Abandonul. Parasirea Copilului Nou Nascut In Maternitate sau In Spital

INTRODUCERE – MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI :

MOTTO: „ Trebuie să dăruiți timp semenilor voștrii. Chiar dacă este un lucru mărunt, faceți ceva pentru cei din jurul vostru, ceva pentru care nu veți obține nici o recompensă, ci doar privilegiul de a-l fi înfăptuit"1

Albert Schweitzer

Am ales acestă temă întrucăt tot mai mulți copii care abia au văzut lumina zilei sunt lăsați fără ocrotire, fără iubirea de mamă, abandonați în spitale. M-am întrebat ce se poate face pentru astfel de situații , având în vedere că numărul acestora crește cu fiecare zi. Cele mai multe cazuri de abandon sunt în familile de rromi, segment al populației oarecum marginalizat și care trăiește la limita subzistenței, pentru ei procrearea nefiind direct proporționată cu responsabilitățile pe care trebuie să le aibă un părinte vizavi de nou născutul căruia abia i-a dat viață. De asemenea sunt cazuri în care abandonul este săvârșit de minore sau tinere care sunt ușor cucerite de parteneri, fără a conștientiza urmările ce le produc recurgând la abandon fără prea multe regrete, considerând nou- născutul o piedică în calea realizării lor.

Un alt segment al populației care se confruntă cu cazuri de abandon este cel al familiilor numeroase și sărace din mediile urbane dar mai ales rurale, a familiilor dezorganizate, monoparentale, familii care sunt conștiente de faptul că nu mai sunt în stare să hrănească și să îngrijească un nou născut, motiv pentru care recurg la abandon, fiind convinse că într-o instituție, familie sau la un asistent maternal acestuia îi va fi mult mai bine decât în condițiile pe care i le poate oferi familia naturală.

Mamele, dar mai ales fetele-mame aflate în această situație nu găsesc sprijin în familiile lor și aflându-se în această situație, trebuie să aleagă între două variante : avortul sau abandonul în instituție

Aceste cazuri sunt traumatizante atât pentru mame cât și pentru copii dar odată ce greșeala a fost săvârșită, trebuie să i se găsească o rezolvare cât mai favorbabilă și într-un timp cât mai scurt.

_________________________

1Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Patty Hansen, Irene Dunlap, Supă de Pui pentru Suflet de Copil, Ed. Amaltea, 2001

Este foarte important ca între asistentul social și clienți să existe o bună comunicare la un nivel profesional ridicat și adaptat optim pentru rezolvarea nevoilor și problemelor persoanelor aflate în dificultate. Rezolvarea problemelor unor comunități, indiferent că sunt români, rromi, maghiari, sau de alte naționalități conlocuitoare, indiferent de naționalitate, sex, religie, culoare politică sau status social fiecare caz în parte trebuie rezolvat individual și cu un profesionalism și umanism deeosebit.

Intervenția asistentului social care prin cunoștințele ce le deține , colaborarea cu alte instituții, cadre medicale, asistenți sociali, alte mame aflate în aceeași situație poate ajuta la soluționarea prevenirii abandonului copilului precum și prin colaborarea dintre familia femeii mamă, „soțul”, și nu în ultimă instanță cu instituția în care poate fi abandonat copilul. Problemele cu care se confruntă mamele sunt multe, printre acestea pot fi enumerate:

existența a încă trei sau patru copii acasă.

acestea doresc mai întâi să se realizeze material și solicită așa numitul " abandon pe o perioadă".

tinere-mame provenind din familii de rromi și care la răndul lor au fost abandonate de mame la naștere sau pur și simplu nu conștientizează urmările pe care le poate avea asupra copilului

tinere-mame care au dat naștere unui copil în urma unei sarcini nedorite (de ex. o sarcină în urma unui viol).

Nou născutul este lipsit de apărare, el are nevoie de ocrotire, de dragostea noastră a tuturor. Acestea nu pot fi asigurate decât de noi adulții. Adulții trebuie să fie responsabili și să nu-i ignore pe cei lipsiți de apărare.

Există o strânsă legătură între sărăcie, nivel scăzut de educație, abuz și abandon, motiv

pentru care se impune formarea unui sistem centralizat de informații, date și documente

care să vină în ajutorul celor care doresc să se implice.

Consider că rolul asistentului social în prevenirea abandonului nou născuților în secțiile de spital, nu este foarte simplu, dar el poate fi benefic atât pentru mamă cât mai ales pentru copilul aflat într-o asemenea situație.

Am studiat cu foarte mult interes această problemă și pot spune că în munca mea au existat satisfacții sufletești și chiar m-am bucurat de unele rezultate.

Pentru rezolvarea cât mai optimă a tuturor acestor probleme consider că este imperios necesară promovarea asistenței sociale la nivel național și la nivel de politici de acțiune socială și umanitară, pentru prevenirea și rezolvarea cazurilor de abandon în maternități a nou- născuților, sau uitați în secțiile spitalicești, a femeilor însărcinate aflate în dificultate, pentru rezolvarea problemelor individuale sau familiale, a copiilor, tinerilor și vârstnicilor, a copiilor care suferă în familii dezorganizate datorită abuzurilor și a violenței, precum și a tuturor persoanelor care se află în dificultate și necesită ajutor.

Asistentul social are un rol important în cazurile de abandon al copiilor prin atribuțiile pe care le are . Aceste atribuții cuprind, acordare de ajutor, consilierea persoanelor și grupurilor de persoane, iar în segmentul pe care îl voi cuprinde în lucrarea mea rolul asistentului social constă în consiliere, oferire de suport pentru evitarea marginalizării acestui segment de populație, dezvoltare de mecanisme de refacere, reintegrare în familie a copiilor abandonați, consilierea mamelor aflate în dificultate și în situația de a-și abandona copilul născut, oferind informații cu privire la necesitatea controlului ginecologic, la toate femeile aflate în perioadă fertilă, a metodele contraceptive sau posibilitatea accesului la mijloacele de planificare familială, pentru a evita alte sarcini nedorite, precum și alternative de creștere a copilului, nou născut în cazul în care aceasta i-a dat naștere, cunoscându-se faptul că mama și familia este de preferat în locul oricărei instituții sau oricărei alte forme de creștere a copilului căreia i-a dat viață, deci renunțarea la abandonul acestora.

Cele mai frecvente cazuri sunt întâlnite în spitale. Majoritatea mamelor care își abandoneaza copiii în secțiile Maternitate și Pediatrie sunt de etnie romă. O parte importantă a populației de romi este prinsă în capcana unui deficit multiplu de resurse personale și familiale: lipsa severă de venituri,condiții de locuire adesea mizere (locuințe improvizate și /sau ilegale,lipsa oricărei locuințe sau locuire cu chirie), lipsa de educație, de calificare,angajare predominantă în activități economice din zona gri /subterană, lipsa actelor de identitate. Toate aceste cauze duc la abandonul copiilor rromi, în cazul unei sarcini nedorite. Sarcinile nedorite se datorează neutilizării metodelor contraceptive, din cauza nepăsării ori a accesului limitat la mijloacele de planificare familială, lipsa consilierii precum și lipsa colaborării cu medicul de familie și cu atât mai puțin a medicului specialist.

Conform Legii nr. 272 /2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, unitățile sanitare care au în structură, secții de nou –născuți și / sau de pediatrie au obligația de a angaja un asistent social sau , după caz, de a desemna o persoană cu atribuții de asistență socială. De asemenea , asistentul social din spital, precum și celelalte instituții implicate în cazurile de abandon al copiilor, efectuază, demersurile necesare conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor.

CAPITOLUL I – CADRUL TEORETIC : DEFINIȚII, CONCEPTE ȘI TEORII

1.1 ABANDONUL- părăsirea copilului nou născut în maternitate sau în spital

Abandonul :

a) -din punct de vedere juridic în România abandonul este definit de Legea nr.47/1993 care precizează: „ copilul aflat în îngrijirea unei instituții de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituții de ocrotire private, legal constituite sau încredințate în condițiile legii unei persoane juridice, poate fi declarat prin horărâre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinții s-au dezinteresat de el, în mod vădit o perioadă mai mare de 6 luni” Dezinteresul reprezintă „încetarea imputabilă a oricărei legături dintre părinți și copil, legături care să dovedească existența unor raporturi părintești normale”

b)-din punct de vedere psihologic, abandonul este definit drept o acțiune de părăsire a unei ființe, de lipsă de preocupare, pentru soarta acesteia, fapt care duce la slăbirea sau recuperarea relațiilor afective, a încrederii de sine, determinând stări nevrotice, depresie sau tulburări de comportament.

c)-din punct de vedere medical, copilul internat fără mamă sau alt însoțitor, este considerat abandonat dacă rămâne într-o unitate medicală mai mult de două săptămâni peste timpul necesar acordării îngrijirilor specifice stării patologice care a determinat internarea. Abandonul în unitățile medicale reprezintă o problemă , deoarece în producerea sa este implicat un lanț de factori sociali, din care este suficient să lipsească o singură verigă pentru ca fenomenul să se declanșeze în cascadă, imposibil de stopat.

Abandonul este perceput încă din primele zile de viață. După lunile de apropiere absolută cu mama, în care inima și vocea acesteia sunt auzite continuu de făt, urmează nașterea, o traumă la fel de greu de suportat atât de mamă cât și de copil. Ajuns într-un mediu nou și rece, inițial ostil, nou născutul așteaptă cu disperare singurele repere care l-ar readuce la amintirea confortului intrauterin, acestea fiind legate de apropierea de mamă. În momentul în care brațele mamei îl cuprind, simte pieptul, îi aude vocea pe care o recunoaște, inima, căldura și dragostea, nou născutul se liniștește și acceptă schimbarea care s-a produs. Despărțirea de mamă îi produce prima disperare, manifestată inițial printr-o reacția asemănătoare puiului care tocmai a alunecat din cuibul unde era protejat. Nu mai aude vocea mamei, nu poate percepe gustul laptelui matern, atingerea brațului și a sânului, nu-i simte mirosul și ulterior când prin toate aceste simțuri înțelege că mama nu mai există pentru el, atunci alunecă într-o resemnare pasivă manifestată prin distrofie și prăbușire imunitară, întreținută de carențele alimentare, afecțiuni nosocomiale, într-un cuvânt, se declanșează hospitalismul. Modelul instituțional de creștere a unui copil nu este firesc: persoanlul aflat într-un permanent schimb de ture nu poate suplini modelul matern sau patern, relația între mulți copii de aceeași vârstă nu este stimulativă precum aceea dintre frații ce se urmează, unul după celălalt la vârste diferite, ci este concurențială. Deși în jurul copiilor există mulți adulți, nici unul nu poate satisface nevoia de comunicare afectivă a acestora, zăbrelele pătuțului desparte lumea copilului de o lume necunoscută, nebănuită. Intimitatea, simțul de proprietate, personalitatea și voința proprie nu-și găsesc locul într-o instituție de ocrotire.

Nou-născutul nu ar putea supravietui daca el ar depinde de instinctele și aptitudinile sale. El este dependent în mare masura de bunavointa și ajutorul altora.

„Un pui de maimuta se poate agata tenace de mama sa în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. Daca puiul atârnă destul de mult timp de ea, el poate primi atenția de care are nevoie. Dar nou-nascutul uman nu poate nici macar să se agațe.”2

Abandonul provoaca copiilor aflati în aceasta situatie o trauma profunda deoarece duce la pierderea punctelor de referința, și în uniune cu sentimentul refuzului fac posibile aceste două evenimente care coincid și se rasfrâng în mod negativ asupra personalitatii care abia se naste.

Abandonul copiilor nu este întotragostea, nou născutul se liniștește și acceptă schimbarea care s-a produs. Despărțirea de mamă îi produce prima disperare, manifestată inițial printr-o reacția asemănătoare puiului care tocmai a alunecat din cuibul unde era protejat. Nu mai aude vocea mamei, nu poate percepe gustul laptelui matern, atingerea brațului și a sânului, nu-i simte mirosul și ulterior când prin toate aceste simțuri înțelege că mama nu mai există pentru el, atunci alunecă într-o resemnare pasivă manifestată prin distrofie și prăbușire imunitară, întreținută de carențele alimentare, afecțiuni nosocomiale, într-un cuvânt, se declanșează hospitalismul. Modelul instituțional de creștere a unui copil nu este firesc: persoanlul aflat într-un permanent schimb de ture nu poate suplini modelul matern sau patern, relația între mulți copii de aceeași vârstă nu este stimulativă precum aceea dintre frații ce se urmează, unul după celălalt la vârste diferite, ci este concurențială. Deși în jurul copiilor există mulți adulți, nici unul nu poate satisface nevoia de comunicare afectivă a acestora, zăbrelele pătuțului desparte lumea copilului de o lume necunoscută, nebănuită. Intimitatea, simțul de proprietate, personalitatea și voința proprie nu-și găsesc locul într-o instituție de ocrotire.

Nou-născutul nu ar putea supravietui daca el ar depinde de instinctele și aptitudinile sale. El este dependent în mare masura de bunavointa și ajutorul altora.

„Un pui de maimuta se poate agata tenace de mama sa în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. Daca puiul atârnă destul de mult timp de ea, el poate primi atenția de care are nevoie. Dar nou-nascutul uman nu poate nici macar să se agațe.”2

Abandonul provoaca copiilor aflati în aceasta situatie o trauma profunda deoarece duce la pierderea punctelor de referința, și în uniune cu sentimentul refuzului fac posibile aceste două evenimente care coincid și se rasfrâng în mod negativ asupra personalitatii care abia se naste.

Abandonul copiilor nu este întotdeauna datorat sărăciei , cât mai ales dezagregării familiei, care se cuplează cu /și amplifică starea de sărăcie.

Neglijarea și chiar maltratarea copiilor , exploatarea lor, sunt la rândul lor produse ale degradării structurilor sociale ale familiei și comunității , dezagregării stilurilor de viață, a dezordinii familiale. Efectul sărăciei este agravat adesea de efectele distructive ale dezagregării sociale și în mod special ale familiei.

Numărul mare al copiilor abandonați se datorează menținerii unei natalități ridicate la

familiile aflate în sărăcie extremă sau afectate de o accentuată dezagregare socială, în ciuda scăderii generale a numărului de nou născuți în familiile înstărite.

Care poate fi rezultatul unei copilării petrecute între zidurile unei instituții ?

___________________________________

2 www.nou-născuți.ro

Un tânăr care va fi nepregătit pentru o viață adevărată, asemenea unei plante de seră într-o lume plină de intemperii !

Dar care sunt motivele ce determină abandonul în zilele noastre?

Dacă ar fi să rezumăm motivele declarate de mame, acestea ar fi:

-situația socială și economică precară a familiei, atitudinea negativă în fața mamelor singure, lipsa unei educații de responsabilizare a părinților, necunoașterea de către o parte din tineri a metodelor contraceptive, exacerbarea violenței conjugale, dezrădăcinarea familiilor rurale și pierderea reperelor morale ale acesteia, dependențele ( alcool, tutun, droguri) mentalitatea că statul ar avea datoria creșterii copiilor, că în leagăne , familii de plasament, sau la un asistent maternal condițiile sunt mai bune comparativ cu oferta familială.

Eu cred însă că primează lipsa afectivității a dragostei a înțelegerii și a îngrijirii care nu le-a fost oferită acestor mame de la mama care le-a dat naștere, de la părinți. Acesta dă prilejul perpetuării greșelilor fără ca măcar acestea să fie conștientizate.

1.2 NOU NĂSCUTUL

Nou născutul -este copilul de la 0 la 30 de zile, deosebit de copilul de alte vârste prin anumite particularități anatomice, funcționale și biochimice, precum și printr-o patologie caracteristică. În cadrul perioadei de nou născut se deosebesc două subdiviziuni: perioada neonatală precoce sau perinatală (0-7 zile) și perioada neonatală tardivă (8-28 de zile)

1.2.1 Particularități morfologice:

Talia nou născutului variază între 48 și 52 cm, valorile sub 47 de cm indică starea de prematuritate. Greutatea la naștere variază între 3000 și 3250 de grame la băieți și între 2800 și 3000 de gr la fete. Nou născuții cu greutatea între 2500 și 2800 de gr. se numesc subponderali iar cei cu greutatea sub 2500 de gr. prematuri.

Capul nou născutului reprezintă 1/4 din lungimea totală. Perimetru craniului măsoară 34 cm; oasele craniului sunt separate între ele prin suturi la a căror unire există spații neosificare denumite fontanele. Fontanela anteriroară este situată pe linia mediană la punctul de unire a suturii sagitale cu sutura fronto parietală ( are o formă romboidală și măsoară 3-4 cm în sens anteroposterior și 2-4 cm în sens trensversal). Fontanela posterioară are formă triungiulară și este situată la locul de unire a suturii sagitale cu sutura parietooccipitală

Gâtul nou născutului este scurt, iar toracele are formă de trunchi de con. Membrele superioare și inferioare sunt scurte și egale între ele.

Pielea are o colorație roz- roșiatică și este acoperită cu o substanță grasă, numită vernix caseosa, care se resoarbe spontan în 24-48 h; pe tegumente se observă peri subțiri numiți lanugo, care dispar după câteva săptămâni.

Unghiile la nou născutul la termen depășesc marginea liberă a degetelor.

Cordonul ombilical urmează după secționare o evoluție caracterizată prin mumificare, formarea șanțului de eliminare și căderea bontului ( survine între a cincea și a zecea zi); cicatrizarea plăgii ombilicale este completă după 3-4 săptămâni.

1.2.2.Particularitățile funcționale

Respirația pulmonară la nou născut se instalează din primul minut al vieții extrauterine; ritmul respirator se stabilește duă 3-4 zile la valori de 45-55 de respirații /min.

Ritmul cardiac are în primele ore o frecvență de 140-150 de pulsații / min; apoi la o lună, scade la 100-120 de bătăi /min. Sângele nou născutului are anumite particularități : la naștere există o creștere a numărului de hematii ( poliglobulie ) care variază între 5.000.000 și 6.000.000 /mm3, iar după aceea, concomitent cu stabilirea respirației și îmbunătățirea condițiilor circulatorii,survine o scădere a numărului de hematii la 4.500.000 /mm3 ( la sfârșitul primei luni).

Aparatul digestiv intră în funcție odată cu trecerea la viața extrauterină, dar funcțiile digestive nu sunt încă perfecte: actul sugerii ,eliminarea meconiului,și invadarea tubului difgestiv cu floră microbiană caracterizează această perioadă de viață.Meconiul este scaunul pe care-l elimină nou năcutul din prima până în a treia zi după naștere; el are o culoare verde închis, negricioasă și o consistență vâscoasă. La naștere tubul digestiv este steril iar în a doua zi de viață este invadat de microbi.

