Abuzul Si Neglijenta Copilului In Familie
ABUZUL ȘI NEGLIJENȚA COPILULUI ÎN FAMILIE
CUPRINS
ARGUMENT
Cap. I. CONCEPTE ȘI TEORII PRIVIND ABUZUL ASUPRA COPILULUI
I.1. Teorii explicative privind abuzul asupra copilului
I.2. Definiții si forme ale abuzului asupra copilului
I. 3. Istoricul abuzului asupra copilului și situația actuală
Cap. II. FAMILIA ȘI NEGLIJAREA COPILULUI
II.1. Violenta intrafamiliala si neglijarea copilului
II.2. Familia- cauză a neglijării dar si resursă a prevenirii ei
Cap. III. CONSECINȚELE ABUZULUI SI NEGLIJĂRII ASUPRA COPILULUI
III. 1. Consecințe directe
III. 2. Consecințe asupra dezvoltării copilului
III. 3. Concesințe pe termen lung
Cap. IV. PREVENIREA MALTRATARII COPILULUI
IV. 1. Protecția socială a copilului aflat în dificultate
IV. 2. Masuri de protecție a copilului aflat în dificultate
IV. 3. Rolul echipei interdisciplinare și a consiliului comunitar consultative în prevenirea abuzului asupra copilului
CAP. V. CERCETAREA FENOMENULUI PRIVIND ABUZUL SI NEGLIJAREA ASUPRA COPILULUI IN FAMILIE
V. 1. Metodologia cercetarii
V. 2. Tehnici de culegere a datelor
V. 3. Analiza informațiilor și elaborarea concluziilor
V. 4. Studii de caz
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
’’ Copiii nu-și vor aminti de tine pentru lucrurile materiale pe care i le-ai dat, ci pentru faptul că i-ai iubit cu adevărat’’
Robert L. Evans
Argument pentru alegerea temei
În fiecare zi mass- media , presa, televiziunea, prezintă știri despre copii abuzați, bătuți, neglijați, trimiși la cerșit, la o vârsta destul de mică, când ei ar trebui sa fie inocenți și fără griji .
Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât parinții sau reprezentanții lor legali sunt cei care-și tratează astfel copiii, când tocmai ei ar trebui sa fie cei care sa aibă grijă de ei, să le asigure protecție și îngrijire mai ales în spațiul familial.
Familia rămâne totuși principalul cadru de dezvoltare a copilului, și felul în care își îndeplinește funcțiile specifice influențează printr-o paletă de factori funcționarea societății în ansamblu.
Societatea românească se confruntă cu o problemă gravă, aflată, din păcate, în plină ascensiune, și anume abuzul asupra copilului, problemă care preocupă și alarmează societatea, și mai ales profesioniștii din domeniul protecției copilului și a familiei.
Familia rămâne grupul social vital în asigurarea condițiilor de dezvoltare a copilului, cum ar fi: îngrijirea adecvată, protecția și educarea lui. Factorii familiali sunt ca proximitate și importanță cei care asigură dezvoltare unei personalități armonioase, securizarea fizică, afectivă și materială a copilului. Realitatea este însă crudă și oferă situații nenumărate în care familia cu toate că trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc frecvente forme de abuz.
„ Asistenții sociali, cei care lucrează în domeniul protecției copilului, se confruntă zilnic cu familii care nu oferă o îngrijire adecvată copiilor lor. Copiii sunt expuși unor tipuri diferite de neglijare, precum și unor comportamente abuzive din punct de vedere emoțional, fizic și/sau sexual.”
Abuzul familial este comis chiar de membrii familiei copilului – în special de către cei în care copilul are încredere, cei care ar trebui să aibă grijă de copil; din această perspectivă abuzul comis asupra copilului în mediu familial este mult mai grav decât abuzurile comise asupra copilului în instituții de ocrotire, școli etc., pentru că are loc o „ dublă traumatizare”- în urma abuzului propriu-zis și trauma în ceea ce privește atașamentul față de persoanele în care avea încredere și pierderea sentimentului de securitate oferit de familie.
Abuzul poate fi mai mult sau mai puțin grav, de lungă sau de scurtă durată fiind asociat cu situații particulare sau poate fi cronic. În unele familii aspectul abuzului poate avea o singură dimensiune, pe când în altele copilul poate fi expus la mai multe sau chiar la toate tipurile de abuz.
Există anumite elemente comune legate de lipsa de cunoaștere și respect a nevoilor copilului, respingere și indiferență. Sunt părinți cărora le lipsește abilitatea de a relaționa pozitiv cu copilul și de a da prioritate satisfacerii nevoilor acestuia, înainte de satisfacerea propriilor nevoi. Uneori copilul este nevoit de a trăi în anxietate, purtând mereu povara pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Ajutorul eficient în astfel de situații își are punctul de plecare în efectuarea cu simț de răspundere și profesional a unei evaluări de ansamblu a copilului și a nevoilor sale.
Lucrarea de față ABUZUL SI NEGLIJENTA COPILULUI ÎN FAMILIE își propune o tratare comprehensivă a fenomenului de abuz, din pacate destul de frecvent si o prezentare a măsurilor de protecție a copilului aflat in dificultate. Ea este structurata pe o parte teoretica compusa din 4 capitole si o parte practică în care sunt prezentate 3 studii de caz prin care am analizat fenomenul abuzului familal în comunitatea din care fac parte de la depistare la intervenție.
De asemenea lucrarea mai cuprinde câteva concluzii generale privind situația actuală a copilului abuzat precum și direcțiile de acțiune comunitară privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Cap. I. CONCEPTE ȘI TEORII PRIVIND ABUZUL ASUPRA COPILULUI
I.1. Teorii explicative privind abuzul asupra copilului
„Pentru ca protecția copiilor împotriva abuzurilor să poată dobândi consistența procedurală, profesioniștii au elaborat modele explicative care să le permită înțelegerea elementelor constitutive și contextuale ale apariției relelor tratamente.”
Elementele constitutive și contextuale ale apariției abuzului sunt:
contextul de viață al copilului înainte de abuzul propriu-zis;
caracteristicile traumatice ale relelor tratamente;
reacțiile copilului și ale agenților semnificativi din mediul său de viață ca urmare a relelor tratamente și dezvăluirii acestora;
modul cum se suprapune abuzul peste dezvoltarea copilului;
cursul recuperării în urma relelor tratamente.
Există o varietate de teorii care încearcă să ofere, la diferite niveluri de generalitate și punând în prim plan variate fenomene, de la cele genetice, biochimice, individuale, la cele familiale, comunitare și culturale, răspunsuri privind abuzul asupra copiilor.
1. Concepția medicală este una dintre primele concepții privind abuzul asupra copilului. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei teorii este C. Kempe, care prin cercetările și publicațiile sale de la începutul anilor 1960 a considerat abuzul asupra copilului o boală. Patologia specifică acestei boli este dată de tulburări de personalitate ale părinților, tulburări care se manifestă în relația cu propriul copil, sub acțiunea unor factori stresori specifici relației copil- părinte. Caracteristicile celor care abuzează copiii, fără ca acestea să constituie categorii psihiatrice bine delimitate sunt: imaturitate, dependența sexuală, izolare socială, stimă de sine redusă, falsa percepție a copilului, frica de a răsfăța copilul, încrederea în valoarea pedepsei, incapacitatea de răspunde adecvat nevoilor copilului și de a prezenta emoție în legătură cu nevoile acestora.
Prin studierea cazuisticii părinților care își abuzează copiii, Parton(1985) a concluzionat că este greu să determini o anumită tipologie patologică a părinților care își abuzează copiii. Unii părinți care comit abuzuri aparțin tipului de personalitate lipsit de autocontrol, imatur, cu impulsuri violente și agresivitate cronică; într-un alt tip s-ar încadra acei părinți care prezintă personalități rigide, lipsite de căldură, care sunt detașați de copii și de problemele lor; la unii părinți care comit abuzuri s-a găsit un grad scăzut de inteligență; unii părinți au ca trăsături tipice anxietatea, autoculpabilizarea excesivă, precum și depresia cronică, pe când alții sunt plini de sine și lipsiți de remușcări.
În urma unei analize a situației sociale a copiilor bătuți, s-a constatat că mulți dintre ei proveneau din sarcini nedorite și/sau nașteri nelegitime, aveau părinți prea tineri sau existau suspiciuni de infidelitate între soți. Stresul suportat de părinți este determinat de cele mai multa ori de factorii legați de statutul socio-economic. În concepția medicală, factorii sociali nu se consideră ca având valoare explicativă în privința tulburării relației părinte- copil. Ei sunt considerați ca acționând asupra factorilor de personalitate, capacitatea de rezistență la stres fiind în concepție medicală o caracteristică de personalitate.
Prin cercetările realizate în domeniu s-a constatat faptul că nu există o tipologie foarte clară a părinților de tip abuziv pentru că nu s-a identificat un singur tip de trăsături psihice sau de caracteristici ale copilului sau ale situației de viață a familiei, care să cauzeze instalare unor tulburări grave în relația părinte copil, de tipul abuzului. Factorii cauzali se întrepătrund, concepția medicală având menirea de a permite descrierea simptomatologiei, recunoașterea și diferențierea lor, dar și prevenirea din timp a instalării bolii.
O bună cunoaștere a simptomatologiei și etiologiei permite nu numai diagnosticului de „copil bătut”, ci permite și identificarea preventivă a personalităților predispuse să comită abuzuri. Metodele principale de prevenție în domeniul medical constau în distrugerea sau reducerea contactului cu agentul cauzal și tratamentul pentru reducerea efectului pe care îl produce agentul cauzal ce nu poate fi evitat. Agentul cauzal este văzut ca fiind adultul care comite abuzul. Serviciile sociale și medicale au datoria să depisteze aceste persoane și să le influențeze în așa fel încât să înlăture pe cât posibil pericolul pentru copii.
Una dintre orientările în domeniu introduce condițiile de stres care afectează personalitatea părinților și facilitează manifestările violente. Se încearcă depăsirea limitelor abordării medicale prin asocierea simptomatologii bolii cu factori de stres și factori sociali, ce sunt considerați factori de influență asupra personalității părinților și capacității de rezistență la stres, fără să aibă legătură cu relația părinte – copil.
Prin descrierea unei unități separate de diagnostic și tratament – cu implicații complexe medicale, psihologice și sociale – s-a realizat dezvoltarea și diversificarea servicilor sociale adresate copiilor ( investigare, înregistrare, evaluare, tratament, prevenire a abuzului), apariția unor noi specializări în domeniul protecției copilului și efecte asupra politicii sociale.
În concluzie, modelul medical de analiză a cazurilor de abuz are o clară tendință spre obiectivitate, dorind să stabilească manifestările măsurabile ale abuzului.
2. Concepția biologiei sociale are în vedere orientarea comportamentul de maltratare a copilului spre indivizi cu valoare reproductivă mai scăzută( copii cu handicap, bolnavi, prematuri).
McCabe (1985) a constatat că un indicator al abuzului este conformația cranio- facială a copilului. Studiile efectuate care au la bază măsurători antropometrice scot în evidența frecvența sporită a abuzurilor asupra copiilor cu o conformație cranio- facială mai specială.
S-a constatat că riscul de maltratare a copiilor este crescut la următoarele tipuri de familii:
familii cu cel puțin un părinte vitreg;
familii care are în componența sa copii cu handicap fizic sau psihic;
familii cu situație socio-economică precară și care se află în pragul destrămării.
Ceea ce apare ca element comun, conform acestei concepții, este faptul că în interiorul familiei unde se produce abuzul sunt periclitate nevoile și interesele biologice fundamentale, iar șansele ca urmașii adultului să reprezinte specia din punct de vedere genetic sunt reduse.
3. Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului
Conform acestei teorii problemele psihosociale se transmit din generație în generație. Cercetările în cazurile de abuz asupra copiilor au reliefat faptul că părinții abuzivi proveneau din familii cu grad de violență, ei înșiși fiind abuzabolnavi, prematuri).
McCabe (1985) a constatat că un indicator al abuzului este conformația cranio- facială a copilului. Studiile efectuate care au la bază măsurători antropometrice scot în evidența frecvența sporită a abuzurilor asupra copiilor cu o conformație cranio- facială mai specială.
S-a constatat că riscul de maltratare a copiilor este crescut la următoarele tipuri de familii:
familii cu cel puțin un părinte vitreg;
familii care are în componența sa copii cu handicap fizic sau psihic;
familii cu situație socio-economică precară și care se află în pragul destrămării.
Ceea ce apare ca element comun, conform acestei concepții, este faptul că în interiorul familiei unde se produce abuzul sunt periclitate nevoile și interesele biologice fundamentale, iar șansele ca urmașii adultului să reprezinte specia din punct de vedere genetic sunt reduse.
3. Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului
Conform acestei teorii problemele psihosociale se transmit din generație în generație. Cercetările în cazurile de abuz asupra copiilor au reliefat faptul că părinții abuzivi proveneau din familii cu grad de violență, ei înșiși fiind abuzați în copilărie.
Rutter (1989) consideră că atitudinile și comportamentele parentale sunt complexe și nici transmiterea lor nu poate fi privită unidimensional. Se transmite genetic predispoziția către unele tulburări psihice și nu stilul parental. Pe căi sociale și nu genetice, intergenerațional se transmit condițiile defavorizante de locuință, de venit, care acționează ca factori de stres social.
Un prim studiu, invocat adesea ca punct de referință în cercetările care relevă transmiterea modelelor parentale de la o generație la alta este cel realizat de Steel &Pollak în 1968. Studiul s-a realizat pe un eșantion de 60 de părinți care și- au abuzat copii și care, în acel moment, participau la un tratament psihosocial. S-a folosit ca metodă de lucru interviul, iar concluzia la care au ajuns autorii a fost aceea că părinții din eșantionul ales au fost abuzați în copilărie. Mai târziu autorilor li s-a reproșat folosirea unei definiții prea largi pentru experiențele traumatizante din copilărie și lipsa eșantionului martor.
Hunter și Killstrom (1979), având la bază acest prim studiu au efectuat o cercetare pe un eșantion de 282 de părinți ai căror copii erau internați într-un spital pediatric de îngrijire intensivă. Autorii au adunat informații privind copilăria copiilor, perioada sarcinii, rețeaua socială și au calculat o rată de transmitere intergenerațională a abuzului de 18% identificând și un procent de 82% de părinți care au întrerupt ciclul abuzului. Acești părinți se deosebesc prin următoarele: în timpul sarcinii mamele au avut puține sentimente ambivalente; părinții aveau o rețea socială suportivă; în antecedente părinții fuseseră abuzați doar de unul dintre părinții lor, celălalt părinte având rol suportiv și erau mai sinceri cu abuzurile suferite.
Din cercetările pe care le-au realizat Egeland & Jakobovitz au reieșit concluzii asemănătoare. Aceștia au efectuat un studiu pe un număr de 160 de mame singure care au prezentat în istoria lor semne de abuz fizic. În urma aplicării unui interviu semistructurat mamelor din eșantionul inițial s-au evidențiat în trei grupe: mame care abuzau fizic copiii prin aplicarea unor pedepse foarte grave, mame care aplicau bătăi copiilor fără să lase urme care să dureze și mame care și-au dat copiii spre îngrijire altor familii. S-a constatat o transmitere a abuzului intergenerațional în proporție de 70% pentru cazurile de abuz grav, ca și posibilitatea evitării relelor tratamente în funcție de modul de preluare a traumelor prin care au trecut mamele.
Acest studiu a avut ca element specific îmbinarea factorilor privind experiența abuzului cu factorii de stres social( mame singure).
Sintetizând concluziile diferitelor cercetări care au examinat transmiterea multigenerațională a relelor tratamente asupra copiilor, Kaufman și Zigler susțin că nu se poate neglija pericolul repetării istoriei abuzului, de la o generație la alta, cu atât mai mult cu cât rata de transmitere este de aproximativ 30%, iar supraidentificarea copilului cu părinții este în acest mecanism un proces activ.
4. Teoria atașamentului
Această teorie specifică are menirea să deschidă calea înțelegerii corecte a procesului de dezvoltare psiho- socială normală a personalității în general și a copiilor în special.
Atât teoreticienii cât și practicienii consideră primul an de viață al copilului ca fiind un an critic. Aceasta este perioada în care copilul își dezvoltă securitatea și atașamentul de bază față de părinți sau față de persoanele care-l îngrijesc. Interacțiunea dintre părinții și copil este foarte importantă pentru felul în care se percepe copilul pe el însuși și lumea din jurul său și modul în care dezvoltă. Un atașament față de cineva înseamnă să fii absolut dispus să cauți apropierea și contactul cu persoana în cauză și atunci când situația este nesigură. Atașamentul are un caracter dinamic, adică apare, se formează și atinge apogeul în anumite condiții ale copilăriei, dar se poate deteriora sub incidența unor factori, slăbește sau chiar dispare atunci când persoana atașantă dispare și ea.
Conștient sau inconștient relațiile de atașament au rolul de a proteja persoana mai slabă, vulnerabilă în raport cu factorii sau agenții externi și interni. Astfel atașamentul poate fi definit drept mecanism de protecție ( în legătură directă cu mecanismele de autoapărare ale individului în cauză- retragerea în sine, uitarea etc.).
„ Un atașament față de cineva înseamnă să fii absolut dispus să cauți apropierea și contactul cu persoana în cauză și, mai presus de toate, atunci când situația e nesigură. Pare a fi o presupunere comună că există întodeauna un atașament pozitiv față de părinți. Nu este așa. Calitatea interacțiunii decide calitatea atașamentului. Comportamentul de atașament poate fi cel mai bine observat atunci când copilul este obosit, speriat, bolnav sau are o nevoie specială de îngrijire.”
Ainsworth și colaboratorii(1971) au descris trei modele de atașament care pot fi prezentate în grade variate:
atașamentul sigur: copilul are încredere că părinții pot fi disponibili, receptivi și îi vor acorda ajutor dacă s-ar ivi situații dificile sau de teamă;
atașamentul anxios: copilul este nesigur dacă părinții vor fi disponibili, receptivi și gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitați;
evitarea anxioasă a atașamentului: copilul nu are încredere că părinții vor reacționa în mod pozitiv și gata să-și ofere ajutorul.
Schema de atașament caracteristică diadei mamă- copil, așa cum este evaluată când copilul are 12 luni, este înalt predictivă pentru comportamentul copilului la grădiniță, 3-4 ani mai târziu. S-a constatat că acei copii care dovedesc o schemă sigură de atașament cu mama lor la 12 luni, vor fi descriși de cei care se vor ocupa de ei ca fiind cooperanți, iubiți de ceilalți copii, plini de energie, pricepere și resurse. Cei care dovedesc o schemă anxioasă, evitantă, vor fi descriși ca izolați afectiv, ostili sau antisocialiși căutând prea multă atenție. Cei care dovedesc o schemă de atașament nesigură, vor fi descriși în general ca fiind tensionați, încordați, căutând, de asemenea, prea multă atenție, impulsivi și pasivi, cu sentimente de neputință.
Atașamentul între părinți și copii apare ca un fir invizibil între ei. Acolo unde părinții și-au privat copilul și au negat interacțiunea și stabilitatea în relația cu ei, este greu să precizezi comportamentul de atașament al copilului.
În evaluarea îngrijirii oferite copilului este foarte important să se observe calitatea interacțiunii și a tipului semnificativ de atașament. Calitatea atașamentului este factorul central, la fel ca și posibilitățile individuale ale copilului pentru dezvoltare, potențialul lui cu alte persoane. Copiii cu atașament sigur sunt cei mai flexibili. Este nevoie ca tratamentele să fie îndreptate spre aceste modele de interacțiune.
5. Concepția ecologică – interacționistă privind abuzul
Analiza ecologică care studiază relația dintre individ și mediul în care trăiește este o metaforă sugestivă pentru concepția care are ca perspectivă de analiza și înțelegerea relației dintre individ și propriul său mediu.
În asistența socială aplicarea modelului ecologic a fost preluat din teoria sistemelor. Pentru a surprinde varietatea influențelor de mediu, Bronfenbrenner(1979) propune studiul unei probleme sociale concomitent, la diferite nivele ale sistemului pe care îl reprezintă mediul social: al microsistemului, al mezosistemului și al macrosistemului. Modelul acesta a fost dezvoltat de Belsky(1980) pentru a servi drept bază teoretică pentru comportamentele sociale, inclusiv cele din categoria relelor tratamente împotriva copilului.
La nivelul subsistemului ontogenetic, analiza se preocupă de factorii individuali care privesc părintele care comite agresiuni împotriva copiilor săi(exemplu: istoria parentală, nivelul de dezvoltare intelectuală, înțelegerea nevoilor copilului, etc.).
Microsistemul se referă la relațiile familiale care constituie mediul de viață proxim al copilului (tipul și mărimea familiei, influența copilului asupra dinamicii familiei, evenimentele familiale care pot avea un rol declanșator în producerea unor fenomene de tipul abuzului.
Mezosistemul este mediul mai larg de existență a individului sau al unei familii nucleare care cuprinde familia lărgită, vecinătatea în care locuiește familia, comunitatea de care aparține, incluzând toate valorile și relațiile mai mult sau mai puțin suportive din acel sistem.
Macrosistemul este cel mai larg cadru de influențare asupra fenomenelor din familie. În această categorie intră atitudinile societății față de violență și față de copii, așteptările față de școală, nivelul de viață din societate, politicile sociale în vigoare, implicarea comunității în rezolvarea de astfel de situații, etc.
După unii cercetători există factori facilitatori și compensatori ai maltratării copilului la nivelul tuturor acestor sisteme. Factorii tranzitorii de risc sunt purtătorii ai unor evenimente stresante care acționează pe durată mai scurtă , cum ar fi: dificultăți în viața maritală, șomajul, schimbările din viața familiei, etc ;dintre factorii compensatori de durată putem enumera climatul familial stabil, încrederea părintelui în propriile capacități parentale. Dintre factorii biologici pot fi remarcați cei legați de sănătatea membrilor familiei , dintre factorii economici se remarcă stabilitatea socio-economică, iar dintre factorii culturali , accentuarea metodelor neviolente de educare și socializare.
Factorii compensatori cu valoare tranzițională pot și ei aduce progrese în atitudinea de nemaltratare a copilului. Abuzul în acest model este explicat prin interrelația factorilor compensatori și a celor de risc. Din acest punct de vedere abuzul asupra copilului este un fenomen multicauzal în care factorii care privesc dezvoltarea și personalitatea copilului interacționează cu factorii personalității părinților, interacțiunea lor trebuind analizată din perspectiva nivelurilor individuale, familiale, interpersonale, organizaționale și macrosociale.
Potrivit principiului interacțiunii factorilor , riscurile pentru copii provin din interacțiunile părinților cu proprii copii, ambii prezentând anumite particularități și experiențe psihologice date. Aceste interacțiuni sunt influențate de elementele microclimatului social, cu propriul nivel de stres influențat, la rândul său de , de factori sociali independenți de individ sau familie. Aceasta înseamnă că acțiunile și atitudinile parentale de neglijare și abuz a copiilor pot fi percepute ca reacții inadecvate , improprii, la stresul social. Părinții care comit rele tratamente sunt , în majoritatea lor indivizi normali , care încearcă să facă față condițiilor lor severe de viață cu ajutorul unor mecanisme adaptative individuale, formate pe parcursul propriei lor dezvoltări ontogenetice.
6. Modelul teoretic al psihoterapiei familiale
Acest model analizează tulburările de comportament ale membrilor familiei din punct de vedere al relațiilor din sistemul familial.
Minuchin subliniază importanța terapeutică a diferențierii subsistemelor din sistemul familial, pentru autor fiind semnificativă restructurarea acestor subsisteme dacă ele prezintă semnele disfuncționalității. Din perspectivă structurală, orice familie conține subsisteme care trebuie să funcționeze corect în virtutea respectării granițelor dintre ele. De regulă, familia are tendința de a-și menține structura, dar și de a se schimba în funcție de condițiile fluctuante. Intervenția asistentului social pune în evidență resursele pe care membrii familiei le dețin în concordanță cu subsistemele din care fac parte, precum și utilizarea lor.” Terapia familială, așa cum a fost dezvoltată de Miunchin, contribuie la reechilibrul sistemului familial prin:redefinirea granițelor dintre subsisteme, eliminarea disfuncționalității din sistemul familial, schimbarea perceperii relațiilor ierarhice din intreiorul familiei.”
Familia incestuoasă este considerată ca neîndeplinind nevoile de îngrijire, de căldură și sexualitate ale membrilor familiei într-un mod adecvat gradului lor de maturitate. În locul acestor atitudini pot apărea fenomene de posesivitate, agresivitate, relații denaturate de tip sexual asamblate într-o atmosferă de secret. Ele vor conduce, atât prin atitudinea adulților implicați, cât și prin cea a victimelor, la sentimente de remușcare și de autoînvinovățire.
Psihoterapia familială recomandă ca modalitate de lucru recurgerea la ajutorul psihoterapeutului, în scopul abordării unui nou stil de comunicare și comportament în familie.
Comunicarea va trebui să fie sinceră și să abordeze direct secretele de familie, iar comportamentul să fie centrat pe nevoile membrilor ei și a modalităților în care familia le poate satisface.
7. Perspectiva feministă
Această perspectivă analizează implicarea diferită a celor două sexe în abuz, cu precădere în abuzul sexual. Respinge orice formă a relației sexuale dintre adult și copil și se opune atitudinii libertinismului care consideră sexualitatea copiilor ca un dat natural și nu condamnă relația sexuală dintre un copil și adult, negând totodată și efectele de lungă durată asupra copilului.
Concepția feministă aduce în literatura de specialitate câteva puncte tari în protecția copilului abuzat: atitudinea de responsabilitate a adultului față de actele abuzive, necesitatea schimbării atitudinilor sociale față de conceptele de masculinitate și feminitate, în intervenția practică accentul cade pe răspunderea în fața legii a celor care comit acte abuzive, responsabilitatea abuzului revine celui care a comis fapta și nu victimei, victima să nu fie pedepsită prin îndepărtarea ei din familie și înființarea unor servicii sociale ca alternativă de viață pentru victimele abuzurilor fizice sau sexuale.
8. Concepții de factură sociologică
Analiza familiilor ce-și maltratează copiii este concentrată asupra modului în care ei luptă cu problemele sociale și economice, pe lângă propriile lor probleme din interiorul familiei. Deseori ei au dificultăți economice considerabile, se confruntă cu o proastă acomodare, condiții de muncă nesigure sau lipsa unui loc de muncă.
În contextul social, riscurile pentru copii provin din interacțiunile părinților cu proprii copii. Aceste interacțiuni sunt influențate de elementele microclimatului social și nivelul de stres influențat la rândul lui de factori sociali independenți de individ sau familie.
Dintre factorii de natură socială, sărăcia este cel mai des invocat în literatura de specialitate, ca influențând atitudinile parentale violente asupra copilului, relele tratamente, violența în instituții și comunități. Familiile sărace prezintă un risc crescut de abuz asupra copilului datorită și altor factori asociați sărăciei, cum ar fi: șomajul, deprinderile inadecvate de administrare a veniturilor, dificultăți de comunicare între soți, nivelul scăzut de școlarizare, capacitatea scăzută de a cere ajutor.
„ Simons a studiat abuzul fizic exercitat de părinți în familiile cu multe probleme. El a arătat că numai factorii socio-economici nu sunt o cauză a abuzului. A fost stabilită o interacțiune între factorii sociali, psihici și emoționali. În orice caz, abuzul fizic apare mai des în regiunile cu familiile ce au venit redus și o rată mai mare a șomajului. Flatten (1983) a arătat că venitul familial și tipul familiei determină cine va deveni client al serviciului pentru bunăstarea copilului. Cu toate acestea, o situație materială bună poate, de asemenea să ascundă maltratarea. Tot așa cum situațiile economice pot fi ele însele motivele abuzului. De exemplu, lipsa de control a impulsurilor poate conduce atât la probleme economice, cât și la abuz.”
Factorii de stres pot genera efecte negative. Un singur factor nu trebuie în mod necesar să prezinte un risc deosebit.
Din ce în ce mai mulți cercetători ai fenomenului maltratării includ factori legați de situația economică printre determinanții comportamentului parental. Mai mult, mediul socio-economic (scăzut sau ridicat) și calitatea suportului social al familiei sunt considerate ca fiind factori care influențează nu numai declanșarea relelor tratamente, dar și consecințele abuzului asupra dezvoltării copilului, precum și posibilității de intervenție în aceste cazuri.
