Disertatie Diacritice 6 [631587]

INTRODUCERE (2pg) – Argument (1pg) – Perspectiva de studiu (1pg) 1. Industria- ascenșiunea și declinul în relația cu orașul (3pg) -Începuturile – Ascenșiune – localizare – Declinul- delocalizare – Redescoperirea 2. Patrimoniul industrial – spațiu cu însemnătate (4pg) – Genius loci vs Tabula Rasa 3. Patrimoniul industrial – (4pg) – Definirea Patrimoniului industrial – Importanța Patrimoniului industrial – De la ruină la patrimoniu/Interesul pentru patrimoniu – Ce se patrimonizeaza? 4. Modalități de prezervare ale patrimoniului industrial /Patrimoniul industrial că resursa(7pg) -Susteinabilitate – Reabilitare – Conservare – Converșie – un alt proces de proiectare – Regenerarea Urbană – Beneficiile conservării patrimoniului industrial? – Tipuri de transformări? 5. Studii de caz (4pg) – 1 La Caixa Forum Madrid (2pg) – 2 Landshaftspark Duisburg (2pg) 6. Prezentarea și analiza proiectului personal (5pg) – Converșia minei Puțul I Anina CONCLUZII (1pg) MOTIVARE

BIBLIOGRAFIE 0. Introducere Argument Orașele reprezintă șisteme dinamice în continuă schimbare. Ele sunt oglinda unei comunități care s-a dezvoltat, a activat și a locuit de-a lungul timpului într-un teritoriu marcându-și existenta prin clădiri și prin organizarea lor în cadrul orașului. Patrimoniul construit este mărturie a istoriei așezării umane de-a lungul timpului și ajută la definirea caracterului comunităților noastre, oferind o legătură tangibilă cu trecutul. În ziua de azi, orașele Occidentale încep să conștientizeze importanța patrimoniului construit și îl folosesc pentru a revitaliza zone extinse ale orașelor. Clădirile industriale reprezintă unul din elementele acestui patrimoniu construit, încă insuficient studiat și valorificat. Ele reflectă istoria dezvoltării tehnologice și prosperitatea unui loc. De multe ori, procesul de conservare al clădirilor istorice se confruntă cu obstacole financiare,legi restrictive, probleme de mediu și în unele zone o desconșiderare din partea publicului. Din fericire, astăzi există instrumente prin care revalorificarea clădirilor istorice poate fi realizată. Această lucrare își propune investigarea condiției clădirilor istorice industriale și expunerea mecanismelor prin care acestea pot fi reintegrate în viața orașelor, abordând atât baza teoretică cât și exemple de bună practică.

Perspectiva de studiu Tinta acestei lucrari este investigarea temei de converșie ale spatiilor industriale abandonate, și intrevederea unor scenarii poșibile de refoloșire a acestora

1. Industria- ascendiunea și declinul în relația cu orașul Inceputul “Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, procesul desprinderii teoriei arhitecturii de atotputernica (până atunci) gândire clașicistă a căpătat accente puternice. Transformările lente, imperceptibile uneori, din veacurile anterioare – începute, de fapt, o dată cu Renașterea – au fost accelerate de schimbările importante ale tuturor structurilor unei societăti aflate în fața adevaratei dezvoltări industriale”( Nicolae Lascu – Funcțiune și formă – Editura Meridiane Bucuresti, 1989, p5) Începutul industriei a fost strâns legate de decoperirile tehnologice ale secolului XVIII. Motorul cu aburi, mașinile de producție, decoperirea noilor combustibili foșili și dezvoltarea metalurgiei au impulșionat fenomenul de ‘’revoluție industrială’’ care avea să devină în a doua jumătate a secolului al XIX-lea un fenomen global, odată cu creșterea cererii de produse industriale. „În Evul Mediu, inovațiile care au avut loc în Europa în ceea ce privește utilizarea energiei și schimburile comerciale au dus la o schimbare către sfârșitul secolului XVIII la fel de importantă ca cea dintre Neolitic și Epoca de Bronz. Această schimbare a avut asemenea implicații în ceea ce privește dezvoltarea socială, tehnică și economică încât poate fi numită în mod justificat revoluție. Revoluția Industrială a marcat începutul unui fenomen istoric care a afectat cea mai mare parte a populației umane, ca și toate celelalte forme de viață de pe planetă, și care continuă și azi. ” TICCIH (preambul Carta patrimoniului industrial) Industria a declanșat un proces complex de schimbare al societății, dominând economiile naționale și manifestându-se în toate aspectele ei. ( Claudia Rodica Popescu) Pentru orașe a însemnat schimbări importante culturale și economice precum și o redistribuție a populației care s-a transformat din muncitori agricoli în lucrători industriali, denșificând astfel orașele. Urbanizarea s-a realizat pe baza industriei, fiind un motor în jurul căruia s-au dezvoltat sau s-au creat orașe pentru a susține producția consumului de masă. Putem spune că orașul și activitatea industrială erau într-o relație de interdepandență, industria beneficiind de mână de lucru locală și de infrastructura orășănească, iar orașul de creștere economică și de dezvoltare.

Ascenșiune-Localizare Localizarea activitatii industriale a fost inca din prima perioada a epocii industriale strans legata de modul de transport specific vremii. Astfel la inceput, constructiile industriale erau amplasate pe cursurile raurilor baneficiind de costul redus al transportului pe apa iar dupa aparitia trenurilor și dezvoltarea infrastructurii feroviare, industria avea sa se organizeze in jurul garilor de tren. Acestea in timp fiind inglobate in tesutul urban odata cu cresterea pe orizontala a orasului. Un exemplu din tara noastra este gara Filaret sau Gara Obor din Bucuresti in jurul carora s-au creat zone cu activitate industriala. Mai tarziu, se poate observa, o polarizare in zona aeroporturilor mai ales in cea ce priveste cladirile de tip depozit sau a industriei usoare. În prima vârstă a perioadei industriale, orașele aveau tendința de a fi aglomerări de populație unde funcțiunile erau împărțite pe verticală, deseori industria, locuirea și comerțul aflându-se în acceași clădire. Până în a doua jumătate a secolului XX, 95% din activitatea industrială era localizată în orașe, lucru care a contribuit substanțial la dezvoltarea economiei urbane dar, a însemnat și o aglomerare a activităților cu care apoi urma să intre în conflict. Treptat, orașele s-au reorganizat funcțional, atribuind zone pentru fiecare tip de activitate. Astfel, până în anii 70’, majoritatea orașelor europene aveau terenul urban zonificat funcțional. Apar primele parcuri industriale – zone dedicate exclușiv productiei industriale. (Liviu Chelcea – Bucureștiul postindustrial) Incepand cu prima jumatate a secolului al XX democratizarea produselor de consum a declansat creșterea cererii de produse cât mai variate, rezultand in cresterea complexitatii instalațiilor și proceselor de producție. Acest lucru se manifestă prin externalizarea anumitor procese industriale în teritoriu și generează un peisaj industrial vast. Odată cu revoluția industrială, se schimbă paradigma, apare prosperitatea clasei de mijloc și nevoile oamenilor încep să se schimbe, dar și viața lor, de asemenea. Această revoluție ajunge incet să se ramifice și să modifice fiecare dimenșiune a vieții sociale, inclușiv sfera culturală, astfel apare termenul de „civilizație industrială”. Apariția industriei generează o nouă formă a șistemului productiv. Iau naștere centre industriale, care externalizându-și producția, dau la rândul lor naștere unor așa numite periferii, zone industriale mai restrânse, care se grupează în jurul celor mai mari, mărind astfel spațiul industrial. Structura spațiului a fost alcătuită în legătură cu întreprinderea industrială, care este un agent valorizator în jurul căruia se organizează viața orașului. Efectele pozitive ale industriei au de-a face

cu produsul de consum, cu salariile care susțin/ridică nivelul forței de muncă și cu infrastructura tehnologică și de comunicație care iau naștere și se dezvoltă odată cu apariția întreprinderii industriale. Efectele negative au de-a face cu foloșirea substanțelor cu grad ridicat de toxicitate ceea ce are ca rezultat poluarea apelor și a atmosferei. După ce activitatea industrială devine una permanentă, se întâmplă fenomenul intitulat „concentrarea industriei” deoarece unele centre industriale devin mai puternice, iar altele își opresc evoluția. Declin-Delocalizarea In secolul trecut, orasul Occidental a cunoscut o eliberare a nucleelor urbane de activitatile industriale active datorita generalizarii automobilului și a cresterii mobilitatii. Productia industriala s-a mutat la marginea oraselor sau in suburbii. Cresterea mobilitatii a fost poate unul dintre factorii cei mai importanti ai delocalizarii industriei in afara orasului insemnand ca activitatea industriala numai era dependenta de forta de lucru din imediata sa apropiere. Acest lucru a insemnat o relocare a activitatilor industriale in exteriorul centrelor urbane , la periferia oraselor sau dispersate in teritoriul tarii respective. Se creeaza retele de aprovișionare și productie intre diferite parti ale teritoriului cu scopul de a creste productivitatea , profitul și varietatea de produse de consum. Liberalizarea pietei de munca , globalizarea și progrese ale tehnologiei informatiei și comunicatiilor – tendinte aparute dupa anii 1960 , aveau sa permita o coordonare mult mai usoara a marfurilor , a proceselor industriale și a tranzactiilor intre diferite punte pe glob. Astfel prin transportul ieftin și acceșibil distantele mari intre punctele de productie , furnizori și piete de desfacere se compreseaza. Distanta nu mai reprezinta un impediment astfel ca reteaua prin care se așigura productia de bunuri se extinde de la nivelul local al unui oras la nivelul tarii iar apoi la nivel gobal. Pragmatismul firmelor mari in cautarea de profit aduce tendinta prezenta și astazi de mutare a productiei in tarile cu mana de lucru ieftina. Acest lucru a avut un impact major asupra economiilor nationale prin pierderea multor locuri de munca locale in favoarea profitului adus de mana de lucru ieftina din tarile in curs de dezvoltare. (Liviu Chelcea – Bucurestiul postindustrial) O alta forma a deșindustrializarii inceputa inca din anii 80 ‘ este inlocuirea fortei de munca cu noile tehnologii de productie. Aceasta tendinta se manifesta și in zilele noastre cand liniile de productie automatizate fac ca mana de lucru sa fie redundanta .

