Abordari Conceptuale Privind Rentabilitatea

CAPITOLUL 1. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND RENTABILITATEA

Rentabilitatea reprezintă o formă de exprimare sintetică a eficenței economice. Aceasta reflectă capacitatea unei întreprinderi de a realize profit. Profitul, în condițiile economiei de piață reprezintă obiectivul de bază al oricărei întreprinderi, reprezentând un venit rezultat din capitalul utilizat într-o întreprindere, constând din diferența dată de totalul venituror întreprinderii și totalul cheltuielilor.

Rentabilitatea apare ca un instrument decisiv în mecanismul economiei de piață. Aceasta presupune obținerea unor venituri mai mari în urma vânzării și încasării producției fabricate, față de cheltuielile effectuate în vederea realizării acestei producții. Creșterea rentabilității reprezintă o necefsitate vitală pentru existența întreprinderilor.

Rata de rentabilitate este raportul dintre un indicator de rezultate (fie el profit sau pierdere) și un indicator care reprezintă activitatea (cum ar fi: cifra de afaceri netă, resurse consummate) sau un stoc (capital propriu, active totale). 1

Cu ajutorul calculelor rezultate pe baza ratei rentabilității, se urmărește ca prin aceasta să se determine un raport de eficiență contabilă dintre eforturile produse pentru obținerea efectelor de natura profitului. Rata rentabilității reprezintă un raport alcătuit din efortul depus și efectele totale pe care le generează, astfel determinând performanța întreprinderii.

1 Gh. Vâlceanu, V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 269

Ratele utilizate de către întreprindere prezintă o serie de informații diferite, reflectând eficiența diferitelor categorii de activității care se desfășoară în cadrul unei întreprinderi. Ratele reprezintă pentru întreprindere o serie de instrumente utile pentru analizarea și sintetizarea unor date multiple, sub o formă mai ușoară de interpretat.

Interpretarea ratelor trebuie să cuprindă natura activității întreprinderii, strategia adoptată, și gradul de maturitate, pentru a se putea evidenția o situație cât mai clară a performanței întreprinderii, iar ulterior reușind să se stabilească eventualele schimbări ce pot apărea în funcționarea corespunzătoare a întreprinderii.

Rata rentabilității reprezintă o mărime care este aproximativă, prin care se exprimă gradul în care capitalul în întregul său aduce profit. În ansamblul indicatorilor economico-financiari rata rentabilității se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficență ai activității întreprinderii. În contul de profit și pierdere, rata rentabilității se reflectă în rezultatele activității întreprinderii din toate activitățile economice. Comparativ cu costurile pe produs, prin care se reflectă rezultatele din activitatea de producție, rata rentabilității le sintetizează și pe cele din activitatea distribuției.2

Rata rentabilității ca indicator de eficiență, poate lua diferite forme diferite, după cum se modifică baza de raportare prin care se exprimă efortul sau cheltuiala procesului de producție, sau după cum este trecut la numărător: profitul brut sau profitul net. Modelele de utilizare pentru exprimarea ratei rentabilității sunt diferite, având un caracter informativ diferit, exprimând eficiența diferitelor activității economice ale întreprinderii.

Principalele categorii de rate de rentabilitate utilizate în cadrul unei analizei economico-financiare a unei întrerinderii sunt:

rata rentabilității comerciale;

rata rentabilității resurselor consumate;

rata rentabilității economice;

rata rentabilității financiare.

Rata rentabilității comerciale este data de raportul dintre rezultatul obținut și cifra de afaceri. Formula de calcul este următoarea:

2 Al. Gheorghiu, Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004, p.19

RRC =* 100

Cele mai utilizate moduri de calcul a ratei rentabilității comerciale conform literaturii de specialitate sunt:

RC = * 100

RMB = * 100

Rcn = * 100

Prescurtările din formule reprezintă:

RC – Rata rentabilității comerciale;

Rcn – Rata rentabilității comerciale nete;

RMb – Rata marjei brute din vânzări;

CA – Cifra de afaceri netă;

Pr – Profit aferent cifrei de afaceri nete;

Po – Profit operațional;

Pn – Profit net.

