Abordari Teoretice Privind Performanta Economica

Termenul de performanță este definit in DEX ca fiind “rezultatul deosebit de bun obținut de cineva într-o întrecere sportivă; realizare deosebită într-un domeniu de activitate. Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașina, de un aparat” și provine din franțuzescul performance.

Pentru evaluarea unei organizații de succes în domenii legate de activele sale , datoriile și puterea totală a pieței, mulți operatori de afaceri fac un bilanț regulat pe o bază formală sau mai puțin formală a performanțelor economice generale a companiei lor pentru a se asigura că acesta rămâne pe drumul cel bun financiar.

Conceptul de performanță economică a capatat o foarte largă utilizare . Indiferent de domeniul de activitate eficiența este principalul obiectiv al desfașurării respectivei activități. Omul in evoluția sa și indiferent de nivelul său de pregatire profesională a ajuns la concluzia importanței costului de oportunitate. Astfel acesta poate fi interpretat și în felul urmator:dacă o activitate nu își demonstrează performanța indiferent de cum este ea percepută sau la ce nivel economic, social, psihologic,fizic se referă nu va mai fi realizata. Din acest punct de vedere putem spune ca linia de performanță este slab reprezentată.

Este adevarat ca performanța economică a unui sistem ia în considerare și aspectele calitative, atat ale efortului depus cât si ale rezultatelor obținute. Acestea nu pot fi cuantificate sau pot fi cuantificate dar foarte greu.

Mai putem defini performanța economică ca fiind cel mai bun output într-o economie sau la nivelul unei activități economice din perspectiva alocarii optime a tuturor input-urilor.

Performanța economică se poate masura cu ajutorul unor indicatori, cei mai mulți demonstrând eficiența unei activități, a randamentului desfașurării acesteia.

Pentru a defini /exprima performanța în literatura de specialitate se utilizează cel puțin trei noțiuni și anume: eficiența, competitivitatea și optimul economic

Conceptul de eficiența economică are o arie largă de abordare la nivel macro și microeconomic, are mai multe dimensiuni și exprimă laturi diferite ale proceselor si fenomenelor economic-sociale. Eficiența economică are atributul activitații umane care are drept obiectiv producerea unui efect util și se exprima ca raport între efectele obținute și eforturile depuse.

Concret, eficiența economică se exprimă prin raportarea efectului social util la efortul social depus și poate fi exprimată ca o relație de maxim, atunci când maximizează efectele obținute pe unitatea de resursă alocată sau de minim, atunci cand minimizează consumul de resurse pe unitatea de efect rezultat. În primul caz , eficiența exprimă cae mai bună combinare a resurselor alocate pentru obținerea profitului maxim; profitul este maxim atunci cand fiecare resursă este utilizată pană la nivelul la care prețul acesteia este egal cu venitul marginal indus. În cel de-al doilea caz , eficiența exprima costul minim de combinare a resurselor pentru obținerea unui anumit nivel de producție.

Eficiența economica este o caracteristică a activității economice la nivel micro și macroeconomic, aflată pe orice punct de pe frontiera posibilităților de producție, când este imposibil să se mărească volumul producției unui bun, fără a se micșora cantitatea de produs dintr-un alt bun. Ca atare , eficiența economică reflectă o stare a activității economice determinată de un anumit consum de resurse pentru obținerea unui anumit bun economic, într-un timp dat, cand o producție suplimentară dintr-un anumit bun, în condițiile unor resurse limitate nu se poate obține decat dacă se reduce producția pentru un alt bun economic. Aceasta înseamnă că pentru fiecare punct situat pe frontiera posibilităților de producție se inregistrează aceeași eficiență în combinarea factorilor de producție utilizați.

Atributul de eficiență economică este valabil pentru toate activitățile care presupun alocarea și utilizarea resurselor pentru a produce bunurile economice ca și pentru distribuirea acestora in spațiu și timp.

Activitatea de alocare a resurselor este considerată eficientă în masura în care bunurile economice care urmează să fie produse sunt cele de care piața și, în general, societatea are nevoie. Orice activitate de alocare a resurselor pentru a produce bunuri care nu sunt cerute își pierde caracterul de eficiență.

Folosirea resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o activitate eficientă dacă producția se obține cu cel mai redus cost de producție, in condițiile unui cost de oportumitate minim pentru fiecare bun obținut. Activitatea de distribuire a bunurilor economice pentru a ajunge la consumatori este considerată eficiența dacă în urma acesteia se obține o concordanță între volumul, structura și calitatea bunurilor și exigențele consumatorilor de a cheltui veniturile disponibile la prețul pieței.

