Poveștile. Sunt izvor nesecat de informații, idei și de libera imaginație a artistului. Când [632334]

3
INTRODUCERE

Poveștile. Sunt izvor nesecat de informații, idei și de libera imaginație a artistului. Când
vorbești de o poveste, te gândești la ceea ce îți dă ea de înțeles și mai ales te gândești cum
se întâmplă totul în povestea respectivă . Poți să -ți creionezi mintal despre ceea ce grăiește
ea.
Mai demult, povestitorii erau cei care culeageau de pe drum diferite întâmplări într -o idee
de spus mai departe, dar trebuia să dețină un talent pentru a le exprima într -un mod cât mai
interactiv ascultătorului . Aceștia meregeau din loc în loc pentru a culege informații, după
care le prezentau regilor sau persoanelor foarte importante în scopul de a le amuza. Fie că le
cântau, ilustrau printr -un dans sau pur și simplu prin viu grai.
Povestitorul are nevoie măcar de un pic de talent cât să întregească puțin povestea, în așa
fel încât să rămâi cu cel puțin un zambet pe buze sau o învățătură. El practic transmite
informații despre ceva ce po ate fii im portant sau te poate face să crezi că este un luc ru
important.
Poveștile scrise de mine sunt despre lucruri destul de simple, nu au un titlu sau conținut
complicat, ele sunt mai mult istorisiri despre felul în care le văd din propia perspectivă,
cum spuneam mai sus, fiecare povestitor vine cu adaosul său.
Acestea sunt însoțite de ilustrațiile aferente fiecărei povești, bineînțeles și acestea sunt
ilustrate după stilul propr iu.
Am scris aceste povești în ideea de a arăta varianta proprie de a înțelege și de a ilustra un
cuvânt simplu. Găsesc în o rice cuvânt un sens care nu este observat de toată lumea, astfel
încât fiecare să perceapă după înțelegerea prop rie la ce mă refer.
Nu trebuie să aflăm cine ne povestește, cum arată sau de unde provine, trebuie să
înțelegem ce anume dorește el să ne transmită. Fiecare poveste are un mesaj, iar ilustrațiile
ajută informația să ajungă cu un pas mai aproape de înțelegerea noastră. Ele sunt un canal
viu între poveste și receptor.

4
Capitolul I Povestea – fundația imaginii

“O carte se poate extinde p este tot: e ca o sămânță aruncată pe pământ în speranța de a
prinde rădăcini; un mesaj într -o sticlă pe mare, cu speranța să ajungă la celălalt mal; o
adiere ce duce puful de păpădie departe… ”

I.1. Po veștile de -a lungul timpului .
Poveștile sunt idei, impresii , trări pe care sunt împărtășite de oameni în general. Ele vin în
urma unor idealuri și acțiuni care se împlinesc prin această cale scrisă. La baza lor stau
trăiri reale și mai ales omul. El este cel care creează acest lucru.
Înainte ca im aginile vizuale precum cele grafice să aibă o imporanță a experiențelor, calea
orală și textul a u jucat un rol foarte important. Povestea umanității, a istoriei și a modalității
acestora de exprimare se facea mai ales prin viu grai, abia după s -au transfor mat în literă.
Așternute pe hârtie, prin o anumită ordine logică, formau o poveste. Această poveste putea
exprima totul: autorul spunea tot ce dorea prin graiul scrisului.
Știm cu toții cum bătrânii noștri aveau o bogată experiență care ne era împărtășită și noi la
rândul nostru înțelegeam poate altfel lucrurile din spusele lor și erau raspândite mai departe .
Era ca un univers paralel să asculți p ovești despre ceva, dar frumusețea în a povesti, constă
în faptul că atunci când nu îți aduci bine a minte un detaliu din povestea relalatată de cineva
poți “înflori ” puțin cele spuse cu alte detalii poate nu așa de exagerate, dar potrivite in
contextul celor spuse de dinainte.
Poveștile ne conturează imaginea astfel încât vedem o viziune a noastră în oglindă, dau o
anumită libertate în exprimare, ele sunt prezentul, trecutul și viitorul nostru.
Cineva spunea o data: “ istoria ar fi fost foarte plictisitoare daca nu era exagerată puțin ”.
Nu-mi amintesc cine spunea asta, dar avea totuși dreptate: ce poveste istorică este mai
interesantă fără detalii în plus despre una despre alta.

