Abrevieri …………………………………………………………………………………4 Tabele ………………………………………………………………………………….…4 Figuri ……………………………………………………………………………………..4… [306604]
CUPRINS
Abrevieri …………………………………………………………………………………4
Tabele ………………………………………………………………………………….…4
Figuri ……………………………………………………………………………………..4
Argument…………………………………………………………………………………5
Capitolul I: Educarea limbajului la vârsta preșcolară
I.1. …………………………………26
Capitolul II: Metode și tehnici specifice activității de educarea limbajului
Capitolul III: Cercetare experimentală privind ……………………
Coordonatele cercetării………………………………………………………………61
Ipoteza cercetării…………………………………………………………………….
Scopul……………………………………………………………………………………..
Obiectivele cercetării………………………………………………………………………
Testarea inițială…………………………………………………………………………….
Interpretarea rezultatelor…………………………………………………………………..
Etapa formativă……………………………………………………………………………
Testarea finală……………………………………………………………………………..
Interpretarea rezultatelor…………………………………………………………………..
Concluzii…………………………………………………………………………………..
Bibliografie………………………………………………………………………………..
Anexe………………………………………………………………………………………
ABREVIERI
Ed. – editura
p. – pagina
pp. – pagini(le)
Exemple
TABELE
Lista tabelelor
Tabel I.1: Subiecții lotului experimenta și vârsta acestora …………………………… p. 62
Tabel I.2.: Subiecții lotului martor și vârsta acestora ………………………………… p. 63
Tabel I.3. – Detalierea baremului………………………………………………………… p. 66
Tabel I.4. – Rezultatele testării inițiale pentru subiecții lotului experimental…… .… p..67
Tabel I.5. – Rezultatele testării inițiale pentru subiecții lotului martor…………….…p..86
Tabel I.6. – Programarea activităților în etapa formativă a cercetării experimentale..p.71
Tabel I. 7.- Detalierea baremului (testare finală)……………………………………….p.104
Tabel I. 8. – Rezultatele testării finale pentru copiii din lotul experimental……….p.106
Tabel I.9.- Rezultatele testării finale pentru copiii din lotul martor………………..,p.108
FIGURI
Fig.1. – Sistemul metodelor de predare/învățare în reprezentarea grafică (Ioan Cerghit, ,,Metode de învățământ”, [anonimizat], 2006, ediția a IV-a revizuită, p.114)……………………………………………………………………………….………p. 41
Fig. 2 – Histogramă cu rezultatele testării inițiale pentru lotul experimental……………p. 67
Fig. 3 – Reprezentarea grafică a rezultatelor testării inițiale pentru subiecții lotului experimental…p.67
Fig. 4 – Histogramă cu rezultatele testării inițiale pentru lotul martor……………………p. 69
Fig. 5 – Reprezentarea grafică a rezultatelor testării inițiale pentru subiecții lotului martor…p.69
Fig. 6 – Rezultate comparative la evaluarea inițială lot experimental vs. lot martor……p.70
Fig. 7 – Histogramă cu rezultatele testării finale pentru subiecții lotului experimental…p.105
Fig. 8 – Reprezentarea grafică a rezultatelor testării finale pentru lotul experimental…p.106
Fig. 9 – Histogramă cu rezultatele testării finale pentru subiecții lotului martor……….p.107
Fig. 10 – Reprezentarea grafică a rezultatelor testării finale pentru lotul martor………p.108
Fig. 11 – Reprezentare grafică a rezultatelor finale obținute de cele două loturi………p.108
Fig.12 – Rezultate comparative: testare inițială vs. testare finală pentru subiecții lotului experimental…p.109
Fig. 13 – Rezultate comparative: testare inițială vs. testare finală pentru subiecții lotului martor…p.110
MOTTO:
,,Haideți să ne jucăm cu cuvintele !…
[anonimizat],
…apoi, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a limbii române’’…
Valentin Marica
ARGUMENT
Cuvintele reprezintă haina unei idei și ele trebuie alese cu măiestrie și atent rostite, altfel devin culori amestecate fără înțeles. Vocabularul este oglinda dinamismului societății.
În activitatea mea didactică mă preocupă în egală măsură atât îmbogățirea cuntințelor elevilor, dezvoltarea lor intelectuală, cât și formarea unui vocabular activ, bogat și expresiv. E rușinos să te bâlbâi în limba ta. Având în vedere că unei persoane i se observă gradul de civilizație prin etica vorbirii, dascălul trebuie să ofere elevilor săi model de limbă dulce, mângâietoare, ca a Domnului Trandafir și să fie gata oricând să înfrumusețeze, să activizeze, să corecteze limbajul acestora, pentru ca ei să fie capabili să susțină o conversație simplă, să alcătuiască un rezumat, să povestească coerent un fapt trăit.
A învăța elevii să vorbească și să scrie corect în limba română este o datorie de onoare a școlii și un act de cultură cu profunde rezonanțe sociale și patriotice.
Pentru ca elevii să dobândească pricepere și deprinderi temeinice de folosire corectă a limbii, atât în comunicarea orală, cât și în cea scrisă, ei trebuie puși în situația de a observa, de a analiza, de a motiva și de a aplica faptele de limbă.
Am pornit de la constatarea că unul dintre cele mai complexe fenomene specific umane,de sorginte psihologică,care,mai ales în perioada contemporană,beneficiază de o atenție deosebită,este limbajul.
Limbajul reprezintă comunicarea umană verbală ca formă specifică de activitate omenească. În procesul învățării vorbirii,copilul receptează cuvinte și noțiuni generate de condițiile socio-eco-nomice la un moment dat(are un anumit conținut cognitiv).Limba,ca instrument social,generează apariția conștiinței sociale,toate constituindu-se și dezvoltându-se în procesul muncii colective,al obținerii de bunuri materiale și spirituale pentru sine și pentru alții.
Perfecționarea neîntreruptă a comunicării poate fi justificată și demonstrată cu argumente ce țin de importanța și scopurile acesteia,fie că se fac raportări la nivelul individului ca entitate sepa-rată,fie că se vizează grupul de indivizi sau chiar societatea în ansamblul ei.
Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să-și formeze în primul rând competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare. Fiind deopotrivă o disciplină din curriculumul național și limbă de școlarizare, studierea limbii române asigură formarea competențelor de comunicare necesare în toate domeniile de cunoaștere și de activitate.
Dată fiind importanța comunicării atât pentru individ,cât și pentru grupurile din care acesta face parte,este necesar ca respectivul proces să fie,în primul rând cunoscut în dinamica și desfășurarea sa,iar ulterior,să se asigure condițiile și contextele cele mai favorabile pentru ca eficiența și productivitatea să se situeze la nivele maxime.
Lucrarea mea este structurată în trei mari capitole. În primele două nuanțez noțiunile teoretice legate de tipuri de comunicare umană,școlară,detaliez strategiile didactice așa cum sunt ele prezentate în tratatele de pedagogie și analizez structura limbajului , pentru a putea utiliza metodele de lucru , în perfecționarea,dezvoltarea, limbajului copiilor.
În partea a treia, cea practic-aplicativă, detaliez activitățile de cercetare implementate la Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”, Tulcea,județul Tulcea,în vederea optimizării exprimării orale a elevilor de școlaritate mică. După ce voi diagnostica ,măsura în care elevii se pot exprima oral în diverse situații, voi elabora seturi de măsuri complementare, derulate pe parcursul a unui an școlar:
2015-2016.În acest an se va realiza un set de teste ,prin intermediul căruia să punem în aplicare noțiunile teoretice. Voi utiliza și integra în cadrul planificării anuale un set de metode de lucru și de evaluare, concepute după modelul exercițiilor de frământări de limbă și a zicerilor ritmate.
CAPITOLUL I
COMUNICAREA UMANĂ
1.1 CONȚINUT,STRUCTURĂ,FUNCȚII
1.1.1AXIOMELE COMUNICĂRII
Comunicarea este o permanență,nu o necesitate.Este imposibil să ne imaginăm că ar exista ceva în structura umană care nu ar comunica.Mimica,lipsa gesturilor,ascultarea,tăcerea sunt mijloace comunicaționale,modalități de comunicare,problema empatiei și a ascultării ca fundamente ale unei comunicări eficiente.,,Comunicarea este inevitabilă” sau ,,Noncomunicarea este imposibilă”-reprezintă prima dintre axiomele comunicării.
,,Tonul face muzica într-o comunicare”-axioma 2,dezvoltându-se pe două planuri:al conținutului(oferă informații) și al relației(oferă informații despre informații).Aceleași cuvinte pot comunica lucruri diferite și aceasta datorită elementelor mecanicii exprimării,în special tonalității cuvintelor.
Axioma 3:,,Comunicarea este un proces continuu,ce nu poate fi abordat în termenii cauză-efect sau efect sau stimul răspuns”.Putem căuta o cauză(un incriminat)pentru o comunicae defectuoasă?
Cine ar fi vinovatul într-un conflict comunicațional?Cu siguranță nu vom putea să stabilim vreodată.De ce?Pentru că toți cei implicați în în inițierea și perceperea unei comunicări au dreptate, și totodată niciunul,pentru că fiecare este și cauză și efect în același timp.Important pentru evitarea și managerierea unui conflict comunicațional este ca fiecare dintre noi,ca inițiator al unei comunicări interpersonale să se considere vinovat pentru că interlocutorul nu a înțeles mesajul cu intenția cu care el a fost transmis.
,,Comunicarea se bazează atât pe informația în forma digitală(fiind procesată de sistemul nervos central),cât și pe informația analogică(procesată de sistemul neurovegetativ)”-axioma 4.
Informația digitală conținută de simboluri (cuvinte de exemplu) este transpusă în cod binar, la nivelul neuronilor și sinapselor.Informația analogică conținută de stimuli nonverbali este transpusă în limbaj biochimic,la nivel hormonal.
Axioma 5:,,Comunicarea este ireversibilă”.Comparativ cu trecerea timpului,dacă ar exista un grad de comparație pentru termenul ireversibilitate,atunci am putea considera procesul comunicațional mult mai necruțător în ceea ce privește posibilitățile de retractare;procedeul este imposibil după inițierea comunicării.
Axioma 6:,,Comunicarea implică raporturi de putere între parteneri,iar tranzacțiile(schimburile)care au loc între ei,pot fi simetrice sau complementare.”
Tranzacțiile simetrice sunt acelea în care partenerii își reflectă reciproc comportamentele de pe poziții de egalitate.Avantajul lor-partenerii au același statut.Dezavantajul acestei categorii de tranzacții comunicaționale îl constituie facilitarea apariției conflictului:interlocutorul răspunde identic reacției celuilalt-pentru evitarea unei situații conflictuale ,având ca răspuns la o agresiune a interlocutorului,o altă agresiune.Agresiunea,autocrația,fotța pumnului,sunt apanajul celor slabi,înfricoșați și disperați,ascunzând teama,incertitudinea propriei valori.
Tranzacțiile complementare sunt relații în care partenerii adoptă comportamente compatibile sau joacă roluri distincte,au putere diferită,statut social sau ierarhic diferit.Aceste tipuri de tranzacții comunicaționale se stabilesc între părinte-copil,profesor-elev,șef ierarhic-subaltern.Sunt considerate,de mulți specialițti,niște bariere comunicaționale.
Axioma 7:,,Comunicarea implică procese de acomodare și de ajustare a comportamentelor.”Oamenii sunt în mod inevitabil diferiți,percep diferit realitatea și au interese și obiective diferite.Este un principiu fundamental pentru a face posibilă comunicaea în grup.O echipă,un grup,înseamnă înainte de toate,individualități,diferențe,contradictoriali-tăți-de care leaderul unui grup și chiar fiecare component în parte,trebuie să țină cont.Nimic nu poate fi mai oportun pentru procesul comunicațional decât diversitatea,adversitatea chiar,iar apogeul maleficului comunicațional îl constiutie identitatea de opinii,idei,comportamente,principii.
1.1.2 NIVELURILE COMUNICĂRII UMANE
Comunicarea umană se poate desfășura pe cinci niveluri relativ distincte:
a.comunicarea intrapersonală;
b.comunicarea interpersonală;
c.de grup;
d.publică;
e.de masă;
A.Comunicarea intrapersonală
Reprezentând o ameliorare a singurătății mai ales pentru cei terorizați de clipele pe care le petrec cu ei înșiși,este considerată de către psihologi cea mai bună modalitate de a menține echilibrul emoțional.Oamenii au nevoie de momente în care să rămână singuri,,pentru a-și pune întrebări,a lua decizii,pentru a reconstitui cuvintele adresate altora,pentru a se autoevalua.În ciuda,,libertății depline”,aceste dialoguri interioare sunt mai mult decât benefice pentru fiecare dintre noi,fiind pline de sinceritate,pentru că într-o comunicare intrapersonală este greu de crezut că cineva poate alege varianta minciunii de sine.
B.Comunicarea interpersonală
Comunicarea interpersonală ia naștere în dialogul exclusiv dintre doi interlocutori.Obiectivul ei principal,fiind încă o dezbatere a specialiștilor între persuadarea interlocutorului și transpunerea în gândurile și sentimentele lui.Există și o certitudine-importanța majoră a empatiei în comunicarea interpersonală,mai precis a ascultării empatice.Apogeul eficienței comunicării,,între patru ochi”va fi atins când fiecare dintre noi va asculta enunțul celuilalt până la capăt,fără nerăbdarea de a replica,de a-și inferioriza interlocutorul,de a-l transforma într-un învins comunicațional.
Adevărata problemă a comunicării interpersonale o constituie capacitățile empatice ale fiecă-ruia dintre noi:pentru a comunica eficient trebuie să-l înțelegem pe interlocutor și de abia după aceea să avem pretenția de a fi înțeleși.Trebuie să ascultăm și,într-un final să avem și minusculul drept de a fi ascultați.
C.Comunicarea de grup
Acest tip de comunicare se realizează în cadrul unui anturaj intim,în interiorul unei echipe.Un simplu grup,se transformă,prin procesul educațional,într-o veritabilă echipă.Foarte important,ba chiar vital,pentru existența unei echipe,este respectul pentru identitatea celuilalt,pentru diversitatea atitudinilor,a opiniilor,a ideilor și a formelor de manifestare a acestora.Un lider înnăscut,dovedește grupului că este capabil să managerieze orice situație conflictuală(uneori creată chiar de el însuși);nu încearcă niciodată să impună schimbări,ci să le insufle,ascultând imperativ grupul.În urma acestui demers educațional,vom învăța să nu răspundem niciodată cu o agresiune,la o altă agresiune.Dar ce facem,când această formă de noblețe comunicațională nu este percepută de interlocutor?El este în continuare agresiv.Este momentul să dovedim grupului/echipei că suntem în stare să controlăm o situație conflictuală pe care noi înșine am creat-o.
D.Comunicarea publică
Comunicarea publică sau discursul public reprezintă orice gen de cuvântare,prezentare sau expunere,susținută de o persoană în fața unui auditoriu mai mult sau mai puțin numeros.
Obiectivul discursului public nu este transmiterea unei informații corecte și precise,ci câș-tigarea publicului(nu numai prin mijloace persuasive,ci chiar prin manipulare).Reușita discursului public,ca în orice proces comunicațional,depinde atât de de orator,cât și de audi-toriu,în egală măsură.Este vital pentru inițiatorul comunicării,să nu se iluzioneze că va fi vreodată posibil să aibă parte de un public pasiv.De cele mai multe ori,publicul nu este nici omogen,putând fi împărțit în cel puțin patru categorii:
-publicul ostil este acea parte a auditoriului care contestă discursul și se opune de cele mai multe ori activ prezentatorului.
-publicul neutru-este cel care nu are nimic pro și contra,înțelege punctul de vedere prezentat,dar rămâne dezinteresat,nemotivat.Este rezultatul cum nu se poate mai malefic pentru orator!Ce poate fi mai grav pentru orator decât faptul că nu a reușit prin comunicarea sa să trezească o atitudine,oricare ar fi ea!Lipsa atitudinii este cea mai gravă reacție,mult mai gravă decât ostilitatea,care ascunde în subconștient o simpatie mocnind,altfel manifestată.
-publicul indecis-este cel care înțelege discursul și prezentatorul,ar dori să ia atitudi-ne,dar nu s-a hotărât încă dacă să fie una de susținere sau de contestare.
-publicul neinformat-este cel care încă nu deține toate datele pe baza cărora să-și for-meze o opinie și să ia o atitudine.Devine extrem de incomod,când se hazardează în a reacționa în vreun fel la discurs!
-publicul susținător reprezintă partea cea mai agreabilă a auditoriului,pentru că indiferent dacă are sau nu informații suficiente,dacă înțelege sau nu discursul,a decis să fie de acord,să aplaude .
