Abuzul Măsurile Penale, de Drept ale Luptei cu Abuzul de Putere sau Abuzul de Serviciu

INTRODUCERE

Faptul că fenomenul abuzul a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în prezent unul dintre cele mai grave și mai răspândite comportamente ale unor persoane cu funcții de răspundere, este o afirmație ce nu are îndoială.

Fenomen social, abuzul este inamicul foarte periculos al vieții sociale civilizate, organizate statal, a ordinii de drept, a democrației, putând determina dispariția acestora.

Actualizarea problemei se impune mai ales din cauza impactului negativ, foarte puternic al fenomenului abuzului asupra democrației statului, echității sociale, a justiției și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Modalitățile de atribuire, conform legislației în vigoare, înconjoară o arie largă de aspecte privind achizițiile publice. Ele se aplică în funcție de situația efectivă creată de activul care face obiectul procedurii de atribuire, de cerințele contractantului pe de o parte și posibilitățile financiare ale acestuia pe de altă parte, firește de ofertanți și alți factori de influentă.

Lucrarea de față constituie o încercare de a aborda problema abuzului și a formelor lui sub aspectul teoretic al dreptului penal cu implicație în achizițiile publice și, implicit în licitații.

Deoarece criminologia este o știință complexă de studiu, lucrarea conține referiri la aspectul normativ – juridic, social și istoric al subiectului, precum și analize comparative ale legislației altor state și studiul expertizei pozitive acumulate de alte state în contracararea acestui fenomen.

Societatea a acumulat în decursul dezvoltării sale o anumită experiență, lucru care a dus la formarea unor reguli care să-i asigure desfășurarea. Orice activitate socială se desfășoară în baza unor reguli. Necesitatea acestora se impune în relațiile interumane, datorită faptului că la realizarea unei activități participă mai multe categorii de persoane, diferite la sex, vîrstă, profesie, etc., fiecare dintre acestea avînd roluri diferite în buna reușită a acțiunii respective.

Pe de altă parte societatea a acumulat în decursul dezvoltării sale o anumită experiență, lucru care a dus la formarea unor reguli care să-i asigure desfășurarea.

Locul și rolul infracțiunilor săvîrșite de persoane cu funcții de răspundere în statistica penală nu este foarte mare, însă aceste infracțiuni, totodată, prezintă un pericol social sporit pentru societate, deoarece se săvîrșesc în cercurile de conducere și atrag după sine deseori consecințe negative.

Introducere

Concomitent, numărul mic de infracțiuni săvîrșite de persoane cu funcții de răspundere, în masa generală a infracțiunilor, după datele statistice, într-o mare măsură se explică prin faptul că multe din ele rămîn nedescoperite.

Acest fapt a fost caracteristic perioadei anterioare socialiste de existență a statului nostru cînd, pe de o parte persoanele cu funcții de răspundere erau desimulate de alte persoane cu funcții de răspundere, iar pe de altă parte, infracțiunile date se calificau doar ca delapidări. Totodată, necăutand la procentul enorm de latentitate, chiar și în timpul menționat se observă o creștere a acestui gen de infracțiuni.

Cele spuse în măsură de plină se referă și la abuzul de putere sau abuzul de serviciu.
Datele statistice ne vorbesc despre creșterea numărului săvîrșirii infracțiunii date în prezent. Dacă în 2004 au fost săvîrșite 201 asemenea infracțiuni, atunci în 2005, conform Raportului anual al Procuraturii Generale-216. Totodată, o bună parte din persoanele ce au săvîrșit așa infracțiuni au rămas și rămîn nepedepsite.

Toate acestea întamplate au nevoie de o intensificare a combaterii abuzului de putere sau abuzului de serviciu pentru ce este și necesară perfecționarea legislației și a practicii de aplicare a ei. În rezultatul neajunsurilor întîlnite în legislație și practică, deseori se întîmplă cazuri de condamnare a persoanelor ce nu posedă drepturi arătate în lege și invers, persoanele cu funcții de răspundere care au săvîrșit acțiuni ce se încadrează în componența de infracțiune examinată, sunt tras de numai la răspundere disciplinară.

Un șir de neajunsuri sunt prezentate și în plan teoretic. De un real folos și valoare sunt lucrările lui B. Zdravomîslov și A. Saharov, monografii ce tratează multilateral atît aspectele teoretice, de analiză juridică, a infracțiunii, cît și realizează o delimitare a lor de alte infracțiuni similare.Tot din epoca sovietică datează și lucrarea autorului român Dobrinoiu V.,( Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal, București, 1983) lucrare ce realizează un scurt istoric al problemei.

Problemele date determină necesitatea actualei cercetări prezente. Lucrarea dată are ca obiect aspectele sociale, penale, de drept ale combaterii abuzului de putere sau abuzul de serviciu.

Scopul lucrării urmărit în lucrarea dată este de a cerceta măsurile penale, de drept ale luptei cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu în baza materialelor studiate și a eficacității lor. Urmărind scopul indicat s-a efectuat o analiză teoretică juridică a conținutului tuturor semnelor obiective și subiective ale abuzului de putere.

Introducere

Se propune prin prezenta lucrare îmbunătățirea cadrului normativ existent, pentru a determina aplicarea eficientă a normelor de drept în practică nu doar la nivel teoretic, a elimina textele cu interpretare ambiguă și cu posibilități de eludare a legii și de evitare a răspunderii. Necesită de asemenea adoptarea unui șir de măsuri spre perfecționarea aparatului public, spre ridicarea responsabilității funcționarilor, publicitatea în activitatea factorilor de decizie și transparența activității lor, informarea largă a societății civile despre modul de rezolvare a intereselor ei, precum și controlul eficient din partea organelor de control competente, mass – media și societății civile, asupra aparatului public.

Astfel s-a obținut o lucrare ce reflectă pe larg fenomenul abuzului, prin prisma achizițiilor publice prin licitații, a evenimentelor petrecute, cât și a viziunii proprii asupra fenomenului în cauză.

Este o abordare teoretică a fenomenului abuzului cu referiri la sistemul militar, la licitațiile ce se desfășoară în acest sector. De menționat că atât timp, cât acest fenomen va fi abordat doar teoretic, dar nu și practic, cât timp societatea îl va tolera, acesta va dăinui în stat. Depinde de fiecare dintre noi în parte în ce fel de societate existăm, cine ne conduce și cum vom trăi în viitor.

Elemente constitutive ale infracțiunii

CAPITOLUL I

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE INFRACȚIUNII

1.1. Sistematizarea infracțiunilor

„Autorii Codului penal de la 1969, prin utilizarea criteriului adoptat de sistematizare a părții speciale a Codului penal au cuprins în Titlul VI al părții speciale infracțiunile care aduc atingere unor noi activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Ceea ce este caracteristic infracțiunilor incluse în conținutul acestui titlu este faptul că prin săvârșirea lor se vatămă relații sociale de aceeași natură și anume relațiile care se constituie și se dezvoltă în jurul unor importante valori pentru societate cum sunt: buna desfășurare a activității unităților publice sau de interes public, înfăptuirea justiției, siguranța circulației pe căile ferate, regimul stabilit pentru anumite activități reglementate de lege.”

Acest element comun și fundamental unește toate aceste numeroase și variate infracțiuni justificând tratarea lor unitară în cadrul aceluiași titlu al părții speciale.

Grupul de infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, a fost împarțit în patru subgrupuri corespunzând fiecare unui capitol distinct: primul capitol privitor la infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul; al doilea capitol, privind infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției; al treilea capitol referitor la infracțiunile contra siguranței circulației pe căile ferate; al patrulea capitol cuprinde infracțiunile privitoare la regimul stabil pentru unele activități reglementate de lege.

Normele de incriminare cuprind în Titlul VI al Codului penal, partea specială,care nu și-a păstrat toate formulările inițiale: acestea suferind în decursul timpului unele modificări; cele mai importante s-au adus prin următoarele acte normative: Decretul nr. 154 din 1970.

„Legea nr. 6/1 973, Decretul nr. 365/1976, Decret-lege nr. 1/1989, Decret-lege nr. 12/1990, Legea nr. 20/1990, Legea nr. 65 din 1992, iar altele sunt prevăzute în Legea nr. 140/1996 pentru modificarea și completarea Codului Penal, modificări ce vor fi evidențiate în capitolele următoare cu prilejul analizei infracțiunilor corespunzătoare”.

Elemente constitutive ale infracțiunii

1.2. Cadrul juridic general instituit prin Constituția din 1991

Constituția României din 1991 cuprinde norme cu caracter de principii care trebuie să fie avute în vedere și la aplicarea dispozițiilor incriminatoare prevăzute în Titlul VI al Codului penal, partea specială.

Astfel au relevanță pentru materia tratată dispozițiile constituționale referitoare la drepturile și libertățile cetățenilor prevăzute în Titlul II din Constituție, cum ar fi principiul înscris în art. 15 care prevede că „Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate de Constituție și prin alte legi"; principiul înscris în art. 16 care arată egalitatea în drepturi prevăzând că "Cetățenii sunt egali în fata legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.”

Nimeni nu este mai presus de lege"; principiul înscris în art. 21 care prevede accesul liber la justiție în sensul că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept; principiul înscris în art. 23 care, arată libertatea individuală. „Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.

„Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege. Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile si în temeiul legii".

În legătură cu autoritatea judecătorească, Constituția României prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii". Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Justiția se realizează prin Curtea Supremă de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești „stabilite de lege".

Cunoașterea acestor principii este hotărâtoare pentru o bună înțelegere și aplicare a prevederilor legii penale în general și a dispozițiilor din Titlul VI al părții speciale a Codului penal, îndeosebi.

Elemente constitutive ale infracțiunii

1.3. Referințe istorice

O mare parte din infracțiunile care fac obiectul de reglementare al Titlului VI din Codul penal în vigoare au fost prevăzute și în Codul penal din 1864 cât și în cel din 1936, dar într-o altă structură și alt conținut.

Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul prevăzute în Cap. I din Titlul VI al părții speciale a Codului penal în vigoare erau prevăzute, în Codul anterior în titlul III "Crime și delicte contra administrației publice" care cuprindea un număr mult mai mare de norme de incriminare în raport cu Codul penal în vigoare. Legiuitorul din 1969 a procedat la o reducere foarte mare a incriminărilor socotind că unele din ele sunt implicit cuprinse în noile dispoziții cu formulări mai cuprinzătoare, iar altele au fost considerate inutile în raport cu cerințele dezvoltării unei societăți moderne.

Infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției, prevăzute în Cap. II din Titlul VI al Codului penal din 1968, erau cuprinse în Codul penal "Carol al II-lea" în Titlul IV sub denumirea de "Delicte contra administrării justiției". Acest titlu conținea un număr foarte mare de incriminări în raport cu Codul penal în vigoare.

Infracțiunile contra siguranței circulației pe căile ferate fac obiect de reglementare al Cap. II, Titlul VI al actualului Cod penal, în Codul penal anterior aveau o reglementare difuză și parțială (art. 209, 242 alin. 3 și 4, art. 2451).

De exemplu, producerea unei catastrofe ca urmare a infracțiunii de neglijență în serviciu constituia o agravantă a infracțiunii de neglijență în serviciu, iar părăsirea postului de către personalul de conducere a unui tren era considerată ca o formă foarte gravă a infracțiunii de abuz în serviciu. Infracțiunile privitoare la regimul stabilit pentru, unele activități reglementate de lege (cap. IV din Titlul VI), nu erau cuprinse în Codul penal anterior ci în unele legi speciale, de pildă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și regimului materiilor explozive era incriminată în Decretul nr. 61/1959.

1.4. Elemente de drept comparat

„Codul penal german din 15 mai 1871, cu modificările până la 1 octombrie 1989, incriminează în capitolul 9, declarația falsă ca martor ori expert, fără depunere de jurământ; jurământul mincinos; încercarea de a determina o declarație falsă; mărturia falsă din culpă .”

Elemente constitutive ale infracțiunii

În capitolul 27 sunt încriminate o serie de fapte care creează un pericol public, cum ar fi incendiul, provocarea unui pericol de incendii; provocarea unei explozii datorită energiei nucleare; provocarea unei explozii cu ajutorul unor materiale explozibile; folosirea abuzivă a radiației ionizate; fabricarea de instalații nucleare defectuoase; aducerea de prejudicii circulației pe căile ferate, căile navale sau aeriene.

