Abordari ale Unitatilor Lexicale cu Etimon Francez In Limba Romana

=== b1f3190c9ab2c42a57edbae70073d98c17a269d3_481822_1 ===

UNIVERSITATEA,,VASILE ALECSANDRI"BACĂU

FACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA LIMBĂ ROMÂNĂ-LIMBĂ FRANCEZĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

ABORDĂRI ALE UNITĂȚILOR LEXICALE CU ETIMON FRANCEZ ÎN LIMBA ROMÂNĂ

ÎNDRUMĂTOR

CANDIDAT

BACĂU

2017

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1.Neologismul-Influența neologismelor asupra lexicului limbii române

Capitolul 2.Lexicul neologic francez-prezentarea,interpretarea și ierarhizarea cuvintelor

Capitolul 3.Franțuzismele din limba română actuală

Capitolul 4.Aspecte ale împrumutului neologic francez în opera lui Vasile Alecsandri

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Printre sistemele de comunicare ce contribuie în mod determinant la existența individului în cadrul unui grup,limba este un mijloc de comunicare superior.Strâns legată de dezvoltarea gândirii,dezvoltatea limbajului a reprezentat,alături de apariția muncii un factor hotărâtor în procesul de evoluție a speciei umane.Perfecționată prin utilizarea ei curentă de către vorbitori limba ajunge la formele sale superioare de expresie în cadrul literaturii.

Literatura fiind o artă a cuvântului,scriitorul are la dispoziție sistemul fonetic,lexical,morfologic și sintactic al limbii în care se exprimă și în care operează un proces de selecție în funcție de realitatea pe care o reprezintă,de personalitatea sa artistică și de cititorul căruia i se adresează.

Limba română actuală este “etapa cea mai apropiată de prezent” sau „etapa cea mai recentă a limbii române contemporane”. Lingvistul Ion Coteanu spunea că formarea limbajului specific reprezintă ,,ipostaza cea mai îngrijită a limbii întregului popor"1.

Transformarea continuă a limbii române e rezultatul tensiunii create între elementele stabile, reglementate, normate și cele ocazionale, devenite generale, care pot fi tendințe, greșeli, abateri, încălcări ale regulilor. E clar că un mod de pornire al schimbărilor în limbă îl constituie greșeala, abaterea, devierea de la regula generală, și totuși, nu orice greșeală care se manifestă la un moment dat duce la o schimbare literară.

Dacă intr-o limbă se abate de la norme,reguli și specificul ei atunci ea devine fără valoare,formă și nu are puterea de a realiza comunicarea. Rolul cercetătorului literar nu se reduce doar la cel de observator neputincios care constată existența unor tendințe de deviere de la regulă și le consemnează. Constatarea e însoțită de analiza sensului schimbării vizate și de acceptarea sau neacceptarea formei deviante. În caz că direcția schimbării este spre includerea în sistem a respectivului fapt de limbă, cercetătorul are posibilitatea de a transforma abaterea generalizată prin uz în regulă. Când direcția este extrasistemică, acesta își asumă obligația de a opri schimbarea.

De aceea în această lucrare voi încerca să explic rolul și importanța unităților lexicale în general,și a neologismelor în special provenite din limba franceză care au adus un plus de frumusețe și bogăție în vocabularul limbii române.

Aceste neologisme provenite din limba franceză,au fost bine reliefate de scriitorul Vasile Alecsandri în opera sa dându-i acesteia o valoare lingvistică inestimabilă și un loc binemeritat în literatura română și universală.

Neologismele ,fac parte din vocabularul limbii române alături de arhaisme(cuvintele vechi) și ajută la exprimări frumoase și melodioase ale discursului limbajului.

1acad. Ion,Coteanu,Originea și dezvoltarea limbii rămâne",Editura Didactică și

Pedagogică,București,1998,p.11

CAPITOLUL1:

NEOLOGISMUL –INFLUENȚA NEOLOGISMELOR ASUPRA LEXICULUI LIMBII ROMÂNE

"Limba română e singura din Europa care se vorbește aproape în același chip în toate părțile locuite de români".(Mihai Eminescu)

Limba română și-a îmbogățit și reînnoit lexicul vizibil începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,prin adaptarea unor cuvinte de circulație internațională,folosite mai ales în terminologiile nenumăratelor discipline științifice(exemplu lexicografie,caligrafie,filosofie,etc) și tehnice,introduse în țara noastră odată cu evenimentele și procesele sociale care au dus la aparițis României moderne.Pe lângă vocabularul de neologisme,limba română s-a îmbogățit și cu un important număr de cuvinte din domeniul creației artistice.

Neologismele (care etimologic provin din două cuvinte grecești neos=nou și logos=cuvânt) sunt considerate acele cuvinte care au intrat de curând în vocabularul unei limbi. Des întâlnită, chiar și în lucrările de specialitate, definiția nu lămurește asupra provenienței acestei clase lexicale ce joacă un rol major în orice limbă utilizată. Apărute din necesități de comunicare, neologismele denumesc noțiuni, obiecte și fenomene din toate domeniile vieții materiale și spirituale, în special în limbajul tehnico-științific, cu scopul de a-l moderniza și îmbogăți.

Apariția neologismelor este determinată de schimbările survenite în viața materială și spirituală a societății, ele servind la denumirea noilor obiecte, noțiuni sau realități sociale.

Uneori, un cuvânt noi poate înlocui un cuvânt mai vechi care nu mai este folosit atât de frecvent.

Astfel neologismul are dreptul de să i se ofere un sens mai corect în comparație cu elementul învechit.

,,Mărturisesc că-mi place să aud pe săteanul spunând nostru speranță și timp în loc de nădejde și vreme.Nu mă tem că se va împestrița și se va ticăloși vechea limbă frumoasă și înțeleaptă a părinților nostri,pentru că procesul de primenire a limbii populare e un fenomen firesc;în evoluția ei limba vorbită a poporului nu va accepta decât ceea ce-I trebuie pentru a îmbunătăți și clarifica exprimarea."2

2M.,Sadoveanu,În legătură cu limba literară, articol preluat din jurnalele sale în,Studii și articole,publicate la Editura Junimea,Iași 2006

Pătrunderea lor în lexic s-a realizat prin două etape: sub formă de împrumuturi și prin creații proprii ale limbii. Dacă prin neologism se înțelege, în general, cuvânt împrumutat, acest fapt se datorează numărului mare de împrumuturi neologice extrem de diverse ca structură și proveniență, sensibil mai numeroase decât cele create în interiorul limbii. Chiar și atunci când folosesc material lingvistic existent în limbă, cel puțin unul din elementele formative ale noului cuvânt este neologic (combinarea a două elemente formative neologice de tip prefix neologic + neologism, combinarea unui neologism cu un prefix vechi, autohton, combinarea unei teme vechi cu un sufix neologic).

,,Tot astfel,în limba literară,neologismul intră acolo unde e nevoie de el,pentru conciziune și precizie.Când țăranul adoptă pe onoare,are intuiția că cinste nu lămurește îndestulător ce vrea să spună el;cinste mai înseamnă și altceva,în legătură cu băutura".3

Dar neologismele nu devin proprietatea unei limbi decât prin adaptarea la sistemul fonetic și gramatical al acesteia, prin circulația intensă, în caz contrar ele vor avea o existență efemeră. În ceea ce privește contopirea neologismelor în vocabularul unei limbi,aceasta se realizează în timp,fiind studiat din punct de vedere al foneticii și morfologiei.În aceste cazuri, un rol important îl are vechimea lor în limbă, astfel că termenii împrumutați recent își păstrează aspectul grafic și chiar pronunțarea din limba de origine. În măsura în care sunt acceptate de masa vorbitorilor, pentru că reușesc să completeze un vid din lexic, neologismele se supun regulilor de scriere și pronunțare ale limbii române. Modul cum neologismele se adaptează la normele limbii române trebuie privit diferențiat: pentru cuvintele intrate în limbă în urmă cu câțiva zeci de ani problemele de scriere, pronunțare, comportare în flexiune au fost rezolvate în mare măsură.

Limba română, limbă foarte receptivă la noutățile tehnice, financiare, sociale, științifice, culturale etc. dispune de mijloacele adecvate unei asemenea emancipări.

Neologismele se adaptează într-o limbă încet,respectând regulile stricte,supunându-se tuturor modificărilor făcute de lingviști,poeți sau scriitori în perioadele în care au trait,au creat și au fost activi la schimbările sociale,politice și culturale ale țări.

3Ibidem

Ceea ce impresionează în crearea neologismului românesc constă în faptul că, spre deosebire de continuitatea culturală a limbilor occidentale surori, limba română a cunoscut o evoluție delimitată pe niveluri: pe de o parte, limba populară, manifestată preponderent oral, fără restricții sau limitări normative, cu o deosebită capacitate structurală de a prelua și adapta împrumuturile necesare; pe de altă parte, limba cultă, de origine bizantino-slavă, aparținând, inițial, unei minorități izolate cultural de marea masă a vorbitorilor. Reluarea contactului cultural firesc, masiv și constant, cu latinitatea și cu romanitatea occidentală s-a realizat progresiv, destul de târziu: procesul de modernizare a fost început, mai mult sau mai puțin latent, de marii noștri oameni de cultură moldoveni și munteni a fost promovat după principii și ca manifestare în cercurile literare transilvănene și a ajuns la o relativă normalitate în secolul al XIX-lea, considerat ca fiind epoca realizării limbii literare moderne și a transformării ei într-un instrument important de asumare și de răspândire a culturii. Accentul pus pe modernizarea latino-romanică – mai ales pe împrumuturile lexicale directe – este cu atât mai interesant cu cât majoritatea acestora sunt considerabile, încă, neologisme, în ciuda aspectului fonetic uneori vechi. Așadar, argumentele prin care, în lingvistica românească, sunt socotite neologice unități lingvistice pătrunse acum mai bine de 200 de ani sunt următoarele: a) prin intermediul limbilor de origine neogreacă și slavă), b) calitatea importantă de termeni care provin din diferite domenii, c) existența lor și în fondul lingvistic internațional și d) permanența neologismelor în literature contemporană.

