Abordarea Patrimoniala In Evaluarea Intreprinderilor

=== 0e4d293474246ffb09f06d72f96dfbaf3ab31679_97970_1 ===

ABORDAREA PATRIMONIALĂ ÎN EVALUAREA ÎNTREPRINDERILOR

CUPRINS

REZUMAT

Metodele patrimoniale de evaluare a întreprinderii presupun identificarea variațiilor de valoare înregistrare (de regulă plus-valoare), dar situația se schimbă pentru întreprinderile aflate în dificultate sau pentru întreprinderile ce înregistrează pierderi. Utilizarea metodelor de evaluare ce duc la obținerea valorilor patrimoniale ale întreprinderii au la bază teoria conform căreia valoarea întreprinderii este dată de suma elementelor componente ale acesteia: imobilizări corporale și imobilizări necorporale, titluri de valoare, stocuri, lichidități. Valorile patrimoniale ce pot fi determinate pentru o societate comercială sunt valoarea contabilă, valoarea reală, valoarea activului net reevaluat, valoarea de reconstituire, activul net de lichidare și valoarea substanțială.

Valoarea întreprinderii estimată prin utilizarea metodelor de evaluare patrimoniale reprezintă un reper pentru expertul evaluator în cadrul judecăților sale profesionale, reper de care va ține cont, mai ales în cazul în care în demersul său va utiliza numeroase metode de evaluare. În cazul falimentului, interes maxim prezintă valorificarea rapidă a elementelor patrimoniale ale societății pentru acoperirea datoriilor către debitori, iar în cazul reorganizării, prezintă interes mai mare evaluarea bunurilor și activelor societății.

INTRODUCERE

De la începuturile discuțiilor referitoare la evaluarea întreprinderilor și până la sfârșit de secol XIX, valoarea patrimonială a întreprinderii a reprezentat conceptual principal utilizat în evaluarea societății comercială. Valoarea patrimonială este numită în literatura de specialitate și evaluare prin active, deoarece aceasta constă în estimarea valorii unei anumite societăți comerciale într-un mod static, fără să reflecte și evoluțiile și mișcările viitoare. De aceea, este recomandat ca valoarea patrimonială să fie folosită pentru evaluarea unei societăți comerciale aflate în lichidare, deoarece aceasta nu mai desfășoară activitate economică.

Evaluarea unei întreprinderi prin utilizarea metodelor patrimoniale este o misiune dificilă, evaluarea vizând atât entități mici, cât și entități de anvergură, aspect care se reflectă în totalitate în diferitele metode de evaluare utilizate în acest scop. În cazul întreprinderilor mici, evaluarea administrativă răspunde mai degrabă unei logici empirice, iar în cazul entităților mari, metodele utilizate în vederea evaluării sunt multiple, chiar sofisticate.

Indiferent de metoda de evaluare utilizată, rezultatele evaluării întreprinderii pot fi surprinzătoare, deoarece evaluarea în sine constituie un process complex și un set de proceduri multiple, utilizate în vederea estimării valorii economice a interesului unui proprietar în respectiva întreprindere.

Evaluarea întreprinderii este utilizată de către numeroși participanți la piața financiară cu scopul de a determina prețul pe urmăresc să-l plătească sau să-l primească din vânzarea unei întreprinderi. Pentru estimarea corectă a prețului de vânzare a unei întreprinderi se utilizează aceleași instrumente utilizate și în cazul situațiilor ce impun evaluări ale întreprinderii pentru alte scopuri.

Ideea principală a metodelor patrimoniale de evaluare este cea conform căreia valoarea unei societăți comerciale este echivalentă cu valoarea patrimoniului aflat în proprietatea acesteia. Această metodă implică identificarea activelor în vederea evaluării valorii lor, însă nu și rezultatul asociat unei posibile activități economice viitoare. Ca și punct de plecare pentru estimarea activelor deținute în patrimoniu se ia în calcul valoarea reflectată în situațiile financiare pentru patrimoniu.

