Abuzul Si Violenta

CUPRINS

I.Introducere………………

II.Ce este violența în familie?……………….

1.Cum se explică diferența dintre violența domestică și cea în familie……………..

2.Tipologii ale abuzului domestic……….

2.1.Violența fizică…………………………….

2.2.Violența sexuală…………………………..

2.3.Violența psihologică………………………

2.4.Violența economică……………………….

2.5.Violența socială……………………………

III.Abuzul și maltratarea asupra copilului ca forme agravante ale violenței în familia…….

1.Definire……………………………………….

2.Formele de abuz asupra copilului………….

2.1.Abuzul fizic……………………………

2.2.Abuzul emoțional……………………

2.3.Abuzul sexual…………………………

2.4.Neglijarea……………………………

2.5.Abuzul societal………………………

IV.Cauze și efecte ale violenței în familie………………………

1.Factori cauzali………………………………………………….

2.Factori favorizanți……………………………………………..

3.Efectele violenței asupra femeii………………………………

3.1.Efectele psihologice……………………………………………………………

3.2.Efecte la nivel fizic……………………………………………………………

3.3.Efecte la nivel social……………………………………………………………

4.Efectele violenței asupra copiilor…………………………………

4.1.Comportament agresiv și neobedient……………………………

4.2.Emoții si conflicte interioare……………………………………

4.3.Efecte la nivelul dezvoltării sociale și emoționale……………

V.Descrierea personalității abuzatorului…………………

1.Cine este abuzatorul………………………………………

2.Tipologia abuzatorului familial………..……………………

3.Potretul agresorului familial………………………………

VI.Cine sunt victimele………………………………………

VII.Intervenția și prevenția echipei de stakeholder în problema violenței în familie………….

1.Definire………………………………………………

2.Cine formează echipa de stakeholder………………

2.1.Serviciul public de asistență socială…………………

2.2.Poliția………………………………………………

2.3.Medicii și asistenții medicali ale comunității………

2.4.Profesorii……………………………………………

2.5.Preotul………………………………………………

3.Centrele de adăpost pentru victime…………………

4.Măsuri de protejare a victimelor……………………

Bibliografie

50 pagini

I.INTRODUCERE

Trăim într-o lume în care violența este întâlnită oriunde în lume , la toți oamenii, indiferent de naționalitate, sex sau chiar vârstă.

Unii cercetători susțin faptul că omul se naște cu o așa numită trăsătură de violența , este acolo, ascunsă în fiecare om și este nevoie doar de un simplu stimul pentru ca ea să fie scoasă la iveală.De-alungul vremurilor , oamenii de știință au încercat să caute un răspuns la ce anume cauzează violența, care este stimulul acela care scoate la iveală violența din noi?

S-au găsit tot felul de răpsunsuri, unii spun că depinde foarte mult de împrejurarea în care se afla o persoană.De exemplu, în timpul războaielor , împrejurarea cere ca oamenii să devină violenți pentru a se apăra .Sau…exista tot felul de meserii în care sunt prezente actele de violența , cum ar fi meseria de jandarm, polițist etc.

Violența din nefericire nu există numai în unele meserii sau în unele împrejurări.Violența este prezentă chiar și în familii, acolo unde nu violența ar trebui să domine , ci ar trebui să fie armonie, pace , dragoste , întelegere.

În lucrarea de față aș dori să urmăresc care sunt cauzele violenței în familie , abuzul asupra copilului, care sunt influențele, efectele violenței asupra membrilor familiei și efectele abuzului asupra copilului, cum și prin ce metode intervine societatea și asistența socială pentru a-i ajuta pe cei care sunt victime ale violenței, cum se poate ameliora aceste violențe ,care sunt grupurile de stakeholder care intervin în cazul violenței,care este profilul abuzatorului și al victimelor, care este cauza pentru care victímele se tem să ceară ajutor și de ce victimele –în special femeile- rămân totuși alături de abuzator, dar toate acestea, nu înainte de a defini termenul de violență,.Iar în ultimul rând să vedem care sunt soluțiile propuse de către specialiști la această problemă.

II.Ce este violența în familie?

Conform dicționarului de sociologie, “familia trebuie abordată , pentru a putea fi bineințeleasă și pentru a se putea interveni optim în rezolvarea problemelor sale, diferit ,și anume într-un sens larg și unul strâns .”

“Violența domestică este o amenințare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu.”Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de “intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparțin victimei; izolarea de prieteni,familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenințări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire și protecție”.

Violența în familie este un fenomen care, în mare măsură, încă nu este conștientizat de către societate ca fiind ceva deosebit de grav. Poate de aceea sunt mulți cei care preferă să nu intervină în cazul în care asistă la o asemenea scenă, sau știu că așa ceva se petrece în imediata lor apropiere, în familiile cunoscuților sau chiar a rudelor.

Românul încă mai are concepția că nu e mare scofală să-ți mai “boxezi” din când în când nevasta. De asemenea, mulți sunt adepții ideii că bătaia este ruptă din cer și trebuie să facă parte integrantă din educația unui copil. Iar aici nu vorbim despre o palmă scăpată la nervi o data la 3 ani, ci despre cazurile în care copiii sunt snopiți în bătaie cu pumni, picioare, cu cureaua, da-ți cu capul de pereți sau alte pedepse de genul acesta, în urma cărora rămân răni fizice grave dar mai ales răni psihice și sufletești deosebit de profunde.

Uneori persoanele abuzate ajung să se autoînvinovățească pentru bătăile pe care le primesc, având o percepție greșită asupra realității, cauzată de multiplele abuzuri la care aceastea sunt supuse.

“Victima nu trebuie să se considere niciodată vinovată de incident. Conflictele pot fi rezolvate prin comunicare. În majoritatea cazurilor de violență, vinovații sunt bărbații, mari amatori de băuturi alcoolice.” În urma unui sondaj s-a constatat că 36% din infracțiuniile de acest tip sunt comise în urma consumului de alcool.

Potrivit autorului Ch.Werkle “violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârsită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”.

Constituie, de asemenea, violență în familie “împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.”

1.Cum se explică diferența dintre violența domestică și cea în familie:

Potrivit autoarei Caroline McGee“Violența domestică este inclusă în fenomenul mai amplu al violenței în familie.”

Autorul Richard L. Davis spunea că “violența domestică reprezintă o serie de comportamente sistematic repetate, de atac fizic, agresivitate verbală și psihologică, sexuală și economică, pe care un partener le manifestă asupra celuilalt în cadrul oficializat al familiei sau în relația de conviețuire în același spațiu.”

Așa dar, se poate afirma faptul că violența domestică se manifestă întotdeauna în relațiile intime, în spațiul restrâns și privat.

Legea 217/22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie definește violența în familie, astfel:

„Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.

(2) Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

Art. 3. – În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege:

– soțul;

-rudă apropiată, astfel cum este definită la art. 149 din Codul penal.

Art. 4. – De efectele prezentei legi beneficiază și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copil, dovedite pe baza anchetei sociale.”

Legea 272/2004 definește violența asupra copilului ca fiind orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului (art. 89, alin.1). Legea prevede, de asemenea, faptul că sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum și privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât și în orice instituție care asigură protecția, îngrijirea și educarea copiilor (art. 90).

2.Tipologii ale abuzului domestic:

Unii autori care au studiat acest fenomen de violență în familie, au delimitat mai multe tipologii ale abuzului domestic.Acestea fiind urmatoarele:

2.1.Violența fizică este “cea mai frecventă formă de abuz împotriva unei femei. Include lovire cu pumnul, cu piciorul, pălmuire, tras de păr, mușcat, ars, încercări de strangulare, vătămări interne.S-a constatat că la o durată mai mare a relației de cuplu crește și gravitatea abuzului.”

O femeie abuzată fizic prezintă următoarele semne:

contuzii, julituri, zgârieturi, fracturi și luxații

leziuni la nivelul capului, gâtului, pieptului, sânilor și abdomenului

urme ale unor răni mai vechi.(Dobash, 1992, pag.1)

2.2.Violența sexuală este una din formele de violență domestică greu de abordat în discuțiile cu o persoană abuzată. Include “actul sexual fără acordul celeilalte persoane și umilire sexuală. Multe femei nu au conceptul de alegere în ceea ce privește relația sexuală cu partenerul și de aceea nu pot descrie abuzul sexual ca viol. Femeile însele se pot împotrivi ideii că partenerii lor sunt violatori, dar descriu în mod frecvent și cu claritate abuzuri sexuale care, din punct de vedere clinic, sunt considerate violuri”.

Violența sexuală poate să fie asociată cu violența fizică . În unele cazuri, agresorii impun forme de intimitate în timp ce femeia încă suferă în urma unor violențe fizice.

Aceasta formă de violență include:

constrângerea femeii la acte sexuale împotriva voinței ei,

rănirea în zonele sexuale ale corpului,

tratarea femeii ca pe un obiect sexual,

comentarii sau glume degradante și umilitoare, cu referințe sexuale.(Swanger,2003)

2.3.Violența psihologică se referă la” folosirea amenințărilor și a oricăror comportamente menite să producă teamă: ridicarea vocii, tăcere prelungită, cuvinte și acțiuni care distrug imaginea de sine a femeii și a încrederii în sine”.

Violența psihologică este strâns legată de celelalte forme de violență domestică . Problemele emoționale cronice pe care le prezintă femeile agresate sunt o reacție normală la acest tratament. Odată ce teama de agresiune s-a instalat, amenințările sunt suficiente pentru a menține atmosfera de teamă constantă. Femeia trăiește în teroare și teamă permanentă.

Comportamente violente psihologic includ “cuvinte jignitoare, în public sau în spațiul privat, acuze de infidelitate, învinovățirea pentru tot ceea ce se întamplă. Agresorul manifestă control asupra partenerei prin schimbarea dispozitiei, de la agresiune la căință, prin gelozie posesivă care se transformă în timp într-o restricție a propriei libertăți, chestionare permaneste una din formele de violență domestică greu de abordat în discuțiile cu o persoană abuzată. Include “actul sexual fără acordul celeilalte persoane și umilire sexuală. Multe femei nu au conceptul de alegere în ceea ce privește relația sexuală cu partenerul și de aceea nu pot descrie abuzul sexual ca viol. Femeile însele se pot împotrivi ideii că partenerii lor sunt violatori, dar descriu în mod frecvent și cu claritate abuzuri sexuale care, din punct de vedere clinic, sunt considerate violuri”.

Violența sexuală poate să fie asociată cu violența fizică . În unele cazuri, agresorii impun forme de intimitate în timp ce femeia încă suferă în urma unor violențe fizice.

Aceasta formă de violență include:

constrângerea femeii la acte sexuale împotriva voinței ei,

rănirea în zonele sexuale ale corpului,

tratarea femeii ca pe un obiect sexual,

comentarii sau glume degradante și umilitoare, cu referințe sexuale.(Swanger,2003)

2.3.Violența psihologică se referă la” folosirea amenințărilor și a oricăror comportamente menite să producă teamă: ridicarea vocii, tăcere prelungită, cuvinte și acțiuni care distrug imaginea de sine a femeii și a încrederii în sine”.

Violența psihologică este strâns legată de celelalte forme de violență domestică . Problemele emoționale cronice pe care le prezintă femeile agresate sunt o reacție normală la acest tratament. Odată ce teama de agresiune s-a instalat, amenințările sunt suficiente pentru a menține atmosfera de teamă constantă. Femeia trăiește în teroare și teamă permanentă.

Comportamente violente psihologic includ “cuvinte jignitoare, în public sau în spațiul privat, acuze de infidelitate, învinovățirea pentru tot ceea ce se întamplă. Agresorul manifestă control asupra partenerei prin schimbarea dispozitiei, de la agresiune la căință, prin gelozie posesivă care se transformă în timp într-o restricție a propriei libertăți, chestionare permanentă despre ce a făcut, pe cine a văzut, unde a fost.”

Autoarea Linda McKie este de părere că“abuzul psihologic este devastator și a fost comparat cu tortura ostaticilor care sunt, în mod similar, privați de libertate și de somn, fără a ști când se vor manifesta din nou violențele.”

Tot odată “femeile abuzate psihologic acuză simptome legate de stres, cum ar fi insomnii, pierderea sau luarea în greutate, ulcer, nervozitate, iritabilitate, gânduri suicidare. Depresia și anxietatea sunt comune tuturor cazurilor de abuz și fac mai dificilă plecarea femeii din mediul agresiv, în timp ce imaginea de sine este alterata atât timp cât violențele psihologice se manifestă.”

2.4.Violența economică manifestată asupra femeii “limitează accesul la finanțele familiei, devenind astfel dependentă de partener. Controlul financiar generează dependență, izolare și neputința de a alege, de a lua decizii și de a-și păstra stima de sine. “Adesea, nevoile familiei sunt nesatisfăcute, în cazurile în care partenerul abuziv deține controlul financiar.

Această formă de violență include:

lipsa de acces a femeii la resursele financiare,

interzicerea de a munci,

vânzarea bunurilor familiei de către agresor,

justificarea fiecărei cheltuieli,

neglijarea nevoilor familiei în schimbul satisfacerii celor ale agresorului (consum de alcool, droguri, jocuri de noroc, etc.).(Heubeck,1997)

Javier Garcia Peralez spune despre femeie care este supusă violențelor economice că “are o ținută vestimentară neadecvată, în unele situații nu munceste (îi este interzis de către partener), împrumută bani pentru plata cheltuielilor familiei sau pentru hrană”.

2.5.Violența socială include “izolarea socială forțată sau controlul contactelor sociale pe care le are femeia, controlarea strictă a contactelor sociale cu prieteni și/sau rude, restricționări ale activităților partenerei, cu cine se întâlnește, ce citește, unde merge, etc.Violența socială este una dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea victmei și incapacitatea ei de a ieși din situația de violență.”

De asemenea, din punctul de vedere al lui Kenneth Heubeck,violența socială include “izolarea prin denigrare în fața prietenilor și familiei, ceea ce o duce la evitarea contactelor sociale pentru a nu-și înfuria soțul; încuierea sa , în sau în afara casei, interzicerea accesului la telefon, intezicerea folosirii mașinii, interzicerea contactelor cu familia, interzicerea tratamentelor medicale în urma abuzurilor.”

Pe lângă cele amintite mai sus, nu trebuie să omitem cele spuse de Nicky Stanley că “femeile supuse violențelor sociale de către partener sunt izolate social, marginalizate sau auto-marginalizate, dependente financiar de agresor, vulnerabile în fața agresorului. Se simt lipsite de ajutor și de susținere din partea familiei și a prietenilor, contactele sociale sunt practic inexistente.

III.Abuzul și maltratarea asupra copiilor ca forme agravante ale violenței în familie:

1.Definire:

Neil Gilbert spunea despre abuz că “reprezintă o problemă socială ce trebuie definită adecvat, care necesită intervenție socială și instituții de asistență socială și de sănătate specializate, cadru juridic corespunzător pentru protecție.”

Încă din 1960, când a fost pentru prima oară identificat ca o problemă socială "modernă", s-a scris foarte mult despre abuzul asupra copilului. În Anglia, Societatea Națională pentru Prevenirea Cruzimilor asupra copiilor a produs încă de la sfarșitul anilor 60 multă literatură pe baza statisticilor de incidență din registrele cazurilor de risc și metode de lucru cu familiile care au săvârșit abuzuri asupra copiilor.

Termenul de "abuz asupra copilului" a fost folosit pentru prima oară de Kempe, în 1962, pentru a descrie "copilul bătut".

Creșterea violenței îndreptată asupra copilului constituie una din problemele sociale cele mai dramatice cu care se confruntă societățile contemporane. Deși este dificil de estimat numărul copiilor care sunt maltratați chiar de către părinții lor, datorită rezervelor firești ale acestora din urmă de a răspunde la întrebările anchetelor, diferitele studii întreprinse și statistici publicate arată că acest număr este în creștere. În România a fost acordată mai puțină atenție asupra acestui fenomen, larg conștientizat în țările cu tradiție în domeniul protecției copilului.

Din punctul de vedere al autorului William O`Donohue abuzul și maltratarea în contextul socio-economic actual se caracterizează prin:

– nerespectarea drepturilor copilului;- nerecunoașterea instituțiilor de protecție a copi1u1 de către copil și familie;

– existența unor tabu-uri, secrete și false pudori (în special în privința abuzului sexual);
– sărăcia accentuată a multor familii;

– copii sunt grupul cel mai expus sărăciei;

– situația locativă a multor familii;

– interacțiunea inadecvată dintre părinți și copii;

– persistența mentalităților și practicilor puritive, atât în familie, cât și în mediul social;
– numărul redus de consilieri (psihologi și asistenți sociali) în școli.

2..Formele de abuz asupra copiilor

Problema abuzului asupra copilului este acum de interes internațional. “În 1976, s-a fondat Societatea Internațională pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor și a Neglijării acestora, urmată în 1978 de Asociația Britanică pentru Studiul și Prevenirea Neglijării și Abuzului asupra Copiilor. Conferințele internaționale atrag acum sute de auditori și aproape tot atâtea studii și documente legate de acest fenomen.”

D.M Cooper, afirmă :"În ultimul deceniu, am văzut problema copiilor maltratați fizic, deschisă să includă și maltratările emoționale, neglijențele,abuzul sexual asupra copiilor , exploatarea sexuală sau prostituția, pornografia, copiii siliți să muncească și manipularea instituționalizată a copiilor". Tot el sugerează că cei care lucrează în acest domeniu ar trebui să conlucreze cu organisme internaționale, cum ar fi Organizația Internațională a Muncii, Organizația Internațională a Sănătății, UNICEF,Liga Împotriva Sclaviei. Mulți autori interesați de această problemă și-au pus întrebarea: de ce opinia publică nu s-a preocupat înainte de abuz asupra copiilor. H.Kemshall și J.Pritchard au încercat să dea un răspuns acestei întrebări. Ca prim motiv au identificat dificultatea definirii abuzului asupra copiilor, atrăgând atenția că este foarte greu să se facă deosebirea între comportamentul intenționat sau neintenționat al părinților. În ce1e mai multe cazuri, părinții sunt cei care depun mărturie, copilul nefiind întrebat.

Mentalitatea tradițională în ceea ce privește drepturile părinților asupra copiilor a constituit un al doilea motiv al întârzierii preocupării pentru abuzul asupra copilului. Bătaia este unul din aceste drepturi. Cultura tradițională aprobă pedeapsa corporală și apără dreptul părinților de a-și crește copiii așa cum cred ei de cuviință. Această concepție a început să se schimbe puțin câte puțin o dată cu intrarea în vigoare a drepturilor copiilor promovate de Societatea pentru prevenirea Cruzimilor asupra Copiilor.

În Romania postdecembristă pașii care s-au făcut în această direcție au fost generați mai mult de organismele internaționale, decât din proprie inițiativă, și de asemenea, mai mult pe plan teoretic, legislativ decât practic. Se păstrează la noi, în special la nivelul mentalităților oamenilor, ideea unei neintervenții a organismelor statale în problemele familiale și concepția comunistă, cum că o familie își poate rezolva singură problemele.

Pentru România, problema abuzului asupra copilului este nouă ca preocupare globală. Principalele trăsături specifice ale contextului în care se produce abuzul și neglijarea copilului în România sunt

-“ Mentalitatea educativ punitivă, lipsită de empatie pentru copil, pentru nevoile și aspirațiile lui: "trebuie să fii sever cu copilul"; "copilul trebuie obișnuit cu greutățile vieții"; "trebuie pedepsit orice interes al copilului pentru lucruri interzise"; "bătaia este ruptă din rai"; "copilul trebuie să asculte" etc. în acest context, putem avansa ideea că abuzul și neglijarea copilu1ui au ,o oarecare tradiție în România.”spunea A.Muntean.

– Existența tabu-urilor, falsa pudoare care explică indiferența, non-intervenția comunității în cazuri de abuz notorii:
– Consecințele politicii demografice represive a regimului Ceaușescu, ce a generat un număr mare de copii nedoriți, un număr mare de părinți incapabili să facă față responsabilităților parentale și a consolidat fenomenul de instituționalizare a copilului, ca pattern predilect de răspuns la situații de criză în această privință.
– Costurile sociale ale tranziției care se traduc prin dificultăți economice pentru familii – sărăcie, șomaj, criză de locuințe, inf1ație, scăderea consumului. Aceste fenomene sunt resimțite, îndeosebi, de familiile cu mai mult de doi copii, ceea ce determină ca principalul grup de risc în ceea ce privește nivelul de trai să fie, în România de azi, copiii.
– Tranziția se traduce nu numai în dificultăți economice ci și în fenomene patologice asociate stresului social pe care îl generează: scăderea controlului social, creșterea anomiei, a criminalității, a violenței (în familie, în școli, în spațiul public). Datorită poziției lor de inferioritate, copii devin, deseori, victime ale acestei patologii sociale.
– Inexistența unui sistem eficient de protecție a copilului -; serviciile medicale, educaționale, sociale, juridice actionează limitat și dispun de resurse reduse (materiale, financiare, organizatorice, umane, etc.).

Autoarea Deborah A.Daro obsearvă că “ la aceste deficiențe se adaugă și mentalității inadecvate ale celor ce lucrează în acest domeniu. Activitatea de prevenție este ca și inexistența.”
Tot odată “asistența socială pentru familie și copil se reduce la forme pasive, monetariste, care nu fac decât să redistribuie sărăcia. Beneficiarii nu sunt încurajați sau sprijiniți, prin politici active, să aibă o atitudine responsabilă, să devină capabile să se auto-întrețină, să găsească soluții problemelor lor și să nu aștepte o sumă de bani din ce în ce mai mică, în realitate din partea statului.”
“Problematica abuzului este slab, vag și incomplet mentionată în legislația internă. Chiar dacă s-au făcut anumiți pași în această direcție, măsurile luate nu se pot aplica în totalitate, fie din cauza lipsei de resurse materiale și umane, fie din cauza lipsei de interes a practicienilor implicați.” În special, completează A.Muntenu “nu a fost elaborat sistemul legislativ intern care să întărească și să sprijine aplicarea legislației internaționale în domeniu, la care România a aderat.”
În definirea notiunii de abuz trebuie ținut cont de situația copiilor din fiecare țară, de modelul sociocultural, de indicatorii de sănătate ai populației infantile, etc.
C. Zamfir spunea că “indiferent de faptul că există o gamă largă de definiții ale abuzului toate au două elemente comune : sănătatea fizică sau psihică a copilului este afectată; vătămarea este facută în mod intenționat.”

“Pentru ca să se considere abuz, -completează Untalan F.F. si Mills C.S. -este necesară prezența acestor două elemente; o vătămare foarte mică a copilului cu o responsabilitate totală și asumată din partea familiei nu constituie abuz. Și la fel, situația în care se produce o vătămare semnificativă a copilului, iar parinții nu pot fi considerați responsabili, nu constituie abuz.” Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copilului, profitându-se de diferența de forță (fizică, psihică, economică) dintre adulți și copii, "Orice act prin care se produc vătămări corporale și expuneri la situații periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil constituie abuz “

Deși în Dicționarul Explicativ al limbii române se face distincție între "abuz" ("întrebuințarea fără măsură a unui lucru") și "maltratarea" ("a trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui; a brutaliza"). În literatura referitoare la protecția copilului cei doi termeni sunt sinonimi.

Dintr-o perspectivă medicală maltratarea este definită ca "orice formă voluntară de acțiune sau de omitere a unei acțiuni care este în detrimentul copilului și are loc profitând de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine sau rău, de a căuta ajutor și de a se autoservi" .

Se desemnează ca fiind copil maltratat, “copilul care este supus la acte de brutalitate mai mult sau mai putin grave, fie la lipsa de îngrijire, care duce la leziuni fizice sau la tulburări ale dezvoltării. Reiese că maltratarea este orice formă voluntară de acțiune sau de omitere a unei acțiuni, cu consecințe nocive pentru copil, profitând de pe urma diferenței de putere dintre agresor și victimă.”

Abuzul poate fi regăsit oriunde și oricând în istoria și în prezentul societății omenești. Formele de rele tratamente cuprind toate aspectele personalității: cel fizic, cel psihic (emoțional), cel moral și cel sexual.

În literatura de specialitate există o diferențiere uzuală între patru tipuri de ma1tratare: abuzul fizic, abuzul emoțional, abuzul sexual, copii neglijați

2.1.Abuzul fizic implică “folosirea forței fizice asupra copilului și supunerea la munci dificile care depășesc posibilitățile acestuia având ca rezultat vătămarea integrității sale corporale. El presupune pedepse ca: așezarea în genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, rănirea, otrăvirea, întoxicarea sau arderi produse în mod intenționat, exploatarea muncii copilului (abuz economic).”

2.2.Abuzul emoțional (psihologic) “este un comportament inadecvat al adultului față de copil, cu efecte negative asupra personalității în formare a copilului. Respingerea, izolarea forțată, terorizarea, ignorarea, coruperea, exploatarea copilului reprezintă forme ale acestui tip de abuz”.

2.3.Abuzul sexual constă în “expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice, seducție (avansuri, mângâieri și promisiuni) sau implicarea sa în acte sexuale genitale, orale sau anale.”

2.4.Neglijarea este “incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea accesului la educație”. Neglijarea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului – dezvoltarea bio-psiho-socio-culturală. “Cele mai grave forme de neglijare sunt: neglijarea hrănirii copilului, neglijarea îmbrăcămintelui, neglijarea curățeniei și a siguranței locuinței, neglijarea supravegherii copilului, neglijarea îngrijirii sănătății lui, neglijarea educației școlare, neglijarea nevoilor sale afective și de comunicare, abandonul copilului.”

2.5.Abuzul societal reprezintă “totalitatea acțiunilor, atitudinilor și valorilor societății care împiedică buna dezvoltare a copilului.” Unele (dacă nu majoritatea) societăți,afirmă Tzeng Oliver C.S. “sunt abuzive cu copiii. Ele nu constituie medii prielnice de dezvoltare a copiilor: fie datorită conditiilor economice ce nu pot asigura un nivel de trai corespunzător; fie datorită insuficienței dezvoltării a serviciilor sociale pentru copii; fie datorită unor condiții de război sau violenței sociale; fie datorită unor reglementări sau mentalități discriminatorii în raport cu unele categorii de copii; fie datorită tolerării diferitelor forme de abuz împotriva copiilor.”

Aceste categorii nu se exclud una pe alta; clasificarea făcută este una artificială deoarece, în realitate, există o împletire a diferitelor forme de abuz.” Este greu de crezut,obsearvă autorul J.Robert Shull ,că abuzul fizic nu are și consecințe psihice sau că abuzul sexual nu este însoțit de efecte fizice sau psihice asupra copilului abuzat. Abuzul economic poate deveni fizic (dacă munca depășește capacitatea fizică a copilului), psihic (mai ales dacă munca este umilitoare), sau sexual (prostituția, pornografia).”

De altfel, completează Neil Gilbert , “abuzul asupra copilului generează traume majore din punct de vedere fizic, psihic, emoțional și social. Tensiunile intrafamiliale și lipsa atașamentului între membrii familiei vor determina apariția unor sentimente ambivalente, atât față de familie, cât și față de persoanele străine.” “Toate acestea –concluzionează Ch. Sanderson- conduc la izolare, agresivitatea, pierderea noțiunii de sprijin din partea familiei și a încrederii în capacitatea acesteia de a-l proteja, apatia, neintegrarea socială și compensare prin violență, delicvență și relaționare facilă cu persoane dubioase, abandon școlar și chiar părăsirea domiciliului cu neintegrare sociala si profesionala.”

