Academia Na țională de Informa ții Mihai Viteazul [630982]

Academia Na țională de Informa ții „Mihai Viteazul”
Master profesional „Analiză de Intelligence”, Grupa M7

Dinamica conceptului de securitate din punct de vedere
cronologic

Masterand: [anonimizat]

 Noțiuni teoretice privind securitatea
 Școala Realismului
 Școala Liberalismului
 Școala de la Copenhaga
 Conceptul de securitate contemporană
 Concluzii
 Referințe bibliografice

Noțiuni teoretice privind securitatea

De-a lungul istoriei secutitatea a reprezentat o preocupare esen țială a omenirii, deoarece a
fost, și este în continuare, nevoie permanentă de stabilitate. Termenul „securitate” provine din
latinescul „securitas”, care redă a tât lipsa unei primejdii, cât și o stare de echilibru și pace. În limba
română, acest termen a fost atestat în Hronicul lui Gheorghe Șincai, cu înțelesul de „a fi la adăpost
de orice pericol”, „a fi în siguranță”, „a avea sentimentul de încredere și linișt e datorate absenței
oricărui pericol” .
Noțiunea de securitate este una foarte complexă, fiind incărcată de principii puternic
inrădăcinate. Există mai multe moduri de gândire în ceea ce privește securitatea, acesta fiind un
termen destul de ambiguu, însă mai mulți autori au încercat definirea lui, astfel:
Walter Lippmann (1962) – O națiune este în siguran ță în masura în care nu se afla în
pericolul de a trebui sa sacrifice valori esen țiale, dacă dore ște să evite razboiul, și poate, atunci
când este provocată, să și le mențină obținând victoria într -un război.
Arnold Wolfers (1962) – Securitatea, în orice sens obectiv, se referă la absen ța
amenințărilor la adresa valorilor dobândite, iar în sens subiect iv, la absen ța temerii că asemenea
valori vor fi atacate.
Ian Bellany (1981) – Securitatea în sine este o relativă absen ță a razboiului, combinată cu
o relativ solidă convingere că niciun r ăzboi care ar putea avea loc nu s -ar termina cu o înfrangere .
Penel ope Hartland -Thunberg (1982) – Securitatea na țională este capacitatea unei na țiuni
de a-și urmari cu succes interesele naționale, asa cum le concepe ea, oriunde în lume .
Laurence Martin (1983) – Securitatea este asigurarea bun ăstarii viitoare .
Giacomo Luciani (1989) – Securitatea na țională poate fi definită drept capacitatea de a
se opune agresiunii din exterior.
Colegiul Na țional de Apărare, Canada (1989) – Securitatea na țională este men ținerea
unui mod de via ță acceptabil… pentru popor și co mpatibil cu nevoile și aspirațiile legitime ale
celorlalți. Ea include absența atacurilor armate și a coerciției, absența subversiunii interne și

absența eroziunii valorilor politice, economice și sociale, care sunt esențiale pentru calitatea
vieții.
Ole W aever (1993) – „Securitatea” poate fi concepută drept ceea ce se nume ște în teoria
limbajului un act de vorbire… afirmarea însă și constituie actul… Pronun țând „securitate”, un
reprezentant al statului deplaseaza ă cazul dinspre particular spre o zon ă specifică; pretinzând un
drept special de a folosi toate mijloacele necesare pentru a bloca această evolu ție.
Fiecare din definițiile, de mai sus, poate fi alocată unui anumit context istoric; problemele
de securitate modificându -se odata cu trecerea timpul ui. În primii ani ai secolului al XX -lea, cel
mai bun mijloc de sus ținere a puterii și securită ții naționale a fost reprezentat de politica
pronatalistă. În perioada interbelică, eugenismul social, a constituit un factor de sprijin a securită ții
naționale. În schimb, după anul 1945, s -a produs o modificare privind imaginea politicii de control
a populației, aceasta nu a mai reprezentat centrul securită ții, a fost pusă pe seama bunăstării.
Începand cu Razboiul Rece, securitatea a primit o conotație mi litară, punându -se accent pe
necesitățile Blocului r ăsăritean și a celui apusean. După 1990 și mai ales după 11 septembrie
2001, securitatea a căp ătat dimensiuni non -militare, în domeniile politic, economic și societal.
Securitatea societal ă
“Securitatea societală se referă la abilitatea unei societăți de a subzista în caracterul său
esențial în condiții care se află în continuă schimbare și în fața unor posibile sau prezente
amenințări”.
Securitatea politică
Dimensiunea politică a securită ții vizează rel ația dintre stat și cetățenii săi. Un regim
excesiv de autoritar poate amenința securitatea drepturilor fundamentale ale indivizilor, în schimb
deficitul de autoritate poate reprezenta, o amenin țare la adresa cetă țenilor.
Securitatea economică
Economia int ernațională, și modul în care aceasta interferează cu structura de stat a
sistemului, reprezintă unul din factorii principali care stârnesc urmările structurii anarhice. Puterea
economică a unui stat este o amenin țare la adresa rivalilor săi, aceasta deter minând în mare măsură
și puterea militară a unui stat. Astfel niciun stat nu va contribui la dezvoltarea economică a
adversarilor s ăi (ca exemplu: embargoul asupra comerțului este o modalitate de a împiedica acest
lucru; această modalitate a fost foarte ră spandită în America la începutul anilor ’70).

