ARGUMENT…pag. 5 [632097]

3

CUPRINS

ARGUMENT……………………………………………………………………………………………pag. 5
ISTORIC…………………………………………………………………………………………………. pag. 6
CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE ERIZIPEL……………………… …pag. 8
1.1. Anatomia și fiziologia a pielii………………………………………………………………..pag. 10
1.2. ERIZIPELUL……………………………………………………………………………………… pag. 29
1.2.1. Definiț ie……………………………………………………………. …………………………. …..pag. 29
1.2.2. Etiologie……………………………………………………………. …………………………. …..pag. 29
1.2.3.Pato genie………………………………………………………………………………………… .. pag. 30
1.2.4. Diagnostic clinic………………………………………………………………………….. …….pag. 31
1.2.5. Diagno stic paraclinic………………………………………… …………………………. ……pag. 36
1.2.6.Diagnostic diferential……………………………………………………………………… …..pag. 36
1.2.7. Evoluție. Prognosti c……………………………………………………………………… ……pag. 37
1.2.8.. Tratament……………………………………………………………….… …pag. 37
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE……………………………………………… …pag. 39
2.1. Internarea pacientului cu erizipel în spital………….. …………………………. ……pag. 38
2.2. Asigurarea condițiilor de mediu pacientului cu erizipel…….. ……………… …pag. 39
2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților cu erizipel internați ………. ……pag. 39
2.3.1. Pregătirea patului și accesoriilor lui…………………………………………….. …….pag. 40
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat……………………………………………… ..pag. 41
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale a pacientului cu erizipel ………….pag. 42
2.3.4. Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului …………………… ….pag. 42
2.3.5. Observarea poziției pacientului cu erizipel …………………………………… …….pag. 44
2.3.6. Schimbarea poziției și mobilizarea pacientului cu erizipel……. ……………pag. 44
2.3.7. Captarea eliminărilor……………………………………………………………………. ……pag. 44
2.4. Supravegerea funcțiilor vitale și vegetative………………………………………… …..pag. 45
2.4.1 Măsurarea și notarea temperaturii………………………………………………….. …..pag. 45
2.4.2 Observarea și n otarea respirației…………………………………………………….. …..pag. 47
2.4.3 Măsurarea și notarea pulsului arterial……………………………………………. …..pag. 49
2.4.4 Măsurarea și notarea tensiunii arteriale……. ……………………………………… …pag. 49
2.4.5 Monitorizarea diurezei…………………………………………………………………… ……pag. 51

4

2.5. Alimentația bolnavului cu erizipel…….. …………………………………………….. …pag. 51
2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea org anismului………………… …pag. 52
2.7. Recoltarea produselor biologice și patologie…………………………………… ……..pag. 53
2.8.Pregătirea pacientului cu erizipel ……………………………… ……………………….. ..pag. 56
2.9. Educația pentru sănătate……………………………………….. ………………………… …..pag. 60
2.10. Externarea pacientul ui cu erizipel……..………………………………… …pag. 61
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE……………………………………………… ….pag. 60
3.1. Cazul I………………………………………………………………………………………… ………..pag. 60
3.2. Cazul II……………………………………………………………………………………………. …..pag. 69
3.3. Cazul III……………………………………………………………………………………………. …pag. 77
CAPITOLUL IV. CONCLUZII………………………………………………………………. …..pag.85
4.1. Evaluare final ă…………………………………………………………….. ………………………. pag.85
4.2. Concluzii generale………………………………………………….. …………………………….. pag.86
BIBLIOGRAFIE…………. …………………………………………………….. ………….. ………….. pag.87

5

ARGUMENT
„Sănătatea e comoara cea mai prețioasă și cea mai ușor de pierdut;
totuși cel mai prost păzită.”
Emile Augier

În lucrarea de față am reunit cunoștintele teoretice, deprinderile practice, noțiunile
practice, noțiunile de farmacologie, de anatomia și fiziologia omului, de dermatologie pe care
le-am înglobat în tehnicile de îngrijire după modelul conceput de Virginia Herdenson.
Lucrarea de față are ca temă “Îngrijirea bolnavului cu erizipel”. M -am străduit să
pătrund în cele trei dimensiuni: biologică, psihologică și socio -culturală, raportate la cele
paisprezece nevoi fundamentale ale individului și am dedus din cele trei cazuri cl inice, cărora le –
am întocmit planul de îngrijire, că este necesar:
 deprinderi practice formate de -a lungul celor trei ani de instruire practică și nursing;
 conștienciozitatea cu care trebuie să lucreze asistenta medicală la patul bolnavului.
Din planul de îngrijire al bolnavului desfășurat în paginile următoare, dar și din
practica la patul bolnavului reiese faptul că nursingul își are rădăcinile în nevoile fundamentale
ale individului și am învățat că orice ființă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorința
de a trăi. Funcția îndeplinită de nurse este aceea de a ajuta omul bolnav să -și recâștige sănătatea
pierdută, să o păstreze, să -i redea pacientului încrederea în propriile -i forțe fizice și verbale.

6

Autonomia asistentei, în procesul de îngrijire , demonstrează că ele sunt capabile de o
judecată independentă în îngrijirile de baza ale bolnavilor, având cunoștințe tehnice de
investigații, tratament și îngrijiri speciale.
Asistenta va colabora întotdeauna cu medicul, va executa tratamentul prescris de
acesta, chiar dacă are concomitent, responsabilități și activități independente, cu rol propriu.
În formularea diagnosticului de îngrijire asistenta medicală trebuie să dist ingă clar
tipurile de probleme cu care se confruntă pacientul, pentru că nu toate problemele se regăsesc în
diagnosticul de îngrijire autonomă. Competența și abilitățile asistentei medicale, constituie cheia
aplicării realiste a procesului de îngrijire.

ISTORIC
 prima evidențiere a streptococului a făcut -o Billroth,în anul1874 la un caz de erizipel, iar în
1879, iar în 1879, Pasteur menționează prezența streptococului în sângele unui pacient
cu sepsis puerperal;
 Fehlein izolează, în 1883, microorganismul în cultură pură, provenind din leziuni de
erizipel, iar F.Rosenbach îl denumeste în 1884, Streptococcus pyogenes.
 în anul 1928,Alexander Flaming a descoperit penicilina, primul antibiotic de biosinteză,care
afost experimentat și purificat de către Florey și Chain,fiind pus în practică,abia în
anul1941,cu rezultate excelente;
 descoperirea penicilinei a modificat mult evolutia și terapeutica bolilor infecto –
contagioase,deschizând era descoperirii unor noi antibiotice;
 Epidemii au apărut în secolele trecute, în serviciile de chirurgie, de obstetrică sau în spitalele
de cronici. Erizipelul este răspândit pe tot globul, dar, ca si alte boli produse de streptococul
beta hemolitic, el apartine mai ales regiunilor temperate. Incidenta sezoniera a bolii arata un
maximum toamna si primavara. Morbiditatea prin erizipel se suprapune cu morbiditatea prin
angine si scarlatine. Aceste afectiuni au prezentat in timp numeroase variatii in ceea ce
priveste durata valorilor epidemiologice, morbiditatea si in special alternant a dintre epidemii
in care predominau forme usoare cu altele in care predominau forme grave de boala.
 Erizipelul apare mai rar la copii si la adolescenti si este mai frecvent la adulti si varstnici.
Sexul masculin este mai des afectat.
 Sursa de infectie est e reprezentata de bolnavi si convalescenti de diferite forme de infectii
streptococice (angine, otite, scarlatina, impetigo, pemfigus, erizipel, flegmon) sau de
purtatori sanatosi de streptococ beta hemolitic grup A. Cazurile de erizipel pot constitui
surse de infectie, indeosebi prin secretiile infectate de pe suprafata placardului( continutul
flictenelor, cruste).

7

 Modul de transmitere este atat contactul direct cu bolnavul, sau pe cale aeriana, prin picaturi
Flügge de la bolnavi cu angine sau purtatori de streptococ beta hemolitic. In mod indirect
transmiterea se poate face prin intermediul obiectelor contaminate.
 Contagiozitatea erizipelului este redusă și usor de evitat. Numai greseli grosolane de asepsie
( mâini și obiecte contaminate cu secreții infec tate) pot conduce la transmiterea infectiei.
 Poarta de intrare este reprezentata de solutii de continuitate in tegument (leziuni
invizibile, minore sau evidente, plagi accidentale, chirurgicale, arsuri) sau pe mucoase,
de unde infectia streptococica se pro paga prin continuitate la tegumentul vecin ( de
exemplu rinita streptococica si erizipelul fetei). Pentru erizipelul membrelor inferioare,
poarta de intrare este reprezentata adesea de solutii de continuitate provocate de micoze
interdigitale cronice, ulce re varicoase, escoriatii.
 In secolul trecut, inaintea introducerii regulilor de asepsie in serviciile chirurgicale, se
produceau veritabile epidemii intraspitalicesti de erizipel, care se soldau cu numeroase
decese.
 Receptivitatea. Anumite conditii ale mac roorganismului predispun la infectii: nou –
nascutul face erizipel la plaga ombilicala, persoanele traumatizate accidental sau
operator, cardiacii, neoplazicii, diabeticii sunt predispusi sa faca erizipel grav si
recidivant.
 Boala apare cu mai multa usurinta pe terenurile tarate, în incompetență imuno –
biologică, la cei care au mai avut erizipel, ca și cum infecția precedentă ar fi creat o
receptivitate crescuta pentru streptococul beta hemolitic și o sensibilitate de tip alergic.
 Imunitatea:după erizipel nu a pare o stare de imunitate, ci dimpotriva o stare de
predispozitie, care explica recidivele; uneori multiple, care apar la multi dintre bolnavii
de erizipel ( erizipel recidivant).

8

CAPITOLUL I.
DATE GENERALE DESPRE ERIZIPEL

1.1. Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie a pielii
1.1.1. Noțiuni de anatomie a pielii

Pielea sau tegumentul este un organ conjunctiv – epitelial care acoperă corpul în
întregime și care se continuă cu mucoasele la nivelul orificiilor naturale (gură, cavități nazale,
anus, vagin).
Caracteristicile pielii la om:
 suprafața pielii este de aproximativ 1,5 m2, iar greutatea ei poate ajunge până la 18 Kg;
 grosimea pielii variază în raport cu sexul, vârsta și regiunea de pe corp: la copii, femei și
bătrâni, pielea este mai subțire; în regiunea palmelor și a plantelor, grosimea pielii atinge 4
mm, iar în regiunea pleoapelor atinge aproximativ 0,5 mm.
 culoarea pielii variază după regiuni și vârstă, fiind determinată de bogățile în pigment
melonic, ca și gradul de vasc ularizație.
 pielea are o suprafață neregulată, fiind brăzdată de o serie de depresiuni, unele vizibile cu
ochiul liber denumite pliuri sau cute, și altele mai puțin vizibile, denumite depresiuni
infundibulare

 Pliurile de pe suprafața palmară și plantară au aspectul unor șanțuri așezate unele lângă
altele care delimitează mici proeminențe regulate numite creste papilare, ce ajută la
identificarea persoanelor prin amprentele digitale; depresiunile infundibulare, cunoscute și
sub denumirea de peri, corespun d orificiilor glandelor sudoripare și foliculilor polisebacei;
pe fața dorsală a extremităților degetelor, pielea se continuă cu unghiile, anexe ale pielii.
Structura pielii

9

Pielea este alcătuită din trei structuri principale și anume:
 epidermul;
 dermul;
 hipodermul;

Epidermul
 reprezintă stratul superficial al pielii, de natură epitelială și este despărțit de derm printr -o
membrană bazală
 se compune din două structuri principale: un strat profund, gros și moale denumit stratul
mucos, și un strat s uperficial, subțire, transparent și uscat numit stratul cornos
 este străbătut de tulpinele firelor de păr, precum și de canalele de excreție ale glandelor
sudoripare, conținând deasemenea și terminațiile nervoase receptoare.
Stratul mucos este alcătuit la rândul lui din trei structuri, fiecare dintre ele find alcătuite din
unul sau din mai multe rânduri de celule suprapuse:
 stratul bazal sau germinativ
 este alcătuit dintr -un singur rând de celule de formă cilindrică, cu limite distincte și
cu citoplasmă plină de granulații pigmentari;
 conține pigmentul numit melanină care dă culoare pielii și care variază cantitativ cu
rasa, gradul de expunere la lumină și cu regiunea corpului;
 se mai numește și strat generator, deoarece mitozele abundente de la acest nivel
asigură regenerarea epidermului.

10

 stratul celulelor polie drice
 este alcătuit din 6 până la 20 de rânduri de celule de formă poliedrică și se află
deasupra stratului bazal;
 celulele sunt unite între ele printr -un sistem de fibrile numite tonofibrile care conferă
stratului un grad de elasticitate și de rezistență față de presiunea și tracțiunea exercitată
pe suprafața pielii;
 între celulele acestui strat se găsește un spațiu lacunar plin cu lichid interstițial, bogat
în substanțe nutritive
 stratul granulos
 este alcătuit din 1 – 5 rânduri de celule cu aspect fusiform, ușor lățite, paralele cu
suprafața epidermului;
 aceste celule sunt despărțite într e ele prin spații înguste și totodată unite prin
tonofibrile;
 citoplasma lor conține o substanță proteică numită kerotohialină
 stratul cornos

11

 este alcătuit din trei straturi de celule:
 stratul lucid se compune din mai multe rânduri de celule poliedrice turtite și au
nucleu degenerat,
 Stratul cornos propriu -zis este format din celule lățite, veziculoase care conțin o
substanță grasă numită paraeleidină și care nu au nucleu;
 Stratul exfo liator sau descuamat este alcătuit din celule cornoase, ele aflându -se
la suprafața epidermului;
 pentru ca o celulă a statului bazal din corpul mucos să ajungă să se descuameze sau să
se exfolieze trebuie să treacă cel puțin 26 – 28 de zile;
 procesul de exfoliere constă în desprinderea necontenită și căderea sub formă de solzi
sau de pelicule a celulelor din stratul exfoliator care sunt slab unite ître ele.
Dermul este o membrană conjunctivă densă și reprezintă al doilea component al pielii, aflat
sub epi derm de care este despărțit de membrana bazală.
În constituția dermului intră:
 o substanță fundamentală (formată din mucopolizaharide, acid hialuronic, proteine, apă și
săruri minerale);
 fibre conjunctive colagene, elastice și de reticulină.
 elemente celulare: fibroblaste, hitiocite, mastocite, limfocite, plasmocite

12

În derm se găsesc: glandele sebacee; canalele de excreție ale glandelor sudoripare; vase
sanguine; nervi și corpusculi senzitivi.

Dermuleste alcătuit din două straturi:
 stratul pap ilar
 se caracterizează prin prezența a numeroase ridicături conice numite papile, care
se înfundă în epiderm
 Papilele pot fi adelomorfe, foarte mici și care nu împing în afară stratul cornos
al epidermului, și papile delomorfe care sunt înalte și produc cr estele, papilele
de pe fața palmară a mâinilor, de pe fața plantară a picioarelor și de pe pulpa
degetelor
 Fibrele conjunctive se prind pe de o parte pe membrana bazală a epidermului,
iar pe de altă parte pe startul reticular de dedesubt
 Celulele sunt de diferite tipuri: fibrocite, leucocite, limfocite, plasmocite,
mastocite și pigmentare, a căror abundență depinde de regiunea corpului și de
rasa individului
 Tot aici se mai găsesc și diferite tipuri de corpusculi senzitivi (Meissner,
Vause).
 stratul reticu lar :

13

 este format îndeosebi din fibre conjunctive alergene și elastice care se continuă
cu rețeaua de fibre din stratul papilar de deasupra și din hipodermul adiacent.

