Abordari Teoretice CU Privire LA Evaluarea Întreprinderii

CAPITOLUL I

ABORDARI TEORETICE CU PRIVIRE LA EVALUAREA ÎNTREPRINDERII

1.1. DEFINIȚIA ȘI NECESITATEA EVALUARII INTREPRINDERII

Intr-o lume dominata de legile pietei, acolo unde au loc nenumarate tranzactii intr-un ritm rapid, evaluarea intreprinderii face obiectul unui act care se produce frecvent in viata economica.

Evaluarea este procesul prin care se stabileste estimativ valoarea unui bun, unui activ, unei afaceri, prin intermediul unor metode. Evaluarea unei intreprinderii are ca scop determinarea valorii afacerii dar si stabilirea potentialului firmei de a genera fluxuri pe viitor.Universul persoanelor interesate atat de metodele utilizate cat si de rezultatele evaluării este destul de mare. Printre cei interesați de procesul de evaluare a unei intreprinderii, putem enumera cateva categorii:

Investitorii sunt permanent interesati sa isi recupereze capitalul pe care urmeaza sa il investeasca.Acestia doresc sa isi plaseze capitalurile in afaceri cat mai profitabile, asumandu-si riscuri majore.Investitorii urmaresc atingerea unor obiective, cum ar fi : achizitia unei intreprinderi ( fuziune cu alta firma concurenta, dezvoltare pe piete nepatrunse, extindere pe orizontala), achizitia de actiuni sau parti sociale.

Băncile si creditorii financiari isi focuseaza atentia catre :

gradul de îndatorare si calitatea garanțiilor;

capacitatile financiare viitoare ale clientilor; in functie de pozitionarea acestora se va stabili politica de creditarea a societatii;

performanțele economico-financiare.

Salariații sunt permanent interesati de evolutia situatiei firmei, orice modificare afectandu-i in mod direct. Capacitatea firmei de a mentine locurile de munca si nivelul salarizarii reprezinta unele dintre principalele preocupari ale salariatilor.

Statul este interesat de valoarea intreprinderii in calitate de proprietar ( privatizare), sau cu ocazia exproprierilor.

Furnizorii si creditorii comerciali sunt interesați de negocierea termenelor de plata si totodata manifesta un interes major in ceea ce priveste strategia de conversie a datoriilor in actiuni.

Clientii au in vedere continuitatea relatiilor comerciale cu intreprinderea.

Publicul se asteapta ca intreprinderea sa furnizeze informatii despre impactul activitatii asupra comunitatilor locale, asupra mediului inconjurator.

Oricare dintre cei enumerati mai sus, isi au propriile lor interese și fiecare va alege cea mai avantajoasa metoda.

Necesitatea evaluarii intreprinderii apare atunci cand:

se masoara calitatea gestiunii întreprinderii: performantele unei intreprinderi se stabilesc in urma constatarii variatiilor valorii intreprinderii. Dacă evoluția este pozitivă, atunci gestiunea este perceputa ca fiind satisfăcătoare, în caz invers, poate fi tras un semnal de alarmă în ce privește gestiunea afacerii respective.

au loc tranzacții comerciale ;

Un investitor poate actiona la o investiție pe termen lung cumpărând majoritatea sau un procent semnificativ din aceasta; acest gen de investiție are la baza metode de evaluare aprofundate. Acesta poate actiona la o investiție cu caracter financiar care poate fi caracterizata printr-un nivel mai restrâns al părții achiziționate; în acest caz se pot aplica metode de evaluare mai puțin dezvoltate.

au loc schimbări în mărimea si structura capitalului social al întreprinderii: in acest caz, evaluarea intreprinderii reliefeaza influențele decisive ale actualizării valorilor bunurilor firmei la data efectuării modificărilor în capitalul social, asigurându-se asadar , protejarea tuturor acționarilor întreprinderii.

se determina cursul de introducere la bursă: atunci cand se tranzactioneaza pe o piață reglementată, operatiunea de tranzactionare este puternic influențată de metodele de evaluare reținute de organismul de bursă.

au loc acțiuni juridice cu scop patrimonial: în cazul lichidarii, împărțirii patrimoniului, succesiuni, partaje, precum si in cazul altor actiuni juridice cu scop patrimonial, este obligatoriu sa se efectueze evaluarea, pentru a se evita orice prejudiciu semnificativ adus persoanelor implicate in operatiune, prejudiciu cauzat de orice utilizare a valorilor din contabiliate.

scopuri fiscale: pentru determinarea maselor impozabile sau a drepturilor de succesiune, administrația fiscală reține unele din metodele de evaluare, in principiu, metodele cele mai simple.

Pe baza celor prezentate mai sus, se poate da o definiție generală a evaluării economice și financiare și de asemenea, esența procesului de evaluare: „un complex de tehnici, procedee și metode prin care un bun, o grupă de bunuri, un activ economic, un activ sau element intangibil, o întreprindere în ansamblul său, sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pieței și prin care li se asigură comparabilitatea cu aceasta sau, într-o accepțiune mai restrânsă, a evalua integral sau în parte o întreprindere constă în a determina zona cea mai probabilă în care s-ar putea situa prețul la care o tranzacție s-ar putea încheia în condiții normale de piață”. Conform diferitelor cerințe din ciclul de viata al întreprinderii, evaluarea reprezinta un instrument de orientare a principalilor operatori în spațiul economic.

Evaluarea economică și financiară reprezinta singurul tip de evaluare fundamentat pe expertiză și diagnostic , care are ca scop prinicpal stabilirea valorii de piață a bunurilor și întreprinderilor sau a unor valori care deriva din valoarea de piață.

