Abordarea Kinetică ÎN Atitudinea Scoliotică Toracală

=== 440c48d92ce92d9b7eef67b14363fe1fb972f5ac_635010_1 ===

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

1.1. ACTUALITATEA TEMEI

Scolioza =boală cu multiple implicații de ordin preventiv ,terapeutic ,recuperator și social= nu reprezintă la drept vorbind o problemă controversată ,ci doar una incomplet rezolvată.

Așa zisa scolioză toracal[ sau boala scoliotică = fiindcă aceasta rămâne centrul problemei,precum și scolioza congenitală nu cunosc deocmdată soluționări terapeutice cauzale și în cadrul lor continuăm să căutăm rezolvări simptomatice cât mai eficiente. Acest vast domeniu al unor diformități ,uneori monstruoase și greu de explicat ,ale coloanei vertebrale ,studiate și explorate de-a lungul secolelor (încă din vremea lui Hipocrate) a rămas în mare parte ,nelămurit.

În ultimii 5-10 ani publicațiile de specialitate abundă de lucrări consacrate scoliozelor .Noile metode de tratament produc adevărate revoluții ,la care aderă o mare parte a ortopezilor , în special din generațiile mai tinere,aceleași generații cărora li se încredințează azi realizarea celor mai îndrăznețe proiecte în domeniul acestei efecțiuni.

Lucrarea tratează o temă de actualitate, întrucât omul este ființa capabilă de acte ca forme de manifestare ale voinței sale, cu reacții și conduite specifice la care participă în totalitate,atât cu trupul,cât și cu sufletul.

1.2.MOTIVAREA ALEGERII

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului medical angajat în activitatea de recuperare functională și, în egală măsură, studenților secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate .

Terapia prin mișcare intră în acțiune concomitent cu celelalte mijloace recuperatorii, în cadrul planului terapeutic general, fără a exclude alte terapii.

=== 440c48d92ce92d9b7eef67b14363fe1fb972f5ac_635010_2 ===

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. COLOANA VERTEBRALĂ – ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului, fiind dispusă posterior și pe linie mediană. Ea este formată din 33-34 de vertebre, repartizate astfel: 7 cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale si 4-5 coccigiene. Coloana se articulează superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale. Fiecare vertebră prezintă anterior un corp vertebral și posterior un arc vertebral. Arcul vertebral este alcatuit dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare și un proces spinos. Gaura vertebrală, delimitată în corpul și arcul vertebral, formează prin suprapunerea vertebrelor canalul vertebral, care adaposteste măduva spinarii.

Pentru o elasticitate și o rezistență crescută, coloana vertebrală prezintă 4 curburi normale: lordoza cervicală (convexă anterior), cifoza toracală (convexă posterior), lordoza lombară (convexa anterior), cifoza sacro-coccigiană (convexă posterior). La acestea se adaugă în plan frontal o scolioză toracică, cu convexitatea de partea mâinii dominante (cu care scrii). Pentru asigurarea mobilității și rezistenței coloanei, elementele osoase (vertebrele) sunt unite de elemente conjunctiv fibroase, discul intervertebral și ligamentele coloanei. Între două corpuri vertebrale alăturate se află un disc intervertebral.

Între două lame vertebrale alăturate, de aceeași parte se află ligamentul galben. Între două procese transverse alăturate, de aceeași parte se află ligamentul intertransvers. Între două procese spinoase alăturate se află ligamentul interspinos. In jurul articulației intervertebrale se află ligamentul fețelor articulare. Pe fața anterioară a tuturor corpurilor vertebrale se află ligamentul longitudinal anterior.Pe fața posterioară a tuturor corpurilor vertebrale se află ligamentul longitudinal posterior.