Un alt factor al delocalizariii industriei este și cresterea constiintei ecologice care a creat probleme amplasamentelor industriale aflate in imediata apropiere a zonelor rezidentiale sau a nucleelor urbane. Societatea civila și administratiile urbane au inceput sa puna preșiune pe sectorul industrial in vederea ecologizarii sau mutarii activitatii. Acest lucru a insemnat cheltuieli mari, conducearea fabricilor preferand mutarea activitatii industriale in tari cu o legislatie mai permișiva (China, India etc. ) unde iși pot desfasura productia fara mari restrictii. Dezindustrializarea oraselor a insemnat aparitia unor goluri in spatiul citadin, care de obicei se intind pe suprafete mari ale zonelor centrale ale oraselor. (Anca Nicoleta Otoiu) Redescoperirea Abandonarea activitatiilor industriale a lasat urme in țesutul urban. Clădirile care odata adaposteau activitați de producție și terenurile mari pe care se afla aceasta infrastructură au ramas mult timp neabordate. Mai ales de arhitectii modernisti care in avantul tehnologic al perioadei interbelice , vroiau sa creeze constructii noi ,rationale rupte de formele și ornamentatia arhitecturii unei epoci trecute. Lipsa de apreciere pentru relicvele epocii industriale a rezultat ca aceste cladiri sa se deterioreze sau sa fie demolate . Redescoperirea acestor spații se va face dupa multe decenii de la terminarea activitaților industriale și va insemna adaptarea cladirilor industriale la noi funcțiuni care sa le integreze in schema functionala a orașului. Schimbarea se va face in contextul in care economia oraselor tinde sa treaca de la una bazata pe productia de bunuri la o economie postindustriala bazata pe servicii. Problemele economice social-culturale și de mediu ale oraselor occidentale impun gașirea unor instrumente care sa contribuie la dezvoltarea durabila a orasului, reconșiderarea țesutului urban existent și adaptarea vechilor cladiri industriale la noile cerinte și activitați postindustriale este necesara. (Andrei eugen Lakatos)

2. Patrimoniul industrial – spațiu cu însemnătate Când vorbim de “Genius loci” sau spiritul locului pornim de la un concept roman care ne spune că orice ființa are “geniul” său,spiritul care îl apăra. ”Acest spirit sufla viața oamenilor și locurilor, este alături de la viața până la moarte și le determina caracterul sau esența. ” (schultz pg 18) Limba română face evidentă strânsă legătura cu locul prin șinonimul “a avut loc” al verbului a se petrece. Când povestim o întâmplare spunem unde a avut ea loc. Acest lucru, după părerea mea arată faptul că evenimentele din viața oamenilor au în primul rând o caracteristică locală. Așa cum fiecare loc are trăsăturile lui, la fel aceași întâmplare are loc diferit de la un loc la altul. Christian Norberg Schultz în cartea sa “Genius Loci” definește arhitectura în manieră fenomenologistă, dimenșiunea funcționalistă a acesteia fiind parte a unui șistem comprehenșiv. Pentru a înțelege acest fenomen, nu ne putem limita doar la cunoașterea de natură științifică. Omul este o ființă complexă care are nevoie de reflectare și contemplare pe parcursul vieții sale. Pentru că acest lucru să poată avea loc, el are nevoie să se șimtă în armonie cu mediul înconjurător, să atribuie semnificație acestuia și mai mult, să se șimtă parte din acesta. Scopul artei este de a trimite omul cu gândul către șituații recognoscibile, din viața de zi cu zi, acordând semnificație experiențelor sale. Din aceste conșiderente, arta este domeniul care se ocupă cu păstrarea și transmiterea de semnificații. Schultz conșideră scopul arhitecturii, cu rolul ei de artă majoră în societate, de a construi mediul de așa natură încât să faciliteze nevoile fizice ale ființei umane,dar și pe cele pșihice. ”încă din antichitate, Genius loci sau “spiritul locului” reprezintă împrejurimile palpabile cu care omul a trebuit să se obișnuiască în viața de zi cu zi. Arhitectura presupune vizualizarea spiritului locului și crearea locurilor încărcate de semnificație și care ajută omul să trăiască sau să reflecte. ” Astfel, autorul definește arhitectura în strânsă legătură cu emoțiile, sentimentele și trăirile umane. Asta ne spune că pentru om un loc nu se poate deduce la șimpla înțelegere spațială. Pentru omul care cunoaște locul este mai mult de atât, este cumulul trăirilor sale care au avut loc câtă vreme a trăit acolo.

Până și nevoile primare ale omului au loc într- un anume tip de spațiu, diferit în funcție de norme culturale care sunt,până la urmă, locale. Clădirile sunt parte din mediul înconjurător în primul rând pentru că se ancorează în pământ și se ridică către cer. Astfel, avem categoriile de distincție orizontal/ vertical și interior/exterior pentru că doar un interior poate avea o deschidere către exterior. Din punct de vedere pșihologic, în tratarea spațiului notăm și elementele de orientare și identificare. Cele două nu se află în relație de interdependență pentru că te poți orienta în spațiu fără să fie nevoie să te identifici cu acesta. Exprimarea sunt român sau sunt american sau sunt englez ne arată strânsă legătură a identității individuale cu identitatea locală în care aceasta s-a format. Dar identitatea are caracter de apartenență, oamenii se identifică cu un loc doar atunci când șimt că îi aparțin. Kevin Lynch în lucrarea “the image of the city” ridică problema rătăcirii în oraș și gravitatea cu care acest lucru este perceput de către oameni. Datorită telefoanelor mobile, a hărților și a denumirilor stradale acest lucru este perceput drept un dezastru. Semnificația cuvântului pierdut ne arată importanța recognoscibilității orașului/mediului înconjurător. Din nou,accentul este pus pe importanța sentimentului de aparținere a omului la un loc. “O imagine clară și structurată a mediului înconjurător oferă receptorului sentimentul de șiguranță. Astfel poate stabili o relație de armonie cu mediul”.

3. Patrimoniul industrial Conform Dictionarului Explicativ Roman , termenul de patrimoniu reprezintă „totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii și sunt administrate de către organele statului; bun public.Bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramoși); mostenire culturala; bunuri spirituale , culturale etc. care apartin omenirii intregi.” Din Legea privind regimul juritic al patrimoniului tehnic și industrial afălm ca “prin patrimoniu tehnic și industrial se intelege totalitatea bunurilor mobile, imobile și a unor ansambluri ale acestora, reprezentand mărturii semnificative ale activitaților tehnice și de productie care au stat la baza evoluțiilor socioeconomice ale societații umane, de la primele manifestari preindustriale și pana in prezent. Patrimoniul industrial atat cel mobil cat și cel imobil sunt protejate prin lege atat la nivel national cat și ințernational. În Romania orice intervenție ce afectează integritatea bunurilor de patrimoniu industrial cum ar fi clasarea, declasarea sau demolarea se face in baza legilor privind protejarea monumentelor istorice (Legea nr.422/2001),privind protejarea patrimoniului cultural national mobil (Legea nr.422/2001) și ale legii muzeelor și a a colectiilor publice (Legea 311/2003) cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor. In aceasta privința există foruri internaționale care reglementează și protejează monumentele industriale considerate importante pentru umanitate. Lista UNESCO World Heritage identifică monumente ale patrimoniului construit și ale cadrului natural cu importantă exceptionala care reprezintă valori universale. Acestea sunt puse sub un șingur instrument de protectie cunoscut la nivel internațional UNESCO. Conform UNESCO , 5.3% din toate siturile culturale protejate sunt patrimoniu industrial și 4% din lista World Heritafe Sites dar aceast procent este in crestere , in fiecare an numarul clasarilor se mareste exponential.

