Abordarea Psi hosocială a S inuciderii ca For mă Par ticulară a V iolenței [631455]

Abordarea Psi hosocială a S inuciderii ca For mă Par ticulară a V iolenței
Studiul a fost realizat în cursul anului 2005 de un c olectiv de psihologi
din cadrul Institutului Național de Criminologie: Doina-Ștefana Săucan,
Aurora Liiceanu, Mi hai Ioan Mi cle.
Colectivul de autori și-a propus o încadrare teoretică și o
conceptualizare a fenomenului sinuciderii, care este, de fapt, o formă
particulară de violență, respectiv violența față de sine. Acest demers s-a
făcut din perspectivă mai ales psihosoc ială.
Termenul „sinucidere” trimite direct la violență și agresivitate, însă
trebuie menționat de la început că nu există un consens în ceea ce privește
terminologia cea mai adecvată pentru a descrie un comportament suicidal.
Această controversă teoretică pe marginea fenomenului ca atare își are
rădăcinile în diversele curente filosofice din toate epocile. Tocmai de aceea
ni s-a părut util să facem o scurtă incursiune în istoria sinuciderii.
Studiul a investigat și eforturile de cercetare în domeniu, scoțând în
evidență dificultatea alegerii metodologiei celei mai adecvate pentru
cercetarea fenomenului.
Este evident, iar studiile științifice în domeniu o dove desc, că există o
discrepanță între cunoa șterea științifică și cunoa șterea comună, între
stereotipuri variate, mentalități înrădăcinate istoric și ipoteze de natură strict
științifică, validate de studii aprofunda te. Pentru ca fenomenul să fie analizat
în toate dimensiunile sale, se simte nevoia unei abordări exhaustive pe baze
strict științifice și multidisciplinare a factorilor de risc suicidal, fără de care
nu poate fi construită nici o strategie de prevenire și control eficientă.
Strategiile complexe de prevenire pot da rezultate bune numai dacă se
1

bazează în același timp pe tratamentul tulburărilor mentale, farmacoterapie,
psihoterapie, care să includă terapii comportamentale și relaționale, pe
intervenții psihosoc iale, comunitare, școlare, intervenții susținute de politici
de stat.
Una din problemele pe care le ridică studiul sinuciderii este cea a
calității datelor, de multe ori discutabile și parțiale. Studierea datelor
statistice globale ne conduc e la o observație esențială care privește utilizarea
cu prudență a acestora. Modul în care se înregistrează datele privind
mortalitatea prin sinucidere variază de la o țară la alta, ceea ce face extrem
de dificilă compararea ratelor naționale de sinucidere. Aceste date
subestimează, în general, adevărata dimensiune a sinuciderii specifică unei
popul ații sau alteia. Iar, în ceea ce privește tentativele de sinucidere, puține
sunt țările care au date fiabile în legătură cu acestea, România nefiind
categoric printre ele.
În România, nu au fost studii și cercetări făcute strict pe fenomenul
sinuciderii, acesta fiind abordat secvențial și legat de alte fenomene sociale.
Datele statistice sunt preluate în marea lor majoritate de la Institutul de
Medicină Legală și chiar dacă sunt parțiale, neoferind o imagine de
ansamblu pe o perioadă mai lungă de timp care să ajute la creionarea unei
tendințe, ele ne conduc spre concluzia că, în linii mari, fenomenul sinuciderii
în țara noastră păstreză tendințele și caracteristicile de gender și vârstă
prezente la nivel mondial. Atragem atenția că, în ceea ce privește alte
variabile referitoare la profesie, mediu de rezidență, stare civilă, statut socio-
econom ic, pentru România lipsesc datele statistice care să aducă informații
relevante. Lipsesc de asemenea studii și date care să analizeze eventualele
corelații între ratele șomajului, nivelul sărăciei într-o zonă sau alta și ratele
2

de suicid. Considerăm că acestea ar putea reprezenta câteva oportunități de
cercetare. Din analiza datelor de care am dispus, a rezultat că:
•Dinamica sinuciderilor în România între 1996- 2000 se remarcă printr-o
tendință de creștere, vârful de creștere fiind anul 2000, când nivelul de
speranță al popul ației era foarte ridicat.
•În 2004, în România, numărul de sinucideri a fost egal cu cel al
victimelor generate de omucideri și accidente rutiere la un loc.
•Categoria de vârstă cu risc mare de sinucidere se plasează în intervalul
45-54 de ani, vârsta maturității active.
•Ponde rea sinuciderilor la tinerii români este relativ constantă în ultimii
patru ani.
•Bărbații se sinucid în număr mult mai mare decât femeile, respectând
tendința la nivel mondial.
•Județele cu numărul cel mai mare de sinucideri sunt Harghita, Dolj și
Covasna, iar numărul cel mai mic de sinucideri, sub media pe țară, este
în județele Alba și Caraș Severin.
•Între metodele cele mai frecvent folosite pentru sinucidere
spânzurătoarea se află pe primul loc.
•Metodele cele mai violente de sinucidere sunt preferate de bărbați, iar
cele cu efect mai puțin traumatizant sau percepute ca atare, de către
femei.
Din analiza documentelor internaționale și a realităților românești
privind fenomenul sinuciderii am desprins următoarele recomandări care s-
au dove dit extrem de utile în alte țări, respectarea lor ducând fie la o
3

