Abordari Kinetoterapeutice In Incontinenta Urinara DE Efort

Sport

Abordari Kinetoterapeutice In Incontinenta Urinara DE Efort

Byadmin ianuarie 1, 2024

ABORDARI KINETOTERAPEUTICE ÎN INCONTINENȚA URINARĂ DE EFORT

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE

1.1.Generalitati

CAPITOLUL 2 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. Elemente de anatomie a aparatului urinar

2.2. Elemente de biodinamică a aparatului urinar

2.3. Incontinența urinară

2.3.1. Definiție

2.3.2. Clasificări

2.3.3. Etiopatogenie

2.3.4. Forme

2.3.5. Tablou clinic

2.3.6. Patologie urinară

CAPITOLUL 3 TRATAMENTUL INCONTINENȚEI URINARE PRIN MIJLOACE KINETICE

3.1. Tatament kinetic

3.2. Programe de kinetoterapie

CAPITOLUL 4 CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să sublinieze și să evidentieze mijloacele și metodele kinetice cu maximă eficiență, în funcție de caracteristicile fiziologico-metabolice și psihologice ale persoanelor cu incontinenta urinara.

Incontinența urinară este una dintre marile probleme ale patologiei genito-urinare alături de incontinența anală, frecvent întâlnită atât în rândul femeilor cât și al bărbaților. Abordarea acestei teme în lucrarea de față este de actualitate și se încearcă o detaliere a tuturor problemelor care apar datorită acestei deficit funcțional. Incontinența urinară nu este atît o boală, cât un simptom care poate fi atribuit unor afecțiuni fizice sau mentale diverse: diabet, accident vascular, scleroză multiplă, boala Parkinson, etc.

Incontinența urinară poate să apară la orice vârstă, atât în cazul femeilor tinere, cît și celor în vârstă, adesea peste 60 ani, deoarece conținutul visceral pelvian este mai vulnerabil prin surmenajul produs de sarcină, prin carențele hormonale (menopauza) și prin suprasolicitările cotidiene.

Incontinența urinară poate deveni un handicap ce limitează activitățile fizice,viața socială, profesională și sexuală, fără a mai pune la socoteală creșterea riscurilor de depresie și anxietate. Cel mai important este ca intervenția medicamentoasă, chirurgicală sau kinetică să se facă cât mai precoce așa încât să existe soluții pentru eliminarea sau controlarea cu succes a acestei probleme.

Recuperarea, ca formă modernă de asistență medico-socială, urmărește unificarea concepțiilor terapeutice și dirijarea lor centralizată, alinierea tuturor specialiștilor care conlucrează cu scopul realizării unei terapii cursive, fără etape de întrerupere, cu efect tonic, capabilă să mențină o stare psihică normală a pacientului.

1.1.GENERALITĂȚI

Incontinența urinară (pierderea necontrolată a urinii) este o afecțiune frecventă în rândul femeilor.Incidența în cazul femeilor peste 65 ani este de 25%, iar în cazul bărbaților este de aproximativ 15%. Una din trei femei au incontinență urinară.

Eliminarea accidentală de urină are loc de obicei în cadrul activităților care cresc presiunea intra-abdominală cum ar fi tusea, strănutul, râsul sau în situațiile în care pacientul nu poate ajunge suficient de repede la toaletă, scaparea urinii. Incontinența nu e o boală în sine, ci mai de grabă un simptom al unei afecțiuni al tractului urinar inferior și este foarte frecventă, mai ales la adulții vârstnici. Există o coordonare nervoasă perfectă între umplerea vezicii și eliminarea urinii. Pe măsură ce vezica se umple cu urină, semnale nervoase complexe asigură închiderea sfincterului și relaxarea pereților vezicii urinare. Această interacțiune între nervi și mușchi, împiedică urina să se scurgă în afara actului micțional.

În timpul micțiunii impulsurile nervoase fac ca mușchii din pereții vezicii urinare să se contracte, eliminînd conținutul în exterior.

Incontinența urinară apare fie în cazul unei contracții bruște a vezicii urinare, fie în cazul unei contracții neadecvate a acesteia, care conduce la acumularea unei cantități mari de urină în vezica urinară, putand da nașteri la scurgeri de urină.

Manifestarile clinice sunt expresia îmbatrânirii organelor urinare, alterarilor vasculare si a unor cauze cerebrale, psihiatrice si locale. Patologia urinara geriatrivca este dominata de infectia urinara, incontinenta urinara si hipertrofia de prostata.

INCONTINENȚA URINARĂ este intalnita, crescandu-i frecventa cu înaintarea în vârsta. De obicei la pacientii aflati la domiciliu incontinenta urinara se întâlneste în aproximativ 10 – 15% dintre cazuri, în timp ce la cei spitalizati se afla in proportie de 30 – 40% din cazuri. In pazul pacientilor la domiciliu este mai greu de stabilit pentru ca pacientul ori familia, ascund aceasta afectiune din motive de pudoare. In aceste cazuri examenul prostatei la barbat si cel ginecologic la femei este obligatoriu. Incontinenta diurna poate fi:

-de stres sau de efort, prin pierdere involuntara, in urma unui efort de tuse, stranut, ras etc, ea fiind mai frecventa la femei, iar prognosticul fiind benign.

– tranzitorie- apare ca reactie la o afectiune acuta (de exemplu in cazul infectiilor urinare, pneumoniei, febrei, starilor confuzionale, accidentelor vasculare cerebrale) sau la o schimbare de natura psihologica (de exemplu spitalizarea, sau pierderea independentei etc). Este favorizata de repaosul prelungit la pat. In alte cazuri apare pe motiv ca batranii nu reusesc nu reusesc sa isi amâne declansarea voluntara a mictiunii pâna la toaleta.

Vezica urinara prezinta o activitate reflexa si este deosebit de fin reglata de catre centrii nervosi de la nivelul maduvei spinarii (simpatici si parasimpatici), trunchiului cerebral (punte) si cortexului cerebral. Ea este un organ muscular care colecteaza urina provenita de la cei doi rinichi prin intermediul ureterelor si o elimina prin intermediul uretrei atunci cand depaseste o anumita capacitate.
Uretra prezinta doua sfinctere, primul carese contracta si se relaxeaza reflex, deci involuntar, iar cel de-al doilea poatefi contractat si relaxat si voluntar. Instare de repaus, sfincterul vezical este bine inchis, iar vezica este relaxatadatorita inervatiei simpatice. Pe masura ce urina acumulata atinge o valoare limita, receptorii de presiune din peretele vezical transmit creierului nevoia de a urina. Daca sunt conditii propice pentru aceasta, vezica se va contracta prin actiunea centrilor parasimpatici. In acelasi timp, sfincterele se relaxeaza, iar urina poate fi eliminata. Daca aceste conditii nu exista, contractia vezicii va fi inhibata, la fel si relaxarea sfincterelor.

