Abordari Conceptuale Si Metode Specifice de Audit

CUPRINS

CAP. I TEORIE

1.1Concepte fundamentale privind auditul financiar

1.2.Reglementari in domeniu

1.3 AF in literatura de specialitate

1.4 Pragul de semnificatie fundament in auditul financiar.

1.5 Probele de audit si tehnicile specifice

1.6 Riscul de audit

CAPITOLUL I

Concepte fundamentale privind auditul financiar

AUDITUL, în general, este un proces sistematic de obținere și evaluare în mod obiectiv a unor informații sau afirmații în vederea aprecierii gradului lor de conformitate cu criteriile prestabilite, precum și de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesați (1)

Auditul financiar reprezinta activitatea de examinare profesionala efectuata de catre un profesionist contabil competent si independent a unor informatii in vederea exprimarii unei opinii motivate in legatura cu validitatea si corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de catre conducerea entitatii economice, in conformitate cu un standard de calitate.

In concluzie, orice analiză, control, verificare și orice studiu supra unei secțiuni sau părți din contabilitate sau din situațiile financiare ale unei entități raportate la un standard de calitate poate fi calificată ca audit financiar.

Auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează în totalitatea lor situațiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activități și operații specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziții legale (legea contabilității, legea societăților comerciale, legea piețelor de capital etc.) ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor întreprinderii. Scopul examinarii este acela de a exprima o opinie motivata asupra imaginii fidele,clare si complete a pozitiei si situatiei financiare, precum si a rezultatelor (performantelor) obtinute de aceasta in conformitate cu un standard de raportare.

Scepticismul profesional reprezinta planificarea si efectuarea unui audit , recunoscandu-se faptul ca pot exista anumite circumstante datorita carora situatiile financiare sa fie semnificativ denaturate. Acesta este “o atitudine care include o gandire rezervata, fiind atent la conditii care ar putea indica o posibila denaturare datorata fraudei sau erorii si o evaluare critica a probelor de audit”

Angajamentul de audit reprezinta un acord sau o intelegere intre client si auditor prin care se stabileste obiectivul misiunii de audit si aria pe care se poate desfasura auditul, precum si obligatiile pe care auditorul le are si care se concretizeaza intr-o scrisoare de misiune.

Termenii si conditiile prevazute in scrisoarea misiunii de audit sunt stabilite de catre standardele internationale de audit pentru ca auditorul si clientul sa stabileasca de comun acord termenii , scopul si conditiile misiunii inainte de inceperea auditului.

(1)American Accounting Asociatim (AAA).

1.2.Reglementari in domeniu

Auditul financiar se raporteaza la doua tipuri de reglementari : cele specifice de audit si reglementarile contabile.

In Romania, reglementarile specifice auditului financiar sunt Standardele Internationale de Audit , Codul Etic al Profesionistilor Contabili si Ordonanta de Urgenta nr. 75/1999 din 1 iunie 1999 privind activitatea de audit financiar cu modificarile si completarile ulterioare.

Standardele Internaționale de Audit (ISA) sunt utilizate în auditarea situațiilor financiare si de asemenea , adaptate in functie de natura misiunilor, se utilizează si la auditarea altor informații si la oferirea de servicii conexe.

Asa cum sunt definite de Camera auditorilor financiari din Romania ,, Standardele Internaționale de Audit (ISA) sunt standarde profesionale pentru efectuarea de audit financiar de situatii financiare.Aceste standarde sunt emise de catre Federația Internațională a Contabililor (IFAC) prin intermediul Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB)”(3)

Standardele internationale pentru auditarea situatiilor financiare istorice sunt structurate astfel : standarde cu caracter general, standarde de lucru si standarde de raportare . Fiecare ISA defineste scopul pentru care se utilizeaza si conține principiile de bază și procedurile esențiale care vor fi interpretate in contextul instructiunilor privind modul de aplicare.

Principiile generale si responsabilitatile sunt detaliate de catre:

– ISA 200- Obiective generale ale auditului independent si desfasurarea unui audit in conformitate cu Standardele Internationale de Audit ,

-ISA 210- Convenirea asupra termenilor misiunilor de audit,

-ISA 220- Controlul calitatii pentru un audit al situatiilor financiare,

-ISA 230-Documentatia de audit,

-ISA 240- Responsabilitatea auditorului privind frauda in cadrul unui audit al situatiilor financiare,

-ISA 250- Luarea in considerare a legii si reglementarilor intr-un audit al situatiilor financiare,

-ISA 260- Comunicarea cu persoanele insarcinate cu cu guvernanta,

-ISA 265-Comunicarea deficientelor in controlul intern catre persoanele insarcinate cu guvernanta si catre conducere.

