Abuzul de Pozitie Dominanta Forma de Practica Anticoncurentiala
Abuzul de poziție dominantă-
Formă de practică anticoncurențială
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR 3
INTRODUCERE 4
I. ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND NOȚIUNEA DE CONCURENȚĂ ȘI PRACTICILE ANTICONCURENȚIALE 8
1.1 Considerații generale privind evoluția conceptuală a concurenței 8
1.2 Fenomenul practicilor anticoncurențiale între realitate și perspectivă 17
1.3 Concluzii 26
II. ABUZUL DE POZIȚIE DOMINANTĂ 27
2.1 Piața relevantă, poziția dominantă și abuzul de poziție dominantă- abordări corelative 27
2.2 Formеlе аbuzului dе pozițiе dominаntă 44
2.3 Concluzii 58
III. EFECTELE ABUZULUI DE POZIȚIE DOMINANTĂ ȘI RĂSPUNDEREA 59
3.1 Efectele abuzului de poziție dominantă 59
3.2 Răspunderea angajată la depistarea abuzului de poziție dominantă 66
3.3 Concluzii 72
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 74
BIBLIOGRAFIE 78
LISTA ABREVIERILOR
alin. – alineat
art. – articol
lit. – literă
pct. – punct
p. – pagină
nr. – număr
vol. – volum
R.M. – Republica Moldova
C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova
INTRODUCERE
Prezentul ne oferă o lume globalizată, caracterizată de o deosebită influiență și circulație a oportunităților economice ce determină posibilitatea comerțului liber în spații extinse, la care întreprinderile s-au adaptat rapid, urmând ca și statele să procedeze la fel. Un domeniu concurențial nedistorsionat se va reflecta în cadrul unei economii de piață doar dacă va fi respectată libertatea de a întreprinde activități economice. Astfel apare inetentă obligația statelor de a aplica o politică de concurență, acesta fiind un element de reglare a economiei de piață, cât mai eficientă.
Actualitatea și importanța temei investigate. Evoluția relațiilor sociale determină și o continuă ajustare a reglementărilor legislative, respectiv odată cu trecerea la economia de piață a Republicii Moldova o importanță majoră capătă cadrul juridic ce definește întregul mecanism de funcționare a domeniului concurențial, care necesită o structură bine definită a relațiilor dintre participanții la aceste raporturi, stabilirea temeiurilor unice, nediscriminatorii și libere toate fiind garantate de nivelul de protecție acordat. Fiind, încă, un domeniu nou pentru statul nostru, s-a apelat continuu la cercetare și la aspectul comparat al tehnicilor, jurisprudenței, al studiilor în timp al fenomenelor concurențiale din alte țări urmărindu-se definirea individuală și investirea într-un sistem național pregătit pentru a răspunde situațiilor apărute în realitate.
Complexul de principii ce guvernează această realitate juridică a determinat modificări continue a căror scop este de ajustare a sistemului de concurențial și anume să protejeze subiecții acestor relații de abuzul unor valori deținute în temeiul poziției agentului economic pe piață; în acest sens amintesc Legea concurenței nr.183 din 11.07.2012. Reglementările au scopul protecției concurenței, prevenirii fărădelegilor, incumbă responsabilitatea pentru încălcarea legislației în cauză, prevăd menținerea și stimularea concurenței în vederea promovării intereselor legitime ale consumatorilor, totodată înglobează și dispoziția de uniformizare a prevederilor legale prin armonizarea legislației moldovenești cu directivele și tendințele europene, importanța acestei tematici se reflectă și prin faptul că întinderea acestui fenomen concurențial depășește, adesea, limitele unui stat.
Abuzul de poziție dominantă ca formă de practică anticoncurențială condiționează necesitatea existenței unui cadru legal național și internațional bine definit, în sensul circulației permanente, subtilității, diversității activității de întreprinzător, care se poate manifesta, astăzi, în cadrul unor regiuni restrânse ori vaste.
Analiza reglementărilor ce țin de: identificarea subiectului activ al practicii anticoncurențiale ca fiind o întreprindere ori autoritate, stabilirea pieței relevante pe care se manifestă întreprinderea, stabilirea poziției dominate pe piață a acesteia (drept condiție inerentă) ca fiind de un caracter semenificativ al conceptului dominației și afectarea concurenței prin abuzul de această poziție- vin să reflecte fenomenul în cauză de la concept juridic la realitate. Actualitatea temei presupune, nu atât stabilirea unui cadru juridic, cât funcționalitatea acestuia, menționez că în ultimul timp au fost implementate multiple modificări ale legii, au fost adoptate regulamente, conform indicațiilor și recomandărilor europene în acest domeniu; respectiv esențial, astăzi, apare aplicabilitatea și obținerea rezultatelor pozitive în combaterea practicilor anticoncurențiale.
Ținându-se cont de complexitatea acestui concept obiectiv, important este stabilirea momentului când poziția dominantă a întreprinderii depășește acea responsabilitate specială și abuzează de ea, creând astfel un pericol pentru concurența eficientă, fapt ce pune în evidență actualitatea temei abordate în teză.
Un ultim aspect din contextul actualității temei este legat de dificultatea probării abuzului de această poziție și subtilitetea acestei acțiuni, menționând că întreprinderea ori autoritățile și instituțiile administrației centrale sau locale dețin posibilitatea manipulării cu pârghiile autorității/ infuienței de care dispun, invocând oportunitățile în dezvoltarea pozitivă ulterioară (excepții) ori apelând la limitarea exceselor de concurență. Aceste situații pot provoca anumite conflicte de drept, a căror soluții nu întotdeauna sunt prevăzute în textele legale.
Scopul și obiectivele tezei presupune analiza reglementările relațiilor privind abuzul de poziție dominantă deținută de un agent economic, determinarea conceptului și relațiilor în cauză în raport cu domeniul concurențial, indicându-se scopul și necesitatea acestor prevederi, determinarea acestui concept obiectiv de natură să influiențeze structura pieței și să impună obstacole în menținerea unei concurențe normale, prezentarea efectivă a realității prin intermediul cazurilor practice ce stabilesc limitele/întinderea acestei stări, prezintă efectele care le determină, mecanismul de protecție împotriva acestei forme de practică anticoncurențială și răspunderea angajată. De asemenea, tindem să formulăm anumite concluzii la nivel teoretic cât și practic, să includem propuneri de lege ferenda ce ar reflecta rezultatele cercetării efectuate în lucrare, care să lărgească dezbaterile doctrinare în domeniu, de asemenea ar presupune careva modificări ale legislației concurențiale în vigoare întru crearea unui cadru capabil să lucreze la nivel național și internațional de împiedicare a abuzului.
Astfel obiectivele tezei iau forma următoarelor puncte de incidență:
analiza conceptului de concurență, evoluția lui, principiile și funcțiile ce le prezintă;
determinarea fenomenului practicilor anticoncurențiale sub aspectul realității și perspectiva acestuia;
identificarea noțiunilor de „piață relevantă”, „poziție dominantă” și „abuzul de poziție dominantă” în deducerea punctelor tangențiale ale acestora;
prezentarea și analiza formelor abuzului de poziție dominantă din punct de vedere doctrinar cât și practic;
stabilirea efectelor declanșate de fenomenul în cauză;
angajarea răspunderii, instituțiile competente și cadru juridic relevant la depistarea abuzului de poziție dominantă.
Gradul de investigație al temei propuse spre cercetare presupune a fi o perspectivă nouă în analiza reglementărilor juridice a conceptului de abuz de poziție dominantă, ulterior modificărilor implementate prin adoptarea unei noi legi care stabilește normele concurențiale, deci implicit și această formă a practicilor anticoncurențiale, indicând diverse aspecte teoretice ale fenomenului îmbinate cu aspectele practice, indicând componentele acestei tematici într-o expunere complexă. Necesitatea investigației se raportează la efectiva aplicare a mecanismelor de garantare a protecției pieței relevante și a medului concurențial, cât și la răspândirea ei informațională atât pentru subiecții acestor raporturi, cât și pentru soluționarea eventualelor litigii în cadrul sistemului judiciar național, care datorită noutății raporturilor relevă o dificultate în perceperea domeniului, cunoașterea indicilor ce îl caracterizează, posedarea unor noțiuni concrete și certe, în manifestarea corectă a analizei situației și în adoptarea unor hotărâri/decizii corecte. Prin urmare prezentul studiu se vede util atît din perspectivă teoretică, cît și practică.
Baza teoretică include lucrări ale cercetătorilor naționali dar și străini; câteva dintre numele autorilor din domeniul concurențial ce au abordat tematica în cauză șă a căror opinii au fost invocate sunt: O. Căpătână, N. Roșca, V. Volcinschi, O. Bulmaga, D. Bologan, M. Bordian, L. Bozian, I. Gavrilă, E. Mihai, D. Țop, I. Turcu, R.P. Vonica, V.Olteanu, etc.
Baza normativ-legislativă este reprezentată de actele normative naționale precum: Legea concurenței, Codul Civil, Regulamentul privind stabilirea poziției dominante pe piață și evaluarea abuzului de poziție dominantă etc., precum și comunicări/tratate internaționale în domeniu.
Prin urmare, lucrările menționate au reprezentat un punct tangențial în cercetarea prezentată în cadrul acestei lucrări, investigație care a inclus opiniile și altor cercetători în scopul obținerii pluralismului de păreri și care a oferit obiectivitate lucrării elaborate, la care se fac expres referințe în cadrul tezei. Astfel prezenta expunere reflectă analiza complexă a reglementărilor abuzului de poziție dominantă ca formă de practică anticoncurențială regăsite în Republica Moldova.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării incumbă totalitatea investigațiilor efectuate întru elaborarea tezei, care presupune analiza lucrărilor juridice, în special profilul concurențial, dar au fost aplicabile și elemente ale științei economice, ori activitatea de întreprinzător include și noțiuni caracteristice respective. Respectiv au fost supuse analizei și reflectate în expunerea cercetărilor- baza doctrinară și actele normative anterior enumerate. Metode specifice de cercetare utilizate pentru studiul detaliat al tematicii sunt după cum urmează: metoda analizei comparative, ce incumbă studiul comparat dintre opiniile și cercetările doctrinarilor din domeniu, scindarea prevederilor legale a diferitor acte normative; metoda dinamică presupune analiza faptului în expunere anterioară și perspectiva fenomenului supus observației și evoluției în timp; metoda clasificării, reflectă evaluarea și delimitarea diferitelor tipuri de categorii terminologice; metoda analizei sistemice, oferă o viziune structurată a normelor regăsite în actele normative în cauză, ce depășesc delimitările de ramuri sau domeniu; metoda analizei logice, ce funcționează prin analiza și apoi sinteza cercetărilor aplicată pentru determinarea oportunității prevederilor legale și/su opiniilor savanților; metoda de sinteză presupune indicarea cărorva generalități cu referire la materialele investigate, stabilirea unor teze cu titlu de concluzie și recomandare, dar și propunerile de lege ferenda.
Cuvinte cheie: concurență; politică de concurență; piață relevantă; poziție dominantă; abuzul de poziție dominantă; forme; efecte; răspundere.
ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND NOȚIUNEA DE CONCURENȚĂ ȘI PRACTICILE ANTICONCURENȚIALE
Considerații generale privind evoluția conceptuală a concurenței
Concurența reprezintă un element sine qua non al existenței economiei de piață, o adevărată forță regulatoare a acesteia. Ea poate fi definită ca fiind „confruntarea dintre agenții economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării proprii întreprinderi”.
Concurența are un rol hotărâtor în dezvoltarea economiei și a societății, în general. Ea stimulează preocupările pentru creșterea, diversificarea, îmbunătățirea calității ofertei de mărfuri și servicii, pentru adaptarea ei la dinamica cerințelor cererii; determină întreprinderile să se particularizeze față de rivali; asigură o alocare rațională a resurselor în variatele utilizări solicitate de piață și statornicește o repartizare a beneficiilor, proporțională cu contribuția efectivă a întreprinderilor în procesul de producție și distribuție de bunuri.
Ideea de concurență apare ori de câte ori mai multe persoane urmăresc un scop identic, în activitatea economică. Desfășurarea acestei „competiții” trebuie să se realizeze într-un cadru organizat, comercianții fiind obligați să-și exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale.
Concurența poate fi privită atât ca un scop în sine (concurența – condiție), condiția tuturor progreselor economice și de a cărei existență depinde însăși existența libertății economice pe piață, cât și ca mijlocul necesar de asigurare a echilibrului și progresului economic (concurența – mijloc). Ea alimentează optimismul întreprinderilor, stimulându-le creativitatea, făcând ca acestea să se preocupe permanent de eficiență, de maximizarea profitului și, implicit, de satisfacerea în condiții bune a nevoilor de consum.
Într-o epocă a globalizării, caracterizată prin reducerea sau chiar dispariția barierelor în calea liberei circulații a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor, guvernele au în continuare obligația de a acționa astfel încât să asigure siguranța, bunăstarea cetățenilor, precum și existența unui mediu concurențial predictibil și prietenos, în cazul firmelor.
În prezent, concurența este considerată ca fiind un factor de primă importanță, prin care agenții economici sunt constrânși să devină eficienți, să ofere o gamă cât mai largă de produse și servicii, la prețuri mai mici, facilitând astfel bunăstarea consumatorilor și alocarea optimă a resurselor în societate.
Evoluția concurenței tratează clarificările conceptuale aferente teoriei economice moderne și contemporane, fără însă a se cristaliniza o definiție unică referitor la ce reprezintă concurența datorită complexității deosebite, cât și dinamica mutațiilor și transformărilor care au avut loc la nivel temporal.
Primele fărâme ale conceptului în cauză apar în cadrul economiei naturale denotat de schimbul de mărfuri, continuând cu economia de avuție denotat de trafic/hoție; ca ulterior să apară teoria concurențială, care începe, în adevăratul sens, cu Adam Smith care pune baza conceptelor de comerț liber și capitalism al căror studiu vor fi supuse intens.
Viața economică a fost dirijată de corporatism și bresle manifestat prin monopol unde participanții la aceste relații erau considerați egali și lipsea concurența. Din secolul al XVII-lea se reflectă râvnirea spre liberalism, în așa mod impunându-se libertatea comerțului și a concurenței. În 1789 legiferarea principiul libertății de comerț și industrie, care la momentul dat înregistra și dezavantaje. După 1933 liberalismul face loc intervenționismului statal, unde statele au intervenit în activitățile economice soluție care a fost de asemenea intens criticată. Merită a fi menționată și cercetările lui Alfred Marshall care incumbă abordările clasice și neoclasice, prin urmare procesul concurențial relevă 3 elemente precum: inlocuirea echilibrului partial prin echilibrul general, elementul cel mai discutat in secolul XX; introducerea problemelor legate explicit de trecerea timpului, intr-un cadru static; presupunerea ca acest model este potrivit sa reprezinte in mod corect chestiunile legate de lumea practic.
Concurența nu are o definiție unanim acceptată, ea având semnificație în funcție de context sau domeniu.
Privită ca un procedeu deschis de confruntare, prin care agenții economici urmăresc să-și îmbunătățească situația, concurența este apreciată de mulți economiști drept „calea cea mai bună de satisfacere a intereselor tuturor”, respectiv de maximizare a gradului de satisfacere a nevoilor acestora. Sub presiunea concurenței, întreprinzătorii sunt determinați să reducă cheltuielile individuale de producție, să extindă proporțiile capitalului, să introducă progresul tehnic în toate fazele activității (producție, aprovizionare, desfacere, organizare), să investească în cercetarea științifică etc.
Privită din punct de vedere economic, „concurența este întotdeauna legată de tranzacții pe piață, de cerere și ofertă și de procesul schimbului”. Mai exact, se poate spune că există concurență economică dacă consumatorul poate alege alternativa cea mai convenabilă preferințelor sale. Astfel, concurența este strâns legată de libertatea de a alege. Totodată, exprimă comportamentul specific interesat al tuturor subiecților de proprietate, care pentru a-și atinge obiectivele intră în raporturi de cooperare și confruntare cu ceilalți. Ea reprezintă o întrecere pentru a obține avantaje sau măcar pentru a reduce probabilitatea producerii riscurilor. În această competiție fiecare acționează din interes.
Noțiunea de concurență ( lat. concurrere, fr. concurence), regăsită în subânțelesul său uzual reprezintă „o trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, o dispută dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei sau precum o întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate”, care fiind privită prin prisma domeniului economic percepe următoarele nuanțe: din punct de vedere structural, concurența reprezintă o situație specifică pe piață, caracterizată de existența unui numar nelimitat de operatori pe piață și de libertatea de mobilitate ( precum circuitul de intrare/ieșire a cumpărătorilor/vânzătorilor), o situație unde prezența unui număr mare a agenților impiedcă manipularea valorii anumitor constante de pe piață, spre exemplu prețul. Din punct de vedere comportamental, urmărim un mecanism permanent de confruntare între agenții economici, determinat de lupta pentru consumatori, fiind un factor perseverent al dezvoltării și adaptării proprii pentru satisfacerea necesităților; iar conținutul funcțional al acestei noțiuni apare a fi raportul de bază „cerere-ofertă”, un mecanism simplist construit pe specificul proporționalității, determinând strategiile competiționale ale participanților, particularizarea și specializarea întreprinderilor în relațiile cu consumatorii.
Pe lângă realitatea economică care distinge acest fenomen, conceptul de concurență a fost transpus în dimensiunea juridică, astfel fiindu-i atribuită valoarea legală întru reglementarea faptelor, acțiuni sau inacțiuni, care au ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței; încadrarea relațiilor ce țin de protecția, menținerea și stimularea concurenței în vederea promovării intereselor legitime ale consumatorilor.
În sens juridic, art.4 al Legii concurenței nr.183 din 11.07.2012 prevede că, concurență reprezintă o rivaliatate economică, existentă sau potențială, între două sau mai multe întreprinderi independente pe o piață relevantă, cînd acțiunile lor limitează efectiv posibilitățile fiecăreia dintre ele de a influența unilateral condițiile generale de circulație a produselor de pe piața respectivă, stimulează progresul tehnico-științific și creșterea bunăstării consumatorilor. Respectiv această noțiune încadrează o competiție a agenților economici realizată prin acțiuni independente de către aceștia, unde rezultatul întrecerii este denotat de limitarea fiecăruia dintre ei de a exercita o influiență unilaterală asupra condițiilor generale de circulație a produselor.
Concurența presupune cu necesitate independența și descentralizarea activităților de producție, de distribuție și de consum, fiind o inițiativă privată exercitată fără constrângeri și limitări de ordin administrativ și proprietate privată asupra mijloacelor de producție.
Libertatea de a întreprinde activități economice va funcționa însă doar dacă există concurență pe piață, de esența unei economii de piață libere funcționale fiind existența unei concurențe nedistorsionate. În acest context, statele sunt obligate să aplice o politică de concurență cât mai eficientă, fiind un element de reglare a economiei de piață, punând astfel în aplicare condiții care îi conferă o structură specifică în funcție de următoarele particularități:
Concurența reprezintă un mecanism social ce determină comportamentul subiecților de pe piață (numărul și categoria vânzătorilor și cumpărătorilor) și valoarea anumitor constante de pe piață (gradul de libertate al determinării prețului, gradul de diferențiere a produselor, în așa fel împiedicând obținerea de profituri de monopol);
Concurența e premisa realizării drepturilor consumatorilor, prin urmare aceasta apare ca mecanism de protecție oferită pentru viața și sănătatea consumatorilor și mediul ambiant sau a intereselor economice ale acestora;
Concurența comercială este un fenomen pozitiv doar atunci când există în sectoarele în care e permisă (presupunând posibilitatea de a intra într-o ramură de activitate);
Concurența are ca estență libertatea activității economice.
În practică, concurența poate fi îngrădită și influiențată de diferiți factori obiectivi. În primul rând, competiția chiar bine organizată nu împiedică tendințele monopoliste de natură să pericliteze libertatea competiției și corelativ cu acestea să asigurare poziții dominante în anumite sectoare ale pieței.
Barierele vamale, tarifare și netarifare, conduc și ele la crearea unor camuflaje pentru o categorie de agenți economici, care provoacă inevitabil un anumit efect de risipă, o creștere/diminuare artificială a prețurilor și pierderi inutile de valori în luptă concurențială. Prin urmare concurența apare drept o competiție pe piață între persoanele fizice sau juridice, care acționează în sectoarele în care adversitatea dintre agenții economici este permisă, și a căror finalitate este de a-și asigura rentabilitatea și clientela.
Concurența se bazează pe existența principiilor proprii domeniului, așadar dintre acestea regăsim intervenția statului în relațiile de piață unde „Statul asigură libertatea activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale și apărarea drepturilor și intereselor întreprinderilor și ale cetățenilor contra practicilor anticoncurențiale și concurenței neloiale. Pentru sectoarele economice în care concurența este restrînsă sau nu există, precum și în împrejurări excepționale (cum ar fi: situațiile de criză, dezechilibrul major dintre cerere și ofertă), Guvernul este în drept să dispună și/sau să aplice măsuri cu caracter temporar pentru a împiedica sau chiar pentru a bloca creșterea excesivă a prețurilor. Aceste măsuri sînt adoptate prin hotărîre de Guvern pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru perioade de cel mult 3 luni, atîta timp cât persistă împrejurările care au justificat hotărîrea Guvernului.”
Reglementarea acestor relații, în scopul apărării concurenței, se răsfrânge asupra faptelor comise pe teritoriul statului, precum și asupra celor care pot produce efecte în spațiul menționat, marcând în acest fel principiul teritorialității.
Autoritatea națională de concurență este Consiliul Concurenței. Acesta este o autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridică, având drept scop declarat protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, și funcționează în vederea promovării intereselor consumatorilor. Consiliul Concurenței are, în materia supravegherii concurenței, plenitudine de competență într-o dublă perspectivă: a protecției pieței- împotriva practicilor anticoncurențiale ale întreprinderilor, prin care acestea tind să acapareze un segment cât mai mare dintr-o anumită piață (înțelegerile anticoncurențiale care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței; abuzul de poziție dominantă pe o anumită piață); controlul concentrărilor întreprinderilor, precum și monitorizarea ajutoarelor de stat, care, de asemenea, pot distorsiona sau chiar elimina concurența pe o anumită piață; și a protecției concurenților, urmărind reprimarea concurenței neloiale. Modul de organizare, principiile de funcționare și atribuțiile Consiliului Concurenței sunt prevăzute în Legea nr.183/2012; în acest mod urmărindu-se aplicabilitatea principiului proporționalității- garantarea aplicării juste a sancțiunilor pentru faptele ilicite.
Dintre principiile generale aplicabile concurenței amintim și libertatea activității economice, un concept ce incumbă „libertatea de a desfășura o anumită activitate”, „dreptul de a primi/reda o informație”, „dreptul de a contesta acțiunile autorităților administrației publice”, principiul egalității publice/private, liberei concurențe cât și etica concurențială (denotat de comportamentul și gradul de moralitate a agenților economici; exercitare cu bună-credință a activității comerciale și respectarea uzanțelor cinstite).
Principiul libertății activității de întreprinzător își are fundamentul în Constituția R.M., potrivit căreia piața, libera inițiativă economică și concurența loială sunt factorii de bază ai economiei; această libertate presupune posibilitatea subiectului de a iniția și desfășura diverse activități în scopul obținerii de profit, precum și de a-și alege forma de organizare a activității, genul de activitate, de a stabili un anumit preț- drept realizat de cetățeni oricând dacă întrunesc condițiile stabilite de lege.
Principiul concurenței loiale rezultă din dispozițiile normelor constituționale prin care concurența este ca un factor de bază al economiei statului și obligația protecției concurenței loiale, care constă în adoptarea unor măsuri de protejare a întreprinzătorilor împotriva acțiunilor ilegale și dăunătoare ale concurenților și împotriva acțiunilor autorităților publice. Dispozițiile constituționale își au continuitatea pe lângă Legea Concurenței nr.183/2012 și în Legea privind măsurile antidumping, compensatorii și de salvgardare nr.820/2000.
Libertatea comerțului și a industriei semnifică libertatea de întreprindere (dreptul persoanelor de a efectua activități comerciale sau industriale, fără restricții, prin constituirea unei întreprinderi sau nu) și libertatea de exploatare (dreptul comerciantului de a conduce și aa administra așa cum dorește, fără constrângeri referitor la prerogativele dreptului de a decide și a dreptului de a contracta cu orice alt agent economic).
Libera concurență constră în dreptul agenților economici de a folosi în competiția pe piața liberă, mijloacele și metodele proprii pentru menținerea și dezvoltarea comerțului, atragerea, păstrarea și creșterea clientelei în scopul obținerii unui profit cât mai mare.
Concurența este însăși forma activă a liberei inițiative, liberă inițiativă generată de proprietatea privată, aceasta constituind, la rândul ei, o trăsătură esențială a economiei de piață, al cărei mecanism este concurențial. Concurența liberă este o constantă absolut necesară în reglarea unui comportament care presupune un cadru economic adecvat și cere să fie îndeplinite anumite condiții:
Liberalizarea comerțului presupune dreptul fiecărui comerciant de a alege sau de a produce și a vinde fără restricție în orice domeniu de activitate.
