A3DB7D166B01A2069858DDF54E73260 2UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN [608706]

A3DB7D166B01A2069858DDF54E73260 2UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN
IAȘI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXǍ „DUMITRU STǍNILOAE”
SPECIALIZAREA MASTER
„TEORIA ȘI PRACTICA FORMĂRII RELIGIOASE”

PETRE ȚUȚEA
APĂRĂTOR AL NEAMULUI ROMÂNESC
ȘI MĂRTURISITOR AL CREDINȚEI ORTODOXE

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC :
Prof. Univ. Dr. Carmen -Maria BOLOCAN
CANDIDAT: [anonimizat]
2019

2

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
VIAȚA ȘI OPERA MARELUI GÂNDITOR ROMÂN – O PR IVIRE SINTETICĂ ………………………….. ……….. 4
I. 1. Viața și activitatea lui Petre Țuțea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 5
I. 2. Opera marelui gânditor – o privire de ansamblu ………………………….. ………………………….. …………………….. 21
PETRE ȚUȚEA – MĂRT URISITOR AL CREDINȚEI ORTO DOXE ………………………….. ………………………… 31
II. 1. Convertirea în temnița comunistă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 31
II. 2. Dovadă a unei gândiri religioasă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 31
PETRE ȚUȚEA – APĂRĂTOR AL NEAMULU ROMÂNESC ………………………….. ………………………….. …….31
III. 1. Iubire nesămuită față de neamul românesc ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 31
III. 2. Patriot cu un singur vis – naționalist convins ………………………….. ………………………….. …………………………. 31
Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 31
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 32
Curriculum Vitae ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 34
DECLARAȚIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 34

3

Introducere

4

VIAȚA ȘI OPERA MARELUI GÂNDITOR ROMÂN
– O PRIVIRE SINTETICĂ –

Petre Țuțea a fost una dintre personalitățile de mare importanță ale mișcării gândiriste din
timpul secolului XX, remarcându -se atât ca filosof, eseist, economist, politician, jurist, publicist
dar mai ales ca și gânditor creștin român , autentic. După cum a mărturisit el însuși în ultimele clipe
ale vieții sale, Țuțea a fost românul absolut1, care a apărat valorile spiritual creștine și neamul
românesc printr -o iubire nemărginită față de Dumnezeu și față de poporul său.
Raportarea la b iografia lui Petre Ț uțea, constituie astăzi o problemă majoră din punctul meu
de vedere, din privința a două motive, și anume:
În primul r ând, pentru că în nici una din scrierile referitoare la gânditorul nostru pâ nă în
momentul de față , nu întâlnim o biografie completă , de la A la Z ; unele scrieri conținând chiar date
neverosimile ori eronate. Atât în interviuri, articole publicate în ziare sau studii, diferite introduceri
la cărți ori comentarii pe marginea acestora, întâlnim date, fapte ori aspecte mai mult sau mai puțin
relevante, ce încearcă să acopere întreg secolul XX, însă nicăieri nu găsim o bio grafie integrală și
întru totul veridică2.
În al doilea r ând, deoarece nu există o autobiografie ; Țuțea însuși refuzând să-și scrie viața,
din cauza contextului dramatic de care a avut parte, a hărțu ielilor venite din partea securității, a
torturilor fizic e, psihice și mentale la care a fost su pus în temnițele comunist e și pe care a reușit în
cele din urmă, să le îndure cu bărbăție și cu credință în Dumnezeu. Toate aceste experiențe de viață
neplăcu te, l-au făcut pe Ț uțea să dorească să-și uite trecutul cu orice preț și să adopte pr incipiul
actualității permanente , al unui prezent continuu3, așa cum el însuși ne mărturisește: Dar ce vreau
să vă spun eu, și vă rog s -o luați ca atare: nu -mi pot face autobiografia, fiindcă nu mă interesează
trecutu l meu, pe care îl detest ! N -am nimic cu mine în trecut. Știți când începe viața mea ? Acum ,
când vorbesc cu dumneavoastră … și așa mereu. Trăiesc ca să scap de amintirile grețoase care
punctează existența mea; trăiesc, ca să mă detașez, principiul actual ității. Ca să scap de obsesia
trecutului dramatic, contorsionat, dezgustător pe anumite laturi, nu -i așa, și neomenesc – mă
situez în principiul actualității . V-am spus: nu fac biografie, nici autobiografie, trăiesc principiul
actualității permanente… Eu am fost Petre Țuțea 4.

1 Petre Țuțea, Între Dumnezeu și neamul m eu, Editura Fundația Anastasia, București, 1992, p. 388.
2 Cf. Vasile C. Nechita, Petre Țuțea și provocarea sa economică , Ed. Sedcom Libris, Iași, 2000, p.14.
3 Ibidem , p. 13.
4 Petre Țuțea, Între Dumnezeu …, p. 383.

5
Putem deduce din aceste rânduri, că numai un om care a trecut prin suferințe cumplite putea
să ajungă la astfel de afirmații asupra vieții sale, un om care a aju ns să -și de -a seama de
insatisfacțiile lumi i terestre5, constrângătoare și privatoare de libertate, și să conștientizeze că
adevărata viață e cea veșnică, căci tot el ne spune că: fără nemurire și mântuire, libertatea e de
neconceput (iar) omul , dacă nu are în substanța lui ideea nemuririi și mântuirii, nu e liber6.
Pentru Petre Țuțea lumea aceasta nu mai reprezenta nici un interes, nu mai valora nimic, iar
singura stare de comfort, i -o putea oferi aici pe pământ doar trăirea într -un prezent continuu.
Înțelegem și respectăm decizia marelui gânditor de a se detașa de propia viața și a o
concretiza , sau măcar a o creiona în cadrul unei biografii; însă pentru noi, cât și pentru generațiile
viitoare, viața sa de luptă, de privațiune, de rezistență fizică și morală, reprezintă în egală măsură
o pildă și un exemplu tipic de demnitate românească7.
În consecință, a vând în vedere toate aceste lucruri, voi căuta ca în cele ce urm ează, să realizez
pe cât este cu putință, o biografie unitară și detaliată a acestei r emarcabile personalități al poporului
român care a fost Petre Țuțea.

I. 1. Viața și activitatea lui Petre Țuțea
Locul de naștere al marelui nostru gânditor, este localitatea Boteni, din ținutul Muscelului,
astăzi județul Argeș. Această frumoasă localitate străbătută de istorie și tradiție, face parte din
miile de sate situate pe văile carpatine, în care și -a păstrat ființa neamul R omânesc8, această minune
a lui Dumnezeu pe pământ9, așa cum avea să afirme Țuțea, ca urmare a formării sale spirituală și
cultur ală de care a avut parte încă din copilărie.
Boteni -ul, ca veche așeza re românească, a fost întemeiat de un anume Botea/Bota, ostaș de –
al legendarului Negru Vodă, deși atestarea documentară este târzie, pe la 1512/1513. De asemenea,
așezarea este împărțită în două de către pârâul Argeșel, fiind situată la circa 14 km sud de
Câmpulung (Dolgopol), cea dintâi capitală a Țării Românești (Valahia)10.
Pe la anul 1830, a fost stabilită în această localitate reședința ocolului din fostul județ Muscel,
ce ce înseam nă că până după Al Doilea Război Mondial, Boteni -ul a funcționat ca loc pentru mai
multe instituții de stat, cum ar fi: percepția, judecătoria, serviciul sanitar uman și veterinar, secția
de jandarmi, toate pentru alt opt comune din zonă11.

5 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 13.
6 *** 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea , Ed. Humanitas, București, 1997, p. 74.
7 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , pp. 13 -14.
8 Cf. Gabriel Gheorghe, In memoriam Petre Țuțea (1902 -1991) , articol în „Getica”, nr. 1 -2, 1992, p. 111.
9 Petre Țuțea, Între Dumnezeu …, p. 22.
10 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Fragmente , Ed. România Press, București, 2009, p. 9.
11 Ibidem, p. 10, pentru cei interesați, în aceeași lucrare, Mircea Coloșenco oferă și alte informații cu privire la satul
Boteni.

6
În ceea ce prive ște genealogia lui Petre Țuțea, deținem puține informații, atât pe linie paternă,
cât și pe linie maternă12. Părinții lui s -au numit Petre Bădescu (1859 -1925) și Ana Simon Oprea
Țuțea (1885 -1960).
Despre tatăl lui Țuțea, Petre Bădescu, cunoaștem faptul că era preot de mir și totodată, fiu și
nepot de preoți greco -ortodoxi, cu ascendență țărănească de origine română13. Pe la jumătatea
secolului al XIX-lea, se căsătorește cu o anume Paraschiva, fiică de țărani din partea locului. Deși
averea era puțină, Pe tre Bădescu se făcu ’ remarcat ca un om liniștit, sfătos și dotat cu înțelepciune
populară, rămânând străin de sentimentu l agonisirii14. În urma căsătorii sale și a absolvirii
Seminarului Teologic de la Curtea de Argeș, este hirotonit preot la 25 decembrie 1878 și n umit
paroh la biserica Sf. Parascheva din Boteni , al cărui edificiu era în reconstrucție, find târnosită în
1889 . Se pare că la această biserică, au slujit alte două generații de preoți Bădescu, și anume:
bunicul său, Ion sin Dinu B ădescu (decedat, 1851), și fiii acestuia Constantin și Dumitru sin Ion
Bădescu (decedați , 1873); Petre Bădescu, fiind fiul lui Dumitru.
Dând dovadă de o personalitate puternică, preotul Petre Bădescu devine personaj literar, în
nuvelele și schițele prozatorului local Ion Ionescu Boteni15, de la care ne -a rămăs și o frumoasă
portretizare după cum urmează: „ Neica popa Petre era un om înalt, cu fața ca hârtia de alba, cu
barba neagră și cu părul încrețit, revărsându -se în valuri peste umeri. Duminică și sărbătoarea,
îmbrăca odăjdiile și făcea sfânta slujbă cu citirea ridicată, întreruptă ici și colo de accente jalnice
de cântare. Cu casa ședea pe drumul orașului lângă moara de pe iaz, când treceau peste pod la
școala din Sălcii, întorceau capul spre poartă, ca să vadă pe neica popa și să -i sărute mâna cu toții,
pe rând ”16.
Între timp, lucrurile se înrutățesc în familia preotului, soția sa legitimă Paraschiva, decedând
la vârsta de numai 45 de ani, cauza decesului nefiind cunoscută. Din această căsnicie, preotul
Bădescu rămâne cu o fiică pe nume Filofteia, care la rândul ei nu -și va trăda condiția de
pământeancă și se va mărita cu un țăran din Nămoiești -Muscel17, cu care va avea doi băieți: Ioan
și Petre, care au îmbrățișat armata și o fată pe nume Grafira18.
Rămas singur după moartea soției, Petre Bădescu nu -și poate găsi liniștea, ispitelele
obraznice dându -i târcoale la tot pasul. Prin urmare, fiind conștient de faptul că după canoanele
bisericii nu s -ar putea recăsători, ajunge să trăiască în concubinaj cu una dintre enoriașele din
parohie ce -l ajutau la treburile gospodărești, și anume Ana Simion Oprea Țuțea. După

12 Cf. Radu Sorescu, Petre Țuțea – Viața și opera , Editura Scripta, București, 1999, p. 6 .
13 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Filosofia nuanțelor , Ed. Timpul, Iași, 1995, p. 5.
14 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 6.
15 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag …, pp. 11 -12.
16 Ion, Ionescu -Boteni, Din satul nostru, Filofteia popii , București, Ed. Minerva, 1908, p. 121.
17 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 6.
18 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 13.

7
consemnările criticului literar Mircea Coloșenco, se pare că preotul Petre Bădescu nu s -a căsătorit
oficial cu Ana Țutea nici la Oficiul Stării Civile, nici în fața altărului din biserică, ca urmare a
interzicerii canonice, pe motiv că mai fusese o data căsătorit chiar dacă rămăsese văduv19.
Ana Țuțea îi va oferi preotului Bădescu opt copii și anume: Petre Țuțea (gânditor ul nostru și
cel dintâi copil), Maria (căsătorită cu C. Tican, agricultor cu care a avut patru copii: Steluța, Cornel,
Cecilia și G abriela), Ion Țuțea (căs. cu Eleonora Fotache, licențiată în litere și cu care are un fiu,
Mircea Țuțea – inginer electronist), Dumitru Țuțea (decedat la vârsta de opt ani, fiind mușcat de
un câine turbat), Victor Țuțea (căs. cu Marieta Tican, cu care are trei copii: Viorel Țuțea – inginer
electronist, Viorica – funcționară, și Cecilia – medic), Tatiana (căs. cu Ion Potea, cu care are 2
băieți: Dan – decedat, și George – antrenor de box), Angela (căs. cu Ion Chirilă, cu care are un fiu ,
Nicolae Chirilă – medic) și Elena (decedată sub un an).
Dintre cei opt copii, pe lângă Petre Țutea, ca licențiat tot în drept, a mai fost Ion Țuțea, ce
și-a luat diploma la Universitatea din Cernăuți (1935), fiind magistrat și, ulterior, consilier juridic
în cooperația de com erț până la pensionare. Restul copiilor au absolvit doar cursurile școlii primare
din satul natal20.
La îndemnul rudelor și a -l părinților, fiind totodată conștientă de necesitățile unei familii,
Ana Țuțea, va cere soțului ei garantarea siguranței zilei de mâine. Astfel, în anul 1906, la câțiva
ani după debutul relației, Petre Bădescu a trecut toată averea pe numele soției sale nelegitime ,
printr -un act de vânzare -cumpărare, făcut în grabă la un notar din Câmpulung21.
Liniștea nu a durat prea mult nici în a ceastă familie, deoarece în anul 1910 a avut loc un nou
necaz, preotul Bădescu pierzându -și piciorul într -un accident stupid, pe când supraveghea lucrările
de reparație a bisericii parohiale din Boteni22. În urma acestui incident preotul Petre Bădescu este
pensionat la vârsta de numai 51 de ani și înlocuit cu preotul Nicolae Nițescu, cu care va fi în
conflict până la sfărșitul vieții sale. S -ar crede că a fost pensionat pe baza unor zvonuri cum că
accidentul său, s -ar datora justiției divine, ca urmare a pri nderii în flagrant de către soțul unei femei
adulterine23; personal însă, consider că la baza deciziei consiliului bisericesc a stat ne-integritatea
sa corporală, de care este nevoie în timpul actului liturgic și cel mai sigur, faptul că trăia în
concubinaj cu Ana Țuțea.
În urma acestui eveniment dramatic, reputația preotului Bădescu are de suferit, fiind
marginalizat și bârfit de oameni pe la colțuri, ajungând el însuși să creadă că e izgonit de
Dumnezeu , sperând în cele din urmă la o posibilă clemență divi nă. Tensiunea sa interioară,

19 Ibidem , pp. 13 -14.
20 Ibidem .
21 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 7, pentru mai multe detalii despre bunurile mobile și imobile, cedate de Petre Bădescu
soției sale nelegitime, vezi, Petre Țuțea, Filosofia nuanțelor , Ed. Diana Press, București, 2012 , pp. 12 -13.
22 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 14.
23 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 7.

