Comunicarea (DEX 1975) se definește prin a face cunoscut, a da de știre, a informa, a [631469]

1.Introducere
Comunicarea (DEX – 1975) se definește prin a face cunoscut, a da de știre, a informa, a
înștiința, a spune sau a vorbi; Lemenei și Miclea în 2004 descriu comunicarea ca un proces
prin care se transmit informații de la un emițător la un receptor, prin utilizarea unui sistem de
semne și simboluri. [1]
Procesul comunică rii include transmiterea, recepționarea, stocarea, prelucrarea și utilizarea
informațiilor;metode principale prin care omul dispune de principalul mijloc de socializare, în
timp ce sistemele și structurile sociale își mentin stabilitatea și își îndeplinesc finalitățile prin
intermediul rețelelor de comunicație disponibile .[2]

Schema lui Shannon (1952) privind transmiterea unui mesaj Fig. nr.1 [1]

Comunicarea reprezintă un proces activ de transmitere și recepționare de informații, în care
cel puțin unul dintre partenerii de comunicare (terapeutul) trebuie să aibă anumite abilități:
 de ascultare activă;
 de înțelegere a mesajului și de a răspunde unor întrebă ri;
 de interpretare a limbajului nonverbal; de motivare a interlocutorului pentru ca acesta
să susțină conversația .[5]
Comunicarea medicală reprezintă un instrument prin care medicul relaționează cu pacientul,
cu familia acestuia, cu colegii; proces ce are drept scop restituirea stării de sănătate a
pacientului, creșter ea confortului și calității vieții pacient: [anonimizat]/ familiei acestuia, menținerea și
promovarea sănătății publice.[ 3]

2.Comunicarea în medicină
Comunicarea este un proces multi -dimensional și multi -factorial complex, fiind o componentă
importantă în acordarea asistenței medicale și un element esențial în abordarea clinică a
pacientului.
Comunicarea veștilor în domeniul medical se bazează pe un procedeu de relaționare între
medic și pacient: [anonimizat] -un ansamblu de cuvinte și gesturi cu ajutorul
cărora personalul medical transmite veștile ce țin de starea de sănătate. Modul prin care este
comunicat diagnosticul de către medic , influențeaza starea psih ică a pacientului sau a
aparținătorilor acestuia.
De cele mai multe ori nu numai diagnosticul ridică probleme prin modul prin care îl
comunicăm, ci orice informație medicală care reprezintă o abatere de la starea de sănătate. De
aceea medicul trebuie să ghideze aparținătorii pacienților prin informații care sa reflecte
realitatea diagnosticului și în același timp să fie atent la impactul psihic generat de aceste
informații. Dificultațile în comunicarea medicală cresc suferința psihologică a aparținătorilo r
Una dintre cele mai importante abilități pe care trebuie să le dețină un medic este comunicarea
cu pacienții sau aparținătorii acestora pentru a obține informații medicale de un real ajutor în
stabilirea diagnosticului. De asemenea medicul este de foart e multe ori pus în situația în care
trebuie să transmită informații aparținătorilor despre starea critică în care se afla pacientul, în
această situație felul în care comunică medicul este un element cheie în perceperea
informațiilor transmise.
Comunicarea dintre medici și aparținători are un rol esențial în procesul de îngrijire a
pacienților critici oncologici, dar cu toate acestea, foarte mulți dintre medici au puțină
pregatire în domeniul comunicării veștilor proaste.

2.1. Rolul comunicării în medi cină
Comunicarea eficientă medic -pacient/ medic -aparținător asigură o cooperare mutual
avantajoasă, rolurile comunicării fiind realizarea unei relaț ii medic -pacient/aparținător bazată
pe încredere pentru colectarea informațiilor necesare despre pacient , utile pentru a putea
promova sănătatea sau starea de bine a pacientului, furnizarea acestuia și familiei de
informații pentru a întelege cât mai bine starea sau experiența prin care trec si pentru a lua
cele mai bune decizii cu privire la tratament. 3 9
Comunicarea este necesară pentru a obține o mai mare aderență la tratament a pacientului, o
îmbunătățire a parametrilor fiziologici, dar și a rezultatelor clinice, satisfacția pacientului,
reducerea numărului de plângeri de malpraxis și nu în ultimul râ nd o scădere a costurilor
pentru sănătate. 1
Abilită țile eficiente ale medicilor în comunicarea veștilor ce țin de starea de sănătate au rolul
de a îmbunătați percepția asupra bolii, de a clarifica aderența pacientului la tratament precum
și conștient izarea de către aparținători a timpului de supraviețuire ramas al pacientului aflat în
stare critică oncologică. 9
Crește rea încrederii în medic, printr -o bună comunicare poate reduce starea de neliniște și
de anxietate pe care o pot avea pacienții care solicită îngrijiri medicale și care sunt neliniștiți
în legatură cu starea lor de sănătate și cu evoluția acesteia.
Frecvent, pacienții simt că pierd contr olul asupra vieții lor atunci câ nd ajung la medic , ceea
ce îi face să se simtă fără ajutor ș i lipsiți de speranță. Printr -o comunicare eficientă, aceste
sentimente pot fi evitate prin suportul moral oferit de medic și de personalul medical. 9
.

