GRUPUL SINTACTIC ȘI SINTAGMA . DOUĂ UNITĂȚI ? În contextul modernizării și rafinării ideilor științifice, se impune adoptarea unei terminologii… [631028]

IONUȚ -VALENTIN ROMAN

GRUPUL SINTACTIC ȘI SINTAGMA .
DOUĂ UNITĂȚI ?

În contextul modernizării și rafinării ideilor științifice, se impune adoptarea unei
terminologii moderne, care să dea seamă de dinamica fenomenului lingvistic, însă,
de cele mai multe ori, se ajunge la supralicitarea unui concept, la „încărcarea ” aces-
tuia cu noi sensuri, unele aparent echivalente cu altele. De aceea, aparenta polise –
mie a unui termen este, de fapt, generatoare de echivoc și, implicit , de „dezordine ”
într-un sistem și în subsistemele acestuia.
Astfel, în terminologia sintactică românească, conceptul de grup poate fi întâl –
nit la nivel fonologic și sintactic. În ceea ce privește accepția sa sintactică, grupu l
este definit drept „asociere a două sau mai multe cuvinte pe criterii semantice și
gramaticale” (DSL , p. 247) sau „secvență de constituenți organizați în jurul unui
centru/cap de grup (verb, substantiv și substitutele sale, adjectiv, adverb, prepo zi-
ție, interjecție), realizată pe baza disponibilităților combinatorii ale centrului”
(GBLR, p. 662–663).
Noțiunea de grup sintactic este utilizată mai ales în lucrările de orientare gene –
rativ-transformațională, pe când cea de sintagmă , în lucrările de orientare structu –
ralistă. La lingvi știi francezi, sintagma se utilizează frecvent și cu accepția grupu-
lui, lărgindu -și posibilitățile de realizare dincolo de structurile binare (v ezi DSL,
p. 486).
Deși multe lucrări și articole de specialitate susțin că există atât grup sintag ma-
tic, cât și sintagmă, considerăm că, de fapt, există doar sintagma, nici grup sin tag-
matic și nici grup sintactic sau grup de cuvinte.
GBLR amintește de ambele concepte și definește sintagma ca fiind un grup mi –
nimal în care se actualizează o valență (GBLR, p. 32), iar grupul sintagmatic, un
grup în care se pot actualiza simultan [sic!] mai multe valențe ale centrului. (ibi-
dem, p. 32)1.
Dacă grupul reprezintă latura comunicativă și funcțională a limbii, putând fi in –
terpretat ca o „unitate” de conținut (și nu o subunitate comunicativă a limbii), pen –
tru că are o putere mai mare de ancorare în situația de comunicare, prin relația de
referențialitate, sintagma reprezintă o unitate structurală binară, cu o structură bine

1 Suntem de părere că însuși conceptul de centru este inoperabil în definirea ș i descrierea sin –
tagmei (și chiar și a grupului sintagmatic, în accepția GALR și GBLR) , pentru că, în această situație,
sintagma ar actualiza doar un raport de subordonare.
De aceeași părere este și, de exemplu, Teodora Cristea, care consideră că sintagma se construiește
doar pe baza unui raport de subordonare: „Le nom, le verbe, l’adjectif (de nom ou de verbe) peuvent
être les pivots d’unités de plus vaste entendue, constituée d’un mot centre appartenant à l’une des
classes menti onnées et d’un déterminant ” (Cristea, 1974, p. 259). BDD-V679 • Provided by Diacronia.ro (2015-08-24 14:22:14 UTC)© 2015 Argonaut

