sunt foarte importanți, aceștia fiind normați în funcție de stabilitatea la foc și de numărul direcțiilor de evacuare conform cu tabelul următor:
Tabelul III.1.Timpii de evacuare din clădirile pentru sănătate[]
III.3. Nereguli constatate privind evacuarea persoanelor
Fig.III.1. Depozitare pe căi de acces/evacuare 1[]
Această neregulă este, din păcate, una destul de des întâlnită în cadrul clădirilor pentru sănătate. Depozitarea diferitelor materiale sau aparate medicale micșorează fluxul de evacuare pentru care a fost dimensionată inițial calea de evacuare și, totodată, favorizează propagarea unu eventual incendiu prin prezența materialelor combustibile.
Fig.III.2. Depozitare pe căi de acces/evacuare 2[]
Fig.III.3. Depozitare pe căi de acces/evacuare 3[]
Fig.III.4. Depozitare pe căi de acces/evacuare 4[]
Fig.III.5. Blocarea accesului autospecialelor de intervenție 1[]
O altă problemă constatată este aceea a căilor de acces a autospecialelor de intervenție, observându-se în general o proastă organizare privind acest aspect.
Fig.III.6. Blocarea accesului autospecialelor de intervenție 2[]
Fig.III.7. Scară cu trepte balansate[]
Prezența scărilor cu trepte balansate reprezintă una din încălcările foarte grave privind evacuarea persoanelor, având în vedere prezența multor persoane ce nu se pot evacua singure, care se evacuează cu dificultate sau cu ajutorul personalului clădirilor pentru sănătate.
Fig.III.8. Scară cu rampă curbă și cu trepte balansate[]
Fig.III.9. Montarea sistemelor electronice de închidere a ușilor, care nu sunt conectate la un sistem de avertizare – alarmare în caz de incendiu, blocându-se astfel evacuarea persoanelor[]
În concluzie, se pot observa cu ușurință că neregulile constatate de-a lungul timpului în cadrul clădirilor pentru sănătate îngreunează semnificativ atât misiunile de căutare-salvare ale serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, cât și auto-evacuarea ce este foarte importantă în cazul unui incendiu care, de obicei, se propagă cu repeziciune, inundând cu fum căile de evacuare.
De asemenea se poate remarca importanța respectării normelor specifice reglementate de legislația în vigoare privind dimensionarea căilor de evacuare, numărul acestora corelate strict fiind cu instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare și stingere a incendiilor.
III.4. Concluzii
Se poate observa complexitatea și importanța realizării căilor de evacuare conform normativelor în vigoare pentru a îndeplini condițiile de iluminare naturală, artificială și de siguranță, de detecție a incendiilor, precum și de evacuare eficientă a fumului și gazelor fierbinți în caz de incendiu.
Un alt element esențial privind evacuarea este reprezentat de necesitatea evacuării de urgență a pacienților ce nu se pot deplasa singuri pe o cale cât mai scurtă și mai eficientă în vederea transferului în altă unitate spitalicească. În astfel de cazuri este decisivă și pregătirea personalului medical cu atribuții trasate în astfel de situații, dar și capacitatea autospecialelor sau ambulanțelor de a se amplasa facil în apropierea căilor de evacuare.
Privind la evacuarea propriu-zisă a pacienților, se observă necesitatea utilizării corecte a semnelor convenționale ce desemnează încăperile în care există diferite tipuri de ocupanți în ceea ce privește deplasarea acestora. De asemenea, în cazul producerii unei situații de urgență, determinant în evacuarea corespunzătoare a pacienților este nivelul de pregătire al personalului în domeniul situațiilor de urgență, prezența de spirit a acestora în vederea aplicării planului de evacuare stabilit. De multe ori angajații spitalului sunt pregătiți teoretic, dar în cazuri reale acționează în sensul salvării propriei persoane fără a se gândi la posibilitatea salvării pacienților.
Managementul unității sanitare, din punct de vedere al evacuării, trebuie să fie în strictă corelare cu normativele și reglementările în acest sens, pentru a preveni situațiile de imposibilitate sau de îngreunare a evacuării de urgență. În subcapitolul precedent este evidențiat un management defectuos din acest punct de vedere, atât din prisma evacuării pacienților, dar și din prisma accesului serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
Se poate concluziona că și această problemă a evacuării reprezintă un element foarte important care concură la realizarea securității la incendiu a clădirilor pentru sănătate și că trebuie rezolvată conform normelor ce se impun.
CAPITOLUL IV.
STUDIU DE CAZ: EVALUAREA RISCULUI DE INCENDIU A UNUI SPITAL S+P+6E
IV.1. Noțiuni generale privind riscul de incendiu
Identificarea riscului de incendiu constă în examinarea complexă a unui sistem tehnic (încăpere, compartiment de incendiu, construcție) cu scopul de a stabili naturile riscurilor și nivelul acestor riscuri (de incendiu, de explozie) conținute de sistemul supus analizei, pe baza unor proceduri stabilite.[9]
Analiza de risc se compune dintr-un set de proceduri utilizate pentru identificarea și evaluarea riscului de incendiu, precum și pentru stabilirea modalităților de reducere a acestuia.
Eficiența analizei de risc este condiționată, în principal, de competența celor care o efectuează și de corelarea corectă a metodelor de analiză folosite cu specificul obiectivului analizat. Utilizarea unei metode neadecvate de analiză de risc conduce la valorificarea incompletă sau defectuoasă a datelor disponibile și, car urmare, la concluzii parțiale sau eronate.
Metodele matematice asigură valorificarea optimă a datelor existente, cât și identificarea soluțiilor de reducere a riscului efectiv.
În funcție de densitatea sarcinii termice, riscul de incendiu în clădiri civile (publice), poate fi:
mare: qi=peste 840MJ/m2;
mijlociu: qi = 420-840 MJ/m2;
mic: qi=sub 420 MJ/m2. [3]
Prin Ordinul ministrului de interne nr. 87/2001 privind Metodologia de identificare, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu, nu se stabilește o anumită metodă matematică de analiză, ci se consacră formula generală pentru determinarea riscului de incendiu, care este de forma:
R1= (IV.1)
în care:
R1 = riscul de incendiu existent;
P = pericolul potențial de incendiu generat de factorii de risc specifici existenți;
M = totalitatea măsurilor de protecție la foc asigurate;
A = coeficientul care exprimă probabilitatea de activare a factorilor de risc, diferențiat pe tipuri de obiective și natura factorilor de risc;
G = gravitatea consecințelor posibile.
Pentru orice situație analizată, riscul de incendiu R1, se situează în domeniul riscurilor acceptabile dacă se îndeplinește condiția:
R1 ≤ Ra (IV.2)
în care:
Ra = riscul de incendiu acceptat pentru tipul de obiectiv luat în analiză.