8
exteriorizată uneori și în mod violent, ajunge să se domoloească pe parcurs, făcând loc altor griji,
venite mai cu seamă din lipsurile provocate de primul război mondial. La vărsta de 66 de ani, în
anul 1925, preotul Petre Băde scu se stinge din viață , din motive necunoscute24, fiind totuși cu
inima împăcată, văzându -și pe fiul cel mare Petre Țuțea, ca student și om remarcat de societate25.
După moartea soțului, Ana Simion Oprea Țuțea, devine singura stăpână pe gospodărie. Nu
avem prea multe informații nici despre viața acestei frumoase fete de țărani. T ot ceea ce știm e că
părinții e i se numeau Lia și Ion S imion, și erau de condiție modestă, însă nimeni nu -și mai
amintește de ei, pierzându -se în anonimat ca toți oamenii cu destine comune. Mai știm și că nu era
singură la părinți, având un frate și o soră26.
De altfel, cunoaștem și faptul că, deși era analfabetă, lucru cu care Țuțea se va mândri mai
târziu, ea dădea dovadă de multe alte calități, fiind apreciată în comunitatea rurală ca o femeie
harnică și iubitoare de copii. Cu toate acestea există și unele zvonuri veni te din partea unor rude
apropiate ce susțin infidelitatea Anei Țuțea și contestă paternitatea lui Petre Bădescu asupra unora
dintre copii. Astfel, un nepot de soră al scriitorului, Cornel Tincan, țăran din Boteni, susține că
doar primii copii, Petre și Mar ia au fost procreați cu preotul, restul fiind copii din flori. Spre a -și
susține afirmațiile, Cornel Tincan, amintește de numeroasele aventuri ale mamei lui Petre Țuțea
cu diverși bărbați din sat, unul cert fiind: Tică Măntoiu.
Acest subiect delicat era c unoscut și de Petre Țutea, care pe parcursul vieții s -a ferit să -l
comenteze, mama sa rămânând pentru el o eroină populară, coborâtă în legendă și vrednică de
adulație nemărginită27, fiind, am putea spune, asemenea Vitoriei Lipan , din „Baltagul” lui Mihail
Sadoveanu.
Pe lângă toate aceste, Petre Țuțea, ajunge în anii săi de senectute să considere că fiecare om
se poate îndrepta din rătăcirile sale, prin acea „sărăcie a duhului” ori smerenie voită , despre care
ne vorbește Domnul nostru Iisus Hristos, în cea d intâi fericire, din Evanghelia de la Matei (5, 3)
„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” . Potrivit altor surse, se pare că Ana
Țutea a devenit în ultima parte a vieții sale o femeie smerită și evlavioasă, fiul său, considerând -o
astfel, împăcată cu Dumnezeu. Trebuie să menționăm, de asemenea, că și celebra afirmație
conform căreia „orice babă evlavioasă ce îngenunchează în biserică e mai valoroasă decât Plat on,
și toată falsa înțelepciune a lumii ”, vizează în mo d indirect mântuire a mamei sale.
În anul 1960, bătrâna smerită, Ana Simion Oprea Țuțea, se va stinge din viață, fiind
înmormântată în cimitirul din Boteni28.

24 Ibidem , pp. 7 -8.
25 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 15.
26 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 6, și p. 8.
27 Ibidem , p. 8.
28 Ibidem , p. 9.

9
Petre Țuțea s -a născut la 6 octombrie 1902, în satul B oteni, fiind înconjurat ca și frații săi,
de dragostea celor doi părinți și educat în spiritul iubirii aproapelui și al neamului din care face
parte29. Țin să subliniez dintru început faptul că, Petre Țuțea nu a rămas orfan de tată la vârsta de
nouă ani , așa cum susțin unii30, căci tatăl său s -a stins din viață , după cum am văzut în cele de mai
sus, în anul 1925, ceea c e înseamnă că el avea pe atunci în jur de 22 -23 de ani.
Personalitatea gânditorului nostru, începe s ă se formeze încă din copilărie. Spațiul de
legendă în care a luat naștere, moștenirea genetică, mediul familial țărănesc și oarecum înobilat de
știința de carte a tatălui său, au fost fără dar și poate, cei mai importanți factori de formare a celui
ce avea să devină Petre Țuțea. Prin urmare, cei „șapte ani de acasă”, au avut un mare impact asupr a
vieții lu i Țuțea, modelându -l pe acesta atât din punct de vedere moral, educațional, cât și
comportamental31.
Contribuția celor „șapte ani de acasă”, în formarea personalității lui Țuțea, poate fi observată
încă din primii ani petrecuți pe băncile școlii din Boten i. Fiind sociabil, curios și îndrăzneț, elevul
Petre, avea sclipiri de inteligență32, așa cum el însuși ne mărturisește: am intrat în școală cum intră
leul în cireadă: o mănâncă toată33.
În perioada cât a urmat cursurile școlii primare (1909 -1914), Petre Țuțea s -a bucurat de
îndrumare unui mare învățător rural, pe nume: Ioan Dinu C. Bădescu34, care și -a depășit,
apreciabil, condiția socio -profesională, fiind mai înainte de toate un slujitor conștiincios și
devotatat școlii, un adevărat învățător de factură haretiană. De altfel, învățătorul nostru, s -a
remarcat și printr -o neîntreruptă activitate extrașcolară, de luminător al satu lui, contribuind cu
puterile sale fizice și intelectuale, la înființarea: unei grădinițe, cantine, librării, bănci populare, a
unei societăți lucrative de industri casnică, cât și a uneea moral -creștine; fiind totodată conferențiar
local și autor de scenete și poezii35.
Vulnerabil, probabil, în această privință, trebuie să atrag em atenția asupra faptului că,
harismele cu care venea din familie nu ar fi cântărit foarte mult în formarea și afirmarea sa ca
personalitate marcantă a culturii românești, de nu ar fi avut șansa să întâlnească încă din școala

29 Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 15 , Marin Codreanu, Unde au dispărut minotaurii ? , Ed.
Muzeul Literaturii Române, București, 2005, p. 186, A.I.Brumaru, Pariul cu legenda sau viața lui Petre Țuțea așa
cum a fost ea, Ed. Athena, București, 1995, p. 43, Gabriel Gheorghe, art. cit. , p. 111, etc., dau ca certă această dată de
naștere. Dintr -o greșeală de tipar, ori din lipsa unei cercetări amănunțite, Constantin Albuț, Metafizica absolutului la
Petre Țuțea , Ed. Sedcom Libris, Iași, 2000, p. 9 și Alex. Ștefănescu, La o nouă lectură Petre Țuțea , în „România
literară”, nr. 40, 2003, p. 10, menționează ca dată de naștere, 6 oct. 1901.
30 Grigore Constantinescu, Confesiuni literare , Ed. Tritonic, București, 2003, p. 200, și Florin Manolescu, Un om
împlinit , în „Luceafărul”, nr. 28, 1992, p.5, menționează că Țuțea a rămas orfan la vârsta de 9 ani.
31 Cf. Vasile C. Nechita, op. cit. , p. 14.
32 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 10.
33 Petre Țuțea, Între Dumnezeu… , p. 34.
34 Cf. Mirce a Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 15.
35 Cf. Vasile C. Nechita, op. cit. , p. 15.

10
primară dascăli cu har și aleasă ținută intelectuală, precum Dinu Bădescu. În contact p ermanent cu
un astfel de arhitect de minți tinere, Petre Țuțea și -a lărgit nu doar orizontul cunoașterii, ci și -a
fortificat și voința de a merge înainte și a deveni, prin muncă și învățătură , un intelectual autentic36.
După absolvirea școlii primare, Țuțea se înscrie în toamna anului 1914, la Gimnaziul „Dinicu
Golescu” din Câmpulung Muscel. Acest gimnaziu a funcționat și în timpul războiului , cu cadre
didactice improvizate, reclamând astfel eforturi materiale mai ap roape de posibilitățile familiei.
În anul 1917, după absolvirea gimnaziului, tânărul Țuțea, a fost nevoit să întrerupă școala,
familia sa, neavând posibilitățile materiale și financiare, necesare susținerii sale la liceu. Înafară
de el, mai erau șapte copii ale căror nevoi creșteau odată cu vârsta . De altfel, nici tatăl său, nu mai
dispunea de capacitatea de muncă necesară, din cauza vârstei și a invalidității despre care am
amintit în cele anterioare. În această situație, agavată și de greutățile provocate de primul război
mondial, tânăr ul Țutea a fost nevoit să rămână acasă timp de trei ani de zile, din anul 1917, până
în anul 191937.
În cele din urmă, norocul a venit peste Țuțea tocmai de la Cluj , prin intermediul prieten ului
său și viitorul etnograf, Ioan Chelcea, ce învăța în respectivul oraș . Acesta din urmă, venind în sat
în toamna anului 1920 , îl informează pe Țuțe a despre un oarecare căpitan al Regimentul ui 31
Artilerie din Cluj, care avea nevoie de un mediator -elev de liceu, atât pentru sine, cât și pentru fiul
său, fiind dispus să plăteas că respectivele servicii, prin oferirea de cazare și masă completă la
popotă. Neavând de ales, Ț uțea acceptă această servitudine, putând astfel să se înscrie, în clasa a
V-a, la liceul „Gheorghe Barițiu”, ca bursier de stat, asemeni fratelui său, Ion Țuțea (cls. A III -a).
Astfel, din anul școlar 1920 -1921 și până în anul 1922 -1923, Țuțea a frecventat cursuril e
prestigiosului liceu clujean. Pentru a nu exista confuzii, țin să menționez că în anul școlar 1922 –
1923, tânărul nostru a a absolvit în mod comasat, atât clasa a VII -a, în care se afla de drept, cât și
clasa a VIII-a, fiindcă risca să fie încorporat în armată pentru satisfacerea serviciului militar38.
În privința oferte i venite din partea respectivului căpitan, merită să atragem atenția și asupra
faptului că Petre Țuțea nu a devenit copil de trupă, așa cum susțin unii39, acest lucru putând fi
justificat din două motive și anume: în primul rând pentru că tânărul nostru nu era orfan, după cum
am demonstrat ceva mai devreme; iar în al doilea rând, deși par e puțin cam pertinent, fiindcă Țuțea
era prea în vârstă pentru o astfel de situație40.
Anii de liceu au reprezentat pentru Țuțea, una dintre cele mai active perioade, atât de
acumulare intelectuală cât și de formare spirituală. Fiind pasionat de limbile cla sice, de literatură

36 Ibidem , pp. 14 -15.
37 Ibidem , p. 15.
38 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , pp. 16 -17.
39 Viorel Țuțea, Necrolog – Petre Țuțea , în „Revista de filosofie”, nr.3, 1992, p. 325 și Grigore Constantinescu,
Confesiuni… , p. 200, susțin o astfel de ideie, despre care am putea spune că se justifică emoțional, însă nu și rațional.
40 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 16.