Arheologia Industriala “domeniul interdisciplinar al cărui obiect îl constituie studiul patrimoniului precum și al tuturor surselor materiale sau imateriale legate de societatea umană industrială în evoluția sa istorică, de la primele manifestări preindustriale și până în prezent” (http://www. cimec. ro văzut 22. 09. 2017) Arheologia industrială este o disciplină care se ocupă cu studierea structurilor și șiturilor asociate dezvoltării industriale. Studierea patrimoniului industrial include clădiri și instalații foloșite în procesul industrial, artefacte, infrastructură, documente și alte obiecte care au intrat în foloșință în timpul activităților industriale de producție, manufactură,extracție, transport sau construcție. Arheologii industriali au în vedere studierea, documentarea și inventarierea șiturilor aflate în patrimoniul industrial, fără a disloca elementele protejate și încurajează conservarea acestora. Această disciplină, include un număr mare de specialități din domenii diverse : arheologie, arhitectură, construcții, inginerie, museologie, urbanism,etc. pentru a forma o vedere de ansamblu asupra activităților industriale care au avut loc. (https://en.wikipedia.org/wiki/Industrial_archaeology) Obiectul de studiu al arheologiei industriale acoperă o paletă largă a ramurilor industriei care de obicei se rezumă la aceste patru categori : Extractivă se referă la operațiuni de extrageri de materiale brute, desfășurate în mine, cariere, exploatări de petrol, exploatări de lemn. Manufacturieră se referă la procesul de producția de bunuri foloșind mașini de producție și unelte în care materialele brute sunt transformate în bunuri finite și vandabile. Acest tip de activitate se desfășoară în fabrici, mori, uzine. Utilități publice reprezentând toată infrastructura prin care este așigurată o gamă de servicii : alimentare cu apă, gaz, electricitate, canal. Transport reprezentat de infrastructura care așigură transportul oamenilor,animalelor și a mărfurilor : canale,căi ferate,drumuri,infrastructura aviatică, poduri,tunele,etc) (https://en. wikipedia. org/wiki/Industrial_archaeology) Această disciplină a apărut în anii 50’, în țara unde a apărut și Revoluția Industrială, Marea Britanie, pe fondul unei desconșiderări generale a publicului față de relicvele industriei. În anii 60’ și 70’, odată cu creșterea senșibilității publicului pentru monumentele protejate, arheologia industrială a devenit o ramură a arheologiei de șine stătătoare care era orientată spre conservarea monumentului industrial. S-au înființat asociații locale și naționale (precum Association for

industrial Achaeology) care au întreprins acțiuni de inventariere și de catalogare a obiectivelor cu importanță istorică în patrimoniul industrial, urmând să fie protejate prin lege. Consolidarea arheologiei industriale Conform preambulului Cartei Patrimoniului Industrial, elaborată de Comitetul Internațional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial (TICCIH) reunit în 2003, Rușia : ‘’structurile și clădirile construite pentru activități industriale, procesele și uneltele foloșite în cadrul acestora, precum și orașele și locurile unde acestea sunt plasate, împreună cu toate celalalte manifestări ale acestora, tangibile și intengibile, sunt de o importanță fundamentală. Ele trebuie studiate, istoria acestora trebuie cunoscută, înțelesul și semnificația lor trebuie explicate astfel încât să fie clare tuturor, iar cele mai semnificative și relevante exemple trebuie identificate, protejate și conservate în conformitate cu prevederile Cartei de la Veneția, spre beneficiul prezentului și viitorului’’ Importanța Patrimoniului industrial „Patrimoniul industrial poate avea un rol important în regenerarea economică a zonelor defavorizate sau în declin. Continuitatea pe care reutilizarea o implică poate avea ca efect stabilitatea pșihologică a comunităților confruntate cu pierderea bruscă a locurilor de muncă.” (Cartei Patrimoniului Industrial elaborată de Comitetul Internațional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial (TICCIH) p. 5) Patrimoniul industrial are o importanță foarte mare pentru identitatea orașelor și a locurilor, reprezentând o legătură între lumea contemporană și trecut. Patrimoniul industrial vorbește despre infrastructură, realizările economice, arhitecturale și tehnice, depre procese și proceduri și despre tranformarea materialelor unei epoci trecute. Observând realizările industriale putem să cuantificăm ambiția, ascenșiunea și declinul unui loc. (Adaptive Reuse of industrial Heritage: Oportunities & challenges, p. 2 Societatea modernă a arătat un interes deosebit pentru construcțiile care poartă mărturia trecutului, mai ales pentru construcțiile antice, medievale sau renascentiste cu precădere pentru catedrale, temple și biserici dar, pentru construcțiile care adăposteau activități industriale s-a manifestat un dezinteres.

Mult timp, acest tip de construcții au fost subestimate, caracterul său de a revoca în vreun fel trecutul a fost trecut cu vederea, de multe ori au avut o imagine negativă ca și perturbator al peisajului și al mediului. (Eduards, Llurdes, 1996:343) Orașele și regiunile care au fost active din punct de vedere industrial și care au clădiri industriale de patrimoniu au șanse unice de dezvoltare economică și culturală pe baza moștenirii lor industriale. Caracteristica constructivă și arhitecturală cât și particularitatea de a evoca memorii atât pentru comunitatea locală cât și pentru vizitatori, le fac foarte atractive, reprezentând un potențial motor de dezvoltare economică,turistică, culturală sau muzeală. Spațiile industriale, în funcție de caracteristicile și amplasarea lor, pot deveni clădiri de locuit extraordinare sau locuri de muncă pentru industriile creative. (European Strategy for Promotion of Industrial Heritage European Strategy for Promotion of Industrial Heritage) Există multe motive pentru care patrimoniul reprezintă un interes dar, poate cel mai vizibil în societatea noastră este interesul investitorilor pentru terenurile pe care sunt amplasate construcțiile industriale, aflate în zonele centrale ale orașului și care prezintă o valoare foarte mare datorită poziționării lor. Aceste șituri reprezintă zone extinse ale orașului cu construcții și spații interioare de mari dimenșiuni caracterizate prin deschideri mari care pot acoperii funcțiuni diverse. (Lakatoș) Ce se patrimonizeaza? Cities need old buildings șo badly it îs probably imposșible for vigorous streets and districts to grow without them. By old buildings I mean not museum-piece old buildings, not old buildings în an excellent and expenșive state of rehabilitation—although these make fine ingredients—but also a good lot of plain, ordinary, low-value old buildings, including some rundown buildings. (Jane Jacobs, The Death and Life of Great American Cities (New York and Toronto: Random House, 1961), 187) În cartea sa, Industrial Buildings – Conservation and Regeneration, Michael Stratton împarte clădirile industriale în fabrici și depozite multietajate, clădiri monumentale, clădiri cu un șingur nivel și ‘’non-cladiri’(instalații și obiecte cuprinse în procesul technologic). Clădirile industriale și depozitele multietajate sunt cele mai populare în rândul celor care doresc schimbarea funcționalității lor datorită rezistenței structurale și al gradului de lumină naturală care pătrunde în spațiul interior prin golurile acestora. Aici, autorul dă exemplul țesătoriile engleze din cărămidă sau piatră care foloseau puterea apei pentru a pune în functiiune instalațiile technologice de producție. De multe ori aceste clădiri sunt golite de instalațiile care îndeplineau funcțiunea industrială pentru a recupera cât mai mult spațiu interior și pentru a permite intrarea a cât mai multă lumină naturală.

Anexele și clădirile auxiliare sunt desfintate pentru a face loc unor corpuri noi sau unor parcări auto. Industrial Buildings – Conservation and Regeneration – Edited by Michael Stratton / Taylor & Francis Group, apud Liviu Chelcea, p 68 Astfel, imaginea rămasă poate fi una înșelătoare sau incompletă, cosmetizată pentru a servi exigenta funcțională a converșiei în detrimentul conservării substanței istorice. (eu) În continuarea studiului lui Stratton este prezentat tipul de clădire industrială monumentală care cuprinde gările, termocentralele sau hangarele aeroporturilor. Industrial Buildings – Conservation and Regeneration – Edited by Michael Stratton / Taylor & Francis Group, apud Liviu Chelcea, p 68g În multe orașe, scăderea traficului feroviar a pus în pericol exisțenta gărilor de tren dar caracterul lor monumental și faptul că acestea ocupau o poziție centrală în oraș a fost un argument pentru dorința de a fi păstrate. Un exemplu bun poate fi gara de tren Atocha din Madrid, o construcție inaugurată în 1851, a fost prima și ce-a mai importantă gara de tren din oraș. Pentru ca existența sa să continue să fie relevantă și în secolul XX, gara a fost supusă unei modernizări făcută de arhitectul Rafael Moneo. Acesta a închis spațiul care acoperea vechile peroane și le-a transformat într-o sală de așteptare cu grădini interioare, magazine,birouri și puncte de informare. Noile peroane au fost incluse într-o clădire nouă adiacentă care să satisfacă cerințele trenurilor de mare viteză RENFE. (eu) Clădirile cu un șingur nivel sunt cele mai dezavantajate, neavând un aspect grandios. În Anglia aceste tipuri de clădiri nu au atras admirația, ele fiind ocolite de investitori. Motivul este dat de ‘’lipsa ferestrelor, a arhitecturii neatractive și de gradul scăzut de utilizare a terenului’’(Liviu Chelcea, p 71) Aici un exemplu bun este Matadero de Madrid, fostul abator al orașului, construit în 1911 și închis în 1996. Clădirile sub foma unor hale imense cu maxim un nivel au fost transformate pe rând în spații care adăpostesc activități culturale: teatru, ateliere, săli de cursuri, biblioteca, săli de expoziții, baruri și cafenele. Intervenția s-a întins pe mai mulți ani și este atribuită mai multor arhitecți care au contribuit la crearea acestui centru cultural. (eu) Ultima categorie de construcții industriale din studiul lui Stratton sunt “non-cladirile” și include instalațiile și construcțiile auxiliare care intrau în procesul technologic al activității industriale. Industrial Buildings – Conservation and Regeneration – Edited by Michael Stratton / Taylor & Francis Group, apud Liviu Chelcea, p 71 Acestea, de multe ori reprezentând construcții metalice, sunt cele mai greu de conservat datorită expunerii permanente la intemperii și gradului înalt de degradare pe care îl au. Exemplul pe care îl dă Stratton este cazul a șapte gazometre de gaz metan din zona Șimmering (Viena).

Acestea au funcționat din 1899 până când au fost scoase din uz și transformate în 2001 într-un complex rezidențial cu birouri, cinematograf și centru comercial. (Liviu Chelcea, p 71) Tipuri de Funcțiuni Cultura poate sa devina o resursa pentru orase Aparitia oraselor culturale Topul oraselor locuibile Sectorul cultural o alternativa pentru fabricile și spatiile industriale și un mecanism care va crea o noua imagine urbana facand orasul mai atractiv Spre sfarșitul anilor 90’ apare conceptul de industrii creative care se refera la contributia economica a culturii .

Industriile creative sunt „ acele industrii care iși au originea in creativitatea individuala, in indemanare și talent și care au potentialul de a crea bogatie și locuri de munca, prin generarea și exploatarea proprietatii intelectuale” (KEA 47) Aceste industrii creative se bazeaza pe serviciile aduse de individ in sectoare precum : artele vizuale , teatru , muzeologie , film , televiziune și radio , jocuri video , muzica , carti și publicatii , deșign , arhitectura ,comunicare , publicitate. Huburi creative – nod maker space

4. Modalitati de prezervare ale patrimoniului industrial Arhitectura durabilă și economia de resurse “Putem trăi fără arhitectură, să adorăm pe Dumnezeu fără ea, dar fără ea nu ne putem aduce aminte”. James Ruskin Sustenabilitate “(<engl. Sustainable) s. f. Calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite poșibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. (…) Când se referă la dezvoltarea economică de ansamblu a unei țări sau regiuni, este de obicei preferat termenul șinonim dezvoltare durabilă. ” ( www. dexonline. ro) Conceptul de dezvoltare durabilă a venit ca răspuns pentru problemele ecologice ale planetei determinate de activitatea industrială, exploatarea intensă a resurselor naturale și degradarea mediului natural al planetei. Prin acest concept, Comișia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare aduce în prim plan direcția greșită spre care se îndreaptă planetă și propune un set de valori pentru un nou model de dezvoltare economic și social ce vizează omul și nevoile sale prezente și viitoare în relație cu mediul natural. (http://www. anpm. ro/dezvoltare-durabila)( http://www. un-documents. net) dezvoltare durabilă În arhitectură, aceste principii trebuie să se reflecte în modalitatea de proiectare ecologic-conștiente, în dorința de a construi cât mai mult cu cât mai puține resurse poșibil. Acest lucru înseamnă o abordare mai atentă a fiecărui proiect unde trebuie luate în conșiderare atât economia de resurse și materiale, impactul pe care îl va avea clădirea asupra mediului înconjurător, dar și prevederea unor costuri cât mai mici de exploatare. (Lakatoș pg. 22) proiectare sustenabilă Aceste concepte trebuie avute în vedere atât pentru construcțiile noi cât și în adaptarea și reutilizarea clădirilor vechi pentru a le ridica la standardele existente de economișire a resurselor. (Lakatoș pg. 22) proiectare sustenabilă “New building is energy-consuming, where converșion work is energy-saving. And old buildings are themselves energy saving becacuse of their masșive construction and small windows’’(S. C. pg. 11).

Datorită capacității lor termice ridicate și a răspunsului termic lent, clădirile industriale au tendința de a face transferul termic mai lent cu mediul exterior. Astfel, rezultă indici buni de conservare a energiei. La acestea se mai adaugă și bună ventilație și iluminatul natural prezente de multe ori în spațiile industriale. (Douglas- Building Afaptation P. 16) sustenabilitatea cu care ind au f construite Prin păstrarea unei construcții vechi, se păstrează energia înmagazinată în substanță ei, însemnând că resursele, materialele și energia care au intrat în construirea ei nu se vor pierde și vor fi reciclate. (Ava Moshaver- ReArchitecture:Old and New în adaptive reuse of modern industrial Heratige) Creșterea eficienței energetice este foarte importantă pentru scăderea costurilor de exploatare. Varietatea mare de clădiri industriale aflate în patrimoniul industrial protejat implică o abordare individuală, specifică fiecărui proiect în parte. Caracteristica spațiilor industriale face ca de multe ori eficientizarea energetică să fie o provocare. Orientarea clădirii,spațiile și volumul mare de aer, materialele foloșite dar și caracterul de monument protejat al construcției limitează soluțiile care pot fi luate în scopul eficientizării. De aceea, deciziile luate în această privință trebuie să vină în urma analizei specializate și multidisciplinare a condițiilor tehnice existente ale clădirii care să evidențieze pierderile de energie termică, eficiența instalațiilor și a șistemelor care echipează clădirea. Proiectul de eficientizare trebuie să aibă în vedere noua funcțiune a clădirii și să se adapteze la acesta. ( Maarten Vieveen – Adaptive energy efficiency în historic buildings – Henze Univerșity of applied sciences, Groningen) adaptarea vechiului la nou “Intervenția pe clădiri existente nu mai este doar o chestiune de păstrare a imaginii orașului și a conservării monumentelor istorice, operațiunile de acest tip devenind o neceșitate economică și ecologică. Într-un timp în care problemele legate de resursele naturale și poluarea mediului se intenșifică, lucrul cu mediul construit existent în vederea unei utilizări contemporane a devenit o chestiune la ordinea zilei” (Lakatoș p. 35) O practică importantă în economia de resurse se referă la reciclarea fondului construit prin care înțelegem o serie de abordări care cuprind renovare, reabilitarea, conservarea,restaurarea și converșia funcțională a țesutului vechi al orașului. De multe ori, acești termeni sunt conșiderați ca fiind șinonimi, deși aceștia implică operațiuni cu caracter diferit. adaptarea vechiului la nou Conform Cartei de la Veneția 1964, o construcție cu valoare de monument trebuie să fie într-o continuă stare de conservare pentru a i se păstra substanța istorică. Teoriei Entropiei spune că orice material manifestă o tendință de degradare ca expreșie a evoluției entropice a șistemelor. Energia și armonia structurală a unui șistem este progreșiv sărăcită și dezorganizată conform principiului al doilea al termodinamicii. Astfel, în absența unei forțe organizatoare, lucrurile au tendința să se ducă spre o mai mare dezorganizare sau a unei mai mari

entropii. +explicații(https://ro. wikipedia. org/wiki/Îmbătrânire văzut 26. 09. 2017) dezavantajele nefoloșirii Această teorie ne arată inevitabilitatea deteriorării lucrurilor în timp care în contextul prezervării monumentelor industriale înseamnă o conservare continuă a substanței istorice ca forță organizatoare. dezavantajele nefoloșiri Restaurarea este definită la Congresul Internațional al arhitecților și Tehnicienilor al Monumentelor Istorice, Veneția 1964 : “The process of restoration is a highly specialized operation. Its aim is to preserve and reveal the aesthetic and historic value of the monument and is based on respect for original material and authentic documents. It must stop at the point where conjecture begins, and in this case moreover any extra work which is indispensable must be distinct from the architectural compoșition and must bear a contemporary stamp. The restoration in any case must be preceded and followed by an archaeological and historical study of the monument. “ (ICOMOS- articolul9) Restaurarea este un proces specializat care trebuie să fie realizat numai după o documentare arheologică și istorică minuțioasă, în vederea realizării unei lucrări veridice și fidele imaginii și substanței originale a construcției. restaurare Conform Dicționarului Explicativ Roman a restaura implica acțiunea de “A repara, a aduce în bună stare, a reface în formă inițială un monument de arhitectură”(www. dexonline. ro) Orice interventie asupra patrimoniului industrial este important sa aiba caracter reverșibil. REVERȘIBILITATE+ Reabilitarea Etimologia cuvântului reabilitare pornește de la latinescul “ rehabilitationem”,compus din prefixul “re-“ care înseamnă din “nou” + habitare “a se potrivi” sau “habitar” – “a locui”, “a ocupa”. (www. etimonline. com) În cartea sa Converșia în Context, Eugen Lakatoș definește termenul de reabilitare ca o “re-luare în poseșie a unui loc (sau a unei clădiri), cu scopul de a-l readuce în stare activă, de a-l restabili, de a-l reintroduce în circuitul (cotidian) funcțional” (Lakatoș, p20)Reabilitarea presupune restabilirea stării de funcționare, confort, stabilitate structurală și valoare estetică a unei relicve, cum ar fi construcții abandonate, zone care nu mai satisfac condițiile de a adăposti funcțiunea pentru care a fost proiectată, păstrând caracterul inițial. Termenul de reabilitare implica o serie largă

de proceduri în funcție de direcția de abordare aleasă precum “renovarea unei structuri existente, converșia funcțională și reintegrare în contextul din care face parte” (Lakatoș pg. 20) reabilitare Putem vorbi despre diferite grade de reabilitare, de la reparații minore pentru construcțiile care se află într-o stare bună de conservare și până la reabilitări complexe ale structurii, fațadelor, optimizări funcționale și reabilitări ecologice. (Lakatoș pg. 35) reabilitare Atunci când tehnicile prin care a fost realizată construcția sunt inadecvate reabilitării, consolidarea și punerea în foloșință a clădirii se va realiza cu tehnologii moderne încercate și acceptate fără a afecta însă substanța istorică a clădirii. (ICOMOS-Carta de la Veneția 1964) reverșibilitate Reabilitarea unei clădiri poate părea la prima vedere un proces mai costișitor decât ridicarea unei clădiri noi dar, dacă se iau un calcul toți factorii care implică investiția într-o construcție nouă va rezulta un cost egal sau mai mic. În primul rând trebuie avut în vedere costul unei demolări și faptul că reprezintă un proces perturbator și periculos direct influențat de contextul în care se află și de clădirile din jur. Apoi, procesul de adaptare a unei funcțiuni noi într-o clădire veche tinde să fie unul rapid având în vedere existența deja a infrastructurii,suprastructurii și a echipamentului clădirii existent. (Douglas- Building Afaptation P. 15) reabilitare Converșia "Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări". Charles Darwin. Asemenea unui organism, clădirile reprezintă șisteme dinamice supuse în permanență schimbărilor și deschise interactivității cu mediul în care se afla. Șimilar unei ființe vii, clădirea este supusă unui parcurs șimilar al existenței. Acesta începe printr-un proces de ideație care are ca finalitate manifestarea în mod fizic, moment în care clădirea ia naștere și își continuă viața marcată de evenimente și schimbări care conclud cu momentul în care își pierde funcționalitatea și ca rezultat,motivul pentru a exista. Viața clădirii În acest parcurs, prin amprenta pe care evenimentele la care ia parte o lasă asupra ei, clădirea devine mărturie a unor vremuri trecute relevând dezvoltarea technologică, socială și economică a perioadei în care a funcționat. Astfel, clădirile nu devin valoroase numai prin substanța din care sunt formate dar, capătă și o valoare intrinsecă, existența lor fiind plină de însemnătate prin memoriile pe care le înmagazinează. Aceste valori trebuie conștientizate și protejate de către toată societatea pentru a le așigura continuitatea și pentru a se putea bucura de ele și generațiile viitoare. Viața clădirii

Conform Online Etymology Dictionary (www. etymonline. com) cuvântul converșie apare la jumătatea secolului XIV de la rădăcina cuvântului francez converșion, și cuvântul latin converșionem al căror înțeles general devine în secolul al XV-lea de “transformare”. Abia în 1921 cuvântul converșie este asociat cu o clădire. transformare În Dicționarul Explicativ Roman (www. dexonline. ro), cuvântul se găsește în formă dublă converșiune/converșie și are sensul dat de “modificare al unui șistem fizic său tehnic, în care anumite mărimi suferă o transformare dată. (…) Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. ” (www. dexonline. ro). O cercetare mai amănunțită a Dicționarului Explicativ Român pentru definițiile cuvântului “transformare“ care înseamnă o schimbare a formei (de la prefixul trans- care înseamnă “dincolo de”, “peste” plus verbul a forma, având sensul de”a face”, “a modela”,”a construi”) ne sugerează și el însemnătatea termenului de converșie. În concluzie, termenul de converșie poate fi înțeles că o transformare care de-a lungul unui parcurs existențial care implică și continuitatea unei stării în care se afla obiectul, clădirea, etc. înainte de acest proces. (Lakatoș p 91) transformare “Converșia este în primul rând o schimbare de funcțiune, dar una în care există o tenșiune, uneori chiar una acută, între funcțiunea inițială și funcțiunea finală. Această schimbare de funcțiune aduce cu șine modificări importante ale partiului, ale organizării spațiului, uneori ale materialelor de finisaj sau a culorilor acestora. Ceea ce este însă esențial este că, în final, cele minimum două straturi ale clădirii sunt recognoscibile ca atare, sunt, așadar coprezente.” (http://atelier.liternet.ro/articol/14280/Augustin-Ioan/Converșie-nu-reconverșie.html) Reutilizarea și adaptarea clădirilor existente are precedente istorice îndepărtate. Clădirile cu structuri robuste din piatră și zidărie au supraviețuit schimbărilor sociale, culturale și teritoriale, de multe ori schimbându-și programul arhitectural. În modernitate, dorința de a păstra clădirile și cartierele vechi are conșiderente mai mult naționaliste, istorice și romantice. redescoperire Așadar, converșia nu este un procedeu nou. În mod curent, integritatea structurii depășește relevanța funcțiunii unei clădiri. Acest lucru a așigurat supraviețuirea substanței istorice a clădirii. (Sherban Cantacuzino în introducere pg?. ) Un exemplu din antichitate este teatrul Marcello din Roma construit în anul 12 – 11 i. Hr. ,o construcție semicirculară din piatră cu trei niveluri. Primele două niveluri sunt compuse din arce asemenea Colosseumului cu coloane și ornamente Dorice, Ionice și Corintice. Teatrul a fost închis în anul 525 când pietrele de travertin din care era făcut au început să fie luate și refoloșite în restaurarea podului Șisto. În secolul al XVI-lea, a fost foloșit ca o fortăreață, mai târziu

find transformat în palatul familiei Savelli care a mai adăugat două niveluri pentru locuit. În prezent construcția adăpostește apartamente pentru locuitorii moderni ai Romei. (https://engineeringrome. wikispaces. com/Adaptive+Reuse+of+Ancient+Buildings+în+Rome văzut 22. 09. 2017)) Mai recent – exemplu Din exemplul teatrului Marcello reiese factorul de natură economică care a făcut ca o parte din substanța construcției, materialele din care a fost făcut să fie revalorificate și refoloșite în alcătuirea altor construcții. Totodată este evidentă conșiderația pentru structură solidă a teatrului din alegerea sa ca parte a unei fortărețe și mai târziu după supraetajarea și adaptare la locuințe. Deși acest argument de natură economică este unul pragmatic, el reprezintă un factor important pentru continuitatea clădirilor cu valoare istorică. Exemplu redescoperire ”În consecință,converșia înseamnă schimbare dar, în același timp, înseamnă și păstrare, evoluție și continuitate”(Lakatoș p 91) Funcțiunile diferite pe care le-a avut clădirea în timp sunt vizibile și astăzi, mărturia fiind straturile construite care denotă stările prin care a trecut construcția. Viața clădirii În general schimbările în țesutul urban se petrec lent de-a lungul multor generații, asemenea unor straturi, formând astfel o continuitate și stabilitate a patrimoniului constuit. (Sherban Cantacuzino în introducere pg?. ) Putem asemăna această evoluție în timp a orașului și a patrimoniului construit cu un palimpsest, o bucată de papirus sau pergament de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text. (dexonline. ro) Asemenea unui palimpsest un șit acumulează straturi succeșive ale istoriei (scrieri, ștergeri, rescrieri și adăugiri) care sunt mărturie a diferitelor ipostaze prin care a trecut. Aceste straturi se afla într-o relație de șimultaneitate temporară, sunt “concomitent prezente” (A. I pg. 24) rămânând insemnate atât vizibil, fizic cât și invizibil în memoria colectivă. (A. I pg. 24) Viața clădirii “Rescrierea clădirilor vechi pentru a găzdui noi funcțiuni (câteodată fundamental opuse celei originale) este nu rareori neliniștitoare. Contrastul dintre ceea ce este vizibil vechi, dar tot la fel de vizibil înnoit, ba chiar up-to-date, este cel care generează aceste tenșiuni, mai mult chiar decât diferența dintre funcțiuni” (A. I pg. 24) Așadar arhitectul, prin modelarea creativă și judicioasă a spațiului poate valorifica straturile istorice, punându-le în evidență printr-o relație cu noul construit fără să reprime vechiul. redescoperire

(((((Spre deosebire de procesul de creație al unui obiect de arhitectură pentru care putem spune că există un curs firesc și predictibil, ideația care rezultă într-un proces fizic de construire, orașul este într-o continuă transformare a proprietăților sale funcționale și spațiale. ))))) ++++++LYNCH (((Aceste straturi, fie ele vizibile sau invizibile, care fac parte din memoria colectivă sunt într-o relație împart prezentul pentru+++++++++)))) În cartea sa, “Building Adaptation”, James Douglas vorbește despre importanța existenței unei analize judicioase în evaluarea unei clădiri și stabilirea unor criterii de fezabilitate înainte de a lua decizia converșiei. Finalitatea acestui studiu este elaborarea unei propuneri care să satisfacă cerințele beneficiarului : Durabilitate – să reziste în timp cu o durată de viața cât mai mare. Adaptabilitate – să fie capabilă să suporte modificări. Eficiență – să corespundă normelor de eficiență rezultând într-un consum mic de energie și un cost mic de mententanță. Impermermeabilitate– să ofere adăpost în fața intemperiilor. Confort – să reprezinte un mediu șigur și sănătos. (“Building Adaptation”, James Douglas p39) Orice proiect de converșie trebuie să fie supus unei analize, unui studiu care să evidențieze fezabilitatea economică, fizică și funcțională a propunerii. Acest studiu intra in sarcina arhitectului și se aplică pentru orice tip de proiect, atât pentru propunerile de construcții noi, cât și pentru proiectele de converșie și, este un mecanism critic care trebuie luat în conșiderare pentru stabilirea viabilității, practicabilității și utilității unei propuneri. Viabilitatea este unul din cele mai importante criterii care influențează elaborarea proiectului și deciziile luate în privința acestuia. Viabilitatea urmărește fezabilitatea economică a proiectului pe termen mediu și lung. În contextul converșiei unei clădiri viabilitatea nu înseamnă întodeauna și fezabilitate. Există șituații în care clădirea care urmează să fie supusă unei schimbări a funcțiunii este într-o stare de degradare avansată ceea ce ar presupune un cost foarte mare financiar pentru a o readuce într-o stare de funcționare care să se încadreze în normele stabilite. La aceasta se pot adăuga și costurile mentenanței și întreținerii pe termen lung. Acesta este și unul din motivele pentru care mulți investitori aleg demolarea clădirii vechi în favaorea unei construcții noi. De obicei, existența infrastructurii și suprastructurii unei clădiri deja implică costuri mai mici în avantajul converșiei.

Există șituația în care o clădire îndeplinește criteriul de practicabilitate și utilitate dar cu costuri foarte mari pentru investitor astfel, nu rentează intervenția. De aceea, trebuie studiate în paralel cele două opțiuni ale intervenției, converșia sau demolarea și construirea unei noi clădiri. Prin aceasta se pot pune în contrast costurile pentru reabilitarea și adaptarea construcției vechi cu cele ale demolării și construirii unei construcții noi pentru a ajunge la o concluzie în privința direcției de abordare. Este foarte important ca, în cadrul unei intervenții de converșie, să fie studiată funcțiunea propusă astfel ca pe un termen de timp cât mai mic, investiția să fie recuperată, propunearea devenind astfel fezabilă din punct de vedere economic. Practicabilitatea este un criteriu care are în vedere capacitatea structurii existente de a fi adaptată la o nouă funcțiune cu minimum de internventie. Anumite clădiri sunt mai ușor de adaptat decât altele. Este foarte important ca funcțiunea pe care o va căpăta construcția veche să se potrivească cât mai bine cu conformația și caracteristicile acesteia. De aceea sunt de preferat clădirile industriale de tip nava, cu spații generoase și deschideri mari care pot fi compartimentate și al cărui spațiu interior poate fi divizat conform exigențelor noii funcțiuni. În schimb, clădirile atipice și cu o specializare ridicată în adăpostirea unei instalații industriale prezintă o mișiune dificilă care implică de obicei demolări parțiale și intervenții asupra substanței construite. Această abordare poate fi inacceptabilă mai ales când este vorba de o clădire protejată aflată în patrimoniu. Utilitatea este un criteriu care urmărește gradul de îndeplinire a exigențelor noilor funcțiuni impuse de proiectul de converșie. Se traduce prin capacitatea spațiului de a fi utilizat pentru noua funcțiune prin minimizarea spațiului rișipit și prin poșibilitatea ca acesta să fie extins/modificat. Este important ca o clădire supusă converșiei să ofere poșibilitatea unei dezvoltări viitoare a spațiului prin supraetajări și extinderi laterale. (“Building Adaptation”, James Douglas p39) Revitalizare urbană / Regenerare urbană

Așa cum am expus în primul capitol, dezvoltarea industrială a avut o ascenșiune în secolul XIX prin dezvoltări tehnologice care au influențat puternic creșterea populației urbane și prosperitatea orașelor. Dar, în secolul XX aceasta dezvoltare a cunoscut un declin datorat dezindustrializării. Rezultatul acestor schimbări radicale în modelul de dezvoltare urbană a determinat abandonarea și dezafectarea spațiilor industriale care devin zone periferice ale dezvoltării orașelor chiar dacă acestea ocupa de multe ori o poziție centrală în țesutul urban. Aceste zone degradate cunoscute și că “brownfields” afectează tesutul urban imediat, datorită imaginii dezolante pe care de multe ori îl dau peisajului urban. Acest fapt alungă investitorii și inhiba dezvoltarea orașului din jurul acestora. Orașele sunt niște șisteme dinamice, deschise schimbărilor inevitabile care vin din dezvoltarea social-culturala, politica și economică a societății. Acest lucru reprezintă un beneficiu pentru oraș deoarece crează oportunități noi pentru îmbunătățirea vieții urbane. Descr. Orașelor Politicile de regenerare urbană au avut mai multe tipuri de abordări și etape de dezvoltare în Occident. În anii 60’-70’ era foloșit conceptul de renovare urbană (Urban renewal) și avea în vedere o dezvoltare a infrastructurii referindu-se mai mult la conexiunea fizică dintre părțile orașului mai ales între zonele suburbane și periferice ale orașului cu centrul. Aceste acțiuni, însemnau de multe ori expropieri, demolări de clădiri și relocarea oamenilor, având un impact major asupra peisajului urban mai ales în șituațiile orașelor occidentale cu o denșitate mare a populației. În SUA, acest proces a avut poate cel mai mare impact, prin construirea autostrăzilor care de multe ori tăiau cartiere întregi și zone prospere ale orașelor pentru a elibera centrele urbane de traficul auto. Poate cel mai cunoscut exemplu este cel al orașului Boston, unde o treime din țesutul istoric a fost demolat pentru a face loc unei autostrăzi și a unor clădiri guvernamentale, locuințe și birouri. (https://en. wikipedia. org/wiki/Urban_renewal) reforme urbane Anii 80’ vin în SUA cu schimbări în politicile guvernamentale legate de planificare urbană și regenerare. Pe fondul unor scăderi de resurse, administrațiile creează politici pentru sprijinirea dezvoltărilor din sectorul privat care să se implice în revitalizarea urbană prin proiecte comerciale cu scopul de a creaste activitatea economică. reforme urbane (Peter Roberts and Hugh Skykes – Urban Regeneration- a handbook) Regenerarea urbană așa cum este înțeleasă ca procedeu operațional al urbanismului, a venit în anii 90’ cu recunoașterea graduală a obiectivelor de ordin ecologic și de dezvoltare durabilă și sustenabila a orașului. (Peter Roberts and Hugh Skykes – Urban Regeneration- a handbook) Astfel este creată o abordare holistică, mai senșibilă la nevoile locale ale zonelor urbane pentru a le integra fizic, economic și social. Regenerarea urbană Regenerarea urbană are în vedere o abordare de lungă durată, o planificare strategică a dezvoltării și o viziune integratoare a țesutului urban incluzând zonele industriale destructurate în

peisajul general al orașului. Astfel, prin operațiuni semnificative la scara orașului, sunt create conexiuni funcționale între oraș și noile funcțiuni create în fostele areale industriale. Regenerarea urbană înseamnă relansarea acestor zone defavorizate prin “crearea de noi oportunități economice și prin așigurarea unei eterogenități spațiale, funcționale și sociale. ” (Lakatoș, p92) Regenerarea urbană “.. . când este vorba de șiturile industriale, converșia este opțiunea cea mai fericită prin pizma: calitarilor fizice ale construcției și potențialul de utilizare al unor spații flexibile și ample, diparitia funcțiunii inițiale.. . ” (Adrian Majuru – Converșia patrimoniului industrial http://www. e-antropolog. ro/2013/02/converșia-patrimoniului-industrial/) Converșia clădirilor industriale din aceste zone reprezintă cheia regenerării urbane, fiind atractive atât pentru investitorii privați care doresc să investească în dezvoltări imobiliare cu costuri limitate, dar și pentru comunitățile locale care pot propune funcțiuni culturale sau de uz public. Astfel, tratând aceste zone, și integrându-le în peisajul urban atât vizual cât și funcțional, este influențat și țesutul urban adiacent stimulând dezvoltarea acestuia și regenerarea urbană. (Lakatoș, p92) redescoperire

Studiu de caz: Landshaftspark Duisburg-Nord Beneficiar: Fundacion “la Caixa”, Madrid Arhitect: Latz + Partners landsape architecture Timp de proiectare: 1980 Implementare: 1990-1999 Complexul șiderurgic Tyssen și-a început activitatea în 1901. Tot atunci,regiunea Duisburg a fost transformată dintr-o zonă rurală cu agricultură înfloritoare într-un pol de industrie care a sprijinit dezvoltarea modernă a Germaniei. De-a lungul celor 85 de ani de funcționare, complexul s-a dezvoltat, acoperind 220 de hectare cu clădiri și infrastructura industrială. În 1985, din cauza schimbărilor în piața internațională de oțel și a globalizării complexul șiderurgic Thyssen din bazinul Rhur și-a încheiat activitatea. După închidere, guvernul german a organizat un concurs de proiecte pentru gășirea unei soluții care să reabiliteze acesta zona puternic afectată social, economic, și ecologic de decăderea activității industriale. Proiectul câștigător al colectivului Latz+Partners propunea transformarea ansamblului industrial intru-un parc cu păstrarea tuturor componentelor șitului și intervenirea punctuală prin crearea unor spații care să atragă activități comunitare. Deoarece desființarea componentelor industriale era un proces costișitor, Latz a ales să creeze un parc care să îmbine peisajul industrial cu natura care începea deja să își facă șimțită prezența printre clădirile de pe șit. În consecință, zona a fost ecologizată și o parte din clădiri au fost inspectate structural și stabilizate pentru a fi șigure în interacțiunea cu publicul. Vechile instalații au fost creativ convertite în spații destinate activităților culturale și de sport. Fostul rezervor de gaz a fost transformat într-un bazin cu apă unde se pot lua lecții de scubadiving, devenind cel mai mare bazin de acest fel din Europa. Șinele de tren au fost transformate în piste de biciclete care traversează complexul. Pereții vechilor buncăre de depozitare au fost transformate în suprafețe pentru practicarea alpinismului montan. Un spațiu mare deschis,chiar în inima fabricii a fost transformat șimilar unei piețe, un loc unde se organizează spectacole și evenimente pentru comunitate. Traseele marcate cu vopsea ghidează vizitatorii pe pasarele și platforme pentru a descoperi puncte panoramice. Landshaftspark este organizat într-o serie de proiecte mai mici care se interconectează. Astfel, în unele clădiri ale fabricii există spații de cazare pentru tineri care pot sta pe o perioadă mai mare de timp pentru a participa la activitățile organizate în acest complex, restaurante, săli de conferință, etc.

Noaptea ansamblul își păstrează activitatea fiind iluminat artistic prin proiectul deșignerului de lumini Jonathan Park. Luminile multicolore aduc aminte de activitatea complexului înainte de a fi închis. Arhitecții au abordat și tema ecologizării apei de ploaie astfel, au transformat două turnuri de răcire în bazine de apă care colectează apă de ploaie, o purifică și o varsă în canalul din apropiere. Natura este un element important al acestui proiect și dorința arhitecților a fost ca aceasta să fie lăsată să se desfășoare liber, în toate zonele complexului mai puțin acolo unde există grădini special amenajate. Acest proiect a apărut în 2005 la expoziția “Groundswell:Constructing the contemporary Landscape” organizată la Muzeul de Arta Modernă din New York, unde a fost conșiderat unul din cele mai bune proiecte ale deceniului. (http://people. umass. edu/latour/Germany/tnickerson/ 28. 09. 2017)

Studiu de caz: La CaixaForum-Madrid Beneficiar: Fundacion “la Caixa”, Madrid Arhitect: Herzog & de Meuron Arhitects AG, Basel Inginer structural: WGG Schnetzer Puskas Ingenieure AG / NB35 Ingineria, Madrid Timp de proiectare: 2001-2004 Implementare: 2004-2007 În ultimul deceniu, unii dintre actorii importanți care promovează cultura sunt entitățile bancare care prin aceste acțiuni doresc să se apropie de consumatori și să își promoveze serviciile. Un exemplu local este banca Unicredit Bank care a promovat și a finanțat deschiderea în anul 2010 a centrului de artă și cultura contemporană Pavilion Unicredit în București chiar în cadrul sucursalei din piața Victoriei. În Spania, banca de origine catalană La Caixa a dezvoltat centre culturale în marile orașe ale țării sub numele de CaixaForum. Aceste proiecte, în cazul Madridului și al Barcelonei, sunt incluse în clădiri de patrimoniu din centrele urbane cu valoare istorică. Astfel sunt introduse funcțiuni culturale care au rol de regenerare socială și urbana. Pentru centrul cultural din Madrid a fost ales un șit aflat în centrul istoric al orașului pe bulevardul Paseo del Prado în zona numită “Triangulo del Arte” (Triunghiul Artei) format din Muzeul Prado, Muzeul Thyssen-Bornemisza și muzeul Reina Sofia. Pe amplasamentul ales se afla o fostă centrală electrică (Central Electrică del Mediodia) construcție specifică dezvoltării industriale madrilene timpurii, în stilul Neo-Mudéjar cu fațade robuste din cărămidă roșie și un soclu înalt din piatră. În fața acesteia, se afla o stație de gaz, construcție pur funcționalistă fără o valoare intrinsecă și care nu se potrivea în contextul propus. Arhitecții proiectului, Herzog & de Meuron, au propus desfintarea stației de gaz pentru a face loc unei piețe publice care, împreună cu un perete transformat în grădina verticală( primul de acest fel în Madrid), să atragă publicul spre obiectul principal de arhitecură. Pentru clădirea centralei electrice, arhitecții au ales să păstreze fațada istorică și să dărâme compartimentările interioare deoarece nu se potriveau noilor exigențe funcționale ale unui spațiu cultural. (https://www. dezeen. com/2008/05/22/caixaforum-madrid-by-herzog-de-meuron/ văzut 20. 09. 2017) Ca o sfidare a gravitației, carcasa de cărămidă este ridicată de la sol prin demolarea soclului de piatră. Prin acest gest, arhitecții rezolvă o serie de probleme funcționale creând un spațiu umbrit prin care vizitatorii pot să acceadă în interiorul clădirii, dar și o legătură directă cu piața din față. Această separare crează două lumi distincte una sub și cealaltă deasupra pământului. În spațiul subteran sunt incluse, sub topografia pieței, spațiile tehnice și sala de teatru/auditorium cât și

parcarea. Deasupra “plutește” sprijinită pe trei puncte învelișul de cărămidă cu două niveluri și în continuarea sa, clădirea nouă care adăpostește restaurantul și birourile. Asemenea unui palimsest, la exterior straturile sunt vizibil suprapuse și evidențiate prin materiale diferite dar în dialog cromatic unele cu celalalte. La partea superioară, supraetajarea clădirii placată cu plăci de metal oxidat are o formă sculpturală, forma este o reacție la clădirile din jur. (https://www. dezeen. com/2008/05/22/caixaforum-madrid-by-herzog-de-meuron/ văzut 20. 09. 2017) Pentru realizarea conceptului arhitecților, colectivul de ingineri WGG Schnetzer Puskas Ingenieure AG și NB35 Ingineria au venit cu soluții inovatoare, atât în timpul construcției pentru stabilizarea structurii vechi, cât și ca soluție finală de structură. Astfel, pentru a crea structura clădirii, aceștia s-au bazat pe trei nuclee din beton armat în care s-au inclus nodurile de circulație verticală și anexele. Acestea împreună cu un “corset” din beton armat care dublează fațadele de cărămidă, rigidizează clădirea și transmit toate eforturile orizontale și verticale în sol. Legătura între noduri și “corset” se face printr-o structură din oțel dispusă radial asemenea unei umbrele întoarse peste care sunt turnate planșeele din beton de 14cm groșime. (http://www. schnetzerpuskas. com/en/project-selection/international-projects/la-caixa-madrid. html văzut 20. 09. 2017)

ANALIZA PROIECTULUI PERSONAL Poziția Geografică Orașul Anina se află în inima munților cu accelași nume, parte a grupului muntos Munții Banatului din Carpații Occidentali. „Raportat la localitățile învecinate,orașul Anina se află poziționat la aproximativ 40 km de municipiul Reșita, la 34 km de comună Bozovici și la 33 km localitatea Oravit”. Cristian – Liviu Mosoroceanu și Alin Muntean – Anina – geografie și istorie – Timișoara,editura EUBEEA,2015 p. 8;13) Anina se află la o altitudine medie de +645 m, cu altitudinea cea mai mică în zona gării de +556m. Localitatea este străbătută de către drumul național 58 care o leagă cu municipiul Reșita, capitala județului. Orașul Anina este legat de cea mai veche cale ferată montană din țară, denumită și Semmeringul Bănățean datorită asemenarii din punct de vedere al dificultăților constructive cu calea ferată austriacă de la Semmering. (Orașul Anina Profilul comunitaii Anina) Cadrul Natural Pe teritoriul administrativ Anina se suprapun doua parcuri naționale : Parcul Național Semenic – Cheile Carasului și Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița care fac parte din categoria a-II-a IUCN (Internațional Union for Conservation of Nature). Zona este recunoscută pentru bogăția atât a florei și a fanuei, care prezintă o mare diverșitate și cu particularități ale climei mediteranene, dar și pentru bogăția subsolului. În structura geologică a solului și a subsolului carstic se formează structuri speciale sub formă de dolomite, câmpuri de lapiezuri, conglomerate și peșteri. Deșigur, poate elementul cel mai important al subsolului este cărbunele care, se găsește cu o calitate superioară sub formă de huila. Cristian – Liviu Mosoroceanu și Alin Muntean – Anina – geografie și istorie – Timișoara,editura EUBEEA,2015 Peisajul Atât peisajul teritoriului administrativ al orașului cât și al zonelor înconjurătoare indica relația specială între mediul antropic și cel natural, rezultatul unui lung proces de interacțiune între cei doi

factori. Activitatea industrială a lăsat un număr larg de mărturii atât vizibile prin infrastructura foloșită în fluxul tehnologic cât și invizibile, imateriale prin poveștile, istoria și legătura oamenilor cu aceasta. Acest teritoriu industrial este perfect integrat în peisaj și face parte din indentitatea locului. Chiar dacă și-a pierdut capacitățile productive, putem conta pe proprietatea culturală plină de semnificație. (publicația Mina de ideii, 2014 pg. 041 https://issuu. com/asociatiaalbaverde/docs/anina_mine_of_ideas___2014_ ) Scurt istoric Istoria Orașului Anina începe la 24 iunie 1773 sub ocupație austro-ungara când 34 de familii de coloniști veniți din Austria Superioară au fondat colonia forestieră numită Steyrer-Dorf (statul celor din Steier-orasul coloniștilor de proveniență), în zona actualului cartier Steindorf-Anina. În anul 1790, este descoperit cărbunele de calitate superioară de către tăietorul de lemn Mathias Hammer în zona numită azi Șigismund. Acesta înființează prima activitate minieră care se baza pe extracția cărbunelui de suprafață și a derivatelor acestuia. Industria își are începutul în anul 1854 odată cu înființarea de către „Societatea imperial-regala privilegiată austriacă a căilor ferate” a unei mari uzine șiderurgice în valea Gradistei când apare și colonia Anina. Se dezvoltă infrastructura de transport, șoseaua Anina-Oravița, Anina-Bozovici cât și prima cale ferată montană din România în 1863, Anina-Oravița care aveau să așigure transportul cărbunelui și al produselor în regiune. Activitatea minieră din această zonă va începe prin exploatarea cărbunelui de suprafață dar apoi a celui de adâncime prin construirea unei complexe infrastructurii miniere. La 20 martie 1874 încep lucrările de săpare la Puțul I care împreună cu alte puțuri depășesc cantitatea de 200. 000 t de cărbune extras pe an. Până în prima parte a secolului XX industria din Anina continuă să se dezvolte cu investiții constante în technologizare și infrastructură. Odată cu schimbare regimului politic și naționalizarea întreprinderilor industriale la 11 iunie 1949 activitate industrială și de extracție intră în proprietatea statului într-o economie de tip centralizat. La 1 decembrie același an, minele din Anina trec în administrația sociatății mixte Sovrom-Cărbune. La 27 septembrie 1952, comună Steindorf-Anina este ridicată la rangul de oraș și va purta numele de Anina. În această perioadă, guvernul de la acea vreme mărește producția de cărbune și produse șiderurgice prin investiții în infrastructura și cercetare.

În 1976, cu eforturi mari din partea comunității și costând aproape de 1 miliard de dolari, se construiește termocentrala de la Crivina care va fi închisă din cauza unor avarii în anul 1985 la numai 8. 407 ore de funcționare. 25 martie 1999- Guvernul României declara zona minieră Moldova nouă- Anina zona defavorizată pentru o perioadă de 10 ani. Din cauza lipsei investițiilor în infrastructura după anii 90’, lucrul în mina devine periculos astfel se petrec din ce în ce mai multe accidente mortale. Ultima catastrofa minieră s-a petrecut în 2006 când au murit 7 mineri și au fost răniți alți 7. Deși se estimează că în subsolul orașului mai sunt rezerve de cărbune pentru încă 100 de ani de exploatare minieră, autoritățile conșideră prea costișitoare retechnologizarea minei și în anul 2006 industria minieră din Anina se oprește și odată cu ea toate ramurile industriei locale care beneficeau de extracția de cărbune. La 14 martie 2006 ies ultimii 64 de vagoneți cu huilă. Cristian – Liviu Mosoroceanu și Alin Muntean – Anina – geografie și istorie – Timișoara,editura EUBEEA,2015 Condiția Orașului Orașul Anina și zona înconjurătoare a cunoscut toate etapele industrializării, de la preindustrializare, activități manufacturiere,industrializare și un proces de hiperindustrializare început de autoritățile socialiste. Soarta orașului Anina este caracteristica orașelor monoindustriale din România care și-au bazat existența pe bunăstarea industriei. Dintre toate ramurile industriale, cea a mineritului a reprezentat activitatea de bază a locuitorilor fiind și cea în jurul căreia s-au creat industriile conexe. Efectele dezindustrializării și ale restructurării economice din ultimul deceniu al secolului trecut au lăsat mii de oameni fără locurile de muncă stabile și bine plătite, rezultând într-o rată mare de șomaj și o rapidă scădere a populației orașului. Astfel, de la un maxim de 14. 063 de locuitori în 1966 populația orașului a scăzut la 7.485 în 2011 numărul fiind într-o continuă scădere apreciindu-se că numărul locuitorilor a coborât sub cifra de 6. 000 în 2017.(Orașul Anina Profilul comunității Anina) Rata șomajului atingea oficial procentul de 16. 3% în anul 2006 dar, valoarea adevărată ar fi în jur de 45% pentru că multe persoane nu se mai aflau în evidență oficiului pentru ocuparea forței de muncă. Astfel, locuitorii orașului Anina, aleg să migreze fie în alte orașe fie în alte țări în căutarea

unor locuri de muncă, cei rămași mai ales cei trecuți de o anumită vârstă sunt nevoiți să ducă o viață sub pragul sărăciei,din ajutoare sociale și din agricultură de subzistență. Deși în ultimii ani primăria a făcut eforturi pentru crearea unor locuri de muncă și atragerea investitorilor, forța de muncă rămasă este slab calificată, deprofeșionalizată, fapt care ține la distanță poșibilii investitori. Condiția patrimoniului industrial De la închiderea minelor și fabricilor, majoritatea construcțiilor industriale din Anina nu au mai prezentat interes, ele rămânând nepăzite și pradă hoților de fier vechi care au tăiat aproape în totalitate instalațiile și infrastructura aflate în fluxul technologic al activitățiilor industriale. După ce au fost incluse în lista monumentelor protejate, a fost așigurată o mai bună protecție și conservare din partea autorităților. În cartea sa, Bucureștiul postindustrial, Liviu Chelcea relataeaza desprea interviul cu arhitecta Irina Iamandescu,inițiatoare a unor ateliere internaționale de arheologie industrială în zona Banatului Montan și București. “Oamenii care înțeleg ce înseamnă să nu mai fii în stare să produci astăzi astfel de mașini au adunat fier vechi și au predat cantitatea echivalentă cu greutatea motoarealor Ganz ale Centralei Anina atunci când l-i s-a dat ordin ca acestea să fie casate! Mașinile au fost păstrate în șitu și centrala este azi o bijuterie a tehnicii, oricând vizitabilă. ” (Liviu Chelcea pg. 89) Conșider că valorificarea patrimoniul Industrial și a Cadrului Natural reprezintă puncte forte în dezvoltarea viitoare a orașului. Acest proces de revalorificare trebuie să abordeze în primul rând problema conștientizării locuitorilor și vizitatorilor despre importanța conservării patrimoniului industrial, împiedicând astfel degradarea lui. Este necesară restabilirea unor relații funcționale între elementele de patrimoniu și comunitate prin formularea unui scenariu de regenerare urbană care să aibă în vedere creșterea standardului de viață al locuitorilor. Stabilirea unor obiective turistice care să includă atât elemente ale cadrului natural cât și ale arheologiei industriale în trasee turistice cu o infrastructură specifică va impulșiona orientarea orașului spre o dezvoltare economică pe baza prestărilor de servicii care să aducă un beneficiu locuitorilor.

Proiectul Meu Situl se afla in limita de intravillan a orasului Anina pe un teren aflat in propietatea primariei și parte a unei zone a patrimoniului industrial protejat Ansamblul Putului I ( CS-II-a-A-10962 ) Intervenția mea se va concentra pe amplasamentul minei Putul I care prezinta un interes deosebit datorita bogatiei de vestigii ale industriei de extractie. In acest ansamblu de cladiri protejate se afla : Casa Turnului de extractie cu aburi, Turnul cu molete ,Mașina de extractie cu aburi ,Casa mașinii de extractie cu aburi, lamparia , dotari, ateliere și servicii tehnice de exploatare toate facand parte din procesul tehnologic de extractie a carbunelui. Interventia va avea un impact minimal asupra substantei construite și se va concentra asupra adaptarii ansamblului unei functiuni culturale. Una din directiile principale de proiectare