Vârfurile tuturor proceselor spinoase sunt unite de ligamentul supraspinos. Fiecare disc intervertebral este alcătuit dintr-un inel fibros la exterior și un nucleu pulpos la interior. Inelul fibros este conectat de corpurile vertebrale de deasupra și de dedesubt și este ținut în tensiune de presiunea nucleului pulpos din interior. Această presiune variază cu poziția. Față de poziția în șezut, presiunea intradiscală este de 2 ori mai mare stând în picioare și de 3 ori mai mică fiind culcat. Orice efort fizic crește suplimentar presiunea intradiscală.

Particularitatile vertebrelor coloanei vertebrale

SACRUL (os sacrum )este un os median și nepereche , situate în continuarea coloanei lombare .Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi , astfel că formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu ( promontorium) de o mare importanță obstetricală și antropologică .

Orientare:Se așează înainte față concavă , iar în sus baza osului .

Fața pelvină ( facies pelvina) este concavă .Această față privește înainte și în jos , spre pelvis . Pe linia mediană a feței pelvine se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente .Fața pelvină prezintă patru linii transversale ( lineae transversae ) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre .La extremitatea fiecărei linii transversale există câte o gaură sacrală pelvină ( foramina sacralia pelvină )prin care trec ramurile ventrale ale nervilor spinali sacrali1.

1.Fozza.C.A-2005,pg.112

Fața dorsală ( facies dorsalis ) este convexă.Această față privește înapoi și în sus.

Pe linia mediană prezintă creasta sacrală mediană ( crista sacralis mediana ) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale . Sub creasta sacrată mediană se găsește un orificiu în formă de V răsturnat;este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale).Lateral de creasta sacrată mediană se găsește de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din fața dorsală a sacrului și a coccigelui.

Fețele :Fața anterioară este concavă , iar cea dorsală , convexă .Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale , rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrateposterioare (Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacrați. Lateral de găurile precedente se găsește creasta sacrată lateral (Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate.

Fața posterioară (dorsala):este convexă;prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediană ce rezultă din unirea apofizelor spinoase;de o parte și de alta a acestora se afla găurile sacrale posterioare prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Fețele laterale, în număr de două, prezintă fața auriculară (Facies auricularis) care servește la articularea cu osul coxal o suprafață rugoasă situată înapoia precedentei, numită tuberozitatea sacrată (Tuberositas sacralis) pe care se inseră puternicele ligamente sacro-iliace.

Baza (Basis ossis sacri) prezintă:

●suprafață ovalară mediană, care este fața superioară a corpului primei vertebre sacrate;

●înapoia acestei suprafețe se găsește orificiul superior al canalului sacrat;

●lateral de suprafața ovalară se găsește o altă suprafață, triunghiulară,numită aripioara sacrului (Ala sacralis);

●două procese articulare (Processus articularis superior) destinate articulației cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare.

Vârful (Apex ossis sacri) prezintă o fețișoară eliptică, ce se articulează cu coccigele.

Canalul sacrat (Canalis sacralis) străbate osul sacru, continuând canalul vertebral. Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară și turtit antero-posterior în partea inferioară. Lateral, de fiecare parte acanalului sacrat, pleacă patru conducte transversale; ele poartă numele de găuri intervertebraleConductele au valoarea găurilor  intervertebrale dintre vertebrele adevărate. Fiecare conducteste separat de cele învecinate (supra și subiacente) prin câte o punte osoasă, cu direcție antero-posterioară,reprezentând pediculii vertebrali.

Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare, și o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară.Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferențe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung, mai îngust și mai curbat anterior decât la femeie2.

COCCIGELE (Os coccygis, Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene (Vertebrae coccygeae I-IV). Este omologul scheletului cozii de la mamifere. Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate.

2.Fozza.C.A-2005,pg.112

Orientare. Se pune în sus – baza, iar înainte – fața concavă.

Fețele. Fața anterioară sau pelviană este concavă,iar cea dorsală, convexă. Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale, rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Baza. Are o fețișoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. înapoia fețișoarei pleacă în sus două procese, numite coarnele coccigelui (Cornu coccygeum)

După cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieții postnatale.Curburile în plan frontal  .Sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim:

● curbura cervicală (cu convexitatea la stânga);

●curbura toracică cu convexitatea la dreapta;

●curbura lombară – cuconvexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La stângaci,curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Conformația exterioară. Coloana vertebrală, considerată în totalitatea ei, prezintă o față anterioară, ofață posterioară și două fețe laterale.