După opiniile autorilor, ordinea factorilor care acționează asupra ratei rentabilității comerciale este următoarea: structura cifrei de afaceri pe produse, prețul de vânzarea pe produs fără TVA și costul complet unitar.

Rata rentabilității resurselor consummate este dată de raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri și costurile totale aferente vânzărilor. Formula de calcul este următoarea:

Rrc = * 100

Pr – profit afferent cifrei de afaceri;

Ch – cheltuieli aferente cifrei de afaceri.

Există o serie de factorii care influențează modificarea ratei rentabilității resurselor consumate, și anume: costurile complete unitare, prețurile de vâanzare a produselor și structura cifrei de afaceri pe produse.

Costurile impun o dublă acțiune asupra ratei rentabilității resurselor consumate, având un efect negativ, față de celelalte rate. Un nivel optim al ratei rentabilității resurselor consumate este dat de intervalul 9% – 15%.

Formulele de calcul prin care se poate afla rezultatul ratei rentabilității sunt următoarele:

RE = * 100

RE = * 100

RE = * 100

Rata rentabilității financiare este dată de raportul dintre rezultatul net al exercițiului și capitalul propriu. Formula de calcul este următoarea:

Rf = * 100

Rata rentabilității financiare reprezintă un indicator important în evaluarea performanțelor economico-financiare ale unei întreprinderi. Rentabilitatea financiară reprezintă un indicator de bază, cu ajutorul căruia se pot caracteriza performanțele întreprinderilor.

Abordări la nivel național al sistemului contabil

Acest subcapitol prezintă descrierea mai multor definiții asupra noțiunilor de cheltuieli, venituri și rezultatul exercițiului din perspectiva mai multor autori care își prezintă propria viziune despre conceptele analizate în aceată lucrare de licență și care operează la nivel național.

Obiectivul principal al fiecărei întreprinderi este acela de a obține profit. Întreprinderea pentru a face acest lucru realizabil, depune un efort bănesc, material și nu în ultimul rând un efort de muncă. Aceste eforturi în ansamblul lor poartă denumirea contabilă de cheltuieli.

Cheltuielile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS „diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari”(paragraph 70.b. din Cadrul general IFRS). În principriu o cheltuială reprezintă o “sărăcie” a întreprinderii, generată fie de o mișcare a unor elemente de active patrimoniale, fie de o mișcare a unor elemente de active patrimoniale, fie de o creștere a unor elemente de pasive patrimoniale, cum ar fi capitaluri proprii sau datorii.

Pentru fiecare țară există o modalitate diferită de gestionare a contabilității cheltuielilor și veniturilor. Conform articolului ART. 17 din Legea Contabilității 82/1991, „Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinația lor, după caz”.

Potrivit contabilitatea financiară și de gestiune internă a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor3, cheltuielile se clasifică după destinația lor în :

cheltuieli de exploatare

 cheltuieli financiare

cheltuieli excepționale

3M.Negruțiu, Contabilitatea financiară și de gestiune internă a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor în comerț-turism, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1997, p. 17-19

Cheltuielile de exploatare, rezultă din realizarea obiectului de activitate al întreprinderii. Ele se clasifică după natura lor, astfel:

Cheltuieli privind consumurile cu materii prime, materiale, mărfuri și alte elemente similare;

Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți (întreținere, reparații, redevențe, locații de gestiune, chirii, transporturi de bunuri și persone, cheltuieli de protocol, reclamă, etc.);

Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate suportate de unitatea patrimonială (impozite pe clădiri, taxe pentru folosirea terenurilor, impozit pe profit);

Cheltuieli cu personalul (salarii și alte drepturi de personal, contribuția la asigurări și protecția socială, etc);

Alte cheltuieli de exploatare.

Cheltuielile financiare, sunt produse de:

pierderi din creanțe legate de participații;

pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;

diferențe nefavorabile de curs valutar;

dobânzi aferente împrumuturilor primite;

sconturi acordate clienților;

alte cheltuieli fiannciare.