1.2. DEFINITIA SI ASPECTELE TEORIEI VALORII

Valoarea este un concept economic care reflecta relatia monetara dintre un bun/serviciu si cei care le vand/cumpara.Valoarea nu este un fapt cert, ci este o opinie.Avand in vedere ca exista mai multe tipuri de valoare, evaluatorul trebuie sa estimeze un anumit tip de valoare. De fiecare data cand are loc o evaluare, evaluatorul trebuie sa tina cont de tipul si definitia valorii evaluate, fiind in concordanta cu scopul evaluarii.

Teoria valorii cunoaste o dezvoltare mai accentuata la inceputul secolului al XVIII-lea, cand scoala clasica invoca o teorie a valorii bazata pe costul de productie.Jumatatea secolului al XIX-lea marcheaza contestarea teoriei clasice a valorii, Marx avizand ca rezultatul direct al muncii il constituie valoarea tuturor bunurilor.

Dupa multe idei si contestatii, teoria valorii ar putea fi sintetizata astfel:

Valoarea reprezinta expresia baneasca a necesitatii unui bun sau serviciu.

Existenta valorii este redata de patru factori economici de mare importanta:

utilitatea, care exprima capacitatea unui bun de a satisface o anumita dorință sau o nevoie,

raritatea, care se traduce prin prezentarea ofertei unui bun economic fiind raportata la cererea bunului respectiv;

dorința, care manifesta puterea satisfacției pe care un bun economic o poate produce celui care nu-l detine, dar care are nevoie de acesta;

puterea de cumpărare, care exprima capacitatea indivizilor operanti pe o piață de a adera la acel bun.

1.2.1. FACTORII DETERMINANȚI AI VALORII ÎNTREPRINDERII

Valoarea intreprinderii depinde de mai multi factori, atat de natura interna cat si de natura externa. Efectul acestora poate fi adesea contrar, deoarece neexistând un model unic de evaluare a intreprinderii, poate fi probabil ca prin practicarea unui procedeu, unul din factori să aibă o influență directă pozitivă, iar prin alt procedeu una negativă.

1.2.1.1. FACTORII INTERNI AI FIRMEI

Cifra de afaceri: apreciaza pozitia societatii raportandu-se permanent la pozitia strategica a firmei. Fiind un indicator fundamental, o cifră de afaceri in crestere poate atrage noi surse de finantare, investitori si actionari.Cifra de afaceri reprezinta o variabila determinanta a valorii.

Profitul: reprezentand un factor influentabil si determinant al valorii întreprinderii , cresterea profitului unei firme favorizeaza totodata cresterea valorii. Totusi, intr-o economie de piata sanatoasa, o firma cu un profit remarcabil trebuie sa aiba in vedere faptul ca se expune unui risc superior. Anumite metodologii de evaluare a performantelor intreprinderii apreciaza faptul ca un profit exagerat de mare, indica un element negativ. Se poate crea o imagine indoielnica asupra unei firmei extrem de performanta datorita existentei numarului mic de informatii in cadrul procesului de evaluare. Pentru a construi o imagine credibilă a valorii, indicatorii de profitabilitate trebuie asociati și cu alte variabile de cuantificare a performațelor intreprinderii analizate.

Activul total: este considerat de catre modelele de evaluare patrimoniale ca fiind un factor determinant al valorii firmei. Astfel, cu cât activul este mai mare cu atât valoarea firmei este mai mare.

Capitalurile proprii creeaza o masura a solvabilitatii , afirmandu-si capacitatea de a face fata eventualelor impedimente legate de rambursarea datoriilor.

Datoriile vazute prin prisma partilor sociale sau a detinatorilor de capital, nu reprezinta un factor care influenteaza scaderea valorii capitalurilor proprii unei firmei.

Politica de dividend reprezintă o altă problemă nelamurita de teoria financiară, care nu a ajuns inca la un acord în ceea ce privește o rezolvare corespunzatoare cu privire la o rată optimă de distribuire care să majoreze valoarea firmei.

1.2.1.2. FACTORII EXTERNI AI FIRMEI

Creșterea la nivelul economiei naționale: in functie de rentabilitatea economica a firmei, investitorii vor decide daca raman in continuare in cadrul intreprinderii sau migreaza catre alte firme. Daca întreprinderea evaluată are o rentabilitate economică mai mica decât media pe economie sau pe sectorul de activitate din care face parte, aceasta se interpreteaza ca un semnal al diminuarii valorii ei. Deși este calculat numai pe baza unui segment nesemnificativ din cadrul economiei nationale, indicele bursier este considerat suficient de relevant pentru evoluția unei economii.

Evoluția la nivel de ramură produce schimbari asupra valorii firmei examinate în dublu sens, concomitent:

a) atunci cand evolutia ramurii este in crestere, se majoreaza odata cu ea si valoarea firmei deoarece crește atractia in ceea ce priveste achizitia de titluri ale acesteia, domeniul de activitate fiind perceput de o maniera atractiva.

b) totodata, o creștere a performanțelor firmelor din acelasi domeniu poate fi interpretată ca o concurență riguroasa, ceea ce poate duce la o scadere semnificativa a valorii firmei, situatia firmei analizate interpretandu-se ca fiind stare de inrautatire.

Rata dobânzii exprima atat un standard de masurare al performanțelor firmei, cat și un instrument indispensabil în procesul de evaluare în ceea ce priveste folosirea anumitor metode.