Alături de starea materială și numărul de membri, un alt factor social relevant pentru expunerea copiilor la riscul maltratării este gradul de izolare socială a familiei, respectiv măsura în care familia poate mobiliza un suport social adecvat în favoarea ei, în cazul în care singură nu face presiunilor sociale.
De aici decurge ideea că riscul de rele tratamente crește în familiile nucleare față de cele tradiționale, în care conviețuiesc simultan mai multe generații.
Nu trebuie omis faptul că un alt factor important este apartenența la un grup minoritar. Unele studii relevă faptul că numărul copiilor cărora li se aplică pedepse fizice grave este mai mare în rândul populației de etnie rromă.
I.2. Definitii si forme ale abuzului asupra copilului
Abuzul reprezintă o problemă socială ce trebuie definită adecvat și care necesită intervenție socială, instituții de asistență socială și de sănătate specializate, dar și un cadru juridic corespunzător pentru protecție.
Abuzul este o manifestare a violenței față de copii, profitându-se de diferența de forță fizică, psihică, economică dintre adulți și copii, provocând intenționat afectarea fizică sau psihică a acestora. Definiția acceptată de Organizația Mondială a Sănătății acoperă în întregime acest concept: „Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice sau emoționale, abuz sexual, neglijarea și tratament neglijent, exploatarea comercială sau de alt tip, ale căror consecințe sunt daune actuale sau potențiale aduse sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui, în contextul unei relații de răspundere, de încredere sau putere.”
În literatura de specialitate se mai regăsesc și următoarele definiții:
Abuz asupra copilului: „ profitarea de pe urma diferenței de putere dintre un adult și un copil prin desconsiderarea personalității celui de-al doilea”
Maltratarea: „ orice formă de acțiune sau de omitere a unei acțiuni care este în detrimentul copilului și are loc profitându-se de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine și ceea ce este rău, de a căuta ajutor și de a se autoservi” sau „orice formă de violență, de tentativă sau de brutalizare fizică sau mentală sau de neglijare, inclusiv violență sexuală, în timpul în care copilul se află în îngrijirea părinților, sau a unuia dintre aceștia, sau a reprezentanților legali ai acestora, sau în îngrijirea oricărei persoane căreia i-a fost încredințat.”
Rele tratamente aplicate minorului: „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinți sau de orice persoană căruia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare”.
Copil în situație de risc: „ se referă la o populație de copii necunoscută ca număr sau ca pondere, în privința cărora avem cunoștință despre comportamente și situații care indică posibilitatea unor rele tratamente suportate de către minor( diferite tipuri de neglijare sau abuz), dar nu avem certitudinea comiterii lor în prezent”
Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copiilor, profitându-se de diferența de forță pe plan fizic, psihic, economic dintre adulți și copii. El reprezintă „ comportamentul cauzator de vătămări psihice, fizice sau materiale unui grup sau individ”
Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho – emoționale și expuneri la situații periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil constituie abuz.
Comportamentele abuzive ale adulților asupra copiilor sunt des întâlnite în literatura de specialitate și sub denumirea de maltratare a copilului, aceasta fiind folosită pentru a descrie tratarea neadecvată a copilului de către persoanele responsabile cu îngrijirea lui. Așadar, există o nevoie de a clarifica conceptul de maltratare în relație cu abuzul asupra copilului, de vreme ce aceste două descrieri sunt adesea interschimbabile.
Maltratarea copilului cuprinde deopotrivă actele deliberate comise împotriva copilului, care fac obiectul abuzului, dar și lipsa sau omiterea satisfacerii unor nevoi de bază ale copilului.
Fenomenul de abuz asupra copilului este prezent în toate societățile și la nivelul tuturor claselor sociale. Are la bază mai multe teorii universal acceptate: medicală, psihologică, socială, ecologică, feministă, etc.
Abuzul comis împotriva copilului se delimitează la trei nivele: societal, instituțional și familial.
Abuzul societal se referă la suma acțiunilor, atitudinilor și valorilor societății care împiedică buna dezvoltare a copilului. Unele societăți, dacă nu majoritatea sunt abuzive în raport cu copiii. Ele nu constituie medii propice de dezvoltare a copiilor: fie datorită condițiilor economice ce nu pot asigura un nivel de trai corespunzător, fie insuficientei dezvoltări a serviciilor sociale pentru copii, fie datorită unor condiții de război sau violențe sociale, fie datorită unor reglementări sau mentalități discriminatorii în raport cu unele categorii de copii, fie tolerării diferitelor forme de abuz împotriva lor.
Caracterul societal al abuzului se poate referi și la: existența inegalității educaționale și de calificare profesională între diferite categorii de copii și familiilor acestora; favorizarea apariției climatului de abuz asupra copilului de gradul crescut de violență din societate; împingerea treptată a unor familii spre o zonă de risc din ce în ce mai mare prin marginalizarea lor pe diferite criterii; neinterzicerea prin lege a diferitelor forme de pedeapsă corporală oferă un context societal în care violența împotriva copiilor este permisă și posibilă.
Abuzul instituțional este cel prin care unele autorități, unități medicale, școli, operează în mod discriminatoriu sau nu respectă drepturile copilului și ale omului în general. Cei care abandonează școala sunt în marea majoritate copii din familii sărace sau aparținând minorităților naționale defavorizate. Aceeași categorie de copii ajung cel mai des în instituțiile de ocrotire unde există riscul unui abuz, comis uneori chiar în numele instituției.
Abuzul familial este comis de membrii familiei copilului, în special de cei în care copilul are încredere, cei însărcinați cu îngrijirea lui, în contrast cu abuzul societal și instituțional. Cu toate că familia ar trebui să se constituie în mediul propice dezvoltării copilului și oferirii gradului cel mai înalt de securitate fizică și emoțională, datele stastice disponibile referitoare la abuzul copilului relevă că mediul cu gradul cel mai mare de risc, în care incidența și gravitatea unor astfel de acte sunt sunt cele mai ridicate-rămâne mediul familial.
În general, se face clasificarea abuzurilor în abuz fizic, emoțional și sexual. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că există o împletire a diferitelor forme de abuz. Este greu de crezut că abuzul fizic nu are și consecințe psihice sau că abuzul sexual nu este însoțit de efecte fizice și psihice asupra copilului abuzat.
Abuzul fizic implică folosirea forței fizice asupra copilului și supunerea la munci dificile care depășesc posibilitățile acestuia, având ca rezultat vătămare integrității sale corporale. Presupune pedepse ca: așezarea copilului în genunchi, legarea lui, lovirea, rănirea, otrăvirea, intoxicarea sau arderi produse intenționat.
Acest tip de abuz este însoțit de traume psihice imediate sau ulterioare care trebuie și ele luate în considerare în cazul aprecierii gravității actului violent. Conform unor specialiști abuzul fizic este văzut și ca vătămarea produsă neaccidental de persoana în grija căreia se află la un moment dat copilul, cum ar fi: părintele, tutorele, asistentul maternal. Se pune întrebarea dacă nu ar trebui incluse în acest tip de abuz și acele forme de violență care nu au provocat vătămări la comitere, dar care includ, prin repetare, probabilitatea crescută a vătămărilor (de exemplu, cazul în care părintele aruncă spre copil cu diferite obiecte , de pildă scaunul, și ar putea foarte ușor să-l rănească).
S-a constatat faptul că gradul abuzului diferă în funcție de vătămarea produsă copilului. Specialiștii în domeniu au nevoie de criterii de diferențiere între diversele tipuri de abuz, criterii care le construiesc pornind de la nivelul de suferință produsă copilului. S-au identificat astfel următoarele categorii de abuz fizic:
vătămări corporale ușoare: vânătăi, plăgi, eroziuni pe față, pe zone mari din trunchi, spate, fese, coapse, pe zone neexpuse vederii directe. Acestea au forme neobișnuite și sunt în stadii diferite de vindecare; sunt considerate pedepse minore care nu dăunează sănătății și integrității corporale a copilului, însă nu sunt lipsite de pericol pentru sănătatea mintală a acestuia. Folosite în mod repetat, impropriu sau în neconcordanță cu faptele comise, ele pot să conducă la traume psihice, transmițând copilului mesajul violenței fizice. Ele pot fi considerate abuzive și în cazurile când, fără să fie ieșite din comun, sunt aplicate foarte des copiilor, dar și atunci când pedepsele nu corespund greșelilor comise de copil sau când ele nu sunt menite să aducă satisfacții adultului, nu să corecteze comportamentul copilului.
vătămări corporale grave sau vătămări ale organelor interne caracterizate
prin schimbarea colorației normale, durere, deformare sau imobilitate: fracturi ale oaselor lungi, fracturi în diferite stadii de vindecare, fracturi multiple la copilul sub doi ani, rupturi de organe, hemoragie internă, etc.
acte periculoase- introducerea în organismul copilului altfel decât sub control
medical a oricărei substanțe care ar putea afecta temporar sau permanent funcțiile unuia sau mai multe organe și țesuturi; folosirea de către femeile însărcinate a unor cantități mari de alcool sau a substanțelor toxice pentru făt și care pot determina nașterea unor copii dependenți sau deficienți fizic sau neurologic, administrarea unei diete necorespunzătoare vârstei copilului, etc.
Aceste ultime doua categorii de abuzuri sunt considerate pedepse grave ce comportă un risc substanțial pentru sănătatea și integritatea corporală a minorului chiar la o singură aplicare.
Categoriile de copii care se pot diferenția după gravitatea efectelor abuzului sunt:
copii supuși abuzului fizic minor(suprafețe de piele înroșite, leziuni ușoare);
copii supuși abuzului fizic major( cap spart, mâini, picioare rupte, arsuri);
categoria copiilor cu risc- se referă la o populație cu copii necunoscută precis ca număr și ca pondere, în privința căreia avem cunoștință despre comportamente și situații care indică posibilitatea unor rele tratamente care ar fi suportate de către minor, dar nu avem certitudinea comiterii lor în prezent;
categoria copiilor exploatați prin muncă – se referă la includerea copilului în activități care depășesc capacitățile rezistenței sale fizice; aceste activități pot afecta echilibrul psihic la copilului, dacă sunt contrare preocupărilor vârstei sale, sunt înjositoare și împiedică realizarea sa școlară și profesională.
Consecințele abuzului fizic asupra dezvoltării copilului au fost îndelung studiate. Unii autori au constatat că abuzați fiind unii copii au învățat că lumea lor este una imprevizibilă, adesea un loc periculos. Adulții care îi îngrijesc pot fi furioși, nerăbdători, depresivi și distanți. Mai mult, fără nici o avertizare ei se pot transforma în persoane ostile și violente. Lângă un părinte abuziv, atașamentul copilului este afectat într-o manieră care determină copilul să dezvolte o percepție a propriei persoane, ca fiind incompetent și de neiubit. La maturitate prezintă adesea probleme afective ca: depresie, tristețe, anxietate. Ei înlemnesc în fața abuzului, devenind limitați în capacitatea lor dea-și percepe propriile sentimente și întâmpină dificultăți în interpretarea și reacționarea la expresiile emoționale ale altora. Ca rezultat al abuzului, copiii și adulții pot dezvolta un patern de negare sau limitare a unor reacții emoționale care în schimb limitează capacitatea lor de a fi expresivi sau spontani în alte contexte.
Abuzul emoțional
Toate formele de abuz și neglijare a copilului au componente și consecințe psihologice. De aceea, s-a propus definirea abuzului emoțional ca fiind o formă distinctă de rele tratamente. Unii specialiști consideră că maltratarea emoțională nu trebuie să fie văzută doar ca o consecință a celorlalte forme de rele tratamente, subordonată față de ele, ci, dimpotrivă, al trebui să fie luată ca pilon al eforturilor de înțelegerea disfuncționării familiei, precum și nevoilor de protecție a copilului. Din acest punct de vedere abuzul emoțional a fost definit ca atacul concertat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului.
Formele de abuz emoțional mai des întâlnite sunt cele la care recurg părinții prin diferite forme de pedepse, cum ar fi: izolare copilului( legarea, încuierea lui în diferite spații închise, în pivniță); neacordarea răspunsurilor emoționale; terorizarea copilului; refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia; degradarea lui, folosirea lui ca servitor, coruperea copilului prin învățarea cu, sau recompensarea unor comportamente neadecvate, antisociale, agresive, rasiste, imorale au criminale.
Aprecierea gravității vătămării emoționale se face pe baza unor criterii ale comunității și ale profesiunii. Aceasta poate fi produsă de către membrii familiei sau de către persoane străine de familie, singuri sau în grup, de către indivizi care , prin vârsta și rolul pe care îl au în raport cu copiii, au putere asupra acestora. Aceste acte pot dăuna copilului pe plan cognitiv, comportamental, afectiv sau fizic, dar cel mai adesea concomitent pe mai multe planuri.
Categorizarea diferitelor forme de abuz emoțional poate fi făcută pe baza tipului de situație la care copilul este expus, cum ar fi:
1.Respingere intenționată, repetată a copilului, manifestată prin nerecunoașterea consecventă a nevoilor și meritelor sale constituie o formă specifică de abuz emoțional. Ea exprimă negarea legitimității dorințelor copilului și transmite acestuia ideea că el e lipsit nde drepturi , e dependentde adult, inferior și lipsit de speranța de a fi acceptat.
2. Izolarea copilului de experiențele sociale firești ale vârstei sale îl rupe pe copil de mediul social care îi poate asigura acestuia relațiile sociale necesare dezvoltării competențelor sociale și formării identității sale. Interzicerea sistematică a jocului cu alți copii, a distracțiilor cu cei de aceeași vârstă, împiedică copilul să lege prietenii și să-și formeze puncte de reper în mediul social exterior familiei. Încercarea copilului de a depăși izolarea este considerată de părintele abuziv ca trădare și e pedepsită.
3. Terorizarea copilului pe cale verbală, pentru inocularea fricii de consecințe grave, creează acestuia imaginea unei lumi terifiante, ostile. Amenințările adultului se pot referi la pedepse neprecizate, dar înfricoșătoare, care pot pune în pericol copilul sau pe o persoană iubită de el, animal sau un obiect îndrăgit. Efectul psihic traumatizant al terorizării se datorează, în mare parte, caracterului său imprevizibil: descărcările frecvente de mânie ale adultului pot alterna cu perioade în care acesta produce dovezi de atașament față de copil. În această categorie de rele tratamente, Killen include și copiii terorizați de violențele dintre părinți. „ acești copiii trăiesc în anxietate și își folosesc adesea energia pentru a avea grijă de ei înșiși și în mod ironic, chiar și de părinții lor. Acești copii sunt adesea forțați să-și asume responsabilități în situații pentru care nu sunt suficienți de maturi să le facă față. Nu le mai rămâne decât foarte puțină energie și bucurie pe care să o investească în joacă, în relațiile cu alți copii și în învățătură.
4. Ignorarea nevoilor copilului constituie un abuz în măsura în care adultul privează copilul de stimulii esențiali dezvoltării sale psihice și cognitive. Gravitatea acestui tip de comportament abuziv provine din faptul că, pentru dezvoltarea psihică sănătoasă a oricărui copil, este indispensabilă receptivitatea adulților la nevoile acestuia. Refuzul consecvent al comunicării cu copilul, neobservarea intenționată a dorințelor exprimate de acesta, lipsa de interes a familiei sau a colectivității în dezvoltarea abilităților copilului sau a performanțelor acestuia, refuzul de a răspunde la durerea copilului, la cererea lui de ajutor, neprotejarea lui de agresiunea unor frați sau alți copii sunt câteva din formele pe care le pot lua ignorarea.
5. Coruperea copilului înseamnă atragerea lui în activități și comportamente antisociale. Caracteristic acestui tip de abuz este antrenarea copilului în activități ale căror consecințe îi depășesc capacitatea de înțelegere și îi pervertesc judecățile morale. Copilul este astfel forțat să preia atitudinile imorale ale adultului abuziv, în avantajul și spre profitul acestuia.
6. Deprivarea copilului de demnitate poate fi înțeleasă ca recurgerea de către adult la exprimări sau la atitudini depreciatoare la adresa copilului. În acest cadru se include folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacităților intelectuale sau practice ale copilului, exprimarea neîncrederii în viitorul lui, învinovățirea lor pentru eșecurile sale din toate domeniile, folosirea lui în activități degradante.
Abuzul emoțional este cel mai greu de definit dintre toate formele de abuz și poate să apară în situații foarte diferite de viață. Poate fi definit și ca „ o atitudine sau o acțiune cronică a părinților sau a altor persoane îngrijitoare, care dăunează sau împiedică dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului.”
Abuzul sexual
Abuzul sexual implică agresiuni sexuale sau exploatarea sexuală din partea adultului sau a unei persoane mai în vârste decât copilul. Este vorba despre atingerea adusă integrității corporale sau psihice a copilului. Adultul se folosește de copil pentru a-și satisface nevoile sexuale. Poate fi vorba despre contact sexual sau atingeri, penetrare, sadomie, folosirea minorilor în mod obscen.
Kemple definea abuzul sexual ca reprezentând implicarea unor copii dependenți de părinți a căror dezvoltare nu a ajuns la maturitate, sau a unor adolescenți, în acte sexuale pe care aceștia nu le înțeleg deplin și pentru care nu-și pot da consimțământul în cunoștință de cauză ori care violează tabuurile sociale sau regulile de familie.
Abuzul sexual cuprinde după majoritatea actelor: violul, incestul și molestarea.
Violul este definit ca fiind relația sexuală fără consimțământul victimei. Violul nu implică neapărat penetrarea și ruperea himenului. Simplul contact al organelor genitale masculine cu labiile mari este suficient pentru diagnosticul de viol.
Incestul este relația sexuală între un subiect și un partener cu care se află într-o relație biologică apropiată( tată, mamă, frate sau soră, bunici). În funcție de mediul cultural în care trăiește, prin extindere, vorbim de incest atunci când este vorba și despre un părinte adoptiv sau un părinte vitreg.
Molestarea reprezintă contactul sexual scurt sau contactul fizic fără consimțământul victimei. Este comisă mai frecvent de bărbați și constă în exhibiționism, contact genital, oral sau anal.
Chiar și atunci când relațiile sexuale nu au o componentă de recurgere la forță, când relațiile par să fie liber consimțite, se folosește totuși noțiunea de abuz sexual, pentru a caracteriza relațiile sexuale între persoane între care există o diferență de maturitate psihică. Aceasta scoate din categoria abuzurilor jocurile sexuale inițiate de copii, când ele implică minori cam de aceeași vârstă sau experimentele sexuale reciproce ale unor adolescenți.
Formele de abuz sexual se pot clasifica în acte sexuale cu sau fără contact. Dintre formele de abuz sexual menționăm: hărțuirea sexuală ( propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip sexual); comportamentul exhibiționist în fața unui copil; manipularea organelor sexuale ale copilului sau obligarea acestuia de a manipula organele sexuale ale agresorului; intruziunea unor obiecte în organele sexuale ale copilului; penetrarea sexuală- pe cale orală, genitală, sau anală; exploatarea sexuală- obligarea minorului la pornografie sau prostituție în folosul al adultului.
Aprecierea gravității faptelor comise în cazurile de abuz asupra copiilor se face în funcție de: vârsta copilului( cu cât acesta este mai tânăr cu atât faptele sunt considerate mai grave); gradul forței aplicate ( fapta fiind cu atât mai gravă, cu cât forța utilizată este mai mare); relația dintre abuzator și victimă ( fapta este cu atât mai gravă cu cât relați abuzatorului este mai strânsă cu victima); tipul actului sexual la care a recurs agresorul ( gravitatea faptelor este mai mare dacă a avut loc penetrarea copilului).
Neglijarea – Conform legislație românești, „prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului” (Legea 272/ 2004, art. 89).
Neglijarea poate avea caracter general, atunci când copilului nu i se acordă îngrijiri adecvate în ceea ce privește alimentația, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală și supravegherea existând riscul cronicizării și episodic mai puțin grav, afectează doar unul dintre elementele menționate anterior și ia sfârșit odată cu dispariția factorilor de risc. Din categoria copiilor neglijați fac parte: copiii abandonați de către părinți sau persoana care ar trebui să se ocupe de creșterea și îngrijirea lor, copiii care se află în stradă ca urmare a relelor tratamente din familie, copiii care sunt puși de către părinți să muncească, pentru a contribui la întreținerea familiei, copiii care sunt trimiși la cerșit, copiii victime ale sărăciei în familie, copiii din familiile cu consum mare de alcool, copiii din familiile monoparentale ce traversează perioadă de criză sau familiile dezorganizate.
Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea acestuia la educație.
Neglijarea ar putea fi definită și ca reprezentând condițiile în care persoana care are în îngrijire un copil, în mod intenționat sau neintenționat, dă posibilitatea copilului să experimenteze suferințe care por fi evitate și nu reușește să asigure una sau mai multe condiții care sunt foarte importante pentru dezvoltarea capacităților fizice, emoționale și intelectuale ale unui individ.
Dacă abuzul asupra copilului se face cu intenție distructivă, neglijarea are loc de obicei pe un fundal al indiferenței și ignoranței parentale vizavi de nevoile copilului, punând în pericol dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere bio- psiho-socio-cultural.
Neglijarea constă în forme de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilor biologice, emoționale și educaționale ale copiilor, punând astfel în pericol dezvoltarea lor fizică, emoțională, cognitivă și socială.
Dintre formele de neglijare acceptate în literatura de specialitate amintim:
Neglijarea fizică presupune: neasigurarea de către părinte a condițiilor decente de trai; neacordarea ajutorului fizic copilului, mai ales în perioada când este dependentde părinte; neasigurarea măsurilor de supraveghere și protecție; neasigurareaîmbrăcăminții adecvate; neglijarea realizării unor amenajări pentru siguranțacondițiilor de locuit; neasigurarea necesarului zilnic de vitamine și substanțe nutritive, a necesarului caloric în rația copilului (erori în formula de preparare a hranei sugarului și a copilului mic care generează scăderea în greutate și instalarea distrofiei) (Schmitt, Maoro, 1989, apud Lutzer, 1998). Ca urmare a studiului realizat de ANPCA și CURS în 2000 (studiu la care am mai făcut trimitere) s-a ajuns la concluzia că neglijarea fizică are cote crescute în noastră. Astfel, 62% din gospodăriile cu copiii au declarat că nu pot asigura alimentele de bază pentru întreaga familie și 77 % că nu pot asigura copiilor bunurile necesare, rezultate confirmate și de studiile asupra fenomenului sărăciei în România (Revista de Asistență Socială, nr. 1/2003, p. 40).
– Neglijare educațională: susținerea absenteismului școlar este considerată ca fiind formă de maltratare dacă părintele a fost informat asupra problemei și nu a luat nici o măsură; neînscrierea copilului într-o formă de învățământ – omiterea înscrierii într-o formă de educație adecvată nivelului copilului, ignorarea nevoilor speciale de educație, refuzul acordării sau eșecul în obținerea serviciilor educaționale recomandate sau neglijarea obținerii tratamentului pentru o dificultate de învățare diagnosticată a copilului sau a nevoilor speciale de educație fără un motiv rezonabil. Neglijare este considerată și situația în care copilului i se permit practice contrare interesului său, privitul la televizor timp de 6-8 ore/zi, acceptarea frecventă a scuzelor pentru nefrecventarea școlii (Ciofu, 1999, p. 46). În țara noastră, neglijarea educațională se manifestă atât direct, prin dezinteresul părinților față de rezultatele școlare ale copiilor (6% dintre părinți nu au fost niciodată la școală să se intereseze de copil), dar și indirect, prin dezinteresul față de tipul de tipul de program TV pe care copilul îl vizionează (32% dintre părinți nu interzic copiilor vizionarea de filme cu violență, iar 22% își lasă copiii în fața televizorului mai mult de 3 ore pe zi), în plus 17% dintre copiii cu vârsta între 8 și 17 ani nu sunt consultați în ce privește școala pe care o vor urma (Revista de Asistență Socială, nr. 1/2003, p. 43).
Lipsa interacțiunilor cu persoana de îngrijire în domeniul verbal constituie o formă gravă de neglijare. Pe lângă neglijarea nevoilor de bază ale copilului, părintele sau persoana de îngrijire pot eșua în creșterea și educarea copilului prin nesatisfacerea nevoilor psihice de educație stimulativă, de acompaniere, sau să nu poată oferi un model în ceea ce privește interrelaționarea. Bebelușii par să aibă un impuls înnăscut de a rosti diverse sunete și de a comunica. Persoana de îngrijire, prin faptul că vorbește cu copilul, ajută și armonizează procesul prin aprobarea și ghidarea sunetelor produse de copil pentru ca acestea să devină cuvinte. Acest lucru formează baza funcțiilor simbolice ale minții, de care depinde învățarea cognitivă de mai târziu (Steele, 1997, p. 82).
Neglijarea medicală: lipsa de interes a părintelui față de sănătatea copilului, ajutor inadecvat dat de către părinte, comportament neglijent al părintelui față de copilul bolnav și față de tratamentul prescris, neasigurarea medicației, neprezentarea la medic.
Proporția familiilor din România anului 2000, care nu-și duc copiii la controale medicale, la diferite grupe de vârstă, se situează între 14% și 30% . Astfel, procentul este de 13,9% pentru copii de până la un an (și să nu uităm că România este pe primul loc în Europa în ce privește mortalitatea infantilă); 30,1 % pentru copii până la 3 ani și 21,1% pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani. O parte dintre părinți nu conștientizează pericolul pe care-l poate reprezenta pentru sănătatea copilului nevaccinarea acestora (5,1% cca 250.000 de copiii), chiar în situația în care au fost anunțați, sau tratarea empirică în familie în locul unui consult de specialitate (11%), chiar dacă serviciile medicale pentru copii sunt gratuite (Revista de Asistență Socială, nr. 1/2003, p. 41).
Neglijarea emoțională: îngrijirea și afecțiunea inadecvate – neglijarea evidentă a nevoii copilului de afecțiune, sprijin emoțional, atenție, refuzarea îngrijirii psihologice, refuzarea asigurării tratamentului necesar și disponibil pentru problemele emoționale sau de comportament ale copilului în acord cu recomandările unui profesionist, întârzierea în îngrijirea psihologică – eșecul în căutarea sau asigurarea tratamentului necesar pentru o problemă emoțională sau de comportament a copilului, problemă pe care ar fi recunoscut-o orice persoană neavizată ca necesitând îngrijire psihologică de specialitate (de exemplu, depresie cronică, tentativă de sinucidere etc.). Alte tipuri de neglijare emoțională: unele neglijări ale nevoilor emoționale ale copilului care nu au fost clasificate mai sus (restricții exagerate evidente, așteptări nepotrivite față de vârsta/ sexul copilului sau nivelul de dezvoltare etc.). Este ușor de deosebit nereușita părinților de a le asigura copiilor hrana potrivită, îmbrăcăminte, securitate, protecție, o igienă corespunzătoare și o vaccinare periodică din cauza sărăciei de cea a părinților/ persoanei de îngrijire a căror singură scuză este lipsa de empatie și de dragoste pentru proprii copii.
Pentru români, neglijarea emoțională ia forma lipsei de afecțiune: părinții își mângâie sau își sărută copilul foarte rar sau niciodată (9%), nu îl laudă sau nu îl încurajează (6%), nu îl ascultă niciodată dacă dorește să spună ceva (4%), se ceartă sau se bat în prezența copilului (4%) (Revista de Asistență Socială, nr. 1/2003, p. 43).
Cauzele neglijării Cauza cea mai des incriminată în cazul neglijării copilului este atitudinea parentală perturbată, datorită tulburării relației copil-părinte. După C. Ciofu, familiile cu disfuncții în relații sunt:
familiile dezorganizate și dizarmonice;
familiile cu personalități nevrotice;
familiile cu părinți incapabili de a se adapta la caracterul copilului.
„ Cea mai des incriminată este atitudinea mamei, care, în urma unor tulburări psihice temporare sau cronice ( tulburări de lactație, nevroze, depresii, imaturitate emoțională, schizofrenie și altele) poate omite asigurarea condițiilor de creștere adecvate vârstei copilului. Neglijarea copilului de către adultul în grija căruia se află se poate datora unor reacții la factorii stresanți din mediul psihosocial.”
Când este vorba despre mame, asemenea comportament s-ar putea datora unor cauze multiple, cum ar fi:
însingurarea mamei prin părăsirea familiei de către soț;
dezinteresul soțului în ceea ce privește creșterea copilului;
nepregătirea psihologică a mamei pentru îndatoririle ei, adesea din cauza vârstei prea tinere sau în urma unor tulburări de personalitate;
copleșirea mamei de responsabilități profesionale, fie în urma unor ambiții profesionale, fie din cauza presiunilor materiale din familie;
lipsa de suport oferit mamei din partea rețelei ei sociale.
