II. Îngrijirea bolnav ului cu hipertensiune arterială : [631608]

2
Cuprins
I. Argument
II. Îngrijirea bolnav: [anonimizat] :
Obiectiv 1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie ale
aparatului cardio -vascular
Obiectiv 2: Hipertensiunea arterială – prezentare generală
a)Definiție
b)Clasificare
c)Etiologie
d)Simptomatologie
e)Diagnostic
f)Evoluție/Prognostic
g)Tratament
h)Complicații
Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical în
îngrijirea bolnav: [anonimizat] :
• Fișa tehnică nr.l -lnternarea, transferul și externarea
• Fișa tehnică nr.2 -Puncția venoasă
• Fișa teh nică nr.3 -Măsurarea tensiunii arteriale
• Fișa tehnic ă nr.4 -Administrare Furosemid, fiole, IM

Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pa cient cu hipertensiune
arterială
• Culegerea datelor
• Nevoi fundamentale după Virginia Henderson
• Plan de îngrijire

Obiectiv 5: Educația pentru sănătate la un pa cient cu hipertensiune
arterială
III. Bibliografie
IV. Anexe

3
I. Argument

Hipertensiunea arterială (HTA) , cunoscută de asemenea sub
numele de tensiune arterială crescută sau hipertensiune, este o boală cronică
caracterizată prin valori crescute ale presiunii arteriale.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de
îngrijire specifice pentru un pacient: [anonimizat].
Problemel e pe care le poate prezenta un bolnav: [anonimizat]:
• Simptome subiective: cefa lee, oboseală fizică și psihică , palpitații,
dispnee de efort, anxieta te, insomnie, senzația de constricție toracică, cefalee
pulsatilă ;
• Simptome obiective: pareze, întărirea zgomotului II la ascultație în
focarul aortei, semne de hipertrofie ventriculară, deviația axului stâng pe
E.K.G, modificări ale fundului de ochi, poliurie cu nicturie, scăderea
capacității de diluție .
Proiectul cuprinde :
 Noțiuni generale de anatomie și fiziologie ale aparatului
cardiovascular;
 Hipertensiunea arterială – o prezentre generală a acestei afecțiuni;
 Rolul autonom și delegat al asistentulu i medical în îngrijirea
bolnavului cu hipertensiune arterială;
 Realizarea planului de îngrijire al unui pacient: [anonimizat];
 Educația pentru sănătate pentru un pacient: [anonimizat].
Dezvoltarea obi ectivelor proiectului au la ba ză urmă toarele
competenț e profesionale:
1. Urmărirea și notarea î n foaia de observație a funcțiilor vitale ș i
vegetative.
2. Cunoașterea ș i aplicarea regimurilor dietetice î n diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pent ru identificarea priorităților în
îngrijirea pacientului ș i clasificarea unui pl an al tuturor activităților de
îngrijire.
4. Cunoașterea stilului de viață, a condițiilor de trai și de muncă , a
efectelor asupra stării de sănătate.
5. Asigurar ea mediului adecvat odihnei ș i supravegherea bolnavului.

4
6. Cunoașterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de î ngrijiri pe ntru prevenirea complicațiilor î n diferite
afecțiuni.
8. Cun oașterea pregătirii bolnavilor ș i a materialelor necesare pentru
recoltări de produse biologice, patologice. Explorări funcționale, examen
radiologie etc.
9. Acordarea de îngrijiri în situații de urgență .
10. Realizarea educației î n sc opul prevenirii complicațiilor ș i
menținerea unui grad ridicat de sănătate.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienții cu hipertensiune arterială
s-afinalizat prin analiza unui ca cu hipertensiune arterială. În continuare s -au
evidențiat problemele de dependență ale pacientului și s -au formulat
diagnosticele de îngrijire plecând de la acestea.
În fi nal a fost elaborat planul de îngriire al unuipacient cu
hipertensiune arterială, ținând cont de obiectivele generale ale proiectului,
sus menționate. Prin intermediul acestui plan de îngrijire, au fost evidențiate
problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonome și
delegate aplicate, precum și evaluarea acestor intervenții aplicate
pacientului.

5

II. Îngrijirea bolnav ului cu hipertensiune arterială
Obiectiv 1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie ale
aparatului cardio vascular

Inima
Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situată în
mediastin – între cei doi plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu
axul îndreptat oblic în jos, la stânga și înainte.Astfel, 1/3 din inimă este
situată la dreapta și 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului.
Greutatea inimii este de 250 -300 g. Prezintă o față convexă, sternocostală, și
o față plană, diafragmatică. Cele două fețe se unesc printr -o margine mai
ascuțită, marginea dreaptă. Marginea stâng ă, rotunjită, vine în raport cu
plămânul stâng. Baza inimii este situată posterior și la dreapta, aici găs indu-
se vasele mari ale inimii. La baza inimii se află atriile, iar spre vârf,
ventriculele. Pe suprafața inimii se găsesc o serie de șanțuri: două
interventriculare și două atrioventriculare, numite și șanțuri coronare, între
atrii și ventricule.

Cavitățile inimii
Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor,
pereții mai subțiri și prezintă câte o prelungire, numite urechiușe. La nivelul
atriului drept se găsesc orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave
inferioare, orificiul sinusului coronar, orificiul urechiușei drepte și orificiul
atrioventricular drept, prevăzut cu valva tricuspidă. La nivelul atriului stâng
sunt patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de
deschidere al urechiușei stângi și orificiul atrioventricular prevăzut cu valva
bicuspidă (mitrală). Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial.
Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul
atrioventricular. Pereții lor nu sunt netezi, ci prezin tă, pe fața internă,
trabecule. La baza ventriculilor se află orificiile atrioventriculare — drept și
stâng —, fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară și orif iciile arteriale prin
care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul
pulmonar. Fiecare orificiu arterial este prevăzut cu trei valvule semilunare
sau sigmoide, care au aspect de cuib de rândunică.Cele două ventricule sunt
separate pr in septul interventricular.

Arborele vascular
Arborele vascular este format din artere, vase prin care sâgele circulă

6
dinspre inimă spre țesuturi și organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la
nivelul cărora se fac schimburile între sângeși diferitel e țesuturi, și vene,
prin care sângele este readus la inimă. Arterele și venele au în structura
pereților lor trei tunici suprapuse, care, de la exterior spreinterior, sunt:
adventicea, media și intima. Calibrul arterelor scade de la inimă spre
periferie, cele maimici fiind arteriolele (în unele cazuri, metarteriolele), care
se continuă cu capilarele.
Structura arterelor și venelor
Tunica externă – adventicea este formată din țesutconjunctiv, cu fibre
de colagen șielastice. În structura adventicei arterelor, ca și la vene, există
vase mici de sânge care hrănesc peretelevascular și care pătrund în
tunicamedie. Î n adventice se găsesc și fibre nervoase vegetative, cu rol
vasomotor.
Tunica medie are structură diferită, în funcție de calibrul arterelor. La
arterele mari, numite artere de tip elastic, media este formată din lame
elastice cu dispoziție concentrică, rare fibre musculare netede și țesut
conjunctiv. Î n arterele mijlocii și mici, numite artere de tip muscular, media
este groasă și conține numer oase fibre musculare netede, printre care sunt
dispersate fibre colagene și elastice.
Tunica internă , intima, este alcătuită dintr -un rând de celule
endoteliale turtite, așezate pe o membrană bazală. Intima se continuă cu
endocardul ventriculilor.
Peretel e venelor , al căror calibru crește de la periferie spre intimă, are
în structura sa aceleași trei tunici ca și l a artere, cu câteva deosebiri. Î n
venele situate sub nivelul cordului, unde sângele circulă în sens opus
gravitației, endoteliul acoperă din loc in loc valvule în formă de cuib de
rândunică, ce au rolul de a fragmenta și direcționa coloana de sânge.