În capitolul 29 sunt reglementate infracțiunile de serviciu și anume: primirea de favoruri de către un funcționar public pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu (§331); fapta se pedepsește mai grav dacă este comisă de un judecător sau arbitru (§331 alin. 2); luarea de mită de funcționar pentru a îndeplini un act contrar obligațiilor de serviciu (§332); judecătorul sau arbitrul se pedepsesc, mai grav (§332 alin. 2), darea de mită (§334), vătămarea corporală a unei persoane de un funcționar în timpul serviciului sau în legătură cu serviciul (§340), obținerea prin presiune fizică sau psihică de declarații (§343), urmărirea penală a unei persoane nevinovate (§344), supunerea la executarea unei pedepse a unei persoane nevinovate (§345), primirea de foloase necuvenite (§352), încălcarea secretului de serviciu (§353b), participarea ilegală la deliberarea judecătorilor (§353d), atragerea unui subaltern să comită o infracțiune (§357).

Codul penal spaniol în vigoare de la 2 l iunie 1988, cu modificările până la iulie 1992, încriminează în Titlul IV mai multe fapte contra administrării justiției și anume; acuzați a și denunțarea calomnioasă (art. 325); fapta funcționarului care prin violentă sau intimidare încearcă să determine pe denunțător să-și retragă denunțul, sau un martor să-și retragă mărturia (art. 325bis); mărturia mincinoasă (art. 326); evadarea (art. 334); realizarea arbitrară a propriului drept (art. 337); simularea unei infracțiuni (art. 338); omisiunea de a împiedica anumite infracțiuni sau de a le aduce la cunoștință autorităților (art. 338 bis); fraudele asupra averii publice (art. 349).

În titlul VII sunt incriminate faptele săvârșite de funcționari în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu și anume fapta judecătorului care pronunță cu știință o soluție nedreaptă (art. 351); aceeași faptă comisă din culpă (art.355); refuzul judecătorului de a face dreptate (art. 357), fapta funcționarului care ia o măsură nedreaptă cu știință (art. 358), fapta avocatului sau mandatarului care în neglijență aduce prejudicii clientului ori dezvăluie secretele acestuia (art. 360), fapta avocatului care face tranzacție cu partea adversă (art. 361), înlesnirea evadării de către un funcționar (art. 362), fapta funcționarului care provoacă distrugerea, sustragerea, pierderea, dezvăluirea unor documente încredințate în virtutea atribuțiilor de serviciu (art. 364).

Elemente constitutive ale infracțiunii

Fapta funcționarului public care dezvăluie secretele și informațiile deținute în virtutea funcției (art. 367), fapta funcționarilor judiciari și administrativi care nu aduc la îndeplinire hotărâri le instanțelor sau ordinele autorităților superioare (art. 369), fapta funcționarului care continuă să-și exercite atribuțiile după eliberarea din funcție (art. 374), fapta funcționarului care exercită atribuții de competența altor organe ale statului (art. 377), fapta funcționarului care pretinde sau întreține raporturi sexuale cu persoane aflate în puterea sa (art. 383, 384); fapta funcționarului public care pretinde sau primește bani sau alte foloase pentru a realiza un act relativ la serviciu și care ar constitui o infracțiune art. 385); aceeași faptă dacă ceea ce i se solicită funcționarului este un act care nu constituie o infracțiune (art. 386), fapta funcționarului care primește :"avorturi după executarea unui act la care era obligat (art. 390), fapta aceluia care încearcă. să corupă un funcționar (art. 391), fapta funcționarului care sustrage valori publice încredințate potrivit funcției (art. 394), fapta funcționarului care din neglijență provoacă pierderea anumitor valori publice (art. 395), fapta funcționarilor fiscali care fac operații interzise în interesul lor personal (art.404), fapta funcționarului public de a-și trafica influența art. 404 bis a), fapta unei persoane particulare de a face trafic de influentă art. 404 bis b).

Codul penal francez, intrat în vigoare la 1 martie 1994 incriminează în Cartea a IV-a titlul II atingerile aduse autorității statului.

În cadrul acestui titlu în capitol II sunt incriminate fapte care aduc atingere administrației publice comise de persoane care au o funcție publică și anume fapta de a lua măsuri susceptibile să împiedice executarea legii (art. 432-i) sau fapta de a exercita o funcție și după ce i s-a comunicat eliberarea din funcție (art. 432-3).

În secțiunea a II-a a aceluiași capitol, sunt incriminate faptele de abuz de autoritate săvârșite contra persoanelor particulare cum ar fi: săvârșirea de funcționar a unor acte susceptibile să aducă atingere libertății individuale (art. 432-4), fapta de a pune imediat în libertate o persoană ilegal deținută (art. 432-5) ori a reține deține fără mandat o persoană sau a prelungi ilegal deținerea (art. 432-6); acte de discriminare în raport cu o persoană fizică sau juridică (art. 432-7), violarea de domiciliu, realizată de un funcționar (art. 432-8): ori săvârșirea de fapte de violarea a secretului corespondenței de către funcționar (art. 432-9).

Elemente constitutive ale infracțiunii

În cadrul secțiunii a III-a sunt incriminate faptele de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu în mod necinstit cum ar fi: fapta de a percepe impozite, taxe nedatorate (art. 432-10), corupția pasivă și traficul de influență comis de un funcționar (art. 432-11), fapta de a exercita oficial un act în care este interesat personal (art. 432-12), sustragerea sau deturnarea de bunuri (art. 432-15).

În capitolul III sunt incriminate faptele contra administrației publice săvârșite de particulari cum ar fi corupția activă și traficul de influență comis de particulari (art. 433-1), actele de intimidare comise contra persoanelor exercitând o funcție publică (art. 433-3), ultrajul (art.4333.5), rebeliunea-(art. 433.6). uzurparea de funcție (art.483.12).

În Capitolul IV sunt incriminate faptele care aduc atingere justiției cum ar fi: nedenunțarea unei infracțiuni (art. 434-1); faptele de modificare a datelor, a situației, distrugerea de documente care ar putea constitui probe (art. 434-4). amenințarea sau intimidarea unei persoane care a fost victima unei crime sau delict de a nu face plângere sau a reveni asupra plângerii (art. 434-5), favorizarea infractorului (art. 434-6), refuzul de a face dreptate sau de negarea de dreptate săvârșit de magistrat (art. 434-7) influențarea, intimidarea unui judecător, arbitru interpret, expert, avocat al unei părți, pentru a-și modifica comportarea în exercitarea funcției (art. 434-8), fapta unui magistrat, arbitru, expert de a primi daruri, avantaje pentru a îndeplini sau a se abține de la un act al funcției (art. 434-9) fapta de a nu aduce la cunoștința organelor judiciare a probei inocenței unei persoane (art. 434-11), mărturia mincinoasă (art. 434-13), încercarea de determinare a mărturiei mincinoase (art. 434-15): în secțiunea a-IlI-a sunt incriminate faptele care aduc atingere respectului datorat justiției (art. 434-240, denunțarea calomnioasă (art. 434-26), evadarea (art. 434-27), nerespectarea măsurilor de siguranță (art. 434-338).

În Codul penal Italian în titlul III, delicte contra administrației justiției sunt încriminate în art. 361-384 faptele contra activității judiciare (omisiunea funcționarului de a denunța o infracțiune, omisiunea unei persoane de a denunța o infracțiune, refuzul de serviciu legalmente datorat, denunțarea calomnioasă. calomnia, autocalomnia, jurământul mincinos al unei părți, mărturia mincinoasă, expertiza falsă, fraudă în activitatea procedurală, determinarea unui martor. expert. interpret să depună mărturie, falsă, expertiză falsă ori o traducere falsă, favorizarea infractorului, practica rea frauduloasă a avocaturii, trafic de influență din partea apărătorului).

Elemente constitutive ale infracțiunii

În capitolul II sunt incriminate (art. 385-391), faptele contra autorității judecătorești (evadarea, înlesnirea evadării, neexecutarea unei măsuri ordonate de judecători, nerespectarea pedepselor accesorii, sustragerea unei persoane de la executarea pedepsei). Codul penal portughez din 1982 incriminează în capitolul II faptele de evadare din locurile de deținere a unei persoane legal deținute {art. 389), înlesnirea de către funcționar a evadării (art. 390), neglijența care a avut ca urmare o evadare art. 391), nerespectarea obligațiilor impuse de o hotărâre judecătorească penală (art. 393) asocierea pentru organizarea evadării (art. 394): în secțiunea a III-a sunt încriminate faptele de distrugere de lucruri încredințate autorității publice (art. 396); în secțiunea IV sunt incriminate faptele de uzurpare de funcție (art. 400).

În capitolul III sunt încriminate faptele îndreptate contra realizării justiției; declarația mincinoasă a unei părți în proces (art. 401), mărturia mincinoasă (art. 402) determinarea la mărturie mincinoasă (art. 406) denunțarea calomnioasă (art. 408), simularea de infracțiune (art. 409) favorizarea infractorului (art. 410), favorizarea săvârșită de funcționar (art. 411 ), obținerea prin violență și amenințare de declarații (art. 412), represiunea contra unei persoane inocente (art. 413), traficul de influență al funcționarului (art. 415), refuzul de serviciu legalmente datorat (art. 416), arestarea ilegală (art. 417), înțelegerea frauduloasă în dauna clientului a avocatului (art. 418), dezvăluirea secretului interesând justiția (art. 419).

În capitolul IV sunt incriminate faptele comise de funcționar în exercițiul funcției; corupția pasivă pentru a îndeplini un act ilegal (art. 420), corupția pasivă pentru neîndeplinirea unui act legal (art. 422) corupția activă (art. 423), delapidarea (art. 424, 425), abuzul de autoritate (art. 428), fixarea unor impozite sau contribuții ilegale (art. 429), abuzul de putere (art. 432), violare de secrete de către funcționar (art. 433), abandonul funcției (art. 436).

Codul penal model american, ediția 1985 incriminează în capitolul infracțiuni contra administrației publice faptele de corupție a funcționarului din domeniul public sau în legătură cu activități politice (art. 240) exercitarea de amenințări sau alte forme de influențare în domeniul public sau politic (art. 240.2), săvârșirea de acte ilegale în exercitarea funcției (art. 240.4), darea de daruri, cadouri unui funcționar public (art. 240.5) oferirea sau primirea de compensații de către un funcționar pentru activitatea ilicită a acestuia în legătură cu încheierea unei tranzacții (art. 240.6), comercializarea influenței (art. 240); declarația mincinoasă (art.241.1), mărturia mincinoasă art. 241.6): distrugerea de acte și documente interesând activitatea juridică art. 241.7).

Elemente constitutive ale infracțiunii

De asemenea este incriminată fapta de a face obstrucție activități oficiale (art. 242.1), evadarea (art. 242.6), înlesnirea evadării (art. 242.1).

În cadrul art. 243 sunt incriminate faptele de abuz în serviciu ca arestarea. deținerea, cercetarea ilegală, împiedicarea unei persoane să-și exercite drepturile și privilegiile legale (art. 243.1), specularea în interese personale a informațiilor și datelor obținute în cadrul serviciului (art. 243.2).

1.5. Concept

“Acesta desemnează totalitatea condițiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis pe care le realizează făptuitorul ori devin relevante prin săvârșirea acțiunii sau inacțiunii de către acesta”.

Conținutul constitutiv are o sferă de cuprindere mai restrânsă decât conținutul juridic, care poate să cuprinde și alte condiții privitoare la elementele infracțiunii. Conținutul constitutiv este de altfel o componentă a conținutului juridic.

Laturile conținutului constitutiv

– obiectivă (fizică) – ce constă într-o manifestare exterioară ;

– subiectivă (psihică) – ce constă în atitudinea făptuitorului față de faptă dar și față rezultatul ei.

Latura obiectivă

“Desemnează totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existența infracțiunii”.

Structură

– elementul material ;

– urmarea imediată;

– legătura de cauzalitate.

Elementul material

“Desemnează actul de conduită interzis prin norma de incriminare”.

Elementu material este elementul esențial al oricărei infracțiuni.Este desemnat printr-un cuvânt, printr-o expresie ce arată acțiunea sau inacțiunea interzisă, așa numitul “verbum regens”.

Elemente constitutive ale infracțiunii

Acțiunea – desemnează o atitudine a făptuitorului prin care face ceva, ce legea penală ordonă să nu se facă. Acțiunea se poate realiza :

– prin acte materiale (lovire, luare);

– prin cuvinte (la insultă, la calomnie);

– prin scris (la denunțare calomnioasă).

Inacțiunea – desemnează atitudinea făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să se facă. Prin inacțiune se comit infracțiuni ca : nedenunțarea (art. 170 C. pen.), omisiunea de a încunoștiința organele judiciare (art. 265 C. pen.), etc.

Elementul material poate apărea în conținutul infracțiunii:

– într-o variantă unică – când constă fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune;

– în mai multe variante alternative – când constă din mai multe acțiuni sau inacțiuni (de ex., infracțiunea de luare de mită se poate săvârși de către un funcționar prin “pretindere”, “primire”, “acceptare”, “nerespingere” de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin (art. 254 C. pen.).