Pentru a reuși să capteze atenția,două condiții trebuie să urmărească prioritar,inițiato-rul comunicării-spontaneitatea și originalitatea.
1.1.3IMPORTANȚA COMUNICĂRII
Asemenea proceselor termodinamice și comunicarea este unul ireversibil,în care transforma-rea se produce în sens unic,fără posibilitatea revenirii la o stare anterioară.Se pot atenua efec-tele unei comunicări,dar mesajul nu poate fi niciodată retractat în totalitate.De aceea,în comunicările interpersonale,este recomandat,ca cei care nu-și pot controla stăpânirea de sine să amâne pur și simplu comunicarea.De câte ori lansăm mesaje care ne angajează profund,e bine să le analizăm,să le cântărim cu atenție,pentru ca ulterior să nu regretăm inițierea comunicării.
1.2.COMUNICARE ȘI LIMBAJ
1.2.1.EMPATIA ȘI ASCULTAREA INTERLOCUTORULUI
FUNDAMENTELE COMUNICĂRII
Problemele de percepere și credibilitate se află la baza problemelor de comunicare.Pot deveni niște piedici complexe,pe care,de multe ori,le numim,,dificultăți de comunicare” sau ,,conflicte de personalitate”.
Cel mai greu de rezolvat sunt problemele de credibilitate,mai ales dacă fiecare dintre cei implicați crede că el vede lumea așa cum este ea și nu așa cum este el.Are următoarea ati-tudine,nefiind conștient de distorsiunea din propria percepție:,,Dacă nu ești de acord cu mi-ne,în ochii mei tu automat greșești,pur și simplu pentru că eu sunt sigur că am dreptate”.Cele mai multe probleme de credibilitate pot fi rezolvate dacă una din părțile implicate sau chiar amândouă,își vor da seama că la rădăcină se află o problemă de percepție.
Pentru curățarea căilor de comunicare,sunt necesare anumite atitudini și comportamen-te.
ATITUDINI:
Ce s-ar întâmpla dacă,într-un proces comunicațional,debutul ar însemna punerea la îndoială a impactului cu interlocutorul.Presupun că ești de bună credință,nu pun la îndoială sinceritatea sau echilibrul tău mental.
Țin la relația noastră și doresc să rezolvăm această diferență de percepție.Aș dori,te rog,să mă ajuți să văd lucrurile din punctul tău de vedere.
Nu am nimic împotrivă să fiu influențat de părerile altora și sunt pregătit să mă schimb.Con-tradictorialitatea nu poate fi decât benefică pentru fiecare dintre noi.
COMPORTAMENTE:
Vorbește ca să fii înțeles,
Ascultă ca să înțelegi.
Nu începeți o relație interpersonală comunicațională cu o contradictorialitate!Începe dialogul de la un punct aupra căruia sunteți de acord sau de la un punct de referință și apropie-te încet de chestiunile de dezacord.
Dacă s-au însușit aceste trei atitudini și comportamente,aproape orice problemă de percepere sau de credibilitate poate fi rezolvată.Deseori,când o persoană înțelege acest lucru,își schimbă felul de a vorbi.În loc să spună,,Uite cum e”, ,,Așa stau lucrurile”, va spune ,,După cum văd eu lucrurile”, ,,Eu cred că…”, ,,După părerea mea…” .
,,Când suntem în dezacord cu cineva,în loc să spunem,,Eu am dreptate și tu greșești” vom spune ,,Eu văd lucrurile altfel.Dă-mi voie să îți împărtășesc felul în care le văd eu.”
A comunica-cea mai importantă atitudine în viață!Cele mai multe ore în care suntem treji,le petrecem comunicând.Să reflectăm-ani de zile am învățat să scriem,să citim,să vorbim.Dar să ascultăm,am învățat?Ce calificare,ce educație am primi,care să ne facă apți de a asculta cu adevărat,de a înțelege altă ființă umană din interiorul cadrului ei de referință?
Suntem înclinați în mod firesc să vrem inversul:noi să fim înțeleși mai întâi!Mulți dintre noi nici nu ascultă cu intenția de a înțelege,ci ascultă cu intenția de a replica.
Ascultarea interlocutorului se derulează de obicei pe unul dintre următoarele patru nivele:
1.Putem pur și simplu ignora interlocutorul,neascultându-l de fapt.
2.Ne prefacemcă ne ascultăm interlocutorul
3.Ascultăm selectiv,auzind doar fragmentar ce ne spune(de obicei selectații sunt cei care au un punct de vedere identic cu al nostru).
4.Aproape de idealul de ascultare se află ascultarea atentă,energică a fiecărui cuvânt.
Foarte puțini sunt cei care practică ascultarea empatică,forma elevată a ascultării,activă și simultan cu implicații afective.
Empatia presupune pătrunderea în cadrul de referință al interlocutorului.Trebuie să privim în el,să privim lumea așa cum o vede el,să înțelegem ce simte.
A nu se confunda demersul empatic cu simpatia pură.Simpatia este doar o învoială,un mod de judecată.Uneori este singurul răspuns,singura emoție adecvată.Mulți se hrănesc numai din simpatie,devenind dependenți.
Ascultarea empatică presupune mult mai mult decât a înregistra,a reflecta sau chiar a înțelege cuvintele rostite;presupune,mai presus de ascultarea cu ochii și urechile,pe cea cu sufletul,percepând sentimente și semnificațiile acestora.De aceea,mare atenție la diferențele între declarațiile de intenție și adevărata noastră atitudine.Nu trebuie să încercăm să manipulăm interlocutorul pentru ca diferențele între ceeace suntem și ceea ce ne dorim a fi sunt evidente:,,Ceea ce ești îmi sună atât de tare în urechi,încât nu mai pot auzi nimic din ceea ce-mi spui”.
Ascultarea empatică are un intens efect terapeutic și vindecător,oferind interlocutorului,un a-devărat ,,ozon psihologic”.Una dintre cele mai importante relații în domeniul motivațiilor u-mane ne învață că nevoile satisfăcute nu mai motivează.Numai cele nesatisfăcute motivea-ză.Același lucru se întâmplă și cu necesitatea de a fi ascultat empatic de către interlocu-tor.După supraviețuirea fizică,nevoia cea mai imperioasă a ființei umane este supraviețuirea psihologică:a fi înțeles,a se putea afirma,a fi confirmat,a fi apreciat.
A încerca mai întâi să înțelegi este un lucru greu,dar trebuie să realizăm acest lu-cru,fără riscul,,expunerii” al ,,vulnerabilității” în fața persoanei cu care interrelaționăm.
Deoarece ascultăm în mod curent într-o manieră ,,autobiografică”suntem tentați să răspundem în patru feluri:
-evaluăm-suntem sau nu de acord;
-examinăm-punem întrebări din perspectiva noastră subiectivă;
-sfătuim-dăm sfaturi pornind de la propria noastră experiență;
-interpretăm-căutăm să ne reprezentăm oamenii,să ne explicăm mobilele lor,compor-tamentul lor,bazându-ne pe propriile noastre motivații și comportamente.
Aceste tipuri de răspunsuri,le dăm în mod spontan,firesc,dar trebuie să încercăm să ne înțelegem interlocutorul,să sfătuim,oferind numai motivații și nu argumente autobiografice,acestea din urmă,având ,,menirea”de-a ne inferioriza interlocutorul.Modul empatic de comunicare transcede tehnicile și că a ne mărturisi motivele reprezintă o imensă investiție în contul afectiv al interlocutorului.
1.2.2 COMUNICAREA VERBALĂ
În procesul de comunicare pot fi identificați o serie de stimului care impun acestui act specific uman un caracter individual,care fac comunicarea să fie individualizată,specifică fie-cărui vorbitor.Aceștia sunt de natură internă sau de natură externă:
Stimuli de natură internă:
experiențele personale,mentale,fizice,psihologice și semantice, ,,istoria”fiecăruia;
atitudinile personale,datorate educației și instrucției fiecăruia,nivelului și poziției sociale,profesiei;
propriile deprinderi de comunicare și nivelul de comunicare al interlocutorului;
percepția și concepția noastră despre lume,despre noi înșine,despre interlocutori.
Stimuli de natură externă:
tendința de abstractizare-operație a gândirii prin care se urmărește desprinderea și reținerea doar a unei însușiri și a unor relații proprii unui fapt;
tendința deductivă-tendința de a așeza faptele sau enunțurile într-un raționament care impune concluzii ce rezultă din propuneri și elemente evidente;
tendința evaluării-tendința de a face aprecieri prin raportarea la propriul sistem de valori,la alte sisteme,la alte persoane.
Vorbitorul
Dacă anterior am prezentat condițiile teoretice ale comunicării,e cazul să ne orientăm atenția către condițiile operaționălizării comunicării.;condițiile carețin de persona-litatea vorbitorului,a comunicatorului:
claritate- organizarea conținutului de comunicat, astfel încât acesta să poată fi ușor de urmărit;folosirea unui vocabular adecvat temei și auditoriului;o pronunțare co-rectă și completă a cuvintelor;
acuratețe-presupune exploatarea completă a subiectului de comunicat;utilizarea unui vocabular bogat,pentru a putea exprima sensurile dorite;
empatie-vorbitorul trebuie să fie deschis tuturor interlocutorilor,încercând să înțe-leagă situația acestora,pozițiile din care adoptă anumite puncte de vedere ,să în-cerce să le înțeleagă atitudinile,manifestând în același timp amabilitate și prietenie;
sinceritate-evitarea rigidității sau a stângăciei,recurgerea și menținerea într-o situ-ație naturală;
atitudinea-situația de evitare a mișcărilor bruște în timpul vorbirii,a pozițiilor în-cordate sau a unora prea relaxate,a modificărilor bruște de poziție,a scăpărilor de sub control a vocii;
contactul vizual-toți participanții la dialog trebuie să se poată vedea și privi,fiind absolut necesar contactul direct,vizual,ca o probă a credibilității și a dispoziției la dialog;
înfățișarea-ținuta,vestimentația,trebuie să fie adecvate și la locul și la felul discuți-ei,la statultul social al interlocutorilor,reflectând modul în care te privești pe tine în-suți;
vocea –trebuie să ne asigurăm că suntem auziți și înțeleși de cei care ne ascultă,să ne reglăm volumul vocii în funcție de sală,față de zgomotul de fond;
postura-poziția corpului,a mâinilor,a picioarelor,a capului,a spatelui,toate acestea trebuie controlate cu abilitate de către vorbitor;
viteza de vorbire-trebuie să fie adecvată interlocutorilor și situației,nici prea mare ,pentru a indica urgența,nici prea înceată,pentru a nu pierde interesul ascultătorilor;
pauzele de vorbire-sunt recomandate atunci când vorbitorul dorește să pregătească auditoriul pentru o idee importantă.
Ascultătorul
Acțiunea de a asculta în comunicare este importantă și pentru a înțelege acest aspect,este necesar să se amintească fazele ascultării.
auzirea-actul automat de recepționare și transmitere la creier a undelor sonore generate de vorbirea emitentului;exprimă impactul fiziologic pe care-l produc undele sonore;
înțelegerea-identificarea conținutului informativ comunicat,recompunerea sunetelor auzite în cuvinte,a cuvintelor în propoziții și fraze;
traducerea în sensuri-este implicată memoria și experiența lingvistică,culturală,de vorbire a ascultătorului
atribuirea de semnificații informației receptate-în funcție de nivelul de operaționalizare a limbii,a vocabularului,a performanțelor lingvistice;
evaluarea-efectuarea de judecăți de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din partea ascultătorului.
O comunicare verbală nu este deplină dacă în relație nu se află și un receptor,reușita comunicării fiind dată și de atitudinea ascultătorului.
Calitățile unui bun ascultător:
disponibilitatea pentru ascultare-încercarea de a pătrunde ceea ce se comunică,de a urmări ceea ce se transmite;
manifestarea interesului-ascultarea să fie efectuată într-un mod evi-
dent,că cel care vorbește este urmărit;celui care vorbește trebuie să i se dea semnale în acest sens;
ascultarea în totalitate-să nu existe graba de a se interveni într-o comunicare;interlo-cutorul trebuie lăsat să își expună toate ideile ,să epuizeze ceea ce vrea să spună;
urmărirea ideilor principale-evitarea intrării în amănunte;dacă se cer reveniri asupra unui subiect,înseamnă că trebuie să se facă referire numai la ideile principale din ceea ce a fost spus și nu să se insiste pe lucruri fără importanță.
ascultarea critică-a se asculta cu atenție și a se identifica cu exactitate cui aparțin ideile care se comunică:interlocutorului sau altcuiva.
concentrarea atenției-concentrarea să fie pe ceea ce se spune,nu pe ceea ce nu se spune,pe efectele secundare ale comunicării sau pe cele colaterale,accidentale care pot să apară în timpul comunicării;
luarea de notițe-ajută la urmărirea mai exactă a ideilor expuse;permite elaborarea unei schițe proprii a ceea ce a fost expus;
susținerea vorbitorului-o atitudine pozitivă și încurajatoare din partea auditoriului pentru a permite emitentului să izbutească în întreprinderea sa.
Interpretarea mesajelor
Raționamentul logic este forma cea mai generală de interpretare a mesajelor.
Are la bază un proces de ordonare a conotațiilor termenilor și a relațiilor în care apar aceștia în judecățile pe care le facem în enunțurile noastre.Raționarea cunoaște două moduri funda-mentale:deducția și inducția.
Prima dintre ele,deducția,constă în extragerea de judecăți paticulare din judecăți genera-le,pornind de la situații,de la cunoștințe cu caracter general,putând ajunge la cunoștințe,judecăți cu caracter particular,specifice.Este un mod de interpretare specific ana-lizei.
O formă a deducției este silogismul,reprezentând operațiunea logică prin care din două pre-mise,una majoră și cealaltă minoră,se obține o concluzie prin eliminarea termenului mediu,comun fiecărei premise;cunoaște patru figuri de bază ,cu mai multe moduri fiecare.Însă nu toate modurile silogistice sunt valide.Adevărul silogistic este unul formal,concluzia urmând întotdeauna partea,,mai slabă” a premiselor,pe cea cu o sferă conotativă mai restrânsă sau pe cea cu formă negativă.Adevărul concluziei silogismului nu depinde de adevărul premi-selor de la care se pleacă.
Cel de-al doilea mod,inducția,este procesul invers deducției,constând în ajungerea la judecăți de valoare pornind de la judecăți,fapte particulare;de la situații particulare spre situații genera-le;un mod de interpretare specific sintezei.
Locuția –constă în articularea și combinarea de sunete,în evocarea și combinarea sintactică a noțiunilor și sensurilor,în actul de vorbire propriu-zis;
Ilocuția- enunțul exprimat în frază reprezintă el însuși un act,o anume transformare a ra-porturilor dintre interlocutori.Printr-un act ilocutoriu al enunțării se angajează o acțiune spe-cifică.
Perlocuția-scopul explicit al enunțării autorului poate să nu fie exprimat sau identificabil în enunț,decât în urma urma unei eventuiale cereri de confirmare sau de explicitare din partea interlocutorului.Actul perlocuționar este inserat în interstițiile unei situații de fapt;poate expri-ma și recursul la un alt tip de cod comunicațional sau de situație cunoscut de către unii dintre vorbitori.
Funcții ale limbajului:
Tabel 1
1.2.3 COMUNICAREA NONVERBALĂ
Prin simpla prezență(cum arătăm) sau prin lucrurile din jur(cum alegem sau aranjăm),noi comunicăm neverbal,fără să ne dăm seama și fără să vrem.E imposibil să blocăm comunicarea neverbală,așa cum blocăm comunicarea verbală.
Literatura de specialitate recunoaște mai multe tipuri de comunicare neverbală:
Comunicarea neverbală denumită senzorială,ceea ce receptăm prin cele cinci simțuri:auz,văz,miros,tactil și gustativ;
Comunicarea neverbală estetică-pictură,muzică,dans,imagine,ș.a.-are loc prin diferite forme de exprimare artistică și comunică diferite emoții artistice;
Comunicarea neverbală bazată pe folosirea însemnelor- steaguri,insigne,unifor-me,etc-și a simbolurilor specifice-cele legate de religie(cruce,altar,icoane,etc) sau statut social(gradele la ofițeri,decorațiile,titulatura etc).
Limbajele neverbale care însoțesc comunicarea scrisă sunt legate de aspectul grafic al foii(spațiul alb,forma literelor,identitatea,distanța între rânduri etc),structura și formatul scrierii.
