Tudorno1@yahoo.com 632 11.1. Teoria Si Practica Sporturilor De Iarna Text

GHEORGHE BALINT BAZELE TEORETICE ȘI METODICE ALE PRED ĂRII SCHIULUI TEHNOPRESS IAȘI – 2005 2 Referent științiific: Conf.univ.dr. Carmen ENE-VOICULESCU Universitatea „Ovidius” Constan ța (C) 2005. Toate drepturile apar țin autorului. Reproducerea par țiala sau integral ă a conținutului prezentat în aceast ă carte nu se poate face fără acordul prealabil scris al autorului. Tehnoredactare și coperta: Dragoș Ganaite 3 Cuprins Partea I. Bazele teoretice…………………………………………….7 Capitolul 1. Scurt istoric al schiului ……………………………………9 Capitolul 2. Apariția schiului în România …………………………25 Capitolul 3. Bazele generale ale teoriei și metodicii schiului ………………………………………………………..31 3.1. Obiectul, sarcinile și metodele teoriei și metodicii sc hiului ………………………………….. 31 3.2. Bazele generale ale metodicii schiului…….. 34 3.3. Formarea deprinderilor motrice de deplasare pe schiuri………………………………. 36 3.4. Factorii care pot favoriza procesul de instruire in schi…………………………………….. 44 3.5. Legăturile pentru schi alpin…………………… 51 3.6. Importan ța folosirii informa țiilor externe și interne în procesul de învățare a schi ului………………………………… 63 Capitolul 4. Particularit ățile învățării schiului ……………………69 4.1. Particularit ățile învățării schiului la vârstele școlare mijlocie și mare …………….. 69 4.2. Particularit ățile învățării schiului în activitatea de educa ție fizică a tinerilor și adulților……………………………………………. 73 4.3. Conținutul activit ății specific celor șase grupe de cursan ți………………………………….. 76 4.4. Căi și mijloace de înv ățare a schiului cu caracter aplicativ și recreativ…………………. 80 4 Capitolul 5. Schiul alpin competi țional…………………………….83 5.1. Origini ale schiului alpin competi țional……83 5.2. Istoria evenimente lor olimpice ………………..84 5.3. Scurtă prezentare a probelor de schi………..84 5.4. Echipament de schi alpin competi țional …..89 5.5. Caracteristicile sc hiului fond…………………101 5.6. Pârtia de sc hi fond ……………………………….102 5.7. Echipamentul sp ortivilor ………………………106 5.8. Tehnica schiului de fond ……………………….107 Partea a II-a. Bazele metodice ………………………………………..117 Capitolul 6. Primele ac țiuni ale unui viitor schior. Acomodarea cu echipamentul de schi ………119 6.1. Echipamentul sportiv strict necesar în procesul de înv ățare a schiului alpin ……..119 6.2. Reguli de conduit ă ale schiorului pe o pârtie de schi ……………………………………….121 6.3. Deplasarea schiorului la/de la pârtie ……..122 6.4. Ridicări din cădere ……………………………….123 6.5. Pregătirea organismului pentru efortul specific unei lec ții de schi. Acomodarea cu echipamentul de schi………………………..124 6.6. Recomand ări………………………………………..131 Capitolul 7. Alunecarea pe schiuri. Primele coborâri ale unui viitor schior………………………………………….133 7.1. Coborârile directe f ără frânare………………133 Capitolul 8. Schimbări de direc ție………………………………….143 8.1. Schimbări de direc ție în coborâre f ără frânare ………………………………………………..143 Capitolul 9. Acceler ări, derapaje și opriri ………………………147 9.1. Mișcări de accelerare în coborâre …………..147 9.2. Oprirea prin pivotare ……………………………148 5 9.3. Derapajul fr ânat …………………………………. 149 9.4. Contraderapa jul………………………………….. 150 Capitolul 10. Ocolirile……………………………………………………..151 10.1. Elementele care stau la baza ocolirilor….. 151 10.2. Pregătirea ocolirii ……………………………….. 152 10.3. Declanșarea oco lirii …………………………….. 154 10.4. Conducerea oc olirii ……………………………… 156 Capitolul 11. Forme intermediare de ocolire spre vale cu schiurile paralele ……………………………………….161 11.1. Ocolirea prin pivotare………………………….. 162 11.2. Cristiania pe movil ă……………………………. 163 11.3. Cristiania spre vale cu dep ărtare …………. 165 11.4. Cristiania spre vale cu desprindere ………. 168 11.5. Cristiania spre vale cu deschidere ………… 171 Capitolul 12. Formele de baz ă ale cristianiei spre vale ……175 12.1. Cristiania spre vale prin rota ție …………… 175 12.2. Cristiania spre vale cu contraderapaj……. 180 12.3. Cristiania spre vale cu amortizare………… 183 Bibliografie ………………………………………………………………….187 6 7 Partea I. Bazele teoretice 8 9 Capitolul 1. Scurt istoric al schiului Dintre sporturile de iarn ă, schiul este disciplina cea mai îndrăgită de tineret datorit ă cadrului natural în care se practic ă și satisfac țiilor ce le ofer ă acelora care reu șesc să-i stăpânească tehnica. Odată cu trecerea anilor, schiul se perfec ționează continuu. În acest sens consider ăm că este obligatoriu s ă cităm una din marile personalit ăți ale schiului românesc, care și-a dedicat întreaga via ță acestui sport – domnul Ion Matei, care spunea în cartea sa „Marea aventur ă a schiului” (carte de referin ță în domeniul sporturilor de iarn ă din țara noastr ă): Născut din foame, din z ăpadă și mit, schiul a devenit în „acest straniu secol al sportului” cum nume ște Francois Mauriac secolul pe care îl travers ăm, un templu în care curajul, vigoarea fizic ă și spiritual ă se împletesc atât de armonios cu dorin ța de frumos și de mai bine; un banc de încercare a posibilit ăților omene ști; un vast și fascinant câmp deschis cercet ării și produc ției materiale; un revigorator pentru localit ăți și așezări altădată obscure și mai presus de toate, aren ă universal ă unde se pot reuni milioane de schiori indiferent de vârst ă și de obâr șie, prilej de cunoa ștere și comuniune spre o lume mai bun ă. Au trebuit s ă treacă milenii pentru ca schiul s ă devină un mijloc utilitar un sport. Este o evolu ție logică, strâns legat ă de noile trebuințe ale omului modern spre o via ță prosper ă și frumoas ă. 10 Care este etimologia cuvântului „schi”? Punctul de pornire al cercet ătorilor l-a constituit studierea limbilor scandinave, slave și indoeuropene. Supozi ția că originea cuvântului ar putea fi din lapon ă se baza pe considerentul c ă popoarele scandinave ar fi primit schiul de la laponi. Laponii numeau Savek sau Sabek , schiul stâng c ăptușit cu piele și Golas schiul drept nec ăptușit. La rândul lor, finlandezii, numeau schiul Suksi , având și ei denumiri separate pentru schiul drept Lyly și schiul stâng Kalhu. Norvegienii foloseau doi termeni pentru acela și lucru: Ski și Aandar iar suedezii: Skide și Andor . Deci, mai curând în limbile norvegian ă și suedez ă s-ar g ăsi originea cuvântului schi. Lucrurile se complic ă și mai mult în momentul în care cercetătorul german C.I. Luther descoper ă în alfabetul chinez un semn care înseamn ă „scânduri pentru alunecare” iar Fridtjof Nansen c ă termenul folosit în Altai pentru a denumi schiul se pronunță asemănător cuvântului finlandez Suski . Cea mai plauzibil ă ipoteză pare a fi aceea c ă la originea cuvântului schi st ă o foarte veche onomatopee (deplasarea schiurilor pe z ăpadă provoac ă un hâr șâit). Astfel la originea cuvântului norvegian Ski și a celui suedez Skida , stă cuvântul Scrida , care în suedez ă înseamn ă a aluneca, a înainta. Prin analogie am putea spune a se freca, a se hâr șâi. De fapt norvegianul Ski se pronun ță „Șii” sau mai precis „Jii”. Cuvântul Skida desemneaz ă în acela și timp o bucat ă de lemn alungită, asemănătoare schiului. Este deci un cuvânt imitativ. Termenul norvegian Ski pătrunde în limbajul interna țional (cu excepția slavilor abia în secolul al XIX-lea și este împrumutat și de noi sub forma Schi. Dicționarul enciclopedic român men ționează la cuvântul schi: „provine din francez ă?!” și înseamn ă: Obiect din lemn, metal sau material plastic în form ă de patină plată și alungit ă, care serve ște la alunecarea rapidă pe zăpadă și Sport de iarn ă practicat cu schiurile. 11 Schia (provine din francez ă) a aluneca pe z ăpadă cu schiurile, a face schi, a pr actica sportul cu schiurile . Izvorât din nevoile vie ții din ținuturile nordice, schiul a devenit treptat, odat ă cu trecerea anilor, un mijloc de întrecere sportiv ă, câștigând din ce în ce mai mul ți adepți în rândul îndr ăgostiților de natur ă, de frumuse țile anotimpului hibernal. Istoria schiului se integreaz ă în cuprinz ătoarea istorie a civilizației umane, contribuind la aprofundarea și înțelegerea unor fenomene, la reconstituirea unor momente ale luptei pe care omul a dus-o timp de milenii spre a- și afirma condi ția și a- și lărgi sfera cunoa șterii. Pentru a putea supravie țui, pe scara evolu ției sale, omul a trebuit s ă meargă, să alerge, s ă arunce, s ă sară, să se lupte, perfecționându- și continuu aceste calit ăți și deprinderi motrice, dar în acela și timp a fost obligat s ă se gândeasc ă și să-și construiasc ă unele unelte care s ă-i ușureze efortul. Pentru multe popoare, în special pentru popoarele nordice, dar nu numai, schiul a fost o unealt ă de prim ă necesitate, lucru confirmat și de istorici care vorbesc despre „civiliza ția schiului”, pentru a denumi o perioad ă important ă în dezvoltarea popoarelor nordice, mai ales în epoca marilor migra ții spre zonele septenrionale ale Europei sau nordul continentului american. Nu putem s ă vorbim despre schi f ără să amintim faptul c ă omul folosea „aripile de lemn” înainte de a fi inventat roata și a fi construit drumul, c ăutând s ă cucereasc ă întinderea alb ă a iernii, să și-o facă din înfrico șător dușman un aliat de n ădejde. Plecând de la afirma țiile anterioare ne vedem obliga ți să răspundem la trei întreb ări simple în leg ătură cu apari ția schiului: 1. Unde a ap ărut prima dat ă schiul ? 2. Când a ap ărut schiul ? 3. Cine a inventat schiul ? Vom încerca s ă răspundem la aceste trei întreb ări, plecând de la faptul că locurile unde a ap ărut schiul pot fi mai multe, c ă data apariției schiului poate fi precizat ă (chiar dac ă erorile de câteva 12 sute de ani pot fi neglijate datorit ă celor cinci milenii de existență a schiului), dar cine a alunecat prima oar ă pe schiuri este foarte greu de aflat. Bătrânii poporului osteac, popor de origine finic ă din Siberia occidental ă, privind cerul înstelat al lungii nop ți polare, povestesc nepo ților lor: Vedeți cele dou ă dâre albicioase ce br ăzdează cerul și care se unesc? Ele sunt urmele schiu rilor lui Tunc-Poks, zeul vânătorilor, pe care le-a l ăsat o dat ă când a pornit s ă vâneze un ren mare și frumos cum niciunul din voi nu a văzut. Gonea renul din toate pu terile sale, dar Tunc-Poks zbura pe schiuri și se apropia v ăzând cu ochii. Deodat ă, pe o pant ă repede, v ălurită, Tunc-Poks î și rupe un schiu. Uitați-vă, chiar acolo unde dispare una din cele dou ă dâre ! Dar Tunc-Poks era un schior prea bun pentru a renunța la vânat numai din acest motiv. El a continuat s ă alerge pe un singur schiu și a reușit să prindă până la urmă renul… „Urme de schi peste veacuri”, Gh. Epuran, Ed. Tineretului, cultur ă fizică și sport, București, 1958. În mitologia Nordului exist ă o veche legend ă a zeiței vânătorii pe care o numeau Skada. Se spune c ă: Într-o zi, furioas ă pe un ren care prin sprinteneala sa reușise să scape de vârful ascu țit al săgeților sale, pentru a fi la fel de iute ca renul ea a inventat schiul. Oamenii, care au înv ățat de la ea s ă foloseasc ă schiul, au socotit-o de atunci și zeița schiului și a sfârșitului zăpezii, numind-o Ondurrdis sau Onerdis. „Urme de schi peste veacuri”, Gh. Epuran, Ed. Tineretului, cultur ă fizică și sport, București, 1958. Legenda mai spune c ă zeița Skada a avut doi copii, un b ăiat și o fată. Fiul ei, Saeming, a fost primul rege al Norvegiei. El a fost 13 cel care a înv ățat poporul s ău să foloseasc ă schiul pentru a și putea câ știga mai u șor hrana. Talisman cu chipul lui Thor Tot în mitologia Nordului descoperim că Uller, Ullr sau Ull era zeul iernii, al vânătorii și al tragerii cu arcul. El era fiul lui Egie și ginerele lui Thor, zeul războiului, și schia atât de frumos și atât de iute, încât schiorii l- au ales ca patron al lor, purtându-i și astăzi chipul b ărbos pe diverse talismane. Mai sunt și alte legende de acest fel, legende care dovedesc marea pre țuire pe care popoarele nordului au acordat- o acestor miraculoase t ălpi de lemn prin care omul a învins iarna, devenind superior animalelor și putând s ă treacă de la vân ătoarea cu ajutorul capcanelor la vân ătoarea prin urmărire. Datele culese, probele aduse de arheologi și muzeografi cu privire la apari ția schiului, spun c ă originile îndep ărtate ale schiului se asociaz ă cu cele ale patinelor și saniei și, după formele primitive de naviga ție, este cu certitudine cel mai vechi mijloc pe care omul l-a pus în sprijinul libert ății sale de mi șcare. Referitor la aceasta, cu 370 de ani I.Ch., filosoful și generalul atenian Xenofon, elev al lui Socrate, descrie în lucrarea „Anabasis” modul cum se deplasau oamenii pe z ăpadă întrebuin țând un soi de „picioroange”. În aceast ă mărturie istorică, autorul descrie cum locuitorii Armeniei înveleau în saci copitele cailor, pentru a le u șura mersul pe z ăpadă. Tot el pomenește de un fel de „picioroange” cu ajutorul c ărora locuitorii din Scandinavia și Armenia se deplasau mai u șor pe zăpadă și pe … noroi. Schiurile de noroi, disp ărute ast ăzi, erau folosite și în Rusia, dar mai ales în China și Coreea. Filosoful Zsi-Tse, care a scris viața împăratului legendar Yu, pomene ște de existen ța lor în 14 prima jum ătate a secolului al IV-lea Î.Ch.. Mai târziu, în anii 145-86 Î.Ch. se vorbe ște despre aceste schiuri în lucrarea „Szi- ki”. Într-o gravur ă din paginile acestei lucr ări vedem c ă schiurile de noroi sunt ovale și sunt făcute din împletitur ă de nuiele. Cu privire la acei „Hippopodes” (oameni cu picioare de cai pentru mersul pe z ăpadă) mai aminte ște și naturalistul roman Pliniu cel B ătrân în opera sa „Istoria natural ă”. În neolitic, vân ătorul va g ăsi și alte solu ții. Împletitura din crengi cap ătă o formă îmbunătățită („Racheta Trug”); „osul de gheață”, străbunul patinelor, se apropie de aspectul cunoscut, iar plasa de nuiele pentru c ălcat noroiul devine „schiul de noroi” realizat din scânduri de lemn de form ă ovală, asemănător caiacelor cu extremit ățile ușor arcuite și ascuțite. În timpul orelor de pând ă, atenția vânătorului este atras ă de forma copitei renului – cu vârful rotunjit (oarecum asem ănător spatulei – vârful schiului de azi) pentru alunecare și pintenul dinapoi pentru frânare. De aici și până la construirea „bocancului de z ăpadă” nu a fost prea greu, materialele folosite fiind lemnul pe care-l sorbeau și oasele mari de animale. Treptat, treptat, obiectele de c ălcat zăpada încep s ă fie perfecționate, ajungându-se la o form ă mult îmbun ătățită realizată din lemn plat cu vârful ascu țit pentru a putea permite despicarea z ăpezii. De la jum ătatea celui de al doilea mileniu al erei noastre, adic ă de acum 500 de ani, ve știle se înmul țesc însă atât de mult, încât istoria acestui mijloc de deplasare ce va intra în curând în dotarea armatelor și apoi va deveni sport, începe într-adev ăr să fie scrisă. În muzeul schiului de la Oslo, situat în cl ădirea trambulinei de la Holmenkollen de lâng ă Stockholm, la Fiskartorpet, în muzeele de antichit ăți de la Moscova și Leningrad, în cele de la Copenhaga sau de la Helsinki, în cel de la Berna sau în muzeul brașovean de la poalele Tâmpei, obiecte de tot felul sunt supuse analizelor am ănunțite în corela ție cu alte documente, constituind puncte de plecare în multiple ipoteze. 15 În preajma anului 1930, arheologii descoper ă în grota Balingstas în apropiere de Uppsala (Suedia) un desen rupestru reprezentând un vân ător pe schiuri datând din anul 1050 I.Ch.. Schiul descoperit la Hoting (Suedia) I-a urmat o alt ă descoperire făcută într-o mla ștină de turb ă din Suedia central ă, la Hoting, unde s-a g ăsit un schi de o vechime apreciat ă la 4200 de ani. Într-adev ăr schiul g ăsit la Hoting, acoperit de straturi vechi de turbă, a dovedit c ă nu laponii au adus schiul din Asia, prin nord în Scandinavia, el existând aici încă din epoca de piatr ă. Bine conservat, cel mai vechi schiu din lume este p ăstrat ast ăzi în muzeul schiului de la (de lâng ă Stockholm), reprezint ă un model perfec ționat, având un suport mai ridicat pentru așezarea piciorului și o serie de orificii pentru curelele care îi fixează vârful. Dac ă schiul acesta, în vârst ă de 4200 de ani, are o formă atât de avansat ă, ce vechime trebuie s ă aibă „rachetele de călcat zăpada” sau primii „bocanci de z ăpadă”? Oase de animale cu capete rotunjite și găurite la extremit ăți, care serveau de patine, datând din vremuri preistorice, au fost g ăsite în Pomerania, în nordul Poloniei, în Islanda, Olanda și în vecinătatea locuin țelor lacustre din Elve ția, ca și în desenul unei sănii descoperite într-o cavern ă din vecin ătatea lacului Onega, în nord-vestul p ărții europene a fostei U.R.S.S.. Istoricul sovietic Ar țihovski sus ține, pe bun ă dreptate, c ă cele mai vechi reprezent ări de schiori, petrogrifele descoperite în localitățile Besove Sledki (în 1926 de A.M. Linevski) și Zalavrug (în 1936 de V.I. Rovdonikas), localit ăți lângă Marea Alb ă, dovedesc c ă și în Europa R ăsăriteană, din cele mai vechi timpuri, schiurile au fost alunec ătoare. Faptul c ă aceste încrusta ții în piatr ă, făcute – dup ă aprecierile arheologilor – pe la sfâr șitul mileniului al III-lea și începutul mileniului al II-lea I.Ch., de ci acum 4000 de ani, arat ă schiori care folosesc câte un b ăț și au genunchii îndoi ți, constituie o 16 dovadă de netăgăduit că oamenii acelor timpuri alunecau pe schiuri, b ățul fiindu-le de ajutor pe teren plat și în urcu șuri. Petrogriful descoperit la Zalavrug (U.R.S.S.) Figurile, de și numai conturate, mai permit s ă se vadă că acum 4000 de ani se cuno ștea și rondeaua care se pune la capătul de jos al b ățului pentru a-i limita afundarea în zăpadă. Desenul sculptat în piatr ă aflat la Rodov (Norvegia), dateaz ă și el din neolitic și confirm ă, prin aceea și sugestiv ă îndoire a genunchilor, folosirea schiurilor alunec ătoare în Scandinavia. Schiorul sculptat în piatr ă în epoca neolitică – Rodov (Norvegia) Desenatorul, mai pu țin îndemânatic, ne pune în încurcătură în ceea ce prive ște identificarea obiectului ținut de schior în mân ă. Să fie vorba tot de un b ăț ajutător în mers și folosit ca arm ă de apărare, sau de un arc ? Gestul, tr ădat de pozi ția brațelor, ne face să credem c ă este vorba de un arc, ca și în desenul în stâncă descoperit în Suedia, la Boksta lâng ă Upsala. În legătură cu locul unde a ap ărut prima dat ă schiul, sunt vehiculate mai multe teorii. Una dintre ele apar ține unui cercet ător german din Munchen, Carl J. Luther, un promotor al schiului modern și redactor al revistei „Der Winter”, mult apreciat ă în anii „30”. El pleca de la men țiunile făcute în diverse cronici chineze cu privire la utilizarea de c ătre chinezi, mongoli, manciurieni, coreeni, fie a „înc ălțărilor de z ăpadă” fie a „schiului de noroi” (de pildă, într-una dintre ele filosoful ZSI-TSE pomenea de existența lor în prima jum ătate a secolului al IV-lea I.Ch., 17 pentru ca mai târziu, în anii 145 – 86 I.Ch., în lucrarea „SZI-KI” să se aminteasc ă despre mijloacele de deplasare în terenurile mlăștinoase), dar și de faptul c ă zona mun ților Altai și a lacului Baikal a fost socotit ă leagănul mai multor popoare europene. Luther considera c ă schiul s-a n ăscut în Asia central ă, de unde au pornit la sfâr șitul ultimei perioade glaciare trei curente – corespunz ătoare unor migra ții. După Luther, schiul ar fi ajuns în Nordul Europei prin intermediul laponilor și al finicilor. În sprijinul teoriei sale, cercet ătorul german, aduce printre alte argumente și uimitoarea asem ănare pe care a descoperit-o între „rachetele de c ălcat zăpada” sau schiurile g ăsite în Finlanda și Islanda și cele utilizate în nord-estul Asiei, sau de c ătre membrii tribului ATHABASKI din Canada septentrional ă. Teoria a f ăcut mult ă vâlvă la timpul s ău deoarece era sus ținută de un savant de talia lui Fridtjof Nansen, care studiase fenomenul și din punct de vedere filologic. Profesorul Alfred King, un savant elve țian, semnala prezen ța schiului în Manciuria, mai ales în regiunea MUKDEN (Senian), cu 8 secole I.Ch.. El cita o cronic ă veche chinez ă în care o partidă de vânătoare era astfel descris ă: Vânătorii fixau la picioare buc ăți de lemn și se ajutau de două bețe; ei str ăbăteau cu o vitez ă uimitoare marile întinderi înghe țate. Ideea că laponii ar fi adus schiul în Asia și l-ar fi transmis apoi scandinavilor nu s-a dovedit pe deplin confirmat ă (vezi descoperirea de la HOTING – Suedia). O altă teorie privitoare la locul de origine al schiului este cea a savantului suedez K.B. Viklund (profesor la Universitatea din Uppsala). Cercet ările sale l-au dus l-a concluzia c ă schiul are două locuri diferite de ba ștină: unul răsăritean – în Siberia și Rusia de nord, și altul apusean – în Peninsula Scandinav ă. Dacă în răsărit schiurile aveau lungimea și lățimea egal ă și erau prev ăzute cu piei pentru a ajuta înaintarea, cele folosite de scandinavi difereau: numai schiul stâng era mai lung, în timp ce dreptul, mai scurt, era c ăptușit cu piele (c ăptușirea cu piele era folosit ă pentru a propulsa mai bine schiul și a nu aluneca înapoi n faza de împingere). El este de p ărere că schiurile care 18 au forma cunoscut ă de noi azi au fost întrebuin țate pentru prima oar ă de laponi și finlandezi, supozi ție susținută și de savantul suedez O. Svan și de A. Zettersen, fostul director al Muzeului schiului din Stockholm. De fapt nu numai profesorul VIKLUND, ci și alți cercetători îi consider ă pe laponi promotorii schiului perfec ționat cu mai bine de 2000 de ani I.Ch.. În lucrarea „Urme de schi peste veacuri”, Gh. Epuran, ofer ă date interesante privind varietatea formelor schiurilor întâlnite în lume. Pentru o mai bun ă cunoaștere a str ămoșului schiului de azi, sociologul francez G. Montandon stabile ște o clasificare pe genuri, distingând trei tipuri de schiuri: ƒ schiul primitiv de c ălcat (racheta, de obicei circular ă); ƒ rachetele canadiene, schiul de c ălcat perfec ționat (genul „TRUG”); ƒ schiul de alunecare. Schiul de c ălcat zăpada (racheta) a fost l-a rându-i diferen țiat, citându-se nu mai pu țin de 8 tipuri. Rachetă de călcat zăpada tip „Trug” Curios, dar adev ărat, racheta coexistă și azi alături de cele mai perfecționate schiuri (în Canada, S.U.A., în mun ții Alpi, Pirinei, Caucaz etc.). Suedezii O. Svan și A. Zettersen împart schiurile dup ă regiunile în care au fost folosite: ƒ tipul de sud – întrebuin țat de la mun ții Urali pân ă în Norvegia, este prev ăzut cu un l ăcaș scobit pentru picior și căptușit cu piele pe talp ă; ƒ tipul arctic – utilizat în nordul Siberiei și al Europei, se caracterizeaz ă printr-o form ă bombat ă pe fața superioar ă și cu orificii verticale pentru leg ături. Talpa acestuia este acoperită cu piele sau este goal ă; 19 ƒ tipul de nord – folosit de scandinavi (Norvegia, Suedia și Finlanda) se prezint ă diferit de celelalte prin faptul c ă schiul stâng este mai lung și mai îngust, cu rol de alunecare, iar dreptul este mai scurt și acoperit cu piele pentru împins. Trebuie s ă amintim faptul c ă acest schi de c ălcat zăpada – racheta, a fost folosit de c ătre oameni si pentru caii pe care îi foloseau iarna pentru vân ătoare sau transport. Dac ă ne vom referi la laponi vom descoperi o întreag ă gamă de schiuri specializate: schiul pentru z ăpadă întărită, folosit în lungile călători de prim ăvară, era făcut din dou ă esențe de lemn (una mai moale și una mai tare). Primele rachete de z ăpadă care echipau în secolul XI oamenii și animalele Către anul 1670 apare lucrarea intitulat ă „Laponia” care prezintă c u l u x d e a m ănunte schiul lapon. Lucrarea a fost publicat ă de Johann Scheffer, un cet ățean din Strasburg. În capitolul XX al lucr ării, intitulat „Armele și instrumentele de vânătoare în folosin ță la laponi”, Scheffer descrie schiurile pe care el le nume ște soleae lignae , tălpi de lemn, dar c ărora în Laponia li se spunea skider , sau skiier . Schiul drept era mai lung decât schiul stâng servind ca schiu director și având un nume special, andur sau andra . De obicei, el avea talpa acoperită cu blan ă pentru a nu aluneca înapoi la urcare și nici prea iute la coborâre. Leg ătura consta dintr-un inel din nuiele în care se introducea vârful înc ălțămintei și o curea trecut ă peste toc, oprind piciorul s ă iasă din inel. 20 Lapon pe schiuri, reprezentat în cartea lui Scheffer (1670) După c u m s e v e d e î n g r a v u r a care înso țește textul, laponii alunecau pe schiul din esen ță tare, care era lucios și greu, și alergau pe cel ălalt, care era mai ușor și întrebuin țat ca o trotinetă. Se serveau de un singur b ăț asemănător unei sulițe, prevăzut la cap ătul de jos cu un inel asem ănător rondelei de azi, în mâna cealaltă purtând arcul. (vezi imaginea al ăturată). Schiul pentru z ăpadă moale se întrebuin ța toamna, când zăpada era proasp ăt ninsă și abundent ă. Schiul lupilor, o variant ă a schiului pentru z ăpadă moale, căpătând denumirea prin faptul c ă era utilizat la vân ătoare de lupi și lincși, era mai scurt și mai lat pentru a da o mai mare libertate de mi șcare vân ătorului. Pe talp ă, schiurile prezentau un șanț direcțional, iar pe partea de deasupra ornamente cu linii care convergeau spre vârfuri. Laponi pe schiuri. Reproducere dup ă o carte a lui Olas Magnus (1555) Interesant de semnalat este modul cum î și construiau laponii schiurile. Ei alegeau un pin înclinat spre soare, cu o curbur ă pronunțată. Din trunchiul doborât, se t ăia o fâ șie spre „inima” lemnului. Astfel, curbura și vârful schiului erau realizate foarte simplu și se men țineau permanent a șa. Vechii laponi numeau curbura Olle sau Ollo și, desigur, datorit ă ei schiul aluneca mai u șor. Mult mai târziu a ap ărut realizarea spatulei, prin uscarea în presă a materialului. Supozi ția că laponii ar fi inventat schiul 21 perfecționat de alunecare se dovede ște justificat ă de îndemânarea și măiestria cu care î și construiau schiurile. Pe măsura evolu ției sale omul a perfec ționat numeroase sisteme de prindere a schiurilor, sistemele de prindere prezentate în imaginea de mai jos fiind doar dou ă din începuturile acestor sisteme de prindere numite în zilele noastre „leg ături”. Sisteme de prindere a schiurilor În anul 1555 renumitul istoric și geograf suedez, arhiepiscopul Olaus Magnus, editeaz ă „Istoria popoarelor nordice” („Historia de gentibus septemtrionalibus”) în care se g ăsesc și gravuri care înfățișează laponi pe schiuri. Laponi la vân ătoare pe schiuri, a șa cum apar în cartea lui Olaus Magnus (1555) Într-una sunt reprezenta ți trei vânători, printre care și o femeie, tr ăgând cu arcul de pe schiuri, care au vârfurile îndoite. Be țe nu au, doar unul dintre ei se sprijin ă pe o suliță. Cercet ătorii din zilele noastre tind s ă acorde acestei gravuri o valoare relativ ă, deoarece gravura a fost executat ă de desenatori italieni care nu v ăzuseră niciodată cum arat ă schiurile. 22 Cu un an mai târziu (1556) apare la Basel (Elve ția), cartea unui călător austriac care vizitase Rusia, pe nume Gerberstein. Vorbind despre schiuri, autorul spune: Iarna ei fac de obicei drum ul pe artach, un fel de t ălpi lungi de aproape 6 palme; îmbr ăcându-le în picioare, ei merg repede și fac drumurile cu vitez ă mare. În diversele edi ții ale lucr ării sale, Gerberstein reprezint ă schiul într-o gravur ă, în care al ături de s ănii sunt și doi schiori (vezi imaginea de mai jos). Amândoi schiorii au haine cu poalele scurte și căciuli, picioarele lor fiind înf ășurate într-un fel de moletiere. Schiurile au vârfurile îndoite și sunt scurte, în schimb, bețele cu care ei ajut ă alunecarea sunt foarte lungi, vârfurile lor fiind ascuțite, dovad ă că ele sunt mai curând suli țe, folosite pentru împingere în timpul mersului. Anul 1888 este o dat ă marcant ă în evoluția schiului, fiind anul în care expediția condus ă d e N a n s e n a traversat Groenlanda pe schiuri. Nansen cu tovar ășii săi de drum din traversarea Groenlandei La 2 mai 1888 (avea atunci 27 de ani) Nansen pleac ă din Cristiania spre Groenlanda. Cu Nansen mai erau înc ă cinci îndr ăzneți: Otto Sverdrup, Olaf Dietrichson și trei laponi – Samuel Johansen Balto, Christian Christiansen Trana și Ole Nielsen Ravne. Timp de 65 de zile ei au mers continuu peste mun ții de ghea ță ai Groenlandei și nu au avut alt ad ăpost decât colibele ce și li 23 făceau din ghea ță și le acopereau cu pieile duse pe s ănii, suportând mânia viscolelor cumplite și arsura gerului care adesea f ăcea ca termometrele s ă arate -500C. În aceste 65 de zile ei au urcat și coborât mun ți uriași de gheață, parcurgând în total 560 de kilometri și atingând uneori altitudini de 2700 de metri. Schiorii din expedi ția lui Nansen Pe toat ă perioada acestei expediții schiurile au fost un ajutor de nepre țuit, fiecare dintre cei cinci exploratori folosind un b ăț lung, uneori două, cu care se ajutau la mers, trăgând în acela și timp câte o sanie pe care erau a șezate bagajele. Expediția lui Nansen a dat startul unei noi mode, aceea a expedițiilor pe schiuri. Pentru a argumenta aceast ă afirmație am extras din izvoarele documentare litografia al ăturată, care îl reprezint ă pe Charles de Lesseps, consulul Franței în expedi ția din Kamtchatka organizat ă de Contele de La Pérouse. Pentru a încheia aceste pagini în care am văzut, pe scurt, cum scriitorii au făcut, dup ă istorici, cuno ștință cu aceste instrumente ale iernii, r ămâne să amintim c ă și Balzac, în „Serafista” face aluzie la oamenii legendari ai nordului, care zboar ă pe zăpadă cu lungile lor aripi de lemn prinse la picioare. 24 25 Capitolul 2. Apariția schiului în România Surse documentare privitoare la apari ția schiului pe meleagurile țării noastre sunt foarte pu ține, singurele lucr ări scrise prezente în literatura de specialitate a domeniului nostru, lucr ări care stau la baza document ării noastre, fiind „Urme de schi peste veacuri” de Gheorghe Epuran (Ed. Tineretului Cultur ă Fizică și Sport, Bucure ști, 1958), „Sportul românesc de-a lungul anilor” de Emil Ghibu și Ion Todan (Ed. Stadion, Bucure ști, 1970) și „Marea aventur ă a schiului” de Ion Matei (Ed. Albatros, Bucure ști, 1982). Primele date despre prezen ța „bocancilor de z ăpadă” pe meleagurile române ști apar într-un articol intitulat „Bocancii de zăpadă (rachetele) în România și Europa de Sud” publicat în anul 1938, în „Pa skidor” de c ătre directorul muzeului schiului din Stockholm, maiorul A. Zettersen. Autorul articolului descrie o știre men ționată de profesorul Viklund (dup ă un izvor documentar unguresc) în care se semnaleaz ă că păstorii din județul Satu Mare întrebuin țează pentru mersul pe z ăpadă rachete rotunde ca ni ște cercuri de butoi, cu plase în interior. În urma acestei știri, Zettersen reu șește să procure pentru muzeului schiului din Stockholm o astfel de pereche de rachete, provenite din Maramure ș , rachete asem ănătoare cu un tip de rachete din Suedia, singura deosebire fiind o a treia leg ătură transversal ă din nuiele de r ăchită, pe care o aveau rachetele suedeze (vezi imaginea de mai jos). 