Abordari Teoretice ale Agresivitatii la Varsta Preadolescentina

Psihologie

Abordari Teoretice ale Agresivitatii la Varsta Preadolescentina

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

Prezentarea organizației gazdă:

Denumirea: Centrul de Dezvoltare a Educației în Moldova ( CDEM ).

Statutul: Organizație Nonguvernamentală Asociația Obștească.

Domeniul: Educației ce vizează dezvoltarea multilaterală a preadolescenților.

Obiectivele de activitate:

Dezvoltarea popoarelor din Moldova prin utilizarea programelor de dezvoltare culturale și educaționale, sociale, caritabile sau alte programe sociale semnificative orientate spre perfecționarea calităților și abilităților umane;

Asistarea persoanelor fizice și organizațiilor sociale la dezvoltarea abilităților și competențelor populației pentru îmbunătățirea propriei bunăstări și contribuirea la dezvoltarea nivelului de trai al populației;

Contribuirea la creșterea gradului de sensibilizare a opiniei publice și atragerea atenției societății la dezvoltarea abilităților și talentelor copiilor, tinerilor, precum și pentru protejarea mediului.

Centrul a fost creat în anul 2010 activînd de la bun început la nivel național. CDEM lucrează conform unui program care este preluat din comunitatea Bahai.

La moment sunt elaborate 8 cărți cu diverse tematici și care țin să dezvolte diferite aspecte a personalității preadolescentului. Dezvoltarea atinge direcția fizică, morală și spirituală a preadolescenților. Pentru lucrul cu ei e nevoie însă de animatori care urmează un training special ce este la fel presupus de program. Pentru a deveni animator individul trebuie să fie mai matur de 16 ani însă din experiență se recomandă ca animatorul să fi atins majoratul. O altă cerință pentru a fi animator este dorința de a ajuta pe cei ce au nevoie, iar programul presupune că cei cu nevoi înalte din societatea noastră sunt anume preadolescenții, pentru că schimbările majore se produc anume în această vîrstă și preadolescenții sunt flexibili spre orientări benefice de dezvoltare sau distructive.

Astfel programul este orientat spre dezvoltarea anumitor calități la preadolescent cum ar fi bunătatea, sinceritatea, dreptatea, ș.a. În așa mod dezvoltarea celor ce lucrează după program pune accept pe autodezvoltarea pozitivă a eului. În așa mod ei sunt orientați în sensul invers a direcției distructive.

În urma trainingului, animatorii își găsesc în vecinătate mai mulți copii de vîrstă preadolescentină sau mai corect zis la prima etapă a acesteia care începe la 11 ani. Mai apoi formează un grup de circa 8-10 copii cu care vor urma întîlniri regulate în fiecare săptămînă. Scopul grupului este de a se împrieteni între ei iar grupul deja format activează în continuare după program în frunte cu animatorul care la rîndul său se consideră a fi drept amic mai mare după vîrstă și care are mai multă experiență. Întîlnirea grupului prevede lucru după material dar și o parte din aspectul dezvoltării fizice, morale sau spirituale de dezvoltare. Aspectele fizice prevăd ieșirile comune în parc, învățarea unui dans, practicarea jocurilor sportive, ș.a. Dezvoltarea morală și spirituală se dezvoltă prin proiecte de fapte bune cum ar fi amenajarea comună a terenurilor de joacă, curățarea pădurilor sau parcurilor de deșeuri, organizarea concertelor pentru copii sau oameni în etate, ș.a.

Programul e prevăzut pentru 3-4 ani cu fiecare grup format, iar cei ce sunt la finele programului și ating sfîrșitul perioadei preadolescentine de obicei inițiază ideea să devină și ei voluntari după care urmează instruirea ulterioară a acestora și îndrumarea lor de un adult în activitățile sale de animator.

Oportunitatea alegerii obiectului cercetării.

Din păcate în societatea de azi întîlnim mulți factori perturbatori a stărilor noastre emoționale, psihice și morale. Unul dintre acești factori este conflictul social, un alt factor ar fi nivelul înalt de divorțuri, alcoolismul, jocurile electronice, ș.a. Toate acestea în sumum afectînd stările noastre socio-afective induc spre manifestări negative și anume spre manifestări agresive a comportamentului. Acestea au fost drept motive pentru care am considerat că agresivitatea ar fi o temă actuală pentru cercetarea realizată.

Am un interes sporit pentru cercetarea manifestării agresivității la vîrsta preadolescentină. În experiența mea de lucru cu copiii de vîrstă preadolescentină am făcut observații din care am dedus concluzia că agresivitatea la această vîrstă are mereu în spatele său o problemă, și această problemă ar fi putut fi rezolvată dacă i-am cunoaște motivul, fapt care urmează să-l cercetez.

Am ales această temă nu doar pentru orizontul larg de cunoaștere și interes științific a acesteia ci și pentru că de trei ani sunt voluntară la organizația CDEM, organizația la care mi-am desfășurat stagiul de practică și care se ocupă preponderent de dezvoltarea multilaterală a personalității preadolescenților. Din cîte deja cunoaștem, comportamentul la om nu este unul înăscut și poate fi modificat, iar agresivitatea fiind la rîndul său o manifestare comportamentală poate și ea fi controlată. Reieșind din acestea am decis că ar fi bine să examinez nivelul agresivității a acelor preadolescenți cu care se ocupă deja de cîțiva ani organizația la care sunt voluntară și să stabilesc la fel care sunt factorii ce influențează manifestarea comportamentului agresiv pentru a putea stabili mai apoi care copii necesită un ajutor special în rezolvarea problemelor proprii.

Problema cercetării practice. Preadolescența este marcată de căutarea și afirmarea identității. Preadolescentul căutîndu-se pe sine și aspirînd la conduita de adult, încearcă diverse căi de acces în lumea maturilor, dînd dovadă de unele aspecte comportamentale contradictorii: uneori este delicat, timid alte ori însă – obraznic și chiar agresiv. În această ordine de idei agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care se așteaptă soluții, identificîndu-se factorii care generează manifestările agresive la preadolescenți.

Obiectul cercetării practice îl constituie agresivitatea, formele și cauzele de manifestare ale ei la preadolescenți.

Scopul cercetării practice este de a elucida factorii care determină comportamentul agresiv la vîrsta preadolescentină.

Obiectivele investigației:

Cercetarea teoretică a agresivității la vîrsta preadolescentină;

Proiectarea și realizarea experimentului de cercetare a cauzelor manifestării agresivității la preadolescenți:

Determinarea instrumentelor de diagnostic;

Investigarea eșantionului și identificarea factorilor ce influențează manifestarea comportamentului agresiv la preadolescenți;

Prelucrarea și interpretarea datelor;

Elaborarea concluziilor și recomandărilor în baza rezultatelor obținute.

Ipoteza de fond:

Agresivitatea este un comportament social învățat prin observarea și imitarea unor modele de conduită din familie, mediu social sau jocuri on-line.

Ipoteze operaționale:

Presupunem că climatul socio-afectiv din familie este principala sursă din care se alimentează agresivitatea preadolescentului (Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți; Fișa psihopedagogică).

Presupunem că preadolescenții manifestă un nivel ridicat al agresivității verbale și un nivel scăzut al agresivității fizice (Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)).

Prezumăm că jocurile on-line pot determina frustrări ale preadolescenților, care la rîndul lor pot reprezenta puncte de plecare pentru comportamente agresive și violente (Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți).

Metode‚ procedee și tehnici de cercetare:

Metode practice:

Testul “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice (Eysenck)”;

Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman);

Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți;

Fișa psihopedagogică.

Etapele activității de cercetare profesională:

I etapă reprezintă documentarea prealabilă, studiul materialului teoretic;

II etapă: stabilirea problemei și a obiectului cercetării;

III etapă: stabilirea scopului și obiectivelor operaționale;

IV etapă: elaborarea aparatului conceptual;

V etapă: analiza sistemică a obiectului cercetării;

VI etapă: înaintarea ipotezelor cercetării;

VII etapă: planificarea strategică experimentală;

VIII etapă: analiza eșantionului și a unităților observaționale;

IX etapă: analiza metodelor și procedeelor de culegere a datelor;

X etapă: realizarea concluziilor și recomandărilor.

Baza experimentală a cercetării practice. Eșantionul constituie 60 de preadolescenți cu vîrste cuprinse între 11-15 ani, din cadrul Asociației Obștești „CDEM” (Centrul de Dezvoltare a Educației în Moldova). Dintre care 32 fete și 28 băieți.