Cheltuieli excepționale, reprezintă rezultatul dintr-o activitate care iese din normalitate sau operații cu o frecvență redusă, și care se referă la:

Operațiuni de gestiune (amenzi, penalități, despăgubiri achitate, donații și subvenții acordate, pierderi din debitori diverși, etc.)

Operațiuni de capital (partea neamortizată a imobilizărilor cedate și alte cheltuieli).

Toate cheltuielile, dar și rezultatul exercițiului sunt finanțate din veniturile întreprinderii, care sunt reprezentate de sumele ce revin întreprinderii ca rezultat al activității sale.

Veniturile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS “creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creșteri ale valorii activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuția acționarilor” (paragraful 70.a. din Cadrul general IFRS). În principiu un venit reprezintă o “ îmbogățire“ a întreprinderilor, generată fie de o creștere a unor elemente de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de passive patrimoniale, cum ar fi capitalurile proprii sau datoriile.

Extras tot din contabilitatea financiară și de gestiune internă a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor3, veniturile se clasifică după natura activității generatoare de venit în :

venituri din exploatare;

venituri financiare

venituri excepționale

Veniturile din exploatare, cuprind următoarele venituri:

Venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrări executate și servicii prestate;

Venituri din producția stocată care exprimă variația de valoare a stocurilor între începutul și sfârșitul perioadei și care poate fi în plus sau în minus. În funție de semnul difereței, aceasta se va înscrie în cadrul veniturilor în mod corespunzător;

Venituri din producția imobilizată;

Venituri din subvenții de exploatare.

Veniturile financiare, cuprind următoarele venituri:

Venituri din participații;

Venituri din creanțe imobilizate;

Venituri din titluri de plasament;

Venituri din diferențe favorabile de curs valutar;

Venituri din dobânzi primite;

Venituri din din sconturi obținute.

Venituri excepționale, cuprind următoarele venituri:

Venituri din operațiuni de gestiune ( amenzi, penalități, despăgubiri încasate, subvenții primite, reactivare debitorilor insolvabili);

Venituri din operațiuni de capital (venituri din cedarea activelor).

Având în vedere multitudinea de definiții oferite de către cercetătorii în domeniul noțiunilor de cheltuieli și venituri, se poate distinge o diferență între perspectivele oferite de diverșii autori.

În țara noastră, legislația prevede o contabilitate de angajamente, care constă în înregistrarea cheltuielilor în momentul consumului sau al ieșirii din patrimoniu, indiferent de momentul plății.

Noțiunea de cheltuială este abordată din același unghiuri de către mai mulți autori, respectiv profesori universitari de la nivel național. Fiecare autor are o viziune proprie și un concept diferit asupra a ceea ce se numesc: cheltuieli și venituri ale unei întreprinderi.

Potrivit cadrului general de întocmire și reprezentare a situațiilor financiare elaborat de IASB („International Accounting Standards Board”), cheltuielile sunt definite ca fiind „diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari”.4

În opinia unor autori5 cheltuielile se definesc ca fiind „cheltuieli reprezentate de totalitatea operațiunilor economice care afectează patrimonial întreprinderii prin dimunuarea activului: consumul de materii prime, de material, sau mărimea pasivului: înregistrarea obligațiilor de plată pentru utilități, a obligațiilor salariale”.

