Academia de Arta Culinara

Cuprins

Introducere

Proiectul de diplomă ales presupune realizarea unei academii de artă culinară, care vine să satisfacă, prin caracteristicile sale funcționale, nevoile de ordin cultural-artistic ale comunității din municipiul Baia Mare. Având ca și grup țintă comunitatea locală, proiectul își propune să devină o componentă socială de factură artistică, urmând să contribuie la ridicarea nivelului de educație al societății.

Centrul adăpostește o multitudine de spații a căror funcțiuni dovedesc apartenența la programul de arhitectură destinat instituțiilor de cultură. Astfel, clasificate în funcție de caracterul lor public, regăsim: spații destinate expozițiilor sau manifestărilor artistice cu caracter individual sau colectiv, spații comerciale specializate și alimentație publică, amfiteatru, bibliotecă, spații pentru desfășurarea activităților de creație artistică (colective sau individuale), sală de conferință, spații destinate administrației, parcaje (exterioare și interioare), spații tehnice, vestiare pentru personalul angajat și spații de depozitare. Pentru a evita supradimensionarea ansamblului față de necesitățiile publicului, din cadrul funcțiunilor proprii programului de arhitectură, s-au scos cele destinate conservării și restaurării obietelor de artă, precum și anexele acestora.

Evocarea, fără de care nu este posibil procesul de creație în domeniul artistic, suprapusă cu cadrul social contemporan, permite alcătuirea sau conceperea unui sistem cu rol educativ în domeniul artistic. În construirea sistemului se pornește de la factorul istoric, ce conferă acestuia o valoare artistică cu caracter incontestabil și anume Școala Băimăreană de Pictură. Mișcarea modernistă generatoare de principii artistice cu rol definitoriu în apariția și dezvoltarea unor centre culturale europene (Budapesta, Viena, München) precum și continua, intensa activitate a artiștilor contemporani băimăreni în domeniul artelor vizuale, reprezintă factorul principal generator al temei. Găsirea unei soluții prin care valoarea artistică istorică și cea contemporană să formeze un ansamblu, reprezintă provocarea care stă la baza alegerii direcției de dezvoltare a proiectului.

Întregul ansamblu trebuie să păstreze aceeași caracteristică generală și anume continuitatea în timp. Dacă din punct de vedere funcțional, programul arhitectural stabilește clar modul în care trebuie să fie alcătuit ansamblul, limbajul arhitectural denotă apartenența acestuia la program și transmite mesajul care a stat la baza formării conceptului arhitectural. Evocarea și prefigurarea trecutului, împreună cu prezența factorului local (material sau tehnică de construcție) determină conceptul teoretic, care stă la baza realizării proiectului: alcătuirea unui ansamblu care să oglindească preocupările artistice ale noului val, dar care va cuprinde și reconversia unui martor tăcut al modernismului artistic băimărean, și anume clădirea vechii mori a orașului.

Programul arhitectural abordat este relativ tânăr, deoarece sistemul de funcționare și implicit tipurile de funcțiuni conținute nu pot să se adreseze decât unor subiecți ce provin dintr-o societate cu un anumit grad de cultură, o societate care dorește și poate să progreseze din punct de vedere cultural. Preocuparea pentru segmentul artistic al existenței umane, ca și acțiune de masă, ce apare la începutul perioadei moderne, este factorul ce a determinat apariția acestor tipologii de ansambluri în cadrul programului destinat instituțiilor de cultură.

Asemenea centre artistice funționează cu succes și sunt din ce în ce mai des întâlnite în întreaga lume. Fie că au un caracter informațional (centre cultural-artistice ale diferitelor minorități sau etnii), fie că au un caracter educațional (centre artistice specializate pe diferite domenii – arte plastice, artă teatrală și cinematografică, artă fotografică, etc.) sau centre care au preluat un filon artistic și au ca scop promovarea principiilor proprii și educarea în spiritul acestora, toate au aceleași caracteristici de bază.

Un centru artistic, în esență, trebuie să fie un tip diferit de galerie de artă sau muzeu, el reprezentând un centru comunitar, care are ca scop încurajarea practicării artelor vizuale și nu numai, oferind totodată posibilitatea promovării principiilor care au determinat apariția lui prin exteriorizarea creațiilor, oferind posibilitatea prezentării și comercializării lor în spații expoziționale, săli de conferințe, amfiteatre, etc. Este de la sine înțeles că anumite tipuri de programe arhitecturale necesită și anumite funcțiuni secundare subordonate, fără de care obiectivul nu ar putea exista.

Analiza factorului social, stabilirea grupului țintă, analizele urbanistice, dimensionarea obiectivului și inserția acestuia în țesutul urban reprezintă caracteristicile de bază ale oricărui obiect arhitectural. În cazul de față însă, determinantul principal îl reprezintă factorul istoric. Moștenirea, valoarea acesteia, trebuie făcute vizibile, prefigurate subtil, așa încât obiectivul astfel creat să reprezinte o scenă pe care evoluează deopotrivă valoarea istorică, puterea și exuberanța noului val de artiști, într-un decor ce trebuie să oglindească și să onoreze măreția gestului artistic.

În această lucrare voi identifica și analiza toți determinanții, pornind de la factorul istoric, experiențele celor care au creat deja modele demne de urmat, prezentând în final propria viziune asupra temei, și anume descrierea ansamblului concept.

În ceea ce privește materialul didactic, acesta este împărțit ca necesitate în două categorii distincte: una referitoare la documentarea cu caracter istoric (mișcarea de artă plastică din Baia Mare și date despre clădirile aflate în perimetrul istoric al municipiului), iar alta care furnizează date despre modul de alcătuire și funcționare al programului (amplasarea costrucției și amenajarea terenului, stabilirea capacității obiectivului, organizarea activității și componentele sale, principii și norme de proiectare, instalații specifice și limbaj arhitectural).

Materialul didactic nu abundă în date referitoare strict la acest gen de program, dar oferă, totuși, suficiente date, deoarece programul abordat este un cupaj din alte elemente ce fac parte din programul destinat instituțiilor de cultură și nu numai.

Capitolul I

Perspectiva istorică

1.2. Arta culinară. Istoric

Preistorie

Înainte de apariția omului modern, strămoșii săi, asemenea numeroaselor animale, s-au folosit de niște funcții rudimentare în prepararea mâncării :

curățarea în apa râurilor,

prelevarea unei părți consumabile dintr-un cadavru sau fruct,

deschiderea scoarței,

zdrobirea cu mâna, cu ajutorul cuțitului (și nu numai cu dinții).

Descoperirea focului este o mare etapă în inventarea bucătăriei propriu-zise. O ipoteză ar fi că bucătăria a apărut în urma unui ritual : devorarea colectivă a obiectului sacrificat, după îmbălsămarea parțială (asociată cu îmbălsămarea funerară). Această ipoteză evidențiază ritualul puternic și dimensiunea colectivă a practicilor culinare, lucru pe care o descoperire accidentală nu-l face. Adăugarea produselor ce vor avea să schimbe substanțial gustul și conservarea alimentelor, chiar și într-o cantitate mică este o etapă importantă în evoluția alimentară și istoria bucătăriei. Sarea, în special, va juca un rol primordial în conservarea alimentelor, produs care va fi folosit în acest scop până la apariția frigiderului, la începutul secolului XIX.

Antichitate

Inventarea și dezvoltarea agriculturii schimbă aptitudinile alimentare ale omului. Vechii egipteni au lăsat în urma lor multe mărturii ale modului lor de alimentație. Alimentele de bază erau pâinea și berea, realizate din orz și amidon. Se găseau sute de sorturi de pâine în mai multe forme și cu compoziție diversă. Regimul alimentar egiptean era completat de pește, carne (de obicei de oaie, porc și de pasăre), fructe (curmale, smochine, rodii, pepeni și struguri) și de legume (usturoi, varză, castravete, alune, lăptuci, ceapă, praz și ridichi). În sfârșit, mierea, produsă în stupurile de pământ, intra în numeroase deserturi și alte meniuri. În Grecia, alimentația și bucătăria ne sunt cunoscute prin mai multe texte : Peștii de Dorion, Arta bucătarului de Chrysippe de Tyane și Prăjituri de Iatroclés și de Mendés. Venind in contact cu popoarele asiatice, grecii au căpătat gustul luxului și interesul pentru o alimentație savantă și rafinată. Îmbogățiți prin navigație, comerț și cuceriri, grecii împrumută de la orientali numeroase obiceiuri și rețete. În vremea lui Pericle și Alexandru Macedon, bucătăria se afirmă la nivel de artă. Atena devine celebră pentru abundența ospețelor, în contrast cu Sparta, vestită pentru supa sa soldățească și greu comestibilă. Atenienii avuți erau aprovizionați din toate colțurile Mediteranei cu păsări, pește, animale domestice, vânat, stridii, legume, fructe (mere, migdale, curmale, gutui, smochine, măsline). Poporul consumă mult pește sărat sau afumat și sardele cu arpagic. În patiserie și bucătărie se utilizează ca ingrediente făină de orz, miere, lapte, undelemn, carne de iepure și de păsărele servite cu salată grecească.

La Roma, odata cu cucerirea Greciei, cetătenii au împrumutat de la greci nu numai mitologia ci și gastronomia care începe să se rafineze. La târgurile de sclavi, un bucătar era cotat mai sus decât un pedagog. În timpul ospețelor costisitoare, între feluri excentrice, aveau loc lupte de gladiatori. Pentru asezonarea produselor culinare se folosea, drept principal condiment, un sos denumit garum, sau liquamen (adică zeamă, suc sau sos, în latină)[1]. Garumul era cunoscut, încă din perioada etruscă și în Grecia antică, din secolul al VI-lea î.Hr. și era pregătit din pește macerat. Originile sunt, se pare, babiloniene. Savoarea garumului se pare că ar fi apropiată de cea a nuoc-mâm-ului[2] vietnamez.

În vremurile regale, alimentația era brută, consistând din legume preparate fără rețetă sau dintr-o fiertură de grâu (numită puls – strămoașa mămăligii de astăzi).
În perioada sa cea mai fastă, civilizația romană a dezvoltat o serie de rețete și arta sa culinară a fost purtată la apogeu. Utilizarea meniurilor îmbogățite cu miere, aripi, fripturi, vin, numeroase legume, fructe, carne și mirodenii, venite din întreg Imperiul a contribuit la extinderea gamei de mâncăruri. S-a recurs chiar și la trimiterea curierilor în Apenini pentru a căuta zăpadă în vederea gătirii unor deserturi reci pentru Împărat. Această idee a luxului culinar se va regăsi la curtea lui Ludovic al XIV-lea, care cerea preparate înghețate… ne putem imagina viteza curierilor care reveneau din Alpi la Versailles. Totuși, poporul folosea in alimentație o fiertură de graunțe sfărâmate, naut, varză, și mai putină carne, cerealele și grâul fiind alimente de bază atât pentru romanii de rând cât și pentru armată. Bucătăria romană este cunoscută prin textele lui Apicius (Ars Magirica, Apicius Culinaris și mai ales De Re Coquinarie), prin câteva rețete ale lui Pliniu cel Bătrân citate de Cato cel Bătrân, în a lui Histoire naturelle, sau prin alți scriitori ca Varron și Columelle.
Câteva nume de familie romane au rămas în numele anumitor mâncăruri : Lactucinus de la lapte sau Lentulus de la linte.

Evul Mediu

Rețetele de gătit medievale ne sunt cunoscute nouă datorită scrierilor le Mesnagier de Paris și le Viandier de Taillevent. Odată cu cruciadele, Occidentul cunoaște o primă revoluție alimentară prin introducerea fructelor și legumelor orientale : șalota, caisele. La sfârșitul evului mediu, occidentul era din plin aprovizionat cu carne, cu pește oceanic sau de apa dulce. Era vremea in care carnea de balenă se consuma curent in Franța, dar necesita, ce e drept o fierbere indelungată. Regii si principii aveau in castelele lor bucătării gigantice mobilate abundent si cu un personal de specialitate numeros. In renumita carte despre Pantagruel, scriitorul Rabelais enumera 385 feluri de mâncare si citează 78itează 78 feluri de dulceuri. Legumele erau disprețuite, fiind folosite doar in ciorbele de post. În timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea bucătăria devine mai metodică si mai simplă. Începe servirea bucatelor într-o ordine logică si igienică: supe, antreuri, fripturi, salate, dulciuri, deserturi. Se generalizează folosirea furculiței, lingurii si șervetului, dar și schimbarea tacâmurilor si farfuriilor după fiecare fel. Sub Burboni bucătăria regală franceză devine celebră in toată Europa. Sub Ludovic al XV-lea se îndepartează felurile indigeste, sosurile violente, amestecurile nearmonice. Epoca gurmanzilor va reveni sub Napoleon care va reintroduce obișnuința dineurilor și a serbărilor bine aprovizionate. Bucătăria italiană se dezvoltă la curțile caselor de Medici, de Este și papei Leon al X-lea. Deși italienii aveau o bucătărie mai simplă și mai sobră, totuși la ospețele date de Caterina de Medici sunt prezente lebedele si turturelele, frigăruile de cocos, anghinarea, dar lipsește carnea de măcelarie, iar legumele ocupă un loc minor. Evul Mediu, la fel ca Roma, nu a cunoscut zahărul ci se utiliza mierea.