ABORDAREA PATRIMONIALĂ ÎN EVALUAREA ÎNTREPRINDERILOR

Într-o lume supusă legilor pieței, unde totul se cumpără și se vinde într-un ritm rapid, evaluarea întreprinderii constituie un act frecvent în viața economică contemporană. Acentuarea liberalismului economic însoțit de numeroase privatizări multiplică numărul întreprinderilor care pot face obiectul unor tranzacții. Pe de altă parte, dezvoltarea schimburilor la bursă face să crească necesitatea evaluării unei societăți în vederea vânzării sau cumpărării unei părți din aceasta, oricât de mică.

Utilizarea metodelor de evaluare ce duc la obținerea valorilor patrimoniale ale întreprinderii au la bază teoria conform căreia valoarea întreprinderii este dată de suma elementelor componente ale acesteia: imobilizări corporale și imobilizări necorporale, titluri de valoare, stocuri, lichidități.

Determinarea valorilor patrimoniale tine cont de modalitățile concrete de utilizare a capitalurilor proprii ale entității sau, într-o variantă mai extinsă a ansamblului resurselor de care entitatea a dispus. Utilizarea capitalurilor proprii, împrumutate sau atrase ia forma activelor ce aparțin întreprinderii (active imobilizate și circulante). Activele bilanțiere de regularizare reprezintă rezultatul aplicării principiilor contabile în practică, nefiind considerate de către întreprindere investiții în sensul utilizării resurselor.

În vederea determinării componenței patrimoniului entității și a valorilor la care aceasta l-a dobândit se utilizează datele din contabilitate. Astfel, datele contabile reflectă activele, datoriile și capitalurile proprii ale unei entități de la înființare până la încetarea activității. În scopul obținerii valorilor patrimoniale, situațiile financiare ale întreprinderii, în special bilanțul, sunt reprelucrate în sensul eliminării influenței anumitor factori ce ar putea distorsiona valoarea actuală a întreprinderii.

Dintre acești factori menționăm anumite convenții contabile ce nu permit reflectarea valorii actuale a patrimoniului, prevalența aspectului juridic în defavoarea celui economic, unele măsuri administrative referitoare la evaluarea activelor sau aspecte fiscale ce obligă la înregistrări în disonanță cu situația particulară a entității.

În afara incidenței politicilor contabile, corecțiile aplicate bilanțului iau în considerare și factori economici, monetari sau tehnici. Acest mod de abordare a evaluării întreprinderilor urmărește în primul rând estimarea valorii de piață pentru patrimoniul respectivei societăți comerciale, pornind de la informațiile cuprinse în situațiile financiare. Acestă metodă de evaluare este statică și nu ține cont și de potențialul economic pe care îl are întreprinderea, fiind o abordare ușor minimalistă.

Această metodă de evaluare furnizează tuturor părților interesate un minim de informații și garanție asupra valorii patrimoniale existente la un moment dat, certificându-le investitorilor că întreprinderea deține o contrapartidă pentru acțiunile pe care aceștia le dețin. Valorile patrimoniale ce pot fi determinate pentru o societate comercială sunt prezentate în rândurile de mai jos.

Aceste valori antemenționate iau în considerare ansamblul resurselor utilizate de entitate pentru finanțarea activelor patrimoniale. Ele corespund opticii cumpărătorului care urmărește reconstituirea entității ca entitate sau cel puțin cumpărarea unor active care să permită continuarea activității întreprinderii.

Optica în care se permite continuarea activității întreprinderii a împrumutat valorilor patrimoniale denumirea de valori funcționale. Valorile întreprinderii se calculează ca sumă a valorilor activelor patrimoniale, mărime echivalentă resurselor proprii și străine ce figurează în pasivul patrimonial.

Valoarea contabilă

Valoarea contabilă a unei societăți comerciale este dată de activul net contabil pe care aceasta îl deține (ANE), de patrimoniul net al societății sau de situația netă a acesteia, stabilită în baza informațiilor din situațiile financiare ale societății comerciale.