Din cele prezentete mai sus, observam diferitele aspecte și sensuri, pe care le -a avut
conceptul de securitate de -a lungul timpului. În urma schimbarilor care au survenit pe plan
internațional, securitatea rama nane totuși „un concept incomplet dezvoltat”.
Putem aborda conceptul de securitate din perspectiva celor trei mari școli de gândire:
Școala Realismului, Școala Liberalismului și Școala de la Copenhaga.

Școala Realismului
Școala Realismului, îi are ca rep rezentanți pe Hans Morgenthau, R. Aron, Neibuhr,
Kennan, John Herz, Wight, H. Kissinger.
Realismul politic, ca Școala de gandire, este curentul care a stăpânit, în secolul trecut, teoria
și practica din zona securită ții. Acestui curent i s -au alăturat și alte discipline, cum ar fi:
geopolitica, teoriile din sfera strategiei militare, teoria interesului na țional și teoria generală a
sistemelor. Toate acestea au fost apreciate ca elemente esențiale în ceea ce privește înțelegerea
problemelor de securitate din timpul Războiului Rece. În evolu ția acestei Școli, au apărut opinii
diferite care au dus la formarea unor curente cu teorii clasice și neoclasice.
Principalul sus ținător și fondator al realismului clasic a fost Hans Morgenthau. El este cel
care a pus în d repturi analiza realistă, pe baza căreia statele au elaborat strategii de securitate
viabile.
Conform principiilor enunțate de adepții realismului, politica reprezintă lupta pentru
putere, iar statele urmaresc să -și realizeze interesele prin orice mijloace pe care le au la îndemana.
Astfel statul este considerat unul dintre principalii actori, iar scopul îl reprezintă acapararea puterii.
Adepții acestui concept consideră că mediul interna țional este anarhic, acerb și competitiv.
Mediul anarhic și competitiv face ca, cooperarea între state sa fie minima. Statele „se
străduiesc să men țină un grad de independen ță, putând chiar să se lupte pentru autarhie”.
Abordarea realistă a predominat practica și studiile de rela ții internaționale, mai ales în
perioada incipient ă a Războiului Rece și datorită apari ției armelor nucleare. Au apărut
nemulțumiri la adresa tipului de abordare teoretică a politicilor de securitate ceea ce au dus la
propunerea de noi soluții. Principala nemul țumire la adres a abordării realiste, a fost exprimată de
John Hertz, care „s -a aplecat asupra cercului vicios în care se intra prin construirea politicilor de
securitate în baza acumulării unui stoc de arme clasice și nucleare mai mare decât al adversarului”.

