Abordarea Integrata a Dezvoltarii In Viziunea Uniunii Europene

Diverse

Abordarea Integrata a Dezvoltarii In Viziunea Uniunii Europene

Byadmin ianuarie 1, 2024

RAPORT DE CERCETARE INTERMEDIAR

RAPORTUL I

ABORDAREA INTEGRATĂ A DEZVOLTĂRII ÎN VIZIUNEA UNIUNII EUROPENE

Tema proiectului individual de cercetare postdoctorală

DEZVOLTAREA INTEGRATĂ A TURISMULUI LA NIVEL LOCAL. STUDIU DE CAZ: JUDEȚUL BIHOR

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. Încadrări teoretice

1.1. Politica de coeziune. Premise teoretice

1.2. Abordarea integrată a dezvoltării

1.2.1. Dezvoltarea. Evoluția în timp noțiunii de dezvoltare

1.2.2. Regionalizarea. Delimitări conceptuale

1.2.3. Abordarea integrată a dezvoltării în cadrul Politicii de coeziune

CAPITOLUL 2. Evoluția politicii de coeziune a Uniunii Europene în perioada 2000-2020

2.1. Politica de coeziune. Scurt istoric

2.2. Politica de coeziune a Uniunii Europene: abordare comparativă

2.2.1. Rolul Fondurilor Europene în perioada de programare 2014 – 2020

CAPITOLUL 3. Abordarea integrată în perioada de programare 2014 – 2020. Trecerea spre o nouă viziune

3.1. Strategia Europa 2020

3.2. Sporirea valorii adăugate a Politicii de Coeziune în perioada 2014 – 2020

3.2.1. Cadrul Strategic Comun în perioada de programare 2014 – 2020

3.2.2. Acordul de parteneriat a României cu Comisia Europeană

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Acest raport se axează pe trei capitole: Încadrări teoretice; Evoluția politicii de coeziune a Uniunii Europene în perioada 2000-2020; Abordarea integrată în perioada de programare 2014 – 2020. Trecerea spre o nouă viziune, prin care dorim să evidențiem importanța unei abordări integrate a dezvoltării și totodată implicarea Uniunii Europene în motivarea țărilor membre de a urma o dezvoltarea integrată aspect ce va conduce la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a întregii uniuni europene.

Am considerat că acest raport ar trebui să înceapă cu delimitări conceptuale ale noțiunii de integrat, dezvoltare, dezvoltare integrată, regionalizare, politica de coeziune prezentându-se totodată și evoluția in timp a acestor noțiuni. Noțiunea de integrare (conform DEX) reprezintă reuniunea, înglobarea sau includerea mai multor părți într-un tot (ca de exemplu aderarea țărilor la UE) iar noțiunea de integrat (conform DEX) înseamnă a fi inclus, a fi înglobat, a fi încorporat într-un tot, fiind de fapt rezultatul procesului de integrare. De asemenea noțiunea de integrat implică un proces de coeziune, adică crerea unei legături strânse între părțile componente ale unui întreg. Datorită diferențelor de dezvoltare existente în cadrul regiunilor din Europa, încă de la începutul creării Comunității Europene s-a creat o strânsă legătură între noțiunea de integrare, integrat și cel de coeziune. Chiar din momentul semnării Tratatului de la Roma (1957) de către cele șase țări fondatoare una din obiectivele urmărite a fost reducerea decalajelor existente între țări și în interiorul acestora. Acestă dorință de a reduce diferențele de dezvoltare existente între regiuni se traduce de fapt prin coeziune economică și socială. Dar, sintagma coeziune economică și socială a dobândit un statut oficial abia din 1986 când a fost înscris în Actul Unic European, prin obiectivul care viza aceleași aspecte ca și în urmă cu 29 de ani (la semnarea Tratatului de la Roma), și anume: „reducerea decalajelor dintre diferitele regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate”. Astfel putem afirma că de fapt coeziunea economică și socială a început odată cu semnarea Tratatului de la Roma. Tratatele care au urmat (Maastricht-1992, Amsterdam-1997, Nisa-2001) au întărit importanța politicii de coeziune, aceasta fiind recunoscută ca principalul instrument comunitar care sprijină convergența economică (eliminarea discrepanțelor existente între statele membre ale UE). Tratatul de la Lisabona (2007), introduce și cea de-a treia dimensiune a politicii de coeziune, cea teritorială, ceea ce înseamnă că pe lângă coeziunea economică și socială va urmări și o dezvoltare teritorială mai echilibrată și mai durabilă. Astfel, de-a lungul timpului, în cadrul politicii de coeziune s-au stabilit o serie de obiective și programe, precum și instrumentele financiare prin accesarea cărora statele membre ale UE puteau implementa proiecte care să contribuie la reducerea problemelor existente la nivel național, regional sau local. Astfel între politica de coeziune și dezvoltarea integrată există o relație de interdependență pe baza căreia se realizează convergența dintre regiunile UE. Din 1988 (începutul politicii de coeziune) și până-n 2014, politica de coeziune a trecut prin mai multe procese de reformă, fără însă a pierde din vedere obiectivul principal al acesteia cu privire la asigurarea unei dezvoltări echilibrate și durabile a regiunilor din Europa.

Partea a doua a raportului continuă cu perioada de programare 2014-2020 care prezintă o nouă fațetă a politicii, cu o arhitectură simplificată (2 obiective și 3 instrumente financiare) prin care se urmărește de fapt o pliere pe obiectivele strategiei Europa 2020. Tot în această parte a lucrării este prezentată și arhitectura legislativă a politicii de coeziune care prezintă 6 regulamente noi:

un regulament general cu privire la stabilirea unor dispoziții comune referitoare la toate cele 5 fonduri structurale și de investiții (este noua denumire a fondurilor europene disponibile în perioada 2014-2020), precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind FEDR, FSE și Fondul de coeziune;

trei regulamente specifice privind fondurile: FEDR, FSE și Fondul de coeziune;

două regulamente privind obiectivul de Cooperare teritorială europeană și Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT).

De asemenea, acest capitol prezintă și o serie de detalii cu privire la rolul și importanța fondurilor structurale și de investiții care pot fi accesate în perioada de programare 2014-2020.

În ultima parte a lucrării sunt evidențiate schimbările propuse de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020 cu privire la funcționarea politicii de coeziune care vizeză (conform documentului Politica de coeziune 2014-2020, p.3):

o mai mare concentrare asupra priorităților strategiei Europa 2020;

recompensarea performanțelor;

sprijinirea programării integrate;

acordarea unei atenții mărite rezultatelor

consolidarea coeziunii teritoriale;

simplificarea aplicării politicii de coeziune.

Pentru sprijinirea dezvoltării integrate, politica de coeziune prezintă o nouă abordare în materie de programare strategică care vizează un Cadru Strategic Comun care oferă informații cu privire la dezvoltarea unor operațiuni integrate prin combinarea fondurilor structurale și de investiții. Pe baza Cadrului Strategic Comun se încheie un acord/ contract de parteneriat care reprezintă un document strategic național, (elaborat de fiecare stat membru și negociat cu Comisia) prin care se stabilesc obiectivele tematice de dezvoltare și modul de alocare a fondurilor structurale și de investiții. Detaliile stabilite în cadrul acordului de parteneriat se materializează în priorități concrete de investiții prin intermediul programelor operaționale stabilite la nivel național.

România a supus consultării publice la 01.10.2013 un prim document cu privire la Acordul de parteneriat a României cu Comisia Europeană. În acel document, România, a abordat cinci provocări în materie de dezvoltare, cu privire la:

competitivitate;

oamenii și societatea;

infrastructură;

resurse;

administrație și guvernare.

Aceste provocări în materie de dezvoltare se divid pe cele 11 obiective tematice, stabilite în cadrul politicii de coeziune în concordanță cu strategia Europa 2020, urmând a fi realizate prin intermediul programelor operaționale aprobate de Comisia Europeană

În data de 6 august 2014, Comisia Europeană a adoptat varianta finală a Acordul de Parteneriat cu România, pentru perioada de programare 2014 – 2020, care pe lângă Fondurilor Structurale și de Investiții, prezintă și două instrumente noi (preluate din prima parte a Cadrului Strategic Comun) necesare unei abordări integrate pentru dezvoltare teritorială, și anume:

Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC),

Investiții Teritoriale Integrate (ITI).

CAPITOLUL 1. Încadrări teoretice

Politica de coeziune. Premise teoretice

Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene pentru Politica regională (de coeziune) a afirmat că politica de coeziune a Uniunii Europene este una dintre cele mai răsunătoare povești de succes ale integrării europene. Datorită faptului că proiectul Europei cu privire la integrarea economică se adresează tutoror țărilor membre ale UE, Politica de coeziune este și va fi o politică de bază a tuturor regiunilor UE. Astfel, pentru a spori eficacitatea acestei politici, Johannes Hahn propune pentru viitor (perioada de programare 2014-2020) stabilirea unui număr limitat de priorități în conformitate cu Strategia Europa 2020 și evitarea multiplicării și fragmentării fondurilor Comunității. Pentru atingerea acestor obiective, se va avea în vedere simplificarea regulilor de funcționare a politicii de coeziune, se va acorda o atenție mai mare rezultatelor și se va urmări combinarea finanțării UE cu bugetele locale, regionale, naționale sau private în vederea obținerii unui efect maxim de susținere a investițiilor.