Activul net contabil (ANE) cuprinde excedentul bunurilor și creanțelor unei societăți comerciale asupra datoriilor acesteia. Totodată activul net contabil se poate determina și ca sumă dintre totalitatea capitalurilor proprii ale societății și rezultatul financiar net.

Valoarea activului net contabil se calculează după una dintre următoarele formule:

ANE = Active totale – Datorii totale

ANE = Capitaluri proprii + Rezultatul net în urma distribuirii

Valoarea activului net contabil este puțin semnificativă, din pricina limitelor sistemului contabil românesc în ceea ce privește asigurarea coerenței între valoarea economică și cea contabilă.

Valoarea reală (Valoarea matematică)

Este necesar ca activul net contabil să fie corectat în conformitate cu uzanțele contabile și cele fiscale, însă acestea se îndepărtează destul de mult de realitatea economică și de factorii ce produc unele distorsiuni între bilanțul contabil și cel economic. Dintre acești factori cei mai importanți sunt evoluția prețurilor, sistemul de amortizare, eroziunea monetară și raportul de schimb al monedei naționale.

În determinarea valorii reale a activelor se trece la eliminarea nonvalorilor, la reevaluarea titlurilor de participare în devize, la ajustarea provizioanelor si la corectarea valorilor activelor deținute în funcție de criteriul utilității.

Ulterior, se obține activul net reevaluat (ANR) sau activul net corijat (ANC). Activul net reevaluat implică corecții doar cu scopul actualizării prețurilor și a raportului de schimb, iar activul net corijat implică calcularea influențelor factorilor ce produc distorsiuni între bilanțul economic și cel contabil.

În practică activul net corijat se calculează pornind de la valorile contabile ale activelor din bilanțul contabil al societății și corectarea acestor valori, potrivit metodologiei prezentate anterior.

Metoda activului net corijat este o metodă des utilizată de către experții evaluatori, fiind metoda ce conduce la determinarea valorii de folosință a întreprinderii, aceasta fiind valoarea întreprinderii în ipoteza continuării activității acesteia. Calculul activului net corijat implică analiza elementelor care nu sunt înscrise în bilanțul societății, putând avea incidență asupra valorii acesteia.

Astfel, trebuie să se vegheze ca acest lent și greu proces de evaluare să nu fie deja perimat în momentul în care se realizează tranzacția. Necesitatea corectării bilanțului contabil și constituirii unui bilanț economic, care să reflecte mai aproape de realitate patrimoniul net al unei întreprinderi, rezultă din necesitatea depășirii inconvenientelor metodei activului net contabil. În esență, activul net corectat reprezintă mărimea capitalului necesar pentru a reconstitui patrimoniul net existent al întreprinderii la nivelul valorii reale de utilitate a acestuia.

Corectarea valorilor activelor poate fi făcută în funcție de următoarele moduri de abordare, obținându-se astfel trei valori distincte ale activului net corijat în funcție de:

valoarea de utilizare, valoarea de folosință sau valoarea intrinsecă

valoarea probabilă de negociere

valoarea de lichidare.

La valoarea reală a activului net corijat se recurge doar dacă se are în vedere continuitatea activității societății comerciale si această valoare nu este valoarea globală a întreprinderii, din cauza faptului că nu s-a luat în calcul și partea invizibilă a acesteia.

Valoarea reală astfel calculată se obține prin următoarele formule:

metoda substractivă: ANC = Total activ reevaluat corijat – Total datorii

metoda aditivă: ANC = Total capitaluri proprii +/- Influențe din reevaluarea activelor

Metoda activului net corijat este necesară în cazul operațiunilor de regrupare a întreprinderilor. În acest caz cumpărătorul întreprinderii procedează la inventarierea acesteia, însă nu poate ignora faptul că obiectivitatea măsurării activului net corijat este relativă.

Disparitățile dintre părțile prezente și avizul experților evaluator duc la numeroase valori pentru diferite tipuri de bunuri. Determinarea activului net corijat se va face în urma unui compromis între experții evaluator, luându-se în considerare și relațiile stabilite între aceștia și managementul întreprinderilor.

