Abordari Psihoterapeutice de Scurta Durata Aplicate In Tratarea Depresiei

"Abordări psihoterapeutice de scurtă durată aplicate în tratarea depresiei"

Introducere

Scopul acești lucrări este de a prezentată e problematica depresiei și conceptualizata în paradigma cognitiv-comportamentală, tipologiile depresiei și a anxietății, probleme legate de epidemiologia acestei afecțiuni. Dispoziția emoțională și patologica – cadru general de analiză a fenomenului depresiei precum și teoriile explicative au făcut parte din ancoră teoretică a cercetării prezente.

Toate aceste informații constituie suport pentru explicarea cognițiilor disfuncționale care explică cel mai bine depresia, acestea constituind de fapt vulnerabilitatea cognitivă pentru populație non-clinica.

Depresia este o tulburare a stării afective, care se manifesta prin stări de tristețe, de supărare, de subapreciere a propriei persoane uneori fiind asociată cu pierdere speranței a propriilor puteri pentru o perioadă de timp îndelungată.

Se manifesta pe o perioadă mai lungă de timp față de simplele stări de tristețe, de supărare, cu pierdere energiei și a încrederii în sine, iar aceasta poate să schimbe complet viața, având un impact negativ asupra calității vieții. Depresia influențează complet modul de viață, schimba gândurile, forțele psihice și fizice, capacitatea de a munci scade.

Dispoziția emoțională și patologică – cadru general de analiză a fenomenului anxietate a fost de asemenea unul din aspectele importante ale acestei lucrări, aici grefându-se informațiile despre vulnerabilitatea cognitivă a anxietății și rolul acesteia în depresie.

Cercetarea s-a desfășurat sub îndrumarea coordonatorului științific Conf. Univ. Dr. Odette Dimitriu, care în calitate de conducător științific m-a sprijinit și coordonat cu mult profesionalism în organizarea, desfășurarea și finalizarea acestui labirint al cercetării.

CUPRINS

A.Introducere

B.Partea Generală

CAP.1-Depresia

1.1 Definiție

1.2 Natura depresiei

1.3 Simptomele Depresiei

1.3.1 Simptomele emoționale de depresiei sunt

1.3.2 Simptomele fizice de depresiei sunt

1.4 Cauzele Depresiei

1.5 Portretul Depresivului

1.6 Tipuri de depresie

1.6.1 Depresie reactiva

1.6.2 Depresia endogenă

1.6.3 Depresia maniacă

1.6.4 Depresia postnatala

1.6.5 Tulburări afective de sezon

1.6.6 Tulburarea recurenta

1.7 Indicatori ai stimei de sine scăzute în depresie

1.8 Teoriile biologice

CAP.2-Tratare Depresiei

2.1 Prevenirea depresiei

2.2 Tratare a depresiei prin schimbarea stilului de viață

2.2.1 Exerciții

2.2.2 Nutriția

2.2.3 Somn

2.2.4 Suport social

2.2.5 Stresul

2.3 Terapia cu lumina strălucitroare

2.4Tratamentul medicamentos

2.5 Tratamente experimentale

2.6 Dispozitive Medicale

CAP.3 Psihoterapia

3.1 Psihoterapia pentru tratare depresiei

3.2 Abordări Terapeutice pentru depresie

3.3 Terapia interpersonale pentru depresie

3.4 Terapia cognitiv comportamentale pentru depresie

3.5 Sfaturi pentru începerea terapiei

C.Contributii Proprii

CAP.4

D.Concluzii

E.Bibliografie

Partea Generală

CAPITOLUL 1

DEPRESIA

1.1 Definiție

Depresia este o tulburare a stării afective, care se manifesta prin stări de tristețe, de supărare, de subapreciere a propriei persoane uneori fiind asociata cu pierdere speranței a propriilor puteri pentru o perioadă de timp îndelungată.

Se manifesta pe o perioadă mai lungă de timp față de simplele stări de tristețe, de supărare, cu pierdere energiei și a încrederii în sine, iar aceasta poate să schimbe complet viața, având un impact negativ asupra calității vieții. Depresia influențează complet modul de viață, schimba gândurile, forțele psihice și fizice, capacitatea de a munci scade. [3]

Depresia nu are aceeași influența asupra tuturor oamenilor, structura exactă și pattern-urile emoționale variază de la o persoană la alta. La unele persoane se poate manifesta pe perioade lungi de timp, iar la altele poate fi trecătoare în câteva zile. Persoanele care au depresie o perioadă scurtă de timp, o zi sau două, trec foarte ușor peste și își pot continua viața personală și profesională, fără ca acestea să fie afectate, totuși chiar dacă perioada de timp este scurtă, ea trebuie să fie tratată și ținută sub observație existând riscul să devină din ce în ce mai agresivă.[7]

În cazul depresiilor severe, persoanele își pierd capacitatea de a comunica cu persoanele din jur, nu mai pot face activitățile zilnice, ajungând chiar la suicid. Așadar în aceste cazuri este urgent ca persoana respectivă să primească tratament de specialitate pentru că starea de sănătate să nu se agraveze.[1]

De multe ori persoanele care suferă de depresie nu accepta ajutorul din partea persoanelor apropiate, sunt refractare, deoarece consideră că acest lucru va dovedi slăbiciune, că nu pot avea grijă de ele și considera că pot să își rezolve problemă prin propriile lor forte fizice și psihice.

Se bănuiește că doar o mică bucată din cei care suferă de depresie ajung să își dea seama de această afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător. Cauzele principale pentru refuzarea tratamentului sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul și ignoranța. Spre deosebire de credința populară, chiar și cazurile de depresie severă pot fi tratate și vindecate.[4]

Unii specialiști estimează că pȃnă în anul 2020 depresia va ajunge a doua cauză de dizabilitate la un nivel mondial, urmată de afecțiunile cardiovasculare. La momentul actual, boala afectează aproximativ circa 150 milioane de oameni pe glob. În România, a fost urmărită o creștere importantă a episodului depresiv major odată cu înaintarea în vȃrstă, de la 2,1% – 2,6% (18-49 ani) la 4,4% – 5,2 % (peste 50 de ani) cu un ritm de creștere de 1,2 puncte procentuale pentru fiecare grupă de vârstă (50-64 ani și peste 65 de ani).[2]

1.2 Natura depresiei

Depresia ne afectează prin diverse căi:

– Nivelul motivațional: persoana este apatica, lipsită de energie și de interes. Lucrurile par lipsite de sens, iar viitorul fără speranță.

– Nivelul emoțional: Trăirile negative sporite, se pot înregistra creșteri ale sentimentelor de furie sau resentiment, anxietate, rușine, invidie și vină. Capacitatea de a manifesta emoții pozitive este redusă, îi lipsește capacitatea de a simți orice plăcere. [15]

– Nivelul cognitiv: funcția cognitivă poate fii deteriorata, iar persoană poate avea probleme cu menținerea atenției și de concentrare. Memoria poate fi afectată și se poate ajunge la stadiul de demență. Persoana devine negativă, are idei negative despre sine, despre lume și despre viitor.[14]

– Nivelul comportamental: persoanele deprimate nu se mai implica în comportamente pe care în trecut le considerau agreabile și plăcute. Ei se pot retrage din activitățile sociale, se izolează.

Anumite persoane deprimate pot deveni mai solicitante și se agață de ceilalți căutând cu disperare pe cineva care să-i încurajeze. În situațiile severe persoanele pot suferi de agitație psihomotorie, de neliniște, de retard.[2]

– Nivelul biologic: peroanele deprimate pot avea probleme cu somnul. Ele își pot pierde apetitul și interesul pentru sex. În acest caz pot apărea și schimbări fiziologice în ce privește hormonii de stres (ex. Hidrocortizonul) și neurotransmițătorii importanți precum serotonină și noradrenalina.

Simptomul principal al depresiei este pierderea interesului și a motivației (anhedonismul)[23]

1.3 Simptomele Depresiei

Simptomele de depresie pot fi împărțite în două mari categorii: simptomele emoționale și simptomele fizice.

1.3.1 Simptomele emoționale de depresiei sunt:

Tristețe, sentimentul de gol lăuntric, deznădejde, lipsa speranței sau chiar indiferență. Aceste sentimente pot fi retrăite zilnic.

Inexistența vreunui interes față de toate activitățile agreate în trecut;

Renunțarea la vechile activitați ce pasionau individul, evitarea grupului de prieteni, lipsa interesului pentru sex.

Iritabilitate și anxietate.

O schimbare a temperamentului, o agresivitate inexplicabilă, neputința de a se relaxa.

Luarea cu dificultate a deciziilor. Depresia încetinește gândirea limpede și concentrarea, astfel încât chiar și cele mai ușoare decizii par dificil de luat; o minoră decizie devine o sarcină covȃrșitoare.