Riscul de incendiu acceptat se determină cu relația:
Ra = c x Rim (IV.3)
în care:
c = coeficient de ierarhizare (are valoarea 1,1 – 1,2 în funcție de tipul spitalului);
Rim = riscul mic de incendiu cuantificat (are valoarea 1);
Siguranța la foc (Sig) este asigurată în toate situațiile în care se îndeplinește una din condițiile de mai jos:
Sig = Ra / Ri ≤ 1 sau Sig = Ra / Ri ≥ 1 (IV.4)
Factorii P, G, M sunt, la rândul lor, exprimați prin relații de calcul în care necunoscute sunt elemente specifice categoriei de factori, factori de risc și de protecție ce trebuie luați obligatoriu în considerare în evaluarea riscului de incendiu a clădirilor pentru sănătate.
IV.2. Date constructive
În cadrul Spitalului Județean de Urgențe Vaslui se află mai multe corpuri de clădire. Obiectul acestui studiu îl fac următoarele corpuri:
1. Corpul A, desfășurat pe subsol, parter și cinci etaje, cu fundații radier general pe pat de balast compactat, cu structură celulară din beton armat (diafragme celulare), planșee din beton armat monolit, acoperiș tip terasă, având funcțiunea de spital;
2. Corpul B, desfășurat pe subsol, parter și șase etaje, cu fundații radier general pe pat de balast compactat, cu structură celulară din beton armat (diafragme celulare), planșee din beton armat monolit, acoperiș tip terasă, având funcțiunea de spital;
3. Corpul C, desfășurat pe subsol, parter și două etaje, cu fundații radier general pe pat de balast compactat, cu structură celulară din beton armat (diafragme celulare), planșee din beton armat monolit, acoperiș tip terasă, având funcțiunea de ambulatoriu, bloc alimentar și spălătorie.
Spitalul Județean de Urgențe Vaslui, se află situat în intravilanul orașului Vaslui, județul Vaslui, pe un teren cu suprafața de 53.000 m2.
Amplasamentul Spitalului Județean de Urgență Vaslui face parte din domeniul public al Județului Vaslui și se află în administrarea Spitalului Județean de Urgență Vaslui
Accesul în incintă se face din strada Ștefan cel Mare. Forma parcelei este neregulată, la sud se învecinează cu strada Spitalului, la est cu strada Ștefan cel Mare.
Fig.IV.1. Amplasamentul Spitalului Județean Vaslui
Construcția cuprinde următoarele funcțiuni:
Parter (100 persoane):
birouri;
consultații chirurgie;
zonă imagistică;
externări nou-născuți;
spații deservire.
Etaj 1 (160 persoane):
chirurgie pediatrică,
chirurgie generală;
spații deservire.
Etaj 2 (170 persoane):
chirurgie obstetrică;
reanimare neonatală;
spații deservire.
Etaj 3 (190 persoane):
chirurgie oftalmologică;
spații deservire.
Etaj 4 (190 persoane):
medicină cardiologie;
bloc operator cardiologie;
spații deservire.
Etaj 5 (160 persoane):
chirurgie neurologică;
terapie intensivă;
spații deservire.
Etaj 6 (20 persoane):
neurochirurgie;
spații deservire.
Subsol tehnic:
spații tehnice;
spații depozitare.
Înălțimea liberă a încăperilor parter-etaj 6 este de 3.33 m, iar înălțimea liberă a subsolului este de 2,35 m.
Construcția cuprinde în volumul ei următoarele funcțiuni:
principale: cabinet consultații pacienți externi, camere mamograf, camere RX, camere tomograf, camere RMN, saloane cu 1-6 paturi, zone nou-născuți, terapie intensivă, sală operații;
secundare: mici depozite cu suprafața S ≤ 36 m2, cameră oficiu, cameră de gardă, camere medici, vestiare, grupuri sanitare;
conexe: spații tehnice (postul TRAFO, grupul electrogen exterior, rezerva de apă pentru incendiu, UPS, echipamente IT).
Tip și particularități constructive conform planuri anexate:
tipul clădirii:
funcțiune civilă (publică) obișnuită;
regimul de înălțime: S+P+E6;
înălțimea maximă față de terenul carosabil: 23,33 m.
volumul clădirii: 38 952 m3.
arie construită (Ac) și arie desfășurată (Ad):
arie construită: Ac = 1 623 m2;
aria desfășurată supraterană: Ads = 10 075 m2;
aria desfășurată: Ad = 11 698 m2;
finisaje: placări la interior cu panouri de gips-carton, tavane false suspendate, continue/ fixe, incombustibile, vopsea lavabilă folosită pe pereții interiori, placări cu gresie si PVC în spațiile umede, covor de PVC în majoritatea spațiilor, la exterior tâmplărie din aluminiu cu geam termopan și la intrarea în cabinete uși metalice.
numărul de compartimente de incendiu și ariile acestora:
un compartiment de incendiu;
aria compartimentului de incendiu: 1 623 m2.
utilizatori:
numărul maxim simultan de persoane în clădire este:
la subsol: 5 persoane aparținând personalului spitalului;
la parter: 100 persoane dintre care:
30 personal;
50 pacienți;
20 vizitatori.
la etajul 1: 160 persoane dintre care:
40 personal;
70 pacienți;
50 vizitatori.
la etajul 2: 170 persoane dintre care:
40 personal;
75 pacienți;
55 vizitatori.
la etajul 3: 190 persoane dintre care:
50 personal;
80 pacienți;
60 vizitatori.
la etajul 4: 190 persoane dintre care:
50 personal;
80 pacienți;
60 vizitatori.
la etajul 5: 160 persoane dintre care:
40 personal;
70 pacienți;
50 vizitatori.
la etajul 6: 20 dintre care:
5 personal;
10 pacienți;
5 vizitatori.
numărul total de persoane maximum posibile în compartimentul de incendiu este de 990 persoane.
Conform temei de proiectare, subsolul, parterul și etajul 1 se vor utiliza în regim ambulatoriu, cu persoane apte să se deplaseze singure, iar etajele 2, 3, 4, 5, și 6 se vor utiliza în regim de spital, cu persoane internate sau nu, care pot necesita transport cu targa sau căruciorul.
În clădire lucrează persoane care se pot evacua singure, iar pacienții de la etajele 2, 3, 4, 5 și 6 se vor evacua cu căruciorul sau tărgi.
Tip de depozitare și capacități maxime
Depozitele sunt mai mici de 36 de m2 și adăpostesc materiale din clasele P1…P4 de periculozitate.
Căi de evacuare
La interior se regăsesc 2 scări care fac legătura pe verticală între toate etajele clădirii și 4 lifturi dintre care unul special pentru pompieri în care există personal permanent.