Astfel, cre area securită ții proprii avea ca rezultat vulnerabilizarea altor state, ceea ce a dus la o
competiție între state privitoare la înarmare.
Refacerea teoriei realismului și apari ția neorealismului au făcut ca politica de securitate
promovată de acest curent sa nu devină învechită. Au fost aduse, prin lucrări efectuate de Kenneth
N. Waltz, Sfriedrich Kratochwil, Stephan Krasner, John J. Mearsheimer, noi elemente pentru
întelegerea schimbărilor produse în politica de securitate. Un element major îl reprezintă c onteptul
de politică de nivel înalt și de nivel coborât . Aceste no țiuni, conform părerilor unor speciali ști în
probleme de securitate, cum ar fi Tim Bird și Stuart Croft, au avut urmări puternice asupra politicii
statelor. „Astfel, agenda politico -militară care a dominat politica de securitate în cea de -a doua
parte a Războiului Rece, a constituit epitomia politicii de nivel înalt, iar cele de pe agenda
economică, social ă sau de mediu au fost expediate în domeniul politicii de nivel coborat”.
Urmările au fo st constatate în modalitatea în care au fost concepute politicile de securitate. De
exemplu, problemele de mediu sau cele economice, erau considerate de securitate numai dacă
aveau legatură directă cu dezvoltarea capacită ților militare.
Neorealismul s -a dezvoltat într -un mediu internațional dominat de conflictele geostrategice
dintre marile puteri și de creșterea interdependenței economice dintre state, care desfiin țează
puterea axată pe for ța armelor. Triumful lui Reagan, la alegerile din 1980, asupra demo craților, a
condus la o politică externă a Casei Albe îndreptată pe conceptul de putere și mai puțin pe
premisele tradiționaliste ale lui Brzezinski sau cele moraliste ale lui Jimmy Carter, fapt ce a dat un
nou avânt realiștilor concentrați în jurul lui Ke nneth Waltz. (Neo -)realismul dezvoltă mai multe
teorii care primesc o parte din ipotezele sale: realismul structural, realismul liberal (care susține
posibilitatea cooperarii între state, nu numai a conflictului pentru putere), teoria regimurilor,
societat ea anarhică a lui Hendley Bull și realismul neoclasic a lui Barry Buzan.
În cazul neorealismului putem vorbi, ca și în realismul clasic, de dominarea anarhiei.
Kenneth Waltz spune că „Pentru a -și atinge obiectivele și a-și menține securitatea, unită țile aflate
în condiție de anarhie – fie că este vorba de oameni, corpora ții, state sau orice altceva – trebuie să
se mizeze pe mijloace pe care ele însele le generează și pe aranjamentele pe care le fac de unele
singure”. Statele trebuie să se bazeze pe for țele proprii, ac ționând pe baza unui sistem self -help,
fiind nevoite să urmarească de ținerea puterii prin diverse modalită ți. În opinia neoreali știlor,
sistemul interna țional este alcătuit din trei elemente principale, și anume: principiul ordonator

(care face referire la anarhie), distribu ția capabilită ților și diferențierea unită ților (similitudinea
funcțiilor și caracteristicilor statului).
Caracterul competițional și conflictual al acestei teorii, au dus la împăr țirea statelor lumii
în funcție de capacitate a fiecăruia de a -și asigura libertatea de mișcare și securitatea și în func ție
de capacită țile militare pe care le de țin.
Politica elaborată pe baza realismului a condus practica statelor în politica de securitate
spre modelul „jocul de sumă nul ă”. În acest mod, statele care de țineau puterea, și-au dezvoltat
strategii de securitete, axate pe coerciție și orientate spre controlul zonal sau mondial. În termenii
relațiilor de putere, abordarea vieții internaționale, a determinat în urma terminării cel ui de -al
Doilea Război Mondial, elaborarea sistemului bipolar care s -a manifestat în perioada Războiului
Rece. Drept urmare a avut loc divizarea statelor în zone incompatibile și inițierea unor strategii
de destabilizare a adversarului, precum și limitare a contactelor interumane, a schimburilor
economice, etc.
Teoria neorealistă a avut influen țe până și în unele state care criticau vehement acest curent,
cum ar fi U.R.S.S.. U.R.S.S. și -a asumat și a practicat rolul de superputere în relațiile externe,
mani festând un comportament în nota realismului clasic. Au existat consecințe asupra existenței
sale ca stat cat și asupra politicii de securitate.
Izbucnirea procesului de umplere a „vidului de putere” din estul Europei, diminuarea
controlului asupra arsenale lor nucleare, deblocarea conflictelor care au condus la confrunt ări
armate în spațiul ex -iugoslav, reprezint ă câteva dintre evenimentele care au restructurat brusc
superputerea reprezentată la acea vreme de U.R.S.S..
„Realismul, prin variantele sale mai ve chi sau mai recente, are resurse intelectuale atât
pentru analiza cât și pentru expertiza în domeniul rela țiilor interna ționale și al securită ții dacă este
remodelat teoretic în raport cu schimbările produse în lume”.
Realismul este un model conservator al relațiilor interna ționale, ce are la bază o concep ție
a naturii umane, dominată de dorin ța de putere și egoism.