În cazul unui părinte cu mai mulți copii, afecțiunea scăzută pentru unul anume se poate pune în relație cu anumite caracteristici ale copilului: prezența unui handicap, anumite caracteristici fizice sau psihice, care sunt puse adesea de părinte pe prim plan în comparație cu trăsăturile altui copil din familie. În concepția socio- biologică a maltratării, este menționat faptul că în familiile cu astfel de atitudini parentale, copilul cu nevoi speciale prezintă riscul cel mai mare de a fi neglijat.
Un nou – născut poate fi neglijat de părinți din cauza indisponibilității acestora ca urmare a unei toxicomanii, a vârstei prea mici a mamei, a prematurității copilului, a numărului prea mare de copii din familie.
O altă cauză a neglijării poate fi considerat și contextul disciplinar nepotrivit: într-o zi totul este permis, a doua zi, la cele mai mici plânsete, copilul este zgâlțâit.
I.3. Istoricul abuzului asupra copilului și situația actuală
Fenomenul de abuz asupra copilului este considerat un fenomen multidimensional fiind prezent în toate societățile și la toate nivele acestora și rezultând din interacțiunea mai multor elemente: particularități ale copiilor și părinților, relațiile care se stabilesc în cadrul intrafamilial, contextul cultural, comunitar și societal.
Abuzul asupra copilului nu este un fenomen nou. A existat de la începuturile istoriei iar definirea fenomenului este un rezultat al redefinirilor și reetichetărilor și reiese dintr-o schimbare și dintr-o îngrijorare cauzate de practicile considerate astăzi de majortitatea societății ca inacceptabile și adesea ilegale.
In timpurile străvechi , nou-născutul trebuia doar să fie recunoscut de tată, iar tatăl avea libertatea de a fece cu el orice dorea. Cap al familiei, tatăl avea autoritate absolută, căreia și mama îi era subordonată (Codul lui Hammurabi). Germanii, pentru a determina dorința de viață aruncau nou-născuții în apa rece a unui râu pentru a le testa rezistența și pentru a-i căli. Indienii din America de Nord aruncau nou-născutul într-un bazin cu apă rece și-l scoteau numai dacă acesta se ridica la suprafață și țipa. În multe societăți copilul nu era o persoană până nu primea un nume, care îi conferea dreptul la individualitate ( Aries, 1997).
In timpul Evului Mediu, infanticidul era considerat a fi o ’’ crimă împotriva naturii’’ și era pedepsit foarte aspru.
Diferite culturi au practicat infanticidul fie sporadic, fie în mod regulat. Până în finele anului 1843, în Germania, primul dintre fiii născuți ai unei familii nobile era zidit în pereții unei clădiri pentru a îndepărta spiritele rele. În India în 1875, s-a considerat necesar să se adopte Actul Infanticidal pentru a determina femeile hinduse să-și arunce nou-născuții de sex femeiesc în Râul Gange. În China de astăzi, obligand femeile să aibă numai un copil, s-a ajuns la uciderea curentă a nou-născuților de sex femeiesc, preferându-se cei de sex bărbătesc.
Cea mai veche formă de abandon a fost cea a vânzării copiilor de către părinți pentru sclavie. Această practică era legată de societăți precum cea a Babilonului și Greciei. Vânzarea copiilor pentru sclavie s-a practicat și în Rusia și în toată America până spre jumătatea secolului al XIX-lea.
Munca copiilor în sistemul de ucenicie, în azile de săraci, în orfelinate, ca și în indeustrie a brutalizat copiii. Nu exista niciun fel de protecție a copiilor angajați în fabrici, unde ei erau bătuți și extenuați până când în secolul XIX au fost elaborate legi în acest sens.
Din secolulal XIX-lea familia a fost desemnată drept o parte stabilă a societății, iar copiii erau percepuți drept membri integri și buni de muncă.
Între anii 1965 și 1985, literatura care analiza abuzurile asupra copilului s-a dezvoltat enorm, mai întâi în America și apoi și în Anglia. Schimbarea denumirilor de la copilul bătut la răniri neaccidentale, până la abuzurile actuale asupra copiilor, sugerează că descoperirile de mâine vor face ca definițiile de astăzi să fie necorespunzătoare. De exemplu, conceptul de abuz sexual a fost puțin menționat pâna târziu, în anii 70, dar acum constituie o preocupare majoră.
Problema abuzului asupra copilului este acum de interes internațional. În 1976, s-a fondat Societatea Internațională pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor și a Neglijării acestora, urmată în 1978 de Asociația Britanică pentru Studiul și Prevenirea Neglijării și Abuzului asupra Copiilor. Conferințele internaționale atrag acum sute de auditori și aproape tot atâtea studii și documente legate de acest fenomen. A. W. Franklin, unul din inițiatorii acestei preocupări, afirma în 1983 că “În ultimul deceniu, am văzut problema copiilor maltratați fizic, deschisă să includă și maltratările emoționale, neglijențele, abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală sau prostituția, pornografia, copiii siliți să muncească și manipularea instituționalizată a copiilor”. Tot el sugerează că cei care lucrează în acest domeniu ar trebui să conlucreze cu organisme internaționale, cum ar fi Organizația Internațională a Muncii, Organizația Internațională a Sănătății, UNICEF, Liga Împotriva Sclaviei. Mulți autori interesați de această problemă și-au pus întrebarea: de ce opinia publică nu s-a preocupat înainte de abuzul asupra copiilor. David Gil a încercat să dea un răspuns acestei întrebări. Ca prim motiv a identificat dificultatea definirii abuzului asupra copiilor, atrăgând atenția că este foarte greu să se facă deosebirea între comportamentul intenționat sau neintenționat al părinților. În cele mai multe cazuri, părinții sunt cei care depun mărturie, copilul nefiind întrebat. Mentalitatea tradițională în ceea ce privește drepturile părinților asupra copiilor a constituit un al doilea motiv al întârzierii preocupării pentru abuzul asupra copilului. Bătaia este unul din aceste drepturi.
Cultura tradițională aprobă pedeapsa corporală și apară dreptul părinților de a-și crește copiii așa cum cred ei de cuviință. Această concepție a început să se schimbe puțin câte puțin o dată cu intrarea în vigoare a drepturilor copiilor promovate de Societatea pentru prevenirea Cruzimilor asupra Copiilor.
„ Un exemplu din Canada arată că violența apare atunci când un adult folosește cuvinte considerate ofensatoare pentru copil. Este de neconceput ideea bătăii ca metodă educativă. În schimb, în alte culturi, respectarea autorității parentale, supunerea copilului și utilizare pedepsei corporale, fac parte din normele culturale. Ne referim la tradițiile educative din țările mediteraneene și la pedepsele corporale folosite de unele școli din Anglia.”
În unele țări disciplinarea fizică este deja interzisă prin lege. Pedepsirea fizică a copilului constituie încă, în societatea românească, un mijloc de educare considerat mai sigur decât alte alternative și chiar unul firesc, dată fiind diferența de putere și poziția copilului în cadrul familiei, cu atât mai mult cu cât disciplinarea fizică a fost folosită generații de-a rândul, și chiar părinții nu au beneficiat de un alt tratament în copilăria lor, care ar fi putut să-i ajute să identifice alte mentalități de a-și educa propriul copil fără a-i afecta acestuia sănătatea și dezvoltarea fizică și psihică.
Peste 40 de milioane de copii sub 15 ani cad victime violenței în fiecare an, însă în ciuda acestui fapt, 97% nu beneficiază de aceeași protecție legală împotriva violenței ca si adultii, arată "Studiul Global al Națiunilor Unite privind violența asupra copiilor". Deși Romania se află printre puținele țări din lume în care legislația interzice folosirea pedepselor corporale asupra copilului, totusi, specialiștii sunt de părere că mai avem de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a românilor sunt încă de părere că bătaia "e ruptă din rai".
Doar 16 țări au interzis aplicarea violenței împotriva copilului, în timp ce 153 permit pedepsele corporale, ceea ce înseamna că peste 1,5 miliarde de copii traiesc în țări în care acest fenomen legal.
De asemenea, 106 țări nu au suprimat pedepsele fizice în școli, iar în 147 de țări, acestea nu sunt restricționate în instituțiile de îngrijire alternativă. Organizația "Salvați Copiii România" a propus în 2003 introducerea unui articol de lege care să intrezică pedepsele corporale aplicate copiilor. În urma unui lobby susținut la nivelul decidenților politici si al parlamentului, s-a obținut interzicerea oricăror forme de abuz împotriva copilului, atat în spațiul public, la școală, cât și acasă, prin Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, articolele 28 si 90. "Masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice", se arata la punctul 2 al articolului 28 din legea citata. Astfel, Romania a devenit una dintre puținele țări ce au suspendat violența împotriva copiilor.
Jumătate din părinții români folosesc bătaia ca metodă de disciplinare. În ciuda acestei legi, potrivit statisticilor Poliției Române, 47,2% din părinți spun că folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, iar 84% din copii declară ca sunt batuți de părinți. De asemenea, în 75% din școli se înregistrează fenomene de violentă, iar 48,1% din copiii din instituții afirmă că sunt pedepsiți prin bătaie de către personalul didactic. Conform unui studiu realizat de UNICEF, pedepsele fizice în România dețin cea mai mare pondere în mediul rural. Astfel, 87% din parinții de la sate ce au copii cu vârste cuprinse între 3 si 5 ani, respectiv 78% din parinții ce au copii de 6-7 ani, au declarat că le aplică acestora pedepse fizice. În mediul urban, violența fizică are o pondere mai mică (52,6% la copiii între 6 si 7 ani si 50,2% la cei între 3 si 5 ani). Majoritatea părinților au afirmat că trag o palmă copilului fară sa-si dea seama si nu consideră acest fapt un abuz fizic. "Chiar dacă avem o lege ce interzice bătaia si tratamentele umilitoare, ea nu e cunoscută și aplicată. Trebuie dezvoltate campanii de informare si programe de pregatire a parinților. Avem nevoie de programe susținute de educație, care să schimbe mentalitatea adulților în sensul recunoasterii copilului ca persoană cu drepturi depline", a declarat președintele organizației "Salvați Copiii", Gabriela Alexandrescu.
Organizația "Salvați Copiii" a relansat în 2006 campania împotriva violentei asupra copiilor, denumită "Bătaia NU e ruptă din Rai!". Proiectul a avut ca scop atât promovarea Legii 272/2004(copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricaror forme de violență,abuz, rele tratamente sau neglijență), cât și asigurarea unui suport informațional pentru parinți, profesori, specialiști, copii și media, pentru asimilarea unor modele educationale care să excludă acest fenomen. De asemenea, au fost formati 700 de consilieri școlari, cadre didactice, polițiști de proximitate ș.a., cărora li s-au adus la cunostință diferite alternative educationale. Data de 19 noiembrie marchează în fiecare an "ZiuaMondială de prevenire a abuzului asupra copiilor", iar 20 noiembrie e recunoscută ca "Ziua Drepturilor Copilului".
Abandonarea copiilor români de parinții care pleacă la muncă in străinătate este calificată de cotidianul britanic „Daily Telegraph”, într-un articol drept „o nouă formă de abuz asupra minorilor”. Semnatarul articolului enumera, pe scurt, cele mai tragice cazuri de copii ai caror parinți sunt plecați în străinatate pentru a caștiga bani. Între ele, si cazul băiețelului de 11 ani din Iași care s-a spânzurat de dorul mamei, dusă la muncă în Italia.
După ce au apărut nenumarate cazuri de copii parasiți care ajung să se sinucidă sau să cerșească, guvernul a emis o noua lege care încearcă să combată situația creată, după ce ani întregi a ignorat plângerile asistenților sociali”, cu referire la legea prin care părinții euronavetiștilor sunt obligați să declare în grija cui ramân cei mici pe perioada cât ei sunt plecati.
Violența sexuală asupra copilului există și ea ; se petrece și pentru că ne este jena să-l învățăm pe copil să se apere de ea. Nu ne vine a crede, refuzăm gândul că se poate întampla copilului nostru, ne este greu să abordăm problema. Dar ea există și nu este un fenomen nou și nici rar. Societatea actuală, prin violență și lipsa de răspundere civică, ajută la amplificarea fenomenului. De aceea trebuie să prevenim copilul să nu raspundă la invitațiile imbietoare ale unor străini, și nici la apropierile fizice echivoce ale unor apropiati. Violența în familie, de natură fizică, psihologică sau socială, este una din cele mai serioase probleme cu care se confruntă societățile moderne. Calitatea vieții multor copii poate fi înțeleasă prin abuzul la care sunt supuși în mediul familial, uneori chiar de la naștere. Statisticile arată că, într-un procent alarmant de mare, părinții consideră că una dintre cele mai bune metode de a-și cuminți copiii este bătaia. In fiecare an, mii de copii maltratați de proprii părinți ajung în grija asistenților sociali, în vreme ce mulți adulți sunt decăzuți din drepturile legale, însă mai sunt zeci sau poate sute de mii care îndură cu stoicism corecțiile aplicate de adulții iresponsabili.
Utilizând aceleași metode sistematice de promovare a abolirii pedepsei cu moartea în Europa, Consiliul Europei depune toate eforturile pentru a promova interzicerea pedepsei corporale împotriva copiilor pe întregul continent.
Violența constituie un abuz și o încălcare a drepturilor omului, și dacă este inaceptabil de a lovi un adult, este în egală măsură inacceptabil de a lovi un copil care este mult mai vulnerabil.
Copiii se bucură de aceleași drepturi privind respectarea demnității lor umane și integrității fizice, precum și protecția echitabilă în conformitate cu prevederile legislației.
În martie 2007, Austria, Bulgaria, Croația, Ciprul, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Letonia, Olanda, Norvegia, România, Suedia și Ucraina dispuneau de legi care interziceau pedeapsa corporală a copiilor în toate circumstanțele. Alte state europene au interzis această formă de pedeapsă în școli sau instituțiile penitenciare, dar nu au extins interdicția în deplină măsură.
Consiliul Europei dorește ca pedeapsa corporală să fie declarată ilegală în fiecare din cele 47 de state membre, iar programele de parentalitate pozitivă lansate de către guverne să încurajeze părinții să excludă violența din familiile lor.
Copii sînt ființe umane, iar drepturile ființelor umane sînt protejate de dreptul internațional, inclusiv Convenția Consiliului Europei privind Drepturile Omului. Unul din principiile fundamentale ale drepturilor omului este dreptul la o viață liberă de orice amenințare de violență. Dacă nu protejăm copiii de violență, încălcăm aceste principii fundamentale.
Lupta de pentru interdicția pedeapsei corporale este una îndelungată și anevoioasă. Polonia a fost prima țară care a introdus interdicția în 1783, Austria, Belgia și Finlanda au urmat exemplul în 1900, iar Rusia a abolit-o în 1917.
Pentru ca interdicția să producă un efect positiv, trebuie să existe o combinație între reforma legislativă și educație, care să stimuleze societățile să nu mai accepte violența și să propună familiilor modalități noi și pozitive de cooperare. În acest sens Suedia, prima țară în lume care a interzis în mod explicit pedeapsa corporală și a adoptat măsuri de instruire în domeniul bunei parentalități, este un exemplu demn de urmat Consiliul Europei dorește ca toate statele să adopte legi împotriva pedepselor corporale și să stabilească modalități de a-i ajuta pe părinți să evalueze relațiile cu copiii lor dintr-o perspectivă diferită. Practicarea parentalității pozitive este esențială pentru ca copiii sănătoși să devină adulți sănătoși. Aplicarea violenței copiilor este o practică inacceptabiă și fiecare adult trebuie să acepte acest fapt.
Studiile demonstrează că în statele unde pedeapsa corporală este în continuare legală, majoritatea părințlor cred în necesitatea și utilitatea aplicării ei. Cercetările efectuate în Republica Slovacă în 2002 au constatat că 96,6 % din părinți considerau că trebuie să-și lovească copiii și 42 % acceptau folosirea unui obiect.
Drepturile omului nu se opresc la ușa caselor. Copiii au aceleași drepturi ca și membrii lor de familie. Ei nu trebuie să fie loviți de către părinți la fel cum un bărbat nu are dreptul să-și lovească soția. Copiii nu sînt proprietatea părinților. Ei sînt persoane care se bucură de anumite drepturi.
Cap. II. FAMILIA ȘI NEGLIJAREA COPILULUI
II..1. Violența intrafamilială și neglijarea copilului
Violența domestică poate fi definita ca o amenințare sau producerea unei răni fizice, în cadrul conviețuirii în familie cu partenerul sau orice act de violență bazat pe diferența de gen și care are ca rezultat o rănire sau o suferință de orice gen. Ea afectează funcționalitatea familiei prin faptul că familia devine mai puțin transparentă și deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii și alte cunoștințe. Se observa la familiile în care există violență tendința de izolare socială, element ce determină dinamica acestor medii familiale.
Ceea ce este foarte grav, este faptul că funcția principală a familiei , aceea de a crește copii este distorsionată, repercusiunile fiind dramatice și de lungă durată. Nevoile de bază ale copilului sunt neglijate, acesta fiind lipsit de climatul necesar, unul plin de siguranță, dragoste părintească, viață ordonată. Asigurarea îngrijirilor de bază necesare copilului este mai greu de îndeplinit de o mamă care este victima violenței. Astfel copilul este lipsit de hrană, casă, igienă, sănătate fizică și de protejarea de răni, accidente, pericole fizice sau sociale. Femeia fiind copleșită de rușine pentru ceea ce i se întâmplă, de teroare, de autoacuzații simte totul ca un eșec și nu mai este capabilă să joace nici unul dintre rolurile care îi revin în cadrul familiei.
Privind lucrurile din această perspectivă se poate explica de ce numărul accidentelor în care sunt victime copii este în creștere. Nici o mamă nu dorește să-și vadă copilul la spital, dar nu se mai simte capabilă să aibă grijă de el în condițiile în care ea este terorizată de soț/partener. Copilul devine cel mai adesea neglijat într-un mediu de violență. El este expus tuturor relelor, rămânând de fapt într-o singurătate plină de țipetele părinților care uită rolul lor în cadrul familiei.
Investigațiile sumare în cazul copiilor neglijați au scos la iveală faptul că violența din căminele lor, nu mai lasă loc pentru o dezvoltare normală a acestora. Nici mama, nici tatăl nu se mai ocupă în mod eficient de stimularea copilului în planul cunoașterii și cel a experiențelor sociale. Copilul nu mai recunoaște autoritatea părinților, pentru că aceștia în locul autorității părintești instalează teroare care nu educă, nu formează, ci doar frânează dezvoltarea mentală și afectivă a copilului; acesta va învăța o singură regulă: să se ferească cu orice preț de agresiuni. Abilitățile materne, cum ar fi: empatia, acceptarea copilului cu maturitatea specifică vârstei, dragostea și capacitatea de a-l răsplăti pentru ceea ce face, de a-l face să se simtă important, valoros, nu mai sunt dezvoltate la întreaga capacitate atunci când mama este direct afectată de violența partenerului.
Neîndeplinirea funcțiilor parentale afectează grav modul de structurare a personalității copilului. Copilul este sortit eșecului pentru că îi sunt distorsionate imaginea de sine și încrederea în ceilalți, devenind incapabil să facă față unor situații dificile, care ar cere rezolvarea unor probleme prin forțe proprii și prin implicare celorlalți. Cu o imagine de sine slab, neîncrezător în forțele proprii, copilul este sortit eșecului, un eșec care nu înseamnă doar neîmplinirea , nerealizarea, nefericirea unui individ, ci și o pierdere la nivelul întregii societăți.
În astfel de situații intervine și sentimentul de reziliență a copilului, care îi va face pe unii să fie dintre ei mai puternici, mai norocoși, făcând față forței distructive a violenței domestice și să scape mai puțin marcați. Acest lucru demonstrează că reacția și structura personalității copilului care crește într-o atmosferă violentă nu este uniformă pentru toate persoanele. Este o șansă pe care o au doar unii dintre copii și în virtutea căreia nu poate fi neglijat efectul dramatic pe care îl are violența domestică asupra tinerei generații.
În urma unor studii efectuate de specialiști, s-a alcătuit o ierarhie a gradului de suferință și consecințe nefaste a calității vieții familiei asupra dezvoltării copilului, constatându-se că:
suferința cea mai intensă și cu repercusiunile cele mai severe o provoacă familia monoparentală maternă în care continuă conflictele, după separare;
suferință intensă trăiesc și copiii aflați în familii aparent organizate, unite doar cu numeroase conflicte;
situație mult mai bună o au copiii care trăiesc în familie monoparentală, fără conflicte;
cea mai bună situație o au copiii care trăiesc cu ambii părinți, fără conflicte.
Acei copii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente și condiție fizică cei fac ușor de recunoscut, prezentând:
probleme fizice: boli inexplicabile, expunere la accidente în casă și în afara ei, dezvoltare fizică mai lentă;
probleme emoționale și mentale: anxietate mărită, simțământ de culpabilitate, frică de abandon, izolare, frică de răniri și moarte, manie;
probleme psihologice: neîncrederea în sine, depresie, comparație cu viața mai fericită a colegilor;
probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalți, probleme cu somnul, enurezis, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, mutilare, consum de alcool, droguri, comportament defensiv și minciună;
probleme școlare: neîncrederea, eliminare, schimbări bruște în performanțele școlare, lipsa de maniere sociale, lipsa de concentrare;
identificarea cu eroi negativi.
II..2. Familia- cauză a neglijării dar și resursă a prevenirii ei
Mediul familial întemeiat pe un sistem de interacțiuni afective intense este apt de a reacționa la trebuințele copilului, de a participa și favoriza elaborarea personalității, a imaginii de sine și despre lume. „ Familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copiilor. Aceasta este din punct de vedere afectiv cea mai adecvată trebuințelor lui, pentru că numai relațiile afective și sentimentele de dragoste îl fac pe părinte să înțeleagă și să intuiască copilul și starea lui de copilărie. În familie, copilul își poate satisface nevoile sale primare, își poate manifesta frustrările inevitabile, temperate de dragostea părinților.” În familie copilul poate să- și investească toate resursele emoționale, să învețe să și le controleze pentru că asigurarea unui mediu afectiv va constitui garanția pentru o dezvoltare armonioasă.
Familia este mediul esențial care poate influența dezvoltarea și destinul copilului prin securizare materială, dragoste și educație.
Familia îndeplinește două funcții generale, ce variază sub aspectul practic de-a lungul istoriei, dar ele rămân majore în orice timp și în orice loc: asigurarea confortului prin satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei, și creșterea noilor generații. Când funcționarea sistemului este benefică și membrii ei sunt fericiți, prin intervenția mecanismului de homeostazie (mecanism ce asigură supraviețuirea), se asigură funcționarea în același mod, cu continuitate. Dacă, însă, familia a creat roluri nefericite, această homeostazie, cu scopul de a menține sistemul familiei se destramă sau dispare.
De asemenea, familia îndeplinește o serie de funcții pe care alte grupuri nu pot să le satisfacă, departajându-se de acestea, asigurându-și specificitate, durabilitatea și universalitatea ca formă de comunitate.
Unele studii accentuează o anumită funcție ca fiind fundamentală și exclusivă a familiei – cea de socializare primară a descendenților, cu scopul integrării corespunzătoare a acestora în societate, și, la fel de fundamentală și exclusivă, cea de asigurare a securității emoționale a adulților.
H. H. Stahl, remarcabil sociolog, membru al școlii sociologice de , clasifică funcțiile familiei în două mari categorii: funcții interne și funcții externe, primele contribuind la crearea unui unui regim de viață intimă menit să asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protecție și afecțiune; al doilea grup de funcții asigurând dezvoltarea firească a personalității fiecărui membru al grupului, socializarea și integrarea sa corespunzătoare în viața socială.
Funcții interne: funcția biologică și sanitară – satisfacerea cerințelor și necesităților sexuale ale partenerilor cuplului conjugal, procrearea copiilor și asigurarea necesităților igienico- sanitare de dezvoltare biologică normală a tuturor membrilor familiei; funcția economică- realizată prin acumularea unor venituri pentru întreg colectivul familial și organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun; funcția de solidaritate familială- ce include ajutorul bazat pe sentimentele de dragoste și respect între părinți și copii, între frați și surori, față de bătrânii din familie sau față de bolnavi și infirmi; funcția pedagogico- educativă și morală- care privește asigurarea educației și învățământului copiilor, socializarea primară a lor.
Aceste funcții sunt interdependente, iar cele externe reprezintă o continuare, o prelungire a funcționalității interne, efectele pe termen lung ale instituției familiei.
Funcțiile externe ale familiei: funcții stric specializate ale familiei ca grup social-
nerealizate de alte instituții, cum sunt funcția biologico- sanitară, funcția de solidaritate, de socializare primară; funcții în raport cu membrii grupului- familia are funcția de a asigura socializarea primară ( transmiterea normelor, valorilor, tipurilor de comportament), securitatea emoțională și trebuința de apartenență la grup a membrilor ei;funcții în raport cu sine ca grup social- are rolul de a se afirma ca grup unitar și conștient de sine, ce poate sa asigure dezvoltarea normală a personalității fiecărui membru; funcții în raport cu societatea externă- are rolul de a asigura forța de muncă a societății.
Funcția educativă a familiei. Familia este prima instanță de socializare, atât ca etapă a acestui proces, cât și ca amprentă fundamentală asupra personalității individului. În familie copilul deprinde prin intermediul socializării primele noțiuni cu privire la datorie, responsabilitate, interdicție, marcând dezvoltarea unei structuri generalizate a cunoștinței morale și juridice.
Funcția de socializare a familiei se realizează în patru situații speifice:
situații de educație morală; prin intermediul autorității i se formează copilului regulile morale;
situația de învățare cognitivă prin care copilul învață sistemul de cunoștințe, aptitudini, deprinderi necesare în societate;
situația ce stimulează invenția sau imaginația, prin intermediul cărora se dezvoltă capacitățile creatoare;
situațiile de comunicare psihologică care dezvoltă afectivitatea specific umană cu un rol fundamental în asigurarea echilibrului moral și psihologic al individului.
În cadrul familiei are loc modelarea personalității copilului, trecerea de la un
comportament normativ ( reglat din exterior), la un comportament normal ( bazat pe autoreglare și autonomie morală). Fiind un mediu afectiv și protector, familia asigură copiilor securitate, îngrijire, subzistență, sprijin material și moral, toate acestea regăsindu-se în personalitatea și conduita lor.
Valorile după care funcționează o familie normală, matură, sănătoasă sunt capacitatea de a iubi și de a munci cu scopul producerii bunurilor necesare conviețuirii. O funcție definitorie a familiei este aceea de a genera iubire față de toți membrii săi.
„Familia este prin definiție cadrul de satisfacere al nevoilor membrilor ei. Nevoile de bază, fiziologice sunt la fel de importante ca și nevoia de securitate, de dragoste și apartenență, de recunoaștere. Toate aceste nevoi categorisite de Maslow ca fiind nevoi de tip D, care apar prin lipsă și împing individul la a căuta satisfacție , depind de ceilalți, de cei din jurul individului, de ceilalți membri ai familiei. Este evident faptul că o familie în care legăturile dintre membrii ei nu sunt de dragoste și respect, nu poate constitui un cadru propice de satisfacere a nevoilor umane și deci de dezvoltare normală.”
În funcție de felul cum cei din jur, mai ales părinții, știu să vină în întâmpinarea nevoilor lui și să înțeleagă, în satisfacerea acestor nevoi, caracteristicile care țin de vârsta copilului, depinde dezvoltarea optimă a copilului pentru a deveni o ființă normală, capabilă de a fi fericită, sau dimpotrivă evoluează la polul opus.