Epoca modernă

Epoca Modernă este marcată printr-o a doua revoluție alimentară, introducerea în Europa a alimentelor de pe continentul american : curcanul, porumbul ciocolată, roșia, ardeiul și cartoful. Episodul introducerii cartofului în regimul alimentar de către Antoine Parmentier în 1788 a dat dovadă de o mai bună știință a mâncării.

Epoca contemporană

În zilele noastre, asistăm la tot felul de încercări de amestecare a tuturor bucătăriilor lumii. Nu doar mâncăm din restaurante cu specialități culinare străine și mai mult sau mai puțin exotice, dar am ajuns să imităm respectivele sortimente de mâncare și acasă.Mondializarea comerțului alimentelor este responsabilul principal în această privință. Niciodată nu a fost mai ușor accesul la asemenea varietate de mâncăruri. Epoca se caracterizează de asemenea printr-o tendință de a reduce din ce în ce mai mult timpul necesar preparării alimentelor, fenomen care se explică în parte prin cerințele vieții profesionale, în parte prin societatea timpului liber și chiar și prin piața preparatelor gătite industrial. Fenomenul recent al lanțurilor de restaurante fast-food are de profitat cel mai mult din extinderea acestei evoluții în întreaga lume în câțiva ani.

Gastronomia este studiul relației dintre cultură și alimentație. Deseori se greșește considerând că termenul gastronomie se referă exclusiv la arta de a găti (vezi Arte culinare), dar aceasta este doar o mică parte a acestei științe. Nu se poate spune întotdeauna că un bucătar este de asemenea și un gurmand.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul "gastronomie" este derivat din greaca antică, γαστήρ (gastér) semnificând "stomac" și νόμος (nómos) – "cunoaștere" sau "lege".

Gastronomia studiază diverse componente culturale ce au alimentația și mâncarea, în general, ca element de bază. Astfel, ea este relaționată cu Artele frumoase și Științele sociale în termeni de cultură, și cu Științele naturalereferitor la aparatul digestiv al corpului uman.

Principalele activități ale unui gurmand includ descoperirea, gustarea, experimentarea, cercetarea, înțelegerea și documentarea în scris a alimentelor și mâncărurilor. Gastronomia este, prin urmare, o activitate destul de complexă. Urmărind cu atenție, oricine va descoperi că în jurul mâncărurilor există dans, teatru, pictură, sculptură, literatură, arhitectură și muzică – în alte cuvinte, Artele frumoase. Mai mult, există fizică, matematică, chimie, biologie, geologie,agronomie, precum și antropologie, istorie, filosofie, psihologie și sociologie.

Primul studiu de bază al gastronomiei este probabil eseul numit Fiziologia gustului (Physiologie du goût) publicat de Jean Anthelme Brillat-Savarin în anul 1825. Spre deosebire de tradiționalele cărți de bucate, această lucrare se ocupă de relația dintre simțuri și mâncare, tratând delectarea de la masă ca pe o știință.

În anul 2004 a fost fondată în orașul Bra (Italia) prima universitate din lume dedicată și devotată principiilor gastronomiei, denumită Universitatea de Științe Gastronomice (Università degli Studi di Scienze Gastronomiche). Misiunea acesteia este crearea unui centru internațional de cercetare și educație pentru cei care lucrează la îmbunătățirea metodelor de cultivare, la protejarea biodiversității, și la realizarea unei relații organice între gastronomie și științele agricole.

1.2. Academii de artă culinară. Istoric

Academia de artă culinară face parte dintr-un program arhitectural care înglobează în structura sa componente din mai toate programele, excepție făcând cele destinate sportului, clădirile pentru sănătate, turism și cele destinate locuințelor sau cultelor. Aceasta trebuie să prezinte o structură funcțională clară, care vine să satisfacă nevoile grupului țintă. Funcționând ca și centre comunitare (cu o anumită specializare), acestea cuprind componente din programele destinate: educației, instituțiilor de cultură (cluburi, cămine, biblioteci, muzee, spații expoziționale), clădirilor pentru spectacole, administrație, comerț și alimentație publică.

Un astfel de program nu ar fi putut să apară decât dacă nevoile societății l-ar fi impus. De aceea nu se poate vorbi de istorie, de tradiție în acest domeniu. De-a lungul istoriei, programele erau foarte bine determinate, obiectele arhitecturale fiind create cu scopuri și destinații clare, adăpostind în cea mai mare parte doar funcțiunea de bază pentru care au fost create. Astfel de clădiri sunt multe, dar cele mai concludente ca și structură funcțională ar fi: bibliotecile, muzeele, palatele, halele comerciale, spitalele, școlile, universitățile, etc. Exemplele pot fi date până în epoca modernă, deoarece începând cu anul 1900, omul modern simte necesitatea creării unor ansambluri multifuncționale care să-i satisfacă simultan mai multe nevoi. Acest lucru nu înseamnă că edificiile tributare unui singur program arhitectural (discutând acum doar de segmentul cultural-artistic) ies din sfera de interes a maselor.

De la apariția lor, centrele cultural-artistice s-au dezvoltat în două direcții caracterizate în funcție de arealul geografic, de societatea în care au apărut și, mai ales, în funcție de regimul politic din țara și perioada în care s-au edificat. Spre deosebire de țările în care aceste centre au fost considerate ca o componentă socială cu rol educativ de maximă necesitate culturală (Franța, Germania, Anglia, Belgia, Elveția, etc.), în țările conduse de regimuri totalitare, aceste centre (cluburi, cămine culturale sau palate de cultură) au folosit și propagandei politice, aceasta făcându-se sub orice formă posibilă, de la arta vizuală până la muzică, literatură, etc.).

Foarte cunoscute ne sunt exemplele pe care le regăsim pe întreg teritoriul țării noastre, clădiri edificate în perioada regimului comunist, care serveau în special propagandei politice. Ca o particularitate a acestui program general apar și tipuri speciale cum ar fi: casa (palatul) copiilor, casa inginerului, casa arhitectului, casa omului de știință, casa scriitorilor, etc. „Crearea și dezvoltarea culturii socialiste sovietice a dus la apariția unor tipuri de clădiri în care oamenii muncii să poată desfășura activități de ordin social-politic și cultural-educativ. […] Noul tip de construcție nu-și are corespondent în arhitectura orânduirii sociale anterioare, deoarece interesele claselor exploatatoare erau diametral opuse creșterii nivelului social, politic și cultural al maselor muncitoare.”

Cu toate acestea, centrul artistic își păstrează de-a lungul scurtei sale istorii o anumită structură funcțională ce poate fi preluată ca model, dar care trebuie foarte bine adaptată specificului local și nevoilor sociale, ținând cont de transformanții intrinseci ai sit-ului și spațiului arhitectural, din acestea rezultând caracterul individual al fiecărui centru. Deși componentele de bază sunt relativ similare fiecărui caz în parte, apar câteodată și elemente contradictorii derivate tot din nevoile sociale, dar și din factorul economic. Există, spre exemplu, centre artistice afiliate unor instituții ale statului, administrațiilor locale, diferitelor instituții de cultură (muzee, biblioteci, etc.), organizații guvernamentale sau

nonguvernamentale, societăți comerciale, școli de excelență, organizații cu profil cultural-artistic, etc.

1.3. Conversia cladirilor industriale

Atestarea ca mișcare plastică valoroasă, cultă, în domeniul artelor, și nu ca mișcare caracterizată prin produsele artei populare tradiționale și meșteșugărești, se face în Baia Mare la sfârșitul secolului al XIX-lea. Perioada de început a mișcării coincide cu începuturile perioadei moderne în întreaga lume artistică.

Originea mișcării moderne de artă plastică din Baia Mare se află în Germania. „Școala particulară de pictură Simon Hollósy” se formează în anul 1886 la München, din inițiativa pictorului maramureșean de etnie armeană a cărui nume îl poartă școala. Acesta, după finalizarea studiilor superioare la Academia Regală Bavareză de Arte Plastice, înființează această școală, fiind echivalată ulterior cu o structură educațională alternativă de nivel academic și a câștigat o reputație și o atractivitate cu totul neobișnuite. Până la moartea artistului de talie mondială, în 1918, „Școala Hollósy” a pregătit un număr mare de studenți (se vorbește de câteva mii) veniți din toată Europa, dar cu deosebire din zona centrală și de est a continentului.

Printre studenți s-au numărat și doi băimăreni, István Réti și János Thorma, la a căror ințiativă se pregătește prima tabără de pictură organizată de către „Școala Hollósy”. La solicitarea celor doi, consiliul orășenesc de la Baia Mare asigură transportul gratuit și un atelier ce s-a transformat dintr-o șură de fân. Acest ajutor din partea municipalității nu este singular, aceasta a sprijinit și pe mai departe activitatea școlii, de-a lungul existenței sale, exemplu fiind construirea celor două ateliere cu locuință și atelierul comun (sala de expoziție), alte ajutoare oferite artiștilor (combustibil, de exemplu), iar pentru rezolvarea neînțelegerilor și a frământărilor dintre membri acesteia, apărute după plecarea lui Béla Iványi Grünwald (unul dintre viitorii conducători ai școlii), consiliul orășenesc înființează Societatea Pictorilor din Baia Mare.

Cum prestigiul dobândit de către școală în epocă s-a datorat în mare măsură programului de studiu în plein air promovat de inițiatorul școlii, această colonizare în Baia Mare va deschide șirul altor locații. Întâi la Baia Mare (începând cu anul 1896 ), apoi la Fonyod (Ungaria), Tyacevo (Ucraina), Hunedoara, Gilău și Sighetu Marmației, colonizările determină creșterea reputației școlii.

Prin caracterul lor, taberele organizate erau frecventate de o multitudine de artiști de vârste diferite, provenind din pături sociale diferite, care practicaseră pictura în tehnici diferite, dar care, în final, se unesc într-o singură mișcare numită “Școala Liberă de Pictură”. Aceasta ia ființă în Baia Mare în 1902, după plecarea lui Simon Hollósy, care începând cu anul 1901 nu mai vizitează orașul, și a avut patru conducători: Károly Ferenczy, Béla Iványi Grünwald, István Réti și János Thorma. Artiștii colonizați reprezentau “[…] o lume profund cosmopolită, reunită aici din aproape toate zonele Europei Centrale și de Răsărit, dar și de prin spații occidentale, o lume pe care posteritatea nu a uitat-o aproape cu totul. Un falanster artistic sui generis, refugiat din teritoriul metropolitan al Münchenului bavarez în periferia urban-rurală băimăreană pentru a exersa deprinderea tainelor creației de la cel mai desăvârșit maestru al artei – natura – conform credo-ului lui Simon Hollósy.”

Reputația școlii devine de talie mondială, deoarece pictorii veniți în timpul verii activau în perioada rece a anului în ateliere din Roma, Paris, Berlin, München, etc.

Despre fenomenul de la Baia Mare „s-a scris cu multă insistență, și încă se mai scrie, ca despre o școală de pictură (imprimându-se termenului fluctuante conotații și ambiguități: fie cu referire la instituția de învățământ, fie la o presupusă identitate de ordin stilistic propagată ca atare). S-a invocat, cu o mare frecvență, și se invocă pe mai departe, un stil Baia Mare, iar în jurul ideii de pictură băimăreană s-a țesut în timp o adevărată mitologie estetică și evenimențială sui generis. În sfârșit, s-a vorbit și se vorbește despre colonia artistică de la Baia Mare ca despre o experiență ce a reeditat, într-o variantă distinctă formula de asociere atât de dragă sensibilității artistice nonconformiste de dinainte și de după 1900.[…] Cercetarea, decuparea și investigarea caracterului și funcționării instituțiilor active la Baia Mare devine o sarcină prioritară căci le vedem create și puse în mișcare, de-a lungul deceniilor, tocmai ca expresii ale nevoilor pe care le resimte un organism cultural viu și dinamic. Sesizăm că ele acoperă întreaga diversitate de direcții și aspecte pe care le generează manifestările unei colectivități artistice care, odată stabilizată, se integrează definitiv într-o comunitate umană având determinanți socio-economici, etici, etnici, confesionali preciși: creatori și creații, confruntări de idei, propuneri și contestări de modele, eforturi sistematice de promovare și răspândire a producțiilor artistice proprii, variabile ce acționează în modelarea gustului creatorului, dar și a publicului, simpatii și antipatii, asocieri dar și disocieri în funcție de varii criterii, etc. […] Acest Centru Artistic Baia Mare ni se înfățișează sub forma sistematică a unui organism socio-cultural coerent, cu evidente articulații polifunționale, având și o pregnantă capacitate de a răspunde și de a se adecva impulsurilor social-istorice aflate în permanentă mișcare, transformare. Avem toate motivele să credem că numai o asemenea perspectivă poate oferi explicații și interpretări comprehensive ale felurilor prin care fenomenul artistic de la Baia Mare a însoțit, și însoțește pe mai departe, marile sau mai micile transformări istorice, dezbaterile culturale, evoluția mentalităților artistice, reconsiderări ale condiției creatorului, etc. Adică prin toate acele elemente, prin toți acei factori modelatori care vin să distingă și la Baia Mare fizionomia particulară a devenirii artistice de la 1900 încoace și care pun în operă astăzi un prezent artistic ce are voința de a dobândi noi virtuți și valori competitive.”