În funcție de factorii de producție care contribuie la obținerea efectelor, eficiența economică îmbracă mai multe forme: productivitatea muncii, productivitatea capitalului, productivitatea pamântului. În principiu, eficiența economică se masoara prin raportarea efectelor obținute la eforturile depuse sau a eforturilor la efecte.

La nivel microeconomic eficiența economică are ca principală formă de apreciere rentabilitatea intreprinderii/fermei/exploatației, iar la nivel macroeconomic forma principală este productivitatea muncii naționale, cel mai important factor de creștere economică intensivă. Dimensiunea eficienței economice a unei activități de producție este determinată atat de comportamentul producatorului cât și de modul in care piața, prin cerere și oferta, așeaza prețul de vînzare în raport cu aceste costuri.

În multe cazuri, în literatura economică se utilizează cu sens similar noțiunile de performanță și de eficiență. Performanța ridicată în producție este sinonimă cu eficiența atunci când, prin utilizarea rațională a inputurilor, se obține profit maxim din vânzarea produselor, a serviciilor. Cu alte cuvinte, combinand relațiile de maxim si de minim, performanța este forma supremă a eficienței. Privite din punct de vedere sistematic, pot exista mai multe variante eficiente, dar varianta performantă se asigură atunci cand rezultatele sunt maxime.

Performanța economică depinde atât de gradul de înzestrare cu resurse al intreprinderii cât și de performanța managementului in toate sferele activitații și în special în planul economic-financiar, întrucât finalitatea actului decizional trebuie să fie eficiența economică.

Conceptul de competitivitate este utilizat în mai multe lucrări de specialitate, dar rareori definit. Competitivitatea este o caracteristică ce aparține unei intreprinderi sau unor produse , unui sector sau unei economii naționale, deci se poate calcula la nivel macro, mezzo și microeconomic, exprimându-se în forma relativă, prin comparare cu nivelul imediat superior.

La nivel microeconomic noțiunea de competitivitate are un înțeles relativ bine conturat, ea referindu-se în esența la capacitatea firmei de a concura pe piața, de a fi profitabilă și de a se extinde. În acest context competitivitatea rezida în abilitatea firmei de a oferi pe o piața liberă produse corespunzatoare în ceea ce privește prețul și calitatea, pentru a-și amplifica cota de piața.

La nivel macroeconomic, înțelesul care se da noțiunii de competitivitate este acela de productivitate sau, cu alte cuvinte, abilitatea economiei unei țari de a se orienta catre activitațile cu mare productivitate, care pot asigura venituri ridicate cetățenilor.

Competitivitatea, la nivelul unei intreprinderi, poate fi analizată în detaliu pentru fiecare produs, factorii care determină competitivitatea fiind costul, calitatea si serviciile care insoțesc produsul oferit.

În literatura de specialitate se utilizează cu același sens noțiunile de eficiență economică și optim economic. Cele doua noțiuni trebuie corelate deoarece între ele exista o legatură necesară, de interdependentă. Ele nu se identifică, nu se confundă, dar nu se pot aborda separate. Între optim si eficiența exista raporturi ca de la parte la întreg. Partea reprezintă optimul parțial, iar întregul mulțimea variantelor eficiente.

Optimul economic permite cunoașterea proporțiilor care se stabilesc în activitatea economică, pe baza maximizării rezultatelor obținute sau a minimizării cheltuielilor de producție. Prin optimizare se asigură cel mai bun echilibru între factorii de producție, întrucât acesta se realizează în raport cu anumite restricții existente pentru un scop bine determinat. Prin optimizare se pot cunoaște mărimile extreme (maxima și minima) ale eficienței economice.

Pentru determinarea optimului economic se utilizează funcțiile de productie, atât in cazul alocării factorilor cât și a substituirii acestora ( problema specifică zootehniei, industriei alimentare, industriei de nutrețuri combinate etc.). scopul acestor cuantificări este folosirea optimă a resurselor, adică determinarea locului și proporției de utilizare a fiecărei resurse disponibile la un moment dat, și în așa fel încat să se asigure un nivel programat al producției, în condiții de eficiența economică maximă.

Evoluția conceptului de performanță economică.

Performanța economică ca principiu și concept a fost abordată și privită diferit în timp în funcție de curentele istoriei gândirii economice.

Marii gânditori au construit teorii economice legate direct sau indirect de conceptul de eficiență economică apoi de teorii ce privesc performanță economică.