Incontinenta urinara este o problema delicata si grava, prin consecintele sale putand duce la izolarea varstnicului si dependenta sa de casa. Prezentarea in timp util la medic determina tratarea si deseori vindecarea acestei afectiuni.

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. ELEMENTE DE ANATOMIE A APARATULUI URINAR

Aparatul urinar este format din: 1.Rinichi- grup de organe pricipale pereche, care alaturi de plămîni,intestine și piele elimină toxinele din organism , ei fiind sediul proceselor fizico-chimice care duc la formarea urinii. Fiecare rinichi, înconjurat de un strat celulo-adipos și învelit de o capsulă fibroasă,inextensibilă,este situat în loja renală. Rinichii au o margine externă convexă,o margine internă concavă și doi poli: unul superior și altul inferior.Pe partea concavă se află hilul rena,alcătuit din artera și vena renală,limfaticele,nervii,joncțiunea uretero-bazinetală.( fig.1.) Rinichiul drept este situat ceva mai jos decît cel stâng.

Nefronul este unitatea anatomică și fiziologică a rinichiului,alcătuit din glomerul(polul vascular) și tub urinifer(polul urinar).Numărul nefronilor din cei doi rinichi se evaluează la 2 milioane.La acest nivel au loc : ultrafiltrarea glomerulară a sângelui; reabsorbția selectivă; secreția activă.

2.Căile urinare sunt:

a. pelvis renal(bazinet)- canal prin care urina este colectată din rinichi,cu o capacitate de 10-12 ml.]

b.ureter- canale prin care urina este transportată de la rinichi la vezica urinară;

c.vezica urinară- rezervor în care este depozitată urina,până când este eliminată prin uretră;

d.uretra- ultimul segment al căilor urinare,prin care se elimină urina din organism;la femei-canalul excretor al vezicii,are un traiect scurt spre deosebire de barbat la care traiectul este lung și traversează prostata, de unde și posibilitatea compresiunii uretrale de către un adenom de prostată,cu răsunet asupra întregului arbore urinar.

MUȘCHII ABDOMINALI

Acestia se impart in:

Muschii regiunii superioare: diafragma;

Muschii regiunii anterioare;

Muschii regiunii posterioare sau lombo-iliace;

Muschii regiunii perineale.

Muschiul diafragma

Acesta este un muschi plat care se intinde asemeni unei cupole intre cutia toracica si abdomen. Partea centrala a sa reprezinta o formatiune aponevrotica denumita centru tendinos, avand aspectde cu un trifoi. Dinspre acest centru pleaca fibre musculare ce radiaza in trei directii principale :

– Fibre sternale care se ataseaza pe apendicele xifoid (pe fata interna);

– Fibre costale care se ataseaza pe cartilajele costale 7 – 12 (pe fata interna). Aceste fibre se incruciseaza cu fibrele muschiului transvers;

– Fibre vertebrale care se ataseaza de vertebrele lombare prin intermediul a doi stalpi pozitionati de o parte di de alta: stalpi interni pe corpurile vertebrelor L1 in L3 la dreapta, si L1 si L2 in stanga.

Arcadele de natura fibroasa implica doi muschi:

– Arcada muschiului psoas, ce se intinde de la corpul L1 pana la procesul ligament arcuat median (costiform L1) ;

– Arcada muschiului patrat al lombelor care se intinde de la procesul L1 pana la coasta a douasprezecea (prin ligamentul arcuat lateral).

Diafragma se gaseste a fi perforata de mai multe orificii prin care trec vase (aorta, vena cava, marea vena azygos), esofagul si o serie de nervi.

a) Actiune: este principalul muschi inspirator.

b) Inervatie: nervul frenic.

Muschii regiunii posterioare

Muschiul psoas este infatisat impreuna cu muschii membrului inferior care iau ca punct fix femurul; ne intereseaza doar actiunea lui asupra coloanei vertebrale.

In contracția unilaterală muschiul psoas antrenează coloana lombară. In înclinarea laterală-bilaterala psoasul a fost mult timp descris ca un muschi lordozant lombar din cauza orientarii fibrelor sale cu oblicitate anterior si in jos. Insa s-a demonstrat ca acest muschi poliarticular prezinta articulatii mai complexe decat ne arata o analiza vectoriala globala. La nivel lombar este asemeni unui muschi studiat din ″etaj in etaj″. In convexitatea acestei coloane, el are rolul de restabilire a pozitiei acesteia actionand impreuna cu muschii lombari paravertebrali.

Astfel, se formeaza un ansamblu alcatuit din coloana lombara inconjurata de patru mansoane de muschi, psoasul fiind mai degraba un muschi redresor dez-lordozant al coloanei lombare. Aceasta se observa in inregistrarile electromiografice .

In timpul contractiei unilaterala psoasul antreneaza zona lombara a coloanei in inclinare laterala, in flexie si in rotatie pe partea opusa a contractiei.

Muschiul patratul lombelor: este pozitionat pe ultima coasta, pe procesele costiforme ale celor cinci coaste iliace si pe creasta iliaca. Este alcatuit din fibre verticale si din fibre oblice ce se intrepatrund intre ele.

– Arcada muschiului patratul lombelor care se intinde de la procesul L1 pana la coasta a douasprezecea (ligament arcuat lateral).

Muschii regiunii anterolaterale

Muschiul transvers abdominal este pozitionat cel mai profund. Acest muschi este inserat:

– pe fata profunda a ultimelor sapte coaste;

– pe procesele costiforme ale celor cinci vertebre lombare;

– pe creasta iliaca;

– pe arcada femurala sau ligamentul inghinal.

Din origine fibrele se dispun intr-o pozitie orizontala terminandu-se pe aponevroza anterioara a transversului care se uneste cu cea din partea opusa exact la nivelul linei albe.

Actiunea se face prin contractia fibrelor cu geometrie cirpana la coasta a douasprezecea (ligament arcuat lateral).

Muschii regiunii anterolaterale

Muschiul transvers abdominal este pozitionat cel mai profund. Acest muschi este inserat:

– pe fata profunda a ultimelor sapte coaste;

– pe procesele costiforme ale celor cinci vertebre lombare;

– pe creasta iliaca;

– pe arcada femurala sau ligamentul inghinal.

Din origine fibrele se dispun intr-o pozitie orizontala terminandu-se pe aponevroza anterioara a transversului care se uneste cu cea din partea opusa exact la nivelul linei albe.

Actiunea se face prin contractia fibrelor cu geometrie circulara se reduce diametrul regiunii abdominale ( aici exista un rol expirator). Participa la actiunea de totalitate asupra continutului abdominal, fiind cel mai de seama muschi al presei abdominale. Daca consideram aponevroza anterioara ca punct fix atunci avem de-a face cu un lordozant lombar. Testul cel mai simplu pentru a simti actiunea transversului este de a tusi.

Inervatie este la nivelul nervilor intercostali 7-12, nervului ilioinghinal si nervului iliohipogastric.