3.Comunicarea cu aparținătorii pacienților critici oncologici
3.1.Aspecte generale
Aparținătorii pacienților critici oncologici pot fi rude sau prieteni ai acestora; persoane ce pot
primi informații despre evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament , numai cu acordul
pacientului. 4
Comunicarea dintre medic și aparținătorii pacienților critici oncologici este foarte importantă
pentru îngrijirea acestei tipologii de pacient; anunțarea diagnosticului de cance r este un
moment critic pentru relația medic -aparținător și în același timp poate fi un psihostres, chiar o
psihotraumă pentru aparținător. 6
Cancerul reprezintă o experiență bulversantă, atât pentru pacient, cât și pentru aparținători, de
aceea menți nerea unei relații adecvate între medicul curant oncolog și aparținători este vitală;
doar așa îngrijirea pacienților oncologici poate decurge în parametri normali.Printr -o
comunicare adecvată , aparținătorii pot înțelege și accepta situația critică a pacientului și tot ce
presupune această stare. 6
Este important ca pacientul să fie de acord ca aparținătorii să primească informații despre
starea sa de sănătatea și datoria medicului este ac eea de a respecta decizia pacientului; astfel
după acordul pacientul ui, acesta și aparținătorii trebuie să obțină aceeași informație (chiar dacă
sub formă diferită), pentru că altfel dialogul ulterior dintre bolnav și aparținători va pierde
treptat încreder ea reciprocă.Sunt situații în care aparținătorii nu sunt întotdeuna cunoscuți, de
aceea pot uneori sa fie revelate medicului situații scabroase; echipa medicală trebuie să evite
implicarea în aceste probleme familiale.De exemplu, în Franța apropiații sunt mai franc
informați decât bolnavii. 6

3.2. Modele de comunicare a veștilor proaste
Veștile proaste se definesc ca orice știre care afectează în sens negativ percepția indi vidului
asupra viitorului său ; așadar vorbim despre informații ce vor avea consecințe serioase pentru
pacienți și pentru familiile lor și nu putem ș ti care va fi reacția pacienților/aparținătorilor la
aflarea veștilor proaste până când nu vom vedea percepția lor despre situația lor clinică.
Indiferent de specialitatea medic ală, dar mai ales în practica oncologică este incomod,
solicitant și dificil de comunicat veștile proaste, fie că sunt despre diagnostic, recurențe,
prognostic, progresia bolii sau evoluția bolii către tratamentul paleativ.
Studiile arată că 42% dintre me dici după ce comunică pacientului/aparținătorilor vești le
proaste suferă o emoție puternică , iar efectul stresului poate dura de la câteva ore până la 3
zile.
Sunt situații în care nu comunicarea diagnosticului pune în dificultate medicul, ci împârtăș irea
oricărei vești proaste, care va influența în mod negativ viitorul pacientului.Se pot considera
vești proaste ineficiența tratamentului într -o boală neoplazică, prognosticul sever al unei
afecțiuni.
Cu cât relația medic -pacient/aparținător este de mai lungă durată, pacientul este mai tânăr sau
medicul și -a expus în mod repetat optimismul privind rezultatele bune ale investigațiilor sau
tratamentului, cu atât transimiterea veștilor proaste pune mai mult în dificultate medicul.
Comunicarea eficientă a u nei vești proaste, indiferent de specialitatea medicului, necesită
timp suficient pentru a se stabili o relație cu bolnavul.Medicul trebuie să fie atent la ce spune
pacientului/ aparținătorului și, mai ales modul în care comunică vestea.Trebuie ascultat ac tiv
bolnavul/aparținătorul, trebuie respectate opiniile și credințele pacientului, chiar dacă în
anumite situații medicul nu este de acord cu acestea.
Este foarte important să existe empatie în comunicare, deoarece doar așa medicul va înțelege
mai bine prin ce stare trece pacientul.
Modul în care medicul discută cu aparținăto rii cu privire la starea critică a pacientului este
extrem de important ,deoarece veștile proaste pot afecta psihicul aparținătorului în așa fel
încât orice informație ulterioară pe care o oferă medicul este neînțeleasă, informațiile
medicale nefavorabile având un puternic impact psihol ogic.

În domeniul medical, furnizarea veștilor proaste reprezintă un element major al activității
medicului. De cele mai multe ori exi stă un decalaj între așteptările pacientului/aparținătorului
și realitatea medicala, de aceea medicul trebuie să apeleze la modele de transmitere a veștilor
proaste.
Impactul negativ al veștilor proaste survine atunci când există o mare diferență între
așteptările aparținatorilor pacienților si aspectul real al prognosticului, din punct de vedere
medical.
În anul 1998, a fos t prezentat pentru prima dată cu ocazia întâlnirii anuale a Societății
Americane de Oncologie Clinică strategia/protocolul SPIKES,care se pare că s -a dovedit a fi
un intrument practic și util pentru comunicarea veștilor proaste.
Protocolul SPIKES reprezint ă o strategie;este acronimul unui proces în 6 etape, al cărui scop
este: obținerea unor inform ații despre pacient în legătura cu gradul său de cunoaștere în
domeniul bolii sale și așteptările pe care acesta le are, furnizarea pacientului de inform ații
inteligibile și în conformitate cu așteptările acestuia, transmiterea informațiilor medicale
pornind de la nivelul cunoștințelor deținute de aparținători despre patologia
pacientului,scăderea impactului emoțional al veștilor proaste și, în fi nal, dar nu cel mai puțin
important , dezvoltarea unor strategii terapeutice împreună cu pacientul.

Protocolul SPIKES

S-SETTING

Alegerea locului unde se discută
diagnosticul

P-PERCEPTION
Percepția pacientului despre boală

I-INVITATION

Disponibilitatea pentru o discuție dificilă

K-KNOWLEDGE

Explicarea informațiilor pe înțelesul
pacientului

E-EMOTIONS

Răspunsul emoțional al medicului și
pacientului

S-STRATEGY

Strategia folosită în lupta cu cancerul
Fig. nr.2 [11]

S (setting) – setarea interviului. Revizuirea informațiilor pe care medicul le transmite,
anticiparea reacțiilor emoționale ale aparținătorilor și a eventualelor întrebări dificile.
De asemenea medicul trebuie să se asigure că discuția are loc într -o încă pere adecvată,
nefiind elemente care să disturbe atenția, este important să nu existe întreruperi.
Este recomandat ca medicul să fie atent la cuvintele pe care le folosește și să fie pregătit să
anticipeze reacția aparținătorilor.Pentru ca discuția să decur gă optim, medicul și persoanele
care primesc veștile , trebuie să se așeze câ t mai aproape, nefiind barierie între persoane.
Menținerea contactului vizual este, de asemenea, un element foarte important în susținerea
atenției aparținătorilor.

P (perception) – percepția. Acest element din protocol se bazează pe axioma Întreabă înainte
de a spune.  Ceea ce înseamnă că înainte de a începe discuția despre situația medicală a
pacientului, se recomandă ca medicul sa pună întrebări aparținătorilor despre cum percep ei
starea pacientului. Exemple de întrebari: Ce știți despre situația medicală a pacientului? ,
Care credeți că sunt motivele pentru care am solicitat efectuarea unui RMN? 
Pe baza informațiilor pe care medicul le află, acesta poate evalua informațiile greșite și poate
constata punctul de la care poate începe discuția. De asemenea, medicul poate observa dacă
aparținatorii se află într -o faza de negare a situației, daca au așteptari nerealiste de la
tratament, daca au omis detaliile esențiale despre progn osticul negativ al bolii sau dacă este o
discrepanță între ceea ce știu și adevărul medical.
I(invitation) – invitația. Obținerea permisiunii de a începe discuția. Majoritatea
aparținătorilor iși exprimă dorința de a fi informați cu privire la diagnosticu l, prognosticul și
evoluția stării pacientului. Există totuși situații în care aceștia nu doresc sa afle nicio
informație.
K (knowledge) – cunoașterea. Pentru a preveni un șoc psi ho-emoțional, medicul trebuie să
avertizeze faptul că urmeza să ofere veșt i proaste cu privire la starea pacientului, astfel
procesarea informațiilor fiind facilitată. Exemple de fraze:  Din nefericire am vești proaste cu
privire la starea pacientului , Regret să vă spun că ….
În această abordare se recomandă folosirea unui limbaj uz ual, pentru ca mesajul sa fie înț eles.
Informațiile trebuie spuse pe bucă ți și se verifică periodic dacă mesajul a fost înțeles sau est e
nevoie să se revină. Atunci câ nd starea critică impune un prognostic dra matic, se evită frazele
prin care se exprimă faptul ca nu se mai poate face nimic din punct de vedere medical .
E-(emotions) -emoții. Abordarea emoțiilor aparținătorilor cu răspunsuri empatice.
Gestionarea emoțiilor aparținătorilor de către medic în momentul în care acest a oferă vești
proaste, este una dintre cele mai dificile provocă ri. Reacțiile emoționale pot varia de la
persoană la persoană manifestându -se prin tăcere, furie, negare, plâns necontrolat,șoc. În
această situație, medicul trebuie să ofere sp rijin și să fie sol idar cu suferința, oferind un
răspuns empatic.

Discuția despre starea de sănătate a pacientului poate continua după ce aparținătorul iși revine
din starea provocata de aflarea veștii proaste.Între timp este recomandat ca medicul sa susți nă
empatia și sa ofere sprijin psihologic.
S-(strategy and summary) -strategie și rezumat. Medicul trebuie să verifice dacă
aparținătorul a înțeles toată informația transmisă astfel încât să evite nevoia acestuia de a se
documenta și de a supraestima efica citatea unor tratamente. De asemenea, medicul oferă un
plan clar cu ceea ce urmează să facă pentru a ameliora suferința pacientului. Și nu în ultimul
rând, oferă șansa aparținătorului de a pune întrebari . [7] [8]

Protocolul B.R.E.A.K.S. este o strategie simplă și sistematică de a transmite veștile proaste
pacienților.
B = Background / Istoric medical :comunica rea terapeutică eficientă este direct
proporțională cu descoperirea în profunzime a problemelor cu care se confruntă pacientul.
Sunt pacienți care vor cauta rapid informații referitoare la orice probleme de sănătate pe
internet, ceea ce are și un impact negativ: se pune sub semnul întrebă rii autenticitatea
informațiilor pe care pacienții le pot detecta online. Se recomandă ca specialiștii medicali să
anticipeze întrebările pacientului și să fie pregătiți să răspundă la ele.
R = Rapport / Consolidarea relației :este important să se construiască și să se consolideze
relația cu pacientul/aparținătorii pentru actul medical.Pacientul trebuie să se simtă acceptat
necondiționat.
E = Exploring / Explorare : este necesar să aflăm ce știe pacientul despre afecțiunea de care
suferă; trebuie să fie explorate dificultățile cu care s -a confruntat până acum pacientul și
trebuie identificate neconcordanțele dintre credințele pacientului și diagnosticul acestuia.
A = Announce / Comunicarea veștilor proaste : vestea nu trebuie să se manifeste ca o veste
bombă pentru pacient/aparținător; n u trebuie folosite formulări care să creeze confuzie;trebuie
atenționat pacientul despre caracterul negativ al veștii pe care urmează să o afle. Pacientul are
dreptul să își afle di agnosticul, dar are dreptul să nu îl afle dacă nu -și dorește . De aceea, este
important înainte de a comunica veștile proaste, medicul/asistentul medical trebuie să obțină
consimțământul acestuia.

K = Kindling / Stârnirea reacțiilor pacientului :oamenii reacționează diferit la aflarea unei
vești proaste, unii vor izbucni în lacrim i, alții pot rămâne fără cuvinte sau pot să se plimbe
prin cameră sau pot să nege realitatea.

Comunicarea vești lor proaste face parte din desfășurarea procesului medical;modalitatea prin
care veștile proaste sunt comunicate au răsunet atât asupra pacien tului cât și a clinicianului.
Situațiile în care acestea sunt t ransmise în mod eronat, duc la afectarea stării de bine a
pacientului, calității vieții acestuia, aderenței la tratament și relației cu personalul medical, dar
pot determina apariția unor emoți i negative disfuncționale precum anxietate sau depresie,
burn-out și insatisfacție profesională pentru medici și asistenți medicali.
În procesul de comunicare a veștilor proaste cel afectat nu este doar pacientul, ci și familia și
persoane le apropiate acestuia. Este important ca medicii să -și dezvolte abilități de
comunicare prin care să ușureze procesul de furnizare a veștilor proaste. O serie de
protocoale sunt utilizate pentru a oferi îndrumare , constituind adevărate strategii de ac țiune
care pot fi implementate de personalul medical. [10]

3.3. Bariere în comunicarea diagnosticului

Fig. nr. 3 [16]
Sunt situații în care deși sunt respectate regulile pentru o comunicare eficientă, pot exista o
serie de obstacole care pot î ngreuna comunicarea, care pot determina apariția unor
neînțelegeri, resentimente, frustrări sau pot demoraliza pacienții/aparținătorii.
Există anumite bariere care pot afecta comunicarea eficientă medic -pacient/aparținător:
-pacienți/aparținători ce prezintă probleme senzoriale:în cazul acestor persoane trebuie să
vorbim încet și să ascultăm cu atenție, să nu ridicăm tonul, să pronunțăm în mod clar
cuvintele și să ne convingem dacă persoanele pot citi pe buze.Sunt situații în care va trebui să
apelăm la un specialist în comunicarea prin sistemul de scris Braille.
-pacienți confuzi sau care suferă de demență: trebuie eliminați factorii poluanți fonic, discuția
trebuie să aibă loc intr -un mediu liniștit și izolat, pentru a facilita concentrarea persoanei ,
aparținătorii trebuie să ne furnizeze informații despre cum se poate comunica cu pacientul sau
dacă este cazul se apelează la un specialist din spital.

-pacienți care nu cunosc limba : pentru o comunicare eficientă se recomandă apelarea la un
translator .
– mediu aglo merat și lipsit de intimitate :trebuie identificat un spațiu izolat improv izat care
poate fi folosit.
-bariere lingvistice: medicul trebuie să adapteze limbajul medical în comunicarea cu un
aparținător care nu are legătură cu sistemul medica l astfel încât să nu determine neînțelegerea
informațiilor transmise , confuzie sau interpretarea eronată a informațiilor.
-bariere de recepție : stereotipia (tendința de a auzi numai anumite informații , despre care
pacientul are deja o opinie formată); refuzul informațiilor care sunt în dezacord cu ceea ce
pacientul știe deja, fapt ce determină incompatibilita tea punctelor de vedere asupra
mesajului în momentul comunicării.
-bariere ce țin de context; infomațiile pot fi înțelese diferit dacă sunt perce pute presiuni
din mediu as upra receptorului (discutarea informațiilor cu c aracter profesional în alt loc
decât cabinetul medical, impactul negativ al zgomotului as upra înțelegerii corecte a
mesajului comunicat ).
-bariere mixte : trebuie făcută o diferenț iere a mesajelor importante, transmise sau
primite, față de cele cu semnificație redusă sau nulă.

Toate aceste bariere determină o comunicare ineficientă, er onată și este important ca aceste
potențiale bariere să fie cunoacute pentru a putea fi înlăturate . [11] [12]

4.Comunicarea stării critice a bolii maligne
4.1. Date generale
Atunci când vine vorba de modul în care trebuie pregătit personalul medical care se ocupă de
îngrijirea și tratarea pacienților oncologici,un rol esențial îl are cunoaște rea protocoalelor de
comunicare.În cazul acestor pacienți, comunicarea vizează un obiectiv principal și anume
acela de a diminua pe cât mai mult cu putință nesiguranța care îl încearcă pe pacient dar și de
a stabili o relație atât cu el cât și cu aparținătorii.
Comunicarea situației pacientului și implicit aparținătorilor acestuia,presupune respectarea
unui protocol care trebuie expus pe etape,luând în calcul condiția pacientului,dacă acesta este
capabil să suporte o așa veste,dacă într -adevăr dorește să cunoască adevărul, impactul și
influența pe care o are familia asupra sa, dar mai presus de orice care sunt așteptările pe care
le are acesta.
Pregătirea profesioniști lor care se ocupă de pacienți ce necesită îngrijiri paliative , în privința
protocoalelor de comunicare este ceva specific acestei specializări. Comunicarea situației
pacientului este văzută ca piatră de temelie a construirii unei relații bune cu acesta,
contribuind la atingerea obiectivului de a ajuta pacientul să aibă o moarte “bună”. După cum
a spus unul dintre acești profesioniști “comunicarea poate fi benignă sau malignă, întocmai
precum tumorile”. Obiectivul principal al comunicării este reducerea i ncertitudinii prin care
trece pacientul, construirea unei relații bune cu acesta și necesitatea de a îi oferi o direcție de
acțiune pacientului și familiei. În comunicarea veștilor nefavorabile este necesar să fie urmărit
pacientul pentru a vedea cât de mu lt a putut asimila din informații și de asemenea trebuie să i
se amintească ce anume poate medicina să facă pentru el atunci când vine vorba de
suprimarea durerii și îmbunătățirea calității vieții.[29]
Comunicarea veștilor despre situația pacientului către acesta și familie este construită în
același format prescris de formarea medicală: protocolul este prezentat în etape, la fel cum
sunt prezentate, de exemplu, etapele tratamentului unui pacient obișnuit. Profesionistul
trebuie să ia în calcul condiția pa cientului: dacă este capabil să accepte vestea, care sunt
așteptările acestuia, măsura în care își dorește să afle adevărul și care este influența familiei
asupra lui. După ce vestea este comunicată, profesionistul trebuie să urmărească cât de mult a
asim ilat pacientul din comunicarea despre condiția sa și prognoza asociată.

Prin comunicarea diagnosticului și prognosticului negativ se respectă în egală măsură
principiul etic al respectului pentru o persoană și în același timp dreptul pacientul de a fi
informat și de a putea să ia o decizie.
Protocolul comunicării veștilor nefavorabile încearcă să bifeze patru obiective de bază:
1. Trebuie acumulată suficientă informație despre pacient, care să îi permită medicului să
înțeleagă cunoștințele și așteptările acestuia precum și disponibilitatea pacientului de a
reacționa la o veste proastă.
2. Pacientul trebuie să aibă acces la informația de care are nevoie .
3. Este esențial ca pacientul să simtă că are toată susținerea pentru a putea diminua
impactul negativ pe care o are vestea proastă asupra vieții lui prin intermediul
tehnicilor de comunicare empatică.
4. Necesitatea de a stabili o modalitate de cooperare cu pacientul pentru a stabili planul
de tratament/intervenție.[30]

Robert Buckman,un medic canadian a la nsat un model de comunicare în 6 pași
(SPIKES)prin care sunt comunicate veștile proaste și care urmărește să satisfacă
necesitățile pacientului/familiei dar și obiectivele personalului medical.
Modelul SPIKE presupune:
1. S-setting Pregătirea întâlnirii
2. P-perception Ce știe pacientul?
3. I- invitation Cât de mult dorește pacientul să cunoască?
4. K-knowledge Oferirea informației
5. E-empaty Răspuns la emoțiile pacientului
6. S-strategy and summary -strategie și rezumat [30]

4.2.Perspectiva aparținătorilor legat ă de starea critică oncologică
Aparținătorii sau partenerii de viață ai pacienților oncologici se confruntă frecvent cu
sentimente de stres și neputință.Aceștia sunt puși în situația de a fi nevoiți să ia decizii
multiple și extrem de importante,decizii care în unele situații au dus la deteriorarea relațiilor
afective cu partenerul de viață, în altele au consolidat legăturile afective.[31]
În așa situații, pentru a diminua nivelul de stres,trebuie înțeles faptul că fiecare din noi
reacționează în mod dif erit atunci când suntem puși în fața situației de a alege și de a lua
decizii esențiale în locul altcuiva.
Cuplurile care sunt încercate de astfel de situații medicale se confruntă frecvent cu o serie de
nelămuriri precum:
 Cum vor putea să se sprijine unu l pe celălalt?
 Cum vor gestiona viața de zi cu zi,munca, îngrijirea copiilor?
 Modul în care vor lua deciziile
 Cum se va schimba viața lor,calitatea acesteia?
Este foarte important pentru fiecare aparținător ca acesta să mențină un echilibru zilnic și să
își facă timp pentru a se odihni și relaxa.
De asemenea aparținătorii ,trebuie să privească evenimentele care îî marchează ca fiind o
posibilitate de dezvoltate personală.Utilizarea resurselor personale pentru a îî putea ajutora pe
cei apropiați care se a flă în situații critice, le oferă aparținătorilor șansa de a se face utili și de
a simți că pot contribui la bunastarea pacientului.[31]

5.Comunicarea prognosticului la aparținătorii pacienților critici oncologici
5.1.Locul unde se comunică prognost icul
Comunicarea prognosticului la aparținătorii pacienților critici oncologici se desfășoară ca o
întâlnire tip ședință; se preferă o sală liniștită, un ambient plăcut unde discuția poate avea loc
fără întreruperi, unde aparținătorii își vor exprima îngri jorările , iar medicul va oferi informații
cu privire la afecțiunea pacientului și prognosticul acesteia. [15]
Este importantă securizarea locului unde urmează să aibă loc discuția cu aparținătorii;trebuie
găsită o locație privată, cabinet medical sau un b irou cu ușa închisă, cu scopul de a evita
întreruperile.Este imposibilă discuția cu aparținătorii pe coridorul spitalui, datorită zgomotului
și a numeroaselor persoane care pot fi prezente, astfel nu poate fi realizată o conversație
confidențială.[ 7 ] [ 23 ]
Dacă nu dispunem de o sală de intervi u, discuția poate avea loc în salonul pacientului; es te
bine să vă așezați pentru ca aparținătorul să se poată relaxa, important este să nu existe bariere
fizice ( de exemplu:biroul) între medic și aparținător și deși este incomodă menținerea
contactului o cular, este necesară pentru stabilirea raportului. [ 24 ] [ 25 ]
Locul unde se comunică prognosticul trebuie să ofere confidențialitate discuției, să fie un loc
securizat care să permită o discuție cu cât mai puține întreruperi, să ofere aparținătorului, d ar
și medicului un confort psihic și fizic, astfel încât veștile proaste pe care urmează să le
primească să nu pice ca o bombă și în cazul în care aparținătorul reacționează prin lacrimi sau
orice altă modalitate, să nu fie expus direct altor persoane str ăine.

5.2. Modalitatea prin care se comunică prognosticul
În momentul comunicării unor vești importante (cum este prognosticul unui pacient) sau în
momentul când trebuie luate decizii importante , pentru atingerea obiectivelor , instrumentul
cheie este comunicarea eficientă medic -pacient/aparținător.
Nu există o modalitate unanim -aplicabilă de a comunica prognosticul aparținătorilor; sunt
diverse metode care pot fi aplicate; este important să se folosească termeni cât mai simpli,
astfel încât aparținătorii să înțeleagă ce li se explică.Comunicarea trebuie orientată cel mai
mult pe prezent, pe ceea ce se poate face în momentul de față, azi, maine, în viitorul apropiat;
această abordare este utilă atât pentru cadrele medicale, cât ș i pentru pacient/ aparținători
pentru a -i ajuta să iasă din haosul generat de furnizarea diverselor informații cu impact
negativ.Prin orientarea comunicării către ce se poate face acum, se creează o noua perspectivă
a comunicării dintre echipa oncologică -aparținători, cu un impact pozitiv asupra conversației,
dar și a percepției aparținătorilor asupra patologiei oncologice. [26]
Medicul trebuie să -i facă pe aparținători să înțeleagă că pacienții trebuie să fie conștienți de
existența afecțiunii oncologice, pentru că astfel crește complianța acestora la tratament,
încrederea pacientului în cei din jur. [27]
În această abordare se r ecomandă folosirea unui limbaj uzual, pentru ca mesajul sa fie înțeles.
Informațiile trebuie spuse pe bucăți și se verifică periodic dacă mesajul a fost înțeles sau este
nevoie să se revină. Atunci cand starea critică impune un prognostic dramatic, se evit ă frazele
prin care se exprimă faptul ca nu se mai poate face nimic din punct de vedere medical. [7] [8]

5.3. Pregătirea personalului medical pentru comunicarea stării critice
Cu toate că furnizarea aparținătorilor de vești despre starea critică a pacientului este întâlnită
zilnic în practica medicală, personalul medical nu este pregătit pentru acest tip esențial de
comunicare .
Pentru o comunicare eficientă, personalul medical trebuie să se focuseze pe 3 etape
principale:
 pregăt irea pentru comunicarea veștilor , stabilirea contactului personal și gradul de
cunoaștere a pacienților cu privire la diagnosticul și amploarea informațiilor pe care
doresc să le primească;
 informațiile în sine, prezentate cu un limbaj și ritm adecvat;
 un răspuns empatic la reacția pacientului; [8]

6.Efectele negative ale veștilor proaste asupra aparținătorilor pacienților critici oncologici
6.1.Anxietate
Anxietatea este o stare de nervozitate care adesea se manifestă printr -o stare de îngrijorare
extremă sau prin senzația de atingere a limitei rabdării ce apare ca urmare a unei situații pe
care organismul o percepe ca fiind amenințătoare.
Persoanele care suferă de patologii oncologice sunt frecvent victime ale anxietății, datorită
prezenței constan te a sentimentul de teamă de moarte,de recurența cancerului,dependenței de
aparținători,pierderii controlului asupra viitoarelor decizii de viață.Sunt situații în care
simptomele anxietății pot genera înrăutățirea efectelor fizice secundare determinate de cancer(
de ex. Anxietatea poate cauza oboseală care la rândul său poate determina amplificarea
oboselii datorită tratamentului,anxietatea poate afecta capacitatea pacientului de a alege
decizii înțelepte în ceea ce privește tratamentul afecțiunii sale și n u în ultimul rând poate
afecta calitatea vieții).[19]
Anxietatea se poate manifesta prin următoarele simptome :
 Senzație de teamă sau groază
 Sentiment de detașare de propria persoană sau mediul înconjurător
 Hipertensiune arterială,palpitații cardiace/tahic ardie/dureri toracice
 Dispnee,sentiment de sufocare
 Transpirații,frisoane
 Vertij/amețeală
 Tremurături
 Greață,diaree
 Dureri abdominale[19]
Există situații în care, pacienții pot reacționa la sentimentul de anxietate prin stări de
nervozitate,panică sau se p ot confrunta cu teamă că ceva îngrozitor urmează să se
întâmple.Starea anxioasă este văzută ca find una normală, în situația în care pacientul este pus
în fața unei situații noi pe care nu o poate gestiona.[19]
În momentul în care vorbim de diagnostic onco logic,prezența anxietății este una firească și
normală.De asemenea apariția anxietății în cancer tinde să varieze în funcție de
cauză,severitate și tratamentul aplicat.

Anxietatea tinde să apară ca și simptom în momente critice precum:
-stabilirea diagnosticului inițial
-inițierea și pe durata completării terapeiei
-în cazul recidivelor sau depistării bolilor avansate[21]
Se recomandă pacienților să trateze anxietatea ca fiind normală pe durata tratamentului și
identificarea factorilor care tind sa accentueze aceste stări.Activitățile care produc confort
psihic și relaxare pot contracara anxietatea.[21]

6.2. Depresie
Atunci când impactul emoțional al bolii și al implicării este mult prea mare, sănătatea mintală
a aparținătorilor poate avea de suferit,consecința fiind depresia.[19]
Depresia este definită în literatura de specialitate ca fiind o stare de tristețe exagerată și
persistentă, ce determină dificultăți în realizarea sarcinilor din viața cotidiană,deci scade
calitatea vieț ii persoanei afectate.
Manifestările comportamentale nu apar numai la bolnavii oncologici, ci și la familiile sau
prietenii acestora.Depresia la pacienții cu cancer determină alterarea stării generale ce are ca
și efect oprirea tratamentului pentru control ul bolii și a simptomelor induse de aceasta.
Odată cu aflarea diagnosticului de cancer,pacienții pot intra în depresie și pot prezenta:
 Tulburări de somn/apetit
 Anxietate
 Gânduri neliniștitoare
 Temeri legate de viitor
 Iritabilitate
 Modificări în sensul pierderii interesului pacientului pentru desfășurarea activităților
cotidiene.[22]
În cazul pacientului diagnosticat cu patologie oncologică,pot apărea o serie de situații
cauzatoare de stres ce pot duce la apariția depresiei:
-teama de moarte
-modificarea stimei de sine
-modificări majore în viața de zi cu zi
-necesitatea schimbării planurilor de viață
-așteptarea rezultatelor investigațiilor
-începerea unei noi cure de tratament sau apariția rezistenței la tratament
-negarea diagnosticului[22]

Persoanel e care au grijă de bolnavii de cancer sunt mult mai vulnerabile la depresie.

Caracteristicile aparținătorului care îl fac vulnerabil în fața depresiei sunt :
 Genul feminin
 Relația cât mai apropiată cu pacientul (soția)
 Starea de sănătate precară
 Vârsta m ai mare de 57 de ani conform studiilor se asociază cu mai multe/mai severe
simptome depresive
 Percepția aparținătorului despre capacitatea sa de a avea grijă de bolnav sau de a
gestiona activitățile implicate de boală(cu cât persoanele se simt mai neputinc ioase cu
atât riscul de depresie este mai mare)
 Alți factori: -șansele de supraviețuire ale bolnavului
-relația aparținătorului cu pacientul
-sprijinul social al aparținătorului
-depresia bolnavului crește riscul aparținătorului de a dezvolta depresie
-gradul de funcționare al bolnavului( riscul de depresie atât al bolnavului
cât și al aparținătorului crește cu cât bolnavul este mai dependent de acesta pentru
desfășurarea activităților zilnice obișnuite).[20]
În cazul aparținătorilor, manifestările clinice specifice depresiei pot apărea ca urmare a
frustrării că nu își pot ajuta ruda,ca urmare a pierderii acesteia sau a grijilor suplimentare ce l e
revin.[22]

7.Impactul psiho -emoțional în comunicarea medic -aparținători
7.1.Empatia
Atunci când vorbim de empatie,ne referim de fapt la un proces de feed -back, prin care se
încearcă să se obțină un maxim de informații și de trăiri de la pacienț i,care ulterior să ajute
medicul să îl facă pe pacient să simtă că este înțeles și să ii creeze o stare de confort și un
sentiment de încredere.
Este foarte important ca medicul să asculte cu atenție pacientul și chiar dacă acesta nu a
înțeles întocmai ce ea ce i -a fost relatat,prin faptul că îsi manifestă interesul verificând
informațiile primite de la pacient,îi oferă acestuia posibilitatea de a reevalua și de a răspunde
corect.[13]
Pacienții/aparținătorii reacționează diferit în momentul comunicării de c ătre medic a
diferitelor informații referitoare la afecțiunea de care suferă;de aceea medicul trebuie să
adopte o atitudine empatică,acest lucru presupune acceptarea faptului că pacientul poate
reacționa pozitiv/negativ la aflarea diagnosticului/prognosti cului.
Spre deosebire de simpatie,empatia se referă la implicare emoțională.Medicul trebuie să
conștientizeze emoțiile și trăirile pacientului,să ofere compasiune pacientului/aparținătorului
punând accent pe sentimentul pacientului și nu pe propria înțele gere a acestuia, dar în același
timp trebuie să învețe să își gestioneze emoțiile proprii prin stabilirea fermă a unei bariere
între relația medic -pacient și viața personală.[14]
Este esențial ca medicul să mențină o poziție obiectivă și observativă,dar în același timp să
arate empatie pacientului prin înțelegerea durerii și a stresului pe care acesta îl resimte.[3]
Studiile de specialitate au descris empatia ca fiind mai degrabă capacitatea de a înțelege ce
simte altcineva și de a putea să te transpui în locul altcuiva și de a intui cum ar trebui sa
reacționezi și mai puțin la împărtășirea reacției afective.[3]
Atunci când facem referire la modul de comunicare cu pacienții/aparț inătorii, trebuie evitat
pe câ t mai mult posibil folosirea în mod repetat a l imbajului de specialitate,dat fiind faptul că
acesta lasă foarte puțin spațiu emoțiilor sau sentimentelor.În vocabularul folosit trebuie să
predomine cuvintele ce pot descrie sentimentele.[3]

Modul în care trebuie medicul trebuie să reacționeze în timpul d iscuțiilor cu pacienții trebuie
să difere întru totul cu maniera abordată într -o discuție socială , când de cele mai multe ori
sunt ignorate sentimentele.În timpul consultației, medicul trebuie să fie realmente interesat de
toate stările proaste prin care p acientul trece.[3]
În momentul comunicării unor vești proaste atât pacienții cât și aparținătorii acestora pot
reacționa în diferite moduri.La unii pacienți, răspunsul emoțional la aflarea unor vești
nefavorabile se poate manifesta prin : lacrimi,furie,an xietate sau emoții puternice care pot
genera un disconfort medicului, iar în anumite cazuri pot apărea sentimente de negare sau
acuzații. Este important ca pacientul și familia acestuia să primească timpul necesar să
reacționeze și de asemenea ei trebuie s ă știe că atitudinea lor este una normală și firească în
astfel de momente.[14]

7.2. Sindrom de secătuire( burn out)
Burnout -ul sau sindromul de secătuire a devenit o problemă tot mai constantă întâlnită la
persoanele care activează în domenii ce necesită interacțiuni frecvente cu oamenii.Se
caracterizează printr -o stare emoțională în care predomină oboseala la care se adaugă
frustrarea,interesul redus corelat cu performanța la locul de muncă,toate acestea fiind de fapt
rezultatul stresu lui cronic.De cele mai multe ori o persoană care suferă de burn -out se poate
confrunta cu o percepție denaturată,dezumanizată asupra oamenilor.[17]
Atunci când vorbim de sindrom de secătuire,ne referim de fapt la:
 Epuizare emoțională care a atins cote alar mante
 Depersonalizare -atitudine negativă și detașată față de ceilalți ca și metodă de protecție
 Realizări profesionale scăzute -sentiment de incompetență

Modalități prin care burnout -ul poate fi combătut sau prevenit

 Identificarea simptomelor și stabil irea modului în care acestea influențeză buna
funcționare a vieții sociale și profesionale
 Stabilirea factorilor de stres și găsirea unor metode care pot diminua efectul pe care îl au
aceștia asupra stării emoționale
 Realizarea unui echilibru în ceea ce privește viața personală și profesională
 Întreprinderea unor activități plăcute capabile să genereze emoții pozitive
 Identificarea rolurilor pe care le aveți în societate și stabilirea timpului necesar fiecăruia
în parte
 Încercarea de a cauta care sunt d e fapt lucrurile care dau sens vieții și implicarea pe cât
mai mult posibil în acțiuni care să ajute la cuantificarea acestora.[17]

Există o categorie vulnerabilă care poate dezvolta cu ușurință acest sindrom și anume cei
care prezintă o dorință exagerat ă în a performa,care nu acceptă refuzul și la care dorința de
afirmare și de remarcare este mereu în ascensiune.De asemenea, sindromul de burn -out
pare a fi mai frecvet în rândul femeilor de vârstă mijlocie.[18]

Pentru a preveni apariția burnout -ului, sp ecialiștii recomandă o organizare eficientă și
prioritizarea pe cât mai mult posibil a sarcinilor de lucru,evitând astfel
suprasolicitarea.Este necesar ca organizarea să vizeze:respectarea programului de
lucru,stabilirea sarcinilor și limitarea acțiunilor care nu prezintă o importanță majoră,
precum și respectarea momentelor de relaxare și odihnă,reducând astfel nivelul de
stres.[18]

Alegerea unui loc de muncă care să fie bazat pe abilități le și competențele individului,
evită crearea unor condiții favora bile de declanșare a burnout -ului.Stabilirea unor pauze
de muncă este esențială.Un studiu realizat în 2014 a certificat faptul că pauzele de 15
minute la intervale de 50 minute par a fi mai eficiente.Se contraindică ignorarea
pauzelor,creierul uman ne avân d capacitatea de a se putea concentra continuu pe o durată
de 8 ore.[17]