Tematica abordată cu precădere era reprezentarea naturii. Artiștii se opuneau naturalismului falsificator al naturii, patosului fals al academismului și înfățișau natura fidel, neglijând reprezentarea problemelor sociale neconsiderându-le ca și o temă artistică. Pictorii înlocuiesc creația de atelier cu cea în aer liber renunțând la norme în favoarea libertății de exprimare, element ce a determinat transformarea mișcării într-una cu caracter puternic modernist, care s-a aliniat perfect la mișcările moderniste ce începeau să câștige din ce în ce mai mult teren pe întregul continent european.

Peisajul, tematică predilectă în creația artiștilor din cadrul școlii, determină recunoașterea internațională a instituției deoarece, ca și caracteristică particulară a acestuia era utilizarea culorilor concentrate, a reflexelor vibrante, și utilizarea la reprezentarea cerului în lucrările artiștilor a albastrului de cobalt. Din cauza compușilor și a structurii atmosferice, cerul Băii Mari este de o culoare albastră unică în Europa.

În perioada interbelică, se remarcă în rândurile artiștilor plastici și elemente progresiste, luptători pentru cauza dreptății sociale, care luptau pentru reprezentarea în lucrările lor a problemelor sociale, frământărilor și nevoilor omului de rând din a cărui existență făceau și ei parte. Practica realistă este abordată de o serie de artiști care se vor desprinde de școală și de principiile ei și vor crea o mișcare în jurul maestrului Sándor Ziffer. Printre aceștia se numără Martin Katz, Iosif Klein, David Jándi și renumitul sculptor Géza Vida. Acesta din urmă, în perioada regimului comunist, realizează o impresionantă colecție de sculpturi, iar împreună cu arhitectul Anton Dîmboianu creează ansamblurile statuare:

Monumentul ostașului român din al II-lea Război Mondial de la Baia Mare și Monumentul închinat ostașului român, de la Carei.

În perioada ce a urmat, activitatea școlii a continuat până în zilele noastre, toate evenimentele sociale ce au marcat începutul de secol neafectând marcant activitatea acesteia. Artiștii au continuat să vină la Baia Mare din toate colțurile Europei, din centrele universitare din țară (București, Cluj Napoca, Iași), iar printre pictorii renumiți care au vizitat Baia Mare se numără Traian Bilțiu, Aurel Ciupe, Romulus Ladea, Alexandru Ciucurenco, Octavian Angheluță, Petre Abrudan, Petru Feier, Kovács Zoltán ș.a.

1.4. Industriile alimentare din Județului Alba

Morile, acele instalații special amenajate pentru măcinarea cerealelor sau acele clădiri, construcții prevăzute cu asemenea instalații, au început să se dezvolte în Baia Mare pe măsura extinderii suprafețelor cerealiere și a intensificării culturii acestora în satele din jurul orașului. Pe teritoriul de astăzi al municipiului, a apărut și s-a dezvoltat o industrie a morăritului pentru care râul Săsar (ce traversează orașul de la est la vest) a devenit furnizorul forței hidraulice necesare procesului.

Din primele atestări, datând de pe la jumătatea secolului al XVI-lea, când documentația devine mult mai bogată, informațiile despre numărul morilor abundă în date privind amplasamentul, cantitățile de cereale procesate precum și date contabile reprezentând veniturile și cheltuielile obținute anual. Conform datelor, în acea perioadă au funcționat două mori, dintre care moara de jos (mola civitatis inferiori) ce se identifică ca și amplasament (conform vecinătăților comunicate), cu cea care face în prezent parte din proiectul propus. Din punct de vedere contabil, la capitolul cheltuieli se specifică: diverse construcții și reparații (diversas aedificationes ac restaurationes molae civitas inferiori), plata căruțașului pentru transport, a notarului orașului pentru ținerea la zi a registrelor, a curatorului care administra moara în contul salariului propriu precum și o plată în natură pentru armată.

Ulterior, pe lângă cele două mori, moara de jos (mola civitatis inferiori) și moara de sus (mola civitatis superiori), amplasată în amonte față de prima, mai apare menționată și mola civitatis xenodochy. Aceasta din urmă era moara azilului “Sf. Nicolae” și avea o capacitate dublă față de moara de jos. Moara fusese donată azilului prin testament, împreună cu pădurile, terenurile arabile cultivate sau necultivate de către Ioan Omechin, pentru întreținerea și dezvoltarea acestuia. În actele rămase mărturie, la capitolul cheltuieli apar: cele pentru nevoile azilului, cele din dispozițiile magistratului în contul salariului lăcătușului care a întreținut ceasul orașului, cele în contul salariului notarului, a diverșilor supuși și servitorilor orașului (ad subsidia diversorum suplicationes et servitorium civitatis), precum și cheltuielile cu susținerea elevilor din clasele superioare (ad sustentationis studiosorum majores).

În perioada următoare, parte din morile aflate în proprietatea municipalității, trec în administrarea bisericii, este și cazul morii de sus, la jumătatea secolului al XVII-lea, urmând ca în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea să se reîntoarcă în proprietatea stăpânului de drept.

Deși veniturile obținute de către municipalitate din industria morăritului scad începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea până la mijlocul secolului următor, ele contribuie totuși la echilibrarea bugetului general al orașului, atât prin venitul net realizat, cât mai ales prin acoperirea unei părți din cheltuielile autorităților și funcționarilor în natură, determinând astfel, cel puțin în parte, aprovizionarea cu cereale. În perioada premodernă, activitatea acestor mori ale orașului scade din cauza apariției morilor țărănești din satele aflate în proximitatea orașului, care începând să satisfacă nevoile pieței locale, răresc afluența spre morile orașului, determinând stagnarea sau chiar falimentul acestora.

Odată cu apariția sistemului industrial centralizat, caracteristică economică a statelor comuniste, moara de jos a fost și ea înglobată în acest sistem, până la privatizarea ei în anul 1996. Aceasta a rămas să funcționeaze în sistemul economiei de piață, deservind 40% din necesarul de materie primă pentru industria de panificație a orașului până în anul 2006, când, din cauza indisponibilității financiare pentru aducerea procesului tehnologic la standardele impuse de noua legislație în domeniu, societatea se vede nevoită să intre în procedură de faliment.

După 2007, au existat diferite propuneri, care nu s-au materializat din cauza faptului că proprietarul nu dorește să vândă activele societății pe bucăți, ci numai în întregime. “[…] Primăria ne-a impus niște lucruri care nu concordau cu ideile noastre și anume că fiind o întreprindere în mijlocul orașului să o desființăm și să facem hotel. […] Deocamdată stagnăm și s-ar putea să facem ori hotel, ori bloc de locuințe, ceva în genul ăsta.” declară unul dintre reprezentanții grupului de firme care a preluat moara.

Cele trei propuneri înaintate spre aprobare primăriei municipiului Baia Mare, și care cuprind în ansamblul lor, sau vizează exclusiv sit-ul propus, sunt următoarele:

Grădina publică "Câmpul Tineretului" (cuprinde zona sportivă, Parcul Municipal, cimitirul și locuințele din jur) – proiect elaborat de către S.C. 9. Opțiune S.R.L. Baia Mare, la data de 10.2005.

"Complex de locuințe, spații comerciale și birouri" – proiect elaborat de către S.C. Proiect Vituarh S.R.L. Baia Mare, la data de 12.2007.

"Complex de locuințe, spații comerciale și birouri" – proiect elaborat de către S.C. Architel S.R.L. Baia Mare, la data de 07.2008.

Capitolul II

Documentarea temei în arhitectura contemporană

În capitolul de față, voi face analiza unor ansambluri, din perspective obiective, astfel încât în urma studiilor să rezulte direcțiile de dezvoltare și principiile ce stau la baza funcționării programului propus. Se urmărește identificarea unor ansambluri, care prin caracterul lor, să furnizeze date necesare de temă, date legate de programul general de arhitectură ce urmează a fi abordat și informații legate atât de structura funcțională cât și de cea economico-financiară.

Preluarea datelor se va face nuanțat, deoarece exemplele studiate fac parte din diferite sisteme sau programe, care conțin, pe lângă componenta de bază, și componente necesare în studiul propus. Existând prea puține exemple care ar reproduce întru totul cerințele autoimpuse pentru prezentul proiect, am identificat, totuși cazurile pe care le voi prezenta în continuare, care au componente similare cu tema propusă. Cum am mai amintit, neexistând o structură clară, o schemă funcțională a acestui nou program, voi prelua din analizele următoare, elementele necesare concretizării proiectului concept.

Am ales ca și exemple câteva cazuri care au, sau conțin elemente similare cu proiectul pe care îl propun, pentru a identifica modul în care arhitectul a reușit să acopere toate cerințele temei. Aceste cerințe sunt: scopul construcției, componentele funcționale, schema funcțională, inserția urbană a obiectului de arhitectură, compoziția arhitecturală și nu în ultimul rând, limbajul arhitectural.

Pentru a obține informații relevante pentru întocmirea temei de proiect, se stabilesc ca necesare următoarele direcții de analiză:

Programul (apartenența la programul de arhitectură);

Scopul (rațiunea funcțională a ansamblului);

Grupul țintă (subiecții sau categoriile de subiecți cărora le sunt adresate serviciile oferite în cadrul ansamblului);

Caracteristici urbanistice, volumetrice și funcționale particulare (informații legate de amplasament, compoziție volumetrică, schemă funcțională, structură departamentală, etc);

Conluzii (identificarea datelor cu caracter determinant pentru temă).

2.1. CaixaForum, Madrid, Spania

Arh. Jacques Herzog și Arh. Pierre de Meuron

Centrul Artistic CaixaForum, s-a deschis pentru public în primăvara anului 2002, iar elementul particular al acestui ansamblu este faptul că încorporează structura exterioară, din zidărie aparentă, a unei foste centrale electrice și a unei stații de gaz, ce datează din perioada industrială și care acopereau în totalitate suprafața sit-ului. Centrul cuprinde astfel două componente: una istorică, la care s-a înlăturat partea inferioară și o componentă nouă, necontextuală, peste cea istorică, care se ridică peste nivelul construcțiilor învecinate.

Programul dominant este cel de galerie de artă, ce cuprinde și o zonă administrativă, o unitate de alimentație publică (amplasată la etajele superioare) și un auditorium amplasat peste cota parterului.

Scopul este acela de a reprezenta prin caracterul său o componentă urbană, care să atragă în interiorul ei toate categoriile de public, spațiul obținut prin eliberarea parterului funcționând ca o extindere a pieței din proximitate.

Grupul țintă este reprezentat deopotrivă de iubitorii de artă care sunt interesați de programul centrului, dar și de cetățenii metropolei sau vizitatorii acesteia.

Caracteristicile urbanistice, dovedesc priceperea arhitecților în ceea ce privește alegerea amplasamentului și utilizarea acestuia. Sit-ul este orientat de asemenea manieră încât vis-

a-vis, peste Paseo del Prado se află Grădina Botanică și Parque del Retiro (parcul municipal). Demolarea stației de gaz a permis apariția unei mici piațete între Paseo del Prado și Centrul CaixaForum, piață ce se extinde sub ansamblu, prin abordarea arhitecturală propusă.

Conluziile esențiale pentru temă reies din câteva soluții abordate de către arhitecți, și anume, prezența parterului liber și senzația de plutire obținută prin eliberarea acestuia, prezintă avantajele pe care odinioară porticul le aducea prin avansarea construcției spre piață, în numele unui mai bun dialog între spațiul interior și cel exterior. Astfel eliberat, parterul separă universul acestui centru în două lumi: cea de jos, ce conține spațiile tehnice și parcejele și cea de sus ce conține funcțiunile de bază. O altă caracteristică proprie a acestei clădiri o reprezintă zidăria de cărămidă lăsată ca martor al fostelor clădiri și a destinației acestora.

Pentru a concluziona, consider că acest exemplu se prezintă ca o componentă urbană, care funcționează ca un magnet social, obținut printr-o spectaculoasă transformare, constând în înlăturarea părții inferioare a unei clădiri istorice, pentru a ceda spațiul circulației pietonale, clădire la care se păstrează doar anvelopa din zidărie de cărămidă aparentă și la care i se adaugă o etajare necontextuală.

2.2. Muzeul orașului Ljubljana (Mestni muzej Ljubljana), Ljubljana, Slovenia

Arh. Rok Oman, Arh. Špela Videčnik, Arh. Rok Gerbec, Arh. Josip Konstantinović, Arh. Karla Murovec, Arh. Damjan Bradač

Muzeul funcționează în clădirea Palatului Auersperg, cu o istorie îndelungată, marcată în arhitectura acestuia de o sumedenie de adăugiri și transformări, iar în plan funcțional de multiple schimbări de destinație. Clădirea se află amplasată în centrul perimetrului istoric al capitalei Sloveniei, Ljubljana, în imediata vecinătate a râului Ljubljanca și în apropierea clădirii Universității din Ljubljana.