La exterior este o scară exterioară de incendiu din schele metalice amplasată pe zona de V a clădirii.
Instalații utilitare aferente clădirii
Instalația de încălzire și ventilare
Pentru toate încăperile fără regim special (s-au considerat a fi cameră cu regim special camerele de cezariană, sălile de operație, zona nou-născuți și spațiile adiacente acestora), s-a optat pentru păstrarea sistemului VRV în trei conducte. Aceste este format din treisprezece unități exterioare tip TOSHIBA existente, fiecare având o putere termică de răcire de 28 kW și o putere de încălzire de 31,5 kW. Pentru subsol și zona de acces în clădire la parter s-au mai adăugat două unități exterioare TOSHIBA.
Clădirea este deservită cu sisteme de ventilație pentru aport de aer proaspăt, evacuare aer viciat, cât și presurizare și evacuare aer viciat în caz de incendiu din circulațiile comune orizontale.
La fiecare nivel se găsește câte o centrală de aer, montată în tavanul fals al etajului deservit, care încălzește-răcește aerul ce urmează a fi introdus în clădire. Tubulaturile proiectate sunt realizate din tablă zincată și izolate cu 2,5 cm de vată minerală.
Prepararea apei calde pentru consum menajer se va realiza cu ajutorul unor boilere electrice cu capacități de 10-80 de litri, în funcție de numărul de consumatori pe care îl deservesc.
Instalații electrice
Alimentarea cu energie electrică a spitalului se realizează din postul de transformare amplasat în curtea unității, care va conecta tablourile pentru consumatorii prioritari și pentru cei neprioritari, acesta fiind asistat de un grup electrogen la exterior.
Sunt prevăzute instalații electrice de iluminat general și de siguranță, instalații de prize, instalații electrice de forță, instalații pentru protecția tensiunilor accidentale de atingere, instalația de detecție și alarmare la incendiu și instalația de urgențe medicale.
Cerința esențială de securitate la incendiu
Modul de respectare a prevederilor din legea nr 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, din HGR 448/2002 și din Normativul P-118/1999 privind siguranța la foc sunt conform scenariului de securitate la incendiu.
Densitatea sarcinii termice
Densitatea sarcinii termice este dată de puterea calorifică care poate fi produsă prin arderea completă a tuturor materialelor combustibile existente în spațiul analizat, inclusiv finisajele tuturor suprafețelor.
Încadrarea în riscuri de incendiu s-a realizat având în vedere destinații similare, astfel încât, densitatea sarcinii termice este de 210 MJ/m2 ≤ 420 MJ/m2 și se încadrează în risc mic de incendiu.
Gradul de rezistenta la foc a spitalului II
Desfumarea circulațiilor
Este asigurată desfumarea conform P118/99 si NP015/1997, la nivelul fiecărui etaj fiind prezente trape de desfumare acționate automat cu ajutorul ECS și cu posibilitate de acționare manuală în caz de necesitate.
Combustibilitatea finisajelor
Finisaje interioare: C0 (CA1) – Incombustibile
Finisaje exterioare: C0 (CA1) – Incombustibile
Plafoane suspendate: sunt montate plafoane suspendate.
Asigurarea evacuării persoanelor
Sunt asigurate căi de evacuare conform NP015 și P118/99, două scări interioare, o scară exterioară și patru ascensoare.
Unul dintre ascensoare îndeplinește cerințele de securitate la incendiu pentru evacuarea bolnavilor cu targa în caz de incendiu, având personal desemnat în permanență în incinta acestuia.
Căile de evacuare sunt marcate, semnalizate și iluminate corespunzător.
Asigurarea intervenției pentru stingerea incendiilor
Există acces carosabil, corespunzător ca dimensionare și alcătuire pentru intervenția autospecialelor de stingere a incendiilor pe cel puțin două laturi ale construcțiilor.
Semnalizarea incendiilor
Construcția este echipată cu instalație de semnalizare și alarmare la incendiu, fiind amplasate în întreaga clădire detectoare de fum atât pentru incintele protejate, cât și pentru spațiile ascunse de plafoanele false, semnalizându-se astfel prezența fumului în acele spații.
Butoanele manuale de alarmare în caz de incendiu sunt parte a instalației de detecție și semnalizare, fiind prezente în întreaga clădire și marcate corespunzător. Aceste declanșatoare sunt de tipul celor neresetabile.
Sunt prezente de asemenea și sirene de avertizare a incendiului, atât la interiorul clădirii, cât și la exteriorul acesteia.
Exista personal medical pe fiecare nivel, inclusiv pe timpul nopții și în zilele libere, iar alertarea se face prin sistemul de semnalizare și alarmare în caz de incendiu.
Instalații de stingere a incendiilor
Spitalul este echipat cu instalație de hidranți interiori, aceștia fiind în număr de 8 pe fiecare nivel.
Spitalul este echipat cu instalație de hidranți exteriori, aceștia fiind în număr de 7 amplasați în jurul clădirii.
În curtea spitalului există o rezervă de apă de aproximativ 300 m3 de apă, fiind prezentă și o pompă de incendiu.
Serviciul privat pentru situații de urgență are desemnat personal pentru prima intervenție, fiind dotați cu o motopompă.
Clasele de reacție la foc a materialelor utilizate
În conformitate cu prevederile OMI 1822/394/2004, principalele materiale de construcție din componența clădirii trebuie să se încadreze în clasele de reacție la foc A1 și A1_FL.
Betonul din componența fundațiilor, elevațiilor, stâlpilor, grinzilor, a planșeelor, a rampelor scărilor, podestelor sunt din clasa A1, produse care nu contribuie la foc în nici o fază a incendiului standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Metalul din componența ușilor, balustradelor este din clasa A1, produse care nu contribuie la foc în nici o fază a incendiului standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Zidărie din BCA din componența pereților exteriori face parte din clasa A1, produse care nu contribuie la foc în nici o fază a incendiului standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Zidărie din BCA din componența pereților interiori face parte din clasa A1, produse care nu contribuie la foc în nici o fază a incendiului standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Gresie, faianță din componența finisajelor grupurilor sanitare sunt din clasa A1, produse care nu contribuie la foc în nici o fază a incendiului standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Gipscartonul din componența pereților interiori este din clasa A1, produse care nu contribuie la foc în nici o fază a incendiului standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Tencuielile sunt din clasa A1, produse care nu contribuie la foc în nici o fază a incendiului standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Pentru materialele utilizate în realizarea pardoselilor :
– beton din componența pardoselilor = clasa A1 FL standard de referita EN ISO 1182, EN ISO 1716;
– mozaic din componența pardoselilor în spațiile de circulație (holuri și casa scării) = clasa A1FL standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716;
– gresie ceramică din componența pardoselilor la grupurile sanitare = clasa A1FL, standard de referință EN ISO 1182, EN ISO 1716.
