COLEGIUL NAȚIONAL „MIRCEA ELIADE” REȘIȚA EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE A ABSOLVENȚILOR ÎNVĂȚĂMÂNTULUI POSTLICEAL Nivelul 5 de… [631113]

Nr………./……………………………

UNITATEA ȘCOLARĂ
COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA ELIADE" REȘIȚA

EXAMENUL
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE A ABSOLVENȚILOR
ÎNVĂȚĂMÂNTULUI POSTLICEAL

Nivelul 5 de calificare

Candidat: [anonimizat]: III B
Forma de învățământ: ZI
Profil : ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
Domeniul de calificare: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PUBLICĂ
Calificarea profesională: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
Anul absolvirii: 2019
Îndrumător de proiect: Prof. ROSCA PAVEL

2
UNITATEA ȘCOLARĂ
COLEGIUL NAȚIONAL "MIRCEA ELIADE" REȘIȚA

TEMA proiectului:

ATITUDINI FARMACOTERAPEUTI CE
IN INFECTIILE NOSOCOMIALE

Candidat: [anonimizat]: III B
Forma de învățământ: ZI
Profil : ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
Domeniul de calificare: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
Calificarea profesională: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
Anul absolvirii: 2019
Îndrumător de proiect: Prof. ROSCA PAVEL

3
CUPRINS

Pag
ARGUMENT 4
INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I NOȚIUNI GENERALE DESPRE INFECȚ IILE NOSOCOMIALE 6
1.1. Situația infecțiilor nosocomiale î n lume 6
1.2. Factorii de risc ai infecț iilor nosocomiale 7
1.3. Cauzele infecț iilor nosocomiale 8
1.4. Rezer voarele de trasnsmitere a infecț iilor nosocomiale 9
1.5. Formele clinice ale infecț iilor nosocomiale 10
1.6. Semnele și simptomele infecț iilor nosocomiale 10
CAPITOLUL II ATITUDINI FARMACOTERAPEUTICE ÎN INFECȚ IILE
NOSOCOMIALE 12
2.1. Diagnosticul de laborator 12
2.1.1. Diagnosticu l infecț iilor fluxului sanguin (bacteriemia ,septicemia) 12
2.1.2. Diagnosticul pneumoniei 13
2.1.3. Diagnostcul infecț iei tractului urinar 13
2.1.4. Diagnosticul altor infecț ii nosocomiale 14
2.2. Tratamentul infecț iilor nosocomiale 14
2.2.1. Tratamentul infecț iilor fluxului sanguin 14
2.2.2. Tratamentul pneumoniei 15
2.2.3. Tratamentul infecț iilor tractului urinar 15
2.2.4. Tratamentul infecț iei plagilor chirurgicale si al ulcerelor cu decubit 15
2.2.5. Tratamentul altor infecț ii nosocomiale 15
2.3. Prevenirea infecț iilor nososcomiale 16
2.4. Antibiotice de rezervă 17
2.4.1. Cefalexina 250 mg/ 500 mg , capsule 18
2.4.2. Amoksiklav 2x 625 mg/2x1000mg comprimate filmate 20
2.4.3. Ciprofloxacina 10mg/ml concentrat pentru solutie perfuzabilă 24
2.4.4. Amikozit 500mg / 2 ml solutie inje ctabilă 28
2.4.5. Nettacin 3mg/g unguent oftalmic 32
CAPITOLUL III NORME DE SĂNĂTATEA ȘI SECURITATEA MUNCII ȘI
P.S.I. Î N FARMACII 34
3.1. Norme specifice de Protecție a Muncii în activitatea din farmacii cu ci rcuit deschis
și închis, puncte farmaceutice, drogherii și magazine teh nico-medicale 34
3.2. Norme PSI generale și norme PSI pentru farmacii și spații de depozitare a
produselor farmaceutice 35
CONCLUZII 36
BIBLIOGRAFIE 38

4
ARGUMENT

Infecția nosocomială este infecția interioară, încrucișată, contractată în cursul actului
explorator sau t erapeutic din ambientul specific unui spital, serviciu de urgențe, ambulator.
Orice boală infecțioasă ce poate fi recunoscută clinic și/sau microbiolo gic pentru care
există dovada epidemiologică a contractării în timpul spitalizării .
Ea este legată prin incubație de perioada asistării medicale în unitatea respectivă,
indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada spitalizării.
Definiția infecției nosocomiale se bazează pe date clinice, epidemiologice, de
laborator, precum și pe alte tipuri de teste de diagnostic fiecare caz de infecție nosocomială
trebuie dovedit că se datorează spitalizării sau îngrijirilor medico -sanitare ambulatorii î n
unități sanitare și că nu era în incubație sau în faza de debut/evoluție clinică în momentul
internării/ actului medical/ manevrei medicale .
Am ales aceasta lucrarea deorece î n pofida progreselor teoretice și practice din
medicina contemporană, infecții le nosocomiale continuă să reprezinte o problemă stringentă
medicală, socială și economică. Infecțiile nosocomiale au consecințe importante atât în plan
medical, cât și în plan economic (sanitar și nu numai): tablouri clinice grave, cu potențial
epidemioge n redutabil, prelungirea duratei de spitalizare, incapacitate temporară prelungită
sau definitivă de muncă etc.
Totodată am vrut sa scot î n evidenta un alt aspect negativ, total neproductiv, întâlnit la
nivel național în foarte multe zone ale lumii, inclu siv în România, este neraportarea situației
reale a infecțiilor nosocomiale de către spitale către autoritățile de Sănătate Publică .
Lucrarea de față a fost întocmită pe baza unui studiu al literaturii de specialitate care a
permis inițierea și dezvoltar ea cercetărilor incluse în obiectivele licenței și est e structurată în
trei capitole în care sunt prezentate noț iuni teoretice generale despre infecț iile nosocomiale ,
atitudini farmacoterapeutice în infecțiile nosocomiale și norme de sanatatea ș i securitat ea
muncii si P.S .I. în farmacii .
Suferința, fie ea fizică sau morală, este o parte integrantă din existența terestră. Și nu e
om care să fi fost scutit de ea.Se pare că într -o anumită măsură măcar,ea ne ajută să evoluăm.

5
INTRODUCERE

Infecția n osocomială, sau in fecția intraspitalicească, este acea infecție care nu este
prezentă sau care nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s -a internat
în spital și se supraadaugă bolii pentru care pacientul s -a internat. Infecțiile nosocomiale pot
să fie în legătură cu deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip
de infecție se produce într -un spital, fie între pacienți de boli diferite care ajung în contact unii
cu alții, fie de la bolnavi sau purtăto ri proveniți din rândul personalului de îngrijire. De obicei
această infecție este post -operatorie.
Cel mai adesea, infecțiile nosocomiale se manifestă clinic pe parcursul internării
actuale, dar este posibil să se manifeste și după externare. În patologia infecțioasă generală,
rata acestor infecții este de 5 -20% , incidența maximă, de 28 -30%, apare în serviciile de
reanimare. Aceste infecții sunt responsabile de 70% din decesele înregistrate în serviciile de
chirurgie generală. Infecțiile nosocomiale sunt de obicei severe, deoarece sunt implicati
germeni de spital multirezistenti la antibiotice și afectează persoane tratate, cu diverse
deficiențe de organ sau imunodeprimați.
Pentru ca o infecție să fie considerată nosocomială, ea trebuie să apară în 48 de ore,
sau mai mult, de la internarea în spital, sau în maximum 30 de zile de la externare.
Potrivit unui raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile, anual, aproximativ
3 milioane de persoane din Uniunea Europeană se îmbolnăvesc cu o infecție asoc iată
îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 de persoane mor anual din această cauză. România
lipsește cu desăvârșire din statisticile privind infecțiile nosocomiale pur și simplu pentru că, în
România, astfel de îmbolnăviri nu sunt raportate de către spitale.
Dacă în America, un spital care raportează infecții intraspitalicești este premiat, pe
motiv de spirit civic, în România, dacă un spital raportează infecții nosocomiale, îi vin
controale și, apoi, este sancționat. Din acest motiv, spitalele din România se feresc să
raporteze cazurile de infecții intraspitalicești.
Etimologia cuvântului "nosocomial" (spitalicesc) se regăsește în limba greacă, în
cuvântul nosokomeion (νοσοκομειων), în care (nosos = boală, iar komeo = a îngriji).

6
CAPITOLUL I
NOȚ IUNI GENERALE DESPRE INFECȚ IILE
NOSOCOMIALE

Infecțiile contractate în spital reprezintă o complicație serioasă, o problemă importantă
de sănătate publică, destul de des întâlnită pe întreg globul. Infecțiile nosocomiale sunt infecții
dobândite în spitale și/sau în alte serv icii de asistență medicală, inclusiv clinici ambulatorii și
centre de îngrijire pe termen lung, cum ar fi casele de îngrijire medicală și servi ciile de
recuperare medicală. Infecțiile nosocomiale nu sunt prezente în faza activă sau de incubație la
momentul internării. Infecțiile contractate în spital sau în alte unități de îngrijire a sănătății de
către personalul medical sau vizitatori pot, de asemenea, să fie considerate infecții
nosocomiale.
Conform definiției Centrului de Prevenire și Control al Bolilo r, aceste infecții se
produc:
– după ≥ 48 de ore de la internare;
– până la 3 zile de la externare;
– până la 30 de zile după o intervenție chirurgicală;
– în servicii de îngrijire, când pacientul a fost internat pentru alte scopuri decât infecția
respectivă.
Infecțiile nosocomiale prezintă un impact deosebit asupra calității vieții pacientului, în
multe cazuri putând evolua spre deces. De asemenea, aceste infecții cresc considerabil
costurile economice, prin prelungirea spitalizării, creșterea perioadei de inc apacitate de
muncă, utilizarea crescută a antibioticelor și a altor metode de tratament, precum și
necesitatea unor teste suplimentare de diagnostic.
Fiind tot mai cunoscută povara acestor infecții, în diferite țări au fost dezvoltate
sisteme naționale de supraveghere care și -au demonstrat deja eficiența prin reducerea
infecțiilor nosocomiale. Astfel de programe de supraveghere, prevenire și control au fost deja
puse în practică încă din anii 1950.

1.1. SITUAȚIA INFECȚ IILOR NOSOCOMIALE ÎN LUME

Studii realizate în întreaga lume evidențiază faptul că infecțiile nosocomiale reprezintă
o cauză majoră de morbiditate și mortalitate. Atât țările dezvoltate, cât și cele cu un venit
economic scăzut se confruntă cu povara infecțiilor nosocomiale. Într -un studiu al Organizației
Mondiale a Sănătății , care a cuprins 55 de spitale din 14 țări, aproximativ 8,7% din pacienții
internați au dezvoltat o infecție nosocomială. Pentru că sunt în mare parte nerecunoscute/
neraportate/ subraportate în țările cu venitur i mici, există riscul creșterii incidenței lor, cu
urmări deosebit de grave asupra sănătății populației.
Cele mai frecvente infecții nosocomiale sunt infecțiile plăgilor chirurgicale, infecțiile
tractului urinar, infecțiile căilor respiratorii inferioare ș i infecțiile de la nivelul fluxului
sanguin. Diverse studii au arătat că prevalența cea mai înaltă a infectiilor nosocomiale este în
unitățile de terapie intensivă și în secțiile de chirurgie și ortopedie. Ratele cele mai crescute
ale acestor infecții sun t evidențiate printre pacienții cu susceptibilitate mare din cauza vârstei
(copiii mici, prematurii și vârstnicii), a bolilor cronice și/sau a tratamentelor imunosupresoare.
În SUA între anii 2007 și 2012 s -a realizat un studiu la nivel național, în unităț i
pediatrice de terapie intensivă, studiu care a evidențiat scăderea semnificativă a infecț iilor

7
nosocomiale (în special infecții la nivelul fluxului sanguin și pneumonia de ventilație), dar nu
s-a observat nici o modificare în ceea ce privește infecțiile urinare asociate cateterizării.
În Europa – Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor a realizat cel mai
larg studiu de moment privind prevalența infecț iilor nosocomiale și utilizarea substanțelor
antimicrobiene, în peste 1.000 de spitale din 30 de țări, în perioada 2011 -2012. Acest studiu
confi rmă încă o dată faptul că infecț iile nosocomiale reprezintă o problemă majoră de
sănătate publică. Astfel, într -o zi, aproximativ 80.000 de pacienți spitalizați ( 5,7%) au avut cel
puțin o infecție nosoc omială . În spitalele europene cuprinse în acest studiu, infecț iile
nosocomiale au avut cea mai mare prevalență în secțiile de terapie intensivă, unde 19,5% din
pacienți au avut cel puțin o infecț ie , dintre care cele mai frecvente tipuri au fost infecțiil e
tractului respirator (pneumonia – 19,4%, alte infecții ale tractului respirator inferior – 4,1%),
infecțiille plăgilor chirurgicale – 19,6%, infecțiile tractului urinar – 19%, septicemiile –
10,7%, infecțiile tractului gastrointestinal – 7,7%.
În România , datele obținute în cadrul studiului european nu sunt reprezentative.
Studiul a fost desfășurat în 10 spitale, cuprinzând 2.40 0 de pacienți. Prevalența infecț iilor
nosocomiale a fost de 2,8%, a doua după Letonia (2,3%). Cele mai frecvente infecții
intras pitalicești au fost cele ale plăgii chirurgicale (23%), pneumonia și alte infecții ale
tractului respirator inferior (21%), infecțiile urinare (18%) și septicemiile (12%). Prevalența
infectiilor nosocomile a fost cea mai mare în secția de terapie intensivă , unde 13,4% din
pacienți au prezentat cel puțin o infecț ie.