5
Oamenii preistorici comunicau prin desenele scrijelite pe pereții peșterilor, sau prin viu
grai. Ei trasmiteau luptele lor cu animalele sălbatice, teh nicile lor de luptă urmașilor. Dacă
aceste informații nu erau transmise mai departe, poate că nu mai existam, nefiind capabili
să ne apărăm de primejdiile care erau la fiecare pas. Cei drept, poate exagerau și eu puțin în
explicații, dar o făceau în scopul de a ne apăra.
Cele mai “ înflorite ” povești pot fi cele științifico -fantastice (SF -urile) . Acestea specifică
de tot felul de fenomene, extratereștrii, oameni cu super -puteri, animale fantastice și multe
altele. Acestea s -au născut din capacitatea omului de a explora și de multitudinea
informațiilor extrase din urma cercetărilor lor, sau pur și simplu din pură curiozitate – “Ce
se întâmplă daca…?” . Și simplele povești pot duce mintea omului la căi mult mai
întortocheate. De aici se nasc tot felul de povești.
Noi suntem a trași astăzi de tot ceea ce este nou, de ceea ce se dorește a fi interesant;
căutăm informații, citim tot felul de articole despre ce e actual și de interes maxim pentru
ceilalți. Dacă ceilalți consideră o anumită experiență, poveste, idee foarte bună pent ru toată
lumea, încearcă un lucru comun: să “îmbogățească” informația. De aceea scandalurile,
caterinca și alte exemple de prost gust ne definesc azi pe mulți dintre noi. Mass -media
controlează acest fenomen și ne prezintă imagini absurde despre realitatea în care trăim.
Dacă clasica poveste de seară spusă de părinți odinioară devine puțin mai plictisitoare
pentru noi, atunci ne orientăm spre ceva mai larg: putem să citim singuri și putem să ne
culegem informațiile necesare despre ce ne interesează.
Cartea este ca și o cutie, deține informații despre multe domenii, despre tot felul de idei
desprinse din experiențe, studii și din poveștile altora.
Povestea aduce în general, pentru cei ce o ascultă și citesc, anumite stări de spirit. Dacă în
copilăr ie adoram să le ascultăm înainte să ne întâlnim cu Moș Ene, acum ele vin direct de la
noi, prin imaginația noastră strânsă de -a lungul experienței noastre. Dacă cei ce ascultă au
anumite stări de spirit, atunci e bine: transmitem ceea ce trebuie.
Emițăt orul este cel care transmite prin poveștile sale o stare de spirit celui ce ascultă. E
altfel când citești și altfel când trasmiți prin viu grai.

6
Consider că poveștile ne definesc pe fiecare în parte și nu puțini sunt cei care le
împărtășesc. Cel mai bi ne este să te poți exprima. Poți să dai o anumită stare celui ce -ți
ascultă ideile.
Poveștile au fost și sunt niște idei vii, exprimate de toată lumea. Ele nu vor înceta niciodată
să ne uimească și să ne facă să le continuăm. Pentru că orice idee poate fi interpretată
diferit.