Fața anterioară este formată de o coloană cilindrică, rezultată din suprapunerea corpurilor   vertebrelor.

Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează împreună creasta spinală. Procesele spinoase se pot explora cu multă ușurință, mai ales în timpul flectării trunchiului. La limita dintre coloana cervicală și cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebra proeminentă); pornind de la acest proces spinos, se poate numerota fiecare vertebră. În continuarea proceselor spinoase se explorează creasta sacrată mediană.De fiecare parte a crestei spinale se găsesc șanțuri profunde, numite șanțuri vertebrale; ele adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei vertebrale.

Fețele laterale prezintă: vârful proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpatimediat sub procesul mastoidian.

Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. Canalul vertebral se continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în josse deschide prin hiatul sacrat. Canalul vertebral urmărește toate inflexiunile coloanei vertebrale.Diametrele canalului vertebral variază; ele sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară, în raport cu mobilitatea mai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. În regiunea toracică, unde mobilitatea coloanei vertebrale este mai redusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici3 .

3.Fozza.C.A-2005,pg.113

2.3. COLOANA VERTEBRALĂ – EVALUAREA MIOARTICULARĂ

Biomecanica articulară și bilanț articular

Coloana vertebrală este unită proximal cu craniu,anterior cu coastele iar distal cu oasrle costale.Coloanei vertebrale i se descriu articulații propriu-zise (intrinseci). Articulația vertebrelor se realizează prin corpurile vertebrale, prin procesele articulare, procesele spinoase și procesele transversare. Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în :

Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare și superioare (ușor concave). Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă ( inelul fibros ) și una centrală ( nucleul pulpos). Nucleul pulpos nu are o poziție fixă, el mobilizându-se în cursul mișcărilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de contțnutul de apă.Nucleul se află astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoară și permite hernierea lui. Limita inferioară a discurilor este alcatuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive. În ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se face prin imbibație prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale. Ușor de înțeles deci de ce în condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescența precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia)4.

Discurile intervertebrale au forma unor lentile biconvexe care depășesc puțin spațiul dintre suprafețele osoase.Înălțimea discurilor intervertebrale este diferită (3 mm reg,cervical;5 mm reg.toracală;9 mm reg.lombară).Fiecare disc prezintă 2 porțiuni: o porțiune periferică care prezintă inelul fibros.Porțiunea periferică fiind format din fibre conjunctive încrucișate,asigură stabilitatea coloanei vertebrale și protejează măduva față de mișcările exagerate.

Ligamentul longitudinal anterior reprezintă o panglică lungă de țesut fibroconjunctiv așezată pe fața anterioară a coloaneiu vertebrale de la osul occipital la S2.Când discul este încărcat, diminuează în dimensiune și se lățește.Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de îmbibație, mărindu-și volumul în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tânăr, sănătos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inervează și ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explică și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral)5.

4.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta -,pg.137,2003

5.Idem,pg.138,2003

Fig.2.Articulațiile coloanei vertebrale (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta-Elemente de Anatomie funcțională,2003)

Ligamentul longitudinal posterior reprezintă o formațiune fibro-conjunctivă situate pe fața posterior a corpurilor vertebrale în interiorul canalului vertebral.Se întinde de la osul occipital până la baza coccigelui.

Articulațiile lamelor vertebrale – Între lamele vertebrale nu există propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcătuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale una față de alta.

Articulațiile proceselor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente:Ligamentul supraspinos se prezintă ca un cordon fibros puternic întins pe toată lungimea coloanei vertebrale unind vârful proceselor spinoase.Primele se găsesc între două apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat și prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanța occipitală externă; el este denumit ligamentul cervicală posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta înainte.