Pentru materialele utilizate in realizarea pardoselilor:
A1FL – beton toate mărcile, mortar cu lianți anorganici, plăci ceramice (gresie), pietre naturale, produse din ardezie, mozaic.
D-s2 – produse care rezistă o perioadă lungă la acțiunea unei flăcări de mică intensitate cu emisie limitată de fum – plăci din fibre din lemn (parchet laminat) MDF.
IV.3. Cuantificarea factorilor de risc
IV.3.1. Factorii de risc specifici
Prezenta metodă matematică ia în considerare atât factorii de risc ce decurg din substanțele și materialele fixe și mobile (P1), cât și factorii de risc derivați din concepția construcției (P2), produsul celor două categorii de factori reprezentând pericolul potențial (P):
P = P1 x P2 (IV.5)
Factorii de risc generați de substanțele și materialele utilizate (P1)
P1 = q x c x r x k (IV.6)
unde:
q – factor ce depinde de densitatea termică;
Tabelul IV.1. Cuantificarea factorului q
c – factor ce depinde de combustibilitatea materialelor, substanțelor;
Tabelul IV.2. Cuantificarea factorului c
r – factor ce depinde de pericolul de fum;
Tabelul IV.3. Cuantificarea factorului r
k – factorul de ține de pericolul de toxicitate prezentat de produsele de ardere.
Tabelul IV.4. Cuantificarea factorului k
Factorii de risc rezultați din concepția construcției (P2)
P2 = e x i x g (IV.7)
unde:
e – factor ce ia în considerare înălțimea utilă a construcției sau cota planșeului peste spital, la construcții supraterane;
Tabelul IV.5. Cuantificarea factorului e
i – factor ce ia în considerare prezența materialelor combustibile în structura elementelor de construcție atât în structura portantă, cât și în elementele fațadei și învelitorilor;
Tabelul IV.6. Cuantificarea factorului i
g – factor ce ia în considerare suprafața care poate fi cuprinsă de incendiu, precum și forma suprafeței respective.
Tabelul IV.7. Cuantificarea factorului g
P = 1,1 x 1,05 x 1,1 x 1,1 x 1,3 x 1 x 1 = 1,816815
IV.3.2. Factorul măsurilor de protecție – Factorul M
Factorul măsurilor de protecție (M) ia în considerare principalele măsuri de protecție adoptate și/sau realizate pentru diminuarea riscului potențial de incendiu.
În conformitate cu reglementările privind prevenirea și stingerea incendiilor, factorul M trebuie să ia în considerare următoarele categorii de măsuri de protecție împotriva incendiilor:
măsurile constructive de securitate la incendiu – factorul F;
echiparea construcției cu instalații de semnalizare, alarmare, alertare și de stingere a incendiilor – factorul E;
asigurarea intervenției cu forțe și mijloace proprii – factorul D;
eficacitatea intervenției serviciului de pompieri civili și/sau a pompierilor militari – factorul I.
Factorul M poate fi determinat cu relația:
M = F x E x D x I (IV.8)
Factorul F ia în considerare următorii factori:
gradul de rezistență la foc, corelația între gradul de rezistență la foc, aria maximă construită, capacitatea maximă de cazare și numărul de niveluri admis, compartimentarea antifoc și separarea diferitelor spații în interiorul compartimentului de incendiu – factorul F1;
combustibilitatea finisajelor și desfumarea căilor de evacuare – factorul F2;
asigurarea evacuării persoanelor – factorul F3;
Factorul F poate fi determinat cu relația:
F = F1 x F2 x F3 (IV.9)
Factorul F1 poate fi determinat cu relația:
F1 = f11 x f12 x f13 x f14 (IV.10)
Factorul F1 ia în considerare cel puțin:
gradul de rezistență la foc a construcției – factorul f11;
Tabelul IV.8. Cuantificarea factorului f11
corelația între gradul de rezistență la foc, aria maximă admisă, capacitatea maximă de cazare și numărul de niveluri admis – factorul f12;
Tabelul IV.9. Cuantificarea factorului f12
Notă: conform NP 015 spitalele nu pot fi decât de gradul I-II de rezistență la foc, capacitatea maximă de cazare nu este limitată; numărul maxim de niveluri supraterane nu este limitat; în cazul oricărei necorelări față de tabelul de mai sus, factorul f12 se diminuează cu 0,05 pentru fiecare necorelare.
separarea spitalelor față de construcții cu alte destinații – factorul f13;
Tabelul IV.10. Cuantificarea factorului f13
separarea între încăperile cu risc mijlociu și spațiile de cazare – factorul f14;
Tabelul IV.11. Cuantificarea factorului f14
Factorul F2 poate fi determinat cu relația:
F1 = f21 x f22 x f23 x f24 (IV.10)
Factorul F2 ia în considerare cel puțin:
desfumarea circulațiilor comune și caselor de scări – factorul f21;
Tabelul IV.11. Cuantificarea factorului f21
combustibilitatea finisajelor interioare – factorul f22;
Tabelul IV.12. Cuantificarea factorului f22
combustibilitatea finisajelor exterioare – factorul f23;
Tabelul IV.13. Cuantificarea factorului f23
existența plafoanelor suspendate – factorul f24;
Tabelul IV.14. Cuantificarea factorului f24
Factorul F3 poate fi determinat cu relația:
F3 = f31 x f32 x f33 x f34 x f35 x f36 x f37 (IV.10)
Factorul F3 ia în considerare:
numărul căilor de evacuare – factorul f31;
Tabelul IV.15. Cuantificarea factorului f31
gabaritul căilor de evacuare – factorul f32;
Tabelul IV.16. Cuantificarea factorului f32
alcătuirea constructivă a coridoarelor și scărilor de evacuare – factorul f33;
Tabelul IV.17. Cuantificarea factorului f33
asigurarea căilor de evacuare în interiorul încăperilor – factorul f34;
Tabelul IV.18. Cuantificarea factorului f34
marcarea, semnalizarea și iluminarea căilor de evacuare – factorul f35;
Tabelul IV.19. Cuantificarea factorului f35
timpul (lungimea) căilor de evacuare – factorul f36;
Tabelul IV.20. Cuantificarea factorului f36
accesul din drumurile publice – factorul f37;
Tabelul IV.21. Cuantificarea factorului f37
F = F1 x F2 x F3
F = f11 x f12 x f13 x f14 x f21 x f22 x f23 x f24 x f31 x f32 x f33 x f34 x f35 x f36 x f37
F = 1,54 x 0,9 x 1 x 1 x 1,2 x 1 x 1 x 1 x 1,05 x 1,05 x 1,05 x 1,05 x 1 x 1,05 x 1,05
F = 2,228847
Factorul E poate fi determinat cu relația:
E = E1 x E2 x E3 x E4 (IV.11)
Factorul E ia în considerare echiparea construcției cu instalații de semnalizare și stingere a incendiilor. În cazul spitalelor factorul E trebuie sa ia în considerare:
semnalizarea, alarmarea și alertarea în caz de incendiu – factorul E1;
Tabelul IV.22. Cuantificarea factorului E1
echiparea cu instalații de stingere a incendiilor – factorul E2;
Tabelul IV.23. Cuantificarea factorului E2
asigurarea alimentării cu apă pentru stingerea incendiilor – factorul E3;
Tabelul IV.24. Cuantificarea factorului E3
siguranța în alimentarea cu energie a consumatorilor cu rol de siguranță la foc – factorul E4;
Tabelul IV.25. Cuantificarea factorului E4
E = E1 x E2 x E3 x E4
E = 1,25 x 1,10 x 1,00 x 1,00
E = 1,375.