ameliorare, fie la o înregistrare mai exactă a dimensiunilor acestei forme de
violență îndreptată către sine.
Se constată nevoia urgentă de informații referitoare la cauzele
sinuciderii, la scară națională și internațională, mai ales în grupurile
minoritare. Ar fi eficientă încurajarea unor studii interculturale, care ar putea
facilita înțelegerea factorilor de cauzalitate și de protecție și care ar duce, în
consecință, la ameliorarea eforturilor de prevenire. O.M.S .1 face următoarele
recomandări pentru culegerea unor date mai bune privind fenomenul
sinuciderii:
•guve rnele ar trebui încurajate să faciliteze culegerea datelor asupra
comportamentelor suicidale fatale și nonfatale, punâ ndu-le apoi la
dispoziția organizației Mondi ale a Sănătății;
•centrele spitalicești și alte servicii medicale și sociale ar trebui să
fie încurajate să țină registre de comportamente suicidale nonfatale
(tentativele de sinucidere care nu au ca rezultat moartea persoanei);
aceste date statistice ar trebui puse de acord și ținute la zi, pe baza
unui ansamblu de criterii și definiții uniforme care, o dată stabilite,
ar trebui să fie constant aplicate și revizuite;
•strângerea datelor să fie în așa fel organizată, încât să se evite
suprapune rea informațiilor statistice, ușurându-se astfel accesul
cercetătorilor care se ocupă de investigații analitice și
epidemiologice;
•se simte nevoia unor eforturi susținute pentru corelarea datelor
provenind de la diverse organisme, inclusive spitale, instituții
psihiatrice, alte instituții medicale, medicina legală și poliție;
1 Rappor t Mondial sur la Violence et la Sant é. 2002, p. 226.
4

•se recomandă, pentru specialiștii din instituțiile medicale și din alte
organizații responsa bile, o formare care să le permită să repereze și
să orienteze persoanele cu risc suicidal, precum și codificarea
corectă a acestor cazuri în sistemul de colectare a datelor;
•culegerea de date privitoare la indicatorii sociali (calitatea vieții,
ratele de divorț, evoluția demografică și socială) în paralel cu
informațiile referitoare la comportamentele suicidale, pentru
înțelegerea cât mai completă a acestui fenomen;
•se simte nevoia unui plus de cercetare pentru examinarea
contribuției factorilor biologici și psihosoc iali responsa bili pentru
comportamentul suicidal; asocierea acestor factori în programele
de cercetare ar permite progresarea în cunoa șterea actuală a
fenomenului; cercetarea în genetica moleculară, care ia din ce în ce
mai mare amploare, ar fi extrem de utilă mai ales pentru a înțelege
mai bine mecanismele de control al metabolismului serotoninei ;
mai multe cercetări clinice asupra rolului cauzal al stărilor
comorbide (de ex., interacțiunea dintre depresie și consum ul
excesiv de alcool); ar trebui să se pună mai mult accentul pe
subgr upurile de popul ație ținându-se cont de variabilele vârstă,
personalitate, temperament; imageria cerebrală este un alt domeniu
în care cercetarea ar trebui aprofunda tă; și, în sfârșit, ar fi necesar
un interes sporit pentru studierea rolului ostilității, agresivității și
impulsivității în comportamentele suicidale;
•contribuția considerabilă a factorilor psihiatrici în comportamentul
suicidal ne duce la concluzia că este extrem de importantă
ameliorarea tratamentului tulburărilor psihiatrice pentru prevenirea
5

sinuciderii la astfel de pacienți; în acest scop, ar trebui încurajate
societățile farmaceutice în cercetarea pentru introduc erea unor
medicamente din ce în ce mai eficiente în astfel de tratamente;
finanțarea cercetării ar trebui orientată spre pune rea la punc t a unor
tehnici de psihoterapie și consiliere psihosoc ială specializate
pentru persoanele suicidale;
•guve rnele și serviciile naționale de planificare a sănătății trebuie să
acorde prioritate depistării și tratării precoce a persoanelor care
suferă, nu numai de tulburări mentale, dar și de toxicomanie și
alcoolism;
•sunt necesare și schimbări de mediu înconjurător pentru limitarea
accesului la mijloace de sinucidere (de ex., limitarea accesului pe
acoperișurile unor clădiri înalte, limitarea accesului
nona gricultorilor la pesticide, accesul la medicamente numai cu
rețetă emisă de un medic, reducerea numărului de tablete prescrise,
acolo unde este posibil, prescrierea medicamentelor mai ales sub
formă de supoz itoare, limitarea accesului la arme de foc etc.);
•dezvoltarea unor programe de prevenire la nivelul comunității;
•creșterea finanțării pentru centrele de prevenire a sinuciderii,
pentru grupurile de sprijin, pe ntru reducerea izolării sociale;
•stabilirea de parteneriate și îmbună tățirea colaborării între
organismele interesate;
•dezvoltarea unor programe educative în școli, la locurile de muncă,
în diverse cadre comunitare, cu scopul prevenirii
comportamentelor suicidale.
6

Prin urmare este nevoie de investiții importante atât în cercetare, cât și
în instituirea unor măsuri de prevenire. Eforturile pe termen scurt pot ajuta la
înțelegerea oamenilor care se sinucid, la descoperirea unor măsuri de
prevenire și control. Studiile longitudinale sunt indispensabile pentru
sesizarea mai nuanțată a rolului factorilor biologici, psihosoc iali și de mediu
înconjurător în sinucidere. Evaluările și pe termen lung sunt și ele
folositoare.
Măsurile de prevenire a sinuciderii vor fi ineficiente dacă nu se vor
înscrie în planuri de amploare cu echipe multidisciplinare, compuse din
reprezentanți ai guve rnului, cercetători, responsa bilii cu sănătatea publică
etc.
7