Funcția renală se instalează chiar din prima zii de viață, când se produce prima micțiune.

Sistemul nervos la naștere prezintă un grad redus de dezvoltare a scoarței cerebrale; nou născutul prezintă hipertonie musculară exagerată, cu persistența poziției fetale.

Adaptarea termică .Funcția de termoreglare are o labilitate deosebită, datorită unei dezvoltări insuficiente a centrilor termoreglatori. Această perioadă de viață mai cuprinde: fenomene fiziologice, scăderea fiziologică, sau inițială, criza genitală, sau hormonală, icterul fiziologic care apare după a 3-a zi d viață și durează 5-6 zile ; îngrijirea nou născutului cuprinde o serie de manopere toate în scopul unei cât mai bune adaptări la viața extrauterină. Despre evoluția unui copil care a suferit la naștere, nu se pot face afirmații categorice decât doar după o perioadă oarecare de timp, urmărind modul în care evoluează indicii de dezvoltare fizică, psihică și motorie.

1.2.3.Nou născutul – vârsta afectivității pure

"Copilul care se naște nu intră într-o ambianță naturală, el intră în civilizație." 3 M. Montessori

Cea dintâi participare la viață a unei ființe umane este un țipăt. Este oare aceasta

pentru noul născut o încercare în ași experimenta funcția respiratorie? este oare un semn de durere, la întâlnirea cu viața din afară? în comparație cu mediul privilegiat, confortabil, care este pântecul mamei, din care a trecut în altul mai rece, mai puțin

____________________________________

3 Rose Vincent, Cunoașterea Copilului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972,pag.20

sigur. De curând a suferit șocul unei operații dificie și al unei adaptări brutale.

Funcționarea întregului organism este cu totul diferită. Psihanaliștii au insistat

mult asupra acestui șoc, „traumatism" al nașterii4.

Nou născutul este o ființă în întregime dependentă. Un mânz nou născut se ține pe picioare aproape imediat și dispune de o anumită mobilitate, deci de o independență care-i facilitează contactul cu lumea înconjurătoare. Nou născutul omului este mult mai prost înzestrat în această privință, s-ar zice că n-a fost definitivat.

Ca și în pântecul mamei el doarme ore în șir în poziție fetală, cu capul aplecat și genunchii strânși la piept. Este cu totul dependent de adultul care-l înconjoară, vor trece multe luni până când sistemul lui nervos și cel muscular vor atinge acel grad de maturitate care va face din el o ființă completă. Acest aspect "neterminat" explică de ce timp de câteva luni micul om este în întregime legat de mama sa: Totul se petrece ca și când nu s-ar fi separat complet de ea, ca și cum cuplul mamă copil ar trebui să trăiască într-o relație aparte de simbioză.. Vom vedea însă că această necesitate de simbioză crează numeroase probleme psihologice. Cert este că un nou născut nu poate fi lăsat să trăiască fără mama sa decât prin "artificiile civilizației" 5 – în anumite regiuni subdezvoltate din Africa mai sunt încă înmormântați lângă o mamă moartă la naștere micii săi orfani care în orice caz n-ar putea fi făcuți să supraviețuiască

Sugarul nu va deveni o ființă cu adevărat diferențiată și activă decât după șapte opt luni când va fi învățată să distingă și să recunoască, printre atâtea alte chipuri pe cel al mamei. Atunci relația lui cu mama se vor schimba.

Ea nu va mai fi o prelungire difuză a propriului său corp, ci va fi o altă ființă diferită de el și percepută ca atare.

Ce se petrece în primele luni de viata a copilului?

În primele luni de viata, copilul este orientat spre fiintele umane cărora le da o atenție preferentiala, chiar exclusiva. Nu exista interes pentru jucarii, obiecte. Exista o orientare fascinație către ceilalti, cei din jurul lui. Desigur țintele principale sunt proprii parinti, ceea ce va facilita experientele de comunicare ale copilului, parintii fiind primele surse de comunicare.

____________________________________

4 Idem 3 pag.20

5 Idem 3 pag. 21

Copiii dispun de un set de comportamente pe care cei din jur le interpreteaza ca fiind sociale. Aceste comportamente drăgălașe ale copilului îi atrag pe adulți și îi

fac să intre în jocul lor. O mama este cucerita total de copilul ei în varsta de cateva zile care i-a zâmbit și care-i privește mișcările. Mama simte că deja se înțelege cu copilul, vorbindu-i acesta îi recunoaște tot mai mult vocea, iar faptul că este îngrijit și iubit îl fac pe acesta să se simtă bine și chiar să-i zâmbească mamei ca semn al recunostinței . Interpretarea mamei, legătura care se sudează între aceasta și copil este crucială deoarece , copilul va învata sa își răsplătească mama cu un zambet ca o moneda de schimb în relatiile cu mama și ceilalți din jurul lui.

Atentia copilului fiind atrasa de adulti, el observa și câștiga informații. Comportamentele copilului cele cu o valoare sociala cum ar fi zâmbetul vor fi o recompensa pentru adultii care vor încerca să închege o relație cu copilul prin încercarea de a obține zâmbetul acestuia.

Acest repertoriu de comportamente de baza constituie începutul interacțiunilor sociale si aceasta va conduce la achiziția unor deprinderi sociale și de comunicare în acord cu cultura în care se dezvolta copilul.

Dezbaterile pe tema înnascut / achizitionat sunt particularizate în acest domeniu la: dispune copilul de la nastere deja de capacitatile necesare pentru a interactiona social, ori aceste capacitati trebuiesc achizitionate? In ultimii 50 de ani a fost o pendulare între cele doua poziții care au creat curente in psihologie. Cercetările ultimilor 30 de ani susțin existenta comportamentului preferential al copilului mic spre adultii din jur. Utilitatea acestui comportament pentru dezvoltarea copilului se sesizeaza cu ușurința. Daca l-ar atrage obiectele din jur și nu figura umana, ar insemna ca nu ar avea șansa de a invața. Copilul are de la naștere deja o buna capacitate de a imita, învața, si adultul îi este model, el este atras de vocea umana, de fața, de miscarile de tip uman.

1.2.4. Înzestrarea nou născutului – nou născutul este înzestrat cu o imunitate naturală,care-l protejează împotriva maladiilor,imunitate care este prelungită dacă este hrănit la sân. El vede din primele zile este capabil să urmărească un obiect strălucitor, cu condiția ca acesta să fie plasat pe axa privirii lui.Interesul pentru "ceea ce se mișcă" – Jerome Brunner a notat că un sugar de 6 săptămâni se oprește din supt pentru a privi timp de jumătate de minut niște imagini care se perindă pe un ecran. 6 rămâne

____________________________________

6 Idem 3 pag. 22

foarte mare în tot timpul primei copilării. El aude, testele efectuate au arătat că sugarul, departe de a fi surd la naștere cum se credea altădată poate reacționa la stimulente sonore , chiar să-și întoarcă ochii în direcția de unde vine sunetul.

Nou născutul este înzestrat cu reflexe, ținut în poziție verticală acesta schițează mișcări de mers, "reflexul Moro" 7 – acest lucru este valabil și pentru simptomul lui Babinski, excitația talpei piciorului de la unghii spre călcâi, piciorul se pliază, degetele mari se îndreaptă.O presiune asupra părții interioare a călcâiului, face ca degetele mari să se îndoaie cu putere. Efectul se normalizează către doi ani .

Aceste reflexe dispar în cursul primelor luni, pe măsură ce ele devin mișcări controlate datorită dezvoltării scoarței cerebrale.

Legătura dintre mamă și copil este foarte puternică și tocmai de aceea copilul este sensibil la neliniștea și trăirile mamei lui. Tânăra mamă abia ieșită din încercarea nașterii, ea însăși trece printr-o fază dificilă. Este nervoasă și are tendința uneori mai mult decât este necesar, să se neliniștească, să exagereze. O asemenea stare de neliniște dăunează relațiilor mamă-copil care trebuie să fie și să rămână perfect senine și naturale.

O asemenea legătură poate exista și este favorizată de situația materială a familiei în speță a mamei, de starea ei de sănătate, de securitate, de mediul ambiant, de armonia în care cei doi conviețuiesc. Toate acestea crează o stare de bine, influențând atât psihicul cât și fizicul mamei și în consecință are repercursiuni asupra creșterii și dezvoltării copilului nou-născut.

Interacțiunea dintre afectivitatea părinților și starea fizică a sugarului este nuanțată și nu este studiată încă îndeajuns. Se știe totuși că dacă mama își respinge

copilul, adică îl refuză conștient sau inconștient, acesta o simte, chiar dacă îngrijirea care i se dă este ireproșabilă. R. Spitz relatează „cazul unei tinere mame de 16 ani necăsătorită și a cărei sarcină nedorită a fost însoțită de sentimentul unei grave culpabilități” 8. Rigiditatea mamei când i-a fost pus copilul la sân a făcut ca acesta să refuze să sugă deși mama avea lapte, la fel a procedat și în continuare, copilul a aceceptat să fie hrănit cu biberonul, dar în momentul în care era pus la sân refuza din nou. Mama își păstra atitudinea retrasă și îl considera doar un obiect. Aceasta a făcut ca după cinci zile copilul să cădă într-o stare semi-comatoasă; copilul a necesitat din

____________________________________

7 Idem 3 pag. 23

8 Idem 3 pag.26

nou multă atenție și a trebuit să fie învățat din nou să sugă la sânul mamei.

În majoritatea cazurilor, comunicarea elementară și imediată nu-i aduce copilului decât satisfacție. Dacă mama își refuză conștient maternitatea, ea se trădează prin atitudinea ei rigidă, prin a evita să-și atingă copilul, prin urmare acesta nu găsește la mamă contactul confortabil de care are atâta nevoie.

În acest caz apare o incertitudne : oare mama lui naturală este cea de care copilul are absolută nevoie? Este cert că alăptarea la sân joacă un rol important. Căci prin laptele pe care-l primește, prin mângâierile pe care le simte , prin corpul care-l încălzește, copilul își descoperă mama sau doica. S-a constatat că dacă copilul nu poate să distingă o mamă printre persoanele care se ocupă de el, evoluția lui afectivă va fi întârziată sau perturbată. Ea este asociată cu liniștea pe care o simte copilul atunci când o vede. El primește laptele ca pe un cadou și odată cu el și dragostea ei care-i dă încredere și dorința de a trăi. Din a 8 zi se remarcă deosebiri nete între dezvoltarea copiilor hrăniți la sân și a celor hrăniți artificial. Este esențial ca, nou-născutul să primească întreaga dragoste de care are nevoie. La sugarii care trăiesc în spitale, unde personalul lucrează în trei schimburi, se constată uneori importante întârzieri în dezvoltare, deci esențial este ca persoana care înlocuiește mama, să fie înlocuită cât mai rar. Copilul despărțit de mamă, în cazul în care nu o înlocuieșten nimeni pe plan afectiv, trăiește această despărțire ca pe un abandon. Dacă nu se crează o nouă legătură de tandrețe, se poate observa o oprire bruscă a dezvoltării motorii și psihologice. Copilul renunță să se joace , să-și bea biberonul, rămâne întins pe spate cu privirea pierdută, într-o stare de deprimare profundă.

Satisfacerea nevoilor copilului a fost evidențiată în literatura de specialitate printr-un experiment efectuat pe un număr de copii abandonați și crescuți în orfelinat de personalul angajat. Acești copii erau lăsați în pătuțurile lor, în aceeași poziție, pe spate. Erau schimbați, alimentați la ore fixe, biberonul fiind fixat de pătuț. ei nu aveau nicio jucărie și nu aveau contacte cu alte persoane decât foarte rar. Așadar nu aveau nici un fel de stimulare. La vârsta de aproape trei ani, acești copii nu știau să stea singuri în șezut, ceea ce face un copil de 7-8 luni, nu mergeau decât dacă se sprijineau de marginea patului ceea ce un copil normal face la 10-12 luni. După începerea unui program de stimulare s-a observat că nivelul lor de dezvoltare a crescut de 4 ori. Astfel se conturează încă odată necesiatea acordării dragostei, atenției, stimulare senzorială și intelectuală a copilului încă din primele zile de viață acestea garantând dezvoltarea la maximum a potențialului lui de inteligență.

Este surpinzatoare documentatia privind memoria și învațarea fătului cu câteva luni înainte de naștere. A fost posibil sa aflam aceste lucruri prin observația directa a comportamentului fetal utilizand ecografia. In cazul gemenilor, se observa dezvoltarea anumitor gesturi și obiceiuri la vârsta gestationala de 20 de săptamani care persista și în viata lor postnatala. Intr-un caz, au fost vazuti, în perioada prenatala, un frate si o sora cum se jucau lipindu-si obrajii unul de celalalt prin membrana separatorie. La un an, jocul lor favorit era să se așeze de-o parte si de alta a perdelei, chicotind, râzand, atingandu-se, jucandu-se prin intermediul perdelei. Parinții interesați de comunicarea prenatală i-au invățat pe copiii lor nenăscuți "jocul loviturii cu piciorul".9 Cand copilul se mișca și lovește, parinții ating abdomenul mamei și spun : "loveste, copile, loveste!" Dupa ce copilul loveste, ei ating abdomenul în alt loc și fac din nou invitația, iar copilul lovește chiar în locul indicat.

Anthony DeCasper de la Universitatea din Carolina de Nord a facut un experiment care a devenit faimos : mai multor femei gravide li s-a indicat să citeasca o anumita poveste „ pisica din palarie” 10 la intervale regulate, înainte de nastere.

La nastere, copiilor li se dădea posibilitatea sa asculte vocea mamei spunând povestirea numai daca sugeau cu o anumita viteza un san artificial. Dupa cateva încercari, ei puteau sa sugă la orice viteza li se cerea numai ca să auda povestirea spusa de mama lor. La fel, anumite pasaje de muzica pe care au ascultat-o cu regularitate în perioada prenatala au fost identificate și preferate imediat dupa naștere. Intr-un experiment mai recent, cateva femei gravide din Franța au citit o poezioara pentru copii cu regularitate între saptamâna 33 si 37. La sfarșitul acestei perioade (fiind înca în uter), copiii au aratat că au capacitatea de a invata și memora aceste rime comparativ cu altele pe care nu le mai auzisera înainte.

Copiii învata limba materna înainte de a se naște. Acest lucru este posibil deoarece auzul se dezvolta la vârsta gestationala de 16 saptamani. Vocea mamei ajunge la uter cu putine distorsiuni deoarece undele sonore trec direct prin corpul ei. Invatarea limbii materne înca din perioada prenatala a fost demonstrata prin spectroscopie acustică, care dă posibilitatea elaborarii unor portrete detaliate ale

sunetelor similare cu amprentele digitale. La varsta gestationala de 27 de saptămâni, plansetul copilului deja conține ceva din maniera de a vorbi, din ritmurile și din

____________________________________

9 idem 2

10 idem 2

caracteristicile vocii materne. Reacțiile nou-nascutilor la limbaj se bazeaza pe sunetele auzite în uter. Astfel se cunoaște că bebelușii prefera să priveasca persoanele care vorbesc limba vorbită de mama lor și cu care aceștia s-au obișnuit din viața intrauterină. Persoana cu care aceștia au comunicat prin mesajele transmise de ei: se mișcă, lovesc cu piciorușele, sunt semne care o ajută pe mamă să-l cunoască pe cel care se dezvoltă în burtica ei. Această comunicare este esențială pentru dezvoltarea lui de mai târziu. Dacă părinții vorbesc burticii, dacă au o stare de mulțumire, dacă râd mult și evită discuțiile în contradictoriu în perioada sarcinii copilul va fi dezinhibat și comunicativ. Dacă dimpotrivă aceștia se ceartă, sunt supărați, această stare negativă se va transmite și micuțului chiar înainte să vină pe lume.

Am prezentat aceste ideei, concluzii, date, exeriențe tocmai pentru a arăta cât este de fragilă ființa umană abia născută și cât de multă nevoie are de dragostea , îngrijirea și devotmentul nostru pentru a crește și se dezvolta în cele mai bune condiții.

În studiile realizate de mine în secțiile de maternitate ale spitalului din localitate am observat copiii abandonați în maternitate de mamele lor care nu-i doreau. La acești copii ca în general la toți cei aflați în acestă situație, am observat o apatie, tristețe. Din discuțiile cu personalul am aflat că deși au o stare normală de sănătate, aceștia nu iau în greutate, sunt distrofici, se observă o retadare psiho-motorie, copii par supărați deși sunt schimbați, îngrijițișii hrăniți. Așa cum am menționat în lucrare acești copii nu se dezvoltă asemeni unuia care primește dragostea și căldura mamei.

Oare mamele care-i abandonează nu știu că orice copil are dreptul de a avea o familie și de asemeni are toate drepturile legale și firești de a se forma ca om în cadrul unei familii, alături de mama lui ?

1.3. SPITALUL

Este o instituție sanitară destinată îngrijirii bolnavilor și organizată pentru serviciu permanent . Face parte din complexul vast de spital-unificat,care cuprinde în afara spitalului propriu-zis policlinica și circumscripția sanitară. Spitalul- loc în care se internează oameni care necesită îngrijiri- este o instituție cu caracter curativ. Fiind vorba în general de persoane care necesită îngrijire, investigații și tratament, munca în spital trebuie să fie de o calitate superioară, pentru a asigura bolnavilor o asistență calificată și condiții optime de îngrijire . Spitalul cuprinde în componența lui un serviciu de urgență, un serviciu de primire bolnavi care este separat pentru secțiile de maternitate și boli contagioase, laborator, săli de mese, serviciu de sterilizare și secțiile de spital.

1.3.1.Secția de obstetrică și ginecologie – posedă sala de naștere, sala de travaliu, sala de reanimare pentru nou născuți, cuprinse eventual într-un bloc de naștere, salon boxat pentru nou născuți, și separat pentru imaturi, saloane separate pentru lehuze, pentru gravide , pentru avorturi etc. sala de alăptare, sala de colposcopie etc.