Politica de coeziune nu are drept obiectiv principal nici reducerea nivelului de sărărcie, nici schimbarea sistemelor naționale de protecție socială, ci urmărește finanțarea de proiecte care să accelereze dezvoltarea, să promoveze egalitatea de șanse, să îmbunătățească calitatea vieții și să mărească șansele de angajare, toate împreună reducând cifrele ce caracterizează riscul de sărăcie. Conform art.158 din Tratatul CE, Comunitatea are ca obiectiv reducerea discrepanțelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni și gradul de înapoiere a celor mai puțin favorizate regiuni sau insule, inclusiv a zonelor rurale. Din păcate, aceste obiective sunt destul de greu de atins datorită eterogenității vaste a regiunilor Uniunii Europene în ceea ce privește dimensiunile geografice și locația lor, nivelul veniturilor și importanța lor politică.

Problematica regională cuprinde o multitudine de manifestări care reflectă persistența unor disparități de dezvoltare între diferitele regiuni ale unei țări (tendința de divergență regională) dar și între țările membre ale Uniunii Europene.

Datorită extinderilor din 2004 și 2007 a Uniunii Europene, prin aderarea statelor din Europa Centrală și de Est, disparitățile dintre cele 28 de state membre curente s-au accentuat semnificativ. Astfel, Luxemburg, cu cel mai mare venit pe cap de locuitor (264% din media PIB al UE pe cap de locuitor în anul 2013) este de șase ori mai bogat decât cel mai sărac membru a UE, Bulgaria (47% din media PIB al UE pe cap de locuitor în anul în 2013). La nivelul regiunilor componente ale celor 28 de state membre ale UE, disparitățile sunt și mai evidente, astfel, cea mai bogată regiune (Eurostat, 2011) este Inner London cu 321% din media produsului intren brut al UE pe cap de locuitor, în timp ce cea mai săracă regiune (Eurostat 2011) este nord-estul României și regiunea Severozapaden din Bulgaria ambele regiuni având 29% din media produsului intren brut al UE pe cap de locuitor.

În accepțiunea UE, politica de coeziune țintește coeziunea economică, socială și teritorială prin reducerea disparităților economice între statele membre ale UE și din interiorul acestor state, scopul politicii fiind de a determina apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE (tendința de convergență regională) și de a realiza dispersarea activității economice către regiunile cel mai puțin favorizate (regiunile care au PIB pe locuitor mai mic de 75% din media UE).

Disparitățile regionale stau la baza politicii de coeziune, care, prin definiție, include toate activitățile care influențează în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni, adică creșterea nivelului PIB și scăderea ratei șomajului în regiunea respectivă.

Valoarl UE pe cap de locuitor, în timp ce cea mai săracă regiune (Eurostat 2011) este nord-estul României și regiunea Severozapaden din Bulgaria ambele regiuni având 29% din media produsului intren brut al UE pe cap de locuitor.

În accepțiunea UE, politica de coeziune țintește coeziunea economică, socială și teritorială prin reducerea disparităților economice între statele membre ale UE și din interiorul acestor state, scopul politicii fiind de a determina apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE (tendința de convergență regională) și de a realiza dispersarea activității economice către regiunile cel mai puțin favorizate (regiunile care au PIB pe locuitor mai mic de 75% din media UE).

Disparitățile regionale stau la baza politicii de coeziune, care, prin definiție, include toate activitățile care influențează în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni, adică creșterea nivelului PIB și scăderea ratei șomajului în regiunea respectivă.

Valoarea adăugată a Politicii de coeziune este semnificativă deoarece proiectele realizare prin intermediul fondurile structurale și de investiții disponibile în cadrul politicii contribuie la:

dezvoltare infrastructurii, recalificarea resurselor umane, modernizarea și diversificarea economiilor regionale;

creșterea economică și la crearea mai multor locuri de muncă în statele membre și în regiunile mai sărace ale Uniunii Europene;

îmbunătățirea și modernizarea administrațiilor publice, politica de coeziune fiind într-o relație de interdependență cu celelalte politicile ale UE (cu privire la ajutorul de stat, mediul, transportul, sprijinirea inovației).

În cadrul modelului european, politica de coeziune constituie instrumentul comunitar prin care se sprijină procesul de convergență economică. Aceasta are ca rezultat atât o acumulare mai mare de factori de producție și o îmbunătățire a productivității acestora (adică o rată mai ridicată de creștere), cât și modernizarea economică a regiunilor (țărilor) beneficiare (Marinaș M, 2008:16). Astfel, politica de coeziune vizează asigurarea unei convergențe interregionale și, pe această bază, realizarea unei convergențe între statele membre (Marinaș M, 2008:52). Convergența economică a unei țări se bazează atât surse interne (ca urmare a politicilor interne promovate, în consens cu politicile comune), cât și comunitare (prin intermediul politicii de coeziune). Modelul european de integrarea are ca finalitate creșterea standardului de viață al cetățeanilor UE, în condițiile reducerii disparităților de dezvoltare.

Înțelegând cauzele și natura diferențelor existente între ritmurile de creștere economică înregistrate în diverse țări și regiuni, este esențială pentru formularea unor politici adecvate și pentru realizările schimbărilor instituționale care se impun în vederea sporirii beneficiilor aduse de procesul de creștere economică în diverse regiuni. Ținând cont de faptul că adoptarea de noi tehnologii este influențată de politicile economice, de politicile adoptate în domeniul educației și cercetării, iar potențialul de creștere pe termen lung poate fi influențat de reforme, este evident că manifestarea convergenței economice este determinată de calitatea instituțiilor publice care din punctul de vedere al lui Daron Acemoglu reprezintă o grupare largă de aranjamente care influențează interacțiunile economice diverse între indivizi, incluzând aici relațiile economice, politice, și sociale între gospodării, indivizi și firme.

Abordarea integrată a dezvoltării

Dezvoltarea. Evoluția în timp noțiunii de dezvoltare

Din punct de vedere al lui Rist dezvoltarea este asociat cu teoria evoluției naturale (care se întinde pe toată durata istoriei occidentale), fiind echivalat cu un proces care induce o schimbare într-un mod natural, firesc. Așa cum afirmă Tremblay (1999) dezvoltarea este o lungă poveste, care începe de la Aristotel și se întinde până-n secolul XIX, când va triumfa evoluționismului social prin progresele realizate în domeniul tehnologiei și a științei. Astfel, dezvoltarea apare ca un proces de schimbare neîntrerupt, având efecte cumulative ireversibile și o finalitate precisă (Rist 1996:52).

Această percepție a unei dezvoltări inevitabile și de neocolit se va propaga odată cu discursul conducătorilor puterilor occidentale, mai ales cel al președintelui american Harry Truman, în ianuarie 1949, atunci când vorbea despre “lansarea unui nou program care să fie îndrăzneț și să pună avantajele superiorității noastre științifice și a poporului nostru industrial în folosul ameliorării creșterii regiunilor sub-dezvoltate” (Rist 1996:118). Astfel, „pentru prima oară pe scenele politice importante, apare o nouă concepție despre lume, numită: dezvoltare, care va reprezenta țelul suprem al tuturor popoarelor lumii” (Sachs 1996:14). În concepția de dezvoltare propusă de occidentali, dezvoltarea apare ca un ideal de atins, un concept prêt-à-porter sau prêt-à-utiliser sau ca o rețetă pentru toate țările globului.

Deși unii consideră conceptul lansat de Truman ca fiind unul de importanță majoră pe scena internațională, trebuie subliniat faptul că deschiderea piețelor începută mai ales cu mercantilismul, conținea deja, după părerea mai multor istorici și autori (Braudel, Wallerstein, Adda) germenii extinderii piețelor și al globalizării pe care le știm astăzi (Tremblay 1999:9).

Capitalismul, Conform lui Braudel și Wallerstein, s-a conturat și s-a extins la scară planetară prin intermediul economiei de piață, deoarece a permis creșterea schimburilor și a acumulării de capital care sunt tocmai baza instaurării capitalismului mondial (Adda 1996:11-12). Iată de ce dezvoltarea și economia de piață au tendința de a se contopi, ceea ce-l face pe Rist (1996:36) să se întreabe dacă dezvoltarea nu este altceva decât extinderea planetară a economiei de piață, extindere începută în sec. XVII .

Chiar și atunci când finalitatea dezvoltării nu vizează doar aspectul economic, ca în discursul lui Truman unde condițiile dezvoltării trebuie să conducă întreaga lume spre fericire personală (Rist 1996:120), mijloacele pentru a atinge idealul dezvoltării sunt esențialmente economice.

În mod tradițional, dezvoltarea a fost definită în termenii modernizării de tip vestic, realizat prin creștere economică (Redclift 1987). Mai pe larg, dezvoltarea este considerată a fi aproape sinonimă cu progresul, presupunând o transformare pozitivă sau „o schimbare în bine” (Thomas, 2000). Deși dezvoltarea este cel mai des discutată în contextul țărilor în curs de dezvoltare, este un concept care „se referă de fapt la toate țările lumii indiferent de nivelul de dezvoltare al acestora, …” (Elliot, 1999:10). O societate care este „dezvoltată” nu încetează să se schimbe sau să progreseze; în schimb, în cazul societăților mai puțin dezvoltate, natura sau direcția unei schimbări este mult prea diferită de cea a țărilor dezvoltate.