Factorul D poate fi determinat cu relația:
D = D1 x D2 x D3 (IV.12)
Factorul D ia în considerare intervenția cu forțele și mijloacele proprii spitalului supus analizei, astfel:
dotarea cu mijloace de intervenție – factorul D1;
Tabelul IV.26. Cuantificarea factorului D1
organizarea intervenției personalului în caz de incendiu și calitatea acesteia – factorul D2;
Tabelul IV.27. Cuantificarea factorului D2
existența persoanelor pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în organizarea intervenției pe locul de muncă și nivelul de instruire al acestora – factorul D3;
Tabelul IV.28. Cuantificarea factorului D3
D = D1 x D2 x D3
D = 1,00 x 1,00 x 1,00
D = 1,00.
Factorul I poate fi determinat cu relația:
I = I1 x I2 x I3 (IV.13)
Factorul I ia în considerare capacitatea de intervenție pentru stingerea incendiilor a serviciului de pompieri civili și a pompierilor militari, astfel:
categoria serviciului de pompieri civili propriu sau a serviciului cu care s-a încheiat o convenție – factorul I1;
Tabelul IV.29. Cuantificarea factorului I1
categoria serviciului de pompieri militari care intervin în caz de incendiu –factorul I2;
Tabelul IV.30. Cuantificarea factorului I2
timpul de începere a intervenției serviciului de pompieri militari sau civili – factorul I3;
Tabelul IV.31. Cuantificarea factorului I3
I = I1 x I2 x I3
I = 1,10 x 1,40 x 1,00
I = 1,54.
Factorul măsurilor de protecție M va deveni:
M = F x E x D x I
M = 2,228847 x 1,375 x 1,00 x 1,54
M = 4,719583.
IV.3.3. Factorul de gravitate – factorul G
În cadrul aprecierilor nivelurilor de gravitate pentru construcții publice se au în vedere următoarele consecințe posibile:
consecințe minore:
ușoare deteriorări ale sistemelor materiale;
consecințe semnificative:
vătămări corporale ușoare și/sau intoxicări ușoare ale unui număr limitat de persoane (maximum 4);
deteriorarea sistemelor materiale din construcție generând perturbarea desfășurării normale a activității;
consecințe grave:
vătămări corporale ușoare și/sau intoxicarea unui număr limitat de persoane (peste 4);
distrugeri importante ale sistemelor materiale generând disfuncționalități ale capacităților de bază;
consecințe foarte grave:
vătămări corporale și/sau intoxicări grave ale mai multor persoane (peste 4) sau decesul unui număr limitat de persoane (1-3);
consecințe deosebit de grave:
decesul mai multor persoane (peste 3).
Tabelul IV.32. Cuantificarea factorului G
IV.3.4. Factorul de activare – factorul A
Factorul pericolului de activare cuantifică probabilitatea de apariție a unui eventual incendiu. În lipsa unor date referitoare la probabilitatea de apariție a incendiilor, în practică factorul A ia în considerare:
prezența materialelor și surselor de aprindere;
condițiile tehnice de prevenire aplicate mijloacelor purtătoare de surse pentru a nu favoriza aprinderea și performanțele acestora;
sursele de pericol generate de factorul uman: ordinea, disciplina, întreținerea, exploatarea.
Sursele de aprindere se clasifică, după natura lor, în următoarele grupe:
surse de aprindere cu flacără (exemple: flacăra de chibrit, lumânare, aparat de sudură, flacără închisă);;
surse de aprindere de natură termică (exemple: obiecte incandescente, căldura degajată de aparate termice, efect termic al curentului electric);
surse de aprindere de natură electrică (exemple: arcuri și scântei electrice, scurtcircuit, electricitate statică);
surse de aprindere de natură mecanică (exemple: scântei mecanice, frecare);
surse de aprindere naturale (exemple: căldură solară, trăsnet);
surse de autoaprindere (de natură chimică, fizico-chimică și biologică, reacții chimice exoterme);
surse de aprindere datorate exploziilor și materialelor incendiare;
surse de aprindere indirecte (exemplu:radiația unui focar de incendiu).
Condițiile preliminare care pot determina și/sau favoriza inițierea și dezvoltarea și/sau propagarea unui incendiu se clasifică, de regulă, în următoarele grupe:
instalații și echipamente electrice defecte ori improvizate;
receptori electrici lăsați sub tensiune, nesupravegheați;
sisteme și mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate;
contactul materialelor combustibile cu cenușa, jarul și scânteile provenite de la sisteme de încălzire;
jocul copiilor cu focul;
fumatul în locuri cu pericol de incendiu;
sudarea și alte lucrări cu foc deschis, fără respectarea regulilor și măsurilor specifice P.S.I.;
reacții chimice necontrolate, urmate de incendiu;
folosirea de scule, dispozitive, utilaje și echipamente de lucru neadecvate precum și executarea de operațiuni mecanice (polizare, rectificare, șlefuire);
neexecutarea conform graficelor stabilite a operațiilor și lucrărilor de reparații și întreținere a mașinilor și aparatelor cu piese în mișcare;
scurgeri (scăpări) de produse inflamabile;
defecțiuni tehnice de construcții montaj;
defecțiuni tehnice de exploatare;
nereguli organizatorice;
explozie urmată de incendiu;
trăsnet și alte fenomene naturale;
acțiune intenționată („arson”);
alte împrejurări.
Factorul pericolului de activare (A) este mediu, având valori între 1,00 < A < 1,2, în funcție de tipul spitalului.