Școala Liberalismului
Școala Liberarilsmului, îi are ca reprezentanți pe Thomas Hobbes, John Locke, Adam
Smith, Jeremy Bentham, John Stua rt Mill, Robert Keohane, Joseph Nye.
Liberalismul reprezintă cel de -al doilea mare curent de gândire care a stăpânit, împreună
cu realismul, teoria și practica rela țiilor interna ționale în domeniul securită ții. Îl regăseam cu
precădere în randul statelor c u putere de apărare redusă, cu dificultă ți de securitate, produse de
divergențe teritoriale cu marile puteri.
Acest curent apare în urma trăirii experien ței Primului Război Mondial și asistarea la ieșirea
de pe scena istoriei a forțelor dominante – imperi ile austro -ungar, țarist și otoman – considerându –
se la acel moment, că războiul reprezint ă un instrument al politicii în relațiile internaționale.
Adepții liberalismului, nu considerau războiul ca un mod de solu ționare a problemelor între
state, ci mai de grabă îl considerau o boală. „O boală gravă, cu un caracter al politicii. El este un
produs al instinctelor agresive ale unei elite nereprezentative”. Norman Angell, afirmă că „războiul
deși necesar uneori, este întotdeauna un mod inuman și irațional de a rezolva disputele și că
prevenirea lui ar trebui să fie întotdeauna o prioritate în politica dominantă”,
În opinia aderenților la curentul liberal, securitatea, se poate efectua prin formarea de
regimuri politice democratice, prin avantajele comerțului int ernațional și prin constituirea unor
sisteme institu ționale care să controleze pacea și prosperitatea.
Liberalii socotesc că nu statele ar trebui sa fie principalii actori interna ționali, ci
organizațiile și instituțiile ce au înclinare către sus ținerea păcii și a securită ții. Un rol important îl
deține organizarea politicii interne, astfel sunt state „bune”, democratice, si state „rele”, de factură
autoritară și dictatorială, care promovează politica de for ță. Reprezentan ții liberalismului
conside ră că pacea și securitatea se pot dobândi dacă statele „bune” domină.
Această opinie a fost încurajată, printre al ții, de Woodrow Wilson, dar apreciată și de un
întreg cerc de oameni de știintă care au conturat două linii de ac țiune: cunoa șterea trecutului ,
pentru oprirea repetării gre șelilor, și constituirea unor institu ții și reguli, pentru o eră a păcii.
Astfel, securitatea se putea dobândi dacă statele ce sus țineau politicile de tip imperialist dispăreau.
Conceptul se baza pe respectarea drepturilor omu lui, dar și pe absența de legitimitate a imperiului
formal. Woodrow Wilson și -a creat o reputație de promotor al viziunii liberale, construită pe

modelul pe care l -a propus Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt Primului Război
Mondial.
Mijlocul menit a înfaptui și menține securitatea colectivă a fost, în opinia sus ținătorilor
acestei concep ții, Societatea Na țiunilor. Aceasta a acționat pe baza unui Pact negociat de Puterile
Aliate și Asociate la Paris și adoptat de Conferința de Pace, la 28 april ie 1919. Prin respectivul
document a fost definit scopul Societă ții Națiunilor, care presupunea cre șterea cooperării între
națiuni, asigurarea p ăcii și siguranței, exluderea războiului, precum și maniera în care institutu ția
trebuia să func ționeze. Aceste reglementări au fost eficiente în soluționarea prin mijloace pașnice
a unor probleme minore între state (exemplu litigiile de frontieră), însă nu au fost găsite solu ții
pentru marile probleme.
Toate opiniile lansate de adepții liberalismului au întampinat dificultăți în perioada dintre
cele două războaie mondiale. Izbucnirea celui de -al Doilea război Mondial a dus la apari ția unei
crize în teoria liberalismului și diminuarea încrederii în valoarea practică a ideilor promovate de
acest curent de gândire.
Dupa cel de -al Doilea Război Mondial, simpatizan ții păcii înfăptuite prin institu ție cu
vocația universală, sunt de părere că „trebuie urgent corectate viciile de construcție pe care le -a
avut Liga Natiunilor”. S -a confirmat faptul că actorii unei arhitectur i de securitate mondial ă sunt
preocupați în primul rând de interesele de stat pe termen scurt sau lung. Henry Kissinger surprinde
acest lucru prin analiza pozi țiilor marilor puteri învingătoate. Churchill inten ționa să
reconstruiascaă balanța de putere în Europa, ceea ce însemna refacerea Franței, a Marii Britanii și
chiar a Germaniei, astfel încat, împreună cu Statele Unite ale Americii, să poată neutraliza gigantul
sovietic de la Est. Roosevelt, pe de alta parte, dorea o rânduiala postbelică, în care trei învingatori,
alături de China, să activeze ca un Consiliu de directori ai lumii, pentru a impune pacea împotriva
unu posibil raufăcător. Stalin a speculat victoria țării sale prin extinderea influentei sovietice în
Europa Centrală.
La baza înfiin țării ONU, organiza ție care militează pentru securitatea și pacea după cel de –
al Doile Razboi Mondial, au stat interesele marilor puteri.
Cu toate acestea, reprezentanții liberalismului, au continuat să promoveze ideile și valorile
acestui curent.