* Rata dobânzii la depozite reprezinta rata de remunerare minimă tolerata de acționari pentru investiție detinuta.Daca rentabilitatea firmei se diminueaza astfel incat aceasta ajunge sub valoarea ratei de dobanda la depozite, atunci valoarea firmei inregistreaza o scadere importanta.

* Rata dobânzii la credite se traduce ca fiind limita minimă a rentabilității economice a firmei îndatorate. Scaderea acesteia sub nivelul minim, genereaza o scadere a rentabilitatii financiare si totodata evaluatorul poate constata ca firma se afla in dificultate iar valoarea intreprinderii se afla in deficienta.

Rata inflației: Actionarii si agentii care opereaza in economie cauta sa se orienteze catre o moneda cat mai stabila pentru a-si plasa disponibilitatile.In cadrul unei economii de piață sănătoase, rata inflatiei este permanent inferioară ratei dobânzii la depozite. Necesitatea compararii ratei de remunerare a actionarilor cu rata inflatiei apare in cazul in care corelatia de mai sus nu se respecta. Lipsa de viabilitate a firmei apara atunci cand rata de remunere a actionarilor este mai mica decat rata inflatiei.

Comportamentul agenților care activeaza pe ramura firmei poate avea o incidenta neprevazuta asupra valorii întreprinderii, dupa cum urmeaza:

1.tendinta spre producerea grevelor și a altor mișcări in semn de protest, precum si alte fenomene cu rezultate asemanatoare, duc la producerea unei scăderi a valorii firmei. Deciziile privind salariații firmei (schimbarea grilelor de salarizare, a procedurilor de conducere și chiar de muncă), pot suferi modificari astfel incat sa determine rezultate mult superioare costului implementării acestor metode, iar evaluatorul trebuie să țină cont de rezultatul obtinut;

2. fondurile reinvestite isi pot schimba orientarea datorita anumitor anunțuri ale oficialităților și astfel se poate ajunge atat la scăderea cat si la creșterea valorii firmei, in special in cazul folosirii metodelor bursiere;

3.Oscilatiile valorii firmei pot fi strans influentate si de interesele managementului firmei prin prisma politicii de dividend selectate sau prin alte măsuri.

1.3. NOTIUNI ESENTIALE UTILIZATE ÎN TEORIA EVALUĂRII

In procesul de evaluare se intalnesc des următoarele concepte de bază:

Proprietatea este un termen legal care desemneaza drepturile de posesiune a unei persoane sau grup de persoane asupra unei proprietăți mobiliare sau imobiliare (terenuri sau construcții), numită proprietate reală, sau asupra obiectelor fizice , altele decât cele care alcatuiesc proprietatea imobiliară, denumită proprietate personală. Proprietatea este relatia creata intre o persoana si un obiect. Evaluatorii urmăresc in special estimarea valorii drepturilor de proprietate si mai apoi estimarea valorii unei proprietăți din punct de vedere fizic.

Prețul exprima efectul unei operatii, fiind suma acceptata pentru a fi plătită in schimbul unui bun economic care poate fi diferit de valoare sau egal cu aceasta. Reprezintă expresia baneasca a valorii proprietăților tranzacționate, fiind vizibile diferente notabile dintre prețul plătit și valoarea de piață. Relatia dintre pret si valoare este direct proportionala, astfel cu cat valoarea unei marfi este mai mare, cu atat va creste si pretul acesteia.

Costul unui bun este un concept care se aplica la suma corespunzatoare pentru a crea sau produce un bun material, nematerial sau serviciu, prin cumularea cheltuielilor procesului de producție, vânzare și distribuție.

Piața reprezintă spatiul economic in care se confrunta oferta cu cererea de servicii, locul in care se creeaza relatii intre cumparatori si vanzatori care participa la operatii de vanzare/cumparare prin prisma pretului. Fiecare intreprindere detine o piata a sa, făcându-se clar diferența dintre piața activelor și cea financiară.

Valoarea este o notiune economica care face referire la relația monetară dintre bunurile și serviciile adresate vânzării/cumpărării și cei care le cumpără/vând. Conceptul de valoare infatiseaza imaginea pietei.

Desi conceptele de „valoare” si „pret” reprezinta categorii economice diferite, acestea sunt deseori confundabile. O cale de a evita confuziile intre cele doua concepte este aceea de a nu ignora rolul strategiei de negociere.

Valoarea exprima o trasatura unui bun, a unei proprietăți sau afaceri care îi este atribuită convențional ca rezultat al procesului de evaluare.

Prețul reprezinta punctul de echilibru dintre cerere și ofertă, consecinta negocierii dintre vânzător și cumpărător, adica suma plătită sau încasată pentru finalizarea operatiei.

Diferența dintre cele doua categorii economice are la baza aproximativ patru criterii:

din punct de vedere al marimii: valoarea reprezinta o marime conventionala, in timp ce pretul este o marime precisa, bine definita, tangibila;

ca număr: valorile sunt diverse in functie de metoda de evaluare folosita, in schimb pretul are un caracter unic in orice tranzactie;

in functie de locul de formare: prețul ia nastere la piață ca punct de întâlnire între un vânzător și un cumpărător, reprezentand rezultatul manierei de a negocia iar valoarea reprezinta rezultatul artei de a evalua.Valoarea preluata de participantii la negociere poate deveni sau nu pret.

caracterul obiectiv: prețul oglindeste actul de vointa al partilor negociatoare avand o marime subiectiva in raport cu acestia si o mărime obiectivă în raport cu evaluatorul. Pe cand, valoarea functioneaza exact invers, avand o mărime obiectivă în raport cu actorii negocierii și subiectivă in ceea ce priveste evaluatorul.

