Abordari Teoretice Metodologice Privind Infiintarea Unei Ferme Zootehnice

Capitolul 1.

Abordari teoretice – metodologice privind inființarea unei ferme zootehnice

    1.1 Importanța si forme de exploatare a taurinelor

Ca urmare a condițiilor social-economice concrete în care a evoluat societatea românească, ponderea diferitelor rase din efectivul total de taurine (structura de rasă) a cunoscut numeroase modificări. În țara noastră, până la mijlocul secolului al XIX-lea s-au crescut, aproape

exclusiv, taurine aparținând raselor primitive (Sura de stepă și Mocănița).

Având în vedere că îmbunătățirea potențialului productiv și economic al acestor rase prin ameliorare în rasă curată este un proces îndelungat și dificil, s-a optat pentru metoda de ameliorare prin încrucișări de absorbție (substituție). În acest sens, începând cu anul 1845 și mai intens după anul 1860, s-au importat taurine din rasele Simmental, Schwyz și Pinzgau. În urma încrucișării unora din rasele importate cu rasele primitive locale s-au format rasele locale ameliorate: Bălțată românească, Brună de Maramureș, Pinzgau de Transilvania, [NUME_REDACTAT] dobrogene și, mai recent, Bălțată cu negru românească. Procesul de ameliorare al raselor de taurine din țara noastră a fost lent și, adesea insuficient coordonat, motiv pentru care la aproape un secol de la debutul importurilor de taurine din rasele ameliorate (respectiv în anul 1935), rasele locale primitive reprezentau peste 55% din efectivul total de taurine. După cel de-al II-lea război mondial s-au intensificat importurile de taurine din rasele Simmental, Schwyz, Pinzgau, Friză, Roșie daneză, Jersey, Hereford, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Charolaise etc., astfel că în anul 1969 rasele locale ameliorate (împreună cu metișii lor) din țara noastră reprezentau cca. 88% din efectivul total, în timp ce ponderea raselor primitive s-a redus până la cca. 12.

Clasificarea raselor de taurine și importanța formei de exploatare specifică fiecărei rase:

Rase autohtone: Sura de Stepă și -Vaca de munte( Mocănița).

Rase locale: Bălțata cu negru Românească, [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Bruna de Maramureș;

Rase importate:

lapte :Holstein (olandeză),-Brună americană( Jersey); Roșie daneză,

mixtă :Siemmental (Austria),Schwyz (Elveția), pinzgau (Elveția),

carne :Hereford (Anglia),[NUME_REDACTAT] (Scoția),Charoloise (Franța),[NUME_REDACTAT] (America)

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Origine, formare, răspândire. [NUME_REDACTAT] de stepă provine din Bos taurus primigenius și s-a format sub influența directă a factorilor naturali de mediu, în condiții pedoclimatice specifice zonei de stepă. Influența omului în formarea acestei rase este neînsemnată. Această rasă are origine comună cu alte rase europene: Andaluză (Spania), Romagnolă și Podolică (Italia), [NUME_REDACTAT]), Salers (Franța), Sură iugoslavă, Sură ungurească, Sură grecească etc. În prezent, această rasă este practic dispărută sub formă de rasă pură. sporadic, în unele zone ale țării (Iași, Vaslui, Galați, Argeș) se întâlnește în efective reduse, izolate, sub formă de metiși. [NUME_REDACTAT] de stepă a cunoscut o largă răspândire pe teritoriul țării noastre (cu excepția zonei muntoase), întâlnindu-se sub formă de varietăți ecologice, denumite după zona geografică de formare: moldovenească (cu tipul Bucșan), transilvăneană, dunăreană (ialomițeană) și dobrogeană. Treptat, aceste varietățiale rasei Sură de stepă au fost substituite în urma practicării încrucișărilor de absorbție de către rasele amelioratoare.

Caractere morfologice. Morfologic, Sura de stepă se încadra în tipul raselor de tracțiune, având (în funcție de varietatea ecologică considerată) o dezvoltare variabilă, talia de 114-136 cm și masa corporală de 280-500 kg, formatul corporal dreptunghiular (114%), cu lărgimi și adâncimi proporțional reduse. Avea capul lung, îngust și cu profil drept, coarne lungi (40-80 cm) și groase, în formă de liră. Gâtul era lung, slab îmbrăcat în masă musculară, cu salba dezvoltată.