Muschiul oblic intern este inserat:

– Inferior pe ligamentul inghinal, pe creasta iliaca, pe aponevroza lombara, apoi fibrele se dirijaza in evantai

– Superior pe ultimele 4 coaste, pe aponevroza anterioara a micului oblic ce se ataseaza superior pe cartilajele costale, stern, inferior pe pube;

– Anterior aponevroza sa se uneste cu cea a oblicului intern de

partea opusa la nivelului liniei albe.

Actiune: in contractie unilaterala realizeaza inclinarea laterala si rotatia trunchiului de aceiasi parte.

In contractie bilaterala daca bazinul este punct fix, realizeaza flexia trunchiului pe bazin. Daca ia punct fix pe coaste produce flexia bazinului pe torace. Este muschi expirator.

Este sinergistul muschiului oblic extern de partea opusa si antagonistul oblicului extern de aceiasi parte.

Inervatie pe nervii intercostali 7-12, nervul ilioinghinal, nervul iliohipogastric.

Muschiul oblic extern este inserat:

– pe ultimele sapte coaste unde isi alterneaza insertiile cu cele ale dorsalului mare si muschiul dintat anterior.

– pe creasta iliaca si pe ligamentul inghinal ;

– fibrele au apoi un traiect oblic catre aponevroza marelui oblic (care se intinde de la stern la pube); cele doua aponevroze se unesc anterior la nivelul liniei albe.

Actiune: cand ia punct fix pe insertia distala, in contractie unilaterala, determina inclinarea unilaterala a trunchiului de aceeasi parte si rotatie de partea opusa. In contractie bilaterala flecteaza trunchiul pe bazin, coboara coastele (expirator). Cand ia punct fix pe

insertia proximala flecteaza bazinul pe torace; o rotatie a trunchiului la dreapta cu flexie anterioara se va realiza prin contractia simultana a micului oblic drept si a marelui oblic stang.

Inervatie: nervii intercostali 7-12, nervul ilioinghinal, nervul iliohipogastric.

Muschiul drept abdominal este cel mai superficial din muschii abdominali; se intinde anterior de aponevrozele celor trei muschi anteprezentati rior. Ia nastere superior pe coastele 5,6,7, pe apendicele xifoid si se termina inferior pe pube (marginea superioara a simfizei pubiene). Este intretaiat de trei insertii tendinoase.

Actiune: apropie sternul de pube cand ia punct fix pe pube, flecteaza toracele pe bazin si coboara coastele(expirator). Cand ia punct fix pe coaste flecteaza bazinul pe torace. Este

antagonist al muschiului errector spinal.

Inervație se face de la nervul iliohipogastric.

O observatie importanta este aceea ca majoritatea persoanelor nu sunt cu adevărat conștiente de existența etajului pelvic sau a mușchiului pubo-coccigian.

a) Acțiune: fibrele mușchiului se întrepătrund intre ele și înconjoară uretra, orificiul vaginal și anusul.

b) Inervație: la nivelul nervul ilioinghinal.

ARTICULAȚIILE BAZINULUI

Articulatiile din centura pelviana sunt intarite de niste ligamente puternice (cele iliolombare si cele sacroischiadice). Ele constituie un sistem unitar osteofibros ce sigura o rezistenta mare necesara echilibrului bazinului, precum si o elasticitate suficienta pentru atenuarea socurilor survenite in timpul mersului, fugii, salturilor etc. Simfiza pubiana

Este alcatuita din doua suprafate articulare acoperite de tesut cartilaginos; intre cele doua se afla un fibrocartilaj sub forma unei monede, care adera la fetele articulare. Tot ansamblul este captusit de un manson fibros, fiind intarit de ligamentul pubian superior (care se afla intre linia alba si simfiza, intre doi tuberculi) si ligamentul pubian arcuat. Simfiza pubiana este o articulatie cu o mobilitate extrem de redusa, ce permite doar alunecari slabe, insa prin destindere ei pot creste diametrele pelvine.

Articulatia sacro-iliaca

Aceasta articulatie pune in contact doua arii articulare situate pe sacru si osul iliac. Forma osoasa permite miscari cupland toate cele trei oase simultan. Aceste miscari poarta denumirea de nutatie si contranutatie. Pe perioada nutatiei baza sacrului basculeaza anterior si in jos, in timp ce varful se ridica in sus si inspre posterior.

De exemplu la sustinerea unei mase pe umeri, greutatea se transmite prin intermediul coloanaei spre baza sacrului avand ca rezultat impingerea ei inainte. Contranutatia este miscarea inversa. Aceasta se realizeaza prin hiperextensia trunchiului persoanei in pozitia culcat sau atunci cand persoana se afla in repaus pe regiunea lombara fiind sprijinita de o banca transversala. Aparat ligamentar este extrem de puternic, fiind format din:

– Ligamentele sacro- iliace ventrale (pozitionate de pe aripioara sacrului si fata pubiana a alui pana in apropierea liniei arcuate); – Ligamentele sacro- iliace dorsale (se afla intre S.I.A.S. si creasta sacra laterala);

– Ligamentul sacro- iliac interosos (este cel ce uneste tuberozitatea iliaca cu tuberozitatea sacrata, el fiind foarte puternic).

– Ligamentul ilio-lombar este cel care uneste procesele transverse L4 – L5 cu creasta iliaca. Ligamentele acestea limiteaza miscarea de contranutatie. Sacroischiadice sunt ligamente ce completeaza peretele lateral si pelvisul osos, fiind reprezentate de:

– Ligamentul sacrotuberal (in forma triunghiulara cu baza pozitionata pe sacru si varful pozitionat pe tuberozitatea ischiadica);

– Ligamentul sacrospinos care este situat anterior in raport cu ligamentul precedent, avand insertie pe marginile laterale ale sacrului si coccigelui, precum si pe spina ischiadica. Membrana obturatoare este o formatiune de natura fibroasa ce inchide gaura obturatoare si contribuie la realizarea unitatii osteo-fibroase a bazinului.

BAZINUL Forma acestuia este de trunchi de con cu baza mare in sus si baza mica in jos.

Se descriu: o suprafata exterioara si una interioara; o circumferinta exterioara si una inferioara.

Forma si proportiile bazinului variaza de la o persoana la alta.

Privita de sus stramtoarea superioara poate avea o forma rotunda; aplatizata sagital sau transversal. Din profil concavitatea sacrului poate fi mai mult sau mai putin accentuata, pubele ilionul si ischionul mai putin dezvoltate. Aici sacrul a doua bazine a fost plasat in aceeasi inclinatie. Din fata, distanta dintre cele doua tuberozitati ischiadice este mai mare sau mai mica. Bazinul este diferit la femeie fata de barbat. In principal bazinul la barbat este mai ingust, la femei mai larg, stramtorile superioare/inferioare sunt mai largi la femeie datorita rolului bazinului feminin in gestatie, pelvisul este mai inclinat si arcul pubian mai deschis. Diferentele sexuale incep sa apara la varsta de 8 – 10 ani. La nou nascuti pelvisul are forma de palnie; ulterior dupa ce copilul incepe sa stea in pozitie sezanda, baza sacrului proemina in pelvis, se accentueaza promontoriul si creste diametrul transversal. De asemeni exista si variatii individuale de forma ale pelvisului care se incadreaza in: normal, pelvis lat, rotund, oval, triunghiular.