Termeni- cheie: agresivitate, agresivitate directă, agresivitate indirectă, agresivitate fizică, agresivitate verbală, familie, preadolescență.

ABORDĂRI TEORETICE ALE AGRESIVITĂȚII LA VÎRSTA PREADOLESCENTINĂ

I.1. Agresivitatea-abordări, tipuri și cauze

Frustrarea întotdeauna conduce către o anumită formă de agresivitate

John Dollard

Agresivitatea este una dintre cele mai des abordate probleme de cercetare, care în aceeași măsură este actuală și pentru domeniul științelor umaniste. Studiul ei presupune luarea în considerare a nemumărate variabile, astfel încât, oricât de multe studii s-ar face, rămân la fel de multe răspunsuri de găsit [23, p.6].

Agresivitatea este definită ca fiind un comportament adoptat cu intenția de a răni pe ceilalți în sens fizic sau psihologic. Distingem mai multe tipuri de agresiune cum ar fi: violența, furia, ostilitatea și agresivitatea. Cercetarea fiecărui termen are avantajul de a obține precizie referitor la fiecare. De exemplu violența se limitează la agresiune fizică. Furia implică mai ales o tonalitate emoțională care poate deriva un comportament agresiv. Ostilității corespund mai curînd toate compusele atitudinale de agresiune. Iar în ceea ce privește agresivitatea, această desemnează personalitatea unui individ care trăiește manifestînd maniere agresive [12, p.31].

În cercetarea noastră vom aborda agresivitatea ca act de agresiune care în sine reprezintă tendința de a ataca. Luat într-un sens restrîns, acest termen se raportează la caracterul belicos al unei persoane [16 p.19].

Agresivitatea poate fi considerată o caracteristică a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Deci actul agresiv poate viza unele obiecte (casă, mașină, mobilă etc.). ființa umană (individul uman izolat, microgrupurile, colectivitatea) sau ambele [18, p.161].

Prin „agresie” psihologii înțeleg „comportamentul, țelul căruia este cauzarea răului”. Dar ca și stilurile de comunicare, diferențele de gen depind de contextul social [27, p.236].

Golu M. la rîndul său susține că “agresivitatea presupune integrarea emoțiilor de semn negativ (de discordanță sau de respingere a obiectului) intr-un pattern de acțiune distructivă. În plan filogenetic, agresivitatea se constituie într-un montaj instinctual, care împinge la atac” [10, p.177].

Pornind de la ideea că agresivitatea este înăscută fiind considerată ca instinct, în literatura de specilitate găsim această idee precum că agresivitatea este proprie naturii umane și are rădăcini adînci în gîndirea omenească. În viziunea sa insctinctuală W. McDougall, abordează instinctul agresivității fiind central în producerea de excitare nervoasă, care, în anumite situații, declanșează actele violente [apud 14, p.107].

Analizînd însă agresivitatea ca proces comportamental învățat și făcînd din nou apel la literatura de specialitate găsim că agresivitatea ca și multe alte comportamente sociale complexe, poate fi dobîndită prin învățarea socială. Procesul de socializare înseamnă și achiziția de răspunsuri agresive, fie prin învățarea directă – acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente – , fie mai ales prin observarea conduitelor și a consecințelor lor la alțir la alții.

După R. Baron și D. Byrne, dacă agresiunea este în primul rînd învățată, ea poate fi mult mai direct și ușor controlată, deopotrivă la nivelul societal și la cel individual [14, p.110].

Din punctul de vedere a agrevității ca comportament, Baron definește agresivitatea ca model de comportament și nu ca o emoție, motiv sau o instalare [26, p.27].

A.Bandura susține la fel că “Agresivitatea este un comportament social învățat”. În conformitate cu teoria socială a învățării, modelarea acționează asupra învățării într-un mod special prin funcția sa informativă. În timpul observării, individul dobîndește în general o prezentare simbolică a comportării modelului, care în conformitate servește pentru el drept instrucțiune de a acționa [25, p.41].

Privite din perspectiva scopului urmărit, unele conduite agresive sunt orientate în direcția producerii „unui rău" altei persoane, în timp ce altele sunt orientate în direcția demonstrării „puterii" agresorului după Boulding sau a masculinității după Segall. După alți autori însă, nu este necesară această diferențiere, deoarece „aceste variate scopuri nu sunt mutual exclusive și multe alte acte de agresiune pot fi orientate spre atingerea unora sau a tuturor acestor scopuri” [apud 18, p.162].

Privitor la comportamentul agresiv cu răsunet antisocial, unii autori diferențiază mai multe tipuri, cum ar fi:

agresivitatea nediferențiată, ocazională, fără un răsunet antisocial obligatoriu;

comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf și cronic, in care se include și comportamenml criminal;

comportamentul agresiv ca expresie integrantă, nemijlocită a unei stări patologice, fie consecutivă unei afecțiuni neuropsihice preexistente, fie dobândită [5, p.83].

Aici aș putea concluziona că agresivitatea în forma ei este o manifestare a neplăcerii care se răsfrînge asupra sinelui sau asupra celorlalți cu scopul de a provoca durere, daune în sens distructiv fie acestea fizice sau psihice. Este o manifestare a neînțelegii față de ceva și de ce nu și o manifestare a revoltei.

Opusul agresivității ar fi coordonata toleranței. În plan comportamental generînd trăiri pozitive de securitate, de reciprocitate, de cooperare, de empatie etc. [9, p. 659].

Manifestările agresivității sunt extreme de diverse și la diferite niveluri: pulsional, afectogen, atitudinal, comportamental. De aici deducem că aria agresivității, este mult mai extinsă decît cea a violenței. În dicționarul Walman se definește agresivitatea ca fiind o tendință de a arăta ostilitate prin manifestarea de acte agresive; tendință de a depăși opozițiile întîlnite; tendință de autoafirmare prin promovarea neabătută a propriilor interese; hiperenergie în atitudini și reacții; tendință permanentă de dominare în grupul social sau în comunitate [19, p.15].

O altă părere despre ce este agresivitatea ar fi cea că Agresivitatea este o reacție la evenimentele aversive. Este vorba de punctul de vedere cognitiv neoasociaționist după Berkowitz, conform căruia există o relație spre afectele negative și agresivitatea deschisă. De fapt, după cum sugerează această teorie, expunerea la evenimente aversive (pe care preferăm să le evităm) generează afecte negative, (sentimente neplăcute). Aceste sentimente, la rândul lor, activează automat tendințele către agresivitate și luptă.

Încă o teorie susține că „ Agresivitatea este un comportament social învățat ”. Această poziție este legată în special de numele lui Albert Bandura, care formulează „teoria învățării sociale a agresivității”. Potrivit acestei teorii, comportamentul agresiv se învață prin mai multe modalități, și anume:

– direct, deci prin învățare directă;

– prin observarea și imitarea unor modele de conduită ale altora, mai ales ale adulților.

Deci, în acest subcapitol am reușit să parcurgem cauzele agresivității și criteriile acestora, ajungînd în final la concluzia că noi oamenii suntem capabili adesea să fim educați spre a manifesta un comportament sau altul sau să luăm drept exemplu comportamentul agresiv a membrilor familiei sau prietenilor. Iar cel mai des unde ar fi întîlnite manifestările de agresivitate sunt în primul rînd familia, nu în ultimul rînd mediul social și desigur televiziunea și internetul care joacă un rol definitiv spre educarea modelelor de comportament în viața cotidiană.

I.2. Preadolescența-caracterizarea generală a vîrstei

Odată cu înaintarea în vîrstă se obțin noi libertăți, copiii tind să descopere noi mistere ce țin de tranziția către pubertate. Mulți declară că se simt oarecum nepregătiți pentru schimbările fizice, sociale și emoționale pe care le experimentează. Aceste schimbări au drept rezultat obținerea unor organisme mature, cu capacități fizice și reproductive, precum și cu un aspect exterior pe măsură. În timp ce corpurile lor se dezvoltă ei nu trebuie doar să se adapteze înfățișării schimbate și sentimentelor legate de aceste schimbări, ci trebuie, de asemenea, să facă față și reacțiilor celorlalți față de corpurile lor aflate în schimbare [7, p.47].

J.-J. Rousseau definește pubertatea ca fiind „o a doua naștere a omului” [după golu,verza p.153].

Dezvoltarea pubertară nu este un process sau o etapă singulară. Dimpotrivă, este o continuare a dezvoltării care a început înainte de naștere și implică o serie de schimbări hormonale și fizice interconectate, al căror final este reprezentat de capacitățile de reproducere matură și înfățișarea de adult [apud 7, p.47].

