AÝã ¦«® Ý ÙÝț ÖÙÊ¥ÝÊÙ®½ÊÙ, ÙããÊÙ®½ÊÙ, ÝãçÄԒ®½ÊÙ, ÊãÊÙÄț®½ÊÙ, ÃÝãÙÄț®½ÊÙ á® ÙããÊÙ®½ÊÙ ÝÊ®Ԓ® ®Ä UÄ®òÙÝ®ã㠮ą [607803]
GHID ÎMPOTRIVA
PLAGIATULUI
AÝã ¦«® Ý ÙÝț ÖÙÊ¥ÝÊÙ®½ÊÙ, ÙããÊÙ®½ÊÙ, ÝãçÄԒ®½ÊÙ, ÊãÊÙÄț®½ÊÙ, ÃÝãÙÄț®½ÊÙ á® ÙããÊÙ®½ÊÙ ÝÊ®Ԓ® ®Ä UÄ®òÙÝ®ãã ®Ä BççÙáã®. G«®ç½ ¥Ԓ ÙÖÙț®Äã ò®ț®çÄ CÄãÙç½ç® CÙãÙ ±Ä Eã® AÖ½®ã ®Ä Ùç½ Fç½ãԒ®® F®½ÊÝÊ¥® ½ UÄ®òÙÝ®ãԒ®® BççÙáã®. E½ ÖÙÊÖçÄ çÄ Ýã ٦置 ț ±ÃÖÊãÙ®ò Ö½¦®ãç½ç® á® çÖÙ®Ä ¥®Ä®Ԓ®®, øÖ½®Ԓ®®, øÃÖ½, ½Ý®¥®Ù® – ç㮽 ÖÄãÙç ±ÄԒ½¦Ù Ýç®ãç½ç® ÄãÙ½.
3 Cuprins: Calitățile unei lucrări academice 4 Cum să scriem etic ? 5 Este plagiatul o fatalitate? 6 De ce este rău plagiatul? 7 Definiția plagiatului 8 Autoplagiatul 10 Plagiatul și drepturile de proprietate intelectuală 11 Exagerări 12 Forme de plagiat 14 Pedepse 20 Sinteză 21 Surse consultate 22
4 Calitățile
unei
lucrări
academice Orice lucrare academică (eseu, lucrare de licență, dizertație de master, lucrare de doctorat, referat doctoral, arƟcol sau carte date spre publicare etc.) dar și studiile oferite revistelor de cultură, trebuie să aibă anumite calități sƟlisƟce și de conținut la care student: [anonimizat], profesorul sau cercetătorul trebuie să țină. E vorba de claritatea scriiturii, de caracterul ei concis, argumentat, corect gramaƟcal, dacă se poate de o eleganță sƟlisƟcă proprie autorului. Traducerile trebuie să redea numai ceea ce credem că a intenționat să spună autorul într-o formă cât mai apropiată de felul în care el a spus-o. Lucrările șƟințifice sau rapoartele de laborator au canoane și mai exacte de compoziție și sƟl. Aceste calități sunt judecate de profesorii sau de colegii care evaluează lucrările sau proiectele de cercetare (peer-reviewers) și în funcție de aceasta ele sunt notate ori admise sau nu spre publicare, premiate etc. Nu vom avea în vedere aici operele muzicale sau de artă plasƟcă, cinematografice sau teatrale, ci numai lucrările academice cu conținut conceptual-teoreƟc: șƟințifice, filosofice, filologice etc. Autorii lor sunt profesori, studenți, cercetători șƟințifici. Toate aceste calități se consƟtuie în ceea ce se cheamă sƟlul academic. ChimișƟi au canoanele lor de redactare, filologii cer lucrări care se remarcă și prin frumusețea limbajului uƟlizat (frumusețe care nu se definește prin reguli), șƟințele cer o proză sobră care nu alunecă deloc spre literar, filosofii sunt undeva la mijloc, în cazul lor, calitatea scriiturii făcând parte din din calitatea lucrării. Apoi mai sunt criteriile de compoziție și conținut șƟințific – pe care le stabilește profesorul.Deși nu face parte din zona explicită a tradiției academice româneșƟ, trebuie spus că lucrările academice trebuie să aibă și însușiri morale. De exemplu să nu fie plagiate.
5 Cum
să
scriem
etic
? Există trei principale forme de conduită imorală în scrierea lucrărilor academice: falsificarea datelor cercetării, fabricarea lor (1), respectiv plagiatul. Alte forme de conduită imorală în redactarea lucrărilor sunt ignorarea voită a argumentelor contrare tezei pe care o susținem și selectarea din bibliografie doar a argumentelor favorabile, asumarea, conștientă sau nu, a unor idei rezultate dintr-o dezbatere unde ele au fost sugerate aluziv sau complet de alte persoane, neglijarea mulțumirilor adresate tuturor celor ce ne-au făcut sugestii sau ne-au ajutat în vreun fel la realizarea unei lucrări sau a unui proiect de cercetare, asumarea de către peerreviewer a ideilor celor evaluați sau de către profesor a ideilor noi din lucrările studenților etc. Una dintre formele cele mai clare, frecvente și grave de conduită neetică în scrierea lucrărilor academice este plagiatul. El e prezentat în forme diverse, unele subtile, altele controversate, altele exagerate. El e, în esență, o substituție abuzivă de autor. Nu e neapărat un furt intelectual (de proprietate) căci poți plagia și o lucrare asupra căreia nimeni nu mai are drepturi de proprietate intelectuală. El e o înșelare (mințire) a cititorului cu privire la adevăratul autor și o încălcare a demnității autorului. Plagiatul e, în genere, aspru pedepsit deoarece prejudiciile aduse părților interesate sunt mari. Plagiatul are un sens mai larg decât copiatul în ciuda identificării lor curente. Căci el include parafrazele și sintezele făcute incorect, fie și din greșeală, ca și diverse forme de auto-plagiat. (1) Studentul și cercetătorul nu au voie să inventeze sau să falsifice informații sau date de laborator în cursul acƟvităților lor academice ori de cercetare incluzând rapoarte de laborator, rapoarte de cercetare, acceptarea unui ajutor neregulamentar în efectuarea lucrărilor de laborator sau în scrierea unei lucrări, copierea la examen etc.