Acest tip de comunicare poate sprijini,substitui sau contrazice comunicarea verba-lă,având în același timp și rol regulator și de control al acesteia(de exemplu gesturi-le care simbolizează aprobarea,dezaprobarea,încurajarea interlocutorului,dorința de a prelua conversația,etc).
Mesajul neverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului și este cel căruia i se acordă de către interlocutor atenția cea mai mare.Constatăm deseori că,deși in-terlocutorul susține că spune adevărul,noi ,,simțim”că minte.Se vorbește despre ,,cel de-al șaselea simț”(intuiție feminină)mai bine dezvoltat la femei.Posibile ex-plicații ar fi:
Femeile sunt mult mai abile în explicarea limbajelor verbale,având în gene-tica lor experiența creșterii copiilor care,în primii ani de viață,comunică predominant prin limbaje neverbale;
Abilitate dezvoltată pentru compensarea lipsei lor de forță fizică.
Afazicii,care comunică exclusiv prin limbaje neverbale,sunt practic imposibil de mințit.
Aspecte de care trebuie ținut cont în interpretarea limbajelor neverbale:
Se iau în considerare caracteristicile de personalitate individuale,de educație,experiență de viață,etc;
Elementul de limbaj neverbal trebuie interpretat în context cu celelalte elemente verbale și neverbale;
Modul de interpretare a limbajelor neverbale diferă,sub multe aspecte,de la individ la individ,de la profesie la profesie,de la colectivitate la colectivitate,de la cultură la cul-tură.
Comunicarea nonverbală are,datorită ponderii ei mari în cadrul comunicării realizată de un individ,un rol deosebit de important.Până când știința va descoperi acest ,,simț” suplimentar care intervine în procesul de comunicare,vom adopta imaginea omului cu cinci simțuri care comunică predominant neverbal și,uneori,se exprimă și prin cuvinte.Pentru a îmbunătăți abili-tatea de a comunica prin limbaje neverbale,trebuie să devenim conștienți de modul în care le folosim/interpretăm și de impactul lor asupra celor din jur.
COMUNICAREA CORPULUI
Pentru a înțelege importanța limbajului corpului,să ne amintim de filmele mute și de expresia feței lui Charlie Chaplin,care face inutile cuvintele,să ne gândim la mimii care exprimă povești întregi doar prin limbajul trupului sau să ne întrebăm de ce atunci când avem ceva foarte important de comunicat,evităm să o realizăm prin telefon și preferăm comunicarea față în față.
O explicație pentru acest fapt este :comunicarea prin telefon blochează comunicarea prin intermediul limbajului corpului și în acest fel face comunicarea incompletă,nesigură.
Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia feței,mișcarea corpului(ges-turi),forma și poziția corpului,aspectul general și prin comunicarea tactilă.
EXPRESIA FEȚEI
Comunicarea prin expresia feței include mimica(încruntarea,ridicarea sprâncenelor,încreți-rea nasului,țuguierea buzelor,etc),zâmbetul(prin caracteristici și momentul folosirii),și privi-rea(contactul sau evitarea privirii,expresia privirii,direcția privirii,etc.).
Involuntar,tindem să zâmbim,să ne încruntăm,să micșorăm, să dilatăm sau să rotim pupilele.
Fața este cea mai expresivă parte a corpului și expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil.În timpul comunicării,în mod normal,ochii și partea de jos a feței sunt privite cel mai intens.Într-o conversație cu o femeie,de exemplu,se consideră mult mai impor-tant ceea ce exprimă ochii,decât ceea ce exprimă cuvintele.
Expresia feței include:
Mimica: încruntarea,ridicarea sprâncenelor,încrețirea nasului;
-este acea parte a feței noastre care comunică:fruntea încruntată semnifică preo-cupare,mânie,frustare;sprâncenele ridicate cu ochii deschiși-mirare,surpriză;nas încre-țit-neplăcere,nările mărite-mânie sau,în alt context,excitare senzuală;buze strânse-nesiguranță,ezitare,ascunderea unor informații.
Zâmbetul- este un gest foarte complex,capabil să exprime o gamă largă de informații,
de la plăcere,bucurie,satisfacție,la promisiune,cinism,jenă(zâmbetul Mona Lisei este renumit ca semnificație,dar și ca ambiguitate).Interpretarea sensului zâmbetului varia-ză însă de la cultură la cultură (sau chiar subcultură),fiind strâns corelată cu presupu-nerile specifice care se fac în legătură cu relațiile interumane în cadrul acelei culturi.
Privirea-se spune că ochii sunt,,oglinda sufletului”.Chiar și a privi sau a nu privi pe cineva are un înțeles.Modul în care privim și suntem priviți are legătură cu nevoile noastre de aprobare,acceptare,încredere și prietenie.
Privind pe cineva,confirmăm că îi recunoaștem prezența,că există pentru noi;intercep-tarea privirii cuiva înseamnă dorința de comunicare.O privire directă poate însemna onestitate și intimitate,dar în anumite situații comunică amenițare.În general,o privire insistentă și continuă deranjează.
Realizarea contactului intermitent și scurt al privirilor indică lipsa de prietenie.
Mișcarea ochilor în sus exprimă încercarea de a ne aminti ceva;în jos-tristețe,modestie,
timiditate sau ascunderea unor emoții.Privirea într-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de interes,răceala.Evitarea privirii înseamnă ascunderea sentimentelor,lip-
să de confort sau vinovăție.
Oamenii care nu sunt siguri pe ei,vor ocoli privirea interlocutorului în situații în care se simt amenințați,dar o vor căuta în situații favorabile;există chiar expresia,,a te agăța”cu privirea.
Privirea constituie un mod,,netactil”de a atinge pe cineva,de unde și expresia,,a mângâia cu privirea”.
Pupilele dilatate indică emoții puternice.Pupilele se lărgesc,în general,la vederea a ceva plăcut,față de care avem o atitudine de sinceritate.Pupilele se micșorează ca ma-nifestare a nesincerității,neplăcerii.Clipirea frecventă denotă anxietate.
MIȘCAREA CORPULUI
Corpul comunică prin gesturi,poziție și prin modul de mișcare.
Gesturile
Pentru a înțelege cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim,putem să în-cercăm să vorbim cu mâinile la spate.
Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi:strângerea pumnilor-denotă ostilitate și mânie sau depinzând de context,determinare,solidaritate,stres;brațe deschise-sincerita-te,acceptare;mână la gură-surpriză și acoperirea gurii cu mâna-ascunderea a ceva,ner-
vozitate.Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală,dar palma(degetele)pe obraz,
dimpotrivă,denotă interes extrem.Mâinile ținute la spate pot să exprime superioritate sau încercare de autocontrol.
Însă,trebuie să se țină cont de diferențele culturale-prin mișcarea capului de sus în jos spunem,,da”,în timp ce oamenii din Sri Lanka redau același lucru prin mișcarea capului de la dreapta la stânga.Gestul de arătare cu degetul este considerat nepoliticos la noi,insultă în Thailanda și absolut neutru,de indicare,în S.U.A.
Utilizarea gesticulației excesive este considerată ca nepoliticoasă în multe țări,dar gesturile mâinilor au creat faima italienilor de popor pasional.
Modul în care americanii își încrucișează picioarele(relaxat,mișcări largi,fără nicio reținere) diferă de cel al europenilor (controlat,atent la poziția finală);cel al bărbaților diferă de cel al femeilor.Un american va pune chiar picioarele pe masă dacă aceasta
înseamnă o poziție comodă sau dacă vrea să demonstreze control total asupra situației.
La noi oamenii tind să fie destul de conștienți de modul în care fac acest gest și îl aso-ciază în moduri diferite cu formalitatea,competiția,tensiunea.Bâțâitul picioarelor deno-tă plictiseală,nerăbdare sau stres.
Elemente de limbaj al gesturilor,frecvent utilizate în cultura noastră:
Tabel 2
Diferențe culturale
Tabel 3
Utilizarea gesticulației excesive este considerată nepoliticoasă la noi și în alte țări,dar gesturile mâinilor au creat italienilor faima de popor pasionat.
Modul de încrucișare a picioarelor:
Tabel 4
Un american pune picioarele pe masă dacă vrea să arate că e stăpân pe situație.
La noi acest gest este asimilat cu formalitatea,competiția, tensiunea.
Bâțâitul picioarelor înseamnă plictiseală,nerăbdare,stres.
Postura corpului comunică statutul social pe care-l au indivizii,sau vor să îl aibă;con-
stituie un mod în care oamenii se corelează unii față de alții când sunt împreună,dă in-formații și despre atitudine,emoții,grad de curtoazie,căldură sufletească.O persoană dominantă ține capul în sus:o persoană supusă ține capul în jos.Aplecarea corpului în față arată interes față de interlocutor și uneori,neliniște,preocupare.Poziția relaxată,în-clinat pe scaun pe spate,arată detașare,plictiseală sau autoîncredere excesivă și apare la cei care consideră că au statut superior interlocutorului.
POSTURA CORPULUI
Poziția sau postura corpului comunică,în primul rând,statutul social social pe care indivizii îl au,cred că îl au sau vor să îl aibă.Sub acest aspect,constituie un mod în care oamenii se raportează unii la alții când sunt împreună.Urmările posturii corpului ne dă informații și despre atitudine,emoții,grad de curtoazie,căldură sufletească.
Posturile pe care le au oamenii,corelate cu relația dintre ei atunci când sunt împre-ună,se pot clasifica în trei categorii:
De includere/neincludere,postură prin care se definește spațiul disponibil activității de comunicare și se limitează accesul în cadrul grupului.De exemplu,membrii grupului pot forma un cerc,pot să se întoarcă /aplece spre centru,să își întindă un braț sau un picior peste intervalul rămas liber,indicând prin toate acestea că accesul la grup este limitat.
De orientare corporală-se referă la faptul că doi oameni pot alege să se așeze față-n față(vis-a-vis) sau alături(paralel).Prima situație comunică predispoziția pentru con-versație,iar a doua –neutralitate.
De congruență/necongruență,postură care comunică intensitatea cu care o persoană este implicată în ceea ce spune sau face interlocutorul.Participarea intensă conduce la postura congruentă(similară cu a interlocutorului);schimbarea posturii interlocutorului declanșează în acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat în comunicare.În cazul în care există între comunicatori divergențe de statut,de puncte de vedere sau de opinii,apar posturile necongruente:persoana nu privește spre interlocutor,nu interacționează sub nicio formă.
COMUNICAREA TACTILĂ
Este un tip de limbaj nonverbal,care se manifestă prin frecvența atingerii,prin modul de a da mâna,modul de îmbrățișare,de luare de braț,bătutul pe umăr,etc.
Știm ce semnifică aceste atingeri pentru români,dar în diferite culturi,ele pot comunica lucruri diferite.Dacă la japonezi,înclinarea capului înlocuiește datul mâinii ca salut,la eschimoși,acest salut este exprimat printr-o ușoară lovitură pe umăr.
Unii oameni evită orice atingere.Forța și tipul de atingere depind,în mare măsură,de vârstă,salut,relație și cultură.
PREZENȚA PERSONALĂ
Prezența personală comunică prin intermediul formei corpului,a îmbrăcămintei,a mi-rosului(parfum,miros specific),a bijuteriilor și a altor accesorii vestimentare.
Avem în cultura noastră anumite atitudini privind legătura dintre forma corpului,
aspectul exterior și personalitate.Distingem trei tipuri de fizicuri:
ectomorf(fragil,subțire și înalt);
endomorf(gras,rotund,scurt);
mezomorf(musculos,atletic,înalt).
Astfel,tindem să-i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri,ambițioși,suspicioși,tensionați,ner-voși și mai puțin masculini;pe endomorfi îi percepem ca fiind bătrânicioși,demodați,mai puțin rezistenți fizic,vorbăreți,buni la suflet ,agreabili,de încredere,prietenoși,dependenți de alții;pe mezomorfi îi percepem ca fiind încăpățânați,puternici,aventuroși,maturi în comportare,plini de încredere în sine,veșnic învingători.
Îmbrăcămintea,în măsura în care este rezultatul unei alegeri personale,oglindește personali-tatea individului,este un fel de extensie a eului și,în acest context,comunică informații despre acesta.Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur.Îmbrăcămintea se poate folosi pentru a crea un rol.
Accesoriile și îmbrăcămintea pot marca statutul social real sau pretins.Ca exemplifica-re,femeile care acced la o funcție managerială înaltă vor tinde să se îmbrace într-un mod particular(costum sobru din două piese),purtând accesorii similare celor bărbătești(servietă diplomat).
Îmbrăcămintea nonconformistă comunică faptul că purtătorul este un original,răzvrătit social,posibil creator de probleme sau artist.Îmbrăcămintea neglijentă este asociată în general,și mai rar,cu valoarea intrisecă a individului.
Pentru situații de afaceri este apreciată îmbrăcămintea elegantă și de calitate,dar nu so-fisticată.
Igiena personală constituie un factor important.Mirosul ,,telegrafiază”mesaje pentru multe persoane,chiar fără a fi conștiente de aceasta.Parfumul puternic,chiar de calitate,atrage atenția într-un mod neadecvat și ne sugerează prostul gust sau anumite intenții.
COMUNICAREA SPAȚIULUI
Limbajul spațiului trebuie interceptat simultan, în funcție de 5 dimensiuni:mărime,
înălțime,apropiere-depărtare,înăuntru-afară,grad de intimitate.
În majoritatea culturilor europene,nu se apreciază apropierea cu mai mult de 40-50 cm,decât a celor din familie sau a persoanelor iubite;aceasta definește spațiul intim.
,,Invadarea” acestui spațiu produce senzația de disconfort.Fiecare din noi are preferințe în legătură cu distanța față de cei cu care comunicăm.
Comunicăm confortabil,atunci când distanța față de interlocutor este de 1-2 m distanță ce definește spațiul personal.Într-un spațiu mai mic este greu să te concentrezi asupra comunică-rii.Adeseori suntem puși în situația ca,în timp ce vorbim cu cineva,să facem un pas înainte sau unul înapoi,pentru a ne regla acest spațiu,la mărimea adecvată pentru spațiul nostru personal.
Apropierea exagerată poate comunica amenințare sau relații de natură strict personală; depărtarea excesivă poate comunica aroganță,importanță,statut social superior.Cu cât o persoană este mai importantă,cu atât va tinde să aleagă o masă de birou mai mare,care impune o distanță mai mare față de interlocutor.
Dacă urmărim modul în care oamenii tind să își aleagă locul într-o încăpere( atunci când există posibiliatea de a alege) și cum își marchează spațiul personal prin împrăștierea foilor, întinderea picioarelor etc.,devine evident ce vor acestea să ne comunice.
Modul în care managerul folosește spațiul în timpul ședințelor poate comunica ceva despre personalitatea sa,despre stilul de conducere și luare a deno ciziilor.
În general,spațiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase,intime și calde.Cele mai mari sunt asociate cu statutul,puterea și importanța.De aceea,adeseori,suntem intimidați intrând într-un spațiu mare,înalt și cu mobilier masiv.În consecință,limbajul spațiului trebuie interpre-tat simultan,în funcție de cele 5 dimensiuni:mărime,grad de intimitate,înălțime,a-propiere-depărtare,înăuntru-afară.
Prea mult sau prea puțin spațiu poate inhiba curgerea liberă a informației.Distanța față de interlocutor:
Apropierea exagerată poate comunica amenințare sau relații de natură strict personală.
Depărtarea exagerată denotă aroganță,importanță,statut social superior.Judecătorii-de pe podium,profesorii-de la catedră,preoții,au superioritate prin distanțare și înălțime.
COMUNICAREA CULORILOR
O oglindă a personalității noastre,dincolo de percepția și trăirea ei afectivă,este culoarea;
ea influențând comunicarea.Într-o încăpere cu mult roșu,se regăsește gândirea creatoare,cea de reflectare a ideilor,într-o cameră cu mult verde.Culorile strălucitoare sunt alese de oamenii extrovertiți,comunicativi,iar cele pale,de cei timizi,introvertiți.
Semnificația culorilor poate fi diferită,în diverse culturi.În China,roșu este asociat cu bu-curia,festivitatea,dar în Japonia,cu mânia,furia,lupta.În cultura indienilor americani,semnifică masculinitate;în Europa,dragoste,iar în S.U.A,comunism.
În țările cu populație africană,negru sugerează binele,iar albul,răul.Pentru europeni,ne-gru semnifică tristețea,în timp ce această stare este exprimată la japonezi și chinezi,prin alb.
Verdele semnifică la europeni invidie,la asiatici bucurie,iar în anumite țări speranță,în timp ce galbenul comunică la europeni,lașitate,gelozie,la americani este culoarea intelectuali-tății,iar la asiatici,semnifică puritate.
