Abrevierile In Limba Romana

Introducere

Lucrarea de fata isi propune sa prezinte principalele aspecte teoretice cat si practice legate de abrevierile in limba romana.

Am ales spre a redacta aceasta tema cu gandul la faptul ca abrevierile sunt extrem de des utilizate in absolut toate domeniile de activitate, fie ca vorbim de domeniul stiintific, medical, media, bancar, telecomunicatii si calculatoare. Tot de abreveri putem avea parte chiar si pe strada, unde gasim numeroase indicatoare, care pentru economia de spatiu si pentru aspectul estetic folosesc prescurtarile.

Asadar, in primul capitol am facut o scurta incursiune in vocabularul limbii romane de la origini si pana in zilele noastre incercand sa relatez pe scurt modul acestuia de alcatuire si bazele primare iar apoi mijloacele de imbogatire si perfectionare.

Capitolul II cuprinde toate tipurile de abrevieri cu definitiile aferente si exemple preluate din diferite surse, dar si aspecte legate de morfologia, genul, articularea si acordul determinantilor abrevierilor.

Capitolul III subliniaza un aspect conform caruia pe baza siglelor se pot construi noi formatiuni lexicale de sine statatoare.

In ceea ce priveste capitolele IV, V si VI descriu modul in care abrevierile sunt rostite, scrise precum si daca integrarea intr-un context dat se face corespunzator normelor limbii romane.

Notiuni de vocabular

Istoria limbii romane este una destul de controversata, astfel lingvisti romani si straini de prestigiu, istorici, arheologi, au pus in evidenta, in decursul timpului, date si documente de limba care destainuie originea si caracterul limbii romane.

In urma razboaielor care s-au purtat intre daci si romani, Dacia a fost transformata in cele din urma in provincie romana, si va ramane stapanita timp de 165 de ani.

Procesul de romanizare a populatiei bastinase a avut loc relativ rapid si usor. Au fost descoperite pe teritoriul tarii noastre peste 2600 de inscriptii scrise in limba latina atesta limpede acest lucru. In afara masurilor cu caracter administrativ, printre multimea factorilor ce au contribuit la romanizare pot fi enumerati:

a) serviciul militar in care dacii tineri se inrolau

b) casatoriile intre femeile dace si soldatii veterani romani, copiii nascuti avand avantajul de a beneficia de cetatenia romana

c) crestinismul raspandit in Dacia in limba latina; ca dovada stau cuvintele ce reprezinta baza credintei crestine, ce se regasesc in romana, prin mostenirea directa a unor termeni din limba latina: Dumnezeu (din domine deus), biserica (din basilica), crestin (din christianus),

botez (din baptism), preot (din presbiterius), rugaciune (din rogationem), cruce (din crucem), inger (din duiangelus), pacat (din pecatum), etc.

A existat mult timp o perioada de bilingvism, cand se foloseau in acelas timp limbile geto-daca si latina, pana la impunerea definitiva a limbii latine, proces ce a fost influentat in mare parte de patrunderea in Dacia a negustorilor, agricultorilor si meseriasilor de origine romana, acestia lasand in urma lor cuvinte din domeniu in care activau, acestea facandu-si simtita prezenta chiar si in zilele noastre, de exemplu: a ara (arare), a semana (seminare), grau (granum), vita (vitea), poama (poma), secara (secale), legume (legumen), orz (hordeum), canepa (canepa), in (linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal (caballus), vaca (vaca), vie (vinea), sat (fossatum, localitate intarita printr-un sant).

Procesul de romanizare continua si dupa plecarea administratiei si armatei romane, prin procesul de transmitere a limbii si catre masele de oameni din mediu rural. Totusi, latina ce se vorbea provenea din latina populara sau vulgara ( lat. vulgaris=popular ).

Invaziile popoarelor migratoare precum gotii, gepizii, slavii, hunii, avarii, au influentat limba fara a modifica insa fondul principal de cuvinte si structura gramaticala de origine latina.

Fondul principal de cuvinte al limbii romane este in proportie de 60-66% de origine latina, mostenit. Acestui fond i se adauga aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur, brusture, brad, barza, galbeaza, gusa catun) si 2200 de nume proprii Cris, (Arges, Dunare, Motru, Olt, Mures, Prut, Timis, Tisa Somes) de cuvinte mostenite de la daco-geti. Celelalte popoare ce au migrat pe aici au lasat influente si in fondul principal de cuvinte. Asadar, din slava avem: (aproximativ 20-22% din fondul principal de cuvinte) cleste, boala, mila, cocos, deal, a iubi, munca, noroc, vorba; din maghiara: chip, fel, gand, oras; din turca: alai, cismea, ciulama, ciubuc; din neogreaca: caramida, a pedepsi, prosop; iar din franceza: bancnota, a defini, geniu, stil etc.

Din punct de vedere morfologic limba romana mosteneste limba latina populare. Majoritatea partilor de vorbire, flexibile si inflexibile, sunt ramase mostenire din limba latina: substantivul, cu cele trei declinari; articolul; adjectivul cu gradele de comparatie; numeralul; pronumele; verbul cu cele patru conjugari.

Sintaxa limbii romane simplifica timpurile si modurile verbale, prin modificarea topicii, cu predicatul la sfarsitul propozitiei, prefera raportul de coordonare in pofida celui de subordonare, etc. dar are ca baza aceeasi limba latina populara.

Primul document cunoscut scris in romaneste este o scrisoare scurta ce dateaza din anul 1521 "Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung" adresată judelui Hanăș Bengner al Brașovului. Scrisoarea a fost descoperită în Arhivele Brașovului în anul 1894 de către Friedrich Wilhelm Stenner. Scrisoarea are o deosebita valoare morala deoarece din aceasta reiese gestul unui roman de peste munti de a-i preveni pe ardeleni ca se apropia de ei invazia turceasca.

Urmatoarele pe lista scrierilor romanesti sunt textele maramureșene sau rotacizante care denumesc patru cărți religioase: Psaltirea scheiană, Codicele voronețean, Psaltirea voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi. Autorii lor isi au originile in Maramureș, ceea ce explică fenomenul de rotacism: în cuvintele de origine latină litera “n” este înlocuită cu litera “r”. Din cauza faptului că traducătorii se țin prea aproape de originalul slavon, textele sunt greoaie, aproape de neînțeles.