2.2. ELEMENTE DE BIODINAMICĂ A APARATULUI URINAR

Elementele aparatului urinar sunt în interdependență.Astfel dacă unul dintre componentele sale suferă toate celelalte rotițe ale întregului mecanism se dereglează.

Orice problemă la nivelul rinichiului va derula un răspuns în "cascadă" și rezultatul este unul destul de dificil de abordat.Un blocaj pe ureter duce la dereglări ale producerii și eliminării urinei .Așa cum,orice influența a mișcărilor bazinului se răsfrânge și asupra vezicii ,deși ea este un organ muscular –având mușchiul propriu detrusor.

Când apare o disfuncționalitate între mușchiul detrusor și cele două sfinctere atunci întrgul mecanism al micțiunii este dereglat. Adică prin mișcarea sa de expansiune vezica se mărește ajungând la punctul maxim în care intervine, neurovegetativ,micțiunea .Dacă ,datorită diverselor afecțiuni acest mecanism este dereglat , atunci apar desincronizări între actul mictional și umplerea vezicii și necesitatea dea urina.

2.3. INCONTINENȚA URINARĂ

Incontinența urinară ,așa cum am definit-o anterior este incapacitatea de a controla sfincterul vezical,având drept consecință pierderi involuntare de urină.Incontinența urinară nu trebuie confundată nici cu enurezia(pierderea involuntară de urină în timpul somnului),nici cu imperiozitatea micțională(micțiunea involuntară în cursul unei necesități deosebit de imperioase de a micționa).Este o lipsă de autocontrol ,chiar o incapacitate de a reține urina.

2.3.1. DEFINIȚII Capacitatea de a menține urina și de a controla procesul prin care o persoană urinează depinde de funcționarea normală a tractului urinar inferior,a rinichilor și a sistemului nervos.Importantă este și prezența abilității de a recunoaște și arăspunde la nevoia de a urina.Vezica urinară a unui adult are o capacitate cuprinsă între 350-550ml de urină.În controlul fluxului urinar sunt implicați doi mușchi:

-sfincterul-este un mușchi circular care înconjoară uretra.;orice persoană trebuie să fie capabilă să contracte acest mușchipentru a preveni scurgerile de urină.

-detrusorul-este mușhiul ccare este localizat pe peretele vezicii urinare ;acesta trebuie să fie relaxat pentru ca vezica să se extindă. În incontinența urinară de efort ,mușchiul sfincterului și mușchiipelvini care susțin vezica și uretra sunt slăbiși.Sfincterulnu este capabil să controleze fluxul urinar ,atunci cînd există o presiune la nivelul abdomenului(când o persoană râde ,tușește,sau ridică greutăți). Incontinența de stres poate să apară ca urmare a mușchilor pelvini slăbiți care susțin vezica urinară și uretra sau din cauza unei disfuncții a sfincterului uretral.Exemplele ar putea să continue dar vom face o clasificare mai amănunțită pentru a putea înțelege mecanismele subtile ale acestei afecțiuni.

2.3.2. CLASIFICARE

Incontinența urinarăpoate apărea pentru o perioadă scurtă de timp(acută)sau poate devenio problemă continuă(cronică). Incontinența urinară acută e deseori corelată cu diferite boli sau medicamente astfel că următoarea clasificare se referă strict la incontinența urinară cronică.

Incontineta urinara de efort- se caracterizează prin pierderea unei cantități mici de urină în timpul unui efort fizic intens,unei crize de tuse, în timpul strănutului sau a râsului.

A.Mai frecventă la femei ,incontinența de efort reprezintă 50%din tipurile de incontinență urinară și se poate explica prin următorii factori: *slăbirea mușchilor perineali în urma mai multor nașteri,a nașterii unui bebeluș cu greutate mare sau a unor intervenții chirurgicale la nivelul vaginului *atrofia mușchilor planșeului pelvian,în urma menopauzei,din cauza scăderii nivelului de estrogeni;

*prolapsului vezicii urinare; *insuficiența sfincterului vezical.

B.La bărbați , incontinența urinară de efort este cauzată de ablația prostatei,care duce la slăbirea mușchilor perineali și este numită incontinență de efort postoperatorie. Pe lîngă aceasta alte cauze ce pot declanșa sau agrava incontinența urinară de efort sunt: *unele medicamente; *tusea cronică legată de afecțiuni pulmonare; *constipația cronică; *neuropatiile degenerative(boalaParkinson,scleroza in

Plăci,etc); *meseriile ce necesită transportarea unor obiecte grele.

Incontinenta urinara imperioasa- reprezintă 25%din tipurile de incontinență ce afectează femeile,dar pot surveni la copii și la bărbații în vârstă. Acest tip de incontinență provoacă pierderi importante de urină și.așa cum indică numele se caracterizează prin necesitatea imperioasă de a urina.fenomenul se explică printr-o hiperactivitate a mușchilor vezicii urinare, de altfel vorbim de o vezică hiperactivă.pentru a declanșa contracțiile vezici este de ajuns o simplă stimulare:mersul pe jos,râsul,un robinet care curge sau senzația de frig.

Factorii care duc la hiperactivitate vezicală sunt: *infecții,obstrucții,calculi,tumori; *iradiere,chimioterapie; *anxietatea;

*o leziune asistemului nervos(boala Parkinson,etc.); *îmbătrânirea.

Incontineta urinara mixta- acestă formă combină în grade diferite cele două tipuri de incontinență urinară precedente și reprezintă 25% din formele de incontinență urinară feminină.

Incontinenta urinara prin preaplin- prezentă în special la bărbați,această formă de incontinență urinară este urmarea unei retenții cronice care menține vezica plină.Totuși incontinența urinară prin prea-plin nu se manifestă decât în timpul nopții deoarece pacientul își păstrează complet controlul asupra vezicii în stare de veghe.Cauza poate fi o afecțiune a prostatei care comprimă uretra, sau leziuni neurologice senzoriale asociate diabetului(neuropatie periferică diabetică).

Incontinenta totala-este vorbadespre o incontinență cu emisie de urină continuă, atât ziua cât și noaptea, controlul voluntar asupra urinii lipsind complet. Incontinența urinară totală poate fi cauzată de o malformație congenitală. Totuși,ea este cel mai adesea consecința unor leziuni fizice ce survin îndeosebi în următoarele situații:

*naștere;

*accidente care afectează coloana vertebrală sau bazinul;

*unele intervenții chirurgicale; *unele boli ale sistemului nervos.