4IASB, Standardele Internaționale de Raportar Financiară 2007, Editura Economică, București, 2007, p. 1481

5 S.A. Ciplea, Contabilitate financiară, Editura UTPRESS, Cluj-Napoca, 2015, pp.132 – 147

Din perspectiva lui A.Nederița, cheltuielile reprezintă „cheltuielile și pierderile (daunele) care apar în rezultatul activității economico-financiare și nu sunt legate nemijlocit de procesul de producție. Cheltuielile nu se includ în costul produselor (serviciilor), se reflectă în raportul privind rezultatele financiare și se scad din venituri la determianrea profitului (pierderii) al perioadei de gestiune”.6

O altă opinie în ceea ce privesc cheltuielile spune că: „cheltuielile semnifică o „sărăcie” a entității, generată fie de micșorarea unor elemente de active patrimoniale, fie de o creștere a unor elemente de datorii patrimoniale”.7

Potrivit cărții (N. Balteș; A. Ciuhureanu, 2014), veniturile „sunt reprezentate de sumele sau valorile încasate sau de încasat din operațiuni de livrări, executări de lucrări, prestări de servicii sau din executarea unei obligații legale sau contractuale din parta terților”.

În opinia lui S.A.Ciplea, veniturile sunt deficite ca fiind ,,potențialul economic al unei întreprinderi este reprezentat de capacitatea de a crea venituri ca unică sursă de acoperire a cheltuielilor și realizarea unui profit suficient spre a asigura dezvoltarea și a împiedica erodarea capitalului”.5

Din perspectiva veniturilor, C.E.Stoenoiu, definește această noțiune ca fiind „o creștere a unor elemente de pasiv, care generează o majorare a beneficiilor economice. În general veniturile reprezintă expresia valorică a producției stocate și/sau livrate”.8

În ceea ce privesc veniturile, D. Matiș și A. Pop spun că acestea „semnifică „o îmbogățire” a entității, generată fie de o creștere a unor elemente patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de datorii patrimoniale”.7

6A.Nederița(coord.), Contabilitate financiară-Manual, Editura: Asociciația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Rep.Moldova, Chișinău, 1999, pp. 223- 253

7D. Matiș și A. Pop, Contabilitate financiară , Editura: Casa Cărții de Știință, 2009

8C.E. Stoenoiu, Contabilitate financiară. Editura UTPRESS, 2015

Veniturile în opinia lui A.Nederița, reprezintă ,,afluxul global de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în procesul activității ordinare a întreprinderii, sub formă de majorare a activelor sau de micșorare a datoriilor, care conduc la creșterea capitalului propriu, cu excepția sporurilor pe seama aporturilor proprietarilor întreprinderii”.6

În continuare după analiza conturilor de cheltuieli și venituri va urma determinarea rezultatului exercițiului. Acesta este reprezentat în contul 121 „ Profit sau pierdere”. Rezultatul financiar al unei întreprinderi ne arată cât de efficient și la ce nivel s-a desfășurat întreaga activitate economică a întreprinderii. Rezultatul exercițiului, se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului indiferent de data încasării sau plăților efectuate.

„Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele zctivității unei întreprinderi, în cursul unei perioade date. El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidență fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției ueni întreprinderi, pentru o anumită durată”.9

Rezultatul financiar poate lua două forme, si anume:

profit, dacă în perioada de timp determinată, de regulă în exercițiul financiar, veniturile sunt mai mari față de cheltuieli

9N.Feleagă, I.Ionașcu, Tratat de contabilitate financiară-vol.I, Editura: Economică, 1998, p. 133

pierdere, dacă în perioada de timo determinată, de regulă în exercițiul financiar, cheltuielile sunt mai mari față de venituri

Rezultatul exercițiului descris de N. Balteș în „Contabilitatea financiară” se stabilește ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data încasării sau plății lor.

Rezultatul exercițiului cuprinde:

rezultatul current;

rezultatul excepțional;

rezultatul brut;

rezultatul impozabil;

rezultatul net.

Rezultatul curent reprezintă diferența dintre veniturile din operațiile curente, respectiv veniturile din exploatare, veniturile financiare, cheltuielile curente, cheltuielile de exploatare și cheltuielile financiare. Formula de calcul este următoarea:

Rezultatul current = –

Rezultatul excepțional reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile excepționale, ca urmare a unor operații efectuate de firmă care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a acesteia . Formula de calcul este următoarea:

Rezultatul excepțional = Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale

Rezultatul brut = Rezultatul curent ±  Rezultatul excepțional

Conform Legii Contabilității 81/1991, „Art. 19 enumerăm următoarele:

(1) În contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește cumulat de la începutul exercițiului financiar. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar.

(2) Rezultatul final al exercițiului financiar se stabilește la închiderea anului.

(3) Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale”.

4) Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților.

(5)La instituțiile publice rezultatul execuției bugetare se stabilește anual, potrivit reglementărilor contabile elaborate în acest sens.

Rezultatele pot avea diferite moduri de formare, în funcție de criteriul de clasificare al cheltuielilor care au stat la baza obținerii acestora. După modul de formare al rezultatelor, acestea pot fi grupate în două categorii principale:

rezultate obținute prin clasarea cheltuielilor după natura lor

rezultate obținute prin clasarea cheltuielilor după funție.

1.Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. NR. 1752/2005), în contul de profit și pierdere, chetuielile sunt ierarhizate după natura lor (cheltuieli de exploatare, cheluieli financiare, cheltuieli extraordinare), fiind prezentate într-un format de tip vertical.

Nivelul performanțelor economice desfășurate de întreprindere într-o perioadă de gestiune este dat de activitatea de exploatare, activitatea financiară, activitatea curentă și activitatea extraordinară.

Pentru fiecare activitate în parte îi aparține un flux de venituri, cheltuieli și rezultat, structurate astfel:

Fluxuri de exploatare, care cuprind operațiuni economice cu caracter specific, obișnuit și repetitive, care vizează activitatea normal și curentă a unei întreprinderi, excluzând prin influență cu character financiar sau extraordinar. Operațiunile de exploatare permit determinarea rezultatului de exploatare, acest rezultat fiind unul real, dat de activitatea de bază a întreprinerii.

Fluxuri financiare, care cuprind operațiuni economice care vizează activitatea financiarăși care au character obișnuit, repetitiv și specific. Fluxurile financiare permit determinarea rezultatului financiar.

Fluxuri curente, se obțin prin însumarea fluxurilor de exploatare și a fluxurilor financiare, acestea generând rezultatul current.

Fluxuri extraordinare, care cuprind operațiuni economice care nu au legătură direct cu obiectul normal de activitate al întreprinderii. Operațiunile din această categorie au character accidental.

Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P nr. 1752/2005, paragraful 39) elementele extraordinare sunt considerate venituri sau cheltuieli ce rezultă din evenimente și tranzacții care sunt în mod clar diferite de activități curente ale unei întreprinderi și care nu se așteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat.

2.În cazul rapoartelor financiare obținute prin clasarea cheltuielilor după destinație (cheltuieli de exploatare, cheltuieli de desfacere, cheltuieli de administrare) este posibilă formarea unui rezultat confirmat de piață deoarece rezultă din compararea costului vânzărilor cu producția vândută.

1.2. Abordări la nivel internațional al sistemului contabil

Există unele diferențe considerabile în activitatea contabilă la nivel național și internațional în ceea ce privesc cheltuielile, veniturile dar și contul de profit sau pierdere. Diferențele pentru regulile contabile se datorează în mod principal sistemului politic distinct din fiecare țară, culturile variate sau alte sisteme economice. Fiecare țară interpretează în diferite moduri regulile sau legile care sunt implementate, având și preferințe diferite pentru anumite practici.

În urma unei analize aprofundate și a unor parcurgeri, a unor informațiilor privind diferitele sisteme contabile la nivel național cât și la nivel internațional (sistemul contabil în Statele Unite ale Americii privind situațiile financiare și sistemul contabil în Marea Britanie privind situațiile financiare) s-au constatat o multitudine de diferențe în ceea ce privește definițiile noțiunilor de: cheltuieli, venituri și structura contului de profit sau pierdere.

În ceea ce privește sistemul contabil din Statele Unite ale Americii privind situațiile fiannciare, acesta are la bază normalizarea contabilității de către Consiliul pentru Standardele de Contabilitate Financiară (engl. Financial Accounting Standards Board-FASB). Acesta fiind primul organism pe care normalizatorii l-au elaborat și prin care au reușit să prezinte natura și obiectivele situațiilor financiare.

Statele Unite ale Americii reprezintă o federație care este formată din mai multe state, fiecare stat având propriile sale organisme de reglementare a obligațiilor fiscale și a activităților economice. Pentru a profesa ca și un contabil autorizat este necesar să obți un drept prin care să poți să îți desfășori activitatea economică, acest lucru fiind dat de legislația proprie a fiecărui stat membru.

În viziunea lui M.Riștea, L. Olimid, D.A. Calu, sistemul contabil American privind situațiile financiare, prezintă o multitudine de elemente care sunt considerate primordiale pentru întrocmirea unor situații financiare. Potrivit FASB cheltuielile, veniturile, câștigurile și pierderile sunt definite astfel:10

Cheltuielile sunt definite ca fiind: “consumuri de active sau creșteri de datorii rezultate din activitățile principale ale întreprinderii”

Veniturile sunt definite ca fiind: “creșteri de active sau diminiuări de datorii rezultate din activitățiile principale ale întreprinderii”

Câștigurile sunt definite ca fiind: “creșteri de active sau diminuări de datorii rezultate din activități accesorii sau schimbări economice”

Pierderile sunt definite ca fiind: “consumuri de active sau creșteri de datorii rezultate din activități accesorii sau schimbări economice”.

După spusele lui N.Feleagă, contul de profit și pierdere în cadrul sistemului contabil American este întocmit sub forma unei liste.11 Acesta poartă mai multe denumiri, cum ar fi: profit and loss account, statement of earnings, sau income statement.

În ceea ce privește sistemul contabil din Marea Britanie privind situațiile financiare, acesta a fost definit în cartea lui M. Riștea și L. Olimid în 2006, fiind structurat în opt capitole.

10M. Riștea, L. olimid, D.A. Calu , Sisteme contabile comparate, Editura : CECCAR – Corpul experților contabili și contabililor autorizați din România, București, 2006

11N. Feleagă, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, Editura Economică, București, 2007

Marea Britanie este țara unde au apărut pentru prima dată primele reglementări contabile, după revoluția industrială, având ca și obiectiv principal doar societățile pe acțiuni. Cele mai importante trăsături ale sistemului contabil britanic sunt: participarea statului la reglemetarea contabilă care este una nesemnificativă, accentul pus pe nevoile marilor societăți comerciale în ceea ce privesc informațiile financiare, și realizarea unor situații de control a conturilor care sunt puse la dispoziția cabinetelor de audit financiar.

Întocmirea situațiilor financiare cuprinde elementele care accentuează interesul în mod special și care se regăsesc în Contul de profit și pierdere. Aceste elemente sunt recunoscute ca fiind: cheltuieli, venituri, câștiguri și pierderi. Normalizatorii britanici definesc aceste elemente din perspectiva lor, conturând aspectele cele mai importante.

Cheltuielile sunt definite ca fiind: „elemente care nu sunt considerate de sine stătătoare intră în categoria pierderilor”.

Veniturile sunt definite ca fiind: „elemente care nu sunt considerate de sine stătătoare, și care intră în categoria câștigurilor”.

Câștigurile sunt definite ca fiind: „creșteri ale capitalului propriu altele decât cele privind aporturile din partea proprietarilor. În categoria câștigurilor se includ veniturile rezultate din activitatea curentă a întreprinderii, veniturile rezultate din alte activități decât cele de exploatare, cum este cazul câștigurilor din cedarea activelor, precum și diminuarea valorii elementelor de activ”.

Pierderile sunt definite ca fiind: „dimnuări ale capitalului propriu altele decât cele privind distribuirile către proprietari. În categoria pierderilor se includ cheltuielile rezultate din activitatea curentă a întreprinderii, cheltuielile rezultate din alte activități decât cele de exploatare, cum este cazul pierderilor înregistrate la cedarea activelor, precum și dimnuarea valorii elementelor de activ”. Contul de profit și pierdere este întocmit și de societățile britanice sub forma unei liste.