Există câteva abilități de care părintele are nevoie pentru a fi un părinte bun. Cele mai importante astfel de abilități și de care depinde modul în care părintele își percepe copilul (nevoile și dezvoltarea lui emoțională) sunt:
abilitatea părinților de a da prioritate satisfacerii nevoilor de bază ale copilului, însemnând următoarele aspecte: importanța de a vorbi cu copilul în timpul îngrijirii, de a lăsa timp pentru a răspunde în felul lui, de a-l stimula tactil, de a răspunde chemărilor copilului, de a reconforta copilul când plânge luându-l în brațe și vorbindu-i cu blândețe;
abilitatea de a oferi copilului experiențe noi, de a-l stimula cognitiv și afectiv: copilul trebuie ajutat să descopere lumea în care există, părintele trebuie să îngăduie acest lucru;
abilitatea de a avea o relație empatică cu copilul său: de a diferenția și identifica, numi, gândurile și sentimentele celeilalte persoane, de a prelua rolul altuia din punct de vedere mintal, de a se pune în locul celeilalte persoane, de a răspunde în funcție de sentimentele celuilalt;
abilitatea de a-și înfrâna propriile dureri și porniri agresive fără a le răsfrânge în relația cu copilul: o anumită toleranță a părintelui. În special la părinții imaturi s-au găsit cauzele tratamentului agresiv față de copii lor – problemele lor emoționale, psihozele, retardul mintal, dependența de alcool și droguri;
capacitatea de a avea așteptări realiste față de copil: așteptările pot stimula copilul, provocându-l la dezvoltarea acelor trăsături pe care părintele le așteaptă. Dacă părintele face greșeala de a repeta mereu că nu e bun de nimic, acest lucru va conduce la pierderea încrederii de sine și în capacitățile lui, și așteptările prea mari și cele prea mici conducând la frustrare sau lipsa de stimulare;
capacitatea de a percepe copilul în mod realist: de modul în care îl percepe pe copil depinde atitudinea și comportamentul față de el;
abilitatea de a răsplăti, valoriza copilul: părintele trebuie să înțeleagă nevoia copilului de a fi încurajat și apreciat, de a remarca și comportamentele pozitive, cât și pe cele negative.
Uneori părinții dețin aceste abilități, dar în situații mai dificile, de criză, ajung să-și neglijeze copilul, iar alteori aceștia își neglijează din start copilul și îl expun constant la diferite tipuri de neglijări, mai ales neglijării fizice și emoționale. În general, neglijarea copilului apare pe un fundal al indiferenței și ignoranței parentale vizavi de nevoile copilului.
Este foarte adevărat că, de multe ori, conflictele intrafamiliale constituie factorul favorizant apariției neglijării copilului de către părinți. Funcțiile și rolurile parentale sunt distorsionate, preocuparea pentru copil trece pe plan secundar, iar efectele caracteristice violenței intrafamiliale sunt resimțite puternic de către copii, atât pe plan afectiv cât și în planul dezvoltării fizice și sociale.
„Familia rămâne grupul social vital în asigurarea îngrijirii, protecției și educației copilului. În contextul schimbărilor sociale, se constată o diversificare a modelelor familiale: frecvența crescută a coabităților (concubinaje), creșterea numărului divorțurilor, a familiilor monoparentale, opțiunea unor femei de a avea un copil în afara căsătoriei, noile forme coexistând cu modelul clasic al familiilor conjugale.”
Familia este instituția socială cea mai des întâlnită în societatea modernă. Existența ei implică și riscuri. Dezideratul social cere fiecăruia să formeze o familie nouă, și în aelași timp este și membru al familiei de origine.
Conform teoriilor de învățare, indivizii sunt de mici instruiți într-o manieră nedirijată în acest sens, copiind modele de comportament din jur, care pot fi mai mult sau mai puțin adecvate. Una dintre cauzele neglijării sunt aceste proaste comportamente pe care se tinde a se reproduce.
Funcția economică – elementele acestei funcții se consideră că s-au redimensionat, că familia actuală nu mai reprezintă autosuficiență din acest punct de vedere, veniturile se câștigă în exteriorul familiei, în comparație cu modelul de familie tradițională, transmiterea unor îndeletniciri, ocupații, la fel, nu se mai realizează de către părinți, în cadrul familiei. Bugetul financiar devine sporadic, oglindind cumva și starea economică a societății în care este încadrată acea familie, cheltuielile s-au intensificat, în parte și datorită societății orientate pe consum.
Funcția de socializare – educația nu se mai realizează prevalent în familie, instituțiile educative preiau o parte din această responsabilitate, standardele societății actuale în ce privește educația și pregătirea pentru viață sunt înalte, progresul nu mai poate fi realizat doar prin aportul educativ al părinților. Părinții nu mai dispun nici de timpul necesar, nici de cunoștințele adecvate pentru a-i socializa optim.
Relația parentală – modificată și ea datorită distanței culturale foarte mari între generații, odată cu viteza mărită de evoluție și schimbare a societății contemporane.
Familia tradițională, cu structura ierarhică și autoritate vădită dintre adulți către cei mai tineri, tinde către o structură nouă, bazată pe cooperare și non-conformism, cu accente pe individualitate.
Familia contemporană este des criticată, ca fiind des amenințată de disfuncționalități . Studiile efectuate ar trebui să se orienteze spre cât de amenințată este real această unitate socială, din perspectiva apariției alternativelor cu structură nouă, cauzele care conduc la apariția structurilor alternative, luând în calcul numeroasele ce intră în acțiune în desfășurarea unui astfel de fenomen, variabile care țin de individ( personalitate, capacitate proprie fizică, psihică), cele care țin de familia de origine și mediul primar în care a viețuit individul, cele legate de societate și modele, oportunitățile oferite de aceasta. Toate aceste variabile diferă mult, de la un caz la altul, și nu acționează separat, ci împreună, creând cumul pozitiv sau negativ, care influențează întreaga traiectorie ulterioară a individului, inclusiv viitoarea structură familială în care se va găsi la un moment dat.
Într-o lume în care toate instituțiile și toate tipurile de raporturi sociale se schimbă în ritm accelerat, familia nu poate să rămână neschimbată și nu trebuie absolutizat un model sau altul de organizare familială sau de interacțiune părinte- copil. „ Nu se poate recomanda o rețetă universal valabilă a familiei bune din punct de vedere al reușitei în dezvoltarea copilului, în securizarea acestuia, în asigurarea succesului de integrare.”
Modul de abordare a climatului familial trebuie să țină seama de o serie de situații particulare, raportându-se la multe elemente: pregătirea/profesia părinților, stil de viață, vârstele și particularitățile părinților, obiective – motivații, aspirații, potențial, repere culturale sau religioase.
Orice strategie de succes trebuie să se adreseze familiei ca sistem, ținând cont de relațiile existente în interiorul ei, neuitând că intervenția se face în interesul copilului.
„ În ultimii 40 de ani cercetătorii din domeniu au ajuns la concluzia că menținerea copilului în familie este de preferat oricărei alte forme de instituționalizare. În acest scop se încearcă pentru prima dată a se interveni la nivelul părinților prin forme adecvate (sprijin financiar, abordare terapeutică interdisciplinară). Din această ecuație nu este uitat niciodată copilul, bunăstarea și calitatea vieții lui fiind principalii indicatori ai succesului intervenției.” În cazul în care interesul copilului nu mai este satisfăcut în familia de origine se apelează la familia extinsă, și apoi soluția plasamentul familial, sau, ca ultimă soluție prevăzută de specialiștii în domeniu, adopția copilului.
Se poate spune că potențarea și eficientizarea resurselor familiei este esențială pentru evitarea și renunțarea la fenomenul neglijării copiilor. Nimeni nu spune că este ușor sau simplu, însă fiecare familie reintegrată în cursul normal al societății este un model pozitiv, cu reale valențe de influențare a societății.
Cap. III. CONSECINȚELE ABUZULUI ȘI NEGLIJĂRII ASUPRA COPILULUI
Numeroase studii au identificat probleme serioase de dezvoltare în cazul copiilor care au fost supuși unei îngrijire inadecvate și neglijării. Cercetătorii au reușit să demonstreze ca acei copii neglijați și abuzați eșuează în dezvoltarea unor atașamente sigure față de părinții neglijenți și/sau abuzivi având ca bază teoria atașamentului. Acești copii dezvoltă atașamente anxioase, nesigure față de părinți sau persoanele care îi îngrijesc datorită ostilității, respingerii, atenției insuficiente acordate nevoilor lor. Lipsa atașamentului sigur întârzie abilitatea copilului de a explora mediul și de a dezvolta sentimente de competență.
Explicarea diferențelor existente între copiii abuzați și cei neglijați s-a făcut pornind de la teoria învățării sociale. S-a observat că acei copii ce sunt neglijați par a fi mai pasivi și mai retrași, din punct de vedere social, în timp ce copii abuzați sunt mai agresivi și mai activi. Această teorie sugerează faptul că în cazul copiilor neglijați, comportamentul este preluat de la atitudinea mai puțin activă și mai retrasă pe care o observă la modelul lor, în timp ce copiii abuzați învață să imite comportamentul mai agresiv al părinților lor.
Dezvoltarea copilului supus neglijării este serios afectată. Lipsa răspunsurilor sau a stimulării poate duce la întârzieri în dezvoltarea psihomotorie. Un copil de un an poate arăta ca un copil de șase luni. „ Pe măsură ce trece timpul acești copii vor înceta să mai plângă și să-și comunice propriile nevoi. Gânguritul lui natural nu se va dezvolta într-un limbaj normal. Ei nu au șansa să exploreze și să învețe ceva legat de mediul înconjurător aflat dincolo de locul în care dorm.”
Dacă îngrijirea lor se îmbunătățește, doar atunci când sunt mari vor recupera din punct de vedere fizic, dar nu chiar așa de mult din punct de vedere emoțional; se poate întâmpla ca latura emoțională să fie afectată pentru toată viața.
Neglijarea poate fi de asemenea mai puțin evidentă și nu neapărat continuă. Copilul poate fi ridicat după ce a plâns suficient de mult, poate primi hrană, dar nu neapărat suficientă, poate avea haine, dar nu neapărat adecvate, poate primi afecțiune și îngrijire din partea părinților, însă prea puține.
Mulți dintre copiii neglijați preiau un fel de rol de adult la o vârstă fragedă compensând astfel ceea ce părinții lor nu le-au oferit. Acești copii se îngrijesc singuri și adesea îngrijesc și de părinți. Se întâmplă să fie des lăudați de adulți pentru comportamentul lor matur, fără a se observa faptul că acestor copii le este furată copilăria.
Neglijarea copilului produce consecințe nefaste atât în plan emoțional, cât și social.
Consecințele neglijării copilului în plan emoțional: atitudinea de indiferență sau timiditate, incapacitatea de a organiza activități în timpul liber, lipsa curiozității specifice vârstei, tulburările de atenție, un prag prea scăzut sau, dimpotrivă, prea ridicat în ceea ce privește toleranța la frustrare, copilul somatizează ușor ( cefalee, grețuri, vărsături, dureri abdominale, diverse cenestopatii), nu este dispus să facă eforturi cognitive, nu are aspirații pe termen lung( nu se poate proiecta în viitor).
Consecințele neglijării copilului în plan social: stabilirea unor contacte interpersonale fragile, dificultăți de adaptare, încercarea de a suplini nevoile nesatisfăcute, prin comiterea de acte antisociale, individual sau aderând la grupuri de delicvenți, consumul de droguri, fuga de acasă, absenteismul școlar, însușirea deficitară a normelor etico – morale.
Abuzul reprezintă o experiență traumatică și trebuie să se intervină pentru eliminarea consecințelor care, altfel vor însoți copilul și apoi adultul pe parcursul întregii vieți. Efectele abuzului asupra copilului pot fi descrise ca fiind consecințe ale traumei. Conceptul de traumă este preluat din medicină, unde este definit drept afecțiune corporală. În cazurile de abuz, termenul este folosit pentru a arăta pericolul asupra funcțiilor psihologice, emoționale, cognitive și sociale, determinat de comportamentul inadecvat al părintelui sau al persoanei de îngrijire. Atunci cand rănile sunt provocate de persoana de la care copilul așteaptă mângâiere, siguranță, grijă iar sursa de la care așteaptă ajutor devine sursă de atac, din punct de vedere psihologic efectul devine destul de perturbator.
,, Este ușor să gândim că copilul va uita și că nu va rămâne cu nimic din experiențele lui dureroase. Dar toată clinica ne arată contrariul ; memoria corporală se află pe primul plan în suferința umană și aceste dureri pot rătăci în sine așa cum fantomele bântuie camerele goale ale unui castel. Există amnezia infantilă dar aceasta nu înseamnă că nu mai ramâne nimic din experiențele precoce.’’
In cazul copiilor abuzați, aceștia devin deseori membri ai unei “ gasti”, care simt la fel, le pot oferi o familie nouă, distincta de cea agresoare, și a căror membri se sprijină și se acceptă reciproc. Pe măsură ce copiii maltratați încep să interacționeze cu oamenii din afara familiei, în cadrul stabilit de cartier, de gașcă, de școală, apar primele semne de delicvență sub forma unui comportament social interpersonal de proastă calitate, a agresiunii și a unor dificultăți de învățare. Pentru că au fost abuzați fizic și neglijați de către adulți, copiii cvaută compania semenilor, de multe ori fdiind acceptați și apropiindu-se cu ușurință de alți indivizi care au aceeași percepție despre lume și care-i exploatează în mod egoist, fără să manifeste considerație față de aceștia.
“Lângă un părinte abuziv, atașamentul copilului este afectat, determinandu-l pe acesta să se perceapă ca fiind incompetent și de neiubit. La maturitate prezintă adesea probleme afective ( depresie, tristețe, anxietate). Ei devin limitați în perceperea propriilor sentimente și întâmpină dificultăți în a interpreta și a reacționa la expresiile emoționale ale altora, și sunt adesea descriși ca fiind lipsiți de empatie sau insensibili. Ca rezultat al abuzului, pot dezvolta un pattern de negare sau limitare a anumitor reacții emoționale care în schimb diminuează capacitatera lor de a fi expresivi sau spontani în alte contexte. Ei se feresc de a resimți durerea altora pentru că aceasta ar deschide calea spre propria durere, ceea ce le-ar depași puterile. Copiiii și tinerii pot relata că și-au pierdut interesul pentru activitățile considerate anterior plăcute sau că le-a scăzut considerabil capoacitatea de a simți emoții de orice fel. Familia cu manifestări agresive, la care copilul nu este victimă directă, ci asistă, ca spectator, fie la descărcăriole agresive, verbale, fizice., organizează și declanșează în structura afectivă a copilului, în mod indirect, un comportament agresiv. ”
Neglijarea copiilor poate avea consecințe negative asupra dezvoltării intelectuale, fizice, sociale, psihologice a copilului. Copiii neglijați par a fi in general mai pasivi și mai retrași din punct de vedere social, în timp ce copiii abuzați sunt mai agresivi și mai activi. Teoria învățării sociale sugerează faptul că, în cazul copiilor neglijați, comportamentul este preluat de la comportamentul mai puțin activ și mai retras pe care îl observă la modelul lor, în timp ce copiii abuzați invață să imite comportamentul mai agresiv al parinților lor.
Stabilitatea mediului familial constituie un factor pozitiv, diminuând efectele negative ale abuzului, în timp ce multiplele plasamente, stresul cotidian și depresia părinților contribuie la agravarea consecințelor neglijării, acționand negativ asupra dezvoltării.
,,Maltratarea este un fenomen complex și întotdeauna generator de durere’’.
Efectele abuzului și neglijării asuăpra copilului se manifestă atât pe termen scurt cât și pe termen lung, dar și pe diferite planuri. Altfel :
pe plan afectiv, copilul dezvoltă un stil particular de atașament, atașamentul dezorganizat, cu manifestări simultane de afecțiune și respingere, prezintă semne de depresie, de anxietate ;
prezintă dificultăți de comunicare, manifestate prin închidere în sine, trec ușor de la o stare la alta, se supără repede, sunt suspicioși, devenind greu de suportat de prieteni sau colegi ;
pe plan fizic- pot prezenta infirmități ;
pe plan social- riscă sa devină delincvenți, cu tulburări de comportament, cu tentative de suicid, de auto-izolare ;
pe plan școlar, se observă scăderea performanțelor școlare, tulburări de atenție, rezultate slabe, înțelegere deficitară a sarcinilor, lipsă de cooperare, etc.
III. 1. Consecințe directe
In ceea ce privește consecințele directe ale maltratarii, putem menționa consecințele fizice ale abuzului și violenței fizice ca de exemplu, arsuri, plăgi, contuzii, fracturi repetitive și jultiple, fragilitate somatică. Abuzurile sexuale au diferite consecințe, dintre care : iritații, escoriații, infecții și leziuni ale oprganelor genitale, boli cu transmitere sexuală, tulburări hormonale.
Pe lângă consecințele fizice, maltratarea dă naștere și la diferite tulburări psihopatologice la copil : tulburări psihosomatice, tulburări ale sferei sfincteriene (enurezis), tulburări alimentare ( greață, anorexie, bulimie), tulburări ale somnului ( insomnie, vise anxioase),tulburări de comportament (agresivitate sau retragere, automutilare), depresie, tulburări nevrotice (fobii, exemplu- frica de întuneric)sau psihotice (disociere, percepție greșită a pericolului, gânduri copleșitoare).
Aspectele care trebuiesc luate in considerare ca semne ale maltratării, ca manifestări patologice prin care copilul încearcă să dezvaluie agresiunea la care a fost supus sunt :
starea generală : confruntarea cu situațiile de abuz duce la întârzierea dezvoltării staturo-ponderale mentale, deficit sal limbajului, carențe alimentare, tulbutări de somn ;
tulburări de exprimare somatică : rahitism, dermatoze, anorexie mentală ;
aspect clinic : diverse leziuni consecutive traumatismelor directe, hematoame in locuri neobișnuite, zgârieturi, par smuls, fracturi osoase, deformări ale membrelor, leziuni la nivelul sistemului nervos central, hemoragii cerebrale sau retiniene, leziuni ale organelor interne ;
manifestări comportamentale- fie spre ascultare necondiționată, fie spre instabilitate : nu vrea să se așeze, motivează ciudat urmele de pe corp, nu-și amintește cauza lor, evită orice confruntare cu parintele, pare execiv de docil, împietrit sau bizar, cu reacții de aparare sau dimpotrivă manifestand violență in relațiile interperesonale, atitudini provocatoare din nevoia de a atrage atenția, hiperactivitate generală de frustările repetate ;
trăiri emoționale : teamă, neîncredere, curiozitate scăzutră sau absentă, vigilență anxioasă, vulnerabilitate la situații stresante, dificultăți de autocontrol, de înțelegere, învățare, vise, coșmaruri, mânie, motivație săracă, frica de separare.
III. 2. Consecinte asupra dezvoltării copilului
De la cea mai micăî vârstă, maltratarea are efecte asupra dezvoltării copilului, atât pe plan afectiv, cât si asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării și adaptării sociale a acestuia.
,, Cele mai evidete efecte ale abuzului fizic asupra copiluluisunt nobservate in sfera comportamentului, copiii ,maltratati fizic fiind predispuși prezentării unor tulburări de comportament. De asemenea abilitatea cognitivă și procesul de educație au fost gasite ca fiind mai scăzute în comparație cu acei copii care nu au suferit un abuz fizic. Cealaltă componentă a studiilor o reprezintă relația dintre maltratarea fizică a copilului și comportamentul său antisocial ca adult.’’
,,Exprimarea emoțiilor este, de asemenea influențată de existența maltratării. Copiii maltratați exprimă mai puține afecte pozitive decât ceilalți copii. Copiii neglijați mainifestă în general mai puțină afecțiune, în timp ce copiii abuzați fizic exprimă multe afecte negative ( Gauensbauer și Hatt, 1984). Copiii violentați dau, de asemenea, dovadă de hipervigilență și au reacții rapide la srtimulii agresivi ( Lewis,1992 și Hennesy, Rabideau, Cicchetti și Cummings, 1994). Înseamnă că într-o situație socială normală, copiii supuși violențelor nu își adaptează reacțiile față de ceilalți, ca o reacție la episoadele dramatice pe care le-au trăit. În fața unor abordări amicale, copiii maltratați vor avea reacții nepotrivite, de exemplu, de evitare ( George și Main,1979). De asemenea, vor reacționa agresiv la exprimările emoționale ale celorlalți’’
Maltratarea afectează dezvoltarea fizică, motorie, cognitivă și de limbaj a copilului, ca și competențele sociale, capacitățile de autonomie, acvhizițiile in planul comportamentelor adaptive și capacitățile ludice. Neglijarea nevoilor de alimentație corespunzătoare a copilului, a nevoilor igienico-sanitare conduc la deteriorarea sistemului imunitar, la infecții diverse, carii dentare, boli recurente. Copiii maltratați sunt mai frecvent spitalizați iar în planul dezvoltării fizice se observă un retard de creștere generat de neglijare. Abuzul și neglijarea provoacă efecte neurologice care afectează regiunile creierului ce răspund de memorie, de învățare, de regularizarea afectelor și de trăirea emoțiilor. Maltratarea la o varstă fragedă generează fixații pe răspunsuriole la teamă fapt ce duce la diminuarea potențialului de dezvoltare a copilului, creierul organizandu-se doar pe supraviețuire. În ceea ce privește dezvoltarea motorie, copiii maltratați au în general, rezultate inferioare în comparație cu cei care nu sunt supuși abuzurilor. In ceea ce privește motricitatea și coordonarea. Ei dovedesc o coordonare mediocră și au deficite perceptivo-motorii.
Copiii maltratați au o tendință scazută de a se juca, ceea ce duce la o întârziere de cateva luni, aproape un an la nivelul jocului, față de varsta reală, ami ales la nivelul imitării și participării. De asemenea se constată că copiii maltratați folosesc masi puțin jocul simbolic și preferă jocurile repetitive pe care le joacă singuri, aceasta și din cauză că mediul familial abuziv în care trăiesc promovează rar ocazii de a se juca plăcut împreună cu copiii.
,,Jocul repetitiv al copilului, scăderea gradului său de creativitate, reducerea capacității sale de învățare sunt semne ale regresului în ansablu al comportamentului celui abuzat.’’
Maltratarea are consecințe nefavorabile si in planul școlar. De obicei acești copii nu sunt ajutați pentru realizarea temelor, la școala sunt neatenți, incapabili sa ințeleagă ce au de facut, fără inițiativă, anxioși si dependenți de ajutorul și incurajarea profesorilor, fapte ce conduc la un pronostic nefavorabil pentru reușita școlara.
III.3. Consecințe pe termen lung
Multe dintre efectele pe termen scurt ale maltratării se cronicizează, conducand în timp la consecințe care pot favoriza marginalizarea persoanei. Adolescentul abuzat în copilarie va dezvolta comportamente antisociale; el este mai predispus consumului de droguri, comiterii de infracțiuni, și altele.
„Faptul că a trait sau traiește un abuz sau o neglijare sporește posibilitatea de a fi arestat pentru : violarea regulamentelor, delincvență, violența sau chiar criminalitate (Houk și King, 1989; Maxfield și Widom, 1996). Un studiu realizat de Vidom (1989) compară evoluția judiciară a unor persoane identificate ca fiind maltratate în urma cu 20 ani ( abuzați fizic si sexual, neglijați) cu cel al unui grup control ( echivalent ca sex, vârstă, rasă și nivel socio-economic). Acest studiu a permis observarea la grupul de abuzați/ neglijați, fată de grupul de control, a unui număr mai mare de comportamente violente, un număr mai mare de infracțiuni și o vârstă mai mică la prima infracțiune. Atașamentul dezorganizat trăit de copilul maltratat se regasește la adult, care are atașamente ce dovedesc lipsa de siguranță- descrise drept patologie relațională de Cicchetti (1990). Adulții care au fost maltratați trăiesc în izolare și fug de intimitate. Nu vorbesc decât foarte puțin cu persoanele pe care le frecventează, reacționează prin retragere sau comportamente violente.”
Din cauza lipsei modelelor educative adecvate, relațiile de dragoste, atitudinile parentale ale acestor adulți sunt total nepotrivite. Când devin părinți, oscilează între slăbiciune, indecizie, rigiditate sau autoritarism ori pot adopta o demisie parentală totală. Se mai poate pune în evidență relația între pierderea locului de muncă și maltratarea copilului, situația de șomaj, pierderea statutului de întreținător de familie implinând un stres economic suplimentar.
„Consecințele pe termen lung ale diferitelor forme de maltratare, sunt așa cum putem constata multiple. Ceea ce este îngrijorător e faptul că acestea tind să se cumuleze de-a lungul timpului.’’
Aceste consecințe trebuie să fie reduse prin prascticarea unor intervenții, atât tradiționale ( terapie individuală, artterapie, educație familială) cât și novatoare (familii de sprijin, grupuri de susținere). De asemenea, este necesară utilizarea susținerii comunitare precum și dezvoltarea factorilor de protecție individuală sau familială.
Efectele abuzului din copilărie se regasesc într-un comportament marcat de dificultăți de adaptare și integrare socială.
Dacă totuși clasificarea abuzurilor în abuz fizic, emoțional sau sexual este arbitrară și facută doar din considerente pur teoretice, în realitate există o întrepătrundere a diferitelor forme de abuz. Este greu de crezul căabuzul fizic nu are și consecințe psihice sau abuzul sexual nu este însoțit de efecte fizice și psihice, iar abuzul economic poate deveni abuz fizic ( dacă munca depășește capacitatea fizică a copilului), psihic (dacă munca este umilitoare) sau sexual ( când copilul este folosit în prostituție sau pornografie).
Efectele abuzului se manifestă simultan sau consecutiv asupra întregii personalități a copilului la nivel cognitiv, emoțional, moral și sexual.
Structura personalității copilului va suporta efectele abuzului și va fi marcată de o atitudine reticentă în relaționarea socială, de sentimentul de stigmatizare și de o imagine de sione negalivă. Se poate pune întrebarea cum supraviețuiesc din punct de vedere psihologic acești copii și care este prețul pe care trebuie să-l plătească. O evaluare a reacțiilor psihologice față de abuz include evaluarea comportamentului sexual al copilului în raport cu vârsta sa.
Pentru a aprecia particularitățile efectelor traumatice ale abuzului asupra copilului trebuie să pornim de la faptul că înțelegerea de sine și față de lumea copiilor, care este în plină construcție și dezvoltare, nu le permite decât o reprezentare limitată asupra circumstanțelor în care s-a produs trauma, și nici nu pot reconstitui în memorie desfașurările comnplexe și acțiunile umane care au dus la dezastru. Un alt factor important care trebuie luat în considerație când apreciem efectele abuzului asupra copilului este mediul în care acesta s-a produs, respectiv mediul intrafamilial sau extrafamilial.
Abuzul produl în afara familiei zdruncină înțelegerea copilului față de securitatea lumii externe, dar se compensează cu faptul că el poate trăi apărat de figuri parentale afectuoase, de sentimentul de siguranță intrafamilial. Dificultățile de înțelegere a evenimentului traumatizant sunt depașite prin mecanisme de adaptare care, în acest caz, au o schemă simplă – lumea externă poate fi periculoasă, dar în propria familie și în propriul sine există siguranță și încredere căpătată prin acest suport afectiv. Cu totul altfel se prezintă situația când experiența traumatică se produce în cadrul familiei, iar figurile familiale de afecțiune și protecție devin surse de agresiune. În această situație, eforturile adaptive, compensatorii ale copilului ajung într-un impas periculos.
Efectele tragice ale abuzului asupra copilului pot fi generic descrise drept consecințe ale traumei. Conceptul de traumă este preluat din medicină, unde este definit drept afecțiune corporală. În cazurile de abuz, termenul este folosit pentru a arăta pericolul asupra funcțiilor psihologice, emoționale, cognitive și sociale, determinat de comportamentul inadecvat al părintelui sau al persoanei de îngrijire.
Fracturile, rănile, arsurile, nu duc de la sine la probleme emoționale, cognitive și sociale de lungă durată care sa afecteze dezvoltarea unui copil. Efectul perturbator, din punct de vedere psihologic, apare când rănile sunt provocate de persoana de la care copilul așteaptă siguranță și grijă, în aceste situații sursa de ajutor devenind sursă de atac.
Reacțiile copiilor la astfel de situații variază în mare măsură în funcție de tipul de rele tratamente, forma de abuz la care sunt supuși, vârsta copiilor, capacitatea de înțelegere a realității, ajutorul pe care îl primesc de la adulții din mediul lor de viață, caracteristicile evenimentelor traumatice (de exemplu, abuzul cronic va avea efecte mai grave decât acte de abuz izolate), caracteristicile lor de personalitate, dependente, în parte, de calitățile lor înnăscute de vulnerabilitate sau rezistență la stres.
Apariția unor tulburări psihotice (halucinații, deliruri și tulburări de raționament) sunt mai probabile la adulții care au suferit abuzuri severe în copilărie.
