Florintimofte@yahoo.com 740 Teza Florin Timofte Text

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA FACULTATEA DE ȘTIINTE ALE NATURII ȘI ȘTIINTE AGRICOLE ȘCOALA DOCTORAL Ă – SPECIALIZAREA BIOLOGIE CONTRIBUȚII LA EVALUAREA STĂRII ECOLOGICE ACTUALE A POPULAȚIILOR ZOOPLANCTONICE DIN APELE ROMÂNEȘTI ALE MĂRII NEGRE COORDONATOR: Prof. Dr. Acad. Marian Traian GOMOIU DOCTORAND: Florin TIMOFTE CONSTANȚA 2011 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României TIMOFTE, FLORIN Contribuții la evaluarea stării ecologice actuale a populațiilor zooplanctonice din apele românești ale Mării Negre / Timofte Florin. – Const anța : Ex Ponto, 2017 Conține bibliografie ISBN 978 -606-598-563-6 57 3 CUPRINS INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 7 PARTEA I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 9 STADIUL CUNOAȘTERII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9 1 ZOOPLANCTONUL MĂRII NEGRE ………………………….. ………………………….. ………. 11 1.1 ISTORICUL INVESTIGĂRI I ZOOPLANCTONULUI ÎN MAREA NEAGRĂ ………………………….. ….. 11 1.2 METODE DE COLECTAREA ȘI PROCESAREA A PROB ELOR DE ZOOPLANCTON ………………….. 14 1.3 COMPOZIȚIA ZOOPLANCTONULUI MĂRII NEGRE ………………………….. ………………………….. 15 1.4 STRUCTURĂ CANTITATIVĂ , DISTRIBUȚIA ȘI EVOL UȚIA LUI TEMPORALĂ Z OOPLANCTONULUI 16 1.5 NEVOIA DE INVESTIGAȚI I VIITOARE ………………………….. ………………………….. ………………. 20 2 ZOOPLANCTONUL DE LA LITORALUL ROMÂNESC ………………………….. ……… 21 2.1 ISTORICUL CERCETĂRILO R – EVOLUȚIA ABORDĂRILO R ȘI IDEILOR ………………………….. ….. 21 2.2 TENDINȚELE DE EVOLUȚI E A POPULAȚIILOR ZOO PLANCTONICE – MODIFICĂRI CANTITAT IVE ȘI CALITATIVE DE -A LUNGUL TIMPULUI ………………………….. ………………………….. …………………. 24 2.2.1 STRUCTURA CALITATIVĂ A ZOOPLANCTONULUI DE LA LITORALUL ROMÂNE SC ………………….. 24 2.2.2 ORIGINEA FAUNEI PLANC TONICE ………………………….. ………………………….. …………………………. 25 2.2.2.1 Imigranții mediteraneeni ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 25 2.2.2.2 Supraviețuitorii sarmatici ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 26 2.2.2.3 Elemente de apa dulce ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 26 2.2.3 STRUCTURA CALITATIVĂ A ZOOPLANCTONULUI DI N APELE ROMÂNEȘTI CO MPARATIV CU ALTE SECTOARE ALE MĂRII NEGRE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 26 2.2.4 CARACTERISTICILE ECOL OGICE ALE ZOOPLANCTO NULUI ………………………….. …………………….. 27 2.2.4.1 Factorul termic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 27 2.2.4.2 Salinitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 28 2.2.4.3 Lumina solară și migrația nictemerală ………………………….. ………………………….. ……………….. 29 2.2.4.4 Nutriția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….33 2.2.5 DEZVOLTAREA ORGANISME LOR ZOOPLANCTONICE ………………………….. ………………………….. ..35 2.2.5.1 Reproducerea și modalități de depunere a pontei ………………………….. ………………………….. ….35 2.2.5.2 Fertilitatea copepodelor pelagice ………………………….. ………………………….. ……………………….. 36 2.2.5.3 Numărul de genera ții anuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …38 2.2.5.4 Structura popula ției adulte (sex -rațio)………………………….. ………………………….. ………………… 42 2.2.6 STRUCTURA CANTITATIVĂ A ZOOPLANCTONULUI (DENSITATE ȘI BIOMASĂ ) ………………………. 43 2.2.6.1 Influenta factorilor de mediu asupra dezvoltării cantitative a zooplanctonului …………………. 43 2.2.6.2 Dinamica sezoniera și anuala a zooplanctonului ………………………….. ………………………….. ….44 2.3 IMPORTANȚA ZOOPLANCTO NULUI ÎN ECOSISTEMUL PELAGIAL ………………………….. ………. 50 2.3.1 PRODUCȚIA ȘI PRODUCTI VITATEA ZOOPL ANCTONULUI ………………………….. ……………………….. 50 2.3.2 ROLUL ZOOPLANCTONULUI ÎN BIOECONOMIA MĂRII NEGRE ………………………….. ……………….. 53 2.4 EVENIMENTE MAJORE ÎN PLANCTONUL MĂRII NEGRE ………………………….. ………………….. 55 3 MATERIAL ȘI METODĂ ………………………….. ………………………….. ………………………… 61 4 3.1 ZONA DE LUCRU ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 61 3.2 COLECTAREA ȘI CONSERV AREA PROBELOR DE ZOO PLANCTON ………………………….. ……….. 62 3.2.1 COLECTAREA PROBELOR D E ZOOPLANCTON ………………………….. ………………………….. ………….. 62 3.2.2 CONSERVAREA PROBELOR DE ZOOPLANCTON ………………………….. ………………………….. ……….. 64 3.3 ANALIZA CANTITATIVĂ Ș I CALITATIVĂ A PROBE LOR DE ZOOPLANCTON ……………………….. 65 3.3.1 ANALIZA CALITATIVĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 65 3.3.2 ANALIZA CANTITATIVĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 66 3.4 PRELUCRAREA DATELOR O BȚINUTE ………………………….. ………………………….. ………………. 66 3.5 ANALIZA SINECOLOGICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 67 3.6 ANALIZA DIVERSITĂȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 68 4 STRUCTURA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ A ZO OPLANCTONULUI ÎN PERIOADA 2004 -2010 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 69 4.1 STRUCTURA ȘI DISTRIBU ȚIA POPULAȚIILOR ZOO PLANC TONICE ÎN 2004 ………………………… 69 4.1.1 SEZONUL DE PRIMĂVARĂ 2004 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 69 4.1.2 SEZONUL DE VARĂ 2004 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 74 4.1.3 SEZONUL DE TOAMNĂ 2004 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 79 4.2 STRUCTURA ȘI DISTRIBU ȚIA POPULAȚIILOR ZOO PLANCTONICE ÎN 2005 ………………………… 82 4.2.1 SEZONUL DE PRIMĂVARĂ 2005 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..82 4.2.2 SEZONUL DE VARĂ 2005 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 85 4.3 STRUCTURA ȘI DISTRIBU ȚIA POPULAȚIILOR ZOO PLANCTONICE ÎN 2006 ………………………… 88 4.3.1 SEZONUL DE PRIMĂVARĂ 2006 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..88 4.3.2 SEZONUL DE VARĂ 2006 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 91 4.4 STRUCTURA ȘI DISTRIBU ȚIA POPULAȚIILOR ZOO PLANCTONICE ÎN 2007 ………………………… 95 4.4.1 SEZONUL DE PRIMĂVARĂ 2007 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..95 4.4.2 SEZONUL DE VARĂ 2007 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 100 4.4.3 SEZONUL DE TOAMNĂ 2007 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..104 4.5 STRUCTURA ȘI DISTRIBU ȚIA POPULAȚIILOR ZOO PLANCTONICE ÎN 2008 ………………………. 107 4.5.1 SEZONUL DE PRIMĂVARĂ 2008 ………………………….. ………………………….. ………………………….. 107 4.5.2 SEZONUL DE VARĂ 2008 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 110 4.6 STRUCTURA ȘI DISTRIBU ȚIA POPULAȚIILOR ZOO PLANCTONICE ÎN 2009 ………………………. 114 4.6.1 SEZONUL DE IARNĂ 2009 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 114 4.6.2 SEZONUL DE PRIMĂVARĂ 2009 ………………………….. ………………………….. ………………………….. 117 4.6.3 SEZONUL DE VARĂ 2009 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 121 4.6.4 SEZONUL DE TOAMNĂ 2009 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..125 4.7 STRUCTURA ȘI DISTRIBU ȚIA POPULAȚIILOR ZOO PLANCTONICE ÎN 2010 ………………………. 128 4.7.1 SEZONUL DE PRIMĂVARĂ 2010 ………………………….. ………………………….. ………………………….. 128 4.7.2 SEZONUL DE VARĂ 2010 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 131 4.7.3 SEZONUL DE TOAMNĂ 2010 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..134 5 MACROZOOPLANCTONUL G ELATINOS ………………………….. ……………………….. 136 6 MODIFICĂRI ACTUALE Î N POPULAȚIILE ZOOPLA NCTONICE ȘI TENDINȚE DE EVOLUȚIE ………………………….. ………………………….. ………………………… 143 6.1 „MEDITERANIZAREA MĂRII NEGRE ” PĂTRUNDEREA DE NOI SPECII ………………………….. . 143 6.2 SCHIMBĂRILE DE REGIM ÎN STRUCTURA ZOOPLAN CTONULUI MĂRII NEGRE ÎN ULTIMI ANI 145 CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 149 BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 152 5 ANEXA I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 160 ANEXA II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 166 ANEXA III ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 168 6 7 INTRODUCERE Zooplanctonul marin reprezintă o lume extrem de variata, alcătuită din organisme minuscule, de doar c âțiva microni (bacteriile), din organisme care abia depă șesc un milimetru (copepode, cladoceri etc.) sau organisme cu dimensiuni de zeci de centimetri (salp e) și nu în ultim ul rând grupul este reprezentat și de giganții lumii zooplanctonului, ca de exemplu meduzele marilor boreale d in genul Cyanea capillata . Zooplanctonul marin este un grupul de organisme cu un areal foarte mare de răspândire pe Terra. E l populează întregul pelagial al mediului marin, de la pelicula ultrasuperficială până la marile adâncimi abisale, de sub calotele polare de nord până la extremitatea sudică a oceanului planetar. Datorită acestei situații zooplancto nul prezintă cele mai variate adaptări la condițiile de mediu. Cuvântul plancton este de origine greaca (πλαγκτός – planktos – rătăcitor ). Acesta a fost folosit de către HOMER în Odiseea pentru a desemna ființele care plutesc la suprafața apei, dar și de către ARISTOTEL și alți erudiți ai Antichității. In oceanologie, acest termen a fost introdus de Victor HENSEN în 1887, însă începutul cercetărilor zooplanctonului marin datează încă din secolul al XVIII -lea, FORSKAL în 1775 a fost primul care a descris organismele pelagice din Marea Mediteraneana. Dacă la început cercetările au avut un caracter descriptiv, de inventariere și sistematizare zoologic ă, treptat, acestea au fost diversificate, având drept țintă studiul biologic, ecologic și importan ța acestor organisme în lanțul trofic al ecosistemului marin . Într-adevăr , fiind răspândite pe o larg ă arie geografic ă, de la apele ecuatoriale și pană la cele din apropierea calotei glaciare, organismele zooplanctonice au un rol important în ceea ce privește economia m ărilor și oceanelor. Hrănindu -se cu detritus o rganic, fitoplancton dar și cu metazoare de mici dimensiuni, zooplanctonul, la rândul sau, servește drept surs ă de hran ă pentru numeroasele nevertebrate planctonice și bentonice, pentru larve, pentru câteva specii de pești tineri și adulți, dar și pentru giganții mărilor, balenele. Zooplanctonul reprezintă de asemenea un nod important în cadrul materiei organice vii și are un rol major în transferul de energie de la un nivel la altul al ecosistemului pelagic. Zooplanctonul reprezintă de asemenea o potențială sursa de materie pentru câteva din industriile alimentare. În deceniile 6 și 7 din secolul al XX -lea, Japonia și fosta Uniune Sovietic ă au acordat o atenție deosebita acestei probleme. Marea parte a capturilor de eu faside și miside efectuate de către aceste ță ri a fost utilizata atât în alimentația pentru oameni, c ât și pentru hrănirea intensiv ă a peștilor (Sparidae, Salmonidae ) și a animalelor domestice (POSTEL, 1972). Importan ța acordat ă de către populațiile riverane din Japonia, Coreea și China utilizării organismelor zooplanctonice ca surs ă direct ă de hran ă, este bine cunoscut ă. În apele platformei continentale a Mării Negre, studiile de cercetare a zooplanctonului au fost inițiate în deceniul 6 al secolului al XX -lea. Având în vedere numărul restrâns de informații din acest domeniu, obiectivul acestor studii era identificarea câtorva specii care compun planctonul (meduze, crustacee). Dac ă la început aceste studii au avut un caracter de inventariere a faunei, treptat, s -au strâns mai multe informații iar cercetătorii s-au îndreptat către diverse aspecte ale ecologie i organismelor . Datele obținute au condus la îmbogățirea compoziției faunei cu noi specii, la cunoașterea liniilor de distribuție ale speciilor zooplanctonului, a legăturii cu factor ii din mediul abiotic și biotic, a variațiilor cantitative în timp și spațiu, separat de componen ții săi, a ciclurilor de dezvoltare a speciilor principale (copepode) și la cunoașterea capacitații bioproductive a zooplanctonului. 8 9 PARTEA I STADIUL CUNOAȘTERII 10 11 1 Zooplanctonul Mării Negre Marea Neagră este una dintre cele mai interesante mări din lume atât din punct de vedere științific cât și neștiințific. Istoria ei geologică este plină de evenimente. Fauna ei marină a fost influențată de procesele naturale (geologice, climatice și hidrologice) și din ultimele decenii de cele antropogene . Aproximativ 200 de milioane de oameni trăiesc în jurul bazinului Mării Negre și mult mai mulți în bazinul să u hidrografic , ei producând numeroase deșeuri și ape menajere, produse care se acumulează în mare. Împreună cu alte activități umane, acestea influențează ecosistemul Mării Negre, în general, și comunitățile zooplanctonice în special. În ultimele decenii, unele specii de zooplancton, au dispărut sau a u devenit rare în timp ce altele sau dezvoltat excesiv (de exemplu, Mnemiopsis ; Shushkina, și colab ., 1997). Studiul schimbări lor calitative și cantitative care apar în acest ecosistem sunt necesar e pentru a înțelege și a conserva biodiversitatea. Zooplanc tonul, fiind principalul consumator al producției primare, constituie sursa de hran ă a organismelor din nivelul trofic următor lor , între aceste aflându -se și organisme cu valoare economică mare (pești) . În plus, având în vedere că majoritatea organismelor zooplanctonice sunt filtratoare, acestea sunt responsabile și de curățarea coloanei de apa de particulele aflate în suspensie , astfel , contribui nd în mod activ și semnificativ la îmbunătățirea calității apei. Până în prezent la Marea Neagră au fost publicate sute de lucrări care au avut ca subiect zooplanctonul. Aceste lucrări au tratat în principal compoziția și distribuția zooplancton ului, evoluția lui în timp , rolul său în ecosistem sau în hrana peștilor, emigranți zooplanctonici noi în Marea Nea gră și rolul acestora în ecosistem, etc.. 1.1 Istoricul investigării zooplanctonului în Marea Neagră Primele cercetări amănunțite la Marea Neagră au fost începute încă de la sfârșitul secolului al XVI II-lea, la coastele Rusești de către Peter S. Palass . Cercetător ul de origine germană, a întreprins o expedi ție de cercetare între 1793 -1794 , expediție care a atins și coastele rusești ale Mării Negre . Dintre lucrările realizate de Pallas se remarcă lucrarea în trei volume „ Zoogeographica Rosso -Assiatica ” publicată la St. Petersburg în 1811. Alte lucrări din acea perioadă care au la bază și materiale biologice colectate din zona Mării Negre sunt: „Zur Fauna der Kr ym: ein Beitrag ” publicată de H. Ratke în 1837, și „Materialia ad zoographia ponticam comparatum ” publicată în 1868 de V. Czerniavski . Investiga țiile asupra faunei planctonice din Marea Neagră a u început la mijlocul secolului XIX, ele fiind realizate de oamenii de știință ucraineni, aceștia fiind urmați îndeaproape și de alți. Interesul crescând al oam enilor de știință, despre viața marină a fost principalul motiv pentru înființarea ulterioară a stațiunilor biologice marine și institutelor de cercetare. Stațiunea biologică de la Sevastopol, fondată în 1871 a fost prima instituție de acest fel în bazinul ui Mării Negre. Primi conducători și coordonatori ai activităților de cercetare din această stațiune de cercetare au fost V.N. Ul’yanin , S.M. Pereyaslavtseva și A.A. Ostroumov , care au concentrat studiile asupra faunei planctonice care apar e în zonele de c oastă. În 1891, A.A. Ostroumov și V.A. Karavaev (zoologi d in Kiev), sunt pionieri i activităților de cercetare a planctonului din zonele de larg . Alți cercetători renumiți care au studiat zooplanctonul la Stațiunea Biologică din Sevastopol (din 1963 devenită – Institutul de Biologie al Mărilor Sudului al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei) sunt: S.A. Zernov, V.N. Nikitin, M.A. Galadzhiev, M.A. Dolgopolskaya, T.S. Petipa și V.N. Gre ze (Kovalaev, 1999) . Multe dintre stațiunile de cercetare care își desfășoară activitatea în Marea Neagr ă în zilele noastre au fost înființate în secolul XX. Acestea sunt (Fig. 1-1): 12 • Bulgaria – Institutul de Cercetări Piscicole, Varna ; Institutul de Oceanografie, Varna ; Laboratorul de Chimie Marina din Bourgas. • Federația Rusia – Institutele de pescărie și oceanografie din Moscova ; Institutul de Oceanografie Shirshov din Moscova și Departamentul din Sud, de la Gelendzhik ; Stațiunea biologic ă de la N ovorossiysk ( în zilele noastre Stațiunea biologica a Universități Krasnadar, Novorossiysk ); • Georgia – Stațiunea de pescui t de la Batumi . • Rom ânia – Institutul Rom ân de Cercetări Marine IRCM (actualmente Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Marin ă „Grigore Antipa), Constan ța; • Turcia – Institutul de Cercetări Hidrobiologice (devenit Institutul de Științe Marine și Geografie ) al Universit ății din Istanbul ; Institutul de Științe Marine (IMS -METU), Erdemli/Içel ; Institutul de Servicii Marine și Tehnologi , Izmir ; • Ucraina: Stațiunea biologic ă Karadag, în zilele noastre Rezervația de la Karadag ; Stațiunea de cercetări bi ologice Odessa acum Filiala din Odessa a Institutului de Biologie al Marilor Sudului (IBSS) ; Institutul de pescărie și oceanografie, Kerch. Fig. 1-1 – Dispunerea centrelor de cercetare la Marea Neagră , (http://earthobservatory.nasa.gov/IOTD/view.php?id=8817 ) În trecut studiile erau efectuate de cercetători independen ți pentru propriul lor interes, cu toate acestea, în zilele noastre cercetători din diferite tari își unesc eforturile de cercetare în cadrul unor proiecte/programe comune precum: Proiectul NATO TU-Black Sea sau Programul EROS 2000 , diverse proiecte de cercetare dezvoltate împreuna cu alte tari din zona Europei finan țate prin intermediul Programului Cadru European. Subiectul, conținutul și metodele de studiu au evoluat de -a lungul timpului ( Greze, 1971 , Zenkevich , 1963, Petipa, 1991 ). În timpul primelor studii efectuate au fost identificate un număr mare de specii noi . Investigațiile taxonomice și faunistice ale specialiștilor au fost încheiate la sfârșitul secolului al XIX-lea (Kovalaev, 1999 ). Cu toate acestea mulți taxoni sau 13 chiar grupe taxonomice superioare au fost reevaluate în secolul XX (Kovalaev, 1967, 1975 ). Toate studiile taxonomice inițiale au fost urmate de studii ulterioar e mult mai complexe, detaliate și mai extinse ca suprafață ale zooplanctonului din Marea Neagr ă. De exemplu zooplanctonul inclusiv componenta meroplanctonică au fost studiate de: Kiseleva, ( Kiseleva , 1957 ), Petran , (Petran , 1980 ), Murina, ( Murina, 1993 ) și alți, larvele holoplanctonice ale copepodelor au fost studiate de , (Sazhina, 1960, 1985 ). Cercetările efectuate în ani 60’ au avut ca principal rezultat publicarea a trei volume importante “Ghiduri de identificare a faunei din Marea Neagr ă și Marea Azo v”, principalul autor al acestei serii a fost Braiko și colab . (Braiko și colab ., 1968, Băcescu și colab ., 1969, Baranova și colab ., 1971 ). Cu toate acestea , studii faunistice și de taxonomie se desfășoară și în zilele noastre (Mutlu, 1992, 1993, Konsulova, 1993, Kovalev, 1998 ). Una din principalele probleme studiate și abordate este Mediteran eeizarea faunei M ării Negre . În paralel cu studiile faunistice în aceeași perioadă au fot demarate și studiile ecologice de către Zernov ( Zernov, 1904, 1913 ). El a investigat la început distribuția cantitativ ă și modificările lui sezoniere în zona golfului Sevastopol . După aceasta, activitățile de cercetare s-au intensificat în toate țările riverane M ării Negre (Petipa, 1963, Dimov, 1960, 1966, Lonsulov, 1974, 1977, Manaeva, 1980 ). Între timp mul ți autori descriu zooplanctonul din diferite regiuni ale M ării Negre inclusiv din zona de larg sau din diferite profile de adâncime ( Zaitsev, 1970, Vinogradov și colab. , 1985, Petran , 1986 ). V. N. Nikitin este primul cercetător care în perioada 1926 – 1929 descrie distribuția vertical ă a zooplanctonului din zona de larg a M ării Negre. De asemenea el a investigat și caracteristicile migrației zilnice și sezoniere a speciilor dominante din plancton și a descris relațiile care exist ă între migrația nictemerală a organismelor planctonice și temperatura apei . Investigațiile începute de V. N. Nikitin au reprezentat începutul unor viitoare studii mult mai intense ale ecologiei și dinamicii zooplanctonului din Marea Neagr ă. Studiile inițiale ale lui Nikitin asupra distribuției verticale a zooplanctonului au fost repetate cu o mai mare amploare de către Vinogradov (Vinogradov și colab. , 1985 ). Studiul comparativ al distribuției spațiale a speciilor dominante ale zooplanctonului din Marea Neagră și Marea Mediterană și inclusiv din alte m ări au fost realizate de Kovalev (Kovalev, 1991 ). În ultimele decenii au fost realizate studii cu privire la distribuția calitativ ă și cantitativ ă a zooplanctonului în diverse zon e ale M ări Negre, zone aflate în diferite stadii de poluare și eutrofizare (Zaitsev, 1993, Konsulov, 1993, Vinogradov și colab. , 1985, Petran , 1985, Porumb 1992) . Monitoringul de rutina al zooplanctonului din diverse regiuni ale m ări a început încă din ani 50’. Efectul și impactul diverșilor factori de mediu și antropogenii asupra zooplanctonului au fost studiați de numeroși autori (Greze, 1971, Bologa, 1992, Kovalev, 1998, Konsulov, 1997, Niermann, 1994 ). Începând cu ani 40′ investigațiile fiziologiei principalelor specii din zooplanc ton erau deja începute. Respirația, reproducerea și nutriția au fost studiate, atât în teren cât și în laborator ( Petipa, 1966, 1981, Anninskiy, 1998, Besiktepe, 1988, 1998 ). Cunoștințele acum ulate în urma acestor studii au reprezentat baza pentru analiza structurii, productivității și funcționalității comunităților zooplanctonice ( Anninskiy, 1998, Petran , 1976 ). Începând cu anii 70′ studiile privind dinamica zooplan ctonului au avut o aborda re multidisciplinară prin modelarea relațiilor complexe ale organismelor din plancton (Petipa, 1970, Vinogradov, 1998, Shushkina, 1998, Oguz, 1997, 1998, Gucu, 1998 ). Perioada anilor 80′ -90′ a fost marcată de studiul evoluției calitative și cantitative a zooplanctonului sub influența creșterii presiunilor antropice (de exemplu eutrofizarea sau apariția organismelor invadatoare precum Mnemiopsis leidyi ). Ultimul deceniu a fost caracterizat atât de evoluția tehnologiei și metodelor de cercetare cât și de o îmbunătățire ușoară a condițiilor de mediu din Mării Negre . 14 Observații calitative și cantitative în teren sunt premisele pentru înțelegerea dinamicii zooplancton ului în special , și a ecosistemului în general. 1.2 Metode de c olectarea și procesarea a probelor de zooplancton În primele decenii ale investigațiilor din Marea Neagră au fost folosite în principal filee de tip Nansen și Bogorov – Ras pentru colectarea probe lor de zooplancton . Mai târziu, cercetătorii ucraineni , ruși, români și bulgari au folosit fileul de tip Juday . Acest t ip de fileu, cu o deschidere de 0,1 m2, este utilizat și în prezent de țările menționate mai sus în mod curent pentru colectarea probelor de zooplancton ( conform „Manualul ui metodologic pentru colectarea și analiza z ooplanctonului la Marea Neagră” ). Utilizarea pe termen lung a fileului Juday reprezintă un avantaj important pentru compararea și analiza în comun a rezultatelor obținute în diferite țări din zona Mării Negre . Cu toate acestea, dimensiunile ochiurilor d in sita fileului de tip Juday utilizat în Marea Neagră variază între 125 -200 m, diferență care este nesemnificativă pentru compararea probelor de mesozooplankton . În cadrul studiil or recente , spectr ul de mărime al organismelor zooplanctonice a reprezenta t un factor determinant atunci când au fost colectate probele . Astfel , zooplan ctonul a fost împ ărțit în trei categorii în funcție de mărime: m icrozooplan ctonul (20-200 µm), mesozooplan ctonul (0,2-20 mm) și macrozooplan ctonul (2-20 cm). Pentru colectarea probelor de microzooplancton sunt folofite în principal buteliile Nansen, pentru mesozooplancton fileul de ti p Juday sau Bogorov -Rass iar pentru macrozooplancton sunt folosite filee de tip special cu deschidere foarte mare (până la 1 m2). În cadrul unor s tudii mai recente au fost folosite butelii de dimensiuni mari 100-150 litri pentru colectarea de probe de mesozooplancton (Vinogradov, 1980 ). Avantajul prelev ării de probe prin această metodă constă în obținerea unei cantități mari de apă de la adâncimi bi ne determinate, proces ce ajută la o studiere mai eficientă a migrației nictemerale a organismelor zooplanctonice . De asemenea prin conceperea și realizarea unor filee pentru neuston , concepute special pentru colectarea de probe din stratul superficial de apă, au fost descoperite populații de organisme zooplanctonice care prezintă adaptări speciale la viața în acest strat subțire de apă și care de asemenea sunt specii bune indicatoare ale calități apelor , ele fiind sensibile la poluare (Zaitsev, 1970 ). Utilizarea diferitelor tipuri de instrumente de prelevare, a permis caracterizarea compoziției speciilor, abundenț ei și biomas ei tuturor grupe lor de organisme zooplanctonice (Kovalev, 1977 ). În timpul majorit ății studiilor de teren, au fost utilizate adân cimi standard de colectare (0, 10, 25, 50, 75, 100, 150, 200 m) sau straturi (10 -0, 25 -10, 5 0-25, 100 -50,150 -100, 200 – 150 m) . Cu toate acestea, în ultimii ani eșantionare a zooplanctonului a fost efectuată luându – se în considerare caracteristicile fizice și chimice ale coloanei de apă , în special densitatea și temperatura (99). În acest din urma caz cel mai simplu mod de colectare con stă în colectarea a trei probe: prima probă în stratul mixt superior, deasupra termoclinei, proba a d ouă în termoclină și pr oba a treia de la interfața stratului oxic/anoxic la nivelul inferior al termoclinei. Delimitarea stratului oxic/anoxic se realizează cu ajutorul indicelui sigma theta, când acesta atinge valoarea de 16,2 ne indică începutul zonei de H 2S (Tugrul, 1992 ). Pentru numărarea organismelor din probe țările de la Marea Neagră folosesc mai mult sau mai puțin aceeași metodă. Specii le de dimensiuni mai mici sunt numărate din sub -prob iar organismele de talie mai mare sunt numărate din întreaga probă. Pentru determinarea biomasei organismelor au fost utilizate tabele standard de greutate pentru toate organismele și stadiile lor de dezvoltare (Petipa, 1959 ) sau nomograme, formule de calcul a biomasei care iau în considerare forma generală a organismului și dime nsiunile acestuia ( Chislenko , 1968 ). Măsurători volumetrice au fost, de asemenea, utilizate pentru anumite grupuri de organisme zooplanctonice, cum ar fi de exemplu cteno forele (Niermann, 1995 ). 15 1.3 Compoziția zooplanctonului Mării Negre Primele cercetări efectuate au demonstrat faptul că fauna planctonic ă a Mării Negre este mai săracă în comparație cu cea din Marea Mediterană (14). Această situație a fost atribuită în principal salinității mai scăzute din Marea Neagră . Organisme marine stenohaline (radiolari, sifonofore, pteropod e sau s alpe), care trăiesc în Marea Mediterană ( la o salinitate de 36 – 38 PSU), nu sunt capabil e să supraviețuiască în Marea Neagră ( la o salinitate de 17 – 20 PSU). Grupuri cu mulți reprezentanți în Marea Mediterană precum Ctenoforele sau Copepod ele, sunt reprezentate doar de câteva specii în Marea Neagră (Zenkevich, 1963) . În Marea Neagră trăiesc aproximativ 80 de specii holoplan ctonic e, care provin în principal din Marea Mediterană. Koval ( Koval, 1984 ) a descoperit aproxima tiv 150 de specii de animale planctonice în diferite regiuni din nord -vestul Mării Negre . Aproape jumătate dintre aceste specii sunt salmastr icole sau de apă dulce, acestea populând în principal zonele costiere și zona platformei continentale . În afară de acestea , meroplanctonul este o altă componentă importantă a zooplanctonului, aceasta fiind reprezentată de peste 30 de specii de polichete, peste 50 specii de gastropode și peste 20 specii de bivalve ( Murina, 1993 ). Zooplanctonul care populea ză Marea Neagră pot fi împărțite în trei grupe ecogeogra fice. Acestea sunt : specii de origine mediteraneană , relicte pont o-caspice și specii de apă dulce ( Zenkevich, 1963 ). Deși numărul speciilor originare din Marea Mediterană în Marea Neagră nu este mare, acestea sunt speciile principal e ale comunități i zooplancton ice. În ciuda faptului că zooplanctonul din Marea Neagră a fost studiat relativ bine, studii le taxonomice efectuate în Marea Neagră nu pot fi considerat e ca fiind complet e. De exemplu, investiga țiile morfologice detaliate ale specii lor de copepod e din Marea Neagră , au condus la schimbări în statutul taxonomic al unor a dintre acestea . Singura specie a genului Centropages , care trăiește în Marea Neagră, Centropages ponticus KARAV, nu este o variație de specii mediteraneene Centropages kröyeri GIESBR. ( Kovalev, 1967 ). Specia predominant ă a genului Calanus în Marea Neagră a fost identificat ă inițial Calanus helgolandicus CLAUS. Acest a a fost apoi reclasificat ca fiind Calanu s helgolandicus ponticus (Kovalev, 1975 ), și mai târziu Calanus ponticus KRICH (Fleminger, 1987 ). Și mai rec ent, această specie a fost redenumit ă Calanus euxinus HULSEMANN (Hulsemann, 1991 ). În ceea ce privește statutul taxonomic al forme i mari și mici de Acartia clausi GIESBR, s e presupu ne că acestea sunt specii simpatrice (Kovalev, 1988 ). În plus, speci a de Oithona din Marea Negre este Oithona nana (Sazhina, 1971 ) și nu Oithona minuta așa cum fusese anterior clasificată de unii autori (Petipa, 1959, Zait sev, 1964 ). Astfel, se poate presupune că investigațiile taxonomice asupra altor specii zooplancton ice pot avea rezultate similare. Mediterane eizarea este un proces important pentru îmbogățirea zooplancton ului din Marea Neagră . Studi ul specii lor planctonice transportate de către curentul profund din Bosfor prin Strâmtoarea Bosfor a început în anii 1960 și a condus la unele concluzii interesante : Bogdanova & Shmeleva, ( Bogdanova, 1967 ) au arătat că in divizi ai unor specii mediteraneene au fost transportați , nu numai în fața Bosfor ului sau în regiunile centrale ale Mării Negre, cât până în nord în zona golfului Sevastopol . Porumb (Porumb , 1980 ), Kovalev și colab ., (kovalev, 1988 ) au înregistrat aceeași situație pentru zona Deltei Dunării . Numărul total de specii mediteraneene în Marea Neagră a fost estimat la aproximativ 50, majoritatea fiind concentrate în regiunea Bosfor ului (Kovalev, 1984, 1998 ). Unele dintre specimenele colectate departe de zona Bosfor ului prezintă gonade bine dezvoltate, semn al unei posibile adaptări și chiar reproducere în condițiile de salinitatea scăzută din Marea Neagră . Dacă salinitatea din Marea Neagră va crește aceste specii pot devenii rezidenți permanenți . Un exemplu bun în acest sens îl poate constitui specia Acartia tonsa organism originar din Marea Mediterană, care a fost găsit în cantități mari în ultimii ani ( Kovalev, 1998, Belmonte, 1994 ). Alt exemplu de remarcat este Mnemiopsis leidyi (accidental introdus în Marea Neagră din 16 Atlanticul de Nord prin apa de balast a navelor), specie care s -a adaptat ușor și repede la condițiile din Marea Neagră (Vinogradov, 1989 ). Cu toate acestea, în special în ultimele două trei decenii, unele specii, fie au dispărut fie au devenit rare în ecosistemul pelagic și în special în zona platformei continentale (Vinogradov, 1990, Zaitsev, 1987 ). O specie abundentă în trecut Oithona nana nu a mai fost identificată în pro be în deceniul trecut . Acum, aceasta specie a apărut din nou în probe dar în exemplare foarte puține . Mulți cercetători , consideră că aceste schimbări sunt asociate în principal cu imp acturilor antropice ( poluarea, eutrofizarea, presiunea exercitată de Mnemiopsis leidyi ) asupra ecosistemului M ării Negre, deoarece acestea sunt cele mai puternic resimțite în zona de coastă ș i a platformei continentale . 1.4 Structură cantitativă , distribuți a și evoluția lui temporală zooplanctonului Studiul distribu ției orizontale și vertical a zooplanctonului din bazinul Mării Negre au făcut obiectul multor publicații (Petipa, 1963, Dimov, 1966, Koval, 1984, Petran și Moldoveanu , 1997 ). Autori au abordat subiectul factorii lor naturali ce determină distribuți a zooplanctonului . A fost demonstrat că abundența și biomasa zooplancton sunt variabile în timp și spațiu și sunt i nfluențate de calitatea factorilor fizici și chimici ai apei mării. Temperatură și vântul sunt factori importanți care influențează distribuția zooplanctonului : în timpul perioadelor mai calde abundența zooplancton ului, a fost în general mai ridicat ă în zona platformei continentale din nord -vestul Mării Negre . Un alt factor important care influențează abundența zooplancton este, debitul fluviilor . O corelație liniară pozitivă între volumul de apă adus de fluvii și concentrația de zooplancton a fost identif icată de mai mulți autori ( Braiko, 1960, Koval, 1984, Petran , 1985 ). Zooplancton ul înregistrează de obicei o abundență mai ridicată în zona platformei continentale și în zona de coastă , astfel zone cu o abundență ridicată se întâlnesc pe coasta de sud-vest a Crimeii, sau în zona coastelor bulgăre ști, român ești, turc ești și caucaziene. De asemenea concentrația zooplanctonului este ridicată în zona de convergentă a celor doi curen ți circulari din Marea Neagră în largul coastei Crimeii și Anatolia ( Greze, 1979 ). Variabilitatea spațială în abundența și biomasa zooplancton ului diferă între zonele centrale și de coastă. În același sezon valoarea maxima ar putea fi două -trei ori mai mare în zona de coastă față de zona central ă a Mării Negre ( Konsulov, 197 7, Kovalev, 1991, Vinogradov, 1980 ). În Marea Neagră majoritatea organismelor zooplanctonice sunt concentrate în primul strat de 50 de metri . În nord -vestul Mării Negre zooplancton ul pare a fi mai uniform distrib uit vertical în comparație cu zonele central ale celor doi curenți circulari . În zonele centrale ale curenți lor circulari , limita superioară a hidrogen ului sulfurat este mult mai spre suprafață iar schimbul vertical este mai puțin intens, ceea ce determin ă, o distribuție mult mai inegală a zooplanctonului . Investigațiile efectuate folosind recipiente cu volum mare, pentru colectarea de probe de la adâncimi foarte exacte, au arătat că organism precum: Pleurobrachia rhodopis, Calanus euxinus, Pseudocalanus elongatus, Paras agitta setosa sunt con centrate în cantități foarte mari începând cu 60 de metri adâncime până la 120 metri la interfața stratului oxic-anoxic, acolo unde aceste specii se concentrează într -un strat subțire chiar deasupra stratului anoxic în timpul zilei (Vinogradov, 1980, 1985 ). Mai târziu, sa constatat că organismele vii și moarte sunt concentrate la un anumit gradient de densitate (între sigma theta 15.4 și 16.2) corespun zător zonei cu o concentra ție scăzută de oxigen (Besiktepe, 1998 ). În trecut , dar și în ultimii ani, migr ațiile nictemerale ale zooplancton ului au fost studiat de num eroși autori ( Besiktepe, 1998, Konsulov, 1990 ). După cum sa menționat mai sus, 17 concentrațiile ridicate de Calanus e uxinus, Pseudocalanus elongatus, Pleurobrachia rhodopis și Parasagitta setosa au fost observate la adâncim e, chiar deasupra zonei cu H2S în timpul zilei. În timpul nopții concentra ția organismelor din această zonă scade considerabil din cauza migrației acestora către stratul superficial (Vinogradov, 1980 ). Acest fenomen poate fi explicat și prin hrănire a diurn ă și ritmu l de reproducere al animale lor planctonice. Experimente le de laborato r asupra reproducerii, incubație și eclozării diverselor specii de copepode din Marea Neagră , au confirmat existența unui ritm diurn în timpul acest or procese . În cursul investigațiilor asupra variabilită ți sezoniere a abunden ței și biomasei zooplanctonului din diverse regiuni ale Mării Negre , au fost scoase în evidență, diferențe sezoniere în mod ul de migrare a organismelor din zonele centrale și de coastă ( Konsulov, 1974, 1986, Petran , 1986, Kovalev, 1991, Koval, 1984, Porumb , 1980 ). În cadrul evoluției anuale a biomasei și abundenței sunt identificate două maxime de dezvoltare a zooplancton ului din zonele de coastă , acestea coincide cu sezoanele de primăvară și toamnă. Uneori, un al treilea maxim de dezvoltare a fost observat în timpul verii. În zonele centrale, însă, s-a identificat un singur maxim de dezvoltare, localizat în timpul sezonului de vară. Această situa ție este datorată unor diferențe între condițiile hidrologice și hidro -chimice superficiale între zonele de coastă și d in zona central ă. Aceste condiții, în special schimbările sezoniere de temperatură și aporturile fluvial e de nutrienți sunt importante pentru reproducere; zooplancton ul răspunde la o astfel de variație mai rapid în zonele de coastă decât în largul mării. Spre deosebire de marea deschisă, în apele costiere cicluri de regenerare a substanțelor biogene sunt mult ma i intense și mai rapide , mai ales în perioada de vară -toamnă. Din cauza degradării bacteriene intensive a organismelor fitoplanctonice și zooplancton ice moarte de după maximul de primăvară și datorită regener ării mai rapid e a nutrien ților, bacterioplancton ul și fitoplanctonul pot crește din nou, atingând concentrații mari în apele de coastă. Aceste procese oferă un suport pentru dezvoltarea zooplanctonului, acesta atingând un nou maxim de dezvoltare în toamnă și, uneori, chiar și în vară. În largul mării ac este procese sunt mai lente și încep, în general, mult mai târziu (în timpul verii). Productivitatea primară este mai scăzută și nu poate suporta un al doilea maxim de dezvoltare pentru zooplanctonul din toamnă (Kovalev, 1991 ). Investigații recente au arăt at unele schimbări în variabilitatea pe termen lung a zooplanctonului d upă 1970 (Dimov, 1960, 1966 , Greze, 1971, 1979 ). Observații sistematice în perioada 1960 – 1981 în zona estică de larg a Mării Negre au arătat o creștere a biomasei zooplancton ului. În perioad a 1960 -1969 biomasa medie a zooplanctonului în primii 100 de metrii a fost de 308 mg/m3, aceasta a crescut la 471 mg/m3, între 1970 și 1975 și din nou a crescut la 527 mg/m3 între 1976 și 1981 . Cu toate acestea, creșterea , a fost datorată în întregi me, creșterii a două specii gelatinoase; dinoflagelatul Noctiluca scintillans și ctenoforul Pleurobrachia rhodopis (Kovalev, 1991 ). O creștere similară a biomasei zooplancton ului a fost observată și în vestul Mării Negre, între 1978 și 1980. În primii 100 de metrii, biomasa zooplanctonului a crescut în zona de larg de 1,7 – 2 ori, în zona platformei continentale o creștere de 3-4 ori, iar în zonele de coastă puțin adânci (0 -25m) a crescut până la 10 ori . Aceste schimbări au fost cauzate exclusiv de dezvol tarea excesivă a dinoflagelatului Noctiluca scintillans (Petran , 1985, Porumb , 1992 ). Aceasta corespunde și cu o creștere semnificativă în biomasa fitoplanctonului în nord -vestul Mării Negre. În zona gurilor Dunării (în primul strat de 100 m ), abundența și biomasa medie a zooplancton ului a crescut de 3 – 5 ori, în perioada 1970 – 1990 ( Porumb , 1992 ). De asemenea și în alte zone ale Mării Negre au fost observate dezvoltări explosive similare ale lui Noctiluca scintillans și Acartia claus i (Konsulov, 1993, Petran, 1985, Bologa, 1992 ). Iar la 18 sfârșitul anilor 1970, este înregistrată o creștere bruscă a abundenței meduzei Aurelia aurita (Gomoiu, 1980 ). Apoi, în anii 1980 au avut loc schimbări dramatice la nivelul comunității zooplanctonice . Cele mai importante modificări au fost înregistrate în compoziția fitoplancton ului și mesozooplan ctonului, precum și o scădere bruscă în biomasa totală a zooplancton ului la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 90’ (Kovalev, 1998, Kovalev și colab . 1998, Petran și Moldove anu, 1997, Shushkina, 1991 , Shiganova, 1998 ). Au fost înregistrate modificări ale abundenței speciilor dominante din zooplankton. Astfel, î n perioada 1960 -1964 Acartia clausi reprezenta până la 17% din totalul copepodelor . Aceast ă situație s-a modificat în perioada 1981 -1985 când specia a reprezentat până la 30% , atingând un maxim de 75% din totalul copepodelor în perioada 1 991-1994 . Specii de copepode, precum Oithona nana și Oithona similis sau speciile criofile Pseudocalanus elongatus și Calanus e uxin, care au fost dominante înainte de anii 80 ’, au scăzut în timpul anilor 1990 ( Kovalev, 1998 ). Oithona nana nu a mai fost observat ă în perioada 1989 – 1996. În zonele larg speciile dominante precum, Pseudo calan us elongatus , Calanus e uxinus sau Parasagitta setosa au scăzut de 10 până la 100 de ori (Shushkina, 1991, Shiganova, 1998 ). Cele mai multe modificări a u început la începutul anilor 80 ’, atunci când cteno forul Mnemiopsis leidyi , originar din zonele eutrofe ale Atlanticului de Nord, a fo st introdus accidental î n Marea Neagr ă (Zaitsev, 1964, Vinogradov, 1989 ). Mnemiopsis leidyi s-a reprodus și dezvoltat intens în perioada 1988 -1990 , atingând o biomasă totală remarcabil ă de 800 milioane de tone greutate umedă în vara anului 1989 ( Vinogradov, 1989 ). Mnemiopsis leidyi a prezentat un model tipic de un colonist nou. După dezvoltarea în masă în ani 1989 și 1990, atingând 2 kg m-2 în largul mării și valori medi i de 4,7 kg m-2 în colțul nord -vestic (Shushkina, 1991 ), abundența și biomasa sa a scăzut la un nivel moderat în 1991 și a fluctuat ulterior până în 1996, într e 0,2 – 0,5 kg m-2 (Shiganova, 1998 , Mutlu, 1994 ). După vârful de dezvoltare a lui Mnemiopsis , biomas a lui Aurelia a crescut din nou și din vara anului 1991 până în 1994 biomasa celor două specii a rămas mai mult sau mai puțin la același nivel ( Mutlu, 1994 ). După 1993, biomasa mesozooplan ctonului începe să prezinte o ușoară tendință de creștere ( Shushkina, 1991 , Shiganova, 1998 , Kovalev, 199 5). Iar în 1997, specia Oithona nana a fost prezent ă din nou în unele probe de zooplancton. Numeroși cercetători considera impactul antropic ca fiind principalul motiv pentru schimbările din plancton ul Mării Negre din ultimii ani, subliniind, în special eutrofizarea (Koval, 1984, Porumb , 1992, Bologa, 1992, Vinogradov, 1990 Kovalev, 1993 ). În plus, efectul negativ al poluării (de exemplu, poluarea cu hidrocarburi) ar putea fi motivul pentru scăderea observată în zooplan ctonul din straturile super ficiale de apă ( Kovalev, 1980 ). Un alt fa ctor important pentru scăderea zooplancton ului după 1988 a fost dezvoltarea excesivă a lui Mnemiopsis leidyi , acesta fiind atât un prădător vorace cât și un concurent la hrană pentru zooplancton (Kovalev, 1998, Petran și Moldoveanu , 1997, Shushkina, 1991 ) . Argumentele sunt: zooplancton ul care populează ace leași adâncime (0 -30m) ca și Mnemiopsis leidyi au avut cel mai mult de suferit . De exemplu, în nord -vestul Mării Negre biomasa totală a zooplanctonului trofic (mai puțin Noctiluca, Pleurobrachia, Aureila și Mnemiopsis leidyi ) a înregistrat abundențe și biomase totale de 50 de ori mai mici în 1990 decât în perioada 1975 – 1980. În plus, biomasa lui Aurelia aurita concurent ă cu Mnemiopsis leidyi la același nivel trofic a scăzu t de 100 de ori (Sushkina, 1991, Kovalev, 1993 ). În același timp, modificările în biomasa zooplancton ului trofic care trăiește în principal în zona de sub termoclină , unde Mnemiopsis leidyi este găsită doar ocazional , a fost semnificativ mai mici în compar ație cu cele constatate deasupra termoclinei (Kovalev, 1995 ). În ultimii ani, deoarece biomasa lui Mnemiopsis leidyi a rămas la un nivel moderat, biomasa totală (greutate umedă) a lui Aurelia aurita a prezentat o tendință ușoară de creștere, împreună cu alte specii zooplancton ice (Kovalev, 1991, 1995 ). 