Programul care este adăpostit în prezent de clădirea Palatului Auersperg este cel de muzeu, pentru care ansamblul a trebuit să sufere o serie de modificări prin prisma faptului că existenta compartimentare nu era adecvată programului, iar circulațiile orizontale erau labirintice și fără legături directe.

Scopul declarat al investiției a fost acela de a fluidiza circulațiile orizontale și pe cele verticale, prin sugerarea unui traseu în spirală conectat la spațiile expoziționale și pentru a rezolva legătura între aripile palatului printr-un element de articulare.

Grupul țintă este reprezentat de către vizitatorii muzeului, care pe lângă valoarea exponatelor, au primit cadou valoarea arhitecturală a unei intervenții magistrale, care are rolul de a păstra legătura cu cotidianul și de a determina permanenta raportare a valorilor istorice, fie acestea opere de artă sau de natură imobiliară, la valorile morale ale societății contemporane.

Caracteristicile proiectului de extindere și renovare constau în soluția adoptată de către arhitecți pentru rezolvarea problemelor legate în primul rând de circulații. Scoaterea acestora în exteriorul clădirii aduce un beneficiu enorm prin păstrarea integritații suprafeței interioare destinate spațiului expozițional, nu afectează memoria publicului care a vizitat clădirea înaintea intervenției, dar cel mai important este faptul că astfel, clădirea muzeului rămâne intactă, iar elementul arhitectural nou creat capătă o atitudine neutră și un caracter pur funcțional.

Conluziile sunt de natură funcțională. Prin rezolvarea circulațiilor utilizând parte din suprafața curții, care în cazul unui astfel de program nu reprezintă o componentă funcțională activă, determină un câștig enorm, atât din perspectivă funcțională cât și economică. Spațiul interior astfel economisit își păstreză personalitatea nefiind agasat de prezența materialelor contemporane utilizate la rezolvarea circulațiilor.

Un proiect magistral, care prin rezolvarea inedită a problemelor referitoare la legăturile dintre spații, ce aduce cu sine și un plus de funcțiuni colaterale programului dominant (cafenea, spații de expunere, rampe pentru circulațiile interioare, logii și spații tehnice), devine el însuși un exponat de o incontestabilă valoare, fără a perturba în vreun fel unitatea elementului suport.

2.3. Centrul Barbican de Artă (Barbican Arts Centre), Londra, Marea Britanie

Arh. Geoffry Powell, Arh. Peter Chamberlin, Arh. Christoph Bon, Pentagram, Allford Hall Monaghan Morris

Am ales să studiez exemplul de față pentru a putea determina cu ușurință factorii, de orice natură, care stau la baza alcătuirii unei astfel de componente sociale. Bineînțeles că dimensiunile ansamblului sunt impresionante, acestea fiind raportate la nevoile locuitorilor metropolei. Dar analizând exemplul din perspectiva ultimei reabilitări, în special din diferența dintre aspectele stabilite în tema de proiectare inițială și lucrările realizate, ce au determinat o depășire cu 300% a bugetului inițial, mă poate ajuta să identific cu exactitate lipsurile inițiale, dar mai ales aspectele fără de care un centru similar, care deși se adresează unei populații mult mai puțin numeroase, nu poate funcționa.

Proiectul clădirii centrului, a fost elaborat în perioada anilor 1950, dar a fost deschis publicului larg doar în anul 1982. Ulterior, în anul 2006, acesta beneficiază de o reabilitare ce va schimba în totalitate modul de percepție a opiniei publice referitoare la acest gen de program.

Programul dominant este cel de centru artistic. Aș putea spune că este primul caz de acest gen care poate să fie considerat un exemplu pentru cei ce doresc să abordeze prezenta temă. În lunga perioadă de timp necesară edificării acestui ansamblu și la fel de lunga perioadă de funcționare, nu s-a reușit aducerea centrului la standardele dorite. Conceput inițial pentru a satisface nevoile societății londoneze a anilor 1950, acest centru și-a demonstrat adevăratul potențial doar după 60 de ani de la data conceperii sale. A fost nevoie de o echipă de profesioniști, care să identifice adevăratele nevoi ale populației, dar mai ales modul în care, pornind de la factorul intuitiv, să le pună în aplicare. Toate spațiile ce adăpostesc funcțiuni specializate cum ar fi: spațiile expoziționale, teatrul, cinematograful, cele destinate diferitelor procese educaționale (arte plastice, muzică, dans, etc), sălile de conferințe, librăria, restaurantele și barurile, capătă astfel o nouă identitate.

Scopul stabilit inițial, rămâne același și în prezent, în schimb, se modifică modalitatea în care acesta se reflectă în toate componentele funcționale ale ansamblului. Construcția își păstrează aceeași caracteristică și anume cea de centru comunitar, cuprinzând funcțiuni destinate tuturor categoriilor de public.

Grupul țintă este reprezentat de întreaga populație a metropolei și vizitatorii acesteia, indiferent de categorie socială, naționalitate, etnie, formare profesională sau vârstă, adică are un puternic caracter cosmopolit.

Caracteristicile de bază ale acestei ultime reabilitări, proiectate de către biroul de arhitectură Allford Hall Monaghan Morris constau atât în regândirea schemei funcționale a centrului, cât și punerea în practică a studiului referitor la caracterul intuitiv pe care trebuie să îl aibă toate elementele ce fac parte din categoria amenajărilor interioare, într-un astfel de program. Ulterior, acest studiu a reușit să-și primească și componenta practică, și astfel traseul simplificat și strategia de orientare a vizitatorului au dobândit un real succes.

Conluziile sunt de ordin teoretic și au un puternic caracter educativ. Analizând principalele lucrări executate și anume: masivele demolări, realizarea unei pasarele de dimensiuni impresionante ce trece prin centrul foaierelor, crearea de noi accese, amenajarea parcajelor și separarea fizică a galeriei de artă de restul foaierelor, putem determina cantitatea

aproximativă a intervențiilor executate. Aceasta demonstreză încă o dată faptul că arhitectura de coajă, privată de componenta sa funcțională și de cea legată de arhitectura de interior nu-și va atinge niciodată scopul dorit.

Factorul economic reprezintă de cele mai multe ori una dintre pricipalele constrângeri, indiferent de tema proiectului, scopul acestuia sau limbajul arhitectural abordat. În cazul Centrului Barbican de Artă acest factor a trecut într-un plan secund, deoarece preocuparea municipalității pentru educarea din punct de vedere cultural a membrilor comunității, și nu numai, a reprezentat și în acest caz, dar și pe întreg parcursul existenței ansamblului, un țel indestructibil.

Născut și crescut din atenta preocupare a municipalițății londoneze pentru o structură culturală sănătoasă a membrilor comunității, Centrul Barbican de Artă reprezintă un caz social unic. Nu poate încăpea nicio îndoială în faptul că acesta poate oricând să devină un exemplu demn de urmat pentru toți membri municipalităților din cadrul societăților ce se pretind a fi moderne și care au așteptări de la membri acesteia.

2.4. Centrul de Creație Ruthin (Ruthin Craft Centre), Ruthin, Țara Galilor, Marea Britanie

Sergison Bates Architects

Instituția reprezintă un ansamblu ce se adresează la prima vedere membrilor comunității locale, prin componenta sa educațională și prin celelalte funcțiuni destinate spațiilor expoziționale, dar prin introducerea Centrului de Informare Turistică în cadrul obiectivului, se creează o componentă socială ce polarizează în jurul său și turiștii care reprezintă o categorie aparte de consumatori.

Programul este alcătuit dintr-o componentă educațională și una destinată expunerii și comercializării obiectelor de artizanat contemporan, confecționate în atelierele proprii. Pe lăngă componentele de bază, ansamblul mai cuprinde și alte componente funcționale secundare: o unitate de alimentație publică, o sală de studiu, un punct de informare turistică, circulațiile aferente și funcțiunile anexe.

Scopul construcției este acela de a promova practicarea activităților de creație individuală în regim de manufactură, precum și de a oferi posibilitatea comercializării produselor astfel obținute. Ansamblul reprezintă, de asemenea, un pol al expozițiilor specializate pe acest gen de activitate, oferind posibilitate organizării de expoziții, prezentări și dezbateri, la care sunt invitați cei mai de seamă reprezentanți ai domeniului.

Grupul țintă este format în marea sa măsură din membri comunității locale, precum și reprezentații firmelor din zonă sau localitățile limitrofe, care au ca obiect de activitate creația obiectelor de artizanat. O altă categorie este reprezentată de artiștii rezidenți, care au la dispoziție ateliere colective cu personalitate distinctă, acesta nefăcând parte din modulul educațional destinat publicului larg.

Caracteristicile proiectului sunt legate în mod special de configurația funcțională. Sit-ul, ce beneficiază de o suprafață mică de teren a primit o cădire care prin caracteristicile sale funcționale rezolvă o mare parte din nevoile comunității. Clădirea, constituită doar pe un nivel, prezintă un sistem radial de compoziție planimetrică, centrul compoziției fiind ocupat de curtea interioară, ce devine elementul de legătură între toate celelalte componente. Astfel, componenta educațională, formată din șase ateliere se adresează publicului larg. Spațiul expozițional este compus din trei galerii și poate adopta orice configurație în funcție de traseele de parcurgere dorite de specificul fiecărei expoziții. Magazinul unde se comercializează obiectele de artizanat este amplasat în așa manieră, în schema funcțională, încât perspectiva vizuală spre lanțul muntos din apropiere, trece din curte prin spațiul rezervat acestuia. Atelierul artiștilor rezidenți, sala de studiu, zona

administrativă și centrul de informare sunt înglobate într-o singură bară ce se articulează cu spațiul de expunere în zona magazinului. Unitatea de alimentație publică prezintă o retragere de la discuție, dovedindu-și atitudinea pasivă raportată la caracterul artistic al întregului ansamblu.

Conluziile țin de aspectul legat de conceptul funcțional. Este de apreciat faptul că într-o localitate de mici dimensiuni, s-a identificat modalitatea de a crea o componentă socială, care să atragă un număr așa mare de public. Prin introducerea în cadrul schemei funcționale a Centrului de Informare Turistică, se determină atragere automată a unei categorii aparte de public, turiștii, cărora se adresează deopotrivă, spațiile expoziționale, componenta comercială și se fac de asemenea răspunzători și de mediatizarea serviciilor oferite de către centru.

Factorul economic în contextul modestului, dar echilibratului plan de afaceri, pare să fie parțial rezolvat. O instituție care se autofinanțează este visul tuturor municipalităților, mai ales când aceasta aduce și un plus de imagine instituției statului, prin promovarea implicării acesteia într-o activitate de ordin cultural-artistic.

Exemplul reprezintă modelul unui centru comunitar pentru o localitate de mici dimensiuni. Rezolvarea simultană a mai multor necesități, prin identificarea nevoilor de ordin social ale comunității, este rodul unui studiu ce a cuprins toți factorii determinanți pentru temă și au fost analizați din toate perspectivele.

2.5. Centrul media din Le Portel (La médiathèque), Le Portel, Franța

Arietur, Wimereux

Centrul media se află în partea de nord-est a centrului stațiunii balneare Boulogne-sur-Mer din nordul Franței. Împreună cu parcul învecinat, acest ansamblu a fost gândit ca o componentă socială dedicată fiecărui tip de public. Prin caracterul său, acest ansamblu este destinat relaxării și educării în domeniul cultural-artistic. Acesta oferă publicului colecții tematice, dedicate patrimoniului maritim local, copiilor, științelor și tehnologiei, literaturii, artei și civilizației, istoriei, colecții de presă, etc.

Programul este o componentă a celui destinat instituțiilor de cultură, acesta încorporând și alte funcțiuni colaterale pentru a oferi o gamă de servicii complete. Astfel, există modulul copilărie destinat celor mici, care este compus din cercul de lectură și activități interactive precum și micile calculatoare, cercul ce are ca scop familiarizarea copiilor cu noile tehnologii. Viziune largă este un cerc care se adresează doar persoanelor cu deficiențe de vedere sau seniorilor, care beneficiază de o bibliotecă individuală ce conține și materiale speciale în scrierea braille. Alt spațiu cu caracter bine determinat este atelierul de creație, conceput cu scop educativ, și care se adresează publicului larg. Pe lângă acestea se regăsesc funcțiunile de bază proprii unui astfel de program: bibliotecă, bibliotecă multimedia, auditorium (concerte, expoziții, prezentări, vizionări de filme, etc),

Scopul unei mediateci este în primul rând de a reprezenta o alternativă de relaxare și de informare a membrilor comunității. În această direcție, a fost conceput un ansamblu care să ofere publicului larg posibilitatea dezvoltării din punct de vedere cultural-artistic, prin studii individuale sau colective, acestora fiindu-le adresate bibliotecile și bazele de date consistente, precum și cadrele specializate (îndrumătorii și supraveghetorii) care au ca scop coordonarea tuturor activităților.