Sentiment de vinovăție sau inutilitate. De regulă, aceste sentimente sunt exagerate și apar în situații inadecvate[11]

Sentimentul de vinovăție poate apărea la săvârșirea unor greșeli minore, neidentificate de cei din jur, sau în situații care nu țin de cel în cauză; persoana depresivă are intenția de a se considera învinovățit/vinovat pentru greșelile altor persoane.[9]

Inclinații sinucigașe/contemplare asupra morții. Unii depresivi consideră că moartea lor ar reprezenta un bine la modul general, viața lor fiind una fără vreo importanță.
Alți indivizi ce suferă de depresie alcătuiesc planuri foarte bine puse la punct prin care să se rănească singuri.[8]

1.3.2 Simptomele fizice de depresiei sunt:

Deși simptomele emoționale ale depresiei sunt destul de cunoscute, o foarte mică parte a populație este conștientă de faptul că depresia poate produce manifestări fizice.

Durerea de cap (migrenă). Durerea de cap este cel mai comun simptom fizic al depresiei. În cazul persoanelor care suferă de migrenă cronică, în perioada depresivă se serva o intensificare a simptomelor.

Dureri de spate. La fel ca în cazul migrenei, în cazul în care aceasta este de natura cronică se observă o intensificare a durerii de spatele în starea depresivă.

Dureri musculare și articulare.

Durere în piept. În cazul resimțirii durerii în piept, este recomandat consultul de specialitate. Deși durerea în piept este de regulă asociată cu boala cardiovasculară, ea poate fi o consecință a depresiei.[26]

Probleme digestive. Persoană poate deveni sensibilă la mirosul de mâncare, senzații de greață, diaree sau constipație cronică.

Epuizare și slăbiciune. Persoana depresivă se poate simți obosită și epuizată tot timpul; ridicarea din pat dimineața poate părea o sarcină din ce în ce mai grea sau chiar imposibilă, indiferent de numărul de ore de somn.[13]

Insomnii. În general, persoanele depresive întâmpina probleme cu somnul: fie nu reușesc să adoarmă seara, se trezesc la ore foarte matinale, fie dorm foarte multe peste media normală.[2]

Modificarea apetitului și/sau a greutății. Majoritatea persoanelor depresive își pierd apetitul alimentar și scad în greutate; exista însă și cazuri în care depresia crește nevoia de carbohidrați din organism și astfel se ajunge la creșteri masive în greutate.[5]

Amețeala (vertij). Deoarece simptomele fizice ale depresiei nu sunt cunoscute, majoritatea persoanelor nu apelează la ajutor specializat; deasemenea, exista și medici care nu fac asociere între simptomele prezentate de pacient și depresie.[5]

Astfel simptome sunt reale și nu sunt “închipuite” de cei care suferă de depresie; depresia poate favoriza modificări ale organismului: poate încetini procesul digestiv, ceea ce poate conduce la afecțiuni ale stomacului.[5]

In același timp, depresia este asociată cu lipsa echilibrului anumitor chimicale din creier, cu rol important în resimțirea durerii; astfel, la persoanele cu depresie, orice durere este resimțită cu o intensitate mai mare.

În condițiile în care durerea se asociază cu depresia, tratarea simptomelor fizice poate avea efecte pozitive asupra stării psihice; deasemenea, tratamentul cu antidepresive poate fi eficient și asupra durerii. Anumite terapii orientate, cum ar fi terapia cognitivă sau psihoterapia integrativă, pot fi de ajutor în înțelegerea și combaterea durerii.[6]

1.4 Cauzele Depresiei

Ce anume cauzează depresia este un subiect intens studiat în prezent. Experții considera că predispoziția genetică, împreună cu evenimentele de viață stresante, afecțiuni medicale, administrarea de medicamente sau alți factori, pot determina un dezechilibru al anumitor substanțe chimice din creier, denumite neurotransmițători, ducând la apariția depresiei.[10]

Situațiile care pot declanșa un episod de depresie sunt:

Unele medicamente, cum ar fi narcotic încetini procesul digestiv, ceea ce poate conduce la afecțiuni ale stomacului.[5]

In același timp, depresia este asociată cu lipsa echilibrului anumitor chimicale din creier, cu rol important în resimțirea durerii; astfel, la persoanele cu depresie, orice durere este resimțită cu o intensitate mai mare.

În condițiile în care durerea se asociază cu depresia, tratarea simptomelor fizice poate avea efecte pozitive asupra stării psihice; deasemenea, tratamentul cu antidepresive poate fi eficient și asupra durerii. Anumite terapii orientate, cum ar fi terapia cognitivă sau psihoterapia integrativă, pot fi de ajutor în înțelegerea și combaterea durerii.[6]

1.4 Cauzele Depresiei

Ce anume cauzează depresia este un subiect intens studiat în prezent. Experții considera că predispoziția genetică, împreună cu evenimentele de viață stresante, afecțiuni medicale, administrarea de medicamente sau alți factori, pot determina un dezechilibru al anumitor substanțe chimice din creier, denumite neurotransmițători, ducând la apariția depresiei.[10]

Situațiile care pot declanșa un episod de depresie sunt:

Unele medicamente, cum ar fi narcoticele folosite pentru îndepărtarea durerii sau steroizii; de obicei simptomele depresive dispar odată ce medicamentul este oprit;

Tulburări ale secreției hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau suprarenale;

Dezechilibre chimice, precum dezechilibrele nivelurilor sanguine ale calciului sau nivelurile scăzute ale fierului (anemia);

Afecțiunile îndelungate (cronice), precum artrita, bolile cardiace sau cancerul;

Infecțiile, cum ar fi infecțiile virale sau infecțiile ficatului sau ale creierului;

Factorii de stres majori, ca de exemplu moartea unei persoane dragi;

Factorii de stres cronici, precum sărăcia, dificultățile familiale, probleme medicale grave proprii sau ale unei persoane apropiate;

Vârstnicii care trec de la o viață independentă la o viață în care depind de ceilalți au adeseori depresie;

Presiuni asupra copiilor și adolescenților, din partea societății sau a celor de aceeași vârstă;

Consumul de alcool, de substanțe ilegale sau probleme în legătură cu abuzul de o substanță;

Sindromul premenstrual cronic;

Menopauza;

Durerea cronică;

Stresul;

Oboseala;

Nașterea recentă.[10]

1.5 Portretul Depresivului

Vorbirea este stinsă, văicărită și laconică. În stuporul depresiv, pacientul refuză comunicarea, scrisul este dificil, cu caractere mici.

Atenția – efort la concentrare (hipoprosexie), Dificultăți de gândire sau de concentrare, referitor la sarcini sau decizii simple, aproape în fiecare zi.[1]

Memoria este dominată de hipomnezie de fixare și hipermnezia unor evenimente

Dureroase din trecut. Depresivul trăiește în trecut; prezentul este împietrit și viitorul este anulat.

Afectivitatea, funcția esențialmente viciată în tulburările afective se concentrează la polul negativ: hipertimia negativă. Aceasta constă într-o tristețe profundă, deznădejde.[10]

Chiar și capacitatea de a rezona afectiv este anihilată: pacientul resimte dureros această stare, numită “anestezie psihică dureroasă”. Exacerbarea tristeții, asociată cu anxietate ating apogeul la primele ore ale dimineții – polul matinal al depresiei. [x]

Voința este de tip hipobulic.

Activitatea instinctuală este scăzută. Depresivului îi este atenuată forța intrinsecă deviată, numită elan vital. Instinctul alimentar este diminuat, ca și cel sexual.

Activitatea voluntară este încetinită, fără randament, ajungând la inhibiție.

Tulburările somatice includ modificarea apetitului, urmată de creșterea sau scăderea greutății corporale, halenă fetidă, senzație de balonare, constipații, senzație de frig, libido scăzut (frigiditate la femei; impotentă trecătoare la bărbați).

Ritmul circadian – adoarme cu dificultate, somn superficial, agitat și neodihnitor. Trezirile matinale sunt chinuitoare, pacientul este astenic și fără inițiativa (zace în pat).

Senzație de tristețe în mare parte a zilei, aproape în fiecare zi; plânge cu ușurință.

Senzație de agitație, percepută de cei din jur.

Senzație de inutilitate sau vinovăție aproape în fiecare zi.

Stare tensionată.