Limba se află permanent intr-un proces de evoluție și, ca rezultat, unele cuvinte dispar sau sunt vorbite doar in anumite regiuni și apar altele noi. Cuvintele sau expresiile nou apărute intr-o limbă, fie prin împrumut din alte limbi, fie create prin mijloace propirii. Se mai consideră neologisme cuvintele vechi care au căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care , deși sunt formate din cuvinte mai vechi au primit un sens nou, independent. In general, neologismele sunt termini speciali utilizați pentru a numi concepte noi: invenții, fenomen nou descoperit,etc. Astfel unele arhaime capătă formă de neologism,dă valoare comunicării și îmbogăsesc mesajul transmiterii de idei,informații,sentimente,etc. Insă, nu intotdeauna funcția principală a neologismelor constă in exprimarea unei noi semnificații.Înainte de a se aprecia valoarea unui cuvânt sau înțeles nou, elementul de nou trebuie analizat îndelung pentru a se determina ponderea lui în limbă De multe ori, neologismele sunt utilizate pentru a semnala ceva: aparteneța la un anumit grup, modernitatea sau, pur și simplu, dorința de a atrage atenția Cercetarea neologismelor prezintă interes nu numai pentru lexicografie, ci și pentru stilistica și cultivarea limbii. Procesul presupune stabilirea valențelor combinatorii ale termenului, precum și a variantelor lui de întrebuințare cu sens propriu și figurat; este nevoie, de asemenea, de indicat frecvența neologismului dat în diferite stiluri ale limbii ori de constatat uzul redus al acestuia. Cercetarea va implica și referințe la utilizarea elementelor neologice din punctul de vedere al corectitudinii limbii.

Apariția unui fond lexical neologic paralel cu cel tradițional denotă, în opinia lui Ștefan Munteanu, că «tendința românei moderne merge spre neologism, fără să excludă sinonimele vechi și populare ale elementelor noi» 4

Expansiunea elementelor neologice în lexical românesc contemporan a generat afirmația referitoare la intelectualizarea vocabularului românesc.5

Preluarea împrumuturilor din alte limbi este determinată de cauze atît de natură extralingvistică, cît și de natură intralingvistică.Cauzele acestea au generat discuții și multe cercetări din partea lingviștilor care au scris diferite lucrări și tratate .

A devenit o sintagmă în lingvistică afirmația despre sensibilitatea lexicului față de dinamica societății. Noile realități (și noile atitudini, generate de acestea) impun noi forme de exprimare, deci, noi cuvinte.

Evident, în limbă există împrumuturi din diferite culturi,dar în discuție în această lucrare vom încerca să explicăm cuvintele provenite din limba franceză cum sunt unele substantive,adjective,verbe,etc.În scrierile sale,profesorul P.Zugun face o referire la neologizarea cuvintelor împrumutate din alte limbi în general și din limba franceză,în special,spunând că:

,,Neologizarea a sporit nivelul fonetic și fonologic,numărul vocalelor atestate în limba română prin existența a încă două sunete de tip-vocalice în același timp și foneme".6

4Șt.,Munteanu,Conformitate și varietate în limba literară,Editura Minerva,București,1985,p.165

5Cf.Gh.,Ivănescu,Istoria limbii române,Editura Junimea,Iași,1980,p.726

6P.,Zugun, Vocala și fonemul românesc literar ő, în SLC,L,1999.nr.2,p.475-479

Prezența unui număr impunător de termeni comuni în diverse limbi a determinat lingviștii să

vorbească despre elemente lexicale internaționale 7. Tendința vocabularelor moderne de a-și dezvolta caracterul internațional se amplifică din an în an. În limba română, ca și în alte limbi, aceasta se realizează nu numai prin împrumuturi lexicale din limbile de largă circulație, ci și prin formarea, pe teren propriu, dar cu procedee folosite și de alte limbi – ne referim aici, în primul rînd, la elementele formative de origine greacă și latină – a unui număr considerabil de cuvinte.

Prin urmare, principala cauză externă care favorizează intrarea împrumuturilor într-o limbă ține de dinamica civilizației. “În terminologia tehnică și științifică a ocoli cuvîntul nou ar însemna același lucru ca și cum în producție s-ar înlocui procedeele industriale prin practici meșteșugărești”,8 – conchide, în acest context, Stelian Dumistrăcel .

Cauze interliterare.  Este deficil de modificat regulile adoptării unui neologism atunci când se pune accentul pe eleganța și expresivitatea exprimării; astfel, precizia și nuanța stilistică9de care dispun neologismele se constituie într-un motiv concludent pentru acceptarea lor.

Eleganța exprimării este obținută nu numai prin precizia, ci și prin concizia verbală. Neologismele prezintă avantajul de a substitui perifrazele, contribuind la o mare economie de limbaj10 (exemple concludente sunt:birou(de la,,bireau),influență-influence(franceză),a ofensa-de la verbul francez,,offencer", adjectivul ,,interesant "de la cuvântul francez ,,interessant"etc)

La aceste cauze se adaugă și tendința de înlăturare a polisemantismului cuvintelor autohtone, de delimitare sau specializare a unor nuanțe semantice și/sau stilistice (exemple: iscusit – abil; îmbulzeală – aglomerație; întâmplare – eveniment); tendința de încadrare a termenilor similari din punct de vedere structural în clasa de cuvinte corespunzătoare, cum ar fi, de exemplu, seria de substantive terminate în sufixul francez-ment se păstrează și azi în ambele limbi atât în română cât și francezele în cuvintele:document,instrument,momunent,sentiment.

7I.,Coteanu,Angela,Bidu-Vrănceanu,Limba română contemporană.Volumul II Capitolul Vocabularul, Editura Didactică și Pedagogică,București,1985,p.110

8Stelian, Dumitrăscel,Lexic românesc.Cuvinte,metafore,expresii.,

Editura Academiei,București,1980,p.47

9Angela,Bidu-Vrănceanu,Lexicul,Editura Humannitas,București,2005,p.112-113

10I.,Coteanu,Dicționar de științe ale limbii,Editura Academiei,București, 1987,p. 85

,,Dubletele neologice sînt preferate în multe cazuri și în calitate de eufemisme ale unor termeni populari cu tentă vulgară(trivială)."11

Neologismele realizează legătura dintre nou și arhaic care se regăsește în limbă și în exprimări.

. Dacă ele ar fi restructurat radical limba, substituindu-i integral vocabularul, atunci oamenii din diferite generații nu s-ar înțelege unii cu alții, și astfel limba nu ar mai fi un mijloc general de comunicare. În realitate, tot ce este nou în limbă se dezvoltă pe temelii vechi, folosindu-le și coexistentând.

Noile cuvinte nu apar spontan, din complexe de sunete arbitrare; orice termen nou este, într-un fel sau altul, motivat, alcătuindu-se din forme lingvistice care există deja și sunt folosite deja în exprimări.

Există și neologisme cu formă abstractă folosite pentru a denumi anumite elemente de ordin tehnic,demumiriri ale unor științe,domenii,etc.(exemple:analogie-din cuvântul francez,,analogie",filozofie-,,filosofie",logică-,,logique",etc)

Teoretic,neologismele sau împrumuturile au un rol important în comunicare și exprimări literare,oficiale și ca o raportare la dinamica dezvoltării culturii și a limbii unui popor,în cazul de față,limba română și poporul român.Astfel neologisme ca,,influență",,,tendință",a solutiona,voiaj,opinie,bleu,etc,sunt numai o mica parte care s-au adaptat în limba română provenind din limba franceză.

Creațiile noi sunt alcătuite, de regulă, după modele mai mult sau mai puțin productive în limbă și, în majoritatea lor, conform normelor de formare a cuvintelor. Unele forme ale nelogismelor sunt transparente din punct de vedere semantic și pot exista independent de context (exemplu  ,,șofer(de la francezul-,,chaufeur", contemporan(de la francezul,,contemporain")etc

11Gabriela,Pană Dindelegan,Aspecte ale dinamicii limbii române actuale,Editura Universității,București,2002

În ceea ce privește lexicul, acesta, în comparație cu celelalte niveluri ale limbii, stă sub semnul unei libertăți creatoare aparent nelimitate, subordonându-se în cel mai mic grad normei. În funcție de scopul și de condițiile comunicării, subiectul vorbitor recurge atât la mijloacele de expresie existente, cît și la cele potențiale, ceea ce înseamnă că, din necesități de comunicare și de expresivitate, acesta poate crea, conștient sau inconștient, termeni noi.Noutățile care sunt aduse limbii prin comunicare orală și scrisă între oameni dau o valoare fonetică și morfologică întregii creații literare.

Iorgu Iordan nota referitor la noutățile lexicale următoarele: “Dorința de a inova depășește [uneori] limitele necesității. Intervin (…) și ignoranța (…), exhibiționismul, moda și alți factori exteriori, care (…) dau naștere la inovații nu numai ciudate, ci și imposibile. Dar astfel de excese sunt inevitabile și cu vremea dispar oarecum de la sine. Ele prezintă însă un interes deosebit pentru lingvist, căci ajută la înțelegerea și aprofundarea creației lingvistice…12”

E un lucru frumos să creezi cuvinte noi,dar să fie concepute într-un mod care să nu denatureze,să strice sau să obosească vorbitorul sau cititorul când le folosește.

