Abuzul Sexual Asupra Minorilor

Abuzul sexual asupra minorilor poate avea loc în cadrul tuturor mediilor sociale, indiferent de profesie, rasă sau religie. Unii abuzatori sunt considerați membri respectați ai comunității din care fac parte. Nu există un model-tipic de abuzator sexual asupra copiilor; de aceea, ei pot fi frumoși sau urâți, curați sau murdari, îngrijiți sau neîngrijiți. Există însă un lucru pe care cu toții îl au în comun: își doresc să aibă interacțiune sexuală cu un copil, apoi dau curs gândurilor și ajung să abuzeze sexual copii.

Abuzatorii sexuali, pentru a-și îndeplini scopul, par adesea amabili și atenți față de copii. Dar acesta nu este decât planul lor mârșav de a construi relații apropiate cu copiii, pentru ca, mai apoi, să-și poată pune în aplicare intențiile diabolice. Pot ajunge chiar să se convingă pe ei înșiși că nu le fac niciun rău copiilor.

Există trei aspecte care ar trebui luate în considerare în acest sens:

-majoritatea persoanelor care abuzează sexual copii sunt barbați;

-o treime dintre abuzatori au vârsta sub 20 de ani;

-aproape toate cazurile de abuz sexual asupra minorilor (95%) sunt comise de către persoane pe care copiii le cunosc și în care au încredere.

Pentru a putea avea loc un abuz sexual asupra unui minor, abuzatorul are nevoie de două lucruri:

-să aibă acces la un copil;

-copilul să fie singur în prezența lui.

Similar Posts