Culoarea afectează comunicarea sub următorul aspect:culorile calde stimulează comu-nicarea ,în timp ce culorile reci inhibă comunicarea;monotonia,precum și varietatea excesivă de culoare,inhibă și-i distrag pe comunicatori.
COMUNICAREA TIMPULUI
Cronemica este știința care se ocupă cu studiul timpului.Modul în care putem comunica prin limbajul timpului,este corelat cu precizia timpului,lipsa timpului,timpul ca simbol.
Precizia timpului
Prețios și personal,în general,este considerat timpul,atunci când cineva își permite să ni-l structureze,acesta comunică diferența de statut.
A veni ceva mai devreme sau a întârzia la o întâlnire de afaceri sau a fi punctual sau nu la o ședință are anumite semnificații:comunică atitudinea puterii,respectul și importanța acordată.Întârzierea poate irita și insulta.
Cu cât oamenii sunt făcuți mai mult să aștepte,cu atât ei se simt mai umiliți,se simt inferiori ca statut social,desconsiderați.Astfel,limbajul timpului se poate folosi,în mod voit sau nu,pentru a manipula,supune și controla sau pentru a comunica respect și interes.
Lipsa timpului
Timpul este perceput ca o resursă personală limitată;de aceea,modul ăn care fiecare alegem să îl folosim comunică atitudinea noastră față de cel care solicită o parte di această resursă.Dacă nu acordăm timp pentru o anumită comunicare se va percepe ca neacordare de importanță.Studiile sociologice au arătat că,în general,relația de comunicare pozitivă se dezvoltă proporțional cu frecvența interacțiunii(adică timp petrecut împreună).
Timpul ca simbol
Acest aspect ține de o anumită obișnuință,cum este ritmul(de exemplu:mâncăm de trei ori pe zi și la anumite ore).Similar,anotimpurile impun anumite activități și un anume fel de viață clar situate în timp.Sărbătorile și ritualurile,de asemenea,sunt marcate de timp.Astfel,oamenii de afaceri știu că în preajma sărbătorilor de iarnă se cumpără mai mult și se lucrează mai puțin.
Pentru a se evita interpretarea greșită a unui element de limbaj neverbal,este bine să-l interpretăm în contextul tuturor celorlalte elemente neverbale și non-verbale.
Elementele care trebuie luate în considerare în interpretarea corectă a limbajelor neverbale sunt caracteristicile de personalitate individuale,de educație,experiență de viață,etc. .
Modul de interpretare și folosire a limbajelor neverbale diferă sub multe aspecte:de la individ la individ,de la profesie la profesie;de la colectivitate la colectivitate;de la cultură la cultură.
1.2.4.COMUNICAREA PARAVERBALĂ
Este instrumentul actorilor,așa cum limbajul neverbal al corpului este instru-mentul mimilor.
Știința vocii umane,paralingvistica,are în vedere,în contextul comunicării,urmă-toarele aspecte:
Tabel nr.
Dacă o atitudine comunicată verbal este contrazisă prin limbajul paraverbal folo-sit,tindem să dăm mai multă atenție,,tonului” decât conținutului mesajului,mai ales în discuția cu o persoană necunoscută .
Ritmul prea rapid poate duce la neînțelegerea mesajului,cel prea lent la plictisea-lă.Pentru accentuarea anumitor părți,se pot folosi pauzele între propoziții sau cuvin-te,pentru a da timp de gândire,a genera anticipația,a-l forța pe interlocutor să spună mai mult.
Repetarea necontrolată a unor cuvinte ,ticurile,ezitările sunt erori de paralimbaj ce trebuie eliminate.
Tăcerea are funcții comunicative:întărește sau tensionează relația,poate jigni sau împăca,scoate în evidență sau ascunde informații,exprimă acordul sau dezacor-dul,comunică o atitudine de precauție;ne permite și organizarea gândurilor.
COMUNICAREA GRAFICĂ
Culoarea în mesajul grafic
Modul de prezentare a unei multitudini de informații cantitative,astfel încât me-sajul să fie interpretat corect de către destinatar,poartă denumirea de limbaj grafic.E-xistă două modalități uzuale de prezentare a datelor cantitative:prin tabele și prin grafi-ce.Graficul este un desen în care reprezentările se fac cu linii,curbe,puncte sau figuri geometrice.Noțiunea de ,,diagramă ” este utilizată,în unele lucrări,pentru anumite re-prezentări grafice.Pe grafic,citirea este mai dificilă decât într-un tabel.Prin intermediul unui grafic,se scot în evidență tendințe și proporții,se demonstrează relații și idei,se su-gerează soluții.
Mesajul care utilizează limbaj grafic are un impact și un nivel de memorare per-mis,superioare mesajelor care utilizează doar limbajele verbale și neverbale.Din acest motiv,limbajul grafic se folosește nu numai în prezentarea cantităților mari de date,ci ori de câte ori se dorește accentuarea mesajului sau când se impun un impact și un nivel de reținere mai mari.
Se pot produce confuzii,manipulări în interpretarea mesajului,când limbajul grafic nu este folosit în mod adecvat.Ca regulă generală,limbajul grafic trebuie folosit doar atunci când are relevanță și utilitate în contextul general al mesajului.Limbajul grafic:
trebuie corelat cu alte limbaje,verbale sau neverbale,astfel încât să se sprijine reciproc;
folosirea prea multor grafice le reduce impactul;
realizarea graficelor implică atât costuri materiale,cât și de timp;de aceea se impune utilizarea lor cu eficiență;
nu este recomandată utilizarea acestui tip de limbaj în fața unui auditoriu neobișnuit,sceptic sau când credibilitatea prezentatorului este redusă.
Limbajul grafic are un obiectiv(ceea ce comunicăm destinatarului),un subiect formulat sub forma titlului.Titlul trebuie să cuprindă,pe scurt,o idee.
Omul se exprimă prin 7% verbal,38% paraverbal și 55% neverbal.
Culoarea în mesajul grafic:
trebuie să fie funcțională,nu decorativă(ar sugera frivolitate,risipă);
trebuie să întărească mesajul și să-l facă mai ușor;
ajută la concentrarea atenției și la explicarea corelațiilor
Reguli de utilizare a culorii:
Se pot folosi:
galben-avertizare/atenție,verde-lipsa de pericole,probleme,pentru distingerea unei categorii(realizat-planificat),roșu-pentru pierderi.
Dacă se utilizează mai mult de 3 culori,acestea devin decorative,nu funcționale;
Pentru suprafață mică-culori strălucitoare,pentru suprafață mare-culori pastel;
Culorile calde-roșu,portocaliu-dau senzația de apropiere și de aceea se utilizează pentru informații de prim plan;
Formele redate în culori deschise,par mai mari decât cele prezentate în culori închise.
1.2.5.SEMIOTICA ȘI COMUNICARE GESTUALĂ
(KINEZICĂ)
E.T.Hall afirma că 60% din comunicările noastre sunt nonverbale;gesturile sunt legate de viața noastră publică și privată,profesională și familială.Fără gesturi ,lumea ar fi statică,pali-dă.Înnăscute sau dobândite,voluntare sau involuntare,codificate sau personalizate(de la ticuri-le gestuale la emblemele caracterizante),gesturile însoțesc,explică,condensează sau comentea-ză comunicarea interpersonală.Experții în comunicare au identificat șapte sute de mii de sem-nale fizice,doar mimica feței modelând 250 000 de expresii,iar mâna generând 5000 de gesturi verbalizante.Indivizii și grupurile lansează depeșe indispensabile prin gest,pantomimă,expresie corporală.
Știința comunicării prin gest(lat.gestus=atitudine,mișcare a corpului) și expresie facială se numește kinezică(gr.kinesis=mișcare).
Kinezica a fost inițiată de antropologul amrican Ray Birdwhistell în 1952,în urma studiului comunicării prin mișcările corpului reprezentate în genere de expresiile feței,gesturi și posturi-studiu efectuat pe indienii Kutenai,mișcările acestora fiind diferite când utilizau limbi diferite(engleza sau kutenai).
La această observație,a corelat sugestiile lui E. Sapir și F.Boas,propunând crearea unui câmp de studiu numit kinezica.Caracteristicile atribuite comunicării gestuale:
Integrarea într-un sistem plurinivelar(implicând utilizarea spațiului și a timpului,
precum și ,,parakinezica”sau prozodia gesturilor:durată,intensitate,flux,amplitudine)
Dependența de o comunitate socio-culturală(fiecare cultură are propriile sale norme de interacțiuni),norme interiorizate prin socializare;
Stricta codificare(sau caracterul nonaleator);
Contextualizarea
Studiul gestualității comporta mai multe dimensiuni:
Interacțiunea gestuală între doi sau mai mulți indivizi;
Studiul funcțiilor și formelor comunicării individuale;
Natura relației între limbajul verbal și cel gestual.
Gestualitatea a fost introdusă treptat în reflecția semioticii,ca o nouă sferă proble-matică:
-ca o componentă omniprezentă,cu granițe incerte,împărțită în multe practici semi-otice particulare(semiotica teatrală,a circului,cinematografică).
-ca un domeniu autonom,strict circumscris,analizabil ca limbaj gestual(limbajul surdo-muților).
Desfășurarea unei persoane într-o comunicare din punct de vedere al modului de mișcare a corpului poate fi caracterizată de mișcări:
laterale,se consideră buni comunicatori;
față-spate,se consideră om de acțiune;
verticale,considerându-se om cu putere de convingere.
Sunt trei categorii de mișcări de bază ale individului care dau informații despre stilul său managerial:
Pentru interpretarea acestor mișcări este nevoie de multă experiență,înainte de a face judecăți pe baza limbajului neverbal al corpului.Consultanții specializați pe problema găsirii de oameni potriviți pentru o funcție managerială, ,,vânătorii de capete”,folosesc intens aceste indicii.
1.2.6.COMUNICAREA ÎN CADRUL GRUPULUI
Caracteristici ale comunicării în grup
Pentru a exista un grup de muncă,este obligatoriu ca membrii acestuia să comunice între ei.
Obiectivele comunicării în cadrul grupului :
informarea corectă și la timp a membrilor grupului;
vehicularea imediată,directă și nealterată a ideilor,propunerilor și nemulțumirilor între membrii grupului;
formarea de opinii în legătură cu diferite evenimente,discutarea acestora și transmite-rea către cei interesați;
luarea deciziilor și transmiterea acestora;
evaluarea performanțelor obținute.
Comunicarea în cadrul grupului este de mai multe feluri:
verbală,scrisă,nonverbală;
interpersonală;
formală sau neformală;
de grup(intergrup și intragrup).
În cadrul grupului,comunicările sunt influențate de:
-calitatea mesajului;
-viteza și ritmul comunicării(ascendent,descendent,orizontal,oblic);
-mărimea grupului(în grupurile mai mari se realizează mai greu);
-poziția spațială a membrilor grupului în procesul comunicării(ex. așezarea,,față în față”)
Conform teoriei lui Hybels,există mai multe tipuri de rețele de comunicare și caracte-risticile lor:
Rețea în cerc(practicată de managerii cu stil democrat de conducere,caracteristică grupurilor creative și neformale)
Rețea în x (specifică grupurilor neformale, practicată de managerii cu stil de conducere,,laissez-faire”)
Rețea în y ( specifică activităților operative,fiind practicată în conducerea operativă)
Rețea în lanț (specifică grupurilor neformale,apărând și un leader)
Toate caracteristicile unei rețele de comunicare permit evidențierea modului de organizare a unui grup din punct de vedere al concentrării autorității și a modului în care membrii comunică între ei.
CAPITOLUL II
COMUNICAREA ȘCOLARĂ
2.1.CARACTERIZAREA COMUNICĂRII LA COPILUL DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ
În prima perioadă a școlarității,sarcina dezvoltării exprimării corecte a elevilor se realizează în afara unor ore specializate de gramatică.Cadrul didactic va valorifica în scopul dezvoltării comunicării corecte a elevilor toate circumstanțele vieții de școală:
Perioada de dinaintea începerii orelor ,activitățile din orarul zilnic,indiferent de obiectul de învățământ(matematică,educație fizică,desen,etc.).
Studiul limbii române în școală urmărește ca elevii să descopere logica limbajului,să se folosească de resursele lui în mod diferit,în funcție de circumstanța de comunicare.
Faptul că cercetarea pedagogică se naște din experiența unei probleme,care se cere lămurită și este chemată să răspundă la multe întrebări pe care practica educațio-nală le ridică continuu,este deja o certitudine.
Oricare dascăl,care efectuează o cercetare,urmărește ameliorarea muncii sale,dar și rezultate mai bune.Fără a-i cunoaște potențialul psihic,particularitățile dezvoltării sale sau capacitățile disponibile ,nu-i putem cere unui copil să învețe sau să lucreze.
Dezvoltarea psihică se realizează corelat cu cea biologică,dar nu simultan.De a-semenea,dezvoltarea biologică influențează dezvoltarea psihică,dar nu absolut și mai ales nu în mod egal de-a lungul ontogenezei.
În decursul vieții și existenței sale,omul este supus unor transformări,schimbări de ordin calitativ și cantitativ,reunite sub termenul de dezvoltare.
Competențele de comunicare ale elevilor noștri nu pot fi dezvoltate decât printr-o abordare adecvată a orelor de limba română, prin implicarea activă a tuturor elevilor în procesul de învățare.
Primii patru ani de școală schimbă foarte tare regimul și planul de evenimente care domină viața copilului-asimilarea continuă de cunoștințe mereu noi,dar mai ales responsabilitatea față de calitatea asimilării lor,situația de colaborare și competiție,contribuie la modificarea defond existențială a copilului școlar.
Așa cum observa M. Debesse, mediul școlar este complet diferit de cel familial,el fiind creat, nu pentru a distribui satisfacții afective,ci pentru o muncă disciplinată și organizată.
Prin școală,i se oferă copilului,un mediu,o colectivitate,un loc de muncă,cu numeroase implicații,întrepătrunderi afective,mentale,morale,constituindu-se într-un resort important al dezvoltării lui psihice.
Încheierea copilăriei,pregătirea pentru adolescență,este considerată perioada de școlarita-te mică(6-10/11 ani),numită și ,,a treia copilărie” sau ,,încoronarea copilăriei”;se produce o schimbare de fond a totalei activități psihice,sub influența rigorilor și a regulilor vieții școla-re,a cerințelor acesteia.
Activitatea intelectuală,antrenată permanent în activitatea școlară,cunoaște modificări importante,care se materializează în planul percepției și al observației,al gândirii,memoriei,
atenției,ca instrument al cogniției.
Activitatea de bază devine procesul învățării,al însușirii cunoștințelor noi.Spre deose-bire de joc,care este activitatea liber acceptată,care produce satisfacții imediate,învățarea este o activitate impusă din afară,care se efectuează într-un ritm susținut,solicită eforturi și urmă-rește scopuri,pe care copilul nu le înțelege de la început;această activitate trebuie să se desfă-șoare într-un anumit sens,să fie ordonată,precisă,să corespundă cerințelor școlii.
Relațiile copilului se modifică fundamental ,datorită faptului că situația de elev este le-gată de o serie de obligații și drepturi din perspectiva vieții pe care o începe;solicitările devin mult mai variate,determinând un ansamblu de caracteristici noi,cu rol semnificativ în dinamica vieții psihice a elevului.
Dezvoltarea capacităților de verbalizare depinde foarte mult de exersarea exprimării orale și scrise.Copilul intră în școlaritate cu un grad de dezvoltare al limbajului diferit.Aceste diferențe privesc nivelul exprimării,latura fonetică a vorbirii orale,structura lexicului,nivelul exprimării gramaticale și literare.
Se produc numeroase modificări,din acest punct de vedere,în perioada claselor a III-a și a IV-a.
Dacă la intrarea în școală,vocabularul copilului conține mai puțin de 2500 de cuvinte (din care 700-800 reprezintă vocabularul activ),la sfârșitul acestei perioade vocabularul poate ajunge să conțină între 4000-4500 de cuvinte,dintre care 1500-1600 reprezintă vocabular ac-tiv.Sigur că dezvoltarea vocabularului impune implicit o organizare a semnificației cuvinte-lor.
Treptat,școlarul mic reușește să exprime prin vorbirea sa nu numai propoziții,ci și conți-nuturi de emoții.Citirea devine expresivă,reușind să transmită valoarea morală și emoțională a unui mesaj.