Distincția între elementul material și varianta unică și variante alternative este importantă în ce privește încadrarea corectă a faptei comise. Elementul material în variantele alternative poate consta nu numai din acțiuni ori nu numai din inacțiuni, ci și dintr-o acțiune și o inacțiune (de ex., abuzul în serviciu, neglijența în serviciu).

La infracțiunile complexe, elementul material are caracter complex, fiind alcătuit din două acțiuni care reprezintă fiecare în parte acte incriminate, dar pe care legiuitorul le-a reunit în conținutul aceleași infracțiuni. De exemplu, tâlhăria ( art. 211 C.pen. ) care necesită furt și violență.

Cerințe esențiale

Acestea privesc elementul material și realizarea lor trebuie observată odată cu săvârșirea acestuia, pentru caracterizarea faptei ca infracțiune. Cerințele esențiale se pot referi:

– la locul săvârșirii faptei (în public pentru infracțiunea de calomnie art. 206 C. pen. ; pe drumul public pentru unele infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice) ;

– la timpul săvârșirii faptei (uciderea copilului nou-născut imediat după naștere – art. 177 C. pen.) ;

– la modul și mijloacele de săvârșirii (falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod – art. 288 C. pen.).

Elemente constitutive ale infracțiunii

Urmarea imediată

Prin săvârșirea acțiunii sau inacțiunii împotriva obiectului infracțiunii se produce o vătămare, o periclitare a acestuia.

Putem deci, defini urmarea imediată ca fiind vătămarea adusă valorii sociale ocrotite prin fapta interzisă de legea penală.

Urmarea produsă prin săvârșirea faptei poate consta :

– fie într-o schimbare a obiectului ori a poziției acestuia – când obiectul are un aspect material (distrugerea unui bun, moartea unui om) ;

– fie într-o stânjenire a normalei desfășurări a relațiilor sociale născute în legătură și datorită valorii sociale ocrotite – când obiectul infracțiunii are natură morală (insulta, calomnia).

Caracterizare:

– urmarea socialmente periculoasă trebuie să fie imediată (adică rezultat nemijlocit al acțiunii sau inacțiunii , nu un rezultat mijlocit).

– urmarea imediată este un element necesar al conținutului constitutiv al infracțiunii, pe când celelalte urmări mai îndepărtate (subsecvente) pot fi elemente de circumstanțiere în conținutul agravat al infracțiunii.

În conținutul unor infracțiuni se întâlnesc referiri la urmarea imediată, fapt pentru care sunt infracțiuni materiale, de rezultat, acesta din urmă trebuind să fie perceptibil și constatat pentru calificarea faptei ca infracțiune.

Dacă rezultatul nu s-a produs, atunci infracțiunea nu s-a consumat, a rămas în faza de tentativă prin care s-a creat o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită.

Când în conținutul infracțiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat se numesc infracțiuni “de pericol ” , “de atitudine ”, “infracțiuni formale”.

În cazul infracțiunilor de pericol rezultatul constă într-o stare contrară existentă anterior.

La infracțiunile ce au în conținutul lor o urmare sau mai multe urmări este necesară stabilirea legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea produsă.

Elemente constitutive ale infracțiunii

Legătura de cauzalitate

“Legătura de cauzalitate este liantul între elementul material (cauză) si urmarea imediată ( efectul ) cerut de lege pentru existența infracțiunii ”. Cu alte cuvinte, existența infracțiunii este condiționată de legătura de cauzalitate.

Caracterizare :

– este un element constitutiv al conținutului oricărei infracțiuni ;

– fără legătura de cauzalitate nu se realizează elementului laturii obiective, deci nu poate exista infracțiunea ;

– stabilirea existenței legăturii de cauzalitate este necesară doar în cazul infracțiunilor zise materiale, și nu în cazul infracțiunilor zise formale când ea rezultă din însăși săvârșirea faptei.

Teorii privitoare la legătura de cauzalitate. Aceste teorii pot fi grupate în două curente:

1. un curent care susține teza monistă ( care consideră că urmarea imediată are o singură cauză și de aceea în situația unei pluralitați de contribuții umane, acestea trebuie considerate ca simple, fără semnificație penală );

2. un curent care susține teza pluralistă ( care consideră că producerea rezultatului se datorează unui concurs de cauze ).

1. Acestui curent îi aparțin următoarele teorii :

– teoria cauzei eficiente – propune să fie considerată a rezultatului pe aceea care a declanșat procesul genetic și a creat pentru celelalte condiții aptitudinea de a produce urmarea imediată ;

– teoria cauzei proxime – consideră drept cauză contribuția umană ce se situează în timp imediat anterior rezultatului ;

– teoria cauzei preponderente – consideră drept cauză energia care a contribuit cel mai mult la producerea rezultatului ;

– teoria cauzei adecvate sau tipice – consideră drept cauză pe aceea care este proprie sau aptă prin natura ei să producă acel rezultat ;astfel se trage concluzia că o acțiune sau inacțiune are caracter cauzal numai dacă se înscrie în această cauzalitate tipică. Se reproșează acestei teorii că restrânge antecedența cauzală la o singură contribuție umană.

Elemente constitutive ale infracțiunii

2. Acestui curent Îi aparțin următoarele teorii :

– teoria echivalenței condițiilor (sine qua non) – formulată în 1860 de penalistul german Von Buri ; potivit acestei teorii sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condițiile ccare l-au precedat și fără de care rezultatul nu s-ar fi produs. Caracterul “sine qua non” al unei condiții se stabilește folosind procedeul eliminării ipotetice a acesteia din antecedența rezultatului și dacă rezultatul nu s-ar fi produs, atunci acea condiție este eliminată. Acestei teorii i s-a reproșat că pune pe același plan toate condițiile fără a diferenția contribuția lor la producerea rezultatului ;

– teoria condiției necesare – care propune să fie considerată drept cauză a rezultatului orice condiție necesară pentru producerea acestuia, ținându-se seama de contribuția concretă adusă de fiecare condiție.

Ea recomandă pentru stabilirea legăturii de cauzalitate izolarea temporară și artificială a cauzelor mecanice, chimice și biologice pentru a reține numai actele omenești ce au contribuit la producerea rezultatului. Deci, fiecare cauză urmează să fie cercetată în parte.

Orientări practice pentru stabilirea legăturii de cauzalitate

– Identificarea în antecedența cauzală a tuturor contribuțiilor umane care ar putea avea legătură cauzală cu rezultatul. Aceasta se face cu ajutorul teorie “sine qua non” ;

– Stabilirea aspectului psihic al legăturii de cauzalitate. Vor fi reținute din antecedența cauzală a rezultatului numai contribuțiile față de care s-a stabilit atât aspectul fizic, cât și cel psihic;

– Delimitarea și determinarea exactă a contribuțiilor esențiale și a contribuțiilor înlesnitoare din antecedența cauzală. Aceasta se realizează cu ajutorul teoriei “sine qua non”.

Latura subiectivă

“Cuprinde totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conștiinței și voinței infractorului față de faptă și urmările acesteia”.

Structură :

– elementul subiectiv (vinovăția) ;

– mobilul (motivul) ;

– scopul.

Elemente constitutive ale infracțiunii

Elementul subiectiv (art. 19 alin. 2 și 3 C. pen.)

“Acesta reprezintă atitudinea psihică a persoanei care a săvârșit o faptă, față de faptă și urmările acesteia, atitudine exprimată în vinovăția cerută de lege pentru existența acelei infracțiuni“.

Trebuie să facem deosebirea dintre vinovăție ca trăsătură esențială a infracțiunii și vinovăția ca element constitutiv al unei infracțiuni. În primul caz, vinovăția este exprimată în formele și modalitățile prevăzute de art. 19 C. pen. (intenție, culpă și preintenție).

În al doilea caz vinovăția va exista numai atunci când elementul material al infracțiunii a fost săvârșit cu forma de vinovăție cerută de lege. In cazul săvârșirii unei fapte din culpă, se realizează vinovăția ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar poate lipsi ca element subiectiv, dacă legiuitorul incriminează aceea faptă numai dacă este săvârșită cu intenție.

Deci, elementul subiectiv prevăzut a se realiza prin întenție presupune atât intenția directă, cât și cea indirectă, după cum în cazul culpei sunt prevăzute ambele modalități (cu prevedere și simplă). Cfm. art. 19 alin. 2 și 3 C. pen. : “fapta constând într-o acțiune săvârșită din culpă este infracțiune numai dacă se prevede expres în conținutul juridic al infracțiunii (art. 178 C. pen)”. “Fapta constând într-o inacțiune constituie infracțiune, fie că este săvârșită cu intenție, fie din culpă, afară de cazul când, legiuitorul restrânge sancționarea ei numai când se săvârșește cu intenție”.

Mobilul

“Acesta desemnează acel sentiment (dorință, pasiune) ce a condus la nașterea în mintea făptuitorului a ideii săvârșirii unei anumite fapte”.

Caractere :

– existența lui în săvârșirea unei fapte reprezintă un indiciu de normalitate psihică a făptuitorului ;

– lipsa acestuia reprezintă un indiciu de normalitate

– mobilul constituie un element necesar pentru cunoașterea actului de conduită și a periculozității infractorului ;

– acesta contribuie la individualizarea sancțiunilor penale ;

– poate reprezenta o condiție de reîntregire a laturii subiective (art. 247 C. pen.) – abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi pe temei de rasă, naționalitate, religie ;

Elemente constitutive ale infracțiunii

– poate reprezenta o circumstanță agravantă (art. 175 lit. B C. pen.) – omorul săvârșit din interes material ;

– el mai poate constitui o circumstanță agravantă generală (art. 75 lit. d C. pen.) – săvârșirea unei infracțiunii din motive josnice ;

– cunoașterea lui poate da răspuns la întrebarea “De ce s-a săvârșit infracțiunea ?”.

Scopul

“Constă în reprezentarea clară a rezultatului faptei de către făptuitor sau în finalitatea urmărită de către acesta”.

Caractere:

– este caracteristic activităților voluntare, dar de regulă, nu este prevăzut ca element al infracțiunii ;

– el se situează în afara infracțiunii ;

– când făptuitorul urmărește realizarea scopului cerut de lege, el reprezintă în acest caz o cerință esențială a elementului subiectiv ;

– sunt cazuri în care scopul reprezintă o cerință esențială a elementului obiectiv (art. 282 C. pen.) – deținerea de valori falsificate în scopul punerii lor în circulație ;

– scopul poate apare și ca element circumstanțial în conținutul calificat al unor infracțiuni (art. 175 lit. g C. pen.) – omorul săvârșit pentru a se sustrage de la urmărirea penală;

– în toate cazurile, cunoașterea scopului urmărit de făptuitor este foarte importantă pentru determinarea gradului de pericol social al faptei;

– cunoașterea scopului este importantă și pentru individualizarea sancțiunilor.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

CAPITOLUL II

ABUZUL ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR

2.1. Conținutul legal

Obiectul juridic special al abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor îl constituie acele relații sociale referitoare la interesele publice a căror normals formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea bunului mers al activității persoanelor juridice de drept public sau de drept privat și apărarea intereselor legale ale persoanelor împotrivă abuzurilor funcționarilor publici sau funcționarilor.

Obiectul material. De regulă, obiectul material lipsește la infracțiunile de abuz în serviciu. Dacă însă acțiunea care constituie elemental material s-a exercitat asupra unui lucru (de ex.: confiscarea abuzivă a unui lucru, redactarea defectuoasă a unui înscris), în această situație exists un obiect material al infracțiunii

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este prevăzută în art. 246 C. pen. și constă în fapta funcționarului public (sau funcționarului) care în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Licitația restrânsă este o procedură prin care numai furnizorii, executanții sau prestatorii agreați pot să depună oferte pentru adjudecarea contractului de achiziție publică.

Din această definiție rezultă că, un funcționar public, pe baza anumitor criterii, face o selecție a celor care participă la licitație.

Este clar că în acest tip de licitație pot apărea infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Fapta anterior descrisă prezintă un pericol social deosebit, deoarece în materialitatea ei, constituie o încălcare a legalității în activitatea de serviciu, săvârșită chiar de acela care este obligat în virtutea calității sale să o apere.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public sau de un alt funcționar se încadrează în prevederile art. 246 C. pen., numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul Penal.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

2.2. Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de acele relații speciale privitoare la asigurarea bunului mers al unităților prevăzute în art. 145 C. pen. ori al altor persoane juridice, la buna desfășurare și realizare a activității de serviciu, care implică executarea îndatoririlor de serviciu în mod cinstit și corect, precum și relațiile sociale privind apărarea drepturilor și intereselor oricărei persoane împotriva funcționarilor publici sau funcționarilor.

Obiectul material. În cazul acestei infracțiuni de regulă nu există obiect material.

Dar având în vedere expresia folosită de text: „vătămarea intereselor legale ale unei persoane”, atunci când aceste interese legale se referă la un bun, la un înscris, obiectul material va fi reprezentat de acel bun sau înscris.

De exemplu, dacă un funcționar public redactează ilegal un înscris sau ridică abuziv anumite obiecte, obiectul material va consta în înscrisul întocmit și obiectele ridicate.

În unele cazuri abuzul funcționarului poate privi un drept al persoanei vătămate (dreptul acesteia de a ocupa un post), o asemenea faptă fiind lipsită de un obiect material.

2.3. Subiecții infracțiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestei infracțiuni nu poate fi decât un funcționar public sau funcționar. Așadar, la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor subiectul activ nemijlocit este calificat.

Prin ,,funcționar public", în sensul legii penale – art. 147 alin. (1) C. pen. -, se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuita sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. (autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public).

Autoritățile publice sunt cele prevăzute în Titlul III din Constituția României, iar instituțiile publice sunt, în principiu, calificate astfel prin actele normative ce le reglementează activitatea.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

În lipsă unei definiții legale în acest sens, prin sintagmă ,,alte persoane juridice de interes public" se intelege orice persoană juridică indiferent de formă de organizare – asociații, fundații, sindicate etc. – indiferent de felul proprietății pe care se întemeiază și indiferent dacă sunt guvernamentale sau neguvernamentale, dacă, prin actul constitutiv legal aprobat, sunt destinate a organiza sau a servi o colectivitate mare de oameni, o mulțime de oameni, fie din întreagă țara, fie dintr-o zonă sau imitate administrativ-teritorială, fie dintr-un domeniu de activitate dintr-o anumită profesie.

Nu pot fi considerate ,,alte persoane juridice de interes public" acele persoane juridice care au un caracter închis, înființate doar pentru satisfacerea unor interese ale unui grup restrâns de oameni, asociați, salariați, colaboratori și care urmăresc un profit. Spre exemplu, o societate comercială care are că obiect de activitate comerțul având că partener alte persoane juridice nu putem spune că această este o persoană juridică de interes public chiar dacă bunurile pe care această persoană juridică le desface ajung la populatie.

După alți autori , se consideră că legiuitorul a intenționat că prin expresia instituțiile sau alte persoane juridice de interes public să le nominalizeze pe cele înființate de persoanele fizice sau juridice pentru satisfacerea unor interese publice, făcând parte dintre acestea partidele politice, organizațiile sindicale, patronale sau profesionale.

Sintagmă serviciile de interes public este mai puțin delimitabila decât celelalte, incluzând regiile autonome și companiile naționale create prin reorganizarea unor regii, cum ar fi: Poștă Română, CONEL, SNCFR și ROMTELECOM. Categoria societăților care desfășoară servicii de interes public este însă mult mai amplă, incluzând societățile de transport, termoficare, distribuirea apei, prestarea serviciilor medicale etc. Multe dintre acestea nu provin din fostele regii, au capital privat și potențial economic redus, însă nu pot fi separate de anterioarele societăți numai pe criteriul interesului public. Această noțiune nu este definită în Codul penal, în titlul VIII intitulat ,,Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală", ea nu poate fi asimilată nici cu termenul public definit în art. 145 C. pen., întrucât nicio noțiune nu se poate defini prin ea însăși. Pe de altă parte, este evident faptul că noțiunea public din dreptul penal a primit un înțeles mai larg decât eel specific dreptului constituțional, deși pe parcursul câtorva ani s-a considerat în mod eronat că ele sunt identice.

În dreptul penal, termenul de funcționar public are un înțeles mai larg decât în alte ramuri de drept (ex.: dreptul administrativ), fapt ce se justified prin nevoia de a se realiză în mod corespunzător ocrotirea intereselor sociale prin mijloace de drept penal.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

În doctrina, s-a subliniat că sunt asimilați funcționarilor publici și cei care îndeplinesc ,,în fapt" o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept public cu condiția că unitatea de drept public să aibă știință de acest lucru. Aceeași soluție se impune în această concepție și în situația în care funcționarul public este angajat cu încălcarea dispozițiilor legale (de ex.: nu are studiile necesare) ori urmează a fi investit, fiind pe cale de a fi angajat (de ex.: cei aflați în termenul de încercare).

Subiectul activ în cazul infracțiunii prevăzute în art. 246 C. pen. este circumstanțiat, acesta neputând fi decât un funcționar public sau funcționar (conform art. 258 C. pen.).

Noțiunile de funcționar public și de funcționar sunt definite în art. 147 C. pen.

Dacă în cazul funcționarului public legea prevede că acesta poate fi orice persoană, care exercită permanent sau temporar cu orice titlu, indiferent de cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unități publice, în cazul funcționarului nu se mai prevăd aceste aspecte.

Conform art. 147 alin. (2) C. pen., funcționar poate fi orice salariat în serviciul altei persoane juridice decât cea prevăzută în alin. (1), chiar și una privată.

Având în vedere că în cazul funcționarului nu mai sunt repetate nici măcar cu titlu general, de exemplu, circumstanțele în care își poate desfășura activitatea, se trage concluzia că în situația funcționarului – alt salariat, întotdeauna acesta trebuie să fie într-un raport de muncă cu persoana juridică unde își desfășoară activitatea, nefiind lipsit de importanță cum a fost învestit, dacă este retribuit sau nu etc.

Cu alte cuvinte, pentru a căpăta calitatea de „alt salariat” și implicit de funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., trebuie să existe un contract individual de muncă, între acea persoană fizică și persoana juridică, contract care trebuie să îndeplinească toate condițiile de formă și fond, cerute de lege pentru existența valabilă a unui asemenea contract.

Calitatea de funcționar public sau funcționar, cerută de textul art. 246 C. pen., trebuie să existe în momentul comiterii faptei, iar în cazul coautoratului, toți coautorii trebuie să aibă această calitate.

De exemplu, poate comite această infracțiune în calitate de funcționar public, directorul unei școli, secretarul unei școli, directorul unei întreprinderi, inginerul-șef, contabilul-șef și alții.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

Pot comite această infracțiune în coautorat, membrii unei comisii de examen pentru ocuparea unui post într-o anumită instituție, care în mod abuziv privează o persoană de dreptul de a ocupa acel post, cu toate că din punct de vedere legal și al cunoștințelor îndeplinea toate condițiile.

În cazul coautoratului, colaborarea dintre coautori se poate realiza atât simultan ca în exemplu precedent, dar și succesiv în cadrul unor activități desfășurate de membrii unei comisii de verificare, control, aprobare.

De exemplu, o persoană nu obține autorizația de construcție a unei locuințe cu toate că îndeplinea condițiile legale, în urma verificărilor făcute în mod succesiv de membrii unei comisii de la primărie.

Instigarea și complicitatea sunt posibile fără îndeplinirea vreunei condiții.

Subiectul pasiv. Distingem un subiect pasiv general, reprezentat de stat ca titular al valorii sociale care este bunul mers al activității organelor și instituțiilor publice, a instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public.

Subiect pasiv general poate fi și o persoană juridică privată, când subiectul activ este un funcționar, adică salariatul unei asemenea persoane juridice.

Subiectul pasiv secundar este o persoană fizică căreia i s-a adus o vătămare intereselor legale, prin fapta abuzivă a subiectului activ.

Acesta poate fi chiar un funcționar public sau un funcționar, care își desfășoară activitatea în aceeași unitate unde lucrează și subiectul activ sau în altă instituție de interes public ori în cadrul unei alte persoane juridice, și ale cărei interese legale sunt vătămate prin desfășurarea activității infracționale.

2.4. Situația premisă

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu poate fi concepută si nu poate fi săvârșită, fără preexistența situației premisă constituită de existența prealabilă a autorităților, instituțiilor, serviciilor publice astfel cum acestea sunt definite prin prevederile art. 145 C. pen. sau a unei alte persoane juridice decât acestea.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

2.5. Conținutul constitutiv

A. Latura obiectivă.

a) Elementul material este reprezentat atât de o acțiune, cât și de o inacțiune. Așadar, conform art. 246 C. pen., elementul material este reprezentat de o acțiune (îndeplinirea unui act în mod defectuos) și de o inacțiune, neîndeplinirea cu știință a unui asemenea act.

Termenul „act” folosit de textul art. 246 C. pen. pentru desemnarea acțiunii sau inacțiunii ca element material al laturii obiective, trebuie înțeles ca fiind acea operațiune care trebuie efectuată de funcționarul public sau funcționar în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu.

Un funcționar public sau un funcționar este în exercițiul atribuțiilor de serviciu, atunci când desfășoară activități legate de îndatoririle sale de serviciu (cele cuprinse în fișa postului), precum și atunci când aduce la îndeplinire anumite dispoziții primite de la șefii ierarhici și date în condiții legale.

Pentru a se reține infracțiunea sub forma acțiunii, îndeplinirea unui act trebuie să se facă în mod defectuos constând în îndeplinirea unei operațiuni altfel de cum trebuia efectuată.

De exemplu, a săvârșit această infracțiune, polițistul șef de serviciu la poliția rutieră județeană care a refuzat unei persoane restituirea permisului de conducere, deși erau îndeplinite condițiile legale, privându-l pe acesta de dreptul de a conduce pe drumurile publice, sau funcționarul public care după ce a îndeplinit un act conform îndatoririlor de serviciu, a obligat pe beneficiarul acestui act, să-i dea un folos necuvenit.

Prin neîndeplinirea unui act se înțelege omisiunea făptuitorului de a efectua operația pe care era ținut să o efectueze.

De exemplu, se reține ca abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sub această formă, fapta funcționarului public de a refuza nejustificat să elibereze unei persoane un act de studiu ce-i este necesar pentru a se înscrie la un examen.

Și în această modalitate, infracțiunea presupune săvârșirea inacțiunii tot în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

b) Urmarea socialmente periculoasă constă într-o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Este vorba așadar despre orice vătămare, nu neapărat una importantă, așa cum se prevede în art. 249 C. pen., și de un interes legal, adică recunoscut de lege, și a cărui protecție intră sub incidența legii.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

Totuși, pentru ca fapta abuzivă a funcționarului să atragă răspunderea penală, este necesar ca atingerea adusă intereselor legale ale unei persoane să prezinte o anumită gravitate.

Termenul interes presupune posibilitatea de manifestare a unei persoane în concordanță cu interesele generale ale societății, pe care legea i le recunoaște și garantează.

Așadar, acesta poate însemna „dorința” de a-și satisface anumite nevoi, preocuparea de a obține un avantaj just, acțiunea îndreptată spre acoperirea unei trebuințe, profit, folos.

c) Legătura de cauzalitate întregește latura obiectivă a infracțiunii și constă în cerința ca între obiectul material al acesteia și vătămarea intereselor legale ale unei persoane să existe un raport de determinare de la cauză la efect.

B. Latura subiectivă.

În modalitatea săvârșirii infracțiunii prin inacțiune, neîndeplinirea cu știință, forma de vinovăție este doar intenția directă, conform art. 19 alin. (3) C. pen. În modalitatea acțiunii, îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod defectuos, considerăm că forma de vinovăție este atât intenția directă, cât și cea indirectă, expresia „cu știință” fiind folosită pentru a desemna doar intenția ca formă a vinovăției în cadrul inacțiunii întrucât, ca regulă generală, în cazul inacțiunii forma de vinovăție ar putea fi și culpa.

Mobilul și scopul nu prezintă importanță, dar ele trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei.

2.6. Forme. Modalități. Sancțiuni

a) Forme. Infracțiunea este susceptibilă de desfășurare în timp, fiind posibile atât actele pregătitoare, cât și tentativa, dar legea nu le pedepsește. Infracțiunea se consumă în momentul când s-a produs urmarea prevăzută de lege.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor este o infracțiune care se poate săvârși atât prin acțiune (îndeplinirea în mod defectuos a unui act), cât și prin inacțiune (neîndeplinirea unui act). Datorită urmării imediate care trebuie să constea în vătămarea intereselor legale ale unei persoane, această faptă mai poate fi caracterizată și că o infracțiune de daună.

În practică judiciara s-a stabilit, în mod just, că abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor are caracter subsidiar numai în raport cu alte infracțiuni al căror subiect activ este, în mod obligatoriu, un funcționar public sau funcționar, iar nu în raport cu orice infracțiune.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

Actele preparatorii la această infracțiune sunt posibile, dar nu sunt încriminate. La abuzul care se săvârșește prin inacțiune, nu este posibilă tentativă. În modalitatea normativă comisiva, tentativă este posibilă, dar nu este incriminata.