Tabelul IV.33. Cuantificarea factorului de activare A
NOTĂ: Tabelele IV.1… IV.33 sunt preluate din Ordinul Nr. 2003 din 16.12.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice ”Ghid de evaluare a riscului de incendiu și a siguranței la foc pentru clădiri din domeniul sănătății”, indicativ GT 049-02
IV.3.5. Calculul final al riscului de incendiu
Riscul de incendiu calculat va fi:
R = (P x G x A) / M
R = (1,816815 x 1,33 x 1,15) / 4,719583
R = 2,778818 / 4,719583
R = 0,588784 (riscul de incendiu se situează în domeniul riscului acceptat)
Ra= 1,1
R < Ra => Ra / R = 1,1 / 0,588784 = 1,868257 ≥ 1
IV.4. Concluzii
Privind asupra evaluării de risc efectuate se poate observa prezența unor factori cheie care au dus în final la reducerea considerabilă a riscului de incendiu calculat. Astfel, se consideră ca elemente principale cuantificarea măsurilor de protecție.
Un prim factor esențial, care reduce riscul de incendiu, este reprezentat de prezența trapelor de desfumare la fiecare nivel al clădirii amplasate deasupra ferestrelor aferente căilor de evacuare. Un mare avantaj al acestora este reprezentat și de faptul că trapele de desfumare ale acestui obiectiv pot fi acționate atât manual, cât și automat.
Un alt factor principal asupra căruia trebuie concentrată atenția este cel referitor la combustibilitatea materialelor de construcție utilizate, acestea fiind în proporție de 90% incombustibile.
Factorul referitor la evacuarea persoanelor este și el unul determinant în privința riscului de incendiu, factor ales favorabil datorită prezenței scării de incendiu pe partea de Vest a clădirii, datorită celor 4 lifturi, dintre care unul pentru pompieri în cadrul căruia există personal în permanență, dar și căilor de evacuare dimensionate și realizate conform normelor în vigoare.
Existența unei rezerve de apă a obiectivului cu o capacitate de 300 de m3 ce alimentează hidranții exteriori prin intermediul unei pompe de incendiu reprezintă încă un element în plus privind reducerea riscului de incendiu.
La nivelul fiecărui etaj sunt prezenți un număr suficient de hidranți interiori, iar dotarea cu stingătoare este suficientă și realizată conform destinațiilor spațiilor: 4 hidranți interiori pe etaj și câte un stingător tip ABC pentru fiecare încăpere.
S-a avut în vedere și faptul că există un serviciu voluntar pentru situații de urgență format din personalul spitalului care are trasate atribuții și în acest sens. Acest serviciu este dotat cu o motopompă și are numeroase diplome obținute la concursuri de specialitate.
Din punctul de vedere al detecției incendiilor, obiectivul este protejat prin prezența detectoarelor de fum amplasate în întreaga clădire, fiind prezente și detectoarele de fum destinate semnalizării apariției fumului în cadrul tavanelor false. În această clădire pentru sănătate sunt montate declanșatoare manuale neresetabile conectate fiind la echipamentul de control și semnalizare.
Sistemul de alarmare la incendiu este dotat cu instalații acustice în interiorul clădirii, dar și în exteriorul acesteia, fiind strâns dependent de echipamentul de control și semnalizare.
În concluzie se poate afirma că riscul de incendiu efectiv este mai mic decât riscul de incendiu admis și astfel, securitatea la incendiu pentru acest obiectiv este asigurată. Scenariul ce cuprinde măsurile specifice prezentate mai sus reprezintă scenariul de securitate la incendiu.
Pentru o construcție cu o astfel de destinație, în care se află pacienți cu probleme diverse în ceea ce privește deplasarea acestora și implicit evacuarea de urgență, este foarte important să se ia toate măsurile de contracarare a riscului de incendiu, lucru evidențiat în acest studiu, precum și în anexele prezentei lucrări.
CONCLUZII
În concluzie se poate evidenția importanța îndeplinirii cerinței esențiale – ”securitatea la incendiu”, atât prin proiectarea unităților sanitare, prin soluțiile alese pentru instalațiile aferente, cât și prin măsurile organizatorice la nivel de personal din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor.
Se poate observa că, din punct de vedere al securității la incendiu, tipurile de clădiri pentru sănătate menționate și clasificate mai sus oferă o largă paletă constructivă, de diferite dimensiuni, capacități, de moduri de amplasare, precum și un aflux de persoane și utilizatori diversificat, atât prin cadrele medicale, personal de deservire, cât și prin pacienți sau rudele acestora.
Nu numai particularitățile constructive pot pune probleme din punct de vedere al securității la incendiu, ci și diferitele destinații ale încăperilor din sistemul medical respectiv, cum ar fi laboratoarele chimice, laboratoarele radiologice, depozitele de materiale, arhivele, sălile de operații.
Cele mai multe incendii izbucnesc în laboratoare, depozite, încăperi neocupate, saloane cu bolnavi, laboratoare de cercetare, birouri, spălătorii, uscătorii, locuri de depozitare a gunoaielor, săli de mașini și ateliere de întreținere. Nu rare au fost cazurile când incendiile au izbucnit în coșurile de hârtii, de unde s-au propagat în saloane, de asemenea, datorită fumatului, defecțiunilor ivite la instalațiile și aparatele electrice, instalațiile de încălzire. În ceea ce privește cauza "fumat", aceasta acționează și din vina vizitatorilor, care nu sunt supravegheați și nu respectă regulile stabilite. Există o frecvență mai mare de incendii la spitalele urbane cu mai mult de 300 paturi.
De o mare importanță în oprirea propagării incendiilor este existența în clădiri a elementelor incombustibile de compartimentare, încetinirea dezvoltării incendiului sau limitarea efectelor sale se poate obține prin folosirea unor cantități reduse de materiale combustibile.
De o deosebită utilitate s-au dovedit a fi trapele de evacuare a fumului și alte deschideri practicate în elementele de construcție. Funcționarea ireproșabilă a acestor sisteme permite ca acțiunea de evacuare să se realizeze în mai bune condiții și chiar să se intervină fără a se utiliza aparate izolante, atunci când acestea lipsesc sau sunt insuficiente.
Și ușile rezistente la foc din casa scărilor de pe culoare sau din diversele încăperi și-au dovedit utilitatea. În marea majoritate a cazurilor au oprit propagarea incendiilor, cu condiția să fie complet închise; unde au rămas interdeschise, prin acestea fumul și incendiul s-au propagat.
Deși cerințele normelor sunt severe la astfel de obiective, planurile de apărare sau de intervenție nu sunt atât de eficiente, tocmai pentru că nu se ține seama de realitățile concrete, de situațiile petrecute la unele spitale.
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de bază, care trebuie efectuate rapid și în deplină siguranță. Aceasta nu este posibilă fără a exista un plan de evacuare judicios întocmit, bine cunoscut de către întregul persona. Faptul că starea fizică a bolnavilor este diferită, unii dintre ei fiind netransportabili, necesită luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru a se asigura la nevoie salvarea lor, fără riscuri.