26 Rachete maramure șene (în stânga) comparate cu rachetele suedeze Ca în toate regiunile în care iarna durează doar dou ă-trei luni pe an, pare destul de sigur ă ipoteza c ă schiul a ap ărut după aceste rachete. Prima dovad ă documentar ă cu privire la apari ția schiului pe meleagurile române ști este furnizat ă de italianul Alexander Gwanina, în cronica „Sarmatiae Europae descriptio” („Cronica Europei Sarmatice”) ap ărută la Kracovia în anul 1578. Schiori din cronica lui Gwanina Gwanin aminte ște despre schi în capitolul în care descrie p ământurile Carpaților păduroși („Permio Regio”) și în capitolul „Locuitorii din regiunea Ceremu șului” („Ceremisi Populi”), numind schiul – „Nartae”, termen folosit pentru schi în unele regiuni ruse ști și în Polonia. Autorul este uimit de repeziciunea cu care locuitorii acestor regiuni se deplaseaz ă pe zăpadă, dovadă că ei folosesc de mult timp și în mod obișnuit tălpicile lungi de lemn care îi ajută iarna la vân ătoare. Din aceast ă regiune a Ceremu șului care atingea și ținuturile cele mai nordice ale țării noastre, schiul a coborât desigur și mai spre sud, dovad ă fiind afirma ția cercet ătorului maghiar Istvan Chernel, care semnaleaz ă faptul c ă în mun ții Bihorului localnicii foloseau în secolul trecut un schiu primitiv pentru deplasarea în timpul iernilor cu z ăpadă mare.Urm ătoarele izvoare documentare cu privire la apari ția schiului, ne parvin începând cu anul 1837, an când s-a constituit la Bra șov „Societatea carpatin ă ardelean ă” („Erdelyi Karpat Egyesület”), apoi cu „Trinitatea vremelnic ă” (1869), ai c ă rei promotori au fost Nicolae Grigorescu, Alfred Bernath și Dimitrie Grecescu. 27 În anul 1893 ia fiin ță prima societate turistic ă româneasc ă cu activitate efectiv cunoscut ă: Societatea carpatin ă „Sinaia” în al cărui statut întâlnim și preocup ări pentru sporturile de iarn ă. Dovada ca sporturile de iarn ă, îndeosebi schiul era o realitate este demonstrat ă de înfiin țarea, între anii 1873 – 1882, în mai toate ora șele din Transilvania a „Asocia țiilor de patinaj”. Revista „Hercules” î și informa cititorii, în anul 1893, c ă „săniușul pe picioare” se practica în mai multe localit ăți ardelene, mai ales în zona Clujului și Bihorului. În 1895, în paginile aceleia și reviste, g ăsim știri despre schiorii clujeni, prezenți pe malurile Some șului sau cu ocazia excursiilor la Turda, la Hoia și pe Feleac, ale c ăror excursii se transformau în adevărate curse de schi fond transformate în adev ărate concursuri (neoficiale). Reg ăsim informa ții de valoare în paginile acestei reviste, cum ar fi: parcurgerea distan ței Cluj – Turda (35 km) în 5 ore și 30 de minute, de c ătre schiorii V. Hulița, L. Birka ș și E. Toper țer, precum și informa ții privind marea contribu ție adus ă la răspândirea schiului de c ătre Academia de Comer ț și Clubul sportiv al tineretului studios din Cluj. În preajma anului 1900 ne parvin informa ții mult mai ample din centre ca Bra șov, Cluj, Sibiu sau cele de pe Valea Prahovei. Apariția schiului în Transilvania și nu în Bucegi este explicat ă de Ion Matei („Marea aventur ă a schiului”, Ed. Albatros, București, 1982) prin faptul c ă „în Transilvania schiul p ătrunde mai direct, pe filiera austriac ă sau german ă, în timp ce la Sinaia este adus de protipendada capitalei, care frecventa stațiunile de schi din Elve ția. La 3 noiembrie 1905 ia fiin ță societatea de schi din Bra șov aparținând locuitorilor de na ționalitate german ă „Kronstadter ski-vereinigung” (K.S.V.), care are chiar în primul an de activitate 54 de membrii. Prin intermediul acestei societ ăți se construie ște, în 1907, prima caban ă din Poiana Post ăvarului, care era mai mult o colibă de scânduri, de câ țiva metri p ătrați dotată cu o sob ă pentru înc ălzirea schiorilor și fierberea unui ceai, dar asigura celor ce veneau la Poiana Post ăvarului un ad ăpost necesar în zilele aspre ale iernii. 28 Schiori din Bra șov în fața primei cabane de schi din Poiana Post ăvarului Zdarski în primul slalom cu porți organizat de el în 1905 Totuși, cel mai mare eveniment al anului 1907 l-a constituit vizita la Brașov a „p ărintelui” schiului alpin, Mathias Zdarski, care a venit la invitația societ ății de schi „Kronstadter Schi – Vereinigung” (K.S.V.), pentru instruirea schiorilor. El a demonstrat aici tehnica școlii de schi de la Lilienfeld și brașovenii l-au imitat apoi mulți ani, folosind uria șul băț ca sprijin în timpul virajelor. La 12 februarie 1909, K.S.V. organizeaz ă primul concurs de schi disputat pe teritoriul țării noastre, concurs disputat pe un traseu de 7,5 km și la care au participat 10 concuren ți. Acest concurs a fost reeditat în anii urm ători, disputându-se în total cinci edi ții sub titulatura de „Campionatul Ardealului”, la ultimele trei edi ții fiind organizate și întreceri feminine pe distanțe scurte. Toate aceste ac țiuni au f ăcut ca num ărul membrilor societ ății K.S.V. să se dubleze, în 1910 el fiind de 112 membrii. Deoarece vechea caban ă construit ă nu mai putea s ă cuprind ă toți doritorii de schi, în anul 1910 a fost ridicat ă o a doua cabană de schi, mult mai mare și mai bine utilat ă, cabană amplasat ă chiar la intrarea în Poiana mare. 29 Imagine de la primul concurs de schi feminin În anul 1911 se organizeaz ă, pe pârtia de bob de la Sinaia (400 m), „Marele premiu al schiorilor”. Concursul nu are reguli precise, femeile concureaz ă alături de bărbați, num ărul concuren ților abia se ridic ă la nouă, dintre care trei femei. Practic, acest concurs a fost rezervat câtorva tineri din aristocra ție, de unde și lipsa lui de popularitate. În acela și an se înfiin țează la Sibiu „Clubul de schi”, datorit ă căruia schiul p ătrunde în mun ții Cibinului și ai Făgărașului. Clubul K.S.V. din Bra șov organizeaz ă, în anul 1912, cel de-al doilea curs de instruire pentru schiori, având ca profesor o alt ă personalitate a schiului de pe vremea aceea, Carol J. Luther din Munchen, unul din pionerii schiului cu dou ă bețe, mulți ani redactorul principal al revistei germane de schi „Der Winter”. Abia în februarie 1920, în „Revista automobil ă”. În aceast ă revistă se spune c ă, încă cu 40 de ani în urm ă, deci în 1880, s-a înființat la Bra șov societatea pentru schi „Karpathia” și mai târziu „Skiverein”. 30 31 Capitolul 3. Bazele generale ale teoriei și metodicii schiului 3.1. Obiectul, sarcinile și metodele teoriei și metodicii schiului 3.1.1. Obiectul disciplinei Teoria și metodica schiului se fundamenteaz ă pe bazele științifice ale tehnicii și a metodicii înv ățării acesteia, în scopul perfecționării și îmbog ățirii continue a proceselor tehnice, precum și în găsirea celei mai eficiente c ăi de înv ățare a schiului. Aceast ă disciplin ă este chemat ă să asigure o permanent ă îmbunătățire a concep ției de ini țiere, înv ățare și perfecționare a tehnicii din schi, asigurând desf ășurarea cu eficiență maxim ă a procesului instructiv-educativ specific acestei discipline. În vederea realiz ării acestor obiective, teoria și metodica schiului se bazeaz ă nu numai pe datele rezultate din activit ățile practice, teoretice și metodice desf ășurate pân ă în prezent de specialiștii din acest domeniu, ci și pe folosirea pe scar ă largă a datelor furnizate de științele conexe acestei discipline. Fundamentarea științifică a tehnicii și metodicii înv ățării schiului, sporirea eficien ței acestora, nu pot fi ast ăzi concepute, fără folosirea datelor altor domenii ale științei. Foarte importante pentru determinarea for țelor externe și interne ce influen țează mișcările specifice în schi și a modului de solicitare a aparatului osos și muscular în execu ția tehnicii și 32 în desfășurarea efortului specific, sunt datele furnizate de anatomie și biomecanic ă. Datele ob ținute de cercet ările în domeniul aerodinamicii au dus la g ăsirea unor pozi ții noi în probele de coborâre și sărituri, fiziologia, ofer ă date științifice pentru stabilirea parametrilor de baz ă ai efortului specific schiului; psihologia, pentru aprofundarea aspectelor complexe ale instruirii și educării schiorului; pedagogia și metodica educației fizice ajut ă c u d a t e g ăsirea celor mai eficiente succesiuni în înv ățare, mijloacele și procedeele metodice cele mai eficiente, principiile care conduc spre o instruire modern ă. 3.1.2. Problemele teoriei și metodicii schiului Pentru rezolvarea obiectivelor propuse, teoria și metodica schiului, trebuie s ă participe la rezolvarea urm ătoarelor probleme: ƒ stabilirea precis ă a obiectului disciplinei și a legăturii ei cu alte științe; ƒ stabilirea sistemului de procedee tehnice necesar în fiecare etapă a învățării, precum și a interdependen ței dintre tehnica de baz ă și cea competi țională; ƒ stabilirea c ăilor și mijloacelor celor mai eficiente pentru învățarea schiului la diferite colective; ƒ precizarea celor mai caracteristice aspecte, biomecanice, fiziologice, psihologice, pedagogice ale procesului de instruire; precizarea particularit ăților învățării schiului în funcție de obiectivele urm ărite, vârst ă, sex, grad de preg ătire fizică; ƒ precizarea elementelor activit ății de instruire. Sarcinile teoriei și metodicii schiului ƒ studierea și aplicarea experien ței dobândite în țara noastr ă precum și pe plan mondial în procesul înv ățării schiului, formularea de noi ipoteze de lucru pentru optimizarea randamentului de instruire; 33 ƒ stabilirea particularit ăților instruirii schiorilor și fixarea diferențială a mijloacelor în func ție de vârst ă, sex și nivel de pregătire; ƒ planificarea și stabilirea c ăilor de dirijare a sistemului complex de preg ătire sportiv ă; ƒ contribuie la stabilirea metodelor și mijloacelor de educa ție a sportivilor. 3.1.3. Metodele de cercetare științifică ale teoriei și metodicii schiului Cercetarea științifică din domeniul educa ției fizice și sportului s-a dezvoltat mult în ultima perioad ă, teoria și metodica schiului adoptând metode proprii specificului disciplinei dup ă cum urmeaz ă: ƒ observa ția, este activitatea ce se desf ășoară în vederea culegerii datelor ce permit studierea modului în care este condus procesul instructiv educativ. Ea trebuie s ă aibă un caracter permanent și să fie dirijat ă pe baza unor obiective și a unui plan bine stabilit. Observa ția constituie prima treaptă a procesului dialectic de permanent ă înnoire a practicii prin datele pe care ea îns ăși le furnizeaz ă după ce acestea au fost prelucrate. ƒ experimentul , având ca scop verificarea unor ipoteze de lucru, are mare aplicativitate în cercetarea din domeniul schiului. Aceast ă metodă este aplicat ă pe de o parte, în cercetarea de laborator, asupra materialelor, echipamentului și cererii de schi, și pe de alt ă parte în cercetarea eficien ței unor noi metode și mijloace de instruire a schiorilor. ƒ analiza randamentului procesului instructiv-educativ , este metoda de studiere a raportului dintre planificare și realizarea ei. Metoda nu furnizeaz ă numai datele ob ținute din activitatea de comparare a obiectivelor planificate și realizate. Ea trebuie s ă se extind ă asupra întregului proces instructiv – educativ și să dea datele obiective asupra realității schiorului la tehnologia instruirii. Acest lucru este deosebit de important în preg ătirea unui schior consacrat, 34 cât mai ales în etapele de formare a unui schior de performan ță. ƒ metoda studierii ultimelor nout ăți din domeniul schiului , este metoda pe care to ți speciali știi din domeniul schiului sunt chema ți să o permanentizeze în activitatea lor. Studierea literaturii de specialitate, a materialelor prezentate cu ocazia diferitelor consf ătuiri, congrese, simpozioane științifice din domeniul schiului intern și internațional sunt unele din principalele aspecte ale aplic ării acestei metode de cercetare. ƒ metoda convorbirii , este una din principalele c ăi de realizare a schimbului de experien ță între speciali știi angrena ți pe linia schiului: sportivi și antrenori, precum și cu speciali știi din alte domenii. Desf ășurate dup ă un plan corespunz ător întocmit, acestea pot furniza date importante. ƒ metoda testelor este foarte r ăspândită în activitatea de schi. Pentru ca rezultatele ob ținute în urma test ărilor să fie utile și reale este necesar ă alegerea cu mult discern ământ a acelor teste care s ă fie corespunz ătoare scopului urm ărit. Principalele criterii de alegere a testelor: validitatea, fidelitatea, obiectivitatea. În acela și timp testele alese trebuie s ă răspundă unor cerin țe practice de ordin organizatoric și cerințelor de utilizare ulterioar ă. 3.2. Bazele generale ale metodicii schiului Metodica înv ățării schiului a f ăcut progrese remarcabile datorită condițiilor permanent îmbun ătățite în care evolueaz ă schiorii în prezent. Aceste condi ții sunt reprezentate de: ƒ terenurile (pârtiile) bine alese și amenajate; ƒ folosirea mijloacelor moderne de transport pe cablu puse la dispoziția celor care vor s ă practice schiul; ƒ perfecționarea și diversificarea materialelor de schi (schiuri, legături de schi, înc ălțăminte). 35 ƒ Acestor factori le se adaug ă și: ƒ dezvoltarea extraordinar ă a turismului; ƒ dezvoltarea activit ății sportive a sistemului competi țional de masă și de performan ță cât și a mijloacelor moderne de informare; ƒ valorificarea inteligen ței și experien ței celor mai buni tehnicieni, practicieni, oameni de știință. Factorii aminti ți i-au obligat pe speciali știi domeniului s ă abordeze într-un mod mai realist c ăile prin care schiorul poate să-și formeze capacitatea de a solu ționa con știent și eficace toate problemele pe care le întâlne ște în evolu ția sa pe z ăpadă. Modelul celor mai buni schiori a dovedit o mare putere de atracție rupând barierele unor curente și școlii tradi ționale, mai mult sau mai pu țin dogmatice, care în anumite etape și-au lăsat amprenta asupra orient ării speciali știlor din țara noastr ă, obligând la o mai mare receptivitate fa ță de nou, acest nou în continuă evoluție, fiind verificat în practic ă prin eficien ță. Celor mai noi și mai perfec ționate procedee puse în valoare de cei mai buni schiori ai lumii, în schiul de fond, alpin sau sărituri, li s-au g ăsit forme simplificate eficace și accesibile pe diferite trepte ale înv ățării. Metodica a c ăutat și a găsit căile care s ă pună la îndemâna tuturor celor care doresc s ă practice schiul, modalit ăți diferențiate pentru însu șirea acestor procedee. Metodica s-a perfec ționat și s-a diversificat adaptându-se particularit ăților celor atra și de schi printr-o gam ă largă de motivații, tineri și vârstnici încep ători, avansa ți sau perfecționați, care vin la sfâr șit de săptămână sau în tabere de vacanță, să se perfec ționeze și să-și demonstreze aptitudinile în întreceri. Este firesc ca școala, prin verigile sistemului ei organizat și eficient, s ă reprezinte cadrul cel mai important în care se ini țiază și se călăuzesc primii pa și spre cunoa șterea și practicarea sistematic ă a acestui sport, în lec țiile la clas ă sau în afara clasei. Pornind de la bazele generale ale înv ățării schiului, formele particulare corespunz ătoare acestor multitudini de situa ții vor 36 găsi căile, solu țiile, cele mai corespunz ătoare. În procesul de instruire și antrenament specific schiului, se acumuleaz ă cunoștințe, priceperi și deprinderi, se perfec ționează calitățile motrice și se educ ă trăsăturile pozitive de caracter. Întrucât în procesul de înv ățare, împreun ă cu sarcinile generale de educare, pe primul plan st ă însușirea de cuno ștințe și deprinderi noi, iar în antrenament împreun ă cu rezolvarea acelorași sarcini pedagogice, perfec ționarea acestor deprinderi în vederea atingerii unor performan țe înalte, este necesar ca în abordarea problemelor metodicii înv ățării schiului s ă se porneasc ă de la cunoa șterea cadrului în care se formeaz ă și se perfecționează aceste deprinderi. 3.3. Formarea deprinderilor motrice de deplasare pe schiuri Specific deprinderii motrice este, perfec ționarea de ordin calitativ superior a actelor motrice înv ățate, rezultat al unei organizări dinamice a activit ății corticale, prin care se realizeaz ă integrarea mi șcărilor simple care se compun ac țiunea motrică în structuri automatizate ce r ăspund unor anumite situații. Procesul de însu șire a tehnicii schiului, corect organizat și dirijat, trebuie s ă urmărească formarea de stereotipuri dinamice cu un anumit grad de stabilitate la condi ții variate, cu indicii superiori de execu ție și randament. Formarea stereotipului dinamic asigur ă posibilitatea conducerii cu ușurință și precizie a mi șcărilor, eliberând unele sectoare corticale în vederea activit ății creatoare. Ca orice proces care are drept caracteristic ă dezvoltarea spre forme superioare, deprinderile motrice de deplasare pe schiuri se formeaz ă în mai multe faze. Aceste faze sau etape vor înregistra în forme concise un proces dinamic, nu lipsit de momente de cotitur ă, de acceler ări, stagn ări sau chiar regrese, dar care în linii mari se încheie cu realizarea capacit ății 37 elevului de a executa corect și eficace o gam ă variată de procedee tehnice. În caracterizarea acestor faze nu trebuie omis faptul c ă formarea deprinderilor motrice este un proces complex, intelectual-motric, condi ționat de numero și factori subiectivi și obiectivi, dintre care putem aminti: complexitatea procedeelor tehnice specifice schiului, aptitudinile elevului, nivelul capacităților lui motrice,în general,al îndemân ării în mod special, nivelul pedagogic al instruirii, cantitatea și modelul de eșalonare a exers ărilor, experien ța motric ă anterioar ă, aprecierea și autocontrolul rezultatelor, interesele, motiva ția elevului, care poate determina con știent activ ă, concentrarea atenției, mobilizarea, toate sus ținute de efortul de voin ță. Faza întâi de formare a deprinderilor perceptiv motrice de deplasare pe schiuri include în sine crearea reprezent ării generale a mi șcării studiate și primele încerc ări de executare a ei. La primele alunec ări pe schiuri impulsurile nervoase, în special cele cu punct de plecare la nivelul centrilor echilibrului și al picioarelor, ajunse în scoar ța emisferelor cerebrale iradiază. Prin aceast ă iradiere excita țiile cuprind nu numai sectoarele grupelor musculare care trebuie s ă îndeplineasc ă mișcarea, de exemplu: pentru men ținerea echilibrului în deplasare, ci și cele apropiate care nu au nici o leg ătură cu executarea ei. Consecin ța acestei excit ări simultane a multor centri nervo și constă dintr-o generalizare a r ăspunsurilor motrice care se exteriorizeaz ă mai ales la schiorii încep ători, printr-un șir de mișcări inutile, necoordonate, prin executarea nesigur ă a mișcării, printr-o rigiditate a întregului corp, printr-un mare consum și risipă de energie. Cu cât num ărul și complexitatea impulsurilor care vor sosi la nivelul scoar ței va fi mai mare, cu cât încep ătorul va fi pus într- o situație mai dificil ă, căreia uneori nu-i va putea face fa ță. De aceea pentru a u șura însu șirea mișcărilor, mai ales în prima fază a form ării deprinderilor, trebuie s ă acordăm o aten ție deosebit ă creării celor mai favorabile condi ții prin alegerea și pregătirea terenului de lucru. 38 Prima dificultate în formarea deprinderilor de deplasare pe schiuri const ă în faptul c ă ea se desf ășoară în condi ții cu totul neobișnuite, nu numai datorate mediului, cât mai ales pozi țiilor pe care le ia corpul în alunecarea peste diferite forme de teren cu zăpadă variabil ă, impulsurilor pe care le prime ște de la nivelul contactului cu panta, greutatea și mai ales lungimea schiurilor. Un om care nu a mai schiat nu este obi șnuit cu o astfel de greutate ag ățată de picioare. În timpul deplas ării pe schiuri, uneori vârfurile sau cozile schiurilor se vor încruci șa, se vor încurca în z ăpadă, vor aluneca necontrolat. La pierderea echilibrului lateral schiurile îi vor îngreuna schiorului reechilibrarea. Toate acestea pot provoca schiorului încep ător dificult ăți, uneori amplificate de teama preconceput ă de accidentare. Pentru a diminua reflexele de ap ărare care frâneaz ă formarea deprinderilor necesare men ținerii echilibrului și conducerii schiurilor, va trebui s ă se acționeze cu mult ă pricepere și tact. De multe ori, de aceste prime momente ale contactului schiorului încep ător cu schiurile și terenul, poate depinde ritmul progreselor ulterioare. Deoarece procesul de formare a deprinderilor motrice începe încă de la primele încerc ări de executare a unei ac țiuni motrice bine determinate, persoanele care nu au mai pus schiurile în picioare trebuie s ă se obișnuiască cu ele, s ă învețe să le miște prin aer, s ă se deplaseze cu ele prin cele mai simple procedee. Pentru primele lec ții cu încep ătorii, se desprind dou ă sarcini pedagogice generale: ƒ Prima sarcin ă: stăpânirea schiurilor ca obiect. Încep ătorul nu trebuie s ă simtă o greutate prin faptul c ă are schiurile legate de picioare, el trebuie s ă se obișnuiască cu ele și pe cât este posibil s ă se foloseasc ă de calitățile lor. ƒ A doua sarcin ă: formarea și dezvoltarea capacit ății de apreciere diferen țiată a senza țiilor de la nivelul contactului picioarelor cu z ăpada prin intermediul schiurilor. 39 Schiorul încep ător va trebui s ă fie îndrumat s ă-și concentreze atenția asupra senza țiilor pe care le percepe la nivelul picioarelor, s ă învețe să foloseasc ă sprijinul prin împingerea cu schiurile pe z ăpadă și să reacționeze instantaneu și sigur la toate impulsurile, pentru a evita pierderea echilibrului. Cele dou ă sarcini se rezolv ă prin folosirea unor serii de exerci ții ajutătoare și a unor exerci ții simple de deplasare pe schiuri, de exemplu: ƒ ridicarea alternativ ă a schiurilor de pe z ăpadă și deplasarea lor la dreapta, stânga, în jos și în sus; ƒ ridicarea alternativ ă a vârfurilor schiurilor și deplasarea lor spre dreapta, spre stânga f ără a ridica coada schiurilor de pe zăpadă; ƒ schimbările de direc ție de pe loc prin p ășirea în jurul cozilor sau a vârfurilor schiurilor; ƒ întoarcerea prin s ăritură cu și fără sprijin pe be țe; ƒ mers pe schiuri f ără bețe, prin p ășire pe o z ăpadă nu prea mare; ƒ mers pe schiuri prin z ăpadă proasp ătă, după urmele instructorului, schimbând permanent direc ția; ƒ alunecări prin împingeri simultane cu be țele; ƒ urcări și coborâri în trepte, coborâri directe si oblice; ƒ coborâri pe pant ă puțin înclinat ă cu opriri prin reducerea vitezei de alunecare pe plat sau contrapant ă; ƒ coborâri cu trecerea greut ății de pe un schi pe cel ălalt, cu ghemuiri și ridicări, cu trecerea greut ății corpului spre vârfurile picioarelor spre c ălcâie, pentru a ob ține o pozi ție echilibrat ă și suplă; ƒ coborâri cu treceri peste schimb ări de înclinare a pantei și peste mici ondula ții de teren; ƒ schimbări de direc ție prin pivotarea genunchilor și încărcarea mai pronun țată a schiului exterior. Exercițiile și procedeele de deplasare enumerate nu necesit ă eforturi deosebite și o mare exactitate sau vitez ă a mișcărilor. 40 În acest stadiu al înv ățării nu se va manifesta o exigen ță exagerat ă asupra corectitudinii exerci țiilor. Instructorul va remarca și sublinia orice rezultat pozitiv în încerc ările elevului. Fiecare apreciere bun ă va fi motivat ă arătându-se cauzele reușitei. Vor fi evitate observa țiile critice și aprecierile nefavorabile mai ales atunci când se constat ă efort și bunăvoință din parte elevului. Nu numai succesele în însu șirea procedeelor tehnice trebuie subliniate, ci și truda, hot ărârea de a învăța. Profesorul se va str ădui să creeze o atmosfer ă destinsă de bună dispoziție, dând dovad ă de solicitudine și tact. Cele mai caracteristici deprinderi noi, din cele mai ar ătate mai sus sunt coborârile. Unii instructori pun prea mare accent, în acest stadiu al învățării, pe mi șcările corpului pentru a executa diferite exerciții de echilibrare sau deplasare a schiurilor. În realitate interesul principal trebuie acordat for țelor care ac ționează la nivelul contactului schiurilor cu z ăpada. Senzațiile pe care prime ște elevul de la nivelul picioarelor, trebuie s ă determine folosirea unor mi șcări specifice pentru obișnuirea cu schiurile și alunecarea. Perceperea acestor senza ții trebuie îmbun ătățită prin repetare și pornind de la ele s ă se propun ă elevului exerci țiile sau procedeele tehnice care s ă-i ofere solu ții adaptabile problemelor pe care la are de rezolvat. Aceste ac țiuni motrice nu pot fi în to talitate stereotipe deoarece informațiile primite asupra st ării zăpezii, mai mult sau mai puțin alunecoase, care se opune mai mult sau mai pu țin deplasării laterale a schiurilor în func ție de viteza de deplasare, de forma terenului, nu sunt permanent acelea și. Pentru a- și asigura echilibrul la coborâre, schiorul trebuie s ă se familiarizeze, în alunecare, cu varia țiile presiunilor pe care le va percepe la nivelul picioarelor, acestea fiind baza reflexelor de echilibru. Cunoa șterea acestui fapt și o oarecare concentrare a atenției asupra a ceea ce întâmpl ă la nivelul picioarelor, ușurează perceperea senza țiilor și formarea reflexelor necesare menținerii echilibrului. 41 Menținerea schiurilor ceva mai dep ărtate (20-30 cm), d ă schiorului încep ător o baz ă de susținere mai larg ă, un echilibru mai bun, îi permite o mai bun ă diferen țiere a senza țiilor percepute la nivelul fiec ărui picior și îi ușurează reacțiile de echilibru prin ac țiunea independent ă a picioarelor. La fel de importante ca impulsurile recep ționate de picioare sunt și cele transmise de aparatul vestibular, a c ărei funcție de echilibru este mult solicitat ă în înv ățarea trecerilor peste schimbări de pant ă și denivel ări de teren, func ția aparatului vestibular cap ătă o valoare deosebit ă, îmbun ătățindu-se pe treptele perfec ționării. Știind că mărirea vitezei de coborâre înlesne ște o căzătură periculoas ă sau ciocnirea cu un obstacol, încep ătorul caut ă în mod reflex s ă micșoreze viteza, și cum el nu posed ă deprinderile corespunz ătoare de frânare, coborâre sau ocolire, g ăsește scăparea într-o c ăzătură premeditat ă. Aceasta este rezultatul reflexului de ap ărare, a instinctului de conservare, mai accentuat de obicei la cei vârstnici. Alegând o pant ă deschisă, largă, fără obstacole, terminat ă cu un teren plat sau contrapant ă, exerciții adecvate, o succesiune metodică corectă cât și indicații și încuraj ări care s ă mărească încrederea în posibilit ățile proprii, reac ția de ap ărare poate fi transformat ă într-o form ă de deprindere util ă, iar for ța ei relativă, micșorată. Deoarece teama de pant ă și alunecare provoac ă iradierea excitațiilor la nivelul scoar ței, ceea ce determin ă o încordare generală în executarea mi șcărilor, schiorii încep ători trebuie învățați să-și relaxeze mu șchii înaintea începerii coborârii. Prin această relaxare senza ția de team ă de multe ori sl ăbește. Fixarea locului de pornire în coborâre pe o por țiune de teren plat permite o pozi ție relaxat ă la pornire. Numărul căzăturilor poate cre ște când se trece prea brusc la condiții mai grele de lucru. Dac ă trecerea la condi ții mai grele se face brusc, excitan ții extrem de puternici reprezenta ți de noile dificult ăți, declan șează noi reac ții puternice, frânând consolidarea deprinderilor și întărind reac ția de apărare. 42 Depășirea senza ției de team ă și obișnuirea elevului s ă acționeze cu toate posibilit ățile lui asupra excitan ților exteriori, sunt sarcini primordiale în înv ățarea coborârilor și ocolirilor. De aici atenția deosebit ă care se acord ă succesiunii înv ățării procedeelor tehnice în înv ățarea schiului și ca o consecin ță sistematizarea a dou ă principale linii metodice numite în mod obișnuit: calea direct ă și calea indirect ă. Din cele ar ătate pân ă acum reiese suficient de clar de ce trebuie să se acorde o mare aten ție primelor zile din activitatea de învățare a schiului, acest început care poate avea o mare influență asupra evolu ției ulterioare a încep ătorului. Pentru formarea unei noi deprinderi de o mare importan ță pot fi așa numitele transferabile. Dacă schiorul încep ător are un bagaj de deprinderi înrudite cu procesul de deplasare pe schiuri pe care îl înva ță,atunci însușirea acestuia se va u șura considerabil. Rezerva unor astfel de deprinderi transferabile se creeaz ă cu ajutorul diferitelor exerciții, în mod deosebit exerci ți special preg ătitoare, care îmbogățesc experien ța motric ă a schiorilor, le stabilesc leg ături ce pot fi folositoare la înv ățarea altor mi șcări. Nu toate deprinderile formate anterior pot avea o influen ță pozitivă. Unele exerci ții pregătitoare sau procedee tehnice înv ățate anterior, pot influen ța negativ formarea unor deprinderi noi, cu toate că de multe ori aspectul lor exterior pare oarecum asemănător cu al deprinderilor ce urmeaz ă a fi formate. Principiile didactice moderne, ale con știentizării, problematiz ării, program ării, model ării ca și metodele și tehnicile puse în slujba acestora, asigura orientarea permanent ă a elevului spre perceperea propriilor mi șcări, duc la formarea priceperii de reglare con știentă a exerci țiilor prin auto control și verificarea reac țiilor, a rezultatelor ob ținute, asigurând con ținutul formativ al înv ățării, mărindu-i eficien ța în formarea deprinderilor motrice. Tot pe linia stimul ării capacit ății elevului de a rezolva singur o parte din problemele pe care le pune însu șirea unor noi mi șcă ri ale tehnicii schiului, se situeaz ă și folosirea metodei globale în 43 învățare. Ea permite în cele mai multe situa ții formarea mai rapidă a deprinderilor motrice de deplasare pe schiuri, decât prin metoda analitic ă. Experien ța a demonstrat c ă prin metoda globala exist ă mai multe posibilit ăți de reu șită decât de e șec, chiar la înv ățarea unor mișcări cu un grad mai ridicat de complexitate. Acest lucru nu exclude desigur folosirea metodei analitice. Faza a doua – formarea deprinderilor const ă din stabilirea și întărirea lor și se caracterizeaz ă prin aceea c ă, se continu ă fixarea leg ăturilor temporare de baz ă, se întărește mai departe stereotipul, se realizeaz ă legarea elementelor noi și inhibarea mișcărilor inutile. Apreciat ă cantitativ, aceast ă fază prezintă capacitatea elevului de a realiza un procent mai mare de exerci ții reușite în totalul încercărilor, iar precizia execu ției mecanismului de baz ă al mișcării apare mai evident ă. Este bine s ă se păstreze înc ă condiții optime de teren și zăpadă, schimbând îns ă locul de lucru și acordând o mai mare pondere repet ărilor multiple ale exercițiului executat înl ănțuit. Pentru evitarea și corectarea gre șelilor se pot folosi și exerciții ajutătoare, dar în acela și timp vor fi rev ăzute condi țiile organizatorice și unele aspecte metodice ale lec țiilor. Nu este indicat s ă se treac ă la învățarea elementului urm ător până ce cel anterior nu s-a fixat într-un grad corespunz ător, deoarece numai atunci în înv ățarea celui de-al doilea nu se vor crea confuzii. Pentru a fixa mi șcările trebuie ca treptat s ă se obișnuiască schiorii cu executarea lor corect ă, indiferent de apariția unor excitan ți deosebi ți. Organizarea unor întreceri si deplas ări în teren variat creeaz ă situații adecvate pentru fixarea deprinderilor. Faza a treia – de formare a deprinderilor, perfec ționarea lor, se caracterizeaz ă prin însu șirea pe mai departe a mi șcărilor executate și prin stabilirea stereotipului dinamic fa ță e influențe interne și externe care ac ționează foarte puternic în condițiile de practicare a schiului. 