CAP. IV. PREVENIREA MALTRATĂRII COPILULUI
’’Să previi înseamnă să acționezi în așa fel încât probabilitatea apariției unui eveniment să se reducă, iar consecințele umane și sociale ale acestuia să se limiteze’’, spune Colette Jourdan Ionescu citându-l pe Sélosse. A preveni maltratarea copilului înseamnă a stabili un set de măsuri care să limiteze apariția și dezvoltarea situațiilor ce pun în pericol echilibrul copilului, procesul de socializare și de dezvoltare al acestuia.
Deoarece maltratarea este un proces determinat în principal de contextul socio-cultural, sarcina prevenirii acestuia îi revine societății, în special instituțiilor specializate.
Prevenirea poate fi:
prevenire primară –vizează prevenirea apariției maltratării prin evitarea unor situații de risc prin informarea și conștientizarea populației, prin sensibilizarea asupra problemei;
prevenire secundară – crează servicii orientate asupra grupurilor care prezintă un risc crescut de a deveni victime ale maltratării sau agresori prin depistarea precoce și tratarea primelor semne încercându-se evitarea proliferării fenomenului;
prevenire terțiară – orientează serviciile către victimele maltratării sau către agresori, în scopul diminuării recurenței, a repetiției și revenirii fenomenului.
’’Prevenirea primară devine prevenire universală, prevenirea secundară devine prevenire selectivă iar prevenirea terțiară devine prevenire de indice.
Kari Killén definește în felul acesta tipurile de prevenire introduse:
prevenirea universală- are ca scop împiedicarea apariției problemelor și se îndreaptă către toate grupurile de populație, sub formă de măsuri pentru promovarea sănătății;
prevenirea selectivă – are ca scop identificarea timpurie a factorilor de risc și prevenirea dezvoltării ulterioare a problemelor apărute;
prevenirea de indice – are ca scop reducerea și prevenirea consecințelor problemelor deja apărute.
’’Acolo unde prevenirea universală și cea selectivă nu se pot dovedi eficiente, trebuie folosită activitatea preventivă de indice.’’
IV. 1. Protecția socială a copilului aflat în dificultate
Protecția copilului reprezintă sistemul global prin care statul își asumă responsabilitatea de a îngriji și de a administra ceea ce este zilnic necesar vieții și dezvoltării armonioase a copilului.
„Intervenția eficientă în cazul copilului victimă a abuzului necesită timp, resurse umane și materiale pentru a putea răspunde atât nevoilor care generează situația în care copilul este abuzat cât și consecințele care apar, la nivelul tuturor celor implicați, și care se reflectă dramatic în procesul de dezvoltare a copilului.”
Sistemul de protecție a copilului se referă la toate activitățile prin care nevoile copilului sunt satisfăcute de către parinți, tutori sau persoane de îngrijire.
Activitățile de protecție a copilului include atât grija fizică (adăpost, hrană), asigurarea sănătății, formarea de obișnuințe ( de la igiena personală până la socializare), deprinderi de autocontrol (disciplină), accesul la educația, dragostea și grija celor ce îl îngrijesc, cât și, pe alt plan, consilierea, tutela și ajutorul în caz de nevoie.
Copilul aflat în dificultate este acel copil care necesită protecție și asistență socială. Conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, un copil se află în dificultate dacă dezvoltarea sau integritatea sa fizică sau morală este periclitată.
Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
egalitatea șanselor și nediscriminarea;
responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;
primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;
descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate;
asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
respectarea demnității copilului;
ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a cesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;
asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținand cont de pâoriginea sa etnică, religioasă, cultural și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;
celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;
interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.
’’Principiile de aplicare în România a Convenției privind Drepturile Copilului sunt: respectarea primordialității interesului copilului, afirmarea dreptului acestuia de a crește într-o familie, afirmarea principiului nediscriminării copilului, luarea în considerare a opiniei copilului în toate problemele care îl privesc, primordialitatea siguranței copilului și posibilitatea luării unor măsuri de urgență pentru asigurarea acestui deziderat, necesitatea existenței unei perspective și a unei planificări pe termen lung în privința dezvoltării copilului, asigurarea participării profesioniștilor în activitățile de protecție a copilului, asigurarea continuității relațiilor copilului cu familia sa natural, preferința acordării unui cât mai mare sprijin pentru familiile cu dificultăți înaintea sau în locul îndepărtării copilului din familie.
Dilemele protecției copilului pornesc de la contradicțiile dintre drepturile și obligațiile părinților și drepturile copiilor, dintre dreptul familial la intimidate și obligația și nu numai dreptul profesionistului de a intervene în interesul copilului.
Protectia socială a copilului aflat în dificultate se realizează si prin serviciile sociale. Cu ajutorul lor, cei în dificultate pot obține condiții minime, necesare unei vieți decente și pot să-și dezvolte propriile capacități și competențe pentru o integrare normal în comunitate. Obiectivul oricărui serviciu social este cunoașterea și învățarea social, process care se realizează pe baza unei relații directe între client și asistentul social.
Serviciile sociale pot fi definite ca programe specializate, activități organizate, tehnici de intervenție social, metode de identificare a necesitățiilor și tipurilor specific de disfuncționalități ce apar la nivel societal. Ele cuprind atât serviciile sociale oferite de instituțiile de stat, cât și cele diostribuite de organizațiile neguvernamentale sau voluntare.
Serviciile de asistență socială se adresează doar acelor indivizi, grupuri sau comunități care se află temporar în dificultate, beneficiarii primind sprijin fie în mediul lor natural de viață, fie în instituții specializate de asistență social. Intervin de asemenea atât în sprijinirea celor aflați în nevoie cât și în situații de urgență când integritatea fizică și psihică a copilului este grav periclitată.
În ceea ce privește protecția copilului, serviciile sociale pot fi oferite de centrle de polasament, dar și de serviciile alternative funcționale dezvoltate de Serviciul Public Specializat pentruProtecția Copilului ( SPSPC).
Serviciile alternative funcționale dezvoltate de SPSPC sunt:
Centre de zi pentru copii;
Central maternal;
Central de consiliere și sprijin pentru părinți;
Serviciul de asistență și sprijin;
Serviciul de prevenire a abandonului copilului prin planificare familială;
Serviciul de Monitorizare, Asistență si Sprijin al Femeii Gravide predispuse să abandoneze copilul;
Centrul de pregătire și sprijinire a reintegrării și integrarii copilului în familie;
Serviciul de asistență și sprijin pentru copil în exprimarea liberă a opiniei sale;
Centrul de consiliere și sprijin pentru copilul maltratat, abuzat, neglijat;
Serviciul de oprientare, supraveghere și sprijin a copiilor străzii;
Servicii pentru copiii străzii;
Centrul de primire a copilului în regim de uirgență și de evaluare;
Centrul de plasament
IV. 2. Masuri de protecție a copilului aflat în dificultate
Pentru copilul aflat în dificultate, Comisia pentru Protecția Copilului din cadrul Direcției Generale pentru Protecția si Drepturile Copilului, stabilește măsuri de protecție și asigură aplicarea corespunzătoare a acestora prin serviciul public specializat pentru protecția copilului sau printr-un organism privat autorizat. Aceste măsuri sunt: încredințarea copilului unei familii, unei persone sau unui organism privat autorizat, încredințarea copilului în vederea adopției, încredințarea provizorie a copilului către serviciul public specializat, plasamentul copilului la o families au persoană, plasamentul copilului la serviciul public specializat sau la un organism privat autorizat, plasamentul copilului în regim de urgență, plasamentul copilului într-o familie asistată.
Menținerea copilului în propria familie
Acest serviciu acționează la nivel primar și are drept scop prevenirea abandonului și instituționalizării copilului și constă în sprijinirea familiei în vederea păstrării unității familial prin oferirea de support financiar în funcție de nevoile familiei, consiliere, terapie individual, de grup și familial, programe educative de dezvoltare a competențelor adultului în domenii cum ar fi educarea copiilor, managementul veniturilor și cheltuielilor, grupuri de support, etc. Prin acest serviciu se asigură dezvoltarea copilului în propria familie, chiar dacă condițiile materiale sunt precare.
David Howe (1992) arăta că ’’ chiar și familia cea mai carențată material și afectiv, familia care nu reușește să asigure condiții optime de îngrijire și formare a copilului, constituie totuși o soluție mai bună decât cea mai dotată și mai adecvată agenție de protecție, care nu va reuși să suplinească funcțiile grupului familial, al fraților, bunicilor și în primul rând ale imaginii părinților în persoana copilului’’. În situația în care acest lucru nu este posibil, asistentul social urmărește plasarea copilului în familia lărgită ( bunici, unchi, matușe, frați,etc).
Plasamentul copilului la o persoană sau la o familie – este o măsură de ocrotire cu caracter temporar ce se aplică în cazul în care securitatea, dezvoltarea sau iontegrarea morală a copilului este periclitată în familie din motive independente de voința părinților. Familia de primire poate fi compusă din membri ai familiei lărgite sau ai comunității locale din care face parte copilul și își asumă responsabilitatea creșterii și educării copilului. Plasamentul se face cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, aceștia avand dreptul sa mențină legaturi permanente cu copilul pe toată durata plasamentului.
Încredințarea copilului unei familii sau personae – spre deosebire de plasamentul familial nu necesită acordul părinților sau tutorelui, ci numai al familiei sau persoanei căreia I se încredințează copilul. Pot fi încredințați copii ai căror părinți sunt decedați, necunoscuți, declarați judecătorește morți sau dispăruți, sau decăzuți din drepturile părințești și pentru care nu a fost instituită tutela. Prioritate la încredințarea copilului o au rudele până la gradful IV inclusive.
Plasamentul în regim de urgență – se aplică în situațiile extreme în care părinții sau unul din aceștia pun în pericol securitatea, dezvoltarea sau integrarea morală a copilului prin exercitarea în mod abuziv a drepturilor părintești sau prin neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor de părinte. Persoana sau familia care primește în plasament în regim de urgență este atestată în acest scop. Pe perioada plasamentului în regim de urgență se suspend exercițiul drepturilor pe care părinții le au față de copil, dar nu și îndatoririle acestora. Plasamentul în regim de urgență vizează înlăturarea stării de pericol în care este copilul. In acest caz CPC va sesiza instanța judecătorească pentru decăderea părinților sau după caz a părintelui din drepturile părintești. În cazul în care pentru un copil aflat în dificultate nu se poate aplica măsura încredințării copilului unei familii sau personae, în ultimă instanță se recurge la plasarea copilului într-o institutie de ocrotire socială.
Plasamentul /încredințarea copilului la un asistent maternal – este o măsura de protecție de tip familial realizată în interesul superior al copilului aflat în dificultate, prin care copilul este ocrotit în cadrul unei familii, alta decât cea biologic, de către o persoană special selectată și pregătită în acest scop. Este o măsură temporară care oferă copilului posibilitatea de a trăi într-un mediu familial în timp ce se explorează identificarea unei familii permanente.
Adopția – este o măsură special de protecție a drepturilor copilului, prin care se stabilește filiația dintre cel care adoptă și copil, precum și rudenia dintre copil și rudele adoptatorului. Adopția se realizează în exclusivitate pentru protejarea drepturilor și intereselor copilului, eliminându-se de la început orice intenție de a folosi acest act pentru satisfacerea unor dorințe subiective din partea persoanei care adoptă. În acest sens folosirea adopției cu scopul de a intra în posesia sau de a beneficia de exploatarea bunurilor imobile ale unui copil sau pentru obținerea unor foloase morale și material de adoptator e ilegală și lovită de nulitate. Din momentul stabilirii filiației prin adopție, încetează filiația natural dintre copilul adoptat și părinții săi firești. Prin adopție, adoptatorii își asumă obligațiile și răspunderea ce revin părinților firești. Adopția se aseamănă cu ocrotirea părintească, deoarece, în conformitate cu prevederile legae, adoptatorii îndeplinesc toate drepturile și îndatoririle părintești, iar adoptatul va avea față de adoptatori drepturile și îndatoririle pe care le-ar avea un copil firesc față de aceștia.
Intervenția eficientă în cazul copilului – victimă a abuzului necesită timp, resurse umane și materiale pentru a putea răspunde atât nevoilor care generează situația în care copilul este abuzat, cât și consecințele care apar, la nivelul tuturor celor implicați, și care se reflectă dramatic în procesul de dezvoltare a copilului.
Formularea acestor nevoi și a resurselor necesare lor a impus familia în atenția specialiștilor și a condus la identificarea ei cu cel mai propice mediu de dezvoltare a copilului. Consecințele abuzului ating toate laturile bio-psiho-socio-culturale ale ființei umane și reprezintă, în același timp, încălcarea drepturilor copilului. De aceea, în elaborarea strategiilor de intervenție trebuie să se țină seama de toate aspectele existențiale ale copilului victimizat: psihologice, sociale și culturale și, în același timp, să aibă un aspect corectiv pentru agresor și de reabilitare pentru familia sau instituția care a constituit mediul de producere a situației abuzive.
În funcție de serviciul la care se face semnalarea cazului de abuz, se formează și echipa de intervenție. Riscul major la care este supusă echipa este de a fi la rândul ei abuzivă cu copilul maltratat. Solicitarea copilului de către fiecare membru al echipei în vederea repetării relatării experienței traumatizante reprezintă o reiterare a abuzului și reactualizarea sentimentelor legate de traumă. În acest mod, copilul retrăiește evenimentele traumatizante. De aceea, planul de intervenție și activitatea de caz elaborate de echipa interdisciplinară trebuie să aibă în vedere câteva principii de ordin moral:
etica relației în echipă: gestionarea informațiilor este mai grea atunci când ele sunt împărtășite unui grup – lipsa discreției este o traumă pentru copilul în situație de abuz, iar discernământul actorului social în stabilirea circumstanțelor în care el va transmite și discuta datele despre cazul pe care îl are în grijă reprezintă măsura profesionalismului și competenței sale și face trimitere la valori morale ca dreptul la intimitate, demnitate și respect al persoanelor implicate;
confidențialitatea este o cerință expresă pentru echipa în cadrul căreia se discută cazul. Munca în echipa interdisciplinară necesită orientarea spre negociere și consens, valorizarea fiecărei profesii, precum și respectarea locului și rolului fiecăruia în echipă. Încă de la începutul intervenției familia și copilul vor fi pregătiți asupra demersului de discutare a cazului în echipă explicându-li-se scopul și avantajele acestei proceduri. Ei au nevoie să aibă încredere în membrii echipei, să se simtă liberi de a le încredința informații și să se simtă confortabil, discutând anumite subiecte. Explicarea diferitelor forme de confidențialitate (doctor/ pacient,
avocat/ client, preot/ enoriaș) copiilor și părinților contribuie la înțelegerea scopului
intervenției;
decizia în echipă cere ca rivalitățile și orgoliile să fie depășite, iar în activitatea lor, profesioniștii sociali au nevoie să fie înțeleși, motivați și susținuți pentru a putea duce povara grea și plină de încercări emoționale reprezentată de situația de abuz asupra copilului.
IV. 3. Rolul echipei interdisciplinare și a consiliului comunitar consultativ în prevenirea abuzului asupra copilului
Înțelegerea abuzului asupra copilului ca o problemă socială, legală, psihologică și medicală elimină soluționările parțiale pentru copil, familie și comunitate și conduce la munca în echipă interdisciplinară și înțelegerea problemei abuzului din perspectivă comprehensivă, ca și la implementarea soluțiilor care să se adreseze tuturor aspectelor problemei.
În cadrul echipei interdisciplinare ce lucrează în cazurile de abuz și neglijare a copilului, principiul de bază, întâlnit în literatura de specialitate este acela că nimeni nu trebuie să muncească sau să ia decizii în mod izolat. Fiecare participant, chiar și nespecialist (de exemplu, voluntarii implicați în programele de socializare), are nevoie de susținere continuă și de consultare. Lupta cu sentimentele personale, cu dificultatea deciziilor ce trebuie luate, cu răspunsul comunității față de cazurile de abuz asupra copilului este stresantă și creează adesea frustrare, îngrijorare și anxietate, iar lipsa suportului face ca aceste sentimente să fie exprimate asupra familiei, colegilor sau asupra sieși. Lucrând în echipă, situația este examinată și se răspunde acesteia, fapt ce sporește șansele în luarea unor decizii fondate și eficiente care vor fi implementate ulterior. Succesul unui plan de intervenție este adesea reflectarea coordonării și comunicării eficiente în echipa interdisciplinară, dar cu toate acestea este important să se rețină și faptul că se lucrează cu familii dificile care nu au capacitatea de răspuns pentru fiecare intervenție de aceea, lucrând și colaborând cu colegii cresc șansele de a face diferențele necesare între ceea ce trebuie să facă specialiștii și ceea ce trebuie să facă familia pentru a răspunde
adecvat serviciilor planificate.
Echipa interdisciplinară poate exercita patru funcții diferite :
coordonarea și evaluarea activităților;
educația comunității și educația continuă;
analiza cazului și consultarea;
intervenția/tratamentul/implementarea planului individualizat de protecție.
Lucrul în echipa interdisciplinară presupune ca fiecare funcție să fie îndeplinită de persoane ce reprezintă o secțiune a unui grup profesional. Echipa de evaluare trebuie să aibă în componență persoane ce pot face expertize relevante pentru a determina dacă s-a produs sau nu abuz și cum anume se poate rezolva problema. O astfel de echipă include cel puțin un asistent social, un psiholog, un medic și un jurist. Deseori, o evaluare psihiatrică sau o testare psihologică este o resursă esențială; ideal ar fi prezența ambilor specialiști în echipă. Echipa de evaluare poate avea contacte personale cu familia sau poate activa în evaluarea individuală, familială sau pe durata aplicării tratamentului. Echipa de tratament este formată din membrii echipei de evaluare ce lucrează cu familia. Rolul ei este de culegere a informațiilor, depistarea problemelor și găsirea soluțiilor adecvate. Când sunt implicate trei sau mai multe persoane din aceeași familie, este nevoie de organizarea întâlnirilor individuale, familiale și ale echipei de intervenție. Întâlnirile pot avea o periodicitate sau pot fi organizate ori de câte ori este nevoie, fiind util uneori ca la întâlnirile echipei să participe și membrii familiei. Clienții pot spune adesea de ce au
nevoie, iar participarea lor la planificarea intervenției poate motiva participarea lor eficientă la tratament. Implicarea clienților trebuie să fie contrabalansată de nevoia membrilor echipei de a lucra asupra cazului sau de a depăși dificultățile tranzitorii pe care le ridică fiecare dintre membrii familiei sau frustrările legate de cazul în sine .
În general, echipa va fi alcătuită din medic, asistent social, psiholog, jurist, polițist.
Fiecare membru al echipei este reprezentantul unui serviciu, astfel încât funcționarea echipei interdisciplinare implică o intervenție la nivel inter-instituțional, finalizată cu elaborarea și implementarea planului individualizat de protecție.
In conformitate cu art. 103 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, autoritățile administrației publice locale au obligația de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunității și de soluționare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.
In acest scop pot fi create structure comunitare consultative cuprinzând oameni de afaceri locali, preoți, cadre didactice, medici, consilieri locali, polițiști, reprezentant al etniilor, si alții.
Rolul acestor structure comunitare consultative este atât de soluționare a unor cazuri concrete, cât și de a răspunde nevoilor globale ale respectivei colectivități.
Activități ale consiliului comunitar consultativ
Consiliul comunitar consultative este un model nou de organizare a comunității locale pentru o implicare permanent și sistematică a acesteia în soluționarea problemelor sociale.
Activități compatibile cu natura și rolul consiliului comunitar
Consiliul comunitar își asumă responsabilitatea pe caz și își asumă responsabilitatea de a contribui la ameliorarea stării sociale a întregii comunități.
În ambele situații are în vedere:
promovarea valorilor familial, a stabilității familiei și a îngrijirii copiilor de către părinți;
prevenirea separării copilului de părinți și sprijinirea familiei pentru a-și asuma responsabilitățile;
colaborarea cu serviciul social comunitar pentru copil și familie, cu alte servicii publice și private din comunitate;
informarea și consilierea cetățenilor comunității;
identificarea familiilor/copiilor care au nevoie de orice formă de sprijin;
analizarea cazurilor identificate de membrii consiliului sau supuse analizei acestuia de către asistentul social din localitate,
recomandări de soluționare a cazurilor care pot fi adresate atât părinților, copiilor, funcționarilor publici dar și societăților comerciale de pe raza comunei;
medierea conflictelor intrafamiliale, având în vedere respectarea vieții private și familiale;
activități de strângere de fonduri în folosul copiilor și familiilor aflate în dificultate;
activități sistematice de binefacere;
analizarea unor aspect sociale care privesc comunitatea în ansamblu;
recomandări adresate primarului sau consiliului local pentru amelioarea unor situații sociale caracteristice comunității.
Modalități de intervenție a membrilor consiliilor comunitare consultative
Identificarea cazurilor
Identificarea se realizează prin intermediul activităților specifice: în teren, sesizări venite de la personae fizice/juridice,m autosesizări, sau de la Telefonul copilului 983, a copiilor abuzați/ neglijați.
În cazul în care sesizările vin de la persoanele fizice/juridice, acestea pot fi:
personalul medical care lucrează cu copiii, medici, asistente, infirmiere,
cadrele didactice sau mediatorul scolar,
oameni ai legii;
copiii înșiși;
ong-uri.
Vizita la domiciliu
Membrii Consiliului Comunitar Consultativ vor realize vizite la domiciliu, împreună cu asistentul social și/sau medical sau asistentul medical comunitar în scopul informării asupra condițiilor de viață și pentru a observa relațiile dintre membrii familiei.
Pe parcursul vizitei se va urmari observarea următoarelor aspecte:
Observarea mediului din care face parte copilul:
părinții lipsesc de la domiciliu, copiii fiind lasați nesupravegheați;
întârzie să raspundă/ să deschidă la poartă;
refuzul de a permite intrarea în locuință ;
se urmăreștze aspectul gospodăriei (dacă este curată sau nu).
Observarea copilului:
igiena acestuia este precară;
copilul pare a fi subdezvoltat;
îmbrăcămintea este sumară, deteriorată, murdară;
copilul este desculț, deși afară este foarte frig;
limbaj slab articulate, incoherent, evidențierea unor problem de natură logopedică;
Observarea altor membri ai familiei:
persoanele sunt agitate în prezența asistentului socialși al membrilor consiliului comunitar consultative, prezintă comportamentul unui om surprins, luat pe nepregătite;
atitudinea mamei sau a tatălui față de copil este de autoritate excesivă, indiferență față de dezvoltarea și îngrijirea acestuia.
Medierea conflictelor
Medierea este o metodă confidențială și privată prin intermediul căreia membrii consiliului comunitar ajută la rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor de familie și sprijină părțile să-și definească mai clar obiectivele, interesele și le îndrumă astfel încât sa construiască împreună variante reciproc avanmtajoase de soluționare a conflictului.
Medierea oferă persoanelor și grupurilor oportunitatea de a-și exprima responsabilitatea rezolvării disputelor și de a menține permanent controlul asupra deciziilor care le afectează viitorul. Se evită astfel, folosirea măsurilor abusive, precum și deteriorarea relațiilor dintre părți, încurajându-se dialogul, colaborarea, respectful reciproc.
Cauzele apariției conflictului sunt:
lipsa comunicării,
tendința de dominare,
egoismul,
deprinderi de viață negative;
lipsurile financiare;
problemele sărăciei;
abuzul de alcool;
șomajul;
modele diferite de conviețuire care au existat în familiile de origine a soților;
imoralitatea, lipsa educației moral-spirituale.
Prin acest model de intervenție a conflictelor, nu există o parte care pierde și una care câstigă ca in justiție. Ambele părți sunt în câștig deoarece nu se pierde nici timp și nici bani, iar relațiile de familie se păstrează.
Membrii consiliului comunitar consultative sunt solicitați deseori să intervină în conflictele de familie fiind acceptată idea că într-adevăr instanța judecătorească ar trebui să fie ultima soluție la care să apeleze pentru soluționarea unor conflicte de familie grave. O decizie judecătorească poate să conducă la compromiterea totală a relațiilor de familie.
Invitarea familiei la ședința consiliului comunitar consultative
Pentru o soluționare eficientă a problemelor cu care se confruntă un locuitor al comunității, membrii consiliului comunitar utilizează ca modalitate de intervenție invitarea familiei la ședințele consiliului, scopul acestei întâlniri fiind:
prezentarea problemei din punctual de vedere al familiei în cauză,
oferirea de informații din punctual de vedere al asistentului social comunitar sau alte personae invitate la ședință ( familia lărgită, vecini, cunoștințe, etc),
identificarea grupurilor support (familia lărgită, vecini, prieteni, cunoștințe, etc),
soluționarea cazului prin identificarea resurselor din comunitate.
Informarea și orientarea membrilor comunității
Membrii comunității au, uneori,nevoie să fie susținuți, sprijiniți să-și dezvolte abilitățile, într-un mod în care să le fie respectată viața de familie, iar accentual să cadă pe valorificarea calităților și resurselor de care dispune fiecare familie.
Atunci cand se află în situații dificile, familiile apelează rar la autoritățile competente fie din necunoștință de cauză, fie din motive cum ar fi: teama de a fi etichetat, necunoașterea procedurilor și a metodelor de intervenție ale instituțiilor. În acest sens membrii, consiliilor comunitare consultative îi pot consilia, încurajându-i să ceară ajutor și orientându-i catre instituțiile sau serviciile adecvate, din domenii precum sănătatea, educația, protecția și asistența socială.
De exemplu, unul dintre membrii consiliului poate discuta cu părinții, atunci când este cazul, despre importanța creșterii și îngrijirii copilului de către aceștia, precum și despre faptul că nici un alt tip de îngrijire nu poate înlocui mediul familial, și poate ajuta familia, dacă este nevoie, să devină conștientă de repercursiunile grave ale neglijării asupra dezvoltării copilului și îi pot consilia în vederea asumării responsabilităților față de copil, să-i înțeleagă nevoile și să le poată veni în întâmpinare.
Rolul asistenților sociali în echipa interdisciplinară
Un asistent social ce lucrează într-o echipă interdisciplinară, pentru a putea oferi ajutor copiilor care au suferit o formă de abuz, trebuie să cunoască politicile sociale naționale, sistemul de protecție și ocrotire a copilului, disponibilitatea comunității de a oferi ajutor, cât și problemele familiilor și ale copiilor din acea comunitate, luați individual.
Asistenții sociali cu experiență în relaționarea interpersonală și individuală pot avea o serie de funcții în echipă. În comunitățile mici se pot ocupa de evaluare, dar și de tratament, în timp ce în comunitățile mai mari tratamentul poate cădea în sarcina altor asistenți sociali. Asistenții sociali pot avea experiență directă cu familia, față de alți membri din echipă și, în general, în responsabilitatea lor cade stabilirea cauzalității, a factorilor de risc sau declanșatori ai situației abuzive, întocmirea evaluării sociale. În multe comunități, asistenții sociali sunt cei care dețin cele mai multe informații despre evoluția și psihopatologia copilului și a familiei spre deosebire de alte persoane implicate. Asistentul social a fost pregătit să privească un caz din perspectivă ecosistemică, să includă familia în comunitate și individul în familie, abordare ce poate avea rol crucial în realizarea și implementarea planurilor de tratament/intervenție ,
Pe de altă parte, asistenții sociali din serviciile de protecție a copilului sunt împuterniciți să facă totul la modul amplu. Ei trebuie să aibă relații și cu copiii, dar să intervină și în familiile acestora. Ei trebuie să monitorizeze situațiile pentru a vedea dacă copiii sunt în siguranță și să decidă în ce privește schimbarea atitudinii și reintegrarea copiilor. Trebuie să coordoneze și implicarea altor instituții/ ONG-uri în familie și să pregătească fiecare caz pentru justitie precum și prezentarea în instanță, toate implicând un bagaj mare de muncă, fapt ce nu poate ajunge în toate cazurile la rezultate satisfăcătoare.
De asemenea, majoritatea specialiștilor din sistemul de protecție a copilului se ocupă de clienți involuntari care necesită o abordare intensivă și extensivă, iar pentru ca intervenția să fie eficientă, cazurile ar trebui să fie mai puțin grave și nu mai grave decât un caz obișnuit.
Totodată apar și multe activități birocratice și de secretariat ce trebuie realizate, de aceea specialistul din domeniul protecției copilului abuzat se confruntă nu doar cu stresul zilnic cauzat de această categorie de clienți ci duce și o luptă constantă pentru a face sistemul compatibil cu necesitățile clienților.