2.3.3. ETIOPATOGENIE

Incontinența urinară apare în mod puțin diferit la femei și bărbați.Aceasta apare atunci când mușhiul sfincterian care ține colul vezicii închis între micțiuni,nu este suficient de puternic pentru a păstra urina în vezică.Lucrul acesta se întâmplă când sfincterul urinar este prea slab mușchii vezicii urinare se contractă prea puternic sau dacă vezica urinară e prea plină.

Un pacient de sex masculin sau o pacientă, pot prezenta unul sau mai multe tipuri de incontinență și fiecare tip poate avea o cauză diferită.

La bărbați incontinența urinară de efort apare cînd sfincterul urinar se deschide intr-un moment nepotrivit:când pacientul râde, strănută,tușește,ridică obiecte sau schimbă poziția.Incontinența urinară poate avea și cauze chirurgicale pentru cura adenomului de prostată ,adenocarcinom de prostată, de radio- terapie pentru adenocarcinom de prostată sau de rezecția prostatei. Incontinența urinară datorată necesității imperioase de a urina este cauzată de contracții ale vezicii urinare care sunt prea puternice pentru a putea fi contracarate de contracția sfincterului urinar.

Deseori,necesitatea imperioasă de a urina apare ca răspuns și e precipitată de anticiparea micțiunii(de exemplu când pacientul trebuie să aștepte pentru a folosi toaleta ,sau chiar la deschiderea unui robinet și auzirea sunetului apei,etc.).

Contracțiile vezicii urinare din cadrul acestui tip de incontinență urinară pot fi cauzate de maladii ca:

-infecțiile de tract urinar;

-disfuncții ale tractului intestinal,cum ar fi constipația;

-prostatita-inflamație,de obicei, de cauză infecțioasă a prostatei;

-diverse boli neurologice ce afectează transmiterea semalelor cerebrale,cum ar fi boalaParkinson sau accidentul vascular cerebral; -litiaza renală;

-obstrucția datorată cancerului prostatic sau hiperplaziei benigne de prostată.

Incontinența urinară prin prea-plin este cauzată de obstrucția uretrei datorată :

*hiperplaziei benigne de prostată; *carcinomul prostatic; *slăbirea musculaturii vezicii urinare

*contracția inoportună a musculaturii vezicii urinare.

Alte cauze includ:-stricturile uretrale -antihistaminicele; -medicația decongestivă;

-neuropatii,cum ar fi cele din cadrul diabetului sau al sclerozei multiple.

Incontinența funcțională este o formă rară de incontinență urinară,ce e corelată cu limitările fizice sau psihice ale pacientului,care nu are capacitatea de a ajunge la toaletă. Prin urmare incontinența urinară este deseori asociată cu afecțiunile prostatice.pe măsură ce pacientul înaintează în vârstă, glanda prostatică se mărește de volum ,obstrucționînd uretra și colul vezicii urinare,cu ”împingerea” acestuia din urmă intr-o poziție nefiziologică.Incontinența urinară acută(de scurtă durată) ce urmează inerventiilor chirugicale ce vizează prostata la pacienții tineri,poate dispărea cu timpul(poate dura pînă la 1 an).

La femei cele mai frecvente cauze ale incontinenței urinare sunt:

Incontinența de efort- aceasta este data de rezultatul afecțiunilor ori condițiilor fiziologice care presupun presiunea crescută asupra musculaturii pelviene; de ex: nașterea pe cale naturală, obezitatea etc.

Atunci când mușchii pelvini nu-și îndeplinesc în mod satisfăcător funcția de susținere a vezicii urinare ea se deplasează inferior, învecinandu-se cu vaginul și pierzînd capacitatea de contracție a mușchilor (fapt ce tine în mod normal uretra închisă).

Eliminarea accidentală de urină poate sa apara apar într-o corelație cu exercitarea unei presiuni suplimentare pe vezicii urinare (e.g. strănut ,tuse etc). Incontinența de efort poate fi agravată si de alti factori precum:

-depleția hormonilor sexual care apare odată cu menopuza;

-fumatul;

-obezitatea;

Incontinența urinară cauzata de necesitătatea imperioasa de a urina- asa numita ”vezica iritabilă”, este provocata de contracțiile involuntare ale pereților vezicii urinare ,ele fiind datorate:

-modificărilor legate de vârstă;

-Parkinsonului;

-accidentului vascular cerebral;

-litiazei vezicale ori renale;

-tumorilor care cresc presiunea intravezicală (cancerul pelvin de col uterin sau carcinomul uterin).

Incontinența urinară mixtă apare frecvent ca o combinație între incontinența urinară la efort și incontinența urinarădatorată necesității imperioase de a urina.

Tipuri mai puțin frecvente de incontinență urinară includ:

-incontinența urinară din prea-plin: reprezintă eliminarea accidentală de urină ,atunci când vezica se umple excesiv cu urină (datorită unei obstrucții,de exemplu),dar nu existăsenzația subiectivă de necesitate de a micționa-acestă formă de incontinență se întâlnește foarte rar la femei;

– incontinența totală:aceasta reprezintă pierderea continuă și totală a controlului actului voluntar al micțiunii,care are ca și cauze:

*vezica neurogenă;

*traumatismele măduvei spinării;

*contracții involuntare ale pereților vezicii urinare;

*scleroza multiplă;

*alte afecțiuni care afectează funcția nervoasă.

Incontinența urinară funcțională :apare când o dizabilitate fizică sau psihică,cum ar fi artrita sau demența,fac pacienta incapabilă să ajunga la toaletă în timp util.

Incontinența anatomică :acesta e reprezentată de eliminarea involuntară de urină corelată cu afectarea structurală atractului urinar ,care afectează secundar și fluxul urinar;acest tip de incontinență poate fi congenital.

Incontinența urinară cu debut brusc si cu rezolvare odată cu tratarea cauzei subiacente,este numita incontineta urinara temporara.De exemplu ,incontinența urinară datorată infecției de tract urinar va dispărea în momentul în care infecția este vindecată. Incontinenta urinara cronica- are de obicei un debut lent,cu agravare progresivă. Pe măsură ce incontinența urinară progresează,pacientele pot să:

-evite să iasă în public datorită sentimentului de jenă pe care îl resimt datorită acestei afecțiuni;

-dezvolte afecțiuni iritative ale introitusului vaginal sau al zonei inghinale,datorită contactului prelungit al acestora cu urina sau să dezvolte infecții urinare recurente cu o frecvență mai mare.

2.3.4. FORME

Există două tipuri principale de incontinență urinară:

*incontineta de stres (de efort)datorată unor stresuri fizic: săritul,tușitul,efectuarea unor activități ce presupun eforturi fizice.

*incontineta imperioasa – numită vezică neurologică-o contracție bruscă a muțchilor vezicii urinare.