Însemnată din punct de vedere teoretic, creația lingvistică este, totuși, ,,în primul rând o activitate cu scopuri practice de vorbire, constituind una din condițiile care, alături de imitație, asigură dezvoltarea lexicului individual ."13

După ce în perioada veche  a limbii române literare, modelele lingvistice care au marcat evoluția limbii noastre au contribuit  mai mult la îmbogățirea structurii interne a vocabularului și mai puțin la modernizarea acestuia, în perioada modernă are loc o reorientare  în ceea ce privește sursele de împrumut, producându-se ceea ce Sextil Pușcariu numește „reromanizarea” limbii române14. Caracterul latin al limbii noastre, afinitățile de origine și de structură cu romanitatea occidentală au determinat, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, o deschidere firească către receptarea unor neologisme de origine romanică, în mod deosebit din limba franceză.

12Iorgu,Iordan,Limba română actuală.O gramatică a,,greșelilor",Iași,1943,p.223

13cf.I.Coteanu,Angela,Bidu-Vrânceanu,Limba română contemporană,volII,capitolul Vocabularul,București,1985,p.112-113

14 Sextil,Pușcariu,Limba română.Privire generală,volI,Editura Minerva,București 1976,p.375

Theodor Hristea remarcă faptul că „cea mai puternică dintre toate influențele moderne exercitate asupra limbii noastre (începând, mai ales, cu secolul al XIX-lea) rămâne, indiscutabil, influența franceză. Grație ei, în primul rând, româna s-a îmbogățit cu câteva mii de cuvinte, modernizându-și vocabularul în toate domeniile vieții materiale și spirituale”15

Substantive ca:birou,bistro,șofer,eveniment,etc,adjective ca:fantastic,magnific,etc

verbe ca a ofensa,a dirija etc,toate au fost adoptate de-a lungul timpului din limba franceză de către limba română și au devenit treptat cuvinte uzuale.

Neologismele sunt necesare în aceeași masură ca toate celelalte elemente ale limbii noastre,cum sunt arhaismele.Limbajul uman nu este numai un mijloc de expresie, ci și unul de formare a ideilor. Bogăția de cuvinte implică o mulțime corespunzătoare de idei și, în plus, ajută la înmulțirea acestora. Posibilitatea de a utiliza termeni numeroși face apel la nevoia de a alege, la spiritul critic, la discernământul subiectului vorbitor. Ea provoacă în mintea acestuia un exercițiu permanent care o dezvoltă. Oricât de potrivite ar fi cuvintele arhaice în anumite cazuri, ele au căpătat printr-o frecventă utilizare sensuri uneori prea concrete, alteori banale; astfel neologismele, au in general un caracter abstract.

Pentru un cunoscător al istoria limbii noastre știe că, lucrurile s-au petrecut oricând si oriunde așa cum le vedem astăzi. Înotdeauna au intrat din limbile străine foarte multe cuvinte inutile împreună cu cele necesare. Dar timpul le-a cernut eliminându-le treptat. Se observă că limbajul uman procedează prin subiectele vorbitoare întocmai ca un organism: asimilează ce îi convine și

înlătură ce nu-i folosește. Neologismele reprezintă noul, dar nu orice neologism e utilizabil ;în trecut la noi vedeam foarte des publiciști care susțineau teorii contra neologismelor, iar în practică introduceau necontenit noi neologisme, împrumutate din limbile apusene.

15Theodor,Hristea,Sinteze de limba română,Editura Albatros,București,1984,p.59

Dar, mulțimea de neologisme nu e fără dezavantaje, ele pot slăbi valoarea cuvintelor fără să intre insă și în fondul principal lexical. Este normal si intelege oricine ca de multe ori cuvintele imprumutate intra in contradictie cu cele vechi pe care incearca si uneori reusesc sa le inlature din fondul principal, apoi chiar din masa vocabularului.

De exemplu, verbul „a drege” a intrat numai în categoria a doua deși e vechi în limbă, pentru că este din ce în ce mai mult concurat de neologismul „a repara”. De exemplu cuvântul arhaic „pecete” a existat in vocabularul limbii române mai vechi, când era singurul cuvânt folosit cu acest sens, dar astăzi nu mai utilizat doar îl mai găsim în lucrări istorice, deoarece îl concurează cuvântul „ștampilă”; acesta nu a reușit să intre dar a reușit să-l scoată pe rivalul său, astfel ca in momentul de față ambele sunt în afara fondului principal.Cuvântul,,a servi"a reușit să înlocuiască pe arhaicul cuvânt „a sluji” și să ia locul în fondul principal, desigur nu toate neologismele reușesc in această luptă pe care o dau.

Neologismele sunt inevitabile si, implicit necesare sau măcar utile, dovedește între altele prezența lor la cei mai buni scriitori ai noștri(Mihai Eminescu,Liviu Rebreanu,Vasile Alecsandri,etc). Eminescu ,după unii cercetători literari era singurul scriitor care utiliza cu aceeași bucurie de creator de cuvinte vechi, termeni dialectali și împrumuturi recente, căci fiecare categorie reprezenta în ochii lui ceva unic, cu valoare aparte, fără echivalențe cu celelalte. Nu numai în limbajele pur tehnice, ci si graiul comun sunt foarte bogate în expresii mai mult sau mai puțin utile pe care le putem înlocui fără niciun obstacol , prin cuvinte vechi. Comoditatea îi impiedica pe specialiști să mediteze puțin asupra problemei pentru a vedea dacă toti termenii tehnici din ramura de activitate respectivă sunt necesari și trebuie împrumutați. Intervine apoi și superficialitatea, mai cu seamă la scriitori și la publiciști de toate speciile de a impresiona, de a trece om cult, cunoscător al marilor limbi de civilizație.

Neologismele sunt cuvinte noi, care reflectă în mod direct și indirect schimbările din societate. Apariția neologismelor se explică și prin necesitatea de a înlocui un cuvânt mai vechi, uzat sau insuficient de precis: de exemplu,termenul „față” cu sensul de „culoare” a fost înlocuit prin cuvântul culoare, mai potrivit să exprime noțiunea.

Procesul de modernizare și de îmbogățire masivă a lexicului românesc a început în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și continuă și astăzi. Împrumuturile neologice au transformat limba română într-o limbă modernă, reîncadrând-o în spiritualitatea romanică și îndepărtând-o de

comunitatea balcanică, în care o înglobase, mai ales, cultura ce provenea din Bizanț. Limba română este capabilă de deschidere spre influențe, dar rezistă prin chiar ființa ei.

Este adevărat acest fapt ,deoarece prin tinerii revoluționari,ca și prin alte mijloace,care cunoșteau Franța,limba și cultura ei au fost asimilate în secolul al XIX-lea,și după aceea,multe cuvinte din limba franceză,cum sunt următoarele cuvinte:avantaj(de la franțuzescul,,avantage",)

bancnotă,cordon,a defini,a determina,element,fruct,geniu,livrea,a negocia,creion, stil,vanitate,tuberculoză,etc.

Domeniile de utilizare a neologismelor împrumutate sunt atât limba literară vorbită, cât și

cea scrisă. Limba română s-a dovedit a fi, de-a lungul istoriei sale, receptoare a unor influențedintre cele mai diferite, lexicul ei îmbogățindu-se considerabil cu termeni de diverse origini și, larândul ei, a împrumutat unități lingvistice idiomurilor cu care a venit în contact. După funcția îndeplinită în comunicare, împrumuturile lexicale pot fi încadrate în două categorii.

Acestea sunt împrumuturi necesare și împrumuturi de lux.

.În categoria prima categorie se găsesc denumirile unor realități nou apărute,termeni care nu au corespondent în limba română, denumiri care precizează mai bine sensul sau au avantajul unui corp fonetic mai redus din prisma circulației internaționale iar categoria a doua,găsim cuvinte românești ori alte împrumuturi ceva mai vechi care sunt uneori inutile.Relația între cuvinte s-a realizat pe cale orală sau scrisă, de origine populară sau livrescă determină, în mod firesc, prin preluarea unor unități lexicale dintr-o limbă care a donat într-o limbă care a primit. Influențele străine asupra vocabularului românesc sunt, în ultima vreme, foarte mari.Multe dintre împrumuturile literare s-au adaptat fonetic, ortografic, morfologic și semantic.

O dată cu însușirea unor cuvinte și expresii noi, orice persoană încearcă să pătrundă mesajul ideilor, al gândurilor, al sentimentelor, exprimate prin cuvinte. În acest scop, se orientează să utilizeze cudiferitele sensuri ale aceluiași cuvânt, să întrebuințeze cuvintele în diversele lor accepțiuni, în contexte accesibile. Asemenea exerciții de îmbogățire a vocabularului pe care le face individul în înțelegerea resurselor limbii, îi cultivă capacitatea de a folosi cuvintele în contexte variate, în vederea exprimării cât mai precise și nuanțate a gândurilor și sentimentelor, a afirmării pe această cale a capacității sale de a crea mereu noi cuvinte.

Limba română este rezultatul unei evoluții desfăsurată în etape istorice.Prin ea s-au dezvoltat gândirea și simțirea sutelor de generații care au trait,au visat și au creat națiunea română.Respectându-ne limba,ne respectăm țara,idealurile și pe noi ca oameni.

Avem tot dreptul să o cultivăm prin cunoaștere, a știi cât mai multe despre ea,să învățăm cuvinte noi cu înțelesurile lor și să vedem când și unde e mai potrivit să le folosim.

Capitolul 2

LEXICUL NEOLOGIC FRANCEZ-PREZENTARE,INTERPRETARE ȘI IERARHIZAREA CUVINTELOR

Limba franceză,ca mai toate limbile romanice au un lexic neologic complex și foarte bogat ce necesită o atentă cercetare și studiere.Ea s-a format prin contopirea a celor trei elemente importante (ce le întâlnim la limbile romanice) substratul,stratul și suprastratul. Istoria oricărei limbi,deci și a limbii franceze,este legată strict de istoria poporului francez. Toate evenimentele ce trec peste viața unui popor cu toate îmbunătățirile și problemele ce întâmpină,toate etapele

Prin care trece toale se regăsec asupra limbii acelui popor.