6 Este
plagiatul
o
fatalitate? Deși SUA pracƟcă măsurile cele mai dure împotriva plagiatului, situația pe teren nu e deloc încurajatoare. Josephson InsƟtute Center for Youth Ethics a invesƟgat problema plagiatului pe un eșanƟon de 24.000 de studenți și aconstatat că 64% dintre ei au înșelat la un test, 58% au plagiat și 95% recunosc că au înșelat într-un fel sau altul. 56% dintre studenții care au terminat Business School , 54% absolvenți ingineri și 45% absolvenții de Drept recunosc că au plagiat. Un alt studiu ce a vizat 63.700 de studenți aflați la licență între 2002-2005 a surprins următoarele lucruri: 36% dintre studenți admit că au copiat fraze de pe internet fără a trimite exact la sursă;14% mărturisesc că au falsificat bibliografia;7% au mărturisit că au copiat cuvânt cu cuvânt dintr-o sursă fără să o citeze și că au predat lucrări realizate de altcineva. Înseamnă oare aceasta că urmărirea electronică a plagiatului, pedepsele mari și mulƟtudinea de traininguri anƟ-plagiat nu sunt calea de atac eficientă? Riscăm și noi să parcurgem un drum sorƟt eșecului? În România perioadei comuniste plagiatul nu era un subiect dezbătut, poate și pentru că el era o poliƟcă de stat (se plagiau masiv tehnologiile străine sustrase de serviciile de informații). Se apreciază că numărul plagiatelor, mai ales în domeniul tehnic, realizate în acest mod se ridică la zeci de mii. Nici în prezent nu există o cultură anƟ-plagiat în universitățile româneșƟ.
7 De
ce
este
rău
plagiatul? Pe lângă faptul că e un delict moral grav, plagiatul presupune costuri sociale evitabile, între care salariile plăƟte unor oameni a căror calificare e obținută fraudulos. Plagiatorii pot ocupa pe nedrept locul altor persoane care și-au obținut calificarea corect. Publicul plătește sume mari sub formă de taxe și impozite spre a acoperi cheltuielile pentru găsirea și pedepsirea plagiatorilor. Cei mai periclitați sunt posesorii drepturilor de proprietate intelectuală atunci când plagiatul e folosit ca instrument prin care se aduce aƟngere drepturilor patrimoniale ale autorilor, editurilor, revistelor șƟințifice. Prin descoperirea acestei pracƟci, imaginea universității și a oricărei alte organizații se deteriorează, presƟgiul ei coborând periculos de mult. Dar costurile sociale nu se reduc doar la costuri financiare, căci mai sunt și costurile de Ɵmp în descoperirea plagiatului și a autorului originar, costul de încredere (pe care îl suportă întreaga comunitate academică unde a fost dovedit plagiatul), costul de tranzacție etc. Cunoașterea faptului că un coleg sau profesor a plagiat descurajează efortul celorlalți de a munci cinsƟt. Prin implicațiile sale mulƟple, plagiatul e considerat una dintre conduitele imorale cele mai grave din viața universitară și este sau ar trebui pedepsit ca atare.
8 Deϐiniția Nu există o definiție standard a plagiatului. Comisia de eƟcă a Universității din BucureșƟ a stabilit următoarea definiție, adoptată de Senatul Universității: Plagiatul este acƟvitatea prin care cineva își însușește prin copiere, parafrazare sau rezumare o idee, concepție, expresie, text, schemă, parƟtură etc., publicate sau nepublicate, aparținând unei alte persoane, prezentând-o drept a sa, fără a menționa explicit sursa la care a apelat. Pe scurt, plagiatul e o subsƟtuire imorală de autor. E imorală pentru că nu respectă demnitatea veritabilului autor, transformat într-un instrument exploatabil de către plagiator; e totodată o minciună adresată publicului cu privire la sursa ideilor dintr-o lucrare academică; profesorul examinator e folosit ca mijloc pentru obținerea frauduloasă a notei și desconsiderat ca expert în vederea obținerii, fără merit, a unei note mari – ceea ce reprezintă un act de nedreptate; e totodată o sfidare și discriminare a colegilor care nu au plagiat.
9 Ce
spune
deϔiniția?
Se pot plagia atât textele cât și ideile, dar și operele de artă, graficele, schemele etc. Una dintre formele cele mai frecvente de plagiat e parafraza incorect făcută, nu numai copierea cuvânt cu cuvânt.
„Prezentând-o drept a sa”: în mod intenționat sau neintenționat. O condiție a plagiatului indubitabil e intenția de a înșela. Dar există și plagiat neintenționat. Acesta poate fi comis din greșeală (plagiatorul a ignorat, deși putea și avea obligația să nu o facă, faptul că textul aparține altui autor, consideră că nu e nevoie să mai citeze sursa, crede greșit că textul e în patrimoniul public, nu e familiarizat cu regulile citării academice etc.) Acest plagiat nu se trece cu vederea, de regulă, dar pedeapsa trebuie modulată în funcție de evaluarea responsabilității persoanei în comiterea respectivei greșeli: pot fi situații în care ignorarea circumstanțelor nu i se poate imputa. Dar nu numai individul, ci și universitatea e vinovată pentru facilitarea acestor erori atunci când ignoră lipsa reglementărilor pe această temă și neglijează difuzarea ori explicarea lor. Iată de ce training-urile etice pe tema plagiatului sunt indispensabile în universități. Mai este, apoi, plagiatul făcut dintr-un accident nefericit (spre deosebire de cazul anterior, când plagiatorul putea și trebuia să știe, în principiu, ceea ce nu a știut), în acest caz plagiatorul nu știe și nici nu poate ști, chiar dacă ar vrea, condițiile în care el comite plagiat din cauze independente de conștiința și voința lui (a fost drogat, a suferit un accident cerebral, i s-a întins o cursă etc.). În acest caz, el nu poate fi făcut responsabil pentru plagiat, ci trebuie iertat sau pedepsit pentru că s-a drogat sau îmbătat (dar nu poate fi pedepsit dacă a fost drogat sau manipulat).