Trunchiul era scurt, îngust și nu prea adânc; profilul corporal era trapezoidal, cu baza mare orientată către trenul anterior. Linia superioară a trunchiului, ușor descendentă cranio-caudal, grebăn puternic și înalt, spinare și șale scurte (puțin îmbrăcate în musculatură), crupa scurtă și îngustă (mai ales la ischii), unghiuloasă, teșită și în acoperiș. Pieptul și toracele strâmte, abdomenul voluminos. Ugerul era mic, cărnos, acoperit cu păr lung. Membrele erau lungi, puternice și rezistente. Culoarea robei era sură (cenușie), de diferite nuanțe; oglinda botului, extremitățile membrelor, smocul cozii și ongloanele erau de culoare închisă sau neagră. La naștere, vițeii aveau o culoare roșcată, iar după vârsta de 4-5 luni, în urma năpârlirii culoarea devenea asemănătoare animalelor adulte.

Aptitudini productive. [NUME_REDACTAT] de stepă era o rasă primitivă, cu aptitudini universale de producție (muncă, lapte și carne). Aptitudinea productivă principală era producția energetică; boii utilizați la tracțiune, datorită scheletului puternic și solidității membrelor, aveau o capacitate

mare de efort, erau rezistenți și docili. Producția de lapte era redusă. În funcție de varietatea ecologică se realizau 800-1500 kg lapte/lactație, cu un conținut de 4,5-4,6% grăsime. Durata lactației era redusă, de 6-7 luni. Producția de carne la rasa Sură de stepă era scăzută, urmare a masei corporale reduse la vârsta de adult. De asemenea, tineretul taurin supus procesului de îngrășare realiza sporuri medii zilnice mici, iar randamentul la tăiere era de 45-50%. Carcasele obținute erau mici, iar carnea avea calități organoleptice și culinare mai puțin favorabile, respectiv fibra musculară era lungă, groasă, lipsită de marmorare și perselare.

Fig. Nr. 1. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Însușiri biologice. [NUME_REDACTAT] de stepă era o rasă tardivă (maturitatea morfologică fiind atinsă la vârsta de peste 5 ani), cu o longevitate productivă apreciabilă (vacile erau exploatate timp de 11-12 lactații și chiar mai mult). Vițelele erau admise la reproducție în jurul vârstei de 30-32 luni. Producția maximă de lapte se înregistra târziu, la lactația a VII-a – a VIII-a. La vacile de rasă Sură de stepă fătările decurgeau ușor, cazurile de distocii și retenții placentare fiind foarte rare. La această rasă instinctul matern era foarte bine dezvoltat (multe vaci puteau fi mulse doar în prezența propriului vițel). [NUME_REDACTAT] de stepă era o rasă rustică, cu o constituție robustă (uneori

grosolană), rezistentă la îmbolnăviri, foarte bine adaptată la condițiile naturale din țara noastră, puțin pretențioasă la hrănire, adăpostire și îngrijire.

Rasa de Munte (Mocănița)

Origine, mod de formare, răspândire. Originea rasei Mocănița este un subiect încă controversat. Cei mai mulți specialiști o consideră ca fiind o rasă de tip brachicer, însă sunt și păreri că această rasă are origine primigenă, formată și adaptată la condițiile pedoclimatice specifice zonei de munte. În trecut, rasa Mocănița a avut o largă arie de răspândire, fiind întâlnită în toată zona muntoasă a țării. Treptat, datorită încrucișărilor de absorbție (cu rasele Schwyz și Pinzgau, practicate începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea), această rasă a dispărut din munții Banatului, Apuseni și ai Maramureșului. În prezent, se mai găsește în număr foarte mic (mai ales sub formă de metiși)în Carpații sudici (Gorj, Vâlcea) și răsăriteni (Neamț, Vrancea).