Cel mai semnificativ fenomen în dezvoltarea limbajului școlarului mic constă în însușirea limbajului scris.Dificultățile de diferențiere corectă a fonemelor(componentele sonore ale cu-vintelor )se repercutează în scriere,determinând unele particularități
sunete supraadăugate:,,viouară”,pentru vioară; ,,deminineață” pentru dimineață; ,,ritimetică” pentru aritmetică.
eliziunile în grafeme: ,,îtuneric” pentru întuneric; ,,îtreabă” pentru întreabă;
Prin dezvoltarea capacității de a citi,școlarul mic începe să ia contact tot mai intens cu limba literară care îi va îmbogăți vocabularul,dar și posibilitatea de a se exprima frumos,artistic.În același timp,crește volumul cuvintelor tehnice,specifice pentru domeniile aritmeticii,geometriei,geografiei,etc.
Înțelegerea și perfecționarea limbajlui scris impun o anumită disciplinare a exprimării.Astfel,se dezvoltă stilul personal oral și scris al elevului.
Limbajul devine instrumentul materializării unor calități ale gândirii.
Un fenomen semnificativ este și creșterea capacității de înțelegere și folosire a sensului figu-rat al cuvintelor,mai ales în context.
În procesul scrierii gramaticale și ortografice se dezvoltă și capacitatea de a se exprima corect gramatical,precum și deprinderea de a înțelege valoarea gramaticală a diferitelor părți de propoziție.
La 9-10 ani,precizia exprimării se dezvoltă,structura propoziției se complică.Modalitățile de exprimare orală și scrisă încep să se apropie.
Obiectivându-se într-o capacitate de maximă complexitate,limbajul se dezvoltă gradual sau etapizat ,fiind dependent,pe de o parte,de aspecte ce țin de maturizarea anatomo-fiziologică a copilu-lui,iar,pe de altă parte,de achizițiile acumulate care,se constituie în premise favorabile pentru acumu-lările ulterioare,în cazul în care,evident,el face obiectul unei stimulări neîntrerupte.
În cazul copilului de vârstă școlară există mai multe direcții care obiectivează progrese ale lim-bajului și ale comunicării,fie că este vorba de dezvoltarea vocabularului,fie de dezvoltarea gramaticii, fie de realizarea unor progrese în planul pragmaticii ,care vizează adaptarea limbajului la diversele contexte în care acesta se utilizează ,fie că este vorba de utilizarea mai multor coduri de exprimare.
În continuare,în materie de vocabular,se constată o îmbogățire a acestuia cu cuvinte noi,pe care copilul nu le știa în perioada preșcolarității și prin învățarea unor cuvinte care, sunt integrabile limba-jelor specializate și care,concretizează noțiuni aparținând unor domenii distincte ale cunoașterii(istori-e,geografie,matematică,etc.).
Ulterior,vocabularul se dezvoltă și ca urmare a faptului că,la semnificațiile unor cuvinte deja cunoscute,copilul adaugă altele noi,ca urmare a implicării sale în programe de instruire bine concepute și bine realizate și ca urmare a contactului cu unele opere literare reprezentative,care facilitează utili-zarea sinonimiei și a omonimiei.
Rafinarea limbajului,pe linie lexicală,poate fi probată și prin analizarea glumelor pe care le practică și le spun copiii de această vârstă și care,în mare măsură,se bazează pe ambiguitatea limbaju-lui și prin analizarea ghicitorilor pe care le vehiculează și pe care,unii autori(cum ar fi Kathleen Stassen Berger,1986, pp.398 -408) le cataloghează a fi ghicitori absurde de genul:,,Ce face vânătorul când o turmă de elefanți ce poartă ochelari de soare se îndreaptă spre el? Nimic.Nu îi recunoaște” .
Progrese vizibile sunt la copilul de vârstă școlară și în materie de pragmatică deși,adaptări ale limbajului la diferite contexte situaționale puteau fi remarcate și la nivelul preșcolarității când ,,se constatau” schimbări în tonalitatea vocii atunci când copilul ,,vorbea” cu păpușa sau când ,,îndeplinea” rolul de doctor.
Adaptările la context și la diferitele situații în care școlarul este nevoit să comunice sunt și mai evidente,la nivelul acestei vârste,dovada,printre altele,reprezentând utilizarea diferitelor forme de vor-bire politicoasă prin intermediul cărora,copilul se adaptează nu numai unei situații,ci,eventual și partenerului de comunicare,mai ales dacă între ei există diferențe semnificative în privința statutului.
Copilul va utiliza formule de genul:,,Dacă nu vă deranjează…”, ,,Aș dori,dacă se poate,să….”,
dovedind progresele pe care le-a făcut în materie de pragmatică și cum se poate adapta el la o varie-tate de situații.
O altă achiziție lingvistică importantă,specifică copilăriei mijlocii,o reprezintă utilizarea mai multor coduri în activitatea de comunicare,lucru ușor de demonstrat,deoarece,într-un fel se exprimă elevii când sunt implicați în activitatea de instruire și în altul,atunci când sunt în contexte nonfor-male.
Se poate afirma,drept urmare,că în această perioadă,copiii utilizează atât un cod lingvistic elaborat,cât și unul neelaborat(restrictiv),care posedă toate caracteristicile identificate de B. Bernstein,primul fiind asociat activităților specifice de instruire-învățare,iarer cel de-al doilea,contextelor nonformale,cu precizarea că,această coexistență este firească și că trecerea de la un cod la altul se face fără depunerea unui efort special.
2.2.IMPLICAȚII PSIHOPEDAGOGICE ALE COMUNICĂRII
Analiza formelor comunicării evidențiază unele aspecte pentru o conduită didactică eficientă:
randamentul comunicării didactice nu se reduce la formularea conținuturilor verbale.
Dacă prin componenta verbală se exprimă referențial și explicit un anumit conținut cate-gorial,în același timp,prin componenta para și nonverbală se exprimă atitudini.Acestea vizea-ză conținutul transmis,receptorul și situația comunicării.Prin orientările lor atitudinale,poziti-ve,neutre,profesorul și elevul potențează sau frânează comunicarea,sporesc sau anulează efec-tele conținuturilor didactice propuse.
Astfel,un conținut verbal strict și precis delimitat –o teoremă matematică,spre exemplu,în funcție de conduita para și nonverbală a profesorului poate fi percepută de clasele paralele sau de aceeași clasă,în momente diferite,destul de divers:
ca o provocare adresată imaginației și posibilităților lor euristice;
ca o expresie clară a neîncrederii profesorului în abilitățile clasei;
ca o chestiune de rutină;
ca o propunere de tip concurențial, ,,care pe care”;
ca o pedeapsă administrativă,etc.
comunicările para-și nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal:
Înainte de a accepta rațional și ,,a traduce” importanța unei demonstrații,elevul are senti-mentul importanței conținutului ce i se propune,transmis de către profesor concomitent cu mesajul verbal al demonstrației,dar decodificat mai rapid,cum s-a precizat anterior. Rolul afectivității nu trebuie neglijat și din alt considerent.S-a demonstrat experimental că informa-țiile recepționate pe un fond afectiv pozitiv sunt mai bine reținute,în timp ce un climat afectiv stresant (frică,neplăcere,efort excesiv) facilitează uitarea.
o comunicare complexă(verbală,nonverbală,paraverbală) convergentă,ușurează
îndeplinirea unor sarcini diferite: impuse de diverse roluri didactice-prin realizarea lor con-comitentă,dar prin mijloace diferite (exemplu: verbal se oferă explicație clasei,paraverbal sunt atenționați cei neatenți, prin ridicarea tonului și nonverbal se solicită caietul unui elev pentru a verifica o informație oferită anterior).
folosirea multicanalității în transmiterea și receptarea mesajului facilitează pre-lucrarea și reținerea unei mai mari cantități de informații:în acelați timp,sporește varietatea și atractivitatea actului de comunicare.Înlăturând pericolul monotoniei,o astfel de comunicare facilitează procesul concentrării atenției.
combinarea variată și convergentă a mesajelor verbale,para și nonverbale,poate reprezenta un spor de claritate(cât de puțini sunt cei care,în explicarea noțiunii de spirală,nu recurg la gestul ,,clarificator”) și prin această economie de timp.
comunicarea divergentă poate produce confuzii, nesiguranță și chiar refuzul conținuturilor transmise:să reflectăm la situația în care mesajul verbal al cadrului didactic afirmă importanța deosebită a ceva,în timp ce mesajul para- și nonverbal trădează o indiferență totală.Ceea ce nu-l interesează și nu-l pasionează pe profe-sor nu are de ce să îl atragă mai mult pe elev.
2.2.1 COMUNICAREA DIDACTICĂ
Se poate structura ideea că această comunicare este una instrumentală,direct implicată în susținerea unui proces sistematic de învățare.Caracterul didactic al unei comunicări nu este dat de prezența ,,personajelor”profesor-elev,ci respectarea legită-ților presupuse de un act sistematic de învățare.Astfel,comunicarea didactică poate apărea între diferiți alți ,,actori”:elev-elev, manual-elev,carte-persoană care înva-ță,părinte-copil,instructor-instruiți,antrenor-antrenați,inițiați-ucenici,etc.
Condiția este ca ,,personajul-resursă” să depășească statutul de informator și să cunoască sau să intuiască,legitățile formei de învățare implicate în situația dată.
Schema oricărei comunicări cuprinde:
factorii(actorii/personajele/agenții) comunicării;
distanța dintre aceștia;
așezarea lor,ambele fiind importante pentru precizarea particu-larităților;
canalului de transmitere a mesajului;
cadrul și contextul instituțional al comunicării,ceea ce imprimă automat,un anumit tip de cod:oficial,mass-media,colocvial,di-dactic,secret,etc. ;
situația enunțiativă(interviu,dezbatere,lecție,sesiune științifică,etc. ;
repertoriile active sau latente ale emițător-receptorilor;
retroacțiunile practicate;
factorii de bruiaj(zgomotele).
Comunicarea în clasă,are specificul său,evident,pentru fiecare dintre acestea,
determinat de cadrul instituțional în care se desfășoară și de logica specifică a activi-tății dominante-învățarea(ca modalitate esențială de instruire și educare).
Caracteristici ale comunicării didactice
O serie de aspecte pot fi considerate ,mai ales prin frecvența prezenței lor,elemente de specificitate ale comunicării didactice.
Dimensiunea explicativă a discursului didactic este pronunțată,deoarece el vizează,pri-
oritar,înțelegerea celor transmise.O învățare eficientă are ca premisă înțelegerea conținutului propus,condiție primară și obligatorie pentru continuarea procesualității învățării.
Logica pedagogică-caracteristică a structurării comunicării didactice,având ca primă cerință facilitarea înțelegerii unui adevăr și nu simpla lui enunțare.Acficeasta,fără a face rabat criteriului adevărului științific,are ca primă cerință facilitarea înțelegerii unui adevăr și nu simpla lui enunțare.Profesorul care doar propune/impune adevărurile domeniului specialității sale,dar nu face efortul special pentru ca ele să fie înțelese și acceptate de copii ca ,,bunuri simbolice personale” se oprește ca profesionist la jumătatea drumului.Este de înțeles astfel,de ce în structura conținuturilor programelor școlare,dar și în prezentarea informațiilor în actul de comunicare didactic,se acordă întâietate logicii pedagogice(vizează înțelegerea),față de cea științifică(vizează ade-vărul) sau cea istorică(vizează cronologia) descoperirii adevărurilor științifice.
Rolul activ al profesorului față de conținuturile științifice cu care va opera este legat de particularitatea anterioară.În procesul de transinformație-obligatoriu contextului didac-tic-profesorul acționează ca un veritabil filtru ce selecționează,organizează,personali-
zează(în funcție de destinatar și cadru) conținuturile literaturii de specialitate,ghidat fiind de programa în vigoare și de manualul pentru care a optat.
Pericolul transferării autorității de statut(normală la nivelul relației cu clasa) asupra conținuturilor sub forma argumentului autorității,reprezintă un aspect special al co-municării.Pentru cei care învață apare astfel riscul (cu atât mai prezent cu cât elevii sunt mai mici) ca un lucru să fie considerat adevărat sau fals nu pentru că faptul acesta este demonstrabil,ci pentru că provine de lao sursă cu ,,autoritate”(,,Scrie în carte!”
,,Așa este scris și în programă!”, ,,Așa ne-a spus doamna învățătoare!”)
combinarea,în mod curent,în cadrul comunicării în clasă,a celor 2 forme verbale-oralul și scrisul-este o realitate.De aici,o serie de particularități de ritm(scrisul este de șase ori mai lent decât rostirea), de formă (accentuarea compensatorie a dimensiunii paraverbale din comunicarea profesorului,atunci când elevii iau notițe și pierd o parte din informația nonverbală),de conținut(diminuarea și chiar pierderea dimensiunii afectiv-atitudinale în cazul comunicării scrise).
personalizarea comunicării didactice face ca același cadru instituțional,același conținut formal(programă,manual),același potențial uman(clasa/clasele de elevi) să fie explora-te și exploatate diferit și cu rezultate diferite,de profesori diferiți.În funcție de propriile particularități de structură psihică și de filozofia educației la care aderă,conștient sau nu,profesorul accentuează una sau alta dintre dimensiunile comunicării-cea informati-vă,cea relațională,cea pragmatică-creând premisele de răspuns complementar din partea elevilor sau a cadrului instituțional în care activează.
Pe lângă cele analizate până acum,se pot enumera alte trăsături care,contribuie și ele,la crearea unui univers specific al comunicării didactice:
ritualizarea și normele nescrise permanent prezente(,,Nu vorbi neîntrebat!”, ,,Ridică-te în picioare când răspunzi!”, ,,Când profesorul vorbește,se ascultă doar!”)
combinarea permanentă a comunicării verticale cu cea orizontală în forme organiza-te(lucru pe grupe,sarcini colective) sau spontane,legale sau ilegale ( ,,circuitul” unei fi-țuici,suflatul) ;
finalismul accentuat al comunicării, subordonată permanent obiectivului didactic ur-mărit.De aici libertatea limitată a partenerilor,profesori și elevi, de a alege conținuturi ad-hoc;
animarea selectivă a partenerului –clasă/elev, în funcție de reprezentările deja fixate ale profesorului( ,,clasa amorfă”, ,,elev slab”, ,,elev conștiincios”).
dominarea comunicării verbale de către profesor în proporție de peste 60-70% ,la care se asociază și tutelarea de ansamblu a actului de comunicare;
redundanța cantitativ și calitativ specială, impusă de necesitatea înțelegerii corecte a mesajului.
2.2.2 FACTORII FAVORIZANȚI AI COMUNICĂRII DIDACTICE
Fiind un proces de o complexitate deosebită,comunicarea didactică este multideter-minată și în consecință favorizată sau, dimpotrivă,restricționată de o varietate de fac-tori a căror incidență este diferită,ceea ce înseamnă că impactul unora este foarte sem-nificativ în timp ce alții au o pondere aproape neglijabilă,care nu induce efecte negative și nu necesită măsuri speciale de ameliorare.
Surprinderea tuturor factorilor care au un impact deosebit în desfășurarea comunicării didactice,reprezintă o tentativă extrem dde temerară,care presupune un travaliu susținut,motiv pentru care,acest demers investigativ trebuie făcut,nu numai de către o singură persoană ci,de către un grup de persoane care colaborează foarte bine între ele și care,îndeobște,posedă criterii comune în aprecierea diverselor aspecte înregistrate la clasă.
Întâlnim astfel, mai multe categorii de factori favorizanți ai comunicării didac-tice:de natură psihologică,pedagogică și socială.
Factorii de natură psihologică:cel mai semnificativ,asupra comunicării -limbajul (nivelul de dezvoltare al acestuia),gândirea (funcționarea cognitivă), moti-vația, atenția, afectivitatea, natura cunoștințelor transmise, reprezentarea și organizarea cunoștințelor, stimularea motivației pentru comunicare și învățare,utilizarea adecvată a
diverselor canale nonverbale(comunicarea prin distanță,comunicarea gestuală,
comunicarea prin atingere).
Factorii de natură pedagogică:
Există o mulțime de factori care care pot favoriza comunicarea didactică,dar este la fel de adevărat că nu toți au același impact,unii determinând o influență mai consistentă,iar alții,dimpotrivă,una mai puțin semnificativă.
Comunicarea didactică este favorizată de obiectivele educaționale,de de modul de structurare și funcționare a situației pedagogice,conținuturile procesului de învăță-mânt,maniera în care se desfășoară transpoziția didactică,modul de depășire a obsta-colelor epistemologice,metodele pedagogice ale procesului de instruire,mijloacele de învățământ,tipologia feed-back-ului,relația pedagogică,stilurile educaționale.
Factori de natură socială:
Impact mai mare asupra comunicării didactice,îl au mărimea grupului,poziția spațială a membrilor,rețelele și structurile de comunicare,structura grupului,coeziunea grupu-lui,modul de rezolvare a conflictelor apărute în cadrul grupului.
