lui cea isteață.A fost odată o familie de oameni atât de săraci, că n-aveau cu ce să-și hrăneas – că copiii. Dintre toți, fata cea mare era mai… [631658]

78Lecția de
evaluare finală
Fata săracului cea isteață
adaptare după Petre Ispirescu
PETRE
ISPIRESCU
(1830 — 1887) a
fost îndrăgostit de
poveștile românești
și, ori de câte ori
auzea un basm fru-
mos, îl scria, repoves-
tindu-l, pentru a nu se
pierde și pentru a putea
fi cunoscut de cât mai
mulți cititori. Datorită
lui putem citi astăzi
Aleodor Împărat,
Broasca țestoasă cea
f ermecată, Prâslea cel
voinic și merele de
aur sau F ata săracu –
lui cea isteață.A fost odată o familie de oameni atât
de săraci, că n-aveau cu ce să-și hrăneas –
că copiii. Dintre toți, fata cea mare era
mai tăcută și mai cu judecată.
Într-o zi, unui boier i se făcu milă de
ei și le dărui o bucată de pământ pe care să-și facă un bordei*. Omul, harnic, săpă
o groapă numaidecât. Dar nenorocul
a făcut ca locul lui să fie lângă pămân-
tul unui țăran bogat și mândru, de nu-i ajungeai cu prăjina la nas. Peste noapte, o vită de-a bogatului căzu în groapă și
muri. Țăranul îl luă de piept și îl duse la
curtea boierului, să le facă judecată.
Boierul nu prea știa cui să dea dreptate.
— Oameni buni! Eu am să vă pun trei
întrebări; cine le va dezlega mai bine, a
aceluia să fie dreptatea. Întâia întreba –
re sună așa: ce este mai gras în lume? A doua: ce este mai bun? Și a treia: ce aleargă mai iute?
Sfătuit cum să răspundă de fata lui
cea mare, săracul s-a înfățișat peste trei zile cu inima cât un purice. Boierul îl în-trebă pe bogătaș:
— Ei, bade, ce este mai gras pe lumea
asta?
Bogătașul răspunse cu curaj:
— Apoi de, cucoane, ce să fie mai gras
decât porcul meu din ogradă, care are
grăsimea pe el de o palmă.
— Spui minciuni, răspunse boierul.Și întrebând și pe sărac, acesta răs-
punse cu sfială:
— Apoi de, cucoane, eu zic că pămân-
tul e mai gras pe lumea asta, că el ne dă toate bunătățile pe care le avem.
— Așa este, răspunse boierul.Apoi zise bogătașului:— Ce aleargă mai iute pe lumea asta?— Armăsarul meu, cucoane, că a lear-
gă peste văi și dealuri, de nu-i vezi co-pitele.— Apoi de, cucoane, capul nu mă
duce așa departe, dar socotesc că nimic
nu aleargă așa de iute ca gândul, răs-
punse și săracul.
— Tu ai dreptate.
În cele din urmă, mai întrebă o dată
pe bogătaș:
— Ce este mai bun pe lumea asta?
— Nimic nu este mai bun pe lumea
asta, milostive* stăpâne, răspunse el, ca
judecata cea dreaptă a Măriei Tale.
— Eu, boierule, cred că nimic nu e
mai bun pe lumea asta ca Dumnezeu, care iartă toate răutățile noastre.
— Adevărat, așa este, zise boierul.
Și, întorcându-se către bogătaș, adăugă:
— Ieși afară, țăran viclean ce ești!
Apoi, chemând mai aproape pe sărac,
îl întrebă cu grai blajin:
— Spune-mi, omule, cine te-a învățat
să răspunzi așa de potrivit?
Atunci săracul îi spuse boierului des-
pre fata lui cea mare. Mirându-se de is-cusința fetei, acesta îi porunci ca a doua zi să trimită fata la curtea boierească.
Dar ea să nu fie nici îmbrăcată, nici dez-
brăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum.
Cum se făcu dimineață, fata aruncă
pe ea o plasă, încălecă pe un țap și ple-că la curte. Mergând astfel, ea nu era
nici călare, nici pe jos, căci atingea de
pământ când cu un picior, când cu altul, țapul fiind pitic; umbla nici pe drum,
nici pe lângă drum, căci țapul nu ținea
drumul drept. Iar cu plasa aruncată pe ea, nu era nici îmbrăcată, nici dezbră-
cată.
Când a văzut boierul atâta frumuse-
țe și istețime, a luat-o de soție pe fata
săracului și a hotărât că va judeca nu-
mai împreună cu ea toate pricinile de la
curte.
Vocabular
bordei – casă săpată
(pe jumătate) sub pă-
mânt și acoperită cu paie
sau stuf.
milostiv – milos,
îndurător, binevoitor.

Similar Posts