V Chetrari@mail.ru 793 Lilea — Êîïèÿ Text

MOLDCOOP UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA Departamentul ‖Contabilitate, Finanțe și Bănci‖ Se admite pentru susținere Șef department cont. univ., doctor T. Zavațki „ ‖ 2021 TEZA DE LICENȚĂ TEMA: Practica operațiunilor de creditare ale băncilor comerciale: tendințe moderne Efectuată de studenta: Chetrari Mariana Facultății: Contabilitate și Informatică Economică Specialității: Finanțe și Bănci Grupa: 3FB – 1741c (semnătura) Conducător științific: Fuior Elena ., prof. univ., dr. (semnătura) / N.P., titlul științific / CHIȘINĂU, 2021 2 C U P R I N S INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………….3 I. ABORDĂRI TEORETICO – METODOLOGICE PRIVIND OPERAȚIUNILE DE CREDIT 1.1. Aspectele teoretice și conceptuale privind operațiunile creditare……………………………………………6 1.2. Elementele și particularitățile operațiunilor de creditare. ……………………………………………………15 1.3. Metodologia politicii creditare în cadrul băncilor comerciale……………………………………………….21 II. ANALIZA OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE ÎN CADRUL BC „VICTORIABANK” S.A 2.1. Analiza activității economico – financiare a BC „Victoriabank‖ S.A……………………………………30 2.2. Analiza operațiunilor de creditare în cadrul BC „Victoriabank‖ S.A …………………………………. 45 III. MODALITĂȚILE DE PERFECȚIONARE A OPERAȚIUNILOR CREDITARE 3.1. Gestiunea riscului în cadrul activității de creditare ca metodă de asigurare a performanțelor bancare…………………………………………………………………………………………………………………………55 3.2. Strategiile de extindere a operațiunilor de creditare ca direcție de asigurare a dezvoltării băncilor comerciale………………………………………………………………………………………………………………………66 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI………………………………………………………………………………………75 BIBLIOGRAFIE:………………………………………………………………………………………………………………..79 ANEXE……………………………………………………………………………………………………………………………….82 3 INTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare. Deservirea financiar-creditare a organizațiilor, întreprinderilor, populației joacă un rol important în tendința de a spori nivelul de trai al populației în dezvoltarea economiei, în dezvoltarea structurilor financiar–economice. Evolutia operațiunilor de credit sunt un proces inevitabil din multitudinea de aspecte financiare legate de activitatea economică în condițiile economiei de piață. În acest context, considerăm că o cercetare mai aprofundată necesita atât aspectul metodologic, cât și cel practic al gestiunii sistemului de credit al Republicii Moldova. Practicarea corespunzătoare a tuturor normelor manageriale se va sfirși cu ramificarea portofoliului de credite, dezvoltarea rețelei instituționale, dezvoltarea nivelului profesional al funcționarilor din sistemul de credit, constituirea unui cadru juridic adecvat, apărarea drepturilor participanților la raporturile de credit, avansarea sistemului informațional etc. Toate cele precizate vor contribui la sporirea rentabilității agenților economici și la minimizarea riscurilor ce intervin în procesul efectuării operațiunilor de credit. Necesitatea cercetării multiplelor subiecte de gestionare și organizare a operațiunilor de credit pe plan național, inventarea a unor metode și strategii științifice precum și descoperirea căilor de specializare ce vor fi utilizate în soluționarea problemelor aferente relațiilor de credit, confirmă actualitatea prezentei lucrări sub aspect teoretic și practic. Mecanismele recent apărute în gestionarea surselor de credit și financiare din economie explică că, instituțiile financiar-bancare se ajustă la exigențele muncii financiare contemporane, devenind compatibile cu metodele utilizate de instituțiile fnanciar-bancare internaționale. A cunoaște aceste mecanisme, a le practica corect și eficient sunt condițiile absolut necesare pentru gestionarea exigenta a tuturor operatiunilor efectuate de o unitate bancară. Scopul cercetării constă în analiza și formarea unei imagini generale referitoare la modalitățile de creditare, reflectarea eficienței acestei activități utilizînd diferiți indicatori, precum și depistarea riscurilor ce pot apărea în urma desfășurării acestei activități și modalitățile de reducere sau chiar înlăturare a acestora. Am detectat următoarele sarcini pentru a atinge scopului propus:  particularități privind administrare instituțiilor creditar-bancare și analiza aspectelor teoretice;  în condițiile economiei de piață investigația factorilor sistemului de credit;  justificare propunerilor ce țin de progresul gestiunii instituțiilor bancare naționale;  caracteristica și examinare relațiilor de creditare;  în cadrul băncilor comerciale evaluarea și analiza operațiunilor creditare. Obiectivul tezei cuprinde elaborarea unor propuneri relevante privind perfecționarea și 4 eficientizarea, examinarea și cercetarea operațiunilor de credit Baza metodologico – științifică. Ca bază metodologică și de informare au servit actele normative bancare emise de Banca Națională a Moldovei și alte publicații de ordin juridic și statistic, la efectuarea operațiunilor de credit prin băncile comerciale și al instituțiilor nebancare de credit, hotărârile Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova. Drept bază teoretică și metodologică a cercetării ne-au servit sursele bibliografice în domeniul managementului bancar, în domeniul creditării, inclusiv ai gestiunii operațiunilor creditare, investigațiile și lucrările științifice ale economiștilor români, americani, ruși și europeni. În teză sunt analizate operațiunile de creditare și metodele de gestiune în conformitate cu condițiile stabilite de BC „Victoriabank” S.A., în perioada anilor 2017 – 2020 unde sa aplicat: metoda normativă, metoda dinamică ,metoda sistemică, metoda statistică și metoda grafică. Ca structură Teza conține introducere, trei capitole incluzînd baza cercetărilor, concluzii, recomandări și bibliografia. Capitolul I „Abordări teoretico – metodologice privind operațiunile de credit” redă viziunea în ansamblu a aspectelor teoretice și rolul operațiunilor de creditare. Preocuparea specială a managementului bancar pentru activitatea de creditare rezidă din faptul că, fiind cel mai important plasament bancar, cu o pondere mare în activul bilanțier, de calitatea portofoliului de credite depinde în ultimă instanță stabilitatea băncii și realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor activității bancare privind solvabilitatea și lichiditatea. Organizarea activității de creditare are în vedere o descentralizare a proceselor de analiză, evaluare, acordare și urmărire a ramburării creditelor, în condițiile respectării normelor interne în domeniu și, de asemenea, în condițiile stabilirii unor plafoane de creditare la diverse niveluri organizatirice ale băncii. La fel se analizează și creditabilitatea clientului, principiile și elementele aferente operațiunilor de creditare. Capitolul II „Analiza operațiunilor de creditare în cadrul băncii comerciale „Victoriabank” S.A” conține analiza politicii de creditare ca element de gestiune a activității de credit în cadrul BC „Victoriabank” S.A., precum și în alte instituții de credit de pe teritoriul Republicii Moldova. Creditele reprezintă principala poziție de activ în bilanțul băncii, creditarea agenților economici fiind orientată spre susținerea redresării sectorului real al economiei, în special a producției orientate spre export, a sectorului privat și creditarea ipotecară. La fel este efectuată o analiză mai aprofundată asupra gestiunii calității portofoliului de credit, formarea dobînzilor la credite, politica de dobînzi ce este implementată în cadrul băncii analizate. În Capitolul III „Modalitățile de perfecționare a operațiunilor creditare‖ sunt determinate riscurile cu care se confruntă banca în urma creditării economiei naționale și se 5 meditează asupra problemei de minimizare a acestora. BC „Victoriabank” S.A. își desfășoară activitatea de gestionare a riscurilor în concordanță cu prevederile actelor normative în viguare ale Republicii Moldova, precum și ale Politicii interne de Dirijare a Riscurilor, aprobată de consiliul bancii, care prevede gestionarea riscurilor în trei nivele: nivelul deciziilor strategice, nivelul de dirijare funcțională și nivelul operațional de dirijare. La fel sunt stabilite principalele strategii ale managementului de creditare în asigurarea performanțelor de dezvoltare și creșterea eficienței creditelor bancare. Sunt propuse căi de perfecționare a activității creditare, care vor atrage după sine majorarea volumului de credite și minimizarea riscurilor. În concluziiși recomandărise vor generaliza rezultatele obținute în vederea studiului efectuat, se vor expune principalele căi de ameliorare a situației în domeniul cercetat. Astfel în urma analizei efectuate în acastă teză, observăm că un rol important îi revine gestiunii operațiunilor creditare, deoarece ele reprezintă componenta cea mai importantă a operațiunilor de plasament, atît din punctul de vedere al volumului de activitate, cît și al participării acestor categorii la operațiuni de realizare a profitului băncii. Organizarea deservirii financiar- crditare a întreprinderilor, organizațiilor, populației joacă un rol important în dezvoltarea economiei, în dezvoltarea structurilor financiar- economice și în tendința de a ridica nivelul de trai al populației. Evoluția sistemului de credit se determină în mare măsură de situația economică din țară. 6 I. ABORDĂRI TEORETICO – METODOLOGICE PRIVIND OPERAȚIUNILE DE CREDIT 1.1 Aspectele teoretice și conceptuale privind operațiunile creditare Indiferent de domeniul, volumul și obiectul de activitate, o entitate economică este întotdeauna formată din mijloace materiale, mijloace financiare și din resurse umane ce trebuie combinate într-o structură particulară în vederea realizării scopurilor propuse. În cazul particular al entității economice cu activitate comercială, obiectivul este în totdeauna obținerea unui grad ridicat de profitabilitate, iar știința ce studiază rolul, funcțiile, principiile și mijloacele de a asigura conducerea unei asemenea entități economice în scopul realizării obiectivelor de dezvoltare și creștere a profitului este știința managerială. Gestiunea bancară este deosebit de gestiunea altor activități datorită specificului și funcțiilor băncii, precum și datorită modalităților și instrumentelor prin care acesta își realizează profiturile. Un rol important în cadrul gestiunii bancare îi revine managementului operațiunilor creditare. Organizarea deservirii financiar-creditare a întreprinderilor, organizațiilor, populației joacă un rol important în dezvoltarea economiei, în dezvoltarea structurilor financiar – economice și în tendința de a ridica nivelul de trai al populației. Dezvoltarea gestiunii operațiunilor de credit reprezintă un proces obiectiv și inevitabil din multitudinea de aspecte financiare legate de activitatea economică în condițiile economiei de piață. Una dintre misiunile acestuia constă în elaborarea și implementarea unor tehnici, metode, instrumente noi de gestiune a operațiunilor de credit în cadrul băncilor comerciale. O abordare privind ideea ca principalul scop al gestiunii este realizarea unei prosperități maxime posibile pentru organizație a fost formulate de savantul F.Taylor [18, p. 52] în lucrarea sa „Principiile gestiunii științifice‖, unde se analizează principiile unei gestiuni corecte. H. Fayol tratează problemele de organizare și conducere a întreprinderilor într-o viziune mai amplă, analizând întreprinderea în întreaga ei complexitate tehnică și social-economică. H. Fayol în lucrările sale fundamentale „Administrarea industrială și generală‖ și „gestiunea industrială și generală‖ face o grupare sistematică a funcțiilor gestiunii, axându-se principalele dintre acestea: previzionarea; planificarea; organizarea; motivarea; coordonarea și controlul. [19, p. 55] De asemenea, H. Fayol a identificat 14 principii ale gestiunii adecvate dintre care pot fi menționate: diviziunea muncii; autoritatea și responsabilitatea; disciplina; unitatea de comandă; unitatea de direcție; remunerarea adecvată a personalului; subordonarea intereselor personale celor colective; centralizarea funcțiilor de conducere; structurarea ierarhică a aparatului de conducere; stabilitatea cadrelor; echitatea; nivelul de pregătire a angajaților; inițiativa și spiritul de echipă. Teoria disponibilității creditului reprezintă un punct de pornire relevant în analiza efectelor 7 asimetriei informaționale pe piețele creditului și de capital. Teoria a apărut în anii 60 ca o alternativă la opinia răspândită, conform căreia politica monetară are efecte doar prin modificarea ratei dobânzii, iar pentru ca politica monetară să fie eficientă, cererea agregată trebuie să fie elastică în raport cu rata dobânzii. La baza teoriei disponibilității se află ideea că politica monetară este un instrument puternic ce ar trebui să opereze nu prin influențarea costului fondurilor disponibile ci a disponibilității acestora. În cadrul acestei teorii se presupune că, datorită factorilor instituționali, efectele directe ale modificării ratei dobânzii sunt mai puțin semnificative, iar nivelul creditului este în primul rând determinat de intențiile împrumutătorilor de a acorda sau nu fondurile solicitate. Pentru a examina problematica teoriei disponibilității prezentăm versiunea simplificată din lucrarea lui Mattesini (1983) a analizei lui Modigliani (1963), ce reprezintă una dintre cele mai riguroase încercări de încorporare a teoriei într-un model macroeconomic coerent. Se presupune că intermediarii financiari oferă fonduri la o rată a dobânzii ce este cel puțin pe termen scurt determinată doar de factori instituționali. Rata dobânzii la credite influențează rata dobânzii pentru depozite iar pentru orice nivel al dobânzii cererea de fonduri sub forma creditelor este mai mare decât oferta. În consecință, echilibrul pieței va fi caracterizat de o raționalizare a creditului. Deoarece la nivelul dobânzii cantitățile cerute și cele oferite nu sunt egale, această rată nu mai poate fi considerată drept unică și expresie a relației dintre piața de capital și cea a investițiilor. [23, p. 125] Modelul lui Jaffee și Modigliani are însă unele deficiențe. În primul rând, imposibilitatea unei discriminări de preț perfecte este introdusă ca un factor exogen. În al doilea rând, situația existenței unei necesități a raționalizării creditului se obține doar în condițiile unei bănci cu poziție de monopol. O ultimă remarcă ar fi aceea că Jaffee și Modigliani nu deduc curba cererii dintr-un proces de maximizare a profitului sau utilității. [23, p. 145] În ciuda acestor probleme, acest model a reprezentat o importantă realizare în studiul teoretic al gestionării creditului. Pentru prima dată problema raționalizării a fost corect definită și explicată prin intermediul unui model consistent. Mai mult decât atât, gestionarea creditului a fost pentru prima dată derivată din imposibilitatea împrumutătorilor de a discrimina între debitori cu grade diferite de risc. Inițial teoriile gestiunii instituțiilor de credit dezvoltau doar problemele împrumuturilor bancare sau ale managementului activelor, bazându-se îndeosebi pe gestionarea împrumuturilor. Însă pe parcursul dezvoltării activității bancare au evoluat și concepțiile referitoare la gestionarea creditului. Astfel concepțiile moderne a gestiunii în instituțiile creditar-bancare au ca punct de referință atât managementul activelor, cât și cel al pasivelor. Managerii moderni se axează îndeosebi pe analiza corelării resurselor atrase și celor plasate, având obiectiv major maximizarea 8 profitului acționarilor băncii. De-a lungul timpului au fost dezvoltate următoarele teorii în acest domeniu: • teoria împrumuturilor comerciale; • teoria posibilității schimbării activelor; • concepția fondurilor comune; • concepția conversiunii fondurilor; • concepția modernă: interacțiunea activelor cu pasivele băncii. Teoria împrumuturilor comerciale (self-liquidating loans). Una dintre problemele majore ale băncii este cea a lichidității veniturilor. Pe de o parte, dacă banca poate să ramburseze mijloacele bănești titularilor de depozite, pur și simplu ea păstrează mijloacele atrase în tezaur sub forma unor active cu înaltă lichiditate și la fiecare solicitare înaintată de depunător banca va restitui în timp util numerarul deținătorilor. Pe de altă parte, banca poate să folosească fondurile atrase, acordând împrumuturi. Însă, finanțarea întreprinderilor pe termene stabilite aduce băncii venituri mult mai mari, în timp ce aceste venituri sunt însoțite de riscul de nerambursare. Activele sub formă de împrumuturi nu sunt cu lichiditate înaltă, deci în momentul când depunătorul va înainta o cerere de retragere a resurselor plasate banca poate să se confrunte cu greutăți în procesul de transformare a activelor în numerar. [26, p. 86] Pentru a rezolva această problemă, managerii bancari au recunoscut avantajul formării împrumuturilor ce se „lichidează independent‖. Un împrumut se consideră cu „lichidare independentă‖, dacă acesta este acoperit de debitor cu mărfuri în proces de producere sau cele finite și aflate în tranzit, care ulterior pot fi realizate. În momentul când mărfurile sunt realizate, împrumutul este rambursat. Astfel de împrumuturi puteau să asigure băncile cu lichiditate și venituri continue în timp ce lichiditatea și venitul pot fi primite în același moment. Cu toate că teoria împrumuturilor comerciale are părți „forte‖, aceasta are și un șir de părți „slabe‖. Conform teoriei respective este important de apreciat că nu toate băncile din sistem pot să se racordeze concomitent la aceste tehnici manageriale. Dacă toate băncile ar implementa această tehnică managerială atunci în cazul unei crize bancare, nu vor fi onorate toate cererile de retragere a lichidităților, totodată suferind majoritatea băncilor din sistem. Un alt neajuns rezidă în faptul că dacă mărfurile nu vor fi vândute, nu vor fi rambursate împrumuturile ce se „lichidează independent‖, astfel va fi afectată, în ultimă instanță, lichiditatea băncii. De asemenea, ca punct slab al teoriei este că băncile nu posedă lichiditate în decursul derulării creditului, sau posedă lichiditate în mod neuniform în timp, pe măsura rambursării creditelor. Deși creditele comerciale reprezintă un component important al portofoliului de active al băncilor, este evidentă dezvoltarea utilizării fondurilor în condițiile moderne prin modificarea metodelor operaționale ale băncilor. 9 Teoria posibilității schimbării activelor (the shiftbility theory). Această teorie a fost propusă de Moulon H.G. în 1918, fiind prezentată în lucrarea „Comercial banking and capital formation‖. Conform acestei teorii, lichiditatea băncii poate fi asigurată doar dacă o anumită parte a depozitelor se vor plasa în valori mobiliare, pentru care există piața secundară. În așa fel, dacă banca are nevoie de lichidități pentru efectuarea plăților depunătorilor în condițiile creșterii cererii față de retrageri, ea are posibilitate să utilizeze activele cu lichiditate înaltă (valorile mobiliare) realizându-le pe piața secundară. [14 p. 88] Valorile mobiliare, numite și rezerve secundare, includ: titlurile comerciale, bonurile de tezaur, cambiile bancare, obligațiunile etc. Bazându-se pe această teorie, managerii bancari justificau inițierea acordării creditelor pe termen lung, care, prin urmare, majorau media maturității portofoliului de împrumuturi. Acest schimb al activelor de la o cantitate mică de împrumuturi cu lichiditate înaltă la o cantitate mai mare de instrumente lichide ale pieței monetare este eficient, numai dacă toate băncile nu-și realizează instrumentele lichide pe piața monetară în același moment, în schimbul numerarului. Deci nu toate (sau majoritatea) băncile pot fi în concomitent vânzători de aceste active, totodată pe piață trebuie să fie și cumpărători. Încercarea de a majora lichiditatea întregului sistem bancar în același timp, de regulă, se soldează cu eșec, numai dacă banca centrală, nu va procura aceste active în cazul când băncile încearcă să-și mărească lichiditatea. Concepția fondurilor comune (the pool-of funds approach). După înfruntarea experienței severe a crizei de lichidități (a Great Depression, SUA, 1930), managerii bancari din SUA au adoptat această concepție prin care au evidențiat siguranța veniturilor pe termen scurt. Adăugător, depozitele la vedere erau resursele majoritare ale fondului băncii și în așa fel majoritatea obligațiunilor acestor bănci erau de termen scurt. Concepția fondurilor comune ține de stabilirea unui nivel general de lichidității necesare, limita căruia este stabilită de managerii superiori. La prima alocare a fondurilor comune au servit rezervele primare – numerarul din tezaur, rezervele depozitare obligatorii deținute la banca centrală. A doua alocare de fonduri este în rezervele secundare – titlurile de valoare cu lichiditate înaltă pe termen scurt. Media maturității rezervelor secundare este de obicei mai mică decât un an. Dacă lichiditatea primară a fost asigurată, fondurile sunt alocate în scopul finanțării tuturor creditelor solicitate. Însă în acest caz este necesar de a acorda o atenție deosebită structurii activelor, îndeosebi distribuirii portofoliul de credite, deoarece aceste active ale băncii nu sunt considerate surse ale lichidității. După ce cererile de credit sunt acoperite, oricare alte fonduri atrase pot fi utilizate pentru procurarea valorilor mobiliare de stat cu termen lung. Concepția fondurilor comune nu este însă lipsită de neajunsuri. Primul impediment se 10 explică prin faptul că nu sunt obiective de bază pentru a estima „standardele lichidității‖; al doilea: pe măsura unificării fondurilor, diverse depozite au o volatilitate diferită; al treilea: concentrația fondurilor majoritare în activele cu lichiditate ce nu aduc băncii profitabilitate, dar pentru asigurarea dezvoltării băncii pe termen îndelungat sunt necesare venituri adecvate; al patrulea: această concepție ignorează lichiditatea asigurată de portofoliul de împrumuturi prin fondurile continue, în principal, din dobânzile aferente plătite. Concepția conversiei fondurilor (Conversion-of-funds approach). Apariția concurenței din partea instituțiilor depozitare nebancare au inițiat diverse schimbări în angajamentele băncilor comerciale și au stimulat formarea noilor fonduri bancare: eurodolarii, angajamente de răscumpărare (operațiuni Repo) și altele. Astfel utilizarea în practică a concepției fondurilor comune se face mai puțin sigură și este dificil de a analiza resursele băncii, ca fonduri comune cu aceleași trăsături caracteristice. Fiecare sursă are un preț unic dar inconstant și diferite cerințe de rezerve legale. Concepția conversiei fondurilor implică în sine analiza fiecărei surse a fondului în mod individual și corelarea fiecărui fond cu activele care au maturități similare. Concepția modernă: interacțiunea active-pasive (The modern approach: asset-liability interaction). În sensul conceptual managementul active-pasive implică coordonarea tuturor articolelor de bilanț în scopul maximizării profitului acționarilor. Specific acestei concepții manageriale este analiza sensibilității activelor și pasivelor unei bănci la variațiile ratei dobânzii. Această concepție a fost implementată inițial de managerii bancari la mijlocul secolului XX, căpătând mai târziu o largă aplicare. Conform respectivei concepții toate activele și pasivele unei bănci sunt clasificate în două categorii: active și pasive sensibile, respectiv insensibile la variația ratelor dobânzilor pe piață. Analiza sensibilității ia în calcul variațiile de dobândă încasată (în cazul operațiunilor active) și de dobândă plătită (în cazul operațiunilor pasive) în funcție de schimbările ratelor dobânzii pe piață, luând totodată în considerare efectul schimbării ratelor dobânzii asupra valorii activului. Activele/pasivele sensibile sunt acelea ale căror venituri din dobânzi variază într-un anumit timp, în funcție de nivelul ratei dobânzii existente pe piață. Activele/pasivele insensibile sunt ale căror venituri aferente dobânzilor nu se modifică într-un anumit timp în funcție de nivelul ratei dobânzii pe piață. Însă este foarte importantă alegerea intervalului de timp și scadențele activelor și pasivelor, pentru care se măsoară sensibilitatea acestora. Activele/pasivele sensibile sunt considerate toate acele care au scadențe de până la 1 an, celelalte sunt considerate insensibile la variațiile ratei dobânzii. Analizând opiniile economiștilor din diverse țări supuse analizei privind definirea „operațiunilor de credit‖, în opinia autorului „operațiunile de credit‖ reprezintă totalitatea relațiilor 11 de credit, a formelor, metodelor și normelor de acordare a creditelor și de organizare a rambursării acestora, existente în economia unei țări fiind realizate de instituțiile financiare de credit prin intermediul unui ansamblu de norme juridice aprobate de stat, răspunzând cerințelor unei anumite etape de dezvoltare social-economică. Studierea profundă a managementului operațiunilor de credit si evidențierea particularităților lui la etapa contemporană necesită cercetarea conceptului creditului în teoria economică fundamentală. S-au evidențiat două teorii ce reflectă esența și rolul creditului: cea naturalistă și cea a creditului, privind investițiile în capital. Teoria naturalistă a creditului inițial a fost elaborat de A.Smith (1723-1790) și D. Ricardo (1772-1823) fiind dezvoltată în continuare de discipolii acestora. Principalele concepții ale acestei teorii sunt următoarele: obiectul creditului îl constituie bunurile naturale; capitalul de împrumut este reflectat prin capitalul real, iar circulația capitalului de împrumut coincide totodată cu circulația capitalului de producție; băncilor le revine rolul de intermediari pasivi deoarece creditul execută un rol pasiv în economie. [15, p. 425] Promotorii teoriei naturaliste au evidențiat faptul că creditul nu creează capital real de unul singur, ci acest capital apare numai în procesul de producere. De asemenea, ei au menționat dependența creditului de producere și a dobânzii de profit, neînțelegând în esență legătura reciprocă dintre acestea. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, teoria capitalului creativ a ocupat o poziție dominantă. Reprezentanții acestei teorii analizează independența creditului față de procesul de reproducere și menționează rolul lui hotărâtor în dezvoltarea economiei. În opinia lor băncile nu sunt intermediari, dar instituții care creează capitalul. Cercetarea relațiilor de credit de-a lungul timpului denotă faptul că operațiunile de credit pot interveni într-o gamă simplă de la relații dintre indivizi sub forma unor acorduri, până la tranzacții mai complicate, ce se efectuează pe piețele monetare sau financiare bine dezvoltate. Esențial rămâne aceeași relație în ambele cazuri: o valoare actuală se transmite de un creditor unui debitor în urma căreia cel din urmă se angajează să-o ramburseze pe viitor conform condițiilor specificate în acordul de credit, și totodată se obligă să plătească o dobândă pentru utilizarea creditului. Astfel, pentru mulți observatori principala operațiune bancară este creditarea. Într-adevăr, între plasamentele băncilor, pe primul loc se situează creditele. Felul în care banca alocă fondurile pe care le gestionează poate influenta într-un mod hotărâtor dezvoltarea economică la nivel local sau național. Pe de altă parte, orice bancă își asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci când acordă credite și, în mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci când unii dintre debitori nu-și onorează obligațiile. 12 Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate, pierderile în cadrul creditelor pot fi minimizate dacă operațiunile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism. De aceea în cadrul activității de acordare a creditelor se evidențiază următoarele principii generale: a) activitatea de angajare și acordare a creditelor sub toate formele ; b) activitatea de asumare a unor riscuri, ce se bazează pe resursele proprii și atrase ale băncii. În acest scop, este necesar ca evidenta contabilă sa fie structurată pe un sistem de conturi, corespunzător, în lei și valută, de credite și disponibilități deschise diferențiat, pe următoarele categorii: feluri de valută; termen scurt, mijlociu, lung; feluri de capital ale agenților economici: de stat, privat, mixt, străin sau al persoanelor fizice. c) elementele de analiză care vor sta în toate cazurile la baza asumării de către bancă a unor angajamente sunt următoarele:  încadrarea în strategia generală a băncii; aceasta strategie generală a băncii vizează atît menținerea pe linia politicii monetare a BNM cât și obținerea unui profit cît mai mare, evitarea riscurilor, gestionarea cât mai eficientă a resurselor băncii;  situația concretă a fiecărui client; se vor urmări lichidarea, bonitatea, solvabilitatea, responsabilitatea activității desfășurate, precum și poziția pe piața a fiecărui agent economic;  activitatea de asumare de angajamente și de derulare a operațiunilor de creditare, va fi treptat, pe măsura posibilităților, descentralizată în sensul aprecierii serviciilor de clientelă din punct de vedere al localizării teritoriale. Creditul se prezintă printr-un raport de interese bănești ce apare între o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acordă pe un termen prestabilit altei persoane numită debitor, un împrumut de bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general, cu o dobândă stabilită în funcție de riscul pe care și-l asumă creditorul sau de reputația debitorului. În condițiile economiei de piață raporturile de credit sunt diverse în dimensiuni și multiple în varietate. De-a lungul timpului raporturile de credit s-au cristalizat în cinci grupuri principale: creditul comercial; creditul bancar; creditul obligatar; creditul ipotecar; creditul de consum. Toate aceste sfere implică aceleași trăsături specifice ale relației de credit cum ar fi obiectul (instrumentul de gestiune) și subiecții (participanții) raportului de credit, promisiunea de rambursare, asigurarea creditului, termenul de rambursare, dobânda și însăși tranzacția – acordarea creditului. Însă pe cât relația de credit unește, în esență, toate sferele în același proces, atât putem menționa că acestea au și deosebiri, care le imprimă anumite trăsături pur specifice. Sferele creditului se deosebesc între ele prin însăși elementele și modul îndeplinirii fiecărei trăsături a relației de credit. De asemenea, putem menționa că două dintre aceste categorii de credit, creditul comercial și creditul obligatar, presupun obligațiile directe dintre debitor și creditor, posibile fără a 13 fi desfășurate de la începutul tranzacției până la sfârșit prin intermediul băncilor. Celelalte categorii de credite: ipotecar și de consum, presupun desfășurarea unor raporturi de credit complementare intermediate de către bănci sau alte instituții specializate de credit. Însă se poate menționa faptul că nu este exclus și în primul caz participarea băncilor, dimpotrivă transferul creanțelor de credit comercial este folosit în majoritatea țărilor utilizând scontările și reescontările creanțelor. Există două categorii de participanți ai pieței de credit: participanții direcți și cei intermediari. Potrivit acestei interpretări în economie acționează trei mari categorii de participanți direcți ai pieței de credit : • participanți excedentari, care economisesc banii/fondurile, aceștia fiind, în marea majoritate, populația; • participanți deficitari, ponderea cea mai mare o reprezintă întreprinderile și organizațiile nonprofitabile; • participanți cu situații financiare alternative: respectiv uneori excedentari, alteori deficitari. Astfel, în urma relatării ulterioare ajungem la concluzia că activitatea de formare a operațiunilor de creditare este, în același timp, un proces permanent, datorită diversificării operațiilor bancare și deschiderea băncilor spre domenii de creditare noi pentru sistemul bancar autohton actual. Preocuparea specială a managementului bancar pentru activitatea de creditare rezidă de asemenea și din faptul că, fiind cel mai important plasament bancar, cu o pondere mare în activul bilanțier, de calitatea portofoliului de credite depinde în ultimă instanță stabilitatea băncii și realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor activității bancare privind solvabilitatea și lichiditatea. Organizarea activității de creditare are în vedere o descentralizare a proceselor de analiză, evaluare, acordare și urmărire a rambursării creditelor, în condițiile respectării normelor interne în domeniu și, de asemenea, în condițiile stabilirii unor plafoane de creditare la diverse niveluri organizatorice ale băncii. Obiectivele principale ale activității de creditare sunt siguranța băncii și atragerea de noi operații și clienți. În acest sens, personalul din activitatea de creditare are responsabilitate să educe clientul asupra procedurilor de creditare a băncii. Creditele aprobate pe baza analizei clientului trebuie să asigure rambursarea datoriei către bancă, cu specificația că, determinarea capacității de plată a clientului nu se va face ținând cont de rambursarea prin împrumuturi obținute de la alte bănci sau instituții financiare. Angajamentele luate de bancă pentru și în numele clientului prin acordarea de credit, trebuie să aibă la bază contracte ferme, prin care clientul să cunoască și să accepte toate condițiile, să aibă date exacte și să fie garantate corespunzător. BC Victoriabank S.A. 14 poate să acorde orice formă de credit cu excepția situațiilor când:  integritatea morală a clientului este dubioasă;  obiectul creditului nu este clar justificat;  proiectul sau activitatea clientului nu se încadrează în cerințele interne și internaționale de protecție a mediului. Concluzionând, putem afirma că gestiunea operațiunilor de credit reprezintă ansamblul metodelor de organizare și de conducere a instituțiilor financiare de credit, prin care se realizează gestiunea: planificarea, organizarea, controlul și evaluarea tuturor componentelor procesului de credit. Pentru îndeplinirea rolului și funcțiilor sistemului de credit în economie, pentru valorificarea la maxim a avantajelor și diminuarea la minimum a dezavantajelor relațiilor de credit putem menționa că sistemul de credit, în principal, trebuie să cuprindă:  cadrul instituțional care presupune un ansamblu de instituții și organisme de credit specializate, cu o rețea dispusă în teritoriu, dar și cu relații de corespondență cu instituțiile similare din străinătate. Activitatea cadrului instituțional trebuie să fie reglementată și supravegheată de anumite comisii/organe/institute organizate la nivel de stat în scopul minimizării riscurilor.  cadrul normativ-juridic este format din ansamblul tuturor reglementărilor (legi, hotărâri, regulamente, instrucțiuni, norme etc.) care guvernează activitatea instituțiilor de credit pe teritoriul unei țări. Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a lăsa spațiu de afirmare liberei inițiative a instituțiilor de credit, dar totodată și categoric, astfel încât să crească încrederea agenților economici și să limiteze riscurile operațiunilor de credit.  strategiile manageriale, tehnicile și metodele de efectuare a operațiunilor de credit cu ajutorul cărora instituțiile de credit pun în aplicare diverse produse creditare accesibile și rentabile beneficiarilor de credite. În principiu, atribuțiile compartimentelor de creditare dintr-o bancă trebuie să acopere întreaga gamă de operațiuni aferente acestei activități. În general, banca organizează activitatea de creditare pe principiul dublei subordonări, față de un departament din centrala băncii și față de conducerea sucursalei. De asemenea, reglementările legale actuale obligă băncile să constituie comitete de credite care să analizeze cererile de creditare și să acorde în urma evaluarilor sumele solicitate de clienții băncii. Lipsa reglementărilor legale în domeniul creditării precum și lipsa de protecție a băncilor în cazul pierderilor generate de nerambursarea creditelor (însuși procesul de recuperare a creanțelor prin utilizarea garanțiilor este deosebit de dificil) au determinat băncile să-și elaboreze propriile norme de creditare care, în timp, au căpătat caracter de generalitate, în sensul ca principiile de creditare, obiectele creditului si tipurile de credit au devenit elemente comune ale reglementărilor interne în domeniu la majoritatea băncilor. 15 1.2. Elementele și particularitățile operațiunilor de creditare. Băncile comerciale se sprijină în activitatea de creditare, nu atât pe capitalul propriu (care are o pondere mică), cât mai ales pe capitalul de piață financiar-monetară. Sub acest raport se poate afirma că banca este o instituție ce lucrează cu banii altora. Cererile de credite sunt așa de mari, încât capitalul propriu și fondul de rezerva nu pot face față. Capitalul și fondurile proprii sunt numai temelia în care au loc complexe operațiuni bancare. Acestea folosesc și ca o primă de asigurare pentru acoperirea riscurilor ce le implică plasamentele fiecărei bănci. Considerând că banca este numai o instituție care împrumută, ea trebuie mai întâi să-și asigure resursele de alimentare cu fonduri care, ulterior, să fie utilizate drept credite. Preocuparea de a constitui resurse este tot atât de importantă ca acea de a le plasa, deci de a acorda creditele. În organizarea operațiunilor de creditare un rol important îl are Banca Centrală, deoarece conform legislației statului, ea este banca ce acorda credite de ultimă instanță statului și băncilor comerciale, de asemenea ea elaborează și supraveghează politica monetar-creditară a statului. Banca centrală elaborează un șir de acte juridice sub forma de regulamente, instrucțiuni, norme prin care reglementează și supraveghează activitatea Băncilor Comerciale în domeniul creditar. Rolul Băncilor Comerciale constă în faptul că ele acordă mijloace bănești (necesare economiei naționale) sub forma de credite bancare. Astfel, băncile creditează sfere ale economiei care necesită mijloace bănești, contribuind la prosperarea economiei naționale. La fel ele contribuie în mod substanțial și la susținerea nivelului de trai al populației prin acordarea creditelor de consum, a creditelor pentru educație și învățământ, pentru procurarea, reconstruirea si repararea imobilelor. Băncile acordă credite persoanelor fizice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Creditele pe termen scurt sunt solicitate pentru finanțarea cumpărării unor bunuri de folosință îndelungată: automobile, aparatură electronică, etc. Creditele pe termen lung sunt solicitate pentru achiziționarea sau renovarea imobilelor. BC ‖Victoriabank‖ S.A. acordă mai multe tipuri de credite cum ar fi credit ipotecar, credit de consum, leasing autoturisme, credite preferențiale etc.(anexa nr: 2). Toate aceste credite se deosebesc unele de altele prin condițiile cum ar fi: suma creditului, termenul, rata dobânzii, documentele necesare etc. Pentru a putea contura rolul și funcțiile creditului bancar trebuie evidențiate și analizate următoarele particularități specifice ale creditului bancar:  Obiectul creditului bancar- este reprezentat de disponobilitățile bănești sub formă de monedă fiduciară sau monedă scripturală; 16  Participanții (subiecții) creditului bancar- cel ce acorda creditul, numit creditor (banca) și cel ce primește și folosește creditul, numit debitor (agenți economici, populația, statul, alte bănci și instituții financiare);  Scadența – momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului. La stabilirea scadenței băncile comerciale iau în considerare activitatea debitorului, afacerea propriu-zisă, alte condiții. Astfel, vor fi stabilite și ratele ce vor fi rambursate la scadență. Ratele pot fi rambursate în mod egal, în ordine crescătoare ori descrescătoare, sau în funcție de caracterul afacerii de credit. Un element important, în acest context este stabilirea perioadei de grație – perioada din momentul angajării creditului și momentul începerii rambursării lui. Aceste condiții sunt stipulate în contractul de credit încheiat între debitor și creditor.  Asigurarea creditului – formată din bunuri ce se constituie la dispoziția sau solicitarea creditului sau a unui terț pentru a asigura îndeplinirea de către debitor a obligațiunii de rambursare a sumei creditului, achitării dobânzilor și a taxelor de credit;  Dobânda – este reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor creditorului sau pentru împrumutul acordat pe un termen determinat și pentru riscul asumat de acesta în caz de neonorare a obligațiunilor de credit. Gândirea managerială s-a dezvoltat în economia de piață mai cu seamă în ultimul secol, pentru a satisface necesitățile de utilizare a unor metode practice și eficiente de conducere a organizațiilor. Luând în considerare faptul Republica Moldova este pe calea dezvoltării economiei de piață, apare necesitatea cercetării acestui domeniul în profunzime. Desigur, înțelegerea principiilor managementului nu rezolvă toate problemele și nu garantează automat succesul instituțiilor de credit, dar folosirea acestora duce la dezvoltarea unor tehnici și metode ce pot fi utilizate de manageri în practica lor. Elementele gestiunii în condițiile economiei de piață sunt: • structura organizațională – este importantă în mod special pentru organizațiile ce se află în proces de dezvoltare, care în lipsa unei structuri bine determinate, gestiunea activității acestora ar deveni tot mai haotică, pe măsură ce mărimea lor ar crește. Ea contribuie la stabilirea sarcinilor și activităților, monitorizarea rezultatelor, evidențierea problemelor și luarea de măsuri corespunzătoare, când este necesar. Structurile organizaționale sunt reprezentate de managementul superior, managementul de nivel mediu și managementul operațional constituind piramida ierarhică de conducere. Astfel managementul prudent și corect al activității de creditare a unei bănci comerciale necesită organizarea și menținerea unor structuri organizaționale, având la bază politica de creditare a băncii. • sistemele și procesele de activitate – prin care înțelegem un grup de elemente care 17 conlucrează pentru atingerea unui anumit scop. Instituția de credit reprezintă în sine un sistem, respectiv acest sistem primește informații și le prelucrează în scopul obținerii rezultatelor. Astfel putem delimita următoarele tipuri de procese: • deschiderea de conturi; • transferurile de fonduri bănești; • operațiunile de depunere și retrageri a numerarului de către clienți; • constituirea de depozite și alte resurse echivalente acestora; • acordarea de credite; • capitalizarea dobânzii; • rambursarea creditelor și altele. Procesul de creditare este unul dintre cele mai complexe și totodată responsabile procese efectuate de instituțiile de credit. Acest proces este prezentat în figura: 1.2.1, de mai jos. Figura 1.2.1 Procesul de acordare a creditului bancar Sursa: [25, p.35 ]. Procesul de acordare a creditului se desfășoară prin intercalarea a mai multor subsisteme cum ar fi: casieria, operatorii, contabilitatea, departamentul de creditare (inspectorii de credit și controlorii de evaluare a bunurilor gajate), direcția juridică, marketing etc. În procesul de creditare instituția de credit este acea care realizează informații, documente etc., iar beneficiarii de credit sunt acei care beneficiază de resurse bănești din acest proces (figura 1.2.1). • cultura organizațională – reprezintă un important aspect al sistemului social al organizației, inclusiv a instituțiilor financiar-creditare, deoarece dezvoltă stabilitatea și comportamentul adecvat al angajaților, contribuie la organizarea lucrului în echipă. Utilizarea și înțelegerea culturii organizaționale de către managerii instituțiilor financiare de credit, duce la Beneficiarul de credit • Evaluează piața produselor de credit; • Solicită creditul. Inspectorii de credite • Evaluează cererea și documentele primite; • Perfectează concluzii privind bonitatea beneficiarului de credit. Comitetul de credit • Analizează documentele beneficiarului și concluziile inspectorului; • Aprobă sau dezaprobă acordarea creditului. Direcția juridică • Perfectează contractele de credit și de asigurare a creditului. Direcția Contabilitate • Evidența contabilă a acordării Direcția Contabilitate • Evidența contabilă a acordării creditului; Controlori-operatori • Creditează contul clientului; Casierii • Eliberează creditul 18 realizarea cu succes a politicii și obiectivelor instituțiilor respective. Acest lucru este foarte important mai ales în cazul când instituțiile sunt în permanentă schimbare. Ca rezultat în aceste momente utilizarea unei culturi adecvate sau neadecvate poate promova sau împiedica procesul de restructurare sau alte inițiative, privind schimbările intervenite. • instituția și mediul în care activează – care înseamnă un complex de factori interni și externi ce determină modul în care instituțiile de credit își desfășoară activitatea și totodată maniera în care aceasta este condusă. Aspectele ce reflectă mediul intern sunt: conducerea superioară; angajații cu aptitudinile și cunoștințele, experiențele, responsabilitățile sale și motivația de lucru etc.; comitetele din cadrul instituției; structura și sistemele; cultura organizațională și delimitările materiale (clădirile etc.). Mediul extern deține un rol important în determinarea eficienței activității instituțiilor de credit. Factorii mediului extern ce afectează activitatea instituției de credit sunt de ordin: legislativi, politici, etici, economici, sociali, tehnologici și concurențiali. Analizând gama de factori ai mediului, care influențează activitatea instituțiilor de credit putem menționa că aceste instituții trebuie să respecte normele prestabilite de autoritățile de reglementare. Abilitatea maximizării capitalului acționarilor și îndeplinirea altor obiective interne este, de asemenea, restricționată de factorii parveniți din mediul exterior. În acest context observăm că instituțiile de credit se deosebesc de celelalte organizații comerciale printr-un șir de particularități:  natura și proprietatea resurselor: resursele cu care operează banca în procesul de creditare sunt, în primul rând, financiare și sunt în marea majoritare atrase de la deponenți, preponderent de la populație. Respectiv acest lucru conferă băncilor o mare responsabilitate față de deponenți, ceea ce demonstrează că instituțiile bancare trebuie să fie strict reglementate;  reglementarea. Pornind de la cele menționate mai sus constatăm că apare necesitatea reglementării instituțiilor de credit prin legi și autorizarea instituțiilor principale, banca centrală și organul central de supraveghere a instituțiilor nebancare, de a avea dreptul de licențiere, supraveghere și control a acestora, impunând menținerea unor indicatori de adecvare a capitalului, de lichiditate, de formare a fondului de risc etc. Reglementarea în domeniul de credit este necesară pentru ca instituțiile de credit să-și păstreze în primul rând stabilitatea, lichiditatea, să acorde credite pe baze prudențiale, să gestioneze riscul cu profitabilitate și, nu în ultimul rând, să susțină politica economică a statului și să nu abuzeze de poziția lor economică, unică (în felul său) și puternică.  necesitatea echilibrării riscului cu profitabilitatea: deși riscul este un element prezent în toate activitățile comerciale, gestionarea și minimizarea lui este mult mai importantă anume în 19 activitatea de credit, deoarece creșterea riscurilor aferente operațiunii de credit în rezultat afectează lichiditatea și solvabilitatea instituției de credit. Principalul factor în activitatea unei bănci sunt creditele neperformante. Creditarea este o activitate de bază într-o bancă și principalul mod prin care băncile obțin venituri și profit. Însă, în cazul în care o bancă acordă un credit unui client, iar acesta, din anumite motive, nu va putea să-și achite obligația față de bancă (restituirea creditului plus dobânda aferentă), banca va înregistra pierderi pe care va trebui să le suporte din profit. Pentru a reduce la minimum pierderile din credite neperformante și a proteja în acest fel depozitele persoanelor fizice și juridice, lucrătorii bancari implicați în activitatea de creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea împrumuturilor. Iată de ce se impun în această direcție câteva măsuri prudențiale, stabilite de fiecare bancă și de către banca centrală (sau autoritatea de supraveghere, când aceasta este o instituție separată).  caracterul activității de credit pe termen lung: instituțiile de credit, în special băncile comerciale, în comparație cu alte societăți comerciale au o mai puțină flexibilitate de a intra și ieși de pe piață. Ieșirea băncilor comerciale de pe piață implică în sine un șir de obligațiuni și îndatoriri față de un număr mare de depunători (clienți) și acționari. Spre deosebire de societățile comerciale, care au un grad de flexibilitate mai mare de intrare și ieșire pe piață, în funcție de profitabilitatea pe care o dețin, băncile comerciale trebuie să deservească uniform și neîntrerupt clienții săi atât în perioade de crize, cât și în perioade de prosperitate.  interdependența între instituțiile de credit și clienții lor este unică în activitatea comercială. Esența principală a acestei relații este că ea se bazează pe încredere și pe obligații bănești reciproce. Analizând conceptul teoretic al managementului sistemului de credit, în concluzie, putem menționa că sistemul de credit al Republicii Moldova aflându-se în proces de tranziție este afectat atât de factorii mediului intern, cât și de cei a mediului extern, creându-i o instabilitate în acțiuni, activități. Bazându-ne pe elementele enumerate, constatăm că managementul operațiunilor de credit conține în sine următoarele părți componente de bază: • managementul procesului organizațional; analiza procesului decizional în domeniul de credit; • managementul resurselor umane; • asigurarea tehnologilor informaționale; • planificarea, derularea și controlul deplin al procesului de credit; • supravegherea și controlul instituțiilor de credit; • managementul corelării pasivelor și activelor instituțiilor de credit; 20 • gestiunea riscului de credit și a altor riscuri aferente operațiunii de credit. Conform opiniei noastre activitatea departamentului de creditare a instituției de credit trebuie să fie orientată în următoarele direcții de bază:  procedura depunerii cererii și a documentelor însoțitoare prezentate de beneficiarii de credit;  analiza aspectelor financiare și nefinanciare ale clienților;  lucrul cu creditele în proces de derulare: acordare, rambursare a creditelor și plată a dobânzii;  analiza sistematică și revizuirea a calității portofoliului de credit;  activitatea cu creditele problematice. Din acest motiv creditele sunt elementul de bază în activitatea oricărei bănci, dar tot odată și elementul cel mai riscant al activității bancare, deoarece la orice agent economic pot apărea dezechilibre sau disfuncționalități care să pună în pericol rambursarea creditului, iată de ce activitatea unui bancher presupune asumarea de către acesta a unor serii de riscuri în relațiile cu clienții băncii. Modul în care banca alocă fondurile pe care le gestionează poate influența în mod hotărâtor dezvoltarea economică la nivel local sau național. Pe de altă parte, orice bancă își asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci când acordă credite și, în mod cert, toate băncile înregistrează pierderi la portofoliul de credite, atunci când unii debitori nu își onorează obligațiile. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operațiile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism. În urma celor relatate, putem spune că creditul bancar reprezintă operațiunea prin care banca eliberează resurse financiare, în schimbul unui acord de rambursare viitoare, însoțit de plata unei dobânzi (comisioane, penalități etc.) în favoarea băncii. Particularitățile creditării bancare, care deosebește creditul bancar de celelalte forme ale creditării sunt: a) resursele utilizate pentru creditare sunt împrumutate de către Bancă; b) caracterul public al relațiilor legate de creditarea bancară, adică la riscul nerambursării sunt supuși și clienții Băncii, care au încredințat Băncii mijloacele lor bănești; c) activitatea de creditare reprezintă pentru Bancă o activitate de bază, efectuată cu titlu profesionist, care aduce Băncii partea de bază a beneficiului; d) creditarea bancară, ca regulă, nu este gratuită. Astfel, în urma relatării ulterioare ajungem la concluzia ca activitatea de normare a operațiunilor de creditare este,în același timp, un proces permanent, datorită diversificării operațiilor bancare și deschiderea băncilor spre domenii de creditare noi pentru sistemul bancar 21 moldovenesc actual. Însă comparativ cu organizarea sistemului de credit din țările dezvoltate, cel al țării noastre este mult mai simplist și conține o gamă îngustă de tipuri de instituții de credit, ceea ce nu dă posibilitate de a satisface și de a acoperi toate cerințele pieței de credit. 1.3. Metodologia politicii creditare în cadrul băncilor comerciale Preocuparea specială a managementului bancar pentru activitatea de creditare rezidă de asemenea și din faptul că, fiind cel mai important plasament bancar, cu o pondere mare în activul bilanțier, de calitatea portofoliului de credite depinde în ultimă instanță stabilitatea băncii și realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor activității bancare privind solvabilitatea și lichiditatea. Stabilirea și actualizarea politicii de creditare este un proces continuu și dinamic, de aceea fiecare bancă trebuie să își revadă periodic și ori de câte ori este necesar, propria politică dacă anumite circumstanțe o solicită. Obiectivele principale ale activității de creditare sunt siguranța băncii și atragerea de noi operații și clienți. În acest sens, personalul din activitatea de creditare are responsabilitate să educe clientul asupra procedurilor de creditare a băncii, creditele aprobate pe baza analizei clientului trebuie să asigure rambursarea datoriei către bancă. Astfel, BC ‖Victoriabank‖ S.A. își asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci când acordă credite și, în mod cert, poate să înregistreze pierderi la portofoliul de credite, atunci când unii debitori nu își onorează obligațiile. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operațiile de creditare sunt organizate și gestionate cu profesionalism. Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcție a administrației băncii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauză a falimentelor bancare care la rândul lor sunt generate de următorii factori:  neatenția în formularea normelor de creditare;  prezența unor condiții de creditare prea generoase, cu plată cu lipsa unor normative clare;  nerespectarea normelor interne de creditare de către personalul băncii;  concentrarea riscantă a creditelor pe anumite piețe;  control ineficient al personalului (inspectorilor);  creșterea excesivă a valorii portofoliului de credite, peste posibilitățile rezonabile ale băncii de a acoperi riscurile;  sisteme defectuoase de detectare a creditelor cu probleme;  necunoașterea fluxurilor de trezorerie a clienților;  creditarea preferențială (sub impactul condițiilor de piață). 22 Pentru a depăși deficiențele sistemice și procedurale de acest gen, care duc la creșterea pierderilor la portofoliul de credit, băncile trebuie să conceapă și să implementeze politici de creditare eficiente și să angajeze/pregătească un personal de un profesionalism ireproșabil, care să înțeleagă și să respecte disciplina acestor norme. Pentru aceasta este necesar să existe un control permanent prin care conducerea băncii să fie informată despre eficacitatea procesului de control al calității creditelor, astfel încât cele cu probleme să fie detectate și corectate din timp. Pentru ca o politică bancară de creditare să se dovedească a fi utilă, ea trebuie să îndeplinească condiții de formulare corectă și conținut complet. Astfel politica de creditare poate fi apreciată ca fiind corectă dacă în elaborarea ei s-a acordat prioritate atingerii următoarelor obiective: selecția unor credite sigure și cu o probabilitate maximă de rambursare; asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca; încurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor piețelor pe care operează banca. În același timp la formarea politicii de creditare trebuie de ținut cont de faptul că ea se supune atât principiilor de ordin general cât și principiilor specifice ei. Printre principiile de ordin general vom enumera următoarele: 1) Baza științifică a politicii de creditare; 2) Optimalitate – structura politicii de credit trebuie să fie optimă pentru bancă; 3) Eficacitate – trebuie să fie efectivă, utilizabilă; 4) Unitate – toate elementele politicii de credit să se afle într-o intercorelație strânsă. Principiile specifice politicii de creditare sunt: 1) Rentabilitate – fiecare credit trebuie să fie rentabil; 2) Profitabilitate – tot portofoliul creditar trebuie să genereze profituri; 3) Siguranță – existența unui risc minim. Nerespectarea acestor principii duce la nulitatea și imposibilitatea politicii de creditare de a- și realiza funcțiile pentru care a fost implementată. În ceea ce privește funcțiile politicii de creditare, acestea la fel se împart în două grupe: a) Funcțiile de ordin general care presupun:  Funcția de control – de verificare a proceselor de creditare;  Funcția comercială – de formare a unui cadru de încasări a veniturilor în urma activității de creditare;  Funcția de stimulare – prevede stabilirea unor domenii prioritare de stimulare sau de dezvoltare a mecanismelor specifice de creditare. b) Funcțiile specifice: 23  Funcția de optimizare a activității de creditare prin stabilirea unor scopuri specifice în domeniul creditării;  Funcția de reformulare a activelor de credit în urma experienței băncii în domeniul dat. Politicile de creditare variază în timp și în funcție de ciclul economic. Elementele ei trebuie să fie actualizate și să devină adaptabile la modificările mediului concurențial și economic astfel încât să permită realizarea deplină a funcțiilor politicii de creditare. Tot aici trebuie de menționat faptul că politica de creditare poate fi privită atât sub aspect macroeconomic cât și sub aspect microeconomic: 1) La nivel macroeconomic ea reprezintă politica promovată de băncile comerciale într-o țară care urmărește asigurarea unui echilibru economic prin intermediul creditului și a instrumentelor specifice lui. La modelul general stabilirea direcțiilor prioritare de creditare, formele creditelor specifice pentru o țară dată. În acest context la promovarea politicii de creditare banca la modul particular își formează politica de credit individuală. 2) Sub aspect microeconomic politica de creditare reprezintă strategia și tactica băncii în domeniul formării și gestionării portofoliilor de credit. Deci putem spune că politica de creditare la banca reprezintă un element din strategia generală de dezvoltare a băncii ce cuprinde elementele esențiale cu privire la tipurile de credit acordate de banca dată, modul de selectare a acestor credite și gestiunea lor în scopul asigurării profitabilității și stabilității băncii. În aproape toate țările dezvoltate, băncile au dobândit și mențin poziții dominante în ceea ce privește creditarea populației. O dată cu intensificarea concurenței bancare, băncile propun noi servicii și operațiuni bancare cu scopul de a se apropia de necesitățile clientului. Astfel, unele bănci comerciale încearcă să crediteze populația în scopul procurării bunurilor imobiliare și de consum. În domeniul creditării Banca urmărește următoarele obiective: 1. susținerea activității economice și prin aceasta contribuirea la creșterea și dezvoltarea economiei naționale; 2. asigurarea accesului clienților Băncii la produse creditare de înaltă calitate pentru susținerea afacerilor; 3. obținerea profitului maxim posibil la un nivel de risc acceptabil prin metode efective de gestionare a riscului; 4. descrierea normelor metodologice care ar asigura formarea și menținerea unui portofoliu de credite de înaltă calitate și bine echilibrat (după maturitate, distribuție geografică, ramură, expunerea la clienți etc.) Politica de creditare la nivel de bancă este influențată de calitatea angajamentelor și a 24 portofoliului de credite. În linii generale, portofoliul de credite reprezintă totalitatea creditelor acordate de bancă la un moment dat de timp structurate după calitatea creditelor acordate clienților și clasificate după anumite criterii. Din acest motiv portofoliul de credite trebuie analizat atât din punct de vedere al volumului, cît și al structurii dat fiind faptul, că poate fi influențat de ascensiunile și recesiunile economice, situații, în care clienții băncii pot fi afectați de riscul activității bancare. Diversificarea portofoliului de credite constă în stabilirea proporțiilor optimale a tipurilor de credit (de consum, imobiliare, comerciale etc.) în suma totală a portofoliului, luând în considerație riscul implicat în fiecare tip de credit. Gestiunea corectă și prudentă al portofoliului de credite al BC‖Victoriabank‖ S.A. necesită un sistem eficient de informare, care trebuie să includă toate aspectele importante privind eliberarea creditelor. Disponibilitatea unui astfel de sistem este o condiție esențială indispensabilă pentru dirijarea și verificarea efectivă a riscului de către administrația băncii. Analiza și evaluarea calității portofoliului de credite permite băncii să gestioneze operațiunile de creditare. De structura portofoliului de credite depinde stabilitatea, imaginea, rezultatele financiare ale băncii. De aceea, controlul calității portofoliului de credite trebuie efectuat în orice bancă la fel ca și evidențierea abaterilor de la scopurile propuse în politica de creditare. Cercetările efectuate asupra proceselor de creditare desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova consemnează faptul că, în cele mai multe cazuri, în calitate de debitori sunt considerate unitățile economice (întreprinderile). Acestea, înainte de a contracta creditul, trebuie: a) să fie constituite potrivit legislației în vigoare; b) să dispună de capital social potrivit mărimii indicate în statutul de funcționare; c) să activeze legal în conformitate cu statutul lor; d) să ofere garanții materiale pentru rambursarea la scadență a creditului și dobânzilor aferente; e) să accepte condițiile înscrise în contractele de credit, care permit determinarea credibilității acordate solicitantului de credit, fără de care creditul nu poate exista. Principalul rol al politicii de creditare constă în direcționarea activității bancare, inclusiv în ceea ce privește acumularea și investirea resurselor creditare și dezvoltarea mecanismului de creditare. În acest sens băncile comerciale se confruntă cu un șir de probleme: • nerespectarea principiilor de creditare; • nerespectarea disciplinei de credit, inclusiv din motivul incapacității de achitare a dobânzilor sau sumei creditului conform graficului de rambursare; • micșorarea încasărilor pe conturile curente ale clientului; • întârzierea primirii informației de la clienți sau prezentarea informației false; • diferențe între indicatorii planificați și cei reali; 25 • neîndeplinirea condițiilor contractului de credit; • dificultățile privind evaluarea și vânzarea gajului; • gestiunea neeficientă a riscurilor bancare de creditare. Politica de creditare a băncilor comerciale reprezintă totalitatea principiilor, normelor, procedurilor și standardelor generale în conformitate cu care se desfășoară activitatea de creditare, delimitând cadrul și strategia în sistemul de gestionare a riscului creditării. Printre direcțiile prioritare ale politicii de creditare a băncilor comerciale din Republica Moldova, pot fi considerate următoarele: − finanțarea dezvoltării ramurilor de bază ale economiei Republicii Moldova; − asigurarea exportului producției; − furnițarea resurselor energetice importante; − asigurarea profitabilității și suficienței capitalului; − determinarea clientelei de importanță strategică în dezvoltarea economiei naționale și majorarea gradului de lichiditate al investițiilor; − lărgirea pieței serviciilor bancare și menținerea calității acestora; − diminuarea riscului pentru acționari și depunători. Luând în considerare schimbările rapide și, uneori, imprevizibile din economie, trebuie stabilită relevanța politicii de creditare a băncilor comerciale cu condițiile economice existente. Corectitudinea politicii de creditare poate fi atinsă prin următoarele obiective: − îmbunătățirea stării economico-financiare a împrumutaților, ținând cont de securitatea depozitelor clienților și atingerea obiectivelor generale ale activității de creditare, inclusiv: − menținerea echilibrului între cantitatea și calitatea creditelor; − eficiența evaluării creditului și controlului ulterior al portofoliului de credite; − atingerea unui nivel sporit al capacităților de creditare și al structurilor, care ar permite adaptarea creșterii la concurență; − managementul eficient al timpului care să permită micșorarea perioadei de examinare a creditului, asigurând calitatea evaluării; − menținerea raportului risc/remunerare. Atingerea obiectivelor politicii creditare necesită elaborarea strategiei și tacticii băncii privind creditarea, care pot fi oferite de la o bancă la alta. Strategia și tactica băncilor în domeniul creditării este determinată, în Manualele de creditare ale băncilor, elaborate în conformitate cu Legea Instituțiilor Financiare nr.550-XIII din 21.07.1995, și Regulamentul B.N.M ,,Cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova‖, nr.153 din 25.12.1997. Strategia și tactica de creditare a băncilor comerciale din Republica Moldova prevede 26 promovarea relațiilor economice de piață, a reformelor economice, a procesului de privatizare a patrimoniului de stat, satisfacerea cerințelor de creditare atât a persoanelor juridice, cât și a celor fizice. O atenție sporită în cadrul strategiei și tacticii de creditare este acordată relațiilor băncii cu clienții săi, în primul rând, în ceea ce privește acordarea și rambursarea creditelor și plata dobânzii. Actualmente, politica de creditare a băncilor comerciale din Republica Moldova este orientată spre Standardele Internaționale Bancare, stabilite și perfecționate în cadrul Comitetului Basel privind protejarea activelor, obținerea veniturilor, diminuarea riscurilor bancare, îmbunătățirea stării economico-financiare a agenților economici, ținând cont de securitatea depozitelor clienților și atingerea obiectivelor generale ale activității de creditare bancară. Concluzionând asupra politicii de creditare desfășurate în cadrul băncilor comerciale din Republica Moldova, vom opina pentru locul primordial al acesteia în finanțarea agenților economici ținând cont de rezultatele evaluării. Din aceste considerente, se propun următoarele direcții de perfecționare a politicii de creditare: • în vederea sporirii profitului net al băncilor comerciale, îmbunătățirii calității portofoliului creditar, diversificării activelor și selectării celor mai credibili clienți bancari este necesară intercorelarea obiectivele politicii de creditare cu cele ale activității de evaluare; • desfășurarea concomitentă a procesului de creditare și a proceselor de evaluare în conformitate cu cerințele internaționale pentru a reduce volumul creditelor problematice și a întări opțiunile băncii privind finanțarea clienților bancari; • întărirea disciplinei de credit prin monitorizarea permanentă a activității băncii, inclusiv a procesului de creditare și prin perfecționarea bazei legislative a mecanismului de depunere și evaluare a gajului; • monitorizarea permanentă a garanțiilor asigurării și a rambursării creditului; • revederea, în cadrul departamentelor de evaluare a gajului ale băncilor comerciale, a metodologiei privind evaluarea și comercializarea gajului, colectarea informației financiare; • revederea politicii de creditare a băncilor comerciale prin prisma dispersării riscului portofoliului de credite și stabilirii ratei dobânzii, ținând cont de principiul prudenței bancare; • perfecționarea managementului bancar în ceea ce privește gestiunea riscurilor bancare și evaluarea drepturilor de proprietate a bunurilor gajate; • desfășurarea analizei-diagnostic al stării financiare a agenților economici în vederea determinării credibilității, utilizând baze de date unice pe grupe de clienți și pe sectoare ale economiei; • analiza credibilității clienților bancari prin utilizarea bazelor de date computerizate și documentate, în vederea asigurării veridicității informației și clasificării adecvate a acestora pe 27 grupe de risc și pe ramuri ale economiei. Acordarea creditelor este una din funcțiile principale ale Băncilor Comerciale și de aceea decizia bancară de a acorda un credit trebuie susținută de capacitatea de rambursare prezentă și viitoare a clientului. Pe baza documentelor prezentate de acesta, banca procedează la analiza și pregătirea documentației, urmând să acorde credite în numele și în favoarea clienților. Analiza și evaluarea solicitantului de credit revine inspectoratului de creditare și, respectiv, șefului serviciului (biroului) de creditare din cadrul unității operative a băncii. În cadrul analizei condițiilor de creditare inspectoratul desfășoară mai multe acțiuni: – Analiza formală, în cadrul căruia se urmărește prezentarea tuturor documentelor în vederea întocmirii dosarului privind decizia de creditare. Cererea de credit va fi completată de către solicitant pe formularul – tip al băncii. – Evaluarea performanțelor solicitantului, ceea ce reprezintă analiza credibilității clientului, care se bazează pe: analiza performanțelor financiare curente și anterioare; analiza riscului general al mediului de activitate; analiza produselor și piețelor de desfacere; analiza producțiilor și a strategiilor de aprovizionare; analiza garanțiilor propuse, ș.a. Elementele analizei bonității clientului pot fi grupate în două direcții principale:  Analiza aspectelor economico-financiare, ceea ce vizează atât analiza perioadei anterioare (de regulă 2-3 ani), curente cât și proiectele financiare pentru perioadele viitoare. Această analiză se realizează în baza raportului financiar privind rezultatele financiare și în baza raportului privind fluxul mijloacelor bănești. Cunoașterea reală a activității desfășurate de clienți oferă băncii posibilitatea să propună acestora produse și servicii bancare adecvate și totodată să ia măsuri corespunzătoare pentru diminuarea și prevenirea riscurilor în vederea rambursării creditelor și încasării dobânzilor.  Analiza aspectelor nefinanciare este o activitate foarte importantă în evaluarea poziției agenților economici, marcată, în primul rând, de calitățile morale și profesionale ale managerilor societăților solicitante de credite, ale principalilor asociații, parteneri și colaboratori ai societății. În al doilea rând, vizează calitatea activității desfășurate de agenții economici și îndeplinirea obligațiilor generate de relațiile cu partenerii de afaceri. Indicatorii economico-financiari ce redau performanțele agenților economici sunt: 1. Lichiditatea reprezintă posibilitatea agenților economici de a-și mobiliza rapid activele de care dispun și de a le transforma rapid în mijloace bănești menite să-și onoreze obligațiile. Analiza lichidității bilanțului se efectuează prin compararea mijloacelor active grupate după gradul de lichiditate și repartizate în ordinea descreșterii lichidității cu obligațiile din pasivul bilanțului. 2. Solvabilitatea reprezintă gradul în care capitalul propriu asigură acoperirea creditelor pe 28 termen scurt sau lung sau capacitatea agentului economic de a-și onora obligațiile asumate față de terți cu ajutorul activelor proprii. 3.Profitabilitatea este un indicator de echilibru care indică volumul profitului întreprinderii raportat la diferite elemente ca nivelul activelor, nivelul vânzărilor etc. 4. Activitatea de afaceri, în care se compară vânzările unei întreprinderi cu totalul activelor sale și cu principalele tipuri de activitate: creanțe, stocuri etc. Prin determinarea rezultatelor indicatorilor de bonitate, banca poate pune în evidență situația financiară a agentului economic marcată prin punctele „tari” și punctele „slabe‖, ceea ce va face ca decizia de creditare sa fie bine argumentată. Sistemul de evaluare a rezultatelor financiare este determinat de fiecare bancă în parte, în funcție de factorii politicii de creditare a băncii. Un rol foarte important în cadrul normelor specifice aplicate de fiecare banca îl joaca sistemul de rating intern ale fiecărei bănci. Astfel, dacă pentru creditarea persoanelor fizice problema este mai simplă în sensul că se pot aplica sisteme de scoring care presupun completarea unor anumite câmpuri standard și nu presupun interpretări foarte complexe referitoare la factorii calitativi ce pot interveni pe parcursul derulării creditelor, pentru creditele acordate persoanelor juridice sistemele de rating sunt mult mai complexe și pe lângă factorii cantitativi (rații financiare), factorii calitativi joacă un rol foarte important în conturarea și determinarea gradului de risc pe care îl generează relația cu clientul analizat. Pentru diminuarea riscurilor se impune analiza periodică și exigentă a calității portofoliului de credite și constituirea de provizioane și rezerve. O opțiune imediată poate fi asigurarea creditelor împotriva riscului de neplată la instituții specializate. Deși capacitatea de rambursare este criteriul principal de evaluare a creditului, normele Băncii prevăd obligativitatea garantării creditului. Aceasta este o măsură de protecție și reprezintă ultima sursă de rambursare a creditului atunci când prognozele privind situația economico- financiară a creditului au fost greșite. Garanțiile adecvate la creditele din portofoliu permite Băncii de a minimiza riscul de creditare. Pentru a minimiza pierderile Băncii în cazul realizării riscului de creditare, Banca își creează pentru fiecare credit aprobat un provizion (rezervă), procent atribuit la soldul creditului . Posibilitățile de rambursare sunt determinate pe baza analizei financiare și economice, a altor indicatori, date, studii, avizări. Se pune accent pe indicatorii economico-financiari și pe proiecte de investiții prezentate la bancă și pentru care se solicită credite. În practica internațională și cea moldovenească există trei tipuri principale de garanții pentru credite și anume: 1. garanții reale reprezintă un activ acordat de către un debitor unui creditor (în cazul nostru banca ce a acordat împrumutul), astfel încât datoria să fie însoțită de o anumită siguranță. Deci o garanție reală este întotdeauna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garanția reală constă 29 în rezervarea unor bunuri individualizate în scopul garantării creditului. Garanțiile reale cuprind ipotecile și gajurile. 2. garanții personale reprezintă aranjamentele agenților economici și persoane fizice prin care aceștia se obligă să suporte datoriile debitorilor către bancă pentru creditele acordate. Acest tip de garanție mai poartă denumirea de cauțiune sau fidejusiune și este valabil dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:  să existe un contract separat prin care o persoana fizică sau juridică se obligă să garanteze obligațiile agentului economic împrumutat cu întregul sau patrimoniu;  cel ce garantează să aibă deplină capacitate;  garantul să fie solvabil;  garantul să domicilieze sau să aibă sediul în locul unde funcționează banca ce acorda creditul;  patrimoniul ce se constituie garanție să nu fie afectat de alte datorii sau obligații. 3. alte garanții din acestea fac parte: gajul și depozitele în lei /valută. Este important faptul ca riscul individual de creditare să fie evaluat în momentul acordării creditului, deoarece cu cât mai adecvat va fi evaluat riscul, cu atât mai puțin probabilă va fi realizarea lui. În această privință, este necesară evaluarea corectă a credibilității clienților bancari atât din punct de vedere al raportării financiare, cât și din punct de vedere al posibilității de acoperire a valorii creditului prin garanții. Aici, este cazul să aplicăm cele mai eficiente și mai performante metode de diagnosticare a clienților bancari, de evaluare a riscului de faliment și a riscului de creditare, de estimare a valorii garanțiilor. 