Asistenții sociali cu abilități de organizare și de administrare ar trebui implicați în mobilizarea resurselor comunității, în vederea realizării programelor de prevenire a abuzului și neglijării copilului în familie. Strângerea de fonduri, recrutarea de personal, organizarea de programe de instruire și seminarii educative, supervizarea în echipă, stabilirea liniei de comunicare cu instituții de referință, toate acestea intră în abilitățile asistentului social. Poate de aici și diferența foarte mare dintre rolul asistentului social și al celorlalți profesioniști implicați în echipa interdisciplinară, care își exercită rolul pe o fază sau alta a cazului. Faptul că asistentul social are, de obicei, o istorie experimentată cu familia și faptul că prospectează implementarea planului de viitor, poate declanșa în echipă tensiuni și conflicte dacă nivelul lor de pregătire și încrederea nu este ridicat sau dacă membrii au păreri foarte bune despre munca lor. Planurile propuse de echipă, care pot fi „ușor de zis, greu de făcut”, trebuie să fie puse într-o perspectivă realistă, iar aceasta o face, de regulă, asistentul social .
Rolul polițiștilor
Poliția are datoria de a asiguraun mediu sigur și protector, prin apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, prevenirea și combaterea infracționalității, respectarea ordinii și liniștii publice. Poliția joacă un rol deosebit în responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturiolor și îndeplinirea obligațiilor părintești .
Acțiunile polițiștilor trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
Lucrul în rețea – este important ca polițiștii sa lucreze împreună cu asistenții sociali și cu alte grupuri profesionale ( profesori, medici, preoți, etc;) și sa asigure o colaborare cu DGASPC și SPLAS.
Informarea – polițiștii trebuie sa aibe bune cunoștințe despre sistemul de protecție a copilului, să cunoască serviciile sociale disponibile părinților și copiilor.
Participarea la responsabilizarea părinților – polițiștii trebuie să aibă un rol active în ceea ce privește îndatoririle, drepturile și responsabilitățile acestora în relația cu copiii. In acest sens, ei pot informa părinții privind metodele alternative de disciplină/ corectare a comportamentelor nedorite ale copiilor.
Polițiștii au următoarele atribuții:
monitorizarea cazurilor de abuz în familie și culegerea de informații despre acestea;
întocmirea unei evidențe separate privind cazurile de abuz și sesizarea compartimentelor cu atribuții privind combaterea fenomenului de abuz, neglijare, exploatare a copilului din cadrul Direcțiilor județene de muncă și protecție socială;
colaborarea cu medicii, persoanelor din compartimentul combaterea violenței în familie și asistenți sociali în vederea instrumentării propriu-zise a cazurilor;
colaborarea cu serviciile specializate pentru protecția copilului.
Rolul serviciilor medicale
Medicii și asistenții medicali, precum și alte categorii profesionale care interacționează cu copiii și părinții acestora îi pot sprijini pe aceștia să-și dezvolte un comportament pozitiv, oferindu-le suport atunci când nu sunt capabili sa satisfacă nevoile de bază.
Acțiunile medicilor și asistenților medicali trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
Lucrul în rețea – este important ca personalul medical sa coopereze cu alți profesioniști (oilițiști, profesori, preoți, asistenți sociali),
Informare – personalul medical competent trebuie să aibă cunoștințe solide în domeniul protecției copilului și săî cunoască serviciile sociale disponibile din comună și județ,
Contribuie la responsabilizarea părinților – personalul medical joacă un rol activ în responsabilizarea părinților și îi poate informa pe aceștia în probleme legate de dezvoltarea și sănătatea copilului precum și în prevenirea asupra abuzului. Medicii și asistenții medicali se pot afla în situația de a consulta un copil abuzat și trebuie să aibă în vedere parcurgerea următoarelor etape de intervenție:
controlul și acordarea ajutorului victimelor abuzului în familie, medicii cu experiență putând spune la apariția simptoamelor dacă afecțiunea este accidentală sau nu, daca copilul este în risc de abuz sau nu;
diagnostic și constatări clinice;
intervenția
Rolul școlii
’’Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale’’.
Scoala se afrlă pe locul imediat următor, după familie, în ceea ce privește relația cu copiii și responsabilitatea pentru educația acestora. Ca atare joacă un rol extrem de important în dezvoltarea deplină a personalității copilului.
În cazul în care personalul didactic suspectează existența unui caz de abuz sau de neglijare a unui copil, el trenuie să acționeze.
Prima etapă este să ia legătura și să se consulte cu colegii care predau la clasa din care face parte copilul. Și dacă aceștia au sesizat la rândul lor anumite nereguli vor anunța directorul școlii.
A doua etapă este contactarea părinților și împărtașirea preocupării lor vis a vis de situația copilului. Se poate ca părinții să cunoască situația copilului, dar să nu aibă capacitatea de a o schimba fără sprijin. Chiar dacă e posibil ca părinții să reacționeze cu furie sau negare, ei vor dori în general, să coopereze după ce vor fi contactati și li se va aduce la cunoștință sprijinul de care pot beneficia.
În situațiile în care familia copilului refuză dialogul sau cooperarea, este important ca specialistul să insiste și să descrie părinților motivele de îngrijorare. Este posibil ca profesorul să se identifice cu părinții și să creadă că, de fapt, aceștia se pot îngriji de copil și există riscul de a trata cu superficialitate problema.
Dacă este un caz de abuz grav care s-a petrecut în cadrul familiei, trebuie sesizate autoritățile competente înainte de a lua legatura cu părinții, astfel încât copilul să nu poată fi manipulat sau amenințat.
Rolul bisericii
Biserica joacă și ea un rol important în comunitate prin sprijinul oferit categoriilor sociale vulnerabile și prin promovarea valorilor familiale. Preoții au rolul de a îndruma familiile în direcția creării și menținerii unui climat pozitiv, afectuos, dându-le exemple de familii fericite, lipsite de violență. De asemenea intervin în situațiile de confuzie și dezorientare pe care le experimentează atât victimele, cât și agresorii, restabilind în viața acestora reperele unei conduite normale, creștinești.
Preotul poate atenționa familiile care se confruntă cu abuzul în familie asupra repercursiunilor acestui fenomen în ceea ce privește dezvoltarea psihică și fizică a copiilor implicați, în menținerea stabilității mentale și emoționale a victimelor și în păstrarea echilibrului familiei.
CAP. V. CERCETAREA FENOMENULUI PRIVIND ABUZUL SI NEGLIJAREA ASUPRA COPILULUI IN FAMILIE
Neglijarea și abuzul asupra copilului în cadrul intrafamilial este o realitate a societății în care trăim. Având în vedere faptul că nu trebuie să vedem copilul ca pe un bun al adultului, în special al părintelui, ci ca pe o persoană umană, trebuie să învățăm să luăm atitudine ori de câte ori este nevoie pentru a oferi sprijin „ ființei fragile” care constiutie viitorul societății noastre.
Prevenirea neglijării și abuzului trebuie să constituie un obiectiv primordial al protecției copilului din România și nu numai. Statisticile ne arată că aceste fenomene există, dar ceea ce este îngrijorător e că sunt în creștere. Mai mult, în ultimii ani mass-media ne-a obișnuit cu știri ce vizează neglijarea și abuzul asupra copilului: copil ținut în cușcă, copiii arși de vii în locuință din cauza neglijenței părinților care îi lasă închiși în casă și nesupravegheați, și exemplele ar putea continua.
Domeniul în care lucrez (lucrător social în cadrul unei primării), îmi oferă posibilitatea de a veni în contact în mod frecvent cu părinții și de a constata la unii dintre ei mentalități care sunt realmente în defavoarea copiilor. Mentalitățile părinților se schimbă greu, dar dacă lucrăm în echipă alaturi de alți profesioniști sau alături de comisia comunitară consultativă putem să schimbăm situația în bine.
Fenomenul schimbării sociale este adesea încărcat și de efecte negative: șomaj, inflație, sărăcie, corupție etc., și implicit acestea influențează climatul familial, precum și comportamentul părinților față de copil. Pornind de la această realitate și de la convingerea personală că fiecare copil are dreptul la șanse egale, un climat familial favorabil dezvoltării fizice și psihoindividuale și la o educație corespunzătoare, m-am decis să realizez acest studiu. Doresc ca cercetarea sociologică, dar și intervenția mea ca și lucrător social de profesie să aibă ca obiectiv primordial realizarea schimbării pozitive la nivelul tuturor copiilor neglijați și chiar abuzați în mediul intrafamilial. Am pus accentul cu precădere asupra copiilor neglijați din punct de vedere educațional și care înregistrează rezultate foarte slabe la învățătură unii dintre ei fiind expuși riscului de eșec școlar, copiilor lăsați singuri acasă, părinții fiind plecați la muncă la diferiți cetățeni din comună, precum si asupra copiilor neglijați din punct de vedere medical.
Se impune de precizat faptul că în cercetarea efectută am plecat de la convingerea că întodeauna pentru orice problemă pe care copilul există cauze determinate din acest punct de vedere în cadru intrafamilial. De aceea se impune o bună colaborare între familie, școală, medic, polițist scopul fiind de a identifica cauzele care stau la baza acestor abuzuri.
Dacă criza financiară prin care trece o familie poate fi depășită, consecințele neglijării și abuzului asupra copilului sunt pe termen lung și greu de remediat.
Școala prin menirea pe care o are, ar trebui să-și asume și rolul de a educa părinții, de a le oferi șansa să conștientize cât e de importantă pentru acesta o atmosferă familială armonioasă, cât de importantă este educația pentru viitorul și pentru integrarea socială a copilului.
Medicul sau asistentul medical comunitar trebuie să se implice în responsabilizarea părinților și să le aducă la cunoștință efectele pe care le poate produce neglijarea, lipsa vaccinărilor și neprezentarea la medic cand copilul este bolnav.
V.1. Metodologia cercetării
În scopul unei cercetări cât mai calitative am efectuat studii de caz din cadrul familiilor care constituie un mediul propice neglijării și riscului de abuz fizic asupra copilului. Aceste familii aparțin următoarelor categorii sociale:
familii situate la un prag inferior din punct de vedere al situației materiale, cu mai mulți copii, care au un climat conflictogen;
familii dominate de violență din cauza consumului de alcool ;
familie de romi a căror cultură este tradițională în neglijarea copiilor mai ales din punct de vedere educațional;
familii cu pregatire scolară inferioară;
familii a căror parinți sau un parinte este plecat la muncă în străinătate.
În acest sens am pornit de la următoarele ipoteze:
Copiii expusi în mai mare măsură la pericolul de a fi supuși unor rele tratamente, se regasesc in special in familii cu situație materială precară.
Familiile în care unul sau ambii parinți sunt alcoolici prezintă, un risc crescut de expunere a copilului la abuz și neglijare.
Expunerea copilului la risc față de rele tratamente este in funcție de numărul de copii din familie, modul de organizare a familiei, structura acesteia, scolarizarea parinților și situația de încadrare în muncă a întreținătorilor, sexul si etnia copiilor.
Indiferent de tipul de abuz suferit, copiii – victime prezintă totuși un tablou simptomatologic comun: relaționare defectuoasă: scăderea randamentului școlar (eventual abandon școlar), stare agresivă și comportamente agresive.
„ Familia este instituția socială cea mai des întâlnită în societatea modernă . Existența ei implică însă și „riscuri”. Dezideratul social ne cere fiecăruia să ne formăm o familie nouă, și fiecare dintre noi suntem membri ai familiei de origine. Însă cine ne învață cum să ne formăm o familie, ce roluri să adoptăm?”
Din punct de vedere al teoriilor sociale, copilul copie modele de comportament din jurul nostru într-o manieră nedirijată, care pot fi mai mult sau mai puțin adecvate. Se poate considera în acest sens că una dintre cauzele abuzului și a neglijării sunt tocmai aceste proaste comportamente pe care tindem să le reproducem.
Când copilul este perceput de către părinți ca un bun al lor, și nu ca o ființă care are nevoie de îngrijire, atunci există riscul apariției neglijării sau a abuzului.
Neglijarea poate fi definită ca „ incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, da a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea accesului la educație”.
Neglijarea copilului are loc de obicei pe fondul ignoranței și indiferenței parentale în legătură cu nevoile copiilor, cum ar fi: hrănirea, asigurarea îmbrăcăminții copilului, asigurarea nevoilor locative, îngrijirea sănătății copilului, educația școlară, supravegherea copilului.
Pedeapsa corporală (sau fizică) devine abuz fizic atunci când atrage după sine consecințe care pun în pericol sănătatea fizică și psihică a copilului și are efecte negative asupra dezvoltării acestuia.
Pedepsele minore aplicate în mod obișnuit nu dăunează sănătății și integrității corporale ale copilului, dar nu sunt total lipsite de pericol pentru sănătatea sa mentală. Folosite în mod repetat, impropriu sau în neconcordanță cu faptele comise, ele pot să conducă la trume psihice, deoarece transmit copilului mesajul violenței fizice. Ele pot fi considerate abuzive și în cazurile când, fără să fie ieșite din comun, sunt aplicate foarte des copiilor, dar și atunci când pedepsele nu corespund greșelilor comise de copil sau când sunt menite să aducă satisfacție adultului, nu să corecteze comportamentul copilului.
V.2. Tehnici de culegere a datelor
Pentru realizarea cercetării am apelat la o serie de tehnici și metode specifice acestui domeniu. O să prezint pe scurt fiecare tehnică folosită:
Tehnica Documentară
Tehnica documentării este utilizată pentru culegerea de date la care nu avem acces prin observație direct sau în scopul informării teoretice.
După observația directă, documentarea constituie a doua sursă principală de culegere a datelor și informațiilor sociologice. Deși este o tehnică clasică, indispensabilă, nu poate constitui o sursă unică și nu poate suplini celelalte tehnici de investigație. Documentarea asupra temei cercetate mi-a oferit o imagine de ansamblu asupra anumitor aspecte vizate, ținându-se cont de faptul că în asistența socială această tehnică este o metodă de evaluare a clientului, cât și un proces care se desfășoară pe toată perioada de instrumentare a cazului.
Tipurile de documente studiate au fost în majoritatea lor documente oficiale, cum ar fi: cataloage școlare, fișe de caracterizare psihopedagogică, diferite situații statistice, anchete sociale de la primărie, fișe individuale de observație a comportamentului copiilor, programul activităților educative și extrașcolare, adeverințe medicale, etc. De asemenea am consultat și documente personale- particular oficiale, precum certificatele de naștere ale copiilor, buletinele sau cărțile de identitate ale părinților, precum și caietele elevilor.
În ceea ce privește documentarea asupra familiei copilului vizat, informarea am realizat-o la domiciliul familiilor, prin anumite tehnici( observație directă, întrevedere) prin care am putut culege datele necesare.
Observația
Orice teorie trebuie să se bazeze pe observație, dar observația trebuie să aibă la bază o teorie. Observația este o tehnică de bază în cercetarea sociologică, ea ne poate oferi date cu valoare de fapte, ce pot completa volumul de informații deținute. Ea trebuie să completeze și să se poată face corelații între valoarea de adevăr a opiniilor corelate cu fapte, comportamente concrete.
Astfel, observația poate reprezenta descrierea unor grupuri, situații, evenimente, stiluri de relaționare diferite, ținând cont de contextul desfășurării ei, condițiile de locuit, indicând riscul neglijării sau chiar al abuzului în cadrul intrafamilial- pe care am dorit să o certific prin această tehnică, completând cunoașterea cu date concrete.
Observația este o tehnică de lucru ce necesită aplicarea pe întregul proces de studiere a unei problematici. În cadrul lucrării de față, observația a fost utilizată în cadrul mediului familial unde au avut loc o parte dintre întrvederi cu părinții, dar și cu o parte din membrii comisiei comunale consultative. Observația presupune urmărirea comportamentului verbal și non- verbal al clientului în timpul desfășurării unei întrevederi, și nu numai, observarea adecvării dintre răspunsurile oferite de interlocutor și comportamentul non- verbal al acestuia.
Am folosit următoarele tipuri de observație:
observația directă- utilizată pe parcursul întrevederilor cu clientul;
observația indirectă- aspectul copiilor, igiena și îmbrăcămintea;
observația neanticipată, întâmplătoare- aspecte legate de comportamentul părinților față de copil în momente în care efectuam vizite anunțate sau neanunțate la domiciliu;
Informațiile obținute prin această tehnică trebuie analizate și sintetizate, eliminarea celor neconcludente și reținerea celor ce relevă aspecte importante, legate de problemă, fenomenul studiat. Aceste informații trebuie validate și susținute și de alte tehnici.
Întrevederea
Întrvederea reprezintă o întâlnire între asistentul social și clientul său, se bazează pe relaționare, scopul fiind a obține informații primare necesare explorării problemei, explorării soluțiilor, evaluarea unor intervenții, stabilirii sarcinilor, planului de acțiune.
Am folosit foarte mult această tehnică pe parcursul întregii mele acțiuni de cercetare. Întrevederea a însemnat o foarte mare parte a întâlnirilor mele cu acei copii din grupul țintă, precum și întâlnirile cu membrii familiilor acestora; pe baza lor am strâns foarte multe informații. Practic, întrevederea a fost principala tehnică de explorare a sentimentelor, stărilor afective ale copiilor, anumite aspecte din viața lor personală.
Întrevederea se bazează pe comunicare, pe conversație, „ schimburile” sunt informale, se pot cere completări și clarificări referitoare la aspectele neînțelese suficient, neexploatate optim. Desfășurarea întrevederii se bazează pe repetiții, pe reformulări, cea ce oferă un cadru mai larg de manifestare a celor doi ce realizează dialogul. De asemenea, prin întrevederi am explorat reprezentările sociale, modul în care privesc părinții neglijarea și abuzul în cadrul intrafamilial, rolul mamei și al tatălui în vederea creșterii, îngrijirii și educării copiilor.
In timpul întâlnirilor am orientat discuțiile pe o anumită tematică, a necesitat deschidere, tact, naturalețe, a trebuit să reușesc să încurajez părinții să vorbeasă acolo unde au apărut momente de tăcere sau inhibiție.
Genograma
Este folosită îndeosebi în etapa de evaluare, cu rol de a pune un „ diagnostic” social. Ea ne poate oferi o imagine clară a structurii familiale ce poate fi analizată într-un timp scurt. Poate fi refăcută și pe parcursul instrumentării cazului, în etapele de intervenție și monitorizare.
Ecomapa
Reprezintă un instrument cu ajutorul căruia asistentul social poate preciza grafic locul individului și a familiei în contextul social, punând în valoare natura relațiilor existente. Se poate realiza în faza de sfârsit a etapei de evaluare, când există suficiente informații obținute care pot preciza tipul și calitatea relațiilor copilului cu alte persoane și instituții. Se obține o imagine clară a resurselor clientului și în funcție de acest lucru se poate realiza intervenția. Informațiile obținute trebuiesc verificate și prin intermediul unor informații primite de la alte persoane; ele nu dețin valoare de fapt.
Analiza câmpului de forțe
Presupune identificarea faptelor care contribuie la rezolvarea unor probleme sociale a familiei. Este o tehnică de culegere a datelor care ajută clientul să-și canalizeze efortul pentru identificarea forțelor care pot contribui la schimbarea în bine a familiei, identifică de asemenea punctele pozitive și punctele negative, precum și persoanele care pot influența trecerea de la un nivel scăzut la un nivel ridicat și atingerea obiectivelor
V.3. Analiza informațiilor și elaborarea concluziilor
Abuzul cu toate formele sale inclusive neglijarea are consicințe grave asupra dezvoltării și sănătății copilului. Abuzul nedepistat și netratat are efecte devastatoare în timp atât pentru individ cât și pentru comunitate.
De aceea, raportarea imediată, intervenția în cazurile de abuz și tratarea copiilor abuzați și neglijați reprezintă o prioritate esențială a politicilor publice și sociale.
În serviciile de prevenire este foarte important ca între profesioniștii implicați să existe o strânsă cooperare. Cooperarea este diferită în funcție de fazele procersului de prevenire și de profesioniști sau instituțiile implicate, întâlnirile între servicii și întâlnirile consiliului comunitar consultative fiind necesare pentru asigurarea unui ajutor cât mai adecvat copilului și părinților. Coordonarea joacă un rol important în cadrul acestei abordări.
Abordarea multiprofesională și multidisciplinară este esențială în realizarea activităților de prevenire și intervenție. În abordarea multidisciplinară eficientă, ambițiile personale trebuie înlocuite cu cele profesionale, ajutorul acordat copiilor și părinților fiind primordial.
Urmare a cazurilor studiate se evidențiaza faptul că unii părinți încă mai cred că- copii reprezintă o proprietate a părinților, o resursa economică, o mână de lucru în plus.
Sunt părinți care declară că educația prin bătaie este singurul mod eficient pe care-l cunosc si nu dispun de alternative educaționale.
Consecințele abuzului si neglijarii copilului în plan social:
stabilirea unor contacte interpersonale fragile, dificultăți de adaptare;
încercarea de a suplini nevoile nesatisfăcute, prin comiterea de acte antisociale;
consumul de droguri;
fuga de acasa;
absenteismul școlar
însusirea deficitară a normelor etico-morale.
Pentru minimalizarea acestor efecte ar trebui introduse în școli ca obiect de studiu cursuri de educație parentală a adulților și copiilor, pentru ca generațiile implicate, copii si parinți să-și conștientizeze sursele cel putin parțial de diferitele forme de manifestare a agresivității în familie. Fără o asemenea conștientizare nu se pot elabora programe de intervenție eficiente. Nu sunt suficiente orele de diriginție.
Trăirea unor comportamente abuzive în copilarie, poate duce la formarea unor copii sau adulți care nu stiu prea multe despre ce înseamna siguranța și recunostința, părinți care sunt capabili să transmita propriilor copii ceea ce nu au primit ei însuși și copii care sunt în pericol de a fi copleșiți de sarcina creșterii si educării generației viitoare. Abuzul afectează deci, pe copilul și pe adultul care și-a trăit propriile neajunsuri, frustrări sau speranțe spulberate. Abuzul asupra copilului este o problemă foarte importantă cu care se confruntă societatea datorită efectelor pe termen lung asupra copilului și asupra relațiilor sale sociale și de aceea modalitatea de prevenție a fenomenului ar trebui să fie prioritară pentru serviciile sociale.
Serviciile publice de asistență socială înființate la nivel de comună ar trebui să stabilească anumite priorități și responsabilități în ceea ce privește abuzul asupra copilului, acordând suport și servicii familiilor. În acela și timp comunitatea trebuie să îi considere responsabili de comportamentul lor pe indivizii violenți din familie si să intervină legal pentru a opri abuzul.
Acesta este primul principiu care stă la baza celorlalte intervenții. Pentru a implementa acest principiu intervenția trebuie să aiba ca obiectiv crearea securitații bunastării și stabilității familiei și a copilului .
În opinia părinților neglijarea copilului nu prezinta o forma de violență sau de abuz, actele minore au o probabilitate scăzută de a împiedica o dezvoltare sănătoasă a copilului. Sesizarea apare atunci când se succed temporal și gradual.
De multe ori neglijarea este un predictor al unor viitoare abuzuri.
Neglijarea o întâlnim în eșecul creșterii copilului, hrănire proastă sau inadecvată, chiar și din cauza unor resurse financiare insuficiente, lipsa atașamentului față de copil, lipsa asigurării unei locuințe adecvate, nesupraveghere adecvată, neacordarea serviciilor medicale, neglijarea educațională, obligarea copiilor de a-și îngriji frații mai mici sau de a munci.
Potențarea și eficientizarea resurselor familiei este esențială pentru evitarea și renunțarea la fenomenul neglijării copilului. Nimeni nu spune că este ușor sau simplu, însă fiecare familie reintegrată în cursul normal al societății este un model pozitiv, cu reale valențe de „contaminare” a localității.
’’Schimbarea mentalității față de problema abuzului și neglijării copilului se poate realiza numai printr-o educare și informare susținută a actorilor sociali, cu privire la dimensiunile și consecințele psihologice,medicale și sociale ale fenomenelor.’’
’’În conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, fiecare copil are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de abuz. De foarte puține ori însă acești copii abuzați au posibilitatea de a cere ajutor, fiind lăsați de regulă să se apere singuri. Din această cauză este foarte important ca autoritățile, decidenții locali și în special serviciile sociale să se implice activ în identificarea și monitorizarea copiilor abuzați și, în cazurile unde este necesar, să intervină pentru a le oferi protecția. În lipsa acestei implicări și intervenții abuzul poate avea efecte dezastruoase asupra copilului și implicit asupra familiei.’’
Dacă abuzul și neglijarea nu ar avea consecințe decât asupra copilului care ar disparea când acesta ar deveni adult, situația nu ar fi decât pe "jumătate" gravă. Dar maltratarea influențeaza și viața viitorului adult și în acest sens, cel mai mare risc îl reprezintă perpetuarea comportamentului abuziv. Copiii abuzați de astăzi, devin părinții abuzatori de mâine. Singura soluție de ieșire din acest cerc vicios nu poate fi decât educarea și responsabilizarea părinților.
Urmare a cazurilor studiate se evidențiază faptul că unii părinți încă mai cred că- copii reprezintă o proprietate a parintilor, o resursă economică, o mână de lucru în plus.
Sunt părinți care declară că educația prin bătaie este singurul mod eficient pe care-l cunosc si nu dispun de alternative educationale.
Pentru minimalizarea acestor efecte ar trebui introduse în scoli ca obiect de studiu cursuri de educatie a adulților și copiilor, pentru ca generațiile implicate copii și părinții să-și conștientizeze sursele- cel puțin parțial de diferitele forme de manifestare a agresivității în familie. Fără o asemenea conștientizare nu se pot elabora programe de intervenție eficiente. Nu sunt suficiente orele de dirigentie.
Trăirea unor comportamente abuzive in copilărie, poate duce la formarea unor copii sau adulți care nu știu prea multe despre ce înseamna siguranța si recunostință, părinți care sunt capabili să transmită propriilor copii ceeea ce nu au primit ei însusi și copii care sunt în pericol de a fi copleșiți de sarcina creșterii si educării generației viitoare. Abuzul afectează deci, pe copilul și pe adultul care și-a trăit propriile neajunsuri,
frustrari sau speranțe spulberate. Abuzul asupra copilului este o problemă foarte importantă cu care se confruntă societatea datorită efectelor pe termen lung asupra copilului si asupra relațiilor sale sociale si de aceea modalitatea de prevenție a fenomenului ar trebui să fie prioritară pentru serviciile sociale. Serviciile publice de asistenta sociala înființate la nivel de comună ar trebui să stabilească anumite priorități si responsabilități în ceea ce privește abuzul asupra copilului, acordând suport și servicii familiilor. În același timp comunitatea trebuie să îi considere responsabili de comportamentul lor pe indivizii violenți din familie și să intervină legal pentru a opri abuzul.
Acesta este primul principiu care stă la baza celorlalte intervenții. Pentru a implementa acest principiu intervenția trebuie să aiba ca obiectiv crearea securității bunăstării și stabilității familiei și a copilului
In opinia părinților neglijarea copilului nu prezintă o forma de violență sau de abuz, actele minore au o probabilitate scăzută de a împiedica o dezvoltare sănătoasă a copilului.
Sesizarea apare atunci când se succed temporal și gradual. De multe ori
neglijarea este un predictor al unor viitoare abuzuri.
Neglijarea o întâlnim în eșecul creșterii copilului, hrănire proastă sau inadecvată, chiar și din cauza unor resurse financiare insuficiente, lipsa atașamentului față de copil, lipsa asigurării unei locuințe adecvate, nesupraveghere adecvată, neacordarea serviciilor medicale, neglijarea educațională, obligarea copiilor de a-și îngriji frații mai mici sau de a munci.
Potențarea și eficientizarea resurselor familiei este esențială pentru evitarea si renunțarea la fenomenul neglijării copilului.
Nimeni nu spune că este ușor sau simplu, însă fiecare familie reintegrată în cursul normal al societății este un model pozitiv, cu reale valențe de „contaminare” a localității.
O altă posibilitate de reducere a abuzului și a neglijării este reducerea consumului de alcool pentru o mai ușoara conștientizare a părintilor a efectelor negative pe care le poate provoca consumul de alcool.
STUDIU DE CAZ nr. 1.
PREZENTAREA PROBLEMEI
C.L. din comuna Moțca, județul Iași, în varsta de 35 ani, are o relație de concubinaj cu C.G. in vârstă de 39 ani, cu același domiciliu, relație în urma căreia au rezultat 3 copii: G. – 5 ani, F. – 3 ani si A – 1 an.