1.2. FACTORI DE RISC AI INFECȚ IILOR NOSOCOMIALE

Creșterea infecț iilor nosocomiale poate fi rezultatul progreselor pe care medicina
le-a făcut în scopul orientării sau punerii diagnosticului și terapiei pacienților. Astfel,
pacienții internați în spitale pot dezvolta infectii nosocomiale în următoarele situații:
– Cel mai frecvent, pacienții internați în unitățile de te rapie intensivă pot dezvolta infecții
nosocomiale ca urmare a utilizării diverselor proceduri moderne de diagnostic sau
tratament, precum biopsii, examinări endoscopice, catetere urinare, implantarea diverselor
proteze, catetere venoase centrale și perifer ice, respirație asistată, proceduri chirurgicale
etc.
– Diverse tratamente realizate pe cale intravenoasă și de lungă durată.
– Obiecte sau substanțe contaminate, care pot introduce agenții patogeni direct în țesuturi
sau situsuri normal sterile (sânge, lichid cefalorahidian, lichid articular, tractul urinar etc.).
Pe de altă parte, pacienții par să fie din ce în ce mai susceptibili :
 Sistemul imun compromis, care poate fi de natură congenitală sau dobândită prin:
– administrarea unor medicamente imunosupresoare, în special la pacienții neoplazici sau în
cazul transplantului de organe;
– maladii autoimune;
– alte boli cronice imunosupresoare, precum diabetul, leucemia, insuficiența renală, infecția
HIV etc.
 Grupele de vârstă cu risc crescut (nou -născu ții, prematurii și persoanele > 65
ani).
 Internările pe perioade lungi de timp, antibioterapie de lungă durată și cu
antibiotice cu spectru larg și contactul cu alți pacienți care prezintă o infecție.
Condiții precare de funcționare ale unor spitale în cee a ce privește organizarea și
igiena, sau nerespectarea de către personalul spitalului a procedurilor de lucru adecvate,
precum condiții de aglomerare în spital, transferuri frecvente ale pacienților dintr -o unitate în

8
alta, numărul mare al pacienților susc eptibili într -o secție a spitalului (ex.: nou -născuți, arși,
terapie intensivă) etc.

1.3. CAUZELE INFECȚ IILOR NOSOCOMIALE

Pacienții sunt expuși în timpul spitalizării la o varietate de microorganisme, de obicei
cu un pattern crescut de rezistență la agenții antimicrobieni și care se răspândesc foarte ușor în
organismul uman.
Agenții patogeni responsabili pentru infectiile nosocomiale variază în funcție de
patologia pacientului, de tipurile de servicii medicale, dar și de la țară la țară. Ei pot fi de
natură bacteriană, virală sau fungică.
 Bacteriile sunt agenții patogeni cei mai comuni care determină infecții
nosocomiale. Acestea pot fi:
 Bacterii comensale – prezente în flora microbiană normală a organismului
uman. Flora bacteriană comensală joacă un rol important protector – prin împiedicarea
colonizării de către microorganismele patogene. Unele dintre aceste bacterii comensale pot
provoca infecții în cazul afectării mijloacelor de apărare imunit ară a organismului. Ex.:
stafilococii cutanați coagulazo -negativi pot cauza infecții la nivelul cateterului
vascular; Escherichia coli, prezent în intestine, este agentul cel mai frecvent al infecției
urinare.
 Bacterii patogene , înzestrate cu o virulență m ai mare, pot determina infecții,
indiferent de statusul imun al organismului. De exemplu:
– Bacilii anaerobi gram -pozitivi: Clostridium perfringens cauzează gangrene.
– Bacterii gram -pozitive: Staphylococcus aureus (bacterie care colonizează pielea și nasul
pacientului și al personalului din spital) poate cauza o diversitate de infecții – pulmonare,
osoase, cardiace, sanguine și, foarte frecvent, este rezistent la antibiotice; streptococii
beta-hemolitici de grup A s unt prin excelență agenți patogeni ai organismului uman.
– Bacteriile gram -negative: enterobacteriile (ex.: Escherichia coli, Klebsiella, Proteus,
Enterobacter, Serratia marcescens ) pot coloniza anumite situsuri (situsul de inserție al
unui cateter, al unei canule sau sonde urinare) atunci când mijloacele de apărare ale
organismului sunt scăzute, putând provoca infecții grave (infecții ale plăgilor operatorii,
infecții pulmonare, bacteriemie, infecții peritoneale etc.). De asemenea, aceste bacterii pot
prezen ta rezistențe foarte înalte la antibiotice. Pseudomonas spp., izolate adesea din apă și
alte medii umede, cu rezistență foarte crescută la antibiotice, sunt printre
microorganismele cele m ai des întâlnite în etiologia infecțiilor nosocomiale .
 Alte bacteri i care prezintă un risc crescut pentru infecțiile intraspitalicești
sunt: Legionella – poate cauza pneumopatii, sporadice sau endemice, prin inhalarea
aerosolilor din apa contaminată (aer condiționat, duș, terapie cu
aerosoli); Streptococcus spp., Haemophi lus influenzae, Neisseria meningitidis etc.
 Virusurile. Numeroase virusuri pot cauza infecții nosocomiale: virusurile
hepatitelor B și C (prin transfuzii, dializă, injecții, endoscopie, tratamente stomatologice etc.);
rotavirus și enterovirusuri (transmise pe cale fecal -orală, mâini murdare); de asemenea, mai
pot fi implicați: virusul sincițial respirator, citomegaloviru sul, HIV, virusul Ebola, virusuri
gripale, virusuri herpetice etc.
 Paraziții și fungii.
Anumiți paraziți ( Giardia lamblia ) se transmit ușor de la adult la copil. De asemenea,
alți paraziți și fungi ( Candida albicans, Aspergillus spp., Nocardia, Pneumocysti s carinii,

9
Cryptococcus neoformans, Cryptosporidium ) sunt agenți oportuniști și pot cauza infecții, de
obicei în cazul tratamentului prelungit cu antibiotice și al imunodepresiilor severe.
Agenții patogeni responsabili pentru apariția infecțiilor nosocomia le variază și în
funcție de patologia pacientului, implicit în funcție de metodele de investigare și tratament.
De ex.:
– În cazul punerii unui catete r venos – responsabili pentru infecțiile nosocomiale pot fi
stafilococii, Candida, Pseudomonas și Acinetobacter.
– În cazul sondajului urinar – germenii cel mai adesea izolați sunt Proteus și Pseudomonas.
– În cazul tratamentelor imunosupresoare, agenții patogeni responsabili pentru infecțiile
nosocomiale sunt: Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas, Staph ylococcus spp. (din care
60% sunt reprezentați de Staphylococcus aureus meticilino -resistent), Listeria, Candida,
Aspergillus, Nocardia, Pneumocystis carinii, Cryptococcus, Cytomegalovirus , virusul
varicelei și zonei zoster.
– În cazul diabetului – stafiloc ocul și bacilii gram -negativi sunt cel mai frecvent întâlniți.
– Fixarea unui cateter urinar predispune la infecții cu E. coli , Klebsiella, Enterobacter,
Pseudomonas, Staphylococcus aureus meticilino -rezistent, Listeria, Candida etc.
– În caz de traheotomi e sau respirație asistată, germenii responsabili
sunt: Klebsiella, Staphylococcus, Pseudomonas, Candida, Serratia marcescens , H.
influenza, S. pneumoniae.
– În cazul unei intervenții chirurgicale la nivelul abdomenului – se pot izola din IN bacili
gram -negat ivi, streptococi, enterococi și stafilococi.
– Într-o intervenție chirurgicală pe inimă, germenii cel mai frecvent izolați pot fi stafilococii
și bacilli gram -negativi.
– În endoscopii – germenii responsabili sunt: Streptococcus viridans, Streptococcus
pneumon iae, Staphylococcus aureus, Streptococcus microaerophilicus.
– Staphylococcus aureus meticilino -rezistent a devenit o cauză prevalentă a infecțiilor
intraspitalicești.
– Rotavirusul este cauza cea mai comună a gastroenteritei acute la copiii spitalizați, mai a les
la cei mai mici de 3 ani. Alți viruși care pot determina gastroenterite de spital sunt noro – și
adenovirusurile (aceștia din urmă pot fi întâlniți în special la pacienții imunocompromiși).
– Clostridium difficile este cea mai importantă cauză bacteriană a gastroenteritei
nosocomiale la adult. Diagnosticul este suspectat la un pacient cu diaree și terapie recentă
cu antibiotice (în special cefalosporine și clindamicină).
– În cadrul studiului realizat la nivel european de ECDC s -au izolat agenți microbieni
patogeni în 45,9% din cazurile de IN, dintre care cel mai frecvent izolați au
fost: Escherichia coli (15,9%), Staphylococcus aureus (12,3%), Enterococcus spp.
(9,6%), Pseudomonas aeruginosa (8,9%), Klebsiella spp. (8,7%), stafilococi coagulazo –
negativi (7,5%), Candida spp. (6,1%), Clostridium difficile (5,4%), Enterobacter spp.
(4,2%), Proteus spp. (3,8%) și Acinetobacter spp. (3,6%).

1.4. REZE RVOARELE DE TRANSMITERE A INFECȚ IILOR
NOSOCOMIALE

Agenții infecțioși care cauzează infecțiile nosocomial e pot proveni din surse diferite:
– Sursele endogene sunt reprezentate de situsurile organismului uman, normal colonizate
de microorganisme. Ex.: nazofaringele, tractul gastrointestinal, tractul genito -urinar.
Bacteriile prezente în aceste situsuri pot provoca infecții prin transmiterea lor către alte
situsuri ale aceluiași organism. De exemplu, bacteriile gram -negative de la nivelul

10
tractului digestiv pot cauza frecvent infecții ale plăgilor chirurgicale de la nivelul
abdomenului sau infecții urinare la pacienții sondați.
– Sursele exogene includ alți pacienț i infectați, vizitatorii, personalul medical.
Bacteriile se transmit de la o altă persoană/ alt pacient la alți pacienți în mai multe
moduri :
– Prin contact direct între pacienți (mâini murdare, picături de salivă, secreții nazale și/sau
faringiene, sau alt e lichide biologice).
– Prin personalul medical, care poate fi purtător temporar sau permanent al unor
microorganisme patogene.
– Prin obiecte sau substanțe recent contaminate (material medical, îmbrăcăminte etc.) de
către alte surse umane (prin mâinile contam inate ale pacienților, personalului medical sau
vizitatorilor).
– Prin contactul cu microorganisme care supraviețuiesc în mediul spitalicesc: bacterii
precum Pseudomonas, Acinetobacter, Mycobacterium pot supraviețui în apă, în mediile
umede, în lenjerie și c hiar în produsele dezinfectante sau în cele care, în mod normal,
trebuie să fie sterile, ca și în alimente; în particulele de praf, ca și în picăturile Flugge,
emise prin tuse sau strănut, bacteriile pot supraviețui în aer timp de mai multe ore, putând
fi inhalate de pacienți.
Probabilitatea ca un microorganism să cauzeze infecții nosocomiale depinde, pe de o
parte, de caracteristicile acestuia (virulența crescută a microorganismului, rezistența la
antibiotice și mărimea inoculului microbian) și, pe de altă parte, de statusul imun compromis
al pacientului, perioada de spitalizare, durata prelungită a antibioterapiei.

1.5. FORMELE CLINICE ALE INFECȚIILOR NOSOCOMIALE

Infecțiile nosocomiale prezintă o importanță deosebită în domeniul medical. Ele pot fi
localizate sau sistemice, putând implica orice sistem/organ al corpului, în special ca urmare a
utilizării unor dispozitive/ proceduri medicale pentru diagnostic sau tra tament.
Astfel, cele mai frecvente tipuri de infectii nosocomiale sunt:
– Infecții ale plăgilor chirurgicale.
– Infecțiile urinare.
– Infecții ale tractului respirator inferior (în principal pneumonia).
– Infecții ale fluxului sanguin (bacteriemia, ce poate duce la septicemie).
În unitățile de terapie intensivă pentru nou -născuți, infecțiile nosocomiale reprezintă o
cauză majoră de morbiditate și mortalitate.

1.6. SEMNELE ȘI SIMPTOMELE INFEC ȚIILOR
NOSOCOMIALE

Semnele și simptomele caracteristice unei infecții sunt: febră, tahicardie, tahipnee,
rash cutanat, stare generală alterată.
De cele mai multe ori, pe lângă aceste semne și simptome caracteristice, sursa
infecțiilor nosocomiale poate fi sugerată de variatele proceduri/ dispozitive medicale
utilizate. De ex.:
– Intubația traheală poate fi asociată cu o traheită, sinuzită și/ sau pneumonie.
– Un cateter intravascular poate fi sursa unei flebite, bacteriemii sau septicemii.