I.2. Textul, basmul sau poveștile istorice. Cartea la general
În mitologie, zeii erau vazuți ca niște eroi, erau valoficați și se scriau multe despre ei, pe
atunci ei erau super -eroii vremii. Oamenii au folosit textul să -i valo rifice și să crească
interesul pentru cultura și civilizația lor.
Andrew Lang, poet, critic literar și novelist spunea: “personajele din povești au fost la
început doar simple personificări într-o serie de istor isiri. Apoi, acestea au intrat în
legendele mitologiei antici ș i au devenit eroii pe care -i cunoaș tem.”1
Basmele s -au născut din imaginația limpede, bogată și dintr -o lume foarte întortocheată
pentru un om ajuns deja la maturitate: “ un basm este o poveste spusă într -o lume nebună unei
singure persoane care poate avea gândurile limpezi și sănătoase. Acea persoană este un
copil .”2
Altă părere ar fi faptul că unii oameni au dorit să evadeze din lumea reală și să schimbe
puțin realitatea; să inventeze un personaj care poate învinge răul , în toate formele sale, să
ajute pe orice îi cere ajutorul și să le știe pe toate. Într -o lume perfecta, așa ar fi ideal, de asta
s-au născut basmul . Atunci când autorul și cititorul sunt conectați prin intermediul acestor
povestiri călătoresc într -un tim p legendar, unde totul este posibil.
Personajele basmelor sunt în general spiridușii, zânele, vrăjitoarele, căpcăunii, iar în
basmele românilor se întâlnesc și personaje ca: Sfânta Duminică, Prâslea, Făt -Frumos, Muma

1 http://www.artline.ro/Basme -si-povesti –Istorie -si-origine –21896 -1-n.html
2 http://www.artline.ro/Basme -si-povesti –Istorie -si-origine –21896 -1-n.html

7
Pădurii, Zgripțuroaice, etc. Cum ave m personaje de natură pozitivă, întâlnim și personaje
negative: Zm eul, balaurii – sunt cei care trebuie înfrânți de puterea binelui și care mereu au
un sfârșit mai puțin fericit. [Fig.1, Fig.2]
Ca orice basm, finalul este unul fericit , personajele pozitive rezolvă orice problemă, totul se
termină cu bine. Este clar că această lume perfecta vine din dorința omului de a proiecta ceva
perfect și acest univers paralel vine ca o sursă a imaginației fiecăruia dintre autori; ei s -au
lăsat anonimi și alții au transmis prin cale scrisă ideile lor.

Tiparul a avut un rol important în cultura românilor, el a fost pus în lumină pe plan national
și regional. Aici s -au dezvoltat ideile științifice, literare. Acestea au venit ca un neprețuit
meșteșug, ca un proces modern al imprimeriei și al dezvoltării pe cale scrisă a informațiilor.
Străinii nu au fost foarte încântați de evoluția noastră la acest aspect, nu au apreciat acest rol
important al nostrum, iar noi am acceptat acest lucru într -un “cadru strâmt al istoriei culturii
naționale .”3

3 Andreescu, Ana, Arta cărții (Cartea românească în secolele XVII -XVII) , ed. Integral, București, 1997
Fig.1 Fig.2

8
Evoluția tiparului românesc, a fost foarte binevenit în acest proces de moștenire a
informațiilor, el a dat “naștere ” basmelor, povestirilor, la fel cum am specificat mai sus – o
lumină esențială pentru împărtășirea unor informații esențiale pentru cunoaștere. Dacă nu
exista acest tipar, nu am mai fi avut intenția de a știi. A învăța ceva, a câștiga câteva
informații pentru tine. Atâta timp cât ai informația fizic, când poți spune că ai citit undeva că
exista ceva poți să descoperi multe alte lucruri și poți să duci mai departe informația.
Scrierile românești sunt în general rarefiate; ce a rămas sunt doar niște mărturii despre
istorie. Poveștile istorice despre cultura românescă au fost puține și mai poate fi un fapt
important: acestea s -au pierdut de -a lungul timpului. În general, conținutul cărții românești
vechi face referire la partea religioasă , în contextul medieval al culturii. Gravura, legătura în
piele, tiparul, grafica, hârtia, calitatea cărț ii în general – un element important de conservare a
cărții. Cărțile vechi, implică tradiție teologică și politică, ele sunt o combinație între Apusul
Renașterii târzii și a Barocului – de aici avem prezența fontospiciilor, vignetelor, a elementelor
vegetale , a stemelor , a xilogravurilor .4 [fig.3, fig.4, fig. 5, fig. 6, fig. 7, fig.8]

Fig.3. Letrin ă – 1680 , Iași, Psaltire Fig. 4. Stema lui Șerban Cantacuzino, 1688, București,
Biblia

Aceste elemente au constituit imaginea cărții de atunci. Ele se identificau în mai multe
scrieri vechi și constituiau imaginea sau ilustrația de astăzi. Aceste scrieri aveau o mare
putere asupra cititorului, ele erau prevăzute cu imagini care explicau anumite detalii, sau pur
și simplu dădeau o notă decorativă prin forma lor.