30 2. ANALIZA OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE ÎN CADRUL BĂNCII COMERCIALE „VICTORIABANK” S.A. 2.1. Analiza activității economico – financiare a BC „Victoriabank” S.A. Necesitatea analizei economico – financiară s-a consolidat în teoriile elaborate pe parcursul mai multor ani, informațiile generate de acestea ar trebui plasate și analizate în studii sau evaluări economice privind activitatea unei bănci. În gestiunea băncilor, analiza financiară constituie un instrument indispensabil care ajută la aprobarea deciziilor la nivel micro- macroeconomic. Realizarea oricăror operațiuni a unei bănci presupune examinarea tuturor deciziilor manageriale. Analizând BC „Victoriabank‖ S.A. putem constata că ea a reușit să facă față tuturor transformărilor și reformelor, devenind o instituție de bază a sistemului bancar și financiar al Republicii Moldova. Activitatea băncii este orientată spre o dezvoltare durabilă și atingerea noilor standarde de evoluție corporativă. Banca comercială este unul dintre liderii pieței financiare a Republicii Moldova, prezente prin activitatea sa și serviciile oferite în majoritatea ramurilor economiei naționale. Rețeaua unică de subdiviziuni teritoriale a băncii și implementarea celor mai inovatoare tehnologii asigură accesibilitatea băncii din orice colț al tării BC „Victoriabank‖ S.A. este o bancă universală și stabilă, angajându-se în satisfacerea cerințelor clienților și în perfecționarea continuă a calității serviciilor și produselor oferite. Această bancă are o importanță socială, deoarece ea este implicată activ în realizarea cu succes a programelor social-economice ale statului, și este un participant activ al vieții civile din țară, fiind unul dintre susținătorii importanți ai artei, științei și culturii. Astfel, misiunea băncii este de a desfășura activități financiare și de împrumut, oferind servicii de excelentă, însoțite de un management prudent al resurselor populației și un angajament de implicare în susținerea continuă a dezvoltării mediului de afaceri cu scopul de a contribui la creșterea economică a țării. La data de 13.01.2010 este eliberată Licența nr. 000075 de către Comisia Națională a Pieței Financiare privind activitatea profesionistă pe piața valorilor mobiliare de dealer – ca activitate de bază, de brokeraj, de underwriting și de consulting investițional – ca activități conexe. BC ‖Victoriabank‖ S.A are posibilitatea de a deschide conturi corespondente la Banca Națională a Moldovei, precum și la alte bănci, cu sediul în țară sau în străinătate, ca urmare își desfășoară activitățile financiare prevăzute de lege și în temeiul licenței eliberate de Banca Națională a Moldovei. Banca poate deveni membră a unor uniuni, asociații și altor societăți profesionale din domeniul financiar-bancar în vederea coordonării activității și promovării intereselor sale, ca fiind independentă de organele puterii și administrației publice centrale și locale, ia propriile decizii de orice natură legate de activitatea pe care o desfășoară, în interesul acționarilor 31 și în conformitate cu legislația în vigoare din Republica Moldova. Victoriabank își desfășoară activitatea prin pe baza autogestiunii și autofinanțării integrale și este titulară a dreptului de proprietate asupra bunurilor sale. Scopul activității băncii constă în utilizarea eficientă a resurselor financiare și materiale în vederea obținerii profitului. Valorile intrinseci sistemului de guvernare corporativă al băncii sunt:  competență – înalta calificare a managementului superior, vector de transmitere a valorilor Băncii;  originalitate – banca își propune să fie unică și inedită față de celelalte bănci;  corectitudine și transparență – relații oneste cu clienții și partenerii, sistem adecvat de raportare a informațiilor conforme cu realitatea;  responsabilitate – asumarea integrală a riscurilor care decurg din activitatea Băncii;  orientare spre client – clienții sunt pe primul loc;  eficiență – creșterea raportului dintre rezultatele obținute și efortul depus;  lucru în echipă – colaborarea eficientă și continuă între angajați, contribuția fiecărei persoane este esențială pentru succesul băncii;  motivarea personalului – promovarea și recompensarea angajaților în funcție de performanțe;  viziune și perspectivă – perfecționarea profesională continuă a personalului și a proceselor bancare în vederea dezvoltării și furnizării de produse, servicii și soluții utile și inovatoare;  răspundere socială – banca este implicată activ în viața economică și socială a Republicii Moldova. Strategia băncii este orientată spre clienți, organizarea activității din punct de vedere a relației bancă- client de asemenea este orientată spre evoluția produselor și serviciilor financiare. Banca își propune să devină un factor important de modelare a procesului economic din Republica Moldova prin politica de sprijinire a investițiilor. Conform datelor statistice în anul 2016 economia Republicii Moldova a dat primele semne de revigorare, dar continuă să fie vulnerabilă în fața unui șir de factori atât interni, cât și externi: sancțiunile reciproce dintre Federația Rusă și Uniunea Europeană, restricțiile impuse la importul unor produ- se agricole din Moldova de către autoritățile de resort din Federația Rusă și recesiunea din această țară, criza din Ucraina, problemele din sectorul bancar, diminuarea continuă a volumului transferurilor bănești ale persoanelor fizice din străinătate. Produsul Intern Brut (PIB), în anul 2016, a însumat 134.47 miliarde lei (sau 6.75 miliarde dolari SUA), majorându-se față de anul 2015 cu 4.1% în prețuri comparabile și cu 9.7% în prețuri curente. Cea mai semnificativă influență asupra creșterii PIB a avut valoarea adă- ugată brută creată în agricultură + 2.2 puncte procentuale (p.p.), comerț cu ridicata și cu amănuntul + 0.9 p.p., informații și comu- nicații, 32 industria extractivă și prelucrătoare, activități profesionale, științifice și tehnice – în creștere cu câte 0.3 p.p. Una din performanțele BC „Victoriabank‖ S.A în anul 2016 o constituie obținerea unui profit record pentru ultimii 5 ani; efectuarea investițiilor în calitatea deservirii, îmbunătățirii serviciilor și instrumentelor oferite clienților; modernizarea filialelor; diversificarea serviciilor pe piața cardurilor prin lansarea în premieră a produsului Visa Infinite. Actualmente, este în plin proces de implementare a unui soft bancar nou, care va mări viteza și calitatea deservirii clienților. Activele BC ‖Victoriabank‖ SA, conform Standardelor de raportare financiară, la 31 decembrie 2016 au constituit 12,612.72 milioane lei, înregistrând o creștere de 4.37% sau cu 528 milioane lei mai mult față de valoarea de la 31 decembrie 2015. După valoarea activelor BC ‖Victoriabank‖ SA a păstrat poziția III în sistemul bancar autohton, iar cota de piață a activelor Băncii a constituit 17.29% din activele sistemului bancar. La finele anului 2016, numărul de subdiviziuni ale BC ‖Victoriabank‖ SA a constituit 104 unități, dintre care 34 filiale și 70 agenții. Activele BC ‖Victoriabank‖ SA, conform normelor de raportare SIRF, la 31 decembrie 2015 au constituit 12.085 milioane lei, înregistrând o descreștere de 0,8% sau cu 96 milioane lei mai puțin față de valoarea înregistrată la 31.12.2014. 10,122 11,648 12,108 12,084 12,612 8,236 9,445 9,766 9,378 9,919 6,159 6,648 5,726 5,632 4,635 0 5 10 15 20 25 30 2012 2013 2014 2015 2016 CREDITE ȘI AV TOTAL DEPOZ TOTAL ACTIV Fig. 2.1.1.Evoluția indicatorelor de bază a BC VictoriaBank SA, pe anii 2012-2016 *Sursa: Raportul anul al băncii BC VictoriaBank S.A. Pe parcursul anului 2014 activele băncii au atins nivelul de 12,180 milioane lei, înregistrând o creștere cu 4,6% sau 11648 milioane lei, comparativ cu anul 2013. În anul 2012 activele bănci au crescut cu 29,4% sau cu 2 053 milioane lei față de anul precedent. Este о creștere aproape dublă față de acum 3 ani, când activele BC ‖Victoriabank‖ SA însumau 33878 milioane de lei Volumul total al depozitelor a crescut în anul 2014 cu 3,4% sau 320 miloane lei și au acumulat suma de 9,766 miloane lei totodata volumul depozitelor in anul 2013 constiuie o crestere cu 14.7% sau 1210 33 milioane lei si au acumulat suma de 9445 milioane lei fata de 8236 milioane lei la 31.12.2012. În perioada analizată pe parcursul a 3 ani depozitele au crescu cu 27457 milioane lei. Portofoliul de credite în preoada de raportare s-a diminuat cu 922 milioane lei pînă la 5,726 miloane lei la 31.12. 2014 față de 6,648 miloane lei la data de 31.12.2013, înregistrînd o scădere cu 13,9%. Volumul portofoliului de credite la finele anului 2014 a constituit 47,0 % din valoarea totală a activelor. Volumul total al depozitelor BC ‖Victoriabank‖ SA a înregistrat valoarea de 9,919.65 milioane lei, în creștere cu 5.77% sau 541.42 milioane lei față de anul precedent. Creșterea portofoliului de depozite a fost influențată de creșterea volumului de mijloace bănești în conturile clienților persoane juridice și de creșterea numărului de clienți atrași la deservire. După volumul depozitelor, BC ‖Victoriabank‖ SA a păstrat poziția a III-a în sistemul bancar, iar cota de piață a depozitelor BC ‖Victoriabank‖ SA a înregistrat nivelul de 18.05% din depozitele sistemului bancar. Portofoliul de credite și avansuri în perioada de raportare s-a diminuat până la 4,635.22 milioane lei, înregistrând o descreștere de 17.70% sau 997.01 milioane lei față de 2015. Venitul global al vBC ‖Victoriabank‖ SA a constituit suma de 1,417.56 milioane lei, cu 2.53% sub nivelul anului 2015, iar volumul total de cheltuieli a însumat 1,196.69 milioane lei, cu 10.83% mai mic comparativ cu anul 2015. Observam din figura 2.1.2. ca venitul total în anul 2014 constituie 1078 mln. lei ceea ce ne arata ca cu -2% mai mic fata de anul precedent totodată cheltuielile au constituit 879 mln. lei în anul 2014, cu 31 mai mult fața de anul 2013. 0 500 1000 1500 2012 2013 2014 2015 2016 983 1080 1078 1454 1417 762 848 879 1341 1196 TOTAL CHELTUIELI TOTAL VENITURI Figura 2.1.2. Total venituri și cheltuieli în dinamică (mln. lei), pe anii 2012-2016 * Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare//Rapoarte anuale 2012-2016 Venitul total al băncii în anul 2013 a constituit 1 080 milioane lei, ceea ce e mai mult cu 97 mln. lei comparativ cu anul 2012, în timp ce cheltuielile au constituit 848 milioane lei, la fel 34 majorandu-se cu 86 milioane lei față de anul precedent. Menționăm că din figura anlizată pe parcursul anilor 2012-2016 veniturile și cheltuielile sunt în creștere. Dar începond cu anul 2014 veniturile se află în pereoada de declin. Activitatea BC ‖Victoriabank‖ SA în anul 2016 a fost direcționată spre conformarea prevederilor Legii privind piața de capital prin obținerea licenței noi de Societate de investiții și autorizațiilor pe piața reglementată și MTF (Sistem multilateral de tranzacționare), concentrarea eforturilor în vederea implementării sistemului nou de evidență, îmbunătățirea și lărgirea activității în domeniile deja valorificate – operațiuni de dealer pe piața valorilor mobiliare, operațiuni de intermediere pe piața valorilor mobiliare corporative și VMS, ridicarea nivelului rentabilității operațiunilor Băncii pe piața valorilor mobiliare. Rezultatele financiare pentru anul 2016 și 2015 (figura 2.1.3) au fost influențate semnificativ de:  reducerea activității de creditare, cauzată preponderent de lipsa cererii de credite, precum și de abordarea mai prudentă aplicată de BC ‖Victoriabank‖ SA față de potențialii debitori.  descreșterea ratelor de dobândă la instrumente de politică monetară promovată de Banca Națională a Moldovei cu 10.5 p.p.;  reducerea ratelor de dobândă la portofoliul de valori mobiliare cu 8.4 p.p. Profit mln. lei 0 100 200 300 2012 2013 2014 2015 2016 221 232 199 112 222 Profit m ln. lei Profit mln. lei Figura 2.1.3. Dinamica profitului net al BC ”Victoriabank” SA (mil. lei), pentru anii 2012-2016 * Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare//Rapoarte anuale 2012-2016//www. victoriabank.md Rezultatele financiare obținute în anul 2015 au fost obținute datorită:  creșterii ratelor de dobândă la instrumente de politică monetară cu 13 p.p., înregistrând nivelul de 19,5%;  creșterii ratelor de dobândă la portofoliul de valori mobiliare cu 6,9 p.p.;  majorării normei rezervelor obligatorii de la 14% la 35% din mijloacele bănești în MDL su- 35 puse rezervării;  formării provizioanelor pentru deprecierea activelor în valoare de 534 mil. lei. Profitul net obținut de BC ‖Victoriabank‖ S.A a constituit 220.87 milioane lei, cu 108.48 milioane lei sau cu 96.52% mai mult față de valoarea înregistrată în anul 2015. În anul 2015 profitul net a constituit 112 milioane lei, cu 86 milioane lei sau cu 43% mai puțin față de valoarea înregistrată în anul 2014. În anul 2014 profitul net a constituit 199 mii lei, putem spune că este o descreștere comparative cu anii precedenți profitul ВС „VictoriaBank” S.A și anume este în descrestere cu -33 mln lei față de anul 2013. Profitul ВС „VictoriaBank” S.A. obținut în anul 2013 a constituit 232 milioane lei, față de 221 milioane lei în anul 2012, astfel atingând cel mai mare profit înregistrat vreodată în evoluția Bancii de la fondare. În anul 2012 profitul băncii s-a majorat cu 58 milioane lei, în comparație cu 163 milioane lei profit înregistrînd în anul 2011. 2.68 2.07 1.71 5.42 9.93 18.21 14.48 16.5 8.7 17.1 0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 2012 2013 2014 2015 2016 Rentabilitatea activelor Rentabilitatea capitalului acționar Fig. 2.1.4. Diagrama evoluției rentabilității activelor și rentabilității capitalului acționar a B.C. “VictoriaBank” *Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. ―VictoriaBank‖ S.A. a.a. 2012-2016 //www.victoriabank.md Rentabilitatea Capitalului a înregistrat în anul 2016 un trend pozitiv și a constituit 9.93%, fiind mai mare cu 4.51 p.p. față de anul 2015. Rentabilitatea activelor s-a situat la nivelul de 1.71%, valoarea in- dicatorului fiind în creștere față de anul 2015 cu 0.84 p.p. La sfârșitul anului 2013 rentabilitatea activelor constituia 2.07%, apoi la 31.11.2014 a atins nivelul de 1,71%. Deci, avem legătura directă dintre nivelul de lichiditate și cel de rentabilitate al activelor băncii analizate. Rentabilitatea capitalului acționar a BC „Victoriabank‖ S.A. a înregistrat o evoluție foarte diferită de la un an la altul. Așa dar, dacă la sfârșitul anului 2012 rentabilitatea 36 capitalului acționar a BC „Victoriabank‖ S.A. constituia 18.21%, apoi pe parcursul următorilor doi ani sa micsorat , atingând nivelul de 14.48% la 31.12.2013, ca mai apoi să înregistreze o scădere drastică, ajungând la 31.12.2014 la nivelul de 11.39%. Acest lucru ne vorbește despre gradul scăzut al eficienței de utilizare a investițiilor acționarilor băncii și nu este altceva decât evitarea investițiilor cu un nivel mai înalt de rentabilitate, dar și cu un grad sporit de risc. Coeficientul lichidității curente a înregistrat cel mai apropiat nivel de normativ la sfârșitul anului 2014– 45,47 la sută, iar la sfârșitul anului 2015 a atins nivelul de 34,82 la sută, ce constituie o valoare aproximativ de două ori mai mare comparativ cu normativul stabilit de banca centrală (vezi figura 2.1.6.).Totodată oservăm că începînd cu anul 2014 coificentul de lichidității curente este în creștere.Acest lucru ne vorbește despre faptul, că la BC „Victoriabank‖ S.A. a crescut ponderea activelor lichide în totalul activelor băncii. Situația creată este favorabilă băncii prin faptul că are lichidități suficiente pentru a face față cererii, chiar în valoare mult mai mare decât cerințele Băncii Naționale a Moldovei în acest sens, totodată, apare dezavantajul neutilizării în cel mai avantajos mod a resurselor de care dispune BC „Victoriabank‖ S.A. Considerăm că acest lucru se datorează faptului că banca nu vrea să investească resursele pe perioade mai mari de un an pentru a se proteja de riscul de credit și, respectiv , cel de lichiditate care ar putea să apară în condițiile de incertitudine contemporane în care activează. 44.5 34.82 45.47 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 2014 2015 2016 Coificientul l Figura 2.1.5. Diagrama evoluției coeficientului lichidității curente a B.C. “VictoriaBank” S.A. *Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. ―VictoriaBank‖ S.A. a.a. 2012-2014//www.victoriabank.md Lichiditatea curentă (activele lichide exprimate prin numerar, depozitele la BNM, valorile mobiliare de stat, creditele interbancare nete cu termenul de până la o lună/total active 100% să fie mai mare de 20.0 la sută) la finele anului 2016 a consemnat 45.47la sută. Capitalul bancar joacă un rol important începînd cu constituirea băncii continuînd cu perioada de 37 funcționare pînă la lichidare. Capitalul reprezintă una din cea mai importantă operațiune de pasiv a băncilor comerciale, mai jos vom analiza capitalul BC ‖VictoriaBank ‖S.A. Tabelul 2.1.1. EVOLUȚIA CAPITALULUI B.C. “VICTORIABANK”S.A. (mln. lei) INDICATORI 2014 2015 2016 Capital normativ total (CNT) 965.004 1002.72 1135.00 Capital de gradul I 965.00 1041.917 1071.90 Capital de gradul II 0 0 0 Suficienta capitaluluii ponderent la risc(%) 19.07 19.06 19.83 *Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. ―VictoriaBank‖ S.A. //www.victoriabank.md. Capitalul normativ total al BC „Victoriabank‖ S.A. este constituit integral din capitalulde gradul unu și a înregistrat o creștere constantă pe parcursul ultimilor trei ani. Acesta a constituit în anul 2015 suma de 1002.72 mln.lei, în anul 2016 valoarea capitalului normative sa marit si constituie 1135.00 mln.lei, ce ne demonstreaza ca în condițiile creșterii cerințelor privind capitalizarea BC „Victoriabank‖ S.A. corespunde cerințelor pentru desfășurarea activităților financiare. Nivelul suficienței capitalului ponderat la risc este mult mai mare decât normativul stabilit de Banca Națională a Moldovei a crescut continu pe parcursul perioadei analizate, înregistrând totuși o micșorare la 31.12.2014 la 19.07% față de 31.12.2015 când a atins mărimea 19.06% și în anul 2016 este în creștere și constituie 19.83%. Pasivul băncii reprezintă sursa de formare a resurselor băncii, care se acumulează de către bancă pentru utilizarea lor eficientă în procesul creditării și investirii în hîrtii de valoare. fondul statutar; fondul de rezervă; alte fonduri. Contul curent este cont bancar în care sunt depuse mijloace bănești în scopul consumului sau economisirii fără fixarea termenului de păstrare. Contul curent este un instrument bancar care vă ajuta să gestionați mai ușor si mult mai eficient încasările si plățile zilnice. Conturile curente pot fi deschise atât în lei, cât și în valută străină. La deschiderea contului curent nu este necesară depunerea unei sume minime în cont. Utilizând contul dumneavoastră curent puteți beneficia de următoarele facilități: depuneri și retrageri de numerar; efectuare de ordine de plată; schimburi valutare (prin virament); constituire de depozite (prin virament); transferuri interne (atât la ghișeu, cât și în cadrul serviciului de Deservire la distanță); transferuri externe. Depozitele cu prorogare automată sunt prelungite automat de către sistem în ziua următoare zilei scadenței depozitului indicată în softul băncii. Depozitele se reperfectează automat 38 la rata dobânzii existente în data prorogării pentru tipul respectiv de depozit. Depozitele, condițiile cărora nu prevăd prorogarea automată, se pot reconstitui în baza Mandatului privind reconstituirea depozitului. Clientul poate solicita întocmirea unui astfel de mandat în orice zi, până la scadența depozitului. Depozitul poate fi reconstituit o singură dată. BC „Victoriabank‖ S.A. este instituția financiară cu cea mai bogată și îndelungată experiență de activitate și tradiție, și unul dintre cei mai importanți operatori ai sistemului bancar autohton. Creșterea capacităților de oferire a produselor bancare de calitate persoanelor fizice și juridice, extinderea spectrului de servicii oferite clienților băncii, asigurarea creșterii valorii pentru acționari, consolidarea eticii generale solide la rand cu motivarea performanțelor și încurajarea inițiativelor, au constituit și în 2016 repere ale organizării activității băncii. Activitatea BC „Victoriabank‖ S.A. în domeniul atragerii disponibilităților pe parcursul anilor a fost orientată spre administrarea portofoliului de depozite, care ar asigura nivelul necesar de resurse pentru activitatea eficientă și competitivă a băncii în corelație cu dimensionarea cheltuielilor aferente dobânzilor în scopul menținerii acestora la un nivel optimal. Depozitelor reprezintă cea mai importantă operațiune de pasiv a băncilor comerciale, fiind o principală modalitate de mobilizare a capitalurilor disponibile temporar în economie și de fructificare a acestora prin intermediul sistemului bancar. Total Depozite 0 20000 40000 60000 80000 100000 2012 2013 2014 2015 2016 82357 94454 97760 93780 99200 114.69%103.50% 95.93 105.78 Total Depozite Creșterea Figura 2.1.6 Dinamica depozitelor total, BC. ”Victoriabank” S.A., anii de analiză 2012-2016, mln.lei *Sursa: Rapoarte anuale 2012-2016 BC. ”VictoriaBank” S.A. Din figura 2.1.6 observăm că la finele anului 2016 volumul depozitelor a constituit cifra de 39 9.920 mln. lei în creștere cu 541 mln. lei sau cu 9.92 p.p mai mult față de nivelul anului 2015. BC „Victoriabank‖ S.A. a înregistrat o cotă de piață de 18.05% la capitolul total depozite, clasându-se pe locul III. În anul 2013 față de anul 2012 a fost înregistrată o creștere relativă de 14,69 % ce constituie 12097 mii lei. În anul 2014 față de anul 2013 a fost înregistrată o creștere relativă de 3,50% ce constituie 233 mii lei care este cea mai mare rată de creștere față de anul precedent, în perioada analizată. Majorarea soldului total al depozitelor se bazează pe creșterea depozitelor pe 2 segmente principale de clienți- corporate și retail 0 10000 20000 30000 40000 50000 60000 70000 2012 2013 2014 2015 2016 50710 64012 64880 65470 63480 31647 30442 32880 28310 35720 Evoluția Persoane fizice Persoane juridice Figura 2.1.7. Diagrama evoluției depozitelor bancare pe categorii de persoane B.C. “Victoriabank” S.A. în anii 2012 – 2016 (%). *Sursa: Raport anual a B.C. ―Victoriabank‖ S.A. a.a. 2012-2016 //www.victoriabank.md. Conform figurei 2.1.7. analizînd perioada anilor 2012-2016 observăm că în perioada dată a avut loc o creștere considerabilă a soldului depozitelor persoanelor juridece și fizice. Soldul depozitelor persoanelor juridece la 31.12.2013 sa diminuat cu 120,5 milioane lei față de 31.12.2012 pînă la valoarea de 30442 mln. lei, înregistrind o descreștere de 4%, care se datorează diminuării volumului resurselor atrase de la bănci. În pereoada anului 2014 fața de anul 2013 sa majorat cu 233 milioane lei, pînă la valoarea de 3288 mln. lei, înregistrind o creștere de 7,7% . Soldul persoanelor fizice la 31.12.2016 a constituit 6,348 mln. lei și s-a diminuat cu 199 mln.lei față de 31.12.2015 înregistrînd o descreștere de 3,04 %. Cota de piață a BC ‖Victoriabank‖ 40 SA la acest capitol constitue 16,80 %. Soldul depozitelor persoanelor fizice la 31.12.2013 sa majorat cu 13303 milioane lei, față de anul 31.12.2012 și a constituit 64012 milioane lei, înregistrînd o creștere cu 26,2% . Dinamica depozitelor persoanelor fizice în perioada anului 2014 sa majorat cu 87 milioane lei, față de anul 2013 și au constituit 6488 milioane lei, înregistrind o creștere cu 1,4%. Din acelea menționate mai sus putem spune ca dinamica evoluției depozitelor bancare pe cateogrii de persoane sunt în creștere. Din tabelul 2.2.1, observăm că depozitele la vedere în lei a persoanelor fizice, cu rata medie a dobînzii pe parcursul anului 2014 este în creștere cu 1,82 % dar în anul 2015 este în descreștere cu 1.78%, și în anul 2016 a crescut cu 2,39%. Depozitele la termen a persoanelor fizice au evaluat pe parcursul anelor în creștere de la 7,09 % pînă la 8,16 % în anul 2016. Tabelul 2.1.2 Depozitele la vedere cu dobîndă a persoanelor fizice și juridice în lei BC. ”Victoriabank” SA pentru anii 2012-2016 Depozitele la vedere si la termen a persoanelor fizice si juridice D. aceptate în lei Rata medie a dobînzii D. aceptate în lei Rata medie a dobînzii D. aceptate în lei Rata medie a dobînzii 2014 2015 2016 D. la vedere cu dubinda pr. fizice 1,025,089 1,82 1258,767 1,75 470,387 2,39 D. la vedere cu dubinda pr. juridice 5.051.756 3,56 5684,791 3,03 655,292 3,30 D. la termen cu dobinda a pr. fizice 532,290 9,54 505,124 7,05 2,495,314 8,55 D. la termen cu dobinda a pr.juridice 495,683 7,09 155,300 4,90 352,622 8,16 *Sursa: Informatia prvind dezvaluirea activitatii de acordare a depozitelor a BC. ‖VictoriaBank‖ SA, anii 2012- 2016 Depozitele la vedere a persoanelor juridice sunt în descreștere în anul 2014 și au constituit 3,56 % și în anul 2016 au constituit pînă la 3,30 %, reesă ca depozitele sunt în descreștere cu 0,26 %. Depozitele la termen a persoanelor juridice au evaluat pe parcursul anelor în creștere începînd cu 7,09 % în anul 2014 și a fost o cădere pîna la 4,90 % în anul 2015 dar în anul 2016 a crescut 8,16 %. Tabelul 2.1.3 41 Depozitele la vedere și la termen cu dobîndă a persoanelor fizice și juridice în valută BC. ”VictoriaBank” SA, peroada anilor 2012-2016 Depozitele la vedere și la termen a persoanelor fizice și juridice D. aceptate în valută Rata medie a dobînzii D. aceptate în valuta Rata medie a dobînzii D. aceptate în valută Rata medie a dobînzii 2014 2015 2016 D. la vedere cu dubinda pr. fizice 234,826 0,17 285.418 0.18 296086 0.19 D. la vedere cu dubinda pr. juridice 951,717 0,87 855.501 1.03 54935 1.36 D. la termen cu dobinda a pr. fizice 685,908 5,28 581.122 4.51 2745214 4.92 D. la termen cu dobinda a pr.juridice 814,074 3,95 288.652 3.56 776195 4.97 *Sursa: Informația privind dezvăluirea activității de acordare a depozitelor a BC. ‖Victoriabank‖ SA anii 2012- 2016 Din tabelul 2.1.3, constatăm că depozitele la vedere a persoanelor fizice și juridice pe parcursul anilor 2012-2016 au evaluat. În mare parte rata dobînzi la depozite în valuta au crescut de la 0,17 % pînă la 0,19 % a persoanelor fizice și totodată a persoanelor juridice cu 0,87 %; 1,03 %; 1,36 %, pe ambele poziții sunt în creștere rata dobînzi. Depozitele la termen a persoanelor fizice în valută străină pe parcursul anilor 2012-2016 au constat au înregistrat o descreștere de la 5,28 %; 4,51 % pînă la 4,92 %, dar rata dobînzi a depozitelor la termen a persoanelor juridice sunt în creștere de la 3,95 %; 3,56 pînă la 4,97 %. 