19 Fluctuații le pe termen lung în zooplancton ar putea fi, de asemenea, explicate și prin interacțiunile dintre ciclurile de bio logice și cicluri climatice (flu ctuații în debitele fluv iilor sau alți parametri hidrologic i) (Bogdanova, 1972 ). Este cunoscut faptul că schimbările /modificările atmosferice la nivel mondial, cum ar fi Oscilația de Sud (SO – „South Oscilation ”), El Niño – Oscilația de Sud (ENSO), și Oscilația Nord -Atlantic ă (NAO – „North Atlantic Oscilation ”) influen țează comunitățile pelagic e (Childers, 1990, Man, 1991, 1993, Cushing, 1995 ). Deși variabilit atea atmosferică pe termen scurt și lung în regiunea Mediteran ei de Est / Marea Neagră sunt bine cunoscute, recent au fost prezentate ipoteze privind posibile conexiuni cu evenimentele globale atmosferice (Ozsoy, 1997 ). O bu nă corelație între hidrologia Mării Neagră, temperatura superficial ă a Atlanticului de Nord (SST), precum și variabilitatea fenomenului El Niño în Ocea nul Pacific tropical, indică un sistem global de cuplare ocean -atmosferă. Ambele tipuri de variabilitate duc la schimbări în traiectoriile ciclon ilor, producând precipitații abundente peste bazinele hidrografice de drenaj și modificări în debitele fluviilor , care au ca rezultat modificări în hidrografia nord-vestul ui Mării Negre (Polonsky, 1997 ). Ceea ce , poate provoca modificări în cele din urmă în plancton ul Mării Negre . Compararea regimului vremii din anii 1980 cu deceniile anterioare au arătat c ă într – adevăr, climatul din anii 1980 a fost unic. Mai ales în perioada 1983 -1990 acesta a fost dominat de o fază pozitivă a NAO, care a crescut puternic după 1988 ( Rodionov, 1994 ). Oscilați a temperaturii aerului la nivel mondial, care are o ciclic itate de 65-70 ani a avut cea mai mic ă amplitudine la mijlocul anilor ‘80 (Schlesinger, 1994 ), dar care au crescut din nou pe la sfârșitul anilor ‘80. De asemenea este interesant de observat că activitatea soarelui, care are un ciclu de 11 -12 de ani, a fost foarte scăzută la mijlocul anilor ‘80 și a crescut din nou la valori ridicate pe parcursul anului 1988 ( Rodionov, 1994 ). Deceniul opt al secolului XX a afișat ce a mai mare variabilitate anuală la scară globală ( Halpert, 1991 ). Oscilația de Sud a experimentat cel mai puternic și mai cald (El Niño) episod de secol (1982 -1983) și cel mai puternic episod rece (La Niñ a) în 50 de ani ( în 1988). Astfel , cel mai puternic eveni ment La Niña din 1988 se pare că a încheiat regimul climatic, care a fost început în 1977 (Trenberth, 1994 ). Compar ând fluctuațiile din plancton în diferite mări din emisfera nordică s-a concluzionat ipotetic, că modificările în regimul de vreme în timpul anilor 1980 ar putea fi declanșat schimbări în comunitățile fito planctonice și mesozooplan ctonice ale Mării Negr e, care a cauzat condițiile de izbucnire ale lui Mnemiopsis leidyi și scăderea ulterioară a stocul ui de hamsii în perioada 1988 -1990 ( Kideys, 1994 ). Eutro fizarea și poluarea produsă de om , în special în regiunile platformei continentale , par să fi avut un impact puternic asupra fluctuație zooplancton ului. Dar nu ar trebui să acordăm mai puțină atenție factorilor naturali care reprezintă forțele prima re de conducere și control a comunității zooplancton ice și care sunt modificate sau intensificate de impactul antropic. În timp ul programului NATO TU-Black Sea în urma analizei datelor pe termen lung s-a stabilit o legătură între schimbările climatice (temperatura apei în special) și biomasa zooplancton ului (Kovalev, 1998 ). Evoluții similare au fost descoperite pentru alte regiuni, inclusiv în zonele cu mai puțin e influențe antropice (Konsulov, 1977, Cushing, 1995, ). În general, ar putea fi presupus că schimbările climatice sunt cauzele fundamentale de determinare a procesel or care duc la schimbări în compoziția zooplancton ului (din punct de vedere calitativ și cantitativ), dar factorii antropici pot influența în mod considerabil și schimba forma acesto r procese. 20 1.5 Nevoia de investigații viitoare Experiența dobândită în timpul studiilor taxonomice ș i faunistice efectuate în ultimele decenii demonstrează necesitatea continuării lor. Revizuirea unor grupuri, cum ar fi protozoare le este absolute necesar ă. O sarcină de bază este de a standardiza denumirile științifice ale speciilor. Acest lucru va minimiza confuzia care apare atunci când se realizează bazele de date internaționale în care din nefericire se întâmplă ca aceeași specie să apară sub două denum iri. Monitorizarea c ompoziției speciilor (structura comunit ății) va permite cercetătorilor să evalueze schimbările din cadrul ecosistemelor . Tendinț a în cadrul succesiuni specii lor, înregistrarea de aclimatiz ări sau dispariți i a unor specii emigrat e sau aduse accidental ar putea fi înregistrat ă mult mai ușor numai dacă studiile zooplanctonului se realizează într -un mod sistematic . Astfel de investigații se referă și la problema reală de salvare a biodiversității. Monitoringul c alitativ și cantitativ al comp onentei vi i și nevii a mediului marin este necesar ă pentru a determina starea de sănătate a ecosistemului Mării Negre și pentru a detecta schimbări datorită impactului natural sau antropic, ambele la o scară de timp scurt sau pe termen lung. Este importan t să se continue analiza relației dintre ctenoforele Mnemiopsis leidyi și Beroe ovata , precum și relațiile dintre acestea și comunitatea zooplanctonică . Ar trebui să fie monitorizate în mod regulat pentru a înțelege în mod clar dacă biomas ele primei specii sunt controlate sau nu de a d ouă. Pași făcuți către unificarea metodelor de lucru la nivelul Mării Negre ar trebui continuați și menținuți , aceasta fiind una din condițiile desfășurării unor cercetări de calitate în comun în acest bazin. Astfel , în preze nt la nivelul Mării Negre cu ajutorul Comisiei Mării Negre a fost realizat „Manual ul metodologic pentru colectarea și analiza zooplanctonului la Marea Neagră” , dar la care mai există câteva capitole importante de finalizat (lista comună a taxonilor și meto de comune de validare). De asemenea în cadrul proiectului FP6 – Southern European Seas: Assessing and Modelling Ecosystem changes (SESAME) a fost realizat un exercițiu de intercalibrare al metodelor și echipamentelor folosite de țările riverane Mării Negre în cercetarea zooplanctonului. 21 2 Zooplanctonul de la litoralul românesc 2.1 Istoricul cercetărilor – evoluția abordărilor și ideilor Încă din timpul antice Marea Neagră și Delta Dunării au reprezentat un mare interes pentru popoarele din acea vreme, care se aflau într -o continuă dezvoltare și expansiune. Primul nume al Mării Negre a fost „Pontos Axenios” (în limba greacă) care derivă d in cuvântul iranian „akseana” care înseamnă inospitalier. Mai târziu, când grecii încep să înființeze colonii de -a lungul coastelor vestice ale Mării Negre , începe să fie folosit numele d „Pontos Euxei nos” (mare ospitalieră. Herodot, Polibyus și în speci al Strabo se referă în lucrările lor în special la țărmul vestic al Mării Negre , la gurile Dunării și la Insula Șerpilor, în lucrările lor sunt prezentate descrieri geografice ale zonei și chiar procese de sedimentare care au loc în fața gurilor Dunării. Ptolemeu (Klaudios Ptolemaios) prezintă în lucrarea sa Geographia informații importante despre Dun ăre, și despre zone sa de v ărsare în mare. Realizeaz ă o hart ă a Mării Negre, cu o prezentare detaliat ă a Deltei Dun ării cu cele șase guri de vărsare din acea vreme (Fig. 2-1). Această hartă a lui Ptolemeu a reprezentat o sursă de inspirație pentru multe generații de geografi și cartografi până în secolul al XVII -lea. Martial denumește această mare „Mare Sarmaticum”, Publius Ovidius Naso menționează pentru prima dată numele de „Pontos Euxeinus” în poemul său „ Halieutikon ” (despre pești și pescari) (Bologa , 1993) . Fig. 2-1 Harta Daciei secolul II (reproducere după Ptolemeu din lucrarea Geographia ) În Evul Mediu, marinarii genovezi denumesc această mare „ Mare Negro” (mare neagră), această denumire fiind folosită până în zilele noastre (Bologa , 1993). Pe la sfârșitul secolului XVIII -lea, începe cercetarea științifică a Mării Negre, iar primele preocupări oceanografice sunt în domeniul biologiei. Debutul cercetărilor oceanografice la litoralul românesc au fost realizate de către Grigore Antipa, care în perioada 1893 -1895 a organizat expediții oceanografice în Marea Neagră pentru colectarea de probe biologice cu nava Elisabeta . El a fost urmat de Emil Racoviță, care în 1897 a participat la expediția antarctică organizată cu nava Belgica (Bologa , 1993 ). Primele cunoștințe privind specii macrozooplanctonice de la coasta românească au fost prezentate de Ion Borcea în lucrările sale publicate în 1924, 1929 și 1933. De numele lui Ion Borcea se leagă și înființarea primei stațiuni de cercetări marine de la litoralul românesc la Agigea în 1926. Stațiune care aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Într-o 22 lucrare publicată în 1933, Lepși a semnalat prezența unor specii de copepode pelagice comune. În 1939, Motaș a descris un fenomen extrem de rar și anume prezența unui număr foarte mare de meduze Pilema pulmo (redenumită în prezent Rhizostoma pulmo ) în apele litorale, sau eșuate pe nisipul de pe plajă. Același aut or, a făcut de asemenea și anumite referiri în ceea ce privește structura zoocenoze lor pelagice din zona litorală, în lucrarea”Biogéographie de la Mer Noire” din 1939. Tot în 1939, Cărăușu a descris specia Clunio marinus , singura insectă citată pentru peli cula superficială a apei, la litoralul românesc. În 1940, Băcescu a publicat lucrarea sa despre mizidele din apele Mării Negre. Printre speciile citate de acesta, se numără câteva care execută migrații zilnice pe verticală, din acest motiv putând fi consid erate specii componente ale zooplanctonului (sau bento – planctonice) . Lepși a studiat infuzorii din apele marine și dulcicole. Informațiile despre acest grup, au fost prezentate de către autor în publicațiile din anii 1947, 1960 și 1965, dar și în a lte lucrări din anii anteriori 1924 și 1929. Progresul privind cunoștințele despre zooplancton, din apele din partea vestică a Mării Negre, a început din 1954. Cercetările au fost efectuate în laboratorul Stațiunii Agigea de către soți Florica și Ioan Porumb , în c el al Stațiunii de Cercetării Piscicole Mamaia de către Carmen Mărgineanu cât și în laboratorul de cercetări marine de la Institutul de Biologie din București de către Adriana Petran . Din 1970, cercetările s -au diversificat în cadrul Institutului Român de Cercetări Marine din Constanța (actualmente INCDM „Grigore Antipa” ). Studiul inventarierii faunei pelagice a continuat într -un număr important de lucrări publicate în perioada anilor ’50 și ’60. Marcus în 1957 și 1959 a citat principalele specii de copepode pelagice, Negrea în 1959 cladocerele și Petran în 1958 tintinidele. Prezența larvelor de Verruca strömia (ciriped pedunculat), de origine alohtonă în Marea Neagră, meduzele Sarsia tubulosa și Rathkea octopunctata au fost semnalate de Florica Porumb în 1959. Aceeași cercet ătoare a identificat în 1961 primele specii de Monstrillidae – copepode semiparazite în apele marine de suprafață. Specii noi ce aparțin aceleiași familii au fost descrise de aceiași cercetătoare în teza sa de doctorat intitulată ” Cercetări privind dinamica sezonieră și variațiile nictemerale asupra principalelor specii de Copepode pelagice din apele românești ale Mării Negre ”. În 1958, Brezeanu și Elian au semnalat un fenomen de infestare masivă a specie Acartia clausi de către Micr oniscus . În 1969, Elian descrie fenomenul de parazitism asupra copepodului de către dinoflagelatul Syndinium turbo și în colaborare cu Petran , cel de parazitare al speciei Acartia clausi de către Ellobiopsis chattoni . Începând cu anii ’60 au apărut primele studii asupra speciilor de harpacticide realizate de Marcus. În aceiași perioadă, a apărut și o listă cu greutatea diferitelor specii, necesară pentru evaluările în ceea ce privește biomasa diferitelor specii zooplanc tonice realizată de Brezeanu în 1956 . Damian -Georgescu public ă în 1963 și respectiv1966, două determinatoare, în care sunt descrise cheile de identificare a speciilor de Cyclopidae și Calanidae, din apele dulci și salmastre. O parte dintre aceste specii se regăsesc atât la gura de vărsare a Dunării, în lacurile litorale cât și în apele marine din partea sudică a litoralului românesc. Cercetările de sistematică au continuat cu cele asupra speciilor de Chaetognate și a larvelor de polichete de către Elian. Ac estea din urmă au fost studiate în detaliu de către Elian în teza sa de doctorat intitulată „ Cercetări asupra ecologiei meroplanctonului din Marea Neagră ”. Studiul Rotiferelor a fost început de către Rodewald -Rudescu în 1939 și a continuat în perioada 1960 – 1961. O nouă fază de evoluție a cercetărilor de sistematică a avut loc în anii ’80, când Florica Porumb a identificat în apele platoului continental, câteva specii de origine mediteraneană, necunoscute pentru aceste ape. Este vorba de câteva copepode ș i de sifonoforul Eudoxoides spiralis . Gomoiu și Petran au semnalat prezența cteno forului Mnemiopsis leidyi iar mai târziu Gomoiu și Skolka a cteno forului Beroe ovata . Lista speciilor 23 zooplanctonice, publicată în 1994 de către Porumb , conține 115 taxoni holoplanctonici, la care se adaugă cei descoperiți în ultimii ani (ANEXA I ). Partea nord -vestică a Mării Negre este cunoscută datorită faptului că prezintă o productivitate biologică foarte ridicată în pelagial. Studiile de ihtiologie, au arătat că datorit ă abundenței hranei, această zonă reprezintă principalul areal de nutriție și reproducere pentru peștii pelagici. Acesta este și principalul motiv pentru care multe cercetări au fost dedicate studiului productivității biologice pelagice din apele platoulu i continental. Multe lucrări publicate în perioada ’50 – ’60 de către Negrea, Mărgineanu, Petran , și soți Porumb tratează variația calitativă și cantitativă a zooplanctonului în zonele de pescuit precum și relațiile dintre pești și zooplancton. În perioada anilor ’60, au fost publicate primele rezultate în ceea ce privește gradul de acumulare al izotopilor reactivi de către speciile zooplanctonice de către Iorgulescu și au fost efectuate determinări în ceea ce privește compoziția biochimică a speciilor pela gice de către Roșca. În perioada anilor ’70 cercetările au urmat un nou curs, acela al evoluției speciilor în cadrul condițiilor nou create datorită fenomenului de eutrofizare intensă a apelor. În linii generale, studiile au aprofundat problema abundenței și biomasei zooplancton ului și repartiția în timp și spațiu a acest ora, precum și rolul Dunării în productivitatea zooplanctonului . În același timp, cercetările au adus și noi informații în ceea ce privește structura trofică a zooplanctonului prin lucrăril e realizate de Porumb , Petran și Moldoveanu . În perioad a 1972 – 1985 , soții Porumb au efectuat cercetări asupra producției și productivității zooplanctonului în funcție de caracteristicile biologice ale fiecărei specii. Petran în 1976 și 1977 a făcut de asemenea mai multe estimări, utilizând coeficienții P/B cunoscuți pentru Marea Neagră în general. În mai multe lucrări elaborate în ultimele decenii, au fost analizate consecințele eutrofizării apelor asupra zooplanctonului. Corelațiile în tre bacterioplancton, fitoplancton și zooplancton au fost abordate de Florica Porumb în mai multe lucrările . Gomoiu în 1982 a studiat rolul meduzei Aurelia aurita în lanțul trofic al Mării Negre. În cadrul unor lucrări publicate în 1980 și 1981 același aut or, în colaborare cu Kupryanov, a prezentat informații despre distribuția acestei meduze și a evaluat stocurile sale în Marea Neagră. De asemenea a fost abordat studiul dinoflagelatului Nocti luca scintillans , care ca o consecință a abundenței fitoplanctonu lui și a detritusului organic a dezvoltat abundențe ridicate în perioada de eutrofizare . În aceeași linie se înscriu și studiile asupra prezenței și distribuției speciei Mnemiopsis leidyi în apele din partea vestică a Mării Negre realizate de Petran , Moldoveanu , Gomoiu și Skolka . Alte cercetări importante realizate în aceea și perioada sunt cele realizate de soți Porumb care au ca obiect principal de studiu problema consumului de zooplancton de către peștii pelagici adulți și juvenilii lor, a eficiențe i acestui fapt în cadrul producției piscicole și distribuția speciilor de pești pelagici în funcție de abundența zooplanctonului (Porumb , 1999) . Dacă se face un bilanț al cercetărilor, în ceea ce privește zooplanctonul din apele marine românești , sar put ea concluziona că : • S-a realizat un inventar al speciilor și s -a pus în evidență pentru Marea Neagră amestecul de specii de origine mediteranean -atlantică și dulcicol – salmastricole din cadrul său; • S-au identificat și descris specii noi invazive în Marea Neagră pentru perioada ultimelor decenii , fapt pentru care zooplanctonul din Marea Neagră este într-un proces continuu de îmbogățire și formare; • Prezența noilor imigranți, proliferarea lor în noile condiții de mediu și dispariția altor specii autohtone, su nt fenomene înregistrate în pelagialul Mării Negre în ultimele decenii; 24 • Evoluția zooplanctonului este influențată de variațiile factorilor de mediu și regimul hidrologic precum și de gradul de poluare și eutrofizare; • S-a pus în evidență gradul de dezvoltar e al zooplanctonului ( abundență , biomasă, producție) și variațiil e sale sezoniere și multianuale; • S-au studiat caracteristicile ecologi ce și biologice ale unor specii; • S-au realizat cercetări în ceea ce privește importanța zooplanctonului în cadrul lanțulu i trofic și transferul de substanță și energie în diferite etaje ale pelagicului. 2.2 Tendințele de evoluție a populațiilor zooplanctonice – modificări cantitative și calitative de -a lungul timpului 2.2.1 Structura calitativă a zooplanctonului de la litoralul românesc Zooplanctonul este alcătuit din totalitatea animalelor care petrec fie doar câteva din etapele dezvoltării lor, fie întregul ciclu de viața în mediul acvatic, unde plutesc mai mult sau mai puțin pasiv. Aceste ființe sunt în general puțin mobile, potențialul lor de p lutire datorându -se fie unor dispozitive externe (spini), fie interne ( picături de lipide sau vacuole pline cu aer). Cu ajutorul acestora, ele se pot menține în aceasta stare de flotabilitate în apa. În compoziția zooplanctonului din Marea Negară se disting reprezentan ții mai multor grupuri d e organisme ( ANEXA I ). Deși sunt diferite din punct de vedere morfologic, aceste organisme au câteva trăsături comune, care le conferă o fizionomie special ă: sunt aproape transparente, majorita tea sunt de talie mica și au un conținut ridicat de apa în țesuturi . Zooplanctonul din Marea Neagr ă este mai puțin bogat în specii decât cel din Marea Mediteranean ă. În timp ce în Marea Mediteranean ă exist ă mai mult de 600 de specii zooplanctonice , iar în Marea Neagr ă la litoralul românesc au fost descrise cu puțin peste 100 de specii (ANEXA I ). Zooplanctonul din Marea Neagr ă se deosebește de cel din Marea Mediteranean ă prin absen ța radiolarilor, si fonoforelor, salp elor, doliolidelor și a moluștelor pteropode și heteropode, organisme stenohaline de apă sărată , care nu s -au putut adapta gradului scăzut de salinitate din Marea Neagr ă. Chiar și aceste grupuri ale căror specii sunt comune în cele d ouă mări, au un grad mic de reprezenta re în Marea Neagr ă. Printre acestea merit ă a fi amintite copepodele care sunt mai numeroase în Marea Mediteranean ă (mai mult de 300 specii), în timp ce în Marea Neagr ă exist ă de zece ori mai puține specii ( Mazza, 1966 ). În perioada 1958 – 2011 în planctonul din apele platoului continental rom ânesc au fost identificate: 20 tintinide (ciliate) , 10 hidrozoare, 2 scifozoare, 3 ctenofore, 74 rotifere, 12 cladocere, 31 de copepode calanide și ciclopide , un chetognat și un apendicular la care se mai adaugă 6 specii de copepod e monstrilide dispărute, 1 specie de insectă și stadiile larvare planctonice ale organismelor (ANEXA I ). Ceea ce este de remarcat este faptul c ă principal ele grupe de organisme prezente în zooplanctonul Mării Negre sunt: tintinidele, rotiferele, meroplanct onul, copepodele și cladocerele. La care se adaugă grupul organismelor gelatinoase, chetognatul Parasagitta setosa si apendicularul Oikopleura dioica . În ceea ce privește meroplanctonul, acesta este format din stadiile larvare de: bivalve, gasteropode, crustacee și phoronide . Un rol scăzut în ceea ce privește diversitatea zooplanctonului î l au organismele bento – planctonice (miside, amfipode, izopode și harpacticide ). În ultimii 15 -20 de ani, compoziția comunității zooplanctonice a suferit multe modifică ri. Astfel în ultimele decenii unele specii au dispărut complet din plancton ( Fam. Monstri llidae), altele pentru o perioadă mare de timp , dar au reapărut sporadic în ultimi ani 25 (Pontella mediterranea. Anomalocera patersoni , Oithona nana ). Sau unele specii noi au pătruns în planctonul Mării Negre: Mnemiopsis leidyi , Beroe ovata sau Oithona brevicornis (Fig. 2-2). Fig. 2-2 Femelă de Oithona brevicornis colectată la litoralul românesc în luna august 2010 2.2.2 Originea faunei planctonice Compoziția actual ă a zooplanctonului din Marea Neagr ă este rezultatul influen țelor exercitate de fenomenele geologice și climatice care s -au succedat de -a lungul timpului în bazin. Transgresiunile și regresiunile în timpul cărora apele au trecut prin diverse etape de îndulcire sau creștere a salinității , s-au manifestat pe o suprafață mult mai mare decât cea a Mării Negre, înglobând Marea Azov, Caspic ă și lacul Aral de astăzi . Între bazinul Mării Negre și mările situate în partea de vest și de nord, s -au stabilit legături temporare. Din cauza acestor transformări , fauna actua lă a Mării Negre este alcătuită din elemente de provenien ță diferit ă. Din punct de vedere al originii, zooplanctonul M ării Negre este alcătuit din elemente care provin din Marea Mediteranean ă și din vechiul lac Pontic. Aceste specii s -au grupat în câteva asociații distincte, care joaca un rol important în economia general ă a Mării Negre (Porumb , 1977; Porumb și Petran , 1978, Porumb , 1984 ). 2.2.2.1 Imigran ții mediteraneeni Colapsul M ării Egee și formarea strâmtorilor Bosfor și Dardanele, urmate de pătrunderea apelor marine în lacul Ponti c, au condus la formarea actualei M ări Negre și la instalarea noile elemente ale faunei. În straturile superficiale ale apei, unde salinitatea este redus ă și temperaturile sunt joase în timpul iernii, s -a format un adevărat triaj al formelor mediteraneene. Dintre acestea, în bazinul M ării Negre au pătruns doar speciile eurihaline cu mari valen țe ecologice, cum ar fi copepodele ( Acartia clausi, O ithona nana, O ithona similis, Paracalanus parvus, P ontella mediterrane a, Anomalocera patersoni, L abidocera brunesce s), meduzele ( Aurelia aurita, Rhizostoma pulmo ), apendicularul (Oikopleura dioica ), ctenoforul (Pleurobrachia rhodopis ), etc., care s -au putut adapta apelor salmastre. Radiolarii , moluștele, heteropodele și pteropodele, care sunt organisme stenohaline , nu au pătruns în acest mediu nou. Cu mult timp înainte , în timpul pliocenul ui inferior, când marea Sarmatic ă (ce cuprindea Marea Mediteranean ă și Marea Neagr ă) avea legătur ă cu oceanul Atlantic la nord, 26 specii de origine boreal ă au pătruns în aceste zone ale bazinului în care condițiile climatice și hidrologice erau mai apropiate de cele din mediul original (Ekmann , 1953 ). Printre acestea se numără: Calanus euxinus și Pseudocalanus elongatus . Se pare ca aceast ă din urma specie lipsește astăzi din Marea Mediteraneana, în timp ce în Marea Neagr ă, s-a dezvoltat în cantit ăți mari în zonele adânci și reci. Adaptarea elementelor mediteraneene în Marea Neagr ă nu a survenit doar în timpul perioadelor geologice vechi, ci are loc și în prezent , acest fenomen fiind denumit “mediteran eeizarea” faunei M ării Negre (Puzanov , 1967 ) În ceea ce privește zooplanctonul, trebuie menționat faptul c ă în ultimele decenii, s -au semnalat noi imigranți, nu doar în apele din zona strâmtorii Bosfor, dar și în apele din alte zone ale Mării Negre (Bogdanova , 1963,1969; Bogdanova și Shchmeleva , 1967; Pavlova , 1964; P avlova și Baldina , 1969, G ubanova și Altukov , 2007) , precum și în apele platoului continental rom ânesc (Porumb , 1980 b,). 2.2.2.2 Supravie țuitorii sarmatici Vechea faun ă sarmatic ă a fost eliminată de apele sărate ale Mediteranei în momentul ultimei rupturi a Bosforului. Supraviețuitorii acestei faune s -au refugiat în limanuri, lagune paramarine și în apele din zona gurilor Dunării sau a altor fluvii , unde sali nitatea este mai redus ă. În ceea ce privește zooplanctonul, trebuie amintiți reprezentan ții genului Euryte mora și Heterocope , acesta din urm ă formând o cenoza speciala în zona limanul ui Nistrului (Mordukhai – Boltovskoi , 196 9). În raport cu cladocerele care ne oferă mai multe exemple de specii în bazinul azovo – pontic, copepodele, dimpotrivă , sunt mai puține. Acest lucru ar putea fi rezultatul unei „plastici tăți” reduse a copepodelor, din cauza căreia nu s-au putut adapta noilor condiții de mediu din Marea Neagr ă, sau ar putea fi consecința numărului foarte mic de specii din bazinul pontic original. În apele platoului continental rom ân, speciile de copepode menționate anterior se întâlnesc frecvent mai ales în apele cu adâncimi mai reduse din zona Deltei Dunării (Perișor, Peritea șca, Chituc, Portița). În partea de sud (Midia – Mangalia) sunt întâlnite în mod excepțional atunci când sunt înregistrate valori scăzute de salinitate (Porumb , 1995) . 2.2.2.3 Elemente de apa dulce Speciile faunei dulcicole constituie cea de a treia categorie de componen ți ai zooplanctonului din Marea Neagr ă. La fel ca și precedentele, aceste specii sunt localizate în apele din partea de nord a litoralului și în cele din estuare și lagune. Acestea ajung foarte rar în partea de sud a litoralului, o dat ă cu inundațiile de primăvar ă din zona Dunării . În Delta Dunării , aceste specii au fost văzute pană la o d istan ță de 3-10 mile marine de ță rm și până la 200 mile marine de țărmul Bulgariei ( Dimov , 196 6). Printre reprezentan ții acestei categorii, rotiferele sunt cele mai numeroase. Urmează apoi cladocer ele (Bosmina, Chidorus, Daphnia, Dyaphanosom a), copepodele ( Cyclops vicinus, Cyclops strenuus, Di aptomus sali nus, Diaptomus gracilis, Cal anipeda aquaedulcis , etc.). 2.2.3 Structura calitativă a zooplanctonului din apele românești comparativ cu alte sectoare ale Mării Negre Analiza comparativ ă a compoziției calitative a zooplanctonului din apele rom ânești și din alte sectoare ale M ării Negre scoate în evidenta uniformitatea distribuției speciilor. Exist ă un număr redus de taxoni care formează nodul principal al zooplanctonului. 27 Compo ziția calitativă a zooplanctonului diferă intr-o oarecare măsură în funcție de sectoarele diferite ale litoralului. Aceas tă diferențiere zonal ă se datorează influen ței exercitate de către factorii locali de mediu asupra speciilor. În apele din larg, în condiții constante manifestate mai mult sau mai puțin de factorii abiotici, zooplanctonul este alcătuit din elemente de orig ine marin ă (Calanus euxinus , Pseudocalanus elongatus, A cartia clausi, Oithona nana, O ithona similis, Parasagitta setosa, P leurobrachia rhodopis , etc.), în timp ce în apropierea ță rmului, acesta este eterogen . În apele din apropierea gurilor Dunării întâlnim numeroase specii dulcicole și salmastre. Dintre acestea merită amintite rotifere le (genurile : Aspla nchna , Polyarthra , Brach ionus , etc.), cladocerele (Daphnia longispina , Bosmina longirostris , Cydorus sphaericus ) și copepodele ( Calanipeda aquaedulcis, Diaptom us salinus, Diaptomus gracilis, Cyclops vic inus, C yclops strenuus sau Heterocope caspia ). Vântul și curenții puternici din sectorul nordic, însoțit de fenomenul „up -welling”, determin ă deseori amestecul faunei dulcicole cu cea din larg, de origine marin ă (Porumb , 1995 ; Petran și Moldoveanu 1992; Petran și colab. , 1977 ; Petran , 1986 ). Pe măsura ce avansează spre sud, în paralel cu diminuarea influentei apelor dulci și o data cu creșterea salinității, complexul de specii zooplanctonice este dominat de elemente marine, cum ar fi copepodele și cladocer ele. În apropierea estuarelor, limanu rilor și lagunelor paramarine, își fac apariția câteva specii de ap ă dulce și salmastr ă. Iar în zonele în care sunt deversate apele uzate menajere în mare, proliferează în special rotiferele de genul Synchaeta (Porumb , 1995 ; Petran și Moldoveanu 1992; Petran și colab. , 1977; Petran , 1986 ). 2.2.4 Caracteristicile ecologice ale zooplanctonului Dezvoltarea spațială și sezonieră a viețuitoarelor pelagice , este puternic influențată de factorii de mediu (temperatură, salinitate radiație solară) sau de distribuția sursei lor de hrană (Porumb , 1995 ). 2.2.4.1 Factorul termic În funcție de toleranța organismelor la variațiile de temperatură ale apei, acestea se împart în organisme euriterme (rezistente la orice regim de temperatură) și stenoterme (de apă caldă sau rece). Majoritatea componen ților zooplanctonului din apele românești aparțin euritermelor. Acestea sunt răspândite destul de uniform în masa apei pe toata durata anului. Totuși, în timpul verii acestea sunt mai numeroase în apele de deasupra termoclinei. Din aceasta categorie fac parte Acartia clausi, O ikopleura dioica, N octiluca scintill ans și larvele meroplanctonice . Din categoria stenotermelor d e apă caldă fac parte Centropages ponticus, Penilia avirostris, P seudevadne tergistina, E vadne spinifera și Rhizozstoma pulmo , iar Pseudocalanus elongatus, O ithona similis , Pleurobrachia rhodopis și Parasagitta setosa sunt stenoterme de ap ă rece (Zenkevitch, 1963) . Speciile care aparțin categorii lor ecologice menționate anterior au o distribuție specific ă sezonier ă (Tabel 2-1). Astfel, factorul termic este responsabil și pentru distribu ția pe verticală a diferitelor categorii ecologice de zooplancton. Î n perioada rece organismele stenoterme de apă rece și euriterm e sunt distribuite uniform în masa apei datori amestecului maselor de apa din stratul oxic și lips ei termoclinei. Legătura dintre distribu ția pe verticală a diferitelor specii și factorul termic este mai bine eviden țiată în timpul verii și pană la începutu l toamnei, atunci când apa Mării Negre se separă în două mase distincte: pe de o parte cele din orizontul superior, mai bine încălzite (19° -30° C), de cealaltă parte, cele din profunzime, mai reci, unde temperatura coboară gradual până la 7° -8°C. Termoclin a care apare în această perioadă reprezentând o barieră pentru separarea distribu ției verticale a 28 speciilor. Astfel, î n perioada caldă apare o separație verticală distinctă a organismelor zooplanctonice în funcție de preferin țele termice, după cum urmează: organismele euriterme în întreaga masă de apă, organismele stenoterme de apă caldă ( Centropages, Penilia, Evadne sau Pseudevadne ) în stratul superficial și stenoterme le de apă rece ( Calanus, Pseudocalanus sau Oikopleura ) în stra tul profund de sub termoclină. Având în vedere preferințele termice ale organismelor zooplanctonice se constată o scădere a diversității în sezonul rece față de cel cald. O dat ă cu venirea primăverii și creșterea temperaturii apei zooplanctonul începe să se diversifice datorit ă apariției în plancton a stenotermelor de ap ă caldă, cele de apă rece nu dispar ci doar migrează în straturile de fund cu apei mai reci ( Tabel 2-1) (Zenkevitch, 1963, Porumb , 1995 ). Tabel 2-1- Structura zooplanctonului în funcție de exigentele termice ale speciilor în anul 2008 (date personale ) Speci a Zonă l itoral ă 50 m Zonă de larg 2 200 m Iarnă Vară Iarnă Vară EURITERME Noctiluca scintillans 31 6400 21 192 Pleopis polyphemoides 29 34 8 14 Paracalanus parvus 374 0 423 9 Acartia clausi 613 242 38 73 Meroplancton 45 0 34 1 Oikopleura dioica 8 18 30 14 STENOTERME DE APĂ RECE Parasagitta setosa 58 0 17 12 Calanus euxinus 0 0 123 95 Pseudocalanus elongatus 156 3 435 58 Oithona similis 10 3 15 10 STENOTERME DE APĂ CALDĂ Centropages ponticus 0 4 0 0 Penilia avirostris 0 627 0 481 Pseudevadne tergestina 0 172 0 22 Evadne spinifera 0 197 0 39 2.2.4.2 Salinitatea Salinitatea este cel de al doilea factor care are un rol important în viața zooplanctonului . Câțiva cercetători atribuie acestui factor o importan ță mai mare în determinare distribuției pe verticala a diferitelor specii. Totuși, limitele intre care se mențin și prosper ă speciale în raport cu gradul de salinitate sunt mai puțin precizate. Zooplanctonul din Marea Neagr ă este calificat drept o form ă de sp ecii cu mari valen țe de adaptare, care le permit sa supraviețuiasc ă în apele salmastre. În consecință, acestea suferă variații importante de salinitate, fiind c lasate în categoria eurihalinelor (Petipa și colab ., 1960; K ovalev ,1966 ). Studiile au demonstrat că copepodele Acartia clausi, O ithona nana și Centropages ponticus sunt mai tolerante cu variațiile de salinitate, lucru care le permite s ă pătrundă în apele Deltei Dunării și pană în extremitatea de sud a litoralului rom ânesc (Porumb , 1975 ). Pseudocalanus elongatus și Oithona similis însă, suport ă un spectru mai restrâns (13- 19 PSU). În raport cu precedentele, acestea se întâlnesc în populații numeroase în apele din partea sudic ă a litoralului. Influen ța salinității se manifest ă și în cazul distribuției pe verticală a copepodelor. De exemplu, Calanus euxinus, Pseudocalanus elongatus, O ithona similis și Oikopleura dioica se întâlnesc în număr mai mare în apele d e sub termoclin ă, acolo unde nivelul de salinitate este mai ridicat decât la suprafață iar temperaturile mai joase. 29 2.2.4.3 Lumina solar ă și migra ția nictemerală Variațiile de intensitate a luminii solare care durează 24 de ore au o influență puternic ă asupra zooplanctonului. Lumina solar ă determin ă distribuția speciilor în apele adânci , în funcție de caracterul fototro pic al speciilor dar și de stadiile de dezvoltare. De exemplu, adulții de Cala nus și copepoditele din stadiul 4 sau 5 de dezvoltare care au rezerve de grăsime în corp, migrează zilnic mult mai intens decât reprezentan ții mai tineri (stadiile 1 – 3 de dezvoltare) (Porumb și Porumb , 1966 , Porumb , 1968 a, b, c , Petran și Onciu, 1977 , Petran și Onciu, 1981 ). În ceea ce privește cauzele care stau la baza migrărilor verticale nictemerale, s -au emis diferite interpretări . Câțiva cercetători sunt de părere că factorii biotici (prezen ța sau absen ța hranei, etapa /ciclul de dezvoltare în care se afl ă indivizii) au un rol determinant în crearea ritmului migrației zilnice a speciilor. Cei mai mulți dintre adepții teoriei tropismelor consider ă ca deplasările zooplanctonului se datorează factorului lumin ă, care, împreună cu temperatura apei, determin ă întregul mecanism al migrațiilor. Printre argumentele care susțin aceast ă teorie se număr ă comportamentul speciilor în marile polare. În timpul verii, atunci când lumina solar ă are aproape aceeași intensitate în timpul celor 24 de ore, nu s -au observat deplasări pe vertical ă ale zooplanctonului: toamna și primăvara , în prezen ța alternan ței zi – noapte, se manifest ă fenomenul migrator. În urma mai multor campanii lunare de prelevare de mostre din d ouă stații fixe din zona apelor litoralului (Agigea, 20 m adâncime ) și din larg (100 m), s-a studia t migrația nictem erală a zooplanctonului în raport cu principalii factor i de mediu. Dintre aceștia din urmă, intensitatea luminii solare în timpul verii și temperatura apei sunt factori importanți pentru determinarea fenomenului. Mai mult, adâncimea mică din zona litoralului, încălzirea apei de la suprafață pană la fund, absen ța aportului de ap ă dulce a Dunării , nu produc diferențe de salinitate de la un nivel la altul. Starea calm ă a mării elimin ă intervenția curenților în distribuția vertical ă nictemerală a zooplanctonului (Porumb și Porumb , 1966; Porumb , 1968a, c). Dintre toți factorii de mediu, lumina solara este cea mai variat ă timp de 24 ore. Influen ța sa asupra organismelor se manifest ă prin modificarea nivelului de distribuție în funcție de caracterul fototropic mai mult sau mai puțin accentuat al speciilor și indivizilor de diferite vârste . Lumina solar ă intervine de asemenea, dar intr -un mod indirect, în fenomenul migrator, cu ajutorul algelor unicelulare, care reprezintă hrana pentru zooplancton (Porumb , 1995) . Migrația nictemerală Zooplanctonul poate efectu a migrații active pe verticală în decursul unei zile. Astfel, în timpul zilei organismele planctonice se concentrează la adâncimi mai mari iar noaptea se ridică în apele de la suprafață. Acest fenomen este larg răspândit printre organismele zooplanctonice. Inegalitatea distribuției zooplanctonului se manifes tă la diferite adâncimi ale apei. La crepuscul, zooplanctonul abund ă în primele d ouă straturi (Fig. 2-3). Abundența se reduce în mod continuu către straturile mai adânci , iar la 100 m adâncime , aceasta este de 10 ori mai redus ă decât la suprafață. (Porumb și Porumb , 1965; Porumb și Porumb , 1966; Porumb , 1968a, c) 30 Fig. 2-3 – Distribu ția vertical ă nictemeral ă a densit ății (ind. m-3) și a biomasei (mg.m-3) a zooplanctonului la diferite adâncimi ale apei, (după PORUMB , 1995) La pr ânz, abunden ța zooplanctonului se reduce într-o oarecare masur ă de la suprafa ță pană la nivelul 25 -10 m; la nivelele urm ătoare (50 -25 m, 75-50 m) se constat ă o concentra ție a popula ției zooplanctonice aproape egal ă cu cea de la suprafa ța apei. La asfin țit și în timpul nopții (24 ore) organismele parcurg calea invers ă și se aglomereaz ă la suprafa ță unde sunt de 13 ori mai numeroase dec ât la 100 m ad âncime (Fig. 2-3). O distribuție asemanătoare are și biomasa ( Fig. 2-3), cu valori mai mari la crepuscul, la limitele superioare: 27,2 mg.m -3 la 10 -0 m, 41,6 mg.m-3 la 25 -10 m. În zonele mai adânci, nivelul biomasei zooplanctonului nu depășește 2,0 până la 6,0 mg.m -3. Diminuarea valorilor biomasei se manifestă într -un mod asemănător după amiaza: 11,0 mg.m-3 la nivelul 10 -0 m, pana la 3,3 mg.m-3 la 50 -25 m. Între 75 și 50m adâncime, datorită speciei Pleurobrachia rhodopis , valoarea biomasei totale a zooplanctonul ui crește mult în compara ție cu cea existentă la celelalte nivele. În timpul serii și al nop ții are loc o nouă creștere a biomasei totale în apele de la suprafa ță (10-0 m) care se men ține pană în dimineața zilei următoare. În zonele adânci de larg ale mării, zooplanctonul trece prin modificări importante în timpul ciclului nictemeral. Zooplanctonul este mai puțin variat la peste 50 m adâncime în raport cu zonele superioare unde copepodele sunt mai bine reprezentate. Diminea ța (ora 6), copepodele se întalnesc în numar mare în apele de la primele d ouă nivele: 11,0 mii de indivizi, m-3 și 18,7 mg.m-3; 11,3 mii indivizi m-3 la 25 -30 m ( Fig. 2-4) La prânz, crustaceele sunt distribuite într -un mod mai mult sau mai puțin omogen în apă (până la 100 m adâncime), iar, începând cu ora 18 și pe durata nopții, acestea ies la suprafața apei. 31 Fig. 2-4 – Distributia verticala nictemerala a densitatii (ind .m-3) a copepodelor în apele din larg , (după PORUMB , 1995) În ceea ce privește biomasa copepodelor, valorile sunt ridicate la suprafața apei în timpul serii și noaptea, atunci când adulții și copepodele înaintate în vârstă (stadiile IV și V) sunt dominante ( Fig. 2-5). La crepuscul valoarea biomasei devine din ce în ce mai mare la nivelul 25 -10m, fapt care marchează începutul migrației crustaceelor către apele adânci. La amiază, valoarea biomasei copepode lor este minimă la suprafața apei, în comparație cu cea constatată în alte intervale ale zilei. Acest fenomen este determinat de dominanța indivizilor tineri (stadiile I – III de dezvoltare) în structura populației de crustacee. Fig. 2-5- Distribuția vertical ă nictemerală a biomasei (mg.m-3) copepodelor în apele d e larg (după PORUMB , 1995) Amplitudinea deplasărilor pe verticală ale copepodelor variază de la o specie la alta. Datele ilustrate în Fig. 2-6 arată că la crepuscul Pseudocalanus elongatus și Oithona similis coboară de la nivelul de 10 -0 m până la 100 m adâncime. Paracalanus parvus, Acartia clausi și Oithona nana tind să se aglomereze în această perioadă la suprafața apei, atingând astfel o concentrație de 91% și 97% din totalul populației existente. La amiază, exemplarele de Pseudocalanus elongatus , se grupează l a nivelul 50 -75 m adâncime. La adâncimea de 100 m întalnim puțini indivizi. În timpul serii și al nopții, specia se răspandește în întreaga coloană de apă, în drumul sau către suprafață. Un comportament asemanător este adoptat în timpul serii și de Oithon a similis . În ceea ce privește Acartia clausi, Oithona nana și Paracalanus parvus , datele indică dominanța lor numerică la suprafața apei, în timp ce ziua, numai un anumit număr rămâne în apele adânci (Porumb , 1995) . Componen ții zooplanctonului și numărul total de indivizi care populează apele se schimbă de la zi la noapte, sau chiar în intervale mai scurte de timp. În zonele de larg cu adâncimi mai mari, cre șterea sau descre șterea numărului de indivizi pe m2 de suprafa ță pot atinge raportul de 1/1 până la 1/3 pe durata ciclului de 24 de ore. În zona litorală, unde apele sunt puțin adânci, diferen țele de distribu ție ale numărului de indivizi la o adâncime de 5 -0 și 10-5 m sunt de 1/0,3 și chiar 1/16 în favoarea unui nivel sau a altuia, pe durata perioadelor ciclului nictemeral. 32 Calanus euxinus Pseudocalanus elongatus Paracalanus parvus Acartia clausi Oithona nana Oithona similis Fig. 2-6 – Distribu ția vertical ă nictemeral ă a densit ății (mii ind.m-3) a principalelor specii de copepode în apele din larg , (după Porumb , 1995) Lumina solar ă este factorul de mediu care, împreună cu temperatura, dirijează întregul mecanism al migrațiilor ființelor zooplanctonice. Zooplanctonul reacționeaz ă într-un mod diferit la stimulii luminoși, în funcție de specie și stadiile de dezvoltare, așadar, de starea fiziologic ă în care se afl ă indivizii. Lumina artificial ă are o influen ță pozitiv ă asupra majorit ății organismelor. În zona sa de influen ță, aceasta p utând determina mărirea densității zooplanctonului. Migrațiile diurne reprezintă adaptarea organismelor zooplanctonice și le asigur ă acestora condiții favorabile pentru hran ă, reproducere și dezvoltare la diverse niveluri ale apei (Porumb , 1995) . În prezent activitatea de monitorizare a migrației nictemerale a organismelor zooplanctonice de alie mare ( Calanus euxinus și Parasagitta setosa ) se realizează cu ajutorul ecosondelor sau a dispoziti velor ADCP (Acustic Dopler Curent Profiler) . Astfel se pot obține profilele verticale de distribuție a speciilor ( Fig. 2-7). 