De fapt unul din motivele pentru care incendiile din clădirile pentru sănătate devin grave este reprezentat de insuficienta pregătire a personalului, mai ales a celor care lucrează în schimbul de noapte. Pentru a putea ține sub control situația în cazul când nu se poate conta pe un ajutor competent, cât de redus ar fi în situația bolnavilor gravi, se impune supravegherea atentă a acestora, pentru a nu comite acțiuni care să le înrăutățească sănătatea, mai ales atunci când se execută salvarea.
Trecând la un alt element important privind securitatea la incendiu, se poate observa importanța și complexitatea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare la incendiu prezente la nivelul clădirilor pentru sănătate, vizibile atât prin modul de alegere al acestora, modul de amplasare, dar și optimizarea funcționării ca un tot unitar, având ca scop securitatea la incendiu.
Detectarea incendiilor este un factor vital privind stingerea acestora, reprezentând prima etapă a lichidării și localizării zonei de ardere, de aceea este foarte important ca alegerea detectoarelor și amplasarea acestora să se realizeze ținând cont de destinația încăperilor (săli pentru pacienți, săli de operații, depozite de diferite materiale), precum și de particularitățile constructive ale acestora (geometria, volumul, înălțimea de utilizare).
Instalațiile se stingere a incendiilor reprezintă cea de-a doua componentă esențială privind intervenția în caz de incendiu, cele mai des utilizate în cadrul clădirilor pentru sănătate fiind instalațiile de hidranți interiori și exteriori. În cazuri de necesitate, precum cel al corelării măsurilor de protecție cu riscul de incendiu ridicat, se poate impune și implementarea instalațiilor speciale cu coloane uscate sau instalațiilor de stingere a incendiilor cu sprinklere standard, apă pulverizată sau ceață de apă. Ar fi indicat ca managerii clădirilor pentru sănătate să decidă implementarea acestor ultime tipuri de instalații menționate chiar dacă normele nu o impun, ca o măsură suplimentară pentru siguranța ocupanților, fapt ce ar crește securitatea la incendiu și ar limita eventualele pierderi.
În ceea ce privește utilizarea instalațiilor de stingere fixe sau mobile la nivelul unităților sanitare se remarcă și nevoia pregătirii continue a personalului pentru a le putea folosi, în caz de necesitate, pentru localizarea sau chiar lichidarea posibilelor incendii încă din faza incipientă a acestuia.
Un subiect mai puțin abordat la nivel național este cel al protecției sălilor de operații, situație tratată în acest capitol. Datorită cazurilor constatate de-a lungul timpului, trebuie luat în calcul riscul de explozie urmat de incendiu în aceste încăperi, spații ce presupun condiții speciale din anumite puncte de vedere, cel mai important fiind cel al asepsiei.
La nivelul actual nu există reglementată în legislație realizarea protecției la incendiu a sălilor de operații. De aceea s-a concluzionat ca fiind necesară pe viitor impunerea cu strictețe a unor măsuri specifice și instalații speciale pentru protecția sălilor de operații, instalațiile de stingere a incendiilor cu IG-100 fiind cele care se pretează condițiilor specifice acestor încăperi.
Analiza situațiilor curente și necesității de măsuri și instalații de protecție la incendiu a clădirilor pentru sănătate concluzionează că trebuie luate în calcul toate posibilitățile de reducere a riscului de incendiu și de creștere a securității la incendiu a acestei categorii de clădiri.
O altă componentă principală studiată este cea a realizării căilor de evacuare conform normativelor în vigoare pentru a îndeplini condițiile de iluminare naturală, artificială și de siguranță, de detecție a incendiilor, precum și de evacuare eficientă a fumului și gazelor fierbinți în caz de incendiu.
Un alt element esențial privind evacuarea este reprezentat de necesitatea evacuării de urgență a pacienților ce nu se pot deplasa singuri pe o cale cât mai scurtă și mai eficientă în vederea transferului în altă unitate spitalicească. În astfel de cazuri este decisivă și pregătirea personalului medical cu atribuții trasate în astfel de situații, dar și capacitatea autospecialelor sau ambulanțelor de a se amplasa facil în apropierea căilor de evacuare.
O atenție deosebită trebuie acordată evacuării persoanelor din spitalele de neuropsihiatrie și cele de pediatrie, unde problema evacuării trebuie rezolvată în conformitate cu condițiile specifice.
Privind la evacuarea propriu-zisă a pacienților, se observă necesitatea utilizării corecte a semnelor convenționale ce desemnează încăperile în care există diferite tipuri de ocupanți în ceea ce privește deplasarea acestora. De asemenea, în cazul producerii unei situații de urgență, determinant în evacuarea corespunzătoare a pacienților este nivelul de pregătire al personalului în domeniul situațiilor de urgență, prezența de spirit a acestora în vederea aplicării planului de evacuare stabilit. De multe ori angajații spitalului sunt pregătiți teoretic, dar în cazuri reale acționează în sensul salvării propriei persoane fără a se gândi la posibilitatea salvării pacienților.
Managementul unității sanitare, din punct de vedere al evacuării, trebuie să fie în strictă corelare cu normativele și reglementările în acest sens, pentru a preveni situațiile de imposibilitate sau de îngreunare a evacuării de urgență. În subcapitolul precedent este evidențiat un management defectuos din acest punct de vedere, atât din prisma evacuării pacienților, dar și din prisma accesului serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
În concluzie se poate afirma că și această problemă a evacuării reprezintă un element foarte important care concură la realizarea securității la incendiu a clădirilor pentru sănătate și că trebuie rezolvată conform normelor ce se impun.
Privind asupra studiului de caz realizat se poate observa prezența unor factori cheie care au dus în final la reducerea considerabilă a riscului de incendiu calculat. Astfel, se consideră ca elemente principale cuantificarea măsurilor de protecție.
Un prim factor esențial care reduce riscul de incendiu este reprezentat de prezența trapelor de desfumare la fiecare nivel al clădirii amplasate deasupra ferestrelor aferente căilor de evacuare. Un mare avantaj al acestora este reprezentat și de faptul că trapele de desfumare ale acestui obiectiv pot fi acționate atât manual, cât și automat.
Un alt factor principal asupra căruia trebuie concentrată atenția este cel referitor la combustibilitatea materialelor de construcție utilizate, acestea fiind în proporție de 90% incombustibile.
Factorul referitor la evacuarea persoanelor este și el unul determinant în privința riscului de incendiu, factor ales favorabil datorită prezenței scării de incendiu pe partea de Vest a clădirii, datorită celor 4 lifturi, dintre care unul pentru pompieri în cadrul căruia există personal în permanență, dar și căilor de evacuare dimensionate și realizate conform normelor în vigoare.
