Forma de învățământ: Învățământ cu frecvență [632016]

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „EMANUEL” DIN ORADEA
FACULTATEA DE MANAGEMENT
STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
Specializarea: Management
Forma de învățământ: Învățământ cu frecvență
Promoția 2018

EFECTELE TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI
ÎN ORADEA

Coordonatori:
Conf. Univ. Dr. Ioan Fotea
Dr. Sorin Dan
Absolvent: [anonimizat], 2018

Contents
1. DEFINIȚII ȘI CONCEPT E –ECONOMIA ȘI TURIS MUL ………………………….. ………………………….. ……………. 6
1.1. ECONOMIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 8
1.1.1. Realizări economice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 8
1.2. MIJLOC DE DIVERSIFICA RE A STRUCTURILOR ECO NOMICE ………………………….. ………………………….. ………. 10
1.3. TURISMUL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 11
1.3.1. Istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 12
1.3.2. Tipuri de turism ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 14
1.3.3. Apariția turismului ca fenomen economic și social ………………………….. ………………………….. ………. 17
1.4. FLUXURILE TURISTICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 18
1.5. LOCUL ȘI ROLUL TURISMULUI ÎN ECONOMIA NAȚIONALĂ ………………………….. ………………………….. ……… 20
1.6. FACTORI CARE DETERMIN Ă EVOLUȚIA TURISMULU I ………………………….. ………………………….. ………………. 21
1.6.1. Clasificare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 21
1.6.2. Factori reprezentativi ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 22
1.7. EFECTELE TURISMULUI A SUPRA ECONOMIEI ………………………….. ………………………….. …………………………. 22
2. PREZENTAREA SITUAȚIE I TURISTI CE DIN ORADEA ………………………….. ………………………….. …………. 25
2.1. DATE SPECIFICE ALE OR AȘULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 26
2.1.1. Amplasare geografică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 26
2.1.2. Istoricul orașului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 27
2.1.3. Demografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 31
2.1.4. Administrație ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 32
2.1.5. Cultură și educație ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 33
2.2. OBIECTIVE TURISTICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 35
2.3. STRATEGIA CULTURALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 37
2.4. TIPURILE DE TURISM PO TENȚIALE ÎN ORADEA ………………………….. ………………………….. ………………………. 38
2.5. BUGET DE TURISM ȘI IN VESTIȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 38
2.6. STATISTICI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 41

Introducere
Turismul reprezintă prin conținutul și rolul său, un fenomen caracteristic civilizației actuale, una
din componentele majore ale vieții economice și sociale ce p olarizează interesul unui număr tot mai
mare de țări. Receptiv la prefacerile lumii contemporane, turismul evoluează sub incidența acestora,
dinamica sa integrându -se procesului general de dezvoltare. La rândul său, prin vastul potențial uman
și material p e care îl antrenează în dezvoltarea sa, ca și prin efectele benefice asupra domeniilor cu
care se interferează, turismul acționează ca un factor stimulator al progresului.
Privit ca un fenomen social -economic, creator de beneficii importante, turismuș a f ost definit în
variante din cele mai felurite: „arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord);
„activitatea din timpul liber care constă în a voiaja sau a locui departe de locul de reședință, pentru
distracție, odihnă, îmbogățirea exper ienței și culturii, datorită cunoașterii unor noi aspecte umane și a
unor peisaje necunoscute”. (Jan Medicin); ansamblul de relații și fenomene care rezultă din
deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor” (E. Hunziker). Conform Organizație i
Mondiale a Turismului (O.M.T), activitatea turistică este concepută ca „o formă a manifestărilor
cultural -educative și de recreere ale societății moderne”.
Cu deplin temei se poate vorbi astăzi despre o adevărată industrie a turismului care, în linii ma ri,
cuprinde activitatea întreprinderilor hoteliere și de alimentație publică, activitatea firmelor care se
ocupă de transportul turiștilor, precum și activitatea tuturor agenților și asociațiilor care au ca obiect
al activității lor pregătirea, promovarea și realizarea prestațiilor de servicii turistice.
Crearea ofertei turistice, respectic întocmirea programelor destinate turiștilor străini, este
operațiunea care necesită un studiu permanent în aria preferințelor turiștilor pentru ca aceasta să
devină pr in conținut atractivă și, în consecință, valorificabilă.
Pentru construirea unei oferte care să suscite interes este oportun ca specialiștii din departamentul
programe să aibă permanent în atenție următoarele elemente:
– satisfacerea trebuințelor materiale și spirituale ale turiștilor
– studierea preferințelor turiștilor pe naționalități
– luarea în considerare a motivațiilor turistice
– asigurarea, în conținutul programelor, a unor elemente cu particularități distincte, în scopul
individualizării și particulariză rii acestora în sfera generală a piețelor turistice
– implicarea și realizarea programelor și a celorlalte sectoare și ramuri care concură la derularea lor
(transporturi, cultură, sport, agricultură, industriile pentru consum turistic)
– îmbinarea mai multor e lemente de atractiviate turistică
– selecționarea unui personal cu aptitudini speciale în desfășurarea programelor turistice
– realizarea și derulazrea programelor având permanent în vedere respectul față de consumator

Industria turismului va fi capabilă să c âștige procesul integrării într -un context turistic viabil numai
dacă oferta va fi în deplin acord cu tendințele dinamice ale cererii.
Lucrarea de față încearcă să surprindă atracțiile turistice ale orașului Oradea, de -a lungul timpului,
momentele destinul ui său, arhitectura puternic accentuată datorită castelelor și caselor de epocă.
Parcurgând istoria orașului și procesul de dezvoltare al acestuia, am realizat ca industria turismului este o
importantă parte a economiei durabile, ajutând la dezvoltarea ace steia.
Această lucrare cuprinde atât o parte teoretică având în vedere economia, turismul, date specifice ale
orașului Oradea, județul Bihor cât și o parte practică care analizează numărul turiștilor de până acum și
concepe o strategie pentru a îmbunătăți cele mai importante obiective turistice, astfel numărul turiștilor să
crească. Strategia are ca obiectiv principal atragerea turiștilor în Oradea.
Subiectul acestei lucrări explică prin teorie și date exacte situația turistică a Oradiei din ultimii doi
ani, precum și obiective pentru anul prezent, 2018. Lucrarea de față este împărțită în trei părți majore:
Partea 1 se referă la partea teoretică în care sunt explicați termeni, definiții și concepte de bază ale
economiei și turismului. De asemenea, capitolel e acestei părți arată mijloacele de diversificare ale
economiei, realizările economice precum și tipurile existente de turism și dezvoltarea acestuia de -a lungul
anilor.

Partea 2 prezintă orașul analizat și studiat în lucrare, Oradea. Capitolele acestei pă rți includ date
specifie despre oraș, istoria acestuia dar și dezvoltarea până în prezent prin proiecte cu ajutorul
fondurilor și investițiilor. În ultimele capitole ale acestei părți sunt prezentate bugetele anuale
ultimilor doi ani de activitate.
Partea 3 cuprinde strategia de atragere a turiștilor, noi proiecte care să crească numărul turiștilor
față de anul precedent și de unde se vor finanța aceste activități.

1. Definiții și concepte –economia și turismul
Știința economică ocupă un loc însemnat în sis temul științelor care studiază societatea.
Formarea științei economice a constituit un proces complex și îndelungat, proces care a avut la bază atât
dezvoltarea economică cât și aprofundarea cunoașterii realității înconjurătoare, perfecționarea
metodelor ș i mijloacelor de investigare.
Gândirea economică are o istorie bogată, rădăcinile ei provenind din antichitate. Din timpuri
străvechi omenirea era interesată de problemele constituirii gospodăriei și asigurării materiale. Inițial,
aceste preocupări își găs eau expresia în observații empirice și meditații „despre gospodărie”. Aceste
observații aparțineau atât savanților -economiști cât și filosofilor, politicienilor, poeților și negustorilor.
În calitate de știință separată, de sistem ce înglobează cunoștințe speciale, economia s -a
constituit relativ nu de mult – în secolul XVIII. Starea ei este influențată de factori materiali – nivelul de
dezvoltare a activității economice (ce și cum se produce?) și respectiv, de factori spirituali – cultura și
viziunea socia lă (despre ce și cum gândesc oamenii?). Odată cu evoluția societății are loc și dezvoltarea
gândirii economice.
Unul din importantele fenomene ale economiei este turismul. Acest fenomen este puternic
implicat în viața societății și evident este influențat de aceasta. Datorită caracterului său de masă și prin
conținutul complex, turismul antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații importante
asupra evoluției economiei și societății, asupra relaților interumane naționale și internaționale.
Puternicile transformări economic -sociale din perioada contemporană au creat și dezvoltat turismul care
la rândul său a stimulat dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale, prin obiectul activității sale
cum ar fi industria și agricultura, construcțiil e, transporturile, comerțul și altele.
Acest capitol are ca obiectiv explicarea în detaliu ale conceptelor de turism și economie dar și
prezentarea dezvoltării lor începând din antichitate și până în prezent.

1.1. Economia
De la debutul său, în secolul al XVIII -lea și până azi știința economică a fost controversată din
punct de vedere metodologic. Chiar și în perioada sa de maxim prestigiu (prima jumătate a secolului
al XIX -lea) au existat sceptici, în mar ea lor majoritate mai puțini amuzanți decât Peacock. Teoria
economică este, de bună seamă, o știință aparte. Multe din premisele ei sunt platitudini de felul:
indivizii sunt capabili să -și ordoneze preferențial opțiunile, sau: indivizii preferă să aibă mai multe
bunuri decât mai puține, sau: indivizii aleg acea opțiune pe care o preferă tuturor celorlalte.
În studiul științei economice nu numai că ne confruntăm cu toate problemele standard din
filozofi a științei, ci simțim nevoia de a ști dacă științele și în particular economia pot sau trebuie să se
modeleze după științe ale naturii cum este fizica. Ființele umane și interacțiunile lor sociale par să fie
obiecte de studiu destul de deosebite de planete sau de proteine.
Cu toate că idei despre economie se p ot găsi în filozofia antică și în cea medievală, știința
economică este un domeniu de cercetare modern. Cu excepția unor scrieri privind teoria monetară și a
unora referitoare la avantajele pe care le realizează o țară care exportă mai multe bunuri decât
importă, știința economică debutează în secolul al XVIII -lea cu scrierile fiziocraților francezi, ale lui
Cantillon și Hume și îndeosebi ale lui Adam Smith. Ceea ce îi deosebește pe acești gânditori de
predecesorii lor și ceea ce marchează începutul noii șt iințe este recunoașterea tot mai răspicată de
către ei a faptului că economia constituie un sistem cu autoreglare. Știința economică a luat naștere
atunci când s -a înțeles că există un sistem economic care poate fi obiect de studiu.
În decursul istoriei s ale, teoria economică a fost preocupată în principal să înțeleagă cum
funcționează un sistem economic de un tip particular, o economie de piață unde indivizii sunt liberi să
angajeze muncitori și să obțină profit. De la Adam Smith încoace, gândirea economi că teoretică a fost
dominată de o viziune particulară asupra unor asemenea economii. O economie este concepută ca
fiind formată dintr -un număr de agenți separați – indivizi, gospodării sau firme – care interacționează
exclusiv prin schimburi liber consimțite de bunuri și servicii. Către sfârșitul secolului al XIX -lea,
știința economică a încetat de a mai fi atât de sumbră. Ea a cunoscut însă totodată o revoluție teoretică
majoră, așa -numita revoluție neoclasică sau marginalistă. ( Filozofia Științei Economice , Hausman
1993).
1.1.1. Realizări economice
Activitățile direcției economice:
• organizarea contabilității publice
• elaborarea, aprobarea și execuția bugetului de venituri și cheltuieli
• constatarea, verificarea, înregistrarea și controlul materiei impozabile în v ederea stabilirii si
impunerii contribuabililor – persoane juridice si cetățeni
• organizarea evidenței patrimoniului municipiului
• gestionarea datoriei publice locale
• organizarea controlului intern în cadrul instituției publice
• implementarea și monitoriz area regulilor privind guvernanța corporativă la nivelul
întreprinderilor publice subordonate
Indicatori de performanță 2017
• Managementul datoriei publice locale –optimizarea costurilor cu datoria publică. încheierea
acordului de finanțare cu Banca Europea nă de Investiții
• Coordonarea selectiei membrilor CA la CAO, OTL, ADLO, ADP
• Identificarea/luarea de masuri care sa asigure evitarea sincopelor in executia bugetara a
municipiului
• Pastrarea calificativelor de rating acordate Municipiului Oradea
• Realizarea veniturilor programate in anul 201 7

SPECIFICAȚ IE executie
2016 buget
2017 31.12.201 7 realiz at
Impozite si taxe
pe proprietate 98.949.651 95.680.620 102.456.709 107%

• Îmbunatatirea gradului de incasare al impozitelor si taxelor locale (93% din debitele curente)
• Monitorizarea și descentralizarea activității școlilor

Veniturile bugetului local 2017

• nu sunt incluse veniturile proprii ale institutiilor subordonate
• veniturile prevăzute în bugetul inițial: 611.856.070 lei
• gradul de realizare al preved erilor bugetare privind veniturile: 88,83%

Bonificații fiscale

an nr persoane
fizice valoare bonificatii
acordate debit
anual % bonificatie din
debit
2014 55,470 1,604,923 29,115,
807 5.51%
2015 58,774 1,818,214 31,060,
978 5.85%
2016 72,084 2,548,930 36,078,
803 7.06%
2017 65,338 2,364,181 37,546,
847 6.30%

an nr persoane
juridice valoare bonificatii
acordate debit
anual % bonificatie din
debit
2014 2,934 592,822 35,426,
965 1.67%
2015 3,183 788,156 38,113,
398 2.07%
2016 4,026 979,676 41,301,
445 2.37%
2017 3,728 1,025,673 42,991,
946 2.39%

Cheltuieli operaționale

1.2. Mijloc de diversificare a structurilor economice
Activitățile economice sunt acele forme sociale specifice ale acțiunii umane, prin care se
dobândesc bunurile materiale și serviciile necesare oamenilor. Ansamblul activităților eco nomice,
privite în interdependența lor funcțională, constituie economia reală.
Structura economiei reprezintă modul de alcătuire, de asociere și de organizare a componentelor
unei economii naționale, numărul și dimensiunile (ponderile) acestora, precum și relațiile dintre ele,
care îi redau echilibrul și dinamica (tendința de dezvoltare). Există numeroase structuri ale economiei
naționale, mai importante fiind: structura tehnologică, structura sectorială și de ramură, structura
teritorială (zonală) și struc tura comercială și financiar -bancară.
Structura tehnologică reflectă raporturile dintre componentele tehnologice ale unei economii
naționale, respectiv capacitatea acesteia de a genera, promova și asimila progresul tehnico -științific
contemporan și de a pa rticipa la revoluția științifico -tehnică.
În lumea de azi se cunosc trei categorii de tehnici și tehnologii:
1. de vârf (avansate) bazate pe microprocesare, roboți, tehnologii neconvenționale, tehnici
informatice și așa mai departe
2. tehnologii intermediare (ma șiniste)
3. tehnologii premașiniste (tradiționale) în funcție de ponderea acestor categorii de tehnologii în
ramurile economiei naționale se disting: economii cu structuri tehnologice avansate
(moderne), economii naționale cu structuri tehnologice în curs de modernizare și economii
naționale cu structuri tehnice perimate.
Structura de ramură și sectorială constă în raportul dintre subramurile, sectoarele și sferele
economiei naționale, generate de diviziunea socială a muncii și de structura nevoii sociale. Dac ă
avem în vedere ponderea ramurilor în totalul activității economice, o economie națională se poate
încadra în unul din următoarele tipuri de economie:
a. economie agrară – când partea principală din PIB și a populației ocupate este deținută de
agricultură