Lexicul neologic francez are în componența sa o mare influență latină în formarea cuvintelor fie au fost moștenite fie împrumutate din alte limbi ce au venit în contact cu aceasta.Subtratul este constituit din fondul de cuvinte de origine galică,stratul o reprezintă limba francă,iar suprastratul îl reprezintă un număr destul de mare de origine germanică.Cu timpul au intrat în componența limbii franceze și cuvinte din limba italiană,iar în zilele noastre găsim și cuvinte sub formă de neologism din limba engleză.

Limba veche franceză(sau galo-romanică ) din secolele V-VIII se dezintegrează în două mari dialecte:dialectul Nordic galic care avea esență francă,formează o grupare lexicală oїl,și dialectal Sudic cu alte interferențe commune formând gruparea oc.

Apoi în secolele VIII-X(numită și perioada proto-franceză a limbii) se observă o limbăromanică cu totul nouă față de limba latină cunoscută și se simte o diferență mare în scrieri și comunicare între diaclectele oїl și oc.

În perioada limbii franceze vechi(secolele X-XIV) apar foarte multe scrieri în dialectul langue d'oїl ,care prinde avânt în fața celui langue d'oc.Dialectul oїl se folosea în jurul Parisului (purta denumirea de francois),dar acesta arăta prestigiul ce îl avea domeniul regal.În scrierile oficiale ea se folosea împreună cu limba latină dându-le o valoare importantă.

Primele încercări de regularizare a scrierii, au avut două tendințe: pe de o parte cea de a apropia grafia de pronunțare, pe de altă parte cea de a respecta tradiția și de a scrie așa cum s-a fixat mai înainte, chiar dacă pronunțarea a evoluat între timp și scrierea a rămas în urmă. La apariția neconcordanței dintre scriere și pronunțare a contribuit și introducerea unor litere numai cu scopul de a arăta originea latină a cuvintelor. Tendința de a face scrierea mai fidelă față de pronunțare și cea tradiționalistă s-au confruntat de atunci și continuă să se opună până în prezent, deocamdată având câștig de cauză a doua orientare.

În secolele ce au urmat(XIV-XVI) sau perioda francezei medii,limba se dezvoltă ,prin adoptarea diferitelor împrumuturi din latină și italiană,iar cea standard se va îmbogății prin regionalisme sau așa-numitele idiomuri preluate din toate provinciile țării.În perioada Renașterii apar primele lucrări literare cum sunt primele dicționare,lucrări de gramatică,în care găsim și cuvinte noi apărute din imprumuturi și regionalisme.

Secolul al XVII-lea(numit și al Clasicismului)și secolul al XVIII-lea(numit și Epoca Luminiștilor) reprezintă perioada francezei clasice și începutul francezei modern.Acum se definitivează lexical,prinde formă literară ,folosindu-se în toate domeniile și apar foarte multe scrieri și documente.În această perioadă limba franceză devine o limbă de comunicare internațională,folosindu-se în viața politică,diplomație,învățământ ,cultură.

De remarcat este faptul că lexicul a suferit transformări notabile în această perioadă de la un lexic lipsit de reguli,la un lexic literar complex și structurat care se înscrie în grupa limbajelor de specialitate.După Revoluția Franceză de la sfârșitul secolului al XVIII-lea limba franceză devine limbă națională și una din limbile principale de circulație în Europa.

Dacă în secolul al XIX-lea ea se împune aproape autoritar în mai toate structurile politice,sociale,economice,culturale din Franța și nu numai,în secolul al XX-lea ea pierde foarte mult teren în fața limbii engleze din care împrumută și ea destul de multe cuvinte pe care le transformă în neologisme.Dar ea încearcă să rămână și acum o limbă internațională prin diferite abordări literare și reguli de asimilare a cuvintelor noi.

Lexicul limbii franceze, un domeniu deschis al limbii, a fost influențat și de substrat, dar substratul a avut o influență decisivă la nivel fonetic. Pe de altă parte, s-a observat că lexicul a fost influențat și de suprastrat, iar această influență are loc după ce romanitatea se cristalizează în Galia.

Ca orice limbă și lexicul limbii franceze are multe înterpretări și caracteristici.

În primul rând trebuie să observăm că elementele care sunt în componența limbii franceze au o foarte mare importantă în formarea cuvintelor.

Cuvintele care sunt moștenite din limba latină și din fondul limbii galice sunt baza întregului lexic neologic francez.

Cuvintele de origine galică sunt foarte puține ca au rămăs până astăzi în limba actuală.Ca exemple putem enumera,tamis-sită,pot-oală,etc.

Pentru a ajuta la dezvoltarea armonioasă a lexicului francez,de-a lungul timpului s-au folosit mijoace atât interne cât și externe de îmbogățire a vocabularului și a limbajului.

Din mijloacele interne importante la dezvoltarea lexicului putem remarca următoarele.:

-Crearea cuvintelor în mod spontan pentru exprimarea trăirilor,sentimentelor,atitudinilor ,fără însă a apela la cuvintele moștenite sau împrumutate.

-Derivarea prin prefixe, prin sufixe și regresivă

Derivarea se realizează ca în orice limbă cu ajutorul sufixelor,prefixelor și a regresiei.

Sufixele pot fi: moștenite din limba latină(-eur-,,chauffeur"),din fondul Germanic(-ard-,,canard),etc

Prefixele pot fi: -provenite din limba latină cum sunt următoarele:dé-,inter-,entre-,trans-,etc(international,devoir,transporter,etc)

-provenite din anumite imprumuturi din limba greacă:,,anti-,tri-,etc.(antisociale,etc)

-Compunerea de interjecții și onomatopee specific acestei limbi(rouin-rouin pentru sunetul scos de rate-mac-mac,coucou-pentru sunetul scos de cuc,miauler-a mieuna,etc)

-crearea de cuvinte care să de-a o expresie de apropiere(le întâlnim în limbajul copiilor cum sunt maman-mămica,papa-tăticu,faire dodo-a face nani,etc)

-Conversia(demunită și derivare-improprie)în care se realizează modificarea lexico-gramaticala a cuvintelor deja existente,transformându-se în cuvinte noi,neologice.Acestea pot fi:

substantive:

din pronume-,,moi"(eu)-Le moi(Eul),Soi-sine-Le Soi(Sinele),etc

din adjective-,,mal"(rău)-Le Mal(Răul) etc.

din verbe-,,devoir"-a datora-LA devoir-datoria etc.

Referitor la mijloacele externe de îmbogățire a lexicului limbii franceze,cea mai mare importanță o au împrumuturile din diferite limbi care au fost transformate prin diferite prelucrări și au devenit neologisme cu reguli stricte în vocabularul limbii.Împrumuturile cele mai multe sunt de origine germanică și galo-romanică.Astfel toate domeniile posedă denumiri din vocabularul galic vechi.Voi da câteva exemple în acest context :

-denumiri de plante-,,framboise-zmeură",,,blé"-grâu,etc

-denumiri de animale-,,rennard"-vulpe,,,mesange"-pițigoi,etc

-termeni din armată-,,guerre"-război,etc.

-denumirea culorilor-,,bléu"-albastru,,,blanc"-alb,etc.

Împrumuturile din dialectele provinciilor au și ele un loc important în dezvoltatea lexicului neologic.Din dialectele oїl s-au folosit în împrejurimile Parisului ajungând să fie mai târziu limba oficială în toată Franța nu numai în cancelariile regale.Cele mai multe cuvinte au rămas din vorbirea care se realiza în târgurile și schimburile comerciale între regiunile Franței și țările vecine .Astfel cele mai cunoscute sunt:brioche cu sensul de ,,cozonac",dar și în limba română de ,,brioșă"sau cuvântul vidange cu sensul de a curate și goli un recipient,dar și în română cu sensul neologic de ,,vidanjă"

Referitor la neologismele limbii franceze actuale ele se clasifică în două grupe mari.:

Neologisme de formă.Ele se formează pri următoarele procedee:

-prin împrumuturi din limbi străine(mai ales din limba engleză)

Exemple.,,un planning-familiare"-planificare familiar

,, un spot publicitaire"-spot/clip publicitar,etc.

-prin reducere.Această reducere se realizează în două moduri:

Cuvinte trunchiate(exemple:,,professeur-prof"-profesor-prof,

,,diapositives-diapos";

Contopirea a două cuvinte într-unul singur

(exemplu-,,Eurovision=euro(péenne)+télé(vision),etc)

-prin compunere.Compunerea se realizează tot în două moduri:

Cu ajutorul rădăcinilor lexicale de origine greacă sau latină:

exemplu-,,publiophobe"=publiofob(cel care detestă publicitatea),etc

Cu ajutorul a două substantive juxtapuse:

exemplu-,,une époque-charniére"(,,un punct de cotitură")

-prin derivare.Derivarea se realizează prin:

alipirea de prefixe și sufixe la un cuvânt cunoscut pentru a-i da o nouă valoare,tranformându-l în neologism

Exemplu-,,nationaliser"-,,denationaliser"(a naționaliza-a denaționaliza)

Alipirea de sufixe la sigle unor firme,etc

Exemplu-,,CGT"-un cégétiste

-prin schimbarea categoriei gramaticale existente ințial:

Adjectivul devine substantiv:

,,un journal quotidien"-,,un quotidien"

Un nume propriu devine un substantiv comun:

Exemplu- ,,Coca-Cola"-,,un coca"

Neologisme de sens:

Această categorie de neologisme pot fi asimilate de limbă prin următoarele reguli:

-utilizarea unui cuvânt existent într-un nou domeniu;

-un cuvânt existent este utilizat într-un context unde primește un sens particular;

-un cuvânt figurativ,o imagine originală se impune în limbajul curent.