Hipodermul
 este stratul profund al pielii, situat sub derm și care se continuă cu aponevrozele
subadiacente sau cu periostul oaselor;
 Este format din țesut conjunctiv lax, fibrele conjunctive fiind în marea lor
majoritateorientate paralel cu suprafața pielii;
 În ochiurile delimitate de fibre se găsesc, în unele regiuni, celule grase mar i, care formează
în ansamblul lor pediculul adipos;
 În hipoderm se mai găsesc vase, nervi, porțiunea secretoare a glandelor sudoripare, muschi
pieloși și corpusculi senzitivi.
Anexele cutanate
Anexele cutanate cuprind glandele cutanate și fanerele. Glandele cutanate cuprind glandele
sudoripare ecrine, glandele sudoripare apocrine și glandele sebacee. Fanerele cutanate cuprind
părul și unghiile.
Foliculul pilo -sebaceu
Foliculul pilo -sebaceu cuprinde:
1) părul și tecile sale,
2) glanda sebacee.
3) mușchiul erector al firului de păr

14

Părul
 este o formațiune epitelială, cornoasă, filiformă care ia naștere în corionul profund dintr -o
expansiune cupuliformă de natură conjunctivo -vasculară numită papilă care reprezintă
organul vital al firului de păr
 Porțiunea mai umflată a părului care coafează papila se numește bulb
 În partea inferioară a bulbului se află matricea sau centrul germinativ care produce părul și
teaca epitelială internă
 Firul de păr traversează grosimea pielii ieșind la suprafață și prez intă astfel două porțiuni:

 rădăcina – porțiunea din grosimea pielii,
 tija sau tulpina – porțiunea aeriană.
 Rădăcina firului de păr este constituită histologic din mai multe straturi dispuse concentric:
 măduva – puțin dezvoltată la om este formată din c elule clare, formând axul
părului;
 corticala (cortexul) reprezintă cea mai mare parte din structura părului fiind
formată din celule fuziforme, nucleate și bogate în pigment. Aceste celule conțin
keratohialină. În cursul diferențierii celulele corticale p ierd nucleul și se
keratinizează complet.
 epidermiculul este format dintr -un singur rând de celule plate, anucleate, lipsite de
melanină.

2) Glandele sebacee

15

 sunt în general anexe ale firului de păr, dar există o serie de zone unde acestea sunt singure:
buze, gland, fața internă a prepuțului, labiile mici, areola mamară și pleoape.
 sunt glande exocrine tubulo -alveolare situate în triunghiul format de epiderm, firul de păr și
mușchiul erector al firului de păr. Talia lor este invers proporțională cu cea a firului de păr
 Celulele porțiunii secretorii a glandelor sebacee, denumite sebocite, inițial de formă cubică
suferă o diferențiere de la periferia glandei spre centru, sfârșind prin a se distruge și elimina
în infundibulul folicular – secreție holocrină.
3)Mușchiul erector al părului
Mușchiul erector al părului este un mușchi neted, oblic, localizat pe fața externă a
glandei sebacee. Contracția mușchiului erector provoacă ridicarea firului de păr care se
verticalizează.
Glandele sudoripare apo crine
 sunt prezente doar în anumite regiuni ale organismului: axile, scrot, labiile mici, regiunea
perianală, conductul auditiv extern, pleoape și sunt totdeauna anexate foliculului pilo –
sebaceu;

16

 Sunt constituite dintr -o porțiune secretorie și un canal excretor:
 porțiunea secretorie a glandelor sudoripare apocrine este localizată în hipoderm, mai
profund decât porțiunea secretorie a glandelor sudoripare ecrine. Aceasta prezintă un
singur tip de celule glandulare cilindrice sau cubo -cilindrice situate în jurul unui lumen
larg;
 între membrana bazală și celulele glandulare se găsește un strat discontinuu de celule
mioepiteliale;
 canalul excretor este format din două straturi de celule cubice. El se deschide în conductul
pilo-sebaceu mai jos de glandele sebacee;
 Produsul de secreție este opac, gras și alcalin. El este secretat în mod apocrin: eliminarea
polului apical al celulelor, dar partea bazală și medie rămâne pe loc pentru regenerarea
elementelo r pierdute;
Glandele sudoripare ecrine
 sunt repartizate pe toată suprafața pielii, cu excepția regiunilor axilare, perimamelonare,
pubiene. Sunt foarte numeroase la nivelul palmelor și plantelor și numeroase la nivelul
dosului mâinilor și pielii capului.
 Sunt glande exocrine tubuloase simple având o porțiune secretorie și un canal excretor:
 porțiunea secretorie a glandelor sudoripare ecrine este localizată în dermul
profund sau hipodermul superficial
 Sunt formate dintr -un singur strat de celule glandulare cilindrice (sau cubo –
cilindrice) situate în jurul unui lumen îngust
 Celulele mioepiteliale sunt prezente la periferie având rolul de a elimina
conținutul celulelor glandulare în lumenul tubular.
 canalul excretor al glandelor sudoripare ecrine s trăbate dermul
perpendicular pe suprafața cutanată, apoi traversează epidermul pentru a se
deschide la suprafață printr -un por.
 În porțiunea sa intradermică este mărginit de un epiteliu cubic, bistratificat,
pe când în porțiunea intraepidermică, denumită acrosiringium , nu are perete
propriu.
 Secreția lor apoasă, incoloră și sărată constituie sudoarea. Sunt glande merocrine vărsându -și
conținutul în afara foliculului pilos.

Unghia

17

 este o lamă cornoasă localizată pe fața cutanată dorsală a fiecărui deget de la mâini și
picioare
 Macroscopic unghia prezintă două părți: o parte vizibilă – corpul unghiei sau limbul și o
parte ascunsă sub repliul unghial – rădăcina
 Lunula este porțiunea albă a corpului situată în vecinătatea rădăcinii
 Pielea care acoperă rădăcina constituie bureletul unghial a cărui extremitate liberă, foarte
keratinizată, se numește epionichium sau cuticula , pe când regiunea situată sub marginea
liberă a unghiei se numește hiponichium
 Creșterea unghiei se face prin pro liferarea și diferențierea epiteliului rădăcinii și lunulei
unghiei, numită matricea unghială
 Matricea produce platoul unghial cu viteza de 1 mm/săptămână la mâini și de 0,25
mm/săptămână la picioare.
Vascularizația pielii
 Epidermul ca orice epiteliu nu e ste vascularizat el fiind hrănit prin osmoză;
 dermul și hipodermul sunt bogat vascularizate printr -o rețea foarte sistematizată de
arteriole de calibru mediu apoi mic, capilare și venule;

18

 În partea profundă a hipodermului arterele formează o primă rețea paralelă cu suprafața
cutanată;
 De la aceasta pleacă perpendicular ramuri care traversează hipodermul dând colaterale
care vascularizează lobulii adipoși și anexele: glandele sudoripare și foliculii piloși;
 Aceste ramuri se reunesc în partea profundă a de rmului reticular pentru a forma a doua
rețea a cărei ramificații sunt paralele cu suprafața cutanată;
 Din această a doua rețea pornesc perpendicular arteriole, numite „arteriole în
candelabru”, care dau ramuri pentru anexele cutanate și dermul reticular și sfârșesc prin
a se anastomoza într -o a treia rețea – rețeaua subpapilară, situată dedesubtul papilei
dermice;
 Din această ultimă rețea pleacă arteriolele terminale care se îndreaptă vertical spre papile
în vârful cărora se ramifică în numeroase capilare d ispuse în ansă;
 Rețeaua venoasă urmează în sens invers același traiect ca și rețeaua arterială;
 Limfaticele sunt reprezentate prin vasul central al papilei, apoi prin plexul subpapilar și,
în sfârșit, prin trunchiuri mai mari care se deschid în limfaticele din țesutul celular
subcutanat.
Inervația pielii
 Terminațiile nervoase libere sunt abundente în anumite regiuni ale pielii.

19

 Fibrele nervoase iau naștere din plexul subepidermic, pierd celulele Schwan și pătrund în
epiderm.
 După ce traversează stratul bazal și spinos, terminațiile libere se termină în stratul granulos.
 Terminațiile libere conțin mecanoreceptorii C, termoreceptorii și receptorii de durere.
 Formațiunile corpusculare neîncapsulate cuprind complexele Merkel și discurile Pinkus
 Complexele Merkel cuprind celulele Merkel ale stratului bazal al epidermului și ale tecii
epiteliale extern e a firului de păr și fibrele nervoase în contact cu ele.
 Discurile lui Pinkus sunt mici proeminențe epidermice cu diametrul de 0,3 -0,5 mm, vizibile
cu lupa și caracterizate morfologic de un epiderm foarte gros, de o joncțiune dermo –
epidermică foarte defo rmată, de prezența a numeroși corpusculi Merkel în stratul bazal al
epidermului și numeroase vase sanguine în dermul subiacent.
Formațiuni corpusculare încapsulate:

 Corpusculii Meissner sunt localizați la nivelul papilelor dermice în pielea îngroșată fără
peri. Sunt corpusculi ovalari, încapsulați, formați din celule aplatizate între care se
găsește o ramificație nervoasă mielinică cu traiect helicoidal. Corpusculii Meissner sunt
mecanore ceptori cu rol în atingere.
 Corpusculii Vater -Pacini și corpusculii Krause

20

 sunt localizați în dermul pielii glabre groase și a pielii fine cu peri;
 Sunt înconjurați de o capsulă și constituiți din celule aplatizate și mulate una
peste alta concentric, în formă de bulb de ceapă, în jurul unei mase centrale care
conține fibra nervoasă terminală;
 sunt mecanoreceptori implicați în percepția vibrațiilor
 Corpusculii Krause pot fi considerați ca mici receptori Pacini cu rol în percepția
senzațiilor de frig.
 Corpusculii Ruffini sunt situați în dermul pielii groase și a pielii fine cu peri. Sunt
corpusculi încapsulați conținând numeroase fibre nervoase, implicate în percepția
presiunilor, tracțiunilor și senzațiilor de cald.

1.1.2 Fiziologia pielii
1.Funcția de organ de simț .
Analizatorul cutanat este alcătuit din :
 un segment periferic,
 un segment de conducere
 un segment central.
Segmentul periferic este reprezentat de terminațiile nervoase receptoare libere și de
formațiunile receptoare incapsulate existent e în epiderm, derm și hipoderm.
 Sensibilitatea tactilă este determinată de excitanți mecanici care acționează prin atingere sau
pact și prin apăsare sau presiune.
 Excitația care determină sensibilitatea de atingere sau de contact sunt recepționați de
corpusculii Meissner, discurile Merkel și de fibrele situate la baza foliculilor piloși.
 Sensibilitatea de atingere variază mult de la o regiune a pielii la alta, zone le păroase fiind
deosebit de sensibile, pulpa degetelor și buzele posedând cel mai înalt grad de sensibilitate
tactilă
 Excitanții care determină sensibilitatea de apăsare sau de presiune sunt recepționați de
corpusculi Vater -Pacini din hipoderm
 Aplicarea u nei excitații tactile cu caracter de contact sau de atingere într -un punct de pe
piele poate fi perfect localizată de către omul normal, ceea ce poartă denumirea de
topogrozie
 Când două excitații sunt aplicate simultan se percep două senzații distincte num ai dacă
distanța dintre cele două puncte excitate este sufucient de mare, ceea ce poartă denumirea
de discriminoză tactilă

21

 Cu ajutorul sensibilității tactile, omul poate identifica și fără participarea vizuală obiectele,
pe baza proprietăților lor fizice ( formă, greutate, consistență, temperatură), ceea ce poartă
denumirea de stereognoză.
 sensibilitatea termică este determinată de excitanți termici și anume de temperatura
înconjurătoare sau de aceea a corpului cu care pielea vine în contact
 Calitatea de re ce este recepționată de corpusculii Krause, iar cea de căldură de corpusculii
Ruffini.
 Când temperatura uni corp este superioară temperaturii pielii, ea este recepționată ca
senzație de căldură , iar când temperatura este mai mică decât pielea, ea este rec epționată
ca senzația de rece

 Receptorii cutanați Ruffini sunt excitați când temperatura înconjurătoare sau aceea a
corpurilor cu care pielea vine în contact este cuprinsă între 24oC și 47oC, iar receptorii
Krause când temperatura atinge 10oC – 41oC
 Intensitatea senzației de cald sau rece depinde, în primul rând de mărimea suprafeței
asupra căreia acționează excitantul și în al doilea rând de gradul variației temperaturii
 Fața palmară a mâinii are puterea de diferențiere termică cea mai mare pentru temperaturi
care oscilează în jurul a 28oC.
 sensibilitatea dureroasă este determinată de excitanți algici sau nociceptivi, care sunt stimuli
capabili să producă influențe dăunătoare asupra organismului

22

 Senzația de durere poate fi determinată de orice agen t brutal care produce leziuni sau
distrugeri ale țesutului: agenți fizici (mecanici, electrici, termici); agenți chimici (acizi,
baze, săruri); agenți biologici (toxine microbiene)
 Receptorii pentru durere sunt reprezentați de terminațiile nervoase libere, lipsite de teacă
de mielină, respectiv de dendritele neuronilor din ganglionii spinali, acestea găsindu -se în
derm și în stratul mucos al epidermului
 Spre deosebire de senzațiile tactile și tonice, durerea este însoțită întotdeauna de o
componentă psihofi ziologică, respectiv de stare de neliniște dezagreabilă
 De asemenea, durerea este însoțită de reflexe medulare segmentare (reflexul de flexiune),
ca și de reflexe suprasegmentare la nivelul măduvei și al etajelor superioare ale sistemului
nervos (reacții v egetative, creșterea T.A., creșterea frecvenței cardiace, dilatarea pupilei,
creșterea secreției sudorale) când intensitatea stimulului dureros este foarte mare, reacțiile
reflexe au caracter inhibitor manifestându -se prin scăderea T.A. și tulburări ale ar ticulației
și respirației
 Pragul reacției la durere variază de la un individ la altul, adaptarea la durere fiind slabă
datorită rolului acestea în acțiunea de semnalizare a excitanților dăunători organismului.
Segmentul de conducere
 este alcătuit din căile nervoase care conduc impulsurile de la receptori către segmentul
central al acestui analizator
 Excitanții tactili, termici și dureroși aleși de terminațiile nervoase existente în epiderm și
hipoderm sunt mai întâi codificați sub formă de impuls nervos și apoi conduși de fibrele
nervoase senzitive sau ascendente către segmentul central al analizatoruliu tegumentar
 Căile care conduc aceste impulsuri nervoase de la periferie către centru poartă numele de căi
ale sensibilității exteroreceptoare.
Segmentul cent ral al analizatorului cutanat
 este girul postcentral al lobului parietal, ariile 3, 1, 2, 5 și 7, aici impulsurile fiind prelucrate
de scoarța cerebrală și devenind conștiente prin capacitatea acesteia de analizare și sinteză
 Analizatorii tegumentari informează scoarța despre variațiilr de temperatură din mediul
înconjurător și contactul cu anumite obiecte.
2.Funcția de protecție.
 Pielea protejează întregul organism împotriva agenților mecanici, chimici, termici și
microbieni prin întreaga sa structură

23

 Rezistența fibrelor conjunctive și elastice din derm, la care se adaugă rolul de analizator al
șocurilor pe care i -l confirmă grăsimea din hipoderm fac ca pielea să protejeze țesuturile
subiacente de acțiunea nocivă a agenților mecanici.