Modele teoretice și matematice pentru evidențierea performanței economice

Presiunea pe problema performanței economice este resimțită de catre toți actorii de pe piață, deoarece toți aceștia doresc să își optimizeze activitatea in raport cu eforturile dar și cu efectele.

Susținem că performanța economică a unei activități are și aspecte calitative deoarece este influențată de către elementele ce nu pot fi cuantificate ,cel puțin deocamdată. Astfel latura umană , spirituală si performanța managerului care fac diferența între diferite companii, nu pot fi cuantificate. Probabil că demersurile ce vor viza modelarea performanței economice vor elimina mai multe restricții celor deja existente. În felul acesta , integrarea multora dintre variabile care nu au fost considerate până acum vor crea, pe termen lung, eficiența sistemelor și randamentelor crescute cumulate.

Analiza economico-financiară a activității din agricultură.

Un sistem economic trebuie să aiba în vedere permanent îmbunatățirea activității sale , trebuie să își perfecționeze activitatea, să își controleze riguros și cu ritmicitate performanța sa economică pentru a putea face față concurenței manifestată pe piață. El apelează la elemente de analiză economico-financiară pentru a identifica factorii care au determinat anumite efecte precum și posibilitatea de înlaturare a cauzelor negative și de îmbunatatire a rezultatelor economice.

Ținand cont de particularitățile agriculturii, analiza economico-financiară condusă trebuie să evidențieze și aspectele cantitative dar și pe cele calitative. Rezultatele economice ale activității agricole depind de foarte mulți factori, independent de voința umana. În aceste condiții atât eficiența economică alocativă cât și cea productivă sunt dificil de calculat și estimat.

Evaluarea performanței economice a agriculturii.

Performanța economică din sectorul agricol este dorită de catre toți participanții la activitatea aceasta economică. Fie că urmărim eficiența economică la nivelul fiecărei exploatații, fie aceasta și individuală cu bilanț contabil întocmit , fie că o urmărim la nivel macroeconomic, regional, local sau de ramură, aceasta presupune un anumit calcul matematic și o anumită structură de indicatori.

Literatura de specialitate susține deopotrivă două orientări privind importanța indicatorilor de calcul a performanței economice și anume :

Pe de o parte , se susține importanța elaborării unui sistem de indicatori specifici pentru cuantificarea performanței economice.

Iar pe de altă parte se consideră că pentru a exprima performanța economică este suficient un singur indicator.

Prin urmare ne situăm de partea celor care susțin sistemul de indicatori, justificarea fiind dată de faptul că numai o serie de indicatori interpretați individual sau agregat , poate să ofere o privire de ansamblu și generoasă asupra eficienței economice a unui sistem. Un singur indicator s-ar putea să nu fie suficient pentru a avea în vedere toate coordonatele necesare de analizat pentru stabilirea performanței economice.

Performanța economică aparține cu precădere, activității dintr-o întreprindere, societate comercială. Dar în ultima vreme tot mai multe descoperiri in materie au dezvăluit indicatori ce pot evidenția performanța economică a agriculturii la nivel macroeconomic.

Indicatori ai performanței economice la nivel macroeconomic.

Performanța economică a activității unei societăți aparține funcției de control-evaluare a managementului. Se urmărește astfel dacă rezultatele obținute sunt conforme din punct de vedere cantitativ și structural cu ceea ce a fost stabilit în prealabil prin misiunea, viziunea, strategiile și progresele societății.

În funcție de această comparație managerul își va corela activitatea noii situații și va reacționa prin reorganizarea activității sau redimensionarea acesteia. Ceea ce este important este ca deciziile să fie luate pe baza rezultatelor analizei efectuate și a indicatorilor utilizați.

Astfel susținem părerea căruia nu este facil să ajungi la aceste analize deoarece calculul acestor indicatori presupun ca să fie culese și deținute informații necesare pentru calculul indicatorilor. Și de aceasta dată agricultura este o ramură specială dat fiind numarul foarte mare de forme de organizații de activitate comercială a acestei ramuri. Tipuri de exploatații diferite determină ca unele dintre acestea să nu culeagă datele și să se afle în imposibilitatea de a calcula indicatorii.

Astfel, pentru calculul performanței economice a activității economice din agricultură la nivelul exploatatiilor care întocmesc bilanț punem utiliza indicatori generali de evidențiere a performanței economice.

În concluzie, există o varietate de indicatori care permit măsurarea performanței utilizării fondurilor publice.