Existența unei rezerve de apă a obiectivului cu o capacitate de 300 de m3 ce alimentează hidranții exteriori prin intermediul unei pompe de incendiu reprezintă încă un element în plus privind reducerea riscului de incendiu.
La nivelul fiecărui etaj sunt prezenți un număr suficient de hidranți interiori, iar dotarea cu stingătoare este suficientă și realizată conform destinațiilor spațiilor: 4 hidranți interiori pe etaj și câte un stingător tip ABC pentru fiecare încăpere.
S-a avut în vedere și faptul că există un serviciu voluntar pentru situații de urgență format din personalul spitalului care are trasate atribuții și în acest sens. Acest serviciu este dotat cu o motopompă și are numeroase diplome obținute la concursuri de specialitate.
Din punctul de vedere al detecției incendiilor, obiectivul este protejat prin prezența detectoarelor de fum amplasate în întreaga clădire, fiind prezente și detectoarele de fum destinate semnalizării apariției fumului în cadrul tavanelor false. În această clădire pentru sănătate sunt montate declanșatoare manuale neresetabile conectate fiind la echipamentul de control și semnalizare.
Sistemul de alarmare la incendiu este dotat cu instalații acustice în interiorul clădirii, dar și în exteriorul acesteia, fiind strâns dependent de echipamentul de control și semnalizare.
În concluzie se poate afirma că riscul de incendiu efectiv este mai mic decât riscul de incendiu admis și astfel, securitatea la incendiu pentru acest obiectiv este asigurată. Scenariul ce cuprinde măsurile specifice prezentate mai sus reprezintă scenariul de securitate la incendiu.
În prezenta lucrare s-au tratat cele mai importante aspecte privind securitatea la incendiu a clădirilor pentru sănătate și s-a realizat un studiu de caz ce scoate în evidență importanța respectării tuturor cerințelor necesare scăderii riscului de incendiu, și, implicit, a sporirii securității la incendiu.
Acest proiect își propune să fie un punct de plecare pentru un studiu viitor mai amănunțit asupra aspectelor generale, dar mai ales a particularităților precum: protecția sălilor pentru operații.
LISTA CU ANEXELE LUCRĂRII DE DIPLOMĂ
Anexa nr.1 – Plan subsol
Anexa nr.2 – Plan parter
Anexa nr.3 – Plan etaj 1
Anexa nr.4 – Plan etaj 2
Anexa nr.5 – Plan etaj 3
Anexa nr.6 – Plan etaj 4
Anexa nr.7 – Plan etaj 5
Anexa nr.8 – Plan etaj 6
Anexa nr.9 – Scemă bloc a instalațiilor de detecție și semnalizare
Anexa nr.10 – Plan parter instalații detecție și semnalizare
Anexa nr11 – Plan etaj 1 instalații detecție și semnalizare
Anexa nr.12 – Plan etaj 2 instalații detecție și semnalizare
Anexa nr.13 – Plan etaj 3 instalații detecție și semnalizare
Anexa nr.14 – Plan etaj 4 instalații detecție și semnalizare
Anexa nr.15 – Plan etaj 5 instalații detecție și semnalizare
Anexa nr.16 – Plan etaj 6 instalații detecție și semnalizare
BIBLIOGRAFIE
[1] Cavaropol, D., Anghel, I., „Sistemul de detecție și stingere cu inergen”. Lucrările sesiunii de comunicări științifice cu participare internațională a Facultății de Pompieri, 14 mai, Editura Printech, București, 2004.
[2] Legea privind apărarea împotriva incendiilor, Legea 307 din 21.07.2007.
[3] Normativ de siguranță la foc a construcțiilor, Indicativ P118 – 1999.
[4] ”Normativ privind proiectarea și verificarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor”, indicativ NP 015-97, aprobat cu ordinul nr.4/N din 22 ianuarie 1997.
[5] Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a II-a – Instalații de stingere, Indicativ P118/2 – 2013
[6] Norme de securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic și radiologie intervențională aprobate prin Ordinul CNCAN nr. 173 din 16.10.2003 și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 23.12.2003.
[7] Ordin pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor la unitățile sanitare OMAI nr. 146 din 24 octombrie 2013.
[8] Ordin pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor OMAI 163 din 28.02.2007.
[9] Ordinul Nr. 2003 din 16.12.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice ”Ghid de evaluare a riscului de incendiu și a siguranței la foc pentru clădiri din domeniul sănătății”, indicativ GT 049-02.
[10] Proiect de Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea I, Construcții, Indicativ P118/1 – 2013.
[11] Proiect de Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a III-a, Instalații de detectare, semnalizare și avertizare incendiu.
[12] Aplicația Google Earth
[13] file:///E:/Facultate/Sigprot/1304838139_siderhealth_sisteme-infrastructura-sanatate_sali-operatii-modulare_emv_20110131.pdf
[14] http://indicatoare-securitate.ro/detectoare-si-sprinklere/674/detector-de-fum-industrial/
[15] http://rmagazin.ro/index.php?route=product/product&product_id=168
[16] http://www.agafia.ro/portofoliu.php
[17] http://www.avitech.ro/ro/solutie/detectie-incendiu-16/open
[18] http://www.cookfire.co.uk/gent-s4-optical-and-heat-multisensor-detector-s4-711
[19] http://www.deporom.ro/detectoare-de-gaz/detector-gaz-cu-electrovalva-sicurgas-1.html
[20] http://www.fire.sis.ro/detectie.html
[21] http://www.indicatoare-avertizare.ro/interzicere.html
[22] http://www.isudobrogea.ro/wp-content/uploads/2012/05/Prevenirea-incendiilor-la-unitati-sanitare-si-de-ingrijire.pdf
[23] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3096161/#!po=15.0000
[24] http://www.schrackseconet.com/ro/products_solutions/fire_alarm/firealarm_modular_signal_e mitters/optical_acoutstic_signal_emitters/index.html
[25] http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/PREVENIREA-INCENDIILOR-LA-SPIT91202243.php
[26] http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/PREVENIREA-INCENDIILOR-LA-SPIT91202243.php
[27] http://www.sigura.ro/produse/sisteme-complete-de-stingere-cu-gaz-inergen/
[28] http://www.spy-shop.ro/antiincendiu/butoane-de-incendiu.html
[29] http://www.spy-shop.ro/antiincendiu/detectori-de-flacara.html
[30] http://www.stingatoarebn.ro/hidranti.html
[31] https://www.youtube.com/watch?v=AV6HPiRuChw
[32] https://www.youtube.com/watch?v=AV6HPiRuChw
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ACADEMIA DE POLIȚIE Alexandru Ioan Cuza [303436] (ID: 303436)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.