În secolele XIX – XX omenirea a luat parte la o dezvoltare economică accentuată, în special în cazul țărilor industrializate. Primele semne ale dezvoltării economice au fost vizibile în Anglia (sec. XVIII), propagându-se treptat și spre celelalte state ale Europei Occidentale. În Italia și Japonia, valul industrializării s-a resimțit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ducând la creșterea accentuată a PIB-ului și a populației. Astfel, speranța medie de vârstă aproape că s-a dublat între 1820 și 1975, trecând de la mai puțin de 37 de ani la circa 73 de ani, cel puțin în contextul primelor 20 de state capitaliste (Harrod 1968). Forța propulsoare a dezvoltării a fost căutarea și utilizarea unor noi invenții și inovații care au condus la reînnoirea produselor și la creșterea productivității muncii. Dar acest proces inovativ a fost posibil doar în țările avansate din punct de vedere economic, așa cum a afirmat și Kuznets, care subliniază faptul că o țară poate să atingă un nivel înalt de dezvoltare tehnologică prin existența unei societăți care „să încurajeze producția continuă a unei mari varietăți de cunoștințe ce au relevanță, directă sau indirectă, cu problemele producției economice; o societate care să conțină un grup antreprenorial în stare să recepționeze aceste cunoștințe noi și capabil să se aventureze în tentativa de a le aplica pe o scară suficient de amplă pentru a face posibilă descoperirea posibilităților ei reale; o societate care să aibă capacitatea de a genera, fără a da naștere la situații prea costisitoare, acele schimbări instituționale și acele ajustări sociale ce pot încorpora eficient noua tehnologie” (Kuznets 1980:412).

În a doua jumătate a secolului XX, calea de la subdezvoltare la dezvoltare a fost privită prin prisma unor pași economici sau stadii economice (Cooper et al, 2005:300 după Rostow 1960) și, ca rezultat, dezvoltarea a ajuns să fie definită în funcție de următorii indicatori economici: PNB, PNB pe locuitor, sau în conformitate cu criteriile economice structurale. În mod implicit, dezvoltarea are loc pe măsură ce economia crește (cu o rată anuală de 5-7%) și structurile sociale, economice și politice se modernizează pentru a încuraja o asemenea creștere (Todaro, 2000:14). Deși țintele de dezvoltare ajunseseră să fie definite mult mai larg alături de investiții în educație, locuințe și facilități pentru sănătate, toate acestea devenind parte a procesului de dezvoltare, totuși creșterea economică și modernizarea au rămas perspectivele fundamentale ale dezvoltării (Sharpley și Telfer 2002:24). Astfel, pendulul a început să se îndepărteze de la “dezvoltare ca fenomen economic” către un concept mai larg al dezvoltării, și anume, „reducerea sărăciei și a șomajului”.

Regionalizarea. Delimitări conceptuale

Regionalizarea statelor a ajuns să fie văzută ca un sprijin în procesul integrării Europene.

După, Balaam David, regionalizarea este un „proces prin care grupuri de state din aceeași regiune geografică, cad de acord să coopereze și să-și îmbunătățească responsabilitatea pentru a-și atinge țelurile comune”.

O definiție asemănătoare găsim și la Thompson (1999:63) care afirmă că regionalizarea “semnifică procesul care alătură state sau regiuni pe baza apropierii lor geografice, din cauza avantajelor legate de economiile în ceea ce privește transportul și costul informațiilor sau din cauza unor probleme de securitate sau de mediu”.

Regionalizarea se poate realiza atât în plan național, cât și internațional (de exemplu: Uniunea Europeană, Țările Benelux, Țările Scandinave).

Din punctul de vedere al Roxanei Ciurcanu, regionalizarea joacă un rol important în procesul de globalizare prin (Ciurcanu, 2005:86):

înlăturarea barierelor din calea activității economice;

stimularea competiției interne;

creșterea eficienței firmelor;

reducerea puterii diferitelor grupuri de interese naționale;

stimularea reformelor legislative interne, etc.

În cadrul dicționarului Encyclopaedia Universalis (1985:794-795), noțiunea de regionalism este văzut din două puncte de vedere:

la nivel național reprezintă „tendința de promova dezvoltarea vieții și a organizării regionale”;

la nivel internațional reprezintă „o tendință de a afirma solidaritatea și de a promova dezvoltarea unui grup de națiuni, având interese comune”.

Regionalismul în funcție de dimensiunea și natura relațiilor se poate realiza în cadru:

național, cu subvariantele:

de jos în sus (federalism);

de transfer a lunor prerogative în teritoriu (descentralizare);

transnațional: în cadrul unor spații geografice unitare cultural și/ sau economic (prin cooperari de tip euroregiune)

internațional, prin structuri organizatorice de tipul OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), Uniunea Europei Occidentale etc.

Revenind în plan național, regionalizarea reprezintă o soluție de mijloc în soluțioarea diverselor probleme apărute la nivel regional. Regionalizarea este un nivel de organizare teritorială a statului, crearea instituțiilor regionale, cu transferul de competențe corespunzătoare către acestea. Astfel, procesul de regionalizarea a luat naștere din dorința de a soluționa diversele conflicte apărute în urma centralizării administrative excesive și pentru a reduce distanța dintre factorii de decizie și cei ale căror interese (regiunile) se cer a fi corect tratate. Obiectivul principal al regionalizării îl reprezintă reducerea dezechilibrelor regionale și dezvoltarea armonioasă în cadrul unui teritoriu național sau între mai multe teritorii naționale.

Regionalizarea nu este întotdeauna omogenă. Astfel un stat poate să cunoască, pe întreg teritoriul său, mai multe forme de regionalizare, în funcție de problemele la care trebuie să răspundă și de particularitățile pe care trebuie să le ia în considerare. Există și situații în care, în cadrul unui stat pot exista în mod succesiv, mai multe tipuri de regionalizare.

Procesul de regionalizare diferă în funcție de contextul economic, juridic, social, demografic, etnic și istoric al fiecărei țări. Din punctul de vedere a lui Marcou există cinci tipuri de regionalizări:

regionalizare administrativă;

regionalizare prin intermediul colectivităților locale;

descentralizare regională;

regionalizare politică sau autonomie regională;

regionalizare prin intermediul autorităților federale.

Regionalizare administrativă

Acest tip de regionalizare constă în delegarea de către stat a unor sarcini către autoritățile subordonate guvernului sau către organismele care se constituie la nivel local, (axându-se pe dezvoltarea regională) care, deși sunt înzestrate cu o anumită autonomie juridică, (prin descentralizarea anumitor funcții administrative) sunt controlate de către stat. Regionalizarea administrativă reprezintă un răspuns la nevoia de a pune în aplicare politicile comunitare de coeziune (Marcou, 1999:18-21).

Regionalizare realizată pe baza cooperării între colectivitățile locale

Regionalizare prin cooperare se diferențiază de cea administrativă prin faptul că regionalizare se realizează prin intermediul instituțiilor descentralizate care acționează într-un cadru de putere propriu. Aceste instituții au ca scop protejarea drepturilor și autonomiei colectivităților locale implicate (Marcou, 1999:21).

Descentralizare regională

Descentralizarea regională determină constituirea unei noi colectivități teritoriale la un nivel superior față de nivelul colectivităților locale existente, numită regiune. În ciuda faptului că acest tip de regionalizare modifică organizarea teritorială, ea se înscrie în ordinea constituțională a statului unitar. Regiunile sunt administrate de un consiliu și dispun de competențe administrative extinse în domenii esențiale ale vieții economice și sociale, dar legea orientează activitatea lor spre dezvoltare regională. Descentralizarea regională presupune adoptarea unor dispoziții care să protejeze autonomia colectivităților locale (Marcou, 1999:24-26).

Regionalizare politică sau autonomie regională

Din punct de vedere juridic, regionalizarea politică se caracterizează, în comparație cu descentralizarea regională , prin atribuirea puterii legislative unei adunări regionale, care dispune de competențe vaste, al căror conținut este garantat prin Constituție, iar pentru exercitarea competențelor se constituie un executiv, care prezintă caracteristicile unui guvern regional. Față de descentralizarea regională, regionalizarea politică afectează structura statului și-i modifică Constituția (Marcou, 1999:26).

Regionalizare prin intermediul autorităților federale

Statul federal, deseori, este considerat opusul statului-națiune, caracterizat printr-o descentralizare sporită, funcționând pe principiul garantării autonomiei unităților care-l compun. Un stat federal poate fi afectat de regionalism ori regionalizare ca orice alt tip de stat. Aceast aspect se datorează faptului că statele federale se nasc dintr-o uniune de state, care reprezintă de fapt entități politice, care la rândul lor prezintă o serie de particularități regionale și etnice (Marcou, 1999:32).

Abordarea integrată a dezvoltării în cadrul Politicii de coeziune

Conceptul de “integrat” se referă la abordarea comunităților într-o manieră comprehensivă, ținând cont de legăturile și modul în care se influențează domeniile esențiale în viața unei comunități: dezvoltare economică, educația, transportul, mediul, serviciile de sănătate etc.