Deși îngrijirea sănătății trebuie să fie un bun social colectiv accesibil tuturor cetățenilor României indiferent de capacitatea lor de a plăti, indiferent de naționalitate, de apartenență religioasă sau politică pe fondul asigurării unui acces liber și echilibrat la serviciile de sănătate. Cu toate acestea indicatorii starii de sanatate a populației exprima o situație critica, cauzată de:

săracia prin lipsa de resurse financiare

familiile cu mulți copii

persoane fără loc de muncă și lipsă de venit constant

locuitori săraci din zonele rurale care nu au bani pentru a se deplasa la sisteml medical de la oraș

persoane fără locuință

copii din familii sărace, dezorganizate, inclusiv din familii de romi

lipsa de acces la mijloacele de planificare familială

insuficienta acoperire cu servicii medicale a situațiilor de boală acută sau cronică, se impune o pregătire adecvată, precum și o bună colaborare între personalul medical și restul personalului care se ocupă direct cu îngrijirea și

supravegherea pacienților, indiferent dacă aceștia sunt suferinzi sau sunt internați într-

o secție de spital pentru a da viață unei ființe umane .

Din nefericire sunt cazuri în care femeile însărcinate nu găsesc înțelegere la personalul sanitar. Ele sunt tratate printr-un limbaj neadecvat, care le crează tinerelor mame o stare sufletească deprimantă. Aceste cazuri sunt izolate dar ele există. În cele mai multe cazuri însă cadrele medicale se confruntă cu situații în care, ajung în spital femei pe punctul de a naște fără acte de identitate, într-o stare de sănătate și igenă precară, fără a fi consultate anterior de medici, sau alt personal sanitar, datorită neprezentării acestora la control. În aceste situații rolul cadrelor medicale cât și a asistenților sociali este foarte important, atât în acordarea primului ajutor și îngrijirii mamei și copilului, cât și în îngrijirea și psihoterapia de care are nevoie fiecare femeie poastpartum și cu atât mai mult o femeie care nu-și dorește copilul și vine la maternitate cu gândul de a-l abandona. Munca acestor cadre care se confruntă cu astfel de situații este enormă și implică atât o foarte bună pregătire profesională , cât și depunerea unor eforturi în activitatea lor, dragostea față de om de semeni trebuie să fie nemărginită și cu toate piedicile și greutățile cu care se confruntă acestea trebuie să dea dovadă de devotament, pricepere și iubire față de semeni.

Spitalul – locul unde oamenii își caută și unii își găsesc alinare, spitatlul este locul unde se nasc și mor oameni, spitalul este locul pe unde toți trec cel puțin odată în viață. Acest loc trebuie să fie cât mai bine pus la punct, atât în ce privește igiena cât și material, cu cadre și personal având un înalt grad de profesionalism și dragoste față de semeni astfel încât această trecere să fie cât mai plăcută și mai scurtă. Este locul unde de multe ori se întâlnesc echipe multidisciplinare pentru a rezolva diferite cazuri cu care se confruntă oamenii . În situația actuală a societății românești când există o asemenea discrepanță între populație, medicii și cadrele medicale nu trebuie să uite jurământul lui Hipocrate pe care toți cei în halate albe l-au depus în momentul în care au primit o diplomă în mână. Din păcate în zilele noastre mulți dintre aceștia au uitat lacrimile de bucurie care le-au șiroit pe obraz în momentul rostirii jurământului, la gândul că sunt oamenii de care depinde viața .

Schimbarea legislației în sistemul sanitar a făcut posibilă crearea unui „SRL” din sistemul de sănătate, cu posibilitatea ca medicii să încheie contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate , pentru numărul de pacienți consultați pe ore și zile, Un sistem greoi, bazat pe formulare și tot felul de acte pe care aceștia trebuie să le completeze , astfel reducând mult timpul afectat pacientului. Costul redus care se plătește pentru consultarea unui pacient, numărul mic de pacienți aprobați și plătiți pentru o zi de lucru a creat o aglomerație și o revenire perpetuă la ușile cabinetelor. Tot acest sistem a creat posibilitatea plății consultațiilor,dar segmentul de populație care are nevoie de consultații și care nu dispune de banii necesari tarifelor, ce altrnative are? Să se plimbe zile în șir pentru a prinde rândul neplătit sau să renunțe și astfel probabil să moară! Pentru acești oameni pentru segmentul de populație defavorizat, și care crește tot mai mult, pentru că și acești oameni au nevoie de ajutor trebuie să nu uităm că am depus un jurămât care cu toate schimbările din toate sistemele acesta nu se schimbă și trebuie să nu uităm pentru ce purtăm halate albe!

Spitalul este locul unde femeile dau naștere, și totodată locul unde altele își și abandonează copilul. Acestea necesită în afară de ajutorul medical, ajutor psihosocial. Pentru aceste mame este imperios necesară existența unui asistent social în fiecare maternitate care printr-o bună conlucrare cu cadrele medicale ( medici, psihologi) să rezolve în condiții cât mai bune aceste situații, ale acestor mame aflate în dificultate și care din păcate există.

În România s-au creat anumite centre care au ca scop pregătirea viitoarelor mame. Este bine ca aceste centre să funcționeze în cât mai multe orașe în număr mai mare și în apropierea spitalelor, deoarece astfel se poate crea un liant între sistemul de sănătate, asistentul social și modificarea comportamentului pre și post partum în perspectiva optimizării relației dintre mamă și copil.

1.4.MAMA – DESCRIERE PSIHOLOGICĂ

Mama reprezintă femeia care a dat naștere unui copil. Nașterea este momentul în care mama rupe legătura stabilită cu fătul pentru a descoperi o noua legatura cu bebelusul. In aceasta descoperire mama accepta să faca saltul în necunoscut, fara a ști ce îi rezerva acest necunoscut, acceptă să piarda controlul asupra ei însăsi, este uimita de întalnirea și exprimarea celeilalte parții a fiintei sale , o parte pe care multe femei nu vor să o cunoască. Ea rupe contactul cu orice emotie, și luptand lasă să izbucnească, în forta, o noua viata, ea moare cu o parte din viata ei de femeie, pentru a se renaste în viata de mama : corpul ei dă naștere unui alt corp. Ce poate fi mai minunat?

Mama, oferă laptele ei copilului ca pe un cadou și odată cu el și dragostea ei care-i dă încredere și dorința de a trăi. Seria de schimbări prin care trece femeia ulterior nașterii sunt diverse și necesită ajutorul tuturor celor din jur. Astfel în determinarea sănătății ființei umane există două eveimente hotărâtoare. „Concepția”11, dacă cei doi genitori, respectiv tatăl și mama sunt sănătoși și nu transmit din patrimoniul lor genetic vreo trăsătură ereditară, bolnavă, urmașii lor au toate șansele de a se naște indivizi sănătoși, înzestrați corespunzător în vederea desfășurării normale a întregii lor existențe.

Al doilea eveniment horărâtor, este Nașterea. După 9 luni de sarcină, însoțită de atâtea speranțe și îndoieli, urmează naștere, care, pe cât a fost de așteptată, pe atât vine de repede și de neprevăzut.

În timpul sarcinii și nașterii fătul este într-o totală unitate cu mama sa, care îi asigură toate condițiile și substanțele necesare dezvoltării.

Mama și fătul sunt într-o stare de simbioză, care se continuă de fapt și în primul an de viață. Premisa de bază pentru un echilibru psihic al mamei, care pentru o dezvoltare normală a sugarului rezidă în felul cum mama recunoaște înlăuntrul ei acest biosistem, unitatea dintre ea și făt. Dacă fătul adus pe lume a fost zămislit de parteneri sănătosi, dacă îngrijirile au fost corespunzătoare în timpul sarcinii, nu există motive de îngrijorare.

Cu un obstetrician care este informat asupra trecutului mamei și asupra modului

cum a decurs sarcina, chiar dacă apar situați neprevăzute, acestea se rezolvă rapid și

______________________________________________

11 Emil Câpraru, Herta Căpraru, Mama și copilul,Ed.Medicală,București,1984, pag.92.

eficient. Imediat după naștere, inclusiv în situațiile în care au survenit unele incidente, mama va încerca să aibă încredere în forțele proprii și să fie convinsă că prin devotamentul ei multe din urmările acestor incidente sau accidente se înlătură cu timpul.

La revenirea în familie, gândurile și grijile întregii familii trebuie să fie îndreptate în primul rând către mamă. De luni și luni de zile, organismului mamei a fost adaptat la prezența fătului. În momentul nașterii intervine o schimbare bruscă. Această modificare biologică, intensă se produce ca un șoc. Urmarea cea mai pregnantă este apariția așa-numitelor „lacrim de lăuzie”12.Este suficient ca nou-născutul să sugă cu 5 ml mai puțin, ca soțul să-și exprime cine știe ce îndoieli despre mamă sau nou-născut sau ca mama să constate că nici o fustă nu-i mai vine bine, pentru ca să verse șiroaie de lacrimi. Acum începe rolul soțului-tată, care trebuie să arate înțelegere pentru aceste manifestări de depresie.

”O femeie are nevoie de 9 luni pentru a deveni mamă.Mama are nevoie de 9 luni pentru a redeveni femeie. Ea are nevoie de menajamente în ambele aceste drumuri!” 13 Am încercat o descriere a tuturor fenomenelor prin care trece femeia tocmai pentru a se înțelege nevoia acesteia de sprijin, îngrijire, susținere, acordate pe toată perioada sarcinii și mai ales după. Dacă aceste femei nu beneficiază de acest sprijin și susținere atât din partea familiei , a societății cât și a sistemului medical cum vrem ca aceste femei să dea naștere unor copii sănătoși, pe care să-i crească în condiții bune, care să fie hrăniți, îngrijiți etc. Cum pot fi satisfăcute aceste nevoi dacă o mamă nu primește ajutorul de care are nevoie și anume , consult de specialitate, înainte și după naștere, acest consult care este atât de necesat în depistarea anumitor boli atât ale ei cât și a copilului, nou –născut. Numai că acesta costă și foarte multe femei nu dispun de resursele financiare necesare, din cauza lipsei unui loc de muncă a mamei , aceasta nebeneficiind de nici un

suport în afara alocației pentru copil și aceea mult ,mult prea mică și pentru nevoile acestuia darămite și pentru ea. De aici decurg și restul, lipsa banilor face ca mama să nu –și permită o alimentație sănătoasă pentru ea și copil, să nu-și poată permite de

asemeni o igenă corespunzătoare de care are atâta nevoie atât ea cât și nou născutul.

Toate aceste lipsuri fac ca mama să renunțe destul de ușor la copilul pe care la

___________________________________

12 Idem 11 pag. 94.

13 Idem 11 pag.94.

născut, în speranța unei vieți mai bune pentru acesta.

Pe de altă parte pentru multe femei, imaginea mamei este asociată cu aceea a propriilor mame , care le-a dat viață. Fata care va deveni peste ani viitoare mamă, își va trăi rolul după modelul mamei naturale.

Din această idee, se poate desprinde o alta, și anume existența mamelor lipsite de responsabilitate aceasta fiindu-le modelul pe care-l au în față, nu fac altceva decât să-l imite și astfel se perpetuează o greșeală, prin imitatea acesteia în situația când acestea la rândul lor devin mame. Mă refer la mamele care abandonându-și copilul la naștere nu au făcut altceva decât să creeze premisa unui posibil comportament deviant, lipsit de responsabilitate vizavi de noua ființă ce s-a născut. Din experiența mea, din discuțiile purtate cu cadrele medicale din secțiile de nou-născuți, și pediatrie am aflat că marea majoritate a tinerelor care și-au abandonat copilul, sunt mame care la rândul lor au fost părăsite la naștere de propriile mame.

Se remarcă o perpetuare a greșelii și a unei valori care nu a fost cultivată. Ele nu pot fi condamnate pentru fapta comisă, având în vedere circumstanțele care le-a influențat comportamentul. Aceste circumstanțe sunt influențate de următorii factori:

abandonul

lipsa afecțiunii

lipsa educației

creșterea în condiții improprii ( sărăcie, violență domestică, alcoolism,abuz etc.)

lipsa cunoștințelor necesare vizavi de osarcină sau un nou- născut.

Prima naștere poate fi trăită cu sentimente foarte profunde, având în vedere că această experiență este un debut al vieții. Trăind această experiență tânăra mamă poate intui ce o așteaptă la următoarele sarcini.

Deoarece mama este ființa care dă viață aceasta merită tot respectul din partea soțului, a copiilor și a celorlalți, conform maximei :

” Un suflet este mai valoros cu atât mai mult, cu cât dă viață altor suflete; acesta nu poate fi altul decât sufletul de mamă”. 14

Un suflet de mamă care necesită ajutorul nostru, pentru a avea suflet pentru copilul ei!

___________________________________

14 Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Supă de pui pentru suflet, Ed. Almatea 2001

pag.143

1.5. ASISTENTUL SOCIAL

MOTO: „ Când te străduiești pentru

fericirea altora, crești în proprii tăi ochi.” Lydia M. Child 15

Asistentul social este persoana care oferă suport persoanelor , grupurilor pentru perioade de crize, care pot să apară într-un moment al vieții. Asistentul social dezvoltă mecanisme de refacere a capacităților proprii de reintegrare. De asemenea, acesta oferă suport pentru evitarea marginalizării, sau pentru indivizii și grupurile aflate într-un ciclu de dezvoltare. Asistentul social intervine atunci când este cazul, când este solicitat , găsind soluții optime în rezolvarea situațiilor de criză, indiferent de natura lor.

Asistentul social trebuie să dispună de o serie de calități personale, aptitudini deosebite care prin educație să dezvolte deprinderi și abilități, formează talentul necesar pentru a acționa într-o mare diversitate de situații, pentru a-i putea înțelege pe oameni și a-i ajuta pe aceștia să se ajute singuri.

Asistentul social lucrează după anumite norme, legi, cod deontologice având o pregătire profesională adecvată, astfel încât să poată acționa cu fermitate și oportunism în situațile concrete întâlnite: sărăcie, oportunități scăzute de muncă, familii sărace cu mulți copii, tendința de creștere a abandonului la copilul nou născut, dificultăți în asigurarea ajutorului medical, dezorientarea tinerilor în raport cu dificultățile integrării sociale, consumul de droguri, alcoolismul, fenomene de vagabondaj și delicvență juvenilă, violență domestică, abuzul sexual, emoțional, fizic al copilului, grupuri etnice cu risc crescut, criminaliate și corupție. Asistentul social asigură pentru copil un mediu pozitiv de dezvoltare normală și totodată oferă informare și consiliere asupra drepturilor și oportunităților , asigură respecarea drepturilor copilului, protecția lui, oferirea de oportunități de dezvoltare, în mod special prevenirea abandonului, a neglijării, abuzurilor și a violenței împotriva copilului.

Acesta identifică probleme sociale grave și cazurile speciale, stabilind o ordine a priorităților și încercând soluționarea acestora, rezolvând situațiile la zeci de familii aflate în dificultate.

___________________________________

15Idem 14 pag 263

Profesia de asistent social se caracterizează printr-o bază echilibrată de teorie

și experiență profesională practică decurgând din valorile care dau însăși natura acestei profesii: o profesie înalt umanistă, cu resposabilități deosebite față de natura umană și destinul unor vieți omenești.

Asistentul social trebuie să evalueze oferta de sentimente și ideei ale subiectului, să încerce să identifice cât mai bine nevoile, pentru a putea contura cât mai bine serviciile adecvate.

Printre calitățile absolut necesare ale unui asitent social se numără : maturitatea, creativitatea, capacitatea de a se autoobserva, dorința de a ajuta, curajul, sensibilitatea și onestitatea .

Totodată din activitatea asistentului social nu trebuie să lipsească cele două verbe „a iubi” și „a ajuta” pentru că asemeni medicului, asistentului medical și asistentul social are rolul de a salva vieți . Viețile unor oameni ajunși la disperare.

Medicul salvează trupul, asistentul social salvează sufletul și implicit și trupul. Datorită necunoașterii mulți blamează sau ridică suspiciuni vizavi de asistentul social motiv pentru care se impune o dezvoltare a acestei ramuri, o mediatizare pozitivă și nu una negativă.

CAPITOLUL II – ABANDONUL ÎN MATERNITĂȚI : DESCRIERE, FENOMENE, FACTORI

ABANDONUL – CAUZE ȘI EFECTE

În fiecare an mii de copii sunt abandonați în maternitățile și spitalele din România, provenind nu numai din nașterile din afara familiei,dar și din familiile care nu mai au mijloace de întreținere a acestora. Există un număr mare de cazuri în care familia încredințează temporar copiii instituțiilor statului, pentru că nu-i pot întreține. Din datele cunoscute se știe că acest abandon temporar, se transformă adesea în abandon definitiv. Indiferent de sursele utilizate, sau de sprijinul colectivității pentru acești copii, familia și mediul acesteia pentru creșterea unui copil nu poate fi suplinită. Lipsa serviciilor sociale de suport, consilierea familiilor aflate în dificultate, preferința sistemului public pentru soluționarea instituționalizării, a fost de natură a accentua tendința mamelor, a familiior aflate în dificultate la abandonul nou-născuților.

Descriere- Cei mai mulți dintre copiii abandonați sunt sănătoși și au nevoie să crească într-o familie. Rămân în spitale pentru că leagănele de copii au fost desființate înainte ca statul să pună bine la punct un sistem alternativ de protecție, abandonul infantil fiind și în 2005 unul dintre cele mai grave probleme la care Direcția pentru Protecția Copilului nu a reușit să-i găsească soluția cea mai bună. Acest fenomen este explicat prin următoarele motive:

majoritatea mamelor care-și abandonează copii sunt minore și nu-și permit să-i crească .

mame care mai au trei sau patru copii.

mamele doresc mai întâi să se realizeze material și solicită așa numitul " abandon pe o perioadă".

tinere provenind din familii de rromi și care la rândul lor au fost abandonate de mame la naștere sau pur și simplu nu conștientizează urmările pe care le poate avea asupra copilului

dezinteres din partea mamei

condițiile mizere de viață ( lipsa unei locuințe, sau chiar traiul în subsoluri, țevi de gaze, etc)

nivelul de trai scăzut

lipsa unui loc de muncă

sarcină nedorită ( de expl. sarcină rezultată în urma unui viol)

jena față de familie sau consăteni

cazuri în care mama tânără locuiește la părinți, și nu are consimțământul acestora de a și lua acasă nou născutul

vârsta fragedă a tinerei mame etc.

Există cazuri de abandon în spitale în care mamele nu sunt de etnie rromă dar acestea sunt mai rare, dar ele există. Având în vedere situațiile menționate reiese rolul și importanța pe care asistentul social o are în ajutorul, aplanarea și rezolvarea situațiilor menționate mai sus.

Standardul de viață al întregii populații, dar în special al familiilor cu mulți copii înregistrează un declin accentuat de la an la an, astfel cu cât o familie are mai mlți copii, cu atât riscul de a intra în sărăcie este mai mare și implicit crește riscul de abandon al următorului născut.