Caracterul social, grația, suplețea sunt calități care fac din limba franceză o limbă internațională prin excelență. Întrucât mediul în care a evoluat limba explică destinul său de excepție în cultura europeană și mondială, înainte de a intra în problematica francofoniei am considerat necesară o descriere diacronică și sincronică a limbii franceze plasând-o pe fundalul mai larg al lingvisticii romanice.

***Preluări din C.Eterstein/A.,Lesot,Le francais au Bac en France,Hatier Paris,1990 p.88-89

Ceea ce surprinde în pronunțarea limbii franceze actuale este tonul clar și sobru cu care se formează fonemele. Acest lucru se datorează faptului că baza de articulație în limba franceză este partea anterioară a gurii.În vorbire sunetele ies direct și nemijlocit din gură,iar francezii trebuie să își încordeze mai mult mușchii interior ai gurii pentru a putea articula cuvintele,de aceea în comunicarea orală fața unui francez rămâne calmă.Acesta este rolul fonemului.

Fonemul (al vocalelor sau al consoanelor) nu reprezintă doar un sunet, ci o clasă de sunete, realizându-se concret prin două sau mai multe categorii in vorbire, respectiv variante, in funcție de contextul fonic in care se situează. Fonemul este astfel invariantul in variații. Există, pe de o parte, variații de rostire in graiul (= idiolectul) aceluiasi vorbitor in momente diferite ale actelor de comunicare si realizari cu anumite modificari (mai evidente sau nu) raportate la poziția lui in segmentul fonic (marcată de tipologia vecinătătilor); acestea reprezintă variantele combinatorii (= contextuale) aflate in distribuție complementară.

În limba franceză se găsesc șaisprezece vocale care au anumite trăsături specifice:

Tensiunea musculară mare și constantă cu care se articulează vocalele în franceză face ca acestea să fie la fel de clare atât în silabele accentuate, cât și în cele neaccentuate, și să sune în cuvinte la fel ca atunci când sunt pronunțate izolat. Tensiunea musculară se menține la fel pe toată durata vocalei, astfel că aceasta nu-și schimbă timbrul.

În mod normal, vocalele încep net, dar progresiv și se termină net, fără stop intact, deci nu dur.

Articularea preponderent anterioară se manifestă la vocale nu numai prin fapt.

Consoanele:

Fonemele consonantice ale limbii franceze sunt:oclusive,fricative,sonante(sonanta lateral e cea mai ușor vizibilă în pronunție) și nazale.Ca și vocalele,consoanele au anumite trăsături după care ele formează cu vocalele cuvinte. Ca majoritatea limbilor europene, indiferent de familia din care fac parte, și franceza a adoptat și asimilat numeroase cuvinte străine. Acestea aparțin unor domenii variate, mai ales științifice și tehnice, din care multe au intrat în vorbirea curentă

unități de măsură: gramme „gram”, mètre „metru”, volt;

discipline științifice: algèbre „algebră”, anatomie, logique „logică”;estetique-,,estetică"

artele: ballet „balet”, opéra „operă”;

domenii artistice cum sunt muzica,pictura: allegro, aquarelle „acuarelă”, drame „dramă”, baryton „bariton”;

alimente și băuturi: chocolat „ciocolată”, hamburger, pizza, salade „salată”;

termneni științifici și tehnici: atome, internet, laser, moteur „motor”, radar, radio, robot, téléphone „telefon”;

elemente chimice: aluminium, hélium „heliu”, silicium;

nume de animale, plante și fructe exotice pentru Europa sau dispărute: ananas, dinosaure „dinozaur”, lama „lamă”, mammouth „mamut”, zèbre „zebră”;

numele monedelor naționale: euro, dollar „dolar”, yen;

nume de sporturi: hockey „hochei” sprint, surf „surfing”.

Cuvântul împrumutat poate fi integrat fonetic și morfologic, dar să fie simțit totuși ca un împrumut, dacă denumește o realitate străină. Este, de exemplu, cazul cuvântului zèbre, care se pronunță și se scrie conform régulilor limbii franceze, având și derivat francez, zébrure „dungă”.

În legătură cu împrumuturile neasimilate, vorbitorul are conștiința faptului că sunt împrumuturi, din cauza formei neadaptate. Dintre acestea unele corespund unor realități ajunse pe teritoriul limbii franceze odată cu cuvântul, de exemplu camping, parking „parcare” sau week-end, altele denumesc realități străine: harem, mozzarella etc. Neintegrarea se poate manifesta și prin pronunțarea neuniformă de către francofoni a împrumuturilor respective

Mai există o expresie aceea de,,etimon";este un cuvânt relativ nou și care implică o minimă explicație.

Etimonul(atât român,cât mai ales francez )este un cuvânt care provine de regulă dintr-o limbă străină și care este supus regulilor limbii îm care este adoptat pentru a se transforma în final într-un cuvânt nou cu alt sens(de regulă prin derivare se realizează această transformare)

CAPITOLUL 3

FRANȚUZISMELE DIN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ

Limba română actuală este îmbogățită de diferite cuvinte și expresii împrumutate din diferite limbi străine,mai cu seamă din limba franceză,care face parte ca și limba română din grupa limbilor romanice.Limba franceză este printre primele limbi în care au studiat,creat și vorbit marile personalități ale istoriei și literaturii române. În secolul al XVIII-lea s-au introdus în limba română o mulțime de cuvinte franțuzești,prin intermediul studenților care studiau la Paris,care mai târziu au avut un aport important ca personalități remarcabile ale culturii,vieții politice și mai cu seamă a literaturii române moderne. În acest context, Theodor Hristea remarcă faptul că „cea mai puternică dintre toate influențele moderne exercitate asupra limbii noastre (începând, mai ales, cu secolul al XIX-lea) rămâne, indiscutabil, influența franceză. Grație ei, în primul rând, româna s-a îmbogățit cu câteva mii de cuvinte, modernizându-și vocabularul în toate domeniile vieții materiale și spirituale”. 16

Deschiderea limbii române spre receptarea elementelor lexicale de origine franceză nu a rămas fără ecou în rândul oamenilor de cultură preocupați de starea și evoluția limbii. I.Heliade Rădulescu ridică problema împrumuturilor, îndemnând la o atitudine cumpătată și la o selecție drastică după criteriul necesității lor în limba română: „Trebuie să luăm numai acelea ce ne trebuie și de acolo, unde trebuie și cum trebuie”.17

De aceea, limba română actuală are în componența sa o multitudine de cuvinte,expresii și termeni tehnici din limba franceză care s-au asimilat foarte bine de-a lungul timpului în lexic.

Societatea fiind,într-o perpetuă schimbare și dezvoltare a atras și îmbogățirea limbajului și a comunicării.

16Theodor,Hristea,Probleme de etimologie,Editura Științifică,București,1968,p 76

17I.,H.,Rădulescu,Scrieri alese,Prefață de ,Editura Albatros,București,1972,p.XVII

Limba franceză își impune influența în diferite domenii cum sunt:

-terminologia din domeniul modei(,,etichetă”<,,etiquette;,,siluetă"<,,silhouette"etc)

-arta culinară a preluat majoritatea denumirilor(,,crochete"<,,croquettes, ",,cognac"<,,coniac")

Din limba franceză am împrumutat termenul meniu, care vine de la menu, antreu, care provine de la franțuzescul entrée, precum și desert, care provine de la dessért.

„Mai mulți termeni culinari de origine franceză prezintă variante în privința finalei: vocala e (accentuată), ca în franceză, diftongul eu și chiar ea."18

Din cele mai cunoscute cuvinte din domeniul gastronomiei care au fost preluate din limba franceză și au devenit cuvinte românești folosite în limba română actuală sunt:antreu,aperitiv,ruladă,profiterol,medallion,crochete,prăjitura,,langues de chats(,,limbi de pisici,,)

-în industria mobilieră(,,somieră"<sommier,etc)

-diferiți termeni din domeniul artistic(debutant<débutant,potpuriu<pot-pourri.etc)

-arta vestimentară(pantaloni<pantalons,jachetă<jaquette,etc)

-domeniul estetic și al cosmeticii(cremă<crème,a machia<maquiller,etc)

Adaptarea franțuzismelor în limba româna actuală nu a fost lipsită de modificări de ordin fonetic,morfologic,etc..

Astfel, de exemplu, cuvîntul ,,viteză" este la origine o citire greșită a cuvîntului scris vitesă (din franțuzescul vitesse), pe care vorbitorii nefamiliarizați cu limba franceză l-au citit după regula(greșit aplicată) conform căreia litera s aflată între două vocale trebuie citită z. Eforturile de a corecta această citire greșită nu au dat roade, încît forma viteză a devenit singura considerată corectă. O evoluție similară au avut și cuvintele chermeză (din fr. kermesse), furnizor (din fr. fournisseur), regizor (din fr. régisseur), dizertație (din fr. dissertation), bazin (din fr. bassin) etc.; o parte din variantele vechi, care reflectau pronunția de origine, circulă în paralel cu variantele apărute prin hipercorectitudine, iar altele au fost complet înlocuite. Influenta franceza s-a manifestat atat in domeniul vocabularului, cat si al sintaxei

18Mioara,Avram,Cvintele limbii române între corect și incorrect,Editura Cartier,Chișinău,2001

. Unele unități literare sunt imprumuturi directe (sintagme stabile), iar altele reprezintă împrumuturi sau imitatii după modelele frantuzesti corespunza-toare. Iata cateva exemple din prima categorie: artist liric, bal mascat, calcul renal, cordon ombilical, critic literar, director general, decret guvernamnetal, jurnal de bord, monolog interior, placa turnanta, petrol lampant, tonus muscular etc.