Semnificația reală a activului net corijat se referă la valoarea de inventor a acestuia, ca urmare a faptului că nu există o valoare patrimonială, deoarece aceasta nu echivalează valoarea de lichidare, nu există nici capitalizarea beneficiilor, nu există nici o valoare reală de înlocuire, ca și cost al investițiilor comparabile.

Deși activul net corectat reprezintă o fotografie clară a patrimoniului net al unei întreprinderi la data evaluării, această metodă nu exprimă prețul la care poate fi cumpărată o întreprindere, în mod direct, deoarece această valoare trebuie corectată cu valoarea good-will-ului, respectiv a know-how-ului, a calității managementului, a mărcii, a calității rețelei de distribuție, elemente care de multe ori nu sunt înregistrate în activul bilanțului.

Valoarea activului net reevaluat (ANR)

Valoarea activului net reevaluat se determină având ca punct de plecare valorile contabile corectate cu rata inflației și eroziunea monetară. În acest caz incidențele inflației pot fi eliminate numai prin aplicarea indicilor de variație a prețurilor la valorile istorice ale elementelor de activ.

În acest caz, din punctul de vedere al cumpărătorului, care în mod cert va prefera valorile de reconstituire, este preferabil să se aplice indicii de inflație pentru fiecare element de activ și indicele global de amortizare.

O reevaluare corectă a activelor se face pe baza indicelui global de inflație și a indicilor individuali de amortizare. Se observă că în practică se utilizează mai des evaluarea întreprinderii pe baza unor indici globali atât pentru inflație, cât si pentru uzură.

Valoarea de reconstituire

Această metodă de determinare a valorii întreprinderii calculează cât ar costa o companie nou-venită pe piață obținerea unei întreprinderi identice din toate punctele de vedere, având aceleași performanțe economice și aceleași rezultate cu întreprinderea deja existentă.

Pentru utilizarea acestei metode se efectuează două tipuri de calcule a costurilor. Astfel se calculează:

costul de reconstituire brut bazat pe valorile patrimoniale brute ale activelor: imobilizări brute (mai puțin active financiare) și necesarul brut de fond de rulment.

costul de reconstituire net bazat pe valorile patrimoniale nete ale activelor: imobilizări nete (mai puțin activele financiare) și necesarul net de fond de rulment.

Activele economice, denumite în literatura de specialitate și capital de exploatare, se calculează fie pe baza elementelor de activ (imobilizări corporale, imobilizări necorporale și necesarul de fond de rulment), fie pe baza elementelor de pasiv (capitaluri proprii și datorii financiare).

Metoda valorii de reconstituire furnizează o bază de calcul pentru capitalul investit în respectiva întreprindere sau pentru capitalul mobilizat pentru activitatea operațională a întreprinderii respective.

Valoarea de reconstituire se calculează ca diferența dintre costul de înlocuire al activelor și datori. Valoarea de reconstituire este de fapt o valoare de continuitate și se poate calcula și ca diferență între capitalurile permanente necesare exploatării și datorii. Capitalurile permanente necesare exploatării se calculează ca sumă între imobilizările necesare exploatării și necesarul de fond de rulment de exploatare.

Astfel activul economic va fi mai bine definit, fiind definit în termeni mai financiari față de valoarea substantial a întreprinderii. În situația în care fondul de rulment al întreprinderii este superior față de necesarul de fond de rulment, entitatea dispune de excedent de trezorerie, adăugat activelor în afara exploatării.

În situația în care fondul de rulmental întreprinderii este inferior față de necesarul de fond de rulment, activul economic este finanțat parțial printr-o datorie pe termen scurt pe care cumpărătorul o va înlocui prin fonduri permanente și o va deduce din activul economic.

Luându-se în considerare și dificultățile în separarea activelor economice de activele în afara exploatării, precum și a datoriilor financiare permanente de datoriile financiare pe termen scurt, abordarea aceasta oferă cadrul operațional necesar separării elementelor de activ și de pasiv ale respectivei întreprinderi de elementele ce nu îi aparțin.