 Existența în s tratul cornos a Keratinei (proteină cu rezistență mare față de acizi, baze,
enzime) face ca pielea să protejeze țesuturile subiacente de acțiunea agenților chimici.
 La acțiunea agenților chimici se mai opun și grăsimile existente pe suprafața pielii, care
rezultă din secreția glandelor sebacee.
 Protecția împotriva agenților actinici, respectiv a energiei radiante solare șî îndeosebi
împotriva radiațiilor ultraviolete se realizează atât prin prezența keratinei din stratul cornos,
cât mai ales prin prezența m elaninei din celulele pigmentare din epiderm.
 Stratul cornos este dotat cu proprietăți de reflexie, difuzie și absorbție față de radiațiile solare
proiectate asupra pielii.
 Pigmentul melonic existent în celulele pigmentare și în cele ale stratului germinat iv are un
rol deosebit în fotoprotecția dermului, absorbând o anumită cantitate din radiațiile care au
reușit sa străbată stratul cornos.
 Pielea, prin stratul ei cornos, devine impermeabilă pentru microorganisme, la aceasta
adăugându -se și acțiunea ușor ba ctericidă a sebumului
 Protecția contra agenților biologici se realizează prin descuamarea continuă a epidermului, ca
și prin pelicula acidă de la suprafața pielii, care împiedică multiplicarea microbilor și a
paraziților vegetali.
3.Funcția de excreție

24

 Alături de rinichi și de tubul digestiv, pielea intervine în excreția diferitelor substanțe din
organism prin intermediul glandelor sudoripare.
 Glandele sudoripare merocrine au o secreție acidă și își varsă conținutul în afara foliculului
sebaceu.
 Glandele holomerocrine au o secreție alcalină și își varsă conținutul în apropiere de orificiul
glandelor sebacee.
 Produsul de secreție al acestor glande este sudoarea care este o soluție formată din 99% și 1%
substanțe solubile, printre care săruri minerale (clor ură de sodiu și de potasiu), substanțe
organice azotate (uree, creatinină, acid uric), acid lactic, acizi grași volatile și alte substanțe.
 Din punct de vedere cantitativ, în condiții obișnuite de temperatură, umiditate și efort fizic,
sudoarea este de apr oximativ 200 ml în 24 de ore, ea putând ajunge în timpul unor eforturi
fizice mari la 10 l în 24 de ore.
 Reglarea secreției sudorale se face atât pe cale nervoasă, cât și pe cale umorală, glandele
sudorale aflându -se sub controlul sistemului nervos simpati c și parasimpatic, a căror excitare
declanșează secreția sudorală.
 Mediatorul chimic între terminațiile nervoase și celulele secretoare este atât acetilcolina cât și
adrenalina, datorită fibrelor colinergice și agrenergice existente în aceste terminații.
4.Funcția de termoreglare
 însumează totalitatea mecanismelor care asigură meținerea temperaturii corporale în limite
fiziologice (36,50 dimineața și 36,90 seara), această constantă reprezentând un echilibru între
producerea de căldură (termogeneză) și pierd erea de căldură (termoliză).
 Pierderea de căldură se efectuează la suprafața pielii șî a membranei alveolocapilare a
plămânilor, dar și prin urină și materii fecale. Pielea reprezintă organul principal de pierdere a
căldurii, ea comportându -se ca un indter mediator al schimbului de căldură între organism și
mediul exterior.
 Pierderea de căldură de la nivelul pielii se realizează prin iradiere, conducție, convecție șî
evaporare.
 pierderea de căldură prin iradiere se face sub forma unui transfer de energie rad iantă de la
suprafața pielii la exterior, prin intermediul unor unde electromagnetice ce se deplasează
cu viteza luminii. Corpul omenesc pierde prin iradiere 55% din căldură.
 pierderea de căldură prin conducție este un transfer de căldură între două corpur i care vin
în contact când între ele există o diferență de temperatură. Corpul omenesc poate pierde
căldură prin conducție dacă aerul cu care vine în contact este mai rece, intensitatea
pierderii depinzând de temperatura atmosferică înconjurătoare. Un rol important în

25

pierderea de căldură prin conducție îl are îmbrăcămintea, care realizează un strat de aer
izolator între mediul exterior și piele.
 pierderea de căldură prin convecție este un alt mecanism de pierdere de căldură, cantitatea
de căldură pierdută în condiții fiziologice fiind de 2016%. Este un mecanism de
transmitere prin curenți a energiei calorice de la corpul uman la mediul înconjurător. În
condiții normale de temperatură, umiditate și mișcarea aerului, îmbrăcăminte și intensitate
a termogenezei , organismul pierde prin iradiere, convecție și conducție 70% din întreaga
cantitate de căldură.
 pierderea de căldură prin evaporarea secreției sudorale este cel de -al patrulea mecanism al
termolizei, în condiții fiziologice de temperatură și umiditate a m ediului ambiant,
evaporarea lichidelor de la suprafața pielii ducând la pierderea a circa 25% din cantitatea
totală de căldură produsă în organism. Pierderea de căldură prin evaporare este echivalentă
cu cantitatea de căldură necesară pentru transformarea secreției sudorale în vapori. În
condițiile unor variații mari al temperaturii ambiante, în procesul de termoliză intervin o
serie de reflexe care au drept rezultat un aport crescut sau scăzut din sânge în capilarele
dermului, sau o cantitatecrescută ori s căzută de secreție sudorală.
5.Funcția de depozit
 Stratul profund al pielii, și anume hipodermul, reprezintă locul de depozitare a grăsimilor din
rezervă, aceste grăsimi provenind din grăsimile alimentare, dar mai ales din transformarea
glucidelor în lipide
 Un aport alimentar crescut de glucide (pâine, paste făinoase, dulciuri) duce la creșterea
cantității de grăsime din hipoderm, ceea ce reprezintă o importantă rezervă energetică pentru
organism
 Pielea nu este numai un rezervor de grăsime, dar și un r ezervor de sânge, cantitatea de sânge
care se află în vasele din stratul papilar și din hipoderm fiind apreciabilă.
 Când organismul are nevoie de o redistribuire a acestui important element în favoarea altor
organe de importanță vitală (inima, creierul), o mare cantitate din sângele de rezervă din piele
este aruncată în circulație datorită fenomenului de vasoconstricție arteriolară și capilară de la
nivelul pielii.
6.Funcția de absorbție a pielii .
 Pielea este atât un înveliș impermeabil, protector, care li mitează pierderea de apă din
organism, cât și o membrană fragilă, semipermeabilă, permițând intrarea selectivă a unor
substanțe chimice.
 Pentru masurarea absorbției percutanate s -au imaginat variate tehnici în vivo și vitro.

26

 Metoda cea mai folosită în vivo este determinarea prin tehnici chimice sau
radibizotopice a ratei de dispariție a substanțelor care sunt aplicate local. Mai puțin
sensibile sunt măsurătorile excreției urinare, intestinale sau respiratorii, ca și metodele
care apreciază depunerile unor s ubstanțe în organele interne sau efectele farmacologice,
imunobiologice sau biochimice ale acestora aplicate local. Analiza auto -radiografică
permite localizarea microscopica a compușilor aplicați.
 În vitro, absorbția percutanată poate fi apreciată cantita tiv prin metoda masurării
pasajului unei substanțe chimice prin pielea umană sau de șobolan, montată într -o
cameră de difuzare.
 Căile absorbției percutanate sunt reprezentate de stratul cornos, foliculul pilo -sebaceu și
ductul sudoripar.
 Studiile recente i ndică faptul că principala cale de absorbție percutanată a substanțelor
chimice este difuziunea pasivă prin stratul cornos.
 Sunt presupuse mai multe etape în absorbția percutanată: difuziunea prin stratul cornos,
desfacerea moleculelor la epidermul viabil, difuziunea prin dermul pupilar și transferul
în circulația sanguină.
 Foliculii pilo -sebacei și ducturile sudoripare joacă un rol minor în absorbția percutanată.
 Factorii care influențează absorbția percutanată sunt reprezentați de creșterea
temperaturii c utanate și hidratarea pielii.
 Lipidele și substanțele liposolubile trec mai ușor, în timp ce substanțele organice cu
grupări hidrofile se absorb mai încet. Moleculele mici, solubile atât în lipide cât și în apă,
sunt cele mai ușor absorbite.
 Variațiile reg ionale ale permeabilității cutanate pot fi în general explicate prin grosimea
diferită a stratului cornos.
 Pielea atinsă de dermatoze sau supusă acțiunii unor chimicale (solvenți, denaturanți,
surfactanți ) este mult mai permeabilă decât pielea intactă. Pa nsamente ocluzive, prin
creșterea hidratării și a temperaturii cutanate, duc de asemenea la creșterea absorbției
unor substanțe.
Producerea fanerelor (părul și unghiile)
Părul
 nu are funcție de protecție la om, fiind doar ornament al corpulu i, cu rol psihologic
important
 Ritmul de creștere a parului variază cu specia și cu regiunea corpului.

27

 Măsurătorile cele mai sigure, prin marcarea cisteinei și autoradiografie, au evidențiat o
rată zilnică medie de creștere de 0,37 mm pentru părul scalpului uman
 Redarea la intervale regulate selecționate sau fixarea de tuburi capilare gradate in jurul
unor peri în creștere au d us la estimări asemănătoare
 La femeie, părul scalpului crește mai repede și părul de pe corp mai încet decât la bărbat.
Rata de creștere a părului de pe corp la om este mărită de hormonii androgeni și,
probabil, este diminuată de hormonii estrogeni. Diferiți alți factori endocrini influențează
rata creș terii părului la animale și om
 Ciclul evolutiv al părului cuprinde trei faze: de creștere ( anagen), de involuție ( catagen)
și de moarte (telogen):
 Stadiul anagen se caracterizează prin formarea unei noi matrice regeneratoare a
părului, a unui nou bulb și, apoi, a unei noi tije care avansează în sus până la
suprafața pielii , dis locând vechiul fi r de păr mort
 În catagen, celulele matricei încetează proliferarea, producându -se involuția până
la dispariția a cesteia
 În telogen părul mort „în măciucă" ascensionează până la nivelul zonei de
inserție a mușchiu lui erector și apoi se elimină
 Steroizii a ndrogeni, enzimele care îi convertesc și proteinele care îi leagă au rol în
creșterea părului sexual și în producerea calviției (alopecia de tip masculin).
Corticosteroizii, ACTH, hormonul sematotrop produc creșterea pilozității. Estrogenii
stimulează indi rect pilogeneza axilară și pubiană. Hormonii tiroidieni sunt indispensabili
pentru creșterea normala a părulu i

28

 Razele ultraviolete și infraroșii fac parte și ele dintre fact orii care stimulează pilogeneza
Unghiile
 Unghiile îndeplinesc următoarele funcții:
 datorită durității și flexibilității lor, au rol de protecție a extremității degetelor de la maini
și de la picioare;
 reprezintă un element anatomic indispensabil pentru finețea sensibilității tactile pulpare, din
cauza planului fix de contrapresiune pe c are îl realizează;
 rol de prehensie prin marginea liberă;
 rol de unealtă personală, folosită pentru a scărpina, a curăța o suprafață, a cânta la un instrument
și într -o oarecare măsură, de armă de apărare sau atac, când servește la zgâriat, la ștangulare, etc.
 rol estetic, important în special pentru persoanele de sex feminin .

 Rata de creștere a unghiei este in medie de 0,5 -1,2 mm/săptămână pentru unghiile de la mâini.
Unghiile de la picioa re cresc de două ori mai încet
 Rata de creștere este mai mare vara, în climat cald, în a doua decadă a vieții, în timpul sarcinii, dupa
traumatisme, după avulsie
 Înfometarea, unele boli infecțioase virale duc la reducerea creșterii unghiei sau la subțierea și
canelarea malei .

29

1.2.ERIZIPELUL

1.2.1. Definiție
Erizipelul
 este o boală infecțioasă acută a tegumentului, determinată de streptococul beta -hemolitic
din grup A, caracterizată clinic prin apariția unui placard roșu, eritematos și dureros cu
tendință extensivă, însoțit de fenomene generale precum febră și frison.
 Din punct de vedere anatomo -patologic, erizipelul este o inflamație acută care se întinde în
adâncime până la corion, ca urmare a pătrunderii și înmulțirii microbilor în limfaticele
reticulare.
1.2.2. Etiologie
 Agentul patogen al erizipelului este streptococul hemolitic descoperit de Fehleisen in
1882, care se găsește constant în placardul erizipelatos;
 Streptococul găsit în erizipel, face parte din grupa A, a streptococilor hemolitici.
 La om s -au descris erizi pele cu stafilococ și pneumococ cu simptomatologie asemănătoare
celei prin streptococ.;

30

1.2.3. Patogenie
 Streptococul beta hemolitic, pătrunde, în tegument printr -o soluție de continuitate (minuscule
sau plagă evidentă) sau prin propagarea de la o infecție a mucoasei (rinită sau faringită
streptococică);
 De la poarta de intrare difuzează în vecinătatea acesteia progresând pe cale limfatică până la
ganglionii regionali;
 Streptococii se multiplică în vasele limfatice și în spațiile limfatice ale dermu lui provocând o
dermită, caracterizată prin vasodilatație, edem și infiltrație celulară. Aceste modificari sunt
mai intense către marginile suprafeței infectate, propagarea făcându -se în jur, din aproape în
aproape;
 În centrul placardului de dermită, modif icările se atenuează, iar streptococii se găsesc, aici, în
număr redus;Deseori, serozitatea acumulată în derm provoacă, prin presiune, un clivaj al
stratului superficial al pielii, având ca urmare apariția de flictene;
 Uneori, se realizează arii de necroză a epidermului, urmate de eliminări lente ale porțiunii
sfacelate. Nu numai epidermul și dermul sunt afectate de erizipel, dar și hipodermul, care este
sediul unui edem (deseori masiv) și chiar al unor procese supurative (celulită, abces, flegmon);
 Ganglio nii regionali prezintă o reacție inflamatorie. Fenomenele generale sunt cauzate de
toxinele streptococului, care trec în circulație. În cazuri rare, bariera ganglionară este depășită,
realizându -se forma bacteriană sau septicemică a bolii.
 Se admite că în patogenia erizipelului, intervine o stare alergică a organismului, de
sensibilizare față de streptococul beta hemolitic grup A. Pe un astfel de teren, factorii
predispozanți și favorizanți, care țin de mediul extern și de organism, intervin în declanșare a
bolii, provocând o schimbare în reactivitatea organismului;
 Acești factori pot fi scăderile bruște de temperatură, traumatismele, debilizarea, rezistența
scăzută etc;
 Astfel se explică de ce același streptococ, provenit de la un bolnav de erizipel, va de termina la
o altă persoană nu un erizipel, ci eventual un abces, o limfangită, o angină, uneori nimic și
numai foarte rar, un erizipel
Sursa de infecție :
 este reprezentată de bolnavi și convalescenți de diferite forme de infecții streptococice
(angine, oti te, scarlatina, impetigo, pemfigus, erizipel, flegmon) sau de purtători sănătoși de
streptococ beta hemolitic grup A. Cazurile de erizipel pot constitui surse de infecție, îndeosebi
prin secrețiile infectate de pe suprafața placardului (conținutul flictene lor, cruste).

31

 Nu este exclusă exacerbarea, datorită unor anumiți factori locali sau generali, a unui streptococ
hemolitic, aflat de multă vreme pe mucoasă în stare de saprofitism.
Modul de transmitere
 contactul direct cu bolnavul, sau pe cale aeriană, prin picături Flügge de la bolnavii cu angine
sau purtători de streptococ beta hemolitic.
 indirect transmiterea se poate face prin intermediul obiectelor contaminate.
Contagiozitatea erizipelului este redusă și ușor de evitat. Numai greșeli grosolane de asep sie (
mâini și obiecte contaminate cu secreții infectate) pot conduce la transmiterea infecției.
Poarta de intrare
 este reprezentată de soluții de discontinuitate în tegument (leziuni invizibile, minore sau
evidente, plagi accidentale, chirurgicale, arsuri) sau pe mucoase, de unde infecția streptococică
se propagă prin continuitate la tegumentul vecin ( de exemplu rinita streptococică și erizipelul
feței)
 Pentru erizipelul membrelor inferioare, poarta de intrare este reprezentată adesea de soluții de
continuitate provocate de micoze interdigitale cronice, ulcere varicoase, escoriații.
 În secolul trecut, înaintea introducerii regulilor de asepsie în serviciile chirurgicale, se
produceau veritabile epidemii intraspitalicești de erizipel, care se soldau c u numeroase decese.
Receptivitatea
 Anumite condiții ale macroorganismului predispun la infecții: nou -născutul face erizipel la
plaga ombilicală, persoanele traumatizate accidental sau operator, cardiacii, neoplazicii,
diabeticii sunt predispuși să facă eri zipel grav și recidivant.
 Boala apare cu mai multă usurință pe terenurile tarate, în incompetența imuno -biologică, la cei
care au mai avut erizipel, ca și cum infecția precedentă ar fi creat o receptivitate crescută
pentru streptococul beta hemolitic și o sensibilitate de tip alergic.
Imunitatea.
 După erizipel nu apare o stare de imunitate, ci dimpotrivă o stare de predispoziție, care explică
recidivele; uneori multiple, care apar la mulți dintre bolnavii de erizipel (erizipel recidivant)..
1.2.4 . Diagnosti c clinic
Boala evoluează în trei faze în succesiune:
faza de incubație
faza de stare
faza de remisiune
Faza de încubație
 este scurtă, de 1 -3 zile, maxim 8 zile

32

 Debutul este brusc, chiar dramatic, încât prin el însuși sugerează o infecție sistemică gravă, ca
de exemplu începutul pneumoniei (debut pseudopneumonie)
 Perioada de invazie este marcată prin fenomene generale: frisoane, febră 39 -400C, alterarea
stării generale ,cefalee, inapetență, grețuri, vărsăturiși tumefierea dureroasă a ganglionilor
regionali.
 La 1/3 din bolnavi fenomenele locale apar concomitent cu cele generale, la restul de 2/3, ele
succed la 1 -2 zile. Febra se menține ca atare, cu caracter continuu, timp de 5 -6 zile, până la
rezoluția bolii.
Perioada de stare
 se caracterizează prin constituirea placardului erizipelatos.
 La inspecție se observă o pată roșie închisă, cărămizie, care se constitue rapid și are marginile
policiclice și ușor ridicate, față de tegumentul limitrof
 Această pată roșie, ușor ridicată, poartă numele de placard erizipelatos. Aria de dermită sau
placard erizipelatos este unic, cu tendința la extensie rapidă și prezintă toate caracterele
procesului inflamator (rubor, tumor, dolor, calor)
 Placardul este tumefiat, cu marginile mari reliefate și net conturate, prezent ând aspectul unui
chenar (“cearcan” sau “burelet”). La palpare, apare lipsit de suplețe.
 Culoarea placardului este roșie, cu nuanță închisă; în pielea capului, placardul apare de culoare
roz deschisă, chiar albicioasă (aspect slăninos).
 La anemici și la c așectici, acest aspect este curent în orice regiune a corpului. La cardiaci,
culoarea placardului poate fi albastră, cianotică (erizipelum ceruleum)
 Temperatura locală este crescută.
 Placardul erizipelatos se însoțește de o senzație de tensiune dureroasă și nu o durere bine
exprimată. Apariția unei dureri acute, mai ales la palpare, reprezintă mai repede semnalul unei
complicații supurative (abces, flegmon). Există totuși localizări de erizipel, care sunt însoțite
de durere netă, ca de exemplu erizipelul p avilionului urechii și cel al pielii capului.
 La nivelul placardului, apar frecvent flictene, asezate superficial si continand un lichid clar si
usor galbui
 Acoperisul epidermic al acestora se rupe ușor, lăsând să se scurgă conținutul, care se
concentrează sub forma unor cruste melicerice (“galbene ca mierea”).
 În formele grave, straturile superficiale ale tegumentului, se necrozează constituind erizipelul
necrotic sau gangrenos.