5274994 6764784 106322 1061492 920935 272877 4002131 0 1000000 2000000 3000000 4000000 5000000 6000000 7000000 8000000 2014 2015 2016 D. la vedere fara dobinda in lei a persoanelor fizice Depozite la vedere fara dobinda in lei a persoanelor juridice Depozite la vedere fara dobinda in valuta a persoanelor fizice Depozitele la vedere fara dobinda in valuta a persoanelor juridice Figura 2.1.8. Dinamica depozitelor la vedere fără dobîndă a persoanelor fizice și juridice în lei și valută pe perioada anilor 2014-2016 *Sursa: Informația privind dezvăluirea activității de acordare a depozitelor a BC. ‖Victoriabank‖ SA , anii 2014-2016 Din figura 2.1.8, observăm că depozitele la vedere fără dobîndă în lei a persoanelor fizice 42 pe parcursul anilor 2014-2016 sunt în creștre din anul 2016 sau micșorat cu 24326 lei. Totodată depozitele în lei a persoanelor fizice pe parcursul anului 2014 a crescut pînă în anul 2015 dar din anul 2016 sunt în descreștere . Depozitele la vedere fară dobîndă în valută a persoanelor fizice și juridice pe parcursul anilor 2014 au fost în creștere și începînd cu anul 2016 au descrescut cu 272877 lei și depozitele persoanelor juridice la fel pe parcursul anului 2014 -2015 au crescut cu 4002131 lei și începînd cu anul 2016 au scăzut cu 487426 lei. În conformitate cu obiectivul de a reacționa la cerințele pieței RM, pe parcursul anului de raportare s-a menținut tendința de majorare a capacității de concurență prin inovație în produsele, serviciile propuse și oferirea noilor canale de deservire ale clienților. Accentul a fost pus pe creșterea valorii adăugate a produselor oferite și a unor servicii calitative și accesibile clienților săi. Ca rezultat al măsurilor întreprinse, pe parcursul anului 2016 au fost emise 104,013 carduri, numărul cardurilor în circulație a atins nivelul de 269,200 unități, fiind în creștere cu 12.35% în comparație cu sfârșitul anului trecut. În sensul îmbunătățirii infrastructurii, rețeaua de bancomate ale Băncii s-a extins până la 170 unități, iar rețeaua de POS- terminale a ajuns la 3,479 unități. Figura 2.1.9. Evoluția numărului POS-terminalelor și volumul operațiunilor fără numerar în rețeaua BC ” Victoriabanc” SA pe perioada anilor 2014-2016 *Sursa: Informația privind dezvăluirea activității de acordare a depozitelor a BC. ‖Victoriabank‖ SA , anii 2014-2016 Pentru atingerea obiectivelor stabilite au fost realizate următoarele proiecte:  Lansarea în masă a serviciului Da! Mobile Banking.  Pe parcursul anului 2016 numărul clienților care utilizează lunar serviciul respectiv a crescut de la cca. 250 până la cca. 2,700 de clienți.  Extinderea geografică a destinației transferurilor P2P la carduri Visa. 43  Transferurile P2P reprezintă un serviciu de transferuri bănești în tre cardurile bancare. În prezent transferurile P2P pot fi direcționate în orice țară a lumii.  Finalizarea proiectului MasterCard contactless pe partea de emitere și acceptare.  La finele perioadei de raportare au fost instalate cca. 800 POS-terminale contactless.  Lansarea în masă a proiectului Shoppy.  În cadrul proiectului, persoanelor fizice li se oferă carduri cu sau fără linii de creditare, care pot fi folosite la achitarea bunurilor și serviciilor din rețeaua partenerilor proiectului, în rate, cu rata do- bânzii 0, sau să beneficieze de reduceri achitând cu acest card. La data de 31.12.2016 sunt active mai mult de 4,014 de carduri emi- se în cadrul proiectului. La POS-terminalele instalate în magazinele partenerilor a fost setat funcționalul privind oferirea posibilității de achitare în 10 tranșe a creditului în cadrul produsului Shoppy  Lansarea serviciului de alimentare a conturilor de card la ghi- șeele Băncii în regim online.  Acordarea posibilității de modificare a codului PIN deținători- lor de carduri Victoriabank la bancomatele Băncii.  Pentru stimularea utilizării produselor aferente cardurilor bancare de către clienții Băncii, pe parcursul anului 2016 au fost derulate mai multe campanii promoționale și anume:  Campanii de creditare pe carduri salariale cu rata dobânzii redu- să, care au avut loc în primăvara și iarna anului 2016;  Campania „Fii parte din istoria Jocurilor Olimpice‖, aferentă Jocurilor Olimpice de vară 2016 din Rio de Janeiro, Brazilia, organizată în colaborare cu Visa Inc. Campania a avut drept scop stimu- larea tranzacțiilor fără numerar efectuate cu cardurile bancare Pe parcursul anului 2016 numărul POS-terminalelor instalate s-a majorat cu 12.05% față de anul precedent. Extinderea rețelei de POS-terminale a dus la creșterea volumului operațiunilor efectuate în rețeaua comercială a Băncii, astfel țara de anul precedent, volumul acestora a crescut cu 49.90%, rezul- tând un rulaj de 2,082.80 milioane lei. La finele anului 2016, prin intermediul POS-terminalelor Victoriabank au fost efectuate 39.24% din operațiunile fără numerar efectuate în rețeaua comercială a băncilor din RM, astfel menținând în continuare poziția de lider la compartimentul dat. Cea mai mare cotă pe sistemul bancar al Republicii Moldova la capitolul operați- uni fără numerar efectuate cu cardurile emise peste hotare, la fel o deține B.C. „Victoriabank‖ S.A. și constituie 48.30% din totalul operațiunilor. 44 Acest indicator are o importanță majoră întrucât influențează profitabilitatea Băncii și reflectă gradul de amplasare optimă a rețelei comerciale a Victoriabank. Figura 2.1.10. Evoluția numărului de carduri ative efectuate cu cardurile în rețeaua BC” Victoriabanc” SA pe perioada anilor 2014-2016 *Sursa: Informația privind dezvăluirea activității de acordare a depozitelor a BC. ‖Victoriabank‖ SA , anii 2014-2016 Pe parcursul anului 2016 au fost contractate 310 proiecte noi de salarizare. Volumul total al transferurilor pe carduri salariale a crescut cu 29.15% față de anul 2015, atingând valoarea de 5,873.66 milioane lei pentru anul 2016. Numărul clienților ce dețin carduri active a crescut cu 12.28%, atingând 241,130 persoane. Creșterea numărului de carduri active în dinamică a condus și la creșterea soldurilor la conturile de card comparativ cu anul precedent, astfel soldul mediu la conturile de card a constituit suma de 1,031.86 milioane lei, cu 13.26% mai mult față de anul 2015. Activitatea creditară prin intermediul cardurilor bancare pe parcursul anului 2016 la fel a înregistrat o creștere. Astfel, soldul to- tal al creditelor eliberate prin card a atins nivelul de 157.43 mi- lioane lei și a crescut cu 18.92% față de sfârșitul anului 2015. Portofoliul de credite acordate persoanelor fizice pe carduri bancare constituie a treia parte din total portofoliul de credite a persoanelor fizice în cadrul B.C. „Victoriabank‖ S.A. Volumul total al tranzacțiilor fără numerar efectuate cu cardurile emise de Bancă în unitățile comerciale a crescut cu 28.54% și a constituit 1,744.81 milioane lei. Din volumul total al operațiunilor efectuate prin intermediul car- durilor emise de Victoriabank, 19.35% sunt efectuate în unitățile comerciale. Media anuală a operațiunilor fără 45 numerar efectuate prin intermediul cardurilor emise de toate băncile din RM constituie doar 15.61%. Figura 2.1.11. Dinamica volumului tranzacțiilor efectuate cu cardurile în rețeaua BC ” Victoriabanc” SA pe perioada anilor 2014-2016 *Sursa: Informația privind dezvăluirea activității de acordare a depozitelor a BC. ‖Victoriabank‖ SA , anii 2014-2016 La finele anului 2016, banca a atins cota de piață în mărime de 43,9% a operațiunilor fără numerar efectuate în rețeaua comercială a băncii, menținând în continuare poziția de lider pe piața serviciilor respective. Cea mai mare cota pe sistemul bancar al Republicii Moldova la capitolul operatiuni fără numerar efectuate de cardurile emise peste hotare, la fel о deține Victoriabank constituind 52,4% din totalul operațiunilor. Acest indicator are о importanță majoră întrucât influențează profitabilitatea băncii și reflectă gradul de amplasare optimă a rețelei comerciale Victoriabank. Pentru asigurarea dezvoltarii continue a tehnologiilor inovatoare în domeniul cardurilor bancare cu scopul de a corespunde mereu solicitărilor pieței precum și obținerii profitului maxim și a majorării cotei de piață, pe parcursul anului 2016 vor fi lansate produse și servicii noi aferente cardurilor bancare, inclusiv va fi continuată realizarea proiectelor începute în perioada precedentă și susținerea proiectelor realizate anterior (Victoriashopping, Shop&Fly, Orange). 2.2. Analiza operațiunilor de creditare în cadrul BC Victoriabank S.A. Structura portofoliului fiecărei bănci de obicei are specificul său. Unul din factorii de bază ce determină structura unui portofoliu de credite concret este specificul sectorului de piață deservit de către bancă. Fiecare bancă trebuie să țină cont de necesitățile în credit a clienților din sectorul său de piață. Mărimea băncii reprezintă de asemenea un factor important ce influențează structura portofoliului de credite al său, îndeosebi mărimea capitalului, care determină suma maximă a creditului acordat unui debitor. Băncile mai mari sînt de regulă creditori „en gros‖, majoritatea 46 creditelor acordîndu-le întreprinderilor și firmelor mari. Băncile mai mici se orientează la creditarea „en detail‖ (a persoanelor fizice și firmelor mici). În plus, structura portofoliilor de credite este condiționată și de experiența și calificarea managerilor în domeniul diferitor tipuri de credite, precum și de politica creditară oficială a băncii, care îi obligă pe ofițerii de creditare să nu acorde anumite tipuri de credite. Portofoliul de credite al băncii reprezintă totalitatea creditelor acordate de către ea. Portofoliul este supus unei reglări stricte la fiecare bancă, deoarece calitatea lui într-o mai mare măsură ca calitatea celorlalte active determină riscul și stabilitatea ei. Structura plasărilor de credit a băncii date depinde într-o mare măsură de venitul așteptat, nivelul căruia ofițerii de creditare îl compară cu venitul aferent altor active pe care banca le poate procura. Astfel, băncile de obicei preferă să acorde credite, veniturile așteptate ale cărora (după excluderea tuturor cheltuielilor și luînd în vedere riscul) sînt maximale. O metodă de estimare a veniturilor date este sistemul de evidență a cheltuielilor, care estimează tot beneficiul așteptat, precum și cheltuielile directe și indirecte aferente fiecărui tip de credit. Trebuie de menționat că un rol important la luarea deciziilor de acordare a unui tip anumit de credit o joacă informația despre veniturile și cheltuielile trecute pe credit (profitul adus). Așadar, banca trebuie să acorde acele tipuri de credite care sînt mai profitabile pentru ea, deoarece mărimea băncii influențează profitul aferent unui anumit tip de credit. B.C. „Victoriabank‖ S.A creditează agenții economici din toate ramurile economiei naționale. Obiectivul activității de creditare al băncii pe parcursul anului 2016 a fost diversificarea și extinderea gemei de produse de creditare competitive oferite agenților economici. Anul 2016 s-a caracterizat prin majorarea cererii agenților economici la produsele creditare,fapt apreciat pozitiv,deoarece acordarea creditelor agenților economici reprezintă potențialul de bază în creșterea segmentului serviciilor bancare. B.C. ―Victoriabank‖ S.A își orientează strategia de dezvoltare spre satisfacerea deplină a cerințelor agenților economici în domeniul creditării și creșterii pozițiilor băncii pe acest segment de perspectivă al pieții bancare.În contextul strategiei de diversificare a portofoliului de credite,promovarea creditelor acordate agenților economici poartă un caracter prioritar. Pe direcția de activitate a creditării Banca și-a propus pentru ultimii trei ani de gestiune:  Majorarea numărului de clienți ,care beneficiază de credite cu cel puțin 20%, astfel asigurîndu-se ocuparea poziției de lider în sistemul bancar la capitolul creditarea clienților corporativi și majorarea cotei de piață totale a creditelor pînă la 17,5%, obiectiv realizabil doar cu condiția atragerii resurselor pe termen lung și costuri reduse. 47  Elaborarea produselor creditare noi în urma comunicării cu clienții și în conformitate cu necesitățile lor,abordarea flexibilă și individuală a fiecărui client,analiza complexă a afacerii potențialului debitor pentru determinarea necesităților și posibilităților acestuia.Diversificarea bazei de clienți și a creditelor conform sectoarelor de activitate pentru a nu concentra portofoliul pe un anumit segment,ceea ce duce la creșterea riscurilor Băncii.  Menținerea indicatorilor riscului de credit la un nivel optim (fond de risc max.8.5 % din total credite),ce va garanta stabilitatea și calitatea înaltă a portofoliului de credite,astfel se va promova o imagine favorabilă a Băncii pe segmentul de credite și se vor stimula parteneriatele cu instituțiile financiare internaționale.  Asigurarea funcționalității procesului de raportare internă,care să asigure conducerea băncii cu informații adecvate de măsurare,estimere,raportare a mărimii și calității riscului de credit,precum și cu reacții manageriale adecvate.  Aplicarea vînzărilor încrucișate (cross-sale) a produselor în colaborare cu alte subdiviziuni ale Băncii (oferte complexe pentru clienți care ar include creditare,deservire de casă,deservirea cardurilor bancare,operațiuni valutare,proiecte de salarizare).  Acordarea de consultanță în domeniul investițiilor ,managementului de capital ,strategiilor de afaceri și aspectele conexe și alte forme de consiliere generală a clienților Băncii. Deci, BCVictoriabank S.A. pune la dispoziția agenților economici următoarele tipuri de credite:  Credite pentru procurarea echipamentelor necesare de producție;  Linii de creditare IDA -Asociația pentru Dezvoltare Internațională (RISP):  Proiectul de investiții și servicii rurale-RISP II;  Proiectul de investiții și servicii rurale-RISP II irigare;  Proiectul de investiții și servicii rurale-RISP II refinanțare.  Linii de creditare FIDA-Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD):  Proiectul de Finanțare Rurală și Dezvoltare a Întreprinderilor Mici – FIDA I (re-finanțare) (cu excepția or. Bălți și Chișinău);  Proiectul de Revitalizare al Agriculturii (PRA) – FIDA II;  Proiectul de Dezvoltare a Afacerilor Rurale – FIDA III (re-finanțare) (cu excepția or. Bălți și Chișinău);  Programul de Servicii Financiare Rurale și Marketing – FIDA IV (cu excepția or. Bălți și Chișinău);  Programul de Dezvoltare a Sectorului Agricol – FIDA V.  Programul Național de Abilitare a Tinerilor pentru anii 2012-2017 (cu excepția or. Bălți și 48 Chișinău);  Proiectul de Ameliorare a Competitivității – PAC – Finanțarea investițiilor și a majorării capitalului circulant pentru întreprinderile antrenate în orice sector economic;  Linia de creditare Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW) – Finanțarea pe termen mediu a programelor investiționale ale antreprenorilor, companiilor mici și mijlocii private din sectorul rural;  Programul de creditare Compact – proiect de creditare menit să faciliteze activitatea întreprinderilor din sectorul agricol și să stimuleze investițiile private în infrastructura post- recoltare din Republica Moldova. În domeniul creditării BC „Victoriabank‖ S.A. și-a păstrat poziția pe piața bancară, cota de piață după portofoliul de credite fiind printre primele 5. Pe parcursul anului 2016 a cresut volumul creditelor acordate agriculturii cu 6 817 mil lei, și a atins mărimea de 13 809 mil. lei. Dar creditele acordate industriei alimentare au scăzut aproape de două ori. Un rol semnificativ în portofoliul creditelor în anul 2016 au jucat creditele acordate în domeniul prestării serviciilor, care au atins nivelul de 112 037 mil lei și credite acordate persoanelor fizice, mărimea cărora a fost la nivel de 111 120 mil lei, ceea ce e cu 22 995 mil lei mai mult în comparație cu anul 2015. Credite acordate în domeniul industriei energetice în mare măsură a influențat pozitiv asupra sumei totale creditelor acordate, deoarece în anul 2015 banca comercială analizată a acordat credit în suma de 41 500 mil. lei, ceea ce cu 23 629 mil. lei mai mult în comparație cu anul precedent. Negativ asupra rezultatului a influențat: credite acordate agriculturii, ce scad cu 78% și credite acordate pentru construcția imobilului. Reieșind din faptul că activitatea de creditare a Băncii valorifică cel mai mare volum al resurselor financiare și generează cea mai mare sumă a veniturilor, ea reprezintă una din direcțiile de bază ale BC „Victoriabank‖ S.A. Strategia și tactica băncii în domeniul creditării în anul 2016 sa bazat pe principiul diversificării portofoliului de credite pe clienți, pe ramuri ale economiei, valute, termene de acordare, tipul gajului și alte criterii destinate diminuării riscurilor. În cadrul analizei portofolilui de credite este importantă stabilirea unei clasificări a acestuia, în primul rînd vom analiza portofoliul creditar în dependență de tipul creditului, acest tip de structură a portofoliului de credite este reprezentat în tabelul 2.2.1. Conform tabelului 2.2.1. observăm că în anul 2016 a fost schimbată structura creditelor acordate, în anii precedenți erau reflectate doar 8 tipuri de credite și a noua postura – alte credite, dar în anul curent nu există alte credite și sunt reflectate detaliat toate tipuri de credite oferite de către BC ―Victoriabank‖ SA. De exemplu, începînd cu anul 2012 au apărut credite acordate anume industriei alimentare și nu industriei / comerțului, credite acordate instituțiilor financiare din bugetul statului, credite acordate unităților administrativ – teritoriale, credite acordate industriei productive, acordate mediului financiar nebancar și la 49 fel credite acordate transportului, telecomunicațiilor, dezvoltării rețelei. Tabelul 2.2.1. Structura creditelor BC „Victoriabank” SA după ramură de activitate în lei, 2013-2016, mil lei Tipul de credit anii 2013 2014 2015 2016 Abaterea (+ -) 2016 față de: 2013 2014 2015 Cr. acordate agriculturii 39227 32069 6992 13809 -25418 -18260 +6817 Industriei alimentare – – 64589 29580 – – -35009 În domeniul construcțiilor – 4571 32793 50531 – +45960 +17738 Credite de consum 55715 86208 32339 28703 -27012 -57505 -3636 În domeniul prestării serviciilor – – – 112037 – – +112037 Industria energetică 63882 17871 41500 63812 -70 +45941 +22312 Cr. acordate băncilor – 5000 – – – – – Cr. acordate instituțiilor finanțate din bugetul statului – – 695 – – – – Unităților administrativ- teritoriale – . 7231 2000 – – -5231 Îndustriei productive – – 33980 22679 – – -11301 Guvernului 11708 4749 – – – – – Comerțului 139438 111370 231482 90387 -49051 -20983 -141095 Mediului financiar nebancar – – 16575 37203 – – +20628 Pentru construcția imobilului 85826 143871 14239 22893 -62933 -120978 +8654 Persoanelor fizice care practica activitate – – 330 – – – – Transportului, telecomunicațiilor, dezvoltării rețelei – – 44345 54286 – +9941 Alte credite acordate clienților 59365 93548 110019 51875 -7490 -41673 -58144 Cr. acordate persoanelor fizice 88125 111120 – +22995 Sursa: Elaborat și calculat de autor în baza informației privind dezvăluirea activității de creditare pentru anii 2013-2016 Din date se observă o creștere aproape a tuturor tipurilor de credite ceea ce se apreciază pozitiv, deoarece cheia succesului constă în diversificare tipurilor de credite. Pentru a vedea care credite sunt mai solicitate de către agenți economici vom prezenta grafic tipurile de credite în volumul total creditelor acordate în lei moldovenești. (figura 2.2.1.) BC „Victoriabank‖ S.A. desfășoară o activitate intensivă cu clienții, orientată spre abordarea individuală, oferirea condițiilor și produselor adecvate și avantajoase. Banca diversifică continuu produsele creditare, perfecționandu-le în funcție de cerințele clienților săi. BC „Victoriabank‖ S.A. oferă credite investiționale, pentru completarea capitalului circulant, credite. Banca lucrează activ cu organismele financiare internaționale ca: Asociație pentru Dezvoltare Internațională, Fondul Internațional de Dezvoltare Agricolă, etc. pentru a oferi clienților săi credite la cele mai avantajoase condiții. BC „Victoriabank‖ S.A. creditează agenți economici din toate ramurile economiei naționale și persoanele fizice. Portofoliul net de credite la 31.12.2016 a constituit 6 648,4 milioane lei, fiind cu 489,5 milioane lei mai mare față de anul precedent, înregistrând о creștere de 7,9%. Ponderea portofoliului de credite din total active a băncii la data de 31.12.2016 a constituit 57,1%, valoarea activelor fiind 11 647,52 milioane lei. Soldul portofoliului de credite la data de 31 decembrie 2015 a constituit 6 202,34 milioane lei sau 29,5% față de anul 2014. Ponderea portofoliului de credite în total active la finele anului 2015 a constituit 61,37%. 50 0 10 20 30 40 50 60 70 2013 2014 2015 2016 Credite acor Credite acordate persoanelor fizice Credite pentr imobilului Credite comertului Credite industriei productive Credite inită܊i – teritoriale Credite Credite industriei energetice Figura 2.2.1. Evoluția portofoliului de credite, 2013-2016, mil lei Sursa: Elaborat de autor în baza informației din tabelul 2.2.1 În perioada anului 2016, banca a finanțat atât proiectele investiționale și activitatea curenta a agenților economici, cît și a susținut populația prin acordarea de credite în scopul satisfacerii necesităților de consum, precum și în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai (investiții imobiliare). Pe parcursul anului 2016, au fost acordate credite care se disting prin flexibilitate și dobânzi atractive unui numar mare de clienți persoane juridice și fizice, în suma totală de 5 097,2 milioane lei, înregistrând о creștere de 16,4%, cu 718,7 milioane lei mai mult față de anul precedent. În anul 2016 banca a diversificat ansamblu de produse creditare destinate persoanelor juridice prin încheierea unui nou acord de împrumut cu Ministerul Finantelor – FIDA 5 refinanțare. Totodata, banca a oferit posibilitatea persoanelor juridice de a beneficia de finanțări din contul liniilor de credit externe RISP, FIDA, РАС, KfW, PNAET, COMPACT, PASET și altele, oferite de Instituțiile Financiare Internaționale pe termen lung și cu costuri mai mici. Astfel, portofoliul de credite finanțat din resursele liniilor de credit externe în anul 2016 a înregistrat о creștere de 4,8% față de anul precedent, cu 12,01 milioane lei mai mult, iar în anul 2015 a înregistrat o creștere considerabilă de 105,01 milioane lei sau 72,33% și a constituit 250,19 milioane lei. În scopul majorării nivelului de competitivitate față de băncile concurente, au fost revizuite și perfecționate produsele de creditare oferite de bancă persoanelor fizice pentru a putea satisface toate necesitățile populației, ceea ce a dus la creșterea numarului de persoane fizice care beneficiaza de credite cu 15.2% în 2016 față de 2015, inclusiv și la creșterea portofoliului creditelor persoanelor fizice cu 23,5%, ce a constituit 95,2 milioane lei. Pentru majorarea numarului de clienți 51 și fidelizarea lor, a fost lărgită lista companiilor – partenerilor fideli ai băncii în vederea creditării angajaților companiilor respective la condiții preferențiale. Una din măsurile principale întreprinse de bancă cu scopul atragerii clienților noi și a majorării portofoliului de credite a fost lansarea, pe parcursul anului, a 4 promoții de creditare destinate persoanelor fizice și anume: promoția de primăvară (în ajunul sărbătorii de 8 martie), Renaissance City – promoția de vanzare a caselor de locuit la condiții speciale, Estivală, și cu ocazia Sarbătorilor de iarnă. Rezultatul promoțiilor a constituit acordarea a 1 221 credite Retail în suma totala de 27,0 milioane lei. 42% 33% 25% 0% Structura credi t elor pe valute Credite, MDL Credite, EURO Credite, USD Figura. 2.2.2. Structura creditelor în anul 2016 în cadrul BC ”Victoriabank”S.A: Sursa: Raportul financiar al BC ”Victoriabank”S.A: Veniturile aferente activitatii creditare în 2016 au constituit 587,3 milioane lei, cu 70,8 milioane lei sau 13, 7% mai mult comparativ cu anul 2015, atît datorită creșterii portofoliului de credite, cât și datorită îmbunătățirii calității și profitabilității portofoliului. Calitatea creditară a împrumuturilor la clienți, conturilor curente și depozitelor la bănci sunt gestionate de Bancă utilizând sistemul intern de evaluare a calității creditare. Descrierea grilei de evaluare internă este următoarea:  Standard – activul va fi considerat standard, dacă este la termen, toți termenii contractului sunt îndepliniți și nu există motiv să se considere că Banca va fi supusă unui risc de pierdere prezent sau viitor.  În observație – există slăbiciuni potențiale cu privire la poziția financiară a contrapartidei dar și cu privire la garanție, plățile sunt în întârziere între 31 și 90 de zile, fluxurile de numerar sunt neregulate și greu de controlat, deși bonitatea lor nu este deteriorată.  Substandard – există un risc de pierdere mai mare decât cel normal datorită unuia dintre următorii factori: a) poziția financiară a contrapartidei este nefavorabilă sau se deteriorează; b) 52 garanția (dacă există) nu este suficientă sau se deteriorează; c) alți factori adverși care apar cu privire la abilitatea contrapartidei de a stinge creanțele Băncii conform termenilor existenți; d) plățile sunt în întârziere între 91 și 180 zile; e) fluxurile de numerar ale contrapartidei sunt estimate a fi insuficiente pentru a acoperi obligațiile sale.  