Articulațiile apofizelor transverse -Apofizele transverse se realizează prin ligamente intertransverse care sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervicală și toracală.Pe lângă articulațiile coloanei vertebrale propriu-zise mai există articulații între regiunea lombară și sacrală ca și între sacru și coccige realizând articulația lombosacrală și articulația sacro- coccigiană ,prezentând același tip de ligament.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliană. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afară și au o formă convexă în toate sensurile.

Apofizele articulare

Apofizele articulare prin orientarea fațetelor articulare dirijează direcțiile de mișcare între două vertebre și mișcarea coloanei în ansamblul ei.În regiunea toracică superioară, fațetele au în plan frontal o mică angulație către planul sagital. Fațetele superioare sunt ușor convexe, cele inferioare ușor concave, iar planul lor este aproape orizontal, deci mișcările permise cu precădere aici sunt cele de: înclinare lateralăprecum și de rotație în jurul axului vertical. Înclinare lateralăpurănu există, ci apare automat un anumit grad de rotație axialăși invers. Această rotație este o componentă majoră a scoliozelor structurale.

Apofizele articulare prin orientarea fațetelor articulare dirijează direcțiile de mișcare între două vertebre și mișcarea coloanei în ansamblul ei.În regiunea toracică inferioară, ele sunt mai degrabă în plan sagital. Rotația, înclinarea laterală și flexia sunt permise până la anumite grade de fațete, dar sunt restricționate de ligamente.Fațetele și procesul spinos nu permit extensia.În ortostatism, înclinarea laterală a vetebrelor se realizează cu rotația lor în partea opusă pentru vertebrele situate sub niveleul celei de-a treia toracale6.

2.2. COLOANA VERTEBRALĂ – EVALUAREA MIOARTICULARĂ

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare număr de mușchi, care se inseră fie pe coloana, fie la distanță de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali7.

Mușchii motori ai coloanei vertebrale.Mușchii flexori:dreptul abdominal;oblicul extern;oblicul intern;iliopsoasul;sternoclei-domastoidianul;scalenii;lungul gâtului.

Mușchii extensori:extensorul sau erectorul coloanei (iliocostalul ,lungul șanțurilor vertebrale,lungul șanțurilor vertebrale ,spinalului);semispinalul și multifidul;interspinoșii ,splenius.

Principalii flexori laterali: pătratul lombelor;mușchii intertransversari;

scalenii; sdomastoidianul;lungul gâtului;spleniusul; ridicătorul scapulei;trapezul.

Mușchii rotator se împart în:rotator de aceeași parte;oblicul intern;complexul mic; splenius;rotator de partea opusă;sistemul transversospinal;oblicul extern ;semispinalul; sternocleidomastoidianul ;iliopsoasul;trapezul;ridicătorul coastei.

Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez).

Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; mușchii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul iliac).

Mușchii posteriori ai trunchiului: mușchiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dințat postero superior; micul dințat postero-inferior;

Mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului);

Mușchii spinali, se găsesc în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spino transversalul; m. intertransversali și mușchii interspinoș.

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații.Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este alcătuit discul.Importanța problemei rezultă din frecvența deosebit de mare a discopatiilor și spondilozelor și din numărul considerabil de zile de incapacitate de muncă pe care-l provoacă.

6. Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta -,pg.138,2003

7.Idem,138-139

Numeroase studii încearcă să stabilească prin care mijloace terapeutice și de recuperare funcțională s-ar putea acționa mai eficace asupra procesului degenerescență discală,favorizând procesul de reparație a fisurilor și fantelor discale,combătând degradarea țesutului conjunctiv,modificările mucopolizaharidelor discale și tulburarea hidrofiliei nucleare8.

Discul intervertebral este avascular ,braditrof,nutriția și schimburile sale metabolice făcânduse prin difuziune cu punct de plecare la periferia discului și la nivelul platourilor vertebrale adiacente (substanța opacifiantă utilizată în discografie dispare în aproximativ 20 de minute,ceea ce ne dă o idée despre rapiditatea circulației intradiscale a lichidelor).În procesul de degenerescență discală,nucleul își arată turgescența și omogenitatea,se fibrozează și se îngustează,în timp ce în inelul fibros apar fisuri și fante,în care se angajează substanța nucleului degenerate,migrând spre periferia discală.