Structura capilarelor
Sunt vase de calibru mic, răspândite în toate țesuturile și organele. În
structura lor, se disting, la exterior, un strat format din țesut conjunctiv cu
fibre colagene și de reticulină, în care se găsesc și fibrenervoase vegetative,
iar la interior, un endoteliu format dintr -un singur strat de celule turtite,
așezate pe membrana bazală. În ficat și în glandele endocrine exist ă capilare
de tip special, numite sinusoide; ele au calibru l mai mare, peretele întrerupt
din loc în loc, ceea ce favorizează schimburile, și un lumen neregulat,
prezentând dilatări și strâmtorări.

Marea și mica circulație
În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulație:
circulația mare — sistemică, și circulația mică — pulmonară .
Circulația mică . Circulația pulmonară începe în ventriculul drept, prin

7
trunchiul arterei pulmonare, care transportă spre plămân sânge cu CO2.
Trunchiul pulmonar se împarte în cele două artere pulmonare, care duc
sângele cu CO2 spre rețeaua capilară din jurul alveolelor, unde îl cedează
alveolelor care -l elimină prin expirație. Sângele cu O2 este colectat de
venele pulmonare, câte două pentru fiecare plămâ n. Cele patru vene
pulmonare sfârșesc în atriul stâng.
Circulația mare . Circulația sistemică începe în ventriculul stâng, prin
artera aortă care transportă sângele cu O2 și substanțe nutritive spre țesuturi
și organe. De la nivelul acestora, sângele încărc at cu CO2 este preluat de
cele două vene cave care îl duc în atriul drept.

Fiziologia aparatului cardio -vascular
Aparatul cardiovascular asigură circulația sângelui și a limfei în
organism. Prin aceasta se îndeplinesc două funcții majore:
 distribuirea sub stanțelor nutritive și a oxigenului tuturor
celulelor din organism;
 colectarea produșilor tisulari de catabolism pentru a fi
excretați . Forța motrice a acestui sistem este inima, în timp ce arterele
reprezintă conductele de distribuție, venele, rezervoarele desânge,
asigurând întoarcerea acestuia la inimă, iar microcirculația (arteriole,
metarteriole, capilare,venule), teritoriul vascular la nivelul căruia au
loc schimburile de substanțe și gaze.
Fiziologia circulației sângelui
Cu studiul circula ției sângelui se ocupă hemodinamica. Sângele se
deplasează în circuit închisși într -un singur sens. Deoarece mica și marea
circulație sunt dispuse în serie, volumul de sânge pompat de ventriculul
stâng, într -un minut, în marea circulație, este egal cu cel pompat de
ventriculul drept în mica circulație.
Circulația arterială
Arterele sunt vase prin care sângele iese din inimă și au următoarele
proprietăți funcționale:
 Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lăsa destinse când
crește presiunea sângelui și de a reveni la calibrul inițial când
presiunea a scăzut la valori mai mici. În timpul sistolei ventriculare, în
artere este pompat un volum de 75 ml de sânge peste cel c onținut î n
aceste vase. Datorită elasticității, unda de șoc sistolică este amortizată.
Are loc înmagazinarea unei părți a energiei sistolice sub formă de
energie elastică a pereților arteriali. Această energie este retro -cedată
coloanei de sânge, în timpul di astolei. Prin aceste variații pasive ale
calibrului vaselor mari, se pro duce transformarea ejecției sacadate a
sângelui din inimă în curgere continuă a acestuia prin artere.

8
 Contractilitatea este proprietatea vaselor de a -și modifica marcat
diametrul lumenului princontractarea / relaxarea mușchilor netezi din
peretele lor. Acest fapt permite un control fin aldistribuției debitului
cardiac către diferite organe și țesuturi. Tonusul musculaturii netede
depinde deactivitatea nervilor simpatici, de presiunea arterială, de
concentrația locală a unor metaboliți și deactivitatea un or
mediatori.Suprafața totală de secțiune a arborelui circulator crește
semnificativ pe măsură ce avansămspre periferie. Viteza de curgere
va fi invers proporțională cu suprafața de secțiune.Circulația sângelui
prin artere se apreciază măsurând presiunea a rterială, debitul sangvin
șirezistența la curgere a sângelui (rezistența periferică).
 Presiunea arterială – sângele circulă în vase sub o anumită presiune,
care depășește presiunea atmosferică cu 120 mm Hg în timpul sistolei
ventriculare stângi (presiune a rterială maximă sau sistolică) și cu 80
mmHg în timpul diastolei (presiune arterială minimă sau diastolică).
În practica medicală curentă, la om, presiunea sângelui se apreciază
indirect, prin măsurarea tensiunii arteriale. Aceasta se determină
măsurând co ntrapresiunea necesară a fi aplicată la exteriorul arterei,
pentru a egala presiunea sângelui din interior.
Factorii determinanți ai presiunii arteriale sunt:
• Debitul cardiac. Presiunea arterială variază proporțional cu acesta.
• Rezistenta periferică re prezintă totalitatea factorilor care se opun
curgerii sângelui prin vase. Este invers proporțională cu puterea a 4 -a a razei
vasului și direct proporțională cu vâscozitatea sângelui și lungimea vasului.
Cea mai mare rezistență se întâlnește la nivelul arte riolelor. Cu cât vasul este
mai îngust și mai lung, cu atât rezistența pe care o opune curgerii sângelui
este mai mare.
• Volumul sanguin (volemia) variază concordant cu variația l ichidelor
extracelulare (LEC). Î n scăderi ale volumului LEC, scade și volemi a și se
produce o diminuare a presiunii arteriale(hipotensiune); în creșteri ale LEC,
crește volemia și se produce o creștere a presiunii arteriale (hipertensiune).
• Elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale în sistolă și
la menținerea ei în diastolă. Scade odată cu vârsta.
Între debitul circulant, presiunea sângelui și rezistența la curgere
există relații matematice. Debitul este direct proporțional cu presiunea și
invers proporțional cu rezistența: D = P/R. Viteza sângelui în artere, c a și
presiunea, scade pe m ăsură ce ne depărtăm de inimă. Î n aortă viteza este de
500 mm/s, iar în capilare, de 0,5 mm/s, deci de o mie de ori mai redusă.
Aceasta se datorează creșterii suprafeței de secțiune a teritoriului capilar de
o mie de ori față de c ea a aortei.
Reglarea nervoasă a circulației sangvine

9
Sistemul nervos afectează în special funcțiile globale, ca, de exemplu,
redistribuția sangvină în diverse teritorii ale organismului, creșterea
activității pompei cardiace, și asigură în special control ul rapid al presiunii
arteriale. Sistemul nervos controlează circulația exclusiv prin intermediul
sistemului nervos vegetativ, mai ales prin sistemul nervos simpatic; sistemul
nervos parasimpatic este important în reglarea funcțiilor cordului. Nervii
simpa tici conțin un număr foarte mare de fibre vasoconstrictoare și doar
puține fibre vasodilatatoare. Fibrele vasoconstrictoare sunt distribuite tuturor
segmentelor aparatului circulator, găsindu -se în număr mai mare în unele
țesuturi (rinichi, intestin, splin ă și piele). În substanța reticulată bulbară și în
treimea inferioară a punții, bilateral, se află centrul vasomotor. Acest centru
transmite impulsuri eferente prin măduva spinării și, de aici, prin fibre
simpatice vasoconstrictoare, la aproape toate vasel e sangvine, care prezintă
o zonă vasoconstrictoare șio zonă vasodilatatoare.