Caractere morfologice. Rasa de munte se caracterizează prin dezvoltare corporală redusă, având talia de 110-120 cm și o masă corporală de 250-300 kg. Capul mic, de tip brachicer, prezintă coarne scurte, subțiri, cercurii sau sub formă de coroană. Trunchiul este bine proporționat, scurt (indicele formatului corporal lateral de 117%) și adânc (51-54%), cu linia superioară ușor descendentă (grebănul este ușor proeminent, iar spinarea și șalele au tendința de înșeuare), crupa are o direcție oblică și este ascuțită. Toracele este relativ bine dezvoltat iar abdomenul este voluminos. Comparativ cu dezvoltarea corporală generală, ugerul este bine dezvoltat, de formă globuloasă, acoperit cu păr lung și subțire. Membrele sunt scurte, puternice și cu aplomburi relativ corecte. Culoarea robei este variabilă, de la cenușiu deschis la vânăt închis (spre negru), cu extremități pigmentate; în jurul botului și pe linia superioară a trunchiului prezintă zone mai deschise la culoare. Oglinda botului și ongloanele sunt de culoare neagră, iar coarnele sunt bicolore.

Fig. Nr.2. Rasa de Munte (Mocănița)

Aptitudini productive. Mocănița este o rasă primitivă, cu aptitudini productive universale (muncă, lapte, carne). Boii utilizați la muncă sunt rezistenți, bine adaptați la drumurile accidentate de munte, fiind folosiți și în exploatările forestiere. Producția de lapte este de 1000-1200 kg/lactație, cu 4,2-4,5% grăsime, durata lactației este redusă (7-9 luni). Aptitudinile pentru producția de carne sunt reduse deoarece dezvoltarea corporală și energia de creștere sunt mici, iar randamentul la tăiere este de cca. 45%.

Însușiri biologice. Rasa de munte este o rasă tardivă (își încheie procesul de creștere după vârsta de 5 ani), vârsta de admitere la reproducție a vițelelor este de 2-2,5 ani, iar fătările sunt eutocice. Mocănița este bine adaptată la condițiile specifice zonei de munte, puțin pretențioasă la condițiile de furajare și întreținere, rezistentă la intemperii și boli. Are o longevitate remarcabilă, vacile fiind exploatate 13-15 ani (chiar 20). Această rasă are o conformație destul de armonioasă, constituția este robustă, uneori fină, cu temperament vioi și caracter docil. Având în vedere capacitatea productivă scăzută, precum și dezvoltarea corporală redusă, rasa Mocănița urmează să fie absorbită de rasa Brună.

Rasa bălțată cu negru românească

Origine, mod de formare, răspândire. Performanțele productive, economicitatea și precocitatea, precum și remarcabila adaptabilitate a rasei Friză a determinat o răspândire fără precedent a taurinelor din această rasă la nivel global. Din țara de origine (Olanda) această rasă a fost importată în majoritatea țărilor cu tradiție în creșterea taurinelor (SUA, Canada, țările europene, Africa de Sud, Israel, Japonia etc.). [NUME_REDACTAT], rasa Friză a pătruns sporadic încă de la sfârșitul secolului trecut. Primele importuri organizate s-au inițiat în jurul anilor 1960, când au fost aduse în țara noastră atât animale vii (juninci și tauri) cât și material seminal congelat. Efectivul de vaci Bălțată cu negru românească a crescut permanent, având în prezent o pondere de cca. 20-25% din structura efectivului de taurine din România. Această rasă va avea o pondere numerică din ce în ce mai importantă în defavoarea rasei Bălțată românească.

Fig. nr. 3. Rasa bălțată cu negru românească

Caractere morfologice. [NUME_REDACTAT] cu negru românească se caracterizează prin însușiri morfologice asemănătoare raselor de tip Friză, înregistrând însă o mare variabilitate a caracterelor morfofiziologice (urmare a variabilității materialului biologic substituit, a diversității materialului biologic importat, a condițiilor concrete de creștere și a nivelului de ameliorare). Dezvoltarea corporală este eumetrică, la vaci talia este în medie de 130 cm, iar masa corporală de 550 kg. Principalele dimensiuni corporale sunt mai reduse comparativ cu rasele parentale, urmare a faptului că nu totdeauna s-a importat cel mai valoros material biologic, precum și datorită condițiilor necorespunzătoare de creștere și exploatare. Conformația corporală este asemănătoare raselor de tip Friză, cu profilul corporal trapezoidal, orientat cu baza mare la trenul posterior, forme corporale unghiuloase, cap fin, gât relativ lung, trunchiul lung, potrivit de larg și adânc, cu uger relativ bine dezvoltat, membre subțiri și puternice. Culoarea robei este bălțată negru cu alb, cu particularități de culoare asemănătoare raselor de tip Friză.

