ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE [630344]

MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE

FACULTATEA ARTĂ VOCALĂ, DIRIJ AT ȘI PEDAGOGIE MUZICALĂ
Catedra Pedagogie Muzicală

TIMOFEI TIGHINEANU

DEZVOLTAREA RESPIRAȚIEI INTERPRETATIVE
LA ELEVI ÎN CADRUL LECȚIILOR DE CLARINET
(cl. 1-a, Școala de Arte)

Conducător științific
Balaban Larisa
dr., conf. univ.

C h i șinău, 2017

2
 
CUPRINS
INTRODUCERE  …………………………………………………….. ……………………………………………………… ……………………… 3  
1. BAZELE TEORETICE ALE DEZVOLTĂRII RESPIRAȚIEI INTERPRETATIVE  LA ELEVI ÎN CADRUL
LECȚIILOR DE CLARINET  …………………………………………………….. ……………………………………………………… ……. 5 
1.1. R ESPIRAȚIE , RESPIRAȚIE INTERPRETATIVĂ — DEFINIREA , CARACTERIZAREA GENERALĂ  ………………………………….. 5  
1.2. TIPURILE DE RESPIRAȚIE INTERPRETATIVĂ  …………………………………………………….. ……………………………………….. 12  
1.3. SPECIFICUL INTERPRETĂRII LA CLARINET  …………………………………………………….. …………………………………………. 15  
1.4. CURRICULUM DISCIPLINAR PRIVIND DEZVOLTAREA RESPIRAȚIEI INTERPRET ATIVĂ ………………………………………… 15  
2. DEZVOLTAREA RESPIRAȚIEI INTERPRETATIVE LA ELEVI ÎN CADRUL LE CȚIILOR DE
CLARINET  …………………………………………………….. ……………………………………………………… …………………………… 16  
2.1. P ROCEDEE DE DEZVOLTARE A RESPIRAȚIEI INTERPRETATIVE  LA ELEVI ÎN CADRUL LECȚIILOR DE CLARINET  ………. 16 
2.2. EXPERIMENTUL DE CONSTATARE  …………………………………………………….. ……………………………………………………..  18 
CONCLUZII  …………………………………………………….. ……………………………………………………… …………………………. 23  
BIBLIOGRAFIE  …………………………………………………….. ……………………………………………………… ……………………. 24  
ANEXĂ …………………………………………………….. ……………………………………………………… …………………………………. 26

INTRODUCERE

Un element important în procesul studierii artei interpretative la instrumentele
de suflat este tehnica respira ției interpretative. Aceasta este un component de bază al
aparatului interpretativ, care participă la formarea sunetelor și la crearea muzicalității
prin frazare.
Având în vedere, că elevii începători au diferite confirmații f izice, respirația
este o problemă foarte complexă. Aplicarea principiilor de resp irație va diferi sensibil
de la un începător la altul. Pregătirea și experiența profesoru lui va fi aceea care va
trebui să călăuzească pe începăt ori. Prin intermediul respirați ei (al suflului expirației),
se realizează emisia sonoră, se formează treptat sonoritatea la clarinet, coloana de aer
expirat din plămâni constituind factorul fizic de producere a v ibrațiilor sonore la
clarinet (cu ajutorul anciei simple atașate de mundștuc). La fo rmarea primelor
deprinderi instrumentale (respir ația, emisia etc.) dezvoltării respirației instrumentale
trebuie să i se acorde cea mai mare însemnătate în lecțiile cu elevii începători la
clarinet.

Deacea respirația este o problemă importantă și actuală. Muncin d câțiva ani de
zile, mă strădui să dezvolt elev ii din punct de vedere: anatomi c, psihic și fiziologic. În
activitatea de zi de zi sunt insistent asupra preocupării de a găsi o soluționare strict
individuală, corespunzătoare fiecărui elev, dobândindu-i o resp irație bună aranjată,
datorită căreia avem și o interpretare calitativă.
Obiectul cercetării — procesul dezvoltării respira ției interpretative la elevi în
cadrul lecțiilor de clarinet.
Scopul lucrării — elaborarea unor modalități orientate spre dezvoltarea