Importanța acestor categorii de factori este de asemenea indubitabilă,iar faptul acesta,se poate explica prin referirea directă la multiplele contexte în cadrul cărora se desfășoară respectivul proces,deoarece,cum amintim anterior,comunicarea nu se desfășoară ,,in vitro”,ci în împrejurări care o pot determina în mod substanțial.
Cunoașterea acestor factori,dar mai ales consecințele asupra comunicării didac-tice,reprezintă o necesitate stringentă dacă se dorește ca respectivele elemente să favo-rizeze comunicarea și să-i sporească productivitatea.
Pentru ca procesul de comunicare didactică să funcționeze la parametrii de efi-ciență ridicată, se impune cu necesitate, atât cunoașterea acestor factori,cât și manipu-larea lor,astfel încât,să se maximizeze efectele pozitive și,eventual,să se diminueze la maxim efectele negative ,în cazul în care procesul este perturbat într-o măsură mai mare sau mai mică și există indicii că starea sa se înscrie pe o curbă descendentă.
Fiind mai multe categorii de factori,este de la sine de înțeles că nu poate fi fa-vorizată sau neglijată nicio categorie,fără ca acest aspect să nu se repercuteze nefavo-rabil asupra manierei de desfășurare a comunicării didactice.
Ceea ce trebuie să se știe este faptul că manipularea corectă a factorilor care aparțin categoriilor amintite,presupune ca personalul didactic să posede competențe extinse,
care să vizeze domenii,cum sunt psihologia copilului,psihologia generală,psihologia socială,pedagogia,sociologia,teoria informației.Dacă aceste competențe nu există, e greu de crezut că vreun cadru didactic nu va fi tentat să acorde prioritate anumitor factori, dar în același timp,să ignore pe alții al căror impact asupra comunicării este foarte important.
Dacă se va ține cont de toți acești factori,care favorizează comunicarea didac-tică,există șanse mari ca acest proces să se desfășoare la parametrii de normalitate și implicit ,întreaga activitate de instruire să devină mai eficientă,limbajul mai bogat,capacitatea școlarului mic de a emite mesaj oral corect,din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical,dezvoltată.
CAPITOLUL III
Dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate
Cercetare experimentală în învățământul primar
COORDONATELE CERCETĂRII EXPERIMENTALE
3.1.Coordonatele generale ale cercetării
Experimentul va fi organizat și desfășurat la Școala Gimnazială
,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea,județul Tulcea,pe parcursul anului școlar 2015-2016, pe o perioadă de 18 săptămâni didactice.
Grupele participante la experiment sunt formate din colectivul clasei pregăti-toare B,reprezentând lotul experimental și lotul martor, și lotul martor,reprezentat de colectivul clasei pregătitoare C,de la aceeași școală.
3.2.Ipoteza cercetării
Se prezumă că,apelând ritmic și constant la frământări de limbă și ziceri ritmate,se dezvoltă capacitatea școlarului mic de a emite mesaj oral corect din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical.
3.3.Obiectivele cercetării
Obiectivele demersului științific au constat în demonstrarea faptului că frământările de limbă și zicerile ritmate dezvoltă capacitatea școlarului mic de a emite mesaj oral corect din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical.
Astfel,ne-am propus:
să studiez cărți de specialitate și programa școlară,în vederea unei proiectări riguroase și a organizării activității instructiv-educative la clasă;
să cunosc nivelul de pregătire inițială a elevilor din lotul experimental și din cel de control;
să utilizez diverse exerciții de corectare a exprimării orale a elevilor,prin frământări de limbă și ziceri ritmate;
să adopt unele decizii de ameliorare a procesului didactic;
să evaluez progresul înregistrat de elevi în urma utilizării unei diversități de activități de exersare,consolidare a exprimării orale corecte din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical.
Sarcinile cercetării:
documentarea științifică a cercetării;
stabilirea bazei de plecare în experiment;
selectarea și aplicarea diverselor exerciții și jocuri cu frământări de limbă și ziceri ritmate;
înregistrarea efectelor produse de acestea asupra exprimării orale a elevilor;
compararea și evaluarea rezultatelor obținute în urma evaluărilor.
3.4.Metode de cercetare
Factorul primordial al progresului contemporan este constituit de cercetarea științifică.
Activitatea de cercetare în domeniul corectării exprimării orale a elevilor din ciclul primar cunoaște o dezvoltare continuă,angrenând un număr sporit de specialiști români și străini.
Metodele de cercetare pot fi grupate în:
a. metode de cercetare a datelor: observarea, experimentul, ancheta cu chestionar,
ancheta biografică, convorbirea, teste, fișe pedagogice. Acestei grupe îi sunt asociate și
„metode de cuantificare”, de măsurare a datelor cercetării, fiindcă, fără măsurare, datele
colectate nu sunt utile unei cercetări în sens științific;
b. metode privind organizarea colectivelor de experimentare (cercetare), pentru ca
datele adunate și rezultatele cercetării să exprime cât mai corespunzător generalitatea,
realitatea întreagă (mărimea eșantionului), grupe echivalente, rotația grupelor;
c. metode pentru prelucrarea matematică (statistică) a datelor prin metodele expuse la
punctul (a), în condițiile de valabilitate, stabilite de la (b) . În final, ca metodă integral de cercetare, este cea experimentală deosebită de experiment.
Studiind activitatea unora dintre dânșii,în scopul realizării acestei lucrări metodi-
co-științifice pentru obținerea gradului didactic I în învățământ,am folosit următoarele metode de cercetare:
metoda bibliografică-bază a documentării;
observația pedagogică;
experimentul pedagogic-metodă fundamentală;
metoda testelor;
studiul produselor activității;
metoda statistico-matematică;
metoda reprezentării grafice.
Metoda bibliografică
Se impune studiul cunoștințelor de specialitate legate de tema aleasă,pentru aprofun-darea cunoștințelor legate de utilitatea exercițiilor,jocurilor cu frământări de limbă și ziceri ritmate în corectarea exprimării orale a elevilor din ciclul primar.Este o metodă de investi-gație indirectă,constituind într-o măsură importantă ceea ce numim documentarea, modalitate prin care am cunoscut ce s-a realizat mai valoros în lume pe plan teoretic și aplicativ.
În realizarea a ceea ce ne-am propus, am pornit de la studiul unei bibliografii care a conținut atât lucrări de referință privind rolul comunicării în dezvoltarea personalității copilului,dezvoltarea creativității, a trăsăturilor de caracter,precum și lucrări de specialitate privind metodele și tehnicile alternative aplicabile în învățământul primar,pentru dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate.
Materialele bibliografice studiate m-au ajutat să mă orientez în alegerea testelor ,teh-nicilor și metodelor alternative de corectare a exprimării orale a elevilor din ciclul primar.
Observația pedagogică
Este o metodă principală de investigație directă, care constă în urmărirea conștientă a procesului instructiv-educativ, în ansamblul său, ori sub diversele sale laturi fără să se aducă vreo modificare acestora din partea cercetătorului.
Am folosit această metodă în toate etapele cercetării, însoțind celelalte metode. Am observat comportamentul copiilor care au constituit eșantionul ales pentru experiment.
M-au interesat mediile sociale din care provin subiecții, preocuparea părinților lor pentru exprimarea orală corectă , în general, și atitudinea acestora față de metodele și modalitățile alternative de dezvoltare a capacității școlarului mic de a emite mesaje orale corecte în lecții, în special.
În urma observațiilor făcute spontan, natural, pentru a nu perturba activitatea copiilor, am ales cele mai eficiente metode și tehnici alternative de lucru pentru a realiza pe deplin obiectivele cadru cuprinse în aria curriculară,,Comunicare în limba română” .
Experimentul pedagogic
Este tot o metodă principală de investigație directă fiind definită ca „observația” provocată.
În școală este folosit experimentul pedagogic (natural), deoarece el nu se rezumă numai la argumentarea teoretică a fenomenelor, ci oferă și modalități practice de organizare și desfășurare a acțiunii educaționale, cât și de extindere și generalizare a rezultatelor obținute.
Experimentul pedagogic conceput de mine a cuprins trei etape:
Etapa constatativă
S-a desfășurat la clasa pregătitoare B , la începutul semestrului I , anul școlar 2015-2016 ,la disciplina ,,Comunicare în limba română”.
În această perioadă am cules informații , date despre capacitățile intelectuale ale elevilor , despre modul cum și-au format capacitatea de exprimare orală corectă , date culese din diferite teste orale .
Am urmărit comportamentul elevilor la fiecare lecție și am întocmit fișe de observație curentă .
Etapa ameliorativă
S-a desfășurat pe parcursul celor două semestre , când am aplicat diferite metode și tehnici alternative de dezvoltare a capacității școlarilor mici de a emite mesaje orale corecte din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical.
Am cules totodată și date referitoare la progresul elevilor , determinat de creșterea motivației lor pentru învățare . Pe baza rezultatelor obținute am adoptat decizii adecvate de organizare a unor activități diferențiate cu elevii care au dovedit , fie capacitate optimă/performantă de exprimare orală,fie dificultate dovedită în exprimarea orală .
Astfel , la disciplina ,,Comunicare în limba română” , la clasa pregătitoare B de la Școala Gimnazială,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea, județul Tulcea , am aplicat următoarele metode și tehnici alternative de dezvoltare a capacității de exprimare orală corectă :
1.Observarea curentă a comportamentului elevului
2.Investigația
3.Proiectul
4.Portofoliul
5.Probe de evaluare sub formă de concursuri
6.Jocul didactic
7.Autoevaluarea
8.Evaluarea cu ajutorul calculatorului
C. Etapa finală
S-a desfășurat la finele semestrului al II-lea , etapă în care am aplicat probele de evaluare sumativă , pentru a înregistra progresul , evoluția elevilor în acest an școlar , atât sub raportul cunoștințelor dobândite , cât și al dezvoltării capacității de exprimare orală corectă .
Toate datele au fost întabelate , tratate statistic și interpretate, pentru a se compara rezultatele obținute .
Metoda testelor
Am folosit această metodă la începutul și la sfârșitul experimentului, ea constând în determinarea cantitativă sau măsurarea fenomenului de observat.
Metoda statistico-matematică
Este o metodă indirectă, fiind modalitatea de măsurare, modelare și cuantificare matematică a unor date pedagogice, și este materializată în lucrare printr-o serie de mijloace statistico-matematice ca: tabele numerice, medii aritmetice, procente, grafice. Interpretarea corectă a rezultatelor obținute a reprezentat etapa cea mai importantă în aprecierea atingerii obiectivelor propuse în experimentul pedagogic.. Exprimate cifric, concluziile au dobândit forță de convingere, conferind un plus de certitudine acțiunilor întreprinse în direcția cunoașterii științifice.
Datele au fost prelucrate în tabele comparative pe teste inițiale , formative și finale.
Toate metodele de cercetare folosite au fost privite ca acționând în intercondiționare, alcătuind un sistem metodologic unitar.
3.4.Prezentarea claselor incluse în experiment
Prin elaborarea acestei lucrări metodico-științifice doresc să experimentez o paletă largă de metode și tehnici alternative de dezvoltare a capacității școlarilor mici de a emite mesaje orale pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate, precum și rolul lor în creșterea randamentului școlar și a motivației pentru învățare .
Prin folosirea lor la clasă , prin selectarea celor mai potrivite modalități alternative de dezvoltare a capacității de exprimare orală corectă , orice elev va putea dovedi că și-a însușit măcar cerințele minime ale programelor școlare , înregistrând chiar și unele progrese .
Pentru acest demers științific am avut ca subiecți elevii clasei pregătitoare B,de la Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea, județul Tulcea , în număr de 15 elevi , 7 fete și 8 băieți ( lotul experimental ) și elevii clasei pregătitoare C de la Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea, județul Tulcea, în număr de 17 elevi, 8 fete și 9 băieți ( grupul martor ) .
Elevii clasei experiment nu au aceeași structură intelectuală (elevi slabi, mediocri și buni), provin din medii diferite . Familiile elevilor colaborează în general cu școala, deci am fost sprijinită de către acestea în realizarea experimentului. Elevii au răspuns solicitărilor la efortul din timpul orelor, nu în mod constant, făcându-le plăcere jocurile, concursurile care presupun întrecere, creativitate, imaginație.
Pentru realizarea unei cercetări pedagogice viabile, cu caracter consultativ, am comparat „clasa experimentală” cu „clasa martor” , am comparat rezultatele acestora obținute la testările inițiale și finale ( vezi anexa 1 și 2 ) .
Prezentarea inventarului metodologic de evaluare folosit în experiment
Noua metodologie didactică , adecvată obiectivelor învățământului actual , impune o reconsiderare a metodelor și mijloacelor de învățământ , astfel încât acestea să determine activizarea optimă a elevilor , atât în plan intelectual – prin cultivarea unei atitudini euristice , investigatoare – cât și prin formarea spiritului de inițiativă .
Aceasta impune folosirea unor metode menite să mărească potențialul intelectual al elevilor , angajarea lor la un efort personal în actul învățării , cu o eficiență maximă .
”Alternativa ” reprezintă un atribut al democrației , care își găsește reflectarea și în învățământ , în diferite forme : învățământ particular ca alternativă la învățământul de stat , manuale alternative , strategii alternative , modalități alternative de predare-învățare,evaluare .
Obiectivul principal al acestei cercetări este atât teoretic cât și aplicativ .
Din punct de vedere teoretic se dorește surprinderea implicațiilor pe care modalitățile alternative de dezvoltare a capacității școlarului mic de a emite me-saj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate le au asupra calității procesului didactic și asupra personalității în formare a copilului care își petrece cea mai mare parte a timpului într-un cadru educațional , în care atât învățarea ca proces, cât și evaluarea randamentului școlar sunt foarte importante .
Din punct de vedere aplicativ , se exemplifică metode alternative de dez-voltare a capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate care să favorizeze procesul de învățare și indivi-dualizarea performanțelor școlare , formarea capacităților de autoevaluare .
Curriculum-ul actual oferă învățătorului libertatea de alegere și de organi-zare a activităților de predare-învățare , evaluare , cele mai adecvate pentru optimizarea performanțelor elevilor și , implicit , a propriei sale activități .
Toți elevii trebuie să participe la propria lor educare . Este interesul lor să se autoevalueze corect și să-și pună în valoare punctele tari .
Învățătorul trebuie să respecte nivelul de pregătire al fiecărui elev , să aștepte progresul de la toți elevii săi , să ofere tuturor șansa să cerceteze și să exerseze prin dificultate crescătoare , să dea sarcini interesante , importante și modalități diferite de dezvoltare a capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate.
Așadar , frământările de limbă și zicerile ritmate aplicate elevilor din clasa pregătitoare B,lotul experimental , sunt gândite astfel ținându-se cont de grupul școlar neomogen, caracterizat prin diferențierea capacităților intelectuale ale fiecăruia .
Punctul de plecare în realizarea acestui demers individualizat îl constituie cunoașterea nivelului de cunoștințe și a tipului de inteligență al subiecților .
Informațiile sunt strânse pe baza observațiilor curente , a analizei rezultatelor obținute la evaluarea inițială , etc..
MODALITĂȚI ALTERNATIVE DE DEZVOLTARE A CAPACITĂȚII ȘCOLARULUI MIC DE A EMITE MESAJ ORAL PE BAZA FRĂMÂNTĂRILOR DE LIMBĂ ȘI A ZICERILOR RITMATE
Investigația reprezintă o activitate practică desfășurată de elevi , pe durata unei ore de curs , prin care se realizează o evaluare individuală sau de grup .
Această formă de activitate valorifică un principiu pedagogic de bază la acest nivel : intuiția . Este o metodă ce presupune căutarea , cercetarea unor situații noi , pornind de la situații deja cunoscute , de la cunoștințe deja dobândite .
Realizarea demersului investigativ presupune :
stabilirea problemei de investigat ;
formularea ipotezelor în vederea rezolvării problemei ;
identificarea ustensilelor , a aparaturii și a materialelor necesare ;
stabilirea modului de lucru ,
colectarea datelor și înregistrarea acestora ;
organizarea datelor ( tabele , grafice , diagrame ) și reprezentarea acestora;
stabilirea concluziilor ;
verificarea confirmării ipotezei /ipotezelor propuse și reluarea demersului în caz de eșec.
Exemple de investigații realizate cu subiecții lotului experimental :
Proiectul este o metodă inițiată de John Dewey , la sfârșitul secolului al XIX-lea . Este o strategie de învățare și evaluare a cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat de cercetare , pe căutarea și găsirea răspunsurilor legate de tema propusă . Elevii sunt antrenați în acțiuni de observare , în experimentarea și efectuarea unor lucrări practice , pe măsura posibilităților lor.