Aptitudini productive. [NUME_REDACTAT] cu negru românească este o rasă cu aptitudini bune pentru producția de lapte și performanțe acceptabile pentru producția de carne. Producția de lapte medie este de 4000-4500 kg/lactație, cu 3,8- 3,9% grăsime. Aptitudinile pentru producția de carne sunt satisfăcătoare. Astfel, tăurașii îngrășați în sistem intensiv realizează la vârsta de 12 luni o masă corporală de 305 – 353 kg consecutiv unor sporuri medii zilnice de 933-966 g și înregistrează un consum specific de 6,7-7,8 UN/kg spor. În cazul îngrășării semiintensive și până la vârsta de 17 luni, masa corporală este de 421-450 kg (sporuri medii zilnice de 763-780 g) cu un consum specific de 7,7-9,4 UN/kg spor. În cazul tăurașilor îngrășați în sistem intensiv randamentul la tăiere a variat între 52,0 și 55,6%; comparativ, la îngrășarea semiintensivă randamentul la tăiere este mai mic cu cca. 5%. Ponderal, în carcasă, carnea reprezintă 66-82%, din care pe calități: carne de calitatea I 36-37%, seu 14-17%, oase 15-20%.

Însușiri biologice. [NUME_REDACTAT] cu negru românească se caracterizează prin precocitate superioară raselor locale ameliorate. Astfel, vârsta primei fătări este de cca. 30 luni, iar la prima lactație realizează peste 70% din cantitatea de lapte înregistrată la lactația maximă. Are aptitudini bune pentru mulsul mecanic (viteza medie de muls este cuprinsă între 1,4 și 1,8 kg/min., iar indicele mamar este de 44-45%). Economicitatea producției de lapte este superioară comparativ cu cea a raselor locale ameliorate. Astfel, 1 litru de lapte se realizează cu un consum specific de 1-1,2 UN, iar indicele somato-productiv are valoarea de 1/8. În condiții necorespunzătoare de creștere și exploatare, performanțele productive se reduc semnificativ, determinând în același timp creșterea intervalului între fătări.

[NUME_REDACTAT] cu negru românească se caracterizează prin constituție fină sau fin-robustă, temperament vioi și caracter docil. [NUME_REDACTAT] cu negru românească, ca principal furnizor de lapte și fără a fi neglijat aportul acestei rase la producția de carne (mai ales prin tineretul taurin

mascul destinat îngrășării) va avea o pondere de 25-30% din structura efectivului de taurine din România, iar efectivele vor fi concentrate cu preponderență în zona de șes a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în jurul marilor centre urbane din zona de Vest a României (Alba, Arad, Bihor, Satu-Mare, Timiș etc.).

Rasa bălțată românească

Origine, mod de formare, răspândire. [NUME_REDACTAT] românească s-a format în urma încrucișărilor de absorbție între tauri din rasa Simmental și vaci din rasa Sură de stepă din Transilvania și Bucovina. [NUME_REDACTAT] românească reprezintă cca. 36% din efectivul total de taurine al țării, fiind răspândită în Banat, Crișana și în unele județe din Transilvania.

Caractere morfologice. Din punct de vedere morfologic, rasa Bălțată românească se caracterizează printr-un pronunțat polimorfism determinat de condițiile concrete de creștere precum și de metodologia de ameliorare utilizată. Astfel, în cadrul acestei rase se pot individualiza două tipuri morfologice și ecologice diferite, corelate și cu aptitudinea productivă: tipul mare, cu talia de 133-135 cm și masa corporală de 600-650 kg (se crește în nord-vestul Banatului și în centrul Transilvaniei), respectiv tipul mijlociu cu talia de 130-133 cm și masa corporală de 550-600 Kg (se întâlnește în Crișana și sudul Banatului).