Standardele de lucru ce reglementeaza evaluarea riscurilor si raspunsuri la riscurile evaluate,obtinerea probelor de audit precum si procedurile si tehnicile de audit utilizate sunt explicate de catre :

-ISA 300 – Planificarea unui audit al situatiilor financiare,

-ISA 315 – Identificarea si evaluarea riscurilor de denaturare semnificativa prin intelegerea entitatii si a mediului sau,

-ISA 320 – Pragul de semnificatie in planificarea si desfasurarea unui audit,

-ISA 330 – Raspunsul auditorului la riscurile evaluate,

-ISA 402 – Considerente de audit aferente unei entitati care utilizeaza o organizatie prestatoare de servicii,

-ISA 450 – Evaluarea denaturarilor identificate pe parcursul auditului,

-ISA 500- Pobe de audit,

-ISA 501 – Probe de audit- Considerate specifice pentru elementele selectate,

-ISA 505 – Confirmari externe,

-ISA 510 – Misiuni de audit initiale- solduri initiale,

-ISA 520 – Proceduri analitice,

-ISA 530 – Esantionarea in audit,

-ISA 540 –Auditarea estimarilor contabile , inclusiv a estimarilor contabile la valoarea justa si a presentarilor aferente,

-ISA 550 – Parti afiliate,

-ISA 560 – Evenimente ulterioare,

-ISA 570 – Pricipiul continuitatii activitatii,

-ISA 580 – Declaratii scrise,

-ISA 600 – Considerente speciale- audituri ale situatiilor financiare ale grupului (Inclusiv activitatea auditorilor componentelor ),

-ISA 610 – Utilizarea activitatii auditorilor interni,

-ISA 620 – Utilizarea activitatii unui expert din parea auditorului,

Responsabilitatea auditorului de a formula o opinie,forma si continutul raportului ,tipurile de opinii precum si responsabilitatile cu privire la alte informatii din documentele ce contin situatii financiare auditate sunt trasate de :

-ISA 700 – Formarea unei opinii si raportarea cu privire la situatiile financiare,

-ISA 705 – Modificari ale opiniei raportului auditorului independent,

-ISA 706- Paragrafele de observatii si paragrafele explicative din raportul auditorului independent,

-ISA 710 – Informatii comparative- cifre corespndente si situatii financiare comparative,

-ISA 720 – Responsabilitatile auditorului cu privire la alte informatii din documentele care contin situatii financiare auditate.

Standardele Internationale de Audit mai cuprind si o serie de anexe ce ofera explicatii suplimentare cu privire la forma si continutul anumitor rapoarte sau documente de audit. Asa cum este specificat in introducere, ISA se aplica doar aspectelor semnificative Auditorul financiar poate doar in cazuri exceptionale, pentru realizarea mai eficienta a unei misiuni de audit financiar , sa se abata de la ISA si va trebui sa explice si sa documenteze aceasta abatere.

Codul Etic reglementeaza principiile fundamentale de etica profesionala pe care trebuie sa le respecte orice profesionist contabil in desfasurarea activitatii sale si este structurat in trei parti, astfel :

– Partea A – aplicabila tuturor profesionistilor contabili, ce cuprinde principiile etice fundamentale si cadrul conceptual ce trebuie aplicat pentru a identifica amenintarile la adresa conformitatii cu aceste principii,evaluarea lor si aplicarea de masuri care sa elimine sau sa reduca aceste amenintari la un nivel acceptat

-Partea B – aplicabila profesionistilor contabili ce actioneaza cu titlu individual si cuprinde o prezentare a modalitatilor de aplicare a cadrului conceptual in situatii specifice de catre liber profesionisti

-Partea C- aplicabila profesionistilor contabili angajati prezinta modul in care acestia aplica cadrul conceptual in situatii specifice .