Incert – există slăbiciuni care fac incerte și mai puțin probabile plățile integrale ale creanțelor curente/viitoare ale Băncii pe baza circumstanțelor și condițiilor existente, precum și valoarea de piață a garanției, dacă există. Posibilitatea apariției pierderii este extrem de mare, dar există anumiți factori importanți, concreți și bine întemeiați care vor fi realizați curând și ar putea contribui la plata parțială sau integrală a creanțelor curente/viitoare ale Băncii. Clasificarea acestui activ ca și pierdere va fi amânată până când statusul activului este determinat cu mai mare precizie. Plățile sunt în întârziere între 181 și 360 zile.  Pierdere – la momentul clasificării activului, pretențiile curente/viitoare ale Băncii privind activul respectiv s-ar putea sa nu fie respectate. Plățile sunt în întârziere mai mult de 360 de zile. În perioada de raportare calitatea creditară a conturilor curente și depozitelor în bănci poate fi evaluată prin referire la sistemul intern de evaluare a riscului de credit adoptat de Bancă astfel: Tabelul 2.2.2 DINAMICA CREDITELOR DUPĂ GRADUL DE RISC (mil. lei): 2014 2015 2016 STANDART 453.349 417.749 414.927 ÎN OBSERVAȚIE 4.799 7.320 3.773 SUBSTANDART 5.044 13.529 10.673 INCERT 354 48 88 PIERDERE – – – TOTAL 463.546 438.646 429.461 Sursa : Elaborat de autor în baza Rapoartelor anuale ale Auditului 2014-2016 Conform acestui tabel observăm că BC ‖Victoriabank‖ SA a dus o politică avantajoasă în domeniul creditării astfel creditele standart dețin mărimea ce mai mare în anul 2014 în mărime de 453,349 mil. lei cu 35,6 mil. lei mai mult decît în anul 2015 și cu 38,42 mil lei mai mult decît în anul 2013. De asemenea creditele incerte scad pe an ce trece fapt ce demonstrează politica eficientă a băncii. Se mai observă și mimentul că pe parcursul a trei ani BC ‖Victoriabank‖ SA nu a avut pierderi precum și că volumul total al creditelor după grad de risc scade (în 2015 a scazut cu 24,9 mln lei față de anul 2014 și în anul 2016 a scăzut cu 9,18 față de anul 2015. Un credit neperformant este un împrumut obișnuit care poate fi sau deja este înregistrat de 53 către bănci drept pierderi. În Republica Moldova băncile comerciale clasifică creditele drept neperformante atunci când ratele de plată al acestui credit înregistrează restanțe de 90 de zile sau mai mult, dar și în cazul în care companiile datornice prezintă indicii clare de incapacitate de plată precum ar fi falimentul companiei propriu zise. Din indicatorii de stabilitate a sectorului bancar, rata creditelor neperformante calculată ca Soldul datoriei la credite neperformante (suma de bază) raportat la Soldul datoriei la credite (suma de bază), este utilizată ca un indicator principal de evaluare a calității portofoliilor de credite din perspectivă prudențială. Evoluția acestui indicator arată legătura directă dintre calitatea activelor și crizele economico-financiare sau prezența altor probleme din sectorul real. În anul 2015, acest indicator a constituit 9,95% . Însă, în luna septembrie 2016, se atestă tendințe de înrăutățire a ratei creditelor neperformante la următoarele bănci: Victoriabank, EXIMBANK-Grupo Veneto Banka, Moldova-Agroindbank. Astfel, și pe sector bancar rata creditelor neperformante a trecut peste valoarea-prag de 10% și a constituit 15,77% (figura 2.2.3). Figura 2.2.3. Situația datoriei la creditele neperformante în băncile comerciale în octombrie 2016 Băncile comerciale pe parcursul perioadei cercetate au rămas lichide și suficient de capitalizate (excepție face anul 2014 cu problemele din cadrul bancilor: BC „Banca Socială‖ S.A., Banca de Economii S.A. și BC ‖EXIMBANK-GRUPO VENETO BANKA‖ SA.). Valorile indicatorilor lichidității reflectă existența surselor de finanțare pentru acoperirea necesităților potențiale atât pe termen scurt, cât și pe termen lung în cadrul sistemului bancar autohton, însă o valoare exagerat de mare (dublu peste limita de 20%) arată că sistemul bancar nu este interesat în promovarea activității de creditare. Nivelul de capitalizare pentru 11 bănci comerciale din sector, în anul 2015, înregistrează valori superioare egale cu 26,16%, (în creștere cu 12,24 p.p. față de decembrie 2014), ceea ce 54 indică condiții de funcționare echitabilă și un climat de competitivitate specific pentru băncile autohtone. Obiectivele principale ale activiății de creditare sunt siguranța băncii și atragerea de noi operații și clienți. În acest sens, personalul din activitatea de creditare are responsabilitate să educe clientul asupra procedurilor de creditare a băncii, creditele aprobate pe baza analizei clientului trebuie să asigure rambursarea datoriei către bancă. În calitate de resurse creditare servesc depunerile cetățenilor, creditele și depozitele altor bănci, depozitele și mijloacele la conturile agenților economici, precum și alte mijloace. Benefeciari ai creditelor băncii, pot fi agenți economici, înregistrați la camera înregistrării de stat, care au cont deschis în bancă, persoane fizice- rezidenți ai Republicii Moldova, banci comerciale. În urma analizei efectuate ajungem la ideia ca creditarea este o activitate care poate genera profituri importante pentru bancă. dacă este practicată corect, dar care poate duce și la pierderi .O modalitate prin care băncile realizează venituri este de a da cu împrumutul banii depozitați. Procesul de creditare joacă un rol esențial în economie. Încasând sumele mici de bani de la deponenți și agregând aceste fonduri pentru a le împrumuta solicitărilor, băncile pun la dispoziție banii necesari dezvoltării economice. În acest proces, băncile protejează deponenții prin analizarea riguroasă a cererilor de creditare. Creditarea poate fi privită și ca un serviciu bancar în care banca îi oferă clienților care îl solicită. În economiile competitive, activitățile specifice sectorului terțiar trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienților și să dezvolte produse și servicii pentru satisfacerea noilor cerințe ale acestora. Strategia BC „Victoriabank” S.A. vizează orientarea către client, organizarea activității din perspective relației cu clienții, evoluția produselor și a serviciilor financiare și integrarea acestora având în vedere predilecția clienților pentru pachete de servicii financiare complete. Banca își propune să devină un factor important de modelare a procesului economic din Republica Moldova prin politica de sprijinire a investitiilor. În special anul 2016 a fost prevăzut ca unul de menținere a nivelului atins pe parcursul anilor, la fel și ca unul de asigurarea a rentabilității și competitivității produselor și serviciilor prestate,în scopul ridicării nivelului calității de deservire a clienților.Orientarea mai efectivă spre client rămîne a fi scopul primordial al tuturor măsurilor întreprinse. 55 III. METODE DE ASIGURARE A PERFORMANȚELOR DE DEZVOLTARE A OPERAȚIUNILOR CREDITARE 3.1. Gestiunea riscului în cadrul activității de creditare ca metodă de asigurare a performanțelor bancare În actvitatea bancară, asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb, dar și a posibilelor pierderi imprevizibile. După cum se știe, băncile investesc resurse împrumutate, care sunt un multiplu substanțial al propriului capital. Recuperarea cu întîrziere a resurselor investite provoacă o serie de dezechilibre la nivelul băncii care pot îmbrăca diferite forme și se pot alimenta reciproc.Perioada actuală este denumită „era gestiunii riscului” în domeniul bancar, iar gestiunea riscului constitue o sarcină extrem de complexă și importantă a gestiunii bancare. De obicei asumarea unor riscuri atrage după sine și cîștiguri mai mari. Astăzi, în situația cînd băncile își axează activitatea pe probleme ce țin de dezvoltarea businessului, necesitatea de capitalizare, dezvoltarea infrastructurii, securizarea activelor sale, lansarea produselor bancare inovaționale și desigur crearea unui sistem de management corporativ ce ar raspunde cerințelor actuale, apar întrebari privind eficientizarea mecanismelor de luare a deciziilor. Aceste mecanisme trebuie să permită managemtului băncii să evalueze care riscuri și în ce mărime poate să-și asume banca, să evalueze dacă riscurile asumate justifică profitabilitatea tranzacțiilor încheiate de bancă. Activitatea de bază a băncii comerciale ‖Victoriabank‖ SA, se supune următoarelor tipuri de riscuri de bază: riscul de credit; riscul concentrarii portofoliului; riscurile de piață (valutar,ratei dobînzii); riscul lichidității; riscul operațional; riscul pierderii imaginii; riscul politic și de țară, ș. a. În acest sens, BC „Victoriabank‖S.A. dispune de un sistem integru de identificare, evaluare, control, monitorizare și dirijare a riscurilor, permanent actualizat cu noi abordări și metode de analiză a riscurilor, care permite prevenirea sau reducerea influenței factorilor de risc. Scopul administrării riscului este asigurarea nivelului suficient de stabilitate a proceselor, ceea ce presupune un ansamblu de măsuri începând cu modelarea/remodelarea procesului în cauză și finalizând cu lărgirea spațiului său de aplicabilitate. Pentru funcționarea acestui sistem, banca asigură soluționarea eficientă a urmatoarelor sarcini: – Optimizarea raportului dintre posibilitățile potențiale și riscuri cu mărimea capitalului și ritmurile de creștere a băncii; – Realizarea unei abordări complexe și de sistem privind evaluarea și dirijarea riscurilor; – Coordonarea riscurilor cu potențialele posibilități de obținere a unor rezultate înalte; 56 – Integrarea procesului de evaluare și dirijare a riscurilor în procesului de luare a deciziilor; – Îmbunătățirea managementului băncii prin perfecționarea continuă a structurii adecvate de control. În activitatea sa, BC „Victoriabank‖ S.A. tinde spre menținerea unui nivel suficient al lichidității, a unei structuri echilibrate a activelor și pasivelor pe termene și valute, asigurarea nivelului adecvat de diversificare a acestora pe tipuri de clientelă ș.a., scopul-cheie a managementului riscurilor fiind maximizarea valorii băncii prin creșterea profitabilității ei și determinarea limitelor de risc. În această ordine de idei are loc efectuarea prognozelor și monitorizarea zilnică a riscului lichidității, riscului valutar și celui al ratei dobînzii în permanență fiind analizate și monitorizată situația financiară a băncii: bilanțul și contul profit și pierderi. Dată fiind creșterea semnificativă a volumului operațiunilor creditare, banca acordă o atenție deosebită gestionării riscului de credit. Dirijarea riscului de credit include principii riguroase prestabilite privind aprecierea bonității clienților – beneficiari potențiali de credite, un proces eficient de control al calității creditelor conform normelor metodologice privind creditarea etc. Pentru a putea face față concurenței și a reduce la minimum influiența factorilor de risc, în BC „Victoriabank” S.A a fost implementat un sistem de dirijare a riscului care prevede: – Elaborarea principiilor clare referitoare la dirijarea riscurilor; – Formarea grupelor speciale de monitorizare a riscurilor; – Stabilirea limitelor riscurilor de credit și de piață și monitorizarea respectării lor; – Stabilirea periodicității informării conducerii Băncii referitor la riscuri; – Gestionarea riscurilor este controlată cu regularitate de către auditul intern și independent. Organizarea procesului de dirijare a riscurilor include trei etape: 1. Identificarea și aprecierea factorilor de risc, care se efectuează de catre subdiviziunile respective ale băncii, în rezultatul căreia Comitetul de risc primește deciziile respective și stabilește limitele; 2.Monitorizarea și dirijarea riscurilor – în rezultatul monitorizarii se întreprind măsuri privind dirijarea riscurilor, actualizarea limitelor și restricțiilor. Monitorizarea și dirijarea riscurilor se face de către subdiviziunile băncii care efectuează operațiuni supuse riscului. Subdiviziunile respective poartă răspundere pentru respectarea limitelor de risc si a restricțiilor; 3.Controlul executării politicii privind dirijarea riscurilor se efectuează de către auditul băncii. În BC „Victoriabank”S.A. permanent are loc dirijarea operativă și strategică a riscurilor 57 bancare. Banca monitorizeaza riscurile strategice, legate de schimbările situației politice, actelor legislative și a stării economice în genere. În legatură cu creșterea volumului operațiunilor de creditare o atenție deosebită se acordă monitorizarii riscurilor creditare. Dirijarea riscului de credit se axeaza pe o sistema destul de dură de apreciere a solvabilității debitorilor, ținîndu-se cont de toate aspectele activității economico- financiare ale întreprinderii în cauza. În BC „Victoriabank” S.A. se respectă cu strictețe normele metodologice privind creditarea, elaborate în conformitate cu standardele internaționale. Orice credit reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare. Din această perspectivă, (a fluxului de încasări), orice credit comportă riscul ca aceste încasări să nu se realizeze deloc sau parțial. Acest risc mai este numit și risc de insolvabilitate a debitorului; el este esențial în activitatea bancară deoarece principala funcție a unei bănci o reprezintă acordarea de credite. Aprecierea justă a riscului de credit este,deci, de o importanță majoră pentru bancă. Pentru minimizarea expunerii la risc, cea mai importantă etapă a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare. În această fază comportamentul unei bănci poate fi astfel prezentat: un credit nu se acordă decât dacă se poate estima dacă probabilitatea de rambursare o depășește pe cea a nerambursării. Aprecierea acestei capacități de rambursare se poate face, dar are la bază proceduri diferite, în funcție de debitor: agent economic, persoană fizică, stat. Elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare sunt:capacitatea de plată, caracterul debitorului-dorința sa de a face plata, capitalul-averea debitorului, garanția (reală sau personală), condițiile de mediu. Dintre acești cinci factori primul este cel mai important. În BC „Victoriabank” S.A. are loc efectuarea prognozelor și monitorizarea zilnică a riscului lichidității și solvabilității. În permanență se analizează situația financiară a băncii: bilanțul, contul profit și pierderi, se supraveghează pozițiile instrumentelor financiare, se gestionează marja neta a dobînzii. Soft-ul elaborat pentru efectuarea analizei situației financiare permite determinarea poziției băncii, ratelor procentuale reale la fiecare instrument financiar, prognozarea fluxului mijloacelor bănesti. Zilnic se gestionează riscurile legate de eficiența mișcării mijloacelor bănești, schimbările posibile a ratelor dobînzii. În scopul dirijării eficiente, în Banca funcționează trei comitete de dirijare a riscului: – Comitetul de creditare; – Comitetul de dirijare a activelor și pasivelor băncii (ALCO); – Comitetul de risc. Comitetele respective determina obiectivele politicii de dirijare a riscurilor, deleghează împuternicirile de realizare a acestei politici, elaboreaza metode de apreciere și reglare a riscurilor, stabilește limitele și restricțiile. 58 Se apreciază că principalele slăbiciuni în gestiunea riscului de creditare sunt unele de ordin intern: selecția defectuasă a dosarelor și supravegherea internă improprie a evoluției (practic a involuției) calității debitorilor. Riscul de selecție improprie a dosarelor poate fi minimizat prin: rigoare în conținutul dosarelor, aprecierea internă a calității clienților pe baze unitare, prin punctaj, dubla avizare a deciziei de creditare și stabilirea unei marje corespunzătoare a dobânzii percepute. Gestiunea riscului de credit are la bază două principii: diviziunea și limitarea riscurilor. Diviziunea riscului de creditare urmărește evitarea concentrării riscurilor prin diversificarea plasamentelor și a creditelor în special. În sfera creditării particularilor, diversificarea portofoliului este în primul rând o diversificare teritorială. Pe de altă parte se poate întâmpla ca întreprinderi de talie mare să aibă nevoie de creditare care să depășească limita rezonabilă de angajament a unei singure bănci. De regulă, acolo unde gradul de dezvoltare a piețelor o permite, astfel de firme recurg direct la piețe pentru a-și asigura finanțarea fără intremediar. Limitarea riscurilor are caracter normativ și autonormativ. Fiecare bancă, în funcție de calitatea mediului economic și de evoluția parametrilor săi proprii, asigură limitaea riscurilor în două feluri: global și analitic, astfel: -fixînd o limită proprie, internă, angajamentul său global în operații riscante, (dar rentabile). Se stabilește o limită maximă (de ex. 75%) pentru ponderea activităților (plasamentelor) riscante în total active sau relativ la capitalul bancar. -fixînd plafoane de credite pe debitor, grup de debitori sau sectoare de activitate pentru a preveni ca modificări semnificative ale situației economice a acestor grupe să îi afecteze negativ expunerea lor. Foarte utile se pot dovedi și limitele interne stabilite pe baza unor scenarii de criză, limite greu de definit în momentul în care criza se produce;preferabil este ca banca să fie pregătită pentru eventualitatea producerii unei crize, oricât de improbabilă ar părea aceasta într-un context dat. Pe de altă parte, banca centrală, ca autoritate bancară, își asumă resposabilitatea limitării expunerii consolidate la risc în cadrul sistemului bancar, stabilind norme cu caracter obligatoriu. Rolul autorității bancare este de impulsionare, cotrol și sancționare. Normele se referă la limitarea riscurilor și vizează împrumuturile mari acordate clienților de către societățile bancare. Conform acestor norme un împrumut este mare când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garanțiilor și altor angajamente asumate în numele acestui client, depășește 10% din capitalul propriu al societății bancare. Se consideră un singur debitor orice persoană sau grup de persoane fizice sau juridice care beneficiază împreună sau cu titlu individual de împrumuturi acordate de aceeași bancă și care sunt legate economic între ele. Suma totală a acestor imprumuturi mari acordate debitorilor nu va putea depăși de 8 ori nivelul 59 capitalul propriu al societății bancare. Împrumuturile mari acordate unui singur debitor nu pot depăși 20% din capitalul propriu al societății bancare. Debitorul mare este definit tot relativ la capital-10% din capitalul propriu și capitalul suplimentar; nici unul dintre acești debitori nu poate avea față de bancă angajamente mai mari de 25% din capital iar dacă debitorul este compania mamă, o subsidiară sau altă companie afiliată la același holding, atunci limita este de 20%. Suma acestor riscuri nu poate depăși de 8 ori capitalul băncii. În Republica Moldova clasificarea clienților se face ținând seama de evaluarea performanțelor financiare ale clienților și de capacitatea acestora de a-și onora la scadență datoria. În conformitate cu acestea, evaluarea performanțelor financiare se face de către fiecare societate bancară și creditele vor fi incluse în una din următoarele categorii: -categoria A: perfomanțe foarte bune, care permit achitarea la scadență a datoriei, -categoria B: perfomanțe bune, dar fără certitudine pe o perspectivă medie; -categoria C: perfomanțe financiare satisfăcătoare, cu tendință de înrăutățire; -categoria D: perfomanțe financiare scăzute și ciclice; -categoria E: pierderi și incapacitatea rambursării. Serviciul datoriei poate fi apreciat ca: -bun: rambursări după scadențar, cu în întărziere maximă de 7 zile; -slab:întârzieri la scadențar de până la 30 zile; -necorespunzător: întârzieri la scadențar peste 30 zile; Băncile centrale impun băncilor comerciale clasificarea portofoliului de credite și constituirea unor fonduri de risc. În funcție de categoria creditului sunt stabilite careva cote procentuale față de mărimea acestora și se trece la alimentarea acestor fonduri de risc. În funcție de aceste trei criterii, creditele se clasifică în cele cinci categorii, fiind prezentat în tabelul ce urmează: Tabelul 3.1.1 Categorii de credite în funcție de criteriile de risc Bun Slab Necorespunzător A Standard Supravegheate Substandard B Supravegheate Substandard Dubioase C Substandard Dubioase Compromise D Dubioase Compromise Compromise E Compromise Compromise Compromise Astfel, asigurarea unei gestiuni eficiente a activității băncii comerciale Victoriabank S.A. în condițiile corelării performantelor înregistrate cu riscurile asumate au constituit direcțiile prioritare de activitate a managementului băncii pe acest segment foarte important de activitate. Și în acest an 60 consolidarea managementului riscului, prin convertirea acestuia dintr-o funcție de suport întruna de management și centralizarea activităților de gestionare a riscului din întreaga instituție au constituit direcții prioritare în gestiunea riscurilor. Implementarea recomandărilor privind gestiunea riscurilor propuse de autoritatea de supraveghere a activității bancare, la rînd cu dezvoltarea și utilizarea propriilor sisteme și instrumente complexe au permis băncii să înregistreze performanțe apreciabile în acest sens. La finele anului 2009 a intrat în vigoare reglementarea privind formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale. Astfel, a fost extins spectrul categoriilor bilanțiere pentru care sunt formate, în mod obligatoriu reduceri (conturi „Nostro”, plasări în bănci, hîrtii de valoare investiționale, cote de participare decontări documentare, decontări cu persoane fizice și juridice etc.) și reglementat modul de formare a provizioanelor pentru unele angajamente condiționale (acreditive și garanții emise, obligațiuni de acordare a creditelor pe viitor, trate, cambii etc.). Politicile de gestionare a riscului implementată de către BC „Moldindconbank” S.A. sunt stabilite pentru a identifica și analiza riscurile la care este expusă banca, pentru a stabili limitele adecvate de risc și control, și pentru a monitoriza riscurile, și respectarea limitelor de risc. Sistemul de gestionare a riscurilor și politicile aferente sunt revizuite poriodic pentru a reflecta schimbările în condițiile pieței, produselor și serviciilor oferite. Sistemul de control al riscurilor în cadrul băncii este organizat ținînd cont de divizarea funcțională a activităților asigurînd o bună identificare a riscurilor activității bancare, punînd la dispoziție suportul informațional optim pentru adoptarea deciziilor. Gestiunea riscurilor financiare este coordonată de două comitete ale băncii: Comitetul de Administrarea Activelor și Pasivelor și Comitetul de Credite. Partea metodologică și tehnică de gestiune a riscurilor constituie o preocupare permanentă a managementului băncii și a subdiviziunilor implicate în acest proces. Principalul factor perturbător în activitatea unei bănci sunt creditele acordate, sau mai precis neperformante. Creditarea este o activitate de bază într-o bancă și principalul mod prin care băncile obțin venituri și, deci, profit. Însă, în cazul în care o bancă acordă un credit unui client, iar acesta, din anumite motive, nu va putea să-și achite obligația față de bancă (restituirea creditului plus dobânda aferentă), banca va înregistra pierderi pe care va trebui să le suporte din profit. Pentru a reduce la minimum pierderile din credite neperformante și a proteja in acest fel depozitele persoanelor fizice și juridice, lucrătorii bancari implicați în activitatea de creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea împrumuturilor și să depună toate eforturile pentru a-și încasa debitorii. Iată de ce se impun în această direcție câteva măsuri prudențiale, unele stabilite de fiecare bancă și altele de către Banca Centrală (sau 61 autoritatea de supraveghere, când aceasta este o instituție separată). La acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadență. În acest scop, deși cerințele sunt unitare, toate societățile bancare purced la o analiză a bonității clienților și solicită garantarea creditelor în condițiile stabilite prin normele de creditare (aspecte prezentate anterior). Pentru limitarea riscului de credit Banca Centrală poate stabili următoarele reguli: – limitarea creditării unui singur debitor; – limitarea împrumuturilor mari acordate; – constituirea de provizioane. Expunerea maximă fața de un singur debitor, se determină prin faptul că, normele moldovenești stabilesc că împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor nu pot depăși, cumulate, 20% din fondurile proprii ale acesteia. Se consideră un singur debitor, orice persoană sau un grup de persoane fizice sau juridice care beneficiază, împreună sau cu titlu indivi- dual, de împrumuturi și garanții acordate de aceeași societate bancară și care sunt legate economic între ele, în sensul că: – una dintre persoane exercită asupra celorlalte, direct sau indirect, putere de control; – nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru societatea bancară, întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât, dacă una dintre ele va întâmpina dificultăți de rambursare, alta sau celelalte vor întâmpina dificultăți similare. De asemenea, sunt restricționate împrumuturile acordate persoanelor aflate în relații speciale cu banca. De exemplu, volumul creditelor care pot fi acordate de o bancă acționarilor săi este de minim 20% din fondurile proprii. Când clientul este acționar semnificativ (deține mai mult de 5% din capitalul băncii) restricția se accentuează, dreptul restrângându-se la 20% din fondurile proprii pentru toti actionarii la un loc.In aceste conditii posibilitatea bancii de a intra in relatii bancare cu astfel