[NUME_REDACTAT] românească are o conformație corporală armonioasă, apropiată de cea a rasei Simmental, însă cu unele defecte moștenite de la rasa Sură de stepă. Capul este larg, potrivit de lung, relativ expresiv, cu coarne relativ lungi și sub formă de liră. Gâtul este de lungime medie, bine îmbrăcat în musculatură. Trunchiul este lung, potrivit de larg și adânc, cu profil corporal dreptunghiular spre trapezoidal (orientat cu baza mare spre trenul posterior). Linia superioară a trunchiului este în general dreaptă, lungă și largă; relativ frecvent, sacrumul este proeminent, iar coada este sus prinsă. Culoarea este asemănătoare cu cea a rasei Simmental, bălțată alb cu galben de diferite nuanțe (galben deschis până la roșu vișiniu). Capul, partea inferioară a abdomenului, membrele de la genunchi și jaret în jos, ca și jumătatea inferioară a cozii, sunt de culoare albă.

Aptitudini productive. [NUME_REDACTAT] românească are aptitudini productive mixte, de lapte-carne, cu precizarea că în cadrul acestei rase există și subpopulații de carne-lapte (în Banat și centrul Transilvaniei). În funcție de condițiile de furajare și întreținere, producția de lapte variază în limite largi. În medie, producția este de 3000-3500 kg lapte/lactație, cu un conținut în grăsime de 3,7-3,8%. În fermele de elită și în cele în care se asigură condiții corespunzătoare de exploatare se obțin producții de peste 4500 kg lapte/lactație. În ce privește producția de carne, rasa Bălțată românească manifestă aptitudini pronunțate (mai ales tipul de carne-lapte) pentru această însușire.

Fig. nr. 4. [NUME_REDACTAT] românească

Rasa brună (brună de maramureș)

Origine, mod de formare, răspândire. [NUME_REDACTAT] de Maramureș s-a format ca rezultat al încrucișărilor de absorbție dintre vacile de rasele Mocănița și Sură de stepă cu tauri de tip Schwyz (Montafon, Algau, Inntal) importați în zona Maramureșului începând cu anul 1881 din unele țări europene (Ungaria, Austria, Germania) și, ulterior, din Elveția (rasa Schwyz). [NUME_REDACTAT] de Maramureș este răspândită în Nord și Nord-vestul țării (Maramureș, [NUME_REDACTAT]), precum și în zona subcarpatică a Munteniei, Olteniei și Moldovei. Această rasă reprezintă cca. 33% din efectivul de taurine al țării noastre, cel mai valoros material biologic fiind concentrat în zona Maramureșului.

Caractere morfologice. [NUME_REDACTAT] are o dezvoltare corporală mijlocie, talia la vaci este de 125-127 cm, iar masa corporală de 500-550 kg. În cadrul acestei rase se constată o anumită variabilitate a principalelor caracteristici morfologice (dar și a indicilor productivi), urmare a faptului că în procesul de formare al acestei rase au fost utilizate diferite tipuri ale rasei Schwyz, care s-au suprapus peste un material biologic local eterogen. În plus, de la o zonă geografică la alta, condițiile de creștere și exploatare au fost variabile. Capul este scurt, larg și expresiv. Gâtul este potrivit de lung și de gros. Trunchiul este relativ lung (indicele formatului corporal lateral este de 122%), potrivit de larg și de adânc, profilul corporal tinde spre forma trapezoidală (cu baza mare orientată spre trenul posterior). Linia superioară a trunchiului este, în general, dreaptă, cu sacrumul ușor proeminent. Toracele este profund, relativ larg și adânc (52%). Abdomenul este bine dezvoltat, voluminos. Ugerul, de formă globuloasă, este de mărime mijlocie, cu simetrie satisfăcătoare și bogat în țesut glandular, cu mameloane potrivit de lungi și de groase. Relativ frecvent, la uger se întâlnesc unele defecte (uger conic, divizat, cu extindere insuficientă), iar viteza de muls este relativ mică și cu variabilitate mare (0,8-1,3 kg/min.).