Ordonanta de Urgenta nr. 75/1999 din 1 iunie 1999 cu modificarile si completarile ulterioare reglementeaza activitatea de audit financiar . Ordonanta constituie cadrul juridic pentru organizarea activitãții de audit financiar și reglementarea exercitãrii independente a profesiei de auditor financiar,stabilind conditiile pentru dobandirea calitatii de auditor financiar.

Din punct de vedere contabil reglementarile la care se raporteaza un audit sunt OMFP 1802/2014 si Standardele Internationale de Raportare Financiara ( IFRS-uri ).

ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 aproba Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate stabilind aria de aplicabilitate si entitatile raportoare.  Acesta cuprinde :Caracteristicile calitative ale informațiilor financiare  Principii generale de raportare financiară  Politici contabile, corectarea erorilor contabile, estimări  și evenimente ulterioare datei bilanțului  Reguli generale de evaluare  Bilanțul și contul de profit și pierdere Note explicative la situațiile financiare anuale si Anexe.

Standardele Internaționale de Raportare Financiară( IFRS-uri) reprezinta un set de standarde ce stabilesc reguli generale si impun de asemenea si tratamente contabile specifice.

Prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.121/20069 privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, s-a realizat preluarea în legislația națională a prevederilor obligatorii cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1606/200210 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate.

Conform definitiei cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, standardele internaționale de contabilitate contin nu numai Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) si Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) cat și Interpretările corespunzătoare (Interpretările SIC-IFRIC). Totodata sunt cuprinse si amendamentele ulterioare aduse standardelor respective și interpretărilor aferente, standardele viitoare și interpretările aferente emise sau adoptate de către Consiliul Standardelor Internaționale de Contabilitate (IASB).

1.3 Auditul Financiar in literatura de specialitate.

„Percepții asupra calității în audit fundamentate pe conduita etică a auditorilor:

Percepțiile emise de publicul larg asupra calității auditului se reflectă în mod direct asupra credibilității acestuia, precum și asupra reputației auditorilor.

Percepțiile pozitive susțin credibilitatea auditului, iar cele negative contribuie la subminarea utilității și legitimității sale. Dat fiind că încrederea publicului larg este condiționată de percepția unei calități a auditului care să răspundă cerințelor sale rezonabile, este esențial ca auditorii, în mod competent și prin respectarea normelor de etică, să susțină un nivel ridicat de calitate a auditului. În cadrul acestui studiu s-a dorit prezentarea raportului dimensional dintre calitate și aspecte precum credibilitatea și reputația auditorilor după examinarea conduitei etice a acestora. Rezultatul la care s-a ajuns confirmă că o calitate ridicată în audit este susținută de conduita etică a auditorilor, ca vector principal.

De asemenea, s-a stabilit că percepțiile asupra auditului sunt influențate în mod direct de calitatea auditului. Astfel, concluzia studiului relevă că un nivel ridicat al percepției calității auditului este determinat de un nivel înalt de etică al auditorilor, iar un nivel scăzut de etică influențează în același sens percepția calității auditului.”( Drd. Alexandra Ardelean, Audit Financiar , Anul XIII, nr 123-3/2015, pagina 3)

„Cercetări privind riscurile întâlnite în misiunea de audit a sistemelor informaționale:

Utilizarea tehnologiilor informaționale în activitățile economice a cunoscut o creștere semnificativă și benefică în ultimele decenii, ceea ce a condus la noi direcții de dezvoltare și evoluție. Ca urmare, auditul sistemelor informaționale a ajuns să ocupe un rol important în ceea ce privește controlul tehnologiilor informațiilor și comunicațiilor. Prezenta lucrare își propun să prezinte care sunt riscurile ce se întâlnesc într-o misiune de audit a sistemelor informaționale, precum și cum pot fi minimizate aceste riscuri ale utilizării tehnologiilor informaționale.

Problemele asupra cărora se oprește autorul se referă la cum influențează o misiune de audit al sistemelor informaționale activitatea curentă a unei organizații și care sunt riscurile IT asociate acesteia.”( Drd. Antoanella-Mariyeane DRĂGOI, Audit Financiar , Anul XIII, nr 124-4/2015, pagina 15)

1.4 Pragul de semnificatie fundament in auditul financiar.

Potrivit standardelor internationale de audit ( ISA 320 PRAGUL DE SEMNIFICATIE), auditorul trebuie sa ia in consideratie pragul de semnificatie si relatia acestuia cu riscul de audit.

„Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecate în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării eronate. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă”.

Pragul de semnificație în auditul financiar este dat de nivelul, mărimea unei sume peste care, expertul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea și sinceritatea conturilor anuale, cât și imaginea fidelă a rezultatului, a situației financiare și a patrimoniului întreprinderii.

Auditorul ia în considerare pragul de semnificație: atât la nivel global al situațiilor financiare, cât și în relația cu soldurile conturilor individuale, categoriilor de tranzacții și prezentărilor de informații.

Pragul de semnificație poate fi influențat de considerente cum ar fi cerințele legale și de reglementare, cât și de considerente legate de situațiile financiare individuale ale soldurilor conturilor și relațiilor ce există între ele.

Când planifică auditul, auditorul ia în considerare elementele ce duc la situații financiare în mod semnificativ eronate. Evaluarea pragului de semnificație, în relație cu soldurile specifice ale conturilor și categoriilor de tranzacții, ajută auditorul sa se decidă asupra unor aspecte cum sunt cele referitoare la ce elemente trebuie examinate și dacă să folosească proceduri de eșantionare și analitice. Acestea permit auditorului să selecteze procedurile de audit care, combinate, se estimează că reduc riscul de audit la un nivel scăzut acceptabil.

Necesitatea stabilirii pragurilor de semnificație

La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificație este necesar pentru a determina domeniile și sistemele semnificative.

În cursul misiunii, pragurile de semnificație determinate pentru controlul fiecărei secțiuni a conturilor anuale permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente prin stabilirea mai corectă a eșantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra conturilor anuale. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ține cont de cumulul posibil al erorilor constatate.

La sfârșitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie sa fie corijate sau să facă obiectul unei mențiuni în raport sau dacă întreprinderea refuză să le corijeze.

Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificație permite:

Orientarea mai bună și planificarea misiunii;

Evitarea lucrărilor inutile;

Justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.

Pentru determinarea pragului de semnificație pot fi utilizate diferite elemente de referință: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri.

1.5 Probele de audit si tehnicile specifice.

Probele de audit sunt obținute printr-o combinație adecvată de teste de control și proceduri de fond. În unele cazuri, probele de audit pot fi obținute în întregime prin aplicarea procedurilor de fond.

Obtinerea probelor de audit negesita o combinatie specifica de teste de control alaturi de proceduri de fond specifice. In anumite cazuri speciale, probele de audit se obtin in totalitate prin aplicarea doar a procedurilor de fond.

Probe de audit reprezintă informațiile obținute de către auditor pentru a trage concluziile pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit vor cuprinde documente primare și înregistrări contabile ce stau la baza situațiilor financiare, coroborând și informații din alte surse.

Pentru a obtine o opinie de audit cat mai pertinenta, auditorul are nevoie de informatiile extrase din probele de audit. Probele de audit contin inregistrari contabile si documente primare ce constituie baza situatiilor financiare, si nu in ultimul rand informatii extrase din alte surse.

Probele de audit trebuie obținute atunci când are loc auditul situațiilor financiare, iar auditorul trebuie să obțină suficiente probe de audit, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.

Opinia de audit trebuie sa se bazeze pe concluzii rezonabile, pentru obtinerea acestor concluzii auditorul trebuie sa obtina suficiente probe de audit, probe ce trebuie sa fie pertinente din punct de vedere calitativ si cantitativ.

Caracterul sificent este masura calitatii probelor de audit. Cantitatea necesara de probe de audit este afectata de evaluarea auditorului cu privire la riscurile de dentaturare si deasemenea de calitatea unor asemenea probe de audit. Obtinerea mai multor probe de audit nu compenseaza intotdeauna nivelul de calitate scazut.

Evaluarea auditorului in ceea ce priveste riscul de denaturare si calitatea unor probe de audit, afecteaza cantitatea probelor de audit. Masura calitatii probleor de audit este data de caracterul suficient. Nivelul de calitate scazut al probelor nu este compensat intotdeauna de numarul lor.

Gradul de adecvare reprezinta masura calitatii probelor de audit adica, relevanta si credibilitatea in oferirea suportului pentru concluziile pe care se bazeaza opinia de audit. Credibilitatea probelor este influentata de sursele si de natura acestora su depinde de circumstantele individuale in care au fost obtinute.