Abordarea integrată necesită o coordonare atentă a politicilor publice pentru a garanta succesul unei dezvoltări armonioase la nivel local/regional. Astfel, nu are nici un sens să fie selectat un singur domeniu al politicii, ca de exemplu turismul, fără a ține cont de mediu, transport, învățământ și alte domenii ale politicii economice.

Adoptarea unei abordări integrate în vederea dezvoltării economice locale/regionale impune utilizarea de către actorii locali a unor strategii care să vizeze necesitățile reale, fără a ceda tentației de a cheltui resursele pe sectoare individuale. Pentru aceasta este nevoie de stabilirea unor obiective și ținte bazate pe o analiză a dificultăților cu care se confruntă regiunea însăși. Strategiile locale nu trebuie formulate izolat, ci trebuie să țină cont de strategiile care se implementează în alte zone, cum ar fi regiunile invecinate. Astfel, o abordare integrată bazată pe acțiuni coordonate între mai multe zone va genera rezultate mai bune decât inițiativele individuale.

Fabrizio Barca (Director Genaral al Ministerului Economiei și Finanțelor din Italia) care afirmă că politica de coeziune este de fapt o politică “delimitată teritorial”, adecvată pentru experimentalism. Experimentalismul, din punctul de vedere al lui Fabrizio Barca, este o politică prin care oamenii pot experimenta soluții, le pot monitoriza, critica și aproba sau respinge. Astfel, o abordarea cu delimitare teritorială reprezintă de fapt spațiul de politică adecvat pentru experimentalism, aspect justificat și prin următorul exemplu: pentru a spori oportunitățile copiilor într-o zonă dificilă e nevoie de crearea unui pachet care să includă calitatea învățământului, siguranța copiilor la școală și pe străzi, mobilitatea acestora etc. Acest tip de abordare integrată se bazează pe experimentalism, deoarece încurajează o discuție sinceră și deschisă între persoanele din teritoriul respectiv.

Din punctul de vedere al lui Brian Robson (Profesor la Universitatea din Manchester), plusul de valoare adus de abordarea integrată constă în:

crearea unei legături între diferitele domenii ale economiei (ca de exemplu: transport, mediu, ocuparea forței de muncă, aspecte sociale), care interacționând influențează dezvoltarea economică. Dar, stabilirea unor priorități comune tuturor acestor domenii distincte este destul de dificil, deoarece fiecare domeniu are propriile obiective, bugete și priorități. Astfel, dezvoltare economică locală va trebui să identifice impactul reciproc dintre aceste domenii care sunt separate din punct de vedere instituțional.

identificare spațiului/ teritoriului în care se realizează abordarea integrată (ca de exemplu teritoriul local care este definit ca fiind spațiul în care se desfășoară activitățile specifice economiei locale, având ca actori locali toate persoanele și organizațiile care contribuie semnificativ la procesul de dezvoltare locală);

formarea de parteneriate integratoare prin reunirea sectorului privat, cel public și cel de voluntariat.

Acțiunile integrate la nivel regional și local trebuie să acorde o importanță majoră legăturilor dintre orașe și zonele rurale adiacente pentru a crea un efect de domino în afara centrelor urbane. Astfel interacțiunea dintre resursele naturale și umane, inovație și infrastructură este în așa fel coordonată încât să asigure beneficiile scontate tuturor actorilor locali.

În cadrul revistei Panorama 34 (2010) la întrebarea “Cum se potrivește abordarea integrată cu o politică delimitată teritorial precum politica europeană de coeziune? ”, găsim următorul răspuns: implementarea de zi cu zi a programelor din cadrul politicii de coeziune subliniează necesitatea de a colabora cu niveluri multiple de guvernare (european, național, regional și local) ceea ce sporește consecvența și sinergia dintre diferite politici, precum și diseminarea bunelor practici. Abordarea teritorială evidențiază necesitatea de a lucra cu un concept mai flexibil privind spațiul geografic, acesta putând fi unul restrâns (ca de exemplu în cazul insulelor sau a cartierelor urbane) sau unul extins (cum ar fi în cazul regiunilor metropolitane sau a macroregiunilor precum Marea Baltică) .

Astăzi politica de coeziune este o politică de dezvoltare matură, bazată pe resursele și oamenii din teritoriu. Astfel, politica de coeziune este și o politică locală, deoarece acordă atenție fiecărui teritoriu european, ceea ce reprezintă un avantaj cheie în rezolvarea problemelor cu care se confruntă teritoriile Europei. Acestea vor fi nevoite să se adapteze presiunilor economice globale datorate:

schimbărilor climatice – care reprezintă o amenințare pentru unele sectoare și o oportunitate pentru altele;

modificărilor demografice și îmbătrânirii populației – care vor impune noi politici pe piața forței de muncă;

riscurilor sociale asociate schimbărilor economice – care vor necesita noi abordări ale problemei

Economiștii sunt de părere că dezvoltarea regională și locală va deveni tot mai importantă în rezolvarea acestor probleme.

CAPITOLUL 2. Evoluția politicii de coeziune a Uniunii Europene în perioada 2000-2020

2.1. Politica de coeziune. Scurt istoric

Abordarea integrată a dezvoltării datează încă de la începuturile creării Comunității Europene (denumită Uniunea Europeană prin intermediul Tratatului de la Maastricht, semnat în 1992), când s-au înregistrat atât disparități teritoriale cât și demografice, aspecte care constituiau adevărate obstacole în calea integrării și dezvoltării Europei. Primul pas pentru eliminarea acestor obstacole, s-a realizat în anul 1957, când cele șase țări (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg) fondatoare a Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Roma, obiectivul lor bazându-se pe asigurarea unei dezvoltări armonioase “prin reducerea decalajelor dintre anumite regiuni și a dezvoltării lente în cazul regiunilor defavorizate”. Așadar, în 1957 politica regională a fost inclusă în cadrul Tratatului de la Roma prin intermediul căruia s-au creat și primele mecanisme de solidaritate sub forma a două fonduri structurale, și anume: Fondul social european (FSE) și Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA).

În anul 1968 a fost creată Direcția Generală a Politicii Regionale în cadrul Comisiei Europene cu rolul de consolida coeziunea economică și socială dintre statele fondatoare ale Uniunii Europene.

În 1975, a fost creat un nou fond, denumit Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) cu scopul de a contribui la diminuarea disparităților dintre nivelurile de dezvoltare a regiunilor europene și de a reduce subdezvoltarea regiunilor defavorizate.

Noțiunea de coeziune socială a început să fie utilizată în Europa Occidentală la începutul anului 1980 când au apărut primele semne de funcționare defectuoasă a activității economice, datorită accentuării șomajului, sărăciei, excluziunii sociale etc. La inițiativa Comisiei Europene, condusă de Jacques Delors, coeziunea economică și socială se înscrie în cadrul Actului Unic European (1986), vizând „reducerea decalajelor dintre diferitele regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate”.

La 24 ianuarie 1998, Consiliul a convenit asupra unui regulament care să prevadă modalitatea de alocare a fondurilor UE existente în contextul coeziunii economice și sociale. Astfel, anul 1988, a marcat începutul politicii de coeziune care a devenit una dintre cele mai importante politici ale UE.

În anul 1993, Tratatul de la Maastricht (1992) introduce trei elemente noi:

Fondul de coeziune – cu scopul de a sprijini realizarea proiectelor din domeniul mediului și al rețelelor transeuropene. Începând cu 2007, aria de competență a acestui fond se dezvoltă, contribuind totodată și la realizarea proiectelor din domenii legate de dezvoltarea durabilă, eficiență energetică și energie din surse regenerabile;

Comitetul Regiunilor;

Principiul subsidiarității – prin care se garantează faptul că deciziile la nivel european sunt luate câte mai aproape de cetățeni.

Tot în 1993, s-a constituit și Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului (IFOP) cu scopul de a remedia problema pescuitului excesiv pentru a asigura pe viitor durabilitatea sectorului.

Tratatele de la Maastricht (1992), Amsterdam (1997) și Nisa (2001) au reafirmat importanța politicii iar sfera de aplicare a acesteia a fost chiar extinsă prin Tratatul de la Lisabona (2007), care în anul 2008, introduce cea de-a treia dimensiune a coeziunii, cea teritorială. Astfel pe lângă aspectul economic și social, politica de coeziune va avea în vedere și o dezvoltare teritorială mai echilibrată și mai durabilă.

Conform lui Dirk Ahner (director general pentru politică regională), politica de coeziune a făcut și continua să facă posibilă implicarea guvernelor naționale, regionale și locale în strategii fundamentale și în crearea unor rețele care depășesc granițele fizice și politice naționale. Astfel, politica de coeziune s-a adaptat de-a lungul timpului fără a pierde din vedere obiectivul său central privind asigurarea unei dezvoltări echilibrate și durabile a regiunilor din Europa.

2.2. Politica de coeziune a Uniunii Europene: abordare comparativă

Vechile obiective ale Fondurilor structurale și de Coeziune, precum și inițiativele comunitare din perioada 2000 – 2006, lasă loc unei noi arhitecturi care simplifică modul de acțiune a Politicii de Coeziune în perioada 2007 – 2013.

Astfel, în perioada de programere 2007 – 2013, în cadrul politicii de coeziune apar o serie de modificări atât la nivelul obiectivelor urmărite cât și cu privire la instrumentele financiare, astfel:

Interreg III (2000-2006), în perioada 2007 – 2013 a fost inclus în obiectivul “Cooperare teritorială europeană”;

Misiunile inițiativelor comunitare URBAN (dezvoltare urbană) și EQUAL (inițiativă pentru ocuparea forței de muncă) din perioada de programare 2000-2006, au fost integrate în 2007 – 2013 în cadrul obiectivelor „Convergență” (URBAN) și „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” (EQUAL).

Programul Leader + și Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) din perioada 2000-2006, au fost înlocuite în perioada de programare 2007-2013 cu Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) din 2000-2006, devine Fondul European pentru Pescuit (FEP) în perioada 2007-2013.

Tabelul nr.1, Arhitectura politicii de coeziune

Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor culese din documentele intitulate: Ghid de bune practici, p.39, disponibil pe site-ul: http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//Stiri/00014374/7ailt_Ghid%20bune%20practici%20achizitii.pdf și Politica de coeziune 2007-2013, p.12, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2007/publications/guide2007_ro.pdf

De asemenea, în perioada de programare 2007 – 2013, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European pentru Pescuit (FEP) nu au mai făcut parte din politica de coeziune, creându-se baze juridice proprii pentru aceste fonduri.

În perioada 2014 – 2020, arhitectura Politicii de Coeziune se simplifică și mai mult comparativ cu perioadele de programare anterioare (2000-2006, respectiv 2007-2013). Astfel, prin intermediul fondurilor: FEDR (Fondul European de dezvoltare regională), FSE (Fondul Social European) și Fondul de coeziune, se vor urmări două obiective importante:

Investiții pentru creștere și locuri de muncă (obiectiv ce rezultă din fuziunea obiectivelor „Convergență” și „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” existente în perioada 2007-2013) în statele membre și în regiuni, beneficiind de contribuții din partea tuturor fondurilor;

Cooperarea teritorială europeană, beneficiind de contribuții din partea FEDR.

Prin cele două obiective stabilite la nivelul politicii de coeziune 2014-20120 se urmărește de fapt o alinierea la strategia Europa 2020, adică o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Comisia propune o abordarea mai integrată a investițiilor regionale, inclusiv norme comune de eligibilitate precum și introducerea opțiunii de programe finanțate din fonduri multiple pentru FEDR, FSE și Fondul de coeziune.

În perioada de programare 2014-2020, pe lângă cele 3 fonduri componente a Politicii de coeziune (FEDR, FSE și Fondul de coeziune), un rol important ocupă și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European pentru Pescuit (FEP), cel din urmă fond schimbându-și denumirea din FEP în FEPAM (Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime).

Rolul Fondurilor Europene în perioada de programare 2014 – 2020

Perioada 2014 – 2020, aduce schimbare și în ceea ce privește arhitectura legislativă a politicii de coeziune care va cuprinde:

un regulament general cu privire la stabilirea unor dispoziții comune referitoare la toate cele 5 fonduri europene, respectiv: Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind FEDR, FSE și Fondul de coeziune;

trei regulamente specifice privind fondurile: FEDR, FSE și Fondul de coeziune;

două regulamente privind obiectivul de Cooperare teritorială europeană și Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT).

În perioada de programare 2014 – 2020, Fondurile Europene utilizate își schimbă denumirea în Fonduri Structurale și de Investiții 2014 – 2020 (ESIF) sau Fondurile CSC (Cadrului strategic comun).

Figura 1. Fondurile Structurale și de Investiții în perioada 2014-2020

Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor disponibile pe site-ul Comisie Europene, http://ec.europa.eu/contracts_grants/funds_ro.htm

În cele ce urmează, vom realiza o scurtă prezentare cu privire la rolul și importanța Fondurile Structurale și de Investiții destinate perioadei de programare 2014-2020.

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) urmărește consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în cadrul Uniunii Europene prin corectarea dezechilibrelor existente între regiunile acesteia. Acest fond deși sprijină toate obiectivele tematice ale Uniunii, va fi direcționat în special spre următoarele obiective:

cercetare și dezvoltare, precum și inovare;

îmbunătățirea accesului la informații și a calității acestora, precum și la tehnologiile comunicațiilor;

schimbările climatice și trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon;

sprijinul comercial acordat IMM-urilor;

serviciile de interes economic general;

infrastructurile de telecomunicații, energie și transport;

consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă;

infrastructurile de sănătate, educație și sociale; și

dezvoltarea urbană durabilă

Fondul social european (FSE)

Fondul social european (FSE) reprezintă principalul instrument al Uniunii Europene destinat investirii în oameni, regulamentul propunând ca FSE să vizeze patru obiective tematice în întreaga Uniune:

promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității lucrătorilor;

promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei;

efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării competențelor și al învățării pe tot parcursul vieții;

consolidarea capacității instituționale și a eficienței administrației publice.

Fondul de coeziune (FC)

Fondul de coeziune sprijină statele membre al căror venit național brut (VNB) pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media UE-28 pentru realizarea de investiții în rețelele de transport TEN-T și în domeniul mediului. Astfel, Fondul de coeziune va sprijini investițiile cu privire la:

rețeaua transeuropeană de transport, precum și la cele în sisteme de transport cu emisii reduse de dioxid de carbon și în transportul urban;

adaptarea la schimbările climatice și prevenirea riscurilor, investițiile în sectoarele apei și deșeurilor, precum și în mediul urban.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul Social European (FSE) completează Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care cuprinde următoarele domenii de acțiune:

crearea de locuri de muncă în afara activităților agricole (societăți comerciale noi, dezvoltarea de activități turistice etc.);

dezvoltarea accesului și a legăturilor dintre orașe și zonele rurale, în special în contextul societății informaționale;

susținerea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din domeniul agricol (sprijinirea inovației și a dezvoltării de produse noi), agro-alimentar sau forestier;

combaterea riscurilor din domeniul agricol și forestier;

dezvoltarea infrastructurii de bază din sate, în special în noile state membre.

Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)

Pornind de la obiectivul Politicii de coeziune privind creșterea și ocuparea forței de muncă, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), are în vedere următoarele obiective:

sprijină operatorii în tranziția către un pescuit durabil;

ajută comunitățile din zonele de coastă să își diversifice economiile;

finanțează proiecte care creează noi locuri de muncă și îmbunătățesc calitatea vieții în regiunile de coastă ale Europei.

CAPITOLUL 3. Abordarea integrată în perioada de programare 2014 – 2020. Trecerea spre o nouă viziune

Uniunea Europeană a demarat pregătirile pentru 2014 – 2020, începând cu anul 2010 prin adoptarea Strategiei Europa 2020 și publicarea Raportului privind coeziunea economică, socială și teritorială. Pregătirile au continuat în 2011 prin trasarea bugetului pentru 2014 -2020 și ulterior cu publicarea propunerilor de regulamente. În martie 2012, s-a publicat prima propunere a Cadrului Strategic Comun, iar în februarie 2013 s-a publicat Regulamentul privind Cadrul Financiar Multianual pentru perioada 2014 – 2020.

3.1. Strategia Europa 2020

Strategia Europa 2020, a fost adoptată în cadrul Consiliului European din 17 iunie 2010, axându-se pe o viziune economică nouă, care să ajute Uniuniea Europeană să iasă din criză. Astfel, Strategia Europa 2020 are la bază trei priorități tematice, care urmăresc o creștere economică:

inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;

durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive;

favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, în măsură să asigure coeziunea economică, socială și teritorială.

Pentru a stimula progresele în cadrul fiecărei priorități tematice, Comisia Europeană a adoptat șapte inițiative emblematice (sintetizate pe cele trei priorități tematice ale strategiei Europa 2020 în Tabelul nr. 2), care să angajeze atât UE, cât și statele membre la demararea unor acțiuni concrete, care să impulsioneze creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.

Tabelul nr. 2, Inițiative emblematice adoptate de Comisia Europeană

Sursa: realizat de autor, pe baza informațiilor prezentate în documentul Europa 2020, p.7, document disponibil pe site-ul: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/Europa2021/Strategia_Europa_2020.pdf

De asemenea, pentru a defini acțiunile necesare aplicării Strategiei Europa 2020, Comisia Europeană a propus atingerea următoarelor obiective:

Ocuparea forței de muncă – 75 % din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani să aibă un loc de muncă;

Inovația – 3% din PIB-ul UE să fie investit în cercetare și dezvoltare;

Schimbările climatice – atingerea valorilor țintă “20/20/20” în domeniul schimbărilor climatice și al energiei;

Educația – rata abandonului școlar timpuriu să fie redus sub – 10%, și cel puțin 40% din populația cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani să aibă studii superioare;

Sărăcia – reducerea cu 20 de milioane a numărului cetățenilor europeni amenințați de sărăcie (ceea ce ar corespunde reducerii cu 25% a numărului de persoane cu risc de sărăcie).

Atingerea obiectivelor amintite mai sus depinde într-o mare măsură de reformele structurale implementate la nivel național, care sunt necesare pentru a accelera creșterea economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. La nivel național, obiectivele Strategiei Europa 2020, sunt integrate prin intermediul Programelor Naționale de Reformă (PNR).

Cu scopul de a mobiliza autoritățile regionale și locale, Comitetul Regiunilor (institiție a Uniunii Europene) a creat Platforma de monitorizarea a Strategiei Europa 2020, reunind 150 de regiuni și orașe (4 orașe din România – Cluj-Napoca, Cugir, Timișoara, Brașov) care prin intermediul platformei participă la diverse dezbateri la nivelul Uniunii Europene pe tema Strategia Europa 2020, realizând totodată și schimb de bune practici în toate domeniile de activitate legate de Strategia Europa 2020. De asemenea, Comitetul Regiunilor împreună cu Comisia Europeană au elaborat “Ghidul pentru autoritățile locale și regionale privind Strategia Europa 2020” cu scopul de a ajuta autoritățile regionale și locale să pună-n aplicare obiectivele strategiei.

3.2. Sporirea valorii adăugate a Politicii de Coeziune în perioada 2014 – 2020

Considerând că Politica de coeziune are un rol esențial în ceea ce privește realizarea Strategiei Europa 2020, Comisia propune o serie de schimbări pentru perioada de programare 2014 – 2020 cu privire la faptul că Politica de coeziune trebuie să:

se concentrarea asupra priorităților Strategiei Europa 2020 de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii;

recompenseze performanțele;

se ocupe de sprijinirea programării integrate;

pună accentul pe rezultate – monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce privește atingerea obiectivelor convenite;

asigure consolidarea coeziunii teritoriale;

simplifice aplicarea politicii.

Datorită criticilor aduse Politicii de Coeziune cu privire la faptul că: nu e în concordanță cu prioritățile Uniunii Europene, resursele sunt risipite între diferite domenii de acțiune, impactul politicii e greu de cuantificat, Comisia Europeană a căutat soluții prin care să asigure o orientare cât mai clară a politicii către obiectivele stabilite, reducând totodată constrângerile birocratice și simplificând gestionarea politicii. Astfel, soluțiile propuse de Comisia Europeană vizează următoarele aspecte:

Consolidarea planificării strategice

Pentru perioada de programare 2014 – 2020 se caută o serie de măsuri prin care să se asigure o aliniere a Politicii de coeziune la Strategia 2020. Revizuirea bugetului Uniunii Europene prezintă o nouă abordare în materie de programare strategică pentru Politica de Coeziune care ar implica:

Un cadru strategic comun (CSC) – adoptat de Comisie care cu rolul de a transpune obiectivele și ambițiile Strategiei Europa 2020 în priorități de investiții, utilizându-se Fondul de coeziune, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul Social European, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime.

Acord/contract de parteneriat necesar care pe baza cadrului strategic comun (CSC), ar stabili prioritățile de investiții, alocarea resurselor naționale și ale UE între domeniile și programele prioritare, în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Acest contract este un document strategic național, elaborat de fiecare stat membru și negociat cu Comisia, care fundamentează și stabilește obiectivele tematice de dezvoltare și alocare indicativă a fondurilor europene în perioada 2014-2020.

Programele operaționale (PO) cu ajutorul cărora conținutul documentelor strategice se va concretiza în priorități concrete de investiții, care ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor naționale stabilite în cadrul Strategiei Europa 2020.

Creșterea concentrării tematice

Pe viitor, statele membre și regiunile vor trebui să-și concentreze resursele Uniunii Europene și cele naționale asupra unui număr mic de priorități care să corespundă provocărilor specifice cu care acestea se confruntă. Acest obiectiv ar pute fi realizat dacă în cadrul Politicii de coeziune s-ar stabili o listă de priorități tematice în concordanță cu prioritățile, orientările integrate și inițiativele emblematice ale Strategiei Europa 2020.

Consolidarea performanțelor prin condiționalitate și stimulente

Pentru sprijinirea unui nou sistem de guvernanță economică, vor fi introduse noi dispoziții privind condiționalitatea, care vor crea stimulente pentru noi reforme. Astfel, Statele Membre vor fi motivați să inițieze o serie de schimbări pentru asigurarea unei utilizări eficiente a resurselor financiare în domeniile legate direct de politica de coeziune, ca de exemplu: protecția mediului, educația, cercetare și inovare etc.

Îmbunătățirea evaluării, a performanțelor și a rezultatelor

În primul rând, punctul de plecare pentru o abordare strategică, orientată către rezultatele politicii de coeziune, ar fi stabilirea ex-ante a unor obiective și indicatori de rezultate măsurabili. În al doilea rând, evaluările ex-ante ar trebui să se axeze pe îmbunătățirea conceperii programelor, astfel încât stimulentele și instrumentele folosite pentru atingerea obiectivelor să poată fi monitorizate și evaluate în timpul punerii în aplicare. În al treilea rând, evaluare continuă a fiecărui program ar trebui să fie obligatoriu pentru fiecare Stat Membru, aspect care ar facilita o mai mare transprență la nivelul UE. Astfel dacă Statele Membre, ar pregăti un raport prin care să sintetizeze rezultatele evaluării continue pe care le efectuează în timpul perioadei de programare, s-ar putea crea o imagine globală asupra performanței programelor.

Sprijinirea utilizării unor noi instrumente financiare

Pentru îmbunătățirea instrumentelor financiare din cadrul Politicii de coeziune, se iau în considerare următoarele aspecte:

asigurarea unei mai mari clarități și diferențieri între normele care reglementează finanțarea bazată pe subvenții și cele care reglementează formele rambursabile de asistență (în special cele cu privire la eligibilitatea cheltuielilor și a auditurilor);

canalizarea sprijinului financiar general către intreprinderi;

extinderea atât a domeniului de aplicare, cât și a gamei de instrumente financiare.

Cadrul Strategic Comun în perioada de programare 2014 – 2020

Cadrul Strategic Comun este un ghid care ajută la:

identificarea priorităților cu privire la investițiile care vor fi făcute în perioada de planificare financiară 2014 – 2020 (în statele membre și în regiuni);

găsirea celor mai potrivite modalități de combinarea a diferitelor fonduri, astfel încât impactul investițiilor UE să fie cât mai mare.

Acest cadru vine în ajutorul autorităților naționale și regionale în ceea ce privește elaborarea Contractelor de Parteneriat cu Comisia, pe baza cărora se vor desfășura programele naționale finanțate din fonduri europene. Astfel, banii pentru dezvoltarea regiunilor vor rezulta din combinarea celor cinci Fonduri Europene.

Rolul Cadrului Strategic Comun constă în:

asigurarea unei corelații cât mai bune cu obiectivele strategiei Europa 2020 dar și cu cele ale guvernanței economice a UE;

înlocuirea liniilor directoare actuale, (diferite pentru fiecare politică: de coeziune, de dezvoltare rurală, de pescuit și maritimă), cu o singură orientare pentru toate cele cinci Fonduri Europene: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de coeziune, Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fond European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM). Astfel, se urmărește o abordare integrată a tuturor politicilor UE și creșterea impactului acestora la nivel local, atât pentru cetățeni cât și pentru intreprinderi.

Regulamentul cu privire la Cadrul Strategic Comun (Partea I), pevede două mecanisme pentru facilitarea unor abordări integrate la nivel local și subregional, referindu-se la:

abordare integrată a dezvoltării locale plasată sub responsabilitatea comunității;

investiții teritoriale integrate pentru FEDR, FSE și Fondul de Coeziune.

Cadrul Strategic Comun încurajează dezvoltarea de operațiuni integrate, ceea ce permite dezvoltarea concomitentă, de către un beneficiar unic, a mai multor proiecte din diferite surse din cadrul fondurilor CSC și, în anumite cazuri, din partea altor instrumente ale UE.

Partea a II-a a Cadrului Strategic Comun prezintă acțiunile – cheie pentru fiecare obiectiv tematic și pentru fiecare fond, principiile generale privind realizarea celor 11 obiective tematice stabilite în cadrul Politicii de coeziune în strânsă concordanță cu Strategia Europa 2020, precum și aspecte legate de programele multi – fond pentru o mai bună coordonare și combinare între fondurile Cadrului Strategic Comun.

Cele 11 obiective tematice (OT) stabilite în cadrul Politicii de Coeziune au în vedere:

consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și a inovării (OT 1);

îmbunătățirea accesului și a utilizării, precum și creșterea calității tehnologiilor informației și comunicațiilor (OT 2);

îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, a sectorului agricol și a sectorului pescuitului și acvaculturii (OT 3);

sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele (OT 4);

promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor (OT 5);

protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor (OT 6);

promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore (OT 7);

promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă (OT 8);

promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei (OT 9);

investițiile în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții (OT 10);

consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă (OT 11).

Acordul de parteneriat a României cu Comisia Europeană

Pe baza Cadrului Strategic Comun stabilit pentru perioada 2014-2020, România a elaborat un prim document cu privire la Acordul de parteneriat a României cu Comisia Europeană, care a fost supus consultării publice la 01.10.2013. În acel document au fost abordate cinci provocări în materie de dezvoltare, cu privire la:

competitivitate;

oamenii și societatea;

infrastructură;

resurse;

administrație și guvernare.