4
 respirației interpreta tive la elevi în cadru l lecțiilor de clar inet.
Obiectivele cercetării :
1) Studierea literaturii di n domeniul cercetării.
2) Determinarea posibilităților d e a dezvolta respirația interp retativă la elevi în
cadrul lecțiilor de clarinet.
3) Efectuarea experimentului de constatare. 4) Analiza datelor experimentului de constatare.
5) Elaborarea concluziilor și recomandărilor.
Baza metodologică a cercetării . Metodele de cercetare :
a) teoretice (analiză, comparare , observație, culegere a inform ațiilor);
b) practice (experimentul pedagogic).
Drept suport al lucrării mi-au s ervit următoarele surse: din do meniul
interpretării instrume ntale (), din domeniul pedagogiei (), ped agogiei muzicale,
psihologiei muzicale ().
Valoarea teoretică și practică a lucrării . De această lucrare se pot folosi
tinerii specialiști cât și celor interesați de această temă.
Beneficiarii studiului : elevii clasei 1-a a Școlii de Arte M. Bieșu din orașul
Ștefan Vodă.
Structura lucrării : lucrarea este construită de: introducere, 2 capitole,
concluzie, bibliografie, anexă.

5
 1. BAZELE TEORETICE ALE DEZVOLTĂRII RESPIRAȚIEI
INTERPRETATIVE  LA ELEVI ÎN CADRUL L ECȚIILOR DE CLARINET

1.1. Respirație, respirație inte rpretativă — definirea, caracte rizarea
generală

Respirația este funcția prin care se asigură continuu și adecvat aportul de
oxigen din aerul atmosferic până la nivelul celulelor care îl u tilizează circulația în
sens invers adioxidul de carbon produs de metabolismului celula r .
Respirația este totalitatea proceselor care asigură consumul O2 și elimin area
CO2 de către organism [].
Totalitatea organelor care contri buie la realizarea schimburilo r gazoase, din
aerul atmosferic și organism, constituie aparatul respirator.
Aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii (aeriene):
– extrapulmonare,
– intrapulmonare, – plămânii.
Căile extrapulmonare sunt reprezentate de:
– cavitatea nazală(bucala),
– faringe,
– laringe,
– trahee,
– bronhiile principale [].
Căile intrapulmonare sunt reprezentate de ramificațiile bronhii lor
principale( bronhii lobare, care se împart la rândul lor ă în bronhii segmentare, apoi
bronhiole lobulare, din care iau naștere bronhiolele terminale; acestea se împart in
bronhiole respiratorii ce se continuă cu canale alveolare (ducte), ai căror pereți

6
 prezintă dilatații în forma de săculețe (saci alveolari) in care se deschid alveolele
pulmonare.
Cavitatea nazală . Este format din două spații simetrice numite fosele nazale,
situate sub baza craniului și de asupra cavității bucale. Fosele nazale sunt despărțite de
septul nazal și comunică cu exteriorul pri n orificiile narinare, iar cu faringele, prin
coane.
Anterior, fosele nazale prezintă piramida nazală, cu rolul de a le proteja, dar și
cu rol estetic.
În jurul orificiilor narinare s unt mușchii ai mimicii. De fieca re parte a septului
nazal, deosebim un vestibule și o fosă nazală.
Vestibulele comunică cu exteriorul prin orif iciile nazale, iar fosele nazal e
comunică cu faringele pr in două orificii, numite coan e.
Pe peretele latelar al foselor nazale se află niște lame osoase curbate numite
cornete nazale. Ele sunt în număr de trei:
– cornetul nazal superior,
– cornetul nazal mijlociu,
– cornetul nazal inferior [].
Sub fiecare cornet se află câte un spațiu meat nazal .
Fosele nazale comunică direct sau indirect cu niște cavități ne regulate săpate în
oasele vecine, numite sinusuri.
Sinusurile sau cavitățile anexe al e foselor nazale sunt repreze ntate prin
sinusurile săpate in maxilar, frontal, etmoid și sphenoid, de unde își iau și numele. Ele
sunt în număr de 8 câte 4 pentru fiecare fosă nazală(ex. sinusu l frontal, sinusul
sfenoidal).
În interior fosele nazale sunt căptușite de mucoasa nazală ale cărei secreții
m e n ț i n l o c u l m e r e u u m e d ș i a r e o structură deosebită în partea superioară, la acest