11
și filosofie, Țuțea a profitat din plin de timpul său liber, participând la ședințele „Societății
literare”, din cadrul liceului, fără, însă a face excepție de asimilarea cunoștințele temeinice,
transmise de selectul corp profesoral41, de la aceea vreme. Această perioadă, l -a maturizat pe
tânărul nostru sub toate aspectele, devenind cunoscut și recunoscut, asigurându -și într -o oare care
măsură, admiterea în învățământul superior.
Contrar pasiunilor afișate, înclinate spre literatură și f ilosofie, datorită unei dorințe ascunse,
aceea de a fi legiuitor, dar mai ales prin decizia unui consiliu de militari, al Regimentului în cadru l
căruia și-a petrecut toți anii de liceu, Petre Țuțea, urmează între anii 1923 -1926, cursurile Facultății
de Dre pt, din Cluj42. După ce și -a luat diploma de licențiat în Drept în anul 1926, tânărul student ,
s-a înscris imediat, la doctorat, în cadrul aceleeași facultăți, pe specializarea „Drept administrativ”.
În urma susținerii cu brio a tezei de doctorat în primăva ra anului 1929 , Țuțea, a obțint titlul de
doctor în științele dreptului43, fiind totodată decorat cu „Steaua României”44.
Pe parcursul studenției , Țuțea s -a făcut remarcat și printr -o participare activă, la viața
spirituală, culturală și politică a timpului, fiind redactor la diferite publicații clujene , national –
țărăniste45, precum: Patria și Chemarea46.
În ceea ce privește studiile tânărului nostru , trebuie să atragem atenția și asupra faptului că,
există voci , ce afirmă în mod eronat, că omul politic Alexandru Vaida -Voievod, l -ar fi trimis pe
Țuțea, după obținerea doctoratului, să studieze formele de guvernământ la Universitatea
„Humboldt”, din Berlin47. Adevărul este , însă, că Petre Țuțea nu a făcut nici o zi de studii peste
hotare, fiind în mod exclus iv un produs al învățământului românesc, iar calificativul genial atașat
numelui său de unii români cu consistente studii în străinătate, cât și de unii străini care l -au
cunoscut, reprezintă o dovadă a calității învățământului românesc și a darurilor cu c are s-a născut48.
În întărirea acestei afirmații, vin însăși mărturisirile lui Petre Țuțea, omise de unii cu bună
știință ori din lipsă de documentare. Astfel, în urma unor dialoguri, Țuțea a declarat că: „mi-au
atribuit unii un doctorat la Berlin, ca și cum nu se poate să fii valoare decât dacă ai doctorat la
Berlin…”49, sau „ N-am făcut nici un studiu în străinătate, numai în România”50.
După ce și -a luat doctoratul, Țuțea a funcționat timp de un an de zi le, ca notar în comuna
Pui, din județul Hunedoara. Î n aces t timp, și -a relu at activitatea publicistică începută în studenție ,

41 Pentru informații privind selectul corp profesoral, ce a contribuit la formarea personalității lui Țuțea, vezi, Mircea
Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , pp. 17 -18.
42 Cf. Vasile C. Nechita, op. cit. , p. 16.
43 Ibidem .
44 Cf. Mircea Coloșe nco, Prefață , în Petre Țuțea, Filosofia Nuanțelor , Ed. Timpul, Iași, 1995, p. 5.
45 Ibidem .
46 Cf. Viorel Țuțea, art. cit. , p. 325.
47 Vasile C. Nechita, op. cit. , p. 16, Constantin Albuț, op. cit. , p. 9 și mulți alții, asemenea lor, susțin acest lucru.
48 Cf. Gabriel Gheorghe, art. cit. , p. 112.
49 Ibidem .
50 Petre Țuțea, Între Dumnezeu… , p. 383.

12
colaborând în mod special la revista Chemarea , ca organ al P artidului Național Țărănesc (PN Ț).
Cu toate acestea, stabilindu -se în București la începutul d eceniului al treilea, Petre Țuțea a încetat
orice legătură cu țărăniștii, simțin du-se puternic atras de ideologia marxist -leninistă51. Prin urmare,
în anul 1932, fondează r evista Stânga , unde semnează cu pseudonimul de Petre Boteanu52. La
întocmirea acestei reviste, Țuțea a fost a fost sprijinit și de autorii „Manifestului Crinului Alb”, în
mod special de Sorin Pavel și Petre Pandrea53.
Experiența național -țărăniste, a fost pentru Țuțea, o rampă de lansare în spațiul lumii politice ,
căci în anul 1933, Iuliu M aniu, față de care avea o mare stimă, ajungând pentru a treia oară
președinte al Consiliului de Miniștri în cadrul PNȚ, îl numește pe Țuțea , șef de secție la Direcția
Comerțului din cadrul Ministerului Economiei Naționale , funcție î n cadrul căreea va rămâne pănă
după anul 1948, încadrându -se perfect mecanismelor și solicitărilor specifice serviciului, fiind
folosit atât în țară, cât și în străinătate, indiferent de cine guverna la aceea vreme54.
Astfel, v orbind fluent limbile germană și franceză55, Țuțea este trimis în același an, la Legația
Română din Berlin, ca ad junct al consilierului economic, unde va rămâne până în anul 1935, când
este rechemat în țară56, spe a prelua misiuni la Direcția Comerțului Interior.
Făcând o scurtă parantez ă, e posibil ca respectivii exegeți în formarea intelectulă a lui Țuțea,
despre care am amintit ceva mai devreme, să fi co nfundat această călătorie în scopuri diplomatice,
cu ideea unei noi specializări dintr -o ultimă etapă a studiilor. Adevărul este însă, ca această plecare
în Germania, nu reprezintă decât debutul carieriii lui Țuțea în calitate de funcționar al statului și
nicidecum o închipuită perioadă de studii postuniversitare57.
Pentru Țuțea, călătoria diplomatică întreprinsă la Berlin, a avut o impor tanță deosebită , căci
i-a dat posibilitatea să întâlnească oameni de succes, ce au avut o mare influență asupra gândirii
sale. Prin urmare, în Germania a frecventat casa economistului de talie mondială Werner Sombart,
a cărui soție de -a doua, fiica profes orului universitar Nicolae Leon din Iași, ținea un salon literar
săptămânal pentru românii rezidenți la Berlin. La aceste întâlniri, dornic să se cultive pe vocația
sa economică și arătându -și măsura elocvenței, Țuțea este admis în calitatea sa de diplomat , ca
audient la cursurile economistului german58.
Tot în cadrul acestei delegații, Țuțea s -a mai întâlnit cu economistul Othmar Spann,
gânditorul și juristul romano -catolic Carl S chmitt59, cât și cu renumitul filosof și formator de minți,

51 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , pp. 12 -13.
52 Cf. Carmen -Maria Bolocan, Dimensiunea spirituală și martirică în viața și opera unor mari personalități românești ,
Editura Astra Museum, Si biu, 2013, p. 282 .
53 Cf. Sorin Pavel, Manifestul „Crinului Alb” , în „Gândirea”, nr. 8 -9, 1928, p. 311. (p.t. 307 -380
54 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 19.
55 Idem, Prefață , în Petre Țuțea, Filosofia nuanțelor , Ed. Timpul, Iași, 1995, p. 6.
56 Cf. Ioana Diaconescu, Scriitori în arhiva C.N.S.A.S. , Ed. Fundația Academia Civică, București, 2012, p. 117.
57 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 11.
58 Cf. Petre Țuțea, Reformă națională și cooperare , Ed. Elion, București, 2001, p. 13.
59 Cf. Alexandru Popescu, Petre Țuțea – between sacrifice and suicide , Ed. Ashgate, 2004, p. 11.

13
Nae Ionescu, figură reprezentativă a dreptei românești din perioada interbelică. Între acesta din
urmă și Țuțea, s -a consolidat cu timpul o comunicare de gând și de faptă ce a durat toată viața.
Prin urmare, călătorie diplomatică, a fost pentru Țuțea, într -o oarecare m ăsură, creatoare de
destin60.
În perioada dintre anii 1933 -1938, evoluția vieții politice a României căpătase accente
neliștitoare, democrația adâncindu -se într -un proces de erodare, ce a culminat cu instaurarea
dictaturii regale, la 10 februarie 193861. Prin urmare, întorcându -se în țară în anul 1935, Țuț ea e
martorul unei adevărate de busolade. Partidul Național Țărănesc se dezmembrează într -un grup de
stânga și unul de dreapta, Garda de Fier se reînființează sub numele „Totul pentru țară”, se crează
Partid ul Național Creștin și multe altele, existând aproape treizeci de partide cu statut juridic, până
la ultimile alegeri generale din decembrie 1937. Este o perioadă de fărămițare a vieții politice; în
plan social -economic având loc o mulțime de greve , iar în plan diplomatic, făcându -se demersuri
pentru încheiere unui pact de asistență mutu ală româno -sovietic, în urma cărora România este
aleasă ca membru permanent în Consiliul Ligii Națiunilor62.
În contextul acestei învălmășeli, Ț utea va redacta și publica în acelasi an , 1935 , Manifestul
Revoluții Naționale, împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu și
Petru Ercuță63. Manifestul a fost receptat ca un adevarat proiect politic printre cercurile
naționaliste, motiv pe ntru care Țuțea, va începe să aprecieze Mișcarea Legionară. Dincolo de
elogiul adus ideilor de dreapta, textul manifestului se dovedește a fi un adevărat rechizitoriu
împotriva realităților regimului stalinist de la Moscova , cât și un veritabil pamflet politic și social,
împotriva marxismului64.
În anul 1938, Petre Țuțea a început colaborarea la revista Cuvântul , condusă de Nae Ionescu,
fapt ce a marcat în același timp și trecerea sa definitivă, pe poziții politice de dreapta65, căci , zicea
el: „dacă până la 30 de ani nu eșt i de stânga, n -ai inimă, dacă după 30 de ani mai ești de stânga și
nu ești conservator, ești cretin”66. Defapt, a derarea sa la principiile dreptei românești, confirmă
aceea „d umerire” de care -i vorbea Nae Ionescu și anume: „omul, domnule Țuțea, nu evoluează ,
nu devine, ci se dumirește !”67.
Merită să subliniem, de asemenea și faptul că , această colaborare la Cuvântul , alături de
vârfurile generației sale, precum: Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe

60 Cf. Vasile C. Nechita, op. cit. , p. 16.
61 Cf. Mircea Coloșenco, Petre Țuțea – filosof,economist, literat , articol în „Convorbiri literare”, nr. 10, 2007, p. 98.
62 Cf. Petre Țuțea, Reformă națională… , p. 13.
63 Cf. Carmen -Maria Bolocan , op. cit., p. 282.
64 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 14.
65 Cf. Constantin Albuț, op.cit. , pp. 9 -10.
66 *** 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea , ed. cit., pp. 99 -100.
67 Luminița Banu, Petre Țuțea și poliția politică – de la arestare la avertizare , articol în „Caietele CNSAS”, nr. 1,
2009, p. 134.

14
Racoveanu, Mircea Vulcănescu68, Emil Cioran, Octav Onicescu și m ulți alții ; era una destul de
firească și nu însemna neaparat că Țuțea ar fi fost și legionar , așa cum i se va imputa ceva mai
târziu de către organele securității . Prin urmare, chiar dacă simpatia lui față de legionari a crescut
în urma acestei colaborări, asta nu îl definește ca fiind legionar; n u-i putem imputa nimic în acest
sens, cel mai sigur e l era naționalist, însă în nici un caz șovin ori rasist69.
În anul 1940, Țuțea pleacă într -o nouă călătorie diplomatică, de data aceasta la M oscova, ca
negociator al unor acorduri economice, unde rămâne până în anul 194170. Întorcându -se din
această delegație, sentimentele naționaliste ale gânditorului nostru, vor fi sensibilizate de contextul
istoric, al trecerii Prutului de către Armata Română și intrarea României în război alături de
puterile axei, pentru recuperarea teritoriilor luate de ruși, Basarabia și B ucovina. Prin urmare,
Țuțea se va oferi voluntar să meargă pe front, însă Mareșalul Antonescu îi va refuza această onoare,
conștient fiind de virtuțile diplomatice și comerciale, dovedite în relațiile cu negociatorii străini71.
Astfel, Țuțea ajunge să fie n umit în anul 1941, Director general în Ministerul Economiei
Naționale, funcție în cadrul cărei a va lucra până la 23 august 1944, când va fi retrogradat la statutul
de simplu funcționar, ca urmare a venirii lui Gheoghe Gheorghiu -Dej la conducerea ministerul ui.
Până la data arestării sale, Țuțea a mai lucrat în cadrul ministerului la: Direcția Încurajării
Exportului, Direcția Studii și Documentare, iar în final la Direcția Acorduri72.
Odată cu instaurarea regimului comunist , Petre Ț uțea va avea parte de prigoana vieții sale.
Astfel, în ziua de 12 aprilie 1948, Țuțea este arestat pentru activitate pro -legionară și acuzat că ar
fi fost șef de cuib legionar73, după ce în prealabil, a fost destituit de către Gh. Ghorghiu -Dej, în
calitate de Minis tru al Economiei Naționale și prim dictator comunist74. Acest fapt este confirmat
de însuși Petre Țuțea, care în urma unui interviu declară că „s -a dat o dublă decizie de haimanaua
asta, Gheorghiu -Dej: una de destituire și alta de arestare”75.
În urma arestării sale, Țuțea a fost încarcerat mai întâi la penitenciarul din Rahova, unde a
stat până la 10 noiembrie 1948, moment în care a fost mutat la penitenciarul din Jilava, iar mai
apoi, la 23 aprilie 1949, a fost închis în lagărul de la Ocnele Mari, und e a rămas până la data
eliberării sale76. Pe parcursul a cinci ani de zile, petrecuți în această primă detenție comunistă , până
la 29 mai 1953, când a fost pus în libertate , Țuțea a rezistat presiunilor de tot felul, atât a hărțuielilor
cât și a torturilor psihic e venite din partea organele de anchetă77. După respectiva eliberare, va

68 Cf. Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești , Ed. Litera, București, 2011, p. 792.
69 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 24.
70 Cf. Ioana Diaconescu, Petre Țuțea în încercuirea securității , articol în „România literară”, nr. 51 -52, 2007, p. 30.
71 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 18.
72 Cf. Ioana Diaconescu, art. cit ., p. 30.
73 Cf. Mircea Coloș enco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 24.
74 Cf. A.I.Brumaru, op. cit. , p. 49.
75 Petre Țuțea, apud Grigore Constantinescu, op. cit. , p. 207.
76 Cf. Ioana Diaconescu, op. cit ., p. 118.
77 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 18.