33

 Țesutul subcutanat este sediul unui edem, care poate lua uneori proporții cons iderabile, în
special la față și pleoape, provocând deformări hidoase, ca și în alte regiuni bogate, în țesut
conjunctiv.
 Placardul se extinde în suprafață prin margini, având o evoluție centrifugă, centrul rămânând
mai palid, mai șters și mai puțin tumefi at extinderea se face în mod regulat, ca o pată de ulei
dar și cu variate și neregulate prelungiri de aspect peninsular.
 La față, placardul erizipelatos se extinde pe ambii obraji, luând aspectul de “fluture”, în timp
ce buza superioară nu este afectată. Netratat, placardul erizipelatos se poate extinde și în alte
parți ale corpului, cu aspecte evolutive, care se observau alta dată, denumite erizipel migrator,
erizipel serpiginos, erizipel eratic.
 La un examen atent se deceleaza o adenita usor dureroasa di n partea ganglionilor, tributar
regiunii unde va apărea placardul erizipelatos.
 În cursul perioadei de stare se mențin fenomenele generale întâlnite în perioada de invazie:
febră, frison, tahicardie, cefalee, insomnie, dureri osteomusculare.
 Evoluția plac ardului netratat se însoțeste în continuare de febră, tahicardie, tulburări digestive
(anorexie, vărsături) și nervoase (cefalee, agitație, chiar delir, accentuate mai ales la alcoolici,
accese de delirum tremens). Splina poate fi ușor mărita. Aparatul uri nar prezintă oligurie,
albuminurie și un sediment urinar cu hematii exprimând o nefrită în focar.
Perioada de remisiune .
 După 6 -11 zile, fenomenele locale se atenuează iar pe suprafața fostului placard apare o
descuamație fină. Febra scade, starea bolnavu lui se ameliorează rapid.
 Foștii bolnavi au predispoziție la recidivă; noul placard erizipelatos se localizează de obicei în
aceiași regiune
 Recidivele apar după câteva săptămâni, luni sau ani de la prima îmbolnăvire. De obicei
recidivele sunt din ce în c e mai benigne (erizipel redux).
 Erizipelul abortiv începe de obicei brusc, iar după 2 -3 zile fenomenele locale și generale să
înceteze, boala se vindecă rapid. În formele ușoare, toate fenomenele au intensitate redusă, dar
pot genera și septicemii mortale.
 Formele grave evoluează cu fenomene generale și locale foarte pronuțate.
După aspectul placardului, putem deosebi:
 erizipel alb;
 erizipel flictenoid sau bulos;
 erizipel flegmatos;
 erizipel gangrenos;

34

 erizipel hemoragic;
După localizare deosebim :
Erizipelul feței și al organelor învecinate este localizarea cea mai frecventă a bolii. El
începe de obicei de la nas, consecutiv unei rinite, rinofaringite sau a unei blefarite
streptococice și prezintă un tablou diferit în funcție de localizare.

Erizip elul nasului și al pometilor este roșu intens, luând forma de edem pronunțat, eritemul
luând forma unui fluture. Pielea frunții este de asemenea roșie intens, extinsă și lucioasă.
Erizipelul urechii si al pleoapelor se prezinta sub forma edematoasa rosie. În urma
edemului pronunțat al pleoapelor, fantele se strâmtează, uneori se închid.
Erizipelul mucoaselor poate fi secundar, alteori constituie punctul de plecare al procesului
dermic. Suprafața afectată este tumefiată, lucioasă, intens roșie și dureroasă. Erizipelul
mucoasei laringiene poate cauza în scurt timp moartea prin asfixiere.
Erizipelul membrelor este consecutiv unor plagi sau leziuni cutanate. Sunt expuse mai ales
persoanele care suferă de insuficiență circulatorie, leziuni varicoase. Deseori se însoțește de
limfagită, fie se complică frecvent: supurații sau cangrene.

Erizipelul genital are întotdeauna o evoluție gravă. Apare după manevre avortive sau
obstetricale septice.
Erizipelul scrotului are tendința de cangrenă.

35

Erizipelul nou-nascutului și al sugarului se prezintă mai ales sub forma erizipelului
ombilical. Înaintea sulfamido și penicilino -terapiei, erizipelul la această vârstă este aproape
întotdeauna mortal.
Erizipelul bătrânilor în general, evoluează cu fenomene locale ma i puțin pronunțate, însă
starea generală este gravă, iar letalitatea este de 10 -20%.
Erizipelul eritematos numit și erizipelul rubeosum, reprezintă forma obișnuită,descrisă mai
sus.
Erizipelul bulos se caracterizează prin apariția de flictene pe placardul erizipelatos. Apariția
lor reflectă gradul crescut de tulburare a permeabilității capilarelor și rata mare de formare a
exudatului inflamator care reușește să decoloreze straturile epidermului și să se colecteze.
Conținutul flictenelor este serocitrin dar poate deveni seropurulent sau purulent, realizând o
adevarată supurație a dermului. După spargerea bulelor, suprafața denudată se acoperă de o
crustă gălbuie, melicerică.
Erizipelul gangrenos este o eventualitate mai rară. El se datorează trombozelor vaselor
intradermice, de obicei a celor din centrul placardului eritematos.
1.2.5 . Diagnostic paraclinic
 Datele epidemiologice : uneori ajută la descoperirea sursei de infecție în anturajul bolnavului.
 Date de laborator :
 VSH accelerat
 Hemoleucograma arată leucocitoză cu polinucleoză. Uneori streptococul poate
fi cultivat din serozitatea veziculelor după placard.
 hemocultura este pozitivă pentru streptococ beta -hemolitic grup A,în cazurile cu
bacteriemie sau septicemie,
1.2.6 . Diagnostic diferențial
La început trebuie făcut cu toate bolile infecțioase, care încep brusc, iar după apariția
placardului erizipelos se face cu:
 eritemul exudativ multiform;
 eritemul nodos;
 eritemul postvaccinal;
 urticarii, edeme, eritem și dermite artificial provenite sub acțiunea unor agenți fizici sau
chimici
 Furunculele simple sau antracoidale sunt foarte dureroase, cu extindere în profunzime și
margini șterse.

36

 Stafilococia malignă a feței cu punctul de plecare, de obicei un furuncul sau o foliculită a
buzei superioare, se prezintă ca un bloc inflamatoriu de culoare roșie asimetrică,
acoperită cu pustule, adesea cu mici nodule, care evoluează spre supurație. Examenul
bacteriologic clarifică diagnosticul
 Abcesul dentar, abc esul subcutanat, dacrio -cistitele, sinuzitele, flegmoanele etc., cu
sediul principal sub piele, sunt foarte dureroase, iar fenomenele inflamatorii sunt
centripede.
1.2.7 . Evoluție. Prognostic
 Erizipelul are astăzi un prognostic favorabil, vindecarea obtin ându -se în mod uzual
 Înainte de sulfamido și penicilinoterapie, evoluția bolii era gravă și deseori letală la
vârstnici, sugari, cirotici. În condițiile penicilinoterapiei, letalitatea este sub 1%.
 Metodele moderne nu au reusit însă să influențeze frecvenț a recidivelor și evoluția unor
erizipele ale membrelor inferioare spre elefantiazis.
 De asemeni, prognosticul este mai rezervat la cirotici, cardiaci, diabetici și bătrâni.
1.2.8 . Tratament
a) profilactic
Tratamentul profilactic are următoarele obiective:
 recunoașterea și izolarea cazului, asigurând profilaxia contagiunii, conform normelor
antiepidemice,
 respectarea regulilor de tratament al plăgilor,
 dispensarizarea cazurilor de limfedem, de ulcere trofice de origine venoasă ale gambei și a
cazurilor omolo gate de erizipel recidivant.
b) igieno -dietetic
 Repauzul la pat este necesar
 Regimul alimentar lacto -hidro -zaharat și fructarian, în febră, se schimbă într -unul
lacto -fainos și apoi într -unul complet, dacă nu există alte complicații.
c) medicamentos
Tratamentul local constă în
 dezinfectarea prin badijonare a regiunii bolnave, de 2 -3 ori pe zi, cu un
antiseptic: alcool etilic, alcool iodat 2% sau cu Metosept;
 pulverizarea cu o soluție antiseptică de tipul Clorhexinei sau pansam ente
umede cu un antiseptic convențional
Tratamentul general

37

 Penicilina G este antibioticul de elecție,în doză între 1.000.000 si 3.000.000 U/24 h, cel
puțin 6 zile ( preferabil 10 zile).
 După primele zile de penicilina G injectabilă, se poate trece la penicilina V oral,
încheindu -se cu benzatinpenicilina (Moldamin)
 Cei sensibilizați la penicilină se tratează cu eritromicina propionil 20-30 mg/kilocorp/zi,
aceeași durată de timp.
 Formele de erizipel cu edem intens și tenace la membrele inferiore răspund f avorabil la
corticoterapie, pe cale orală (Prednison). Insuccese ale terapiei cu penicilină pot fi
determinate de tulpini de streptococ beta -hemolitic tolerante la penicilina.
d) chirurgical
 dacă pe placardul de erizipel s -a dezvolat pustule sau bule, acestea vor fi deschise cu
foarfecele, marginile se excizează, iar pe suprafața plăgilor se aplică un antiseptic și se
pansează steril
 dacă erizipelul evoluează spre forma gangrenoasă, tratamentul constă în incizii largi, iar
dacă infecția a difuzat în adâncime, deschiderea va interesa fascia de înveliș și spațiile
subfasciale.

38

CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu erizipel în spital
Internarea bolnavului în secția de Contagioase se face respectând următoarele etape:
• Programare pentru internare,în SIUI, în baza biletului de internare eliberat de medicul
specialist din ambulatoriul de specialitate;
• Pacientul va prezenta pe lânga in ternare și programare:buletin de identitate, adeverință de
asigurat ,eliberată de CJAS Vaslui;
• Va fi inscris în registrul de internări ,unde se va completa foaia de observație cu datele de
identitate, adresă,statut,date legate de aparținatorii bolnavul ui(date de contact,telefon);
• Bolnavii vor fi examina ți la internare de medicul de gardă, care va culege datele anamnetice de
la bolnav sau însoțitor și le va nota în foaia de observație, stabilind diagnosticul
prezumtiv;asistenta medicală ajută bolnavul să se dezbrace,în vederea examinării clinice;
• După stabilirea diagnosticului prezumtiv și repartizarea bolnavului în secție, asistenta medicală
însoțește bolnavul la baie, pentru asigurarea igienei personale,a deparazitarii, apoi îl conduce în
camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu ținuta de spital ;
• Hainele și efectele bolnavului vor fi preluate și înregistrate cu grijă în vederea înmagazinării,
eliberându -se bolnavului sau însoțitorului un bon de preluări (la nevoie și hainele vor fi supu se
deparazitării);
2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare

39

 Asistenta conduce bolnavul î n salon și îl prezintă celorla lți pacienți, îl înștiințează asupra
regulamentului de ordine interioară a spitalului și îl ajută să se facă comod î n pat.
 I se vor explica pacientului drepturile și obligațiile pe perioada spitaliză rii.
 I se vor monitoriza funcț iile vitale: temperatura, tensiunea arterială și pulsul și se vor
nota în foaia de observaț ie.
 Asistenta medicală înștiințează asistenta șefă despr e pacientul nou venit, aceasta
înregistrâ nd datele de id entitate de pe foaia de observație în registrul de
internări/externări al secț iei.
 Notează pe foaia de observație numărul de î nregistrare din registrul sectiei .
 Completează o anexă la foaia de alimentație pentru ca pacientul să primească alimentația
necesară din ziua internării sale î n spital
2.3. Asigurarea conditiilor igienice pacientilor cu erizipel
2.3.1. Pregătirea patului ș i accesoriilor lui
 Din cauză că pacientul î și petre ce majoritatea timpului de boală în pat, acesta trebuie să
aibă anumite ca lități.
 Patul trebuie să fie comod, să prezi nte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinț ele
de confort ale pacintului, cât și ale personalului de îngrijire astfel încât să -i permită
pacientului să se poată mi șca în voie, să nu -i limiteze mișcă rile, să poată la nevoie să
coboare din pat, să poată sta în poziție șezând, sprijinindu -și picioar ele comod pe podea;
asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigațiile și tratamentul câ t mai
comod.
 Somier a trebuie să fie mobilă, puternică , pentru nu a ceda sub greutatea pacientului.
 Salteaua trebuie să fie confecționată din bure te, material plastic, care se curăță și se
dezinfectează uș or.
 Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din
burete, material plastic sau puf.
 Pătura trebuie să fie confecționată din lână moale, trebuie să se poată spăla uș or.
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat
 Lenjeria se va sch imba la 3 -4 zile , sau ori de câte ori este nevoie, în funcț ie de starea
pacientului.
 Lenjeria necesară : două cearșafuri, două fețe de pernă, o aleză sau o traversă și muș ama.

40

 Mușamaua
confecționată din
cauciuc sau
material plastic, cu
rol de a pro teja
salteaua de diferite
dejecț ii.
 Aleza confecționată din pânză va fi de aceeași lungime, însă mai lată decâ t mușamaua
pentru a o acoperi perfect.
 La pacient ul care nu este dependent de aparate și care se poate mobiliza , schimbarea
lenjeriei se face fără pacient î n pat .
 La pacientul imobilizat, schimbarea len jeriei se va face cu pacientul în pat și necesită
interve nția a două asistente medicale care se așează de o parte ș i de alta a patului.
 Procedura se efectuează de obicei dimineața, înainte de curațenie, asistenta având în
vedere ca pacientul să aibă o stare pozitivă, confortabilă și să fie comunicativ.
2.3.3. Asigurare a igienei personale, corporale și vestimentaț ia pacientului cu erizipel
 Pacienț ii mobilizabili vor fi instruiți de către asistenta medicală să folosească dușul și să
se spele pe mâini după fiecare folosire a toaletei.
 Baia este importantă pentru menț inerea tegumentelor cu rate pentru prevenirea
complicaț iilor.
 Bolnavii care au o stare generală bună nu necesită multe îngrijiri, făcându -și singuri
toaleta.
 Bolnavii gravi necesită ajutorul asis tentei. Ei vor fi spălați și șterș i la pat, cu prosoape
individuale, î n fieca re zi, dimineața și ori de câ te ori este nevoie
2.3.4. Efectuarea toaletei generale ș i pe regiuni a pacientului cu erizipel
 Curățarea tegumentelor întregului corp se efectuează pe regiuni, la patul bolnavului.
 Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază care au ca scop igiena bolnavului,
fiind una din condiț iile indispensabile ale procesului de vindecare.
 Toaleta liniștește pacientul și îi crează o senzație plăcută de co nfort.
 Pentru ca toaleta să se desfășoare în condiții bune, se urmăresc câ teva principii care
trebuie respectate:
 se apreciază starea generală a pacientului

41

 se verifică temperatura ambiantă pentru a evita ră cirea pacientului
 se evită curenții de aer prin închiderea ușilor ș i a ferestrelor
 se izolează bolnavul prin paravan
 se pregătesc î n apropiere materi alele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului ș i de
corp a pacientului pentru prevenirea escarelor .
 Pentru efectuarea toaletei se respectă o anumită ordine și se va începe întotdeauna cu
fața, apoi gâ tul, membrele superioare, partea an terioară a toracelu i, abdomenul, partea
posterioară a toracelui, regiunea sacrală , coapsele, memebrele inferioare, organele
genitale și la sfârșit, regiunea perianală .
 Spălarea feței începe cu îngrijirea ochilor. Se îndepărtează secreț iile oculare cu un
tampon steril .
 Spălarea gâtului și a membrelor superioare se face cu mișcări circulare începând de la
umăr spre capătul distal, insistâ ndu-se la axile , tamponându -le până la uscarea acestora.
 Spălarea părț ii anteri oare a toracelui se face insistâ nd la femei la pliurile submamare.
 Spălarea spatelui se face în decubit lateral, iar dacă nu este posibil se va face în ș ezut.
 Toaleta părții inferioare se face ca și la membrele superioare având grijă la spaț iile
interdigitale.
2.3.5. Observarea poziț iei bolnavului cu erizipel
Pacientii cu erizipel nu au o pozitie speciala, de aceea va fi lasat la latitudinea lui sa adopte
pozitia cea mai comoda, in functie de localizarea bolii.
 Scopul este de a cunoaște pozițiile pe care le iau bolnavii în pat sau în care aceștia
trebuie așezați pentru îngrijiri, examină ri speciale.
Poziția bolnavului în pat este determinată de boală și de starea gen erală .
Bolnavul poate adopta:
 poziția activă
 poziția pasivă
 poziția forțată
Poziț ia activă este acea poziție când bolnavul se mișcă singur , nu are nevoie de ajutor,
poziția sa fiind identică cu cea a omului sănă tos.

42

Poziț ia pasivă este poziția pe care o adoptă bolnavul în stare gravă , bolnavul lips it de forță
fizică, el având nevoie de ajutor pentru mișcare și schimbarea poziț iei.
Poziția forțată este acea poziție când bolnavul adoptă poziții neobișnuite impuse de boală .
Decubit dorsal:
a. Bolna vul este culc at pe spate, cu fața în sus, fără pernă .
b. Bolnavul este culcat pe spate, cu o pernă subț ire.
c. Bolna vul este culcat pe spate, cu fața în sus și cu două perne.
Decubit lateral (drept sau stâ ng)
 Bolnavul e ste culcat pe o parte cu o pernă sub cap, cu membrul inferior care este în
contact cu suprafaț a patu lui întins, iar cu celălalt îndoit și spatele sprijinit cu o pernă sau
un sul.
Decubit ventral
 Bolnav ul este culcat pe abdomen , fără pernă, cu capul întors într -o parte, braț ele de -a
lungul corpul ui, sau flectate și așezate la stânga ș i la dreapta capulu i, cu partea palmară
pe suprafața patului și sub glezne aș ezat un sul .
Poziția șezâ nd
 În pat: bolnavul este menținut șezând în pat, trunchiul realizâ nd un unghi de 90° cu
membrele inferioare, prin ridicarea somierei articulate.
 În fotoliu: bolnavul este așezat confortabil, bine îmbrăcat și acoperit cu o pătură î n
fotoliu.
Poziția semi -șezândă
 Se realizează sprijinind spatele bolnavului cu două perne, cu rezemă torul de spat e sau
somiera articulate. Sub tălpi se așează un sprijinitor pentru ca bolnavul să nu alunece
spre extremitatea distal ă.
2.3.6. Schimbarea poziției ș i mobilizarea pacientului
 În funcție de evoluția bolii, poziția pacientului trebuie schimbată după indicaț iile
medicului.

43

 Bolnavul dacă menține îndelungat aceeași poziț ie, este predispus la apariția unor
complicaț ii cum ar fi: escarele de de cubit, embolii, tromboze, care îi împiedică procesul
de vindecare. Pentru a preveni aceste complicații se recomandă schimbarea poziției care
se efectuează activ ( când pacientul iș i schimbă singur poziț ia) sau pasiv ( cand pacientul
își schimbă poziț ia cu ajutor ).
 Schimbarea poziției din decubit dorsal în decubit lateral ș i invers
 Se anunta bolnavul și i se explică necesitatea efectuă rii tehnicii.
 Asistenta se așează de partea patului spre care doreste să se întoarcă bolnavul.
 Se ridică pătura, se pliază și se așează pe marginea opusă a patului.
 Se prinde bolnavul de umăr cu mâna dreaptă, se ridică și se întoarce, iar cu mana stângă
se introduce pă tura sub spatele bolnavului pentru a -l sprijini .
 Cu o mână se sprijină bolnavul în noua poziție, iar cu cealaltă se rotesc bazinul ș i
membrele inferioare.
 Bolnavul este menținut în această poziție cu ajutorul sulurilor așezate î n lungime, la
spate.
2.3.7. Captarea eliminarilor
A. Captarea materiilor fecale
Materiale necesare:
 Paravan
 Ploscă
 Materiale pentru mica toaletă
 Acoperitoare pentru ploscă
 Hârtie igienică
 Materiale pe ntru spălarea mâ inilor
 Mușama
 Aleză
Efectuarea tehnicii
 Bolnavul va fi izolat de ceilalți pacienț i cu un paravan.
 Patul bo lnavului va fi acoperit cu o mușama și o aleză .
 Se ridică pijamaua sau cămaș a de noapte .
 Înainte de a se i ntrod uce plosca sub bolnav, trebuie încălzită .

44

 Se ridică bolnavul cu mâna stângă introducând palma sub regiunea sacrală, iar cu mâna dreaptă
se introduce plosca.
 Se acoperă bolnavul până termină actul defecă rii.
 Se oferă bolnavului hârtie igienică și la nevoie se efectuează toaleta regiunii perianale, pe plosca
special pregătită.
 Se îndepărtează plosca cu a tenție astfel încât să nu se răstoarne conț inutul ei.
 Se acoperă plosca cu capacul special .
 Se spală mâ inile bolnavului .
 Se îndepărtează mușamaua, aleza, se îmbracă bolnavul și i se așează patul .
 Se îndep ărtează paravanul și se aeriseș te salonul .
 Asistent a dezbracă mănușile și se spală pe mâ ini.
B. Captarea urinei
Captarea urinei se poate face:
 De către bolnav; după explicarea procedurii și după toaletă
 De către asistenta medicală ; prin sondaj vezical
Materiale necesare:
 Paravan
 Urinar
 Hârtie igienică
 Comprese sterile
 Mușama și aleză
 Materiale pentru spălarea mâ inilor
Tehnica
 Se separă patul bolnavului cu un paravan de restul salonului.
 Patul bolnavului se protejează cu mușama și aleză .
 Se dezbracă pacientul de pijamale.
 Se efectuează toaleta.
 Se așteaptă ca pacientul să urineze.
 Urina se recoltează în recipientul special pregătit, în funcție d e specificul analizei, din jetul
mijlociu.
 Se spală mâ inile bolnavului.
 Se îndepărtează mușamaua ș i aleza.
 Se îmbracă bolna vul și se aranjează patul acestuia .
 Se îndepărtează paravanul și se aeriseș te salonul.

45

 Spălarea mâ inilor.
C. Captarea vărsă turilor
Materiale necesare:
 Mușama
 Aleză
 Prosop
 Două tăvițe renale curate ș i uscate
 Pahar cu soluție aromată
Etape de execuț ie:
 Se pr egătesc materialele necesare.
 În timpul vărsăturilor, bolnavul se așează în poziția șezândă iar dacă starea lui nu permite, va
rămâne culcat cu capul întors într -o parte, așezându -i sub cap un prosop.
 Se protejează lenjeria de pat și corp cu o mușama ș i o aleză, iar în fața bolnavului se așează un
prosop.
 Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă, aceasta se îndepărtează .
 Se oferă bolnavului tăvița renală sau se ține, în cazul în care acesta nu poate și cu mâna dreaptă
se ține fruntea bolnavului.
 Când bolna vul s -a liniștit se îndepărtează tăvița renală .
 Se clătește gura cu soluție aromată folosind o altă tăviță renală .
 Tăvița renală cu vărsătura se îndepărtează imediat din salon.
 Vărsătura captată în tăvița renală se păstrează până la vizita medicală într -un dulap special.
 Tăvițele renale se golesc, se spală, se dezinfectează și se sterilizează prin fierbere sau vapori
supraîncălziț i sub presiune.
 Spălarea mâ inilor.
2.4. Supravegherea funcț iilor vitale ș i vegetative.
2.4.1. Măsurarea ș i notarea temperaturii .
 Scopul es te de a descoperi unele modifică ri patologice ale valorii temperaturii corporale.
Temperatura se măsoară în cavități închise sau semi -închise.
Măsurarea se poate face: axial, î n plica inghin ală, în gură și î n rect.
Înainte de măsurare, se verifică termometrul pentru a-i observa integritatea, funcționalitatea și dacă
mercurul este coborât î n rezervor.

46

Măsurarea temperaturii c orporale la bolnavi se face obișnuit de doua ori pe zi, dimineața ș i după –
amiaza.
Temperatura normală este cuprinsă î ntre 36 -37 °C când consideram că pacientul este afebril.
Valori patologice:
Starea de hipertermie:
 Subfebrilitate 37 -38 °C
 Febră moderată 38-39 °C
 Febră ridicată 39-40 °C
 Hiperpirexie 40-41 °C
Starea de hipotermie <36 °C.
2.4.2. Observarea și măsurarea respiraț iei
 Scopul constituie un indiciu pentru stabilirea d iagnosticului, aprecierea evoluției bolii,
recunoașterea complicațiilor
și stabilirea prognosticului
bolii.
Caracteristici ale frecvenț ei
respirației .
Respiraț ia poate fi:
 Suplă
 Regulată
 Amplă
 Pe nas
 Lentă
 Profundă
Elementele de apreciat sunt:
 Tipul respiraț iei
 Amplitudinea mișcă rilor respiratorii
 Ritmul
 Frecvenț a
Numărătoarea respirației se va face în timpul somnului dacă este posibil.

47

Se așază mâna ușor, cu fața palmară pe suprafața toracelui pacientului și se numără inspirațiile
după mișcă rile de ridicare a toracelui, timp de 1 minut.
Frecvența respiraț iilor este de 16 -20/min.
2.4.3. Măsurarea ș i notarea pulsului arterial
 Scopul este de a obține informații privind starea anatomo -funcțională a inimii ș i a vaselor.
Calităț ile pulsului:
 Frecvenț a
 Ritmicitatea
 Amplitudinea
 Volumul
 Celeritatea
Frecvența pulsului la adultul sănă tos este de 60 -80/min.
2.4.4. Măsurarea ș i notarea tensiunii arteriale
 Scopul este de a descoperi modificările morfo -funcționale ale inimii ș i a vaselor.
Factorii determinanț i sunt:
 Debitul cardiac
 Forța de contracț ie a inimii
 Elasticitatea ș i calibrul vaselor
 Vâscozitatea sâ ngelui
Elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică (maximă, care este cuprinsă între 100 -120mmHg) și
tensi unea arterială diastolică (minimă, care este cuprinsă î ntre 60 -80mmHg).
Intervenț iile asistentei medicale:
 Pregătirea psihică și fizică a bolnavului.
 Spălare pe mâ ini.
 Se așează manometrul pe noptieră, într -o poziție fără vizibilitate pentru bolnav.
 Se aplică strâns manșeta pe braț ul bolnavului care este sprijinit și î n extensie.
 Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală , sub marginea inferi oară a manș etei.
 Se introduc olivele stetoscopului î n urechi .
 Se pompează aer în manșeta pneumatică cu m ana dreaptă , cu ajutorul perei de cauciuc, până la
dispariț ia zgomotelor pulsatile.

48

 Se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până câ nd se percepe
primul zgomot arterial .
 Se memorează valoarea tensională care reprezintă tensiunea arterială maximă indicată de
manometru .
 Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice .
 Se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului .
 În momentul î n care zgom otele dispar, aceasta reprezentând tensiun ea arterială minimă.
 Se îndepărtează manșeta de la braț ul bolnavului .
 Se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoarea roșie,
calculâ ndu-se pentru fiecar e linie a foii o unitate coloană de mercur.
2.4.5. Monitorizarea diurezei
Diureza reprezintă procesul de formare ș i de eliminare a urinei din organism timp de 24 de ore.
 Scopul este de a obține informații despre starea morfo -funcț ională a aparatului urinar și a
întregului organism, calitatea și cantitatea urinei, precum și pentru stabilirea bilanț ului nutritiv .
Intervenț iile asistentei
 Se in formeaza pacientul asupra necesității colectării corecte a urinei ș i asupra procedeului .
 Se pregă tesc materialele necesare : vase cilindrice gradate, cu gâ t lung sau borcane cu capac itate
de 2-4 litri gradate cu creion dermatograf.
 Colectarea se face dimineața la o anumită oră stabilită și se termină în ziua următoare la aceeaș i
ora.
Pentru o determinare corectă :
 Pacientul urinează dimineața, la oră fixă. Această cantitate de urină, de la prima emisie, se
aruncă .
 Se colectează toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la aceeași oră, pastrându –
se și urina de la ultima emisie.
Interpretarea rezultatelor:
Valori fiziologic e normale ale volumului de urină :
 la femei -> 1000 -1400ml/24h.
 la bărbaț i-> 1200 -1800ml/24h –
Valori patologice:
 Poliurie = peste 3000ml/24h

49

 Oligurie = sub 1000ml/24h
 Anurie = absența urinei în vezică .
2.5. Alimentația pacientului cu erizipel
Regimul alimentar urmărește menținerea greutății corporale corespunzătoare înălțimii pacientului.
Rația zilnică de alimente va fi împarțită în 4 -5 mese, bogate în vitamine, regim hipocaloric la obezi.
Alimentația bolnavului urmărește:
– Să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cât și cele necesar e refacerii
țesuturilor afectate de infecție
– Să asigure aportul de vitamine și săruri minerale necesare desfășurării normale a metabolismului.
În funcție de starea bolnavului, alimentația se poate face :
– Activ – când pacientul mănâncă singur la sala de mes e
– Pasiv – când pacientul mănâncă cu ajutor
2.5.1. Alimentația pasivă:
– Se așează pacientul în poziție semișezând cu ajutorul unui rezemător de pat sau în decubit dorsal
cu capul ușor ridicat și aplecat înainte pentru a ușura deglutiția
– I se protejează lenjeria cu un prosop
– Se adaptează măsuța la pat și i se așează mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură
– Asistenta se așează în dreapta pacientului și îi ridică ușor capul cu perna
– Verifică temperatura alimentelor
– Îi serveșt e supa din lingură sau cănița cu cioc
– Șterge pacientul la gură
– Aranjeaza patul
– Se îndepărtează resturile alimentare
– Schimba lenjeria dacă s -a murdărit
– Acoperă pacientul și se aerisește salonul.

50

2.6. Administrarea medicamentelor ș i hidratarea organismului
Medicamentele sunt substanțe sau
asocieri de substanțe utilizate cu scop
terapeutic (pentru am eliorarea sau tratarea
bolilor ș i simptomelor) sau preventive
(pentru a preveni apariția manifestă rilor
patologice).
Pregă tirea pacientului
o se observ ă capacitatea pacientului
de a-și administra tratamentul
o se explică pacientului importanța respectă rii tratamentului
o se adaptează demersul educativ în funcț ie de nivelul de instruire al pacientulu i pentru a asigura
securitatea și calitatea administră rii tratamentului
o se instalează pacientul confortabil
o se acordă ajutor pacientului care este aflat î n dificultate
2.6.1. Administrarea medicamentului
 se identifică pacientul
 se verifică din nou prescripț ia medicamentului, la patul bolnavului
 se păstrează medicamentele î n blistere sau recipie ntele proprii, până câ nd sunt luate
 se explică pacientului modalităț ile de luare a medicamentelor :
 pe nemâncate, în timpul mesei sau după masă
 cu un pahar cu apă; pentru capsule , tablete, comprimate
 dizolvat în apă , pentru comprimatele care se dizolvă
 fără diluție, pentru siropuri sau pentru co mprimatele care se administrează sublingual.
Aplicarea medicamentelor se face în funcție de forma lor de prezentare:
 badijonarea – constă în întinderea unei soluții medicamentoase cu ajutorul unui tampon montat
pe un port -tampon
 compresa medicamentoasă – constă în îmbinarea soluției medicamentoase într -un strat mai gros,
are un efect dezinfectant., antiinflamator
 pudraj ul – pudra se aplică cu ajutorul cutiilor cu capac cu orificii
 pastele și unguentele – se aplică pe tegumente cu ajutorul spatulelor
 mixturile – se întind cu ajutorul tampoanelor

51

 băile medicinale – se utilizează pentru efectul calmant, dezinfectant,antipru riginos, după care se
acoperă regiunea cu comprese mari de tifon, apoi se urmăresc efectele secundare cum ar fi
pruritul sau reacțiile alergice.
Pentru hid ratarea organismului se va lua în seama bilanțul pe 24 de ore prin ingerarea ș i
eliminarea lichidelo r.
Nevoia de apă a adultului este de 2000 -2500 ml/24 de ore.
Eliminarea apei din or ganism se face prin mai multe că i, cum ar fi:
 1000 -1500 ml se elimină prin urină
 500-1000 ml se elimină prin transpiraț ie
 350-500 se elimină sub formă de vapori prin plămâ ni
 100-200 ml se elimină prin scaun
2.6.2. Hidratarea organismului se poate face prin mai multe că i:
 Pe cale orală
 Pe cale rectală
 Pe cale subcutanată
 Pe cale intravenoasă
Când hidratarea orală nu este posibilă, cantitatea necesară de lichide se va introduce i.v. în perfuzie
lentă .
Calea de administrare ș i compozitia lichidelor pentru menț inerea echilibrului hidroelectroli tic vor
fi stabilite de medic .
2.7. Recoltarea produselor biologice ș i patologice
2.7.1. Recoltarea probelor de sâ nge:
 Sângele se recoltează pentru examene: hematologice, biochimice, bacteriologice, parazitologice
și serologice.
 Fiind partea circulantă cea mai importanta a med iului intern al organismului, sâ ngele constituie
produs ul biologic, care prin componența lui este analizat pe ntru a putea obține informații asupra
stării organismului.
 Recoltarea se face prin : puncție capilară, puncție venoasă și puncție arterială .
 Se recoltează dimineața, însă există unele situații, când proba de sânge se recoltează la o anumită
oră când solici tă medicul .

52

 Sângele se recoltează pe nemâ ncate, deoarece oricât de mică ar fi cantitatea de lichide sau
alimente, poate duce la modifică ri importante pentru marea majoritate a indicatorilor.
 Nu se recoltează după efort fizic.
2.7.2. Recoltarea s ângelui pentru examene serologice
 Examenele serologice cercet ează prezența sau absența anticorpilor î n serul bolnavilor. Aceste
examinări se utilizează pentru diagnosticarea bolilor infecț ioase cum ar fi sifilisul, tifosul
exentematic și febra tifoidă .
 Recoltarea sângelui pentru aceste examinări se face prin puncț ie venoasă direct în eprubetă, î ntr-
o cantitate de 5 -10 ml.
 După coagulare se desprinde cheagul de peretele eprubetei și după 30 minute se decantează serul
direct într -o eprubetă sau p rin aspirare cu o pip eta sterilă .
 Serul nehemolizat are culoare gă lbuie, ia r cel hemolizat are culoarea roș ie.
2.7.3. Recoltarea urinei
Analizele de urină se efectuează din urina proaspătă sau din urina emisă î n 24 de ore.
Pentr u efectuarea examenului de urină se recoltează 2 -3 ml urină emisă spontan sau recoltată prin
sondaj vezical.
Urocultura cercetează prezența bacteriilor în urină , de aceea s e impune ca recoltarea urinei să se
realizeze în condiții de asepsie perfectă într -o eprubetă sterilă prevăzută cu un dop de vată .
 Scopul este de a explora urina în vederea depistă rii bacilului Koch, colibacili, etc.
Recoltarea urinei pentru urocultură se poate executa :
 Direct – din mijlocul jetului urinar
 Prin sondaj vezical – după ce se aruncă primele picături de urină .
2.7.4. Recoltarea materiilor fecale pentru examene de laborator

Recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea
examină rii microscopi ce, biochimice, bacteriologice ș i
parazitologice.
Examenul bacteriologic al materiilor fecale permite
stabilir ea diagnosticului bolilor infeț ioase gastro -intestinale
prin depistarea bacilului tific, dizenteric, tuberculos, etc.

53

După stabilirea diagnosticului se efectuează pentru supravegherea evoluției bolilor cât ș i pen tru
depistarea persoanelor purtă toare de germen i patogeni.
Examenele biochimice permit descoperirea unor tulburări în secreția fermenților digestivi,
prezenț a microscopic ă a sâ ngelui, iar exa menele parazitologice, descoperă paraziții intestinali prin
evidențierea ouălelor de paraziț i.
2.7.5. Recoltarea secreț iilor purulente
Secrețiile purulente se recoltează de pe suprafaț a tegumentel or, din plăgi recuperate, din
ulceraț ii, organe genitale, conjunctiva ocular ă, din leziunile cavităț ilor bucale, din conductul auditiv
extern, etc.
Scopul este :
 Unul explorator – când se recoltează pentru depistarea florei microbiene generatoare ș i
efectuarea antibiogramei.
 Unul t erapeutic – când se evacuează secreț iile purulente
Materiale necesare:
 O tavă medicală acoperită cu un camp steril pe care se va pregă ti o la mpă de spirt cu chibrituri
 O eprubetă sterilă
 Creion dermatograf
 Ansă de platină
 2-3 lame de sticlă bine degresate ș i sterilizate
 Ser fiziologic steril
 Sticlă cu alcool iodat sau tinctură de iod
 O pipetă Pasteur
 Seringă sterilă
 2-3 ace sterile
Se pregă tesc instrumentele și materialele necesare și se transportă lângă bolnav.
Se anunță bolnavul și i se explică necesitatea analizei.
Se așează bolnavul într -o poziție potrivită unde se află plaga, vezicula sau leziunea.
Efectuarea tehnicii:
Recoltarea din vezi cule, pustule, ulceratii.
 Spălare pe mâini și înmănuș are
 Se curăță și se dezinfectează suprafaț a vez iculelor, pustulelor sau ulceraț iilor.

54

 Se sterilizează ansa de platină prin încălzire la roșu și apoi se așteaptă să se răcească.
 Se recoltează cu ansa sau s eringa o mică porțiune de puroi de sub crustă sau marginea ulceraț iei.
 Materi alul recoltat se trece pe o lamă steril ă cu ajutorul ansei .
 Se întinde pe suprafața sticlei într -un strat subțire și uniform fără a ajunge la marginile ei .
 Se agită lama pentru a o usca imediat .
Recoltarea din papule, nodule sau alte leziuni inflamatoare
 Se dezinfectează pielea cu tinctură de iod cu o compresă.
 Se puncționează leziunea cu un ac steril montat la o seringă sterilă.
 Se plimbă acul în teren în mai multe d irecții până se ob ține o serozitate la aspirare .
 Se spală seringa cu ser fiziologi c steril sau cu medii de cultură steril .
 Se introduce lichidul de spălătura într -o eprubetă sterilă și se î nchide cu dopul ei .
 Se dezbracă mănușile, spălare pe mâini cu apă și săpun.
2.8. Pregă tirea pacientului ș i efect uarea tehnicilor impuse de afecț iune
2.8.1. Injecția intramusculară reprezintă introducerea unor substanț e uleioas e, izotonice sau a unor
substanțe coloidale î n stratul muscula r, prin intermediul unui ac atașat la o seringă.
 Scopul este de a introduce în organism substanț e medicamentoase.
Materiale necesare:
 O tavă medicală acoperită cu un câmp steril pe care vom pregăti: o casoletă cu tampoane de vată
 Alcool sanitar
 Seringă de unică folosință
 Medicamente de administrat
 Medicamente de prim a jutor î n caz de accidente.
Etape de execuț ie:
 Se pregătesc instrumentele ș i mater ialele necesare pe tava medicală și se transportă lângă bolnav.
 Se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehn icii.
 Se aș ează bolnavul î n decubit ventral sau lateral sauîn poziție șezândă sau î n picioare.
 Se descoperă regiunea aleasă pentru injecți e.
Efectuarea tehnicii:
 Spălare pe mâini și înmănușa re.
 Se montează seringa în condiții de asepsie perfectă.
 Se încarcă seringa cu substanța de injectat după ce fiola/flaconul au fost verificate .
 Se elimină bulele de aer .

55

 Se schimbă acul îndepărtâ ndu-l pe cel cu care a fost aspirată substanța și se adaptează un ac
potrivit pentru injecți e.
 Se degresează locul injecției cu un tampon de vată îmbibat în eter și se dezinfectează cu un a lt
tampon îmbibat î n alcool .
 Se invită bolnavul să -și relaxeze musculatura și să stea linistit .
 Se întinde pielea între policele și indexul sau mediul mâinii stâ ngi.
 Se înțeapă perpendicular pielea pătrun zând 4 -7 cm cu rapiditate și siguranță cu acul montat l a
seringă.
 Se verifică poziț ia acului prin aspirare .
 Se injectează lent lichidul.
 După injectare se retrage dintr -o dată acul cu sering a acoperind locul cu un tampon îmbibat î n
alcool.
 Se maseaza locul cu tamponul cu alc ool pentru a disocia planurile ț esutu rilor străpunse activând
circulația sângelui pentru a favoriza absorbț ia.
 Se așează bolnavul în poziție comodă unde va sta î n repaus fizic timp de 5 -10 minute .
 Se dezbracă mănuș ile.
 Spălare pe mâ ini.
Incidente ș i accidente:
1. Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramificaț ii a acestui a. Se impune retragerea
acului și efectuarea injecției în altă regiune.
2. Paralizie prin lezarea nervului sciatic.
3. Hematom prin înțeparea unui vas de sâ nge.
4. Supurație aseptică datorită unor substanț e care nu sunt resorbite.
5. Ruperea aculu i. Se va extrage pe cale manuală sau pe cale chirurgicală .
6. Embol ie prin introducerea accidentală într -un vas de sânge a unei substanțe uleioase sau î n
suspensie.
2.8.1. Injecț ia intravenoasa
o Injecția intravenoasa reprezintă introducerea unei soluții medicamentoase în circulația venoasă .
o Pe această cale se introduce soluț ii izotonice sau hipertonice care sunt caustic e pentru ț esutul
muscular sau subcutanat.
o Pe cale intravenoasă nu se introduc soluț ii uleioase, deoarece produc emboli i grăsoase ș i
consecutiv moartea.
Materiale necesare:
 2-3 ace sterile cu bizoul scurt

56

 Fiolele cu substanț a de administrat
 1-2 seringi de unică folosință având capacitatea corespunzătoare cantității d e soluț ie
 Un garou
 Casoletă cu tampoane sterile
 Alcool sanitar
Etape de execuț ie:
 Se pregătesc instrumentele ș i materialele necesare .
 Se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii .
 Se așează bolnavul în decubit dorsal cu brațul în extensie sprijinit pe o pernă protejată cu
mușama sau aleză.
Efectuarea tehnicii
 Se stabilește brațul la care se face puncț ia
 Spălare pe mâini cu apă și săpun și înmănuș are
 Se desface seringa
 Se atașează la amboul se ringii unul din ace cu care se încarca soluția medicamentoasă
 Se scoate aerul
 Se schimbă acul și se lasă cu capiș onul/teaca acoperit
 Se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii i nferioare cu cea mijlocie a braț ului
 Se palpează cu indexul mâinii stângi locul ce urmează a fi puncț ionat
 Se dezinf ectează locul puncției cu un tampon îmbibat în alcool sau tinctură de iod
 Se cere bolnavului sa închidă șisă deschidă pumnul de câteva ori șisă rămână cu el î nchis
 Având seringa în mâna dreaptă între police ș i celelal te degete, cu indexul se fixează amboul
acului atașat la seringă
 Cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentr u puncție, iar cu policele se fixează vena la 4 -5
cm sub locul puncției și se exercită o compresiune și o tracțiune în jos asupra ț esuturilor vecine
 Se introduce acul în mijlocul ven ei în direcț ia axului longitudinal al venei
 Nu se abordează vena din lateral
 Nu se int roduce acul cu bizoul orientat î n jos
 Se simte acul trecâ nd prin stratul dermic rezistent apoi prin peretele venei mai elastic
 Se împinge acul de -a lungul venei la o ada ncime de 1 -1,5 cm .
 Cu mâna stâ nga se trage u șor pistonul aspirâ nd (verifi când dacă acul este în venă ) și dacă este,
sângele trebuie să apară în seringă
 Dacă acul a pătruns în venă se desface garoul cu mâna stângă, încet, fără să sară
 Se injectează soluți a lent, verificând din când în când poziția acului în venă prin aspirare

57

 Când injectarea s -a terminat se sco ate acul cu seringa dintr -o dată, așezând tamponul îmbibat în
alcool la locul puncț iei pentru hemostaza care va fi menținut de bolnav în continuare pentru
câteva minute
 Nu se îndoaie cotul pentru că se produce hematom
2.8.3. Perfuzia endovenoasă
Puncția endovenoasă reprezintăintroducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluț iei
medicamentoase.
Scopul:
 Hidratarea ș i mineralizarea organismului.
 Administrarea medicamentelor
 Depurativ, favorizând excreț ia din organism a produș ilor toxici
 Alimentare
Materiale necesare:
 Materiale pentru puncția venoasă
 Mănuș i sterile
 Perfuzor
 Soluț ia de injectat
 Branulă
Etape de execuț ie:
 Se pregă tesc m aterialele necesare.
 Se informează pacientul și se poziționează comod î n decubit dorsal.
Efectuarea tehnicii
 Spălare pe mâini și înmănuș are
 Se pregătește soluț ia de perfuzat
 Se montează perfuzorul și se lasă lichidul să circule prin tuburi pentru î ndepartarea aerului
 Se alege vena și se efectuează puncția venoasă
 Se introduce branula î n venă și se fixează
 Se scoate garoul și se atașează tuburile, și se fixează ritmul perfuziei
 Se supraveghează perfuzia
2.8.4. Efectuarea bandajelor ș i pansamentelor

58

Pansamentul este act ul chirurgical prin care o plagă se aseptizează, se tratează și se protejează
pentru a -i ușura cicatrizarea.
Acesta se realizează în funcț ie de:
 Agentul vu lnerant (termic, chimic sau mec anic) .
 Regiunea anatomică interesată (craniu, faț ă, gât, coloană vertebrală , torace, abdomen, membre).
 Profunzimea plă gii
 Timpul scurs de la produ cerea plă gii
 Forma anatomo -patologică (plagă simplă, plagă compusă, plagă complicată )
Efectuarea corectă a unui pansament trebuie să respecte următoarele prin cipii:
 Trebuie să se lucreze în condiții de asepsie perfectă. Instrumentele ș i materialele f olosite să fie
perfect sterile iar mâinile celui care îl execută cât și tegumentele din jurul plă gii dezinfectate
 Să se asigure absorbția secrețiilor. Se folosește o compresă de tifon pes te care vom apleca un
strat subțire de vată hidrofilă
 Să se aseptizeze plaga cu antiseptice corespunză toare
 Să se protejeze plaga față de agenț ii termici, mecanici, climatorici și infecțioși ai mediului
înconjurator
 Să se asigure rep ausul sau imobiliza rea regiunii lezate pentru a gră bi cicatrizarea.
Bandajarea reprezintă metoda de fixare a pa nsamentului cu ajutorul unei feși de tifon de lungimi și
lățimi diferite în funcție de mărimea și caracterul plăgii și de regiunea unde este situ ată.
Bandajarea se execută respectând urmă toarele reguli:
 Să se imobilizeze perfect pansamentul pentru a favoriza cicatrizarea
 Trebuie să fie suficient de strâns, dar și suficient de elastică pentru nu a produce leziuni prin
compresiune
 Bandajarea trebuie să fie executată cu mișcări blânde și cu multă îndemânare pentru a nu spori
suferinț a bolnavului
 Bandajarea membrelor se începe de la extremitate spre rădăcină în sensul circulaț iei venoase
 Fașa de tifon ținută în mâna dreaptă cu ruloul spre cel care execută, se derulează de la stâ nga
spre dreapta
 Bandajarea se î ncepe cu 2 -3 ture circulare, nu mite și ture de fixare la o distanță de 10 -15 cm de
plagă. Pentru o fixare sigură, după primul tur, colțul liber al feșii se răsfrânge, urmând tura
urmă toare.
 Terminarea bandajă rii se face cu 2 -3 ture suprapuse, capătul feșii fixându -se cu ace de siguranță
sau prin legare, după despicarea în două părți egale la aceeași distanță de plaga cu care s -a
început.

59

2.10. Educația pentru sănă tate
 Profilaxia bolii:
Profi laxia erizipelului este, în general, aceea a bolilor produse de streptococii beta -hemolitici.
Profilaxia recăderilor de erizipel este o problemă importantă și adesea dificilă.
S-au încercat, în același scop: autovaccin și iradierea cu raze ultraviolete a suprafeței expuse la
recidive; penicilina -depozit, la fiecare 1 -2 săptămâni, timp de cateva luni.
Persoanele în vârstă trebuie să fie atente sănu traumatizeze pielea atunci când efectuează un lucru
fizic. În caz că apar zgârieturi, se dezinfectează regiune a afectată a pielii cu soluț ie de iod sau de alcool.
Maladiile con comitente sunt factori importanț i ce favorizează infectarea pielii. Astfel, pentru a
preveni apariț ia erizipelului, e absolut n ecesar de tratat patologiile con comitente: trata mentul micozelor
la dermatolog ș i streptodermiilor, combaterea varicozei membrelor inferioare ș i tromboflebitei,
consultația endocrinologului î n caz de diabet zaharat , reducerea masei corporale exa gerate la obezi.
În paralel cu admini strarea antibioticelor se ap lică un tratament de imunocorecție. Persoanele în
vârstă au un statut imun deficitar ș i astfel sunt vulner abili în fața infecț iilor.
Tratamentul prin imunocorecție fortifică sistemul imun al bolnavilor și preîntâmpină recidivele
erizipelului.
2.11. Extern area pacientului
 Medicul este cel care hotărăște momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită o
supraveghere permanentă și poate urma tratamentul medical la domiciliu.
 Recomandă rile privind tratamentul la domiciliu, reg imul alimentar, regimul de viață și de muncă
vor fi explicate de medic.
 Asistentul medical verifică dacă bolnavul a ințeles indicaț iile prescrise de medic.
 După înmâ narea documentelor, pacientul va fi c ondus la garderoba spitalului, și se va schimba î n
hainele de exterior .
 Asistenta medicală va anunța familia bolnavului cu privire la externarea acestuia.
 Asistenta medicala va conduce bolnavul până la ieșire unde îl lasa în grija aparținătorilor.

CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE

60

3.1. CAZUL 1
Date fixe:
Nume: P.
Prenume: N.
Naționalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: Ortodox
Vârsta: 67 ani
Greutate: 104 kg
Înălțime: 172 cm
Grupa sanguină: A II. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui, loc. Vaslui
Data internării: 03.03.2016
Data externării: 10.03.2016
Diagnostic medical la internare:
– Erizipel ga mba stângă
– Obezitate
– Diabet zaharat
– HTA
Istoricul bolii:
– debut brusc în urmă cu 10 zile, cu febr ă, frisoane, transpirații, scaune semiconsistente, motiv
pentru care bolnavul se internează în Secția Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Vaslui.
Manifestări de dependență:
– Febră
– Frisoane
– Dezhidratare

61

– Constipaț ie
– Insomnii
– Anxietate
– Irascibilitate

Problemele pacientului:
– Alterarea integrităț ii tegumentelor
– Pacientul pr ezintă hipertermie 39 -40 „C
– Alterarea tranzitului intestinal
– Risc de suprainfecț ie
– Alterarea nevoii de a dormi ș i a se odihni
– Limitarea nevoii de a se miș ca
– Comunicare ineficientă la nivel afectiv
– Imposibilitatea de a se realiza

62

Nevoia afectata Diagnostic de nursing Obiective Intervenț ii Evaluare
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele ș i
mucoasele. Alterarea integrității
tegumentelor
manifestată prin edem
la nivelul zonei
genitale Pacientul să prezinte
tegumente curate ș i integre  Efectuez toaleta locală a tegumentelor
 Asigur repausul la pat pentru a putea preveni
complicaț iile
 Izolez pacientul
 Previn infecț iile nosocomiale prin respectarea
măsurilor de asepsie ș i antisepsie
 Aplic tratamentul local :
– pudre
– unguente
– mixturi
– comprese
 Schimb lenjeria de pat ș i de corp
 Aerisesc salonul
 Previn uscarea tegumentului
 Menț in o hidratare corespunzatoare
 Prelevez produse patologice pentru examene de
laborator. Pacientul prezintă
diminuarea eritemului
și nu a devenit o sursă
de infecț ie.
Nevoia de a -și
menține temperatura
corpului î n limite
normale Hipertermie
manifestată prin febră
moderată datorată
procesului inflamator Pacientul să prezinte
temperatura corpului î n limite
normale  Monitorizez temperatura dimineața ș i seara
 Diminuez ș i reduc febra, aplicâ nd comprese
hipotermi zante de 2 -3 ori/zi, pe frunte și pe zona
afectată .
 Cresc ingestia de lichide î n raport cu pierder ile Pacientul prezintă
transpirații în cantităț i
normale.

63

 Aerisesc camera de 3 -4 ori/zi, timp de 15 minute
 În cazul frisoanelor, acopă r pacientul cu 1 -2
paturi
 Asigur educația pacientului, să aibă o bună
ventilație în salon și să consume lichide reci
 Administrez medicația prescrisă de medic cu
antibiotice si antitermice
Nevoia de a elimina Alterarea elimină rii
datorat ă diminuă rii
peristaltismului
intestinal manifestat ă
prin constipaț ie. Pacientul să aibă un tranzit
intestinal normal.  Recoma nd consumul de alimente bogate î n fibre
vegetale
 Recomand un pahar cu apă caldă cu 30 de minute
înaintea micului dejun
 Explic i mportanț a regimului alimen tar pentru
asigurarea unui tranz it intestinal normal
 Asigur o dietă hidrică, cel puț in 2 l de lichide pe
zi .
 Administrez la indicaț ia medicului laxative. Tranzitul intestinal al
pacientului s -a
îmbunătăț it
Nevoia de a evita
pericolele Vulnerabilitate față de
pericole Pacientul să fie ferit de durere,
prurit și sup rainfecț ii  Monitorizez funcțiile vitale ș i vegetative
 Efectuez toaleta locală a tegumentelor
 Izolez pacientul
 Asigur repausul la pat
 Identific ș i elimin factorii agravanț i
 Aplic măsurile de igienă corespunzatoare
 Educ pacientul să nu se scarpine Pacientul prezintă
diminuarea durerii dar
este în continuare
vulnerabil față de
pericole

64

 Observ apariția complicaț iilor
 Administrez insulina
 Încurajez paci entul să -și schimbe stilul de viață ș i
să renunț e la fumat, alcool, tutun
 Să aibă tensiunea arterială î n limite normale
 Recoltez să nge pentru examenul de laborator
 Administrez tratamentul prescris de medic cu
antibiotic
Nevoia de a dormi ș i
a se odihni Alterarea nevoii de a
dormi, datorat durerii,
manifestat prin
insomnie și anxietate Pacientul să beneficieze de un
somn calitativ ș i cantitativ  Aerisesc salonul
 Creez un microclimat corespunză tor
 Evit producerea de zgomote puternice
 Încurajez pacientul să citească sau să privească la
televizor pentru a se putea relaxa
 Îndepărte z agenții iritanț i
 Urmăresc ca salteaua să fie curată, uscată și
confortabilă
 Aplic măsurile de igienă corespunzatoare
 Administrez la indicația medicului sedative ș i
somnifere Pacientul se odihnește
și este mai putin anxios.
Nevoia de a se mișca
și a avea o bună
postur ă Dificultate în
deplasare, datorată
durerii Pacientul să stea î n repaus la
pat  Asigur un climat corespunză tor
 Efectuez cu pacientul exerciții fizice uș oare
pentru a păstra un tonus muscular normal
 Schimb poziția pacientului din 2 î n 2 ore Pacientul este în repaus
la pat și prezintă un
tonus muscular
echilibrat

65

 Masez regiunile expuse escarelor ș i le pudrez cu
talc
 Am grijă ca lenjeria de pat să nu prezinte c ute,
pentru a nu se produce escare
 Administrez tratamentul local indicat de medic
Nevoia de a învăța
cum să -și păstreze
sănătatea Cunoștințe insuficiente
despre boală datorat
dezinteresului Pacientul să acumuleze
cunoștinț e despre boal ă  Motivez pacientul să acumuleze cunoștinț e
 Educ pacientul cu privire la :
– Masurile de prevenire a suprainfectă rii leziunilor
– Necesitatea respectă rii dietei prescrise de medic
 Continuarea tratamentului la domiciliu
 Necesitatea unei igiene riguroase
 Încurajez pacientul să prevină obezitatea ș i
diabetul prin :
– Evitarea stresului
– Evitarea traumelor psihi ce
– Suprimarea consumului de alcool, tutun, cafea Pacientul este interesat
de boala sa și a
acumulat cunoștinț e

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

Data T.A Puls Respirație Temperatură Diureza Scaun
03.03.2016 160/9 5 mmhg 79 b/min 18/min 39,9 C 1500 ml/24h normal

66

04.03.2016 165/85 mmhg 77 b/min 16/min 39,6 C 1600 ml/24h normal
05.03.2016 160/8 0 mmhg 85 b/min 17/min 38,7 C 1700 ml/24h normal
06.03.2016 155/85 mmhg 80 b/min 16/min 37,8 C 1800 ml/24h normal
07.03.2016 155/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1700 ml/24h normal
08.03.2016 150/70 mmhg 70 b/min 17/min 36,6 C 1700 ml/24h normal
09.03.2016 145/70 mmhg 73 b/min 18/min 36,5 C 1600 ml/24h normal
10.03.2016 140/70 mmhg 65 b/min 16/min 36,5 C 1700 ml/24h normal

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
glicemie 2 ml sânge venos pe 4 mg florură de sodiu. 250mg%. 80-110mg%.
acid uric 5-10 ml sânge venos 5,41mg%. 2-6mg%.
Uree 5-10 ml sânge venos 32,58mg%. 20-40mg%.
creatinină: 5-10 ml sânge venos. 09,0mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sânge venos. 149mEq/l. 137-20162mEq/l.

67

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI K: 5-10 ml sânge venos. 3,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 39 mm. 1h:4-6 mm,2h:7 -2016 mm.
Htc sânge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluție prin evaporare. 47%. B:46±6%,F:41±5%.
Hgb puncție capilară sau puncție venoasă 2 ml sânge pe E.D.T.A. 14,2g/100ml. B:2016±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncție capilară sau venoasă 2ml sânge pe E.D.T.A. 9800/mm³. 4000 -8000/mm³.
Perioada Alimente permise Alimente interzise
03.03.2016 -10.03.2016 – Lapte
– Iaurt
– Supă
– Orez fiert cu pui
– Carne de vită
– Pește slab
– Pâine intermediară fără sare
– Sosuri dietetice
– Budincă
– Sucuri natuarale
– Ceaiuri – Băuturi alcoolice
– Cafea
– Tutun
– Alimente greu digerabile
– Mese voluminoase
– Pâine cu sare
– Grăsimi
– Prăjeli

68

TRATAMENTUL

Data Medicamente Mod de administrare
03.03.2016 -10.03.2016 Algocalmin
Penicilina G
Gentamicină
Paracetamol 1 f / zi
1 ml x 2/zi
1f x 2/zi
2 cp /zi

69

3.2. CAZUL 2

Date fixe:
Nume: S.
Prenume: O.
Naționalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: Ortodox
Vârsta: 24 ani
Greutate: 77 kg
Înălțime: 176 cm
Grupa sanguină: B III. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud Vaslui, loc Codăeș ti
Data internării: 10.04.2016
Data externării: 17.04.2016
Diagnostic medical la internare:
– Erizipel al membrului superior stâ ng
Istoricul bolii:
Pacient în vârstă de 24 de ani de profesie student, afirmă că boala a debutat în urmă cu 7 zile
prin: dureri l a nivelul membrului superior stâ ng, eritem, febră, frisoane, cefalee, motiv pentru care s -a
internat în Secția de Boli Infecțio ase a Spitalului Judetean Vaslui.
Manifestări de dependență:
– Refuzul de a face activități
– Febră

70

– Insomnie
– Dureri
– Dezinteres
– Anxietate

Problemele pacientului:
– Alterarea integrităț ii tegumentelor
– Hipertermie
– Risc de complicaț ii
– Sentiment de neputință
– Dificultate de a se odihni

71

Nevoia alterată Diagnosticul de
îngrijire Obiective Intervenț ii Evaluare
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele ș i mucoasele Alterarea integrității
tegumentelor
manifestată prin eritem
la nivelul membrului
superior stâ ng Pacientul să prezinte
tegumente curate ș i
integ re  Apreciez asp ectul tegumentelor,
mucoaselor ș i anexelor (culoare, stare de
hidratare)
 Efectuez toaleta locală a tegumentelor
 Aplic pansamente sterile ș i ban daje pentru
fixarea pansamentelor
 Supraveghez p ansamentele să nu fie prea
strânse deoarece împiedică circulația
sanguină
 Schimb lenjeria de pat ș i de corp
 Mențin o hidratare corectă
 Aplic tratamentul local
 Prelevez produse patologice pentru
examene de laborator
Pacientul are restul
tegumentelor intacte și
integre
Nevoia de a -și menține
temperatura corpului î n
limite normale Hipertermie datorată
procesului i nfecțios
manifestată prin febră ș i
frisoane Pacientul să prezinte
temperatura corpului î n
limite normale  Evaluez temperatura pacientului
 Efectuez împachetări, fricțiuni, aplic pungi
cu gheață ș i comprese reci
 Schimb lenjeria de pat și de corp de câ te ori
este nevoie
 Educ pacientul să consume lichide reci Pacientul nu mai prezintă
febră

72

 Administrez tratamentul prescris de medic
Nevoia de a evita
pericolele Risc de complicaț ii
determinat de leziunile
de grataj Pacientul să fie ferit de
complicaț ii  Încurajez pacientul să descrie toate
elementele de discon fort prezente
 Asigur confortul pacientului
 Îndepărtez factorii agravanț i
 Schimb pansamentele
 Aplic comprese cu cloramină
 Sfătuiesc pacientul să evite administrarea
de medicamente fără prescriere medicală
sau fără recomandarea medicului
 Să cunoască factorii de risc ș i tratamentul
 Administrez tratame ntul indicat de medic
 Administrez calmante
Starea pacientului s -a
ameliorat
Nevoia de a elimina Eliminare inadecvată
manifestată prin
vărsături și transpiraț ii
abundente din cauza
hipertermiei Pacientul să nu mai
prezinte transpirații
abundente și să nu mai
prezinte vărsă turi  Șterg pacientul de transpirații cu o
compresă uscată sau un prosop curat
 Efectuez împachetări
 Aplic comprese umede
 Calculez bilanțul ingestie -excreț ie
 Asigur o die tă hidrică administrâ nd lichide
reci
 Ofer pacientului tăvița renală
 Ofer pacientului un pahar cu soluție Pacientul prezintă transpirații
în limite normale

73

aromată pentru a -și clăti gura
 Administrez medicamentele prescrise de
medic

Nevoia de a dormi ș i a se
odihni Alterarea somnului,
datorat durerii,
manifestat prin
insomnie, anxietate Pacientul să beneficieze
de un somn odihnitor  Aerisesc salonul
 Creez u n climat favorabil pentru odihnă
 Încersc să reduc zgomotele din salon
 Informez pacientul despre felul în care
erizipelul perturbă somnul
 Îndepărtez agenții iritanț i
 Administrez somnifere, calmante Pacientul beneficiază de un
somn liniș titor și odihnitor
Nevoia de a comunica Comunicare la nivel
afectiv, datorat ă bolii Pacientul să comunice  Arăt pacientului importanța comunică rii
 Încurajez pacientul să -și exprime emoți ile și
sentimentele
 Creez un climat corespunză tor pentru
comunicare
 Îndepărtez factorii iritanț i
 Observ schimbarile de comportament ale
pacientului
 Favorizez participarea la diferite întruniri,
vizite și activităț i recreative Pacientul comunică , este
calm
Nevoia de a învăța cum Cunoștinț e insufi ciente Pacientul să fie interes at  Explic pac ientului necesitatea de a cunoaște Pacientul a acumulat

74

să-și păstreze sănă tatea despre boală , datorat
dezin teresului,
manifestat prin lipsă de
cunoștinț e de boala sa aspectele legate de tratament și evoluț ia
bolii
 Explic pacientului că trebuie să respecte cu
strictețe regulile de igienă personală și în
gospodă rie
 Să evite eforturile fizice cunoștințe despre boală

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

Data T.A Puls Respirație Temperatură Diureza Scaun
10.04.2016 125/75 mmhg 80 b/min 16/min 39,7 C 1600 ml/24h Normal
11.04.2016 120/70 mmhg 77 b/min 18/min 39,8 C 201600 ml/24h Normal
12.04.2016 120/60 mmhg 75 b/min 16/min 38,8 C 1700 ml/24h Normal
13.04.2016 125/80 mmhg 70 b/min 17/min 37,7 C 1700 ml/24h Normal
14.04.2016 125/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,8 C 1800 ml/24h Normal
15.04.2016 120/70 mmhg 74 b/min 16/min 36,7 C 1700 ml/24h Normal
16.04.2016 120/65 mmhg 70 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h Normal

75

17.04.2016 120/75 mmhg 72 b/min 17/min 36,5 C 1700 ml/24h Normal

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

EXAMENUL DE LABORATOR Perioada Alimente permise Alimente interzise
10.04.2016 -17.04.2016 – Lapte
– Smântână
– Carne de pasăre slabă
– Carne de vită slabă
– Pește
– Sosuri
– Legume
– Fructe
– Ceaiuri
– Sucuri naturale – Băuturi alcoolice
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
acid uric 5-10 ml sâ nge venos 7,22mg%. 2-6mg%.
Uree 5-10 ml sâ nge venos 51,73 mg%. 20-40mg%.

76

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare
10.04.2016 -17.04.2016 Oxacilină
Penicilina G
Algocalmin
Moldamin
Comprese cu cloramină 1 g x 4 /zi
1.000.000 U.I x 4/zi
1 f /zi im
1 fl 1.200.000/zi
2 buc /zi creatinină: 5-10 ml sâ nge venos. 1,07mg%. 0,6-1,2mg%.
Na: 5-10 ml sâ nge venos. 135mEq/l. 137-20162mEq/l.
K: 5-10 ml sâ nge venos. 4,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sâ nge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 38 mm. 1h:4-6 mm,2h:7 -2016 mm.
Htc sânge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluție prin evaporare. 42%. B:46±6%,F:41±5%.
Hgb puncție capi lară sau puncție venoasă 2 ml sâ nge pe E.D.T.A. 14,7g/100ml. B:2016±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncție capilară sau venoasă 2ml sâ nge pe E.D.T.A. 9500/mm³. 4000 -8000/mm³.

77

3.3. CAZUL 3

Date fixe:
Nume: B.
Prenume: S.
Naționalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: Ortodox
Vârsta: 38 ani
Greutate: 80 kg
Înălțime: 170 cm
Grupa sanguină: A II. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud Vaslui, loc Laza
Data internării: 15.04.2016
Data externării: 20.04.2016
Diagnostic medical la internare:
– Erizipel al feț ei
– Diabet zaharat
– Alocoolism

Istoricul bolii:
Pacient în vârstă de 80 de ani, se pre zintă la Spitalul Județean de Urgență, Vaslui, prezentând
febră, frisoane, transpiraț ii, durere, insomnie, motiv pentru care se internează în Secția Boli Infecț ioase.
Manifestări de dependență:
– Febră
– Frisoane

78

– Transpiraț ii
– Dezhidratare
– Edem
– Durere
– Cefalee
– Vertij
– Stare de oboseală
– Insomnii
– Anxietate
– Dezinteres
– Refuzul de a face activităț i

Problemele pacientului:
– Dificultate de a se odihni
– Dificultate de a se realiza
– Alterarea nevoii de a bea ș i a manca
– Alterarea integrităț ii pielii
– Hipertermie
– Dezintere s de a învăț a
– Comunicare ineficientă la nivel afectiv

79

Nevoia afectată Diagnosticul de î ngrijire Obiective Intervenț ii Evaluare
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a -și
proteja tegumentele
și mucoasele. Alterarea integrităț ii
tegumentelor și
mucoaselor manifestată
prin edem la nivelul feț ei. Pacientul să nu m ai
prezinte edeme la nivelul
feței.  Efectuez toaleta locală a tegumentului
 Mențin o hidratare corespunză toare
 Schimb poziția pacientului de câ te ori este nevoie
pentru a preveni escarele
 Masez zonele predispuse escarelor
 Încurajez pacientul să consume multe lichide pentru a
preveni dezhidratarea
 Aplic comprese sterile
 Previn infecț iile nosocomiale prin respectarea
măsurilor de asepsie ș i antisepsie Starea pacientului s -a
mai ameliorat.
Nevoia de a -și
menține temperatura
corpului î n limite
normale Hipertermie dat orata
procesului infecțios
manifestată prin febră ș i
frisoane. Pacientul să prezinte
temperatura corpului î n
limite normale  Evaluez temperatura ș i culoarea tegumentului
 Șterg pacientul d e transpiraț ie
 Aplic comprese reci
 Aerisesc sa lonul
 Măresc ingestia de lichide ca să previn dezhidratarea
 Administrez medicația prescrisă de medic cu
antibiotice, antitermice. Temperatura
pacientului s -a
restabilit.
Nevoia de a evita
pericolele Risc de complicații
datorat pruritului,
infecț iilor Pacientul să fie ferit de
pericole și să -și pă streze
integritatea tegumentelor

 Izolez pacientul
 Efectuez igiena riguroasă a tegumentelor
 Respect condițiile de igienă personală
 Manifest înțelegere față de pacient
 Încurajez pacientul să -și schimbe stilul de viață și să Pacientul se află în
afara orică rui pericol

80

renunț e la alcool
 Aplic comprese umede
 Administre z calmante, antipruriginoase ș i antibiotice
Nevoia de a dormi ș i
a se odihni Alterarea nevoii de a
dormi și a se odihni,
datorată durerii,
manifestată prin stare de
oboseală , insomnii,
anxietate Pacientul săprezinte un
somn odihnitor ș i
linistitor  Asigur un microclimat lipsit de zgomote
 Aerisesc salonul
 Creez un mediu semiobscur
 Încurajez pacientul să efectueze exerciții de relaxare,
să prive ască la televizor
 Sfătuiesc pacientul să evite factorii care îi perturbă
somnul
 Administrez somnifere Pacientul prezintă un
somn odihnitor
Nevoia de a bea ș i a
manca Alterarea nevoii de a bea
și a mânca, datorată bolii,
manifestată prin
inapetență, vărsă turi Pacientul să fie echilibrat
nutrițional ș i hidric  Explic pacientului importanța alimentării și hidrată rii
 Asigur o atmosferă plă cută pentru servirea mesei ,
înlăturând mirosurile neplă cute
 Încurajez pacientul să mănânce împreună cu ceilalți
pacienț i la sala de mese
 Supraveghez pacientul dacă respectă regimul
alimentar
 Am grijă să efectue z toate tratamentele dureroase
înainte de servirea mesei
 Recomand pacientului câteva minute de odihnă după
servirea mesei.
Pacientul este
echilibrat nutrițio nal ș i
hidric

81

Nevoia de a se
realiza Alterarea imaginii de sine
, anxietate Pacientul să -și recapete
stima de sine  Identific factorii care au declanș at anxietatea
 Facilitez exprimarea sentimentelor
 Implic pacientul î n tehnici de afirmare de sine
 Ajut pacientul să se adapteze la situație ș i să-și
recapete încrederea î n sine Pacientul și -a recăpătat
încrederea î n sine
Nevoia de a se
recrea Refuz de a face activităț i
recreative datorat
dezinteresului Pacientul să prezinte
interes în desfășurarea
activităț ilor recreative  Încurajez pacientul să -și exprime sentimentele și
emoț iile
 Planific împreună cu pacientul activităț i recreative
 Asigur c ondițiile necesare desfășurării activităț ilor
 Învățpacientul di ferite tehnici de relaxare Pacient ul este intere sat
în participarea
activităț ilor recreative
Nevoia de a învăța
cum să -și păstreze
sănătatea Cunoștinț e insuficiente
despre boală datorat
dezinteresulu i manifestat
prin lipsa de cunoștinț e Pacientul să fie interesat
despre boal ă  Explic pac ientului necesitatea de a cunoaște aspecte
legate de tratament și evoluț ia bolii
 Explic pacientului cătrebuie să respecte c u strictețe
recomandă rile medicului
 Explic pacientului că trebuie să evite factorii
declanșatori sau favorizanț i cum ar fi leziunile
contagioa se, microorganismele și agenții iritanț i
 Încurajez pacientul să se spele tot timpul pe mâini cu
apă și să pun Pacientul a acumulat
cunoștințe despre
boală , tratament și
prevenirea
complicaț iilor

SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

82

Data T.A Puls Respirație Temperatură Diureza Scaun
15.04.2014 145/75 mmhg 70 b/min 16/min 39,8 C 1500 ml/24h normal
16.04.2014 140/70 mmhg 76 b/min 16/min 39,6 C 1600 ml/24h normal
17.04.2014 135/65 mmhg 78 b/min 17/min 38,7 C 1600 ml/24h normal
18.04.2014 135/60 mmhg 69 b/min 18/min 37,6 C 1700 ml/24h normal
19.04.2014 130/70 mmhg 67 b/min 17/min 36,7 C 1800 ml/24h normal
20.01.2014 130/60 mmhg 70 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal

EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
glicemie 2 ml sânge venos pe 4 mg florură de sodiu. 220mg%. 80-110mg%.
acid uric 5-10 ml sânge venos 4,41mg%. 2-6mg%.
Uree 5-10 ml sâ nge venos 31,58mg%. 20-40mg%.
creatinină: 5-10 ml sânge venos. 09,0mg%. 0,6-1,2mg%.
TGO 5-10 ml sânge venos 110 U/L 0,37 U/L

83

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise
15.04.2016 -20.04.2016 – Carne de vită sau pasă re
– Peste alb
– Lactate
– Ouă (fierte, eventual fără gălbenuș )
– Zarzavaturi (sub formă de pi ureuri)
– Sucuri naturale
– Ceari – Alcool
– Carne grasă
– Mezeluri
– Pește sărat
– Maioneză
– Prăjeli
– Brânzeturi grase sau să rate TGP 5-10 ml sânge venos. 79 U/L 0-42 U/L
Na: 5-10 ml sânge venos. 149mEq/l. 137-20162mEq/l.
K: 5-10 ml sânge venos. 3,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 39 mm. 1h:4-6 mm,2h:7 -2016 mm.
Htc sânge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluție prin evaporare. 47%. B:46±6%,F:41±5%.
Hgb puncție capilară sau puncție venoasă 2 ml sânge pe E.D.T.A. 14,2g/100ml. B:2016±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncție capilară sau venoasă 2ml sânge pe E.D.T.A. 9800/mm³. 4000 -8000/mm³.

84

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare
15.04.2016 -20.04.2016 Penicilina G
Gentamicină
Algocalmin
Paracetamol
Vitamina C
Vitamina B 1 ml x 2/zi
1 f x 2/zi
1 f
1 cp/zi
1f/zi
1f x 2/zi

85

CAPITOLUL IV.
CONCLUZII

4.1 Evaluare finală

Pentru realizarea acestei lucrări, am luat în studiu teoretic ș i practi c 3 cazuri de Erizipel cu
evoluție și simptomatologie asemănă toare:

Problemele întâ lnite au fost:
– Dificultate de a se odihni
– Alterarea nevoii de a bea ș i a manca
– Alterarea integrităț ii tegumentelor
– Hipertermie
– Dezinteres de a învăț a
– Comunicare ineficientă la nivel afectiv
– Risc de complicaț ii
– Sentiment de neputință
– Alterarea tranzitului intestinal
– Limitarea nevoii de a se miș ca
– Imposibilitate de a se realiza
– Insuficiența cunoaș terii bolii

Obiectivele principale au fost:

– Să prezinte tegumente integre
– Să se poată odihni
– Să se alimenteze și să se hidrateze corespunzător
– Să comunice la nivel afectiv
– Educația sanitară
– Să fie ferit de pericole
– Să prezinte interes în a învăța
– Să acumuleze cunoștințe despre boală

Cel mai important rol în îngrijirea pacienților este prevenirea complicaț iilor care contribuie la
agravarea bolii.
În urma î ngrijirilor acordate acestor pacienț i, s-a constatat ca la externare, starea lor s -a îmbunătăț it.

Concluzii generale:

86

În ultimii ani, s -au produs modificări importante în ceea ce priveș te Erizipelul.
Formele grave ale Erizipelului sunt rezultatul scăderii rezistenței organismelor în cursul unor boli
metabolice.
Erizipelul mi -a trezit un interes deosebit prin numeroasele manifestări clinice.
Din acest motiv mi -am propus în această lucrare studierea Erizipelului în cadrul Spitalului
Județean de Urgență Vaslui.

87

BIBLIOGRAFIE

1. L. Titircă – Ghid de nursing, Editura Viața Românescă, București, 1995
2. F. Udma ” Proceduri de nursing” Editura Ex ponto Constanța, 2007
3. L. Titircă ” Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale acordate bolnavului –
pentru școlile sanitare – Editura Viața Medicală Românească București, 1994
4. L. Titirca -”Manual de î ngrijiri special e acordate pacientilor”, Editura Viața
Românească , 2001
5. L. Titircă ”Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali” Editura
Viața Românească București, 1997.
6. L. Titircă ”Ghid de Nursing” Editura Viața Medicală Românească București, 2001
7. L. Titircă ” Urgențele medico – Chirurgicale” Editura Medica lă București, 2003
8. L. Titircă, ”Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali” Editura Viața Medicală
Românescă București 2006
9. Lawrence M. Tierney, Stephen J McPhee, Maxine A. Papadakis, ”Diagnostic și Tratament în Practica
Medicală”, Ediție Internațională
10. I. Haulica – ”Fiziologie Umana”, ediția a IIa , Editura Medicală București, 2002
11. Egidia Miftode – ”Boli Infecțioase”, Editura Junimea, Iași 2008.
12. Ileana Rebedea – ”Boli Infecțioase”, Editura Medicală, București 20 00
13. M. Chiotan – ”Boli Infecțioase” , Editura Naț ional 1999
14. C. Bocârnea – ”Boli Infecțioase ș i epidemiologie”, Editura Info -Team 1999
15. A. Dimitrescu – ”Dermatologie” , Editura Națională , 1997
16. V. Feier – ”Dermato -Venerologie”, Litografia I. M. F , Cluj -Napoca, 1985
17. A. Coltoiu – ”Dermato – Venerolo gie în imagini” , Editura Medicală, Bucureș ti 1999.