Grupul țintă este constituit din totalitatea membrilor comunității, ansamblul beneficiind de spații specializate organizate pe criterii de vârstă, începând cu cele destinate copiilor, elevilor și studenților, adulților și chiar spații destinate persoanelor cu deficiențe de vedere și seniorilor.

Caracteristicile esențiale sunt de natură funcțională. Schema funcțională înglobează o multitudine de spații, bine determinate, având fiecare propria personalitate, în diferențierea

acestora utilizându-se departajarea cromatică. Fiecare componentă primește câte o culoare distinctivă pentru a ajuta la identificarea ei.

e. Conluziile țin de aspectul funcțional. Realizarea unui ansamblu ce se compune din spații cu funcțiuni clar determinate, ce se legitimează printr-o cromatică distinctă, pentru a determina trasee distincte și directe, care fluidizează circulațiile, eliminând aglomerațiile din nodurile principale.

f. Amenajările exterioare constau în amenajarea parcului care se află în proximitatea ansamblului și cuprinde următoarele elemente: un spațiu expozițional de sculptură, un chioșc pentru orchestră și o grădină luxuriantă, toate acestea împreună cu persoanele ce utilizează aleile pietonale creează un spectacol unic, animat de culoare, muzică și miresme ce provin de la materialul dendrologic extrem de variat.

Capitolul III

Documentarea temei în România

Reprezentarea într-o formă materială concretă a cestui program de arhitectură în România, rămâne încă un deziderat râvnit de către mulți dintre noi. Un ansamblu de acest gen, conceput la nivelul standardelor existente la ora actuală în domeniu, și care să înglobeze toate funcțiunile specifice acestuia, implică o sumedenie de factori, fiecare dintre aceștia având un rol determinant în materializarea proiectului. Astfel, pentru a putea identifica și clasifica acești factori, trebuie stabilită o strategie care să contribuie la determinarea algoritmului care stă la baza stabilirii gradului de implicare a fiecăruia dintre ei.

Dacă în structura, ideală, ce-i drept, a elaborării unui proiect de arhitectură, etapele ce trebuie urmate se succed într-o ordine firească și logică, în cazul situației actuale din țară, această ordine este perturbată de către o dezordine bine controlată. Materialul de față nu se dorește a deveni un manifest, însă, singurii care întrevăd necesitatea unor astfel de instituții, sau a altora cu caracter similar, sunt investitorii privați sau autoritățile care administrează și care alocă fondurile internaționale. Sunt totuși conștient de faptul că există priorități, și că investițiile care sunt în curs de execuție sau care se demarează în prezent nu vin decât să ne susțină pe viitor propunerile, însă trebuie menționat faptul că investițiile în valorile umane reprezintă o caracteristică a unei națiuni sănătoase și civilizate.

O societate sănătoasă înseamnă o economie sănătoasă. Dar și o economie sănătoasă atrage posibilitatea investițiilor în ridicarea nivelului de cultură și civilizație a membrilor acestei societăți, prin crearea de instituții specializate, care prin caracterul lor au un puternic scop educațional.

3.1. Centrul de artă și cultură contemporană Pavilionul Unicredit, București, România

Arh. Adriana Mereuță

Pavilionul reprezintă o componentă socială care, de această dată, se adresează doar unei anumite categorii de public. Acesta este situat în centrul capitalei, într-o zonă caracterizată printr-o serie de conflicte, determinate de zona istorică brăzdată de realizări megalomanice și inserții nereușite și nejustificate.

Intervenția este gândită și realizată cu atât de multă subtilitate încât doar un ochi avizat ar putea surprinde caracterul său protestatar. Lucrarea reprezintă, din capul locului, un protest vehement împotriva tendințelor de nivelare culturală și artistică, caracteristice unei epoci nu prea îndepărtate din istoria recentă a țării noastre. Inclusiv amplasamantul a fost ales de asemenea manieră încât atunci când te afli înăuntru și privești spre exterior, să încerci un sentiment de reflexie, asupra societății și a spațiului arhitectural.

Programul face parte din categoria celor destinate instituțiilor de cultură, și conține următoarele componente: o zonă de informare, spațiu de expunere, spații destinate arhivelor, zonă administrativă și grupuri sanitare destinate publicului și personalului angajat.

Scopul pentru care a fost conceput acest spațiu se identifică cu cel al proiectului din care face parte, și anume cel de sensibilizare a opiniei publice cu privire la evoluția artei contemporane. Această etapă este cea de a treia din cadrul celor propuse, cele anterioare fiind reprezentate de editarea revistei Pavilion și Bienala de Artă Contemporană București.

Grupul țintă este format din iubitorii și creatorii de artă contemporană, indiferent de specializarea artistică din care fac parte, instituția având și un caracter educațional, prin faptul că oferă posibilitatea organizării de conferințe, prezentări și acțiuni artistice.

Caracteristica de bază a proiectului o reprezintă unitatea realizată între scopul proiectului și conceptul de amenajare a spațiului. Din acest punct de vedere, analizat în ansamblu, proiectul este un exemplu de coerență conceptuală, de dezvoltare liniară, a unei idei care, în final, reușește să se materializeze.

Conluziile sunt de natură funcționalistă. Cu toate că există o mulțime de spații cu caractere diferite, care se adresează fie creației artistice, fie expunerii sau prezentării acesteia, puține au reușit să se identifice cu scopul pentru care a fost edificate sau amenajate, sau să comunice apartenența la program. Pot spune fără rețineri că proiectul de față este unul dintre cele mai bune produse ieșite din combinarea factorilor artistici cu cei arhitectural-funcționali.

Amenajările interioare constau în simpla recompartimentare a spațiului, conform necesităților funcționale ale proiectului. Caracteristicile tehnice ale zidăriei de compartimentare din gipscarton, transformă compartimentele executate în adevărate exponate, prin prisma contrastului izbitor ce apare între albul imaculat și suportul existent, rigid și rece al cadrelor din beton armat.

Pavilionul reprezintă o inserție a unui program public cu caracter cultural-artistic, într-un context predominant comercial, caracterizat prin lipsa contrastului, în ceea ce ar trebui să reprezinte identitatea comercială, corporate-ul propriu al fiecărui agent comercial cu cotă de piață. Lipsa intervențiilor la fațadă și senzația de decupare simplă a accesului care, prin simplitatea genială a abordării, reprezintă elementul ce anticipează cumințenia interioară. Centrul însuși, devine astfel produsul perfect (chiar și înainte de a-și primi exponatele), rezultat al unui proces perfect de abstractizare, care tranformă caracteristicile intrinseci ale spațiului în elemente cu o valoare estetică deosebită.

Capitolul IV

Dezvoltarea temei în legătură cu proiectul personal

Proiectul pe care urmează să îl propun conține elemente stabilite în urma analizelor prezentate în materialul de față, dar și din cele anterioare acestora și înglobează toate cunoștințele pe care le-am dobândit pe parcusul școlii de arhitectură și a celor anterioare, fie din cursurile frecventate, literatura de specialitate obligatorie sau din lecturile individuale.

Voi utiliza toate aceste cunoștințe pentru a întocmi un proiect (deși ipotetic) caracterizat prin maturitate profesională, coerență și devotament față de suprema formă de artă, cea care le înglobează pe toate celelalte și nu numai… arhitectura.

În procesul de creație arhitecturală, stabilirea principiilor care stau la baza viitorului proiect au un rol determinant în obținerea unui produs final care să întrunească toate cerințele formulate anterior acestui act de creație. Trecerea de la ideea de a exista a obiectului, până la edificarea acestuia, implică un proces îndelungat, în care sunt implicați în primul rând comanditarii și arhitectul (ca și părinte al viitorului obiectiv) și întreaga echipă necesară atingerii scopului final, materializarea proiectului.

Însă esența unui astfel de produs, o reprezintă întotdeauna contribuția pe care arhitectul o aduce în realizarea proiectului de arhitectură. De aceea calitatea muncii sale trebuie să fie indiscutabilă, iar pe lângă factorul de natură estetică, acesta trebuie neapărat să țină cont și de alte elemente care în cele mai multe cazuri trec neobservate de către utilizatori, vizitatori, etc. Identificarea, în funcție de scopul pentru care urmează a fi edificată construcția, a formulei ideale pentru a obține din ecuația în care sunt implicați toți factorii determinanți, rezultatul scontat, aceasta reprezintă sau trebuie să fie crezul fiecărui arhitect.

Ca și prim pas în procesul de creație, este identificarea tuturor determinanților intrinseci, care au rolul de a stabili în prima fază limitele și dimensiunea proiectului. Conform acestora se stabilește totalitatea constrângerilor de orice gen, care vin să stabilească plaja, limitele în care trebuie să se încadreze proiectul. De aceea este indicat ca la început să se studieze gradul de implicare a fiecărui factor, fie el de natură urbanistică, umană sau economică. Este, de asemenea, foarte important să se stabilească și o anumită ierarhie, pentru a putea determina cu exactitate caracterul produsului ce urmează a fi proiectat.

În cazul de față, ca și prin demers, a fost analiza socială, în urma căreia am reușit să identific nevoile societății băimărene, alegându-mi dintre acestea, categoria care să reprezinte o provocare în ceea ce privește rezolvarea lor. În România, implicit și în municipiul Baia Mare, nevoia de cultură nu a fost și nu este în primele locuri în rândul preocupărilor societății moderne, însă caracterul ipotetic al proiectului m-a determinat să aleg această provocare. Identificarea în bazinul Băii Mari a unui filon artistic deosebit de valoros, am decis ca acest fapt să devină primul factor generator de temă. Sensibilitatea cetățenilor la fenomenul artistic de aici, precum și notorietatea dobândită de această mișcare la nivel mondial, mă determină să devin din ce în mai vehement în dorința de a aborda această temă. Sunt sigur că în ordinea priorităților, această temă nu se află pe primele locuri în topul preferințelor municipalității băimărene, dar sunt la fel de sigur că oportunitatea unui astfel de proiect la Baia Mare se află printre primele locuri în topul preferințelor oamenilor de cultură români sau membri ai cercurilor artistice din întreaga Europă, care nu pot să nu asocieze numele orașului cu centrul unei mișcări artistice culte, devenită cu mult înainte simbol și model.

Ca să nu părăsesc sfera artistică, demarez studiul la nivel local, pentru a identifica și alte nevoi, de aceeași factură. Nefiindu-mi străin acest domeniu, cunoșteam încă de dinainte, problemele cu care se confruntă sistemul educațional în materie de artă plastică. Excepție făcând Liceul de Artă din Baia Mare, toate celelalte forme de educare sufereau de aceleași lipsuri. Palatul Copiilor, care cuprinde în cadrul programelor sale și un cerc de pictură-sculptură, funcționează în clădirea unui fost cămin de elevi, fost internat, a cărui spații sunt

insuficiente ca număr și suprafață. Pentru a rezolva cât de cât problema, istituția se vede nevoită să lucreze în serii cu copiii.

Alt caz similar este cel al Școlii Populare de Artă, care după retrocedarea clădirii în care își desfășura activitatea, a fost nevoită să se mute într-o altă clădire, care, ca și în cazul anterior, nu satisface necesarul de spațiu pentru toate specializările: grafică – pictură, canto, instrumente cu coarde, instrumente de suflat, pian, artă fotografică, etc. Dar cea mai mare lipsă a acestei instituții este faptul că în schema funcțională ar fi obligatoriu să se regăsească o sală de concerte și un spațiu expozițional.

Deși numărul societăților comerciale, a organizațiilor nonguvernamentale sau a celor nonprofit, specializate pe domeniul artistic, înmatriculate la Oficiul Registrului Comerțului din Baia Mare este mare (raportat la numărul de locuitori), nu există în oraș un spațiu specializat care să le ofere posibilitatea de a-și organiza evenimentele. Sala de expoziții a Uniunii Artiștilor Plastici din Baia Mare și mica sală de expoziție a Fondului Plastic sunt singurele spații specializate în care se pot organiza evenimente cum ar fi: vernisaje ale unor expoziții individuale sau colective, lansări de carte, etc. Pe lângă acestea, singura instituție care este demnă de statutul pe care îl poartă este Muzeul de Artă al Centrului Artistic Baia Mare (nume generic dat acestui pol artistic din nordul țării).

Ca soluție adoptată, aceste societăți se văd în situația de a organiza evenimente și în spații cu destinații improprii: restaurante, holurile instituțiilor administrative (Consiliul Județean Maramureș), biblioteca județeană, holurile hotelurilor (Carpați, Mara, Europa), Gold Plaza Mall, etc.