b. economie agrar -industrială – când industria începe să aducă o contribuție însemnată, dar nu
preponderentă la dezvoltarea economiei naționale
c. economie industrial -agrară – când industria devine preponderentă în ocuparea populației și în
producerea PIB, dar ag ricultura deține încă o pondere importantă
d. economie industrială – când industria devine preponderentă în economia națională are
capacitatea de a industrializa puternic celelalte ramuri
e. economia industriala și de servicii, denumită și economie tehnologică s au informatizată –
când sectorul serviciilor și înalte tehnologii, inclusiv cele informatice, joacă rolul hotărâtor în
dezvoltarea economică.
1.3. Turismul
Turismul este acum recunoscut ca fiind o activitate economică de o importanță globală. Pe
măsură ce impor tanța activității a crescut, la fel și atenția acordată e guverne, organizații din sectorul
public și privat și din mediul academic. (An Introduction to Tourism, Lickorish și Jenkins, 1997) .
În acest secol industria turismului și a călătoriilor reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic
sector de activitate și, în același timp, cel mai important generator de locuri de muncă. Din punct de
vedere economic, turismul se constituie și ca o sursă principală de redresare a economiilor naționale
ale acelor țări c are dispun de importante resurse turistice și le exploatează corespunzător. Acțiunea sa
se manifestă pe o multitudine de planuri, de la stimularea dezvoltării economice la perfecționarea
structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor la îm bunătățirea condițiilor de viață.
(Esența noțiunii de turism și a turismului receptor ca varietate a acestuia, Lucian -Gabriel Patrașcu) .
Însuși fenomenul de turism (din fr. tour – voiaj) vorbește despre tendința permanentă a omului de
a călători, de a se d eplasa în spațiu, ce constituie nu un scop în sine, ci o condiție necesară și un
mijloc de a atinge anumite obiective (comerciale, de lărgire a cunoștințelor, pelerinaj și altele).
Începând cu secolul XIX, când au loc transformări revoluționare în sfera mi jloacelor de transport, și
anume: odată cu apariția vapoarelor, trenurilor, extinderea rețelei de șosele, crește calitatea și
siguranța transporturilor concomitent cu ieftinirea lor, se intensifică fluxurile de călători. Apare
necesitatea unor întreprinder i care să se ocupe de primirea și deservirea călătorilor.
La această perioadă se atribuie și primele birouri turistice, create de englezul T. Kuk. Turismul a
căpătat caracter de masă după al Doilea Război Mondial, când s -a transformat din obiect de lux în tr-o
necesitate pentru majoritatea populației din țările dezvoltate. După cum se spune în Declarația de la
Manila, privind turismul mondial, adoptată în luna octormbrie 1980 “turismul contemporan a apărut
în legătură cu promovarea politicii sociale, ce a c ondus la acordarea pentru muncitori a concediilor
anuale cu plată, ceea ce, concomitent, constituie recunoașterea dreptului principal al omului la odihnă
și agrement ”.
Având o evoluție atât de îndelungată, turismul totuși până în prezent nu are o definiți e clară, însă
definiția este imperios necesară pentru a înțelege procesele ce se desfășoară în însăși industria
turistică, precum și pentru elaborarea unor metodici eficiente de gestiune și evaluare a acestor procese
asupra sferei economice și sociale. Exi stă câteva definiții mai răspândite cu privire la turism. Una
dintre ele este menționată în Declarația de la Manila și prezintă turismul drept un tip de odihnă activă,
călătorii, efectuate în scopul cunoașterii unor sau altor regiuni, țări noi și care în unele țări se îmbină
cu elemente de sport.
Altă definiție a fost adoptată în anul 1993 de către Comisia statistică a ONU, acceptată de
Organizația Mondială a Turismului și se folosește pe larg în practica mondială. Conform acesteia,
turismul cuprinde acti vitatea persoanelor care călătoresc și efectuează vizite în locuri aflate dincolo
de mediul lor obișnuit de trai, în decursul unei perioade ce nu depășește un an la rând, pentru odihnă,
afaceri și în alte scopuri. Se consideră mai exactă definiția formulat ă de profesorii de la Universitatea
din Berna Hunziker și Krapf, care ulterior a fost adoptată de Asociația Internațională a experților
științifici în domeniul turismului, și anume: turismul constituie o serie de fenomene și relații reciproce
ca rezultat a l călătoriilor oamenilor până la momentul când aceasta nu se soldează cu aflarea lor
permanentă într -un anumit loc și nu are legătură cu obținerea de către ei a unor anumite câștiguri
(venituri).

Definițiile enumerate mai sus nu sunt exacte și nu reflectă întreaga complexitate a fenomenului
turistic, ceea ce se poate explica, în primul rând, prin faptul că știința despre turism se află la etapa
incipientă, iar, în al doilea rând, prin faptul că însuși obiectul de cercetare –turismul – se află într -o
dezvolta re dinamică. Generalizând cele trei definiții mai răspândite privind noțiunea de turism,
conchidem următoarele: turismul este un sistem social -economic multifuncțional compus din două
sub-sisteme interdependente, unul din care reprezintă o comunitate de pe rsoane, organizate în
grupuri sau indivizi aparte, care își realizează necesitatea de călătorii în scopuri de cunoaștere,
odihnă, distracții, tratament și altele., iar al doilea sub -sistem asigură atingerea obiectivelor și
sarcinilor primului sub -sistem. (Esența noțiunii de turism și a turismului receptor ca varietate a
acestuia, Lucian -Gabriel Patrașcu).
Conform definiției date, pot fi evidențiate patru semne principale ale turismului:
1. Ieșirea în afara mediului obișnuit. La mediul obișnuit de aflare se atr ibuie un anumit raion în jurul
locului de trai al turistului și toate celelalte locuri pe care acesta le vizitează mai des. Termenul dat
este pus în circulație de Organizația Mondială a Turismului, pentru a exclude din numărul turiștilor
persoanele care se deplasează zilnic de la locul permanent de trai la locul de muncă (studii) și înapoi.
2. Caracterul provizoriu al deplasării (călătoriei). Această trăsătură caracteristică, introdusă pentru
completarea concepției de mediu obișnuit, ne permite să delimităm tu rismul de alte tipuri de călătorii.
Deplasarea persoanelor în intervale de timp relativ scurte permite să se facă distincție între turiști și
excursioniști, pe de o parte, și locuitorii permanenți (rezidenți) ai unei sau altei țări (regiuni,
localități).
3. Obiectivele călătoriei. Această caracteristică importantă acordă posibilitatea de a determina clar
genurile de activitate atribuite la turism. Criteriul este faptul că scopul călătoriei turistice nu trebuie
să-l constituie efectuarea unor activități plătite din sursa de la locul vizitat.
4. Totalitatea fenomenelor și relațiilor social -economice. Această caracteristică reflectă mecanismul
complex al interacțiunii dintre numeroasele ramuri, care asigură deplasarea și aflarea călătorilor în
afara mediului lor obiș nuit de trai, precum și subliniază orientarea socială a activității turistice, a cărei
importanță nu poate fi neglijată.
1.3.1. Istoric
De-a lungul istoriei sale, turismul a prezentat mai multe forme. Funcția globală a turismului a fost
plasată în cadrul socio -economic, pe fundalul istoric al diferitelor perioade traversate de umanitate.
Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfășurată în alte
sectoare -chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerț). Fenomen ul turistic este extrem de
greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidența studiului interdisciplinar,
antrenând deopotrivă economiști, geografi, psihologi și sociologi. Primele mențiuni privind preocupările
de a voiaja, apar în a ntichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia
periplului său asiatic (secolul al XIII -lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII -lea) sau, mai
aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările vii toare privind practicarea călătoriei.
Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârșitul secolului al XIX -lea fiind puternic articulat în
mediul înconjurător.
2000 de ani înaintea lui Hristos, în India și Mesopotamia
Călătoriile în scop comercial au fost considerate foarte importante încă de la începuturile civilizației.
Portul Lothal (sudul Indiei) a fost un centru comercial esențial, situat între civilizațiile de pe valea Indului
și cele sumeriere.
Anul 600 înainte de Hristos
Cea mai veche formă de turism sub forma de agrement poate fi datată din această perioadă de timp, în
Imperiul Babilonian și cel Egiptean. În Babilon a existat un muzeu de antichități, deschis pentru public.
Egiptenii, pe de altă parte, organizau ceremonii religioase, la care pa rticipau credincioși devotați. Mulți
oameni vizitau orașele mari pentru a admira opere de artă, în special clădirile cu caracter religios sau
monumental. În India, regii călătoreau în interesul imperiului. Brahmanii și oamenii obișnuiți călătoreau
și ei în scopuri religioase.

500 înainte de Hristos, în civilizația greacă
Călătorii greci călătoreau în locurile în care existau temple dedicate zeilor, pentru a le aduce ofrande.
Grecii se delectau, de asemeni, cu diferite festivaluri religioase, iar în mod t reptat, aceste activități s -au
legat din ce în ce mai mult de plăcerea de a călători și în mod particular, în activități sportive.
Aceasta marchează și era nașterii textelor turistice. Herodot poate fi considerat părintele cărților de
călătorie, fiind pri mul care a pus pe hârtie anumite experiențe din diferite destinații ale regiunii Mării
Mediterane. Au apărut și primele ghiduri turistice scrise, în principal, despre destinații precum Atena,
Sparta sau Troia. Aici răsar și primele semne care indicau direc ția spre un anumit han sau obiectiv,
dispuse de -a lungul principalelor căi de acces.
Imperiul Roman
Inexistența unor granițe standard și siguranța călătoriilor pe mare oferită de protecția patrulelor
romane, facilitează primele călătorii în Imperiul Roman . Drumurile principale, împreună cu hanurile
apărute de -a lungul lor (precursoarele motelurilor moderne), promovează și favorizează creșterea
turismului. Romanii obișnuiau să călătorească în Sicilia, Grecia, Rhodos, Troia sau Egipt. Începând cu
anul 300 du pă Hristos, Țara Sfântă a devenit o destinație populară. Romanii introduc ghidurile turistice
scrise, numite “itineraria” , cu liste de hoteluri și notițe privind calitatea acestora. Au fost construite case
secundare, în preajma Romei, folosite de către ari stocrați ca reședințe de primăvară/vară. Foarte la modă
erau reședințele în jurul orașului Napoli, la sud de Roma. Napoli atrage deopotrivă intelectualii sau
personalitățile retrase din viața socială sau politică. Cumae a atras partea superioară a societăț ii, așa cum
Baiae atrăgea plebea.
Evul Mediu
Călătoriile devin periculoase și dificile pentru cei care călătoresc din motive comerciale sau
profesionale. Europenii încearcă să găsească noi rute care să -i facă faimoși sau pentru a găsi noi piețe de
desface re pentru produsele lor. Muzicieni sau fete religioase încearcă să răspândească mesajele lor
mutându -se din loc în loc. Călătoriile în scop de expansiune a sferei de influență sunt deja o obișnuință.
Marele turism
Apare în prima jumătate a secolului XVII -lea și e ste o consecință directă a pri ncipiilor Renașterii. Sub
conducerea Reginei Elisabeta I, tinerii învățăcei de la Curtea Marii Britanii sunt încurajați să părăsească
regatul și să își continue studiile în alte orașe sau țări, pentru a dobândi experie nță sau pentru a învăța alte
limbi și obiceiuri. Mai târziu, această tradiție devine una comună, o persoană bine educată fiind obișnuită
să călătorească perioade mai lungi, împreună cu un tutore, completând un Grand Tour.
Grand Tour a fost marea descoperi re ce a început din Marea Britanie și a atins apogeul în perioada
1748 -1789. Obicei asociat elitelor, în Grand Tour porneau tinerii din păturile aritocratice, însoțiți de un
tutore însărcinat să le asigure instruirea corectă. Călătoria putea să dureze până la trei ani și includea atât
marile centre culturale ale Europei: Roma, Veneția, Paris, cât și alte destinații exotice. Goethe sau Petru
cel Mare al Rusiei sunt personalități care au ales acest mod de a cunoaște lumea și a se intrui, alături de
mulți alți i. Un anume duce de Burlington (1694 -1753) a plecat în Grand Tour cu nu mai puțin de 878 de
bagaje, în a doua parte a secolului XVIII.
Călătoriile de plăcere apar laolaltă cu cele în scopuri educaționale, aritocrația și chiar pătura de jos a
societății dor esc să vadă civilizații sau orașe precum Veneția, Paris sau Florența. Până la sfârșitul
secolului al XVIII -lea, turismul așa cum îl cunoaștem astăzi, se dezvoltă în etape, luând locul celui
educațional. Activitatea turistică este inhibată de începerea Răzb oaiele Napoleoniene, pentru aproximativ
30 de ani, marcând astfel sfârșitul modei Grand Tour.
Dezvoltarea SPA -urilor
SPA-urile prezintă anumite forme din cele mai vechi timpuri, băile romane sau terapiile englezești
sunt asociate cu o stare de sănătate ma i bună. Astfel, resorturile de gen de pe uscat se aglomerează,
permițând celor de pe malul mării să ia avânt. Introducerea vapoarelor cu aburi din secolul XIX,
înseamnă lărgirea orizontului turistic, resorturile de la mai mare depărtare devenind, cel puțin pentru
perioada verii, un loc de întâlnire pentru mulți nobili.

Turismul în secolul XX
Primul război mondial permite acumularea la scară largă de noi informații privind teritorii mai puțin
cunoscute, crescând curiozitatea potențialilor turiști. Emigrare a masivă spre Statele Unite ale Americii dă
startul unui turism permanent, noii căutători de terenuri sau de aur, mișcându -se constant pe continentul
nord-american. Pe vechiul continent, apariția mașinilor permit călătoriile pe distanțe mai lungi, într -un
timp mult mai scurt, astfel, resorturile de pe malurile mărilor devenind destinații populare.
Mai târziu în secolul XX, apar avioanele și vapoarele de croazieră care definitivează produsul turistic.
Apar noi oportunități de afaceri, noi zone turistice bene ficiază de investiții din ce în ce mai mari.
Destinațiile exotice precum insulele din Pacific sau Asia de sud -est se dezvoltă laolaltă cu cele mai puțin
convenționale, precum Patagonia, Tibet sau Alaska. Turismul se diversifică și ia amploarea, ajungând în
forma pe care îl cunoaștem astăzi, cu ajutorul internetului și a colaborării internaționale.
1.3.2. Tipuri de turism
În activitatea turistică internă și internațională se practică o gamă largă de forme și aranjamente
turistice, determinate de modalitățile de sat isfacere a nevoii de turism, de condițiile de realizare a
echilibrului oferta -cerere, de particularitățile organizării călătoriei. În multe locuri există oportunități
pentru practicarea unor forme speciale de turism bazate pe atracții locale interesante sa u neobișnuite.
Aceste forme d e turism pot fi dezvoltate la scară mai mare decât formele de turism tradiționale și în
regiuni diferite. Oricum pentru comercializarea acestor forme de turism sunt necesare cunoștințe de
specialitate, iar autoritățile locale t rebuie să înțeleagă modalitatea lor de dezvoltare înainte de asumarea
unor riscuri suplimentare și de implicare a comunității locale, a oamenilor de afaceri în dezvoltarea lor.
Formele de turism vor fi definite în funcție de diferite criterii sau factori c e își pun pecetea asupra
indivizualizării și desfășurării fenomenului turistic la scara detaliilor sale. Astfel de criterii sunt: distanța,
durata, proveniența turiștilor, numărul turiștilor, gradul de organizare, modul de desfășurare, mijloace de
transpor t utilizate, vârsta turiștilor, aportul social, particularitățile regiunii de destinație.
În practica turistică există o serie de criterii și posibilități de grupare a formelor de turism:
a. În funcție de locul de proveniență sau originea turiștilor, se disti nge:
– Turismul intern practicat de populația unei țăriîn interiorul granițelor naționale
– Turismul internațional rezultat al deplasării persoanelor în afara granițelor țării lor de
reședință. Turismul internațional se subdivide în turism emițător (outgoing), de trimitere
sau pasiv, care se referă la plecările turiștilor autohtoni peste graniță și turism receptor
(incoming) – de primire sau activ – care cuprinde sosirile de turiști din alte țări pentru
petrecerea vacanței în țara primitoare
b. După modalitatea de comercializarea a vacanțelor, se disting următoarele forme de turism:
– Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a
tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie și sejur. Această angajare se
realizează prin intermediul contractelor (voucher -ul, biletul de odihnă și tratament) sau a
altor tipuri de înțelegere convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de
vacanțe (hoteluri, companii aeriene)
– Turismul pe cont propriu nu presupune angaj area prealabilă a unor prestații turistice.
Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, duratei deplasării, perioadei de realizare a
acesteia, mijlocul de transport, modalităților de agrement
– Turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbina rea trăsăturilor specifice celor
două forme deja prezentate
c. În funcție de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:
– Turism itinerant sau de circulație, carcaterizat printr -un grad de mobilitate ridicare, în
care programul curpinde vizitarea mai multor locuri cu șederi scurte (1 -2 zile) în același
perimetru

– Turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanței în
aceeași localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide la rândul
lui în:
o turism de sejur scurt care se mai numește și turism de weekend, presupune una
sau două înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reședință
o turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 -15 zile)
o turism de sejur lung atunci când tim pul de rămânere într -o localitate depășește, de
regulă, 30 zile. Este practicat în general de turiștii de vârsta a treia care
efectuează cure și tratamente medicale sau de către turiștii cu venituri foarte
ridicate
d. Din punct de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii se distinge:
– Turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (turismul
cultural sau de afaceri)
– Turism sezonier legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente culturale,
artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de
circumstanță (ocazional)
– Turism ul de circumstanță are o durată relativ scurtă, de la câteva ore la câteva zile și se
poate desfășura întreaga perioadă a anului. Motivații le și formele pe care le îmbracă sunt
extrem de variate. Între atracțiile la care această formă de turism este sensibilă se înscriu
manifestările și evenimentele limitate de durată (festivalurile artistice, expoziții,
competiții sportive), dar pot fi și an umite construcții cu funcție turistică permanentă, unde
vin în momentele de recreere persoane antrenate în alte activități.
e. După mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:
– Turismul pedestru antrenează din cele mai vechi timpuri numeroși turiști ce se deplasează
în zona periurbană, dar și în regiunile muntoase. În cadrul acestei forme de turism trebuie
incluse și turismul cinegetic, pescuitul și aplinismul. Turismul pedestru oferă cea mai
strânsă conexiune între oameni și natură avân d un caracter eminamente recreativ
– Turism rutier se practică de numeroși participanți, pe distanțe scurte (cicloturismul), lungi
sau foarte lungi (cu motociclete, automobile sau autocare), iar prin utilizarea gradului sau
de independență crește substanțial . Este cea mai dinamică formă de turism actuală,
datorită perfecționării căilor și mijloacelor de transport, precum și înmulțirii
posibilităților, de a avea un mijloc de transport propriu
– Turism ul feroviar este facilitat de prezența unor mijloace de transp ort sigure, cu un
confort sporit, optime pentru deplasări la distanțe mari. Este practicat sub forma
călătoriilor în circuit, sau de către turiști ce se deplasează spre anumite localități alese ca
loc de desfășurare a activității recreative sau curative.
– Turismul naval utilizează numeroase mijloace de transport, cum ar fi plutele arhaice,
ambarcațiunile cu vâsle, rame sau motor, nave de pasageri fluviale sau maritime.
Frecvența maximă se înregistrează pe lacurile interioare, în anumite sectoare ale fluviilo r
și râurilor (cele ce traversează marile aglomerații urbane) și în zonele de litoral, unde se
practică un adevărat cabotaj turistic. Ca variantă a turismului naval, foarte frecventă este
croaziera în bazinul unor mari intercontinentale (Meditarana, Caraib e, Marea Japoniei)
– Turismul aerian a luat mare avânt în a doua jumătate a secolului XX, prin dezvoltarea
acestor mijloace rapide de transport. Este practicat de persoanele cu venituri mare,
dornice de a -și satisface necesitățile recreative la foarte mari d istanțe. Deltaplanele și
elicopterele, tot mai intens utilizate în acest scop, încearcă să diversifice opțiunișe în acest
domeniu.
f. În funcție de motivația deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulației turistice:
– Turismul de recreere și ag rement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de
a cunoaște locuri noi, istoria și obiceiurile lor, din acest punct de vedere, el se interferează
cu așa -numitul turism cultural. Scopul fundamental al practicării sale este satisfacerea

nevoi lor recreative ale populației antrenată în munci solicitante, cu mare consum de
energie fizică și psihică, sau locuind în habitate recunoscute prin stresul lor cotidian.
Practicarea turismului de recreere nu este apanajul unei anumite categorii de populați e, el
este și la îndemâna celor proveniți din medii considerate mai puțin sau deloc stresante –
în general locuitorii așezărilor rurale.
– Turismul de tratament și cura balneară este o formă specifică a turismului de odihnă care
a luat o amploare mare nu atâ t ca urmare a dorinței de a preveni anumite îmbolnăviri, cât,
mai ales, creșterii surmenajului și a bolilor profesionale provocate de ritmul vieții
moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de anumite stațiuni cunoscute pentru
proprietățile lor te rapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri, situate într –
un climat de cruțare.
– Turismul sportiv constituie o altă formă a circulației foarte agreată de anumite categorii
ale populației. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi , de la cele nautice,
sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit.
– Turismul științific are un caracter ocazional, referindu -se la participarea la congrese, la
vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetic e. Din
punct de vedere științific un interes aparte îl prezintă vizitarea unor peșteri, rezervații
naturale, monumente ale naturii
– Turismul de cumpărături (shopping tourism) este determinat de deplasările ocazionale în
alte localități (țări) în vederea ach iziționării unor produse în condiții mai avantajoase
decât cele oferite pe plan local (național) sau a unor produse pe care nu le oferă piața
locală
g. După caracteristicile socio -culturale ale cererii se disting următoarele forme de turism:
– Turismul particul ar (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicatem, care, de
regulă, dispun de o a doua reședință cum ar fi case de vacanță la munte sau la mare.
Aceste persoane și atunci când apelează la turismul organizat se deplasează cu mijloace
proprii de t ransport și recurg la servicii deosebite și forme de cazare cu un grad de confort
mai ridicat
– Turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilități financiare
relativ limitate. Acești turiști solicită forme ieftine de cazare și mijlo ace de transport în
comun, sau cel mult închiriate, unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de
transport. În aceeași categorie se încadrează și cei care solicită bilete prin sindicat
– Turismul pentru tineret constituie o formă particulară a turismu lui social, adresându -se,
cu precădere, categoriilor tinere ale populației. Această formă de turism apelează la tabere
de creație, cantonamente, vacanțe la prețuri medii și submedii, fiind utilizate mijloacele
de transport mai ieftine, forme suplimentare d e cazare, pensiuni.
– Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajați sau de alte categorii
de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara țării de reședință, incluzând:
participarea la întâlniri de afaceri, târguri și e xpoziții, conferințe și reuniuni. Turismul de
afaceri deține astăzi în lume circa 20% din totalul călătoriilor internaționale și aproape o
pătrime din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o țară la alta, în funcție
de dotarea turistică și nivelul de dezvoltare economică.
Din punct de vedere al conținutului, formele turismului de afaceri se structurează în:
– Turism general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucrează, pentru o scurtă
perioadă de timp, în afara locului de mun că obișnuit (reprezentanți vânzări, ziariști)
– Turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor,
conferințelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor și este considerat una dintre cele
mai obișnuite forme ale căl ătoriilor de afaceri.
– Târgurile și expozițiile se definesc prin prezentări de produse și servicii, destinate unui
public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul. Ca formă de
turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanți și vizitatori.

– Călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanțes scurte, dar de un nivel de confort
foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajați și, frecvent, familiilor acestora, cu
accent pe distracție, relaxare, ca recompe nsă pentru performanțele deosebite obținute în
activitatea profesională.
h. După categoria de vârstă și ocupația turiștilor formele de turism pot fi:
– Turism pentru tineret practicat de către elevi și studenți cu tentă recreativă și culturală
– Turism pentru pop ulația activă (turism polivalent)
– Turism pentru pensionari preponderent curativ
i. După caracteristicile prestației turistice princnipale preferate de turist în cadrul sejurului,
formele de turism mai pot fi grupate în:
– Turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarină, sporturi nautice, odihnă și
recreere, tratament balnear
– Turism de sejur în stațiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanțe și weekend
aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb turismul pentru practicarea sporturil or de
iarnă (schi, bob, patinaj, snowboard)
– Turismul în stațiunile balneo -climaterice reprezintă un sector major în cadrul industriei
turistice românești, datorită particularităților sale specifice. Este cunoscut ca aproape o
treime din apele termale și mi nerale de care benficiază Europa este concentrată în
România, iar efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de -a lungul secolelor.
– Turismul cu caracter special: vânătoare și pescuit sportiv, congrese, conferințe.
Turismul cultural este numit adese a și turism de vizitare, deoarece practicarea sa presupune,
invariabil „vizita” la un obiectiv sau grupare de obiective sau resurse atractive. Menirea acestui tip de
turism este complexă: în primul rând este instruirea prin îmbogățirea cunoașterii, în al d oilea rând este
recrearea resimțită pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri și cunoașterea unor noi fenomene.
Primordială rămâne însă în sfera condiționarilor nevoia de cunoaștere și numai ca derivat al ei,
recrearea.
Turismul rural nu este un fenome n nou. Dorința de expansiune și petrecere a timpului liber și a
vacanțelor la țară constituind preocupări vechi mai ales ale împătimirilor de natură. Ceea ce prezintă
ca nputate este modul în care a evoluat aceasta formă de turism atât cantitativă cât și c alitativă în
ultimele decenii, el tinzând să devină un fenomen de masă.
1.3.3. Apariția turismului ca fenomen economic și social
Turismul social este un mijloc de coeziune socială întrucât agenții economici din domeniu doresc să
contribuie la dezvoltarea relațiil or intermane atât prin profesionalismului de care dau dovadă cât și prin
activitățile de animare a grupurilor de turiști. Adresându -se tuturor claselor sociale și tuturor vârstelor,
turismul social antrenează sute de milioane de turiști la nivel mondial.
Parte integrantă a economiei sociale, turismul social oferă din ce în ce mai mult o șansă economică
excepțională. Într -o altă accepțiune, turismul social este un mijloc de dezvoltare economică, generând un
flux continuu de turiști și investiții, care contri buie la dezvoltarea regională, produce bunăstare națională
și internațională și stimulează transferul resurselor dinspre economiile dezvoltate înspre țările mai puțin
dezvoltate.
Efectele turismului în plan economic:
· factor stimulator al sistemu lui economi c global: presupune încasă ri majore pentru fiecare
economie națională a căror sumă conduce l a dezvoltarea economiei globale
· sporirea veniturilor populației
· sursă de venituri, taxe, impozite pentru economia locală/națională
· contribuie la crearea PIB printr -un semnificativ spor de producție (exemplu: turismul
internațional reprezintă 12% din PGB; țări cu tradiție în turism, Italia, Franț a, Spania –
turismul contrib uie la PIB cu aproximativ 10%, î n Maldive cu 86%).

· contribuție importantă la realizarea valorii adăugate; deoarece turismul co respunde un
consum mare de muncă vie, inteligență ș i creativitate.
· efect de atenuare ș i stimulare a ramurilor din avalul ș i din amontele industriei turistic e (aval –
materiale de construcț ii, utilaje, echipamente, canaliza re; amonte – industria hotelieră, agenții
de voiaj)
· mijloc de diversificare a structurii economiei prin apariț ia unor noi ramuri economice prec um
industria agrementului, agențiilor de voiaj
· cale de verificare superioară a tuturor cate goriilor de resurse (antr opice și naturale)
· contribuie la atenuarea dezechilib relor regionale prin atragerea î n circuitul econom ic și
schimbul mondial de valori a unor zone care nu dispun de resurse economice (minereuri,
agricultura, etc.) dar beneficiază de resurse turistice deos ebite (peisaje inedite, arhitectura
locala, etc.)
· prin turism poate fi valorificată ș i asezare a geografică a unei ță ri fiind cazul celor din centrul
Europei care sun t tranzitate de drumuri ce leagă diferite puncte ale continentului;
· permite dezvoltarea eco nomiilor la scară mică (producția ș i consum mic); exemplu: obiecte
de artizanat realiz ate de către populația din oraș ul Horezu care sunt valorificate pe plan local
Efectele turismului în plan socio -cultural
· contribuie la s atisfacerea nevoilor materiale și spirituale, influențând pozitiv, dimensiunile și
structura consumului (odihnă , recreare); toate acestea contribuie la refacere a capacității fizice și
psihice
· se afirmă că cel mai important și plăcut mod de petrecere ș i utilizare a tim pului liber (vacanțe,
concedii)
· exercită o influenta negativă dar și pozitivă asupra me diului ambiant (poluare, amenajă ri turistice,
construcții de drumuri, staț iuni) prin practicarea eco -turismului sau prin creare a de arii naturale
protejate care determină reorientarea fluxuri lor turisti ce spre zone mai puțin sensibile
· reprezintă un factor de promovare a unui climat de pace, colaborare și înțelegere între țările lumii
· contribuie la îmbogățirea nivelului de instruire și cunoaș tere prin contractu l cu noi culturi și
civilizaț ii
1.4. Fluxurile turistice
Fluxurile turistice presupun în primul rând o deplasare temporară a persoanelor în funcție de
dimensiunea cererii potențialului turistic, de distanța la care se găsește, de accesibilitatea și de prestigiul
pe care îl deține regiunea de pr imire. Reprezintă expresia cea mai concretă a activității turistice.
Un flux turistic e ste reprezentat de un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere și unul
de ofertă . Bazinele de cerere sunt de regulă ță rile dezvoltate economic, ce oferă c etățenilor l or
posibilitatea de a efectua călătorii; ele se mai numesc și ță ri import atoare de turism, întrucat călătoriile
rezidenților în afara graniț elor presupun cheltui eli valutare. Bazinele de ofertă sunt reprezentate de zonele
cu atracții turistice deosebite, țările respective beneficiind de încasă ri valutare.
Cercetări î ntreprinse asupra cauzelor formă rii fluxurilor turistice au evidențiat, ca principale motive
ale călătoriilor: oferta de vacanțe limitată a ță rilor emiță toare, inaccesibilitatea unor produ se turistice, fie
din cauza prețurilor ridicate, fie datorită valorif icării mai bune, la export, a produselor respective, absenț a
unor produse turistice (ex . condiții pentru cura helio -marină ), cererea pentru p roduse turistice specifice
(unicate).
Corelat cu aceste motive, dar și cu altele, generate de factori naționali, dorința de cunoaștere,
evenimente cultural -artistice sau sportive, activități profesionale, etc., fluxurile turistice pot fi structurate,
după conținutul lor, în două mari categorii: „sunlust” și „wonderlust”. Fluxurile de tip sunlust sunt
asociate turismului de soare sau determinat de alte condiții naturale (zăpadă, resuse termale) și se
formează, în principiu, sub incidența prețurilor și distan țelor.

Fluxurile de tip wonderlust – turism de cunoaștere (cultural, participarea la diverse manifestări) – au
ca factor decisiv calitatea ofertei și diferențierea ei în raport cu cea internă.
În circulația turistică mondială predomină fluxurile interne ș i intra -regionale. Mai mult de trei sferturi
din voiajele internaționale se desfășoară pe distanțe scurte, cel mai adesea în interiorul sau între țările
dezvoltate din Europa, America de Nord și Asia. Acest tablou este trasat atât prin indicatori fizici –
număr sosiri la frontiere, cât și prin cei valorici – încasări din turismul internațional.
În ceea ce privește spațiul, dezvoltarea turismului este localizată, în special, în țările cu economie
dezvoltată, ceea ce face din acestea principalele destinații turistice din lume, dar și marii emițători de
turiști. Se disting două categorii de fluxuri turistice care se completează una pe alta : circulația turistică
intra-regională și circulația turistică internațională.
Circulația turistică intra -regională
Fluxurile intra -regionale de turism se formează în aceeiasi regiune în care se află și destinațiile
turistice sau pe același continent. Se disting două categorii de fluxuri turistice intra -regionale: fluxurile
create de cererea turistică a cărei reședință se a flă în țări din aceeiasi regiune cu țările vizitate și fluxurile
create de cererea turistică a cărei sursă se află în țări din afara regiunii în care sunt situate țările vizitate.
Turismul intra -regional se referă, în principal, la prima categorie a cerer ii turistice. Cea mai mare
parte a cererii intra -regionale revine Europei și Americii de Nord, care împreună dețin 85% din totalul
mondial. Comparativ, cererea turistică intra -regională reprezintă pentru Asia de Sud numai 16%, iar
pentru Africa 12%. Exist ența și satisfacerea cererii turistice intra -regionale constituie o a două etapă în
procesul specializării turistice internaționale, prima etapă fiind existența cererii interne.
Circulația turistică internațională
Fluxurile turistice internaționale se ana lizează ca mărimi absolute, dar și ca mărimi relative prin
proporția dintre cele două mari categorii ale cererii de turism: intra -regională și inter -regională.
Creșterea continuă a circulației turistice internaționale, ca urmare a dinamicii înalte, în spe cial a
componenței intra -regionale (care reprezintă 80% din total), a cunoscut modificări structurale și de
localizare, mai ales în ultimele patru decenii. Cele mai mari bazine generatoare și primitoare ale cererii
turistice internaționale se află în țăril e care prezintă cea mai voluminoasă cerere internă, respectiv a celor
mai puternic industrializate.
Marii importatori de turism sunt acele țări dezvoltate în care cererea internă are posibilitatea și
motivația de a se adresă pieței mondiale pentru satisfa cerea consumului de turism. Marii importatori au o
industrie turistică dezvoltată, care își oferă serviciile atât pe piața internă, cât și la export.
Continentul european reprezintă destinația numărul unu a lumii, atrăgând în prezent, chiar și în
condițiil e creșterii numărului destinațiilor turistice în restul continentelor, aproximativ 55% din sosirile
turistice internaționale. Destinațiile europene se mențin pe primul loc, chiar dacă se află într -o poziție mai
puțin favorabilă față de anul 1995, când atră geau două treimi din turiștii lumii. Europa este, în același
timp, și leader în turismul intra -regional datorită numărului relativ mare de țări diferite ca potențial
turistic și cea mai mare parte a turismului intra -regional are loc în țări limitrofe.
O altă cauză ar fi faptul că transportul turiștilor dintr -o țara în alta are loc, în cele mai multe cazuri, pe
cale terestră (rutier și feroviar), ceea ce scade cu mult prețul transportului, iar apartenență la Uniunea
Europeană și absența formalităților de tr ecere a frontierei micșorează distanța psihologică și facilitează
deplasările turistice. Principalele destinații europene se află în sudul și vestul continentului, în timp ce cea
mai dinamică evoluție a călătoriilor aparține Europei de est. Circulația turi stică în Europa este dominată
de cinci mari țări emițătoare, care concentrează mai mult de jumătate din totalul înnoptărilor în spațiile de
cazare ale industriei hoteliere europene. Acestea sunt SUA, Germania, Anglia, Franța și Italia. Ultima țară
a intrat relativ recent printre marii emițători de turiști, reprezentând alături de Spania și Japonia noii poli
generatori de fluxuri turistice.
Momentul dramatic de la 11 septembrie 2001, a marcat debutul unei dinamici negative în America de
Nord, una dintre cel e mai mari emițătoare de turiști din lume, punându -și amprenta asupra fluxurilor
turistice internaționale. Reducerea numărului de turiști din America s -a regăsit în declinul sosirilor în
toate regiunile mari primitoare de turiști, în special însă în Europ a.

Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinație turistică și ca ritm de creștere a circulației
turistice. În cadrul acestuia, Asia de Vest, primește jumătate din fluxul de turiști care vizitează
continentul, iar cea mai dinamică circulație t uristică ce provine din țările europene se îndreaptă spre Asia
de Est și de Sud.
Cele două Americi primesc în medie zece milioane de turiști anual din Europa, orientați spre marele
bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. În această zonă, fluxul de turiști europeni este
dominat motivațional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe și America Centrală ocupă locul doi dintre
destinațiile din continentul american. Principalul curent turistic în această zonă provine din America de
Nord, fiind urmat de curentul turistic al vacantierilor europeni și japonezi.
Pe locul patru printre destinațiile marilor curente turistice se află continentul african. În ultimii ani s –
au înregistrat diminuări ale fluxurilor turistice spre această zonă. Cele mai mul te sosiri de turiști în Africa
provin din țările europene, concentrându -se în țările din nordul continentului african (70% din total), iar
recent spre Africa de Sud.
Evoluțiile recente ale fluxurilor turistice emise de țările europene demonstrează maturit atea pe care a
atins -o cererea turistică în țările respective. În același timp, se constată pe plan mondial că destinațiile mai
puțin cunoscute sau intrate recent pe piață turistică, văzute că destinații exotice, devin tot mai atractive
pentru turiștii cu experiență din țările dezvoltate. Astfel, la începutul anilor ’80, s -au înregistrat creșteri
masive și mutații ale fluxurilor turistice de proveniență americană, franceză, germană și britanică spre
America de Nord (+49%) și spre Australia, Japonia (+88%). În Europa, printre modificările mai
importante, includem micșorarea duratei medii a sejurului, în special pentru turiștii extra -europeni.
Explicația acestei modificări este legată de fragmentarea vacantelor, atât pentru turiștii din țările
dezvoltate extra -europene, cât și pentru turiștii din țările europene.
În ultimul deceniu, în Australia, Japonia și Noua Zeelandă au acționat o serie de factori economici și
sociali care au contribuit la dublarea numărului de sosiri. Printre aceștia se numără creșterea nu mărului de
rute aeriene, construirea de hoteluri la nivelul standardelor internaționale, accentuarea motivației culturale
pentru vizitarea zonei respective, organizarea la sfârșitul deceniului opt a unor evenimente și aniversări de
anvergură atât în Austra lia, cât și în Noua Zeelandă.
De asemenea, explozivă creștere economică a țărilor recent industrializate din Asia de Sud -Est, care
constituie un bazin al cererii turistice important, a contribuit la impulsionarea atât a industriei turistice, cât
și a cere rii din acesta zonă.
1.5. Locul și Rolul Turismului în Economia Națională
În noianul de transformări produse în viață social -economică după al I I-lea război mondial –
introducerea automatizării, folosirea ciberneticii și tehnicii de calcul în diverse sectoare de activitate,
industrializarea agri culturii, conturarea științei ca ramură de producție, modernizarea mijloacelor de
transport, – societate a omenească, indiferent de forma relațiilor de producție, de sistemul social -politic
existent, s -a industrializat la scară planetară. Societățile industrializate, mai mult sau mai puțin dezvoltate,
au ca trăsătură definitorie o import antă concentrare a populației în centre urbane, în cadrul cărora, pe
suprafețe restrânse, se înregistrează aglomerări ale locuitorilor de școlarizare și de muncă, ale că ilor și
mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri de locuinț e.
Societatea industrializată oferă, prin organizarea științifică a producției și a muncii, prin tehnologia
modernă și concentrarea întreprinderilor produ cătoare, posibilități nelimitate de creșterea productivității
muncii, cu multiple efecte pozitive asupra m embrilor societății, între care : creșterea veniturilor și a puterii
de cumpărare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei și a săptămâni i de lucru, prin mărirea
concediilor, creșterea sp eranței de viață, dezvoltarea și modernizarea mijloacelor de informare. Însă în
același timp, societatea industrializată are și efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestându -se
sub formă agresiv ităților biologice (poluare, lipsă de mișcare), precum și acelor de ordin nervos (stresul
psihic, constrânger ile din viața socială și profesională). De aici, și nu numai, dorința și tendința oamenilor
societății contemporane de a -și petrece timpul liber că lătorind, căutând sau visând la colțuri liniștite din
natură, vizitând orașe și sate pentru a cunoaște oameni și locuri, sau pentru a -și îngrij i sănătatea. Și cum
numărul populației a crescut considerabil în majoritatea țărilor, iar influența factorilo r distanță -timp a fost
diminuată simț itor prin modernizarea mijloac elor de transport, turismul – ca modalitate de pe trecere
placută ș i utilă a timpului liber – a cunoscut o "explozie" fără precedent, constituind una din cele mai
remarcabile t răsături ale epoci i contemporane.

1.6. Factori care determină evoluția turismului
Turismul ca fenomen social se desfășoară în funcție de acțiunea mai multor factori, specifici unei
anumite perioade istorice. Factorii genetici nu acționează izolat, ci simultan în strânsă inderdep endență.
Principalii factori care determină evoluția turismului sunt: calitatea mediului înconjurător, factorii
demografici, economici, politici, sociali și psihologici. Rolul unuia dintre acești factori poate deveni
primordial într -o anumită perioadă pent ru un anumit teritoriu. În timp putem asista la o schimbare a
importanței rolului lor pentru același teritoriu în funcție de alte criterii. În cele mai multe cazuri, acești
factori acționează în strânsă inderdepentență asociindu -se în atragerea turiștilor potențiali.
1.6.1. Clasificare
Creșterea spectaculoasă a circulației turistice, diversitatea implicațiilor sale, evidențiază evoluția
turismului sub incidența unui complex de factori. Cunoașterea acestor factori care determină și
favorizează turismul este tot ma i necesară în condițiile economiei concurențiale, în planificarea
dezvoltării turistice zonale sau naționale, în promovarea produselor turistice, în cercetarea de marketing.
Acești factori sunt diferiți și participă în proporții diferite la determinarea f enomenului turistic, și de aceea
este dificilă stabilirea și cuantificarea influenței fiecăruia.
În teoria turistică există numeroase criterii de clasificare a acestor factori, și anume:
a. după natura social -economică avem factori:
• economici: nivel de de zvoltare economică, veniturile populației, prețurile și tarifele, ofertă
turistică
• tehnici: infrastructura generală și turistică
• sociali: timpul liber, urbanizarea, șomajul
• demografici: populația în dinamică, structură și durată de viață
• psihologic i: nivelul de instruire, dorința de cunoaștere, motivația
• organizatorici și politici: formalitățile vamale, facilități în turismul organizat, regimul vizelor,
diversitatea aranjamentelor, acorduri între state cu privire la libera trecere a turiștilor

b. după durată acțiunii lor în timp, factorii pot fi:
• permanenți: creșterea timpului liber, creșterea veniturilor, diversificarea ofertei turistice,
perfecționarea sistemului de protecție socială, îmbunătățirea raportului calitate -preț, modernizarea
infrast ructurii și a bazei tehnico -materiale
• conjuncturali: crize economice, calamități naturale, condiții meteo precare, confruntări armate

c. după importanța lor în determinarea fenomenului turistic, factorii pot fi clasificați în:
• primari: ofertă, veniturile , timpul liber, migrația populației
• secundari: cooperarea internațională, facilități de viză, varietatea serviciilor suplimentare.

d. după influența asupra lațurilor corelative ale pieței, avem:
• factorii cererii: urbanizarea, veniturile, timpul liber, un defined populației
• factorii ofertei: diversitatea și calitatea serviciilor, prețurile, calitatea personalului, diversificarea
agrementului, dotarea bazei tehnico -materiale.

e. după gradul de atractivitate, există:
• factori de atracție: peisaje inedi te, factori naturali de cură, ospitalitatea, atracții antropice,
manifestări cultural -artistice și sportive de amploare.
• factori relativi restrictivi: artere rutiere aglomerate, zone poluate.

1.6.2. Factori reprezentativi
– cu influență decisivă în evoluția de ansamblu a turismului:

• veniturile populației constituie suportul material al turismului
• prețurile și tarifele reprezintă un factor de stimulare al dezvoltării turismului
• oferta turistică reprezentată prin sursele turistice și echipamente care acțion ează pozitiv asupra
fenomenului turistic
• progresul tehnic în domeniul transporturilor are consecințe asupra creșterii gradului de
mobilitate al populației
• creșterea demografică, mutațiile în structura populației influențează circulația turistică
• proc esul de urbanizare determină schimbări la nivelul nevoilor populației influențând și
circulația turistică
• timpul liber este un alt factor determinant în turism; se apreciază că turismului îi este alocat 30%
din totalul timpului liber al populației
1.7. Efecte le turismului asupra economiei
Conform studiilor realizate de Organizația Mondială a Turismului, efectele turismului pot fi grupate
în trei categorii:
 efecte asupra strategiei globale de dezvoltare a unei țări (zone) sau efecte globale
 efecte parțiale asup ra economiei naționale, respectiv asupra agentilor, sectoarelor, variabilelor și
macrodimensiunilor fundamentale ale economiei
 efecte externe, în domeniul socio -cultural, fizic și cel al resurselor umane, cu rezultate economice
indirecte
Impactul turismulu i asupra economiilor următoarelor țări :
SUA – Cele mai recente statistici publicate de Travel&Tourism Sattelite Accounting, indică faptul că
în anul 2007 americanii au cheltuit 870 miliarde de dolari pe servicii turistice (cazare, transport,
divertisment, mâncare, servicii financiare) și pentru bunuri achiziționate în scopuri turistice pe piața
internă și externă. Statele Unite devansează categoric, în clasamentul mondial cu privire la cheltuielile
pentru turism și călătorii, pe ocupantele locurilor al doi lea (Japonia) și al treilea (Germania). În ce
privește prognoza pentru 2017, SUA va cheltui pentru turism și calatorii 1440 miliarde de dolari.
Rezultatele bune înregistrate de industria turistică americană în 2007 se datorează și importanței
acordate de i nstitu țiile statului american promovării turismului prin nivelul cheltuielilor guvernamentale
făcute, de capitalul investit în infrastructura turistică și de încasările obținute din vânzarea bunurilor către
turiști (haine, combustibil, electronice, avioane , vapoare de croazieră) totalizând 1.690 miliarde de dolari
(adică aproape un sfert din totalul cheltuielilor pentru turism și călătorii făcute de țările primitoare de
turiști la nivel mondial în 2007). Importanța turismului în economia americană este ilus trată și de numărul
mare de angajați în turism și activitățile conexe (15 milioane) din totalul populației active (adica 10%).
Piața turistică americana este una dintre cele mai dinamice și mai imprevizibile, în același timp, 10%
din PIB fiind datorate i ndustriei turistice.
FRANȚA – Piața turistică franceză nu a putut evita consecințele evenimentelor internaționale: criza
Liban -Israel, atentatele teroriste, totul pe un fond de conjunctură economică deprimantă. Anul 2006 a
adus Franței locul întâi în clas amentul celor mai populare destinații turistice din lume, după ce nu mai
puțin de 78 de milioane de turiști au ales să viziteze țara, o cifră cu adevarat impresionantă chiar și pentru
specialiștii în domeniu (depășind chiar cei 60 de milioane de cetățeni a i țării). Dar și numărul celor care
lucrează într -un fel sau altul în industria turistică franceză, de la hoteluri la localuri, este impresionant,
aproximativ 3,4 milioane (13% din totalul populației angajate – depășind media UE), ceea ce
demonstrează impor tanța jucată de turism în economia franceză. Dar potrivit celor care au ajuns acolo
acest numar de angajați face ca și serviciile să fie de calitate. Și francezilor le place să călătorească și să

facă turism, fapt ilustrat de cele 11% din totalul consumul ui alocate cheltuielilor cu serviciile turistice și
bunurilor achiziționate în scopuri turistice.
SPANIA – este a doua cea mai populară țară din punct de vedere turistic din lume, după Franța , cu 60
de milioane de vizitatori pe an (în 2007), ceea ce a dus c a 20% din totalul încasărilor din export să fie
aduse de turiștii străini intrați, 18% din totalul PIB să fie încasate din turism și cu ajutorul celor 4
milioane de angajați în industria turistică și conexă acesteia. Pentru a susține aceste rezultate s -au investit
în infrastructură, echipamente moderne suma de 60 miliarde de dolari în 2007.
ITALIA – Regiunea Mediteranei este cea mai solicitată destinație turistică din lume. Se estimează că
numărul turiștilor care vor vizita zona mediteraneană va crește de l a 220 milioane la 350 milioane și asta
în mai puțin de 20 de ani (2020). Cele mai recente studii de piață au relevat că turistul italian preferă să -și
petreacă vacanțele în propria țară (peste 60% din populație), cererea în 2007 de turism și călătorii
totalizând 272 miliarde de dolari, poziționându -se după Germania și Franța. 116 miliarde de dolari au fost
cheltuiți în 2007 pe călătorii și turism în interes personal pentru vacanțe în străinătate, 33,6 miliarde de
dolari pentru călătorii de afaceri, ponderea turismului și călătoriilor pe economie în PIB fiind de 10%.
Punctele de inters ale italienilor în România sunt: orașele medievale/Transilvania, mănăstirile
pictate/aspectele culturale și religioase, Maramureșul, Bucureștiul, Delta Dunării și litoralul.
GERMANIA – În cadrul UE germanii sunt poporul care călătoresc cel mai mult: 80% dintre germani
au realizat cel puțin o călătorie (pentru cel puțin 4 nopți, luând în considerație și turismul intern) ceea ce
reprezintă circa 66 de milioane de turiști germani, în anul 2003. (sursa: Eurostat).
Cheltuielile turiștilor germani au crescut constant în anii ’90 și au scăzut neseminificativ în 2002 și
2003, iar în 2007 germanii vor investi 205 miliarde de dolari în turism și călătorii. Germanii au cheltuit 53
miliarde de dolari pentru călătorii de afaceri în 2007. Cei care cheltuiesc cel mai mult în vacanță sunt
cuplurile în care ambii parteneri lucr ează și care nu au copii, media UE de 11% la cheltuielile destinate
turismului și călătoriilor personale din totalul bugetului individual sau familial fiind aceeași și pentru
Germania în 2007. Turiștii germani sunt și cei mai cheltuitori din UE în ce prive sc serviciile și bunurile
turistice oferite de piața internă sau externă, cu 484 miliarde de dolari cheltuiți în 2007. Au și cel mai
mare număr de angajați în industria turistică în 2007 (4 milioane) din UE. Dar sunt cu mult sub media UE
(7,5%) la ponderea încasărilor din exportul turistic (4%) în totalul încasărilor din turism în 2007.
CHINA –China va deveni până în 2020 cea de -a patra mare sursă de turiști din lume. Tendința
generală de creștere a numărului de turiști chinezi este determinată de îmbunătă țirea standardului de viață
al acestora, îmbunătățire determinată de dezvoltarea economică și socială din ultimii ani.
În anul 2007 participarea la PIB a încasărilor din călătorii și turism pe economie este de 12%, în
măsura în care forța de muncă din eco nomie în ce privește industria turistică este de 72.5 milioane și
investițiile de capital în turism au crescut cu 16%. China e o țară cu potențial uriaș din punct de vedere al
exportului de turiști, în 2007 atingând doar 3% din totalul exportului chinez. D ar recenta înlesnire a
deplasărilor peste hotare a cetățenilor acestei țări va sta la baza creșterii impresionante a fluxului de turiști
și vizitatori dinspre China.
În urmă cu șapte ani turismul internațional le era interzis locuitorilor Chinei. Chinezii sunt foarte
interesați de destinații ce au fost recent deschise, ceea ce este și cazul Europei, al României în special.
CEHIA – Veniturile în valuta din turism, înregistrate în 2006 de Cehia, s -au ridicat la 4,09 miliarde
de euro, cu 2% mai mult decât în 2005, și au reprezentat o contribuție de 3,1% în PIB, informează Prague
Daily Monitor. În 2007 contribuția turismului și călătoriilor la PIB pe economie reprezintă 12,7%, iar pe
industrie 2%. Forța de muncă angrenată în turism pe economie este de 569.000 de persoane, adică 12%
din total populației active.
Mai mult de jumătate din cheltuielile cu turismul și călătoriile în interes personal ale turiștilor străini
intrați în Cehia în 2007 este alocată cheltuielilor cu masa și cazarea, un procent de 16% pentru transport și
12% pe activități de distracție și recreere. Turiștii care au vizitat Cehia pentru o zi au cheltuit mai mult
decât cei care au ramas cel puțin o noapte, iar dintre cei care au cheltuit cel mai mult germanii au fost
primii.
BULGARIA – Pentru englezi, Bulgaria nu este văzuta cu interes, pentru că e percepută ca o
destinație pentru litoral și locul unde pot să -și cumpere locuințe. Bulgaria excelează în 2007 (față de
media UE) cu 4.7% creștere a cererii pentru turism și călătorii ( în valori abso lute, 8 miliarde de dolari),

dar nu întrece lidera grupei, România cu 9.5%. În 2007, ponderea turismului și călătoriilor pe economia
bulgară este de 14.5% din PIB.