6 ore 12 ore 18 ore 24 ore 33 Fig. 2-7 – Migrația verticală înntr -un interval de 24 de ore a speciilor Calanus exuinus și Parasagitta setosa observate cu un dispozitiv de tip ADCP la o frecvență de 150 kHz (după MUTLU, 2007) 2.2.4.4 Nutri ția Datele din literatura de specialitate, scot în eviden ță faptul ca hrana pentru zooplanctonul din Marea Neagr ă este compus ă din alge unicelulare, bacterii, organisme de dimensiuni mici (ciliate, tintinide, rotifere , ouă de copepode , naupli sau larve ale nevertebratelor bentonice) și din detritus organic prezent în apă sub forma de agregate. Măsura în care categoriile de hran ă sunt consumate variază în funcție de structura și funcțiile părților componente ale aparatului bucal, de dimensiunile și abunden ța hranei, dar și de stadiul de viață în care se afl ă organismele. Zooplanctonul din Marea Neagr ă prezintă mai multe moduri de hrănire . Cel mai comun este cel prin filtrare, prin care algele unicelu lare sunt reținute și consumate. Unele specii ( Paracalanus, Penilia, Oikopleura ) sunt filtratori delicați, consumând Prorocentrum, Gynuiodinium, S keletonema, Thalassiosira . Altele precum Acartia clausi sunt filtratori mai mari, care se hrănesc cu organisme de dimensiuni mai mari . Alte specii au o nutriție mixtă (eurifagii). Din aceast ă categorie fac parte și Noctiluca și copepodele adulte. Speciile răpitoare (Paras agitta setosa, Pleurobrachia , meduzele) (Fig. 2-8) se hrănesc prin capturare a directă a prăzii cu ajutorul cârligelor , celulelor adezive sau urticante . Anumite specii ( Acartia clausi , Oithona nana ) trec în timpul vieții de la tipul de hrănire prin filtrare la cel răpitor , hrana lor fiind alcătuită atât din alge unicelulare, c ât și din specii de origine animal ă. Cantitatea și calitatea hranei de origine animal ă are o importan ță sezonier ă. Iarna, Acartia clausi consum ă alge, iar vara și primăvara , hran ă de origine animal ă. Noctiluca consum ă hrană caracteristic ă. Deși din punct de vedere sistematic este un dinoflagelat, Noctiluca scintillans are un regim de hrănire heterotrof, consumând alge planctonice, detritus și chiar hrană de origine animal ă (Fig. 2-8). În apele româ nești hrana de origine animal ă predomin ă primăvara și vara, fiind alcătuită din tintinide, copepode (adulte, tinere, ou ă), icre, dar și din meroplancton. 34 Fig. 2-8 – Parasagitta setosa și Noctiluca scintillans în timpul procesului de hrănire (foto original) În timpul iernii și toamna, cantitatea de hran ă de origine animal ă este mai puțin important ă pentru Noctiluca din punct de vedere al cantității (Porumb , 1989 , a, b, 1992a , b). Exista o interdependenta strânsă între modul de hrănire al diferitelor specii și concentra ția de hran ă din ap ă. În prezen ța fitoplanctonului, între biomasa zooplanctonului și cea a microfitelor exist ă o interdependen ță slabă. Aceast ă afirmație este susținută de valorile coeficienților de corelare care leag ă cele d ouă grupuri de organisme ( Porumb și Ușurelu , 1979). Acestea sunt fie negative (r= -0.39) în luna martie, fie ușor pozitive în luna aprilie (0,43) și mai (0,40). Cele mai bune corelații au fost observate în luna august și la începutul toamnei (r=0,95 în august și 0,98 în septembrie). În lunile iunie și iulie, în plina perioada de „ înflorire ” a algelor unicelulare, biomasele fitoplanctonului și ale zooplanctonului au valori negative (r=0,61, respectiv -0,95). Rația media de hran ă zilnic ă diferă de la o specie la alta. Sinteza datelor legate de acest subiect (G reze, 1979) demonstrează că rația medie zilnic ă estimativ ă de hrană reprezintă între 60 și 80% din masa corporal ă a copepodelor și 70% la cladoce re. Rația media zilnic ă de hrană pentru Pleurobrachia și Paras agitta este egal ă cu 0,5 -2,0% din masa corporal ă, 7% la Mnemiopsis leidyi . Consumul mediu zilnic de hran ă în cazul Aurelia aurita reprezintă 0.5% din masa corporal ă la indivizii cu un diametru între 10 și 50 mm, 3,3% la cei cu diametru între 100 -150 mm și 1,1% la indivizii al căror diametru depășește 250-260 mm. Rația alimentar ă variază în timpul etapelor ciclului de viață al speciilor. De exemplu, până la stadiul de reproducere, cantitatea de hran ă consumat ă de Paracalanus parvus reprezintă mai mult de 22% din masa corporal ă, aproape 5% în timpul reproducerii și numai 3% după acest stadiu. Rația alimentar ă a femelelor din aceast ă specie este egal ă cu 14% din greutatea corporal ă, în timp ce rația masculilor este mai mic ă de 0,1%. Durata digestiei hranei diferă de la un grup la altul, fiind cuprins ă între câteva minute și 14-17 ore. Hrana vegetal ă este digerat ă mai repede decât detritusul. Rația alimentar ă în cazul organismelor zooplanctonice este influențată de temperatur ă. De exemplu, rația alimentar ă zilnic ă (în % din mas ă corporal ă) este egal ă în cazul lui Acartia cu 0,5% la o temperatur ă de 0,5 °C, 7,4% la 9 °C, 36,4 -59,3% la 22 -23°C. Pe măsură ce masa corporal ă crește, rația alimentar ă a organismelor zooplanctonice se reduce. Acartia și Penilia au o rație alimentar ă mult mai mare decât crustace ele decapode (Carcinus ) (Greze , 1979) . 35 2.2.5 Dezvoltarea organismelor zooplanctonice Zooplanctonul suferă variații de natur ă cantitativ ă și calitativ ă de la un anotimp la altul și de la un an la altul. Factorii de mediu, în primul rând temperatur a apei, joac ă un rol important în cadrul acestui proces. Asimilând acești factori în timpul evoluției lor, copepodele, alături de alți componen ți ai zooplanctonului, s -au adaptat condițiilor de via ță din Marea Neagr ă, devenind în prezent cel mai important grup pentru productivitatea biologic ă a ecosistemului. Totuși, oscilațiile cantitative în cazul copepodelor nu pot fi întotdeauna explicate numai în raport cu influen ța acestora. Acestea țin și de particularită țile ciclului de dezvoltare al speciilor. În timpul anului , genera țiile care se succed sunt diferite din punct de vedere cantitativ. Numărul de generații, la fel ca și perioadele de repaus, sunt diferite de la o specie la alta. și numărul descenden ților din fiecare specie este diferit. Anumite specii de dimensiuni mici, cu biomas ă individual ă redus ă (Acartia clausi, Oithona nana , Oithona similis ) au un grad de productivitate ridicat, la fel ca și gradul de fertilitate și numărul de generații. La litoral ul rom ânesc, s-au efectuat cercetări în aceast ă direcție. Acestea au avut ca țintă studiul ciclului evolutiv al speciilor de copepode Centropages ponticus, A cartia clausi, Pseudocalanus elongatus, Paracalanus parvus , Oithona nana și Oithona similis . Speciile menționate au o mare importan ță în productivitatea biologic ă a pelagialului și un rol primordial în nutriția peștilor. Cercetările au vizat reproducerea, modalitățile prin care speciile își depun ou ăle, leg ătura dintre amploarea reproducerii și factorii de mediu, fertilitatea individual ă și poten țială (descenden ții speciilor), numărul anual de generații și durata ciclului evolutiv al speciilor (Porumb 1968 b, 1971a, b, 1972, 1974, 1976) . 2.2.5.1 Reproducerea și modalită ți de depunere a pontei Speciile menționate anterior își depun ouăle prin dou ă modalități. Femelele de Acartia, Paracalanus și Centropage s își depun ouăle direct în apă, expulzându -le unul c âte unul. Ouăle sunt fecundate la expulsie . În timpul verii, în apele încălzite de la suprafață, Centropages depun e prima tran șă de ou ă transparente, ușor verzui, al căror diametru nu depășește 0.06 – 0,08 mm. Acestea se disting prin modelul de spini dihotomici ramificați care acoperă suprafața oului. La sfârșitul verii și la începutul toamnei, femele le depun ou ă închise la culoare, care la exterior au forma unor spini simpli, fără ramificații, aceste ouă rămânând la suprafața sedimentului pe toata durata iernii. La începutul primăverii , aceste ouă sunt purtate de curenți la suprafață unde eclozeaz ă. Astfel , apare prima generație a acestei specii. Diametrul acestor ouă nu depășește 0,04 – 0.05 mm (Porumb 1968b, 1971a, 1972, 1974, 1976) . Ouăle de Acartia și Paracalanus sunt aproape identice din punct de vedere al formei și nu au nici un model decorativ pe membrana exterioar ă, diametrul lor nedepășind 0,07 – 0,09 mm (Porumb 1968b, 1971a, 1974, 1976) . Singura diferență dintre cele dou ă specii este cea c ă conținutul ouălor de Acartia este mai dens decât membrana exterioar ă care este mai groas ă, dând astfel un aspect mai închis ouălor . Ouăle de Paracalanus au conținutul intern transparent datorita picăturilor de ulei din compoziție. Pseudocalanus elongatus , Oithona n ana și Oithona similis , la fel ca și calanoidele și ciclopidele își depun ouăle în saci individuali ( Paracalanus ), în pereche ( Oithona ), fixați pe abdomenul femelei. Ecloz area începe în momentul în care femela formează sacii ovigeri și este aproape concomitenta în cazul tuturor ouălor din sac . Diametrul acestora nu depășește 0,02 -0,04 mm în cazul Oithona nana și 0,14 – 0,16 mm la ouăle de Pseudocalanus . 36 Prezen ța sacilor ovigeri reprezintă o adaptare favorabil ă a speciilor, întrucât înglobate în membrana mucilaginoas ă a sacului, ouăle sunt protejate împotriva influentei nefavorabile a factorilor de mediu. Numărul de ou ă (embrioni) în cazul cladocerilor diferă de la un anotimp la altul. Numărul de ouă depuse de Pleopis polyphemoides este de 6 -10, iar Penilia avirostris depune 6-8. O dat ă cu venirea toamnei, ouăle cladocerilor capătă o nuanță închisă . În cazul lui Parasagitta setosa , numărul de ouă depuse de o femel ă poate ajunge la 20. În cea de a d ouă jumătate a verii și în timpul toamnei, numărul lor crește (PORUMB 1968b, 1971a, 1974, 1976) . 2.2.5.2 Fertilitatea copepodelor pelagice Acest aspect din viața copepodelor a fost abordat și în studiile efectuate de specialiști la litoralul rom ânesc al M ării Negre (Marcus , 1957a,b; Porumb , 197 1a, 1972 ). Trebuie menționat faptul ca în timpul acestor studii nu s-au întâmpinat dificultăți în cazul speciil or ale căror ouă sunt protejate de sacii ovigeri. Dac ă ne raport ăm la speciile care depun ouăle direct în apă, cercetarea fenomenului de reproducere și fertilizare a fost efectuata luând u-se în considerare raportul dintre numărul de ou ă și numărul femelelor, prezente în același timp în același loc . În aplicarea acestei metode, con siderându -se că femelele sunt responsabile de distribuția spațială a ouălor care sunt lipsite de posibilitatea de mișcare (Porumb , 1971a, 1972) . Metoda utilizat ă este discutabil ă, în special în ceea ce privește dispers ia adulților în masa ap ei sub influenta curenților. Prin urmare, concluziile cu privire la acest aspect, ne oferă o imagine mai mult sau mai puțin corect ă a acestui fenomen (Porumb , 1995) . Conform informațiilor din literatura de specialitate, studiul fertilității organismelor marine pelagice a început prin anii ’50. Creșterea numărului de femele Calanus finmarchicus în laborator a demonstrat f aptul ca specia depune ouă la intervale neregulate de 4 -8 zile, după care urmează o perioad ă de repaus de 10 -15 zile. Aceast ă modalitate de reproducere este caracteristic ă tuturor calano idelor. Totuși, acestea , se deosebesc prin numărul de ouă depuse și durata de r epaus î ntre reproduceri. De exemplu, în Marea Mediteran ă, Temora stylifera depune odată 26 -27 ou ă iar Candacia armata 35 de ouă , după care intra într-o lung ă perioad ă de repaus (B ernard , 1965). În apele litoralului românesc, numărul mediu de ouă depuse de o femelă (fertilitatea individuală) diferă de la o specie la alta ( Fig. 2-9). Gradul de fertilitate în cazul lui Acartia clausi și Paracalanus parvus este mai redus (8, respectiv 5 ouă/femelă, în medie). Oithona nana, Oithona similis și Pseudocalanus elongatus au un grad mediu de fertilitate de 12 -13 ouă/femelă iar Centropages ponticus , prezent numai 3 -4 luni pe an în plancton, are cel mai mare grad de fertilitate (16 ouă/femelă) (Porumb , 1976) . Numărul de ouă depuse de copepode diferă de la un anotimp la altul. Cele mai mari diferențe în raportul ouă/femele apar la Acartia clausi (0,4 în intervalul ianuarie – mai și 36 în timpul verii). Iarna (ianuarie) , Paracalanus parvus depune 14 ouă/femelă și 10 în timpul verii (iunie); în timpul celei de a doua jumătăți a toamnei, această specie depune 5 -6 ouă/femelă. Gradul de fertilitate în cazul lui Oithona nana este ridicat primăvara (10 -1 ouă/femelă) și toamna (16-18 ouă/femelă). Oithona similis depune 14 -15 ouă/femelă. După un interval în care numărul de ouă scade (9 ouă/femelă în timpul primei jumătăți a verii), gradul de fertilitate al acestei specii crește din nou în timpul toamnei și ierni (10-13 ouă/femelă ) (Fig. 2-9). 37 Fig. 2-9 – Numărul mediu de ou ă produse de femelele de copepode (calanide – stânga, ciclopide – dreapta) , (după Porumb , 1995) Numărul de ouă depuse de Pseudocalanus este relativ uniform pe toata durata anului, exceptând intervalul august – septembrie când aceasta specie încetează treptat s ă se mai reproducă , depunând 11-14 ouă în sacul oviger. Făcând abstracție de modificările sezoniere, se pare că reproducerea femelelor din mediul natural diferă de cea a indivizilor crescuți în laborator. Datele prezentate anterior indic ă într-o oarecare măsur ă o diferență a valorilor în raport cu cele furnizate de e xperimente de laborator (Sazhina , 1968, 1971): 1,1 -1,2 ori la Pseudocalanus elongatus și Oithona similis , de 1,5 ori la Oithona nana și de 2,5 -2,6 ori la Acartia clausi și Paracalanus parvus (Porumb , 1995) . Diferen țele menționate mai sus pot fi explicate dac ă ținem cont de faptul c ă în laborator, crustaceele sunt mai puțin expuse condi țiilor stresante din mediul marin. Mai întâi varia țiile bruște ale temperaturii apei, prezen ța prădătorilor , cantitatea și calitate hranei, sunt factori care acționează separat sau împreună asupra femelelor, modificându -le astfel metabolismul (Porumb , 1995) . În afara legăturilor dintre numărul de ouă al copepodelor și factorii de mediu, se pare că intensitatea reproducerii la crustacee este reglementat ă mai mult sau mai puțin de condi țiile în care indivizii au atins maturitatea sexual ă. În general, în prezen ța hranei abundente, femelele se maturizează mai rapid. Reducerea perioadei în care crustace ele ajung la maturitatea sexual ă este înso țită de reducerea dimensiunilor indivizilor în momentul reproducerii. Este îndeosebi cazul Acartia clausi din Marea Neagra. Dimensiunile indivizilor din aceast ă specie sunt mai reduse vara în raport cu celelalte an otimpuri. În aceste condiții, diverticulele ovariene ale femelelor neavând suficient spațiu, produc puține ouă. În acest mod, castingul obținut prin scurtarea ciclului de dezvoltare este anihilat de numărul redus de ouă depuse de femele. Numărul mic de masculi este un alt factor care influen țează cantitatea de ouă depuse de copepode. Ținând cont de datele expuse mai sus, de cele prezentate în literatura de specialitate privind durata de viață la adulți (Sazhina , 1971), intervalul dintre depuneri și numărul de depuneri, a fost determinat numărul de descenden ți pe care o femel ă îi produce în timpul vieții (Porumb , 1971a, 1974b, 1976). Adul ții Pseudocalanus și Oithona similis trăiesc 75 zile. Femelele depun de 21 ori ouă, intervalul dintre d ouă depuneri fiind de 3 -4 zile, iar media de 12, respectiv 11 ouă. Fertilitatea individual ă în cazul acestor specii este de 252, respectiv 231 ouă, iar cea poten țială (în timpul a 7 -8 generații/an) este egala cu 9 ,1014, respectiv 6 ,1016 (Tabel 2-2). Oithona nana, Acartia clausi și Paracalanus parvus se disting în ceea ce privește durata de viață a adulților dar și ca număr de depuneri; la aceste specii, fertilitatea individual ă este eg ala cu 169, 104 respectiv 150 ouă. În timpul a 8 genera ții anuale, prima specie produce cel mai mare număr de 05101520253035 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12Numar oua luni Pseudocalanus elongatus Acartia clausi Paracalanus parvus Centropages ponticus0510152025 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12Numar oua luniOithona nana Oithona similis 38 descenden ți, iar Acartia clausi și Paracalanus parvus , cel mai redus număr . În ceea ce l prive ște pe Centropages ponticus , gradul de fertilitate individual ă este mare, iar cel de fertilitate poten țială este cel mai mic comparativ cu speciile precedente. Acest lucru determin ă numărul mic de generații (Porumb , 1995) . Fără a se ține cont de modalitatea de depunere a ouălor și de destinul lor, o dat ă ajunse în apă, acestea intr ă într-un proces de transformări succesive de ordin morfologic și fiziologic, finalizându -se cu 6 stadii de ti p nauplius, 5 de copepodite și stadiul de adult. Durata de apari ție a naupliilor este mai scurt ă (0,5-1 zi) la indivi zii rezultați din oule depuse direct în apă și mai lung ă (3 – 6 zile) la cei ecloza ți din ouăle din sacii ovigeri. Stadiul de nauplius are o durat ă mai mare la ciclopide decât la calanoide (Sazhina , 1971 ). Se pare c ă în cazul speciei Centropages ponticus , stadiul de nauplius durează cel mai puțin. Conform datelor din literatura de la litoralul românesc (Porumb , 1968b), în timpul unei singure zile, nauplii din aceast ă specie trec prin 1 -2 stadii succesive de dezvoltare. În ceea ce prive ște pe Oithona nana și Pseudocalanus elongatus , stadiul de nauplius este cel mai lung (16 -19 zile, respectiv 14 -18 zile). La Acartia clausi și Paracalanus parvus , acest stadiu durează 12-15 zile. Durata stadiului de dezvoltare al copepoditelor este egal cu 18 -12 zile la Acartia clausi , 17-19 zile la Oithona nana și 15-17 zile la Centropages ponticus și Pseudocalanus elongatus . Stadiul de adult se prelungește 75 zile în cazul Pseudocalanus elongatus , Oithona și Acartia clausi și 45 zile la Paracalanus parvus și Centropages ponticus. 2.2.5.3 Numărul de generații anuale Un alt aspect al biologiei copepodelor pelagice studiat la litoralul românesc se refer ă la num ărul de generații anuale al principalelor specii. Fenomenul este cunoscut în literatura de specialitate sub numele de „tournover” și are o importan ță practic ă în cunoașterea productivită ții biologice a ecosistemului pelagic (Tabel 2-2). Tabel 2-2 – Numărul de generații și propagarea de -a lungul anului al organismelor zooplanctonice (după Grese și colab. , 1971) Specia Durata de propagare, luni Număr de genera ții I F M A M I I A S O N D Penilia avirostris Centropages ponticus 3-4 Oithona nana 7-8 Paracalanus parvus 7-8 Acartia clausi 8-9 Parasagitta setosa 11 Oikopleura dioica Pleurobrachia rhodopis Oithona similis 6-7 Pseudocalanus elongatus 9 Calanus euxinus Perioada de propagare Maximul de propagare Rezultatele succesiunii generațiilor anuale ale principalelor specii de copepode au fost obținute utilizând , după caz, una din metodele de mai jos (Porumb , 1968b, 1972) : 39 • cunoașterea perioadei de abunden ță maxim ă în cazul femelelor, care corespunde apariției de noi generații; • criteriul dimensiunilor, conform căruia indivizii care aparțin speciilor care se dezvolt ă iarna au întotdeauna dimensiuni mai mari datorit ă procesului lent de creștere; dimpotrivă , indivizii cu dimensiuni reduse aparțin generațiilor care s -au dezvoltat rapid în anotimpurile calde; • abunden ța stadiilor juvenile de dezvoltare (nauplii, copepodite tinere) în raport cu restul populației. Datele din Fig. 2-10 ilustrează existen ța a 4 generații pentru Centropages ponticus . Prima se instalează în intervalul mai – iunie, uneori în aprilie, în funcție de încălzirea rapid ă a apelor de la suprafață. În luna iunie, numărul de copepodite cre ște, iar în luna iulie ajung la maturitatea sexual ă (Porumb , 1972) . Fig. 2-10- Structura populației de Centropages ponticus (%) în apele românești ale Mării Negre în cursul anului 1970 , (după Porumb , 1972 ) Cel mai mare număr de copepodi ți (stadiile I -III) se întâlnește în luna iulie (74% din populația de Centropages ponticus ). Ace știa ajung la maturitate în luna august. Cea de a 4 -a generație apare în a două jumătate a lunii august și se dezvoltă până în luna septembrie, când mai mult de 55% din populația de Centropages ponticus a atins stadiul de tineri indivizi. În luna octombrie, populația din aceast ă specie este alcătuită din nauplii, care nu ajung niciodată la stadiul de adult în condițiile în care temperatura apei scade (Porumb , 1972) . Acartia clausi se reproduce pe toat ă durata anului, fapt demonstrat de structura pe vârste a populației (Fig. 2-11). În timpul anului, nauplii reprezintă cea mai mare parte din populație. Valoarea lor maxim ă numeric ă este atinsa iarna și primara ; în celelalte anotimpuri, numărul de nauplii nu este mai mic de 29 -35% din populație. În luna octombrie apare prima generație din aceast ă specie, iar jumătate din populație este alcătuită din nauplii. Cea de a d ouă generație apare la sfârșitul toamnei. Ritmul de reproducere la Acartia începe se accelerează în luna decembrie (22% din ouă). În luna ianuarie indivizii reprezintă 70% din populație și marchează cea de a treia generație; în intervalul februarie – aprilie se dezvolt ă cea de a 4 -a generație. Începând cu sfârșitul primăverii și în timpul verii se succed alte patru generații: în mai, iunie, iulie și ultima în august -septembrie. În acest ultim interval, numărul de nauplii descrește în raport cu cel din lunile precedente, dar se dezvolt ă mai rapid pan ă ajung la stadiul de adulți. Succe siunea de 8 generații anuale în cazul lui Acartia clausi este demonstrat ă și prin dominan ța copepodi ților în rândul populației (Porumb , 1972) . 0%20%40%60%80%100% IV V VI VII VIII IX X 1970 Ouă Nauplii Copepodite Adulți 40 Fig. 2-11 – Structura populației de Acartia clausi în apele romanești ale M ării Negre , (după Porumb , 1972) Fig. 2-12 – Structura populației de Paracalanus parvus în apele romanești ale Mării Negre , (după Porumb , 1972) Dinamica abunden ței indivizilor tineri din specia Paracalanus parvus demonstrează succesiunea de 8 generații anuale ( Fig. 2-12). În intervalul martie – mai se succed 3 generații, care sunt marcate de abunden ța naupliilor (60% din populație, în fiecare lun ă). În timpul verii apare o n ouă generație, iar nauplii ajung în intervalul iulie -august la stadiul de copepodit. O altă generație apare la sfârșitul verii, urmat ă de o alta în octombrie -noiembrie. În decembrie – ianuarie și în februarie apar alte d ouă generații. Se pare c ă generațiile din primăvară și vară se dezvolt ă timp de 30 de zile, iar celelalte în 45-60 zile (Porumb , 1972) . Populația anuală a lui Pseudocalanus elongatus (Fig. 2-13) este dominată de stadiile de naupliu și copepodit, procentul adulților nedepășind 10, respectiv 16 % din totalul populației în lunile ianuarie și respectiv iulie . 0%20%40%60%80%100% VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI 1971 1972 Ouă Nauplii Copepodite Adulți 0%20%40%60%80%100% VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI 1971 1972 Ouă Nauplii Copepodite Adulți 41 Fig. 2-13 – Structura populației de Pseudocalanus elongatus în apele romanești ale marii Negre , (după Porumb , 1972) Reproducerea intens ă a speciei începe în cea de a d ouă jumătate a verii (iulie -august) și la începutul toamnei. În aceast ă perioad ă adulții se întâlnesc în număr mare, abundența lor reprezentând până la 90% din populație. În luna octombrie femelele ovigere din specia Pseudocalanus elongatus se întâlnesc în număr mare iar ouăle lor depășesc 75% din abundența populației. Se constată o scădere a ritmului în primăvară și o creștere a acestuia în vară. Ținând cont de cele menționate anterior , se constantă apariția a 8 -9 generații d e Pseudocalanus elongatus pe an , în funcție de evoluția temperaturii apei în sezonul rece. Succesiunea generațiilor fiind următoare a: în lunile iulie -august, septembrie, octombrie – noiembrie, ianuarie -februarie, martie -aprilie, mai și iunie (Porumb , 1972) . Valoarea maxima a populației de Oithona nana este înregistrată toamna (septembrie – octombrie) ( Fig. 2-14). În luna noiembrie abundența speciei scade la 50% în raport cu cea din luna precedent ă și se menține la aces t nivel p ână la sosirea iernii și începutul primăverii . În luna mai, populația de Oithona nana este de 4 ori mai numeroas ă decât cea din iarn ă și de la începutul primăverii . Fig. 2-14 – Structura populației de Oithona nana în apele românești ale Mării Negre , (după Porumb , 1972) Reproducerea speciei Oithona nana are loc în intervalul martie -iulie, atunci când femelele ovigere sunt majoritare (pana la 70%). Către sfârșitul verii și toamna, femelele 0%20%40%60%80%100% VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI 1971 1972 Ouă Nauplii Copepodite Adulți 0%20%40%60%80%100% VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI 1971 1972 Ouă Nauplii Copepodite Adulți 42 ovigere reprezintă 47% din populație, iar iarna numărul lor scade până la 34% din întreaga populație (Porumb , 1972) . Copepoditele din aceast ă specie domin ă în intervalul decembrie -februarie, dar numărul lor descrește primăvara (10% în luna mai). Abundența copepod itelor tinere cre ște brusc în iunie, iar în intervalul iulie -septembrie scade din nou. Este important de amintit c ă primăvara , nauplii de Oithona nana sunt mai putini la număr decât ansamblul populației speciei. Explicația constă în durata mai mare necesar ă pentru ca ouăle sa se transforme în nauplii. Astfel , se constantă existența a nouă generații anuale de Oithona nana (Fig. 2-14). Succesiunea acestora fiind : patru generații vara și toamna, trei în timpul iernii și două primăvara . Ca și regul ă general ă, durata acesteia nu depășește 30-35 zile. Numai generația care se dezvolt ă la începutul populațiile de Oithona similis (Fig. 2-15) sunt puțin numeroase în comparație cu alte specii. Trebuie subliniat faptul c ă nauplii din aceast ă specie sunt de asemenea puțin numeroși (Porumb , 1972) . Fig. 2-15 – Structura populației de Oithona similis în apele romanești ale Mării Negre , (după Porumb , 1972) Deși femelele ovigere sunt prezente în plancton în toate anotimpurile, acestea sunt dominante din punct de vedere numeric în intervalul decembrie – mai (66 pâ nă la 90%). Copepoditele sunt numeroase în luna octombrie (26%), decembrie (31%) și mai (33%). Numărul lor descrește în cea de a d ouă jumătate a primăverii și vara (î ntre 8 și 10%). Curba evoluției populației de femele ovigere indic ă existen ța a opt, uneori chiar nouă generații de Oithona similis . În timpul verii se succed trei generații, iar toamna (octombrie, noiembrie) două ; iarna apar încă două generații (decembrie -ianuarie și februarie) și două primăvara (martie și aprilie -mai) (Porumb , 1972) . 2.2.5.4 Structura populației adulte ( sex-rațio) Analiza structurii populației adulte pe diferite specii de copepode din apele rom âne scoate în evidență dominan ța femelelor asupra masculilor. În caz ul acestei inegalit ăți numerice, exist ă câteva interpretări . Astfel uni autori consideră că aceast ă inegalitate dintre sexe se datorează condițiilor de mediu și construcției genetice a speciilor. Alți, consider ă că dominan ța masculilor de copepode în timpul perioadei de reprod ucere este un fenomen temporar, caracteristic acelor populații care se afl ă în faza incipient ă de reproducere (SAZHINA, 1971) . 0%20%40%60%80%100% VII VIII IX X XI XII I II III IV V VI 1971 1972 Ouă Nauplii Copepodite Adulți 43 2.2.6 Structura cantitativă a zooplanctonului (densitate și biomasă) Caracteristicile fundamentale ale dezvoltării cantitative a zooplanctonului și oscilațiile spatio – temporale ale acestuia reprezintă o problem ă esențială în ecologia acvatic ă. În ultimele decenii, la litoralul românesc al Mării Negre, s -au efectuat numeroase cercetări în aceast ă direcție. Din aceasta perioada dat ează principalele rezultate privind dinamica densită ților și biomaselor zooplanctonului, atât în zona litorala cat și în cea din larg (Mărgineanu , 1965a,b, 1971a, b, 1971 , Petran , 1977a,b; 1988 , a, b, Petran și Ialina , 1979, 1981 , Porumb 1968a, 1972, 1973, 1980a,b, 1984, 1986 a, b). Trebuie remarcat încă de la început faptul ca cercetările inițiale erau strict legate de cunoașterea influen ței factorilor ecologici (inclusiv influen țele antropice) asupra ecosistemului pelagic. Iar p e de alt ă parte, cerce tările din aceast ă direcție au fost stimulate de nevoia de a cunoa ște a rolul ui zooplanctonului în productivitatea biologic ă a pelagialului în Marea Neagră și efectele productivită ții asupra popula ției de pești pelagici (Porumb , 2000) . 2.2.6.1 Influenta factorilor de mediu asupra dezvoltării cantitative a zooplanctonului În ceea ce prive ște rolul factorilor ecologici în dezvoltarea zooplanctonului, trebuie menționat faptul c ă în Marea Neagră în general și la litoralul românesc în special, oscila țiile acestora dep ind de regimul termic de pe pământ și de aportul de ap ă dulce adus de Dunăre și fluviile din par tea de nord – vest. Sub influenț a lor se produc varia țiile de temperatur ă, salinitate, oxigen, nutrienți, substanță organică, suspensii, etc . . Referindu -ne la fitoplancton, trebuie men ționat faptul c ă în ultimele decenii, apele din dreptul litoralului românesc au trecut printr -un amplu proces de eutrofizare . Acest fenomen a avut repercusiun i atât asupra zooplanctonului câ t și asupra întregului ecosistem. Încă din anii 70, evolu ția fitoplanctonului a fost caracterizat ă de fenomene intense de „înflorire” datorit ă aportului de nutrienți de către Dunăre sau datorita mineralizării substan ței organice de origine vegetal ă și animal ă. Pe lângă aceste cauze, trebuie a mintit rolul apel or menajere deversate în zona litoralului fără a fi epurate în prealabil ( Boicenco , 2002 ). Consumul de O 2 de către algele unicelulare a provocat adesea, în timpul verii, apariția fenomenului de hipoxie , urmat de moartea faunei bent ale producătoare de larve și ca urmare diminuarea semnificativă a meroplanctonului (Bodeanu , 19998 , Bodeanu și Boicenco , 2002 ). Alte transformări importante au avut loc în compozi ția holoplanctonului, printre care dezvoltarea sau diminuarea accentuat ă a un or specii, chiar dispari ția aproape completa a altora (Porumb , 1995, Petran , 1977, Moldoveanu și Timofte, 2004 ). Dar varia țiile cantitative ale zooplanctonului se datorează și metabolismului specific fiecărei specii. De exemplu, temperatura apei, ac ționând asupra ciclului de via ța al speciilor, în special asupra reproducerii și cre șterii în greutate a indivizilor, provoacă diferen țe locale ale densită ții și biomasei zooplanctonului. Diferen țele numerice ale genera țiilor speciilor de la un anotimp la altul determin ă la rândul lor apari ția unor diferen țe cantitative de zooplancton (Porumb , 1995, ). Dacă în apele adânci evolu ția zoocenozei este mai stabilă din punct de vedere cantitativ datorit ă factorilor de mediu mai mult sau mai pu țin constan ți, în zo na litoralului, amplitudinea evoluției acestor factori este mai mare. Factorii ac ționează la intervale scurte de timp, iar oscila țiile din cadrul zooplanctonului sunt mai mari (Porumb , 1995, ). Zooplanctonul din partea de nord-vest a Mării Negre se găse ște la mici adâncimi, acolo unde se manifesta varia ții de temperatura anuale și sezoniere importante. Aceste ape sunt bogate în nutrienți și au o circula ție specifică . Astfel se explic ă diferențele de densitate și biomasa. 44 Analiza informa țiilor cantitative ale zooplanctonului realizat ă în același timp cu analiza temperaturii, ne permite s ă apreciem faptul că variațiile temperaturi i sunt însoțite de variațiile componentelor biologice . Este cazul anilor 1972,1980, 1981, 1982 și 1983, când densitatea medie an uală a zooplanctonului a fost egal ă sau chiar a depă șit media multianual ă. În ceilalți ani, deși temperatura apei a fost la fel de ridicat ă, legătur a dintre densitatea zooplanctonului și factorul termic a fost invers propor țională. Un rol important în ap ariția acestor varia ții îl are încălzirea apei în timpul iernii, în diferiți ani. Astfel, după iernile mai pu țin aspre din anii 1973/74, 1977/78, 1980/81, 1983/84 și 1985/86, când temperatura apei era superioar ă mediei multianuale (3,7 °C), zooplanctonul s-a dezvoltat extraordinar de mult. Fenomenul poate fi explicat prin faptul c ă în timpul iernilor „calde”, speciile încep s ă se reproducă mai devreme, iar densitatea cre ște la începutul primăverii. În aceste situații, densitatea zooplanctonului poate atinge un nivel de dezvoltare superior cel ui din var ă, astfel apărând primul maxim de dezvoltare al zooplanctonului din an (Porumb , 1995, ) . Acest fenomen afectează favorabil media anual ă a zooplanctonului. Este cazul p rimăverii din 1974, când densitatea medie a zooplanctonului ( >86.000 ind.m-3) a fost de 7 ori mai mare decât media din timpul verii, și de 6 ori mai mare decât cea din toamn ă. În anul 1972 însă, după o iarnă foarte aspr ă 1971/72 ( în timpul lunii februar ie 1972, temperatura apei la suprafa ță a coborât până la o valoare de 0,1°C), popula ția din primăvar ă a fost de 140 .000 ind.m-3, comparativ cu 11 .000 ind.m-3 în iarn ă. Aceast ă valoare mare a densității a fost creat ă în detrimentul tintinidelor din zona litoral ă. Dezvoltarea acestora din urma a fost stimulat ă probabil mai degrabă de prezen ța în abunden ța a detritusului organic și al bacteriilor, decât de temperatur ă. Cantitatea și calitatea hranei disponibile este un alt factor ecologic important pentru dezvoltarea popula țiilor speciilor zooplanctonului. De și nu putem nega importanta acestui factor, totu și, prezenta sa nu a avut întotdeauna un impact direct asupra zooplanctonului. Astfel, în intervalul 1976 -1981, în apele platoului continental rom ân s-au înregistrat cantită ți extrem de mari de fitoplancton, în timp ce zooplanctonul a fost mai redus (Bodeanu , 1998). La începutul anilor 80, concentra țiile crescute de zooplancton corespundeau biomaselor fitoplanctonice mai mici cu ½ comparativ cu cele din anii preceden ți (Bodeanu , 1983, 1984, 1985). În plus, în structura sa calitativ ă, diatomeel e au înregistrat o scădere iar dinoflagelatele și cocolitoforidele s -a dezvoltat extrem de mult (S kolka și Bologa , 1990). Dar înainte de a evalua impactul fitoplanctonului asupra dezvoltării cantitative a zooplanctonului, trebuie men ționat faptul c ă atunci când biomasa fitoplanctonului este mare, mediul acvatic începe sa se degradeze, iar dezvoltarea zooplanctonului este inhibat ă. Trebuie subliniat faptul că influen ța factorilor men ționați mai sus asupra zooplanctonului nu poate fi strict delimitat ă. Se întâmplă adesea ca ac țiunile lor s ă se întrepătrundă în func ție de durata și intensitatea cu care se manifest ă, interferen țele fiind aproape imposibil de sesizat (Porumb , 1995) . 2.2.6.2 Dinamica sezoniera și anuala a zooplanctonului Sinteza datelor ob ținute în ultimele decenii ne permite sa facem o prezentare a trăsăturilor generale ale evolu ției densită ții și biomasei medii anuale și sezoniera a zooplanctonului în apele din platoul continental, pana la 100 m adâncime. 45 Fig. 2-16 – Evoluția structurii calitative a densității zooplanctonului din apele romane ști ale Mării Negre (0-100m) în pe rioada 1971 -1986 (după Porumb , 1995) De-a lungul anilor în perioada 1971 -1986 , densitatea medie (Fig. 2-16) a oscilat î ntre valoarea medie minim ă 9.517 ind.m-3 în 1978 și cea medie maxim ă 89.671 ind.m-3 în 1996, diferențele fiind de aproape 10 de ori mai mare . Cât despre biomas ă, valorile medi i pentru aceast ă perioadă au variat între 70 m g.m-3 în 1974 și 5.240 mg.m-3 în 1981 (Fig. 2-17). Fig. 2-17 – Evoluția structurii calitative a biomasei zooplanctonului din apele romane ști ale Mării Negre (0-100m) în perioada 1971 -1986 (după Porumb , 1995) Dintre componen tele zooplanctonului, Noctiluca scintillans deține o medie de 33% din densitatea total ă a zooplancton ului. De-a lungul anilor, densitatea ei a oscilat între 3 și puțin peste 95%. În ceea ce prive ște biomasa multianual ă, Noctiluca a deținut o medie de peste 8 0% din total zooplancton . Studiile efectuate în acea perioadă au scos în evidență nivele relativ scăzute ale densității acestei specii în perioada 1971 -1979 și o creștere excesiva în perioada 1981 -1985, interval în care Noctiluca a reprezentat peste 90% din abundența și biomasa zooplanctonului total. Datorita con ținutului ridicat de a pa, Noctiluca se clasează în a șa numitul „zooplancton netrofic”. Aceasta înseamnă c ă are o valoare alimentar ă modest ă pentru celelalte specii (și în special peștii) . Cele mai numeroase popula ții din cadrul acestei specii se succed sau coincid cu „înflorir ea” fitoplanctonului, fără ca zonele în care trăiesc sa fie afectate de dezvoltarea speciei în acest interval de timp. Ca și regul ă general ă, ciclul anual de dezvoltare al 0250005000075000100000 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986ind.m-3 Noctiluca Copepode Cladocere Meroplancton Alte grupe 0100020003000400050006000 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986mg.m-3 Noctiluca Copepode Cladocere Meroplancton Alte grupe 46 populației de Noctiluca se caracterizează prin alternan ța fazelor de cre ștere a den sității cu cele de depreciere numeric ă. Faza de dezvoltare maxim ă a speciei are loc în lunile calde (iunie -iulie). Trăsătura esențială a ciclului evolutiv este multiplicarea prin diviziune direct ă. În urma deprecierii numerice din lunile august și septembrie, când popula ția de Noctiluca este de 6, respectiv 48 de ori mai pu țin numeroas ă decât în lunile anterioare, are loc o n ouă creștere numerica a populației. Acest fenomen durează din luna octombrie și p ână în decembrie. Totu și, în aceast ă perioad ă, populația de Noctiluca nu înregistrează densit ățile din timpul verii . Factorii de mediu responsabili pentru dezvoltarea estival ă intens ă a speciei sunt temperaturile ridicate ale apei și hrana abundent ă și adecvat ă din punct de vedere al dimensiunilor. Rolul acestui factor din urm ă a fost foarte bine scos în eviden ță în anii `80, când, apari ția apei colorate în roz -brun-verzui în zona litoralului a coincis cu înflorirea fitoplanctonului și cu apari ția detritusului organic în cantită ți mari, datorit ă sediment ării celulelor vegetale senescente. Valoarea minim ă a populației acestei specii a fost înregistrată în intervalul februarie – aprilie. În aceast ă perioad ă, Noctiluca a trecut prin faza de repaus biologic sub forma de spori (zigoți) și s -a așezat în adâncul apei. În timp ce temperatura apei a crescut iar compozi ția algelor unicelulare s -a diversificat încă din luna mai, indivizii rezulta ți din spori reiau procesul de diviziune direct ă. În acest interval, numărul de indivizi de Noctiluca este m ic în raport cu cel din var ă. Daca ne raport ăm la alte zone din Marea Neagră , datele din literatur a de specialitate legate de acest subiect, sunt discordante. Câ țiva autori sunt de p ărere c ă faza maxim ă de dezvoltare a acestei specii se manifest ă în lunil e iulie și august, al ții (GREEZE , 1967) în lunile mai și iunie. Datele din literatura de specialitate scot în eviden ță dezvoltarea excesiv ă a acestei specii în peroada 1980 -2000 în apele Mării Negre. În partea de nord -vest, biomasa populației a atins 11 ,0 g. m-3 fiind influen țată de Dunăre, Nistru și Nipru. Zona în care populația de Noctiluca s-a dezvoltat cel mai mult este cea cuprins ă intre Dunăre și Nistru (ZAITSEV și colab. , 1987). Acelea și cantități mari au fost înregistrate și în zona de est a bazinului, acolo unde influenta apei dulci este redus ă. Conform studiilor lui Vinogradov și Arnautov (1986), în aceste zone, Noctiluca are o densitate de 330 mii ind.m-3 și o biomas ă de 45,0 g.m-3. Fenomenele „red -tide” au fost semnalate și în apele Mării Negre din Turcia și în strâmtoarea Bosfo (T uncer și Feyzioglu , 1989). Având în vedere valoarea calorica ridicata și rolul important pe care îl joaca în cadrul piramidei alimentare din ecosistemul pelagic, celelalte grupuri componente ale zooplanctonului Mării Negre reprezintă a șa numitul zooplancton „trofic”. Acestei categorii i se adaugă crustaceele (copepode, cladoceri), larvele nevertebrate bentonice (meroplanctonul), rotiferele, ciliatele, chetognatele și apendiculariile („alte grupe”). În apele pla toului continental românesc, aceste grupuri constituie 67% din densitatea media multianuală a zooplanctonului total și pu țin mai mult de 8% din biomasă. De-a lungul timpului, s -au înregistrat oscila ții importante ale densită ții și biomasei acestor organis me ( Fig. 2-18). Daca în anii 70 abundența zooplanctonului trofic oscila intre 58% și 99%, în anii 80, aceasta a scăzut pana la 7 -11% din totalul zoopl anctonului ( Fig. 2-16) (Porumb , 1995) . 47 Fig. 2-18 – Evoluția biomasei și densității zooplanctonului trofic în perioada 1971 -1986 (Porumb , 1995 după Porumb , 1986) În ceea ce privește structura zooplanctonului trofic în perioada anilor `60 – `70, copepodele și rotiferele de țineau fiecare 23% din abundența medie multianual ă a zooplanctonului trofic, tintin idele, care se întâlnesc în număr mare în apele litorale, participa cu cel mai mare procentaj, meroplanctonul cu 9%, cladocerii de țin doar 3%, iar „alte grupe” (Oikopleura și Parasagitta ) au o contribu ție modest ă în densitatea medie multianual ă a zooplanctonului trofic ( Fig. 2-19). În ceea ce prive ște biomasa, copepodele conduc deta șat cu un procent de 55% și sunt urmate de cladoceri (13,7% ), rotifere (12,6%) și meroplancton (11%) (Fig. 2-19) (Porumb , 1989, a, b, 1995) . Fig. 2-19 – Raportul cantitativ între densitatea (1) și biomasa (2) grupurilor componente ale zooplanctonului în perioada anilor `60 – `70 (Porumb , 1995 după Porumb , 1986) Interacțiunea dintre procesul fizic și biologic influen țează într-un mod variabil organismele și determin ă apariția diferen țelor cantitative anuale și sezoniere. Densitatea medie anual ă a copepodelor în perioada 1971 -1986 depășește 9.100 ind.m-3 (Tabel 2-3) iar biomasa 81,0 mg.m-3 (Tabel 2-4). De asemenea , în același interval de timp sunt înregistrate oscilații extrem de mari (1/30) ale densită ții crustaceelor, în ani diferi ți (Tabel 2-3). În ceea ce prive ște biomasa, valorile acesteia sunt cuprinse intre 214,0 mg.m-3 și 17,0 mg.m-3 (Tabel 2-4). Aceste oscila ții sunt determinate de diferen țele de structura pe vârsta a populațiilor (Porumb , 1989 , a, b , 1995) . Acartia clausi se situează pe primul loc între copepode (mai mult de 5.350 ind.m-3 și 67,9 mg.m-3); urmează Oithona nana cu 30% densitate și doar 5% în biomasă totală a crustaceelor ( Porumb , 1989, a ,b, 1995). Dinamica stocului celor două specii demonstrează o dezvolt are ciclică a popula țiilor. După 2 -4 ani în care popula ția de Acartia a fost puțin numeroasă, a început o perioadă de dezvoltare accentuată, anii 1972, 1975, 1980 și 1986, când după ierni calde, densitatea speciilor a crescut foarte mult în timpul primăver ii și al verii. Importanta altor specii pentru populația de copepode este pu țin semnificativă. 01000020000300004000050000 050100150200250300350 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 Biomasa (mg.m-3) Densitate (ind.m-3) Densitate Copepode Cladocere Rotifere Meroplancton Timtinide Alte grupeBiomasa Copepode Cladocere Rotifere Meroplancton Timtinide Alte grupe 48 Tabel 2-3 – Media densită ții anuale (ind.m-3) a principalelor specii de copepode în apele românești ale Mării Negre (0 -100m) , (Porumb , 1995 după Porumb , 1986) An Calanus euxinus Pseudocalanus elongatus Paracalanus parvus Centropages ponticus Acartia clausi Oithona nana Oithona similis Altele TOTAL 1971 2 198 424 161 3180 6194 64 10223 1972 1 203 436 1083 16718 11246 175 17 29879 1973 3 192 138 39 7851 2113 62 10398 1974 1 309 187 1 3429 2269 401 4 6601 1975 7 64 102 38 13646 1170 36 2 15065 1976 3 70 159 150 1797 637 43 26 2885 1977 4 51 95 78 1316 1102 230 13 2889 1978 6 33 31 6 1637 764 416 2893 1979 2 22 5 3 5740 68 18 29 5887 1980 33 156 182 70 12873 4530 34 30 17908 1981 2 84 33 10 5133 49 163 5474 1982 12 181 31 14 3411 85 96 3830 1983 26 279 29 15 1689 119 28 2185 1984 14 246 29 10 1167 98 20 1584 1985 3 213 30 6 646 78 7 983 1986 3 1379 1086 381 5394 13346 6152 27741 Med.1971 – 1986 8 230 187 129 5352 2742 497 17 9173 Tabel 2-4 – Media biomasei anuale (mg.m-3) a principalelor specii de copepode în apele românești ale Mării Negre (0-100m), ( Porumb , 1995 după Porumb , 1986) An Calanus euxinus Pseudocalanus elongatus Paracalanu s parvus Centropages ponticus Acartia clausi Oithona nana Oithona similis Altele TOTAL 1971 0,15 1,04 1,44 0,37 8,90 9,02 0,15 21,07 1972 0,60 0,98 1,08 0,54 25,63 13,13 0,38 2,74 45,08 1973 0,23 0,64 0,54 0,04 12,78 2,83 0,12 17,18 1974 0,78 1,19 0,92 0,13 14,24 2,99 1,91 0,25 22,41 1975 0,29 0,41 0,45 0,17 204,74 1,43 0,24 0,04 207,77 1976 0,32 0,71 1,68 4,06 31,51 1,40 0,09 0,12 39,89 1977 0,63 0,50 0,99 2,00 28,83 1,48 0,52 0,10 35,05 1978 0,95 0,30 0,30 0,01 26,14 1,55 0,95 30,2 1979 0,61 0,31 0,06 0,01 150,01 0,59 0,59 0,28 152,46 1980 2,52 1,96 0,48 0,81 65,21 3,69 0,08 0,15 74,9 1981 0,41 2,06 0,38 0,19 160,08 0,09 0,45 163,66 1982 4,88 4,98 0,39 0,10 106,54 0,14 0,25 117,28 1983 9,35 7,89 0,40 0,01 53,00 0,20 0,06 70,91 1984 5,84 6,84 0,43 0,07 37,78 0,18 0,06 51,2 1985 2,33 5,79 0,47 0,12 22,55 0,17 0,05 31,48 1986 1,49 16,99 9,60 4,20 138,98 23,72 19,16 214,14 Med.1971 -1986 1,96 3,29 1,23 0,80 67,93 3,91 1,57 0,53 81,21 Dacă Oithona similis reprezintă 5,3% din densitatea multianuală a grupului și 2% din biomasă, Pseudocalanus nu reprezintă decât 2,4% respectiv 4%, iar Paracalanus 2% din densitate și 1,5% din biomasă. Trebuie men ționat faptul că Centropages ponticus care nu se regăsesc în plancton decât în anotimpul cald, reprezintă doar 1,4% din densitate și 1% din biomasa totală a întregului grup de copepode ( Porumb , 1989, 1995) . Cladocerele reprezintă cel de al doilea grup important din cadrul crustaceelor planctonice. Pleopis polyphemoides și Penilia avirostris au cel mai important rol în structura cantitativă a grupului: primul reprezintă mai mult de 71% din densitate și aproa pe 39% din 49 biomasă, în timp ce al doilea reprezintă 27% din densitate și 58% din biomasă întregului grup (Tabel 2-5) (Porumb , 1995) . Tabel 2-5 Media densită ții (D – ind. m-3) și a biomasei ( B – mg.m-3) Cladocerilor în apele rom ânești ale Mării Negre AN Penilia avirostris Pleopis polyphemoides Pseudevadne tergestina Evadne spinifera Alte specii TOTAL D B D B D B D B D B D B 1971 81 3.88 546 4.91 17 0.68 12 0.50 656 9.97 1972 3055 78.43 2233 20.17 29 1.13 2 0.08 5319 99.81 1973 56 2.68 644 5.80 1 0.05 3 0.12 4 0.21 708 8.86 1974 16 0.60 292 2.46 10 0.37 318 3.43 1975 200 9.70 320 2.90 46 1.87 1 0.03 9 0.08 576 14.58 1976 305 14.02 1869 16.72 3 0.11 23 0.93 63 0.91 2263 32.69 1977 174 8.04 1437 12.93 1 0.05 10 0.46 31 0.45 1653 21.93 1978 42 2.06 1005 9.13 1047 11.19 1979 123 5.92 1242 11.17 39 0.59 1404 17.68 1980 140 6.66 1515 13.31 1 0.06 5 0.19 5 0.36 1666 20.58 1981 98 4.68 930 8.39 1028 13.07 1982 170 8.17 738 6.65 908 14.82 1983 243 11.67 546 4.91 789 16.58 1984 164 7.90 322 2.90 4 0.17 490 10.97 198S 86 4.14 99 0.89 9 0.34 194 5.37 1986 906 43.47 1825 19.34 61 2.42 16 0.64 3 0.03 2811 65.90 Media 1971 – 1986 366 13.25 973 8.91 17 0.69 9 0.37 22.0 0.38 1387 23.60 După iernile mai pu țin aspre, cladocerii ( Pleopis polyphemoides ) își fac apari ția în plancton încă din luna mai, câteodată chiar din luna martie . Pe măsur ă ce apa se încălze ște, densitatea și biomasa ajung la 2 .290 ind. m-3 în medie și pu țin peste 77,0 mg.m-3 (în luna august). Cladocer ele sunt prezen te în plancton p ână în luna noiem brie, după care încep să dispară. În intervalul decembrie – martie, ace știa trăiesc într-o stare de repaus în sedimentele marine (Porumb , 1995) . Valoarea maxim ă a densității populației lui Pleopis polyphemoides a fost înregistrata în intervalul mai – iulie și octombrie. Aceast ă populație tolerează condi țiile de mediu eutrofe de la litoralul românesc. De aceea, în perioada de intensă eutrofizare aceast ă specie a evoluat în fiecare an (P etran , 1995, Petran , 1997, Moldoveanu și Timofte , 2004) ).Aceasta specie este uneori prezent ă în vecinătatea conductelor de ap ă poluat ă, devenind astfel un indicator al apelor bogate în substan țe organice ( Porumb , 1980a). Dezvoltarea Penilia avirostris în apele din zona neritic ă începe în luna iunie și durează până în luna octombrie. Cel mai mare număr de indivizi al acestei specii se întâlne ște în luna august. Dintre speciile comunită ții neritice, se numără Pseudevadne tergistina , a cărei densitatea maximă se înregistrează în lu na iulie și august iar Evadne spimfera se dezvoltă în lunile iunie și august (Porumb , 1995) . Comunită țile de crustacee pelagice din apele litoralului sunt diferite de cele din larg. În apele din zona neritic ă (până la 10 m adâncime) popula țiile sunt mai n umeroase (1,5 p ână la 3 ori) decât în zona mai adâncă. În ceea ce prive ște biomasa, diferențele sunt mai modeste: 343,0 mg.m-3 în vecinătatea coastei ( în luna august), 247 ,0 mg.m-3 în larg ( Porumb , 1980a). În ciuda modificărilor prin care trec diferite categorii de organisme, zooplanctonul din apele romane ști si-a păstrat individualitatea, iar distribu ția sa cantitativ ă și calitativă, anual ă și sezonier ă se repet ă întotdeauna, fiind mai mult sau mai pu țin constant ă (Porumb , 1995). 50 2.3 Importanța zooplanct onului în ecosistemul pelagial 2.3.1 Producția și productivitatea zooplanctonului Oscilațiile cantit ative și calitative ale zooplanctonului se datoreaz ă atât factorilor abiotici de mediu c ât și particularit ăților ciclului evolutiv caracteristic fiec ărei specii. În Marea Neagr ă, primele evaluări ale productivită ții biologice ale zooplanctonului au fost efectuate în ani 50’ ( Vodyanitski , 1958, Datsko , 1959). Cercetătorii au luat în considerare datele ob ținute în studiul biomasei zooplanctonului în timpul diferitelor anotimpuri ș i valoarea coeficientului de productivitate (P/B). Conform rezultatelor primului autor, coeficientul este egal cu 25, iar pentru cel de al doilea autor, coeficientul este egal cu 30. Metoda propus ă prezintă dezavantajul c ă valoarea P/B rămână aceea și în toate anotimpurile. Cei doi nu au ținut cont de viteza de cre ștere a indivizilor, în condițiile termice specifice fiecărui anotimp. În ani 60’ , a fost pus ă în practic ă o nouă metod ă de evaluare a produc ției zooplanctonului. Ac eastă metod ă are ca fundament cunoa șterea structurii calitative – cantitative a zooplanctonului și informațiile privind durata dezvolt ării și a creșterii în greutate (biomas ă) a indivizilor care apar țin unei specii (G reeze , 1963) . Această metodă de evaluare redă cel mai bine fenomenul produc tivității zooplanctonului, și a fost aplicat ă la scar ă largă în investigațiile efectuate asupra produc ției din pelagialul M ărea Neagra ( Porumb , 1972,1974,1979,1982 , a, b , 1985 ). Pentru calcularea producției se in în considerare numărul de indivizi din fiecare stadiu de dezvoltare, durata în care individul se dezvolt ă și ajunge la maturitate și temperatura apei. În cazul adulților, se ține cont și de numărul de ouă depuse de femele si de numărul de generații create de acestea în timpul vieții. Ritmul producției se determin ă pe zile și anotimpuri, durata acestora din urma fiind: 92 zile primăvara , 122 vara, 61 toamna și 91 iarna (Porumb , 1995 ). În anii 1970 -1975 principalele specii de copepode ( Pseudocalanus elongatus , Paracalanus parvus , Centropages ponticus , Acartia clausi, Oithona similis și Oithona nana ) au înregistrat o producție media anual ă de 0,5 g.m-3 (Tabel 2-6). Acartia clausi , Pseudocalanus parvus și Oithona nana dețin rolul cel mai important în producția anual ă al grupului de crustacee (Porumb , 1995 ). Tabel 2-6 – Biomasa (B) și producția (P) (mg.m-3) copepodelor in apele romane ști ale Mării Negre , în perioada 1970 -1975 (după Porumb , 1995 ) Primăvara Vara Toamna Iarna Total / an Specii B P B P B P B P B P Pseudocalanus elongatus 3,72 56,09 1,08 27,89 0,64 7,42 1,33 10,19 2,82 101,59 Paracalanus parvus 0,57 5,18 1,42 23,03 1,25 8,42 0,53 2,73 1,57 39,36 Centropages ponticus 0,02 1,52 1,19 19,10 0,51 20,63 Acartia clausi 4,70 26,43 12,55 189,36 7,71 12,55 1,63 4,43 8,48 227,94 Oithona nana 0,85 3,18 4,66 52,18 7,45 32,88 2,34 10,80 6,38 14,16 Oithona similis 0,36 3,14 0,41 7,10 0,28 3,27 0,09 0,65 0,47 99,04 TOTAL 10,22 95,54 21,31 318,66 11,10 59,70 5,91 28,80 12,98 502,72 Euritermele reprezintă 73% din totalul produc ției; pe locul doi se situează stenotermele de apă rece (23%) și stenotermele de apă caldă (4%). Producția totală a copepodelor pelagice este variabilă de la un anotimp la altul: aceasta atinge valoarea maximă vara (mai mult de 63% din total) și valoarea mi nimă iarna (5,7%). Variațiile menționate mai sus se datorează modului în care temperatura apei imprimă un ritm 51 mai lent sau mai alert metabolismului speciilor, deci vitezei de creștere în greutate a indivizilor (Porumb , 1995 ). Speciile de copepode au un ritm mediu zilnic de producție oscilant de la un anotimp la altul ( Tabel 2-7). Acest ritm este mai ridicat la Acartia clausi , în timpul verii. De -a lungul anilor, valorile ritmului au oscilat între 0,66 mg.m-3 pe zi și 3,49 mg.m-3 pe zi. Coeficientul de producție la Oithona nana este aproximativ la fel de ridicat vara și toamna. Iar în cazul lui Pseudocalanus elongatus , se înregistrează valori ridicate primăvara (Porumb , 1995) . Analiza comparativă a valorilor indicelui de produc ție zilnică a speciilor din apele românești cu cele din Crimeea scoate în evidență câteva diferen țe. Valorile ob ținute în acest sector sunt într -o oarecare măsură mai ridicate în raport cu cele din apele noastre. Aceste diferențe s-ar putea datora faptului ca autorii ru și au luat in considerare popula ții mai numeroase pentru fiecare stadiu de dezvoltare, iar rezultatele au fost ob ținute prin metoda grafica si nu prin numărarea directa a indivizilor prelua ți din zooplancton ( Tabel 2-8) (Porumb , 1995). Tabel 2-7 – Ritmul mediu zilnic de producție (P/10-3, mg.m-3) al copepodelor în apele rom ânești ale Mării Negre în perioada 1970 -1975, (după Porumb , 1995 ) Specii Primăvara Vara Toamna Iarna Pseudocalanus elongatus 610 229 121 113 Paracalanus parvus 56 189 138 30 Centropages ponticus 16 157 Acartia clausi 287 1552 126 49 Oithona nana 35 428 539 120 Oithona similis 34 58 53 7 TOTAL 1039 2612 979 319 Tabel 2-8 – Valorile medii ale producției zilnice (P/10-3,mg.m-3) ale copepodelor la litoralul românesc comparativ cu litoralul peninsulei Crimeea , (după Porumb , 1995) Litoralul românesc Litoralul peninsulei Crimeea Specii Primăvara Vara Toamna Iarna Primăvara Vara Toamna Iarna Pseudocalanus elongatus 610 229 121 113 1295 1168 589 1266 Paracalanus parvus 56 189 136 30 395 1998 1042 196 Centropages ponticus 16 157 16 Acartia clausi 287 1552 126 49 516 1291 143 117 Oithona nana 35 428 539 120 766 2918 1964 825 Oithona similis 34 58 53 7 210 256 209 200 TOTAL 1039 2612 979 319 3185 7642 3942 2605 Valorile coeficien ților productivită ții (P/B) diferă de la o specie la alta, de la un anotimp la altul și de la un an la altul. Centropages ponticus are cel mai ridicat P/B anual, urmat in ordine descrescătoare de Pseudocalanus elongatus, Oithona similis, Acartia clausi, Paracalanus parvus și Oithona nana (Tabel 2-9) (Porumb , 1995 .). Tabel 2-9 – Coeficien ți medii sezonieri (1), zilnici (2) ș i anuali ai productivită ții (P/B) (3) copepodelor în apele rom ânești ale Mării Negre , (după Porumb , 1995 ) Specia Primăvara Vara Toamna Iarna ANUAL 1 2 1 2 1 2 1 2 3 Pseudocalanus elongatus 15,12 0,16 25,82 0,21 11,61 0,19 7,65 0,09 36,09 Paracalanus parvus 9,03 0,09 16,20 0,13 6,72 0,11 5,20 0,06 25,04 Centropages ponticus 69,23 0,75 16,01 0,13 40,76 Acartia clausi 5,64 0,06 15,19 0,12 5,25 0,09 2,72 0,03 26,89 Oithona nana 3,74 0,04 11,21 0,09 4,41 0,07 4,60 0,05 15,53 Oithona similis 8,71 0,09 17,35 0,14 11,65 0,19 7,59 0,08 29,93 52 Cercetările efectuate în perioada 1978 – 1980 au permis evalua rea producției global e a zooplancton din apele platoului continental românesc (Tabel 2-10). După un an, aceasta este egala cu 191,3 milioane tone în greutate. 2,8 milioane tone din aceast ă producție se datorează bazei de reproducere și creștere în greutate a crustaceelor (copepode și cladocer e), a larvelor nevertebrate bent ale, dar și a speciilor de Oikopleura dioica și Paras agitta setosa . În aceeași perioad ă, Noctiluca a înregistrat 188,0 milioane tone, de 35 de ori mai mult decât în cazul reprezentan ților altor grupuri de organisme zooplanctoni ce. Tabel 2-10 – Biomasa si producția (mii tone) a zooplanctonului în apele rom ânești ale Mării Negre (1978 – 1980) , (după Porumb , 1995) Biomasa Producție Organisme Iarna Primăvara Vara Toamna Media/ an Iarna Primăvara Vara Toamna Media/ an Parasagitta setosa 69,14 4,36 33,56 0,67 29,48 186,69 24,08 695,98 5,72 912.17 Copepode TOTAL 30,16 36,67 85,58 12,51 47,38 140,06 266,87 1.222,66 66,77 1.696,30 Calanus euxinus 9,84 10,64 23,79 2,39 13,46 35,42 68,49 232,20 8,75 344,85 Pseudocalanus elongatus 8,82 5,77 7,68 0,37 6,26 71,47 84,97 196,86 4,34 357,63 Paracalanus parvus 0,71 0,40 0,40 0,15 0,43 3,81 3,29 6,36 0,98 14,44 Centropages ponticus 0,77 0,26 12,17 12,17 Acartia clausi 10,72 19,51 52,85 9,54 26,83 28,95 108,04 773,73 52,33 963,05 Oithona nana 0,04 0,07 0,03 0,06 0,05 0,17 0,25 0,31 0,30 0,98 Oithona similis 0,03 0,22 0,06 0,09 0,24 1,83 1.03 0,07 3,18 Cladocere TOTAL 0,30 4,74 1,85 1,97 5,23 108,61 21,27 135,11 Penilia avirostris 0,86 1,83 0,59 19,72 21,07 40,74 Pleopis polyphemoides 0,30 0,57 0,02 0,27 5,18 13,08 0,25 18,51 Evadne spinifera 3,31 1,11 0,05 75,81 75,86 Meroplancton TOTAL 0,01 0,02 0,14 0,03 0,09 0,45 0,18 3,45 0,29 4,37 Oikopleura dioica 2,11 1,91 1,02 0,25 1,38 17,11 26,28 37,20 2,93 83,53 Noctiluca scintillans 588,22 977,30 2.509,69 228,01 1.268,34 12.176,19 38.661,95 131.658,50 5.980,75 188.477,38 TOTAL GENERAL 689,64 1.020,56 2.634,73 243,32 1.348,64 12.520,50 38.984,59 133.726,40 6.077,44 191.308,86 TOTAL fără Noctiluca 101,42 43,26 125,04 15,31 80,30 344,31 322,64 2.067,90 96,69 2.831,48 Dintre copepode, în această perioadă, Acartia clausi reprezintă 57% din totalul producției din întregul grup, Calanus euxinus și Pseudocalanus elongatus 20% fiecare, Paracalanus parvus 0,9% și Oithona nana 0,1%. Ciclul anual de produc ție al zooplanctonului total se schimbă de la un anotimp la altul: 6,0 milioane tone toamna și 133,7 milioane tone vara. Acestea sunt valorile extreme. Parasagitta, Calanus și Pseudocalanus reprezintă 85% din produc ția de zooplancton în timpul iernii. Primăvara, contribu ția maximă apar ține speciilor Acartia, Calanus și Pseudocalanus (81%), iar cea minimă speciei Oikopleura dioica (8%). Î n timpul verii Acartia 53 reprezintă 59% din produc ție, Parasagitta 34% și cladocerele doar 5%. Toamna, aproximativ 54% din totalul produc ției este oferit de Acartia și 21% de Penilia . Trebuie subliniat faptul că în afara valorilor coeficien ților P/B pentru c opepode, pentru celelalte grupuri sunt folosit informații din literatura de specialitate (Z aika, 1969; P avlova , 1970; G reeze , 1979). În concluzie, de și o bună parte din produc ția zooplanctonului din apele românești este asigurata de Noctiluca , echilibrul energetic al produc ției rămâne pozitiv și constituie o sursă importantă de hrană pentru larvele și pe știi care trăiesc în această zonă. 2.3.2 Rolul zooplanctonului în bioeconomia Mării Negre Zooplanctonul este sursa de hran ă pentru larve și juvenilii t uturor speciilor de pe ști și pentru adulți câtorva specii de pești pelagic i din Marea Neagr ă. Cantitatea și calitatea zooplanctonului au un rol important în dezvoltarea pe știlor, acceler ând sau întârziind ritmul lor de reproducere, cre ștere și îngrășare. Zooplanctonul ca și hran ă influențează de asemenea și dimensiunile genera țiilor de pești an de an . Acest tip de hrană are dimensiuni mici, este u șor digerabila, motiv pentru care peștii se hr ănesc de mai multe ori în 24 de ore (Mărgineanu și Iliescu , 1968) . Peștii pelagici se instaleaz ă în zona litoral ă prim ăvara (martie -aprilie) și rămân aici întreaga var ă și toamn ă. Pe m ăsura ce apa se r ăcește, către sf ârșitul toamnei și iarna, pe știi părăsesc zona litoral ă și se ad ăpostesc în zonele de hibernare (Porumb, 1975) . Șprotul ( Sprattus sprattus ) este unul din principalii zoofagi din Marea Neagră. Pe durata sta ționarii în vecin ătatea coastei, acesta se hr ănește intensiv cu zooplancton. Compoziția și cantitatea zooplancton ului pe care șprotul îl consum ă variaz ă în funcție de anotimp și de v ârstă. În perioada c ând se aglomereaz ă în zona litoral ă (luna aprilie), indivizii de 9 -12 cm lungime (stadiul III de dezvoltare al gonadelor), se hrănesc cu Acartia (84% din totalul con ținutului intestinal), cu Pseudoc alanus și Calanus (fiecare din aceste specii reprezint ă 5% din hran ă). Conform evalu ărilor efectuate, cantitatea de zooplancton consumat ă de popula ția de pești în luna aprilie poate ajunge la o valoare de aproximativ 1.450 tone (Porumb , 1972, 1973, 1975) . În luna mai, popula ția de pești este alc ătuită din indivizi cu dimensiuni intre 6 -9 și 9- 12 cm lungime. Hrana indivizilor din cele d ouă grupuri este identic ă din punct de vedere calitativ și se compune din Acartia clausi , Paracalanus parvus și larve de Balanus . Din punct de vedere cantitativ, popula ția de sport poate consuma aproximativ 6.200 tone zooplancton , 93% din aceast ă hrană fiind reprezentată de Acartia (Porumb , 1972). În luna iunie, în afara indivizilor care apar țin grupurilor men ționate anterior , în populația de pești se întâlnesc și indivizi tineri cu o lungime de 3 -6 cm, produ și de genera ția din iarnă . Aceștia se hr ănesc cu fitoplancton și larve de polichete . Exemplarele care au 9 -12 cm lungime se hr ănesc cu larve de Balanus , iar cele c u 6-9 cm lungime, cu larve de polichete și Acartia clausi . Consumul total de hran ă al peștilor a fost evaluat la aproximativ 1.100 tone zooplancton. În momentul în care apa se încălze ște, peștii părăsesc nivelele superioare ale apei și se îndreaptă în masele de ap ă de deasupra termoclinei (12 -15 m adâncime). În luna iulie, pe știi se hr ănesc cu copepode (în principal Acar tia), meroplancton și cu o cantitate redus ă de cladocer e. Întreaga popula ție de pești poate consuma în cele d ouă luni mai mult de 2 .900 tone de zooplancton. În august, șprotul se hrăne ște din abundenta. Mai mult de 95% din bancuri sunt alcătuite din exemplare de 9 -12 cm lungime. Între compozi ția hranei și cea a zooplanctonului din ap ă nu exist ă o concordan ță: daca în apa domin ă Oithona și Penilia , în hrana sunt prezente larvele de balanus și Acartia clausi . Cantitatea total ă de zooplancton utilizat ă de populația de șprot în aceast ă lună este de aproximativ 8.000 tone. 54 În luna septembrie, șprotul se regrupează la adâncimi de 18 -20 m și doar accidental ajunge în masele de ap ă din apropierea coastei. În acest moment, șprotul se hrăne ște intensiv, în special cu nauplii de Balanus , larve de decapode și uneori cu Acartia clausi (Porumb , 1972) . Hamsie ( Engraulis encrassicholus portions ) se hră nește tot cu zooplancton , dar în raport cu prima specie, hrana sa se compune atât din fitoplancton c ât și din zooplancton. Printre componen ții hranei de origine animal ă se află Calanus euxinus, Pseudocalanus elongatus, Acartia clausi, Centropages ponticus, Penilia avirostris, Pleopis polyphemoides , Pseudevadne tergestina , precum și larve de nevertebrate bentale și câteva specii bento – pelagice (miside, decapode) ( Porumb , 1970b). Cantitatea de hran ă consumat ă de hamsie este în general redus ă iar viteza de d igestie este compensat ă de umplerea intestinului de mai multe ori în 24 ore. Hamsia își face apari ția în zona litoral ă în luna mai, simultan cu dezvoltarea accentuat ă a zooplanctonului. Gonadele se dezvolt ă rapid în aceast ă lună și se reproduc în luna iunie. În prezenta unui nivel ridicat al biomasei zooplanctonului ( peste 800,0 mg.m-3 în luna mai), hamsia se hrăne ște cu Acartia clausi (22% din totalul con ținutului intestinal) și miside (Mesopodopsis slabberi ) (71%). Există diferen țe între hrana indiviz ilor care apar țin diferitelor clase de dimensiuni: cei de 9 -12 cm se hrănesc cu Mesopodopsis slabberi (97%) iar tinerii de 6-9 cm cu Acartia clausi (83%) și Calanus euxinus (13%). Hamsia se hrăne ște intens noaptea, atunci c ând Mesopodopsis migrează către s uprafața apei. În plan cantitativ, femelele se hrănesc în această lună, de d ouă ori mai mult decât masculii. În luna iunie, majoritatea popula ției de hamsie se afl ă în stadiul IV de dezvoltare. Exemplarele, chiar și cele care se afl ă la stadiul de reproducere (stadiul V) se hrănesc intensiv (Porumb , 1970b) . Hrana lor este compusă din zooplancton. Larvele de balanus reprezintă 30% din alimentație, iar copepodele ( Acartia clausi – 21%). Exist ă diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea și cantitatea de hran ă consumat ă de indivizi din diferite grupuri ale populației. Cei de 9 -12 cm și 12-15 cm se hr ănesc cu Mesopodopsis și Acartia , iar cei de 6 -9 cm se hr ănesc cu copepode, miside și chiar cu pești mici . În perioada reproduce rii, masculii se hrănesc intensiv. Exist ă diferențe în ceea ce privește compozi ția hranei în cazul masculilor și femelelor de hamsi e. Masculii de 6 -12 cm se hrănesc cu copepode și pești, iar femelele cu meroplancton. În luna iulie, marea parte a popula ției de hamsie se află în stadiul de reproducere și consum ă atât zooplancton c ât și componen ți ai faunei bent ale. În luna august, pe știi dispun de o baz ă trofic ă bogat ă, alcătuită în principal din copepode. Din punct de vedere cantitativ, aceasta depă șește de 5-6 ori biomasa din luna iunie și de 3 ori pe cea din iulie. În aceast ă lună, peștii se hr ănesc cu Acartia clausi , Anamolocera patersoni și larve de polichete. În luna septembrie, hamsia consum ă mai putin ă hrană: nauplii și copepodite de Pseudocalanus elongatus , cladoceri ( Penilia avirostris ) și larve de Balanus (Porumb , 1970b) . Analiza compozi ției hranei stavridului ( Trachurus mediterraneus ponticus ) a demonstrat c ă acesta este zooplanctofag numai în timpul stadiului de larv ă și puiet. Studiile au scos în evidenta faptul c ă stadiile tinere ale stavr idului se hrănesc cu copepode, larve de decapode și Balanus . În prima etap ă de dezvoltare, tinerii (13 -20 mm lungime) se hrănesc exclusiv cu zooplancton ( Oithona nana, Paracalanus parvus, Acartia clausi , larve de Balanus ). Cei care au 21 -35 mm, de și continu ă să se hr ăneasc ă cu copepode, consum ă și pești (larve de hamsie). Cei mai mari indivizi (50 -80mm) consuma mai pu țin zooplancton ei hrănindu -se aproape exclusiv cu alți pești ( Porumb , 1961, Porumb și colab ., 1979) . Compoziția hranei pentru stavrizi lor de talie mică difer ă de la o luna la alta. În luna iunie consum ă larve de Balanus (mai mult de 55% din totalul con ținutului stomacal) și decapode (22%). În luna următoare, ace știa continu ă să se hr ăneasc ă cu crustacee pelagice. O 55 dată cu răcirea apei (luna octombrie) din zona litoral ă, stavrizii tineri se retrag în ape mai adânci, unde se hr ănesc cu elemente bento – pelagice ( Mesopodopsis slabberi ) și chiar bentale (harpacticide). Importanta hranei zooplan ctonice pentru tinerii stavrizi scade în momentul în care aceștia trec la stadiul de adult și devin r ăpitori. Gingirica (Clupeonella cultiventris cultiventris ) este de asemenea o specie zooplancto nofagă. Hrana sa este compus ă din copepode ( Acartia clausi , Paracalanus parvus, Pseudocalanus elongatus ), cladocere ( Penilia avirostris, Pleopis polyphemoides ) și larve de Balanus . În Delta Dunării și în lacurile de pe litoral, gingirica se hrăne ște cu ciclopide și harpacticide. În zonele portuare și în golfuri, aterin a (Atherina mochon pontica ) face o selecție accentuat ă a hranei. Dovada este prezen ța în cantit ăți mari a lui Mesopodopsis slabberi în conținutul său stomacal (Porumb , 1969, a, b, 1970a) . Exemplarele de 3 -6 cm lungime de bacaliar (Odontogadus merlangus euxinus ) consuma în special organisme planctonice (Acartia, Mesopodopsis ) iar pe măsură ce se dezvolta, cu pe ști (Porumb , 1965) . Dintre pe știi răpitori, Pomatomus saltatrix (lufarul) , în stadiul incipient de dezvoltare, se hrănește cu zooplancton (Porumb , 1968). Componentele cel mai frecvent întâlnite în hrana sa sunt Acartia, Centropages , Paras agitta și larvele de decapode ( Palaemon elegans ). Astfel, zooplanctonul reprezintă baza trofic ă a peștilor din Marea Neagră . Dintre componen ții săi, copepodele, în special Acartia clausi , au cel mai mare rol în nutriția peștilor. Alte specii ( Paracalanus, Oithona, Centropages, Calanus, Pseudocalanus ), deși nu lipsesc din dieta peștilor, au un rol mai scăzut . Se constată că hrănirea peștilor cu zooplancton difer ă de la o specie la alta, de la un anotimp la altul, dar și de la o or ă la alta a ciclului nictemeral. Diferențele țin de stadiul de dezvoltare al peștilor și distribu ție spatio – temporal ă a zooplancton ului. Importanta zooplanctonului ca și surs ă de hran ă pentru pe ști nu este aceea și la indivizii de diferite dimensiuni; zooplanctonul are valoare maxim ă pentru larvele speciilor răpitoare, este redus la tinerii indivizi și devine întâmplător la adul ți. Zooplanctonul este însă primordial în alimentația speciilor pelagice ( șprot și hamsie), indiferent de clasa de mărime. Din punct de vedere cantitativ, produc ția de zooplancton reprezint ă o baza trofica suficient ă pentru hrana pe știlor pelagici din Marea Neagră . Evaluările efectuate de în anii `70, au demonstrat c ă eficien ța consumului de zooplancton de către planctofagi este variază între 0,6-0,8% și 27,3% doar pentru șprot (Y urev, 1972) din produc ția de zooplancton a Mărea Negre . În afara faptului c ă este surs ă de hran ă, zooplanctonul posed ă capacitatea de a se hrăni cu bacterii din ap ă. În acest fel, zooplanctonul intervine în procesul de auto epurare al apelor marine. Dintre speciile epuratoare se numără rotiferele, larvele de nevertebrate bent ale sau Acartia clausi (Porumb , 1974, 1980). În timpul ciclului de via ța, câteva din speciile zooplanctonului au capacitatea de a concentra în țesuturile lor microelemente chimice (Fe, P b, Cu, Al, Zn, etc.). Concentra țiile de ioni metalici pot dep ăși de 100 de mii de ori, p ână la un milioan de ori, pe cele din apa m ării. Prin intermediul transferului din cadrul lan țului trofic, ionii metalici ajung în carnea pe știlor și apoi pot ajunge în corpul uman ( Roșca și colab ., 1968). 2.4 Evenimente majore în planctonul Mării Negre În ultimele decenii planctonul Mării Negre a suferit modificări majore, plecând de la apariția și intensificare procesului de eutrofizare, apariția și propagarea în plancton a unor specii noi , până la apariția unor semne de redresare care se manifestă în u ltimi ani. Astfel, analiza rezultatelor cercetărilor efectuate a permis observarea transformărilor de ordin calitativ și cantitativ din cadrul comunită ții zooplanctonice din apele românești, din ultimii 50 de ani ( Tabel 2-11) (Porumb , 1992b). 56 Tabel 2-11 – Compara ție intre datele privind gradul de dezvoltare cantitativa a zooplanctonului în perioada 1960 -1990 în apele romane ale Mării Negre (D – mii ind.m-3; B- g.m-3) An Iarna Primăvara Vara Toamna D B D B D B D B 1960 -1970 2,5 ± 2,0 0,05 ± 0,04 24,8± 148,4 0,33±1,96 32,9±185,9 1,17±8,40 27,1±25,9 0,28±0,08 1971 -1980 8,2±33,0 0,30± 1,69 39,0±430,1 0,47±7,26 90,5±1534,2 0,49±5,13 13,9±76,5 0,18±1,18 1981 -1990 19,8±99,7 1,68 ± 8,17 75,7±664,9 1,60±12,47 98,7±773,0 4,61±28,70 62,8±377,4 1,91±15,56 Din punct de vedere cantitativ, zooplanctonul s -a dezvoltat cel mai mult în timpul verii, în ultimele decenii. Densitatea sa medie din perioada 1971 -1980 (90,0 mii ind.m-3) și 1981 -1990 (99,0 mii ind.m-3) este de trei ori mai mare decât cea din intervalul 1960 -1970. În ceea ce prive ște biomasa, valorile oscilează intre 0,5 g.m-3 și 4,6 g.m-3. În toamna d eceniului IX a secolului trecut, cantitatea de zooplancton a fost de patru ori mai mare decât cea din perioada anilor 60 -70 și de două ori mai mare decât cea din intervalul 70 -80. Valoarea medie a biomasei a fost de 11 ori mai mare în intervalul anilor 80 – 90 în raport cu cea din anii 70 și aproape de șapte ori mai mare decât cea din anii 60. În iarna anilor 70 -80 și 80 -90, densitatea zooplanctonului a fost de trei, respectiv opt ori mai mare decât cea din deceniul anterior. Același număr de constatări se impune și în cazul structurii calitative a zooplanctonului. În perioada mai sus men ționată, câteva specii au cunoscut o dezvoltare exuberanta (dintre acestea amintim Noctiluca scintillans, Acartia clausi și Pleopis polyphemoides ) (Petran , 1986 , Porumb , 1980, a, b, 1989b, 1992a). Cantitățile acestora stau la baza densită ții și a biomasei ridicate înregistrate în perioada 1981 -1990. În ceea ce o privește pe Noctiluca scintillans , cele mai mari valori ale densită ții și biomasei au atins cifre colosale: 15 1.785 ind.m-3 și 12,1 g.m-3 (media lunii mai din 1980); 306.205 ind.m-3 și 24,5 g.m-3 în luna mai a anului 1985. La litoralul românesc, valorile maxime pentru aceasta specie au fost 874.083 ind.m-3 și 69,9 g.m-3 (in luna mai a anului 1983) ( Porumb , 1992 , a, b ). În perioada 1970 -1974, care reprezintă începutul fenomenului de eutrofizare intensă a apelor din partea de vest a Mării Negre, aceasta specie a avut o densitate de 24,0 -25,0 mii ind.m-3 și o biomasă de 2,0 g.m-3 (iunie 1972, respectiv februarie 1 971). Trebuie spus de asemenea că în deceniile 6 și 7 ale secolului trecut, popula ția de Noctiluca a fost redusă din punct de vedere numeric. Acest caz a fost Înregistrat în luna iunie din anul 1959, când la Agigea, aceasta specie avea o densitate de 18,0 mii ind.m-3 și o biomasă de 1,5 g.m-3. În luna august, 1969, densitatea sa în zona Sf. Gheorghe, la 2m adâncime era 368.500 mii ind.m-3, iar biomasa de 25,2 g.m-3. Într -o altă stație din aceeași zonă, Noctiluca scintillans a depășit 774.000 mii ind.m-3 și 62,0 g.m-3. Zona favorabilă pentru proliferarea popula ției Noctiluca scintillans este zona litorală cu ape calde, bine luminate și bogate în fitoplancton și detritus organic , cele din urmă două condiții fiind tot mai des în perioada 1970 -2000 (Petran și Rusu, 1990 , Porumb , 1992, a, b ). În cadrul zooplanctonului trofic, î n condi țiile create de eutrofizarea crescuta de după 1970, unele specii zooplanctonice au dispărut ( Fam. Monstrillidae ), popula țțiile altora s -au redus considerabil ( Penilia avirostris, Ce ntropages ponticus, Oithona nana , Anomalocera patersoni, Pontella mediterranea , Labidocera patersoni ), în timp ce altele, cu dezvoltări insignifiante in anii anteriori eutrofizării , au devenit acum specii conducătoare atât î n densitate cât și în biomas ă (Acartia clausi, Pleopis polyphemoides ) (Moldoveanu ș Timofte , 2004) . Simplificarea structurii calitative și reducerea diversită ții în specii a fost mai evident ă în apele de mic ă adâncime, cele mai expuse presiunii antrop ice. În astfel de areale, comunit ățile erau adeseori formate din doar 1 -2 specii, de cele mai multe ori specii 57 oportuniste, detrit ofage, capabile s ă consume cantit ățile de substan ță organic ă pusă în libertate în urma înfloriri fitoplanctonice ( Petran , A., 1986, 1988). Transformări semnificative au avut loc și în structura meroplanctonului. Am vorbit mai sus despre reducerea numărului de larve în plancton, în paralel cu înlocuirea unor specii comune de către altele. Acest proces are loc tot din cauza procesului de eutrofizare, proce s în urma căruia mai ales în perioadele calde apare fenomenul de hipoxie, care are ca rezultat mortalități importante în rândul faunei bentale (Petran , 1997). Unul dintre evenimentele cu implicați majore asupra planctonului Mării Negre îl constituie introducerea de specii noi. Astfel, cea mai importanta specie exotică introdusă în bazinul Mării Negre, care a avut un impact major asupra faunei locale a fost identificată în 1982 (un exemplar de 10 -11 cm lungime), un ctenofor identificat în largul coastelor peninsulei Crimeea ( Pereladov, 1988 ), iar mai târziu în nord -vestul Mării Negre ( Zaitsev, 1988 ). La început acest ctenofor a fost identificat ca fiind Bolinopsis infundibulum (Zaitsev , 1988; Pereladov, 1988 ), mai târziu ca Leucotea multicornis (Konsulov, 1990 ),și abia mai târziu ca Mnemiopsi leidyi (Seravin, 1994 ) sau Mnemiopsis Mccradyi (Bogdanova și Konsulova, 1993). În prezent denumirea acestei specii este unanim acceptată la nivelul întregului bazin pontic ca fiind Mnemiopsis ledyi (Agassiz, 1865). Se consideră că originea lui Mnemiopsis este de pe coastele Atlantice ale Americii de Nord și că a fost introdus în Marea Neagră prin intermediul apelor de balast a navelor comerciale (Z aika și Sergeeva , 1990). A în ceput să se reproducă foarte repede și la sfârșitul anilor 80 sa estimat că biomasa sa în întreg bazin pontic ajungea la 1.000.000.000 tone ( Fig. 2-20), (Vinogradov și colab., 1989). Se cunoaște faptul că acest ctenofor se hrănește în mod activ cu zooplancton si mai ales cu crustaceele planctonice dar de asemenea și cu ouă și larve de pește . Sfârșitul anilor 80 fiind marcat un declin al populațiilor zooplanctonice atât în zona de coastă cât și în zonele de larg, dar mai ales un declin al speciilor zooplanctonice cu valoare trofică ridicată care reprezentau suportul nutritiv al peștilor planc tonofagi (Petran și Moldoveanu , 1994). Astfel declinul zooplanctonului a fost urmat de un declin al principalelor stocuri de pești pelagici cu importanță economică (V inogradov și colab., 1989; V olovik și colab. 1993; Z aitsev , 1993). Fig. 2-20 – Distribuția b iomas ei medii a ctenoforului Mnemiopsis leidyi (g.m-2)în Marea Negară (după Mutlu și colab., 1994, cu adăugări după Zaitsev și Manaev, 1997) Dezvoltarea explozivă a lui Mnemiopsis leidyi a început în 1988 și sa realizat în zona golfurilor și apelor costiere. Biomasa maximă înregistrată a fost de 10 -12 kg.m-2 în zona 58 Anapa din sudul coastelor Bulgare, și nu a depășit niciodată valoarea de 1,5 -3 kg.m-2 în zonele de larg (V inogradov și colab. , 1990; S hushkina și V inogradov , 1991; Z aika și Sergeeva , 1990). După ce atins maximul de dezvoltare în 1989 -1990 (în medie 1.200 g.m-2) abundența lui Mnemiosis a început să scadă (V inogradov și colab., 2000). Astfel la litoralul românesc, în peri oada 1991 -1994 Mnemiopsis a înregistrat valori ale biomasei de 2,2 -3,5 g.m- 2 (PETRAN și MOLDOVEANU , 1994) iar în 1995 biomasa sa a coborât până la 0,2 g.m-2 (Radu și colab., 1996 -1997) (Fig. 2-21). Septembrie 1994 Septembrie 1995 Fig. 2-21 – Distribuția biomasei medii a ctenoforului Mnemiopsis leidyi în apele platformei continentale românești Ca răspuns la situația dezastruoasă din Marea Neagră creată de Mnemiopsis , un grup de experți reuniți în cadrul „Joint Group of Experts on the Scientific Aspects of Marine Pollution” (GESAMP) (IMO/FAO/UNESCOIOC/WMO/WHO/IAEA/UN/ UNEP) (GESAMP, 19 97) au propus ca și rezolvarea a situației, introducerea de specii noi care să se hrănească cu Mnemiopsis . Printre speciile sugerate de către specialiști se număra și ctenoforul Beroe ovata . Cu toate că această idee nu a fost niciodată dusă la îndeplinire, în 1997, Beroe sp. a fost semnalat pentru prima dată în Marea Neagră. Astfel, un exemplar adult de Beroe a fost observat în golful Odessa în octombrie 1997 de către A. V. CHERNYAVSKY și determinat ca fiind Beroe cucumis (Zaitsev , 1998). În același timp în apropiere de Șabla (coasta bulgară) un alt exemplar adult a fost identificat ca aparținând speciei Beroe ovata (Konsulov și Kamburska , 1998). În perioada 1997 -1998 Beroe ovata a mai fost s emnalat și în alte zone din nordul Mării Negre ( Konsulov și Kamburska , 1998; Nastenko & Polishchuk, 1999; Prof.M.T. Gomoiu, (Institute of Geoecology, Constanta, Romania) comunicare personală) Până în august 1999, Beroe s-a împrăștiat în toată Marea Neagră el fiind semnalat și pe coastele de nord est (Shiganova și colab., 2000 a,b) dar și în sud (F inenko și colab., 2000 a,b). Despre Beroe ovata se cunoaște că se hrănește în principal cu ctenofore lobate (Kamshilov, 1960a, 1960b; Swanberg, 1974) astfel că hra na sa în Marea Neagră este constituită exclusiv din Mnemiopsis leidyi (Shiganova și colab. 2000b; Vinogradov și colab. 2000; Finenko și colab. 2001). Ca și rezultat abundența lui Mneiopsis a scazut mult iar abundența mesozooplanctonului și capturile de peș te (mai ales Engraulis encrasicolus ) au început să crească (Zagorodnyaya și Kovalev 2001; Kideys 2002). Schimbările actuale care au loc în pelagialul Mării Negre pot fi atribuite și interacțiuni dintre aceste două specii de ctenofore sau mai bine spus abil ități lui Beroe să controleze populația lui Mnemiopsis (Vinogradov și colab., 2000; Finenko și colab., 2000 b, 2001, 2003; Shiganova și colab., 2001; Vostokov și colab., 2001). Toate aceste fenomene apărute acum 30-40 de ani în Marea Neagră în general și la litoralul românesc în special, s -au prelungit și intensificat încă din anii 80. Din acest motiv, în prezent, structura calitativ ă și cantitativ ă a zooplanctonului nu s -a stabilizat încă în prezent dar prezentând semne pentru o posibilă redresare dar ni ciodată la starea care era întâlnită în ani 50. 59 PARTE II CONTRIBUȚII LA EVALUAREA STĂRII ACTUALE A POPULAȚIILOR ZOOPLANCTONICE DIN APELE ROMÂNEȘTI ALE MĂRII NEGRE 60 61 3 Material și metodă 3.1 Zona de lucru În perioada 2004 – 2010 s -au colectat probe de -a lungul întregului litoral românesc din 42 de stații distribuite pe 12 profile ( Fig. 3-1). Fig. 3-1 – Harta cu distribuția stațiilor din care au fost colectate probe de zooplancton în perioada 2004 – 2010 Pentru realizarea tezei de d octorat în perioada 2004 -2010 am participat la 32 de expediții în cadrul cărora am colectat un număr de 5 87 probe de zooplancton ( Fig. 3-2, Fig. 3-3, Fig. 3-4). 62 Fig. 3-2 – Repartiția anuală a probelor colectate în perioada 2004 – 2010 Fig. 3-3 – Repartiția anuală a expedițiilor desfășurate în perioada 2004 – 2010 Fig. 3-4 – Repartiția lunară a probelor colectate în perioada 2004 – 2010 3.2 Colectarea și conservarea probelor de zooplancton 3.2.1 Colectarea probelor de zooplancton La nivel regional (Marea Neagră), în vederea standardizării metodologiei de colectare și prelucrare a zooplanctonului, a fost propusă colectarea acestuia cu ajutorul unui fileu de tip Juday cu diametru intern de 36 cm și sită filtrantă de 150 µm. Aceasta s-a făcut din mai multe considerente, printre care: – este eficient pentru colectarea probelor de zooplancton în condiții de ape eutrofe care se întâlnesc în Marea Neagră; 63 – se utilizează la scară largă în zona Mării Negre (România, Bulgaria, Rusia, U craina, Georgia), aceasta permițând compararea ulterioară a datelor cu cele obținute în alte zone (Manual for zooplankton sampling and analysis în the Black Sea Region – Draft). Un asemenea tip de fileu Juday cu deschidere de 36 cm și sită filtrantă de 150 µm a fost utilizat pe toată perioada de studiu (figura 5), în mod excepțional a fost utilizat în timpul a două expediții desfășurate în anul 2008 un fileu de tip Nansen (diametru de 70 cm și sită filtrantă de 100 și 55 de µm (figura 6). Colectarea probelor d e zooplancton s -a executat prin tractarea pe verticală, cu o viteză de 0,5 -1 m/s, a fileului în masa apei, pe orizonturi standard: 10 -0 m, 25 -10 m, 50 -25 m, 100 – 50 m și 200 -100 m. Pentru asigurarea unei poziții cât mai verticale a fileului în apă se utiliz ează lesturi de 10 -20 kg în funcție de gradul de agitare al mării sau de curenții marini existenți în zona de lucru (Roger H. et al, 2000). După colectare fileul este ridicat pe puntea navei și spălat ușor cu furtunul cu apă de mare pentru eliberarea org anismelor care au rămas blocate în sita filtrantă (figura 6) (Roger H. et al, 2000). Fig. 3-5 – Fileu Juday Fig. 3-6 – Fileu Nansen Colectarea în orizonturile profunde se realizează cu ajutorul mecanismului de închidere al fileului (figura 7). Fileul este tractat pe verticală până la adâncimea dorită, în momentul atingeri acesteia, un mesager (figura 8) este trimis în jos pe firul de tractare până l a mecanismul de închidere care este atașat pe fileu, odată ajuns aici mesagerul declanșează mecanismul care eliberează fileul, acesta rămânând agățat în coarda de siguranță (figura 9). În cazul în care colectarea s -a efectuat pe un orizont profund (ex. 2 5-10 m) spălarea fileului se realizează numai în parte inferioară filtrantă pentru a împiedica organismele care au rămas agățate în parte închisă nefiltrată să contamineze proba. Fileul se termină cu un borcan colector în care se adună proba în timpul fi ltrării, acest borcan trebuie să fie prevăzut cu ferestre mici care să contribuie la scăderea presiunii care se creează în fileu pe perioada tractării sale pe verticală (Roger H. et all, 2000). Pentru determinarea adâncimi la care este lansat fileul este utilizată lungimea cablului și înclinația acestuia (tabel 1) (Roger H. et all, 2000) ( Manual for zooplankton sampling and analysis în the Black Sea Region – Draft). 64 Fig. 3-7 – Mecanism de închidere Fig. 3-8 – Mesager Fig. 3-9 – Recuperarea fileului cu ajutorul corzii de siguranță Pentru determinarea volumului de apa filtrată se folosește lungimea cablului sau măsurătorile realizate cu turometru montat pe inelul superior al fileului (Roger H. et all, 2000). Vf= L ×πR2 (Vf=volum filtrat, L=lungime cablu, R=rază inel superior fileu) Tabel 3-1 – Determinar ea lungimii cablului necesar pentru a ajunge la orizonturile standard în funcție de înclinația cablului (L= H/cos β×) (conform: Manual for zooplankton sampling and analysis in the Black Sea Region – Draft) Orizonturi standard H(m) Unghiul cablului ( β) 50 100 150 200 250 300 350 400 450 500 550 600 10 10 10 10 11 11 12 12 13 14 16 17 20 25 25 25 26 27 28 29 31 33 35 39 44 50 50 50 51 52 53 55 58 61 65 71 78 87 100 100 100 102 104 106 110 115 122 131 141 156 174 200 200 201 203 207 213 221 231 244 261 283 311 349 400 × – valoarea lui cos β, care poate fi utilizat ă pentru determinarea lungimii cablului: β 50 = 0,996; β 100 = 0,985; β 150 = 0,966; β 200 = 0,940; β 250 = 0,906; β 300 = 0,866; β 350 = 0,819; β 400 = 0,766; β 450 = 0,707; β 500 = 0,643; β 550 = 0,574; β 600 = 0,500. 3.2.2 Conservarea probelor de zooplancton După colectare, probele de zooplankton, au fost depozitate în borcane de plastic sau sticlă de 500 ml, conservate în soluție de formaldehidă tamponată 4%. În cazul în care se urmărește cole ctarea de probe pentru determinări chimice, biochimice, moleculare sau 65 genetice, conservarea probelor nu se mai face cu ajutorul soluției de formaldehidă . Pentru asemenea tipuri de analize , conservarea se realizează cu: alcool etilic absolut, conservare în azot lichid, conservare în congelator, congelare în azot lichid sau congelator, sau chiar prin uscare . 3.3 Analiza cantitativă și calitativă a probelor de zooplancton 3.3.1 Analiza calitativă Odată aduse în laborator prob ele de zooplancton au fost lăsate la sedimentat pentru o perioadă de cel puțin o săptămână. Pentru prelucrarea la microscop a fost eliminat surplusul de apă din borcan până s -a ajuns la un volum de aproximativ 100 ml sau mai mare, în funcție de abundență organismelor din probă. După concentrarea probei, s -a realizat triajul taxonomic al acestora sub lupa binoculară și microscop invers (figura 10). Triajul s -a realizat prin extragerea din probă a unei subprobe de 5 ml din care au fost numărate organismele. Numărarea organismelor s -a realizat într -o cameră de numărare circulară cu diametrul de 9 cm pe care a fost trasat un caroiaj de ghidare (figura 11). Acest proces a fost repetat până când au fost numărate cel puțin 100 de exemplare din specia dominantă. P entru restul organismelor rare sau de dimensiuni mai mari, proba este examinată în întregime. Fig. 3-10 – Stereomicroscoape și microscop invers folosite în timpul procesului de triaj 66 Fig. 3-11 – Camera de numărare folosită în timpul procesului de triaj Pentru determinarea speciilor au fost folosite determinatoare care descriu speciile zooplanctonice din Marea Neagră: – Mordukhay -Boltovskoy, F.D. (Ed.). (1968b): Ghidul de identificare al faunei din Marea Neagră și Marea Azov. – Kiev: Naukova Dumka Publ., T. 1 (Protozoa, Porifera, Coelenterata, Ctenophora, Nemertini, Nemathelminthes, Annelida, Tentaculata), 423 pp. (in rusă). – Mordukhay -Boltovskoy, F. D. (Ed.). (1969): Ghidul de identificare al faunei din Marea Neagră și Marea Azov. – Kiev: Naukova Dumka Publ., T. 2 (Artropoda: Cladocera, Calanoida, Cyclopoida, Monstrilloida, Harpacticoida, Ostracoda, Cirripedia, Malacostraca, Decapoda), 536 pp. (in rusă ). – Mordukhay -Boltovskoy, F.D. (Ed.). (1972): Ghidul de identificare al faunei din Marea Neagră și Marea Azov. – Kiev: Naukova Dumka Publ., T. 3 (Arthropoda, Mollusca, Echinodermata, Chaetognatha, Chordata: Tunicata, Ascidiacea, Appendicularia), 340 pp. (in rusă). – Precum și alte surse de documentare pentru identificarea speciilor cosmopolite: – TREGOUBOFF G., ROSE M., 1957 – Manuel de planctonologie Mediterraneenne, Cente National de la Recherche Scientifique, Paris, tome I -II (în franceza). – http://copepodes.o bs-banyuls.fr Nu toate grupele de organisme identificate în probe au putut fi determinate la nivel de specie. O parte din organismele meroplanctonice (bivalve, gastropode, polichete), au fost identificate doar la nivel de grup. 3.3.2 Analiza cantitativă Analiza cantitativă constă în aprecierea numărului de organisme și a biomasei lor pe o unitate de volum cunoscută ( ind./m-3, mg/m -3). Numărarea organismelor zooplanctonice din probele colectate pe specii și pe grupe sistematice (încrengături, clase, ordine , familii etc.) s -a realizat concomitent cu sortarea și identificarea lor. Prin însumarea valorilor abundenței numerice a fiecărui taxon, ținând cont de unitatea de volum din care a fost numărată, volumul probei și volumul filtrat, s -a stabilit abundența t otală a organismelor zooplanctonice pe 1m3. În ceea ce privește biomasa, există mai multe modalități de exprimare a acesteia: greutate umedă, greutate uscată, greutate calcinată, conținut în carbon sau caloricitate. Pentru a putea compara datele colectate în perioada 2004 – 2009 cu datele colectate anterior, precum și cu datele colectate de alte țări de la Marea Neagră, am apelat la determinarea biomasei umede prin metoda Petipa. Această metodă se bazează pe greutatea predeterminată a organismelor zooplanc tonice pe specii, marini și stadii de dezvoltare. Biomasa umedă a fost exprimată în mg/m -3 și a fost determinată prin multiplicarea biomasei specifice a fiecărui organism zooplanctonic cu numărul de ind./m-3. 3.4 Prelucrarea datelor obținute Pentru vizualizar ea datelor obținute este folosit softul de vizualizare și interpretare al datelor oceanografice OCEAN DATA VIEW 4.1. Datele obținute au fost prelucrate , utilizând program ul PRIMER v6 , pentru calcularea indicilor ecologici și de diversitate (Roger H. et al, 2000). 67 3.5 Analiza sinecologică Acest tip de analiză permite identificarea cu precizie a speciilor cu ponderea cea mai însemnată în ecosistem sub aspect funcțional, al schimburilor energetice cu mediul, adică speciile caracteristice unui biotop sau cele ca re au ajuns întâmplător în zona studiată. De asemenea, analiza sinecologică permite stabilirea interrelațiilor dintre diferitele specii ce alcătuiesc biocenoza. Dintre indicii ecologici analitici, îi voi folosi pe următorii: Abundența (A), care reprezintă numărul total al indivizilor unei specii dintr -o anumită zonă (Gomoiu, Skolka, 2001). Aceasta se raportează de regulă la unitatea de măsură, în cazul nostru metrul cub ( ind./m3). În funcție de valoarea acestui parametru, speciile pot fi rare, re lativ comune, abundente și foarte abundente. Constanța (Frecvența) – C, F exprimă continuitatea unei specii într -un anumit biotop (Gomoiu, Skolka, 2001). Acesta este un indicator de tip structural și reprezintă raportul procentual dintre numărul de prob e în care apare o anumită specie și numărul total de probe analizate. Se calculează după formula: CA = (n A / N) x 100 , unde: CA = constanța speciei A; nA = numărul probelor care conțin specia A; N = numărul total de probe examinate; În funcție de valoa rea constanței lor în probe, speciile se pot împărți în următoarele categorii: C1 – accidentale – prezente în 1 – 25% din probe; C2 – accesorii – prezente în 25,1 – 50% din probe; C3 – constante – prezente în 50,1 – 75% din probe; C4 – euconstante – prezente în 75,1 – 100% din probe. Dominanța (D) sau abundența relativă reprezintă raportul dintre efectivele unei specii și suma efectivelor celorlalte specii din aria studiată (Gomoiu, Skolka, 2001). Acest parametru se calculează după formula: DA = (n A / N) x 100 , unde: DA = dominanța speciei A; nA = numărul indivizilor speciei A din probă; N = numărul total de indivizi din probă; În funcție de valoarea procentului rezultat, speciile se distribuie în următoarele clase de dominanță: D1 – subrecedent e, atunci când procentul este < 1,1%; D2 – recedente , când procentul este cuprins între 1,2 – 2%; D3 – subdominante , când procentul este cuprins între 2,1 – 5%; D4 – dominante , când procentul este cuprins între 5,1 – 10%; D5 – eudominante , când procent ul este > 10,1%; Indicii ecologici sintetici permit cumularea valorilor unor indici analitici, oferind o imagine de ansamblu asupra interrelațiilor dintre speciile unei biocenoze sau pe baza acestora, permit compararea mai multor biocenoze (Gomoiu, Skolk a, 2001). Indicele de semnificație ecologică (W, indicele Dzuba), care exprimă relația dintre indicatorul structural (constanța) și cel de productivitate (dominanța) și reflectă poziția speciilor în biocenoză. Acest indice se calculează după formula: WA = (CA x D A x 100) / 10.000 , unde: WA = semnificația ecologică a speciei A; CA = constanța speciei A; 68 DA = dominanța speciei A. După valorile obținute, speciile se împart în următoarele categorii: W1 – cu valori < 0,1%; W2 – cu valori între 0,1 – 1%; W3 – cu valori între 1,1 – 5%; W4 – cu valori între 5,1 – 10%; W5 – cu valori > 10%. Clasa W 1 corespunde speciilor accidentale, clasele W 2 și W 3 corespund speciilor accesorii sau însoțitoare, iar clasele W 4 și W 5, speciilor caracteristice sau edificato are ale comunității analizate. 3.6 Analiza diversității Diversitatea ecologică reprezintă unul dintre cele mai complexe concepte, incluzând aspecte diferite ce se referă la: diversitatea specifică, genetică, diversitatea ecosistemelor, a resurselor mediului et c. Numărul de specii dintr -un habitat sau bogăția în specii este un indice simplu al diversității (Gomoiu, Skolka, 2001). Cel mai utilizat este indicele Margalef (d), care reprezintă raportul dintre numărul de specii dintr -un biotop oarecare și logaritmu l numărului de exemplare înregistrat și se calculează după formula: D = (S – 1) / log e N, unde: S = numărul de specii din biotopul analizat; N = numărul total de exemplare înregistrat în biotopul analizat Există unii indici de diversitate care iau în co nsiderare modul în care indivizii identificați într -o probă este împărțit între speciile din proba respectivă, adică echitabilitatea. Cea mai răspândită metodă de calculare a diversității o reprezintă indicele Shannon – Wiener , a cărui formulă de calcul es te următoarea: H’ = – ΣPi logP i, unde: H’ = indicele diversității Shannon – Wiener; Pi = proporția indivizilor prin care specia i este reprezentată în comunitate; Pi= n/N, unde n= numărul de indivizi ai speciei i N = numă rul total de indivizi ai tuturor speciilor din probă LogP i poate fi diferit în bază 2, în bază 10 sau în bază e. Indicele de echitabilitate Pielou (J’ sau E) este o măsură a informației relative din comunitate, reflectând gradul de echilibru sau dezechilibru a unei biocenoze, ținând cont de faptul că o biocenoză cu diversitate maximală are o stabilitate maximă (Gomoiu, Skolka, 2001). Acest indice se calculează după formula: J’ = H’ / log 2S, unde: H’ = diversitatea Shannon – Wiener; S = numărul total de specii din probă. 69 4 Structura calitativă și cantitativă a zooplanctonului în perioada 2004 -2010 4.1 Structura și distribuția p opulațiilor zooplanctonice în 2004 În perioada aprilie -septembrie 2004 au fost colectate în cadru a 6 expediții un număr de 98 (aprilie -14, mai -16, iunie -16, iulie -15, august 16, septembrie 21) probe de zooplancton din orizonturile standard 10 -0 m, 25 -10 m și 50 -25m. Probele au fost colectate și analizate conform metodologiei descrise în capitolul 3. În această perioadă au putut fi surprinse manifestările populației zooplanctonului în trei sezoa ne: primăvară (lunile aprilie și mai), vară (lunile iunie, iulie și august) și toamnă în luna septembrie. 4.1.1 Sezonul de primăvară 2004 În perioada aprilie – mai 2004 au fost colectate și analizate 14 probe de zooplancton din zona de nord a litoralului rom ânesc (aprilie) și 16 din zona de sud (mai), ( Fig. 4-1) Aprilie Mai Fig. 4-1 – Harta stațiilor efectuate în primăvara anului 2004 Comunitatea zooplanctonic ă din perioada de primăvară a anului 2004 a fost bine reprezentată din punc t de vedere calitativ, înregistrându -se nu mai puțin de 23 de taxoni (21 în aprilie și 16 în mai) , (ANEXA II ). De remarcat pentru această perioadă este situați cladocerelor care sunt reprezentate printr -un număr mare de specii (6 taxoni) și prin tr-o abundență ridicat ă pentru această perioadă a anului (221 ind.m-3 în zona de nord a litoralului în stația de larg a profilului Portița , în luna aprilie ). Situație este datorată în principal temperaturilor mai ridicate ale apei mării care se situează chiar peste media din perioada 1996 -2003 ( RAPORT STAREA MEDIULUI MARIN INCDM 2004 ) înregistrate în această perioadă , care s -au situat în limitele a 10,7 -12,2 oC (Fig. 4-2), dar și aportului ridicat de ape dulci al Dunării care s -a manifestat prin variații majore a s alinității (0,7 -13,6 PSU), (Fig. 4-3), ceea ce a determinat prezența unor specii dulcicole de cladocere ( Chidorus sphaerinus, 70 Bosmina longirostris, Daphnia longispina, Diaphanosoma brachiurum ) în apel marin e din zona gurilor Dun ării. Aprilie Mai Fig. 4-2 – Variația temperaturii (°C)apelor mării în aprilie 2004 Aprilie Mai Fig. 4-3 – Variația salinității (PSU)apelor mării în aprilie 2004 Analizând distribuția zooplanctonului trofic se poate observa influența directă a temperaturii și salinității, care a determinat proliferarea speciilor vernale , conducând la obținerea unor valori medii de abundență și biomasă mai ridicate în l una aprilie ( Fig. 4-4). Valorile maxime de abundență și biomasă au fost înregistrate în luna aprilie în stația Portița 30 m unde zooplanctonul a atins valorile de 13.353 ind .m-3, respectiv 307 mg.m-3. De asemene a,această stație este singura în care a fost semnalată prezența speciei Noctiluca scintillans în această perioadă, specie considerată netrofică datorită conținutului ridicat de apă (Fig. 4-5). Compozi ția specifică a zooplanctonului a fost cea mai bogată din anul 2004, astfel în luna aprilie înregistrându -se nu mai puțin de opt specii de copepode si șase de cladocere. Grupul cladocerelor a înregistrat de asemenea cel mai mare număr de specii din 2004, situația datorându -se după cum am mai menționat prezenței elementelor dulcicole. Repartiția 71 procentuală în cadrul grupelor componente ale zooplanctonului trofic, este una normală pentru această perioadă, cu o dominanță clară a copepodelor vernale care au a tins maximul de dezvoltare a abundenței și biomasei în aprilie, în această perioadă ele reprezentând peste 90% (Fig. 4-4) Fig. 4-4 – Distribuția zooplanctonului trofic la litoralul românesc în primăvara 2004 1 2 Fig. 4-5 – Distribuția abundenței (1) și biomasei (2) zooplanctonului trofic în primăvara anului 2004 O dată cu creșterea temperaturilor în luna mai, are loc o schimbare de compoziție calitativă în cadrul zooplanctonului. Astfel componenta reprezentativă ca abundență și 72 biomasă nu mai este cea trofică, ci devine cea netrofică (Fig. 4-6). Situația se datorează pe de o parte creșterii temperaturilor apei mării (care a facilitat dezvoltarea speciilor oportuniste cu ciclu rapid) (Fig. 4-2) dar și de o creștere și mai semnificativă a salinității care oscilează în această perioadă între 15 -17 PSU față de 1 -13 PSU în aprilie ( Fig. 4-3). Fig. 4-6 – Compoziția calitativă a zooplanctonului în sezonul de primăvară 2004 Analiza sinecologică a abundenței speciilor zooplanctonice identificate în primăvara anului 2004 a scos la iveală următoarele : – specia conducătoare a fost Acartia claus i în luna aprilie și Noctiluca scintillans în mai (aceste specii înregistrând valori maxime ale F, D și W), ( Tabel 4-1); – zonele cele mai echilibrate au fost cele din fața gurilor Dunării zonă în care s -au înregistrat cele mai mari val ori ale indicilor de diversitate și echitabilitate ( ANEXA III); 73 Tabel 4-1 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în primăvara 2004 Aprilie Denumire organism Total Nr apari ții F% D% W% Acartia clausi 19708 11 92 63.99 58.66 Pseudocalanus elongatus 6004 10 83 19.49 16.25 Cyclops sp. 1493 12 100 4.85 4.85 Paracalanus parvus 1436 10 83 4.66 3.89 Pleopis polyphemoides 461 12 100 1.5 1.5 Podon sp. 394 9 75 1.28 0.96 Balanus larve: 508 7 58 1.65 0.96 Bivalvia larve 254 8 67 0.83 0.55 Eurytemora affini s 154 9 75 0.5 0.38 Harpacticida sp. 141 4 33 0.46 0.15 Daphnia longispina 95 5 42 0.31 0.13 Polychaeta larve 43 8 67 0.14 0.09 Oithona similis 20 5 42 0.07 0.03 Parasagitta setosa 23 4 33 0.07 0.02 Noctiluca scinti llans 35 1 8 0.11 0.01 Calanus euxinus 17 3 25 0.06 0.01 Bosmina longirostris 1 2 17 0 0 Chidorus sphaerinus 5 1 8 0.02 0 Cladocera varia 2 1 8 0.01 0 Decapoda larve 0.4 1 8 0 0 Oikopleura dioica 2 1 8 0.01 0 Mai Denumire organism Total Nr apari ții F% D% W% Noctiluca scintil lans 3365.32 12 86 86.84 74.43 Acartia clausi 171.1505 14 100 4.42 4.42 Oikopleura dioica 146.0282 14 100 3.77 3.77 Polychaeta larve 82.6481 14 100 2.13 2.13 Balanus larve 59.06521 14 100 1.52 1.52 Pseudocalanus elongatus 36.60494 14 100 0.94 0.94 Pleopis polyphemoides 5.075231 13 93 0.13 0.12 Bivalvia larve 1.831933 12 86 0.05 0.04 Paracalanus parvus 1.597478 10 71 0.04 0.03 Harpacticida sp. 4.353182 3 21 0.11 0.02 Oithona similis 1.088865 10 71 0.03 0.02 Podon sp. 0.152082 4 29 0.00 0.00 Mesopodopsis slabberi 0.2751 1 7 0.01 0.00 Calanus euxinus 0.057374 4 29 0.00 0.00 Gasteropoda larve 0.044978 2 14 0.00 0.00 Eurytemora affinis 0.014148 1 7 0.00 0.00 74 4.1.2 Sezonul de vară 2004 În perioada sezonului de vară din 2004 au fost întreprinse trei campanii de colectare de probe (iunie, iulie și august). În acest interval au fost colectate 47 de probe, numai în sectorul sudic al litoralului ( Fig. 4-7). Iunie Iulie August Fig. 4-7 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în vara 2004 Comunitatea zooplanctonică din perioada de vară a anului 2004 a fost mult mai puțin reprezentativă față de sezonul de primăvară, în această perioadă identificându -se doar 20 de taxoni (ANEXA II). Grupul cel mai bine reprezentat în această perioadă fiind cel al copepodelor care a fo st reprezentat de opt specii. Dintre aceste specii se remarcă Anomalocera patersoni specie hiponeustonică care a fost semnalată sub formă de nauplii, Această specie fiind considerată dispărută în perioada de intensă eutrofizare (1970 -1990) . Condițiile fiz ico-chimice din vara anului 2004 au fost oscilante . Astfel valorile de temperatură s-au situat între 16,5 – 23,3 °C (maxima înregistrată în luna august) cele de salinitate între 12,6 – 17,5 PSU (cu valori maxime în iunie) iar oxigenul între 5,4 – 11,0 cm3 (cu valoarea minimă în august). Această situația a facilitat dezvoltarea zooplanctonului 75 netrofic reprezentat de Noctiluca scintillans , grup care a dominat în întregime sezonul de vară 2004. Iunie Iulie temperatură (°C) salinitate (PSU) oxigen dizolvat (cm3) August Fig. 4-8 – Evoluția factorilor fizico -chimici la litoralul românesc în vara anului 2004 Structura calitativă a zooplanctonului total din vara anului 2004 a fost caracterizată de o scădere constantă a abundențelor și biomaselor către toamnă, situație datorată proliferării începând cu luna mai a zooplanctonului netrofic care înregistrează valori maxime de dezvoltare în iunie (Fig. 4-9). Astfel pe fondul proliferării componentei netrofice, componenta trofică suferă doar din punct de vedere cantitativ (Fig. 4-10). Structura sa calitativă continuând să se îmbunătățească către toamnă, înregistrându -se o repartizare uniformă între grupele sale componente în lunile iulie și august. Această situație nu poate intra în categoria elementelor care pot indica o ușoară reabili tare a componentei planctonice prin faptul că, chiar dacă componenta zooplanctonică trofică este uniform repartizată între grupele componente, aceste grupe sunt în continuare reprezentate de specii oportuniste. Speciile precum, Acartia clausi (maxim de dez voltare în iunie 4.495 ind.m-3 și 74 mg.m-3), Penilia avirostris (maxim de dezvoltare în iunie 25.500 ind.m-3 și 230 mg.m-3) și larvele planctonice de Balanus improvisus (maxim de dezvoltare în iunie 23.250 ind.m-3 și 76 320 mg.m-3) sunt încă specii dominante în plancton așa cum erau și în perioada de intensă eutrofizare (`70 -`90) ( Fig. 4-10). Fig. 4-9 – Evoluția abundențelor și biomaselor medii ale zooplanctonului total în vara anului 2004 Distribuția spațială a zooplanctonului trofic și netrofic în sezonul de vară ( Fig. 4-11) a fost influențată de factorii de mediu ( Fig. 4-8), dar tot odată distribuția celor două componente este complementară, astfel că în stațiile în care se întâlnesc valori ridicate de zooplancton netrofic cel netrofic se întâlnește în cantităț i reduse ( Fig. 4-11). Rezultatele analiza sinecologică realizată pe baza abundenței speciilor zooplanctonice din vara anului 2004 ( Tabel 4-2) a scos în evidență că specia eudominantă a fost Noctiluca scintillans , urmată de trei specii subdominante, cladocerul Pleopis polyphemoides, larvele de Balanus și copepodul Acartia clausi . Restul speciilor (16) fiind specii subrecedente și recedente, specii mai puțin importante în cadrul zooplanctonului, ele înregistrând frecvențe mai ridicate dar cu o abundență scăzută. Fig. 4-10 – Evoluția abundențelor și biomaselor medii și compoziției calitativă ale zooplanctonului trofic în vara anului 2004 În toate stațiile, indici de diversitate prezintă variații foarte largi: Shannon -Wiener prezintă între 0,1 – 2,3, în timp ce echitabilitatea între 0,02 – 0,86. Variabilitatea foarte mare înregistrată de cei doi indici reflectă un grad ridicat de dezechilibru în cadrul populațiilor zooplanctonice ( ANEXA III). 77 Iunie Iulie August Iunie Iulie August Fig. 4-11 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic (sus) și netrofic (jos) în sezonul; de vară 2004 78 Tabel 4-2 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în vara 2004 Nr apari ții F% D% W% Noctiluca scinti llans 1285693 39 95.1 90.801 86.371 Pleopis polyphemoides 53364 30 73.2 3.769 2.758 Balanus larve: 33492 40 97.6 2.365 2.308 Acartia clausi 20349 40 97.6 1.437 1.402 Bivalvia larve 8638 26 63.4 0.610 0.387 Oikopleura dioica 5290 31 75.6 0.374 0.283 Polychaeta larve 3583 36 87.8 0.253 0.222 Pseudocalanus elongatus 1635 23 56.1 0.116 0.065 Gasteropoda larve 772 21 51.2 0.055 0.028 Penilia avirostris 1098 11 26.8 0.078 0.021 Centropages ponticus 428 21 51.2 0.030 0.016 Decapoda larve 481 18 43.9 0.034 0.015 Parasagitta setosa 394 20 48.8 0.028 0.014 Oithona similis 372 15 36.6 0.026 0.010 Harpacticida sp. 148 9 22.0 0.010 0.002 Paracalanus parvus 94 8 19.5 0.007 0.001 Calanus euxinus 93 6 14.6 0.007 0.001 Mesopodopsis slabberi 9 2 4.9 0.001 0.000 Evadne tergestina 8 2 4.9 0.001 0.000 Anomalocera patersoni 0.4 1 2.4 0.000 0.000 79 4.1.3 Sezonul de toamnă 2004 În perioada sezonului de toamnă din 2004 au realizată o singură expediție de colectat probe în luna septembrie (), de -a lungul întregului litoral românesc. În cadrul acestei expediții au fost colectate 21 de probe de zooplancton. Fig. 4-12 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în luna septembrie 2004 Condițiile fizico -chimice din toamna anului 2004 au fost mai puțin oscilante în cazul temperaturii și mai mult în cazul salinității și oxigenului. Astfel valorile de temperatură s -au situat înt re 19,2 – 21,2 °C cele de salinitate între 6,1 – 17,8 PSU (iar oxigenul între 6,5 – 9,3 cm3. Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-13 – Distribuția spațială a factorilor fizico -chimice în toamna 2004 Comunitatea zooplanctonică din perioada de toamnă a anului 2004 a fost cea mai săracă față de restul sezoanelor, astfel în această perioadă au fost identificate doar 14 taxoni. Grupele dominante au fost copepodele (5 taxoni) și organismele meroplanctonice (5 taxoni). Numărul redus de specii identificate în această perioadă poate fi pus pe continuarea procesului de degradare care s -a înregistrat în vară și care a continuat și în acest sezon , (ANEXA II). 80 De remarcat pentru aces t sezon este revenirea structurii calitative a zooplanctonului la una normală înregistrată și în luna aprilie a aceluiași an, perioadă în care componenta trofică o depășea pe cea netrofică atât ca abundență cât și ca biomasă ( Fig. 4-14). a b Fig. 4-14 – Structura abunden ței (a – ind.m-3) și biomasei (b – mg.m-3) medii a zooplanctonului total în septembrie 2004 În cadrul structurii calitative a zooplanctonului cea mai drastică modificare o suferă grupul cladocerilor , grup în cadrul căruia specia oportunistă Pleopis polyphemoides este înlocuită complet de specia indicatoare de condiții bune Penilia avirostris , specie care în perioada anilor `60 era una din componentele de baza a biocenozei planctonice. Rezultatele analiza sinecologică realizată pe baza abundenței speciilor zooplanctonice înregistrate în toamna anului 2004 ( Tabel 4-3) a scos în evidență că speciile eudominante au fost Balanus improvisus reprezentat de stadiile sale planctonice, urmat de Noctiluca scintillans și copepodul Acartia cl ausi. Restul speciilor fiind specii subdominante ( Penilia avirostris și larvele de polichete) recedente (3) și subrecedente (6). La fel ca și în sezonul de vară se constată dominanța speciilor oportuniste, care indică în continuare o stare de dezechilibru la nivelul planctonului. În probele analizate, indici de diversitate prezintă variații destul de mici față de sezonul precedent. Astfel, indicele Shannon -Wiener a variat între 0,9 – 2,1, în timp ce echitabilitatea între 0,3 – 0,9. Variabilitatea mai mari înregistrată față de perioada de toamnă indică prezența unui grad mai ridicat de echilibru în biocenoza planctonică fapt remarcat și prin scăderea semnificației ecologice a lui Noctiluca scintillans . De asemenea se constată o valoare mai ridicată a indicilor de diversitate, în special în zona de sud a litoralului, departe de efectele perturbatoare ale inputului de apă din Dunăre ( ANEXA III). 81 Tabel 4-3 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în toamna 2004 Total Nr apari ții F% D% W% Balanus larve 11966.6 19 100 47.58 47.58 Noctiluca scintil lans 5952.868 17 89 23.67 21.18 Acartia clausi 4465.899 19 100 17.76 17.76 Penilia avirostris 1117.614 18 95 4.44 4.21 Polychaeta larve 1022.124 17 89 4.06 3.64 Parasagitta setosa 177.4252 9 47 0.71 0.33 Pseudocalanus elongatus 178.9962 5 26 0.71 0.19 Oikopleura dioica 131.0574 5 26 0.52 0.14 Gasteropoda la rve 39.297 6 32 0.16 0.05 Decapoda larve 37.9208 6 32 0.15 0.05 Bivalvia larve 44.2098 2 11 0.18 0.02 Oithona similis 9.4314 2 11 0.04 0.00 Calanus euxinus 6.288 1 5 0.03 0.00 Centropages ponticus 1.572 1 5 0.01 0.00 82 4.2 Structura și distribuția populațiilor zooplanctonice în 2005 4.2.1 Sezonul de primăvară 2005 Comunitatea zooplanctonic ă din perioada de primăvară a anului 2005 la fel ca și în cazul anului 2004 se caracterizează în special prin prezența unui număr mare de specii de cladocere , situați e generată în principal de aceeași factori de temperatură (ridicată) , salinitate (scăzută) din zona gurilor Dunării (Fig. 4-15). Valorile înregistrate de acești factori de mediu au creat condiții optime pentru dezvoltarea unor populați numeroase, reprezentate în general de specii dulcicole ( Bosmina longirostris, Daphnia longispin a și, Chidorus sphaerinus ). Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-15 – Distribuția spațială a factorilor fizico -chimic i în primăvară a anului 2005 Structura calitativă a zooplanctonului din acest sezon a fost reprezentată de 24 de taxoni, iar grupul dominant a fost cel al copepodelor (9 taxoni), urmat de cel al cladocerelor (6 taxoni) ( ANEXA II ) De asemenea structura cantitativă a zooplanctonului din acest sezon a fost dominată de componenta trofică atât ca abundență cât și ca biomasă ( Fig. 4-16). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-16 – Structura calitativă a mediei zooplanctonului total din primăvara anului 2005 Zooplanctonul trofic a atins valori maxime de dezvoltare în zona de coastă în stația Gura Buhaz 5m unde datorita condițiilor optime de mediu copepodul Acartia clausi a dezvoltat populații abundente ce au contribuit la atingerea valorilor maxime de 68.000 ind.m-3 și o biomasă de 680 mg.m-3 (Fig. 4-17). 83 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-17 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în primăvara 2005 Zooplanctonul netrofic reprezentat de Noctiluca scintillans a înregistrat valori mai ridicate de densitate decât în primăvara anului precedent, această situație datorându -se în principal condițiilor de mediu mai prielnice. Astfel valorile maxime de densitate ( 11.500 ind.m-3 și 710 mg.m-3) s-au înregistrat în zona de mal din zona de sud a litoralului românesc în stația Costinești 5m (Fig. 4-18). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-18 – Distribuția spațială a zooplanctonului netrofic în primăvara 2005 Analiza sinecologică a populațiilor zooplanctonice din sezonul de primăvară al anului 2005 scoate în evidență faptul că aceste comunități prezintă un grad ridicat de zechilibru, existând doar doua specii dominate din totalul de 24 ( Acartia clausi și Noctiluca scintillans ), (Tabel 4-4). Diversitatea si echitabilitatea, în continuare prezintă o variabilitate ridic ată și cu valori mai ridicate în zona de sud a litoralului, departe de influența Dunării ( ANEXA III). 84 Tabel 4-4 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanctonice identificate în primă vara 2005 Total Nr apariții F% D% W% Acartia clausi 272857 31 100 74.997 74.997 Noctiluca scintil lans 45852.7 26 84 12.603 10.570 Balanus larve 21226.9 31 100 5.834 5.834 Pseudocalanus elongatus 13325 28 90 3.662 3.308 Oikopleura dioica 4810.38 12 39 1.322 0.512 Pleopis polyphemoides 852.361 25 81 0.234 0.189 Bivalvia larve 681.805 22 71 0.187 0.133 Polychaeta larve 609.697 23 74 0.168 0.124 Paracalanus parvus 1335.13 9 29 0.367 0.107 Cyclops sp. 745.868 10 32 0.205 0.066 Harpacticida sp. 345.228 15 48 0.095 0.046 Podon sp. 371.362 12 39 0.102 0.040 Oithona similis 282.943 14 45 0.078 0.035 Eurytemora affinis 370.183 10 32 0.102 0.033 Calanus euxinus 41.8522 8 26 0.012 0.003 Chidorus sphaerinus 46.1744 4 13 0.013 0.002 Decapoda larve 21.6136 3 10 0.006 0.001 Parasagitta setosa 7.0734 4 13 0.002 0.000 Daphnia longispina 12.7714 2 6 0.004 0.000 Bosmina longirostris 14.7366 1 3 0.004 0.000 Pontella mediterranea 4.9122 1 3 0.001 0.000 Evadne spinifera 4.9122 1 3 0.001 0.000 Gasteropoda larve 4.9122 1 3 0.001 0.000 Mesopodopsis slabberi 0.393 1 3 0.000 0.000 85 4.2.2 Sezonul de vară 2005 Sezonul de vară al anului 2005 se caracterizează în principal printr -o scădere generală a valorilor tuturor parametrilor de me diu înregistrați (temperatură și salinitate) față de ace eași perioadă a anului 2004. Astfel valorile de temperatură s -au situat între 18 ,2-20,0 oC iar salinitatea între 11 ,9-14,2 PSU . Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Fig. 4-19 – Distribuția spațială a factorilor de mediu în vara 2004 Aceasta situația a avut ca efect o reducere drastică a numărului de specii identificate comparativ cu sezonul precedent și chiar cu același sezon din anul 2004. Astfel în această perioadă au fost ide ntificați doar 14 taxoni, reducerea cea mai drastică fiind înregistrată de cladocere care au fost reprezentată de o singură specie, oportunistă ( Pleopis polyphemoides ), (ANEXA II). Reducerea numărului de specii din această perioadă nu poate fi pusă în înt regime pe seama condițiilor de mediu existente cât și pe seama proliferării zooplanctonului netrofic ( Fig. 4-20). Valorile maxime de dezvoltare ale acestuia au fost înregistrate în stația Eforie Sud 5m unde abundența a atins o valoare record de 301.000 ind.m-3 iar biomasa 19.250 mg.m-3. abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-20 – Structura calitativă a mediei zooplanctonului total din vara anului 2005 86 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-21 – Distribuția spațială a zooplanctonului netrofic în vara 2005 Zooplanctonul trofic din perioada de vară a anului 2005 , reprezentat doar de 13 specii, din care, 4 specii de copepode și o specie de cladocere , a înregistrat valori maxime de dezvoltare în stația Cazino Mamaia 5m , unde s -au înregistrat 115.000 ind.m-3 și respectiv 2.300 mg.m-3, situație dator ată valorilor maxime de temperatură din această stație (Fig. 4-22). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-22 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în vara 2005 Analizei sinecologic ă a abundenței speciilor zooplancton ice identificate în această perioadă este caracterizat ă de un dezechilibru total datorită proliferării excesive a lui Noctiluca scintillans ceea ce a condus la înregistrarea unor valori maxime de dominanță si semnificație ecologică (peste 90 % în ambele cazuri) pentru această specie ( Tabel 4-5). 87 Tabel 4-5 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanctonice identificate în vara 2005 Total Nr apari ții F% D% W% Noctiluca scintil lans 1333363 13 100 90.263 90.263 Balanus larve 121326.4 13 100 8.213 8.213 Pleopis polyphemoides 15631.67 13 100 1.058 1.058 Acartia clausi 3191.751 13 100 0.216 0.216 Bivalvia larve 1228.635 13 100 0.083 0.083 Harpacticida sp. 1236.89 10 77 0.084 0.064 Polychaeta larve 854.7192 12 92 0.058 0.053 Pseudocalanus elongatus 137.7398 6 46 0.009 0.004 Gasteropoda larve 86.257 8 62 0.006 0.004 Oithona similis 95.8866 7 54 0.006 0.003 Parasagitta setosa 21.4168 5 38 0.001 0.001 Decapoda larve 14.7366 1 8 0.001 0.000 Oikopleura dioica 11.7888 1 8 0.001 0.000 Mesopodopsis slabberi 1.965 1 8 0.000 0.000 88 4.3 Structura și distribuția populațiilor zooplanctonice în 2006 4.3.1 Sezonul de primăvară 2006 Pentru caracterizarea comunității zooplanctonice din sezonul de primăvară al anului 2006 s -a folosit un set de date cules în cadrul expediției organizate în luna martie. În cadrul acestei expediții s -au colectat un număr de 15 probe de pe 5 profile ( Fig. 4-23 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în primăvara 2006 ). Fig. 4-23 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în primăvara 2006 Analiza condițiilor de mediu din acest sezon scoate în evidență o variabilitate redusă a factorilor fizico -chimici, și o distribuție relativ uniformă a acestora ( Fig. 4-24). Astfel temperatura a oscilat în intervalul 7,7 – 9,0 °C, salinitatea între 16 – 17,5 PSU iar oxigenul între 6,5 – 8,3 cm3. Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-24 – Distribuția spațială a factorilor fizico -chimici în primăvara 2006 Comunitatea zooplanctonică din perioada de primăvară a anului 2006 , față de sezoanele similare din ultimi doi ani se caracterizează printr -o diversitate foa rte scăzută. Astfel, în sezonul de primăvară 2006 au fost identificați în plancton doar nouă taxoni (ANEXA II), iar dintre aceștia mai mult de jumătate aparțin grupului copepodelor (cinci 89 taxoni). Situația poate fi pusă pe seama temperaturilor foarte scăzu te înregistrate în apa mării, acest sezon putând fi mai degrabă considerat ca o iarnă târzie decât o primăvară. Aceleași condiții de mediu au avut ca efect și lipsa zooplanct onului netrofic reprezentat de Noctiluca scintillans precum și a cladocerelor, spe cii care preferă ape cu un regim termic mai ridicat. . Astfel în acest sezon zooplanctonul a fost reprezentat doar de componenta trofică, iar acesta a fost reprezentat doar de trei grupe (). De asemenea structura cantitativă a zooplanctonului din acest sezon a fost dominată de componenta trofică atât ca abundență cât și ca biomasă ( Fig. 4-25). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-25 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu în primăvara 2006 Zooplanctonul trofic a atins valori maxime de dezvoltare în zona de coastă în stația Costinești 5m unde s-au înregistrat o abundență de 2.380 ind.m-3 și o biomasă de 97 mg.m-3 (Fig. 4-26). Tot în aceeași stație specia reprezentativă pentru acest sezon, copepodul Acartia clausi a atin s maximul de dezvoltare, înregistrând o abundență de 1.763 ind.m-3 și o biomasă de 26 mg.m-3. abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-26 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în primăvara 2006 90 Analiza sinecologică a populațiilor zooplanctonice din sez onul de primăvară al anului 2006 scoate în evidență faptul că ace astă comunit ate de primăvară chiar dacă a înregistrat cele mai mici valori de abundență și biomasă de până acum, prezintă totuși un grad mai mare de echilibru. Astfel în această perioadă specia dominantă este în continuare una oportunistă (Acartia clausi ), urmată de o specie caracteristică sezonului rece ( Pseudocalanus elongatus ), (Tabel 4-6). Diversitatea si echitabilitatea, în continuare prezintă o variabilitate ridicată și cu valori mai ridicate în zona de sud a litoralului, departe de influența Dunării ( ANEXA III). Tabel 4-6 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanctonice din martie 2006 Total Nr apariții F% D% W% Acartia clausi 5003.525 10 67 59.145267 39.430 Pseudocalanus elongatus 2578.883 9 60 30.484259 18.291 Balanus larve: 412.6224 8 53 4.877494 2.601 Polychaeta larve 179.785 8 53 2.1251882 1.133 Oithona similis 114.9448 6 40 1.3587303 0.543 Mesopodopsis slabberi 122.8042 5 33 1.4516341 0.484 Bivalvia larve 38.315 4 27 0.4529109 0.121 Harpacticida sp. 6.877 2 13 0.0812911 0.011 Calanus euxinus 1.9648 1 7 0.0232254 0.002 91 4.3.2 Sezonul de vară 200 6 Sezonul de vară al acestui an este caracterizat pe baza unui set de 28 de probe colectate de pe 11 profile care acoperă întreg litoralul românesc (Fig. 4-27). Fig. 4-27 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în sezonul de vară 2006 Acest s ezon se caract erizează în principal printr -o variabilitate relativ mică în cazul temperaturii (25,7 – 27,5°C) și oxigenului (4,8 – 8,4 cm3) și una foarte mare în cazul salinității (0,5 – 16,3 PSU), ( Fig. 4-28). Variațiile ridicate de salinitate înregistrate la litoralul românesc în acest sezon pot fi puse pe seama inputului ridicat de ape dulci al Dunării, în această perioadă înregistrându -se prin tre cele mai ridicate debite din ultimii ani. Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen (cm3) Fig. 4-28 – Distribuția spațială a factorilor de mediu în vara 200 6 Astfel sezonul de vară al anului 2006 se caracterizează printr -o creștere ușoară a diversității, în luna iunie identificându -se 14 taxoni iar în august 17 (ANEXA II). Structura cantitativă a zooplanctonului a fost dominată ca abundență și biomasă de către componenta netrofică, atât în iunie cât și în august ( Fig. 4-29). 92 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-29 – Structura calitativă a mediei zooplanctonului total din vara anului 2006 Variabilitatea salinității datorat aportului de apă dulce , a avu t ca efect, o reducere drastică cu până la 80% a zooplanctonului netrofic din luna august față de iunie (Fig. 4-29). De asemenea structura calitativă a zooplanctonului trofic din august s -a îmbunătățit față de luna precedentă datorită reduceri presiune pe care componenta netrofică o exercită asupra mediul ui prin reducerea abundențelor acestuia, care a avut ca rezultat pe lângă creșterea numărului de specii și o distribuție mai uniformă a abundențelor și biomaselor între categoriile componente ale zooplanctonului trofic (Fig. 4-30). abundenț ă (ind.m-3) biomas ă (mg.m-3) Fig. 4-30 – Structura calitativă a mediei zooplanctonului trofic din vara anului 2006 O situație similară ca în toamna anului trecut se observă și în vara acestui an. Astfel, cladocerele nu mai au ca reprezentant principal o specie oportunistă ( Pleopis polyphemoid es), ci o specie indicatoare ( Penilia avirostris ). De asemenea a fost din nou identificată în plancton o altă specie indicatoare Anomalocera patersoni (ANEXA II). Distribuția spațială a zooplanctonului trofic din luna august, a urmat gradientul de distribu ție al oxigenului, astfel că valorile maxime de zooplancton trofic (4.900 ind.m-3 iar biomasa 97 mg.m-3) au fost înregistrate în stația Portița 5m unde se înregistrează și cele mai ridicate valori de oxigen (Fig. 4-31). 93 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-31 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în luna august 2006 În urma a nalizei sinecologică a abundenței speciilor zooplanctonice identificate în această perioadă scoate încă o dată în evidență o ușoară îmbunătățire a situației din august față de iunie. Astfel chiar dacă în ambele perioade specia dominantă este Noctiluca scintillans , aceasta își reduce valoarea indicelui de semnificație ecologică de la 87 la 88 ( Tabel 4-7). 94 Tabel 4-7 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanctonice identificate în vara 200 6 iunie Total Nr apariții F% D% W% Noctiluca scintillans 164383 4 100 97.887 97.887 Acartia clausi 1508.687 4 100 0.898 0.898 Pseudocalanus elongatus 970.35 3 75 0.578 0.433 Pleopis polyphemoides 308.7875 4 100 0.184 0.184 Bivalvia larve 117.732 3 75 0.070 0.053 Oikopleura dioica 107.581 3 75 0.064 0.048 Calanus euxinus 102.637 3 75 0.061 0.046 Paracalanus parvus 275.072 1 25 0.164 0.041 Balanus larve 72.862 3 75 0.043 0.033 Polychaeta larve 46.763 3 75 0.028 0.021 Parasagitta setosa 12.7064 3 75 0.008 0.006 Oithona similis 15.065 2 50 0.009 0.004 Centropages ponticus 4.814 2 50 0.003 0.001 Gasteropoda larve 5.895 1 25 0.004 0.001 august Nr apariții F% D% W% Noctiluca scintillans 121915.6 20 95 86.611 82.487 Acartia clausi 10120.98 21 100 7.190 7.190 Balanus larve: 4440.594 21 100 3.155 3.155 Penilia avirostris 2070.938 20 95 1.471 1.401 Parasagitta setosa 431.2828 18 86 0.306 0.263 Polychaeta larve 407.7082 16 76 0.290 0.221 Centropages ponticus 357.606 12 57 0.254 0.145 Bivalvia larve 323.2216 13 62 0.230 0.142 Harpacticida sp. 420.4816 2 10 0.299 0.028 Paracalanus parvus 176.832 2 10 0.126 0.012 Decapoda larve 34.3846 7 33 0.024 0.008 Gasteropoda larve 15.7188 3 14 0.011 0.002 Bosmina longirostris 13.754 2 10 0.010 0.001 Oikopleura dioica 19.648 1 5 0.014 0.001 Anomalocera patersoni 4.9122 1 5 0.003 0.000 Oithona similis 3.9296 1 5 0.003 0.000 Cladocera varia 3.9296 1 5 0.003 0.000 95 4.4 Structura și distribuția populațiilor zooplanctonice în 2007 4.4.1 Sezonul de primăvară 200 7 În perioada martie -mai 2007 au fost efectuate trei expediții de cercetare în cadrul cărora s-au colectat 35 probe de zooplancton (martie – 5, aprilie – 16, mai – 14), ( Fig. 4-32). Martie Aprilie Mai Fig. 4-32 – Harta stațiilor efectuate în primăvara anului 200 7 Condițiile de mediu înregistrate în această perioadă se caracterizează printr -o variabilitate foarte mare ( Fig. 4-33). Salinitatea a înregistrat cele mai mici valori în luna aprilie în zona gurilor Dunări, datorită aportului mai ridicat de apă dulce. Situația a avut ca efect temporar creșterea diversității zooplanctonului. Astfel în această perioadă au fost identificate în probe specii trei specii de cladocere dulcicole ( Bosmina longirostris, Chidorus sphaericus și Daphnia longispina ). Comunitatea zoo planctonică, din perioada de primăvară a anului 2007 a fost bine reprezentată din punct de vedere calitativ, înregistrându -se nu mai puțin de 21 de taxoni (13 în martie, 20 în aprilie și 13 în mai) ( ANEXA II). Grupul dominant în această perioadă a fost cel al copepodelor care a înregistrat cea mai mare diversitate (nouă taxoni), iar următorul grup dominant a fost cel al cladocerelor reprezentat de patru taxoni din care trei dulcicoli ( ANEXA II). 96 Martie Aprilie Mai Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-33 – Distribuția factorilor fizico – chimici de la primăvara 2007 Structura calitativă a zooplanctonului a fost dominată în acest sezon de componenta trofică atât ca biomasă cât și ca densitate, singura excepție sa înregistrat în luna mai, perioadă în care se face simțită creștere de temperatură care a favorizat dezvoltarea rapidă a componentei trofice ( Fig. 4-34). 97 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-34 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din primăvara 2007 Analizând distribuția zooplanctonului trofic (Fig. 4-35) se poate observa influența directă a factorilor de mediu care au contribuit la distribuția spațială a acestuia, astfel valorile maxime au fost înregistrate în zonele în care se înregistrează cele mai optime condiții de temperatură, salinitate și oxigen ( Fig. 4-33). Valorile maxime de abundență și biomasă au fost înregistrate în luna aprili e în stația Sf. Gheorghe 5 m unde zooplanctonul total a atins valorile record de 302.900 ind.m-3, respectiv 2.730 mg.m-3. Aceste valori record au fost realizate în proporție de peste 99 % pe seama unei singure specii (cladocerul Pleopis polyphemoides ) car e a atins valori ale abundenței de 300.600 ind.m-3, respectiv 2.700 mg.m-3 (Fig. 4-35). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-35 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în luna aprilie 2007 Repartiția procentuală în cadrul grupelor componente ale zooplanctonului trofic, este una normală pentru această perioadă, cu o dominanță clară a copepodelor vernale în luna martie, o dezvoltare ridicată a cladocerelor în luna aprilie o dată cu începerea creșterii temperaturii apei și una mai uniformă în care structura se împarte între grupele zooplanctonului trofic în mai (Fig. 4-36). 98 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-36 – Structura calitativă a zooplanctonului trofic mediu în primăvara 2007 Analiza sinecologică a abundenței speciilor zooplanctonice identificate în primăvara anulu i 200 7 a scos la iveală următoarele: – pentru prima dată în toată perioadă analizată până acum specia eudominantă nu este una oportunistă, situație întâlnită în luna martie când Pseudocalanus elongatus a fost dominant (Tabel 4-8); – tot în luna martie în categoria speciilor eudominante sunt încadrate aproape 50% din speciile identificate în plancton (ceea ce reflectă o structura aproape perfectă a planctonului față de ani precedenți) , (Tabel 4-8); – o data cu creșterea temperaturilor se înregistrează o schimbare a c alității zooplanctonului prin trecerea către o situație cu o singura specie dominantă (aprilie Pleopis polyphemoides 93% și mai în Noctiluca scintillans 64%) , (Tabel 4-8); – indici de diversitate și echitabilitate încep să înregistreze o variabilitate mai mare din luna martie către vară (ANEXA III); Tabel 4-8 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în primăvara 200 7 Martie Total Nr aparții F% D% W% Pseudocalanus elongatus 6193 5 100 25.065658 25.066 Noctiluca scintillans 5478 5 100 22.172657 22.173 Acartia clausi 4930 5 100 19.956051 19.956 Pleopis polyphemoides 4373 5 100 17.700752 17.701 Bivalvia larve 2071 5 100 8.38076 8.381 Balanus larve 1370 3 60 5.5441808 3.327 Oithona similis 99 3 60 0.4016059 0.241 Calanus euxinus 74 4 80 0.3008207 0.241 Parasagitta setosa 41 4 80 0.1674015 0.134 Oikopleura dioica 35 3 60 0.1426547 0.086 99 Paracalanus parvus 19 1 20 0.07648 0.015 Polychaeta larve 19 1 20 0.07648 0.015 Mesopodopsis slabberi 4 4 80 0.014497 0.012 Aprilie Total Nr apariții F% D% W% Pleopis polyphemoides 562423 11 100 93.489186 93.489 Noctiluca scintillans 16225 9 82 2.6969995 2.207 Acartia clausi 12915 11 100 2.1468424 2.147 Bivalvia larve 4928 11 100 0.8190831 0.819 Oikopleura dioica 1280 6 55 0.2127835 0.116 Balanus larve 717 8 73 0.1191088 0.087 Cyclops sp. 825 6 55 0.137177 0.075 Pseudocalanus elongatus 905 5 45 0.1504403 0.068 Harpacticida sp. 791 2 18 0.131462 0.024 Paracalanus parvus 217 3 27 0.0359894 0.010 Oithona similis 70 4 36 0.0116227 0.004 Calanus euxinus 50 4 36 0.0082764 0.003 Polychaeta larve 63 3 27 0.0104513 0.003 Eurytemora affinis 28 2 18 0.0045726 0.001 Bosmina longirostris 49 1 9 0.0081653 0.001 Chidorus sphaerinus 49 1 9 0.0081653 0.001 Daphnia longispina 49 1 9 0.0081653 0.001 Parasagitta setosa 7 3 27 0.0011691 0.000 Gasteropoda larve 1 1 9 0.0001701 0.000 Mesopodopsis slabberi 1 1 9 0.0001701 0.000 Mai Total Nr apariții F% D% W% Noctiluca scintillans 128090 12 100 64.525711 64.526 Pleopis polyphemoides 35476 12 100 17.87101 17.871 Balanus larve 22061 11 92 11.113109 10.187 Acartia clausi 6963 12 100 3.5078735 3.508 Bivalvia larve 2164 12 100 1.0902732 1.090 Pseudocalanus elongatus 1257 12 100 0.6329855 0.633 Polychaeta larve 1201 11 92 0.6049723 0.555 Paracalanus parvus 621 12 100 0.3127788 0.313 Oikopleura dioica 368 10 83 0.1854905 0.155 Oithona similis 191 8 67 0.0960116 0.064 Harpacticida sp. 84 2 17 0.0420668 0.007 Calanus euxinus 30 4 33 0.0152432 0.005 Centropages ponticus 5 1 8 0.0024744 0.000 100 4.4.2 Sezonul de vară 200 7 În perioada sezonului de vară din 200 7 au fost întreprinse două campanii de colectare de probe (iunie și august). În ac est interval au fost colectate 25 de probe, numai în sectorul sudic al litoralului ( Fig. 4-37). Iunie August Fig. 4-37Harta stațiilor din care s -au colectat probe în vara 200 7 Comunitatea zooplanctonică din perioada de vară a anului 200 7 a fost la fel de reprezentativă ca cea din primăvară, astfel în această perioadă au fost identificați tot 21 de taxoni ( ANEXA II). Grupul dominant a fost în continuare cel al copepodelor (opt taxoni) urmat de cel al stadiilor meroplanctonice (c inci) și cel al cladocerelor (patru), ( ANEXA II). Condițiile fizico -chimice din vara anului 200 7 au fost oscilante. Astfel valorile de temperatură s -au situat între 21,5 – 23,2 °C în iunie și 26,4 – 27°C în august, situație ce a condus ție ce a condus la o înregistrarea creșteri salinități către toamna (max. 18,2 PSU în august). De asemenea concentrația oxigenului dizolvat a fost mai scăzută în iunie față de august (chiar dacă temperaturile ridicate care favorizează apariția fenomenului de hipoxie au fost m ai ridicate în august). Această situație poate fi pusă pe seama proceselor biologice consumatoare de oxigen care au avut loc în masa apei începând cu luna mai (Fig. 4-38). Structura calitativă a zooplanctonului total din vara anului 2007 a fost caracterizată de o scădere a abundențelor și biomaselor către toamnă, situație care nu este datorată proliferării componentei netrofice a zooplanctonului sau de o scădere a calității condițiilor de mediu. Singura situație din acest sezon când componenta netrofică a dominato pe cea netrofică a fost în cazul biomaselor din luna iunie, perioadă în care planctonul trofic a fost dominat de organisme de talie mică și în principal stadii meroplanctonice ( Fig. 4-39). 101 Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Iunie Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) August Fig. 4-38 – Evoluția factorilor fizico -chimici la litoralul românesc în vara anului 200 7 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-39Evoluția abundențelor și biomaselor medii ale zooplanctonului total în vara anului 200 7 Structura cantitativă și calitativă a zooplanctonului trofic din vara anului 2007 este caracterizată de o revenire la o stare aproape normală. Astfel, în luna iunie, structura calitativă a zooplanctonului trofic este caracterizată de o repartiție destul de uniformă între grupele componente iar în august de o domina re a unei speci indicatoare de condiții bune ( Penilia avirostris ), (Fig. 4-40). 102 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-40 – Evoluția abundențelor și biomaselor medii și compoziției calitativă ale zooplanctonului trofic în vara anului 200 7 Iunie August abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-41 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în sezonul de vară 200 7 103 Valorile maxime de abundență și biomasă trofică din acest sezon au fost întâlnite în luna iunie în stația Eforie Sud 5m (48.200 ind.m-3 și 880 mg.m-3). Distribuția sa spațială a fost influențată de factorii de mediu care au determinat apariția aceste biomase ridicate datorită temperaturii ( Fig. 4-41). Cladocerul Penilia avirostris, specie dominantă în luna august a înregistrat maximul de dezvoltare în stația EC2 de pe profilul Est Constanța (abundență 660 ind.m-3 și 23 mg.m-3). De asemenea o situație specială poate fi considerată luna august prim faptu l că, chiar dacă condițiile de mediu au fost favorabile, planctonul netrofic a fost depășit de cel netrofic (situație singulară pentru acest sezon până acum). Zooplanctonul trofic chiar dacă a fost dominant, a înregistrat cea mai mică valoare de până în pr ezent. Rezultatele analiza sinecologică realizată pe baza abundenței speciilor zooplanctonice din vara anului 2007 (Tabel 4-9) a scos în evidență existența a cinci specii eudominante din totalul de 17 identificate în iunie, iar specia dominantă a fost Pleopis polyphemoides urmată de Noctiluca scintillans . În august situația a fost mai bună chiar dacă numărul speciilor eudominant e a fost mai mic, specia dominantă a fost Penilia avirostris, urmată de Acartia clausi și Noctiluca scintillans (Tabel 4-9). În toate stațiile, indic i de diversitate prezintă variații foarte largi în luna august și foarte mici și foarte mici în iunie. Variabilitatea foarte mare înregistrată de indici în august reflectă un grad ridicat de dezechilibru în cadrul populațiilor zooplanctonice, chiar dacă sp ecia dominantă a fost una calitativă lipsește distribuția uniformă între componentele zooplanctonului ( ANEXA III). Tabel 4-9 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în vara 200 7 Iunie Total Nr apariții F% D% W% Pleopis polyphemoides 73359 12 100 39.985551 39.986 Noctiluca scintillans 40942 12 100 22.315964 22.316 Bivalvia larve 32040 12 100 17.463853 17.464 Acartia clausi 18026 12 100 9.8252595 9.825 Balanus larve 14220 12 100 7.7507393 7.751 Polychaeta larve 3708 12 100 2.0210712 2.021 Centropages ponticus 889 11 92 0.4848384 0.444 Parasagitta setosa 41 9 75 0.0222767 0.017 Paracalanus parvus 55 4 33 0.0298798 0.010 Decapoda larve 25 5 42 0.0138158 0.006 Calanus euxinus 62 2 17 0.0338436 0.006 Harpacticida sp. 29 4 33 0.0160648 0.005 Pseudocalanus elongatus 36 3 25 0.0194916 0.005 Oikopleura dioica 14 4 33 0.00739 0.002 Gasteropoda larve 7 2 17 0.0037485 0.001 Eurytemora affinis 10 1 8 0.005355 0.000 Oithona similis 2 1 8 0.0008568 0.000 August Total Nr apariții F% D% W% Penilia avirostris 2313 5 100 37.189878 37.190 Acartia clausi 1764 5 100 28.367137 28.367 104 Noctiluca scintillans 1151 5 100 18.509996 18.510 Centropages ponticus 241 5 100 3.8797596 3.880 Evadne tergestina 231 4 80 3.7163055 2.973 Pleopis polyphemoides 207 4 80 3.3332114 2.667 Gasteropoda larve 52 5 100 0.8411831 0.841 Bivalvia larve 49 5 100 0.7858784 0.786 Paracalanus parvus 61 3 60 0.9873203 0.592 Oikopleura dioica 43 4 80 0.6903412 0.552 Oithona similis 46 2 40 0.7424752 0.297 Parasagitta setosa 16 5 100 0.260649 0.261 Balanus larve 16 3 60 0.2606571 0.156 Decapoda larve 9 4 80 0.1461179 0.117 Evadne spinifera 12 1 20 0.1895694 0.038 Polychaeta larve 5 2 40 0.0774067 0.031 Mesopodopsis slabberi 1 2 40 0.0110574 0.004 Pseudocalanus elongatus 0 1 20 0.0078979 0.002 Calanus euxinus 0 1 20 0.0031595 0.001 4.4.3 Sezonul de toamnă 2007 În perioada sezonului de toamnă din 200 7 a realizată o singură expediție de co lectat probe în luna septembrie , care s -a desfășurat în zona de nord a litoralului și în care s -au colectat 12 probe de zooplancton ( Fig. 4-42). Fig. 4-42 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în luna septembrie 200 7 Condițiile fizico -chimice din toamna anului 200 7 au fost oscilante în cazul salinității (0,4 – 18,1 PSU) și mai puțin în cazul temperaturi (15,7 – 21,7 °C) și oxigenului (6,6 – 8,4 cm3), (Fig. 4-43). 105 Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-43 – Distribuția spațială a factorilor fizico -chimice în toamna 200 7 Comunitatea zooplanctonică din perioada de toamnă a anului 200 7 a fost cea mai bogată față de restul sezoanelor, astfel în acea stă perioadă au fost identificați 22 de taxoni . Grup ul dominant spre deosebire de celelalte sezoane a fost cel al cladocerelor cu nu mai puțin de șapte reprezentanți față de șase ai copepodelor ( ANEXA II) De remarcat pentru acest sezon este menținerea structurii calitative a zooplanctonului, prin dominarea în continuare a componentei trofice, atât ca biomasă cât și ca abundență ( Fig. 4-44). De asemenea, în acest sezon se în acest sezon se întâlnește al doilea maxim de dezvoltare din an. abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-44 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din septembrie 2007 În cadrul structurii calitative a zooplanctonului trofic se constată o degradare a calității față de sezonul trecut. Astfel zooplanctonul nu mai este d ominat de mai multe componente sau grupe, ci este dominat doar de o specie și aceasta una oportunistă ( Acartia clausi ), aceasta fiind la rândul ei urmată de Noctiluca scintillans (Tabel 4-10). În probele analizate, indici de diversitate prezintă variații foarte mari față de sezonul precedent. Astfel, indicele Shannon -Wiener a variat între 0, 1 – 2,8, în timp ce echitabilitatea între 0, 1 – 0,8. Variabilitatea mai mar e înregistrată față de perioada de vară indică prezența unui dezechilibru mai ridicat în biocenoza planctonică (ANEXA III). 106 Tabel 4-10 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în septembrie 2007 Total Nr apariții F% D% W% Acartia clausi 176431 12 100 54.93 54.93 Noctiluca scintillans 88737 11 92 27.63 25.32 Pleopis polyphemoides 12909 12 100 4.02 4.02 Penilia avirostris 13218 11 92 4.12 3.77 Oikopleura dioica 8059 12 100 2.51 2.51 Bivalvia larve 5767 12 100 1.80 1.80 Balanus la rve 3490 11 92 1.09 1.00 Evadne tergestina 3768 10 83 1.17 0.98 Centropages ponticus 3016 11 92 0.94 0.86 Polychaeta larve 1854 12 100 0.58 0.58 Parasagitta setosa 1446 11 92 0.45 0.41 Paracalanus parvus 594 7 58 0.19 0.11 Gasteropoda larve 365 10 83 0.11 0.09 Cyclops sp. 428 4 33 0.13 0.04 Mesopodopsis slabberi 252 3 25 0.08 0.02 Daphnia sp. 393 1 8 0.12 0.01 Decapoda larve 45 6 50 0.01 0.01 Pseudocalanus elongatus 128 2 17 0.04 0.01 Bosmina longirostris 123 2 17 0.04 0.01 Oithona similis 59 3 25 0.02 0.00 Daphnia cucullata 98 1 8 0.03 0.00 Evadne spinifera 34 2 17 0.01 0.00 107 4.5 Structura și distribuția populațiilor zooplanctonice în 2008 4.5.1 Sezonul de primăvară 2008 În primăvara anului 2008 au fost întreprinse două expediții de cercetare în timpul cărora s -au colectat 35 de probe de zooplancton (zece în martie și 25 în mai). În luna martie s – au colectat probe doar de pe profilul Est Constanța format din cinci stații l ocalizat în drept cu orașul Constanța iar în luna martie sau colectat probe de pe zece profile care acoperă întreg litoralul românesc ( Fig. 4-45). martie mai Fig. 4-45 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în primăvara 2008 Perioada de primăvară a anului 200 8 se caracterizează prin variabilitatea condițiilor de mediu. Astfel valorile de temperatură au oscilat între 6,5 – 7,4 °C în martie și 13,2 – 14,9 °C în mai, salinitatea între 15,6 – 16,7 PSU și 1,8 – 13,2 PSU iar oxigenul între 9,4 10,1 cm3 și 8,2 – 10,4 c m3(Fig. 4-46). Valorile înregistrate de acești factori de mediu au creat condi ții pentru înregistrarea unui număr mic de specii în martie (11 taxoni) și mai mare în mai (21 taxoni). De asemenea la fel ca în celelalte sezoane de primăvară analizate, debitele ridicate ale Dunării, care au condus la reducerea salinității în zona Deltei Dunării, au creat condițiile necesare cladocerelor dulcicole sa supraviețuiască în mare. Astfel pe fondul unei salinități re duse în mai în dreptul gurilor Dunării au fost identificate cladocerele dulcicole Daphnia longispina și Daphnia cucullata (ANEXA II). Structura calitativă a zooplanctonului din acest sezon a fost caracterizată de lipsa componentei netrofice în luna marti e, și de o valoare mică a acesteia în luna mai ( Fig. 4-47). Zooplanctonul trofic a atins valori maxime de dezvoltare în zona de larg în luna martie (2.300 ind.m-3 și 60 mg.m-3) iar în luna mai în zona de mal în stația Gura Buhaz 5m, unde a dezvoltat valori de 8.700 ind.m-3 și 90 mg.m-3 (Fig. 4-48). 108 martie mai Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-46 – Distribuția spațială a factorilor fizico -chimici în primăvară a anului 200 8 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-47 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din primăvara anului 200 8 Specia dominantă în luna martie a fost copepodul Pseudocalanus elongatus , care a dezvoltat o populație cu o abundență maximă de 900 ind.m-3 și 21 mg.m-3, în stația de larg a profilului Est Constanța . Iar în luna mai specia dominantă a fost cladocerul Pleopis polyphemoides care a s care a înregistrat valoarea a abundenței de 5.300 ind.m-3 și a biomasei 47 mg.m-3. 109 martie mai abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-48 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în primăvara 200 8 Structura calitativă a zooplanctonului trofic din primăvară anului 2008 a fost caracterizată de un dezechilibru major în luna martie când zooplanctonul trofic a soft dominat categoric de copepode, și de un echilibru precar în luna mai, când structura era împăr țită între trei com ponente (copepode, cladocere și meroplancton) Zooplanctonul netrofic reprezentat de Noctiluca scintillans a înregistrat valori ma xime de dezvoltare în luna mai când pe același profil pe care s -a înregistrat valoarea maximă de zooplancton trofic. Sa înregist rat si valoarea maximă de netrofic (dar în stația de larg a profilului), aici abunden ța a atins valori de 4.100 ind.m-3 cu o biomasă de 250 mg.m-3. Analiza sinecologică a populațiilor zooplanctonice din sezonul de primăvară al anului 2008 scoate în evidență faptul că aceste comu nități prezintă o structură calitativă mai superioară în martie față de mai ( Tabel 4-11). Diversitatea si ech itabilitatea, în continuare prezintă o variabilitate ridicată și cu valori mai ridicate în zona de sud a litoralului, departe de influența Dunării ( ANEXA III). Tabel 4-11 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanctonice identificate în primăvara 200 8 Martie Total Nr apari F% D% W% Pseudocalanus elongatus 2155.595 5 100 38.727943 38.728 Acartia clausi 1554.278 5 100 27.924536 27.925 Bivalvia larve – veligere 548.62 5 100 9.8566402 9.857 Oikopleura dioica 496.357 5 100 8.9176704 8.918 110 Paracalanus parvus 546.27 4 80 9.8144195 7.852 Balanus larve: 107.676 5 100 1.9345332 1.935 Polychaeta larve 66.808 5 100 1.2002888 1.200 Oithona similis 41.658 4 80 0.7484377 0.599 Pleopis polyphemoides 39.693 3 60 0.7131341 0.428 Parasagitta setosa 6.4845 4 80 0.1165021 0.093 Calanus euxinus 2.5545 3 60 0.0458948 0.028 Mai Total Nr apar F% D% W% Pleopis polyphemoides 31924.16 21 100 39.20 39.20 Noctiluca scintillans 20075.77 18 86 24.65 21.13 Acartia clausi 14797.43 21 100 18.17 18.17 Balanus larve: 9403.626 21 100 11.55 11.55 Bivalvia larve – veligere 2667.492 20 95 3.28 3.12 Polychaeta larve 1654.194 19 90 2.03 1.84 Centropages ponticus 421.4664 17 81 0.52 0.42 Eurytemora affinis 133.8084 8 38 0.16 0.06 Pseudocalanus elongatus 112.9804 5 24 0.14 0.03 Harpacticida sp. 55.016 7 33 0.07 0.02 Paracalanus parvus 43.03132 8 38 0.05 0.02 Cyclops sp. 51.47856 6 29 0.06 0.02 Oikopleura dioica 32.8132 9 43 0.04 0.02 Oithona similis 22.39996 5 24 0.03 0.01 Parasagitta setosa 4.51924 5 24 0.01 0.00 Gasteropoda larve (veligere) 10.21696 2 10 0.01 0.00 Calanus euxinus 4.9122 1 5 0.01 0.00 Daphnia longispina 4.9122 1 5 0.01 0.00 Daphnia cuculata 4.9122 1 5 0.01 0.00 Decapoda larve 4.9122 1 5 0.01 0.00 Mesopodopsis slabberi 1.76836 2 10 0.00 0.00 4.5.2 Sezonul de vară 2008 În perioada sezonului de vară 2008 au fost întreprinse două expediții de colectare de probe, prima în iulie și a doua în august, perioadă în care s -au colectat 42 de probe de zooplancton ( Fig. 4-49). Sezonul de vară al anului 2008 este al doilea an consecutiv în care componenta trofică este depășită de ce trofică. Această situație poate fi pusă și pe seama îmbunătățirii generale a condi țiilor de mediu. Condițiile fizico -chimice de mediu din această perioadă se caracterizează printr -o variabilitate scăzută în cazul temperaturii și oxigenului și una ridicată în cazul salinității, care înregistrează valori mai reduse în luna august datorită debitelor mai ridicate ale Dunării. 111 Iulie August Fig. 4-49 – Harta stațiilor efectuate în vara 2008 În perioada sezonului de vară au fost identificați doar 23 de taxoni (18 în iulie și 20 în august) , (ANEXA II). După cum am mai amintit anterior structura calitativă a zooplanctonului total din acest sezon a fost dominată de componenta trofică care a reprezentat peste 60% în iulie și peste 80% în august din abundența și biomasa zooplanctonului total ( Fig. 4-50). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-50 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din vara anului 2008 112 iulie august abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-51 – Distribuția spațială a zooplanctonului total în vara 200 8 Zooplanctonul trofic din perioada de vară a anului 200 8, a fost dominat de meroplancton (5 taxoni) și ( copepode ( 8 taxoni) atât ca biomasă cât și ca abundență, situați a fiind diferită față de verile precedente când grupul dominant trofic a fost cel al cladocerelor . În această perioadă valorile maxime de abundență și biomasă au fo st înregistrate în luna august de către în stația Gura Buhaz 5m unde s -au atins valori de 33.100 ind.m-3 și 770 mg.m- 3 (Fig. 4-52). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-52 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în august 2008 113 Analiz a sinecologică a abundenței speciilor zooplanctonice identificate în această perioadă scoate în evidență în continuarea dominanța speciilor oportuniste Acartia și Noctiluca, dar cu toate acestea trebuie consemnat ca există și o parte pozitivă prin faptul că tot mai multe specii încep să se încadreze în categoria speciilor euconstante ( Tabel 4-12). Sezonul estival 2008 este caracterizată de o variabilitate destul de mică a indicilor de diversitate, indicându -ne o ușoară tendință de refacere la nivel ul zooplanctonului (ANEXA III). Tabel 4-12 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanc tonice identificate în vara 2008 iulie Total Nr apariții F% D% W% Acartia clausi 12605 12 100 24.503 24.503 Balanus larve: 10333 12 100 20.088 20.088 Noctiluca scintillans 11934 9 75 23.200 17.400 Pleopis polyphemoides 4918 12 100 9.561 9.561 Decapoda larve 3903 11 92 7.588 6.955 Bivalvia larve – veligere 3006 12 100 5.844 5.844 Centropages ponticus 1538 12 100 2.989 2.989 Oikopleura dioica 1186 11 92 2.305 2.113 Parasagitta setosa 397 10 83 0.771 0.642 Polychaeta larve 355 10 83 0.689 0.575 Penilia avirostris 420 8 67 0.816 0.544 Paracalanus parvus 479 6 50 0.932 0.466 Evadne tergestina 167 7 58 0.325 0.189 Gasteropoda larve (veligere) 91 8 67 0.178 0.118 Oithona similis 71 3 25 0.138 0.034 Evadne spinifera 28 3 25 0.053 0.013 Harpacticida sp. 10 1 8 0.019 0.002 Pontella mediterranea 1 2 17 0.003 0.000 august Total Nr apari ții F% D% W% Acartia clausi 161941 24 86 70.651 60.558 Penilia avirostris 40384 24 86 17.619 15.102 Balanus larve: 13599 24 86 5.933 5.085 Pleopis polyphemoides 2097 14 50 0.915 0.458 Noctiluca scintil lans 3263 7 25 1.423 0.356 Polychaeta larve 1178 17 61 0.514 0.312 Parasagitta setosa 677 22 79 0.295 0.232 Daphnia sp. 3144 2 7 1.372 0.098 Decapoda larve 320 15 54 0.140 0.075 Cyclops sp. 1425 3 11 0.621 0.067 Centropages ponticus 379 10 36 0.165 0.059 Gasteropoda larve (veligere) 437 5 18 0.190 0.034 Bivalvia larve – veligere 103 6 21 0.045 0.010 114 Evadne spinifera 140 4 14 0.061 0.009 Chidorus sphaerinus 98 1 4 0.043 0.002 Oikopleura dioica 8 4 14 0.004 0.001 Evadne tergestina 9 2 7 0.004 0.000 Mesopodopsis slabberi 5 1 4 0.002 0.000 Pseudocalanus elongatus 4 1 4 0.002 0.000 Oithona similis 1 1 4 0.001 0.000 4.6 Structura și distribuția populațiilor zooplanctonice în 2009 4.6.1 Sezonul de iarnă 2009 În perioada de iarnă a anului 2009 a fost efectuată o expediție în luna februarie timpul căreia au fost colectate 17 Probe de pe trei profile ( Fig. 4-53). Mai Fig. 4-53 – Harta stațiilor efectuate în iarna anului 200 9 Condițiile de mediu înregistrate în această perioadă sunt caracteristice sezonului rece, cu valori de temperatur ă care oscilează între 3,4 – 6,3 °C, salinitate care oscilează între 11,3 – 16,1 PSU și oxigen d izolvat între 7,5 – 8,7 cm3, condiții care se înscriu în limitele normale ale sezonului de iarnă ( Fig. 4-54). Singurul eveniment care caracterizează acest sezon este apariția unei specii care este mai degrabă caracteristică sezonului cald Evadne spinifera , specie care înregistrează o frecvență de 91%. În iarna anului 2010 zooplanctonul a fost reprezentat de 15 taxoni. Grupul dominant a fost cel al copepodelor reprezentat de șase specii urmat de grupul stadiilor meroplanctonice reprezentate de patru taxoni ( ANEXA II). 115 Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-54 – Distribuția factorilor fizico -chimici din iarna 2009 Structura calitativă a zooplanctonului a fost dominată în acest sezon de componenta trofică atât ca densitate cât și ca biomasă (Fig. 4-55). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-55 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din iarna 200 9 116 Analizând distribuția zooplanctonului trofic ( Fig. 4-56) se poate observa că factori i de mediu nu sunt responsabili de distribuția spațială a acestuia, valorile maxime de abundență și densitate nu se înregistrează în zonele de minim sau maxim a nici unuia din factorii de mediu prezentați . Valorile maxime de abundență și biomasă sunt înregistrate în stația de mal a profilului Mangalia (10.135 ind.m-3 și 196 mg.m-3). Structura calitativă a zooplanctonului trofic din această perioadă prezinto distribuție normală, cu o domina nță a grupul ui copepodelor reprezentate în principal de Acartia clausi și Pseudocalanus elongatus , specii care au înregistrat cea mai mare abundență și biomas ă tot în stația de mal a profilului Mangalia. abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-56 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în luna februarie 2009 Analiza sinecologică a abundenței speciilor zooplanctonice identificate în iarna anului 2009 a scos la iveală următoarele: – speciile dominate în această perioadă sunt specii caracteristice sezonului rece ( Acartia clausi și Pseudocalanus elongatus ), (Tabel 4-13); – în această perioadă o treime din speciile identificate s -au încadrat în categoria speciilor euconstante (Tabel 4-13); – indici de diversitate și echitabilitate înregistre ază o variabilitate mică indicând existența unei biocenoze planctonice stabile în acest sezon (ANEXA III); Tabel 4-13 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în iarna 2009 Total Nr apariții F% D% W% Acartia clausi 18548.77 11 100 54.59 54.59 Pseudocalanus elongatus 6329.935 10 91 18.63 16.94 Pleopis polyphemoides 3661.492 11 100 10.78 10.78 Noctiluca scintillans 1674.87 11 100 4.93 4.93 Balanus larve: 1528.881 11 100 4.50 4.50 Bivalvia larve – veligere 607.53 8 73 1.79 1.30 Oithona similis 587.6895 8 73 1.73 1.26 Paracalanus parvus 542.339 5 45 1.60 0.73 117 Evadne spinifera 193.7384 10 91 0.57 0.52 Calanus euxinus 106.3001 9 82 0.31 0.26 Polychaeta larve 112.1998 7 64 0.33 0.21 Oikopleura dioica 42.836 7 64 0.13 0.08 Parasagitta setosa 22.7927 8 73 0.07 0.05 Harpacticida sp. 17.4876 2 18 0.05 0.01 Gasteropoda larve 0.9824 1 9 0.00 0.00 4.6.2 Sezonul de primăvară 2009 În primăvara anului 2009 au fost întreprinsă o expediție în luna mai, în cadrul acestei expediții au fost colectate și procesate 30 de probe de zooplancton de pe trei profile care acoperă tot litoralul românesc ( Tabel 4-14). Tabel 4-14 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în primăvara 2009 Perioada de primăvară a anului 2009 se caracterizează prin variabilitatea mai redusă a condițiilor de mediu în cazul temperaturii ( 14,6 – 17,4 °C) și oxigenului ( 7,1 – 10 cm3) și mai mare în cazul salinită ții (5,1 – 15,2 PSU ), această situație fiind cauzată de debitu l mai ridicat al Dunării din această perioadă (Tabel 4-15). 118 Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Tabel 4-15 – Distribuția spațială a factorilor fizico -chimici în primăvară a anului 200 9 Valorile înregistrate de acești factori de mediu nu au creat condi ții pentru înregistrarea unui număr mai mare de specii față de sezonul precedent. Astfel în această perioadă au fost înregistrați 16 taxoni, iar grupul dominant a soft tot cel al copepodelor ( ANEXA II). Grupul copepodelor a fost urmat de cel am stadiilor meroplanctonice reprezentate de 4 taxoni. Structura calita tivă a zooplanctonului din acest sezon a fost caracterizată de creșterea proporției organismelor netrofice în defavoarea celor trofice, și de asemenea de o sc ădere generală a abundenței și biomasei zooplanctonului total ( Fig. 4-57). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-57 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din primăvara anului 200 9 119 Zooplanctonul trofic a atins valori maxime de dezvoltare în zona de mal a profilului Est Constanța (Fig. 1-1), zonă în care s -au întâlnit și valorile maxime de temperatură și oxigen (Fig. 4-57). Specia dominantă în luna mai a fost copepodul Acartia clausi urmată de apendicularul Oikopleura dioica, care a u dezvoltat populați i cu abundenț e maxim e de 840 ind.m-3 respectiv 900 ind.m-3, în stați ile de mal ale profilului Est Constanța (EC1 și EC2) . Structura calitativă a zooplanctonului trofic din primăvar a anului 200 9 a fost caracterizată de o creștere a cantităților de zooplancton netrofic față de sezonul precedent dar și de înregistrarea celor mai mici valori de zooplancton trofic și netrofic din toată perioada analizată până acum, atât ca abundență cât și ca biomasă (Fig. 6-2). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-58 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în primăvara 200 9 Zooplanctonul netrofic reprezentat de Noctiluca scintillans a înregistrat valori maxime de dezvoltare în luna mai în stația EC3 a profilului Est Constanța unde abundența a atins o valoare de 377 ind.m-3 și o biomasă de 23 mg.m-3. abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-59 – Distribuția spațială a zooplanctonului netrofic în primăvara 2009 Analiza sinecologică a populațiilor zooplanctonice din sezonul de primăvară al anului 2009 scoate în evi dență faptul că această comunitate este alcătuită în proporție de peste 30 % din specii euconstante. Cu toate acestea situația nu poate fi considerată una bună pentru că jumătate dintre ele sunt în continuare specii oportuniste (Acartia, Noctiluca, Pleopis) , (Tabel 4-16). 120 Diversitatea si echitabilitatea, în general prezintă o variabilitate scăzută față de cele obținute în sezoanele de primăvară din ani preceden ți, indicând o structură calitativă mai ridicată a probelor de zooplancton din această perioadă (ANEXA III). Tabel 4-16 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanctonic e identificate în primăvara 2009 total Nr apariții F% D% W% Acartia clausi 3797 15 100 25.80 25.80 Oikopleura dioica 2828 10 67 19.21 12.81 Noctiluca scintillans 1736 14 93 11.79 11.01 Balanus larve 2233 9 60 15.18 9.11 Pleopis polyphemoides 1408 14 93 9.57 8.93 Pseudocalanus elongatus 1327 14 93 9.02 8.42 Oithona similis 363 13 87 2.47 2.14 Bivalvia larve 383 10 67 2.61 1.74 Polychaeta larve 364 7 47 2.47 1.15 Paracalanus parvus 148 6 40 1.00 0.40 Gasteropoda larve 56 7 47 0.38 0.18 Harpacticida sp. 37 3 20 0.25 0.05 Calanus euxinus 12 4 27 0.08 0.02 Evadne spinifera 15 3 20 0.10 0.02 Parasagitta setosa 5 6 40 0.04 0.01 Centropages ponticus 4 2 13 0.03 0.00 121 4.6.3 Sezonul de vară 200 9 În perioada sezonului de vară din 200 0 au fost întreprinse două campanii de colectare de probe (iunie și iunie ). În acest interval au fost colectate un total de 52 de probe de zooplancton. În iunie probele s -au colectat de pe un singur profil (Est Constanța) iar în iulie de pe zece profile care acoperă întreg litoralul românesc (Fig. 4-60). iunie iunie Fig. 4-60 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în vara 20 09 Comunitatea zooplanctonică din perioada de vară a anului 200 9 nu a fost la fel de reprezentativă ca în ani trecuți când se înregistrau și până la 30 de specii. Astfel în această perioadă au fost identificate doar 22 de specii ( 13 în iunie și 22 în iulie). Grupul dominant a fost cel al copepodelor (9 specii) urmat de cel al cladocerelor și grupul organismelor meroplanctonice (câte 5 specii fiecare), (ANEXA II). În perioada de vara anului 2009 fac torii de mediu fizico -chimic i au oscilat între valorile de 19,9 – 27,6 °C în cazul temperaturii iar salinitatea și oxigenul între 0,3 – 17 PSU respectiv 5,2 – 9,9 cm3 (Fig. 4-61). Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Iunie Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Iulie Fig. 4-61 – Evoluția factorilor fizico -chimici la litoralul românesc în vara anului 200 9 Condițiile de mediu cu salinități scăzute în zona gurilor Dunării în luna iulie au favorizat apariția în probe a speciei de cladocer dulcicol Daphnia cucullata . De asemenea din lista celor 22 de taxoni identificați în această perioadă merită menționată apariția sub forma de stadii nauplii a speciei de copepod hiponeustonic Pontella mediterranea în cinci stații de pe profilele Cazinou Mamaia, Eforie Sud, Mangalia și Vama veche. Astfel în această perioada s – a identificat cel mai mare număr de exemplare ale acestei specii din ultimii 30 de ani. 122 Din punct de vedere cantitativ zooplanctonul din vara fost dominat de componenta netrofică în luna iunie și componenta trof ică în luna iulie ( Fig. 4-62). Procentul cu care zooplanctonul netrofic a fost înregistrat în zooplanctonul total nu a mai fost întâlnit în ultimi doi ani, astfel ultima lună în care zooplanctonul netrofic a mai avut o a semenea proporție a fost în luna iunie 2006 ( Fig. 6-2). Valorile zooplanctonului netrofic au oscilat între 70 – 9.180 ind.m-3 în iunie și 0 – 3.300 ind.m-3 în iulie ( Fig. 4-62). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-62 – Evoluția abundențelor și biomaselor medii ale zooplanctonului total în vara 200 9 Structura cantitativă și calitativă a zooplanctonului trofic din vara anului 200 9 este caracterizată de o valoare foarte redusă a zooplanctonului trofic în luna iunie față de iulie. Astfel valorile au oscilat între 225 – 1.440 ind.m-3 și 2.390 – 407.200 ind.m-3, cea din urmă valoare reprezentând valoare record absolută de abundență înregistrat ă în perioada analizată și chiar din ultimele trei decenii (Fig. 4-63). O astfel de situație , ar fi fost caracteristică speciei netrofice Noctiluca scintillans sau chiar copepodului oportunist Acartia clausi în urmă cu mai bine de două decenii în perioada de in tensă eutrofizare. Dar în cazul de față specia cu valoarea maximă de abundență a fost una indicatoare de condiții bune ( Penilia avirostris ) care în stația de mal a profilului Gura Buhaz a înregistrat valoarea record absolută de 25 4.000 ind.m-3. Dar totuși , una dintre speciile oportuniste menționate anterior ( Acartia clausi ) a înregistrat și ea valori record, împreună cu cladocerul oportunist Pleopis polyphemoides (167.000 ind.m-3 respectiv 252.000 ind.m-3). După luna august 2004 luna iunie 2009 este a doua lună de vară din setul de date analizat cu valoare minimă ( Fig. 4-63). 123 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-63 – Evoluția abundențelor și biomaselor medii și compoziției calitativă a zooplanctonului trofic în vara anului 200 9 Valorile maxime de abundență și biomasă trofică din acest sezon au fost întâlnite în luna iu lie în stați ile de mal de pe profilele Gura Buhaz, Eforie Sud și Mangalia (Fig. 4-64). Această situație este datorată în general prezenței unor condiții optime de dezvoltare în aceste zone (maximul de temperatură și oxigen), ( Fig. 4-61). Iunie Iulie abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-64 – Distribuția spațială a zooplanctonului trofic în sezonul de vară 200 9 124 Analiza sinecologică a abundențelor zooplanctonului total din perioada de vară a anului 2009 scoate în evidență două situații total opuse. Astfel în luna iunie zooplanctonul este dominat de două specii oportuniste ( Acartia și Noctiluca) care înregistrează valori ale indicelui de semnificație ecologică de 77 respectiv 7, fiind singurele specii încadrate în categoria speciilor euconstante. Și luna iunie dominată de o specie indicatoare de condiții dune dar urmată și de alte s pecii oportuniste și neoportuniste dar care înregistrează o valoare a indicelui de semnificație ecologică mult mai mică, astfel cele cinci specii euconstante ă, astfel cele cinci specii euconstante înregistrate în această perioadă au valori ale indicelui î ntre 32 și 7 (Tabel 4-17). În toate stațiile, indici de diversitate prezintă variații foarte largi atât în luna iunie cât și în luna iulie, ceea ce d emonstrează că totuși chiar dacă speciile dominante sunt tot mai mult reprezentate de specii indicatoare de condiții bune, există un dezechilibru major în biocenoză prin num ărul foarte mare pe care aceste specii le dezvoltă în detrimentul altora ( ANEXA III). Tabel 4-17 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în vara 200 9 Iunie Total Nr apariții F% D% W% Noctiluca scintillans 12743 5 100 77.64 77.64 Balanus larve: 1283 5 100 7.82 7.82 Bivalvia larve – veligere 605 5 100 3.68 3.68 Oikopleura dioica 417 5 100 2.54 2.54 Acartia clausi 352 5 100 2.14 2.14 Pleopis polyphemoides 287 5 100 1.75 1.75 Pseudocalanus elongatus 166 5 100 1.01 1.01 Paracalanus parvus 162 5 100 0.98 0.98 Oithona similis 160 5 100 0.98 0.98 Polychaeta larve 137 4 80 0.83 0.67 Gasteropoda larve 44 5 100 0.27 0.27 Centropages ponticus 30 4 80 0.18 0.15 Parasagitta setosa 16 5 100 0.10 0.10 Calanus euxinus 12 3 60 0.08 0.05 Iulie Total Nr apari ții F% D% W% Penilia avirostris 806300 29 100 32.17 32.17 Acartia clausi 648631 29 100 25.88 25.88 Pleopis polyphemoides 551803 29 100 22.02 22.02 Evadne tergestina 240843 28 97 9.61 9.28 Balanus larve: 185260 28 97 7.39 7.14 Evadne spinifera 18820 22 76 0.75 0.57 Parasagitta setosa 12716 29 100 0.51 0.51 Noctiluca scintil lans 11726 23 79 0.47 0.37 Centropages ponticus 7057 25 86 0.28 0.24 Decapoda larve 6735 24 83 0.27 0.22 Polychaeta larve 6000 23 79 0.24 0.19 125 Bivalvia larve – veligere 3740 23 79 0.15 0.12 Oikopleura dioica 2263 16 55 0.09 0.05 Gasteropoda larve 1301 16 55 0.05 0.03 Pseudocalanus elongatus 660 7 24 0.03 0.01 Paracalanus parvus 770 5 17 0.03 0.01 Calanus euxinus 802 2 7 0.03 0.00 Pontella mediterranea 285 5 17 0.01 0.00 Oithona similis 145 7 24 0.01 0.00 Cyclops sp. 249 4 14 0.01 0.00 Daphnia cucul lata 6 2 7 0.00 0.00 Harpacticida sp. 10 1 3 0.00 0.00 4.6.4 Sezonul de toamnă 200 9 În sezonul de toamnă 2009 a avut loc o singură expediție de colectare de probe în luna septembrie, în cursul căreia au fost prelevate 28 de probe de zooplancton care acoper ă partea de nord și partea centrală a litoralului românesc (Fig. 4-65). Fig. 4-65 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în luna septembrie 200 9 Condițiile fizico -chimice din toamna anului 200 9 au fost caracterizate prin valori de temperatură (19,3 – 22,7 °C) foarte ridicate pentru această perioadă a anului și oscilații majore în cazul salinității (1,5 – 16,4 PSU) și oxigenului (5,6 – 11,0 cm3), (Fig. 4-66). 126 Temperatură (°C) Salinitate (PSU) Oxigen dizolvat (cm3) Fig. 4-66 – Distribuția spațială a factorilor fizico -chimice în septembrie 2009 În luna septembrie 2009 c omunitatea zooplanctonică a fost cea mai bogată față de restul sezoanelor, astfel în această perioadă au fost identificați 2 5 de taxoni. Grupul dominant la fel ca și în celelalte sezoane a fost cel al copepodelor (opt specii) , urmat de cel al cladocerelor care de data aceasta e reprezenta de nu mai puțin de șapte specii (cel mai mare număr cladocere din ultimii ani), (ANEXA II). Numărul mare de cladocere este datorat prezenței în zona marină a organismelor dulcicole ( Bosmina , Chidorus și Daphnia ) din cauza debitului ridicat al Dunării care a condus la înregistrarea valorilor minime de salinitate în această zonă. Structura calitativa zooplanctonului total a fost dominat de componenta trofic, zooplanctonul trofic este prezent î n cantități absolut neglijabile (reprezentând sub 1% tin total), ( Fig. 4-67). abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-67 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din septembrie 200 9 În cadrul structurii calitative a zooplanctonului trofic se constată o revigorare a calității acestuia. Astfel din cele 25 de specii identificate, patru se încadrează în categori a speciilor eu dominante iar una în categoria speciilor dominante și cinci în categoria speciilor subdominante. Dintre aceste cinci specii sunt indicatoare de condiții bune (Penilia, Pseudevadne, Parasagitta, Oikopleura și Centrop ages), ( Tabel 4-18). În probele analizate, indici de div ersitate prezintă variații mai mici față de sezonul precedent , indicând astfel o stabilitate mai mare a biocenozei planctonice în toamna anului 2009 față de restul sezoanelor (ANEXA III). 127 Tabel 4-18 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în septembrie 2009 Total Nr apari ții F% D% W% Acartia clausi 67886 16 100 23.03 23.03 Pleopis polyphemoides 62063 16 100 21.06 21.06 Penilia avirostris 58518 16 100 19.85 19.85 Balanus larve: 35621 16 100 12.09 12.09 Evadne tergestina 16678 16 100 5.66 5.66 Parasagitta setosa 14538 15 94 4.93 4.62 Oikopleura dioica 12780 15 94 4.34 4.07 Centropages ponticus 9134 16 100 3.10 3.10 Polychaeta larve 9100 16 100 3.09 3.09 Bivalvia larve – veligere 3318 16 100 1.13 1.13 Gasteropoda larve 1533 16 100 0.52 0.52 Evadne spinifera 694 10 63 0.24 0.15 Paracalanus parvus 647 9 56 0.22 0.12 Oithona similis 666 8 50 0.23 0.11 Pseudocalanus elongatus 624 7 44 0.21 0.09 Noctiluca scintillans 144 6 38 0.05 0.02 Cyclops sp. 565 1 6 0.19 0.01 Decapoda larve 73 6 38 0.02 0.01 Chidorus sphaerinus 44 2 13 0.01 0.00 Bosmina longirostris 74 1 6 0.02 0.00 Daphnia cucullata 25 1 6 0.01 0.00 Harpacticida sp. 5 1 6 0.00 0.00 Calanus euxinus 2 1 6 0.00 0.00 Phoronide larve 2 1 6 0.00 0.00 Mesopodopsis slabberi 0 1 6 0.00 0.00 128 4.7 Structura și distribuția populațiilor zooplanctonice în 2010 4.7.1 Sezonul de primăvară 2010 În primăvara anului 20 10 au fost întreprins e două expediții în luna martie și mai, în cadrul acest or expediții au fost colectate și procesate 78 de probe de zooplancton (21 în martie și 57 în mai), ( Fig. 4-68) Fig. 4-68 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în primăvara 2010 Valorile de temperatură înregistrate în luna mai 2010 au creat premizele dezvoltării unor populații de vară timpur ii, reprezentate de Centropages , Evadne și Pseudevadne . Structura calitativă a zooplanctonului din primăvara 2010 a fost reprezentată de un număr de 22 de taxoni, din care 17 în martie și 19 în mai. În ace st interval de timp grupul dominant a fost cel al copepodelor (nouă taxoni) urmat de cel al cladocerelor (cinci taxoni), acesta din urmă fiind reprezentat și de un element dulcicol identificat în probele din fața gurilor Dunării în martie ( Chidorus sphaeri cus), (ANEXA III). Cel mai important element care trebuie menționat pentru sezonul de primăvară 2010 este apariția în probe a copepodului ciclopid Oithona nana , specie care în perioada de intensă eutrofizare din trecut și -a redus populațiile până aproape la extincție, ea fiind observată sporadic în probe în ultimele două decenii, si deloc în perioada 2004 – 2009, ( ANEXA II). Din punct de vedere al troficității zooplanctonul total a fost dominat de componenta trofică în luna martie și de cea netrofică în luna mai ( Fig. 4-69). Zooplanctonul netrofic reprezentat de Noctiluca scintillans a atins maximul de dezvoltare în luna mai, în stația de larg a profil ului Mangalia unde a dezvoltat o abundență de 10.150 ind.m-3 și o biomasă de 890 mg.m-3. Zooplanctonul trofic din perioada de primăvară a anului 2010 a prezentat o evoluție inversă față de cel netrofic astfel că valorile maxime de abundență și densitate s -au înregistrat în luna martie ( Fig. 4-70). Structura sa calitativă a fost dominată în ambele sezoane de copepode (opt specii în martie și nouă specii în mai). Valorile maxime de dezvoltare ale speciilor în luna martie au fost atinse de Acartia clausi în stația de mal a profilului Portița (3.930 ind.m-3 și 75 mg.m-3) iar în mai de către larvele de Balanus improvisus în stația de mal a profilului Est Constanța în cazul abundenței (6.680 ind.m-3) și Calanus euxinus în cazul Biomasei pe profilul Mangalia în stația de larg (202 mg.m-3). 