Anexez în continuare lista ONG-urilor care activează în domeniul cultural-artistic pe raza municipiului Baia Mare:

1. Asociația “Filiala Uniunii Artiștilor Plastici Baia Mare”, Str. Victoriei Nr. 21, Baia Mare;

2. Fundația Culturală EUROART, Str. Gh. Bilașcu, Nr. 24/27, Baia Mare;

3. Asociația Scriitorilor Baia Mare, Str. Gh. Șincai, Nr. 46, Baia Mare;

4. Fundația Culturală Onișa Art, Str. Dragoș Vodă, Nr. 2A/16, Baia Mare;

5. Fundația Culturală Archeus Str. Țibleșului, Nr. 17, Baia Mare;

Fundația social – culturală pentru democrație „identitate, unitate, generozitate, acțiune – i.u.g.a.” B-dul Republicii Nr. 37/5, Baia Mare;

Asociația Artiștilor Plastici Tradiționali din Maramureș, Str. Culturii Nr. 7A, Baia Mare;

8. Asociația Prietenii Armoniei B-dul Unirii, Nr. 14A, Baia Mare;

Fundația Companiei de Teatru Amator Lendvay Marton, Str. Victor Babeș, Nr. 62, Baia Mare;

10. Asociația pentru cultură băimăreană, Str. Pictorilor, Nr. 2, Baia Mare;

11. Asociația Tinerilor din Baia Mare, Str. Vasile Lucaciu, Nr. 1, Baia Mare;

12. Fundația Nemeth Laszlo, Str. Vasile Lucaciu, Nr. 1, Baia Mare;

Societatea Centrul Cultural Teleki Sandor.

Pentru a susține necesitatea unei astfel de investiții la nivel local, nevoie ce pornește din insuficiența spațiilor specializate destinate activităților cultural-artistice, am analizat articolele referitoare la acest gen de activități, apărute în rândurile publicațiilor băimărene. Lista evenimentelor, întocmită în baza analizei personale, cuprinde o serie de expoziții, tabere și licitații cu profil artistic.

1. Expoziție de fotografie etnografică / Biblioteca Județeană "Petre Dulfu";

Expoziție de desene și picturi „Polițistul, prin ochi de copil” / Gold Plaza Mall;

Expoziția de pictură „Senzații cromatice” în cadrul Taberei de pictură Hobby Art / Sediul Arbex Art Decor din Baia Mare;

4. Licitație de artă contemporană – Millenium / Restaurantul Millenium;

5. Expoziție itinerantă de promovare a tinerilor creatori și a platformei 2.0 / Galeria de Artă și Uniunea Artiștilor Plastici;

6. Anuala artelor de la Baia Mare / Centrul artistic "Colonia Pictorilor";

7. Expoziție FOTO „Anuala Internațională de Fotografie” / Salonul Artelor – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”;

8. Tabăra de inițiere – Maramureș – Peisajul en plein air / Pensiunea Frații Pașca din Satul Bârsana;

Tabăra Internațională de Arte Plastice "Landscape No Borders" – Peisaje fără frontiere / Centrul artistic "Colonia Pictorilor";

10. ARCHEUS 2012 / Poiana Soarelui, Stațiunea Izvoare;

11. Anuala artelor de la Baia Mare / Centrul artistic "Colonia Pictorilor";

Tabăra Internațională de Arte Plastice / Colonia Pictorilor;

Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice ARCHEUS 2010 Ediția a VI-a „Literatura fără E-uri” / Casa Marchiș, Sat Ocoliș;

14. Galeria de Artă „Golden Gallery” / Gold Plaza Mall;

15. Expoziție de pictură "Studio Studențesc" / Galeria de Artă UAP Baia Mare;

Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice ARCHEUS 2010 Ediția a V-a „Literatura

fără TVA” / Casa Marchiș, Sat Ocoliș;

Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice ARCHEUS 2010 Ediția a IV-a „Despre Artă și Somn” / Casa Marchiș, Sat Ocoliș;

Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice ARCHEUS 2010 Ediția a III-a „Scriitorul Pescar”/ Casa Marchiș, Sat Ocoliș;

Olimpiada Artiștilor din Baia Mare "Păcală în lumea contemporană" / Biblioteca Județeană "Petre Dulfu";

Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice ARCHEUS 2010 Ediția a II-a / Casa Marchiș, Sat Ocoliș;

În concluzie, aceste fapte mă determină să ofer o alternativă la nevoile de natură cultural-artistică a celor care activează în acest domeniu și a celor pentru care arta, indiferent de forma ei, este un mod de relaxare, de educare, de evadare din griul cotidian sau „[…] ar putea fi folosită în scenariile culturale ale actualului proiect unionist european, oferind comunității Băii Mari oportunitatea unei spectaculoase alternative cultural-artistice la iminenta sa destructurare industrială minieră și prelucrătoare.” Și astfel, această concluzie completează lista principalilor factorilor generatori de temă.

Crearea unui ansamblu, care să conțină ca unități funcționale de bază spații expoziționale specializate, ateliere de creație individuale sau colective, dar care să înglobeze și alte funcțiuni colaterale (librării și magazine specializate, bibliotecă și sală de lectură, amfiteatru, spații pentru alimentația publică, spații administrative și bineînțeles anexele acestora), devine tema cadru pentru întocmirea proiectului.

Identificarea amplasamentului are un rol hotărâtor în formularea și concretizarea temei de proiectare. De aceea, acesta trebuie să îndeplinească o serie de cerințe, cum ar fi accesibilitatea, structura geo-morfologică prietenoasă, să fie situat în proximitatea unor obiective de interes public și să fie conectat la rețelele edilitare.

Sit-ul propus se află la limita de nord a perimetrului istoric al municipiului Baia Mare, la limita Cartierului Vechi, în imediata proximitate a podului ce traversează râul Săsar. Podul a reprezentat încă din secolele XVI – XVII puntea secundară de acces în cetatea Baia Mare, fiind denumită poarta mică a orașului. Nu mai există nicio mărturie vizibilă in situ a acestei porți, însă la inițiativa municipalității, aceasta se reconstruiește pe baza unui proiect câștigător al unui concurs organizat de către Primăria Baia Mare și a documentelor și fotografiilor rămase mărturie peste ani.

Tot în proximitatea podului, în perimetrul intramuros, tot la limta nordică, se află Muzeul Județean de Istorie și Arheologie care funcționează într-o clădire cu valoare patrimonială, care prezintă de-a lungul râului un front cu o deschidere impresionantă. Calea

de acces auto și pietonală care traversează amintitul pod este una dintre cele două artere ce face legătura între centrul civic al municipiului și centrul istoric al acestuia. Centrul istoric, Piața Millennium a beneficiat de curând de o restaurare majoră, finanțată de către Uniunea Europeană, valoarea bugetului investit fiind de 4,2 milioane de euro, ceea ce a determinat ridicarea acestui centru la nivelul standardelor estetice ale oricărui centru istoric european.

Urmărind filonul istoric, acest centru a reprezentat și el una din tematicile pe care artiștii plastici autohtoni sau cei colonizați la Baia Mare de-a lungul anilor au abordat-o în lucrările lor, iar sit-ul propus a reprezentat punctul din care pictorii aveau să confere un caracter nemuritor clădirilor amplasate la nordul centrului istoric prin zugrăvirea acestora în creațiile lor.

Pe suprafața sit-ului propus, se află în prezent rămășițele activelor a două societăți economice cu profil industrial, din a căror activitate au rămas ca martor doar clădirile ce adăposteau cândva procesele tehnologice. Halele de producție și clădirea de birouri a fostei societăți comerciale Gutinul sunt în plin proces de demolare, iar în imediata lor vecinătate, încăpățânată să reziste trecerii anilor, se află clădirea fostei mori a orașului, cu un trecut care are rădăcinile (conform datelor istorice) undeva în secolul al XVI-lea. Bineînțeles că această clădire a suferit o serie de modificări pe parcursul existenței sale, dar la o privire atentă se pot identifica și de către un neprofesionist etapele constructive, adăugirile și completările făcute.

Preluarea acestui martor tăcut al istoriei urbei și înglobarea acestuia prin refuncționalizare în cadrul proiectului, a devenit pentru mine provocarea supremă. Cu toate că moara face parte din arhitectura industrială și nu are valoare patrimonială, este ideală din punct de vedere al valorii sale estetice raportate la programul de arhitectură ce doresc să-l implementez. Sunt mulți aceia care doresc să facă ceva cu moara, deoarece, făcând o analiză din punct de vedere economic, valoarea terenului obținut după demolarea clădirilor existente, ar reprezenta unul dintre cele mai bune târguri din domeniul imobiliar. În această idee, s-au formulat deja două propuneri, înaintate forurilor decizionale, de reutilizare a spațiului prin inserția unor obiecte arhitecturale care șochează din punct de vedere al bilanțurilor teritoriale propuse.

Sit-ul mărginit la partea de nord de zona de agrement a orașului (Ștrandul Municipal, Stadionul Municipal „Viorel Mateianu”, Parcul Tineretului, Parcul Municipal), pe partea de est de o zonă predominantă de locuire cu un regim de înălțime de maxim P+1, pe partea de sud de râul Săsar și implicit clădirea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie (ca și componentă a centrului istoric), iar la vest de câteva instituții cu un regim de înălțime de maxim P+2, reprezintă cea mai bună alegere pentru amplasarea construcției.

Ca și obiective de interes public, în afara zonelor de agrement, în imediata proximitate a sit-ului se află: Casa Căsătoriilor, casa memorială Teleki, casa memorială Vida Géza, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, iar la mică distanță se află Liceul de Artă, Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Teatrul de Vară, Muzeul Satului, grădina zoologică și bineînțeles centrul istoric al municipiului. Sit-ul beneficiază de toată infrastructura necesară și este conectat la toate rețelele edilitare.

Odată ce s-au identificat toți determinanții ce țin de scopul construcției, motivația personală, constrângerile de natură urbană și nu numai, creionarea efectivă a temei reprezintă etapa următoare a studiului.

Centrul artistic propus va funcționa într-o clădire cu un regim predominant de P+2, regimul fiind dictat de situația existentă și anume configurația clădirii fostei mori de grâu. Clădirea va conține și un accent volumetric, acesta constând în reamenajarea, fără o etajare propusă a silozurilor de grâu, parte a procesului tehnologic anterior și care are un regim de înălțime de P+4. Silozul se află amplasat alipit la partea de nord a clădirii existente și cuprinde o circulație verticală cu deschideri către mici spații tehnice pe fiecare nivel, iar la

ultimul etaj se află gurile de aprovizionare ale celor șase compartimente ale silozului ce se dezvoltă pe toată înălțimea corpului de clădire.

Grație procesului tehnologic anterior, dimensiunea în plan a încăperilor este generoasă, iar structura clădirii este robustă, gândită să facă față încărcărilor mari provenite din cantitățile de cereale procesate. Astfel, clădirea structurată pe trei niveluri conține ca și componente în plan câte o singură încăpere pentru fiecare dintre cele trei etape de dezvoltare. Caracteristicile planimetrice se păstrează pe fiecare nivel în parte, ceea ce conferă o libertate fantastică de recompartimentare, fără intervenții majore, care să afecteze sistemul de rezistență.

Ca și sistem constructiv, întâlnim două tipuri de structuri. La prima și la a doua etapă, edificate înaine de 1900, la o distanță relativ mică de timp, se regăsește același sistem constructiv și anume cel din zidărie portantă de grosime mare, cu fundații de piatră și cu planșeele intermediare pe structură din lemn. La etapa ulterioară executată în perioada 1950-1960, sistemul constructiv este format dintr-o structură de cadre din beton armat, fundații continue din beton și planșee groase tip dală. Zidăria de închidere a anvelopei este din cărămidă și are o grosime de 30 cm. Același sistem se regăsește și la silozurile exterioare care au fost executate în aceeași perioadă cu ultima intervenție.

Clădirea este acoperită cu o șarpantă pe structură din lemn și învelitoare din tablă. De aceea, cu excepția reparațiilor necesare, schimbării învelitorii, înlocuirea elementelor de șarpantă deteriorate, consolidarea elementelor de planșee, recompartimentării cu zidărie ușoară din gipscarton sau tâmplărie și bineînțeles cosmetizarea exterioară, imobilul se va păstra intact, ca martor al istoriei trăite de către acesta.

Între acest corp de clădire și cel nou propus se va stabili un dialog, atât din punct de vedere funcțional, dar mai ales din punct de vedere compozițional arhitectural. Articularea dintre cele două se va realiza de asemenea manieră încât să scoată în evidență componenta istorică, iar celeilalte i se va atribui sarcina de a oferi caracterul funcționalist al obiectivului fără ca aceasta să prejudicieze într-un fel sau altul personalitatea clădirii existente.

Ca și componente funcționale, noul ansamblu va conține: spații expoziționale, magazine specializate, unități de alimentație publică, ateliere de creație, amfiteatru, modul administrativ, vestiare pentru personal, grupuri sanitare, spații tehnice, spații de depozitare, etc. Clădirea va mai beneficia și de o parcare subterană. Aceste funcțiuni se împart pe cele trei niveluri, după cum urmează a fi prezentate mai jos.

Parterul are ca și sistem de organizare sistemul radial, în centrul compoziției aflându-se atriumul. Accesul se face pe latura sud-vestică a ansamblului direct în atrium prin intermediul unui windfang generos. În atrium se deschid următoarele funcțiuni: foaierul, amfiteatrul, snack-bar-ul și librăria (ca funcțiuni principale) și cabinetul conferențiarului, spațiile de depozitare exponate și grupurile sanitare (ca funcțiuni secundare). Tot aici se descarcă și circulațiile verticale ce fac legătura dintre subsol și etajele superioare prin parter. Din foaier, sistemul de organizare devine liniar, pe un singur tract (suntem în corpul de clădire existent). Aici se vor plasa: un acces secundar dinspre nord (din zona de agrement a municipiului), atelierele de creație, biblioteca, cafeneaua, biroul administratorului, zona de așteptare, grupurile sanitare și o circulație verticală ce leagă parterul de etajele superioare.