15
locui temporal la o rudă într -o încăpere mizeră, undeva pe la periferia Bucureștiului. De altfel, pe
tot parcursul acestei perioade Țuțea, a fost ținut sub observație de către or ganele Securității, fiind
urmărit pas cu pas, ba chiar intimidat și amenințat78.
La numai trei ani de zile, de la eliberare, Petre Țuțea este arestat pentu a doua oară, la data
de 21 decembrie 1956 , fiind învinuit pe nedrept de către anchetatorul și locote nentul de securitate
Urucu Nicolae, că din anul 1955, ar fi participat la întâlniri clandestine, pentru răstur narea
regimului democrat, al Republicii Populare Române79. Timp de un an de zile, Țuțea va fi anchetat,
silit și îndemnat de securitate, să recunoa scă culpe imaginare, de care nu era vinovat.
După sfârșirea anchetei, gânditorul nostru, va fi judecat de către Tribunalul Milit ar al
Regiunii a II -a Militară și prin hotărârea nr. 241, din 26 decembrie 1957, este condamnat la zece
ani de închisoare, pentru unelitire contra ordinii sociale . Făcând recurs spre a se putea apăra, Țuțea
este condamnat pentru a doua oară și în urma sentinței nr. 179, din 26 septembrie 1959, i se vor
adăuga încă opt ani la cei zece, fiind condamnat astfel la optăsprezece ani de muncă silnică80.
Își va executa această pedeapsă nemeritată la penitenciarul din Aiud, unde va trece prin
procesul de reeducare, până la data de 1 august 1964, când va fi pus în libertate definitiv , find
grațiat prin decretul nr. 411/1964, al C onsiliul ui de S tat al Republicii Populare Române . Se pare
că Țuțea executase aproape treisprezece ani de închisoare, mai exact doisprezece ani, opt luni și
douăzeci și șase de zile. Deși a trecut prin atâțea ani grei de temniță comunistă , Țuțea a rămas
același om sfidător față de regimul totalitar, scriind în josul u nui proces -verbal de avertizare, de
după eliberare: „nu recunosc cele imputate”81.
Făcând o scurtă paranteză, merită să atragem atenția și asupra faptului că Țuțea fusese trimis
în judecată alături de un lot de unsprezece, așa -zici conspiratori împotriva orânduirii sociale.
Defapt, adevărul e că prin condamnarea masivă a multor intelectuali și a elitei clasei politice
românești, regimul comun ist urmărea plata unor polițe mai vechi, adunate încă din ilegalitate. De
altfe, teroarea comunistă, viza și o mai veche strategie stalinistă, aceea de imbecilizare a maselor.
Prin urmare, etichetările erau la modă, iar minților luminate li se reproșau înc hipuite înregimen tări
legionare, așa cum s -a întâmplat cu siguranță și cu gânditorul nostru82.
Evocând la senectute anii grei de detenție, Țuțea consemna în limbajul său pitoresc și
incon fundabil, câteva lucruri despre tactica comuniștilor și liderul lor Gheorghe Gheorghiu Dej,
după cum urmează: „La comuniști dacă nu ești cu ei – sau nu mai ești cu ei – înseamnă că ești
legionar . De ce acest «sindrom legionar » la bolșevici, mă întrebați ? Fiindcă legionarii sunt singurii

78 Ibidem .
79 Cf. Luminița Banu, art. cit. , p. 139.
80 Cf. Radu Sorescu, op. cit ., p. 1 9.
81 Cf. Luminița Banu, art. cit. , pp. 142 -143.
82 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 20.

16
români care n -au avut în dicționar la litera G cuvântul glumă și când îi prindeau pe comuniști era
vai de cozonacul lor”83. Iar despre liderul comunist ne spune că: „Gheorghe Gheorghiu -Dej a fost
o maimuță revoluționară; a crezut că face și el revoluție, deși imita bolșevismul rusesc. Adică : să
arestez oameni fără judecată, să -i țin indefinit în temniță, să -i pun în regim de exterminare, să -i
ucid dacă vreau – asta numea el revoluție. Așa făcea Stalin. Și Dej, imitându -l, credea că e
revoluționar. De fapt, a fost o maimuță balcanică – a tira nizat poporul român la adăpostul armelor
rusești. Nu ? Ce originalitate are revoluția românească ? Dar n -are nici cea rusească originalitate…
Păi știți cum am definit eu revoluția rusească ? Iacobinism tătaro -mongol ! Teroarea iacobină
mutată în stil tăt ăresc la Moscova”84.
Ținând cont de toate aceste lucruri, avem certitudinea că regimul comunist, i -a intentat lui
Țuțea un proces fals de acuzare , ca fiind legionar, căutând cel mai sigur să -l reducă la tăcere din
cauza atitudinii sale politice energic afirmate , de nesupunere față de aceștia, întreținând totodată
un climat de încurajare a libertății de gandire. De altfel, Țuțea a mărturisit în apărarea sa, ori de
câte ori a fost întreb at până la sfârș itul vieții, că : „dacă aș ști ce vină am în mod real, aș cere premiul
Nobel”85, pentru că „legionar propriu -zis n -am fost, am simpatizat ca toată lumea cu mișcarea
legionară”, dar „n -am fost legionar, nici comunist; am fost însă antihitlerist, pentru că ne -au luat
Ardealul ; nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne -a făcut -o Hitler la Viena . Nu
antigerman, pentru că sunt alături de germani care au aceleași interese vitale ca și noi, românii:
oprirea expansiunii slave ”. De altfel, chiar dacă Țuțea simp atiza mișcarea legiona ră pentru aspectul
ei religios, el o și condamna pentru man ifestările ei extremiste, spunând că: „acestor cavaleri ai
Gărzii de Fier, dacă regele Carol nu le lichida vârfurile și Antonescu nu continua la fel, ar fi fost
un dezastru fără pereche pentru România, fiindcă, prin cavalerismul lor fără reproș, muream în
coada Germaniei” 86.
Deși a fost eliberat definitiv în anul 1964 , așa cum am arătat în cele de mai sus , anii ce au
urmat, n -au fost nici ei mai buni pentru Petre Țuțea, calvarul din temnițele comuniste, mutându –
se, în așa -zisa lume liberă , fiind în permanență aflat sub atenta supraveghere a organelor securității ,
care nu și -au luat mâinile de pe el, considerându -l drept o mare amenințare . Altfel spus, Pet re Țuțea
a ajuns să locuiască într -o garsonieră modestă de la ul timul etaj al unui bloc din vecinătatea
parcului Cișmigiu87, unde , lipsit fiind de orice drept, a trebuit să ducă o viață de proscris și să
înfrunte vicisitudinile unei vieți mizere, lipsite de resurse m ateriale, și a cărui profesiune i -a fost
confiscată în timpul perchezițiilor , interzicându -i-se totodată și posibilitatea de a mai publica88.

83 *** 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea , ed. cit., p. 61.
84 Ibidem , p. 53.
85 Petre Țuțea, Între Dumnezeu …, p. 306.
86 Petre Țuțea, apud Grigore Constantinescu, op. cit. , pp. 206 -207.
87 Cf. Alex. Ștefănescu, La o nouă lectură… , p. 10.
88 Cf. Viorel Țuțea, art. cit. , p. 326.

17
Imediat după ce a fost eliberat, timp de aproape trei ani de zile , Țuțea a fost nevo it să
supraviețuiască fără niciun ajutor social, ajungând să -și vândă chiar biblioteca personală, pentru a
avea de -ale gurii, așa cum el însuși ne mărturisește: „am vândut cărți rare pe nimic, le -am vândut
că muream de foame; am rămas cu câteva sute de volume desperecheate”89. În tot acest timp a mai
fost susținut material de o soră de -a sa, la care din lipsa banilor pentru tramvai, era nevoit să meargă
întotdeauna pe jos , ceea ce pentru el nu era însă o problemă, afirmând umoristic, că mișcarea la
ajutat să -și desumfle picoarele90, să-și recapete cât de cât sănătatea afectată în urma detenției.
În luna martie a anul-ui 1967, lucr urile încep să se îmbunătățesc pentru gânditorul nostru,
primind o pensie infimă din partea Ministerului Sănătății și al Prevederilor social e, în valoare de
434 de lei91. Un an mai târziu, Țuțea va primi și un mic spor din partea Uniunii Scriitorilor și acces
la restaurantul acestei bresle, prin bunăvoința lui Alexandru Andrițoiu și Zaharia S tancu92, care au
dorit să -l răsplatească pentru ajutorul oferit scriito rilor acestei asociații, pe când era director în
Ministerul Economiei93.
Îmbunătățindu -se câtuși de puțin starea sa financiară, Țuțea va începe să frecventeze atât
cafenele Bucureștiului, obișnuind să meargă în special la „Turn” și la „Athénée Palacé ”, cât și
restaurantul scriitorilor din Calea Victoriei . În aceste locuri, fiind înconjurat atât de prieteni, cât și
de informatori, Țuțea va ține adevărat e prelegeri, vorbind ore în șir despre artă , politică, filosofie,
teologie, Lo gos, inteligență94 și multe alt ele, fără a se teme că ceea ce spune, ar putea co nstitui un
nou dosar de acuzare, înmulțindu -i-se prin urmare, anii grei de temniță comunistă95.
În urma unor astfel de conferințe publice, gânditorul nostru, a ajuns să -și adune pe lângă sine
și un mic grup de discipoli, cărora le -a vorbit despre credința în Dumnezeu și ideea de națiune ,
ajungându -se în cele din urmă, să fie considerat drept colaborator al celor ce au pregătit revoluția
din 24 decembrie 198996. Despre faptul că a avut ucenici, el însuși ne mărturisește, după cum
urmează: „Am avut și discipoli. Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sunt un om vorbăreț. Toată
suferința me a se datorează poftei mele de a vorbi fără restricții”97. Într-adevăr, făcân d o scurtă
paranteză, vorbăria, fără a fi însă și de prisos, era una din trăsăturile dominante ale personalității
sale, Țuțea fiind un om care spunea verde în față tot ceea ce gândea, după cum el însuși ne
mărturisește : „ce -i în gușă, și -n căpușă. Nu mă dau înapoi. Nu pot să mint . Gândesc și spun ceea
ce gândesc”98. Printr -o astfel de personalitate, marcată de o vorb ărie excesivă , exter iorizată în orice

89 Petre Țuțea, apud Grigore Constantinescu, op. cit. , p. 211.
90 Ibidem .
91 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 26.
92 Idem, Prefață , în Petre Țuțea, Filosofia nuanțelor , Ed. Timpul, Iași, 1995, p. 6.
93 Cf. Isabela Vasiliu -Scraba, Nae Ionescu și Petre Țuțea , în „Convorbiri literare”, nr. 8, 2000, p. 10.
94 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 22.
95 Cf. Dumitru Chirilă, Omul care nu știa să vorbească în șoaptă , în Familia, nr. 12, 1991, p. 3.
96 Cf. Florin Manolescu, Un om împlinit , în „Luceafărul” nr. 28, 1992, p. 5.
97 *** 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea , ed. cit., p. 109.
98 Petre Țuțea, apud Valeriu Cristea, „ M-am fâțâit așa, un pic, în epocă …”, în „Caiete critice”, nr. 4 -5, 1994, p. 10.

18
timp și orice loc , Țuțea dădea peste cap, toate planurile securiștilor, referitoare la eliminarea
marilo r personalități de natură harismatică, motiv pentru care a și suferit anii grei de recluziune99.
Toate aceaste lucruri, îi vor aduce din nou necazuri gânditorului nostru și până în anul 1989,
va fi mai mereu urmărit100, percheziționat și chemat la Securitate pentru a fi intimidat. Chiar și cei
mai apropriați prieten i ai săi, tineri și intelectuali erau audiați și uneori îndepărtați în urma
amenințărilor101. De altfel, în timpul perchezițiilor i -au fost confiscate , în jurul a o mie de pagini,
securiștii crezând prin aceasta că vor face să dispară o incisivă și superdotată conștiință națională ,
afirmând : „nu mai e nici o urmă de dumneata c -am avut noi grijă !”102. Conștien t fiind de acest
pericol, își va multiplica lucrările și le va încredința s pre păstrare unor apropriați103.
Tot în această perioadă, mai exact din anul 1968, Țuțea va colabora pentru scurt timp la
revista Familia, unde cu ajutoru l unor prieteni, căci lui îi era interzis acest lucru, va publica câteva
fragmente din Teatrul seminar și unele frânturi din textele filosofice Eros și Bios104.
Merită să atragem atenția și asupra unei scrisori, trimisă de gânditorul nostru, preotului din
satul Boteni prin iarna anului 1970; scrisoare ce pare a fi mai degrabă un testament spiritual decât
o banală dispută între rude, în care conștient fiind de clipa implacabilă a morții ce ar putea veni,
Țuțea își exprimă dorința de a fi îng ropat în satul său natal. Pentru importanța acestei scrisori, fiind
totodată și o mărturie a iubirii gânditorului nostru față de neamul și pământul românesc , redăm
integral conținutul acesteia: „Părinte Sisoe, prin prezenta declarație țin să vă aduc la cunoștință că
cele două porții din față, din porția tatălui meu, să fie respectate, ele aparținându -ne: mie și sore
mele Ma ria. Doresc să fiu înmormântat în comuna Boteni. Vă rog respectuos să faceți toate cele
de cuviință pentru respectarea acestui drept. Legătura mea cu acest pământ este mistică și ultima
dorință este ca somnul meu de veci să fie alături de tatăl meu și de s ora mea, Maria”105.
Odată cu r evoluția din 24 decembrie 1989, s -a produs o schimbare majoră în viața lui Țuțea ,
mai cu seamă în ceea ce privește personalitatea sa marcantă , căci starea sa materială a rămas la fel
de precară . Astfel, datorită zelului unor stu denți precum Marian Munteanu, Radu P reda și mulți
alții, care au văzut în el atât un mentor , cât și un vizionar, consemnându -i enunțurile apodictice,
Țuțea a fost redescoperit de societatea românească. A devenit o personalitate notorie, fiind curtat
până s pre finalul vieții de o mulțime de gazetari și reporteri TV , atrași de excentricitatea și poziția
sa anticomunistă. Criticul literar Alex Ștefănescu, consemnează faptul că acesta era vizitat în unele
zile și de câte opt -zece ziariști, care îi solicitau dec larații sau interviuri106.