Calitatea probelor de audit si anume, relevanta si credibilitatea in sustinerea concluziilor pe care este bazata opinia de audit , este masurata cu ajutorul gradului de adecvare. Sursele si natura probelor, inclusiv circumstantele obtinerii lor, pot influenta credibilitatea.

Caracterul suficient si gradul de adecvare a probelor de audit sunt independente.

Caracterul suficient al probelor de audit este independent de gradul lor de adecvare.

ISA 500 ( Probe de audit) stabileste cerinte suplimentare si ofera indrumari suplimentare pe parcursul desfasurarii auditului, cu privire la considerentele auditorului in legatura cu modul de obtinere al probelor de audit suficiente si adecvate.

Indrumarile si cerintele suplimentare cu privire la parerea auditorului in stabilirea modului de dobandire a probelor de audit adecvate si suficiente, sunt prezentate in ISA 500( probe de audit).

Procedurile (tehnicile) de audit reprezinta un set de instructiuni pe care auditorul le va aplica in vederea obtinerii de probe pe parcursul desfasurarii misiunii ,probe necesare emiterii de concluzii pe care sa se bazeze opinia auditorului.

Pe parcursul desfasurarii misiunii de audit, se vor folosi un set de instructiuni cu ajutorul carora auditorul va obtine probe necesare in emiterea concluziilor pe care se va baza opinia auditului. Acest set de instuctiun reprezinta procedurile sau tehincile de audit.

Clasificarea procedurilor in functie de scopul urmarit :

-Proceduri de estimare a riscurilor care se aplica in etapa de planificare cand se urmareste cunoasterea clientului, a mediului sau de afaceri si a contolului intern

-Proceduri de estimare a riscurilor, aplicabile in etapa de planificare. Acestea urmaresc in principal cunoasterea clientului, a mediului in care acesta functioneaza si a controlului intern.

-Teste ale controalelor prin care se testeaza controlului intern din punct de vedere al eficientei acestuia in corectarea erorilor semnificative detectate

-Teste ale controalelor, pentru stabilirea eficientei controlului intern in identificarea si corectarea eroroilor semnificative.

-Proceduri de fond care se aplica asertiunilor facute de conducere pentru determinarea denaturarilor semnificative

-Proceduri de fond, aplicabile declaratiilor conducerii ce ajuta la identificarea denaturarilor semnificative.

Procedurile de estimare a riscurilor includ obtinerea de informatii despre client si mediului sau de afaceri ,reglementarile aplicabile,politicile contabile,strategiile de dezvoltare si obiectivele managementului,,scopul acestor estimari fiind de a detecta denaturarile semnificative din afirmatiile facute de conducere si reflectate in situatiile financiare.

Din afirmatiile facute de conducere si prezentate in situatiile financiare, auditorul detecteaza denaturarile semnificative cu ajutorul procedurilor de estimare a riscurilor, prin obtinerea informatiilor despre client si despre mediul in care acesta isi desfasoara activiteatea in conformitate cu reglementarile aplicabile si politicile contabile folosite.

Teste ale controalelor constau in evaluarea sisitemului contabil si a asistemului de control scopul acestora fiind de a aprecia riscul de control . Aceste teste furnizeaza probele de audit necesare verificarii celor doua sisteme din punct de vedere al modului in care au fost proiectate astefel incat denaturarile semnificative sa poata fi prevenite, detectate daca exista si in final corectate,daca sitemul de control exista si a functionat

Pentru aprecierea riscului de control se folosesc teste ale controalelor ce cuprind o evaloare a sistemului contabil si a sistemuli de control intern. In urma acestor teste sunt furnizate probele de audit pentru verificarea sistemelor astfel incat denaturarile semnificative sa poata fi detectate si corectate sau prevenite.

Proceduri de fond cuprind teste ale operatiunilor si tranzactiilor , ale soldurilor conturilor si proceduri analitice scopul fiind acela de a verifica daca ,,fiecare asertiune relevanta a managementului este conforma cu principiile si regulile contabile aplicabile,aceste proceduri si probele obtinute urmand sa sustina opinia auditorului.