Fig. Nr. 5. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] productive. [NUME_REDACTAT] de Maramureș este o rasă cu aptitudini productive mixte, de lapte-carne. În funcțiile de condițiile de creștere și exploatare, producția de lapte oscilează în limite largi. În medie, se obțin 3000-3500 kg lapte/lactație, cu un conținut mediu în grăsime de 3,8%. În condiții corespunzătoare de exploatare, producția de lapte poate depăși 4000 kg/lactație. Această rasă are aptitudini bune pentru producția de carne. În cazul îngrășării în sistem intensiv, tineretul taurin mascul realizează sporuri medii de 900-950 g, în sistem semiintensiv cca. 700 g, iar în sistem extensiv 500-600 g. În funcție de sistemul de îngrășare practicat și de vârsta valorificării, randamentul la tăiere este de 54-57% pentru tineretul taurin mascul și de 52-54% pentru vacile adulte recondiționate

Însușiri biologice. [NUME_REDACTAT] este o rasă semiprecoce, cu o mare capacitate de adaptare la mediu. În condiții bune de creștere, admiterea vițelelor la reproducție are loc la vârsta de 18-20 luni, maturitatea morfologică fiind atinsă la vârsta de 4-5 ani. La lactația I, vacile realizează 65-68% din producția maximă (care se înregistrează la lactația a V-a – a VI-a). Consumul specific este de 1,1-1,2 UN/kg lapte, iar indicele somato-productiv este de 1/6-1/7. Longevitatea productivă este variabilă, vacile pot fi exploatate 3-4 lactații (în condiții intensive) și până la 6-7 lactații (în fermele de selecție). [NUME_REDACTAT] se caracterizează prin adaptabilitate mare la factorii naturali de mediu, este rezistentă la îmbolnăviri și mai puțin pretențioasă la condițiile de exploatare. Datorită acestor caracteristici, rasa Brună poate fi crescută atât în zona de câmpie, cât și în cea de deal și de munte.

Rasa pinzgau de [NUME_REDACTAT], mod de formare, răspândire. Această rasă s-a format prin încrucișarea de absorbție dintre vacile din rasele locale neameliorate (în principal Mocănița, dar și Sură de stepă) cu rasa Pinzgau importată din Austria începând cu anul 1860 în Bucovina și în Transilvania (zona Mediașului și a Sibiului).

Caractere morfologice. Această rasă se caracterizează printr-o dezvoltare corporală variabilă, urmare a variabilității materialului biologic absorbit, acondițiilor diferite de creștere și a metodelor de ameliorare utilizate. Vacile de rasă Pinzgau din zona Moldovei și din sudul Transilvaniei au talia de 127-130 cm și o masă corporală de 450-500 kg; cele din [NUME_REDACTAT] au o dezvoltare corporală mai redusă (talia de 123-125 cm și masa corporală de 400 kg), urmare a faptului că la baza formării rasei în aceste zone a contribuit în principal rasa Mocănița, iar condițiile de furajare sunt parcimonioase. Capul este relativ lung, larg și încărcat. Gâtul este scurt și musculos, cu salba bine dezvoltată. Trunchiul, cu profil corporal aproape dreptunghiular, este potrivit de lung, larg și adânc. Linia superioară a trunchiului este ușor concavă, crupa este ridicată și lungă, relativ largă la șolduri dar îngustă la ischii, cu sacrum proeminent și ,,în acoperiș”.

FIG. NR.6 Rasa pinzgau de [NUME_REDACTAT] productive. [NUME_REDACTAT] de Transilvania este o rasă cu aptitudini mixte de producție (lapte-carne), având în același timp aptitudini apreciabile pentru tracțiune.

Însușiri biologice. [NUME_REDACTAT] de Transilvania este o rasă cu precocitate medie (vârsta de admitere a vițelelor este de 22-23 luni, iar maturitatea morfologică este atinsă la vârsta de 5 ani). Precocitatea producției de lapte este redusă, producția maximă de lapte fiind înregistrată la lactația a VI-a – a VII-a. Este o rasă longevivă (vacile pot fi exploatate până la vârsta de 10 ani), cu constituție robustă, rustică (posedă o mare capacitate de adaptare la condițiile de mediu din zona premontană și montană), rezistentă la boli și intemperii, cu un temperament vioi și caracter docil.

