1.2 ASPECTE TEORETICE ALE FOBIEI SOCIALE. TIPURI DE FOBII SOCIALE A. ASPECTE TEORETICE ALE FOBIEI SOCIALE Agorafobul poate fi comparat cu un copil… [631451]

1
1.2 ASPECTE TEORETICE ALE FOBIEI SOCIALE. TIPURI DE FOBII SOCIALE
A. ASPECTE TEORETICE ALE FOBIEI SOCIALE
Agorafobul poate fi comparat cu un copil care se teme să nu fie abandonat de părinți într -un
loc străin. La fel, putem compara fobicul simplu cu un copil care întâlește în junglă un animal
periculos. Fobicul social seamănă mai mult cu un copil căruia îi este frică să nu ajungă sub
privirea critică a unor adulți lipsiți de bunăvoință.
Oricine poate simți o ușoară anxietate înainte de a suna la ușa unui prieten la care a fost
invitat să ia cina sau la o petrecere. Alcoolul servit la începutul întânlirii are ca scop tocmai
spargerea gheții pe care o induce anxietatea socială. Chiar și subiecții bine integrați pot
manifesta o timiditate care însă nu îi deranjează decât foarte puțin. Anxietatea lor socială este
percepută drept o formă de respect față de celălalt. În ceea c e privește supunera la regulile
grupului și la ierarhie, ei sunt cei simpatici, deoarece le lasă celorlalț rolul activ. Toată lumea
i-a întânlit pe acești seducători timizi, ascunși după sticla ochelarilor și cu o alură ușor
crispată. Sunt timizi, dar nu a u nevoie să se trateze. (Jean Cottraux, pg. 133)
Anxietatea socială este un fenomen ce amintește de acel sentiment de disconfort și
aprehensiune pe care orice ființă umană poate să -l traiască atunci când se simte supusă privirii
și / sau aprecierii unei alte persoane. Tracul (anxietatea de performanță) sau timiditatea
(inhibiție în fața situațiilor neobișnuite) sunt expresii nepatologice ale acestui sentiment.
Anxietatea socială poate să atingă o intensitate care o transformă într -o suferință și un
handic ap pentru subiect. Vorbim în acest caz de „Fobie socială”
Fobia socială reprezintă frica irațională de situații publice (vorbitul în public, teama de a fi
privit insistent de celelalte persoane, teama de a părea ridicol, mâncatul în public, scrisul în
public, băutul în public, folosirea wc -urilor publice etc.).

Aceste reacții fobice sunt mai greu de recunoscut cel puțin din doua motive: • adesea
subiectul declanșează instantaneu comportamentele de evitare. Astfel, dacă persoana nu se
angajează în activi tăți cu caracter performanțial, ea nu are de unde să știe că se teme de eșec
sau dacă nu intră în relații apropiate cu un partener de sex opus, nu va conștientiza teama de a
fi lovită sau respinsă. • subiectul poate conștientiza doar aspectul rezonabil al fricii sale, nu și
reacțiile sale exagerate. Astfel, majoritatea persoanelor care eșuează în relațiile interpersonale
se simt nefericite, dar nu distruse. Subiectul, care are fobie de a fi respins, se simte distrus
atunci cand așa ceva se întamplă și își a sumă tot mai puține riscuri de a intra în relații
interpersonale. (Irina Holdevici, 2011, pg.14) Există trei criterii ce delimitează anxietatea de
fobia socială:

2
– Intensitatea suferinței emoționale – anxietatea socială patologică generează o stare de rău
intensă, cu sentimente de panică situațională sau „atacuri de rușine”; – Evitările – o persoană
cu trac va face eforturi pentru a -și depăși frica de a vorbi în public, pe când fobicul social va
renunța sistematic să se manifeste; fobicul social nu va fi c apabil să meargă la un eveniment,
o petrecere, pe când timidul se duce, chiar neliniștit fiind, dacă va ști că acolo va întânli câțiva
prieteni care îl securizează. (Ovide Fontaine, Philippe Fontaine (coord.), 2008, pg. 326 -327,)
Persoana cu fobie socială evită, de regulă, situațiile temute. Mai rar, persoana respectivă se va
forța să îndure situația socială sau de performanță, iar dacă o va face, expunerea provoacă un
raspuns anxios imediat. O anxietate anticipatorie de intensitate crescută poate surveni c u mult
înainte de apariția situațiilor sociale sau publice (teama în fiecare zi, timp de câteva
săptămâni, înainte de situația respectivă). Poate exista un cerc vicios de anxietate anticipatorie
care duce la o cogniție aprehensivă și la simptome anxioase î n situațiile temute care la rândul
lor duc la o funcționare realmente redusă sau percepută ca redusă în situațiile temute. –
Repercursiunile asupra calității vieții – fobia socială distruge calitatea vieții și provoacă o
izolare afectivă și socială, dific ultăți în ceea ce privește găsirea și păstrarea unui loc de muncă
sau a se simți bine în locul respectiv.

B. TIPURI DE FOBII SOCIALE

1. Fobia de a fi privit Indivizii ce suferă de acest tip de fobie au senzația că ceilalți îi privesc
insistent, fapt ce le provoacă teamă. Această senzație de a fi privit insistent nu are o bază
reală. Spre ex. într -un grup X face o observație, ceilalți îl privesc, iar X se simte stingherit și
încetează să mai vorbească. Ulterior se instalează reacția de evitare, în cad rul căreia X caută
să minimalizeze posibilitatea de a fi privit, astfel că nu mai participă la conversație. Acest tip
de fobie duce la teama de a vorbi în public.

2. Teama de a fi ,,descoperit” Subiectului îi este teamă de faptul că ceilalți vor ghici cum este
el în realitate și îl vor respinge. Acest gen de fobie duce la evitarea relațiilor apropiate cu
ceilalți („vor descoperi că nu sunt bun de nimic, că sunt plictisitor etc.).

3. Teama legată de faptul că ceilalți își vor da seama că individul est e nervos X își manifestă
nervozitatea prin manifestări neurofiziologice, cum ar fi tremurul mâinilor sau al vocii,
paloarea sau roseața. De frică că ceilalți vor constata aceste manifestări, X se va sustrage de la
invitațiile unde spre ex. se servește ceva de băut și ceilalți ar putea observa că îi tremură
mâinile.

3
4. Teama de sentimente negative Reprezintă teama subiectului de a exprima sentimente de
furie sau critică, dar și de faptul că alții ar putea exprima aceste sentimente față de ei. Acest
gen de fo bie poate imbrăca aspecte generale sau particulare, înglobând persoane învestite cu
autoritate, reprezentanți ai sexului opus sau persoane apropiate.

5. Teama de singurătate Spre ex. X dorește să iasă la un film, însă nu găsește pe nimeni care
să-l înso țească, ceea ce îi produce o stare de disconfort difuz. În loc să iasă singur, acesta
rămâne acasă. Frecvent acest tip de fobie este asociată cu tendința de izolare și cu dispoziția
depresivă.

6. Teama de a nu putea comunica cu ceilalți Această teamă in
respins de către ceilalți Individul se teme să intre în relații cu alte persoane, deoarece acesta
interpretează cel mai mic semn de dezaprobare din partea altei persoane, ca pe un semn de
respingere, ceea ce reprezintă un dezastr
Individul este cuprins de panică la gândul că ar putea face ceva ce ceilalți ar putea să -l
considere ridicol. Persoana în cauză se judecă mai mult decât o fac ceilalți, chiar și atunci
când pentru cei din jur lu crul respectiv întreprins de individ nu este ridicol, astfel încât acesta
nu fi agreat de către ceilalți Acest tip de fobie are caracterul cel mai distructiv și e ste una
dintre cele mai răspândite fobii. Individul se teme că ceilalți nu îl vor plăcea, învinovățându –
se foarte mult pentru acest fapt. Pentru a evita astfel de situații, individul renunță să mai fie el
însuși, fiind în permanență drăguț și amabil, renu nțând la drepturile sale și chiar la demnitatea
sa.
1.3.1 CRITERII DSM IV

11

A. O frică marcată și persistentă de una sau mai multe situații sociale sau de performanță, în
care persoana este expusă unor oameni nefamiliari sau unei posibile atenții stăruitoare a
altora. Individul se teme că va acționa într -un mod (sau va prezenta si mptome anxioase) care
vor fi umilitoare sau jenante. La copii, trebuie să existe proba capacității de relații sociale
corespunzătoare etății cu persoane familiare, iar anxietatea trebuie să survină în situațiile cu

4
egalii, nu doar în interacțiunile cu adu lții. B. Expunerea la situația socială temută provoacă
aproape constant anxietate, care poate lua forma unui atac de panică limitat situațional sau
predispus situațional. La copii, anxietatea se poate exprima prin exclamații, accese coleroase,
stupefacție , sau retragere din situațiile sociale cu persoane familiare C. Persoana recunoaște că
frica sa este excesivă sau nejustificată. La copii, acest element poate fi absent. D. Situațiile
sociale sau de performanță temute sunt evitate sau chiar îndurate cu o anxietate sau detresă
intensă. E. Evitarea, anticiparea anxioasă sau suferința în situația sau situațiile sociale sau de
performanță temute interferează semnificativ cu rutina normală, cu funcționarea profesională
(academică) sau activitățile ori relațiile sociale sau există o suferință marcată în legătură cu
faptul de a avea fobia. F. La indivizii sub 18 ani, durata este de cel puțin 6 luni G. Frica sau
evitarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex. un drog de
abuz, un medicament) ori ale unei condiții medicale generale si nu este explicată mai bine de
altă tulburare mentală (de ex. panica cu sau fără agorafobie, anxietatea de separare, tulburarea
dismorfică corporală, o tulburare de dezvoltare pervasivă sau tul burarea de personalitate
schizoidă). H. Dacă este prezentă o condiție medicală generală ori altă tulburare mentală, frica
de la criteriul A este fără legătură cu aceasta, de ex. frica nu are legătură cu balbismul, cu
tremorul din maladia Parkinson sau mani festarea unui comportament alimentar anormal în
anorexia nervoasă sau în bulimia nervoasă.
Fobia socială poate fi Generalizată dacă: frica include cele mai multe situații sociale. În
această situație se va lua în considerație, de asemenea, diagnosticul adi țional de tulburare
evitantă. (Kaplan & Sadock, 2013, pg. 206).

– acest tip de fobie se limitează în
general la una sau două situații. În acest grup eterogen intră atât persoanele cărora le este frică
de o situație unică, spre ex. subiectului îi este frică să vorbească în public sau să mănânce în
Fobia Socială Generalizată – frica este prezentă în apr oape toate activitățile sociale. Spre
exemplu, subiectul se teme să facă parte dintr -un grup, să vorbească cu reprezentanți ai
autorităților publice, să participe la diferite evenimente cu persoane necunoscute, să aibă
întânliri, să se angajeze într -o conv ersație. Acestor subiecți le este teamă de situațiile sociale
care implică, de regulă, atât apariții în public, cât și interacțiunile sociale. De cele mai multe
ori acești indivizi prezintă deficite în aptitudinile sociale și profesionale.

1.3.2 SIMPTOM ATOLOGIE Principalele simptome întâlnite în fobia socială sunt: 1.
Simptome emoționale Principalele emoții fundamentale întâlnite în fobia socială sunt teama

5
și rușinea. Individul se teme de orice formă de agresiune sau de dezaprobarea verbală sau
socială . Agresiunea poate însemna reproș, umor, ironii, etc. Rușinea reprezintă convingerea
individului că nu s -a putut conforma regulilor grupului și certitudinea că este din această
cauză, devalorizat și minimalizat. Cele două emoții coexistă: teamă în timpul ș i înaintea
confruntărilor, rușine în timpul și după acestea. 2. Cognițiile Modelu cognitiv al lui Clark și
Wells (1995) pentru fobia socială evidențiază faptul că, aceasta este menținută de următorii
factori: Convingerile de bază legate de autoevaluarea p ropriei persoane; a) Supoziții cu
caracter condițional (,,Dacă le voi arăta celorlalți ce simt, ei vor considera că sunt
incompetent”);
b) Prezența unor reguli rigide referitoare la performanțele profesionale („Întotdeauna trebuie
să iasă perfect”, „Nu tr ebuie niciodată să manifest vreun semn de anxietate”). Situația socială
activează convingerile și supozițiile disfuncționale legate de posibilitatea unui eșec în ceea ce
privește manifestarea unor performanțe potențiale. Implicațiile eșecului anticipat de individ
generează o puternică stare de anxietate, ceea ce va duce la perceperea situației sociale ca pe o
amenințare, ce va genera la rândul ei gânduri automate negative și anxietate legate de acestea.
(Irina Holdevici, 2011, pg. 188) Clark și Wells sugere azã cã fobicul social se va angaja în
comportamente despre care crede ca vor contribui la diminuarea riscului unei evaluãri
negative. Printre aceste comportamente cele mai frecvente sunt evitarea contactului vizual, a
unei îmbrãcãminți excentrice, repetare a în gând a întrebãrilor ce ar putea să i să pună, etc.
Aceste comportamente „de siguranțã“ fac fobicii sã evite infirmarea credințelor lor nerealiste,
în realitate cresc șansa producerii comportamentelor și consecințelor temute.

Modelul cognitiv al fob iei sociale (Clark și Wells)
3. Comportamentele Evitările reprezintă simptomele majore ale fobiei sociale. Evitând
confruntările individul își menține și își întărește convingerea că a evitat un pericol real.

Există 2 tipuri de evitări:

situaționale – acestea sunt raționalizate și transformate în reguli de viață (”Numi
place să ies din casă”, ”Nu –
subtile – acest tip de evitări nu sunt conștientizate (participarea la o petre cere, însă fără a se
mainfesta verbal, cu o intervenție verbală scurtă, participarea la o conversație, evitând
detaliile personale.

6
4. Tulburările de atenție

Tulburările de atenție aparțin unei dimensiuni cognitive preconștiente. Individul consacr ă cea
mai mare parte a resurselor sale emoționale supravegherii atente, dar limitate a ceea ce îl
înconjoară. Blocați între evitarea privirilor și atenția față de eventualele pericole, individul cu
fobie socială este absent din viața socială. Acesta este m otivul pentru care nu participă la
conversații și nu privesc calm în jur. Aceștia nu privesc ci supraveghează un eventual pericol,
cum ar fi o ridicare de sprânceană, o față încruntată etc. (Ovide Fontaine, Philippe Fontaine
(coord.), 2008, pg. 331 -332)

1.1. Aspecte cognitive ale anxietății sociale
Conform aspectelor cognitive de explicare a fobiei sociale persoanele cu această tulburare (în
cazul de față copiii și adolescenții) se tem să fie prezentați altor persoane, se simt e xcesiv de
constiincioși, se autoanalizează îndelung după o activitate la care au participat sau își impun
standarde de performanță extrem de greu de atins pentru ei înșiși. Potrivit teoriei social –
psihologice a autoprezentării, un fobic social va încerca s ă creeze o bună impresie celorlalți
dar nu se va crede în stare să realizeze acest lucru (Wichmann, Coplan, Daniels , 2004). De
multe ori, anterior potențialelor situații sociale provocatoare de anxietate, fobicii sociali îsi
reamintesc ce a mers rău și îș i fac scenarii în minte despre cum să gestioneze fiecare situație
apărută pe neașteptate. După eveniment cu siguranță vor avea impresia că s -au comportat
inadecvat. Prin urmare, orice lucru neobișnuit ei îl vor percepe ca fiind jenant. Aceste gânduri
nu se termină imediat după întâlnire, ci pot dura săptămâni întregi sau chiar mai mult.
Distorsiunile cognitive constituie un semn distinct pentru această tulburare și se învață despre
ele în terapia cognitiv -comportamentală. Gândurile sunt adesea autoacuzatoar e și nepotrivite.
Persoanele cu fobie socială au tendința de a interpreta negativ conversații neclare sau neutre și
multe studii sugerează că indivizii anxiosi social își amintesc experiențele negative în timp ce
pe cele pozitive le uită sau nu le acordă a tenție ( Furmark, 2006).
Un exemplu în acest sens ar putea fi un elev care se prezintă colegilor săi. În timpul
prezentării este posibil ca acesta să stâlcească un cuvânt după care să se îngrijoreze gândindu –
se că alții au observat în special lucrul acesta și l-au etichetat ca ,,incapabil‟‟. Aceste gânduri
stimulează anxietatea care se combină cu mai multă suferință somatică și psihică și probabil
se va ajunge la un atac de panică (Stein, Murray, Gorman, Jack, 2001).
1.2. Aspecte comportamentale
Fobia socială se materializează într -o teamă accentuată de una sau mai multe situații în care
persoana ar putea fi expusă unui control din partea celorlalți și ar putea face ceva sau s -ar

7
putea comporta într -un mod umilitor sau jenant. Depășește timiditatea n ormală conducând la
evitare socială excesivă și deteriorare masivă în aria socială și ocupațională. Activitățile
temute pot include aproape orice tip de interacțiune socială, în special interacțiunile din
grupurile mici, petreceri, interviuri, mersul în r estaurante etc (Beidel, Turner, 2007).
Cei care suferă de anxietate socială se tem să fie judecați de alte persoane în societate. În
special, indivizii cu fobie socială sunt nervoși în prezența oamenilor cu autoritate și se simt
inconfortabil în timpul examinărilor fizice (Schneier, Franklin, 2 006 ). Oamenii care suferă de
această boală se comportă într -un mod specific și apoi se simt jenați sau umiliți. Prin urmare
aleg să se izoleze pentru a evita situațiile sociale. De asemenea se simt inconfortabil atunci
când întâlnesc oameni pe care nu -i cunosc, și se comportă distant când se află în grupuri mari
de oameni. În unele cazuri este posibil ca ei să își facă văzută boala evitând contactul vizual
sau înroșindu -se când cineva vorbește cu ei (Stein, Murray, 2012).
Potrivit psihologului B.F. Skinner , fobiile sunt controlate prin intermediul comportamentelor
de evitare și de fugă. De exemplu, un adolescent părăsește sala când este pus să vorbească în
fața clasei (fuga) și se abține de la prezentări orale din cauza atacului de anxietate precedent
(evitare). Majoritatea comportamentelor de evitare pot include un comportament mincinos
compulsiv (patologic) pentru păstrarea imaginii de sine și evitarea judecării în fața celorlalți.
Comportamentele minore de evitare se fac văzute atunci când o persoană evit ă contactul
vizual și își încrucișează brațele pentru a nu se observa că tremură (Furmark, 2006).
1.3. Aspecte fiziologice
Efecte fiziologice, asemănătoare celor din bolile anxioase, sunt prezente în fobia socială
(Acarturk, De Graaf, Van Straten, Have, Cu ijpers, 2008). La copii și adolescenți pot apărea
lacrimi sau transpirație excesivă, greață, dificultăți respiratorii, tremur, palpitații. Merg
derutați (o persoană poate fi atât de îngrijorată cu privire la modul în care merge încât își
poate pierde echil ibrul). Înroșirea feței este o manifestare comună pentru indivizii care suferă
de fobie socială (Furmark,2006).Aceste simptome vizibile stimulează ingrijorător anxietatea
în prezența altora. Un studiu din 2006 a găsit că zona creierului numită amigdală, p arte a
sistemului limbic, este hiperactivă când pacienților li se arată fețe înspăimântătoare sau sunt
confruntați cu situații terifiante. Au găsit că pacienții cu fobie mai severă au arătat o corelație
cu răspunsul crescut al amigdalei (Schneier, Franklin , 2006).

8
Cum arată fobia socială la copii și adolescenți?

Tinerii cu fobie socială sunt frecvent preocupați de aspectele negative ale personalității lor.
Acestor copii le este teamă că vor vorbi sau se vor comporta prostește , vor fi respinși de alții
sau vor eșua în pregătirea sarcinilor școlare. Copiii cu fobie socială sunt neadaptați
interacțiunilor sociale (Acarturk, De Graaf, Van Straten, Have, Cuijpers, 2008). Când fobia
socială se dezvoltă în copilărie , simptomele durează în general, cel puțin 6 l uni, ceea ce o
distinge de timiditatea socială temporară pe care o experimentează mulți copii perioade scurte
de timp atunci când ajung în medii sociale noi. Relațiile cu covârstnicii, funcționarea școlară
și cea familială au de suferit ca urmare a fobiei sociale instalate la copil (Marshall, Tomarken,
Henriques ,2000) .
Fobia socială poate avea simptome diferite la copii în comparație cu adulții. În timp ce adulții
recunosc disconfortul excesiv în situațiile sociale copiii nu îl înțeleg. Copiii mai mici cu fobie
socială protestează când sunt forțați să plece de lângă părintele lor, fac o criză în timpul unei
interacțiuni sociale, refuză jocul cu prietenii sau încep să se plângă de durere fizică în timpul
unui eveniment social. În contrast, adolescenții evit ă pur și simplu anturajele sau manifestă
dezinteres în legarea prieteniilor. Fobia socială la copii este diagnosticată în jurul vârstei de 12
ani, când se așteaptă ca școlarii să -și extindă activitățile sociale cu covârstnicii și la școală
(Drake, Kelly,Gi nsburg, Golda, 2012) .
Diagnosticul fobiei sociale constituie o provocare, copiii cu fobie socială pot avea mai
mult de o boală psihică. Un clinician profesionist (cum ar fi un psihiatru pediatric,psiholog
sau neurolog pe diatric) trebuie să coreleze informațiile de acasă, de la școală și de la vizita
clinică pentru a putea da un diagnostic (lanco, Bragdon, Schneier, Liebowitz, 2012).
2.1.Manifestarea fobiei sociale acasă
Acasă copiii cu fobie socială pot manifesta o combin ație a simptomelor descrise mai jos. Frica
extremă și consistentă de situații care presupun oameni noi în contrast cu abilitatea copilului
de a se bucura de compania oamenilor familiari(Cunningham, McHolm, Boyle, 2006).
Frica extremă de situații sociale sa u de prestații în public ca urmare a grijii copilului de a nu
se comporta într -un fel jenant sau umilitor ( Beidel, Turner, 2007).
Atacuri de panică la anticiparea sau participarea efectivă la interacțiuni sociale (de exemplu,
mergerea l a o petrecere dată la școală, vorbitul în public, faptul de a cere un pix). Simptomele
pot fi atât de severe încât se pot asemăna cu un atac de panică sau îl pot include: teama intensă
însoțită de palpitații, disconfort abdominal, tremur, greață, amorțeală , furnicături, amețeală
(Katzelnick, Greist, 2001).

9
Fobicii sociali, fie că este vorba de copii sau adulți se aseamănă prin comportamentul plin de
teamă manifestat față de cei de -o vârstă cu ei. În timp ce mulți oameni se simt nervoși cu
ocazia participării la diverse evenimente sociale , pacienții cu fobie socială pot fi efectiv
,,paralizați‟‟, nefiind în stare să participe la niciun eveniment social (Marcin,Nemeroff, 2003).
Evitarea situațiilor sociale: Este posibil c a unii copii sa plângă sau să facă o criză pentru a
evita întâlnirile sociale. Alți copii cu aceeași tulburare pot tolera situațiile sociale dacă se află
în prezența unei persoane cunoscute (Acarturk, De Graaf, Van Straten, Have, Cuijpers, 2008).
Resimt d istres sever în situațiile de rutină socială cum ar fi începerea sau menținerea unei
conversații, vorbitul cu un adult, joaca într -un grup mic sau mersul la o petrecere (Biederman,
Hirshfeld -Becker, Rosenbaum et al., 2001).
Refuză să meargă la școală ca u rmare a grijilor referitoare la performanțele școlare (Heyne,
King, Tonge, Cooper, 2001).
Refuzul de a lua parte la activități obișnuite. Este posibil să ne lovim de un refuz al copilului
atunci când este invitat la cină, când prietenii îl cheamă la joacă sau când i se propune
înscrierea în programe după școală (Biederman, Hirshfeld -Becker, Rosenbaum et al. , 2001).
Depresia sau gânduri suicidare pot apărea în mintea copiilor dacă nu se intervine cu ajutor
specializat în vederea reducerii simpt omelor (Stein, Fuetsch, Müller, Höfler, Lieb, Wittchen,
2001).

2.2 Manifestarea fobiei sociale la școală
Unii copii sau adolescenți cu fobie socială aleg să ascundă simptomele cât timp sunt la școală.
Prin urmare va părea că au mai mult e simptome acasă decât la școală. La alți copii
simptomele vor fi vizibile pentru profesori din cauza dificultății copilului de a gestiona
situațiile sociale de la școală. La școală, un copil cu fobie socială manifestă o combinație a
simptomelor descrise m ai jos:
Trecerea dificilă de acasă la școală. Copiii vor întâmpina probleme la intrarea în școală
dimineața; acest lucru ar putea duce la întârzierea la ore, absențe sau crize la școală. Alți copii
încearcă să ascundă dificultatea tranzițiilor, spunând de ea doar mamei sau menajerei (Lewis,
Melvin, 2002). Prin urmare un copil fobic social va refuza să meargă la școală dacă acolo
resimte anxietate puternică și va insista să stea acasă(Bostic, JQ and Bagnell, 2000).De
asemenea va evita activitățile cu covârs tnicii deoarece nicio activitate de grup nu -i aduce
plăcere(Rosenthal, Jacobs, Marcus, Katzman, 2007).
Dificultatea concentrării datorată grijii persistente poate afecta o largă arie de activități
școlare, de la respectarea regulilor și completarea docume ntelor până la afectarea deprinderii
de a fi atent. Funcționarea copilului este afectată în special înaintea evenimentelor stresante ca

10
ținerea unui discurs în clasă sau efectuarea de activități cu persoane necunoscute în cadrul
unui eveniment școlar.
Dacă vorbim de fobie socială vorbim și de prezența altor tulburări anxioase cum ar fi depresia
sau tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție – ADHD (Chartier, Walker, Stein, 2003).
Efecte secundare cognitive sau comportament ale datorate medicamentelor. Dacă un copil
primește tratament medicamentos pentru simptomele sale, noi schimbări de dispoziție sau
comportamentale trebuie discutate cu părinții, așa încât ei să poată reflecta la efectele
secundare ale medicației (Davidson ,2006).
Învățarea bolilor și a problemelor cognitive. Dificultățile unui copil sau frustrările de la școală
nu trebuie asociate în totalitate fobiei sociale. Dacă copilul continuă să aibă dificultăți la
învățătură după ce simptomele sunt tratate , o evaluare educațională pentru dizabilități în
învățare ar trebui luată în considerare. Refuzul repetat al unui copil de a merge la școală poate
fi un indicator a unei dizabilități în învățare nediagnosticate (Bögels, Voncken, 2008).
2.3.Manifes tarea fobiei sociale la doctor
Simptomele fobiei sociale sunt evidente în timpul unei vizite medicale dacă copilul este
refractar întâlnirii cu clinicianul. Această trăsătură izolată nu indică un copil cu fobie socială
întrucât copiii de obicei sunt nervoș i când merg la doctor. Pentru un diagnotic corect,
clinicianul trebuie să vorbească cu părinții, cu personalul școlii, și alte persoane apropiate
copilului pentru a evalua funcționarea copilului în fiecare arie și a determina cauza ascunsă în
spatele simpt omelor (Heyne, King, Tonge, Rollings, Young, Pritchard et al., 2002).
Clinicienii pot întâlni una din următoarele provocări în diagnosticarea și tratarea unui copil
sau adolescent cu fobie socială:
Simptomele variază în timp și manifestarea lor se schimbă odată cu creșterea copilului. Un
clinician trebuie să vadă copilul în timp pentru a pune diagnosticul corect (Acarturk, Cuijpers,
van Straten, de Graaf, 2009).
Alte condiții, în special alte boli an xioase se pot asemăna cu fobia socială. Aceste condiții
includ fobii specifice(anxietatea provocată de un obiect sau o situație, cum ar fi păianjenii sau
zborul), tulburarea de anxietate generalizată, anxietatea de separare și atacul de panică.
Simptomele acestor tulburări se aseamănă cu simptomele fobiei sociale (Heyne, King, Tonge,
Rollings, Young, Pritchard et al, 2002).
Copiii fobici social suferă în cele mai multe cazuri și de depresie (Douglas, 2001).
Suferințele somatice precum durerile de s tomac, amețeala, bătăile rapide ale inimii și tremurul
apar la copiii cu fobie socială. Clinicianul trebuie să hotărască dacă aceste acuze necesită mai
multe investigații medicale (Acarturk, Cuijpers, van Straten, de Graaf, 2009).

11
Copiilor f obici social le vine greu să vorbească despre temerile lor în privința situațiilor
sociale. Parafrazând întrebări cu o anumită sensibilitate și compasiune s -ar putea obține un
tablou complet al simptomelor fobiei sociale. De exemplu, întrebând copilul ,,Ce crezi că
gândesc alții în timp ce tu vorbești ?‟‟sau ,,Ce ai vrea să se întâmple când trebuie să stai cu
copii diferiți?‟‟ar putea provoca simptome la copiii mai mici. Copiii s -ar putea să fie
inconștienți sau să refuze să admită că manifestarea lor cotid iană indică simptomele unei boli.
Este necesar ca familiile să fie instruite cu privire la așteptările pe care trebuie sa le aibă de la
propriul copil.Copiii care suferă de fobie socială vor avea de câștigat dacă familia înțelege că
terapia și medicamentel e pot reduce dar nu pot vindeca simptomele (Bostic, Bagnell, 2000).
Cum este tratată fobia socială ?

Fobia socială este tratabilă doar dacă se obține suportul de la terapeuți, medici, profesori și
familie. Aceste tratamente includ intervenții psihologi ce (consiliere), intervenții biologice
(medicamente) și acomodări la școală și acasă pentru a reduce sursele de stres ale copilului.
Comunicarea deschisă între familia unui copil și școală și tratamentul specializat optimizează
grija și calitatea vieții pe ntru copilul cu fobie socială (Roy -Byrne, Peter, Cowley, Deborah,
2007).
3.1.Intervenția psihologică (Consilierea)
Consilierea poate ajuta copiii cu fobie socială și pe ceilalți din jurul lor să înțeleagă că
simptomele sunt cauzate de o boală cu origini c omplexe genetice și de mediu, nu de o
atitudine greșită sau de personalitatea copilului. Consilierea poate reduce impactul
simptomelor în viața cotidiană. O varietate de intervenții psihologice poate fi de ajutor și
părinții ar trebui să discute cu clinic ianul despre nevoile particulare ale copilului pentru a
hotărî care tratament psihologic ar fi cel mai benefic pentru copil (Acarturk, Cuijpers,van
Straten, de Graaf, 2009). Psihoterapia individuală este în general recomandată ca primă linie
de tratament pentru copiii/adolescenții cu fobie socială. Copiii cu această tulburare au un
pronunțat simț al eșecului , ca și cum boala ar fi din vina lor. Psihoterapia individuală reduce
simptomele și ajută tinerii să devină conștienți de sentimentele de eșec și auto blamare pe care
le au (Roy -Byrne, Peter, Cowley, Deborah, 2007). Terapia cognitiv -comportamentală îi învață
pe adolescenți abilități noi menite să reducă anxietatea în timpul interacțiunii sociale. În
terapia cognitiv -comportamentală , un copil sau adolesc ent este ajutat să conștientizeze și să
descrie gândurile negative, sentimentele sau reacțiile cu privire la evenimentele sociale. Un
clinician experimentat învață copilul să se gândească la noi alternative pozitive când va trebui
să vorbească sau să inter acționeze cu alții. Apoi tinerei persoane i se dă o șansă să exerseze
noi gânduri, sentimente și reacții dincolo de vizita clinică și să discute experiențele cu

12
psihoterapeutul în ședințele următoare. Aceste metode au la bază practici care au ajutat mulți
copii și adolescenți (Goldin, Ziv, Jazaieri, Hahn, Heimberg, 2013).
Sesiunile de consiliere a părinților sunt utile deoarece ajută părinții să gestioneze simptomele
propriului copil, să identifice abilități parentale efective, să învețe să funcționeze ca o familie
în ciuda bolii. Terapia de familie este benefică atunci când problemele legate de boala
copilului afectează familia ca întreg (Rodebaugh, Holaway, Heimberg, 2004).
Terapia de grup îi poate fi utilă unui copil prin faptul că îi asigură un loc sigu r unde să poată
vorbi cu alți copii care traversează aceleași temeri și unde își poate exersa abilitățile sociale
dobândite prin psihoterapie individuală. Este posibil ca un copil cu fobie socială să se opună
psihoterapiei de grup din cauza temerilor de a întâlni noi oameni, în special într -o structură de
grup. Psihoterapia de grup rămâne o metodă eficientă pentru acești copii și familiile sunt
încurajate să apeleze la intervenții de grup (Rodebaugh, Holaway, Heimberg, 2004).
Consilierea psihologică școlară este utilă în ajutarea copilului sau adolescentului fobic social
să răspundă cerințelor sociale, comportamentale și academice solicitate de instituția școlară
(Blair, Shaywitz, Smith, Rhodes, Geraci, Jones., McCaffrey,2008).

3.2.Intervenția biologică
În timp ce psihoterapia poate fi suficientă în tratarea unor copii cu fobie socială, simptomele
altor copii nu se ameliorează semnificativ doar cu psihoterapie. Acești copii trebuie să
beneficieze de medicamente (Feldman & Rivas -Vazquez, 2003).
Administrarea Americană a Mâncării și Medicamentelor (FDA) nu a aprobat medicație
specifică pentru tratamentul fobiei sociale la copii și adolescenți. Totusi, medicația aprobată
de FDA pentru alte boli și grupe de vârstă este prescrisă pentru tinerii cu fobie socială. FDA
permite doctorilor să își folosească judecata pentru a prescrie medicație în condițiile în care
aceasta nu a fost în mod special aprobată (Feldman & Rivas -Vazquez, 2003). Antidepresivele
Celexa, Lexapro, Luvox, Paxil, Prozac si Zoloft sunt frecvent pr escrise pentru a trata
simptomele fobiei sociale. Aceste medicamente aparțin grupului de medicamente numite
Inhibitori selectivi ai serotoninei. Alte tipuri de antidepresive cum ar fi Effexor sunt de
asemenea prescrise (Doehrmann, Ghosh, Polli, Reynolds, H orn, Keshavan & Pollack, 2013).
În majoritatea cazurilor aceste medicamente încep să fie eficiente în reducerea simptomelor
după ce copilul sau adolescentul le -a luat timp de 2 -4 săptămâni. Este posibil să dureze 12
săptămâni pentru a hotărî dacă medicați a îi este potrivită unui individ anume. Medicamentele
trebuie luate, întrerupte sau ajustate sub supravegherea atentă a unui clinician (Belzer,
McKee& Liebowitz,2005). Nu există ,,cel mai bun‟‟medicament pentru tratarea fobiei
sociale și este important să ne amintim că medicamentele de obicei reduc dar nu elimină

13
simptomele. Medicamente sau doze diferite pot fi necesare în diferite perioade din viața unui
copil pentru a reduce intensitatea anumitor simptome. Tratamentul eficient necesită luarea
medicamentel or zilnic conform rețetei și monitorizarea efectelor principale și secundare.
Familia, clinicianul și școala ar trebui să mențină o comunicare frecventă pentru a se asigura
că medicamentele au efectul dorit și pentru a monitoriza și gestiona efectele
colat erale(Martin -Guehl, Tignol,2004).Următoarele aspecte trebuie observate la orice copil
sau adolescent tratat cu antidepresive:
Trebuie evaluate beneficiile și riscurile. S -au ridicat întrebări dacă antidepresivele pot cauza
unor copii sau adolescenți gândur i suicidale. Evidența arată că antidepresivele, atent
monitorizate, au ajutat mulți copii și adolescenți. Administrarea oricărui medicament necesită
o discuție cu clinicianul care l -a prescris cu privire la riscuri și beneficii (Alan, Schatzberg,
Jonathan, Cole, Charles De Battista, 2010). Monitorizarea atentă se recomandă oricărui copil
care primește medicamente. Deși majoritatea efectelor secundare încep curând după luarea
medicamentului, reacțiile adverse pot apărea după luni de zile de la luarea medicam entului.
Agitație, insomnii, iritabilitate crescută sau comentarii cu privire la automutilare constituie
simptome ce ar trebui anunțate imediat clinicianului dacă survin după ce copilul a început
tratamentul cu antidepresive. Urmărirea frecventă (săptămân al în prima lună) este acum
impusă de FDA pentru copiii care încep tratament cu antidepresive (Pini, Amador, Dell‟Osso
et al. , 2003).Unii copii care au fobie socială suferă și de tulburare afectivă bipolară. La unii
copii cu tulburarea afectivă bipolară a ntidepresivele pot inițial îmbunătăți simptomele
depresive dar există riscul să agraveze simptomele maniace (Chartier, Walker, Stein, 2001).

3.3.Intervenții acasă
Părinții joacă un rol important în identificarea și ajutarea copiilor în depășirea anxietăț ii
sociale. Învățând să distingi un copil timid de unul cu fobie socială va fi de un real folos in
procesul de socializare al copilului fobic social.
Fobia socială este denumită boala mută deoarece afectează copiii ani întregi înainte de a fi
diagnosticată . Pe măsură ce copiii cresc și se maturizează ei învață cum să evite să fie în
centrul atenției acasă sau la școală, rezultatul -disconfortul intens resimțit de ei poate trece
neobservat. Întrucât copiii cu fobie socială sunt de obicei supuși acasă și pări nții nu primesc
reclamații în legătură cu comportamentul lor, multe familii nu recunosc problema până când
copilul este deja retras din activitățile cu covârstnicii. În acest moment copilul poate
experimenta izolare completă și regres în dezvoltare și acad emic. Uneori fobia socială rămâne
nediagnosticată deoarece este confundată cu timiditatea. Un copil timid se va adapta mai greu
la o situație dar în cele din urmă se va adapta. De asemenea, un copil timid va interacționa cu

14
alți copii la o intensitate mai mică comparativ cu cei de vârsta lui în timp ce un copil fobic
social va găsi această situație înspăimântătoare și va face tot posibilul s -o evite ( Connolly,
Bernstein, 2007).
Unii părinți contribuie inconștient la dezvoltarea acestei tulburări fiind extr em de protectivi cu
propriul copil ferindu -l de situațiile care cauzează disconfort. De exemplu, dacă un profesor
spune ,,Bună‟‟ și -l întreabă pe copil cum îl cheamă este posibil ca părintele să răspundă: Îl
cheamă Andrei. Este un pic timid. Părintele inte rvine pentru a -i ușura situația copilului dar un
simplu act ca acesta poate înrăutăți boala deoarece nu ajută copilul să învețe să -și gestioneze
sentimentele și anxietatea legată de interacțiunile sociale. Părinții pot fi receptivi la situațiile
care cauze ază anxietate fără a -și izola copilul. Este de preferat ca părinții copilului fobic
social să -i asculte sentimentele și să empatizeze cu acesta, rămânând calmi atunci când copilul
refuză interacțiunile sociale. Pentru a -i facilita integrarea în societate p ărinții îi pot aminti
copilului sau adolescentului că a trecut cu bine de ultima confruntare socială, acest lucru va
conduce la diminuarea anxietății (Gray, White, McAndrews, 2002).
Este necesar ca părinții să își ajute copilul să gestioneze interacțiunile sociale zilnice.Cu
ajutorul profesioniștilor părinții pot deveni terapeuți încurajând și sprijinind copilul în timpul
interacțiunilor sociale. O tehnică utilă în acest sens este cea a pașilor mărunți. Se poate încerca
mai întâi o întâlnire cu unu sau doi prieteni apropiați și apoi mersul la o petrecere dată cu
ocazia unei zile de naștere (Gray, White, McAndrews, 2002).
În școala primară copiii cu fobie socială încep să refuze activitățile și vezi copii care renunță
la baseball sau la fotbal. În școala generală este posibil să evite toate activitățile
extracurriculare sau evenimentele sociale. La liceu este posibil să refuze să meargă la școală și
să manifeste simptom e depresive.În acest caz, când ne lovim de un refuz din partea unui
adolescent părinții trebuie să intervină pentru a face situația mai accesibilă. De exemplu, o
adolescentă depresivă era foarte neliniștită la gândul că trebuie să meargă la școală așa că
părinții au intervenit ca ea să poată merge la școală o perioadă și să stea cât poate (fără să i se
impună un program rigid) și fără a fi strigată în clasă de profesori. În felul acesta părinții au
ajutat -o să-și reducă rezistența privind refuzul școlar , i-au redus anxietatea în clasă așa că era
capabilă să se concentreze pe sarcinile școlare și nu în ultimul rând s -a simțit sprijinită de
părinți (Kashdan, Herbert, 2001).
Progresele copilului pot fi mai mari dacă familia este suportivă și adoptă un comport ament
adecvat, renunțând la tendința de a critica, certa și pedepsi copilul. De asemenea, aceștia au un
rol important în realizarea sarcinilor la domiciliu, nelipsite în psihoterapia cognitiv –
comportamentală. Este benefic dacă cei care se confruntă cu refu zul școlar anxios sunt
ascultați cu atenție, înțeleși și încurajați. Este indicat ca părinții să acționeze direct asupra

15
benefiiciilor reieșite din absentarea de la școală: restricționarea accesului la televizor sau
calculator, banii de buzunar vor fi prim iți doar pentru zilele în care merge la școală, etc. Util
ar fi ca părinții să insiste asupra efectuării temelor (pe care le ia de la un coleg de clasă sau de
la profesor) și să îi atribuie responsabilități gospodărești (insistând asupra celor pe care nu l e
face cu prea multă plăcere). Monitorizarea cu atenție a prezenței copilului este esențială
pentru a urmări evoluția sa. De aceea, este necesar să existe o strânsă colaborare între
psiholog, părinți și cadre didactice (Warner, Fisher, Shrout,2007).
3.4 In tervenții la școală
Intervențiile la școală includ o instruire a personalului școlar (profesori, consilieri școlari,
mediatori) cu privire la acomodările și modificările ce se impun în cazul unui elev fobic
social. Știut fiind faptul că pentru un copil sau adolescent cu anxietate socială statul la școală
reprezintă un lucru stresant este necesar ca profesorii să facă verificări la intrarea și ieșirea din
școală pentru a -i facilita tranziția elevului cu nevoi speciale. De asemenea, pentru a -l încuraja
să-și depășească temerile specifice cum ar fi vorbitul sau mâncatul în public dirigintele ar
putea organiza un grup mic în care să -l includă, grup cu care va servi masa de prânz, va
realiza sarcinile școlare. Grupul va fi format în funcție de preferințele elevul ui cu fobie
socială. Dirigintele este cel care cunoaște cel mai bine clasa așa că va observa cu cine este
compatibil acest elev și în preajma cui se simte el în siguranță și după aceste criterii va forma
grupul. În cazul în care elevul fobic social este as cultat și nu știe să răspundă este de preferat
ca profesorul să -l încurajeze să ceară ajutorul unui coleg preferat de el. În clasă are o mare
importanță relația creată între profesor și elev. Pentru a -i veni în ajutor profesorul trebuie să
folosească o voc e calmă și să apeleze la încurajări și laude ori de câte ori copilul are nevoie de
stimulente. De asemenea, este util să se apeleze la filme educative și la jocuri de rol în
vederea reducerii anxietății legate de situațiile sociale. Copilul fobic social po ate viziona un
film în care personajul principal este un elev de vârsta lui implicat în diverse situații sociale.
Ca sarcină îi putem trasa copilului cu anxietate socială să observe cum s -a comportat elevul de
vârsta lui în situații precum vorbitul cu un c oleg în pauză, ieșitul cu un prieten în oraș,
comportamentul la ore când este ascultat. Elevul cu anxietate socială poate fi solicitat să
descrie ce reacții au avut ceilați la comportamentul personajului principal, ce a transmis acesta
la nivel emoțional. Se poate încerca și un joc de rol cu un grup mic de persoane care să îl
includă și pe elevul anxios. Acesta va avea privilegiul de a -și alege rolul pe care vrea să -l
interpreteze (Masia, Klein, Storch, 2001).
O altă modalitate de tratament în cadrul școlii ar putea fi psihoeducația. Psihoterapeutul școlar
poate prezenta o descriere a simptomelor cognitive, psihologice și comportamentale specifice
fobiei sociale. Elevii sunt apoi încurajați să -și identifice propriile simptome anxioase

16
(sentimente de disconfo rt, griji, stres) resimțite în diverse situații sociale și să se gândească la
modul în care anxietatea socială este menținută prin interacțiunea gândurilor negative,
senzațiilor fizice și conduitei de evitare. Un alt scop al sesiunii este introducerea moti vației
pentru tratament ajutând fiecare elev să identifice lucrurile pe care ar vrea să le schimbe și
situațiile în care ar vrea să se simtă mai confortabil. Trebuie explicată relația dintre gânduri,
sentimente și comportamente. Ca exemplu s -ar putea discu ta situația în care un adolescent va
presupune că dacă va invita o cunoștință în oraș aceasta l -ar refuza pe motiv că nu sunt
prieteni apropiați. Elevii sunt învățați să identifice aceste așteptări negative , nerealiste și să
folosească întrebări specifice pentru a le evalua mai realist(de ex. ,,Exagerez?‟‟, ,,De câte ori
s-a mai întâmplat lucrul acesta în trecut?‟‟, ,,Sunt drept cu mine?‟‟). Principala recomandare
pentru acest grup este să echilibreze balanța dintre predarea activă și verbală. Este importa nt
să se acorde timp pentru materializarea gândurilor negative prin intermediul jocurilor de rol
(De ex. Mergi pe holul școlii și vezi un prieten venind spre tine. Când treci pe lângă el spui
,,Bună‟‟iar el nu spune nimic. Cum reacționezi?). Deoarece elevi i sunt obișnuiți cu aceste
gânduri negative le vine foarte greu să le identifice. Prin urmare li se cere să aibă încredere în
experiența terapeutului cu elevi asemănători și să -și suspende dubiile și judecățile pentru a
încerca strategiile gândirii realist e (Fisher, Warner, Klein, 2004).
Îmbunătățirea abilităților sociale ajută mulți adolescenți cu anxietate socială ținând cont că
dezvoltarea comportamentelor sociale a fost mereu împiedicată de experiențe sociale
nepotrivite. Trainingul abilităților sociale include Inițierea conversațiilor, Menținerea
conversațiilor și legarea de prietenii, Ascultare și amintire, Asertivitate. Pentru fiecare situație
terapeutul explică conceptul apoi apelează la jocuri de rol pentru a facilita învățarea de
comportamente. Lid erii aleg situații relevante pentru experiențele adolescenților(de ex. lucrul
cu un alt elev la un proiect, întâlnirea de oameni noi prin intermediul prietenilor) și solicită
membrii grupului să practice abilitățile cerute în mod repetat pentru a și le îns uși și pentru a se
acomoda cu anxietatea specifică diverselor situații sociale. Fiecare elev participă la cel puțin
două jocuri de rol în fiecare sesiune (Warner, Klein, Dent, 2005).
Inițierea conversațiilor are în vedere căi simple de a începe o conversaț ie (comentarea despre
ceva din jur sau despre ceva ce ai în comun) și abilități de comunicare nonverbale. Cât
privește menținerea conversațiilor și legarea prieteniilor, se concentreză pe subiecte de
tranziție și trimiterea de invitații. Adolescenții anxio și social adesea se simt inconfortabil în
timpul conversațiilor și uneori schimbă prematur subiectul conversației făcând conversațiile
abrupte și ciudate. Prin urmare, în timpul jocurilor de rol axate pe dezvoltarea abilităților
conversaționale, elevii sun t încurajați să discute pe un subiect până ce liderul de grup le dă
permisiunea să schimbe subiectul (Warner, Klein, Dent, 2005).

17
A treia sesiune implică ascultarea și amintirea și are ca scop depășirea anxietății adică a
tendinței de a deveni preocupat ma i degrabă de sentimente anxioase sau de autoevaluări
negative decât de ascultarea persoanei care vorbește. În această sesiune membrii grupului
joacă un joc de memorie în care divulgă informații sociale despre ei înșiși grupului și membrii
grupului încearcă să-și amintească informația. În timpul acestui exercițiu este tipic ca membrii
grupului să facă greșeli și este nevoie să se întrebe unul pe altul pentru a -și aminti informația.
Deși fac multe greșeli majoritatea membrilor grupului recunosc că le place jo cul și că devin
conștienți de faptul că anxietatea interferează cu concentrarea. În sfârșit, a patra sesiune se
concentrează pe asertivitate, ceea ce include refuzul anumitor sarcini și exprimarea
sentimentelor prin intermediul decarațiilor la persoana I -ex. Mă simt frustrat când îmi
împrumuți hainele fără să -mi ceri voie( Warner, Klein, Dent, 2005).
Pentru practicarea tuturor abilităților atât liderii cât și membrii dovedesc feedback prețuind
aspectele pozitive ale interpretării jocului de rol și dând dov adă de sugestii pentru îmbunătățiri
cum ar fi vorbitul pe un ton mai ridicat sau creșterea contactului vizual (Warner, Klein, Dent,
2005).
Lucrând cu anxietate socială și refuz școlar poate fi extrem de provocator. Copiii și
adolescenții pot fi în multe ca zuri foarte rezistenți ideii de a merge la școală.Ar putea fi dificil,
chiar imposibil inițial să angajezi unii copii și adolescenți în terapie și să stabilești ca scop al
terapiei întoarcerea la școală.

18

Client – Catinca

1. Date despre subiect:
Cristiana -Catinca Luca, 9 ani si 6 luni, clasa a III a, Scoala Gimnaziala Nicolae Titulescu,
Sector 1, Bucuresti. Practica innotul in cadrul echipei de polo a scolii, scoala avand profil
sportiv si sahul la un club sportiv din sectorul 1
– Problemele actuale: agitatie, non -complianta în ceea ce priveste sarcinile, timiditate
excesivă, gelozie, agresivitate fată de colegii de clasa, retragere in lumea papusilor,
comunicare defectuoasa cu mama si bunica paterna.
– Frecventa: timiditate excesivă a devenit permanent, agresivitatea fata de colegi este in
functie de situatie, non -complianta în ceea ce priveste sarcinile are tendinta de a se croniciza
– Situatia in care apare – acasa (in familie), la scoala
– Factori c e o provoaca sau o amelioreaza
copilul e mai agitat si haotic cand e antrenat in grup aglomerat, e excesiv de timid cand se afla
in compania adultilor si a anumitor colegi de clasa, gelozie fata de sora mai mare in special pe
activitatile/programul aceste ia si agresiva fata de sora sa.

– Stresuri pe care parintii le considera importante
indisciplina, incapacitatea copilului de a se mobiliza costant si organizat pe sarcini de lucru,
carente in achizitii educative.

2. Prezenta altor probleme si acuze cur ente:
– Somatice – cateodata acuza dureri de cap, de burta, oboseala
– Probleme de alimentatie si somn.
Are anumite capricii la masa (vrea sa manance numai anumite alimente, refuzandu -le
categoric pe cele despre care a auzit ea ca “ingrasa”), adoarme usor , dar se trezeste in timpul
noptii de cel putin 3 / 4 ori si spune “nu pot dormi bine noaptea, ar fi timpul sa am camera
mea”

– Relatii cu parintii si fratii.
Afectiune, lipsa de intelegere, cearta. Nu respecta regulile impuse de catre mama, nu
comunica cu sora, iar bunica paterna este pentru copil tot un fel de mama dar „mai mare”; are
o sora mai mare, Ioana – Ilinca Luca in varsta de 12 ani pe care este geloasa si cu care are o

19
comunicare deficitara, certurile si bataile fiind frecvente intre ele. Rela tia cu mama este
deficitara, ascultand si respectand regulile mamei doar de frica. Relatia cu tatal este una buna
pentru ca „‟tati stie intotdeauna cum sa ma invete sa fac lucrurile atunci cand nu stiu cum sa le
fac‟‟/‟‟tati ma ajuta mereu la lectii‟‟ Are doua matusi cu care comunica frecvent si pe care
spune ca le iubeste enorm pentru ca ele o lasa sa faca ce vrea ea.
– Relatii cu alti copii.
Are un singur prieten cu care prefera sa se joace, Matei, care ii este si coleg de clasa si pe care
l-a convins sa practice sahul ca sa aiba ea cu cine se juca. Colegii din clasa sunt catalogati ca
fiind sacaitori si enervanti pentru ca nu sunt cuminti. De cele mai multe ori intra in conflict cu
acestia pentru ca nu respeta regulile doamnei. La clubul de sah prefera s a joace cu coechipieri
mai mari.
– Nivelul de activitate, aria de atentie, concentrarea
Se implica doar in activitatile care ii fac placere, refuzand sa faca activitati impuse. In
activitatile care ii plac poate sta concentrata cateva ore – jocurile de s ah pe care le gandeste
matematic, respectiv rezolva probleme de sah, nu joaca neaparat pe tabla de sah. Daca are de
invatat o lectie la scoala care nu ii place, termina procesul de invatare repede, nefacandu -I
placere sa fie controlata la teme.
– Dispoziti a, nivelul energetic, tristete, suferinta, depresia, sentimente legate de sinucidere.
Nivelul general de anxietate, frici specifice
Catinca este un copil foarte dinamic, cu multa energie; se declara curajos, dar refuza sa
foloseasca trambulina cand merge la innot spunand ca ii este frica de inaltime. Ii este frica de
insecte pentru ca “sunt scarboase” nu pentru ca inteapa.
– Raspunsuri la frustrare, crize de furie
Catinca nu tipa, dar face „scene” deseori cand ceilalti nu fac ce vrea ea, este intolerant a si
violenta cu sora sa, dar si cu copii din clasa.

– Comportament antisocial.
Agresivitate fata de colegi.
– Achizitii educationale, atitudinea fata de mersul la scoala:
Catinca nu participa constant la activitatile clasei, invata in salturi din spusele mamei, dar
notele reflecta faptul ca ea invata. Isi doreste sa fie “cea mai buna”
– Interesul si comportamentul sexual
Repeta anumite cuvinte si expresii auzite chiar daca nu are informatiile necesare despre ceea
ce reprezinta/inseamna, dar asa “ vorbim noi”. A participat la “marea discutie” pe care mama a
avut-o cu sora ei. Dupa ce mama a raspuns intrebarilor ei legate de expresii auzite in diferite

20
situatii, nu a mai dorit sa afle si alte informatii, motivand ca oricum discutia era pentru sora e i
si oricum mai sunt cativa ani pana cand discutia va fi si cu ea.
– Orice alte simptome, ticuri:
Catinca nu are fixatii in ceea ce priveste folosirea anumitor obiecte, are doar anumite
preferinte vestimentare.

3. Nivelul curent de dezvoltare:
– Limbaj: intelegere, complexitatea vorbirii: vorbeste in graba, are un debit verbal accelerat in
anumite situatii si in prezenta anumitor oameni, manifesta usoare probleme de pronuntie, se
exprima tot timpul in propozitii corecte, nu intotdeauna complete. In preze nta anumitor
persoane nu vorbeste, de cele mai multe ori paraseste incaperea respectiva fara sa comunice,
iar daca I se cere o explicatie a acestui comportament nu poate sa o comunice sau ii este
teama sa comunice.
– Aptitudini spatiale – se orienteaza bin e in spatiu si timp
– Coordonarea motorie, neindemanarea – este preocupata de activitati ce -i solicita
indemanarea (decupat, construit, colorat) ultimul hobby fiind crearea de rochite pentru catelul
ei, dar si de ceea ce insemna observatia si reproducerea detaliilor, creand anumite imagini
numite.

4. Structura familiei:
– Parintii. Varste, ocupatii
– mama, Adriana Luca, 50 de ani, technician constructor, studii medii, lucreaza ca Asistent
Manager la o companie de constructii avand un program foarte inca rcat, fiind la birou peste
10-12 ore pe zi.
– tata, Razvan Luca, 51 de ani, inginer instalator, studii superioare lucreaza ca administrator
instalatii sanitare complex residential, avand un program la fel de incarcat ca al mamei, dar isi
face totusi timp s a ia fetele seara de la scoala.
– sora, Ioana -Ilinca Luca, 13 ani, eleva cls a VII a la Scoala Gimnaziala Nicolae Titulescu,
Sector 1, Bucuresti, membra a echipei de polo a scolii, practica sahul la un club sportiv din
sector, impreuna cu Catinca

– Istori c de tulburare somatica sau psihiatrica – nu se cunosc

21
– Date despre bunici – atat bunicii materni cat si bunicii paterni sunt prezenti in viata Catincai.
Bunica din partea mamei, Tanta are 75 de ani, de profesie technician constructor si bunicul
Gica are 73 de ani, de profesie tapetar, au renuntat la a mai locui in Bucuresti si de peste 10
ani s -au mutat intr -un sat la aproximativ 50 km distanta de Bucuresti. Catinca si Ilinca ii
viziteaza regulat.
Bunica din partea tatalui, Puica are 79 de ani, de profes ie medic laborant si bunicul
Nelu/bunelu de 80 de ani de profesie medic oftalmolog, au renuntat la a mai locui in Bucuresti
si de peste 15 ani s -au mutat in Cornu la aproximativ 150 km distanta de Bucuresti. Catinca si
Ilinca ii viziteaza doar in vacante.
Catinca are o relatie mai apropiata cu bunica Tanta pentru ca bunica nu impune reguli si
pentru ca bunica „‟ imi spune povesti, ma pupa si nu ma cearta‟‟.
Cu bunica Puica relatia nu este una tocmai perfecta pentru ca bunica „‟are prea mute pretentii
si nu ma asculta deloc‟‟
– Conditii acasa, conditii pentru dormit – bune, toti din familie muncesc determinati sa -i
asigure copilului tot confortul material necesar. Locuiesc la bloc, in Centrul Istoric al
Bucurestiului, intr -un bloc vechi, la etajul 4, intre -un apartament cu 4 camere.
Catinca imparte camera cu sora ei. Patul l -au impartit pana acum doi ani cand a zis ca „‟acum
sunt mare nu imi mai este frica sa dorm singura‟‟

5. Functionarea familiei:
– Calitatea relatiei intre parinti. Afectiunea mututala.
Capacitatea de a comunica si de a rezolva problemele in cuplu, necesita efortul ambilor
parteneri. Mama identifica derapajele cuplului in ceea ce priveste educatia fetelor. Este
dispusa sa depuna eforturi pentru armonie in familie si consecventa in ceea ce priveste
educatia copiilor, tata sustinand ca nu sunt probleme in ceea ce priveste cuplul si in ceea ce
priveste educatia fetelor. Tatal vede o problema in comportamentul mamei si in reactiile ei
fata de fete. Mama are anumite reguli pe care doreste ca fe tele sa le respecte, reguli care
tatalui nu I se par tocmai ok drept pentru care nu le incurajeaza pe fete sa le respecte. Sunt
aspecte legate de reguli, igiena, scoala care se discuta frecvent in familie, iar rezultatul este
faptul ca fetele aleg sa respe cte numai regulile pe care le vor, iar pregatirea pentru scoala sa
fie cum vor ele.
– Calitatea relatiei parinte -copil. Interactiune pozitiva: agrearea reciproca.
Nivelul de nemultumire, ostilitate, respingere al parintilor – mama are o atitudine inconst anta
si defectuoasa, desi este constienta ca o depasesc sarcinile legate de o educatie adecvata
pentru fetele ei. Tata este perceput ca fiind dur, dar in acelasi timp foarte permisiv.

22
– Modelul general al relatiilor de familie.
Alianta, comunicare/lipsa de comunicare. Excludere, tendinta de a gasi tapi ispasitori.
Confuzii intre generatii, dinamica in familie este una aparte, nu sunt trasate granitele si sunt
contaminate rolurile; rareori se pun de acord in privinta abordarii a copiilor.

6. Istoricul pe rsonal:
– Preconceptie. Conceptie: Catinca a fost un copil dorit, conceptia fiind minutios calculata –
datorita varstei inaintate a mamei. In perioada sarcinii mama a fost foarte stresata atat pentru
dezvoltarea bebelusului cat pe plan professional.
– Sarcina-complicatii. Medicatie specifica pe tot parcursul sarcinii, fetus suspectat de sindrom
down in urma ultimei testari, dar cu o mama hotarata sa pastreze sarcina indiferent de starea
de sanatate a bebelusului.
– Nasterea si starea la nastere. Nastere pr in operatie tip cezariana, greutatea la nastere a fost
de 3.200 kg, bebelus sanatos si “alb ca spuma laptelui” si adus in rezerva mamei la cateva ore
dupa ce a trecut efectul anesteziei. Acest lucru a fost un moment extraordinar pentru mama,
deoarece la pr ima sarcina copilul statea in zona bebelusilor, iar hranirea lui era mai greoaie.
– Nevoia de ingrijiri speciale dupa nastere Dupa prima experienta cu bebelusul Ilinca care a
necesitat o operatie la varsta de 5 saptamani dupa nastere, bebelusul Catinca n u a necesitat
nimic special. A fost un bebelus normal, dar extrem de emotiv. Mama povesteste ca trebuia sa
se controleze de fiecare data pentru a nu modifica starea bebelusului. Cu primul copil,
mentioneaza ca nu a avut asemenea probleme, de altfel relatia actuala este una bazata pe
intelegere si se “pot baza una pe cealalta ca doua prietene”, atunci cand Catinca vrea acest
lucru
– Relatia precoce mama -copil. Depresia materna post -partum, din spusele mamei “nu stie sa fi
suferit de asa ceva”, dar nici nu a consultat un medic de specialitate.
– Caracteristici temperamentale precoce. Catinca a fost un sugar cuminte, curioasa la mediul
inconjurator. In copilaria mica fiind un copil cu episoade de agitatie si episoade ca nu “stiai ca
ai copil in casa”.
– Boli s i leziuni trecute. Mici spitalizari – fiind vorba doar de bolile specifice copilariei, fara
complicatii.
– Istoria scolarizarii. Usurinta de a urma scoala. Progresul educational
Catinca a inceput scoala de varsta de 6 ani, in clasa pregatitoare, “fara prea mari probleme”.
Nu a avut prieteni in clasa, pana la inceputul acestui an scolar cand a devenit de nedespartita
de Matei, colegul de clasa cu care ii face o deosebita placere sa vorbeasca si sa se joace.

23
Respecta regulile clasei, “ii place sa faca pe sefa ” si nu ii place sa -si faca temele pentru acasa,
preferand sa se joace cu papusile.

7. Observarea starii emotionale si comportamentului copilului:
– Aspect fizic. Nu prezinta semne de dismorfism, stare nutritionala buna. Nu prezinta semne
de neglijare, ec himoze. Tinuta vestimentara adecvata vremii si vremurilor.

– Nivelul de activitate. Nu prezinta miscari involuntare. Capacitate de concentrare pe sarcina
se realizeaza adecvat varstei, nu manifesta nerabdare.
– Dispozitie. Expresie sau semne de tristete, suferinta, anxietate, tensiune. Catinca in general e
vesela, neobosita, dar are momente de furie si de tristete cand vrea sa stea doar sa se joace cu
papusile.
– Raportul creat, capacitatea de a intra in legatura cu psihologul.
Catinca nu este usor acce sibila, manifestant timiditate, retinere, dar gaseste resursele sa
comunice.
– Contactul ochi in ochi. Vorbirea spontana. Inhibitie si dezinhibitie
Catinca este usor inhibata, curioasa totodata, iar cad vorbeste, vorbeste mult si repede.
– Relatia cu parintii. Afectiunea aratata. Resentimente. Usurinta separarii
Copilul se simte foarte legat emtional de toti membrii familiei, dar a dezvoltat o oarecare
dependenta de mama.
– Obiceiuri si manierisme
Catinca are anumite „capricii” (sa colorez e cu anumite culori, sa foloseasca doar anumite
tinute vestimentare, sa aiba numai anumite coafuri)
– Prezenta delirului, halucinatiilor, tulburarilor de gandire
Pe fondul rasfatului si al deficitului de reguli in educarea lui, copilul manifesta o oarecare
imaturitate, incapacitate de a anticipa niste consecinte asociate faptelor sale, dar acestea pot fi
datorate si lipsei de comunicare din partea parintilor.

8. Observarea relatiilor intrafamiliale:
– Modele de interactiune -aliante, tapi ispasitori
In rel atia cu fetele, parintii inteleg ca atunci cand se simt depasiti de situatii sa ceara ajutorul
altor persoane, cum ar fi unchi/matusi, cadre didactice, prieteni de familie, consilier/psiholog.
Pentru „‟nebuniile‟‟ fetelor, intotdeauna se identifica “tapul ispasitor”
– Usurinta comunicarii intre membrii familiei

24
In general membrii familiei se inteleg, sunt uniti intre ei.
– Atmosfera emotionala a familiei. Caldura mutuala.
Tensiune, critici – tensiuni apar de obicei din cauza problemelor legate de educati e, atunci
cand nu se pun de acord in privinta abordarii acestuia.
Ipoteze:
Catinca nu respecta regulile impuse de catre mama ca urmare a stilului parental
folosit, atat indiferent (de respingere si neglijare) cat si autoritar al acesteia. Tatal adopta nd un
stil mai mult permisiv, iar ambivalenta stilurilor parentale are ca rezultat un comportament nu
tocmai adecvat al fetelor.
Catinca este excesiv de timida cand se afla in compania adultilor si a anumitor colegi
de clasa si este geloasa pe sora mai m are pentru ca parintii, in special mama, considera ca
orice eveniment la care ar trebui sa participe, ar presupune pierderea unei nopti sau
modificarea programului de somn, motiv pentru care fetele raman acasa cu bunicii. Partea de
relatii si socializare, mama considera ca o poate dezvolta fetelor peste cativa ani, acum trebuie
sa invete sa scrie si sa citeasca. Lipsa stimularii de creare a unei retele de prieteni duce la o
exacerbare a timiditatii atat cu colegii cat si cu adultii cu care interactioneaza.
Obiective:
optimizarea relatie mamei in raport cu fetele
extinderea retelei sociale a Catincai cu implicarea parintilor
psihoeducatie pentru mama in vederea abordarii unui stil parental pe care il poate
integra si care ii poate aduce armonia in fami lie
optimizarea relatie din Catinca si Ilinca
optimizarea relatiei de cuplu a parintilor Catincai

Aplicare teste proiective: Testul aborelui, Testul persoanei, Testul familie, Fabulele Duss,
Gradina fericii si gradina tristetilor,
Interpretarea rezul tatelor testelor si comunicarea rezultatelor.
Un training despre asertivitate mamei si cateva informatii despre optimizarea comunicarii cu
Catinca.

25
I. Istoricul cazului
A. Date de identificare
Subiectul se numește M.B. , are 15 ani, este elev.
B. Acuze principale: M.B. se prezintă la cabinetu l de asistență psihopedagogică cu
următoarea problemă – nu poate merge la nicio petrecere cu prietenii deoarece îi este teamă să
mănânce și să bea în public.
C. Istoricul tulburării prezente : M.B. a afirmat că problemele sale au început din clasa I.
Mama îi punea pachet în geantă iar el se ducea deoparte să -l mănânce deoarece îi era rușine să
mănânce în fața colegilor.
D. Istoric medical: Din adeverința eliberată de medicul de familie rezultă că M.B. nu are
nici un fel de probleme de sănătate.
E. Status mintal: M.B. are o dispoziție ușor anxioasă, dar este comunicativ și bine orientat
tempo -spațial.
Evaluare și psihodiagnostic
În etapa de evaluare și psihodiagnostic i -am aplicat lui M.B.următoarele instrumente: Scala de
anxietate Hamilton, Forma A(Hamilton, 1960) la care a obținut scorul 20, fapt ce denotă o
anxietate moderată, Inventarul de fobie socială SPIN(Connor și colab.,2000) la care a obținut
scorul 23 – exprimă o anxietate moderată și Chestionarul gândurilor automate ATQ(Hollon,
Kendall, 1980) la care a obținut scorul de 28, nivelul gândurilor disfuncționale fiind unul
mediu și Scala FNE(Watson, Friend, 1969) la care a obținut scorul 17.
Deoarece mâncatul și băutul în public era singura problemă cu care se confrunta M.B.
diagnosticul pe c are l-a primit în urma testelor aplicate și a interviului clinic a fost cel de fobie
socială discretă. Este capabil să comunice în public chiar dacă manifestă o atitudine rezervată.
Diagnosticul DSM -IV-TR(2000) este următorul:
Axa 1: Fobie socială discretă
Axa 2: nimic semnificativ clinic
Axa 3: nimic semnificativ clinic
Axa 4: ușoare probleme de relaționare
Axa 5 : Scor GAF – 61
II. Conceptualizarea cazului
Factorii predispozanți în cazul lui M.B. sunt reprezentați de cognițiile sale
disfuncționale(,,Dacă o să iau paharul în mână sigur îl voi scăpa‟‟, ,,Dacă încep să mănânc o
să-mi tremure mâinile și voi scăpa furculița din mână‟‟), factorii precipitanți sunt reprezentați
de presiunea resimțită de copil în timpul evenimentelor sociale iar factorii de mențin ere sunt
dați de atitudinea de ocolire a acestor situații manifestată de M.B..

26
Planul terapeutic
Lista de probleme este următoarea: mâncatul și băutul în public, mersul la petreceri,
participarea la evenimente festive.
Interventia: La nivel cognitiv am avu t în vedere modificarea credințelor și a gândurilor
disfuncționale, sporirea gândirii flexibile și realiste.
La nivel comportamental am lucrat pe stingerea comportamentelor nedorite și înlocuirea lor
cu alte comportamente acceptabile social, autocontrolul comportamentelor determinate de
gândurile de îngrijorare (evitarea, autoizolarea, reacțiile exagerate la diverse situații sociale,
agitație comportamentală).
Am propus următoarele tehnici: monitorizarea, restructurarea cognitivă, management
comportamental, psihoeducația, evaluarea îngrijorărilor, analiza perspectivelor, prescripțiile
comportamentale, tehnici de control a manifestărilor comportamentale cauzate de îngrijorări.
Ședința 1
Această primă ședință este o ședință de tatonare în care copilul va fi lăsat să vorbească liber.
Scopul terapeutului fiind acela de a formula o idee generală despre problemă. Se construiește
relația terapeutică , se realizează edu cația pentru psihoterapie (ce este, ce poate face, ce
înseamnă) ; i se explică că există două momente cruciale, această primă întâlnire și ședința 3 –
când are loc conceptualizarea cazului (el va decide dacă mai vine sau nu) ; se discută
condițiile de int ervenție : frecvența, tipul de psihoterapie (cognitiv -comportamentală) . S -au
atins obiectivele primei ședințe și s –a confirmat că elevul avea simptomatologia specifică
fobiei sociale discrete. Situațiile care îi provoacă disconfort sunt reprezentate de pe treceri,
evenimente festive, serbări, excursii. M.B. se jenează să mănânce și să bea în public. Ca temă
de casă elevului i se dă spre completare un pachet de teste psihologice.
Ședința 2
Se verifică realizarea temei pentru acasă (completarea testelor). Ado lescentul este solicitat să
se gândească la o situație socială care i -a provocat disconfort și s -o discute cu terapeutul.
M.B. afirmă că banchetul de la sfârșitul clasei a VIII -a a reprezentat o sursă de stres pentru el
deoarece el nu a putut mânca deloc î n public iar de dansat nici nu s -a pus problema. Își
amintește că a simțit cum se înroșea când voia să mănânce sau să bea un pahar de suc, nu avea
curaj să facă aceste lucruri firești, ba mai mult a atras privirile asupra lui în momentul în care
a scăpat d in mână o sticlă cu suc și a pătat fața de masă și pantalonii. I -am adresat câteva
întrebări să clarificăm ce a simțit în situația respectivă: ,,Atunci când au început să -ți tremure
mâinile ce gânduri ți -au venit în minte? „‟ A răspuns că s -a panicat, s -a gândit că ceilalți au
observat și vor râde de el. ,,Ți -ai făcut vreo idee despre modul în care arătai în situația
respectivă?‟‟ A răspuns că s -a vizualizat ridicol, demn de batjocura celorlalți. O altă întrebare

27
pe care i -am pus -o a fost dacă acum mai cred e că simptomele sale erau evidente pentru
ceilalți. Era convins că da deși dovezi concrete în sprijinul acestei idei nu găsea.Văzând că
încă îl macină situația petrecută la banchet i -am sugerat un joc de rol în care el era un coleg de
clasă iar eu eram în locul lui și se întâmpla să scap sticla de suc să mă ud și să pătez fața de
masă. L -am rugat să -mi spună sincer ce ar fi gândit despre mine în contextul acesta. M.B.
spune că ar fi gândit că sunt neîndemânatică. Întrebat cum ar fi reacționat, ce mi -ar fi s pus, a
răspuns că m -ar fi încurajat spunându -mi ,,Stai liniștită, se mai întâmplă.‟‟
Tema pentru acasă : realizarea unei liste de situații stresante – max. 8 -10 pe care le vom
discuta ora viitoare.
Ședința 3
În ședința 3 se verifică lista de probleme întocm ită de subiect și se alege din listă prima
problemă. M.B. a fost invitat la o petrecere cu ocazia unei zile de naștere și ar dori să se ducă
dar nu îndrăznește de teamă să nu facă vreo gafă și să -l vadă ceilalți colegi. Am propus un joc
de rol prin care am reușit să -l fac pe M.B. să se convingă că are reacții și temeri exagerate
legate de incidente sociale firești. L -am rugat să se gândească dacă vreun coleg sau prieten de –
al lui nu a scăpat vreodată un pahar din mână. A spus că da. L -am întrebat dacă a fos t atent
cum au reacționat cei din jur. El singur a spus că s -au comportat de parcă nici nu au băgat de
seamă.Am întărit spusele lui afirmând că exact așa se întâmplă și în cazul lui doar că el în loc
să treacă peste asta dă situației o mare amploare. I -am spus că dacă nu dorește să danseze nu
este obligat să o facă. Sunt destule persoane care nu dansează la petreceri.
Ședințele 4,5,6
Am convenit cu M.B. să depășim fobia socială prin înfruntarea directă a situațiilor sociale
care provoacă neplăceri. De comu n acord am hotărât să invităm la o terasă un coleg și el avea
ca sarcină să mănânce și să bea împreună cu el , momentele au fost înregistrate , după
întâlnire am discutat cu el și l -am intrebat ce reacții crede că a avut în timpul întâlnirii. Era
îngrijora t că s -a înroșit, că i -au tremurat mâinile, că anxietatea resimțită de el s -a exteriorizat
cumva și celălalt
și-a dat seama. Înainte de a -i arăta înregistrarea l -am antrenat în următoarea discuție: T. Aș
dori să -ți amintești de imaginea ta din timpul înt âlnirii pe care tocmai ai avut -o. Cum crezi că
arătai?
M.B. Îmi tremurau mâinile și mă înroșisem tot. Aveam pete roșii chiar și pe gât.
T. Cât de observabile crezi că au fost aceste simptome?
M.B. Cât se poate de vizibile. Îmi tremurau mâinile și eram tot roșu.
T. Poți să -mi arăți cât de tare îți tremurau mâinile?
M.B. face demonstrația.

28
T. Am aici niște cartonașe colorate. Poți să -mi arăți cât de roșu crezi că ai fost?
M.B. Cred că am avut culoarea aceasta. M.B. alege unul din cartonașe.
T. Bine. Vom ve dea acum înregistrarea video pentru a te convinge cât de observabile au fost
simptomele tale.
Înregistrarea a infirmat temerile pacientului, fapt ce i -a dat curaj să înfrunte o altă situație mai
dificilă precum ieșitul la picnic cu doi prieteni apropiați. El a făcut invitațiile , cumpărăturile
și a plecat la picnic. Ultima situație a vizat o excursie scurtă la Grădina Botanică. În cadrul
acestor ședințe pacientul s -a expus situației psihosociale de care se temea făcând apel la
comportamentele de asigurare. Aceste comportamente constau în a ține paharul de suc foarte
strîns, în a încorda brațele și în a inspira adânc în timp ce se mișcă foarte încet pentru a nu -l
scăpa din mână.
Ședințele 7,8,9
În ședințele următoare am continuat cu expunerea in vivo a pacie ntului la situații care înainte
îi provocau teamă. De comun acord cu M.B. am hotărât să mărim grupul de persoane în fața
cărora el trebuia să mănânce și să bea însă de data aceasta fără să apeleze la comportamentele
de asigurare. A fost de acord să accepte invitația la ziua de naștere a unui coleg de clasă. După
această experiență a venit la cabinet mult mai relaxat ca la începutul ședințelor și mi -a
mărturisit că se simte mult mai sigur pe el și că nu mai simte nevoia să apeleze la
comportamente de asigura re sau la evitări inutile. De asemenea am lucrat și pe
comportamente inacceptabile în ședințele 7 și 8. De exemplu, pentru că se temea că -i tremură
mâinile și scapă paharul a fost solicitat să -l scape în mod intenționat. Prima dată era doar el cu
terapeutu l, apoi la o terasă unde erau mai mulți tineri. A constatat cu surprindere că cei mai
mulți nici nu observă astfel de lucruri. I s -a dat ca temă de casă exersarea unor situații
asemănătoare.
În ședința 9 am elaborat împreună un plan de activități care îi v or fi de folos în viitor.

29