De asemenea unele forme de incontinență urinară pot fi temporare și ele dispar în urma tratamentului(pentru o infecție urinară ,de exemplu),iar alte forme sunt datorate unor probleme pe termen lung-cronice,dar ,în majoritatea cazurilor,există soluții pentru eliminarea sau controlarea lor cu succes-în special dacă tratamentul este instituit prompt.

2.3.5. TABLOU CLINIC

În cazul unei incontinențe urinare cu debut lent, pacientul poate controla problema el însuși. Dacă incontinența urinară are un debut acut acest tip de incontinență este dat de afecțiuni alle tractului urinar sau medicamente și poate fi tratat cu ușurință sub stricta îndrumare amedicului specialist. Dacă incontinența urinară persistă și este însotiță de :

-fatgabilitate și parestezii în fese ,membre inferioare și picioare;

-febră,frisoane și durere abdominală sau în flanc;

-hematurie sau disurie(senzația de arsură în timpul micțiunii);

-constipație;

Icontinența urinară este destul de severă încât să fie necesar ă purtarea unui pampers,atunci este important și inevitabil consultul unui medic de specialitate. Măsurarea PVR(post voidal rezidual) constă în măsurarea volumului urinar rezidual după micțiune,de cele mai multe ori el fiind normal.Valoarea normală aPVR este de aproximativ 50cm3,crescînd lent cu vârsta.Tabloul clinic este completat de:

-cât de des urineză pacientul în 24 ore;

– cantitatea de lichide ingerate dar și tipurile de lichide; -momentele asociate cu eliminări accidentale de urină; – alte simptome concomitente cu pierderile de urină.

2.3.6. PATOLOGIA URINARĂ

O data cu aspectele pozitive multiple pe care le are, cresterea sperantei de viata presupune si faptul ca tot mai multe persoane se confrunta cu problema incontinentei urinare. Ele au nevoie de ajutor, de cele mai multe ori acordat de catre familie sau in cazul celor internati in spitale ori centre de ingrijire, de catre asistentii medicali. Tulburarea functiei vezicii urinare, insotita de afectiunea numita incontinenta urinara ( popular- vezica slabita) este una din cele mai frecvente afectiuni ale varstnicilor. Conform Societatii Internationale a Continentei (ICS) aproximativ 5 – 6 % din populatie sufera de o forma de incontinenta, ce necesita tratament sau ingrijire medicala. In categoria de varsta de peste 60 de ani, aproximativ 11% dintre persoane sunt afectate de incontinenta urinara, iar in cazul celor cu o varsta ce depaseste 80 de ani, procentul celor afectati este de 30%. Incontinența urinară este emisia involuntară de urină. Poate să apară la orice vârsta, insa prezintă frecventa crescută în cazul femeilor peste 60 de ani. Complicațiile afecțiunilor la varsta a treia produc și tabloul clinic aferent. In medie, una din cinci femei în jurul vârstei de 65 ani au infecții urinare repetate. Cauzele sunt datorate pe de-o parte modificarile survenite odata cu varsta, cu limitari de natura functionala inerente, dar pe de alta parte si datorita afectiunilor specifice varstei inaintate, ce au efecte negative asupra aparatului urogenital. Organele in care se formeaza urina sunt rinichii, fea iind eliminata prin tractul urinar; cand organismul este sanatos ea este nemodificata. Aparatul urinar este alcatuit din rinichi (calicele si bazinetele), ureterele, vezica urinara si uretra. Vezica urinara prezinta o particularitate, si anume faptul ca ea nu este doar un organ excretor, dar si un organ de stocare. Aceast fapt ne permite sa avem perioade de timp in care golirea vezicii nu este neaparat necesara. Importanta acestor perioade insa, devine evidenta in momentul in care apar pierderi involuntare de urina (adica incontinenta urinara). Ansamblul formarii si excretarii urinei reprezinta procese vitale pentru organismul uman, avand roluri de: eliminare a toxinelor, reglare a bilantului de lichide din organism etc. Afectiunea denumita incontinenta urinara este definita ca fiind eliminarea accidentala sau involuntara de urina. Ea nu este o boala in sine, ci reprezinta mai degraba un simptom al unei patologii a tractului urinar. Eliminarea accidentala a urinii are loc, de regula in cadrul activitatilor ce cresc presiunea intra-abdominala cum ar fi de exemplu tusea, rasul, stranutul sau in situatiile in care pacientul nu se poate deplasa suficient de repede la toaleta. De regula incontinenta urinara nu produce probleme majore de sanatate, insa poate fi jenanta pentru pacienti si poate afecta increderea in sine a lor.

În general ,afecțiunile de toate tipurile capătă forme destul de grave la persoanele de vârsta a treia și pentru aceasta este bine să se adopte o atitudine de prevenție chiar dacă ”răul a fost făcut”, astfel:

-reducerea obezității;

-reducerea sau eliminarea din dieta a băuturilor carbogazoase și cafeina;

-reducerea la maxim a alcoolului;

-renunțarea la fumat;

-ingerarea unor cantități suplimentare de fibre alimentare pentru combaterea constipatiei;

-efectuarea zilnică a exercițiilor Kegel pentru tonifierea musculaturii pelviene,care controlează fluxul urinar;

-folosirea cu precauție a unor medicamente (inclusiv cele care se eliberează fără prescripție medicală) ele putînd agrava incontinența (antidepresivele, sedativele, unele antialergice sau chiar medicamente impotriva guturaiului).

CAPITOLUL 3

TRATAMENTUL INCONTINENȚEI URINARE PRIN MIJLOACE KINETICE

Există mai multe conduite terapeutice care se pot adopta în cazul incontinenței urinare.

Tratamentul complex pentru incontinența urinară poate fi:

– medicamentos

– de igiena si terapie comportamentala

– utilizarea dispozitivelor medicale

– chirurgia

– kinetoterapia.

Tehnicile de igiena si terapie comportamentala au rezultate bune în tratamentul mai multor tipuri de incontinență. Există trei tipuri de tehnici comportamentale care pot fi folosite pentru tratamentul inocntinetei urinare:

– antrenarea vezicii urinare

– urinarea temporizata

– urinarea la comanda

Antrenarea vezicii urinare este folosită pentru tratamentul incontinenței urinare datorate necesității imperioase de a urina. Prin intermediul acestei metode, se crește capacitatea de umplere a vezicii urinare, crescînd astfel timpul scurs între urinări. Se bazează pe încercarea de a amâna mersul la toaletă, atunci când pacientul resimte necesitatea imperioasă de a micționa. Pacientul poate începe prin a amâna micțiunea pentru 10 minute de fiecare dată când simte nevoia de a urina, cu creșterea progresivă a intervalului de la 10 la 20 minute.

Scopul este atingerea unui interval de pauză între micțiuni cuprins între 2 și 4 ore.

Urinarea temporizata poate fi recomandată de medicul specialist dacă pacienta urinează rar. Aceasta trebuie să încerce să urineze la fiecare 2-4 ore în timpul zilei, chiar dacă pacientul nu simte nevoia de a micționa. Această metodă poate fi eficientă și în incontinența urinară de efort cât și pentru incontinența urinară datorată necesității imperioase de a urina.

Urinarea la comanda necesită asistența unei infirmiere sau terapeut care să ajute pacientul cu incontinentă să urineze. Această tehnică se aplică mai ales incontinenței funcționale.

În cadrul tehnicilor comportamentale intră si : a.exercițiile fizice (exercițiile Kegel); b.schimbarea modului de viață;

a.) Exercitiile Kegel tonifca planșeul pelvin și sfincterul urinar (musculatura care controlează micțiunea). Pentru incontinența urinară de efort și incontinența imperioasă se recomandă folosirea acestor exerciții atât la femei, cât și la bărbați, observîndu-se ameliorări de 40%-75% ale controlului urinar după practicarea lor. Bărbații folosesc aceste exerciții după o prostatectomie (ablație chirurgicală a prostatei).

b.) Schimbarile in modul de viata, pot fi utile în tratamentul incontinenței urinare datorate necesității imperioase de a urina și pot duce la o redobândire a controlului urinar. Trebuie evitate toate alimentele care pot irita vezica urinară: alcool, cafeină, citricele, oțetul, mâncărurile condimentate, ciocolata îndulcitorii artificiali. De asemenea, la unele persoane, reducerea consumului de lichide înainte de culcare este o măsură eficientă. Pierderea în greutate este utilă pentru controlarea situatiei de mictiune. Deasemeni controlul si gestionarea obiceiurilor sau practicilor sexuale nepotrivite sau nefiziologice.

3.2. PROGRAME DE KINETOTERAPIE PENTRU INCONTINENTA URINARA DE EFORT:

Obiectivele generale ale incontinentei urinare de efort sunt :

-tonifierea generală a musculaturii;

-tonifierea musculaturii abdomino-pelvine;

– decongestia zonei afectate;

– reintegrarea sociala la o viata independenta si integrativa.

Metodele de recuperare aplicate sunt:

1.) Metode kinetice simple ale membrelor si trunchiului:

a.mobilizări pasive;

b.mobilizări active-pasive; c.mobilizări active; d.mobilizări active cu rezistență.

2.) Masajul reflex segmentar.

3.) Tehnicile de reeducare specifice:

a.) Reeducare mecanică a musculaturii perineale se realizează prin exerciții cu dispositive intravaginale sau intraanale (tuburile și conurile intravaginale; bujiile intraanale).

b.) Exerciții de întrerupere a jetului urinar- de preferat o singură oprire a jetului urinar dimineața la trezire când vezica este plină. Aceasta permite pacientului un control obiectiv al calității musculaturii sfinctreiene după reeducare.

c.) Golirea completa a vezicii- pacientul este invatat pe vasul de toaleta postura corecta cu genunchii mai sus decat coapsele, pe expir, sa se apese cu mainile pe abdomenul inferior si sa goleasca complet vezica, relaxand detrusorul si musculatura sfincetriana si abdominala.

d.) Metode kinetice complexe- reeducare perineală prin exerciții gimnice- gimnastica Kegel.

* pe masa ginecologică cu ajutorul terapeutului sau medicului prin palpare si tuseu.

* fără masă ginecologică- prin exercitii executate liber de catre pacient sub supraveghere asistenta si indrumare kinetica.

4.) Pogramarea micțiunilor- pacientul este educat sa isi programeze mictiunile la ore fixe, mai intai la intervale mai mici de timp, pentru ca mai apoi treptat, odata cu antrenamentul perineal, sa creasca timpul dintre doua reprize de urinare si prin aceasta si integrarea sociala fara inconveniente fiziologice.

PROGRAME DE KINETOTERAPIE IN INCONTINENTA URINARA DE EFORT

Decubit dorsal, retroversie mentoniera, coloana cervicala alungita pe sol, flexii dorsale ale labelor picioarelor cu mentinere izometrica 10 sec pe expir.

Decubit dorsal, idem ca la primul exercitiu, mainile pe coapse lateral pe vipusca, preseaza ca si cum ar vrea sa aplaude.

Decubit dorsal, idem ca la exercitiul numarul 2, in plus cu retroversie de bazin, lipind coloana vertebrala de sol cu mentinere.

Decubit dorsal, bicicleta inainte si inapoi.

Decubit dorsal, forfecari sagitale si transversale ale membrelor inferioare.

Decubit dorsal, circumductii in ambele sensuri ale mebrelor inferioare cu genunchii extinsi si labele picioarelor in flexie dorsala.

Decubit dorsal, abductii adductii coapse cu genunchii extinsi.

CAPITOLUL 4

CONCUZII ȘI PROPUNERI

Mentionam pentru inceput particularitatea specifica actului medical terapeutic aplicat persoanelor cu incontinenta urinara de efort, ce necesita o atentie deosebita polipatologiei prezente, psihicului labil, sperantei de viata scazute, lipsei de incredere in fortele proprii, capacitatii de efort moderate sau chiar minime, dar mai ales indispozitiei si starii de discomfort create de disfunctia urinara existenta.

Rolul kinetoterapeutului in echipa multidisciplinara, alaturi de medic, asistent social, psiholog, ergoterapeut, preot, infirmier, etc, este esential in castigarea increderii pacientului si a colaborarii integrale a acestuia, de o importanta majora fiind intreaga abordare paleativa a nevoilor patologiei urinare, conform principiului nu exista boala ci bolnav.

Toate exercițiile trebuie executate combinând exercițiile propriuzise cu exerciții de respirație. Rezultatele tratamentul kinetic aplicat pacienților pot fi influențate de gradul de înțelegere al fiecărui pacient, de afecțiunile care au determinat incontinența urinară și nu în ultimul rând de gradul de implicare in efectuarea exercițiilor impuse în program, bazate pe un principiu oarecum subiectiv : cooperarea pacientului, care este vitală.

Rezultatele exercițiilor aplicate trebuie detaliate simplist la sfârșitul fiecărui set de exerciții.

In urma acestui studiu sintetic efectuat, se pot propune urmatoarele:

⇰Educație igienico –sanitară făcută zilnic de asistentul medical în care pacientul să înțeleaga rolul unei bune igiene locale.

⇰Participarea zilnică sau măcar la 2 zile a pacientului in sala de kinetoterapie, in care mișcarea să fie un nou stil de viață.

⇰Alături de kinetoterapie un rol important îi revine și psihoterapiei, având rolul de a convinge pacientul că gimnastica este un nou mod de viață și trebuie urmat cu regularitate.

⇰Tratamentul complex împiedică apariția unor complicații care duc la mărirea timpului în care exercitiile pot efcientiza viața pacientului și indeparteaza apariția eșecului, astfel se evită situațiile în care pacientul este demobilizat și apatic si creste speranta de viata.

⇰Integrarea persoanelor cu incontinentra urinara de efort intr-un program de monitorizare si consiliere creat specific pentru polipatologia acestora.