Bulgaria a devenit în ultimii doi ani o destinație favorită printre turiștii români. Dacă până acum
cererea era mare pentru oferta de pe litoral, din acest an stațiunile bulgărești de la Marea Neagră au
devenit o atracție și pentru cei care preferă turismul de weekend. Dacă în districtul Varna, în care se află
stațiuni precum Albena sau Nisipur ile de Aur erau de 370 de unități de cazare la sfârșitul lui 2005, și 696
la mijlocul lui 2006, investițiile de capital în turismul bulgar în 2007 au scăzut cu 4.3% atingând 12% din
totalul investițiilor de capital.
UNGARIA – Turismul reprezintă o activit ate care aduce în contul vecinilor noștri miliarde de euro
anual (cererea pentru călătorii și turism în 2007 este de 17 miliarde de dolari – cea mai mică din cele 10
țări analizate). O parte din acești bani vin chiar de la românii care preferă să -și petrea că vacantele in
hotelurile din Bulgaria sau Ungaria. Cele două țări ne concurează direct pe toate componentele activității
turistice. Astfel, în vreme ce punctele tari ale Ungariei în ceea ce privește piața românească sunt
Budapesta și stațiunile balneare, Bulgaria a acaparat deja o parte importantă pe segmentul de litoral și
acum promovează intens oferta de schi. Forța de muncă ocupată în turism pe economie este de 300.000 de
persoane, adică 7,8% din totalul populației ocupate în 2007.
ROMÂNIA – ocupă loc ul 2 după Emiratele Arabe Unite cu o creștere prognozată pentru 2007 de
19.9% la numărul de turiști sosiți (Visitor Exports), ceea ce oglindește dorința românilor de a dezvolta
acest sector economic. Vești bune vin și dinspre turismul de afaceri. Pe acest segment, România
beneficiază de o conjunctură favorabilă, oportunitate care nu ar trebui pierdută.
Pentru segmentul de turism de afaceri, Bucureștiul este principalul oraș pentru companii pe lista
preferințelor, la concurența cu zonele de interes turistic tradiționale din țară. Cererea în creștere nu este
însă de ajuns pentru a face din țara noastră o destinație emergentă, statut la care, potrivit studiilor
internaționale, au ajuns deja Croația, statele baltice, Panama, Republica Dominicană sau chiar orașe
precum Budapesta. României îi lipsește în primul rând infrastructura de transport de calitate și legături
aeriene suficiente ( 7% reprezintă investițiile de capital pentru turism și călătorii din totalul investițiilor de
capital în 2007).
Litoralul nostru suferă și mai mult, deoarece în Bulgaria pleacă turiștii dispuși la cheltuieli ceva mai
mari, în condițiile în care cele mai multe cereri sunt pentru hotelurile de patru și cinci stele, cu pachete
all-inclusive. Țara noastră stă mai bine decât vecinii noș tri la numărul unităților de cazare. Mai mult, și la
noi s -a investit în hoteluri sau pensiuni, cu o creștere de 9% în 2007 la investițiile de capital în domeniul
turistic (infrastructura, noi echipamente). Astfel, daca la sfârșitul anului trecut erau 2.60 6 unități de
cazare, în luna iunie a acestui an s -a ajuns la 3.138. În ceea ce privește numărul de turiști străini care au
înnoptat în aceste unități de cazare, stăm mult mai slab decât vecinii noștri. Avem în 2007 un număr de
575.000 de persoane ocupate î n turism și călătorii pe economie, mai mult decât vecinii noștri concurenți,
însă stăm mai prost la ponderea cheltuielilor pentru turism și călătorii în interes personal în totalul
consumului (3,8%), inclusiv la exportul din turism în total export (2.3%).
National Geographic Society a lansat în septembrie 2007 un ghid turistic pentru promovarea
României la nivel internațional, cu finanțare din partea Guvernului SUA, care a oferit 215.000 dolari
pentru realizarea acestui proiect. SUA a sprijinit turismul Rom âniei de mai mult de șapte ani prin proiecte
dezvoltate în regiunile importante ale țării precum Maramureș, Bucovina, Sibiu și altele. Ghidul are peste
250 de pagini și cuprinde descrieri ale principalelor destinații turistice ale României, având și inform ații
despre posibilitățile de cazare.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că, în contextul internațional actual, în
care concurența între piețele turistice este din ce în ce mai mare, iar tendința este de scădere a prețurilor,
Guver nul României ar trebui să acorde facilități fiscale industriei de profil. ANAT susține că trebuie
depuse eforturi financiare pentru ca produsul turistic să fie ieftin pe piața concurențială și că trebuie să se
stabilieasca o strategie de dezvoltare a turis mului pe termen lung, în prezent, neexistând cale de mijloc, ci
doar două opțiuni: a fi o destinație turistică sau a ieși de pe piață. A fost elaborat în acest sens Master
planul pentru turismul românesc de OMT care însă trebuie să fie aprobat de autorit ățile române.

2. Prezentarea situației turistice din Oradea
În anul 1658 a fost pentru prima dată consemnată forma denumirii românești Oradea, de
cărturarul Miron Costin. Până în 1918 Oradea a făcut parte din Imperiul Austro -Ungar, fiind
guvernată de către Budapesta. În prezent este un important centru istoric -cultural și primul centru al
umanismului din Transilvania.
Oradea este municipiul reședință de județ al Bihorului. Este amplasat între dealurile care
despart și unifică într -un armonios mod Câmpia Criș anei și terminațiile cu aspect deluros ale
Munților Apuseni.
Obiectivul acestui capitol este de a prezenta situația turistică a orașului, mai exact numărul
turiștilor, creșterea acestuia datorită dezvoltării continue și statistici despre factorii turismulu i cum
ar fi: buget, oferta și cererea turistică, evoluția numerică a populației, cultură, educație și așa mai
departe.

2.1. Date specifice ale orașului
Amplasarea geografică face ca Oradea să fie un punct nodal foarte important în tu rismul regional
și internațional. Astfel, municipiul se găsește la numai 12 km de Băile Felix, cea mai mare stațiune
balneo -climaterică permanentă din România. În același timp, pe teritoriul județului Bihor se află și multe
alte obiective turistice atracti ve: stațiunea Stâna de Vale, formațiunile carstice din Munții
Apuseni, spectaculoasele văi ale râurilor ce străbat județul, obiceiurile și tradițiile de pe întreg cuprinsul
său, multitudinea de supraviețuiri arhitecturale țărănești, dar și alte atracții de factură naturală și antropică.
Potențialul turistic al Oradiei este dat nu numai de poziția sa generală, ci și de istoricul și arhitectura sa,
precum si de amplasamentul monumentelor sale în planul orașului. Impresia pe care o lasă celor care o
străbat, s impli turiști sau iubitori de arhitectură veche, este aceea de spectaculoasă rezervație de
arhitectură, de loc unde frumosul, vechi și mai nou, se îmbină într -un tot unitar, armonios, complex.
2.1.1. Amplasare geografică
Oradea, municipiul reședință de județ al B ihorului, este unul dintre importantele centre economice,
sociale și culturale din NV României, păstrându -și aceste caracteristici de -a lungul istoriei. Orașul este
amplasat între dealurile care despart și unifică într -un armonios mod Câmpia Crișanei și te rminațiile cu
aspect deluros ale Munților Apuseni.
Situat pe malurile râului Crișul Repede, râu care desparte orașul în aproape două jumătăți egale, el
este poarta de legătură cu lumea central -europeană și vest -europeană. În funcție de principalele puncte
cardinale, orașul se află în extremitatea nord -vestică a României, la intersecția paralelei de 47°03′
latitudine nordică cu meridianul de 21°55′ longitudine estică. Aflat la aproximativ 10 km de Borș, cel mai
mare punct de frontiera la granița de vest, mu nicipiul Oradea se află pe locul al zecelea ca mărime între
orașele României. Mai exact, el se întinde pe o suprafață de suprafață:11.556 ha. ceea ce îl plasează în
primele 10 orașe din punct de vedere al întinderii.

Orașul se află la o altitudine de 126 m deasupra nivelului mării, în zona de deschidere a văii
Crișului Repede spre arealul câmpiei joase, într -o zonă de contact între prelungirile Munților Apuseni
și extinsa Câmpie Banato -Crișană. Se afirmă ca zonă de trecere de l a relieful deluros (Dealurile
Vestice, Dealurile Oradiei și Dealurile Gepișului), către cel de câmpie panonică.

2.1.2. Istoricul orașului
Pe meleagurile Bihorului apariția omului poate fi datată cu aproximație la
sfârșitul paleoliticului mijlociu (circa 50 000 – 35 000 î. Hr.). Descoperirea în 1909 în perimetrul fostei
cărămidării Knapp (în apropiere de actuala stație de cale ferată Oradea Est) a unui depozit de oseminte
compus din 17 piese aparținând unor specii diverse de animale a întărit în mulți cercetători convingerea
că ele reprezintă resturi menajere datând din paleoliticul superior, confirmând astfel prezența atunci a
lui Homo sapiens pe actualul teritoriu al orașului Oradea. Chiar dacă pentru
epipaleolitic și mezolitic (circa 10 000 – 5 500 î. Hr.) nu ex istă încă descoperiri certe pe raza orașului, e
de presupus că nu a existat un hiatus între paleolitic și neolitic. Antichitatea: civilizația dacică din arealul
orădean s -a înscris în această perioadă prin caracteristicile sale în cadrul general al civiliz ației dacice de
pe întreaga sa extindere.
În Oradea așezări dacice au fost cercetate la Oradea -Salca II, pe Dealul Viilor, Oradea Sere, Ioșia,
Seleuș. Cucerirea romană din urma celor două războaie cu dacii nu a inclus si nord -vestul României și
deci nici regiunea Oradiei deși unii istorici au pretins la un moment dat acest lucru, identificând, în
paralel, Oradea cu ipoteticul oraș Ulpianum. Dacii liberi (adică acea parte a populației dacice care a rămas
în afara Imperiului Roman) de pe actualul teritoriu a l orașului sau din vecinătatea acestuia au continuat să
viețuiască în vechile lor așezări, foarte puține dintre cele de pe întregul curs inferior al Crișului Repede
dispărând la începutul secolului II d. Hr.
Descoperirile arheologice aparținând dacilor li beri din arealul orădean sunt relative puține, lucrul
explicându -se mai ales prin puținătatea săpăturilor arheologice efectuate în acest scop. Cele existente însă
demonstrează anumite influențe provenite atât din partea triburilor sarmatice din imediata ve cinătate cât și
influențe venite pe cale romană. S-a putut constata de asemenea și o intensă circulație a monedelor
imperiale romane ce acoperă din punct de vedre chronologic secolele II -III d. Hr. Cele care au circulat
în Oradea au fost mai cu seamă emise în timpul lui Traian (96 -117 d. Hr.), Hadrian (117 -138 d. Hr.) și
Antonius Pius (147 -161 d. Hr.). De altfel, pe toată perioada stăpânirii romane asupra Daciei relațiile
dintre dacii liberi și imperiali au fost pașnice, desfășurându -se cel mai adesea pe pl an economic. După
retragerea aureliană și părăsirea de către Imperiu a Daciei (271 d. Hr.) circulația monetară a început să
scadă, fără însă a dispărea complet.
Evul mediu: cele mai consistente informații în legătură cu istoria orașului și a Bihorului în a ceastă
perioadă provin din Cronica lui Anonymus, Cronica lui Simon de Keza, Registrul de la Oradea, Carmen
Miserabile și Statutele Capitlului din Oradea. Potrivit unei alte surse mai târzii, Cronica pictată de la
Viena (redactată în a doua parte a secolulu i al XIV -lea) regele Ladislau I cel Sfânt (1077 -1095) „a găsit în
parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într -o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât
să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l -a numit Varad”.
Prima atestare documentară a urbei a fost consemnată în anul 1113 într -o diplomă a abației
benedictine din Zobor. Contextul în care este menționat întâia oară toponimul Oradea (Varadinum) a fost
pricinuit de incursiunile repetate și distrugătoare ale pri nțului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al
împăratului german Henric al IV -lea, asupra unui număr însemnat din așezările de pe Valea Vahului și a
Nitrei (din Slovacia de azi).
Oradea a fost rezultatul unei evoluții ce s -a întins pe o perioadă de mai multe secole ce a culminat
cu unirea într -un singur nucleu, la jumătatea veacului al XIX-lea, a tuturor așezărilor ce au luat naștere în
jurul cetății (Olosig, Orașul Nou, Subcetate și Velența). Dezvoltarea s -a a avut mult de profitat de pe
urma constr uirii acelei mănăstiri care ulterior va deveni sediu al capitlului (colegiului) compus din 24
de canonici. Același rege Ladislau va întemeia aici o episcopie, iar la o distanță de peste un secol de
la moartea sa (survenită la 25 iulie 1095) va fi înmormânt at în mănăstirea ridicată din porunca lui la
Oradea (undeva în jurul anului 1134). Sanctificarea sa la 27 iunie 1192 a marcat o ascensiune rapidă
pentru instituțiile ecleziastice existente în oraș, atrăgând după sine și o creștere a importanței sociale și
economice a așezărilor din jurul cetății ridicate în jurul mănăstirii.
Episcopia catolică orădeană a cunoscut automat o prosperitate deosebită, subordonând Capitlul.
Veniturile ei proveneau în cea mai mare parte din dijmă, din gestionarea minelor din zona Beiușului, din
repetatele donații etc. Un eveniment important pentru istoria urbei l -a constituit marea invazie mongolă
dintre anii 1241 -1242 când o parte din grosul marii armate de invadatori s -a îndreptat spre cetatea de la
Oradea pe care o va supune -o unui asediu, iar apoi cuceri și arde.

Evenimentul este destul de bine cunoscut datorită scrierii călugărului italian Rogerius, prezent atunci la
Oradea, autor, mai apoi, al scrierii Carmen Miserabile (Cântec de jale).
Începând cu sfârșitul secolului al XV -lea orașul va începe să primească din partea regalității mai
multe privilegii care se vor reflecta consistent în evoluția sa de ansamblu. Primul a fost cel pricinuit de
rapida incursiune otomană asupra orașului din 7 februarie 1474 când oștile lui Ali Ogl u Malcovici, begul
de Semendria, au atacat Oradea profitând de absența lui Matei Corvin din țară. Deoarece orașul a fost
distrus într -o proporție destul de mare, regele a hotărât să -l repopuleze și să -l readucă la starea de
normalitate cât mai grabnic, la 16 aprilie 1474 acordând cetățenilor din Olosig, Vadkert (Sfântul
Laurențiu) și Velența scutirea de plata tricesimei (taxă vamală luată după mărfurile introduse în târg) pe
tot teritoriul Ungariei și din toate categoriile de produse. Ulterior documentul va fi reîntărit de către regele
Ferdinand I de Habsburg la 18 mai 1553.
Dezvoltarea economică a orașului va fi însoțită, evident, de o înflorire a vieții culturale, resimțită mai
ales odată cu pătrunderea primilor germeni ai Umanismului și Renașterii aduși din Italia încă din timpul
lui Carol Robert de Anjou și Ludovic cel Mare. Renașterea de factură italiană a fost mult încurajată la
Oradea și de faptul că unii episcopi și înalți prelați ai bisericii catolice erau originari din peninsula italică.
Dintre ace știa se va remarca mai cu seamă Andrea Scolari (1409 -1426) considerat a fi „o perfectă
încarnare a spiritului renascentist”.
În timpul episcopatului său a atras la curte un mare număr de artiști italieni, a zidit capele, a ridicat
altare, a construit un s pațiu pentru înființarea unei biblioteci etc. Bogata sa activitate va fi continuată cu
succes de urmașii imediați între care se va remarca Ioan Vitez de Zredna „cea mai impresionantă
personalitate a Renașterii din Europa centrală”, între altele îndrumător ai primilor pași ai lui Matei
Corvin. A beneficiat de prietenia marelui umanist Enea Silvio Piccolomini (1405 -1464) ajuns papă sub
numele de Pius al II -lea; dincolo de prestigiul cultural, Oradea devine atunci și un important centru
științific, lucru doved it, de pildă, de ridicarea aici de către celebrul astronom Georg Puerbach (1423 -1461)
a unui observator astronomic și de punerea meridianului zero în urbea de pe malurile Crișului Repede pe
baza căruia va calcula apoi momentul aparițiilor eclipselor solare și lunare (înscrise în așa numitele
„tabele orădene” tabulas varadienses). Un ultim mare episcop orădean, înainte de triumful Reformei,
a fost Giorgio Martinuzzi (1534 -1551). Sârb după tată și italian după mamă, acesta a fost un mare
admirator al arhitect urii Renașterii, o fire deosebit de energică și, totodată, controversată, Dispariția sa în
1551 a coincis cu sfârșitul perioadei de prosperitate pe care Oradea a cunoscut -o încă din a doua parte a
veacului al XIV -lea.
La începutul secolului al XVI -lea is toria Oradiei a fost marcată de un eveniment ce a avut loc în
centrul Europei, respectiv bătălia de la Mohacs din 1526 în urma căreia trupele turcești au reușit să obțină
o victorie zdrobitoare asupra oștilor aparținând regatului maghiar (însuși regele Lud ovic al II -lea va cădea
pe câmpul de luptă). Prin înfrângerea de la Mohacs centrul continentului devenea tot mai mult obiect de
dispută între Austria și Turcia, prilej cu care voievodatul Transilvaniei și -a intensificat tendințele de
independență. La 1526 Ferdinand de Habsburg care s -a încoronat ca rege al Ungariei la numit ca episcop
al Oradiei pe Ladislau de Macedonia. Acesta nu și -a putut ocupa însă funcția deoarece orașul era în
mâinile lui Ioan Zapolya, concurentul lui Ferdinand. Abia în 1528 orașul a fost cucerit de imperiali, dar
cetatea nu s -a predat. După un deceniu de dispute, la 24 februarie 1538, s -a semnat la Oradea pacea dintre
Ferdinand și Zapolya, mediată de către Gheorghe Martinuzzi. Potrivit ei lui Zapolya i se asigura pe viață
titlul de re ge al Ungariei, Croației și Dalmației, urmând ca după moartea acestuia amintitele provincii să
treacă în posesia lui Ferdinand. Moartea neașteptat de rapidă a lui Zapolya, în 1540, a redeschis lupta
pentru coroană. Pentru că urmașul lui Zapolya, Ioan Sigis mund, era minor, s -a constituit o regență
compusă din regina Isabella și trei consilieri între care și Martinuzzi.
Deoarece după 1541 voievodatul Transilvaniei s -a constituit în principat independent, Oradea și
Bihorul, la fel ca și comitatele vestice, au fost chemate să opteze pentru ralierea la Ungaria habsburgică a
lui Ferdinand sau la noul principat. Dacă inițial, în 1542, în dieta parțială de la Oradea acestea și -au
declarat atașamentul față de habsburgi, în cele din urmă, după mai multe tergiversări, acestea vor decide
în final, în 1544, alipirea la Transilvania.
Epoca modernă: operațiunile militare dintre anii 1691 -1692 au supus orașul și localitățile învecinate
unui serios efort, provocându -le daune majore pe care noua administrație austriacă se va grăbi să le
repare. Alături de reîntărirea acelor părți a cetății care avuseseră de suferit s -a trecut și la recensarea
imobilelor care mai stăteau încă în picioare (în Olosig au fost numărate 114 case din care mai puteau fi
locuite doar 21, iar în Oradea și Velența nu a mai fost găsită nicio clădire întreagă).