Anul trecut au fost abandonați în maternități peste 3000 de copii nou născuți iar cei "uitați" sunt peste 1800 de copii, aceștia provin în general din familii sărace și care au probleme de sănătate. "Orice copil în pericol este un copil care nu poate aștepta"- este concluzia laureatului Nobel pentru pace al anului 2001, Kofi Annan.

Abandonul, o problemă care la nivel mondial a cunoscut o explozie fără precedent în special în țările sărace și cu situații politice neclare, este și una din problemele României, motiv pentru care în țară au luat ființă tot mai multe organizații în sprijinul protecției copilului abandonat, având echipe multidisciplinare de specialiști pregătiți pe diverse probleme cu care se confrună aceștia. Procedurile în care sunt implicați copii respectă prevederile Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, sens în care ONG-urile cooperează cu instituțiile resposabile pentru dezvoltarea standardelor, privind procedurile în care sunt implicați copii cât și pentru specializarea personalului, în probleme ce privesc copii. UNICEF sprijină Guvernul României. A fost finanțată în 2001 pregătirea unei noi legi a adopției iar în 2002 pregătirea unei noi legi a copilului, precum și Legea 272/2004 cu privire la Protecția și promovarea drepturilor copilului. S-au editat publicații cu privire la abandon și neglijare, training-uri pentru îngrijirea în familii de plasament. Statul nu este singurul furnizor de servici pentru copii. Parteneriatul dintre ONG -uri și Guvernul României este crucial pentru a sprijinii, pentru a veni cu soluții creative, pentru a selecta serviciile pe care în acest moment Guvernul nu le poate finanța, dar se poate baza pe ONG-urile care au o experiență de peste 10 ani. Este nevoie de discuții, de dialog, de negocieri pentru a dezvolta o relație și noi servicii în cazul protecției copilului. Fără ONG-uri ar fi fost foarte dificil să existe un program în ceea ce privește îngrijirea copilului în familiile de plasament. Guvernul și-a arătat interesul și a lucrat alături de ONG-uri recunoscându-le meritele. Pentru țara noastră este importantă dezvoltarea voluntariatului. Nu trebuie să ne bazăm pe stat pentru orice, cum nu este nevoie de profesioniști pentru orice, existând multe preocupări comune în sprijinul copiilor care pot fi îndeplinite cu succes de voluntari. CASPIS- Comisia Anti Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale înființată în aprilie 2001 reprezintă un organism guvernamental aflat sub directa coordonare a Primului Ministru al României ; pune la baza strategiei sale principiul absorției sărăciei în cadrul procesului mai larg de dezvoltare socială. Există o strânsă legătură între sărăcie, nivel scăzut de educație, abuz și abandon, motiv pentru care se impune formarea unui sistem centralizat de informații, date și documente precum și dezoltarea unui astfel de sistem între Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției și Ministerul Administrației și Internelor pentru a nu mai exista victime care să beneficieze simultan de serviciile mai multor ONG-uri, în timp ce alte victime nu sunt incluse în nici un program de reabilitare și reintergrare. Totodată pentru a crește accesul la servicii, Ministerul Sănătății împreună cu alte Ministere și Agenții Guvernamentale și Nonguvernamentale au luat unele măsuri care pe termen scurt și mediu vor ameliora situația actuală.

2.2. FAMILIA – FAMILIA ȘI CAUZELE CE CONVERG SPRE O

FAMILIE DEZORGANIZATĂ

O familie devine familie, când doi sau mai mulți indivizi decid că ei formează o familie și asta înseamnă că, în momentul respectiv pe care-l trăiesc împreună, ei „ dezvoltă o intimitate în care își împărtășesc nevoile emoționale de apropiere, de a trăi într-un spațiu numit de ei căminul lor” 15 și în care se definesc roluri și sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale și psihologice ale indivizilor implicați

De-a lungul istoriei umanității, familia ca grup de indivizi aflați în relații de rudenie, cointeresați afectiv, material și intelectual, a evoluat de la o colectivitate numeroasă la una ce reunește mai puțini membri, această tendință centrifugă manifestându-se tot mai pregnant odată cu creșterea nivelului de trai și de exigență a membrilor grupului social în discuție.

Unii specialiști au definit familia și ca persoane ce locuiesc sub același acoperiș, care interacționează, intercomunică în poziții de soț – soție, mamă – tată, părinți – copii, copii – bunici, frate – frate, care se gospodăresc împreună și care sunt implicați împreuna în viața economică, socială, și spirituală.

Având în vedere dificultățile economice, criza social-economică generată de tranziție, scăderea tot mai mare a numărului de căsătorii sau a căsătoriilor timpurii, fapt care afectează dinamica și capacitatea de planificare familială, lipsa locurilor de muncă ca și nesiguranța lor reprezintă un alt factor cu efect negativ asupra constituirii și durabilității familiei. Toate acestea sunt de natură a afecta negativ procesul de constituire a familiilor la care se adaugă creșterea enormă a tensiunilor și a conflictualității în cazul unui mare număr de familii.

De asemenea creșterea alcoolismului, a dependenței de drog , a sărăciei, a violenței domestice, a divorțialității în rândul familiilor sunt factori a căror influență este negativă , ba mai mult are efecte disctructive asupra famililor , dar în special a copiilor acestora. Proporția crescută a părinților alcoolici , a părinților care se droghează și a căror interes față de copii este scăzut sau chiar inexistent face ca numărul de copii, aflați în risc să crească tot mai mult. Aceștia transmit modelele de viață ale părinților,

_________________________

15 Neamțu George, Tratat de Asistență Socială, Ed. Polirom, 2003

iar la rândul lor vor deveni viitori adulți cu grave deficiențe și dificultăți în integrarea socială.

Un semn de alarmare este faptul că în aceste familii a crescut mult numărul copiilor . Copii care se nasc cu deficiențe atât psihice cât și motorii, copii care necesită dragoste și îngrijiri de specialitate , copii care de multe ori nu sunt doriți și care de cele mai multe ori sunt copii abandonați. Acești copii sunt sortiți chinului , dacă nu se are în vedere crearea unui sistem de ocrotire pentru aceste mame, copii și implicit a familiilor acestora.

Pornind de la realitatea că „familia constituie unul dintre cele mai complexe microsisteme sociale, în ea regăsindu-se practic majoritatea elementelor structurale ale sistemului social global” 16 pot spune că modificarea, prin intervenție din exterior, a evoluției raporturilor intrafamiliale, (la cele aflate în dificultate) respectiv, a evoluției individului/indivizilor trebuie să aibă loc în așa fel încât să se preîntâmpine fenomenul abandonului la naștere al copilului sau al copilului mic.

Cadrul dezvoltării copilului în familie este conturat de modul în care sunt realizate funcțiile parentale.

Gradul și modul în care sunt realizate aceste funcții depind de măsura în care familia devine un cadru mai mult sau mai puțin propice dezvoltării copilului.

Unele statistici arată că „unii părinți își doresc copii fie din pură curiozitate, fie pentru a-și salva căsnicia care pare a se destrăma, fie din motive de distracție afirmând că: „ credeam că este amuzant să ai copii, că te poți juca, distra cu ei…” 17 Aceștia nu conștientizează rolul, responsabilitatea pe care noul născut o atrage după sine. Alte familii refuză sarcina, nu doresc copilul, din calcule economice. Aceste familii calculează să aibă copii după ani și ani de căsătorie, numai după ce au ajuns la maturitatea social profesională,la rotunjirea economică ( casă, voiajuri de agrement, etc.) . această concepție are, de foarte multe ori consecințe nefaste; utilizarea mijloacelor anticoncepționale a dus,

până la urmă, la sterilitatea multor femei,la înmulțirea afecțiunilor ginecologice și la

O pereche fără copii alcătuiește numai o încercare eșuată de a avea o familie,

așa numita „ familie conjugală” 18, și nu o familie propriu zisă. Fără copii, grupul

__________________________

16 Andrei Stănoiu, Sociologia Familiei, Ed. Didactică și Pedagogică,1983

17 Idem 15 pag. 671

familial nu este complet închegat și nu poate să-și îndeplinească toate funcțiile. Asupra tuturor acestor pericole, a greșelilor pe care mulți le regretă din păcate prea târziu, trebuie să insiste asistenta medicală, medicul de familie asistentul social printr-o conlucrare permanentă în munca de educație sanitară.

Orice familie are propriile ei funcții, care se schimbă în timp, în relație cu schimbările culturale și de civilizație, al societății. Cu toate acestea apar două funcții generale ale familiei care rămân ca sarcini majore ale ei, din orice timp și loc:

– asigurarea confortului prin satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei;

– creșterea noilor generații în condiții optime

Există un mecanism de reglare sistemică a universului familiei. Acesta este mecanismul homeostazei familiei. Când funcționarea sistemului este benefică și membrii familiei sunt fericiți, „homeostazia le asigură funcționarea cu continuitate în același mod” 19.

Când apar disfuncții, acestea se perpetuează, căci în homeostazia familiei ele capătă roluri semnificative și obligatorii. Ca și în cazul unui sistem biologic , homeostazia este mecanismul care asigură supraviețuirea, forța neg-entropică a sistemului. Dacă însă familia a creat roluri nefericite, homeostazia perpetuează acele roluri cu unicul scop de a menține sistemul familiei în modul în care este deja rutinat.

Cele două funcții principale ale familiei atrag după sine considerarea generală a nevoilor individului pentru o dezvoltare și funcționare normale. Maslow clasifică piramidal cinci tipuri de nevoi umane astfel:

-nevoi fiziologice

-nevoia de siguranță și securitate

– nevoia de apartenență și dragoste

– nevoia de respect și stimă de sine

– nevoi de autodezvoltare.

Pentru satisfacerea lor individul depinde în mare măsură de cei din jurul său. Familia este cadrul în care sunt satisfăcute aceste nevoi și anume cele clasificate piramidal de Maslow.

Ele sunt permanent în individ și asigură dezvoltarea, evoluția acestuia.

__________________________

18 idem 11 pag.69.

19 Idem 15 pag. 669

Familia poate acționa ca un suport pentru satisfacerea lor sau, în cazuri nefericite, ca o frână. Maslow a recunoscut că persoanele care trăiesc prin împlinirea nevoilor plasate pe primele trei trepte pot avea uneori vagi stări de insatisfacție, de neîmpliniri, neidentificate. Familia are menirea de a împlinii aceste nevoi pentru toți membrii săi, în egală măsură, iar a-l proteja pe individ de neîmplinirea acestor nevoi, înseamnă a-l proteja de suferință, de traumă. Teoria traumei arată că funcționarea creierului este afectată negativ de trăirile emoționale, generate de traumă. Creierul funcționează la capaciatate maximă doar în cazul în care este complet relaxat, când individul trăiește pe plan afectiv o stare de relaxare și confort, iar anxietatea se păstrează la un nivel inferior, referindu-se doar la reușita sarcinii care absoarbe total individul.

A fi părinte este cea mai dificilă, importantă și exigentă muncă pe care o desfășoară un adult în viața lui. Când viața cotidiană aduce mai mult stress decât satisfacții, apare dezechilibrul, frustrarea care se răsfrânge asupra echilibrului întregii familii, mai ales a celor fără apărare, a copiilor putând ajunge până la violență verbală, fizică, refulare în alcoolo, droguri, și în final ducând la dezmembrarea acesteia.

Mediul familial nu poate fi egalat, de nici cele mai bune conditii oferite de institutiile de protectie a copilului, motiv pentru care, pentru dezvoltarea cât mai apropiata de normal a oricarui copil, chiar si cea mai napastuita familie este preferabila institutiei.

Centrele de plasament creaza conditii pentru forme de izolare pronuntate, care impiedica orice raport interpersonal, care taie orice stimul de dezvoltare, anihileaza originalitatea, conditioneaza afectivitatea, pana la transformarea copilului într-un “obiect” printre obiecte, care lupta numai pentru a supravietui.

Un copil sau un nou-nascut abandonat, institutionalizat porneste la drum dezavantajat in comparatie cu ceilalti copii din familii, sarcina familiei adoptive fiind aceea de a ajuta copilul sa-si recupereze resursele de baza.

John Bowlby (1907 – 1990) psihiatru si psihanalist britanic, acorda mare importanta realitatii sociale și a modului în care este educat copilul. Noțiunile pe care a pus mare accent sunt: atasament, separare, pierdere.

În urma unor studii asupra copiilor în dificultate (abandon sau fara cămin) a tras o serie de concluzii asupra carentelor materne si a profilaxiei psihozelor. A avut o influenta majora asupra cartei mondiale a copilului mai ales în ceea ce priveste relatia afectiva constanta cu parintele – de obicei mama .

În climatul familial se manifestă toate tipurile de raport existente între membrii grupului, de la cel de dominare, acceptare/refuz tacit a dominării, până la refuzul dominării prin ieșirea din grup. Aceste raporturi se cristalizează în timp ca urmare a evoluției relațiilor dintre soți, dar și reflexul moștenit din familia de proveniență, în funcție de modelele pe care le-a oferit aceasta.

Care este raportul dintre ereditate și educație? După Alain. Adler ereditatea, ca și mediul dealtfel, sunt simple materiale pe care individul le folosește pentru a-și construi modalitatea sa unică de a se adapta la viață pentru a-și forma stilul personal. Alți autori se arată circumspecți și emit că nu se poate afirma în mod absolut care este ponderea eredității și care este gradul de influență a mediului, fizic și social în dezvoltarea umană.

Schema fundamentală a grupului familial, a creșterii copiilor se formează pe modelul relațiilor dintre părinți, pe modelul relațiilor dintre aceștia și copil. S-a subliniat că cea mai mare parte dintre părinți educă așa cum au fost educați. Dar familia nu oferă numai premisele socializării. Ea oferă copilului, și posibilități de a se defini și preciza pe sine, prin jocul comparațiilor, a imitațiilor, al rivalităților de a-și însuși modele la care individualitatea sa în formare poate referi în mod constant ,posibilitatea de a -și descoperii, cu alte cuvinte poziția sa proprie, în univesul social.

Grupul familial joacă deci același rol și în cucerirea coerenței personale. Factorii psihici climatul psihic dinamica afectivă stau ca atare la baza întregii vieți de familie și ignorând aceste elemente orice intenție ,orice prestație educativă devine de neînțeles. Constelația familială este un tezaur de afectivitate. Relațiile dintre mamă și sugar de pildă nu sunt negreșit străine de orice intenție educativă. Mama caută să formeze unui copil, deprinderi și ritmuri ce se adresează deocamdată vieții biologice. Dar cu ce se pot impune aceste intenții în fața covârșitoarelor forțe psihice declanșate de legăturile existente între cele două ființe? „Negreșit – scrie Alain Adler- grupul familial, cu cei mici și cei mari laolaltă și cu aceea distribuire naturală a puterilor și îndatoririlor , este un lucru frumos pe care nimic nu-l poate înlocui. Aici este școala sentimentului aici operează devotamentul, încrederea , ambiția. Băieții imită pe tată, fetele imită pe mamă, fiecare fiind totodată și protector și protejat, venerat și venerator”.20 Climatul moral și spiritual al familiei se formează încă dinainte de

_________________________

20DimitriuCornelia,Constelația Familiei și Deformările eiEd. Didactică și pedagogică București 1973,pag35

nașterea copiilor, cel mai des chiar de la alegerea soțului și este determinat de calitatea

stilul relațiilor dintre soți. Un medic englez așează la baza bunelor relații matrimoniale o formulă corespunzătoare, formulă pe care o numește „a celor patru C”21: compromise, consideration, communication and cooperation. Interpretând formula și completâd-o se poate spune că afecțiunea și stima reciprocă , buna înțelegere, dorința de colaborare, distribuția echitabilă a sarcinilor domestice, simțul de răspundere, experiență, cultură, respect față de personalitatea și demnitatea partenerului sunt elemente care echilibrează raporturile dintre soți și introduc în asociația conjugală acea atmosferă destinsă care trebuie considerată prin ea însăși un instrument extraordinar de eficace de echilibrare psihică a copiilor.

Influențează mult atmosfera familială, atmosfera când vicioasă, când de îngrijorare, calmă sau efervescentă, amorțită sau agitată, tolerantă sau netolerantă, sensibilă sau insensibilă la dorințele copiilor. De atmosferă depinde sentimentul de siguranță sau nesiguranță care au atâta influență asupra dezvoltării individului. Fericirea copilului este o chestiune de atmosferă.

Climatul de fond este acela care determină, în primul rând, formarea personalității copilului, care echilibrează capacitățile sale afective și intelectuale, care determină, în ultimă instanță, calitatea socializării și individualizării lui. Traume de multe ori ireversibile pot rezulta și dintr-o structură disimetrică a familiei: părinte absent, părinte sau copil unic, preferințe manifestate de părinte pentru unul din copii, etc. Viața de familie – scrie V. Pavelcu – oferă o nouă treaptă de maturizare și diferențiere afectivă prin nota de respect față de autoritatea paternă și dragostea față de frați și surori. O familie dezintegrată, lipsită de afecțiune și încredere în copil, este traumatizantă pentru copil și îl face să privească societatea cu teamă, neîncredere și suspiciune.

Funcțiile contrastante legate de calitatea mediului familial sunt subliniate și de A. Berge "Famila – spune acesta – este totodată și cel mai bun, și cel mai rău dintre lucruri; ea poate fi sursă de egoism sau obstacol pentru dezvoltarea morală și intelectuală. În lipsa sentimentului moral, sentimentul social are ceva inuman și incomplet."22 În urma numeroaselor anchete s-a ajuns la concluzia că frecvența tulburărilor psihomotorii (instabilitate locomotorie, nervozitate, etc.) crește la copiii

____________________

21 Idem 20 pag.35

22 Idem21 pag.36

proveniți din familii care trăiesc în regim de neînțelegeri față de copiii proveniți din familii în care domnește un climat senin. Frecvența tulburărilor de comportament este întâlnită în familiile dominate de violență, negativism, mitomanie. Frecvența comportamentelor predelincvențiale (furtul, fuga de acasă) este de asemenea în creștre la aceste familii.

Comunicarea distorsionată, resimțită ca atare de celalălt , în special de copii și adolescenți pot conduce la stresuri psihice, depresii și în final la tendința de a se retrage din situațiile presante.

O altă cauză a stabilității/instabilității familiale este determinată de suportul financiar al grupului, ce variază în funcție de pregătire/instruire, întrucât venitul este un factor care influențează comportamentul partenerilor de cuplu: cu cât veniturile sunt mai mici, cu atât sunt mai mari tensiunile datorate imposibilității safisfacerii nevoilor curente.