    1.2 Biotehnologii de reproducție și substituție în creșterea taurinelor

Evoluția condițiilor socio-economice din țara noastră au determinat în agricultura românească o serie de dezechilibre structurale care corelate cu disponibilitățile tehnico-materiale existente au avut consecințe mai puțin benefice. Revenirea la proprietatea privată a condus la fragmentarea excesivă a proprietății agricole și apariția unui număr mare de ferme de subzistență și semi-subzistență. Aceasta a avut ca rezultat imediat creșterea ponderii agricultorilor în totalul populației ocupate, dar din pacate, structura acestei ocupații arată un număr mare de fermieri vârstnici ce dispun de o bază materială modestă, fiind lipsiți de orice sprijin financiar și având un nivel de profesionalism necorespunzator pentru aplicarea tehnologiilor moderne. În același timp, lipsa unor unități specializate în servicii (cum erau fostele SMA-uri) și educația anti-cooperatistă, au creat mari dificultăți pentru aceste exploatații modeste impiedicând progresul tehnic și în consecință, eficientizarea lor.

În cadrul agriculturii, alături de sectorul vegetal, zootehnia prezintă o importanță deosebită atât prin asigurarea de materii prime pentru industria alimentară și hrana populației dar și pentru eficientizarea producției vegetale prin conversia în producție animală.

Nivelul de dezvoltare a creșterii animalelor reprezintă, în condițiile unei agriculturi dezvoltate, un indice semnificativ al gradului de intensivitate. Dezvoltarea sectorului zootehnic, creșterea ponderii lui în ansamblu general al economiei, exprimă în modul cel mai fidel necesitatea de a satisface nevoile în alimentația umană, de aceea, se poate spune că zootehnia, sub toate raporturile ei, este expresia unei agriculturi dezvoltate.

În ceea ce privește zootehnia României, actuala structură a speciilor de interes și a raselor reflectă consecințele negative ale ”lichidării” complexelor de profil, care practicau o exploatare de tip intensiv, ceea ce a determinat reducerea drastică a numărului de animale. Nivelul actual al efectivelor de animale este mult mai mic decât acum zece ani, ca efect al reducerii accentuate și constante a efectivului de animale, al deteriorării puterii de cumpărare a populației, a performanțelor slabe precum și a lipsei de competitivitate la export. Această situație este rezultatul lipsei unei strategii coerente și a dezinteresului organelor guvernamentale din ultimii 20 de ani față de acest sector.

Aplicarea biotehnologiilor în zootehnie are capacitatea de a crește eficiența reproducției și de a accelera ameliorarea genetică la animale, beneficiarul final fiind consumatorul, respectiv societatea, deoarece ameliorarea animalelor duce la creșterea producției, dar la nivelul economiei naționale creșterea producției se concretizează în creșterea ofertei de produse, iar efectul ei poate fi scăderea prețului de vânzare.

Biotehnologiile de reproducție reprezintă ansamblul metodelor, procedeelor sau operațiilor care se folosesc pentru obținerea în condiții optime, a unor noi generații de animale, din ce în ce mai performante. Biotehnologiile de reproducție, sub aspect cronologic și al complexității tehnicilor pe care le includ, sunt sistematizate în patru generații:

însămânțarea artificială;

transferul de embrioni;

fecundarea „in vitro“, clonarea și sexarea embrionilor (în curs de aplicare);

transgeneza, în curs de studiu și de aplicare sporadică la diverse specii de animale.

Biotehnologiile utilizate în nutriție urmăresc nu numai producerea unor componenete de bază ale rațiilor furajere, cum ar fi porumbul sau soia, dar și manipularea florei bacteriene intestinale și chiar a metabolismului, sau prevenirea poluării datorită dejecțiilor animale.

Aprecierea eficienței economice în producția animală presupune elaborarea și folosirea unui sistem de indicatori, care să cuantifice și să exprime cât mai corect atât eforturile făcute pentru obținerea producției vizate, cât și efectele realizate în urma acestor eforturi. Indicatorii prezintă importanță practică deoarece stau la baza determinării unor serii de indicatori derivați, care contribuie la cunoașterea mai amplă a fenomenelor.

Indicii de reproducție reprezintă entități de apreciere și de exprimare absolută a nivelului activității de reproducție, comparativ cu valorile optime caracteristice speciei, cu ajutorul lor putem aprecia la o dată oarecare, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, modul de conducere, urmărire și dirijare a tuturor evenimentelor de reproducție de la momentul apariției estrus-ului, momentul însămânțării, instalarea gestației și până la fătare. Prin estimarea valorilor indicilor de reproducție se poate conduce și urmări procesul reproducției într-o exploatație și în funcție de nivelul lor se poate interveni pentru înlăturarea deficiențelor apărute pe parcursul desfășurării fluxului tehnologic.