99 Cf. Isabela Vasiliu -Scraba , art. cit. , p. 10.
100 Cf. Luminița Banu, art. cit. , p. 143.
101 Cf. Viorel Țuțea, art. cit. , p. 326.
102 Cf. Grigore Constantinescu, op. cit. , p. 207.
103 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 22.
104 Ibidem .
105 Petre Țuțea, Scrisoare către preotul din Boteni , apud, Radu Sorescu, op. cit. , p. 22.
106 Cf. Alex. Ștefănescu, La o nouă lectură… , p. 10.

19
De altfel, în urma acestei revoluții , a încetat și supravegherea gândit orul nostru, de către
secur itate, fiind el însuși martor al prăbușirea regimului ce i -a prădat treisprezece ani din viață107.
Scriitorul și eseistul Andrei Pleșu, întrebându -se ce -l putea face pe gând itorul nostru atât de
periculos pentru regimul comunist, încât să fie urmărit în permanență de către organele securități,
ajunge la o frumoasă concluzie și anume: că pe lângă geniul intelectual și ideile sale naționali ste,
anchetatorii simțeau printru -un instinct ce nu le lipsea, că Petre Țuțea era „dușmanul absolut,
dușmanul în ipostază chintesențială: el întruchipa într -un dozaj unic credința în Dumnezeu, firescul
ideilor, hazul enorm al formulării, pe scurt, tot ce e ra mai greu de clintit din sufletul național. De
o parte, Puterea, nelegitimă, schimonosită și schimonositoare, de cealaltă, un gentilom valah, un
Chesterton câmpulungean, un țăran imperial, fără frică și fără finețuri psihanalitice ”. De asemenea,
mai afir mă și faptul că: „nu se poate spune că Petre Țuțea a dus cu putere un război din care a ieșit
învingător. Căci el a început prin a fi învingător și a dus războiul cu grația suverană a c elui ce nu
poate pierde ”108.
În anul 1990, deși aflat l a senectute, Țuțea va mai adopta o ultimă opțiune politică, devenind
liberal în mod oficial, dup ă ce se înscrie la îndemnul unui apropiat, în Partidul Național Liberal .
Nu va lua parte la întruniri ș i diverse manifestări politice, ci va practica un liberalism intra muros ,
în garsoniera sa de lângă parcul Cișmigiu . Am putea spune în această privință, că Țuțea „a gustat ”
din aproape toate ideologiile secolului al XX -lea109, adoptând pe rând doctrina țărănistă, marxist –
leninistă, conservatoare, și in final pe cea liberară, în c limatul căreea consideră că: „se poate respira
spiritual și progresa material”110. Singura doctrină însă de care nu s -a simțit atras, a fost cea social –
democrată despre care el înșuși ne mărturisește că nu este altceva decât „ laptele bătut al
comunisului ”111.
În același an, bătrânețea și perioada de detenție, vor începe să -și spună cuvântul, starea de
sănătate a gânditorului nostru, fiind din ce în ce mai șubredă. Prin urmare, în luna octombrie va
necesita o prima internare la Spitalul de Gerontologie și Geriatrie din București . Fără a se vedea
vreo schimbare, fiind din ce în ce mai bolnav, un an mai târziu va fi internat la spitalul „Cristiana”,
unde își va p etrec e ultimele luni din viață112.
Chiar și în aceste momente de suferință, aceea vorbărie ca trăsătură dominantă a
personalității sale, nu -l va părăsi și va continua să țină prelegeri unei asistente ocazionale, deși
uneori acestea erau întrerupte de tăceri abisa le. De altfel, reușind să depășească angoasele morții
prin credință și nădejdea în mântuirea sufletului său chinuit de circumstanțele vieții, își va ierta

107 Cf. Lumi nița Banu, art. cit. , p. 143.
108 Andrei Pleșu, Față către față. Întâlniri și portrete , Editura Hu manitas, București, 2011, pp. 36 -37.
109 Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 17.
110 *** 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea , ed. cit., p. 62.
111 Ibidem , p. 99.
112 Cf. Viorel Țuțea, art. cit. , p. 326.

20
asemeni unui bun creștin, dușmanii ce l-au prigonit . În cele din urmă, împăcat cu sine, cu lumea
și cu Dumnezeu, marel e gânditor român Petre Țuțea, se va stinge din viață la 3 decembrie 1991,
asemeni unui voievod încărca t de glorie113. A părăsit această lume, convins fiind, că nici o jertfă
nu se irosește, ci mai mult de atât, că toate jertfele individuale se adună și se constituie într -un cont
al fiecărui popor, fiecare națiune clădindu -se și supraviețuind în baza martirilor săi114.
Trupul neînsuflețit al gânditorului nostru, a fost depus provizoriu în capela -paraclis a
spitalui, unde au fost ofic iate trei s lujbe religioase consecutiv. Mai apoi a fost preluat de nepotul
său de frate, Viorel Țuțea, care a avut grijă să fie adus în satul Boteni, respectând prin urmare
dorința defunctului, sesiz ată în scrisoarea din anul 1970, prin care cerea preotului să fie în gropat
în pământul natal. Înmormântarea a avut loc la 6 decembrie 1991, respectându -se întocmai datinile
creștinești. De asemenea, ca urmare a personalității sale marcante, Petre Țuțea a fost omagiat atât
în București cât și în Boteni, de fel și fel de prieteni : studenți, preoți , scriitori, profesori, foști
deținuți politici, având parte la înmormântare chiar și de un cor de studenți din București115.
În cinstea lui Țuțea , spre a comemora vitejia și genialitatea sa , însuși renumitul sculptor
Vasile Gorduz , i-a dedicat cel dintâi bust în București, prin dibăcia mâinilor sale. Această operă
de artă, a fost inaugurată la 25 mai 2004, fiind așezată în curtea Bisericii Popa S oare. Opera are
pentru noi o importanță remarcabilă, deoarece redă într-o manieră deose bită, întreaga personalitate
a gânditorului nostru. Pri n urmare, bustul exprimă atât dragostea lui Țuțea față de poporul român,
prin fața sa deteriorată de parcă ar avea bube, arătând suferințele îndurate pentru protejarea
poporului cât și mândria că a put ut servi un asemenea neam, schițând și un zâmbet ușor, ce ne -ar
insinua verva cu care s -a împotrivit regimului comunist. De altfel, coincidență sau nu, bustul fiind
așezat în curtea respectivei biserici și fiind înălțat spre cer, ne redă și dragostea lui Țuțea față de
Dumneze u, în care și a pus nădejdea și și -a aflat libertatea116.

Făcând o scurtă concluzie, puteam afirma faptul că Petre Țuțea, a reușit prin adoptarea
principiului actualități permanente, despre care am vorbit în cea dintâi p agină a acestui capi să se
delimiteze de trecutul său devastator, marcat de eșecul celor două extreme politice asumate pe rând
în tinerețe, cât și de hărțuierile și torturile îndurate în temnițele comuniste. Cu toate acestea,

113Cf. Radu Sorescu, op. cit. , p. 25.
114Cf. Viorel Țuțea, art. cit. , p. 327.
115 Ibidem .
116 Cf. Dan Hăulică, Glosse la un portret al Filosofului , în „Observator Cultural”, nr. 229, 2004, p. 4.

21

I. 2. Opera marelui gânditor – o privire de ansamblu
Opera marelui nostru gânditor, Petre Țuțea, a reprezentat în decursul timpului , una dintre
cele mai controversate subiecte, fiind mai cu seamă de sorginte verbală și mai puț in scriptică. Acest
lucru, se datorează în principiu, faptului că, Țuțea a fost atras mai mult de arta oratoriei, căutând
să-și exteriorizeze ideile prin viu grai, lăsând consemnare lor în scris, pe ultimul plan al vieții sale.
Pentru a întelege cum anume, a ajuns oratorul nostru să aibă și o operă scrisă, voi încerca în
cele ce urmează să prezint pe cât este cu p utință, demer sul ce a făcu t ca acest lucru să fie posibil.
Pentru talentul s ău oratoric deosebit, Țuțea a ajuns să fie considerat o legendă printre
cercurile generației s ale, fiind asemuit cu anticul Socrate. Nu știm cu exactitate de la cine a plecat
ideea că Petre Țuțea este un socrate al nostru, al românilor, însă cunoaștem faptul că într-un
interviu luat ilustrului cărturar Mircea Eliade, prin anul 1968 și publicat în „ Luceafărul”, acesta s –
a adresat la un moment dat intervieva torului, cu întrebarea: „Ce mai face, oare, acel Socrate al
Bucureștiului – Petre Țuțea ?”117.
Cu toate acestea, chiar dacă , anticul Socrate a reprezentat un model existențial în formarea
personalit ății sale o ratorice, Țuțea respingea asemănarea cu respectivul filosof , deoarece discursul
său, devenise unul preponderent creștin ca urmare a experienței avute în temnița comunistă ;
maieutica nemaifiindu -i folositoare , aflând Adevărul. Despre acest lucru el î nsuși ne mărturisește,
spunând: „ Socrate a fost pentru mine un model existențial. Dar raportat la Iisus își pierde
semnificația. El a căutat un zeu. Eu de pildă, nu -l caut, că -L am”118.
Merită să atragem atenția și asupra faptului că nu doar Socrate a avut o mare influență în
dezvoltarea oratoriei lui Ț uțea, ci și marele „făuritor de minți” și orator la rândul său, Nae Ionescu,
care deși nu i -a fost profesor așa cum afirmă filosoful nostru, el făcând facultatea la Cluj, și -a pus
totuș i amprenta asupra gândirii sale119. A existat o pretenie deosebită între ei, Țuțea mărturisind
că îl vizitase pe Nae, de „vreo 50 de ori”, la vila sa din Băneasa, unde discutau ore întregi120.
Filosoful nostru, a dorit prin talentul său oratoric, să devină un ins original și unic, aparținând
unui anume spațiu de apariție și manifestare , motiv pentru care a refuzat să fie și vreun făcător de
cărți; scrisul îngrădind personalitatea omului. Prin urmare, opera scrisă nu a însemnat pentru el,
așa cum am mai spus, decât un punct eventual și întâmplător pe traiectoria vieții121. În această
privință , Petre Țuțea se și justifică printr -o frumoasă mărturisire, afirmând următoarele lucruri și

117 Cf. Ion Papuc, Petre Țuțea , în Petre Țuțea, Scrieri filosofice , volumul al II -lea, Ed. România Press, Bucureșt, 2006,
p. 11.
118 Adrian G. Romila, Vorbele lui Petre Țuțea , în „Luceafărul”, nr. 33, 2005, p. 4.
119 Cf. Dumitru Chirilă, Petre Țuțea – ultima întâlnire , în „Familia”, nr. 2, 1992, p. 11.
120 Cf. Isabela Vasiliu -Scraba , art. cit. , p. 10.
121 Cf. Ion Albulescu, Privire asupra filosofiei lui Petre Țuțea , în „Steaua”, nr. 5, 1993, p. 49.

22
anume: „aș fi putut să scriu multe cărți, că prostii pot spune multe, dar am o ic onomie a spiritului
care mă împiedică să mă revă rs. E foarte greu, când ai responsabilitate a ceea ce faci, să te pui pe
scris, fiindcă scr isul de definitivează. Scrisul t e definitivează, în sensul că te arată fără posibilitate
de ieșire122.
Într-adevăr, Țu țea are mare dreptate în ceea ce spune, căci știm și noi, că scrierea unei cărți
te obligă să respecți anumite protocoale. Trebuie să construiești fraze complete, să fii atent în mod
deosebit să nu te repeți, sau să te contrazici, să -i menționezi pe autori care te -au precedat în tratarea
unei teme, și multe altele, ajungând să fii monoton în ceea ce vrei să spui. P ractic, scrisul s -a
transformant , mai ales în zilele noastre , într-o birocrație. D acă ai o idee, ești obligat să îndeplinești
tot felul de formal ități înainte de a o pune în circulație, lucru ce s -ar fi putut face mult mai simplu,
printr -o comunicare directă. Gânditorul nostru, a avut însă marele curaj de a renunța la această
birocrație a scrisului123. Prin urmare, pentr u o bună perioadă de timp, Țuț ea și-a manifestat ideile
sale naționaliste cât mai ales creștine , prin intermediul oralității, ajungând să fie considerat chiar
o legendă , după cum am menționat și în cele de mai sus.
Legenda lui Petre Țuțea, ca „geniu al oralității”, așa cum îl mai consi dera și prietenul său
Emil Cioran124, începe s ă se formeze cu precădere în anul 1964 , când este eliberat definitiv din
închisoare. Astfel, urmează o perioadă pe care cei mai apropiați auditori au numit -o „socratică” .
Timp de aproape trei decenii, în câteva dintre celebrele cafenele ale Bucureștiului, Țuțea va
dezvolta unul din tre cele mai monumentale discursuri de spiritualitate românească. Totodată,
folosindu -se de elementele efemere ale propriei vieți, filosoful nos tru va da naștere unui model al
Înțeleptului în Cetate, simulta n, concurent și solidar , cu cel dezvoltat de contemporanul și prietenul
său, Constantin Noica, în ceea ce s -a numit „Școala de la Păltiniș”125.
Mulți dintre cei care au avut contact cu gânditorul nostru și s -au oprit să-l asculte măcar un
ceas, au rămas profund impresionați de talentul său oratoric deosebit pus în valoare printr -o vastă
cultură. D rept mărturie , jurnalistul Arșavir Acterian, unul dintre cei ce au avut plăcerea să-l
audieze, a realizat o frumoas ă descriere asupra oratorul nostru, după cum urmează: „O namilă de
om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l -au ascultat 3, 4, 5 ore vorbind încontinuu
de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvânt, vor recunoaște că n -am exagerat cu
nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui care
n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și -a revărsat cu generozitate geniul, fără nici un gând de
răsplată materială. Nu numai prin saloane c u doamne admirative – care îl priveau cu ochi holbați
ca la o minune -, dar și prin reuniuni de cărturari unși cu toate alifiile și pe care îi uluia. Mircea

122 Dorin Popa, Convorbiri euharistice , Ed. Institutul European, Iași, 1992, p. 18.
123 Cf. Alex. Ștefănescu, Gândirea exclamativă , în „România literară”, nr. 7, 2000, p. 4.
124 Cf. Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire , Ed. Humanitas, 2015, p. 184. remediază
125 Cf. Vasile Gogea, Petre Țuțea sau Proiectul ca o împotrivire , în „Vatra”, nr. 7, 1 993, p. 12.

23
Eliade – de alt potop -, încercând o întrecere cu Țuțea, s -a dat bătut într -o seară la taifas într -o casă
de pe strada câmpeanu. Eliade – după ce l-a ascultat câteva ore în șir pe conu′ Petrache divagând
cu caracteristica lui impetuozitate și cu verva lui îndrăcită, despre probleme de metafizică, despre
poezie și teatru, despre politică și câte altele – a spus că ar fi onorat să -i fie secretar. Poate și în
glumă, dar și în serios”126.
Ne punem însă întrebarea, de unde atâtea cunoștințe pentru a -și putea întreține oratoria ?
Răspunsul se află în faptul că, Țuțea era un cap enciclopedic, el acumulase în decu rsul timpului cu
o „răbdare de benedictin” cunoștințe din varii domenii, atât în materie de drept și economie –
discipline ale specialității lui, cât și de filosofie, literatură, medicină, fizică, astrologie și multe
altele . Toate aceste c unoștințe , nu râm âneau însă stocate în memorie ca într -un depozit, ci erau
mai apoi transfigurate printr -o alchimi proprie127 și dăruite în m od gratuit celor ce -l ascultau.
Despre acest lucru, colaboratorul de la Manifest, Sorin Pavel, ne spune că Țuțea: „îți lua din gură
un biet sărmănel de gând just, și -ți înapoia la minut, un prinț în fast oriental”128. De asemenea, și
prietenul său, Ion Papuc, consemnează că Țuțea: „ era lipsit de aceea scleroză tipică (…), a celor
care filosofeză exclusiv din cărți, papagali ai unor fraze îndelung lustruite. El filosofa oricât de
mult făcea apel la cărți, (și făcea), el filosofa după viață, în contact cu viața, provocat mereu de
viață. Aceasta îl interesa în mod preponderent, dacă nu chiar exclusiv , viața colectivităților umane
cărora apar ținea, și ale căror norme vroia să le stabilească, deducându -le sau elaborându -le, pentru
a le impune mai apoi”129.
De altfel, chiar dacă Petre Țuțea nu a avut o școală propriu -zisă, el era un pedagog desăvârșit,
care filosofa în orice timp și în orice loc, școala sa fiind una ambulatorie. El reușea fără îndoială,
nu doar prin cuvinte ci și prin gesturi, printru -un misterios fluid al persoanlității sale, să încarce
fiecare clipă de sens și să ofere o mare încredere în capacitatea de gândire al celo r din jurul său130.
În această privință, tot Ion Papuc, ne mărturisește faptul că „avea atâta indescriptibil farmec, încât
după câteva ceasuri de conversație, îți venea să -l părăsești brusc, copleșit, și să alergi să notezi
totul, să nu se piardă atâta frumu sețe și profunzime a gândurilor, și strălucire a exprimărilor”131.
Prin pedagogia sa orală deosebită, ținând discursuri apologetice cu privire la valorile
naționale și creștine ale poporului român; Țuțea a transformat chiar și temnițele comuniste î n
adevărat e „catedre”132. În acest sens, însuși oratorul nostru remarcă faptul că: „am făcut 13 ani
pușcărie, dar nu -mi pare rău. Aveam cui vorbi. Unde mai găseam eu așa auditoriu ? Numai savanți,

126 Arșavir Acterian, Intelectualitatea interbelică între ortodoxie și tradiționalism , Ed. Vremea, București, 2008, p.
35.
127 Idem, Un riaș cu verb potopitor , în „Cronica”, nr. 16, 1991, p. 7.
128 Sorin Pavel, Enkomion – Petre Țuțea , în „Jurnalul Li terar”, nr. 5 -10, 2001, p. 15.
129 Ion Papuc, op. cit. , p. 12.
130 Cf. Alex. Ștefănescu, La o nouă lectură… , p. 10.
131 Ion Papuc, op. cit. , p. 10.
132 Cf. Vasile Gogea, art. cit. , p. 12.

24
numai miniștri. Până și gardienii plângeau, când le vorbeam de Platon ș i-i transportam în lumea
ideilor pure”133. De asemenea, este memorabilă și o întâ mplare povestită de inginerul Matei Biloiu,
coleg de celulă cu Țuțea, la Ocnele Mari. Acesta, spunea că, un țăran care era și el închis pentru
cauze anti -comuniste, a ieșit la r aport la directorul închisorii și a cerut în mod deosebit să fie mutat
cu Petre Țuțea . Directoru l l-a întrebat de ce, iar țăranul a spus că vrea să -l asculte cum vorbește.
Directorul enervat l -a întrebat mai apoi : „Ce înțelegi, bă, tu de la ă sta ?”, la care țăranul iar fi
răspuns : „Nu înțeleg nimic, dar e năpraznic !”134.
Toate aceste exemple, ne confirmă geniul oratoric al gânditorul nostru, motiv pentru care s –
a și contur at în cadrul generației sale legenda de „Socrate al român ilor”. Cu toate acestea,
asemănarea cu anticul Socrate a fost însă, mult prea forțată , Țuțea deosebindu -se categoric de
acesta, printr -un discurs aparte, cu totul diferit. El nu practica maieutica și nici dialogul nu -l prea
folosea, simțind nevoia nu de parteneri de discuție ci de auditoriu. Discursul său, promova valorile
naționale și creștine în același timp, ceea ce a făcut din Țuțea nu doar un ortator în genere ci și un
mare predicator în mod special, ceea ce Socrate n -a fost niciodată135. Prin urmare, gânditorului
nostru a ajuns să-și împlinească dorința despre care am vorbit în cele de mai sus, și anume aceea
de a fi un ins original și unic în cetatea românească, oratoria sa devenind o adevărată operă.
Așa cum am mai spus, Țuțea căuta să -și mărturisească ideile și adevărurile es ențiale ale
credinței nu în scris, spre a fi lansate în hăul unui public impersonal, ci în cadrul unui auditoriu ,
compus din oameni care să fie „ochi și urechi ”, cum spune zicala. Prin urmare, opera sa oratorică
este o „operă mărturisitoare”, o trăire imed iată în celălalt136. E o operă ce se vrea cale spre
mântuire, discursul oratorului nostru fiind alcătuit în cea mai mare parte din formule precise, ce
nu lasă loc echivocului semati c sau ideatic. E o operă ce are în centru pe Hristos, Adevărul
descoperit în temnița comunistă137. Sub acest aspect, al „operei mărturisitoare”, istoricul Gabriel
Gheorghe, remarcă în frumoasele sale cuvinte, că: „Petre Țuțea a trăit și continuă să trăiască ca un
demiurg, iar legenda lui nu se va dovedi cu nimic mai prejos de cele al e sfinților bisericești, pentru
că în preajma lui te simțeai ca după împărtășanie”138.
Vedem astfel, prin toate aceste mărturii, că opera orală a gânditorului nostru a constituit acel
„cuvânt de învățătură” de care avea nevoie societatea românească spre a se trezi la lumină și a face
trecerea de la ceea ce era impersonal la personal și de la zbatere și îndoială la ceea ce înseamnă
credință și certitidine139. În această privință, criticul literar, Gheorghe Grigurcu, ne spune despre

133 Marin Sorescu, Un anume Țuțea , în „Jurnalul Literar”, nr. 35, 1993, p. 5.
134 Matei Biloiu, Să dai ce încă ți -e necesar , în revista Academiei Universitare Athenaeum, numărul omagial intitulat,
Petre Țuțea – încercare de portret , București, 1992, p. 6.
135 Cf. Alexandru Surdu, apud , Lucian Gruia, Românii în oglinda timpului , Ed. Limes, Cluj, 2016, p. 93.
136 Cf. Radu Preda , Jurnal cu Petre Țuțea , Ed. Lumea credinței, București, 2015, pp. 152.
137 Ibidem , p. 153.
138 Gabriel Gheorghe, art. cit. , p. 113.
139 Cf. Radu Preda, op. cit. , p. 153.

25
Țuțea, că: „a fost un boier al cuvântului, pe care -l dăruia cu o nesămuită generozitate tuturor celor
ce voiau să -l asculte”140. De altfel, chiar și filosoful nostru, cu toate că a refuzat să fie considerat
un „model socratic în cetatea românească”, era ferm convins că influența sa a fos t una covârșitoare
în această cetate, zicând că: „ și Nae Ionescu a gustat din mine. N imeni nu a intrat în contact cu
mine fără să ia ceva în traistă”141.
Deși exemplele ar mai putea continua în ceea ce privește opera oratorică a marelui nostru
gânditor, în c ele ce urmează ne vom muta în sfera informațiilor privitoare la opera sa scrisă.
Prin urm are, chiar dacă Țuțea s-a manifesta t cu precădere ca geniu al orali tății după anul
1964, el s-a ocupat în același timp, într -un mod mai modest sau în taină am putea spune , și de
făurirea unei importante opere scrise. A făcut acest lucru zice el: „ nu din nevoia de a scrie, pentru
că, în ceea ce mă privește pe mine, n -am simțit niciodată această nevoie” 142, ci din dorinț a de a
lăsa câte ceva urmașilor săi din profunda s a gândire, ancorată atât în valorile naționale cât și în
cele creștine , după anii petrecuți în închisoare143.
Acest important pas, spre o operă scrisă, l -a făcut pe filosoful Constantin Noica, să afirme
în mod uluitor, cam în aceiași perioadă, că: „Scriind, Țuțea și -a stricat legenda”144, mai exact
legenda de „Socrate al Bucureștiului”, așa cum i se adresase, după cum știm, Mircea Eliade.
În această privință, merită să facem o comparație justă asupra statutul ui de Socrate al
filosofului nostru. A stfel, suntem de părere că Țuțea poate fi asemuit cu anticul Socrate, din
următoarele motive: în primul rând, pentru că nici el nu și -a asumat responsabilitatea scrisului, iar
atunci când a fost pus în situația de a scrie , a ales să dicteze spre a evita recluziunea scr isului ce
elimină principial publicul (textele răm ase fiind în mare parte dictate unuia sau altuia dintre
prietenii ce i se ofereau secretari )145; în al doilea rând, pentru că scrierea efectivă a reprezezentat
un „accident biografic târziu și secundar”146, el fiind preocupat în mod special să se manifeste ca
„geniu al oralității”, adoptând oralitatea din dorința de a face pedagogie națională . De altfel, nu ar
putea fi considerat drept un Socrate: în primul rând, pentru că , deși scrierea efectivă a fost un
accident, el „și-a stricat legenda” așa cum afirma Noica, adunându -și numele pe multe pagini,
tipărite atât înainte cât și după cel de -al doilea război mondial147; iar în al doilea rând, pentru că
Țuțea a practicat un discurs cu totul aparte, un discurs măr turisitor, făcând din filosoful nostru un
orator unic, un adevărat predicator, ceea ce, așa cum am mai spus, Socratele antic, n -a fost
niciodată.

140 Gheorghe Grigurcu, Socratele bucureștean , în „J urnalul Literar”, nr. 7 -8, 1992, p. 1.
141 Petre Țuțea, Între Dumnezeu… , p. 83.
142 Petre Țuțea, apud , Dumitru Chirilă, Omul care nu știa …, p. 3.
143 Cf. Corneliu Ștefanache, O mare moștenire pentru gândirea românească , în „Cronica”, nr. 21, 1992, p. 2.
144 Constantin Noica, apud , A.I.Brumaru, op. cit. , p. 55.
145 Cf. Ion Papuc, op. cit. , p. 26.
146 Ibidem , p. 27.
147 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 21.

26
Socrate sau nu, sunt de părerea că Țuțea nu și -a stricat adevărata legendă, căci legenda nu -i
aparținea anti cului Socrate, ci lui, a celui ce s -a vrut a fi un orator original, și mai mult decât atât
un mărturisitor. Prin urmare, după cum știm că omul își crează singur destinul sau soarta, Țuțea
și-a creat legenda lui, care este unică, îi aparține și poate dăinui atât cu operă scrisă cât și fără.
De altfel, filosoful însuși își consideră opera scrisă, ca nefiind semnificativă, afirmând că:
„Deși am scris mult în viața mea, nu cred că scrierile mele sunt antologice și nici elovente pentru
evoluția spirituală a per sonalității mele”148. Aceasta ne demonstrează încă o dată, că oralitatea
reprezenta pentru filosoful nostru forma cea mai specială de împlinire , de trăire în celălalt , căci tot
el îl atenționa la un moment dat pe Radu Preda în jurnalul său, spunându -i: „să n u te superi, dar eu
cred că opera mea e mai degrabă aici, în locul și timpul vorbirii noastre”149. Așadar , oratoria era
pentru el comunicarea vie, prin care puncta și timpul și spațiul cu prezența sa fizică și spirituală .
Deși opera scrisă, nu este semnificativă pentru filosoful nostru, pentru noi cei ce dorim să ne
împărtășim câtuși de puțin din gândirea sa naționalistă și religioasă, are o valoare inestimabilă.
Prin urmare, subliniem faptul că Țuțea „și -a stricat legenda” de So crate, mai înainte de anul
1964 când a început să tipărească mai susținut, și anume în perioada, dintre noiembrie 1932 –
martie 1933, pe când semnând sub numele de Petre Boteanu, publicase în revista Stânga , un număr
de șaisprezece articole, ce însumau zeci de pagini pe o tema tică socio -economică și politică variată,
articole ce nu pot fi trecute cu vederea mai ales atunci când se vorbește despre opera sa150.
Articolele care au avut însă un răsunet deosebit și pe care merită să le menționăm, sunt: Regulile
jocului democratic și Lupta împotriva marxismului ; celel alte fiind în special teze comuniste151.
Subliniem de altfel și faptul că, Petre Țuțea a dictat cele șaisprezece articole unui scrib , atât
pentru a evita recluziunea scrisului, cât și pentru ca acestea să fie publicate mai rapid152.
Nu putem trece cu vederea, însă, nici Manifestul Revoluție N aționale redactat de către
gânditorul nostru în anul 1935, despre care, deși am atras atenția și în subcapitolul anterior, ținem
să subliniem și faptul că acesta are o importa nță deosebit ă în ceea ce privește opera scrisă,
abordând și dezvoltând o seamă de probleme vitale pentru prezentul și viitorul României întregite.
Printre acestea, s -au evidențiat în mod deosebit cele referitoare la stat și națiune , văzute din cinci
dimensiuni definit orii, după cum urmează: statul național, economia, familia, biserica, războiul și
pacea. De altfel, toate aceste idei „forte”, am putea spu ne; erau privite de pe poziții politice de
dreapta, însă într -un mod independent, de un grup de intelectuali îngrijor ați de soarta națiunii și a
țării, aflate într-un moment de răscruce153, fiind o perioadă de fărămițare a vieții politice.

148 Petre Țuțea, apud , Alex. Ștefănescu, Gândirea… , p. 4.
149 Petre Țuțea, apud , Radu Preda, Jurnal… , p. 27.
150 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 22.
151 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 20.
152 Cf. Arșavir Acterian, op. cit. , p. 37.
153 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 22.

27
La trei ani de la redactarea Manifestului, r espectiv în ianuarie 1938, Țuțea își va face, din
nou, simțită prezența în publicistica vre mii, redactând la Cuvântul , lui Nae Ionescu, șaptesprezece
articole154. Aceste articole , vor adăuga alte zeci de pagini la cele redactate anterior , ajungând ca
publicistica economică, socială și politică a filosofului nostru să cuprindă, deja, câteva sute155.
Atragem atenția de altfel, asupra faptului că și aceste articole de la Cuvântul cât și
Manifestul , e posibil să fie publicate tot ca urmare a unei dictări, asemeni celor de la Stânga ,
filosoful nostru, păstrându -și oarecum , acea legendă de Socrate bucureșt ean.
După anii de purgatoriu petrecuți în temnița comunistă, Petre Ț uțea, devenind un gânditorul
religios, se va ocupa concomitent cu desfășurarea operei oratorice și de redactarea propriu -zisă a
unei opere formată mai cu seamă din eseu ri, dialoguri și tr atate. De altfel, c a urmare a experienței
religioase avute în închisoare, opera scrisă a gând itorului nostru se va dovedi a fi o adevărată
simbioză , între o conștiință națională originală ș i o profundă viziune creștină , supra naturii și
societății umane. Printr -o astfel de operă scrisă, Țuțea va fixa rolul omului în cosmos, într -o
dimensiune axiologiă, dominată de o ierarhie proprie de valori și sensuri universale, concentrate
în formula triadică: Dumnezeu – Natură – Om156.
Începând cu anul 1964, stimulat și de ideea că se va produce o schimbare în societatea
românească ca urmare a eliberării tuturor deținuților politici, Țuțea va redacta efectiv, cu asiduitate
și responsabilitate, un tratat de economie politică intitulat Istoria cooperație , axat pe „principii
cooperatiste” filosofice și religioase157. Menționăm de asemenea și faptul că, începând să scrie
propiu -zis odată cu acest tratat, Țuțea își „strică” pe drept cuvânt, acea legendă de Socra te, așa cum
afirmase Constantin Noica.
Continuând să-și însemneze gândurile pe hârtie, până la 17 mai 1968, Țuțea va redacta un
număr de nouă dialoguri filosofice, cât și un tratat asupra teatrului seminar – concept propriu asupra
formulei triadice . Își va vedea publicate în același an, p rin grija unor prieteni apropriați , în cadrul
reviste i Familia din Oradea, câteva fragmente din dialogul Bios și piesa Întâmplări obișnuite din
tratatul teatrului seminar . În anul 1969 tot în Familia , îi vor apărea fragmente din dialogul Eros158,
Aristotel și arta și Mircea Eliade – profil filosofic , iar în revista Viața Românească din București,
eseul O întâlnire cu Brâncuși159.
Din ′69 și până prin ′89, când boala și vârsta înaintate vor începe să -și spună cuvântul,
gânditorul nostru va reuși să scrie dar m ai ales să dicteze neobosit, din fluxul său de ide i unor
prieteni precum Aurel Dragoș -Munteanu, Marcel Petrișor, și multor altor cunoștințe ce au intrat în

154 Gabriel Stănescu, Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea , Ed. Criterion publishing, 2008, p. 12.
155 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 22.
156 Cf. Mircea Coloșenco, Petre Țuțea – filosof , eseist… , p. 97.
157 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 23.
158 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Frag… , p. 27.
159 Cf. Viorel Țuțea, art. cit. , p. 326.

28
contact cu el160, cărora le va și lăsa spre păstrare și răspândire m anuscrisele sale. A făcut acest
lucru, atât din plăcere , căci uneori erau însuțite de autografe și dedicații speciale, dar mai ales din
cauza organelor Securității , care îl suprav eghea u în permanență iar uneori îl mai și percheziționau ,
confiscându -i lucrările .
Cu toate acestea, făcând o „trecere în revistă”, ne-au rămas de la Petre Țuțea după
cunoștințele noastre, fie ele risipite pe la prieteni ori confiscate, următoarele manuscrise: tratatul
economic – Istoria cooperație , eseurile filosofice – Franța și România161, Fragmente , Filosofia
nuanțelor , Reflecții religioase asupra cunoașterii , Alchimia , Eros , Bios, Bătrânețea , Socrate ,
Triumful sofistic în lumea modern ă sau caricatura utilă a realului , Philosophia perennis – reflecții
asupra poziției religioase a lui Aldous Huxley ; eseurile estetice – Aristotel și arta și Despre arta
actorului , profilul filosofic – Mircea Eliade , dialogul și tratatul filosofic – Teatrul seminar , profilul
și dialogul filosofic – O întâlnire cu B râncuși , piesa de teatru – Întâmplări obișnuite ; și nu în ultimul
rând, lucrarea sa monumentală , Omul – tratat de antropologie creștină . Aceasta din urmă, unică
tratare filosofică din perspectivă creștină, a fost gândită în zece volume, care însă nu au putut fi
finalizate, doar cinci dintre acestea fiind oarecum terminate iar restul rămânând doar planificate.
Primele două volume care au fost și încheiate sunt : Problemele sau cartea întrebărilor general și
etern umane și Sistemele, sau cartea construcțiilor de ansambluri logice globale ; cel de -al treilea
volum doar început, se intitulează: Stilurile, s au cartea construcțiilor logico -estetice , iar volumul
al patrulea, ce poartă titlul de: Disciplinile minții umane, sau cartea domeniilor gândirii și volumul
al cincilea, denumit: Dogmele, sau cartea certitud inii, au rămas doar schițate162.
Merită să atragem atenția și asupra faptului că în timpul vieții Petre Țuțea nu a avut plăcere a
să-și vadă publicat nici măcar un singur volum din această operă, din cauza contex tului social și
politic , de care a avut parte163. De altfel, s ubliniem și faptul că dacă Țuțea nu ar fi avut parte de
prigoana comunistă și de șicanările venite din partea Securității, opera sa ar fi putut fi chiar
finalizată și mult mai bogată, nefiind sabotată prin confiscare. Remarcabilă în această p rivință este
o mărturisire a gânditorului nostru, în urma unui interviu prin care se evidențiază importanța operei
sale și anume: „am scris lucruri interesante în cele 1000 de pagini câte mi -au confiscat la
percheziție, pentru că aveam experiență de pușcăriaș”164. Această mărturie, ne demonstrează însă
că nu putem face abstracție de contextu l în care a activat Țuțea, deoarece, chiar dacă ar fi putut
avea o opera definitive, cel mai sigur ea nu a r fi fost la fel de importantă ca cea de față, întemeiată
nu doar pe valori naționale ci mai ales creștine, ca urmare a anilor de suferință îndurați în temniță.

160 Cf. Gavril Matei -Albastru, Medalion , în Petre Țuțea, Scrieri filosofice , volumul I , Ed. România Press, București,
2005, p. 15 .
161 Idem, Postfață , în Petre Țuțea, Philosophia Perennis , Ed. ICAR, București, 1993, p. 281 .
162 Cf. Viorel Țuțea, art. cit. , pp. 327 -328.
163 Ibidem , p. 327.
164 Petre Țuțea, apud , Isabela Vasiliu -Scraba , art. cit. , p. 10.

29
Făcând o scurtă paranteză, ne punem totuși întrebare de ce nu s -a ocupat gânditorul nostru
de redactarea operei sale, încă din închisoare așa cum se întâm plă cu majoritatea deținuților , care
sunt solicitați să facă acest lucru sau chiar doresc să las e ceva posterității ? Cu siguranță, că în cei
treisprezece ani de temniță comunistă , Țuțea ar fi putut lăsa posterității o operă scrisă
monumentală, care l -ar fi putut impune infinit mai mult contemporanilor și urmașilor, decât
oralitatea care este limitată ca timp și arie de cuprindere165. Răspunsul se află în faptul că Țuțea a
refuzat să facă acest lucru, fiind chiar și solicitat să scrie pentru revista Glasul pa trie, căci zicea
el: „Mi s -a părut ciudat să fii arestat și să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulțumesc că m -ați
arestat. Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deținut să scrie. El poate să -și scrie
memoriile, dar nu pentru tine, ăla care -l persecuți…”166.
De asemenea, Țuțea era conștient și de faptul că instituțiile concentraționiste căutau prin
programul lor de reeducare, să -i determine pe deținuți să scrie, ca mai apoi publicând textele lor
în cele mai de se amă reviste ale vremii, să vadă toți că până și recalcitrantul în cauză și -a abadonat
concepția reacționară și recunoaște direct sau doar implicit, superioritatea noii ideologii167. Prin
urmare, Țuțea a refuzat să „servească burghezia acolo unde era nevoie de elocvență”168 , și a ales
fără nici cea mai mică teamă, să-și exp rime gândurile atât în temniță cât și în afară, prin arta
oratoriei, care-i provoca o imensă stare de împlinire, punctând atât timpul cât și spațiul, cu
personalitate sa. Prin urmare, Țutea ar fi putut să scrie dacă ar fi vrut și ar fi reușit să -și încheie și
opera, însă aceasta era cu mult mai puțin importantă ca opera orală de mărturisire față către față,
prin care putea dărui oricui ar fi vrut din bogăția gândirii sale.
După revoluția din decembrie 1989, ca urmare a presei favorabilă, făcute filosofului nostru
atât prin interviuri, radio cât și televiziune; vom asista trei ani mai târziu, prin anul 1992, la o
explozie de carte , postum, semnată de Petre Țuțea169. Prin urmare, deși Țuțea nu și -a putut vedea
publicat nici un volum, atât din cauza contextului social și politic, după cum am menționat, cât și
a faptului că la 3 decembrie 1991, trece la cele veșnice , el își va face imediat resimțită prezența în
conștiința națională , prin următoarele volume publicate postum: proiectele: Omul – tratat de
antropologie creștină , în două volume (1992) și Proiect de tratat. Eros (1992) ; eseurile filosofice:
Reflecții religioase asupra cunoașterii (1992), Neliniști metafizice (1992), Bătrânețea și alte texte
filosofice (1992), Lumea ca teatru (1993) și Filosofia nuanțelor (1995) ; dialogurile: Între
Dumnezeu și neamul meu (1992), 321 de vorbe memorabile (1993), Pariul cu legenda (1995), și
alte câteva volume de interviuri luate de unii dintr e cei mai prestigioși reporteri ai mass -medi ei170.

165 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 22.
166 Petre Țuțea, apud , Valeriu Cristea, art. cit. , p. 9.
167 Cf. Ion Papuc, op. cit. , p. 34.
168 Sorin Pavel, Enkomion …, p. 15.
169 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Filosofia …, p. 7.
170 Cf. Vasile C. Nechita, Op. cit. , p. 25 .

30
Trasând câteva concluzii , subliniem faptul că Țuțea ne -a impresionat în mod deosebit atât
prin geniul său oral, prin personalitatea sa intransigentă, prin care a reușit să reziste spiritual și etic
presiunilor de tot felul venite din partea regimului comunist și pe care la condamna t mereu; cât și
prin opera sa scrisă. De altfel, deși s-a remarcat destul de târziu ca filosof religios, mai exact după
anii de purgatoriu din temnițele pustiirii intelectuale și rurale naționale, a reușit în mod miraculos
am putea spune, față de alți deținuți care „clacau efectiv ”, să devină un adevărat doctrinar, un
deschizător de căi pentru spirit și societate, promovând atât oral cât și în scris o operă de natură
religioasă, față de cea anterioară, economică și politică171.
Cu toate acestea, ne impresion ează în mod deosebit, neliniștea gânditorului nostru, din ceasul
morții și anume, spaima că ceea ce va urma după el, se va reduce la o simplă legendă , după cum
el însuși ne mărturisește: „mi -e groază de o posteritate pur legendară. Pentru că om de stat nu am
fost, professor nu am fost, martir nu am fost, scriitor nu am fost, da ՚ atunci ce sunt ?”172.
La întrebarea sa, răspundem prin a spune că nu a rămas o posteritate pur legendară, ci legenda
sa, de ins original, din toate punctele de vedere, dăinuie și ast ăzi, fiind recunoscut ca un adevărat
mărturisitor, un pedagog, care a trasat spațiul său de mișcare în cultura spirituală a poporului
român , printr -o stăpânire exemplară a culturii religioase, din permanentul exercițiu al revelației
divine și al revenirii la dogmă173. Am putea spune, de altfel, că adevărata sa operă a fost aceea de
zidire sufletească, printr -o trăire imediată în celălalt, aflându -se într-o permanentă stare de
comuniune și confesiune, când cu oamenii când cu Dumnezeu, vorbirea cu o amenii fiind pentru
el o stare de eliberare din această lume efemeră și constrângătoare, fiec are cuvânt rostit către
celălat, fiind folositor atât aceluia, cât și lui, spre împlinirea sufletului.
Ca o conclu zie finală la acest subcapitol; fie că vorbim de opera scrisă sau orală a
gânditorului nostru, legenda sa crescută în timpul vieții ne apare astăzi în adevărata sa lumină. A
ajuns să fie unanim recunoscut printre reprezentații de seamă ai generației interbelice patronate de
Nae Ionescu, alături de Emil Cioran, Mirce a Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu și mulți
alții, care au făcut cinste poporului roman . S-a remarcat în mod special printr -o excepționa lă
vocație oratorică, ideile sale de natură profund naționalistă așezate pe substrat religios, căpătând
în orice împrejurare, în orice timp și orice loc, autoritatea magist rului, care oficiază, a profesorului
ce oferă cursuri gratuite despre iubirea față de Dumn ezeu și neamul de care aparții. Putem afirma
fără niciun fel de reținere, că prin energ ia, demnitatea și libertatea cu care s -a impli cat, dând curs
gândurilor sale, Petre Țuțea poate fi considerat drept un patriar h al vieții spiritual românești, a
cărui personalitate remarcabilă, acoperă cu grație albia un întreg secol174.

171 Cf. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Filosofia… , p. 31.
172 Petre Țuțea, apud , Radu Preda , op. cit., p. 27.
173 Cf. Romulus Dan Busnea, Reintrarea în rost , în „Ateneu”, nr. 7, 2008, p. 3.
174 Cf. Constantin Albuț, op. cit. , p. 10.

31

PETRE ȚUȚEA
– MĂRTURISITOR AL CREDINȚEI ORTODOXE –

II. 1. Convertirea în temnița comunistă

II. 2. Dovadă a unei gândiri religioasă

PETRE ȚUȚEA
– APĂRĂTOR AL NEAMULU ROMÂNESC –

III. 1. Iubire nesămuită față de neamul românesc

Potrivit unei cercetări în ceea ce privește antroponimul „Țuțea”, realizată de etnologul
Andrei Pandrea, este posibil ca o parte a strămoșilor lui Petre Țuțea, să fi fost originari din
Mehedinți, sau dintr -un ținut învecinat. În aceste locuri, păstoritul cu stâna sub forma unei colibe
conice cocoțate, purta denumirea de „țuță” iar ciobanul cocoțat în stână era poreclit „țuțea”. Acest
fel de păstorit exista din buni străbuni, și există chiar și în zilele noastre. Prin urmare, am putea
spune că Petre Țuțea reprezintă țăranul autentic, fiind crescut nu doar într0n mediu tărănesc și
având chiar și în gene acest lucru

III. 2. Patriot cu un singur vis – naționalist convins

Concluzi e

32
Bibliografie

1. *** 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea , Ed. Humanitas, București, 1997, p. 74.
2. A.I.Brumaru, Pariul cu legenda sau viața lui Petre Țuțea așa cum a fost ea , Ed. Athena,
București, 1995,
3. Adrian G. R omila, Vorbele lui Petre Țuțea , în „Luceafărul”, nr. 33, 2005, p. 4.
4. Alex. Ștefănescu, La o nouă lectură Petre Țuțea , în „România Literară”, nr. 40, 2003
5. Alexandru Popescu, Petre Țuțea – between sacrifice and suicide , Ed. Ashgate, 2004,
6. Andrei Pleșu, Față către față. Întâlniri și portrete , Editura Hu manitas, București, 2011.
7. Arșavir Acterian, Intelectualitatea interbelică între ortodoxie și tradiționalism , Ed.
Vremea, București, 2008, p. 35.
8. Arșavir Acterian, Un riaș cu verb potopitor , în „Cronica”, nr. 16, 1991, p. 7.
9. Carmen -Maria Bolocan, Dimensiunea spirituală și martirică în viața și opera unor mari
personalități românești , Editura Astra Museum, Si biu, 2013,
10. Constantin Albuț, Metafizica absolutului la Petre Țuțea , Ed. Sed com Libris, Iași, 2000,
11. Corneliu Ștefanache, O mare moștenire pentru gândirea românească , în „Cronica”, nr. 21,
1992, p. 2.
12. Dorin Popa, Convorbiri euharistice , Ed. Institutul European, Iași, 1992, p. 18.
13. Dumitru Chirilă, Omul care nu știa să vorbească în șoaptă , în Familia, nr. 1 2, 1991, p. 3.
14. Dumitru Chirilă, Petre Țuțea – ultima întâlnire , în „Familia”, nr. 2, 1992, p. 11.
15. Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești , Ed. Litera, București, 2011,
16. Florin Manolescu, Un om împlinit , în „Luceafărul”, nr. 28, 1992,
17. Gabriel Gheorghe, In memoriam Petre Țuțea (1902 -1991) , articol în „Getica”, nr. 1 -2,
1992,
18. Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire , Ed. Humanitas, 2015, p. 184. Vezi, remediază
19. Gabriel Stănescu, Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea , Ed. Criterion publishing, 2 008, p. 12.
20. Gavril Matei -Albastru Postfață , în Petre Țuțea, Philosophia Perennis , Ed. ICAR,
București, 1993,
21. Gavril Matei -Albastru, Medalion , în Petre Țuțea, Scrieri filosofice , volumul I, Ed. România
Press, București, 2005, p. 15.
22. Gheorghe Grigurcu, Socra tele bucureștean , în „Jurnalul Literar”, nr. 7 -8, 1992, p. 1.
23. Grigore Constantinescu, Confesiuni literare , Ed. Tri tonic, București, 2003,
24. Ioana Diaconescu, Petre Țuțea în încercuirea securității , articol în „România lit erară”, nr.
51-52, 2007,

33
25. Ioana Diaconescu, Scriitori în arhiva C.N.S.A.S. , Ed. Fundația Acad emia Civică,
București, 2012,
26. Ion Albulescu, Privire asupra filosofiei lui Petre Țuțea , în „Steaua”, nr. 5, 1993, p. 49.
27. Ion Papuc, Petre Țuțea , în Petre Țuțea, Scrieri filosofice , volumul al II-lea, Ed. România
Press, București, 2006, p. 11.
28. Ion, Ionescu -Boteni, Din satul nostru, Filofteia popii , Bucur ești, Ed. Minerva, 1908,
29. Isabela Vasiliu -Scraba, Nae Ionescu și Petre Țuțea , în „Convor biri literare”, nr. 8, 2000,
30. Lucian Gruia, Românii în oglinda timpului , Ed. Limes, Cluj, 2016, p. 93
31. Luminița Banu, Petre Țuțea și poliția politică – de la arestare la avertizare , în Caiet ele
CNSAS”, Ed. CNSAS, București, anul II, nr. 1, 2009, pp. 133 -144.
32. Marin Codreanu, Unde au dispărut minotaurii ? , Ed. Mu zeul Literaturii R omâne,
București, 2005,
33. Marin Sorescu, Un anume Țuțea , în „Jurnalul Literar”, nr. 35, 1993, p. 5.
34. Matei Biloiu, Să dai ce încă ți -e necesar , în revista Academiei Universitare Athenaeum,
numărul omagial intitulat, Petre Țuțea – încercare de portret , București, 1992, p. 6.
35. Mircea Coloșenco, Petre Țuțea – filosof,economist, literat , articol în „Convorbiri l iterare”,
nr. 10, 2007,
36. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Filosofia nuanțelor , Ed. Timpul, Iași, 1995,
37. Mircea Coloșenco, Prefață , în Petre Țuțea, Fragmente , Ed. Român ia Press, București,
2009,
38. Petre Țuțea, Între Dumnezeu și neamul meu , Editura Fundația Ana stasia, București, 1992,
39. Petre Țuțea, Reformă națională și cooperare , Ed. Elion, București, 2001,
40. Radu Preda, Jurnal cu Petre Țu țea, Ed. Lumea credinței, București, 2015, pp. 152 -153.
41. Radu Sorescu, Petre Țuțea – Viața și opera , Editura Scripta, București, 1999,
42. Romulus Dan Busnea, Reintrarea în rost , în „Ateneu”, nr. 7, 2008, p. 3.
43. Sorin Pavel, Enkomion – Petre Țuțea , în „Jurnalul Literar”, nr. 5 -10, 2001, p. 15.
44. Sorin Pavel, Manifestul „Crinului Alb” , în „G ândirea”, nr. 8 -9, 1928, (p.t. 307 -380
45. Valeriu Cristea, „M-am fâțâit așa, un pic, în epocă… ”, în „Caiete critice”, nr. 4 -5, 1994,
46. Vasile C. Nechita, Petre Țuțea și provocarea sa economică , Ed. Sedcom Libris, Iași, 2000,
47. Vasile Gogea, Petre Țuțea sau Proiectul ca o împotrivire , în „Vatra”, nr. 7, 1993, p. 12.
48. Viorel Țuțea, Necrolog – Petre Țuțea , în „Revista de fi losofie”, nr.3, 1992,
49. Dan Hăulică, Glosse la un portret al Filosofului , în „Observator Cultural”, nr. 229, 2004,
p. 4.
Izvoare

34
Curriculum V itae

Avizat,
Îndrumător Lucrare de Licență
Titlul, Numele și prenumele Lect. Dr. Pr. Daniel Niță -Danielescu
Data Semnătura .

DECLARAȚIE
privind originalitatea conținutului lucrării de disertație

Subsemnatul, Buric Andrei, domiciliat în sat Valea -Ursului, Comuna Valea -Ursului, județul
Neamț, născut la data de 18. 11. 1993, identificat prin CNP 1931118270823, absolvent al
Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru
Stăniloae”, specializarea master „Teoria și Practica Formării Religioase”, promoția 2017 -2019 ;
declar pe propria răspundere, cunoscând consecințele falsului în declarații în sensul art. 326 din
Noul Cod Penal și dispozițiile Legii Educației Națion ale nr. 1/2011 art. 143 al. 4 și 5 referitoare la
plagiat, că lucrarea de disertație cu titlul: PETRE ȚUȚEA APĂRĂTOR AL NEAMULUI
ROMÂNESC ȘI MĂRTURISITOR AL CREDINȚEI ORTODOXE , elaborată sub îndrumarea
doamnei Prof. Univ. Dr . Carmen -Maria Bolocan , pe care urmează să o susțin în fața comisiei este
originală, îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.
De asem enea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de disertație să fie verificată prin orice
modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea
conținutului său într -o bază de date în acest scop.
Am luat la cunoștință despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări ști ințifice în
vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de
diplomă sau de disertație și în acest sens, declar pe propria răspundere că lucrarea de față nu a fost
copiată ci reprezintă rodul cer cetări i pe care am înteprins -o.

35
Data azi, ………………… ……… Semnătură student, …………………………