Viața locuitorilor a fost iar grav afectată cu prilejul mișcării antihabsburgice dintre 1703 -1711
condusă de Francisc Rákóczi al II -lea. Localitățile din jurul cetății au devenit câmpuri de bătălie între
garnizoana imperială din cetate și trupele de răsculați, iar cetatea a fost supusă unui lung asediu.
Semnarea păcii de la Satu Mare în 1711 avea să aducă și recunoașterea de către imperiali a meritelor
orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale. Astfel, la 27 noiembrie 1712 Carol al VI -lea a semnat un
decret imperial prin care orădenilor le -au fost recunoscute privilegiile anterior acordate lor, dându -li-se în
plus și dreptul de a folosi sigiliul și stema orașului.
Încetarea confruntărilor armat e a dus la o dezvoltare susținută a vieții economice a orașului, dominată
aproape în egală măsură de activități agricole și neagricole. De altfel, într-un mercurial din 1722 întocmit
de consiliul local orădean au fost identificate nu mai puțin de 15 catego rii de meșteșugari: măcelari,
cizmari, sumănari, croitori de târg, croitori micști, cojocari, curelari, săpunari, năsturari, funari, lăcătuși,
rotari, tâmplari, orfevrari și dogari.
Și din punct de vedere cultural au fost consemnate o serie de progrese obs ervabile mai cu seamă în a
doua parte a secolului al XVIII -lea și în prima a celui următor. Mare parte din ele s -au datorat
reprezentanților bisericii, între cele mai reprezentative personalități ale acestei perioade remarcându -se
episcopii Ignatie Daraban t și Samuil Vulcan. În lupta pentru drepturi politice și naționale pentru populația
românească din cuprinsul Transilvaniei, alături de alți fruntași români se va remarca și episcopul
Ignatie Darabant, considerat de mulți cercetători drept unul dintre autor ii documentului Supplex Libellus
Valachorum înaintat împăratului Leopold al II -lea în martie 1791. Din culise, va participa și la întocmirea
și înaintarea celui de -al doilea Supplex, datat în 30 martie 1792. Ideile Iluminismului vor îmbrăca în
urbea de pe malurile Crișului Repede forma unei constante preocupări pentru organizarea unei rețele
școlare cât mai vaste și a tipăririi unui număr cât mai mare de cărți necesare școlilor sau prin care se
urmărea publicarea unor lucrări științifice de trebuință genera lă.
În consonanță cu această stare de fapt, în penultimul deceniu al secolului al XVIII -lea la Oradea a
apărut pentru întâia oară și o instituție școlară de grad superior, respectiv Academia regală, înființată în
urma propunerii din 25 decembrie 1776 a di rtectorului circumscripției școlare orădene, contele Károlyi
Antal. Debutul propriu -zis al cursurilor va fi consemnat la 1 noiembrie 1780 cu un an de filosofie,
întregit, în 1788, cu studii de drept.
Personalitatea care a impus liniile de dezvoltare ale vi eții spirituale orădene la începutul secolului al
XIX-lea a fost episcopul greco -catolic Samuil Vulcan (1806 -1839). Acesta a fost un energic continuator
al programului de înființare de noi școli și de tipărire a unui mare număr de cărți românești la Tipogr afia
din Buda, ocupându -se în paralel de punera bazelor unei biblioteci care să adune un număr cât mai vast de
lucrări. A fost, de asemenea, un fidel colaborator cu alte personalități de seama ale
Iluminismului românesc din vremea sa, printre colaboratorii săi numărându -se Ioan Corneli,
Gheorghe Șincai sau Petru Maior (opera istorică a acestuia va fi tipărită cu ajutorul înaltului
prelat orădean). La jumătatea seolului al XIX -lea are loc și unificarea celor 4 orășele din jurul
cetății (Oradea -Olosig, Oradea -Orașul Nou, Oradea -Subcetate și Oradea -Velența cu o populație totală în
16 849) sub o singură administrație.
Nu există un act oficl în acest sens, dar la 4 noiembrie autoritățile habsburgice l -au numit ca primar
singur pe Bölönyi Menyhért. Acesta va reor ganiza administrația orașului, instituind în acest scop mai
multe noi instituții. Nemulțumiți de prestația sa austriecii îl vor schimba la 25 iunie 1851 cu Csorba János,
recunoscut pentru loialitatea sa față de curtea imperială și pentru energia sa pentru rezolvarea problemelor
orașului. În a doua jumătate a secolului Oradea va cunoaște o dezvoltare industrială susținută. Sursele de
venit ale orașului proveneau din chiriile localurilor și a caselor proprii, din impozitele percepute
intreprinderilor mari și mijlocii, precum și din vămi. Acestea din urmă erau în 1899 în număr de 4: vama
de pietruire, vama târgului, vama podului și vama plutelor ce coborau pe Criș. Din punct de vedere
demografic populația orașului a crescut de -a lungul secolului al XIX-lea de l a 4 700 locuitori în 1814, la
15 727 în 1823, 28 698 în 1870, 31 324 în 1880 și 40 750 în 1890. Creșterea a continuat și în secolul
următor, în 1910 numărul acestora fiind de 64 169, iar în 1914 de 69 949.
Din punct de vedere politic, orașului Oradea îi re vine un loc important în desfășurarea evenimentelor
de la sfârșitul Primului Război Mondial, circumscrise anilor 1918 -1919. La 12 octombrie 1918 s -a
redactat în casa avocatului dr. Aurel Lazăr Declarația de independență a românilor din Transilvania,
Banat, Crișana și Maramureș , act fundamental pentru declanșarea procesului de consacrare, la 1
Decembrie 1918, a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

La 7 decembrie 1918, comuniștii orădeni au organizat simultan în sala mare a primăriei și la teatru un
miting împotriva deciziei de la Alba Iulia la care au participat mulți soldați demobilizați ținuți în oraș pe
cheltuiala primăriei. Au fost puse la punct chiar mai multe măsuri menite a împiedica pătrunderea armatei
române în oraș, dar vizita scurtă a generalului Henri Mathias Berhelot din duminica zilei de 29 decembrie
a ridicat mult moralul soldaților români. Proclamarea în martie 1919 a Republicii Ungare a Sfaturilor și a
„dictaturii proletare” a instituit în oraș o stare de tens iune și teroare. Toate elementele care periclitau
obiectivele guvernului au fost internate, au fost luate o serie întreagă de măsuri restrictive, s -a decretat
obligația la muncă a tuturor cetățenilor orașului.
Deoarece situația din oraș devenise critică, ca urmare a confruntărilor dintre „roșii” (comuniști) și
„albi” (anticomuniști) la 19 spre 20 aprilie 1919 noua conducere a orașului în frunte cu primarul Rimler
Károly a apelat la comandamentul român al Diviziei 6 de la Tileagd solicitându -i să intre în o raș și
să instaureze pacea. În dimineața primei zile de Paști, la 20 aprilie, fruntașii orașului au ieșit în
întâmpinarea comandanților armatei române.
Generalul Traian Moșoiu, însoțit de generalii săi superiori au intrat apoi, în jurul orei 14, în clădire a
primăriei, procedând astfel la preluarea oficială a conducerii urbei. Întrunit a doua zi după intrarea
trupelor române în Oradea și pentru prima dată în condiții de legalitate și siguranță, Consiliul Național
Român din Oradea a trecut la luarea unor măsu ri de strictă necesitate pentru oraș, menite a asigura
continuitatea vieții sociale, ordinea și aprovizionarea cu cele necesare traiului cotidian. Administrația
românească s -a introdus în oraș începând cu 20 aprilie 1919, un rol important revenind în acest sens lui
Aurel Lazăr, șef al resortului Justiție în Consiliul Dirigent de la Sibiu. Pentru Oradea, acest moment a
marcat debutul unei noi perioade în istoria sa, perioada integrării, sub toate aspectele, în structurile
Statului Român.
Prin decretul regal nr. 2465 din 25 septembrie 1925, Oradea a fost declarat municipiu, iar în 1930
Comisia Consultativă de Heraldică a stabilit stema municipiului Oradea, cu următoarea înfățișare: pe un
scut albastru cu o cruce latină argintie ținută în stânga de un arhanghe l înaripat, nimbat cu aur, iar în
dreapta de un leu auriu, încoronat, ridicat în două labe, cu coada bifurcată și limba roșie.Scutul este
timbrat de o coroană murală cu șapte turnuri.
În toată perioada interbelică autoritatea administrativă cea mai înaltă a orașului a fost primarul,
ajutat de un ajutor de primar. Hotărârile luate pe seamaurbei erau discutate și luate de către un organ
deliberativ numit Consiliul Interimar din cadrul căruia era desemnată Delegația permanentă. Secretariatul
general al primăr iei avea în subordine sa mai multe servicii: serviciul administrativ, cel financiar,
economic, cel al chestiunilor culturale, de instrucțiune publică și ocrotiri sociale, poliția comunală
și autoritatea industrială, precum și contenciosul.
În ce privește structura populației pe naționalități, conform recensământului din 1930 populația
română ajunsese la un procentaj de 27,7%, cea maghiară la 51%, iar cea evreiască la 17,7%. Alte
naționalități, dar slab cotate, erau cea germană, romă, ruteană, ucraineană et c.
Declanșarea celui de -al doilea război mondial va aduce Oradiei grave prejudicii pe care populația le
va resimți deosebit de acut. Încă de la integrarea Transilvaniei în cadrul administrației române partea
maghiară a declanșat o campanie de combatere și înlăturare a hotărârilor de la Trianon. Cu timpul s -a
trecut chiar la acțiuni subversive concrete, la Oradea fiind descoperiți membri ai organizației Rongyos
Gárda (Garda Zdrențăroasă), iar în primăvara anului 1939 în apropierea frontierei cu România au
fost organizate secții locale ale grupării Önvédelmi Szervezet (Organizația de Autoapărare) ale căror
obiective pe teritoriul românesc erau atacarea în caz de nevoie a trupelor regulate, organizarea de atentate
împotriva personalităților marcante, organizare a de formațiuni paramilitare și de spionaj.
Intensificarea presiunilor diplomatice ale Ungariei (sprijinită de Germania hitleristă și de Italia
fascistă) la adresa României în vara anului 1940 și eșecul discuțiilor bilaterale de la Turnu Severin au
obligat partea română să accepte la 30 august dictatul de la Viena pe baza căruia Ungariei îi era cedată
partea de nord -vest a Transilvaniei, cuprinzând un teritoriu de 42.2432 cu mai multe orașe, inclusiv
Oradea. Populația a primit știrea la orele 16 ale aceleia și zile prin intermediul radioului, vestea stârnind
euforie în rândul maghiarilor și disperare în cazul românilor. În ziua următoare, Soós István, în calitate
de deputat în Parlamentul României a luat legătura cu primarul orașului, Augustin Chirilă, și cu prefectul
Vasile Todoruț. Toți trei au convenit că în noile condiții vitală e păstrarea liniștii și ordinii în oraș. La 1
septembrie a avut loc o mare demonstrație antirevizionistă care s -a îndreptat spre piață, iar apoi spre
sediul Consulatului German de la Oradea unde a devenit violentă, fiind împrăștiată de intervenția în forță
a poliției.

Evenimentele din cursul verii anului 1944 au creat României condiții favorabile întoarcerii armelor
împotriva Germaniei și eliberării nord-vestului Transilvanie i. La scurt timp după aflarea noii turnuri pe
care evenimentele din România o luaseră după 23 august, guvernul maghiar a luat măsuri excepționale
pentru nord -vestul Transilvaniei: zona a fost declarată teritoriu de război, au fost interzise orice
demonstra ții, adunări publice etc. La sfârșitul lunii septembrie trupele române și sovietice au ajuns în
apropiere de Oradea. Înaintând dinspre Beiuș, Divizia Tudor Vladimirescu a trecut prin Hidișel și Băile
Felix ajungând la data de 27 septembrie la porțile orașu lui.
Cu două zile mai devreme, conștiente de iminența unui atac româno -sovietic autoritățile maghiare
au evacuat primăria și s -au refugiat din oraș. Eliberarea propriu -zisă a orașului a fost pregătită însă de
luptele grele care s -au dat la sud de oraș în primele zile ale unii octombrie în zona localităților Păușa, Leș,
Nojorid, Sânicolau Român, Berechiu și Roit. Atacul decisiv asupra asupra Oradiei a avut loc la 12
octombrie. Au participat Divizia Tudor Vladimirescu, Divizia 3 Munte, Divizia 337 sovietică și unitățile
de tancuri și cavalerie ale generalului Pliev. La 11 martie 1944 în întrega Transilvanie de nord -vest s -a
instaurat administrația militară sovietică, iar la 9 martie 1945, după instaurarea guvernului Groza, a fost
restabilită administrația rom ână, inaugurându -se astfel, din păcate, epoca comunismului stalinist. În
administrație au fost numiți comuniști, în timp ce reprezentanții partidelor istorice au fost marginalizați,
au fost făcute numeroase arestări, reprezentanții bisericilor au fost prig oniți etc.
Între realizările perioadei comuniste trebuiesc amintite deschiderea șantierului de construcție a uzinei
Alumina, deschiderea a numeroase intreprinderi de industrie ușoară (Solidaritatea, Arta, Crișul, Crișana),
punerea în funcțiune a Intreprin derilor Agricole de Stat Sere și Avicola, construirea a numeroase blocuri,
spitale etc. Din păcate politica de industrializare forțată a avut și multiple efecte negative, conducând în
cele din urmă la o adevărată criză economică – cu implicații profunde în toate sectoarele vieții publice –
lipsurile și privațiunile de tot felul îngreunând viața locuitorilor care în decembrie 1989 și -au manifestat
nemulțumirea prin ample proteste îndreptate împotriva regimului comunist. S-a constituit atunci
organizația muni cipală a Frontului Salvării Naționale care a preluat conducerea orașului.
2.1.3. Demografie
Date oficiale cu privire la populația orașului există doar începând cu secolul XVIII. Înainte de această
perioadă există doar estimări vagi. Din punct de vedere demografic , Oradea s-a dezvoltat cel mai mult în
secolul XX, populația orașului crescând de peste patru ori, în decursul a cca. 100 ani.

Populația municipiului Oradea (după domiciliu), în 2014, totaliza 223.718 persoane, reprezentând
81,38% din volumul demografic al Zonei Metropolitane Oradea și 35,97% din populația de la nivel
județean. În anul 2014, populația din municipiul Oradea a scăzut cu 0,14% față de anul 2013. În perioada
1990 -2010 rata medie anuală de creștere a populației din municipiul Oradea a fost de -0,55%, iar în 2011 –
2014 rata anuală de scădere a fost de 0,70%.

În ceea ce privește distribuția pe sexe a populației stabile, în 2014, populația de sex feminin
reprezenta 52,69%, iar cea de sex masculin 47,30%. Ușorul dezechil ibru este evidențiat și prin calcularea
raportului de masculinitate, în anul 2010 la 100 depersoane de sex feminin revenind 88,7 persoane de sex
masculin, iar în 2013 la 100 persoane de sex feminin revenind 89,84 persoane de sex masculin.
Municipiul Oradea prezintă cea mai ridicată densitate a populației din Zona Metropolitană Oradea, la
1 km2 revenind 1747,86 persoane. Raportat la densitatea populației de la nivel zonal (338,86
locuitori/km2 ), valoarea existentă în Oradea este de circa 5 ori mai ridicată. În ceea ce privește densitatea
urbană, pe un km2 de teren intravilan revin 2.618,05 persoane.
2.1.4. Administrație
Bolojan Ilie Gavril a fost ales în funcția de primar în 1 iunie 2008, cu 50,3% din voturi, reales în 10
iunie 2012, cu 66,02% din voturi și a obțin ut al treilea mandat la alegerile locale din 5 iunie 2016, cu
70,95% din voturi. Primarul este șeful administrației publice locale și răspunde în fața consiliului de buna
funcționare a acesteia. Reprezintă orașul în relațiile cu persoanele fizice sau jurid ice din țară și din
străinătate, precum și în justiție. Îndeplinește funcția de ordonator principal de credite, emite avize,
acorduri și autorizații, exercitându -și atribuțiunile prin intermediul dispozițiilor.
În funcția de viceprimar sunt: Florin Birta c are are direcțiile următoare în subordine: Direcția
Tehnică, ASCO, Poliția Locală și CSM Oradea; și Mălan Mircea care se ocupă de Direcția Management
Proiecte cu Finanțare Internațională.
Palladi Dacian Salvator este administratorul public (city manager) c are participă și este consultat în
procesul de alocare a resurselor materiale, financiare, umane și informaționale, ca o condiție a exercitării
funcției în care a fost învestit și de realizare a programului și a indicatorilor de performanță prevăzuți în
contractul de management. Conform contractului de management, în prezent exercită atribuții aparținând
următoarelor direcții: Direcția Economică, Direcția Monitorizare Cheltuieli de Funcționare și Organizare
Evenimente, Serviciul Relații cu Publicul, Servici i Achiziții Publice și Compartimentul Management
Spitale.
Orașe înfrățite:
Debrecen, Ungaria
Givatayim, Israel
Coslada, Spania
Mantova, Italia
Ceyrat, Franța

Consiuliul Local Oradea are inițiativă și hotărăște în privivța problemelor de interes loca l. Membrii
Consiliului Local sunt organizați în comisii de specialitate. Pe postul de secretar se află Vila Ionel încă
din 2007. Acesta îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții:
a) avizează, pentru legalitate, dispozițiile primarului și ale președintelui consiliului județean,
hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului județean;
b) participă la ședințele consiliului local, respectiv ale consiliului județean;
c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relația dintr e consiliul local și primar,
respectiv consiliul județean și președintele acestuia, precum și între aceștia și prefect;
d) organizează arhiva și evidența statistică a hotărârilor consiliului local și a dispozițiilor primarului,
respectiv a hotărârilor cons iliului județean și a dispozițiilor președintelui consiliului județean;
e) asigură transparența și comunicarea către autoritățile, instituțiile publice și persoanele interesate a
actelor prevăzute la lit. a), în condițiile Legii nr. 544/2001 privind liberu l acces la informațiile de
interes public, cu modificările și completările ulterioare;

f) asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului județean, și efectuarea
lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmește pr ocesul -verbal al ședințelor consiliului
local, respectiv ale consiliului județean, și redactează hotărârile consiliului local, respectiv ale
consiliului județean;
g) pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului județean , și
comisiilor de specialitate ale acestuia;
h) alte atribuții prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul
județean sau de președintele consiliului județean, după caz.
Comisiile de specialitate sunt:
a) Comisia Buget
b) Comisia Învățământ
c) Comisia de Urbanism
d) Comisia Socială
e) Comisia Juridică
2.1.5. Cultură și educație
Instituții de învățământ
În plan local, educația se realizează atât în unități de stat, cât și în unități de învățământ privat.
Învățământul de stat se desfășoară într-un număr de 16 școli primare, 24 de licee și o universitate.
Învățământul preuniversitar orădean se bazează pe un singur liceu privat, iar cel universitar pe 3 unități:
Universitatea Agora, Universitatea Emanuel și Universitatea Creștină Partium. În în vățământul
preuniversitar orădean se educă aproximativ 35.000 elevi, iar în Universitatea Oradea sunt școlarizați
aproximativ 28.000 studenți.
Universitatea din Oradea funcționează cu 18 facultăți, acestea oferind pieței muncii personal
calificat în mai mu lte domenii de activitate. Cele 18 facultăți sunt: Facultatea de Arhitectură și
Construcții, Facultatea de Arte Vizuale, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Inginerie
Electrică și Tehnologia Informației, Facultatea de Energetică, Facultat ea de Inginerie Managerială și
Tehnologică, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații internaționale, Facultatea de Litere, Facultatea de
Medicină și Farmacie, Facultatea de Muzică, Facultatea de Protecția Mediului, Facultatea de
Științe, Facultatea de Ș tiințe Economice, Facultatea de Științe Juridice, Facultatea de Științe Politice și
Științele Comunicării, Facultatea de Științe Socio -Umane, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea
de Textile și Pielărie. Instituția de învățământ superior oferă specializări la învațământ universitar de
licență: 53 de domenii cu 124 specializări, specializări la învățământul postuniversitar
(fără doctorat): 121, domenii de doctorat (Inginerie electrică, Inginerie industrială,
Energetică, Economie, Medicină, Biol ogie, Istorie, Geografie, Filologie): 9
Centru de cercetare de interes internațional – Centrul Internațional de Instruire în Geotermalism
Centre de cercetare de interes național – Centru de Studii asupra Transformărilor Sociale și Centru
de Studii și Anal ize Teritoriale
Centre de cercetare instituționalizate de interes local – Centru de Cercetare în Sisteme Informatice
Distribuite, Centru de Cercetare și Inginerie Tehnologică în Conversia Energiei Electromagnetice, Centru
de Cercetări Interdisciplinare Edu cație – Cultură – Societate, Centru de Cercetare a Schimbărilor
Culturale Naționale în Contextul Globalizării, Centru de Cercetare în Tehnologia Informației, Electronică
și Automatică, Centru de Cercetare în Analiza Reală și Complexă, Centru de Cercetare
pentru Competitivitate și Dezvoltare Durabilă, Institutul de Istorie și Studii Euroregionale, Centru de
Cercetare Managementul Proceselor Energetice, Centru de Fizică a Materialelor, Centru de Cercetări,
Proiectări în Domeniul Energiilor nepoluante, Centru de Cercetare și Creație Artistică.

Școala de Arte „Francisc Hubic” reprezintă pentru orădeni instituție importantă de învățământ
artistic pentru tineret și adulți, în domeniile muzicii vocale și instrumentale, pentru muzică clasică,
populară și ușoară, pe ntru arte plastice și coregrafie(dans clasic și dans modern). Ea, prin activitățile
propuse, este cea mai importantă formatoare de educație și talente artistice din Oradea.
La nivel preșcolar și școlar educația pentru cultură și prin cultură a pierdut seri os ca și cuantum în
ultimul deceniu, cercurile literare, cele artistice, ansamblurile de dansuri moderne sau populare ale
școlilor aproape au dispărut. Această misiune educațională, în spiritul iubirii pentru artă și cultură, a fost
oarecum transferată spr e Palatul Copiilor , iar mai recent spre Orășelul Copiilor . Grație programelor
locale pentru cultură, tineret și învățământ, acest domeniu cu restrângerile și incoerențele de rigoare, a
avut la îndemână un sprijin financiar binevenit.
Instituții de cultură
Teatrul Regina Maria este o instituție de cultură cu o veche tradiție în care se susțin spectacole în
limbile română și respectiv maghiară. Spectacolele sunt asigurate de trupele profesioniste de teatru „Iosif
Vulcan” și „Szigligeti” (deservite de un numă r de 75 persoane, actori, regizori, scenografi). Spectacolele
se desfășoară atât în sala principală, care are 650 de locuri cât și în sala Studio, aflată în imediata
vecinătate a Teatrului și care are 50 de locuri.
Teatrul pentru copii și tineret „Arcadia” s-a născut la inițiativa unui grup format din entuziaști
iubitori și doritori ai teatrului de păpuși, într -una dintre cele mai vechi clădiri din Oradea, Hanul Arborele
Verde. În decursul anilor, Teatrul ARCADIA s -a afirmat datorită producțiilor sale ca f iind una dintre cele
mai de seama instituții de profil din România, aici desfășurându -și activitatea în timp mari creatori, artiști
ce au căpătat un renume internațional. Activitatea este desfășurată în două săli de spectacole, una de 201
de locuri (ce se poate extinde până la 250 locuri), iar cealaltă mai mică de 100 locuri.
Filarmonica din Oradea (Str. Moscovei nr.3) Funcționează actualmente cu cu trei secțiuni diferite.
Acestea sunt Orchestra simfonică, Ansamblul artistic profesionist „Crișana”, și resp ectiv Ansamblul de
dansuri populare maghiare ”NAGYVÁRAD”. Repertoriul orchestrei simfonice este bine reprezentat și
vast, cuprinzând lucrări aparținând compozitorilor preclasici, clasici și romantici, dar și capodoperele de
gen ale secolului 20, susținând 55 de spectacole pe an. Corul filarmonicii orădene este relativ tânăr însă a
căpătat o experiență serioasă în ultimul deceniu.
Ansamblul artistic profesionist „Crișana” are o tradiție de nu mai puțin de jumătate de secol. În
componența sa intră: soliști vocali, soliști instrumentiști, echipa de dansuri populare și orchestra.
Folclorul bihorean având o bună priză la publicul din țară și străinătate, dar și măiestria acestui ansamblu,
face ca el să susțină o intensă activitate artistică cu participări la n umeroase spectacole, emisiuni de
televiziune, festivaluri și turnee internaționale de folclor.
Ansamblul Artistic Folcloric Profesionist „Nagyvárad” . Acesta este recent înființat, în luna
februarie a anului 2002 datorită inițiativei și sprijinului aco rdat de către conducerea locală a minorității
maghiare, mai ales ca o necesitate a valorificării folclorului tradițional și nu numai. În prezent, din
componenta ansamblului fac parte trei soliști vocali, șase instrumentiști și șase perechi de dansatori.
Ansamblul Nagyvárad și -a făcut deja un nume, chiar și un renume, fiind a cincea formație profesionistă
maghiară din țară.
Biblioteca județeană „Gheorghe Șincai” . Este o bibliotecă publică de nivel județean, cu profil
tradițional enciclopedic în formarea co lecțiilor și ale bazelor sale de date, având un bogat fond de
patrimoniu și documentar, de peste o sută de mii de unități de evidență, din totalul colecțiilor, de
aproximativ 636 743 unități de inventar. Noul sediu (inaugurat în 25 octombrie 2007), o clădi re
impresionantă de 5.000 mp, este nou, frumos aranjat, bine aerisit, primitor, cu un spațiu generos, cu acces
la tehnologiile moderne (32 de locuri acces internet), pe scurt o instituție total adaptată mileniului III. Ea
este prezentă în viața locuitorilo r zonei prin cele cinci filiale (Ioșia, Decebal, Dacia, Medicină și Băile
Felix).

Revista de cultură Familia. Înființată de Iosif Vulcan în 1865, cu scopul de a răspândi cultura
română în Transilvania, revista Familia a găzduit în anul următor apariției de butul lui Mihai Eminescu, cu
poezia „De -aș avea”. A apărut la început la Pesta, iar apoi, începând cu anul 1880, la Oradea. Revista a
avut patru serii, cea de -a cincea datând din anul 1965 până în prezent.
Muzeul Țării Crișurilor. Este unul din marile com plexe muzeale ale României. Această unitate
cultural -științifică deține peste 300.000 de exponate vizibile și active, însă în „custodia” sa se găsesc peste
900.000 unități de evidență, care formează un patrimoniu cultural și intercultural de o valoare spir ituală și
materială inestimabilă. El funcționeză cu patru secții (științe naturale, istorie, etnografie, artă) și trei
filiale: Muzeul memorial „Iosif Vulcan”, Muzeul memorial „Ady Endre” și Casa memorială „Aurel
Lazăr”.
Muzeul memorial Iosif Vulcan. Muzeu l Memorial “Iosif Vulcan” funcționează în clădirea care a
găzduit, între anii 1896 -1906, locuința lui Iosif Vulcan și redacția revistei „Familia” (str. Iosif Vulcan nr.
16). Iosif Vulcan a înființat în 1865 revista Familia, cu scopul de a răspândi cultura română în
Transilvania. În revista Familia a debutat, în 1866, Mihai Eminescu.
Muzeul memorial Ady Endre este găzduit de clădirea fostei Cafenele „Müller” (Parcul Traian nr.1),
o clădire de patrimoniu care la cumpăna dintre secolele XIX și XX era foarte po pulară printre
intelighenția locală orădeană. Acest cochet local, cu terasă, a fost unul dintre locurile preferate de
tânărul poet Ady Endre, el găsind aici spațiu în care să poată crea.
Muzeul memorial Aurel Lazăr Inaugurat la 1 decembrie 2008, muzeul est e găzduit de clădirea ce a
servit ca reședință a familiei avocatului dr. Aurel Lazăr (str. Aurel Lazăr nr. 13), important om politic
român, militant pentru drepturile românilor din Transilvania. Aici, la 12 octombrie 1918, a fost redactat
textul "Declara ției de independență națională a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș”,
document de o importanță deosebită devenit, încă de la lansarea sa, manifestul -program al mișcării
politice de eliberare națională a românilor din Transilvania, mișc are ce a culminat cu dobândirea de către
aceștia, la 1 decembrie 1918, a deplinei neatârnări. Expoziția de bază reconstituie ambientul în care a
locuit familia lui Aurel Lazăr în prima jumătate a secolului al XX -lea.
2.2. Obiective turistice
Împrejurimile orașu lui Oradea cât și orașul în sine oferă posibilități de încântare și relaxare, iar turiștii
își pot începe periplul chiar din centrul orașului unde fiecare clădire își are propria istorie. În următoarele
rânduri voi enumera câteva din obiectivele turistice ale orașului.
Palatul Episcopal Romano -Catolic
Se află la doar cinci minute de gara Oradea, este cel mai grandios palat din oraș, având 100 de camere
și 282 de ferestre. Palatul Episcopal din imediata vecinătate a Bazilicii Romano -catolice, este proiectat în
stil baroc de cunoscutul arhitect austriac Franz Anton Hillebrant. Construcția durează între anii 1762, și
1777. Clădirea are planul în formă de U, delimitând și o curte interioară. Printre oaspeții palatului s -au
numărat și împărăteasa Maria Terezia și împăratul Josif II, ai Austriei. Palatul are și o capelă de o rară
frumusețe având tavanul și pereții împodobiți cu fresce. Anii 1948 -49, când comuniști greci au pierdut
lupta împotriva regelui, în jur de 1000 de copii ai partizanilor greci au fost salvaț i și cazați în palat.
Episcopia a trebuit să părăsească clădirea în patru ore, iar în următorii ani copiii au distrus tot interiorul
palatului. În 1963 episcopia neavând bani pentru renovare (moșiile fiind sechestrate), cedează orașului
dreptul de folosire asupra palatului, fără să renunțe la dreptul de proprietate. Astfel la 17 ianuarie 1971 în
palatul baroc se deschide Muzeul Țării Crișurilor.

În 1996 Biserica începe procedurile legale pentru recuperarea palatului. Sentința definitivă, în urma
căreia Bis erica catolică a primit înapoi și dreptul de folosire, a fost pronunțată în data de 9 iulie 2004, iar
Muzeul Tării Crișurilor rămâne chiriaș până la amenajarea unui spațiu adecvat. Episcopia a început
restaurarea sălilor eliberate de muzeu. După îndepărtar ea vopselei de pe pereți, au apărut splendidele
picturi originale ale palatului.

Primăria
Monumentalul edificiu a fost construit între anii 1902 și 1903, în locul clădirii vechi a Episcopiei
romano -catolice, după proiectul și sub îndrumarea directă a lui Rimanóczy Kálmán. Frontispiciul
neoclasic este deosebit de atrăgător, având la nivelul superior patru statui alegorice și emblema orașului.
Pe latura dinspre Criș se află turnul cu ceas, înalt de 50 m. Mecanismul ceasului, deși are 100 de ani, mai
funcțio nează și acum.

Casa Deutsch
Casa Deutsch a fost construită între anii 1906 și 1910, după proiectul lui Sztarill Ferenc. Întreaga
fațadă a clădirii cu două nivele este decorată cu motive populare, florale. Partea superioară a etajului se
termină în semicer curi, iar în mijloc există un timpan trilobat cu o fereastră în mijloc, în formă de inimă
rotunjită.

Palatul Episcopal Greco -Catolic
A avut o istorie zbuciumată. Noul palat Episcopal greco -catolic a fost construit în anul 1903, după
proiectul arhitectului Rimanóczy Kálmán junior într -un stil renascentist cu elemente de baroc și rococo.
În 1948 palatul episcopal a fost sechestrat și transformat în școală populară. Ulterior s -a instalat aici și
Biblioteca Județeană. Din 1989 Biserica greco -catolică a ieșit d in tăcere la lumină, și a început să lupte
pentru clădirile lor. Astfel și -a recăpătat și clădirea episcopală. În 2007 exteriorul clădirii a fost renovat,
dar lucrările interioare s -au terminat abia în 2009.

Casa Füchsl
A fost proiectată de cuplul de arhi tecți Komor Marcell și Jakab Dezső. Decorația principală o
constituie motivele florale, și ciorchinii de struguri. Din păcate parterul nu mai păstrează aspectul inițial,
doar poarta din fier forjat.

Muzeul Memorial Ady
Micul muzeu din parcul Traian a fost înființat în anul 1957 în fostul local Mülleráj. În fața muzeului
se află statuia lui Ady Endre. Pe acest postament înainte se afla statuia de bronz „Ridicarea în ceruri a
Mariei” care, la ora actuală se află în grădina bisericii romano -catolice din Olosi g.

Cetatea Oradea
În cele 9 secole de existență construcțiile care s -au înălțat pe această suprafață de 150.000 mp au avut
o istorie zbuciumată. Până în 1241 a fost o cetate cu val de pământ și palisadă de lemn, între anii 1247 –
1569 s -a înălțat o cetate c irculară de piatră. Cetatea Oradea, în felul în care se prezintă și astăzi –
pentagonală, cu bastioane pe colțuri și șanț cu apă – a fost înălțată între anii 1570 -1618 de arhitecți
italieni, rămânând cea mai bine păstrată cetate în stil renascentist italia n din Europa centrală. Între anii
1092 -1557 a servit ca reședință a Episcopiei romano -catolice de Oradea, perioadă în care cetatea a
devenit un important centru religios, și cultural.

În cetate funcționa o bibliotecă, un observator astronomic, o tiparniță și o școală. În biserica catolică,
și în cimitirul ei și -au găsit odihna veșnică nu mai puțin de șapte capete încoronate: Ladislau I (decedat la
25 iulie 1095 la Zvolen, adus la Oradea în perioada 1130 -1134), Andrei al II -lea (înmormântat în 1235 la
Orade a, dus ulterior la abația din Agria), Ștefan al II -lea, Ladislau al IV -lea Cumanul (asasinat în 1290 la
Cheresig), regina Beatrix (soția lui Carol Robert de Anjou, în 1319), regina Maria (soția lui Sigismund de
Luxemburg, în 1396) și regele -împărat Sigismu nd de Luxemburg (în 1437). Faptul că aceste personalități
au fost înmormântate în Oradea pare să confirme legenda, după care orașul ar fi fost întemeiat chiar de Sf.
Ladislau (Ladislau I).

Din anul 1557 rolul cetății devine strict militar, fiind asediată de: tătari (1241), turci (1474, 1598,
1658, 1660), răsculați transilvăneni (1290, 1514, 1664, 1703 -1710), oștile Principatului Transilvaniei
(1557, 1603) și de austrieci (1692). Cetatea fortificată așa cum se vede și astăzi nu a fost cucerită decât de
două ori. În toamna lui 1598, cetatea a fost asediată fără succes, timp de cinci săptămâni de oștile turcești.
Orădenii l -au avut de partea lor pe domnul Țării Românești, Mihai Viteazul, precum si ploile care au
inundat tabăra otomană și bolile care au decimat -o. Astăzi suntem martorii restaurării și revitalizării
cetății. Primele rezultate se văd deja, cele mai spectaculoase fiind frescele din sala de așteptare și din sala
de primire.

Teatrul de Stat
Construcția începe în 1899, după proiectul firmei vieneze F ellner și Helmer care a proiectat aproape
50 de teatre în Europa, printre care și cele din Timișoara Cluj și Iași. Antreprenorii Rimanóczy Kálmán
junior, Guttman József și Rendes Vilmos reușesc să termine clădirea într -un timp record, se deschide pe
data d e 15 octombrie 1900. Trupa lui Somogyi Károly pășește pentru prima dată pe scena teatrului. Pe
lângă deschiderea teatrului această zi a marcat și introducerea curentului electric în instituția care a
devenit astfel prima clădire electrificată din oraș. În fața teatrului, această perlă a eclecticismului orădean,
se ridică două statui alegorice.

Palatul Vulturul Negru
Palatul Vulturul Negru, hotelul de odinioară, a fost construit între anii 1907 -1909 pe amplasamentul
vechiului han Vulturul. Ansamblul dotat c u un pasaj acoperit cu sticlă, făcând legătura între trei străzi a
devenit cea mai importantă realizare a cuplului de arhitecți Komor Marcell și Jakab Dezső. Vitraliul cu
vulturul negru, emblema ansamblului, a fost executat în anul 1909 în atelierul orădea n Neumann K.

Sinagoga Neologică Zion
Istoria orașului Oradea este strâns legată de prezența comunității evreiești pe aceste meleaguri. Prin
activitatea lor s -au remarcat foarte mulți evrei arhitecți, medici, avocați, ingineri, farmaciști, jurnaliști.
Dintre aceștia putem să îi amintim pe dr. Schieff care aduce primul aparat Röntgen în Oradea, dr.Grosz
care deschide primul cabinet medical de prevenire a tuberculozei, Berkovits care realizează uzina de apă,
Sonnenfeld care pune bazele tipografiei și arhitecț i cu renume mondial: Komor, Jakab și frații Vágó.
În anul 1878 comunitatea evreiască construiește pe malul Crișului o sinagogă monumentală de 1000
locuri dominată de o cupolă centrală uriașă. Proiectul a fost realizat de Busch David în stil neomaoric și
executată de Rimanóczy Kálmán (tatăl). Fresca din sinagogă îi aparține pictorului din Kosice: Horovitz
Mór.
2.3. Strategia culturală
Țintele pe care cultura orădeană dorește să le atingă în următorii patru ani, pentru dezvoltarea sa
armonioasă și satisfacerea nev oilor culturale, sunt:
Obiectiv strategic I: Dezvoltarea dialogului și a cooperării locale prin realizarea unui parteneriat
constructiv între factorii de decizie politică, administrativă și operatorii culturali. Acest obiectiv vizează
realizarea unor meca nisme instituționale de parteneriat real între sectorul public și cel privat, ambele
responsabile pentru gestiunea patrimoniului cultural local, a vieții culturale și a turismului cultural local.
În egală măsură obiectivul vizează și dezvoltarea modalități le de participare a comunității la
implementarea strategiei culturale.
Obiectiv strategic II: Stimularea ofertanților culturali pentru păstrarea, dezvoltarea și promovarea
diversității culturale și artistice în municipiul Oradea Creșterea calității, diver sității, atractivității vieții
culturale, sprijinirea interculturalității prin cunoașterea și recunoașterea diferențelor culturale etnice,
precum și stimularea performanței în domeniul cultural local sunt vizate de acest obiectiv strategic.
Obiectiv strate gic III: Stimularea și creșterea participării comunității locale la viața culturală
orădeană. Obiectivul are în vedere creșterea interesului comunității pentru viața culturală locală, creșterea
informării cu privire la actul cultural local și îmbunătățirea accesibilității comunității la viața culturală.
Obiectiv strategic IV: Păstrarea identității culturale locale prin punerea în valoare a patrimoniului
cultural orădean. Acest obiectiv vizează revitalizarea, punerea în valoare și promovarea patrimoniului
cultural material și imaterial al muncipiului Oradea.
Obiectiv strategic V: Creșterea vizibilitatea culturii orădene în circuitul cultural național și
internațional. Obiectiv strategic ce se bazează pe o campanie susținută de promovare calitativă a vieții
culturale orădene prin metode publicitare, performante și participative, prin creearea unei identități
vizuale unice și prin încurajarea mobilității ofertanților culturali, astfel încât cultura orădeană să aibă
șansa afirmării pe plan național și internațio nal.

2.4. Tipurile de turism potențiale în Oradea
Se poate afirma faptul că cel mai vechi tip de turism practicat este cel balnear, având o tradiție de mai
multe secole la Băile Felix. În prezent se practică majoritatea tipurilor de turism existente, fapt ce
demonstrează de asemenea caracterul complex și complementar al orașului. Cele mai noi forme de turism
sunt turismul de afaceri sau turismul profesional, turismul de shopping (cumpărături) și turismul de
aventură sau al sporturilor extreme. Acestea din urmă pot fi nautice, terestre, sau aeriene, practicându -se
în diferite părți ale județului, mai ales în regiunea montană. Potențialul existent încă de departe nu este
valorificat, deoarece în sectorul bihorean al axei deocamdată nu există nici un parc de avent ură deși sunt
date toate circumstanțele necesare.
Îmbinarea între patrimoniul natural și o moștenire culturală importantă, respectiv diversitatea
geografică și etnografică oferă orașului Oradea oportunitatea de a valorifica o diversitate de atracții ce po t
fi dezvoltate drept produse turistice și pot poziționa orașul Oradea ca destinație turistică extrem de
importantă atât pentru România cât și pentru Europa.
2.5. Buget de turism și investiții
Bugetul local poate fi realizat și aprobat în Consiliul Local doar d upă ce a fost aprobat bugetul de stat,
precum și după parcurgerea unor etape. Astfel, la realizarea bugetului s -au avut în vedere, alături de
cadrul legal existent, atât previziunile privind evoluția cursurilor de schimb, a inflației, a dobânzilor și a
altor indicatori generali în anul 2017, cât și alte acte normative sau măsuri adoptate, cu impact asupra
fiscalității locale sau cheltuielilor publice (reorganizarea instituțională, eliminarea unor impozite și taxe
locale, reducerea subvențiilor, salarizarea funcționarilor publici, reglementări privind gestionarea
deșeurilor etc.).
Buget de peste 1 miliard de lei în 2017
Bugetul municipiului Oradea pentru anul 2017 prezintă o creștere cu 8% față de anul precedent. El
este în valoare de 1.027.574.340 lei, din care veniturile proprii sunt +4%, spitale +19%, excedent, IVG
+10%, impozite și taxe locale +2%, închirieri și concesiuni +21%. Structura veniturilor este alcătuită din
veniturile proprii ale municipiului – 30,06%, din veniturile proprii ale instituțiilor publice subordonate –
38 %, prelevări buget de stat – 25,6%, împrumuturi – 0,7%. Fondurile nerambursabile sunt
nesemnificative, de 0,4%, datorită faptului că în acest an întârzie foarte mult ghidurile necesare atragerii
acestor fonduri. Excedentul de buget este de 4,7%.
Cheltuielile operaționale prezintă o creștere de 1% față de anul trecut, deoarece s -a redus dependența
financiară a operatorilor de servicii publice (ADP, OTL, Termoficare Oradea) sau a spitalelor
manageriate de Primărie, care la rândul lor au realizat economii importante. Datoria publică la rândul ei
are o scădere semnificativă față de anul trecut, iar toate celelalte linii bugetare prezintă o creștere.
Buget record pentru investiții
Pentru investiții, Primăria Oradea alocă în acest an din s urse proprii un buget record, și anume suma
de 124.293.282 lei, iar cheltuielile finanțate din prelevările de la bugetul de stat se vor realiza în măsura
alocării fondurilor.
Primăria Oradea a alocat și în acest an sume importante în buget pentru continuar ea obiectivelor de
investiții începute. Astfel, sunt incluse în buget proiecte precum: amenajare acces la Complexul Wellness
Termal Nymphaea, amenajare trotuar strada Republicii (tronsonul dintre străzile Dunării și Brașovului),
drumuri interioare în Carti erul Europa, programul de reabilitare a fațadelor imobilelor din Centrul Istoric
(Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa, Palatul Apollo, Vulturul Negru, str. Republicii nr. 13, Casa
Poynar și altele), reabilitarea bretelei de legătură dintre Magistrala te rmică nr. 1 și Magistrala termică nr.
5 pe străzile Grădinarilor, Cardinal Iuliu Hossu, Seleușului, Războieni și Căprioarei. De asemenea, se va
continua plata tranșelor anuale aferente Parcării Tribunalului, Parcării la Spitalul de Copii, sistemul
informat ic integrat pentru citirea și managementul contoarelor de energie termică sau programul de
asfaltare a curților școlilor.

Investițiile noi pot fi împărțite în 4 direcții principale:
1. Pregătirea documentațiilor tehnice ale viitoarelor proiecte cu finanțar e nerambursabile – la
rândul lor structurate pe 5 direcții majore: unități școlare, unități sanitare, turism și recreere,
eficiență energetică, transport.
2. Obiective de investiții obligatorii pentru derularea viitoarelor proiecte cu finanțare
nerambursa bilă (reabilitarea și/sau extinderea rețelelor de apă, canalizare și termoficare, Pod
peste pârâul Peța între calea Armatei Române -str. Universității)
3. Dezvoltarea sectorului rezidențial (Sistematizarea utilităților în Cartierul Ceyrat – apă, canal,
termoficare, iluminat public, infrastructură rutieră)
4. Programul de reabilitare a fațadelor imobilelor
5. Alte obiective de investiții noi, precum reabilitarea străzii Alecsandri, relocarea Pieței Obor,
Parcul Sportiv Salca III, Pod peste râul Crișul Repede între str. Plevnei și str. Szigligeti Ede etc.
Planul de buget pentru anul 2018 este de 985.590.480 lei, cu o scădere procentuală de 6% față de
bugetul anului 2017, scădere datorată în principal faptului că salariile profesorilor nu se mai regăsesc în
buge t, deoarece nu se mai plătesc din bugetul orașului, dar și datorită reducerii impozitului pe venit de la
16% la 10%, care face ca bugetul local să piardă o sumă importantă de bani prin reducerea impozitului pe
salarii. Suma propusă pentru investiții în anu l 2018 este de aproximativ 204 milioane lei, din care 110
milioane lei sunt de la bugetul local.
Buget 2018

Obiective pentru anul 2018
– îmbunătățirea relației cu contribuabilii
– suplimentarea personalului din ghișee în anumi te intervale orare
– implementarea unui automat (ATM) de plăți easy/self -pay
– implementarea unui sistem de coduri de bare pe facturi și documente cu informații de plată
– promovarea mijloacelor de plată online (Campanie pentru plata online)
– acțiuni con centrate în cazul societăților aflate în insolvență și care dețin bunuri imobile
– verificări privind corecta declarare a categoriilor de teren

– semnarea unui nou contract cu BEI pentru 14 milioane euro
– selecția noilor membri ai Consiliilor de Admin istrație la Termoficare Oradea SA și monitorizarea
activității membrilor CA prin indicatori de performanță
– coordonarea activității ordonatorilor terțiari de credite
Primăria continuă investițiile și în anul 2018
În anul 2018, Primăria Oradea are în veder e continuarea următoarelor investiții: Restaurarea Casei
Darvas – La Roche, consolidarea și refacerea versantului în Grădina Publică Dealul Ciuperca, reabilitarea
sistemului de termoficare urbana – etapa II, amenajarea străzii Vasile Alecsandri, programul de reabilitare
a fațadelor imobilelor din Centrul Istoric (Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa, Palatul Apollo,
Vulturul Negru, str. Republicii nr. 13, Casa Poynar etc.), construirea podului peste râul Crișul Repede
între str. Plevnei și str. Szigliget i Ede, amenajarea Parcului Sportiv Salca III, reabilitarea străzii Barcăului
și realizarea girației str. Oneștilor, introducerea utilităților și construcție drumuri Cartierul Ceyrat, plata în
rate a sistemului informatic integrat pentru citirea și managem entul contoarelor de energie termică, plata
în rate a parcajelor supraetajate zona Tribunalului Bihor și decongestionarea traficului rutier în
euroregiunea Bihor – Hajdu -Bihar prin realizarea unui drum rapid de legătură.
Obiective de investiții în continua re

Sursele pentru investiții

2.6. Statistici
Conform Institutului Național de Statistică, anul trecut orașul a atras circa 223.000 de turiști, numărul
lor depășindu -l pentru prima oară pe cel al localnicilor, fiind cea mai a tractivă destinație din județ, urmată
de comuna Sînmartin cu 201.537 de persoane, în creștere cu 14,2% față de 2016. În ceea ce privește
înnoptările însă, rezultatele sunt mai slabe decât în 2016. În total, în județ s-au înregistrat 1.292.644 de
înnoptări, cu 5,6% mai puțin față de anul precedent. Tot o anomalie este și scăderea numărului de
vizitatori străini cu 7,1% față de anul precedent. Însă numărul înnoptărilor efectuate de turiștii străini în
județ, a rămas aproape același (134.770 în 2017 față de 135.458 în 2016), înregistrându -se o scădere de
doar 0,5%. Cu toate acestea județul Bihor se menține la nivel național pe locul 8 în privința sosirilor și
locul 4 în privința înnoptărilor.
Dacă punem în balanță doar turiștii străini, Bihorul este pe locul 9 atât la sosiri, cât și la înnoptări.
Dacă la nivel național cele 12,7 milioane de turiști înregistrați în evidențele hotelierilor au însemnat o
creștere de 10% față de 2017, iar în județul Bihor cei 477.000 turiști una de 16%, atractivitatea Oradiei a
crescut mult mai spectaculos.