10
Obiectiv 2: Hipertensiunea arterială – prezentare generală

a) Definiție

Hipertensiunea arterială e un sindrom caracterizat prin creșterea
presiunii sistolice și a celei diastol ice peste valorile normale. După O.M.S.
se consideră valori normale pentru presiunea maximă 140 -160 mm Hg,
interpretate în raport cu vârsta, sexul și greutatea, iar pentru min imă 90 – 95
mm Hg.
b) Clasificare
În funcție de etiologie se deosebesc:
 Hipertensiunea arterială esențială , în care nu se poate evidenția o
cauză organică;
 Hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică , în care este
dovedită cauza;
 Hipertensiuni secunda re renale, endocrine, neurogene și
cardiovasculare .
Clasificarea propusă de O.M.S, în funcție de evoluție:
 stadiul I , caracterizat prin depășirea valorilor normale de 140 -160/90
– 95 mm Hg;
 stadiul al II -lea, caracterizat prin semne de hipertrofie
cardiovasculară. Hipertrofia ventriculului stâng poate fi
constatată clinic, prin electrocardiografie, radiologie și prin examenul
fundului de ochi (angiopatie hipertensivă);
 stadiul al III -lea, caracterizat prin apariția complicațiilor cardiace,
coronari ene, cerebrale și renale.
Hipertensiuni arteriale simptomatice :
 De cauză renală. Din acest grup fac parte hipertensiunile reno –
vasculare (anomalii congenitaleale vaselor renale – stenoze,
anevrisme; tromboze, embolii), hipertensiunile din bolile
parenchimu lui renal (glomerul, onefrita acută și cronică, leziunile
renale din diabet, pielonefritele etc). În apariția hipertensiunii renale,
rolul principal este deținut de o enzimă care ia naștere în rinichiul
ischemic (cu circulația insuficientă) și care se nume ște renină.
Aceasta se transformă în sânge într -o substanță hipertensivă numită
angiotensină. Este importantă precizarea etiologiei renale, deoarece
unele forme sunt susceptibile de intervenție chirurgicală
(hipertensiunea reno -vasculară, unele pielonefrit e). Tratamentul se
adresează atât bolii de bază, cât și hipertensiunii arteriale.
 De cauză endocrină. Din acest grup fac parte: feocromocitomul (o
tumoare localizată în medulara glandei suprarenale, caracterizată prin

11
crize paroxistice de hipertensiune, da torate descărcării în circulație de
catecolamine – adrenalina și noradrenalina); hiperaldosteronismul
primar (adenom corticosuprarenal cu secreție excesivă de aldosteron);
sindrom Cushing (datorat unei tumori corticosuprarenale sau
hipofizare care se cara cterizează prin hipertensiune, obezitate,
vergeturi, hirsutism și creșterea eliminarii urinare a 17 –
cetosteroizilor. Hipertensiunile endocrine mai apar în hipertiroidism și
în cursul sarcinii; în cursul primei sarcini poate apărea o hipertensiune
reversib ilă, recidivând eventual cu fiecare nouă sarcină; alteori,
graviditatea agravează o hipertensiune arterială preexistentă, de altă
natură.
 De cauză cardiovasculară.
Hipertensiunea arterială esențială , prin care se înțelege orice sindrom
clinic hipertensiv, în care valorile presiunii arteriale sunt crescute, în absența
unei cauze organice. Se mai numește și boala hipertensivă.

c) Etiologie
Majoritatea cazurilor (75 -90%) de hipertensiune arterială esențială nu
prezintă o etiologie clară. În acest caz putem vor bi despre o serie de factori
etiologici a căror prezență crește riscul de apariție a hipertensiunii arteriale.
Acești factori etiologici, includ:
 Ereditatea: afecțiunea se întâlnește în proporție de 20 – 80% în
antecedentele familiale ale bolnavilor; facto rul genetic explică
existența familiilor de hipertensivi; la rudele de gradul I se consideră
că atunci când unul din părinți este hipertensiv descendenții fac boala
în procentaj de 50 % sau în cazul în care ambii părinți sunt
hipertensivi, descendenții fac boala în procentaj de 70 %.
 Factori ai Sisteului Nervos: intervin prin condiționarea reactivității
organismului la stimuli din mediul extern: – încordările psiho –
emoționale mici, dar permanente sau puternice; – profesiunile
generatoare de astfel de stări; – oboseală psiho -fizică: ca urmare a unei
activități iraționale și odihna insuficientă determină o stare de
neadaptare a organismului la incitațiile mediului extern.
 Aportul crescut de sare: TA crește mai frecvent și la o vârstă mai
tânără a căror ingestie d e NaCl (sare) depășește 20g/zi datorită
anumitor obiceiuri culinare; -nivelul TA este scăzut la populația care
consumă sare sub 5 g/zi; aportul crescut de sare determină scăderea
activității receptorilor alfa -adrenergici vasculari, a căror stimulare (în
condiții normale) determină TA și produc o inhibiție reflexă a
impulsului simpatic.
 Supraalimentația: regimurile hipercalorice favorizează obezitatea
exogenă care frecvent se însoțește de HTA, datorită creșterii

12
rezistenței periferice prin patul vascular suplimentar din țesutul
adipos.
 Factori medicamentoși: consumul cronic al anumitor medicamente:
anticoncepționale orale; corticosteroizi; antiinflamatoare nesteroide
determină o creștere proporțională a cazurilor de HTA.
 Factori endocrini: intră în discuți e întrucât se constată frecvent
hipertensiunea instalată la menopauză; de asemenea, se cunoaște rolul
unor hormoni elaborați de glanda supra -renală, printre care amintim:
cotecolaminele (substanțe adrenalinice) cu rol vasoconstrictor.
 Factori infecțioși: cercetări numeroase au subliniat că, după unele
infecții, se instalează HTA (s -a evidențiat HTA după angine
streptococcice) .
 HTA de sarcină: afectează aproximativ 3 % din femeile gravide;
constituie o cauză majoră de morbiditate și mortalitate cardio –
vascul ară; femeile cu HTA ESENȚIALĂ au un risc crescut de
mortalitate perinatală, la fel ca și produsul deconcepție; riscul maxim
îl au pacientele cu TA diastolică mai mare de 109 mm Hg cărora de
altfel, sarcina leeste contraindicată; HTA apare după a 24 – a
săptămână de evoluție a sarcinii; este însoțită adesea de edem și
proteimeie (obișnuit sub 2,5 g/zi); dispare complet postpartum, dar cu
repetare la noi sarcini.

d) Simptomatologie
Exceptând cazurile cu evoluție asimptomatică acuzele bolnavilo r
hipertensivi,constă în :
 cefalee occipitală (fronto -parietală): proporțională cu
valori tensionale; cu caracter pulsatil; cu caracter matinal; cedează
peste zi sau la antinevralgice; însoțită sau precedată de tulburări
vizuale sau digestive;
 amețeli : de intensitate variabilă; în legătură mai ales
cu schimbarea bruscă a poziției: trecerea de la cito la orto -statism.
 tulburări vizuale: puncte negre sau luminoase în câmpul
vizual; „muște zburătoare”; vedere încețoșată; diplopie; globi strălucitori;
cecit ate trecătoare (uneori).
 tulburări auditive: pocnituri; senzație de ploaie;
 tulburări cardiace
 dispneea: este dificultatea de a respira și se
caracterizează prin sete de aer și senzație de sufocare.
 anxietate; insomnii; iritabilitate; vîjâieli în urechi;
oboseală fizică și intelectuală;
Simptome funcționale :

13
 oboseala la mers : cârcei și mai ales parestezii fie cu
caracter de: arsură sau amorțeală; frig sau hiperestezie;
 claudicație intermitentă este durerea care apare la efort,
în special la mers; calmată p rin repaus; cu sediul în gambă,
excepțional deasupra genunchiului; are caracter de crampă.

e) Diagnostic
Diagnosticul complet al HTA presupune precizarea bolii,
stabilirea gradului și a riscului cardiovascular.
Diagnosticul clinic
Anamneza permite obținerea a numeroase informații:
– Durata bolii;
– Oscilațiile presiunii arteriale;
– Prezența factorilor de risc;
– Simptomatologia organelor țintă;
– Bolile care determină hipertensiunea arterială
secundară.

Diagnosticul paraclinic
Explorările paraclinice sunt de trei categorii :
– de rutin ă;
– recomandate;
– complementate.
Investigațiile de rutină sunt: glicemia, colesterolul, HDL, LDL –
colesterol, trigliceridemia, uricemia, creatininemia, ureea, hematocritul,
hemog lobina, VSH -ul, sumarul de urină , electrocardiograma,
monitorizarea presiunii arteriale ( Holtter TA).
Inves tigațiile recomandate presupun: Ec ocardiografia, Holtter TA,
ECG, Ultrasonografia arterială periferică, Proteina C Reactivă ,
Proteinuria, Examenul Fundului de oc hi, Radiografia car dio-pulmonară .
Investigațiile complementare urmă resc diagnosticul hipertensiunii
arteriale secundare: urocultura, cl earance -ul creatininic, densități în
micțiuni separate, VMA, determin area catecolaminelor din sânge și
urină, angiografia renală , angiografi a RMN, arteriografia, CT.

f) Evoluție/Prognostic
În forma benignă, cea mai obișnuită, boala durează ani sau chiar zeci
de ani. Sub influența unui tratament corect și precoce pot apărea remisiuni
importante.
În forma malignă, evoluția este foarte rapidă, etapele bolii fiind
parcurse în 1 – 3 ani.

14
Indiferent de etiologie, fiecare formă de hipertensiune arterială, în
raport cu caracterul său evolutiv, poate fi benignă sau malignă și parcurge,
în evoluția sa, ce le trei stadii din clasificarea propusă de O.M.S. În stadiul al
III-lea apar complicaț ii: la nivelul aparatului cardiovascular (insuficiență
ventriculară stâ ngă acută și cronică, insuficiență cardiacă globală, infarct
miocardic, anevrism disecant); la nive lul circulației cerebrale (encefalopatie
hipertensivă, tromboze și hemoragii cerebrale); la nivelul rinichiului
(tulburări variate, de la alterări funcționale, pănă la scleroză cu insuficiență
renală). Complicatiile depind de forma clinică – benignă sau ma lignă. Astfel,
în hipertensiunea benignă complicațiile se datorează aterosclerozei, cele mai
frecvente fiind tromboza cerebrală și infarctul miocardic. În hipertensiunea
malignă domină degradarea arteriolară. Aici se întalnesc frecvent
encefalopatia hipert ensivă, hemoragia cerebrală, insuficiența cardiacă și
insuficiența renală.
Prognosticul depinde de forma clinică – benignă sau malignă – de
ereditate, de nivelul tensiunii diastolice și bazale, de vârstă (tinerii fac forme
mai grave), de respectarea Tratam entului, de modul de viață recomandat și,
în sfarsit, de apariția complicațiilor. Prognosticul este favorabil în primul
stadiu de boală, fiind mai rezervat în stadiul al doilea și mai ales în al treilea.
Moartea se datorează îndeosebi complicațiilor cardia ce, cerebrale și renale.

g) Tratament
Tratamentul HTA trebuie să vizeze anumite obiective și în primul
rând normalizarea valorilor tensionale. El trebuie să țină seama de anumite
principii și orientări , cum ar fi :
– tratamentul trebuie să fie complex, igieno -dietetic,
medicamentos;
– tratamentul trebuie individualizat și stabilit în condiții de
ambulator, nu de spital; – mai înainte de a folosi medicația
antihipertensivă se va ur mări pacientul timp de 3 luni;
– când necesitatea medicației se impune, alegerea
medicamentului va ține seama de: stadiul bolii și d e particularitățile
cazului;
– medicația nu va fi administrată: în HTA care cedează la:
repaus, regim hiposodat, sedative; și la vârstnici cu HTA sistolică în
jur de 180 mm Hg;
– tratamentul HTA va fi continu u, toată viața, cu
antihipertensive în doză de în treținere ;
– controlul: TA se va efectua la 2 – 3 ani; probe lor
biologice, de 2 ori pe an;
– tratamentul se consideră eficace, când la adult TA
diastolică scade sub 95 mm Hg .

15
Tratament preventiv :
– tratarea cauzei;
– repaus ul nu trebuie să fie absolut. E xercițiile fizice,
mersul pe jos și gimnastica med icală fac parte din tratament;
– au o mare importanță mijloacele psihoterapice,
combaterea anxietății și evitarea situațiilor conflictuale;
– combaterea stresului a nevoie cu tranchilizante;
– se interzice fumatul;
Tratament dietetic:
Regimul va fi echilibrat și suficient urmărindu -se menținerea unei
greutăți normale. Regimul alimentar trebuie să combată s upraponderea și
dislipidemiile , de aceea regimul va fi:
– hipocalo ric;
– normoprotidic;
– hipoglicidic;
– hipolipidic, cu reducerea mai accentuată a grăsimilor de
origine animală. Indiferent de bolile asociate, regimul va fi hipo – sau
desodat.
– dieta hiposodată (sub 3 g sare / zi) se va intercala cu zile
de regim KEMPNER: orez, zahăr,fructe, se aplică în formele foarte
severe, dar este greu de suportat;
– regimul desodat relativ (2 – 5 g sare / zi), este mai ușor
de acceptat. Acesta va fi adaptat în funcție de starea clinică.
– restricția de lichide nu este necesară, deoarece reduce rea
sării duce la scăderea nevoilor de apă și asetei;
– nu se consumă cafea și alcool decât în cantități foarte
mici;
– condiția esențială a eficacității regimului alimentar este
menținerea sa pe tot restul vieții.
Tratament medicamentos
Tratamentul medicament os foloseste numeroși agenți hipotensivi,
sedative și hipnotice (barbiturice, Bromoval, clordelazin, tranchilizante),
Hydergi ne (Reder -gin), t ratamentul vizează normalizarea valorilor
tensionale. Efectul este atins dacă T.A. oscilează intre 90/70 și 130/90 mm
Hg în ortostatism și nu depăș esc 170/110 , mm Hg în decubit. O atenție
deosebită trebuie acordată scăderii T.A. în cazul hip ertensiunii cu
insuficiența renală sau cu tulburari de irigație cerebrală sau coronariană .

h) Complicații
Hipertensiunea arterială este o afecțiune cronică ce necesită un
tratament continuu. Poate fi prevenită, într -o oarecare masură , în stadiul
de prehipertensiune.

16
Complicații:
– Cardiace : cardiopatia hipertensivă ce se complică cu
fenomene de insuficiență cardiacă (insuficien ța ventriculară
stângă și insuficiența cardiacă congestivă );
– Vasculare : arteriopatii ale membrelor inferioare,
anevrism disecant de aorta, rupturi vasculare;
– Renale : nefropatia hipertensivă ce se complică în
stadiul final nefro -angioscleroza hipertensivă și insuficiența renală
cronică ;
– Cerebrale : hemoragi i cerebrale, AVC ischemice,
encefalopatia hipertensivă, retinopatia hipertensivă , ramolismente
cerebrale;
– Metabolice : insulino -rezistentă .

17
Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului
medical în îngrijirea bolnavului cu hipertensiune arterială

Îngrijirea bolnavului e o muncă de mare răspundere care implică
calități morale deosebite. Bolnavul când se internează în spital se supune
unul tratament ambulator, își încredințează sănătatea și chiar viața în mâinile
acelor persoane demne de acest lucru. Responsabilitățile asistentului
medical sunt importante și pe baza lor se pot structura metode și indiferent
de definiții, strategii, opinii, mentalități stau la baza s tandardelor pentru un
comportament etic. în procesul de îngrijire se impune necondiționat
parteneriatul cu pacientul, echipa de îngrijire (medic, asistent medical,
infirmieră etc.). Rolul esențial al asistentului medical constă în a ajuta
individul să -și mențină sau recâștige sănătatea, să -l asiste în ultimele sale
clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le -ar fi efectuat singur dacă ar fi
avut forța, voința sau cunoștințele necesare. Asistentul medical trebuie să
îndeplinească aceste funcții astfel înc ât pacientul să -și recâștige
independența cât mai repede posibil (V.Henderson – feb. 1991). în prezent
activitatea asistentului nu este întotdeauna clară; pentru unii asistentul ajută
medical, pentru alții asistentul practică o meserie autonomă. Acest fapt face
ca rolul lui să fie perceput diferit.
Asistenții medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile
pacientului:
 Să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiție;
 Îngrijirea să fie echitabilă, umană și fără discriminări privind rasa,
culoarea, r esursele financiare sau convingerile etice;
 Să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni
pe care ei și familia lor să -i înțeleagă cu ușurință, iar aceștia să -și dea
consimțământul în deplină cunoștință de cauză;
 Să-i informeze și să-i facă să participe la toate deciziile legate de
sănătatea lor;
 Să li se asigure confidențialitatea în ti mpul discuțiilor, examinării și
tratamentului;
 Să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la
cercetări sau experimente, făr ă să recurgă la acțiuni punitive
împotriva lor;
 Pacienții au dreptul să fie educați și informați de către personalul care
îi îngrijește în așa fel încât să -și asigure un nivel optim de stare de
bine și să înțeleagă care le sunt nevoile de bază;

Rolul asis tentului medical:
 Vizează compensarea parțială sau totală a lipsei sănătății sau

18
diminuării autonomiei;
 Protejarea, menținerea, restaurarea și promovarea sănătății sau
autonomiei individului;
 Ușurarea suferinței și asistarea individului în ultimele momente de
viață;
 Stabilirea procesului de îngrijire;
 Favorizarea integrării și reintegrării în familie sau societate;
 Îndeplinirea rolului necesită deprinderi și capacități profesionale;
 Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervențiile aplicate
sunt de natură tehnică, relațională și educativă, în funcție de
informațiile fizice, psihice, sociale, economice, culturale sau spirituale
ce privesc individul;
 Vizează abilitatea asistentului de a îndeplini sarcini și de a aplica
îngrijiri medicale sub prescr ipție medicală;
 Supravegherea clinică a bolnavului și a efectelor terapeutice;
 Participarea și colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de
îngrijire;
 Aplicarea prescripțiilor medicale;
În absența medicului, asistentul poate aplica intervenții ș i îngrijiri care
au ca scop menținerea vieții până la sosirea medicului.

19
Fișa tehnică nr. 1: Internarea, transferul și externarea

Definiție : Internarea, externarea și transferul fac parte din evidența și
mișcarea bolnavului. Prin internare se înțelege cazarea unui pacient care are
nevoie de îngrijiri medicale de specialitate 24 din 24 de ore, într -un spital
sau ambulator al unei unități sanitare.

Scopul internării :
 descoperirea diagnosticului pentru cei care nu cunosc cauza
simptomelor pe care le prezintă;
 primirea unui tratament de specialitate pentru vindecarea unei boli
acute sau ameliorarea unei afecțiunu cronice;
 evaluarea unei boli cronice decompensate și reechilibrarea sau
aducerea în faza de compensat;
 efectuarea unei intervenții chirurgicale;
asistența la naștere .
Internarea /Pregătirea pacientului
Internarea se efectuează la unitatea de primire urgențe (UPU) a fiecărui
spital. Decizia de internare a cazului venit este luată și aparține numai
medicului de gardă, în urm a efectuării examenului clinic al pacientului.
Rolul asistentei/asistentului medical(e) de la UPU:
1. Primește pacientul, stabilește o relație de comunicare cu acesta sau cu
aparținătorii, în lipsa echipajului de pe salvare care a transportat pacientul la
spital:
a) solicită actele necesare pentru internare în cazul în care nu este nevoie de
un ajutor urgent: buletin sau carte de identitate; bilet de trimitere pentru
internare de la medicul de familie; adeverință de salariat sau de student,
elev, șomer sau cupon de pensie; carnet de asigurat medical dacă nu are bilet
de trimitere; urgențele se introduc direct în sala de consultații, unde se
acordă primul ajutor, iar actele vor fi aduse ulterior (excepție făcând
buletinul de indentitate); toate datele persona le sunt trecute în registrul de
consultații unde se va mai adăuga diagnosticul pus la internare, secția la care
se internează, data și ora internării; tratamentul de urgență se efectuează la
UPU;
2. întocmirea foii de observație; dezbrăcarea de hainele de oraș și
îmbrăcarea cu pijama, papuci și halat pentru spital;

20
3. predarea efectelor pacientului pe bază de bon întocmit în dublu exemplar
la magazia spitalului (un exemplar rămâne la magazie și unul la pacient
pentru a prelua hainele la externare;
4. după ce asistenta a identificat cazurile care necesită atenție sporită,
urmează dezinfecția, dușul sau deparazitarea pacientului cu probleme;
5. se dezinfectează și se deparazitează îmbrăcămintea;
6. transportul pacientului cu foaia de observație pe secția la c are a fost
repartizat și predat asistentei șefe, care îl va înscrie în condica de evidența a
bolnavilor din clinica respectivă, îl va repartiza și în predă asistentei de
salon;
7. bolnavul va fi informat de orarul clinicii, unde se află sala de mese, sala
de tratamente, sala de pansamente, laboratoarele pentru investigații,
biblioteca, grupul sanitar.

Transferul
În urma investigațiilor efectuate și stabilirii diagnosticului unui bolnav,
medicul de salon va decice daca pacientul trebuie transferat. De obice i
transferul se face la 24 -48 de ore în cazul bolnavilor care necesită tratament
de specialitate în altă clinică de profil. Medicul va completa epicriza și va
întocmi biletul de transfer în care va specifica motivele.
Rolul asistentei:
 efectuează o xerocopie după foaia de observație;
 anunță magazia să elibereze efectele pacientului;
 comunică cu pacientul explicându -i necesitatea transferului în altă
clinică;
 anunță familia când pacientul este în imposibilitate de comunicare cu
aceasta;
 după caz, se a nunță serviciul de salvare pentru transportul pacientului
în alt spital sau clinică;
Dacă pacientul rămâne în același spital, dar este transferat în altă clinică,
transportul se va efectua cu căruciorul sau fotoliul rulant, astfel:
 se va înveli pacientu l cu o pătură pentru a fi ferit de frig și curenți de
aer rece;
 va fi însoțit de personalul medical și predat asistentei șefe din clinica
respectivă;

Externarea
Momentul externării unui bolnav este stabilit de medicul curant, după ce a
constatat vindec area sau ameliorarea stării pacientului.

21
Medicul va completa epicriza care este un rezumat al internării în care se
specifică ce investigații a efectuat bolnavul, rezultatele analizelor și
tratamentele aplicate, medicamentele administrate, investigații chirurgicale,
etc;
Rolul asistentei medicale:
 anunță familia în cazul pacienților vârstnici și copiilor;
 trimite foaia de observație la secretariatul clinicii pentru a fi scos din
evidență și a întocmi biletul de ieșire cu scrisoarea de recomandare
pentru medicul de familie;
 anunță magazia să elibereze efectele pacientului;
 înmânează pacientului toate documentele necesare, parafate de medic
și ștampilate la secretariatul spitalului;
 pacientul va primi și rețeta dată de medic cu privire la tratamentul
care trebuie continuat acasă;
asistenta va educa pacientul asupra respectării tratamentului în cazul bolilor
cronice, a regimului alimentar și de viață, pentru a se preveni complicațiile
sau recidivarea bolii.

22
Fișa tehnică nr. 2. : Puncția venoasă

Definiție: Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într -o
venă prin intermediul unui ac de puncție.

Scop :
 exlorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator (biochimie,
hematologice, serologice, bacteriologice) ;
 terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injecției și
perfuziei intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale;
executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui; sângerare
300-500nml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială;

Locul puncției :
– venele de la plica cotului (bazilică și cefalică), unde se formează în „M”
venos prin anastomozarea lor;
– venele antebrațului;
– venele de pe fața dorsală a mâinii;
– venele subclaviculare;
– venele femurale;
– venele maleolare interne;
– venele jugulare și epicraniene (la sugar/copil mic).

Pregătirea puncției :
 materiale:
– de protecție (pernă elastică pentru sprijinirea brațului, mușama, aleză);
– pentru dezinfecția tegumentului;
– instrumentar și materiale sterile (ace 25 -30 mm, diametrul 6/10, 7/10,
10/10 mm – în funcție de scop, seringi de capacitate – în funcție de scop,
pense, mănuși chirurgicale, tampoane;
– alte materiale (garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate și etichetate,
cilindru gradat, fiole cu soluții medicamentoase, soluții perfuzabile, tăviță
renală – materialele se vor pregăti în scopul puncției )

 pacientul:
– pregătirea psihică – se informează asupra scopului puncției;
– pregătirea fizică – pentru puncția la venele brațului, antebrațului: se așează
într-o poziție confortabilă atât pentru pacient, cât și pentru persoana care
execută puncția (decubit dorsal); se examinează calitatea și starea venelor
având grijă ca hainele să nu împiedice circulația de întoarcere la n ivelul
brațului; se așează brațul pe perniță și mușama în abducție și extensie

23
maximă; se dezinfectează tegumentele; se aplică garoul la o distanță de 7 -8
cm deasupra locului puncției, strângându -l astfel încât să oprească circulația
venoasă fără a comprim a artera; se recomandă pacientului să strângă
pumnul, venele devenind astfel turgescente.

Execuția puncției:

Asistenta îmbracă mănușile sterile și se așează vizavi de bolnav:
– se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4 -5 cm sub l ocul puncției,
exercitând o ușoară compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine;
– se fixează seringa, gradațiile fiind în sus, acul atașat cu bizoul în sus, în
mâna dreaptă, între police și restul degetelor;
– se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul – în direcție oblică
(unghi de 30 de grade), apoi peretele venos – învingându -se o rezintență
elastică, până când acul înaintează în gol;
– se schimbă direcția acului 1 -2 cm în lumenul venei;
– se controlează pătrunderea acului în ven ă prin aspirație cu seringa;
– se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase, se injectează
mdicamentul, se recoltează sânge, perfuzie;
– în caz de sângerare, se prelungește acul de puncție cu un tub din polietilenă
care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braț;
– se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea
garolui și a pumnului;
– se aplică tamponul îmbibat în soluție dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului și se retrage brusc acul;
– se co mprimă locul puncției 1 -3 minute, brațul fiind în poziție verticală.

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

– se face toaleta locală a tegumentului;
– se schimbă lenjeria dacă este murdară;
– se asigură o poziție coodă în pat;
– se suprave ghează pacientul.

Pregătirea sângelui pentru trimiterea la laborator:
– se face imediat.

Reorganizarea locului

24
Accidente:

– Hematom (prin infiltrarea sângelui în țesutul perivenos) – Intervenții:
se retrage acul și se comprimă locul puncției 1 -3 minute;
– Străpungerea venei (perforarea peretelui opus) – Intervenții: se
retrage acul în lumenul venei:
– Amețeli, paloare, lipotimie – Intervenții: se întrerupe puncția,
pacientul se așează în decubit dorsal fără pernă, se anunță medicul;

25
Fișa tehnică nr. 3. : Măsurarea tensiunii arteriale

Definiție: T.A. reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra
pereților arteriali.

Scop: explorator – evaluarea funcției cardiovasculare.

Elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică (maximă) și
tensiunea arterială diastolică (minimă).

Metode de determinare: palpatorie, auscultatorie.

Pregătirea pacientului:
Pregătirea psihică: se informează pacientul asupra tehnicii și se ia
consimțământul.
Pregătirea fizică: asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 minute și
așezarea pacientului într -o poziție comodă (șezut, decubit dorsal).

Tehnica: a. pentru metoda auscultatorie
– spălarea pe mâini;
– se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie;
– se dezinfectează olivele și membrana stetoscopului;
– se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
inferioară a manșetei;
– se introduc olivele stetoscopului în urechi;
– se pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc până
la 200 -220 mmHg;
– se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până
când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii
arteriale maxime);
– se reține valoarea indicată de acul manometrului, pentru a fi consemnată;
– se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai
puternice;
– se reține valoarea ultimului zgomot indicat de ac ul manometrului (acesta
reprezentând tensiunea arterială minimă);
– se notează cifric și grafic;
– grafic, se notează pe foaia de temperatură fiecare valoare obținută cu o
linie orizontală de culoare roșie, socotindu -se pentru fiecare linie a foii o
unitate coloană de mercur (10mmHg);
– se unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațiul rezultat;
– cifric – exemplu: T.A. max.=150 mmHg, T.A. min.= 75 mmHg;

26
– se dezinfectează olivele stetoscopului și membrana cu alcool.

b. pentru me toda palpatorie
– determinarea se face prin palparea arterei radiale;
– nu se folosește stetoscopul biauricular;
– etapele sunt identice metodei auscultatorii;
– are dezavantajul obținerii unor valori mai mici decât realitatea și obținerea
doar a valor ii maxime, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după
reducerea accentuată a compresiunii exterioare.

Valori patologice (anormale) ale T.A. :
– Hipertensiune arterială -HTA
– Hipotensiune arterială -hTA

Valori normale ale T.A.:
– Ff Adult/vârstnic – T.A. max. = 110 -140 mm Hg și T.A. min. = 65 -80 mm
Hg.
– V Valoarea de 139 mmHg este considerată valoare de graniță între T.A.
normală și HTA.

27
Fișa tehnică nr. 4. : Injecția intramusculară (IM)

Definiție: IM reprezintă introducerea unor soluții izotonice, uleioase
sau coloidale, în stratul muscular, prin intermediul unui ac atașat la o
seringă.

Scop: terapeutic;

Locul de elecție:
– Pătratul supero -extern fesier;
– Fața anteroexternă a coapsei în 1/3mijlocie;
– Fața exterioară a brațului în mușchiul deltoid;

Materiale necesare:
– Mănuși;
– Tampon cu alcool;
– Tăviță renală;
– Două ace și o seringă sterilă;
– Medicamentul/soluția medicamentoasă;

Pregătirea pacientului:
Pregătirea psihică: se anunță bolnavul și i se e xplică necesitatea efectuării
tehnicii;
Pregătirea fizică: se așează bolnavul în funcție de locul ales; se descoperă
regiunea aleasă pentru injecție;

Efectuarea tehnicii:
– se spală mâinile, se îmbracă manușile;
– se dezinfectează și se deface fiola/flaconul;
– se aspiră conținutul fiolei/flaconului dizolvat și se elimină aerul din
seringă;
– se schimbă acul;
– se dezinfectează locul de elecție cu alcool, se invită bolnavul să își relaxeze
musculatura;
– se introduce acul perpendicular;
– se verifică poziția acului, apoi se injectează lent soluția;
– după injectare se aplică tamponul și se extrage acul brusc;
– se masează ușor locul de elecție pentru a favoriza resorbția cu excepția
soluțiilor uleioase.

28
Reorganizarea locului conform P.U.

Incidente și accidente:
– paralizia, prin lezarea nervului sciatic;
– durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale;
– hematom, prin lezarea unui vas;
– embolie uleioasă, prin injectarea accidentală într -un vas a soluțiilor
uleioase.

29
Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu
hipertensiune arterială

A. CULEGEREA DATELOR
1. Informații generale:
a. Numele și prenumele: B.M.
b. Vârsta: 56 ani
c. Profesia: pensionar ă
d. Localitatea de domiciliu: Iași
e. Diagnosticul la internare: HTA stadiul III
f. Data internării: 14. 02. 2018

2. Obișnuințe de viață:
a. Consumator de : cafea
b. Alergii cunoascute: –

3. Probleme de sănătate: la vârsta de 37 de ani a avut astm bronșic, iar
la 42 de ani a fost diagnosticată cu HTA esențială. Pacienta este cunoscută
cu antecedente de HTA esențială de aproximativ 15 ani. În urma cu trei ani a
fost internată și a primit tratament cu ENAP, NIFEDIPIN, CAPTOPRIL, pe
care l -a urmat până în ziua internării. De aproximativ o săptămână a
observat aparția unor episoade de durere precordială, însoțită d e cefalee
occipitală, vertij, tensiune arterială crescută (230/13 0 mmHg) , durere
subcapular drept cu iradiere stângă. Astfel, pacienta se internează pentru
diagnostic și conduită terapeutică.

4. Examenul clinic general:
– Stare generală ușor alterată ;
– Febră moderată ;
– Tegumente și mucoase cu aspect normal;
– Î = 1,60 cm; G = 73 kg: obezitate gr. II

30
5. Investigații

Examene paraclinice și de laborator

D
ata
Analize
solicitate
Valorile
analizelor pacientei Valori normale
ale analizelor

14.02 .2018

TGP ,
Glicemie ,
Uree ,
Creatinină ,
Colesterol ,
HDL col ,
LDL col,
calcemie ,
Hematocrit ,
VSH ,
Trombocite .
Hemocultură :
Reacție ,
Albumină ,
Sediment ,
E.K.G. , EX.
F.O., EX.
radiologic ,
cardiopulmonar ,
Ecografie
cardiacă și
renală. 11 UI
1,02 g ‰
590 mg %
1,4
mg/100mL
204
mg/100mL
44 mg %
138,2 mg %
4.650.000/m
m³
41%
22 mm / 1 h
210.000

Acidă
Absent
Sub 10.000 0-40 UI
70 – 120 mg/100mL
20 – 140 mg/100mL
0,6 – 1,1 mg/100mL
120 – 200 mg/100mL
8,5 – 10,5 mg/100mL
4.200.000
5.000.000./mm 3
41+5%
2 – 12/h
150.000 –
300.000/mm3

absent

15.02.2018 Uree
Creatinină
Na

490 mg %
1,35 mg %
4, 48 moli / I

31
6. Tratamente

Tratament medicamentos

Data

Medicația

Doza/ 24 h și
/ priză
Calea de
administrare

Acțiunea
medicamentului
15.02.2018 Aspacardin

Nifedipin II cp. 1+1+1
III cp. 1+1+1

Per os cun
pahar de apă

Per os cu
apă
Scade
excitabilitatea
crescută a inimă
Betablocant,
antihipertensiv
16.02.2018 Aspacardin ,
Nifedipin +
Diazepam

1 tb ora 20 Per os Sedativ
17.02.2018 + Piafen

1 fiolă Injecție
intramuscula
ră Analgezic

32
Exemplu de regim alimentar hiposodat

Regimul
alimentar
Alimentația
pacientului
Aportul de
calorii pe zi Modul de servire

Regim
hiposodat

P: O felie pâine
prăjită100gr. Carne de
vită slabă150gr.
Morcov fiert la abur 1
ou fiert moale
ora 16: 100gr. iaurt
2 biscuiți
C: 250 ciorbă de
zarzavat o felie de
pâine graham
50 gr. budincă
1920

Pacienta servește masa
în sala de mese

Regim
hiposodat D: 200 ml lapte
o felie de pâine
integrală
50 gr. unt
ora10:budincă de
vanilie100g
P:200 ml supă de
carne,
felie de pâine
100 gr. orez fiert
1432 Pacienta servește masa
în sala de mese
Regim
hiposodat Ora 10: 4
biscuiți 100ml iaurt
P: 250 ml supă de
perișoare
o felie de pâine neagră,
un ou fiert.
Ora 16: felie de pâine
prăjită
50 gr unt, 100 ml ceai
C:100 gr. brânză de
vaci
o felie pâine prăjită 1978 Pacienta servește masa
în cadrul sălii de mese

33
un măr fără
coajă.Pentru noapte i
se pregătesc pe
noptieră 2 felii de
pâine prăjită.

7. Epicriza și recomandări la externare:

Pacienta în vârstă de 56 de ani, având antecedente de HTA Esențială,
s-a internat în secția Cardiologie a Spitalului „Sfântul Spiridon”, acuzând
durere precordială, cefalee, vertij, epistaxis, durere subcapular drept cu
iradiere stângă, ușoară agitație.
Pacienta s -a internat pentru diagnosticare și con duită terapeutică,
astfel după 3 zile pacienta a fost externată în stare ameliorată, în toată
această perioadă respectând regimul alimentar și medicamentos pescris de
către medic.
Pacientei i s -au adus la cunoștință câteva recomandări în ceea ce
privește modul de viață după extern are, și anume: pacienta să evite pe cât
posibil stresul și efortul; să evite oboseala și stările conflictuale; să respecte
cu strictețe regimul alimentar, precum și tratamentul medicamentos; să
efectueze control cardiologic periodic, conform indicațiilor m edicului;

34
B. Nevoile fundamentale afectate – enunțarea
problemelor de dependență/diagnosticelor de
îngrijire

Nevoi perturbate:
1. Nevoia de a respira și de a avea o bună circulație;
2. Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură;
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni;
4. Nevoia de a mânca și hidrata;
5. Nevoia de a învăța.

Surse de dificultate:
 De ordin biofizic: vârsta, sexul, organismul predispus,
alimentație;
 De ordin psihologic: stres, neliniște în ceea ce privește
posibilul diagnostic;
 De ordin social: schimbarea modului de viață,
imposibilitate de a urma dieta;
 Lipsa cunoștințelor despre boală: incapacitatea respectării
regimului dietetic.

Diagnostic de nursing:
 HTA se manifesă cu dureri precordiale, însoțite de
dispnee, ce falee și palpitații. În cazul în care nu se intervine pentru
scăderea tensiunii arteriale, există pericol de producere AVC.
 Pacienta prezintă o circulație și respirație deficitară,
datorate vârstei, condițiilor de viață.
 Pacienta prezintă de asemenea acele dureri precordiale,
manifestate prin imposibilitatea de a se odihni, ajungând să doarmă
doar 4 -5 ore/noapte.
! În cazul în care pacienta nu respectă regimul alimentar, prrecum și
tratamentul medicamentos, boala poate avea complicații mai grave (AVC).

35
C. Plan de îngrijire al unui pa cient cu hipertensiune
arterială

Data Problema Obiective Intervenții Evaluare
15.02.2018 – dispnee de
efort;
-TA=230/130
mmHg;
– P= 90
b/min;
– alterarea
funcției
respiratorii;
– alterarea
funcției
cardiace; – pacienta să
prezinte TA și
Puls în
parametri
normali;
– pacienta să
respire normal;
– pacienta să fie
echilibrată din
punct de vedere
psihic; – liniștesc pacienta și
o încurajez;
– asigur repaus la pat,
în poziție
semișezând, în
camera aerisită;
– rog pacienta să
păstreze un repaus
vocal relativ;
– monitorizez
funcțiile vitale (TA,
P, R);
– recoltez produse
biologice pentru
examene de
laborator;
– pregătesc pacienta
pentru efectuarea
EKG -ului;
– administrez la
indicația medicului,
medicația prescrisă;

Pacienta
continuă să
prezinte HTA.

36
– amețeli;
– tulburări de
vedere; – pacienta să nu
prezinte
vulnerabilitate
în fața
pericoleor;

– supraveghez
pacienta;
– o sfătuiesc să
rămână în pat;
– o însoțesc și o
sprijin în momentul
în care aceasta se
deplasează;

Pacienta
înțelege și
acceptă
sfaturile
oferite;

Amețelile și
tulburările de
vedere se
mențin;

16.02.2018 – alimentație
inadecvată
prin deficit;
– inapetență; – pacienta să se
alimenteze
corespunzător;
– pacienta să fie
echilibrată
hidro electrolitic; – liniștesc și
încurajez pacienta ;
– îi explic pacientei
importanța unui
regim de viață
sănătos;
– stabilesc cu
pacienta un meniu
alimentar, ținând
cont și de
preferințele acesteia,
dar în special de
regimul impus – un
regim hiposodat;
– ajut pacienta să se
alimenteze;

Pacienta a
înțeles
importanța
informațiilor în
ceea ce
privește
alimentația,
dând dovadă de
cooperare;

Pacienta
dorește să
urmeze cu
structețe
regimul
alimentar
impus

Stare de
inapetență mai
redusă;

37
– diaforeză
din cauza
anxietății,
manifestată
prin
transpirații;
– pacienta să nu
mai prezinte
transpirații
abundente și să
prezinte o
temperatură a
corpului în
limite normale; – aerisesc salonul de
3-4 ori/zi
– suplinesc consumul
de lichide;
– mențin tegumentele
pacientei, uscate;
– schimb lenjeria de
pat ori de câte ori
este nevoie;
– asigur
îmbrăcăminte
ușoară;
– am administrat
algocamin 1 f, i.m;
Pacienta
declară stare de
bine.
După
administrarea
analgezicelor,
temperatura
corpului a
ajuns la valori
normale.

– diminuarea
motricității
membrelor
– durere l a
nivelul
gambei
manifestată
prin astenie și
dificultate în
deplasare ;

– pacienta să
încerce să mai
slăbească și să -și
respecte regimul
alimentar, astfel
încât să se poată
deplasa;

– ajut pacienta să își
efectueze toaleta și
să se îmbrace;
– o ajut să se
deplaseze în sala de
mese;
– mă asigur că
respectă regimul
impus;
– monitorizez
toleranța la
activitatea fizică și
evaluez abilitatea de
a se mișca;
– explic pacientei că
este o situație
trecătoare datorată
problemei cardiace;

Pacienta a
înțeles
informațiile cu
privire la
alimentație și
prezintă interes
pentru sfaturile
primite.

38

– insomnie,
anxietate
datorată
mediul
spitalicesc;

– pacienta să
aibă un somn
liniștit și
odihnitor;
– asigur un climat
liniștit în salon;
– asigur o
temperatură adecvată
în salon;
– reduc accesul
vizitatorilor;
– aerisesc încăperea;
– asigur lenjerie de
corp și de pat curată;
– explic rolul
somnului și odihnei
pentru refacerea
organismuui;
– observ perioada
somn -odihnă,
comportamentul
pacientei;
– am administrat
sedativ înainte de
culcare: Diazepam .
Pacienta
reușește să
adoarmă după
repetate stări
de anxietate.

17.02.2018 – intoleranță
la efort ;

– comunicare
ineficientă la
nivel afectiv;
– teamă;

– pacienta să se
poată mișca ;

– pacienta să fie
cooperantă;
– pacienta să
comunice atât cu
familia, cât și cu
echipa medicală;
– susțin și încurajez
pacienta;
– o ajut în
satisfacerea nevoilor;
– o sfătuiesc să nu
depună efort;

– liniștesc pacienta
adoptând o atitudine
calmă și răbdătoare;
– încurajez pacienta
să adreseze întrebări;
– colaborez cu
memmbrii familiei,
Pacienta se
poate deplasa.

Stare de
anxietate
redusă.

39

– cunoștințe
insuficiente
cu privire la
boala de care
suferă,
precum și cu
privire la
păstrarea
sănătății;

– pacienta să
prezinte un
cumul de
cunoștințe
necesar păstrării
sănătății; rugându -i să viziteze
pacienta;

– stabilesc împreună
cu pacienta un regim
dietetic sărac în
sodiu și glucide;
– îi explic pacientei
importanța
respectării acestui
regim;
– sfătuiesc pacienta
șă evite consumul de
cofeină, precum și
situațiile de
tensiune/conflictuale;
– mă asigur că
pacienta a înțeles
ceea ce i -am
explicat.
.

Pacienta
prezintă un
cumul de
cunoștințe
necesare
păstrării
sănătății.

40
Obiectiv 5: Educația pentru sănătate la un pacient cu
hipertensiune arterială

Educația sanitară constituie o parte integrantă a complexului de
măsuri de ordin curativ și profilactic fiind menită să contribuie la creșterea
eficienței tratamentului, la scurtarea durate i acestuia, la prevenirea
complicațiilor și recidivelor ce se obțin prin informația și convingerea
bolnavilor privind importanța respectării terapiei medicamentoase și igieno –
dietetice.
Asistenta trebuie să realizeze un tratament educativ -sanitar care -i va
da posibilitatea să individualizeze îndrumările sale. în acest mod asistenta va
putea informa și sfătui corect bolnavul asupra a ceea ce are de făcut pentru a
grăbi însănătoșirea și a evita recidivele. Asistenta va informa bolnavul
despre investigațiile care trebuie făcute, importanța acestora și va căuta să
înlăture frica pacientului. Asistenta va educa bolnavul pentru a da o bună
informare și nu dezinformare privitor la evoluția clinică și va verifica datele
transmise de bolnav. Bolnavului i se explică de ce și cum trebuie să respecte
măsurile de prevenire a recidivelor și/sau a complicațiilor.
Informarea și educarea bolnavilor hipertensivi
Pacienții sănătoș i dar cu risc cardiovascular sau care au antecedente
famil iale cardiovasculare, trebuie să se pr ezinte medicului cel putin odată la
6 luni, chiar dacă se simt bine, pentru că orice schimbare apărută la nivelu l
inimii să fie descoperită la timp și tratamentul potrivit să fie început fără
întârziere. Această examinare continuă este necesară deoarece boa la de
inima poate să se schimbe de la o zi la alta, fără ca la început bolnavul să -și
dea seama de acest lucru. Ca atare orice cardiac, chiar dacă se simte în
perfectă stare de sănătate, trebuie în propriul său interes să fie examinat mai
des. Medicul desc operind din timp primele semne de îmboln avire va putea
ca prin sfaturi și prescrierea unui tratament să împiedice agravarea unei
posibile boli .
Se va insista asupra factorilor de risc cardiov asculari, în special în
legatură cu stilul de viață :

 Importanț a unei alimentații raționale în vederea evitării
supraponderabilităț ii, a consumului excesiv de grăsimi saturate și
sare. Alimentaț ia cardia cului trebuie sa fie echilibrată, cu alimente
variate ș i bogate în vi tamine. Pe cât posibil alimentația se va face la
aceleaș i ore, regulat, cu un mic dejun obliga toriu, pentru a preveni o
senzaț ie de foame ex agerată , mai a les în a doua parte a zilei. Se va
mânca puțin la fiecare masă , dar des (4-5 mese pe zi). Masa de seară
va fi servită cu 2 -3 ore înainte de culcare. Va fi redusă sarea din
alimentație, în funcție de gravitatea afecț iunii existente. Carne a va fi

41
mâncată fiartă sau friptă evitând pe cât posibil sosurile și tocă turile.
Card iacul trebuie sa manânce încet și să mestece bine. În timpul
mesei va bea cât mai putine lichide. Bolna vul cardiovascular va avea
grijă sa nu se îngrașe, iar dacă greutate a lui depășește greutatea
normală a vârstei și înălțimii, va căuta prin toate mijloacele să
slăbească .

 Combaterea fumatului ș i a consumului de alcool. Un fumă tor are
riscul de a suferi de boli cardiovasculare de două ori mai frecvent
decât nefumă torii. Moartea subită mai ales la tineri, survine de patru
ori mai frecvent la fumatori decât la nefumatori (cauza reprezentând -o
tot afecțiunea cardiovasculară ). Educa ția pentru sănătate va fi axată
atât pe importanța renunțării la fumat cât ș i prin oferirea bolnavilor
cardiova sculari de sfaturi despre cum să se lase de fumat. Consu mul
excesiv de alcool stimulează exagerat pofta de mâncare ducând la
aparitia obezităț ii, dislipidemiilor, asocierea de alte boli
cardiovasculare. În plus efectele directe sunt: ulc erele duodenale, boli
hepatice ș i ale pancreasului, neuropatii, etc.

 Combaterea inactivităț ii fizice. Sed entarismul constituie o problemă
deosebită , cu atât mai mu lt cu cât în societatile av ansate eforturile
fizice tind să diminueze progresiv.

 Evitarea stresului. Stresul este dat de ansamblul de factori de mediu
care produc efecte nefavorabile asupr a organismului determinând
reacț ii an ormale din partea acestuia: creșterea tensiunii arteriale,
creșterea frecvenț ei cardiace iar în cazuri extreme poate duce chiar la
infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral .

42
III. Bibliografie

1. Scorțanu Elena , Tehnici de îngrijire și protocoale de pregătire a
bolnavului, Manual pentru elevii școlilor postliceale sanitare,
Calificarea: asistent medical generalist , 2011.
2. Lucreția Titircă , Urgențe medico -chirurgicale , Editura Medicală
București, 2002 .
3. Scorțanu Elena, Îngrijiri în boli interne și specialități înrudite,
Manual pentru asistenții medicali generaliști , Ediția a -ll-a, 2010.
4. Cezar Th. Niculescu, Radu Carmaciu, Anatomia și fiziologia omului ,
Editura Corint, 2003.
5. file:///G:/5 1520289 -Notiuni -de-anatomie -si-fizioiogia -aparatului –
cardiovascularcordis.pdf
6. Postelnicu Mihaela, Suport de curs , 2012 -2023.
7. Morariu Letiția, Ivan Măriuca, Puiu Victoria, Spătaru Ruxandra,
Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav ,
2000.
8. Corneliu Borundel, Medicină internă , 2000.