Îndatorirea de a face un act poate fi imediată ori poate fi supusă unui termen. În ambele cazuri infracțiunea se consumă instantaneu fie la data neîndeplinirii actului, fie la data expirării termenului pentru efectuarea lui.

În modalitatea omisiva, infracțiunea se consumă în momentul în care a expirat termenul în care actul trebuia să fie efectuat.

b) Modalități. Există două modalități normative, și anume neîndeplinirea cu știință a unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act, în cadrul serviciului pe care subiectul activ îl îndeplinește.

De asemenea, pot exista și diferite modalități faptice, determinate de împrejurările în care s-a produs abuzul sau urmarea, având drept efect, atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

c) Sancțiuni. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, dacă infractorul este funcționar public și cu închisoare de la 6 luni la 2 ani dacă făptuitorul este funcționar (conform art. 258 C. pen.).

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă este comis de un funcționar public și cu cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, dacă este comis de un funcționar.

Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de coruptie514, cu modificările și completările ulterioare, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru șine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani515.

Pentru persoană juridică, pedeapsă aplicabilă, potrivit art. 71l alin. (2) și (3) C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este, după caz, amendă de la 5.000 lei la 600.000 lei sau de la 10.000 la 900.000 lei, în situația prevăzută în 132 din Legea nr. 78/2000.

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

CAPITOLUL III

ABUZUL ÎN SERVICIU PRIN ÎNGRĂDIREA UNOR DREPTURI

3.1. Conținutul legal

Infracțiunea este prevăzută în art. 247 C. pen. și constă în îngrădirea, de către un funcționar public, a folosinței sau a exercițiului drepturilor vreunui cetățean, ori crearea pentru acesta a unor situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie. Această infracțiune se manifestă în cadrul licitațiilor restrânse prin îngrădirea dreptului de participare a unor firme, cu toate că, oferta lor ar trebui acceptată, fiind cu mult mai avantajoasă decât cele selectate.

Incriminarea prevăzută în art. 247 C. pen. este în deplină concordanță și cu art. 16 alin. (1) din Constituția României, unde se arată că toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. De fapt, prin această incriminare se asigură și prin mijloacele dreptului penal, realizarea principiului constituțional enunțat anterior.

Prevederea ca infracțiune distinctă, a comportării abuzive a unui funcționar public sub forma descrisă anterior, a fost necesară, deoarece prezentând un grad mai ridicat de pericol social, necesită pentru asigurarea realizării funcțiilor și scopurilor pedepsei o sancțiune mai aspră.

3.2. Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de acele relații sociale referitoare la apărarea și garantarea intereselor legale ale cetățenilor, în ceea ce privește egalitatea în drepturi fără nici o discriminare, împotriva faptelor abuzive ale funcționarilor publici sau funcționarilor.

De asemenea, obiectul juridic special mai este reprezentat și de relațiile sociale privitoare la desfășurarea în conformitate cu legea a activității de serviciu, o asemenea activitate fiind incompatibilă cu îngrădirea folosinței sau exercițiului drepturilor vreunui cetățean sau crearea pentru acesta a unei situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie.

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

La această infracțiune, de regulă nu există obiect material, dar uneori activitatea abuzivă a funcționarului public se poate referi la modificarea unui act de stare civilă sau a altui act public, în acest caz obiectul material fiind reprezentat tocmai de actul de stare civilă, actul public sau orice alt asemenea act.

3.3. Subiecții infracțiunii

Subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 247 C. pen. este unul circumstanțiat, și anume funcționar public sau funcționar (în sensul art. 147 C. pen.).

Coautoratul este posibil, cu condiția ca toți coautorii să aibă calitatea de funcționari publici sau funcționari. În ceea ce privește instigatorul sau complicele, acesta poate fi orice persoană, indiferent dacă are calitatea de funcționar public sau funcționar.

Subiect pasiv principal este statul ca titular al valorilor sociale ocrotite prin incriminarea acestei fapte, iar subiect pasiv secundar este cetățeanul căruia i s-a îngrădit folosința sau exercițiul drepturilor pe temei de naționalitate, religie, rasă sau sex.

3.4. Conținutul constitutiv

A. Latura obiectivă.

a) Elementul material. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi se poate săvârși în două modalități, și anume îngrădirea folosinței sau exercițiului drepturilor vreunui cetățean, precum și crearea pentru o persoană a unor situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie.

Prima modalitate poate apărea la rândul ei sub două submodalități, și anume îngrădirea folosinței sau doar îngrădirea exercițiului drepturilor vreunui cetățean.

Îngrădirea folosinței sau exercițiului drepturilor vreunui cetățean se poate realiza atât prin acte comisive, dar și prin acte omisive, chiar dacă „îngrădirea” ar sugera doar acțiunea.

De exemplu, în practica judiciară s-a reținut, în cazul modalității pe care o analizăm ca infracțiune prevăzută în art. 247 C. pen., fapta funcționarului public director la o unitate de stat de a concedia o persoană pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie (acte comisive) sau fapta funcționarului public, de a refuza angajarea unei persoane, bineînțeles având aceleași temeiuri, deși toate condițiile impuse de lege în acel domeniu erau îndeplinite (acte omisive).

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

A doua modalitate alternativă de realizare a elementului material constă în crearea pentru un cetățean a unor situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă sex sau religie, de exemplu a unei situații mai puțin bune decât cea a celorlalți cetățeni, în cadrul unei anumite colectivități.

Dacă protecția anumitor drepturi ale cetățenilor este asigurată de unele legi speciale (ca de exemplu drepturile electorale, prin legea electorală, dreptul la protecția muncii prin Legea nr. 90/1996 privind protecția muncii) fapta de îngrădire ilegală a drepturilor respective va fi încadrată în textele speciale, și nu în art. 247 C. pen.

Ca o cerință esențială pentru existența infracțiunii se cere în cazul ambelor modalități ale elementului material ca fapta să fie săvârșită de un funcționar în cadrul atribuțiilor de serviciu.

Astfel, fapta se încadrează în art. 247 C. pen. numai dacă făptuitorul a avut competența de a îndeplini anumite acte care privesc drepturile sau situația unei persoane și prin care i s-a adus acesteia o îngrădire a folosinței sau exercițiului unui drept ori i s-a creat o situație de inferioritate.

Pe de altă parte, se impune, ca de fiecare dată, organele care instrumentează cauza să verifice și să stabilească dacă fapta a fost săvârșită în sfera atribuțiilor de serviciu.

b) Urmarea socialmente periculoasă constă în lezarea drepturilor vreunui cetățean (sau numai a unui drept) prin restrângerea folosinței sau exercițiului drepturilor sau prin crearea unei situații de inferioritate, care nesocotește drepturile cetățeanului.

Urmarea imediată poate fi de natură materială – neînscrierea unei persoane în listele întocmite pentru acordarea unor drepturi salariale suplimentare, având drept urmare lipsirea persoanei de unele sume ce i se cuveneau sau refuzul unui funcționar de a elibera un anumit act care a avut drept consecință neangajarea solicitantului într-un post, dar și de natură morală, de exemplu, neînscrierea în listele de alegători a atras împiedicarea exercitării dreptului de a alege.

c) Având în vedere că legea prevede totuși anumite urmări, chiar dacă nu în mod explicit, considerăm că trebuie să existe o legătură de cauzalitate, adică trebuie să se demonstreze că fapta abuzivă a unui funcționar public a avut drept urmare punerea unei persoane în imposibilitatea de a-și exercita sau folosi un drept, sau a creat pentru aceasta o situație de inferioritate, pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie.

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

Dacă legiuitorul folosea expresia „fapta funcționarului public de natură a îngrădi” atunci nu se mai impunea stabilirea legăturii de cauzalitate.

Chiar și așa, uneori urmarea imediată rezultă din chiar săvârșirea faptei, nemaifiind necesară stabilirea unei legături de cauzalitate. Termenii folosiți în art. 247 (îngrădirea, crearea) sunt substantive provenite dintr-un verb, și ele desemnează atât acțiunea specifică elementului material, cât și rezultatul.

B. Latura subiectivă.

Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune, este intenția directă, întrucât făptuitorul prevede că prin fapta sa va îngrădi exercițiul sau folosința drepturilor vreunui cetățean sau va crea pentru acesta o situație de inferioritate, urmărind acest lucru, adică producerea consecințelor amintite.

Spunem că intenția este directă, având în vedere că la baza săvârșirii faptei stă un anumit mobil (ura de rasă, sex, religie, naționalitate) care impulsionează faptele funcționarului și care nuanțează și mai tare intenția făptuitorului.

De altfel, toate infracțiunile au un mobil, dar acolo unde legea îl prevede în mod expres aceasta are drept urmare calificarea intenției ca fiind una directă. Stabilirea mobilului reprezintă și o cerință esențială pentru existența laturii subiective.

3.5. Forme. Modalități. Sancțiuni

a) Forme. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi este susceptibil de o desfășurare în timp, astfel fiind posibile actele de pregătire cât și tentativa, chiar dacă infracțiunea se poate comite și prin inacțiune, știut fiind faptul că în cazul infracțiunilor omisive nu este posibilă o desfășurare în timp.

Legea penală nu pedepsește nici actele pregătitoare nici tentativa, ci doar forma consumată a infracțiunii. Infracțiunea se consumă în momentul realizării elementului material și producerii urmării socialmente periculoase.

b) Modalități. Infracțiunea prevăzută în art. 247 C. pen. se prezintă sub două modalități, și anume: îngrădirea folosinței sau exercițiului vreunui drept sau crearea pentru o persoană a unei situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie.

De asemenea, pot exista o serie de modalități faptice, determinate de împrejurările concrete în care s-au produs aceste urmări, de locul și timpul săvârșirii infracțiunii, de natura dreptului îngrădit.

Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

Aceste modalități faptice vor fi avute în vedere în procesul de individualizare a răspunderii penale.

c) Sancțiuni. Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 5 ani dacă fapta este săvârșită de un funcționar public, și închisoarea de la 6 luni la 3 ani și 4 luni dacă fapta este săvârșită de un funcționar (conform art. 258 C. pen.).

Chiar dacă nu se prevede expres în textul de lege ca în cazul altor infracțiuni, instanța poate aplica și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi (art. 65), numai dacă pedeapsa stabilită de instanță este mai mare de 2 ani.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice

CAPITOLUL IV

ABUZUL ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE

Selectarea unor oferte dezavantajoase, prin neselecționarea ofertelor cele mai favorabile, în cadrul unor licitații publice, cauzând o pagubă patrimoniului acesteia constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

4.1. Conținutul legal

Această infracțiune este prevăzută în art. 248 C. pen. și constă în fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu cu știință nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

În esență, fapta descrisă în art. 248 este tot un abuz al funcționarului public sau al funcționarului, dar, având în vedere natura urmărilor (care sunt mult mai grave ca în precedentele două articole) legiuitorul a considerat că este necesară o reglementare distinctă.

4.2. Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de acele relații sociale a căror naștere, normală desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcționarii publici (sau funcționari).

De asemenea, obiectul juridic specific mai este reprezentat și de relațiile sociale referitoare la patrimoniul public, acestea constituind obiectul juridic special secundar al infracțiunii.

În cazul acestei infracțiuni, de regulă nu există obiect material, deoarece activitatea infracțională a subiectului activ nu se răsfrânge în mod direct asupra unui bun sau unui lucru.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice

Dacă în anumite situații neîndeplinirea cu știință sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu vizează în mod direct un bun, atunci acel bun devine obiect material al infracțiunii (de exemplu, subiectul activ nu predă beneficiarului anumite bunuri, deși era obligat să facă acest lucru în virtutea îndatoririlor de serviciu).

4.3. Subiecții infracțiunii

Subiectul activ al infracțiunii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 248, este calificat, acesta neputând fi decât un funcționar public sau funcționar.

Noțiunile de funcționar public și de funcționar sunt definite de art. 147 C. pen., dar pentru o înțelegere mai bună facem trimitere la explicațiile care au fost date la tratarea celorlalte infracțiuni.

De exemplu, săvârșește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice conducătorul auto angajat al unei societăți de stat care face transporturi clandestine cu autovehiculul unității, obținând venituri necuvenite.

Participația este posibilă în oricare din formele sale: coautorat, instigare și complicitate.

Pentru existența coautoratului se cere ca toți coautorii să aibă calitatea de funcționar sau de funcționar public, pe când în cazul instigării și complicității nu se cere nici o condiție.

Subiect pasiv poate fi o autoritate publică, un organ sau o instituție de stat sau o unitate din cele prevăzute la art. 145 C. pen. care a fost prejudiciată prin comiterea infracțiunii, adică i-a fost cauzată o tulburare însemnată a activității sau i-a fost produsă o pagubă patrimoniului.