Gânduri despre moarte sau sinucidere.[11]

1.6 Tipuri de depresie:

Depresia poate fi problema primară sau poate fi asociată cu alte tulburări: anxietate socială, tulburări de alimentație, abuzul de substanțe și schizofrenia

Clasificare:

1. Tulburarea afectivă bipolara:

– Episod actual de mânie, hipomanie, depresie sau combinat;

– Episod depresiv:

ușor (1) fără simptome somatice, (2) cu simptome somatice;

moderat (1) fără simptome somatice, (2) cu simptome somatice;

sever (1) fără simptome psihotice, (2) cu simptome psihotice;

2. Tulburare recurenta depresivă;

3. Tulburare persistentă activă: ciclotimie, distimie;

4. Alte tulburări afective: specificate sau nespecificate[11]

1.6.1 Depresie reactiva

Se pare că depresia reactiva este cel mai obișnuit tip de depresie. Aceasta este declanșată de un eveniment traumatic, dificil sau stresant al vieții. Persoanele afectate se simt rău, nervoase, anxioase sau chiar furioase. Acest tip de depresie mai poate apărea după o perioadă prelungită de stres și chiar la mult timp după sfârșitul acestei perioade. Cauzele variază enorm de la o persoană la alta, fiind vorba uneori de schimbarea locuinței sau de pierderea unui părinte în copilărie, până la incapacitatea de a realiza ceva o lungă perioadă de timp, o pierdere grea sau un divorț.[18]

1.6.2 Depresia endogenă

Acest tip de depresie nu este întotdeauna cauzat de un eveniment stresant din viață, ci mai degrabă poate fi vorba de un dezechilibru al reacțiilor chimice ale creierului. Acest tip de depresie apare cel mai adesea din cauza problemelor legate de familie.[18]

1.6.3 Depresia maniacă

Cel puțin o persoană dintr-o sută va experimenta genul acesta de depresie cel puțin o dată în viața ei. Acest tip de depresie – cunoscută și că depresia bipolară – este foarte diferită de toate celelalte tipuri de depresie. În afara sentimentului de nefericire care o urmărește tot timpul, persoana afectată experimentează o creștere exagerată de energie și stări de exaltare, urmate de scăderi bruște și de disperare cumplită.[15]

Aceste urcușuri și coborâșuri de stare pot dura chiar și câteva luni la rând.De asemenea, persoanele afectate pot suferi de deziluzii și halucinații – văd și aud lucruri care nu există. Cei mai mulți din cei afectați de acest tip de depresie suferă de aceasta în adolescență și în jurul vârstei de 20 de ani.[13]

Ca și în cazul celorlalte tipuri de depresie, se poate da vina pe un întreg amestec de factori fizici și de ambient. Nu s-a confirmat că ar exista vreo legătură cu determinarea genetică; dacă unul din părinți suferă de aceasta afecțiune, exista șanse de 10% ca această boală să te afecteze.[15]

1.6.4 Depresia postnatală

Aceasta este o foarte bine cunoscută formă de depresie, care afectează între 10 și 20% dintre femeile care dau naștere unui copil. A nu se confunda cu o altă afecțiune, denumită "baby blues"

– O scurtă perioadă de timp de nefericire care apare la trei sau patru zile după naștere. Aceasta afecțiune poate provoca un plâns inexplicabil și sentimentul de singurătate pentru câteva zile de la naștere. Depresia postnatală este o afecțiune cu mult mai serioasă, care apare după două sau chiar trei săptămâni de la naștere și care se dezvolta încet, ceea ce face să fie foarte greu de diagnosticat. De asemenea, poate fi foarte dificil chiar și pentru mama să își dea seama că suferă de depresie, ceea ce îngreunează cu mult situația. Acest tip de depresie este cauzat de un dezechilibru hormonal în creier. [x]

Tipuri de depresie postpartum

Există trei tipuri de depresie postpartum:

1. Asa numită “tristețe datorată copilului” (baby blues) apare la multe femei imediat după naștere. Mama poate avea schimbări de dispoziție, la un moment dat este foarte veselă, iar apoi foarte tristă. Poate plânge din orice, se simte iritată, anxioasa, tristă și singură. Baby blues nu necesită de obicei medicație, ci consiliere sau psihoterapie de durată scurtă.[13]

2. Depresia postpartum, care apare la câteva zile sau luni după nașterea copilului. Depresia postpartum poate apare la fiecare naștere, și nu numai la nașterea primului copil. Mama are sentimente de tristețe, disperare, anxietate și iritabilitate, cu intensitate însă mult mai mare decât în baby blues.[17]

Adesea din cauza depresiei postpartum femeia nu se poate concentra pe activitățile zilnice. Dacă nu apelează la tratament simptomele de depresie se pot înrăutăți și pot dura mai mult de un an.

Depresia postpartum se tratează prin psihoterapie și medicație antidepresivă. Psihoterapia este de tip psihoterapie integrativă, psihoterapie cognitiv – comportamentală, psihoterapie ericksoniana, psihoterapie gestalt, sau alte forme de psihoterapie.[17]

3. Psihoza postpartum, care este o afecțiune foarte serioasă, care apare însă destul de rar. De obicei apare în primele trei luni după naștere.

Depresia este asociată cu pierderea sentimentului realității, halucinații auditive, delir, halucinații vizuale. Alte simptome de psihoza postpartum include insomnie, agitație, furie, sentimente și comportamente ciudate.[20]

Femeile cu psihoza postpartum au nevoie de tratament de urgență și în cele mai multe cazuri pe lângă psihoterapie este necesară medicația. Uneori este necesară spitalizarea pentru că există riscul de suicid sau de a-i răni pe cei din jur. Tratamentul consta în medicație antidepresivă și psihoterapie.[19]

1.6.5 Tulburări afective de sezon

Acest tip de depresie apare odată cu apropierea iernii și se pare că se datorează lipsei de lumină a zilei în lunile de iarnă.

Această lipsă de lumină a zilei limitează producerea serotoninei, un hormon al fericirii produs de creierul nostru, provocând sentimente de nefericire. Acest tip de depresie poate fi tratat cu terapie prin lumina.[5]

1.6.6 Tulburarea recurenta

Adeseori depresia reapare. Dacă o persoană are un episod de depresie, probabilitatea că depresia să revină la un anumit moment al vieții acelei persoane, este mai mare decât la restul oamenilor care nu au avut niciodată depresie.

Riscul de apariție a unui nou episod de depresie crește cu fiecare episod.[11]

1.7 Indicatori ai stimei de sine scăzute în depresie

– Foarte dependent;

– Pesimist și fatalist;

– Nicio părere „bună “despre sine;

– Autocondamnare;

– Foarte perfecționist;

– Renunțarea la studii;

– Frica în momentul apariției unor situații noi;

– Foarte critic vis-à-vis de aspectele propriei persoane;

– Părerea că restul o duc mai bine;

– Un mare complex de inferioritate sau de superioritate (care constituie o mască pentru sentimentul de inferioritate)

– Izolat;

– Neputința de a lega relații afective apropiate și profunde;

– Se consideră nedemn de iubire;

– Tendințe suicidale;

– Rigid/Inflexibil;

– Ușor de rănit sufletește;

– Acuzator față de alții;

– Poate fi periculos de agresiv și violent;

– Neglijează bunăstarea fizică;

– Respingere de sine;

– Posesivitate;

– Nevoie constantă de asigurări;

– Manipulant;

– Extrem de sensibil la critică;

– Folosește moduri protectoare de comunicare (de pildă tăcere ostilă, bosumflare, sarcasm, cinism, acuzare, ridiculizare);

– Teama de schimbare;

– Incapabil de a primi complimente sau feedback pozitiv;

– Nefericit;

– Relații dificile cu alții;

– Își face mereu griji;

– Anxietate și depresie;

– Schimbări bruște de dispoziție;

– Se simte diferit de toți ceilalți;

– Se simte vinovat pentru experiențele de plăcere personală;

– Teama de respingere;

– Teama de greșeala și eșec;

– Nehotărât;

– Trăiește după reguli de tipul „trebuie “, „nu trebuie “, „neapărat “, „obligatoriu “;

– Rușine;

– Crede că viața nu merită trăită;

– Manifestă implicare excesivă sau insuficientă în viața altora;

– Încearcă mereu să-și dovedească meritele.[23][24]

1.8 Teoriile biologice

Multe dovezi pledează pentru căutarea unor cauze de natura biologica care pot produce depresile. Uneori acestea apar în lipsa unor factori psihologici sau a unor situații declanșatoare.

Un alt posibil motiv, este existența unor sindroamelor depresive, episoadelor depresive din psihoza maniac-depresivă, sau a unor afecțiuni generale (boli endocrine, leziuni la nivelul creierului),tratamente medicamentoase (HTA) care pot produc schimbări biologice ce ar putea cauza depresiei.[22]

O a treia cauza este data de eficiența antidepresivelor, fapt care pune în evidență multiplele lor activități biochimice la nivel cerebral. Acțiunea antidepresivelor, în toate varietățile depresiei, pune în cauză separarea acestora în depresiile endogene biologice, pe de o parte și depresii nevrotico-reactive psihologice pe de altă parte.[22]

S-a observat la depresivi existența unui nivel scăzut de catecolamine, în special de noradrenalină, cea ce a condus la ipoteza implicării acestui mediator în patogenia depresiilor. În clinică, însă s-a constat că administrarea de catecolamine nu conduce la efectul antidepresiv scontat. De asemenea, rezerpina, un blocant catecolaminic, conduce de fapt la o pseudodepresie mai apropiată de letargie, sedare decât de depresia clinică veritabilă.

Ipoteza echilibrului colinico-adrenalergic are la bază observația inervației colinergice extensive de la nivelul sistemului limbic, responsabil de normalizarea stărilor afective. Datele clinice mai vechi sunt reevaluate dintr-o perspectivă genetică, accentul fiind pus pe studiul legăturilor la nivel de receptor. [21]

Alte ipoteze de dată mai recentă, propun noi compuși implicați în apariția depresiei. Aceștia sunt cel mai adesea neurotransmițători și aparțin clasei peptidelor.