În schema de organizare funcțională a planului parter, terminalele vor fi reprezentate de accesele secundare pentru public, aprovizionare, personal, invitați și spațiile de depozitare.

Etajul 1 are ca sistem de organizare pe cel liniar, iar ca funcțiuni, într-o parcurgere (de la vest la est) ce pornește din circulația verticală ce unește parterul și etajul la extremitatea vestică a corpului vechi de clădire, conține: atelierele de creație, sala de lectură a bibliotecii, după care se intră în corpul nou propus, prin sala de expoziții, iar traseul debușează în zona în care regăsim sala de conferințe cu anexele și magazinele de artă cu anexele. În planul etajului regăsim aceleași circulații verticale ca și în planul parter.

Etajul 2 are același sistem linear de organizare, dar în cazul acestuia, în corpul existent de clădire se află doar ateliere de creație, iar legătura cu clădirea propusă se face pe o pasarelă peste sala de expoziții de la nivelul inferior, traseul nostru debușează de această dată în zona destinată administrației.

Trebuie menționat faptul că atât spațiile expoziționale cât și atelierele de creație au o dispunere ierarhizată pe cele trei niveluri. Atelierele ce le regăsim la fiecare nivel vor fi dispuse în funcție de caracterul lor public și de vârsta publicului căruia îi sunt adresate. Astfel, la parter, în clădirea existentă, în imediata vecinătate a accesului secundar, va fi amplasat cercul ce se adresează copiilor din ciclul primar, deoarece aceștia vin însoțiți de părinții care îi și așteaptă, pentru care s-a gândit o zonă de așteptare. Tot la parter se află și cercul destinat copiilor din ciclul gimnazial. La primul nivel regăsim atelierele destinate tinerilor din ciclul liceal și cel destinat tinerilor și adulților deopotrivă. La al doilea nivel se află un singur atelier de creație colectiv și atelierele individuale. Accesul se realizează pe aceeași circulație verticală secundară, dar acesta se poate face și dinspre corpul nou propus la orice nivel.

Din punct de vedere al compoziției arhitecturale, mă voi folosi de formula unității părților unui întreg, care nu poate exista fără varietate, iar expresia vie a varietății este contrastul. Astfel, în cadrul acestei compoziții, vor exista două dominante, în funcție de perspectiva din care se privește ansamblul. Trebuie să amintesc, cu riscul de a mă repeta, că ansamblul este constituit din două componente: prima este o clădire istorică fără valoare patrimonială, care va adăposti în cadrul proiectului (ca funcțiuni principale) atelierele de creație și biblioteca, iar a doua, o clădire nouă, alipită primei, care va adăposti ca funcțiuni principale spațiile expoziționale și amfiteatrul. Funcțiunile de bază ale proiectului au fost preluate de componenta mai tânără a ansamblului din cauza faptului că aceste funcțiuni necesită anumite gabarite în plan pentru a exista, gabarite care nu ar fi putut fi preluate de componenta istorică din motive clare legate de tipul de structură și factorul economic care sigur nu ar permite o asemenea investiție în remodelarea interioară totală a clădirii existente.

Astfel, dacă încercăm să determinăm dominanta în cadrul ansamblului, trebuie să clarificăm prima dată direcția de analiză. Din perspectiva valorii istorice, aceasta va fi fosta clădire a morii ce va fi înglobată în ansamblu fără a se interveni câtuși de puțin asupra ei, păstrându-i-se aspectul exterior de construcție de zid cu goluri împușcate ce creează un anumit ritm pe fațadă.

Însă, din perspectiva dominantei volumetrice, partea nou propusă va încerca să subjuge vechea clădire. Un pas înapoi pentru a lăsa valoarea istorică să se exprime, un gest de tandră protecție în zona articulării, alinierea la aceleași principii (alinierea fațadei), preluarea caracterului funcționalist și o anvelopă cu puternic caracter local, toate acestea reprezintă conceptul teoretic ce stă la baza creării noului corp de clădire.

Factorul local, la nivelul zonei geografice în care ne aflăm, are o influență puternică în dialogul arhitectural al componentelor clădirii. Ansamblul Consiliului Județean Maramureș, amplasat în buricul centrului civic al municipiului, a fost proiectat de către Arh. Mircea Alifanti împreună cu Arh. Tiberiu Benedek și Arh. Alexandra Florian. Referitor la acesta, Prof. Dr. Arh. Gheorghe Curinschi Vorona afirma că “imaginea sa de ansamblu poartă o amprentă specifică, rezultat al transfigurării unor elemente ale arhitecturii tradiționale.”

Exemplul nu este singular, domnia sa face o analiză din aceeași perspectivă și asupra clădirii Casei de Cultură a Municipiului Baia Mare, proiectate de către Arh. Nicolae Porumbescu și Arh. Maria Porumbescu-Vaida: “[…] este o replică a celei din Suceava, diferențiată de cea dintâi prin ritmul larg al reazemelor din fațada principală, prim modul de tratare a acestora și a panourilor de închidere ale registrului său superior. Este de presupus că interpretarea estetică a vocabularului plastic al clădirii a fost influențată de factura specifică a zonei folclorice maramureșene.”

Pentru a obține un contrast cât se poate de puternic între cele două componente ale ansamblului, voi alege să utilizez la anvelopa clădirii propuse o placare decorativă cu lemn, care amintește de factorul local (arhitectura lemnului), fără a lăsa la vedere vreun element de zidărie, albul imaculat fiind haina îmbrăcată doar de fosta clădire a morii.

Amenajările exterioare nu se vor limita la indicațiile autotrasate în baza temei de proiectare. Pe considerentul că spațiul arhitectural al unui obiect de arhitectură trebuie să îi aducă acestuia un plus de valoare, voi propune câteva intervenții motivate, prin care îmi propun să corectez, să îmbunătățesc calitățile estetice ale spațiului înconjurător. Ținând cont de cele patru inițiative deja agreate de către factorii decizionali, referitoare la intervențiile în zonă, voi propune o soluție ce vine să susțină obiectivele propuse.

Refacerea vechii porți a orașului, întubarea parțială a cursului râului Săsar (pe toată deschiderea fațadei de nord a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie), crearea așa-zisului drum al miresei și reabilitarea Ștrandului Municipal sunt factorii determinanți în creionarea intervenției urbane. Altfel zis, prin întubarea cursului de râu, se câștigă o piață de dimensiuni considerabile, prin refacerea porții cetății de odinioară se creează la extremitatea vestică a pieței, în axul râului, un capăt de perspectivă valoros, iar prin crearea traseului drumul miresei, mai apare o punte de legătură între cele două maluri, un transept la axul principal al pieței, axul râului. Drumul miresei este o inițiativă salutată de Primăria Baia Mare și reprezintă un traseu pietonal ce pleacă din centrul istoric al orașului, străbate curtea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie, traversează râul Săsar și debușează în dreptul Casei Căsătoriilor, un traseu ce se dorește a fi presărat cu diferite puncte de atracție pentru a-i conferi un aspect idilic.

Conform planului de situație propus, din cadrul proiectului, atenția se canalizează în direcția rezolvării legăturii, a dialogului ce apare astfel între clădirea muzeului și centrul artistic propus, datorat apariției acestei foarte generoase punți de legătură. De aceea, propun ca la extremitatea estică a pieței ce se formează, tot în axul râului, să se amplaseze un pavilion expozițional permanent de sculptură, care să contrabalanseze podul și să echilibreze piața, în axul secundar determinat de drumul miresei. Cât despre pavilionul expozițional propus, recomandarea mea se îndreaptă spre creația sculptorului băimărean de talie internațională Géza Vida. Notorietatea dobândită de-a lungul vremii, dar și situația în care se află astăzi multe dintre lucrările acestuia, unde uitarea începe să acapareze creația artistului, ar reprezenta un bun motiv pentru repunerea în lumină a contribuției pe care acesta a adus-o artei contemporane românești.

Pentru ca această compoziție urbană să fie echilibrată, pentru ca piața astfel obținută, prin toate componentele sale, să păstreze un caracter unitar, se consideră impetuos necesară o intervenție de mascare, închidere a unor perspective vizuale nevaloroase, pentru a favoriza și a controla noile perspective vizuale propuse. De aceea, propun utilizarea materialului dendrologic pentru a masca secvențele caracterizate prin incoerența limbajului arhitectural (ritm, structură, funcțiune, regim de înălțime sau stare de degradare) ce au deschidere directă spre piață.

Din punct de vedere economic, beneficiarul de drept al acestei investiții ar trebui să fie Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, în a căror administrație intră și celelalte muzee, excepție făcând muzeele cu caracter județean care intră în administrarea Consiliului Județean Maramureș. Finanțarea lucrărilor și a proiectului ar trebui să se facă din bugetul Primăriei Municipiului Baia Mare prin aprobarea acestuia de către Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, iar administrarea va reveni în sarcina unui serviciu public din cadul primăriei sau a Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local.

Concluzii

Mai înainte de toate, trebuie să remarc faptul că, analizând exemplele anterioare, am ajuns la concluzia că, doar cu câteva mici excepții, ceea ce se întâmplă în materie de proiectare de arhitectură în România (proiectare în domeniul cultural artistic) nu seamănă deloc cu ceea ce se realizează la nivel european sau mondial.

Inventariind organizațiile care ar putea patrona asemenea centre artistice, am descoperit că, în România, numărul acestora este foarte mare, dar mai ales faptul că, persoanele implicate în conducerea, reprezentarea sau administrarea acestor organizații, sunt personalități de renume mondial: artiști, muzicieni, etc. Majoritatea centrelor artistice existente funcționează în clădiri improprii programului de arhitectură amintit și în majoritatea cazurilor, spațiul disponibil este insuficient pentru adăpostirea tuturor funcțiunilor necesare unui asemenea ansamblu. Clădirile proiectate special să adăpostească asemenea program sunt, am putea spune, aproape inexistente.

Am întâlnit pe parcursul studiului și instituții care țin de sistemul centralizat de învățământ, sistemul național public, care patronează așa numitele palate ale copiilor. Puține sunt municipiile care au norocul ca administrația acestor centre să identifice sursele de finanțare pentru ridicarea acestora la standardele în domeniu. În majoritatea cazurilor însă, situația este cât se poate de nefavorabilă, spațiile fiind insuficiente pentru desfășurarea activităților tuturor cercurilor (pictură, sculptură, dans, canto, instrumente, etc.), acestea fiind nevoile, este necesar să se lucreze în serii.

Aceeași situație o întâlnim și în cazul Școlilor Populare de Artă, unde situația nu este departe de cea descrisă anterior. Ambele cazuri se regăsesc, din păcate, și în municipiul Baia Mare, situația de față reprezentând și ea un factor determinant pentru tema ce o propun. Lipsa interesului din partea societății, ce se datorează și factorului economic, dar mai ales lipsa mediatizării serviciilor oferite de către aceste forme de educare, au dus la situația nefastă în care ne aflăm în prezent.

Am menționat acestea deoarece proiectul pe care îl propun, conține și o componentă educațională care vine să ofere o alternativă viabilă la situația existentă sau, de ce nu, posibilitatea creării unor parteneriate solide, care vin să aducă câștiguri și recunoaștere ambilor factori implicați. Bineînțeles că această componentă educațională nu reprezintă componenta majoră a programului propus, dar sigur este unul din factorii determinanți ca necesități ale societății băimărene. O altă componentă pe care o consider foarte importantă, este cea care cuprinde, pe lângă atelierele de creație colective și atelierele de creație individuale, unde artiștii consacrați pot să-și desfășoare activitatea, ei înșiși devenind exemple pentru segmentul de societate interesat de domeniul creației artistice.

Am ales să analizez modelul național majoritar, deoarece situația în care se află acesta reprezintă unul dintre determinanții intrinseci ai temei de proiectare.

Modelul extern, sau mai clar, cel est european, nu diferă față de cel românesc, decât din punct de vedere arhitectural. Dacă analizăm componentele funcționale, scopul propus și structura de funcționare a acestor centre putem spune că sunt relativ similare cu cele întâlnite în România. Dar pornind de la considerentul că astfel de edificii sunt componente sociale de maximă necesitate în educarea maselor (indiferent de vârstă, categorie socială, orientare religioasă, etc.), în pregătirea sau chiar reorientarea profesională și educațională, acestea primesc din partea statului, administrațiilor publice și nu în ultimul rând din partea publicului, importanța cuvenită.

De aceea în toate cazurile se remarcă accentul care se pune pe susținerea înființării acestor genuri de edificii, fie că sunt specializate pe domeniul cultural-artistic (centre cultural-artistice ale minorităților sau etniilor, centre artistice pe lângă ambasadele diferitelor state, etc.), fie pe domeniul muzical, sportiv și centre pentru meserii.

