Abuzul de Drept In Dreptul Familiei

În dreptul familiei sînt sancționate anumite forme ale abuzului de drept specifice acestei ramuri de drept.

Exercitarea abuzivă a drepturilor părintești, abuzul domestic, abuzul familiei, abuzul conjugal, abuzul asupra copilului sunt teme actuale și atent monitorizate în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

Abuzul în familie, care apare în știința juridică diferit, pe larg poate fi definit ca fiind un model comportamental abuziv al unuia sau ambilor parteneri dintr-o relație intimă precum familia, prietenia, mariajul, concobinajul [127]. Abuzul în familie are mai multe forme precum agresiunea fizică, abuzul sexual, abuzul emoțional, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzul pasiv (ascunse, de exemplu, neglijența și presiunea economică) [126].

Conștientizarea, percepția, definirea și documentarea abuzului în familie diferă substențial, în funcție de țară și epocă. În anul 2009 în România, numărul victemelor abuzului domestic era 12161 persoane [126].

În România există o lege – Legea 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Lege nr. 25/2012 se adresează anume acestei probleme. Definiția legală a violenței (abuzului) în familie din art. 2 al acestei legi este că ”violenta în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționata, cu excepția acțiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de către un membru de familie impotriva altui membru al aceleiași familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate” [126].

Legea recunoaște urmatoarele tipuri de abuz în familie: abuzul verbal, abuzul psihologic, abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul economic, abuzul social, abuzul spiritual.

Abuzul domestic sau casnic include toate actele de violență apărute într-o relație de tip familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini. Indiferent de factori ca etnia, mediul cultural de proveniență, educația, culoarea pielii, starea economică, femeile sînt victime predilecte ale violenței domestice, sintagma folosindu-se în vorbirea curentă pentru a desemna, de obicei, violența bărbatului împotriva partenerei sale.

Abuzul domestic se poate manifesta prin:

– abuz fizic, de orice formă, de la mutilarea genitală feminină la uciderea soției după moartea soțului sau infanticidul feminin, de la bătaie la omucidere;

– abuz sexual – obligarea partenerei să se prostitueze, viol marital;

– abuz psihic și emoțional agresiune verbală, umilire constantă, folosirea poreclelor, distrugerea demonstrativă a unor obiecte, lovirea animalelor domestice, confiscarea obiectelor personale, intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau altor rude apropiate), afișarea ostentativă a armelor, șantajul, izolarea de familie, prieteni;

– abuz economic – lipsirea de mijloace de subzistență (hrană, medicamente), refuzul de a contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să meargă la slujbă sau să lucreze, luarea cu forța de către partener a banilor cîștigați de femeie, lipsirea femeii de orice control asupra bugetului comun [126].

Abuzul domestic este perpetuat de o serie de factori, ce au fost evidențiați de numeroase studii feministe:

– culturali – socializarea de gen (care presupune atribuirea de roluri precise femeilor și bărbaților), considerarea bărbaților ca superiori a priori femeilor, considerarea familiei ca sferă privată, controlată de bărbat, ”capul familiei”;

– economici – dependența economică a femeilor de partenerii lor; accesul limitat al femeilor la resurse finaciare; accesul limitat la slujbe și la educație;

– politici – subreprezentarea femeilor în parlamente, instituții publice; considerarea violenței domestice, în particular, și a problemelor femeilor, în general, ca fiind subiecte de minim interes politic; valorizarea excesivă a familiei, prin limitarea intervenției statului în viața acesteia; neimplicarea femeilor în viața politică;

– legali – lipsa unor reglementări legislative adecvate, care să sancționeze violența în interiorul cuplului și discriminarea femeii în societate; proceduri legale greoaie și defavorizante în cazul divorțului și solicitării custodiei copiilor; neimplicarea poliției în cazurile de violență domestică [126].

Abuzul săvîrșit în exercitarea drepturilor părintești, îmbracă în România sec. XXI aspecte ”primitive” și greu de imajinat. Nu există limite în situațiile date – în a folosi minorii în diverse modalități expluatîndu-le forța de muncă abuzîndu-i fizic sau afectîndu-le condițiile de viață [95, p.257]. Realitatea ne demonstrează că aceste forme de abuz se diversifică și se adîncesc în sensuri negative.

Abuzul asupra copilului constă în punerea în pericol, în formă intenționată sau neintenționată a dezvoltării fizice și emoționale asupra copilului. Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sînt supuși sau expuși copii. În România, Legea 272/2004 [157] privind protecția copiilor ne explică aceste aspecte și oferă suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz. Departe de a fi perfectă oferă un cadru care poate fi folosit în stoparea comportamentelor abuzatoare asupra copiilor. O dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de abuz către acțiuni preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor. Conform legii nominalizate, instituțiile statului sînt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice abuz fizic, psihic sau sexual împotriva lor. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor. Plîngerile și sesizările cu privire la abuzuri împotriva copiilor pot fi depuse atît de către copil cît și de către oricare persoană din apropierea copilului care observă semnele unor abuzuri asupra acestora.

Săvîrșirea abuzului implică acțiunea voluntară a celui ce abuzează, care periclitează existența și chiar dezvoltarea copilului, indilerent de existența unui posibil consimțămînt al copilului. Există diverse tipuri de abuz: emoțional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse amenințări, abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.), sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor in producția, răspândirea, distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor in scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în prezența copiilor), fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică, reducerea alimentației) [125]. Aceste forme de abuz pot fi asociate și cu neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Abuzul se referă la orice formă de violența intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna violentă [125].

Studiile în domeniu au relevat consecințele pe termen lung ale abuzului asupra copiilor, concretizate în manifestări violente sau antisociale ale acestora în perioada vieții de adult și riscul reproducerii acestor comportamente violente [125].

Așa cum am arătat, în dreptul familiei sunt sancționate în mod expres anumite forme ale abuzului de drept specifice acestei ramuri.

Abuzul de drept poate interveni nu numai în cazurile enumerate anterior, dar chiar odată cu încheierea căsătoriei. Așa cum arată art.2 din Codul familiei român, relațiile de familie trebuie să se bazeze pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei. Din interpretarea primelor două articole ale Codului familiei rezultă în mod netăgăduit că, atunci cînd la baza încheierii căsătoriei stau interese contrare decât cel al constituirii unei familii, unul sau ambii soți acționează cu rea-credință în vederea realizării unui avantaj personal [1, p.251].

În practică s-au semnalat situații în care autorul unei infracțiuni de viol, în forma simplă prevăzută de art. 197 alin. (1) Cod penal român s-a căsătorit numai pentru a-și determina victima să-și retragă plângerea prealabilă. Tot în categoria căsătoriilor încheiate în alt scop decât cel firesc și recunoscut de lege intră și căsătoriile încheiate în scopul de a emigra în SUA, știut fiind că o persoană care a câștigat dreptul de a emigra în SUA prin loteria vizelor, poate fi însoțită de un membru al familiei. Aceste căsătorii sunt lovite de nulitate întrucât, conform dispozițiilor dreptului civil – drept comun în această materie – actul juridic fondat pe o cauză nelicită nu poate avea nici un efect (art.966 Cod civil). Este real că prin art. 19-24 Codul familiei se dispune prin derogare de la dreptul comun al nulităților, însă aceste dispoziții se completează pentru o justă aplicare a legii [108, p.75].