Gestionarea bugetului familiei, cheltuielile zilnice depind de câțiva factori:

Statutul socioprofesional al familiei

Dacă ambii sau doar unul din partenerii de viață au un loc de muncă

Existența copiilor și numărul lor în familie

Unii specialiști au stabilit că există trei tipuri de obligații, îndatoriri ce revin soților ca urmare a intrării în uniunea conjugală, și anume:

Obligația de fidelitate

Obligația de sprijin moral

Obligația de sprijin material reciproc

Din faptul că individul are, în general, tendița de a repeta modelele comportamentale oferite de părinți și a mediului familial unde nu există un sistem de rituri, echilibre și simetrii, care, de fapt caracterizează familia ca unitate socială, decurge în mod logic că la rândul lor, majoritatea persoanelor provenind din asemenea medii perpetuează experiența trăită în copilărie, aceea a vieții dezorganizate. Lipsurile manifestate în plan material, afectiv, spiritual la care se poate adăuga și gradul scăzut de cultură sunt premise ale fenomenului de abandon familial. În general, femeia care își abandonează copilul nou – născut, o face din mai multe motive, uneori interdependente:

din punct de vedere moral, simte responsabilitate față de soarta copilului, dar simte că nu este în stare să-i ofere o creștere și o educație adecvată

creșterea, educarea acestuia sunt o povară pe care nu o poate duce singură datorită condițiilor precare de viață, a vârstei minorei sau pentru că nu are suport din partea familiei

tinerele care își ascund sarcina de frica „gurii lumii” sau în ultimă instanță își abandonează copilul în speranța că acel copil va avea un trai mai bun într-o familie adoptivă, lângă o mamă socială, într-un centru de plasament;

egoism și iresponsabilitate, absență a instinctului matern datorat tarelor psihice, etice și morale, stereotipiilor de gândire și comportament;

Dinamica societății și proliferarea formelor alternative nu trebuie și nu poate să determine dispariția familiei. Familia trebuie să rămână ceea ce a fost dintotdeauna, „leagănul naturii umane” 23, unitatea strucurală de bază a oricărei societăți.

_________________________________

23 Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, Sociologie-manual pentru cls.a XI-a

2.3. PSIHOLOGIA FEMEII ÎNSĂRCINATE

Motto: „ Femeia se realizează prin căsnicie și devine fericită prin maternitate” 24

Noțiunea de viață îmbracă ansamblul activităților realizate de un organism, acțiunea sa asupra mediului înconjurător și influența pe care acest mediu o are asupra oricărei ființe.

Dorința de a avea copii există la orice femeie sănătoasă și este izvorâtă din natura ancestrală a femeii, din instinctul de conservare a speciei omenești, din motive de ordin personal sau moral. După ce a trecut perioada de creștere și de maturare sexuală, în viața femeii se impun în mod imperios probleme legate de relațiile sale cu sexul opus și de instinctul de perpetuare a speciei. Prin manifestări periodice ( menstruațiile ), organismul său îi „reamintește” fără încetare destinul său natural. Faptul că femeia lucrează, iar sfera activității sale este extrem de apropiată de aceea a bărbatului, nu o împiedică să dorească un copil. Există totuși etape în timpul cărora femeia, pentru diverse rațiuni, se simte chemată mai mult pentru alte îndatoriri. Refularea dorințelor firești ( de întemeiere a unei familii, de maternitate), chiar dacă se face în numele unor afirmări pe linie profesională, determină de multe ori conflicte biologice, psihice și morale.

În timpul sarcinii și alăptării, oricare ar fi pregătirea intelectuală, profilul psihic sau ansamblul de idealuri ale femeii, simțămintele și îndatoririle de maternitate trec pe primul plan. Pentru aceste motive, asistenta medicală trebuie să se apropie de viitoarea mamă din primele vizite la domiciliu, în cazul în care gravida este luată în evidență și urmărită pe perioada sarcunii.

Pe lângă profesiunea, standardul de viață și problemele de igienă corporală, ea este datoare să sesizeze care este profilul psihic al mamei, ce atitudine intimă are față de viitorul copil, care sunt raporturile cu soțul său și cu restul familiei. Garanția pentru o evoluție normală a sarcinii și pentru dezvoltarea unui copil sănătos, este constituită nu numai de sănătatea biologică a părinților și de condițiile materiale oferite de societete, ci și de comunitatea de idealuri ( sociale, morale, profesionale) a familiei.

De o importanță deosebită sunt reacțiile sufletești ale mamei în ceea ce

______________________________

24 Emil Căpraru,Herta Căpraru, Mama și Copilul, Ed. Medicală, București, 1984

privește dorința, speranțele și teama cu care așteaptă copilul.

De fapt, orice gravidă, oricât de echilibrată ar fi, trăiește o perioadă de așteptare cu o mulțime de semne de întrebare,care duc la o oarecare stare de neliniște.

Asistenta medicală este obligată să-și concentreze atenția mai ales asupra primiparelor, pe care le va vizita mai frecvent, insistânt asupra pregătirilor materiale, cât și a stării sufletești cu care așteaptă primul copil; există, pe de oparte , dorința de a avea copil și un simțământ de împlinire, iar pe de altă parte, teama de dureri, teama de complicațiile de ordin material, de plusul de muncă, de incomoditățile legate de venirea copilului, de limitarea propriei libertăți.

O atenție deosebită se va acorda și situațiilor care influențează sentimentele viitoarelor mame. În căsătoriile precoce, unele femei sunt încă atăt de copilăroase și au o nevoie atăt de pronunțată de a fi iubite și tratate ca un copil, încât nu se simt capabile de a deveni mame. Unele regretă că, odată cu venirea copilului, propria persoană va trebui să treacă pe un plan secundar. De cele mai multe ori, toate acestea atitudini se rezolvă odată cu nașterea copilului. Se întâlnesc și gravide la care dorința de a avea un copil, este generată de o viață nesatisfăcută, datorită unei căsnicii nereușite. Asemenea femei doresc copilul ca un fel de compensație, sperând să găsească o mângâiere în singurătatea lor. Copilul ar reprezenta mijlocul prin care s-ar consolida căsnicia. Mai târziu, copilul ar urma să-și însușească, și să ducă la îndeplinire toate visurile nerealizate ale mamei. Aceste așteptări poartă în ele germenii viitoarelor dificultăți în relațiile mamă-copil. Apare adesea deziluzia, deoarece copilul, care a fost adus pe lume în vederea atingerii unui anumit scop, nu rezolvă neânțelegerile din căsnicie. Așteptarea unui copil prin prisma unor calcule reprezintă o atitudine necorespunzătoare din partea mamei.

Perioada copilului înainte de a fi născut este foarte importantă pentru viața și viitorul acestuia. Mama, ființa care poartă sarcina, trebuie ajutată pe parcursul celor nouă luni. Pentru ea totul contează în această perioadă: toți cei care o înconjoară, evenimentele ce au loc în viața ei, regimul alimentar, starea ei de sănătate, precum și solicitările care vin din partea mediului extern. De asemenea consultațiile atât la medicul de familie cât și la specialist sunt recomandate în perioada sarcinii.

Femeia însărcinată are nevoie de încurajări de aprecieri, de cuvinte care să o stimuleze și nu în ultimul rând de afecțiune. Ea este foarte sensibilă, datorită modificărilor ce au loc în corpul ei, astfel că orice miros, imagine , cuvinte dure pe care le-ar putea primi o afectează atât pe ea ,cât mai ales pe făt.

Organismul ei suferă modificări fizice, psihice, morale și comportamentale. Prima perioadă cuprinsă între 0-16 săptămâni este perioada de instalare a sarcinii, în care gravida are grețuri, vărsături ce survin de obicei dimineața, repulsie față de anumite alimente, dorință sau poftă, imperioasă pentru altele. Unele gravide au tulburări circulatorii sau modificări psihice.

În perioada de echilibru sau de bine, de la 17-28 săptămâni, tulburările diminuează sau dispar; gravida este echilibrată psihic.

Stadiul de solicitare, începând cu săptămâna a 29-a până la naștere se caracterizează prin diminuarea capacității de efort fizic, prin creșterea dimensiunilor fătului, organele vecine pot fi comprimate ( vezica urinară, intestinul gros), iar coloana vertebrală este mult solicitată.

Este perioada când femeia însărcinată are nevoie de sprijin și înțelegere. Înțelegere din partea cui ? dacă tânăra este elevă și-și ascunde sarcina mascând-o prin diferite metode, metode care nu fac altceva decât să constrângă un făt să se dezvolte în condiții improprii, condiții care până la urmă știm că au efecte distructive asupra lui. Sprijin din partea cui? Când tânăra este agresată și violată și în urma acestei traume , se trezește cu încă una , o sarcină nedorită. Pe lângă acestea ea trebuie să suporte și acuzațiile sau „ rușinea” care-i sunt aduse de mediul social în care conviețuiește. Această tânără de cele mai multe ori recurge la întreruperea sarcinii, sau în cele din urmă la abandon. Suport, sprijin din partea cui? Dacă femeia mai are două sau trei guri de hrănit, un soț șomer și alcoolic? Sprijin din partea cui? dacă femeia însărcinată este la limita subzistenței, ea neavând bani nici de mâncare darămite bani pentru a plăti consultațiile medicale și medicația care se impune pe perioada sarcinii, de care are nevoie și care ar trebui să fie gratuite în contextul unui suport social de care aceasta ar trebui să beneficieze. Aceste exemple pot continua la nesfârșit și este dureros faptul că scriem și citim, sunt elaborate legi, dăm sfaturi dar din păcate nu se face foarte mult pentru grija pe care trebuie să o purtăm tinerelor , femeilor, mamelor, însărcinate.

Multe femei însăcinate, din satele răsfirate sunt nevoite să nască la domiciliu,din lipsa banilor pentru spitalizare, sau pentru mașina care să le transporte la spital și de la spital după naștere.

Înainte de 1989 odată la trei luni femeile de vârstă fertilă mergeau la medic pentru control ginecologic. Astăzi gravida e liberă să vină la medic când vrea, motiv pentru care nu sunt depistate nici sarcinile dorite nici cele nedorite, bolile cu transmitere sexuală sau bolile ginecologice. În ultimul timp s-aobservat o explozie a numărului acestora, tocmai din lipsa conștientizării urmărilor care decurg de aici.

Lipsa obligativității controlului în ultimii ani a făcut ca multe femei să-l ignore. Acest fapt, agravat de apariția sărăciei , precum și a schimbărilor apărute în sistemul sanitar au dus la o proastă evidență a populației, implicit a controlului gravidelor, ceea ce a făcut ca multe femei să-și ducă sarcina fără ca să fie văzute de vreun medic, fără a fi luate în evidență și fără a fi controlate pe toată perioada sarcinii.

Contează mult momentul și modul în care femeia a rămas însărcinată. O sarcină dorită este o sarcină lipsită de riscul abandonului. Mai mult în această situație copilul este considerat un dar de la Dumnezeu, mult așteptat.

Sunt cazuri în care, femeia însărcinată în urma unui viol recurge la întreruperea sarcinii. Dacă din motive de pură religiozitate femeia nu recurge la întrerupera de sarcină aceasta este o sarcină sortită eșecului, datorită traumei psihologice prin care femeia a trecut.

Există situații când multe minore sunt produsul unui „joc” de a fi iubite ele negândind urmările ce pot apare. Aici mă refer la acele sarcini concepute cu parteneri iresponsabili ,fie sub influența băuturilor alcoolice, a consumului de droguri, fie cu acele tinere care nu au noțiuni clare legate de viața, precum și a urmărilor unui raport sexual. Acestea sunt folosite ca „obiecte de plăcere” de către parteneri. Indiferent sub ce formă ființa umană a luat viață ea poate fi o valoare pentru societate. Această valoare poate fi dezvoltată în funcție de mediul familial și asigurarea tuturor trebuințelor oferite de societate . Originea unei persoane umane este în realitate rezultatul unei dăruiri.

Ființa concepută trebuie să fie rodul iubirii părinților săi. Copilul nu este ceva datorat, ci un dar. Este „ darul cel mai mare al căsătoriei” 25, este o persoană umană

Copilul nu poate fi considerat un obiect în proprietatea cuiva; el ne este dat pentru a-l iubi, îngriji, proteja și respecta asupra copilului nu avem drepturi, avem obligații!

În această privință, numai copilul are drepturi adevărate: dreptul de a fi rodul actului specific al iubirii conjugale a părinților săi și dreptul de a fi respectat ca persoană din momentul conceperii sale.

Orice femeie trebuie să fie convinsă că sarcina este un fenomen fiziologic.

La marea majoritate a femeilor, natura veghează ca sarcina să se desfășoare și

_______________________________

25 Asociația medicilor, Cartea lucrătorilor sanitari, Ed. Ars Longa, Iași, 1996 pag. 99

să se săvârșească fără incidente. Însă este absolut necesară o supraveghere regulată și atentă, materializată prin examene clinice, de laborator și printr-o asistență competentă în momentul venirii pe lume a copilului. Familia medicii,asistentele sunt datori să creeze o atmosferă favorabilă, care să impună mamei calm și optimism.

Fără copii, grupul familial nu este complet închegat și nu poate să-și îndeplinească toate funcțiile. Asupra tuturor aceste pericole , a greșelilor pe care mulți le regretă, din păcate prea târziu,trebuie să acționeze și să insiste asistentul social, asistentul medical,medicul și chiar familia în munca de educație sanitară.

Fiecare copil este portretul Domnului- deci iubește-i persoanlitatea, demnitatea, iubește-l ca pe tine însuți!

2.4. ROLUL ȘI ATRIBUȚIILE ASISTENTULUI SOCIAL ÎN PREVENIREA ABANDONULUI

2.4.1. Codul Deontologic Al Asistentului Social

Munca asistentului social este ghidată în varietatea rolurilor și relațiilor la nivele diferite de responsabilitate, în raport cu situațiile în care intervine, de codul deontologic.

Acesta cuprinde valori și principii etice.

Aplicarea principilor etice trebuie judecate în funcție de contextul în care acționează asistentul social.

Atât Codul deontologic cât și principiile etice cuprinse în Declarația Internațională prevăd că în practică asistentul social trebuie să acționeze respectând nevoile persoanei asistate, valorile sociale și individuale ale acesteia, principiile etice profesionale și procedurile practicate de agențiile și organizațiile care oferă servicii.

Cadrul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situațiile în care poate fi implicat asistentul social.

Codul oferă principii generale pe baza cărora asistentul social se orientează în acțiunile inteprinse și furnizează cadrul în care acesta poate lua decizii privitoare la relația sa cu persoana asistată, colegii și agenția în care lucrează.

Codul deontologic al asistentului social oferă un set de valori , principii și standarde profesionale pentru a-l ajuta să ia deciziile adecvate persoanei asistate și contextului său de viață. Pe lângă acest cod asistentul social trebuie să utilizeze și alte surse de informare pentru delimitarea activităților sale , cum ar fi : legislația, metodologia cercetării sociale, politica agenției în care lucrează, alte coduri etice relevante, consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenției, consultarea colegilor. Acest cod nu privează nici un asistent social de libertatea practicii, cu condiția ca acțiunile sale să fie în consens cu principiile codului deontologic.

Setul de principii etice reprezintă totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare activității asistentului social. Principiile au la bază valori fundamentale ale asistenței sociale, care sunt: furnizarea de servicii în beneficiul clienților, justiția socială, demnitatea și unicitatea individului, importanța relațiilor interumane, integritatea persoanei, autodeterminare și competență.

Fiecare asistent social își va însuși aceste valori și principii, ele urmând să se regăsească în comportamentul său, astfel încât să nu aducă prejudicii imaginii profesiei prin acțiunile sale.

Valoarea: Furnizarea de servicii în beneficiul clienților

Principiul etic: Scopul principal al activității asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate, implicându-se în identificarea, evaluarea și soluționarea problemelor sociale.

În toate demersurile sale asistentul social acționează cu prioritate în interesul clientului. În situația în care interesul clientului reprezintă o amenințare pentru comunitate/ membrii comunității, asistentul social are responsabilitatea de a îndruma clientul și a media în scopul armonizării intereselor părților implicate.

Rezolvare: aceasta se poate realiza printr-o bună informare, consiliere, și evaluarea nevoilor reale ale clientului. Asistentul social trebuie să cunoască legislația și metodele de aplicare în practică a teoriilor și metodologiilor specifice ale asistenței sociale: cum se realizează un interviu, cum se realizează o anchetă socială, cum aplicăm un chestionar unui client, ( asistat) cum întreprindem un studiu de caz pe baza observației și experimentului, cum folosim optim experiența acumulată din experimentele voluntare anterioare de la locurile de practică. și empatic pentru cineva care ne distrage scopul nostru moral.

Valoarea: Justiția socială

Principiul etic: Asistenții sociali promovează principiile justiției sociale

Asietnții sociali se asigură de egalitatea șanselor privind accesul clienților la informații, servicii, resurse, și participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Astfel ei contestă și combat diferitele forme ale injustiției sociale cum ar fi : sărăcia, șomajul, discriminarea , excluziunea socială și alte forme asemănătoare.

Rezolvare: aceasta se poate face prinntr-o bună informare, consilierea clientului, iar în situații de criză cu răbdare sau fermitate se intervine pentru medierea unor posibile conflicte.

3.Valoarea: Demnitatea și unicitatea persoanei

Principiul etic: Asistentul sociali respectă și promovează demnitatea individului, unicitatea și valoarea fiiecărei persoane.

Asistentul social nu trebuie să practice, să tolereze, să faciliteze, sau să colaboreze la nici o formă de discriminare bazată pe rasă, etnie, sex sau orientare sexuală, vârstă,convingeri politice sau religioase, statut marital, deficiență fizică sau psihică, situație materială și/ sau orice altă preferință, caracteristică, condiție sau statut.

4.Valoarea: Relațiile interumane

Principiul etic: Asistentul social recunoaște importanța fundamentală a relațiilor interumane și le promovează în practică.

Asistentul social încurajeazăși întărește relațiile dintre persoane cu scopul de a promova, reface, menține și/ sau îmbunătății calitatea vieții persoanelor, familiilor, grupurilor comunităților.

5. Valoarea: Autodeterminarea

Principiul etic: Asitentul social respectă și promovează dreptul clienților la autodeterminare

Asistentul social asistă clienții în eforturile lor de a-și identifica șiclarifica scopurile,în vederea alegerii celei mai bune opțiuni.

Asistentul social poate limita drepturile clienților la autodeterminare atunci când acțiunile prezente sau viitoare ale acestora prezintă un risc pentru ei înșiși sau pentru ceilalți.