Școala de la Copenhaga
Școala de la Copenhaga este asociată cu Copenhagen Peace Research Institute. Înființat în
1985, institutul a avut o importantă contributie în dezvoltarea studiilor despre pace și securitate în
zona Europei.
Școala ii are ca repreze ntanti pe: Barry Buzan, Ole Waever – care este un cercetator din
curentul neo -realismului, Jaap de Wilde. Școlile tradiționale priveau securitatea din punct de
vedere militar, în schimb Școala de la Copenhaga are ca obiect de studiu securitatea și implicaț iile
sale asupra vieții individului. Mai mult, în 1991 la summit -ul de la Roma, NATO a hotărât pentru
Școala de la Copenhaga c ă securitatea trebuie analizat ă pe cinci dimensiuni: militară, societală,
politică, economică și ecologică. Abordarea securita ții pe aceste cinci sectoare, care implică atât
statul cât și societatea, a avut un puternic impact contemporan.
Sectorul militar este privit ca unul dintre cele mai importante elemente ale securită ții
mondiale, iar amplificarea tehnologiei nucleare, de după Al Doilea Razboi Mondial, a împins
statele să -și focalieze aten ția asupra securită ții militare și au început s ă investeasc ă masiv în acest
sens, fiind primordial ă securitatea la nivel individual dar și regional sau mondial. Acțiunile armate
pot instaura ha osul în rândul societă ții, astfel securitatea militară este considerată principala
preocupare a unui stat. Amenin țările militare sunt diversificate ceea ce face ca sectorul militar s ă
fie unul extrem de complex. Amenin țările militare se împart în mai multe categorii ca de exemplu
hărțuirea vaselor europene de pirații somalezi, ocuparea teritorial ă prin forță, bombardamente,
atacuri teroriste etc.
Analiza securită ții economice evidențiează fapul c ă amenințările economice pot deveni
înșelătoare și extrem de dificil de gestionat. Pia ța economică este dominată permanent de o
competiție agresiv ă și de nesiguran ță, însă în urma liberalizării și a democratizării economice s -a
ajuns la interdependența și cooperarea între state. Recesiunea mondială și sărăcia persis tentă la
nivel global, care se amplifică pe zi ce trece, reprezintă principalele probleme a securită ții
economice. Dimensiunea economic ă are în vedere fundamentarea economic ă a puterii militare,
dar și componenta pur economic ă a securității la toate nivelu rile sale, cu accent pe cel individual.

Relația dintre stat și cetățenii săi, cât și relațiile interna ționale sunt vizate de dimensiunea
politică. Astfel, dimensiunea politică, poate fi studiată la nivel intern – care urmărește buna sau
proasta guvernare a unui stat, și la nivel extern care vizează securitatea interna țională sau dreptul
internațional. Buna guvernare conduce și la o securitate sporită a statului, în schimb în urma unei
guvernări proaste pot izbucni conflicte viole nte sau revoluții, ceea ce eviden țiază instabilitatea
organizatională a statului.
Securitatea statului este foarte important ă, ea se realizează având la bază securitatea
indivizilor. Securitatea socială a unui stat este amenin țată în principal din exterio r la nivelul
identității naționale. Mai pot exista ameninț ări la adresa culturii și a religiei din cauza influen țelor
venite mai ales din occident. Dac ă apar amenin țări din interiorul statului putem afirma că acel stat
este unul slab și prost guvernat.
Securitatea ecologic ă nu a cunoscut amenin țări importante la nivel mondial până în ultimii
ani, însă în prezent sunt tot mai multe organiza ții ce luptă pentru conservarea mediului. Securitatea
mediului cuprinde dinamica și conexiunile dintre resursele natura le, motorul economic al
stabilității locale și regionale și structura socială a statului. Putem observa că securitatea mediului
are influențe pentru orice alta dimensiune a securită ții, în special cea na țională. Potrivit
specialiștilor există trei tipuri d e amenințări ecologice, și anume: amenin țătri provenite din mediul
natural la adresa societă ții (cutremure, inunda ții, erupții vulcanice, etc.), amenin țări cauzate de
acțiunile oamenilor asupra sistemelor naturale (poluarea) și ameninț ări cauzate de acțiu nea umană
ce produc urm ări la nivel global pe termen lung.
Școala de la Copenhaga încearca astfel să detecteze domeniile și coordonatele în care
operează securitatea. Impactul trecerii de la ideile școlilor tradiționale la aceste noi tendin țe de
abordare a securită ții a fost enorm. Ideiile Școlii de la Copenhaga au avut o importantă influen ță
în politica mai multor state din cadrul organizatiilor de securitate din Europa.