Se includ aici:

dopamina,

feniletilamina

endofinele.

Dovezi evidente, sugerează neurotransmițătorii clasici (acetilcolina, norepinefrina, serotonină) joacă un rol important în patogenia tulburărilor depresive.

Se acceptă că nici una din teoriile actuale nu explică complet bazele biologice ale depresiei, deoarece depresia este mai degrabă un sindrom decât o boală unitară, specifică.

Cercetări relevante privind persoanele cu tulburare depresivă endogen maladivă.
Numeroase cercetări, au ajuns la concluzia că, anumite boli cum ar fi: cancerul, obezitatea, sindromul SIDA, bolile endocrine, pot duce la apariția tulburării depresive.[16]

Sistemul nervos și sistemul endocrin sunt într-o interdependență funcțională strânsă. Sistemul nervos eliberează agenți chimici, care pot acționa ca mediatori locali sau ca hormoni circulanți.

La rândul lor, o serie de hormoni pot acționa ca mediatori funcționali, în cadrul sistemului nervos central. Raportul de intercorelație dintre cele două sisteme este materializat de balanța funcțională stabilită între două structuri anatomice – „cheie” pentru ambele sisteme: hipotalamusul și hipofiza.[16]

Dezechilibrului funcțional care este stabilit între SNC și sistemul endocrin, cu consecințe patologice, reprezintă domeniul de studiu pentru psiho-neuro-endocrinologice.

Frecvent bolile endocrine sunt însoțite de sindroame depresive majore cu cele două forme, monopolară (melancolică) și bipolară (maniac-depresivă), care asociază:astenia matinală sau permanentă, uneori acestea se pot ameliorare în cursul serii, apatie, idei de vinovăție, autoacuzare, insomnii predominant terminale,inutilitate, incurabilitate,hipobulie, scăderea interesului plăcerii, nedemn, modificarea comportamentului instinctual, inapetență,bulimie, pulsiuni suicidare, scădereain greutate,creșterea importantă în greutate, alterarea libidoului, pierderea simțului umorului, lentoare psihomotorie sau agitație tendința, suicid ,dispoziție depresiv-anxioasă severă.[15]

Capitolul 2

Tratarea Depresiei

2.1 Prevenirea depresiei

Un regim de viața echilibrat care include exercițiile fizice sau sportive de orice fel, evitarea stresului și a situațiilor conflictuale, a consumului excesiv de alcool sau alte substanțe psiho-active precum și un program de somn ordonat, poate reduce riscul unor afecțiuni psihice printre care și depresia.

Suferințele și acuzele aparent aparținând unor organe interne diverse (palpitații, dispepsie și alte manifestări din sfera digestivă) care nu răspund la tratamente de specialitate sau doar se ameliorează trecător, trebuie să ducă și la un consult psihiatric. În cazul depresiei "mascate", un diagnostic precoce poate să prevină cronicizarea ei. Cronicizarea depresiei este un eveniment nedorit și care presupune un tratament mai îndelungat și cu mai puține șanse de reușită. [18]

Unele semne minore (anxietatea, reducerea interesului pentru activități altă dată plăcute, insomniile) la persoane expuse stresului (recent sau cronic) îndeamnă la o discuție cu un specialist. Altfel, depresia se instalează tot mai adânc în personalitatea celor vulnerabili, cuprinde până la urma întreaga viață psihică și poate pregăti patul unor suferințe organice importante (cardiovasculare, tumorale). [7]

Este important să se determine dacă simptomele care stau la baza depresie sunt datorate unei afecțiuni medicale și tratarea acesteia în primul rând. Severitatea depresiei este un alt factor cu cât depresia este mai severă, tratamentul va fi mai intens. [21]

Este nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a găsi tratamentul potrivit și sprijinul care funcționează cel mai bine pentru fiecare persoană în parte, acesta găsindu-se prin încercare și eroare pentru a-l găsi pe cel potrivit. [7]

Nu se poate pune baza numai pe un tratament medicamentos, deși unele medicamente pot ameliora simptomele de depresie, de obicei, tratamentul nu poate fi utilizat pe termen lung. Alte tratamente, precum exercițiile fizice și terapie, pot fi la fel de eficace ca și tratamentul medicamentos, uneori chiar mai mult și fără să fie însoțite de efecte secundare nedorite. Dacă totuși se alege tratamentul medicamentos, acesta funcționează cel mai bine în paralel cu un stil de viața sănătos.[21]

Persoanele care suferă de depresie nu trebuie să ezitate să vorbească cu membrii familiei sau prieteni de încredere. Cererea de ajutor nu trebuie văzută ca un semn de slăbiciune, iar persoana în cauză trebuie să înțeleagă că nu reprezintă o povară pentru alții. de multe ori, simplul act de a vorbi cu cineva față în fată poate fi un mare ajutor.

Tratamentul depresiei are nevoie de timp și de angajament, uneori, s-ar putea simți copleșitoare sau frustrant de lent. Recuperare de obicei, are suișuri și coborâșuri. Modificarea stilului de viață este un instrument simplu, dar puternic în tratarea depresiei.[7]

2.2 Tratare a depresiei prin schimbarea stilului de viață

2.2.1 Exerciții:

Exercițiile regulate pot fi la fel de eficace în tratarea depresiei ca medicamentele. În urma exercițiilor se secretă serotonină, endorfine și alte substanțe chimice care declanșează creșterea de celule și conexiuni noi la nivelul creierului, la fel cum fac și antidepresive.

Nu trebuie un antrenament intens pentru a se observa beneficiile, chiar și o simplă plimbare zilnică de o jumătate de oră poate face o mare diferență.

O activitate aerobică de 30 până la 60 de minute pe zi este suficientă pentru a se observa o îmbunătățire a stilului de viață.[5]

2.2.2 Nutriția:

Nutriția joacă un rol important pentru sănătatea fizică cât și pentru cea mentală. O alimentație sănătoasă compusă din mese mici, bine echilibrate pe tot parcursul zilei ajuta la minimalizarea schimbărilor bruște de dispoziție. [5]

2.2.3 Somn:

Somnul are un puternic efect asupra stării de spirit, iar privarea de somn exacerbează iritabilitatea, toanele, tristețea, oboseala și poate duce la intensificarea simptomele de depresie. O durată ideală de somn este undeva între 7-9 ore în fiecare noapte.[4]

2.2.4 Suport social:

Rețelele sociale puternice reduce izolarea, aceasta fiind un factor cheie de risc pentru depresie. Contactul permanent cu prietenii și familia, sau aderarea la un grup scade riscul de depresia.

Voluntariatul, de asemenea, ajuta și este un mod minunat de a obține sprijin social și în același timp de a ajuta alte persoane.[5]

2.2.5 Stresul:

Prea mult stres exacerbează depresia și crește riscul de producere a acesteia pe viitor. Managementul stresului începe cu identificarea surselor de stres găsirea unei modalități de a minimaliza impactul acestor. Acest lucru nu este la fel de ușor pe cât pare. Adevăratele surse de stres nu sunt întotdeauna evidente, și sunt ușor trecute cu vederea propriile induceri de stres precum gândurile, sentimentele, și comportamente. [24]

Modalități nesănătoase de a reduce stresul

Aceste strategii de coping pot reduce temporar stresul și senzația de depresie, dar pot provoacă mai multe pagube pe termen lung:

Fumat

Consumul excesiv de alcool

Supraalimentarea

Zonarea în ore în fața televizorului sau a calculatorului

Retragerea de la prieteni, familie, și activități

Folosirea pastilelor sau a medicamentelor pentru relaxare

Somnul excesiv

Amânarea

Umplerea fiecărui minut al zilei, pentru a evita confruntarea problemelor

Scoaterea stresul pe alții (accese de furie, violență fizică)[22]

Există mai multe modalități sănătoase de a gestiona și a face față stresului, dar toate necesită o schimbare, se poate schimba, fie situația, fie modalitatea de reacționare a persoanei implicate.[26]

Deoarece toată lumea are un răspuns unic la stres, nu există nici un "one size fits all" soluție pentru gestionarea acesteia. Se poate încerca:

Schimbarea situației: Schimbarea reacției:

Evitarea stresului Adaptarea la stres

Modificarea stresului Acceptarea stresului

Meditația

Programele de meditație poate ameliora simptomele de depresie.

Terapia prin muzică

S-a demonstrat un efect benefic semnificativă asupra simptomelor depresive prin muzică, cu o ameliorare mică după 3-10 ședințe și ameliorare mai mare după 16-51 ședințe.

Renunțarea la fumat

Oprirea fumatului este asociat cu reducea stării de depresie și anxietatea, cu efecte egală sau chiar mai mare decât tratamentul cu antidepresive.[18]

2.3 Terapia cu lumina strălucitoare

Terapia cu lumina strălucitoare este uneori utilizat pentru a trata depresia, mai ales în forma sa de sezon (tulburări afective sezoniere).