1.4. PRINCIPALELE TIPURI DE VALOARE

Valoarea de piață

Reprezinta unul dintre cele mai întâlnite tipuri de valoare intrebuintate în practică. Este folosita pentru numeroase operatiuni, precum :achiziții, fuziuni, privatizare, înregistrări în documentele financiar-contabile, recurgandu-se cel mai frecvent la acest tip de valoare.

Valoarea de piață „este suma estimată pentru care o proprietate ar fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere și un vânzător hotărât să vândă, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri.”

In conformitate cu definitia valorii de piata, aceasta reprezinta o infatisare a valorii de schimb sau poate fi echivaletul monetar pe care o proprietate l-ar produce, dacă ar fi tranzactionata spre vânzare pe o piață liberă, la data evaluării.

Valoarea de investiție sau subiectivă

Conceptul de valoare de investitie se aplica pentru un investittor care are un punct de vedere clar asupra investitiei intentionate. Din ipostaza de expert consultant, evaluatorul este nevoit sa calculeze atat valoarea de investitie cat si valoarea de piata pentru a-i oferi un ajutor clientului in vederea adoptarii unei decizii.

Valoarea de investiție se defineste astfel: „valoarea proprietății pentru un anumit investitor, pentru o categorie de investitori sau pentru obiective (scopuri) de investiții identificate. Acest concept subiectiv face legătura între o proprietate anume și un investitor sau grup de investitori care au obiective de investiții sau criterii definite în mod clar pentru efectuarea investiției.”

Valoarea de utilizare

Reprezinta acea valoarea cu care un anumit activ participa la valoarea întreprinderii din care face parte, fără a avea în vedere echivalentul monetar ce s-ar putea obține prin vânzarea acestuia.

Valoarea de lichidare

„Reprezintă suma ce poate fi obținută în mod rezonabil din vânzarea unei proprietăți sau afaceri într-un interval de timp prea mic pentru a îndeplini condițiile din definiția valorii de piață. Pentru lichidarea întreprinderii se folosește și se estimează tipul de valoare, numit valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare forțată, definită astfel: suma care poate fi încasată în mod rezonabil în urma vânzării unei proprietăți într-o perioadă de timp prea scurtă pentru a fi conformă cu perioada de timp specificată în definiția valorii de piață”. Odata cu calculul valorii de lichidare, se estimeaza toate costurile specifice lichidarii, si anume: comisioanele, onorariile, cheltuielile administrative, până la finalizarea completă a lichidării, taxele și impozitele legale.

Valoarea de garantare a creditului ipotecar

Se refera la valoarea proprietății, obtinuta printr-o estimare precauta in ceea ce priveste o vanzare viitoare a proprietății, bazandu-se pe aspectele mentenabile ale proprietății, condițiilor normale ale pieței si utilizarii potrivite ale proprietatii.

Valoarea de asigurare

Exprima valoarea unei proprietăți ce implica existenta unui contract de asigurare.

Valoarea de recuperare

Se refera la valoarea unei proprietăți (mai putin terenul) vândută pentru materialele recuperabile și nu pentru utilizarea continua.

Valoarea specială

Reprezinta o individualizare a valorii de investitie care poate fi folosita ca urmare a asocierii fizice sau economice a proprietatii cu alta proprietate.

1.5 Metodele de evaluare ale intreprinderii

Evaluatorul poate estima valoarea firmei prin procedee și modalitati distincte, care redau trei abordări specifice în evaluarea întreprinderii. In principiu există doar trei modalități de a determina valoarea unei întreprinderi:

– Abordarea pe bază de active

– Abordarea pe bază de venit

– Abordarea prin comparație

In mod fundamental, in cadrul unui raport de evaluare,un evaluator poate utiliza toate cele trei abordări. Utilizarea metodelor consta in tipul de întreprindere, situația acesteia la data evaluării, calitatea și cantitatea informațiilor disponibile si scopul evaluării.

1.5.1. ABORDAREA PE BAZĂ DE ACTIVE

Abordarea pe bază de active determina estimarea valorii firmei și/sau a unui pachet de acțiuni, prin folosirea metodelor de evaluare a activelor individuale ale întreprinderii, din care se scad datoriile totale ale acesteia (active totale corectate la valoarea de piață minus datorii totale corectate).

Aceasta abordare este fundamentată pe principiul substituției conform careia un activ nu valorează mai mult decât costul de inlocuire al tuturor părților sale componente. În cadrul abordării pe active, bilanțul fundamentat pe costuri este substituit cu bilanțul ce oglindeste toate activele și toate datoriile la valoarea de piață sau la o altă valoare actuala. In cazul aplicarii valorilor de piață sau de lichidare, se vor lua in considerare costurile de vânzare și alte cheltuieli.

La baza acestei abordari, se regasesc doua metode specifice:

● Metoda activului net corectat (ANCj)

● Metoda activului net de lichidare (ANL)

2.1.1. METODA ACTIVULUI NET CORECTAT

In cadrul abordarii pe baza de active, se presupune identificarea activelor ce trebuie evaluate si nu tin cont de potentialul activiatii viitoare. Punctul de pornire al acestora îl reprezintă activul net contabil (capitalul propriu).

Evaluatorul considera ca o evaluare pe baza activului net contabil nu este deloc aproape de acea valoare pe care el o cauta.In primul rand pentru ca acel cost istoric folosit in contabilitate, nu reflecta valoarea economica reala, in al doilea rand, pot exista elemente reflectate partial sau omise din evidenta contabila si astfel pot aparea diverse erori.