Alte franțuzisme românești moderne constituie traduceri literă cu literă după unități lexicale specific franțuzești care au o structură identică sau foarte asemănătoare: exemple apa de toaleta < franțuzescul eau de toilette; castel de apă < franțuzescul chateu d’eau; câmp de bătaie < franțuzescul champ de bataille; diabet zaharat < franțuzescul diabet sucre; duș scoțian < franțuzescul douche ecossaise; focar de infecție < franțuzescul foyer d’infection; ipoteza de lucru < franțuzescul hypothese de travail; materie cenușie < franțuzescul matiere grise; rădăcină pătrată < franțuzescul racine carree; turn de fildeș < franțuzescul tour d’ivoire; a se da în spectacol < franțuzescul se donner en spectacle; a face act de prezență < franțuzescul faire acte de presence.

Majoritatea imprumuturilor lexicale de origine franceză au pătruns in limba română pe cale scrisă, iar aspectul grafic s-a impus in pronunțarea romanească literară. Astfel se explică faptul că rostim automobil, nu otomobil, restaurant, nu restoran etc. Cele mai multe forme pătrunse pe cale orală au fost eliminate, deoarece au fost resimțite drept inculte. In mod excepțional, când cele doua forme (una patrunsă pe cale orală, cealaltă pe cale livrescă) s-au specializat din punctul de vedere al sensului, ele au rămas definitiv in limba literară. Spre exemplu, bor (margine a pălăriei) si bord (punct de conducere al unei nave) provin din franțuzescul bord, rever (al hainei) si revers (al medaliei) provin din franțuzescul revers. Aceste cuvinte reprezintă insă unități lexicale distincte din punct de vedere sincronic, altfel spus ele au pătruns in limbă in momente diferite ale istoriei datorită evenimentelor sociale,economice,politice.

Primele traduceri în limba română, realizate mai ales după 1820, se caracterizează prin stângăcii în redarea textului francez, fraze greoaie, vocabular împestrițat cu grecisme și turcisme. Traducătorii apelau adesea la textul tradus în grecește pe care îl înțelegeau mai bine și îl luau drept model.

Multe franțuzisme i-au dovedit inutilitatea încă din secolul al XIX-lea, când I.L. Caragiale îi ridiculiza,, pe cei care erau ambetati (plictisiți) și infatigabili (neobositi)". Astfel de neologisme de prisos se numesc barbarisme.

Iar Titu Maiorescu în ale sale,,Critice" spunea despre neologismele cu iz francez astfel:

,,Acolo unde astăzi lipsește în limbă un cuvânt, iar ideea trebuie neapărat introdusă, vom primi cuvântul întrebuințat în celelalte limbi romanice, mai ales în cea franceză. (Nu vorbim de terminii tehnici.)

Și în privința acestui principiu credem că ne putem ușor înțelege mai toți scriitorii. El deschide poarta cea mare pentru neologismele ce se introduc și trebuiesc să fie introduse în vechea limbă română. O transformare așa de radicală a statului român și în genere a provinciilor locuite de români, precum s-a întâmplat de la 1848 încoace, nu s-a putut face fără a lăsa urme adânci în limbă. Sute de organizări noi, mii de idei noi; mulțime de cuvinte noi — altfel nici nu se putea.

Din punct de vedere al clasificării cuvintelor franțuzești se folosesc mai multe criterii.Cel mai cunoscut criteriu este cel al calcului lingvistic."19

Prin calc lingvistic se imită structura sau modul de organizare internă a unui cuvânt străin, de obicei derivat sau compus. Dintre toate tipurile de calc, cel mai important este calcul lexical. Acest procedeu conduce la îmbogățirea vocabularului cu noi unități lexicale și cu noi sensuri lexicale, care se adaugă celor existente. În funcție de ce se imită și de elementele nou apărute în vocabularul limbii influențate, se disting două tipuri de calc lexical: calcul lexical de structură vizează un împrumut de structură sau formă internă și conduce la apariția de noi cuvinte, calcul semantic vizează un împrumut de sens lexical.

Totuși, deși în număr considerabil, noile achiziții prin împrumut nu au mai schimbat profilul limbii literare conturat la sfârșitul secolului anterior

Excesul de neologisme a dus chiar la crearea unui vocabular „standardizat, cu cuvinte cosmopolite și expresii-clișeu”,20 după cum observă Sextil Pușcariu , analizând limbajul

gazetarilor și al scriitorilor din această perioadă.

19Titu,Maioresu,Critice,vol1 capitolul Neologismele(1881),Editura Minerva,București,1978, p.405-424

***Revista ,,Lingvistică și literatură"-articolul,,Înfluența limbii franceze asupra limbii române" din Seria,,Științe Umaniste"

20Sextil,Pușcariu,Limba Română,Editura Minerva,București,1976,p.72-73

Ritmul împrumuturilor din limba franceză s-a menținut și în secolul al XX-lea pentru unele sectoare de activitate (viață socială, domeniul culinar, vestimentație, toponimie, știință, tehnică, economie, administrație, sport etc.), dar, îndeosebi, pentru domeniile umaniste. Procesul a fost susținut și de teoriile lui Eugen Lovinescu care încurajau împrumutul cultural în vederea sincronizării culturii românești cu spiritul veacului european.

Este interesant de observat că majoritatea neologismelor de origine franceză, pe care Sextil Pușcariu le prezintă ca fiind nepotrivite pentrusimțul limbii, datorită folosirii lor în exces, s-au păstrat și s-au integrat perfect în vocabularul limbii române: anvergură, bravadă, epata, eșantion, festin, macerat, mignon, nonșalant, recul, șoc, tandru etc.21

„Adaptarea este un proces de oarecare durată, cu perioade de fluctuații, până când cuvântul își găsește forma potrivită care să-l fixeze în sistemul existent. Durata perioadei de adaptare depinde mai ales de frecvența în circulație a cuvântului” 22

Limba română actuală și-a format un nou vocabular prin adaptatea a unui important de cuvinte preluate din diferite limbi de circulație international,în special din limba franceză cele mai multe,care au devenit acum cuvinte de sine stătătoare având formă gramaticală și o pronunție specifică.

Datorită infuziei mari de cuvinte provenite din alte limbi se ridică problema selecției și mai ales a pronunției și scrierii lor,pentru a le păstra înțelesul și semnificația initial. .Cunoașterea temeinică a limbii,a sensurilor ei multiple impune selecția atentă a cuvintelor ce sunt asimilate.

Modificări radicale au suferit neologismele și în ceea ce privește încadrarea morfologică. Femininele din franceză, mai cu seamă, devin în limba română neutre: fr.incendie, prelude. Majoritatea neologismelor integrate la genul neutru primesc desinența –uri, după modelul neutrelor vechi românești, de tipul: lucruri.

21Sextil,Pușcariu,ibidem,op.cit,p.117-121

22Iorgu,Iordan,Vladimir,Robu,Limba română contemporană,Editura Didactică și Pedagogică,1978,p.314

Treptat , se va impune cealaltă desinență a pluralului neutru, –e: personaje, elemente. Unele verbe neologice intrate din limba franceză au fost încadrate la conjugarea I, căreia îi aparțineau și în limba franceză între 1840-1860: a contribua (fr. contribuer), a dispoza (fr. disposer), folosite de Mihail Kogălniceanu și respectiv, Nicolae Bălcescu. Forma actuală a rămas sub influența modelului latin: a contribui (lat. contribuere), a distribui (lat. distribuere).

Influența franceză a avut un rol decisiv la desăvârșirea caracterului modern al limbii române literare, cel puțin din două motive. Primul are în vedere conștiința originii romane comune a celor două popoare și a înrudirii lor lingvistice. Cel de-al doilea motiv valorifica prestigiul cultural al Franței la începutul secolului al XIX-lea și relațiile de ordin politic și economic existente între Franța și România. Majoritatea termenilor noi sunt împrumutați în secolul al XVIII-lea și mai cu seamă, la începutul secolului al XIX-lea.

Capitolul 4.

ASPECTE ALE ÎMPRUMUTULUI NEOLOGIC FRANCEZ ÎN OPERA LUI VASILE ALECSANDRI

,,Limba este cartea de noblețe a unui neam."

(Vasile Alecsandri)

Vasile Alecsandri supranumit de Mihai Eminescu și ,,Regele poeziei românești"a abordat în scrierile sale toate genurile literare.În ceea ce privește limba folosită de Vasile Alecsandri se constată influența poeziei populare în ritmul versurilor,fluiditatea discursului poetic,vioiciunea versificației,vioi,retoric,răsunător;expresii simple,armonice,poetul fiind unul din adepții aspectului frumos al limbii.

Opera lui Vasile Alecsandri a fost și este foarte importantă pentru dezvoltarea limbii române,mai ales că, el a creat în epoca în care limba română era în plină formare și asimila multe cuvinte noi din diferite limbi,mai ales din limba franceză.El a scris poezie și proză,a fost unul din ctitorii teatrului românesc prin frumoasele sale piese,seria,,Chirițelor",,Fântâna Blanduziei",a cântat în operele sale frumusețile patriei sale,a fost unul din participanții activi la Revoluția din 1848 și mai apoi la Unirea Principatelor din 1859 și la înfătuirea Independenței din 1877,a colectat numeroase piese din creația populară pe care le-a prelucrat și le-a publicat în țară,dar mai ales în presa din străinătate.Prin activitatea sa bogată atât culturală cât și politică a ajutat la dezvoltarea limbii române și a României moderne.

Vasile Alecsandri a avut o contribuție decisivă la formarea românei literare moderne în structurile ei fundamentale păstrate până azi. Între cei dintâi care au subliniat acest merit al poetului român a fost criticul literar Ovid Densusianu, care, în 1899, afirma că Alecsandri “a fost mai cuminte decât toți filologii și, spre fericirea limbei și literaturii române, a scris așa cum a crezut mai bine și cum vorbea poporul nostru”22

De multe ori el iși arăta în anumite corespondențe cu alți scriitori îngrijorarea față de asaltul cuvintelor franțuzești în limba română literară relativ nouă.