O meta-analiză a terapiei cu lumină strălucitoare a demonstrat o reducere semnificativă în severitate simptomelor de depresie. Beneficiul a fost găsit atât în cazul tulburărilor afective de cauze sezoniere cât și pentru depresia non-sezoniera, cu un efect similar cu tratamentul cu antidepresive convenționale. În cazul depresiilor non-sezoniere, adăugarea terapiei cu lumină la tratamentul antidepresiv standard nu a fost eficient. [19] Durată scurtă de 1-2 săptămâni folosită în majoritatea studiilor face neclar dacă efectul terapiei cu lumina este chiar benefic și dacă ar putea fi susținut pe termen lung. [12]

2.4 Tratamentul medicamentos

Pentru a găsi cel mai eficient tratament medicamentos, dozele medicamentelor trebuie să fie adesea ajustate, încercate diferite combinații de antidepresive sau schimbarea acestora. Rata de răspuns la primul agent administrat poate avea un răspuns scăzut (sub 50%). Efectele terapeutice ale medicației pot dura trei la opt săptămâni de la începerea administrări medicației până când să fie descoperite pe deplin. Pacienții sunt în general sfătuiți să nu întrerupă administrarea antidepresivelor brusc și să continue utilizarea acestora pentru cel puțin patru luni, pentru a preveni riscul de recurență. [21]

Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei-ISRS (Selective serotonin reuptake inhibitors-SSRI), cum ar fi sertralina (Zoloft, Lustral), escitalopram (Lexapro, Cipralex), fluoxetina (Prozac), paroxetină (Seroxat), și citalopram, sunt considerate medicamente primare, efectele secundare ale acestora fiind relativ blânde și având un spectru larg asupra simptomelor de depresie și anxietate, precum și reducerea riscului de supradoza, în comparație cu triciclice. [21]

Pentru cei care nu răspund la tratamentul cu Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), vor fi trecuți pe un alt tip de medicament. Dacă persoanele în cauza prezintă disfuncție sexuală înainte de debutul de depresie, ISRS vor fi evitate [25]

O altă opțiune populară este de a comuta la bupropion antidepresiv atipic (Wellbutrin) sau pentru a adăuga bupropion la terapia existentă; această strategie fiind uneori mai eficientă. ISRS pot provoca sau agrava uneori insomnia; noradrenergicele sedative și antidepresivele specifice serotoninergice (Nassa) mirtazapina antidepresiv (Zispin, Remeron) poate fi utilizat în astfel de cazuri. [12]

Terapie pentru Insomnie poate ajuta, de asemenea, la atenuarea insomnie fără a implica medicație suplimentară. Tratamentul cu Venlafaxina (Effexor) poate fi moderat mai eficient decât cel cu Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei-ISRS.Cu toate acestea, nu este recomandat ca tratament de prima linie, din cauza ratei mai mare de reacții adverse, iar utilizarea sa este descurajată în mod special la copii și adolescenți. [21]

Fluoxetina este singura antidepresiv recomandat persoanelor cu vârsta sub 18 ani, deși, în cazul în care copilul său adolescentul este prezintă intoleranță la fluoxetina, un alt ISRS poate fi considerată. Dovezi de eficacitate ISRS la cei cu depresie complicată de dementă lipsește. [22]

Antidepresive triciclice prezintă mai multe efecte secundare decât ISRS (dar disfuncții sexuale mai puțin) și sunt de obicei rezervate pentru tratamentul pacienților internați, pentru care tratarea cu triciclice pare a fi mai eficiente. O clasă diferită de antidepresive, inhibitori de monoaminoxidază, au istoric de eficacitate discutabilă (deși studiile timpurii foloseau doze acum considerate prea scăzute) și efecte adverse pun în pericol viața. Ele sunt utilizate rar, deși agenții noi ale acestei clase (RIMA), cu un profil mai bun efect secundar, au fost dezvoltate. [7]

Medicii adesea mai adaugă un medicament cu un mod diferit de acțiune pentru a susține efectul antidepresiv în caz de rezistentă la tratament. Litiu a fost folosit pentru a spori tratamentul antidepresiv la cei care nu au răspuns la un singur antidepresiv, în plus, litiul scade dramatic riscul de suicid în depresiile recurente. [6]

Adăugarea de antipsihotice atipice, atunci când pacientul nu a răspuns la un antidepresiv anume este de asemenea cunoscut de a crește eficiența medicamentelor antidepresive, deși la costul mai mare și cu riscul unor reacții adverse grave. Există unele dovezi pentru adăugarea unui hormon tiroidian, triiodotironina, la pacienții cu funcție normală glandei tiroide. [6]

S-adenozil metionină (SAMe) este disponibil ca un antidepresiv baza de prescripție medicală în Europa și ca supliment alimentar în SUA. Dovezile din 16 studii clinice cu un număr relativ mic de subiecți, revizuite în 1994 și 1996 au sugerat ca S-adenozil metionină este mai eficace decât placebo și la fel de eficient ca medicamentele antidepresive standard pentru tratamentul depresiei majore. [9]

2.5 Tratamente experimentale

Ketamină

Cercetări privind efectele antidepresive ale perfuziilor cu ketamină la doze subanestezice au arătat în mod constant (4 până la 72 ore) răspunsuri rapide la doze unice, cu o îmbunătățire substanțială a dispoziție la majoritatea pacienților și cu remisie, în unele cazuri. Cu toate acestea, efectele sunt de multe ori de scurtă durată, și încercarea de a prelungi efectul antidepresiv cu doze repetate și prelungirea tratamentului au avut un succes modest. [18]

Creatina

Creatina este un aminoacid, uzual folosit ca supliment pentru a îmbunătăți performanța culturiștilor, a fost studiată pentru proprietățile sale de potențial antidepresiv. Studiile efectuate pe șoareci au arătat că efectele antidepresive ale creatininei poate fi blocate de medicamentele care acționează împotriva receptorilor dopaminici, sugerând că acționează pe căile de transmitere ale dopaminei. [18]

L-acetilcarnitinei

Suplimentul alimentar – L-acetilcarnitină – exercită un efect antidepresiv. Efectul s-a produs la câteva zile de la începerea administrării și a persistat câteva săptămâni după întreruperea medicamentul.

Triptofan și 5-HTP

Triptofanul este transformată în 5-hidroxitriptofan (5-HTP), care ulterior este transformat în serotonina neurotransmițător. Deoarece deficienta serotonina a fost recunoscută ca o posibilă cauză a depresiei, s-a sugerat faptul că, prin urmare, consumul de triptofan sau 5-HTP poate ameliora simptomele depresiei prin creșterea nivelului de serotonină din creier. [8]

Atât triptofanul cât și 5-HTP sunt vândute fără rețetă în Statele Unite, dar necesită prescripție în Canada și Europa. Au fost efectuate studii mici folosind 5-HTP și triptofan ca terapie adjuvantă în tratamentul standard pentru depresie.

În timp ce unele studii au avut rezultate pozitive, care ulterior au fost criticate pentru că defectele metodologice, precum și un studiu mai recent nu au găsit un beneficiu susținut în utilizarea lor. [4]

Siguranța acestor medicamente nu a fost pe deplin studiat. Din cauza lipsei de studii de înaltă calitate care să arate eficiența acestora și lipsa de studii adecvate privind siguranța lor, utilizarea de triptofan și 5-HTP nu este recomandat sau considerat a fi utilă din punct de vedere clinic. [7]

2.6 Dispozitive Medicale

Exista o varietate de dispozitive medicale care sunt în uz sau în curs de examinare pentru tratamentul depresiei, inclusiv dispozitivele care oferă terapie cu electroșocuri, stimularea nervului vag, stimularea magnetică transcraniana repetitiva, și stimularea prin electroterapie craniană.

Trebuie luați în considerare următori factori pentru începerea tratamentului:

– Dacă medicamente au fost eficiente

– Dacă au fost încercat mai multe medicamente.

– Tentative de suicid. [21]

Terapia electroconvulsivă

Terapia electroconvulsivă (TEC) este un tratament psihiatric standard în care crizele sunt induse electric la pacienții pentru a oferi ajutor de boli psihice. Terapia electroconvulsivă (TEC) este folosit doar cu consimțământul informat al persoanei și ca ultimă linie de intervenție pentru cazurile de depresiva majoră. [11]

O rundă de TEC este eficient pentru aproximativ 50% din persoanele cu rezistența la tratamentul depresiei majore, fie că este vorba de unipolara sau bipolara. Tratament este încă slab studiată, dar aproximativ jumătate din persoanele care răspund, recidivează cu douăsprezece luni. [9]

În afară de efecte în creier, riscurile fizice generale ale TEC sunt similare cu cele ale anesteziei generale de scurtă durată. Imediat după tratament, efectele adverse cele mai frecvente sunt confuzie și pierderile de memorie. Este considerat ca fiind unul dintre cele mai puțin nocive tehnici de tratament pentru femeile gravide grav deprimat. [7]

O ședință de TEC presupune multiple administrări, de obicei de două sau de trei ori pe săptămână, până când pacientul nu mai prezintă simptome, TEC este administrată sub anestezie, cu un relaxant muscular [9]

Terapie cu electroșocuri diferă în trei moduri:

– Plasarea electrodului.

– Frecvența de tratamente.

– Undă electrică a stimulului.

După tratamentul TEC, tratamentul medicamentos este, de obicei a continuat, iar unii pacienți primesc TEC de întreținere.

ECT pare să lucreze pe termen scurt printr-un efect anticonvulsivant mai ales pe lobii frontali, și pe termen lung, prin efecte neurotrofice în lobul temporal medial. [9]

Stimulare profundă a creierului

Suportul pentru utilizarea de stimulare cerebrală profundă în tratamentul depresiei rezistente provine dintr-o mână de studii de caz, iar acest tratament este încă într-o fază incipientă. În această tehnică electrozii sunt implantate într-o regiune specifică a creierului, care este apoi stimulata continuu. [12]

Stimularea magnetică transcraniana repetitive

Stimularea magnetică transcraniana (SMT) este o metodă neinvazivă folosită pentru stimularea a mici regiuni ale creierului. În timpul unei proceduri de SMT, un generator de câmp magnetic, sau "bobina" este amplasat în apropiere de capul persoanei care primește tratamentul.

Bobina produce curenți electrici de voltaj mic în regiunea din creier prin inducție electromagnetică. Bobina este conectată la un generator de impulsuri, care livrează curentului electric la bobina. [14]

Stimularea nervului vag

Stimularea nervului vag (SNV) utilizează un electrod implantat și un generator care livrează impulsuri electrice la nervul vag, unul din principali nervii cranieni. Este o terapie aprobată pentru tratamentul depresiei-rezistente în UE și SUA și este uneori folosit ca adjuvant la tratamentul antidepresiv existent. Sprijinul pentru această metodă provine în principal din studii deschise, care indică faptul că uneori este nevoie de o perioadă mai lungă de timp (luni) pentru a vedea un beneficiu. [14]

Singurul studiu mare dublu-orb efectuate a durat numai 10 săptămâni și a dat rezultate neconcludente.; SNV nu a demonstrat o superioritate asupra unui tratament placebo cu privire la rezultatul principal, dar rezultatele au fost mai favorabile pentru unul dintre rezultatele secundare. [14]

CAPITOLUL 3

Psihoterapia

3.1Psihoterapia pentru tratamentul depresiei

Terapia cognitiv comportamentala este o formă de psihoterapie care a fost inițial conceputa pentru a trata depresia, dar acum este folosit pentru o serie de boli mentale.

Acesta funcționează prin a rezolva problemele curente și de a schimba modul de gândire și comportamentul nefolositor. Denumirea se referă la terapia de comportament, terapia cognitiva, si terapia bazată pe o combinație de principii comportamentale si cognitive de bază.[16]

Cei mai multi terapeuti care lucreaza cu pacientii diagnosticati cu anxietate sau depresie folosesc un amestec de terapie cognitivă și comportamentală. Aceasta tehnica recunoaște că poate exista un comportament care nu pot fi controlat prin gândire rațională, ci emerge pe baza condiționata de mediu sau de stimuli externi și / sau interni.[11]

Terapia cognitiv comportamentala este ​​realizat pentru probleme specifice și terapeutul încearcă să-si asiste pacientul în selectarea unei strategii specifice pentru a ajuta la adresarea acestor probleme, sau prin abordarea terapeutică. Se considera că anumite tulburări, cum ar fi depresia, a avut de a face cu relația dintre un stimul temut și un răspuns de evitare, rezultând într-o frică condiționat.

Terapeutii considera că gândurile conștiente ar putea influența comportamentul unei persoane toate pe cont propriu. În cele din urmă, cele două teorii au fost combinate pentru a crea ceea ce stim acum ca terapia cognitiv comportamentale.

Terapia cognitiv comportamentala este eficienta pentru o varietate de conditii, inclusiv starea de spirit, anxietate,tulburari de personalitate, tulburari alimenatare , abuz de substante, ticuri, si tulburari psihotice. [23]

Formele moderne de terapie includ o serie de tehnici diverse, dar complexe, cum ar fi terapia de expunere,terapie prin inoculare cu stres, terapia cognitiv de prelucrare, terapia cognitiv, Terapie de relaxare, terapie de comportament prin dialect,terapie acceptare si angajament.Unii practicanți promoveaza o formă de Terapia cognitiv conștienta, care pune un accent mai mare pe conștiința de sine, ca parte a procesului terapeutic. [16]

Terapia cognitiv comportamentala are șase etape:

Evaluarea psihologică

Reconceptualizare

Formarea unor abilități noi;

Consolidarea abilităților formate si aplicare;

Generalizarea și întreținere;

6. Evaluarea post-tratament (follow-up).

Faza reconceptualizare constituie o mare parte din terapie. Există diferite protocoale pentru furnizarea de terapie cognitiv comportamentala, cu similitudini importante între ele. Utilizarea unor diferite intervenții, inclusiv :

auto-instrucțiuni (de exemplu distragere, imagini, motivațional auto-talk),

de relaxare

biofeedback,

elaborarea de strategii de coping adaptative (de exemplu minimizarea gandurilor negative sau autodistructive),

schimbarea credințelor dezadaptative despre durere

stabilirea obiectivelor "

Tratamentul este uneori manualizat, cu tratamente scurte, directe, și limitate în timp pentru un individ cu tulburări psihice.Terapia este utilizată atât sedintele individuale sau de grup, iar tehnicile sunt deseori adaptate pentru ca fiinfauto-help applications. [12]

Psihoterapia este adesea prima formă de tratament recomandata pentru depresie. Numita "terapie" pe scurt,cuvântul psihoterapia implică de fapt o varietate de tehnici de tratament. În timpul psihoterapie, persoana cu depresie discuta cu profesionist licențiat și instruit de îngrijire sănătății menatale, care o ajută sa identifice si sa identifice factorii care pot fi cauza depresiei.[13]

Uneori acesti factori sunt in combinație factori ereditari sau dezechilibre chimice în creier care pot declansa depresia. Este important sa se ia in considerare cu grijă aspectele psihologice și psihosociale de depresie.[26]

Există o serie de beneficii care pot fi obținute de la utilizarea psihoterapie in tratarea depresiei clinice:

Reducerea stresului din viata ta.

O nouă perspectivă asupra problemelor cu familia, prietenii sau colegii.

Se poate folosi pentru a învăța cum să se facă față cu efecte secundare de la medicatie depresie.

Modalități de a vorbi cu alte persoane despre depresie.

Identificarea primele semne că depresia se înrăutățește.

Să ințeleagă comportamentul, emoțiile și ideile care contribuie la depresia.

Să înțeleagă și să identifice problemele de viata sau evenimentele care contribuie la depresia lor si sa fie ajutati sa inteleaga care aspecte ale acelor probleme pot fi în rezolvate sau ameliorate:

– o boală majoră,

– o moarte in familie,

– o pierdere de un loc de muncă sau un divort

Restructura modul de gândire și atitudinea negative pe care o are despre sine,și modurile în care gândirea defect poate perpetua depresie,

Să recâștige un sentiment de control și plăcere în viață,

Să invata tehnici de coping și abilități de rezolvare a problemelor,

Tipuri de tratament pentru depresie.[5]

Terapia poate fi administrat într-o varietate de formate, inclusiv:

Individual: Aceasta terapie implică sedinte doar intre pacientul și terapeutul.

Consiliere individuală este o sesiune de unu-la-unu(one-on-one) cu un terapeut profesionist care ar putea fi un MD (psihiatru / medic), PhD (psiholog), PsyD (psiholog),cu experienta in tratarea depresiei si a altor tulburari de dispozitie. Terapeutul ii ofera pacientului mai multe informatii despre depresie si il ajuta să înțelega diagnosticul. Se poate discuta noi strategii pentru a gestiona stresul si pentru a preveni depresia ,agravarea sau recidiva.[21]

Sesiuni One-on-one poate ajuta la identificarea stresului si a lucrurilor care agraveaza depresia. Un terapeut poate ajuta cu probleme la domiciliu sau la locul de muncă, și vă încurajeze la menținerea unor legături sănătoase cu familia și prietenii. Terapeutul poate fi ajutata, de asemenea prin adoptarea unor obiceiuri bune, administrarea de medicamentele,vizite regulate la terapeut, somn sufiecient.[2]

Grup: 2 sau mai mulți pacienți pot participa la terapie în același timp. Pacientii sunt in masura de a împărtăși experiențe și de a învăța că alții simt la fel, și au avut aceleași experiențe.[13]

Se pot împărtăși experiențele și strategii de adaptare.Sesiunile de grup sunt adesea un mod productiv de a învăța noi modalități de a gândi despre boala.[2]

Cupluri maritale /: Acest tip de terapie ajută soții și partenerii să înțeleagă de ce iubitul lor are depresie, ceea ce se schimbă în comunicare și comportamente care poate ajuta, și ce pot face pentru a face față.[2]

Familie: Deoarece familia este un element cheie care ajuta cel mai mult oamenii cu depresie, uneori este util pentru membrii din familie să înțeleagă prin ce trece persoana iubita, modul prin care se produce, și ce pot face pentru a ajuta. [21]

Tratează întreaga familie – pentru că nu este doar persoana cu diagnosticul care este afectat de depresie,din păcate, deși membrii familiei ar putea avea cele mai bune intentii, fără orientare profesională, uneori fac lucrurile mai rău.

Terapia de familie este o modalitate foarte bună pentru membrii de familie pentru a afla despre depresie si semnele de avertizare timpurie de probleme.[2]

Studiile sugereaza ca sesiunile de familie ar putea ajuta într-adevăr ca si tratament, de asemenea, îmbunătățirea stilului de viață a persoanei, respectarea medicamentelor, și de obiceiurile de somn.

Reuniuni de familie oferă, de asemenea, o oportunitate pentru toată lumea – pacient si membrii familiei sale – pentru a vorbi despre stresul vietii cu depresie. Se poate simți mult mai confortabil vorbind deschis cu un terapeut acolo pentru a ghida conversația.[2]

3.2 Abordări Terapeutice pentru depresie

În timp ce terapia se poate face în diferite formate – ca o familie, de grup, și individuale – există, de asemenea mai multe abordări diferite, care pot fi luate de catre teraperut pentru a oferi terapie potrivita.

Dupa ce a vorbit cu pacientul despre depresie lor, terapeutul va decide ce abordare a utiliza pe baza factorilor care stau la baza suspectate care au contribuit la depresie.[17]

Terapia psihodinamica se bazează pe presupunerea că persoana este deprimat din cauza conflictelor, în general inconștient nerezolvate, de multe ori rezultă din copilărie. Scopul acestui tip de terapie este ca pacientul sa inteleaga si sa faca fata mai bine cu aceste sentimente, vorbind despre experiențele traite. Terapia psihodinamica se administrează pe o perioadă de la cateva săptămâni sau luni pana cativa la ani.[1]

3.3 Terapia interpersonale pentru depresie

Terapia interpersonale se concentreaza asupra comportamentelor și interacțiunilor un pacient deprimat are cu familia, prietenii, colegii, precum și alte persoane importante întâlnite de zi cu zi.

Scopul principal al acestui tratament este de a îmbunătăți abilitățile de comunicare și de a crește stima de sine în timpul unei perioade scurte de timp.

Terapia interpersonale se concentrează pe modul în care relațiile cu alte persoane joacă un rol in depresie. Aceasta se concentrează pe aspecte practice. Se învăța cum să recunoască comportamente nesanatoase si sa le schimbe.

De obicei dureaza trei-patru luni și funcționează bine pentru depresie cauzată de pierderea și durerea, conflicte de relație, evenimente de viata majore, izolarea socială sau tranziții rol (cum ar fi a deveni mamă sau îngrijitor).[8]

Terapia cognitiv comportamentale pentru depresie

Terapia cognitiv comportamentala (TBC) include mai multe abordari diferite pentru terapie, toate se concentrează pe modul de gândire afecteaza modul in care o persoana se simte și acționează. [3]

Ideea de terapie cognitiv comportamentala este se că poate schimba modul de gândire despre o situație, și atunci când se face, se schimba, de asemenea, si modul în care persoana se simte.

Terapeutul va ajuta pacientul să învețe noi modalități de a reacționa la situații și provocare ideilor preconcepute. Ca rezultat, se poate simti o ameliorare,persoana se poate comporta diferit, ca răspuns la solicitări din viață, chiar și atunci când situația rămâne aceeași.[16]

In timp ce alte abordari la terapie se bazează foarte mult pe analiza și explorarea relației oamenilor cu lumea din jurul lor, punctul central al Terapiei cognitiv comportamentale este asupra învățării. Funcțiile terapeutului sunt în multe moduri similare ca a unui profesor.

Terapeutul ghidează clientul prin procesul de a învăța cum să schimbe modul său de gândire și apoi cum să acționeze.[7]

Pentru că există un scop specific și un proces pentru a se ajunge la ea,terapia cognitiv comportamentala este de multe ori mai restrictiv concentrata. De asemenea, este de obicei finalizată în mai puțin timp decât alte tratamente.[7]

Două exemple de Terapie cognitiv comportamentala:

Terapia comportamentala rațional emotivă se concentrează pe modul în care emotiile afecta gândirea și acțiunile. Aceasta ajută pacientul să recunoască faptul că intensitatea emoțiilor negative poate schimba calitatea de gândire sale.

Rezultatul este adesea exagerat și pierderea perspectivei. Accentul terapiei este atunci pus pe a învăța cum de a restabili echilibrul emotional de gândire mai realist asupra situațiilor.

Terapia de comportament dialectic subliniază validitatea comportamentului și a sentimentelor unei persoane și reasigură persoana ca aceste sentimente și comportamente sunt de înțeles. În același timp, încurajează individul să înțeleagă că responsabilitatea pentru schimbarea comportamentului nesănătos sau perturbator este a sa.[15]

Terapie funcționează cel mai bine atunci când persoana participa la toate întâlnirile programate și participarea activa la lucrările de tratament. Eficacitatea terapiei provine din faptul că acesta nu este un proces pasiv, ci una care depinde participarea activă. Este nevoie de timp, efort, și consecvența.[17]

Inainte de a începe terapia, este necesar stabilirea unor obiective impreuna cu terapeutul si e masura ce trecetimp revizuirea periodica a progresului .Dacă abordarea terapeutica sau dacă se considera că terapeutul nu produce o ameliorare, este necesar fie sa se discute cu el sau ea fie să se caute unul nou,dar nu este recomandat intreruperea brusca a tratamentului.[21]

3.5 Sfaturi pentru începerea terapiei:

Identificarea surselor de stres: un jurnal și notarea evenimentelor stresante, precum și evenimente pozitive. S-ar putea obține, de asemenea sarcinile(teme), aplicarea unor tehnici de soluționare a problemelor în situații particulare.

Restructurarea priorităților: Sublinierea comportamentului pozitiv, eficace.

Timp pentru activități recreative și plăcute.

Comunicare: Scrierea într-un jurnal pentru a exprima sentimentele, impartasirea nevoilor si sentimentelor unei persoane de încredere;

Sa se puna accentual pe rezultatele pozitive și găsirea unor metodele de reducere și gestionare a stresului.

Terapie implică evaluarea gândurilor și comportamentului, identificarea si sublinierea lucrurilor care contribuie la depresie, și de a lucru pentru a le modifica. Persoanle care participă activ la terapia isi revin mai repede și prezinta mai puține recidive.

Terapie este un tratament care se adreseaza reactilor specifice a depresiei ca boala;aceasta poate dura mai mult pentru a începe să lucreze decât antidepresivele, dar nu există dovezi care sugerează că efectele sale pot dura uneori mai mult, în funcție de tipul de depresie care este tratat.

Antidepresivele pot fi uneori necesare imediat în cazurile de depresie severă, dar combinația tratamentului cu medicamente este foarte eficient.[7]

Contribuții Proprii

CAPITOLUL 4

MATERIAL ȘI METODA:

Contribuția originală constă în efectuarea unui studiu statistic asupra unei populații clinice (persoane care prezintă simptomele depresiei) în Facultatea de Psihologie

Din cadrul Universității Titu Maiorescu.

A fost ales un număr de 20 de subiecți care au completat integral bateria de teste – Testul EYSENCK (INVENTARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – FORMĂ A), Scală de Depresie BECK, Scală de Anxietate HAMILTON.

Administrarea testelor a fost administrata de 2 ori – înainte de începerea terapiei și după terminarea acesteia.

REZULTATE:

Distribuția după sex:

Dintr-un total de 20 de cazuri studiate, majoritatea cazurilor au fost de sex masculin -13 cazuri (65%), față de cele 7 cazuri de sex feminin (35%).

.

Fig.Nr.1 Repartizarea pe grupe de sex

Distribuția după mediul de proveniență:

Din cele 20 de persoane care au participat la testare, 17 (84%) proveneau din mediul urban și doar 3(16%) au avut proveniența rurală

. Fig.Nr.2 Repartizarea după mediul de proveniență

Distribuția pe categorii de vârsta:

Persoanele testate au repartizate în 3 grupe de vârsta:

– Sub 20 de ani-2 persoane

– 21-30 ani-8 persoane

– 31-40 ani-10 persoane

Se poate observa că cele mai numeroase cazuri se întâlnesc în grupa de vârsta -31-40 ani (10 cazuri reprezentând 50% din total), urmată de grupă cu 21-30 ani (8 cazuri-40%)

Fig.Nr.3 Repartizarea pe grupe de vârstă

Repartizarea conform Inventarului de personalitate a lui EYSENCK

Etalonul 1: Extraversiunea

În urma administrării testului de personalitate a lui Eysench din cele 20 de persoane studiate (13 bărbați/7 femei) a rezultat un număr de:

– 10 introverti (50%)

– 3 ambiverti (15%)

– 7 extroverți (35%)

Fig.Nr.5 Repartizarea după personalitate

Repartizarea conform Inventarului de personalitate a lui EYSENCK pe grupe de sex

Din cele:

– 10 cazuri de introvertiți au fost de sex masculin și 3 de sex feminin,

– 7 cazuri de extroverți sex feminin și 5 de sex masculin,

– 3 cazuri de ambiverti-1 cazuri de sex masculin și 2 de sex feminin.