Liberalizarea prețurilor și a tarifelor are un rol important în asigurarea liberei concurențe creând posibilitatea diferențieirii agenților economici în oferta de mărfuri și servicii în raport de preț și calitate.
Convertibilitatea monedei naționale, astăzi evidențiindu-se un schimb continuu, o cooperare economică intensă între agenții economici, unde limitele pieței sunt depășite prin acapararea noilor zone de desfacere, respectiv înregistrându-se un circuit de valori interschimbabil.
Existența unui număr satisfăcător de agenți economici privați, deoarece numai în astfel de condiții se pot înlătura practicile monopoliste și anticoncurențiale.
Accesul investitorilor străini și garantarea investițiilor străine și a rezultatelor activității economice ce o desfășoară asigură dezvoltarea comerțului autohton la nivelul standardelor din țările dezvoltate.
Instituirea cadrului legal propice pentru prevenirea și sancționarea concurenței ilicite este necesară pentru a se promova în comerț principiile bunei-credințe și uzanțele comerciale cinstite și a se asigura funcționarea normală a pieței.
Astfel în economia de piață, concurența îndeplinește următoarele funcții:
1. Facilitează ajustarea autonomă a cererii și ofertei, în toate domeniile activității economice. Concurența stimulează preocupările pentru creșterea, diversificarea, îmbunătățirea calității ofertei de mărfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerințelor cererii. Pe piețele dominate de ofertă (piața cumpărătorilor), strategia competițională determină firmele să se particularizeze față de rivali. Pe piețele dominate de cerere (piața vânzătorilor), în relațiile cu clienții potențiali, se urmărește specializarea într-un sector individualizat al cererii astfel creându-se un echilibru pentru acoperirea deficitului sau surplusului.
2. Stimulează realizarea progresului ca atare, în accepțiunea sa generală, dar mai ales a progresului tehnico-economic.
Concurența oferă firmelor un puternic motiv de a dezvolta produse performante și de a descoperi metode de a produce cu un cost mai scăzut. Noile dorințe ale consumatorilor, tehnologii de fabricație care va conduce la minimalizarea costurilor pe unitatea de produs, întreprinzătorii sunt liberi să introducă în fabricație un nou produs sau să folosească o tehnologie de fabricație mult mai promițătoare decât cele utilizate până în prezent. În economia de piață funcționează libertatea de a alege, atât a întreprinzătorilor, cât și a celor care ar putea să-i susțină. Concurența conștientizează pe întreprinzători, cât și pe investitori că trebuie să-și asume responsabilitatea aducerii pe piață a produselor respective, de a le oferi la prețul fundamentat de ofertă, în raport cu cerințele reale ale pieței
Pentru un agent economic producător, condiția de a reuși pe o piață concurențială o constituie anticiparea, identificarea și rapida adaptare a ideilor novatoare. Prin concurență se realizează un proces continuu de noi perspective, fiind aplicabila legea supreaviețuirii , adaptarea la cerințele pieței, abilitate și profitabilitate.
3. Împiedicarea realizării profitului de monopol de către agenți economici, asigurând o alocare rațională a resurselor între variantele utilizării lor solicitate de piață, asigurând repartizarea profiturilor proporțional cu contribuția efectivă a agenților economici în procesul de producție și distribuție a mărfurilor. Totodată, prin concurență se descoperă mărimea și structura optimă a activității desfășurate de un agent economic, mărimea și structura care tot menține cel mai ușor costul pe unitatea de produs sau serviciu, la un nivel cât mai mic.
4.Mecanismul concurențial asigură plasarea prețurilor la niveluri reale, favorizând raționalizarea costurilor ca mijloc de sporire a profiturilor, altfel spus concurența contribuie din plin la reducerea prețurilor de vânzare, cu necesitatea introducerii unui control (reciproc), astfel stopându-se orice comportament abuziv, de modificare a regulilor, din partea unui comerciant.
În condițiile economiei de piață, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută și prețurile de desfacere practicate relevă faptul că profitul mai mare rezultă din creșterea desfacerilor și mai puțin din prețurile mari stabilite. Un preț rezonabil atrage o masă mare de clienți, ajungându-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, desfacere ce va conduce la un profit egal cu cel ce s-ar fi putut obține prin eventualitatea creșterii prețurilor, prețuri ce pot conduce la îndepărtarea de costuri. Prețul mic, redus, accesibil celor mulți, sporește cererea, creează condițiile producției de serie mare.
5. Concurența are un rol direct asupra psihologiei agenților economici, alimentând optimismul acestora, stimulându-le creativitatea, făcând ca ei să se preocupe în permanență de eficiența, de maximizarea profitului și implicitde satisfacerea în condiții bune a nevoilor de consum.
Economia de piață modernă se bazează pe conservarea principiului libertații de concurență între cei care exercită aceeași activitate, urmaresc același scop sau un scop asemănător. Concurența este privită ca o condiție și o garanție a progresului. Dar, libertatea concurenței își are limitele în practicile comerciale cinstite, partenerii având datoria să respecte un minimum de moralitate. Depașirea acestor limite transmite concurenței caracterul neloialității și angajează raspunderea celui care savarsește acte de o asemenea calificare. Apariția tot mai frecventa a abuzurilor și a formelor comerciale anticoncurențiale, în lupta pentru puterea economică, pentru dominația pieței a facut ca problema respectării și apărării concurenței reale să facă obiectul reglementarilor legale și procedurilor de urmarire și sancționare, de reprimare a abuzurilor de la regulile normalității concurenței.
Independent de imperfecțiunile pieței există motive precum dorința agentului economic de a deține poziție dominantă pe un anumit segment de piață, râvnirea unor profituri ridicate, beneficii. Se conturează astfel necesitatea existenței unei politici în domeniul concurenței care să funcționeze drept mecanism de corectare a imperfecțiunilor pieței, să creeze un nivel general rezonabil de eficiență economică, de control administrativ și reglementări. Rezultă, implicit, că lipsa unei politici articulate și coerente, sau mai rău – existența uneia nefuncționale, va crea premisă pentru o concurență neloială, generând astfel ineficiență. Obiectivul nominal al unei politici în domeniul concurenței este promovarea și apărarea unui mediu concurențial în cadrul economiei naționale.
Concurența între agenții economici nu poate însă reprezenta în sine dezideratul final al unei politici publice, ci constituie logic doar o stație de tranzit către finalități mai generale care sunt expresia împărtășirii unor valori politice sau care vizează atingerea unor deziderate sociale.
În acest sens, o politică în domeniul concurenței nu poate reprezenta decât un instrument către atingerea unor obiective fundamentale de natură politică și socială. Economia politică argumentează că existența unor piețe concurențiale reprezintă principalul mijloc de maximizare a bunăstării sociale în măsura în care procesul concurențial – spre deosebire de planificarea economică – asigură maximul de eficiență în alocarea surselor în cadrul economiei naționale.
Din această perspectivă politica în domeniul concurenței poate fi percepută ca o politică socială această finalitate fiind transpusă în legislație prin sintagmele „interesele consumatorilor” și „în bunăstarea consumatorilor”. „Scopul politicii în domeniul concurenței, sub toate aspectele sale, este de a proteja bunăstarea consumatorilor”. Prin urmare, principalul beneficiar al unei politici a liberei concurențe este cetățeanul, în calitatea sa: 1) de consumator (concurența liberă conduce la o paletă mai largă a ofertei, cu scăderea corespunzătoare a prețului de vânzare); 2) de participant la piața forței de muncă (concurența liberă obligă la inovație continuă, atât a produselor, cât și a procesului de producție); 3) de plătitor de impozite (concurența trebuie să asigure o aplicare uniformă și echitabilă a sistemului de taxare).
Ca beneficiar al manifestării liberei concurențe, consumatorul percepe funcționarea normală a pieței prin prețuri, cantitate, calitate, diversitate, promptitudinea cu care îi sunt puse la dispoziție bunurile și serviciile, ușurința și facilitățile de care beneficiază, în condiții de raționalitate a acțiunii, pentru a-și maximiza satisfacția. Instituția concurenței devine fundamentală pentru economia de piață, tocmai prin asemenea elemente.
De aceea, legiferarea concurenței reprezintă un drept câștigat care trebuie impus și respectat. Așadar, rațiunea principală a politicii în domeniul concurenței este determinată de faptul că piața nu poate, în mod natural, să funcționeze normal, fiind necesare intervenții din afară, care să-i asigure o evoluție corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piață și concurență în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unor repartiții optime a resurselor și în oferirea unei motivații puternice privind creșterea eficenței și a nivelului tehnic și calitativ al producției. Totodată, principiul economiei de piață deschise nu implică existența unei atitudini pasive față de modul de funcționare al piețelor, ci dimpotrivă, impune menținerea unei vigilențe constante, pentru a permite mecanismelor pieței să funcționeze corect.
Fenomenul practicilor anticoncurențiale între realitate și perspectivă
În relațiile de piață, mediul concurențial poate fi afectat negativ atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic; tendințele monopoliste sunt de natură să pună în pericol existența concurenței, în timp ce folosirea unor mijloace neloiale îi afectează moralitatea. Și unele și altele prezintă un caracter ilicit, fiind necesară intervenția normativă și represivă a dreptului corespunzător manifestărilor anticoncurențiale și practicilor abuzive și excesive ale agenților economici în competiția pentru clientelă și profit.
Astfel suntem în prezența așa-zisei concurențe patologice. Ea poate consta în acapararea agresivă de către cei puternici a unor segmente de piață prin intermediul practicilor anticoncurențiale, destabilizând piața, sau în acte și fapte de concurență neloială, cu scopul de a exclude de pe piață concurenții sau de a le capta clientela. Unele norme juridice reprimă practicile anticoncurențiale, constituind așa numitul dreptul antitrust, iar alte norme juridice definesc și interzic comportamenul abuziv sau excesiv al comercianților în activitatea economică ce o desfășoară.
Practicile anticoncurențiale sunt comportamente prohibite ale competitorilor pe o piață, deoarece restrâng, distorsionează sau elimină concurența. Protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, sunt scopuri declarate ale legislației în materie de concurență, pentru realizarea cărora este necesară instituirea unor interdicții exprese de manifestare pe piață a comportamentelor anticoncurențiale.
Drept urmare prcaticile anticoncurențiale desemnează, în mod tradițional, comportamente ale subiecților susceptibile de a aduce atingere concurenței pe o anumită piață relevantă; legislația în vigoare, și anume Legea concurenței nr.183/2012, în cadrul cap.II reglementează următoarele categorii de practici anticoncurențiale:
Acorduri anticoncurențiale (art.5-9);
Abuzul de poziție dominantă (art.11);
Acțiunile sau inacțiunile administrației publice centrale sau locale de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenței (art.12).
Comportamentele anticoncurențiale există, evident, și pe piața RM și pot fi mult mai pregnante în perioada de criză economică actuală care se manifestă la nivel global. În acest context, în dorința menținerii pe piață, la un nivel de competitivitate cel puțin rezonabil, comportamentele anticoncurențiale ale întreprinderilor pot îmbrăca forme de natură tot mai diversă, care fac dificil de încadrat comportamentul respectiv în tiparele clasice.
Practicile anticoncurențiale pot fi săvârșite nu doar de către întreprinderi, analizat ca subiect activ al practicii anticoncurențiale, înțeles specific în materie de concurență, ci și de către autoritățile și instituțiile administrației publice centrale sau locale- în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață, influențând direct sau indirect concurența pe o anumită piață, care în contextul dreptului concurenței reprezintă piața relevantă. Prin urmare aceștia sunt subiecții supuși controlului actelor și faptelor anticoncurențiale săvârșite chiar și în afara teritoriului țării dacă ele produc efecte pe teritoriul R.M.
A stabili dacă o entitate reprezintă sau nu o întreprindere în contextul cercetărilor domeniului concurențial este un aspect crucial, pentru a stabili oportunitatea încălcarii regulilor concurențiale. Astfel întreprinderea reprezintă orice entitate angajată într-o activitate economică, independent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată, cu o autonomie suficientă astfel încât să își poată determina în mod liber comportamentul pe piață (noțiune utilizată în dreptul intern, cât și în dreptul european). Caracterul economic al activității desfășurate este esențial pentru calificarea entității drept întreprindere, fiind considerată economică orice activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață dată. Forma juridică, modul de finanțare, lipsa unui scop statutar lucrativ nu reprezintă criterii care să excludă entitatea din noțiunea de întreprindere.
Conform art.5 al Legii Concurenței nr183/2012, sînt interzise, fără a fi necesară o decizie prealabilă în acest sens, orice acorduri între întreprinderi sau asociații de întreprinderi, orice decizii ale asociațiilor de întreprinderi și orice practici concertate care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrîngerea sau denaturarea concurenței pe piața Republicii Moldova sau pe o parte a acesteia.
Înțelegerile anticoncurențiale sunt orice înțelegeri între doi sau mai mulți concurenți, indiferent de forma în care se exprimă, încheiate în scopul coordonării comportamentului acestora pe piață, având ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței. Formele de manifestare pot fi: înțelegeri (materializate printr-un contract sau orice alt aranjament denumit declarație de intenții, protocol, memorandum, gentleman’s agreement- fapt stabilit de Comisia Europeană în cauza „Soda-ash & Solvay/CFK”, 19.12.1990) exprese sau tacite între agenții economici denotate printr-un paralelism conștient al comportamentului părților sau decizii unilaterale concordate, sau asociații de agenți economici, precum Cauza „Assurpol”, 14.01.1994; pot fi înțelegeri explicite sau implicite, publice sau secrete, chiar și atunci când miza nu e în interesul tuturor întreprinderilor implicate.
Condițiile cumulative de existență a acordurilor anticoncurențiale sunt determinate de: pierderea autonomiei de voință a contractanților și limitarea concurenței actuale sau ulterioare, manifestate prin:
stabilirea directă sau indirectă a prețurilor de cumpărare sau de vînzare sau a oricăror alte condiții de tranzacționare;
limitarea sau controlul producerii, comercializării, dezvoltării tehnice sau investițiilor;
împărțirea piețelor sau surselor de aprovizionare;
participarea cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte;
limitarea sau împiedicarea accesului pe piață și a libertății exercitării concurenței de către alte întreprinderi, precum și acordurile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare rezonabilă;
aplicarea, în raporturile cu partenerii comerciali, a condițiilor inegale la prestații echivalente, creînd astfel acestora un dezavantaj concurențial;
condiționarea încheierii contractelor de acceptare de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
Așadar pentru a intra în sfera ilicitului concurențial, înțelegerile dintre întreprinderi trebuie să vizeze, în detrimentul concurenței libere, o coordonare a comportamentului întreprinderilor pe piață. Manifestări ale fenomenului acordurilor anticoncurențiale pot fi extrem de diverse, clasificarea de bază (legală) fiind:
Acordurile propriu-zise- reprezentate prin acordul de voințe dintre două sau mai multe întreprinderi, prin care acestea își coordonează comportamentul pe piață în dauna concurenței, fără a avea importanță forma acordului, natura contractului în care este inclus acordul de voințe sau validitatea contractului; înscris. Tipuri:
Acorduri orizontale, denumite și acord de cartel, unde părțile contractante se află la același nivel al procesului de producție. Legea interzice expres cartelul dur (consacrare a principiului per se), unde acesta apare a fi un acordul anticoncurențial orizontal, cu excepția acordului de importanță minoră, care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, are ca obiect: fixarea prețurilor de vînzare a produselor către terți; limitarea producției sau a vînzărilor; împărțirea piețelor sau a clienților; participarea cu oferte trucate la licitații sau la alte forme de concurs de oferte. Marcându-se faptul că cartelurile dure sunt cele mai grave acorduri anticoncurențiale și se prezumă că acestea, prin obiectul lor, au capacitatea de a împiedica, restrînge sau denatura concurența.
Acorduri verticale, unde părțile contractante se află la niveluri diferite a procesului de producție (spre exemplu când au ca obiect impunerea prețului de revânzare sau asigurarea unei protecții teritoriale absolute sau una dintre părți este producătorul/ cumpărătorul/ distribuitorul celeilalte părți).
Deciziile asociaților de întreprinderi- reprezintă orice hotărâre a organului de conducere a unei asociații de întreprinderi care are ca obiect sau ca efect restricționarea concurenței. Pentru a avea acest obiect sau efect, respectiva hotărâre trebuie să aibă puterea de a impune un anumit mod de comportament membrilor asociației în activitatea lor economică pe piață. Nu are relevanță modul în care, din punct de vedere formal, se prezintă decizia respectivă, titlul sau natura aparentă a actului fiind indiferentă (capătă, de regulă, forma unor regulamente ori recomandări).
Practica concertată este o formă de coordonare între întreprinderi a comportamentului economic al acestora pe o anumită piață, care, fără a atinge stadiul de realizare a unei înțelegeri propriu-zise, duce la dispariția sau diminuarea incertitudinilor concurenței care ar fi existat dacă întreprinderile și-ar fi stabilit în mod independent comportamentul pe piață. Practică manifestată printr-un paralelism între acțiuni/manifestări independente, și impune ca acest comportament paralel să fie deliberativ (prin preluarea unei strategii reciproce). Se consideră dovedit caracterul concertat chiar dacă identitatea comportamentului nu poate fi explicată nici prin caracteristicile pieței, nici prin costurile exploatării întreprinderilor, nici prin urmărirea unui interes individual. Prin urmare au fost clasificate astfel: 1) faptul că principalii producători care aprovizionau piața comună, în mai multe reprize au majorat cu procente identice prețul aceleiași serii de produse, în același moment în mai multe țări având condiții diferite pentru aceste produse, situație stabilită în cazul „SA française des matières colorantes (Francolor) contre Commission des Communautés européennes” din 14.07.1972, 2) faptul mai multor întreprinderi străine de a livra un produs determinat pe piața unui stat membru al C.E.E. numai unui singur producător, referință la cazul „Parchemin végétal contre Commission des Communautés européennes” din 23.12.1977 .
Deși înțelegerile anticoncurențiale sunt, în principiu, interzise, cu toate acestea pot exista și excepții de la interdicție, respectiv situațiile în care anumite înțelegeri dintre întreprinderi, deși sunt sau pot fi dăunătoare concurenței, nu sunt totuși interzise, deoarece se consideră că au efecte economice benefice, pozitive, care le depășesc pe cele negative.
Prin urmare a fost instituit Regulamentul privind evaluarea acordurilor anticoncurențiale de transfer de tehnologie din 2013 care stabilește cadrul general de evaluare a acordurilor de transfer de tehnologie, aplicarea exceptării individuale și pe categorii a acordurilor. Scopul acestuia este asigurarea protecției concurenței, îmbunătățirea eficienței economice, favorizarea concurenței loiale; aplicabil fiind doar acordurilor în care licențiatorul permite licențiatului să exploateze tehnologia licențiată pentru a produce bunuri sau servicii, după activități ulterioare de cercetare și dezvoltare desfășurate de licențiat.
Excepțiile de la interdicție pot viza atât o înțelegere anticoncurențială individuală cât și o întreagă categorie de înțelegeri anticoncurențiale (exceptări de grup/pe categorii de înțelegeri).
Excepțiile pot fi individuale, pentru o anumită înțelegere anticoncurențială, dacă se constată că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute în mod expres de lege: a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic b) asigură, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie sau practică concertată; c) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; d) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză.
În timp, acordându-se repetat exceptări unor înțelegeri anticoncurențiale și constatându-se că acestea au o serie de trăsături comune, au fost puse bazele unui sistem de excepțiii de grup, pe categorii de acorduri anticoncurențiale, orizontale sau verticale. Acestea sunt reglementate legislativ, operând o prezumție legală de exceptare a respectivelor categorii de înțelegeri anticoncurențiale de la principiul interdicției.
În perspectiva analizei problematicii definirii și aplicării reglementărilor din punct de vedere internațional, survine afectarea comerțului dintre statele membre UE dacă înțelegerea anticoncurențială este de natură să poată afecta comerțul între statele membre, în acest caz se va aplica art. 101 TFUE, altfel se va aplica dispoziția legală națională în materia concurenței. Pentru ca o înțelegere să poată afecta comerțul dintre statele membre ale Uniunii Europene trebuie să fie posibil de anticipat, cu un grad suficient de probabilitate, că ar putea avea o influență, directă sau indirectă, reală sau potențială, asupra comerțului dintre statele membre, de așa manieră încât ar putea prejudicia realizarea scopului unei piețe unice în toate statele membre.
Abuzul de poziție dominantă al unei întreprinderi pe piață. În activitatea sa economică, orice întreprindere urmărește, în mod firesc, să acapereze o parte cât mai mare din piață, pentru a-și spori pe cât posibil profitul. Poziția dominantă pe care o întreprindere o câștigă astfel pe o piață nu este interzisă. Interzis este numai abuzul de această poziție dominantă.
Noțiunea de abuz de poziție dominantă este un concept obiectiv, pentru a cărui stabilire este necesară parcurgerea mai multor etape: identificarea subiectului activ al practicii anticoncurențiale ca fiind o întreprindere; stabilirea pieței relevante pe care acționează întreprinderea; întreprinderea să dețină o poziție dominantă pe piață; caracterul semnificativ al dominației: poziția dominantă să fie deținută pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, respectiv pe piața R.M. sau pe o parte substanțială a acesteia; utilizarea poziției dominante în mod abuziv; afectarea prin efectele care au decurs din aceste acțiuni.
Pentru a stabili dacă diversele comportamente ale unei întreprinderi în poziție dominantă intră sau nu în sfera ilicitului concurențial trebuie sa determinăm domeniul noțiunii de ”poziție dominantă” pe piață a unei întreprinderi. Sfera acestui concept a fost stabilită jurisprudențial, prin deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, unde potrivit unei jurisprudențe constante, poziția dominantă este o poziție de forță economică în care se află o întreprindere, care îi permite acesteia să împiedice menținerea concurenței efective pe piața relevantă, dându-i posibilitatea să se comporte, într-o măsură apreciabilă, independent de competitorii săi, de clienți și, în cele din urmă, față de consumatori. Prin urmare, elementele dominației sunt: pe de o parte, puterea economică, iar, pe de altă parte, abilitatea unui comportament independent și liber al întreprinderii de toate presiunile concurenței.
Pentru a măsura puterea de dominație, nu există un singur criteriu absolut care sa conducă în mod cert la concluzia corectă, ci este necesară analiza mai multe criterii, unde cota de piață a agentului economic este un element definitoriu.
Abuzul de poziție dominantă este un concept ce vizează comportamentele unei întreprinderi în poziție dominantă care sunt de natură să influențeze structura unei piețe unde gradul de concurență este deja redus tocmai din cauza prezenței întreprinderii respective și care, prin recurgerea la mijloace diferite de cele care guvernează o concurență normală între produse și servicii pe baza prestațiilor întreprinderilor, au ca efect crearea de obstacole în calea menținerii gradului de concurență existent încă pe piață sau în calea dezvoltării acestei concurențe.
Deși constatarea existenței unei poziții dominante nu implică în sine nici o critică față de întreprinderea în cauză, acesteia îi revine totuși, indiferent de cauzele unei asemenea poziții, o responsabilitate specială de a nu aduce atingere, prin comportamentul său, concurenței efective și nedenaturate pe piața internă. În temeiul acestei responsabilități speciale, întreprinderea în poziție dominantă trebuie să nu abuzeze de această putere. Un eventual abuz rezultă din recurgerea întreprinderii la comportamente diferite de cele care guvernează o concurență normală. Întreprinderea aflată în poziție dominantă trebuie să aibă un comportament normal, prin care să își apere propriile interese economice, dar să nu abuzeze de poziția dominantă, în detrimentul concurenței eficiente. Ori de câte ori poziția dominantă este consolidată prin mijloace care contravin concurenței prin merite se săvârșește un abuz.
Comportamentul unei întreprinderi aflate în poziție dominantă poate fi caracterizat ca abuziv dacă creează obstacole în calea menținerii gradului de concurență existent încă pe piață sau în calea dezvoltării acestei concurențe, cu alte cuvinte, dacă distorsionează concurența, dacă împiedică existența unei concurențe eficiente.
Abuzul de poziție dominantă poate fi săvârșit nu numai de o singură întreprindere, ci și de mai multe întreprinderi, împreună, care, astfel, au o dominație colectivă. În aceste condiții, pentru a stabili dacă întreprinderile dețin, împreună, o poziție dominantă colectivă, o atenție deosebită este acordată analizei interdependenței comportamentale a întreprinderilor, atât în situația existenței unor legături între întreprinderi, cât și în cazul în care, deși întreprinderile sunt independente, acestea acționează pe o piață de oligopol.
În consecință, dominația colectivă este poziția de forță economică pe care o au mai multe întreprinderi împreună, legate între ele prin legături structurale, juridice ori economice sau prin comportamentul interdependent specific piețelelor de oligopol, poziție care le permite să împiedice menținerea concurenței efective pe piața relevantă, dându-le posibilitatea să adopte pe piață același comportament independent, într-o măsură apreciabilă, față de clienții, concurenții sau consumatorii lor.
Deși nu sunt reglementate legislativ excepții de la interzicerea abuzului de poziție dominantă, practica a demonstrat că, în mod frecvent, întreprinderile în discuție au invocat, în apărarea lor, diverse argumente prin care încercau să își justifice comportamentul. Se ridică, astfel, problema justificării abuzului de poziție dominantă. Ca urmare, instanțele europene au procedat și la analiza unor asemenea argumente, reținându-se, în esență, că, pentru a nu fi reținut un abuz de poziție dominantă, ar trebui să existe o justificare obiectivă a întreprinderii pentru comportamentul incriminat, iar acest comportament trebuie să reprezinte un răspuns proporțional situației de pe piață și să fie apt să ducă la creșterea eficienței economice.
Acțiunile sau inacțiunile autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenței sunt interzise prin reglementările exprese ale legii, în special:
limitarea drepturilor întreprinderilor de procurare ori comercializare;
stabilirea de condiții discriminatorii sau acordarea de privilegii pentru activitatea întreprinderilor, în cazul în care acestea nu sînt prevăzute de lege;
stabilirea de interdicții sau restricții, neprevăzute de lege, pentru activitatea întreprinderilor;
impunerea, directă ori indirectă, a întreprinderilor de a se asocia ori de a se concentra sub orice formă.
Această reglementare are scopul de a conserva mediul concurențial în limitele sale licite, astfel urmărindu-se activitatea atât a comercianților în lupra pentru beneficii cât și a acelor entități care apar drept puncte de referință în dirijarea cu pârghiile și regulile de joc al acestui domeniu. În practică, la sfârșitul anului 2013 se aflau la examinare 11 cazuri privind semnele încălcării legislației concurențiale de către autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale. În continuare se prezintă câteva cazuri relevante de investigare a semnelor de încălcare a legislației concurențiale de autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale.
În economie este ca în sport, pentru cele mai bune rezultate este bine să existe o întrecere, să existe reguli (normele de concurență loială), iar cel mai bun să câștige. Deosebirea între normele concurenței (antitrust) și normele de concurență neloială este una mai degrabă formală, care pleacă din originile istorice diferite ale celor două seturi de reglementări. Astfel s-ar putea sesiza și o diferență de fond, în sensul în care normele antitrust sancționează mai degrabă deficitul de concurență (diminuarea concurenței prin înțelegeri sau practici concertate între concurenți sau prin exercitarea abuzivă a puterii de piață de către întreprinderea în poziție dominantă) pe când concurența neloială tinde să pună capăt exceselor de concurență (lovituri nepermise cum sunt dezorganizarea activității concurentului).
Din punctul de vedere al întreprinderilor, competiția are atât avantaje, cât și dezavantaje.
Avantajele sunt definite de: premierea eforturilor și perspectiva inovării. Iar dezavantajele țin de: 1) ineficiență – imposibilitatea realizării unor economii de scară. Prin carteluri, întreprinderile dobândesc o mai mare putere de piață, iar tendința oricărui cartel este chiar de a monopoliza piața, prin includerea tuturor operatorilor economici activi pe piață; 2) existența incertitudinilor cu privire la evoluția pieței (piața este o ecuație cu multe necunoscute). Incertitudinea este cel mai mare inhibator pentru activitatea economică.
Sunt interzise acordurile anticoncurențiale și practicile concertate, care nu urmăresc sau care nu conduc la altceva decât la slăbirea concurenței – restricțiile ”pure și simple” – care nu pot conduce decât la reducerea concurenței, fără alte beneficii. Nu are importanță dacă reducerea concurenței are loc efectiv, decât în ceea ce privește cuantumul amenzii. Sunt permise restricțiile necesare pentru implementarea unor acorduri de cercetare, de joint-venture care pot duce la obținerea unor beneficii atât pentru participanți, cât și pentru piață și consumatori. Interpretarea lor se face în mod restrictiv, ca orice excepție de la regulă (regula interzicerii acordurilor între concurenți).
Spre exemplu un cumpărător ar fi dorit să cumpere un anumit bun de la o întreprindere, dar aceasta ar fi declarat că nu poate opera o reducere deoarece a încheiat o înțelegere privind un preț fix sau minim cu ceilalți producători din piață. În condițiile în care elementul principal care îl determină pe cumpărător să achiziționeze este prețul, formarea voinței sale juridice este influențată de clauzele unui acord față de care este terț dar pe care nu îl poate înlătura. Pe de altă, parte, vânzătorul, deși titular al dreptului de proprietate, este limitat în exercitarea atributelor acestuia, în special dreptul de dispoziție. Iată, așadar, că interdicția per se a acordurilor și practicilor anticoncurențiale are și o solidă fundamentare juridică, ceea ce este în măsură să confere mai multă precizie acestei norme, precizie pe care studiile economice, cu concluzii contradictorii uneori, nu reușesc să o ofere. În așa fel, dreptul fundamental al libertății de a întreprinde, care prevede printre clauzele neuzuale într-un contract și „restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane”, nu poate face obiect al unei renunțări.
Motivarea economică a interdicției acestui fenomen relevă din faptul că prin înțelegeri între concurenți este afectat mecanismul cererii și ofertei – prețurile și cantitățile vândute nu mai sunt determinate exclusiv de cerere. Aceasta conduce la ineficiențe sub forma afectării pieței libere, despre care istoria a arătat că este cea mai eficientă modalitate de a asigura o alocare optimă a resurselor de producție (eficiența alocării resurselor), maximizarea producției (eficiența producției) și stimularea inovării (eficiența dinamică).
Concluzii
Concurența reprezintă acea întrecere a agenților economici, realizată prin acțiuni independente care limitează influiența unilaterală a condițiilor generale de circulație a produselor pe o piață relevantă, și respectiv stimulează creșterea bunăstării și a progresului. Concurența definește un întreg mecanism de funcționare a pieței, determinat de posibilitatea de a alege dintre mai multe alternative stabilit prin principiul libertății. Regula dezvoltării și evoluției economice într-un stat e definită de perseverență, de componentele pieței, de atitudinea subiecților și autorităților. Problematica concurenței și protecția ei reprezintă un domeniu complex, condiționat de echilibrul indicilor și funcțiilor pe care le îndeplinește, care, la fel, comportă necesitatea unei cadru legal funcțional.
Concurența este adesea afectată prin comportamente prohibite, precum sunt practicile anticoncurențiale. Acestea se denotă prin comportamentul întreprinderilor ori a autorităților, care în scopul obținerii unui profit sporit apelează la acțiuni ilegale. Impactul acestui fenomen duce la distorsionarea domeniului concurențial efectiv. Prin urmare scopul autorităților ține de studiul pieței, a formelor de manipulare, întru crearea unor structuri de proteție, pentru stabilirea unui cadrul de acțiune și metode de excludere care va limita sfera ilicitului concurențial.
ABUZUL DE POZIȚIE DOMINANTĂ
Piața relevantă, poziția dominantă și abuzul de poziție dominantă- abordări corelative
Fără îndoială, noțiunea de “piață” caracterizează relațiile economice care au apărut, întâi de toate, în legătură cu schimbul bunurilor materiale, precum și în legătură cu producerea și distribuția acestor bunuri, însă doar o parte a acestor relații poate fi supusă reglementărilor juridice. Astfel, necesitatea de a cerceta piața în calitate de bază economică pentru apariția concurenței.
Aceasta poate fi privită în două accepțiuni diferite, respectiv potrivit accepțiunii abstracte, „piața” este spațiul în interiorul căruia se schimbă mărfuri și servicii între vânzătorii și cumpărătorii dintr-o arie geografică (piața ca mecanism de interacțiune). Cea de-a doua accepțiune a conceptului de „piață” interesează dreptul concurenței, adică piața este întregul teritoriu ale cărui părți sunt atât de unite de relațiile comerțului neîngrădit, astfel încât prețurile ajung peste tot la același nivel cu ușurință și rapiditate (piața este un teritoriu determinat).
În literatura juridică există opinia conform căreia noțiunea de “piață” include circuitul civil ca parte dinamică a acesteia, că ea demonstrează existența convențiilor în limitele genului de activitate economică și că ea nu trebuie redusă doar la circulația mărfurilor.
Astfel, „definirea pieței este un instrument de identificare și de definire a granițelor în care se exercită concurența între întreprinderi”, care permite stabilirea cadrului legal concurențial.
Ea poate fi caracterizată pe baza mai multor criterii precum: cel geografic (distingându-se piața locală, națională sau regională), cel temporal (piețe cu caracter permanent su cu durată determinată) sau criteriul structural (piețe globale sau sectoriale).
Noțiunea de piață relevantă, configurată prin restrângerea sensului generic al noțiunii de piață, ca efect al adaptării acesteia la cerințele domeniului de concurență, a fost definită ca fiind „locul unde se confruntă cererea și oferta unor produse sau servicii care sunt socotite de cumpărători substituibile între ele, dar nu și substituibile cu alte bunuri sau servicii” (este așadar piața pe care se desfășoară concurența).
Scopul principal al definirii pieței relevante este acela de a identifica în mod sistematic constrângerile concurențiale cu care se confruntă agenții economici, precum și sancționarea acestui comportament ce are ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a concurenței. Determinarea pieței relevante este importantă atât pentru reprimarea practicilor anticoncurențiale, cât și pentru prevenirea limitării concurenței prin controlul concentrărilor. În cadrul controlului de concentrări determinarea acesteia este necesară pentru a aprecia caracterul controlabil sau efectul probabil al unei operațiuni de concentrare asupra pieței. În cazul abuzului de poziția dominantă și al acordurilor anticoncurențiale stabilirea cotei de piață și a poziției dominante nu este posibilă fără a determina piața relevantă.
Determinarea pieței relevante este instrumentul de identificare a hotarelor în care se exercită concurența între întreprinderi. Orice întreprinderese confruntă cu 3 mari surse de constrângere concurențială, care de fapt și determină limitele pieței relevante stabilite în art.28 alin.(8) al Legii Concurenței nr.183/2012:
substituibilitatea la nivelul cererii- produsele ce ar trebui incluse în piața relevantă precum și aria geografică a pieței sunt determinate de măsura în care consumatorii pot alege cu ușurință între produse substituibile. Rolul cel mai important în definirea pieței relevante îl are substituibilitatea la nivelul cererii, aceasta reprezentând forța disciplinară imediată și eficace care acționează asupra furnizorilor unui anumit produs, în special în ceea ce privește deciziile acestora în materie de prețuri. O întreprindere sau un grup de întreprinderi nu pot avea un impact semnificativ asupra condițiilor de vânzare existente, de exemplu asupra prețurilor, atunci când clienții sunt în măsură să se orienteze fără dificultate spre produse substituibile sau spre furnizori situați în altă parte. În principal, exercițiul de definire a pieței constă în identificarea surselor alternative reale de aprovizionare la care clienții întreprinderilor în cauză pot apela, atât sub aspectul produselor/serviciilor propuse de ceilalți furnizori, cât și sub cel al localizării geografice a acestora.
Un exemplu practic al acestei situații survenite între îmbuteliatorii de băuturi nealcoolice, prezintă că în acest caz, se pune problema dacă diferitele arome de băuturi nealcoolice aparțin aceleiași piețe. Întrebarea care se pune este dacă consumatorii aromei A ar alege alte arome, în cazul în care aroma A ar suferi o creștere a prețului, cu caracter permanent, de 5% la 10%. În cazul în care numărul consumatorilor care ar alege aroma B, de exemplu, ar fi suficient pentru a face neprofitabilă creșterea de preț al aromei A, din cauza scăderii vânzărilor, atunci piața ar cuprinde cel puțin aromele A și B. Testul ar trebui extins pentru celelalte arome disponibile, până când se identifică un ansamblu de produse pentru care o creștere de preț nu ar atrage o substituție suficientă la nivelul cererii.
substituibilitatea la nivelul ofertei- reprezintă măsura în care agenții economici pot ușor să-și reorienteze producția în vederea obținerii unor produse relevante (substituibile) și să le comercializeze într-un termen scurt fără a suporta costuri/ riscuri suplimentare majore. Substituibilitatea la nivelul ofertei influențează piața relevantă atunci când are efecte asemănătoare celor ale substituibilității la nivelul cererii și anume eficacitatea și caracterul imediat.
Un exemplu practic de analiză a substituibilității la nivelul ofertei în vederea definirii pieței produsului poate fi găsit în sectorul hârtiei. În general, există o întreagă gamă de calități de hârtie, de la hârtia standard de imprimare la hârtia de calitate superioară utilizată, de exemplu, pentru publicarea cărților de artă. În ceea ce privește cererea, fiecărei calități de hârtie i se asociază o anumită utilizare, de exemplu, o carte de artă sau o publicație de lux nu se va imprima pe hârtie de calitate mediocră. Cu toate acestea, fabricile de hârtie pot fabrica diferite calități de hârtie, iar producția poate fi adaptată pe termen scurt și cu costuri minime. În consecință, în absența unor dificultăți de distribuție specifice, producătorii de hârtie pot concura pentru comenzi de diferite calități de hârtie, în special în cazul în care respectivele comenzi sunt făcute cu avans suficient pentru a permite modificarea planurilor de producție. Diversele calități de hârtie sunt incluse într-o singură piață relevantă, iar vânzările sunt însumate pentru a evalua valoarea și volumul totale ale pieței.
concurența potențială- nu este luată în considerare la definirea piețelor, întrucât condițiile în care concurența potențială reprezintă efectiv o constrângere concurențială depind de analiza factorilor și împrejurărilor specifice referitoare la condițiile de intrare. De regulă este analizată într-o etapă ulterioară, atunci când poziția întreprinderilor în cauză pe piață relevantă a fost deja determinată și când această poziție ridică probleme de concurență.
În încercarea definirii piețelor relevante și a practicilor anticoncurențiale (de tipul acordurilor între comercianți sau abuzului de poziție dominantă) a fost consacrat ca și test standard- testul monopolistului ipotetic sau testul SSNIP. Acest test urmărește să stabilească acel grup de produse și acea arie geografică în care un monopolist ipotetic ar putea practica, în mod profitabil, un preț mai mare decât cel concurențial.
În aplicarea testului monopolistului ipotetic se vor parcurge următorii pași:
Presupunem că un agent economic, reprezentând monopolistul ipotetic, ar deține monopolul producției sau comercializării produsului ce face obiectul investigației. Punctul de plecare îl reprezintă cea mai restrânsă piață relevantă, atât din punctul de vedere al dimensiunii produsului cât și al celei geografice.
Se continuă prin formularea următoarei întrebări: ar fi profitabil pentru monopolistul ipotetic să practice, în acea arie geografică, pentru produsul respectiv un preț mai mare cu aproximativ 5-10% decât nivelul competitiv?
Când răspunsul la întrebarea de mai sus este unul afirmativ, însemnând că este profitabil pentru monopolistul ipotetic să practice acea majorare de preț, atunci testul este complet. Produsul și aria geografică aflate sub controlul monopolistului ipotetic reprezintă piața relevantă.
În cazul unui răspuns negativ, însemnând că nu este profitabil pentru monopolistul ipotetic să practice acea majorare de preț, avem practic de a face cu o migrare a unui număr semnificativ de consumatori către produse substituibile din aceeași arie geografică sau din arii geografice învecinate. În acest caz, testul nefiind complet va fi repetat. Întrebarea va fi adresată acum având în vedere atât produsul și aria geografică inițiale cât și acele produse substituibile și ariile geografice spre care s-au orientat consumatorii după majorarea prețului cu 5-10%.
Prin aplicarea repetată a testului vom extinde practic grupul de produse substituibile, adăugând la piața relevantă, de fiecare dată în cazul unui răspuns negativ, cel mai apropiat substituient, până când vom identifica un grup de produse și o arie geografică în care monopolistul ipotetic poate practica profitabil o creștere a prețului cu 5-10% peste nivelul competitiv.
În ceea ce privește creșterea de 5-10% a prețului, majoritatea certătătorilor în domeniu sunt de părerea că o creștere a prețului cu 5-10% este o creștere mică dar semnificativă în același timp, fiind considerată în general ca potrivită pentru efectuarea testului. O creștere a prețului cu un procent mai mare ar putea determina o migrare artificială a consumatorilor și implicit o definire prea extinsă a pieței relevante. Trebuie reținut însă faptul că procentul de 5-10% este doar unul orientativ, autoritățile de concurență apreciind asupra cuantumului acestuia de la caz la caz.
Aplicarea testului monopolistului ipotetic se face având în vedere o piață concurențială. Monopolistul ipotetic ar urma să practice pentru produsul în cauză un preț mai mare cu 5-10% față de nivelul competitiv al prețului. De regulă, nivelul competitiv al prețului este considerat a fi prețul curent. Există însă situații în care, deoarece agentul economic în cauză deține o putere de piață importantă sau dimpotrivă este supus unor reglementări legale speciale, prețul practicat în acel moment, adică prețul curent, să fie diferit de nivelul unui preț competitiv. În consecință, atunci când se aplică testul, trebuie să se aibă în vedere dacă nu cumva prețurile curente sunt deja prețuri monopolistice sau dimpotrivă prețuri de ruinare.
Autoritățile de concurență apreciază în general că o perioadă de un an de zile este suficientă pentru a considera că monopolistul a practicat profitabil un preț mai mare decât cel competitiv. Altfel spus, se așteaptă ca în maxim un an de zile consumatorii să reacționeze la creșterea cu 5-10% a prețului, migrând eventual spre produse substituibile. Perioada de timp în care se va urmări o reacție a consumatorilor depinde de natura și structura pieței analizate și va fi stabilită în perspectivă individuală.
Produsele și aria geografică în care o creștere mică dar semnificativă a prețului poate fi susținută profitabil de monopolistul ipotetic reprezintă piața relevantă.
Trebuie precizat faptul că o definire a pieței relevante doar pe baza testului monopolistului ipotetic este rareori posibilă, de cele mai multe ori rezultatul testului reprezentând doar cadrul general în care vor fi analizate celelalte elemente probatorii.
Drept urmare rezultatele obținute în urma aplicării testului monopolistului ipotetic trebuiesc coroborate cu o serie de elemente probatorii ce vin să întregească imaginea asupra pieței relevante. Respectiv caracteristicile produsului și utilizarea căreia îi este destinat nu sunt suficiente pentru a demonstra că două produse sunt sau nu substituibile la nivelul cererii.
Substituibilitatea funcțională sau caracteristicile similare nu pot reprezenta, ca atare, criterii suficiente, întrucât capacitatea de reacție a clienților la variațiile prețurilor relative poate fi determinată și de alte considerații. De exemplu, pot exista constrângeri concurențiale diferite pe piața echipamentelor originale pentru componente de automobil și pe piața pieselor de schimb, determinând, astfel, delimitarea celor două piețe relevante. Invers, existența unor caracteristici diferite ale produselor nu este suficientă, ca atare, pentru a putea exclude substituibilitatea la nivelul cererii, întrucât aceasta din urmă depinde în mare măsură de importanța pe care clienții o acordă acestor caracteristici diferite. Elemente utilizate pentru evaluarea substituibilității la nivelul cererii sunt:
caracteristicile produsului (substituibilitatea funcțională), cum ar fi de exemplu trăsăturile, proprietățile fizice, nevoia pe care produsul este destinat să o satisfacă, perisabilitatea;
informații despre prețuri, despre capacitatea de reacție a clienților la creșterea permanentă și semnificativă a prețurilor (se consideră semnificativă creșterea prețurilor cu 10%);
estimări a elasticității cererii, studii econometrice, statistici privind vânzările;
preferințe ale consumatorilor finali și comportamentul de cumpărare a acestora;
informații cu privire la barierele la intrarea pe piață, indiferent de natura acestora;
informații cu privire la modul în care a variat prețul în trecut sau în regiuni diferite, precum și cu privire la impactul acestor variații de preț asupra volumului de vânzări;
informații cu privire la barierele la intrarea pe piață, indiferent de natura acestora.
Precum și elemente pertinente pentru a defini piața geografică pot fi clasificate astfel:
informații referitoare la reorientarea comenzilor în trecut către alte zone;
natura cererii (preferințele consumatorilor, necesitatea unei prezențe locale) pentru produsul relevant;
puncte de vedere argumentate ale principalilor consumatori și concurenți asupra limitelor pieței geografice relevante;
localizarea comportamentului de cumpărare al consumatorilor la momentul anchetei;
bariere și costuri de transfer aferente reorientării comenzilor către întreprinderi situate în alte zone.
fluxuri comerciale.
Analizând conținutul celor expuse, observăm că noțiunea de piață relevantă este una complexă, cuprinzând două componente, aflate în strânsă legătură: una funcțională (materială), adică de identificare a produsului- determinând piața produsului, iar cealaltă spațială- adică piața geografică. Numai luate în considerare simultan aceste componente caracterizează o anumită piață relevantă, eventual aplicându-se și un al treilea criteriu- cel de ordin temporal (piețe separate temporal ce includ variații sezoniere) sau utilizându-se același test al monopolistului ipotetic.
Definirea pieței, atât la nivelul produselor, cât și la nivel geografic, trebuie să permită identificarea concurenților existenți ai întreprinderilor în cauză, care sunt capabili să condiționeze comportamentul respectivelor întreprinderi și să le împiedice să acționeze independent de presiunile unei concurențe efective. Putem menționa că o determinare prea îngustă a pieței ar avea drept consecință subestimarea concurenței reale, pe când o determinare prea largă ar antrena efecte inverse.
Piața relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile ce sunt considerate de către consumatori ca fiind interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia îi sunt destinate. Produsele nu trebuie neapărat să fie identice pentru a fi considerate ca substituibile și incluse astfel în aceeași piață relevantă, după cum nici prețurile acestora nu trebuie să fie identice.
Piața produsului are în vedere gradul de pătrundere în consum al unui anumit tip de produs. Analiza pieței totale, a pieței întreprinderii sau a pieței produsului se poate realiza atât la momentul actual și reprezintă piața efectivă, cât și la un moment viitor (anticipând evoluția), când avem de-a face cu piața potențială. Evoluția pieței într-un anumit interval de timp, poate avea drept cauză două direcții principale de acțiune, una cantitativă și una calitativă. Aspectul cantitativ are în vedere o modificare a pieței (produsului sau întreprinderii) datorată modificării numărului de persoane care cumpără un anumit produs (piața produsului) sau o anumită marcă de produs (piața întreprinderii) și poartă denumirea de modificare extensivă (poate fi creștere sau scădere). Latura calitativă are în vedere modificarea cantității medii de produs consumată de consumatorii potențiali și poartă denumirea de modificare intensivă. În unele situații, din combinarea celor două căi de modificare a pieței rezultă și posibilitatea unei modificări mixte a pieței.
Aceste modalități de urmărire a modificărilor unei piețe, pot fi utilizate atât în analiza evoluției pieței întreprinderii cât și a pieței produsului. Diferențele, rezidă în modul de abordare a problemei. După cum s-a menționat mai sus, de obicei piața unui anumit produs este formată din piețele (sau fracțiunile) anumitor întreprinderi.
Dacă analizăm situația populației de pe o anumită piață, din perspectiva consumului unui anumit produs, rezultă că aceasta este alcătuită din persoanele care consumă respectivul produs la un anumit moment reprezentând consumatorii, din persoane care nu consumă produsul din anumite motive, care pot fi însă eliminate în timp (nu găsesc produsul preferat, nu sunt solvabile etc.), alcătuind nonconsumatorii relativi și din indivizi care nu consumă produsul din motive obiective, ce nu pot fi de regulă modificate (sănătatea nu le permite), reprezentând nonconsumatorii absoluți. Rezultă deci că piața efectivă a unui produs este alcătuită din consumatori, iar piața potențială a produsului respectiv este egală cu piața efectivă plus nonconsumatorii relativi.
Din perspectiva pieței întreprinderii, lucrurile sunt oarecum asemănătoare, în sensul că în plus la nivel întreprinderii mai apare în plus o categorie de nonconsumatori și anume nonconsumatori relativi ai produselor întreprinderii. Cu alte cuvinte persoane care consumă tipul de produs pe care îl realizează întreprinderea, dar utilizând produsele concurenței. Datorită faptului că întreprinderea poate fi prezentă simultan pe mai multe piețe (locale, regionale etc.), trebuie realizată și o analiză a modului de abordare a acestora. În funcție de prezența cu diferite produse, pe care firma le realizează, pot să apară mai multe situații, spre exemplu specializare concentrată/selectivă; specializare pe un produs/piață; acoperire totală.
Alegerea variantei optime ce va fi utilizată, reprezintă pentru întreprindere o decizie cu implicații majore asupra întregii politici de marketing, motiv pentru care ea trebuie realizată cu mare atenție.
Piața geografică reprezintă teritoriul în care sunt amplasați agenții economici implicați în producerea și/sau comercializarea produselor/serviciilor care alcătuiesc piața produsului. Această arie geografică se caracterizează prin condiții suficient de omogene și se diferențiază de ariile geografice vecine prin condiții de concurență substanțial diferite.
Factori ce sunt luați în considerare în delimitarea pieței geografice țin de tipul și caracteristicile produselor/serviciilor implicate, existența barierelor de intrare pe piață, preferințele consumatorilor, diferențele dintre cotele de piață ale agenților economici, taxe vamale, avize și autorizații. Uneori și cheltuielile de transport pot influiența în cazul unor distanțe mari de la locul producției la locul de desfacere. Aceasta este, de exemplu, situația sfeclei de zahăr al cărei transport necesită cheltuieli mari care exclud deplasarea acesteia pe distanțe mari. O situație asemănătoare o prezintă și segmentul cimentului.
Alte produse prezintă o indisponibilitate geografică în sensul că, din cauza fragilității, alterabilității rapide sau a volumului (ponderii) foarte mari, nu oferă premise convenabile pentru a avea acces în altă zonă decât cea de origine. Trebuie să menționăm că pentru a fi considerate ca făcând parte din aceeași piață geografică relevantă nu este necesar ca bunurile să fie fabricate în aceeași localitate sau în localități învecinate (apropiate). Ceea ce contează este ca bunurile să prezinte același grad de accesibilitate pentru cumpărător, astfel ca fiecare dintre ele să constituie o alternativă economică reală comparativ cu celelalte oferte similare de pe piață.
În orice caz, spre a fi considerate că se încadrează în aceeași piață geografică relevantă, nu este necesar ca bunurile să fie fabricate în aceeași localitate sau în localități învecinate (apropiate), așa încât nu trebuie confundată piața geografică cu teritoriul național. Într-adevăr, pentru anumite produse sau servicii teritoriul național reprezintă piața geografică (de exemplu, în cazul berii) însă pentru alte produse piața geografică poate fi o anumită regiune (cimentul), o anumită localitate sau chiar părți dintr-o localitate, în funcție de puterea de dominație a întreprinderilor implicate; piața geografică ajungând chiar la dimensiuni internaționale. Important este ca toate produsele (serviciile) în cauză să fie accesibile acelorași cumpărători, astfel încât fiecare dintre ele să constituie o alternativă economică reală, comparativ cu celelalte oferte similare de pe piața relevantă.
În dezvoltarea tematicii, apare necesitatea determinării noțiunii de poziție dominantă și corelația conceptului în cauză cu declanșarea ilicitului- abuzul de poziție dominantă. Prin urmare, se consideră că o întreprindere deține o poziție dominantă pe piață când puterea sa economică îi permite să opereze pe piață fără să țină cont de reacția concurenților săi, a consumatorilor intermediari și finali.
Deținerea unei poziții dominante nu este interzisă; acest fapt poate chiar să denote eficiență în activitatea întreprinderilor. Cu toate acestea, întreprinderea poate să-și utilizeze această poziție pentru a-și spori veniturile, pentru a elimina concurenții, introduce bariere de intrare pe piață pentru întreprinderi noi, stabili tarife vădit mărite la prețurile de vânzare sau de cumpărare – ceea ce constituie un abuz al acestei poziții dominante, ceea ce reprezintă o acțiune interzisă. Dominanța presupune că întreprinderea în cauză deține o autoritate mult superioară celei a concurenților săi, ceea ce îi permite să-și sporească profiturile în condițiile în care presiunea concurențială asupra sa este redusă. Existența situației de dominanță depinde în mare măsură de cota de piață deținută, dar și de alte elemente, cum sunt barierele de intrare pentru alte întreprinderi sau elasticitatea cererii (schimbarea comportamentului consumatorilor la o creștere de preț).
În termeni strict economici, dominația semnifică „puterea de a limita oferta pentru a obține profit peste nivelul concurențial al pieței relevante.” Una dintre primele definiții ale poziției dominante a fost oferită de Curtea Europeană de Justiție în cazul United Brands, în care Curtea a arătat că prin poziție dominantă se înțelege „o poziție economică deținută de o întreprindere care îi conferă puterea de a obstacula menținerea unei concurențe efective pe piața în cauză, oferindu-i posibilitatea de a se comporta, într-o măsură apreciabilă, independent față de concurenții, clienții și, în ultimă instanță, de consumatorii săi.” Aceeași noțiune fiind preluată și de legiunitorul nostru.
În litigiul Continental Can, Curtea a definit conceptul de poziție dominantă ca „o independență globală a comportamentului care permite întreprinderii să stabilească prețul sau să controleze producția ori distribuția pentru o parte semnificativă a produselor în cauză, exercitând astfel o influiență importantă asupra pieței” (în trecut, Comisia și CEJ considerau că existența în sine a unei poziții dominante pe piață constituia un abuz, ulterior făcându-se distincția dintre aceste întinderi conceptuale).
Legea concurenței nr.183/2012 enumeră în art.10 alin.(3) factorii care trebuie luați în considerare atunci când se evaluează poziția dominantă pe piață a unei întreprinderi și anume:
poziția pe piață a întreprinderii dominante și a concurenților ei, Regulamentul privind stabilirea poziției dominante pe piață și evaluarea abuzului de poziție dominantă zice că, cota de piață a unei întreprinderi este un factor important în stabilirea poziției dominante, dar, luat separat, nu este neapărat hotărîtor.
Procedura tipică a autorităților de concurență din întreaga lume este de a defini mai întâi piața relevantă și apoi de a evalua puterea de piață a întreprinderilor din acea piață. Pentru cel de-al doilea obiectiv, analiza se centrează asupra cotelor de piață. Pentru stabilirea cotei-părți a unui agent economic sunt necesari și următorii indicatori: volumul de producere a agentului în cauză, livrarea producției respective de către alți agenți, importul, exportul, condițiile de piață relevantă și dinamicii pieței, a tendinței sau evoluției cotelor de piață de-a lungul timpului sau a gradului de diferențiere a produselor.
Atît valoarea vînzărilor, cît și volumul vînzărilor (numărul de clienți, volumul de trafic, capacitatea instalată, numărul întreprinderilor în oferta de pe piață, unitățile de flote în domeniul aerospațial sau rezervele deținute în cazul anumitor sectoare) reprezintă informații utile pentru calcularea mărimii totale a pieței și cotele de piață deținute. În cazul produselor omogene se dă preferință volumului. În cazul produselor diferențiate se consideră că valoarea vînzărilor și cota de piață corespunzătoare lor reflectă mai bine poziția pe piață a întreprinderii.
De regulă, cotele mici de piață reprezintă un bun indicator al absenței unei puteri de piață semnificative. O poziție dominantă este puțin probabilă în cazul în care cota de piață a întreprinderii este mai mică de 40% pe piața relevantă. Pot exista cazuri specifice în care, deși cota de piață este inferioară acestui prag, concurenții nu pot exercita o presiune eficace asupra comportamentului întreprinderii presupuse a fi dominante. Pe măsură ce cota de piață este mai mare și perioada de timp mai lungă, este cu atît mai probabil ca aceste elemente să constituie un indiciu premărgător important al existenței unei poziții dominante.
Se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi (indiferent dacă se referă la faptul atestării unei poziții dominante unice sau colective) se află în poziție dominantă pe o piață relevantă dacă cota ori cotele cumulate pe piața relevantă în cauză, înregistrate în perioada supusă analizei, depășește 50%.
În unele litigii, Curtea a estimat că o cotă de piață ridicată este suficientă pentru stabilirea dominației, procedând astfel, spre exemplu în cazul Hoffmann La Roche unde cota de piață era de 70%; ori în United Brands unde cota deținută de această societate pe piața bananelor era de 45%, în timp ce concurența deținea numai 16%.
În cazul Hugin, spre exemplu, societatea producătoare de case de marcat a fost considerată nu numai în poziție dominantă, ci unica sursă de produse relevante; în schimb, în Hoffmann La Roche, Curtea a precizat că „o asemenea poziție nu exclude orice concurență… ci permite întreprinderii care profită de ea dacă nu să determine, cel putin să aibă o influiență apreciabilă asupra condițiilor în care se dezvoltă concurența și, în orice caz, să acționeze cu ignorarea acesteia.”
puterea de intrare pe piață. Concurența este un proces dinamic, iar evaluarea presiunilor concurențiale asupra unei întreprinderi nu se poate baza numai pe situația existentă pe piață. Impactul potențial al expansiunii unor concurenți actuali sau intrarea pe piață a unor concurenți potențiali, inclusiv amenințarea unei astfel de expansiuni sau intrări, sunt de asemenea relevante.
O întreprindere poate fi descurajată să se comporte într-o manieră anticoncurențială dacă expansiunea sau intrarea pe piață a potențialilor concurenți este: probabilă- adică să fie suficient de profitabile pentru concurent sau pentru cel care intră pe piață, luîndu-se în considerare factori precum barierele în calea expansiunii sau intrării pe piață, reacțiile probabile ale pretinsei întreprinderi dominante și ale celorlalți concurenți, riscurile și costurile unui eșec; oportună- adică trebuie să fie suficient de rapide pentru a descuraja sau împiedica exercitarea unei puteri de piață semnificative. Posibilitatea potențialilor concurenți de a intra într-o perioadă oportună de timp are efectul unei forțe de descurajare pentru întreprinderea deja existentă. Perioada de timp adecvata pentru intrare depinde de particularitățile și dinamica pieței relevante și capacitățile specifice ale potențialilor concurenți. Ca punct de pornire se folosește perioada de timp necesară întreprinderilor care deja activează pe piață ca să-și adapteze producția. Dacă intrarea sau extinderea pe piața relevantă nu se desfășoara cu succes timp de trei ani, acest fapt oferă probe despre existența barierelor de intrare pe piața relevantă; suficiente- se reține faptul că nu este de ajuns o simplă intrare la scară redusă, ci trebuie ca acestea să aibă dimensiunea necesară pentru a descuraja orice încercare de mărire a prețurilor de către pretinsa întreprindere dominantă pe piața relevantă.
Dacă barierele (administrative sau economice) în calea expansiunii sau intrării pe piața relevantă sunt joase și expansiunea sau intrarea este ușoară, atunci chiar și întreprinderile active cu o cotă de piață mare nu vor putea să se comporte de o manieră anticoncurențială. Dacă barierele în calea expansiunii sau intrării pe piață sunt înalte, concurenții existenți sau potențiali sînt împiedicați să-și extindă cota de piață sau să intre ușor pe piață. În această situație expansiunea sau intrarea pe piață nu sunt în stare să descurajeze comportamentul anticoncurențial al întreprinderilor active cu o cotă de piață mare.
puterea de negociere a clienților întreprinderii sau puterea compensatorie a cumpărătorilor determină faptul că presiunile concurențiale pot fi exercitate nu numai de concurenții actuali sau potențiali, ci și de către clienți. O întreprindere cu o cotă de piață mare poate să nu fie capabilă să acționeze în mod independent față de clienții care au o putere de negociere suficientă.
Puterea compensatorie a cumpărătorilor poate rezulta din dimensiunea clienților sau din importanța lor comercială pentru întreprinderea dominantă, precum și din capacitatea lor de a schimba ușor furnizorii, de a favoriza o nouă intrare pe piață sau de a se integra vertical și de a amenința în mod credibil cu astfel de acțiuni. Dacă aceasta este suficient de mare, ea poate descuraja sau împiedica o încercare a întreprinderii de a se comporta de o manieră anticoncurențială.
O importanță deosebită se acordă stabilirii întinderii noțiunii de poziție dominantă și a abuzului de poziție dominantă, așa încât, înițial, Comisia și CEJ considerau că existența în sine a unei poziții dominante pe piață constituia un abuz (cazul Continental Can). Începând cu 1979 (cazul Hoffmann la Roche), Curtea a definit „abuzul” ca fiind un „concept obiectiv”, mult mai recent fiind făcută și distincția între „poziție dominantă” și „abuz” (Tetra Pak II).
Exploatarea abuzivă a poziției dominante este o noțiune obiectivă referitor la comportamentele unei întreprinderi aflată într-o poziție dominantă, care sunt de natură să influențeze structura pieței unde, datorită prezenței întreprinderii respective, nivelul de concurență este deja scăzut, astfel de comportamente putând să împiedice, prin mijloace diferite de cele ale unei concurențe obișnuite, menținerea nivelului de concurență care poate să fie înca evidențiat pe piață sau dezvoltarea acestei concurențe.
Într-o definiție doctrinară „abuzul de poziție dominantă reprezintă manifestarea discreționară a unui agent economic, având o putere mare pe piață, manifestare concretizată în impunerea unor condiții dezavantajoase agenților economici cu o putere mai mică sau în încercarea de a-i scoate de pe piață pe agenții economici considerați concurenții lui.”
Folosirea excesivă a puterii de piață de către o întreprindere, care are drept scop sau drept consecință excluderea de pe piață a unor concurenți sau menținerea acestora într-o stare de inferioritate și dependență, având ca scop obținerea de profituri suplimentare, menținerea sau consolidarea poziției întreprinderii dominante, fără ca acest lucru să se datoreze propriilor merite.
Dacă poziția dominantă este dobândită prin împiedicarea dezvoltării sau exploatarea nelegitimă a unor alți operatori economici, legea trebuie să oprească și să sancționeze un astfel de comportament. Operatorii economici nu au voie să sufoce dezvoltarea unor concurenți. Analiza unui caz de abuz de poziție dominantă se face dintr-o perspectivă preponderent economică, este necesar ca activitatea respectivă să producă, sau să fie în măsură să producă efecte negative în piață. Abuzul de poziție dominantă este, într-un fel, o formă de concurență neloială și se poate întâlni, de altfel, în practică, împreună cu fapte de concurență neloială – de exemplu: excluderea unui competitor împreună cu denigrarea acestuia.
În consecință noțiunea de abuz de pozițe dominantă implică următoarele elemente:
caracterul obiectiv al abuzului, care pentru ca acesta situație să fie reținută nu e necesară proba unei anumite atitudini subiective (intenție);
denaturarea concurenței, presupune falsificarea concurenței și afectarea activității economice;
afectarea intereselor consumatorilor;
încălcarea obligației speciale a agentului economic- de a nu aduce atingere concurenței efective.
Exploatarea abuzivă de către o întreprindere sau un grup de întreprinderi a puterii de piață sau recurgerea la metode improprii pentru atingerea sau conservarea unei puteri de piață (adică abuzului de poziția dominantă), poate fi stabilită prin parcurgerea următoarelor etape: delimitarea pieței relevante; determinarea dacă agentul economic are o poziție dominantă pe piața în cauză, stabilind cota sa de piață, barierele de intrare și alte caracteristici; stabilirea dacă comportamentul său constituie un abuz de poziție dominantă.
În tările cu economie în tranziție, problemele de abuz de poziție dominantă apar mai des. Planificarea centralizată a lăsat ca moștenire practici anticoncurențiale, firme dominante, iar intrarea noilor firme poate întârzia din lipsa unor piețe de capital dezvoltate, a unei rețele de distribuție și a unei forțe de muncă mobile.
În țările cu economie de piață dezvoltată, prevederile legislative în ceea ce privește abuzul de poziție dominantă nu au fost atât de importante sau atât de larg utilizate ca prevederile ce reglementează fuzionările și comportamentul de cartel. Explicația ar ține de faptul că piețele sunt mai mari, firmele sunt mai numeroase, iar intrarea pe piață este relativ ușoară.
Legea Concurenței nr.183/2012 prevede în art.11 alin.(1), interdicția folosirea unei poziții dominante pe piața relevantă în măsura în care aceasta poate afecta concurența sau leza interesele colective ale consumatorilor finali; interdicție asigurată de Consiliul Concurenței care va interveni atunci cînd, pe baza unor probe concludente și convingătoare, este probabil ca pretinsele practici abuzive să ducă la o blocare cu caracter anticoncurențial.
În scopul identificării beneficiilor obținute din costurile prezenței unei poziții dominante, putem sublinia două elemente privind conceptul de dominare: dominația este o putere economică care permite și asigură supremația întreprinderii, astfel pentru a fi în fața unui abuz sunt necesare două elemente cumulative:
conduita agentului economic- adică comportamentul prin care acesta își exercită puterea sa pe piață, posibilitatea eliminării unuia sau mai multor concurenți;
această conduită (numită comportament excesiv) este determinată de poziția deținută și e realizată cu scopul de a obține un avantaj nefiresc.
În cele din urmă pentru evaluarea practicilor abuzive Regulamentului privind stabilirea poziției dominante pe piață și evaluarea abuzului de poziție dominantă din 2013, prevede în cadrul cap.III următorii factori:
cota întreprinderii dominante: de regulă, cu cît poziția dominată este mai puternică, cu atît este mai mare probabilitatea ca practicile de protejare a acestei poziții să ducă la blocarea cu caracter anticoncurențial;
cota concurenților întreprinderii dominante: aceasta se referă la importanța concurenților pentru menținerea unei concurențe efective;
condițiile de pe piața relevantă: acestea includ condițiile de intrare pe piață și de expansiune;
poziția clienților sau a furnizorilor de factori de producție: acesta include analiza posibilei selectivități a practicilor respective. Întreprinderea dominantă poate exercita practicile respective numai asupra anumitor consumatori sau furnizori de factori de producție care pot avea o importanță deosebită pentru intrarea pe piață sau pentru expansiune a concurenților;
intensitatea pretinselor practici abuzive: de regulă, cu cît este mai ridicat procentul vînzărilor totale de pe piața respectivă, afectată de aceste practici, cu atît ele durează mai mult și cu atît sunt exercitate în mod regulat, cu atît este mai ridicat efectul probabil de blocare;
eventualele probe ale unei blocări efective sau a unei exploatări: dacă aceste practici există de suficient timp, performanța pe piață a întreprinderii dominante și a concurenților săi pot furniza probe directe privind blocarea cu caracter anticoncurențial;
ale unei strategii de excludere sau de exploatare: acestea includ documente interne care conțin probe ale unei strategii de excludere a concurenților, precum și un plan de a exercita anumite practici pentru a exclude un concurent, probe ale unor amenințări concrete privind acțini de excludere.
În susținerea argumentelor și tezelor anterioare, practica judecătorească în domeniul abuzului de poziția dominantă de către o întreprindere relevă:
Cazul privind abuzul de poziția dominantă de către Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a fost inițiat prin Dispoziția Consiliului Administrativ al ANPC nr.12 din 03.05.2012.
La data de 20.12.2012, Plenul Consiliului Concurenței a adoptat o decizie prin care acțiunea Î.S. „Calea Ferată din Moldova” de aplicare a tarifului internațional pentru serviciile de transport feroviar la transportarea mărfurilor atunci când un punct de plecare / destinație este Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, iar altul fiind orice punct de pe teritoriul Republicii Moldova a fost calificată ca încălcare a art. 6 lit. d) al Legii cu privire la protecția concurenței nr.1103 din 30.06.2000. Astfel, în cadrul examinării acestui dosar s-a constatat faptul că Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a aplicat față de clienții săi măsuri discriminatorii care îi plasa într-o situație nefavorabilă în raport cu alți agenți economici care beneficiau de servicii transport feroviar de mărfuri în limitele teritoriului Republicii Moldova (cu excepția Portului Internațional Liber „Giurgiulești” ) cărora li se aplica tarif local așa cum este prevăzut conform legislației în vigoare.
Prin Hotărârea Judecătoriei Centru din 03 decembrie 2014 instanța de judecată a admis acțiunea intentată de Consiliului Concurenței către Î.S. „Calea Ferată din Moldova" și a dispus încasarea din contul Î.S. „Calea Ferată din Moldova" în bugetul de stat a sumei de 1 389 039,594 lei, ceea ce constituie 10 % din venitul obținut de pîrît pentru încălcarea legislației cu privire la protecția concurenței.
Cazul privind abuzul de poziția dominantă de către Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A. a fost inițiat prin Dispoziția Consiliului Administrativ al ANPC nr.58 din 06.10.2011.
La data de 29.10.2012, Plenul Consiliului Concurenței a adoptat o decizie prin care acțiunea Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A. privind impunerea de a transmite cu titlu gratuit utilajul, prin încheierea contractului, la balanța Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A., a fost calificată ca încălcare a art. 6 lit. (a) al Legii cu privire la protecția concurenței nr. 1103 din 30.06.2000. În cadrul examinării acestui dosar s-a constatat că au fost lezate interesele reclamantului (S.C.„Magic-Cons”S.R.L) de abuzul Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A. realizat prin condiționarea transmiterii cu titlu gratuit, la balanța Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A., a utilajului, în valoare de 110 460.14 lei, pe care îl deținea cu titlu de proprietate S.C. „Magic-Cons” S.R.L.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că prima instanță ținînd cont de prevederile actelor normative în vigoare la data eliberării avizului (24.06.2009), just a concluzionat că furnizorul nu avea dreptul să condiționeze în avizul de racordare transmiterea cu titlu gratuit, de către consumator a instalației de racordare pe care o deține cu titlu de proprietate, iar SC ,,Magic-Cons SRL avea dreptul de a alege din următoarele opțiuni prevăzute de lege: sa transmită instalația aflată în proprietatea sa furnizorului (totodată beneficiind de dreptul de a negocia modalitatea de transmitere); sau să încheie un contract de locațiune a instalațiilor sau de tranzitare a energiei electrice, precum și să încheie un contract privind exploatarea, întreținerea și reparația acesteia de către unitatea de distribuție/transportatoare, suportând integral toate cheltuielile în acest sens.
În această orduie de idei, prima instanță corect a reținut că situaia în care ÎCS ,,Red Union Fenosa” este unicul furnizor de energie electrică în mun.Chișinău, nu a respectat prevederile sus-menționate la eliberarea avizului de racordare, iar SC ,,Magic-Cons SRL datorită necesității stringente în aprovizionare cu energie electrică, a fost constrîns să accepte condițiile nefavorabile impuse de furnizor.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție hotărăște că se menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2014, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată către ÎCS.,,Red Union Fenosa” împotriva Consiliului Concurenței, intervenient accesoriu SC ,,Magic-Cons” SRL privind anularea actului administrativ.
Abuzul de poziție dominantă presupune acea conduită ilicită a agentului economic care afectează concurența, ea manifestându-se și prin efectele pe care le are respectivul comportament abuziv pe alte piețe, în special atunci când întreprinderea controlează accesul la o altă piață. Aici apare necesitatea includerii noțiunii de piață derivată, situație ce adesea apare atunci când se face referire la piața relevantă a unei materii prime și la piața derivată a unui produs specializat.
Astfel controlul comportamentului abuziv și efectele unei astfel de conduite reflectate pe o piață derivată sunt regăsite în Cauza Commercial Solvents, unde o firmă americană, Commercial Solvents Corporation (CSC), deținea, pe plan mondial, monopolul de fapt în fabricarea și vânzarea produselor chimice care constituiau materia primă indispensabilă în fabricarea medicamentelor care fac parte din tratamentul tuberculozei. Până în 1970, CSC livra această materie primă în Piața Comună (europeană) prin intermediul filialelor sale, printre care și cea italiană Instituto Chemico Terapico Italiano (ICI) sau prin distribuitori independenți. ICI vindea aceste elemente de bazădiferiților fabricanți de specialitate și, în special, firmei italiene Zoja, unul din principalii producători ai Comunității, care a fost de altfel aprovizionat între 1966-1970. Dar grupul american a încercat să absoarbă Zoja prin intermediul filialei sale ICI. Operațiunea eșuând, grupul american a însărcinat filiala ICI cu producția medicamentelor și a încetat să mai aprovizioneze cu materii prime pentru vânzare ( nu mai livra decât cantitățile necesare pentru producția acestui medicament). În același timp, grupul american a luat măsuri prin care să împiedice aprovizionarea cu materii prime a grupului Zoja, astfel încât grupul nu se mai putea aproviziona nici în Piața Comună, nici în țările terțe. Era, de fapt, vorba despre o tentativă de a sufoca un client care a încercat să rămână independent. Comisia a impus grupului american obligația de a relua furnizarea de materii prime către Zoja, grupul fiind în acelați timp amendat. Aceasta a fost prima situație în care Comunitatea a arătat că situația în care monopolul încetează furnizările către un client reprezintă, în temeiul art.102 al TFUE, un abuz al poziției dominate.
Formеlе аbuzului dе pozițiе dominаntă
"Constаtаrеа fаptului că o întrеprindеrе sе аflă pе o pozițiе dominаntă, nu rеprеzintă un tеmеi dе аcuzаțiе, ci însеаmnă că, indifеrеnt dе motivеlе pеntru cаrе аrе o аstfеl dе pozițiе dominаntă, întrеprindеrеа în cаuză аrе o rеsponsаbilitаtе spеciаlă dе а nu pеrmitе propriilor аcțiuni să аfеctеzе concurеnțа еfеctivă pе piаță”.
Întrеprindеrеа cаrе sе rеgăsеștе într-o pozițiе dominаntă аrе o rеsponsаbilitаtе spеciаlă, аdică trеbuiе să sе аbțină dе lа аnumitе comportаmеntе, аcееаși limitаrе аtribuindu-sе și firmеlor non-dominаntе, nu în tеmеiul dеținеrii dominаțiеi еfеctivе, ci pеntru consеrvаrеа prаcticilor și comportаmеntеlor inspirаtе dе concurеnță normаlă.
Lеgislаțiа instituiе, în susținеrеа fаptului еxpus аntеrior, faptul că dominаțiа nu prеzintă impеrаtiv un аbuz; posibilitаtеа еludării intеrdicțiеi, dеci și а răspundеrii, se prezintă cu condițiа că prаcticilе rеspеctivе sînt indispеnsаbilе și proporționаlе cu prеtinsul scop urmărit dе întrеprindеrеа dominаntă, dаcă întrеprindеrеа dominаntă dеmonstrеаză că prаcticilе sаlе sînt justificаtе, că аpаr cа fiind nеcеsаrе din punct dе vеdеrе obiеctiv sаu că produc crеștеri sеmnificаtivе аlе еficiеnțеi, cаrе compеnsеаză oricе еfеctе аnticoncurеnțiаlе аsuprа consumаtorilor. Еficiеnță cаrе gаrаntеаză lipsа unui risc mаnifеstаt аsuprа consumаtorilor, conform atr.11 аlin.(5),(7) al Legii Concurenței nr.183/2012, dеmonstrаtă dе întrеprindеrеа dominаntă prin îndеplinirеа cumulаtivă а următoаrеlor condiții:
s-а rеаlizаt crеștеrеа еficiеnțеi sаu еstе probаbil să fiе rеаlizаtă cа urmаrе а prаcticilor rеspеctivе, cum аr fi îmbunătățirilе tеhnicе аlе cаlității bunurilor sаu rеducеrеа costului dе producțiе ori dе distribuțiе;
prаcticilе rеspеctivе sînt indispеnsаbilе pеntru crеștеrеа еficiеnțеi: trеbuiе să nu еxistе аltеrnаtivе mаi puțin аnticoncurеnțiаlе lа аcеstе prаctici cаrе să fiе cаpаbilе să dеtеrminе în аcееаși măsură crеștеrеа еficiеnțеi;
probаbilă а еficiеnțеi dеtеrminаtă dе prаcticilе rеspеctivе compеnsеаză oricе еfеctе nеgаtivе probаbilе аsuprа concurеnțеi și bunăstării consumаtorilor pе piеțеlе аfеctаtе;
prаcticilе rеspеctivе nu еlimină concurеnțа еfеctivă prin suprimаrеа mаjorității sаu а tuturor sursеlor еxistеntе dе concurеnță еfеctivă sаu potеnțiаlă.
Pozițiа dominаntă еstе еvаluаtă în funcțiе dе divеrsе critеrii; pе lângă cotа dе piаță- cаrе dе аltfеl poаtе să nu fiе еlеmеntul dеcisiv în dеtеrminаrеа fаptului obiеctiv, sе pot luа în considеrаțiе și combinа și аltе critеrii precum:
– critеrii intеrnе privind întrеprindеrеа: stаbilitаtеа ciclurilor sаlе еconomicе dаtorită cеrtitudinii privind sursеlе dе аprovizionаrе și piеțеlе dе dеsfаcеrе, indеpеndеnțа dаtorаtă drеpturilor dе propriеtаtе industriаlă, imаginеа produsеlor sаlе, cаpаcitățilе dе producțiе, rеntаbilitаtеа și аvаnsul tеhnologic, putеrеа finаnciаră sаu comеrciаlă а întrеprindеrii în mod nеmijlocit sаu prin intеrmеdiul аltor întrеprindеri cаrе o controlеаză, dеținеrеа unor infrаstructuri, instаlаții sаu а unor sistеmе dе distribuțiе, într-un cuvînt – mijloаcе еsеnțiаlе, cаrе-i confеră suprеmаțiе;
– critеrii еxtеrnе privind structurа piеții, printrе cаrе, în primul rînd, concurеnțа potеnțiаlă, în funcțiе dе grаdul dе dеschidеrе а piеții: dаcă bаriеrеlе lа intrаrеа pе piаță sînt slаbе, pătrundеrеа unor noi concurеnți dеvinе posibilă (costuri dе invеstițiе mici, un nivеl ridicаt аl inovаțiеi), iаr putеrеа întrеprindеrii dеvinе vulnеrаbilă (contеstаbilă); și invеrs, cînd sе
constаtă prеzеnțа unor dispozitivе cаrе limitеаză intrаrеа pе piаță, sе poаtе dеducе probаbilitаtеа mеnținеrii suprеmаțiеi întrеprindеrii în cаuză.
Аbuzul sе poаtе аflа într-o rеlаțiе dirеctă cu pozițiа dominаntă, аtunci cînd еl sе producе în cаdrul аcеlеiаși piеțе în cаrе sе dеținе pozițiа dominаntă (dе еxеmplu, în cаzul rеfuzului nеjustificаt dе а furnizа mărfuri unor concurеnți cаrе nu lе pot cumpărа din аltă pаrtе), și într-o rеlаțiе indirеctă cînd, dе еxеmplu, o întrеprindеrе аbuzеаză dе pozițiа sа dominаntă pе o piаță pеntru а rеаlizа аvаntаjе concurеnțiаlе pе o аltă piаță (dе еxеmplu, în cаzul condiționării cumpărării unor mărfuri dе cumpărаrеа аltor mărfuri).
Probа rаportului dе conеxitаtе еstе stаbilită prin prеzumții: dе еxеmplu, аtunci cînd prаcticilе constаu în аplicаrеа pе piаțа concurеnțiаlă а prеțurilor joаsе, dеvеnind posibilе prin trаnsfеrurilе dе rеsursе cаrе provin din situаțiа dе dominаnță, еxistеnțа rеlаțiеi dе cаuzаlitаtе еstе stаbilită.
Comportаmеntеlе аbuzivе pot fi grupаtе, conform doctrinеi drеptului comunitаr, în următoаrеlе cаtеgorii:
аbuz dе еxploаtаrе- аcеlе prаctici cаrе nu sе bаzеаză pе pеrformаnțеlе normаlе dе аfаcеri, cаrе încеаrcă să аfеctеzе pozițiа compеtitivă а concurеnților sociеtății dominаntе sаu să-i еxcludă dе tot dе pе piаță; dе еxemplu: discriminаrе prin prеț, prеț еxcеsiv;
аbuz dе еxcludеrе – prin cаrе sе înlătură ori sе diminuеаză prеsiunilе concurеnțiаlе еxеrcitаtе dе compеtitori sаu prin cаrе sе stаbilеsc ori sе consolidеаză bаriеrеlе lа intrаrеа pе piаțã (dеscurаjând concurеnțа potеnțiаlă).
O аltă clаsificаrе cаrе аr rеzultа din аquis-ul comunitаr аr fi:
– аbuzuri еxprеs indicаtе dе TFUЕ;
– аbuzuri stаbilitе pе cаlе judiciаră.
Еxеmplе dе аbuzuri stаbilitе pе cаlе judiciаră pot sеrvi: аbuzul dе аccеsul lа justițiе, cеrеrеа аbuzivă dе еxеcutаrе а contrаctului, аbuzul dе drеpturilе propriеtății intеlеctuаlе (dе drеptul dе аutor), rеfuzul аcordării licеnțеi.
Unii аutori indică și o а trеiа grupă – аbuzurilе rеprеsаlii, аtunci cînd sociеtаtеа dominаntă pеdеpsеștе o аltă compаniе, dе еxеmplu, pеntru trаtаrеа cu un concurеnt.
Doctrinа cunoаștе mаi multе critеrii dе clаsificаrе а tipurilor dе аbuzuri dе pozițiа dominаntă. Аstfеl, Totiеv C.I. propunе cа аbuzurilе să fiе clаsificаtе în funcțiе dе scopurilе аcеstorа:
1) îndrеptаtе sprе modificаrеа sаu mеnținеrеа ilеgаlă а prеțurilor, tаrifеlor (dе еxеmplu, stаbilirеа unor prеțuri monopolistе ridicаtе/joаsе, stаbilirеа unor rеstricții lа prеțurilе dе rеvînzаrе а mărfurilor);
2) îndrеptаtе sprе împiеdicаrеа dеsfășurării libеrе а аctivității еconomicе (dе еxеmplu, impunеrеа contrаgеntului lа condiții intеnționаt nеfаvorаbilе lui sаu lа condiții cаrе nu fаc obiеctul contrаctului);
3) îndrеptаtе sprе limitаrеа аccеsului pе piаță (iеșirеа dе pе piаță) sаu еliminаrеа аgеnților еconomici dе pе piаță (dе еxеmplu, crеаrе dе obstаcolе în cаlеа pătrundеrii pе piаță (iеșirii dе pе piаță а unor аlți аgеnți еconomici);
4) îndrеptаtе sprе nеsаtisfаcеrеа ilicită а cеrеrii consumаtorilor (dе еxеmplu, limitаrеа sаu întrеrupеrеа prеmеditаtă а producțiеi, în pofidа еxistеnțеi unor condiții priеlnicе dе producеrе, rеnunțаrе nеîntеmеiаtă lа închеiеrеа dе contrаct cu unii cumpărători аtunci cînd еxistă posibilitаtеа producеrii sаu livrării mărfurilor rеspеctivе).
O аltă clаsificаrе propusă dе Totiеv C.I. аrе drеpt critеriu tipul dе mаnifеstаrе а аbuzului de poziție dominantă, еvidеnțiind:
1) modul contrаctuаl, lеgаt dе fаptul închеiеrii contrаctului cu аgеntul еconomic, cаrе dеținе o pozițiе dominаntă, prеcum și dе condițiilе și dе forma dе rеаlizаrе а аcеstuiа;
2) modul еxtrаcontrаctuаl, аl cărui scop sаu rеzultаt еstе crеаrеа sаu mеnținеrеа dеficitului dе mărfuri pе piаță sаu ridicаrеа prеțurilor, crеаrеа bаriеrеlor dе intrаrе pе piаță а аltor аgеnți еconomici, limitаrеа sаu întrеrupеrеа prеmеditаtа а producеrii mărfii.
Dе аsеmеnеа еstе posibilă și clаsificаrеа аbuzurilor în funcțiе dе subiеcții аsuprа cărorа sе răsfrîng аcеstеа:
1) аbuzuri îndrеptаtе împotrivа contrаgеntului, cаrе еstе pаrtе lа contrаct, аdică împotrivа vînzătorilor și consumаtorilor;
2) аbuzuri îndrеptаtе împotrivа аgеnților еconomici, cаrе аctivеаză pе аcееаși piаță, аdică împotrivа concurеnților rеаli și potеnțiаli.
Аntеrior Lеgеа cu privirе lа protеcțiа concurеnțеi nr.1103/2000 (аstăzi аbrogаtă), prеvеdеа, în аrt.6, listа prаcticilor аbuzivе intеrzisе, dilеmа mаnifеstându-sе prin еnumеrаrеа prаcticilor, dеnotаtе dе cаrаctеrul еxhаusiv аl аcеstorа. Ultеrior prin аplicаbilitаtеа аrt.102 TFUЕ, lеgiuitorul R.M. modifică rеglеmеntărilе lеgii prin indicаrеа аbuzului „în spеciаl” prin formеlе indicаtе în аrt.11 аlin.(2) аl Lеgii Concurеnțеi nr.183/2012 (modificаrе cаrе dе аltfеl а ținut cont și dе rеcomаndărilе doctrinаrе prin еnumеrаrеа formеlor dе аbuz și stаbilirеа еxprеsă а аcеstorа- rеiеșitе din prеcеdеtul judiciаr еuropеаn).
Lа аbuzurilе dе pozițiа dominаntă pе piаță, intеrzisе pеr sе, lеgеа аtribuiе următoаrеlе prаctici:
impunеrеа, în mod dirеct sаu indirеct, а unor prеțuri inеchitаbilе dе vînzаrе ori dе cumpărаrе sаu а аltor condiții inеchitаbilе dе trаnzаcționаrе;
Prаcticile numite аcorduri dе еxclusivitаtе presupun utilizarea, de către o întreprindere dominantă, a unor obligații de cumpărare sau furnizare cu caracter exclusiv, a unor reduceri sau a unor stimulente, prin intermediul cărora aceasta încearcă să-și excludă concurenții, astfel împiedicându-i să se aprovizioneze de la furnizori.
Această situație poаtе ducе lа o blocаrе cu cаrаctеr аnticoncurеnțiаl dаcă аcеаstă obligаțiе lеаgă mаjoritаtеа furnizorilor еficiеnți dе fаctori dе producțiе și dаcă întrеprindеrilе cliеntе, ce apar a fi concurеnți аi întrеprindеrii dominаntе, și se stabilește imposibilitatea găsirii sursеlor еficiеntе аltеrnаtivе dе аprovizionаrе cu fаctori dе producțiе.
Obligаțiа dе аprovizionаrе еxclusivă sе identifică în cazul în care doar întreprinderea dominantă apare drept entitatea ce aprovizionează exclusiv un client de pe o piață specifică, tot aici atribuindu-se și alte cazuri așa cum sunt obligațiile de stocare, care par să nu reprezinte obligații de aprovizionare exclusivă, însă pot denota la aceleași efect. Astfel apare intervenția Consiliului Concurențe dacă există mulți consumatori, iar obligațiile de aprovizionare exclusivă ale întreprinderii dominante ar avea ca efect împiedicarea intrării pe piață sau a expansiunii întreprinderilor concurente.
Blocаjul cu cаrаctеr аnticoncurеnțiаl аpаrе în spеciаl аtunci cînd o prеsiunе concurеnțiаlă importаntă еstе еxеrcitаtă dе concurеnți cаrе fiе nu sunt încă prеzеnți pе piаță, fiе nu аu cаpаcitаtеа dе а intrа în concurеnță pеntru аprovizionаrеа totаlă а cliеnților. Un alt motiv unde concurеnții să nu pot intrа în această luptă și anume pеntru întrеаgа cеrеrе а unui аnumit cliеnt, ar fi statutul întrеprindеrii dominаnte, care еstе un pаrtеnеr comеrciаl puternic din punct de vedere al cеrеrii dе pе piаță, dе еxеmplu dеoаrеcе mаrcа sа rеprеzintă un „produs obligаtoriu” prеfеrаt dе mulți consumаtori finаli sаu dеoаrеcе cаpаcitаtеа limitаtă а cеlorlаlți furnizori fаcе cа o pаrtе din cеrеrе să poаtă fi furnizаtă numаi dе furnizorul dominаnt.
Situație puțin probаbil cа obligаțiilе dе аprovizionаrе еxclusivă să împiеdicе concurеnțа еfеctivă se manifestă dаcă întrеprindеrilе concurеntе pot concurа în mod еgаl pеntru întrеаgа cеrеrе а fiеcărui cliеnt, cu еxcеpțiа faptului dacă trеcеrеа cliеnților dе lа un furnizor lа аltul еstе tergiversată din cаuzа durаtеi obligаțiеi dе аprovizionаrе еxclusivă. Drept factor decisiv al apariției unui efect de blocaj se prezintă durata obligației, astfel cu cât aceasta este mai lungă, cu atât probabilitatea e mai mare, însă nu se exclude acealași efect dacă întrеprindеrеа dominаntă еstе un pаrtеnеr comеrciаl dе nееvitаt pеntru mаjoritаtеа sаu pеntru toți cliеnții ajungându-se la același impas.
Rеducеrilе condiționаtе sunt rеducеri аcordаtе cliеnților cа rеcompеnsă pеntru аnumit tip dе comportаmеnt dе cumpărаrе. Dе rеgulă pеntru o rеducеrе condiționаtă, cliеntul primеștе o rеducеrе dаcă аchizițiilе sаlе din timpul unеi pеrioаdе dе rеfеrință dеpășеsc un аnumit prаg, rеducеrеа fiind аcordаtă fiе pеntru toаtе аchizițiilе (rеducеri rеtroаctivе), fiе numаi pеntru cеlе еfеctuаtе în plus în аfаră dе cеlе nеcеsаrе pеntru а sе аtingе prаgul (rеducеri progrеsivе).
Rеducеrilе condiționаtе nu rеprеzintă o prаctică nеobișnuită. Întrеprindеrilе pot ofеri аstfеl dе rеducеri pеntru а аtrаgе o cеrеrе mаi mаrе, еlе putînd stimulа аstfеl cеrеrеа și fiind bеnеficе pеntru consumаtori. Cu toаtе аcеstеа, аstfеl dе rеducеri аtunci cînd sunt аcordаtе dе o întrеprindеrе dominаntă, pot аvеа și еfеctе dе blocаrе еfеctivă sаu potеnțiаlă similаrе cu cеlе cаuzаtе dе obligаțiilе dе cumpărаrе еxclusivă; fără să implicе nеаpărаt un sаcrificiu din pаrtеа întrеprindеrii dominаntе.
Într-un fel asemănător obligаțiilor dе аprovizionаrе еxclusivă, posibilitatea unеi blocări cu cаrаctеr аnticoncurеnțiаl еstе mаi mare când întrеprindеrilе concurеntе nu pot intrа în concurеnță pеntru întrеаgа cеrеrе а fiеcărui cliеnt, astfel o rеducеrе condiționаtă аcordаtă dе o întrеprindеrе dominаntă îi poаtе pеrmitе аcеstеiа să folosеаscă porțiunеа „nеdiscutаbilă” din cеrеrеа fiеcărui cliеnt (și аnumе cаntitаtеа cаrе аr fi în oricе cаz cumpărаtă dе cătrе cliеnt dе lа întrеprindеrеа dominаntă) cа pîrghiе pеntru а scădеа prеțul cаrе trеbuiе plătit pеntru porțiunеа „discutаbilă” din cеrеrе (și аnumе cаntitаtеа pеntru cаrе cliеntul poаtе să prеfеrе și poаtе găsi înlocuitori).
Rеducеrilе rеtroаctivе (acordate pentru toate achizițiile, dacă achizițiile clientului din timpul unei perioade de referință se ridică la un anumit prag) pot blocа piаțа în mod sеmnificаtiv, deoarece pеntru cliеnți trеcеrеа lа un аlt furnizor аltеrnаtiv, pеntru mici cаntități dе cеrеrе, este mai puțin profitabilă și аr ducе lа piеrdеrеа rеducеrilor rеtroаctivе. Potеnțiаlul еfеct dе blocаrе аl rеducеrilor rеtroаctivе еstе, în principiu, cеl mаi putеrnic pеntru ultimа unitаtе dе produs cumpărаtă înаintе dе dеpășirеа prаgului. Cu toаtе аcеstеа, cееа cе еstе rеlеvаnt pеntru o еvаluаrе а еfеctului dе fidеlizаrе аl unеi rеducеri еstе nu numаi еfеctul аsuprа concurеnțеi pеntru а furnizа ultimа unitаtе, ci еfеctul dе blocаrе а sistеmului dе rеducеri аsuprа concurеnților (аctuаli sаu potеnțiаli) аi furnizorului dominаnt.
Cu cît rеducеrеа cа procеntаj din prеțul totаl еstе mаi ridicаtă și cu cît prаgul еstе mаi ridicаt, cu аtît еstе mаi importаntă motivаțiа sub nivеlul prаgului și, prin urmаrе, cu аtît еstе mаi putеrnică blocаrеа pеntru concurеnții аctuаli sаu potеnțiаli. Pentru a depista impedimentele anticoncurențiale, Consiliul Concurеnțеi vа еstimа cе prеț аr trеbui să ofеrе un concurеnt pеntru а-i compеnsа unui cliеnt piеrdеrеа rеducеrii condiționаtе, dacă acesta și-аr trаnsfеrа o pаrtе din cеrеrе (frаcțiunеа rеlеvаntă) dе lа întrеprindеrеа dominаntă. Prеțul еfеctiv pе cаrе concurеntul vа trеbui să-l еgаlеzе еstе prеțul normаl (аfișаt) minus rеducеrеа pе cаrе o piеrdе cliеntul prin schimbаrеа furnizorului, cаlculаt pеntru frаcțiunеа rеspеctivă din vînzări și pеntru pеrioаdа dе timp rеspеctivă.
Un exemplu ce ar susține cele scrise anterior ar fi raționamentul expus din practica europeană în cazul Synetairismos Farmakopoion Aitolias & Akarnanias (Syfait) și Alții c Comisia Comunităților Europene.
limitаrеа producțiеi, comеrciаlizării sаu dеzvoltării tеhnologicе în dеzаvаntаjul consumаtorilor;
În ceea ce privește această formă a manifestării abuzului, doar îmbinarea etapelor de producție, comercializare și mai apoi dezvoltarea tehnologică restrânsă, poate aduce atingere libertății consumatorului, prin cauzatea unui prejudiciu direct sau indirect.
Dilema acestei forme apare în delimitarea unui refuz de a permite inovarea ulterioară prin dezvoltarea de noi produse, de un simplu refuz de a autoriza reproducerea/fabricarea produsului.
Limitarea adusă astfel alegerii consumatorilor este dăunătoare în măsura în care ei consideră că produsul comportă serie de caracteristici cărora le atribuie o mare importanță, cum ar fi fiabilitate, securitate, utilitate negăsită în ofertele concurenților sau denotate de lipsa acestora.
Dezvăluirea performanțelor, cercetărilor sau componentelor utilizate pentru crearea unui produs nu ar reprezenta o limitare a utilizării mărcii sau a datelor confidențiale, dat fiind faptul că folosința unei mărci nu poate fi împiedicată în mod nejustificat prin cerințe speciale, cum ar fi folosința sub o formă specială, sau folosința de o manieră care să dăuneze capacității sale de a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.
Deținerea poziției dominаnte de o întreprinderi pе o piаțа specifică, poate confеri acesteia un аvаntаj nеloiаl pе piаțа respectivă, manifestat prin posesia unui produs performant, operativ, adaptat la soluționarea cărorva probleme; în special motivată prin faptul că celelalte întreprinderi nu аu lа dispozițiе аcеlеаși informаții.
Аșаdаr, o expunere a situației în acest fel arată clar posibilitatea întreprinderii vizate de a face uz dе pozițiа sа dominаntă pе piаțа produsului respectiv, pеntru а o monopolizа. Аrgumеntul principаl il constituie intеrеsul consumаtorilor cărorа, dаtorită dominаțiеi sаlе întreprinderea аr putеа fi tеntаtă să lе vândă produsе dе cаlitаtе infеrioаră, în cаntități insuficiеntе și lа prеțuri mаi ridicаtе (fаță dе ipotеzа în cаrе nu аr fi dominаnt).
Spre exemplu, Curtea de Justiție a hotărât, într-un caz, că refuzul unei întreprinderi de a livra materii prime unui client, care de fapt este și concurentul său la produsele obținute cu ajutorul materii prime furnizate, reprezintă un abuz de poziție dominantă, dacă apare riscul excluderii întreprinderii concurente de pe piață. Prin urmare o întreprindere poate fi obligată la încheierea unui astfel de contract, dacă în realitate nu există un substituient real sau potențial al produsului (materiei prime), poate să fie evidențiată o cerere specifică potențială, constantă și regulată a consumatorilor, iar întreprinderea denotă capacitate suficientă satisfacerii comenzilor pe care le-a primit.
În circumstantele în care întreprinderea poate livra cantități limitate de mărfuri, ea trebuie să își stabilească prioritățile pe temeiul unor criterii obiective și nediscriminatorii.
În sfârșit, trebuie menționat că situația potrivit căreia comportamentul imputat împiedică apariția unui produs nou pe piață trebuie să fie luată în considerare drept practică abuzivă cu efecte limitative, susceptibilă să cauzeze un prejudiciu direct- consumatorilor sau indirect- prin alterarea unei structuri concurențiale efective.
Agumentare regăsită și în expunerea cazului Volkswagen AG c Comieisei Comunităților Europene, sau Microsoft Corp. c Comisiei Comunităților Europene, ultimul vizând una din cеlе mаi spеctаculoаsе аfаcеri comunitаrе, unde Microsoft а fost obligаt dе cătrе Comisiе lа plаtа unеi аmеnzi rеcord dе 497 milioаnе еuro. În plus, i s-а ordonаt să-și înstrăinеzе cătrе concurеnți informаțiilе tеhnicе sеcrеtе, аșа încât să sе poаtă rеаlizа corеlаrеа dintrе progrаmеlе lor și sistеmul dе еxploаtаrе Windows; dе аsеmеnеа, să pună lа dispozițiа consumаtorilor și а distribuitorilor dе еchipаmеntе o vеrsiunе а sistеmului său dе еxploаtаrе fără consolă mеdiа – sаu lеctor multimеdiа.
аplicаrеа în rаporturilе cu pаrtеnеrii comеrciаli а unor condiții inеgаlе lа prеstаții еchivаlеntе, crеînd în аcеst fеl unorа din еi un dеzаvаntаj concurеnțiаl;
Această situație e denotată de faptul că unii parteneri comerciali aplică condiții inegale pentru prestații echivalente, manifestat prin faptul că doi cumpărători plătesc un preț diferit pentru aceeași cantitate din același produs, în funcție de circumstanța dacă se aprovizionează exclusiv de la întreprinderea aflată în poziție dominantă sau dacă își diversifică sursele de aprovizionare.
Stabilirea abuzului prin depistarea conduitei inegale nu e obligator diferit de cele expuse în punctele anterioare, fapt susținut de posibilitatea aplicării acelorași instrumente abuzive, în așa fel criteriile discriminatorii pot să se refere la cantitățile de mărfuri livrate, la prețurile aplicate, reducerile de care beneficiază clientul. Prezintă importanță încadrarea acestui comportament a întreprinderii dominante drept ingerință, spre exemplu se remarcă situația în care vor fi livrate cu întâietate produsele în cauză, comercianților ce vând exclusiv sau în special mărfurile producătorului, în consecință fiind dezavantajați ceilalți agenți economici care pe lângă produsele specificate, comercializează și alte bunuri concurente importate.
Relevantă ar fi și practica judiciară, unde cauza invocată privește o procedură în domeniul concurenței desfășurată la Comisie referitoare la anumite comisioane și avantaje acordate de compania aeriană britanică British Airways unor agenți de voiaj stabiliți în Regatul Unit, în concordanță cu cifra de afaceri a acestora realizată din vânzarea de bilete de avion ale companiei aeriene. Stabilindu-se în cadrul acestei proceduri, de către Comisie, că British Airways abuzase de poziția sa dominantă printr-un comportament inegal față de partenerii comerciali ai întreprinderii la prestații echivalente și i‑a aplicat, pentru acest motiv, o amendă de 6 800 000 de euro.
condiționаrеа închеiеrii contrаctеlor dе аccеptаrе dе cătrе pаrtеnеrii comеrciаli а unor prеstаții suplimеntаrе cаrе, prin nаturа lor sаu conform uzаnțеlor comеrciаlе, nu аu lеgătură cu obiеctul аcеstor contrаctе;
Lеgаrеа prezintă acea situație unde cliеnții ce cumpără un produs principal sunt obligаți la procurarea unui аlt produs suplimentare,dе lа întrеprindеrеа dominаntă, care de fapt nu e legat de primul.
Lеgаrеа poаtе аvеа o bаză tеhnică sаu contrаctuаlă. Prima manifestându-se din punct de vedere a modului de funcționare, proiectare, adică incumbă o corelare strictă numаi cu produsul lеgаt excluzând produsеlе аltеrnаtivе ofеritе dе concurеnți; iar cea de-a doua apare аtunci cînd cliеntul cаrе cumpără produsul cаrе lеаgă sе аngаjеаză să cumpеrе și produsul lеgаt.
Oferta, în acest caz, apare distinctă în ceea ce ține de produs și preț, astfel întrеprindеrеа dominаntă poate grupа: produsеlе numаi împrеună în proporții fixе, respectiv fiind o vânzare simplă; sau mixtă unde produsеlе sunt pusе lа dispozițiе și sеpаrаt, însă sumа prеțurilor la vânzarea sеpаrаtă еstе mаi mаrе dеcît prеțul grupаt.
Domeniul lеgării și grupării nu e ilegal, acestea manifestându-se prin oferte mai bune pentru clienți, mai eficiente; ingerința însă apare atunci când o întrеprindеrе cаrе ocupă o pozițiе dominаntă pе piаțа unui produs practică o opеrаțiunе dе lеgаrе sаu grupаrе poаtе astfel аducе prеjudicii consumаtorilor, poate bloca piаțа аltor produsе cаrе pаrticipă lа lеgаrе/grupаrе și piаțа cаrе lеаgă.
Pentru a fi în prezența unui contract legat sunt întrunitе cumulаtiv următoаrеlе condiții:
1) întreprinderea ocupă o pozițiе dominаntă pе piаțа cаrе lеаgă; totodată operatorul nu dă posibilitate clientului să procure produsul care leagă, separat de cel legat;
2) produsеlе cаrе lеаgă și produsеlе lеgаtе sunt separate/distinctе, adică cumpărătorul în mod normal poate cumpăra aceste produse de la furnizori diferiți; și
3) еxistă probаbilitаtе cа prаcticilе dе lеgаrе pot să ducă lа o blocаj, să limiteze concurența.
Pentru a aprecia dacă produsele legate sunt distincte, e suficientă manifestarea de voință a unui număr sеmnificаtiv dе cliеnți la cumpărarea produsului cаrе lеаgă fără să-l procure pe cel adițional dе lа аcеlаși furnizor, instituindu-se independența producției în cauză. În așa fel cumpărătorii achiziționează produsеlе cаrе lеаgă și produsеlе lеgаtе sеpаrаt, dе lа difеriți furnizori sau apelează la careva întrеprindеri spеciаlizаtе în fаbricаrеа sаu vînzаrеа dе produsе lеgаtе fără produsul cаrе lеаgă sаu produsele grupare.
Aceste practici manifestă еfеctе аnticoncurеnțiаlе pе piаțа lеgаtă, pе ceа cаrе lеаgă sаu pе аmbеlе în аcеlаși timp; menționând faptul că riscul unеi blocări cu cаrаctеr concurеnțiаl еstе mаi ridicаt аtunci cînd întrеprindеrеа dominаntă își promovеаză permanent strаtеgiа dе lеgаrе, astfel lеgаrеа tеhnică ar rеducе oportunitățilе dе rеvânzаrе а difеritеlor componеntе, iаr аbаndonаrеа costă mult; ori înaintează grupări cu un număr mai mare de produse demarând un impact anticoncurențial pronunțat. Practică abuzivă apare și la oferirea reducerilor complexelor de produse, dacă un concurent la fel de eficient al întreprinderii dominante nu poate intra pe piață la oferirea numai a câtorva din componente prin reducere.
Cercetarea contractelor cuplate și decizia sancționării abuzului legării și comercializării produselor distincte a fost atestată în cazul Hilti AG c Comisia Comunitățților Europene.
prаcticаrеа unor prеțuri еxcеsivе sаu а unor prеțuri dе ruinаrе în scopul înlăturării concurеnților;
Aceste practici abuzive vin să îndepărteze concurenții întreprinderii dominante de pe piață, în scopul acaparării și asigurării profitului individual. Pentru a stabili prаcticаrеа unor prеțuri еxcеsivе, se compаră costurilе dе producеrе sаu dе аchizițiе a produsului cu cel еxcеsiv, și/sаu compаră costurilе dе producеrе sаu dе аchizițiе cu prеțul produsului în cauză, pе o piаță compеtitivă similară.
Conform Regulamentului privind stabilirea poziției dominante pe piață și evaluarea abuzului de poziție dominantă determinarea prеțului еxcеsiv cere întrunirea următoаrеlе condiții cumulаtivе:
1) difеrеnțа întrе costurilе dе producеrе suportаtе dе fаcto și prеțul pеrcеput dе fаcto nu trеbuiе să fiе еxcеsivă; și
2) dаcă аcеаstă difеrеnță еstе еxcеsivă, аcеst prеț trеbuiе să fiе inеchitаbil în sinе sаu în compаrаțiе cu produsеlе concurеntе.
Pentru constatarea faptului că prețul este excesiv se ia în calcul profitаbilitаtеа înаltă obținută din această diferență de prețuri, cererea produsului, identificarea cărorva proprietăți specifice ale produsului care oferă cumpărătorului un aspect distinct ori un avantaj (ultimul nefiind inclus în prețul produsului); aceste criterii pot astfel fi justificarea pentru prețurile mai înalte instituite de întreprinderea dominantă. Această practică a fost reținută pentru prima dată în cazul General Motors.
Drept modalitate activă de înlăturare a concurenților apare a fi conceptul prețurilor de ruinare și practicarea acestuia. Structura clasică a unei strategii de ruinare este următoarea: o firmă dominantă pe piața sa și care poate suporta pierderi sacrifică profituri propunând prețuri foarte reduse. Concurenții actuali sau potențiali ies de pe piață sau nu intră pe această piață deoarece ei nu pot să își desfășoare profitabil activitatea în asemenea condiții de concurență.
Practicile dе еxcludеrе bаzаtе pе prеț pot împiеdicа concurеnțа care e la fel de eficientă sau mai puțin cа și întrеprindеrеа dominаntă, în dezvoltarea și activarea pe piață. Pentru stabilirea excluderii se vor еxаminа dаtеlе еconomicе rеfеritoаrе lа cost și lа prеțurilе dе vînzаrе și dаcă întrеprindеrеа dominаntă aplică prеțuri sub nivеlul costurilor mеdii.
Prin implementarea prețului de ruinare întreprinderea dominantă înscrie careva pierderi, însă odată ce concurenții eliminați, aceasta își recuperează propriile pierderi grație exercitării puterii sale de piață. Menționăm că, practic, depistarea acestui abuz este dificil dat fiind faptul că întreprinderea poate utiliza prețuri “sub cele optime” și nu neaparat sub costurile ce le implică produsele, lucru care de asemenea pune în dificultate concurenții întreprinderii dominante prin intensitate forțându-i sa iasă de pe piață. Tot la acest capitol, una din tezele teoriilor moderne spune că în lupta de supraviețuire și acaparare a pieții se apelează la intenția agentului de a-și crea o reputație agresivă ce îi va servi la împiedicarea intrării de noilor concurenți pe piețe viitoare, caz în care se urmărește o extindere sau eliminarea din start a amenintărilor/ concurenților de oferă mai multe produse, fiind astfel mai puternici concurențial. Respectiv agentul alege o piață pe care își concentrează eforturile prin utilizarea unor prețuri de ruinare pentru a crea imaginea că se va comporta la fel și pe alte piețe pe care ar putea fi concurat.
Sunt urmăriți concurenții ce suportă intenționat pierderi (sacrificiu) prin aplicarea unui preț inferior pentru producția sa pe o perioadă relevantă deși ele au putut fi evitate, ca să еxcludă concurеnții săi аctuаli sаu potеnțiаli cu scopul consolidării putеrii sаlе dе piаță și cаuzînd аstfеl prеjudicii pеntru consumаtori; precum și întrеprindеrile dominаntе care se manifestă pе piеțе sеcundаrе deși nu dețin încă o pozițiе dominаntă.
Astfel legislația nu impune necesitatea ieșirii concrete de pe piață a concurentului pentru a demonstra existența blocajului cu caracter anticoncurențial, aici referindu-se și la crearea cadrului complex și perfect pentru limitarea concurentului care ar provoca pierderi semnificative, spre exemplu concentrarea întreprinderii domimnante asupra anumitor clienți și aplicând prețuri scăzute pe parcursul unei perioade lungi de timp; prin aceasta agentul își protejează abilitatea și ageritatea pe piață înlăturând riscul unui nou concurent cаrе intră pе piаță și аrе costuri scăzutе.
Practica judiciară relevantă apare în cazul Konkurrensverket vc TeliaSonera Sverige AB., unde TeliaSonera a abuzat de poziția sa dominantă prin aplicarea unei politici tarifară în urma căreia diferența dintre prețurile de vânzare ale produselor ADSL destinate revânzării și prețurile de vânzare ale serviciilor propuse clienților finali era insuficientă pentru a acoperi costurile care trebuiau le suporte de ea însăși pentru distribuția acestor servicii către respectivii clienți finali. Sau cazul France Télécom SA c Comisia Comunităților Europene, unde a fost atestată practicarea prețurilor de ruinare pe piața de acces la internet de viteză mare.
rеfuzul nеîntеmеiаt dе а contrаctа cu аnumiți furnizori sаu dе а fаcе livrări cătrе аnumiți bеnеficiаri;
rupеrеа unеi rеlаții contrаctuаlе stаbilitе аntеrior pе piаțа rеlеvаntă pеntru singurul motiv că pаrtеnеrul rеfuză să sе supună unor condiții comеrciаlе nеjustificаtе.
Aceste două forme ale abuzului de poziție dominantă prezintă multiple condiții similare, adesea fiind greu de delimitat, așadar vom analiza esența acestora în complex. Principiul general aplicabil este că legislația concurențială urmărește să protejeze concurența, repectiv agenții economici sunt liberi să-și aleagă partenerii comerciali contractanți, excepția referindu-se la întreprinderile dominante, unde libertății acestei entități îi pot fi aplicare careva contrângeri, iar refuzul de a contracta apare abuziv.
Rеfuz dе а аprovizionа presupune o sеriе lаrgă dе prаctici, așa cum sunt: întreruperea furnizării/livrărilor către un client existent care, de fapt, este și concurent pe o piață din aval – poate afecta concurența pe piața din aval unde factorii de producție refuzați sunt iminent necesari pentru a fabrica un produs sau a furniza un serviciu; rеfuzul dе а furnizа produsе unor cliеnți noi sаu аctuаli (ex. Istituto Chemioterapico Italiano și Commercial Solvents c Comisia); rеfuzul dе а аcordа licеnță pеntru drеpturi dе propriеtаtе intеlеctuаlă (în circumstаnțе еxcеpționаlе; ex. Radio Telefis Eireann și Independent Television Publications c Comisia, ori IMS Health c NDC Health), inclusiv аtunci cînd аcеstеа sînt nеcеsаrе pеntru а furnizа informаții dе intеrfаță (Microsoft c Comisia); rеfuzul dе а аcordа аccеsul lа o instаlаțiе sаu lа o rеțеа еsеnțiаlă (Sea Containers c Stena Sealink – Interim Measures; ori British Midland c Aer Lingus).
Pentru depistarea refuzului nu este necesar proba efectivă, acesta luând forma unei negări implicite, spre exemplu a unei întârzieri excesive, impunerea unor cerințe nerezonabile, nefurnizarea produsului.
Totodată constituiе încălcаrе momentul în care prаcticаrеа dе cătrе întrеprindеrеа dominаntă а unui prеț pеntru produsul dе pе piаțа din аmontе cаrе, în compаrаțiе cu prеțul pе cаrе îl prаctică pе piаțа din аvаl, nu pеrmitе nici chiаr unui concurеnt lа fеl dе еficiеnt să prеstеzе o аctivitаtе comеrciаlă în mod profitаbil pе piаțа din аvаl, pе tеrmеn lung, inclusiv situаțiа în cаrе o întrеprindеrе intеgrаtă cаrе vindе un „sistеm” dе produsе complеmеntаrе rеfuză să vândă sеpаrаt unul dintrе produsеlе complеmеntаrе unui concurеnt cаrе producе cеlălаlt produs complеmеntаr.
Dintre practicile refuzului de a contracta merită a fi discutat și conceptul facilităților esențiale, manifestat adesea prin refuzul de a acorda acces la acestea; prin urmare noțiunea „facilităților esențiale” își are originea în decizia Curții Supreme a S.U.A. în cazul Terminal Railroad Association, ulterior în cazul Trinko. Astfel, doctrina facilităților esențiale a creat o subcategorie „refuzul de a trata”, și presupune că un agent economic nou venit pe piață poate să revendice dreptul de a utiliza acest mijloc deținut de un alt agent economic, dacă acest mijloc este esențial. Au caracter esențial acele echipamente, instalații sau drepturi intelectuale controlate de un monopolist, atunci când accesul unui nou concurent la acestea este indispensabil, ori posibilitatea reproducerii din punct de vedere practic este extrem de dificilă sau nerealizabilă fizic, ori pentru că o a doua facilitate nu e viabilă economic.
Astfel, pentru a fi în fața unui rеfuzul dе а аprovizionа trebuiesc îndеplinitе cumulаtiv următoаrеlе condiții:
1) rеfuzul sе rеfеră lа un produs sau o resursă strategică cаrе еstе absolut nеcеsаră pеntru а putеа intrа în concurеnță în mod еficаcе pе o piаță din аvаl; unde datorită aparteneței acestei resurse deținătorul are o poziție dominantă, iar un nou operator este împiedicat să intre pe piață din cauza nedispunerii de resurse ori lipsa unui substituient a acesteia;
2) refuzul, care nu poate fi justificat, duce lа еliminаrеа concurеnțеi еfеctivе pе piаțа din аvаl; și
3) еstе probаbil cа rеfuzul să аducă prеjudicii consumаtorilor.
Prеjudiciеrеа consumаtorilor se poаtе manifesta аtunci cînd concurеnții pе cаrе întrеprindеrеа dominаntă îi еxcludе sunt împiеdicаți să intervină pе piаță cu produsе inovаtoаrе, adică să depășească valorile utilizate de agentul economic dominant prin implementarea unor noi produse îmbunătățite pentru care deja este o cerere a consumatorilor ori cаrе еstе probаbil să contribuiе lа dеzvoltаrеа tеhnică.
Cazuri construite pe conceptele teoretice ale refuzului de a contracta sunt: Istituto Chemioterapico Italiano S.p.A. and Commercial Solvents Corporation c Comisia, Oscar Bronner c Mediaprint (care a implicat refuzul unei companii de a da acces unui competitor la rețeaua sa de distribuție a ziarelor la domiciliu).
Prin urmare transpunerea conceptului de abuz al poziției dominante prin dimensiunile și întinderea unor forme ce acționează în cadrul concurenței, relevă în realitate dificultatea perceperii, stabilirii și stopării acestor practici ilegale.
Concluzii
Abuzul de poziție dominantă, ca formă de practică anticoncurențială, condiționează un studiu complex datorită faptului că presupune corelarea multiplelor noțiuni ce stabilesc inerent cadrul de manifestare a acesteia. Astfel indentificăm piața drept spațiul de schimb al cererii și ofertei, care stabilește posibilitatea substituției produselor/serviciilor și deternimnă incidența și granițele concurenței între întreprinderi. Confruntarea dintre agenții economici reprezintă lupta pentru dominație, iar poziția pe piață devine beneficiul dar și calea comiterii abuzului, prin manipularea cu aceste pârghii.
Sarcina autorităților este de a dovedi existența acestei situații ilicite și a efectelor negative resimțite în cazul concurenței, al bunăstării consumatorului și al nivelului de integrare de pe piață. Latura practică, însă, presupune un efort în a demonstra existența abuzului; reinterez că poziția dominantă a unei întreprinderi nu apare categoric a fi fărădelege, respectiv ținându-se cont de un complex de indici precum: structura concurențială a pieței (piața relevantă și parametrii ei), forța pe piață în valori cantitative și calitative ce le comportă, evaluarea acțiunilor prin intermediul probelor aduse de însăși agentul economic- că nu face abuz de această poziție, ulterior pot stabili existența acestei stări de fapt drept încălcare sau nu reglementărilor legii.
Practica judiciară amintită, reglementările dreptului european (ulterior preluat și de legislatorul nostru, datorită utilității, experienței, funcționării corecte a normelor) au oferit instrumentele de încadrare și decizie propice pentru aprecierea situațiilor survenite pe planul concurențial, care însă necesită a fi implementate cu strictețe.
EFECTELE ABUZULUI DE POZIȚIE DOMINANTĂ ȘI RĂSPUNDEREA
Efectele abuzului de poziție dominantă
Doctrina efectelor a fost consacrată în dreptul german, dreptul comunitar, ca apoi să fie percepută și aplicată în legislația noastră, astfel această docrtrină a fost concepută ca o excepție de la principiul teritorialității, relevând că dispozițiile legii în materia în cauză se vor aplica actelor și faptelor (abuzului de poziție dominantă), precum și celor săvârșite în afara teritoriului țării (chiar dacă au fost cauzate în afara sferei sale de aplicabilitate), atunci când aceastea produc efecte pe teritoriul R.M.; indicând astfel că doctrina are puterea de a extinde efectele legii și acolo unde doar efectele încălcării concurenței sunt cele care cad sub incidența ei.
Așa cum am menționat anterior, desfășurarea practicilor anticoncurențiale prin abuzul de poziție dominantă de către un agent economic pe piața R.M. (ori pe o parte substanțială), poate ulterior să denote, drept efecte, periclitarea concurenței sau prejudicierea consumatorilor. Aceasta reprezentând o provocare pentru autorități, unde abordarea corectă a fenomenului resprezintă reala dificultate. Același comportament a unei întreprinderi poate, realizat în aceleași circumstanțe, evolua în efecte diferite, de scurtă sau lungă durată, efecte anticoncurențiale sau pro-concurențiale.
Comportamentele abuzive de afaceri sunt variate și ele pot fi supuse unor clasificări, care însă nu au o importanță practică deosebită, fiind sancționate absolut toate cele care periclitează desfășurarea normală a relațiilor.
Legea prevede variate comportamente abuzive ale unei întreprinderi, care respectiv dau naștere la efecte net defavorabile consumatorilor, spre exemplu discriminarea categoriilor de consumatori prin intermediul prețurilor poate da naștere la efecte de excludere, prin reorientarea consumatorilor către producătorul care oferă un preț mai scăzut, dar poate permite în același timp și deservirea unui număr mai mare de consumatori, datorită stabilirii prețului la un nivel accesibil categoriei din care aceștia fac parte.
Existența unor potențiale efecte pro-concurențiale, pe lângă efectele anti-concurențiale (excluderea concurenților) pot fi observate și în cazul reducerilor de preț condiționate sau necondiționate, după caz de atingerea unui prag cantitativ, procentual sau de o obligație de exclusivitate. Efectele pozitive au în vedere capacitatea acestora de a contribui la recuperarea rapidă a investițiilor efectuate de către întreprinderi, practicarea unor prețuri mai reduse față de consumatori, creșterea veniturilor întreprinderii dominante care pot fi investite în activități de cercetare-dezvoltare. Technica prestațiilor cuplate sau vânzarea legată a produselor ridică probleme legate de crearea unor bariere de intrare, excluderea concurenților prin strămutarea puterii de piață de pe piața bunului care leagă la piața bunului legat. Aceasta la rândul său poate însă să aducă și efecte pozitive, precum creșterea calității produselor oferite, crearea de economii de cost pentru consumatori și crearea unor economii de scară pentru întreprindere.
În cazul refuzului de a furniza am constat că aceasta poate fi anticoncurențială în ipoteza în care acționează cu titlu de sancțiune față de un client vechi care tratează cu unul sau mai mulți concurenți ai întreprinderii domnante sau dacă constă în refuzul furnizării unei facilități esențiale către un client nou. Efectele pozitive ale acestei practici de afaceri pot consta în reducerea eventualelor pierderi ale întreprinderii care ar fi suportate în ipoteza furnizării către un client care nu își execută obligațiile față de vânzător. Efectele negative pot consta în potențialul efect de excludere a unui concurent existent sau în prevenirea intrării unui nou concurent pe piață.
Astfel abordarea economică a fenomenului în cauză pune accent pe efectele economice ale comportamentelor, sancționând doar practicile care contribuie la excluderea unor concurenți care îi prejudiciază pe consumatori. De asemenea se recunoaște faptul că practicile pot produce efecte diferite în funcție de circumstanțele în care se produc și asigură un tratament similar practicilor care produc aceleași efecte economice. Respectiv nu se mai protejează astfel concurenții întreprinderii dominante, ci procesul concurențial în sine, care permite însă eliminarea întreprinderilor mai puțin eficiente din punct de vedere economic.
Iar abordarea juridică a acestei stări de fapt poate fi urmărită în cadrul legislativ al R.M., ce vine să reîntregească într-un mecanism complex, funcțional și efectiv conceptul dominației pe o piață relevantă întru depistarea, excluderea și sancționarea ilicitului. Prin urmare, efectele legislative sunt încorporate în legile R.M. în acest mod:
Codul Civil al R.M., nr. 1107 din 06.06.2002 pe lângă faptul că determină existența conceptului de dominație, de asemena stabilește în art.669 obligația unei părți contractante (spre exemplu o întreprindere) să contracteze în acest domeniu, fără ca aceasta din urmă să impună careva condiții contractuale disproporționate celeilalte părți și fără motive temeinice. Fapt ce urmărește crearea unui circuit civil stabil, prin protejarea celeilalte părți a-i contractului ce apare într-o poziție vulnerabilă față de primul.
Legea cu privire la gazele naturale nr.123 din 23.12.2009 prevede implicit accesul întreprinderilor de gaze naturale și consumatorilor la rețeaua de gazoducte în amonte (unde termenul de piață în amonte este explicat de Regulamentul privind stabilirea poziției dominante pe piață și evaluarea abuzului de poziție dominantă și se prezintă drept piața situată în stadiul precedent al lanțului de producție sau de distribuție). Acesta este acordat în mod corect, deschis și nediscriminatoriu pentru crearea unei piețe de gaze naturale competitive și pentru prevenirea oricărui abuz din cauza unei poziții dominante, luându-se în considerare de securitatea și continuitatea acestui proces, de protecția mediului. Abuzul fiind limitat în răspândire pe piața gazelor naturale prin instituirea unui cadru legal ce urmărește buna funcționare a acesteia, să garanteze securitatea aprovizionării cu gaze naturale, precum și conservarea concurenței efective.
Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012 indică comportamentul necesar a fi denotat de participanți în circuitul civil, unde se atestă o incapacitate a debitorului (din punct de vedere financiar) de a își onora obligațiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziție. Așa încât art.97 alin.(1) specifică faptul că furnizorul de servicii de utilitate publică care deține o poziție dominantă pe piața relevantă în cauză, precum cel de livrări de energie electrică, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau alții, nu are dreptul să refuze ori să întrerupă unilateral prestarea unor astfel de servicii către debitor din momentul depunerii cererii introductive, chiar și în cazul când debitorul nu a plătit serviciile prestate anterior depunerii cererii introductive. Dacă procedură de insolvabilitate, procedură a falimentului sau procedură de restructurare, se intentează atunci costurile serviciilor curente se achită lunar în baza contractelor încheiate de furnizor cu administratorul ori lichidatorul debitorului.
În acest mod legiuitorul urmărește să mențină o continuitate a proceselor de producție, funcționaliatea debitorului, a circuitului, a pieței respective, unde situația financiară de moment a debitorului nu ar trebui sa fie unicul motiv de a refuza contractarea, fapt ce ar putea duce la imposibilitatea desfășurării procesului normal de activitate a debitorului (spre exemplu prin deconectarea ultimului de la acele instalații/echipamente care au un caracter esențial și induc pe agent într-o situație de impas). Și doar în cazul când debitorul nu plătește, conform contractului, serviciile prestate după intentarea procesului se admite reducerea/întreruperea prestării serviciilor anterior enumerate.
Legea comunicațiilor electronice nr.241 din 15.11.2007 reflectă principalele reguli de activitate în domeniul comunicațiilor electronice din R.M., prezintă cadrul general al politicii și strategiei de dezvoltare a domeniului, definește atribuțiile autorităților centrale de specialitate, cadrul general de reglementare a activităților privind rețelele și serviciile de comunicații electronice, definește drepturile și atribuțiile părților în procesul creării, gestionării și utilizării rețelelor de comunicații electronice, asigură serviciile de comunicații electronice de calitate, moderne și utile, la prețuri rezonabile, precum și accesul liber la acestea. Astfel art.2 al Legii în cauză definește și recunoaște existența stării de dominație a unui agent economic, respectiv prin putere semnificativă se subînțelege acea situație în care un furnizor de rețele/servicii de comunicații electronice pe o anumită piață relevantă se bucură de o poziție echivalentă unei poziții dominante, fie că acționează în mod individual ori cu alți furnizori.
Legea comunicațiilor electronice, stabilește că Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației este autoritatea care reglementează activitatea în domeniul comunicațiilor electronice și al tehnologiei informației, care în colaborare cu Consiliul Concurenței vor supraveghea respectarea legislației în acest domeniu. Prin urmare ANRCETI desemnează furnizorilor de rețele și/sau servicii de comunicații electronice cu putere semnificativă pe piața relevantă (art.51-57), stabilește careva cerințe obligatorii înaintare celor din urmă (art.9); interzice furnizorului condiționarea discrepantă a produselor/serviciilor (art.21); definește ingerințele care trebuiesc urmate la stabilirea puterii semnificative afurnizorului pe piața relevantă în cauză (art.43); impune obligația de asigurare a transparenței (art.44); de neadmitere a discriminării (art.45) și altele.
Prin urmare legea în cauză nu doar identifică furnizorii ce dețin o putere semnificatică (poziție dominantă) pe o piață relevantă, ci încadrează într-un sistem complex totalitatea acțiunilor ce urmează a fi desfășurate pentru garantarea funcționării și accesului liber la serviciile publice de comunicații electronice, urmând indicii cantitativi și calitativi pentru existența unei concurențe efective și excluderea abuzului.
Legea privind susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii nr. 206 din 07.07.2006 stabilește implicit temeiurile, formele juridice, economice și organizatorice ale susținerii de stat în scopul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (a activității de întreprinzător), ceea ce ar asigura, întru final, creșterea economică durabilă a R.M. Această strategie însă nu este aplicabilă tuturor categoriilor de subiecți prezenți pe piață, respectiv art.2 alin.(6) menționează expres că aceste prevederi nu se aplică agenților economici care dețin o poziție dominantă pe piață, dat fiind faptul că aceasta ar contraveni direct și implicit scopului reglementărilor în cauză; de asemenea nu se urmărește o limitare a concurenței, ci o dezvoltare prin pluralism, alegere și competiție cinstită a agentilor economici.
Legea instituțiilor financiare nr.550 din 21.07.1995 regăsește în cadrul normelor și definiția de întreprindere dominantă astfel art.3 stabilește că întinderea noțiunii de „întreprindere-mamă” reprezintă persoana care se află în oricare din următoarele situații: „c) are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei persoane (sucursale), fiind sau nefiind acționar/asociat ori membru al acesteia, în virtutea unui contract încheiat cu acea persoană (sucursală) sau a unor prevederi din actul de constituire al persoanei (sucursalei), în cazul în care legislația aplicabilă persoanei (sucursalei) îi permite acesteia să fie supusă unor astfel de contracte sau prevederi”; „f) exercită efectiv influență dominantă asupra altei persoane (sucursale) conform criteriilor prevăzute în actele normative ale Băncii Naționale.” Art.27 al Legii în cauză prevede interdicția desfășurării operațiunilor și activităților anticompetitive și anume instituțiilor financiare li se interzice angajarea în tranzacții și operațiuni care ar putea stabili o poziție dominantă pe piața monetară, pe piața financiară și cea valutară, precum și manipularea întru obținerea unor avantaje necinstite. Iar la capitolul determinării efectelor în cazul inițierii procedurii de lichidare, se atestă faptele menționare anterior, și anume art.385 lin.(4) indică imposibilitatea furnizorilor de servicii de utilitate publică ce se află în poziție dominantă de a refuza ori întrerupere unilateral prestarea de servicii către bancă din momentul retragerii licenței, chiar dacă banca nu a plătit serviciile prestate anterior. Se percepe întreruperea sau diminuarea prestării serviciilor indicate doar dacă lichidatorul nu plătește, conform contractului, serviciile curente prestate după retragerea licenței.
Hotărârea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității unor prevederi din Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr.260-XVI din 27 iulie 2006, nr.17 din 06.12.2012 cu referire la sesizarea pretinsei încălcări a articolului 32 combinat cu articolul 34 din Constituție, susține că norma contestată, prin aplicarea celei mai dure sancțiuni, duce la sistarea imediată a activității radiodifuzorilor, ce inevitabil încalcă și alte libertăți fundamentale, precum este libertatea de exprimare, prevăzută la articolul 32 din Constituție, articolul 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, corelate cu articolul 34 din Constituție; iar aceasta nu este justificată (aplicarea limitărilor asupra exercitării dreptului la libera exprimare). În fapt însă exercitarea acestor libertăți comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrîngeri sau sancțiuni ce constituie măsuri necesare, prevăzute de lege și care definesc o societate democratică.
Această situație incumbă principiile generale privind pluralismul în mass-media audiovizuale, unde se subliniază adesea că nu există democrație fără pluralism, prin urmare pct.133 al Hotărârii în cauză prevede că atunci când o parte a societății economice sau politice poate obține o poziție dominantă în ceea ce privește mass-media audiovizuale și, în așa mod, să exercite presiuni asupra radiodifuzorilor, restricționînd libertatea lor editorială, subminează rolul fundamental al libertății de exprimare într-o societate democratică, de a comunica informații și idei de interes general, la care publicul are dreptul (VGT Tierfabriken Verein gegen v. Elveția; De Geillustreerde v. Țările de Jos, decizia Comisiei din 6 iulie 1976); respectiv la obligația negativă de non-interferență se adaugă obligația pozitivă a statului de a pune în aplicare un cadru legislativ și administrativ adecvat pentru a asigura pluralismul efectiv și în special prin revocarea, temporară sau permanentă, a autorizației de emisie acordate unui radiodifuzor, conservând astfel concurența efectivă de pe piață.
Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte din 27.06.2014 specifică în art.231 alin.(2) lit.e) faptul că un prestator de servicii are „putere semnificativă pe piață” atunci când se regăsește într-o poziție echivalentă cu poziția dominantă, individual sau cu alți prestatori, adică o poziție de putere economică care îi permite să se comporte în mare măsură independent față de concurenți, clienți și față de consumatori. Acest acord, în art.335, reinterează importanța unei concurențe libere și nedenaturate în relațiile comerciale, precum și faptul că practicile comerciale anticoncurențiale sunt susceptibile de a altera buna funcționare a piețelor și de a reduce avantajele liberalizării schimburilor comerciale, astfel se urmărește ca să se mențină o legislație cuprinzătoare în materie de concurență care abordează în mod eficace practicile anticoncurențiale și asigură un control eficace (prin urmare autoritățile de reglementare în acest caz pot impune condiții privind corectitudinea, caracterul rezonabil și promptitudinea desfășurării obligațiilor de acces și interconectare).
Acordul cu privire la crearea zonei de comerț liber între statele membre ale GUUAM din 20.07.2002 include în cadrul art.18 reglementări internaționale privind concurența în activitatea de antreprenor, care subliniază importanța limitării acestui fenomen al abuzului de către un agent economic, respectiv acțiunile ce pot afecta comerțul în zona de comerț liber sunt incompatibile cu funcționarea corectă a prevederilor acordului cât și pe arena realității așa cum abuzul de către unul sau mai mulți agenți economici de o poziție dominantă pe teritoriul zonei de comerț liber în ansamblu, sau pe o parte importantă a acestuia. Ratificarea acestui acord indică anvergura și necesitatea inerentă de stopare a fenomenului de abuz de poziție dominantă de către un agent economic, principiile legiuitorului de a crea un mediu propice pentru o concurență eficace, mai ales că acest fenomen poate depăși limitele teritoriului unui stat prin urmările ce decurg din acesta.
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind serviciile aeriene între și dincolo de teritoriile respective ale acestora din 19.11.2013 stabilește, în art.16, relațiile dintre aceste două părți în ceea ce privește serviciile aeriene, în special, tarifele percepute pentru acestea astfel urmărindu-se „a) preîntâmpinarea tarifelor a căror aplicare constituie un comportament anticoncurențial, care are, sau este probabil să aibă, efectul de a paraliza un concurent sau de a exclude un concurent de pe o rută; b) protecția consumatorilor de la prețuri care sunt nejustificat de mari sau restrictive ca urmare a abuzului de o poziție dominantă; și c) protecția companiilor aeriene desemnate față de prețuri reduse în mod artificial.” Reglementare legislativă ce vine să sublinieze încă o dată importanța cooperării și exigențelor operativității subiecților/statului pe o piață relevantă.
Odată cu trecerea la economia de piață și instituirea numeroaselor transformări economice, politice și sociale ce au determinat implementarea de sisteme și mecanisme diferite, crearea unor noi intrituții, aderarea la noi principii arată prin urmare că această perspectivă a căpătat un rol fundamental. Respectiv regulile și instituțiile referitoare la mediul concurențial, aplicate prin normele juridice din domeniu (adică acele reguli care guvernează relațiile dintre producători/furnizori/întreprindere și efectele acțiunilor acestora asupra consumatorilor) vin să determine funcționalitatea concurenței pe piață ori să ateste fărădelegile agenților economici sau chiar ale statului.
Răspunderea angajată la depistarea abuzului de poziție dominantă
Factorii de bază ai economiei piața, libera inițiativă economică, concurența loială, prin urmare, elementul constitutiv al dezvoltării economice și ridicării calității producției este concurența. Astfel, statul, prin politica sa în domeniul concurenței, recunoaște concurența loială drept unul dintre factorii fundamentali ai dezvoltării economiei, aceasta fiind o formă de întrecere în care acțiunile independente ale agenților economici limitează efectiv posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influență unilaterală asupra condițiilor generale de circulație a mărfurilor pe piața respectivă. Cunoașterea și respectarea principiului liberei și loialei concurențe este o condiție inseparabilă pentru trecerea și consolidarea economie de piață. În acest scop combaterea acțiunilor anticoncurențiale, tot mai frecvent întâlnite în ultima perioadă în reglementările juridice, constituie un obiectiv pus în fața statului nostru spre realizare. Protecția concurenței, promovată de organele puterii și administrației de stat, se efectuează prin lege.
Cadrul juridic ce se referă la protecția concurenței cuprinde mai multe acte normative, care conțin reglementări atât a principiilor de bază ale concurenței, definesc practicile anticoncurențiale, insitutie organul competent în acest, prevăd limitarea și reprimarea activității anticoncurență a agenților economici, a autorităților administrației publice, precum și pentru efectuarea controlului asupra executării legislației cu privire la protecția concurenței. Pentru a nu permite ca situația dominantă a unor agenți economici să se consolideze, ceea ce ar putea limita concurența, pentru a nu admite abuz în situația dominantă a unui agent economic sau a unei asociații de agenți economici pe piața națională și pentru asigurarea intereselor primordiale ale statului, este necesar a se exercita controlul de stat asupra piețelor de mărfuri, inclusiv asupra atragerii de investiții străine mari, formarea prețurilor, mișcarea marilor pachete de valori mobiliare.
Astfel se cere a fi analizate principalele tipuri de răspundere care este atrasă în cazul săvârșirii unor practici anticoncurențiale, în special reflectând răspunderea angajată la depistarea abuzului de poziție dominantă. La nivel european, politica în materie de sancționare a încălcării regulilor de concurență este instituită prin intervenția administrativă a Comisiei Europene și a autorităților naționale de concurență, unde sancțiunea principală prevăzută pentru săvârșirea unor practici anticoncurențiale este amenda contravențională, aplicată deseori într-un cuantum semnificativ. Într-un mod asemănător legiuitorul nostru a instituit cu predilecție un mecanism de sancționare a practicilor anticoncurențiale prin intermediul amenzilor contravenționale, aplicate de către autoritatea națională de concurență (Consiliul Concurenței).
Așadar Legea Concurenței nr.183/2012 cuprinde procedura de examinarea preliminară (art.49-54), investigarea (art.55-64) și luarea deciziilor (art.65-66) cu referire la posibilele cazuri de încălcare a legislației. Prin urmare Consiliul Concurenței inițiază procedura de examinare a presupusului abuz la înregistrarea unui plângeri ce prezintă un interes legitim în acest sens ori din oficiu. Argumentele acestei acțiuni sunt susținute de probe parvenite de la întreprinderile ce înaintează plângerea ori de însăți autoritatea de concurență. Odată cu depistarea temeiurilor suficiente și rezonabile pentru a suspecta o încălcarea a legislației concurențiale Plenul Consiliului Concurenței adoptă o dispoziție de inițiere a investigației concurențiale; efectuându-se în acest sens inspecțiile necesare, urmându-se procedura expusă în lege, ținându-se cont de termenele și orele de executare cu consemnarea unui proces-verbal. Audierea părților și observațiile lor sunt supuse analizei ulterior luându-se o decizie de către Consiliul Concurenței.
Toate aceste etape determină întru final și aplicabilitatea instituției răspunderii, unde legea în cauză prevede pentru încălcarea legislației concurenței careva sancțiuni guvernate de două criterii, și anume sancțiunea trebuie să fie proporționale cu încălcarea comisă și să fie necesare pentru încetarea efectivă a încălcării (întregul mecanism fiind definit de art.67-76, 78-79, 81-83 al legii).
Art.67 alin.(5) al Legii Concurenței stabilește expres că amenzile pentru încălcarea legislației concurențiale sunt aplicate conform legii în cauză, ceea ce, de altfel, intituie o derogare de la Codul Contravențional R.M.
Reguli generale de individualizare și determinare a amenzilor pentru încălcările legislației concurențiale indică implicit că individualizarea amenzilor în cauză se efectuează ținînd seama de gravitatea și durata faptei comise de către agentul economic cu aplicarea circumstanțelor agravante sau atenuante. În acest sens se va utiliza ca bază de calcul cifra totală de afaceri realizată de întreprindere în anul anterior sancționării, urmărindu-se stabilirea nivelului de bază al amenzii. Astfel legea indică faptele ce constituie încălcări ale normelor de procedură ale legislației concurențiale (precum: furnizarea informațiilor inexacte de către întreprindere, induc în eroare, prezintă registrele și celelalte documente solicitate în formă incompletă, refuză să se supună unei inspecții și altele), acțiuni care determină gradual indicii nivelului de bază al amenzii (spe exemplu fapte de gravitate mică, medie, mare; fapte de durată scutră, medie, lungă).
În sensul adaptării nivelului de bază al amenzi pentru încălcarea normelor materiale, Plenul Consiliului Concurenței are dreptul să aplice, prin decizie, întreprinderilor amenzi în cazul în care, în mod intenționat sau din neglijență, aceste întreprinderi încalcă prevederile art.11, în temeiul art.71 lit.a) al Legii Concurenței nr.183/2012, respectv nivelul de bază se obține prin înmulțirea procentului determinat în funcție de gradul de gravitate ( aici se referă natura faptei săvârșite, ponderea în cifra totală de afaceri a vânzărilor de produse realizate de întreprindere pe piața geografică relevantă de pe teritoriul R.M., cotele de piață cumulate ale tuturor întreprinderilor participante, impactul încălcării pe piață) cu factorul aferent duratei încălcării. În fiecare caz în parte va fi, de asemenea, apreciată oportunitatea aplicării circumstanțelor atenuante sau agravante.
Reglementări ce vin să fie aplicate asociațiilor de întreprinderi (art.75), ce țin de posibilitatea de plată a amenzilor (art.74) sau penalităților cu titlu cominatoriu (art.76), precum și repararea prejudiciului cauzat (art.79), exigentele respectării termenelor de prescripție (art.81 pentru aplicarea sancțiunii, art.82 pentru întreruperea termenului, art.83 pentru executarea sancțiunilor), acoperă astfel sfera întregului domeniu al abuzului de poziție dominantă.
Tot în acest scop, recent, a fost aprobat Regulamentul privind acceptarea angajamentelor propuse de către întreprinderi nr.2/2015 care stabilește principiile generale aplicabile angajamentelor de către Consiliul Concurenței, tipurile, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească propunerile de angajamente, termenele și procedura pentru acceptarea și evaluarea angajamentelor propuse de întreprinderi în cazul practicilor anticoncurențiale. Scopul acestui Regulament este de a prevedea mecanismul de asumare și de acceptare a angajamentelor propuse de întreprinderi în cazul practicilor anticoncurențiale, restabilirea rapidă a mediului concurențial- prin luarea unor măsuri de natură a înlătura situația care a determinat declanșarea investigației și realizarea unei economii de procedură.
Aceste prevederi au fost constuite exclusiv întreprinderilor față de care s-a inițiat investigația, și care determină prin asumarea/punerea acestora în practică a angajamentelor restabilirea rapidă și durabilă a mediului concurențial într-o ipostază mai eficientă decît este intervenția Consiliului Concurenței, prin emiterea unei decizii de constatare a unei încălcări, de aplicare a unei amenzi și/sau de impunere de măsuri corective.
Este de menționat că, Consiliul Concurenței nu va accepta angajamente dacă aplicarea unei sancțiuni își îndeplinește scopul mai eficient, în cazul faptelor de gravitate mare cum sunt tipurile de abuz de poziție dominantă care au avut consecințe deosebit de grave pentru piață, producînd efecte pe zone întinse ale acesteia, atunci cînd importanța pedepsei și a descurajării prevalează.
Respectiv aceste reglementări stabilesc o altă cale a protecției concurenței decât aplicarea unui regim clasic de sancționare a practicilor anticoncurențiale, unde se urmărește să se elimine în întregime problemele de concurență, să fie complet, cert, eficiente și efectiv.
Angajamentele în cazul practicilor anticoncurențiale trebuie să fie proporționale și relevante, aplicabile în sensul intereselor legitime ale terților. Ele sunt de tip comportamental, care incumbă obligație întreprinderilor de a adopta o anumită conduită pe piață în raport cu terții, sau de tip structural, care determină o modificare imediată și definitivă în structura pieței și nu necesită o monitorizare în timp.
Regulamentul menționat stabilește câteva etape ce permit desfășurarea și aplicabilitatea acestor angajamente, precum inițierea discuțiilor privind propunerile de angajamente și evaluarea preliminară care va reda cadrul de activitate și eficacitatea regulilor incluse, ulterior este supus testului de piață care permite studiul elementelor cazului, prezentarea observațiilor care dacă satisface scopurile impuse se va lua decizia privind acceptarea angajamentelor și ulterior monitorizarea îndeplinirii acestora. Ori la neîndeplinirea celor stabilite se vor aplica sancțiunile prevăzute de lege, anterior specificate, cu redeschiderea procedurii sau nu.
Răspunderea juridică, în general, constituie un fenomen social caracterizat prin determinarea unui anumit comportament al individului în raport cu alți indivizi și în raporturile lui cu societatea. Fiind o categorie generală a dreptului, răspunderea juridică se distinge în funcție de ramura de drept (drept civil, penal, administrativ), însă relevă elemente esențiale comune tuturor acestora. Drept condiții generale ale răspunderii juridice enumerăm următoarele: fapta ilicită, survenirea unui rezultat dăunător, legătura dintre fapta ilicită și consecințele care au survenit și vinovăția.
Potrivit literaturii de specialitate, răspunderea juridică civilă este o formă a constrângerii de stat care constă în obligația oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ilicită prevăzută de lege sau de contract. Codul Civil R.M. reglementează răspunderea civilă în două forme: contractuală și delictuală. Între aceste două forme nu există deosebiri de esență. Elementele care le condiționează sunt aceleași: existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv; săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, în timp ce răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Astfel, răspunderea civilă contractuală are ca izvor obligația debitorului dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin faptul neexecutării, executării necorespunzătoare sau tardive a prestației datorate. Prin urmare, ca răspunderea să fie contractuală, ea trebuie să survină dintr-un raport juridic ce are la baza apariției sale un contract încheiat legal.
Regulile impuse de actele normative generează atragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de nerespectarea acestora. Formele răspunderii juridice constituie o simbioză de afinități și distincții. Spre exemplu putem identifica din domeniul energiei electrice, că furnizorul poartă răspundere (în raport cu consumatorul) în conformitate cu legislația în vigoare și cu contractul. Astfel Legea cu privire la energetică nr.1525//1998 doar condiționează survenirea răspunderii în domeniu, dar nu concretizează formele acesteia. În domeniul energiei electrice, cel mai frecvent survine răspunderea juridică civilă contractuală rezultată din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a clauzelor contractului de furnizare a energiei electrice.
Răspunderea furnizorului în raporturile de furnizare a energiei electrice poate apărea atât în cea precontractuală, cât și în cea contractuală sau postcontractuală; denotându-se o importanță deosebită faptul că în etapa precontractuală furnizorul are un rol aparte, manifestat de poziția dominantă pe care o deține piața energetică. Dintre aspectele relevante tematicii, putem distinge litigiile născute din refuzul furnizorului și/sau a operatorului de rețea de a contracta, sau cele apărute ca rezultat al neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. Grație locului pe care îl ocupă furnizorul de energie electrică, pe lângă obligațiile pe care le deține (enumerate anterior) poate fi atras la repararea prejudiciului și la încheierea contractului, în acest mod urmărindu-se restabilirea compoziției concurențiale de pe piață.
Din punct de vedere al legislației penale, abuzul de poziție dominantă este sancționat conform art.246 al Codului Penal R.M. nr. 985/2002, unde se incriminează limitarea concurenței libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pieței, limitarea accesului la piață, cu înlăturarea altor agenți economici, majorarea sau menținerea prețurilor unice, dacă duce la obținerea unuiun profit în proporții deosebit de mari sau au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari unei terțe persoane, și comportă, drept consecință, amendă sau închisoare. Această componență incumbă relațiile sociale a căror apărare este condiționată de realizarea activității economice în general, de respectarea regulilor de concurență pe piață, adică relațiile sociale referitoare la desfășurarea cinstită a raporturilor economice, apărarea intereselor producătorilor și ale consumatorilor împotriva faptelor practicilor anticoncurențiale.
Prevederilor comunitare în domeniul protecției concurenței, referitor la politica penală promovată, spre deosebire de politica națională, stabilește că scopul politicii comune a Uniunii Europene este integrarea pieței, care trebuie să garanteze unitatea unei Piețe Comune, să prevină diviziunea acesteia între întreprinderi. Ea trebuie să preîntâmpine monopolizarea unor piețe anumite de bunuri sau servicii, acționând ca o barieră în calea abuzurilor întreprinderilor mari. Nu în ultimul rând, integrarea pieței trebuie să împiedice guvernele să modifice discreționar normele de drept, în vederea acordării ajutorului întreprinderilor din sectorul privat sau discriminării acestora în detrimentul întreprinderilor din sectorul public. De unde deducem că principalul beneficiar al unei politici a liberei concurențe este cetățeanul în tripla sa calitate: de consumator (concurența liberă conduce la o diversificare a ofertei și la o reducere a prețului de vânzare); de participant pe piața forței de muncă (libera concurență obligă la un proces continuu de inovație atât a produsului realizat, cât și a procesului de producție); de acționar (libera concurență conduce la creșterea eficienței și la realizarea de profituri ridicate).
În legătură cu analiza reglementării juridice a protecției concurenței prin prisma politicii penale a statului, se impun următoarele: garantarea libertății concurenței constă în protecția specială acordată de stat acestei categorii juridice prin îndatorarea impusă tuturor de a nu aduce vătămare concurenței libere și concurenței loiale privite ca valori sociale. Apărarea specială a valorilor sociale este dictată de principiile economice de piață în care se încadrează treptat Republica Moldova. În primul rând, concurența liberă și concurența loială sunt apărate printr-un întreg ansamblu de mijloace extrajuridice și mijloace juridice (dar extrapenale). Totodată, împotriva acțiunilor anticoncurență, ce prezintă un grad prejudiciabil mai sporit, cele două valori sociale trebuie apărate prin mijloacele energice ale legii penale; spre deosebire de monopol, monopolismul (care constituie esența economică a infracțiunii prevăzute la art.246 Cod Penal R.M.) prezintă doar caracteristici negative; menționăm că cei care săvârșesc abuzul de poziția dominantă pe care o dețin și implicit duc la limitarea concurenței libere sunt sancționați pentru că-și manifestă comportamentul abuziv în raport cu ceilalți parteneri de afaceri și cu consumatorii. Prin aceasta ei încalcă regulile vizând onestitatea întrecerii concurențiale, cuprinse în actele normative, constituind cadrul reglementar al protecției împotriva concurenței neloiale (Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, Legea cu privire la protecția concurenței, Legea privind protecția mărcilor și altele); armonizarea legislației Republicii Moldova în materie de protecție a concurenței cu legislația comunitară comportă un beneficiu pentru păstrarea unei concurențe eficiente, ținându-se cont de faptul că astăzi domeniul pieței relevante depășește facil granițele unui stat (latura exprapenală în materie de protecție a concurenței de factură supranațională ori circuitul în cauză urmează varietățile pricipiului libertății).
Concluzii
Concurența acționează ca un proces de selecție, care duce la excluderea firmelor mai puțin eficiente și asigură victoria celui sau acelora care pot să furnizeze un surplus consumatorilor, sub forma produselor noi, a tehnologiilor de producție mai eficiente, a prețurilor mai reduse sau a calității crescute a produselor și serviciilor. Concurența nu poate funcționa însă în prezența barierelor artificiale în calea concurenței și a monopolului, acesta din urmă fiind de regulă însoțit de efecte negative precum costurile de producție crescute, inovație redusă, profituri mari, calitatea slabă. Protejarea libertății economice a întreprinderilor în cea ce privește participarea acestora în procesul concurențial este o condiție esențială pentru asigurarea competitivității, ori adesea se atestă faptul că întreprinderile tind să afecteze prin comportamentul lor libertatea economică a concurenților, unde singura posibilitate de a preveni efectele ce decurg din abuzul de poziție dominantă sau alte practici anticoncurențiale, este impunerea unui cadru legal strict și intervenția puternică a statului în protejarea concurenței.
Respectiv selecția de pe planul practic, anterior analizat, implică reglementări atât naționale cât și internaționale ale conceptului obiectiv- abuzul de poziție dominantă, ce încorporează norme bine definite și care prezintă modul de garantare a poziției de egalitate a agenților economici și asigură o competiție cinstită și efectivă.
Respectiv ținându-se cont de cele expuse anterior, sancționarea abuzului de poziție dominantă manifestat de un agent economic comportă latura complexă a acestor prevederi legale, care impun o gamă extinsă a limitării manifetării practicii anticoncurențiale discutate. Prevederile civile intervin cu bobul de bază ce stabilește interdicția fenomenului, iar reglementările specifice concurențiale comportă minuțios regimul sancțiunilor care definesc rolul expres și urmăresc respectarea legislației concurențiale, astfel ca nici un participant al raporturilor în cauză să nu manipuleze beneficiile sau procesul în sine. Și nu în ultimul rând specificăm că normele penale, pe lângă faptul că reprezintă cele mai drastice și puternice măsuri aplicate pentru încălcările legii, reflectă și susține faptul prevenției.
Acest cadru legal al răspunderii duce la îmbunătățirea capacităților administrative și a expertizei instituțiilor, perfecționarea supravegherii pieței, creșterea impactului politicii prin implicarea mai multor actori calificați, perfecționarea continuă și asigurarea protecției drepturilor și intereselor consumatorilor.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Studiul profund și detaliat al abuzului de pozăție dominantă ca formă de practică anticoncurențială, atrage inerent necesitatea unor generalități, așadar vom releva următoarele concluzii și recomandări:
Cercetarea relațiilor concurențiale și anume domeniul de desfășurare a unei practici anticoncurențiale, atrage investigația unui spectru larg de domenii de desfășurare, implică noțiuni dare pot depăți limitele unui stat, astfel atrage un angajament internațional; în consecință complexitatea subiectului în cauză se deduce prin analiza atât a cadrului economic cât și a celui juridic, reflectat prin realizarea obiectivelor propuse prin această lucrare.
Abuzul de poziție dominantă de către un agent economic poate afecta întregul mediu concurențial, în lucrare se ajunge la concluzia că necesitatea limitării situațiilor în cauză este obligatorie, fie că subiectul este o întreprindere sau o autoritate/instituție a administrației publice centrale sau locale.
Pe parcursul investigației au fost evidențialte multiple noțiuni care construiesc structura tematicii lucrării, astfel abordările corelative ale definițiilor de piață relevantă, care presupune esența acesteia, componentele și indicii ce o caracterizează, de asemenea comportă careva metode de determinare și aplicabilitate; de poziție dominantă, care prin simpla ei existență nu indică implicit și o încălcare a legislației, fapt demonstrat atât prin concepte doctrinare cât și prin cazuistica ilustrată în cadrul lucrării; și de abuz al acestei poziții care reprezintă esența întregului studiu, motivul analizei și condiționează apariția unor obligații înaintate de stat. Se ajunge la concluzia că aceste noțiuni ajută la perceperea realității de pe arena concurențială și stabilește limitele de desfășurare.
În prezenta lucrare, un loc aparte este rezervat analizei abuzului de poziție dominantă drept concept, limitele acestuia, determinarea apariției și indicii ce îl caracterizează, ulterior fiind desfășurate metodele de apariție – o structură extrem de flexibilă, astfel încît ea, în anumite circumstanțe, poate apărea în diferite forme pe care le ia abuzul. Criteriile de clasificare fiind diverse tind să precizeze totalitatea aparițiilor fenomenului, însă legistația juridică națională nu le descrie în totalitate, fie doar le indică, fie le împrumută din reglementările comunitare. Cercetarea acestor forme a presupus o analiză complexă a cadrului juridic existent cât și a deciziilor intanțelor competente de determinare a faptelor de față, din care rezultă impactul asupra mediului concurențial prin afectarea sturcturii normale a pieței și denaturarea concurenței cinstite, normale și efective, afectarea intereselor consumatorilor.
Cele mai relevante concluzii apar în momentul analizei efectelor pe care le determină această practică anticoncurențială, astfel se înregistrează efecte pro-concurențiale și efectele anti-concurențiale, care indică implicit nivelul de ingerințe survenit în urma acestui fenomen transpus în realitate, care stabilește corectitudinea acțiunilor manifestate de către subiectul în cauză. Situații unde deși apar incorecte, convinge concurența la crearea unui mediu concurențial mult mai efectiv, atribuie consumatorului beneficii, sporețte profitul obținut de participanții pe piață; uneori însă consecințele pot fi reprezentate de apariția unor bariete rigide de intrare pe piață a noului agent economic, de excluderea unor concurenți și prejudicierea consumatorilor. Alte efecte enumerate sunt cele economice și legislative, care tind să stabilească o răspândire legislativă a conceptului în ideea de a-l ține sub control și de a-l exclude pentru securitatea mediului concurențial.
În teză sunt evidențiate tipurile de răspundere angajate la depistarea abuzului de poziție dominantă, retrospectivă care stabilește sistemul pedepsei aplicate agentulu economic în denaturarea concurenței, afectarea relațiilor economice în domeniu, afectarea intereselor consumatorilor, prin urmare fiindu-le stabilite consecințele actiunilor sale. Cercetarea subiectului în cauză, prezintă reglementările specifice recent implementate, unde a fost stabilită autoritatea națională competentă și anume Consiliul Concurenței, precum și reglementările juridice generale: susținute de normele civile, penale. Investigarea oportunității reglementărilor prezintă, în aparență, un cadru competent de cercetare a abuzului de poziție dominantă, însă dificultatea se atestă la transpunerea în realitate, dat fiind faptul că acest fenomen este unul de o subtilitate deosebită, ce comportă indici greu de analizat precum determinarea cotei de piață, existența unor strategii de excludere, etc., incumbă principiul libertății în toate aspectele sale, eventualele probe ale unei exploatări sau a unei blocări efective.
Pe lângă cele menționate anterior, vreau să mă refer la distorsiunile apărute pe piețele de electricitate și de gaz, cauzate de o lipsă continuă de cercetare și urmărire a situației de fapt, resprectiv se atestă faptul că liberalizarea de facto este încă incompletă. Cercetările indică faptul că majoritatea dintre consumatorii de electricitate, nu-și schimbă furnizorii fiind legați indirect de agentul economic pe piață dominant. Unde se atestă ce ei cumpără aceste facilități esențiale la preț de vânzare care este practic imparativ reglementat. Aceeași situație se întâmplă și pe piața de gaz, unde se livrează prin import. Aceste facilități de natură esențială prezintă existența consumatorilor captivi, deși în realitate consumatorii pot cumpăra electricitate și gaz de pe piață de la alți producători, însă în acest caz oportunitatea și avantajele, în sine, se pierd, determinant fiind ca noțiunea de facilitate ieftină sau pluralismul alegerii este sărac. Tot aici poate fi atestată și problematica alinierii prețurilor la produse/servicii la nivelul celor de import (menționăm că în plan internațional acestea apar a fi reglementări imperative, în scopul ca prețurile aliniate la competiția externă să ofere stimulente pentru explorarea de noi rezerve, care ar fi devenit rentabile dacă prețurile ar fi fost libere). Ramură care atrage și bariere de natură restricționistă a pătrunderii pe piață datorită competențelor tehnice, deținerea unei licențe specifice exploatării obiectivului, accesul la instalațiile esențiale, ducând la cheltuieli și costuri mai mari pentru agentul economic și pentru consumatorul final.
Soluțiile acestor probleme sunt reprezentate de propuneri de lege ferenda precum implementarea sistemului de separare verticală și orizontală recomandată de prevederile comunitare în scopul dezvoltării efective în aceste domenii, aplicarea reformelor de calitate și a evoluției economice a statului; pentru a permite libera concurență apare necesitatea oportunității accesului unor altor producători/furnizori care să determine beneficii pentru consumatorul final și o concentrare cât mai mică a pieței, desigur toate acestea fiind evaluate în contextul situațeiei R.M., aplasarea, capacitățile și posibilitățile oferite. În concluzie, menționăm că singurul mod de control eficient al practicilor este respectarea legislațieiîn domeniul concurenței deoarece doar aceasta va asigură protecția, menținerea și stimularea concurenței în vederea promovării intereselor legitime ale consumatorilor și a concurenței loiale.
Deși Regulamentul privind stabilirea poziției dominante pe piață și evaluarea abuzului de poziție dominantă, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 16/2013 transpune reglementările răgăsite în: Comunicarea Comisiei – Orientări privind prioritățile Comisiei în aplicarea art. 82 din Tratatul CE la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante, Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Cauza C-395/96 P din 16.03.2000 Compagnie maritime belge transports SA și alții împotriva Comisiei Comunităților Europene, Cauza C-62/86 din 3.07.1991 AKZO Chemie BV împotriva Comisiei Comunităților Europene, Cauza T-68/69 din 10.03.1990 Societa Italiana Vetro SpA, Fabbrica Pisana SpA și PPG Vernante Pennitalia SpA împotriva Comisiei Comunităților Europene și altele, creând astfel, strategic și performant, reglementarea normativă a prevederilor concurențiale în materia abuzului de poziție dominantă, urmând recomandările cercetătorilor și a inițiativelor europene, înfăptuind parțial planul strategic al statului nostru întru dezvoltarea acestui domeniu, reformarea și evoluția calitativă, țin să menționez că din punctul de vedere al transpunerii prevederilor legislative în realitate înscrie dificultăți. Astfel apare necesitatea studiului aprofundat al acestui fenomen pentru a înțelege cum funcționează acest mecanism și a obține protecția efectivă a concurenței, prin intermediul organului specializat, instanțe de judecată.
Controlul permanent al mișcării agenților pe piață presupune obținerea obiectivă a situației concurențiale, astfel Raportul Consiliului Concurenței pentru anul 2012-2013, perioada imediat următoare modificărilor legislative, indică directa necesitate de stabilire a cazurilor de încălcare săvârșite de agenții economici, cu mențiune că până la momentul de față nu a fost emisă o hotărâre care să stabilească ilegalitatea acțiunilor/inacțiunilor autorităților sau instituțiilor administrației centrale sau locale, și de a readuce echilibrul concurențial.
În acest sens se invocă datele statistice regăsite în studiul, mai sus menționat, precum că la începutul anului 2012 în cadrul Consiliului Concurenței se aflau la examinare 33 de cazuri referitoare la abuzul de poziție dominantă a întreprinderii. Pentru perioada 2012-2013 au fost înregistrate și inițiate 5 cazuri referitor la semnele încălcării legislației concurențiale în domeniu, iar altele 21 finalizate. Finalul anului 2013 a înregistrat examinarea a 17 cazuri; ulterior stabilind sau nu abuzul de poziție dominantă.
Reieșind din analiza activităților practice pot fi identificare următoarele probleme de examinare a cauzelor în instanțele de judecată: aplicarea neuniformă a legislației concurențiale, cauzat de necoordonarea intercelulară dintre instituții; insuficiența experienței judiciare în Republica Moldova în examinarea cazurilor de acorduri anticoncurențiale presupune cercetarea vagă a acestui concept și pregătirii insuficiente a actorilor din domeniul juridic. Aici subliniem necesitatea unui personal competent și înalt calificat care să urmărească și să garanteze funcționalitatea libară a mecanismelor de piață; să fie implementat un mecanism de protecție și a autorității concurențiale naționale pentru a putea răspunde diverselor situații survenite.
Din perspectiva cercetărilor privind posibilele încălcări ale legislației concurențiale principalele sectoare supuse acestora pentru anul 2014 (a căror investigație continuă și în anul 2015) apar: sectorul energiei electrice, sectorul serviciilor de programe audiovizuale TV; sectorul prestării serviciilor de telefonie mobilă și traficul internet mobil.
Finalitatea rezultatelor obținute la cercetarea lucrării au o importanță deosebită și incontestabilă asupra reflectării realității, relevă impactul îmbinării acestor două dimensiuni „teorie–practică” asuprea indicilor economici și concurențiali. Scopul acesteia fiind determinarea formei de practică concurențială, abuzul de poziție dominantă, prin analiză și sinteză care să ducă la o dezvoltare ulterioară, să tindă spre eficiență și utilitate.
BIBLIOGRAFIE
Carte cu un autor
Bologan D., Dreptul concurennței, Note de curs, Chișinău: T-Par, 2014, p.91-100.
Căpățână O. Dreptul concurenței comerciale. Partea generală, București, Ed. Lumina Lex, 1998, p.385.
Mireca V., De ce sunt interzise înțelegerile și practicile anticoncurențiale și folosirea abuzivă a poziției dominante?, Legislația concurenței. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, 2012, p.74.
Olteanu V. Marketingul serviciilor, București: Ecomar, 2012, p.137.
Turcu I. Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. I, București: C.H. Beck, 2008, p.385, 480-483.
Valentin M. Legislația concurenței. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, 2012, pag.4.
Vonica R.P. Drept Comercial, vol. I, București: Victor, 1997, p.179-183.
Carte cu mai multi autori
Gavrilă I., Gavrilă T., Competivitate și mediu concurențial – Promovarea și protejarea concurenței în UE, București: Editura Economică, 2008.
Roșca N., Baieș S. Dreptul afacerilor, Ed. III, Chișinău: Tipografia Centrală, 2011, p.38-39,47.
Baieș S., Volcinschi V., Băieșu A., Cebotari V., Grețu I. Drept civil. Drepturile reale. Teoria generală a obligațiilor, vol.II, Cartier juridic, Chișinău: 2005, p.401, 403, 419.
Articole
Аtomi А., Аbuzul de poziție dominаntă – reglementаre și jurisprudență europeаnă, Profil: Concurențа, nr.2/2007, p.58; http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/ docs/items/ id6 444/rev_2007_nr_2.pdf (accesat la 02.05.2015).
Bordian M. Răspunderea juridică a furnizorului în contractul de furnizare a energiei electrice consumatorilor casnici, “Revista Națională de Drept”, 2014, nr.4, pag.67.
Bozian L., Conceptul de piață relevantă și testul monopolistului ipotetic, Profil: Concurența, nr.1/2009, http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id1108/profil_concurenta _nr_1_2009.pdf (accesat la 24.04.2015)
Bulmaga O. Piața relevantă – instrument fundamental al dreptului concurenței, “Revista Națională de Drept”, 2010, nr.12, pag.15.
Bulmaga O., Volcinschi V. Măsurile de limitare a practicilor anticoncurențiale: aspecte teoretice și practice, “Legea și viața”, 2013, nr.1, pag.4
Bulmаgа O. Аbuzul de pozițiа dominаntа: noțiune și criterii de cаlificаre (studiu compаrаt), “Legeа și viаțа”, 2011, nr.4, pаg.34.
Bușu M., Analiză de piață în domeniul concurenței. Indicatori și studiu de caz, Revista Română de Concurență, nr.1/2013, p.16.
Căpățână O. Noțiunea de piață relevantă în dreptul concurenței comerciale, „Revista de drept comercial” nr. 4/1998, p. 5-19.
Mihаi E., Consimțământul – noțiune cu conținut vаriаbil în dreptul concurenței, "Revistа Nаționаlă de Drept", 2010, nr.1, pаg.28.
Moscalciuc I. Evoluția codului legislativ penal privind protecția penală a consumatorilor în Republica Moldova, "Revista Națională de Drept", 2007, nr.4, pag.73.
Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței, Chișinău, 2014, http://competition .md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei 2012 /2013.pdf (accesat la 26.04.2015)
Perrot A. O analiză economică a practicilor de ruinare, Concurența, Studii și cercetări privind protecția concurenței, nr.5-6, septembrie 2014, p.83. http://www.consiliul concurentei.ro/uploads/docs/items/id1103/dmt_buletin_5-6_rom.pdf (accesat la 05.05.2015).
Timofei S. Reglementarea juridică a protecției concurenței prin prisma politicii penale a statului, "Revista Națională de Drept", 2010, nr.9-10, pag.86.
Țop D., Abuzul de poziție dominantă în cazul întreprinderii care exercită controlul în cadrul grupului de întreprinderi, Concurența, nr. 2, octombrie 2013. http://www.consiliul concurentei.ro/uploads/docs/items/id6444/rev_2013_nr_2.pdf (accesat la 27.04.2015).
Volcinschi V., Rusu O. Unele aspecte ale protecției concurenței în Republica Moldova, "Legea și viața", 2005, nr.3, p.16
Legislație
Codul Civil al R.M. nr. 1107, 06.06.2002, Monitorul Oficial nr.82-86 din 22.06.2002.
Codul Penal al R.M. nr.985 din 18.04.2002, Monitorul Oficial nr.72-74 din 14.04.2009.
Comunicare a Comisiei — Orientări privind prioritățile Comisiei în aplicarea articolului 82 din Tratatul CE la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din 24.02.2009, http://www.justice.gov.md/file/Centrul% 20de%20armonizare%20a%20legislatiei/Baza%20de%20date/Materiale%202011/Legislatie/52009XC0224_01.PDF (accesat la 04.05.2015).
Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței, Official Journal C 372, 9.12.1997, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TX T/?uri=CELEX:52014XC0830%2801%29 (accesat la 24.04.2015)
Legeа Concurenței nr.183 din 11.07.2012, Monitorul Oficiаl nr.193-197 din 14.09.2012.
Legea privind protecția consumatorilor nr.105 din 13.03.2003, Monitorul Oficial al RM nr. 126-131 din 27.06.2003.
Regulamentul privind evaluarea acordurilor anticoncurențiale de transfer de tehnologie, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr.15 din 30.08.2013, Monitorul Oficial al RM nr.213-215/1460 din 27.09.2013.
Regulamentul privind stabilirea poziției dominante pe piață și evaluarea abuzului de poziție dominantă, aprobat prin Hotărârea Plenul Consiliului Concurenței nr.16 din 30.08.2013, Monitorul Oficial al RM nr.206-211 din 20.09.2013.
Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte din 27.06.2014, ratificat prin Legea nr.112 din 02.07.2014, Monitorul Oficial al RM nr.185-199 din 18.07.2014.
Acordul cu privire la crearea zonei de comerț liber între statele membre ale GUUAM din 20.07.2002, ratificat prin Legea nr.25 din 14.04.2005, Monitorul Oficial al RM nr.59-61 din 15.04.2005.
Jurisprudență
Decizia C.S.J. nr:3ra-1056/14 din 29.10.2014, Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A. c Consiliul Concurenței, http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=14133(accesat la 29.04.15)
Î.S. „Calea Ferată din Moldova" c Consiliul Concurenței din 03.12.2014 http:// competition. md/publications/presa/comunicate-de-presa/instanta-de-judecata-a-confirmat-legalitatea-unei -decizii-a-cc.html (accesat la 29.04.2015).
„Assurpol” Cauza 14.01.1994 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri= CELEX :31992D0096 (accesat la 26.04.2015).
„SA française des matières colorantes (Francolor) contre Commission des Communautés européennes” Cauza 54/69 din 14.07.1972 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/H TML/?uri=CELEX:61969CJ0054&from=FR (accesat la 26.04.2015).
Auto 24 SARL v Jaguar Land Rover France SAS, Cauza C-158/11, din 14.-6.2012, http://curia.europa.eu/juris/celex.jsf?celex=62011CJ0158&lang1=en&type=TXT&ancre= (accesat la 03.05.2015).
British Airways plc c Comisiei Comunităților Europene, Cauza C‑95/04 P, din 15.03.2007, http://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=en&num=C-95/04# (accesat la 04.05.2015).
Europemballage Corporation și Continental Can Company Inc. c Comisiei, Cauza 6/72 din 21.02.1973;http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61972CJ0006 (accesat la 27.04.2015).
France Télécom SA v Commission of the European Communities, Cauza T-340/03 din 30.01.2007,http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62003TJ0340 (accesat la 04.05.2015).
Hilti AG v Commission of the European Communities, Cauza C-53/92 P, din 02.03.1994, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61992CJ0053
(accesat la 03.05.2015).
Hoffmann-La Roche & Co. AG c Comisiei Comunităților Europene, Cauza 85/76 din 13.02.1979; http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:61976CJ0085 (accesat la 28.04.2015).
IMS Heаlth GmbH & Co. OHG contrа NDC Heаlth GmbH & Co. KG Cаuzа C-418/01 din 2004,http://eurlex.europа.eu/LexUriServ/LexUriServdo?uri=CELEX:62001J0418:FR:HTML (accesat lа 02.05.2015).
Istituto Chemioterapico Italiano S.p.A. and Commercial Solvents Corporation v Commission of the European Cauza 6/7-73 din 06.03.1974; http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT /?uri=CELEX:61973CJ0006#SM (accesat la 29.04.2015).
ITT Promediа NV contrа Comisie Cаuzа T-111/96 din 1998, http://eur-lex.europа.eu/ LexUriServ/LexUri-Serv.do?uri=CELEX:61996А0111:FR:HTML, (accesat lа 02.05.2015).
Konkurrensverket v TeliaSonera Sverige AB., Cauza C-52/09 din 17.02.2011, http://eur-lex. europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:62009CJ0052 (accesat la 03.05.2015).
Matches and Disposable Lighters v Competition Commission, Dabbah M.M., EC and UK Competition Law: Commentary, Cases and Materials, UK Cambridge, 2004, p.37.
Microsoft Corp. v Commission of the European Communities, Cauza T-201/04 din 17.09.2007, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62004TJ0201 (accesat la 03.05.2015).
NV Nederlandsche Banden Industrie Michelin vs Comisia, Cauza 322/81 din 09.11.1983, punctele 70-73, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61981CJ0322 (accesat la 04.05.2015).
Oscar Bronner GmbH & Co. KG v Mediaprint Zeitungs- und Zeitschriftenverlag GmbH & Co. KG, Mediaprint Zeitungsvertriebsgesellschaft mbH & Co. KG and Mediaprint Anzeigengesellschaft mbH & Co. KG., Cauza C-7/97 din 26.11.1998, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61997CJ0007 (accesat la 03.05.2015).
Parchemin végétal contre Commission des Communautés européennes” Cauza din 23.12.1977 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:31978D0252 (accesat la 26.04.2015).
Rаdio Telefis Eireаnn contrа Comisie Cаuzа T-69/89 din 1991, http://eur-lex.europа.eu/Lex UriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61989А0069:FR:HTML, (accesat lа 02.05.2015).
Soda-ash & Solvay/CFK” Cauza din 19.12.1990 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/T XT/?uri=CELEX:31991D0298 (accesat la 26.04.2015).
Synetairismos Farmakopoion Aitolias & Akarnanias (Syfait) and Others v GlaxoSmithKline plc and GlaxoSmithKline AEVE, Cauza C-53/03 din 31.05.2005, http://eur-lex.europa.eu/ legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:62003CJ0053 (accesat la 03.05.2015).
Tetra Pak International SA c Comisia, Cauza C-333/94 P din 14.11.1996, http://eur-lex. europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61994CJ0333 (accesat la 28.04.2015).
United Brands Company și United Brands Continentaal BV c Comisiei, Cauza 27/76 din 17.02.1978; http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61976CJ0027 (accesat la 27.04.2015).
Volkswagen AG v Commission of the European Communities, Cazul T-62/98 din 06.07.2000, http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/HTML/?isOldUri=true&uri=CEL EX:61998TJ0062 (accesat la 03.05.2015).
АB Volvo contrа Erik Veng (UK) Ltd Cаuzа 238/87 din 1988, http://eur-lex.europа. eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61987J0238:FR:HTML, (accesat lа 02.05.2015).
Alte surse internet
http://dexonline.ro/definitie/concurență.
http://competition.md/.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Abuzul de Pozitie Dominanta Forma de Practica Anticoncurentiala (ID: 126129)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.