Dupa 1540 apar si carti tiparite, cele mai multe la Brasov, fiind traduceri religioase din slavona. Cei mai importanți tipografi ai sec. al XVI-lea au fost:

a) ieromonahul Macarie, care în 1508 tipărește prima carte în Țara Românească, numita Liturghierul, fiind scrisa în limba slavonă;

b) Dimitrie Liubavici, care împreună cu ucenicii sai Petre și Oprea, tipărește în anul 1547 Apostolul, din porunca voievodului Iliașcu;

c) diaconul Coresi tipărește între anii 1559 și 1583 nouă cărți în limba română: Întrebare creștinească, Praxiul, Evangheliarul, Cazania I, Cazania II, Molitvenicul, Liturghierul, Psaltirea, Pravila Sfinților Apostoli. El a mai publicat în Brașov Psaltirea slavo-română, în epilogul careia își exprimă credința referitoare la istoria culturii românești și evoluția limbii literare, afirmînd că destinația cărții este să învețe „pre mișelamea”

La Orastie s-a tiparit in 1581-1582 Palia, care are in componenta primele două cărți ale Vechiului Testament (Facerea și Exodul). Este unul dintre primele monumente ale limbii române literare, pentru ca aici apare pentru prima dată numele român în locul celui muntenesc rumân.

O alta scriere considerata monument al limbii este insemnarea autografă à lui Mihai Viteazul pe spatele unui document ce dateaza din anul 1600, fiind uimitoare prin laconism: „Și hotaru Ardealului. Pohta ce-am pohtit: Moldova, Țara Rumânească”

Si nu in ultimul rand mai este de mentionat Scrisoarea soldatului Cocrișel care, prins fiind de dușmani, se roagă să fie răscumpărat.

Dupa secolul al XVI-lea se scriu cu predominanta carti religioase, iar mai tarziu se scriu direct in in limba romana si cronici despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in mai multe exemplare.

In secolul al XII-lea si al XIII-lea limba romana era scrisa cu caractere chirice. Dupa anul 1860 se instituie utilizarea alfabetului latin. Tot in aceasta perioada ia amploare literatura ca arta, autorii straduindu-se sa foloseasca cele mai elaborate cuvinte si sa aduca influentele cele mai bune pentru limba literara.

Din punct de vedere al vocabularului limba romana este alcatuita din:

I.Vocabularul fundamental are in componenta aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute și folosite de catre toți vorbitorii de limbă română și este format din: cuvinte foarte vechi care au fost moștenite sau imprumutate din alte limbi, cuvinte folosite frecvent in vorbirea curenta, cuvinte cu mai multe sensuri sau polisemantice, cuvinte care alcatuiresc locuțiuni sau expresii specifice limbii române.

Cuvintele care compun vocabularul fundamental al limbii romane definesc obiecte de strictă necesitate și acțiuni frecvente (casă, a manca, masă, a merge, a respira, a face, a sta), părți ale corpului omenesc (cap, gura, ochi, picior, braț), arbori și fructe (castan, stejar, plop, măr, păr), alimente (lapte, apa, pâine, carne, brânză), păsări și animale în special domestice ( pui, găină, porc, câine, pisică, oaie, vacă, cal), momente ale zilei, anotimpuri, luni (dimineața, iarna, iulie),grade de rudenie( mamă, fiu, tată, fiică, bunic), zilele săptămânii (luni, marti, joi), culori folosite des (alb, verde, negru, roșu, verde, albastru), conjuncții, prepoziții, numerale (dar, și, peste, trei,mie).

II. Masa vocabularului are in alcatuire restul de aproximativ 90% din totalul cuvintelor și este formata din: arhaisme (cuvinte, expresii, forme gramaticale, fonetisme, construcții sintactice care au dispărut din limba comună) , regionalisme (cuvintele și formele de limbă care se folosesc intr-o anumită regiune: barabulă (cartof), curechi (varză), sabău (croitor), dadă (soră mai mare), sămădău (porcar), cucuruz (porumb)), elemente de jargon (cuvinte sau expresii din alte limbi, folosite de anumite persoane cu intenția de a impresiona și a-și pune in evidenta o pretinsă superioritate culturală: bonjour, madam', O.K., week-end, look), de argou (cuvinte sau expresii, folosite de interlocutorii unor grupuri sociale restrânse, cu scopul de a nu fi înțeleși: curcan (polițist), a ciordi (a fura), biștari (bani), pârnaie, mititica (închisoare), nașpa (urat) mișto (frumos sau batjocură)), neologisme, termeni tehnici și științifici.

Neologismele sunt cuvinte împrumutate recent din alte limbi precum latină savantă (colocviu, literă, biblic, fabulă), franceză (monument, poezie), italiană (spaghete, pizza, capodoperă), germană (sortiment, tact, ștachetă), engleză (star, derbi, fastfood).

Termenii tehnici cuprind cuvinte și expresii specifice unui domeniu al tehnicii: bielă, bară de direcție, cheie franceză, rulment.

. Termenii științifici cuprind cuvinte și expresii care sunt folosite în diferite domenii ale științei: bisturiu, catgut, adjectiv, fotosinteză, neutron, binom, echilateral, isoscel.

Pentru imbogatirea vocabularului s-au implementat mai multe mijloace dintre care voi aminti derivarea cu sufixe (cuvinte prin adaugarea de sunete la sfarsitul unei radacini pentru a forma un cuvant nou) si prefixe (prin adaugarea de sunete inainte de radacina), conversiunea sau schimbarea valorii gramaticale, imprumuturile, mai exact neologismele care provin in mare parte din limba engleza, si nu in ultimul rand compunerea ce se realizeaza prin juxtapunere, subordonare si abreviere, despre care voi scrie in aceasta lucrare.

Prin abreviere intelegem „actiunea de prescurtare, in scris sau in vorbire, a unui cuvant sau a unui titlu prin litera initiala sau printr-un grup de litere, in vederea usurarii lecturii sau a vorbirii; rezultatul acestei actiuni”1.

Privind mai atent se observa ca sub titulatura abrevieri se grupeaza diverse fapte lingvistice, pe care propun sa le examinam in capitolele urmatoare. Acest tip de creatie lexicala este foarte popular datorita ponderii in continua crestere in lexicul actual si contributiei pe care o aduc internationalizarii lexicului romanesc, prin preluarea unor modele straine de formare a cuvintelor.