„A menționa explicit sursa” înseamnă a cita explicit autorul și opera originară. Nu excludem, în cazuri mai bine cunoscute, citarea vagă, fără întreg aparatul. Nu agreăm însă folosirea ambiguă a două forme de citare în același text: ghilimelele și indentarea textului citat fără ghilimele. Pe lângă ambiguitatea indusă, ea ne interzice să procedăm ca mai sus cu sublinierea unui text propriu, important, prin indentare. Preferăm citarea la subsolul paginii (ca și notele), fiind mai ușor de citit decât notele și bibliografia finale. O listă finală cu bibliografia folosită e necesară, totuși, la sfârșitul lucrării.
Pentru orice fel de sprijin, material, logistic sau intelectual acordat pentru realizarea lucrării, autorul trebuie să aducă „mulțumiri” într-o rubrică specială sau la subsolul paginii. Se vor marca astfel sugestiile importante obținute în cursul unei discuții sau cu ocazia prezentării unei comunicări șƟințifice nepublicate.
10 Autoplagiatul Nu există o definiție unanim acceptată a auto-plagierii. Autoplagiatul ca fenomen realmente imoral, periculos, care trebuie interzis și sancționat drastic. Autoplagiatul constă în folosirea acelorași rezultate ale cercetărilor proprii de mai multe ori, fără a menționa acest lucru, pentru a obține mai multe foloase distincte.Se creează impresia falsă că ești autorul mai multor opere (când de fapt e vorba doar de una) și deci că ai dreptul la mai multe beneficii (când, în fapt, pentru acele beneficii suplimentare trebuia muncit în plus). Forma clasică: folosirea aceluiași eseu (poate cu titlul schimbat) pentru a trece mai multe examene. Variațiuni: xfolosirea aceleiași lucrări pentru a lua două titluri de doctor; xfolosirea aceluiași articol, cu mici modificări de titlu și de conținut pentru a îngroșa fictiv lista de publicații; xutilizarea propriului text publicat deja într-o revistă sau volum fără a cere editorului dreptul de publicare (acesta nu este doar autoplagiat, ci și încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală); xomiterea menționării faptului că un anume fragment sau capitol a mai fost publicat undeva; xtraducerea tezei de doctorat pentru a fi publicată într-o altă țară nu constituie autoplagiat, dar utilizarea ei pentru a obține un nou titlu de doctor în acea țară e o fraudă. republicarea într-un volum personal sau într-o antologie tematică unui articol publicat deja într-o revistă academică e permisă numai cu acordul revistei, menționând locul unde a apărut inițial articolul și mulțumind pentru bunăvoința de a accepta preluarea; xuneori revistele te invită să publici ca articol-sinteză un rezumat al unui volum per-‐sonal. De multe ori lucrarea de bază este prezentată preluând fragmente din textul acesteia; acesta nu e un auto-plagiat; xdacă public patru recenzii ale unor cărți dintr-un sub-domeniu specific și apoi scriu un articol-recenzie în care tratez toată literatura din acel sub-domeniu din ultimii 5 ani reluând ce am scris în recenziile precedente, nu am comis un auto-plagiat cu condiția să menționez unde a avut loc publicarea inițială a articolelor și că reproducerea s-a făcut cu acordul acestora; xpublic un dialog cu un alt cercetător. Reiau fragmente din el (formulate de mine inițial) într-un articol de cercetare – nu e auto-plagiat cu condiția menționării sursei. xparticip la o masă rotundă. Participarea mea e importantă, cam 30% din volumul celor spuse acolo. Scriu apoi un articol care conține acel 30%. Nu e auto-plagiat cu condiția menționării ocaziilor în care a mai fost prezentat articolul și, eventual, cu menționarea principalelor critici. xo lucrare tipărită înainte de înscrierea la doctorat e interzis să fie predată ca teză de doctorat (tentativa se pedepsește); xarticolele scrise și publicate în timpul stagiului doctoral pot fi preluate în teză (cu ajustările de rigoare) cu condiția să fie indicată explicit revista în care au apărut și să existe acordul deținătorului de copyright;
11 Plagiatul
și
drepturile
de
proprietate
intelectuală Uneori plagiatul se combină cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (fiind un fel de furt), dar nu întotdeauna. Poți să prezinți ideile altora ca fiind ale tale (și să comiți astfel plagiat) chiar dacă nu lezezi drepturile de proprietate intelectuală ale persoanei plagiate (e.g. poți plagia o carte mai veche de 70 de ani, care a intrat în „domeniul public”, fără a te atinge de aceste drepturi). Apoi, poți aplica sau încălca legislația privind dreptul de proprietate intelectuală fără a comite plagiat, e.g. a moșteni, a vinde etc. dreptul de proprietate intelectuală nu are nimic de-a face cu plagiatul; la fel, poți scana ilegal o carte și s-o plasezi pe internet, poți folosi fotografii fără să plătești drepturi