Preadolescența vibrează între 10- 14 ani după M.Zlate, între 12-14 conform dicționarului de psihologie și între 12-15 ani după Cosmovici.

Mulți autori vorbesc despre pubertate și preadolescență ca fiind aceiași termeni. Aceasta e adevărat că acestea două sunt similare, doar că fiecare om numește acest interval de vîrstă în felul său și fiecare ce a studiat vîrstele are ipoteza sa referitor la ceea ce prezintă această perioadă. Astfel, conform definiției din dicționarul psihologic, pubertatea este “ansamblu de transformări psihoorganice care permite individului să intre în funcțiile de reproducere”. Pubertatea marchează spațiul uman de trecere de la copilărie la adolescență. Aceasta influențează într-o orientare particulară viața mintală fiecăruia, care predomină apoi și extinde orizonturile și proiectele pe termen lung [12, p. 758].

Conform definiției din dicționarul englez, preadolescența desemnează „maturitatea funcțiilor sexuale” [6, p.234].

După Erikson, conform liniei normale a dezvoltării, puberul își dezvoltă perspectivele pentru viitor. Se decide referitor la întrebările cum să fiu? și cine să fiu? E perioada căutării de sine și experimentarea în diferite roluri. În cazul liniei dezvoltării anormale, puberul se încurcă în roluri. Își schimbă deseori perspectivele în care persistă nu doar prezentul și viitorul ci și trecutul. Are nevoie de timp pentru a se regăsi pe sine însuși [apud 28, p.359].

Așadar, preadolescența este o perioadă importantă a dezvoltării umane însăși din motiv că este perioada de numeroase și profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioadă a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedînd locul unor particularități complexe și foarte bogate, unor manifestări psihice individuale specifice.

Pubertatea constituie o continuare firească a etapei anterioare, o armonizare și stabilizare, mai ales spre sfîrșitul ei – a unor laturi dezvoltate dizarmonic în mica școlaritate. Iar modificările de ordin anatomofiziologic își pun amprenta asupra comportamentului concret al puberului [11, p.145].

După Piaget, în perioada de 11-12 la 14-15 ani, subiectul ajunge să se degajeze de concret și să situeze realul într-un ansamblu de transformări posibile. Această din urmă descentrare fundamentală, care se împlinește la capătul copilăriei, pregătește adolescența, a cărei caracteristică principală este fără îndoială, o astfel de eliberare de concret în favoarea intereselor orientate către inactual și viitor: vîrstă a marilor idealuri sau a începutului teoriilor, pe lîngă simplele adaptări prezente la real [21, p.130].

Se poate spune că “preadolescența este perioada de mijloc între copilărie si maturitate„ caracterizîndu-se prin stabilizare a maturizării. Diversitatea dezvoltării psihice generează noi conduite și noi modalități de relaționare cu cei din jur, forme originale de înțelegere și adaptare.

Din punct de vedere psihologic, în această perioadă are loc dezvoltarea conștiinței de sine, idealul preadolescentului este de a deveni un om util societății.

La fel pubertatea este o perioadă intensă și a dezvoltării psihice, fiind încărcată de conflicte interioare, de agitație și impulsivitate, de dezacorduri față de tot ce e nou, toate acestea caracterizînd nu altceva decît semne ale cautării identității, în care părerile personale încep să fie importante. Apare dorința de afirmare personală ca expresie a socializării, are loc trecerea spre maturizare și ce e important de integrare în societatea adultă, cu cerințele ei sociale, familiale și nu în ultimul rînd profesionale.

Aceasta perioadă contradictorie, în psihologie e abordată ca fiind o „criză juvenila”, cu diferite stări psiho-afective și comportamentale. De această criză sunt responsabili factorii sociali și educaționali. Se manifesta independența gîndirii care se asociază cu sentimentul autonomiei morale, cu sentimentul echității și al onoarei. Se cristalizeaza sentimentele de dragoste și prietenie. Are loc autoeducarea unor valoroase calități de personalitate. De aceea perioada pubertății este importantă din punct de vedere psihologic.

Preadolescența este condiționată și de factori fizici, neurofiziologici și sociali. Creșterea în înălțime, greutate și cu o motricitate mai bine stăpînite, comportamentul este dominat de voință. Glandele cu secreție internă funcționează mai intens, ceea ce se evidențiază în ritmul accelerat de creștere, dar în perioada pubertății trebuie să distingem următoarele trei etape:

1. etapa prepubertală (10-12 ani) se exprimă printr-o accelerare și intensificare a creșterii. Conduita generală capătă caracteristici de alternanță între momente de vioiciune și apoi de lene. Intrarea într-un nou ciclu de școlarizare, cu noi cerințe și solicitări mai diversificate cantitativ și calitativ. Aceasta este etapa schimbărilor la nivel fizic.

2. pubertatea propriu-zisă (12-14 ani), este caracterizată printr-o creștere mai evidentă în înălțime și neproporționalitate. Aceasta a fost numită „vîrsta hainelor scurte”, a dizgrației, a creșterii neuniforme. La aceasta se adaugă stîngacia în reacții, ceea ce creează disconfort psihic.

Se dezvoltă și intelectul, mai ales analiza critică, simțul critic la care se adaugă complexul emoțional bogat. Se dezvoltăa sentimente intelectuale legate de cunoaștere, morale legate de comportament corect și sentimente estetice legate de realizarea frumosului în ținută și comportament. Astfel se formează premisele unor trăsături intelectuale, morale și estetice tot mai apropiate de adolescent și tînăr.

3. etapa postpubertală – la puțin timp după atingerea punctului culminant al pubertății, puberii manifestă o schimbare în conduită și vocabular. Este perioada exagerărilor. Aici are loc trecerea la adolescență.

După Cosmovici, vîrsta preadolescentină se împarte în 3 stadii a dezvoltării psihosociale, dintre care:

Identitatea vs confuzia rolurilor sociale: independența crescîndă duce la primele gînduri privind identitatea. Preocuparea față de sine și rolurile de sex este mai mare decît cea pentru dezvoltarea vocațională.

Stadiul dezvoltării cognitive: debutul operațiilor formale. Crește abilitatea de analiză mentală, de testare deductivă a ipotezelor.

Stadiul dezvoltării morale: tranziția către moralitatea cooperării. Crește posibilitatea de a gîndi regulile drept înțelegeri mutuale flexibile. Regulile „oficiale” sunt încă ascultate din respect față de autoritate sau din dorință de a-i impresiona pe ceilalți [3, p.46].

În plan psihocomportamental, orice copil se va asemăna într-o măsură mai mare sau mai mică cu părinții săi și cu alți membri ai familiei din care genealogic se desprinde [8, p.139].

Astfel, în perioada preadolescentină copilul începe să fie din ce în ce mai absorbit de petrecerea timpului cu prietenii și colegii săi, începe să-și manifeste mici refuzuri de a participa cu familia la mici ieșiri ale acesteia, preferînd vîrstnicii. Influențele și sistemul de cerințe al vreunuia dintre membrii familiei se devalorizează, relativ, pentru copil în această perioadă [17, p.11].

Colegii încep să fie factor de socializare și influențare comportamentală într-o mai mare măsură decît părinții. Acceptarea de către covîrstnici reprezintă o miză. Copiii cu performanțe școlare reduse pot prezenta modificări caracteriale: anxietate, dezamăgire și dezangajare, aversiune față de colegi [3, p.46].

Încrederea în alții și frica, siguranța și timiditatea, calmul și anxietatea, mărinimia și căldura în comunicare în opoziție cu alinarea și răceala – toate aceste calități personalitatea le absoarbe din familie. Acestea se manifestă și se fixează la copil cu mult timp înainte ca acesta să meargă la școală și acordă un impact de durată asupra dezvoltării acestuia [29, p.403].

În concluzie pot spune că preadolescentul este nu altceva decît o personalitate în devenire, cu noi trăiri, cu nevoi, cu noi sentimente înca necunoscute lui, pe care urmează să le învețe și să le atribuie în viața sa de zi cu zi. Însă dacă sînul familiei este unul călduros, agreabil și primitor din această familie va crește cu siguranță mai apoi o personalitate puternică și armonioasă din toate considerentele.