Performanța economică a unei exploatații agricole zootehnice este dată de mărimea profitului obținut, iar eficiența economică a producției animaliere este reflectată de corelația dintre trei indicatori importanți: volumul producției, costul de producție și volumul profitului, profitul fiind diferența dintre valoarea producției la prețul de vânzare și costul de producție.

Sistemul de indicatori economici măsoară efectul sau rezultatele economico-financiare ale reproducției animalelor în raport cu efortul făcut, exprimat prin costurile făcute cu monta, gestația, creșterea și exploatarea animalelor. Cheltuielile materiale reprezintă un indicator de o mare importanță în zootehnie deoarece, intră într-o pondere ridicată în structura cheltuielilor totale de producție (un exemplu concludent îl constituie ponderea de 70 – 75% care este deținută de cheltuielile cu furajarea la specia suine).

Utilizarea biotehnologiilor moderne în creșterea animalelor prezintă o serie de avantaje de ordin economic, sanitar – veterinar și științific, putând contribui la creșterea eficienței economice în zootehnie și obținerea unor producții animaliere superioare.

În clipa de față, problema securității alimentare este una complexă și globală fiind strâns legată de alimentația populației, dezvoltarea producției agricole și utilizarea resurselor. Actuala criză economică mondială este rezultanta unui mod de dezvoltare economică inadecvat și neadaptat care epuizează resursele naturale și condamnă la sărăcie majoritatea populației lumii.

La nivel global, zootehnia este cea mai mare utilizatoare a terenurilor agricole, efectivele de animale constituie mijloace de existență pentru aproape un miliard din populația lumii și sunt surse importante de venituri și locuri de muncă, contribuind astfel la reducerea sărăciei și consolidarea securității alimentare.

Extinderea utilizării biotehnologiilor în toate țările dezvoltate și slab dezvoltate, ar putea conduce nu numai la rezolvarea unor probleme economice locale ci și la modificări radicale în structura industriilor alimentare, chimice și farmaceutice, cu efecte benefice imediate, pe plan național și mondial. [NUME_REDACTAT], principala provocare este creșterea productivității agriculturii într-o manieră durabilă care să răspundă nevoilor fermelor de mici dimensiuni și crearea de oportunități pentru dezvoltarea lor în cazul în care potențialul de productivitate al zonei este scăzut.

Obiectivul principal în procesul de reproducție îl constituie obținerea unei natalități maxime, respectiv de a obține în fiecare an de la fiecare vacă un vițel cu viabilitate ridicată. Realizarea acestui obiectiv impune programarea (planificarea) judicioasă, pe baze științifice a activității de reproducție, urmărirea realizării programului propus și exploatarea rațională a reproducătorilor.

Prin organizarea și programarea activității de reproducție se urmărește realizarea unei structurări a efectivului de vaci pe stări fiziologice, astfel încât să se asigure obținerea unor producții mari și, pe cât posibil, constante pe parcursul întregului an.

Planificarea activității de reproducție este o lucrare tehnică de mare importanță și care se materializează prin întocmirea Planului individual de însămânțări și fătări.

Pentru întocmirea planului individual de însămânțări și fătări se analizează fiecare vacă în parte din punct de vedere al stării fiziologice, sanitare și productive. De asemenea, se vor lua în considerare:

sistemul de programare la însămânțări și fătări preconizat;

termenul optim de introducere al vițelelor la reproducție;

termenul optim de însămânțare al vacilor după fătare;

durata repausului mamar.

1.3 Programe structurale aplicate în domeniul creșterii animalelor

Dintre programele strucutrale aplicate în România în domeniul agriculturii amintim măsurile din cadrul Axei 1 din PNDR, fiecare din acestea fiind defalcat epe obiective specifice.

Legătura dintre obiectivele strategice ale Axei 1 din PNDR, obiectivele specifice și măsurile care vor trebui cofinanțate prin este ilustrată în tabelul de mai jos: