Abordare Curriculara, Domeniul Stintele Naturii Clasa a Iii a

Abordare curriculara, domeniul Stintele naturii clasa a III-a

,, Toate fazele educației converg spre același ideal de om: omul ca zidar sau ca agricultor are aceeași valoare ca omul în calitate de medic sau de înalt funcționar și fiecare om trebuie să-și aibă locul în grupul său și în societatea oamenilor. Nici o fază a educației nu este ultima, fiecare își are rațiunea sa de a fi, dar ca etapă spre o realizare mai profundă a omului care se educă și nu ca țintă finală.”

L. D’Hainaut, ,,Interdisciplinaritate și integrare”

Obiectivul principal al disciplinei de învățământ științe ale naturii vizează observarea și perceperea lumii în întregul său, cu elementele componente, procesele și fenomenele caracteristice, precum și învățarea prin înțelegere și aplicare.

Astfel, ceea ce se dorește a se întâmpla cu demersul didactic, începând cu învățământul primar,  este să aibă loc o deplasare de la  “ce se învață?” la “de ce se învață?”, beneficiile acestei schimbări fiind:

– stimularea interesului de cunoaștere al copilului, care vede utilitatea efortului depus pentru învățare, prin competențele pe care le dobândește;

– creșterea caracterului formativ al învățării.

Practic, prin predarea-învățarea științelor naturii nu se urmărește o acumulare de fapte și informații științifice care să ducă la însușirea de concepte, ci raportarea copilului la mediul în care trăiește.

Transformările actuale din domeniul învățământului impun un nou concept de instruire a cadrelor didactice, scopul căruia este formarea unor profesioniști de o înaltă cultură pedagogică. Vocația, talentul, abilitățile, fiind descoperite, valorificate și dezvoltate pe parcursul anilor de studii la facultate, constituie baza tehnologiei și măiestriei pedagogice.

În contextul reformei educaționale din țara noastă, cunoștințele, mai exact, conținuturile instructiv-educative, nu mai sunt elementul central al activităților de proiectare didactică la macronivel. Din dorința de a asigura, atât pe planul discursului teoretic, cât și pe cel al praxisului educațional, o reală și o semnificativă deplasare de accent de pe dimensiunea informativă pe cea formativă a procesului de învățământ, actuala abordare curriculară nu mai centrează acțiunea educațională pe conținuturi, ci pe formarea de competențe educaționale complexe. În contextul educațional actual, „a ști” nu mai este un scop în sine, ci un factor intermediar care asigură premisele pentru „a ști să faci”, „a ști să fii” și „a ști să devii”.

Precum scrie in Curriculumul actual disciplina de învățământ Științe ale naturii vizează observarea și perceperea lumii în întregul său, cu componentele, procesele și fenomenele caracteristice, ca și învățarea prin înțelegere și aplicare. De aceea demersul didactic trebuie deplasat de la “ce se învață?” la “de ce se învață?”. Această decreștere a caracterului formativ al învățării.

deplasare poate genera un dublu beneficiu:

de stimulare a interesului de cunoaștere al copilului care vede utilitatea propriei munci prin competențele pe care le dobândește;

La acest nivel s-a inițiat un nou proiect de programă, care propune studiul integrat al științelor naturii la clasele a III-a și a IV-a. Predarea științelor naturii, într-o manieră integrată, la aceste clase poate permite o structurare a problemelor abordate pornind de la o serie de teme integratoare mai apropiate de capacitatea de înțelegere a copilului. Baza acestei programe o constituie:

corpurile de cunoștințe ale științelor naturii – date particulare, aspecte generale, metode;

practicile științifice comune – de investigație teoretică și experimentală, de comunicare a rezultatelor;

contextele dezvoltării științifice – pur științific, tehnologic, ecologic;

dimensiunea afectivă a cunoașterii științifice – ca activitate interesantă, stimulativă;

dimensiunea meta-științifică a cunoașterii științifice – prin raportarea la natura, la valorile și la limitele cunoașterii științifice.

Importanța unei abordări interdisciplinare a științelor naturii constă în:

multitudinea conexiunilor pe care profesorul le poate face în dialog cu elevii;

implicarea elevilor în activități multiple de observare, manipulare și experimentare, astfel valorificând experiența acestora și dezvoltându-le capacitatea de a integra informațiile noi în modele explicative proprii.

Prin intermediul acestui curriculum, elevii sunt îndrumați să-și dezvolte cunoașterea de la explorarea și investigarea lumii înconjurătoare către reprezentarea unor lumi mai îndepărtate și mai cuprinzătoare, parcurgând calea de la cunoștințe preștiințifice (subiectivate) la înțelegerea și experimentarea unor legi universale, deci obiective, prin care omul transformă natura în beneficiul său la asumarea răspunderii pentru limitarea efectelor acțiunii sale asupra echilibrului natural.

 Științele, în calitatea lor de furnizor al principalelor instrumente de acțiune asupra mediului natural și de transformare a acestuia, trebuie să stabilească limitele între care această acțiune este permisă, asumându-și astfel responsabilitatea pentru conservarea mediului. Această este o altă latură a științei cu care copilul trebuie să fie familiarizat în scopul realizării unei educații ecologice adecvate.

Competențele și capacitățile ce se intenționează a fi dezvoltate prin implementarea programei disciplinei științe ale naturii se referă la comunicare, studiu individual, înțelegerea și valorificarea informațiilor de natură științifică, relaționarea în mediul natural și social. În plus, la acestea se adaugă atitudini și comportamente ca: grija față de sănătatea proprie, față de sănătatea celorlalți și față de cea a mediului natural, interesul pentru aprecierea și argumentarea logică; curiozitatea și preocuparea față de fenomenele din mediu, independența gândirii, creativitatea. În acest sens, studierea și dezvoltarea acestor concepte și competențe este începută din clasa pregătitoare, materia numindu-se Matematică și explorarea mediului și continuă până la finalul ciclului primar, cu Matematică și știinte ale naturii.

OBIECTIVE – CADRU

Înțelegerea și utilizarea în comunicare a unor termeni și concepte specifice științelor naturii

Formarea și dezvoltarea capacităților și abilităților de experimentare și explorare / investigare a realității, folosind instrumente și procedee specifice

3.Dezvoltarea interesului și a responsabilității pentru menținerea unui mediu natural echilibrat, propice vieții

Obiectivele disciplinei sunt centrate pe satisfacerea nevoilor de cunoastere a ceea ce  copiii observa, traiesc prin propria experienta, iar prin curiozitatea specifica  vârstei doresc sa  stie cât mai  multe lucruri în legatura  cu  mediul social si cultural.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI SUGESTII DE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

1. Înțelegerea și utilizarea în comunicare a unor termeni și concepte specifice științelor naturii

La sfârșitul clasei a III-a elevul va fi capabil:

1.1 să indice asemănări și deosebiri dintre corpuri pe baza unor observații proprii

1.2 să ordoneze obiecte, organisme, fenomene și evenimente pe baza unor criterii date

1.3 să comunice în forme diverse observații și comparații asupra corpurilor studiate și asupra experimentelor realizate

1.4 *să descrie proceduri simple, de natură științifică, utilizate în experimente

2. Formarea și dezvoltarea capacităților și abilităților de experimentare și explorare/investigare a realității, folosind instrumente și procedee specific

2.1 să înregistreze în formă grafică observații ale unor fenomene și procese din mediul înconjurător

2.2 să măsoare cu instrumente convenționale și neconvenționale, comparând rezultatele cu propriile estimări

2.3 să deruleze experimente simple pe baza unui plan de lucru

2.4 să aplice observația ca demers al cunoașterii de tip științific

2.5 *să respecte regulile de comunicare și comportament negociate, în desfășurarea activităților de grup

*să confecționeze jucării / produse, imitând obiecte din mediul înconjurător

3.Dezvoltarea interesului și a responsabilității pentru menținerea unui mediu natural echilibrat, propice vieții

La sfârșitul clasei a III-a elevul va fi capabil:

3.1. să conștientizeze efecte ale activității omului asupra mediului înconjurător

CONȚINUTURI

Caracteristici și proprietăți ale corpurilor

Formă, culoare, dimensiune (lungimea ca rezultat al măsurării în unități standard; volumul (capacitatea) ca rezultat al măsurării / comparării în unități nestandard).

Stări de agregare (solid / lichid / gaz) – identificare în funcție de formă și volum.

*Dizolvarea și condiții de creștere a vitezei de dizolvare.

*Amestecuri și separarea amestecurilor prin filtrare, decantare.

Corpuri cu viață și fără viață: plante și animale; materiale naturale și prelucrate. Utilizări.

Rolul structurilor de bază ale organismelor vii

rolul componentelor observabile la plante: rădăcină, tulpină, frunză, floare, fruct, sămânță

rolul componentelor observabile și a unor organe interne la animale și la om: cap, trunchi, membre, organe de simț, stomac, plămâni, inimă, rinichi, schelet

Principalele grupe la animale (mamifere, păsări, pești, reptile, insecte) – caracteristici generale.

Modalități de menținere a stării de sănătate: dietă, igiena personală, exercițiul fizic etc.

*Reacția la stimuli și organele de simț.

Transformări ale corpurilor și materialelor

Soarele – sursă de schimbări periodice în mediul înconjurător: lumină – întuneric, zi – noapte, anotimpurile).

Transformări de stări de agregare (topire, solidificare, vaporizare, condensare). Circuitul apei în natură.

Surse de energie (vântul, soarele, căderile de apă, arderea combustibililor, hrana).Utilizări.

Omul și mediul

Apa, aerul, solul. Surse de apă – tipuri, localizare, utilizări.

Consecințe ale variației factorilor de mediu (lumină, apă, aer, sol, surse de căldură) asupra organismelor vii; viețuitoare dispărute și pe cale de dispariție.

Protejarea mediului. Deșeurile și *reciclarea lor.

SUGESTII METODOLOGICE

– observarea atentă a mediului și a relațiilor dintre componentele acestuia;

– citirea corectă și conștientă a enunțului unei situații-problemă;

– înțelegerea și explicarea fenomenelor naturale observate sau evidențiate;

– secvențializarea etapelor de desfășurare a acestora;

– construirea și interpretarea unor diagrame, tabele și scheme grafice care ilustrează rezultatele unor experimente;

– inițierea și realizarea creativă a unor investigații, pornind de la tematica propusă;

– formarea obișnuinței de a utiliza diverse tipuri de reprezentări, pentru rezumarea, clasificarea și prezentarea concluziilor unor experimente;

– formarea deprinderii de a anticipa evoluția fenomenelor studiate, pornind de la condițiile existente.

Ciclul  de dezvoltare, respectiv clasele a III-a si a IV-a, are ca  obiectiv major formarea  capacitatilor  de  baza necesare  pentru  continuarea studiilor.

Pe lânga altele, el vizeaza :

–          familiarizarea  cu o abordare pluridisciplinara a domeniilor cunoasterii;

–          formarea responsabilitatii  pentru  propria  dezvoltare si sanatate;

–          formarea unei atitudini responsabile fata  de  mediu.

Predarea stiintelor naturii la acest nivel ridica probleme specifice, cum ar fi: baza tehnico- materiala si necesitatea pregatirii permanente a învatatorului în cunoasterea si aplicarea metodelor  variate de predare. Pregatirea învatatorului în abordarea corecta a acestei discipline necesita efort din punct de vedere al conceptiei, structurii si aplicarii metodelor didactice, cât si a compatibilizarii continutului stiintific cu particularitatile de vârsta ale copiilor carora li se adreseaza.

stiintele  naturii  pun bazele  unei didactici centrate pe experimentarea  si  exersarea învatarii  prin  ceea ce elevul însusi construieste si produce. Participarea constienta  la propria educare  reprezinta o consecinta  a  implicarii  directe a copilului în procesul de învatare.

Ceea  ce  copiii trebuie sa  faca în cadrul acestei  discipline  este în primul rând sa  se  familiarizeze cu masurarea, emiterea de ipoteze, colectarea si interpretarea informatiilor. Ceea  ce  trebuie sa  faca  învatatorul  este sa-i încurajeze  pe copii  sa  realizeze investigatii  ale  lumii  care îi înconjoara  pentru a  putea sa  o  înteleaga.

Învatarea  stiintei  în scoala  poate avea mai  multe forme: de la  observare, activitate practica  la investigare si cercetare. Toate  acestea se construiesc pe curiozitatea nativa  a  copilului, iar odata cu dezvoltarea sa, acestea se  vor rafina  ducând la acceptarea cunoasterii  stiintifice.

Cea mai mare parte  din activitatea  stiintifica  pe care o  realizeaza  copiii în învatamântul primar, trebuie sa  fie constituita  din activitatile practice  si din activitatile experimentale  pe care acestia  le  desfasoara.

Observarea este adesea punctul de plecare  al  stiintei în învatamântul  primar. Pe  baza observatiilor se realizeaza calendarul naturii, se determina partile componente ale unei  plante, ale  unui animal, ale  corpului uman. Tot pe baza observatiei se stabilesc si  caracteristicile anotimpurilor, elemente de poluare a mediului înconjurator si de adaptare a vietuitoarelor la  mediu.

Experimentul, ca demers didactic presupune aplicarea cunostintelor stiintifice în diferite contexte productive si vizeaza formarea si dezvoltarea spiritului de investigatie. Ca metoda de instruire si autoinstruire, experimentul implica activitati de provocare, reconstituire si modificare a unor fenomene si procese, în scopul studierii lor.

Prin activitatile experimentale,elevii vor fi pusi sa descopere anumite proprietati specifice unor procese sau fenomene . Astfel, ei îsi îmbogatesc cunostintele, le clasifica, le ordoneaza si le integreaza în sistemul cunostintelor anterior asimilat.

Se pot realiza activitati experimentale simple de germinatie a semintelor, încalzirea corpurilor, prepararea solutiilor, decantare, filtrare etc., dar si expeimente  mai complexe care necesita asigurarea unei  baze  materiale adecvate cum ar fi: trecerea apei în diferite stari de agregare, proprietatile, descompunerea luminii si altele.

Transformarile rapide din mediul înconjurator, transformari de care  în mare parte este responsabil omul, impun alocarea în ciclul primar, prin curriculum, a  unui capitol mai amplu  legat de educatia ecologica.

Mediul înconjurator este un mecanism  viu, complex, a carui integritate si  buna  functionare depinde de întreaga activitate umana.

Educatia despre mediu este un proces a carui scop este acela de a  promova  formarea unor atitudini si aptitudini necesare pentru a  întelege  interrelatiile dintre oameni  si mediul înconjurator.

Relatiile care se stabilesc între  om si  natura  prezinta un interes permanent conditionat atât de  dorinta cunoasterii fenomenelor care se petrec alaturi de  noi, cât si  de procurarea unor  surse  de  materii  prime, fara  ca prin aceasta sa  se produca  dezechilibre  în mediul  înconjurator, ale caror  consecinte  pot fi imprevizibil de mari  si  grave.

Cu  totii  simtim nevoia  de a  iesi în natura, de a  ne  bucura de  binefacerile ei, de a  gasi echilibru si  frumusete. Dar omul, prin activitatile sale, distruge acest echilibru natural, perturbând armonia naturii. Este foarte important ca  noi toti sa luptam împotriva poluarii  mediilor de viata.

Educatia ecologica este o forma a educatiei care, printr-un sistem de actiuni specifice, asigura  formarea  unei constiinte ecologice, iar aceasta la rândul ei  sta la  baza conduitei si eticii  ecologice.

Aceasta forma de educatie ar trebui sa fie fundamentata în familie, prin puterea exemplului, apoi prin cea a cuvântului, continuând întreaga  viata.

În ciclul primar elevii  sunt receptivi  la  ceea  ce  li se  arata si li se spune  în legatura  cu  mediul, fiind dispusi sa formeze atasament  si protectie fata  de  natura.

Menirea noastra, a  educatorilor, este sa  oferim în mod gradat si în acord cu particularitatile de vârsta, cunostinte specifice necesare formarii  conduitei ecologice  si  sa  organizam activitati si actiuni privind mediul înconjurator.

Obiective precum:

–          identificare unor surse de  poluare a mediului;

–          întelegerea de catre  copil a  importantei protejarii  mediului si  a  faptului ca  fiecare dintre  noi  putem contribui la pastrarea unui  mediu  curat;

–          recunoasterea efectelor acumularii deseurilor asupra  mediul  înconjurator;

–          identificarea unor modalitati de stopare/ limitare a  deteriorarii  mediului înconjurator;

–          recunoasterea surselor de deseuri si a  modalitatilor de  colectare a  acestora;

pot fi  realizate prin activitati si actiuni diverse: turism ecologic (excursii  si  drumetii), activitati practice de  ecologizare a unei zone din mediul apropiat  copilului, vizite la inteprinderi, concursuri pe teme ecologice etc.

            Lectiile  de stiinte înlesnesc întelegerea organismelor vegetale si animale, a proceselor esentiale  de întretinere a vietii, a  legaturilor indisolubile dintre plante-animale-mediu, dar pentru o mai buna întelegere a  regulilor ecologice se pot înfiinta  cluburi ,,Micii  ecologisti", prin care copiii  reusesc sa  cunoasca pericolele  care pot distruge definitiv mediul înconjurator.

            În întreaga munca de educatie a scolarilor mici, trebuie sa ajungem la convingerea ca omul nu poate trai independent, ci într-o comuniune cu natura, si ca mediul în care traieste  nu  poate fi aparat numai într-o zi- 5 iunie, Ziua Mondiala a protejarii  mediului- ci în toate cele 365 de zile, de catre toti locuitorii  planetei.