Abrevierile

In acest capitol ne vom referi la trei tipuri de abrevieri si anume: trunchierea (din cuvantul frantuzesc troncation sau abregement), sigla si acronimul. Aceste trei tipuri de abrevieri sunt cunoscute inca de acum cinci decenii, fiind explicate ca ca efect al unor influente straine de catre Iorgu Iordan.

Trunchierea, cunoscuta si prin sintagma de “scurtare a cuvantului” este un tip de abreviere foarte discutat si analizat de catre unii autori, care fie sunt de acord cu acest mod de prescurtare a cuvintelor, fie il dezaproba considerandu-l incompatibil cu sistemul nostru lingvistic.

In opinia lui Iorgu Iordan, “procedeul, foarte larg aplicat in limba franceza, nu se potriveste deloc cu sistemul nostru lingvistic. De aceea, nu prinde la noi, iar putinele incercari reusite se datoreaza, in realitate, limbii de origine, de unde ne-au venit[…]amputate gata”2.

Opinia autorului mai sus mentionat este contrazisa insa de existenta in limba romana a unor imprumuturi trunchiate ce isi au originea in limba engleza (volei<voley-ball; living<living-room; blugi<blue-jeans), iar, ca sa fie si mai mult contrazisa aceasta opinie, este de luat in seama si amploarea pe care aluat-o acest procedeu in limba actuala.

Truncherea este un procedeu de tip oral, manifestandu-se cu precadere in limba vorbita, in toate variantele ei, fie ca vorbim de varianta populara, colocviala sau de argou. Termenii truncheati odata aparuti in limba vorbita, au fost preluati si in varianta scrisa, mai ales in stilul publicistic cu scopul de a crea originalitate si expresivitate, si nu in ultimul rand pentru economia lingvistica.

In continuare voi scrie despre un model de trunchere foarte folosit in limba romana, preluat din limba franceza actuala, acesta realizandu-se cu ajutorul unor compuse formate cu prefixoide, acestea functionand ca adjective invariabile si mai rar ca substantive.

Dat fiind circulatia internationala a acestei metode de compunere voi exemplifica prefixoide care se folosesc in limba romana cat si in limba franceza.

“Audio este consemnat în DN3 (p. 108) ca element de compunere („referitor la auz”), cu etimologie multiplă (< fr., it., lat.), iar în DCR2 (pp. 34-35) numai ca prefixoid inclus in structura unor compuse. Formativul în cauză figurează însă cu valoarea adjectivala in franceză (cf. PL, p. 104) și în engleză (cf. BBC, p. 66), la fel ca în presa românească (in domeniul audio, Jean-Paul Cluzel, președintele RFI, a anunțat miercuri o investiție de două milioane franci francezi”, A, 30.09.1998, p.8). De regulă, audio apare asociat prin coordonare cu prefixoidul video, ambele având valoare adjectivală: „Poliția deține dovezi audio și video în legătură cu această mineriadă” (Ant 1,27.01.1999).”3

“Auto, înregistrat în DN3 (p. 110) ca adjectiv invariabil referitor la transportul tracțiune etc. apare în titulatura unor magazine („Auto-moto-velo-sport”) sau în contexte din presă precum „chestionare auto" [pentru școala de șoferi], „conducători auto” sau într-un titlu ca „La TIBCO ’98, vizitatorii își pot verifica acuitatea vizuală și cunoștințele auto” (A, 26.05.1998, p. 9).”4

“Etno, prefixoid cu etimologie multiplă (<fr., it., gr.) și sensul „referitor la popor, la rasă” (cf. DN3, p. 413), este utilizat cu valoare adjectivală pentru desemnarea unor genuri artistice de inspirație folclorică („etno-jazz”, A, 10.04.1999, p. 3; „etno-pop”, RAct, 7.04.1998); „primul festival internațional ‘Eco-Etno-Folk Film’“ (A, 4.09.1999, p. 3).”5

“Prefixoidele cu etimologie multiplă (<fr., gr.), macro („foarte mare”, cf. DN3, p. 643) și micro („microscopic, mic”, cf. DN3, p. 680), preluate de presă din limbajul economic (cf. macro-/microstabilizare), apar cu statut de adjective invariabile: „Schimbările din ultima perioadă, la nivel macro, mezo și micro, vizând accelerarea reformei […], au pus IMM-urile în situația de a se confrunta cu probleme deosebit de dificile” (A, 22.11.1997, p. 5). Prefixoidele respective sunt atestate – cu valoare de elemente de compunere sau de adjective – și în contexte având caracter peiorativ, cum este titlul de editorial „Macropolitica și viața micro" (A, 30.11.1995, p. 1). In cuprinsul aceluiași articol, ghilimelele sau utilizarea cratimei subliniază conotațiile ironice: „Dacă la nivelul 'macro', ocupanților Palatului Victoria le place să discute, lucrurile sunt prezentate în roz, micro-viața de zi cu zi a celor mai mulți români a dat bătaie de cap milioanelor de familii” (ibidem).”6

“Melo a fost „decupat” din împrumuturi de origine franceză și/sau italiană precum melodramă, melodramatic (cf. DN3, p. 668), fiind utilizat, în presă, cu valoare substantivală: „Construite la fel de tensionat, personajele interpretate de D.P și de L.B. au fost mai bine controlate (de interpreți, de regie), astfel încât au evitat alunecarea în melo" (A, 7.11.1998, p. 7). Reținem că forma trunchiată este atestată în franceză, ca substantiv și adjectiv, cu mențiunea „familiar” (cf. PL, p. 645).”7

“Tele (<fr., gr.), înregistrat în DCR2 (p. 229) ca abreviere pentru televiziune (dar fără a i se preciza valoarea morfologică) și în PL (p. 993) ca substantiv (cu marca „familiar”) este utilizat izolat ca adjectiv invariabil („Transmisii tele gratuite de la Mondiale”, A, 25.11.1997, p. 13) sau ca substantiv (în denumirea canalului „Tele 7 abc” și a unora dintre emisiunile sale („Actualitatea Tele 7”; „Reporter Tele 7”; „Gala Tele 7”). Mult mai frecvent, prefixoidul este prezent în compuse care denumesc emisiuni TV (dintre cele recente, menționăm „Teledivertisment” și Tele-Eurobingo show”).”8