Valoarea: Integritatea

Principiul etic: Asistentul social acționează cu onestitate și responsabilitate în concordanță cu misiunea profesiei și standardele profesionale.

7. Valoarea: Competența

Principiul etic: Asistentul social trebuie să-și desfășoare activitatea numai în aria de competență profesională, determinată pregătire profesională.

Asistentul social are obligația de a-și îmbunătății permanent cunoștințele și deprinderile profesionale și de a le aplica în practică. Acesta contribuie la îmbunătățirea și dezvoltarea bazei de cunoștințe a profesiei.

În activitatea asistenței sociale există o multitudine de definiții, aproape toate ducând spre intervenție.

Stabilirea factorilor decisivi, care au condus la dezorganizarea familiei este acțiunea pe care asistentul social trebuie să o aibă în vedere de la prima întrevedere cu familia, în speță cu femeia gravidă , femeia predispusă la abandon, respectiv până la rezolvarea definitivă a cazului.

2.4.2. Acțiuni Intreprinse de Asistentul Social în Relația cu Persoana Asistată

Asistentul social are rolul de a asigura protecție, ocrotire, găzduire, îngrijire, consiliere, activități de recuperare și reintegrare socială pentru mame și copii.

Asistentul social poate acorda servicii sociale și la domiciliul persoanelor în funcție de nevoile și necesitățile acestora – „ajută-l să se ajute”!.

Serviciile de asistență socială au drept obiectiv refacerea și dezvolatarea capacităților individuale și ale celor familiale, necesare pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate. Serviciile de asistență socială sunt servicii profesionalizate și sunt efectuate de persoane cu calificare în domeniu. Serviciile de asistență socială se realizează prin metode și tehnici specifice de diagnoză a nevoii de asistență socială și de intervenție socială și constau, în principal, din informare, consiliere, terapie individuală, și colectivă, psihoterapie.

Cunoașterea de către asistentul social a ciclului de viață familială pentru fiecare caz cu care lucrează este importantă în lucrul cu familia, deoarece membrii familiilor se afla în etape diferite ale acestui ciclu.

Asistentului social îi revine și rolul de a identifica și elimina/reduce stereotipiile comportamentale ale femeii predispuse la abandon, depistarea problemelor și a situațiilor ivite în secțiile de spital și în afara acestora. Așa cum am prezentat în cele menționate mai sus , munca asistentului social se impune în activitățile tuturor categoriilor de persoane care necesită ajutor din partea acestuia. O bună evidență și o bună conlucrare cu medicii, asistentele cabinetelor medicale poate scădea riscul abandonului în cazul tinerelor sau a femeilor care nu-și doresc sarcina și cu atât mai puțin copilul, știut fiind că, costul prevenirii abandonului este mult mai scăzut decât costul întreținerii copilului abandonat. Astfel se impune :

înființarea de centre comunitare unde să se realizeze susținerea mamelor singure, mai ales a fetelor-mame prin servicii de consiliere, înființarea centrelor de locuire temporară, prin suport pentru rezolvarea problemelor de familie și economice, consilierea pentru mamă și pentru familia ei în vederea acceptării copilului și susținerea constituirii unei vieți demne și centrate pe grija față de copil.

înființarea de servicii comunitare unde mamele aflate în dificultate să poată fi consiliate și educate în spiritul dragostei pentru copil și familie.

promovarea a familiei ca drept cadru cel mai bun pentru dezvoltarea copilului,

înștiințarea persoanelor de dezvoltarea unui sistem de servicii sociale de suport pentru familiile cu risc

susținerea economică a familiilor cu mulți copii și grad ridicat de sărăcie,

reintegrarea în familie a copiilor abandonați după o perioadă de ajutor prin plasarea copilului la un asistent maternal profesionist sau în alte instituții specializate

creșterea responsabilității față de copii născuți, prin propagarea valorii copilului și asumarea responsabilității în decizia de a avea un copil

evitarea nașterilor nedorite prin accesul grupului cu risc ridicat la mijloace de planificare familială, aducerea la cunoștință a metodelor contraceptive etc.

Vizavi de cele prezentate mai sus voi expune rolul demersurile și atribuțiile pe care le are asistentul social în diferite secții de spital în cazul în care abandonul nu poate fi prevenit .

Demersurile realizate de asistentul social din spital în cazul unui abandon din secția Maternitate:

În cazurile de abandon din secția Maternitate sunt întâlnite 2 situații și anume:

1.-mama înștiințează personalul medical sau asistentul social că nu poate să crească copilul

În aceste situații, asistentul social oferă consiliere mamei în vederea integrării nou-născutului în familie, iar dacă acest lucru nu este posibil, mama scrie o cerere privind dorința plasării copilului la asistent maternal profesionist.

Apoi, sesizează telefonic și în scris Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul Public de Asistență Socială în a cărui rază teritorial-administrativă își are domiciliul mama, privind efetuarea unei anchete sociale.

Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului se ocupă de restul demersurilor privind plasarea nou-născutului la asistent maternal profesionist.

2.-mama fuge din spital fără anunțarea și/sau acordul cadrelor medicale.

În acest caz, este înștiințat asistentul social de către secția Maternitate,care sesizează, telefonic și în scris, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Poliția și Serviciul Public de Asistență Socială, în a căror rază administrativ-teritorială își are domiciliul mama, în termen de 24 de zile de la constatarea dispariție mamei.

În termen de 5 zile de la părăsirea copilului, se întocmește procesul verbal de constatare de părăsire a acestuia, semnat de un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, un reprezentant al Poliției și al matenității.

Între timp,asitentul social se ocupă și de înregistrarea nașterii.

Cănd starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului verbal, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului stabilește plasamentul în regim de urgență.

Sunt întâlnite frecvent cazuri în care mama, care se internează la secția Maternitate, de cele mai multe ori de etnie romă, nu are buletin de identitate (ori nu are deloc, ori nu-l are asupra ei la identificare).

În aceste situații,mama completează la internare un formular-declarație cu privire la datele ei de stare civilă.

Apoi, asistentul social din spital solicită de la Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor datele de stare civilă a mamei, pe baza căreia se elibereză certificatul constatator de naștere și efectuează înregistrarea nașterii la starea civilă.

Rolul asistentului social în caz de abandon al copilului în secția Pedriatie

Se întâmplă în cazuri în care, starea de sănătate a copilului permite externarea, dar părinții nu vin după copil.

În aceste situații, rolul asistentului social este de a sesiza Serviciul Public de Asistență Socială și poliția, pe raza căruia mama își are domiciliul, precum și Direcția generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Astfel, părinții sunt anunțați pentru a-și lua copilul acasă, iar în cazul în care nu mai vor să-l ia și să-l crească sau nu au posibilitatea de a-l îngriji si de a-l educa în continuare,se efectuează demersurile necesare pentru plasarea la asistent maternal profesionist.

Asistentul social, consiliază mamele care se află în aceste situații, și caută soluții în vederea rezolvării acestor probleme, oferind informații cu privire la metodele contraceptive sau posibilitatea accesului la mijloace de planificare familială, pentru a evita alte sarcini nedorite.

În cazuri de abandon în care mamele nu sunt de etnie rromă, deșii sunt mai puține acestea există . Cauzele abandonului copilor care nu sunt de etnie rromă sunt: nivelul de trai scăzut, lipsa locului de muncă, o sarcină nedorită rezultată în urma unui viol, jena față de familia care nu are cunoștință de sarcina fetei, jenă față de consăteni, o vârstă mult prea fragedă, etc.

De cele mai multe ori, aceste mame sunt mai ușor de convins, ele doar fiind speriate de urmări. Dacă nu este posibil de convins, se efectuează demersurile necesare privind plasamentul la asistent maternal, sau privind adopția.

Asistentul social își desfășoară activitatea conform prevederilor legislației specifice în vigoare.

Conform Legii nr. 272 /2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, unitățile sanitare care au în structură, secții de nou –născuți și / sau de pediatrie au obligația de a angaja un asistent social sau , după caz, de a desemna o persoană cu atribuții de asistență socială. De asemenea , asistentul social din spital, precum și celelalte instituții implicate în cazurile de abandon al copiilor, efectuază, demersurile necesare conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor.

Problemele cu care se confruntă asistentul social, sau lucrătorul din cadrul asistenței sociale, sunt reglementate de, Legea 272 /2004 privind protecția și promvarea drepturilor copilului. Autoritățile publice, persoanele fizice și persoanele juridice responsabile de protecția copilului sunt obligate să respecte ,să promoveze și să garanteze, drepturile copilului, stabilite prin Constituție și Lege în concordanță cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu Privire la drepturile Copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, și ale celorlalte acte internaționale în materie la care România este parte.

Asistența socială a familiei este una dintre cele mai dezvoltate ramuri ale asistenței sociale, deoarece prin aplicarea ei în cadrul familiei și pentru familie cuprinde totalitatea problemelor de asistență socială.

Asistența socială a familiei se focalizează mai mult pe familiile dezorganizate, în primul rând fiind necesară identificarea, de către persoane competente și cu o pregătire de specialitate, a problemelor cu care se confruntă membrii acesteia, în cazul de față mame-fete tinere, care dau naștere unui copil și pe care ulterior nu-l doresc, cu mame care din diferite motive obiective sau subiective recurg la abandonul nou-născuților, cu familii sărace și numeroase care nu-și mai pot permite încă un copil .

Legislați aspecifică în domeniu, respectiv Legea nr. 272/ 2004 din punct de vedere teoretic este bine fundamentată și răspunde în mare măsură necesităților practice ridicate de problema abandonului. Dar marea problemă rămâne discordanța existentă între teorie și practică, respectiv posibilitatea limitată de aplicare a prevederilor legale din motive obiective iar uneori și subiective cum ar fi : infrastructură insuficientă, și ineficientă, comunități locale insuficient pregătite să susțină un astfel de demers, personal insuficient numeric, nemotivat material, un grad exagerat de mare de pauperizare a populației, existența unei minorități rrome numeroase, predispusă la probleme sociale, etc.

2.5. COLABORAREA ÎNTRE FEMEIA ÎNSĂRCINATĂ ȘI MEDICUL DE FAMILIE, ASISTENTUL MEDICAL, MEDICUL DE SPECIALITATE ȘI ASISTENTUL SOCIAL.

Persoana umană are nevoie nu numai de bunurile care să-i asigure acum satisfacerea necesităților fundamentale ci și de protecție împotriva mulțimii de factori distructivi, a agresiunilor de tot felul, împotriva catastrofelor naturale, a bolilor, împotriva oamenilor, a proceselor sociale distructive. Are nevoie de siguranța zilei de mâine, are nevoie de viață de asistență sanitară, și socială.

Femeia sau fata-mamă aflată în dificultate are nevoie în primul rând de consiliere în centre de consiliere pentru mamă și copil, de ajutorul celor din jur pentru a putea depăși situația în care se află., la fel și copilul abandonat care are nevoie de dragoste de ocrotite, de îngrijire pentru a putea crește și a se dezvolta sănătos.

Se știe cât de importantă este legătura dintre femeia însărcinată și personalul medical de specialitate, acesta fiind compus din asistentă, medic de familie, medic specialist. Totodată știm că în majoritatea situațiilor în care există riscul de abandon aceasta nu funcționează, din vicii și lipsuri structurale ale sistemului sanitar, cât și a celui legislativ,precum și a celui social, pe domeniul de aplicare. Astfel ne situăm pe unul din ultimele locuri din Europa la numărul de medici la mia de locuitori, personalul mediu este de 7 -8 ori mai mic raportat la aceeași unitate de măsură față de media europeană, iar infrastrucura sanitară este complet insuficientă și inadecvată în special în localitățile rurale. În prezent, pentru o femeie gravidă nu mai există obligativitatea din partea personalului medical de a fi înregistrtă și urmărită evoluția stării acesteia, la intervale date de timp. Aceste controale medicale nu se mai efectuează nici măcar în cadrul formelor instituționalizate de ocrotire, ducând în derizoriu o eventuală consiliere psihologică pentru prevenirea abandonului, în asemenea condiții. Acest fapt este deosebit de prezent în mediul rural, în localitățile izolate, în orășelele de provincie, cât și în cartierele rău famate din marile orașe. Astfel putem spune că relația între femeia însărcinată, predispusă la abandon, și personalul medical și social instituțional este ca și inexistentă statisticile demonstrând acest fapt prin numărul mare de copii abandonați proveniți din aceste medii. De aici reiese rolul deosebit al asistentului social, care trebuie să acționeze în asemenea condiții obiectiv inadecvate, cât și importanța asistenței sociale ca liant între persoanele aflate în dificultate socială, ( femei gravide fără sprijin, fete-mame, etc) și personalul medical încadrat într-o structură complet deficitară, cât și cu organe ale administrației publice locale de multe ori reticente și dezinteresate de nevoile acestor categorii ale populației. Chiar dacă prin lege discriminarea de orice fel este exclusă multe femei aflate în această situație s-au confruntat cu așa ceva.

Pentru că problema abandonului nou-născuților s-a constatat cu precădere în rândul rromilor,se pune întrebarea cum se poate acționa pe acest segment de populație pentru a ajuta în depășirea problemelor și a nevoilor? Poate că o rezolvare ar fi ca în aceste medii să sară în ajutorul acestor persoane asistenți sociali de etnie rromă. Aceștia fiind mult mai bine acceptați de colectivitate. Înțelegerea ar fi reciprocă, un rrom cunoscând mult mai bine problmeme comunității și ale individualităților.

În acest sens,” pentru formarea de asistenți sociali de etnie rromă s-a prevăzut în planul de școlarizare începând cu anul 1993 la Universitatea din București, Departamentul de Asistență Socială , ulterior și la alte Universități, locuri distincte pentru tineri rromi”.26

Situațiile cu care se confruntă mamele aflate în dificultate, mamele și copii cu problemele descrise în lucrare au la bază printre cele enumerate și următoarele aspecte ce țin de societatea civilă, de sistemul de sănătate și de asistență socială.

Sistemul de sănătate publică românesc actual, are nevoie de un nou program de cooperare între sistemul de sănătate publică și sistemul național de asistență socială, întrucât componenta socială a tuturor programelor de sănătate pentru populație este insuficient rezolvată, medicii nu pot rezolva temeinic, decât parțial problemele medicale, sociale și psihologice ale populației românești. Aria de probleme sociale, economice și psihologice urmând cu necesiatete să fie preluată și de asistenții sociali și psihopedagogi nou formați în acești 16 ani de tranziție după 1989. Pentru aceasta este necesar și util introducerea unui program de promovare a sănătății publice preventive și acțiuni educative pentru sănătate, pentru spitale, policlinici, cabinete medicale, centre de îngrijire pentru mame și copii, centre maternale, centre de plasament familiale, și integrarea acestora într-un nou concept acela de centre comunitare familiale, centre vocaționale de sănătate, sau sanatorii comunitare, unde persoanele aflate în dificultate și care necesită

tratament să poată apela la serviciile acestora. Toți cetățenii României: copii, tineri și

___________________________

26 Revista de Asistență Socială, Nr.4-5/2002.

vârstici au dreptul la o viață sănătoasă și armonioasă, la beneficii pentru sănătatea lor publică, dreptul la non-discriminare, etnică sau economică, valorizarea fiecărei persoane, servicii medico-sociale profesionale și eficiente din punct de vedere al calității și costurilor financiare active, lipsa acestora ducând la o creștere alarmantă a mortalității populației românești atât tinere, copii (nou-născuți) cât și a populației vârstnice, a disoluțiilor familiale, reducerii drastice a căsătoriilor, creșterea divorțurilor, înmulțirea cazurilor de psihopatologii sociale .

Un rol important îl ocupă educația pentru sănătate a populației și în special a populației aflată în dificultate, prin reprezentarea unei modalități de educație pentru sănătate și viață a tuturor categoriilor de populație. Se impune o mai bună cooperare și organizare în parteneriate active, proiecte și programe de educație a sănătății publice între medici, asistenți medicali, asistenți sociali, consilieri familiali, referenți, psihologi, sociologi, pshoterapeuți, consilieri juridici, funcționari publici ai Primăriei, organe ale administrației publice locale, astfel încât echipe multidisciplinare să coopereze în spirit civic și reciproc avantajos. Asistentul social poate fi un bun negociator între client și serviciile de sănătate.

Întrucât în lucrarea de față am tratat problema abandonului, problema familiilor, a tinerelor aflate în dificultate și care recurg la abandonarea nou-născuților datorită tuturor acestor cauze care au fost menționate, ne putem pune întrebarea cum vreți să vină cu plăcere un om într-un spital, policlinică, centru de îngrijire dacă respectivul a fost discriminat aplicându-i-se un tratament rău intenționat bazat pe indiferență, discriminare, excluziune socială sau economică. Prin respectul față de fiecare client social sau pacient, actul medical trebuie să aibă supervizarea asistenților sociali în munca lor cu persoanele aflate în diferite situații problemă.

Accesul la serviciile comunitare trebuie oferit beneficiarilor nediscriminatoriu cu ajutorul acestor echipe multidisciplinare de medici, psihoterapeuți, asistenți sociali, consilieri familiali, consilieri matrimoniali, psihopedagogi sociali, fundații și ONG-uri de voluntari special pregătiți în domenii ale serviciilor de asistență socială și sănătate publică. Acestea au drept scop educația pentru sănătate și viață a persoanelor de diferite vârste, pentru copii, tineri (în special tinere mame aflate în situația de a-și abandona copii nou-născuți, din lipsa unui spațiu locativ, a unui loc de muncă, a unei familii care să o ajute și să o susțină, a neștiinței, sau a nepriceperii etc.)

Serviciile asistentului social se impun mai ales în localitățile rurale unde nu există cabinete medicale , unde populația se află la limita sărăciei. În aceste sate femeile au ajuns să nască copii moșite de vecine, sau singure în spatele casei , pentru că acolo le-a venit sorocul și nu a avut cine să le ajute, sau poate că au ieșit din casă pentru ca ceilalți copii să nu o vadă. Toate acestea în timp ce soțul îmbibat de alcool dormea liniștit . Pentru toate aceste femei nu se face nimic , se scriu articole , unde acestea sunt blamate pentru prostie, indiferență, neștiință, dar nimeni nu spune că de fapt acestea sunt niște femei ca oricare dintre noi, numai că au avut nenorocul să se nască și să trăiască în locuri ferite de civilizație, de posibilități de studiu, de televiziune, de mass-media s.a.m.d. sau poate că există toate acestea dar ele nu au banii necesari accesului la informație. În aceste cazuri oare chiar nu se poate face nimic, oare nu trebuie să ne implicăm și să acordăm o mână de ajutor acolo unde nimeni și nimic nu vine din parte a statului?

Aceste localități sunt localitățile unde este posibilă pruncuciderea, avortul prin metode empirice, sau abandonul despre care nu se știe nimic. Despre aceste lucruri probabil că nu se va afla niciodată, sau poate că le vedem sau auzim la Radio și TV descoperit de cine știe cine care face niscaiva săpături pe coclauri. Și uite așa, ne minunăm și condamnăm, dar oare noi nu avem nicio vină? Toate aceste nu se datorează oare lipsei personalului, medical sau social de specialitate, din aceste localități, care ar putea prevenii aceste orori? Eu cred că se poate dar trebuie să ne implicăm și să punem în practică legile, și decretele care sunt date de Guvern, aceste legi sunt foarte bine închegate și cuprind aproape toate segmentele problemelor. Problema este că acestea nu sunt puse în aplicare și nici controlate dacă sunt respectate întotdeauna.

Problema riscului de abandon poate fi relizată inclusiv prin dreptul copilului de a se fi născut într-o familie care-l dorește. Pentru a nu mai exista copii abandonați, pentru ca aceștia să se nască în familii care-l doresc este nevoie de:

asigurarea accesului la planificare familială cu atenție specială pentru grupurile defavorizate.

educație sexuală eficientă, cu accent pe adolescenți și grupurile defavorizate

acțiuni de creștere a responsabilității deciziei de procreere, în mod special prin acțiuni de asistență socială a grupurilor cu risc ridicat.

instituirea unui sistem de servicii de asistență socială cu o orientare prioritară spre evitarea abandonului: servicii de asistență socială în comunitate, complementar cu dezvoltarea asistenței sociale în spitale și maternități.

înființarea de centre unde femeile însărcinate și aflate în risc depistate de asistenți sociali, unde acestea să fie luate în evidență medicală și unde să fie monitorizate și consiliate pe toată perioada sarcinii și post partum, încercându-se o colaborare continuă și pertinentă în vederea prevenirii abandonului.

În cazul în care asistentul social există și se implică în rezolvarea dificultăților,dar nu reușește să rezolve diferitele situații, în cazul de față problema abandonului, deci mama își abandonează copilul cu toate că a beneficiat de consiliere, nu reușește să convingă mama în a renunța la abandon , asistentul social trebuie să descopere și să ajute prin îmbunătățirea formele de asistență a copiilor abandonați și anume:

– prin stimularea adopției naționale

– prin promovarea de alternative de instituționalizare : încredințarea și plasamentul familial și complementar cu acesta dezvoltarea unuim sistem de asistență socială comunitară de suport și monitorizare.

– reforma instituțiilor de îngrijire a copiilor abadonați: promovarea instituțiilor de tip familial, demedicalizarea instituțiilor pentru copii preșcolari și punerea unui accent sporit pe activități educative, potrivit vârstei și spațiului său normal de viață.

CAPITOLUL III – METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. METODOLOGIA CERCETĂRII – definiția metodelor utilizate

Obiectivul acestui proiect este acela de a analiza cauzele favorizante și de a găsi metode de prevenire a abandonului nou născuților în secțiile de Maternitate și Pediatrie precum și ajutorul acordat mamei, care intenționează să-și părăsească copilul.

Perioada de desfășurare a acestui proiect este 10.10.2005 – 14.05.2006, timp în care au fost adunate informații din :

din Secția maternitate a Spitalului din Odorheiul Secuiesc am intervievat asistenta medicală care suplinește și rolul asistentului social în rezolvarea cazurilor de abandon , întrucât la acest spital nu există încă un asistent social angajat pentru asemenea probleme.

două tinere mame decise să-și abandoneze copilul.

din Spitalul Municipal Miercurea Ciuc am intervievat asistenta socială angajata spitalului care se ocupă cu cazurile de abandon în secția de maternitate, nou-născuți și pediatrie

și pe Câmpean Eugenia, asistent social la Asociația „ Iubiți copiii” –Casa Sf. Ana din Câmpina.

Ca metodologie de lucru au fost utilizate: observația, interviul, conversația directă și consilierea psihologică.

OBSERVAȚIA 27 – corespunde modalității de urmărire a unui eveniment în desfășurarea lui.

OBSERVAȚIA28 – ( ca metodă de investigare) – perceperea sistematică a atitudinilor, comportamentelor și interacțiunilor factorilor sociali, în momentul manifestării lor,conform unui plan dinainte elaborat și cu ajutorul unor tehnici specifice de înregistrare.

INTERVIUL 29- tehnică de obținere de întrebări și răspunsuri la informațiile

verbale, de la indivizi și grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru

________________________________

27 Mărginean Ioan – Proiectarea Cercetării Sociologice, Ed Polirom,pag. 57

28 Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu „ Dicționar de Sociologie” pag. 395

29 Idem 28, pag. 306.

descrierea științifică a fenomenelor socio-umane.

CONVERSAȚIA30 – reprezintă interacțiunea în care se schimbă mesaje verbale și non-verbale referitoare la gânduri,atitudini,sentimente. Pentru desfășurarea conversației partenerii se aleg dinainte, nu există o teamă centrală putând fi abordate teme diferite, iar discuția se poate întrerupe oricând.

CONSILIEREA- proces prin care personalul specializat din cadrul serviciilor psihologice le informează pe viitoarele mame asupra responsabilităților pe care acestea le vor avea asupra copilului nou născut. Totodată de consiliere beneficiază mamele care intenționează să-și abandoneze copiii în secțiile spitalicești ( maternitate, pediatrie), căutând împreună soluții de rezolvare a problemelor și situațiilor ivite.

Asistența socială se bazează pe achiziții teoretice și instrumente, împrumutate din alte discipline cum ar fi : sociologia, psihologia, antropologia și a asimilat metode de genul observației, interviului, strângerii de informații, documentării.

Viața social psihologică a colectivităților educaționale, familia, formarea și perfecționarea agenților socioeducaționali au devenit domeniul unei discipline care-și reânoiește unghiul de abordare și metodologia de investigație.

Viața social psihologică a colectivităților maternale în care unele mame din anumite motive personale, subiective , obiective pe baza unei motivații interioare recurg la acest procedeu de a-și abandona copilul în Spitale, în Centre de plasament, sau dați spre adopție cu convingerea că le va fi mai bine acolo decât în familia naturală.

Prin abandon copilul este dat în îngrijirea unei instituții de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituții de ocrotire private, legal constituite sau încredințate în condițiile legii unei persoane juridice. Poate fi declarat prin hotărâre judecătorească abandonat ca urmare a faptului că părinții s-au dezinteresaat de el în mod vădit o perioadă mai mare de 6 luni. Dezinteresul reprezintă încetarea imputabilă a oricăror legături dintre părinți și copil, legături care dovedesc existența unor raporturi părințești normale

Orice intervenție umană, pedagogică sau nu decurge în patru pași,conștientizat

sau nu,spontan sau planificat. Cei patru pași sunt argumentați antropologic: „ Orice om se comportă așa și nu poate altfel” 31.

_________________________

30 Manea Livius – cursurile de MTAS,anul I

31Cursurile de Principii Ale Pedagogiei Sociale, anul III

Mai întâi strânge informații pe care le ordonează , deci crează un concept și după aceea acționează; după ce acționează are anumite sentimente și încearcă să verifice dacă modul în care a acționat a fost de folos și dacă și-a atins scopul.

Plecând de la acest model se dezvoltă un plan de acțiune individualizat ( etapele acțiunii)

1. Descrierea situației de plecare- se poate face o evaluare a femeii însărcinate:

– se poate pleca de la o ipoteză, de la observație;

– se poate pleca de la o anamneză;

– se face o identificare a nevoilor.

Metoda informației te poate ajuta să aduni informații mai concrete, de actualitate. În funcție de rezultatele observației poți să mergi în direcția care trebuie.

Interpretarea informațiilor ( explicarea , analiza datelor) ; plecând de la anumite teorii îți faci o idee despre punctele tari și punctele slabe și care sunt problemele femeii insărcinate aflată în dificultate.

O intervenție și un plan se fac la apariția problemei, a abandonului.

Planificarea intervenției ( este un proces de gândire , în centrul căruia este un proces de dezvoltare a personalității) :

stabilirea unor scopuri, obiective;

motivarea acestor obiective;

descrierea metodelor și activităților care vor avea loc pentru atingerea obiectivelor.

Descrierea acțiunii și punerea în practică pentru atingerea obiectivelor propuse prin prezentarea exact a ceea ce se întâmplă ( acțiunea propriu-zisă)

Evaluarea – verifică dacă obiectivul a fost realist ( dacă ți-ai atins obiectivul, dacă poate fi aplicat în practică, dacă poți să-l măsori) , dacă nu atunci se reia întreg procesul și se verifică unde s-a greșit. Evaluarea poate fi una obiectivă sau una subiectivă

3.2.OBIECTIVE

Obiectul analizei studiului de față îl constitue copii abandonați și familiile acestora aflate în dificultate din care provin acești copii.

Studiul își propune următoarelor obiective:

aflarea factorilor de risc în abandonul copiilor nou- născuți

impactul factorilor de risc asupra familiei și care implicit duc la abandon

metode de prevenire și combatere a acestora.

3.2.1.Obiective secundare:

Identificarea cauzelor care au generat situația de criză.

Ajutor în vederea conștientizării propriilor necazuri.

Asistență socială specializată și focalizată pe tipul de nevoie identificată.

Informare în ceea ce privește modul de îmbunătățire a situației actuale.

Contactul cu serviciile specializate și colaborarea cu cadrele de specialitate( asistenți medicali, medici, asistenți sociali, persoane abilitate din serviciul de asistență socială.

3.2.2.Obiective specifice în lucrul cu persoana asisistată

consiliere

informare

identificarea unora din cauzele care au generat situația de criză și intervenția în acordarea de sprijin, informațional, material, moral.

3.3. IPOTEZE

Asistența socială este un domeniu larg de întâlnire și ciocnire a mai multor științe care au ca rază de acțiune studiul ființei umane și evoluția acesteia în context social. Pedagogia socială este o ramură educațională modernă, ca parte componentă a sistemului de asistență socială cu domenii de activitate în diverse instituții, centre, clinici,cluburi și care favorizează deprinderi pentru viața de zi, cu zi. Conceptul cheie în pedagogia socială este abilitatea finței umane pentru o viață mai bună. ,

Menirea pedagogiei sociale este aceea de a intervenii atunci când există pericolul să se dezvolte un dezechilibru între ființa umană și mediul în care trăiește. Numeroasele principii de lucru care stau la baza pedagogiei sociale, principiul valorii de sine, al apartenenței la grup, biografic, al timpului, socio-spațial, socio-cultural și al mediului social permit depășirea situțiilor dificile.

Vizitele pe care le-am, făcut la secțiile de maternitate, pediatrie, discuțiile pe care le-am avut cu două dintre mamele aflate pe punctul de a-și abandona copilul nou-născut, precum și conlucrarea cu asistenții medicali, sociali m-au ajutat să emit unele ipoteze și anume:

am constatat că, cu cât discuți mai mult cu mama care dorește să-și abandoneze copilul cu atât cresc șansele reducerii abandonului.

cu cât se simte sprijinită, înconjurată cu afecțiune , cu cât simte că

are un suport moral, material sau spiritual chiar și din partea asistentului social cu atât are mai multă putere în a-și păstra și crește copilul.

cu cât indiferența și nepăsarea familiei precum și blamarea este mai accentuată, indiferent de context , cu cât nu simte nici un sprijin din partea nimănui , cu atât indiferența și nepăsarea față de noul născut este mai mare iar până la a-l abandona nu mai este decât un pas.

cu cât condițiile de trai sunt mai precare ,chiar insalubre ( țeava de gaz) cu atât șansa de a convinge mama în a nu-și abandona copilul este mai mică

cu cât a trăit aceleași experiențe, cu cât teama și rușinea este mai accentuată cu atât sporește riscul de a-l abandona pe nou născut fără remușcarea de a fi dat o viață unui pui de om de care nu mai vrea să audă..

3.4. INSTRUMENTE DE CERCETARE

În scopul unei cercetări mai aprofundate și a unei evaluări calitative a factorilor care influențează abandonul, am utilizat ca și instrument de cercetare- studiul de caz, asupra unor copii abandonați și a unor mame aflate pe punctul de a-și abandona copilul.

„Studiul de caz prin definiție, reprezintă un studiu intens,în profunzime al unei unități”32. Asemenea unități aparțin întotdeauna unor multiple contexte sociale, de mediu, financiare și personale. Studiile de caz au fost întotdeauna larg utilizate în practica asistenței sociale precum și în cercetare.

Cazul a constituit baza pe care au fost dezvoltate diferite teorii privind comportamentul uman,( psihoterapia,terapia familiei, dezvoltarea cognitivă). Pentru realizarea studiului de caz sunt utilizate numeroase surse informative: persoane, familii, cupluri, grupuri, folosind diferite metode de cercetare ancheta ,interviul, observația, analiza documentelor.

Studiul de caz poate fi centrat pe: estimare, intervenție, sau rezultat.

Studiul centrat pe estimare asigură informații despre cei asistați și situațiile lor.

Studiul centrat pe intervenție ,evaluează intervenția asistenței sociale sau procesul terapeutic, demonstrând eficacitatea unor tipuri de intervenție, consiliere terapie familială etc.

Studiul centrat pe rezultat , evaluează rezultatele celui asistat și permite celorlalți observatori să tragă concluzi asupra relației dintre intervenție și rezulat.

Studiul de caz este o metodă calitativă utilizată în special în psihologie și științele sociale. Întrebările la care răspunde studiul de caz sunt „cum” și „ de ce” a avut loc un anumit fapt, comportament sau decizie. El abordează o entitatea socială pentru a ajunge la o imagine cât mai completă despre aceasta.

Robert E. Stake definește studiul cazului, ca „ studiul unui singur caz particular și complex, în vederea înțelegerii funcționării lui, cu circumstanțe importante” 33

De asemenea așa cum afirmă Donald T. Campbell – studiul cazului poate fi privit ca un pas mic spre o mare teorie.

________________________

32 Manea Livius, Curs Metode și Tehnici în Asistența Socială

33 Chelcea Septimiu- Metodologia cercetării sociologice , Metode cantitative și calitative, Ed. Economică, București, 2001.

3.4.1.Analiza documentelor

Studiul documentelor scrise și nescrise constitue o metodă de completare și care este indispensabilă.

Analiza documentelor a fost definită ca fiind „ o metodă noncreativă la care cercetătorul apelează după ce fenomenele sociale s-au produs, astfel că derularea lor nu a suferit nici o modificare datorită studiului, prezenței sau intervenției analistului vieții sociale” 34

În această cercetare, metoda analizei de documente a fost folosită ca o modalitate de verificare a răspunsurilor intervievaților, datorită posibilității apariției erorilor în tehnica interviului, dar și a încrederii autenticității și veridicitatea faptelor consemnate în respectivele documente.

__________________________________________

34 Chelcea Septimiu , Metodologia cercetării sociologice- metode cantitative și calitattive, Ed. Economică, București, 2004, pag.497

3.4.2. Ghid de interviu:

Date generale despre persoanele abandonate:

-Numele și prenume

-vârsta

-locul nașterii

-motivul abandonului

-starea civilă a mamei

-venit

-stare de sănătate.

II. Date despre familie:

-starea civilă a mamei, familiei

– numărul de copii

-situația materială

III. Date privind abandonul:

-motivul abandonului

– perioada de spitalizare

– cum a fost soluționat cazul

3.5. STUDII DE CAZ

Prezenatrea studiilor de caz

Studiile au fost realizate la Secțiile de maternitate ale Spitalul Municipal Odorheiu – Secuiesc și Spitalul Municipal Miercurea –Ciuc și Asociația „Iubiți Copiii”- Casa Sf. Ana Câmpina

Au fost intervievate folosind Ghidul de Interviu următoarele persoane:

– la Secția maternitate a Spitalului din Odorheiul Secuiesc am intervievat asistenta medicală care suplinește și rolul asistentului social în rezolvarea cazurilor de abandon , întrucât la acest spital

nu există încă un asistent social angajat pentru asemenea probleme.

– două tinere mame decise să-și abandoneze copilul.

– la Spitalul Municipal Miercurea Ciuc am intervievat asistenta socială angajata a spitalului care se ocupă cu cazurile de abandon în secția de maternitate și nou-născuți.

– și pe Câmpean Eugenia, asistent social la Asociația „ Iubiți copiii” –Casa Sf. Ana din Câmpina.

Alegerea cazurilor și a interviului s-a făcut după un singur criteriu și anume acela al abandonului nou-născuților în secțiile spitalicești (maternitate, pediatrie).

Studiu de caz I

Copilul Sz.T.- un copil de naționalitate maghiară născut prematur la data de 17.05.2005 a fost abandonat de mama Sz. T. în data de 22.08.2005 la cinci zile de la naștere, în maternitate. Mama are 18 ani, este elevă în clasa a XII-a la un liceu din localitate. Tânăra a dat naștere acestui copil în urma unei relații cu un prieten care a părăsit-o în momentul în care a aflat că aceasta este însărcinată.

Precizez că această tânără este rodul unei relații asemănătoare pe care a avut-o mama acesteia în tinerețe. Fata a fost crescută de bunici în timp ce mama acesteia și-a refăcut viața într-o altă localitate.

În urma Procesului Verbal de constatare copilul Sz.T. abandonat în spital de la naștere i se instituie măsura de protecție socială conform Dispoziției 370 / 371 din 04.10.2000 copilul urmând a fi plasat în regim de urgență la un asistent maternal profesionist la două luni de la nașterea acestuia.

În cazul de față , ca un joc al sorții sau poate ca o răscumpărare a greșelii pe care bunica nou-născutului a săvârșit-o în tinerețe a preluat copilul din maternitate pentru a-l crește și educa.

Studiu de caz II

Copilul M.Z. -nou-născut de naționalitate rromă , născut prematur, la data de 22.09.2005, în ambulanța care a fost solicitată de sătenii care au găsit-o pe tânără în vârstă de 23 ani în travaliu, abandonat la trei zile de la naștere în maternitate. Datele de identitate ale mamei nu sunt cunoscute întrucât aceasta nu prezintă nici un act oficial. Mama și copilul sunt diagnosticați seropozitivi VDRL ( reacție de determinare a sifilisului) . Sunt luați în evidență și li se institue tratamentul însă mama fuge din spital și nu poate fi contactată întrucât nu i se cunoaște adresa. Acesta este încă un caz în care gravida nu este luată în evidență și nu este urmărită pe perioada sarcinii, a locuit în condiții mizere , insalubre, ( țeava de gaz) împreună cu alte persoane de aceeași naționalitate și care nu divulgă locul unde s-a ascuns mama copilului. Copilul este plasat în regim de urgență la un asistent maternal la două luni de la naștere.

Studiu de caz III

Copilul P.L. de naționalitate rromă, născut la data de 26.03.2006 și abandonat în maternitate la cinci zile de la naștere de mama minoră (15ani). Tânăra nu dorește copilul deoarece nu are o familie. Copilul este urmarea unei relații de concubinaj, care s-a destrămat tocmai din cauza acestuia. Tânăra îl consideră pe copil vinovat de eșecul întemeierii unei familii. Aceasta fuge din spital după naștere, se întoarece a 3-a zi anunțând cadrele medicale că regretă fapta săvârșită însă după alte trei zile fuge din nou fără a se mai întoarce. În urma cercetărilor , s-a aflat că tânăra locuiește cu mai multe persoane într-o garsonieră, unde nu sunt condiții corespunzătoare pentru un sugar. Refuză să ia legătura cu cadrele medicale. În urma discuțiilor cu asistentul social, consimte plasarea copilului unui asistent maternal profesionist la două luni de la naștere.

Studiu de caz IV

Sz. M. – nou născut la data de 03.10.2005 de naționalitate rromă, abandonat de mamă Sz. T. în vârstă de 19 ani, în maternitate la patru zile de la naștere. Mama se prezintă în spital fără acte de identitate și anunță asiatenta medicală de intenția pe care o are. Din discuțiile purtate am aflat că aceasta nu dorește copilul pentru că nu are condiții corespunzătoare de viață. Trăiește în condiții mizere în concubinaj cu un bărbat care nu este tatăl copilului și care a anunțat-o că o va alunga dacă duce copilul acasă. Aceasta locuiește împreună cu familia concubinului, în număr de 7 într-o locuință formată dintr-o cameră și o bucătărie.

Nu o interesează soarta copilului , însă este convinsă că-i va fi mai bine într-o altă familie. În acest scop a întocmit o cerere în vederea plasării copilului unui asistent maternal profesionist. În urma demersurilor copilul este plasat la un asistent maternal profesionist la două luni și jumătate de la naștere.

În ideea începerii demersurilor în vedera consilierii și a intervenției cu scopul reintegrării copilului în familie, am constatat o reticență din partea întregii familii. .Am fost convinsă de veridicitatea celor afirmate de mamă, însă concubinul și familia acestuia au afirmat că aceasta a părăsit localitatea fără a i se cunoaște domiciliul actual.

Studiu de caz V

Copilul G.O.- nou-născut la data de 05.08.2005, de naționalitate maghiară, este abandonat în maternitate la naștere de mama acestuia în vârstă de 32 ani.

La abandonare mama afirmă că nu are posibilități materiale pentru al crește. Este al 4-lea copil al familiei, trăiesc în mare parte din alocația copiilor într-o locuință formată dintr-o singură cameră. Tatăl lucrează când are posibilitatea ca zilier prin sat.

Lipsurile cu care se confruntă, nivelul de trai la limita subzistenței au determinat-o pe mamă să recurgă la abandonul copilului în maternitate.

Mama a depus o declarație prin care a solicitat luarea unei măsuri de protecție pentru nou-născut întrucât în prezent nu are condiții material-locative pentru creșterea lui,fiind convinsă că -i va fi mai bine la o altă familie.

În urma acesteia s-a propus plasamentul copilului într-o familie asistată.

Studiu de caz VI

Copilul F.B. –nou născut la data de 30.03.2006 de etnie rromă abandonat de mama acestuia la naștere . Copilul provine dintr-o relație de concubinaj a mamei cu numitul G.D. acesta nu-și recunoaște paternitatea, asupra copilului.

Copilul a fost părăsit de mamă la naștere, a avut un frate geamăn care a decedat în spital la două luni de la naștere. Mama nu are loc de muncă, mai are în întreținere doi copii, locuiește la părinții concubinului, locuința fiind compusă din două camere unde locuiesc 8 persoane.

La abandonare mama a solicitat printr-o cerere luarea unei măsuri de protecție deoarece nu poate oferi condiții corespunzătoare creșterii copilului. . Copilul a fost plasat la un asistent maternal profesionist

Studiu de caz VII

Copilul D.S –nou născut la data de 02.01.2006 de etnie rromă, abandonat la naștere de mama acestuia . Mama se prezintă la maternitate pentru a naște, fără acte de identitate. După naștere anunță cadrele medicale de intenția pe care o are și indiferent de opinia acestora fuge din spital a doua zi de la naștere. Se întoarce în ziua a patra de la naștere pentru a-și vedea copilul. Din discuțiile purtate cu aceasta am aflat că nu știe ce să facă . O doare faptul că trebuie să-și abandoneze copilul dar știe că nu are posibilitatea materială și locativă de a-l crește. Acasă mai are în întreținere un copil pe care acum l-a lăsat în grija mamei . Condițiile de trai sunt mizere ea fiind cea care aduce bani în casă. Este necăsătorită are în întreținere încă un copil dintr-oaltă relație iar mama ei este bătrână și bolnavă. Lucrează ca femeie de serviciu la spațiile locative. Afirmă că a lucrat până în ziua nașterii întrucât nu poate renunța la serviciu acesta fiind singura sursă de venit pentru ea și familie.

Nu s-a prezentat la medic pe perioada sarcinii întrucât nu a avut bani nici pentru medic și nici pentru medicamentele pe care i le-ar fi prescris, banii pe care-i câștigă abia ajungându-i pentru masa zilei și unele medicamente pentru mama ei bolnavă. Dorește să-și poate crește copilul însă nu știe cum să-și găsească o sursă de venit care să o scoată din această situație. Am discutat cu aceasta și i-am propus o variantă de ajutor, cu promisiunea din partea ei de a-și lua copilul acasă din maternitate, explicându-i rolul mamei și faptul că mama,familia este de preferat în locul oricărei instituții.

Am făcut o vizită la domiciliul acesteia unde am constatat ca fiind adevărate cele spuse de tânără. Din discuțiile purtate am aflat că mama acesteia suferă de diabet, HTA, precum și o stare post AVC. Am luat măsuri pentru consultarea mamei acestei de un medic specialist și internarea acesteia în secția de neurologie pentru diagnosticare și tratament. Pentru un tratament de susținere am făcut demersuri pentru a fi internată în Spitalul de Psihiatrie Tulgheș, unde am lucrat ca asistent medical și unde cunoșteam condițiile și îngrijirea care i se poate acorda de către personal specializat. Astfel am descongestionat atmosfera din locuință, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp.

Pentru tânăra mamă și copii am luat legătura cu casa Sf. Iosif din localitate pentru susținere materială și educativă. Astfel prin bunăvoința Surorilor am asigurat cele necesare material, și pentru o perioadă scurtă de timp, mama, copilul mai mare, și nou născutul vor avea cele necesare . Datorită bunăvoinței și dragostei pe care surorile o acordă copiilor pe care îi au în îngrijire la solicitarea mea de a sprijini această familie mi-au răspuns pozitiv și pe lângă cele necesare material l-au primit și pe copilul mai mare în cadrul Congregației „Inimii Neprihănite”- Casa Sf. Iosif unde acesta va primi dragostea și îngrijirea necesară pentru o bună dezvoltare timp de 5 zile pe săptămână, timp în care mama să se poată ocupa de nou născut iar pentru ca familia să nu se destrame , la sfârșit de săptămână va fi luat acasă. Astfel relația dintre frați și mamă nu va fi destrămată. Pentru asigurarea unei mese calde am luat legătura cu seviciul de Asistență Socială de pe lângă Administrația Local și această problemă s-a rezolvat , deși am întâmpinat greutăți datorită numărului mare de cereri, și a cantității mici de produse preparate. În urma ajutorului acordat tânăra și-a propus schimbarea modului de viață și creșterea copilului alături de ea și frățiorul lui.

În urma discuțiilor purtate cu mama și datorită ajutorului pe care l-a primit din partea mea și a Surorilor din Casa Sf. Iosif a cerut creștinarea copiilor prin botez. Botezul s-a săvârșit la Capela Congregației . Conlucrarea cu această mamă nu a fost ușoară dar a fost plină de satisfacții ,mai ales datorită faptului că am reușit reintegrarea unui copil abandonat într-o familie (monoparentală), care se confruntă cu greutăți ca multe altele dar care a avut tăria să lupte pentru copilul căruia i-a dat viață. Nu mică mi-a fost satisfacția pe care am trăit-o în momentul în care această mamă care deși este tânără s-a confruntat cu multe probleme dar nu s-a dat bătută, și a acceptat conlucrarea cu mine , precum și cu alte persoane specializate din domeniul medical, și social . Nu și-a alungat mama bolnavă de acasă și nici copii nu și i-a abandonat deșii inițial a încercat. Mi-a mărturisit că nu a avut puterea de a-l lăsa în maternitate, de a-l ști departe de ea mai ales în momentul în care a simțit că este cineva care se interesează de soarta ei și dorește să o ajute. Sprijinul și ajutorul pe care l-a primit au făcut-o pe această mamă să fie încrezătoare în forțele ei și să depășească greutățile.

Pentru un sprijin financiar în vederea renovării locuinței am apelat la o firmă din localitate unde am reușit să conving patronul acesteia de necesitatea sprijinului de care are nevoie această mamă. În acest sens s-au făcut demersuri urmând ca în scurt timp să se treacă la executarea lucrărilor, în vederea renovării și igienizării locuinței, astfel încât familia să poată conviețui în condiții igienice. Toate acestea au făcut ca dintr-o familie dezorganizată să ia naștere o familie săracă dar fericită pentru faptul că a cunoscut oameni care sunt în stare să acorde o mână de ajutor în momentul când totul părea pierdut.

Acesta este un caz ca multe altele, în care persoane cu probleme au nevoie de ajutorul nostru al celolralți . Un sprijin cât de mic este binevenit, chiar dacă nu este posibil un sprijin material, un sfat sau un cuvânt de încurajare poate schimba soarta unui om ajuns la disperare. Trebuie să-i ajutăm fără ca ei să ceară. Trebuie să-i ajutăm pentru că sunt suflete care s-au născut sub o stea mai puțin norocoasă.

Studiu de caz VIII

Copilul C. Ș. – născut la data de 24.05.2005 și abandonat în maternitate, fiind al 4-lea copil al familiei . Familia s-a destrămat la nașterea acestuia întrucât tatăl nu și-a recunoscut paternitatea asupra acestui copil. Mama l-a abandonat la naștere în maternitate iar ulterior nu a mai fost de găsit, părăsind localitatea.

Tatăl care între timp si-a „refăcut” viața trăind în concubinaj cu o altă persoană a refuzat să-l ia acasă, motivând că nu are posibilități financiare de a mai hrăni o gură în plus. Vina pentru nașterea acestui copil atribuidu-i-o fostei soții pe care dealtfel o acuză de infidelitate.

Deșii asistentul social a purtat nenumeroase discuții cu acesta, nu s-a reușit reintegrarea copilului în familie.

Copilul a fost preluat pentru un timp de „Asociația Iubiți copii- Casa Sf, Ana” din Câmpina iar în prezent Ștefan este adoptat de o familie, unde i se oferă ceea ce mama care i-a dat viață a refuzat să-i ofere.

Studiu de caz IX

Copilul S.A. – născut la data de 21.10.2005 este abandonat în maternitate de mama necăsătorită și care la naștere a prezentat o psihoză post- partum, motiv pentru care este transferată la secția de psihiatrie a spitalului în vederea tratamentului.

După ameliorare bolii mama nu recunoaște copilul și refuză să-l ia acasă, abandonându-l în maternitate.

În prezent copilul se află în plasament familial.

Studiu de caz X

Copilul A. este născut la data de 04.06.2000 la maternitatea din Câmpina de o tânără provenind dintr-o familie de rromi nomazi. Mama abandonează copilul la naștere după care dispare și nu mai este de găsit.

Copilul este preluat de un asistent maternal profesionist de la Asociația” Iubiți copii,Casa Sf. Ana” unde acesta este botezat primind numele și prenuleme orașului și al casei.

În prezent copilul se află la Asociația „ Iubiți Copii, Casa Sf. Ana” din Câmpina unde aceasta primește îngrijirea, dragostea și mângâierea de care are nevoie.

Studiu de caz XI

Un alt caz este cazul copilului C. V. Care a fost găsit abandonat la scurt timp de la naștere într-o pungă de plastic agățată de un calorifer. Pentru că nu a fost descoperită identitatea mamei copilul a primit numele orașului unde a fost găsit și pentru că era o zi de sărbătoare , prenumele acelei zile. Copilul a fost preluat inițial de un asistent maternal de la Asociația” Iubiți copii,Casa Sf. Ana” , unde pentru o perioadă de timp i s-a acordat îngrijirea și dragoastea necesară. Ulterior acesta a fost adoptat de o familie.

3.6. CONCLUZII:

În urma studiilor făcute în cazurile anterioare se confirmă ipotezele de lucru.

În majoritatea cazurilor, unul dintre principalele motive pentru care copii au fost abandonați este statutul social – majoritatea fiind de etie rromă, sărăcia cu care se confruntă multe familii numeroase și care nu-și pot permite creșterea și întreținerea a încă unui copil, mame tinere și fără experiență și care nu sunt acceptate de familiile din care acestea provin, nivelul de trai scăzut, lipsa locuințelor și a unui confort minim de trai, concubinajul, sau copii născuți în urma unor relații pasagere.

Aceste lipsuri au determinat mamele la abandonul nou-născuților întrucât nu au putut acorda copiilor îngrijirile necesare, în principal datorită lipsurilor amintite dar și a eforturilor pe care le-ar fi presupus creșterea și îngrijirea nou-născuților.

Dată fiind starea de sărăcie a subiecților, naționalitatea precum și faptul că unele dintre acestea sunt rezultatul unor relații asemănătoare, au continuat săvârșirea acelorași greșeli, acest fapt evidențindu-se prin numărul mare de cazuri de abandon al nou-născuților existente. În urma studiilor efectuate s-a observat că numai în județul Harghita în decurs de un an au fost abandonați sau „ uitați” în spital 150 de copii .

Toate persoanele care fac obiectul studiilor de caz poartă tare psihologice, care vin din propria copilărie, datorită familiilor dezorganizate, fără cultul familiei și al copiilor, în care predomină alcoolismul, indiferența, lenea și infidelitatea, toate coexistând, supraviețuind undeva la periferia societății, în condiții materiale și spirituale greu de imaginat pentru un om civilizat.

Întrucât beneficiile și seviciile de asistență socială au fost și sunt insuficient dezvoltate, neacoperitoare pentru toate problemele sociale, și grupurile sociale cu probleme, s-a dat posibilitatea creării unui mediu familial de risc ridicat pentru copil și familia acestuia. Numărul săracilor, al șomerilor, al celor care nu au un spațiu de locuit a crescut foarte mult iar fondurile alocate protecției acestor tipuri de familii au rămas extrem de reduse, chiar insuficiente. Alocațiile pentru copii, ajutorul social care au fost introduse și care reprezentau un mic procent din salariu mediu, în timp s-au redus simțitor ceea ce are reprercursiuni negative asupra traiului populației defavorizate, care oricum era plin de lipsuri. Această sărăcie care se accentuează pe zi ce trece face ca la multe familii aflate în situații asemănătoare, dar mai ales la cele de rromi, fiecare al treilea copil si următorii să fie rezultatul unei sarcini nedorite, deci a unui copil aflat în riscul de a fi abandonat.

Copilul și familia trebuie să fie o prioritate națională. Copilul reprezintă o categorie aparte, el este valoarea centrală a comunității și necesită o atenție specială sporită din partea societății, a noastră a tuturor, întrucât în funcție de formarea și dezvoltarea următoarei generații depinde viitorul comunități care trebuie să fie unul sănătos și normal dezvoltat.

Ce se mai poate spune în urma celor analizate? Poate doar atât:

Copilul tău are nevoie de tine, de dragostea, căldura și protecția ta. Fiindcă dragostea nu înseamnă doar să ai ce-i pune pe masă, ce să îmbrace sau cu ce să se joace .Dragostea e mai mult decât atât, e grijă, dar și bucurie, e nesomn dar și mulțumire, e fericirea de a vedea în fiecare zi un omuleț care-ți zâmbește și-ți spune „mamă”. Fiindcă acel copil e o parte din tine .

.BIBLIOGRAFIE

Anghelescu, Carmen, Zi de zi cu copilul- elemente practice de psihologie a copilului, București, Editura medicală,1989

Andrei, Stănoiu, Sociologia Familiei, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983.

Asociația Medicilor, Cartea Lucrătorilor Sanitari, [Iași], Ed. Ars Longa, 1996.

Canfield, Jack, Mark, Victor, Hansen, Patty, Hansen, Dunlap, Irene, Suflet de Copil, Editura Almatea.

Căpraru, Emil, Căpraru, Herta, Mama și Copilul, București, Editura Medicală 1984.

Cozărescu, Mihaela, Dumitru, Alina, Omul in Dezvoltare, Fundația Pestalozzi.

Chelcea, Septimiu, Metodologia Cercetării Sociale-metode cantitative și calitative, București Editura Economică, 2004.

Dumitriu, Cornelia, Constelația Familială și Deformările ei, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1973.

Filon, Maria, Puericultură și Pediatrie București Editura. Didactică și Pedagogică, 1978.

Manea, Livius, Curs Metode și Technici în Asistența Socială anul 1.

Mărginean, Ioan, Proiectarea Cercetării Sociologice, [Iași] Editura Polirom, 2004.

Mozes, C., Tehnica Îngrijirii bolnavului București Editura Medicală, 1984.

Neamțu, George, Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, 2003.

Revista de Asistență Socială, nr.1.2.3.4-5./2002

Șchiopu, Ursula, Psihologia Vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.

Vincent, Rose, Cunoașterea Copilului, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1972.

Zamfir, Elena, Zamfir, Cătălin, Dan, Adrian, Dezvoltare Comunitară, Suport de Curs, București 2005.

Zamfir, Elena, Psihologie Socială-texte alese,[Iași] Editura Ancarom, 1997.

Zamfir, Elena, Politici Sociale de Protecție a Copilului în situații de risc, București, 2005.

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de Sociologie.

Zamfir, Cătălin, Septimiu, Chelcea, Sociologie-Manual cls. a XI-a

www.nou-născuți.ro