7
 nivel aflându-se mucoasa olfactiv ă, iar în partea inferioară aflându-se mucoasa
respiratorie. Mucoasa, fiind puternic vascular izată, încălzește aerul inspira t. Mucusul,
cât și firele de păr din fosele nazale opresc înaintarea praful ui și a altor impurități,
care se pot afla în aerul inspirat.
Faringele . Faringele este organul în care se încru cișează calea respiratorie cu
calea digestivă. Pe aici trece ae rul din fosele nazale în larin je și trahee și invers.
Nazofaringele — acea parte a fa ringelui care vine în leg ătură cu fosele nazale.
Orofaringele — acea parte a faringelui care vine în leg ătură cu cav itatea
bucală.
Laringofaringele — acea parte a fa ringelui care vine în contact c u laringele [].
Laringele . Este situat pe linia mediană și anterioară a gâtului, deasupr a traheii,
dedesubtul osului hioid și al limbii și înaintea esofagului. La adulți se află la nivelul
vertebrelor 4,5,6 cervicale.
Laringele este alcătuit din nouă cartilaje, dintre care trei sunt neperechi
(cartiajul tiroid, cartilaj ul cricoids, epiglota), iar șase sunt perechi ( aritenoidele,
cuneiformele, corniculatele).
Cartilajul tiroid este cel mai mare cartilaj al laringelui și este format din do uă
lame dreptunghiulare, sudate pe linia median. Pe marginea super ioară se află o
incizura tiroidiană. Se mai poate observa și o proeminență subh ioidiană cunoscută sub
denumirea de ”mărul lui Adam”. Cele două lame prezintă la parte a posterioară și
superioară două coarne mari superioare și două coarne mici infe rioare(în partea
inferioară), care se articul ează cu cartilajul cricoid.
Cartilajul cricoids are forma unui inel cu pecete (lamina). Pecetea fiind așezată
posterior. Acest cartilaj este co nsiderat un inel traheal modif icat
Epiglota este un cartilaj fibros, situate deasupra intrării în laringe. Are form a
ovală ca o frunză. Fața sa anterioară se prinde de rădăcina lim bii, iar partea liberă

8
 funcționează ca un căpăcel care închide glota în timpul deglutiției(înghițirii).
Cartiajele ari tenoide sunt două cartilaje mici, situate în partea dorsal a
cartilajului tiroid și care se sprijină, prin bazele lor, pe m arginea superioară a peceții
cartilajului cricoid.
Cartilajele aritenoide sunt cele mai mobile cartilaje ale lari ngelui. Prin
mișcările aritenoidelor în afară și în jos, înăuntru și în sus, corzile vocale inferioare se
îndepărtează unele de altele sau se apropie între ele, modificâ nd în felul acesta
deschiderea vocală.
Larinjele este un organ cu dublă funcție: respiratorie și fonatorie. Larinjele este
format din cartilaje legate între ele prin ligament și articula ții. Pe cartilaje se prind
mușchii larinjelui.
Pe pereții laterali ai larinjelui se află două perechi de pliur i cu direcție
antero-posterioară: două superioare-vestibulare(corzile vocale false care nu produc
sunete prin vibrarea lor) și două inferioare, corzile vocale adev ărate( care prin
vibrarea lor se produc sunete), care delimitează orificiul glot ic.
Larinjele este organul vorbirii, datorită corzilor vocale. Prod ucerea sunetelor
este determinată de apropierea corzilor vocale, care astfel îng reunează glota. Cu cât
corzile vocale sunt mai apropiat e una față de cealalte sunetele emise sunt mai înalte.
Sunetele sunt produse prin vibra ția corzilor vocale la ieșirea aerului din
plămâni. Ele vor fi întărite a tât de cavitățile toracice, nazal e, bucală, cât și de
sinusurile paranazale, care au r ol de cutie de rezonanță. La pr oducerea sunetelor
articulate mai participă limba, buzele, dinții și valul palatin . Din combinarea sunetelor
articulate rezultă vorbirea [].
Traheea . Traheea este un tub lung de aproximativ 12 cm, Este deschis datorită
inelelor cartilaginoase din care este alcătuit. Spre esofag, țe sutul cartilaginous este
înlocuit cu țesut moale, ce ușur ează trecerea alimentelor. Pere tele intern al traheii este