I.3. Factorii ce influențează manifestarea agresivității la preadolescenți

Ne ținînd cont de faptul că agresivitatea este un proces ce vine din interiorul fiecăruia dintre noi, ea totuși poate fi cauzată de anumiți factori externi, pentru a căror rezolvare e nevoie de mari eforturi socio-profesionale. Pentru o mai bună sistematizare, vom împărți aceste surse în 3 categorii:

a) surse ce țin mai mult de individ, de conduită și de reactivitatea lui comportamentală;

b) surse ale agresivității în cadrul familiei;

c) surse ce țin de mijloacele de informare a maselor.

Referitor la cauza manifestării agresivității anume la vîrsta preadolescentină, cum am mai menționat anterior, aceasta are drept focar de violență familia. Copilul fie preia comportamentul unuia dintre părinți care se comportă agresiv în familie, fie copilul este educat prin bătaie fizică sau climatul socio-afectiv a acestuia nu este unul favorabil pentru ca să dezvolte personalitatea preadolescentului ducînd spre disctructivitatea psihicului acestuia care declanșează mai apoi focarul de manifestare a agresivității sau chiar a violenței.

Familia, considerată spațiul celor mai profunde relații afective este și cel mai activ centru de agresivitate, poate și pentru că în familie fiecare își poate dezveli adevărata față a personalității sale. Familia poate fi un focar de violență la fel de bine cum poate fi și o sursă de confort și securitate [1, p.316].

În perioada preadolescentină se manifestă o schimbare majoră în comportamentul copilului și atitudinea acestuia privind relația cu părinții. Acum, venind în contact cu cunoștințe variate și profunde, iar gîndirea dezvoltîndu-se la capacitatea realului, insuficiențele părintești nu mai trec neobservate [30].

Unii autori s-au străduit să evidențieze și să sintetizeze trăsăturile particulare ale grupurilor de părinți care folosesc bătaia ca mijloc de puternică agresare fizică a copiilor. De exemplu, Spineta și Riegler precum și Gelles, au evidențiat următoarele tipuri de caracteristici:

1. Caracteristici demografice. Cea mai mare frecvență o dețin părinții cu un mariaj instabil, care au divorțat și cei care s-au separat, în fapt. De asemenea, copilul bătut este adeseori rezultatul unei nașteri nedorite și cea mai periculoasă perioadă pentru asemenea copii o constituie primii trei ani de viață.

2. „Istoria" propriei vieți a părinților. Cei mai mulți părinți care-și maltratează copiii au fost ei înșiși, la rândul lor, supuși unui tratament similar de către propriii părinți sau au fost, în cea mai mare măsură, neglijați emoțional de către aceștia.

3. Atitudini parentale în raport cu creșterea copiilor. Părinții abuzivi în utilizarea mijloacelor de sancționare fizică privesc copilul ca pe o modalitate de a-și satisface propriile nevoi, solicitându-l să întreprindă acțiuni ce depășesc posibilitățile și abilitățile lui psihice și fizic satisface nevoile acestora de dependență.

4. Tulburări psihologice și psihiatrice. Dintre acestea ar face tulburările mintale și depresiile.

O altă încercare de tipologizare a părinților abuzivi apărută mai recent, îi aparține lui E. Merrill. In viziunea lui acestea se împart în:

– tipul I: părinți ce se caracterizează printr-o acțiune focalizată, alteori însă nu. Supărarea și enervarea.

– tipul II: părinții sunt rigizi, compulsivi, reci pentru propriile lor drepturi. Ei resping copilul.

– tipul III: părinții sunt persoane pasive și nu pun accent pe sentimente și dorințe. Aparent sunt de obicei foarte depresivi, imaturi și capricioși.

– tipul IV: acești părinți sunt persoane frustatrate de dizabilități fizice care-i împiedică să-și sprijine copiii sau să meargă la slujbă. În asemenea situații, gradul de agresivitate preponderent crește. [apud 18, p.176]

În literatura de specialitate sunt evidențiate o serie de greșeli educative ale părinților care pot conduce la apariția unor comportamente deviante la copil. Astfel M. Petcu sintetizează o serie de disfuncționalități familiale potențial generatoare de devieri comportamentale la copil, dintre acestea se enumeră :

divergența metodelor educative;

atitudinea hiperprotectoare;

atitudinea familială indiferentă ;

părinții „demisionari” (mereu ocupați sau plecați de acasă). [20, p.60-65]

Însă se întîmplă ca copilul să fie lipsit de climatul familial și se educă în orfelinate sau centre de plasament, ceea ce la fel lasă amprente în dezvoltarea eului la preadolescent.

Astfel s-a constatat că de cele mai multe ori, carențele afective generate în special de deficiențele de tip familial pot determina instalarea unor frustrări, care la randul lor, conduc la nivele înalte de agresivitate [13, p.78].

Familia este un sistem dinamic, ea cunoaște transformări permanente. Membrii ei se dezvoltă, evoluează împreună și adaugă noi elemente care îmbogățesc viața familială

Privitor la agresivitatea umană, dacă ea ar fi de natură instinctuală, ar fi de așteptat să întâlnim foarte multe asemănări între oameni legate de modul de adoptare a comportamentului agresiv.

Respingerea cvasigeneralizată a naturii instinctuale a agresivității nu înseamnă însă și ignorarea unor influențe biologice asupra ei, cum ar fi :

– influențe neuronale – există anumite zone ale cortexului care, în urma stimulării electrice, facilitează adoptarea de către individ a comportamentului agresiv;

– influențe hormonale – masculii sunt mult mai agresivi decât femelele datorită diferențelor de natură hormonală;

– influențe biochimice – creșterea alcoolului în sânge, scăderea glicemiei pot intensifica agresivitatea [18, p.166].

Însă conform teoriei învățării sociale a agresivității cei aparține lui A.Bandura, cele mai frecvente modele de conduită pot fi întîlnite în:

a) familie – părinții copiilor violenți și ai celor abuzați și maltratați provin adesea ei înșiși din familii în care, ca mijloc de disciplinare a conduitei, s-a folosit pedeapsa fizică.

b) mediul social – în comunitățile în care modelele de conduită agresivă sunt acceptate și admirate, agresivitatea se transmite ușor noilor generații. De exemplu, subcultura violentă a unor grupuri de adolescenți oferă membrilor lor multe modele de conduită agresivă.

c) mass-media – în special televiziunea, care oferă aproape zilnic modele de conduită fizică sau verbală [25, p.41].

Pornind de la asemenea tipuri de cercetări, Baron și Byrne atrag atenția asupra faptului că alți factori ce induc spre manifestări agresive sunt:

– frustrarea – se menține ca una dintre cele mai frecvente surse de influențare a agresivității.

– atacul sau provocarea directă, fizică sau verbală, ce atrage, de cele mai multe ori, dintre care sunt acte teroriste, răzbunări tip vendetă.

– durerea fizică și morală poate duce la creșterea agresivității.

– căldura – foarte multe cercetări au constatat o legătură directă între temperaturile înalte și manifestarea agresivității, de exemplu, studiul diferitelor tulburări sociale din SUA a ajuns la concluzia că, la o temperatură mai mare de 100 °F, probabilitatea apariției unor tulburări sociale se apropie de 45% [15, p.91]

– aglomerația – în mijloacele de transport, în dormitorul unui cămin de colegiu, în casa de locuit etc, apare în calitate de agent stresor și poate crește agresivitatea.

– alcoolul și drogurile – nu numai în rândul specialiștilor, dar și al nespecialiștilor din domeniu este recunoscut faptul că alcoolul, consumat mai ales în cantități mari, se constituie într-un important factor de risc în comiterea unor acte antisociale bazate pe violență. De asemenea, drogurile pot afecta comportamentul agresiv, însă în ce măsură se poate realiza acest lucru depinde de mai mulți factori, cum ar fi: tipul drogului, dimensiunea dozei și dacă subiectul este sau nu realmente amenințat și pus în pericol;

– materialul sexy și pornografic, care este accesibil oricărei categorii de vârstă, fie în forma imaginii cum ar fi în poze din reviste, dar mai ales filmul, caseta video.

Deci, prin dezvoltarea caracterului ca nucleu psihosocial, relațiile copilului devin mai complexe, caracterul fiind cel care controlează și integrează celelalte componente ale personalității în sensul că le valorizează și le valorifică în activitate. Aici pot apărea conflicte mai cu seamă cum sunt conflictele cu familia și cu cei din jur, și cînd aceste conflicte sunt extinse, ele contribuie la așa numita criză de originalitate. Situația respectivă depinde însă și de tipul fundamental de temperament a acestuia iar în concluzie, pot adăuga că necatînd de ceea în ce societate se dezvoltă individul, acesta este în stare să se autoeduce cu excepția cazului cînd focarul izbucnirii agresivității este familia. De aici deducția că familia reprezintă factorul cel mai important în desfășurarea procesului socializării primare, socializare ce determină profund cariera socială a fiecărui individ.

CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A CAUZELOR MANIFESTĂRII AGRESIVITĂȚII LA PREADOLESCENȚI

II.1. Metode de cercetare

Obiectul cercetării îl constituie agresivitatea, formele și cauzele de manifestare ale ei la preadolescent.

Scopul experimental este de a elucida factorii care determină comportamentul agresiv la vîrsta preadolescentină.

Obiectivele experimentale:

cercetarea teoretică a agresivității la vîrsta preadolescentină;

cercetare experimentală a cauzelor manifestării agresivității la preadolescenți;

diagnosticarea nivelului de manifestare a comportamentului agresiv la preadolescenți;

investigarea și identificarea factorilor ce influențează manifestarea comportamentului agresiv la preadolescenți;

prelucrarea și interpretarea datelor;

elaborarea recomandărilor practice în baza rezultatelor obținute.

Etapele investigației:

I etapă reprezintă documentarea prealabilă, studiul materialului teoretic;

II etapă: stabilirea problemei, obiectului și subiectului cercetării;

III etapă: stabilirea scopului și obiectivelor operaționale;

IV etapă: elaborarea aparatului conceptual;

V etapă: analiza sistemică a obiectului cercetării;

VI etapă: înaintarea ipotezelor cercetării;

VII etapă: planificarea strategică experimentală;

VIII etapă: analiza eșantionului și a unităților observaționale;

IX etapă: analiza metodelor și procedeelor de culegere a datelor;

X etapă: realizarea concluziilor și recomandărilor.

Baza experimentală a cercetării. Eșantionul constituie 60 de preadolescenți cu vîrste cuprinse între 11-15 ani, din cadrul Asociației Obștești „CDEM” (Centrul de Dezvoltare a Educației în Moldova). Dintre subiecți 32 sunt de sex feminin și 28 de sex masculin.

Ipoteza de fond:

Agresivitatea este un comportament social învățat prin observarea și imitarea unor modele de conduită din familie, mediu social sau jocuri on-line.

Ipoteze operaționale:

Presupunem că nivelul înalt de agresivitate și dificultățile în relație cu alții este specific preadolescenților de sex masculin” (Testul “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice (Eysenck)”.

Presupunem că climatul socio-afectiv din familie este principala sursă din care se alimentează agresivitatea preadolescentului (Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți; Fișa psihopedagogică).

Presupunem că preadolescenții manifestă un nivel ridicat al agresivității verbale și un nivel scăzut al agresivității fizice (Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)); (Testul “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice (Eysenck)).

Prezumăm că jocurile on-line reprezintă cauze majore ale manifestării agresivității la preadolescenții din diferite medii sociale (Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți).

Metodele empirice:

Testul “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice (Eysenck)”.

În cercetarea empirică realizată pun accentul pe rezultatele obținute la scala „agresivitate”. Testul Eysenck ne oferă 4 scale:

Anxietate

Frustrare

Agresivitate

Rigiditate

Afirmațiile 1-10 – se referă la anxietate:

0-7 lipsa anxietății;

8-14 anxietate medie, acceptată;

15-20 foarte anxioși.

Afirmațiile 11-20 – frustrare:

0-7 autoapreciere înaltă, rezistență la eșecuri, lipsa fricii de greutăți;

8-14 nivel mediu, prezența frustrării;

15-20 autoapreciere scăzută, evitarea dificultăților, frică de eșecuri.

Afirmațiile 21-30 – agresivitate:

0-7 calm, reținut, cumpătat;

8-14 nivel mediu de agresivitate;

15-20 agresivitate, nestăpânire, dificultăți în relație cu alții.

Afirmațiile 31-40 – rigiditate:

0-7 lipsa rigidității, flexibilitate;

8-14 nivel mediu;

15-20 rigiditate pronunțată, sunt contraindicate schimbările.

Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman).

Chestionarul a fost elaborat de către savanții A. Buss și A. Durky în 1957. Tehnica diferențiază manifestările agresivității și permite delimitarea următoarelor tipuri de reacții corespunzătoare parametrilor apreciativi:

1) agresivitate fizică;

2) agresivitate indirectă;

3) iritare;

4) negativism;

5) supărare;

6) suspiciune;

7) agresivitate verbală;

8) culpabilitate (sentimentul de vină).

Chestionarul de bază constă din 75 de itemi cu 2 variante de apreciere: „da” sau „nu”. Varianta modificată este prezentată prin 40 de itemi cu aceleași variante de apreciere [Calancea V. p. 45].

Pentru fiecare răspuns “da/+” sumăm cîte un punct iar pentru răspunsurile cu “nu/-” avem 0 puncte.

Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman) oferă următoarea interpretare a scalelor:

Pentru scala “Agresivitate fizică” alocăm puncte pentru itemii: 1; -9; 17; -25; -33.

Pentru scala “Agresivitate indirectă” numărul itemilor: -2; 10; 18; 26; 34.

La scala “Iritare” sumăm puncte pentru întrebările: 3; 11; 19; 27; -35.

Pentru “Negativism” numărul itemilor: 4; 12; 20; 28; 36.

La scala “Supărare” numărul itemilor: 5; 13; -21; 29; 37.

Scala “Suspiciune” numărul itemilor: 6; 14; 22; 30; -38.

Pentru scala “Agresivitate verbală” numărul itemilor: 7; 15; -23; 31; 39.

Pentru “Sentimentul vinei” numărul itemilor: 8; 16; 24; 32; 40.

Rezultatele brute sunt înmulțite cu un coeficient corespunzător parametrului. Analiza calitativă este organizată pe baza a trei nivele: “scăzut”, “moderat”, “ridicat”, limitele cărora variază de la un parametru la altul. Astfel:

Agresivitate fizică – ce ține de utilizarea forței fizice față de alții.

Agresivitate indirectă – ce indică acea reacție agresivă ce e orientată indirect față de o anumită persoană, dintre care ar fi bîrfele, glumele, dar și agresivitatea ce nu este îndreptată asupra nimănui, cum ar fi bătăi cu pumnul în masă, strigăte, tropăitul din picioare. Aceste reacții sunt neorientate și haotice.

Iritare – reacții stridente, acute care apar pe un timp scurt, dintre care se enumeră brutalitatea, impulsivitatea, grosolănia.

Negativism – un comportament de opoziție, care este îndreptat spre autorități și conducători. Astfel de comportament se poate intensifica din pasiv în activ, care ar putea fi contra normelor sau legilor stabilite.

Suspiciune – neîncredere și prudență sporită față de alte persoane, bazată pe ideia că cei din jur i-ar dori vreun rău.

Agresivitate verbală – o manifestare a emoțiilor negative sub formă de strigăte, înjurături, ceartă.

Supărare – ură și invidie față de mediul înconjurător, furie orientată către cineva din motive reale sau ireale.

Sentimentul vinei sau culpabilitatea – convingerea despre sine că-i o persoană rea, care comite fapte nedemne și care mereu e afectat de remușcări.

Agresivitatea fizică, indirectă, verbală și iritarea împreună formează indicele reacțiilor agresive, iar supărarea și suspiciunea – indicile ostilității. Normă a agresivității e considerată valoarea indicelui egală cu 21 ± 4 (suma scalelor 1, 3, 7), iar a ostilității (suma scalelor 5 și 6) este egală cu 6,5 – 7 ± 3.

Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți.

Scopul aplicării Chestionarului de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți, pe care l-am elaborat, este de a determina factorii ce influențează manifestarea agresivității la preadolescenți.

Chestinarul este constituit din 8 afirmații la care respondenții răspund prin Da sau Nu. Chestionarul ne oferă informații cu referință la sursa agresivității după cum urmează:

Familia ( 1; 5 )

Școala ( 2; 6 )

Grupul de apartenență ( 3; 7 )

Jocurile on-line ( 4; 8 )

Astfel chestionarul va determina cauzele manifestărilor agresive la preadolescenți, reeșind din cei 4 factori prezentați mai sus.

Fișa psihopedagogică.

Fișa psihopedagogică a fost realizată în scopul obținerii informațiilor cu privire la climatul socio-afectiv din familia preadolescentului, precum și aprecierea nivelului de trai din cadrul familiei; componența și caracteristice ei.

II.2. Rezultate și interpretări ale cauzelor manifestării agresivității la preadolescenți

Verificarea ipotezei operaționale nr. 1: „Presupunem că nivelul înalt de agresivitate și dificultățile în relație cu alții este specific preadolescenților de sex masculin”.