Operatiunile si tranzactiile , soldurile conturilor si procedurile folosite sunt testate cu ajutorul procedurilor de fond. Scopul lor este de a verifica conformitatea declaratiilor managementului cu principiile si regulile contabile aplicate de catre societate.

Auditorul trebuie sa aplice proceduri analitice in planificarea activitatii de audit , pe parcursul desfasurarii auditului ca si proceduri de fond precum si in etapa revizuirii generale de la finalul auditului. ISA 520( Proceduri analitice) stabileste regulile si furnizeaza recomandari cu privire la aplicarea procedurilor analitice pe parcursul desfasurarii unui audit.

Pe parcursul desfasurarii unui audit, auditorul trebuie sa utilizeze proceduri analitice pentru planificarea activitatii de audit. Recomandarile cu privire la procedurile analitice aplicate pe parcursul auditului se regasesc in ISA 520( proceduri analitice)

Procedurile analitice ,,reprezintă o serie de instrucțiuni detaliate prin care se explică maniera de obținere a probelor de audit și care pot fi aplicate de către auditor, după caz, la nivelul unui eșantion selectat sau la nivelul întregii populații .

Procedurile analitice sunt definite ca fiind o serie detaliata de instructiuni cu ajutorul carora se explica modul de obtinere a probelor de audit, si pe care auditorul le poate aplica in functie de caz, la nivelul unui esantion stabilit sau chiar la nivelul total al populatiei.

ISA 520(Proceduri analitice) definește procedurile analitice ca pe o analiză a celor mai importante rate financiare sau de trend, cu scopul investigării fluctuațiilor sau relațiilor care pot indica o serie de abateri semnificative de la o serie de informații relevante sau sume predictibile (IFAC, 2009).

In standardul international ISA 520 ( Proceduri analitice) sunt definite procedurile ca fiind o analiza a ratelor financiare sau de trend , ce ajuta la identificarea fluctuatiilor sau relatiilor ce pot conduce la abateri semnificative pornind de la informatii relevante sau anumite sume predictibile.

Tehnica sondajului: auditorul nu poate verifica integral rulajele sau soldurile

conturilor si tinand cont de numarul de documente, inregistrari sau elemente ale multimilor selectate el va cauta elementele probante pe un esantion adecvat. In acest scop va utiliza tehnica sondajului in functie de fiecare situatie in parte.

Deoarece auditorul nu poate cerceta integral soldurile sau rulajele conturilor , datorita numarului mare de documente , acesta va identifica elementele ce vor reprezenta probe de audit pe un esantion adecvat. In functie de situatie, acesta va folosi tehnica sondajului.

Eșantionarea în audit este definita de acest ISA ca fiind :aplicarea procedurilor de audit pentrumai puțin de 100% din elementele dintr-o populație relevanta pentru audit astfel că toate unitățile de eșantionare au o șansă de selecție, în scopul de a furniza

auditorului o bază rezonabilă pe care să tragă concluzii despre întreaga populație.

Tehnica sondajului se regaseste in standardul ISA 530 ( Esantionarea in audit). ISA defineste esantionarea in audit ca fiind tehnica de aplicare a procedurilor pentru 100% din elementele unei populatii specifice pentru audit, cu scopul de a oferii o sansa de selectie tuturor unitatilor din esantion. Astfel auditorul va avea o baza rezonabila cu ajutorul careia va putea trage concluzii despre toata populatia.

1.6 Riscul de audit

 Auditorul trebuie să planifice și să desfășoare angajamentul de audit astfel încât să reducă riscul de audit până la un nivel acceptabil de scăzut care să fie consecvent cu obiectivul unui audit. Auditorul reduce riscul de audit prin crearea și efectuarea unor proceduri de audit prin care să obțină probe de audit suficiente și adecvate, pentru a fi capabil să contureze concluzii rezonabile pe care să fundamenteze o opinie de audit. Certificarea rezonabilă este obținută atunci când auditorul a redus riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Auditorul trebuie sa intocmeasca planul de audit si sa desfasoare angajamentul, cu un risc de audit cat mai redus, pana la un nivel scazut care sa fie acceptabil in indeplinirea obiectivului propus. Pentru reducerea riscului de audit, acesta creeaza si efectueaza anumite proceduri de audit specifice pentru obtinerea de probe adecvate si suficente, pentru a contura concluzii corecte ce ajuta la fundamentarea unei opinii pertinente de audit. Atunci cand riscul de audit a atins un nivel acceptabil de scazut, putem spune ca certifcarea rezonabila a fost obtinuta.