Ionuț -Valentin Roman

564
determinată, aparținând, astfel, mai degrabă sistemului sintactic, dată fiind capaci –
tatea sa de asociere a T -ilor pe baza unui relatem (coordonator sau subordonator).
Sub acest aspect, Cornel Săteanu subliniază că „sintagma este cea mai mică unitate
sintactică, pentru că tăierea ei dă naștere unor u nități care nu țin de sintaxă ”
(Săteanu 1961 , p. 367). Pentru justificarea caracterului binar este de amintit și
ideea că sensul relațional emană de la T -i.
De asemenea, sintagma vizează aspectul formal, abstract al limbii, pe când
„grupul sintactic ” aparține planului discursiv -pragmatic al limbii, nu celui sintactic.
Referindu -ne la felul cum sunt tratate sintagma și grupul sintactic în lucrările
de specialitate, părerea celor mai mulți cercetători este că, în cadrul grupului, spre
deosebire de sintagmă, sunt satisfăcute toate valențele centrului (vezi Gheorghe
2009 , DȘL ș.a.) și că „aceeași unitate poate participa concomitent la mai multe re –
lații de dependență” (Gheorghe 2009) Or, se știe că, în temeiul principiului mo-
nosubordonării , teoretizat de D. D. Drașoveanu și rafinat de G. G. Neamțu, Ts
contractează în relație un singur Tr, adică îi actualizează acestuia o singură valență.
Ipso facto , grupul sintactic este, în mod obiectiv, decompozabil întotdeauna în sin –
tagme (binare, prin definiție), ceea ce î nseamnă că grupul nu poate fi o unitate sub –
ordonată, pentru că el nu reprezintă un întreg de sine stătător, o unitate individuală.
Divizându -se, de fiecare dată, în unități binare de tipul T –R–T, este evident că, de
fapt, doar un anumit T, și anume Ts , se subordonează, iar Tr poate fi antrenat și în
alte relații, însă acesta nu este actualizat în fiecare relație (sintagmă) în care este
contractat , pentru că, în această situație, l anțul vorbirii nu s -ar perpetua (vezi ter-
menul comun al mai multor sintagme) .
Astfel, în următoarele enunțuri fiecare Ts realizează câte o sintagmă cu același
Tr, chiar dacă acesta nu este actualizat în fiecare sintagmă: „Ca să schimbăm,
acum, întâia oară, / Sapa -n condei și brazda -n călimară ” (Tudor Arghezi); „Din
bube , mucegaiu ri și noroi / Iscat -am frumuseți și prețuri noi” (ibidem ); „Și-ți
amintești cu dor , cu-o suferință , /Făptura ne -ntâlnită niciodată ” (ibidem ); „Aștept
crâmpeie mici de gingășie, / Cântece mici de vrăbii și lăstun […] ” (ibidem ); „Ape-
le negre duc subt ceru l cald / Nămoluri fierte , grele , de asfalt ” (ibidem ); „Cine
calcă fără somn , fără zgomot , fără pas , / Ca un suflet de pripas? ” (ibidem ); „Voi
creșteți, dragii mei, sănătoși , / Voinici , zglobii , cu voie bună …” (ibidem ); „Și
noaptea se lasă / Murdară și goală” (George Bacovia); „Acum, stă parcul devas –
tat, fatal / Mâncat de cancer și ftizie , / Pătat de roșu carne vie […] ” (ibidem );
„căci eu iubesc / Și flori, și ochi, și buze și morminte ” (Lucian Blaga).
Alteori, Tr comun apare actualizat în mai multe si ntagme, având valențe stilis –
tice de insistență: „Sunt stihuri fără an , / Stihuri de groapă , / De sete de apă / Și
de foame de scrum, / Stihurile de -acum” (Tudor Arghezi ); „Sunt bolnav de mirez –
me. / Sunt bolnav de cântece , mamă” (ibidem ); „Mă bate vremea , mă bate ziua,
mă bate clipa” (ibidem ); „Mă uit la flori, mă uit la stele” (ibidem ) În multe situații,
Tr este P eliptic: „ Din slove am ales micile / Și din înțelesuri furnicile” (ibidem ). BDD-V679 • Provided by Diacronia.ro (2015-08-24 14:22:14 UTC)© 2015 Argonaut