Conceptul de securitate contemporană
Trăim azi într -o lume în continuă mi șcare, conf lictuală, caracterizată de evolu ții rapide,
atat la nivel individual cât și la nivel social. Au loc majore schimbari în cadrul relatiilor
internaționale, la care trebuie să se adapteze și securitatea.
Este tot mai evident faptul ca nu ne mai putem raporta la vechile modele de securitate,
deoarece s -au produs mult prea multe schimbări de -a lungul timpului. Aceste schimb ări s-au

produs prin dispari ția unor state naționale, inmulțirea actorilor statali și nonstatali, apariția unor
noi centre de putere, majorarea violenței religioase și etnice, creșterea fanatismului, ascensiunea
manifestarilor teroriste, anexarea Crimeei de către Federatia Rusa, etc.. Toate aceste manifestari
marchează procesul de divizare a lumii.
Dispariția c elor două mai puteri, reprezentate de Statele Unite ale Americii și ex-U.R.S.S.,
care au atras în jurul lor grupări de state care au format grupuri militare (NATO și Tratatul de la
Varșovia), a marcat etapa diminuării folosirii for ței armate în rezolvarea conflictelor dintre state,
convertind securitatea din ce în ce mai puțin într -o chestiune militara.
În prezent, problemele de ordin strategic și militar, în formula securită ții fiind vizibil diminuate de
cele de ordin economic, politic, ecologic și societa l. Putem spune astfel, că î și face prezen ța
multidimensionarea conceptului de securitate.
Mediul internațional de securitate s -a adaptat schimbarilor care au intervenit gradual în
urma căderii zidului Berlinului și unificării Germaniei, ca răspuns la pier derea controlului sovietic
asupra Europei de Est și dezintgrarea U.R.S.S. -ului. În timp ce unele probleme de securitate s -au
rezolvat au aparut altele mai complicate ridicând probleme de ordin practic și conceptual în cadrul
sistemului.
Definiția mediului de securitate corespunde factorilor din mediul înconjurător care conferă
încredere, garantând absen ța pericolului atât pentru individ cât și pentru mediul din care aparține
acesta. În mediul militar au existat mai multe alternative de abordare a mediului de securitate.
Prima variantă vizeaz ă totalitatea proceselor de securitate, cea de -a doua variantă porne ște de la
premisa conform căreia starea natural ă a omenirii este cea de insecuritate, astfel ar trebui
menționat termenul de insecuritate în loc de cel de securitate, cea de -a treia variantă descrie spa țiul
de securitate în care se intersectează spațiile de interes ale actorilor globali statali și cei nonstatali.
În astfel de circumstanțe tensionate și dinamice ia nastere un prim stadiu a transformarii
suferite de mediul international de securitate, caracterizat prin înlocuirea lumii bipolare cu un nou
stadiu a sistemului internațional, în care au loc schimbări majore ce au alterat via ța socială,
economică, politică și militară a țărilor.
Iau naștere o s erie de contradicții etnice, religioase, sociale, politice și de orice alt ă natură
care au tulburat unele state federale și au dus la apariția de noi state. Aceste fenomene au
destabilizat mediul internațional de securitate. În același timp s -au diversific at actorii de securitate,
s-au înființat tot mai multe corporații transnaționale și organizații nonguvernamentale umanitare.