“Vice (< fr., it., lat.), prezent în DN3 (p. 1142) numai ca element de compunere cu sensul „adjunct”, „subordonat imediat”, este frecvent utilizat în contexte de presă având caracter informal, cu valoarea substantivală pe care a dobândit-o în limba vorbită: „Renunțând la neutralitate, N. Văcăroiu ar putea deveni al 16-lea vice al PDSR” (A, 26.04.1996, p. 2); „Mii de scuze, d-le acad. vice preș. membru Mihai Drăgănescu” (A, 4.03.1998, p. 4). In ultimul exemplu, intenția ironică este accentuată de asocierea celor două forme trunchiate, purtătoare de conotații familiar- ireverențioase. In sfârșit, termenul în discuție revine obsesiv (ca prefixoid și ca substantiv) într-un text satiric, intitulat Vicepoem (A, 6.08.1994, p. 6): „Când PDSR-ul însuși vreo paișpe vici posedă / Când rotația devine în C.D. scumpă monedă / Când pentru o viceleafă minerii-s în ceasul morții / Un vicepoem exprimă nu un moft, ci voia sorții. […] La putere ești – nu ești, e greu să fii pururi vice, / Orice om, o dată-n viață, vrea ca șef să se implice”.”9

“Video, prefixoid cu etimologie multiplă (< engl., fr., it.) este înregistrat în DCR2 (p. 245) ca adjectiv invariabil („în legătură cu sistemele de transmitere vizuală, cu televiziunea”) și ca substantiv (cu sensul „videocasetofon”, în limba vorbită). In presa actuală, el apare frecvent cu valorile menționate, dar și cu unele secundare, realizate prin extensie semantică. De exemplu, substantivul video este utilizat cu

sensul „vizionare de casete video” în titlul „Ieri, lotul ‘Țigareta II’ a avut program dfe video” (A, 25.06.1998, p. 16). în alte cazuri, sensul termenului apare vag, el putând fi numai dedus din context: Video-ul a avut un rol imens în prăbușirea sistemului [comunist]. Fenomenul video a arătat încă o dată incompetența celor de la putere […]. Și apoi a căpătat așa o amploare că nu l-au mai putut controla. Erau prea multe video-uri […] ’’ (A, 10.06.1995, p. 3). Primele două apariții actualizează sensul „sistem de transmitere vizuală”, iar ultima sensul „aparat de redare a videocasetelor". Intr-o exprimare mai puțin îngrijită, substantivul video este utilizat în locul termenului compus videocaseta: „La 11 septembrie, Camera Reprezentanților a SUA hotărâse publicarea celor 445 de pagini al raportului […], însoțite de mărturia președintelui in fața Marelui Juriu, înregistrată pe video în august” (A, 5.10.1998, p. 7).” 10

Truncherea poate afecta si cuvintele neanalizabile.

“Antitero (< adj. antiterorist „care protejează în cazul unui atac de terorism”, cf. DCR2, p. 30) apare, de regulă, ca adjectiv invariabil: „Pentru a preveni blocarea aeroportului, ieri, la Otopeni, au fost trimise trupe antitero și de jandarmi” (A, 5.06.1997, p. 1). Mai rar, el poate deveni – prin conversiune – substantiv: „Jandarmii și antitero i-au scos pe sus pe trupeții lui Dan Iosif din Palatul Victoria” (A, 3.08.1998, p. 1).” 11

“Bac (< subst. bacalaureat) figurează în DCR2 (p. 41) ca formă care circulă „în limba vorbită, în special”. Termenul – preluat de presă din argoul elevilor – poate fi explicat ca împrumut din franceză (unde forma trunchiată, considerată „familiară”, este înregistrată în PL, p. 116) sau ca o creație internă după model francez. Prin intermediul interviurilor cu elevi și cadre didactice (care au adoptat forma trunchiată din comoditate și solidaritate cu discipolii lor), bac a pătruns mai întâi în presa audio-vizuală și, ulterior, și în cea scrisă, unde îl găsim în titlul unei rubrici de știri: “Bac 93-noutăți” (CR, 19.02.1993, p. 8).” 12

“Info (< adj. informațional) este înregistrat în DCR2 (p. 130) în compusul info-război („război informațional”), calchiat după engleză și/sau franceză. In presa actuală, forma trunchiată este frecvent întâlnită, cu valoare substantivală, în titulatura unor rubrici de știri: Info bursier” (A, 16.09.1997, p. 7); Info economic” (R Act., 24.06.1994). Info pop” (PRTV, 1998, nr. 43, p. 8), „TVRInfo” (PTV, 1999, nr. 13, p. 8) și “Info Magazin” ibid., p. 28) reprezintă denumiri de emisiuni sau rubrici TV.”13

“Parti (< adj. particular) este utilizat ca substantiv cu referire la universitățile particulare: „Cei de la ‘parti’pot face a doua specializare Ia Stat” (A, 30.07.1999, p. 12).”14

“Prof (< subst. profesor), inclus în DALR (p. 159) și în DAEF (p. 208) ca termen din argoul elevilor, figurează – ca termen familiar – și în franceză (cf. PL, p. 825). în presă, termenul trunchiat apare în texte cu caracter informai sau ironic: „Deosebirea dintre un prof care dă meditații și un prof care trăiește din leafă se vede în frigider și, mai ales, în bibliotecă” (A, 31.10.1998, p. 7).” 15

“Promo (< adj. promoțional) apare frecvent ca substantiv, cu sensul „anunț/ clip publicitar”: „Invitația noastră din promo-ul emisiunii rămâne valabilă” (Ant 1,11.04.1999); „Promo pentru ‘Casa umbrelor’“ (PRTV, 1990, nr. 16, p. 20). Forma trunchiată, purtând indicația „familiar”, este înregistrată și în franceza actuală (cf. PL, p. 828).” 16

“Secu este inclus în DCR2 (p. 206) ca substantiv, cu sensurile „1. securist; 2. Securitatea”, însoțite de precizarea „folosit numai oral înainte de 1989”. Forma trunchiată figurează, de asemenea, cu ambele sensuri în DAEF (p. 232). Atestarea din DCR2 provine din presa anului 1996, dar termenul a început să fie utilizat în scris încă din 1990, cu o conotație familiar-ironică evidentă în următorul context, bazat pe un joc de cuvinte: „Astăzi este lăsata secu-lui. Dumnezeu să ne ajute ca toți cei de la „Secu” să fie lăsați la vatră” (RL, 25.02.1990, p. 1).

Forma trunchiată continuă să fie utilizată și în prezent: „Ministrul UDMR Baranyi a recunoscut că a semnat, dar nu și că a turnat la “Secu” (A, 18.06.1998, p. 16). 17

Acronimele si Siglele

Acronimele și siglele sunt compuse create prin abreviere din grupuri sintactice mai mult sau mai puțin stabile. In cazu acronimelor sunt reținute silabe (sau fragmente) de inceput ale cuvintelor care compun o sintagmă; In cazul siglelor, sunt selectate numai inițialele fiecărui termen din formația sintactică de baza. In afara acestor tipuri principale, mai există și compuse prin abreviere ce combină cele două procedee, asociind inițiale cu fragmente de cuvinte și/sau cuvinte întregi.

Atât siglele, cât și acronimele sunt creații specifice limbii scrise, putând fi – eventual – folosite și în vorbire. Din această cauză ele sunt considerate creații de tip cult (în antiteza cu trunchierea, care este un fenomen propriu limbii vorbite).

Productivitatea crescândă a acronimelor și siglelor confirmă observația conform căreia, deși româna este la origine o limbă de tip derivativ sufixal, în ultimele decenii se observa o înmulțire considerabila a numărului compuselor (mai ales în stilul tehnico-științific și în cel publicistic).

Prin această tendință, tipologic, româna se apropie de limba franceză actuală, al cărei model îl urmează în câmpul creației lexicale, fără a fi excluse și alte influențe străine (rusă, engleză, germană).

Productivitatea compunerii prin abreviere a continuat să crească în perioada interbelică, și mai ales după al doilea război mondial, cea mai veche formație românească realizată prin abreviere este acronimul ASTRA (asociație culturală transilvăneană, înființată în anul 1861); spre sfârșitul secolului trecut, au apărut și primele compuse tip siglă (C.F.R., C.EC.).

Domeniile cele mai vizate de apariția a noilor creații lexicale au fost încă de la început (și au rămas până astăzi) limbajul comercial, cel politic și cel administrativ.

După revolutie, deși în română nu au apărut tipuri noi de abrevieri, procedeele în discuție au cunoscut o amploare spectaculoasă explicabilă atât prin „presiunea” unor modele străine, cu circulație internațională, cât și prin necesități obiective.

Acronimele (considerate în sens larg, incluzând și abrevierile de tip mixt) reprezintă în limba română o modalitate de compoziție de origine straina.

Majoritatea acronimelor actuale isi au originea din prescurtarea unor grupuri sintactice formate, de obicei, dintr-un determinat și unul sau mai mulți determinanți. Este important de reținut că nu există reguli stricte pentru formarea acronimelor, nici în privința dimensiunii segmentelor componente, nici în ceea ce privește topica lor.

Principalele criterii avute în vedere sunt ca formația respectivă să aibă, din punct de vedere fonetic, grafic și morfologic, aspectul unui cuvânt de sine-stătător, să poată fi rostită și scrisă cu ușurință și să fie economică. Din păcate, criteriul transparenței compusului este adesea neglijat, ceea ce reduce simțitor eficiența procedeului.

Spre deosebire de perioada dinaintea anului 1989, când acronimele erau – așa cum reiese din DCR2 – atât nume proprii (CEPECA, INCREST, OLTCIT, ROMLUX), cât și substantive comune (dero, duroflex, frucadă, frucola, relontex, saluamar, salva mont, sintonie, sticloplast, stiplex, textin), acronimele create în limba actuală – prezente și în presă – reprezintă exclusiv nume proprii de regii autonome, societăți comerciale, firme, agenții etc.

Un aspect specific pentru structura acronimelor este libertatea topicii determinantului, care poate fi antepus sau postpus, astfel încât să rezulte o structură fonetică acceptabilă în limba română.

In cazul sintagmelor formate dintr-un substantiv însoțit de un adjectiv se poate păstra topica obisnuită în limba română (determinat + determinant): „Mefin [<mecanică fină] Sinaia”; „Alro [< aluminiu românesc) Slatina”; Asirom [< asigurare românească], Publirom [< publicitate românească]; Optimed (< optică medicală].

Mult mai multe din punct de vedere numeric sunt însă în limba actuală acronimele cu topică inversă (determinant-determinat). Pentru perioada care a precedat cel de-al doilea război mondial, acest tip de abrevieri a fost explicat prin influența limbii ruse (vezi modele ca Sovrompetrol, Sovromlemn); în prezent, modelul de influenta este cel oferit de limba engleză (uneori, prin intermediul francezei – vezi Romtelecom, format după France Telecom).

Aceeasi situatie se poate vedea în cazul toponimelor cu funcție de determinant care pot fi postpuse (Alor “Alumina Oradea”; Siderca „Combinatul Siderurgic Călărași”; Plastor „Mobilier din material plastic Oradea”) sau antepuse (Severnav „Șantierul Naval TurnuSeverin”; Doljchim Craiova „Ingrășăminte chimice Dolj”; Tomistex „Textile Tomis”).

Caracterul convențional al acronimelor și libertatea de combinare a elementelor acestora pot fi demonstrate prin existența unor formații sinonime, care se diferentiaza numai prin ordinea componentelor („Comcereal Arad”; „Cerealcom Timiș”).

In cazul sintagmelor care conțin mai mulți determinanți de tip prepozițional, componentele compusului respectă topica sursei (cu omiterea elementelor de relație): CONEL „Compania Națională de Electricitate”; FORPROONU „Forța de Protecție a ONU”;INSOMAR „Institutul Național pentru Studii de Opinie și Marketing”; UNITER „Uniunea Teatrală din România”.

Siglele sunt formate din literele inițiale ale unui grup sintactic mai mult sau mai puțin dezvoltat, siglele își justifică existența prin funcția lor denominativă și prin economia lingvistică pe care o realizează. Datorită acestor caracteristici, ele sunt frecvent întâlnite în limbaje specializate și în stilul publicistic.

Amploarea fenomenului este pusa in evidenta prin prezența a numeroase sigle, românești și străine, aparținând celor mai diferite domenii:

a) nume proprii care desemnează:

– formațiuni politice: ApR, CDR, PD, PDSR, PNL, PNȚCD, PS, PSM, UDMR

– organizații sindicale: CNSLR-Frăția, BNS („Blocul Național Sindical”), FSSS („Federația Sindicală Solidaritatea Șoferilor”)

-organisme administrative și guvernamentale naționale: DTB („Direcția Telecomunicații București”) FPS, IMI („Institutul de Management și Informatică”), MMPS, MEN, BCCOC „Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Corupție”), IGP („Inspectoratul General al Poliției”), SRI, SIE („Serviciul de Informații Externe”), CSAT („Consiliul Suprem de Apărare a Țării”);

-organisme internaționale: CE (Consiliul Europei),NATO, FMI, CICR („Comitetul Internațional al Crucii Roșii”);

-agenții, societăți, asociații: ANAT („Asociația Națională a Agențiilor de Turism”), FPT („Federația Patronală din Turism”) SNP („Societatea Națională a Petrolului”);

-bănci: BNR, BRD, BA „Banca Agricolă”;

-agenții de presă străine: franceză (AFP), spaniolă (EFE), maghiară (MTI);

-organisme sportive internaționale: FIFA, UEFA, ETTU („Uniunea Europeană de Tenis de Masă”);

b) nume comune din terminologia:

Turism”), FPT („Federația Patronală din Turism”) (p. 3),SNP („Societatea Națională a Petrolului”) (p. 7);

– bănci: BNR (p. 5), BRD (p. 6), BA „Banca Agricolă” (p. 16);

– agenții de presă străine: franceză (AFP, p. 12), spaniolă (EFE), maghiară (M77), (p. 16);

– organisme sportive internaționale: FIFA, UEFA, ETTU („Uniunea Europeană de Tenis de Masă”);

b) nume comune din terminologia:

– administrativ-juridică: OG („Ordonanță Guvernamentală”), OUG („Ordonanță de Urgență Guvernamentală”), CLM („Consiliul Local Municipal”);

-economică: TVA, IMM („Intreprinderi Mici și Mijlocii”), SRL, AGA, CA, PIB;

-tehnică: PC, BGL („bombă cu ghidaj laser”);

Eficienta abrevierilor si implicit modul impunerii lor in limba tine de mai multi factori: frecventa grupului sintactic abreviat, transparenta semantica a compusului, posibilitatea rostirii cu usurinta.

Urmatoarele observatii se aplica tuturor modurilor de compunere a abrevierilor, dar ne vom axa in principiu pe sigle din pricina faptului ca acestea sunt de mai mare diversitate si sunt mult mai folosite in limba romana.

Cele mai multe sigle apar in special pentru economia de spatiu tipografic si apar mai ales din grupurile sintactice foarte des folosite. Acest criteriu poate fi contrazis insa prin faptul ca unele sigle pot aparea doar ocazional in unele articole de presa sau publicatii.

Transparența semantică a siglei este dependenta de posibilitatea receptorului roman de a reconstitui grupul sintactic abreviat, ceea ce se întâmplă, de regulă, cu siglele create în română sau calchiate.

In cazul siglelor care au fost împrumutate ca atare si ale căror formații de bază nu sunt analizabile în limba română, perceperea sensului se realizează în mod global la nivelul compusului (în aceeasi forma cu cea prin care sunt „învățate” cuvintele împrumutate din alte limbi). In aceste condiții, sigla devine autonomă de sursa ei indicând în mod direct referentul, și nu prin intermediul formației de baza.

Ca exemple, în acest sens, pot fi expuse împrumuturi mai vechi din limba engleza, cu circulație internațională (SOS, OK, KO, NATO, UNICEF, FBI, CIA) sau unele mai nou aparute (CD, CV, DJ, PC, VIP, USD), cu al căror sens cititorii s-au obisnuit în timp, astfel încât prezentarea în context a formației-sursă devine inecesara: „SOS-ul primit de pe nava “Căciulata”; „OK-ul Oficiului Concurenței”; „VIP-urie de ieri”;.

Din perspectiva cititorului român, eficiența abrevierilor este discutabilă în situațiile relativ frecvente în presa actuală, când sigla străină (în exemplele de origine englezească) este asociată, în context, cu o sintagmă românească provenită din traducerea formației-sursă: UNHCR „înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați”; PSAL „Programul de ajustare structurală a sectorului privat”; FYROM „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”;

Transpunerea abrevierilor din limba scrisă în varianta orală depinde de dimensiunile compusului și de ușurința cu care acesta se poate pronunța.

Siglele din presa romaneasca au dimensiuni cuprinse între două elemente (CA „Consiliu de Administrație”; GF „Garda Financiară”; HG „Hotărâre de Guvern”; Ml „Ministerul de Interne”), trei elemente fiind cele mai des folosite si cele mai apte de a fi preluate si in vorbire (AGA, IMM, SPP, SRL, TVA) sau patru (LADO, MMPS, PDSR, ) și cinci elemente (CNEAA „Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică”; SNCFR „Societatea Națională a Căilor Ferate Române”; IRSOP „Institutul Român de Sondare a Opiniei Publice”).

In cazuri excepționale, se întâlnesc și sigle ce sunt formate din șapte inițiale, al căror uz se limiteaza la varianta scrisă a limbajului administrativ (CNIPMMR “Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii”; OAMGMAMR “Organizatia Asistentilor Medicali Generalisti Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania”;)

In cele mai multe cazuri, în componența siglelor sunt reținute numai inițialele cuvintelor cu autonomie semantică, si sunt lăsate deoparte elementele de legatura. Cu titlu de excepție, din rațiuni de a crea o acustica placuta, siglele pot include și inițiale provenite de la prepoziții: ApR„Alianța pentru România”; CNAICO „Consiliul Național de Acțiune împotriva Crimei Organizate”; MSF „Medicinssans Frontieres”.

Siglele din categoria numelor proprii reprezintă compuse cu caracter instabil (trecator), apărând și dispărând o dată cu referentul lor. Dintre siglele care nu se mai folosesc datorită unor factori extralingvistici putem cita, în primul rând, cele provenite din numele unor state (RDG, RFG,URSS), formațiuni politice (PCR, UTC, FSN, PAC) sau instituții (ICRAL, ICAB, IDEB, ONT) care au disparut odata cu trecerea timpului.

Morfologic, compusele prin abreviere sunt utilizate, în principal, ca si substantive și, mai rar, ca si adjective invariabile. Ca substantive comune, ele prezintă categoriile specifice numelui românesc (gen, număr, caz). Excepție fac, ca fiind întotdeauna invariabile, siglele consacrate pe plan internațional pentru diverse valute: „Medaliații cu auria Jocurile Olimpice din 2000 vor primi 15.000 USD.

Genul Abrevierilor

De regulă, limba româna stabilește genul compusului după finala siglei, ignorând genul primului substantiv din sintagma-sursă: CAP-ul [Cooperativa Agricolă de Producție]; LPF-ul [Liga Profesionistă de Fotbal]; TVR-ul [Televiziunea Română]; OEP-ul [Organizația pentru Eliberarea Palestinei].

In mare parte, siglele care circulă în limba actuală sunt asimilate genului neutru, indiferent de origine: creații interne (JMM, SRL), calcuri (OZN, ONG) sau împrumuturi (VIP PC). Chiar sigle cu finală feminină sunt tratate ca substantive neutre: „TVA-ul a fost rambursat […]”.

Există însă și excepții:

-sigle împrumutate, al căror gen se fixează prin raportare la traducerea românească a sursei sau la un echivalent al acesteia: UCK „[Armata de Eliberare din Kosovo] este încă activă”; „Pune un CD [compact disc] în calculator”; „NATO nu este obligată să asigure garanții de securitate României”- unde genul feminin atribuit siglei se explică prin sinonimia acesteia cu sintagma, frecvent utilizată, Alianța Nord- Atlantică”;

-sigle create în română, cărora li se stabilește genul în funcție de criteriul formal sau după primul substantiv al sursei: „un HG [Hotărâre de Guvern] salvator „o HG pregătită în mare taină”.

Articularea abrevierilor

Odată stabilit genul, siglele respective pot fi articulate ca orice substantiv: „H.G.-ul adoptat la 25 martie”; „TVA-ul pentru transportul rutier de marfă”; „un MIG-29 – doborat de un F-16”;.

In mod similar se comportă acronimele: RENEL-ul, RADET-ul. Și sub aspectul declinării, siglele se comportă asemeni substantivelor neutre: „cooptarea de voluntari din rândul ONG-urilo[„organizații non-guvernamentale") de resort"; „atribuțiile ADP[ „Administrația Domeniului Public”] de sector”.

Intrucât cele mai multe sigle se încadrează la genul neutru, cea mai frecventă desinență de plural este -uri: „șoferii de TIR-uri străine”; „participarea în AGA și CA-uri".

In mod paradoxal, deoarece compusul desemnează persoane, aceeași desinență se atașazâ anglicismului VIP („very important person”), utilizat în română numai la plural: „VIP-uri din lumea afacerilor"; „De 1 Decembrie, Vip-urile au ocolit Alba Iulia”;.

Intr-un context de tip oral, o siglă „mixtă” (formată dintr-o literă și un număr), desemnând un tip de bombardier, este asimilată sub aspect flexionar compuselor substantivale, atribuindu-se genul neutru (prin analogie, probabil, cu hiperonimul său, substantivul avion): „Iar țării acesteia încep să-i facă rău până la greață discursurile de întâmpinare a B 52-urilor"

Acordul determinantilor

Acordul determinanților se realizează în funcție de genul ce se atribuie siglei: „cimitirul VlP-urilor comuniste”; „Casa de Economii și Consemnațiuni, binecunoscutul CEC”. Aceeași siglă-nume propriu poate fi însoțită de determinanți cu genuri diferite. Astfel, în cazul siglei

împrumutate din engleză NATO, se întâlnește acordul la feminin prin raportare la substantivele „organizație” sau „alianță” („NATO nu este obligata să asigure garanții de securitate României”), dar și acordul la masculin/neutru dacă se ia în considerare substantivul „tratat”, prezent în sintagme-sursă („Cum poate fi NATO sigur că nu e posibilă acum o soluție negociată”).

Tendința de a pastra nemodificată forma compuselor determină apariția în presă a numeroase construcții de tip apozitiv, în care sigla poate fi asimilată adjectivelor invariabile. In această categorie se înscriu sigle românești și străine folosite ca epitete, pentru a indica proveniența, apartenența sau profesia: „specialiști FPS”; „șeful IGP; membrii CSAT; „guvern CDR-PDSR-UDMR”; „ vilele VIP”; „ofițeri NATO”; „rachetele NATO”.

Siglele-baza pentru noi formatii lexicale

Ca și în franceză, cele mai des intalnite derivate substantivale sunt numele de agent formate cu sufixul -ist, care pot funcționa și ca adjective.

Categoria foarte bogată a numelor de agent este ilustrată de derivatele

din următoarele contexte: „Mai mult de jumătate din PD-iști au alte opțiuni pentru Cotroceni”; „Pedeseriștilor le e dor de Radu Vasile”; „Piața Unirii -împânzită de polițiști, jandarmi, sepepiști și antitero”; „oengiști bursieri”; Jepesiștii agamani fruntași”; „comercianți cu autorizații de sereliști".

Dintre derivatele adjectivale în -ist, amintim câteva: „oficiosul penețecedist ‘Dreptatea’"; „liderul pedeserist"; „propunerea UDMR-istă”. Alte derivate adjectivale, având la bază sigle sau acronime, se întâlnesc în următoarele sintagme conotate ironic: „conștiință icralieră; „războiulrenelo-radetian".

Prin atașarea sufixului verbal -iza la baza de tip siglă, se obțin derivate verbale care, Ia rândul lor, dau existenta cu ajutorul sufixului -re la derivate substantivale abstracte: „După ce a pedeserizat secțiile de votare, Prefectura măsluiește și contestația de Ia BEM”; „comandamentul politic, anume acela de a PNȚCD-iza învățământul românesc”; „dacă cederizarea Ministerului de Externe va fi mai puternică decât pedeserizarea […]”.

In mai mică măsură, româna – spre deosebire de limba franceza – admite și prefixarea unor compuse din inițiale. Cel mai des întâlnit este prefixul anti-: „atitudine anti-NATO"; “zvastici anti-SUA";

Categoria restrânsă a derivatelor parasintetice poate fi ilustrată prin exemple precum antiugeserism(de la UGSR „Uniunea Generală a Sindicatelor din România”); neugeserist.

Din amestecarea siglelor cu sufixoide, rezultă compuse cu nuanță ironică sau peiorativă, dintre care, cel mai frecvent atestat în presa actuală este agaman „membru în AGA [Asociația Generală a Acționarilor]”: “AGA-manii societăților falimentare – plătiți din banii societăților cu profit”; „Noi oportunități pentru foștii agamani”.

Aceeasi situatie se întâlnește în cazul compusului NATOmania: „Vara asta se poartă NATO […]. Frenezia i-a apucat și pe oamenii politici ai zilei, nu numai pe cei de rând, atingându-se câteodată accente hilare ale acestei NATOmanii”.

Rostirea abrevierilor

Rostirea abrevierilor recente se realizează, în continuare, în manierele consacrate de-a lungul timpului.

Abrevierile formate numai din consoane se rostesc silabic (in conformitate cu normele de pronunțare a literelor alfabetului), siglelor respective fiindu-le pus accentul pe ultima silabă (SNCFR, PDSR, PNȚCD, FPS). Siglele situate in această categorie care se uitlizeaza din ce in ce mai des în limba vorbită încep să fie ortografiate conform rostirii: „Câteva sereleuri au pus mâna pe Camera de Comerț și Industrie Cluj”.

Se pronunță pe litere siglele în care vocalele și consoanele sunt astfel aranjate încât compusul să poată fi citit ca un cuvânt obișnuit (AGA, ARAS, AVAB, IRSOP, LADO, MEN). Unele dintre siglele care apartin aceastei categorie beneficiază de două moduri de rostire (literală și silabică). Este cazul compusului CSAT („Consiliul Suprem pentru Apărarea Țării”), ce poate fi rostit [csat] sau [ceseate.

Mai exista de asemenea o modalitate mixtă, care asociază primele două modalitati de pronuntie, se rostesc sigle precum CNA („Consiliul Național al Audiovizualului”), IMM, RATB, SRI, UDMR.

In cazul siglelor împrumutate din limba engleză, există simultan două modalități de pronunțare – conform fonetismului românesc sau celui din limba de origine.

Spre exemplu, cuvintele pătrunse în uzul comun se pronunță ca în română (SOS, NATO, UNESCO, WC, VIP). Și-au păstrat fonetismul de origine, în primul rând, siglele cu caracter specializat, utilizate de cunoscători ai limbii engleze (CD, DJ, LP, PC). In unele cazuri, cele două tipuri de pronuntie coexistă: CIA (rostit [cia] sau [siaiei]),FBI (rostit [febei] sau [efbiai]), SF (rostit [sefe] sau [esef]), CV (rostit [ceve] sau [sivi]). De regulă, la radio și la televiziune se tine cont de pronunția englezească autentică sau măcar de una una apropiată.

Scrierea abrevierilor

Din punct de vedere al transpunerii abrevierilor in plan grafic, avem mai multe tipuri:

-Aceeași siglă – nume comun – apare ortografiată cu majuscule sau cu minuscule, uneori chiar în același text sau în aceeași publicație: TIR-ul și un tir; un C.V. și cv-ul;.

-Deși normele ortografice impun separarea majusculelor din componența siglelor prin punct, în presa actuală se observă o tendință puternică de eliminare a acestui semn ortografic, atât în cazul creațiilor românești, cât și al celor împrumutate: „PNȚCD și PNL s-ar bate cu PRM, ApR și PD, dar ar fi strivite în lupta cu PDSR"; SIDA, HIV, KGB.

Destul de des se întâlnesc însă ortografii oscilante, pe aceeași pagină de ziar (M.E.N. și MEN; I.M.I., „Institutul de management și Informatică” și IMI) sau în același text: M.l. și MI.

– Scrierea derivatelor și a compuselor, având ca bază sigle, se realizează, într-o primă fază, cu majuscule, sufixul fiind atașat prin cratimă; mai tarziu, când sigla se impune în uz, ea este scrisă conform rostirii, iar sufixul se alipește direct. Inconsecvențele se întâlnesc însă frecvent: PD-ist și pedist; SPP-iști și sepepiști; „primarii CDR-iști” și „cheia cederistă".

Integrarea in context a abrevierilor

Din punctul de vedere al integrării în context a compuselor prin abreviere, abaterile se întâlnesc cu precadere în domeniul flexiunii. Putem avea urmatoarele greseli:

-genitive prost formate („activitatea luiSidex”; „suporteri UTA-ei'), absența mărcilor flexionare acolo unde ar fi fost necesare (,,IMM li se acordă din oficiu 30% la grila de punctaj”) sunt exemple în acest sens.

-construcțiile pleonastice accidentale în presă – precum „Clubul FC Argeș”; „COMTIM Timișoara”; sau „regia” de electricitate RENEL”

Toate aceste greseli se explică prin caracterul convențional al abrevierilor, care conduce la utilizarea lor mecanică.

Concluzii

Din prezenta lucrare tragem concluzia ca abrevierile fie ca vorbim de truncheri acronime sau sigle au un rol foarte folositor in limba romana ajutand la simplificarea procedeelor de scriere si vorbire prin economia de spatiu pe care o aduc vocabularului.

Spre exemplu, truncherea este un procedeu de abreviere specific limbajului vorbit, si se diferentiaza prin faptul ca utilizeaza compunerea cu prefixoide.

Acronimele, pe de alta parte folosesc doar primele silabe ale cuvintelor sau fragmente de inceput si sunt specifice limbajului scris.

Siglele de asemenea sunt folosite cu precadere tot in limbajul scris si au ca principala caracteristica definitorie faptul ca folosesc doar initiala unui grup sintactic, si au ca principal scop economia lingvistica.

In principiu siglele au fost preluate din alte limbi, in special engleza, apoi au inceput sa se conceapa si din limba romana. Aceste sigle, prin natura lor pot da nastere altor formatiuni lexicale de sine statatoare si anume derivatele substantivale care pot functiona si ca adjectiv.

In ceea ce priveste rostirea abrevierilor se va tine cont de daca sunt alcatuite numai din consoane sau daca sunt alcatuite fie din consoane si vocale, astfel rostirea se va face diferit.

Despre scriere trebuie avut in vedere felul abrevierii, se vor scrie conform normelor fiecaru tip, fie cu majuscule separate prin punct fie cu majuscule si litere mici.

Funcționalitatea abrevierilor este apreciată diferit din perspectiva obiectivelor urmărite în procesul de comunicarii de către specialiști, gazetari sau lingviști.

Productivitatea în continuă creștere a compunerii prin abreviere și tendința de răspândire a unora dintre formațiile de acest tip în limbajul literar standard (prin intermediul mass-media) ilustrează capacitatea limbii române de a adopta și dezvolta în mod specific un procedeu internațional de formare a cuvintelor.

Cu alte cuvinte, în limba actuală, abrevierile reprezintă un tip de compuse „la modă , a căror necesitate nu mai trebuie argumentată. Rămâne ca lucrările normative și cele lexicografice să le acorde locul cuvenit.