Aceasta metoda poate fi aplicată intreprinderilor cu pana la 5 ani de activitate, celor cu o dezvoltare lenta precedate de un profit mic sau cu activele recent reevaluate.

Metoda activului net corectat (ANC) se utilizeaza in cazul presupunerii continuității exploatării, evaluandu-se individual activele si datoriile, la valorile curente. Se vor aduce unele corectii elementelor patrimoniale cuprinse in bilantul contabil, corectii efectuate in functie de valoarea si de gradul de valorificare al fiecarui element partrimonial, in momentul evaluarii. De cele mai multe ori, in cadrul procesului corectării activului bilanțier, se elimină activele necorporale, care nu au valoare economică ,fiind considerate ,,non-valori” care au ca impact diminuarea activului bilanțului contabil.

Calculul activului net corectat se efectueaza astfel:

ANC = Valoarea de piață a activelor – Valoarea de piață a datoriilor

Avantaje si dezavantaje ale metodei activului net corectat:

2.1.2. METODA ACTIVULUI NET DE LICHIDARE

Metoda activului net de lichidare (ANL) se utilizeaza in cazul in care intreprinderea este inca in functiune si a luat decizia de lichidare. Fiind un caz particular de evaluare, este foarte important modul in care are loc lichidarea.

Operațiunea de lichidare este relevanta în două situații:

atunci cand întreprinderea se afla in dificultate economica si este declarata neredresabila, incetandu-si activitatea. In cazul aceasta are loc lichidarea fortata, caracterizandu-se prin incapacitatea de a-si plati datoriile si imprumuturile.Totodata, este necesara stabilirea activului net de lichidare (ANL) ca diferență intre valoarea evaluată a tuturor activelor și datoriile (inclusiv costurile lichidării).

in momentul in care întreprinderea se caracterizeaza prin dificultate temporară, dar redresabila. In cazul acesta, societatea se lichideaza dar prin fuzionarea cu o alta firma, aceasta va continua sa functioneze. Astfel, valoarea întreprinderii se va determina prin actualizarea diferenței dintre valoarea la termen și capitalul investit de noul cumpărător pentru normalizarea intreprinderii.

Stabilirea valorii de lichidare a unei intreprinderi presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

Evaluarea activităților durabile

Evaluarea proprietăților imobiliare

Evaluarea mijloacelor fixe, stocurilor, creanțelor

Evaluarea datoriilor si costurilor lichidării

Evaluarea activelor și pasivelor ecologice

Determinarea valorii întreprinderii (ANL)

2.1.3. EVALUAREA ACTIVELOR

2.1.3.1. EVALUAREA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE

Tinand cont de faptul ca evaluarea activelor necorporale impune cunoasterea unor aspecte specifice de evaluare, evaluatorii trebuie să detina cunoștințe detaliate cu privire la evaluarea întreprinderii. Evaluarea acestei categorii de active face obiectul Standardului International de Practica GN 4 „Evaluarea activelor necorporale”, acestea putand fi ierarhizate in functie de relatii, drepturi, active necorporale grupate si proprietate intelectuala.

Relațiile constau in acele relații de maniera necontractuală, organizate în interiorul întreprinderii, dar si cu agenții economici din exterior. Aceste relații pot fi legate cu clienții, relații cu distribuitorii, relații cu furnizorii, forța de muncă instruită.

Drepturile constau in relațiile contractuale pe care o întreprindere le formeaza cu alte întreprinderi, pesoane fizice, instituții financiare, societățile de asigurare, organisme ale statului.

Activele necorporale neidentificabile (fond comercial) se traduc prin acea valoare reziduală a activelor necorporale, obtinuta după evaluarea activelor intangibile identificabile și după scăderea ei din totalul activelor necorporale.

Proprietatea intelectuală poate fi definita ca fiind un element unic, protejat prin lege pe care doar persoanele autorizate il pot utiliza.

Abordările folosite in evaluarea activelor necorporale sunt:

Abordarea prin venit

Abordarea prin comparația vânzărilor

Abordarea prin cost

Abordarea pe bază de venit determina valoarea unui activ necorporal prin efectuarea calculului valorii actualizate a profitului, a fluxului de numerar sau a economiilor produse de activul necorporal, pe care le-ar putea produce participanții pe piață pe parcursul duratei de viață economică sau contractuala rămasă. Cele trei metode uzuale, incluse în abordarea pe venit, sunt:

metoda economiei de redevență

metoda profitului suplimentar

metoda profitului net/cash flow-ului net periodic excedentar.

Metoda economiei de redevență este o metoda aplicabila in special in evaluarea brevetelor si a licentelor. Atunci cand activul necorporal supus evaluării lipseste, proprietarul acestuia este obligat sa-l obtina prin intermediul unui contract de licență, in schimbul caruia este nevoit să plătească o redevență care se calculeaza ca o rată procentuală aplicata cifrei de afaceri.

Profitul suplimentar constă în stabilirea valorii unei imobilizari necorporale prin compararea profitului sau a cash flow-ului estimate pe care il poate obtine o intreprindere ce utilizeaza imobilizarea necorporala cu profiturile altei intreprinderi care nu utilizeaza acea imobilizare necoroporala.