Așa dar, “abuzul împotriva copiilor este privit în general ca un fenomen legat de mediul familial, de persoanele din familia nucleară sau mai largă menită să îngrijească minorii, sau de înlocuitorii acestora.”

IV.Cauze și efecte ale violenței în familie:

Mulți dintre noi ne întrebăm de ce anume suntem violenți?ce anume cauzează acest act și mai ales ce efect are asupra celor din jur. Cei care au studiat acest fenomen al violenței au căutat să găsească un răspuns la această întrebare.Se spune că există așa numiti factori cauzali și factori favorizanși ai violenței domestice:

1.Factori cauzali:

Mulți autori afirmă că există o unică explicație și cauză reală a violenței domestice. Această este “funcționarea dominației bărbatului asupra femeii, în societățile patriarhale. În virtutea tradiției care trece de la o generație la alta, se învață rolurile sexuale de dominator, bărbatul, și supus, femeia. “

De asemenea, spune David Huertas “ ceea ce asigură perpetuarea violenței domestice de la o generație la alta, menținerea acestui fenomen, este toleranța socială crescută față de acesta. Atât timp cât se transmite transgenerațional, violența domestică este văzută ca un lucru normal, inerent oricărei familii.” Și de ce am schimba această normalitate cu care ne-am obișnuit? De ce am considera violența domestică un fapt care ar trebui încriminat? Există o "complicitate" între agresor și restul societății, pentru ca primul rămâne nepedepsit datorită toleranței manifestată de cel de-al doilea. Tot odată Elisabeth Stanko susține că “ există anumiți factori de risc ai apariției violenței intra-familiale, întâlniți foarte frecvent în astfel de situații” Din punctul ei de vedere aceștia fiind următoarele:”statut educațional scăzut; status ocupațional scăzut (lipsa unui loc de muncă); dificultăți materiale, financiare, venituri reduse;existența unor abuzuri în copilăria agresorului;martor la violență în familia de origine; stimă de sine scăzută,unele norme religioase; consumul cronic de alcool sau substanțe nocive (droguri); prezența copiilor în familie; dependența materială a soției de soț; toleranța femeii față de violență; tradiția care favorizează poziția bărbatului; insuficiența informare a femeii-victimă cu privire la existența alternativelor și a posibilităților de sprijin.” 

2.Factori favorizanți:

Ultima cercetare națională asupra violenței în familie, și singura de altfel, demonstrează aceeași confuzie între factorii cauzali și cei favorizanți.Astfel, pentru marea majoritate a populației, fenomene precum sărăcia, consumul de alcool și droguri, stres-ul vieții cotidiene, bolile psihice stau la baza apariției violenței în mediul familial.

Jose Sanmartin susține că “este ușor de presupus, în asemenea condiții, că eliminând elementele respective eliminăm și violența domestică. Din păcate, practica arată că violența domestică este prezentă și în familiile în care nu există astfel de probleme.”
Așadar, este necesară distincția între factorii favorizanți și cei cauzali, pentru că astfel politicile sociale și măsurile de prevenire și combatere a violenței domestice pot fi orientate în direcția corectă.

Autorul Jose Sanmartín a creat un așa numit ciclu al violenței care ne face să întelegem mai bine acest fenomen al violenței și tot odată unde și cum trebuie să intervenim în această situației

Ciclul violenței

3.Efectele violenței:

În funcție de tipul de abuz exercitat asupra lor, femeile ,bătrânii și copii prezintă anumite efecte la nivel psihic, fizic și social. Acestea au fost identificate prin contactele directe ale celor carea au studiat acest fenomen cu victimele, prin înregistrarea comportamentului lor.
3.1.Efectele psihologice asupra femeii:

L.Radford și M.Hester spun că acest efect “este experimentat cu o frică intensă, teroare și neajutorare. Cele mai comune traume implică o amenințare serioasă, fie a vieții, fie a integrității corporale proprii sau o amenințare și vătămare serioasă a propriilor copii. Unii stresori produc frecvent tulburarea pe când alții o produc numai ocazional.”

De asemenea,spun autorii, “ evenimentul traumatic poate fi reexperimentat într-o varietate de moduri. De regulă, persoana are amintiri recurente și intrusive ale evenimentului sau vise terifiante recurente în timpul cărora evenimentul este retrăit.”

“În afară de reexperimentarea traumei, -afirmă Emerson Dobash și Rusell Dobash-există o evitare permanentă a stimulilor asociați cu ea sau o diminuare a reactivității generale care nu era prezentă înainte de traumă. Diminuarea reactivității la lumea exterioară, denumită "insensibilitate psihică" sau "anestezie emoțională" începe de regulă curând după evenimentul traumatic.” De altfel, spune Anna Roberts, că femeia și-a pierdut capacitatea de a mai fi interesată de activitățile plăcute anterior sau că i-a scăzut considerabil capacitatea de a simți emoții de orice tip, în special pe cele asociate cu intimitatea, tandrețea și sexualitatea.”
Pe deoparte “simptomele persistente de alertă crescută care nu erau prezente înaintea traumei includ dificultățile de adormire sau în a rămâne adormit (coșmaruri recurente în cursul cărora evenimentul este revivat, sunt acompaniate uneori de tulburări de somn mediane sau terminale), hipervigilența și reacție de alarmă exagerată iar unele victime se plâng de dificultate în concentrare sau în realizarea sarcinilor.”

Tot odată “asociate acestui sindrom sunt simptomele de depresie și anxietate, iar în unele cazuri pot fi suficient de severe pentru a fi diagnosticate ca tulburare anxioasă sau tulburare depresivă. Pot exista simptome de tulburare mentală organică, ca de exemplu scăderea memoriei, dificultate de concentrare, labilitate emoțională, cefalee și vertij.”

Se pare că deteriorarea pe care o implică aceste simptoame poate fi ușoară sau severă și afectează aproape fiecare aspect al vieții iar labilitatea emoțională, depresia și culpa pot conduce la un comportament autodestructiv sau la acțiuni suicidare.

Este de remarcat scurta caracterizare a lui Albert Roberts pe care o face femeii victime,el spune că :

“ Se dezvoltă o hipersenzitivitate la violența potențială și femeia, daca nu găsește modalități de apărare, atunci adoptă mecanisme prin care să facă față și să mențină potențialul violenței la un nivel minim. Dar unele femei se simt incapabile de a face acest lucru și atunci adoptă o atitudine pasivă, de neajutorare. Acest comportament este numit "neputița învățată". Acest concept a fost folosit pentru a explica reacțiile femeii abuzate, sau mai degrabă lipsa de reacții la repetatele abuzuri fizice, psihice și sexuale. Femeile declară că se simt copleșite de aceste acte violente și de aceea le este dificil să reacționeze altfel decât așteptând să treacă "furtuna". Unele victime renunță la orice aparare și se așteaptă oricând să moară. Multe dintre ele, însă, se adaptează la ceea ce se întâmplă în viață lor și își schimbă modul de a gândi, de a simți și de a recționa pentru a fi cât mai în siguranță.”

3.2.Efecte la nivel fizic:

răni

leziuni

fracturi

probleme de auz

probleme ginecologice

dinți sparți

tulburări de alimentație

palpitații

3.3Efecte la nivel social :

În cee a ce privește munca și sarcinile cotidiene:

probleme de concentrare a atenției

multe zile de concediu medical

senzația că nu poate face față

gândul că nu ar trebui să lucreze

minciuna

izolare

dificultăți în a se scula din pat, a se spăla, a se îmbrăca, a mânca, a face cumpărături

În relația cu partenerul apar urmatoarele manifestări:

sunt foarte atente la schimbările de dispoziție

dau întotdeauna dreptate partenerului pentru a se proteja

ascund lucrurile de el

încep să mintă pentru a se proteja pe sine și copiii

devin distante

își pierd interesul sexual

întreține relații sexuale cu el ca să îi schimbe dispoziția

Comportamentul lor în societate și familie are următoarele caracteristici:

inhibare

simt că au dezamăgit pe toată lumea

le este frică să nu afle ceilalți și să fie judecate

pot pierde familia și prietenii

nu mai au dispoziție pentru socializare

Și relația cu copiii are de suferit:

se simt inadecvate ca mame, neajutorate și vinovate

au fost etichetate ca mame rele

se simt judecate

se simt vinovate pentru că nu pot pleca

nu i-a putut controla

a devenit agresivă cu ei

4.Efectele asupra copiilor:

Brian Corby este de părere că “copiii care trăiesc într-o familie violentă ajung să dezvolte aceleași comportamente ca și părinții lor. Indiferent de vârstă, copiii sunt învățați că violența este o metodă eficientă de a controla alți oameni. Studiile au arătat că adolescenții care trăiesc într-un mediu violent sunt următoarea generație de agresori și victime.”

Copiii din familiile violente învață că:

este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie

violența este modul de a obține ceea ce vrei

oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie

bărbații care pedepsesc femeile și copiii sunt masculi adevărați

exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune

nu vorbi despre violență!

nu avea încredere! .

Tot odată “Copiii care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai amenințărilor verbale, aruncării obiectelor, bătăilor, amenințărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere, crimelor. Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi și victime în timpul acestor incidente.”

“Studiindu-se copiii care au ajuns în adăposturile pentru victimele violenței domestice, au fost observate următoarele efecte ale violenței, în funcție de stadiul de dezvoltare, indiferent dacă un copil este martor sau victimă a agresiunilor.”(Francis Kelly,1999)

Sugarii reacționează la mediul din jurul lor; când sunt supărați plâng, refuză mâncarea sau se închid în sine și sunt foarte susceptibili față de deprivarea emoțională. Sunt foarte vulnerabili.

Copii antepreșcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaționa cauzele de emoții; prezintă probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stimă de sine scăzută și probleme sociale la grădiniță cum ar fi loviri, mușcări sau contraziceri. La acest stadiu apar diferențele de gen.

La vârsta preșcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor și este provocat de ei. Dacă sunt martori ai violențelor sau abuzului, pot crede că ei le-au provocat. Unele studii au arătat că băieții preșcolari au cele mai mari rate ale agresivității și cele mai multe probleme somatice, față de alte grupe de vârstaă

Copiii de școală primară, în special în stadiul târziu, încep să învețe că violența este calea cea mai potrivită pentru a rezolva conflictele într-o relație. Deseori au probleme la teme iar la fetele din aceasta grupă de vârstă au fost identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate și depresie.

Adolescenții văd violența ca o problemă a părinților lor și deseori consideră victima ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinți au o influență profundă asupra dezvoltării adolescenților și a comportamentului lor ca adulți și este cel mai puternic predictor al delincvenței violente.

“Există numeroase efecte principale la copiii martori ai violenței domestice și unele efecte subtile. Cel mai bine documentate și notabile efecte sunt creșterea agitației și comportament agresiv, ca și depresia și anxietatea.”

4.1.Comportament agresiv și neobedient:

“Copiii care au fost martori ai violenței în familie deseori devin agresivi cu colegii, prietenii și profesorii. Ei tind să fie neobedienți, iritabili și ușor de înfuriat. Copiii care distrug obiectele și au tendința de a se implica în conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventă în adolescență. Aceste comportamente sunt mai pronunțate la băieți, dar au fost identificate în număr semnificativ și la fete. “

4.2.Emoții și conflicte interioare

“ Problemele emoționale interioare, cum ar fi anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, închiderea în sine și letargia, au fost identificate la copiii expuși la violență domestică. Alții copii prezintă afecțiuni somatice (suferințe corporale, dureri și îmbolnăviri fără o cauză medicală).” De altfel, “aceste simptome apar pentru că există o tensiune internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu își pot exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor. Mulți observatori au constatat că interiorizarea problemelor, alături de nevoia de a se comporta exemplar și dorința exagerată de a-și ajuta mama, sunt caracteristice fetelor care au fost martore ale abuzurilor în familie.”

4.3.Efecte la nivelul dezvoltării sociale și educaționale:

Alte studii au arătat că acei copii martori ai violențelor sunt influențați la nivelul dezvoltării sociale și educaționale. “Copiii care sunt sau au fost implicați în incidente familiale violente sunt preocupați de această problemă și nu se pot concentra asupra cerințelor educaționale. “ Tot odată “dezvoltarea lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte triști, anxioși sau prea preocupați ca să se implice, sau tendința lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi fac nepopulari și se simt respinși.” Unii asistenți sociali au constatat că femeile din grupuri imigrante, cu o cultură diferită, care au trăit într-un mediu violent își neglijează educația, luptă prin metode acceptate cultural de a părăsi familia, cum ar fi căsătoriile timpurii, luarea unei slujbe înainte de a fi definitivat studiile.(Nigel Parton,1996)”Social Theory,Social Change and Social Work”

V.Descrierea personalității abuzatorului :

1.Cine este abuzatorul?

Se știe faptul că oricine poate fi agresiv și violent în anumite împrejurări, nu trebuie să ai o personalitate anume sau un caracter specific.Totuși, mulți autori, au încercat să creeze un așa numit “potret”al agresorului.

Adrian Neculau spune despre agresori că “ei nu sunt personae sigure de ele, cu un clar sentiment al valorii personale” iar 75% dintre agresori au avut copilării violente.

“Sunt incapabili de a-și identifica sentimentele și manifestă o instabilitate de atitudine.Adeseori lasă impresia unui copil în corp adult, supărat pe lume,învinovățindu-i pe cei din jur pentru eșecurile pe care le adomine, deși nu sunt persoane cu bune abilități de exprimare și au tendința de a fi ironici și critici. În viață intimă manifestă un discomfort și nu consideră că partenare este egalul lor, fiind tradiționaliști în concepțiile privind raporurile dintre bărbat și femei.Au, în general o atitudine negativă față de femei, folosesc sexul ca pe un act de supunere al partenerei.Sunt nemulțumiți de locul de muncă , adeseori consumă alcool și alte substanțe ,au o atracție deosebită față de arme și sunt convinși că puterea și controlul se obțin prin violență.Expectanțele lor față de parteneră sunt de a se comporta și ai îngriji ca o mamă.”

2.Tipologia agresorului familial:

Urmărind caracteristicile generale întâlnite la majoritatea subiecților abuzului în familie, Dutton (1995) prezintă următoarea tipologie a persoanelor violente:

tipul 1 – persoane violente/antisociale; acest grup cuprinde indivizii cei mai violenți din punct de vedere fizic, sunt manipulatori și narcisiști, predispuși la consumul de alcool și drog;

tipul 2 – personalități de limită; acest grup cuprinde indivizi cu atașament deficitar, impulsivi, nesociabili, capricioși, hipersensibili, oscilează rapid între indiferență și furie;

tipul 3 – instabili emoțional; acest grup cuprinde 25% dintre persoanele violente și este alcătuit din indivizi al căror comportament este agresiv din punct de vedere emoțional.

Healy și colaboratorii săi (1998, apud Cunningham et al.) realizează o altă clasificare a agresorilor, în funcție de riscurile la care este supusă victima:

agresorul cu risc scăzut – este descris ca un individ pentru care ofensa prezentă reprezintă primul incident violent (confirmat de victimă); nu a abuzat emoțional în antecedent, nu a avut un comportament haotic sau disfuncțional, nu a comis ofense pe perioada de separație);

agresorul cu risc mediu – este descris ca persoana la care se regăsesc mai mult de doi factori de risc, de exemplu: abuz asupra copiilor, separări multiple, sau partener care a abandonat familia, relații întâmplătoare multiple, plângeri ale victimei, amenzi sau arestări pe motiv de violență în familie, alte infracțiuni în antecedent, fără prieteni;

agresorul cu risc înalt – poate fi orice agresor care prezintă unul din următorii factori de risc: ofense comise în perioada separării, probleme medicale, arestări pe motive de violență domestică, probe admise pe perioada arestării, tentative de suicid sau omor, abuz de substanțe în antecedent sau stări de intoxicație atunci când a fost comisă agresiunea, negarea oricărei agresiuni sau infracțiuni, refuzul de a-și elibera partenerul.

Walker (1995) afirmă că „o bună tipologie poate servi mai multor funcții: să ne indice pentru care tip de abuzator este necesară o intervenție de scurtă durată, care tip răspunde intervenției psihoeducaționale și necesită terapie îndelungată și care trebuie să ajungă în penitenciar. Aceeași autoare susține că a sosit momentul să se treacă de la perspectiva unidimensională despre abuzator la înțelegerea multidimensională a abuzatorilor și a relațiilor abuzive.”

3.Portretul agresorului familial:

Toate acestea, combinate și cu alți factori relevanți ca atitudinea față de violență, consumul de alcool, stabilitatea maritală, au condus la descrierea unui portret al agresorului familial, portret care conține: următoarele trăsături definitorii

răceală afectivă și distanțare emoțională;

lipsa unor bune abilități de comunicare;

preocupări obsesive;

dependență de alcool și de alte substanțe nocive;

convingerea că puterea și controlul pot fi obținute doar prin violență;

stimă de sine redusă.

Pe lângă acestea se pare că “în spatele unui abuzator se ascunde un bărbat violent, instabil și dependent. Se poate ascunde și cineva dependent de alcool sau de droguri sau care suferă de o boală mentală. Însă în spatele majorității celor care comit astfel de acte grave se ascund tulburări de personalitate și uneori tendințe psihopate”. Sunt concluziile unui studiu realizat de Javier Fernandez Montalvo, de la Facultatea de Psihologie de la Universitatea Publica din Navarra și Enrique Echeburua, profesor de Psihologie Clinică la Universitatea din Țara Bascilor, după analizarea existenței unor alterații de personalitate și psihopatii la un număr de 76 de bărbați, cu vârste între 19 și 71 de ani, aflați în închisoare pentru violența domestică, notează El Pais.
Javier Madina, psiholog și specialist în aspecte clinice și profiluri psihopatologice ale bărbatului abuzator, arată că “aceste trăsături nu sunt comune abuzatorilor acuzați de delicte minore și că aceștia știu exact ceea ce fac. Atitudinea lor deși obsesivă depinde în primul rând de educație și de problemele culturale”. Participanții, condamnați în medie la doi ani de inchisoare fac parte și dintr-un program mai amplu. Un aspect semnificativ este că 18,4% au comis o infractiune de omucidere /sau cel puțin tentativa/ împotriva perechii lor ți că 35,5% au antecedente penale„, se arată în studiul publicat de revista Psicothema.

Atrage, de asemenea, atenția faptul că 38% au antecedente psihiatrice în principal probleme de dependență și depresie. O altă dată importantă este că 86,8% dintre cei închiși pentru maltratare a perechii lor suferă de tulburare de personalitate și că 14,4% au tendințe psihopate clare. “Știm că abuzatorii nu au o patologie mentală gravă, altminteri și-ar ispăși pedeapsa în institute psihiatrice. Dar știm și din comportamentul lor că nici nu sunt persoane normale. Prin acest studiu am dorit să aflăm ce fel de probleme au pentru a putea pune la punct terapiile adecvate pentru reintegrarea lor”, explică prof. Enrique Eceburua.

De asemenea “persoanele cu tulburări de personalitate au dificultăți în gestionarea stresului, problemelor cotidiane și de multe ori au relații turbulente cu cei din jur. Problema se poate prezenta în mod ușor ori sever, dar în ambele cazuri tratamentul este complicat”. Între pușcăriașii care au participat la studiu, tulburările de dependență, compulsivii și paranoicii au fost cele mai frecvente. Astfel, numărul acestor cazuri diagnosticate de studiu a fost de 2,5, care relevă o prezență masivă și, probabil, excesivă, subliniază autorii. S-a remarcat de asemenea că între cei vinovați de maltratare predomină cei divorțați (59%), dubli față de cei burlaci (23%), căsătoriți (13,%) și văduvi (3%). “Pe de altă parte, 35% prezintă antecedente penale, ceea ce înseamnă că unul din doi subiecți sunt delincvenți primari și sunt predispuși la o ședere în închisoare”, adaugă autorii. Nivelul lor socio-economic oscilează între clasa de jos și cea mijlocie.

Un număr de două milioane și jumătate de femei au mărturisit că au fost victime ale abuzului bărbaților pe parcursul vieții. În 2007, numărul femeilor asasinate de perechea lor în Spania s-a ridicat la 74. “În ultimii ani a avut loc o creștere considerabilă a cazurilor de bărbați care au agresat fizic sau psihologic o femeie. Fapt ce a permis o cunoaștere mai amănunțită a profilului psihologic pe care îl prezintă abuzatorii, atât dintre cei care continuă să trăiască cu victima, precum și cei care care ispășesc o condamnare la închisoare”, arată studiul.
S-a aflat astfel faptul că a stat căsătorită mai mult de zece ani, că a fost abuzată fizic în mod curent și a primit amenințări cu moartea, și că aparține unei clase sociale inferioare sunt un pericol pentru viața femeii. Pe de altă parte, faptul că s-au despărțit de agresor după o lungă conviețuire și că au stat separați mai mult de opt luni continuă să fie riscuri pentru victime. “În aceste cazuri, omuciderea este ultimul episod al unei lungi istorii de maltratare”, recunoaște Enrique Echeburua într-un alt articol privind profilul psihopatologic al bărbaților violenți cu perechea lor realizat de Centrul pentru Studii Juridice, subordonat Ministerului Justitiei.

VI.Cine sunt victimele?

În cea mai mare parte sunt femei căsătorite sau care trăiesc în concubinaj.

Incidența este mai crescută în rândul femeilor de nivel mediu, cu o situație economică deficitară și/sau instabilă, acest fapt reprezentânt și una din cauzele majore de suportare îndelungată, precum și apariția copiilor.

Media de suportare este în jur de 13-15 ani.

Femeile care trăiesc în concubinaj consideră violența psihologică mult mai marcantă spre deosebire de cele căsătorite.

Femeile care au suferit timp îndelungat violență fizică și emoțională din partea partenerilor lor de viață au fost supuse de fapt unor evenimente care le-au traumatizat. Din punct de vedere psihanalitic, trauma a fost considerată ca „eveniment din viața subiectului ce se definește prin intensitatea sa, incapacitatea în care se găsește subiectul de a-i răspunde în mod adecvat, tulburarea și efectele patogene durabile pe care le provoacă în organizarea psihică.”

Unii psihanaliști consideră tulburările post-traumatice ca fiind cauzate de unele predispoziții psihologice, iar traumatismele nu fac decât să precipite debutul unei astfel de tulburări desemnate în termeni psihanalitici ca „nevroză post-traumatică”. J.L.Herman (1992) include între traumele de lungă durată, asociată situației de captivitate, și abuzurile domestice, fie ele fizice sau emoționale.

Dar se pune o întrebare firească : „De ce mai rămân aceste femei cu agresorul lor? Poate pentru că nu simt că li se face o nedreptate, pentru că nu văd nici o variantă de ieșire din situație, sau poate că nu suportă ideea că nu sunt capabile să se ridice la nivelul așteptărilor familiei, comunității în care trăiesc.” Sau poate pentru că “femeile bătute, agresate verbal sau emoțional au un comportament asemănător ostaticilor: simt că supraviețuirea lor depinde de faptul că într-un fel sunt „speciale” pentru persoana care le amenință viața, dar de care nu pot scăpa. Iar, dacă vor scăpa, pot trăi toată viața cu teama de a nu fi urmărite de partenerul agresor și de răzbunarea lui”.

“De cele mai multe ori, când o astfel de femeie cedează și își omoară partenerul violent, nu o face din răzbunare sau violență răspuns, ci din cauza fricii că furia lui a escaladat și îi poate amenința viața. Se poate aduce în discuție un model explicativ care presupune că o femeie abuzată în mod constant își creează un profil psihologic aparte și care, în anumite circumstanțe, se manifestă prin agresivitate maximă împotriva agresorului : uciderea acestuia”. După cum se poate observa, în general, femeile sunt în mai mare măsură omorâte de către soți , deși numărul crimelor comise de soții este destul de mare. De altfel, noteaza Cupach W.R., Spitzberg B.H.“este foarte important, în stabilirea responsabilităților victimei, să se cunoască istoricul relațiilor interpersonale intramaritale, frecvența și evoluția conflictelor conjugale în vederea evaluării potențialului conflictogen al diadei maritale, stabilirea responsabilității fiecăruia, fie el victimă, fie agresor, la instalarea distorsiunilor funcționalității cuplului conjugal”. Când femeia răspunde tratamentului abuziv la care este supusă, agresiunea ei urmărește câțiva pași : întâi se lasă pradă supărării, furiei (furia înăbușe autocontrolul), dacă provocarea continuă, furia crește în intensitate, femeia începe mai întâi să strige, apoi, intensitatea disconfortului emoțional fiind și mai mare, recurge la agresiuni fizice, ajungându-se în cazurile grave la omorârea agresorului. În acel moment, femeia conștientizează că, deși a încălcat norma, este în sfârșit liberă. De fapt, nivelul crescut al frustrării este cel care suscită trecerea la actul agresiv (Carl G. Buzawa, Eve S. Buzawa ,1992 ) . Ted Gurr arată că, “dacă nivelul de aspirații al indivizilor nu este însoțit de o ameliorare a vieții lor, acolo apare violența. Aceasta este și opinia lui Merton care a propus coonceptul de privare sau frustrare relativă, pentru a descrie acest fenomen”.

Lyn Shipway caracterizează pe femeia victimă ca având “trăsături de personalitate ce sunt urmarea mecanismelor defensive puse în funcțiune pentru a face față situațiilor”.

Asupra victimei, amprentele violenței suportate apar în câteva trăsături mai mult sau mai puțin persistente, în funcție de durata relației și, în același timp, de fragilitatea psihică pe care a dobândit-o în propria copilărie:

pierderea încrederii în sine, a valorii de sine și a sentimentului de control;

stări depresive, depresie;

crede că înnebunește;

neglijență personală – igienă și nutriție;

stress crescut și frică – putându-se declanșa boli psihosomatice (ulcer, astm, migrene etc.);

se pot agrava bolile cronice (astm, boli coronariene etc.);

predispoziție către creșterea consumului de droguri și de alcool;

poate apărea comportamentul de proiectare a furiei pe copii, (victima) devenind violentă cu acestia

Statisticile Agenției Naționale pentru Protecția Familiei arată că violența în familie a cauzat, în primele trei trimestre ale anului trecut (2007), decesul a 103 persoane. Dintre acestea 50 au fost femei, 27 bărbați, restul de persoane neavând sexul și vârsta precizate.

Victimele agresiuniulor au provenit în cea mai mare parte din mediul urban, circa 1800, în timp ce în mediul rural au fost înregistrate aproximativ 1400 de agresiuni. Pe primul loc în ceea ce privește natura agresiunilor se situează cele de natură fizică, aproape 3000 de cazuri. La distanță foarte mare sunt cele de natură psihologică, socială sau sexuală.

Studiul ANPF mai indică și faptul că 59% dintre bărbații care sunt victime ale violenței în familie sunt minori, în timp ce 77% dintre victimele de sex feminine sunt persoane adulte. Mai mult, cel care comite cu preponderență agresiunea este unul dintre părinți.

În perioada 2004 -2007, în țara noastră aproape 38.000 de persoane au devenit victimele violenței domestice, iar 507 și-au pierdut viața. Agresiunile în cadrul familiei sunt pedepsite prin lege. Cei care comit astfel de fapte pot fi sancționțai contravențional sau pot face chiar închisoare. Aproape 34.000 de femei au fost victime ale violenței în familie în România în ultimii trei ani și opt luni, în medie, peste 750 de femei abuzate în fiecare lună, însă doar 200 dintre ele s-au adresat anul acesta centrelor sociale specializate.

Dintre cele aproape 34.000 de cazuri raportate în perioada ianuarie 2004-septembrie 2007, 224 de femei agresate au decedat, potrivit directorului executiv al Fundatiei Sensiblu, Cristina Horia. "Un număr de 224 de femei au fost ucise de partener, 22 fiind minore, iar 202 adulte, cel mai frecvent fenomenul înregistrându-se la femeile cu vârstă între 25 și 45 de ani", a spus Horia, în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, ea a precizat că 85% dintre victimele violenței în familie sunt femei.

Potrivit statisticilor, în primele trimestre ale lui 2007 au existat 4.463 de cazuri de violență în familie, cu peste 50 de decese. "Numai în București au avut loc, în acest an, cinci crime și o tentativă de omor, în scădere față de anul trecut, când au existat zece cazuri", a precizat Cristina Horia.

Reprezentanta Fundației Sensiblu a ținut să precizeze că printre cauzele care conduc la violență în familie se numără toleranța crescută față de acest fenomen, care este perceput ca un lucru normal, iar victímele și agresorii nu știu că actele de violență sunt considerate infracțiuni și că pot fi pedepsite. De asemenea, ea a explicat că acest fenomen se transmite, copiii expuși la violență devenind "următoarea generație de victime și agresori".

VII. Intervenția și prevenția echipelor de stakeholder în problema violenței în familie:

1.Definire:

Termenul “ stakeholder” a fost utilizat pentru prima dată în anii ‘80, moment în care mulți au crezut că este o transcriere greșită a cuvântului "stockholder". Conceptul “ stakeholder" se referă la persoane sau grupuri care:

-sunt afectate direct ori indirect de activitatea unei companii,

-sunt interesate de modul de functionare al unei organizatii,

-au dreptul legal de a fi tratate intr-un anumit mod,

-pot afecta în mod pozitiv sau negativ rezultatele unei companii.

În limba română, conceptul a fost tradus fie prin sintagma "partener de interes", fie prin cea de "grup cointeresat".

Stakeholder “ sunt indivizii, grupurile sau organizațiile care au un interes direct în intervenție”.
“ Odată intrat în uzul practicienilor, termenul stakeholder s-a dovedit a fi extrem de util dar și generator de confuzii pentru că este tot mai dificil să identifici stakeholderii cheie și strategici. Pe măsură ce metodologia de segmentare devine mai elaborată, numărul de stakeholderi crește”. De asemenea, după ce termenul stakeholder s-a impus în vocabularul responsabilității sociale, “o serie de teoreticieni au considerat ca CSR-ul este un concept relațional, care, mai degrabă, înseamnă Corporate stakeholder Responsibility”.

„Programele de prevenire a violenței-afirma David Smith- sunt ierarhizate în raport cu gradul de violență manifestat. Acestea sunt:

prevenirea primară: această formă de prevenire face parte din demersul general de reducere a incidenței violenței înainte ca violența să aibă loc;

prevenirea secundară: această formă este inclusă în activitatea serviciilor și are ca obiectiv identificarea persoanelor care se află în situație de risc sau a identificării factorilor de risc în producerea violenței;

prevenirea terțiară: aceasta vizează diminuarea condițiilor de producere a violenței în cuplurile care se confruntă cu violența. Această ultimă formă este îndreptată mai mult spre intervenție.

2.Cine formează echipa de stakeholder:

Prevenirea violenței este o responsabilitate atât a serviciilor comunitare, cât și a membrilor comunități:

2.1. Serviciul public de asistență socială pentru depistarea precoce a situațiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinții săi, precum și pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinților și a violenței în familie;

2.2.Poliția are un rol important în stoparea mecanismelor sociale de perpetuare a violenței. Polițiștii pot identifica diverse situații de risc și pot informa asistentul social; de asemenea polițiștii pot facilita intervenția timpurie în producerea violenței și pot sesiza situațiile cu risc mare de producere a violenței;

2.3.Medicii și asistentele medicale ale comunității – în timpul consultațiilor la cabinet sau al vizitelor la domiciliu pot identifica diversele probleme cu care se confruntă familiile și copiii acestora. Ei pot oferi informații familiilor, îndrumându-le unde se pot adresa, atunci când au nevoie de sprijin sau pentru a preveni producerea violenței;

2.4.Profesorii sunt, de asemenea, o bună sursă în prevenire a violenței și în furnizarea de informații familiilor care se confruntă cu probleme;

2.5.Preotul poate acorda ajutor familiilor din comunitate și poate disemina informații cu privire la producerea și consecințele violenței. De asemenea preoții pot informa asistenții sociali cu privire la existența unor factori de risc care pot contribui la dezvoltarea violenței în familie. Un rol important îl au preoții în prevenirea violenței asupra persoanelor vârstnice sau a femeilor însărcinate. Dată fiind influența sa deosebită asupra comunității, preotul are posibilitatea de a multiplica informația, de a oferi resurse privind comportamentele de risc și serviciile de suport pentru copii și adulți.

Membrii comunității pot sprijini inițiativele propuse de diverși profesioniști și pot informa asistenții sociali asupra existenței factorilor de risc în producerea violenței.

Programele de prevenire sunt derulate în raport de vârsta grupului țintă, aspectele culturale implicate și modalitatea de transmitere a informației.

Transmiterea către populație a unui mesaj care afirmă că violența împotriva femeii (în cadrul familial sau în relația de cuplu) este un comportament indezirabil, anomic și deviant;

Informarea tinerilor cu privire la efectele negative (pe termen mediu și lung)ale violenței asupra femeii: distrugerea imaginea femeii și a stimei sale de sine, afectarea mediului familial și a dezvoltării armonioase a copiilor, afectarea vieții sexuale, împiedicarea emancipării, afirmării și autoîmplinirii femeii și stoparea egalității de șanse;

Informarea tinerilor și femeilor cu privire la instituțiile și organizațiile care oferă servicii și consultanță pe probleme de violență împotriva femeii.

Implicarea activă a tinerilor în acțiunile derulate, în vederea prevenirii și combaterii fenomenului, prin :

Testarea atitudinii și reacției populației la o “ceartă” în spațiul public (scenete regizate de voluntari), acțiune finalizată prin interviuri pe tema violenței împotriva femeilor;

 Distributia de pliante si prezervative corelata cu discutii pe tema violentei impotriva femeii;

 Implicarea în comun (fete și băieți) în activități de cooperare pentru un comportament sexual responsabil (jocuri de folosire corectă a prezervativului, jocuri de creșterea a conștientizării asupra efectelor consumului de alcool corelat cu activitatea sexuală)

În cazul comiterii unor acte de violență în familie, organele de poliție intervin: la sesizarea victimei;la cererea unui membru de familia ;din oficiu.

Lucrătorul de poliție anunță imediat autoritatea competentă în legătură cu situația victimei.
Cazurile de violență în familie pot fi supuse medierii la cererea părților. Persoanele cu atribuții în instrumentarea unui caz de violență în familie vor îndruma părțile în acest sens.
Medierea nu împiedică desfășurarea procesului penal sau aplicarea dispozițiilor legii, însă ea este necesară deoarece violența în familie presupune aspecte complexe și nu este considerată o problemă rezolvată prin simpla aplicare a unei pedepse celui vinovat de săvârșirea unor astfel de acte.
Prevenirea situațiilor conflictuale și medierea între membrii familiei se realizează prin intermediul consiliului de familie sau de către mediatori autorizați. Consiliul de familie este asociația fără personalitate juridică (și care nu urmărește obținerea de profit) formată din membrii familiei care au capacitate deplina de exercițiu (având așadar peste 18 ani și neaflându-se sub interdicția de a-și exercita drepturile).

3.Centrele de adăpost pentru victime:

Centrele pentru adăpostirea victimelor violenței în familie, denumite și adăposturi, sunt unități de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură protecție, găzduire, îngrijire și consiliere victimelor violenței în familie (în cazul în care recurg la acest serviciu de asistență socială).
Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgență sau cu aprobarea scrisă a asistentului familial, atunci când îndepărtarea victimei de agresor se impune ca măsura de protecție. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele. Izolarea victimelor de agresori se face cu consimțământul acestora sau, după caz, al reprezentantului legal.

Adăposturile pot fi publice, private sau în parteneriat public-privat și se înființează numai cu avizul ANPF. Adăposturile publice trebuie să asigure gratuit, pe o perioadă determinată, asistență familială atât victimei, cât și minorilor aflați în îngrijirea acesteia, protecție împotriva agresorului, îngrijire medicală, hrană, cazare, asistență psihologică și consiliere juridică, potrivit instrucțiunilor de organizare și funcționare.

4.Măsuri de protejare a victimelor:

În cursul urmăririi penale sau al judecății, la cererea victimei sau din oficiu, insțanța de judecată, ori de câte ori există probe sau indicii temeinice că un membru de familie a săvârșit un act de violență cauzator de suferințe fizice sau psihice asupra unui alt membru, poate dispune, în mod provizoriu, măsura de siguranță a obligării la tratament medical sau a internării medicale, precum și măsura interzicerii de a reveni în locuința familiei. Măsurile amintite încetează la dispariția stării de pericol care a determinat luarea lor.

BIBLIOGRAFIE:

Coordonator:Aguado-Diaz J.-“El Dessarrollo Socioemocional de Los Ninos Maltratados”.editura Estudios,Madrid 1996,

Adler L.L., Denmark F.L.- “International Perspectives on Violence”,editura Praeger, Westport, CT,2004

Barroso M.,Rodriguez L.-“Los Malos Tratos a la Mujer”,Estudios de Ciencia Policial,vol.39,Madrid

Boehm R. , Golec J., Krahn R., Smyth D.-“ Lifelines: Culture, Spirituality, and Family Violence Understanding the Cultural and Spiritual Needs of Women Who Have Experienced Abuse”,editura Universitatii Alberta,Edmonton,

Booth Allan , Crouter Ann C., Clements M.-“ Couples in Conflict”,editura Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, NJ,2001,

Brohl K., Potter J.C.-“ When Your Child Has Been Molested: A Parents' Guide to Healing and Recovery”,editura Jossey-Bass, San Francisco,2004

Buzawa Carl G, Buzawa Eve S.-“ Domestic Violence: The Changing Criminal Justice”,editura Auburn House, Westport, CT,1992,

Cooper D.M.-“Child Abuse Revisited:Children, Society and Social Work”,edituran Open University,Philadelphia,1993,

Coté W.,Simpson R.-“ Covering Violence: A Guide to Ethical Reporting about Victims and Trauma”,editura Universitatii Columbia,New York,2000

Cupach W.R., Spitzberg B.H.-“ The Dark Side of Relationship Pursuit: From Attraction to Obsession and Stalking”,editura Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, NJ,2004

Corby B.-“Child Abuse: Towards a Knowledge Base”,editura Universitatii Open, Maidenhead ,Anglia, 2006,

Davis L. R.. “Domestic Violence:Facts and Fallacies”, editura Praeger, Westport, 1998

Dobash E.DobashR.-“Women,Violence and Social Change”,edituraRoutledge ,New York,1992

Dutton D.G.-“ The Domestic Assault of Women: Psychological and Criminal Justice Perspectives”,editura Universitatii British Columbia,Vancouver B C, 1995

Eceburua E.,Corral P.-“ Manual de Violencia Familiar”,editura Siglo XXI,Madrid

Echeburua E.,Lloret M.-“Las Agresiones a Mujeres”,Revista Española de Psiquiatria Forense,Psicologia y Criminologia,Madrid ,vol.6

Epstein A.M.,McCauley M.,Schwartz-Kenney M.B.-“Child Abuse:A Global View”,editura Greenwood,Westport,2001,

Englander K.E.-“Understanding Violence “,editura Erlbaum Associates,Mahwah, 1997

Ferreol G-“Violenta.Aspecte Pihosociale”,editura Polirom,Iasi,2000

Gilbert N.-“Combatting Child Abuse:International Perspectives and Trends”,editura Universitatii Oxford,New York,1997,

Goetting Ann-“ Getting Out: Life Stories of Women Who Left Abusive Men”,editura Columbia University,New York,1999

Golembiewski Robert T, -“Handbook of Organizational Consultation”,editura Dekker Marcel, New York,2000,pag.172

Coordonator Hansen D.J..- “Motivation and Child Maltreatment”,editura Universitatii din Nebraska,Lincoln NE,2000,

Hague Gill ,Aris Rosemary , Mullender Audrey-“ Is Anyone Listening? Accountability and Women Survivors of Domestic Violence”,eidtura Routledge,London,2003,

Hite Sh.-“Informe Hite Sobre la Familia”.editura Paidos,Barcelona,1995

Huertas David-“Violencia.La Gran Amenaza”,editura Alianza,Madrid,2007

Horsman J.-“Too Scared to Learn:Women ,Violence and Education”,editura Lawrence Erlbaum Associates,Mahwah,2000,

Hooper C.A.-“Mothers Surviving Child Sexual Abuse”,editura Tavistock Routledge,New York,1992

Itzin C.-“ Home Truths about Child Sexual Abuse: A Reader”,editura Routledge,London,2000

Kemshall H.,Pritchard J.-“Good Practice in Working with Violence”, editura Jessica Kingsley,London,1999

Kelly F.-“The Psychological Assessment of Abuse and Traumatized Children”,editura Lawrence Erlbaum Associates,Mahwah,1999,

Killen K.-“Copilul Maltratat”,editura Eurobit,Timisoara,1998

Kirkwood Catherin-„ Leaving Abusive Part.ners”,editura SAGE,London,1996

Lamb Larry F., Mckee Kathy Brittain-“Applied Public Relations:Cases in Stakeholder Management”,editura Lawrence Erlbaum Associates,Mahwah,N J,2005,

Lawless E.-“Women Escaping Violence:Empowerment through Narrative”editura Universitatii din Missouri,Columbia,2001

Leonore Loeb Adler – editor, Florence L. Denmark-“ International Perspectives on Violence”,editura Westport, CT,2004,

Marcos L.R.-“La Semillas de la Violencia”,editura Espasa Hoy,Madrid,1995

Matud P.-“Violencia en el Hogar:Maltratado a la Mujer”,editura La Laguna,Madrid

McGee C.-“Childhood Experience of Domestic Violence”,editura Jessica Kingsley,London,2000

McKie L.-“Families,Violence and Social Change”, editura Open University,Maindenhead England, 2005

Munteanu A.-“Violenta Domestica si Maltratarea Copilului”,editura Eurostampa,Timisoara,2000

Neculau A.,Ferreol G.,-”Violenta.Aspecte Psihosociale”,editura Polirom, Bucuresti, 2003

O`Donohue W.-“The Sexual Abuse of Children:Clinical Issues”Volume 2,editura Lawrence Erlabaum Associates,Hillsdale,1992

Paludi Michele Antoinette-“ The Psychology of Sexual Victimization: A Handbook”,editura Greenwood, Westport, CT,1999

Radfort L.Hester M.-“Mothering through Domestic Violence”,editura Jessika Kingsley,London,2006

Rowan E.L.-“ Understanding Child Sexual Abuse”,editura Universitatii Mississippi, Jackson, MS.,2006

Roberts A.-“Violence against Women in Medieval Texts”,editura Universitatii din Florida, Gainesville,1998

Roberts R.A.-“Helping Battered Women:New Perspective and Remedies”,editura Universitatii Oxford,New York,1996,

Sanmartin J.-“El Laberinto de la Violencia”,editura Ariel,Barcelona ,2004

Social Work Service Group ,Scottish Education Department ,Einburgh, Her Majesty´sStationary Office,”Violence in the Family”,

Swanger K.K.-“Violence in the Home:Multidisciplinary Perspectives “, editura Oxford University, New York,2003

Straus A.M.,Gelles R.J., Steinmetz K.S.-“Behind Closed Doors:Violence in the American Family”, editura Anchor Books,Garden City,1981

Summers R.W.,Hoffman.M.A.-“Domestic Violence:A Global View”,editura Greenwood,Westport,2002

Schwartz-Kenney B.M, McCauley M., Epstein M.-“Child Abuse:A Global View”,editura Greenwood,Westport,CT,2001,

Stanko E.A.-“The Meaning of Violence”,editura Routledge,New York,2003

Smith David-“ Social Work and Evidence-Based Practice”,editura Jessica Kingsley,London,2004

Trotter C.-“Helping Abused Children and Their Families”, editura Allen &Unwin,Crows Nest.NSW,2004

Tzeng O.C.S., Jackson J.W., Karlson H.C.-“ Theories of Child Abuse and Neglect: Differential Perspectives, Summaries, and Evaluations.”,editura Praeger,Wesport,C T,1991

Turner F.J.-“ Social Work Diagnosis in Contemporary Practice”,editura Universitatii Oxford,New York,2005,

Verza F.E.-”Introducere în Psihopedagogie Specială și în Asistență Socială”, editura fundației Humanitas,Bucuresti, 2002,

Vangelisti A.L.-“ Handbook of Family Communication”,editura Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, NJ,2004,

Werkle Ch.,Wall A., “The Violence and Addiction Equetion:Theoretical and Issues in Substance and Relationship Violence,” editura Brunner Routledge, New York 2002,

.”*Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie

Ministerio del Interior-“Violencia Contra la Mujer”,Estudios de Ciencia Policial ,Madrid,1996,vol.35

Articole de jurnal:

Journal article by J. Robert Shull; Stanford Law Review, Vol. 51, 1999. –“Emotional and psychological child abuse: notes on discourse, history, and change

Journal article by Rodney Cooper, Kari Sutton; Australian Journal of Early Childhood, Vol. 24, 1999., The Effects of Child Abuse on Preschool Children's Play

Journal article by Ted Robert Gurr; International Journal on World Peace, Vol. 19, 2002.,” Attaining Peace in Divided Societies: Five Principles of Emerging Doctrine”

Site-uri:

www.anpf.com

www.DEXonline.ro

www.anpf.com/ghid de interventie in caz de abuz in familia

http://www.lamedic.ro/Articole/376.htm

http://www.romedic.ro/stiri-medicale/Comentarii_din_presa_straina_0572/Profilul_abuzatorului_violent_08902.html

http://www.psicothema.com/pdf/3324.pdf

http://www.fundatiasensiblu.ro/Default.aspx

http://www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=2691

http://www.dictionar.1web.ro/dex.php?word=Stakeholderii&show=def

http://www.csr-romania.ro/resurse-csr/analize-si-articole/companii-si-parteneri-repere.html