de autor – toate acestea sunt încălcări ale dreptului de proprietate intelectuală care nu au legătură cu plagiatul. Deci tema drepturilor de proprietate intelectuală nu e identică cu tema plagiatului. Dar de cele mai multe ori a-ți însuși ideile altora lezează, prin aceasta, și drepturile de proprietate intelectuală ale celor plagiați, în speță drepturile patrimoniale. Căci îți însușești pe ascuns bunuri sau sume de bani care, de drept, ar reveni autorului din comercializarea operei. Însă lezarea drepturilor de proprietate intelectuală nu e, totuși, o condiție defini-‐torie pentru „plagiat”. Legea nr. 8/1996 stabilește cadrul juridic în România privind dreptul de autor și drepturile conexe. Legea prevede ca autorul unei opere (literară, artistică, muzicală etc.) să dețină dreptul asupra respectivei opere pe toată durata vieții sale plus încă 70 de ani. Drepturile de autor se moștenesc de către urmașii legali ai autorului. În cazul operelor realizate prin colaborarea mai multor autori, drepturile de autor expiră la 70 de ani de la moartea ultimului dintre aceștia. În cazul operelor publicate sub pseudonim sau anonim, dreptul de autor durează 70 de ani de la publicarea respectivei opere. Legea se aplică și pentru operele create înainte de publicarea legii. În cazul programelor pe calculator, termenul este de 50 de ani în loc de 70. Dreptul de autor are rolul de a proteja creatorul și operele lui prin ansamblul prerogativelor oferite acestora: de a le reproduce, distribui,executa, afișa ca rezultat al muncii creative depuse. Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții. (art.12).Dacă paternitatea unei opere e însușită ilicit prin plagiat, plagiatorul poate să-și însușească ilicit și dreptul patrimonial asupra operei și să producă daune materiale autorului. Susținerea uneiconferințe plagiate și încasarea drepturilor financiare e un exemplu. Reproducerea și vânzarea unei opere sub un alt nume, cu modificarea titlului și alterarea minoră a textului original pentru a-și însuși ilicit drepturile de exploatare, de reproducere și vânzare e un alt exemplu de plagiat care are repercusiuni în drepturile de proprietate intelectuală. Plagiatul în vederea însușirii drep-‐turilor patrimoniale ale autorului constituie infracțiune penală.
12 Exagerări În legătură cu plagiatul se produc și multe exagerări care ar trebui, în mod normal, evitate. Pledăm pentru o atitudine moderată în raport cu acest comportament imoral; adică fără excese. Importanța exagerată acordată fenomenului, ambiguitățile lăsate să plutească în aer, ex-‐cesele de imaginație ce frizează ridicolul sunt parte a ideologiei „Publish or Perish” care servește exclusiv profitului proprietarilor de afaceri cu idei, nu cercetătorilor, nici științei. Iată câteva asemenea excese: xsă nu poți citi o comunicare științifică la mai multe conferințe; în cazul comunicărilor, avem de-a face cu un text neterminat care e bine să fie supus criticii în cât mai multe locuri; xsă nu publici traducerea unui articol apărut în limba română sau prelucrat pentru a servi scopuri didactice; xsă nu-ți culegi articolele în volume (decât cu menționarea faptului că au fost publicate, unde au fost publicate și obținerea copyright-ului, dacă e cazul) ; xsă nu-ți folosești referatele publicate în cuprinsul tezei de doctorat (decât cu condiția menționării faptului că au fost publicate, unde anume și că s-a obținut copyright-ul); xsă nu reiei un subiect într-o formă mai rafinată; xsă nu publici ediția a II-a revăzută și adăugită etc. În genere, trebuie sa existe regula ca orice reluare a unui text sau fragment de text să aibă o justificare știintifică sau didactică specială. Se distinge uneori între plagierea de sine (self-plagiary), care e utilizarea acelorași rezultate pentru a obține mai multe foloase în mod fraudulos și auto-plagiere (auto-plagiary) care constă în omiterea faptului de a te autocita atunci când folosești un rezultat obținut și publi-‐cat anterior. Auto-plagierea are a face mai ales cu interesele editorilor deoarece, odată publicat un articol, copyright-ul lui nu mai aparține autorului, ci editorului, și orice folosire a unor fragmente trebuie plătită. De asemenea se consideră că a propune un articol la mai multe reviste e o formă de auto-plagiere. Aceasta e o mostră de abuz de interpretare specifică afacerilor cu idei. Poate fi înțeleasă o asemenea restricție severă numai atunci când un autor publică un articol în mai multe reviste (își multiplică fraudulos opera), dar nu când propune doar spre publicare. Criptomnesia e o altă formă de autoplagiat, de regulă neintenționată: o persoană crede că a avut o idee originală dar, în realitate, ideea îi venea din memoria unei experiențe pe care a uitat-o.