44 Multiplele repet ări ale unui procedeu bine determinat de deplasarea pe schiuri duce la automatizarea mi șcărilor componente. Aceasta se reflecta prin aceea c ă dispare stâng ăcia, mișcările devin mai economice, repezi și precise, tehnice devine stabilă chiar la schimb ările condi țiilor de deplasare. Pe baza datelor cercet ărilor experimentale și a observa țiilor pedagogice privitoare la formarea deprinderilor motrice la schiori se pot trage concluziile c ă odată cu însu șirea deprinderilor: ƒ se îmbun ătățește echilibrul necesar deplas ării pe schiuri, se micșorează numărul căzăturilor; ƒ se îmbun ătățește calitatea execut ării procedeelor tehnice de deplasare, se mic șorează numărul greșelilor; ƒ se dezvolt ă coordonarea precis ă a mișcărilor, se asigur ă activitatea coordonat ă a întregului aparat locomotor, se creează structuri complexe și unitare a mi șcărilor; ƒ se micșorează timpul necesar execut ării mișcării, se îmbunătățește viteza de execu ție; ƒ se atinge o mare regularitate a mi șcărilor; ƒ apare siguran ța și ușurința în mișcări; În legătură cu perfec ționarea deprinderii motrice ca rezultat al acțiunii diver șilor analizatori, se atinge o mai exact ă și mai detaliată diferen țiere a unor elemente ale mi șcării, ceea ce exprimă în dezvoltarea sim țurilor specifice. 3.4. Factorii care pot favoriza procesul de instruire in schi În condi țiile specifice schiului, însu șirea corect ă și rapidă a procedeelor tehnice de deplasare pe schiuri poate fi mult ușurată dacă se au în vedere: ƒ materialele de schi; ƒ terenul de lucru; 45 ƒ mijloacele mecanice de urcare; ƒ metodica de predare, calit ățile și pregătirea profesorului. 3.4.1. Alegerea și pregătirea schiurilor, legăturilor și bocancilor Echipamentul de schi alpin a cunoscut pe parcursul trecerii anilor o permanent ă perfecționare. De la schiurile din lemn, încălțămintea de schi din piele și bețe de schi din bambus s-a ajuns în zilele noastre la echipamente care se produc în func ție de clasa tehnic ă a celor care le utilizeaz ă: schiori încep ători, schiori medii, schiori de performan ță. Aceste echipamente se produc în urma unor studii în laboratoare speciale și materialele din care sunt construite sunt în general materiale de ultim ă oră, materiale rezultate tot în urma cercet ărilor de laborator. Având în vedere cele spuse în rândurile de mai sus, nu trebuie să mire pe nimeni faptul c ă, de exemplu, exist ă schiuri pentru „dreptaci” sau „stângaci” calitatea acestora fiind de a intra singure în viraj spre dreapta sau spre stânga, f ără ca schiorul respectiv s ă acționeze asupra lor. Pentru forma lor exterioar ă, schiurile constituie unul dintre cele mai simple mijloace de locomo ție. Schiurile sunt flexibile în sens vertical, dar practic nedeformabil în sens lateral. Schiorul formeaz ă cu schiurile (prin intermediul înc ălțămintei și a legăturilor) un sistem în care un schi poate s ă se miște în raport cu cel ălalt și să capete astfel func ție de conducere. De regulă, în timpul schimb ărilor de direc ție se utilizeaz ă schiul exterior ocolirii. Confecționarea schiurilor alpin trebuie s ă corespund ă anumitor cerin țe. Aceste cerin țe sunt: ƒ Curburi laterale; ƒ Curburi în plan vertical; ƒ anumită compozi ție intern ă; ƒ Rezisten ță la forțele ce ac ționează asupra lor; 46 ƒ Suplețe longitudinal ă; ƒ Rigiditate la torsiune, etc. Dimensiunile schiurilor depind atât de scopul pentru care sunt folosite cât și de înălțimea și greutatea celui care le va utiliza. În alegerea schiurilor este necesar s ă pornim de la ideea că scopul schiurilor este, în primul rând, de a împiedica pe cât posibil înfundarea în z ăpadă. Adâncimea acestei înfund ări este condiționată de mărimea suprafe ței de sprijin și presiunea care se exercit ă asupra ei. Cu excep ția schiurilor de fond care sunt mai înguste (66 – 72 mm la vârf, 58 – 63 mm la coad ă și 55 – 60 mm la mijloc) la celelalte schiuri raportul dintre lungimea și lățimea schiului respectiv trebuie s ă corespund ă atât greut ății schiorului cât și cerinței tehnice de execu ție a diferitelor procedee de coborâre, frânare, ocolire, etc. 3.4.1.1 Forma schiurilor pentru schi alpin În linii generale, schiurile actuale de schi alpin se împart din punct de vedere al formei (taliei) în trei grupe mari: 1. Schi cu form ă normală; 2. Schi „carving” („talie de viespe”) 3. Schi cu profil asimetric. 1. Schiurile alpin cu form ă normal ă Schiurile de schi alpin cu form ă normală sunt caracterizate de: ƒ forma (talia) lor (1); ƒ arc de bolt ă (2); ƒ flexibilitate longitudinal ă (3). 47 Modele de schi alpin cu form ă normală 2. Schiurile alpin de tip „car ving” (talie de viespe) Sunt caracterizate de forma lor, form ă care în terminologia schiului se nume ște „talie de viespe”. Sunt utilizate cu preponderen ță de schiorii de performan ță care în concursuri folosesc schiuri cu lungimea cuprins ă între 195 – 220 cm. Aceste schiuri au la urm ătoarele dimensiuni laterale: la vârf 87 – 92 mm, la coad ă 78 – 83 mm și la mijloc 70 – 74 mm. Datorită acestei diferen țe de lățime (vârful mai lat cu 16 – 18 mm și coada cu 7 – 8 mm decât mijlocul schiului, execu ția ocolirilor este mult u șurată. Modele de schi alpin cu form ă tip „carving” 3. Schiurile alpin cu profil asimetric Sunt caracterizate de forma lor asimetric ă care asigur ă un control deosebit al suple ței torsiunii schiului în viraje (ocoliri sau cristianii): 48 Caracteristica principal ă a schiului cu form ă asimetric ă este controlul suple ței torsiunii schiului în viraje Controlul su pleței în torsiune 3.4.1.2 Tipuri de structuri ale unui schi alpin contemporan Tipurile de structuri ale unui schi alpin sunt diferite, ele fiind obținute de firmele produc ătoare de schiuri în urma unor îndelungi cercet ări. Din acest caz es te foarte greu s ă se afle compoziția unei astfel de structuri. Totu și, putem spune c ă principale structuri ale unui schi sunt: Omega Sandwich Casetă Materialele utilizate în construc ția acestui schi sunt așezate sub forma literei Ω. Materialele utilizate în construc ția acestui schi sunt așezate sub forma unui sandwich Materialele utilizate în construc ția acestui schi sunt așezate sub forma unei casete. 3.4.2. Materiale de construc ție ale unui schi alpin Fiecare schi este „construit” din diferite materiale: 49 a) Materiale de rezisten ță: b) Materiale de miez: ƒ Fibră de sticlă; ƒ Fibră de carbon; ƒ Fibră de zicral; ƒ Kevlar(din industria aeronautic ă); ƒ Lemn (plop, frasin); ƒ Hicorii (nuc alb american care are fibre dense și elastice); ƒ Spumă poliuretanic ă, etc. Toate aceste schiuri sunt acoperite pe partea inferioar ă (pe talpă) cu un strat de material plastic (polietilen ă) care prezint ă un coeficient de alunecare optim și propriet ăți de absorb ție a cerii. Marginile schiului sunt înt ărite cu margini metalice rezistente (în terminologia schiului se numesc canturi ), de diferite l ățimi în funcție de cerin țele tehnice și de condi țiile de utilizare ale schiului (de exemplu: pentru proba de coborâre canturile sunt mai înguste și acoperite par țial cu material plastic). 3.4.2.1 Stabilitatea schiurilor în alunecare pe z ăpadă Schiurile contemporane sunt astfel construite încât s ă asigure în permanen ță stabilitatea direc ției lor pe z ăpadă în timpul alunecării. Se disting dou ă tipuri de stabilitate pentru păstrarea direc ției de alunecare: ƒ Stabilitate lateral ă pentru p ăstrarea direc ției de alunecare; ƒ Stabilitatea vertical ă pentru p ăstrarea direc ției de alunecare. Stabilitatea lateral ă pentru p ăstrarea direcției de alunecare În timpul coborârii arcul de bolt ă și talia (forma) asigur ă schiurilor stabilitate lateral ă pentru p ăstrarea direc ției de alunecare. Datorit ă acesteia și cu un minim de influen ță asupra schiurilor se pot conduce schiurile în linie dreapt ă pe plat sau în coborâre pe pant ă. În coborâre oblic ă, lăsând greutatea corpului pe canturile din deal schiurile se pot conduce în linie dreapt ă. 50 Stabilitatea vertical ă pentru p ăstrarea direcției de alunecare În timpul coborârii pe schiuri sub influen ța greutății corpului schiurile se arcuiesc și, datorit ă elasticit ății lor, ele urmeaz ă orice form ă de teren. Având în vedere cele descrise în paginile anterioare recomand ăm pentru înv ățarea tehnicii schiului alpin, schiurile ceva mai scurte (5 – 10 cm) decât în ălțimea încep ătorului, pu țin mai late pentru a nu se înfunda prea mult în z ăpadă ușurând astfel conducerea lor în special în ocoliri. Pentru înv ățarea schiului de fond, schiurile înguste, u șoare și având suprafa ța de alunecare acoperit ă de un strat de cear ă ales corespunz ător condi țiilor de z ăpadă și temperatur ă permit de asemenea însu șirea corect ă a tehnicii. Fi 5 b Legăturile de schi , sistem securit, pentru schiul alpin,bine montate, reglate, între ținute, fixeaz ă bocancul cedând la suprasolicit ări periculoase. Ele asigur ă un bun control al schiurilor și evitând accidentele m ăresc încrederea și elimină teama de c ăzături. Pentru schiul de fond, leg ăturile speciale care fixeaz ă numai vârful bocancului, permi țând derularea t ălpii în timpul mersului cu efort minim și randament maxim. 51 3.5. Legăturile pentru schi alpin Schiurile, leg ăturile și încălțămintea pentru schi alpin (cl ăparii) compun o unitate func țională. Legătura pentru schi alpin poate îndeplini sarcini complexe. Pe de o parte, are misiunea de a transmite for țele și momentele de rota ție la schiuri și de a asigura, pe de alt ă parte, absorb ția suplă (amortizarea) for țelor care acționează asupra schiurilor în alunecare pe z ăpadă. Cea mai important ă funcție a legăturilor pentru schi este de a elibera înc ălțămintea de schi (cl ăparii) în momentul în care se pot produce accidente și valorile de declan șare specifice fiec ărei legături de schi sunt atinse (în cazul în care se creeaz ă momente de rota ție prea mari între corp și schiuri). Legăturile pentru schi alpin sunt de trei tipuri: Cu tracțiune orizontal ă Cu tracțiune diagonal ă Cu tracțiune vertical ă Sunt leg ături care nu se mai folosesc. Ele prind marginea anterioar ă a ramei clăparului prin presare cu ajutorul arcului în suportul metalic (bac) Eliberarea cl ăparului se face diagonal fa ță de lungimea schiului, eliberându-se vârful clăparului spre interior și călcâiul clăparului spre exterior. Sunt leg ăturile cel mai des utilizate. Eliberarea clăparului se face pe verticală. 52 3.5.1. Montarea leg ăturilor pe schiuri pentru schi alpin Montarea leg ăturilor pe schiuri pentru schi alpin se poate face astfel prin trei metode: ƒ În funcție de lungimea schiului; ƒ În funcție de suprafa ța portant ă a schiului; ƒ Prin metoda ski-boot center . Montarea leg ăturilor pe schiuri pentru schi alpin în funcție de lungimea schiului Vârful cl ăparului trebuie s ă coincid ă cu centrul de greutate (CG) al schiului. Centrul de greutate al schiului (CG) se ob ține după formula L-1cmCG=2 unde L = lungimea schiului m ăsurată dinspre coad ă spre vârf. Pentru încep ători față de acest reper (CG) vârful cl ăparului se mută mai înainte cu 1-3 cm. Montarea leg ăturilor pe schiuri pentru schi alpin în funcție de suprafa ța portant ă a schiului Suprafața portant ă a schiului se ob ține marcând locurile în care schiul așezat pe o suprafa ță plană, orizontal ă și rigidă atinge cu vârful și coada aceast ă suprafa ță. Perpendiculara care trece prin centrul de greutate al schiorului și mijlocul boltei piciorului va trebui s ă cadă pe mijlocul suprafeței portante a schiului. Montarea leg ăturilor pe schiuri pentru schi alpin prin metoda ski-boot center Semnul de pe mijlocul t ălpii clăparului (semnul de fabric ă) trebuie s ă coincidă cu semnul centrului de greuta te al schiului. Acest semn se găsește pe toate schiurile moderne. Reglarea leg ăturilor pentru schi alpin În timpul alunec ării pe zăpadă legătura pentru schi alpin este solicitată prin for țe de durat ă relativ lung ă, apărând în z ăpadă profundă sau în timpul c ăderilor lente. La aceste for țe se 53 suprapun for țe de scurt ă durată, dar a c ăror amplitudine poate fi foarte important ă (de exemplu, for țe apărute în timpul șocurilor dure create de neregularit ățile terenului, în timpul prinderii vârfului schiului în z ăpadă dură etc.). Eliberarea clăparului (declan șarea) trebuie s ă intervin ă de îndat ă ce o oarecare combina ție de for țe atinge o durat ă și/sau o amplitudine suficient de mare pentru a pune în pericol schiorul. Acest obiectiv este îndeplinit par țial prin leg ăturile pentru schi alpin actuale, deoarece acestea nu declan șează decât într-un număr limitat de direc ții (în general numai în torsiune și înainte) și reacționează destul de r ău când apar în mod simultan for țe în mai multe direc ții. De exemplu, când în cursul unei căderi, schiorul suport ă în acela și timp un cuplu de torsiune a gambei și un cuplu de flexie înainte, nivelul global al forțelor care ac ționează asupra gambei poate fi periculos chiar dacă, considerate în mod separat, componentele for țelor în torsiune și în flexie înainte sunt situate sub pragul de accidentare și sunt insuficiente pentru a putea provoca declanșarea legăturii. Având în vedere cele de mai sus putem afirma c ă reglajul optim al unei leg ături pentru schi alpin este un compromis. Risc Nivel de declanșareRisc totalRisc total Risc al unui reglaj prea ridicatRisc al unui reglaj prea ridicatRisc datorat declanșării neașteptateRisc datorat declanșării neașteptate Prea slab Bun Prea ridicat Reglajul optim al unei leg ături 54 Când ne ocup ăm de reglajul unei leg ături pentru schi alpin trebuie s ă luăm în considerare dou ă tipuri de riscuri: ƒ Riscul de accident prin declan șarea inoportun ă a legăturii pentru schi; ƒ Riscul apari ției fracturilor în caz de c ădere prin nedeclan șarea legăturii pentru schi. Pentru realizarea unui reglaj optim al unei leg ături pentru schiuri trebuie s ă găsim un compromis între cele dou ă riscuri, adică de a face într-un fel ca suma s ă fie minim ă. Reglarea leg ăturilor pentru schi alpin se face pe baza unor tabele de reglaj. Sunt recunoscute dou ă tabele de reglaj la nivel internațional care asigur ă normele ISO ( International Standard Organisation – Organiza ția Interna țională de Normalizare). Aceste dou ă tabele de reglaj se limiteaz ă, pe moment la declanșările în torsiune și înainte și se disting prin simplitatea care a condus la elaborarea lor și prin parametri folosi ți pentru a descrie schiorul: ƒ Tabela de reglaj bazat ă pe greutatea schiorului; ƒ Tabela de reglaj bazat ă pe diametru capului tibiei. 3.5.1.1 Tabela de reglaj bazat ă pe greutatea schiorului Parametrul principal luat în calcul pentru aceast ă tabelă este greutatea schiorului, corectat ă la nevoie în func ție de talia sa. Parametri secundari sunt maniera de a schia și vârsta. Această tabelă de reglaj a fost elaborat ă plecând de la no țiunea de minimum schiabil adică de la nivelul minim, asigurând legăturilor declan șarea nea șteptată cu un risc acceptabil. Astăzi, legăturile pentru schi alpin permit o anumit ă deplasare a clăparilor (zis ă reversibil ă) și absorb astfel mult mai bine șocurile, f ără să declanșeze în mod inutil. Această tabelă de reglaj a fost adoptat ă într-o manier ă mai mult sau mai pu țin conștientă și adaptat ă de către numero și schiori în func ție de caracteristicile lor personale. Ea poate fi preluată cu următoarele variante: 55 ƒ A schia întărind în mod progresiv leg ăturile (reglaj ini țial scăzut/jos) pân ă la dispari ția declan șărilor nea șteptate; ƒ A schia slăbind în mod progresiv leg ăturile (reglaj ini țial ridicat/sus) pân ă la dispari ția declan șărilor nea șteptate. ƒ La oprire, declan șare prin efort muscular (reglaj ini țial scăzut/jos), pe urm ă se întărește în mod progresiv leg ătura până declanșarea cere un efort muscular important, dar situat sub pragul de durere. Se controleaz ă pe urm ă acest reglaj în teren recurgând la una dintre cele trei variante precedente. Aceast ă practică permite s ă se găsească rapid reglajul optim și deci să se reduc ă timpul de expunere la accidente. 3.5.1.2 Tabela de reglaj ASTM Tabela de reglaj ASTM ( American Society for Testing and Materials ) elaborat ă pe baza acestor principii propune nivele de declanșare care convin la 90% din schiori din punct de vedere a absenței declan șărilor nea șteptate, reducând mult riscul de accidente (fracturi) în caz de c ădere. 3.5.1.3 Tabela de reglaj bazat ă pe diametrul capului tibiei Această tabelă a fost conceput ă pe baza urm ătoarelor idei: ƒ Tibia este elementul cel mai slab al piciorului, rezisten ța sa în torsiune și în flexie înainte constituind un criteriu esențial pentru reglajul leg ăturilor; ƒ Limitarea prin declan șarea leg ăturilor a cuplurilor de for țe datorate torsiunii și flexiei înainte în picior este suficient ă pentru a garanta c ă forțele care ac ționează în mai multe direcții rămân în limite acceptabile cu condi ția de a ține cont de un coeficient de siguran ță convenabil. ƒ Cuplurile for țelor datorate torsiunii și flexiei înainte la care este supus piciorul în timpul schiului normal (fără cădere) sunt inferioare cuplurilor de for țe care pot duce la fractura tibiei. 56 Valorile de reglaj din tabela de reglaj bazat ă pe diametrul capului tibiei sunt ob ținute prin m ăsurarea din exterior a diametrului capului tibiei la nivelul genunchiului. De asemenea, sunt folosi ți și alți parametri de care depinde rezistența osoasă: vârsta și sexul. Montarea corect ă a legăturilor presupune fixarea bocancului în raport de proiec ția centrului de greutate al schiorului și suprafața de contact a schiurilor cu z ăpada. De o deosebit ă importan ță este și suprapunerea axului median longitudinal al bocancului peste axul longitudinal al schiului, ceea ce permite un bun echilibru pe schiuri și controlul precis al înclin ării lor pe canturi atunci când este necesar. Dimensiunea corect ă a bețelor de schi, pân ă sub axil ă pentru schiul alpin și ceva mai lung pentru schiul de fond permite o poziție corect ă în deplasare și o folosire eficient ă. Terenul și zăpada au creat și perfecționat în mare m ăsură tehnica schiului. Alegerea și pregătirea terenului reprezint ă un factor de care trebuie s ă se țină seama în mod deosebit. Amenajarea terenului prin b ătătorirea z ăpezii, iar atunci când este necesar chiar prin construirea din z ăpadă a unor forme artificiale reprezint ă o cerin ță nu numai pentru prevenirea accidentelor. Apariția și dezvoltarea mijloacelor mecanice de urcare au reprezentat pentru schiul alpin un element de mare atractivitate dar în primul rând un factor deosebit care a permis accelerarea ritmului de înv ățare și perfecționare. Cantitatea de alunecare pe schiuri în aceea și unitate de timp și cu acela și efort în condi ții specifice probei s-ai înzecit. Schiul alpin a devenit astfel ceea ce este în realitate, adic ă o prob ă de îndemânare. El se poate repeta astfel de zeci de ori într-o lec ție, procedeele tehnice pe care urm ărește să le învețe, dozându- și individual efortul și dezvoltându- și capacitatea de autocontrol. Metodica de predare, capacitatea, prestan ța și tactul pedagogic al profesorului sunt în m ăsură să asigure succesul instruirii. 57 Tehnica unui schior, cea mai bun ă comportare pe care o poate avea el pe z ăpadă în condi țiile cele mai variate, poate fi considerat ă ca o înm ănunchere de elemente strâns legate între ele, dar care au la baz ă aceleași mecanisme. Alegerea, gruparea și eșalonarea unor structuri de mi șcări, într- o succesiune logic ă, verificat ă în practic ă poate favoriza sau chiar condi ționa însu șirea corect ă și rapidă a tehnicii. În această privință componen ța, experien ța și tactul pedagogic al profesorului au un rol primordial. Profesorul trebuie s ă caute să dezvolte elevului s ău echilibrul pe schiuri. El nu o poate face decât indirect: ƒ punându-l s ă schieze mult pe z ăpezi și terenuri variate, imediat dup ă ce a constatat c ă elevul st ăpânește structura de bază a mișcării însușite pe terenul de școală ales și pregătit; ƒ făcându-l s ă adopte pe schiuri o pozi ție de baz ă cât mai favorabil ă; ƒ căutând să elimine factorii inhibitori; ƒ folosind la început exerci ții care perturb ă cât mai pu țin echilibru; ƒ atrăgând aten ția elevului asupra priorit ăților care îi pot condiționa evolu ția; ƒ nu va cere niciodat ă elevului execu ția unei mi șcări care pune probleme de echilibru pe care elevul nu le st ăpânește încă. Profesorul trebuie s ă se asigure c ă elevul reu șește să realizeze o strictă adaptare a mi șcărilor, la condi țiile create de teren și zăpadă, pentru a rezolva eficient fiecare situa ție. În acest fel, elevul nu va înv ăța o mișcare sau alta în mod mecanic, ci va înv ăța să găsească soluții pentru fiecare din problemele puse de teren și zăpadă. Atunci când profesorul vrea s ă-l pregătească pentru însu șirea unui nou procedeu tehnic, el trebuie: ƒ să se asigure c ă elevul poate s ă execute o mi șcare asemănătoare dar mai u șoară. Eventual el îl va pune s ă execute aceast ă mișcare de mai multe ori; 58 ƒ când se înva ță un nou element, acesta va fi prezentat la început în cât mai pu ține cuvinte și cât mai clar folosind termeni exac ți care definesc procedeul; ƒ demonstra ția se face într-o form ă cât mai apropiat ă cu mișcarea pe care o poate realiza elevul, la început cu viteza normală, apoi, dac ă este posibil, cu încetinitorul, punctând momentul cheie; ƒ se va asigura c ă elevul are o imagine clar ă asupra ceea ce va trebui să execute; ƒ se va interveni în timpul execu ției pentru a puncta anumite momente sau pentru a da ritmul; ƒ observațiile critice se vor face dup ă execuție și numai asupra procedeului studiat; ƒ vor fi folosite în principal aprecieri pozitive, subliniind fiecare reu șită pentru încurajare, dar cu mult tact; ƒ însușirea unui element tehnic trebuie verificat ă succesiv în diferite situa ții pentru a constata în ce m ăsură deprinderea este stabilit ă; ƒ profesorul trebuie s ă accepte uneori și eșecul în înv ățarea unei mișcări. El nu trebuie s ă insiste peste m ăsură atunci când constat ă că elevul întâmpin ă dificultăți exagerate, ci va căuta a alt ă mișcare care va fi mai rapid însu șită și va ușura învățarea primei mi șcări. 3.5.2. Lecția de schi Lecția reprezint ă forma de baz ă a organiz ării procesului instructiv educativ pentru însu șirea tehnicii schiului. Mobilitatea structural ă a lec ției cât și gradul ei de adaptabilitate la condi țiile concrete îi asigur ă eficiența. Luată izolat valoarea ei devine limitat ă, dar integrând-o într-un sistem de lec ții, ea poate asigura atingerea obiectivelor propuse. Conținutul lec ție este determinat de temele și obiectivele instructiv educative și reprezint ă totalitatea mijloacelor, 59 măsurilor organizatorice și didactice selec ționate în vederea realizării acestora. Sarcinile înv ățării în lec ția de schi pot fi rezolvate numai în cazul în care: ƒ obiectivele fiec ărei lecții sunt bine alese; ƒ sistemul de ac ționare în lec ție corespunde obiectivelor și particularit ăților elevului; ƒ există o succesiune corect ă în sistemul de lec ții, o legătură strânsă între lec țiile care o preced și cele care urmeaz ă; ƒ este asigurat ă continuitatea și ritmicitatea procesului de învățare; ƒ gupele de elevi au un efectiv constant și omogen; ƒ profesorul î și asigură rolul de conduc ător. Structura lec ției de schi reprezint ă totalitatea momentelor lecției și succesiunea lor în timp. Verigile sau momentele lec ției de schi sunt: ƒ organizarea grupei ƒ deplasarea la panta sau terenul de instruire ales și pregătirea acestuia ƒ pregătirea general ă și special ă a organismului pentru efort ƒ realizarea temelor lec ției ƒ învățarea unui nou procedeu tehnic ƒ fixarea sau perfec ționarea unui procedeu deja înv ățat ƒ dezvoltarea sau perfec ționarea unor anumite calit ăți ƒ verificarea nivelului de însu șire a procedeelor tehnice învățate sau de dezvoltare a calit ăților motrice ƒ scăderea nivelului de efort ƒ aprecieri cu privire la realizarea temelor lec ției și activitatea desfășurată de elevi ƒ recomand ări pentru lec ția următoare. Lucrul cu elevii trebuie s ă înceapă încă înainte de adunarea pentru lec ție. El const ă din indica țiile date pentru preg ătirea schiurilor, ceruire, etc. 60 Dacă terenul de lucru nu este prea departe de locul de întâlnire, primele 3 verigi ale lec ției nu dureaz ă mai mult de 15-20 min. Deplasarea la pant ă trebuie s ă se facă în mod organizat, mai ales când se merge pe schiuri. Verigile 4 și 5 pot dura 30-75 min. în func ție de vârst ă și pregătirea elevilor, tipul de lec ție. În condițiile specifice lec țiilor de schi o deosebit ă grijă se va acorda prevenirii accidentelor și îmboln ăvirilor, ținând seama de condițiile meteorologice, starea z ăpezii, teren. Conducerea unei grupe trebuie s ă se facă prin comenzi clare, precise și date cu voce destul de tare., dispozi țiile să fie clare și scurte, iar indica țiile precise s ă scoată în eviden ță clar specificul acțiunii care trebuie îndeplinit ă. În timpul explica ției și demonstra ției, elevii vor fi a șezați în linie pe un rând, cu spatele la soare, vânt sau orice alt ă sursă de atrac ții care i-ar putea împiedica sa urm ărească profesorul. Profesorul se a șează în fața elevilor în dreptul mijlocului grupei în așa fel încât s ă poată auzi to ți elevii. Când se folosesc mijloace mecanice de urcare, profesorul r ămâne în partea superioar ă a pantei, face aprecieri și dă indicații înaintea fiecărei noi coborâri. Uneori el poate coborî în fa ța grupei, care îl urmeaz ă la intervalele stabilite, el alegând traseul. Când profesorul urm ărește evoluția elevilor s ăi din parte de jos a pantei, va a ștepta pân ă când elevul se apropie pentru a-i face observațiile pe care consider ă necesare. În lec țiile de fond, profesorul î și amenajeaz ă o urmă î n m i j l o c u l b u c l e i p e c a r e evolueaz ă elevii, dând indica țiile necesare. 3.5.3. Greșelile și îndreptarea lor Pe parcursul înv ățării diferitelor procedee tehnice de deplasare pe schiuri, por ap ărea greșeli de execu ție. Determinarea și corectarea lor la timp îmbun ătățesc și accelereaz ă învățarea. După importan ța lor, gre șelile se pot împ ărți în: greșeli de baz ă și greșeli secundare. Gre șelile de baz ă reprezint ă abateri de la structura de baz ă a mișcării. Greșelile secundare scad din eficacitatea mi șcării, fără a denatura structura. 61 În timpul mersului pe schiuri, schimbarea unui detaliu de baz ă din cadrul mi șcărilor se reflect ă asuprea întregii structuri a mersului. Gre șelile întâmpl ătoare apar atunci când însu șirea tehnicii nu este automatizat ă. Ele se elimin ă mai ușor, nu sunt stabile și se corecteaz ă destul de repede. Greșelile obi șnuite sunt acele abateri de la mi șcarea de baz ă, care nu au fost corectate la timp și care pe parcursul înv ățării, s-au automatizat, s-au fixat, devenind stabile. Cauzele apari ției unor astfel de gre șeli sunt: în țelegerea insuficient ă a mecanismului de baz ă al procedeului respectiv, slaba preg ătire fizic ă, folosirea unor exerci ții care nu sunt în concordan ță cu posibilit ățile elevului, oboseala. Insuficienta în țelegere atehnicii poate fi rezultatul explica ției greșite sau confuze, demonstr ării greșite sau neaten ției elevului. Oboseala provoac ă dereglarea coordon ării mișcărilor care au fost însu șite anterior. Timpul insuficient acordat pentru învățarea mi șcării respective, cât ți fixarea incorect ă a elementelor care se înva ță pot duce, de asemenea, la apari ția diferitelor gre șeli. Pentru preîntâmpinarea unor astfel de situa ții, trebuie ca elevii să înțeleagă corect procedeul tehnic pe care urmeaz ă să-l execute și să le fie accesibil. Nu este u șor să se observe o mi șcare complex ă. Pentru a observa o anumit ă greșeală, profesorul, la început, va urmări mișcarea în totalitatea ei iar dup ă aceea își va concentra părții corpului sau momentului cel mai important din mi șcarea respectiv ă. Distanța cea mai bun ă pentru a observa execu ția elevului este de 15- 20 metri. Înainte de toate este important s ă se corecteze gre șelile de baz ă, prezentându-le elevului în ordine prioritare. Preferabil ca la o interven ție să fie semnalat ă o singur ă greșeală pentru a nu complica inutil execu ția ulterioar ă a elevului. Greșelile secundare, de mai mic ă importan ță, de multe ori sunt retușate pe m ăsură ce elevul î și însușește mai bine mecanismul 62 mișcării. Dacă ele însă persistă, vor trebui semnalate, pentru a evita ca ele s ă devină obișnuite. 3.5.4. Prevenirea accidentelor Principalele cauze care pot provoca accidentele sunt: ƒ nerespectarea succesiunii și gradării dificult ăților prezentate de diferitele procedee tehnice; ƒ insuficienta preg ătire fizic ă a elevilor și nerespectarea particularit ăților individuale; ƒ alegerea unui teren nepotrivit pentru procedeul tehnic respectiv sau pentru grupa respectiv ă; ƒ lipsa de disciplin ă și de ordine în timpul lec ției; ƒ ignorarea gradului de oboseal ă; ƒ pregătirea insuficient ă a materialului și echipamentului de schi; ƒ lipsa de control din parte profesorului; ƒ condiții meteorologice (cea ță, vânt, temperatur ă foarte scăzută); ƒ alunecări de zăpadă pe pantele descoperite (avalan șe). Prin măsuri preventive, începând cu verificarea materialului și echipamentului, deplasarea organizat ă la locul de lucru, alegerea și amenajarea terenului, asigurarea locului de oprire, evitarea locurilor deschise în zilele cu vânt puternic și temperatur ă scăzută, evitarea pantelor înclinate dup ă căderi abundente de z ăpadă sau ceață, accidentele pot fi evitate și prin aceasta asigurat ă continuitatea înv ățării. 63 3.6. Importan ța folosirii informa țiilor externe și interne în procesul de înv ățare a schiului Condițiile extrem de variate în care se desf ășoară activitatea schiorului, determinate de teren, de calitatea z ăpezii, de condițiile meteorologice, etc. au f ăcut să apară și să se perfecționeze o întreag ă gamă de procedee tehnice de deplasare pe schiuri, specifice diferitelor probe de schi: alpine, s ărituri de pe trambulin ă, fond. Bineînțeles că, paralel cu aceste perfec ționări ale tehnicii, s-a sistematizat și o bogat ă experien ță metodic ă privind însu șirea cunoștințelor și deprinderilor necesare pentru a putea folosi schiurile într-o deplasare cu caracter turistic recreativ și ulterior spre a urca treptele m ăiestriei sportive. În acest sens, este știut faptul c ă în vederea realiz ării acestor obiective, teoria și metodica schiului se bazeaz ă nu numai pe date rezultate din activit ățile practice, teoretice și metodice desfășurate pân ă în prezent de speciali știi din acest domeniu, ci și pe folosirea pe scar ă largă a datelor furnizate de științele conexe acestei discipline: fiziologia ofer ă date științifice pentru stabilirea parametrilor de baz ă ai efortului specific schiului; psihologia, pentru aprofundarea aspectelor complexe ale instruirii și educării schiorului; pedagogia și metodica educa ției fizice ajut ă cu date g ăsirea celor mai eficiente succesiuni în învățare, mijloacele și procedeele metodice cele mai eficiente, principiile care conduc spre o instruire modern ă. De asemenea, foarte importante pentru determinarea for țelor externe și interne ce influen țează mișcările specifice în schi și a modului de solicitare a sistemelor osos și muscular în execu ția tehnicii, sunt datele fumizate de anatomie și biomecanice. În redactarea lucr ării care urmeaz ă, am plecat de la faptul c ă, cu cât cuno ștințele specifice sunt mai aprofundate, cu atât învățământul poate fi mai variat și mai eficace. Acesta este scopul pe care îl urm ărește partea ce urmeaz ă, ținând seama de cunoștințele științifice disponibile actualmente în domeniul instruirii sportive, pe care le -am adaptat pentru o predare funcțională a schiului. 64 Cu toată considera ția pentru speciali știi domeniului, din punct de vedere al înv ățării schiului, am încercat p ărerea noastr ă proprie asupra înv ățării schiului, acordând o aten ție special ă obiectivelor și metodelor de înv ățământ, observa ției și corectării greșelilor precum și pregătirii și organiz ării eficace a ac țiunii pedagogice. Bazele teoretice care urmeaz ă, vor ajuta atât profesorul cât și elevul să fie mai con știent de comportamentul s ău în predare, respectiv înv ățare. Am pornit de la faptul c ă, în principiu elevul imit ă derularea mișcării observate (imaginea extern ă), orientându-se, în acest scop, cu ajutorul formelor care apar la exterior. Acest lucru nu este altceva decât un aspect al înv ățării cinetice. Dar câți dintre speciali știi domeniului sunt con știenți că reglarea mi șcării dirijat ă din interior (imaginea intern ă) este cel puțin tot atât de important ă? Elevul își elaboreaz ă mental percep țiile externe, î și ordoneaz ă informațiile și integreaz ă ceea ce el a v ăzut și înțeles în procesul său de gândire. Pentru a putea explica cum se realizeaz ă aptitudinile de mișcare în domeniul tehnicii schiului, consider ăm necesar s ă precizăm câțiva termeni de baz ă ai principiilor cinetice. Profesorul va putea astfel s ă creeze circumstan țe pedagogice care vor contribui la progresul elevului și îi vor da un mare ajutor func țional. 3.6.1. Simțul alunec ării (mișcării) și aptitudinea de a învăța să schiezi Se recunoa ște un bun schior dup ă cele ce urmeaz ă: ƒ el poate conduce alunecarea și înlănțuirea virajelor sale, deci, ƒ el știe să își dozeze eforturile și să le armonizeze cu for țele exterioare care ac ționează asupra schiurilor în momentul alunecării (de exemplu: rezisten ța zăpezii, starea terenului, etc.), în consecin ță, 65 ƒ el este capabil s ă își controleze viteza sa de alunecare adaptând-o în func ție de circumstan țe (calitatea z ăpezii, caracteristicile de teren, pârtie, condi ții atmosferice, etc.). Informații vizuale Informații asupra mediului înconjur ător care se pot observa Exemple: •Calitatea z ăpezii (moale, powder, ghea ță etc.) •Caracteristici de teren (pârtie lin ă, abruptă, cu movile etc.) •Demonstra ția profesorului Informații vestibulare Informații asupra echilibrului și a poziției schiului (sim țul echilibrului) Exemple: •Poziție normal ă pe schiuri pe o pârtie bine amenajat ă •Poziție “pe spate” pe schiuri în timpul alunec ării pe zăpadă powder Informații tactile Informații asupra rezisten ței zăpezii, propriet ăților clăparilor etc. (sim țul presiunii) Exemple: •Înfigerea bastoanelor în z ăpadă •Realizarea opririlor pe canturi etc.Informații kinestezice Informații asupra realiz ării “interne” a alunec ării (simțul muscular) Exemple: •Contrac ția și relaxarea diferitelor grupe musculare în timpul alunec ării pe terenuri diferite•Contrac ția și relaxarea diferitelor grupe musculare necesare realiz ării unui anumit procedeu tehnic etc. Informații acustice Informații care se pot auzi din mediu înconjur ător (simțul auditiv) Exemple: •Explicația și corectarea verbal ă a profesorului •Zgomotul produs de schiuri în alunecare pe diferite tipuri de z ăpadă etc.Simțul mișcării (alunec ării) pe schiuri și pe zăpadă 66 Se pot rezuma și exprima aceste aptitudini cerute (conducere, dozare, controlul vitezei și adaptarea la diferite condi ții) printr- un termen nou, folosit în literatura de specialitate din străinătate: sim țul mișcării (alunec ării), termen prin care se înțelege: sim țul terenului, sim țul zăpezii, sim țul echilibrului și simțul schiului. În simțul mișcării (alunec ării) este vorba de impresiile senzoriale pe care elevul le exploateaz ă (folosește) progresiv, mai conștient și sigur într-un fel oarecare (ca s ă zicem a șa) ca punct de reper pentru a se orienta în timpul înv ățării mișcării. Pentru a m ă face mai bine în țeles, am realizat o schem ă care însumeaz ă toate impresiile senzoriale de care beneficiaz ă un schior în timpul alunec ării, informa ții care, spunem noi, sunt deosebit de importante pentru aprofundarea și perfecționarea simțului mișcării (alunec ării) pe schiuri și pe zăpadă. De asemenea, printr-o forma ție polivalent ă a simțului mișcării (alunecării) datorit ă sarcinilor cinetice și circumstan țelor pedagogice atractive, se amelioreaz ă astfel, în acela și timp „aptitudinea de înv ățare” a elevului. Aceasta cuprinde numeroase aptitudini care u șurează învățarea schiului. În plus, este foarte important s ă putem înregistra, diferen ția și ordona cât mai corect posibil toate percep țiile (impresiile senzoriale) primite în timpul alunec ării pe schiuri. Utilizând toate aceste date, schema urm ătoare dore ște să precizeze principiul: a învăța să schiezi . A învăța schiind (a executa și compara) A învăța reflectând și Imaginându-se A învăța ascultândA învăța observând A învăța vorbind (a imagina verbal derul ările mișcărilor, a le da o anumit ă succesiune) A învăța exprimând, sim țind și evaluândA ÎNVĂȚA SĂ SCHIEZI 67 3.6.1.1 Exemple pentru practic ă Următoarele exemple pentru practic ă prezint ă principiul a învăța sa schiezi din punctul de vedere al elevului: 1. schiind și comparând într-o manier ă conștientă: ƒ compară ceea ce avea inten ția să facă cu ce a realizat; ƒ cauă să fixeze derularea mi șcării, de exemplu repetând și variind schimbarea presiunii asupra schiurilor modificând urma de alunecare; ƒ compară informa țiile corective ale profesorului cu ceea ce simte când execut ă mișcarea și cu gre șe a l a p e c a r e o estimeaz ă ca principal ă și pe care dore ște să o corecteze. 2. observând într-o manier ă conștientă: ƒ încearcă observând atent s ă recunoasc ă anumite caracteristici pentru a în țelege mai bine mi șcarea. 3. reflectând și imaginându- și: ƒ își imagineaz ă chiar înainte de a executa ceea ce vrea s ă învețe; ƒ își pune întreb ări precise, de exemplu: unde și în ce moment declanșează ocolirea?, când și cu ce intensitate deplaseaz ă greutatea corpului pe (contra) schiului exterior?, care este presiunea genunchiului exterior înainte spre interior? 4. vorbind: ƒ descrie verbal derularea mi șcării pe care trebuie s ă o învețe; ƒ însoțește mișcările exprimându-le verbal. 5. ascultând într-un mod con știent: ƒ încearcă să armonizeze pe de o parte informa țiile verbale ale profesorului (corect ări) și impresiile sale și să-și imagineze pe de alt ă parte ceea ce i se explic ă. A învăța să schiezi 6. experimentând, percepând și evaluând. ƒ încearcă prin exerci ții conștiente, s ă amelioreze condi țiile învățării și performan ței și să repereze progresele; ƒ descrie ceea ce a ex perimentat, gândit și simțit în timpul mișcării; ƒ repetă aceeași derulare a mi șcării variind și încercând s ă perceapă într-o manier ă conștientă diferențele. 68 3.6.2. Înțelegerea mi șcării și reprezentarea cinetic ă Elevul schior va dori de asemenea s ă înțeleagă reprezentarea mentală a mișcării unei aptitudini tehnice. El vrea s ă sesizeze de o manier ă mai con știentă relațiile dintre aspectul extern (structura mi șcării și derularea sa spa țio-temporal ă) și aspectul interior (conducerea senzorial ă a mișcării). Aceast ă înțelegere a mișcării permite elevului s ă se observe exact și să-și scoată în evidență greșelile. El este capabil s ă-și dea indica ții, deoarece acum el poate s ă-și plaseze într-o rela ție mai strâns ă informațiile și corect ările profesorului cu propriul s ău raționament. Aceast ă cunoaștere aprofundat ă a mișcărilor favorizeaz ă în final independen ța schiorului. Observa ția atentă, reprezentarea mental ă a derulării tehnice a mișcării și experien ța practic ă conștientă a execu ției sale, însoțite de evaluarea și de perfec ționare continu ă sunt elementele care caracterizeaz ă învățarea sistematic ă a elevului, și cel care înva ță ajunge astfel s ă includ ă pe lâng ă caracteristicile și accentele spa țio-temporale, pe cele relative la simțul muscular (kinestezic). Organizarea reprezent ării mișcării este mai u șoară pentru elevii care pot s ă observe cu precizie și care dispun de numeroase experien țe cinetice. Profesorul de schi trebuie s ă se asigure c ă reprezentarea mentală a mișcării de către elev este de asemenea corect ă. În acest sens, profesorul îi va da ocazia elevului s ă descrie verbal sarcina cinetic ă primită și să o demonstreze la oprire. Cu cât reprezentarea mi șcării este mai clar ă și cu cât experien țele cinetice realizate de elev sunt mai numeroase, cu atât va putea s ă elimine mai u șor dificult ățile în înv ățare și va fi capabil s ă învețe să se miște corect în func ție de situa ție și să- și determine el însu și propriul lui comportament pe schiuri. 69 Capitolul 4. Particularit ățile învățării schiului 4.1. Particularit ățile învățării schiului la vârstele școlare mijlocie și mare 4.1.1. Obiective opera ționale ƒ Influența practic ării schiului asupra func țiilor educa ției fizice a elevilor de vârst ă școlară mijlocie și mare. ƒ Organizarea activit ății de predare a schiului. ƒ Conținutul activit ății de învățare. ƒ Principalele mijloace. ƒ Indicații metodice. 4.1.2. Factorii specifici Factorii specifici ai schiului care influen țează funcțiile ed. fizice la aceast ă vârstă sunt: ƒ efortul fizic specific, hipoxie; ƒ factorii naturali de mediu și climă; ƒ materiale și echipamente specifice; ƒ mișcările specifice tehnicii schiului; ƒ percepțiile spațio-temporale specifice mediului; ƒ aspecte speciale de socializare cu implica ții educative benefice; 70 4.1.3. Materialele folosite Materialele folosite sunt corespunz ătoare nivelului vârstei biologice a elevilor și gradului de preg ătire. Pentru categoria începătorilor se folosesc schiuri cu dimensiuni reduse, elastice, cu canturi metalice, leg ături fixe și mecanisme de siguran ță. Pentru schiorii avansa ți se recomand ă folosirea schiurilor corespunz ătoare taliei, greut ății corporale, nivelului de pregătire. În general sunt vârstele la care se recomand ă menținerea înc ă a schiurilor de dimensiuni reduse care permit abordarea mai larg ă și mai facil ă a problemelor de tehnic ă fără solicitarea deosebit ă a calităților motrice (cantare, manevrare în condiții de vitez ă crescută). În cadrul lec țiilor de schi, elevii vor fi organiza ți pe subgrupe după nivelul de preg ătire dobândit. Pentru schiorii avansa ți se vor stabili sarcini cu caracter individual. 4.1.4. Sarcini specifice Pentru cei cu nivel mai sc ăzut de educare a calit ăților motrice de bază se recomand ă calea indirect ă î n c a d r u l c ăreia va fi parcursă următoarea succesiune de procedee tehnice: ƒ obișnuirea cu schiurile și alunecarea; ƒ mersul pe teren plat și la urcarea pantei; ƒ schimbările de direc ție de pe loc; ƒ coborârea direct ă; ƒ coborârea oblic ă; ƒ frânare în jum ătate de plug și ocolirea prin frânare în jumătate plug; ƒ cristiania spre vale cu deschidere Pentru cei cu nivel ridicat de educare a calit ăților motrice de bază se recomand ă calea direct ă în cadrul c ăreia va fi parcurs ă următoarea succesiune de procedee tehnice: ƒ obișnuirea cu schiurile și alunecarea; ƒ mersul pe teren plat și la urcarea pantei; 71 ƒ schimbările de direc ție de pe loc; ƒ coborârea direct ă; ƒ ocolire prin pivotare și oprirea prin pivotare; ƒ treceri peste schimb ări de pant ă prin adaptare; ƒ treceri peste denivel ări mici prin amortizare; ƒ frânare prin derapaj; ƒ cristiania spre vale prin rota ție; Pentru un colectiv de elevi cuprins în una dintre aceste dou ă grupe de vârst ă, care are deja o practic ă mai îndelungat ă pe linia schiului, obiectivele de instruire vizeaz ă perfecționarea tehnicii, însu șirea de noi procedee, educarea calit ăților motrice specifice schiului și participarea la concursurile școlare. La nivelul unui asemenea colectiv se va ac ționa în sensul cre șterii eficienței tehnicii. În acest sens se va urm ări: ƒ perfecționarea pozi ției pe schiuri în vederea; ƒ obținerea unei alunec ări cât mai bune; ƒ obținerea independen ței de lucru la nivelul picioarelor; ƒ însușirea și perfec ționarea mai multor posibilit ăți de declanșare a ocolirilor; ƒ perfecționarea cant ării schiurilor prin pozi ționarea corect ă a corpului; ƒ introducerea în instruire a elementelor caracteristice de concurs și apropiate de concurs (pante, trasee); 4.1.5. Mijloace de înv ățare Principalele mijloace de înv ățare la aceast ă vârstă vor fi grupate pe baza func ționalității lor. Acestea se raporteaz ă la obiectivele de ordin tehnic-fizic, pe care le urm ărim în cadrul practicării schiului. În metodica înv ățării vor fi urm ărite următoarele aspecte: ƒ educarea echilibrului și a îndemân ării – coordon ării la mersul pe teren plat, la urcarea pantei și la schimbarea direcției de pe loc; 72 ƒ educarea suple ței, curajului, for ței, specifice coborârilor pe teren plat și cu denivel ări; ƒ educarea îndemân ării, echilibrului, ritmului la schimbarea de direcție prin pivotare; ƒ educarea îndemân ării, echilibrului, ritmului la frânarea prin derapaj; ƒ educarea capacit ății de a presta un efort fizic specific, complex și dinamic, de durat ă, în condi ții de echilibru, îndemânare, vitez ă și forță, la legarea de procedee în parcurgerea traseelor aplicative; 4.1.6. Indicații metodice Pentru realizarea sarcinilor trebuie s ă se țină cont de: ƒ se lucreaz ă la vârsta la care mi șcările se înva ță conștient; ƒ tactul pedagogic trebuie s ă ocupe un loc important în evoluția instructorului în fa ța copiilor; ƒ individualizarea se aplic ă pe scară largă; ƒ perfecționarea nu trebuie for țată; ƒ se folosesc multe jocuri, trasee, concursuri ce implic ă alunecarea; ƒ ar trebui s ă se accentueze aspecte care s ă stimuleze dragostea fa ță de mișcare în aer liber (respectiv fa ță de schi); 73 4.2. Particularit ățile învățării schiului în activitatea de educa ție fizică a tinerilor și adulților 4.2.1. Obiective opera ționale ƒ Obiectivele, formele de organizare, și conținutul activit ății de învățare a schiului; ƒ Căi și mijloace de înv ățare a schiului cu caracter aplicativ și recreativ; 4.2.2. Factori specifici Factori socio-economici care contribuie la dorin ța tot mai crescută a tinerei genera ții și a adulților, de a înv ăța să practice schiul mai ales în timpul liber: ƒ creșterea nivelului de trai, a gradului de cultur ă al maselor și accesul la informa ția cu caracter formativ în leg ătură cu beneficiile educa ției fizice; ƒ dezvoltarea turismului în țara noastr ă și creșterea posibilităților de a petrece timpul liber în sta țiunile de iarn ă; ƒ evoluția echipamentelor și formelor de practicare a schiului; ƒ popularizarea schiului sub toate formele de practicare prin mass-media; 4.2.3. Forme de organizare Formele de organizare a activit ăților de înv ățare și practicare a schiului la acest nivel sunt determinate de: ƒ durata concediului de odihn ă sau a vacan țelor – când durata de învățare a schiului poate s ă fie de 6 – 12 zile; ƒ durata taberelor de preg ătire sportiv ă a diferitelor grupuri sportive – când durata de înv ățare poate fi un ciclu de 10-15 lecții; 74 ƒ durata scurt ă a sfârșiturilor de s ăptămână – când se poate învăța în sesiuni scurte de 3 lec ții (sâmbăta și duminica) sau 2 lecții (numai duminica) sau sub forma unor consulta ții de genul „individual service”; Luând în considerare factorii enumera ți mai sus și experien ța internațională, propunem a se constitui grupe de cursan ți cu următoarele caracteristici: Grupe de tip „A” ƒ Scop – înv ățarea tehnicii schiului, aplica ții; ƒ Particularit ăți – tineri și adulți bine preg ătiți fizic, nu au mai schiat înainte; ƒ Perioada – concediu/ vacan ță – 6 – 12 zile de predare; ƒ Materiale – adaptate scopului și particularit ăților de grup; ƒ Teren – accesibil încep ătorilor, dotat cu mijloace mecanice de urcare; Grupe de tip „B” ƒ Scop – petrecerea activ ă a concediului de odihn ă; ƒ Particularit ăți – tineri și adulți bine preg ătiți fizic, au mai schiat înainte; ƒ Perioada – concediu/ vacan ță – 6 – 12 zile de predare; ƒ Materiale – adaptate scopului și particularit ăților de grup; ƒ Teren – accesibil încep ătorilor, dotat cu mijloace mecanice de urcare; Grupe de tip „C” ƒ Scop – recreare, socializare, activitate în mediu natural în condiții specifice de anotimp; ƒ Particularit ăți – tineri și adulți cu nivel sc ăzut de preg ătire fizică, nu au mai schiat înainte; ƒ Perioada – concediu/ vacan ță – 6-12 zile de predare; ƒ Materiale – adaptate scopului și particularit ăților de grup; ƒ Teren – accesibil încep ătorilor, variat, propice plimb ărilor și excursiilor; 75 Grupe de tip „D” ƒ Scop – recreare la sfâr șit de săptămână, întărirea sănătății; ƒ Particularit ăți – tineri și adulți slab preg ătiți fizic, nu au mai schiat înainte; ƒ Perioada – fiecare sfâr șit de săptămână sau ocazional în lunile de iarn ă; ƒ Materiale – adaptate scopului și particularit ăților de grup; ƒ Teren – accesibil încep ătorilor, mijloacele mecanice de urcare nefiind obligatorii; Grupe de tip „E” ƒ Scop – recreare la sfâr șit de săptămână, perfecționarea deprinderilor concursuri cu caracter de mas ă; ƒ Particularit ăți – tineri și adulți bine preg ătiți fizic, au mai schiat înainte; ƒ Perioada – fiecare sfâr șit de săptămână sau ocazional în lunile de iarn ă; ƒ Materiale – corespunz ătoare; ƒ Teren – corespunz ător perfec ționării; Grupe de tip „F” ƒ Scop – recreare la sfâr șit de săptămână, menținerea și întărirea sănătății, creșterea poten țialului de lucru; ƒ Particularit ăți – tineri și adulți cu nivel diferit de preg ătire fizică și nivel diferit de preg ătire la schi; ƒ Perioada – sfâr șit de săptămână, solicitare de consulta ții; ƒ Materiale – bune; ƒ Tren – accesibil diferitelor nivele de preg ătire; 4.2.4. Indicații metodice Indicații cu privire la orientarea con ținutului activit ății: ƒ acesta trebuie stabilit în func ție de condi țiile cursan ților; ƒ să corespund ă dorințelor cursan ților; 76 ƒ să răspundă obligatoriu la dou ă întrebări: „ce particularit ăți are cursantul?”, „ce vrea cursantul?” De asemenea, în orientarea con ținutului activit ății un element foarte important îl constituie nivelul de preg ătire fizic ă al cursantului, gradul de st ăpânire a unor capacit ăți motrice specifice: echilibrul, îndemânarea, mobilitatea articular ă, viteză de reacție și de coordonare; 4.3. Conținutul activit ății specific celor șase grupe de cursan ți Modele de programe de preg ătire adaptate specificului grupelor menționate anterior: Grupa de tip „A” ƒ durata instruirii – 6 zile; ƒ obiectivul general – dobândirea capacit ății de a parcurge pe schiuri terenuri plate și ușor denivelate; ƒ obiectivul tehnic – oprirea prin pivotare și ocolirea prin pivotare; ƒ succesiunea procedeelor tehnice: 1. mers pe teren plat; 2. urcare de pante u șoare; 3. întoarceri de pe loc; 4. coborâre direct ă cu oprire în contrapant ă; 5. schimbarea direc ției de alunecare prin pivotare; 6. oprirea prin pivotare; 7. aplicații, legare de procedee. Grupa de tip „A” ƒ durata instruirii – 12 zile; ƒ obiectivul general – dobândirea capacit ății de a rezolva eficient în timpul alunec ării a problemelor ce apar la nivelul contactului schi/z ăpadă; 77 ƒ obiectivul tehnic – cristiania spre vale prin rota ție; ƒ succesiunea procedeelor tehnice – în plus fa ță de grupa anterioar ă: 1. treceri peste denivel ări de teren; 2. coborârea oblic ă; 3. derapajul lateral și oblic; 4. cristiania spre vale prin rota ție; 5. legare de procedee la trecerea printr-un sistem simplu de porți; 6. aplicații, întreceri; Grupa de tip „B” ƒ durata instruirii – 6 zile; ƒ obiectivul general – dobândirea capacit ății de aplicare a tehnicii în condi ții variate de teren; ƒ obiectivul tehnic – perfec ționarea ocolirilor ( șerpuirilor); ƒ succesiunea procedeelor tehnice: • acomodarea cu schiurile și alunecarea; • repetarea procedeelor tehnice de baz ă prin schi liber; • ocoliri accelerate sau pe teren dur; • ocoliri printre fanioane; • concursuri, aplica ții; Grupa de tip „B” ƒ durata instruirii – 12 zile; ƒ obiectivul general – dobândirea capacit ății de alunecare cu viteză pe teren cât mai variat; ƒ obiectivul tehnic – perfec ționare procedeelor cunoscute, însușirea cristianiilor peste movil ă și cu contra derapaj; ƒ succesiunea procedeelor tehnice – în plus fa ță de punctul anterior: • cristiania spre vale peste movil ă; • cristiania cu contra derapaj; • concursuri, aplica ții; 78 Grupa de tip „C” ƒ durata instruirii – 6 zile; ƒ obiectivul general – dobândirea capacit ății de a se deplasa pe schiuri pe teren plat și denivelat; ƒ obiectivul tehnic – ocolirea prin frânare în plug și în jumătate de plug; ƒ succesiunea procedeelor tehnice: mers pe teren plat și urcarea unor pante u șoare; coborâre direct ă și frânare în plug; coborâre prin frânare în plug; coborâre oblic ă și frânare în jum ătate plug; ocolire prin frânare în jum ătate de plug; aplicații în teren; Grupa de tip „C” ƒ durata instruirii – 12 zile; ƒ obiectivul general – dobândirea capacit ății de a se deplasa pe schiuri pe teren variat și la viteze crescute; ƒ obiectivul tehnic – cristiania spre vale cu dep ărtare;; ƒ succesiunea procedeelor tehnice – în plus fa ță de punctul anterior: • ghirlanda cu dep ărtare; • cristiania spre vale cu dep ărtarea schiului din deal; • cristiania spre vale cu dep ărtarea schiului din vale; • cristiania spre vale cu dep ărtare; • aplicații în teren; Grupa de tip „D”: ƒ durata instruirii – cicluri de 2-3 lec ții la sfâr șit de săptămână (60-90 min.); ƒ obiectivul general – mi șcare în aer liber, recreere; ƒ obiectivul tehnic – ocolirea prin frânare în plug; ƒ succesiunea procedeelor tehnice: 79 ciclul 1: o mers pe schiuri; o coborâre direct ă cu oprire pe teren plat sau în contrapant ă; ciclul 2: o coborâre direct ă cu oprire pe teren plat sau în contrapant ă; o frânare în plug; ciclul 3: o frânare în plug; o ocolirea prin frânare în plug; o aplicații în teren; Grupa de tip „E” ƒ durata instruirii – cicluri de 2-3 lec ții la sfâr șit de săptămână (60-90 min.); ƒ obiectivul general – antrenament, cursuri de mas ă; ƒ obiectivul tehnic – ocolirile spre vale; ƒ succesiunea procedeelor tehnice: • ciclul 1: acomodarea cu schiurile și alunecarea; • ciclul 2: repetarea cristianiilor; • ciclul 3: înv ățare, repetare slalom; Grupa de tip „F” ƒ durata instruirii – cicluri de 2-3 lec ții la sfâr șit de săptămână, ocazional; ƒ obiectivul general – recreere prin schi; ƒ obiectivul tehnic – individualizat, poate fi minim mersul pe schiuri, maxim perfec ționarea procedeelor cele mai bine însușite de cursant; ƒ conținutul activit ății: este determinat de problema ridicat ă de cursantul ocazional, avându-se în vedere progresul prin structurile selectate; ƒ această formă de activitate se poate desf ășura sub mai multe forme: 80 • fie cursantul este înso țit pe pant ă în timpul a dou ă trei coborâri; • fie se instaleaz ă la baza pantei corectând fiecare execu ție la încheiere; • sau se alc ătuiește o grup ă mică din mai mul ți cursanți cu aceleași probleme și îi corecteaz ă pe măsură ce aceștia execută diferite procedee tehnice; 4.3.1. Indicații metodice ƒ în activitatea cu adul ții obiectivele de ordin tehnic trebuie s ă fie stimulatoare, accesibile, realiste; ƒ nu se urm ărește perfec ționarea analitic ă, lucrul pe teren variat corespunde dorin țelor și posibilit ăților adul ților; ƒ nu se pune mare accent pe estetica execu țiilor, ci pe eficacitatea lor; ƒ tact pedagogic deosebit; ƒ prudență la amenajarea spa țiilor de lucru; ƒ accent pe jocuri și concursuri; ƒ încurajarea fiec ărui cursant și nicidecum descurajarea lor indiferent dac ă este sau nu progres în execu ție; 4.4. Căi și mijloace de înv ățare a schiului cu caracter aplicativ și recreativ În abordarea practic ă a cestei idei trebuie avute în vedere următoarele: ƒ pentru aceast ă categorie de persoane trebuie avut în vedere că nu exist ă o tehnic ă unică de a schia, ci mai multe posibilități de a schia bine și chiar frumos; ƒ „formele vechi de mi șcare”, trebuie folosite ca pa și succesivi de a evolua în înv ățare; 81 Astfel se desprind urm ătoarele aspecte: ƒ calea indirect ă de învățare a tehnicii schiului se adreseaz ă persoanelor apar ținând grupelor „C,D,F”, cu nivel sc ăzut de pregătire fizic ă și motrică; ƒ această cale cuprinde condi ții favorizante de însu șire a echilibrului; ƒ simplificarea momentelor de mare însemn ătate în înv ățare( schimbarea canturilor în cadrul ocolirilor etc.); ƒ perfecționări aduse materialelor de lucru; ƒ calea direct ă de înv ățare se adreseaz ă celor inclu și în grupele „ A,B,E,F”, cuprinzând: • folosirea elementelor de elan, balans, desc ărcarea greutății de pe un schi etc.; • poziții corecte, mi șcări executate cu economie de efort; • punerea în practic ă a procedeelor în condi ții variate de teren; Se va pune accent pe metoda global ă de lucru, nu se vor elabora exerciții pentru studiul pozi țiilor pe schiuri, ci exerci ții pentru dezvoltarea mi șcărilor specifice pe schiuri. 82 83 Capitolul 5. Schiul alpin competi țional 5.1. Origini ale schiului alpin competi țional Se pare c ă oamenii au început s ă poarte schiuri în urm ă cu aproximativ 5000 de ani. Se consider ă c norvegienii au fost cei care le-au folosit pentru prima dat ă – ei foloseau schiurile ca metodă de vânătoare pe suprafe țele acoperite de z ăpadă. Schiul alpini a evoluat din proba de schi fond. Prima competi ție de schi alpin, o variant ă primitiv ă a acestuia de fapt, a avut loc în 1850 în Oslo. Cursele moderne de schi alpin au fost create de englezul Arnold Lunn și austriacul Hannes Schneider. Lunn, fiul unui agent londonez a petrecut mul ți ani călătorind prin Alpi având viziunea m ăreției acestui gen de competi ție. Lunn a organizat primul slalom în 1922 în Muerren, Elve ția și împreun ă cu Schneider, peste 2 ani, a organizat prima competi ție de amploare care s-a concretizat, de fapt, în primul eveniment olimpic cu caracter alpin. Proba Arlberg-Kandahar, o prob ă combinat ă între slalom și coborâre direct ă, care mai târziu a reprezentat începutul acesteia în programul olimpic. Primul Campionat Mondial de Coborâre și Slalom s-a ținut în anul 1931, iar în 1950 s-a ad ăugat și probele feminine. În 1966 Serge Lang împreun ă cu antrenorul francez de schi Honore Bonnet și cu antrenorul american Bob Beattie au înfiin țat Cupa Mondial ă FIS (Federa ția Interna țională de Schi). Prima competi ție de schi alpin a fost în sezonul 1966-1967, iar în 1936 intrat în programul Olimpic la jocurile de la Garmisch- 84 Partenkirchen care au cuprin s atât probe masculine cât și probe feminine. 5.2. Istoria evenimentelor olimpice Așa cum am men ționat mai sus, debutul olimpic a avut loc în 1936 cu probe combinate la masculine și feminine cuprinzând două manșe: coborâre și slalom. Dup ă amânarea urm ătoarelor două ediții ale Jocurilor Olimpice din cauza r ăzboiului, schiul alpin a revenit la St. Moritz cu un program format din șase probe. Jocurile Olimpice de Iarn ă de la Oslo din 1952 au reprezentat debutul pentru slalomul uria ș și renunțarea la probele combinate care nu au mai revenit decât în 1988. Adăugarea probei de Super-G a reprezentat completarea programului de 10 probe existent și astăzi. Țările vestice de la poalele Alpilor au cel mai mare succes olimpic, Austria de ținând 77 de medalii dintre care 24 de aur, urmată de Elve ția și Franța cu câte 47 și respectiv 37 de medalii. 5.3. Scurtă prezentare a probelor de schi 5.3.1. Proba de coborâre Spre deosebire de alte discipline alpine, traseul de coborâre se stabilește de un oficial FIS și nu de reprezentan ții națiunilor participante. În proba de coborâre por țile sunt marcate cu steaguri ro șii și indică schiorului unde trebuie s ă vireze (în alte discipline por țile fiind marcate alternativ cu ro șu și albastru). Nu exist ă nici o regul ă strictă asupra distan ței dintre por țile de la coborâre. Traseul trebuie s ă fie clar incluzând toate obstacolele iar reperele trebuie plasate astfel încât schiorul s ă poată aprecia diferen ța de nivel. Acest lucru este folositor, mai ales, atunci când un schior se afl ă în aer și își pregătește 85 aterizarea. Pe marginea traseului se pot afla echipamente de protecție (plase și baloturi) care previn accidentarea concuren ților și derapajul în p ădure. Pentru siguran ță, există două manșe de antrenament înainte de ziua concursului. De și este recomandat ă parcurgerea celor dou ă manșe de antrenament, pentru competitori este suficient ă o singură parcurgere a traseului. În ziua concursului, sportivii pot inspecta pârtia de jos în sus. Proba de coborâre este singura disciplin ă cu manșe de coborâre. 5.3.2. Proba de Super-G Traseul de Super-G se stabile ște cu o zi înainte de concurs și trebuie s ă aibă minim 35 de schimb ări de direc ție pentru proba masculin ă și minim 30 pentru proba feminin ă. Porțile sunt fixate alternativ – ro șu și albastru (not ă: porțile nu reprezint ă neapărat schimb ări de direc ție). Cel care stabile ște traseul încearc ă să stabileasc ă un parcurs corect dar în acela și timp poate favoriza sportivii din țara proprie deoarece spre deosebire de proba de coborâre traseul olimpic al probei de Super-G (precum și al celui de slalom uria ș) va fi stabilit de un reprezentat al țărilor participante. Naționalitatea celui care stabile ște traseul este determinat ă prin tragere la sor ți dintre țările clasate pe primele 15 locuri conform listei de start a Cupei Mondiale Super-G. Spre deosebire de coborâre nu exist ă manșe de antrenament ci doar inspec ția din ziua competi ției. Sportivii trebuie s ă memoreze parcursul rapid s ă aibă încredere în instincte pentru a găsi liniile cele mai rapide și să-ș i elaboreze mintal tehnicile adecvate pentru a evita erorile de traseu. 5.3.3. Proba de slalom uria ș Cele dou ă trasee de slalom uria ș vor fi stabilite de doi reprezentan ți din dou ă țări diferite. Na ționalitatea este determinat ă prin tragere la sor ți iar num ărul țărilor care sunt reprezentate este stabilit pe baza ponderii pe care o au sportivii 86 în primele 5 locuri mondiale conform listei de start a Cupei Mondiale. Dac ă o țară a fost desemnat ă pentru stabilirea traseului de slalom uria ș, aceasta va eliminat ă de pe lista celor care pot stabili traseul la proba de slalom și slalom combinat. În slalomul uria ș numărul porților este determinat de diferen ța de nivel a traseului. Num ărul porților nu este sinonim cu numărul virajelor, atât timp cât anumite por ți nu necesit ă o schimbare de direc ție. Dacă vremea permite, primul traseu poate fi stabilit cu o zi înainte de concurs. 5.3.4. Proba de slalom Cele dou ă trasee de slalom sunt stabilite de dou ă persoane din două țări diferite. Na ționalitățile persoanelor care stabilesc traseul sunt determinate prin tragere la sor ți în func ție de lista de start a Cupei Mondiale. Cele dou ă naționalități alese vor fi eliminate din lista na ționalităților ce pot alege traseul la slalom combinat. De asemenea, na ționalitatea celor care stabilesc traseul la proba de slalom nu va fi aceea și cu cea a celor care au stabilit traseul la slalomul uria ș. Traseul de slalom pentru b ărbați cuprinde între 55-75 de por ți pe când cel al femeilor cuprinde între 45-65 de por ți marcate alternativ ro șu și albastru. Dac ă vremea permite, primul traseu poate fi stabilit cu o zi înainte de concurs. 5.3.5. Proba de combinat ă alpină Probele de combinat ă alpină au loc pe dou ă trasee diferite: unul de coborâre și unul de slalom. Traseul de coborâre combinat ă este stabilit de c ătre directorul de concurs (oficial al FIS) și nu de către reprezenta ții țării participante. Cele dou ă trasee sunt stabilite de reprezentan ții unor țări diferite, iar na ționalitatea lor este tras ă la sorți pe baza ultimului clasament al Cupei Mondiale. Na țiunile trase la sor ți nu pot fi acelea și cu cele alese pentru probele de slalom. Amândou ă traseele sunt stabilite pe rutele olimpice de coborâre directă dar au puncte diferite de plecare. Proba masculin ă de 87 combinat ă alpină începe în punctul de plecare al probei feminine de coborâre, iar traseul probei feminine de combinat ă alpină are punct propriu de plecare situat mai jos de cel al bărbaților. Ambele trasee au puncte de convergen ță și aceeași linie de fini ș. Cursa de slalom din cadrul probei de combinat ă alpină este stabilit ă deasupra traseului de coborâre, cu punctul de plecare al probei feminine mai jos de cel al pr obei masculine. 5.3.6. Probele alpine Competi țiile olimpice alpine sunt alc ătuite din 10 probe: 5 feminine și 5 masculine. Regulile sunt acelea și atât pentru competițiile feminine cât și pentru cele masculin, dar traseele diferă. În toate cazurile, timpurile se m ăsoară în zecimi de secundă fiind permise egalit ățile. Probele alpine sunt: Coborârea Este caracterizat ă prin cel mai lung traseu și cea mai mare vitez ă din schiul alpin. Fiecare schior are dreptul la o singur ă încercare pe fiecare traseu înving ătorul fiind cel ce obține cel mai bun timp. Super-G Mai este denumit și slalomul super uriaș, și este o prob ă care îmbin ă viteza coborârii cu precizia virajelor specifică slalomului uria ș. Traseul este mai scurt decât cel al probei de coborâre dar mai lung decât cel al probei de slalom uria ș. Fiecare schior are dreptul la o singur ă coborâre iar învingătorul este cel care a realizat cel mai bun timp. 88 Slalomul Această probă are cel mai scurt traseu și cele mai rapide viraje. Ca și în slalomul uria ș, fiecare schior realizeaz ă două manșe pe dou ă trasee diferite dar pe aceea și pârtie. Ambele manșe au loc în aceea și zi. Învingătorul este cel care are cel mai scurt timp compus din cele dou ă manșe. Sportivii nu le este permis s ă efectueze o man șa de antrenament pe pârtie decât în ziua concursului. Aceștia realizeaz ă inspecția traseului coborând u șor de-a lungul acestuia. Inspecția pentru cea de-a doua man șă nu începe pân ă când nu s-a terminat prima man șă. Slalomul uria ș Cunoscut și ca GS ( giant slalom ). Este versiunea l ărgită a slalomului cu viraje mai multe, mai largi și mai fine. Fiecare schior are dreptul la două manșe, pe fiecare pârtie. Ambele man șe au loc în aceea și zi, timpii se adun ă și învingător este cel care are cel mai scurt timp. Sportivii nu le este permis s ă efectueze o manșa de antrenament pe pârtie decât în ziua concursului. Ace știa realizeaz ă inspec ția traseului coborând u șor de-a lungul acestuia. Inspecția pentru cea de-a doua man șă nu începe pân ă când nu s-a terminat prima man șă. 89 Combinata alpin ă Constă într-o man șă de coborâre și una de slalom. Înving ătorul este cel care realizeaz ă cel mai bun timp cumulat. Traseele pentru probele de combinat ă alpină sunt mai scurte decât versiunile regulamentare. În 2002 s-a realizat pentru prima dat ă la o edi ție a Jocurilor Olimpice de Iarnă parcurgerea într-o singur ă zi și pe un singur traseu a întregii probe de combinat ă alpină. De asemenea, traseul de slalom combinat va fi situat mai jos de pârtia de combinat ă alpină. 5.4. Echipament de schi alpin competi țional 5.4.1. Definiții de baz ă Echipament de competi ție Termenul de „echipament de competi ție” cuprinde ansamblul tuturor elementelor ce constituie echipamentul sportivului pe parcursul unei competi ții incluzând îmbr ăcămintea și dotările cu funcții tehnice. Totalitatea echipamentului de competi ție formează o unitate func țională. Din acest motiv, acestea trebuie să respecte urm ătoarele condi ții: a. principiile de securitate și b. principiile egalit ății șanselor. 90 Dotările de competi ție Dotările de competi ție se refer ă la părțile de echipament care îndeplinesc func țiile esen țiale cerute de competi ție și care sunt separate de aceasta. Exemple: schi, leg ături, clăpari, be țe, îmbrăcăminte, c ăști, ochelari. Echipament adi țional (accesorii) Echipamentul adi țional (accesoriile) sunt acele componente care au influen ță asupra tehnicii și care se ata șează direct echipamentului cu scopul de a furniza vitez ă sportivului. Accesoriile nu determin ă performan țe deosebite la nivelul sportivilor. Exemplu: capace de plastic, greut ății adiționale, protectoare pentru spate. Echipamentul auxiliar Echipamentul auxiliar se refer ă la acele componente ale echipamentului de competi ție care nu îndeplinesc o func ție specială și care nu constituie echipament adi țional. Exemplu: instrumentele de m ăsură. 5.4.2. Echipamentul de competi ții alpine Sunt valide numai m ăsurătorile efectuate de oficialii FIS echipați cu instrumente de m ăsură oficiale FIS. 5.4.3. Schiurile pentru schiul alpin de performan ță Coborârea, slalomul, slalomul uria ș și super-G-ul sunt competiții a căror performan ță se realizeaz ă prin utilizarea unor materiale speciale folosite în construc ția schiurilor. 91 5.4.3.1 Caracteristici dimensionale Lungimea schiului Lungimea minim ă a schiului se stabile ște în concordan ță cu normele ISO și includ toleran ța de măsurare ±1 cm. Aceasta se marcheaz ă pe schi. Proba Parametri Coborâre Femei WC/WSC/OWG Femei COC/FIS (2004-2005) Bărbați WC/WSC/OWG Bărbați COC/FIS (2004-2005) 210 cm 210 cm / -5 cm toleranță 215 cm 215 cm Super-G Femei WC/WSC/OWG Femei COC/FIS (2004-2005) Bărbați WC/WSC/OWG Bărbați COC/FIS (2004-2005) 200 cm 200 cm / -5 cm toleranță 205 cm 205 cm Slalom uria ș Femei WC/WSC/OWG Femei COC/FIS (2004-2005) Femei MAS (valid și pentru super-G) Bărbați WC/WSC/OWG Bărbați COC/FIS (2004-2005) Femei MAS (valid și pentru super-G) 180 cm 180 cm / -5 cm toleranță 180 cm / -5 cm toleranță 185 cm 185 cm / -5 cm toleranță 185 cm / -5 cm toleranță Femei (toate categoriile) Bărbați (toate categoriile) 155 cm 165 cm Slalom Copii I & II 130 cm 5.4.3.2 Profilul schiului Dimensiunea minim ă a suprafe ței sub leg ături fără nici o toleranță trebuie s ă fie de 60 mm. 92 5.4.3.3 Curbura schiului Curbura schiului trebuie s ă fie marcat ă pe schi. Proba Parametri Coborâre Femei și bărbați WC/WSC/OWG Femei și bărbați COC/FIS/MAS Femei și bărbați COC/FIS/MAS (2004- 2005) Minim 45 m Minim 40 m Minim 45 m Super-G Femei și bărbați Minim 33 m Slalom uria ș Femei și bărbați Minim 21 m Juniori I Minim 17 m Juniori II Minim 14 m 5.4.3.4 Înălțimea sec țiunii Pentru în ălțimea sec țiunii nu exist ă restricții. 5.4.3.5 Gradul de arcuire Pentru gradul de arcuire nu exist ă restricții. 5.4.3.6 Conturul, lungimea și înălțimea vârfului Proba Parametri Slalom și slalom uria ș Înălțime minim ă 50 mm Coborâre și super-G Înălțime minim ă 30 mm Conturul cozii Înălțimea maxim ă 10 mm. Suprafa ța schiului Pentru suprafa ța schiului nu exist ă restricții. Suprafa ța de contact Pentru suprafa ța de contact nu exist ă restricții. 93 Flexibilitate Nu exist ă restricții pentru rigiditate în toate gradele de flexie. Greutatea Nu exist ă restricții privind greutatea și distribu ția greutății. 5.4.3.7 Construc ția schiului Tipul materialului Nu exist ă restricții privind structurile compozite. Componentele schiului Suprafa ța schiului: fără limitări în rela ție cu materialul și dimensiunile. Placa de torsiune: fără limitări în rela ție cu materialul și dimensiunile. Marginile: fără limitări în rela ție cu materialul și dimensiunile. Fața superioar ă: fără limitări în rela ție cu materialul și dimensiunile. Miezul: fără limitări în rela ție cu materialul și dimensiunile. Durabilitate Trebuie îndeplinite normele ISO și DIN în rela ție cu Ö-Norm 4030 prind montarea leg ăturilor. 5.4.3.8 Echipamentul adi țional Nu se folose ște nici un echipament adi țional care: ƒ folosesc surse energetice exterioare (înc ălzitoare, acumulatori chimici energetici, baterii, suporturi mecanice etc.) ƒ să determine avantaje în raport cu adversari (modific ări ale urmelor pe z ăpadă) ƒ creează dezavantaj adversarului. 94 5.4.3.9 Legăturile de siguran ță Legăturile de siguran ță reprezint ă dispozitivele ce limiteaz ă posibilitățile de accidentare. Acest lucru înseamn ă că atunci când solicit ările ce apar pe parcursul execu țiilor dep ășesc limitele acceptabile acestea permit eliberarea piciorului împiedicând apari ția accidentelor specifice. Legăturile sunt esen țiale în schi deoarece realizeaz ă conexiunea între schi și clăpar, și astfel între schiuri și corpul sportivului. Toate schimb ările și presiunile ce apar la nivelul cl ăparului sunt direc ționate spre schiuri prin intermediul leg ăturilor. Legăturile moderne au și un scop secundar, acela de a elibera clăparul atunci când tensiunile ivite sunt peste limitele stabilite prevenind apari ția accident ărilor. Legăturile clasice sunt alc ătuite din dou ă părți: partea din fa ță a legăturii și partea din spate leg ăturii. Partea din fa ță a legăturii permite eliberarea lateral ă iar partea din spate permite eliberarea vertical ă. Există și dispozitive care permit eliberarea pe vertical ă la nivelul p ărții din față așa cum exist ă și dispozitive care permit eliberarea lateral ă la nivelul p ărții din spate. Tensiunile care permit acest gen de eliber ări pot fi stabilite dinainte. Anumite leg ături au posibilitatea de a fi reglate spre înainte sau spre înapoi permi țând astfel adaptarea pozi ției corpului spre schiuri, aceasta fiind necesar când se schiaz ă în zăpadă mare sau pe suprafe țe netede. Legăturile de schi alpin prezint ă particularitatea c ă pot elibera clăparul în acela și timp atât din fa ță cât și din spate. În acela și timp prezint ă particularitatea c ă permit ridicarea c ălcâiului specifică probelor de fond. 5.4.3.10 Parametri de declan șare ai leg ăturii Așa cum am men ționat, cele mai multe leg ături au parametrii ajustabili de declan șare (eliberare) iar ace știa sunt calcula ți în funcție de urm ătorii factori: ƒ înălțime; 95 ƒ greutate; ƒ lungimea și tipul cl ăparului; ƒ experien ță motrică specifică. Legăturile folosesc scala interna țională DIN. Aceasta scal ă dă generalitate parametrilor ce caracterizeaz ă legăturile de schi. 5.4.3.11 Plăcile antivibra ție Pentru schiorii avansa ți este important ă montarea dispozitivelor antivibra ție care ajut ă la controlul virajelor și controleaz ă viteza. Cele mai multe tipuri de leg ături folosesc dispozitive din cauciuc sau alte materiale care permit absorb ția vibrațiilor. Acest gen de dispozitive pot fi fixate în urm ătoarele situa ții: pe lățimea suprafe ței schiului – acestea nu pot dep ăși lățimea schiului; pe lungimea suprafe ței schiului – în aceast ă situație se plasează între baza schiului și vârful suprafe ței de contact egal distribuit ă sub talpa cl ăparului (lungimea maximă pentru b ărbați/femei și amatori fiind de 55 mm iar pentru juniori I și II de 50 mm). 5.4.3.12 Frânele Aceste dispozitive au rolul de a opri sau a mic șora viteza unui schi care s-a desprins din leg ături pe o suprafa ță accesibil ă recuperării lui. Nu se permite absen ța acestor dispozitive în cadrul competițiilor oficiale sau a man șelor de antrenament. Fabrican ții sunt r ăspunzători de buna func ționare a acestor dispozitive. Când schiurile scap ă din legături este posibil ă alunecarea lor în josul pârtiei cu vitez ă accelerat ă și posibilitatea de a-i accidenta pe ceilal ți schiori. Acestea sunt ni ște mânere care coboar ă în zăpadă și încetinesc alunecare. 96 5.4.4. Încălțămintea special ă pentru schi alpin (clăparii) Încălțămintea special ă pentru schi alpin, cunoscut ă în terminologia schiului din țara noastr ă sub denumirea de clăpari, nu mai este conceput ă pentru a merge. Clăparii au func ție de ambreiaj între corpul schiorului și schiuri. Cl ăparii trebuie s ă asigure transmiterea for țelor între corp și schiuri cu cea mai mare precizie posibil ă, și să permită invers, transmiterea oric ăror interac țiuni datorate alunec ării pe zăpadă între schiuri și gambă. Pe de alt ă parte, cl ăparii trebuie să ofere un confort optim pentru picioarele foarte sensibile. Fabrican ții de înc ălțăminte special ă pentru schi alpin încearc ă să creeze cl ăpari care s ă satisfac ă următoarele cerin țe tehnice: Flexie limitat ă progresiv ă Poziție înapoi limitată și progresiv ă Stabilitate lateral ă Stabilitate longitudinal ă Pentru flexia înainte în funcție de articulația gleznei. Pentru stabilizarea corpului spre înapoi cu ajutorul unei tije înalte. Pentru transferul mișcărilor picioarelor și gambelor în direcție lateral ă. Pentru transferul mișcărilor de rota ție. 5.4.4.1 Părțile componente ale unui cl ăpar Clăparii sunt înc ălțări robuste, concepute pentru special pentru acest sport oferind protec ție împotriva șocurilor și denivel ărilor prevenind astfel accident ările ap ărute datorit ă cauzelor externe. Cl ăparii fixeaz ă ferm piciorul dar permit în acela și 97 timp mi șcările specifice necesare execut ării corecte a tehnici, mai concret, mobilitate la nivelul gleznei, genunchiului dar și ghidarea corect ă mișcărilor schiului. 1 2 3 4 5 6 1. Banda de prindere ( power strap ) 2. Reglaj flexie orizontal ă (flex adjustement ) 3. Reglaj flexie vertical ă 4. Ciorap interior 5. Clapetă prindere 6. Branțuri 5.4.4.2 Grosimea t ălpii pentru cl ăpari Reprezint ă distanța dintre talpa cl ăparului și baza c ălcâiului, incluzând toate materialele cuprinse. Bărbați/Femei/Amatori Maxim 45 mm Juniori I/Juniori II Maxim 45 mm 98 5.4.5. Rondelele be țelor de schi Sunt articole sportive destinate s ă ajute schiorul la men ținerea echilibrului și dacă este necesar s ă permită oprirea. Nu sunt permise rondele confec ționate din metal. 5.4.6. Costumul de schi Echipamentele de schi nu trebuie s ă fie plastifiate sau tratate cu materiale chimice. Dispozitivele ata șate nu sunt permise. Echipamentul trebuie s ă fie poros atât pe din ăuntru cât și prin exterior iar permeabilitate este stabilit ă după cum urmeaz ă: permeabilitatea trebuie s ă fie de 30 l/m2/s la o presiune a apei de 10 mm. Pentru slalom uria ș și super-G umerii, genunchii și tibiile costumului trebuie protejate special. La costumele de slalom trebuie proteja ți umerii, bra țele și picioarele. 5.4.6.1 Căștile de schi Sunt permise numai c ăștile care protejeaz ă capul și urechile. Federa țiile naționale sunt sf ătuite să foloseasc ă acele căști prezint ă un minimum de securitate schiorului dar s ă fie certificate și recunoscute de institu țiile de profil. Nu sunt permise c ăștile cu spoliere sau alte dispozitive care pot accidenta sportivul. 5.4.6.2 Ochelarii de schi Ochelarii de schi sunt proiecta ți pentru a proteja ochii împotriva vremii nefavorabile și a razelor solare având percepția optică nemodificat ă. 99 Rolul acestora este garantarea vizibilit ății optime în orice condiții atmosferice. Nu este permis ă adaptarea aerodinamic ă a ochelarilor pentru performan țe mai bune. 5.4.6.3 Mănușile de schi Oferă protecție împotriva vremii și a factorilor externi. Readaptarea aerodinamic ă a m ănușilor pentru performan țe mai bune nu este recomandat ă. Acestea nu trebuie s ă treacă de cot și este permis ă atașarea dispozitivelor exterioare de protec ție pe întreaga lungime a acestora. 5.4.6.4 Scuturile pentru spate Reprezint ă un articol de echipament adi țional cu rolul de a proteja spatele împotriva vremii și a factorilor externi. Scuturile de protec ție trebuie adaptate la curbura anatomic ă a coloanei sportivului și să se muleze pe corp. Aceasta trebuie s ă fie situat ă exact pe suprafa ța coloanei vertebrale dar nu mai sus de C7. Fixarea dispozitivului de protec ție se realizeaz ă printr-o centură abdominal ă. Grosimea centurii nu trebuie s ă depășească la mijloc 45 mm. Proiectarea acestora în scopul îmbunătățirii aerodinamicii este interzis ă. Acest dispozitiv trebuie îmbr ăcat doar pe sub costumul de competi ție. Schiul de fond Primele schiuri au ap ărut cu multe milenii în urm ă, popoarele din zonele arctice folosindu-le ca mijloc de deplasare în lungile drumuri în c ăutarea hranei și la vânătoare. Existau dou ă forme, adaptate condi țiilor din zonele respective: unele pentru p ășire, în formă de rachet ă, cu ram ă din lemn și împletitur ă din fibre de piele, celelalte pentru alunecare. Primele dovezi privind existen ța schiurilor sunt desenele rupestre datând din epoca neolitic ă descoperite în pe șterile din 100 nordul Siberiei și țările scandinave, în timp ce exemplarele cele mai vechi, având o vechime de peste 5000 de ani, sunt p ăstrate în muzeul Fjiugarden din Suedia. Paternitatea curselor de mare fond apar ține lui Gustav Vasa, care avea s ă devină și rege al Suediei, acesta parcurgând în iarna anului 1520 distan ța ce desparte localit ățile Salem și Mora (aproape 90 de kilometri) pentru a lua parte la lupta împotriva cotropitorilor danezi. În memoria sa se organizeaz ă anual, începând cu anul 1923, cea mai popular ă cursă de schi fond din lume – Vasa Lopet. Primul concurs s-a disputat îns ă în 1767, la Christiania (Oslo de ast ăzi), iar primul club a ap ărut tot în Norvegia, la Trysil, în 1861. Schiul fond și-a făcut apari ția pe plan interna țional la Jocurile Olimpice de Iarn ă de la Chamonix (1924). Programul de concurs, rezervat în exclusivitate b ărbaților, cuprindea doar două probe: 18 și 50 de kilometri. Femeile au trebuit s ă aștepte până în anul 1952 pentru a- și face sim țită prezența într-o curs ă de 10 kilometri la Jocurile Olimpice de Iarn ă de la Oslo. Concursurile de schi fond se disput ă pe un traseu care trebuie să cuprind ă trei por țiuni egale de teren plat, urcu ș și coborâre. Pasul utilizat de to ți schiorii fondi ști până în anul 1980 era cel de mers alternativ pe urme paralele. Finlandezul Pauli Siitonen a descoperit îns ă că prin împingerea lateral ă cu un schi, cel ălalt urmând linia dreapt ă, se poate ob ține o vitez ă sporită. Acest pas de semipatinaj, urmat de cel complet de patinaj, introdus doi ani mai târziu de americanul Bill Koch, au revolu ționat lumea acestui sport. Dup ă dispute aprinse la Mondialele din 1985 de la Seefeld, forul de specialitate a luat hot ărârea de a admite folosirea ambelor stiluri într-o propor ție oarecum egal ă, stabilind clar probele în care pot s ă fie utilizate și precizând c ă la ștafete doi componen ți vor concura prin pas clasic, iar doi prin cel liber. 101 5.5. Caracteristicile schiului fond Schiul fond, ca de altfel orice tip de schi, este o ramur ă sportivă care a cunoscut în ultimul deceniu o amploare nemaiîntâlnit ă. Condițiile acestei ramuri sportive au r ămas la fel de exigente, totuși, ,alergarea pe schiuri’’ a devenit un sport pentru to ți în adevăratul sens al cuvântului. Acest caracter de sport pentru toți se reflect ă în domeniul economic, al timpului liber, iar la nivelul echipei reprezentative a dobândit și un caracter politic. Mișcarea de educa ție fizică și sport la nivel de mas ă și de performan ță, practicarea acestei ramuri sportive cu scop de recreare de c ătre indivizi neorganiza ți, secțiile de schi – toate acestea se afl ă în afara cadrului pe care îl numim lotul reprezentativ, dar prin leg ăturile lor logice și faptice, ele formează baza lui indispensabil ă. A recunoa ște acest fapt și a-l trata în mod potrivit, este o necesitate care subordoneaz ă în mod logic dezvoltarea pe mai departe a performan ței la aceast ă ramură sportivă. Probele competi ționale din cadrul schiului fond apar țin de performan țele sportive de rezisten ță. În ultimul timp îns ă crește tendin ța de a separa rezisten ța de for ță – îndeosebi la membrele superioare – de restul elementelor componente. Urmărirea indicilor antropometrici (în ălțimea corpului, greutatea, lungimea membrelor inferioare) deocamdat ă nu a demonstrat dependen ța dintre nivelul lor și performan ța specifică. După estimările lui Ulbrichova (1976) în ălțimea corpului optim ă a schiorilor fondi ști ar fi 173 centimetri. Din acest punct de vedere, ținând seama de normele de cre ștere stabilite, selec ția trebuie s ă se opreasc ă la vârsta de 9,5 ani la înălțimea de 129-130 centimetri, la vârsta de 10,5 ani la 134- 135 centimetri, iar la vârsta de 11,5 ani la 139-140 centimetri. La normele date trebuie s ă se ia în considera ție calitățile genetice generate de în ălțimea părinților. Dintre calit ățile psihice este tipic aportul volitiv de lung ă durată orientat spre învingerea oboselii și spre reglementarea activității motrice mai lungi (Choutka, 1976). 102 Totuși, rezisten ța de lung ă durată are un rol hot ărâtor asupra randamentului specific (dependen ța capacit ății aerobe maxime a demonstrat-o Ramanskaia și colectivul ei înc ă din 1968), în cazul parcursurilor mai scurte se ajunge tocmai la o activizare accentuat ă a procesului anaerob. Cauza acesteia poate fi de exemplu urcarea, finish-ul, startul în ștafete, etc. Aceast ă realitate arat ă exigența crescând ă a traseelor de fond, ceea ce se manifest ă și prin cre șterea cerin țelor față de rezisten ța anaerobă. Choutka stabile ște în anul 1976, 5 influen țe principale care contribuie la randamentele specifice în schiul fond: ƒ nivelul rezisten ței specifice la mi șcarea ciclic ă = 55%; ƒ forța dinamic ă a extensorului piciorului în cazul execu țiilor repetate, viteza de împingere a membrelor inferioare = 21%; ƒ factorul de vârst ă = 10%; ƒ forța dinamic ă a brațelor = 6%; ƒ mobilitatea dinamic ă a articula ției coxofemurale = 3%. În total ace ști factori pot fi explica ți prin oscila ția randamentului în ansamblu de 95%. 5.6. Pârtia de schi fond Pârtia de schi fond trebuie trasat ă în așa fel încât s ă reprezinte pentru schior un veritabil test al aptitudinilor sale fizice, tactice și tehnice. Terenurile plate, urcu șurile și pantele de coborâre trebuie s ă se succeadă în așa fel încât s ă se evite monotonia. În principiu, pârtiile vor trebui s ă cuprind ă o treime teren plat, o treime urcu ș și o treime teren în pant ă. Organizatorii au datoria s ă vegheze ca traseele s ă fie degajate și dacă este posibil s ă construiasc ă un traseu separat pentru public. 103 5.6.1. Lungimea pârtiilor de schi fond Lungimea pârtiilor de schi fond difer ă pentru fiecare categorie de concuren ți, astfel: 1. Juniori ƒ 10 km (clasic); ƒ 30 km (liber); ƒ ștafeta 4 x 10 km (2 concuren ți – tehnic ă clasică + 2 concuren ți – tehnic ă liberă). 2. Junioare ƒ 5 km (clasic); ƒ 15 km (liber); ƒ ștafeta 4×5 km (2 concurente – tehnic ă clasică + 2 concurente – tehnic ă liberă). 3. Bărbați ƒ 10 km (clasic); ƒ 15 km (liber); ƒ 30 km (clasic); ƒ 50 km (liber); ƒ ștafeta 4 x 10 km (2 concuren ți – tehnic ă clasică + 2 concuren ți – tehnic ă liberă). 4. Femei ƒ 5 km (clasic); ƒ 10 km (liber); ƒ 15 km (clasic); ƒ 30 km (liber); ƒ ștafeta 4 x 5 km (2 concurente – tehnic ă clasică + 2 concurente – tehnic ă liberă). Începând de la Campionatele Mondiale din anul 1991 se desemneaz ă câte un câ știgător pentru fiecare prob ă în parte. La Jocurile Olimpice din anul 1992 (J.O. Albertville), la probele de seniori și senioare, rezultatele la probele 5 km clasic și 10 km liber – pentru femei, respectiv 10 km clasic și 15 km liber – pentru b ărbați, s-au combinat în câte dou ă zile, astfel: ƒ pentru proba din prima zi (proba clasic ă) startul s-a dat în ordinea tragerii la sor ți la intervale de 1 minut, iar în caz de zăpadă nouă, numai la intervale de 30 de secunde; ƒ pentru proba din a doua zi (proba liber ă) startul s-a dat în ordinea clasamentului din prima zi la proba clasic ă, la intervale de timp stabilite în clasament în prima zi. 104 Medaliile au fost decernate pentru proba clasic ă din prima zi și pentru combinata încheiat ă a doua zi. Spre deosebire de anul 1992, în prezent Comitetul Interna țional Olimpic a stabilit pentru competi țiile oficiale de schi fond (cross- country) patru discipline: 1. Proba clasic ă; 2. Sprint (a debutat la J.O. de la Salt Lake City); 3. Combinata; 4. Ștafetă Proba clasic ă Proba clasic ă se desf ășoară pe pârtii de diferite lungimi, astfel: 10, 15, 30 sau 50 km. Tehnica care o pot utiliza schiori este tehnica clasică sau tehnica liber ă. Sprint Proba de sprint se desf ășoară pe o pârtie cu lungimea de 1,5 km, atât pentru femei cât și pentru b ărbați; Această probă este de fapt o curs ă care se desfășoară în serii eliminatorii (sistem knock- out); Dup ă fiecare serie de calific ări, cei mai rapizi 16 schiori se grupeaz ă în grupe de câte 4 și își disput ă sferturile de final ă, apoi semifinala și, în sfâr șit, finala. Combinata Această probă este caracterizat ă de faptul c ă schiorii particip ă în aceea și zi la dou ă probe: una pe o pârtie în care nu au voie s ă utilizeze decât tehnica clasic ă și una pe o pârtie în care utilizeaz ă numai tehnica liber ă. Startul în cea de a doua prob ă s e f a c e î n ordinea clasamentului din prima prob ă. Câștigător este desemnat schiorul care termină primul cea de a doua curs ă (stil liber). 105 Ștafeta Această probă este caracterizat ă de faptul c ă fiecare echip ă participant ă este constituit ă din câte 4 schiori. Primii doi schiori din echip ă sunt obliga ți să utilizeze tehnica clasic ă, următorii doi – tehnica liber ă. Startul este identic pentru to ți cei patru. Proba de ștafetă se desfășoară pe o pârtie cu lungimi diferite, astfel: ƒ pentru femei: 4 x 5 km; ƒ pentru b ărbați: 4 x 10 km. 5.6.2. Diferența de altitudine (de nivel) al unei pârtii de schi fond Între punctul cel mai de jos și punctul cel mai înalt, diferen ța de nivel nu trebui s ă depășească: ƒ la probele de 5 km – 100 m; ƒ la probele de 10 km – 150 m; ƒ la probele de 15 km și mai mult – 200 m. 5.6.3. Urcușul maxim al unei pârtii de schi fond Urcușul neîntrerupt pe o lungime de cel pu țin 200 de metri nu trebuie s ă depășească: ƒ la probele de 5 km – 50 m; ƒ la probele de 10 km – 80 m; ƒ la probele de 15 km și mai mult – 100 m. 106 5.6.4. Suma urcu șurilor unei pârtii de schi fond Suma total ă a urcușurilor trebuie s ă se situeze în urm ătoarele limite: ƒ la probele de 5 km = 150 – 225 m; ƒ la probele de 10 km = 250 – 450 m; ƒ la probele de 15 km = 400 – 600 m; ƒ la probele de 30 km = 800 – 1200 m; ƒ la probele de 50 km = 1400 – 1800 m. 5.7. Echipamentul sportivilor Echipamentul omologat de Federa ția Interna țională de Schi, cuprinde: ƒ combinezon mulat; ƒ bețe de schi (mai lungi decât la probele alpine); ƒ schiuri cu o lungime de 190-230 cm pentru stilul clasic și 175-200 cm pentru stilul liber. Schiurile sunt mai înguste decât cele de la probele alpine; ƒ încălțăminte de tip gheat ă, pentru a asigura rezistența gleznei la împingerile laterale. 107 5.8. Tehnica schiului de fond După cum reiese din rândurile anterioare, tehnica schiului de fond este împ ărțită în două mari categorii: ƒ tehnica clasica; ƒ tehnica liber ă. 5.8.1. Tehnica clasic ă Tehnica clasic ă este caracterizat ă d e f a p t u l c ă alunecarea se face pe urmele l ăsate în z ăpadă, schiurile fiind mereu menținute paralele (1). La urcare nu este permis ă folosirea pasului de patinaj, schiurile fiind puse unul dup ă altul în a șa fel încât să creeze ceea ce se nume ște în limbaj popular „urma de tractor” (2). 1. 2. 5.8.2. Tehnica liber ă Tehnica liber ă este caracterizat ă de faptul c ă marea majoritate a sportivilor opteaz ă pentru „pasul de patinaj”, care presupune împingerea lateral ă a schiului, simulând o mi șcare tipic ă alunecării pe ghea ță (1). 108 1. 2. La urcări cel mai des folosit ă este aceea și tehnică a patinajului (2), dar sunt sportivi care utilizeaz ă „semipatinajul”. Schimbările revolu ționare produse în tehnica alerg ării pe schiuri, desemnate ca, ,patinaj” nu sunt deocamdat ă terminate. Analiza cinematic ă și dinamometric ă, care se desf ășoară actualmente, va da r ăspuns la întreb ările legate de tehnica și metodica acestui procedeu. Drept informa ție fundamental ă ne stă la dispozi ție materialul elaborat de un colectiv din Olomouc la Campionatul Mondial de la Seefeld. În urma cercet ărilor efectuate, lucr ătorii acestui laborator de cercet ări au elaborat și conturat structura de timp a semipatinajului: 1. începerea împingerii cu b ățul de schi; 2. începerea patinajului; 3. terminarea împingerii cu b ățul; 4. terminarea pasului de patinaj. Evoluția mișcării 1-4 este considerat ă ca fază de sprijin de contact, în care se produce accelerarea mi șcării. O vom numi, ,faza de accelerare”. Celelalte faze ale unui ciclu, când se ajunge la transpunerea b ățului și a schiului patinator într-o nou ă situație de pornire, le vom numi cu termenul „faza de frânare”. Pentru o mai bun ă înțelegere a celor afirmate vom prezenta în tabelul urm ător – structura temporal ă a fazelor de accelerare și de frânare la semipatinaj: 109 Membrele superioare Membrele inferioare Membrele inferioare Începutul patinajului Sfârșitul patinajului Faza (%) Accelerare – 47% Frânare – 53%Începutul împingeriiSfârșitul împingerii Datele indicate au fost dobândite ca o medie orar ă la analiza fazelor de contact ale membrelor superioare și inferioare ale unui num ăr de 5 concuren ți: Kirvesniemi, Aunli, Becvar, Mikkelsplass, Benc. La fiecare variant ă de mers pe schiuri, repetarea acelora și mișcări formeaz ă un ciclu. Dup ă executarea ciclului obi șnuit de mișcări, schiorul se g ăsește din nou în pozi ția din care l-a început. Se recomand ă ca începutul ciclului s ă fie socotit la terminarea alunec ării pe schiuri, dup ă cea mai puternic ă împingere pe z ăpadă. În tehnica clasic ă a schiului fond deosebim trei grupe de mers pe schiuri: 1. alternativ; 2. simultan; 3. combinat. Datorită timpului scurt alocat acestei discipline vom prezenta doar tehnica clasic ă a mersului alternativ. 5.8.3. Mersul alternativ Se caracterizeaz ă prin faptul c ă schiorul împinge alternativ, când cu un b ăț, când cu cel ălalt. La baza acestui mers st ă pasul întins, alunecat, pe schiuri. Dup ă numărul de pa și aluneca ți într-un ciclu, mersul alternativ este de dou ă feluri: 1. în doi timpi (normal); 2. în patru timpi (buiestru). 110 5.8.3.1 Mersul alternativ normal Ciclul de mi șcări al acestei tehnici const ă în doi pa și aluneca ți și o împingere cu b ățul la fiecare pas. De exemplu: dup ă împingerea cu piciorul drept și mâna stâng ă, schiorul alunec ă numai pe schiul stâng. În timpul acesta, piciorul drept și brațul stâng, dup ă împingere, se duc liber înapoi-în sus, iar mâna dreapt ă continu ă să ducă bățul înainte- în sus. Continuând s ă alunece pe schiul stâng, schiorul a șează bățul drept pe z ăpadă; brațul stâng și piciorul drept, r ămase în urm ă, fac deplasarea înainte; în acest moment schiorul începe s ă împingă cu bățul drept. Când picioarele ajung la aceea și înălțime, schiul stâng se oprește pe toat ă t a l p a , î n t i m p c e î n t r e g u l c o r p a l s c h i o r u l u i continuă să se deplaseze înainte. Din momentul opririi schiului stâng, piciorul stâng începe împi ngerea cu schiul respectiv. În acest timp, piciorul drept și mâna stâng ă cu bățul continu ă fără întrerupere mi șcarea înainte. Dup ă aceea, când piciorul drept ajunge la o distan ță de 11/2-2 lungimi de talp ă înaintea piciorului stâng, greutatea corpului trece pe acesta. Împingerea cu piciorul stâng se termin ă când schiorul a și început s ă alunece pe schiul drept, complet înc ărcat. Împingerea cu bra țul se termin ă puțin mai înainte decât împingerea cu piciorul. Apoi, schiorul alunec ă, în virtutea iner ției, numai pe schiul drept; bra țul și piciorul care î și termin ă împingerea, se duc înainte, schiul drept se opre ște, iar schiorul face o împingere cu piciorul drept și brațul stâng și începe s ă alunece numai pe schiul stâng. Ciclul de mi șcări, care const ă din doi pa și aluneca ți se sfârșește și reîncepe în aceea și ordine. La acest mers ordinea efectu ării mișcărilor bra țelor și picioarelor seam ănă cu ordinea în care se efectueaz ă mișcările brațelor și ale picioarelor la mersul și alergarea f ără schiuri: odată cu efectuarea pasului cu piciorul stâng – se duce înainte 111 brațul drept; odat ă cu efectuarea pasului cu piciorul drept – se duce înainte bra țul stâng. Deoarece pasul alunecat se g ăsește aproape la baza tuturor tehnicilor de mers pe schiuri, vom analiza mai am ănunțit toate particularit ățile lui. Pasul alunecat depinde în primul rând de o împingere corect ă și puternic ă. Pentru preg ătirea împingerii cu piciorul sunt trei elemente importante: 1. oprirea schiului; 2. pendularea piciorului de împingere; 3. fandarea pe piciorul de împingere. Oprirea schiului este necesar ă pentru împingerea lui pe zăpadă. Schiul se opre ște printr-o mi șcare activ ă a piciorului pe care alunec ă schiorul. Aceasta se produce în timp ce piciorul celălalt trece printr-o mi șcare rapid ă pe lâng ă el, înainte, atingând z ăpada cu schiul. Pentru a efectua mai repede pasul următor, dup ă împingere schiorul trebuie s ă ducă mai întâi piciorul neînc ărcat înainte, f ără să mai aștepte oprirea; atunci se va opri mai devreme și schiul cel ălalt pe care alunec ă schiorul. Pendularea este o deplasare înainte a corpului schiorului, deasupra suprafe ței de sprijin. La începutul alunec ării pe un schi, corpul, în mi șcarea sa, r ămâne în urma piciorului de sprijin; apoi, ca urmare a frec ării schiului de z ăpadă, corpul ajunge piciorul de sprijin, iar în timpul împingerii efectuate cu acest picior, se deplaseaz ă înainte fa ță de locul de împingere. Pendularea începe în momentul când schiul de sub schior se oprește și înceteaz ă atunci când tocul ghetei piciorului de împingere începe s ă se ridice de pe schi. Pendularea pe piciorul drept, de exemplu, este ajutat ă de: 1. împingerea precedent ă a piciorului stâng, terminat ă prin mișcarea labei piciorului; 2. ducerea piciorului stâng prin balans înainte, și 3. împingerea cu bra țul drept. 112 Pendularea este îngreuiat ă, dacă: 1. talpa piciorului drept alunec ă înainte; 2. deplasarea înainte a piciorului stâng se face cu întârziere, și 3. împingerile efectuate cu piciorul stâng și cu bățul drept sunt slabe. Fandarea se face pe piciorul cu care schiorul se preg ătește să facă împingerea. Începând din prima jum ătate a împingerii, coapsa piciorului de împingere se întinde (se deplaseaz ă înapoi) în articula ția coxo-femural ă; în acela și timp îndoirea din articulația genunchiului și articula ția gleznei se m ărește. Schiorul pare c ă fandeaz ă piciorul de împingere. În acest timp, pentru deplasarea înainte, se folose ște forța de greutate a schiorului și se întind mu șchii coapsei și ai gambei; prin aceasta, mu șchii se contract ă mai puternic și avântul în timpul împingerii spore ște. Împingerea cu piciorul reușește dacă schiorul are o pozi ție destul de joas ă, care depinde de îndoirea piciorului de sprijin și de aplecarea trunchiului înainte. La o pozi ție destul de joas ă, unghiul de împingere este mai mic, prin urmare și forța de împingere este îndreptat ă mai mult înainte decât în sus. În afară de aceasta, în cazul de mai sus, fandarea este mai adânc ă, ceea ce permite o folosire mai bun ă a celor mai puternici mu șchi ai piciorului care îl întind din articula ția genunchiului și din articulația gleznei. La o pozi ție joasă, lungimea pasului alunecat este mai mare decât la o pozi ție înaltă și anume: ƒ piciorul poate fi dus înainte mai mult; ƒ forța de împingere este mai mare; ƒ împingerea este îndreptat ă mai mult înainte, prin urmare și alunecarea va fi mai mare. Pentru ob ținerea unei pozi ții destul de joase trebuie ca înclinația coapsei s ă fie sub un unghi de 400-500, fa ță de orizontal ă. De asemeni, se va avea în vedere c ă la o pozi ție prea joasă, mușchii coapsei obosesc repede; acest lucru se r ăsfrânge asupra for ței de împingere și obligă pe schior s ă treacă la poziția înaltă, care este mai pu țin favorabil ă. 113 Împingerea cu piciorul începe lin și dureaz ă 0,1-0,2 secunde. În mișcare se includ pe rând articula ția coxo-femural ă, cea a genunchiului și a gleznei. La începutul împingerii toat ă talpa stă pe schiu, iar gamba se apleac ă înainte în urma corpului, care se deplaseaz ă în față. Apoi, tocul ghetei se ridic ă de pe schiu și se mărește fandarea din articula ția genunchiului și a gleznei. În partea final ă a împingerii, piciorul se întinde printr- o mișcare puternic ă în toate articula țiile. După împingere, deplasarea piciorului cu schiul, se face astfel: 1. mai întâi înapoi-în sus, ridicându-se coada schiului de pe zăpadă, apoi 2. înainte-în jos, pân ă ce schiul atinge z ăpada, și în sfârșit 3. înainte, atingând cu schiul z ăpada pân ă ce greutatea corpului trece pe el. Coborârea piciorului cu schiul pe z ăpadă, se produce sub acțiunea for ței de greutate a piciorului și prin contractarea elastică a mușchilor întin și în timpul ducerii piciorului înapoi-în sus. După coborârea schiului pe z ăpadă, continuarea deplas ării piciorului înainte se face printr-o mi șcare de balans continu ă și accelerat ă. Aceast ă ducere a piciorului înainte, prin balans contribuie la ducerea înapoi (în raport cu corpul) a celuilalt picior – pe care alunec ă schiorul – și la oprirea celuilalt schiu. Înainte de terminarea ducerii piciorului înainte, mu șchii frânează energic aceast ă mișcare. Dac ă schiorul ar întinde puternic piciorul în timpul ducerii lui înainte și l-ar opri brusc, atunci s-ar imprima întregului corp o împingere îndreptat ă dinainte-înapoi. În cazul acesta, va apare efectul for ței de reacție a balansului. Apariția forței de balans coincide, în timp, cu împingerea efectuată de celălalt picior. For ța de împingere cu un picior și forța de balans cu cel ălalt picior ac ționează împreun ă asupra corpului schiorului, ac țiunea lor se cupleaz ă. La schiorii cu experien ță, frânarea piciorului de balans se produce cu 0,01-0,03 secunde înainte ca greutatea corpului s ă fie trecut ă pe el. În acest moment se dezvolt ă maximum de for ță 114 a balansului și a împingerii. Trecerea greut ății corpului pe piciorul deplasat înainte, se face cam la mijlocul împingerii efectuată cu celălalt. Trecerea greut ății pe piciorul deplasat înainte se produce în r ăstimpul de 0,01-0,02 secunde. Pentru a m ări eficacitatea împingerii cu piciorul, schiorul trebuie s ă țină seama de urm ătoarele reguli: a. să păstreze în timpul împingerii o pozi ție suficient de joas ă; b. să ducă celălalt picior înainte, în mod energic, printr-o mișcare de balans; c. să treacă cu întârziere greutatea pe el; d. să fandeze, la începutul împingerii pe piciorul de împingere; e. să termine împingerea printr-o mi șcare puternic ă a labei piciorului; f. să ajute pendularea corpului printr-o puternic ă împingere cu bățul. După împingerea cu piciorul, urmeaz ă alunecarea pe un schiu. La începutul alunec ării, atunci când viteza este maxim ă, schiorii cei mai buni trec, aproape f ără să observe, într-o pozi ție mai joas ă. În acest timp frecarea schiurilor de z ăpadă se micșorează. Spre sfâr șitul alunec ării, atunci când viteza scade simțitor, schiorii întind pu țin piciorul de sprijin și poziția devine mai înalt ă. Aceast ă mișcare înlesne ște ducerea înainte a piciorului de balans și – ceea ce este mai important – reduce efortul la care sunt supu și mușchii piciorului de sprijin. În timpul alunec ării, genunchiul piciorului de sprijin se g ăsește deasupra mijlocului labei piciorului și chiar deasupra vârfului ghetei (aceast ă poziție ușurează pendularea). Împingerea cu bra țele, cu ajutorul be țelor, are o mare importan ță în mersul alternativ normal. Împingerea cu bra țul începe lin, imediat ce b ățul coboar ă cu vârful pe z ăpadă. Bețele se înfig în z ăpadă la lățimea umerilor, perpendicular sau pu țin înclinate înainte. La începutul împingerii, presiunea exercitat ă asupra b ățului ajută puțin la deplasarea piciorului înainte. Dup ă aceea, b ățul este înclinat mai mult și schiorul m ărește presiunea asupra lui. Puțin timp înainte de terminarea împingerii, nu se mai face 115 înclinarea b ățului înainte; atunci începe de obicei întinderea puternic ă a brațului, din articula ția cotului. Împingerea se continuă până la întinderea complet ă a brațului. În acest moment bra țul formeaz ă, împreun ă cu bățul, o linie dreapt ă. Spre sfâr șitul împingerii al 3-lea, al 4-lea și al 5-lea deget se întind, iar b ățul pare c ă alunecă de sub ele. Schiorul se sprijin ă pe băț, folosind cureaua ce se g ăsește la cap ătul de sus al bățului. Pentru a folosi mai bine for ța de împingere cu bra țul, se recomand ă ca schiorul s ă ducă mâna destul de jos în timpul împingerii cu b ățul. După împingerea cu b ățul, brațu l s e d u c e o d a t ă cu el, în virtutea iner ției, liber-înapoi, iar dup ă aceea, tot atât de liber, fără încordarea inutil ă a mușchilor, se duce înainte-în sus. În timpul ducerii înainte, bra țul se îndoaie pu țin din articula ția cotului, iar mâna, care ține bățul strâns între r ădăcina degetelor 1 și 2, atârn ă liber. Împingerea cu b ățul începe pu țin mai înainte decât împingerea cu piciorul și contribuie la alunecarea pe schiul opus. La o alunecare optim ă, împingerea cu b ățul se termin ă înainte decât împingerea cu piciorul opus. Mișcările trunchiului ajută mișcările picioarelor și cele ale brațelor, contribuind la men ținerea echilibrului. Trunchiul se înclină și se răsucește puțin spre piciorul care a fost deplasat înainte și spre bra țul care execut ă împingerea. Aceast ă mișcare ajută la ducerea înainte, în acela și timp, a celuilalt bra ț și băț. Centura scapular ă și bazinul se r ăsucesc, în acest timp, unul înspre cel ălalt, ceea ce contribuie la ducerea puternic ă a piciorului înainte – prin balans – și la mișcarea mai energic ă a brațelor. Înclin ările ușoare, laterale, ale trunchiului spre piciorul de sprijin, permit men ținerea echilibrului în timpul alunecării pe acel picior. Pentru a imprima trunchiului o corect ă aplecare înainte, schiorul trebuie s ă priveasc ă, în timpul mersului, la 10-15 metri înaintea sa. 116 117 Partea a II-a. Bazele metodice 118 119 Capitolul 6. Primele ac țiuni ale unui viitor schior. Acomodarea cu echipamentul de schi 6.1. Echipamentul sportiv strict necesar în procesul de înv ățare a schiului alpin Echipamentul sportiv pe care fiecare cursant trebuie s ă-l aibă asigurat pe parcursul desf ășurării procesului de predare- învățare a tehnicii schiului alpin este împ ărțit în dou ă mari categorii: 1. Echipamentul sportiv de pârtie; 2. Echipamentul sportiv de timp liber. 6.1.1. Echipamentul sportiv specific de pârtie Echipamentul sportiv de pârtie trebuie s ă conțină următoarele: 1. Căciulă. Pentru a nu v ă expune capul și urechile temperaturilor sc ăzute este indicat s ă le proteja ți cu o căciulă, dacă aveți posibilitatea – o c ăciulă specială de schi ; 2. Ochelari – pentru a v ă proteja ochii de razele solare în special de albedoul z ăpezii. Indica ți ar fi ochelarii speciali de schi, dar se pot folosi orice ochelari de soare cu condi ția ca ace știa să fie fabricați din materiale incasabile (plastic) pentru a prevenii eventualele accidente cauzate de spargerea sticlei ochelarilor ; 120 3. Jachetă de schi. Dacă nu ave ți posibilități materiale pentru achiziționarea unui costum sau a unei jachete speciale de schi v ă recomand ăm să utilizați o jachet ă sau un hanorac fabricate din materiale care men țin temperatura corpului, permit acestuia s ă respire și sunt impermeabile; 4. Mănuși de schi. Nu se vor folosi niciodată mănuși cu un singur deget deoarece acestea împiedic ă prinderea corectă a mânerului be țelor de schi ; 5. Bețe de schi. Lungimea acestora nu va dep ăși nivelul cotului flexat și bețele trebui s ă fie dotate cu rondele – pentru a ne se afunda în z ăpadă. Recomand ăm pentru adul ți folosirea be țelor cu lungime de 1,25 m. 6. Schiuri. Pentru încep ători recomand ăm schiuri cu o lungime care să nu depășească înălțimea schiorului ; 7. Legături de schi. Alegerea acestora se va face în func ție de greutatea schiorului și de nivelul lui de preg ătire (schior începător, de nivel mediu, avansat) ; 8. Clăpari (înc ălțăminte special ă pentru schi). Proba acestora se va face cu o singur ă șosetă. Recomand ăm folosirea unor cl ăpari care să aibă carâmbul cât mai înalt și posibilit ăți multiple de reglaj. Având în vedere condi țiile de mediu în care se desf ășoară acest sport (temperatur ă scăzută) este necesar s ă asigurăm corpului o temperatur ă optimă pentru a ne putea desf ășura în condi ții bune activit ățile sportive. Astfel, indic ăm ca fiecare schior s ă foloseasc ă, pe sub echipamentul descris în rândurile anterioare: 1. Tricou din bumbac sau lân ă; 2. Indispensabili din bumbac sau lân ă; 3. Șosete din bumbac sau lân ă (nu se vor folosi șosete noi datorită faptului c ă pot produce leziuni ale piciorului în contact cu cl ăparii). 121 6.1.2. Echipamentul sportiv de timp liber Pentru activit ățile conexe ale acestei discipline, activit ăți care se desfășoară în aer liber, recomand ăm cursan ților, pe lâng ă echipamentul sportiv de pârtie, urm ătorul echipament sportiv: 1. Trening; 2. Hanorac; 3. Încălțăminte de iarn ă (bocanci, ski-boots, etc.) 6.2. Reguli de conduit ă ale schiorului pe o pârtie de schi Înainte de a merge pe o pârtie de schi, fiecare dintre noi trebuie să fie informat și să cunoasc ă regulile de conduit ă ale unui schior pe o pârtie de schi. Aceste reguli promulgate de Federa ția Internațională de Schi (F.I.S.) sunt urm ătoarele: 1. Respect al altuia. Pe o pârtie de schi, orice schior trebuie să se comporte în a șa fel încât s ă nu pun ă în pericol pe alt schior sau s ă-i aducă un prejudiciu; 2. Stăpânirea vitezei și a comportamentului. Orice schior trebuie s ă-și adapteze viteza și comportamentul la capacitățile sale personale precum și condițiilor atmosferice și ale terenului; 3. Stăpânirea direc ției de alunecare. Schiorul din deal, a cărui pozi ție dominant ă permite alegerea unei traiectorii, trebuie s ă prevad ă o direc ție de alunecare care asigur ă siguranța schiorului din vale; 4. Deplasarea schiorului – se poate efectua spre deal sau spre vale, prin dreapta sau prin stânga, dar întotdeauna de manieră destul de larg ă pentru a preveni evolu țiile schiorilor depășiți; 5. Obligația schiorului care traverseaz ă o pârtie. Orice schior care traverseaz ă o pârtie sau un teren de exersare trebuie 122 să se opreasc ă, să se asigure în principal din deal și apoi din vale și apoi să traverseze pârtia; 6. Staționarea pe pârtie. Orice schior trebuie s ă evite s ă staționeze pe o pârtie de schi, mai ales în trecerile strânse sau fără vizibilitate. În caz de c ădere schiorul trebuie s ă degajeze pârtia cât mai repede posibil; 7. Urcarea sau coborârea pe picioare. Schiorul care urc ă sau coboar ă pe picioare o pârtie de schi nu poate utiliza decât marginea pârtiei, îndep ărtându-se de aceasta în caz de proastă vizibilitate; 8. Respectul semnaliz ărilor . Orice schior trebuie s ă respecte semnaliz ările existente pe o pârtie de schi; 9. În caz de accident. În caz de accident orice schior trebuie să acorde primul ajutor, în caz în care nu este preg ătit pentru aceasta va lua leg ătura cât mai rapid cu Salvamontul, f ără a interveni asupra accidentatului; 10. Identificare. Orice persoan ă martor sau parte responsabil ă sau nu a unui accident trebuie s ă-și decline identitatea. 6.3. Deplasarea schiorului la/de la pârtie Deplasarea schiorului la/de la pârtie (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Deplasarea schiorului la/de la pârtie se face dup ă cum se vede în imaginea al ăturată: 1. Schiurile se sprijin ă pe umăr, obligatoriu cu vârfurile spre înainte; 2. Bețele de schi, ținute în mâna liber ă, ajută la păstrarea echilibrului în deplasare pe cl ăpari. 123 6.4. Ridicări din cădere Având în vedere obliga ția respect ării regulii de conduit ă ale schiorului pe o pârtie de schi nr. 6, promulgat ă de Federa ția Internațională de Schi (F.I.S.) privind sta ționarea pe o pârtie consider ăm necesar a se înv ăța câteva procedee de ridicare în caz de c ădere pentru ca schiorul s ă degajeze pârtia cât mai repede posibil. Vom prezenta în imaginile urm ătoare trei din principalele procedee de ridicare ale unui schior c ăzut pe pârtie: 1. Ridicare cu ajutorul ambelor be țe ținute de mâner; 2. Ridicare cu ajutorul be țelor ținute de mâner și de partea lor inferioar ă; 3. Ridicare cu ajutorul unui alt schior. 1. Ridicare cu ajutorul ambelor be țe ținute de mâner. Indiferent de locul de c ădere (pe pârtie – teren înclinat, sau pe tren plat), schiorul va executa o flexie a picioarelor așezând schiurile pe muchiile (canturile) din deal și va sprijinii be țele de schi în z ăpadă, ținute fiecare într-o mân ă, după cum se poate vedea în figura de mai jos. Sprijinindu-se pe muchiile din deal ale schiurilor și pe bețele de schi, schiorul execut ă o extensie cu ridicare pe be țele de schi. Ridicare cu ajutorul be țelor ținute de mâner (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 2. Ridicare cu ajutorul be țelor ținute de mâner și de partea lor inferioar ă. Acest procedeu de ridicare este identic cu ridicarea cu ajutorul be țelor ținute în fiecare mână, diferen ța constând în faptul c ă schiorul se va sprijinii 124 pe ambele be țe de schi dup ă cum se poate observa în figura de mai jos. Ridicare cu ajutorul be țelor ținute de mâner și de partea lor inferioar ă (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Ridicare cu ajutorul unui alt schior („Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 3. Ridicare cu ajutorul unui alt schior. Procedeul se execută la fel ca în figura alăturată. Schiorul care ajut ă la ridicarea schiorului c ăzut trebuie s ă blocheze cu schiul său o eventual ă alunecare a schiurilor celui c ăzut. 6.5. Pregătirea organismului pentru efortul specific unei lec ții de schi. Acomodarea cu echipamentul de schi Echipamentul și mai ales materialele sportive de schi (schiuri, clăpari, be țe) constituie pentru schiorii încep ători accesorii neobișnuite care stânjenesc mi șcările naturale deprinse pe parcursul evolu ției fiecărui viitor schior. De aceea este necesar ca în procesul de înv ățare al tehnicii schiului s ă se acorde o importan ță deosebit ă acomodării cu echipamentul de schi. Pe lângă exercițiile de preg ătire a organismului pentru efort care se utilizeaz ă frecvent recomand ăm utilizarea în cadrul lecțiilor de schi a unor exerci ții specifice acestui sport. Având în 125 vedere faptul c ă prezentul Îndrumar de lucr ări practice se adreseaz ă viitorilor speciali ști, nu consider ăm necesar s ă explicăm aceste exerci ții considerând c ă imaginile prezentate sunt destul de sugestive. Exerciții pentru preg ătirea organismului pentru efortul specific lec ției de schi (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Datorită faptului c ă principalul obiectiv al primei lec ții de schi este obi șnuirea schiorului cu echipamentul de schi, adic ă cu greutatea și rigiditatea cl ăparilor și lungimea, rigiditatea și greutatea schiurilor, consider ăm că este benefic pentru noi cumularea acestor dou ă obiective principale ale lec ției: pregătirea organismului pentru efort și acomodarea cu echipamentul de schi. 6.5.1. Exerciții pentru acomodarea cu cl ăparii Pentru acomodarea cu greutatea și rigiditatea cl ăparilor recomand ăm următoarele exerci ții. 126 6.5.1.1 Cu clăparii deschi și Exerciții: Dozare: ƒ Mers normal, pe teren plat ƒ Urcare în pant ă pe vârfurile clăparilor ƒ Coborârea pantei pe c ălcâie ƒ Sărituri de pe loc ƒ Minim 100 metri, cu întoarceri și schimbări de direc ție; ƒ Minim 3 x 20 metri; ƒ Minim 3 x 20 metri; ƒ Minim 3 x 20 s ărituri; Jocuri: ƒ joc „de-a prinselea”; ƒ jocuri de „fotbal”, „handbal”, „rugby” – cu „minge” din m ănușile de schi; ƒ exerciții sub form ă de întrecere: ștafete. 6.5.1.2 Cu clăparii închi și Se vor executa acelea și exerciții ca în sec țiunea 5.5.1.1. Se urmărește ca printr-un num ăr corespunz ător de repet ări aceste mișcări simple s ă se execute relaxat și într-un ritm vioi. 6.5.2. Exerciții pentru acomodarea cu schiurile După prinderea schiurilor, pentru acomodarea cu lungimea, rigiditatea și greutatea acestora recomand ăm următoarele exerciții. 6.5.2.1 Întoarceri de pe loc Principalele procedee tehnice de întoarcere de pe loc sunt: ƒ Întoarcere de pe loc prin pa și adăugați; ƒ Întoarcere de pe loc prin s ăritură; ƒ Întoarcere de pe loc „vârf peste vârf”. ƒ Întoarcere de pe loc „coad ă peste coad ă”; ƒ Întoarcere în evantai; 127 Vom descrie în continuare doar trei din aceste procedee tehnice considerând c ă întoarcerea de pe loc „vârf peste vârf” și întoarcerea de pe loc „coad ă peste coad ă” nu necesit ă o descrie amănunțită, denumirea acestora indicând execu ția tehnic ă. 1. Întoarcere de pe loc prin pa și adăugați Acest procedeu tehnic de întoarcere se utilizeaz ă numai pe teren plat sau pe o pant ă cu înclina ție mică. Se execut ă ca în imaginea al ăturată, prin ridicarea alternativ ă a schiurilor de pe zăpadă și deplasarea lor la dreapta sau la stânga, în funcție de direc ția de întoarcere dorit ă, bețele de schi asigurând un echilibru stabil. Întoarcere de pe loc prin pa și adăugați 2. Întoarcere de pe loc prin s ăritură Procedeul tehnic se execut ă printr-o mi șcare de flexie (ghemuire) a picioarelor urmat ă de extensia (întinderea) bruscă a acestora, în a șa fel încât schiurile s ă se desprind ă de pe z ăpadă. În momentul desprinderii de pe z ăpadă, schiurile sunt antrenate într-o rota ție imprimat ă de bust și șolduri. 3. Întoarcere de pe loc în evantai Acest procedeu tehnic se execut ă din pozi ția stând cu genunchii u șor flexa ți, greutatea corpului repartizat ă pe unul din schiuri. B ățul din partea schiului de sprijin se înfige lateral-înainte, iar cel ălalt lateral-înapoi. Schiul eliberat de greutate se ridic ă cu vârful în sus, se a șează pe coadă în pozi ție vertical ă iar apoi execut ă o mișcare sub formă de evantai pân ă când ajunge cu vârful în dreptul cozii 128 schiului de sprijin. Greutatea corpului se transfer ă pe acest schi, celălalt alăturându-i-se prin întoarcere. Întoarcere de pe loc în evantai (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Fiind cel mai greu procedeu tehnic de întoarcere nu este recomandat a fi utilizat decât dup ă o bună însușire a tehnicii schiului alpin. Se urmărește ca printr-un num ăr corespunz ător de repet ări aceste mi șcări simple s ă se execute relaxat pân ă la însu șirea corectă a mecanismului tehnic. 6.5.2.2 Urcări Principalele procedee tehnice de urcare pe pant ă sunt: ƒ Urcarea în trepte; ƒ Urcarea oblic ă pe linia pantei; ƒ Urcarea prin pas b ătut; ƒ Urcarea “în jum ătate de foarfece”. ƒ Urcarea “în foarfece”. Plecând de la principalul obiectiv al primei lec ții de schi – obișnuirea schiorului cu echipamentul de schi – trebuie s ă menționăm faptul c ă pe lâng ă acest obiectiv, procedeele de urcare pot fi folosite drept mijloace pentru preg ătirea organismului pentru efort și în acela și timp se pot adapta, în cadrul lec ției de schi, sarcinilor de amenajare a terenului unde se va desf ășura lecția. 129 1. Urcarea în trepte (prin pa și adăugați) Acest procedeu tehnic de urcare a unei pante este cel mai simplu din procedeele de urcare și se execut ă ca în imaginea alăturată, prin ridicarea – a șezarea alternativ ă a schiurilor de pe zăpadă, schiurile fiind a șezate perpendicular pe linia pantei și așezate pe canturile din deal. Urcarea în trepte (prin pa și adăugați) (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 2. Urcarea oblic ă pe linia pantei Se execut ă identic cu urcarea în trepte diferen ța constând în faptul că urcarea este oblic ă pe linia pantei. 3. Urcarea prin pas b ătut Procedeul tehnic se poate folosi numai pe pante cu înclina ție mică. Urcarea prin pas b ătut (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 130 Este asem ănător ca execu ție tehnic ă cu mersul pe schiuri. Se efectueaz ă cu corpul u șor avântat, schiul b ătând zăpada și cu ajutorul be țelor care se înfig la nivelul leg ăturilor de pe schiuri sau înapoia lor (în func ție de înclina ția pantei) pentru a opri alunecarea înapoi. 4. Urcarea „în foarfece” Schiorul deplaseaz ă alternativ schiurile, cu vârfurile schiurilor orientate spre exterior, greutatea repartizat ă pe canturile interioare ale schiului, astfel încât la fiecare pas coada schiului cu care s-a p ășit să fie situat ă aproximativ la nivelul cl ăparului celuilalt picior. Urcarea „în foarfece” (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 5. Urcarea “în jum ătate de foarfece” Se execut ă după același mecanism tehnic ca și urcarea în foarfece, cu deosebirea c ă numai un schi are vârful orientat spre exterior, cel ălalt schi fiind a șezat pe toat ă talpa și orientat perpendicular pe linia pantei. 131 6.6. Recomand ări După învățarea acestor procedee tehnice de baz ă ale schiului alpin, recomand ăm consolidarea acestora, în cadrul timpului alocat în lec ție pentru preg ătirea organismului pentru efort și amenajarea terenului de lucru. În acest sens, școala francez ă de schi recomand ă crearea și utilizarea unor trasee pe care le numesc „trasee școală”. Pentru o mai bun ă imagine a acestei afirma ții, vom exemplifica în imaginea urm ătoare un astfel de traseu: Model pentru un traseu școală 132 133 Capitolul 7. Alunecarea pe schiuri. Primele coborâri ale unui viitor schior Primele coborâri pe schiuri se realizeaz ă pe parcursul procesului de înv ățare și perfecționare a tehnicii schiului, pân ă la dobândirea „sim țului schiului, a z ăpezii și alunec ării pe schiuri”. În tehnica schiului alpin coborârile constituie elementul de baz ă din care se execut ă de la cele mai simple pân ă l a c e l e m a i complexe procedee tehnice. Coborârile pe schiuri creeaz ă dificultăți tuturor categoriilor de schiori (încep ători sau avansa ți), dificult ăți create de terenul variat al pârtiilor, de viteza relativ mare de alunecare pe schiuri precum și de necesitatea men ținerii echilibrului în alunecare. 7.1. Coborârile directe f ără frânare Coborârea direct ă fără frânare pe schiuri, se ob ține atunci când direc ția de înaintare în alunecare se confund ă cu axa longitudinal ă a schiurilor men ținute paralel. Coborârea direct ă se poate face : ƒ pe linia pantei ƒ mai mult sau mai pu țin oblic în raport cu linia pantei. 134 7.1.1. Coborârea direct ă pe linia pantei 7.1.1.1 Mecanismul tehnic ƒ Schiurile sunt dep ărtate cu 20-30 de cm și menținute pe toată talpa. ƒ Greutatea egal repartizat ă pe ambele schiuri și pe toat ă suprafața lor de contact cu z ăpada. Coborârea direct ă pe linia pantei (după: „Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) ƒ Articula țiile gleznelor, genunchilor și șoldurilor sunt ușor flexate. ƒ Bustul foarte pu țin înclinat spre înainte. ƒ Brațele ușor dep ărtate lateral și spre înainte, coatele flexate iar pumnii țin bețele orientate oblic spre înapoi. ƒ Privirea îndreptat ă la 20-30 m înainte. Pentru coborârea direct ă recomand ăm o pozi ție cât mai naturală, suplă și echilibrat ă. 7.1.1.2 Greșeli frecvente ƒ Schiurile prea apropiate sau prea dep ărtate, cu greutatea corpului repartizat ă inegal, schiurile înclinate pe canturi; ƒ Poziția rigidă a corpului, cu picioarele țepene, întinse sau prea dep ărtate; ƒ Picioarele arcuite sau cu genunchii în „X”; ƒ Trunchiul prea flexat, în special, în articula ția șoldurilor, bazinul retras; ƒ Poziția pe spate a corpului; 135 ƒ Brațele ținute rigid, prea întinse sau cu coatele prea scoase în lateral, trase înapoi, foarte apropiate de corp; ƒ Privirea îndreptat ă prea aproape de vârfurile schiurilor. 7.1.1.3 Indicații metodice Deoarece schiorii încep ători se confrunt ă în coborârea direct ă cu instabilitatea echilibrului lateral, recomand ăm: ƒ Distanța dintre schiuri s ă fie la început ceva mai mare, pentru a asigura o suprafa ță de sprijin mai mare, pe m ăsura creșterii siguran ței în coborâre aceast ă distanță dintre schiuri mic șorându-se. ƒ Primele coborâri se vor face pe o pant ă ușor înclinat ă și terminat ă cu tren plat. ƒ Se coboar ă panta fără a modifica pozi ția de coborâre direct ă, până ce crisparea de la început dispare. ƒ Se va căuta să se simtă schiurile men ținute pe toat ă talpa. ƒ Pe măsură ce procedeul tehnic se însu șește, pantele de lucru vor fi schimbate, alegându-se terenuri mai înclinate, cu denivelări și zăpadă variată. 7.1.1.4 Exerciții Pentru a ob ține siguran ța și relaxarea muscular ă în timpul coborârilor recomand ăm câteva exerci ții simple executate din alunecare: 1. Întoarcerea capului spre dreapta și spre stânga; 2. Ghemuiri și ridic ări înlănțuite (balansul vertical – la început mai rar apoi mai des și cu amplitudine mai mare); 136 3. Deplasarea bra țelor orientate oblic spre înainte; 4. Sprijin alternativ de pe un picior pe celălalt; 5. Ridicarea alternativ ă a unui schi de pe zăpadă; 6. Trecerea greut ății mai mult spre vârfurile schiurilor prin flexia gleznelor, apoi spre cozi; 7. Culegerea unor obiecte (r ămurele de brad, m ănuși, ochelari, etc.) a șezate de o parte și de alta a traseului de coborâre (la început obiectele vor fi așezate la distan țe mai mari unul față de altul apoi distan ța între obiecte se va mic șora). Pe măsură ce siguran ța coborârii s-a m ărit, se execut ă: 8. Ghemuiri urmate de ridic ări energice, f ără ca genunchii s ă fie complet întin și, desprinzând schiurile de z ăpadă; 9. Pe zăpadă bătută, tare (ghea ță), schiurile vor fi mai depărtate și ușor înclinate pe canturile interne, pentru a păstra mai bine direc ția de alunecare; 10. Se mărește progresiv viteza de alunecare trecând pe o pant ă înclinată. 137 Pentru a îmbun ătăți echilibrul antero-posterior se va alege un teren cu schimb ări de înclina ție, pe care se vor executa toate exerci țiile prezentate pân ă acum. La trecerea de la o pant ă mai pu țin înclinată la una mai înclinat ă, se execută o ușoară avântare printr-o flexie mai accentuat ă din articula ția gleznelor. La trecerea de la o pant ă mai înclinată la alta mai pu țin înclinat ă schiorul trebuie s ă adopte o pozi ție ușor pe spate. În ambele cazuri adaptarea pozi ției corpului la înclinarea pantei trebuie s ă asigure permanent pozi ția perpendicular ă pe pantă. La trecerea de pe o por țiune de pant ă cu zăpadă bătătorită la alta cu z ăpada mai mare se va lua o pozi ție ușor pe spate și se va duce un schi înainte, pentru a evita proiectarea corpului în față, ca urmare a cre șterii frân ării. Trecând de la o por țiune de pant ă cu zăpadă mare la o alta cu zăpadă bătătorită sau ghea ță, se va adopta o pozi ție ușor avântată, pentru a evita c ăderea pe spate, ca urmare a cre șterii bruște a vitezei. 138 7.1.2. Coborârea oblic ă pe linia pantei 7.1.2.1 Mecanismul tehnic ƒ Schiurile vor fi paralele și apropiate iar schiul din deal va fi ceva mai înainte (cca.10 cm); ƒ Schiurile vor fi mai înclinate pe canturile din deal prin orientarea genunchilor spre deal, pentru a men ține direc ția de înaintare; ƒ Greutatea corpului repartizat ă mai mult pe schiul din vale; Coborârea oblic ă pe linia pantei (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) ƒ Articula țiile gleznelor, genunchilor și șoldurilor flexate; ƒ Bustul u șor răsucit spre vale, înclinat spre înainte, cu umărul din vale mai coborât decât cel din deal; ƒ Genunchii și bazinul orienta ți spre deal; ƒ Brațele ușor depărtate lateral și spre înainte, ținând be țele orientate oblic spre înapoi; ƒ Privirea la 20-30 de metri înainte spre direc ția de deplasare; ƒ Întregul corp adopt ă o atitudine arcuit ă. 7.1.2.2 Greșeli frecvente ƒ Schiurile a șezate pe toat ă talpa sau cantate asimetric; ƒ Piciorul din vale întins; ƒ Picioarele arcuite sau în „X”; ƒ Schiurile neparalele, cu greutatea corpului repartizat ă mai mult pe schiul din deal; 139 ƒ Schiul din deal înapoia celui din vale; ƒ Umărul din deal r ămas înapoi în raport cu cel din vale; ƒ Greutatea corpului repartizat ă pe vârfurile sau cozile schiurilor; ƒ Poziția rigidă a corpului, cu bra țele orientate înapoi sau spre înainte. Principalele gre șeli care trebuie corectate sau evitate sunt: rămânerea în urm ă a schiului, șoldului, um ărului sau bra țului din deal cât și încărcarea, uneori exagerat ă a schiului din deal. 7.1.2.3 Indicații metodice Deoarece schiorii încep ători se confrunt ă în coborârea oblic ă cu menținerea atitudinii arcuite a întregului corp, recomand ăm: ƒ Acordarea unei aten ții sporite însu șirii pozi ției corecte de coborâre oblic ă; ƒ Utilizarea în procesul de înv ățare a unor exerci ții care s ă-l deprindă p e s c h i o r u l î n c e p ător cu repartizarea corect ă a greutății corpului pe schiuri și cu men ținerea schiurilor pe muchiile din deal; 7.1.2.4 Exerciții Pentru a ob ține siguran ța în alunecare coroborat ă cu atitudinea arcuită a corpului în timpul coborârilor oblice, recomand ăm câteva exerci ții simple executate din alunecare: 1. Coborâre oblic ă cu ridicarea cozii schiului din deal de pe zăpadă; 2. Coborâre oblic ă cu ridicarea complet ă a schiului din deal de pe zăpadă; 3. Coborâre oblic ă cu răsucirea trunchiului spre vale și atingerea cl ăparului din vale cu mâna din deal; 4. Coborâre oblic ă cu ridicări și ghemuiri înl ănțuite; 5. Coborâre oblic ă cu bețele ținute sub axil ă; 6. Coborâre oblic ă cu bețele ținute la spate, prinse sub coate; 140 7. Coborâre oblic ă cu schimbarea direc ției spre deal prin pa și succesivi. 7.1.3. Trecerea peste movile prin amortizare Amortizarea șocurilor produse de ondula țiile terenului, prin flexia frânat ă a picioarelor (flexie de cedare) reprezint ă unul din mijloacele tehnice cele mai caracteristice schiului. La început trecerea peste movil ă provoac ă de obicei tema de căzături și ca urmare, o mare concentrare nervoas ă. Ea poate fi combătută, folosind un teren foarte pu țin înclinat, amenajat cu mici movile (40-60 cm) distan țate la 8-10 m între ele. Viteza mică, va permite evitarea r ămânerii pe spate și creșterea încrederii în posibilit ățile proprii iar ca urmare deconectarea nervoasă. Pentru a îmbun ătăți suplețea și a obține capacitatea de amortizare a șocurilor la trecerea peste o movil ă sau o succesiune de movile mici, se va alege un teren cu mici ondula ții. Teren cu mici ondula ții Din pozi ția de coborâre, urcând panta ascendent ă a movilei, se va amortiza supra presiunea ce se produce în acest moment, executând flexia frânat ă a picioarelor, localizat ă în principal la articulația genunchilor. Pe vârful movilei flexia va fi maxim ă. Intrând pe pant ă descendent ă, se vor extinde picioarele, relaxându-le pentru a p ăstra controlul permanent cu z ăpada. Trecerea peste movile prin amortizare (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 141 7.1.3.1 Mecanismul tehnic Mecanismul tehnic al trecerii une i succesiuni de movile prin amortizare este asem ănător sistemului de amortizare de la roțile unei ma șini. În cazul nostru picioarele au rolul de amortizoarelor, cedând la presiunea provocat ă de urcare pe panta ascendent ă a movilei și întinzându-se pentru a p ăstra contactul cu z ăpada, dup ă ce am trecut de vârful movilei. ƒ Bustul p ăstrează poziția obișnuită de coborâre. Dac ă amortizarea este corect ă, centrul de greutate al corpului descrie o traiectorie aproape dreapt ă, paralel ă cu panta. ƒ Perfecționând mi șcarea, se va ajunge la retragerea preventiv ă a picioarelor sub corp, escamotare și extensia lor rapidă pe panta descendent ă a movilei. Deasupra movilei bustul va fi u șor înclinat înainte și brațele depărtate lateral. Se va evita și în acest caz extensia complet ă a genunchilor. 7.1.3.2 Greșeli frecvente În trecerea peste movile și denivel ări ale terenului: ƒ Rămânerea pe spate. ƒ Extensia complet ă a corpului și mai ales a genunchilor. ƒ Flexia exagerat ă a bustului pe bazin, care blocheaz ă suplețea picioarelor. 7.1.3.3 Indicații metodice Deoarece schiorii încep ători se confrunt ă în trecerea peste movile cu men ținerea echilibrului pe schiuri, recomand ăm: ƒ Însușirea pozi țiilor corecte de coborâre și apoi înv ățarea mecanismului tehnic de trecere peste movile (peste denivelări); ƒ Utilizarea în procesul de înv ățare a unor exerci ții executate inițial la viteze de deplasare mici, apoi la viteze din ce în ce mai mari; 142 ƒ Trecerea peste o movil ă izolată cu marcarea locului de executare al fiec ărei mișcări din cadrul balansului vertical de amortizare; ƒ Parcurgerea unui traseu cu mici ondula ții; ƒ Parcurgerea unei succesiuni de movile; ƒ Trecerea de pe o pârtie amenajat ă pe o pârtie cu z ăpadă mare. 7.1.3.4 Exerciții Pentru a ob ține siguran ța echilibrului în alunecare în timpul trecerii peste movile, recomand ăm câteva exerci ții simple executate din alunecare: 1. Coborâri cu schimbarea ritmic ă a poziției corpului, pe o pantă ușor înclinat ă; 2. Coborâre peste movile cu sprijin simultan pe be țe, cu și fără desprinderea de pe z ăpadă a schiurilor; 3. Treceri repetate, la viteze diferite peste movile (denivel ări de teren). 143 Capitolul 8. Schimbări de direc ție 8.1. Schimbări de direc ție în coborâre f ără frânare În coborârea pe schiuri se pot face mi șcări simple pentru schimbarea direc ției inițiale, prin deplasarea în unghi a schiurilor și trecerea greut ății de pe un picior pe altul executând: ƒ pași succesivi spre deal. ƒ pași succesivi spre vale. 8.1.1. Schimbarea de direc ție prin pași succesivi spre deal Schimbarea de direc ție prin pa și succesivi spre deal se execut ă pornind din coborâre direct ă sau din coborâre oblic ă 8.1.1.1 Mecanismul tehnic ƒ se trece greutatea corpului pe schiul din vale; ƒ se ridică schiul desc ărcat și se orienteaz ă spre deal în direcția dorită; ƒ printr-o flexie-extensie a piciorului din vale, se proiecteaz ă întregul corp spre axa schiului din deal, pe care l-am repus 144 pe zăpadă, se ridic ă apoi rapid schiul din vale și se aduce paralel cu cel ălalt. Schimbare de direc ție prin pa și succesivi spre deal (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Repetând de mai multe ori aceea și mișcare se ob ține direc ția dorită. 8.1.2. Schimbarea de direc ție prin pași succesivi spre vale Schimbarea de direc ție prin pa și succesivi spre vale se execut ă numai din coborâre oblic ă. 8.1.2.1 Mecanismul tehnic Mecanismul tehnic este asem ănător cu cel al schimb ării de direcție prin pa și succesivi spre deal, respectiv: ƒ Greutatea corpului este pe schiul din deal, datorit ă poziției de coborâre oblic ă; ƒ Se ridică schiul din vale și se orienteaz ă în direc ția dorită; ƒ Printr-o flexie-extensie a piciorului din deal se proiecteaz ă întregul corp spre axa schiului din vale, pe care l-am repus 145 pe zăpadă, trecerea greut ății corpului fiind înso țită de o poziție avântat ă a trunchiului; ƒ se ridică schiul din deal și se aduce paralel cu cel ălalt. Repetând de mai multe ori aceast ă mișcare, se ajunge pe linia pantei și apoi se completeaz ă schimbarea de direc ție folosind pașii succesivi spre deal. 8.1.3. Greșeli frecvente ƒ Insuficienta flexie pe piciorul de sprijin. ƒ Trecerea greut ății corpului pe schiul orientat spre o nou ă direcție nu se face energic, hot ărât. ƒ Avântarea se face numai din bust f ără să fie împins spre noua direc ție și șoldul respectiv. 8.1.4. Indicații metodice Deoarece schiorii încep ători se confrunt ă încă cu men ținerea echilibrului pe schiuri, recomand ăm: ƒ Primele execu ții ale acestor procedee se vor face cu o deplasare redus ă a schiului desc ărcat spre o nou ă direcție; ƒ Învățarea procedeelor se va face la încheierea unei coborâri directe, pe tren plat, aproape de oprirea alunec ării. 146 147 Capitolul 9. Acceler ări, derapaje și opriri 9.1. Mișcări de accelerare în coborâre Accelerarea în coborâre se poate face prin pa și de patinaj, care reprezint ă o succesiune de pa și aluneca ți executa ți de o parte și de alta a liniei pantei. 9.1.1. Mecanismul tehnic ƒ Se ridică un schi, cu vârful divergent; ƒ Se ia sprijin pe cantul intern al schiului de sprijin; ƒ Se execut ă o flexie – extensie pe picior ul de sprijin proiectându-se corpul spre axa schiului desc ărcat; ƒ Se pune acest schi aproape pe lat pe z ăpadă trecându-se rapid și suplu întreaga greutate pe el; ƒ În același timp, se ridic ă rapid schiul care a servit de sprijin pentru împingere. Se reîncep alternativ aceste mi șcări de o parte și de alta, într-un ritm propor țional cu viteza de alunecare. 9.1.2. Greșeli frecvente ƒ Poziția rigid ă, flexie insuficient ă din articula țiile genunchiului și gleznei, înainte de împingere; ƒ Cantare insuficient ă pe schiul de sprijin; ƒ Transferul insuficient sau lent al greut ății de pe un schi pe cel ălalt; 148 ƒ Împingerea de pe schiul de sprijin în sus, în loc s ă se facă înainte, cu avântare. 9.2. Oprirea prin pivotare Oprirea prin pivotare permite, într-o coborâre direct ă oprirea rapidă cu schiurile paralele, punându-le simultan transversal pe linia pantei. 9.2.1. Mecanismul tehnic Din coborâre direct ă pe linia pantei, sau oblic, se execut ă simultan și dinamic: ƒ ghemuire rapid ă; ƒ pivotarea picioarelor pân ă ce schiurile ajung aproape perpendicular pe linia pantei; ƒ conducerea schiurilor, mai mult sau mai pu țin derapat lateral sau rotunjit; ƒ arcuirea compensatorie, mai mult sau mai pu țin pronun țată în funcție de necesitatea frân ării și de echilibrare; ƒ în timpul mi șcării, bustul, bra țele și bazinul r ămân ușor orientate spre direc ția inițială. Oprirea prin pivotare (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 149 Se poate înlocui ghemuirea printr-o flexie-extensie-flexie și înfigere a b ățului în z ăpadă. În acest caz mi șcarea este pornit ă printr-o u șoară rotație a întregului corp și completat ă prin pivotare. 9.3. Derapajul frânat Se poate executa în dou ă moduri: ƒ declanșat prin extensie-flexie ƒ declanșat prin flexie. 9.3.1. Derapajul frânat declan șat prin extensie-flexie 9.3.1.1 Mecanismul tehnic ƒ Din pozi ție de coborâre oblic ă, ceva mai joas ă și cu greutatea repartizat ă mai mult spre cozile schiurilor, se execut ă o extensie a genunchilor împingând cozile schiurilor spre vale, învingând rezisten ța lateral ă a zăpezii; ƒ Mișcarea de extensie poate fi înso țită de pivotarea genunchilor; ƒ Se revine imediat la pozi ția inițială, prin flexia genunchilor. Continuarea pivot ării în timpul flexiei și înclinarea schiurilor pe muchii, accentueaz ă frânarea; ƒ Bustul r ămâne orientat u șor spre vale iar trunchiul se arcuiește la nivelul șoldurilor; ƒ Sprijinul pe b ățul din vale ajut ă echilibrarea. 150 9.3.2. Derapajul frânat declan șat prin flexie 9.3.2.1 Mecanismul tehnic ƒ Din coborâre oblic ă cu greutatea ceva mai mult spre cozile schiurilor se execut ă o flexie rapid ă, care poate fi înso țită de o pivotare a genunchilor; ƒ Suprapresiunea care apare în a doua parte a ghemuirii permite învingerea rezisten ței laterale a z ăpezii și declanșarea derapajului; ƒ Continuarea mi șcării se aseam ănă cu cea descris ă în cazul derapajului frânat declan șat prin extensie- flexie. 9.4. Contraderapajul Contraderapajul este un derapaj preg ătitor declan șării unei ocoliri spre vale. El prezint ă multiple avantaje: ƒ permite, mai ales pe pantele înclinate, controlul vitezei înaintea declan șării ocolirii spre vale; ƒ constituie un elan preg ătitor pentru declan șarea unei ocoliri spre vale; ƒ creează un sprijin solid pe canturi favorabil declan șării ocolirii. Pregătind lansarea într-o ocolire spre vale, contraderapajul trebuie executat cu greutatea egal repartizat ă pe ambele schiuri și printr-o punere net ă a schiurilor pe canturi. Suple țea contraderapajului nu se va face izolat ci înl ănțuindu-l cu o ocolire spre vale. Înlănțuirea unor cristianii cu contraderapaj, f ără intercalarea coborârii oblice creeaz ă un ritm bun de execu ție favorabil accelerării învățării. 151 Capitolul 10. Ocolirile 10.1. Elementele care stau la baza ocolirilor Coborârea unei pante înl ănțuind ocoliri cu schiurile paralele reprezint ă obiectivul tuturor schiorilor încep ători. Dac ă acest lucru se realizeaz ă cu siguran ță și precizie pe orice teren și în orice condi ții de zăpadă, ocolind obstacolele naturale dup ă dorință sau trecând printre fanioane, orice schior încep ător se poate considera schior avansat în stare s ă abordeze cu succes chiar competi ția. Dar pentru a putea ajunge aici el trebuie s ă-și însușească a seamă de mi șcări și să înțeleagă bine câteva mecanisme fundamentale. Astfel ocolirile folosite pentru înv ățare, cuprind un oarecare număr de puncte comune. Pentru declan șarea lor sunt necesare: 1. descărcarea schiurilor; 2. schimbare de muchii; 3. un impuls. Toate ocolirile cuprind 4 faze: 1. pregătirea ocolirii, 2. declanșarea ocolirii; 3. conducerea schiurilor pe arcul ocolirii; 4. încheierea ocolirii. 152 10.2. Pregătirea ocolirii Pregătirea ocolirii reprezint ă poziți a p e c a r e o i a s c h i o r u l s a u mișcările pe care execut ă pentru a- și crea condi ții favorabile executării ocolirii respective: schimbarea de muchii, desc ărcarea schiurilor. În general, preg ătirea ocolirii se face din pozi ție de coborâre directă sau oblic ă. ƒ La ocolirile prin transla ție ea const ă din orientarea genunchilor spre interiorul ocolirii, pentru punerea simultan ă a schiurilor pe lat și apoi pe muchiile dinspre interiorul ocolirii, concomitent cu luarea unei pozi ții arcuite a corpului. ƒ La ocolirile prin rota ție, aceast ă fază este reprezentat ă de micșorarea presiunii care o exercit ă schiurile asupra z ăpezii și punerea schiurilor pe lat. ƒ La ocolirile cu contraderapaj, aceast ă fază este reprezentat ă prin derapajul mai mult sau mai pu țin accentuat al cozilor schiurilor, în sens opus aceluia în care se execut ă ocolirea. ƒ La ocolirile cu dep ărtare sau deschidere, aceast ă fază este reprezentat ă prin dep ărtarea schiurilor men ț inute paralele sau prin deschiderea înso țită de punerea schiului pe lat și apoi pe muchia lui intern ă. Schimbarea înclina ției schiurilor pe canturi reprezint ă un moment hot ărâtor în preg ătirea pornirii lor într-o ocolire spre vale. Pentru a declan șa o coborâre spre vale, schiurile trebuie puse în prealabil pe lat, iar dup ă trecerea liniei de pantei înclinate pe canturile interioare ocolirii. Aceast ă schimbare de muchii pune multe probleme încep ătorilor și chiar schiorilor avansați. Schimbarea de muchii se poate face alternativ sau simultan. Schimbarea de muchii alternativ ă este mai u șor de realizat deoarece nu pretinde un efort suplimentar de sincronizare a mișcărilor, se realizeaz ă în cristianiile cu deschidere sau cu depărtare, mai întâi schiul exterior iar apoi cel interior. 153 Schimbarea de muchii simultan ă, o întâlnim în cristiania prin rotație sau cristiania cu desprindere și necesit ă un plus de siguranță și coordonare. Micșorarea ap ăsării schiorilor pe z ăpadă, descărcarea schiurilor, reduce rezisten ța lateral ă pe care acestea o întâmpin ă în momentul devierii lor de pe traiectoria ini țială la declanșarea unei ocoliri spre vale. Desc ărcarea schiurilor se poate face prin ghemuire sau prin ridicare. Este cunoscut c ă în primul moment al unei ghemuiri rapide cât și în finalul unei ridic ări, presiunea asupra solului se micșorează, lucru u șor de demonstrat executând mi șcările la platoul unui cântar (figura de mai jos). „Legea cântarului” (Schi – Curs de baz ă, Bucure ști, 1981) Înlănțuind o ridicare rapid ă cu o ghemuire, durata desc ărcării schiurilor se prelunge ște (figura de mai jos). Balans vertical (Schi – Curs de baz ă, Bucure ști, 1981) 154 Aceste flexii și extensii înl ănțuite sunt denumite în mod obișnuit „balans vertical”. Intervenind în aceste momente, în care schiurile sunt descărcate, cu impulsul declan șator, va fi necesar un impuls mai mic. 10.3. Declanșarea ocolirii Declanșarea ocolirii reprezint ă faza în care asupra schiurilor se execută efectul unui impuls, care le scoate de pe direc ția inițială și le angreneaz ă pe traiectoria ocolirii. Declanșarea poate fi provocat ă și în mod pasiv, dar în general ea se realizeaz ă prin interven ția forței musculare. În funcție de mecanismul declan șator, ocolirile se pot împ ărți în patru grupe: 1. ocoliri prin p ășire; 2. ocoliri prin frânare dirijat ă; 3. ocoliri prin rota ție; 4. ocoliri prin transla ție. 10.3.1. Declanșarea ocolirii prin p ășire Declanșarea prin p ășire are la baz ă orientarea divergent ă a schiurilor pe o nou ă direcție de înaintare înso țită de schimbarea greutății de pe un picior pe altul. 10.3.2. Declanșarea ocolirii prin frânare dirijat ă Declanșarea prin frânare dirijat ă este rezultatul impulsului dat de trecerea greut ății corpului de pe un picior pe altul, schiurile fiind așezate în pozi ția convergent. Prin înc ărcarea schiului exterior ocolirii, se învinge rezisten ța lateral ă a zăpezii, schiurile înscriindu-se spre o nou ă direcție. 155 10.3.3. Declanșarea ocolirii prin rota ție Declanșarea prin rota ție se realizeaz ă datorit ă acțiunii coordonate a mu șchilor întregului corp sau numai a celor situa ți la nivelul trenului inferior și sprijinul pe sol, care provoac ă rezistența necesar ă utilizării forței musculare. Impulsul de rota ție, pornit în sprijin pe sol, declan șat prin participarea întregului corp și intervenind în momentul în care schiurile sunt desc ărcate datorit ă unei extensii rapide a picioarelor, a fost denumit „proiecție circular ă”. Pornind impulsul de la un nivel mai apropiat de schiuri, se asigur ă o mișcare mai rapid ă, mai precis dozat ă ca forță și amplitudine, mai fin adaptat ă necesității. Rotația genunchilor ac ționând simultan cu flexia rapid ă a picioarelor este denumit ă prin analogie „înșurubare” . Declanșarea ocolirii prin în șurubarea genunchilor se asociaz ă aproape întotdeauna cu mi șcarea compensatorie executat ă de bust prin înclinarea lui lateral ă, spre exteriorul virajului, în scopul asigur ării poziției echilibrate, cu greutatea corpului repartizat ă mai mult pe schiul exterior. Arcuirea este cu atât mai necesar ă și mai pronun țată cu cât viteza de deplasare este mai mare iar raza ocolirii mai mic ă. Acționând asupra schiurilor printr-un impuls de rota ție a picioarelor f ără ca în prealabil ele s ă fi fost desc ărcate, și având proiecția centrului de greutate a corpului la nivelul boltei labei piciorului vom declan șa ocolirea prin pivotare. Pivotarea reprezint ă forma cea mai simpl ă și accesibil ă începătorilor pentru declan șarea primelor ocoliri spre vale, mai ales cu schiuri scurte. 10.3.4. Declanșarea ocolirii prin transla ție Declanșarea ocolirii prin transla ție, const ă dintr-o mi șcare de extensie a picioarelor dup ă ce în prealabil schiurile au fost puse pe lat prin orientarea genunchilor, înclinarea gambelor și deplasarea bazinului spre interiorul ocolirii. 156 Extensia picioarelor d ă naștere unui impuls spre sus, c ăruia i se opune masa mare a trunchiului, și unuia spre în jos, care întâmpin ă rezisten ța lateral ă a zăpezii și frecarea. În general declan șarea ocolirilor este favorizat ă și de: ƒ forma, lungimea și elasticitatea schiurilor; ƒ modul în care sunt montate leg ăturile pe schiuri; ƒ forma terenului și starea z ăpezii; ƒ poziția suplă și echilibrat ă pe schiuri; ƒ viteza optim ă de coborâre; ƒ sprijinul pe b ățul interior ocolirii. 10.4. Conducerea ocolirii Conducerea ocolirii reprezint ă faza în care schiurile sunt conduse spre direc ția dorită pe o traiectorie în general în arc de cerc, cu o raz ă mai mare sau mai mic ă, după scopul urm ărit. Conducerea schiurilor este în majoritatea cazurilor strâns legată de elementul declan șator, prezentând îns ă caracteristici care lărgesc gama procedeelor tehnice sau variantelor în func ție de starea și forma terenului, pozi ția și succesiunea obstacolelor care trebuie ocolite, viteza de alunecare. Pentru a ne forma o imagine de ansamblu a modului în care pot fi conduse schiurile pe traiectoria unei ocoliri va trebui s ă urmărim: ƒ poziția schiurilor; ƒ interacțiunea schiurilor cu z ăpada; ƒ poziția schiorului și mișcările pe care le execut ă. În timpul conducerii unei ocoliri, schiurile pot fi paralele sau neparalele. La ocolirile cu schiurile neparalele, în timpul conducerii peste linia pantei, schiurile sunt neparalele. De exemplu: ocolirile 157 prin pășire și ocolirile prin frânare. La aceste ocoliri, menținerea corect ă în unghi a schiurilor (divergent sau convergent), la trecerea peste linia pantei, este absolut necesară. Ocolirile la care în timpul conducerii peste linia pantei sunt paralele, poart ă denumirea de cristianii . Menținerea schiurilor paralele și apropiate p ăstrează integral mobilitatea șoldurilor și permite ac ționarea simultan ă și egală asupra înclin ării lor pe canturi, favorizeaz ă execuția ocolirilor prin transla ție în zăpadă mare, peste unele denivel ări de teren și printre unele sisteme de por ți în slalom dar, în acela și timp, prezintă dezavantajul reducerii echilibrului lateral mai ales pe pantele cu mici neregularit ăți și la vitez ă mare. Menținerea schiurilor paralele și ceva mai dep ărtate (20-30 cm) permite ac ționarea independent ă a picioarelor, asigurând un mai bun echilibru lateral. La majoritatea ocolirilor, schiul exterior este înclinat mai mult sau mai pu țin pe cantul intern și mai înc ărcat. În plus cristianiile pretind ca schiul interior ocolirii s ă fie ceva mai înainte decât cel exterior. Interacțiunea dintre schiuri și zăpadă suferă modificări în func ție de înclinarea lor pe canturi, de gradul de înc ărcare sau desc ărcare a schiurilor, de deplasarea centrului de greutate a corpului în axul longitudinal al schiurilor cât și de acțiunea for ței centrifuge în diferitele momente de pe curba unei ocoliri spre vale. Menținerea schiurilor cât mai pe lat pe z ăpadă bună sau în zăpadă mare, pe pante u șoare sau medii, precum și înclinarea minimă a schiurilor pe canturi, strict necesar ă în func ție de starea terenului, raza ocolirii, înclina ția pantei, viteza de deplasare reprezint ă două condiții esențiale pentru alunecarea maximă. Înclinarea schiurilor pe canturile din interiorul ocolirii, prin orientarea progresiv ă a genunchilor spre înainte și interiorul ocolirii în a doua și a treia parte a ocolirii, este obligatorie în toate cristianiile. 158 Trecerea greut ății spre partea anterioar ă a schiurilor la declanșarea schiurilor și în prima treime a curbei ocolirii o întâlnim la majoritatea cristianiilor, dar mai ales la încep ători. Menținerea greut ății puțin înainte, mai mult pe schiul exterior înclinat progresiv pe cantul intern în a doua treime a cristianiei, asigur ă o urmă tăiată pe majoritatea pantelor și zăpezilor. Retragerea greut ății, progresiv spre mijlocul schiurilor dup ă trecerea liniei pantei, devine necesar ă, în majoritatea ocolirilor sau cristianiilor. Trecerea greut ății spre partea din spate a schiurilor în a treia parte a ocolirii poate crea un impuls accelerat și asigură o urmă tăiată. Aceasta pretinde o mare fine țe și măiestrie în conducerea schiurilor. Trecerea greut ății pe schiul interior ocolirii în a treia parte a curbei, uneori chiar mai devreme, denumit ă și „agățarea schiului interior” reprezint ă de asemenea o solu ție de fine țe, eficace pentru blocarea derapajului. La începutul înc ărcării schiului interior, greutatea va fi mai mult spre partea lui anterioar ă pentru ca progresiv s ă treacă spre partea de mijloc și apoi chiar spre partea lui posterioar ă. În aceste condi ții, schiul interior poate descrie o curb ă cu o raz ă mai mic ă, schiurile având tendin ța de a c ăpăta o pozi ție divergent ă. Aceasta creeaz ă necesitatea de a ridica de pe zăpadă schiul din vale, desc ărcat și a-l alătura de schiul din deal. Acțiunea for ței centrifuge se face sim țită în a doua parte a curbei ocolirii și poate provoca efecte nefavorabile, mai ales în a treia parte a curbei, dup ă trecerea liniei de pant ă când aceast ă forță însumeaz ă la componen ța gravita ției care ac ționează paralel cu panta. Men ținerea for ței centrifuge este dependent ă de viteza de deplasare și raza curbei ocolirii. Principalul efect al acestei for țe este tendin ța de derapare lateral ă a schiurilor, tangente la curba ocolirii, provocând o frânare exagerat ă. Poziția schiurilor în timpul conducerii ocolirii trebuie s ă fie cât mai supl ă și echilibrat ă. Poziția prea avântat ă sau prea pe spate trebuie evitat ă. 159 Principalele mi șcări pentru conducerea schiurilor se execut ă acționând în principal la nivelul trenului inferior. Deplasarea centrului de greutate în axul longitudinal al schiurilor se realizeaz ă în principal prin flexii și extensii în articulația gleznelor și mai pu țin în articula ția șoldurilor sau gleznelor. Tot gleznele amortizeaz ă micile asperit ăți ale trunchiului, iar genunchii micile denivel ări. Toate trei articulațiile acționează pe marile denivel ări și în mi șcările pregătitoare declan șării ocolirilor spre vale, f ără însă ca extensia lor s ă fie complet ă. Genunchii au rol hot ărâtor în dozarea înclin ării schiurilor pe canturi, dar și în declan șarea ocolirilor. Șoldurile pe lâng ă rolul care îl au în declan șarea ocolirilor, asigur ă schimbul de greutate de pe un schi pe cel ălalt, echilibrul și suplețea pe schiuri. Trunchiul și brațele pot ajuta în mod considerabil execu ția corectă a ocolirilor dar în acela și timp, pot crea mari dificult ăți atunci când mi șcările lor sunt ample, rigide și necoordonate cu mișcările trenului inferior. Deplasările prea ample ale bustului pentru echilibrare pot da naștere la mi șcări greoaie și încetinite, cu efect contrar celui urmărit, mai ales la încep ători. Rela țiile prea exagerate ale bustului, mai ales cele executate având ca ax de mi șcare coloana vertebral ă, pot provoca ducerea spre înapoi a um ărului din deal, înclinarea și dezechilibrarea spre deal. În general bustul r ămâne suplu, cu fa ța spre schiuri sau u șor orientat spre vale. Mi șcările lui compensatorii trebuie s ă asigure permanent un bun echilibru. 160 161 Capitolul 11. Forme intermediare de ocolire spre vale cu schiurile paralele Atingerea stadiului de schior avansat, în care schiorul poate evolua pe orice teren executând sigur și eficace procedeele tehnice pe care terenul și zăpada le impun, pretinde însu șirea prealabil ă a unor mi șcări și procedee tehnice cu structuri mai simple. De exemplu este știut că pentru execu ția cristianiei spre vale prin rota ție, schiorul are de învins câteva dificult ăți datorate: ƒ schimbării sprijinului pe canturi; ƒ teama de pant ă și tendința de a rămâne pe spate pe m ăsură ce schiurile se apropie de linia pantei și își accelereaz ă alunecarea; ƒ tendința de dezechilibrare lateral ă. Pentru a dep ăși aceste dificult ăți se folosesc forme de teren, mișcări pregătitoare sau pozi ții pe schiuri speciale. Procedeele simplificate, denumite forme intermediare de ocolire spre vale sunt: 1. Ocolirea prin pivotare; 2. Cristiania pe movil ă; 3. Cristiania cu dep ărtare; 4. Cristiania cu desprindere; 5. Cristiania cu deschidere: 162 11.1. Ocolirea prin pivotare Ocolirea prin pivotare ofer ă schiorilor încep ători posibilitatea schimbării direcției de coborâre în primele zile de schi, mai ales dacă folosesc schiurile scurte. 