Activul net de lichidare (ANL)

În cazul în care este vorba despre o întreprindere aflată în dificultate, situație în care se dorește reducerea sau oprirea activității societății comerciale, activul net reevaluat sau activul net corijat vor fi înlocuite cu activ net de lichidare care determină dacă lichidarea respectivei societăți comerciale se face progresiv, rapid sau chiar imediat.

Activul net de lichidare se calculează pe baza activului net corectat astfel: se adaugă plus-valoarea asupra activelor corporale si a activelor necorporale, se scade minus-valoarea activelor corporale si a activelor necorporale calculate pe baza valorilor lichidative. Ulterior se scad costurile legate de lichidare (costurile de dezafectare, costurile de funcționare pe perioada lichidării) și se scade impozitul și alte obligații fiscale, dacă ele exced valoarea pierderilor rezultate din lichidare.

Acest mod de calcul presupune lichidarea forțată sau voluntară a întreprinderii, însă în această situație valoarea de realizare a activului va fi inferioare valorii de înlocuire, iar datoriile societății vor crește cu indemnizațiile de lichidare a personalului.

Valoarea de lichidare se calculează ca diferență dintre valoarea lichidativă si valoarea pasivului exigibil, care se majorează cu cheltuielile de lichidare, însă în vederea încetării activității întreprinderii trebuie luate în calcul și impozitele și taxele asupra plusvalorii din vânzare, precum și provizioanele și rezervele.

Valoarea substanțială

Valoarea substanțială se îndepărtează ca și mod de calcul de bilanțul contabil și se bazează mai mult pe un bilanțul funcțional, specific analizelor financiare. Construcția bilanțului funcțional pornește de la funcțiile pe care este structurată entitatea și prin a căror conclucrare aceasta își exercită obiectul de activitate.

Dintre toate funcțiile entității, la baza bilanțului funcțional stă funcția de exploatare. Aceasta este avută în vedere și în situația determinării valorii substanțiale, care se compune din valoarea totală a activelor de exploatare de care întreprinderea dispune.

Valoarea substanțială se determină pornind de la activele patrimoniale corectate în prealabil în vederea obținerii unor valori actuale, la care se adaugă activele utilizate de entitate chiar dacă aceasta nu este proprietara lor, din care se scad activele aparținând entității chiar dacă aceasta nu le utilizează.

Valorile substanțiale obținute, fie ele brute sau nete, nu reprezintă valori de tranzacție, fiind folosite numai în cadrul metodelor de evaluare ce au la bază combinația dintre patrimoniu și rentabilitate.

Valoarea substanțială brută (VSB) se calculează ca sumă între activul bilanțier reevaluat în ipoteza continuării activității întreprinderii și valoarea bunurilor pe care întreprinderea le utilizează fără a fi proprietara acestora. Apoi se scade valoarea bunurilor înregistrate în patrimoniul respectivei întreprinderi, însă nefolosite din diverse cauze. Se poate calcula și valoarea substanțială brută redusă (VSBr) ca diferență între valoarea substanțială brută și totalitatea obligațiilor nefinanciare ale societății comerciale.

Valoarea substanțială netă (VSN) se aseamănă activului net corijat, fiind calculată ca diferență între valoarea substanțială brută și totalitatea datoriilor întreprinderii.

Limitele valorilor patrimoniale

Valorile patrimoniale sunt frecvent folosite pentru analize comparative și pentru stabilirea parității în caz de fuziune-absorbție, asocieri etc. În tranzacțiile comerciale, valorile patrimoniale servesc, de regulă, ca primă bază de discuții.

De regulă, cumpărătorul va avea interesul să se folosească de valoarea patrimonială în timp ce vânzătorul caută să se sprijine mai mult pe valori dinamice, cele prin rentabilitate care, de obicei, sunt mai mari decât cele patrimoniale.

Valoarea patrimonială a întreprinderii nu acoperă însă în totalitate valoarea întreprinderii, deoarece aceasta nu este numai o sumă de active, creanțe și datorii, pe lângă acestea dispunând și de un fond de comerț, precum și de alte elemente intangibile, care formează fondul comercial. Prin perpetuare sau capitalizare, fondul comercial al întreprinderii poate aduce plus-valoare întreprinderii (good-will).

Valorile patrimoniale sunt, de regulă, evitate ca valori exclusive de tranzacție, datorită unor limite cum ar fi:

caracterul incomplete, conform căruia elementele necorporale ale întreprinderii (partea invizibilă) nu sunt luate în calcul.

caracterul static, conform căruia metodele patrimoniale nu urmăresc strategia întreprinderii.

caracterul complex, conform căruia este dificil de estimat valoarea unor active ale întreprinderii, în acest context fiind foarte importante riscurile de eroare.

caracterul neoperativ, conform căruia evaluarea prin metode patrimoniale necesită un timp relativ mare.

Pentru ca metodele patrimoniale să fie semnificative pentru întreprindere și valoarea obținută prin utilizarea acestor metode să poată fi reținută, ar trebui să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

posibilitatea evaluării elementelor de activ pe baza comparațiilor de piață

utilizarea unei prime de risc reduse

existența unui nivel satisfăcător al investițiilor

posibilitatea măsurării goodwill-ului degajat de întreprindere și posibilitatea determinării pragului de rentabilitate obținut ca urmare a investirii activului net reevaluat pe piața financiară.

CONCLUZII

Metodele patrimoniale de evaluare sunt metode recunoscute pe scară largă de către experții evaluatori din Europa, în vreme ce specialiștii din America ignoră aproape în totalitate aceste tipuri de metode, considerând valoarea economică realist ca fiind valoarea ce rezultă din actualizarea cash-flow – urilor previzionate.

Metodele patrimoniale de evaluare a întreprinderii presupun identificarea variațiilor de valoare înregistrare (de regulă plus-valoare), dar situația se schimbă pentru întreprinderile aflate în dificultate sau pentru întreprinderile ce înregistrează pierderi.

Determinarea valorii unei entități patrimoniale este la baza o știință cu reguli, metode și principii proprii. Cu toate acestea, în prezent, determinarea valorii unei întreprinderi este un proces care îmbină în proporții diferite: știință, artă și experiență profesională. Dintre acestea, poate cea mai importantă este experiență profesională, singură care poate asigura evaluatorului bagajul informațional necesar soluționării oricărei cereri de evaluare.

Valoarea întreprinderii estimată prin utilizarea metodelor patrimoniale de evaluare reprezintă un reper important pentru experții evaluatori, utilizat mai ales în cazul în care evaluatorul va utiliza două sau mai multe metode de evaluare a întreprinderii. Pentru întreprinderile aflate în faliment interes maxim prezintă valorificarea rapidă a elementelor patrimoniale ale societății pentru acoperirea datoriilor către debitori, iar în cazul reorganizării, prezintă interes mai mare evaluarea bunurilor și activelor societății.

În practică evaluării, se utilizează foarte des calculul valorii finale, utilizând două metode de evaluare. De obicei, se utilizează calculul valorii printr-o metodă patrimonială, și în paralel, în funcție de interesul urmărit, și o altă metodă de evaluare.

În cazul metodei fluxurilor financiare este de preferat să se evite utilizarea unei metode patrimoniale, deoarece este posibil să existe o discrepanța mjora între cele două valori, ceea ce ar duce la nesustinerea evaluării. Din acest motiv, metodă care însoțește evaluarea este de obicei metodă valorii de rentabilitate, care și ea face o proiecție în timp a profitului unei societăți.

BIBLIOGRAFIE

Anghel I. – coord. – (2010), Evaluarea întreprinderii, București: Editura Economică.

Deaconu A. – coord. – (2013), Diagnosticul și evaluarea întreprinderii, București, Editura RisoPrint.

Toma M. (2009), Inițiere în evaluarea întreprinderilor, București: Editura CECCAR.