Grupul sintactic și sintagma

565
Prin urmare, dacă am accepta ideea avansată de GALR (și nu numai) că în grup
se actualizează toate valențele posibile ale centrului, ceea ce este, în mod obiectiv,
imposibil de cele mai multe ori, s -ar ajunge la concluzia aberantă că ar avea grupul
mai multe relateme…
În fraza [ Profesorul m -a învățat [să gândesc corect ], GALR consideră că în in –
teriorul grupului verbal matrice se încastrează un alt grup, într -o poziție ierarhic in –
ferioară. Subliniem, și cu această ocazie, că un grup sintactic, văzut doar ca o uni –
tate binară, nu poate fi subordonat sau să -și subordonez e un alt grup, prin aceasta
situându -se într -o poziție ierarhic inferioară sau superioară. Ierarhia se stabilește
doar în interiorul grupului (în realitate, al sintagmei), iar în situația GV relația de
subordonare nu se stabilește între acesta și un alt GV , ci între unități de tipul Tr –Ts,
respectiv între P ( a învățat –să gândesc ). Referitor la acest aspect, Sorin Stati
(1963, p. 158) concluzionează că „sintagma (oricum ar fi privită ea) nu este o uni –
tate lingvistică imediat superioară cuvântului și imediat inferioară propoziției, de –
oarece contravine din mai multe considerente principiului stratificării”2. Or, în te –
meiul unidimensionalității și al binarității lanțului vo rbirii, acest principiu se anu –
lează prin sine. În enunțul [ Notele [elevului Stg1] harn icStg2] sunt Stg3] mari Stg3], relați –
ile sintactice în care sunt atrași T -ii și faptul că un Ts ( elevului) devine și Tr în altă
sintagmă sunt alte argumente pentru anularea acestui principiu.
Mai mult, dacă sintagma este, prin excelență, o unitate relaționa lă (relațională în
sensul că în interiorul ei se stabilește o relație, nu prin faptul că ea, prin absurd, o
unitate nedecompozabilă, s -ar subordona, ca întreg, unei alte unități) cu un singur
relatem, grupul sintactic nu reprezintă o unitate relațională to cmai pentru că nu res –
pectă principiul unid imensionalității lanțului v orbirii. Dat fiind caracterul să u rela –
țional, observăm că toate formele analitice (locuțiuni, expresii, cuvinte compus e
etc.), explicabile și prin dinamica limbii, sunt decompozabile în unități binare, fapt
dovedit de existența lor, înainte de sudare, în calitatea lor de cuvinte.
Din cele expuse mai sus se observă că grupul sintactic nu reprezintă o unitate
sintactică (dependentă sau independentă) și nici o subunitate sau „substructură sin-
tactico -semantică” (Guțu Romalo 2005, p. 19), idee care contrazice afirmația că
acesta reprezintă o structură comunicativă autonomă, ancorată în contextul extra –
lingvistic.
De aceea, nu suntem de acord nici cu formularea că un grup ar cunoaște atât o
proiecție minimală, cât și o proiecție maximală, respectiv poate fi monomembru –
alcătuit numai din centru – sau complex – alcătuit din centrul „care își atrage alt
grup/alte grupuri sintactice subordonate, cu disponibilități de combinare mai ample
sau mai restrânse, în funcție de natura centrului” (GBLR, p. 20). În acest sens, sunt
supuse analizei enunțurile: (a) [ GAdvAstăzi Centru] [GNpron elCentru] este [GAdjvesel Centru] și

2 Principiul stratificării constă, în opinia lui Sorin Stati (1963 , p. 153), în „trecerea de la un nivel
la altul, de la un tip de unitate lingvistică la altul ”. În acest sens, nivelurile limbii apar suprapuse:
„nivelul morfologic, de pildă, e suprapus celui fonologic, iar nivelul sintactic se suprapune celui mor –
fologic” (ibidem ). BDD-V679 • Provided by Diacronia.ro (2015-08-24 14:22:14 UTC)© 2015 Argonaut