11.1.1. Mecanismul tehnic Pentru execu ția ocolirii prin pivotare, din coborâre direct ă cu schiurile paralele și depărtate se execut ă următorul mecanism tehnic: ƒ Se împing șoldurile și genunchii în rota ție ușor spre înainte și spre interiorul ocolirii; ƒ Axul rota ției este perpendicular pe schiuri trecând prin bolta labei piciorului, împingerea vârfurilor picioarelor în sensul ocolirii și împingerea lateral ă a călcâielor în sens opus, provocând înscrierea schiurilor în ocolire. Mecanismul de pivotare ƒ Schiurile sunt men ținute aproape pe lat. ƒ Trunchiul se men ține cu axul umerilor perpendicular pe linia pantei. ƒ Înainte de a se dep ărta prea mult de linia pantei, șoldurile și genunchii sunt orientați în rota ție spre direc ție opusă, declanșând o nou ă ocolire. 11.1.2. Indicații metodice Pentru înv ățarea ocolirii prin pivotare, recomand ăm: ƒ Utilizarea pentru primele coborâri și exerciții de coborâre a unei pante u șor înclinate și terminat ă î n p l a t s a u contrapant ă; 163 ƒ Primele schimb ări de direc ție se vor face cu deviere minim ă de la linia pantei, urm ărind înlănțuirea ritmic ă a mișcărilor; ƒ Pe măsură ce siguran ța pe schiuri cre ște, pivotarea va fi mai accentuat ă și însoțită de schimbul de greutate de pe un picior pe altul. 11.1.3. Greșeli frecvente ƒ Poziție înaltă pe schiuri; ƒ Înclinarea exagerat ă a trunchiului spre interiorul ocolirii; ƒ Pivotarea începe cu genunchiul exterior ocolirii; ƒ Rotația exagerat ă a umerilor. 11.1.4. Exerciții 1. Ocolire prin pivotare din coborâre direct ă; 2. Oprire prin pivotare din coborâre direct ă; 3. Ocolire prin pivotare din coborâre oblic ă printr-o ghemuire rapidă și simultan – pivotarea picioarelor. 11.2. Cristiania pe movil ă Cristiania pe movil ă este o form ă simplă de ocolire spre vale cu schiurile paralele reprezentând o form ă intermediar ă a cristianiei spre vale prin rota ție. Cristiania pe movil ă permite însu șirea în condi ții mai ușoare a schimbului de muchii. Pentru execu ția ei se alege o pant ă cu o movil ă care se amenajeaz ă bătătorind bine z ăpada. 164 11.2.1. Mecanismul tehnic Din coborâre oblic ă, cu schiurile sunt pe lat, ajungând pe movil ă este suficient s ă se execute o u șoară pivotare a genunchilor, cu trecerea greut ății pe schiul exterior ocolirii, simultan cu avântarea trunchiului, pentru ca schiurile s ă se înscrie pe curba unei ocoliri spre vale. Schimbarea de canturi se produce datorit ă movilei, iar derapajul lateral al cozilor pe arcul ocolirii este u șurat datorit ă înclinației mai accentuate a pantei pe partea descendent ă a movilei. Cristiania pe movil ă (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 165 11.2.2. Indicații metodice Pentru u șurarea înv ățării acestui procedeu tehnic, recomand ăm: ƒ Marcarea locului unde trebuie început ă declanșarea acestei ocoliri; ƒ Folosirea la început a unei pante nu prea înclinat ă și a unei viteze mici de deplasare; ƒ Alegerea unei muchiii dintre dou ă pante u șoare, a c ărei direcție se afl ă pe linia pantei principale, pentru a executa ocoliri înl ănțuite. 11.2.3. Greșeli frecvente ƒ Poziția rigidă a corpului, cu schiurile prea dep ărtate și picioarele întinse; ƒ Rămânerea pe spate în momentul trecerii peste vârful movilei; ƒ Rămânerea în urm ă a schiului din interiorul ocolirii; ƒ Greutatea nu este trecut ă pe schiul exterior ocolirii. 11.3. Cristiania spre vale cu dep ărtare Cristiania spre vale cu dep ărtare reprezint ă o formă ușoară de execuție a unei schimb ări de direc ție spre vale cu schiurile paralele datorit ă faptului c ă depărtarea schiurilor în faza pregătitoare l ărgește baza de sus ținere, dând o mai bun ă stabilitate schiorului. Schimbarea de muchii se face succesiv, întâi a schiului exterior ocolirii, apoi a schiului interior ocolirii, deci nu pretinde un efort suplimentar de sincronizare. 166 11.3.1. Mecanismul tehnic Pentru execu ția cristianiei spre vale cu dep ărtare se porne ște din coborâre oblic ă. ƒ Pregătirea se face printr-o u șoară ghemuire în timpul căreia schiul de pe deal este pus pe lat și depărtat lateral spre deal. Schiurile r ămân paralele, iar greutatea corpului mai mult pe schiul din vale. ƒ Declanșarea se realizeaz ă în timpul unei ridic ări energice prin pivotarea picioarelor și trecerea greut ății mai mult pe schiul din deal. ƒ Conducerea schiurilor pe arcul ocolirii se asigur ă prin menținerea schiurilor în pivotare în timpul unei ghemuiri cu orientarea genunchilor spre înainte și spre interiorul ocolirii. Cristiania cu dep ărtare (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Corpul se p ăstrează cu fața spre direc ția de înaintare a schiurilor. 167 11.3.2. Indicații metodice Pentru u șurarea înv ățării acestui procedeu tehnic, recomand ăm: ƒ Pentru început se va alege un teren u șor înclinat și neted, înlănțuind mai multe ocoliri; ƒ Depărtarea schiurilor în faza de preg ătire se va face mai mult sau mai pu țin în func ție de nevoia de a m ări stabilitatea; ƒ După ce mișcarea picioarelor a fost însu șită, în timpul ghemuirii preg ătitoare se va putea înfige în z ăpadă bățul din vale, orientat u șor oblic spre înainte și spre vale; ƒ Flexia-extensia și apoi iar din nou flexia picioarelor se înlănțuie armonios, extensia fiind mai rapid ă decât cele dou ă flexii, deoarece ea are rolul de a desc ărca schiurile, u șurând declanșarea; ƒ Oprirea extensiei înainte ca genunchii s ă se întind ă complet; ƒ Realizarea impulsului declan șator cu angrenarea în rota ție a șoldurilor și bustului, axul rota ției trecând prin um ărul și șoldul interior ocolirii. Genunchiul interior ocolirii are un rol hotărâtor, orientarea lui corect ă permițând schimbarea canturilor schiului interior și mișcarea corect ă a genunchiului interior; ƒ Dacă extensia energic ă va provoca o u șoară desprindere a schiului de pe z ăpadă, greutatea corpului va putea r ămâne egal repartizat ă pe ambele schiuri în timpul preg ătirii, urmând a fi trecut ă mai mult pe schiul exterior ocolirii dup ă declanșare; ƒ La învățare, pivotarea este mai rapid ă, iar trecerea peste linia pantei de mai scurt ă durată. În perfec ționare, declanșarea va fi mai lent ă, iar trecerea peste linia pantei prelungit ă; ƒ La învățare, în timpul conducerii, schiurile vor derapa mai mult; ƒ La perfec ționare, derapajul va fi limitat, urma pe z ăpadă rămânând mai îngust ă. 168 11.3.3. Greșeli frecvente ƒ Poziția rigidă a corpului cu picioarele prea întinse; ƒ Întinderea complet ă a genunchilor în timpul ridic ării; ƒ Avântarea insuficient ă în momentul declan șării; ƒ Înclinarea exagerat ă a bustului în timpul conducerii ocolirii; ƒ Ghemuire insuficient ă în timpul conducerii ocolirii; ƒ Rămânerea în urm ă a schiului interior ocolirii; ƒ Trecerea insuficient ă a greutății pe schiul exterior ocolirii; ƒ Rotația exagerat ă a bustului, care provoac ă ducerea umărului interior ocolirii spre înapoi. 11.3.4. Exerciții 1. D e p e l o c , g h e m u i r e c u d e p ărtarea lateral ă a unuia din schiuri și apoi ridicare energic ă cu apropierea schiurilor; 2. Același exercițiu, executat din coborâre direct ă și apoi din coborâre oblic ă. 11.4. Cristiania spre vale cu desprindere Cristiania spre vale cu desprindere reprezint ă tot o form ă intermediar ă, ușurată, a execut ării schimb ărilor de direc ție spre vale, cu schiurile paralele. 11.4.1. Mecanismul tehnic ƒ Pentru execu ția ei, din coborâre oblic ă se execut ă o ușoară flexie a picioarelor, urmat ă imediat de o ridicare energic ă, exploziv ă. 169 ƒ Fără a întinde complet picioarele în timpul ridic ării, printr-o ușoară flexie a genunchilor se trag schiurile sub corp, desprinzându-le de pe z ăpadă. ƒ După reluarea contactului cu solul se continu ă o ghemuire progresiv ă în timpul c ăreia genunchii sunt orienta ți spre înainte și spre interiorul ocolirii, iar greutatea corpului este trecută ceva mai mult pe schiul exterior ocolirii. ƒ Conducerea schiurilor pe arcul ocolirii se continu ă printr-un derapaj mai mult sau mai pu țin pronun țat. Cristiania cu desprindere (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 11.4.2. Indicații metodice ƒ Executat ă pe o pant ă netedă cu zăpadă bătătorită și păstrând tot timpul o pozi ție suplă, relaxat ă, ocolirea nu ridică probleme deosebite nici pentru schiorii mai pu țin 170 curajoși, care au executat îns ă cu toat ă seriozitatea exercițiile preg ătitoare recomandate la înv ățarea coborârilor; ƒ Rotația trunchiului în sensul ocolirii, având ca ax de rota ție umărul și șoldul interior ocolirii, î și găsește sprijin puternic pe sol, în momentul b ătăii; ƒ Declanșarea poate fi ajutat ă d e s p r i j i n u l p e b ățul din vale. Pentru aceasta, în momentul ghemuirii preg ătitoare, sau chiar pu țin mai târziu, în timpul desprinderii, se înfige b ățul din vale oblic înainte (la 40-50 cm în fa ța bocancului) și puțin lateral. Sprijinul energic pe acest b ăț în timpul declanșării produce o frânare multilateral ă care ajut ă rotația corpului și a schiurilor; ƒ În reluarea contactului cu z ăpada, se va evita bruscarea punerii schiurilor pe canturi, l ăsându-le într-un u șor derapaj. 11.4.3. Greșeli frecvente ƒ Întinderea complet ă a genunchilor în timpul ridic ării; ƒ Lipsa avânt ării în momentul declan șării; ƒ Înclinarea exagerat ă spre interiorul ocolirii și încărcarea schiului interior; ƒ Poziția rigidă la reluarea contactului cu z ăpada; ƒ Rămânerea în urm ă a schiului și umărului interior ocolirii. 11.4.4. Exerciții 1. Coborâre direct ă cu ghemuiri și ridicări înlănțuite; 2. Coborâre oblic ă cu ghemuiri și ridicări înlănțuite; 3. Cristianii cu desprindere executate pe movile și rupturi de pant ă. 171 11.5. Cristiania spre vale cu deschidere Cristiania spre vale cu deschidere reprezint ă treapta intermediar ă între ocolirile prin frânare și cristiania spre vale prin rota ție și este, în general, folosit ă în succesiunea metodic ă pe calea indirect ă de învățare. În acela și timp, procedeul este destul de frecvent întâlnit în coborârile pe pante înguste, acolo unde ocolirea trebuie precedat ă de o frânare mai mult sau mai puțin scurtă și energic ă. Deoarece permite l ărgirea bazei de sus ținere, schimbarea alternativ ă a canturilor, iar atunci când este nevoie chiar frânarea, înaintea declan șării ocolirii este una din cristianiile foarte utilizate de schiorii încep ători. Deosebirea acestui procedeu, fa ță de ocolirile de frânare în jumătate de plug, const ă în faptul c ă, la cristiania faza de deschidere este folosit ă doar la declan șarea schimb ării de direcție, în restul virajului schiurile fiind tot timpul paralele și apropiate. Deschiderea se poate face cu schiul din deal sau cu cel din vale. 11.5.1. Cristiania spre vale cu deschiderea schiului din deal 11.5.1.1 Mecanismul tehnic ƒ Din coborâre oblic ă, se preg ătește declan șarea printr-o ușoară flexie a picioarelor, mai pronun țată la genunchiul din vale în timp ce schiul din deal pus pe lat și adus cu vârful la același nivel cu schiul din vale, este dep ărtat lateral împingându-i coada spre deal, în pozi ție de jum ătate plug. ƒ Înlănțuind fără pauză la aceast ă pregătire extensia și pivotarea picioarelor, simultan cu trecerea greut ății corpului pe schiul exterior, se declan șează ocolirea spre vale; 172 Cristiania spre vale cu deschiderea schiului din deal (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) ƒ Schiul interior ocolirii este al ăturat imediat celuilalt și continuând pivotarea picioarelor înso țită d e f l e x i a l o r și orientarea progresiv ă a genunchilor spre înainte și spre interiorul ocolirii, schiurile paralele și apropiate sunt conduse spre vale peste linia pantei; ƒ Corpul r ămâne cu fa ța spre schiuri. Pentru a înl ănțui următorul viraj se reiau și pozițiile fazei preg ătitoare. 11.5.1.2 Indicații metodice Pentru u șurarea înv ățării acestui procedeu tehnic recomand ăm: ƒ folosirea sprijinului pe b ățul din vale înfipt în z ăpadă oblic lateral și spre înainte, la 30-40 cm în fa ța bocancului pentru a oferi un sprijin ajut ător pentru desc ărcarea schiului interior și trecerea greut ății pe cel exterior ocolirii. Înfigerea 173 bățului se face la sfâr șitul ghemuirii preg ătitoare. Împingerea pe băț se va executa simultan cu extensia piciorului din vale. 11.5.1.3 Greșeli frecvente ƒ Vârfurile schiurilor nu se men țin apropiate în faza de deschidere; ƒ Piciorul care execut ă împingerea este întins, în loc s ă rămână ușor flexat din genunchi; ƒ Schimbul de greutate este executat prea lent; ƒ Flexia exagerat ă din articula ția șoldului la avântare; ƒ Schiul interior ocolirii r ămâne în urma schiului exterior; ƒ Întârzierea al ăturării schiului interior și strecurării lui înainte; ƒ Înfigerea b ățului prea devreme, prea înainte sau prea lateral sau sprijinul prelungit pe b ăț ceea ce provoac ă rămânerea în urmă a umărului interior ocolirii. 11.5.1.4 Exerciții Pentru a însu și sincronizarea mi șcării de flexie-extensie cu deschiderea schiului exterior, declan șarea ocolirii și alăturarea schiului interior, recomand ăm folosirea urm ătoarelor exerci ții: 1. Coborâre oblic ă cu deschideri și închideri repetate, executate cu schiul din deal; 2. Coborâre oblic ă cu flexia picioarelor și deschiderea schiului din deal înl ănțuită cu extensia și alăturarea schiului din vale; 3. Se sincronizeaz ă mișcarea de mai sus cu înfigerea b ățului din vale și sprijin pe el în momentul ridic ării. 174 11.5.2. Cristiania spre vale cu deschiderea schiului din vale Acest procedeu tehnic nu difer ă de precedentul procedeu decât în faza de preg ătire. 11.5.2.1 Mecanismul tehnic ƒ Deschiderea schiului din vale se execut ă prin ap ăsarea energică și împingerea lateral ă a cozii în timpul ghemuirii, simultan cu punerea schiului din deal pe lat. ƒ Împingerea lateral ă a schiului din vale asigur ă și aducerea vârfurilor ambelor schiuri la acela și nivel. ƒ Piciorul din vale va fi ceva mai flexat decât cel din deal. ƒ Declanșarea și conducerea ocolirii se realizeaz ă ca la cristiania spre vale cu desc hiderea schiului din deal. Greșelile care trebuie evitate sau corectate sunt acelea și ca la procedeul tehnic precedent. 11.5.2.2 Exerciții Pentru înv ățarea acestui procedeu tehnic recomand ăm folosirea următoarelor exerci ții: 1. Din coborâre oblic ă: deschideri și închideri succesive cu schiul din vale. Se va urm ări perceperea momentului de încărcare suplimentar ă a schiului din vale la blocarea derapajului și luarea sprijinului pe cantul schiului din vale; 2. Sincronizarea momentului de înfigere a b ățului din vale cu acela de punere a schiului pe cant. Cristiania spre vale cu deschidere se poate executa și cu deschiderea simultan ă a ambelor schiuri. 175 Capitolul 12. Formele de baz ă ale cristianiei spre vale Pentru ca schiorul avansat s ă poată stăpâni schiurile în condi ții variate de teren și zăpadă, să poată ocoli sau frâna în orice viteză acolo unde dore ște sau trebuie, și nu unde îl duc schiurile, într-un cuvânt s ă domine terenul, este necesar s ă-și însușească în mod temeinic, pe lâng ă procedeele tehnice prezentate mai înainte, patru procedee de ocolire spre vale pe care speciali știi domeniului nostru le-au denumit forme de baz ă ale cristianiei spre vale, și anume: 1. Cristiania spre vale prin rota ție; 2. Cristiania spre vale cu contraderapaj; 3. Cristiania spre vale cu amortizare. 12.1. Cristiania spre vale prin rota ție Cristiania spre vale prin rota ție este o ocolire cu schiurile paralele la care declan șarea se produce printr-o proiec ție circulară a întregului corp. Acest procedeu tehnic este folosit în mod special pe pante u șoare sau medii, pentru ocoliri cu raz ă medie sau lung ă, iar adesea și în zăpadă adâncă sau neregulat ă. 176 12.1.1. Mecanismul tehnic Pregătirea pentru declan șarea acestei ocoliri se face prin: ƒ Repartizarea greut ății corpului egal pe ambele schiuri; ƒ Ghemuire lent ă înlănțuită cu o ridicare energic ă care provoac ă o descărcare mai mult sau mai pu țin accentuat ă a schiurilor; ƒ Ridicarea este înso țită de o ușoară avântare spre înainte și spre interiorul ocolirii, ducând la o înc ărcare mai pronun țată a vârfurilor schiurilor și la punerea lor pe lat; ƒ În timpul ridic ării, schiul interior ocolirii este înainte. Cristiania spre vale prin rota ție (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Declanșarea ocolirii se execut ă în momentul ridic ării prin angrenarea în mi șcare de rota ție a părții laterale a corpului păstrând în axul rota ției șoldul și umărul interior ocolirii. 177 Conducerea schiurilor pe arcul ocolirii se asigur ă în timpul ghemuirii cu care se continu ă ridicarea prin: ƒ orientarea progresiv ă a genunchilor spre înainte și interiorul ocolirii; ƒ încărcarea mai accentuat ă a schiului exterior; ƒ trecerea progresiv ă a greutății corpului pe mi jlocul schiurilor. Poziția ghemuit ă de la sfâr șitul ocolirii poate constitui punctul de plecare pentru înl ănțuirea ocolirii urm ătoare, spre partea opusă. 12.1.2. Indicații metodice Pentru u șurarea înv ățării acestui procedeu tehnic recomand ăm: ƒ Înfigerea în z ăpadă la sfâr șitul ghemuirii preg ătitoare a bățului din vale, orientat oblic spre înainte și lateral, datorită faptului c ă sprijinul pe b ăț, în momentul ridic ării va ajuta extensia picioarelor, desc ărcarea par țială sau chiar totală a schiurilor, dând și un impuls declan șator; ƒ Ridicarea energic ă, fără întinderea complet ă a genunchilor datorită faptului c ă acest lucru provoac ă o desprindere a schiurilor de pe z ăpadă, favorizând schimbarea simultan ă a canturilor și evitând ag ățarea cantului de deal; ƒ Accentuarea importan ței avânt ării din momentul ridic ării cu încărcarea mai accentuat ă a vârfurilor schiurilor, avântare care înso țită de punerea schiurilor pe lat are ca urmare pornirea schiurilor spre linia pantei. Aceast ă avântare este utilă până în momentul în care schiurile au ajuns pe linia pantei în coborâre direct ă; ƒ Acordarea unei aten ții deosebite proiec ției circulare care porneșt e d e j o s î n s u s , d e l a s p r i j i n u l p e c a n t u r i . A c e a s t ă proiecție trebuie s ă cuprind ă: a. proiecție spre în sus care corespunde ridic ării; b. proiecție spre înainte care provoac ă avântarea; c. proiecție spre interiorul ocolirii care este necesar ă anihilării forței centrifuge și permite schimbarea canturilor; 178 d. proiecție circular ă propriu-zis ă în sensul ocolirii. Proiecția circular ă se transmite schiurilor și le angreneaz ă în pivotare, datorit ă contrac ției musculare, mai mult sau mai puțin accentuat ă, a întregului corp și nu trebuie exagerat ă ca amploare. În z ăpada ușoară sau la vitez ă mare, proiec ția circulară este foarte redus ă, în zăpadă adâncă, ea va fi ceva mai accentuat ă. ƒ Accentuarea importan ței ghemuirea din timpul conducerii ocolirii care trebuie s ă urmeze imediat ridic ării, fără întârziere, pentru c ă ea permite o mai bun ă echilibrare, dar și amortizare asupra înc ărcării schiurilor pe care o provoac ă forța centrifug ă și gravitatea pe arcul ocolirii, mai ales dup ă trecerea liniei pantei; ƒ În situațiile în care înclinarea pantei sau starea z ăpezii pretind punerea accentuat ă a schiurilor pe canturile din deal pentru limitarea derapajului, genunchii și bazinul vor fi împin și ceva mai mult spre deal. În acest ca z bustul se va înclina în mod compensator spre vale, pentru ec hilibrare, dând corpului o pozi ție de arcuire lateral ă; 12.1.3. Greșeli frecvente ƒ rămânerea pe spate în timpul ridic ării; ƒ ridicare lent ă; ƒ întârzierea ducerii înainte a schiului interior ocolirii; ƒ ridicarea nu este imediat continuat ă cu ghemuirea dup ă declanșarea ocolirii; ƒ nesincronizarea rota ției cu desc ărcarea schiurilor; ƒ întârzierea sau bruscarea schimb ării înclina ției schiurilor pe canturi; ƒ ducerea um ărului din interiorul ocolirii spre înapoi; ƒ păstrarea greut ății pe schiul interior ocolirii (la încep ători). 179 12.1.4. Exerciții Pentru a se ajunge la realizarea cristianiei spre vale prin rotație, recomand ăm utilizarea urm ătoarelor exerci ții: 1. Executarea succesiv ă a câtorva ocoliri spre deal pornind din coborâri oblice, din ce în ce mai aproape de linia de pantei, apoi din coborâre direct ă, pentru a se ajunge progresiv la ocolirea spre vale; 2. Cristiania pe movil ă, și celelalte forme intermediare de ocolire spre vale; 3. Cristiania cu dep ărtare; 4. Cristiania cu desprindere; 5. Cristiania cu deschidere. 12.1.5. Recomand ări 1. Se va urm ări ca pe arcul virajului, schiurile s ă fie men ținute cât mai pe lat, evitându-se punerea brusc ă pe canturi, în aceste condi ții, angrenarea întregului corp în rota ție nefiind strict necesar ă, impulsul declan șator putând fi localizat la nivelul trenului inferior. 2. Pe zăpada înghe țată, ușoara avântare și încărcare a vârfurilor schiurilor din momentul preg ătirii, va fi p ăstrată până după trecerea liniei de pant ă, realizând o urm ă pe zăpadă îngustă cu frânare minim ă. 3. Pe zăpadă tare, înc ărcarea mai accentuat ă a schiului exterior, va provoca coborârea acestuia în arc spre pant ă, permițând realizarea unei urme înguste, t ăiate. 180 12.2. Cristiania spre vale cu contraderapaj Cristiania spre vale cu contraderapaj reprezint ă ocolirea la care schimbarea direc ției este precedat ă de o frânare mai mult sau mai puțin amplă. Cristiania spre vale cu contraderapaj (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) Cristiania spre vale cu contraderapaj permite un bun control al schiurilor și al vitezei, fiind folosit ă în special pe pante înclinate, pentru ocolirile cu raz ă scurtă la vitez ă medie sau mică. 12.2.1. Mecanismul tehnic Pregătirea ocolirii se realizeaz ă din coborâre oblic ă cu schiurile apropiate prin: 181 ƒ derapajul oblic al cozilor schiurilor provocat de o u șoară ghemuire cu greutatea repartizat ă spre c ălcâie (contraderapaj); ƒ blocarea derapajului prin punerea schiurilor pe canturile din deal și înfigerea b ățului din vale în z ăpadă; ƒ orientarea bustului u șor spre vale, arcuind trunchiul; ƒ înlănțuirea contraderapajului cu o ridicare scurt ă și energică, în timpul căreia schiul din vale este dus pu țin înainte. Declanșarea ocolirii este provocat ă de: ƒ impulsul vertical luat în sprijin pe canturi, simultan cu rotația genunchilor înainte și spre interiorul ocolirii; ƒ sprijinul pe b ățul din interiorul ocolirii; ƒ înclinarea progresiv ă, minimă, strict necesar ă a schiurilor pe canturile din interiorul ocolirii; ƒ poziția echilibrat ă pe schiuri, cu greutatea egal repartizat ă pe toată lungimea schiurilor. Conducerea ocolirii se execut ă la fel ca la toate cristianiile. Pentru încheierea ocolirii sunt posibile trei situa ții: ƒ să se mențină pivotarea schiurilor pân ă la oprire; ƒ să se opreasc ă pivotarea reluând pozi ția de coborâre oblic ă; ƒ după trecerea liniei de pant ă să se declan șeze un contraderapaj, înl ănțuind o nou ă ocolire în sens opus. 12.2.2. Indicații metodice Având în vedere c ă, contraderapajul are ca scop s ă pregătească un sprijin bun al canturilor pe z ăpadă și, după necesitate, s ă reducă viteza de alunecare, recomand ăm: ƒ Pe pante cu înclina ție medie sau mic ă pentru ocoliri cu raz ă mare, derapajul s ă fie mai lung, flexia picioarelor progresiv ă, punerea pe canturi moderat ă, arcuirea trunchiului mai accentuat ă; ƒ Dacă dorim s ă executăm un contraderapaj scurt (brusc), flexia picioarelor va fi mai rapid ă, punerea schiurilor pe 182 canturi mai pronun țată, arcuirea trunchiului mai accentuat ă; ƒ Extensia picioarelor trebuie s ă fie limitat ă, dar energic ă, provocând astfel desc ărcarea schiurilor precum și întoarcerea genunchilor în axul corpului și înclinarea spre interiorul ocolirii ajutând astfel la schimbarea canturilor; ƒ Înfigerea b ățului în z ăpadă în momentul bloc ării derapajului, la jum ătatea distan ței dintre vârfurile schiurilor și clăpari, spre vale, cu atât mai lateral cu cât arcul ocolirii se vrea mai mic; ƒ La sfârșitul mișcării de extensie, genunchii, șoldurile și bustul trebuie s ă păstreze o u șoară flexie. Nu trebuie în țeles prin extensie, întinderea complet ă a picioarelor. 12.2.3. Greșeli frecvente ƒ Întinderea complet ă a picioarelor în momentul ridic ării; ƒ Rămânerea pe spate în momentul ridic ării; ƒ Nesincronizarea desc ărcării schiurilor cu impulsul declanșator; ƒ Punerea brusc ă a schiurilor pe muchii, dup ă declanșarea ocolirii; ƒ Poziția rigidă a corpului; ƒ Înclinarea exagerat ă a bustului spre înainte; ƒ Ducerea înainte a um ărului din vale în momentul înfigerii bățului în z ăpadă sau înfigerea acestuia prea târziu. 12.2.4. Exerciții Ca exerci ții pregătitoare pentru înv ățarea acestei cristianii, recomand ăm: 1. Cristiania pe movil ă – înaintea acesteia se execut ă contraderapajul, schiurile fiind înscrise în ocolire în jurul movilei; 183 2. Cristiania cu contraderapaj în care descărcarea schiurilor se va face cu desprinderea lor de pe z ăpadă, pentru a u șura schimbarea simultan ă a canturilor; 3. Înlănțuirea mai multor ocoliri, punctând ritmul mi șcărilor. Un ritm în patru timpi pronun țat de schior pe parcursul înlănțuirii ocolirilor poate ajuta în mod deosebit la însu șirea rapidă a mișcărilor. 12.3. Cristiania spre vale cu amortizare Cristiania spre vale cu amortizare este procedeul tehnic care permite coborârea pantelor denivelate, cu movile sau talazuri, îmbinând armonios și eficace amortizarea și schimbarea direcției. Cristiania spre vale cu amortizare (Manuel Jeunesse+Sport, EFSM, 1991) 184 12.3.1. Mecanismul tehnic Pregătirea execuției acestei ocoliri se face pe panta ascendent ă a unei movile din pozi ția de coborâre oblic ă cu schiurile apropiate: ƒ Urcând spre vârful movilei se amortizeaz ă progresiv șocul prin flexia genunchilor și flexia coapselor pe bazin; ƒ Bustul este orientat u șor spre înainte și spre vale cu bra țele depărtate oblic lateral și înainte; ƒ Pe vârful movilei, gambele și șoldurile sunt orientate spre interiorul ocolirii, provocând schimbarea înclina ției schiurilor pe canturi. Declanșarea ocolirii se face prin extensia energic ă a picioarelor și pivotarea lor, împingând schiurile pe arcul ocolirii în contact cu panta descendent ă a movilei, genunchii fiind orientați spre înainte și spre interiorul ocolirii. Conducerea schiurilor o asigur ă continuarea extensiei și pivotării picioarelor pân ă se atinge direc ția dorită în poziția de coborâre oblic ă. 12.3.2. Indicații metodice Deoarece acest procedeu tehnic este foarte greu de executat de către schiorii încep ători, recomand ăm: ƒ Acordarea unei aten ții sporite flexiei simple a picioarelor care este de fapt o flexie de cedare la suprapresiunea pe care o provoac ă panta ascendent ă a movilei. Execu ția corect ă a acestei flexii pretinde suple țe, o bun ă receptivitate tactil ă, echilibru si reflexe bune mai ales la viteza de coborâre ceva mai mare; ƒ Flexia coapselor pe bazin trebuie s ă fie maxim ă pe vârful movilei; ƒ Atenție la rigiditatea picioarelor, deoarece, dac ă picioarele sunt rigide, schiorul va fi proiectat în aer cu pericolul de a se răsturna pe spate; 185 ƒ Deplasarea anticipat ă a bustului în direc ția ocolirii, lucru care favorizeaz ă păstrarea contactului cu panta; ƒ Înfigerea b ățului din interiorul ocolirii pe vârful movilei și sprijinul pe el la declan șarea ocolirii; ƒ Înclinarea gambelor spre interi orul ocolirii, ceea ce pune schiurile pe lat și permite ca extensia picioarelor s ă întâmpine o rezisten ță mai mic ă decât rezisten ța pe care o opune deplasarea trunchiului. 12.3.3. Greșeli frecvente ƒ poziția rigidă a picioarelor; ƒ nesincronizarea amortiz ării cu profilul movilei; ƒ ghemuirea insuficient ă pe vârful movilei; ƒ începerea prea devreme sau prea târziu a extensiei picioarelor; ƒ insuficient ă înclinare a gambelor și deplasare a coapselor spre interiorul ocolirii; ƒ rămânerea pe spate. 12.3.4. Exerciții Datorită faptului c ă promptitudinea începerii extensiei picioarelor este hot ărâtoare pentru execu ția corect ă a cristianiei cu amortizare, deoarece, dac ă extensia începe prea devreme sau prea târziu, schiorul risc ă să fie proiectat de movil ă si dezechilibrat, propunem pentru înv ățarea acestei cristianii, următoarele exerci ții: 1. Repetarea coborârii cu trecere peste denivel ări de teren. În acest scop, se vor amenaja pe o panta u șoară 4-6 movile înalte de 60-80 cm, cu creasta rotunjit ă, late la baz ă de cca. 2m, lungi de 6-8 m, paralele între ele, la distan ța de 4-6 m și având axa lung ă perpendicular ă pe linia pantei; 186 2. După câteva ocoliri când tehnica amortiz ării a fost corect însușită se vor schi ța schimb ări de direc ție pe vârful fiec ărei movile, apoi amplitudinea acestor viraje va fi m ărită; 3. Executarea acestei ocoliri pe teren plat. În acest caz ghemuirea nu va mai fi atât de simpl ă ca pe movil ă. 187 Bibliografie 1. Bortoluzzi O. – La nuova te cnica di discesa – Metodo – tecnica – stile – agonisimo, Roma, 1976; 2. Călinescu G. – Metodica înv ățării schiului alpin, Reprografia Universit ății din Craiova, 1997; 3. EFSM Macolin – Manuel Jeunesse + Sport, Manuel du moniteur, Paris, 1991; 4. Epuran Gh. – Urme de schi peste veacuri, Ed. Tineretului, Cultură fizică și sport, Bucure ști, 1958; 5. Forțu A.; Cîrstocea V. – Metodica pred ării schiului alpin, Institutul de Educa ție Fizică și Sport, Bucure ști, 1971; 6. Ghibu E.; Todan I. – Sportul românesc de-a lungul anilor, Ed. Stadion, Bucure ști. 1970; 7. Grigoraș P. – Schi alpin, snowboard, carving, Ed. Accent, Cluj Napoca, 2002; 8. Harb H. – The new way to ski – Anyone can be an expert skier 1, Ed. Hatherleigh Press, USA, 2001; 9. Harb H. – The new way to ski – Anyone can be an expert skier 2, Ed. Hatherleigh Press, USA, 2001; 10. Harb H.R. – Anyone Can Be an Expert Skier: The New Way to Ski, For Beginner and Intermediate Skiers, Editura Hatherleigh Press, USA, 1999; 11. Harb H.R., Rogers D., Hinter meister R.A., Peterson K. – PMTS Direct Parallel – Inst ructor manual, Ed. Harb Ski System, Inc., USA, 1998; 188 12. Matei I. – Marea aventur ă a schiului, Ed. Albatros, București, 1982; 13. Teodorescu V. – Curs de schi, Ed. Didactic ă și pedagogic ă, București, 1964; 14. Teodorescu V., For țu A., Cîrstocea V. – Schi – Curs de baz ă, Institutul de Educa ție Fizică și Sport, Bucure ști, 1981; 15. Teodorescu V.; For țu A.; Cîrstocea V. – Metodica înv ățării schiului, Institutul de Educa ție Fizică și Sport, Bucure ști, 1981; 16. * – Manuel Jeunesse+Sport, Editura EFSM, Macolin, 1991; Adrese Internet 1. http://skistory.com 2. http://sportsvl.com/outdoor/skiing.htm 3. http://www.abc-of-skiing.com 4. http://www.atomicsnow.com 5. http://www.fischer-ski.com 6. http://www.fis-ski.com 7. http://www.getfitnow.com 8. http://www.harbskisystems.com 9. http://www.head.com 10. http://www.ifyouski.fr 11. http://www.olympic.org 12. http://www.rossignol.com 13. http://www.shop-of-skiing.com 14. http://www.sirlinksalot.net/alpineskiing.html 15. http://www.skiinghistory.org