de clienti este mult mai redusa. Riscuri de credit, drept problemă, cunoaște expunerea excesivă a managementului băncilor comerciale la riscurile de credit, a căror cauză este: • Incapacitatea băncii, dată fiind influența negativă, inclusiv a riscurilor juridice, de a realiza transmiterea dreptului de proprietate asupra averii gajate în cazul nerambursării creditului de către debitor; • Lipsa birourilor informative de credit; • Dificultățile legate de vanzarea gajului. Riscul de credit este gestionat prin utilizarea unui sistem intern de apreciere complexă și multilaterală a potențialilor împrumutați, stabilirea împuternicirilor diferențiate de acordare a 62 creditelor; implementarea reglementărilor interne referitoare la diversificarea portofoliului și minimizarea riscului; utilizarea unui sistem eficient de monitorizare a calității portofoliului de credite; implementarea unei politici conservatoare și totodată flexibile de asigurare a creditelor, etc. Riscul de lichiditate este gestionat în strinsă corelare cu baza de resurse și structura de clienți ai băncii. Prognozarea zilnică și chenzinală a fluxurilor de lichidități; gestiunea complexă și sistemică, după termene și valute a structurii portofoliului de active și resurse; menținerea unui portofoliu diversificat de active în condițiile asigurării majorării profitabilității acestora; asigurarea surselor alternative de atragere a resurselor pe termen scurt în caz de necesitate; gestiunea disponibilităților în numerar a băncii și asigurarea organizării unor circuite optime ale acestora sunt doar preocupările de baza ale gestiunii riscului de lichiditate. Influența oscilațiilor ratelor de dobîndă asupra rezultatelor activității băncii sunt apreciate prin intermediul analizei diferențelor de scadențe; aprecierii activelor și pasivelor sensibile la rata dobînzii; studierea activelor și pasivelor sensibile la rata dobînzii cu rată flotantă; realizarea și aprecierea scenariilor de evoluție pesimiste, optimiste și realiste pe diferite termene și structuri dinamice; gestiunea nivelului ratelor dobînzii practicate de bancă la operațiunile active și pasive; instituirea mecanismului multinivel de adoptare a deciziilor etc.; Gestiunea riscului de curs de schimb valutar este realizată prin urmărirea, gestiunea și prognozarea cursurilor de schimb pe piața valutară internă și internatională; stabilirea centralizată a cursului de schimb valutar; urmărirea pozițiilor valutare deschise și gestionarea acestora. Implementarea eficientă a funcției și sistemului de audit intern; activitatea unui sistem de monitoring ; activitatea unui sistem intern de recrutare, instruire și școlarizare a personalului și a unui mecanism de promovare a salariaților și autorizare a informației clienților băncii sunt factorii de bază ce contribuie la minimizarea riscului operațional în cadrul băncii. Un alt factor ce duce la riscul creditar este determinat de creditele neperformante, care sunt cele la care apar evenimente la scadențar, întotdeauna creditele din categoriile supravegheate și substandard. Creditele neperformante sunt cele care generează pentru bancă cele mai mari cheltuieli de gestiune a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins în cazul creditelor trecute la pierdere, la care nu se mai poate recupera nimic și care sunt acoperite din fondul de rezervă sau fondul de risc. Acoperirea lor duce la o diminuare corespunzătoare a activului și pasivului băncii, deci la o restrângere a volumului de activitate. Creditele neperformante sunt păstrate în portofoliu căci nu sunt încă pierderi și au șanse reale de a nu deveni pierderi dacă sunt gestionate corespunzător. Problema este că ansamblul cheltuielilor legate de gestiunea lor este foarte mare. Pentru bancă, aceste cheltuieli includ: 63 -creșterea prelevărilor obligatorii pentru fondul de rezervă: 50%din valoarea creditului (fonduri avansate plus dobânzi minus garanții) în cazul creditelor îndoielnice și 20% în cazul creditelor substandard; -creșterea cheltuielilor administrative impuse de gestiunea separată și preferențială a acestor credite care deja crează probleme; acestea pot să apară ca un cost de oportunitate sau ca o cheltuială suplimentară. Costul de oportunitate apare pentru că personalul băncii acordă o atenție sporită acestor credite, fără a asigura băncii un profit sporit, ci doar pentru a proteja plasamentele anterioare propriu-zise; se consumă mai mult timp în contacte directe cu clientul, analize și verificări suplimentare. Cheltuielile suplimentare propriu-zise apar dacă banca apelează la terți pentru rezolvarea unor probleme de specialitate: servicii de evaluare, consultanță, avocați, etc; -creșterea cheltuielilor juridice în cazul apelului la instanța de judecată; -deteriorarea imaginii băncii față de acționari, autoritatea bancară și clienți, în această ordine și în măsura în care ponderea creditelor neperformante este în creștere sau a atins deja cote ridicate față de situația înregistrată la celelalte bănci din sistem. Pentru minimizarea acestor cheltuieli calea cea mai economicoasă este creșterea calității creditelor din portofoliu. Aceasta nu depinde însă exclusiv de acțiunile băncii, căci în cele mai multe cazuri un ansamblu de factori (interni și externi) concură la deteriorarea calității clientului și la reducerea capacității sale de a rambursa creditul. În acest context banca trebuie să asigure optimizarea factorilor interni de care depinde calitatea potofoliu. Aceasta se poate realiza prin eliminarea erorilor comise de personalul băncii și prin detecția prematură a potențialului de deteriorare a calității debitorilor. Principala cauză a apariției creditelor neperformante rămâne, oricând și oriunde, incompetența sau neatenția personalului băncii. Între cele mai frecvente greșeli comise în practică de inspectorii băncii (personalul operativ) se înscriu următoarele: -interviul inadecvat; intervievarea este o operație dificilă; ea necesită experiență, disponibilitate și calități deosebite de ascultător din partea funcționarului băncii. Interviul nu trebuie însă să se transforme într-o discuție prieteneasca trebuie să se axeze pe intrebări la obiect și este de preferat ca lista acestor întrebări să fie pusă de șeful de compartiment la dispoziția fiecărui inspector, adaptată la specificul portofoliului de credite și de clienții pe care acesta îi girează. Inspectorul trebuie să urmărească obținerea unor răspunsuri complete, indiferent de turnura pe care o poate lua discuția la un moment dat și fără a uita că el o conduce. În afară de urmărirea și consemnarea răspunsurilor la întrebări, inspectorul trebuie să incerce să aprecieze și calitățile celui intervievat; aceasta pentru a putea discerne eventuale tentative de disimulare a adevărului și pentru a putea aprecia caracterul clientului,știut fiind că acesta reprezintă unul dintre factorii esențiali ai 64 calității creditului .Dacă interviul este efectuat necorespunzător, atunci există mari (ne)șanse ca aprecierea inițială a clientului să fie necorespunzătoare și atunci riscăm fie să respingem de la creditare un client viabil, fie să acceptăm un client neperformant sau neserios care va crea băncii probleme pe parcurs, fără o deteriorare a parametrilor săi operaționali, deci fără posibilitatea unei avertizări prealabile (doar pentru că s-a pornit de la o premisă greșită în ceea ce-l privește). În acest context evaluarea pe bază de punctaj ajută mult la creșterea gradului de obiectivitate a interviului, permițînd și o oarecare comparabilitate a clienților de un anumit tip. -Analiza financiară necorespunzătoare; calitatea ei și, cu atât mai puțin, utilitatea ei nu trebuie puse la îndoială pentru nici una dintre categoriile de credite acordate de bancă. Este evident că ea are un rol preponderent în luarea deciziei de creditare și în reevaluarea pe parcurs a calității clientului în cazul creditelor instituționale; nu trebuie însă neglijat nici în cazul clienților individuali, deși realizarea ei revine relativ mai scumpă dat fiind valoarea mai redusă a acestor credite. Din nou evaluarea pe bază de punctaj reduce semnificativ aceste cheltuieli și omogenizează atât baza de date, cât și aprecierea băncii referitoare la calitatea diferiților clienți. Inspectorul trebuie să se convingă de faptul că datele primite sunt cele reale și actuale și să se convingă de faptul că datele primite sunt cele reale și actuale și să urmărească procedura sau algoritmul prestabilit de normele interne de creditare. Dacă sistemul de indicatori este relevant și dacă algoritmii sunt corect formulați și aplicați, atunci și rezultatele trebuie să fie edificatoare. Folosirea unui soft adecvat și nu foarte scump permite practic eliminarea tuturor erorilor de calcul. Rămân de evitat doar cele referitoare la baza de date și de interpretare (dacă nu avem punctaj sau dacă punctajul este chiar la limita baremului). -Necunoașterea activității clientului; poate creea probleme extrem de serioase dată fiind incapacitatea inspectorului de a interpreta corect informațiile de care dispune și de a aprecia riscul sectorial specific domeniului (piețelor) de operare al clientului respectiv. În acest caz el poate aprecia corect doar în mod întâmplător evoluția nevoilor de finanțare, eșalonarea ratelor de rambursare, garanțiile solicitate, valoarea și prețul creditului. Principala dificultate, la care normele de creditare nu pot suplini capacitatea și experiența indicatorului, este cea legată de lichiditatea clientului și eșalonarea rambursării. La o eșalonare necorespunzătoare și clientul va fi nemulțumit căci va trebui să depună un efort suplimentar pentru a-si onora obligațiile, și banca ar putea avea de pierdut dacă acest client nu reușește să facă față acestor dificultăți suplimentare, practic create de bancă. -Garantarea defectoasă a creditelor; garantarea poate crea probleme fie băncii, fie clientului în cazul în care ea nu se încadrează în normele stabilite de bancă. Pentru client problemele pot să apară la o garantare excesivă; el poate fi nemuțumit și, dacă nu este client captiv 65 sau foarte vechi și, mai ales atunci când condițiile de servire oferite de concurenți sunt mai avantajoase, banca îl poate pierde. Aceasta deoarece în caz de lichiditate a acestora banca nu poate acoperi angajamentele clientului respectiv și, cu toată cheltuiala suplimentară legată de angajarea unor proceduri specifice, ea se află de fapt în pierdere. Inspectorul sau personalul compartimentului de specialitate trebuie să verifice cu atenție și cu resposabilitate existența, concordanța cu normele interne și valoarea garanțiilor oferite. -Documentația incorectă; este o condiție de calitate extrem de ușor de îndeplinit dacă nu există intenția de fraudă, dacă nu se dă dovadă de subiectivism și dacă se acordă suficientă atenție angajării răspunderii băncii prin semnături autorizate. -Controlul și urmărirea calității clienților; sunt proceduri care se angajează atât inițial cât și periodic, pe parcursul derulării ansamblului raporturilor dintre bancă și client și nu exclusiv pe parcursul procesului de creditare. Permit inspectorului formarea unei imagini corecte și actuale referitoare la capacitatea de plată a clientului și evoluția acestuia, esențială pentru luarea unor măsuri corective, atât în beneficiul băncii, cât și în beneficiul clientului. În scopul dirijării eficiente BC „Victoriabank” S.A. a instituit Comitete de dirijare a riscurilor: Comitetul de creditare și Comitetul de Administrare a Activelor și Pasivelor băncii.În scopul monitorizării și prevenirii riscurilor operaționale banca implementează procedurile de control intern efectuat în filialele băncii prin operarea diferitor forme de control și prin implementarea sistemelor de raportare la diferite niveluri. O deosebită atenție se atrage prevenirii și excluderii riscurilor operaționale legate de factorul uman, fraudele posibile, deficiențele în elaborarea și exploatarea programelor băncii, procedurile de control și evaluare a riscurilor. Gestiunea riscurilor asigură condițiile de bază pentru un control intern sănătos. Dacă controlul intern este ansamblul măsurilor stabilite de conducere pentru a se obține asigurări rezonabile că obiectivele vor fi atinse, rezultă că gestiunea riscurilor este unul din mijloacele importante prin care se realizează acest lucru, deoarece gestiunea riscurilor urmărește tocmai determinarea amenințărilor ce ar putea avea impact negativ asupra obiectivelor. Nivelul înalt de tehnologizare a băncii, activităților și operațiunilor efectuate comportă și un nivel sporit de risc. Fundamentarea metodologică a activității de gestiune a acestui risc, la rînd cu impilmentarea unui set de politici și standarde în domeniul securității și continuității activității TI, limitarea accesului la informație atît la nivel tehnic cît și de program, alimentarea autonomă cu energie electrică a sistemelor importante, crearea copiilor de rezervă a datelor și menținerea acestora în alte spații decît serverul de bază, utilizarea programelor antivirus licențiate, reînoirea permanentă a mijloacelor tehnice și perfecționarea produselor program constitue factorii de bază 66 ce asigură succesul BC „Victoriabank” S.A. în ceea ce privește gestiunea riscurilor, în condițiile în care să fie consolidate capacitățile de vînzare, aducînd asfel un plus de valoare tuturor clienților băncii. În vederea diminuării sau eliminării pierderilor, băncile monitorizează calitatea portofoliului de credit printr-un audit periodic (revizuire în funcție de notarea internă a creditului care a fost făcută cu ocazia instrumentării dosarului de credit). Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar deveni problematice. Astfel, în băncile mari există un personal care se ocupa numai cu revizuire, pe când în băncile mici este vorba de o sarcina suplimentară a unui departament sau secție. Pe parcursul revizuirii indiferent cine o face se urmărești—starea financiară și capacitatea de rambursare a creditului de către client, precum și existența și starea garanțiilor. Necesitatea gestiunii riscurilor de credit a existat întotdeauna și la început ea a fost realizată prin acreditive, contractele de asigurare a obligațiunilor, obligațiuni cu opțiuni încorporate. Bineînțeles, că toate aceste mecanisme diminuează nivelul riscului creditar pe baza acordurilor reciproce între participanți, dar nu sunt destul de flexibile în comparație cu derivatele creditare. Derivatele creditare permit de a separa riscul de credit de baza activului lui, ce poate fi distribuit între clasa de instituții financiare și investitori, jucând rolul unui instrument important al engineering-ului financiar în domeniul gestiunii riscurilor. 3.2. Strategiile de extindere a operațiunilor de creditare ca direcție de asigurare a dezvoltării băncilor comerciale Principala sarcină a gestiunii bancare constă azi în elaborarea conceptului strategic de dezvoltare a băncilor pe termen mediu și lung. Politica bancară pe o anumită perioadă trebue subordonată unei strategi care să aibă drept coordonată principală atingerea unui anumit nivel al profitului la o anumită perioadă. Strategia de dezvoltare a unei bănci (ce încorporeză funcțiile de prognozare și planificare ale managementului) trebue să cuprindă toate elementele activității acesteia, începînd cu dimensionarea și configurarea strcturii organizatorice și a structurrii de personal, cu proiectarea de produse și servicii care să îmbunătățească relația băncii cu clienții și care să participe la realizarea nivelului planificat al profitului. În această conceptualizare trebuie incluse, de asemenea, propriile aprecieri ale băncii privind mediul economic, politic, social și cultural intern și extern. În plus la elaborarea strategiilor trebue să se țină seama de calitea și personalitatea chiar a conducerii băncii, astfel încît,operațiunile strategice să fie nu numai logic realizabile, dar să aibă și potențialitatea reală necesară. Absența strategiilor de dezvoltare și ignorarea ori elaborarea acestora fără a se ține seama 67 de realitățile contextului au condus, alături de alte cauze, la apariția situații1or de depreciere a poziției pe piață a unor bănci, concretizate în stări de insolvabilitate temporară ori cronică, ce au determinat în unele cazuri falimentul. În esență, conducerea fără o abordare strategică înseamnă conducere fără obiectiv, ceea ce se reflectă cu siguranța în pierderi. Obiectivul principal al oricărei strategii bancare este nivelul profitului de realizat în perioada urmatoare. Cu cît strategia ce se elaborează are un termen mai lung, cu atît mai complexă este modelarea necesară pentru ca nivelul propus al portofoliului să se realizeze.În consecință la elaborarea unei strategii pe termen lung se iau ca obiective elemente de dezvoltare care să conducă, pe de o parte, la realizarea unei creșteri rezonabile a profitului, iar pe de alta parte, să poată cuprinde evoluții variabile, ajustabile în funcție de conjunctura viitoare. Asemenea elemente se refera la:  Orientarea actvității băncii pe anumite direcții de evolutie:  Prudent, prin concentrarea asupra atragerii de resurse și efectuarea de plasamente cu risc minim; implementarea de servicii și produse deja testate pe piață; dezvoltarea permanentă a metodologiilor și a normelor interne.  Moderat, printr-o adaptabilitate ridicată la variațiile curente ale pieței resurselor și plasamentelor.  Agresiv, prin atragerea de resurse la costuri mari și efectuarea de plasamente în credite; realizarea de produse și servicii noi; monitorizarea permanentă a pieței.  Combinat, în funcție de evolutia mediului economic și de poziția băncii.  Îmbunătățirea sistemelor informatice de evidență și comunicare.  Perfecționarea personalului.  Dezvoltarea rețelei teritoriale într-o anumită structură.  Creșterea vitezei operațiunilor.  Dezvoltarea structurilor de relații cu clienții. În plus, este cert că o strategie pe termen lung presupune ajustări în timp pe măsura realizării obiectivelor propuse. Se evidențiază astfel cele două trăsături intercondiționate ale unei strategii pe termen lung, concretizate în caracterul adaptabil al acesteia. Insistînd asupra necesității elaborării unei strategii de dezvoltare, specialiștii din domeniul bancar, semnifică faptul că evoluțiile bazate pe proiecții empirice asupra direcțiilor de creștere, a stabilității și eficienții unei bănci au sfîrșit în totdeauna prin a intra în contradicție cu realitatea stării de solvabilitate a băncii respective. Lipsa concurenței necesare în elaborarea și urmărirea aplicării unei politici manageriale, iar pe de altă parte chiar lipsa elementului internațional în actul de implementare a unei politici nacare coerente reprezintă la nivelul sistemului bancar nu numai un 68 factor de estabilizare, dar și un risc agravat de pierdere datorită legăturilor financiare ce apar între bănci în procesul transferurilor și , de asemenea, în procesul plasamentelor interbancare,fapt pentru care se impune, mai mult decît pentru orice alt subsistem al economiei, necesitatea elaborării unor strategii ca o precondiție a dezvoltării. În contextul traseului parcurs de economia noastră, caracterizat în esență prin instabilitate și involuție la nivel macroeconomic, este deosebit de dificilă elaborarea unei strategii care să satisfacă exigențele impuse de realizarea obiectivului fundamental al băncii, acela de optimizare a profitului în condițiile restrîngerilor ttuturor categoriilor de risc. Băncile sunt dependente de situația eonomico- financiară a clienților lor, treebuie să facă față agresiunii pe piață a instituțiilor financiare, prelucrează o materie primă în permanentă depreciere însă, din fericire pentru ele, aflată în excedent de piață și sunt supuse la toate categoriile de riscuri în activitatea cotidiană. În aceste condiții, determinarea parametrilor de dezvoltare a băncii pe termen lung implică de la sine riscul de nerealizare și de aceea, în elaborarea strategiilor, băncile comerciale se mărginesc să elaboreze strategii pe un termen mai redus de timp, de regulă de pînă la cinci ani, recunoscînd că direcțiile și sensurile evoluției băncii sunt determinate pentru perioade mai lungi. Strategiile pe termen mediu au în consecință un caracter mai concret, cuprinzînd elemente globale de planificare ce ar trebui concretizate în parametri cuantificabili ce se referă în primul rînd la niveluri determinate ale profitului în termenul de timp viitor. Desfășurarea pe ani a parametrilor prevazuți în strategie se realizează prin intermediul bugetelor de venituri și cheltuieli care se definesc astfel în context strategic, făcînd legătura între funcțiile de prognozare și planificare, pe de o parte, și funcțiile de organizare, coordonare și control ale managementului, pe de altă parte. Strategiile de creditare vizează trei domenii distincte: Strategia în domeniul structurii creditelor bancare stabilește ponderea diferitelor categorii de credite în total, direcțiile și limitele minime de diversificare a portofoliului, precum și gradul de participare eventuală la credite sindicalizate. Fiind cel mai important activ bancar, creditele au o importanță deosebită pentru asigurarea lichidității bancare, o dată cu asigurarea rentabilității bancare. Și, deși obiectivul principal al politicii de creditare îl reprezintă minimizarea riscului de creditare, nici gestiunea altor riscuri bancare nu trebuie neglijată. Lichiditatea stabilită în funcție de structura activelor și pasivelor bancare este una din restricțiile majore ale structurii (în funcție de scadență) a creditelor bancare; aceasta deoarece – în lipsa unei piețe secundare suficient de dezvoltate (titularizare) lichiditatea creditelor este determinată aproape exclusiv de scadența lor. 69 În cele din urmă obiectivele de ordin strategic referitoare la marimea portofoliului de credite sunt cele care determină cuantificarea agresivității băncii, așa cum a fost ea formulată global la primul punct. O politică agresivă se caracterizează prin creștere absolută (valoare în prețuri constante) și relativă (pondere în totalul activelor bancare) a portofoliului de credite. O astfel de strategie are, de regulă, un caracter temporar, deoarece prezintă dezavantaje evidente. Pe termen scurt o astfel de politică poate duce la o creștere a veniturilor, dar este mai puțin sigur că această creștere va atrage și o creștere de rentabilitate. Creșterea rapidă a valorii portofoliului de credite sporește în mod evident riscurile legate de gestiunea acestui portofoliu. Cel mai riscant element îl reprezintă scăderea potențială a calității portofoliului, datorită presiunii pe care o exercită asupra peronalului gestiunea mai multor clienți și imperativul strategic al cuceririi pieței; dacă acest imperativ devine o prioritate, atunci el poate să se transforme în creștere cu orice preț și, cel mai adesea, acest preț îl reprezintă creșterea expunerii globale la risc a băncii. Definirea piețelor sau a zonelor comerciale pentru bancă este un element de politică pe termen lung și realizarea acestui obiectiv cere timp, mai ales atunci cînd se impune o schimbare radicală de orientare. Politica de creditare trebuie să definească fără echivoc piața primară și secundară pe care se vor desfășura activitățile de creditare, precum și prioritățile geografice. Este evident că această componență a politicii de creditare este valabilă, în conținut, în funcție de talia băncii: pentru o bancă internațională acestea se prezintă sub forma unor regiuni sau grupe de țări deservite de unități bancare proprii și definite prin volum de activitate și operații. În acest context prioritățile geografice pot presupune o extindere, o consolidare sau o retragere de pe anumite piețe, piețe definite din punctul de vedere al ariei geografice deservite de bancă. Conținutul efectiv al acestui element de politică de creditare trebuie să conțină definirea explicită a zonei deservite în mod regulat de filiale sau agenții proprii, stabilirea în afara zonei sale comerciale, proprii precum și condițiile de acceptare excepționale a altor credite. În ceea ce privește standardele de creditare la acest nivel prezentarea lor nu este decît globală și legată de contextul stabilit de strategia de creditare a băncii pentru parioada curentă. Ele trebuie să cuprindă precizări referitoare la tipurile de credite, garanții și termene. Definirea tipurilor de credite presupune stabilirea unor liste pentru: creditele preferate de bancă, creditele de evitat datorită riscului ridicat și pentru creditele interzise, de regulă în virtutea unor restricții legale. Apoi trebuie specificate tipurile de garanții (mobiliare și imobiliare) pe care banca este dispusă să le accepte, în virtutea expertizei proprii, a expertizei partenerilor tradiționali sau a evoluției condițiilor de pe piață și a celor legale. Termenele avute în vedere sunt cele referitoare la periodicitatea reevaluării factorilor de risc, inclusiv a costurilor și a prețului creditului. Tot prin politica de creditare trebuie stabilite limitele responsabilității tuturor celor implicați în procesul de creditare. 