Pentru controlarea ipotezei operaționale nr. 1 am aplicat Testul “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice (Eysenck).

Tabelul 1. Rezultatele Testului “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice (Eysenck)

După cum putem observa în tabelul 1, preadolescenții de sex masculin înregistrează 10% nivel scăzut de agresivitate, 33,33% nivel mediu și respectiv 3,33% dintre cei de sex masculin înregistrează nivel înalt de agresivitate. După cum urmează preadolescenții de sex feminin înregistrează 18,33% nivel scăzut de agresivitate, 33,33% nivel mediu și doar 1,66% înregistrează nivel înalt a agresivității. În conformitate avem 28,33% din subiecți cu nivel scăzut de agresivitate, 66,66% din subiecți cu nivel mediu și doar 5% manifestă nivel înalt de agresivitate.

Figura 1. Rezultatele Testului “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice” (Eysenck) la subiecții de sex masculin.

După cum vedem în figura 1, preadolescenții de sex masculin manifestă un nivel mediu de agresivitate (33,33%), nivelul de agresivitate scăzut constituie la aceștia 10% și doar 3,33% dintre subiecții de sex masculin manifestă un nivel înalt de agresivitate.

Figura 2. Rezultatele Testului “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice” (Eysenck) la subiecții de sex feminin.

Din analiza figurii 2, observăm că subiecții de sex feminin manifestă un nivel mediu de agresivitate în valoare de 33,33%. 18,33% dintre subiecți de gen feminin manifestă un nivel scăzut de agresivitate iar nivelului înalt îi revin la 1,66% dintre fete.

Figura 3. Rezultatele Testului “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice” (Eysenck) la ambele sexe.

Datele prezentate în figura 3 ne vorbesc despre faptul că:

18,33% dintre fete manifestă un nivel scăzut de agresivitate; 33,33% un nivel mediu de agresivitate și doar 1,66% manifestă un nivel înalt de agresivitate.

Subiecții de sex masculin manifestă un nivel scăzut de agresivitate în valoare de 10%; 33,33%- nivel mediu de agresivitate și 3,33% nivel înalt de agresivitate.

Deci putem conchide că băieții manifestă un nivel mai înalt de agresivitate (3,33%) în comparație cu cel a fetelor (1,66%).

În urma verificării ipotezei operaționale 1, putem conchide că ipoteza se afirmă. Astfel concluzionăm că preadolescenților de sex masculin le este specific să manifeste agresivitate și dificultăți în relație cu alții.

Verificarea ipotezei operaționale nr. 2: „Presupunem că climatul socio-afectiv din familie este principala sursă din care se alimentează agresivitatea preadolescentului”.

Pentru controlarea ipotezei operaționale nr. 2 am aplicat Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți și Fișa psihopedagogică.

Tabelul 2: Rezultatele chestionarului de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți

Din tabelul 2 putem face concluzii referitor la ceea care dintre cele 4 scale ( familia, școala, jocurile on-line și prietenii) au un impact negativ asupra dezvoltării personalității preadolescentului ducînd spre manifestări comportamentale agresive. După cum urmează familia este caz determinant în 32% dintre cazuri, școala 21,7%, jocurile online 21,7% și prietenilor le revin 21%.

Pentru a rezuma aceste lucruri mai bine ne-am propus să elaborăm o histogramă.

Figura 4. Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți.

După cum urmează din analiza figurii 4, putem observa că cel mai important factor în determinarea manifestării agresivității preadolescentului îi aparține familiei, acesteia revenindu-i 32% din toate rezultatele.

Tabelul 3: Rezultatele fișei psihopedagogice

Conform analizei datelor din tabelul 3 observăm că atît proveniența copiilor cît și climatul agreabil sau relațiile defectuoase duc mai apoi spre manifestări comportamentale agresive. După cum urmează 45% din subiecți sunt din familii vulnerabile, 42,5% se dezvoltă într-un climat agreabil iar 57,5% climat neagreabil. 57,5% dintre subiecți, întîmpină relații defectuoase cu părinții.

Din analiza rezultatelor a Chestionarului de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți cît și a fișei psihopedagogice, deducem concluzia că familia este principala sursă din care se alimentează agresivitatea și că atît climatul neagreabil cît și relațiile defectuoase cu părinții au un impact spre dezvoltarea armonioasă a preadolescentului.

Verificarea ipotezei operaționale nr. 3: „Presupunem că preadolescenții manifestă un nivel ridicat al agresivității verbale și un nivel scăzut al agresivității fizice”.

Pentru controlarea ipotezei operaționale nr. 2 am aplicat Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman).

Tabelul 4. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)

După cum reiese din tabel, agresivitatea fizică se manifestă în 13,15% la nivel scăzut, 84,21% la nivel moderat și 2,63% nivel ridicat. După cum urmează, agresivitatea indirectă se manifestă în 23,68% la nivel mediu, 47,36% la nivel moderat și rescpectiv la nivel ridicat de agresivitate indirectă avem 28,94%. Putem la fel observa că tabelul 2 ce desemnează iritare ne oferă 13,15% la nivel scăzut, 50% la nivel moderat și 36,84% la nivel ridicat. În conformitate la nivel scăzut 18,42% îi revin agresivității verbale, la nivel moderat acesteia îi revin 65,78% și rescpetiv la nivel ridicat avem 15,78% din agresivitate verbală.

Mai jos mi-am propus să fac o analiză grafică referitor la compararea datelor dintre agresivitatea fizică și cea verbală.

Figura 5. Compararea agresivității fizice și verbale după rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)

După cum observăm din figura 5 se vede că agresivitatea fizică se manifestă la nivel mai înalt față de agresivitatea verbală. Cea fizică atingînd un nivel mediu de 84,21% față de cea verbală care atinge nivel mediu de 65,78%. Putem la fel observa că la nivelul înalt de agresivitate avem 15,78% dintre subiecți pentru agresivitatea fizică și 2,63% pentru cea verbală. Iar pentru cel scăzut înregistrăm 18,42% pentru agresivitate verbală și 13,15% pentru agresivitate fizică. În cocnluzie putem spune că agresivitatea fizică prevalează în raport cu agresivitatea verbală.

Figura 6. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman) după nivelurile agresivității fizice.

După cum observăm agresivitatea fizică se manifestă în valoare de 13,15% la nivel scăzut, 84,21% la nivel moderat și 2,63% la nivel ridicat.

Figura 7. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman) după nivelurile agresivității indirecte.

După cum urmează 23,68% revin nivelului scăzut a agresivității verbale, 47,36% la nivel moderat, iar la nivelul ridicat de manifestare a agresivității indirecte aceasta ajunge la 28,94%

Figura 8. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman) după nivelurile agresivității verbale

Conform figurii 8 putem observa că agresivitatea verbală se manifestă în 18,42% la nivel scăzut, 65,78% la nivel moderat și 15,78% la nivel ridicat.

Figura 9. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)

Conform Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman), figura 9 ne oferă date referitor la agresivitate fizică, agresivitate indirectă, iritare și agresivitate verbală.

Astfel, agresivitatea fizică la nivel scăzut se manifestă în valoare de 13,15% , 84,21% la nivel moderat și 2,63% la nivel înalt.

După cum urmează la nivel scăzut agresivitatea indirectă se manifestă la 23,68% dintre subiecți, la nivel moderat acesteia îi revin 47,36% și respectiv 28,94% la nivel înalt de manifestare a agresivității indirecte.

Pentru scala iritare din analiza figurii 7 putem observa că aceasta ne oferă 13,15% la nivel scăzut, 50% la nivel moderat și 36,84% la nivel înalt.

Scala agresivității verbale ne oferă 18,42% la nivel scăzut de manifestare a agresivității verbale. 65,78% dintre subiecți au manifestat nivel moderat de agresivitate verbală și respectiv 15,78% dintre aceștia au atins un nivel înalt.

În concluzie putem spune că după scala iritare cel mai înalt nivel de agresivitate 28,94% îi revine agresivității indirecte. După nivelul moderat cel mai mare procentaj 84,21% îi revine agresivității fizice iar cel mai scăzut nivel îi revine din nou agresivității indirecte.

Tabelul 5. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman) în dependență de sex

Din tabelul 5 putem observa că nivelul de manifestare a agresivității diferă la băieți și la fete. După cum spunea psihanalistul Protopopescu V., “dacă agresivitatea masculină este mai violentă fizic, prin apelul la forța brută, dar și la sentimente precum sadismul, agresivitatea feminină poate primi o expresie mai rafinată, ceea ce nu o face deloc mai blîndă” [22, p.176].

Astfel, după cum putem observa, pentru agresivitatea fizică, sexul masculin detestă 2,63% pentru nivelul scăzut, 57,89% la nivel mediu și 2,63% la nivel înalt. Pentru agresivitatea indirectă băieților le revin 13,15% la nivel scăzut, 15,78% la nivel mediu și 28,94% la nivel înalt. Un alt tip de agresivitate specifică la această perioadă de vîrstă și anume preadolescența, este agresivitatea verbal. Pentru aceasta, subiecții de sex masculin înregistrează 7,89% la nivel scăzut, 44,73% la nivel mediu și 10,52% la nivel înalt.

În conformitate cu rezultatele din tabel putem conclude că pentru agresivitatea fizică sexul feminin înregistrează 10,52% la nivel scăzut, 26,31% pentru nivelul mediu și 0% pentru cel înalt. La agresivitatea indirectă 10,52% dintre subiecții de gen feminin înregistrează nivel scăzut, 26,31% la nivel mediu și 0% la nivel înalt. Din cercetările efectuate asupra agresivității femine, se constată că femeile manifestă mai multă agresivitate verbală față de toate celelalte tipuri de agresivitate pentru că aceasta reprezintă expresia unor stări de neputință interioară care este specifică mai mult femeilor. Astfel din datele tabelului 3, putem observa că 10,52% dintre subiecți de genul feminin manifestă un nivel scăzut de agresivitate verbală, 21,05% la nivel mediu și 5,26% la nivel înalt.

Figura 10. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman). Agresivitate indirectă la sexul masculin

Figura 11. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman). Agresivitate indirectă la sexul feminin.

Am divizat subiecții după sexe. Astfel obținînd un nivel scăzut la scala agresivității fizice care constituie 2,63% la băieți și 10,52% la fete. Deci după cum observăm sexului feminin îi revin mai multe procente în ceea ce ține nivelul scăzut de agresivitate fizică. La nivelul mediu de manifestare a agresivității fizice, băieților le revin 57,89% și 26,31% sexului feminin. După datele din tabel observăm că nivel înalt de agresivitate fizică îl manifestă doar băieții (2,63%) , fetelor revenind 0%

Conform tabelului la nivelul scăzut de agresivitate indirectă băieților le revin 13,15% și 10,52% fetelor. La nivelul mediu 15,78% pentru sexul masculin și 26,31% celui feminin. La nivelul înalt de agresivitate indirectă ca și la cel de agresivitate fizică fetelor li se atribuie 0% iar sexului masculin îi revin 28,94%.

În cazul iritării ca și în cel de agresivitate fizică și indirectă, genului feminin îi revin mai puține procente ca în cazul cu cei de sex masculin. Astfel la nivel scăzut 5,26% , la nivel mediu 21,05% și 10,52% la nivel înalt de manifestare a agresivității la nivel de iritare pentru sexul feminin. Pentru băieți 7,89% la nivel scăzut, 28,94% la nivel mediu și respectiv 26,31% la nivel înalt de manifestare a iritării.

La manifestarea agresivității verbale, baieților le revine 7,89%, fetelor 10,52% la nivelul scăzut. La cel mediu îi revin 44,73% pentru sexul masculin și 21,05% pentru cel feminin. Iar nivelului înalt de manifestare a agresivității verbale fetelor le revin 5,26% , ceea ce e în jumătate mai puțin de nivelul sexului masculin care e de 10,52%.

În concluzie putem afirma că fetelor le revine un procent mai mic de manifestare a tuturor tipurilor de agresivitate decît le revine băieților.

Mai jos am prezentat un grafic de comparare a manifestărilor agresive indirecte dintre sexul masculin și cel feminin.

Figura 12. Rezultatele Chestionarului “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman) după compararea rezultatelor.

După cum urmează din graficul prezentat mai sus putem face concluzii despre faptul că nivelul de agresivitate indirectă pentru sexul masclin este mai înalt în comparație cu cel feminin.

Verificarea ipotezei operaționale 4: „Prezumăm că jocurile on-line reprezintă cauze majore ale manifestării agresivității la preadolescenții din diferite medii sociale (Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți).”

Pentru verificarea ipotezei am recurs la chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți.

Astfel pentru a evedenția mai bine cauza manifestării agresivității, analizăm tabelul 3 din care deducem următoarea histogramă.

Figura 13. Rezultate brute după chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți.

După cum urmează din figura 13 putem observa că familiei ca factor perturbator în manifestare a agresivității îi revin 32%. 21,70% dintre subiecți au ca cauză dominantă de manifestare a agresivității atît școala cît și jocurile on-line, iar cel mai mic 21% le revine prietenilor.

În concluzie pot afirma că jocurile onli-ne au acțiune psihologică asupra preadolescentului, spre manifestări agresive la acesta, însă nu pot fi drept factor primar în determinarea cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți, astfel ipoteza operațională 4 nu este una validă.

Concluzii și recomandări

Pornind de la ideea că preadolescența este perioada de mijloc între copilărie si maturitate care se întîmpină cu divergente schimbări la nivel fizic, moral, psihic și social, putem adăuga că aceasta din urmă este cea mai frumoasă și bogată în evenimente perioadă de vîrstă. Aici au loc primele momente de îndrăgostire, primele încercări și desigur primele eșecuri. Cu toate acestea preadolescentul nefiind o personalitate formată și nefiind pregătit, este nevoit să se întîmpine cu greutățile ce îl așteaptă în lumea mare. Una dintre astfel de greutăți ar fi lupta cu sinele, cu emoțiile, cu dorințele și desigur cu manifestările comportamentale care uneori par a fi necontrolabile. De aici vine „agresivitatea” ca o manifestare comportamentală cu care puberul trebuie să învețe să trăiască și cu care va trebui să lupte.

Ne ținînd cont de faptul că agresivitatea este un proces ce vine din interiorul fiecăruia dintre noi, ea totuși poate fi cauzată de anumiți factori externi, pentru a căror rezolvare e nevoie de mari eforturi socio-profesionale.

Astfel, analizînd agresivitatea ca proces comportamental învățat și făcînd apel la literatura de specialitate găsim că agresivitatea ca și multe alte comportamente sociale complexe, poate fi dobîndită prin învățarea socială. Procesul de socializare înseamnă și achiziția de răspunsuri agresive, fie prin învățarea directă – acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente, fie mai ales prin observarea conduitelor și a consecințelor lor la alții.

În cele din urmă, familia, considerată spațiul celor mai profunde relații afective este și cel mai activ centru de agresivitate, poate și pentru că în familie fiecare își poate dezveli adevărata față a personalității sale. Familia poate fi un focar de violență la fel de bine cum poate fi și o sursă de confort și securitate. Familia e considerate ca fiind un sistem dinamic, ea cunoaște transformări permanente. Membrii ei se dezvoltă, evoluează împreună și adaugă noi elemente care îmbogățesc viața familială. De aici deducția că familia reprezintă factorul cel mai important în desfășurarea procesului socializării primare, socializare ce determină profund cariera socială a fiecărui individ.

Din analiza materialului teoretic parcurs, aș concluziona că prim plan de unde vine educația și modelul de comportament urmat mai apoi, este familia. Care poate fi una călduroasă și primitoare, iertătoare și armonioasă, dizarmonică și dezechilibrată. Modelul de comportament preluat poate fi unul atît pozitiv cît și negativ. Însă cu toate acestea, dezvoltarea personalității depinde de la caz la caz, luîndu-se în considerare diferite aspecte ale vieții individului și vocației personale.

Obiectivele cercetării practice au fost atinse, abordîndu-se din punct de vedere teoretic termenul de “agresivitate”, formele și cauzele de manifestare ale ei la preadolescenți.

Scopul cercetării practice a fost elucidarea factorilor care determină comportamentul agresiv la vîrsta preadolescentină, ceea ce am reușit să stabilim în cercetarea propriu-zisă.

Astfel, în conformitate cu rezultatele cercetării efectuate, ținem să concluzionăm că ipoteza nr.1 în care am presupus că nivelul înalt de agresivitate și dificultățile în relație cu alții este specific preadolescenților de sex masculine, sa confirmat. Această ipoteză a ținut să fie validată prin aplicarea testului de diagnosticare a autoaprecierilor stărilor psihice (Eysenck).

În cele din urmă, Testul Eysenck ne oferă 4 scale dintre care Anxietatea; Frustrarea; Agresivitatea și Rigiditatea. În testarea ulterioară pentru verificarea ipotezei nr.1 am pus accentul pe rezultatele obținute la scala „agresivitate”. După calcularea nivelului agresivității, am repartizat subiecții după sexe cercetînd pe fiecare în parte. Astfel, am putut observa că conform datelor statistice subiecții de sex masculin au manifestat un nivel mai înalt de agresivitate față de subiecții de sex feminin.

O altă ipoteza care a urmat s-o verificăm, este că climatul socio-afectiv din familie este principala sursă din care se alimentează agresivitatea preadolescentului. Din parcurgerea materialului teoretic am ajuns la concluzia că din perspectiva a diferitor autori, agresivitatea e abordată ca fiind un fenomen social dobîndit prin învățare sau imitarea manifestărilor comportamentale din familie. Pentru a verifica aceasta am aplicat Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți și Fișa psihopedagogică. Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți urma să stabilească care din cei 4 factori: Familia, Școala, Grupul de apartenență și Jocurile on-line sunt determinante ale comportamentului agresiv. În urma chestionării și a interpretării rezultatelor am ajuns la concluzia că în planul influențării spre manifestări agresive pe primul loc se află familia, ce deține 32% din toate rezultatele. Pe locul 2 ar fi atît școala cît și jocurile on-line, acestora revenindu-le 21,7% pentru fiecare, iar cel mai puțin iar reveni prietenilor ( 21%) ca factor perturbator spre agresivitate.

Astfel după cum urmează, am putea deduce concluzii precum că grupul de apartenență sau mai bine zis grupul de prieteni, este cel în care preadolescentul se regăsește ca personalitate și un loc în care s-ar putea dezvolta armonios după părerea lui. Aici el este de multe ori ascultat și nu în ultimul rind, își poate arăta “eul” din sine, fapt care ar fi inacceptabil în sînul familiei.

La fel am folosit fișa psihopedagogică pentru a putea stabili dacă climatul socio-afectiv din familie are tangențe cu manifestările comportamentale agresive a preadolescentului. În urma evaluării rezultatelor am observant că mulți dintre preadolescenți provin în ziua de azi din familii social vulnerabile, acesteia revenindu-i 45% din toți subiecții. La 42,5% din subiecți climatul familial este unul agreabil, ceea ce este în nivel mai mic față de copiii care se dezvoltă într-un climat dezagreabil acestuia revenindui 57,5% din subiecți. La fel 57,5% dintre preadolescenți sunt în relații defectuoase cu familia, ceea ce poate atesta faptul că preadolescentului îi este greu să conteze pentru familie motiv care acesta caută să se degajeze de grijile acesteie cetînd acest loc grupului de prieteni.

Din analiza rezultatelor a Chestionarului de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți cît și a fișei psihopedagogice, deducem concluzia că familia este principala sursă din care se alimentează agresivitatea și că atît climatul neagreabil cît și relațiile defectuoase cu părinții au un impact spre dezvoltarea armonioasă a preadolescentului.

Folosind în cercetarea empirică Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)) și (Testul “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice (Eysenck)), am urmat să stabilim dacă întradevăr perioadei preadolescentine îi este specifică manifestarea agresivității verbale față de cea fizică. Astfel, din rezultatele obținute putem observa că pentru nivelul ridicat de agresivitate fizică îi corespund doar 2,63% din subiecți față de agresivitatea verbală la care observăm un nivel de 15,78%, ceea ce face ca ipoteza nr.3 în care presupunem că preadolescenții manifestă un nivel ridicat al agresivității verbale și un nivel scăzut al agresivității fizice să se afirme.

Revenind însă la datele statistice referitor la Chestionarul de determinare a cauzelor manifestărilor agresive la preadolescenți, pentru a stabili dacă jocurile on-line sunt drept cauză majoră a manifestării agresivității, putem concluziona că această ipoteză nu este validă, pentru că conform celor 4 scale oferite de chestionar, ca factor perturbator pe prim loc se află familia.

În final putem concluziona că dezvoltarea depinde atît de fiecare individ în parte cît și de ansamblul de valori educative ce iau naștere în sînul familiei sau sunt educate prin sau de către societate.

Bibliografie:

Argeșanu M.; Psihologia aplicată în structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională, între standardizare și creativitate. In: Comunicări științifice. tezele simpoz. int. șt., 2008. B., 2008, 335 p.

Calancea V. Practicum la psihologia clinică. Chișinău: Cetatea de Sus, 2014. 194 p.

Cosmovici A.; Iacob L. Psihologie școlară. Iași: Polirom, 1998. 304 p.

Curs psihologia familiei, Capitol 3. Caracteristica vietii de familie.

Dragomirescu T. V. Determinism și reactivitate umană. București: Științifică, 1990. 178 p.

Drever J. The penguin dictionary of psychology. ISBN : 0-14-051-005-2 : Penguin book, 1983. 320 p.

Gerald R.; Adams M.; Berzonsky D. Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell. Iași: Polirom, 2009. 704 p.

Golu M. Dinamica personalității. București: Geneze, 1993. 240 p.

Golu M. Fundamentele psihologiei,vol.I. Ediția a V-a. București: Fundația România de Mâine, 2004.

Golu M. Fundamentele psihologiei,vol.II. București: Fundația România de Mâine, 2000. 583 p.

Golu P.; Zlate M.; Verza E. Psihologia copilului. București: didactică și pedagogică, 1993. 215 p.

Grand Dictionnaire de la Psychologie. Montreal: Larousse, 2000. 1062 p.

Huditeanu A. Introducere în psihologia Educației. Sibiu: Psihomedia, 2002. 156 p.

Iluț P. Valori, atitudini și comportamente sociale.Teme actuale de psihosociologie. Iași: Polirom, 2004. 256 p.

Journal of Personality and Social Psychology. American Psychological Assotiation Vol. 46. Copyright by the American Psychological Assotiation, Inc. 1984, No. 1,91-97. 97 p.

Larousse. Dicționar de Psihologie. București: Univers Enciclopedic, 1998. 351 p.

Lepadatu I. Psihologia Vîrstelor, de la tinerețe pînă la bătrînețe. Sibiu: Psihomedia, 2006. 73 p.

Neculau A. Manual de psihologie socială. Iași: Polirom, 2003. 334 p.

Păunescu C. Agresivitatea și condiția umană, București: Editura Tehnică, 1994. 228 p.

Petcu M. Delincvența. Repere psihosociale. Cluj-Napoca: Dacia, 1999. 207 p.

Piaget J.; Inhelder B. Psihologia copilului. Chișinău: Cartier, 2005. 160 p.

Protopepcu V. Sufletul și umbră. Noi texte de psihanaliză culturală. București: Editura trei,2006. 272 p.

Stoica (Eftimie) S-G. Agresivitatea în adolescență: autoref. al tezei de doctor în șt. ale educației. B., 2009 41 p.

Șchiopu U. Repere psihodiagnostice – Stadiile dezvoltării psihice în psihologia educației și dezvoltării. București: Academică, 1983. 330 p.

Бандypа A. Teopия coциальнoгo наyчeния. Cанкт-Пeтepбypг: Eвpазия, 2000. 320 c.

Баpoн P.; Pичаpдcoн Д. Aгpeccия. 2-e мeждyнаpoднoe изданиe. Cанкт-Пeтepбypг : Питep, 2001. 352 c.

Mайepc Д. Coциальная пcиxoлoгия. 6- e мeждyнаpoднoe изданиe. Cанкт – Пeтepбypг: Питep пpинт, 2002. 752 c.

Heмoв P.C. Пcиxoлoгия. Книга 1.Mocква: Bладoc, 2004. 688 c.

Heмoв P.C. Пcиxoлoгия. Книга 2. Mocква: Bладoc, 2003. 608 c.

Russu O. Probleme psihologice tipice ale vârstei preadolescenței și adolescenței [On-line]. Accesibil pe Internet : <URL : academia.edu/5753479/Probleme_psihologice_tipice_ale_varstei_preadolescentei_si_adolescentei>

Anexa 1

Rezultatele Testului “Diagnosticarea autoaprecierii stărilor psihice” (Eysenck)

Anexa 2

Rezultatele (Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)) pentru agresivitate fizică.

Anexa 3

Rezultatele (Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)) pentru agresivitate indirectă.

Anexa 4

Rezultatele (Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)) pentru scala iritare.

Anexa 5

Rezultatele (Chestionarul “Manifestări a tipurilor de agresivitate Buss-Durky” (adaptare după G.A. Țukerman)) pentru agresivitate