9
 căptușit cu o mucoasă umedă, ale cărei celule sunt ciliate. Cil ii se mișcă de jos în sus,
antrenând astfel impuritățile spre exterior. Înainte de a intra î n p l ă m â n i , t r a h e e a s e
ramifică în 2 bronhii, care au aceeași structură cu a plămânilo r [].
Bronhiile . Bronhiile : în număr de două, sunt ramificații ale traheii, care
pătrund în plămâni. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt co mplete, iar mucoasa lor
conține de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramifică în b ronhii secundare: două
în plămânul stâng, trei în plămânul drept.
Plămânii . Plămânii sunt două organe buretoase elastic, de culoare roz, așezate
în cutia toracică, deasupra diafra gmei. Plămânul drept este alc ătuit din trei lobi ,iar
plămânul stâng are doar doi lobi. Între acești doi plămâni se a flă inima. În fiecare lob
pătrunde câte o bronhie secundară, care se ramifică în tuburi d in ce mai mici, numite
bronchiole. Cele mai fine bronchiole se termină cu saci pulmona ri, alcătuiți din mici
umflături cu pereții foarte subțiri, numite alveoli pulmonare. Alveola pulmonară este
unitatea structural și funcțională a plămânului. Între sacii pu lmonari se află un țesut
conjuctiv elastic. Plămânii nu au mușchi. Suprafața lor este ac operită de două foițe,
numite pleure. Una este lipită de plămân, cealaltă de peretele intern al cavității
t o r a c i c e . Î n t r e e l e s e a f l ă o c a v itate foarte subțire, în care s e g ă s e ș t e o p e l i c u l ă d e
l i c h i d [ ] .
Plămânii sunt foarte bine vascula rizați de arterele și venele p ulmonare. Arterele
pulmonare pătrund în plămâni printr-un loc numit hil, ce se ramifică și însoțește
bronhiile până la sacii pulmonari, unde se ramifică în arteriol e, care se continuă cu
capilarele. Acestea se deschid î n venule, care înconjoară sacii , însoțesc apoi
bronhiolele, bronhiile, se unesc î n venele pulmonare(câte două de fiecare plămân) și
ies din plămâni tot prin hil. Ele se deschid în final, în atriu l stâng. Un plămân este
alcătuit dintr-un mare număr de saci pulmonari. Suprafața acest ora este foarte mare
datorită alveolelor, care are s uprafața totală de 200 m pătrați . Astfel, sângele și aerul

10
 se găsesc în contact pe o mare suprafață și ele sunt separate d oar de pereții foarte
subțiri ai alveolelor și ai capilarelor.
Etapele respirației . Procesul respirator cuprinde mai multe etape: ventilația
pulmonară, respirația externă, r espirația și respirația celular ă.
Ventilația pulmonar ă — reprezintă schimburile de gaze dintre organism și
mediul ambient( incorporarea oxigenului și eliminarea bioxidulu i de carbon).
Procesul cuprinde două etape: inspirația și expirația.
Inspirația-este un proces activ prin care aerul pătrunde în plămâni. În ac est
proces, diafragma și mușchii intercostali se contractă, astfel ca volumul cutiei toracice
se mărește și tot odată se mărește și volumul plămânilor. În pl ămâni se creează o
presiune care aspiră aerul atmos feric, acesta pătrunzând în căi le respiratorii. În
inspirație mai intervin și mușchii de la nivelul gâtului. În in spirație bolta diafragmului
coboară. Pentru ca aerul să pătrundă în plămâni, trebuie ca pre siunea aerului pulmonar
să fie mai mică decât presiunea atmosferică.
Expirația — este un proces pasiv determinat de relaxarea mușchilor intercos tali
și a diafragmei, care micșorează cutia toracică. Plămânii fiind elastici, revin și ei la
volumul inițial. Aerul din plămâni încărcat predominant cu biox id de carbon este
eliminat în mediul extern. În inspirație mai intervin și mușchi i drepți abdominali. Are
loc ridicarea diafragmului.
Respirația extern ă (respirația pulmonar ă) — este schimbul de gaze dintre
sângele din capilarele alveolare și aerul alveolar. Acest schim b este favorizat de
gradientul presional dintre cele două medii. Oxigenul se află î ntr-o presiune mult mai
mare în alveolele pulmonare(100mm Hg) față de capilarele sangui ne(40mm Hg).
Datorită gradientului presional oxigenul traversează membrane a lveolocapilare,
trecând în capilarele sanguine. Bioxidul de carbon fiind sub o presiune mai mare în
capilarele alveolare(47mmHg) va traversa membrana în sens inver s ajungând în

11
 alveole, unde presiunea este mai m ică (40mmHg) și de aici în me diu, prin expirație [].
Oxigenul ajuns în capilarele sa nguine se combină în cea mai mar e parte cu
hemoglobina din eritrocite și formează un compus labil-oxihemog lobina. O mică
parte din oxigen se dizolvă în plasmă.
Respirația internă — este schimbul de oxigen și bi oxid de carbon dintre sângele
din capilare și lichidul interstițial, care scaldă celulele. Me canismul acestui schimb
este difuzia determinată de gradientul presional al gazelor. Aj uns la nivel celular
oxigenul dizolvat în plasmă difuzează primul în lichidul inters tițial și apoi în celule.
Oxihemoglobina se disociază în oxigen și hemoglobină, oxigenul trecând în celule.
Hemoglobina devine astfel disponibilă pentru a se uni cu bioxid ul de carbon rezultat
în urma arderilor celulare. O pa rte din bioxidul de carbon se d izolvă în plasmă, iar
aproximativ 80% este transportat sub forma de bicarbonați, în p lasmă și eritrocite.
Respirația celular ă — este similară la toate organismele aerobe. Este un proces
biologic complex în cadrul căruia sunt degradate substanțele or ganice până la bioxid
de carbon și apă, printr-o serie de reacții oxidative cu eliber are de energie în interiorul
celulei.
Energia rezultată din degradarea substanțelor organice este eli berată treptat și
acumulată într-o molecul ă de ATP. Organismele acumuleaz ă energia in ATP
deoarece s-ar risipi sub formă de căldură, cea ce duce la moart ea subită a celulei.
Energia din ATP este eliberat ă prin hidroliza acestuia.
Degradarea substanțelor organice este un proces care cuprinde o serie de reacții
de oxidare și reducere cuplate. P rocesul respirației celulare p oate fi divizat în două
etape:
– etapa citosolic ă, anaeroba,
– etapa mitocondrial ă, aeroba [].
R e s p . i n t ? D i f e r e n ț a c o n c l u z i i

12
 1.2. Tipurile de respi rație interpretativă

Un element important în procesul studierii artei interpretative la instrumentele
de suflat este tehnica respira ției interpretative. Aceasta este un component de bază al
aparatului interpretativ, care participă la formarea sunetelor și la crearea muzicalității
prin frazare.
Având în vedere, că elevii începători au diferite confirmații f izice, respirația
este o problemă foarte complexă. Aplicarea principiilor de resp irație va diferi sensibil
de la un începător la altul. Pregătirea și experiența profesoru lui va fi aceea care va
trebui să călăuzească pe începăt ori. Prin intermediul respirați ei (al suflului expirației),
se realizează emisia sonoră, se formează treptat sonoritatea la clarinet, coloana de aer
expirat din plămâni constituind factorul fizic de producere a v ibrațiilor sonore la
clarinet (cu ajutorul anciei sim ple atașate de muștiuc). La for marea primelor
deprinderi instrumentale (respirația, emisia etc.) să fie reali zată riguros, științific, iar
dezvoltării respirației instrumentale să i se acorde cea mai ma re însemnătate în lecțiile
cu elevii începători la clarinet . La acești elevi va trebui ca profesorul de instrument să
l e f o r m e z e o r e s p i r a ț i e a m p l ă , c orectă, ca ”baza fizică” a emis iei sonore mărind
treptat, capacitatea respiraț iei odată cu creșterea lui.
Actul respirator este un proces fiziologic de schimb al gazelor , în procesul
căruia se inspiră oxigen și se elimină bioxid de carbon. Respi rația se compune din
două faze: inspirație și expirație []. În condiții obișnuite, omul își trage o jumătate de
litru de aer prin fiecare inspirație, iar la unele persoane o r espirație antrenată poate
face să pătrundă în plămâni până la peste patru litri de aer. C hiar dacă o cantitate atât
de considerabilă nu poate să fie atinsă deseori, ceea ce, de al tfel, nici nu este folositor,
totuși există o diferență între cantitatea de aer inspirată în mod instinctiv și cea
inspirată în mod rațional. Se poate obiecta că inspirația unei cantități prea mari de aer

13
 ar provoca un acces de sufocație. Acest inconvenient poate să a pară însă doar în cazul
când inspirația a fost defectuos realizată, aerul fiind trimis în mod greșit spre vârful
plămânilor, în loc să fie trimis spre baza lor [ ].
S p r e d e o s e b i r e d e respirația fiziologic ă, cea interpretativă are ca principală
caracteristică necesitatea de a mări capacitatea respiratorie a elevului până aproape de
cea maximă a unui adult (4,5, 5 cm3). În timp ce la respirația simplă ambele faze se
produc într-o unitate de timp ega lă la respirația profesională, această egalitate lipsește;
inspirația fiind scurtă iar expi rația prelungită, în funcție de cerințele frazei muzicale.
Deseori se face o greșeală în a s e forța inspirația, ea nefiind c h i a r a t â t d e
importantă ca expirația, care trebuie antrenată în sensul ralentării, al stăpânirii și mai
ales al modului în care este consumat, în timpul cântării vocal e sau instrumentale,
debitul de aer. Coloana de aer expirată trebuie să posede o presiune care să permită
susținerea sunetelor. Deci, expi rația este aceea care trebuie e ducată în mod deosebit.
Această educație se realizează pr in gimnastica respiratorie și prin cântatul la
instrument.
Un moment dificil în realizarea respirației corecte la elevii c larinetiști
(începători), îl constituie îmbinarea, executarea a două moment e principale care apar
în timpul frazării muzicale; cel al inspirației scurte și rapide cu cel al expirației lungi
și uniforme. De regulă expirația scurtă apare în cadrul unor fr aze muzicale mici, în
tempou rapid; iar cea lungă, devine în momentul interpretării unor fraze muzicale
ample, în tempou lent (cantilene).
În frazarea muzicală, respirația corectă urmează conținutul ide ilor muzicale
putând fi realizată în timpul pauz elor, cezurilor, cadențelor ș i semicadenților,
schimbării tempourilor sau a regi strelor în care cântă la un mo ment dat interpretul.
Toate acțiunile legate de realizarea respirației corecte trebui e să fie însoțite de
asigurarea (la elev) a unei poz iții corecte a muștiucului și a instrumentului, care ar

14
 favoriza expirarea aerului fără zgomot în instrument.
De-a lungul timpurilor, în istor ia evoluției tehnicii respirați ei, în general,
teoreticienii și fiziologii au e mis diverse teorii în legătură cu modul cel mai bun de a
respira. După multe experiențe, s-a ajuns la concluzia că cea mai bună este respirația
costo-diafragmatica.
Respirația educată prezintă parti cularități esențiale pentru că expirația își pierde
caracterul său obișnuit, toracel e nu rămâne imobilizat și vedem intervenind succesiv
diafragma, mu șchii cuștii toracice și ai abdomenului :
Diafragma — mușchi inspirator, în formă de boltă care desparte cavitatea
toracică de cea abdominală și îndeplinește un rol foarte import ant în susținerea și
reglarea expirației, a conducerii coloanei de aer [].
Mușchii expiratori — sunt cei care realizează miș carea cutiei toracice și ridică
diafragma. Mușchii abdominali au un mare rol în realizarea resp irației controlate,
voluntare, pentru activarea și în tărirea acestor mușchi recoman d â n d u – s e o s e r i e d e
exerciții fizice forme de antrenament [].
Pentru a ajunge la această repartiție judicioasă a actului resp irator între mușchii
interesați, este indispensabil:
a) ca musculatura toracic ă să formeze puncte solide de sprijin în planul dorsal
al umerilor (spate).
b) masa abdominal ă să fie bine menținută printr -o centură musculară solidă.
Dat fiind că în frazare se cere o prelungire a suflului, adică o durată anormală a
expirației, în gimnastica respiratorie trebuie să ne preocupăm:
– să încetinim expirația până ajungem să păstrăm suflul după cum cere fraza
muzicală;
– să facem expirația complet ă, urmată pasiv de o inspirație de aceeași
profunzime.

15
 Este greșit a crede că introducând o cantitate mai mare de aer se poate emite o
frază muzicală mai lungă. Efortul pe care suntem obligați să-l facem pentru a dilata
complet toracele diminuează forțele necesare unei expirații raț ionale, iar aerul scapă,
fără control, înainte de termina rea frazei muzicale. Când dorim să facem un efort nu
trebuie să umplem pieptul în întregime cu aer. O inspirație mij locie este suficientă.

1.3. Specificul interpretării la clarinet  
 
1.4. Curriculum disciplinar privind de zvoltarea respirației interpre tativă

2. DEZVOLTAREA RESPIRAȚIEI INTERPRETATIVE LA ELEVI ÎN
CADRUL LECȚIILOR DE CLARINET

2.1. Procedee de dezvoltare a respirației interpretative  la elevi în cadrul
lecțiilor de clarinet

În cele ce urmează vom propune u nele exerciții pentru dezvoltar ea, antrenarea
respirației interpretative, u tilizate tradițional în practica i nterpretativă și pedagogică la
clarinet.
1. Respiră adânc pe nas, fără a ridica umerii și împinge abdomenul în față.
2. Expiră împingând aerul pe nas și folosind diafragma pentru a îm pinge aerul
din corpul dumneavoastră.
Practică acest exercițiu ceva timp, chiar de 3 ori pe zi deoare ce pentru a întări și
consolida diafragma este nevoie de timp. Ai nevoie de o diafrag mă puternică pentru a
acoperi durata notelor întregi, a notelor înalte și a termina f razele muzicale ale
cântecelor mai intense.
Pe măsură ce o să te obișnuiești cu o respirație corectă abdomi nală din
diafragmă, ai neapărat nevoie pentru a afla cum să controlezi c el mai bine tot fluxul
de aer necesar interpretării.
Respirația este o parte esențială atunci când înveți să cânți l a saxofon. Mulți
începători încercă să se concentreze asupra acestui aspect împi ngând aerul din gură
folosind obrajii lor. Cu toate acestea, un mod de respirație co rectă înseamnă a te
asigura că fluxul de aer format e ste controlat de micii mușchi (abdominali).
Dacă simți că folosești mușchii obrajilor pentru a împinge aeru l (ca în fluierat)
sau simți gâtul înco rdat, nu este bine, și probabil că nu se fo losește diafragma
suficient.
P e n t r u a v e d e a ș i s i m ț i c e î n s e am n ă a î m p i n g e a e r d e l a d i a f r a g mă, deschide
gura larg și expiră forțat prin împingere încordând mușchii abd ominali. Vei lua o

17
 mulțime de aer fără să te bazezi pe gât sau mușchii obrajilor. Odată ce te vei obișnui
cu acest mod de a respira va fi pentru tine ca o joacă cu sprij in aerian adecvat și va
deveni o a doua natură pentru tine atunci când cânți la saxofon .

Bolile respiratorii la interpreții la instrumentele de suflat. Cea mai importantă
problemă care poate apărea în practica interpretativă la interp reții la instrumentele de
suflat, este riscul de obține o boală specifică numită emfizemul pulmonar . Printr-un
suflat îndelungat la instrument se poate ajunge la micșorarea e xpiratorică a
plămânilor, la o atrofie a pereț ilor alveolari (pereții alveole lor pulmonare).
Chiar dacă încercăm să eliminăm t ot aerul din plămâni, în organ ism tot mai
rămâne o cantitate de aer (aerul rezidual). Un suflător trebuie să-și adapteze
împărțirea respirației la fraza m uzicală pe care o cântă în gen eral, el respiră repede și
adânc și expiră încet, întrerupt de pauze. Asta se poate constata în mod simplu prin
măsurarea mișcărilor toracelui.
Este foarte interesant că instrumentiștii suflători pot realiza o a s e m e n e a
stăpânire conștientă a organelor respiratorii. Plămânii noștri au, în primul rând,
funcția de a asigura schimbul aerului din plămâni și vasele san gvine pulmonare. Acest
schimb este necesar pentru alimentarea corpului cu oxigen și el iminarea bioxidului de
carbon. Pentru menținer ea vieții, compoziția sângelui trebuie s ă rămână constanta.
Există deseori părerea că suflatul la instrumentele din alamă e ste mai dificil.
Efortul pe care îl depune un om în timp ce execută o muncă fizi că se poate măsura
aproximativ după bătaia pulsului în timpul muncii. Putem afirma că profesiunea de
instrumentist-suflător nu este dăunătoare sănătății. Dacă, totu și, apar unele maladii,
ele sânt incidentale sau rezulta tul unei metodici greșite, sau a unor vicii (fumatul,
alcoolismul etc.).

18
 2.2. Experimentul de constatare

Experimentul s-a desfășurat în cadrul Școala de Arte Maria Bie șu d i n o r .
Ștefan-Vodă, la car e au participat elevii clasei 1.
Partea experimentală a cercetării a cuprins etapa de constatare , prin care s-a
determinat nivelul inițial de d ezvoltare a respirației interpre tative la elevii clasei 1-a.
Pentru realizarea acestui obiec tiv, am stabilit unele criterii și niveluri de
apreciere a respirației la elevi i în cadrul lecțiilor de clarin et.
Tabelul 1
Nr.
d/o Parametri Criterii de apreciere
1. Inspirație S c u r t ă
P l i n ă
2. Expirație Liniștită
3. Tipul respirației

Niveluri de dezvoltare a respirației interpretative la elevi
Tabelul 2
Nr.
d/o Parametri Avansat Mediu Minim
1. Inspirație
2. Expirație
3. Tipul respirației

Proba 1.
1.1

19
 1.2.
1.3.
Proba 2.
2.1.
2.2.
2.3. Proba 3.
3.1.
3.2.
3.3.
Proba 4.
4.1.
4.2.
4.3.

Tabelul 3
Nr.
d/o Numele, prenumele T
Total
1. Cojocari Radu
* * ** 7
2. Deeb Bilal
** ** ** 9
3. Știrbu Cornel
** * ** 8
4. Cojocari Pavel
* * ** 7

20
 5. Știrbu Marcu
* * 5
6. Verebceanu Adrian
* * * 6

Avansat – ***, Mediu – **, Minim – *.
Total: Avansat : 13–18; Mediu : 7–12; Minim : 0-6.

Rezultatele experimentului de constatare
Tabelul 4
Nivel Grupul de constatare
Elevii %
Avansat –
Mediu 4 66,7
Minim 2 33,3
Total 6 100

21
 
%
0510152025303540
Minim Mediu Avansat

Niveluri

Inspirație …………………………………………. 4 pulsații
Oprire (suflu reținut) …………………………………………. 2 pulsații
Expirație …………………………………………. 4 pulsații
Oprire (plămâni goliți) …………………………………………. 2 pulsații
12 pulsații
Proba 1.2.
Inspirație …………………………………………. 6 pulsații
Oprire (suflu reținut) …………………………………………. 3 pulsații
Expirație …………………………………………. 6 pulsații
Oprire (plămâni goliți) …………………………………………. 3 pulsații
18 pulsații

22
 

Proba 1.3

Inspirație …………………………………………. 4 pulsații
Oprire (suflu reținut) …………………………………………. 2 pulsații
Expirație …………………………………………. 6 pulsații
Oprire (plămâni goliți) …………………………………………. 3 pulsații
15 pulsații

23
 CONCLUZII

24
 BIBLIOGRAFIE

1. BABII, V. Studii de organologie . Bălți: Presa univers itară bălțeană, 2003.
268 p.
2. BĂRBUCEANU, V. Dicționar de instrumente muzicale . București:
TEORA, 1999. 312 p.
3. Chironda V., Ciobanu N. Metodica instruirii muzicale la instrum ente de
suflat. Chișinău: Lum ina, 1992. 71 p.
4. Chise L. Vernisaj sonor cu Eugen Verbețchi și discipolii săi. Î n: Capitala,
2003, nr.34 (392), p. 8.
5. Demian W. Teoria instrumentelor. București: Editura Didactică ș i
Pedagogică, 1968. 342 p.
6. Gâscă N. Tratat de teoria instrumentelor. București: Editura Mu zicală,
1998. 190 p.
7. Goia I. Metodica studierii și pre dării instrumentelor de suflat . Iași:
Conservatorul George Enescu , 1985. 312 p.
8. Pașcanu A. Despre instrumentele din orchestra simfonică. Sibiu: E d .
Muzicală, 1962. 143 p.
9. Беленов Л. Вопросы методики обучения игре на духовых
инструментах в консерваториях Франции. В: Проблемы высшего
музыкального образования . Москва: ГМПИ им. Гнесиных. 1975, вып.
XIX. 159 с.
10. Благодатов Г. Кларнет, Москва: Музыка, 1965. 21 с.
11. Волков Н. Теория и практика искусства игры на духовых
инструментах: Монография. Москва: Альма Матер, 2008. 399 с.
12. Диков Б. Методика обучения игре на духовых инструментах. Москва :

25
 Музгиз, 1962. 116 с.
13. Диков Б. Методика обучения игре на кларнете. Москва: Музыка,
1983. 192 с.
14. Диков Б. О дыхании при игре на духовых инструментах. Москва.
Музгиз, 1956. 101 с.
15. Методика обучения игре на духовых инструментах. Очерки. Москва:
Музыка, вып. 1, 1964. 232 с.
16. Методика обучения игре на духовых инструментах . Ред.: Ю. Усова.
Москва: Музыка, 1966, вып. 2. 271 с.
17. Платонов Н. Вопросы методики обучения игре на духовых
инструментах. Москва: Музыка, 1958. 48 с.
18. Розанов С. Основы методики обучения игре на духовых
инструментах. Москва: Музыка, 1958. 145 с.
19. Федотов А. Методика обучения игре на духовых инструментах.
Москва: Музыка, 1975. 159 с.
20. Respirație interpretativ ă [online]. [citat 23.02.2017]. Disponibil:

26
 ANEXĂ

27
 ANEAXA 1

28
 ANEAXA 2

29
 ANEAXA 3

30
 ANEAXA 4