129 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-69 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din primăvara anului 2010 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-70 – Structura calitativă și cantitativă a zooplanctonului trofic din primăvara 2010 Analiza sinecologică a populațiilor zooplanctonice din sezonul de primăvară al anului 2010 scoate în evidență faptul că această comunitate chiar dacă prima vedere are o structura omogenă cu o distribuție aproape uniformă a abundențelor și biomaselor între grupele componente, prezint ă în continuare semne ale unui ușor dezechilibru. Astfel în luna martie planctonul a fost dominat de specia oportunistă Acartia clausi (60), c are împreună cu Pseudocalanus elongatus (15,8) și Paracalanus parvus (13,5) au fost singurele specii eudominante din totalul de 17 specii identificate. Situația se repetă și în luna mai când planctonul a fost dominat de componenta netrofică, Noctiluca scintillans înregistrând o valoare a indicelui de semnificație ecologică de 55, fiind singura specie eudominantă din această lună (Tabel 4-19). Structura calitativă a zooplanctonului este reflectată și de variabilitatea destul de mare a indicilor de d iversitatea si echitabilitatea din luna martie și mai 2010 , această situație indicând o structură calitativă mai scăzută a probelor din acest sezon (ANEXA III). 130 Tabel 4-19 – Analiza sinecologică a abundențelor speciilor zooplanctonice identificate în primăvara 2010 Martie TOTAL Nr apari ții F% D% W% Acartia clausi 15202 17 100 60.23 60.23 Pseudocalanus elongatus 4240 16 94 16.80 15.81 Paracalanus parvus 3412 17 100 13.52 13.52 Oithona similis 514 14 82 2.04 1.68 Harpacticida sp. 614 10 59 2.43 1.43 Bivalvia larve 347 14 82 1.38 1.13 Oikopleura dioica 330 7 41 1.31 0.54 Noctiluca scintillans 234 9 53 0.93 0.49 Balanus larve 140 9 53 0.56 0.29 Polychaeta larve 72 9 53 0.28 0.15 Calanus euxinus 82 4 24 0.32 0.08 Pleopis polyphemoides 21 5 29 0.08 0.02 Parasagitta setosa 10 4 24 0.04 0.01 Gasteropoda larve 7 4 24 0.03 0.01 Chidorus sphaerinus 10 1 6 0.04 0.00 Anomalocera patersoni 2 1 6 0.01 0.00 Mesopodopsis slabberi 2 1 6 0.01 0.00 Mai TOTAL Nr apari ții F% D% W% Noctiluca scintillans 37438 31 100 55.57 55.57 Pseudocalanus elongatus 5975 31 100 8.87 8.87 Acartia clausi 5939 31 100 8.81 8.81 Balanus larve 8279 20 65 12.29 7.93 Paracalanus parvus 2622 31 100 3.89 3.89 Bivalvia larve 2108 31 100 3.13 3.13 Oikopleura dioica 1364 28 90 2.03 1.83 Polychaeta larve 1263 26 84 1.87 1.57 Oithona similis 792 30 97 1.18 1.14 Calanus euxinus 926 21 68 1.37 0.93 Pleopis polyphemoides 527 22 71 0.78 0.56 Gasteropoda larve 47 17 55 0.07 0.04 Parasagitta setosa 28 15 48 0.04 0.02 Harpacticida sp. 31 4 13 0.05 0.01 Centropages ponticus 11 5 16 0.02 0.00 Evadne spinifera 6 7 23 0.01 0.00 Oithona nana 17 1 3 0.02 0.00 Penilia avirostris 2 2 6 0.00 0.00 Evadne tergestina 0 2 6 0.00 0.00 131 4.7.2 Sezonul de vară 2010 În perioada sezonului de vară din 20 10 au fost întreprinse două expediții (iulie și august) expediți i în cursul căr ora s-au colectat 1 7 probe de zooplancton , patru probe de pe profilul Est Constanța în iulie și 13 probe în august de pe cinci profile situate în partea de centru și sud a litoralului românesc ( Fig. 4-71). Iulie August Fig. 4-71 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în vara 2010 Comunitatea zooplanctonică din perioada de vară a anului 20 10 a fost mai bogată decât cea din perioada de primăvară, înregistrându -se 24 de taxoni (19 în iulie și 22 în august), ( ANEXA II). Evenimentul cel mai reprezentativ pentru acest sezon dar și pentru întreaga perioadă analizată este identificare unei specii noi la litoralul românesc. Copepodul ciclopid Oithona brevicornis , specie destul de nouă în bazinul Mării Negre (prima semnalare fiind realizată în apele golfului Sevastopol în 2001), ( Fig. 2-2), (BIBLIOGRAFIE) , a fost identificat pentru prima dată în apele costiere românești în luna august. Cu toate că este prima semnalare a acestei specii în apele românești, Oithona brevicornis, a fost prezentă în august în toate probele colectate cu stadii de dezvoltare tinere și adulte și cu femele cu saci ovigeri ( Fig. 2-2). Zooplanctonul din vara anului 2010 a fost dominat de copepode care au fost reprezentate de zece specii, aceste fiind urmat de stadiile meroplanctonice ale organismelor bentale (6 taxoni) și cladocerele (4 taxoni) , (ANEXA II) Din punct de vedere cantitativ zooplanctonul din vara fost dominat de componenta netrofică în luna iu lie și componenta trofică în luna august (Fig. 4-72). Procentul cu care zooplanctonul netrofic a fost reprezentat în zooplanctonul total în luna iulie nu a mai fost întâlnit din lunile de vară ale anului 2006. Astfel în luna iulie zooplanctonu l netrofic reprezentat de Noctiluca scintillans a înregistrat o valoare maximă de dezvoltare de 224.850 ind.m-3 și 21.370 mg.m-3 în stația EC1 a profilului Est Constanța. 132 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-72 – Evoluția abundențelor și biomaselor medii ale zooplanctonului total în vara 20 10 Structura cantitativă și calitativă a zooplanctonului trofic din vara anului 20 10 este caracterizată de o valori mai reduse în iulie fa ță de august e. În luna iulie structura calitativă a zooplanctonului a fost dominată net de copepode acestea reprezentând peste 80% din abundență și biomasă ( Fig. 4-73), specia dominantă în cadrul copepodelor a fost Acartia clausi care a înregistrat o valoare record de abundență și biomasă pentru toată perioada studiată ( 123.980 ind.m-3 și 2.270 mg.m-3) în stația de mal a profilului Mangalia. abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-73 – Evoluția abundențelor și biomaselor medii și compoziției calitativă a zooplanctonului trofic în vara anului Analiza sinecologică a abundențelor zooplanctonului din perioada de vară a anului 2010 scoate în evidență două situații total opuse la fel ca în lunile de vară ale anului precedent . Astfel în luna iu lie zooplanctonul dominat de componenta netrofică reprezentat de Noctiluca scintillans a înregistrat o valoa re a indicelui de semnificație ecologică de 84,4 % și împreună cu Acartia clausi care a avut o valoare a indicelui de 13 % sunt singurele specii eudominante din luna iulie. În luna august situație este total opusă, Noctiluca scintillans a înregistrat doar o valoare de 0,11 intrând în categoria speciilor recedente. Noctiluca a fost depășită în această lună inclusiv de Oithona brevicornis , specie nouă la litoralul românesc care a reușit să se înregistreze o valoare de 0,61 a indicelui de semnificație ecologică. Speciile conducătoare în această lună au fost Acartia , Penilia și larvele de Balanus , care au fost singurele specii eudominante, ele fiind urmate de specii precum Pseudevadne tergestina sau Evadne spinifera, specii indicatoare de condiții bune ( Tabel 4-20). 133 Tabel 4-20 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în vara 2010 Iulie Total Nr apari ții F% D% W% Noctiluca scintillans 553073 4 100 84.42 84.42 Acartia clausi 85917 4 100 13.11 13.11 Evadne tergestina 6948 4 100 1.06 1.06 Penilia avirostris 4747 4 100 0.72 0.72 Pleopis polyphemoides 1037 4 100 0.16 0.16 Pseudocalanus elongatus 764 4 100 0.12 0.12 Balanus larve 721 4 100 0.11 0.11 Oikopleura dioica 699 4 100 0.11 0.11 Centropages ponticus 336 4 100 0.05 0.05 Parasagitta setosa 219 4 100 0.03 0.03 Gasteropoda larve 197 4 100 0.03 0.03 Evadne spinifera 206 3 75 0.03 0.02 Bivalvia larve 128 3 75 0.02 0.01 Polychaeta larve 62 3 75 0.01 0.01 Oithona similis 40 3 75 0.01 0.00 Paracalanus parvus 36 2 50 0.01 0.00 Calanus euxinus 6 3 75 0.00 0.00 Decapoda larve 5 3 75 0.00 0.00 Mesopodopsis slabberi 2 3 75 0.00 0.00 August TOTAL Nr apari ții F% D% W% Acartia clausi 316936 13 100 47.13 47.13 Penilia avirostris 208560 13 100 31.01 31.01 Balanus larve 69865 13 100 10.39 10.39 Pseudevadne tergestina 27054 13 100 4.02 4.02 Evadne spinifera 8916 13 100 1.33 1.33 Bivalvia larve 8581 12 92 1.28 1.18 Pseudocalanus elongatus 9304 8 62 1.38 0.85 Centropages ponticus 5159 13 100 0.77 0.77 Oithona brevicornis 4100 13 100 0.61 0.61 Decapoda larve 3869 12 92 0.58 0.53 Polychaeta larve 2044 13 100 0.30 0.30 Gasteropoda larve 1775 13 100 0.26 0.26 Parasagitta setosa 1479 13 100 0.22 0.22 Noctiluca scintillans 1238 8 62 0.18 0.11 Pleopis polyphemoides 757 12 92 0.11 0.10 Paracalanus parvus 1010 8 62 0.15 0.09 Oithona similis 938 8 62 0.14 0.09 Oithona nana 543 4 31 0.08 0.02 Oikopleura dioica 307 5 38 0.05 0.02 Harpacticida sp. 50 2 15 0.01 0.00 134 Phoronide larve 13 2 15 0.00 0.00 Pontella mediterranea 7 1 8 0.00 0.00 4.7.3 Sezonul de toamnă 2010 În sezonul de toamnă 20 10 a avut loc o singură expediție de colectare de probe în luna septembrie, în cursul căreia au fost prelevate 2 5 de probe de zooplancton de pe două profile care acoperă partea de nord a litoralului (Fig. 4-74). Fig. 4-74 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe în luna septembrie 2010 În luna septembrie 20 10 comunitatea zooplanctonică a fost la fel de bogată ca cea din luna precedentă, înregistrându -se 22 de taxoni. Grupul dominant a fost tot cel al copepodelor dar rep rezentat doar de 7 specii . Ca și în luna precedentă, și în septembrie a fost înregistrată Oithona brevicornis dar de data această cu populații mai reduse , reprezentate în continuare atât de stadii tinere de dezvoltare cât și de stadii adulte și chiar femel e cu ouă. Această situație vine să demonstreze că specia s -a adaptat condițiilor de mediu de la litoralul românesc, urmând ca în continuare să își întărească poziția în biocenoza planctonică. Luna septembrie 2010 a fost dominată de componenta trofică atât ca abundență cât și ca biomasă ( Fig. 4-75). În cadrul zooplanctonului trofic chiar dacă cel mai mare număr de specii a fost înregistrat de copepode, st ructura cantitativă a fost dominată de cladocere care au reprezentat peste 40% din abundență și 30 % din biomasă ( Fig. 4-75). În cadrul zooplanctonulu i trofic specia care a înregistrat cele mai mari valori de abunden ță și biomasă a fost Penilia avirostris , care în stația a SG2 a profilului Sf. Gheorghe a înregistrat 7.300 ind.m-3 și 250 mg.m-3. 135 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 4-75 – Structura calitativă a zooplanctonului total mediu din septembrie 2010 În cadrul structurii calitative a zooplanctonului trofic se constată o ușoară revigorare a calității acestuia la fel ca în anul prece dent. Astfel din cele 2 2 de specii identificate, două se încadrează în categoria eudominantelor, două în categoria dominantelor și șase în categoria subdominantelor ( Tabel 4-21). Între speciile menționate anterior se încadrează și nou venita Oithona brevicornis care din categoria speciilor recedente a trecut în categoria speciilor subdominante, cu o valoare a indice lui de semnificație ecologică de 2,6 ( Tabel 4-21). Tabel 4-21 – Analiza sinecologică a speciilor zooplanctonice identificate în septembrie 2009 TOTAL Nr apari ții F% D% W% Acartia clausi 16521 11 100 31.95 31.95 Penilia avirostris 15420 11 100 29.82 29.82 Pseudevadne tergestina 4569 11 100 8.84 8.84 Noctiluca scintillans 4196 8 73 8.11 5.90 Centropages ponticus 2502 11 100 4.84 4.84 Oikopleura dioica 2456 11 100 4.75 4.75 Oithona brevicornis 1307 11 100 2.53 2.53 Evadne spinifera 1265 10 91 2.45 2.22 Parasagitta setosa 783 11 100 1.51 1.51 Bivalvia larve 757 11 100 1.46 1.46 Gasteropoda larve 498 11 100 0.96 0.96 Balanus larve 423 11 100 0.82 0.82 Paracalanus parvus 426 10 91 0.82 0.75 Oithona similis 219 7 64 0.42 0.27 Polychaeta larve 125 10 91 0.24 0.22 Pleopis polyphemoides 91 10 91 0.18 0.16 Pseudocalanus elongatus 107 8 73 0.21 0.15 Calanus euxinus 25 3 27 0.05 0.01 Decapoda larve 8 5 45 0.02 0.01 Oithona nana 5 2 18 0.01 0.00 Phoronide larve 2 1 9 0.00 0.00 Mesopodopsis slabberi 0 1 9 0.00 0.00 136 5 MACROZOOPLANCTONUL GELATINOS Macrozooplanctonul gelatinos are o deosebită importanță în rețeaua trofică pelagică. În timp ce în densități foarte mari produce efecte negative, în densități scăzute poate funcționa ca „factor reglator” în sensul reducerii succesului acelor specii predomi nant nectonice. Acest proces poate conduce la îmbogățirea diversității locale (Boero, 2008). Fecunditatea ridicată și timpul de generare rapidă datorate particularită ților ciclului de viață (capacitatea de autofertilizare la unele ctenofore, modularitate a la scifozoare) asigură iregularitatea apariției în timp, distribuția spațială neuniformă, perioadele de abundență maximă pe perioade de timp foarte scurte. Cunoașterea fluctuațiilor privind abundența și biomasa acestei componente este necesară pentru a înțelege dinamica ecosistemului pelagic și totodată presiunea la care acesta este supus. Distribuția macrozooplanctonului gelatinos la litoralul românesc al Mării Negre, a fost determinată în cadrul a trei expediții desfășurate în lunile Mai și Se ptembrie 2010 respectiv Aprilie 2011. Datele au fost colectate la bordul navei de cercetare „Mare Nigrum”, aparținând Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru GEOECOMAR dintr -o rețea de 39 de stații ( Fig. 5-1). Mai 2010 Septembrie 2010 Aprilie 2011 Fig. 5-1 – Harta stațiilor din care s -au colectat probe de macrozooplancton gelatinos în 2010 și 2011 Pentru prelevarea materialului biologic, s -au realizat tractări pe verticală în coloana de apă (de la 2 metrii deasupra fundului până la suprafață), cu un fileu de tip Hansen (70 cm diametru și sita de 300 µm) , (Fig. 5-2). Ulterior colectării, organismele gelatinoase sunt separate pe specii și măsurate cu ajutorul riglei. Pentru fiecare organism se măsoară: 137 – Aurelia aurita (diametru) ; – Pleurobrachis rhodopis (lungime ); – Mnemiopsis leidyi (lățime, lungime aborală, lungime totală) ; – Beroe ovata (lațime, lungime) . (Fig. 5-2). Abundența și biomasa umedă a organismelor gelatinoase fost exprimată în ind.m-2 respectiv g.m-2. Calcularea acestor parametri s -a realizat în conformitate cu formulele propuse în cadrul „M anualului comun de colectare și analiză al zooplanctonului gelatinos din Marea Neagră – DRAFT”, propus de Comisia Mării Negre. În cadrul celor trei expediții desfășurate, a u fost analizate în total 62 de probe din 39 de stații, distribuite pe cinci profil e –Sulina, Sfântu Gheorghe, Portița, Constanța și Mangalia (Fig. 5-1). a b Fig. 5-2 – Activități de colectare a materialului biologic din timpul expediției: a – prelevarea probelor ; b – măsurarea materialului biologic În perioada investigată, componenta macrozooplanctonică gelatinoasă a fost reprezentată la litoralul românesc al Mării Negre de patru specii: scifomeduza ( Aurelia aurita ) și ctenoforele ( Pleurobrachia rhodopis , Mnemiopsis leidyi și, Beroe ovata ). În luna mai 2010, au fost identificate trei specii. Abundența cea mai ridicată a fost înregistrată de ctenoforul autohton P. rhodopis urmat de M. Leidyi, și A. aurita . Din punct de vedere al biomasei, a dominat ctenoforul invad ator M. leidyi urmat fiind de meduza A. aurita și de ctenoforul autohton P. rhodopis. În luna septembrie 2010, patru specii au intrat în compoziția macrozooplanctonului gelatinos. Abundența cea mai ridicată a fost înregistrată de ctenoforul invadator B. ovata, urmat de P. rhodopis, A. aurita, M. leidyi. Biomasa a fost dominată de A. aurita , urmată de M. leidyi, și P. rhodopis. În luna aprilie a anului 2011, au fost identificate patru specii. Dintre acestea, P. rhodopis a înregistrat abundența cea mai ridicată urmat fiind de A. Aurita . În ceea ce privește ctenoforele alohtone M. Leidyi și B. ovata , acestea au fost întâlnite în exemplare izolate doar în stațiile de larg SG 07, SG 09 respectiv SG 13 ale profilul Sf. Gheor ghe. Valorile de biomasă ridicate aparțin speciei A. aurita urmată de P. rhodopis. 138 Aurelia aurita (Linnaeus, 1758) La nivelul anului 2010, scifomeduza a fost identificata în 97% din numărul total de stații efectuate. Abundența populației de meduze a va riat între 2 – 26 ind.m-2, în timp ce biomasa a înregistrat valori care au variat între 11,63 -1.102,78 g.m-2. Valoarea maximă de abundență a fost identificată în luna septembrie 2010, în stațiile PO -05 si PO -06 (26 ind.m-2). Maxima de biomasă a fost înregistrată în luna mai, în stația SG -02 (1.102,78 g.m-2), (Fig. 5-7, Fig. 5-8). În aprilie 2011, Aurelia aurita a fost întâlnită în 84% din numărul total de stații probate. Densitatea maximă înregistrată de aceasta a fost de 68 ind. m-2 în stația MA -08, iar biomasa maximă de 1.624,46 g.m-2 în stația SG -06 (Fig. 5-3). Mai 2010 Septembrie 2010 Aprilie 2011 Fig. 5-3 – Distribuția biomasei (g.m-2) scifomeduzei Aurelia aurita în perioada 2010 – 2011 139 Pleurobrachia rhodopis (Chun, 1879) Ctenoforul autohton P. rhodopis a fost prezent, în 2010, în toate probele colectate, înregistrând valori de abundență și biomasă cuprinse între 2 – 309 ind.m-2 respectiv 0,10 – 41,71 g.m-2. Valorile maxime de abundență și biomasă au fost înregistrate în luna mai, în stația CT -05 (309 ind.m-2) respectiv în stația SG -06 (41,71 g.m-2), (Fig. 5-7, Fig. 5-8). Prezența ctenoforului în aprilie 2011, a fost înregistrată într-un procent de 81% din totalul de stații probate. Maximele de abundență și biomasă au fost înregistrate în stația MA – 02 (213 ind.m-2 respectiv 89,60 g.m-2 ) (Fig. 5-4). Mai 2010 Septembrie 2010 Aprilie 2011 Fig. 5-4 – Distribuția biomasei (g.m-2) ctenoforului Pleurobrachia rhodopis în perioada 2010 – 2011 140 Mnemiopsis leidyi (Agassiz, 1865) Ctenoforul invaziv M. Leidyi , a fost identificat în 68% din probele colectate la nivelul anului 2010. Valorile de abundență și biomasă înregistrate, au variat între 2 -13 ind.m-2 respectiv 2,43 -1.029,14 g.m-2. Maxima de abundență a fost înregistrată în luna septembrie, în stația PO -05 (13 ind.m-2) în timp ce maxima de biomasă s -a înregistrat în luna mai, în stația SG-14 (1029,14 g.m-2), (Fig. 5-5, Fig. 5-7, Fig. 5-8). În cursul expediției din 2011, ctenoforul a fost găsit doar în două stații de larg situate pe profilul Sfântu Gheorghe (SG -07 și SG -13) – câte un exemplar în fiecare stație . Mai 2010 Septembrie 2010 Aprilie 2011 Fig. 5-5 – Distribuția biomas ei (g.m-2) ctenoforului Mnemiopsis leidyi în perioada 2010 – 2011 141 Beroe ovata (Bruquière, 1789) Ctenoforului invaziv B. ovate a fost identificat numai în luna septembrie, în toate stațiile analizate. Valorile populației sale, de abundență și biomasă, au variat între 5 -145 ind.m-2 respectiv 3,72 -72,14 g.m-2. Maxima de abundență a fost înregistrată în stația P0 -05, în timp ce maxima de biomasă s -a situa în stația SG -05 (Fig. 5-6, Fig. 5-7, Fig. 5-8). În 2011, Beroe ovata a fost identificat la fel ca și cealaltă specie invazivă (câte un exemplar în fiecare stație), în zona de larg a profilului Sfântu Gheorghe (SG -07 și SG -09). O situație similară (prezență în timpul sezonului rece) cu o abundență și biomasă foarte redusă a acestei specii este descrisă și în literatura de specialitate (G.A. Finenko și colab. , 2003). Septembrie 2010 Aprilie 2011 Fig. 5-6 – Distribuția biomasei (g.m-2) ctenoforului Beroe ovata în perioada 2010 – 2011 142 Fig. 5-7 – Distribuția abundenței (ind.m-2) macrozooplanctonului gelatinos în 2010 Fig. 5-8 – Distribuția abundenței (ind.m-2) macrozooplanctonului gelatinos în 2011 1101001000 MG-05 MG-06 MG-07 MG-08 MG-04 MG-03 MG-02 CT-03 CT-04 CT-05 CT-06 SG-01 SG-02 SG-03 SG-04 SG-05 SG-14 SG-06 SG-07 SG-09 PO-03 PO-07 PO-06 PO-05 PO-04 SG-O1 SG-02 SG-03 SG -04 SG -05 SG-14 mal → → → → → larg mal → → larg mal → → → → → → → larg mal → → → larg mal → → → → larg Profil Mangalia Profil Constanța Profil Sf.Gheorghe Profil Portița Profil Sf. Gheorghe Mai SeptembrieAbunden ța macrozooplanctonului gelatinos în 2010 A. aurita P. rhodopis M. leidyi Beroe 1101001000 MA-05 MA-06 MA-07 MA-08 MA-03 MA-02 MA-09 MA-10 CT-02 CT-01 CT-03 CT-04 CT-05 CT-06 PO-01 PO-02 PO-03 PO-05 SG-03 SG-04 SG-05 SG-14 SG-06 SG-07 SG-08 SG-09 SG-13 R-01 R-02 R-04 SU-O1 mal → → → → → → larg mal → → → → larg mal → → larg mal → → → → → → → larg mal → larg mal Profil Mangalia Profil Constanța Profil Portița Profil Sf.Gheorghe Rezervație Sf. Ghe. Profil Sulina AprilieAbundența macrozooplanctonului gelatinos în aprilie 2011 A. aurita P. rhodopis M. leidyi Beroe 143 6 Modificări actuale în populațiile zooplanctonice și tendințe de evoluție 6.1 „Mediteranizarea Mării Negre” pătrunderea de noi specii În luna august 2010 a fost identificată o nouă specie pentru apele românești ale Mării Negre. Este vorba de copepodul ciclopid Oithona brevicornis , specie care a fost semnalată pentru prima dată în apele Mării Negre în 2001 în Golful Sevastopol sub forma a două exemplare izolate (Zagorodnyaya 2002), ulterior în 2005 și 2006 specia fiind observată în aceeași locație dar cu populații mult mai abundente reprezentate de toate stadiile de dezvoltare inclusiv adulți (Gubanova și Altukhov 2007) . Ca alți invadatorii recenți din planctonul Mării Negre copepodul Acartia tonsa Dana , 1849 , ctenoforele Mnemiopsis leidyi A. Agassiz , 1865 și Beroe ovata Bruguière , 1789, Oithona brevicornis , a fost cel mai probabil, adusă în Marea Neagră în apele de balast a vapoa relor . Accesibilitate sau rezistența scăzută a comunității zooplanctonice nativ la invazia lui Oithona brevicornis a fost precondiționată și de invaziile anterioare ale lui Mnemiopsis leidyi și Beroe ovata . Invazia extrem de distructive a lui Mnemio psis leidyi în Marea Neagră la începutul anilor 1980 a crescut extrem de mult presiune consumului de plancton la sfârșitul anilor 1980 – începutul anilor 1990 , mai ales în timpul sezonului de vară și toamnă . Ca urmare , unele specii indigene , printre care și cop epodul ciclopid Oithona nana , care înregistra maximul de abundență și biomasă în toamnă , a dispărut complet din comunitate a planctonică . De asemenea, în același timp, abundența altor specii planctonice a scăzut drastic . La sfârșitul anilor 1990 , ca urmare a invaziei accidental e a altui ctenofor, Beroe ovata , consumator al lui Mnemiopsis leidyi , a condus la o scădere a presiunii consumului de zooplancton, mai ales în timpul verii și toamna , perioadă de maximă dezvoltare a lui Beroe ovata . Prin urmare , se po ate considera că succesul stabilir ii lui Oithona brevicornis se datorează reducerii drastice până aproape de dispariție a populațiilor lui Oithona nana , specie care ocupa aceeași nișe în ecosistem. După cum am menționat anterior Oithona brevicornis a fost identificată pentru prima dată la litoralul românesc în luna august 2010 când a fost identificată în toate probele colectate ( Fig. 6-1). Val orile maxim e de abundență și biomasă au fost înregistrat e în stați ile de mal ale profilelor Eforie Sud și Mangalia, zone aflate în imediata apropiere a unor zone cu potențial ridicat de introducere de specii noi, portul Constanța și Mangalia ( Fig. 6-1). De asemenea în luna septembrie specia a fost identificată din nou în toate probele colectate dar de această dată cu abundențe și biomase mai mici decât în luna precedentă, cu valoarea maximă în stația SG 2 a profilului Sf. Gheorghe ( Fig. 6-1). Situația corespunde descrierii modului de dezvoltare din alte zone ale Mării Negre în care specia a mai fost identificată (Gubanova și Altukhov 2007 , Selifonova, 2009 ). 144 abundență (ind.m-3) biomasă (mg.m-3) Fig. 6-1 – Distribuția copepodului Oithona brevicornis la litoralul românesc în 2010 145 6.2 Schimbările de regim în structura zooplanctonului Mării Negre în ultimi ani Zooplanctonul de la litoralul românesc al Mării Negre din perioada 2004 – 2010 s -a caracterizat printr -o variabilitate foarte mare a abundențelor și biomaselor înregistrate (Fig. 6-2). Astfel, d in punct de vedere calitativ în zooplancton s -au identificat 34 de taxoni care au fost grupați în 5 grupe generice. Grupul cel mai reprezentativ a fost cel al copepodelor care a fost reprezentat de 13 specii (numărul maxim de copepode înregistrate într -un an fiind, 11 în 2010 ). Acest grup a fost urmat de cel al cladocerelor care au fost reprezentate în total de 11 specii cu maximul în 2007 când s -au identificat 9 specii de -a lung ul întregului an. Aceste grupe au fost urmate de grupul stadiilor de dezvoltare meroplanctonice ale organismelor bentale „meroplanctonul” și grupul generic „alte grupe”, reprezentat de doar 3 specii (Tabel 6-1). Din punct de vedere cantitativ zooplanctonul total a fost dominat de componenta netrofică în perioada 2004 – 2006 , iar în perioada 2007 – 2010 zooplanctonul trofic a fost componenta dominantă. În general aceste dezvoltarea zooplanctonului trofic s -a realizat la sfârșit de primă vară și în timpul verii, perioadă propice de dezvoltare pentru organismele oportuniste precum Noctiluca scintillans , care la momentul la care întâlnește condiții de mediu prielnice (temperaturi mai ridicate și suport nutritiv reprezentat de înfloririle fitoplanctonice) are o dezvoltare explozivă, reușind să atingă valori de sute de mii de indivizi la metru cub. Structura cantitativă a zooplanctonului trofic a fost dominată atât ca abundență cât și ca biomasă de copepode , dar fragmentat pentru anumite sezoane copepodele au fost depășite de cladocere în vară și toamnă și meroplancton în primăvară ( Fig. 6-2, Fig. 6-3). Schimbările înregistrate la nivelul comunității zooplanctonice din perioada 2004 – 2010 pot fi considerate ca pozitive. Astfel componenta trofică devine dominantă după 2007 chiar dacă oca zional aceasta mai este depășită de cea netrofică. Speciile dominante, copepodele, periodic sunt înlocuite de cladocere (mai ales la sfârșit de vară și început de toamnă), ( Fig. 6-2, Fig. 6-3). Specii indicatoare precum Penilia avirostris, Centropages ponticus, Pseudevadne tergestina sau Evadne spini fera sunt prezente după 2008 cu populații tot mai numeroase și încep să devină o componentă permanentă a zooplanctonului de vară și toamnă. Tabel 6-1 – Structura calitativă generală a zooplanctonului din perioada 2004 – 2010 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2004 -2010 ZOOPLANCTON NETROFIC 1 1 1 1 1 1 1 1 COPEPODE 10 9 8 9 10 9 11 13 CLADOCERE 8 6 4 9 8 7 5 11 MEROPLANCTON 5 5 5 5 5 6 6 6 ALTE GRUPE 3 3 3 3 3 3 3 3 ZOOPLANCTON TROFIC 26 23 20 26 26 25 25 33 ZOOPLANCTONTOTAL 27 24 21 27 27 26 26 34 146 Fig. 6-2 – Succesiunea dezvoltării abundenței și biomasei zooplanctonului trofic și netrofic de la litoralul românesc în perioada 2004 – 2010 147 Fig. 6-3 – Evoluția calitativă și cantitativă a abundenței și biomasei zooplanctonului trofic în perioada 2004 – 2010 148 149 CONCLUZII Studiul populațiilor zooplanctonice s -a realizat în perioada 2004 – 2010 prin prelucrarea a peste 500 de probe de zooplancton colectate de pe întreaga platformă continentală române ască, în principal în sezoanele de primăvară, vară și toamnă. Singura excepț ie a reprezentat -o expediția care a acoperit sezonul de iarnă din luna februarie 2009. Studiul asupra zooplanctonului a fost integrat în cadrul mai multor programe de cercetare și monitorizare desfășurate de INCDM „Grigore Antipa” și INCD GEOECOMAR (progr amul NUCLEU finan țat de Autoritatea Națională de Cercetare Științifică, Program Cadru 6 finanțat de Uniunea Europeana , Programul de monitoring al mediului marin finanțat de Ministerul Mediului, etc.); • În comunit atea zooplanctonică de la litoralul românesc au fost identificate 34 de specii zooplanctonice (perioada 2004 – 2010) și patru macrozooplanctonice (în perioada 2010 – 2009). Acest număr de specii este mai mic față de perioada de dinainte de eutrofizare, dar mai mare decât în perioada de eutro fizare sau cea de maximă dezvoltare a ctenoforului Mnemiopsis leidyi . Organismele identificate aparțin la 15 grupe taxonomice. Grupul cel mai reprezentativ a fost cel al copepodelor, din care s -au identificat 13 specii. Acest grup a fost urmat de cel al c ladocerelor cu 11 specii, restul grupelor taxonomice fiind formate din unu maxim trei reprezentanți; • Distribuția spațială a taxonilor a fost în general omogenă de -a lungul întregului litoral, cu mici excepții în perioada de primăvară sau în perioadele cu debit ridicat al Dunării, când în apele marine costiere sunt identificate și specii dulcicole de cladocere (Bosmina longirostris, Chidorus sphaerinus, Daphnia longispina sau Daphnia cucullata ), care contribuie la creșterea diversității în zona predeltaică. • Actuala tendință de îmbogățire cu specii noi a ecosistemului Mării Negre se manifestă și la litoralul românesc prin apariția unei specii noi de copepod ciclopid, Oithona brevicornis . Această specie a fost obs ervată pentru prima dată în luna august 2010, ea fiind prezentă în toate probele analizate atât sub formă de stadii juvenile cât și sub formă de adulți printre care și femele cu saci ovigeri. • Structura cantitativă a zooplanctonului a fost dominată de comp onenta netrofică în perioada 2004 – 2006 și de cea trofică între 2007 – 2010. Această situație a condus la obținerea unor valori minime de zooplancton trofic în vara anului 2004 și maxime în verile anilor 2009 și 2010. • Noctiluca scintillans componenta netr ofică a zooplanctonului prezintă o tendință generală de scădere cantitativă, dar pentru perioade scurte de timp în cazul în care întâlnește condiții optime de mediu și disponibilitate de hrană poate dezvolta populații numeroase, așa cum s -a întâmplat și în luna iulie a anului 2010 (temperaturi ridicate și înflorire fitoplanctonică) , fenomen care scoate în evidență procesul fragil de refacere în care se află ecosistemul marin . • Zooplanctonul trofic suferă și el modificări în perioada analizată. Astfel, dacă în perioada 2004 – 2006 zooplanctonul trofic era dominat în principal de copepode și meroplancton, după 2007 cladocerele încep să devină tot mai des componenta principală a zo oplanctonului de vară și toamnă, așa cum se întâmpla și în perioada de dinainte de eutrofizare (1950 -1970), când zooplanctonul de vară și toamnă era reprezentat până la 80% de cladocere. • Schimbările de structură ale zooplanctonului trofic nu se rezumă doar la nivelul grupelor constituente principale cât și la nivelul speciilor componente ale acestora . Dacă în perioada de început a ciclului de studiu speciile dominante erau copepodul 150 Acartia clausi și cla docerul Pleopis polyphemoides , treptat în câteva sezoa ne mai recente din perioada studiată locul acestora a fost luat de altele precum cladocerul Penilia avirostris sau copepodul Pseudocalanus elongatus . • Dacă la începutul perioadei studiate specii precum Centropages ponticus , Pseudevadne tergestina sau Evadne spinifera erau prezențe sporadice în zooplancton, în ultimii doi ani analizați aceste specii sunt prezente în aproape toate probele din sezonul de vară și toamnă, cu populații tot mai numeroase . • Chiar dacă începând cu luna august a anului 2010 în planctonul de la litoralul românesc a fost identificată Oithona brevicornis specie care se consideră că a luat locul ciclopidului autohton Oithona nana , aceasta din urmă a fost semnalată și ea în aceeași perioadă dar cu populații mai reduse. Prezența celor două specii și în special a lui Oithona nana, este un semn bun datorită faptului că indică o scădere a presiuni exercitate de ctenoforul Mnemiopsis leidyi care este considerat responsabil de reducerea po pulației acestei specii până aproape de dispariție (Oithona nana nu a mai fost semnalată la litoralul românesc cu populații așa de numeroase în ultimele două decenii). Caracterizarea generală a comunității zooplanct onice din perioada 2004 – 2010 e marca tă de : – Variabilitate sezonieră și anuală foarte ridicată a abundențelor și biomaselor ; – Menținerea unui singur maxim de dezvoltare anual situat în principal în vară sau toamnă ; – Apariția unei specii noi la litoralul românesc , Oithona brevicornis ; – Reducere constantă a abundențelor lui Noctiluca scintillans ; – Creșterea abundențelor și biomaselor zooplanctonului trofic; – O repartiție mai uniformă a abundențelor și biomaselor între grupele componente ale zooplanctonului trofic; – Creșterea constantă a frec venței apariției și abundențelor unor specii sensibile precum Penilia avirostris și Centropages ponticus ; – O stabilitate precară a comunității zooplanctonice care poate fi perturbată de dezvoltările masive ale lui Noctiluca scintillans , așa cum s -a întâmplat și în luna iulie 2010; MACROZOOPLANCTONUL GELATINOS – Din punct de vedere calitativ, zooplanctonul gelatinos a fost reprezentat de patru specii – scifozomeduza ( Aurelia aurita ) și ctenoforele ( Pleurobrachia rhodopis , Beroe ovata , Mnemiopsis leidyi ). Beroe ovata a fost prezentă în septembrie 2010 respectiv aprilie 2011, restul speciilor fiind întâlnite în toate cele trei perioade analizate. – Componenta analizată a prezentat o abundență și o distribuție spațială distribuită neuniformă la lito ralul românesc . – Valorile ridicate (peste 120 g. m-2) ale biomaselor înregistrate de ctenoforul invaziv Mnemiopsis leidyi , în septembrie dar mai ales în luna mai, exercită o presiune asupra componentei zooplanctonice , care s -a reflectat prin valori scăzute ale zooplanctonului trofic . În 2011, au fost identificate în probe doar două exemplare de talie mare, situație în care nu se poate vorbi de o influență a acestora asupra zooplanctonului. – Abundența redusă și biomasa ridicată a ctenoforului Mnemiopsis leidy i indică o populație constituită din exemplare de talie mare. Numărul redus de exemplare de talie 151 mică, în registrat în luna septembrie 2010 este datorat consumului pe de către Beroe ovata . – Abundența ridicată respectiv biomasa scăzută, înregistrate de ctenoforul invaziv Beroe ovata , în septembrie 2010 indică o populație aflată în plină expansiune reprezentată doar de exemplare de talie mică . Prezența ctenoforului și în perioada sezonului rec e din anul 2011, nu este un caz excepțional el mai fiind datorat temperaturilor mai ridicate din timpul ierni și prezenței unui suport nutritiv care i -au permis menținerea unei populații reduse dar active. 152 BIBLIOGRAFIE Kiseleva, M. I., 1957. Pelagic larvae of polychaeta of the Black Sea. Proceedings of Sev. Biol. St. V.9: 59 -111. (in Russian). Konsulov, A., 1974. Seasonal and annual dynamics of zooplankton in the Black Sea coast in the 1967 -1970 period. Institute of Ocenography and Fisheries, Varna, 12: 64 -78. Konsulov, A., 1977. On the vertical distribution of zooplankton of the Bulgarian Black Sea coast. Institute of Fisheries, Varna, 15: 67 -82. Konsulov, A., 1986. Seasonal and annual dynamics of zooplankton in the Black Sea along the Bulgarian coas t for the 1974 -1984 period. Oceanology, 16: 23 -33. Konsulov, A., 1990. Daily vertical migration of zooplankton in the Bulgarian Black Sea coastal region. Oceanology, 19: 35 -48. Konsulov, A., 1993. Qualitative composition of zooplankton in the Black Sea in front of the Bulgarian coast. A. I. D. National Biological Resources Conservation Stragetegy: 11 -15. Konsulov, A., Kamburska, L., 1997. Sensitivity to anthropogenic factors of the plankton fauna adjacent to the Bulgarian coast of the Black Sea. In: Özsoy and Mikaelyan (eds.), Sensitivity to Change: Black Sea, Baltic Sea and North Sea. Kluwer Academic Publisher, Dordrecht, 95 -104. Konsulov A., Kamburska L., 1998. Ecological determination of the new Ctenophora – Beroe ovata invasion in the Black Sea. Tr. Ins . Oceanology, Varna: 195 –197. Koval, L. G., 1984. Zoo – and necro -zooplankton of the Black Sea. Kiev: Naukova dumka,: 127 p. (in Russian). Kovalev, A. V., 1967. About systematical state and distribution of Centropages kroyeri var. pontica Karavajev (Crustac ea, Copepoda). Biology and distribution of plankton of the southern seas. M: Nauka,: 94 -98. (in Russian). Kovalev, A. V., Shelukhin, E. P., Ivanov, V. N. 1975. About taxonomic state of the Black Sea Calanus (Copepoda). Zool. Zhurn., V. 54, N2: 195 -199. (in Russian). Kovalev, A. V., Bileva, O. K., Moryakova, V. K., 1977. Combined method of collecting and reigistration of marine zooplankton. Biologiya morya (Vladivostok), N4: 78 -82. (in Russian). Kovalev, A. V., 1980. Seasonal changes of zooplankton in the Se vastopol Bay. Gidrobiol. Zhurn. 16, N6: 9 -14. (in Russian). Kovalev, A. V., Shmeleva, A. A., 1984. Penetration of Copepoda into the Black Sea through the Bosphorus – an indication of further Mediterranization of the Black Sea fauna. Second International Conference on Copepoda: Programme and Abstr. Ottowa: 52. Kovalev, A. V., 1988. Structure of zooplankton communities and its changes in the open Atlantics and in the Mediterranean basin. Inag. Diss. of Biol. Sciences Sevastopol., 454 p. (in Russian). Kovalev, A. V., Shmeleva, A. A., Petran, A., 1988. Zooplankton of the north -western part from the Bosphorus to the Danube in May, 1982. Waters dynamics and plankton productivity in the Black Sea. M.: Coord. Centre of SEV on problem “The World Ocean”, 356 -367. (in Russian). Kovalev, A. V., 1991. Structure of zooplankton communities of the Atlantics and the Mediterranean basin. Kiev: Naukova dumka, 141 p. (in Russian). Kovalev, A. V., Melnikov, V. V., Ostrovskaya, N. A., Prusova, I. Yu. 1993. Macroplankton. Plankton of the Black Sea (eds. Kovalev, A. V., Finenko, Z. Z.). Kiev: Naukova dumka, 183 -193. (in Russian). Kovalev, A. V., Ostrovskaya, N. A., Skryabin, V. A., Zagorodnyaya, Yu. A., 1995. State of zooplankton, as a feed base of fishes in the Black Sea. Modern sta te of the Black Sea ichthyofauna (ed. Konovalov, S.M.). Sevastopol: 131 -152. (in Russian). Kovalev, A., Besiktepe, S., Zagorodnyaya, Yu. A., Kıdeys, A. E., The Mediterranization of the Black Sea zooplankton is continuing. In: NATO TU Black Sea project: Eco system Modeling as a Management Tool for the Black Sea, Symposium on Sci. Results, L. Ivanov & T. Oguz (eds.), Kluwer Acad. Publ. Vol. 1: pp. 199 -208. Kovalev, A. V., Gubanova, A. D., Kıdeys, A. E., Melnikov, V. V., Niermann, U., Ostrovskaya, N. A., Scryab in, V. A., Uysal, Z., Zagorodnyaya, Yu. A., 1998. Long -term changes in the biomass and composition of fodder zooplankton in coastal regions of the Black Sea during the period 1957 -1996. In: NATO TU Black Sea project: Ecosystem Modeling as a Management Tool for the Black Sea, 153 Symposium on Sci. Reuslts, L. Ivanov & T. Oguz (eds.), Kluwer Acad. Publ. Vol. 1: pp. 209 -220, 1998. Kovalev, A., Niermann, U., Melnikov, V., Belokopitov, V., Uysal, Z., Kıdeys, A. E., Unsal, M., Altukhov, D., 1998. Long -term changes in the Black Sea zooplankton: the role of natural and anthropogenic factors. In: NATO TU Black Sea project: Ecosystem Modeling as a Management Tool for the Black Sea, Symposium on Sci. Results, L. Ivanov & T. Oguz (eds.), Kluwer Acad. Publ. Vol. 1: pp. 221 -234. Mamaeva, N. V., 1980. Microzooplankton of the open Black Sea in: Ecosystems of pelagial of the Black Sea. (ed. Vinogradov, M. E.). M.: Nauka: 168 -173. (in Russian). Mann, K. H., Lazier, J. R. N., 1991. Fronts in coastal waters. In: Dynamics of marine e cosystems (Man, K. H., Lazier, J. R. N. edts), Blackwell Sci Publ.: 213 -254. Mann, K. H., 1993. Physical oceanography, food chain and fish stocks: A review, ICES J. of Mar. Sci. 50: 105 -119.. Marcus, A., 1957 a – Notă preliminară asupra copepodelor din pla nctonul Mării Negre (litoralul românesc), Comunicările Acad. RPR , 7, 1: 89-99. Marcus, A., 1957 b – Données sur la variation saisonnière des copépodes pélagiques dans les eaux roumaines de la mer Noire, Trav. Mus. Hist. Nat. „Grigore Antipa” , București, 1 :299-303. Margineanu, C., 1965 a – Zooplanctonul marin în perioada 1960 -1964 și influența sa asupra pescuitului de la coasta românească, Bul. Inst. Cerc. Pisc ., București, an 24, 3 -4: 29 -47. Margineanu, C., 1965 b – Le zooplancton estival de la mer Noire, Rapp. Comm. int. Mer Médit. , CIESM, Monaco, 17, 2: 391 -396. Margineanu, C., 1971 a – Features of the Romanian Black Sea coast zooplankton dynamics, Cercetări marine, IRCM Constanța, 1: 105 -128. Margineanu, C., 1971 b – Unele aspecte ale ecologiei lui Parac alanus parvus (Copepoda, Calanoida) . Lucrări științifice, St. Nat., Inst. Pedag. de 3 ani Constanța, 2: 41 -44. Margineanu, C., Iliescu, M., 1968 – L’influence de la biomasse trophique du zooplancton sur les poissons planctonophages du littoral roumain de l a mer Noire, Rapp. Comm .int. Mer Médit, CIESM, Monaco, 19 , 3: 423 -425. Mazza J., 1966 Les Copepodes de la Mediterranee. Bucarest, CIESM, oct, 1966: 1 -99. Morduhai -Boltovskoi, Ph.D., 1969 – Cladocera in Opredelitel’ fauny Chernogo i Azovskogo morej, Izd. Naukova Dumka, Kiev, 3: 12 -31. Murina, V. V., 1993. Meroplankton. Plankton of the Black Sea (eds. Kovlev A. V., Finenko Z. Z.). Kiev, Naukova dumka: 194 -204. (in Russian). Mutlu, E., Ünsal, M., Bingel, F., 1992. A preliminary view on the faunal assemblage of soft -bottom crustaceans along the near -shores of the Turkish Black Sea. Acta Adriat. 33 (1/2): 177 -189. Mutlu, E., Ünsal, M., Bingel, F., 1993. Faunal community of soft -bottom mollusks of the Turkish Black Sea coast. Tr. J. of Zoology 17: 189 -206. Mutlu , E., Bingel, F., Gucu A. C., Melnikov V. V., Niermann, U., Ostrovskaya N. A., Zaika V. E., 1994. Distribution of the new invader Mnemiopsis sp. and the resident Aurelia aurita and Pleurobrachia pileus populations in the Black Sea in the years 1991 -1993. I CES J. of Mar. Sci., 51: 407-421. Mutlu E , 1999 – Distribution and abundance of ctenophores and their zooplankton food in the Black Sea. II. Mnemiopsis leidyi, Marine Biology , 135(4): 603 -613 Nastenko E.V., Polishchuk L. M., 1999. The comb jelly Beroe (Ctenophora: Beroida) in the Black Sea. Dopovidi Nazionalnoi Akademii Nauk, Ukraine11: 159 –161. Niermann, U., Bingel, F., Gorban, A., Gordina, A. D., Gücü, A. C., Kıdeys, A. E. Konsulov, A., Radu, G., Subbotin, A. A., Zaika, V. E., 1994. Distribution of anchov y eggs and larvae (Engraulis encrasicolus Cuv.) in the Black Sea in 1991 and 1992 in comparison to former surveys. ICES J. of Mar. Sci., 51: 395 -406. Niermann, U., Kıdeys, A., (eds), 1995. Assessment of the Phyto – and Zooplankton investigations during the CoMSBlack 1993 and the joint TU -Black Sea -CoMSBlack cruises 1994 and future plans. Report on the meeting of biologists in Erdemli, Turkiye (20.Feb. -3.March). Institute of Marine Science, Middle East Technical University, 33731 Erdemli, Içel, Turkey: 100 pp . Oguz, T., Ducklow, H., Shushkina, E. A., Malanotte -Rizzoli, P., Tugrul, S., Lebedeva, L. P., 1998. Simulation of upper layer biochemical structure in the Black Sea. In: NATO TU Black Sea project: 154 Ecosystem Modeling as a Management Tool for the Black Sea, Symposium on Sci. Results, L. Ivanov & T. Oguz (eds.), Kluwer Acad. Publ. Vol. 2: pp. 257 -300. Oguz, T., Ducklow, H. W., Malanotte -Rizzoli, P., Murray, J. W., Vedernikov, V. I., Ünlüata, Ü., 1997. A physical -biochemical model of plankton productivity and nitrogen cycling in the Black Sea. Accepted,. Deep Sea Research, 35p. Özsoy, E., Ünlüata, Ü., 1997. Oceanography of the Black Sea: a review of some recent results. Earth – Science Reviews, 42: 231 -272. Pavlova, E.V., 1964 – O nakhozhdenii szredizemnomorskik h vidov v planktone Chernogo Morya, Zoologicheskij zhurnal, 43, 11: 1711 -1713 . Pavlova E.V., 1970 Energeticheskij obmen I potrebnost’v pische Chernomorskoj nochesvetski (Noctiluca miliaris Sur.). Biologya moray, Naukova dumka, AN SSSR, 19:104 -118. Pavlova E.V., Baldina E.P., 1969. Vliyanie vodoobem cherez Bosfor I ego vliyanie na ghidrologii I biologii Chernogo Morya, Kiev, Naukova Dumka: 208 -232. Pereladov, M.V., 1988. Some observations for biota of Sudak Bay of the Black Sea, III All -Russian conference of marine biology, Naukova Dumka , Kiev 1: 237 -238. Petipa, T. S., 1959. About average weight of main forms of zooplankton of the Black Sea Proc. Sevast. Biol. St., 9: 39 -57. Petipa, T. S., Sazhina, L. I., Delalo, E. P., 1960. Distribution of zooplankton in the Black Sea in 1951 – 1956. Oceanology, 3. N4: 110 -129. (in Russian). Petipa, T. S., Pavlova, E. V., Mironov, G. N., 1966. Power balance of mass organisms from different ecological systems of the Black Sea. In: Book of II International Oceanographic Congre ss. Moscow: 307-398. (in Russian). Petipa, T. S., Pavlova, E. V., Mironov, G. N., 1970. Structure of fodder nets, transferring and using of substance and energy in planktonic communities of the Black Sea. Biologiya morya, 19: 3 -43. (in Russian). Petipa, T. S., 1981. Trophic dynamics of copepods in marine planktonic communities. Kiev, Naukova dumka: 242 p. Petipa, T. S., 1991. Development and tasks of biological investigations in pelagial of the Black Sea. Changeability of the Black Sea ecosystem. Natural an d anthropogenic factors. (ed. Vinogradov, M. E.,) Moscow, Nauka, 336 -345. Petran, A., 1976. Elemente privind productia zooplanctonului trophic in anul 1976. Cercetari Marine, IRCM, Constanta, 9: 105 -117. . Petran, A., 1977 a – Quelques considérations sur la structure des populations zooplanctoniques du littoral roumain de la mer Noire, Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco, 24, 10: 151 -152. Petran, A., 1977 b – Protozoaires des eaux saumâtres de la mer Noire, Biologie des eaux saumâtres de la mer Noire (E.A.PORA, M. BĂCESCU, eds), IRCM, Constanța, 1 : 92-98. Petran, A., 1980. Sur la faune meroplanctonique du littoral Roumain de la mer Noire (donnees quantitatives pour les annees 1972 -1979). CIESM. Jornées Etud. System. Biogeogr. Médit., Cagliari: 89-90. Petran, A., 1985. Evolution des biomasses du zooplancton de la mer Noire dans le secteur situe devant les embouchures du Danube, perdant les annees 1977 -1980. Rapp. Comm. Int. mer Medit., Monaco, 29 (9): 319 -320. Petran, A., 1986 a – Évolution saisonnièr e du zooplancton des eaux du large de la mer Noire, Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco , 30, 2: 198. Petran, A., 1986 d – Remarques sur la structure des populations zooplanctoniques dans les zones des émissaires d’eaux usées du littoral roumain de la mer Noire, Cercetări marine, IRCM, Constanța, 19 : 55-72. Petran, A., 1988 a – Caractéristiques du développement quantitatif et de la structure du zooplancton des eaux côtières roumaines de la mer Noire, Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco , 31, 2: 241. Petran, A., 1988 b – Aspecte ale impactului poluării asupra structurii unor comunități zooplanctonice ale Mării Negre, Ziridava, a 2 -a Conf. Naț. Ecol., Arad : 392 -394. Petran, A., Gomoiu, M. -T., Bodeanu, N., Țiganus, V., 1977 – Quelques elements conc ernant la productivite biologique de la mer Noire en face du Delta du Danube, Cercetări marine, IRCM, Constanța, 10: 61-76. 155 Petran, A., Iliana, E., 1979 – Sur la composition et la biomasse du zooplancton des eaux de la mer Noire (dynamique mensuelle, octob re 1976 -octobre 1977), Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco, 25/26, 8: 123 -124. Petran, A., Iliana, E., 1981 – La biomasse du zooplancton dans le secteur Constantza (mer Noire) pendant les années 1976 -1979, Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco, 27, 7: 117 -118. Petran, A., Moldoveanu, M, 1992 a – Research concerning the structure and quantitative dynamic of Black Sea zooplankton in the 1981 -1995, Conf. Nat. Ecologie , Cluj -Napoca: 158. Petran, A., Moldoveanu, M, 1992 b – Remarques sur le développeme nt quantitatif du zooplancton de la mer Noire en face du Delta du Danube, Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco, 33: 265. Petran, A., Onciu, T., 1977 b – Observations sur le phototropisme et la dynamique nycthémérale du zooplancton des eaux roumains de la mer Noire, Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco , 24, 10 : 157 -159. Petran, A., Onciu, T., 1981 – Observations concernant les migrations nycthémérales d’ Acartia clausi de la côte roumaine (mer Noire), Rapp. Com. int. Mer Médit., CIESM, Monaco, 27, 7 : 187 -188. Petran, A., Rusu, M., 1990 – Dynamique saisonnière pluriannuelle (1986 -1989) du zooplancton dans une aire fortement eutrophisée – les eaux côtières de Constantza (mer Noire), Rapp. Com. int. Mer Médit., CIESM, Monaco, 32, 1 : 213. Petran, A., Moldoveanu, M., 1997. Post -invasion ecological impact of the Atlantic ctenophore Mnemiopissi leidyi Agassiz, 1865 on the zooplankton from the Romanian Black Sea waters. Cercetari Marine, 27 -28: 135 -157. Polonsky, A., Voskresenskaya, E., Belokopytov, V., 19 97. Variability of northwestern Black Sea Hydrography and the river discharges as part of global ocean -atmosphere fluctuations. In: Özsoy & Mikaelean (eds.): Sensitivity to change: Black Sea, Baltic Sea and North Sea. NATO ASI Series, 2. Environment -Vol.27 . Kluwer Academic Publishers (pp: 516): 11 -24. Porumb, F., 1968 a – Contributions a la connaissance des migrations verticale nycthémérales de quelques copépodes de la mer Noire ( Pseudocalanus elongatus , Centropages kröyeri et Acartia clausi ) pendant l’été , Rapp. Com. int. Mer Médit., CIESM, Monaco , 19, 3:509-511. Porumb, F., 1968 c – Contribution a l’étude de la reproduction, du développement et de la répartition des Copépodes pélagiques dans la zone néritique du littoral roumain de la mer Noire ( Acartia c lausi et Centropages kröyeri ), Trav.Mus.Hist.Nat. „Gr. Antipa”, Le Centenaire Grigore Antipa, București, 8:243-250. Porumb, F., 1968 d – Recherches sur le zooplancton au -dessus des fonds rocheux du littoral roumain de la mer Noire, Rapp. Com. int. Mer Médi t., CIESM, Monaco, 19, 3 : 417 -419. Porumb, F., 1971 a – Sur l’étude de la biologie des Copépodes pélagiques de la zone néritique du littoral roumain de la mer Noire, Rapp. Com. int. Mer Médit., CIESM, Monaco, 20, 3 : 395. Porumb, F., 1971 b – Sur la biologie des copépodes pélagiques des eaux roumains de la mer Noire, Cercetări marine, IRCM Constanța, 1 : 129 -147. Porumb, F., 1972 – Contributions à la connaissance de la dynamique des populations et à la production des Copépo des dans les eaux roumaines de la mer Noire, Cercetări marine, IRCM Constanța, 1: 129 -147. Porumb, F., 1973 – Recherches sur le zooplancton au -dessus des fonds rocheux du littoral roumain de la mer Noire (aspect printanier), Rapp. Com. int. Mer Médit., CIESM, Monaco, 21, 8 : 533 -535. Porumb, F., 1974 – Production des Copépodes pélagiques des eaux roumaines de la mer Noire, Rapp. Comm. int. Mer Médit, CIESM, Monaco, 22, 9: 91-92.. Porumb, F., 1975 – Cercetări asupra dinamicii sezoniere și a variațiilor nicte merale ale principalelor specii de copepode pelagice din apele românești ale Mării Negre . Teza de doctorat, Ministerul Educației și Învățământului, Institutul de Științe Biologice, București: 368. Porumb, F., 1976 – Recherches concernant la fertilité de qu elques Copépodes pélagiques des eaux roumaines de la mer Noire. Rapp. Com. int. Mer Médit., CIESM, Monaco, 23, 9 : 91-92. Porumb, F., 1977 – Le zooplancton de la mer Noire. Biologie des eaux saumâtres de la mer Noire , red. PORA, A.E., BĂCESCU, M., I.R.C.M, Constanta, 1: 99-108. Porumb, F., 1979 – Production et productivité des Copépodes pélagiques des eaux roumaines de la mer Noire. Cercetări marine, IRCM Constanța, 12: 141 -155. Porumb, F., 1980 a – Présence de quelques espèces méditerranéennes dans le zoop lancton de la mer Noire. Rev. Roum. Biol., sér. biol. anim., Ed. Acad. RSR, București, 25, 2:167-170. 156 Porumb, F., 1980 b – Variations quantitatives du zooplancton dans les eaux néritiques roumaines de la mer Noire. Cercetări marine, IRCM Constanța, 13 : 103-123. Porumb, F., 1984 – Évolution à long terme de la productivité secondaire de l’écosystème pélagique de l’ouest de la mer Noire. Cercetări marine, IRCM Constanța, 17: 85-118. Porumb, F., 1986 a – Niveau de développement du zooplancton dans les eaux rou maines de la mer Noire pendant la période 1970 -1984, Rapp. Com. int. Mer Médit., CIESM, Monaco, 30, 2 : 201. Porumb, F., 1989 a – The influence of the eutrophication on zooplankton communities in the Black Sea waters, Crecetări marine , IRCM Constanța, 22, 223-246. Porumb, F., 1989 b – On the development of Noctiluca scintilans (McCartney) Kofoid and Swezy under the eutrophication of the Romanian Black Sea waters, Cercetări marine, IRCM, Constanța, 22: 247-262. Porumb, F., 1992 a – On the development of Noctiluca scintilans (McCartney) Kofoid and Swezy under the eutrophication of the Romanian Black Sea waters, Science of the Total Environment , Elsevier Science Publishers B.V., Amsterdam, Supplement 1992: 907 -920. Porumb, F., 1992 b – Évolution du zooplanc ton des eaux du plateau continental roumain de la mer Noire au cours des dernières trois décennies, Rapp. Com. Int. Mer. Médit , CIESM, Monaco, 33: 266 – 267. Porumb, F., 1995 – L’histoire des recherches marines Roumaines en Mer Noire, Cercetări marine, 32- 33: 5-372. Porumb, F., 2000 – Le zooplancton des eaux roumaines de la mer Noire, Cercetări marine, 27-28: 159-252. Porumb, F., Petran, A., 1978 – Asociațiile de animale planctonice din Marea Neagră. Protecția ecosistemelor , Comisia. Nat. a RSR pentru UNESCO, Constanța, 1: 185 -195. Porumb, F., Porumb, I., 1965 – Recherches concernant la migration nycthémérale du zooplancton marin d’été. Rev. Roum. Biol., sér. zool ., Ed. Acad. RSR, București, 10, 5 : 361 -371. Porumb, F., Porumb, I., 1966 – Cercetări asupra migr ației nictemerale a zooplanctonului marin de vară, St. Cercet. Biol., ser. zool., Ed. Acad. RSR, București, 18, 1 :65-75. Porumb, F., Usurelu, M., 1979 – Relations zooplancton – phytoplancton dans les eaux côtières de la mer Noire, Rap. Com. Int. Mer. Médit , CIESM, Monaco, 25/26 , 8: 83-84. Porumb, I., 1961 – Contributions à l’étude de la biologie du chinchard ( Trachurus mediterraneus ponticus Aleev). La nourriture des adultes et des jeunes ; la croissance des jeunes dans les eaux roumaines, An. Univ. „Al. I. Cuza „, Iași, 7, 2: 285 -302. Porumb, I., 1965 – Contributions à la connaissance du rôle d’ Odontogadus merlangus euxinus (Nordmann) dans la chaîne trophique de la mer Noire (zone du littoral roumain), Revue Roumaine de Biol., sér. Zool. , Acad. RSR, Buc urești, 10, 4 : 281 -292. Porumb, I., 1969 a – Contribution à l’étude de la biologie des aloses du littoral roumain de la mer Noire, particulièrement de la nourriture, Rev. Biol., sér. zool ., Ed. Acad. RSR, București, 13, 6 : 447 – 452. Porumb, I., 1969 b – Contributions à l’étude de la biologie de Sardina pilhardus sardina. La nouriture devant le littoral roumain de la mer Noire. Lucr. Stat. de Cercet Marine „Prof.I.Borcea” Agigea, Univ.”Al.I.Cuza” Iași :101-112. Porumb, I., 1970 a – Le rôle de l’ Atherina mochon pontica Eichw.1831 dans la mise en valeur du zooplancton de la zone néritique du littoral roumain de la mer Noire, Journées d’Étude Plancton, Monaco, CIESM, 19: 139 -140. Porumb, I., 1970 b – Engraulis encrassicholus ponticus, poisson de première importance comme utilisateur du zooplancton des eaux roumaines de la mer Noire, Journées ichthyologiques, CIESM, Rome: 137 -139. Porumb, I., 1977 – Base trophique et nutrition des poissons de la mer Noire. Biologie des eaux saumâtres de la m er Noire , red. PORA, A.E., BĂCESCU, M., I.R.C.M, Constanta, 2: 141 -150. Porumb, I., Marinescu, F., 1979 – Influence du facteur nourriture sur la formation des agglomerations d’anchois dans la zone neritique roumaine de la mer Noire. Rapp. Com. Int. Mer. Mé dit, CIESM, Monaco, 25-26, 10: 47-48. Porumb, I., Marinescu, F., Gorban, A., Butoi, G., 1979 – Date privind evaluarea rezervelor câtorva specii cu importanță economică din apele de deasupra platformei continentale românești din Marea 157 Neagră. Sesiunea știin țifică jubiliară, fac. Tehn. Și chimia prod.alim. și tehnica pescuitului, Galați, 4: 251-261. Puzanov I.L., 1967 Mediteranizatsiya fauny Chernogo Morya, Zoologicheskij zhurnal, 56, 9:1287 – 1297. Radu G., Nicolaev S., Radu E., 1996 -1997. Geographical distrib ution and biomass assessment for the ctenophore Mnemiopsis leidyi and jellyfish Aurelia aurita at the Romanian Black Sea littoral in 1991 – 1995. Cercetari marine, IRCM, 1996 -1997, T. 29 -30, P. 229 -239. Rodionov, S., 1994. Global and regional climate interac tion: the Caspian Sea experience. Kluver Academic Publishers, The Netherlands: 241 pp. Sazhina, L. I., 1960. Development of the Black Sea Copepoda. I. Nauplii stages of Acartia clausi Giesbr., Centropages kroyeri Giesbr., Oithona minuta Kritcz. Proc. of Se vast. Biol. Stat., 13: 49 -67. (in Russian). Sazhina, L. I., Kovalev, A. V., 1971. About synonyms of crustacean Copepoda of the Black Sea. Zool. zhurn., V.50: 1099 -1101. (in Russian). Sazhina, L. I., 1985. Nauplii of mass species of pelagic copepods of the World Ocean. (ed. Petipa, T. S.). Kiev, Naukova dumka: 238 p. (in Russian). Schlesinger, M. E., Ramankutty, N., 1994. An oscilation in the global climate systme of period 65 -70 years. Nature, 367: 723 -726. Selifonova, Zh.P., 2009. Marine Bioinvasion in W aters of Novorrosiysk Port of the Black Sea, Biol. Morya , vol. 35, no. 3, pp. 212 –219. Seravin, L. N., 1994. Systematic revision of the genus Mnemiopsis (Ctenophora, Lobata). Zool. Zh. 73: 9 -18 (in Russian). Shiganova, T. A., Kıdeys, A. E., Gücü, A. C., Niermann, U., Khoroshilov, V. S., 1998. Changes in species diversity and abundance of the main components of the Black Sea pelagic community during the last decade. In: NATO TU Black Sea project: Ecosystem Modeling as a Management Tool for the Black Sea, S ymposium on Sci. Results, L. Ivanov & T. Oguz (eds.), Kluwer Acad. Publ. Vol. 1: pp. 171-188, 1998. Shiganova, T. A., Yu. V. Bulgakova, P. Yu. Sorokin & Yu. F. Lukashev, 2000 a. Preliminary results of investigations of Beroe ovata , a new invader into the B lack Sea, and its effect on the pelagic ecosystem. In Matishev, G.G. (ed.), Thesis of the Report at Scientific Seminar “Species – Invaders in the European Seas of Russia”, Murmansk: 105 –108 (In Russian). Shiganova T.A., Bulgakova Yu.V., Sorokin Yu.P., Luka shev Yu.F., 2000 b. Investigation of a new settler Beroe ovata in the Black Sea. Biol Bull (Woods Hole) 27:202 –209 Shiganova T.A., Bulgakova Y.V., Volovik S.P., Mirzoyan Z.A., Dudkin S.I., 2001. The new invader Beroe ovata Mayer, 1912 and its effect on th e ecosystem in the northeastern Black Sea. Hydrobiologia 451:187 –197 Shushkina E.A. & Vinogradov M.E., 1991. Long term changes in the biomass of plankton in open areas of the Black Sea // Oceanol., Т. 31, No 6, P. 716 -721. Shushkina, E. A., Vinogradov, M. E., 1991. Changes of planktonic community in the open Black Sea and influence on it by ctenophore Mnemiopsis (1978 -1989). Changeability of the Black Sea ecosystem. Natural and anthropogenic factors. (ed. Vinogradov M. E.). Moscow, Nauka: 248 -261. (in Russi an). Shushkina, E. A., Vinogradov, M. E., Lebedeva, L. P., Oguz, T., Dyakonov, V. Yu., Nezlin, N. P. and Anokhina, L. L., 1998. Studies of structural parameters of planktonic communities of the open part of the Black Sea relevant to ecosystem modeling. In: NATO TU Black Sea project: Ecosystem Modeling as a Management Tool for the Black Sea, Symposium on Sci. Results, L. Ivanov & T. Oguz (eds.), Kluwer Acad. Publ. Vol. 1: pp. 311 -326. Skolka H., Bologa A., 1990 L’eutrophysation et la production phytoplancton ique des eaux de la mer Noire devant la cote roumaine. Rapp. Comm. Int. Mer Medit., CIESM, 32, 1:210 Swanberg N., 1974. The feeding behavior of Beroe ovata. Mar Biol 24:69 –76 Trenberth, K. E., Hurrell, J. W., 1994. Decadal atmosphere -ocean variations in th e North Pacific. Climate Dynamic, 9: 303 -319, Tugrul, S., Bastürk, Ö., Saydam, C., Yılmaz, A., 1992. Changes in the hydrochemistry of the Black Sea inferred from water density profiles. Nature, 359: 137 -139. 158 Tuncer, S. and Fevzioglu, A.M., 1989. Distributi on of phytoplankton populations of the eastern Black Sea. Int. Colloq. of Med. Coast. and Environ. Protection: 73 -74. Vinogradov, M. E., Shushkina, E. A., 1980. Peculiarities of vertical distribution of the Black Sea zooplankton. Ecosystems of the Black Se a pelagial. M.: Nauka, 179 -191. (in Russian). Vinogradov, M. E., Flint, M. V., Shushkina, E. A., 1985. Vertical distribution of mesoplankton in the open area of the Black Sea. Mar. Biology. Vol. 89: 95 -107. Vinogradov, M. E., E. A. Shushkina, E. I.Musaeva &P. Yu. Sorokin, 1989. Ctenophore Mnemiopsis leidyi (A. Agassiz) (Ctenophora: Lobata) – new settlers in the Black Sea. Oceanology 29: 293 – 298. Vinogradov M . E . , Shushkina E . A . , Nikolaeva G . G ., 1990. Mass bloom of the comb jelly Mnemiopsis as an anthropogenic influence on marine ecosystems / In: Practical ecology of the marine regions, Black Sea. – Kiev: Naukova dumka, P. 94 -102 (in Russian). Vinogradov, M. E., Shushkina, E. A., Lebedeva, L. P., Nezlin, N. P., 1998. Structural and functional analys is of planktonic communities of the Black Sea. In: NATO TU Black Sea project: Ecosysetm Modeling as a Management Tool for the Black Sea, Symposium on Sci. Results, L. Ivanov & T. Oguz (eds.), Kluwer Acad. Publ. Vol. 2: pp. 237 -256. Vinogradov M.E., Vostoko v S.V., Arashkevich E.G., Drits A.V., Musaeva E.I., Anokhina L.L., Shushkina E.A., 2000. Characteristics of biology of new alien ctenophores and their role in the Black Sea ecosystem (in Russian). MMBI RAN Appatity, Kola Science Center, pp 91 –113 Vodianits kij V.V., 1959 Resultant et problemes poses par l’etude de la productivite et des possibilities de peche en mer Noire. Rapp. Comm. Int. Mer Medit. CIESM, 14: 395 -402 Volovik, S. P., I. A. Mirzoyan & G. S. Volovik, 1993. Mnemiopsis leidyi : biology, populati on dynamics, impact to the ecosystem and fisheries. ICES. Statutory meeting C. M. 1993/L:69: 1 –12. Vostokov S.V., Arashkevich E.G., Dritz A.V., Lukashev Yu.F., 2001. Ecological and physiological characteristics of the ctenophore Beroe ovata in the coastal waters of the Black Sea: quantity, biomass, size distribution, hunting behavior, feeding and metabolism (in Russian). Okeanologiya 41:109 –115 Yurev S.G., 1972, O pishchevykh razionakh I ispol’zovanii kormovoj bazy populyatsiei Chernomorskogo sprota. Energe ticheskie aspekty rosta in obmena vodnykh zhivotnykh, Kiev: 264 – 265. Zagorodnyaya YuA, Kovalev A.V., 2001. Modern state of zooplankton of coastal waters of the Black Sea near Crimea (in Russian). Nauk Zap Ternop Ped Univ Spec Issue Hydroecologiya 3:131 –132 Zagorodnyaya, Yu. A., 2002. Oithona brevicornis in the Sevastopol Bay: is it a single event or a new invader in the Black Sea Fauna? Morskoy Ekologicheskiy Zhurnal (Marine Ecology Journal) 61: 43 Zaika E.V., 1969 O produktsii appendikulayarii I sagii v neriticheskoj zone Chernogo Morya. Biologiya moray, Naukova dumka, AN USSR Kiev, 17: 65 -76. Zaika V . E . , Sergeeva N . G ., 1990 Morphology and development of Mnemiopsis Mccradyi (Ctenophora. Lobata) in the Black Sea // Zool. J.. T. 69, v. 2, P. 5 -11 (in Russian). Zaitsev, Yu. P., Recent changes in the trophic structure of the Black Sea. Fisheries Oceanography, 1: 180-189. 1992. 106. Pavlova, E. V., 1964. About discovering of the Mediterranean organisms in the Black Sea plankton. Zool. zhurn. V. 43, N11: 1710 -1713. (in Russian). Zaitsev, Yu. P., 1970. Marine neustonology. Kiev: Naukova dumka, 264 p. (in Russian). Zaitsev, Yu. P., Garkavaya, G. P., Nesterova D. A., 1987. Modern state of north -western Black Sea ecosystem. Modern state of the Black Sea ecosy stem. M.: Nauka, 216 -228. (in Russian). Zaitsev Yu.P., 1993. Impact of eutrophication on the Black Sea fauna // Studies and Reviews. General Fisheries Council for the Mediterranean, 64, Part 2, P. 59 -86. Zaitsev, Yu. P., 1998. Marine hydrobiological invest igations of National Academy of Science of Ukraine during the 1990s in XX century: shelf and coastal water bodies of the Black Sea. Hydrobiol. Zhurnal 6: 3 –21 (in Russian). Zenkevich, L. A., 1963. Biology of the seas in USSR. M.: Pub. Ac. Sci. USSR., 739 p ., (in Russian). Zernov, S. A., 1904. To the question on annual changes of the Black Sea zooplankton at Sevastopol. News of Imperial Academy of Sciences, V.20. N4: 119 -134., (in Russian). Zernov, S. A.,1913. To the question on studying of the Black Sea life. Notes of Imperial Academy of Sciences. Physics -mathematics department. Series 7, V.32. S. -Petersburg: 299 p. (in Russian). 159 160 ANEXA I Lista organismelor zooplanctonice identificate până în prezent în apele românești ale Marii Negre Nr. GRUPE /TAXONI Petran , A., 1958 (exclusiv tintinide) Petran , A., 1997 (micro, meso și macrozooplancton) Porumb F., 1994 -1995 (micro, meso și macrozooplancton) Onciu, T.M., Skolka, M., Gomoiu, M. -T, 2006 (micro, meso și macrozooplancton) Observații proprii, 2001 – 2010 1986 1987 1988 1989 1990 1991 DINOFLAGELLATA 1 Noctiluca scintillans (Macartney) Kofoid & Swezy, 1921 + + + + + + + + + CILIOPHORA 2 Coxliella helix Claparede & Lachmann, 1858 + + + + + + + + + 3 F. ehrenbergii (Claparéde & Lachmann, 1858) + + + + + + + + + + 4 Helicostomella subulata (Ehrenberg,1833) + + + + + + + + + 5 Leprotintinnus pellucidum (Cleve, 1899) + + + 6 Mesodinium rubrum (Lohmann, 1908) + + + + + + + 7 Metacylis mediterranea (Mereschowsky, 1881) Jörgensen, 1924 + + + + + + + + + 8 Stenosemella nivalis (Meunier, 1910) + + 9 S. ventricosa (Claparède & Lachmann, 1858) Jörgensen, 1924 + + + + + + + + 10 Strombidium sauerbreyae Kahl, 1932 acceptat Spirostrombidium sauerbreyae (Kahl, 1932) Petz, Song & Wilbert, 1995 + + + + + + 11 Tiarina fusus (Bergh, 1881) + + + + + + 12 T. beroidea Stein, 1867 + + + + + + + + + 13 T. campanula Ehrenberg, 1840 + + + + + + + + + 14 T. c. var. Bütschlii Jörgensen + 15 Tintinnopsis cylindrica Daday, 1887 + 16 T. lobiancoi Daday, 1887 + + 17 T. meunieri Kofoid & Campbell, 1929 + + + + + + + 18 T. minuta Wailes, 1925 + + + + + + 19 T. parvula Jörgensen, 1912 + + + 20 T. tubulosa Levander, 1900 + + + + + + + + + 21 T. cylindrica Daday, 1886 + + + + + + CNIDARIA HYDROZOA (generație meduză) 22 Blackfordia virginica Mayer, 1910 + 23 Coryne tubulosa (M. Sars, 1835) ) – Porumb acceptată Sarsia tubulosa (M. Sars,1835) + + + + + + 24 Cladonema radiatum Dugardin, 1843 + 161 25 Eleutheria dichotoma Quatrefages, 1842 26 Hydractinia carnea (M. Sars, 1846) (syn.: Podocoryne carnea M. Sars, 1846) + + 27 Obelia sp. + + 28 Ostroumowia maeotica (Ostroumov) + 29 Rathkea octopunctata (M. Sars, 1835 ) + + + + + + SCYPHOZOA 30 Aurelia aurita (Linnaeus, 1758) + + + + + + + + + 31 Rhizostoma pulmo (Macri, 1778) Pilema pulmo Agassiz – Porumb + + + + + + + + + CTENOPHORA 32 B. ovata Mayer, 1912 + + 33 Mnemiopsis leidyi (Agassiz, 1865) + + + + + + 34 Pleurobrachia rhodopis Chun, 1879 + + + + + + + + + 35 NEMERTEA (larvae; pilidium) + ROTIFERA 36 Asplanchna brightwellii Gosse, 1850 + 37 A. herrickii De Guerne, 1888 + 38 A. priodonta Gosse,1850 + + + 39 Brachionus angularis Gosse,1851 + + + + + + + + 40 B. а. bidens Plate, 1886 + + 41 B. calyciflorus Pallas,1776 + + + + + + + + 42 B. с. calyciflorus Pallas,1776 + 43 B. с. amphiceros Ehrenberg, 1838 + + + 44 B. c .amphoceros f. forficula Rudescu + + 45 B. с. anureiformis Brehm + + 46 B. forficula Wierzejski + 47 B. f. var.inegalis Rodewald + + 48 B. f. for. minor Voronkow + + 49 B. quadridentatus Herman, 1783 + + + + + + + + 50 B. q. brevispinosus Ehrenberg + + + + + + 51 B. q. hyphalmires Tsugunoff + + 52 B. plicatilis Müller, 1786 + + + + + + + + 53 B. p. orientalis Rodewald + + 54 B. rubens Ehrenberg, 1838 + + + + + 55 B. urceus (Linnaeus, 1758) (sin.: Br. urceolaris Müller, 1773) + + + 56 Callotheca pelagica Rousselet + + 57 C. ornata var. natans Tsugunoff + + 58 Colurella adriatica Ehrenberg, 1831 + + + + 59 C. a. f alpha Hauer + + 60 C. colurus (Ehrenberg, 1830) + + 61 Conochilus hippocrepis (Schrank, 1803) + + 62 Encentrum marinum (Dujardin, 1841) + + 63 Eosphora ehrenbergi Weber & Montet + + 64 Filinia longiseta (Ehrenberg, 1884) + + + 162 65 F. terminalis (Plate 1886) + + 66 Hexarthra fennica (Levander, 1892) + + 67 Keratella cochlearis (Gosse, 1851) + + + + + + + + + 68 K. c. var macracantha f.micracantha Lauterborn + + 69 K. c. recurvispina (Gosse, 1851) aceptata K. c. cochlearis (Gosse, 1851) + + 70 K. c. tecta (Gosse, 1851) + + 71 Keratella cruciformis eichwaldi (Levander, 1894) acceptata Keratella eichwaldi (Levander, 1894) + + 72 K. krucifornis (Thompson, 1892) acceptata Keratella cruciformis (Thompson, 1892) + + + + + + 73 K. quadrata (Müller, 1786) + + + + + + + + 74 K. q. dispersa Carlin, 1943 75 K. q. var.divergens Voigt + + 76 K. q. frenzeli (Eckstein, 1895) 77 K. q. quadrata Müller, 1786 + + 78 K. q. platei Jägerskiöld, 1894 + + 79 L. grandis (Murray, 1913) + + 80 L. luna (Müller, 1776) + + 81 L. lunaris (Ehrenberg, 1832) + + 82 Lepadella patella var similis Lucks + 83 Mytiluna videns Levander + + 84 N. striata (Müller, 1786) + + + + 85 Notommata glyphura Dwulfert, 1935 + 86 Polyarthra vulgaris Carlin, 1945 + + + + + + + 87 Pompholyx complanata Gosse, 1851 + 88 P. theodora (Gosse, 1887) + + 89 Philodina roseola Ehrenberg, 1832 Philodina citrina Ehrenb. – Porumb + + 90 Rotaria citrina (Ehrenberg, 1838) + + 91 R. rotatoria Pallas,1766 + + 92 Synchaeta baltica Ehrenberg, 1834 + + 93 S. cecilia Rousselet, 1902 + + + 94 S. curvata Lie-Pettersen, 1905 + + + + + + + + 95 S. gyrina Hood, 1887 + + 96 S. littoralis Rousselet, 1902 + + + + + + + + 97 S. monopus Plate, 1889 + + 98 S. neapolitana Rousselet, 1902 + + 99 S. pectinata Ehrenberg, 1832 + + 100 S. pontica Rodewald -Rudescu + + 101 S. razelmi Rodewald -Rudescu + 102 S. stylata Wierzejski, 1893 + + 103 S. tavina Althaus, 1957 + + 104 S. triophthalma Lauterborn, 1894 + + 163 105 S. vorax Rousselet, 1902 + + + + + + + + 106 Testudinella clypeata (Müller, 1786) + + 107 Trichocerca capucina (Wierzejski & Zacharias, 1893) + + 108 T. marina (Daday, 1890) + + + 109 T. rattus (Müller, 1776) + ANNELIDA 110 POLYCHAETA (larve: trochofora, nectocheta) + + + + + + + + 111 BRYOZOA (larve: cyphonautes) + + 112 PHORONIDA (larve: actinotrocha) + + 113 Phoronis reticulatum (Linnaeus, 1767) (sin.: P. euxinicola Saint -Long, 1907) + ARTHROPODA CRUSTACEA Cladocera 114 Bosmina longirostris (O.F. Müller, 1785) + + + + + + + + + 115 Chydorus sphaericus (O.F. Müller, 1785) + + 116 Daphnia cucullata Sars, 1862 + 117 D. longispina O.F. Müller, 1785 + + + + + + + + + 118 Diaphanosoma brachiurum (Lievin, 1848) + + + + 119 Evadne nordmanni Loven, 1836 + + 120 E. spinifera O.F. Müller, 1867 + + + + + + + + 121 Penilia avirostris Dana, 1849 + + + + + + + + + 122 Pleopis polyphaemoides (Leucart, 1859) + + + + + + + + + 123 P. tergestina (Claus, 1877) (sin.: Pseudoevadne tergestina (Claus, 1877)) + + + + + + + 124 Podon intermedius Lilljeborg, 1853 + + 125 P. leuckartii (G.O. Sars, 1862) + + Copepoda Calanoida 126 Acartia clausi Gisbrecht, 1889 + + + + + + + + + 127 A. clausi Gisbrecht, 1890 small form + 128 A. tonsa Dana, 1849 + 129 Anomalocera patersoni Templeton, 1837 + + 130 Arctodiaptomus salinus (Daday) + 131 Calanipeda aquae -dulcis Kritczagin, 1873 + + + + + + + + 132 Calanus euxinus Hulsemann, 1991 (sin.: С. helgolandicus Claus, 1863) + + + + + + + + + 133 Centropages ponticus Karavaev, 1894 (sin.: C. kröyeri pontica Karavaev, 1895) + + + + + + + 134 Diaptomus gracilis , Sars, 1862 + + + + + + + 135 D. salinus Daday, 1885 + 136 Eudiaptomus gracilis (G. O. Sars, 1862) + 137 Eurytemora affinis (Poppe, 1880) + + + + + + + + 138 Eurytemora hirundoides (Nordquist, 1888) + + + + + + + 139 Eurytemora lacustris (Poppe, 1887) + 164 140 E. velox (Lilljeborg, 1853) + + 141 Heterocope caspia Sars, 1897 + + 142 Labidocera brunescens (Czernjavski, 1868) + + 143 Paracartia latisetosa (Kritczagin, 1873) + + 144 Paracalanus parvus (Claus, 1863) + + + 145 Paracalanus pygmaeus + + + + + + 146 Pontella mediterranea (Claus, 1863) + + + 147 Pseudocalanus elongatus (Boeck, 1872) + + + + + + + + + Cyclopoida 148 Cyclops. sp + 149 Cylcops furcifer (Claus) + 150 Cyclopina gracilis Claus, 1863 + + + + + + 151 Cyclops scutifer G. O. Sars, 1863 + 152 C. strenuus Fisch., 1851 + + + + + + + 153 C. vicinus Ulgan., 1875 + + + + + + + + 154 Oithona minuta (Kritz., 1873) (sin.: O. nana Giesbreht, 1892) + + + + + + + + + 155 O. similis Claus, 1863 + + + + + + + + + 156 Oithona brevicornis Giesbrecht, 1891 + Monstrilloida 157 Cymbasoma rigidum Thompson I.C., 1888 + + 158 Cymbasoma longispinosus (Bourne,1890) + + 159 Cymbasoma thompsoni (Giesbrecht, 1893) acceptata Cymbasoma thompsonii (Giesbrecht, 1893) + + 160 Monstrilla grandis Giesbreht, 1892 + + + 161 M. helgollandica Claus, 1863 + + + 162 M. longiremis Giesbrecht, 1893 + + Harpacticoida + 163 CIRRIPEDIA (larve: nauplius, cypris) + + + + + + + 164 B. improvisus Darwin, 1854 + MALOCOSTRACA 165 Decapoda (larvae: zoea, mysis) + + + + 166 Pisidia longicornis (Linnaeus, 1767) (sin:Porcellana longicornis Linnaeus, 1767 ) + 167 Caridea – larva zoe și larva mysis + 168 Anomura – larva zoe și larva mysis + 169 Brachyura – larva zoe și larva mysis + 170 Mesopodopsis slabberi Ven.Beneden,1861 + Isopoda + 171 Fam. Bopyridae (parazit pe Acartia clausi ) + INSECTA 172 Clunio marinus Haliday, 1855 + + ECHINODERMATA 173 Holothuroidea – larva auricularia + MOLLUSCA 165 174 GASTROPODA (larvae: veliger) + + + + 175 BIVALVIA (larvae: veligeră) + + + + + + + + 176 Scaphopoda ( larva veligeră) + CHAETOGNATHA 177 Sagitta setosa Müller,1847 + + + + + + + + + CHORDATA Larvacea 178 Oikopleura dioca Fol., 1872 + + + + + + + + + 179 Ascidiacea (larvae) + Vertebrata 180 Pisces : ova, larva + ANEXA II Lista speciilor identificate la litoralul românesc în perioada 2004 – 2010 AN 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2004 – 2010 LUNA P V T P V P V P V T P V I P V T P V T Noctiluca scinti llans + + + + + + + + + + + + + + + + + + + ZOOPLANCTON NETROFIC 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Acartia clausi + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Eurytemora affinis + + + + + + Pseudocalanus elongatus + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Paracalanus parvus + + + + + + + + + + + + + + + + + Centropages ponticus + + + + + + + + + + + + + + + Calanus euxinus + + + + + + + + + + + + + + + + + Oithona similis + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Oithona nana + + + + Oithona brevicornis + + + Anomalocera patersoni + + + + Pontella mediterranea + + + + + Harpacticida sp. + + + + + + + + + + + + + + + + + Cyclops sp. + + + + + + + + + COPEPODE 8 8 5 9 4 5 8 9 8 6 9 8 6 7 9 8 9 10 8 13 Pleopis polyphemoides + + + + + + + + + + + + + + + + + + Penilia avirostris + + + + + + + + + + + + Evadne spinifera + + + + + + + + + + + + Pseudevadne tergestina + + + + + + + + + + Bosmina longirostris + + + + + + + Chidorus sphaerinus + + + + + + + Daphnia longispina + + + + + Daphnia cucul lata + + + + + Daphnia sp. + + + Cladocera varia + + + Podon sp. + + + CLADOCERE 6 3 1 6 1 0 4 4 4 7 3 6 2 2 5 7 5 4 4 11 Polychaeta larve + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Bivalvia larve + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Gasteropoda larve + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Balanus larve + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Decapoda larve + + + + + + + + + + + + + + + Phoronide larve + + + + MEROPLANCTON 5 5 5 5 5 3 5 4 5 5 5 5 4 4 5 6 4 6 6 6 Oikopleura dioica + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Parasagitta setosa + + + + + + + + + + + + + + + + + + + Mesopodopsis slabberi + + + + + + + + + + + + + + + ALTE GRUPE 3 3 2 3 3 1 2 3 3 3 3 3 2 2 2 3 3 3 3 3 ZOOPLANCTON TROFIC 22 19 13 23 13 8 19 20 20 21 20 22 14 15 21 24 21 23 21 33 ZOOPLANCTONTOTAL 23 20 14 24 14 9 20 21 21 22 21 23 15 16 22 25 22 24 22 34 168 Indici de diversitate calculați pentru abundențele probelor de zooplancton din perioada 2004 – 2010 APRILIE 2004 H E Sulina SU 10m 2,09 0,70 Sulina SU 20m 1,42 0,38 Mila 9 M9 5m 1,70 0,61 Mila 9 M9 20m 1,59 0,48 Mila 9 M9 30m 1,44 0,37 Sf. Gheorghe SG 5m 2,16 0,77 Sf. Gheorghe SG 20m 1,56 0,45 Portița PO 5m 1,58 0,68 Portița PO 20m 2,12 0,61 Portița PO 30m 1,26 0,32 Gura Buhaz GB 5m 1,19 0,33 Gura Buhaz GB 20m 1,50 0,45 MAI 2004 H E Cazino Mamaia CZ 5m 2,16 0,65 Cazino Mamaia CZ 20m 2,43 0,81 Cazino Mamaia CZ 30m 2,54 0,65 Constanta Sud CS 5m 1,91 0,57 Constanta Sud CS 20m 1,90 0,63 Eforie Sud ES 5m 0,80 0,27 Eforie Sud ES 20m 1,33 0,38 Costinești CO 5m 0,91 0,26 Costinești CO 20m 1,06 0,34 Costinești CO 30m 1,01 0,31 Mangalia MG 5m 2,00 0,63 Mangalia MG 20m 1,23 0,33 Vama Veche VV 5m 1,56 0,44 Vama Veche VV 20m 1,74 0,58 IUNIE 2004 H E Cazino Mamaia CZ 5m 0,25 0,07 Cazino Mamaia CZ 20m 0,63 0,18 Cazino Mamaia CZ 30m 0,30 0,08 Constanta Sud CS 5m 1,91 0,64 Constanta Sud CS 20m 1,12 0,35 Eforie Sud ES 20m 0,50 0,15 ANEXA III Costinești CO 5m 1,71 0,66 Costinești CO 20m 0,44 0,15 Costinești CO 30m 0,20 0,05 Mangalia MG 5m 0,60 0,17 Mangalia MG 20m 0,40 0,11 Vama Veche VV 5m 0,35 0,09 Vama Veche VV 20m 1,25 0,34 IULIE 2004 H E Cazino Mamaia CZ 5m 0,36 0,10 Cazino Mamaia CZ 20m 0,09 0,01 Cazino Mamaia CZ 30m 0,66 0,05 Constanța Sud CS 5m 0,94 0,07 Constanța Sud CS 20m 0,32 0,02 Eforie Sud ES 5m 0,23 0,01 Eforie Sud ES 20m 0,33 0,02 Costinești CO 5m 0,56 0,03 Costinești CO 20m 0,12 0,01 Costinești CO 30m 0,56 0,04 Mangalia MG 5m 0,22 0,02 Vama Veche VV 5m 0,65 0,05 Vama Veche VV 20m 0,54 0,04 AUGUST 2004 H E Cazino Mamaia CZ 5m 2,22 0,70 Cazino Mamaia CZ 20m 1,30 0,39 Cazino Mamaia CZ 30m 2,21 0,67 Constanța Sud CS 5m 0,78 0,28 Constanța Sud CS 20m 0,34 0,13 Eforie Sud ES 5m 1,71 0,61 Eforie Sud ES 20m 0,82 0,32 Costinești CO 5m 0,95 0,34 Costinești CO 20m 1,11 0,33 Costinești CO 30m 0,14 0,04 Mangalia MG 5m 2,01 0,87 Mangalia MG 20m 1,04 0,35 Vama Veche VV 5m 1,97 0,59 Vama Veche VV 20m 1,35 0,43 SEPTEMBRIE 2004 H E Sulina SU 20m 1,63 0,70 Mila 9 M9 20m 1,19 0,46 Sf. Gheorghe SG 20m 1,99 0,71 Portița PO 20m 1,16 0,50 Gura Buhaz GB 20m 1,81 0,64 Cazino Mamaia CZ 5m 1,94 0,84 Cazino Mamaia CZ 20m 2,38 0,75 Cazino Mamaia CZ 30m 2,31 0,65 Constanța Sud CS 5m 1,21 0,47 Constanța Sud CS 20m 0,76 0,33 Eforie Sud ES 5m 1,23 0,44 Eforie Sud ES 20m 0,93 0,31 Costinești CO 5m 1,57 0,68 Costinești CO 20m 2,11 0,82 Costinești CO 30m 2,13 0,71 Mangalia MG 5m 2,02 0,78 Mangalia MG 20m 2,34 0,74 Vama Veche VV 5m 2,15 0,93 Vama Veche VV 20m 1,93 0,75 APRILIE 2005 H E Sulina SU 10m 0,62 0,27 Sulina SU 20m 0,54 0,17 169 Mila 9 M9 5m 0,77 0,23 Mila 9 10m 0,91 0,39 Mila 9 M9 20m 0,99 0,33 Mila 9 M9 30m 0,51 0,17 Sf. Gheorghe SG 5m 1,27 0,40 Sf. Gheorghe 10m 1,21 0,38 Sf. Gheorghe SG 20m 1,07 0,32 Zaton 5m 1,76 0,56 Zaton 10m 1,18 0,42 Zaton 20m 1,47 0,40 Portița PO 5m 1,14 0,38 Portița 10m 0,63 0,20 Portița PO 20m 0,57 0,16 Portița PO 30m 1,04 0,30 Gura Buhaz GB 5m 0,48 0,17 Gura Buhaz 10m 0,37 0,11 Gura Buhaz GB 20m 1,44 0,42 Cazino Mamaia CZ 5m 1,87 0,67 Cazino Mamaia CZ 30m 1,04 0,29 Constanța Sud CS 20m 1,32 0,40 Eforie Sud ES 5m 1,08 0,32 Eforie Sud ES 20m 0,78 0,24 Costinești CO 5m 1,51 0,44 Costinești CO 20m 1,74 0,52 Costinești CO 30m 1,86 0,52 Mangalia MG 5m 0,93 0,27 Mangalia MG 20m 1,58 0,46 Vama Veche VV 5m 1,38 0,40 Vama Veche VV 20m 1,59 0,50 IUNIE 2005 H E Cazino Mamaia CZ 5m 0,85 0,33 Cazino Mamaia CZ 20m 0,04 0,01 Cazino Mamaia CZ 30m 0,14 0,04 Constanța Sud CS 20m 0,33 0,10 Eforie Sud ES 5m 0,13 0,04 Eforie Sud ES 20m 0,25 0,07 Costinești CO 5m 0,30 0,10 Costinești CO 20m 0,09 0,03 Costinești CO 30m 0,17 0,05 Mangalia MG 5m 0,36 0,13 Mangalia MG 20m 0,08 0,03 Vama Veche VV 5m 0,09 0,03 Vama Veche VV 20m 0,08 0,03 MARTIE 2006 H E Cazino Mamaia CZ 5m 1,56 0,98 Cazino Mamaia CZ 20m 1,37 0,68 Eforie Sud ES 5m 1,34 0,58 Eforie Sud ES 20m 1,37 0,53 Costinești CO 5m 1,36 0,45 Costinești CO 20m 1,35 0,52 Mangalia MG 5m 1,45 0,52 Mangalia MG 20m 1,37 0,46 Vama Veche VV 5m 0,59 0,59 Vama Veche VV 20m 1,20 0,46 IUNIE 2006 H E Est Constanța EC1 0,56 0,22 Est Constanța EC3 0,10 0,03 Est Constanța EC4 0,25 0,07 Est Constanța EC5 0,21 0,06 AUGUST 2006 H E Sulina SU 10m 1,66 0,71 Sulina SU 20m 2,25 0,68 Mila 9 M9 5m 0,75 0,27 Mila 9 M9 20m 1,48 0,49 Sf. Gheorghe SG 5m 2,16 0,77 Sf. Gheorghe SG 20m 0,10 0,04 Portița PO 5m 1,33 0,47 Portița PO 20m 1,02 0,36 Gura Buhaz GB 5m 2,21 0,79 Gura Buhaz GB 20m 2,29 0,69 Cazino Mamaia CZ 5m 2,24 0,80 Cazino Mamaia CZ 20m 2,09 0,66 Constanța Sud CS 20m 0,24 0,09 Eforie Sud ES 5m 1,16 0,41 Eforie Sud ES 20m 0,21 0,08 Costinești CO 5m 1,43 0,45 Costinești CO 20m 1,09 0,36 Mangalia MG 5m 0,68 0,24 Mangalia MG 20m 0,45 0,15 Vama Veche VV 5m 1,89 0,60 Vama Veche VV 20m 0,63 0,20 MARTIE 2007 H E Est Constanța EC1 2,34 0,83 Est Constanța EC2 2,21 0,62 Est Constanța EC3 2,48 0,72 Est Constanța EC4 2,15 0,68 Est Constanța EC5 1,90 0,60 APRILIE 2007 H E Sulina SU 10m 1,82 0,57 Sulina SU 20m 1,17 0,45 Mila 9 M9 5m 0,07 0,02 Mila 9 M9 20m 0,72 0,26 Mila 9 M9 30m 0,27 0,09 Sf. Gheorghe SG 5m 0,08 0,03 Sf. Gheorghe SG 20m 0,77 0,26 Est Constanța EC1 0,47 0,18 Est Constanța EC2 1,68 0,47 Est Constanța EC4 2,04 0,61 Est Constanța EC5 2,66 0,72 MAI 2007 170 H E Cazino Mamaia CZ 5m 1,21 0,40 Cazino Mamaia CZ 20m 1,11 0,33 Cazino Mamaia CZ 30m 0,48 0,15 Eforie Sud ES 5m 2,05 0,62 Eforie Sud ES 20m 1,32 0,42 Costinești CO 5m 1,93 0,61 Costinești CO 20m 2,39 0,80 Costinești CO 30m 1,68 0,49 Mangalia MG 5m 1,72 0,52 Mangalia MG 20m 1,54 0,43 Vama Veche VV 5m 1,31 0,38 Vama Veche VV 20m 1,33 0,39 IUNIE 2007 H E Cazino Mamaia CZ 5m 1,59 0,50 Cazino Mamaia CZ 20m 1,88 0,63 Cazino Mamaia CN 30m 0,25 0,07 Eforie Sud ES 5m 2,36 0,79 Eforie Sud ES 20m 1,26 0,40 Costinești CO 5m 1,52 0,48 Costinești CO 20m 1,64 0,49 Costinești CO 30m 0,59 0,17 Mangalia MG 5m 1,83 0,58 Mangalia MG 20m 2,04 0,59 Vama Veche VV 5m 1,62 0,49 Vama Veche VV 20m 2,00 0,58 AUGUST 2007 H E Est Constanța EC1 1,59 0,53 Est Constanța EC2 1,88 0,51 Est Constanța EC3 2,18 0,59 Est Constanța EC4 2,27 0,56 Est Constanța EC5 2,60 0,66 SEPTEMBRIE 2007 H E Sulina SU 10m 0,66 0,16 Sulina SU 20m 1,90 0,49 Mila 9 M9 5m 1,01 0,27 Mila 9 M9 20m 1,75 0,49 Mila 9 M9 30m 1,47 0,39 Sf. Gheorghe SG 5m 2,03 0,51 Sf. Gheorghe SG 20m 2,20 0,56 Portița PO 5m 2,75 0,77 Portița PO 20m 2,79 0,71 Portița PO 30m 2,24 0,59 Gura Buhaz GB 5m 0,14 0,05 Gura Buhaz GB 20m 2,78 0,68 MARTIE 2008 H E Est Constanța EC1 1,88 0,73 Est Constanța EC2 2,25 0,68 Est Constanța EC3 2,05 0,59 Est Constanța EC4 1,90 0,57 Est Constanța EC5 2,34 0,68 MAI 2008 H E Sulina SU 20m 1,98 0,70 Mila 9 M9 5m 1,67 0,56 Mila 9 M9 20m 2,11 0,61 Mila 9 M9 30m 2,13 0,56 Sf. Gheorghe SG 5m 1,37 0,43 Sf. Gheorghe SG 20m 1,97 0,66 Portița PO 5m 2,21 0,64 Portița PO 30m 1,63 0,43 Gura Buhaz GB 5m 1,48 0,53 Gura Buhaz GB 20m 1,02 0,36 Cazino Mamaia CZ 5m 1,88 0,63 Cazino Mamaia CZ 20m 1,34 0,45 Cazino Mamaia CZ 30m 1,65 0,48 Eforie Sud ES 20m 2,07 0,65 Costinești CO 5m 1,87 0,59 Costinești CO 20m 2,05 0,55 Costinești CO 30m 2,00 0,54 Mangalia MG 5m 1,82 0,70 Mangalia MG 20m 1,67 0,53 Vama Veche VV 5m 2,01 0,67 Vama Veche VV 20m 1,67 0,56 IULIE 2008 H E Cazino Mamaia CZ 5m 1,81 0,55 Cazino Mamaia CZ 20m 2,53 0,68 Cazino Mamaia CZ 30m 1,19 0,33 Eforie Sud ES 5m 2,72 0,82 Eforie Sud ES 20m 2,45 0,61 Costinești CO 5m 2,52 0,73 Costinești CO 20m 2,24 0,57 Costinești CO 30m 1,35 0,35 Mangalia MG 5m 1,78 0,50 Mangalia MG 20m 2,64 0,83 Vama Veche VV 5m 2,38 0,64 Vama Veche VV 20m 1,98 0,53 AUGUST 2008 H E Est Constanța EC1 1,61 0,51 Est Constanța EC2 1,56 0,42 Est Constanța EC3 2,52 0,68 Est Constanța EC4 1,52 0,41 Est Constanța EC5 2,12 0,61 Portița PO1 1,58 0,56 Portița PO2 1,14 0,38 Portița PO3 2,22 0,62 Mangalia MG1 1,94 0,61 Mangalia MG2 2,29 0,62 Mangalia MG3 1,34 0,39 FEBRUARIE 2009 171 H E Est Constanța EC1 1,61 0,51 Est Constanța EC2 1,56 0,42 Est Constanța EC3 2,52 0,68 Est Constanța EC4 1,52 0,41 Est Constanța EC5 2,12 0,61 Portița PO1 1,58 0,56 Portița PO2 1,14 0,38 Portița PO3 2,22 0,62 Mangalia MG1 1,94 0,61 Mangalia MG2 2,29 0,62 Mangalia MG3 1,34 0,39 MAI 2009 H E Est Constanța EC1 1,95 0,75 Est Constanța EC2 2,12 0,61 Est Constanța EC3 2,42 0,70 Est Constanța EC4 2,41 0,67 Est Constanța EC5 2,48 0,67 Portița PO2 2,58 0,92 Portița PO3 2,34 0,78 Portița PO4 2,66 0,89 Portița PO5 2,18 0,69 Sf. Gheorghe SG1 2,75 0,79 Sf. Gheorghe SG2 2,41 0,76 Sf. Gheorghe SG3 2,53 0,73 Sulina SU1 1,56 0,78 Sulina SU2 2,53 0,84 Sulina SU3 2,48 0,78 IUNIE 2009 H E Est Constanța EC1 2,16 0,58 Est Constanța EC2 2,55 0,67 Est Constanța EC3 1,54 0,40 Est Constanța EC4 0,53 0,14 Est Constanța EC5 2,44 0,71 IULIE 2009 H E Sulina SU 10m 0,89 0,25 Sulina SU 20 m 1,30 0,36 Sulina SU 30m 1,65 0,42 Sf. Gheorghe SG 5m 2,15 0,72 Sf. Gheorghe SG 20m 1,60 0,46 Sf. Gheorghe SG 30m 1,46 0,38 Portița PO 5m 2,00 0,67 Portița PO 20m 1,13 0,33 Portița PO 30m 1,05 0,26 Gura Buhaz GB 5m 1,56 0,42 Gura Buhaz GB 20m 2,11 0,66 Cazino Mamaia CZ 5m 2,39 0,69 Cazino Mamaia CZ 20m 2,33 0,67 Cazino Mamaia CZ 30m 2,34 0,58 Est Constanța EC1 2,10 0,59 Est Constanța EC2 2,53 0,66 Est Constanța EC3 2,01 0,49 Est Constanța EC4 2,34 0,59 Est Constanța EC5 2,78 0,67 Eforie Sud ES 5m 1,63 0,43 Eforie Sud ES 20m 1,70 0,46 Costinești CO 5m 2,22 0,60 Costinești CO 20m 1,74 0,50 Costinești CO 30m 2,14 0,60 Mangalia MG 5m 1,90 0,51 Mangalia MG 20m 1,73 0,47 Mangalia MG3 1,25 0,31 Vama Veche VV 5m 2,43 0,64 Vama Veche VV 20m 2,12 0,56 SEPTEMBRIE 2009 H E Sulina SU 10m 3,03 0,80 Sulina SU 20m 2,08 0,53 Sulina SU 30m 2,72 0,74 Sf. Gheorghe SG 5m 2,36 0,66 Sf. Gheorghe SG 20m 2,50 0,68 Sf. Gheorghe SG 30m 2,61 0,67 Portița PO1 2,57 0,74 Portița PO 20m 2,82 0,74 Portița PO 30m 2,56 0,67 Portița PO4 2,53 0,62 Portița PO5 2,70 0,68 Gura Buhaz GB 5m 2,75 0,72 Gura Buhaz GB 20m 2,62 0,69 Est Constanța EC2 2,76 0,71 Est Constanța EC4 2,65 0,68 Est Constanța EC5 2,44 0,60 MARTIE 2010 H E Sulina SU 3 1,85 0,66 Sulina SU 2 1,37 0,49 Sulina SU 1 1,76 0,68 Mila 9 M9 3 1,95 0,75 Mila 9 M9 2 1,64 0,55 Mila 9 M9 1 1,22 0,61 Sf. Gheorghe SG 3 2,00 0,71 Sf. Gheorghe SG 2 0,97 0,42 Sf. Gheorghe SG 1 1,70 0,66 Portița PO 5 2,51 0,76 Portița PO 4 2,35 0,63 Portița PO3 1,65 0,46 Portița PO 2 1,64 0,58 Portița PO 1 1,42 0,47 Est Constanța EC 3 1,79 0,50 Est Constanța EC 2 2,42 0,65 Est Constanța EC 1 1,16 0,34 MAI 2010 H E 172 Sf. Gheorghe SG01 2,77 0,83 Sf. Gheorghe SG02 2,85 0,90 Sf. Gheorghe SG03 3,01 0,87 Sf. Gheorghe SG04 1,46 0,37 Sf. Gheorghe SG05 0,59 0,15 Sf. Gheorghe SG06 1,36 0,39 Sf. Gheorghe SG07 2,23 0,60 Sf. Gheorghe SG09 2,47 0,69 Sf. Gheorghe SG13 2,19 0,63 Sf. Gheorghe SG14 1,00 0,29 Portița PO01 2,35 0,74 Portița PO02 2,67 0,84 Portița PO03 2,97 0,86 Portița PO04 2,34 0,60 Portița PO05 2,93 0,85 Portița PO06 2,77 0,80 Portița PO07 2,95 0,82 Constanța CT01 0,99 0,28 Constanța CT02 1,77 0,51 Constanța CT03 2,83 0,82 Constanța CT04 2,11 0,57 Constanța CT05 1,22 0,37 Constanța CT06 2,57 0,74 Mangalia MG02 2,13 0,64 Mangalia MG03 2,07 0,74 Mangalia MG04 0,50 0,13 Mangalia MG05 2,76 0,77 Mangalia MG06 0,68 0,18 Mangalia MG07 0,60 0,16 Mangalia MG08 0,95 0,25 Mangalia MG09 2,26 0,71 IUNIE 2010 H E Est Constanța EC1 0,53 0,14 Est Constanța EC2 0,79 0,19 Est Constanța EC3 1,52 0,37 Est Constanța EC4 0,38 0,09 AUGUST 2010 H E Cazino Mamaia CZ 5m 2,12 0,59 Cazino Mamaia CZ 20m 1,88 0,46 Constanța Sud CS 20m 1,78 0,43 Eforie Sud ES 5m 2,12 0,52 Eforie Sud ES 20m 2,06 0,50 Costinești CO 5m 1,99 0,50 Costinești CO 20m 2,02 0,49 Costinești CO 30m 1,88 0,44 Mangalia MG5m 1,02 0,27 Mangalia MA 20m 1,76 0,46 Mangalia MG 30m 2,68 0,66 Vama Veche VV 5m 1,99 0,49 Vama Veche VV 20m 2,11 0,53 SEPTEMBRIE 2010 H E Portița PO3 2,59 0,65 Portița PO4 3,05 0,73 Portița PO6 2,86 0,67 Portița PO7 2,14 0,51 Sf. Gheorghe SG1 2,41 0,63 Sf. Gheorghe SG2 2,47 0,60 Sf. Gheorghe SG3 2,37 0,64 Sf. Gheorghe SG4 2,34 0,59 Sf. Gheorghe SG5 1,65 0,40 Sf. Gheorghe SG6 2,50 0,60 Sf. Gheorghe SG14 1,74 0,41