Discul nu este inervat,cu excepția straturilor superficiale ale inelului;așadar durerile țin de periferia discală.Nu s-a putut pune în evidență un proces de reparație a fisurilor discale,prin țesuturi de aceeași valoare.În anumite condiții s-a evidențiat totuși pătrunderea centripetă (în fantele inelare) a unor muguri conjunctivo-vasculari,care treptat se transform în țesut fibros (Smith,Walsmley,Gordon,Hirsch).

Literatura de specialitate crede că acest proces de reparație oricât de imperfect ar fi,ar putea fi favorizat prin diverse tratamente,și în special prin cele balneofizicale.Deosebit de important este faptul că propietățile mecanice ale discului țin,în mare măsură,de starea de hidratare a nucleului9 .

-La nivelul coloanei toraco-lombare,flexia se măsoară clinic dificil,incluzând și flexia în coxo-femurale.În practică se măsoară distanța între vârful degetelor și sol.

-Bilanțul muscular analitic îl efectuăm numai la o serie de mușchi mai importanți și care se pretează la explorări funcționale.

Astfel:

a.Sterno-cleido-mastoidianul ( rădăcini principale C1,C2,C3;nervul spinal):contracția sa bilaterală,sinergică flectează coloana cervicală,în timp ce contracția unilaterală rotează capul de partea opusă.Pentru testarea simultană bilaterală ,subiectul în decubit dorsal efectuează o flexie a capului .Contrarezistența se aplică pe frunte.Pentru testarea unilaterală ,se rotează activ capul de partea opusă ,apoi se execută o flexie anterioară;contrarezistența se aplică pe tâmplă.Mușchii accesorii pentru flexie sunt:lungii gâtului,scalenii,drepții anteriori ,pielosul gâtului.

b.Mușchii abdominali (marele drept,marele oblic, micul oblic și transversalul) :contracția simetrică flectează coloana dorso-lombară,în timp ce contracția unilateral rotează coloana.Au în plus un rol important în echilibrarea coloanei și bazinului (spațiile costo-iliace) și în retroversia bazinului (scăzând lordoza lombară).

-Marii drepți abdominali (rădăcinile D7-D10 supraombilical și D11-D12 subombilical; ultimii șase nervi intercostali).Testarea funcției de flexie se face din decubit dorsal cu genunchii flectați și tălpile pe planul de examinare și brațele în antepulsie.Kineziterapeutul flexează ferm genunchii subiectului care trece din decubit în poziție șezând,fără să se sprijine.După J.Godebout și M.Vidal cotele sunt următoarele:

●se apreciează prin palpare,nu ridică trunchiul;

●partea superioară a trunchiului se ridică de pe masa de examen,până la spinele omoplatului;

8.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta -,pg.138,2003

9.Cordun, M.,pg.111,199

●se poate ridica până la vârful omoplaților;

●ia poziția șezând cu mâinile întinse;

●poziția șezând,ținând măinile la ceafă.Contrarezistența se aplică pe stern.

-Marele oblic (rădăcinile D7-L1 ;ultimii 6 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) și micul oblic (D9-L1;ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali).Testarea funcției de flexie a trunchiului (acționând în sinergie bilaterală) coincide cu testarea marilor drepți.

-Transversalul abdomenului (rădăcinile D9-L1; ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) contribuie la flexia de ansamblu a trunchiului,dar testarea analitică este dificilă și se referă la funcția da de centură fiziologică abdominală (retrage peretele abdominal) și la funcția sa ca mușchi expirator.Se măsoară perimetrul abdominal în relaxare și apoi cu peretele abdominal retras în timpul unei expirații10.

Extensia

-La nivelul coloanei cervicale este de 30-450 (dintre care 20-300 în articulațiile suboccipitale).De obicei pentru bilanțul articular ne limităm să măsurăm distanța dintre bărbie și stern.