 Riscul inerent este posibilitatea ca o aserțiune să comporte o denaturare ce poate fi semnificativă, fie individual, fie cumulată cu alte denaturări, presupunând că nu există controale aferente. Riscul unei astfel de denaturări este mai mare pentru unele aserțiuni și clase aferente de tranzacții, solduri ale conturilor și prezentări de informații, decât pentru altele.

Riscul inerent reprezinta posibilitatea existentei unei denaturari semnificative a unei asertiuni, fie independenta, fie in legatura cu alte denaturari, pronind de la faptul ca nu exista controale aferente. O astfel de denaturare prezinta un risc mare in anumite cazuri decat in altele.

Riscul de control este riscul ca o denaturare care poate să apară într-o aserțiune și care poate fi semnificativă, fie în cazul în care este izolată, fie cumulată cu alte denaturări, să nu fie prevenită, detectată și corectată la timp de sistemul de control intern al entității. Acest risc este o funcție a eficienței proiectării și operării sistemului de control intern în atingerea acelor obiective ale entității care sunt relevante pentru întocmirea situațiilor financiare ale entității. Un anumit risc de control va exista întotdeauna datorită limitărilor inerente ale sistemului de control intern.

Riscul de control explica posibilitatea ca o denaturare ce poate fi semnificativa sa nu fie detectata si corectata in timp util de catre sistemul intern de control al entitatii. Acest risc provine din ineficienta proiectarii si operarii sistemului intern de contril in atingerea obiectivelor stabilite care sunt relevante in intocmirea situatiilor financiare. Intotdeauna va exista un anumit risc de control, datorita limitarilor existente in sistemul de control intern.

Riscul inerent și riscul de control sunt riscuri care aparțin entității; ele există independent de procesul de audit al situațiilor financiare. Auditorului i se cere să evalueze riscul unor denaturări semnificative la nivelul aserțiunii ca bază pentru proceduri de audit suplimentare, deși acea evaluare este mai degrabă o chestiune de raționament decât o măsurare precisă a riscului. Atunci când evaluarea auditorului cu privire la riscul unor denaturări semnificative include o anticipare a eficienței operaționale a controalelor, auditorul desfășoară teste de control care să susțină evaluarea riscului. ISA, în mod normal, nu se referă separat la riscul inerent și riscul de control, ci mai degrabă la o evaluare combinată a riscului unei denaturări semnificative.

Riscul de control si riscul inerent exista independent de auditul situatiilor financiare, aceste riscuri apartin entitatii auditate. Evaluarea riscului tine in principiu de rationamentul auditorului decat de o masurare exacta a riscului. Standardele ISA nu se refera in mod normal separat la cele doua riscuri , sustinand o evaluare combinata a riscurilor de aparitie a unei denaturari semnificative.

Riscul de nedetectare este riscul ca auditorul să nu detecteze o denaturare care există într-o aserțiune și care poate fi semnificativă, fie în cazul în care este izolată, fie cumulată cu alte denaturări. Riscul de nedetectare este o funcție a eficienței unei proceduri de audit și a aplicării acesteia de către auditor. Riscul de nedetectare nu poate fi redus până la zero datorită faptului că auditorul nu examinează, de regulă, totalitatea unei clase de tranzacții, de solduri ale unor conturi și de prezentări de informații și datorită altor factori. Riscul de nedetectare este asociat naturii, duratei și întinderii procedurilor auditorului care sunt determinate de acesta în scopul reducerii riscului de audit până la un nivel acceptabil de scăzut.

Riscul de nedetectare reprezinta posibilitatea ca auditorul sa nu detecteze o denaturare existenta, care este semnificativa, izolata sau cumulata cu alte denaturari. Riscul de nedetectare poate fi catalogat ca o functie ce reprezinta eficienta si aplicarea unei proceduri de audit. Deoarece auditorul nu examineaza , de obicei, totalitatea documentelor si tranzactiilor societatii auditate, riscul de nedetectare nu poate fi redus la zero. In functie de durata si intinderea procedurilor si de natura lor, auditorul are ca scop reducerea riscului de audit pana la un nivel acceptabil de scazut.