11
– Cateterul Foley, pentru cateterizarea vezicii urinare, poate fi asociat cu o infecție a
tractului urinar.
În infecțiile tractului urinar , pacientul se poate prezenta cu sau fără febră, disurie,
polakiurie. Pacienții cu cistită pot acuza tensiune suprapubiană, în timp ce pacienții cu
pielonefrită pot prezenta sensibilitate costove rtebrală. La inspecția macroscopică se poate
observa urina cu aspect tulbure și urât mirositoare. La nou -născut, semnele infecției urinare
pot fi subclinice și nespecifice; febra poate fi prezentă sau nu; pot prezenta apnee, bradicardie,
letargie, stare de nervozitate și intoleranță la alimentație. Urocultura este pozitivă, cu cel puțin
105 unități formatoare de colonii/ml. Germenii cel mai des izolați sunt Proteus,
Pseudominas și E. coli.
Pneumonia nosocomială apare, în principal, la pacienții cu ventilație artificială din
serviciile de terapie intensivă. Ei prezintă febră (> 380 C), leucopenie (< 4.000/mm3) sau
leucocitoză ( ≥ 12.000/mm3), spută purulentă, tuse, dispnee sau tahipnee, iar la auscultație se
pot evidenția sunete diminuate ale respiraț iei, raluri crepitante, ronflante, wheezing.
Mortalitatea cauzată de pneumoniile nosocomiale poate ajunge până la 50%. Germenii cel
mai frecvent izolați sunt: Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Klebsiella
pneumoniae, Stenotrophomonas maltophili a, Xanthomonas spp., Flavobacterium spp.,
Légionnella spp., iar dintre virusuri, virusul sincițial respirator și adenovirusurile sunt mai
frecvent detectate. Antibioterapia utilizată în pneumonie trebuie să fie cât mai scurtă posibil,
pentru a diminua apar iția tulpinilor bacteriene rezistente.
Infecțiile plăgilor chirurgicale se produc în aproximativ 30 de zile de la intervenția
chirurgicală, sau chiar la 1 an – în cazul în care a fost introdus un implant. Semnele unei
infecții la nivelul plăgii chirurgical e pot fi: secreție purulentă la nivelul inciziei, simptomele
clinice ale infecției (durere, roșeață, edem etc.), prezența unui abces, celulită, izolarea unui
agent patogen prin cultura prelevatelor purulente de la acest nivel, precum și diagnosticul
clinic al infecției de către chirurg.
Bacteriemiile/ septicemiile sunt infecții generalizate grave din cauza diseminării în
sânge a germenilor patogeni, plecând de la un focar primitiv, cel mai adesea de la un cateter
intravascular. Pot cauza o rată crescută a mortalității (peste 50% în cazul anumitor
microorganisme, înzestrate cu o multitudine de factori de virulență și multirezistență la agenții
antimicrobieni). Infecția se poate dezvolta la punctul de inserție cutanat al unui dispozitiv
intravascular sau pe t raiectul subcutanat al unui cateter. Germenii cel mai frecvent izolați sunt
stafilococii coagulazo -negativi, S. aureus , enterococii. Pacientul prezintă febră (> 380C),
frisoane sau hipotensiune. Cel puțin o hemocultură este pozitivă.
Alte infecții nosocomi ale. Pe lângă cele mai frecvente 4 tipuri de infecții nosocomiale
, mai există numeroase alte localizări, precum:
– Infecții ale pielii și țesuturilor moi: plăgile deschise (ulcere, escare) care favorizează
colonizarea bacteriană, putând duce la infecții generalizate.
– Gastroenterita cu rotavirus este IN cel mai frecvent întâlnită la copilul sub 3 ani, iar în
țările dezvoltate Clostridium difficile este cauza principală a gastroenteritei nosocomiale la
adult.
– Sinuzita și alte infecții din sfera ORL.
– Endomet rite și alte infecții ale aparatului genital etc.

12
CAPITOLUL II
ATITUDINI FARMACOTERAPEUTICE ÎN INFECȚ IILE
NOZOCOMIALE

2.1. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

Investigațiile de laborator vor fi efectuate în urma unui examen fizic detaliat.
Interpretarea rezultatelor de laborator trebuie realizată cu multă atenție, mai ales în
cazul culturilor bacteriene, când trebuie să se facă diferențierea între o colonizare simplă
bacteriană și o cultură bacteriană patogenă. Pentru aceasta trebuie luate î n considerare mai
multe aspecte:
– Prezentarea clinică a pacientului.
– Modul de recoltare a specimenelor clinice (în recipiente sterile și în condiții de asepsie,
pentru a preveni contaminarea prelevatului, pe de o parte, și infectarea personalului sau a
mediului înconjurător, pe de altă parte; de asemenea, recoltarea trebuie făcută, pe cât
posibil, înaintea instituirii antibioterapiei).
– Corela rea datelor de laborator cu alte examene clinice și paraclinice.
Ex.:
– Semnificația unei culturi bacteriene obținută dintr -un aspirat traheal poate fi susținută de
semnele clinice și aspectul radiografiei pulmonare.
– Microorganismele care în mod normal nu sunt patogene – stafilococii coagulazo -negativi
de pe piele, streptococii viridans, specii ale
genurilor Micrococcus , Corynebacterium , Bacillus – nu ar trebui să fie ușor catalogate ca
„microorganisme contaminante“, mai ales în cazul în care au fost izolate din fluide normal
sterile ale organismului uman (sânge, lichid cefalorahidian, lichid articular etc.) și de la
pacienții cu risc crescut pentru infecții severe.
– Fungii izolați din hemocultură niciodată nu trebuie să fie considerați „contaminanți“.

2.1.1. DIAGNOSTICUL INFECȚIILOR FLUXULUI SANGUIN
(BACTERIEMIA, SEPTICEMIA)

Cea mai simplă metodă pentru a stabili cate terul ca sursă a bacteriemiei este metoda
timpului diferențial de pozitivare a hemoculturii. Astfel, cateterul este confirmat a fi sursă a
bacteriemiei dacă hemocultura din cateter s -a pozitivat mai devreme decât hemocultura din
sângele periferic cu cel pu țin două ore – în condițiile în care ambele hemoculturi au fost
realizate în același timp.
În cazul izolării prin hemocultură a unor germeni care fac parte d in flora normală a
tegumentului , confirmarea/ infirmarea infectiilor nosocomiale trebuie realizată prin
recoltarea a două probe separate de sânge în decurs de 48 de ore; dacă cele două hemoculturi
sunt pozitive pentru același germene, atunci se confirmă prezența infectiilor nosocomiale. Mai
multe hemoculturi realizate în 24 de ore, precum și v olumul adecvat al probelor de sânge pot
crește randamentul în cazurile bacteriemiilor intermitente sau cu inocul scăzut.
Studiile imagistice, cum ar fi ecocardiografia, trebuie avute în vedere în cazul în care
tromboza sau vegetațiile sunt un motiv de îngr ijorare, sau în cazurile în care bacteriemia sau
fungemia sunt prelungite sau persistente, în ciuda terapiei antimicrobiene sau antifungice.

13
La pacienții imunocompromiși pot fi cerute, ocazional, investigații microbiologice
speciale, precum culturi pentru nocardia, mycobacterii atipice, cytomegalovirus.

2.1.2. DIAGNOSTICUL PNEUMONIEI

Reactanții de fază acută (numărul leucocitelor din sângele periferic, viteza de
sedimentare a hematiilor, proteina C -reactivă) pot fi crescuți, dar nu pot face diferențierea de
certitudine între pneumonia bacteriană și cea virală.
Reducerea saturației oxigenului și agravarea statusului hemodinamic sunt indicii cu
privire la prezența pneumoniei.
Radiografia poate aduce date importante pentru diagnosticul pneumonie i, dar uneori
este dificil de făcut diferențierea între un infiltrat pulmonar și atelectazie.
Frotiul colorat gram și cultura din spută sunt foarte utile, dar este foarte importantă
procedura de recoltare a prelevatelor de spută, care pot fi contaminate de microorganismele
din salivă și tractul respirator superior. Un prelevat acceptabil trebuie să prezinte pe un câmp
microscopic, cu mărirea de 100x, sub 10 celule epiteliale și peste 25 de neutrofile, iar în
cultură trebuie să fie prezent un microorganism p redominant. Lavajul bronhoalveolar și
toracocenteza sunt alte două metode prin care se pot obține prelevate pentru examenul
microbiologic.
Este foarte importantă diferențierea între colonizarea traheobronșică, pe de o parte, și
traheobronșita și pneumonia de ventilație, pe de altă parte, în scopul utilizării corecte a
antibioterapiei.
De asemenea, au importanță în diagnosticul pneumoniei: hemoculturile pozitive care
nu sunt corelate cu altă sursă de infecție, culturi pozitive din lichidul pleural sau din pu roiul
extras din abcese pleurale sau pulmonare.

2.1.3. DIAGNOSTICUL INFECȚIEI TRACTULUI URINAR

Analiza urinei și urocultura, alături de aspectele clinice, sunt esențiale în diferențierea
bacteriuriei asimptomatice, a cistitei și pielonefritei.
Prezen ța piuriei, a bacteriilor, a nitriților și a esterazei leucocitare susține diagnosticul
de infecție a tractului urinar.
Infecția tractului urinar este diagnosticată prin urocultură, atunci când se evidențiază
creșterea unui singur microorganism, într -o con centrație de ≥105 unități formatoare de
colonii/ml. Interpretarea uroculturii trebuie făcută cu precauție, pentru a nu se ajunge la
supradiagnosticare și implicit la terapii neadecvate. Pentru aceasta vor fi luați în considerare
următorii factori:
– numărul coloniilor și speciile izolate
– metoda de recoltare a prelevatelor clinice
– timpul de la recoltare la prelucrare în laborator
– sexul pacientului
– utilizarea anterioară a antibioticelor.

14
2.1.4. DIAGNOSTICUL ALTOR INFECȚII NOSOCOMIALE

Culturi ale prelevatelor de la nivelul plăgii chirurgicale (puroi) sunt foarte utile pentru
stabilirea unei antibioterapii corespunzătoare, specifice și țintite.
Detecția antigenului rotavirus în materialele fecale confirmă gastroenterita cauzată de
rotavirus.
Pentru detectarea Clostridium difficile se pot utiliza teste de diagnostic, precum
coprocultura, teste imunoenzimatice pentru detectarea toxinei și reacții PCR.
Pentru diagnosticarea infecțiilor nosocomiale cu situs necunoscut pot fi utilizate
tehnici de imagistică, precum ultrasonografie, tomografie computerizată, rezonanță
magnetică.

2.2. TRATAMENTUL INFECȚIILOR NOSOCOMIALE

Tratamentul infectiilor nosocomiale va fi stabilit în funcție de etiologia infecției și
susceptibilitatea germenilor patogeni l a agenții antimicrobieni. Din cauza creșterii rezistenței
antimicrobiene se recomandă utilizarea judicioasă a antibioticelor (doza corespunzătoare și
durata optimă a antibioterapiei), conform rezultatelor testelor de susceptibilitate și răspunsului
clinic. În plus, se va administra și tratamentul simptomatic al complicațiilor, precum șocul
septic, hipoventilația etc.
Studiul european a estimat faptul că mai mult de 400.000 din pacienții internați în
spitalele europene (33%) primeau cel puțin un agent antimi crobian într -o zi. Dintre aceștia,
70,9% au primit numai un agent antimicrobian, 23,4% au primit doi agenți antimicrobieni și
5,7% au primit trei sau mai mulți agenți antimicrobieni. Din toate cazurile de administrare a
antibioticelor, 16,3% au fost pentru profilaxie în intervențiile chirurgicale.
În România, prevalența utilizării agenților antimicrobieni, evidențiată în cadrul
studiului european, a fost de aproape 50% (una din cele mai mari din Europa), motivul
administrării fiind documentat în fișă în doar 49,5% din cazuri. România (93,4%) și Grecia
sunt singurele țări în care peste 90% din agenții antimicrobieni au fost administrați parenteral.
La nivel european, în perioada mai 2011 – noiembrie 2012, s -a realizat testarea
susceptibilității la antibiot ice la 85% din agenții microbieni izolați. Rezultatele au evidențiat
următoarele aspecte: 41,2% din tulpinile de S. aureus au fost rezistente la meticilină, 10,2%
din speciile de Enterococcus izolate au fost rezistente la vancomicină, iar dintre speciile
familiei Enterobacteriaceae studiate, 33,4% au fost rezistente la cefalosporinele de generația
a 3-a, iar 7,6% au fost rezistente la carbapeneme.

2.2.1. TRATAMENTUL INFECȚIILOR FLUXULUI SANGUIN

Dată fiind gravitatea acestor infecții, până la obținerea r ezultatelor de laborator trebuie
inițiată o terapie empirică cu antibiotice cu acoperire față de germenii gram -pozitivi și gram –
negativi, apoi tratamentul va fi adaptat în funcție de patternul de susceptibilitate al agentului
patogen izolat. În unele cazur i, cu suspiciunea unei etiologii fungice, se poate adăuga și
terapie antifungică (ex.: fluconazol, caspofungin, voriconazole, amphotericin B), iar când se
suspectează o infecție virală diseminată, se recomandă terapie antivirală (ex.: ganciclovir,
acyclovi r).

15
Durata terapiei depinde de mai mulți factori, precum agentul etiologic izolat, starea
pacientului, prezența complicațiilor (endocardită, septicemie).

2.2.2. TRATAMENTUL PNEUMONIEI

Antibioterapia inițială empirică ar trebui să acopere o gamă cât mai largă de agenți
patogeni, luându -se în considerare riscul existenței germenilor cu rezistență multiplă, și apoi
trebuie adaptată în funcție de rezultatele testărilor de laborator ale prelevatelor clinice (spută,
lavaj bronșic) și de starea pacienților (spitalizări frecvente, pacienți cu imunodepresie sau boli
pulmonare cronice).

2.2.3. TRATAMENTUL INFECȚIILOR TRACTULUI URINAR

Cateterele ar trebui să fie eliminate, dacă este posibil, pentru a evita persistența și
recurența infecției. În unele cazuri , scoaterea cateterului poate duce la rezoluția spontană a
bacteriuriei sau a cistitei asimptomatice.
Terapia empirică trebuie avută în vedere pentru a evita complicațiile majore, cum sunt
pielonefrita, leziunile renale, septicemia. Durata terapiei este co ntroversată, cei mai mulți
specialiști recomandă un tratament de cel puțin 10 -14 zile pentru copii.

2.2.4. TRATAMENTUL INFECȚIEI PLĂGILOR CHIRURGICALE ȘI AL
ULCERELOR DE DECUBIT

Infecțiile plăgilor chirurgicale trebuie tratate atât prin antibioterapie, cât și chirurgical.
Infecțiile severe (ex. fasceita necrozantă cauzată de streptococul beta -hemolitic de grup A)
necesită, pe lângă antibioterapie administrată pe cale intravenoasă, o intervenție chirurgicală
agresivă.

2.2.5 .TRATAMENTUL ALTOR INFECȚII NOSOCOMIALE

Gastroenterita cauzată de rotavirus este o boală autolimitantă, care are nevoie doar de
o îngrijire de susținere, concentrată pe prevenirea deshidratării.
Nu se recomandă tratamentul purtătorilor asimptomatici de Clostridium difficile .
Pacien ții cu forme severe de diaree pot fi tratați cu metronidazol, iar vancomicina
administrată oral este tratamentul de elecție în cazul eșecului cu metronidazol. Durata
tratamentului este, de obicei, de 10 zile, îmbunătățirea simptomatologiei observându -se du pă
două zile de tratament.
Pacienții cu infecții nosocomiale severe și complicații ale acestora vor fi tratați și
supravegheați în secțiile de terapie intensivă.

16
2.3. PREVENIREA INFECȚIILOR NOSOCOMIALE

Activitatea de prevenire a infecțiilor nosocomiale trebuie să includă întreg personalul
și serviciile implicate în îngrijirea sănătății. Fiecare dintre aceștia trebuie să contribuie la
reducerea riscului de infecție al pacienților, dar și al personalului medica l. Programele de
luptă contra infec țiilor nosocomiale trebuie să cuprindă atât activitățile de supraveghere și
prevenire, cât și de formare a personalului. Toate aceste activități trebuie să fie susținute la
nivel național și regional.
Au fost elaborate o serie de ghiduri priv ind măsurile de îngrijire/izolare a tuturor
pacienților și de prevenire a transmisiei agenților infecțioși în oricare dintre serviciile de
îngrijire medicală.
Pentru diminuarea apariției infectiilor nosocomiale trebuie respectate câteva reguli
simple, de e xemplu:
– Instruirea personalului medical și un comportament mai bun al acestuia (mai ales al
medicilor, care trebuie să fie un exemplu pentru toți ceilați), dar și al pacienților.
– Spații și condiții corespunzătoare pentru o bună igienă a personalului și pacienților (săli de
baie, dușuri, spălarea frecventă a mâinilor, dezinfecția cu soluții antiseptice și pe bază de
apă și alcool pentru diminuarea riscului de transmitere prin interm ediul mâinilor).
– Condiții de izolare a pacienților (pentru cei cu risc crescut la infecții – vârstnicii,
prematurii și copiii foarte mici, imunosupresații etc.; pentru cei bolnavi sau susceptibili de
o boală infecțioasă; pentru cei suspectați a fi purtător i ai unor bacterii multirezistente la
antibiotice; pentru pacienții cu tuberculoză etc.).
– Utilizarea judicioasă a antibioticelor și supravegherea continuă a rezistenței la antibiotice
a agenților patogeni.
– Limitarea sau chiar renunțarea la manevrele și tra tamente le care pot favoriza apariția
infecțiilor nosocomiale . Ex.: sondajul urinar, utilizarea antibioticelor cu spectru larg și pe
perioade lungi etc.
– Supravegherea serviciilor tehnice (spălătorie, bucătărie, ventilație, diverse conducte).
– Constituirea un ui comitet pentru combaterea și prevenirea infecț iilor nosocomiale, cu un
rol central în cooperarea multidisciplinară (administrație, medic, epidemiolog,
microbiolog, farmacist, asistenți și personal de îngrijire) și în schimbul de informații.
– Instituirea unui program de supraveghere epidemiolo gică, cu declarare regulată a
infecțiilor nosocomiale .
În România, foarte multe din aceste măs uri de prevenire a infecțiilor nosocomiale sunt
deficitare sau lipsesc cu desăvârșire: condițiile de izolare a pacienților, calitatea
dezinfectanților, existența în fiecare spital a unui colec tiv de control și prevenire a infecțiilor
nosocomiale , precum și a unui laborator pentru diagnosticul acestor infecții etc.

17
2.4. ANTIBIOTICE DE REZERVĂ

Asupra microorganismelor pot acționa nespecific – antisepticele și dezinfectantele (au
acțiune și asupra macroorganismului) și specific – antibioticele și chimioterapicele. În funcție
de agentul patogen pe care acționează antibioticele și chimioterapicele se clas ifică în
antibacteriene, antimicotice, antiprotozoarice, antihelmintice și antivirale.
Antibioticele și chimioterapicele antibacteriene produc efect de tip bactericid sau
bacteriostatic pe agenții patogeni. Substanțele bactericide produc distrugerea germen ilor,
necesitând astfel o participare mai redusă a mijloacelor naturale de apărare ale organismului.
Ele sunt indicate în infecții grave, supraacute sau cînd mecanismele imunitare sunt reduse
(nou-născuți, bătrîni, infecții cronice) sau deprimate prin radi oterapie, corticoterapie,
citotoxice. Substanțele bacteriostatice inhibă multiplicarea germenilor și îi fac vulnerabili la
forțele de apărare ale organismului.Ele sunt indicate în infecțiile ușoare sau medii și trebuie
evitate în situațiile în care mijloac ele de apărare ale organismului sunt deficitare.
Cefalosporinele sunt antibiotice cu structură beta – lactamică, derivați ai acidului
amino -cefalosporanic. Au efect bactericid, acționând ca și penicilinele, prin inhibarea sintezei
peretelui rigid al celule i bacteriene. Se pot folosi ca antibiotice de rezervă ale penicilinelor (în
cazuri de rezistență și alergie) și pe de altă parte ca medicamente ale infecțiilor Gram
negative. În funcție de proprietățile farmacocinetice și de spectrul de acțiune există patr u
generații. Generația I cuprinde următoarele cefalosporine: cefalotina, cefazolina, cefapirina,
cefalexina, și acționează asupra majorității cocilor Gram pozitiv, inclusiv stafilococul auriu
penicilinazo -pozitiv, coci gram negativi, unii bacili gram pozi tiv și bacili gram negativ
(analog ampicilinei) dar acționând în plus și pe Klebsiella. Cefalotina, cefazolina și cefapirina
se administrează parenteral intramuscular și intavenos se folosesc mai ales în infecții
respiratorii și urinare, dozele fiind de 0, 5-1 g odată, 2 -4 g/zi. Cefalexina (Ospexin) este stabilă
în mediu acid și se administrează pe cale orală în doză de 0,5 g de 4 ori pe zi în infecții ale
căilor respiratorii (cu Haemophylus influenzae) și infecții urinare. Cefalosporinele din
generația a II -a au spectru ceva mai larg, cuprinzând și unele specii de Proteus indol pozitiv,
Providencia și Bacteroides fragilis. Cefamandolul (Mandokef) are eficacitate crescută față de
coci și bacili Gram negativ, în special Haemophylus și Proteus. T1/2 este de 1 -2 ore, doza pe
zi este de 3 -4 g, în 4 prize la adulți, respectiv 50 -100 mg/kgc/zi la copii. Cefuroxima (Zinacef,
Zinnat) este asemănătoare cefamandolului, se poate administra parenteral și oral.Cefoxitina
are efect marcat pe bacili anaerobi Gram negativ – Bacteroides fragilis, folosindu -se în
peritonite, infecții ginecologice în doză de 1 g odată de 4 ori pe zi. Cefaclorul (Ceclor) se
administrează oral în infecții ORL, respiratorii, urinare. Generația a III -a cuprinde antibiotice
mai active față de bacili i Gram negativ, inclusiv Pseudomonas aeruginosa, având o
difuzibilitate bună în l.c.r. Trebuie folosite cu mult discernământ, fiind antibiotice cu indicații
restrânse și foarte scumpe. Sunt indicate în cazuri selecționate de septicemie, meningite cu
bacili Gram negativ, infecții ginecologice, infecții nosocomiale (intraspitalicești).
Cefoperazona acționează marcat asupra bacilului piocianic, se excretă masiv prin bilă și poate
fi folosit în infecții biliare, având un t1/2 de 2 -3 ore,se administrează în doză de 1-2 g de două
ori pe zi parenteral. Ceftriaxona (Rocephin) acționează pe bacili Gram negativ, difuzează în
l.c.r., se administrează 1 g de două ori pe zi i.m sau i.v. Un alt reprezentant este cefotaxima
folosit în infecții grave. Cefpiroma este activă față de Pseudomonas aeruginosa. Se injectează
i.v., 1 -2 g la 12 ore. Generația a IV -a cuprinde substanțe cu spectru antibacterian larg și
probabilitatea mai mică de rezistență a bacteriilor, îndeosebi a celor care secretă be ta-
lactamaze. Cefepima se dă in travenos la interval de 12 ore, în doză de 2 g pe zi, în infecții
foarte grave, la bolnavii imunocompromiși.

18
2.4.1. CEFALEXINA 250 MG/ 500 MG, CAPSULE

Ce este cefalexina și pentru ce se utilizează
Cefalexin a conține ca substanță activă cefalexina, care face parte din grupul de
medicamente denumite antibiotice beta -lactamice, cefalosporine de generația I.
Cefalexina este eficace numai împotriva anumitor bacterii. De aceea, este utilă numai
pentru tratarea anumitor in fecții: Infecții bacteriene ale tractului respirator, cum sunt bronșite,
amigdalite, infecții ale urechii, infecții ale pielii și infecții ale tractului urinar.
Înainte de începerea tratamentului, se vor face o serie de teste pentru a identifica
microorgan ismul care a determinat infecția.

Înainte să utilizați cefalexina
 Nu utilizați Cefalexina
– dacă su nteți alergic (hipersensibil) la cefalexină, la alte cefalosporine, la alte peniciline
sau la oricare dintre celelalte componente ale Cefalexină. Semnele unei reacții alergice pot
include erupții trecătoare pe piele, mâncărimi, umflarea feței, buzelor, gâtului
(angioedem), dificultate în respirație; în caz de alergie, întrerupeți utilizarea
medicamentului.
Aveți grijă deosebi tă când utilizați Cefalexină:
– dacă suferiți de reacții alergice la orice medicament;
– dacă suferiți de afecțiuni ale rinichilor;
– dacă suferiți de afecțiuni digestive, cum este colita;
– dacă prezentați diaree în timpul tratamentului cu Cefalexină , vă rugăm să vă adresați
medicului dumneavoastră;
– dacă vi se efectuează teste de determinare a glucozei urinare.
– dacă tratamentul este de lungă durată, deoarece există riscul suprainfecțiilor bacteriene sau
fungice.
 Utilizarea altor medicamente
În special, este important dacă utilizați oricare din următoarele medicamente:
– probenecid (utilizat pentru tratamentul gutei);
– aminoglicozide sau alte cefalosporine (utilizate tratamentul infecțiilor);
– furosemidă (medicamente care elimină apa).
Cefalexină poate modifica rezultatul unor teste sanguine, de aceea, informați -l pe
medical dumneav oastră dacă luați Cefalexină și urmează să vă efectuați teste de sânge sau
urinare.
 Utilizarea Cefalexină cu alimente și băuturi
Luați Cefalexină pe stomacul gol, cu o oră înainte de sau la două ore după masă. Dacă
observați că vă afectează stomacul, luați medicamentul împreună cu alimente.
 Sarcina și alăptarea
Cefalexina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru.
Nu alăptați în timp ce luați acest medicament .
 Doze si mod de administrare
În cazul infecțiilor mai severe, determinate de microorganisme mai puțin sensibile, pot
fi necesar e doze mai mari de cefalexină.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 -12 ani: 25 -50 mg cefalexină/kg și zi la interval de 8
ore, fără a depăși doza de la adult.
Copii cu vârsta sub 6 ani: Cefalexina nu este recomandat ă pentru utilizare la copii cu
vârsta sub 6 ani, datorită formei farmaceutice.

19
 Dacă utilizați mai m ult decât trebuie din Cefalexina
Luarea oricărui medicament în doze mai mari decât cele recomandate poate avea
serioase consecințe.
Simptomele în cazul supradozajului sunt: greață, vărsături, dureri abdominale, diaree
și sânge în urină.

Reacții adverse posibile
Ca toate me dicamentele poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
– Reacțiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvențe:
– Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
– Frecvente: care afectează mai puțin de 1 din 10 pacienți
– Mai puțin frecvente: care afectează mai puțin de 1 din 100 pacienți
– Rare: care afectează mai puțin de 1 din 1000 p acienți
– Foarte rare: afectează mai puțin de 1 din 10000 pacienți
– Cu frecvență necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
 Reacții adverse foarte grave
Reacții adverse rare
– umflarea feței, buzelor, limbii sau gâtului (angioedem);
– apariția bruscă a unei reacții alergice, cu scurtarea respirației, erupție trecătoare pe piele
respirație șuierătoare și scădere a tensiunii arteriale;
– apariția de pete sau erupții cu mâncărimi pe pielea de la nivelul picioarelor și brațelor,
– apariția de erupții t recătoare severe pe piele, care pot evolua spre vezicule, cu descuamări
(necroliză epidermică toxică);
– diaree apoasă sau cu sânge.
Reacții adverse frecvente
– greață și diaree.
Reacții adverse mai puțin frecvente
– modificări ale testelor de sânge care evaluează modul cum funcționează ficatul
dumneavoastră;
– creșterea numărului anumitor globule albe.
 Reacții adverse rare
– probleme ale sângelui: scăderea numărului diferitelor celule ale sângelui (care determină
simptome care pot include apariția de noi infe cții și învinețire sau sângerare ușoară),
creșterea numărului unor celule mici care sunt necesare pentru formarea cheagurilor de
sânge; anemie hemolitică, un tip de anemie care poate fi severă și este determinată de
distrugerea globulelor roșii;
– durere de cap, amețeli;
– dureri abdominale, vărsături, indigestie, inflamația intestinelor care determină diaree
severă și dureroasă (colită pseudomembranoasă);
– inflamația rinichilor;
– probleme genitale și la nivelul anusului: mâncărimi și inflamația vaginului (vagini tă);
– oboseală;
– inflamația ficatului și colorarea în galben a pielii și a albului ochilor (icter);
 Alte reacții adverse (cu frecvență care nu poate fi estimată din datele disponibile)
– durere sau inflamație la nivelul articulațiilor;
– infecții dato rate de alți microbe, poate să apară candidoza ;
– febră;
– halucinații, agitație, confuzie.

20
Ce conține Cefalexina
• Cefalexină 250 mg
– Substanța activă este cefalexina. O capsulă conține cefalexină 250 mg sub formă de
cefalexină monohidrat 271 mg.
– Celelalte componente sunt: conținutul capsulei -stearat de magneziu, dioxid de siliciu
colloidal anhidru, talc; capac -dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), galben
amurg (E 110), albastru strălucitor FCF (E 133), roșu coșenilă A (E 124), gelatină; corp –
dioxid de titan (E 171), gelatină, p -hidroxibenzoat de metil, p -hidroxibenzoat de propil.
• Cefalexină 500 mg
– Substanța activă este cefalexina. O capsulă conține cefalexină 500 mg sub formă de
cefalexină monohidrat 542 mg.
– Celelalte componente sunt: conținutul capsulei -stearat de magneziu, dioxid de siliciu
colloidal anhidru, talc; capac -dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), galben
amurg (E 110), albastru strălucitor FCF (E 133), roșu coșenilă A (E 124), gelatină; corp –
dioxid de titan (E 171), ge latină, p -hidroxibenzoat de metil, p -hidroxibenzoat de n -propil.

2.4.2. AMOKSIKLAV 2X 625 MG / 2X 1000 MG COMPRIMATE FILMATE

Ce este Amoksiklav și pentru ce se utilizează
Amoksiklav este un antibiotic și acționează ucigând bacteriile care provoacă infecții.
Conține două medicamente diferite denumite amoxicilină și acid clavul anic. Amoxicilina
aparține unei clase de medicamente denumite “peniciline”, cărora le poate fi blocată
funcționarea (pot fi inactivate). Cealaltă substanță activă (acidul clavulanic) previne
întâmplarea acestui lucru.
Amoksiklav este indicat pentru tratamentul următoarelor infecții bacteriene, la copii și
adulți:
– infecții ale urechii sau ale sinusurilor
– infecții ale tractului respirator
– infecții ale tractului urinar
– infecții ale pielii și ale țesuturilor moi, inclusiv infecții dentare
– infecții osoase și articulare.

Ce trebuie să știți înainte să luați Amoksiklav
 Nu luați Amoksiklav
– dacă sunteți alergic la amoxicilină, acid clavulanic, p enicilină sau la oricare dintre
celelalte componente ale acestui med icament ;
– dacă ați avut vreodată vreo reacție alergică (de hipersensibilitate) la orice alt antibiotic.
– aceasta poate include o erupție pe piele sau o umflare a feței sau gâtului;
– dacă ați avut vreodată probleme hepatice sau icter (îngălb enirea pielii) când ați luat un
antibiotic.
Atenționări și precauții dacă:
– aveți mononucleoză infecțioasă
– urmați tratament pentru probleme hepatice sau renale
– nu urinați regulat.
În anumite situații, me dicul poate face investiga ții pentru a determina tipul de bacterie
care a provocat infecția dumneavoastră.
Amoksiklav poate agrava unele dintre afecțiunile existente sau poate provoca reacții
adverse. Acestea includ reacții alergice, convulsii și inflamaț ia intestinului gros. Trebuie să

21
fiți atent la anumite simptome în timp ce luați Amoksiklav, pentru a reduce riscul oricăror
probleme.
 Analize de sânge și de urină
Dacă faceți analize de sânge (cum ar fi analize ale formulei globulelor roșii ale
sângelui sau analize ale funcției hepatice) sau analize urinare (pentru gl ucoză), Amoksiklav
poate influența rezulta tele acestor tipuri de analize.
 Amoksiklav împreună cu alimente și băuturi
Medicamentul trebuie administrat la începutul mesei , pentru a se evita tul burările
gastrointestinale. Alimentele nu inf luențează absorbția Amoksiklav.
 Amoxiklav împrenă cu alte medicamente
În cazul în care luați alopurinol (utilizat pentru gută) conco mitent cu Amoksiklav, va
crește probabilitatea de a avea o reacție alergică pe piele.
În cazul în care luați probenecid (utilizat pentru gută), med icul dumneavoastră poate
decide ajustarea dozei dumneavoastră de Amoksiklav.
Dacă se iau concomitent cu Amoksiklav medicamente care împ iedică formarea de
cheaguri de sânge (cum ar fi warfarina), atunci vor fi necesare analize de sânge suplimentare.
Amoksiklav poate afecta modul în care funcționează metotrexatul (un medicament
utilizat pentru a trata cancerul sau afecțiunile reumatice).
Dacă utilizați concomitant Amoksiklav și micofenolat de mofetil (utilizat de pacienții
care au efectuat un transplant) se recomandă monitorizarea în timpul asocierii și la scurt timp
după tratamentul cu antibiotic.
 Sarcina și alăptarea
Datele limitate cu privire la utilizarea asocierii amoxicilin ă/acid cla vulanic pe perioada
sarcinii la om nu au indicat un risc crescut de malformații congenitale. Utili zarea trebuie
evitată în timpul sarcinii, cu excepția cazurilor în care este considerată esențială de către
medic.
Ambele substanțe sunt excretate î n lapte (nu se cunoaște nimic cu privire la efectul
acidului clavulanic asupra sugarului alăptat natural). Asocierea amoxicilină/a cid clavulanic
trebuie administrată în timpul perioadei de alăptare numai după evaluar ea raportului risc –
beneficiu de către me dicul curant.

Cum să luați Amoksiklav
 Adulți și copii cu greutatea de cel puțin 40 kg
– Amoksiklav 2x 625 mg comprimate filmate (500 mg/125mg)
– Doza uzuală este: 1 comprimat de trei ori pe zi
– Amoksiklav 2x 1000 mg comprimate filmate (875 mg/125 mg)
– Doza uzuală – 1 comprimat de două ori pe zi
– Doza crescută – 1 comprimat de trei ori pe zi
 Copii cu greutate mai mică de 40 kg
Copiii cu vârsta de cel mult 6 ani trebuie să fie tratați, de pref erință, cu Amoksiklav
suspensie orală , Comprimatele filmate de Amoksi klav 2x 625 mg ș i Amoksiklav 2x 1000 mg
nu sunt recomandate copiilor c u greutate corporală sub 40 kg.
 Pacienții cu probleme renale și hepatice
– Dacă aveți probleme renale, doza poate fi modificată. Me dicul dumneavoastră poate
allege o concentrație diferită sau un alt medicament.
– Dacă aveți probleme hepatice este posibil să faceți mai des analize de sânge pentru a
vedea cum funcționează ficatul dumneavoastră.

22
Cum să luați Amoksiklav
– Înghițiți comprimatele întregi cu un pahar de apă la începutul unei mese sau imediat
înainte de masă
– Spațiați dozele la intervale egale în timpul zilei, lăsând un in terval de cel puțin 4 ore între
ele.
– Nu luați 2 doze într -o oră.
– Nu luați Amoksiklav mai mult de 2 săptămâni. Dacă co ntinuați să nu vă simțiți b ine,
trebuie să mergeți din nou la medic.
– Dacă luați prea mult Amoksiklav, semnele pot include deranjament stom acal (greață,
vărsături sau diaree) sau convulsii. Discutați cu medicul dumneavoastră c ât mai curând
posibil.

Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că
nu apar la toate persoanele.
 Reacții alergice:
– erupție pe piele
– inflamația vaselor de sânge (vasculită) care poate fi viz ibilă ca pete umflate roșii sau
violet pe piele, dar care p oate afecta și alte părți ale corpului
– febră, durere articulară, umflarea ganglionilor de la nivelul gâtului, axilei (subsuoară) sau
zonei inghinale
– umflare, uneori a feței sau gurii (angioedem), care determină dificultăți de respirație
– colaps.
Contactați imediat un medic dacă prezentați oricare dintre aceste simptome:
– inflamație hepatică (hepatită)
– icter, provocat de o creștere a bilirubinei din sânge (o substa nță produsă în ficat) care face
ca pielea dumneavoastră și albul din jurul ochilor să fie galbene
– inflamația tubulilor renali
– durează mai mult ca sângele să coaguleze
– hiperactivitate
– convulsii (la persoanele care iau doze mari de Amoksiklav sau care au probleme renale)
– meningită aseptică
– limbă de culoare neagră care arată păroasă
Următoarele reacții adverse au fost raportate la adiministrarea de amoxicilină și acid
clavulanic:
 Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 utilizatori):
– Diaree.
 Frecvente (afectează mai puțin de 1 din 10 utilizatori):
– Infecții cu candida ale mucoaselor și pielii,
– Greață,
– Vărsături.
 Mai puțin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori):
– Erupție cutanată roșie tranzitorie însoțită sau nu de mâncărime,
– Mâncărimea pielii,
– Eruptive cutanată,
– Creșterea nivelului unor enzime hepatice,
– Indigestie,
– Amețeli,
– Durere de cap.

23
 Rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori):
– Scăderea numărului de globule albe responsabile de apărarea împotriva infecțiilor,
– Scăderea numărului de globule albe responsabile de coagularea sângelui,
– Erupție cutanată de culoare roșie, pa rcelară, însoțită de descumarea pielii.
 Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
– Inflamația difuză a rinichilor,
– Pierderea de minerale prin urină,
– Erupții cutanate grave însoțite de durere, descuamarea pielii, formarea d e vezicule și
alterarea stării generale (pustuloză exantemat oasă acută generalizată (AGEP), dermatită
buloasă exfoliativă, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens -Johnson),
– Infalamația ficatului,
– Acumularea de bilă în sânge,
– Modificarea limbii cu aspe ct de ”păr negru”,
– Inflamația intestinului și diaree,
– Inflamația foiței care îmbracă creierul (meningită aseptică),
– Convulsii,
– Activitate motorie exagerată dar care se remite în timp,
– O afecțiune generală manifestată prin stare generală afectată, creștere a în volum a
ganglionilor limfatici, febră, frisoane (pseudoboala serului),
– Inflamația vaselor mici de sânge,
– Reacții alergice foarte severe (anafilaxie sau edem angioneurotic),
– Dezvoltarea unor infecții cu germeni care nu sunt sensibili la acest antibiotic,
– Prelungirea timpilor de coagulare a sângelui,
– Scăderea numărului de globule roșii din sânge prin distrugerea lor excesivă,
– Scăderea globală a numărului tuturor tipurilor de celule din sânge (agranulocitoză).
 Reacții adverse care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge sau de
urină:
– o scădere severă a numărului de globule albe
– un număr scăzut de globule roșii (anemie hemolitică)
– cristale în urină.

Ce conține Amoksiklav comprimate filmate
 Substanțele active sunt amoxicilina și acidul c lavulanic .
 Amoksiklav 2x 625 mg, comprimate filmate
Un comprimat conține 500 mg amoxicilină sub formă de amoxi cilină trihidrat și 125
mg acid clavulanic sub formă de clavulanat de potasiu.
 Amoksiklav 2x 1000 mg, comprimate filmate
Un comprimat conține 875 mg amoxicilină sub formă de amoxi cilină trihidrat și 125
mg acid clavulanic sub formă de clavulanat de potasiu.
 Celelalte componente sunt :
Nucleu: dioxid de siliciu coloidal anhidru, crospovidonă, crosc armeloză sodică, stearat
de magneziu, celuloză microcristalină.
Înveliș: hidroxipropilceluloză, etilceluloză, polisorbat 80, trietilcitrat, dioxid de titan
(E 171), talc.

24
2.4.3. CIPROF LOXACINA 10 MG/ML CONCENTRAT PENTRU SOLUȚIE
PERFUZABILĂ

Ce este Ciprofloxacină și pentru ce se utilizează
Ciprofloxacină Zentiva este un antibiotic care aparține familiei fluorchin olonelor.
Substanța activă este ciprofloxacina. Ciprofloxacina acționează prin distrugerea bacterii lor
care produc infecții. Acest medicame nt acționează numai asupra anumitor tulpini (specii) de
bacterii.
 Adulți
Ciprofloxacină Zentiva concentrat pentru soluție perfuzabilă se util izează la adulți
pentru a trata următoarele infecții bacteriene:
– infecții ale tractului respirator
– infecții prelungite sau recidivante (repetate) ale urechilor sau sinusurilor
– infecții ale tractului urinar
– infecții la nivelul testiculelor
– infecții ale organelor genitale la femei
– infecții ale tractului gastro -intestinal și infecții intra -abdominale
– infecții ale p ielii și țesuturilor moi
– infecții ale oaselor și articulațiilor
– pentru tratamentul infecțiilor la pacienții care au un număr foa rte mic de celule albe
sanguine (neutropenie)
– pentru prevenirea infecțiilor la pacienții care au un număr foa rte mic de celule albe
sanguine (neutropenie)
– expunerea la antraxul prin inhalare
 Copii și adolescenți
Ciprofloxacină concentrat pentru soluție perfuzabilă este utiliz at la copii și
adolescenți, sub supraveghere medicală specializată, pentru tratamentul ur mătoarelor infecții
bacteriene:
– Infecții ale plămânilor și bronhiilor la copii și adolescenții care suferă de fibroză chistică
– Infecții complicate ale tractului urinar, incluzând infecții care au ajuns la nivelul rinichilor
(pielonefrită)
– Expunerea la antr ax prin inhalare.
Ciprofloxacină concentrat pentru soluție perfuzabilă poate fi f olosit și în tratamentul
altor infecții specifice severe la copii și adolescenți, atunci când medicul consideră necesar.

Ce trebuie să știți înainte să utilizați Ciprofloxaci nă Zentiva
 Nu utilizați Ciprofloxacină Zentiva
– Dacă sunteți alergic la ciprofloxacină, la alte chinolone sau la oric are dintre celelalte
component ale acestui med icament ;
– Dacă luați tizanidină
 Spuneți -i medicului dumneavoastră dacă:
– Ați avut vreodată probleme cu rinichii, pentru că în acest caz s -ar putea să fie nevoie ca
tratamentul să vă fie ajustat
– Aveți epilepsie sau alte tulburări neurologice
– Ați avut în trecut probleme ale tendoanelor în cursul altor tratamente cu antibiotice cum
este Ciprofloxac ină
– Aveți miastenia gravis (un tip de slăbiciune musculară)
– Aveți în antecedente tulburări ale ritmului cardiac (aritmii).

25
Adresați -vă imediat medicului dumneavoastră, dacă oricare dintre următoarele
manifestări apar în timpul tratament ului cu Ciprofloxac ină Zentiva:
– Reacție alergică severă și bruscă (o reacție anafilactică/șoc an afilactic, angioedem). Chiar
la prima doză, există probabilitatea scăzută să suferiți o reacție alergică severă cu
următoarele simptome: gheară în piept, amețeală, senzația de rău sau de le șin, sau
amețeală când stați în picioare.
– Durere și umflare a articulațiilor și tendinită. Acestea pot apărea ocazional, mai ales dacă
sunteți vârstnic și ați fost tratat cu corticosteroizi. La primul semn de dure re sau
inflamație, Ciprofloxacin ă se va întrerupe, iar zona afectată va tre bui menținut în repaus.
Evitați efortul inutil, pentru că acesta poate crește riscul de ruptură de tendon.
– Dacă aveți epilepsie sau alte tulburări neurologice, cum sunt is chemia cerebrală sau
accidental vascular c erebral, nu mai luați Ciprofloxacină
– Când vi se administrează ciprofloxacină pentru prima dată , puteți avea reacții psihice.
Dacă aveți depresie sau psihoză, simptomele dumneavoastră se pot agrava în timpul
tratamentului cu ciprofloxacină.
– Puteți avea simptome de neuropatie cum sunt durere, arsură, fur nicături, amorțeală și/sau
slăbiciune.
– Poate apărea diaree în timp ce utilizați antibiotice, inclusiv cipr ofloxacină, sau chiar la
câteva săptămâni după ce ați încetat să utilizați aceste medicamente. Dacă diareea devine
severă sau persistentă sau dacă observați prezența de sânge sau mucus în ma teriile fecale,
spuneți imediat medicului dumneavoastră.
– Dacă trebuie să efectuați o analiză de sânge sau de urină, spu neți medicului sau
personalului laboratorulu i de analize că urmați tratament cu ciprofloxacină.
– Ciprofloxacină poate afecta ficatul. Dacă observați simp tome precum pierderea poftei de
mâncare, icter (îngălbenirea pielii), urină închisă la culoare, mâncărimi sau dureri
abdominale, Ciprofloxacină treb uie imediat oprit.
– Ciprofloxacină poate produce scăderea numărului de cel ule albe sanguine și rezistența
dumneavoastră la infecții poate fi scăzută. Dacă aveți o infecți e cu simptome cum sunt
febră și deteriorarea gravă a stării generale, sau febră și simp tome de inf ecție locală cum
sunt dureri la nivelul gâtului/faringelui/gurii sau probleme urinare, trebuie să vă adresați
imediat medicului. Vi se vor efectua analize de sânge pentru a verifica posibila scă dere a
celulelor albe din sânge (agranulocitoză).
– Ciprofloxacină poate produce scăderea glicemiei (zahăr din sânge) cel mai frecvent la
pacienții diabetici, vârstnici.
– Dacă dumneavoastră sau un membru al familiei dumneavoastră este cunoscut cu o
deficiență de glucozo -6-fosfat dehidrogenază (G6PD), în ace st caz prezentați riscul de
anemie la ciprofloxacină.
– Ciprofloxacină poate afecta vederea. Dacă vederea vă este afectată sau dacă ochii
dumneavoastră par a fi afectați în orice alt mod, consultați imediat un medic oftalmolog.
– Pielea dumneavoastră e mai sen sibilă la lumina soarelui sau la razele ultraviolete (UV)
sub tratamentul cu Ciprofloxacină. Evitați expunerea la lumi nă solară puternică sau la raze
UV artificiale cum sunt solarele.
 Ciprofloxacină împreună cu alte medicamente
Nu utilizați Ciprofloxacină împreună cu tizanidina, pentr u că acest lucru ar putea
cauza reacții adverse cum sunt tensiunea arterială scăzută și somnolența.
Utilizarea de Ciprofloxacină cu aceste medi camente poate influența efectul terapeutic
al lor. Poate de asemenea să crească prob abilitatea de reacții adverse.
– warfarină sau alt anticoagulant oral (pentru a fluidifica sângele);
– probenecid (pentru gută);
– metotrexat (pentru anumite tipuri de cancer, psoriazis, poliartrită reumatoidă);

26
– teofilină (pentru probleme respiratorii);
– tizanid ină (pentru spasticitatea mușchilor în scleroza multiplă);
– clozapină (un medicament antipsihotic);
– ropinirol (pentru boala Parkinson);
– fenitoină (pentru epilepsie).
Ciprofloxacină poate crește concentrațiile următoarelor medicamente în sânge:
– pentoxifilină (pentru tulburări circulatorii);
– cafeină.
 Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Este preferabil să evitați să utilizați Ciprofloxacină în timpul sarcinii.
Nu utilizați Ciprofloxacină Zentiva pe perioada alăptării, pentru că cipro floxacina se
excretă în laptele matern și poate dăuna copilului dumneavoastră.
 Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Ciprofloxacină vă poate afecta gradul de vigilență. P ot apărea unele reacții adverse
neurologice. Prin urmare, asigurați -vă că ști ți cum reacționați la ciprofl oxacină înainte să
conduceți un vehicul sau să folosiți utilaje.

Cum să utilizați Ciprofloxacină
Ciprofloxacină Zentiva vi se va administra în perfuzie intrav enoasă timp de 30 -60
minute, în concentrație de 1 -2 mg/ml în soluție salină izotonă sau soluție de glucoză 5%. Nu
se recomandă amestecarea concentratului pentru soluție perfuzabilă cu alte medicamente.
Administrarea lentă a perfuziei ajută la prevenirea reacțiilor adverse imediate.
Țineți minte să beți multe lichide când vi se administrează Ciprofloxacină.
După inițierea tratamentului intravenos, se poate trece la admini strarea orală cu
comprimate sau suspensie dacă este indicat clinic, la indicația medicului. Tratamentul
intravenos trebuie să fie urmat de cel pe cal e orală cât mai devreme.
În cazuri severe sau dacă pacientul nu poate lua comprimate (de exemplu pacienți pe
nutriție enterală), se recomandă începerea tratamentului cu ciprofloxacină intravenos până
când trecerea la administrarea orală este posibilă.

Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții advers e, cu toate că
nu apar la toate persoanele.
 Reacții adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) :
– Greață, diaree, vărsături
– Dureri articulare la copii
– Reacții locale la nivelul locului injectării, erupții pe piele
– Creștere temporară a unor substanțe din sânge (transaminaze).
 Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de
persoane):
– Suprainfecții fungice
– O concentrație crescută a unu i tip de celule albe sanguine (eozinofile), creșterea sau
scăderea concentrației unui factor de coagulare a sângelui (trombocite)
– Pierderea poftei de mâncare (anorexie)
– Hiperactivitate, agitație, confuzie, dezorientare, halucinații
– Dureri de cap, amețeli, tulburări de somn, tulburări ale gustului, furnicăt uri, sensibilitate
neobișnuită la stimuli, convulsii (vezi punctul 2: Atenționări și precauții), neliniște
– Tulburări de vedere
– Pierderea auzului
– Bătăi rapide ale inimii (tahicardie)

27
– Mărirea volumului vasel or de sânge (vasodilatare), tensiune arterială scăzută
– Durere abdominală, tulburări digestive cum sunt probleme la nivelul stomacului
(indigestie, arsuri), flatulență (gaze în intestin)
– Tulburări ale ficatului, creșterea unei substanțe din sânge (bilirubin a), icter (colestatic)
– Mâncărimi, urticarie
– Dureri articulare la adulți
– Funcție afectată a rinichiului, insuficiență renală
– Durere a mușchilor și oaselor, senzație de rău (astenie), febră, retenție de lichide
– Creșterea fosfatazei alcaline din sânge (o anum ită substanță din sânge).
 Reacții adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane):
– Inflamația intestinului (colită) legată de utilizarea antibioticelor (p oate fi mortală în cazuri
rare)
– Modificări ale celulelor din sânge (leucopenie, leucocitoză, neutropenie, anemie), o
scădere a numărului de celule albe și roșii și a plachetelor din sânge (p ancitopenie),
afectarea măduvei osoase (aplazie medulară), care poate pune viața în pericol
– Reacții alergice, umflare (edem), umflare rapidă a pielii și mucoaselor (angioedem),
reacții alergice severe (șoc anafilactic) care poate fi amenințător de viață
– Creșterea zahărului din sânge (hiperglicemie)
– Scăderea zahă rului din sânge (hipoglicemie)
– Reacții de anxietate, vise ciudate, depresie, tulburări mintale (reacții psihotice)
– Scăderea sensibilității pielii, tremor, migrenă, tulburări ale mirosului (olfactive)
– Țiuit în urechi, tulburări de auz
– Leșin, inflamație a vaselor de sânge (vasculită)
– Scurtarea respirației, inclusiv simptome de astm bronșic
– Pancreati tă
– Hepatită neinfecțioasă, moartea celulelor din ficat (necroză hepatică), ducând foarte rar la
insuficiență hepatică amenințătoare de viață
– Sensibilitate la lumină ,sângerări mici, cât un vârf de ac, sub piele (peteșii)
– Dureri musculare, inflamație articu lară, tonus muscular crescut, crampe, rupt ură de
tendon, mai ales a tendonului mare din spatele gleznei (tendonul lui Ahile)
– Sânge sau cristale în urină , inflamația tractului urinar
– Transpirații excesive
– Valori anormale ale unui factor de coagulare (protr ombină), valori crescute ale enzimei
amilază.
 Reacții adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane):
– Un anumit tip de scădere a numărului de celule roșii (anemie hemolitică); o scădere
periculoasă a unui tip de celule albe (agranulocitoz ă)
 Reacții alergice severe
– Reacții anafilactice, șoc anafilactic, boala s erului), care pot pune viața în pericol
– Tulburări de coordonare, mers instabil, presiune la ni velul creierului (hipertensiune
intracraniană), sensibilitate neobișnuit de crescută la stimuli
– Tulburări în percepția culorilor
– Diferite erupții pe piele (de exemplu sindromul Stevens -Johnson sau necroliza epidermică,
care poate pune viața în pericol)
– Slăbiciune musculară, inflamația tendoanelor, agravarea simptomelor de miastenia gravis
 Cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele
disponibile)
– Tulburări asociate cu sistemul nervos, cum sunt durere, arsură , furnicături, amorțeală
și/sau slăbiciune a extremităților
– Anormalii severe ale ritmului inimii, ritm neregulat (torsada vârfurilor).

28
Ce conține Ciprofloxacină Zentiva
O fiolă (10 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă) conține:
– Substanța activă este: ciprofloxacină 100 mg, sub formă de lact at de ciprofloxacină 127
mg. Un ml concentrat pentru soluție perfuzabilă c onține ciporfloxacină 10 mg.
– Celelalte componente sunt: acid lactic, acid clorhidric 1 N (pentru ajustarea pH -ului), apă
pentru preparate injectabile.

2.4.4. AMIKOZIT 500 MG/2 ML SOLUȚIE INJECTABILĂ

Ce este Amikozit și pentru ce se utilizează
Amikozit este indicat în tratamentul de scurtă durată al infecțiilor severe c auzate de
tulpini sensibile ale bacteriilor Gram -negativ, inclusiv specii de Pseudomonas, Escherichia
coli, Proteus indol -pozitiv și indol -negativ, Providencia, Klebsiella -Enterobacter -Serratia și
Acinetobacter.
Studiile clinice au arătat că amikacina este eficace în bacteriemii și septi cemii
(inclusiv sepsisul neonatal);
– în infecțiile severe ale tractului respirator, oaselor și articulațiilor , ale sistemului nervos
central (inclusiv meningita) și ale pielii și țesuturilor moi;
– în infecțiile intra -abdominale (inclusiv peritonita);
– în arsuri și infecții post -operatorii (inclusiv după chirurgia vasculară);
– în infecțiile severe, complicate și recurente ale tractului urinar.
Studiile bacteriologice trebuie efectuate pentru identificarea mi croorganismelor
etiologice și a sensibilității lor la amikacină. Amikacina poate fi utilizată ca terapie inițial ă în
suspiciunea de infecții cu bacterii Gram -negativ, iar tratamentul poate fi instituit înainte de
obținerea rezultatelor testelor de sensibilitate. Studiile clinice au demonstrat că amikacina a
fost eficace în in fecțiile determinate de tulpini ale microorganismelor Gram -negativ rezistente
la gentamicină și/sau tob ramicină, în speci al în cele cu Proteus rettgeri, Providencia stuartii,
Serratia marcescens și Pseud omonas aeruginosa. Decizia de a continua terapia cu amikacină
trebuie bazată pe rezultatele antibiogramei, sev eritatea infecției și răspunsul pacientului,
precum și pe tolera nța pacientului.
S-a demonstrat că amikacina este eficace în infecțiile stafilococice și poate fi utilizată
ca terapie inițială în anumite afecțiuni, în tratamentul bolilor stafilococice dovedite sau
suspicio nate cum sunt infecțiile severe în care agentul etiologic este fie o bacterie Gram –
negativ, fie un stafilococ, i nfecțiile produse de tulpini de stafilococ la pacienții alergici la alte
antibiotice și în infecțiile mixte, stafilococice/Gram -negativ. În anumite infecții grave, cum
sunt sepsisul neonatal, terapia concomitentă cu un medicament tip penicilină poate fi indicată
datorită probabilității unor infecții produse de germeni Gram -pozitiv, cum sunt streptococii
sau pneumococii.

Ce trebuie să știți înainte să utilizați Amikozit
 Nu utilizați Amikozit:
– dacă aveți hipersensibilitate la amikacină, la alte aminoglicozide sau la oricare dintre
celelalte componente ale acestui medicament
 Atenționări și precauții
Ca și în cazul altor aminoglicozide, la utilizarea amikacinei pot să apară ototoxicitate
și/sau nefrotoxicitate; trebuie urmărite precauțiile legate de doză și hidratarea adecvată a
pacientului.

29
Dacă apar semne de afectare renală (albuminurie, cilindri, hematii sau leuc ocite în
sedimentul urinar), se impune intensificarea hidratării și scăderea dozei. Aceste modificări
dispar, de regulă, la terminarea tratamentului. Cu toate acestea, dacă apar retenție azotată sau
o scădere progresivă a debitului urinar, tratamentul trebuie întrerupt.
Riscul de ototoxicitate crește când amikacina este utilizată în asoc iere c u diureticele cu
acțiune rapidă (furosemid sau acid etacrinic), mai ales dacă diureticul este adminis trat
intravenos. Poate să apară surditate ireversibilă.
Posibilitatea apariției blocului neuromuscular și paraliziei respirator ii trebuie avută în
vedere după administrarea aminoglicozidelor, indiferent de calea de administrare, în special la
pacienții ce primesc anestezice, curarizante cum sunt tubocurarina, succinilcolina,
decametoniu sa u la pacienții cărora li se fac transfuzii importante cu sânge c u anticoagulant
din grupa citraților. D acă apare blocul neuromuscular, sărurile de calciu pot determina
reversia acestuia, dar asistarea respiratorie poate fi necesară.
Ca și în cazul altor antibiotice, utilizarea amikacinei poate duce la selecți onarea uno r
germeni rezistenți. Dacă apare acest fenomen, trebuie instituit un tratament adecvat.
 Atenționări speciale
La pacienții cu insuficiență renală sau cu filtrare glomerulară scăzută, amikacina
trebuie utilizată cu prudență. La acești pacienți, funcția renal ă trebuie evaluată, prin metodele
uzuale, înaintea tratamentului și periodic, în timpul acestuia. Se recomandă scăderea dozelor
zilnice și/sa u creșterea intervalelor dintre doze, în funcție de concentrația plasmatică a
creatininei, pentru a evita ac umulare a și a diminua riscul de ototoxicitate.
Utilizarea amikacinei la pacienții care pot avea o afectare renală subclini că sau a
nervului cranian VIII, indusă de o administrare anterioară de medicamente nefrotoxice ș i/sau
ototoxice (streptomicină, dihidrostrept omicină, gentamicină, tobramicină, kanamicină,
bekanam icină, neomicină, polimixină B, colistin, cefaloridină sau viomicină) trebuie făcută cu
prudență, deoarece toxicitatea poate fi cumulativă.
La acești pacienți, amikacina trebuie utilizată numai dacă avantajele terapeutice
depășesc riscurile potențiale.
Dacă se consideră că terapia va dura timp de șapte zile sau mai mult la paci enții cu
afectare renală sau 10 zile la alți pacienți, trebuie efectuată audiograma înainte de tratament și
periodic în timpul terapiei.
Amikacina trebuie întreruptă dacă apare tinitus sau hipoacuzie subiectivă, sau dacă
audiograma în dinamică arată o diminuare semnificativă a audiopercepției pentru frecvențe
înalte.
La pacienții vârstnici, se recomandă monitorizarea funcției ren ale în tim pul
tratamentului cu amikacină.
Aminoglicozidele trebuie utilizate cu prudență la prematuri și nou -născuți datorită
imaturității funcției renale a acestor pacienți și a prelungirii consecutive a timpului de
înjumătățire plasmatică a acestor medic amente.
 Amikozit împreună cu alte medicamente
Amikacina este potențial nefrotoxică, ototoxică și neurotoxică. Utilizare a
concomitentă sau alternantă a altor medicamente ototoxice sau nefrotoxice, în special
bacitracină, cisplatină, amfotericină B, cefalor idină, paromomicină, viomicină, polimixină B,
colistină, vancomicină sau alte aminoglicozide, administrate sistemic sau topic, trebuie evitată
datorită posibilității cumulării efectelor .
Aminoglicozidele pot potența efectele medicamentelor curarizante și aneste zice,
inclusiv ale halotanului, d-tubocurarinei, succinilcolinei și decametoniului .
Administrarea concomitentă de amikacină și diuretice potente (acid etacri nic,
furosemid) trebuie evitată deoarece diureticele pot produce ototoxicitate chiar și în
monote rapie. În plus, în administrare intravenoasă, diureticele pot crește toxicitatea

30
aminoglicozidelor prin modificarea concen trațiilor plasmatice și tisulare ale antibioticelor. In
vitro, amestecul aminoglicozidelor și antibioticelor beta -lactamice (peni ciline sau
cefalosporine) poate duce la o inactivare reciprocă a celor două substanțe.
O scădere a activității poate apărea, de asemenea, când un aminoglicozid sau un alt
antibiotic de tipul penicilinei este administrat in vivo, pe căi separate. Inactivarea
aminoglicozi delor este semnificativă clinic doar la pacienții cu funcție renală sever afectată.
Inactivarea poate c ontinua în probele din fluidele biologice recoltate pentru dozaj, ducând la
erori de dozaj a aminogli cozidelor. Aceste probe trebuie manipul ate corespunzător (dozate
rapid, congelate sau tratate cu beta -lactamază).
 Incompatibilități
In vitro, administrarea în aceeași seringă a aminoglicozidelor cu antibiotic ele beta –
lactaminice poate duce la o inactivare reciprocă, semnificativă clinic. De ace ea,
aminoglicozidele nu trebuie amestecate cu betalactaminele, ci vor fi administrate separat.
 Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Până în prezent, siguranța administrării amikacinei în timpul sarcinii nu a fost stabilită
Nu se cunoaște dacă amikacina se ex cretă în laptele matern.
Ca regulă generală, nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului , deoarece multe
medicamente se excretă în laptele matern.

Cum să util izați Amikozit
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v -a spu s medicul. Discutați cu
medical dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Pentru majoritatea infecțiilor este preferată calea intramusculară, dar în infecțiile cu
risc letal sau la pacienții la care nu sunt posibile injecțiile intramusculare, poate fi utilizată
calea intravenoasă.
Pentru calcularea dozei adecvate trebuie cunoscută greutatea pacientului îna intea
tratamentului, doza fiind estimată pe baza greutății corporale ideale. Doza este identică pentru
administrarea intramusculară și intravenoasă.
La doza recomandată, infecțiile necomplicate datorate germenilor sensibili treb uie să
răspundă la terapie într-un interval de 24 -48 ore. Dacă răspunsul clinic nu apare în 2 -3 zile,
trebuie luată în considerare o altă terapie.
Adulți și copii : doza recomandată este de 15 mg amikacină/kg și zi, a dministrată în
două prize egale (echivalentul a 500 mg amikacină de două ori pe zi, la adulți).
Nou-născuți și prematuri : la nou -născuți, se recomandă o doză inițială de încărcare de
10 mg amikacină/kg, urmată de 15 mg amikacină/kg și zi, administrată în două p rize egale.
Pentru prematuri nu există ghiduri clinice exacte pentru doza adecvată, fiind necesară
indiv idualizarea dozei în funcție de context.
Vârstnici : deoarece amikacina se excretă pe cale ren ală, se recomandă e valuarea
funcției renale ori de câte ori este posibil și ajustarea dozei așa cum este prezentat pentru
insuficiență renală.
Infecții cu risc letal și/sau infecții produse de specii de Pseudomonas : doza pentru
adult poate fi crescută la 500 mg amikacină la opt ore, fără a depăși 1,5 g amikacină pe zi,
timp de maxim 10 zile. Nu tre buie depășită doza maximă totală pentru adult de 15 g
amikacină.
Infecții urinare (exclusiv cele cu Pseudomonas) : 7,5 mg amikacină/kg și zi,
administrată în două prize egale (echivalent cu 250 mg amikacină de două ori pe zi, la adulți).
Deoarece eficacitat ea amikacinei este potențată la pH crescut, poate fi administrat
concomitent un agent alcalinizant al urinei.
Insuficiență renală : La pacienții cu insuficiență re nală, se recomand ă scăderea dozei
zilnice și/sau creșterea intervalului dintre doze, pentru a evita acumularea medicam entului. O

31
metodă de estimare a dozei pentru pacienții cunoscuți sau suspectați a avea funcție renală
diminuată este de a înmulți cu 9 concentrația plasmatică a creatininei (în mg/100 ml), cifra
rezultată fiind considerată a repreze nta intervalul (în ore) între administrări.
Funcția renală se poate altera apreciabil în timpul tratamentului, ceea ce impune
determinarea frecventă a creatininei plasmatice și ajustarea corespunzătoare a dozei.
Utilizarea intravenoasă
Soluția pentru administrare intravenoasă se prepară prin adăugarea conțin utului
flaconului în 100 -200 ml solvent steril, cum sunt ser fiziologic 0,9%, glucoză 5% sau orice
altă soluț ie compatibilă.
Soluția este administrată adulților pe parcursul a 30 -60 minute. La copii, can titatea de
solvent utilizată se va stabili în funcție de caz. Ea trebuie să fie suficientă pentru o perfuz ie de
30-60 minute. Sugarii vor primi perfuzie de 1 -2 ore.
Amikacina este stabilă 24 ore, la temperatura camerei, la concentraț ii de 0,25 mg/ml și
5 mg/ml, în următoarele soluții:
– Glucoză 5%;
– Glucoză 5% și clorura de sodiu 0,2%;
– Glucoză 5% și clorura de sodiu 0,45%;
– Ser fiziologic 0,9%;
– Soluție Ringer lactat.

Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții advers e, cu toate că
nu apar la toate persoanele.
Toate aminoglicozidele au potențial de a induce toxicitate auditivă , vestibulară și
renală și bloc neuromuscular. Aces tea apar mai frecvent la pacienții cu insuficiență renală sa u
istoric de insuficiență renală, în cazul tratamentului cu alte medicamente ototoxice sau
nefrotoxice ș i la pacienții tratați perioade îndelungate și/sau cu doze mai mari decât cele
recomandate.
Ototoxicitatea : efectele toxice pe nervul cranian VIII pot duce la surditate, pierderea
echilibrului sau ambele. Amikacina afectează în primul rând funcția auditivă. Leziunile
cohleare includ surditatea pentru frecvențe înalte și apar, de obicei, înainte d e depistarea
clinică a hipoacuziei.
Blocul neuromuscular : paralizia musculară acută și apneea pot să apa ră ca urmare a
tratamentului cu aminoglicozide.
Nefrotoxicitatea : au fost observate creșterea creatininei plasmatice, albumi nurie,
prezența hematiilor și a leucocitelor în sedimentul urinar, azotemie și oligurie. Modificările
funcției renale sunt, de regulă, reversibile la întreruperea tratamentului.
Alte reacții adverse : rar, au fost observate erupții cutanate, febră medic amen toasă,
cefalee, parestezii, tremor, greață și vărsături, eozinofilie, artralgii, anemie și hipotensiune
arterială.

Ce conține Amikozit
– Substanța activă este amikacina. 2 ml soluție injectabilă (un flacon) conțin amikacină 500
mg.
– Celelalte componente sunt : citrat de sodiu, metabisulfit de sodiu, acid sulfuric, apă pentru
preparate injectabile.

32
2.4.5. NETTACIN 3 MG/G UNGUENT OFTALMIC

Ce este nettacin și pentru ce se utilizează
Nettacin este un medicament cu aplicare la nivelul ochilor. Netta cin conține ca
substanță active netilmicină care face parte dintr -o clasă de medicamente numite antibiotice
aminoglicozidice. Netilmicina este un antibiotic aminoglicozidic semisintetic, cu spectru larg.
Este utilizat în tratamentul local al infecțiilor exter ne ale globului ocular și a le
anexelor, cauzate de germeni sensibili la netilmicină.
Acest medicament este indicat la adulți. La copii și adolescenți produsul trebuie folosit
numai dacă este absolut necesar și sub supraveghere medicală atentă.
Înainte să utilizați nettacin
 Nu utilizați nettacin
– dacă sunteți alergic (hipersensibil) la netilmicină sau la oricare dintre celelalte
componente ale nettacin.
– dacă sunteți alergic (hipersensibil) la orice alte medicamente antibiotice aminoglicozide.
– în timpul alăptării aveți grijă deosebită când utilizați nettacin
– dacă utilizați nettacin pe perioade lungi de timp (administrarea locală prelungită a
antibioticelor poate determina proliferarea bacterilor rezistente sau suprainfectarea cu
ciuperci).
– dacă observați că boala dumneavoastră nu se ameliorează după un timp relativ scurt sau
dacă ap ar fenomene alergice la componentele medicamentului, tratamentul trebuie
întrerupt și se va consulta medical pentru prescrierea unei terapii adecvate.
 Utilizarea altor medicam ente
Spuneți medicului dumneavoastră dacă utilizați:
– alte antibiotice din clasa aminoglicozidelor (nu se recomandă administrarea concomit entă
cu alte antibiotic aminoglicozide);
– alte antibiotice precum polimixine, cefaoltină, ;
– medicamente care elimină apa din organism precum furosemid și acid etacrinic;
– medicamente împotriva ciupercilor precum amfotericina B;
– medicamente care scad imunitatea precum ciclosporină;
– medicamente pentru cancere precum cisplatină;
– alte medicamente care afectează rinichii și apart ul auditiv;
– antibiotice din clasa beta -lactamice (deoarece antibioticele aminoglicozidice și antibiotice
beta-lactamice se inactivează reciproc).
 Sarcina și alăptarea
Administrarea nettacin în timpul sarcinii se va face numai dacă este ab solut necesar și
după evaluarea raportului beneficiu matern/risc potențial fetal.
Siguranța nettacin în timpul alăptării nu a fost studiată, astfel că utili zarea sa nu este
recomandată în acest caz.

Cum să utilizați nettacin
 Adulți
Aplicați o jumătate de centimetru până la un centimetru de unguent în sacul
conjunctival de 3 –4 ori pe zi.
În cazul administrării concomitente de soluție oftalmică cu netilmicină, este su ficientă
o singură administrare în timpul nopții.
Dacă se administrează mai mult de un medic ament cu administrare local ă la nivelul
ochilor, celelalte medicamente trebuie administrate separat la un interval de cinci până la zece
minute.

33
 Utilizarea la copii
La copii și adolescenți produsul trebuie folosit numai dacă este absolut neces ar și sub
supraveghere medical atentă.
 Reguli de administrare
Lăsați capul pe spate, trageți ușor de pleoapa inferioară, uitați -vă în sus și administrați
unguentul în sacul conjunctival (spațiul dintre ochi și pleoapă). Închideți ochii ușor și
rămâneți cu ei închiși p entru câteva secunde.
 Recomandări pentru utilizarea unguentului
– Nu se administrează medicamentul din același tub mai multor persoane.
– Medicamentul va fi administrat în condiții de igienă maximă: spălați mâinile și nu atingeți
vârful aplicatorului de alte obiecte sau suprafețe (inclusiv ochiul).
– Tubul trebuie închis după fiecare administrare.

Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, nettacin poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Reacțiile adverse sunt prezentate conform frecvenței de apariție folosind următoarea
convenție:
– Foarte frecvente care afectează mai mult de 1 pacient din 10
– Frecvente care afectează mai puțin de 1 din 10 pacienți
– Mai puțin frecvente care afectează mai puțin de 1 din 100 pacienți
– Rare care afectează mai puțin de 1 din 1000 pacienți
– Foarte rare care afectează mai puțin de 1 din 10000 pacienți
– Cu frecvență necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
– Reacții adverse mai puțin frecvente: fenomene de intoleranță și sensibilizare precum
roșeață locală, senzaț ie de arsură și mâncărime.
Dacă în timpul tratamentului apar fenomene de iritație la locul aplicării s au reacții
alergice tratamentul trebuie întrerupt.

Ce conține nettacin
– Substanța activă este netilmicină. Un gram unguent of talmic conține netilmicină 3 mg, sub
formă de sulfat de netilmicină.
– Celelalte componente sunt: parafină lichidă, lanolină, apă purificată, vaselină albă.

34
CAPITOLUL III
NORME DE SĂNĂTATEA ȘI SECURITATEA MUNCII ȘI
P.S.I. ÎN FARMACII

3.1. NORME SPECIFICE DE PROTECȚIE A MUNCII ÎN
ACTIVITATEA DIN FARMACII CU CIRCUIT DESCHIS ȘI ÎNCHIS,
PUNCTE FARMACEUTICE, DROGHERII ȘI MAGAZINE TEHNICO –
MEDICALE.

Desfacerea medicamentelor în punctele și unitățile farmaceutice se va efectua în
conformitate cu reglem entările Ministerului Sănătății.
Depozitarea medicamentelor și a materialelor în dulapuri, pe rafturi, pe stelaje se va
face în așa fel încât să nu fie depășită sarcina maximă admisă pentru mobilierul respectiv.
Substanțele inflamabile și explozive vor fi depozitate în spații special amenajate,
asigurându -se aerisirea acestor spații , precum și etanșeitatea recipientelor.
Păstrarea substanțelor toxice și a produselor care conțin substanțe toxice se va face în
recipiente de sticlă etanșe; recipientele fragil e vor fi protejate cu cadre metalice sau din lemn,
nuiele, plastic etc. spațiul dintre recipient și cadru se va umple cu materiale absorbante, alese
astfel încât, la spargerea recipientului, conținutul să nu intre în reacție cu materialul absorbant.
Medica mentele prevăzute în tabelul ”Venena” vor fi păstrate, sub cheie, într -un dulap
metalic, fără geam. Dulapul va purta inscripția ”Venena”. Cheia dulapului va fi păstrată de
către șeful unității sau de către farmacistul desemnat în acest scop.
Medicamentele puternic active cuprinse în tabelul ”Separanda” vor fi păstrate în
dulapuri separate, purtând inscripția ”Separandas”.
Medicamentele care conțin substanțe toxice vor fi păstrate în dulapuri din lemn masiv
sau metal, asigurate cu cheie; dulapurile vor fi am plasate în încăperi special amenajate,
încăperile vor fi prevăzute. la uși și ferestre, cu gratii metalice.
Manipularea substanțelor toxice se va face numai cu ustensile destinate acestui scop și
care vor fi spălate și păstrate separat.
Toxicele care degaj ă vapori vor fi depozitate și păstrate în afara oficiilor de lucru, în
încăperi separate, prevăzute cu instalații de ventilare.
Se interzice accesul cu flacără deschisă în spațiile de lucru în care se depozitează și
manipulează lichide inflamabile și volat ile. Lichidele vor fi încălzite numai pe baie de abur,
utilizându -se condensator cu reflux.
Pardoselile vor fi păstrate curate pentru a împiedica pericolul alunecării, în cazul în
care, accidental, se varsă pe pardoseli substanțe inflamabile, toxice sau co rosive. acestea vor fi
îndepărtate în conformitate cu normele în vigoare.
Divizările de substanțe se vor face în încăperi separate de spațiile de depozitare.
Aceste încăperi vor fi dotate cu instalațiile, aparatele și ustensilele necesare efectuării
operaț iilor de divizare. La locurile unde se efectuează divizări de substanțe corosive și
caustice vor exista vase cu soluții neutralizante.
Spălarea ambalajelor și a ustensilelor se va face în spații special amenajate care vor
avea în dotare soluții neutralizan te.
Manipularea substanțelor se va face de către personal calificat și instruit în acest scop.
Fiecare recipient, pungă sau pachet depozitate vor fi etichetate.

35
Se interzice păstrarea și uscarea pe conductele de aburi, gaz, calorifer etc. a
îmbrăcămintei și a altor materiale îmbibate cu produse inflamabile sau care prezintă pericol de
autoaprindere.
Ușile spațiilor de lucru vor fi astfel construite încât să se deschidă spre exterior.
În cazul unor operatii ca divizări, pulverizări, etc. în c are se dispersează pulberi în
atmosfera de lucru se vor folosi utilaje (mojare, site etc.) acoperite.

3.2. NORME PSI GENERALE ȘI NORME PSI PENTRU
FARMACII ȘI SPAȚII DE DEPOZITARE A PRODUSELOR
FARMACEUTICE

Personalul angajat are următoarele atribuții pr incipale:
– să respecte normele generale de apărare împotriva incendiilor, prevederile prezentelor
dispoziții generale și măsurile și regulile specifice stabilite de operatorul economic;
– să respecte instucțiunile specifice de exploatare a aparatelor/echipame ntelor aflate în
dotarea operatorului economic;
– să participe, conform atribuțiilor stabilite, la evacuarea personalului în condiții de
siguranță;
– să intervină, conform instrucțiunilor specifice, pentru stingerea oricărui început de
incendiu, utilizând mijl oacele de apărare împotriva incendiilor din dotare.
Pentru farmacii și spațiile de depozitare a produselor farmaceutice, suplimentar față de
regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite, în prezentele dispoziții generale,
se respectă și urmatoarele:
– păstrarea și depozitarea produselor farmaceutice se face în funcție de natura, forma,
dimensiunile, modul de ambalare, comportarea la foc și proprietățile fizico -chimice, fără a
depăși sarcina termică prevăzută de proiectant;
– produsele farmace utice care în combinație cu altele prezintă pericol de incendiu se
depozitează astfel încât să nu fie asigurat contactul între ele nici chiar accidental;
– etichetarea și marcarea recipientelor în care se păstrează substanțe farmaceutice se
realizează confor m prevederilor legale în vigoare;
– depozitarea produselor farmaceutice se face cu respectarea distanțelor normate față de
instalațiile electrice, de încălzire, surse de foc/căldură etc.;
– depozitarea substanțelor sau produselor farmaceutice se face în ambalajele indicate de
producător;
– dispunerea produselor farmaceutice în spațiile de depozitare se face potrivit planului de
depozitare, acolo unde este cazul;
– păstrarea și depozitarea altor materiale în spațiile de depozitare a produselor farmaceutice
este interzisă.
– la depozitarea materialelor se ține seama de proprietățile fizico -chimice ale acestora:
gradul de periculozitate, sensibilitatea la căldură, la fum sau la umezeală, reacția față de
alte materiale, posibilitatea de aprindere, precum și de subst anțele care pot fi utilizate la
stingerea incendiilor etc.

36
CONCLUZII

Lucrarea:“ATITUDINI FARMACOTERAPEUTICE IN INFECȚ IILE
NOSOCOMIALE “ a fost realizată pe baza unui studiu al lit eraturii de specialitate ș i este
realizată pe parcursul a trei capitole în care sunt prezentate noț iuni teoretice generale despre
infecț iile nosocomiale , atitudini farmacoterapeutice în infecțiile nosocomiale și norme de
sanatatea și securitatea muncii ș i P.S.I. î n farmacii .
Infecț iile nosocomiale sunt infecțiile con tractate în spital sau alte unități sanitare, si se
referă la orice boală datorată microorganismelor, boală ce poate fi recunoscută clinic sau
microbiologic, care afectează fie bolnavul, datorită internării lui în spital sau îngrijirilor
primite, fie ca pa cient spitalizat sau în tratament ambulatoriu, fie personalul sanitar datorită
activităților sale.
– reflectă schimbările din ecosistemul uman:
– abuz de antibiotice, neglijarea igienei,
– perturbarea raporturilor dintre agenții patogeni,
– grupuri mari de imunosupresați.
Incidenț a este în crestere peste tot î n lume, cauzele sunt comune dar și diferite, î n
raport cu gradul de dezvoltare a unei ță ri sau regiuni.
Teoretic, orice agent patogen din lumea vi rusurilor, bacteriilor, paraziț ilor s au
micetel or, pot produce infecție nozocomiala, în funcț ie de:
– condiț iile generale dintr -o unitate medico -sanitară ,
– natura gazdelor umane,
– particularitățile agenților patogeni circulanț i,
– specificul prestaț iilor efectuate,
– situația din populația generală , etc.
În mod frecvent cele mai grave infecțtii nosocomiale sunt cauzate de agenți patogeni
cu rezistență mare î n mediu, iar pentru unele bac terii, aceasta se caracterizează prin
plurirezistența la antibiotice (stafilococi, E.coli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas
aeruginosa, Yersinia, Campylobacter ). La acestea se adaugă virusurile hepat itice, HIV,
virusurile cu poartă de intrare la nivelul că ilor respiratorii, micete, paraziți etc.
Măsurile prevențio nale generale includ:
– preocupă ri pent ru ca proiectarea și realiz area construcțiilor pentru asistența medico –
sanitară să dispună de circuite multiple și alte facilități care să evite diseminarea agenț ilor
patogeni
– aisgurarea unei igieniză ri zilnice c orecte, decontaminare, dezinsecție ș i derati zare
periodică
– folosirea corectă a circuitelor pentru persoane ș i materiale
– reglementarea accesului vizitatorilor
– asigurarea unor operațiuni corecte de pregatire și efectuarea sterilizării instrumentarului ș i
a altor materiale
– păstrarea în rezervă a unor antibiotice cu spectru lar g pentru intervenția de urgență în caz
de infecția nosocomială produsă de agenți rezistenți la antibioticele utilizate.
Combaterea
In cazul apariției unei imbolnă viri de tip nosocomial se va efec tua, cu caracter de
urgență :
– ancheta epidemiologică, intervenții epidemiologice, clinice ș i cu laboratorul pentru
depistarea ș i izolarea bolnavilor;
– se vor institui măsuri de protecție a celorlalț i bolnavi, mai ales cei cu risc;
– se suspendă internă rile;

37
– se desfășoară investigații complexe pentru depistarea ș i corijarea cau zelor care au
determinat imbolnă virile;
– se suspendă total sau partial, pe termene variate, activitatea serviciului, timp în care se vor
efectua renovări și reprofilă ri;
– în cazul repetă rii unor episoade epide mice, unitatea poate fi desființat ă;
– educația ș i instruirea personalului medico -sanitar va completa procesul de combatere.
În concluzie, pentru combaterea și prevenirea infecțiilor intraspitalicești în România, a
căror prevalență reală nu este cunoscută, trebuie implementat un program de s upraveghere a
infecțiilor nosocomiale și de formare a personalului medical. Acest program trebuie să
beneficieze de contribuția întregului personal și a serviciilor implicate în îngrijirea s ănătății,
dar și de susținerea efectivă la nivel național. Supravegherea continuă, alături de programele
de prevenire și combatere ale infecțiilor nosocomiale nu numai că vor determina scăderea
acestora, dar, de asemenea, va contribui la o mai bună priorit izare a resurselor și eforturilor
pentru îmbun ătățirea asistenței medicale.

38
BIBLIOGRAFIE

 Ioan Rad , – “Farmacologie generala -Suport de curs” – (teorie si laborator
tehnologic -AMF I) 2008;
 Hardman J, Limbord L – “Gilman A – Goodman & Gilman’s The Pharmacological
Basis of Therapeutics” – , ed. a 10 -a, Editura The McGraw -Hill Companies, Inc. 2001;
 Doctorand Oana Georgiana Romoșan , Conducător de doctorat Prof.dr. Ioan
Stelian Bocșan ,- "Infecțiile nosocomiale în servicii chirurgicale "- Rezumat teza de
doctorat ;
 Conf. Dr. Irina Brumbiu, – "Infectiile nosocomiale – curs 1"
 Prof .Univ.Dr.Elena Hatieganu ,Prof.Univ.Dr. Camelia Stecoza , Conf.Dr.Denisa
Dumitrescu , – "Chimie farmaceutica vol 1 " , – editia a II a completata si adaugita –
Editura medicala , Bucuresti, 2015
 "Farmacopeea Română -Ediția X -a”- , Editura Medicală, București, Suplimentul I ,
(2000), Suplimentul II (2001), Suplimentul III (2004);
 "Memomed -Editia 17 "-, Editura Universit ara , 2011;
 https://www.prospectmed.ro/html/prospect -CEFALEXINAATB500mg.html
 https://m.farmacie.md/catalog/detail/34512/cefalexin_500mg_caps_n10_(antibiotice)/ru
 http://www.scritub.com/medicina/INFECTIILE -NOSOCOMIALE –
IN5520221724.php
 https://vdocuments.mx/infectii -nasocomiale.html
 http://medicamentecompensate.ro/wp -content/uplo ads/prospecte/cefale_5.txt
 http://cursurionline.oammr -ialomita.ro/course/managementul -infectiilor -nosocomiale/
 https://rum.ottitres.ru/preparate/12063 -list%C4%83 -de-antibiotice -eficiente -din-noua –
genera%C8%9Bie.html
 https://www.academia.edu/35759330/Antibioticele_aminoglicozide