Ei desfășoară o muncă de creație , formându-se astfel tehnici de investigare a realității înconjurătoare .
Proiectul este o temă de cercetare care se realizează prin îmbinarea cunoștințelor teoretice cu activitatea practică . Se poate realiza individual , pe grupe sau prin efort colectiv .
Are multe avantaje :
Pune elevul într-o situație autentică de acțiune , cercetare , căutare ;
Cultivă încrederea în propriile forțe ;
Stimulează creativitatea , cultivă gândirea proiectivă .
Există două tipuri de proiecte educative :
primul tip de proiect ( disciplinar sau pluridisciplinar )-are ca scop îmbogățirea activității desfășurate în timpul orelor de curs prin realizarea concretă a unui dosar tematic , a unei reviste , expoziții , a unui film, etc.
al doilea tip de proiect se desfășoară în afara orelor de curs și are un caracter socio-cultural , de petrecere a timpului liber prin realizarea unui spectacol , decorarea sălii de clasă și a spațiilor comune , prin excursii sau ecologizarea unui colț din natură , etc.
Acest tip de activitate este mai amplu decât investigația . Ea începe în clasă , prin definirea și înțelegerea sarcinii , se continuă acasă , pe parcursul a câteva zile sau săptămâni și se încheie în clasă prin prezentarea proiectului în fața colegilor , sau a a unui raport asupra rezultatelor obținute și , dacă e cazul , a produsului realizat .
Etapele realizării unui proiect :
Alegerea temei
Planificarea activității : stabilirea obiectivelor proiectului ; formarea grupelor ; alegerea subiectului în cadrul temei proiectului de către fiecare elev/grup ; distribuirea responsabilităților în cadrul grupului ; identificarea surselor de informare ( manuale , proiecte mai vechi , cărți , presă , instituții, organizații nonguvernamentale ).
Cercetarea propriu-zisă
Realizarea materialelor
Prezentarea rezultatelor cercetării și/sau a materialelor create
Evaluarea cercetării în ansamblu , a modului de lucru , a produsului realizat .
Elevii pot fi notați pentru modul de lucru , pentru modul de prezentare și/sau produsul realizat .
Criterii generale de evaluare :
aprecierea calității proiectului : validarea proiectului ; completitudinea lui ; calitatea materialului utilizat ; creativitatea , gradul de noutate .
aprecierea modului de prezentare a proiectului.
Criterii care vizează calitatea activității elevului :
în ce măsură a înțeles elevul sarcina pe care a primit-o și în ce măsură a realizat-o ;
valorizarea competențelor elevului ;
documentarea ;
nivelul de elaborare și comunicare ;
greșeli ;
creativitate ;
calitatea rezultatelor .
Această metodă presupune lucrul pe grupe și necesită pregătirea învățătorului și a elevilor în ideea lucrului în comun . Lucrând împreună , elevii au ocazia de a se cunoaște mai bine , de a se corecta unii pe alții , de a se ajuta reciproc , dezvoltându-și spiritul de echipă .
Proiectul constând în studierea comportamentului animalelor reprezintă o modalitate alternativă de evaluare la unitatea de învățare” Comportamente observabile la animale ”ce presupune îmbinarea cunoștințelor teoretice cu activitatea practică .
La realizarea lui au participat toți elevii clasei experimentale , fiecare găsindu-și o sarcină pe măsura priceperilor și deprinderilor , capacităților sale , pe care a dus-o la bun sfârșit .
Proiectul realizat a fost o încununare a muncii tuturor , a căutării lor , a prelucrării unor materiale , a sortării , alegerii și clasificării lor .
Proiect școlar:,,ANIMALE”
Portofoliul reprezintă ” cartea de vizită ” sau „ oglinda elevului ” . El cuprinde o colecție a muncii unui elev și înregistrează progresul și realizările lui , impunându-se ca o alternativă viabilă la tehnicile de evaluare clasică .
Oferă învățătorului posibilitatea de a emite o judecată de valoare bazată pe un ansamblu de rezultate , oglindind complexitatea evoluției elevului . Urmărește progresul continuu , de la un semestru la altul , de la un an școlar la altul , sau chiar de la un ciclu de școlarizare la altul .
Poate include rezultate la probe orale , probe scrise , probe practice , notări în urma observării sistematice a comportamentelor școlare , proiectul , autoevaluarea , precum și sarcini specifice fiecărei discipline .
Oferă o imagine completă a progresului înregistrat de elev pe unitatea de timp vizată , prin raportarea la criterii formulate în momentul proiectării .
Favorizează o evaluare continuă și elimină tensiuni induse de unele metode tradiționale de control/evaluare .
Poate fi proiectat în mod individual de către fiecare învățător , în funcție de situațiile concrete de lucru .
Sintetizează activitatea elevilor pe o perioadă mai mare de timp , furnizând date asupra evoluției și progreselor realizate de elev , împreună cu informații importante despre preocupările sale .
Stimulează creativitatea , ingeniozitatea și implicarea personală a elevului în activitatea de învățare .
Oferă date importante învățătorului despre personalitatea elevului , incluzându-l în cadrul grupului .
Structura și/sau elementele componente ale portofoliului sunt stabilite de către învățător , dar elevul are însă libertatea să pună în propriul portofoliu materialele pe care le consideră necesare și care îl reprezintă cel mai bine .
Elementele constitutive ale portofoliului trebuie evaluate separat la momentul respectiv de către învățător . Se poate realiza o apreciere globală a portofoliului , caz în care evaluatorul stabilește criterii clare de evaluare , care sunt comunicate elevilor încă de la început .
Stimulează desfășurarea unei game largi de activități la disciplina respectivă , prin verificarea unor produse ale muncii care de obicei rămân neimplicate în actul de evaluare .
Oferă posibilitatea alegerii , dintre subiectele propuse , a acelor teme spre care se simt atrași și în care își pot pune în valoare mai bine capacitățile creatoare .
Permite asimilarea cunoștințelor mai ușor ,datorită imaginilor .
Elevii mențin un interes constant pentru autoeducație , spiritul de inițiativă , dragoste față de tot ceea ce este frumos , ingeniozitate constructivă , perseverență .
Evaluarea prin intermediul portofoliului se poate realiza folosind o multitudine de produse obținute în urma observațiilor directe , a investigației , a experimentelor efectuate individual sau în grup .
Portofoliu colectiv:,,Antologie ilustrată de poezii ritmate ”
Rața
Rața strigă: mac, mac, mac,
Astăzi vreau să stau pe lac
Cu bobocii mei cei mici
Ca să-noate: plici, plici, plici.
Mac, mac, mac și plici, plici, plici
Ce frumos este aici!
Mac, mac, mac și plici, plici, plici…
Gâștele
Un gâscan și cu o gâscă
Încercau să prind-o muscă,
Însă musca a zburat
Iar ei rău s-au supărat.
Ga, ga, ga și ga, ga, ga,
Unde-i musculița mea?
Ga, ga, ga…
Cocoșul
Pe un gard stă cocoțat
Un cocoș cam pintenat
Și tot strigă cu-cu-rigu,
Vă anunț că vine frigu’
Cu-cu-rigu, cu-cu-rigu
Grivei
Lângă cușca lui Grivei
Au venit căței vreo trei
Tot lătrând în gura mare
Căutând ceva mâncare,
Iar Grivei prietenos
Împarte cu ei un os
Ham, ham, ham, ham, ham, ham,
Uite câți prieteni am!
Ham, ham, ham…
Pisicuța
Pisicuța „Miau”, miau, miau
Se juca drăguța
Și dădea mereu de-a dura
Ghemul cu lăbuța.
Miau-miorlau, miau-miorlau,
Ghemul vreau să-l iau!
Miau-miorlau…
Mickey-Mouse
Mickey Mouse șoricelul
Se tot joacă frumușelul
Nu știe că după-o sticlă
Îl pândește o pisică
chiț, chiț, chiț, chiț, chiț, chiț,
Ce bine este aici
Dar mi-e frică de pisici
Chiț, chiț, chiț…
Observarea sistematică a elevilor
Ca instrumente de observare sistematică a elevilor am folosit fișa de observații pe bază de observații curente , scara de clasificare și lista de control/verificare.
Utilizarea acestora a devenit imperios necesară mai ales în acest an școlar , fiind vorba de debutul școlarității și de necesitatea depistării la timp a dificultăților de exprimare orală corectă.
Fișa de observații pe bază de observații curente :
folosește evaluatorului pentru înregistrarea unor date concrete despre elevi , în special despre cei cu probleme deosebite ;
poate fi folosită pe parcursul unui ciclu complet ;
cuprinde numai date asupra comportamentului elevului , în anumite situații , servind la mai buna cunoaștere a acestuia , de către învățător și părinți ;
furnizează informații ce conduc la concluzii vizând evoluția elevului pe parcursul școlarității ;
unele observații și concluzii din fișă se pot menționa și în fișa standardizată de caracterizare care se întocmește la sfârșitul fiecărui ciclu de școlarizare .
Exemplu de fișă de observații curente aplicată elevilor din clasa pregătitoare B, lot experimental :
FIȘĂ DE EVALUARE A COMPORTAMENTULUI ELEVULUI
…………………………………………………………………………………………………..
I. Pregătirea pentru activități
II. Disciplina școlară
III. Ținuta
Ce măsuri veți lua pentru a remedia aspectele negative?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Acest ultim instrument de observare sistematică a elevilor a facilitat legătura dintre școală și familie , făcând astfel ca distanța să nu fie un impediment .
Probe de evaluare sub formă de jocuri și concursuri
Jocul didactic are o valoare aparte printre numeroasele forme de activitate didactică .El angajează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice , cele mai importante operații ale acestora , având în același timp un rol deosebit, formativ și educativ.
În joc , elevul se află în situația de actor , de protagonist și nu de spectator , ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației , trebuințelor interioare de acțiune și de afirmare .
Valoarea principală a jocului didactic rezidă din faptul că face din elevii participanți elevi direct interesați de propria lor formare .
Anumite creații folclorice îi familiarizează pe copii cu diferite fenomene și obiecte din mediul înconjurător, cu lumea animală și vegetală cu care cei mici sunt în contact în primii ani de viață- etapă importantă în dezvoltarea lor intelectuală. Pâna la zece ani copilul cere distracția, jocul, și cererea lui e legitimă din punct de vedere biologic. El vrea să se joace și se joacă cu orice, cunoscând lumea înconjurătoare. În acest fel ajunge să se joace și cu cuvântul. Prin jocurile de cuvinte copilul învață subtilitățile limbii materne, își însușește muzicalitatea ei și ceea ce filologii numesc metaforic sufletul limbii.
Dintre toate categoriile pe care le cuprinde folclorul copiilor ne vom opri la două dintre ele: jocurile de copii, cunoscute sub numele de numărători și la framântările de limbă, pe care le folosesc la clasa mea cu mult drag ori de câte ori am ocazia.
În cadrul jocurilor, un loc deosebit îl ocupă formulele specifice, cunoscute mai ales ca numărători. Unii dintre noi le mai folosim și în prezent, ele sunt nelipsite mai ales la jocurile practicate cel mai frecvent de copii:,, De-a mijoarca”, ,, De-a ascunselea”. Textele cu numărători sunt folosite ca o introducere, un început al multor jocuri. Cu ajutorul lor sunt distribuite rolurile, este numit conducătorul jocului sau cei care trebuie să îndeplinească anumite acțiuni.
În introducerea în joc a numărătorilor sunt parcurși câțiva pași:
1. un copil propune o anume numărătoare la începutul jocului
2. majoritatea acceptă acest text sau sugerează altul
3. propunerea este pusă în practică de copilul care a făcut propunerea
4. copiii se adună în cerc pentru numărătoare
5. liderul începe numărătoarea și continuă în sensul acelor de ceas
6. textul recitat întâia dată se oprește la unul dintre copii care este ales să
îndeplinească un anume rol în joc sau este scos afară din numărătoare
7. numărătoarea este repetată sau continuă pentru distribuția celorlalte roluri
sau pentru eliminarea celorlalți copii.
Textele numărătorilor constau din cuvinte și silabe îmbinate armonios între ele care, de obicei, se repetă pentru menținerea rimei. Numărătorile diferitelor popoare contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor, la dezvoltarea memoriei. În acest sens numărătorile, alături de alte creații poetice ale copiilor (frământările de limbă) pot fi și ele incluse în cadrul metodelor pedagogiei populare.
Numărătorile conțin de obicei numerele de la 1……10, chiar și textele care la prima vedere nu au niciun sens, amintesc totuși de procesul număratului. De exemplu cuvinte ca: unile, donile, tricla, pacla …, au păstrat numai silaba.
Rolul numărătorilor îl pot avea și unele frământări de limbă, precum și diferite poezii, ghicitori și altele.
Numărătorile oglindesc receptivitatea la nou, cât și păstrarea unor elemente de viață arhaică, se poate observa o îmbinare de teme și motive preluate din repertoriul maturilor.
„Ala – bala, portocala
Ieși, Gheorghiță,
La portiță
Că te-așteaptă Talion
Talion fecior de domn,
Cu pană la pălărie
Cu caii-mpăratului
Drept în vatra satului.”
O altă numărătoare ce nu aparține neapărat copiilor, dar conține toate simbolurile solare de la cocoșii vestitori la floarea soarelui…
„Creastă, creastă de vărsat
Când cocoșii au cântat
Numai floarea soarelui
Și-l privește pe Christos
Ca pe-un trandafir frumos:
Ia ieși ,Doamne ,de ne vezi,
Cum jucăm în haine verzi!”
Unele numărători tradiționale evoluează, în conținutul lor pătrunzând o serie de înnoiri. De exemplu, numărătoarea simplă, ulterior a căpătat următorul conținut :
„Un, doi, trei, patru „Una, două- hai că plouă,
Cinci, șase, șapte Trei, patru- hai la teatru,
Opt, nouă, zece, Cinci, șase- spală vase
Un pahar de apă rece Șapte, opt- porumb copt,
Și-o cafea amară Nouă, zece- un pahar de apă rece
Ieși pe ușă afară.” Și-o cafea amară
Ieși pe ușă afară.”
Fie că se găsesc în faza de ascultare, fie că se găsesc în faza de creație și reproducere, copiii sunt beneficiarii și creatorii unor producții artistice (folclorice) ce se deosebesc prin tematică și adeseori prin mod de execuție. Creațiile folclorice ale copiilor acoperă o arie extinsă întinzându-se de la substratul magic la cel realist.
Copiilor de vârstă medie le plac, textele cu conținut pe dos, acestea sunt originale jocuri de idei, efectul constând în contrastul neașteptat dintre noțiunile utilizate. Asemenea creații există în folclorul copiilor la multe popoare, fiind numite versuri de joc.
De aceeași subgrupă țin și frământările de limbă sau frânturi de limbă. Acestea au un caracter umoristic care place mult copiilor, prima dată se vor pronunța rar pentru a înțelege textul, ulterior trebuie rostite repede. Pronunțarea rapidă ar putea duce la enunțuri cu conținut indecent provocând râsul printre copii. Pe lângă funcția distractivă, au și un alt rol foarte important pentru școlari. Scopul pentru care eu folosesc aceste frământări de limbă la clasă, (pe lângă cel distractiv) este formarea deprinderilor de articulare a consoanelor și a grupurilor de consoane. Dacă este cazul versurile se pot explica cu ajutorul unor imagini, apoi se vor recita versurile într-un ritm lent, copiii vor proceda la fel, după care se vor recita mai repede, învățătoarea fiind atentă la pronunția cuvintelor, în special articularea consoanelor ,să fie cât mai corectă.
Frământările de limbă sunt o minunată gimnastică pentru lichidarea defectelor de vorbire, la cei care nu pot pronunța corect unele sunete.
„Un moș cu un cocoș
În coș, un cocoș
Moșul cu cocoșul,
Coșul cu cocoșul.”
Conținutul umoristic al frământărilor de limbă este destul de variat. Ele descriu într-o formă comică diferite momente din traiul cotidian al oamenilor. În aceste creații folclorice nu e atât de important conținutul, cât legătura logică dintre cuvinte și modul de rostire a lor.
Frământările de limbă au fost folosite din vremurile străvechi de tineri, pe la șezători, numai ulterior acestea au devenit o parte componentă a repertoriului poetic al copiilor.
Alături de poeziile și cântecele interpretate de către adulți, pentru copii, frământările de limbă, constituie un procedeu specific pedagogiei populare vechi, care nici până astăzi nu și-a pierdut valoarea.
Câteva exemple de frământări de limbă folosite pentru dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj oral:
„Barza, rața „Ga, ga, ga
Lîngă baltă Gâsca gâgâie așa
Pândesc broasca, Gâgâie de-o necăjește.