Ionuț -Valentin Roman

566
(b) [ GNCopilul Centru+Det [GNvecinului Centru+Det ]] este [GAdjgelos [GPrep pe[GN jucăr iile Centru
+ Det [GNlui Andrei ]]] și se consideră, de către autorii lucrării citate, că în enunțul (a)
putem identifica grupuri monomembre, iar în (b), grupuri complexe, menționân –
du-se că, „exceptând centrul verbal, celelalte centre generează grupuri mono mem –
bre” (GBLR, p. 20). Or, se știe că relatemele (mai precis, conectivele, în cazul de
față) au sens lexical abstract, ele fiind purtătoare de sens relațional, deci nu pot fi T
(nu au nici statutul intermediar de lexeme).
Ipso facto , apreciem că existenț a unui grup monome mbru ne apare ca fiind
paradoxală, deoarece termenul de grup , indiferent de domeniul în care este utilizat,
are semul [+ colectiv] și că GPrep, care are drept centru… o prepoziție, nu poate fi
reperat în terminologia sintactică românea scă.
Grupul sintactic aparține mai degrabă planului discursiv -pragmatic, comunicativ
și funcțional al limbii, ajutând la realizarea unei comunicări lipsite de ambiguități și
la o ancorare în contextul extralingvistic. Sintagma este o unitate sintactică bin ară,
cu o organizare internă bine definită (T –R–T), celelalte unități sintactice nefiind
decât fenomenalizări, variante ale Stg. Astfel, G. G. Neamțu definește propoziția ca
sintagmă „în care relatemul e flectivul de acord verbal (= desinența de persoană ș i
număr)”, iar fraza este o sintagmă „în care relatemul este un conectiv interpro pozi-
țional” (Neamțu 2011 –2012 ).
Totodată, sintagma este atât o unitate structurală, cât și o unitate de conținut, re –
prezentând forma minimală de comunicare a unui mesaj, deși este o „unitate re la-
țională închisă (are doi și numai doi termeni) și neprelungibilă . Adăugarea la o sin –
tagmă a unui termen duce la apariția unei a doua sintagme” (Neamțu 2011 –2012).
Iorgu Iordan consideră că și grupul de cuvinte poate trimite la r ealitatea obiec –
tuală denumită de cuvânt: „Domeniul de studiu al sintaxei îl constituie cuvintele
legate între ele prin diverse raporturi, adică, altfel spus, grupurile de cuvinte sau
sintagmele, cum li se mai zice de către lingviști. Mai multe cuvinte car e merg îm –
preună formează, de obicei, propoziții sau fraze, dar nu întotdeauna. Foarte des în –
tâlnim grupuri de cuvinte care nu alcătuiesc o propoziție și au totuși un înțeles, fi –
indcă înțelesul îl dă legătura logică dintre obiectele exprimate prin cuvint ele res –
pective” (Iorgu Iordan , apud Săteanu 1961 , p. 360). Așadar, sintagma este o unitate
suficientă semantic și sintactic pentru a reda o comunicare minimală.
Propoziția și fraza reprezintă posibilități intrinseci ale sintagmei, nu proiecții
minimale sa u maximale ale sintagmei; acestea sunt sintagme per se . De fapt, la ori –
care nivel al limbii ne -am raporta, sintagma devine unitatea de referință, chiar și în
fonologie, deoarece un fonem prezintă anumite particularități de actualizare și în
prezența altui fonem.
În altă ordine de idei, rămânând în cadrele gramaticii tradiționale de tip struc tu-
ralist, subliniem ideea că scopul cercetătorului în domeniul limbii este să prezinte o
analiză a unităților fiecărui compartiment al limbii, nu o interpretare a lo r ca „blo-
curi”, în cazul de față, sintactice. Înainte ca o unitate să existe pe axa sintagmatică,
ea se află pe cea paradigmatică, iar principiul fundamental este selecția elementelor BDD-V679 • Provided by Diacronia.ro (2015-08-24 14:22:14 UTC)© 2015 Argonaut

Grupul sintactic și sintagma

567
opozabile din planul paradigmatic și combinarea lor în plan sintagmatic (Neamțu
2011–2012). Primul raport conferă unității calitatea de membru, iar al doilea, cali –
tatea de T ( ibidem ).
Dacă nu s -ar accepta sintagma ca unitate sintactică, implicit s -ar anula și ter me-
nul de funcție sintactică , pentru că această calitate, i.e. de funcție, este dată, după
cum s -a subliniat și mai sus, de relația cu un Tr. Doar relațiile de subordonare (Rs)
generează funcții, Rc nu generează funcții (Neamțu 2011 –2012). „Ts este o funcție
sintactică a unui Tr, în timp ce în coordonare, termenii a sociați nu își sunt, unul
altuia, funcții” (ibidem ). Relația de contractare a unui Tr de către Ts este, după cum
se știe, doar unidirecțioanală, i.e. Tr dintr -o structură nu mai e funcție pe lângă Ts,
adică nu pot fi funcție unul pentru celălalt, iar conec tivele sunt direcționante. ( ibi-
dem) Astfel, în secvența carte de citire , Ts de citire este funcție sintactică pe lângă
Tr carte, dar nu și funcție pentru primul T.
În privința definiției pe care o acceptăm pentru sintagmă , aceasta este cea dată
de creator ul Școlii clujene de gramatică relațională neotradițională, D. D.
Drașoveanu : „segmentul din lanțul vorbirii format din două lexeme și relația dintre
ele” (Drașoveanu 1988 –1994) sau „unitatea – și minimală, și maximală – a sin tag-
micii, categoria ei gener ală, care -și subordonează ca specii, și propoziția și fraza,
acestea, reduse la condiția lor necesară dar suficientă, nefiind decât particularizări
ale St.” (Drașoveanu 1997 , p. 40) și rafinată de ilustrul său discipol G. G. Neamțu,
care definește sintagma ca „grup de doi termeni și relația dintre ei” (Neamțu 2011 –
2012), aceasta fiind o „unitate relațională, construită prin și datorită relației, nu uni –
tate în relație” (ibidem ).

