CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ [631456]

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

1

Nevoile copilului
Atunci când avem în vedere adaptarea copilului la școală, trebuie luate în considerare nu doar
cerințele școlii (ce i se pretinde copilului să facă), ci și nevoile copilului
(ce obține copilul, care sunt așteptările sale).
Școala este un mediu care nu poate fi un substitut pentru familie.
Astfel, părinții copilului sunt cei responsabili pentru anumite nevoi
specifice ale copilului a căror împlinire asigură dezvoltarea lui
armonioasă și constituie un punct de pornire pentru dezvoltarea apt itudinilor și abilităților
relaționate cu școala.
De asemenea, nevoile copilului pot fi privite ca motive care pot fi regăsite în comportamentul
copilului. De exemplu, nevoia de atenție poate sta la baza comportamentului inadecvat al
copilului din timpul o relor de la școală.
Nevoile includ următoarele categorii (după Botiș -Matanie și Axente, 2009):
– nevoi esențiale, legate de supraviețuire (hrană, îmbrăcăminte, locuință, temperatură
adecvată în casă, igienă etc.)
– nevoi care țin de adaptarea la mediul social în care trăiește copilul (educație,
școlarizare)
– nevoi legate de sănătatea fizică și psihică a copilului (control medical, vaccinuri,
îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentație sănătoasă, precum și
alternanța dintre muncă, învățare și rel axare, preluarea unor responsabilități adecvate
vârstei etc.)
– nevoi emoționale.
Nevoile emoționale sunt nenumărate. Ele sunt de asemenea specifice fiecărui copil.
Împlinirea acestor nevoi are loc diferențiat, în funcție de caracteristicile fiecărui copil în parte.
Iată câteva exemple de nevoi emoționale care se regăsesc în repertoriul fiecărui copil (după
Botiș -Matanie și Axente, 2009):

1. Nevoia de dragoste

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

2

Copiii au nevoie de dragoste – și atunci când au dreptate și când nu au dreptate,
și atunci când su nt fericiți și când sunt triști. Ei au nevoie să fie iubiți așa cum sunt,
tot timpul.
Dragostea nu este același lucru cu sentimentul de iubire. Un părinte poate simți că își iubește
copilul, fără ca acesta să afle acest lucru vreodată sau să îl simtă. Acea sta se poate întâmpla
atunci când dragostea nu este manifestată la nivelul comportamentului. O fațetă a dragostei este
disciplinarea . Dragostea mai include și ascultarea copilului când își exprimă gândurile și
sentimentele, acordarea atenției când are nevo ie de aceasta și presupune atingerea adecvată
(mângâieri, îmbrățișări, săruturi), însoțită de ceea ce numim de obicei afecțiune (zâmbet, cuvinte
de încurajare, apreciere, exprimarea încrederii în el ca persoană etc.).
Chiar și atunci când toate acestea sun t prezente, dacă părintele alternează manifestarea dragostei
cu unele comportamente abuzive sau prin care își neglijează copilul (fizic sau emoțional), atunci
dragostea nu mai este percepută ca atare, fiind știrbită de neîncrederea copilului în părinte și de
sentimentul de respingere.

2. Nevoia de onestitate
Copiii au nevoie de a cunoaște oamenii și de a avea încredere în ei. Minciuna, adevărul spus
pe jumătate și decepțiile îl fac pe copil să fie confuz. Părintele este cel mai important model în
acest sens, putând să îl ajute pe copil să fie onest prin exemplul propriu.

3. Nevoia de respect
Copilul trebuie tratat ca o personă valoroasă. Trebuie lăsat să facă alegeri. Are nevoie de
explicații pentru unele decizii care sunt luate împreună cu adultul. Impunerea lor fără a înțelege
importanța lor îl privează pe copil de posibilitatea de a învăța să ia singur decizii. De asemenea,
este necesară folosirea unui limbaj al respectului (mulțumesc”, „iartă -mă”).
4. Nevoia de înțelegere
Copilul are nevoie să fie înțeles. Ascultarea fără a -l întrerupe facilitează înțelegerea
situațiilor din perspectiva lui. Așteptările față de copil nu trebuie să fie legate doar de dorința
părintelui, ci trebuie să reflecte ceea ce este bine pentru copil, așa cum percepe el acest lucru.

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

3

Există reguli care trebuie respectate, dar există și libertate, care îi conferă copilului unicitate și
umanitate și contribuie la formarea unei imagini de sine pozitive, sănătoase.