Din punct de vedere funcțional, acestea cuprind câteva componente de bază în jurul cărora gravitează și cărora se subordonează componentele secundare și anexele. Dominanta funcțională o reprezintă, în mai toate cazurile, spațiul de expunere, sala sau sălile de expoziție, aflate în strânsă legătură cu spațiile (funcțiunile) destinate creației artistice, muzicale sau repetițiilor. Indiferent de modul de organizare a spațiului interior (compoziție axială centrală, liniară, radială sau aglomerată), componenta de bază se află în centrul compoziției, terminalele fiind reprezentate de spațiile de depozitare, aprovizionare, grupuri sanitare, spații destinate întreținerii, spațiile tehnice, accesele pentru personalul angajat, vestiarele, etc.

Ierarhizarea spațiilor se păstrează și în cazul în care apare un singur nivel sau mai multe niveluri, iar în cazul unor alipiri (completări, plombe), funcțiunea cu care acestea completează schema funcțională își păstrează locul în ierarhia deja stabilită.

După analizarea elementelor ce țin de scopul pentru care au fost edificate aceste centre și analiza componentelor funcționale sau a modului în care acestea interrelaționează, a sosit și rândul analizei obiectelor de arhitectură în sine, ca și componente urbane, compoziție arhitecturală (ca întreg sau ca unitate a părților unui întreg), limbaj arhitectural, caracterul funcționalist, prezența sau lipsa factorului național sau local, etc.

Concluzionez că, prin caracterul său, obiectul de arhitectură ce urmează să îl propun trebuie să întrunească o serie de aspecte fără de care mesajul arhitectural nu își atinge scopul. Ca și caracteristică de bază a obiectului, trebuie să fie necontextualitatea, ca instrument esențial în obținerea caracterului de dominantă în cadrul spațiului arhitectural propriu al obiectului de arhitectură propus. Alegerea amplasamentului trebuie să constituie una din principalele probleme, preocupări, deoarece susținerea pe care o oferă spațiul arhitectural în procesul de percepție și înțelegere a obiectului de arhitectură (în regimul itinerant) este neprețuită și aduce un plus de valoare obiectului.

Caracterul funcționalist al arhitecturii este de asemenea un factor determinant, mai ales într-o societate modernă (la nivel global) care este suprasaturată de caracterul intuitiv al tuturor obiectelor ce o înconjoară (meniul telefonului mobil, indicatoarele de circulație, televizorul, aparatura de uz casnic, comenzile automobilelor, etc.). De aceea, consider ca foarte importantă, oferirea posibilității de a înțelege, de a intui prin caracterul funcționalist al obiectului, scopul pentru care a fost edificat, modul în care s-a făcut acest lucru și mai ales ca acesta să-și descopere instantaneu funcțiunea de bază față de oricare actor urban.

Acest aspect nu face altceva decât să înlesnească, la momentul în care acest actor urban se află în fața obiectivului, rezolvarea dialogului dintre spațiul exterior și cel interior, arhitectul trebuind să identifice, să realizez și sa creeze elementul neutru (factorul mediator) care unește cele două spații (conform filosofiei simbiozei).

Volumul arhitectural trebuie să fie sincer și să se raporteze (dacă este posibil) la factorul local, factor esențial, determinant, care face apel atât la memoria fotografică, vizuală a locuitorilor așezării, dar are și rolul de a promova aceste valori în relația cu subiecții nefamiliarizați cu acesta.

Vreau să subliniez importanța pe care o are (ca și în cazul proiectului pe care îl propun) înglobarea în cadrul unui asemenea ansamblu, a unui obiectiv cu valoare patrimonială mai mare sau mai mică. Mulți au fost aceia care au încadrat în ansamblul propus clădiri istorice valoroase sau mai puțin valoroase, realizând reconversii spectaculoase, caracteristicile tehnice ale clădirilor amintite fiind folosite ca și caracteristici estetice, acestea contribuind esențial la conceperea unui obiect unic, cu o personalitate distinctă.

Nu trebuie neglijat nici factorul scenografic, care, în cazul de față, se adresează în deosebi spațiului interior, amenajării acestuia, prin a-i conferi o valoare deosebită, aceasta făcându-se prin utilizarea ca martori a unora sau mai multor elemente constructive, componente tehnice ale vechilor procese tehnologice și utilizarea acestora ca suport pentru elementele de accent propuse. Realizăm că unitatea de dialog între vechi și nou se poate

regăsi și la interior, în acest caz, elementul neutru, mediator, fiind reprezentat de chiar exponatele în sine.

„Refolosirea este fără îndoială forma cea mai paradoxală, îndrăzneață și dificilă de punere în valoare a patrimoniului; ea constă în reintroducerea unui monument dezafectat în circuitul folosințelor curente, în smulgerea lui dintr-un destin muzeal. Așa cum arată și repetă succesiv Riegl și Giovannoni, monumentul este sustras în acest fel riscurilor dezafectării, pentru a fi expus uzurii și uzurpărilor uzitării: a-i atribui o destinație nouă este o operație dificilă și complexă, care nu trebuie să se întemeieze doar pe asemănarea cu destinația originară. Ea trebuie, înainte de toate, să țină cont de starea materială a edificiului care, astăzi, se cere apreciată în funcție de fluxul utilizatorilor săi potențiali. […] Moștenirea industrială dezafectată pune două tipuri de întrebări, diferite ca natură și scară. Pe de o parte, clădirile individuale, adesea cu o construcție solidă, sobră și cu întreținere ușoară, sunt ușor adaptabile normelor de utilizare actuale și se pretează unor folosințe multiple, publice și private. În Europa, ca și în Statele Unite, sunt nenumărate uzinele, atelierele, antrepozitele transformate în imobile de locuit, în școli, teatre sau chiar în muzee.”

Din perspectiva în care mă aflu, și ținând cont de faptul că sunt o fire optimistă, consider că voi ajunge vremurile când cei îndreptățiți să o facă vor găsi modalitatea de a susține nu doar moral, ci și de a finanța arhitectura, muzica și arta, indiferent de forma acestora. Consider, și nu sunt singurul, că cea mai bună carte de vizită a României este performanța în domeniul cultural-artistic, acesta având un caracter peren, aducând recunoaștere acestei țări. Cultura unui popor e sufletul lui (Nicolae Iorga).

Bibliografie

I. Cărți

Alexa, Tiberiu, Centrul artistic Baia Mare. Artiștii Școlii Hollósy 1896-1901 de la Henriette Abramovits la Max Buri, Baia Mare, Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Baia Mare, 2004.

Alexa, Tiberiu; Moldovan, Traian; Muscă, Mihai, Centrul artistic Baia Mare 1896-1996. Expoziție organizată de Muzeul de Artă Baia Mare cu sprijinul Guvernului României. The Baia Mare Artistic Centre 1896-1996. Exhibition held by the Baia Mare Art Museum with the support of the Romanian Government, Baia Mare, Muzeul Județean Maramureș, 1996.

Artă și literatură băimăreană, Baia Mare, Editura Tineretului, 1957.

Șorban, Raoul, O viață de artist între München și Baia Mare, București, Editura Meridiane, 1986.

Chițulescu, Traian, [coordonator principal] Manualul arhitectului proiectant, vol. II, București, Editura Tehnică, 1957.

Choay, Françoise, Alegoria patrimoniului, [Editions du Seuil, 1992 et 1996], București, copyright asupra ediției în limba română Editura Simetria, 1998.

Choay, Françoise, Pentru o antropologie a spațiului, [Editions du Seuil, 2006], București, copyright asupra ediției în limba română Registrul Urbaniștilor din România, 2011.

Curinschi Vorona, Gheorghe, Istoria arhitecturii în România, București, Editura Tehnică, 1981.

Feștilă, Aurel, Pintilie, Ioan, Codariu, Ioan, Sabău, Ioan, Achim, Valeriu, Monografia municipiului Baia Mare, vol. I, Baia Mare, Consiliul Popular al municipiului Baia Mare, 1972.

Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, [curs], Cluj-Napoca, Editura Universității Tehnice din Cluj-Napoca, 1998.

II. Articole în reviste

Revista Arhitectura, nr. 67/septembrie 2008, articol Extinderea și renovarea Muzeului orașului Ljubljana, autor Ofis Architekti.

Revista Arhitectura, nr. 73/aprilie 2009, articol Un loc pentru oraș, autor Ștefan Ghenciulescu.

Revista Arhitectura, nr. 74/mai 2009, articol Barbican Arts Centre, autor AHMM.

Revista Arhitectura, nr. 76/iulie-august 2009, articol Centrul de creație Ruthin, autor Sergison Bates Architects.

[ark] Revista STO pentru arhitecți, nr. 4/2008 articol Centrul media din Le Portel.

III. Site-uri web (accesate în perioada iunie – august 201)

http://www.ahmm.co.uk/projectDetails/21/Barbican-Arts-Centre.

http://www.architectur.net/opere.

http://www.arietur.com/#/projet/33.

http://www.baiamare.ro.

http://www.barbican.org.uk/visitor-information.

http://www.barbican.org.uk/music/find-venue.

http://www.delcampe.hu.

http://www.delmagyar.hu.

http://www.dezeen.com/2008/05/22/caixaforum.

http://www.e-architect.co.uk/wales/ruthin_craft_centre.htm.

http://www.esmadrid.com/en/caixaforum.

http://www.flickr.com/photos.

http://www.le-portel.bibli.fr/opac.

http://www.maps.google.com.

Artă-mă!

http://www.nagybanya.ro.

http://www.pavatex.ch/fr/references.

http://www.pavilionunicredit.ro.

http://www.pentagram.com

http://www.post-card.hu.

http://www.theguardian.com.

http://www.ville-leportel.fr/navigation.php?id=147.

http://www.zemljevid.najdi.si.

Bibliografie

I. Cărți

Alexa, Tiberiu, Centrul artistic Baia Mare. Artiștii Școlii Hollósy 1896-1901 de la Henriette Abramovits la Max Buri, Baia Mare, Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Baia Mare, 2004.

Alexa, Tiberiu; Moldovan, Traian; Muscă, Mihai, Centrul artistic Baia Mare 1896-1996. Expoziție organizată de Muzeul de Artă Baia Mare cu sprijinul Guvernului României. The Baia Mare Artistic Centre 1896-1996. Exhibition held by the Baia Mare Art Museum with the support of the Romanian Government, Baia Mare, Muzeul Județean Maramureș, 1996.

Artă și literatură băimăreană, Baia Mare, Editura Tineretului, 1957.

Șorban, Raoul, O viață de artist între München și Baia Mare, București, Editura Meridiane, 1986.

Chițulescu, Traian, [coordonator principal] Manualul arhitectului proiectant, vol. II, București, Editura Tehnică, 1957.

Choay, Françoise, Alegoria patrimoniului, [Editions du Seuil, 1992 et 1996], București, copyright asupra ediției în limba română Editura Simetria, 1998.

Choay, Françoise, Pentru o antropologie a spațiului, [Editions du Seuil, 2006], București, copyright asupra ediției în limba română Registrul Urbaniștilor din România, 2011.

Curinschi Vorona, Gheorghe, Istoria arhitecturii în România, București, Editura Tehnică, 1981.

Feștilă, Aurel, Pintilie, Ioan, Codariu, Ioan, Sabău, Ioan, Achim, Valeriu, Monografia municipiului Baia Mare, vol. I, Baia Mare, Consiliul Popular al municipiului Baia Mare, 1972.

Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, [curs], Cluj-Napoca, Editura Universității Tehnice din Cluj-Napoca, 1998.

II. Articole în reviste

Revista Arhitectura, nr. 67/septembrie 2008, articol Extinderea și renovarea Muzeului orașului Ljubljana, autor Ofis Architekti.

Revista Arhitectura, nr. 73/aprilie 2009, articol Un loc pentru oraș, autor Ștefan Ghenciulescu.

Revista Arhitectura, nr. 74/mai 2009, articol Barbican Arts Centre, autor AHMM.

Revista Arhitectura, nr. 76/iulie-august 2009, articol Centrul de creație Ruthin, autor Sergison Bates Architects.

[ark] Revista STO pentru arhitecți, nr. 4/2008 articol Centrul media din Le Portel.

III. Site-uri web (accesate în perioada iunie – august 201)

http://www.ahmm.co.uk/projectDetails/21/Barbican-Arts-Centre.

http://www.architectur.net/opere.

http://www.arietur.com/#/projet/33.

http://www.baiamare.ro.

http://www.barbican.org.uk/visitor-information.

http://www.barbican.org.uk/music/find-venue.

http://www.delcampe.hu.

http://www.delmagyar.hu.

http://www.dezeen.com/2008/05/22/caixaforum.

http://www.e-architect.co.uk/wales/ruthin_craft_centre.htm.

http://www.esmadrid.com/en/caixaforum.

http://www.flickr.com/photos.

http://www.le-portel.bibli.fr/opac.

http://www.maps.google.com.

Artă-mă!

http://www.nagybanya.ro.

http://www.pavatex.ch/fr/references.

http://www.pavilionunicredit.ro.

http://www.pentagram.com

http://www.post-card.hu.

http://www.theguardian.com.

http://www.ville-leportel.fr/navigation.php?id=147.

http://www.zemljevid.najdi.si.