4 Andreescu, Ana, Arta cărții – Cartea romțnească veche 1508 – 1700 , ed. Capitel, București, 2006

9

Fig. 7. Vinietă fitoformă cu coroană dispusă central, 1678, București, Cheia înțelesului

Fig. 8 . Frontospiciu fitomorf în care lujerii evoluează de la stânga la dreapta, terminându -se în fruct de ananas și rodie,
1642, Govora, Evanghelia învățătoare, 1642, Dealu, Evanghelia învățătoare , 1678, București, Cheia înțelesului

Fig. 5. Poarta cărții cu blazonul lui Lukas Hirscher, 1581,
Brașov, Evanghelia Învățătoare Fig. 6. Sfântul Evanghelist Matei , 1682, București,
Evanghelie

10
Cartea trebuie să includă surpriza, “…surpriza unei personalități noi care percepe pentru
prima oarã frumusețea, minunea, umorul, tragedia, bucuria, dezastrul sau măreția
adevărului. Nu contează dacă cel care a scris cartea ori s -a îngrijit de apariția ei este poet,
savant, călător, eseist, artist sau un simplu pierde -vară, atâta vreme cât are harul
minunării .”5

Cartea este un document viu pentru umanitate, ea reprezintă tot ce ne poate ajuta în
procesul de cunoaștere, este un lucru nelipsit pentru educația noastră, o hartă imensă a tuturor
lucrurilor.
Putem spune că poveștile sunt doar o bucățică din ceea ce putem c iti dint -o carte. Ele sunt
părțile care atrag cel mai mult pe cititori. Sunt nemuritoare și aduc bucurie cu fiecare rând
citit, cu fiecare amintire trezită sau fiecare idee ce ne este transmisă.
Ele ne dau stări diferite, ne face fericiți, ne întristeaz ă, ne face curioși, trăim cu sufletul la
gură fiecare rând, ne uimește, iar noi la sfârșit o lăsăm undeva într -un loc prin alte cărți uitate,
până ne aducem aminte de ea să o răsfoim din nou, sau să o împrumutăm altcuiva cu aceeași
sete de cunoaștere ca no i.
Iată, deci, cum poveștile au o complexitate față de tot ce ne înconjoară. Ele vorbesc despre
trecut, prezent, viitor; sunt un fel de cheie ce deschide poarta spre umanitate, de la timpurile
demult apuse până la cele ce vor veni. Povestea poate fi al unui om, a unei familii, a unei
națiuni, religii, specii, civilizații, a unei lumi noi. Profunzimea poveștii crește în fiecare zi, ne
șoptește totul de la ivirea zorilor până la apariția lunii. Este un capitol incipit al tuturor
lucrurilor, unde noaptea la să loc de continuare. Continuarea are mereu o continuare – fiecare
poveste face loc altei povești; un lanț continuu fără sfârșit.

5 Revista Vox Libri, an III, nr.1, vol. 7, Bilbioteca Județiană “Ovid Densușianu” Hunedoara, Deva, 2007

11
Capitolul II Ilustrația – o imagine reprezentativă

“Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alții să vadă .” – Edgar Degas

II.1. O mică introducere în ilustrație
Ca și definiție simplă, ilustrația este imaginea prin care simplifică textul. Ea este esențială
în relația cu textul; nu numai că exemplifică ideea, dar asigură și o bună receptare a ideilor
prin intermediul imaginilor. Ilustrația este una dintre cele mai vechi forme ale artei, fiind
folosită de mii de ani.
Cum spuneam și în capitolul anterior, ilustrația se regăsește la începuturi și în manuscrisele
vechi, în special în cele cu caracter rel igios, iar pe atunci un rol important îl jucau gravurile.
Acestea aveau un rol decorativ, înfrumusețau cărțile (vignetele, fontospiciile, xilogravurile,
litogravurile, etc.)
Gravurile din cărțile vechi au încercat mai multe metode de imprimare a imaginilor , printre
care gravură pe suprafață de metal, xilogravură sau litogravura. Astfel, că între 1797 -1798, în
München , Aloys Sennefelder (1771 -1834), a încercat metoda litografică în ideea de a
imprima imagini pe bucățile scrise de hârtie. El a încercat aceast ă tehnică, pregătind înainte
piatra și punând -o sub presă, observă că imaginea este inversată. Pentru el această tehnică a
ieșit câștigătoare, pentru că litografia oferă două avantaje: afectua un desen și nu mai avea
nevoie de un interpret, ca și gravura î n lemn sau metal. Această tehnică oferea mânuirea mai
multor stampe, iar redarea lor este foarte fidelă – detaliile, liniile fine sunt date ca și în timpul
efectuării desenului. Litografia ajunge după secolul XVIII vedeta pentru publicațiile și ziarele
săptămânale .

12
“Cartea ilustrată este una din formele cele mai plăcute ale gravurii.. ”6 – pe atunci aveau
aceste tehnici ale gravurii, nu exista tiparul digital; totul se facea manual, iar ilustrația era
ceea ce ieșea în evidență. Gravura în lemn, s -a adaptat în special pentru cărțile cu caracter
bisericesc – vignete de diferite dimensiuni, frumusețea ornamentațiilor vegetale a acestora. Ne
sunt date, în diferite scrieri tot felul de exemple ale celor care le -au realizat. [fig. 9]

Fig. 9 . Carte de rugăciuni , Constantinopol, 1802 – fragment

Gravura în metal a avut și ea un caracter important pentru ilustrație: trăsăturile sunt puține,
dar sigure, procedeul fiind unul mai greu de executat, dar totodată cu un caracter puternic. De
aceea, a fost un mijloc mai puțin executat de noi – fiind unul s trăin, era executat mai mult de
străini.
Aceste cărți r are au venit și au adus în cult ura noastră un plus de noutate la acea vreme, au
fost descoperite multe tehnici, s -au dezvăluit noi talente.
Ilustrațiile au fost mereu un mijloc de exprimar e a textului, ele au fost un mijloc fin între
text și imagine. De la scrijeliturile făcute de omul primitiv în interiorul peșterilor până la cele

6 Oprescu, Gheorghe, Grafica românească în secolul al XIX -lea, volumul I , ed. Fundația regală pentru literatură și artă,
Bucur ești, 1942

13
digitale a fost nevoie de un drum lung până la realizarea unui istoric larg în ceea ce privește
imaginea.
Tot vorbind de călătorie, putem specifica și cartea de călătorie. Acesta constituie mărturii,
istorisiri, păreri despre diferite popoare , despre obiceiurile, portul, îndeletnicirile altor
popoare. O amenii se împart în general în două categorii: călători și sedentari, dar au o
pasiune comună : cunoașterea. Pentru cei sedentari, călătoriile par de nivelul fantasticului, ale
unor tărâmuri necălcate de oameni, acceptând să creadă că locul respectiv este de nepătruns.
Jurnalele de călătorie sunt de fapt povești r eale spuse de cei ce le -au trăit. Mai sunt
reconstituiri ale unor locuri legendare, ale unor ținute vestimentare demult dispărute,
înțelegerea unui stil de viață din trecut, ale unor oameni care au înfăptuit ceva măreț.
În afara textului avem aici și ilustrația. Ea reprezintă un factor foarte important: ne
demonstrează prin reconstruirea imaginilor. Nu putem spune că imaginile sunt reale,
deoarece ele pot relata impresii false despre niște locuri care poate nici nu au existat vreodată;
o născocire a un or oameni cu imaginație foarte bogată. “Așa au fost puse în circulație
numeroase reprezentări fanteziste ale Bucureștiului, ale Sucevei, ale Iașului, ale altor orașe
din țară, reprezentări care s -au plimbat din generație în generație, creînd o falsă fizion omie
asupra localităților respective… ”7
Pag 9…..

7 Cornea, Andrei, De la portulan la vederea turistică, ed. Sport -Turism, București, 1977