Începând cu anul 2004, dupa ce s-a nascut G, parinții au manifestat o neglijentă destul de grava față de copil. În anul 2006 când s-a născut al doilea copil, părinții n-au întocmit nici măcar certificatul de nastere al copilului, acesta făcându-se cu implicarea autoritatilor locale. Când s-a nascut A. neglijența a dominat in continuare, drept dovadă, certificatul de naștere a fost întocmit în baza declarației făcută de lucrătorul social din cadrul Primăriei, când copilul avea deja 6 luni, întrucât parinții nu erau deloc interesați de acest lucru, nici măcar de obținerea alocației de stat pentru copil.
În urma constatărilor rezultate din deplasările la domiciliul familiei si a discuțiilor purtate cu vecinii si rudele rezultă că părinții nu au grijă de copii, sunt permanent în stare de ebrietate , nu răspund solicitărilor medicului de familie pentru vaccinări, ( copiii fiind vaccinati la domiciliu).
Părintii pleacă zilnic de acasă, copiii rămânând singuri sau in grija unei surori a mamei care are un grad de handicap. Familia nu beneficiază de ajutor social, din cauza ca nu au venit pentru a-și depune actele, beneficiază de alocatie monoparentală si de alocatie de stat pentru copii. Nu au animale si nici teren în proprietate.
Încaperea in care locuiesc nu este racordată la curent electric intrucât nu și-au achitat plata facturii la energie electrică. La vizita efectuată la domiciliul familiei când ultimul copil ( A. avea 6 luni) nou-născutul a fost cântărit, acesta având o greutate de 3,200 kg, copilul fiind subnutrit și distrofic, fapt cauzat de neglijența gravă a părinților.
Facem precizarea că locuinta este proprietatea mamei concubinului iar aceasta are hotarâre judecătorească pentru evacuarea acestuia din locuința, dar la insistențele autoritaților locale aceștia mai locuiesc deocamdată in această casă. Mentionăm ca nicio rudă a concubinilor nu dorește să se implice în îngrijirea copiilor. Drept urmare a acestor fapte, asistentul medical comunitar împreună cu lucrătorul social au internat copilul în centrul de recuperare pediatrică din cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria Iași, pe o perioadă de 2 luni. În toată această perioadă părinții nu și-au vizitat deloc copilul, mai mult pentru deplasarea la Iași pentru internarea copilului cât și pentru externarea lui chletuielile fiind suportate de Primărie oferindu-se autoturismul din dotare. La externare cand copilul avea deja 5,400 kg, părinții au declarat că acesta nu manâncă nimic. După această perioada parintii au manifestat în continuare neglijența gravă, continuau să consume băuturi alcoolice si să lase copiii nesupravegheați. S-a procedat la ajutorarea familiei cu ajutoare materiale si financiare, la întocmirea actelor de identitate și certificatelor de naștere și întocmirea dosarului de ajutor social. S-a procedat la reinternarea copilului C. A. în secția de recuperare pediatrică a Spitalului Clinic de Urgențe pentru Copii “Sf. Maria” Iași pentru o perioadă de alte 2 luni, perioada in care părinții s-au angajat sa face curățenie in locuintă. Au fost ajutați de primarie cu : alimente, var, ciment, ipsos, bidinea, penson pentru văruit, pampers pentru copil, s-a încheiat un contract de intervenție cu această familie, a fost sesizat Centrul zonal Pașcani, dar și DGASP Iași, care s-a deplasat în nenumărate cazuri, în familie neexistând mari îmbunătățiri. Singurul lucru făcut a fost văruirea unei camere și a unui hol, patul a rămas tot în mijlocul camerei, varul deja a început să se desprindă de pe pereti, sticla ferestrelor este din bucăți sau inexistentă, în cameră este o mizerie de nedescris. Au fost atenționați că dacă continuă aceelași comportament vor fi decazuți din drepturile părintești. Monitorizand în continuare această familie s-a constatat aceeași delasare a părinților, ei consumând in continuare băuturi alcoolice si continuând cu neglijarea copiilor.
ISTORICUL SOCIAL
I. Date privind identificarea beneficiarului
Numele și prenumele C.L. si C.G.
Statut juridic/starea civilă – relație de concubinaj
Domiciliul- comuna Moțca, județul Iași
II. Date privind familia beneficiarului
Date de identificare ale membrilor familiei
Date relevante privind familia
Relatia susnumiților a început în anul 2003, relație in urma căreia au rezultat 3 copii
III. Date privind evoluția beneficiarului
Informații despre naștere și dezvoltare
Copiii s-au născut normal, dar neglijența părinților a dus la rahitism si carențe în dezvoltare
Informații medicale
Nu sunt înscriși la medicul de familie. În urma insistențelor lucrătorului social si al asistentului medical comunitar au fost inscriși la dr. N.E.
Statutul socio – professional- concubinul a absolvit școala profesională iar concubina 8 clase
IV. Situația materială / financiară
Locuință/proprietăți – locuința este proprietatea mamei concubinului iar aceasta are hotărâre judecătorească pentru evacuarea acestuia din locuință, dar la insistențele autorităților locale către mama concubinului acestia mai locuiesc deocamdată în această casă cu toate că nu au curent electric din cauza neplății facturilor . Primaria a întocmit un dosar de acordare a unui ajutor financiar de urgență pentru plata facturilor.
Surse de venit- fără venit – Li s-au întocmit dosar pentru ajutor social; Beneficiază de alocație de stat si alocație de susținere pentru familiile monoparentale
V. Probleme identificate- părinții sunt cunoscuți in comună ca fiind consumatori de alcool, iși lasă deseori copiii fără supraveghere, flămânzi, locuința nu este îngrijită
Asistent Social D.A.
Data______________
GENOGRAMA
ECOMAPA
PLAN DE ACȚIUNE
FIȘA INIȚIALĂ A CAZULUI
Modalitatea solicitării – autosesizare
Solicitant – C.L. , com. Moțca, jud. Iași
Data solicitării – 02.05.2009
Tipul cazului – Neglijare / Abuz
Date despre beneficiar:
Numele și prenumele- concubinii CG. Si C.L.
Vârsta – 39, respective 35 ani
Domiciliul– comuna Moțca, județul Iași
Situația prezentă – copiii cuplului sunt neglijati, murdari, lasați fara supraveghere, in cel mai bun caz ei fiind in grija unei surori cu handicap grav
Părinții
Numele și prenumele mamei- C.L.
Numele și prenumele tatălui- C.G
Alte date relevante despre beneficiar- în familie există un copil CA în vârstă de 6 luni, care cântărea 3,200 kg, nu este îngrijit, ramâne înfometat Motivul solicitării- neglijența deosebit de gravă
Observații- camerele în care locuiesc nu sunt curate, pereții sunt crapați, ferestrele sparte sau chiar fără sticla la geam, copiii sunt dezbracați, nemancați, lasați singuri deseori.
Concluzii
Preluare caz de către asistent social – D.A.
Data completării fișei- ………….
Asistent Social – D.A.
ANALIZA CÂMPULUI DE FORȚE
PRIMARIA COMUNEI MOȚCA, JUDEȚUL IAȘI
COMPARTIMENTUL DE ASISTENȚA SOCIALĂ
Nr………/………………
REFERAT DE NECESITATE
Subsemnata D.A. lucrator social în cadrul Primariei Moțca în urma evaluării situației familiei concunibilor C.G. si C.L.domiciliat în comuna Moțca, județul Iași
am constatat următoarele:
– casa în care locuiesc este proprietatea bunicii paterne a copiilor. Locuința nu este văruită, pereții sunt crapați, ferestrele sparte, perdelele si păturile sunt foarte murdare, copiii sunt lasați flămânzi, deseori sunt lăsați in grija unei surori a mamei, care are un handicap grav.
Prin urmare, recomand următorul plan de intervenție : ajutorarea familiei cu alimente și produse de curătenie, var, ciment, ipsos, penson, bidinea, vopsea, pampers pentru copil.
Scopul acestui plan de intervenție este integrarea in comunitate si prevenirea neglijarii copiilor
Pentru realizarea acestui scop vă rugăm să ne sprijiniți cu materialele menționate mai sus.
Data Semnatura.
…………………………… ……………………………
PLANUL DE INTERVENȚIE
Familia C.G. si C.L.
Domicliul – comuna Moțca, județul Iași
Tipul familei – Uniune consensuală
Număr copii – 3
Obiective
integrarea familiei in comunitate;
prevenirea neglijarii copiilor;
prevenire rahitism copii;
igienizarea locuinței si văruirea, vopsirea, înlocuirea ferestrelor
Acțiuni/Durată/Resurse
Data întocmirii __/__/____
Asistent Social Beneficiar
___________________ ____________________
CONTRACT DE INTERVENȚIE
Încheiat intre: Asistentul social- D.A. din cadrul Primăriei comunei Moțca și C.L. si C.G. în calitate de beneficiari ai serviciului de asistență socială:
I. Obiective
– integrarea familiei in comunitate
– prevenire separare copii de părinți;
– prevenire neglijare și abandon;
– igienizarea si curațirea locuinței
II. Obligațiile părților Asistentul social
să ofere consiliere membrilor familiei;
să ofere informatii si sprijin in obținerea drepturilor legale;
să efectueze vizite periodice;
să ofere ajutoare financiare si materiale de urgență din partea primăriei
Beneficiarul
să permită asistentului social sa facă vizite la domiciliu;
să nu consume exesiv bauturi alcoolice;
să coopereze cu medicul de familie;
să igienizeze locuinta cu materialele primite de la primărie;
să nu lase copiii nesupravegheați
III.Durata contractului- 3 luni
IV.Eu_C.G. si C.L._am luat la cunoștință că acest contract se încheie pe o perioadă determinată de timp si că nerespectarea cu buna știință a responsabilitaților asumate determină încetarea intervenției din partea asistentului social si luarea unei măsuri de protecție pentru copii din partea DGASPC Iași.
V.Data intocmirii- ……………
Semnătura beneficiar Semnătura asistent social
PRIMĂRIA COMUNEI MOȚCA Nr. ………../……………….
JUDEȚUL IAȘI
RAPORT DE VIZITĂ
Tip de caz – neglijenta/ risc de instituționalizare
Data – …………….
Locul – domiciliul concubinilor C,G. si C.L.
Durata discuției ~ 20 min.
Persoanele participante D.A., lucrător social, Z.E. asistent medical comunitar, L.V, lucrător in cadrul Postului de Poliție, C.G.( tata), C.G. – fiica, C.D. si C.A. ( fiice) si mama- C.L., M.E. – as. Social si N.A- psiholog din cadrul centrului zonal Pașcani;
Scopul- reevaluarea situatiei familiei C.L. si C.G. si evaluarea modului cum au fost valorificate materialele primite din partea Primăriei Moțca.
Observații
– echipa zonală impreună cu as. social, as. medical si lucrător poliție s-au deplasat la domiciliul familiei pentru o evaluare post- servicii. În urma deplasarii s-a observat o mică imbunatațire a condițiilor igienico-sanitare din locuință.
Concluziile – monitorizarea cazului si efectuarea de vizite periodice, pentru a-i obliga pe părinți să-și asume responsabilitațile creșterii si ingrijirii copiilor.
Recomandări – terminarea curățeniei, supravegherea copiilor, vizite la medicul de familie in cazul imbolnăvirii
Semnăturile persoanelor prezente
PLAN DE SERVICII
Numele si prenumele familie—C.G.si concubina C. L.
Nume prenume copii: – C.G – 5 ani
– C. D – 2 ani, 6 luni;
– C.A.– 6 luni.
Data și locul nașterii părinți:
Mama- C. L. născuta la data de ………. in com. Moțca
Tata – C.G. , născut la data de ………. in Moțca
Alt reprezentant legal al copilului –-
Domiciliul- comuna Moțca, județul Iași
Data realizarii /revizuirii planului de servicii – …………….
Dosarul nr. – …………..
Motivul intocmirii /revizuirii planului de servicii – neglijentă gravă
Managerul de caz/responsabil de caz- D.A.- Primăria Moțca
Membrii echipei si instituția din care provin : – D.A., lucrator social, N.E. medic de familie,Z.E. asistent medical comunitar, primar C.A. viceprimar M.C. polițist – L.V. dir. Școală – B.V
PRESTAȚII
SERVICII:
INTERVENȚII
Managerul de caz/ Responsabilul de caz – D.A.- lucrător social
Membrii echipei – D.A.. lucrător social,
N.E., medic de familie,
Z.E. – asistent medical comunitar,
N.A.- psiholog – Centrul zonal Pașcani
M.E. – asistent social Centrul zonal Pașcani
Secretar, – D.C.
Primar, – C. A.
Viceprimar – M. C.
Agent sef adj. – L..V.
RAPORT DE ÎNTREVEDERE
Data: 10.05.2009
Durata: 25 minute
Persoanele care au participat la întrevedere:
Lucrătorul social
Asistentul medical comunitar
polițist
copiii
sora mamei copiilor.
Locul: domiciliul familiei
Scopul: reevaluarea familiei în urma aplicării planului de servicii
Obiectivele: – integrarea familiei în comunitate
– prevenire separare copii de părinți;
– prevenire neglijare și abandon;
– igienizarea și curățirea locuinței
Observații:
părinții văruind camera de mântuială, în casă curățenia lăsa de dorit;
în curte nu era măturat, fiind mizerie,
părinții nu erau acasă, fiind plecați la lucru cu ziua prin sat,
copiii erau în grija surorii mamei care este cu handicap grav (oligofrenie).
Recomandări
– monitorizarea cazului și efectuarea de vizite periodice, pentru a-i obliga pe părinți să-și asume responsabilitațile creșterii și ingrijirii copiilor;
– copiii in special copilul cel mic – A. trebuie alimentat corespunzător vârstei lui,
– părinții să consume mai puțin alcool.
– prezentarea cazului în cadrul sedințelor consiliului comunitar consultativ.
Concluzii
Cazul a fost discutat în cadrul sedințelor consiliului comunitar consultative, unde au fost invitații și părinții, sedință în care li s-au repetat care sunt responsabilitățile părinților, dar și drepturile și protecția copilului, au fost avertizați că vor fi monitorizați în continuare și dacă nu își schimbă comportamentul riscă sa fie decazuți din drepturile părintești și sa li se întocmească dosare penale pentru nerespectarea drepturilor copilului și pentru lăsarea copiilor nesupravegheați
Medicul de familie a inscris toată familia în evidența sa, acordându-le serviciile medicale obligatorii.
Familiei i s-a întocmit dosar de ajutor social dar cu plata in natură până cand se va observa o îmbunătățire în familie.
S-a discutat cu agenții economici din comună pentru a nu le mai distribui băuturi alcoolice acestori concubine.
In continuare acest caz este in atenția compartimentului de asistență social și este monitorizat.
Pe parcursul acestei monitorizari s-a observat ca unul dintre părinți în timpul vizitelor este gasit la domiciliu.
Cazul deocamdata cu poate fi închis întrucat acest cuplu are nevoie de monitorizare, deoarece se constată că atunci când vizitele de răresc situația în familie se înrăutățește.
Probabil se va lua o măsură de protecție pentru copii și decaderea părinților din drepturile părintești atât timp cât părinții consumă alcool iar colaborarea cu autoritățile este greoaie, legăturile fiind doar din partea autorităților , nu și din partea familiei.
STUDIU DE CAZ NR. 2.
PREZENTAREA PROBLEMEI
Copilul C.M. născut la data de 12-04-2002 locuiește cu tatăl si cu bunicii paterni într-o casă din satul Motca . Acest copil provine din căsătoria părinților, care a avut loc în anul 2000. În anul 2004 părinții au divorțat iar copilul a fost încredintat spre creștere și educare tatălui, deoarece mama imediat dupa separare ( înainte de pronunțarea divorțului) a plecat la muncă în străinătate și nu s-a mai interesat de situația copilului . Tatăl copilului are un comportament abuziv față de copil, îl desconsideră și nu îi acordă atenția cuvenită, îi interzice să facă lucruri normale pentru vârsta lui, nu are răbdare să îi explice lucruri ce pentru copil par interesante și de foarte multe ori copilul este bruscat, înjurat si uneori chiar agresat fizic. Bunicii paterni nu au cum să oprească acest lucru, deoarece tatăl nu acceptă niciun amestec din parea acestora și spune că în relația cu fiul lui nu are de ce interveni nimeni, considerându-se capabil să-și crească singur copilul. Aceștia nu pot interveni, pentru a regla comportamentul fiului lor, fiind la rândul lor agresați verbal de către tatăl copilului.Relația copilului cu mama este interzisă de către tată. După plecarea ei în străinătate a încercat telefonic de foarte multe ori să ia legătura cu copilul, dar tatăl nu a acceptat ca mama să vorbească cu băiatul, invocând motivul că trebuia sa fie interesată de creșterea și educarea lui și să nu plece și să-l lase fără îngrijirea mamei.. De multe ori bunicii paterni au facilitat legătura copilului cu mama și l-au lăsat să vorbească cu aceasta când tatăl nu era acasă.Bunicii paterni dezaprobă comportamentul tatălui și teroarea psihică în care este nevoit sa trăiască nepoțelul, care este un copil ascultător, isteț, dar nu se pot împotrivi voinței tatălui care este în general agresiv, recalcitrant și nu suportă să fie contrazis sau să primească sfaturi. De foarte multe ori când tatăl are accese de furie, copilul fuge de acasă, la vecini, sau se ascunde în camerele bunicilor, pentru a scăpa de o eventuală bătaie. Vecinii au fost cei care au sesizat serviciului de Asistență Socială al primăriei comunei, faptul că acest copil este abuzat de către tată . Ei au solicitat luarea de măsuri, pentru ca acest copil să poată avea o copilărie liniștită. Vecina H.A. a fost cea care a rugat Serviciul de Asistență Socială să facă demersuri pentru a rezolva cazul copilului.
ISTORICUL SOCIAL
Date privind identificarea beneficiarului
Numele și prenumele C.G.
Statut juridic/starea civilă – divorțat
Domiciliul- comuna Moțca, județul Iași
Date privind familia beneficiarului
Date de identificare ale membrilor familiei
Date relevante privind familia
Relația susnumiților a început în anul 2000, relație în urma căreia a rezultat 1 copil. În anul 2004 a avut loc divorțul, copilul fiind încredințat spre creștere și educare tatălui, întrucât în urma neînțelegerilor înainte de divorț mama a plecat din
Date privind evoluția beneficiarului
Informații despre naștere și dezvoltare
Copilul s-a născut normal, dar plecarea mamei în străinătate și comportamentul abuziv al tatălui a dus la izolare, anxietate, timorare, frică, lipsa socializării cu ceilalți copii de vârsta lui
Informații medicale
Minorul a fost evaluat de către psiholog și medicul de familie, iar în urma acestor evaluări s-a constatat că acest copil prezintă pe corp urme mai vechi de lovituri, iar dezvoltarea fizică este necorespunzătoare vârstei sale biologice. S-a constatat că minorul este foarte speriat, izbucnește foarte repede în plâns și spune că tatăl îl pedepsește foarte des, uneori fără să fi făcut vreo obrăznicie, îl ține încuiat în casă nu îl lasă la joacă , nu îl lasă sa vorbească cu mama la telefon, nu îl lasă să vizioneze la televizor emisiuni specifice vârstei sale.
Specialiștii au constatat faptul că acest copil este terorizat de tată și supus la restricții aberante, că așteaptă de la un copil de 6 ani un comportament de adult, este frecvent amenințat și supus abuzului fizic și psihic. Copilului îi este teamă de tată și crede că tatăl său vrea sa scape de el , că este o povară pentru acesta, că acesta îl consideră vinovat de divorțul părinților. De asemenea se vede că acest copil a rămas profund marcat de divorțul părinților și de plecarea mamei, care oricât de mulți bani sau jucării i-ar trimite, nu poate înlocui prezența sa fizică în viața copilului. Mediul familial în care trăiește copilul este unul negativ pentru copil , ostil, lipsit de dragoste parentală. Singurul lucru pozitiv pentru copil este prezența bunicilor și relația de dragoste și înțelegere pe care aceștia i-o oferă, dar care este controlată în mare parte de tată.
Statutul socio – profesional- tatăl a absolvit 10 clase.
IV. Situația materială / financiară
Locuință/proprietăți – locuința este proprietatea bunicilor paterni, este formată din 4 camere și un hol, mobilată modest, încalzirea se face la soba cu lemne, iar prepararea hranei la aragazul cu butelie.
Surse de venit– salariul tatălui și pensia bunicilor
V. Probleme identificate-
Doamna H.A.(vecina familiei) a luat legătura cu asistentul social al primăriei și a adus la cunoștință situația copilului C.M. în vârstă de 6 ani, care de foarte multe ori vine plângând la ea și îi spune că tatăl îl bate și îi vorbește urât și nu îl lasă să vorbească la telefon cu mama lui. Tot doamna H.A. a adus la cunoștința asistentului social faptul că bunicii vin de foarte multe ori în ajutorul copilului, dar sunt la rândul lor agresați verbal de către tatăl copilului, care iși exprimă dorința de a fi lăsat să-și educe copilul așa cum crede el că este bine .
Asistentul social s-a deplasat la domiciliul doamnei H.A. pentru a obține mai multe informații despre copil si pentru a cunoaște personal copilul. Aici s-a constatat că C.M. ca are 6 ani și frecventează grădinița din comună . Doamna H.A a declarat că acest copil și-a manifestat de foarte multe ori dorința de a pleca de acasă, pentru a scăpa de certurile si bătăile tatălui.
Asistent Social D.A.
Data______________
GENOGRAMA
_____________–-_________________________–-
ECOMAPA
PLAN DE ACȚIUNE
EVALUAREA INIȚIALĂ
Date de identificare a persoanei care a sesizat abuzul: H.A. 35 ani vecina familiei copilului
Date de identificare a copilului :C.M. – 6 ani
Date de identificare a tatălui – C.G. – 37 ani
Tipul de abuz : abuz fizic, psihic, neglijare.
Instituția la care a fost sesizat cazul: Compartimentul de Asistenta Sociala al Comunei Motca
Situația prezentă
Din discuțiile purtate cu copilul , vecina, dar și bunicii paterni s-a constatat faptul că:
tatăl îl pedepsește daca se joaca in stradă cu copii vecinilor , îl cearta sau îl amenința cu bătaia
îi interzice sa fie vizitat de copii de seama lui
copilul este alimentat necorespunzător deoarece pentru vârsta sa este insuficient dezvoltat atât statural cât și ponderal
nu are acces la emisiunile de televiziune specifice vârstei sale ( desene animate, filme pentru copii, emisiuni pentru copii)
când face vreo obrăznicie este închis în casă și nu este lăsat sa vorbească nici măcar cu bunicii care locuiesc in aceeași curte
Copilul a declarat că pe fondul consumului de alcool au loc foarte multe certuri între tata si bunici și că tot atunci când este beat tatăl îl alungă pe copil din casă ,singurul refugiu unde este înțeles si unde se simte în siguranța este casa bunicilor
Pentru a atrage atenția asupra sa copilul spune că mama nu mai vorbește deloc cu el că nu îl caută niciodată, ulterior bunicii spunând că de foarte multe ori mama suna acasă când știe că tatăl este la munca pentru a putea vorbi cu copilul.
Minorul afirma că tatăl său este din ce în ce mai rău cu el, că nu merge niciodată cu el la grădinița sau nu îi permite sa fie vizitat de copii de vârsta sa și că în ultimul timp îi administrează „ corecții” fără a avea un motiv bine întemeiat iar aceste lucruri se întâmpla numai după ce tatăl s-a asigurat ca bunicii nu pot interveni pentru a-l scăpa pe copil de bătaie.
Din discuțiile purtate cu bunicii copilului reiese faptul ca aceștia dezaproba vehement comportamentul abuziv al acestuia dar nu pot interveni deoarece tatăl nu accepta părerea lor si considera ca orice intervenție a bunicilor nu face altceva decât sa știrbească autoritatea acestuia fata de copil. Bunicul afirma ca ori de cate ori intervine tatăl devine recalcitrant si se manifesta mai agresiv ca de obicei adresându-le cuvinte dure si amenințări. Un alt impediment in ajutarea copilului îl constitue faptul ca de cele mai multe ori pedepsele sunt făcute cu ușa închisa si încercarea bunicilor de a interveni îl face pe tata mult mai irascibil si mult mai agresiv fata de copil
Alte date relevante despre beneficiar:
Bunicii sunt foarte atașați de copil si își doresc ca relația cu tatăl sa fie mai buna si se gândesc ca acest comportament al tatălui fata de copil poate avea grave repercusiuni asupra dezvoltării ulterioare a copilului. Comportamentul abuziv , lipsa unei minime afecțiuni, interdicția de a vorbi cu mama pun in pericol dezvoltarea fizica, psihica a acestui copil. Bunicii sunt conștienți ca acest copil este in pericol lângă tatăl lui si considera ca ar fi mult mai bine ca C.M. sa locuiască cu mama .
Bunicii nu au apelat niciodată la autorități deoarece s-au temut ca daca vor informa autoritățile despre ceea ce i se întâmpla minorului îl vor supăra pe fiul lor iar repercusiunile pot fi grave si îl pot afecta chiar si pe copil. Acesta este un motiv pentru care bunicii au păstrat tăcerea asupra acestei situații.
Observații:
Tatăl copilului nu s-a arătat dispus sa colaboreze cu asistentul social al primăriei adoptând un comportament de respingere a acestei intervenții si a afirmat ca toate pedepsele si comportamentul lui rece si uneori ostil fata de copil este pentru a da copilului o educație cat mai buna si pentru a nu avea un comportament ieșit din normele sociale. Toate pedepsele si restricțiile sunt aplicate pentru a învață copilul sa facă distincția dintre bine si rău .Tatăl considera si încadrează comportamentul sau in categoria unui părinte responsabil si conștient de educația ce trebuie sa i-o dea copilului sau care trebuie sa învețe de mic sa duca o viata ordonata si sa respecte regulile, iar pedepsele fizice sunt aplicate in scop educativ si nu considera a fi dăunătoare pentru dezvoltarea fizica si psihica a copilului deoarece nu au o intensitate si o frecventa atât de mare pe cat afirma copilul.
De asemenea tatăl a contestat intervenția asistentului social afirmând ca nu trebuie sa-i spună nimeni in ce maniera trebuie el sa-si crească si sa-si educe copilul. Acest tratament aplicat are menirea de a face din copil un copil model care asculta de părinte si care nu va deveni in viitor o problema pentru societate. Tatăl a refuzat orice sprijin oferit de asistentul social sau de oricare membru al echipei multidisciplinare de la nivelul primăriei susținând vehement ca el nu a greșit cu nimic in creșterea acestui copil iar educația primita de acesta nu este cu nimic mai prejos decât educația primita de un copil care creste intr-o familie alcătuita din ambii părinți.
S-a luat legătura si cu mama minorului care afirma ca ar face tot posibilul să intervină pentru a-l scoate pe copil din acest mediu dar faptul că a plecat în străinătate și l-a lăsat în grija tatălui a determinat ca instanța de judecata sa încredințeze copilul spre creștere si educare tatălui.
Concluzii: – preluare caz de catre asistent social
ANALIZA CÂMPULUI DE FORȚE
PLANUL DE INTERVENȚIE
Familia – CG – 37 ani
Domiciliul – comuna Motca, județul Iași,
Tipul familiei – monoparentală
Nr. Copii – 1
Obiective-
consilierea părintelui abuzator in vederea corectării comportamentului fata de minor
accentuarea si menținerea relației pozitive bazate pe dragoste si înțelegere si utilizarea acestei resurse in in procesul de recuperare fizica si psihica a copilului
cooperarea cu bunicii paterni in vederea identificării unei soluții optime in favoarea copilului , care sa-i asigure un mediu corespunzător dezvoltării normale , securitate si afecțiune
schimbarea mediului de viata maltratant in unul favorabil creșterii si educării
identificarea unei masuri de protecție temporară care să asigure copilului siguranță și condiții normale de creștere și educare
Acțiuni:
Data întocmirii___/__/_____
Asistent social, Beneficiar,
______________ _____________
CONTRACT DE INTERVENTIE
Încheiat între:
Asistentul social -D.A. din cadrul Primăriei comunei Moțca și C.G., în calitate de beneficiar al serviciului de asistență socială:
Obiective:
Prevenire neglijare, abuz fizic și psihic,
Consilierea părintelui abuzator in vederea corectării comportamentului
Schimbarea comportamentului tatălui într-unul favorabil pentru copil
Facilitatea relației copilului cu mama sa
Obligațiile părților:
Asistentul social:
să ofere consiliere tatălui;
să ofere informatii si sprijin in obținerea drepturilor legale;
să efectueze vizite periodice;
să intervină în luarea unei măsuri de protecție pentru copil în czul în care tatăl nu-și schimbă comportamnentul în favoarea copilului
Beneficiarul:
să permită asistentului social să facă vizite la domiciliu.
să nu consume exesiv băuturi alcoolice,
să fie mai amabil cu părinții si copilul.
să permită copilului să se joace cu copiii de vârsta sa și să vorbească la telefon cu mama ,
să nu mai fie agresiv
Durata contractului – 6 luni
Concluzii: Eu C.G., din comuna Moțca, am luat la cunoștință că acest contract se încheie pe o perioadă determinată de timp ( 6 luni) și că nerespectarea cu bună știință a responsabilităților asumate determină intervenția din partea asistentului social și luarea unei măsuri de protecție pentru copilul meu, internarea acestuia intr-un centru de zi – Complexul de servicii comunitare Sf. Nicolae Pascani sau o altă masură din partea DGASPC Iasi.