Astfel, în perioada de programare 2014-2020, România va face investiții prin intermediul programelor operaționale în cadrul tuturor celor 11 obiective tematice lansate prin intermediul Politicii de coeziune în concordanță cu Strategia 2020.

Tabelul nr. 3 Corelația dintre prioritățile de dezvoltare, obiectivele tematice și programele propuse în prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020

Sursa: Ghid de bune practici ….p.45, document disponibil pe site-ul: http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//Stiri/00014374/7ailt_Ghid%20bune%20practici%20achizitii.pdf, accesat la data de 12.08.2020

Investițiile vor fi realizate prin intermediul Fondurilor Structurale și de Investiții (ESIF) acestea fiind unul dintre cele mai importante instrumente necesare pentru reducerea disparităților de dezvoltare dintre regiunile din România, precum și între România și celelalte State Membre.

Pe lângă Fondurilor Structurale și de Investiții, prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014 – 2020, prezintă și cele două instrumente noi (preluate din prima parte a Cadrului Strategic Comun) necesare unei abordări integrate pentru dezvoltare teritorială:

Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), instrument prin care se va urmări:

utilizarea eficientă a resurselor existente în cadrul unei zone;

conceperea și desfășurarea unor activități integrate;

crearea unei viziuni comune prin finanțarea operațiunilor care pot să exploateze la maximum resursele locale și să promoveze specificul local.

Investiții Teritoriale Integrate (ITI), instrument care stimulează dezvoltarea integrată bazându-se pe nevoile locale, ceea ce va determina realizarea unor sinergii între fondurile structurale europene și alte surse de finanțare (bugetul național sau local), evitându-se astfel finanțarea unor proiecte disparate sau divergente.

Guvernul României dorește să utilizeze instrumentul ITI în următoarele tipuri de teritorii:

Zone urbane funcționale;

Rezervația Biosferei Delta Dunării.

În primul tip de teritoriu (zone urbane funcționale) – abordarea multi-fond (FEDR și FSE) va fi utilizată pentru implementarea ITI, axându-se pe două obiective principale:

dezvoltarea zonelor majore de dezvoltare (motoare de dezvoltare națională și regională);

dezvoltarea teritorială echilibrată care asigură acces echitabil la servicii de interes general.

Stabilirea zonelor urbane funcționale se va realiza pe baza unor criterii complexe, ca de exemplu: zone care au o concentrare mare de populație și activitate economică, zonele care au definite strategii de dezvoltare integrate etc.

Cel de-al doilea tip de teritoriu (Rezervația Biosferei Delta Dunării) vizat pentru implementarea ITI este un teritoriu unic cu funcții foarte specifice: populație rară, izolată, vulnerabilitate economică, acces nesatisfăcător la servicii etc. Cu ajutorul Băncii Mondiale, strategia integrată pentru acestă zonă este în curs de elaborare.

La data de 6 august 2014, Comisia Europeană a adoptat varianta finală a Acordul de Parteneriat cu România, pentru perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiind de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru Politica de coeziune.

CONCLUZII

Pentru a asigura o Uniune Europeană stabilă și puternică din punct de vedere economic și social e nevoie de dezvoltare integrată, care implică formarea de parteneriate, dar și corelarea și coordonarea într-un ansamblu coerent a acțiunilor și proiectelor cuprinse în planul de acțiune locală.

În noua viziune a politicii de coeziune pentru perioada de programare 2014 – 2020, se evidențiează acordarea unei atenții sporite dimensiunii teritoriale și abordării integrate a politicilor luând în considerare diversitatea și particularitățile existente la nivel local și regional și convertirea acestora în politici localizate teritorial.

Demersurile intreprinse de Uniunea Europeană cu privire la dezvoltarea integrată, reprezintă șansa multor teritorii din cadrul Uniunii Europene în soluționarea problemelor existente la nivel local prin parteneriate comune și prin combinarea fondurilor structurale și de investiții (prezentate în documentul intitulat Cadrul Strategic Comun) și a instrumentelor elaborate de Comisia Europeană.

Acțiunile integrate la nivel local trebuie să acorde o importanță majoră legăturilor dintre orașe și zonele rurale adiacente pentru a crea un efect de domino în afara centrelor urbane. Astfel interacțiunea dintre resursele naturale și umane, inovație și infrastructură este în așa fel coordonată încât să asigure beneficiile scontate tuturor actorilor locali.

În concluzie abordarea integrată a dezvoltării este în strânsă corelație cu politica de coeziune.

Dacă în perioadele de programare anterioare (2000-2006, 2007-2013), dezvoltarea integrată se baza doar pe crearea unor parteneriate pentru elaborarea unor proiecte la nivelul unui spațiu delimitat teritorial (local, regional, transfrontalier) și în cadrul unui anumit domeniu de activitate prin accesarea unui singur fond structural în perioada 2014-2020 lucrurile se schimbă. Astfel, pe lângă aspectele amintite, în perioada de programare 2014-2020 se deschid noi oportunități în materie de dezvoltare integrată, prin elaborarea Cadrului Strategic Comun – un ghid ce susține elaborarea și implementarea unor proiecte care să includă mai multe domeniilor de activitate și care să se bazeze pe combinarea fondurilor structurale și de investiții în vederea obținerii unor beneficii maxime la nivelul comunității. De exemplu pentru dezvoltare turismului în cadrul unei regiuni, trebuie să se țină cont și de alte aspecte, cum ar fi cele legate de mediu, transport și educație, ceea ce implică de fapt o dezvoltare integrată a turismului.

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI:

Andrei, L., (2009), Economie Europeană, Editura Economică

Dodescu A., (2013), Politici economice pentru creștere și dezvoltare regională. Provocări pentru România în contextul crizei economico-financiare și integrării în modelul european, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”, Editura Expert, București, 2013, p. 79.

Dodescu A., (2012 – 2013) Suport de curs la disciplina: Economia și administrarea afacerilor în plan regional și local/ Economie regională și locală, pentru uzul studenților de la Masterat, specializările AAR/EAATIO, http://distance.iduoradea.ro/course/view.php?id=1186

Dodescu, A., (2014) Economie europeană. Manual universitar, p. 188.Editura Universității din Oradea

Marcou, G., (1998), La régionalisation et ses consequences sur l’autonomie locale, Edition Conseil de l’Europe, Strasbourg

Marcou, G. (1999), La regionalisation en Europe, Edition European Parliament

http://www.univ-paris1.fr/fileadmin/GRALE/PEregional1.pdf

Marinaș, M., (2008), p.16, Convergența economică, Editura Economică, București

Matei, L., Anghelescu, S. (după Bocăneală, L.),(2009), Dezvoltarea locală, Editura Economică, p.14

Prisecaru, P., (2008-2009), pp.95-96, Procesul de convergență instituțională (vol. II), Editura Economică, București

Popescu-Bîrlan, L., (2009), Construcția Uniunii Europene, Editura C.H. Beck, București.

Postelnicu, Gh. și Postelnicu C., (2002), Obsesia decalajelor econmice, Editura Economică, București.

Profiroiu M., et all, Institutii si politici Europene, Editura Economica,Bucureti, 2008, pag. 62

Rist, G., (1996), Le développement: histoire d’une croyance occidentale, Paris, Presses de la Fondation nationale des sciences politiques.

Sharma, K. (2004), Tourism and economic development, Published by Sarup&Sons,1st Edition, Published by New Delhi

http://books.google.ro/books?id=pSop00q3n1wC&pg=PA241&lpg=PA241&dq=Tourism+and+economic+development&source=bl&ots=xfGN-bhQzS&sig=F58hA8jc8hVCu0dm_x-Wj6rCPDg&hl=ro&sa=X&ei=y9oRVIuGE4PnyQOW9oDwAg&ved=0CCUQ6AEwATgU#v=onepage&q=Tourism%20and%20economic%20development&f=false

Sharpley, R. și Telfer, D. J. (2002), Tourism and development, Channel View Publications. http://books.google.ro/books?id=Wvo1sIjZH3UC&pg=PA319&lpg=PA319&dq=Tourism+and+development&source=bl&ots=rkUDqj0uet&sig=ZsWpTIm9OIU1mzg2EZ-a_lgpLbI&hl=ro&sa=X&ei=dskRVI2jGKnnygPD1IAY&ved=0CDQQ6AEwAzgK#v=onepage&q=Tourism%20and%20development&f=false

Todoro, P. M. (1994), Economic Development, Fifth Edition, Longman New York http://books.google.ro/books/about/Economic_Development.html?id=mCS5AAAAIAAJ&redir_esc=y

ARTICOLE:

Ciurcanu, R., (2004/2005), “Economia mondială între globalizare și regionalizare”, Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași http://anale.feaa.uaic.ro/anale/resurse/11%20Ciurcanu%20R-Economia%20mondiala%20intre%20globalizare%20si%20regionalizare.pdf

Thompson, G., Globalisatin versus regionalism, publicat în The Journal of North African Studies ,Volume 3, Issue 2, 1998, http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/13629389808718320#.VBHWR6NqO2c

Tremblay, S., (1999), “Du concept de développement au concept de l'après développement: trajectoire et repères théoriques”, în Collection Travaux et études en développement régional, Université du Québec à Chicoutimi http://constellation.uqac.ca/2029/1/12056864T1.pdf