4.4. Situația premisă

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, nu poate fi concepută și nu poate fi săvârșită fără preexistența situației premisă, constituită de existența prealabilă a autorităților, instituțiilor, unităților, serviciilor publice prevăzute de art. 145 C. pen.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice

4.5. Conținutul constitutiv

A. Latura obiectivă.

a) Elementul material poate fi reprezentat atât de o acțiune (îndeplinirea în mod defectuos a unui act privitor la datoriile de serviciu), cât și de o inacțiune (neîndeplinirea unui act). În ambele situații, prin act se înțelege operațiunea care trebuia efectuată de funcționarul public (sau funcționar) conform atribuțiilor sale de serviciu și potrivit solicitărilor făcute de o anumită persoană.

Prin îndeplinirea actului în mod defectuos se înțelege îndeplinirea lui în alte condiții, împrejurări, modalități, termene decât cele reglementate de lege.

Neîndeplinirea unui act presupune omisiunea din partea făptuitorului, rămânerea în pasivitate, neefectuarea unui act pe care el era obligat să-l îndeplinească în virtutea îndatoririlor de serviciu. Așadar, este vorba despre acte care cad în atribuțiile funcționarului public potrivit normelor care reglementează activitatea serviciului respectiv (fișa postului) ori sunt inerente acelui serviciu.

În practica judiciară s-a decis că există această infracțiune în cazul unui angajat, vânzător la o unitate de stat, care a vândut mărfuri pe credit, acest lucru nefiind permis sau fapta unui tractorist care a folosit tractorul unității pentru efectuarea unor transporturi în folosul unor cetățeni în schimbul unor sume de bani.

De asemenea, se va reține infracțiunea prevăzută în art. 248 și în cazul unei fapte abuzive comise în executarea unui ordin ilegal dat de superior.

De exemplu, un director la o societate comercială dă ordin unui conducător auto din subordinea sa să plece în cursă cu toate că șoferul era obosit și putea să comită un accident în condițiile date, aspecte pe care directorul le cunoștea.

Dacă un asemenea eveniment ar produce consecințele prevăzute în art. 248, șoferul va răspunde pentru abuz în serviciu, iar directorul va răspunde în calitate de instigator la această infracțiune.

Pentru ambele modalități ale elementului material se cere ca fapta să fie săvârșită în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

b) Urmarea socialmente periculoasă rezultă din art. 248 și constă într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituții de stat sau o pagubă patrimoniului acestuia.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice

Tulburarea adusă bunului mers constă într-o atingere la adresa funcționării în bune condiții a activității unei unități și afectează funcționarea ireproșabilă a acesteia.

Potrivit art. 248 C. pen., nu orice tulburare realizează conținutul infracțiunii, ci aceasta trebuie să fie una însemnată, adică o tulburare de o anumită proporție și gravitate.

Cu alte cuvinte, este vorba de o tulburare reală, efectivă, determinată și constatabilă care se poate manifesta sub forma unor stânjeniri, împiedicări, îngreunări, întârzieri și desfășurarea unor activități productive ori în orice alte consecințe similare.

Constatarea că într-un caz concret s-a cauzat o tulburare însemnată unui organ sau instituții de stat este atributul exclusiv al instanței de judecată, deci caracterul însemnat al tulburării se apreciază în mod suveran de către instanța de judecată.

Într-un caz concret se poate reține că prin faptă s-a produs o tulburare însemnată, chiar dacă în realitate, prin săvârșirea unei asemenea fapte, nu s-a produs o pagubă materială unui organ sau unei instituții de stat.

Instanța de judecată, de fiecare dată va trebui să țină seama de unele împrejurări concrete, și anume, dacă activitatea abuzivă a subiectului activ s-a răsfrânt negativ asupra organizării judicioase a întregii activități într-o unitate, a bunei gospodăririi a fondurilor materiale și bănești ale unității, a îndeplinirii integrale și la timp a obiectivelor unității, a disciplinei la locul de muncă etc.

A doua urmare prevăzută în art. 248 C. pen. constă în producerea unei pagube unui organ sau instituții de stat.

Această pagubă trebuie să fie una reală, certă, efectivă, în caz contrar nemaiputându-se reține infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În situația când prin fapta abuzivă a funcționarului public (sau funcționarului) se produc ambele urmări, o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituții de stat și o pagubă patrimoniului acesteia, nu va exista un concurs de infracțiuni, ci o singură infracțiune, consecințele complexe ale faptei fiind avute în vedere la individualizarea răspunderii penale.

c) Infracțiunea prevăzută în art. 248 C. pen. fiind o infracțiune de rezultat, se impune stabilirea legăturii de cauzalitate între fapta funcționarului public și rezultatul produs (o tulburare însemnată sau o pagubă patrimoniului unității), deoarece urmările sunt explicit prevăzute de lege.

B. Latura subiectivă.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice

Infracțiunea se comite atât cu intenție directă, cât și indirectă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa va cauza o tulburare însemnată bunului mers unui organ sau instituții de stat sau că va produce o pagubă patrimoniului acesteia, urmărind sau doar acceptând acest lucru.

Și în varianta săvârșirii faptei prin inacțiune forma de vinovăție este tot intenția, având în vedere faptul că textul art. 248 C. pen. folosește expresia „cu știință”, în felul acesta evitându-se confuzia că fapta s-ar putea comite și din culpă, așa cum ar rezulta din art. 19 C. pen. alin. ultim.

4.6. Forme. Modalități. Sancțiuni

a) Forme. Fiind o infracțiune intenționată, abuzul în serviciu contra intereselor publice este susceptibil, atât de existența actelor pregătitoare, cât și a tentativei, dar legea penală nu pedepsește nici una din aceste două forme infracționale.

Conform art. 248 C. pen. este pedepsită doar forma consumată a infracțiunii.

Infracțiunea este considerată consumată în momentul în care, ca urmare a faptei abuzive a funcționarului public, se produce și una din urmările prevăzute în mod alternativ de lege (o tulburare însemnată sau o pagubă patrimoniului unei unități publice).

Infracțiunea pe care o analizez este susceptibilă de a fi comisă și în formă continuată, în acest caz fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

b) Modalități. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice are două modalități normative, și anume neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos.

De asemenea, infracțiunea poate prezenta și o serie de modalități faptice, fiecare dintre acestea fiind avute în vedere la individualizarea pedepsei.

c) Sancțiuni. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, dacă fapta este comisă de un funcționar public, și cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și 4 luni, dacă fapta este săvârșită de un funcționar.

Abuzul în serviciu în formă calificată

CAPITOLUL V

ABUZUL ÎN SERVICIU ÎN FORMĂ CALIFICATĂ

Abuz în serviciu în formă calificată (în cadrul achizițiilor) se produce dacă printr-o infracțiune de abuz în serviciu, în cadrul unei licității publice, se produc pagube mari cu consecințe deosebit de grave.

5.1. Conținutul legal

Conform art. 248 constituie infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată săvârșirea faptelor prevăzute în art. 246, art. 247 și art. 248 C. pen., dacă a avut ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave. În ceea ce privește obiectul juridic, material și subiecții infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată nu sunt deosebiri în raport cu infracțiunile corelative analizate mai sus, de aceea trimitem la explicațiile date anterior.

5.2. Conținutul constitutiv

A. Latura obiectivă.

a) Elementul material constă într-o acțiune sau inacțiune, întocmai ca în cazul art. 246, art. 247 și art. 248 C. pen.

Așadar, elementul material se realizează prin neîndeplinirea unui act, prin îndeplinirea în mod defectuos a unui act privitor la îndatoririle de serviciu de către un funcționar public (sau funcționar) aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, precum și prin îngrădirea folosinței sau exercițiului drepturilor unui cetățean sau prin crearea pentru acesta a unei situații de inferioritate pe termen de naționalitate, rasă, sex sau religie.

b) Urmarea imediată constă în producerea unor consecințe deosebit de grave care reprezintă consecința agravării urmării imediate corespunzătoare uneia din infracțiunile prevăzute în art. 248 C. pen. Potrivit art. 146 C. pen., prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.

Abuzul în serviciu în formă calificată

Prin perturbarea deosebit de gravă a activității unui organ sau unei instituții de stat se înțelege o dereglare, o periclitare a mersului și funcționării activității unei persoane juridice (publice sau private) ori ale unei persoane fizice, de o intensitate cu totul deosebită, cu consecințe foarte grave.

Perturbarea deosebit de gravă se mai referă la însăși existența persoanelor juridice, care poate fi amenințată prin producerea unor asemenea urmări.

Sarcina stabilirii în concret a existenței unor asemenea consecințe revine exclusiv instanței de judecată pe baza probelor administrate de-a lungul procesului penal.

În cazul în care urmarea infracțiunii constă în producerea unor pagube, acestea se evaluează ținând seama de cursul monetar la data săvârșirii infracțiunii.

Diferența rezultată între evaluarea pagubei la data săvârșirii și cea existentă la data judecății face obiectul unei acțiuni civile în cadrul căreia persoana vătămată va încerca să o recupereze.

c) Infracțiunea pe care o analizăm fiind una materială, de rezultat, se impune stabilirea legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea socialmente periculoasă. De cele mai multe ori legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

B. Latura subiectivă.

Abuzul în serviciu în formă calificată se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, după cum făptuitorul a prevăzut inclusiv consecințele subsecvente ale faptei, urmărind sau doar acceptând producerea acestora.

Mobilul și scopul nu reprezintă cerințe ale laturii subiective, dar vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Se pune întrebarea care va fi încadrarea juridică a faptei atunci când de exemplu se comite cu intenție directă sau indirectă un abuz în serviciu contra intereselor publice, producându-se o pagubă patrimoniului unei unități publice, urmare care se agravează progresiv fără intervenția făptuitorului, fiind incidente dispozițiile art. 146 C. pen. privind consecințele deosebit de grave. În acest caz încadrarea se va face în dispozițiile art. 2481.

5.3. Forme. Modalități. Sancțiuni

a) Forme. Abuzul în serviciu în formă calificată este susceptibil atât de acte pregătitoare, cât și de tentativă, dar legea nu le pedepsește, fiind incriminată doar fapta săvârșită în formă consumată.

Abuzul în serviciu în formă calificată

Infracțiunea se consumă în momentul în care a fost realizat în întregime elementul material (îndeplinirea în mod defectuos a unui act sau neîndeplinirea cu știință a unui act) și s-au produs urmările cerute de lege.

În cazul săvârșirii infracțiunii prin omisiune, când se impunea subiectului activ îndeplinirea unei anumite obligații, iar aceasta presupunea la rândul ei un termen de îndeplinire, infracțiunea se consideră consumată la data expirării acelui termen și implicit o dată cu producerea urmărilor cerute de lege.

b) Modalități. Abuzul în serviciu în formă calificată reprezintă în realitate o variantă agravată a infracțiunilor de abuz în serviciu analizate anterior, datorită introducerii ca elemente circumstanțiale, a producerii unei pagube materiale mai mari de 200.000 lei sau a unei perturbări deosebit de grave cauzate unei unități publice ori altei persoane juridice sau fizice.

În realitate, pot exista și o multitudine de modalități faptice determinate de împrejurările și condițiile concrete în care faptele au fost săvârșite, de acestea ținându-se cont la stabilirea gradului de pericol social concret al faptei și la individualizarea răspunderii penale.

c) Sancțiuni. Infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani dacă fapta a fost săvârșită de un funcționar public și cu închisoare de 5 la 10 ani dacă fapta a fost săvârșită de un funcționar, în ambele situații instanța având posibilitatea să aplice și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, bineînțeles dacă pedeapsa cu închisoarea stabilită de instanță este mai mare de 2 ani.

Jurisprudența și analiza unei spețe

CAPITOLUL VI

JURISPRUDENȚĂ ȘI ANALIZA UNEI SPEȚE

6.1. Jurisprudență

6.1.1. SPEȚA 1

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecata inculpatul M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mita prevăzută de art. 254 alin. 1 și 2 C.pen.

S-a reținut ca, la 26.02.1999, inculpatul, în calitate de contabil la UM *****, a primit de la patronul unei firme zece milioane de lei pentru a favoriza câștigarea unei licitații.

Tribunalul București, secția I-a penala, prin sentința nr. 506/06.10.1999, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b indice 1 C.pr.pen. și art. 18 indice 1 C.pen., a dispus achitarea inculpatului, considerând ca fapta, fiind lipsita în mod vădit de importanta, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Curtea de Apel București, secția I-a penala, prin decizia nr. 651/27.12.1999, a admis apelul declarat de procuror și a condamnat pe inculpat în baza art. 254 alin. 1 și 2 C.pen.