Data întocmirii ___/_____/_______
Semnatura as. social, Semnătura beneficiar,
________________ ____________________
PRIMARIA COMUNEI MOTCA Nr………./…………..
JUDETUL IASI
RAPORT DE VIZITĂ
Tip de caz – neglijență, abuz fizic și psihic
Data……………
Locul – domiciliul familiei C.G.
Durata discuției ~ 30 min.
Persoane participante: D.A. – asistent social, Z.E. – asistent medical comunitar, L.V. – lucrator în cadrul Postului de Poliție Moțca, Tata (CG), copilul CM, bunicii, psihologul centrului zonal Pașcani- N.A., asistent social, Centrul zonal Pașcani – M.E.
Scopul – reevaluarea situației familiei CG și evaluarea modului în care au fost duse la îndeplinire obligațiile din contractul de intervenție.
Observați: – În urma reevaluării situației copilului membrii echipei de intervenție au constatat că acestui copil îi sunt satisfăcute acum toate nevoile inclusiv nevoia de dragoste. Tatăl a înțeles ca prin comportament abuziv față de copil risca să-l piardă și să-i fie luat si manifestă acum un real interes față de creșterea și educarea acestui copil în condiții de securitate fizică, psihică, emoțională . S-au observat modificări pozitive si în comportamentul copilului care are acum mai multă încredere în el, este mai deschis , fapt care pune în evidenta schimbarea de atitudine și comportament a tatălui .
Concluzii- s-a constatat că prin intocmirea acelui contract de intervenție tatăl a fost responsabilizat și este vizibilă schimbarea acestuia în bine. Bunicii sunt mulțumiți de intervenția echipei și de comportamentul actual al tatălui.
Recomandări: – menținerea acestui climat pozitiv în familie și menținerea legăturii copilului cu mama.
Semnăturile persoanelor prezente
……………………………………………….
PLAN DE SERVICII
Numele si prenumele familiei: C.G.
Nume prenume copil: C.M.
Date parinti: Tata C.G. 37 ani
Mama H.M. ani
Domiciliu: sat / com Motca judetul Iasi
Data realizarii planului: ………………
Motivul intocmirii planului de servicii: abuz fizic si pihic
Manager de caz: D.A.-asistent social la Primariei comunei Motca
Membrii echipei si institutia din care provin: D.A.- asistent social al primăriei Moțca, Z.E.- asistent medical comunitar, L.V. -lucrător in cadrul Postului de Poliție Moțca, N.A.- psiholog Centrul zonal Pașcani, ME- asistent social Central zonal Pașcani
PRESTATII
SERVICII
INTERVENTII:
Membrii echipei de interventie :………………………………..
RAPORT DE ÎNTREVEDERE
Data……………
Durata – 20 minute
Persoanele care au participat la întrevedere: as. social- DA, as. medical comunitar, polițist, copilul C.M., bunicii copilului
Locul – domiciliul familiei C.G. din comuna Moțca, județul Iași,
Scopul – reevaluarea familiei în urma aplicării planului de servicii
Obiectivele:
Prevenire neglijare, abuz fizic și psihic,
Consilierea părintelui abuzator in vederea corectării comportamentului
Schimbarea comportamentului tatălui într-unul favorabil pentru copil
Facilitatea relației copilului cu mama sa
Observații: In urma intervenției echipei pluridisciplinare si a propunerii de plasare a copilului intr-un centru tatăl si-a manifestat dorința de colaborare cu specialiștii in vederea schimbării comportamentului fata de copil si a creării unui mediu sigur de dezvoltare fizica si psihica a copilului. In urma reevaluării situației copilului membrii echipei de intervenție au constatat ca acestui copil ii sunt satisfăcute acum toate nevoile inclusiv nevoia de dragoste. Tatăl a înțeles ca prin comportament abuziv fata de copil risca sa-l piardă si sa-i fie luat si manifesta acum un real interes fata de creșterea si educarea acestui copil in condiții de securitate fizica, psihica, emoționala .S-au observat modificări pozitive si in comportamentul copilului care are acum mai multa încredere in el, este mai deschis , fapt care pune in evidenta schimbarea de atitudine si comportament a tatălui .
Recomandări: – închiderea cazului . Dacă tatăl își reia comportamentul abuziv, cazul va fi discutat în sedințele consiliului comunitar consultative și se va lua o masură de protecție pentru copil.
Concluzii: Cazul copilului C.M. a fost închis odată cu schimbarea de atitudine a tatălui si cu toate modificările pozitive intervenite in viata copilului. Specialiștii au considerat in urma reevaluării situației familiei copilului din punct de vedere al asigurării condițiilor economice si de securitate fizică si psihică că aceasta este capabilă să răspundă nevoilor copilului fără ajutorul serviciilor sociale.
STUDIU DE CAZ NR. 3
PREZENTAREA PROBLEMEI
Familia V.D. și V.L. din comuna Moțca, sunt căsătoriți din anul 2000 și au împreună 3 copii: V. M. – 8 ani, V.C. – 4 ani și V. A. – 4 luni.
Soțul este salariat la o S.C. din județul Suceava, unde lucrează de luni până vineri seara, cand vine acasă. Ei au locuit o perioadă la bunica paternă ( în imediata vecinătate), până în anul 2006, când tatăl a obtinut un credit de la bancă pentru a-și construi o locuință. Ei au ridicat locuința, și-au terminat o cameră și un hol în care s-au mutat. După această perioadă între soți au apărut conflictele întrucât soția nu mai era mulțumită de banii pe care-i aducea acasă soțul deoarece acesta achita lunar creditul la bancă și implicit banii aduși în casă au scăzut. Pe fondul acestor nemulțumiri soția V.L. a început să consume băuturi alcoolice, să plece de acasă și să lase copiii nesupravegheați, toate acestea facându-le pe perioada cât soțul era plecat la servici.
În acest caz, fetița V.M. este nevoită sa lipsească de la școală întrucât nu avea cine să se ocupe de sora sa mai mică- V.A. care are abia 4 luni. Bunica paternă nu vizitează copiii deoarece nu vorbește cu nora sa, aceasta vorbind foarte urât cu soacra sa, mai ales cand este sub influența alcoolului.
Tatăl copiilor – V.D. nu știe ce să mai creadă întrucât la copii le este frică să spună că mama lor pleacă de acasă și că bea în lipsa tatălui pentru că aceștia ar ramâne în săptămâna următoare iar cu mama și aceasta i-ar lovi daca ar spune adevărul. Soția spune că bunica paternă ( mama lui VD) o vorbește de rău pentru că o urăște că nu lucrează și nu aduce niciun ban în casă.
Camera în care locuiesc are 2 paturi, un dulap, o masă și o sobă, nu este dușumită, iar condițiile de locuit sunt destul de modeste.
Medicul de familie a sesizat compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei Moțca în legătură cu V.A. care în urma unor probleme de sănătate nu are voie sa consume decât lapte praf fără lactoză iar mama plecând des de la domiciliu nu are cine să-i cumpere acest lapte și să-l administreze copilului în mod sanatos.
De asemenea și d-na învățătoare ne-a sesizat spunând ca fetița V.M., lipsește des în ultima perioadă de la școală, iar atunci când vine la școală nu are temele făcute, este îmbrăcată necorespunzător, cu hainele murdare, fără pachețel de mâncare, este mai retrasă și pare mai obosită. De asemenea ne-a mai semnalat că într-una din zile cand fetița cea mare era la școală, băiețelul ( 4 ani) era cu sora sa ( 4 luni) în brațe pe ulița satului, riscând să o scape din brațe și sa fie lovită.
În urma acestor sesizări m-am deplasat împreună cu colegii de compartiment dar și cu medicul de familie la familia susamintită, unde s-au strâns mai mulți vecini care au declarat ca V.L. pleacă de acasă , a început să consume băuturi alcoolice în timpul săptămânii, și nu are grijă de copii, aceștia ( cei doi mai mari : V.M. și V.C.) mâncând deseori pe la vecini împreună cu copiii acestora, iar cea mică ramânand de multe ori flămandă, aceasta fiind hrănită de fiica mea mare.
În acest moment prima măsură care s-a putut lua a fost anunțarea salvării pentru a duce copilul la secția de pediatrie a Spitalului municipal Pașcani și anunțarea medicilor de gardă că fetița nu are voie de lapte praf decât lapte fară lactoză.
De asemenea a fost responsabilizată bunica paternă pentru a avea grijă de copii și acordarea nevoilor de bază a acestora până la apariția mamei sau a tatălui. Imediat a fost anunțat telefonic și tatăl.
ISTORICUL SOCIAL
Date privind identificarea beneficiarului (familiei)
Numele și prenumele : V.D. și V. L.
Statut juridic/ stare civilă – căsătoriți
Domiciliul – comuna Moțca, județul Iași
Date privind familia beneficiarului
Date de identificare ale membrilor familiei:
Date relevante privind familia:
Susnumiții s-au căsătorit în anul 2000, căsătorie în urma căreia au rezultat 3 copii, soții s-au înțeles la început iar de când veniturile au scăzut au început și certurile din cauza banilor, certuri care au avut repercursiuni asupra copiilor.
Date privind evoluția copiilor
Primii copii au avut la începutul relației părinților o creștere și o dezvoltare normală , iar ultimul copil în urma unor probleme de sănătate nu are voie sa consume nici lapte matern ci doar lapte praf fară lactoză
Statutul socio-profesional
Soțul are 8 clase iar soția a absolvit doar 6 clase.
Starea materiala-financiară
Locuința susnumiților este formată din 3 camere și un hol, dar doar o cameră și un hol sunt locuibile, celelelte 2 camere nefiind tencuite, nu sunt văruite, iar camera în care locuiesc are 2 paturi, un dulap, o masă și o sobă, nu este dușumită, iar condițiile de locuit sunt destul de modeste.
Salariul tatălui și așa destul de mic ajunge doar pentru mâncare, lapte praf și foarte puțin pentru strictul necesar.
Probleme identificate Soția a început să consume bauturi alcoolice iar atunci când soțul este plecat la serviciu, aceasta își lasă copiii singuri, pe fetița cea mare nu o lasă la școală iar dacă iese în drum să se joace cu vecinii o bate, o trage de păr.
Semnatura
Asistent social,
……………………………………………
GENOGRAMA
ECOMAPA
FISA INITIALA A CAZULUI
Modalitatea solicitării –sesizare din partea medicului de familie și a d-nei învățătoare
Beneficiar – V.D. și V.L. din com. Moțca, jud. Iași
Data solicitării – ………………..
Tipul cazului – Neglijare / Abuz
Date despre beneficiar:
Numele și prenumele- familia V.D. și V.L.
Vârsta – 32, respectiv 28 ani
Domiciliul– comuna Moțca, județul Iași
Situația prezentă – copiii familiei sunt neglijati, murdari, lasați fara supraveghere, flămânzi, fiica cea mare a început să lipsească de la școală
Părinții
Numele și prenumele mamei- V.L.
Numele și prenumele tatălui- V.D.
Alte date relevante despre beneficiar- în familie există un copil- V.A., în vârstă de 4 luni, care nu are voie să mănânce decât lapte praf fără lactoză, mama pleacă de acasă, lăsând copiii singuri și nesupravegheați Motivul solicitării- neglijența deosebit de gravă
Observații- camera în care locuiesc este sumar mobilată, încălzirea și prepararea hranei se face la o sobă din cărămidă
Concluzii
Preluare caz de către asistent social – D.A.
Data completării fișei- ………….
Asistent Social – D.A.
ANALIZA CÂMPULUI DE FORȚE
PLANUL DE INTERVENȚIE
Familia – V.D și V.L.
Domiciliul – comuna Motca, județul Iași,
Tipul familiei – normală
Nr. Copii – 3
Obiective-
consilierea mamei în vederea schimbării comportamentului fata de copii
accentuarea si menținerea relației pozitive bazate pe dragoste si înțelegere si utilizarea acestei resurse in in procesul de recuperare fizica si psihica a copilului
cooperarea cu bunica paterni în vederea identificării unei soluții optime in favoarea copilului , care să-i asigure un mediu corespunzător dezvoltării normale , securitate și afecțiune
Acțiuni:
Data întocmirii___/__/_____
Asistent social, Beneficiar,
______________ ____________
CONSILIUL COMUNITAR CONSULTATIV
COMUNA MOTCA, JUDETUL IASI
NR………… din 14.11. 2008
R A P O R T
Referitor la cazul familiei – V.D. și V.L.
Tip de caz – prevenire separare copii de părinții săi
prevenire abandon școlar
prevenirea neglijării copiilor
Data și locul efectuării – Primăria comunei Moțca
Persoane prezente – membrii structurii consiliului comunitar consultativ, mama- V.L., asistent social comunitar
Scopul întocmirii raportului:
evaluarea capacităților parentale și de asumare a responsabilităților parentale;
evaluarea nevoilor identificate în sistemul familial și a resurselor de satisfacere a acestora,
stabilirea demersurilor ulterioare și responsabilitățile fiecărei părți implicate
Conținutul sintetic al cazului:- V.L. (28 ani), mama a 3 copii pleacă des de acasă, lasând copiii nesupravegheați, aceștia având vârstele de 8 ani, 4 ani și respectiv 4 luni, în această perioadă tatăl fiind plecat la lucru în alt județ. De multe ori atunci când mama este plecată iat fiica de 8 ani este la școală, copilul cel mic de 4 luni, rămâne în grija fratelui de 4 ani.
Date despre părinți:
Mama:
Numele și prenumele – V.L.
Data și locul nașterii .XXXXXXX
CNP –XXXXXXXXXXXXX
Starea civilă – căsătorită
Studii – 6 cl., Ocupația – casnică.
Religie- ortodoxă
Tata:
Numele și prenumele – V.D.
Data și locul nașterii .XXXXXXX
CNP –XXXXXXXXXXXXX
Starea civilă – căsătorit
Studii – 8 cl., Ocupația – muncitor
Religie- ortodoxă
Domiciliul familiei – comuna Moțca, judetul Iași
Date despre copiii din familie:
Probleme identificate:
În urma scăderii veniturilor soțului și pe fondul consumului de alcool a soției, dar și a plecării acesteia de la domiciliu, în familie au intervenit unele probleme în sensul că ramân copiii singuri acasă, fetița de 8 ani, lipsește de la școală, sunt nealimentați corespunzîtor, mai ales ca copilul în varstă de 4 luni nu trebuie sa consume decât lapte fără lactoză și are nevoie de un regim alimentar
Demersurile comunității locale pentru soluționarea cazului
Asistentul social din cadrul compartimentului de asistență socială de la domiciliul familiei a întocmit împreună cu echipa pluridisciplinară planul de servicii și a încheiat un contract de intervenție cu familia în sensul responsabilizării mamei cu privire la creșterea și supravegherea copiilor și asigurarea nevoilor de bază a acestora
Propuneri:-
Monitorizarea familiei pe o perioadă de 6 luni și implkicit responsabilizarea mamei.
Membrii consiliului comunitar consultativ:
…………………………………………………..
CONTRACT DE INTERVENTIE
Încheiat între:
Asistentul social -D.A. din cadrul Primăriei comunei Moțca și V.L. în calitate de beneficiar al serviciului de asistență socială:
Obiective:
Prevenire neglijare, abuz fizic și psihic,
Consilierea mamei în vederea îmbunătățirii comportamentului
Conștientizarea și responsabilizarea mamei
Obligațiile părților:
Asistentul social:
să ofere consiliere mamei;
să ofere informații și sprijin in obținerea drepturilor legale;
să efectueze vizite periodice;
să intervină în luarea unei măsuri de protecție pentru copii în czul în care mama nu-și schimbă comportamnentul în favoarea copiilor
Beneficiarul:
să permită asistentului social să facă vizite la domiciliu.
să nu consume exesiv băuturi alcoolice,
să nu lase copiii nesupravegheați
să fie mai amabilă cu copiii
să nu mai fie agresivă și să-și apropie soacra
Durata contractului – 3 luni
Concluzii: Eu V.L., din comuna Moțca, am luat la cunoștință că acest contract se încheie pe o perioadă determinată de timp ( 3 luni) și că nerespectarea cu bună știință a responsabilităților asumate determină intervenția din partea asistentului social și luarea unei măsuri de protecție pentru copiii mei,
Data întocmirii ___/_____/______
Semnatura as. social, Semnătura beneficiar,
PRIMARIA COMUNEI MOTCA Nr………./…………..
JUDETUL IASI
RAPORT DE VIZITĂ
Tip de caz – neglijență, abuz fizic și psihic
Data……………
Locul – domiciliul familiei V.D. și V.L.
Durata discuției ~ 30 min.
Persoane participante: D.A. – asistent social, Z.E. – asistent medical comunitar, L.V. – lucrator în cadrul Postului de Poliție Moțca, copiii, bunica, psihologul centrului zonal Pașcani- N.A., asistent social, Centrul zonal Pașcani – M.E.
Scopul – reevaluarea situației familiei V.D. și V.L. și evaluarea modului în care au fost duse la îndeplinire obligațiile din contractul de intervenție.
Observați: – În urma reevaluării situației copiilor din această familie, membrii echipei de intervenție au constatat că acestor copii le sunt satisfăcute acum toate nevoile de bază inclusiv nevoia de dragoste. Semnând acel contract de intervenție mama s-a schimbat în bine, aceasta datorându-se și faptului că aceasta a fost invitată în cadrul sedinței consiliului comunitar consultativ
Concluzii- s-a constatat că prin întocmirea acelui contract de intervenție mama a fost responsabilizată și este vizibilă schimbarea acesteia în bine. Chiar și vecinii au observat acest comportament schimbat la mamă sesizând și ei că implicarea comunității a dat rezultate.
Recomandări: – menținerea acestui climat pozitiv în familie .
Semnăturile persoanelor prezente
……………………………………………….
PLAN DE SERVICII
Numele si prenumele familiei: V.D. și V.L..
Nume prenume copii: V.M.- 8 ani, V.C.,- 4 ani V.A.- 4 luni .
Date parinti: Tata C.G. 32 ani
Mama V.L. 28 ani
Domiciliu: sat / com Moțca judetul Iasi
Data realizarii planului: ………………
Motivul intocmirii planului de servicii: abuz fizic si pihic, prevenire abandon copii
Manager de caz: D.A.-asistent social la Primariei comunei Motca
Membrii echipei si institutia din care provin: D.A.- asistent social al primăriei Moțca, Z.E.- asistent medical comunitar, L.V. -lucrător in cadrul Postului de Poliție Moțca, N.A.- psiholog Centrul zonal Pașcani, ME- asistent social Central zonal Pașcani
PRESTATII
SERVICII
INTERVENTII:
Membrii echipei de interventie :………………………………..
RAPORT DE ÎNTREVEDERE
Data……………
Durata – 25 minute
Persoanele care au participat la întrevedere: as. social- DA, as. medical comunitar, polițist, copiii, mama
Locul – domiciliul familiei V.D. și V.L. din comuna Moțca, județul ,
Scopul – reevaluarea familiei în urma aplicării planului de servicii
Obiectivele:
Prevenire neglijare, abuz fizic și psihic,
Consilierea mamei în vederea îmbunătățirii comportamentului
Conștientizarea și responsabilizarea mamei
Observații: In urma intervenției echipei interdisciplinare si a invitării mamei în cadrul sedinței consiliului comunitar consultativ aceasta și-a schimbat comportamentu, fetița nu a mai lipsit în ultima perioadă de la școală, copiii sunt îmbracați curat S-au observat modificări pozitive și în comportamentul copiilor care au acum mai multa încredere in ei, sunt mai deschiși , fapt care pune în evidență schimbarea de atitudine si de comportament a mamei.
Recomandări: – închiderea cazului .
Concluzii: Cazul familiei. a fost închis odată cu schimbarea de atitudine a mamei și cu toate modificările pozitive intervenite. Specialiștii au considerat in urma reevaluării situației familiei că aceasta este capabilă să răspundă nevoilor copiilor și fără ajutorul serviciilor sociale.
BIBLIOGRAFIE
Abuzul și neglijarea copilului, Raport al Organizației Salvați Copiii, 2000,
Codul Penal Român,
Constantin, Mădălina, Maltratarea copilului între cunoaștere și intervenție, Editura Lumen, 2004, Conveția ONU cu privire la Drepturile Copilului,
Filipescu, I., Tratat de dreptul familiei, Editura All, București, 1998
G. Neamțu, Tratat de asistență socială,Editura Polirom, Iași,2003
Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzuluiasupra copilului, Organizația salvați copiii/ Alternative Sociale, București, 2002
Ionescu, Ion, Metodologie sociologică – note de curs, Universitatea „ Al. I. Cuza”, Iași, 2001
Irimescu, Gabriela, Asistența socială a persoanelor abuzate- note de curs, Iași,
Irimescu, Gabriela, Tehnici Specifice în Asistența Socială, Iași, Ed. Universității „Al.I.Cuza”, 2002
Jourdan-Ionescu,C., și Palicari,G.,Probleme etice în Ionescu Ș., (coord), Copilul maltratat, Evaluare, prevenire, intervenție, Fundației Internaționale pentru Copil și Familie, București 2001
Jourdan-Ionescu,Colette, în Ionescu , Serban (coord.)- Copilul maltratat.Evaluare, prevenire, intervenție, Extreme Group,București,2001
Kari Killén, Copilăria durează generații la rând, Editura First, Timișoara, 2003
Killen, K., Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timișoara, 1998
Legea nr. 272/2004
Maria Roth-Szamosközi, Protecția copilului – Dileme, concepții și metode, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. 1999
Mariana Spânu, Introducere in asistența sociala a familiei si protecția copilului, Ed.Tehnică, Chișinău, 1998
Miftode V, Fundamente ale asintenței sociale, Editura Eminescu, București,1999
Miftode, V. ( coord.), Populații vulnerabile și fenomene de automarginalizare, Editura Lumen, Iași, 2002,
Muntean, Ana,; Popescu, M.; Popa, S., Victimele violenței domestice: copiii și femeile, Editura Eurostampa, Timișoara, 2001
Ordinul nr. 384/2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea și monitorizarea cazurilor de abuz, neglijare și exploatare a copilului
Păunescu C., Agresivitatea si condiția umană, Editura Tehnică București, 1995
Popescu, V., Răduț, M., Copilul maltratat, în revista Viața medicală, 420(ianuarie, 1998),
Revista de Asistență Socială nr.1/2003 București
Revista de securitare comunitară, Anul II, nr. 5, 2002
Rotariu, T.( coord.), Expunerea minorilor la abuz și neglijare în județul Cluj, World Vision, 1996,
Roth- Szamosközi, M., Protecția Copilului- Dileme. Concepții și Metode, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 1999,
Serban Ionescu, Copilul maltratat, FICF, Ed. Extreme Group, București, 2001
Spânu, Mariana, Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului, Editura Tehnică, Chișnău, 1998,
Suzanne Robert-Ouvray, Copil abuzat, copil meduzat, Ed. Eurostampa, Timișoara,2001
Voinea, Maria, Psihosociologia familiei, Editura Universității, București, 1996
www.asistentasociala.ro
www.copii.ro
ANEXE
Simboluri utilizate pentru realizarea genogramei
Persoană de sex masculin
Persoană de sex feminin
Relatie de casatorie
Relație de concubinaj
Căsătorie încheiată de divorț
Căsătorie în care soții sunt separați în fapt
Bărbat decedat
Femeie decedată
La fel ca și genograma, ecomapa utilizează o serie de simboluri specifice pentru a reprezenta tipurile de relații:
Relație echilibrată
Relație foarte puternică
Relație stresantă
Relație unilaterală
Relație bilaterală
BIBLIOGRAFIE
Abuzul și neglijarea copilului, Raport al Organizației Salvați Copiii, 2000,
Codul Penal Român,
Constantin, Mădălina, Maltratarea copilului între cunoaștere și intervenție, Editura Lumen, 2004, Conveția ONU cu privire la Drepturile Copilului,
Filipescu, I., Tratat de dreptul familiei, Editura All, București, 1998
G. Neamțu, Tratat de asistență socială,Editura Polirom, Iași,2003
Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzuluiasupra copilului, Organizația salvați copiii/ Alternative Sociale, București, 2002
Ionescu, Ion, Metodologie sociologică – note de curs, Universitatea „ Al. I. Cuza”, Iași, 2001
Irimescu, Gabriela, Asistența socială a persoanelor abuzate- note de curs, Iași,
Irimescu, Gabriela, Tehnici Specifice în Asistența Socială, Iași, Ed. Universității „Al.I.Cuza”, 2002
Jourdan-Ionescu,C., și Palicari,G.,Probleme etice în Ionescu Ș., (coord), Copilul maltratat, Evaluare, prevenire, intervenție, Fundației Internaționale pentru Copil și Familie, București 2001
Jourdan-Ionescu,Colette, în Ionescu , Serban (coord.)- Copilul maltratat.Evaluare, prevenire, intervenție, Extreme Group,București,2001
Kari Killén, Copilăria durează generații la rând, Editura First, Timișoara, 2003
Killen, K., Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timișoara, 1998
Legea nr. 272/2004
Maria Roth-Szamosközi, Protecția copilului – Dileme, concepții și metode, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. 1999
Mariana Spânu, Introducere in asistența sociala a familiei si protecția copilului, Ed.Tehnică, Chișinău, 1998
Miftode V, Fundamente ale asintenței sociale, Editura Eminescu, București,1999
Miftode, V. ( coord.), Populații vulnerabile și fenomene de automarginalizare, Editura Lumen, Iași, 2002,
Muntean, Ana,; Popescu, M.; Popa, S., Victimele violenței domestice: copiii și femeile, Editura Eurostampa, Timișoara, 2001
Ordinul nr. 384/2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea și monitorizarea cazurilor de abuz, neglijare și exploatare a copilului
Păunescu C., Agresivitatea si condiția umană, Editura Tehnică București, 1995
Popescu, V., Răduț, M., Copilul maltratat, în revista Viața medicală, 420(ianuarie, 1998),
Revista de Asistență Socială nr.1/2003 București
Revista de securitare comunitară, Anul II, nr. 5, 2002
Rotariu, T.( coord.), Expunerea minorilor la abuz și neglijare în județul Cluj, World Vision, 1996,
Roth- Szamosközi, M., Protecția Copilului- Dileme. Concepții și Metode, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 1999,
Serban Ionescu, Copilul maltratat, FICF, Ed. Extreme Group, București, 2001
Spânu, Mariana, Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului, Editura Tehnică, Chișnău, 1998,
Suzanne Robert-Ouvray, Copil abuzat, copil meduzat, Ed. Eurostampa, Timișoara,2001
Voinea, Maria, Psihosociologia familiei, Editura Universității, București, 1996
www.asistentasociala.ro
www.copii.ro
ANEXE
Simboluri utilizate pentru realizarea genogramei
Persoană de sex masculin
Persoană de sex feminin
Relatie de casatorie
Relație de concubinaj
Căsătorie încheiată de divorț
Căsătorie în care soții sunt separați în fapt
Bărbat decedat
Femeie decedată
La fel ca și genograma, ecomapa utilizează o serie de simboluri specifice pentru a reprezenta tipurile de relații:
Relație echilibrată
Relație foarte puternică
Relație stresantă
Relație unilaterală
Relație bilaterală
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Abuzul Si Neglijenta Copilului In Familie (ID: 164542)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.