13 A pretinde că citarea vagă (2) cu indicarea autorului, eventual a titlului operei, dar fără apa-‐ratul tehnic al citărilor standard, nu ne scutește de acuza de plagiat sau auto-plagiat, e o altă probă de abuz în interpretarea plagiatului. Evident, aici nu s-a produs nicio substituție de autor. E drept că ea vădește o slabă familiarizare cu regulile practicii academice deoarece nu dă posibilitatea cititorului să identifice rapid locul respectiv pentru a verifica trimiterea. Citarea vagă sau incompletă se justifică in unele cazuri cum ar fi: notorietatea ideii citate, rolul ei minor sau auxiliar in economia demersului, dificultatea identificarii exacte a sursei etc. Atenție la semantică. Uneori formulările sunt eliptice. Se blamează, bunăoară, ca autopla-‐giat, traducerea unui articol propriu într-o limbă străină, ceea ce e ridicol. Dar când traducerea e folosită pentru a obține două titluri de doctor, atunci e autoplagiat. Când traducerea e folosită pentru a crea impresia că nu e vorba de una și aceeași lucrare, ci că ai două lucrări care pot fi trecute distinct pe lista de lucrări din CV, atunci e autoplagiat. Când vrei să obții două finanțări din aceeași sursă de finanțare cu același proiect de cercetare, e autoplagiat. Utilizarea multiplă a aceluiași produs de cercetare e autoplagiat în funcție de scopul urmărit. Dacă scopul e de a înșela un evaluator sau a aduce atingere proprietății intelectuale a altora atunci actul este imoral. Altfel, o lucrare poate fi republicată de n ori cu acordul posesorului de copyright și cu menționarea locului unde a fost publicată prima oară. Evident, ea poate fi tradusă în aceleași condiții. Sunt permise, fără consimțământul autorului, reproducerea:
unor scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu și critică ori cu titlu de exemplificare;
utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații destinate exclu-‐siv învățământului precum și reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit. (Legea 8/1996, art. 33). 2. Ex: În Metafizica moravurilor Kant susține caracterul a priori al datoriei de a nu te sinucide. Alte
exagerări
14 Există trei modalități frecvente de plagiat: prin absența citării, prin parafrazare inadecvată și prin sinteƟzarea inadecvată a textului. FORME DE PLAGIAT Complicitatea la propria ta plagiere. Acceptul dat unui coleg să-și copieze referatul după al tău și să-l prezinte în seminar sau la examen, cu știința ta, înseamnă a coopera la înșelarea profesorului și a accepta sau chiar încuraja plagiatul al cărui subiect ești. Se poate spune că, prin complicitatea ta, ești nu mai puțin un plagiator indirect. În aceeași categorie intră cazul substituirii de persoane la un examen oral sau scris (evaluatorul nu mai distinge veritabilul autor sau candidat la examen), înfăptuirea de către o altă persoană a unor lucrări sau teste de laborator care sunt supuse notării (substituție de autor), oferirea sau solicitarea de informații în timpul examenului (cine e autorul lucrării de examen?), modificarea notei sau presiunile exercitate cu acest scop, utilizarea lucrărilor altor colegi pentru a obține un calificativ etc. O problemă se ridică în legătură cu lucrările având mai mulți autori. Ei trebuie menționați în ordinea importanței contribuției, eventual menționând responsabilitățile fiecăruia în scrierea textului. Dacă o persoană nu au avut o contribuție majoră, dar a participat la realizarea proiectului, ea trebuie menționată la rubrica “mulțumiri”. Copierea cuvânt cu cuvânt. Este cea mai clară formă de plagiat: preluarea unui text din opera altui autor, care nu e în patrimoniul public, fără a cita exact sau vag autorul și opera respectivă. În aceeași categorie se înscrie traducerea unor fragmente din lucrări diferite, fără a menționa sursa, și „montarea” lor în așa fel încât ansamblul să aibă sens și să nu se mai recunoască autorul. Acest “mozaic” se poate realiza și cu fragmente luate din lucrări românești. Citarea vagă poate favoriza acuzația de lejeritate în redactare și poate fi sancționată pentru aceasta deoarece ea nu oferă cititorului posibilitatea de a verifica locul respectiv. Există diferite stiluri de citare. Preferăm stilul Universității din București din motivele următoare: ¡operele folosite și notele se vor menționa la subsolul paginii prin funcția „footnote”. Motivul: ușurința citirii acestora fără epuizantul efort de a căuta notele și bibliografia la sfârșitul lucrării (end notes). ¡o listă bibliografică (numai lucrări folosite) se va pune în ordine alfabetică la sfârșitul lucrării pentru a avea o imagine globală asupra efortului bibliografic al autorului.
15 ¡citarea cărților se va face astfel: Ion Popescu, Basme populare, Editura All, București, 2009, p. 15. ¡articolele din reviste se vor cita astfel: Ion Popescu, “Analiticitatea la Kant”, Revista română de filosofie, nr. anul. vol., pagina. ¡când citarea anterioară e din aceeași lucrare și pagină se poate face trimiterea cu Idem. ¡când citarea anterioară e din aceeași lucrare dar de la altă pagină, trimiterea se face cu Ibidem, p. 34. Plagiat total și plagiat partial. Copierea sau parafrazarea frauduloasă integrală a unei lucrări – articol sau carte – fără indicarea sursei este plagiat total și e forma cea mai gravă de plagiat. Oare vom considera la fel de gravă plagierea a 50 de pagini din 300? Sau a unei pagini din 1000? Unii susțin că da, că nu contează cantitatea. Dacă o pagină e pla-‐giată, lucrarea e un plagiat întrucât se pedepsește infracțiunea morală comisă (necinstea), necontând extensia ei.Noi dorim să fim mai nuanțați. Acuza de plagiat în cazul unei cărți, teze de doctorat etc. trebuie gradată în funcție de caracterul marginal/central al părților plagiate în raport cu calitatea de ansamblu a lucrării. O teză cu X% pagini plagiate (substituiți X cu o cifră rezonabil de mică) (și mai ales) în legătură cu care nu s-a putut dovedi intenția (cauza fiind superficiala îndrumare, lipsa trainingurilor etice etc.) e o mostră de plagiat mai puțin culpabilă decât una plagiată cu intenție și masiv. De asemenea, dacă paginile plagiate privesc o parte mai puțin importantă a lucrării, de sinteză bibliografică, partea novatoare fiind de neatacat, vom vorbi de plagiat parțial. O asemenea lucrare ar putea fi returnată spre refacerea părților plagiate, cu sancțiuni adecvate aplicate pentru aceasta, dar și cu dreptul de a o mai susține o dată (eventual cu interdicția de a primi calificativ maxim – aceasta e decizia Comisiei de etică). Regulă: Dacă o lucrare e plagiată parțial, în părțile ei nesemnificative sau în cantități suficient de mici pentru a nu confunda, la lectură, pretinsul autor (plagiatorul) cu autorul veritabil, atunci cel ce a plagiat trebuie să aibă posibilitatea să se corecteze și să-și mai susțină o dată teza de doctorat. Dimpotrivă, dacă din lectura lucrării – datorită amplorii și importanței în economia acesteia a fragmentelor plagiate – suntem înclinați să-l considerăm pe plagiator drept autor veritabil, deși nu este, atunci el se face culpabil de cea mai gravă formă de plagiat; în acest din urmă caz, cititorii nu pot, în final, atribui corect paternitatea operei.
16 Parafrazarea. Parafrazarea incorectă, care poate fi considerată plagiat, se face prin schimbarea câtorva cuvinte sau a ordinii acestora, păstrând însă ideile și linia de argumen-‐tare ale autorului plagiat, a cărui identitate e trecută sub tăcere de plagiator. Parafrazarea corectă e aceea în care se citează exact sursa, ideile autorului citat sunt corect redate în cuvintele celui ce-l citează. Citarea vagă în acest caz lasă impresia că textul care reprezintă parafraza aparține în între-‐gime plagiatorului, ceea ce nu e cazul. De aceea e mai bine să facem un rezumat al tezelor autorului din care ne inspirăm, în propriile noastre cuvinte, decât să schimbăm câteva cuvinte și să insinuăm că textul lui astfel modificat e al nostru. EXEMPLU Sursa: “În scrierea unei lucrări, sursele sunt citate din două moƟve: să îi atenționezi pe ciƟtori cu privire la originea informației tale și să citezi autorii de la care ai împrumutat cuvintele și ideile.” ( Hacker 1995,pag. 260). Parafrazare incorectă: În scrierea unei lucrări, sursele sunt citate dintr-o serie de moƟve: să averƟzezi ciƟtorii cu privire la originile informației noastre și să oferi credit celor de la care ai împrumutat. Observație: aici doar câteva cuvinte sunt înlocuite cu altele:două-serie;atenționezi-averƟzezi,tale-noastre, a cita- a credita. Deși textul e aproape același, nu se face nicio trimitere la original. Parafrazare corectă: Un autor/cercetător își citează sursele pentru a se asigura că ciƟtorii săi șƟu de unde a preluat informația și pentru a recunoaște munca depusă de veritabilul autor (Hacker, 1995, p. 260). Observație: aici studentul a parafrazat textul în cuvintele sale, redându-i corect sensul și făcând trimitere la lucrarea după care a parafrazat. Rezumatul unui text e asemănător parafrazei, dar mai condensat, deci mai scurt decât aceasta.
17 Exemplul1 Textul de bază: “Creșterea industriei, a orașelor și expansiunea populației au fost cele trei realizări ale sfârșitului secolului al XIX-lea din istoria americană. Fabricile noi, mari, bazate pe aburi devin o caracteristică a peisajului american din Est; ele au transformat fermierii în muncitori manufacturieri și au oferit slujbe în vremea în care creștea populația imigranților. Industria a permis urbanizarea- progresul orașelor mari (ca Fall River, Massachusetts, unde trăia familia Borden) , orașe care au devenit centrul producției, al comerțului și schimbului”. (Lizzie Borden: A CaseBook of Familyand Crime in the 1890s, Blackwell: Oxford, 2001, p.15) INCORECT CORECT Creșterea industriei, creșterea orașelor si explozia populației au fost cele trei evoluții de la sfârșitul secolului al XIX-lea din istoria ameri-‐cană.Companiile bazate pe aburi devin o caracteristică a estului american ce a transformat fermierii în industriași și a oferit locuri de muncă unui val mare de imigranți. Industria a permis progresul orașelor mari ca Fall River, Massachu-‐setts, unde trăia familia Borden, ce s-au transformat în centru al producției, al comerțului și schimbului. Fall River, unde trăia familia Borden, era un oraș tipic industrial din nord-estul american al secolului al XIX-lea. Producția bazată pe aburi oferea slujbe noi agricultori-‐lor slujbe de muncitori manufacturieri, și odată ce imigranți au ajuns în America au găsit asemenea slujbe în aceste fabrici. Ca rezultat al imigrării, populația a crescut și o multitudine de arii urbane s-au dezvoltat și ele.Fall River a fost unul din aceste centre comerciale și manufacturiere. (cf. Bowen, p. 15). Este plagiat din două motive: 1. Autorul a schimbat doar câteva cuvinte, modificând însă ordinea propozițiilor. 2. Nu a citat nici o idee sau fapt din acest pasaj, dând impresia că e al său. Este acceptabil pentru că autorul: 1. Folosește în parafrază propriile cuvinte; 2. Citează la sfârșit sursa; 3. Prezintă corect informația din original. Fall River, unde trăia familia Borden, era un oraș tipic industrial din nord-estul american al secolulului al XIX.lea. Producția bazată pe aburi oferea slujbe de muncitori manufacturieri agricultorilor iar cererea de asemenea locuri de muncă “a transformat munca bazată pe agricul-‐tură într-una industrială”,creând și slujbe pentru imigranți. În schimb , populația în creștere a creat în partea sud-estică, mai ales, un fenomen de urbanizare. Fall River a devenit “ centrul producției, al comerțului și schimbului.” (L. Bowen, CaseBook of Familyand Crime in the 1890s, Blackwell: Oxford, 2001,Bowen, p. 15 Parafrazarea este corectă deoarece: 1.Este oferită sursa; 2. Prezintă bine informația; 3. Indică ce părți sunt luate direct din sursă punând acele pasaje între ghilimele.
18 Exemplul 2 Text original: “Acestea sunt, așadar, aporiile care apar. Trebuie să eliminăm unele dintre aceste susțineri iar pe altele să le lăsăm intacte; căci soluția aporiei e descoperirea [a ceea ce căutam]” (Aristotel, Etica nicomahică, 1146b, 10). acesta e un text pentru care nu mai există drepturi de autor dar plagierea se poate face. dar sunt și texte protejate prin copyright, în acest caz, preluările mai extinse trebuie să aibă acordul proprietarului. INCORECT CORECT Parafraza Putem întotdeauna constata ce aporii apar în discuție. Noi trebuie să eliminăm unele dintre tezele susținute și pe altele să le lăsăm; căci soluția unei aporii este descoperirea a ceea ce căutăm. Plagiat pentru ca: 1. e o parafrază inabilă, incorectă, cu schimbarea câtorva cuvinte. 2. nu se spune că textul aparține lui Aristotel, nu celui ce ascris lucrarea. 3. nu se face nici o trimitere controlabilă la sursă. 4. intervențiile proprii vădesc necunoașterea sau nestăpânirea subiectului. Aristotel susține că aporiile ce apar în legătură cu nestăpânirea de sine au fost menționate mai sus. Procedura dialectică de eliminare a aporiilor(contradicțiilor,dificultăților) constă în modificarea totală sau parțială a unor teze ale argumentării pentru a le compatibiliza. Căci soluția unei aporii constă în compatibilizarea unor teze opuse pentru a găsi ceea ce căutăm, i.e. principiul. (1146b,5-10, trad. T. Irwin). Corect pentru ca: 1. Parafrazarea e făcută cu propriile cuvinte, e explicativă. 2. se indică sursa (prin trimiteri la paginarea standard a operei aristo-‐telice, cu condiția menționării traducătorului și a lucrării în biblio-‐grafia finală) Rezumat Rezolvarea aporiilor se face compatibilizând diferite teze care nu se potrivesc și ajungând la ceea ce căutam 1. rezumat lacunar. 2. fără menționare autorului și lucrării. 1. În dialectica aristotelică, rezolvarea aporiilor se face prin compatibilizarea reciprocă a tezelor conflictuale în vederea descoperirii principiului (cauzei). 2. trimitere vagă, dar de multe ori suficientă (eventual cu adăugarea paginii).
19 Copy-Paste. O formă frecventă de pla-‐giat este aceea prin preluarea nemodificată a unor texte de pe internet și nu numai fără menționarea sursei. Trimiterile la textele de pe internet trebuie făcute prin citarea obișnuită și trecerea lucrărilor în lista bibliografică de la sfârșit. O atenție suplimentară trebuie acordată calității textelor care nu sunt revizuite de experți. De aceea sunt de preferat siturile academice cum sunt Google-academic, Google-scholar, Google-books etc. Citarea vagă. Citarea vagă ne scutește de acuza de plagiat, dar nu și de cele de superficialitate sau neglijență. E de preferat de aceea, în lucrările cu caracter științific, strict profesional, citarea precisă, pentru a putea fi verificată de cititor. Se citează numai operele citite și utilizate în lucrare. Atunci când cităm un text după o altă lucrare, o vom face utilizând sintagma apud. Totuși, citarea vagă, chiar foarte vagă (ex: “unii autori susțin că…”) nu e neapărat toxică din punctul de vedere al plagiatului iar din punct de vedere stilistic e uneori necesară. Cu toate acestea, citarea fără recunoașterea clară a sursei trebuie evitată pe cât se poate. Dar nici nu trebuie să exagerăm: există – mai ales în comunitățile de specialiști – anumite opere, fraze, rezultate atât de cunoscute în ceea ce privește paternitatea, încât citarea vagă nu produce nicio confuzie. Există informații aflate în patrimoniul comun (fapt menționat pe ele) care nici nu mai trebuie citate formal. Dar acolo unde e cazul, citările trebuie evidențiate prin ghilimele în așa fel încât să fie clar ce parte din text ne aparține și care nu. Pentru sublinierea unei părți dintext sau evidențierea unor cuvinte se folosesc italicele sau indentarea. Ghilimelele nu se folosesc pentru a sublinia o parte a textului. Mulțumirile. Trebuie recunoscute toate contribuțiile la realizarea lucrării, de la burse până la sugestiile colegilor făcute într-o sesiune de comunicări sau în privat. Aceasta e o formă de citare vagă lăudabilă.
20 PEDEPSE Ca orice faptă rea, în funcție de intenție și de natura delictului, plagiatul va fi pedepsit. Cum plagiatul are loc adesea în mediul academic, pedepsele vor fi aplicate de membrii instituției. Dacă plagiatul presupune bani, atunci rezolvarea acestuia va avea loc în sala de judecată.Majoritatea universităților au zero toleranță în ceea ce privește plagiatul: de regulă ești fie exmatriculat, fie picat la acel curs. Angajaților li se desface contractul de muncă. Legea Educației Naționale nr. 1/2011 (art.318) prevede următoarele sancțiuni pentru încălcarea normelor morale: iavertisment scris; idiminuarea salariului de bază (precedată de o discuție la con-‐ducerea universității sau facultății); isuspendarea temporară dint-o funcție de conducere; idestituirea dintr-o funcție de conducere; idesfacerea disciplinară a contractului de muncă. Pentru studenți și doctoranzi sunt prevăzute următoarele pedepse: iavertisment scris; iexmatriculare; ialte sancțiuni prevăzute în Carta Universității; Tipul sancțiunii este stabilit de Comisia de Etică și aplicat de Rector sau Decan în cel mult 30 de zile. Cazurile indubitabile de plagiat total vor fi sancționate cu desfacerea contractului de muncă sau exmatricularea. În general, sancțiunile vor fi nuanțate în funcție de circumstanțele cazului.
21 În sinteză, sfaturi
Plagiatorul copiază cuvânt cu cuvânt lucrarea și o asumă ca fiind a sa.
Plagiatorul copiază părți semnificative de text, fără a le modifica, folosind o singură sursă.
Plagiatorul încearcă să ascundă plagiatul copiind din surse diferite, luând propoziții de ici și colo și făcându-le să se potrivească împreună dar nemodificând frazarea inițială (plagiatul mozaicat).
Plagiatorul păstrează conținutul esențial al sursei dar îi modifică forma prin schim-‐barea unor cuvinte și teze cheie.
Plagiatorul parafrazează după mai multe surse și pune fragmentele în mozaic pentru a da iluzia că el e autorul ideilor.
Plagiatorul repetă lucruri deja publicate fără a menționa acest lucru.
Plagiatorul oferă intenționat informații greșite cu privire la surse, făcând imposibilă verificarea lor. Pentru a evita plagiatul xgândește cu capul propriu, nu te gândi cum să iei ideile altora; xfolosește ideile altora numai pentru a te inspira sau a verifica ideile tale; xfă conspecte complete, menționând citatele și deosebindu-le de propriile gânduri notate pe conspect; xfolosește ghilimelele pentru a trimite la ideile și textele altora, chiar și când faci un rezumat sau o parafrază; xcitează ideile și textele culese de pe internet; xnu ezita să mulțumești tuturor celor ce te-au ajutat. * * * Ghid realizat de Centrul de Etică Aplicată al Universității din București. Realizatori: Constantin Vică, Radu Uszkai, Ana Maria Petrescu, Costin Lucian Zisu, Doru Moraru și Valentin Mureșan. Aceștia s-au inspirat din materiale similare care surprind experiența altor universități precum Stanford University, Oxford University, Imperial College, Duke University, Georgetown University, Indiana University, Princeton University, atât în definirea noțiunilor, cât și în tratarea problemei. Multe opțiuni nu sunt preluate din ghidurile acestor universități ci reprezintă propunerile realizatorilor. Broșura a fost discutată cu studenții și cadrele didactice din Facultatea de filosofie. Mulțumiri pentru critici și sugestii: Adrian-Paul Iliescu Design : Costin-Lucian Zisu
22 Surse pentru realizarea acestui ghid 1. ROIG, Miguel, Avoiding plagiarism, self-plagiarism, and other questionable writing practices: A guide to ethical writing, http://facpub.stjohns.edu/~roigm/plagiarism 2. BACHELET, Rémi, Voler des idées : Le plagiat,ÉcoleCentrale de Lille, Coursdis-‐poniblehttp://plagiat.ec-lille.fr 3. TODD, Peter A., LADLE, Richard J., Hidden dangers of a ‘citation culture’,Ethics in Science and Environmental Politics, Vol. 8: 13–16, 2008. 4. HEXHAM, Irving,The High Cost of Plagiarism,Department of Religious Studies, Uni-‐versity of Calgary Copyright IrvingHexham 2000 & 2005, http://people.ucalgary.ca/~hexham/content/articles/plagiarism-cost.html 5. ROBINSON, George, Plagiarism, „Encyclopedia of Ethics”, 2nd Edition, L. & C. Beck-‐er, Garland Publishing, 2001, http://sophia.smith.edu/~jmoulton/plagiarism.pdf 6. RUGHNIȘ, Cosmina, Plagiatul, Februarie 2010 7. ISOC, Dorin, Ghid de acțiune contra plagiatului, EcouTransilvan, Cluj-Napoca, 2012. 8. FOWLER, J., Avoiding plagiarism: A student survival guide, 2003, http://grad.msu.edu/researchintegrity/docs/Plagiarism_Avoiding_Unintentional_Plagiarism.pdf 9. Code of Students Rights, „Responsabilities and Conduct Indiana University”, June 2004, http://www.iu.edu/~code 10. Universitatea din București, Codul de Etică al UniversitățiiBucurești, http://www.unibuc.ro/n/despre/Codul_de_etica_al_Universitatii_din_Bucuresti.php 11. Stanford University,Standford Code of Conduct, http://studentaffairs.stanford.edu/judicialaffairs/policy/honor-code 12. Indiana University, Howtorecognizeplagiarism?, http://search.iu.edu/?q=plagiaris#gsc.tab=0&gsc.q=plagiaris&gsc.page=1 13. Universite de Montreal, Recueil officiel, règle-‐ments, directives, politiques et procédures , Plagiat, no. 30.3. 14. American Psychological Association, Publication Manual of the American Psychologi-‐cal Association (5th ed.). Washington, DC, 2001, http://www.apa.org/ethics/code/92-02codecompare.pdf 15. Ohio University, Student Code of Conduct Policy, 2006, http://www.ohio.edu/judiciaries/conduct_policy.cfm 16. Liviu Răducan, Manual anti-fraudă, site CCEA.ro 17. Indexul operelor plagiate în România, Asociația Graur, http:// www.plagiate.ro/
23 Această broșură a fost Ɵpărită cu sprijinul SOCIETĂȚII ROMÂNE DE PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ APLICATĂ ADRESA: Facultatea de Psihologie și ȘƟințele Educației, Șos. Panduri, nr. 90, sector5, BucureșƟ WEB: xRomanian Journal of Experimental Applied Psychology WWW.RJEAP.RO xInternaƟonal Journal of Traffic and TransportaƟon Psychology WWW.IJTTP.RO xThe InternaƟonal Conference “Psychology and the realiƟes of the con-‐temporary world ” WWW.PSIWORLD.RO
Ghid realizat de CCEA
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: AÝã ¦«® Ý ÙÝț ÖÙÊ¥ÝÊÙ®½ÊÙ, ÙããÊÙ®½ÊÙ, ÝãçÄԒ®½ÊÙ, ÊãÊÙÄț®½ÊÙ, ÃÝãÙÄț®½ÊÙ á® ÙããÊÙ®½ÊÙ ÝÊ®Ԓ® ®Ä UÄ®òÙÝ®ã㠮ą [607803] (ID: 607803)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.