Concluzii
Odată cu reevaluarea unor structuri și tipare sintactice, se impune, astfel, și re –
considerarea sistemului de unități sintactice. Postularea unei noi unități sintactice
nu rezolvă o problemă controversată, ci, dimpotrivă, produce perturbări în sistemul
sintactic și, implicit, în terminologia adoptată. Apar suprapuneri ale diferitelor uni –
tăți sau supralicitarea unora, ceea ce potențează plurivocitatea comunicării.
De aceea, credem că organizarea sistemului sintactic în jurul sintagmei consti tu-
ie premisa unei reinterpretări judicioase a unor fapte lingvistice (de exemplu, clasi-
ficarea atribu tului, problema EPS – ului etc.).
În lumina celor prezentate mai sus, susținem, și de această dată, solidaritatea
dintre cele două compartimente ale gramaticii, pe de o parte, iar, pe de altă parte,
între unitățile sintactice, dispuse pe orizontală (= ierarhic), nu pe verticală. Notăm
în subsidiar că divizarea pe niveluri este de natură convențională, formală, din ra –
țiuni didactice.

LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR!

BDD-V679 • Provided by Diacronia.ro (2015-08-24 14:22:14 UTC)© 2015 Argonaut

Ionuț -Valentin Roman

568
SURSE. ABREVIERI BIBLIOGRAFI CE. SIGLE
Arghezi 1971 = Tudor Arghezi, Poezii, Editura Minerva, București, 1971.
Bacovia 2009 = George Bacovia, Plumb, Editura Litera, București, 2009.
Blaga 1982 = Lucian Blaga, Poezii, Editura Cartea Românească, București, 1982.

*
Cristea 1974 = Teodora Cristea, Grammaire structurale du franç ais contemporain , Editura Didactică
și Pedagogică , București, 1974 .
Drașoveanu 1977 = D. D. Drașoveanu , Relația – dimensiunea esențială a sintagmei , în CL, XXII,
1977, nr. 2, p. 155–158.
Drașoveanu 1988–1994 = D. D. Drașoveanu, Sintaxa limbii române . Curs universitar ținut la Univer –
sitatea „Babeș -Bolyai”, Facultatea de Filologie/ Litere , Cluj -Napoca, 1988–1994.
Drașoveanu 1997 = D. D. Drașoveanu , Teze și antiteze în sintaxa limbii române , Editura Clusium ,
Cluj-Napoca, 19 97.
DSL = Angela Bidu -Vrănceanu, Cris tina Călărașu, Liliana Ionescu -Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș,
Gabriela Pană Dindelegan, Dicționar de științe ale limbii , Editura Nemira & CO , București, 2005 .
GALR = 2005/2008, Gramatica limbii române , Editura Academiei Române , București, 2005 (tiraj
nou, revi zuit, 2008) .
GBLR = Gramatica de bază a limbii române , Editura Univers Enciclopedic Gold , București, 2010.
Gheorghe 2009 = Mihaela Gheorghe, Limba română. Probleme teoretice și aplicații. O introducere în
sintaxa modernă a complementelor , Editura Universit ății „Transilvania ”, Brașov, 2009 .
Guțu Romalo 2005 = Valeria Guțu Romalo, Gramatica între „ sistem” și „discurs”. Enunțul , în
Gabriela Pană Dindelegan (coord.), Limba română: structură și funcționare , Editura Universității
din București , București, 2005, p. 15–26.
Neamțu 2011–2012 = G. G. Neamțu , Sintaxa limbii române . Curs universitar ținut la Universitatea
„Babeș -Bolyai”, Facultatea de Litere , Cluj-Napoca 2011 –2012.
Săteanu 1961 = Cornel Săteanu, Sintagma, cea mai mică unitate relațională , în CL, VI, 1961 , nr. 2,
p. 359–382.
Stati 1963 = Sorin Stati, Structura propoziției , în SCL, XIV , 1963, nr. 2, p. 153–163.

THE SYNTACTIC PHRASE AND THE SYNTAGM – TWO DISTINCT
SYNTACTIC UNITS?
(Abstract )

This paper aims to present a false terminological dichotomy ( synta gm vs phrase ), emphasizing on
the binary structure of the syntagm, as opposed to the phrase, a group of more than two terms, but
separable into syntagms, too .

Cuvinte -cheie: sintagmă , grup sintactic , unitate relațională , relatem , funcție .
Keywords: syntag m, phrase , relational unit , function .

Universitatea „Babeș -Bolyai”
Facultatea de Litere
Cluj-Napoca, str. Horea, 31
rionutvalentin@yahoo.com
BDD-V679 • Provided by Diacronia.ro (2015-08-24 14:22:14 UTC)© 2015 Argonaut
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)