Metoda profitului net periodic excedentar se refera la anticiparea fluxului net din exploatare al firmei care foloseste activul net, din care se scade fluxul de trezorerie net alocat asigurării rentabilității solicitate de celelalte active, tangibil si intangibile, generand fluxul de trezorerie net total. Cash flow-ul net rămas este actualizat cu o rata specifica de actualizare. Abordarea prin comparație estimeaza valoarea de piață a unui activ intangibil prin intermediul prețurilor de tranzacționare ale activelor necorporale echivalente sau asemanatoare.

Abordarea prin cost se refera la obtinerea costului unui activ necorporal echivalent atat prin recunoasterea pretului de substitutie al unui activ intangibil asemanator sau identic, cat si prin calcularea costului de generare interna al activului.

2.1.3.2. EVALUAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

In vederea evaluarii acestei categorii de active, este necesara intelegerea activelor din perspectiva contributiei lor la fluxurile de venit produse de societate si totodata este nevoie de persoane calificate si competente in vederea efectuarii evaluarii proprietatilor imobiliare. Evaluarea terenurilor

Estimarea valorii unui teren se efectueaza prin intermediul urmatoarelor metode:

metoda comparației directe

metoda extracției

metoda alocării

metoda capitalizării rentei funciare.

Atunci cand exista suficiente informatii despre operatii comparabile, cea mai utilizata metoda este cea a comparatiei directe.

Aceasta metoda are la baza principiul substitutiei in care este specificat faptul ca din punctul de vedere al unui cumparator precaut, pretul oferit pentru o proprietate nu va fi mai mare decat pretul unei alte proprietati cu aceeasi utilitate si atractivitate. Valoarea de piață a unui teren este direct proportionala cu pretul unui alt teren comparabil.

Metoda extracției se refera la extragerea valorii constructiei din valoarea totala a proprietatii, valoarea ramaas fiind valoarea terenului.

Valoarea terenului = Valoarea proprietății – (Costul de înlocuire al construcției – Deprecierea construcției)

Metoda proportiei specifica existenta unui raport intre valoarea terenului si valoarea proprietatii. Metoda este recomandata costructiilor noi deoarece pe masura trecerii timpului raportul se va majora iar evaluatorul ar putea intampina dificultati.

Raportul de mai jos presupune cunoasterea coeficientului k si a valorii proprietatii , facilitand obtinerea valorii mai ales in cazul constructiilor noi.

k =

Metoda capitalizării rentei funciare se utilizeaza in cazul evaluarii terenurilor agricole si inchiriate.Folosirea acestei metode necesita date privind rata de capitalizare si piata chiriilor imobiliare.Renta funciara se transforma in valoarea terenului prin intermediul ratelor de capitalizare.

Evaluarea construcțiilor

In vederea determinarii valorii estimate ale unei constructii, evaluatorul poate actiona prin doua metode.Fie analizeaza separat fiecare componenta a proprietatii (teren, cladire), fie estimeaza valoarea intregii proprietati.Evaluarea constructiilor se bazeaza pe urmatoarele abordari:

Abordarea pe bază de venit are la baza metodele privind capitalizarea venitului si actualizarea fluxului de disponibil, utilizandu-se in special pentru cladirile comerciale, industriale, cele producatoare de venit.

Abordarea prin comparație impune cunoasterea datelor cu privire la tranzactiile cu proprietati comparabile, fiind necesare ajustari cu privire la data tranzactiei, la suprafata cladirii, la rata de ocupare a terenului etc.

Abordarea pe bază de costuri necesita obtinerea costului de inlocuire sau de reconstrucție al construcției si analiza deprecierii cumulate a proprietatii.

In cadrul acestei abordari, evaluatorul este nevoit sa calculeze costul de reconstructie prin intermediul costurilor directe si indirecte. Fiind considerat un inlocuitor al valorii de piata, costul de inlocuire net se foloseste in special pentru proprietatile specializate care se vand rar, in timp ce, costul de reconstructie consta in costul de realizare unor constructii noi, similare cu cele ce urmeaza a fi evaluate.

Totodata, evaluatorului ii revine sarcina de a determina mărimea tuturor formelor de depreciere (fizica, functionala, economica), formand deprecierea cumulata.

Evaluarea imobilizărilor corporale mobile

Metodele de evaluare a imobilizărilor corporale mobile se fundamenteaza pe baza celor trei abordări:

Abordarea prin comparație necesita cunoasterea informațiilor de piață in vederea determinarii valorii de piață a imobilizării corporale supuse evaluării. Aceasta abordare consta in determinarea prețului pe bază de analize a prețurilor de vânzare sau a prețurilor cerute pentru imobilizări corporale echivalente. Fiind dificila gasirea prețurilor de vânzare ale unor imobilizări nediferentiate, prețul de piață se determina pe baza prețurilor unor active similare, fiins corectate in functie de diferențele dintre acestea legate de stare, vechime, capacitate.

Abordarea pe bază de venit se transpune prin metoda capitalizării venitului și metoda fluxului de numerar actualizat. Metoda capitalizării venitului converteste veniturile viitoare previzionate în valoare, atat prin impartirea venitului, in fiecare an, prin intermediul unei rate de capitalizare, cat si prin multiplicarea cu un coeficient. Metoda fluxului de numerar actualizat presupune anticiparea cash flow-ului net pe o perioadă de timp, ca mai apoi prin intermediul unei rate de actualizare, fluxurile sa fie transpuse in valori actualizate.

Abordarea pe bază de cost se refera la previzionarea costului de achizitie sau de productie al imobilizarilor corporale mobile, stabilindu-se astfel valoarea acestora.Aceasta abordare impune o estimare a deprecierii, reflectand deprecierea cumulata.

2.1.3.3. EVALUAREA IMOBILIZĂRILOR FINANCIARE

Imobilizările financiare pe o perioadă mai mare de un an reprezinta active deținute de o întreprindere cu scopul majorarii patrimoniului prin intermediul obtinerii de dividende, dobânzi, redevențe,atat prin creșterea valorii capitalizate cat si prin obținerea unor venituri ocazionate de vânzarea acestor investiții.

In cazul in care, intreprinderea poseda un pachet majoritar, se impune evaluarea întreagii societati emitente, in conformitate cu cea mai adecvată metoda, valoarea participației derivand din valoarea totala a capitalului propriu sub forma unui procent. In cazul unui pachet minoritar, evaluarea se efectueaza pe o baza minoritara.

De exemplu, în cazul unei societati cotate, se inmulteste cotația cu numărul de acțiuni deținute. În ceea ce priveste abordarea pe venituri, în cadrul metodei capitalizării veniturilor, fie se capitalizează dividendul previzionat a fi obținut la perpetuitate, fie profitul net curent provenit din previziunea contului de profit și pierdere. Prin folosirea metodei fluxului net actualizat, cash flow-ul supus actualizării reprezinta fluxul de dividende sau fluxul pus la dispoziția acționarilor, estimate pe baza situațiilor financiare ale societăților necotate.

2.1.3.4. EVALUAREA ACTIVELOR CIRCULANTE

Evaluarea stocurilor

Inventarierea stocurilor de materii prime si materiale se efectueaza faptic iar evaluarea acestora se face de obicei la pretul zilei.Prin intermediul inventarierii faptice, se stabilesc atat cantitatile materiilor prime si materialelor cat si valorile celor a caror utilizare nu se efectueaza potrivit destinatiei initiale, urmand a fi valorificate ca atare.

In cazul productiei neterminate, evaluarea se face prin intermediul preturilor produselor finite, corectate cu gradul de finisare tehnica, grad obitnut pe baza inventarierii productiei in curs. Evaluarea produselor finite și mărfurilor care au la baza contracte sau comenzi certe, se efectueaza la prețul prevăzut în documente.

Evaluarea creanțelor

Creanțele se definesc ca fiind drepturi patrimoniale pe care le are o intreprindere asupra unei persoane fizice sau juridice. Evaluarea creanțelor presupune posedarea unor informații cu privire la gradul de vechime, durata termenului de incasare, posibilitățile de recuperare. Aceste elemente dau nastere unor corectii, si anume:

creanțele concrete se iau la valoarea contabilă;

creanțele exprimate într-o altă monedă decât cea națională se actualizează in functie de oscilatiile cursului de schimb;

creanțele apreciate ca se vor incasa cu o întârziere de peste o lună, se corectează în funcție de întârzierea încasării lor;

creanțele care se preconizeaza că nu mai pot fi încasate, se scad din patrimoniul societatii la valoarea contabila, argumentandu-se imposibilitatea incasarii.

Evaluarea disponibilităților

Disponibilitățile in moneda nationala nu se actualizeaza, fiind luate in considerare la valoarea nominala.Acestea sunt exprimate în general în prețuri de piață. Singurele corectii efectuate se realizeaza doar in cazul in care exista disponibilitati in valuta, tinandu-se cont de cursul de schimb din data evaluarii.

2.1.4. EVALUAREA DATORIILOR

Datoria reprezintă o obligație actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficiile economice. In procesul de estimare al valorii datoriilor, evaluatorul trebuie sa tina seama de categoriile specifice de datorii si sa ia in considerare si datoriile neinregistrate in bilant.

Desi datoriile reprezinta elemente care nu sufera corectii in general, totusi exista cateva elemente care necesita analize si corectii prin intermediul activului net corectat. , Acestea se referă la:

imprumuturile solicitate într-o monedă straina, care se actualizează în concordanta cu cursul de schimb de la data evaluării. În ceea ce priveste evaluarea, în este necesar identificarea eventualelor obligații potențiale, neînregistrate în contabilitate, cum ar fi: litigii de natură fiscală, amenzi și penalizări posibil de plătit pentru acțiunile în curs, plata unor drepturi salariale sau de altă natură față de personalul propriu ca urmare a nerespectării contractului colectiv;

in cazul împrumuturilor pe termen mediu și lung care se transpun în componența capitalului permanent, se corectează cu diferența dintre dobânda zilei și cea cu care a fost contractat împrumutul, dacă există clauza unei dobânzi fluctuante. Dacă nu există aceasta clauză, împrumuturile se iau în calcul cu valoarea din bilanț;

majorarea obligațiilor cu provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, în cazul in care acestea au o valoare stabilită pentru un scop anume.

2.2. ABORDAREA PE BAZĂ DE VENIT

Abordarea pe bază de venit se defineste ca fiind „calea generală de estimare a valorii unei întreprinderi, participații sau acțiuni, prin folosirea uneia sau mai multor metode prin care valoarea este estimată prin convertirea beneficiilor anticipate, în valoarea capitalului (prin tehnica actualizării/capitalizării)”. Metodele utilizate in aceasta evaluare sunt:

metoda cash flow-ului net actualizat

metoda capitalizării venitului

In cazul metodei bazate pe actualizare, fluxul de numerar sau dividendul se converteste in valoare prin intermediul ratei de actualizare, acestea fiind estimate pe parcursul fiecarui an din cadrul perioadei explicite de previziune.

In concordanta cu metoda capitalizării venitului, transformarea cash flow-ului in valoare a proprietatii se realizeaza fie prin divizarea venitului cu o rata de capitalizare, fie prin inmultirea cu un multiplu al venitului.

Indiferent de cele doua metodele folosite, rezultatele obtinute trebuie sa fie egale.

Deosebirea insa, o produc cazurile diferite in care se aplica aceste doua metode, si anume:

metoda cash fluxului net actualizat se utilizeaza atunci cand întreprinderea evaluată va produce in cadrul intervalulu de previziune (5-10 ani), un flux net anual de dimensiune inegală sau poate chiar negativ;

in ceea ce priveste metoda capitalizării venitului, aceasta se utilizeaza atunci cand intreprinderea se afla in etapa de echilibru economic.

Putem spune că metoda capitalizării venitului este o varianta prescurtata a metodei cash flow-ului net actualizat.

Principalele probleme notionale comune a celor doua metode sunt :

– conceptul de valoare a capitalului;

– evaluarea activelor din afara exploatării.

Conceptul de valoare a capitalului

Acest concept este precedat de doua valori diferite utilizat in evaluarea intreprinderii: * valoarea capitalului acționarilor;

* valoarea capitalului investit.

Valoarea capitalului acționarilor consta in valoarea capitalurilor proprii.Pentru o intreprindere cotata la bursa, calculul acestei valori se efectueaza prin capitalizarea bursiera si daca este cazul se adauga valoare de piata a actiunilor preferentiale.

Valoarea capitalului investit exprima valoarea totala a societatii, calculata ca suma dintre valoarea obligatiilor cu termen de scadenta peste un an si capitalul actionarilor.

Evaluarea activelor din afara exploatării consta in delimitarea clara a activelor din afara exploatarii, apreciate ca fiind in plus in cadrul activitatii intreprinderii. Un activ din afara exploatarii nu este indispensabil in efectuarea serviciilor de catre intreprindere sau in procesul de productie.

In procesul de evaluare al activelor din afara exploatării, trebuie sa se elimine incidenta componentelor din afara exploatarii atat din bilant cat si din contul de profit si pierdere, aceste active din afara exploatarii necesita o evaluare distincta fata de restul activitatii de exploatare si ele trebuie evaluate la valoarea de piata luandu-se in considerare costurile de vanzare si impozitele.

Sfera de cuprindere a activelor din afara exploatării este in sarcina evaluatorului care este obligat sa isi faca rost de la client de toate datele si informatiile cu privire la separarea si evaluarea acestor active, altfel, acesta va fi nevoit sa analizeze si sa separe activele pe cont propriu.

2.2.1. METODA CASH FLOW-ULUI NET ACTUALIZAT

Aceasta metoda reprezinta un procedeu de modelare financiara care are in vedere ipotezele clare in ceea ce priveste veniturile si cheltuielile ce tin de proprietatea entiatii. Atat pentru intreprindere, cat si pentru proprietati in curs de dezvolatre sau functionale, acest procedeu da nastere unor anticipari cu privire la serii de cash flow-uri periodice. In vederea stabilirii valorii actualizate a cash flow-ului, este necesara aplicarea unei rate de actualizare corespunzatoare asupra seriilor de cash flow.

Pentru utilizarea eficienta a acestui procedeu, exista cateva cai de parcurs. In primul rand se stabileste tipul fluxului de numerar ce urmeaza a se folosi, precum si durata de preconizare concisa si reala. In al doilea rand se va efectua o previziune a fluxului de numerar, apoi se va aprecia rata de actualizare. In final, se va estima valoarea terminala a entitatii.

Principalele categorii de cash flow net :

Cash flow-ul net reprezinta „totalul disponibilităților care rămân, pe parcursul unei perioade de activitate, după ce au fost achitate toate obligațiile legate de exploatare.”. In functie de destinatie, acesta poate fi:

– cash flow net disponibil pentru actionari, calculandu-se astfel:

Rezultat net (normalizat – corectat)

+ Cheltuielile cu amortizarea

– Cheltuieli de capital (investiții)

+/- Creșterea / descreșterea fondului de rulment

+/- Creșterea / descreșterea creditelor pe termen lung

– cash flow net disponibil pentru investitori, metoda de calcul fiind urmatoarea:

Rezultat net din exploatare (normalizat – corectat) * (1 – cota de impozit pe profit)

+ Cheltuielile cu amortizarea

– Cheltuieli de capital (investiții)

+/- Creșterea / descreșterea fondului de rulment

Avantajele si dezavantajele metodei:

2.2.2. METODA CAPITALIZĂRII VENITULUI

Principalul indicator folosit ca beneficiu economic in cadrul acestei metode este profitul net.Acest procedeu are la baza raportarea unui singur flux de venit sau beneficiu economic la o rata de actualizare, pe parcursul unei singure perioade.

Estimarea profitului net se determina in functie de performantele precedente ale entitatii si pe baza elementelor care influenteaza aria sa de activitate in cadrul economiei nationale. In estimarea profitului net, demersurile metodologice sunt determinate de adoptarea unei dintre cele trei variante:

Realizările dintr-un an anterior;

Realizările probabile pentru anul în curs;

Realizările probabile în perioada imediat următoare.

Alegerea primei variante, il determina pe evaluator sa analizeze si sa interpreteze constul de profit si pierdere din ultimii 5 ani.

Daca evaluatorul decide adoptarea ultimelor doua variante, evaluatorul va utiliza analiza pietei si diagnosticul pentru a crea un cont de profit si pierdere in concordanta cu entitatea ce va fi evaluata.

Principalele avantaje si dezavantaje: