Tendințele dezvoltării lumii contemporane care influenț ează [631224]

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI
ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE

IGOR ZAHAROV

Tendințele dezvoltării lumii contemporane care influenț ează
asupra ap ariției conflictelor internațio nale

Eseu la disciplina Conflicte Interna ționale

Autorul: Igor ZAHAROV
Gr.303
Profesor : Vasile CONACU, ________
Lector universitar

CHI ȘINĂU, 2018

2
Tendințele dezvoltării lumii contemporane care influenț ează
asupra apariției conflictelor internațioanale
Secolul al XX -lea a reprezentat pentru umanitate un secol al numeroaselor
schimbări și dezvoltări istorice, dar și anii de desfășurare a celor mai mari și sângeroase
conflagrații mondiale. Primu l Război Mondial din perioada 1914 -1918, fondarea Ligii
Națiunilor, expunerea cel or 14 puncte ale lui W.Wilson, a doua conflagrație mondială și
ulterior crearea Organizație Națiunilor Unite au fost principalel e evenimente din prima
jumătate a secolului care au contribuit esențial la evoluția arhitecturii lumii contemporane
după anii `50 p ână în prezent.
După finalizarea celui de -al doilea război mondial sistemul internațional a căpătat
un caracter bipolar cara cterizat prin confruntarea indirectă dintre cei doi poli – SUA și
Uniunea Sovietică. În această perioada au existat numeroase conflicte și mișcări care au
contribuit semnificativ la păstrarea instabilității politice în lume. În acest context putem
menționa cursa înărmării, proliferarea armelor nucleare și chimice, împărțirea lumii în
zone de influență. În același timp au avut loc și confruntări armate în diferite zone precum
Peninsula Coreea, Conflictul Arabo -Palestinian, Războiul din Vietnam, intervențiile în
Afganistan și multe alte conflicte. Peste 100 de conflicte și disensiuni au fost cauzate sau
cumva afiliate războiului rece.1
În același timp, trebuie să menționăm că o altă tendință de dezvoltare a lumii
contemporane apărure nemijlocit după al doilea război mondial este formarea
organizațiilor internaționale, a diferitor structuri supranaționale și în general este
observabilă tendința de integrare economică, politică și chiar militară. În acest sens
formarea Comunității Economice Europene a adus în pri m plan o nouă forma de integrare,
la început cu caracter economic în spațiul european, care ulterior, odată cu evoluția acestui
spațiu a prins un caracter politic conturat, iar astăzi integrarea militară devine o prioritate
pentru Uniunea Europeană, lucru despre care voi vorbi mai jos. În teoria politica este
acceptată și des întrebuințată accepțiunea că statele democractice sunt mult mai puțin
dispuse să între în conflict/război cu alte state democratice, lucru care de fapt a și
demonstrat CEE sau ulterior UE pe parcursul istoriei. În același timp, nu t oate statele
europene au fost cuprinse de valuri integraționiste. State precum fost a Iugoslavie,
Cehoslovacia, România, Serbia sau Albania au trecut fie prin revoluții interne, fie au fost
cuprinse de conflic te interne sângeroase având în mare parte cauze etnice și reliogase.
Unele state precum România, Cehia sau Slovacia de azi au trecut cu brio peste aceste

1 Robert Gilpin, War and Change in World Politics, Cambridge University Press, Cambridge, 1981, p.10 -11

3
conflicte, astăzi fiind parte din familia europeană, alte le însă precum Serbia sau Albania
încă mai simt rămâșițele conflictelor și nu întreprind pași concreți pentru a depăși situațiile
de criză.
După cum menționasem și anterior o altă tendință în lumea contemporană este
integrarea militară. La 4 aprilie 1949 a fost creată cea mai puternică și sust enabilă
organizație politico -militară NATO. Această înglobează cele mai mari puteri ale lumii, iar
Articolul 5 al acestei structuri invocă noțiunea de securitate colectivă și apărare comună.
Peste 6 ani, în scopul contracarării influenței NATO a fost creat și semnat Pactul de la
Varșovia, a vând aceleași perspective de dezvoltare ca și NATO, însă aceasta s -a prăbușit
îndată cu destrămarea URSS. Prin acest ping -pong de organizare a celor două blocuri
putem încă o dată să ne convingem de rivalitatea existentă în acea perioada. Astăzi NATO
continuă să fie cea mai puternică organizație de acest gen în întregul sistem internațional.
În același timp se atestă tendințe de creare a unor structuri regionale. De ceva timp se
încearcă crearea unei armate comune a UE și o politică de apărare comună, iar în spațiul
central asiatic se dezvoltă tot mai mult Organizația de Cooperare de la Shanghai.2
După anii ’60 atunci când țările continentului african încep să capete independența
și ulterior după ’90, odată cu destrămarea U niunii Sovietice, pe arena internațională au
apărut multe alte state, subiecte cu drepturi depline ale dreptului internațional. În acealași
timp, un pol extrem a dispărut, Statele Unite rămânând unica supraputere mondială, iar
caracterul sistemului interna țional trece de la bipolaritate la unipolaritate. Acest lucru a
influențat și apariția noilor procese și fenomene necunoscute până atunci. Astfel, apare
procesul de globalizare, iar de rând cu aceste multe probleme capătă un caracter
internațional, global – Încălzirea globală, malnutriția, inegalitatea dezvoltării mondiale,
terorismul internațional, care de altfel a fost un factor esenția al declanșării unor mari
conflicte, precum este cel din Irak sau conflictul actual din Syria.3
La începutul mile niului a l treilea, comunitatea internațională și întreaga omenire
se pomenește în fața unor noi incertitudini, amenințări, riscuri și crize de diferit gen.
Globalizarea și procesele de afirmare regională au adus în prim plan noi riscuri :
proliferarea armelor de ni micire în masă, taficul de ființe umane, de droguri, actele de
terrorism international, manipularea minorităților, crima organizată etc. Ba mai mult – au
apărut noi tipuri de conflicte și războaiele, iar măsurile coercitive sunt tot mai mult
înlocuite cu a lte tehnici de influențare. În același timp se constată că numărul conflictelor
internaționale este în continua creștere. Chiar analizând evoluția ultimilor zece ani putem

2 Constantin Hlihor, Istoria secolului al XX -lea, Editura Comunicare, București, 2003 , p.25 -27
3 Ionel Nicu Sava, Studii de Securitate, Ceentrul Român de Studii Regionale, București, 2005 , p. 60 -61

4
constata următoarele lucruri: dac ă în 1998 au existat 28 de conflicte în peste 25 de puncte
ale lumii, în anul 2008 numărul acestor conflicte a crescut, ridicându -se la cifra de 60 de
conflicte în peste 40 de regiuni geografice diferite. Totuși, s -ar părea că după 2008 situația
evoluează un pic mai favorabil. În acest sens deja în 2010 nu mărul conflictelor se reduce
la 55, iar în 2012 numărul acestora este de 50. În 2014 se înregistrează cel mai mic număr
al conflictelor din ultimii 10 ani – 42 la număr. Însă lucrurile nu stau prea bine, iar
aparenețle deseori pot fi înșelătoare. Chiar dac ă, într -un fel sau altul a scăzut numărul
conflictelor, numărul persoanelor decedate în aceste conflicte este în continuă creștere.
Astfel, dacă în cele 60 de conflicte din 2008 au murit aproximativ 56 000 oameni, atunci
în 2014 , în cele 42 de conflicte au decedat peste 180 000 de oameni, ceea ce este de 3 ori
mai mult decât în 2008.4
De asemenea, o tendință actuală este micșorarea numărul de conflicte interstatele
și creșterea masivă a numărului de războaie civile. Dacă în 1970 putem atesta 25 de
coflicte civile, atunci în 2016 pe întregul glob pământesc se înregistrează peste 47 de
războaie civile sau instabilitate provocare de căt re acestea. Astăzi, cel mai cuno scut război
civil ce se desfășoară deja de șapte ani, început în 2001 este războiul civil din S yria, care
însă este mult mai dificil de contral at din cauza implicării unor forțe din extern precum
este SUA sau Federația Rusă. Lucrurile sunt și mai complicate odată ce în război este
antrenat un nou actor – Statul Islamic – o grupare teroristă ce ameni nță țările democratice
cu război și exterminare.
Ca și concluzie la cele prezentate mai sus, trebuie să menționăm că odată cu
creșterea ratei conflictualității mondiale, apar și o altă noțiune – războiul atipic. Astfel,
dezvoltarea societății a dus și la diversficarea tipurilor de război. Astăzi, a cțiunile militare
nu sunt mereu cele mai importante mijloace sau tehnici de realizare a scopurilor propuse.
Informația este cea care domină spațiul internțaional. Se spune că cel ce deține informația,
deține și p uterea. Nu știm cât de relevant este aceste concept, însă cu siguranță că apariția
războiului informațional sau a celui hybrid vine să susțină această idee.

4 Conflict and violence in the 21st century: Current trends observed in Empirical Research and Statistics, World
Bank Group, UN Press, 2016

5
Bibliografie
1. Constantin Hlihor, Istoria secolului al XX -lea, Editura Comunicare,
București, 2003 , 345 p.
2. Ionel Nicu Sava, Studii de Securitate, Ceentrul Român de Studii
Regionale, București, 2005 , 134 p.
3. Conflict and violence in the 21st century: Current trends observed in
Emperical Research and Statistics, World Bank Group, UN Press,
2016 , 15 p.
4. Robert Gilpin, War and Change in World Politics, Cambridge
University Press, Cambridge, 1981, 243 p.