Fig.Nr.6 Repartizarea grupe Sex-Personalitate

Tabel Nr.I Repartizare Grupe Sex-Personalitate

Repartizarea după SCALĂ DE ANXIETATE HAMILTON

Scala a fost aplicată la începutul terapiei cu următoarele rezultate

Fig.Nr.6 Repartizarea Inițială a Pacienților după Scala Hamilton (Întrebările 1-7)

Fig.Nr.7 Repartizarea Inițială a Pacienților după Scala Hamilton (Întrebările 8-14)

Nr. pac Numar Intrebare Scor initial

Tabel Nr ÎI Valori Inițiale înregistrate pe scala Hamilton

Conform Fig.Nr 6 și 7 și a Tabelului ÎI se poate observa că majoritatea pacienților prezentau valori crescute ale anxietăți înainte de începerea terapiei, majoritatea cazurilor având un scor crescut (peste 40)

Scala aplicată la sfârșitul terapiei a prezentat următoarele rezultate:

Fig.Nr.8 Repartizarea Finală a Pacienților după Scala Hamilton (Întrebările 1-7)

Fig.Nr.9 Repartizarea Finala a Pacientilor dupa Scala Hamilton(Intrebarile 8-14)

Nr.pac Numar Intrebare Scor final

Tabel Nr.III Valori Finale inregistrate pe scala Hamilton

Dupa aplicarea terapiei de scurta durata,se poate observa in Fig.Nr.8,9,10 si a Tabelului.nr.III o scadere a valorilor inregistrate comparativ cu cele inregistrate inainte de administrarea ei.Scorul final total obtinut la cele 20 de cazuri la sfarsitul terapiei este de 397 puncte fata de cel de 846 inregistrat inainte de administrarea acesteia.

Fig.Nr.10 Corelare Scoruri Initiale – Scoruri Finale-Hamilton

Pacient 1- Initial 43 – Final 23

Pacient 2- Initial 44 – Final 20

Pacient 3- Initial 43 – Final 24

Pacient 4- Initial 44 – Final 24

Pacient 5- Initial 42 – Final 20

Pacient 6- Initial 45 – Final 22

Pacient 7- Initial 38 – Final 18

Pacient 8- Initial 41 – Final 21

Pacient 9- Initial 43 – Final 18

Pacient 10- Initial 42 – Final 19

Pacient 11- Initial 45- Final 20

Pacient 12- Initial 42 – Final 18

Pacient 13- Initial 45 – Final 19

Pacient 14- Initial 44 – Final 17

Pacient 15- Initial 39 – Final 15

Pacient 16- Initial 41 – Final 19

Pacient 17- Initial 41 – Final 17

Pacient 18- Initial 41 – Final 19

Pacient 19- Initial 41 –Final 23

Pacient 20- Initial 42 –Final 20

SCALA DE DEPRESIE BECK

Instrucțiuni:

Cei 20 de pacienti au fost rugati sa citeasca întregul grup de afirmații din fiecare categorie inainte sa raspunda,apoi sa aleaga o singură afirmație din fiecare grup, și anume cea care redă sau descrie cel mai bine felul în care se simteau în momentul completării chestionarului.

Scala a fost aplica la începutul cat și la sfârșitul psihoterapiei cu urmatoarele rezultate:

La inceput

Nr.pac Numar Intrebare Scor initial

Tabel Nr.IV III Valori Finale inregistrate pe scala Beck

Fig.Nr.11 Repartizarea Initiala a Pacientilor dupa Scala Beck(Intrebarile 1-7)

Fig.Nr.12 Repartizarea Initiala a Pacientilor dupa Scala Beck(Intrebarile 8-13)

-La sfarsitul terapiei:

Nr.pac Numar Intrebare Scor Final

Tabel.nr.IV Valori finale inregistrate pe scala Beck

Fig.Nr.13 Repartizarea Finala a Pacientilor dupa Scala Beck(Intrebarile 1-7)

Fig.Nr.14 Repartizarea Finala a Pacientilor dupa Scala Beck (Intrebarile 8-13)

Ca si in cazul testarii dupa SCALA DE ANXIETATE HAMILTON se poate observa o ameliorare a valorilor inregistrate dupa aplicarea terapiei comparativ cu cele initial.Daca la inceputul terapiei in ambele inregistrari-Scala Hamilton si Scala Beck-se observa ca majoritatea pacientilor prezinta simptomele de la moderat la foarte sever,dupa incheierea terapiei acestea fie sunt absente fie sunt de un grad moderat si putand fii suportate mai usor de catre pacientii.

In figura de mai jos (Fig.Nr.15) s-a comparat scorul intial al fiecarui pacient cu scorul rezultat dupa terminarea terapiei si s-a observat o scadere impresionanta a valorilor de pana la 66% fata de valoare initiala.

Pacient 1- Initial 30 – Final 11

Pacient 2- Initial 29 – Final 10

Pacient 3- Initial 30 – Final 12

Pacient 4- Initial 31 – Final 12

Pacient 5- Initial 33 – Final 13

Pacient 6- Initial 29 – Final 11

Pacient 7- Initial 31 – Final 13

Pacient 8- Initial 29 – Final 11

Pacient 9- Initial 29 – Final 12

Pacient 10- Initial 30 – Final 11

Pacient 11- Initial 31- Final 12

Pacient 12- Initial 28 – Final 12

Pacient 13- Initial 29 – Final 12

Pacient 14- Initial 30 – Final 12

Pacient 15- Initial 30 – Final 13

Pacient 16- Initial 31 – Final 11

Pacient 17- Initial 31 – Final 12

Pacient 18- Initial 30 – Final 11

Pacient 19- Initial 29 –Final 10

Pacient 20- Initial 30 –Final 11

Fig.Nr.15 Corelare Scoruri Initiale – Scoruri finale –Beck

Concluzii

1. Depresia este o tulburare a stării afective, care se manifesta prin stări de tristețe, de supărare, de subapreciere a propriei persoane uneori fiind asociata cu pierdere speranței a propriilor puteri pentru o perioadă de timp îndelungată.

2. Se manifesta pe o perioadă mai lungă de timp față de simplele stări de tristețe, de supărare, cu pierdere energiei și a încrederii în sine, iar aceasta poate să schimbe complet viața, având un impact negativ asupra calității vieții. Depresia influențează complet modul de viață, schimba gândurile, forțele psihice și fizice, capacitatea de a munci scade.

3. Depresia nu are aceeași influența asupra tuturor oamenilor, structura exactă și pattern-urile emoționale variază de la o persoană la alta. La unele persoane se poate manifesta pe perioade lungi de timp, iar la altele poate fi trecătoare în câteva zile.

4. Terapia cognitiv comportamentala este o formă de psihoterapie care a fost inițial concepută pentru a trata depresia, dar acum este folosit pentru o serie de boli mentale.

Acesta funcționează prin a rezolva problemele curente și de a schimba modul de gândire și comportamentul nefolositor. Denumirea se referă la terapia de comportament, terapia cognitivă, și terapia bazată pe o combinație de principii comportamentale și cognitive de bază

Terapia cognitiv comportamentala este ​​realizat pentru probleme specifice și terapeutul încearcă să-și asiste pacientul în selectarea unei strategii specifice pentru a ajuta la adresarea acestor probleme, sau prin abordarea terapeutică.

5. Se considera că anumite tulburări, cum ar fi depresia, a avut de a face cu relația dintre un stimul temut și un răspuns de evitare, rezultând într-o frică condiționat.

6. Din cele 20 de cazuri studiate, majoritatea cazurilor au fost de sex masculin -13 cazuri (65%), față de cele 7 cazuri de sex feminin (35%).

7. Majoritatea persoanelor testate au provenit din mediul urban și doar 3(16%) au avut proveniența rurală.

8. Cele mai numeroase cazuri s-au întâlnit în grupa de vârsta -31-40 ani (10 cazuri reprezentând 50% din total), urmată de grupă cu 21-30 ani (8 cazuri-40%).

9. În urma administrării testului de personalitate a lui Eysench din cele 20 de persoane studiate (13 bărbați/7 femei) a rezultat un număr de: – 10 introverti (50%)- 3 ambiverti (15%)- 7 extroverți (35%).

10. S-a observat că majoritatea pacienților au prezentat simptomele de la moderat la foarte sever, iar după încheierea terapiei acestea fie au fost absente fie de un grad moderat putând fii suportate mai ușor de către pacienții.

Bibliografie