Și ea saltă.” Gâgâie de-o gonește.
Gâgâie la poartă,
Gâgâie la poartă.”
„Baba, baba, oarba „Mac, mac, mac,
Unde este roaba, Rațele se duc pe lac
Roaba ici colea, Plutesc ușor măcăind
Ia-te după ea.” Și câte un vierme prind.”
„Gheață, ceață, „Țâr, țâr
Ghem, semn, Sună telefonul
Gheață, fată, Las televizorul
Gheară, fiară, Alerg la telefon,
Hai ieșiți afară.” Nu mai are ton.”
„Tot am zis și-am zis c-oi zice
Dar de zis eu n-am mai zis,
Nici n-am zis și nici n-oi zice
C -am să zic c-am zis c-oi zice.”
Evaluarea cu ajutorul calculatorului
Utilizat în predare-învățare,evaluare , calculatorul oferă atât învățătoru-
lui, cât și elevilor săi, o mare diversitate de modalități de dezvoltare a capacității școlarului mic,de a emite mesaj oral,din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical și elimină elementele de subiectivitate și emoțiile , schimbă raportul învățător-elev , crește încrederea elevului în obiectivitatea învățătorului .
Fiind o modalitate interactivă de evaluare , oferă elevilor posibilitatea de a se autoevalua pe parcursul muncii independente , multe din programe nepermițând trecerea la un alt nivel dacă nu s-a rezolvat corect nivelul anterior .
O alegere corectă sau greșită este semnalizată prin semnale sonore diferite , ceea ce face ca jocul să fie mai plăcut , iar pe învățător îl ajută în evaluare , el putând depista numărul de alegeri greșite chiar dacă nu se află în preajma elevului evaluat.
Autoevaluarea
Prin acest instrument se măsoară aspecte cum ar fi : inițiativa și încrederea în sine , exprimarea unor aprecieri față de fenomenele studiate și de raportare a subiectului la acestea , reacția față de colegi ,față de autoritatea învățătorului , emotivitatea și adaptarea la context.
Aceste aspecte pot fi evaluate cu ajutorul simbolurilor care exprimă diferitele stări ale elevilor,în cadrul activităților :
Cap. IV Analiza și interpretarea datelor
Prelucrarea datelor prin procedee statistice ajută la confirmarea sau infirmarea ipotezei, la stabilirea adevărului științific, la evidențierea unor tendințe, suprimarea unor relații, formarea unor predicții despre evoluții posibile.
Datele pe care le-am obținut au stat la baza stabilirii directe a valorii metodelor și mijloacelor folosite, precum și a analizei fenomenului studiat .
Comparând rezultatele celor două testări, am constatat că s-a realizat un progres cu valori mari și creșteri semnificative datorită aplicării metodelor și modalităților alternative de dezvoltare a capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate .
Activitățile desfășurate au influențat rezultatele școlare , progresul , motivația pentru învățare a elevilor. Lucrul acesta se observă din datele obținute la cele două testări.
Cunoașterea și aplicarea indicațiilor metodice experimentate în organizarea și conducerea procesului didactic, mi-au dat posibilitatea de a ajunge treptat și cu ușurință la îndeplinirea cu succes a obiectivelor propuse inițial.
Experimentul realizat a evidențiat importanța utilizării frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate în dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate ; s-a reușit obținerea unor informații generale despre performanțele elevilor, în contextul dezvoltării preconizate.
Prezentarea datelor la evaluarea inițială
Lot experimental
Disciplina : Comunicare în limba română
Clasa : pregătitoare B
Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea
Județul Tulcea
Lotul experimental este format din 15 copii de clasă pregătitoare, cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani.
Tabel II.1: subiecții și vârsta acestora
METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE
observația sistematică,
experimentul pedagogic,
studiul produselor activității,
metoda statistico-matematică
Fișă de evaluare inițială
Ascultă dialogurile și alege imaginea potrivită, apoi spune ce ai ales:
Texte pentru exercițiul audio
Dialogul 1:
Cristina: Tată! Tată! Ai aflat ceva?
Tata: Te felicit, Cristina! Ai câștigat o bicicletă.
Cristina: Bravo, am o bicicletă! Mă bucur tare mult! Mulțumesc!
Dialogul 2:
Bunica: Andrei, unde vrei să mergem, la circ ori la ștrand? Sau vrei la Grădina Zoologică?
Andrei: Sunt tare curios cum arată Grădina Zoologică! Niciodată n-am fost acolo. Abia aștept s-o vizităm!
Dialogul 3:
Monica: Care este animalul tău preferat, Adela?
Adela: Prefer toate animalele, dar cel mai mult îmi place veverița. Are coadă lungă și stufoasă.
Dialogul 4:
Bunica: Ionel, cum arată prietenul tău?
Ionel: El este blond, îmbrăcat în verde și albastru.
Dialogul 5:
Daniela: Mă bucur că ai sosit! Nu știi unde este cartea mea? Am căutat toată ziua.
Mama: Ultima dată am văzut-o pe masă. Uite, este aici.
Daniela: Ciudat! Oare cum a ajuns chiar sub masă?
Colorează fructele și legumele. Spune ce culoare are fiecare fruct sau legumă:
Încercuiește:
cinci pitici
trei păsări
patru mingi
Colorează imaginea după dictare:
Alba ca Zăpada stă pe iarbă verde printre flori portocalii și galbene. Ea are păr negru. Panglica ei este roșie. Are o fustă galbenă și bluză albastră. Lângă prințesă se află o căprioară maro cu buline albe. Culoarea veveriței este aproape la fel cu culoarea vulpii: veverița are blană roșie-maro, iar vulpea are blană roșcată. Iepurașii gri o ascultă cu atenție pe Albă ca Zăpada.
Testarea inițială
Itemi:
I. Alcătuiește un text cu următorii termeni: explorator, raniță, pricină, îndrăzneț, păduri sălbatice.
II. Alcătuiește enunțuri cu opusul cuvintelor (ca sens): iarnă, căldură, pace.
III. Stabilește corespondența:
plângea cu lacrimi de crocodil tinerețea
nu-l avea la inimă nu mai poate continua cu răutățile
floarea vârstei nu-l suporta
o gură cât o șură se prefăcea că suferă/regretă
i s-a cam înfundat gură imensă
Barem
Tabel II.2. – Detalierea baremului
GRUP DE CONTROL
Disciplina : Comunicare în limba română
Clasa : pregătitoare C
Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea
Județul Tulcea
Etapa formativă/ Planificarea activităților
Etapa formativă – Dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate
Tabel: Planificarea activităților
Etapa formativă s-a derulat pe parcursul a zece săptămâni, timp în care împreună cu elevii am desfășurat variate activități, în cadrul cărora ,am utilizat diferite ziceri ritmate,numărători,exerciții de frământări de limbă.Toate acestea le-am folosit cu precădere în orele de ,,Comunicare în limba română”,cu scopul de a dezvolta capacitatea școlarului mic de a emite mesaj oral corect din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical ,dar și ca modalități de antrenare a elevilor,de activizare a vocabularului,la toate celelalte discipline.
În primele două săptămâni din această etapă,am introdus ca suport didactic și ca element ludic,diferite ziceri ritmate,numărători și frământări de limbă.
În următoarele două săptămâni,am insistat pe exersarea pronunțării unor sunete(ex.,,r”),tot sub formă de joc.
În săptămânile cinci-șase am inițiat un proiect interdisciplinar prin care cei mici și-au consolidat deprinderea de utilizare corectă a frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate,din folclorul copiilor și nu numai.
În săptămânile șapte-opt,prin intermediul jocurilor didactice am exersat fricativele și africatele.
În ultimele două săptămâni ale etapei formative,am evaluat printr-un concurs-carnaval,dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj oral corect din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical,pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate.
Varietatea exercițiilor , jocurilor , concursurile desfășurate au activizat colectivul de elevi , au favorizat comunicarea , dezvoltând capacitatea școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate.
Prezentarea datelor la evaluarea finală
Lotul experimental
Disciplina : Comunicare în limba română
Clasa : pregătitoare B
Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea
Județul Tulcea
GRUPUL DE CONTROL
Disciplina : Comunicare în limba română
Clasa : pregătitoare C
Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”,Tulcea
Județul Tulcea
PREZENTAREA COMPARATIVĂ A DATELOR
1.EVALUAREA INIȚIALĂ
EVALUAREA FINALĂ
4.4.CONCLUZII
În cuprinsul lucrării,am încercat să aduc în prim-plan,o imagine de ansam-blu asupra comunicării umane ca și conținut,structură și funcții și asupra ireversibilității comunicării.Am considerat importante atât tipurile de comunicare umană,cât și nivelurile la care se realizează aceasta,dar și legătura indisolubilă între comunicare și limbaj.
În cadrul tipurilor de comunicare verbală,nonverbală,paraverbală,gestuală,co-municarea verbală ocupă un loc important atât în cadrul grupului,cât și în comuni-carea interpersonală.
M-am oprit asupra școlarității mici,identificând ,ca având o valoare deosebi-tă,comunicarea didactică.Pentru a înțelege mai bine variabilele și factorii ce intervin în acest tip comunicațional,am considerat necesară o caracterizare amănunțită a comunicării la copilul de vârstă școlară mică,ca și descoperirea implicațiilor psiho-pedagogice ale comunicării asupra dezvoltării psihointelectuale a individului la această vârstă.
Un hotărâtor rol în alegerea domeniului de cercetare l-a constituit prezentarea
factorilor favorizanți ai comunicării,iar dintre aceștia,identificarea printre factorii de
natură psihologică a celui cu impactul cel mai semnificativ asupra comunicării-limbajul și nivelul de dezvoltare al acestuia la vârsta școlarității mici.
Știind că fenomenul comunicării didactice este un proces de o complexitate deosebită,am hotărât ca în lucrarea de față să mă opresc asupra caracteristicilor dezvoltării limbajului oral,a capacității de exprimare orală corectă.
Dezvoltarea nivelului vocabularului,a capacității de exprimare orală corectă,a înțelegerii acesteia se poate realiza prin susținerea adecvată a metodelor activ-par-ticipative în procesul de predare-învățare,a activizării metodelor clasice și a folosirii cu precădere a jocului didactic,a jocului de rol și a lucrului în echipă,modalități folo-site și în cerințele exercițiilor prezentate în inventarul de exerciții pentru dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj pe baza frământărilor de limbă și a ziceri-lor ritmate.Aceste metode își dovedesc importanța și eficiența,mai ales prin puterea implicării motivației intriseci,a susținerii concentrării atenției și a consecințelor asu-pra comunicării corecte și adecvate.
Atât factorii de natură pedagogică,cât și cei de natură socială,pot deveni elemente favorizante ale comunicării didactice ce-i pot spori productivitatea.
Lucrarea de față ajută la identificarea ,ameliorarea dificultăților în exprimarea orală corectă și dezvoltarea capacității școlarului mic de a emite mesaj oral pe baza frământărilor de limbă și a zicerilor ritmate prin diverse modalități de stimulare a acesteia , pe baza unor metode și tehnici didactice interactive și s-a adresat cu precădere elevilor de clasă pregătitoare.
Prin desfășurarea diferitelor activități,în cadrul acestei cercetări,am constatat că apelând ritmic și constant la frământări de limbă și ziceri ritmate,s-a dezvoltat capacitatea școlarului mic de a emite mesaj oral corect,din punct de vedere fonetic,lexical și gramatical.
Bibliografie
Birkenbihl,Vera F.,Antrenamentul comunicării,Ed.Gemma Press,1997
Casangiu, Larisa Ileana (coord.), Badea, Camelia, Captarea și menținerea atenției. Ghid practic pentru învățământul primar, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2006
Casangiu, Larisa Ileana, Literatură română și literatură pentru copii. Note de curs și sugestii de lecturi plurale ale unor opere, Ed. NAUTICA, Constanța, 2007
Casangiu, Larisa Ileana, Repere în organizarea procesului didactic la disciplina Limba și literatura română, în învățământul primar, ediția a II-a, Ed. Nautica, Constanța, 2009
Casangiu, Larisa Ileana; Bălosu, Elena, Îndrumar de practică pedagogică • Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar • Metodica educării limbajului, Ed. NAUTICA, Constanța, 2007
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Ed. Polirom, Iași, 2006
Cioflica, Ana Aurelia ,Maria, Smaranda, Jocuri didactice pentru educarea limbajului,Petroșani,Tehno Art,1999
Costea, Octavian, Didactica lecturii – o abordare funcțională, INSTITUTUL EUROPEAN, Iași, 2006
Crăciun Corneliu,Metodica limbii române în învățământul primar,Ed. Emia,Deva,2002
Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
Cucoș, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Ed. Polirom, Iași, 1998
Damșa, Ioan; Toma-Damșa, Maria; Ivănuș Zoe, Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a, EDP, București, 1999
Dinu,Mihai,Comunicarea,Ed.Științifică,București
Dragu, Anca, Cristea Sorin, Psihologie și pedagogie școlară, Ed. Ovidius University Press, Constanța, 2003
Dragu, Anca, Psihologia și pedagogia școlară, Ed. Ovidius University Press, Constanța, 2004
Dumitru, Alexandrina; Beșliu, Daniela, O călătorie în lumea cărților – texte literare pentru clasele I-IV, Ed.METEOR PRESS, București, 2002
Duțu, Olga, Dezvoltarea comunicării orale la copii, Ed. Europolis, Constanța, 1997
Duțu, Olga, Didactica limbii române și comunicării în ciclul primar, Ed. Europolis, Constanța, 2002
Farcaș, Domnica; Nicola, Ioan, Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, EDP, București, 1991
Frunză Virgil, Teoria comunicării didactice,Ed. Ovidius University Press,Constanța ,2003
Gavrilă, Camelia; Doboș, Mihaela, Compendiu de teorie și critică literară, Ed. POLIROM, Iași, 2003
Gheorghe, Alexandru; Sârbu, Melania; Simionică, Elena; Năpruiu, Maria, Metodica predării teoriei literare la ciclul primar – clasele a III-a și a IV-a, Ed. „Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2004
Ionescu,Miron,Ioan Radu(coord.),Didactica modernă,ed. a II-a,revizuită,Ed. Dacia,Cluj-Napoca,2001
Iordăchescu, Carmen, Să dezlegăm tainele textelor literare – clasa a II-a, Ed. CARMINIS, Pitești, 1999
Iordăchescu, Carmen, Să dezlegăm tainele textelor literare–clasa a III-a, Ed. CARMINIS, Pitești, 1997
Iordăchescu, Carmen, Să dezlegăm tainele textelor literare -clasa a III-a, Ed. CARMINIS, Pitești, 2002
Iordăchescu, Carmen, Să dezlegăm tainele textelor literare –clasa a IV-a, Ed. CARMINIS, Pitești, 2002
Jercea, Valentina, Carte de lectură – clasele V-VIII, EDP, București, 2002
Logel, Dumitru, Popescu, Elena, Stroescu-Logel,Elena, Sinteze de metodică a predării limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura CARMINIS, Pitești, 2006
Meyer, Genevieve, De ce și cum evaluăm, Ed. Polirom, Iași, 2000
Mitu,Florica;Barbu, Elena,Liliana,Limba și literatura română-Culegere de jocuri didactice,ex și teste de evaluare și autoevaluare,E.D.P.,București,2004
Muster, Dumitru, Metodologia cercetării în educație și învățământ, Ed. Litera, București, 1985
Muster, D.; Moldoveanu, M., Gradul I în învățământ, Ghid practic, EDP, București, 1998
Nuță, Silvia, Metodica predării limbii române în clasele primare, vol. I, Ed. Aramis, București, 2000
Stancu, Ilie, Copilul și cartea, EDP, București, 1968
Șerdean, Ioan, Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar, Ed. CORINT, București, 2005
Vasile, Marian, Noțiuni de teoria literaturii, Ed. Fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2000
Vlădescu, Andreea; Ilinca, Ștefan, Teorie și lectură literară în gimnaziu, Ed. LOGOS, București, 2002
42. Florin Cioban, (2006), Folclorul copiilor, Editura Napoca Star, Cluj
Dumitru Gherghina, Ioan Buzași, (2007), Literatura pentru copii,
Editura Didactica Nova, Craiova
Comișel Emilia, (1982), Folclorul copiilor, Editura Muzicală.
Surse web:http://www.didactic.ro/resurse-educaționale/în învățământul-primar/clasa pregatitoare
http://edu.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Abrevieri …………………………………………………………………………………4 Tabele ………………………………………………………………………………….…4 Figuri ……………………………………………………………………………………..4… [306604] (ID: 306604)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.