Recursul declarat de inculpat, cu mențiunea ca fapta a fost greșit încadrata juridic, este fondat.

Conform art. 254 alin. 2 C. pen., constituie o forma agravată a infracțiunii dacă luarea de mită a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control.

Față de aceste date, se constată că inculpatul nu a avut atribuții de control în sensul art. 254 alin. 2 C.pen., motiv pentru care urmează a se admite recursul inculpatului, a se casa hotărârea atacata și a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 254 alin. 1 și 2, în prevederile art. 254 alin. 1 C.pen.

6.1.2. SPEȚA 2

Prin sentința penala nr. 123/15.06.1998, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mita prevăzuta de art. 254 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Jurisprudența și analiza unei spețe

S-a reținut ca, în perioada februarie-aprilie 1997, inculpatul, administrator la o societate, a pretins mai multor clienți sume de bani și alte bunuri pentru selectarea lor în vederea participării la o licitație restrânsă.

Curtea de Apel Galați a respins apelul inculpatului, prin decizia penala nr. 127/02.04.1999.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, motivând ca, potrivit art. 3 din Legea nr. 74/1995, administratorul nu este funcționar public și, deci, nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni.

Recursul nu este fondat. În raport cu explicațiile cuprinse în art. 147 C.pen. referitor la noțiunea de funcționar, singurul care interesează în aplicarea legii penale, față de mențiunea din art. 3 alin. 2 din Legea nr. 74/1995, se constata ca, în timp ce art. 147 C.pen. are în vedere un raport juridic ce privește legea penala, a cărui principala caracteristica o constituie calitatea persoanei ce reprezintă o autoritate de stat, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 74/1995 privește un raport juridic de drept civil stabilit intre administrator, ca specialist, și participanții la selecție.

În concluzie, cele doua texte de lege reglementează situații și finalități diferite, în sensul ca, în primul caz, persoana este subiect de drept penal, reprezentând o autoritate de stat al cărui prestigiu trebuie ocrotit, iar în cel de-al doilea caz persoana este subiect de drept civil, cu drepturi și obligații anume prevăzute de lege.

Prin urmare, fapta inculpatului care, în calitate de administrator la o societate comercială participarea la licitație de primirea de bani și bunuri de la 10 firme, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mita, motiv pentru care recursul a fost respins.

6.1.3. SPEȚA 3

Prin sentința penală nr.1351 din 18 decembrie 2000, Judecătoria Suceava a condamnat pe inculpatul Ț.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art.246 C.pen. 

La data de 28 ianuarie 1998, inculpatul, în calitate  de primar al orașului Seini, a dispus participarea, în interesul localității, a firmei ****

Transferul a fost dispus cu încălcarea prevederilor art.321 din Codul Comercial. Curtea de apel Suceava a respins recursul inculpatului.

Jurisprudența și analiza unei spețe

6.1.4. Speță 4

Prin rechizitoriul Parchetului Militar a fost trimis în judecata inculpatul lt O.G. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mita prevăzută de art. 254 alin. 1 și 2 C.pen.

S-a reținut ca, la 05.07.1997, inculpatul, în calitate de contabil la UM *****, a primit de la patronul unei firme opt milioane de lei pentru a favoriza câștigarea unei licitații.

Tribunalul Militar București, secția I-a penala, prin sentința nr. 576/07.10.1998, a dispus respingerea apelului.

6.1.5. Speță 5

Abuzul în serviciu, prin transferarea ilegală a unor angajați în locuri de muncă unde nu puteau fi încadrați și refuzul de a-i reintegra în vechiul lor loc de muncă dispusă prin hotărâri civile executorii, constituie fapte de natură a cauza suferințe morale persoanelor vătămate, în principal ca urmare a lipsei locului de muncă și a purtării proceselor timp de doi ani, implicând deplasări repetate în alte localități și stresul inerent.

Ca atare, obligarea inculpatului condamnat pentru abuz în serviciu la plata unor daune morale este justificată.

Secția penală, decizia nr.1762 din 4 aprilie 2008

Prin sentința penală nr.1351 din 18 decembrie 2007, Judecătoria a condamnat pe inculpatul Ț.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în seviciu prevăzută în art.246 C.pen.

La data de 28 ianuarie 2008, inculpatul, în calitate de primar al orașului, a dispus transferul, în interesul serviciului, de la Primăria la Serviciul Public de Gospodărie Comunală și Locativă, începând cu 1 februarie 2008, a șapte angajați, între care și a părților civile M.D., B.A., L.V. și M.A.

Transferul a fost dispus cu încălcarea prevederilor art.69 din Codul muncii, raportat la art.11 din Legea nr.1/1970, potrivit cărora, pentru realizarea transferului era necesar acordul unității la care se face transferul, precum și consimțământul angajatului.

S.P.G.C.L., cu personalitate juridică proprie, distinctă de cea a Primăriei, nu a solicitat și nu a acceptat transferul părților civile; mai mult, martorul L.V., șeful S.P. G.C.L., a adus la cunoștința inculpatului că nu există posturi corespunzătoare pentru a angaja părțile vătămate, și nici fondul de salarii necesar pentru a le remunera.

Jurisprudența și analiza unei spețe

Inculpatul a ignorat această situație și, considerând că martorul L.V. s-a făcut vinovat de neaducerea la îndeplinire a dispozițiilor de transfer, l-a sancționat cu mustrare.

Părțile vătămate au atacat la Judecătoria dispozițiile de transfer abuzive, prin sentințele civile pronunțate fiind admise contestațiile și anulate deciziile de transfer, dispunându-se reintegrarea lor la vechiul loc de muncă de la primărie, începând cu 1 februarie 2008.

După rămânerea definitivă a acestor hotărâri, ca urmare a respingerii apelurilor formulate de Primărie, părțile vătămate au solicitat inculpatului punerea lor în executare, reintegrarea în vechiul loc de muncă și plata drepturilor bănești de la 1 februarie 2008; inculpatul a refuzat, încadrând pe unele din posturi alte persoane.

Cu privire la latura civilă, prima instanță a constatat că inculpatul a fost obligat prin hotărârile civile la plata drepturilor salariale aferente perioadei în care părțile civile au fost lipsite de aceste drepturi.

Instanța a constatat că părțile civile au suferit și un prejudiciu moral prin fapta inculpatului și l-au obligat să le plătească câte 10.000.000 de lei reprezentând daune morale.

Prin decizia penală nr.377 din 21 mai 2007, Tribunalul a respins apelul declarat de inculpat.

Curtea de Apel , prin decizia penală nr.65 din 4 februarie 2008, a admis recursul inculpatului și, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b1 C.proc.pen. și la art.181 C.pen. l-a achitat, aplicându-i sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de un milion de lei și a menținut soluția dată laturii civile.

Recursul în anulare declarat în cauză, cu motivarea că instanțele trebuiau să respinsă cererea de obligare la plata daunelor morale, este nefondat.

Repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune trebuie să asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite, restabilindu-se, astfel, situația anterioară faptei prejudiciabile, fără a i se impune părții vătămate să suporte, indiferent sub ce formă, consecințele unei activități ilicite a cărei victimă a fost.

Prejudiciul supus reparării, în condițiile art.998 C.civ., poate fi patrimonial sau nepatrimonial, moral, acesta din urmă constând în lezarea onoarei sau reputației unei persoane, sau în alte suferințe de ordin psihic.

Pentru repararea unui asemenea prejudiciu este justificată acordarea unor compensații materiale ce se stabilesc de către instanță prin apreciere, având în vedere împrejurările concrete ale cauzei.

Jurisprudența și analiza unei spețe

În afară de alte urmări de ordin moral, este evident stressul suferit de părțile civile în cursul celor doi ani, cauzat de greutățile deplasărilor la Suceava, în mod repetat, pentru judecarea proceselor.

In consecință, constatându-se că părțile civile, ca urmare a abuzului inculpatului au suferit și un prejudiciu moral cu consecințe negative asupra vieții și sănătății lor și a familiilor, acordarea unor compensații materiale este justificată, putându-se considera astfel restabilită situația dinainte de săvârșirea infracțiunii, justa și integrala reparație a daunelor suferite, motiv pentru care recursul în anulare a fost respins.

6.2. Analiza unei spețe

Prin rechizitoriul Parchetului militar București din 22.04.1993, inculpatul cpt. P.N. a fost trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mita prevăzuta în art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Instanța a reținut ca, în calitate de contabil șef al UM *****, în cursul anilor 1992-1993 a pretins și primit de la un mare număr de persoane sume de bani cuprinse intre 1500 și 4500 lei, pentru admiterea anumitor la diferitele licitații organizate de unitatea respectivă.

Tribunalul Militar București, a admis recursul inculpatului pe data de 01.05.1994, iar prin sentința definitivă penala nr. 63/26.10.1994, a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea luare de mita la 5 ani de închisoare.

6.3. Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special. Este valoarea socială concretă căreia i se aduce atingere prin infracțiune. În cazul de față acestea sunt buna desfășurare a activității unității militare.

Obiectul material. Infracțiune de pericol, luarea de mită nu are obiect material, acțiunea făptuitorului nefiind îndreptată și exercitată împotriva unui bun, a unei existențe materiale, corporale. Sumele de bani pretinse și primite nu constituie obiectul material al infracțiunii de luare de mită, ci folosul, profitul obținut de funcționar sau alt salariat prin săvârșirea acesteia.

Jurisprudența și analiza unei spețe

6.4. Subiecții infracțiunii

Subiectul activ. Astfel cum rezultă din dispozițiile art 254 C.pen., subiect activ nemijlocit al infracțiunii(autorul) nu poate fi decât persoana calitatea de funcționar. În speța analizată subiectul activ este reprezentat de către cpt. P.N. care avea funcția de contabil și activa în U.M.*****, unde au avut loc licitațiile respective.

Subiectul pasiv. În postura subiectului pasiv în cazul de față se regăsește U.M.*****, unitate în serviciul căreia făptuitorul își îndeplinește atribuțiile de serviciu și a cărei imagine a fost puternic afectată, știrbită prin fapta funcționarului public (sau funcționarului).

6.5. Situația premisă

Situația premisă care intră în structura juridică a infracțiunii de luare de mită, constă, potrivit art 254 C.pen., modificat prin art. 8 din Legea nr.78/2000, în preexistența unui serviciu funcționând ca o autoritate, instituție sau organ de stat, adică situația în care se afla U.M. *****, care are competența de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârșirea acesteia.

6.6. Conținutul constitutiv

A. Latura obiectivă

Elementul material în acest caz de luare de mită s-a realizat prin acțiune, adică prin fapta Cpt. P.N. de a pretinde și a primi de la diferite persoane anumite sume de bani cuprinse intre 1500 și 4500 lei, pentru admiterea anumitor la diferitele licitații organizate de unitatea respectivă. Consider că în acest caz au fost îndeplinite condițiile esențiale necesare existenței laturii obiective a acestei infracțiuni, dupa cum urmează:

Cpt. P.N. a pretins și primit bani de la diferite persoane pentru admiterea lor la diferite licitații;

Banii pretinși și primiți de acesta nu erau datorați sub nicio forma în mod legal, adică erau necuveniți;

Fapta de pretindere și primire a banilor a fost anterioară cu neîndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu ale cpt. P.N., adică înainte de desfășurarea licitațiilor;

Actul pentru a cărui neîndeplinire s-au pretins și primit banii făcea parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale căpitanului.

Jurisprudența și analiza unei spețe

Urmarea socialmente periculoasă la această infracțiune de luare de mită a constat în crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu în cadrul U.M. *****, unde au avut loc licitațiile respective, prin atitudinea lipsită de probitate a căpitanului.

B. Latura subiectivă.

Forma de vinovăție cu care a fost săvârșită această infracțiune a fost intenția directă, calificată de scop. Aceasta înseamnă că, în momentul când el a pretins și primit banii trebuie să fi urmărit scopul special prevăzut de lege, și anume să nu îndeplinească un act privitor la îndatoririle de serviciu.

6.7. Forme. Modalități. Sancțiuni

Forme. Fiind o infracțiune instantanee, luarea de mită s-a consumat în momentul în care căpitanul P.N. a pretins, și primit ulterior, diferitele sume de bani pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu.

Modalități. Modalitatea în care a fost săvârșită fapta de luare de mită în cazul de față a fost aceea de a pretinde și primi bani de la diferitele persoane.

Sancțiuni. Pentru infracțiunea prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. căpitanul P.N. a fost condamnat la 5 ani închisoare.

Prin analiza făcută asupra acestei spețe am încercat să evidențiem infracțiunea de luare de mită, infracțiune de corupție prevăzută de art.254 C.pen., infracțiune ce devine tot mai des întâlnită chiar și în sistemul militar.

Dacă în domenii precum poliția sau medicina infracțiunea de luare de mită era mai des întâlnită, în sistemul militar ea nu era așa comună. Însă cu noile schimbări intervenite și în acest sistem ca în multe altele, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, aceasta devine tot mai des întâlnită.

De exemplu folosirea unor servicii civile pentru satisfacerea necesităților interne ale unităților militare permite diferitelor persoane din sistem să abuzeze de funcția pe care o au.

Dacă până mai acum câțiva ani în sistemul militar se practica așa numitul „nepotism”, mita tinde să devină principala modalitate de rezolvare a problemelor. Așa cum am văzut și în exemplul de mai sus funcția de contabil a permis cpt. P.N. însușirea în mod fraudulos a mai multor sume de bani în virtutea responsabilităților pe care acesta le avea în organizarea licitațiilor respective.

Jurisprudența și analiza unei spețe

Considerăm că aceste situații pot fi evitate prin adoptarea unor serie de măsuri. În primul rând printr-o organizare mult mai bine pusă la punct a tuturor evenimentelor de acest gen din sistemul militar. Exercitarea unor controale severe și obiective din partea comisiilor competente asupra evenimentelor ce permit apariția acestei infracțiuni tot mai răspândită în societatea noastră. Nu în ultimul rând considerăm ca necesar o mai bună remunerație a întregului personal din acest sistem. O asemenea măsură ar micșora cu siguranță amploarea acestui fenomen care se află într-o continuă ascensiune.

Motivarea personalului prin oferirea unui salariu atrăgător ar face ca micile atenții venite din partea diferitelor persoane să devină ineficiente.

Sistemul militar, care în momentul de față trece printr-o serie de schimbări, rămâne unul dintre pilonii de bază ai societății noaste. Însă acest fenomen al corupției care se dezvoltă la nivelul întregii societăți afectează și domenii care pun în pericol siguranța și integritatea țării. Sperăm ca în urma finalizării procesului de restructurare al armatei și prin adoptarea unor reglementări adecvate acest fenomenul corupției să dispară sau măcar să-și diminueze amploarea.

6.8. Abuzul de încredere – art. 213

Obiectul juridic special – îl formează relațiile sociale de ordin patrimonial a căror dezvoltare implică o anumită încredere pe care participanții trebuie să și-o acorde reciproc și fără de care nu pot exista relații patrimoniale normale.

Obiectul material – bunul material oricare ar fi el deținut și însușit pe nedrept

Subiect activ – este calificat ca fiind persoana care deține bunul cu orice titlu

Subiect pasiv – persoana fizică sau juridică păgubită prin nerestituirea bunului

Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea de însușire sau dispunere de un bun prin refuzul de a-l înapoia.

Urmarea imediată – este modificarea situației bunului

Legătura de cauzalitate – trebuie să existe și trebuie dovedită

Forme, modalități, sancțiuni:

forme – sancționează doar infracțiunea consumată în momentul în care autorul refuză să-l restituie

modalități – celor două modalități normative au o mare varietate de modalități faptice

sancțiuni – închisoare de la 3 luni la 4 ani sau amendă

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Abuzul se regăsește în faptele care implică utilizarea abuzivă a puterii publice, în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, a unui câștig necuvenit.

Sunt astfel de fapte abuzul de putere în exercitarea atribuțiilor de serviciu, înșelăciunea sau prejudicierea unei alte persoane sau entități, utilizarea fondurilor ilicite în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, favoritismul/nepotismul, instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau achizițiilor publice, conflictul de interese. Pentru limitarea sau chiar prevenirea fenomenului abuzului sunt necesare o serie de măsuri atât în plan legislativ cât și instituțional.

Din prezentarea făcută cadrului normativ în vigoare se desprind o serie de recomandări privind acțiunile de întreprins în viitor pentru realizarea acestui deziderat:

– Declarațiile de avere ale funcționarilor publici continuă să nu fie publice și mai mult, legea descurajează pe cei interesați să formuleze întrebări cu privire la egalitatea averii deținute de cei aleși sau numiți în funcții publice, întrucât sarcina probei incumbă petiționarului, iar în cazul în care nu vine cu "dovezi clare" în sprijinul cererii sale de investigare sancțiunile sunt dintre cele mai puternice. Propunem deci modificarea actelor normative corespunzătoare în vederea schimbării caracterului declarației de avere din "secrete" în publice.

– Achizițiile publice sunt un domeniu în care în mod constant abuzul își găsește locul. Una din masurile care se pot lua este aceea de a se institui sistemul prin care companiile care au fost descoperite ca folosind practici corupte sa fie trecute pe "lista neagra" si sa nu mai poată participa la acest proces pe viitor.

În privința achizițiilor publice este importanta si procedura publicității care conform legii se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial partea a V-a neexistând însă un Buletin al Achizițiilor Publice. Publicarea se face si în presa internă sau/și internațională.

Tot în privința achizițiilor publice menționăm faptul că legea nu are prevederi explicite și ferme în privința evitării conflictului de interese și nepotismului.

Una din propunerile formulate de către reprezentanții societății civile cu ocazia dezbaterilor pe marginea Programului național de prevenire a abuzului a fost aceea că achizițiile publice să fie anunțate în termen legal și în format standard în pagina de internet a instituției, ca și rezultatele lor, argumentându-se de altfel că acest lucru este posibil chiar fără o reglementare expresă în acest sens, din moment ce majoritatea instituțiilor publice au deja pagini de internet.

Trebuie menționat că în privința dezvoltării și informatizării administrației publice a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern Strategia privind informatizarea administrației publice care urmează a fi pusă în aplicare în perioada 2001-2004.

– Transparența constituie una din premisele combaterii abuzului.

Legislația română are câteva reglementari menite să asigure această condiție. Există însă și o serie de reglementari incomplete sau defectuos realizate care permit limitarea accesului la informații. Un exemplu în acest sens este legea nr. 215/2001 a administrației publice locale care în art. 43 stipulează ca ședințele consiliului local sunt publice "cu excepția cazurilor în care consilierii decid, cu majoritate de voturi, ca acestea sa se desfășoare cu ușile închise".

Este lăsată deschisă deci calea arbitrariului în stabilirea situațiilor în care ședințele sunt închise pentru public. Legea nu face decât să stabilească o serie de cazuri în care ședințele sunt în mod obligatoriu publice. Considerăm că se impune reanalizarea acestei dispoziții legale.

Adoptarea unui cod deontologic pentru funcționarii publici reprezintă un obiectiv major așa cum am subliniat în cuprinsul acestui studiu. Sistemul de selectare și promovare bazat în mod exclusiv pe merite si performanțe, fapt ce contribuie la stabilitatea funcționarului, la garantarea poziției acestuia este alt obiectiv important în lupta împotriva abuzului prin eliminarea cauzelor favorizatoare ale acesteia.

Referitor la administrația publica și la măsurile de reformă întreprinse până acum trebuie recunoscut că în decursul anului 2001 și în primele 2 luni ale anului 2002 a fost adoptat un număr important de acte normative care denotă interesul real pentru acest domeniu.

Pe lângă actele normative specificate în capitolul destinat funcționarilor publici, a fost realizată și aprobată Strategia Guvernului privind accelerarea reformei în administrația publica si a fost înființat Consiliul guvernamental pentru monitorizarea reformei administrației publice.

– În privința autorităților administrației publice, legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului detaliază mandatul acestuia de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor în raporturile acestora cu autoritățile publice. Numit de Senat pe o perioada de 4 ani, Avocatul Poporului este independent față de orice autoritate publica și prezintă rapoarte anual sau la cerere Parlamentului în plenul celor două camere.

Autoritățile publice sunt obligate să comunice sau, după caz, sa pună la dispoziția Avocatului Poporului, în condițiile legii, informațiile, documentele sau actele pe care le dețin în legătură cu cererile care au fost adresate Avocatului Poporului, acordându-i sprijin pentru exercitarea atribuțiilor sale.

BIBLIOGRAFIE

I. LEGISLATIE

Constituția României, Monitorul Oficial al României , Partea I nr. 767 din 31/10/2003, București, 2003;

Ordonanța de urgență nr 60, publicată în Monitorul Oficial nr 241 din 11mai 2001;

Ordonanța de Guvern nr.34/2006, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 418 din 15/05/2006;

Ordonanță de urgență nr. 30/2006, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 26/04/2006;

Hotărâre nr. 765/2005, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 652 din 22/07/2005;

Codul penal al României , Edițiile1864, 1936, 1968, București.

E. Petit, C-tin. Zotta, Codul penal „Carol II”, , Editura Cugetarea, ed.V , 1939

Codul de procedură penală, ed. CH Beck, București, 2006.

Legea 104/1992 , Monitorul Oficial al Romaniei nr. 244/1 oct. 1992

Decretul Nr. 203/1974 , Buletinul Oficial nr. 131/31 oct. 1974

Decizii ale C.S.J. 1990-1991, Editura Orizontul, București 1993

Culegere de decizii ale Tribunalului Militar Brașov , în Revista Română de Drept Nr.6/1982

Culegere de practică judiciară penală, Editura „Șansa" , București, 1991 / 1992

Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală, Editura Științifică si Enciclopedica, București, 1982.

II. DOCTRINA

Anghel,C., Drept diplomatic si consular, București, ed. Lumina Lex, 2002.

Diaconescu, H., Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, București, Ed. All Beck, 2004.

Boroi, A., Nistoreanu, Gh., Drept penal- partea generală, Ed a IV-a, București, Ed. All Beck, 2004.

Mitrache, C.,Drept penal român. Partea generală, București, Ed. All Beck, 2002.

Antoniu, C., Codul penal al României, comentat si adnotat, partea generala, București, Ed. Științifică, 1972.

Antoniu, C., Bulai, C., Chivulescu, Gh., Dicționar juridic penal, București, Ed. Științifică si Enciclopedica, 1976.

Barbu, C., Aplicarea legii penale în spațiu si timp, București, Ed. Științifică, 1972.

Basarab, M., Curs de drept penal, București, Ed. Didactica si Pedagogica, 2004.

Bulai, C., Drept penal general, Infracțiunea -vol. II., București, Universitatea București, Facultatea de Drept, 1981.

Dobrinoiu, V., Pascu, I., Lazar, V., Nistoreanu, Gh., Moinar, V., Boroi, A., Drept penal, partea generala, București, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999.

Dongoroz, V., Fodor, I., Kahane, S., Oancea, I., Ille, N., Bulai, C., Stanoiu, M., Explicații Teoretice ale codului penal Român, partea genera1a, vol.I+II, București, Ed. Academiei, 1969.

Dongoroz, V., Drept penal. Partea generala, București, Ed. Academiei, 1939.

Dongoroz, V., Baranga, S., Popovici, L., Noul cod penal si codul penal anterior comparat, București, Ed. Politică, 1968.

Dongoroz, V., Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, vol. I, București, Ed. Academiei, 1924.

Neagu, I., Drept penal, partea generala, București, Ed. Academiei, 1939.

Oancea, L., Drept penal, partea generala, București, Ed. Didactica si Pedagogica,1971

Ramureanu, V., Competenta penala a organelor judiciare, Bucuresti, Ed. Științifică si Enciclopedica, 1980.

Volonciu, N., Tratat de procedura penala – partea generala, vol. I., București, Ed. Pa1dela, 1993.

Zolyneak , M., Drept penal, partea generala, vol. I, Iasi 1973 si vol. II, Iași 1976

Efim, O., Achizițiile publice și etica publică privind combaterea corupției, București, Transparency Internațional România, 2002.

Guriu, V., Ilie , S., Corupția, București, Ed. ARC, 2000.

Lapteacru, V., Noțiunea corupției , Legea și viața nr.11-12, București, 1994.

Dobrinoiu, V., Corupția în dreptul penal român, București, Ed. Atlas Lex, 1995.

Dumitru M., Funcționarul cu atribuții de control – subiect activ calificat al infracțiunii de luare de mită, Dreptul, nr. 8/1994.

Filipaș S., Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, București, Ed. Academiei Române, 1985.

Pavel, D., Probleme ale participației penale II, Revista Romana de Drept, nr. 4/1978.

Dobrinoiu, V., Traficarea funcției și a influenței în Dreptul penal, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983.

Ivan, Gh., Complicitatea la infracțiunile bilaterale, Revista de Drept Penal nr. 1/2001.

Staicu, O., Drept penal. Partea specială, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1976, citat în Revista de Drept Penal nr. 3/1995.

Loghin, O., și Toader, T., Drept penal român. Partea specială, București, Casa de editură și presă „Șansa” SRL, 2001.