22Ovid,Densușianu,OpereI,Ed.B.Cazacu,V.Rusu,I.Șerb,București,1969,p.165-166

El spunea într-una din însemnările sale astfel:,,Limba păstrată cu sfințenie de către străbunii noștri și de popor devenise un tutii frutii,împestrițat cu vorbe grecești,turcești,rusești și franțuzești."23

Societatea intelectuala din vremea sa vorbea o limbă care avea elemente grecești sau turcești,iar tineretul care au studiat la Paris au început să folosească cuvinte de origine franceză în exprimări și scriere.

Dar, Alecsandri n-a avut totdeauna dreptate. Astfel, el condamnă o serie de forme cum sunt cuvintele onoare, președinte, ședință, in locul cărora propune onor",,,president" Intr-o epocă in care neologismele invadează pur și simplu limba noastră literară, scriitorul n-a găsit, in toate împrejurările drumul cel mai corect.,, Meritul lui constă, totuși, în faptul că de cele mai multe ori a propus soluții corecte și, în același timp, a pledat pentru apropierea limbii literare de vorbirea poporului."24

Problema cea mai importantă de care s-a preocupat a fost problema dezvoltării limbii și lexicului. Astfel,în anul 1863 el tipărește, la Paris, sub pseudonimul V. Mircesco, o lucrare în limba franceză numită Grammaire de la langue roumaine(Gramatica limbii române) alcătuită la îndemnul lui J. A. Vaillant, cu ajutorul lui A. Ubicini (care redactează și o introducere) și al lui Al. Papadopol-Calimah. A susținut întotdeauna, în ortografie, principiul fonetic, combătând excesele și influențele puternice latine, italiene, franceze. A scris și puțină critică literară, împărtășind poziția sa moderată unor scriitori din epoca sa ca C. Negruzzi sau M. Kogălniceanu.

“Sistemul meu, a fost întotdeauna de a mă feri de sisteme gramaticale și de a mă conduce după armonia limbei"25spunea înșuși Alecsandri în notițele sale cu privire la limba română modernă.

23Vasile,Alecsandri,ScrieriI,București,1904,p.91

24 ***LIMBA LITERARĂ ROMÂNĂ,Studii și documente ,Editura Minerva ,București,1970.p 131

Iar profesorul de GavrilIstrate a subliniat următoarele despre opera sa astfel:

,,Toată poezia lui Alecsandri este dominată de imaginile tinerilor țărani îmbrăcați ca într-o zi de sărbătoare, cu doina pe buze și cu un fel de mișcare de hora in picioare, nu e decât o căutare de frumusețe exotică și populară, așa cum l-ar fi putut intrebuința și un francez de la Paris. Francezul ar fi fost bucuros sa capete colecția intreagă de amănunte interesante dintr-o viata nationala necunoscuta, iar Alecsandri a fost așa de stăpânit de influența exotismului rural francez încât a prelucrat materialul autohton cum l-ar fi putut face acel francez."26

E de remarcat ,faptul că,primele sale manifestări literare sunt în limba franceză publicate în revista,,Spicuitorul moldo-român" cum sunt poeziile:,,La Cosaque",,La jeune fille",,A monsieur de Lamartine"deoarece el e un fin cunoscător al limbii francize în care își va publica o mare parte din corespondența diplomatică,o versiune franceză a baladelor,versuri ocazionale,fără titluri.

Un rol important in activitatea lui Vasile Alecsandri l-a avut teatrul. Teatrului i-a consacrat cea mai mare parte din activitatea sa. "Nu știu dacă am creat teatrul național, dar știu ca i-am adus un mare concurs".Vasile Alecsandri chiar a creat Teatrul Național, deoarece el a fost unul din primii directori în anul 1840 al Teatrului National împreună cu Mihail Kogalniceanu si Costache Negruzzi. Creatia dramatica cuprinde de la monologuri (Cintecele comice), comedii satirizind atmosfera si moravurile epocii (Iașii în carnaval, ciclul Chirițelor) până la drame cu subiecte din istoria națională sau din antichitate (Despot Voda, Fintina Blanduziei, Ovidiu) și o feerie (Sinzeana si Pepelea).Unele din aceste creații au fost scrise și în limba franceză sau a folosit în realizarea lor cuvinte de inspirație franceză.

Cele mai multe cuvinte cu o influență franceză se găsesc în seria,,Chirițelor"pentru a reliefa gradul de ,,cultură "a personajelor descrise.Autorul a creat personajul feminin Chirița,o întruchipare a provincialei inculte și grosolane,animată de parvenire și de snobism,care imită moda în chip ridicol.

Chirița este un personaj comic prin contrastul dintre esența și apartenența ei.Mărginită și vulgară,ea dorește să pătrundă în aristocrația acelei epoci din capitală și să impresioneze chiar străinătatea obținând ca pe pașaportul ei să scrie,,baroana Chirița"(la baronne Chiritza).Pentru a fi acceptată de lumea bună pe care din snobism,o admiră fără rezerve,eroina comediei încearcă să

imite aristocrația în ceea ce are ea exterior,moda.

26G.,Istrate,Istoria limbii literare ,București,Editura Minerva,1970

Ea încearcă să învețe limba franceză,pe care pretinde că o vorbește,,comme l'eau"(,,ca pe apă"-o expresie românească greu de tradus în limba franceză),pe când ea se exprimă într-o limbă franceză falsă inventată de ea constând de fapt în false traduceri ale unor expresii specific românești.

Atitudinea față de limbaj, respectiv capacitatea de a-și identifica greșelile și de a-și îmbunătăți performanțele, este un semn al unor posibile progrese, cum se obsevă la Chirița, care învață franțuzește „tout seulette" și acceptă că se spune pension și nu pasion, „că doar nu m-o crescut mama cu guvernată, ca să știu nemțește…"

Chirita se confesează lui “monsiu Sarlă” ca a învățat singură franceza,limba de conversatie in saloanele vremii.In realitate ea foloseste un jargon roman-francez,care amesteca ciudat graiul neaos moldovenesc cu “frantuzisme” construite de ea: ” nous disous comme ca en moldove”

Pentru a evidenția această cunoaștere falsă a limbii franceze de către personajele lui Alecsandri trebuie subliniat unele caracteristici descoperite în această operă:

destrămarea expresiilor românești (traducerea cuvânt cu cuvânt (franțuzescul mot a mot) a expresiilor din limba română în franceză, rezultând o înșiruire de cuvinte care nu formează o expresie în franceză și, deci, nu are sens”): „boire un cigare” (a bea o țigară), „un tambour d’instruction” (tobă de carte), „pour des fleurs de coucou” (de flori de cuc), „donner de l’argent pour du miel” (să dai bani pe miere);

amestecul ridicol de cuvinte franțuzești cu expresii argotice în același enunț: „O! non te tem… că sunt vurtos” (Șarl); „est-ce que vous etes… mulțămit de Guliță?”; „j’aprendre tout seulette le francais… pre legea mea”;

denaturarea cuvintelor franțuzești de forma lor inițală prin pronunția românizată transformându-le în barbarisme: „furculision”, „fripturision”, „învârtision”;

expresiile populare și regionalisme, cuvinte de argou și jargon: „Mai tras-ai în cărți, cumnățâco?”; „Da’ așa s-aduce răvașul, măi oblojâltule?”, „bată-te cucu, mangosâtule!”;

pronunția greșită a neologismelor: „Șăde toată zaua pe tandur (divan), la tauletă (toaletă) și din blanmajăle (din fr. blanc-manger), din bulionuri, din garnituri nemțăști nu mă slăbește…”;

confuzii lingvistice: „Ils sont de minune… cigeres de Halvanne”, adică țigări de halva, în loc de Havane, „Am să-i durez ș-un voiaj la Paris”, însemnând că intenționează să întreprindă o călătorie la Paris.

Limbajul folosit de Chirița, cu contrastul dintre expresia cea mai neaoșă moldovenească și franceza de epocă, este de un comic generos, menit sa stârnească veselia zgomotoasă a spectatorilor, prin acele sincope neînțelese de ,,monsiu Sarl", cu totul accesibile însă moldovenilor: ,,boire une cigare", ,,tambour d' instruction", ,,nous l 'enverrons dedans", ,,pour desfleurs de coucou", ,,il parlera comme l 'eau,",, je suis heureuse par dessus la mesure", il a mange une terrible tranta, nous lavons le baril etc. in definitiv, asemenea transpuneri cuvant cu cuvant dintr-o limba intr-alta se pot intampla oricui, mai ales cand e vorba de temperamente vulcanice ceea ce nu se observă prea mult în Personajul Chiriței.

Alecsandri insă aglomerează, exagerând în chip inteligent, spre a ne da o idee de jargonul imposibil al personajului său. El devine atat de coplesitor incat insusi monsiu Șarlă" începe a-și cam pierde șirul limbii materne și se pomenește vorbind în jargon ori imitând la randul său expresii neoașe, când zice despre interlocutoarea sa, la un moment dat:,, îi lipseste un dog".

,,Chirița e o Contesă d Escarbagnas și după cum s-a dovedit o Madame Angot,personagiu popular în teatrul bulevardier de la începutul veacului XIX.Ea e o cochetă bătrână și totdeodată o bună mamă,o burgheză cu dor de parvenire,dar și o inteligență deschisă pentru idea de progres,

o bonjuristă,în fine."27

Spectacolul lingvistic își propune la Alecsandri să valorifice cu dinamism teatral contrastul dintre vorbirea populară și amestecul care poate părea bizar astăzi, de franțuzisme, grecisme, turcisme. O lume artificială se suprapune straniu peste o realitate pierdută pentru simțul contemporan. Mai mult decât prin situații, tipurile comice, aceste întruchipări exponențiale ale epocii, devin caractere prin limbaj.

27George,Călinescu,Istoria limbii române de la origini până în prezent,Capitolul XIII-Vasile Alecsandri, Editura Minerva,București,p.121

Sub influența puternică a romantismului francez, Vasile Alecsandri a căutat să împrumute și să combine elemente de intrigă, ocolind sau modificând datele adevărului istoric, pentru a face din ușuraticul Ovidiu(în opera,,Ovidiu"), mai întîi un erou al iubirii lui pentru Iulia, nepoata

împăratului roman August, în al doilea rând un mare apărător al romanității în ținuturile barbare de la Tomis.

Terminată în anul 1883, Fântâna Blanduziei a fost reprezentată în 1884. Punctul de plecare al piesei este opera Fons Blandusiae al poetului roman Horațiu. Și aici poetul Vasile Alecsandri a amestecat în evocarea figurilor fantezia, care însă au depășit cadrul istoric.

Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care a fost el îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum, pentru ca să iasă la lumină”.28

,,Alecsandri s-a risipit cu dărnicie,a fost necontenit present în scrisul a unei jumătăți de veacși a umplut un spațiu literar cu opera lui diversă,cu preocupările ei multiple,făcând din literature o profesie:dacă nu în sensul ei de azi de a-și trage existența din scris,în sensul ideal al veacului trecut în cultura noastră,de ase dărui unei inclinații aducătoare de prestigiu și glorie"29.

Iar Tudor Vianu a subliniat că,, „Alecsandri reprezintă totuși unul dintre cei mai de seamă poeți români. Critica literară, istoria literară au marea răspundere de a face trecutul asemănător cu prezentul, înlăturând indiferența și confuzia dintre valoare și modă. Valoarea fiind eternă, iar moda trecătoare și subiectivă, nimic din cele ce aparțin tradiției literare nu s-a perimat, trecutul fiind încă fraged și neuzat. Vasile Alecsandri e un om al timpului său, realizându-se mai ales în balade, legende și pasteluri, avînd un delicat sentiment al naturii."30

28Vasile,Alecsandri,Opere complete III,Proză,,1876,p.574

29Pompiliu,Constantinescu,Scrieri volumul I,Alecsandri mirceștianul,București,Editura pentru literature,1967,p.20-23

30Tudor,Vianu Alecsandri ca descriptiv,articol din revista,,Gândirea",VI,1926,iulie-septembriep.236-239

Stilul său regal se datorează mai multor însușiri pe care Alecsandri le poseda.El a fost în primul rând scriitor;oriunde s-ar fi aflat ca loc sau conjunctură el a scris atât în limba română cât și în limba țării unde se afla(mai ales în limba franceză sau limba italiană)

Viața socială și politică din epoca în care a trăit nu l-a tulburat,iar cea sentimentală nu l-a rupt de a scrie memorabile poezii sau opera în proză sau de teatru.

A fost un boem,satiric,puțin și revoluționar ,s-a împlicat în dezvoltatea limbii naționale modern,a adus un bogat vocabular de cuvinte noi prin scrierile sale în diferite domenii.

L-a avut ca model pe scriitorul francez Victor Hugo de la care a preluat unele principii în literatură română.

Citindu-l pe Hugo,el a abordat în operele sale o serie de idei cum sunt mândria și vanitatea,emoția măririi și a căderii istorice,lupta celor săraci contra celor preaputernici pe care îi ironiza prin expresii preluate din limba franceză și tranformate în neologisme în limba română.

Așa cum reiese din studiile sale asupra lumii,pentru Alecsandri lumea este un aspect unde aroganța incultura cu rang de intelectualitate,parvenitismul și moravurile societății în care a trait și creat sunt valori de necontestat.

La el găsim răgazul contemplative ce este o însușire importantă a operei sale.Toți din jurul său fac parte dintr-un spectacol,iar el scriitorul ,dramaturgul,are rolul de contemplator.

Vasile Alecsandri n-a fost un spirit teoretic,dar a simțit nevoia,totuși de a formula în diferite studii,scrieri și articole personale anumite principia de viață și de cultură.

În Vasile Alecsandri vibrează toată inima țării,toată mișcarea și spiritul compatrioților săi.Farmecul limbii române el ni l-a deschis,iubirea și dorul de patrie în limitele normale el ni le-a întrupat,frumusețea pământului nostrum strămoșesc el a descries-o magistral în operele sale.

Apoi,când societatea mai cultă din timpul său a putut să aibă un teatru el a răspuns la această dorință i-a scris comedii și drame.

Vasile Alecsandri a fost un romantic și a trait romantismul timpului său în mod literar,ca o succesiune de teme și imagini nu ca o realitate spiritual,vizionară.

CONCLUZII

Limba română ca și limba franceză ,de altfel fac parte din grupa limbilor romanice.Amândouă au un strămoș comun din punct de vedere al originii literare ,care este limba latină.

Din punct de vedere al lexicului ,aceste limbi au și asemănări,dar mai ales multe deosebiri specifice.

În această lucrare am încercat să explic valoarea lexicului francez,făcând o mică prezentare a acestuia arătând istoria sa,cum s-au format de-a lungul timpului cuvintele,expresiile.,apoi franțuzismele din limba română actuală ,iar spre final am făcut o mică descriere a impactului influenței limbii franceze în opera scriitorului Vasile Alecsandri evidențind mai cu seamă,limbajul personajelor din piesa de teatru,,Chirița în provincie".

Neologismele sunt mijloace externe de îmbogățire a vocabularului ambelor limbi,dându-le o muzicalitate și o bogăție de exprimări în comunicarea atât orală,cât mai ales scrisă,în toate domeniile de activitate,începând de la scrieri oficiale până la cele de beletristică și tehnică.

Ele dispun de un fond lexical bogat care s-a format în timp,având și influențe din alte limbi de origine slavă,germanică,indo-europeană.

Deși au intrat în limbă ca neologisme,unele cuvinte sau asimilat perfect după normele lingvistice și au devenit cuvinte de sine stătătoare folosite în vorbirea actuală atât de români cât și de francezi.

Franțuzismele prin utilizarea lor nu au vrut să schimbe vorbirea autohtonă,ci au modernizat limba română. literară.

Vasile Alecsandri a adus prin opera sa un aport considerabil la dezvoltarea limbii române moderne de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Dar el era împotriva excesului de cuvinte împrumutate din limba franceză,italiană,etc,pentru a combate grecismele,turcismele sau slavismele existente în limbajul intelectualității din vremea sa.

A scris mult a abordat toate genurile literare,a făcut și puțină critică a deținut și funcții politice,dar niciodată nu a dezamăgit poporul.

Vasile Alecsandri a contribuit enorm la dezvoltarea lexicului românesc prin inventarea de cuvinte și expresii noi,la formarea limbajului literar a contemporanilor săi, mai ales intelectuali și rolul operelor sale la făurirea unui instrument de expresie nobil și cult.

BIBLIOGRAFIE

.academician Ion,Coteanu,Originea și dezvoltarea limbii rămâne",Editura Didactică și

Pedagogică,București,1998,p.11

M.,Sadoveanu,În legătură cu limba literară, articol preluat din jurnalele sale în,Studii și articole,publicate la Editura Junimea,Iași 2006

Șt.,Munteanu,Conformitate și varietate în limba literară,Editura Minerva,București,1985,p.165

Gh.,Ivănescu,Istoria limbii române,Editura Junimea,Iași,1980,p.726

.P.,Zugun, Vocala și fonemul românesc literar ő, în SLC,L,1999.nr.2,p.475-479

I.,Coteanu,Angela,Bidu-Vrănceanu,Limba română contemporană.Volumul II Capitolul Vocabularul, Editura Didactică și Pedagogică,București,1985,p.110

Stelian, Dumitrăscel,Lexic românesc.Cuvinte,metafore,expresii.,

Editura Academiei,București,1980,p.47

.Angela,Bidu-Vrănceanu,Lexicul,Editura Humannitas,București,2005,p.112-113

I.,Coteanu,Dicționar de științe ale limbii,Editura Academiei,București, 1987,p. 85

Gabriela,Pană Dindelegan,Aspecte ale dinamicii limbii române actuale,Editura Universității,București,2002

Iorgu,Iordan,Limba română actuală.O gramatică a,,greșelilor",Iași,1943,p.223

I.Coteanu,Angela,Bidu-Vrânceanu,Limba română contemporană,volII,capitolul Vocabularul,București,1985,p.112-113

Sextil,Pușcariu,Limba română.Privire generală,volI,Editura Minerva,București 1976,p.375

Theodor,Hristea,Sinteze de limba română,Editura Albatros,București,1984,p.59

Theodor,Hristea,Probleme de etimologie,Editura Științifică,București,1968,p.76 I.,H.,Rădulescu,Scrieri alese,Prefață de ,Editura Albatros,București,1972,p.XVII

Titu,Maioresu,Critice,vol1 capitolul Neologismele(1881),Editura Minerva,București,1978, p.405-424

Mioara,Avram,Cuvintele limbii române între correct și incorect,Editura Cartier,Chișinău, 2001

Ovid,Densușianu,OpereI,Ed.B.Cazacu,V.Rusu,I.Șerb,București,1969,p.165-166

Iorgu,Iordan,Vladimir,Robu,Limba română contemporană,Editura Didactică și Pedagogică,1978,p.314

Vasile,Alecsandri,Scrieri I,București,1904,p.91

Vasile,Alecsandri,Opere complete III,Proză,1876

Gavril,Istrate,Limba română literară,București,Editura Minerva,1970

Pompiliu,Constantinescu,Scrieri volumul I,Alecsandri mirceștianul,București,Editura pentru literature,1967,p.20-23

Tudor,Vianu Alecsandri ca descriptiv,articol din revista,,Gândirea",VI,1926,iulie-septembriep.236-239

STUDII ȘI ARTICOLE

Preluări din C.Eterstein/A.,Lesot,Le francais au Bac en France,Hatier Paris,1990 p.88-89

Limba română literară,Studii și documente,Editura Minerva,București,1930,p.131

Revista ,,Lingvistică și literatură"-articolul,,Înfluența limbii franceze asupra limbii române" din Seria,,Științe Umaniste"