-La nivelul coloanei dorso-lombare este de 20-300 (măsurată radiografic).Unghiul de extensie include însă extensia în coxo-femurale.

-Bilanțul muscular analitic al numeroșilor extensori ai coloanei este dificil.În practică efectuăm o testare globală a extensorilor coloanei cervical și extensorilor dorso-lombari.

Astfel :

●Grupul de extensori ai gâtului (drepții posteriori,complexii,spleniusului capului și gâtului,trapezul superior) inserați între occipital și coloana cervicală ,determină extensia capului și gâtului prin contracția lor simetrică.Din decubit ventral ,se ridică capul de pe planul mesei de examinare.Contrarezistența este aplicată occipital.

●Grupul de extensori ai coloanei dorso-lombare (iliocostalul ,lungul dorsal,supraspinosul ,semispinosul,transversal spinos ,interspinoșii, intertransverși) determină extensia ,curburile și echilibrul coloanei în stațiunea bipedă ,prin contracția lor simetrică .Din decubit ventral se cere subiectului să ridice trunchiul până la ombilic ,fără nici un sprijin pe membrele superioare (în timp ce examinatorul fixează bazinul și gleznele).Contrarezistența se aplică între omoplați.Această metodă permite testarea segmentului D1-L3.Pentru zona lombară inferioară (sub L3) subiectul se sprijină în decubit ventral ,cu membrele inferioare atârnând la marginea mesei de examinare .

Înclinația laterală

-La nivelul coloanei cervicale :unghiul de flexiune trasat între oriyontală biclaviculară (planul de referință) și linia bioculară este normal de 40-450 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso lombare:unghiul de inflexiune trasat între verticala mediană a corpului (ridicată din S1) și linia S1- C7 este de 30-400.(Se pot aprecia variațiile inflexiunii laterale notând nivelul la care degetele ating zona de deasupra sau dedesubtul genunchiului omolog).

-Bilanțul muscular analitic;

●Contracția unilaterală a extensorilor gâtului produce înclinația laterală a capului .Contrarezistența se aplică deasupra urechii.

10.Cordun, M. ,pg.112,1999

●Contracția unilaterală a mușchilor abdominali (marele drept, marele și micul oblic,transversul) determină inflexia laterală a trunchiului.Contrarezistența se aplică la nivelul umărului omolog.Tot astfel,contracția pătratului lombar (menținând bazinul fix) determină inflexia laterală a coloanei lombare și coborârea coastei a 12-a.De asemenea ,extensorii rahisului (ilio-costalul și lungul dorsal ) prin contrația lor unilaterală determină inflexia laterală a trunchiului.

Rotația

-La nivelul coloanei cervicale:menținând bazinul fix și orientând privirea laterală,spre dreapta și stânga,planul de referință frontal blumeral, care trece prin vârful craniului descrie împreună cu planul blauricular un unghi de 60-800 (dintre care 300 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso-lombare ,unghiul de rotație delimitat între planul frontal și linia umerilor este de 30-450.Unghiul de rotație scade către coloana lombară,la 20-100,fiind limitat de apofizele articulare și lama vertebrală subiacentă.

-Bilanțul muscular analitic:

a.contracția unilaterală a sterno-cleido-mastoidianului rotează capul de parte opusă (în decubit dorsal pe un plan dur).Contrarezistența se aplică la nivelul tâmplei .(La mișcare pot colabora și extensorii gâtului în contracție unilaterală).

b.Contracția celor 4 mușchi abdominali în sergie încrucișată rotația trunchiului.Contracția micului oblic în sinergie încrucișată determină rotația omolaterală a trunchiului,în timp ce contracția marelui oblic în sinergie încrucișată rotează trunchiul de partea opusă.Pe de altă parte,dintre extensorii coloanei,contracția transversului spinos în sinergie omolaterală contribuie la rotația trunchiului11.

10.Cordun, M. ,pg.113-114,1999