70 Este vorba, în principal, de limitele răspunderii ofițerilor de credite și ale comitetelor de credit. Aceste limite depind de experiență și de poziția ofițerului, de garanții, de sezonalitate, precum și de capitalul/talia băncii. Unele obiective strategice luate în dezvoltarea operațiunilor creditare, adică în scopul majorării volumului de credite pe termen mediu și lung, în BC „Victoriabank” S.A., este necesar de a spori volumul depozitelor pe termen mediu și lung cel puțin prin implementarea următoarelor strategii de atragere a resurselor creditare: • dezvoltarea de către bancă a noilor produse depozitare care, ar facilita și ar stimula clienții ce depun mijloace pe termen mediu și lung. În acest context este necesar de dezvoltat depozitele de economii, stabilindu-se diverse scopuri de economisire. De exemplu: economisirea pentru pensii, pentru atingerea vârstei de majorat a copiilor, pentru construcția și reparația de locuințe etc. • implementarea certificatelor de depozit pe termen mediu și lung. Deținerea certificatelor de depozit acordă posibilitate posesorilor de a-și păstra resursele la bancă și totodată ar facilita negocierea respectivelor titluri financiare pe piața monetară. Banca în același timp ar putea beneficia de mijloacele bănești, aferente certificatelor de depozit ce se vor afla în permanență la ea, folosindu-le drept resurse de creditare. • eficientizarea managementului resurselor atrase în plasarea pe diverse termene la dorința depunătorului (de exemplu: pe 4, 5, 7, 8, 10, 11 luni etc.), precum și nelimitarea sumei minime depuse (cel puțin 1-10 lei sau în oricare altă valută) ar putea contribui la majorarea volumului de resurse atrase. • dezvoltarea politicii de marketing în regiunile rurale ale țării. În acest scop banca ar putea lărgi sfera de activitate a reprezentanțelor/agențiilor din comune, care la moment oferă în marea majoritate doar servicii de încasare a plăților comunale. Volumele atrase de resurse depozitare de la populație din regiunile rurale pot fi ulterior utilizate în scopul creditării . Caracteul dualist al bugetului de venituri și cheltueli, este ca instrument de aplicare a strategiei băncii și în acelaș timp ca instrument al contabilității de gestiune ce asigură urmărirea evoluției costurilor la nivelul băncii și corelarea acestora cu veniturile, face posibilă analiza elementului principal al activității manageriale în bancă, circumscris conceptului de profitabilitate rezultat din activitatea băncii. În cadrul strategiilor și politicilor bancare, profitabilitatea este factorul determinat care condiționează evoluția viitoare, dezvoltarea și consolidarea poziției băncii în cadrul sistemului bancar. Profitul brurt este indicatorul ce reflectă eficiența întregii activități, sintetizînd influențele tuturor factorilor cantitativi și calitativi care acționează direct sau indirect asupra veniturilor și 71 cheltuelilor. Asfel profitabilitatea are ca obiect evaluarea rezultatelor activității băncii din punct de vedere al efcienței atît pe ansamblu, cît si pe diferite componente manageriale. Implementarea unui management bancar performant este necesară pentru creșterea eficienței activității bancare și pentru optimizarea corelației profit – risc. În acest sens, bancherii trebuie să acorde o importanță deosebită funcționării băncii pe principiul centrului de profit, să evalueze corect riscul, iar managementul activelor și pasivelor să fie bine definit. Totodată, băncile care doresc să aibă o activitate profitabilă în condițiile existenței unei concurențe bancare severe și făcând față riscurilor trebuie să identifice nevoile pieței, să aleagă o poziție strategică pe această piață compatibilă cu propriu management. Problema managementului central al BC „Victoriabank” S.A. constă în faptul că, pe de o parte trebue găsite modelele cele mai potrivite și eficiente de cuantificare a eforturilor fiecărei unități pentru realizarea profiturilor, inclusiv distribuirea de venituri sau de costuri aferente circulatiei interne a resurselor, iar pe de altă parte, trebue determinate prin aceste modele cele mai eficiente soluții de orientare a unităților băncii spre o zonă sau alta a activității. Strategiile folosite în asigurarea performanțelor de dezvoltare vor fi determinate prin aceea că organizarea activității BC „Victoriabank” S.A. va fi orientată în două direcții majore: dezvoltare și consolidare, ambele fiind axate pe realizarea în bune condiții a unor obiective strategice:  Consolidarea poziției de instituție financiară sistemică, universală și dinamică;  Poziționarea si menținerea printre liderii sistemului bancar din republică;  Satisfacerea necesitaților clientelei la cele mai înalte standarde bancare;  Majorarea valorii băncii. Perspectivele fundamentale ale organizării activității se referă la următoarele: clientela, dezvoltare, financiara si personal. Aceste patru aspecte globale ale activității băncii sunt materializate în fiecare proces, produs, activitate și acțiune realizate de către bancă, constituind puncte de referință pentru buna gestiune a activității instituției. Orientarea activității băncii spre creșterea și diversificarea continuă a bazei de clientelă, dezvoltarea la toate nivelele de activitate, asigurarea unui nivel al capitalului normativ total suficient pentru asigurarea dezvoltării durabile a băncii, și desigur asigurarea activității băncii prin dezvoltarea capitalului uman constituie factorii de bază ce vor asigura realizarea cu succes a obiectivelor strategice ale băncii. Analizînd BC „Victoriabank” S.A. putem constata că ea a reușit să facă față tuturor transformărilor și reformelor, devenind o instituție de bază a sistemului bancar și financiar al Republicii Moldova. Astfel, strategiile aferente operațiunilor de creditare reprezintă principala sarcină a managementului bancar, ce constă azi în elaborarea conceptului strategic de dezvoltare a băncilor pe termen mediu și lung. Politica bancară pe o anumită perioadă trebue subordonată unei 72 strategii care să aibă drept coordonată principală atingerea unui anumit nivel al profitului la o anumită perioadă. În urma analizei efectuate constatăm că perspectivele băncii se prezintă favorabil. BC „Victoriabank” S.A. ocupînd o poziție notorie pe piața bancară locală va beneficia de oportunitățile oferite de evoluția acesteia în ceea ce privește produsele de economii, creditare, operațiuni de piață, fiind în legatură strînsă cu portofoliul de produse al băncii și strategia de dezvoltare a acestora. Pe parcursul anilor s-au creat premise interne și externe prielnice pentru dezvoltarea economică a țării și implicit a sectorului bancar. Prognoza creșterii PIB-ului Republicii Moldova pentru anul viitor, este stabilită în limitele 4,5%-5,0% (conform Guvernului RM – 4,5%, FMI – 4,5% – 5%, BERD – 4,5. Prognoza evoluției macroeconomice demonstrează influența pozitivă de dezvoltare sectorului bancar și majorarea cererii față de serviciile bancare, fapt care permite elaborarea planurilor și stabilirea de către bancă a obiectivelor noi de dezvoltare. Este evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Acest lucru rezultă din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activității bancare îl costituie obținerea unui profit cât mai mare pentru acționari. În acest caz trebuie luată decizia întotdeauna având în vedere și cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protecții corespunzătoare și pierderile potențiale mai mari. Însă minimizarea riscurilor nu trebuie să se transforme într-un obiectiv în sine. De altfel obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilității, minimizarea expunerii la risc și respectarea reglementărilor bancare în vigoare. Importanța gestiunii bancare nu se rezumă doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanentă a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive și asupra comportamentului salariaților care devin mai riguroși și mai conștiincioși în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activități frauduloase.Existența unor programe adecvate pentru prevenirea și controlul riscurilor bancare contribuie și la impunerea instituției în cadrul comunității bancare, nu de puține ori existența unor astfel de programe condiționînd admiterea sau participarea băncii respective la asociații interbancare sau obținerea de calificative superioare din partea autorităților bancare. Astfel, direcțiile principale de activitate stabilite de BC „Victoriabank‖ S.A. pentru perioada anilor 2013-2016 au fost următoarele: 73 1. Asigurarea creșterii indicilor de volum și majorarea ponderii băncii pe piață. 2. Impulsionarea activității de creditare, optimizarea procedurilor de acordare și monitorizare a creditelor. 3. Eficientizarea gestionării activelor și pasivelor băncii și îmbunătățirea structurii activelor. 4. Perfecționarea cadrului normativ și a procedurilor interne, privind managementul riscurilor bancare. 5. Diversificarea și dezvoltarea bazei de resurse a băncii. 6. Conlucrarea cu organizațiile financiare internaționale privind atragerea resurselor financiare mai accesibile și pe un termen mai lung. 7. Implementarea instrumentelor noi mai eficient de promovare a produselor și serviciilor bancare. 8. Dezvoltarea Managementului Relațiilor cu Clienți (CRM) și activizarea vînzărilor în segmentul retail. 9. Dezvoltarea tehnologiilor informaționale ale băncii în vederea automatizării proceselor interne și majorării capacității infrastructurii. 10. Dezvoltarea, optimizarea și eficientizarea rețelei de subdiviziuni teritoriale,. 11. Îmbunătățirea managementului resurselor umane și creșterea productivității muncii. 12. Implementarea sistemului eficient de motivare a personalului. La stabilirea obiectivelor strategice au fost analizate atît provocările și oportunitățile mediului extern cît și factorii interni, care vizează fiecare domeniu de activitate a băncii. Planul strategic impune elaborarea de către bancă a unui șir de măsuri și proiecte necesare pentru atingerea obiectivelor financiare strategice. Astfel, pentru următorii trei ani, activitatea financiară a băncii prevede atingerea următoarelor obiective: – Creșterea activelor în mediu cu 10% anual și menținerea în topul băncilor cu cele mai mari volume ale activelor pe piață, – Majorarea portofoliului de credite în mediu cu 19% anual, concomitent cu sporirea ponderii de piață. – Majorarea în mediu cu 7% anual a depozitelor acordate clienților. – Creșterea resurselor financiare împrumutate în mediu cu 20% anual. – Sporirea capitalului băncii în mediu cu 18% anual, prin majorarea profitului net obținut. Totodată, eficientizarea activității băncii prevede optimizarea gestiunii resurselor interne disponibile în vederea creșterii indicatorilor de eficiență financiară și anume: – majorarea rentabilității activelor (ROA) și rentabilității capitalului (ROE) ale băncii pînă la un nivel mediu anual de 2-3% și 15-20% respectiv, 74 – creșterea cotei activelor generatoare de dobîndă pînă la nivelul de 80% în următorii trei ani, – menținerea marjei nete a dobînzii peste nivelul de 5%. Atingerea acestor obiective va asigura îndeplinirea sarcinii de bază urmărite de către bancă, care presupune „sporirea eficienței activității băncii în vederea maximizării profitului și minimizării riscurilor‖. 75 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI În urma analizei esenței gestiunii operațiunilor creditare am ajuns la concluzia că gestiunea bancară este chiar de la început deosebit de gestiunea altor activități datorită specificului și funcțiilor băncii, precum și datorită modalităților și instrumentelor prin care acesta își realizează profiturile. Un rol important în cadrul gestiunii bancare îi revine gestiunei operațiunilor cerditare. Organizarea deservirii financiar- creditare a întreprinderilor, organizațiilor, populației joacă un rol important în dezvoltarea economiei, în dezvoltarea structurilor financiar- economice și în tendința de a ridica nivelul de trai al populației. Evoluția sistemului de credit se determină în mare măsură de situația economică din țară dată. În aproape toate țările dezvoltate, băncile au dobîndit și mențin poziții dominante în ceea ce privește creditarea populației, avînd prioritate în fața instituțiilor nebancare. Această pozitie reiese din faptul că celelalte structuri care acordau credite de consum și- au restrîns activitatea sau, în timp, și-au reorganizat activitatea nebancară în activitate bancară. O data cu intensificarea concurenței bancare, băncile propun noi servicii și operațiuni bancare cu scopul de a se apropia de necesitățile clientului. Gîndirea managerială s-a dezvoltat în economia de piață mai cu seamă în ultimul secol, pentru a satisface necesitațile de utilizare a unor metode practice și efective de conducere a organizațiilor. Conștientizând faptul că aceste fenomene și procese necesită o analiză detaliată sub toate aspectele, la care nu putem pretinde, am încercat în lucrarea de față să cercetăm problemele ce derivă din managementul sistemului de credit național. În special o atenție deosebită s-a acordat analizei complexe a dezvoltării și problemelor cu care se confruntă instituțiile bancare de credit de pe teritoriul Republicii Moldova și anume a BC „Victoriabank” S.A. Cunoaștem diverse concepții și teorii alegestiune bancare: teoria împrumuturilor comerciale, teoria posibilității schimbării activelor, concepția fondurilor comune, concepția conversiunii fondurilor și teoria modernă: corelarea activelor cu activele băncii. Cercetând aspectul teoretic al managementului conștientizăm importanța studierii, în special, a aspectelor manageriale specifice instituțiilor de credit. Pe măsura dezvoltării instituțiilor de credit și lărgirii activității financiare crește importanța utilizării unor strategii și tehnici manageriale, care pot contribui la minimizarea riscurilor aferente operațiunilor de credit. În această teză, este cercetată eficiența operațiunilor creditare în cadrul BC „Victoriabank” S.A., în care după efectuarea acestei analize am ajuns la concluzia că această bancă pe parcursul anilor a implementat o politică de creditare destinată dezvoltării economiei Republicii Moldova prin creditarea agenților economici și populației. De asemenea, politica de creditare a băncii a fost axată pe extinderea bazei de clienți, creșterea și diversificarea portofoliului, îmbunatățirea calității și monitorizarea permanentă creditelor, elaborarea și implementarea produselor noi în scopul 76 diversificării spectrului serviciilor creditare și menținerii nivelului înalt al competitivității băncii în condițiile unei concurențe strînse pe piața locală. Tot aici au fost expuse și unele referiri față de gestiunea riscului de creditare unde, politicile de gestionare a riscului implementate de către BC „Victoriabank” S.A. sunt stabilite pentru a identifica și analiza riscurile la care este expusă banca, pentru a stabili limitele adecvate de risc și control, și pentru a monitoriza riscurile, și respectarea limitelor de risc. Sistemul de gestionare a riscurilor și politicile aferente sunt revizuite poriodic pentru a reflecta schimbările în condițiile pieței, produselor și serviciilor oferite. La fel au fost expuse și strategiile aferente operațiunilor de creditare deoarece principala sarcină a managementului bancar constă azi în elaborarea conceptului strategic de dezvoltare a băncilor pe termen mediu și lung. Politica bancară pe o anumită perioadă trebue subordonată unei strategii care să aibă drept coordonată principală atingerea unui anumit nivel al profitului la o anumită perioadă. În urma analizei efectuate constatăm că perspectivele băncii se prezintă favorabil. BC „Victioriabank” S.A. ocupînd o poziție notorie pe piața bancară locală va beneficia de oportunitățile oferite de evoluția acesteia în ceea ce privește produsele de economii, creditare, operațiuni de piață, fiind în legatură strînsă cu portofoliul de produse al băncii și strategia de dezvoltare a acestora. Astfel, în urma analizei operațiunilor creditare ajungem la concluzia că acestea au un rol în cadrul actvității băncii, deoarece ele reprezintă componenta cea mai importantă a operațiunilor de plasament, atît din punctul de vedere al volumului de activitate, cît și al participării acestor categorii la operațiuni de realizarea profitului băncii. Principiile fundamentale ale gestiunii instituțiilor de credit au la bază cel puțin următoarele elemente: managementul procesului organizațional; analiza procesului decizional; managementul resurselor umane, asigurarea cu tehnologii informaționale; managementul derulării procesului de credit, supravegherea și controlul instituțiilor de credit; gestionarea riscului de credit și a altor riscuri aferente operațiunilor de credit. Cunoașterea și utilizarea adecvată a principiilor gestiunii instituțiilor de credit asigură soluționarea următoarelor probleme: – ajută managerii să înțeleagă lumea afacerilor în general,problemele specifice ale activităților prestate de instituția,sau problemele care se confruntă clienții lor. – promovează și facilitează dialogul și schimbul de idei dintre instituțiile de credit și alte instituții financiare, precum și alte domenii ale activității economice. – contribue la extinderea activităților instituțiilor financiare de credit, pe măsură ce sectorul comercial se dezvoltă și necesită serviciile acestora, înconjoară promovareaa instituțiilor în economia națională prin optimizarea distribuirii mijloacelor bănești. 77 – pregătește instituțiile financiare de credit pentru colaborarea cu organizațiile financiare internaționale, ce investesc sau pot investi în Republica Moldova. Astfel, putem menționa că pentru îndeplinirea rolului său de creditor al economiei naționale, sistemul de credit al Republicii Moldova trebuie să se axeze pe o descentralizare a finanțării, care va cuprinde întreaga gamă de activități economice și sociale ale țării. Descentralizarea sistemului de credit se bazează atât pe organizarea cadrului instituțional, cât și pe totalitatea formelor, tehnicilor și a normelor de reglementare a operațiunilor de credit în economia națională. Deci descentralizarea va implica dezvoltarea produselor de microfinanțare, propuse de instituțiile financiare de credit nebancare întreprinderilor mici și mijlocii din regiunile rurale și dezvoltarea serviciilor de creditare „angro‖, propuse de bancile comerciale în sectorul urban. Deși în ultimii ani volumul și soldul creditelor acordate diverselor sectoare ale economiei a crescut, această creștere rămâne insuficientă pentru relansarea accelerată a economiei. Comparând parametrii respectivi ai Republicii Moldova cu ai altor state constatăm că autoritățile de guvernare, precum și cele monetar-financiare trebuie să întreprindă măsuri eficiente de creștere a volumului de credite investiționale. În baza rezultatelor investigate, propunem următoarele căi de perfecționare și opțiuni de dezvoltare durabilă ce se referă la cadrul normativ-legislativ, instituțional și la operațiunile de credit în cadrul BC Victoriabank S.A și sistemul bancar autohton: • Conlucrarea cu organizațiile financiare internaționale privind atragerea resurselor financiare mai accesibile și pe un termen mai lung. Implementarea instrumentelor noi mai eficient de promovare a produselor și serviciilor bancare. • Creșterea contribuției statului în dezvoltarea sistemului de credit, prin crearea unor bănci cu capital de stat și susținerea dezvoltării creditelor acordate pe termen lung. • Perfecționarea cadrlui normativ-juridic ce ține de elaborarea și implementarea cu privire la creditarea ipotecară și perfecționarea Legii cu privire la activitatea asociațiilor de economii și împrumut. • Formarea consorțiului bancar cu alte bănci în cazul unor proiecte mari de finanțare; • Monitorizarea continuă a operațiunilor de credit; • Diversificarea portofoliu de credite pe sectoare economice; • Stabilirea unor reguli severe și creșterea disciplinei participanților la piața financiară a R. Moldova – băncile comerciale, pentru ca acestea să-și respecte obligațiile asumate față de deponenți privind menținerea și asigurarea mărimii depozitelor; beneficiarii de credite, pentru ca aceștia să-și îndeplinească onest obligațiile asumate față de băncile comerciale începând din momentul acordării creditului solicitat. 78 • În scopul minimizării riscurilor aferente operațiunilor de creditare considerăm oportună crearea birourilor de credit, care va avea ca funcție principală colectarea informațiilor referitoare la beneficiarii de credite precum și a altor informații aferente procesului de creditare. Realizarea parțială sau integrală a acestor propuneri ar contribui la încurajarea și creșterea durabilității operațiunilor de credit, care în final, ar putea avea un efect benefic asupra majorării producției autohtone, eficientizarea relațiilor comerciale externe reducerii ratei șomajului și creșterii calității vieții populației. Astfel, suntem de părerea că anume pentru a stimula și a relansa activitatea sistemului de credit sunt necesare aplicarea metodelor și tehnicilor managementului, luarea unor decizii adecvate, care vor contribui la îmbunătațirea performanțelor instituțiilor de credit bancare și nebancare, precum și repartizarea corectă a resurselor de creditare în economie. În rezultat toate acestea vor avea un efect pozitiv asupra activității economice și financiare a băncii. 79 BIBLIOGRAFIE I. ACTE NORMATIVE ȘI LEGISLATIVE 1. Legea Republicii Moldova nr. 548-XIII din 21 iulie 1995 ‖Cu privire la Banca Națională a Moldovei‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. nr. 56-77 din 12.10.1995.(cu modificarea ulterioara) 2. Legea Republicii Moldova nr. 550-XIII din 21 iulie 1995 ‖Instituțiilor financiare‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 112 din 01.01.1996. (cu modificările și completările ulterioare). 3. Legea Republicii Moldova nr. 59-XVI din 28 aprilie 2005 ‖Cu privire la leasing‖. In Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 123 din 07.05.2005 4. Legea Republicii Moldova nr. 449 din 30 iulie 2001 ‖Cu privire la gaj‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 120/863 din 2.10.2001. 5. Legea Republicii Moldova nr. 623-XV din 14 noiembrie 2001‖Insolvabilității‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140 din 15.11.2001. 6. Regulamentul BNM nr. 23/09-01 din 15.08.96 ‖Cu privire la autorizarea băncilor comerciale‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 59-60 din 12.09.1996. (cu modificările și completările ulterioare). 7. Regulamentul BNM nr. 150 din 26.06.2003 ―Privind utilizarea documentelor de plată la efectuarea plăților fără numerar pe teritoriul Republicii Moldova‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 141-145 din 11.07.2003. 8. Regulamentul BNM nr. 297 din 25.11.2010 ―Cu privire la deschiderea, modificarea și închiderea conturilor la băncile din Republica Moldova‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 218-223/474 din 03.12.2010. 9. Regulamentul BNM nr. 375 din 15.12.2005 „Privind suspendarea operațiunilor, sechestrarea mijloacelor bănești din conturile bancare/trezoreriale și perceperea în mod incontestabil a mijloacelor bănești din conturile bancare‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-4/6 din 06.01.2006. 10. Regulamentul BNM nr. 191 din 30.07.2003 „Privind plățile programate‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 186-188 din 22.08.2003. 80 11. Regulamentul BNM nr. 122 din 29.05.2008 „Privind utilizarea acreditivului documentar irevocabil și acoperit pe teritoriul Republicii Moldova‖. In: Monitorul Oficial al RM. nr. 116-120 din 13.06.2008. 12. Regulamentul BNM nr. 153 din 25.12.1997 ‖Cu privire la activitatea de creditare a băncilor comerciale Republicii Moldova‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 8/24 din 30.01.1998. (cu modificările și completările ulterioare). 13. Regulamentul BNM nr. 85 din 15.04.2004 ‖Cu privire la regimul rezervelor obligatorii‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 67-72 din 30.04.2004. 14. Regulamentul BNM din 08.08.1997 ‖Cu privire la lichiditatea băncilor comerciale‖. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 64-65/105 din 02.10.1997. (cu modificările și completările ulterioare). II. MANUALE, MONOGRAFII, PUBLICAȚII PERIODICE 15. Basel III: A global regulatory framework for more resilient banks and banking systems December 2010 (rev June 2011). 16. Basno C., Dardac N. Operațiuni bancare, București, Editura Tehnică și Pedagogică, 1996, 276 p. 17. Cociug V., Cinic L. Management bancar, Chișinău, Editura ASEM, 2014, 145 p. 18. Constantinescu D. Management bancar , Bucuresti Editia II 2008, 276 p. 19. Dedu V. Managementul bancar, Editura SILIDAN’94, București, 2011, 241 p. 20. Dedu V. Gestiunea bancară, Editura Didactică și Pedagogică, București, ediția 2-a, 2012, 351 p. 21. Enicov I. Dezvoltarea managementului bancar în condițiile economiei de piață: Autoref. tezei de doctor: 08.00.05, Chișinău, 1996. 22. Gust M. Management bancar, București Editura, Independența Economică, 2015, 326 p. 23. Gaftoniuc S. Practici bancare internaționale, Editura Economică, București, 2013, 122 p. 24. Grigoriță C. Activitate bancară, Chișinău Editura Cartier, 2005, 420 p. 25. Ionescu L. Băncile și operațiunile bancare. Institutul Bancar Român. București, Editura Economică, 2014, 524 p. 81 26. Mishkin F. The economics of money, banking, and financial markets, 5th Edition, Columbia University. – USA, Addison-Wesley, 2014, 241 p. 27. Patraș M. Reforma monetară și politică bancară, // Republica Moldova: dimensiunile reformelor, Chișinău, Editura Pontos, 2012, 343 p. 28. Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2008, 257 p. 29. Rose P. Management bancar. București, Editura. Economică, 2015, 224 p. 30. Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Iași, Monedă și credit. Editura, Ancarom, 2013, 342 p. SURSE ELECTRONICE 31. www.bnm.md 32. www.victroriabank.md 82 ANEXE 83 DECLARAȚIA STUDENTULUI Subsemnatul (a) Podubnîi Lilia de proprie răspundere că lucrarea cu tema Practica operațiunilor de creditare ale băncilor comerciale: tendințe moderne este rezultatul muncii mele, pe baza propriilor cercetări și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă la nici o instituție de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic. Data_____________ Semnătura_____________