⇰Formarea unor puncte de informare si acces a subiectilor cu privire la incontinenta urinara, atat in vederea preventiei cat si a tratamentului.

⇰Continuarea studiului inceput, in vederea adunarii de date cat mai complexe si veridice si a realizarii unor programe complexe de tratament individualizate.

REFERAT

Prin prezenta lucrare "Abordari kinetoterapeutice in incontinența urinară de efort" am prezentat faptul că tratamentul kinetoterapeutic are o importanta majora in imbunatatirea calitatii vietii pacientului cu incontinenta urinara de efort.

Tratamentul complex împiedică apariția unor complicații care duc la mărirea timpului în care exercitiile pot efcientiza viața pacientului și indeparta apariția eșecului, astfel se evită situațiile în care pacientul este demobilizat și apatic.

Pe lângă toate acestea un rol important îl ocupă comunicarea cu pacientul, kinetoterapeutul încurajându-ldupă fiecare "pas" deprins asigurând astfel un succes deplin al programelor și redându-i încrederea în forțele proprii.

BIBLIOGRAFIE

ARLET J. – „Semiologie clinique at radiologique des articulations”, Editura Marketing, Paris, 1984

BACIU C. – „Aparatul locomotor”, Ed. Medicală, București, 1991

BACIU C. – „Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor”, Ed. Sport-Turism, București, 1977

BACIU C. – „Semiologia clinică a aparatului locomotor”, Ed. Medicală, București, 1973

BACIU C. – „Programe de gimnastică medicală”, Ed. Stadion, București, 1974

BACIU C. – „Aparatul locomotor (anatomie funcțională, biomecanică, semiologie clinică, diagnostic diferențial)”, Ed. Medicală, București, 1981

BÂRZU I. – „Radiologie medicală”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980

BOTA A. – „Teoria activităților motrice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

BOTA C. – „Fiziologia educației fizice și sportului”, Ministerul Tineretului și Sportului, București, 1993

BRATU M. – „Kinetoterapia în afecțiuni post-traumatice ale sportivilor”, Editura Bren, 2004

BUZESCU Al., SCURTU A.L. – „Discipline anatomie – Cursurile practice”, București, 1996

BUZESCU Al. – „Anatomia omului”, Ed. ANEFS, București

CÂRSTEA Gh. – „Educația fizică teoria și bazele metodice”, București, 1997

CERBULESCU C., IFRIM M., MAROȘ T., NICULESCU Gh. – „Atlas de anatomie umană”, Vol. I, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983

CORDUN M., MINCULESCU C. – „Program de exerciții pentru corectarea deposturărilor”, Ed. Wilnitech, București, 1998

CORDUN M. – „Kinetologie medicală”, Ed. Axa, București, 1999

CORDUN M. – „Masaj – tehnici și aplicații în sport”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1993

CORDUN M. – „Masajul – tehnici și aplicații în sport”, Ministerul Tineretului și Sportului, București, 1992

CORDUN M. – „Mijloace kinetoterapeutice in afectiunile abdomino ginecologice” , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1995

CREȚU A. – „Afecțiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie”, Ed. RomFel, București, 1996

CREȚU A., BOBOC F. – ”Kinetoterapia în afecțiuni reumatice”, ANEFS,București, 2003

DENISCHI A., DINULESCU I., PANAIT Gh. – „Ortopedie Traumatologie (lucrări practice)”, Ed. IMF, București, 1979

DENISCHI A., MEDREA O., PANAIT Gh. – „Recuperarea funcțională a afecțiunilor posttraumatice ale membrelor prin mijloace ortopedico-chirurgicale”, Congresul Național de Balneologie, București, 1974

DRAGNEA A. – „Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice – compendiu”, București, 1991

FOZZA C., NICOLAESCU V. – „Gimnastica corectivă și masaj”, IEFS, București, 1980

FOZZA C-A. – „Îndrumar pentru corectarea deficiențelor”, Ed. Fundației României de Mâine, 1999

26. GEAMBASU A.- „Kinetoterapia deficientelor fizice functionale”, Ed. Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti 2008

HORGHIDAN V. – „Metode de psihodiagnostic”, Ed. Didactică și pedagogică R.A, București, 1997

ISPAS C., GEAMBAȘU A. – „Deficiențe fizice – lucrări practice”, Editura ANEFS, București, 2001

IONESCU A., – „Corectarea deficiențelor fizice, psihice și organice”, Editura Art Design, București, 1998

ISPAS C., CUCULICI O. – „Kinetoterapia în afecțiunile vârstei a treia”, ANEFS, București, 1997

ISPAS C. – „Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapie”, Ed. Art Design, București, 1998

MERGHEȘ P., ȚEGHIU A. – „Gimnastica medicală pntru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice”, Ed. Medicală, București, 1998

MIROIU R., FOZZA C. – „Curs de kinetoterapie în afecțiunile neurologice”, ANEFS, Bucureti, 2001

NICA S., ADRIANA – „Compendiu de medicină fizică și recuperare”, Editura Universitară, București, 1998

NICULESCU Gh. – „Traumatismele membrelor”, Ed. Militară, București, 1973

NICULESCU M. – „Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport”, Editura ANEFS, București

OPRIȘESCU I. – „Kinetoprofilaxia primară la vârsta evolutivă”, București,Ed. Bren, 2007

PAPILIAN V. – „Anatomia omului – Vol. I, Ediția a V-a”, Ed. Medicală, București, 1991

SBENGHE T. – „Kinetologia profilactică, terapeutică și de recuperare”, Ed. Medicală, București, 1987

SBENGHE T. – „Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului”, Ed. Medicală, București, 1996

SBENGHE T. – „Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”, Ed. Medicală, București, 1981

ȘERBĂNOIU S., TUDOR V. – „Teoria și metodica educației fizice și sportului”, Editura ANEFS, 2006

TELEKI și colab. – „Principiile și metodologia de recuperare în afecțiunile posttraumatice”, Ed. Medicală, București, 1973

TUDOS S. – „Elemente de statistică aplicată”, București, 1993

ZAHARIA C. – „Elemente de patologie a aparatului locomotor”, Ed. Paideia, București, 1994

www.sportsinjuryclinic.net

http://orthoinfo.aaos.org

www.orthogate.org

http://emedicine.medscape.com

ANEXA FIGURI SI TABELE

Fig. 1- rinichiul………………………………………………………………………9

Fig. 2- sistemul urinar la femeie………………………………………………10

Fig. 3- sistemul urinar la barbat………………………………………………11

Fig. 4,5- muschii pubococcigieni………………………………………..15,16

Fig. 6- pelvisul………………………………………………………………………18

Fig. 7- programarea mictiunii………………………………………………….31

Fig. 8- dispozitiv Kegel………………………………………………………….31

Fig. 9- biofeedback………………………………………………………………..35

Fig. 10, 11- exercitii vasta a treia……………………………………….41, 45