S-au reconfigurat raporturile de putere pe plan internațional și este esențial efortul Federatiei Ruse
de a redevenii o mare putere mondiala. Transformările geopolitice au favorizat amplificarea puterii
și altori actori globali, cum ar fi: Uniunea Europeana, Japonia, China si India. Nu pot fi excluse
nici țări ca Iranul și Coreea de Nord, datorita puterii nucleare, indiferent de sancț iunile prevazute
la nivel internațional împotriva acestora.
Politologul american Henry Kissinger afirmă că în sistemul interna țional al secolului al
XXI-lea sunt delimitate, minim, șase centre importante ale puterii, și anume Statele Unite ale
Americii, Uniunea Europeana, Japonia, Federa ția Rusă, China și India.
Dezvoltarea tehnologiei informaționale conduce la o interdependen ță tot mai mare între
state, prin liberalizarea fluxurilor de mărfuri, servicii, informa ții și capital, făcând -o în acela și
timp m ai vulnerabil ă față de declanșarea unor noi riscuri externe și interne la adresa mediului de
securitate. Regăsim, astfel, impactul direct pe care globalizarea îl are asupra securită ții.
Secolul al XXI -lea, a adus în prim plan, în domeniul securită ții războ iul mondial împotriva
terorismului, care a cuprins întreaga lume. Tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 au
reprezentat etapa de cotitură în care, la nivel internațional, s -a conștientizat faptul că atacurile
terotiste pot apărea oriunde și oricând, t eroriștii utilizând diverse modalită ți pentru ob ținerea
rezultatului. Acel eveniment a modificat brusc securitatea globală, s -a ajuns la concluzia că
instituțiile naționale și internaționale nu mai pot preveni și contracara individual acest fenomen și
e nevoie de cooperare.
Au avut loc transformări în mediul interna țional al securită ții, determinate de apari ția unor
noi riscuri și amenințări ale criminalitații organizate transfrontaliere cât și ale terorismului
internațional, care reprezintă cea mai alarmantă amenințare, din cauza accesului pe care îl au
teroriștii la actualele tehnologii și a dorinței tot mai acerbe pe care aceștia îl au pentru distrugerile
în masă. Toate acestea, atrag aten ția, că la nivel mondial a început un adevarat războ i impotriva
terorismului, considerat a ca fiind asimetric, în care beligeranții sunt pe de o parte cei care se opun
democrației și civilizației de tip occidental, și pe cealltă parte for țele democratice care incearc ă să
se impună în fa ța dezastrului. În si tuația dată vorbim de un război care nu mai poate fi controlat în
mod individual.
Apar, în același timp, și atacurile cibernetice, care au drept țint ă infrastructura informatică
guvernamentală și cea a mediului de afaceri. Sistemele informaționale din dome niul financiar –
bancar, organizațiile militare și de securitate reprezintă alte categorii vizate de aceste atacuri.

Persistă, de asemenea, dorin ța, atat a unor grupari criminale cât și a unor state, de a poseda
arme de distrugere în masă. Riscul major îl constituie faptul c ă numărul celor care posedă aceste
arme este în cre ștere, în ciuda tuturor incercărilor comunită țiilor interna ționale de stopare a
proliferarii lor. O serie de organiza ții teroriste și de state, posedă , in ziua de astăzi, programe
agresive de înarmare sau sunt în căutarea unor noi tehnologii de producere de armament pentru
distrugeri în mas ă.
Creșterea populației la nivel global, precum și dezvoltarea economic ă pe care și-o propun
majoritatea statelor, presupun utilizarea de resurse care sunt tot mai pu ține și răspândite neuniform
de-a lungul planetei. Astfel, energia va continua să de țină o semnifica ție majoră pentru toate
raporturile sociale, dar în sfera militară importan ța acesteia va fi una vital ă. În consecin ță va exista
o competi ție pentru resurse, iar neajunsul acestora va conduce la declanșarea sau extinderea unor
conflicte care vor genera noi transformării în mediul de securitate.
Creșterea demografic ă va pune o presiune asupra resurselor natura le ale Terrei. Se vor
produce urbaniz ări intense, creșterea ratei criminalit ății, creșterea sărăciei și implicit se va
dezvolta caracterul global al migrației.
Un alt criteriu ce va afecta mediul internațional de securitate este dat de procesul de
schimbar e climaterică. O abordare corectă a acestor schimbari trebuie să previn ă și să ferească
societatea de unele fenomene nedorite, cum ar fi apariția problemelor regionale de securitate a
alimentației, din cauza comasării populației în anumite zone, precum și creșterea numărului de
refugiați, care poate duce la creșterea conflictelor interetnice.
Toate precizările de mai sus pot provoca amenin țări care conduc la instabilitate. În astfel
de condiții pot apărea guvernările autoritate, se pot intensifica organiza țiile criminale și cele
teroriste, se poate extinde sărăcia economică, și pot decădea institu țiile responsabile de securitatea
comună.
În ziua de azi, confruntările militare și rivalită țile ideologice sunt înlocuite de organiații
multipolare ale lumii, car e sunt asociate în jurul marilor puteri regionale. Este de fapt un proces de
regenerare a confruntărilor pentru stăpânirea teritoriilor și a sferelor de influen ță.
În această eră de profundă schimbare și transformare, mediul interna țional de securitate
prin prisma structurii sale, care este una extrem de complicată și datorită dependenței sale evolutive
de multitudinea de factori obiectivi și subiectivi, determinarea trăsăturilor acestuia impune o nouă
abordare care să ia în considerare multiplele modificăr i ce au loc în toate domeniile vieții sociale.

Concluzii

Securitatea reprezintă un element esen țial fiind definit în diverse moduri, însă ca esen ță
reprezintă lipsa unei primejdii, ducând la o stare de echilibru și pace.
De-a lungul timpului, securitatea, a suferit o serie de modificari, adaptându -se la
necesitățile vremii. La începutul secolului al XX -lea se axează pe o politică de pronatalitate, iar în
perioada interbelica pe eugenim. În perioada Războiului Rece securitatea a avut o marcantă
conotație militară. După încheierea Războiului Rece (1990), se evidentiază mai multe domenii,
printre care cel politic, economic și social.
În domeniul conceptului de securitate s -au eviden țiat trei mari curente. Primul este curentul
realismului conform căruia politica reprezintă lupta pentru putere, statele urmărind sa -și realizeze
interesele prin intermediul tuturor mijloacelor pe care le de țin. În cadrul acestui curent mediul
internațional este considerat anarhic, acerb si competitiv, c ooperarea între stare fiind minimă,
fiecare urmărind să -și păstreze un grad cât mai mare de independen ță.
Liberalismul, cel de -al doilea curent de gândire, se regăse ște cu precădere în rândul statelor
cu o putere de apărare redusă, apare în urma Primului Razboi Mondial, după prăbu șirea celor patru
mari imperii (german, țatist, habsburgic și otoman). Liberalismul are în vedere ca principalii actori
să fie organizațiile care susțin pacea și securitatea. În această direcție a apărut în 1919 Societatea
Națiuni lor, care a func ționat o scurtă perioadă de timp, fiind precursoarea Organizației Națiunilor
Unite (organizat ă după interesele marilor puteri).
Școala de la Copenhaga reprezintă al treilea curent și are ca obiect de stiudiu securitatea și
implicațiile sal e asupra vieții individului. Reprezentanții acestui curent propun o perspectivă
complexă asupra securită ții, analizând -o pe cinci dimensiuni, și anume: militar, politic, economic,
societal și ecologic. Abordarea securita ții pe aceste cinci sectoare, care i mplică atât statul cât și
societatea, a avut un puternic impact contemporan.

Lumea e într -o continuă mi șcare, cu evolu ții rapide în cadrul rela țiilor sociale și a relațiilor
internaționale, la care trebuie să se adapteze și securitatea. Apar și dispar star e, globalizarea
acționează cu toate efectele ei poitive și negative, apar noi centre de putere, cresc violen țele etnice
și religioase, precum și manifestările teroriste.
Se amplifică problemele de ordin economic, politic, social, ecologic și militar, conce ptul
de securitate devinind astfel multidimensional.
Dezvoltarea tehnologiei informatice conduce la o interdependen ță între state prin
liberalizarea fluxurilor de mărfuri, servicii, informa ții și capital, vulnerabilizând în același timp
mediul de securitat e.
Securitatea este amenințată mai nou de crima transfrontalieră, terorismul interna țional și
atacurile cibernetice. Se dezvoltă puternic și se acumulează masiv arme de distrugere în masă de
către state și organiza ții criminale și teroriste. În prezent ata curile cibernetice țintesc puternic
infrastructura informa țională guvernamentală și mediul de afaceri.
În această perioadă de profunde schimbări generate de globalizare, schimbări climaterice
și presiuni demografice, mediul de securitate este puternic afectat, fapt ce impune o nou ă abordare
care să ia în considerare modificarile multiple ce au loc în toate domeniile sociale.

Referințe bibliografice

1. Aurel V. David, „ Sociologia națiunilor ”, Ed. Tempus Dacoromania Comterra, București,
2005
2. Alexandra Sarcinschi, “ Dimensiunile nonmilitare ale securită ții”, Ed Universita ții
Naționale de Apărare “Carol I”, Bucure ști, 2005
3. Barry Buzan, „Popoarele, statele și teama ”, Ed. Cart ier, Chișinău, 2000
4. Constantin Hilhor, “ Politica de securitate în mediul internațional contemporan ”, Ed.
Institutul European, Iași, 2008
5. Kenneth Waltz, „ Teoria politicii internaționale ”, Ed. Polirom, Iași, 2007
6. Mircea Malita, “ Între pace și război ”, Ed. C. H. Beck, București, 2007
7. Tim Bird, Stuart Croft, “ Studii de securitate ”, Ed. Cavallioti, București, 2006
8. Weaver, O., Buzan, B., Kelstrup, M. and Lemaitre, „PIdentity, Migration and the New
Security Agenda in Europe ”, London : Pinter, 1993
9. Boroi G. Aspecte s pecifice ale noului mediu de securitate la nivel global. În:
http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=60&numar=1/2011&sectiune
=Azimut% 20 21 (vizitat la 29.12.2018