5. Nevoia de acceptare
Chiar și atunci când comportamentul copiilor este greu d e tolerat, ei trebuie să
se simtă acceptați ca persoane. Copilul nu trebuie respins datorită
comportamentului său inadecvat. Astfel, părintele îi va transmite copilului
mesajul că nu el este în neregulă, ci comportamentul său.

6. Nevoia de răbdare din partea părintelui

Este ușor să ai așteptări mari din partea copilului. Dar este mai greu să ai
răbdare pentru a -l ajuta să le realizeze. Copiii au nevoie uneori de
explicații și de exerciții repetate pentru a -și însuși unele comportamente
sau atitudini.

7. Nevoia de flexibilitate
Copilul crește și se schimbă, la fel cum se întâmplă și în cazul nostru. În acest sens,
atitudinea față de copil trebuie să se schimbe în ceea ce privește regulile, limitele sau
consecințele. Aceasta nu înseamnă lipsă de constanță, c i doar ajustarea la ritmul de dezvoltare al
copilului și la receptivitatea acestuia.

8. Nevoia de corectitudine în aplicarea regulilor

Copiii trebuie să cunoască regulile, iar aplicarea lor să fie constantă și corectă, după
cum au fost stabilite.

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

4

9. Nevoia de constanță
Comportamentul adultului trebuie să fie constant în timp și în diferite situații. Schimbarea
regulilor îl face pe copil să fie confuz și nesigur și îi transmite mesajul că respectarea lor nu es te
atât de importantă.

10. Nevoia de timp petrecut c u părintele

Copilul are nevoie de atenția și compania părinților pentru a învăța, a fi
ascultat, pentru a se juca, a citi, a comunica etc.
Suntem conștienți că timpul este din ce în ce mai prețios, că uneori părintele
este nevoit să lucreze mai mult pen tru a asigura un „trai decent” familiei,
copiilor. Dar nu întotdeauna acest lucru presupune sacrificarea timpului petrecut cu copilul. Este
bine ca timpul petrecut cu copilul să devină un obiectiv al părintelui, pentru care să depună efort
conștient și car e, cu siguranță, va fi răsplătit în viitor.
Sarcina părintelui este de a identifica nevoile care generează comportamentul nedorit al
copilului, de a căuta modalități mai adecvate prin care să împlinească acele nevoi și să elimine
comportamentul inadecvat.

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

5

Exercițiu:
Puneți în corespondență nevoile copilului menționate în coloana din stânga a tabelului cu
sugestiile pentru părinte în ceea ce privește împlinirea lor:

1. Nevoia de timp petrecut
împreună a. Atunci când copilul îi spune părintelui că a luat o notă
mică, acesta va asculta până la capăt ce are de spus (nu va
considera că scuzele lui sunt “prea ieftine”) și va încerca să
găsească împreună cu el o soluție pentru a -și îmbunătăți
performanțele.
2. Nevoia de respect b. Copilul promite că va s chimba un anumit aspect al
comportamentului său (de exemplu, va vorbi pe un ton
normal atunci când este întrebat ceva de la școală),dar
uneori această schimbare nu apare imediat. În acest caz,
părintele va evita să reacționeze ca și cum copilul nu ar vrea
să se conformeze.
3. Nevoia de înțelegere c. Părintele va persista în aplicarea unor reguli, chiar dacă
nu vede rezultate imediate.
4. Nevoia de onestitate d. Atunci când copilul vorbește urât cu părintele, acesta nu
îi va răspunde “cu aceeași monedă”, ci eventual va sublinia
ce simte în legătură cu acele cuvinte și îl va ruga să nu le
mai folosească în discuțiile cu el.
5. Nevoia de acceptare e. Când copilul se întoarce de la școală, părintele îl va
întâmpina pe copil cu zâmbet și îl va îmbrățișa, ma nifestând
bucuria de a -l revedea.
6. Nevoia de dragoste f. Părintele va evita să îl pedepsească pentru un calificativ
slab în cazul în care motivul pentru care nu s -a descurcat
bine este unul întemeiat (de pildă, s -a simțit rău la oră).
7. Nevoia de cosntanță g. Părinții vor respecta regulile pe care le pretend din partea
copilului (de pildă cele legate de ordine sau de
punctualitate).
8. Nevoia de flexibilitate h. Să realizeze activități plăcute împreună cu copilul, care să
nu implice discuții legate de școală și de responsabilitățile
care le are
9. Nevoia de corectitudine în
aplicarea regulilor i. În loc să spună: “Dacă mai faci asta, nu te mai iubesc”,
părintele va încerca să găsească o consecință potrivită
pentru comportamentul copilului, referin du-se la faptă, nu la
personă.
10. Nevoia de răbdare din
partea părintelui
j. Dacă s -a stabilit regula legată de ora la care trebuie să fie
acasă copilul, părintele va accepta uneori întârzieri datorate
unor situații neprevăzute (de exemplu, a plouat și copilul,
neavând umbrelă s -a adăpostit într -un magazine sau a jucat
baschet în sala de sport pâna a încetat ploaia).

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

6

Propunere de răspunsuri:
1.h
2.d
3.f
4.i
5.a
6.e
7.c
8.j
9.g
10.b

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

7

Stiluri parentale
În psihologia dezvoltării a existat mereu o pre ocupare legată de modul în care părinții își
influențează copiii. Cu toate acestea identificarea unor legături cauzale între anumite
comportamente specifice ale părinților și comportamente ulterioare ale copiilor este destul de
dificilă. Unii copii deși au crescut în medii foarte diferite pot să își dezvolte personalități foarte
similar e și invers, copii care au crescut în aceiași familie pot contura personalități destul de
diferite. În ciuda acestor dificultăți, specialiștii au identificat anumite conexiun i între practicile
parentale și efectele acestora asupra copiilor.
Creșterea și educarea copiilor este o activitate complexă ce include o serie de
comportamente specifice care acționează individual sau în tandem pentru a produce niște efecte
la nivelul cop iilor. Deși anumite comportamente ale părinților cum ar fi pedeapsa fizică pot
influența dezvoltarea copiilor, analizarea unor comportamente izolate poate conduce la concluzii
înșelătoare. Mulți cercetători au observat că anumite practici parentale specifi ce sunt mai puțin
importante în predicția stării de bine a copilului în comparație cu tiparul mai larg al practicilor
parentale.
Conceptul de stil parental se referă la variațiile normale în încercările de control și
socializare a copiilor de către părinț i (Baumrind, 1991). Două aspecte sunt importante în această
definiție. În primul rând faptul că stilurile parentale descriu variații normale în practicile
parentale, astfel ele nu ar trebui înțelese ca stiluri deviante de practici parentale cum ar fi cazu rile
de abuz sau neglijare. În al doilea rând Baumrind a pornit de la ideea că practicile parentale
normale se învârt în jurul noțiunii de control. Deși părinții pot să difere în ce privește modul în
care încearcă să controleze sau să -și socializeze copiii și în ce privește măsura în care fac asta, se
presupune că rolul principal al părinților este de a influența, învăța și controla copiii.
În ce privește conceptul de control este util să facem diferența între controlul
comportamentului și controlul psiholo gic. Barber (1996) definea controlul psihologic ca:
„tentative de control care invadează dezvoltarea psihologică și emoțională a copilului” prin
utilizarea unor practici parentale de tipul: inducerii unor sentimente de vinovăție, retragerea
dragostei, ruș inare. Controlul comportamental se referă la așteptările părinților ca regulile lor să

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

8
fie respectate de copii și ca aceștia să se comporte adecvat. Astfel, deși stilurile parentale
democratic și autoritar ambele recurg la un control comportamental crescut , părinții autoritari
recurg și la un control psihologic crescut în timp ce părinții democratici nu.
În anii 60 Diana Baumrind realiza un studiu pe 100 de copii preșcolari (Baumrind, 1967).
Utilizând ca metode observația naturalistă și interviul cu părinți i a identificat 4 dimensiuni
importante ale comportamentului părinților:
1. Strategiile de disciplinare
2. Căldura și apropierea
3. Stilul de comunicare
4. Expectanțele cu privire la maturitate și control
Pe baza acestor dimensiuni Baumrind a sugerat că majoritatea pă rinților prezintă unul din
următoarele 3 tipuri de stiluri parentale: părintele autoritar, părintele democratic și părintele
permisiv. Cercetările ulterioare (Maccoby & Martin, 1983) au sugerat adăugarea încă a unui stil
pe lângă cele trei propuse inițial.
Cele 4 stiluri parentale
1. Părintele autoritar
Părintele care adoptă acest stil așteaptă de la copil să urmeze reguli strict stabilite de
părinți. În caz contrar copilul este pedepsit. Acești părinți nu explică copilului rațiunea pe care se
bazează regulile singura „explicație” pe care o oferă fiind „P entru că așa am spus eu!”. Acești
părinți au așteptări mari, dar nu sunt foarte atenți la nevoile copilului. După Baumrind (1991)
acești părinți sunt orientați spre supunere și statut și se așteaptă ca ordinele lor să fie executa te
fără explicații.
2. Părint ele democratic
În mod similar cu părinții autoritari părinții democratici stabilesc reguli și se așteaptă ca
copiii să le respecte, însă o fac într -o manieră democratică. Acești părinți sunt sensibili la nevoile
copiilor și le ascultă întrebările. Atunci c ând copiii nu se comportă așa cum se așteaptă ei, sunt
mai iertători și nu sunt atât de orientați spre pedeapsă ca și părinții autoritari. Baumri nd considera

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

9
că acești părinți au standarde clare pentru comportamentul copiilor și urmăresc măsura în care
copiii le ating. Sunt asertivi, dar nu sunt intruzivi sau re strictivi. Metodele lor de disciplinare sunt
suportive, mai degrabă decât punitive. Ei doresc ca copiii lor să fie asertivi și responsabili,
disciplinați, dar și cooperanți.
3. Părintele permisiv
Părinții permisivi mai sunt denumiți și indulgenți, au foarte puține așteptări de la copii. Î și
disciplinează foarte rar copiii pentru că au expecta nțe foarte scăzute cu privire la maturitate și
auto-control. După Baumrind (1991) părinții indulgenți sunt atenț i la nevoile copiilor dar nu au
așteptări clare de la ei. Sunt non -conformiști și blânzi, nu impun copiilor un comportament
matur, lasă la latitudinea copiilor procesul de auto -reglare, evită confruntările. Sunt în general
apropiați de copii și comunicativ i adoptând de multe ori mai degrabă statutul de prieten al
copilului decât cel de părinte.
4. Părintele neimplicat
Părintele neimplicat nu are prea multe așteptări de la copil, nu este atent la nevoile
acestuia și comunică destul de puțin. Deși satisfac nevoi le fundamentale ale copiilor, ei sunt în
general detașați de viața copilului. În cazuri extreme acești părinți pot ajunge chiar să respingă
sau să neglijeze nevoile copiilor.
Impactul stimurilor parentale asupra copiilor
Studiile au indicat faptul că stil ul parental prezice starea de bine a copiilor în domeniile
competenței sociale, performanței academice, dezvoltării psiho -sociale și comportamentului
problematic.
În general măsura în care părinții răspund la nevoile copiilor prezice competența socială
și funcționarea psihologică a copiilor, în timp ce așteptările părinților sunt asociate cu
competența instrumentală și controlul comportamental. (performanța academică și devianța
comportamentală )
Stil parental Impact
Stilul democratic Copiii și adolescenți i ai căror părinți adoptă acest stil se auto -evaluează
și au scoruri la evaluări obiective care indică o mai bună competență
socială și instrumentală decât copii i ai căror părinți adoptă alte stiluri.
(Baumrind, 1991; Weiss & Schwartz, 1996; Miller et al., 1993)
Stilul neimplicat Copiii ai căror părinți adoptă acest stil au cele mai slabe performanțe în

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

10
toate domeniile.
Stilul autoritar Acești copii au performanțe bune la școală și nu au de obicei probleme
comportamentale, dar nu prea demonstrează abilită ți sociale, au stimă
de sine inferioară și înregistrează nivele crescute de depresie.
Stilul indulgent Acești copii au o mai mare probabilitate de a avea probleme
comportamentale și de a avea performanțe mai scăzute la școală , dar au
stimă de sine ridicat ă, abilități sociale mai bune și nivele mai scăzute de
depresie.

Este impresionantă consistența cu care este asociat în literatura de specialitate stilul
parental democratic cu competențe instrumentale și sociale la copii și nivele reduse ale
comportame ntelor problematice atât la fete cât și la băieți în toate etapele de dezvoltare.
Beneficiile stilului parental democratic și efectele detrimențiale ale stilului parental neimplicat
sunt evidente chiar de la nivel preșcolar și continuă pe parcursul adolesc enței și perioadei adulte
timpurii. Deși pot fi identificate diferențe specifice în competențele celor două grupuri de copii
cele mai mari diferențe apar între copiii ai căror părinți sunt neimplicați și cei ai căror părinți
sunt implicați. Weiss & Schwart z (1996) arată că există diferențe și între copiii ai căror părinți
sunt autoritari și ceilalți sunt la fel de consecvent prezente, dar ceva mai mici comparativ cu
celălalt caz. La fel cum părinții democratici reușesc să păstreze echilibrul între așteptări le lor față
de copii de a se conforma la reguli și respectul față de individualitatea lor, tot așa copii i ai căror
părinți sunt democratici au capacitatea de a păstra echilibrul între conformismul la cerințele
externe și la așteptările cu privire la perfor manță și nevoia lor de individualitate și autonomie.
Așteptările părinților față de comportamentul și performanța copiilor par a fi un factor
mai important în cazul băieților decât la fetelor (Weiss & Schwartz, 1996).
În concluzie, stilul parental oferă un indicator robust care prezice starea de bine a
copilului într -o varietate de situații. Atât sensibilitatea la nevoile copiilor, cât și așteptările
părinților cu privire la performanțele acestora și la comportamentul lor sunt importante pentru a
fi un bun părinte. Stilul parental democratic care realizează un echilibru între așteptări clare și
ridicate cu privire la comportament și performanță și sensibilitatea la nevoile copilului și
recunoașterea și respectarea autonomiei copilului este unul din cei mai c osecvenți predictori ai
competenței copilului încă din copilărie și chiar și în adolescență.

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

11

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

12
Handout pentru părinți
Stil parental Descriere Impact
Stilul
democratic Părintele care adoptă acest stil așteaptă de la copil să urmeze reguli strict
stabili te de părinți. În caz contrar copilul este pedepsit. Acești părinți nu explică
copilului rațiunea pe care se bazează regulile singura „explicație” pe care o oferă
fiind „Pentru că așa am spus eu!”. Acești părinți au așteptări mari, dar nu sunt
foarte atenț i la nevoile copilului. După Baumrind (1991) acești părinți sunt
orientați spre supunere și statut și se așteaptă ca ordinele lor să fie executate fără
explicații. Copiii și adolescenții ai căror părinți adoptă
acest stil se auto -evaluează și au scoruri l a
evaluări obiective care indică o mai bună
competență socială și instrumentală decât
copiii ai căror părinți adoptă alte stiluri.
(Baumrind, 1991; Weiss & Schwartz, 1996;
Miller et al., 1993)
Stilul
neimplicat În mod similar cu părinții autoritari părin ții democratici stabilesc reguli și
se așteaptă ca copiii să le respecte, însă o fac într -o manieră democratică. Acești
părinți sunt sensibili la nevoile copiilor și le ascultă întrebările. Atunci când copiii
nu se comportă așa cum se așteaptă ei, sunt mai iertători și nu sunt atât de
orientați spre pedeapsă ca și părinții autoritari. Baumri nd considera că acești
părinți au standarde clare pentru comportamentul copiilor și urmăresc măsura în
care copiii le ating. Sunt asertivi, dar nu sunt intruzivi sau ret srictivi. Metodele lor
de disciplinare sunt suportive, mai degrabă decât punitive. Ei doresc copiii lor să
fie asertivi și responsabili, disciplinați, dar și cooperanți. Copiii ai căror părinți adoptă acest stil au cele
mai slabe performanțe în toate domen iile.
Stilul
autoritar Părinții permisivi mai sunt denumiți și indulgenți, au foarte puține
așteptări de la copii. Iși disciplinează foarte rar copiii pentru că au expecta nțe
foarte scăzute cu privire la maturitate și auto -control. După Baumrind (1991)
părinții indulgenți sunt atenți la nevoile copiilor dar nu au așteptări clare de la ei.
Sunt non -conformiști și blânzi, nu impun copiilor un comportament matur, lasă la
latitudinea copiilor procesul de auto -reglare, evită confruntările. Sunt în general
apropiați de copii și comunicativi adoptând de multe ori mai degrabă statutul de
prieten al copilului decât cel de părinte.
Acești copii au performanțe bune la școală și
nu au de obicei probleme comportamentale,
dar nu prea demonstrează abilități sociale, au
stimă de sine inferioară și înregistrează nivele
crescute de depresie.
Stilul
indulgent Părintele neimplicat nu are prea multe așteptări de la copil, nu este atent la
nevoile acestuia și comunică destul de puțin. Deși satisfac nevoile fundamentale
ale co piilor, ei sunt în general detașați de viața copilului. În cazuri extreme acești
părinți pot ajunge chiar să respingă sau să neglijeze nevoile copiilor.
Acești copii au o mai mare probabilitate de a
avea probleme comportamentale și de a avea
performanțe mai scăzute la școală, dar au
stimă de sine ridicată, abilități sociale mai
bune și nivele mai scăzute de depresie.

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

13
Activitate a 1 Stiluri parentale
Competențe vizate:
 înțelegerea caracteristicilor diferitelor stiluri parentale și a relației între
comp ortamente specifice ale părinților și aceste stiluri;
 identificarea aspectelor pozitive, a celor care ar putea fi îmbunătățite și a așteptărilor
în relația cu părinții;

Imaginați -vă următoarele situații:
1. Copilul vine acasă cu calificativul “insuficient” l a matematică.
2. Copilul merge la joacă și nu vine acasă la ora pe care ați stabilit -o.
3. Vecinul vine la dvs. nervos acuzându -l pe copilul dvs. că l -a bătut pe fiul lui.
Puneți -vă în ipostaza de părinte. Cum reacționați?
Se trage concluzia că există diferite reacții, practici și modalități de a se comporta ale
părinților față de copiii lor, acestea fiind denumite stiluri parentale. Câteva informații legate de
aceste stiluri pot fi regăsite în anexă . Este bine să se sublinieze că un părinte nu se va încadra cu
exactitate într -un anumit stil parental dintre cele descrise. Mai curând, putem vorbi despre un tip
dominant, putând exista însă caracteristici și comportamente tipice altor stiluri parentale.
Activitatea 2 Așteptări
Se împarte clasa în 4 grupuri, fiecar e grup va avea următoarea sarcină:
Gr.1 : Ce cred că așteaptă părinții de la mine ?
Gr.2 : Ce aștept eu de la părinți ?
Gr.3 : Ce apreciez (ce îmi place) în relația mea cu părinții ?
Gr.4 : Ce nu îmi place în relația mea cu părinții ?
Se discută pe margine a rezultatelor obținute corelându -se nevoile copiilor cu stilurile
parentale ale părinților. De asemenea rezultatele pe întreaga clasă astfel obținute pot fi organizat e
într-o așa numită „ scrisoare către părinți ” care poate fi prezentată părinților sub for ma unui
pliant.

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

14
Stiluri parentale Anexa

Autoritar / Directiv Protector
 Impune reguli rigide
 Nu explică regulile clar
 Utilizează pedeapsa și mai puțin lauda,
recompensa
 Nu își arată afecțiunea
 Își exprimă mânia și dezaprobarea
 Așteaptă perfecți une de la copil
 Dorește un copil competitiv, care să -și
folosească la maxim posibilitățile
 Presează copilul să învețe, să studieze
în permanență
 Asigură copilului securitate, un mediu
cald, protectiv
 Sensibil la nevoile copilului
 Este permanent îngrijora t pentru binele
copilului
 Se sacrifică pentru copil
 Vede doar aspectele pozitive ale
copilului

Democratic Permisiv -indulgent
 Impune reguli cu fermitate și le
comunică cu claritate
 Nu cedează constrângerilor copilului
 Își arată atât plăcerea / aprobarea cât și
supărarea, în funcție de
comportamentul copilului
 Petrece timp cu familia
 Este un prieten pentru copil
 Comunică, colaborează, ia în
considerare opiniile copilului
 Nu comunică regulile clar, nu impune
reguli
 Cedează ușor constrângerilor sau
plânsulu i copilului
 Aplică o disciplină inconstantă
 Este moderat de cald
 Apreciază expresia liberă a impulsurilor

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CLUJ

15

Bibliografie
Barber, B. K. (1996). Parental psychological control: Revisiting a neglected construct. Child
Development, 67 (6), 3296 -3319.
Baumri nd, D. (1967). Child -care practices anteceding three patterns of preschool behavior.
Genetic Psychology Monographs, 75, 43-88.
Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance
use. Journal of Early Adolescence, 1 1(1), 56-95.
Maccoby, E. E., & Martin, J. A. (1983). Socialization in the context of the family: Parent –child
interaction. In P. H. Mussen & E. M. Hetherington, Handbook of child psychology: Vol. 4.
Socialization, personality, and social development (4th e d.). New York: Wiley.
Maccoby, E.E. (1992). The role of parents in the socialization of children: An historical
overview. Developmental Psychology, 28, 1006 -1017.
Weiss, L. H., & Schwarz, J. C. (1996). The relationship between parenting types and older
adolescents’ personality, academic achievement, adjustment, and substance use. Child
Development, 67 (5), 2101 -2114.