SITOGRAFIE:

Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020, (2011), pp. 7-10, document disponibil pe site-ul: http://www.minind.ro/cctc_2014_2020/dse/Agenda_teritoriala_a_UE_2020.pdf , accesat la data de 18.08.2014

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune, document pp. 8-9, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/cohesion5/pdf/conclu_5cr_part1_ro.pdf, accesat la data de 20.08.2014

Autărități regionale și locale, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/europe2020/who-does-what/regional-and-local-authorities/index_ro.htm, accesat la data de 11.08.2014

Bugetul UE pe 2014-2020, document disponibil pe site-ul : http://www.europarl.europa.eu/news/ro/top-stories/content/20130901TST18401/html/Bugetul-UE , accesat la data de 04.08.2014

Cadrul Strategic Comun pentru fondurile structurale 2014-2020 (CSC), document disponibil pe site-ul: http://www.mdrt.ro/comunicare/buletine/newsletter-mdrt?newsID=116&art=814, accesat la data de 05.08.2014

Carta Europeană a Autonomiei Locale , ratificată de România prin legea 199 (din 17 nov. 1997), document disponibil pe site-ul: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Romanian/122-Romanian.pdf, accesat la data de 18.08.2014

Coeziune teritorială – prezentare succintă, p.2, document disponibil pe site-ul: http://www.mdrap.ro/userfiles/espon/conferinta_coeziune_strategia_europa_2020/prezentare_coeziune_teritoriala.pdf, accesat la data de 12.08.2014

Coeziunea economică, socială și teritorială, document disponibil pe site-ul: http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.1.1.html, accesat la data de 04.08.2014

Conferință – Coeziune teritorială și competitivitate în contextul Strategiei Europa 2020, document disponibil pe site-ul: http://www.mdrap.ro/userfiles/agenda_conferinta_coeziune_teritoriala.pdf, accesat la data de 04.08.2014

Concilier flexibilité du travail et cohésion social – Les expériences et les enjeux spécifique a L’Europe Central et Orientale (2007), p.43, document disponibil pe site-ul: http://www.coe.int/t/dg3/socialpolicies/socialcohesiondev/source/Trends/Trends-17_fr.pdf , accesat la data de 30.08.2014

Cooperare și coeziune teritorială, document disponibil pe site-ul: http://www.mdrt.ro/dezvoltare-teritoriala/cooperare-si-coeziune-teritoriala/coeziune-teritoriala , accesat la data de 06.08.2014

Delivering on the Europe 2020 Strategy – Handbook for Local and Regional Authorities, document disponibil pe site-ul: https://portal.cor.europa.eu/europe2020/SiteCollectionDocuments/Europe%202020%20Handbook%20for%20Local%20and%20Regional%20Authorities.pdf, accesat la data de 11.08.2014

Dezvoltarea rurală, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/activity/rural/index_ro.cfm , accesat la data de 11.08.2014

Dimensiunea teritorială 2014-2020, document disponibil pe site-ul: http://www.mdrt.ro/dezvoltare-teritoriala/dimensiunea-teritoriala-2014-2020-, accesat la data de 12.08.2014

Dimensiunea urbană a politicilor ue – Principalele caracteristici ale unei agende urbane a ue, (2014), P.6, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/consultation/urb_agenda/pdf/comm_act_urb_agenda_ro.pdf, accesat la data de 20.08.2014

Elemente ale unui cadru strategic comun 2014 – 2020, (Partea I), document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/working/strategic_framework/csf_part1_ro.pdf , accesat la data de 02.08.2014

Elemente ale unui cadru strategic comun 2014 – 2020, (Partea a II-a)document disponibil pe site-ul: http://www.adrse.ro/Documente/Planificare/PDR/2014/Cadrul_strategic_comun_partea2.pdf, accesat la data de 02.08.2014

Empowering Local Authorities in partner countries for enhanced governance and more effective development outcomes (2013), document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/europeaid/what/civil-society/documents/com_2013_280_local_authorities_in_partner_countries_en.pdf, accesat la data de 20.08.2014

Europa 2020, p.6, document disponibil pe site-ul: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/Europa2021/Strategia_Europa_2020.pdf , accesat la data de 11.08.2014

Europe 2020 Monitoring Platform – Current Members, document disponibil pe site-ul: https://portal.cor.europa.eu/europe2020/Knowledge/Pages/CurrentMembers.aspx, accesat la data de 11.08.2014

FEDR, p.10, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2014/proposals/regulation2014_leaflet_ro.pdf , accesat la data de 11.08.2014

FEPAM, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/fisheries/cfp/emff/index_ro.htm, accesat la data de 11.08.2014

Fondul de coeziune, document disponibil pe site-ul: http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.1.3.html, accesat la data de 04.08.2014

Fondul de coeziune, p.12, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2014/proposals/regulation2014_leaflet_ro.pdf , accesat la data de 11.08.2014

Fostering the urban dimension (2008), document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/2007/working/urban_dimension_en.pdf , accesat la data de 20.08.2014

FSE, p.11, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2014/proposals/regulation2014_leaflet_ro.pdf , accesat la data de 11.08.2014

Fundația pentru o societate deschisă, document disponibil pe site-ul: http://www.fundatia.ro/dezvoltare-comunitara-integrata, accesat la data de 05.08.2014

GDP per capita in PPS (2013), Index (EU28=100), http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tec00114, accesat la data de 13.09.2014

Ghid de bune practici în domeniul achizițiilor publice aferent proiectelor finanțate din instrumente structurale, p.41, document disponibil pe site-ul: http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//Stiri/00014374/7ailt_Ghid%20bune%20practici%20achizitii.pdf, accesat la data de 04.08.2014

Instrumentul financiar pentru orientarea pescuitului, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/fisheries/cfp/eff/fifg/index_ro.htm , accesat la data de 06.08.2014

Investir dans l’avenir de l’Europe, document disponibil pe site-ul : http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/cohesion5/pdf/5cr_summary_fr.pdf, accesat la data de 04.08.2014

În slujba regiunilor. Politica regională UE 2007-2013 (Conform publicației UE), pp.6-7, http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/presenta/working2008/work_ro.pdf, accesat la data de 13.09.2014

Legea 215/ 2001, art. 3 (1), p.2, (republicată și actualizată până la 24 aprilie 2014), disponibilă pe site-ul: http://www.dpfbl.mdrap.ro/legislatie/Legea_215_din_2001.pdf, accesat la data de 18.08.2014

LEIPZIG CHARTER on Sustainable European Cities (2007), document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/themes/urban/leipzig_charter.pdf, accesat la data de 18.08.2014

MAE, document disponibil pe site-ul: http://www.mae.ro/node/19272, accesat la data de 02.08.2014

Noul Cadru Strategic Comun pentru fondurile structurale 2014-2020, document disponibil pe site-ul: http://www.mdrt.ro/comunicare/buletine/newsletter-mdrt?newsID=116&art=814, accesat la data de 06.08.2014

Panorama Inforegio 33 (2010), p.23, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag33/mag33_ro.pdf, accesat la data de 05.09.2014

Panorama Inforegio 34 (2010), p.5, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag34/mag34_ro.pdf , accesat la data de 05.08.2014

Panorama Inforegio 35 (2010), p.4, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag35/mag35_ro.pdf , accesat la data de 05.09.2014

Panorama Inforegio 40 (2011/2012), p.8, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag40/mag40_ro.pdf, accesat la data de 01.08.2014

Panorama Inforegio 48 (2013), p.10, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag48/mag48_ro.pdf, accesat la data de 01.08.2014

Politica de coeziune 2014-2020, p.3, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2014/proposals/regulation2014_leaflet_ro.pdf , accesat la data de 05.08.2014

Politica regională, document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/faq/q1/index_ro.cfm, accesat la data de 02.08.2014

Programul Național de Reformă, document disponibil pe site-ul: http://www.mae.ro/node/19273, accesat la data de 11.08.2014

Propunerea Comisiei Europene privind Cadrul Financiar Multianual pentru perioada 2014-2020, document disponibil pe site-ul: http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//fs2014-2020/00010117/24p5k_MFF_2011_ro.pdf, accesat la data de 06.08.2014

Regional gross domestic product (PPS per inhabitant in % of the EU28 average) by NUTS 2 regions, (2011), document disponibil pe site-ul: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tgs00006&plugin=1 , accesat la data de 05.09.2014

Strategia Europa 2020, document disponibil pe site-ul: http://www.mae.ro/node/19272, accesat la data de 11.08.2014

Toledo informal ministerial meeting on urban development declaration (2010), document disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/newsroom/pdf/201006_toledo_declaration_en.pdf , accesat la data de 18.08.2014

URBACT III, (2014), document disponibil pe site-ul: http://www.mdrap.ro/userfiles/URBACT%20III_Cooperation%20Programme_Final%20Draft.pdf, accesat la data de 20.08.2014

Ziarului Romania Liberă (on-line), 13 martie 2014, – Guvernul Ponta III relansează descentralizarea, document disponibil pe site-ul: http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/guvernul-ponta-iii-relanseaza-descentralizarea-328996, accesat la data de 18.08.2014